Depresia - consideratii generale

Depresia a devenit cea mai frecventa suferinta mintala la nivel de comunitate.

Un studiu desfasurat de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii a atestat faptul ca depresia

afecteaza circa 121 de milioane de persoane de pe intregul mapamond. Se estimeaza ca anual,

3 - 15 % din populatia generala prezinta un episod depresiv, dintre care 0,4 - 5 % sunt

episoade depresive severe. In Europa, din 1000 de adulti, 58 prezinta tulburare depresiva

majora (adica 33,4 milioane de persoane). Toate aceste cifre ingrijoratoare au facut ca

depresia sa devina in acest moment una dintre cele mai studiate afectiuni psihice.

Depresia - cauze

Cauzele depresiei nu au putut fi elucidate pe deplin, in ciuda eforturilor depuse. Viziunea

unanima actuala a cercetarilor si clinicilor impune un model bio-psiho-social in care, la

instalarea depresiei, contribuie atat perturbari biochimice la nivelul creierului cat si cauze

psihologice (personalitati fragile) sau sociale (stresul cotidian, evenimente de viata negative,

ostilitatea mediului, etc.). In aproape un sfert din cazuri, primul episod depresiv se produce ca

o reactie la un eveniment de viata negativ. Ulterior insa, episoadele se pot repeta fara nicio

cauza aparenta.

Unele medicamente pot si ele sa induca fenomene depresive : antihipertensive, contraceptive

orale si hormonii, stimulante sau supresoare ale apetitului alimentar, analgezicele si

antiinflamatoarele, antibacterienele si antimicoticele.

Dintre afectiunile medicale generale care pot sa favorizeze aparitia unor stari de depresie,

cele mai frecvente sunt cele neurologice (boli cerebrovasculare, epilepsia), endocrinologice

(tulburarile tiroidiene si ale altor glande endocrine), cele infectioase (infectia HIV,

mononucleoza, pneumonia virala si bacteriana, tuberculoza) si inflamatorii.

In cazul femeilor, menopauza, sindromul premenstrual si nasterea recenta reprezinta cauze

posibile suplimentare pentru depresie.

Riscul este mai mare in cazul persoanelor care au antecedente de tulburari afective sau un

istoric de afectiuni psihice in familie, de consum de alcool sau substante psihoactive.

Aproape un sfert din adultii tineri prezinta un episod depresiv major pana la varsta de 24 de

ani, acest grup populational fiind mai expus decat oricare altul riscului de declansare a

depresiei. Depresia instalata in aceasta perioada critica a vietii poate avea consecinte nefaste

de mare amploare pe termen scurt - cuprinzand aici deteriorarea relatiilor interpersonale,

functionarea deficitara socioprofesionale si riscul de adictie sau consum de substante

psihoactive dar si pe termen lung afectand intreaga dezvoltare neuropsihica.

Depresia, în sens „medical” riguros, este o boală a dispoziţiei sau a funcţiei timice. Ea este

definită ca „boală mentală caracterizată printr-o modificare profundă a stării timice, a

dispoziţiei în sensul tristeţii, a suferinţei morale şi a încetinirii psihomotorii” (Larousse,

Marele dicţionar al psihologiei, 2006, p. 326). 

Episoadele depresive sunt definite în funcţie deseveritate (uşoare, medii, severe, cu sau fără

caracteristici psihotice, în remisie totală sau parţială), de cronicitate şi de profilul evolutiv (cu

sau fără vindecare completă între episoade, cu caracter sezonier, cu cicluri rapide). Pentru a

primidiagnosticul de „episod depresiv major”, în conformitate cu Manualul de diagnostic şi

statistică a tulburărilor mentale DSM-IV-TR, trebuiesc îndeplinitecel puţin cinci din

următoarele nouă simptome: 

1. dispoziţie depresivă 

2. pierderea interesului sau plăcerii pentru activităţile obişnuite 

3. scăderea sau creşterea ponderală sau pierderea poftei de mâncare 

4. perturbare a somnului 

5. schimbări în psihomotricitate (agitaţie sau lentoare psihomotorie) 

6. diminuarea energiei, oboseală 

7. sentimente de vină şi devalorizare 

8. slăbirea abilităţii de gândire, concentrare sau decizie 

9. gânduri sau acte suicidare 

Se precizează că un episod depresiv netratat durează de regulă şase luni sau mai mult,

indiferent de etatea subiectului la debut. În majoritatea cazurilor, există o remisiune completă

a simptomelor, însă în 20-30% din cazuri unele simptome depresive pot persista luni sau ani,

fără a fi îndeplinite complet criteriile pentru un episod depresiv major. 

