40
Introducere la Cunosc ându-L Pe Dumnezeu Acest studiu biblic este structurat pe teme. Fiecare din subiectele abordate este un capitol pe care Biblia îl tratează foarte detaliat şi complex. Existenţa acestui studiu biblic nu dovedeşte faptul că lista temelor este completă şi exaustivă. Am încercat să folosesc versete care sunt folositoare în a înţelege persoana lui Dumnezeu. După ce încheiaţi lecţiile, dacă vă amintiţi sau cunoaşteţi şi alte versete care vă pot ajuta în studiu, le puteţi menţiona. Puteţi chiar să întrebaţi participanţii la studiu dacă au cunoştinţă de astfel de versete. Veţi observa că la sfârşitul lecţiilor menţionez că puteţi alege unul din versetele lecţiei pentru a îl memora. Acest lucru trebuie amintit participanţilor, pentru ca ei să îşi poată nota versetele care le-au atins inimile şi pe care le consideră mai uşor de învăţat. Trebuie ca participanţii la studiu să aleagă singuri versetele pe care le vor memora, pentru că versetul care vă poate ajuta pe dumneavoastră să Îl înţelegeţi mai bine pe Dumnezeu, poate fi diferit de versetele care la vorbesc participanţilor la studiu. Acest lucru face ca studiul biblic să fie mult mai personal. Aceste lecţii pot fi predate credincioşilor sau necredincioşilor. Unele dintre conceptele creştine vor fi mai greu de înţeles pentru necredincioşi, dar acest lucru este de aşteptat. Ar fi foarte bine ca studiul să fie completat acasă de către participanţi, iar la întâlnirea de grup să puteţi discuta tema studiată şi să ascultaţi versetele. Cereţi participanţilor să recite versetele pe care le-au învăţat. Unele lecţii au multe versete, deci pregătiţi-vă pentru acest lucru. Dorinţa mea pentru dumneavoastră în timpul acestui biblic este din epistola către Efeseni 1: 17-19. „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl Slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, 1

Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

  • Upload
    others

  • View
    2

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Introducere la Cunosc ându-L Pe Dumnezeu

Acest studiu biblic este structurat pe teme. Fiecare din subiectele abordate este un capitol pe care Biblia îl tratează foarte detaliat şi complex. Existenţa acestui studiu biblic nu dovedeşte faptul că lista temelor este completă şi exaustivă. Am încercat să folosesc versete care sunt folositoare în a înţelege persoana lui Dumnezeu. După ce încheiaţi lecţiile, dacă vă amintiţi sau cunoaşteţi şi alte versete care vă pot ajuta în studiu,le puteţi menţiona. Puteţi chiar să întrebaţi participanţii la studiu dacă au cunoştinţă de astfel de versete.

Veţi observa că la sfârşitul lecţiilor menţionez că puteţi alege unul din versetele lecţiei pentru a îl memora. Acest lucru trebuie amintit participanţilor, pentru ca ei să îşi poată nota versetele care le-au atins inimile şi pe care le consideră mai uşor de învăţat.

Trebuie ca participanţii la studiu să aleagă singuri versetele pe care le vor memora, pentru că versetul care vă poate ajuta pe dumneavoastră să Îl înţelegeţi mai bine pe Dumnezeu, poate fi diferit de versetele care la vorbesc participanţilor la studiu. Acest lucru face ca studiul biblic să fie mult mai personal.

Aceste lecţii pot fi predate credincioşilor sau necredincioşilor. Unele dintre conceptele creştine vor fi mai greu de înţeles pentru necredincioşi, dar acest lucru este de aşteptat.

Ar fi foarte bine ca studiul să fie completat acasă de către participanţi, iar la întâlnirea de grup să puteţi discuta tema studiată şi să ascultaţi versetele. Cereţi participanţilor să recite versetele pe care le-au învăţat. Unele lecţii au multe versete, deci pregătiţi-vă pentru acest lucru.

Dorinţa mea pentru dumneavoastră în timpul acestui biblic este din epistola către Efeseni 1: 17-19.

„Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl Slavei,să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,şi să vă lumineze ochii inimii,ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui,care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi...”

