Upload
donca-mircea
View
245
Download
0
Embed Size (px)
DESCRIPTION
proiect pentru meteorologie
1.Definiţie:
Radioemtria studiază componentele fluxului radiativ solar; radiaţia atmosferică şi
terestră, dar şi problemele legate de bilanţul radiativ-caloric al sistemului Atmosferă –
Pământ. Cu ajutorul ei se măsoară diferitele tipuri de radiaţii solare. Această denumire a
fost pusă în urma unei hotărâri a Organizaţiei Meteorologice Mondiale, ea numindu-se în
trecut actinometrie.
Actinometria este un capitol al fizicii care se ocupă cu studiul cantitativ al
radiaţiei solare şi al transformărilor prin care trece acesta în atmosferă şi la suprafaţa
Pământului. Valorile intensităţii radiaţiei solare la diferite altitudini - unde se pretrec
procese de absorbție şi difuzie a radiaţiei, în timpul eclipselor totale, parţiale sau inelare,
precum şi înainte sau după reflexia pe suprafaţa terestră .
Radiatia (definitia ca si propagarea energiei sub forma de unde
acustice,calorice,electromagnetice,etc) si poate fi: solara,atmosferica si teresta.
2. Tipuri de radiaţii
a. Radiaţia solară directă (S) face parte din radiaţia solară cu lungimi de undă
cuprinse între 0,29 µ şi 5,0 µ. Ea ajunge pe suprafaţă terestră nemodificată, sub forma
unui fascicul de raze paralele.
Fig. 1 – Variaţia zilnică a radiaţiei solare globale ultraviolete pe suprafaţă
orizontală1
b. Radiaţia solara difuză (D) reprezintă parte din radiaţia solară directă care
ajunge la suprafaţa terestră, din toate direcţiile; după ce a fost difuzată de către
1 http://www.meteoromania.ro/anm/?attachment_id=735
1
moleculele gazelor componente ale atmosferei şi de particulele solide şi lichide
aflate în suspensie. Valorile acesteia sunt mici pe timp senin ( 10-20 cal/ cm² min)
şi cresc pe timp noros ( de 3-4 ori mai mari decât valoarea pe timp senin).
c. Radiaţia globală sau totală (Q) – reprezintă însumării algebrice a radieţiei solare
directe cu cea difuză. Intensitatea ei depinde de înălţimea Soarelui deasupra orizontului,
transparenţa aerului, nebulozitate şi latitudine.
d. Radiaţia reflectată (Rs) parte din radiaţia globală, care după ce străbate nemodificată
atmosfera şi ajunge la nivelul suprafeţei radioactive subadiacente este abătută de la
direcţia iniţială fără a suferi modificări de altă natură. Capacitatea de reflexie a
suprafeţelor subadiacente active se numeste Albedo (A) şi se exprimă în procente.
e. Radiaţia atmosferei (Ea) sau contraradiaţia atmosferei – fluxul de radiaţii pe care îl
emite neîncetat atmosfera.
f. Radiaţia terestră (Et) reprezintă radiaţia emisă de suprafaţa terestră în flux continuu
după ce s-a înălzit datorită convertirii radiaţiei solare directe în radiaţie calorică, prin care
se încălzeşte suprafaţa terestră până la o anumită adâncime.
g. Radiaţia efectivă (Eef) reprezintă diferenţa dintre radiaţia terestră şi cea atmosfrică. Ea
mai paote fi definită ca pierderea de căldură a suprafeţei terestre care se produce noaptea
pe timp senin, mai ales iarna.
h. Bilanţul radiativ caloric (B) este diferenţa dintre suma tuturor fluxurilor radiative
primite de o suprafaţă oarecare şi suma tuturor fluxurilor radiative de undă lungă sau
scurtă cedate de aceasta.
3. Mărime energiei radiante si unitatea de masura
Fluxurile de energie radiantă se exprimă în unităţi de măsură energetice sau
calorice. În meteorologie se utilizează unităţile de măsură calorice.
Unităţile de măsură calimetrice sunt: caloria şi kilocaloria.
1 cal = 4,1888 x 107 ergi
În meteorologie se urmăreşte determinarea cantităţii de energie radiantă (F) ce
cade pe o suprafaţă oarecare (S), într-o unitate de timp. Aceasta se exprimă în cal/min.
a. Fluxul radiativ (f) reprezintă raportul dintre cantitatea de energie
radiantă (E) şi unitatea de suprafaţă care o recepţionează.