Etiologia depresiei din diverse perspective teoreticeMultă vreme, în tratamentul

tulburărilor depresive n-a existat decât laudanumul (un derivat de opiu) care determina o

sedaţie a suferinţei pacientului în aşteptarea încheierii spontane a episodului şi, mai apoi,

electroşocul. Acesta avea să devină tratamentul preferat pentru tratamentul tulburărilor

dispoziţiei datorită vitezei sale de acţiune, care îl face util în situaţii de urgenţă, atunci când

riscul suicidar este mare, sau în caz de stupoare melancolică. Pentru formele delirante de

melancolie, electroşocul s-a impus ca metodă de tratare privilegiată, în timp ce celelalte

tratamente s-au dovedit a fi ineficace. Astăzi, metoda este numită electronarcoză, deoarece

este aplicată în timpul unui somn provocat. În cazuri speciale, ea este folosită şi astăzi atunci

când antidepresivele nu au efect sau sunt contraindicate. 

Descoperirea primelor antidepresive după cel de-al Doilea Război Mondial avea să

transforme atât tratamentul tulburărilor depresive cât şi percepţia aportului factorilor biologici

în etiologia depresiei. Astfel, în 1957 au fost descoperite aproape simultan cele mai

importante antidepresive din cele două principale familii: iproniazida (din grupul inhibitorilor

monoaminooxidazei, IMAO) şi imipramina (capul de listă al antidepresivelor triciclice), a

căror eficacitate părea cu atât mai mare cu cât depresia era de tip endogen, survenind fără

factori declanşatori externi şi fiind însoţită de importante semne neurovegetative.

Descoperirea efectului antidepresiv al imipraminei a condus la ipoteza aminică a depresiei.

Acesta sugerează că tulburările dispoziţiei sunt legate de disfuncţionalităţi în concentraţia

monoaminelor în fluidele corpului. Monoaminele sunt principalii neurotransmiţători ai

zonelor cerebrale care reglează funcţia timică (afectivitatea sau dispoziţia) . Activitatea

acestor neuromediatori constă în transmiterea “mesajului” între două celule nervoase

(neuroni). Astfel, în timpul depresiei, se pare că numărul de amine disponibil la nivelul

spaţiului sinaptic este redus şi crescut în timpul maniei. 

Sunt incriminaţi şi factori endocrini şi genetici în geneza depresiilor. 

Psihanaliştii descriu melancolia ca o formă a doliului patologic care duce la maladia mentală.

În depresie, bolnavul trebuie să înfrunte o pierdere imaginară, adresându-şi lui însuşi

reproşurile şi agresivitatea destinate în mod normal obiectului pierdut. 

Din perspectivă cognitivistă, tulburarea psihopatologică este văzută ca rezultat al unor

distorsiuni cognitive. Aaron Temkin Beck a constatat că depresivii cred lucruri groaznice

despre ei înşişi, despre lume şi despre viitorul lor. Aceste distorsiuni cognitive constituie cele

trei elemente explicative ale aşa-numitei „triade cognitive negative”. Beck este de părere că

aceste gânduri negative tind să apară rapid şi în mod automat, ele nefăcând obiectul unui

control conştient. În acest fel, deşi nu corespund realităţii, ele unt acceptate necritic şi

percepute ca fiind adevărate, se sustrag unei analize conştiente şi blochează schimbarea. 

Cred ca sufar de depresie. Ce fac de acum incolo?

Daca v-ati regasit in multe din descrierile de mai sus, mergeti la cel mai apropiat psihiatru si

discutati cu medicul simptomele dumneavoastra.

Care sunt cauzele depresiei?

Cauze biologice

"Depresia reprezinta probabil o interactiune complexa a factorilor genetici, bio-chimici, cat si

a celor legati de dezvoltare si a celor sociali" (LowDog, 1997, apud Aviva Romm, 2003).

Teoria clasica a etiologiei biologice a tulburarii afective depresive consta in disfunctia

sistemului de neurotransmitatori ce functioneaza la diferite nivele ale creierului (Ipoteza

monoaminica a depresiei).

Acest sistem are ca principali neurotransmitatori implicati in depresie:

- Noradrenalina sau norepinefrina (NA);

- Serotonina (S);

- Dopamina (DA).