Cuprinsul Studiului “Cunoscându-l pe Dumnezeu”

Dumnezeu este TatălDumnezeu este Isus HristosDumnezeu este Duhul SfântDumnezeu este CreatorDumnezeu este DragosteDumnezeu este CredinciosDumnezeu este în ControlDumnezeu este AproapeDumnezeu este AtotputernicDumnezeu este AtotştiutorDumnezeu este Drept, Îndurator şi Plin de BunătateDumnezeu este “EU SUNT”Fişa de Evaluare a Studiului

1

Page 2: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este Tatăl

Dumnezeu este Unul singur, este O singură Persoană. Cu toate acestea,sunt trei persoane distincte în Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Fiul lui Dumnezeuşi Duhul Sfânt. Fiecare din ei are aceaşi cantitate de putere, aceleaşi ţelurişi aceeaşi natură. Cu toate acestea, fiecare persoană din Sfânta Treime are rolul Său important. Putem petrece o viaţă întreagă studiind Sfânta Treime şi tot nu am înţelege-o deplin până nu vom fi în ceruri, faţă în faţă cu Sfânta Treime.

Treimea este un mister, pentru că din punct de vedere uman, Trinitatea este un concept imposibil. Dar la Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile!

Din moment, ce toate persoanele sunt distincte şi unite, le veţi vedea la lucru,pe toate trei împreună. Toate trei persoanele au lucrat împreună la Creaţia Lumiişi toate trei lucrează împreună în viaţa noastră cotidiană.

Prima lecţie este despre Dumnezeu Tatăl, următoarea este despre Domnul Isus Hristos, şi apoi este lecţia despre Duhul Sfânt. Următoarele lecţii vor include atribute ale Sfintei Treimi care nu pot fi separate datorită faptului că persoanele Trinităţii sunt unite şi lucrează împreună.

1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu.

2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia 64:8 ? Ce părere aveţi despre această denumire ?

3. Conform textului din Matei 6:9-13, cum ar trebui noi să ne rugăm ?

4. Conform textului din Luca 12:22-33, cum are Dumnezeu grijă de copiii Săi ?

5. Cum Îl numeşte Isus pe Dumnezeu, în Ioan 20:17 ?

2

Page 3: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

6. Conform textului din 2 Corinteni 6:18, ce vrea Dumnezeu să fie pentru noi ?

7. De ce trebuie să Îl lăudăm pe Dumnezeu, după cum scrie în Efeseni 1:3-14 ?

8. Conform textului din Evrei 11:6, care este singurul mod pentru a Îi fi plăcuţi lui Dumnezeu ?

9. Scrieţi mai jos, versetul 17 din primul capitol al epistolei către Iacov.

Alegeţi-vă dintre versetele acestei lecţii, versetul care v-a vorbit cel mai mult şi care v-a apropiat cel mai mult de Dumnezeu. Notaţi acest verset şi învăţaţi-l pentru întâlnirea de data viitoare.

3

Page 4: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este Isus Hristos

Pentru a face un studiu complet despre Isus Hristos ne-ar trebui o viaţă întreagă petrecută în studiu Scripturii. Sunt foarte multe versete din Vechiul Testament care vorbesc despre venirea lui Isus Hristos, Evangheliile ne dau foarte multe detalii despre viaţa lui Isuspe Pământ, iar restul Noului Testament ne dau din ce în ce mai multe informaţii despre natura Mântuitorului nostru.

Acest studiu ne oferă o mică sclipire din ceea ce este Isus Hristos.Dorinţa mea este ca să prindeţi gustul lui Dumnezeu şi apoi să doriţidin ce în ce mai mult din El. Citiţi Scripturile ca să vă împliniţi acestă dorinţă.

Vom petrece un timp îndelungat studiind epistola către Evrei, capitolul 1. Citiţi întregul capitol cu foarte multă atenţie.

1. În versetele 2 şi 3 există 8 descrieri diferite despre Isus Hristos. Scrieţi acele descrieri mai jos.

a.

b.

c.

d.

e.

f.

g.

h.

4

Page 5: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

2. Aceasta este o listă a versetelor care au legătură cu fiecare din descrierile de la întrebarea 1. Citiţi aceste versete şi apoi faceţi legăturile corect cu fiecare verset. Ioan 1:14; Ioan 3:16; Romani 8:17; Coloseni 1:15; Coloseni 1:16; Coloseni 1:17; Tit 2:14;1 Petru 3:22.

3. Conform textului din Evrei 1:4-7, 13 şi 14, care este motivul pentru care Isus este superior îngerilor ?

4. Cum Îl numeşte Dumnezeu pe Isus în versetele 8 şi 10 ?

5. Ce cunoaştem noi despre Tronul lui Isus ?(versetul 8)

6. Ce iubeşte şi ce urăşte Isus ?(versetul 9)

7. Citiţi Psalmul 45:6, 7 şi apoi notaţi ceea ce implică aceste versete.

8. Ce a creat Isus ?(versetul 10 )

9.Ce ştim că nu se va schimba niciodată ?