2
2/ cmca lS
Ef
b. Intensitatea fluxului radiativ (I) reprezintă fluxul radiativ incident pe o
anumită suprafaţă, într-un interval de timp precizat.
m in/ 2cmca lT
fI
Se mai poate măsura şi în langely: 1ly=1 cal/cm².
4. Metode de măsurare şi determinare
Metodele de determinare a intensităţii radiaţiei sunt:
a. Metoda calorimetrică – se bazează pe efectul caloric datorat influenţei radiaţiei
solare şi transformării energiei calorice în energie electrică prin intermediul unor
termoelemente sau termobaterii. Atunci când există o intensitate constantă a radiaţiei,
creşterea temperaturii este aproximativ proporţională cu timpul, iar viteza de creştere este
proporţională cu intensitatea radiaţiei.
b. Metoda curentului de apă – determinarea diferenţei de temperatură a
receptorului cu regim staţionar. Cedarea căldurii prin radiaţie este proporţională cu
temperatura absolută la puterea a patra.
c. Metoda compensării - măsurarea intensităţii radiaţiei cu ajutorul a două
receptoare absolut identice cu suprafaţa (s) şi coeficientul de absorbţie (). Unul dintre
ele este expus radiaţiei de măsurat până când temperatura lui devine constantă (până la
regimul său staţionar ), iar celălalt se aduce la aceeaşi temperatură prin inermediul unui
curent electric cunoscut, produs pe cale electrică.
Instalarea aparatelor
LINIA 4: este destinata aparatelor cu care se determina durata de insolatie si cantitatea de
radiatie solara:actinometrul,albedometrul,heliograful si catargul pentru anemometru
situate la circa 1m nord de heliograf.
3
Planul schematic al platformei meteo
5. Instrumente de măsurare a energiei radiante
A. Măsurarea radiaţiilor solare directe:
a) Pirheliometru cu compensaţie electrică tip Angström este compus din:
- tub pirheliometric - un tub care prezintă un capac la un capăt, capac prin care
pătrund razele solare care ajung la două lamele de manganin; are dimensiuni
variabile.
Modul de utilizare:
În timpul măsurătorilor, pirheliometrul se orientează cu fantele perpendiculare pe
direcţia razelor solare, cu precizarea că una din cele două fante este acoperită cu un ecran
special, în aşa fel încât să oprească pătrunderea razelor pe lamela 2, care rămâne mai
rece. Diferenţa de temperatură apărută între cele două lamele generează un curent
termoelectric, care va fi indicat de acul galvanometrului .
4
b) Radiometrul bimetalic Michelson - este compus din: piesa receptoare, microscop,
tubul actinometric şi suportul instrumentului.
A fost construit în anul 1905 de B.A. Michelson, căpătând o largă răspândire
datorită simplităţii, portabilităţii şi inerţiei termice mici a receptorului său.
Această metodă de determinare a radiaţiei solare directe, cu ajutorul radiometrului
Michelson are o eroare de numai 2% .
B. Masurărea radiaţiei difuze şi globale:
a) Piranometrul absolut de tip Angström exprimă valoarea intensităţii radiaţiei
difuze sau globale în cal/cm2min sau în ly/min.
Piesa sa receptoare este formată din două perechi de lame subţiri de manganin. O
pereche de lame este vopsită în negru şi absorb în totalitate radiaţiile ce cad pe ele, iar
cealaltă pereche este vopsită în alb de magneziu şi reflectă aproape în totalitate fluxurile
solare. Ele sunt dispuse alternativ şi sunt protejate de o calotă semisferică de sticlă, ce
permite trecerea radiaţiilor de undă scurtă şi le reţine pe cele de undă lungă emise de
atmosferă sau de corpurile din jur.
Pentru determinarea radiaţiei difuze piesa receptoare se umbreşte cu un ecran
special , iar pentru măsurarea radiaţiei globale, ecranul se îndepărtează.
c) Piranometrul relativ Arago-Davy este alcătuit din două termometre identice, unul
dintre ele având rezervorul acoperit cu negru de fum, iar celălalt cu alb de
magneziu.