Cauze genetice

Tulburarea depresiva majora are un caracter familial, studiile epidemiologice demonstrand ca

este de 1,5-3 ori mai frecventa printre rudele biologice ale persoanelor depresive. Se

mosteneste insa o anumita vulnerabilitate, o crestere a sensibilitatii la stresori si nu tulburarea

in sine.

Factori psiho-sociali

Daca cunoasterea factorilor biologici a revolutionat tratamentul depresiei in epoca moderna,

cunoasterea factorilor psihologici si sociali, pe langa implicatiile de tratament, ofera

informatii foarte utile privind prevenirea tulburarilor depresive.

Intelegerea factorilor psihotraumatizanti, a modului in care se dezvolta si functioneaza

reactiile emotionale, gandirea, comportamentul pentru a produce reactia depresiva a

preocupat scoli numeroase de psihoterapie. Acestea au oferit o varietate de modele teoretice

privind etiologia psihologica a depresiei.

Abordarea psihanalitica, psihodinamica

Teoriile psihanalitice se articuleaza in jurul notiunii de doliu, de pierdere, de frustrare, de

prejudiciu, si al experientelor traumatice din copilarie, care fac vulnerabil subiectul adult fata

de episoadele depresive. K. Abraham si S. Freud au fost primii care au elaborat o teorie

psihodinamica a depresiei. Pentru Karl Abraham motorul episoadelor depresive ar consta in

unele tendinte sadice, o "dispozitie dusmanoasa" fata de exterior, din care decurge

incapacitatea de a-i iubi pe ceilalti si o inclinare de a-i detesta, insotite de un sentiment de

vinovatie. Tendintele sadice sunt considerate inaceptabile si sunt reprimate, fiind intoarse

impotriva subiectului in cadrul temelor melancolice de autodevalorizare sau de autoacuzare.

Sigmund Freud, vede melancolia ca pe o "reactie fata de pierderea unei persoane iubite sau

unei abstractii puse in locul acesteia" (S. Freud, 1915, p.21), fiind legata de pierderea reala

sau simbolica a unei persoane dragi. Melancolia are similitudini clinice cu depresia: tristete,

durere morala, dezinteres fata de lumea exterioara.

Depresia este un doliu care nu se poate realiza conform etapelor obisnuite in care obiectul

pierdut este inlocuit treptat, printr-un proces psihologic, in favoarea noilor centre de interes

sau de iubire care se substituie acestuia. In cazul doliului, subiectul stie ce persoana sau lucru

a pierdut pe cand in cazul depresiei pierderea este deseori inconstienta, reprimata, legata de

un eveniment din copilarie.

Mai tarziu, dupa ce a formulat conceptul de Supraeu (ca parte psihica care impune valorile,

credintele, morala unui individ), Freud a aratat ca vinovatia melancolica si depresia provin

dintr-un conflict intre Eu si exigentele Supraeului (altfel spus, o persoana devine foarte critica

cu sine insusi, gasind mereu ceva sa isi reproseze, ceva care ar fi putut fi facut mai bine).

Hotarator este ca acest conflict se incheie negativ pentru Eu, iar acela care pierde, Eul,

depune armele. Freud scria in 1923: "Teama de moarte a melancoliei permite o singura

explicatie, ca Eul se preda, deoarece este urat si persecutat de Supraeu in loc sa se simta

iubit".

Pentru Melanie Klein depresia ar fi o reminescenta, cu ocazia anumitor evenimente, a

ambiguitatii afective avute intr-o perioada a dezvoltarii copilului, pe care ea o denumeste

pozitie depresiva. In copilaria timpurie, copilul isi considera mama ca o extensie a propiului

corp, nu o considera o persoana separata. Frustrarile de orice natura legate de mama, orice

nemultumire legata de ea (ca "obiect rau"), sunt interiorizate, devin nemultumiri legate de

sine. Si evident ca mama este si "obiect bun", persoana de la care copilul primeste hrana,

mangaiere , protectie. Astfel, binele si raul sunt legate de aceeasi persoana, de unde si

ambivalenta.

Aproape toti autorii de origine psihanalitica atribuie un rol important agresivitatii in aparitia

dispozitiei depresive si in izbucnirea ei la varsta adulta. Ea este o componenta importanta sau

poate cea mai importanta dintre componentele unei retele complicate de cauze si efecte, de

diferite conditii si factori. Aceasta stare de fapt este ilustrata de urmatoarele citate:

"Depresia provine din agresiunea refulata, asa cum angoasa rezulta din libidoul refulat" (K.