10. Gândiţi-vă la un verset care vă încurajează să credeţi în Isus. Pregătiţi-vă să împărtăşiţi acest verset cu restul grupului.

11. Scrieţi versetul care v-a ajutat cel mai mult să înţelegeţi faptul că Isus este Dumnezeu. Odată ce aţi scris acest verset, pregătiţi-vă să îl învăţaţi până la întâlnirea de grup viitoare.

5

Page 6: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este Duhul Sfânt

1. Citiţi Deuteronom 6:4; Marcu 12:29; Efeseni 4:3-6 şi Iacov 2:19. Ce au în comun toate aceste versete?

2. Ce spune Ioan 4:24 despre Dumnezeu ?

3. Evrei 3:7-12 ne dovedeşte că Duhul Sfânt este Dumnezeu. Ce afirmă acest verset ?

După ce am demonstrat faptul că Duhul Sfânt este Dumnezeu şi că Dumnezeu este Una, să privim lucrurile pe care le-a făcut Duhul Sfânt, le face acum, şi la va face în viitor.Nu uitaţi că din moment ce Duhul Sfânt e Dumnezeu, El are toate caracteristicile lui Dumnezeu.

4. Conform cu Geneza 1:2, cine era cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul, la Creaţie ?

5. Ce dovedeşte textul din Fapte 13:2 că poate face Duhul Sfânt ?

6. Citiţi Ioan 15:26, 16: 5-15 şi scrieţi toate noţiunile pe care aceste versete le oferă despre Duhul Sfânt.

7. Ce a scris Duhul Sfânt, conform textului din 2 Petru 1:20-21?

8. Unde locuieşte Duhul Sfânt conform textelor din Galateni 4:4-6 şi 2 Timotei 1:14 ?(Incredibil !)

9. Citiţi cu atenţie Romani 8:1-2, 9-11, 15-16 şi notaţi ceea ce face Duhul Sfânt pentru noi .

6

Page 7: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

10. Ce sunt trupurile noastre când Duhul Sfânt locuieşte în noi ? (1 Corinteni 6:19)

11. Ce face Duhul Sfânt conform textului din Efeseni 1:13, 14 ?

12. Ce putem noi face, din moment ce avem puterea Duhului Sfânt ?(1 Corinteni 2:9-13)

13. Ce ne ajută Duhul Sfânt să facem conform textului din Romani 8:26-27 ?

14. Ce suntem avertizaţi să nu îi facem Duhului Sfânt în următoarele versete ?Fapte 5: 3-5:

Fapte 7:51:

Efeseni 4:30:

15. Pentru că avem Duhul Sfânt în noi, ne putem supune Lui şi astfel puterea Saformează în noi anumite caracteristici. Care sunt caracteristicile din Galateni 5:22, 23?

16. În numele cui devenim ucenici şi suntem botezaţi (Matei 28:18-19)?

17. Scrieţi versetele care vă ajută să înţelegeţi cel mai binecă Duhul Sfânt este Dumnezeu. Odată ce aţi scris acest verset, pregătiţi-vă să îl învăţaţi până la întâlnirea de grup viitoare.

Nu am inclus în acest studiu, darurile pe care le primim de la Duhul Sfânt.Ele nu există în orice om, ci sunt daruri pentru întărirea Bisericii. Dacă vreţi să studiaţi aceste daruri, puteţi citi textele din Romani 12:6-8, 1 Corinteni 12:8-11, 28şi Efeseni 4:11-12. Puteţi citi aceste versete şi apoi puteţi nota darurile Duhului Sfânt. Pentru a cunoaşte ce dar aveţi, rugaţi-vă pentru descoperire din partea lui Dumnezeu.El vă va descoperi, dacă vă veţi preda în mâna Sa. Dumnezeu nu ne oferă daruri spirituale pentru a fi piedici pe drumul nostru cu El. Nu fiţi descurajaţi de darul pe care îl aveţi,ci trăiţi conform dorinţei divine.

7

Page 8: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este Creator

Dumnezeu a existat dintotdeauna. Nu a existat o vreme în care Dumnezeusă nu fi existat. Dumnezeu este Acela care a creat timpul, spaţiul, viaţa, totul.Cum ştim asta? Aceasta este învăţătura Bibliei. Să privim mai atent în Cuvânt,şi să vedem ce a creat El.