Ambele rezervoare sunt protejate împotriva vântului şi a precipitaţiilor atmosferice de
un înveliş sferic de sticlă, din interiorul căruia s-a scos aerul. Pentru efectuarea
determinărilor intensităţii radiaţiei difuze sau globale, termometrele cu mercur ale
piranometrului se fixează pe un suport în poziţie orizontală.
d) Piranometrul termoelectric tip Ianîşevski este un instrument radiometric relativ şi
este acătuit din patru părţi principale: piesa receproare pentru radiaţii, suportul, ecranul de
umbrire şi dispozitivul de uscare.
5
C. Măsurărea radiaţiei reflectate
a) Albedometrul de staţie este folosit pentru determinarea intensităţii radiaţiei
difuze, globale şi reflectat . El este alcătuit dintr-un cap de piranometru, instalat pe un
suport special ,care îi permite rotirea cu 180.
Determinarea albedoului presupune efectuarea a două măsurători distincte: cea a
intensităţii radiaţiei globale (Q), care se realizează cu piesa receptoare orientată în sus şi
cea a intensităţii radiaţiei reflectate (Rs), care se realizează cu piesa receptoare orientată în
jos. În ambele măsurători, piesa receptoare trebuie să se afle în poziţie perfect orizontală .
b) Albedometrul portabil este un piranometru de tip Ianişevski uşor modificat,
alcătuit dintr-un cap piranometric, fixat pe un mâner şi o suspensie cardanică, ce permite
rotirea piesei receptoare. El se foloseşte în cadrul cercetărilor microclimatice, pentru
efectuarea unor determinări comparative privind albedoul diferitelor tipuri de suprafeţe
active.
Observatorul trebuie să stea la o anumită distanţă de albedometru, iar prin
intermediul unui mâner ( o tijă de lemn de 2m ) va face determinările. În acelaşi scop,
galvanometrul va fi amplasat la 5-6 m de observator .
c) Fotoelementul cu seleniu este un instrument special, utilizat pentru
determinarea exactă a capacităţii de reflecţie proprie diferitelor tipuri de suprafeţe. El
face parte din categoria fotoelementelor cu strat de blocare. Acest strat de blocare se
formează între stratul de seleniu şi pelicula fină de aur.
I d) Solarimetrul Gorczyinski este folosit la determinarea intensităţii radiaţiei
directe, difuze, globale şi reflectate, fiind considerat un instrument radiometric complex.
El funcţionează pe baza unui curent termoelectric ce încălzeşte în mod diferit sudurile
6
cuplului termoelectric expuse radiaţiilor şi celor ferite de radiaţii. Intensitatea curentului
produs se obţine indirect, pe baza valorii tensiunii curentului (care se exprimă în
milivolţi) .
D. Măsurarea radiaţiei efective.
Pirgeometrul tip Savinov-Ianişevski funcţionează pe principiul producerii unor
curenţi termoelectrici a căror intensitate se determină cu un galvanometru conectat.
Piesa sa receptoare este alcătuită din patru lame din manganin sau de cupru, care
sunt instalate în poziţie orizontală. Două dintre lame sunt vopsite pe partea superioară cu
negru de platin, iar celelalte două sunt nichelate sau aurite. De părţile lor inferioare sunt
lipite sudurile unei baterii termoelectrice de manganin, în circuitul căreia se conectează
un galvanometru sensibil.
E. Măsurarea bilanţului radiativ.
Bilanţometrul are drept piesă receptoare două plăci identice.
Acestea se obţin prin împletirea unor fire de cupru înnegrite la exterior cu negru
de fum, care sunt poziţionate astfel încât una este orientată către bolta cerească, iar
cealaltă către suprafaţa terestră.
Pentru a fi protejat, bilanţometrul se introduce într-o cutie metalică cu pereţi
dublii, iar orinzontalizarea sa se face cu ajutorul unei nivele cu bulă de aer.
7
Galvanometrul G.S.R.-1 este un instrument radiometric care se foloseşte la
determinarea intensităţii curenţilor termoelectrici, care iau naştere în termobaterii.
Funcţionarea lui se bazează pe interacţiunea dintre două câmpuri magnetice distincte.
Prin conectarea sa la circuitul radiometrelor, se fac citirile cu acul galvanometric.
BIBLIOGRAFIE
http://www.meteoromania.ro/anm/?attachment_id=735
Sterie Ciulache-Manual practic- Meteorologie
8