Abraham, apud D. Stiemerling, 2004, p.115).

"Impulsurile inhibate, agresive sunt nucleul depresiei" (K. Hencke, apud. D. Stiemerling,

2004, p.37).

"Reactia depresiva pare a fi intotdeauna legata de o agresivitate nedescarcata" (S. Joffe, C.

Sandler, apud D. Stiemerling, 2004, p.38)

Jackobson, E. (1971): "Impartasesc parerea lui M. Maler ca depresia este rezultatul unui

conflict agresiv" (C. Jackobson, apud D. Stiemerling, 2004, p.39).

In cadrul conflictului agresiv exista doua forme de depresie, care au fiecare alta geneza, alta

forma de evolutie si alta psihodinamica. Intre cele doua forme de depresie (I- reactiva, II-

endogena) sunt deosebiri privitor la situatiile declansatoare si anume: depresia de tip I este

declansata in majoritatea cazurilor de pierderea unui obiect, de un "doliu" care se realizeaza

inconstient(omul "plange" dar nu stie dupa ce anume); depresia de tip II este declansata

dimpotriva, de circumstantele in care un om se simte provocat si ar trebui sa riposteze agresiv

dar nu o face deoarece nu i se permite, iar acea furie reprimata, amestecata cu sentimentul de

neputinta, se transforma in tristete.

Heinz Kohut considera ca dezvoltarea Eului are nevoi specifice care trebuie satisfacute de

catre parinti pentru a da copilului un sens pozitiv de stima de sine si coeziune e personalitatii

sale. Nesatisfacerea acestor nevoi psihologice tipice duce mai tarziu, la varsta adulta, la

depresie.

Legaturile noastre cu ceilalti oameni sunt modelate dupa prima relatie a fiecarui om, cea cu

mama sa. Afectarea modului sanatos al acestui atasament primar, mai ales separarea

prematura a copilului de mama sa, duce la grave deficiente in realizarea de relatii cu alte

persoane si predispune persoana la depresie.

Abordarea congnitiva

Dupa Beck, originea depresiei este conditionata de structuri, numite scheme cognitive, si de

procese cognitive, sau moduri de a gandi, care antreneaza distorsiuni mai mult au mai putin

importante ale realitatii. La persoanele depresive poate fi identificata o triada cognitiva care

se caracterizeaza printr-o viziune negativa despre sine, mediu si viitor. Viziunea negativa

inseamna ca persoana se vede plina de defecte, nesatisfacatoare si fara valoare si de aici trage

concluzia ca evenimentele negative nu pot fi atribuite decat acestei lipse de valoare personala.

Gandurile negative privind mediul inconjurator se manifesta prin interpretari negative ale

unor evenimente neutre sau pozitive si in tendinta de a lua intotdeauna in considerare varianta

cea mai putin buna dintre multele posibilitati. Viziunea negativa privind viitorul nu lasa loc

unor timpuri mai bune si anticipeaza o rezolvare nefavorabila din toate cele posibile.

Activarea acestor scheme de gandire negativa este responsabila de aparitia simptomelor, cum

ar fi : frica, tristetea, pasivitatea, mania si iritarea. Acestor scheme li se adauga greselile de

gandire tipice (generalizari abuzive, exagerari pozitive si negative, o gandire absolutista,

dihotomizarea, etc), ce fac ca triada cognitiva negativa sa fie mentinuta.

Acestea isi au originea in experientele precoce nefavorabile, ele ramanand in stare latenta si

potand fi reactivate ulterior de evenimente similare.

Triada cognitiva predispune individul spre devalorizarea competentei profesionale si

identificarea esecului pe toate planurile de activitate.

Originalitatea teoriei lui Beck consta in ipoteza acestuia ca sentimentul de tristete este

secundar unui deficit de adaptare a structurilor cognitive.

Teoria autocontrolului

"Ipoteza autocontrolului" avansata de Rehm (1977) despre geneza si terapia tulburarilor

depresive, a fost dezvoltata pornind de la teoria autocontrolului a lui Kanfer (1970,1971).