Să începem cu începutul. Citiţi Geneza 1:1-2:4.

1. Ce a creat Dumnezeu în prima zi?

2. În ziua a doua?

3. În ziua a treia?

4. În ziua a patra?

5. În ziua a cincea?

6. În ziua a şasea?

7. După chipul şi asemănarea cui au fost creaţi bărbatul şi femeia ? Ce au fost ei creaţi să facă?

8. Ce le-a oferit Dumnezeu ?

9. Uitaţi-vă peste capitolul 1. Ce versete spun:”Domnul a văzut că lucrul acesta era bun”?( 7 versete)

Daca aveţi timp liber, vă rog să citiţi Geneza 2 şi 3. Geneza 2 vă va oferi o imagine mai adâncă şi mai clară despre cum Dumnezeu a creat omul. Geneza 3 este capitolul cel mai trist din Scriptură. Ne dă detalii despre cum a venit păcatul în lume, şi despre cum minunata şi perfecta creaţie a lui Dumnezeu a fost afectată.

8

Page 9: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

10. Citiţi textul din Iov 38:4-38. Faceţi o listă a lucrurilor pe care DumnezeuI le-a spus lui Iov că Le-a făcut. Eu consider aceste versete foarte puternice.

Psalmul 139 este un psalm iubit de multe persoane. Vă recomand să memoraţi întregul psalm pentru că el conţine multe adevăruri. Mai întâi, citiţi de la versetul 13 la versetul 16 şi apoi răspundeţi la întrebări:

11. Cine ne-a creat pe noi?

12. Cum am fost creaţi?(vs. 14)

13. Ce înseamnă versetul 16 pentru dumneavoastră?

14. Citiţi Fapte 17:24-28. Dumnezeu nu are nevoie de noi pentru că este suficient de puternic să facă toate lucrurile. De ce ne-a creat şi cine suntem noi?

15. Ieremia 18:2-6 oferă exemplul Dumnezeului olar şi a oamenilor lut. Ce anume spune Dumnezeu că va face conform textului din Filipeni 1:6?

Ioan 14:2 ne arată că Isus încă se află în procesul creaţiei. El a creat un loc special pentru noi(acei care credem în El), în cer. Cerul va fi fantastic!

Haideţi să încheiem această lecţie prin citirea Psalmului 8 şi Apocalipsa 4:11. Citiţi aceste texte cu voce tare şi fiţi gata să Îl lăudaţi pe Creator.

16. Scrieţi versetul care vă ajută să înţelegeţi că Dumnezeu este Creator. Odată ce aţi scris acest verset, memoraţi-l până la umătoarea întâlnire de grup.

9

Page 10: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este Dragoste

Dumnezeu ne-a arătat dragostea Sa de nenumărate ori.De fapt, daca aveţi vreodată ocazia să citiţi toată Biblia, vă recomand să scrieţide fiecare dată când găsiţi scris că Dumnezeu este Dragoste.Sunt foarte multe definiţii ale iubirii.

1. Citiţi 1 Corinteni13:4-7. Conform acestor versete, care este definiţia iubirii?

Este posibil ca la un moment dat să spui “Te iubesc” şi aceste cuvinte să nu fie rostite cu profunzimea necesară. Este imposibil pentru Dumnezeu să spună ceva şi să nu se întâmple aşa cum spune El. Dumnezeu nu a spus numai ca ne-a iubit, a şi demonstrat acest lucru.

2. Cum putem ştii ce este dragostea?(1 Ioan 3:16)

3. Fă o listă completă conform cu cele scrise în Romani 5:6-11 şi 1 Ioan 4:9-10 despre cum Dumnezeu ne-a demonstrat dragostea Sa.

4. Ce spun textele din Ioan 3:13 şi Filipeni 2:5-7 că a facut Dumnezeu?

5. Acum vreau sa ne îndreptăm atenţia asupra a ce a îndurat Hristos pe Pamânt. În dreptul fiecărui verset scrie pe scurt ce s-a întâmplat cu Hristos.

Ioan 1:10-11 –

10

Page 11: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Matei 4:1-11 -

Luca 4:28-30 -

Ioan 15:18 –

Marcu 14:34 –

Matei 26:47-50, 56 –

Marcu 14:55-56 –

Marcu 14:64-5; Matei 26:66-68; Luca 22:63-65 –

Ioan 18:29-31 –

Luca 23:10-11 –

Matei 27: 27-31 –

Ioan 19: 17-18, 23-25, 33-34 –

6. Cât a fost Isus pe cruce, cu ce a fost acoperit El? (1 Petru 2:24)

7. Isus a fost tratat foarte rău. Chiar dacă a murit pe cruce, El nu a rămas atârnat pe cruce, şi nu a rămas nici în mormânt. Conform textelor din Marcu 16:1-8; Matei 28:1-8; Luca 24:1-12 şi Ioan 20:1-13 Isus a înviat. El este viu. Ce spune textul din Fapte 1:3 că a făcut Isus?

8. De ce a făcut Isus asta? (Evrei 2:9-11)

11

Page 12: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

9. Şi totuşi, dragostea lui Dumnezeu nu s-a oprit aici. El continuă să ne iubească, să aibă grijă de noi. Ne-a dat Duhul Său ca să locuiască în noi, să fie Sfătuitorul nostru.Ce spune Romani 8:35, 38-39 despre marea dragoste a lui Dumnezeu pentru noi?

Dumnezeu te iubeşte, bucură-te de dragostea Lui!

10. Scrieţi versetul care vă ajută cel mai mult să întelegeţi cel mai mult despre faptul că Dumnezeu este dragoste. Odată ce aţi scris versetul, memoraţi-l înainte de următoarea întâlnire de grup.

12

Page 13: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este Credincios

Este atât de încurajator să ştim că avem un Dumnezeu care este Credincios. Noi suntem atât de necredincioşi, şi totuşi Dumnezeu este mereu credincios. Noi nu suntem vrednici să intrăm în prezenţa Sa în rugăciune sau în cer pentru credincioşia noastrăci pentru credincioşia Sa.

Acest studiu va fi puţin diferit de toate celelalte. Tot ce vreau să fac este să vă dau un set de versete. Citiţi fiecare verset în parte şi apoi scrieţi ce anume vă spune versetul respectiv despre Credincioşia lui Dumnezeu.

Deuteronom 7:9 –

Psalmul 100:5 –

Psalmul 108:4 –

Psalmul 111:7-8 –

Isaia 54:10 –

Plângerile lui Ieremia 3:22-23 –

1 Corinteni 1:9 –

2 Tesaloniceni 3:3 –

1 Ioan 1:9 –

13

Page 14: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dupa ce aţi terminat de completat această listă, citiţi răspunsurile de câteva ori. Faceta-vă timp să le citiţi. Apoi scrieţi un paragraf despre ce anume aţi învăţat nou despre Credincioşia lui Dumnezeu.

Credincioşia lui Dumnezeu……

Ce Dumnezeu minunat avem ! Lăudaţi-l pe El !Scrieţi versetul care vă ajută să înţelegeţi faptul că Dumnezeu este Credincios. După ce aţi scris acest verset, memoraţi-l până la următoarea întâlnire de grup.

14

Page 15: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este î n Control

Sunt multe lucruri pe care le apreciem în umblarea noastră cu Dumnezeu. Cunoştinţa faptului că Dumnezeu e în controlul vieţii mele îmi dă pace. Cunoştinţa faptului că El este în control m-a ajutat foarte mult în umblarea mea cu El.Aceste versete sunt făcute să te încurajeze să înţelegi că în această lume nebună, Dumnezeu controlează totul.

Vom începe acest studiu în Cartea Esterei. De ce? Deoarece în întreaga carte a Esterei, cuvântul “Dumnezeu” nu este menţionat niciodată. Numele Său nu este niciodată rostit şi totuşi, prezenţa şi rolul Lui în tot ce s-a întâmplat este complet şi clar.

Citiţi toată cartea Esterei, este o lectură fantastică.

1. Regele Ahaşveroş a dat o petrecere care a durat multe zile. Ce a întrebat-o Regele Ahaşveroş pe Regina Vasti şi ce anume a răspuns aceasta?(Estera 1:11 şi 12)