Ipoteza care explica depresia este ca aceasta este consecinta unui deficit de autocontrol. O

persoana devine depresiva atunci cand ea sufera o pierdere ca urmare a unor circumstante

exterioare si nu dispune de competente de autocontrol care i-ar permite sa compenseze

aceasta pierdere. Astfel sarcina terapiei este de a ajuta pacientul sa dobandeasca aceste

competente.

Teoria controlului stresului

Modelul lui McLean (1976) este bazat pe controlul stresului, iar tulburarea depresiva este

analizata din punct de vedere al interactiunii sociale. Originea depresiilor este considerata a

se gasi in situatiile in care persoana nu dispune de aptitudini sociale eficiente pentru a trata

evenimentele nefavorabile si situatiile de viata stresante.

Perspectiva interpersonala

Terapia interpersonala a lui Klerman & Weissman, subliniaza importanta pe care o are

interactiunea sociala pentru dezvoltarea tulburarilor depresive. Aceasta teorie etiologica se

sprijina si pe teoria afectivitatii, pe lucrari privind rolul jucat in dezvoltarea depresiilor de

relatiile interumane intime si de stresul social, cat si pe cercetari proprii ale autorilor asupra

relatiei dintre depresia clinica si relatiile interumane tulburate (in casatorie, in familie, la

lucru).

Autorii au ajuns la concluzia ca relatiile interumane intime joaca un rol important in

prevenirea tulburarilor depresive, iar problemele care apar in cadrul relatiilor au o mare

importanta in dezvoltarea acestor tulburari, dar nu sunt cauza lor.

Evenimente de viata stresante, traume

O observatie clinica veche este aceea ca evenimentele considerate psihotraumatizante preced

doar primul episod de depresie nu si neaparat pe urmatoarele. Astfel, dupa prima trauma si

dezvoltarea episodului depresiv, persoana dezvolta modificari biologice care il sensibilizeaza

fata de episoade ulterioare.

Exista numeroase cai prin care depresia unui parinte poate influenta copilul:

- prin impactul direct al simptomelor depresive

- interactiunea redusa mama-copil

- disensiuni familiale

Pornind de la depresia copilului s-au evidentiat 3 factori de risc:

- evenimente psihotraumatizante

- conflictualitate cronica

- factori de vulnerabilitate

Evenimentele stresante sunt diferit interpretate in copilarie, episoadele traumatizante acute

apar adesea in contextul unor probleme de lunga durata. Astfel, divortul parintilor urmeaza

adesea unei tensiuni familiale prelungite, nemaiputand fi incadrat in seria evenimentelor

acute. De aceea, depresia la tineri tinde sa fie recurenta. Anumiti copii devin expusi la

conflict datorita faptului ca mamele sunt mai putin capabile sa ii protejeze de stresori.

Intre copiii care au experimentat evenimente specifice, simptomele depresive au fost gasite in

asociatie atat cu abuzul fizic, cat si cu abuzul psihic. Tulburarile depresive au fost estimate ca

aparand la aproximativ 20% din copiii maltratati.

Majoritatea oamenilor fac fata stresului de fiecare zi, organismul lor se reajusteaza repede la

aceste presiuni. Cand stresul este prea mare mecanismul sau de reajustare sau adaptare nu

mai raspunde si depresia se poate declansa. Evenimentul de viata cel mai frecvent asociat cu

dezvoltarea ulterioara a depresiei este pierderea unui parinte inaintea varstei de 11 ani.

Adesea, asemenea evenimente stresante preced primele episoade ale tulburarii depresive si

cauzeaza modificari neuronale permanente, care predispun persoana la episoadele ulterioare.

Modelul vulnerabilitatii

Cresterea vulnerabilitatii pentru depresie este legata de o constelatie de modele cognitive care

predispun la interpretari distorsionate ale situatiilor stresante. De exemplu, ruperea unei

relatii romantice, va antrena un raspuns emotional mai puternic, daca persoana afectata crede

ca "nu am nici un rost pe lume, fara dragostea ei"sau "n-o sa mai intalnesc niciodata pe

cineva pe care sa il iubesc cum il iubeam pe el". Paternurile cognitive asociate cu interpretari

distorsionate a situatiilor stresante, includ credinte sau atitudini rigide despre importanta unei

relatii de dragoste sau a realizarilor profesionale (punerea pe primul plan a relatiei personale

sau a muncii) si tendinta de a atribui trei calificative specifice evenimentelor nefavorabile:

(1) globalizare - "acest eveniment ma va afecta extrem de mult"

(2) internalizare - "trebuia sa fac ceva sa previn asta" sau "e vina mea"

(3) ireversibilitate - "n-o sa mai pot sa-mi revin niciodata"

Conform unui model recent al vulnerabilitatii cognitive, gandurile negative, singure, nu sunt

suficiente pentru a declansa depresia. Interactiunea dintre cognitiile negative si dispozitia

moderat depresiva este importanta in etiologia si recurentele depresiei.