2. Care au fost consecinţele suportate de Împărăteasa Vasti? (Estera 1:19)

3. Ce au propus consilierii personali ai Regelui?(Estera 2:2-4)

4. Cine era Mardoheu şi de ce venise el în Susa? (Estera 2:5-6)

5. Cine era Estera?(Estera 2:7 şi 8)

6. Ce s-a întâmplat cu Estera?(Estera 2:8, 9, 12-18)

7. Ce anume nu a dezvăluit Estera?(Estera 2:10, 20)

15

Page 16: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

8. Ce a fost scris în cărţile Cronicilor?(Estera 2:21-23)

9. De ce îl ura Haman pe Mardoheu?(Estera 3:5, 6)

10. Ce anume l-a sfatuit Haman pe Rege să le facă Iudeilor şi regele a fost de acord? (Estera 3:8-10, 13)

11. Cum a aflat Estera ce se va întâmpla cu Iudeii?(Estera 4:5-8)

12. Ce s-ar fi întâmplat dacă Regele nu ar fi fost plăcut surprins să o vadă pe Estera ?A fost Regele mulţumit?(Estera 4:11; 5:2)

13. Ce anume a cerut Estera în timpul primului banchet?(Estera 5:4-8)

14. Ce a construit Haman şi de ce?(Estera 5:14)

15. Scrie pas cu pas ce s-a întâmplat în Estera cap. 6.

16. Ce a cerut Estera la cel de-al doilea banchet?(Estera 7:3-4)

17. Ce s-a întâmplat cu Haman?(Estera 7:9, 10)

18. Ce a facut Regele pentru a îi salva pe Iudei?(Estera 8:7, 8, 11-13)

16

Page 17: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

19. Ce s-a întâmplat în următoarele versete: Estera 8:17; 9:5, 13-14, 16, 21-22; 10:3?

Dumnezeu a fost pe deplin în controlul tuturor lucrurilor care s-au întâmplat în istorie.El s-a asigurat ca să se întâmple exact ceea ce trebuia sa se întâmple. Dumnezeu este în controlul viitorului şi a prezentului.(Apocalipsa)

Mai sunt atât de multe alte exemple pe care le putem folosi şi care arată controlul lui Dumnezeu: Viaţa lui Iosif(Gen. 37-50); Moise (Exod- Deut.), Hristos, şi lista continuă.

20. Scrieţi lângă referinţele de mai jos, ceea ce are Dumnezeu în control conform referinţelor.Marcu 4:35-41 –

Numeri 22:28 –

Marcu 1:23-26 –

Matei 21:20 -

Din nou, puteţi găsi mult mai multe versete care arată faptul că Dumnezeu este în control asupra tuturor lucrurilor. Cu acest fapt în minte şi cunoştinţa faptuluică Dumnezeu te iubeşte, mai există ceva de care să te temi?

21. Scrieţi versetul care vă ajută cel mai mult în a înţelege faptul că Dumnezeu este în control. Odată ce aţi scris versetul, memoraţi-l pentru întâlnirea de grup de data viitoare.

17

Page 18: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este Aproape

Avem un Dumnezeu care nu stă la depărtare ci este foarte aproape de noi.El nu stă undeva departe şi se gândeşte să renunţe la noi. Mai mult, El se implicăîn vieţile noastre şi are grijă de copiii Săi.

1. Ce ne spune Ieremia 23:23, 24 despre Dumnezeu?

Dumnezeu este peste tot şi El nu ne priveşte doar, dar se şi implică în vieţile noastre.El ne dă tot ceea ce avem nevoie.

2. Scrie versetul 1 din Psalmul 46.

3. Cum are Dumnezeu grijă de nevoile soldaţilor conform textului din Deuteronom 20:5-8?

4. Ce anume i-a dat Dumnezeu lui David, când acesta din urmă avea mai mare nevoie?(1 Samuel 23:16, 17 şi 1 Samuel 18:1-4)

5. Cum a avut Dumnezeu grijă de Ilie în 1 Împăraţi 17:3-6, 9-16?

6. Cum a avut Dumnezeu grijă de cei care au refuzat să se închine unui idol în Daniel 3:13-30?

7. Daniel 6:11-24 spune cum Dumnezeu L-a salvat pe David. Ce anume s-a întâmplat?

18

Page 19: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

8. Dumnezeu ne dă din abundenţăa tot ceea ce avem nevoie. Câţi oameni a hrănit Isus şi câte firimituri au rămas ? (Marcu 8:19, 20)

9. Cum te încurajează textul din Isaia 57:15?

10. Evrei 12:5-11 arată o altă cale prin care Dumnezeu îşi îngrijeşte copiii. Care este aceasta şi cum poate fi aceasta o încurajare pentru noi?

11. Conform textului din Matei 6:25-34 şi 10:26-31, de ce nu trebuie să ne îngrijorăm?

12. Conform textului din 1 Ioan5:13-15 ce anume ne stă în putere să facem şi ce face Dumnezeu?

13. Ce anume înseamnă Matei 11:28-30 şi cum te încurajează acest text?

14. Cum ţi-a dat încredere în Dumnezeu, prezenţa Sa în viaţa ta ?

Dumnezeu ne iubeste atât de mult !Slavă Lui pentru că nu a fost distant cu noi şi pentru lucrările din viaţa noastră. Bucuraţi-vă de prezenţa Sa!

15. Scrieţi versetul care v-a ajutat cel mai mult să înţelegeţi faptul că Dumnezeu este aproape.Odată ce aţi scris versetul, memoraţi-l până la următoarea întâlnirea de grup.

19

Page 20: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este Atotputernic

Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. El poate face orice.

1. Dumnezeu a făcut multe lucruri care sunt imposibil de făcut de către un om. Scrieţi ce a făcut Dumnezeu în aceste pasaje.

Geneza 18:10-12; 21:1-5 –

Luca 1:26-37 –

Ioan 11:38-44 –

Faptele Apostolilor 26:8

2. Cum a fost văzută puterea lui Dumnezeu conform textului din Romani 1:20?

3. Despre ce vorbeşte Isus în Matei 19:16-26?

4. Ce anume poate să facă Isus conform textului din Matei 9:4?

5. Ce lucruri puternice făcute de Dumnezeu sunt dezvăluite în textele din Fapte 2:22-24; 1 Corinteni 6:14; 2 Corinteni 13:4?

6. Puterea lui Dumnezeu în vieţile oamenilor este un miracol mare. Descrieţi ce se întâmplă în Daniel 4:29-37?

20

Page 21: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

7. Ce vrea Pavel să învăţăm despre puterea lui Dumnezeu în Efeseni1:17-21?

8. Ce anume poate face Dumnezeu pentru noi conform textului din Efeseni 3:20, 21?

9. Ce anume face puterea lui Dumnezeu pentru noi conform textului din 1 Petru 1:3-5?

10. Scrieţi Apocalipsa 1:5.

11. Ce anume vă încurajează cel mai mult în privinţa puterii lui Dumnezeu?

12. Ce anume aţi învăţat nou despre puterea lui Dumnezeu?

Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. El poate face orice minune, poate să aducă pe oricine la El, şi să îi păstreze în Sine.

13. Scrieţi versetul care vă ajută cel mai mult să înţelegeţi că Dumnezeu este Atotputernic. Odată ce aţi scris acest verset, memoraţi-l până la următoarea întâlnire de grup.

21

Page 22: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este Atotştiutor

Dumnezeu ştie totul. Haideţi să privim la ceea ce spune Scriptura despre această temă.

1. Dumnezeu ne cunoaşte atât de bine. El cunoaşte omenirea. Dumnezeu ne spune în Deuteronom 4:2 să nu adăugăm nimic la porunca Lui. De ce crezi că Dumnezeu spune asta?

2. Conform textului din 1 Cronici 28:9, ce caută Dumnezeu şi ce înţelege El?

3. În Daniel 2:20-23, care este ruga lui Daniel către Dumnezeu?

4. În ce fel următoarele versete ne ajută să înţelegem că Dumnezeu ştie tot?1 Samuel 16:7 –

Psalmul 147:4-5 –

Proverbe 3:19-20 –

Proverbe 5:21 –

Luca 7:36-50 –

Evrei 4:12-13 –

5. 1 Corinteni 1:25 şi 1 Ioan 3:20 declară că Dumnezeu este mai mare decât ce anume? În ce fel te simţi încurajat de acest lucru?

22

Page 23: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

6. Citeşte Matei 6 cu grijă şi desprinde toate acele lucruri pe care Dumnezeu le vede în secret şi toate lucrurile pe care Dumnezeu le ştie.

Citeste 1 Corinteni 2:9-167. Conform vers.9, 10, ce anume ne-a revelat Dumnezeu nouă, şi în ce fel?

8. Ce Duh primesc cei care sunt ai lui Isus Hristos?

9. Ce ne ajută să înţelegem acest Duh?

10. Ce anume ne spune versetul16, despre cunoştinţa lui Dumnezeu?

Slavă Domnului pentru că avem gândirea lui Hristos. Suntem în stare să ştim ceea ce Dumnezeu vrea şi doreşte pentru ca avem gândirea lui Cristos. Duhul Său locuieşte în noi!

11. Scrieţi versetul ce vă ajută să înţelegeţi cel mai bine că Dumnezeu e Atotştiutor. Odată scris acest verset, memoraţi-l până la următoarea întâlnire de grup.