Factori comportamentali

Teoria behaviorista a "neajutorarii invatate" (learned helplessness), propusa de Seligman, este

o teorie care asociaza depresia cu incapacitatea sau limitarea persoanei in a controla

evenimentele, situatiile. Persoane normale, nondepresive au fost supuse fie la zgomote

puternice, fie erau puse sa se confrunte cu probleme insolubile pe care nu puteau sa le evite.

Cand li s-a oferit mai apoi ocazia sa evite zgomotele puternice sau problemele insolubile,

subiectii s-au comportat pasiv.

Aceste experiente au aratat ca nu stimulul dureros, ci incapacitatea de a controla stimulul

duce la depresia invatata. In urma altor experiente efectuate, conceptul a fost extins in raport

cu ipotezele teoriei atribuirii de cauze, geneza depresiei putand fi conceputa astfel: experienta

privind imposibilitatea de a controla evenimentele importante duce la modificari cognitive,

afective, motivationale, vegetative si psihologice asemanatoare cu cele pe care le putem

constata in tulburarile depresive. Modificarea cognitiva consta in asteptarea din ce in ce mai

ferma si mai generalizata de a fi neputincios, cat si in cautarea si atribuirea unei cauze care

poate explica aceasta depresie. Stilul cognitiv personal (o trasatura de personalitate)

determina tipul de atribuire, acesta din urma fixand natura si durata modificarilor cognitive,

afective, vegetative si motivationale.

Personalitatea

Problema relatiei dintre personalitate si tulburarea depresiva a ramas un subiect predilect al

psihopatologiei de cand E. Kraepelin a sugerat existenta anumitor trasaturi temperamentale,

care se constituie ca personalitate premorbida pentru tulburarile afective sau chiar ca

manifestari subafective ale acestora.

Dupa A. Akisal si K. Hirschfeld relatia dintre personalitate si depresia poate fi privita din mai

multe perspective si anume:

In primul rand personalitatea poate fi considerata ca apta sa modifice aspectul clinic, cursul

bolii si raspunsul la terapii. W. Wittenborn si N. Maurer, constata ca trasaturile personalitatii

inainte de boala tind sa continue si la un an dupa, intr-o semnificativa proportie de cazuri,

aratand ca experienta depresiei nu modifica trasaturile premorbide. Aceste trasaturi sunt cele

care pot sa imprime o anumita structura simptomatologica episodului depresiv. Astfel,

trasaturile obsesionale din personalitatea premorbida duc la aparitia de simptome la depresivi

unipolari, precum nevoia de ordine, hiperexactitate, perfectionism, constinciozitate,

obsesionalism, anxietate, agitatie, depersonalizare, hipocondrie, variatii diurne ale dispozitiei

si trezire matinala.

Un alt punct de vedere considera trasaturile personalitatii subiectului, ca un rezultat al

tulburarii depresive. Se considera ca tulburarea depresiva mai ales cea de lunga durata poate

duce la schimbari in personalitatea individului. Amploarea cu care aceasta s-ar produce este

inca necunoscuta. Cu toate acestea, exista parerea ca episoadele depresive nu pot ramane fara

urmari in personalitate. Majoritatea indivizilor care sufera de tulburare depresiva au un Ideal

al Eului deosebit de inalt, care fiind de neimplinit, il pune pe purtatorul sau intr-o permanenta

de tensiune si autonemultumire.

Cu ajutorul acestor instrumente s-a demonstrat ca cele mai frecvente trasaturi de personalitate

caracteristice tulburarii depresive sunt:

- sentimentul de vinovatie

- stima de sine scazuta

- autonomia scazuta

- dependenta de alte persoane scazuta

- precautie exagerata

- meticulozitate in exces

- pesimism

- inclinatie spre ordine

- rigiditate

- ruminatii obsesionale

- gandire conventionalista

- inclinatie spre rutina si obisnuinta

- introversiune (indivizii evita contactele, capacitate reflexiva, receptori ai comunicarii,

egocentrici)