23

Page 24: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este Drept, Îndurator şi Plin de Bunătate

În Vechiul Testament:1. În Deuteronom 4:25-31, de ce îl numeşte Moise pe Dumnezeu Îndurător?

2. În Ezra 9:6-15, Ezra afirmă că Dumnezeu este Drept. Cum anume I-a arătat Dumnezeu îndurare?

3. În Psalmul 50:6, cine declară dreptatea lui Dumnezeu şi de ce?

4. Conform Isaia 30:18, ce doreşte Dumnezeu să fie pentru tine?

5. Conform Isaia 41:10, cum te va susţine Dumnezeu?

6. Conform Ieremia 9:24, ce doreşte Dumnezeu să facă ?

7. În Iona 4, de ce este supărat Iona şi ce anume îi răspunde Dumnezeu ?

Pentru studiul din Noul Testament, să ne concentrăm asupra textului

24

Page 25: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

din Romani1:18 – 3:31.

În Romani 1:18-328. Ce păcate au făcut oamenii?

9. De ce nu au scuză bărbaţii? (V. 20, 32)

În Romani 210. Pe ce se bazează Judecata lui Dumnezeu?(V. 2)

11. Pe cine va judeca Dumnezeu şi care va fi judecata?(V. 3-16)

12. De ce lauda oamenilor nu este de la oameni ci de la Dumnezeu?(V.17-29)

În Romani 313. De ce nimeni nu este drept fără Dumnezeu? (V. 9-20)

25

Page 26: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

14. Descrie dreptatea lui Dumnezeu care este aparte de dreptatea legii. (V. 21-31)

În Romani 5:1-515. Cum suntem justificaţi în faţa lui Dumnezeu?

16. Ce înseamnă această justificare pentru cei credincioşi?

17. Bazaţi pe versetele din Romani, cum ştim că Dumnezeu este Îndurător şi plin de Bunătate?

18. Scrieţi versetul care v-a ajutat cel mai mult să înţelegeţi că Dumnezeu este Drept, Îndurător şi plin de Bunătate. Odată scris, memoraţi versetul pentru întâlnirea viitoare de grup.

26

Page 27: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Dumnezeu este “EU SUNT”

1. Conform textului din Exod 3:14, 15, ce nume Îşi atribuie Dumnezeu ? Pentru cât timp trebuie ca oamenii să Îl numească astfel ? Ce credeţi că înseamnă acest nume ?

2. Citiţi Exod 33:18-19; 34:5,6. Dumnezeu Îşi proclamă numele în faţa lui Moise.Scrieţi acest nume, în întregime.

3. Cum se auto-denumeşte Isus în Ioan 6:35 ? Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră ?

4. Cum se auto-denumeşte Isus în Ioan 8:12 ?

5. În Ioan 1:3-5, Isus spune că El este”…… oamenilor”. Este o încurajare pentru dumnavoastră?

6. De ce nu va mai fi soare în cer, conform Apocalipsa 21:23 ?

7. Ce spune Isus că este El în Ioan 10:7-9 ?

8. Ce spune textul din Matei 7: 13, 14 despre poartă ?

9. Cum se descrie Isus în Ioan 10:11-18 ?

27

Page 28: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

10. Descrieţi păstorul din Psalmul 23.

11. Scrieţi cele două afirmaţii de tipul „Eu sunt...” din Ioan 11:25,26 şi 14:6.

12. Ce înseamnă pentru dumneavoastră Ioan 15:1-17 ?

13. Citiţi Apocalipsa 1:4, 17, 18; 21:6 şi 22: 13. Scrieţi toate afirmaţiile depre persoana lui Dumnezeu. Este aceasta o încurajare pentru dumneavoastră ? Cum ?

14. Alegeţi versetul care v-a vorbit cel mai mult despre persoana lui Dumnezeu. Scrieţi-l şi apoi memoraţi-l pentru viitoarea întâlnire de grup.

28

Page 29: Descoperindu-l pe Dumnezeu · Web view1. Citiţi Isaia 40:11-31 şi scrieţi ceea ce vă impresionează cel mai mult la persoana lui Dumnezeu. 2. Cum este numit Dumnezeu în Isaia

Fişa de Evaluare a Studiului

Ce aţi învăţat cel mai mult din acest studiu ?

Ce v-a plăcut şi ce nu v-a plăcut la acest studiu ?

În ce mod aţi fi schimbat lecţiile ?

29