Delta Dunării — un tărâm al contrastelor

unărea se naşte în munţii Pădurea Neagră din Germania. Cu elan tineresc, torentul se avântă

spre est, traversează Austria, după care mărgineşte sudul Slovaciei. Puternicul râu se năpusteşte

apoi spre sud, pătrunde în Ungaria, continuându-şi periplul de-a lungul graniţei dintre

Croaţia şi Serbia. Istovit de-atâta drum, fluviul

se potoleşte şi se lărgeşte formând hotarul

dantelat dintre Bulgaria şi România. Coteşte

apoi spre nord şi intră în România, scăldând

în cele din urmă o fâşie din graniţa sudică a

Ucrainei.

Încărcată cu aluviuni şi apă de la cei

aproximativ 300 de afluenţi ai săi, Dunărea,

ajunsă acum la deplină maturitate, zămisleşte

pe ţărmurile Mării Negre o splendidă deltă. Nu

departe de oraşul Tulcea, din sud-estul

României, „fiicele“ Dunării, principalele ei

braţe Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe, îşi încep propria călătorie spre mare.

Pe măsură ce se apropie de gura de vărsare, cele trei braţe se fărâmiţează în nenumărate gârle şi canale

mai mici, care alimentează bălţile şi ghiolurile peisajului deltaic. Aici, unindu-şi forţele cu nisipul mării,

sedimentele aduse de Dunăre formează grinduri masive şi ostroave. Pe grindul Caraorman, bunăoară, unele

dune ating o înălţime de 7 m, dând priveliştii o notă deşertică.

Totuşi, Delta Dunării nu e doar un peisaj supus capriciilor artistice ale nisipurilor şi aluviunilor.

Delta este cel mai vast habitat mlăştinos din Europa, având o suprafaţă de circa 4300 km2. Aici te afli

realmente în împărăţia stufului; după câte se pare, Delta Dunării adăposteşte cea mai mare întindere de stuf

din lume, nu mai puţin de 1 700 km2!

Păduri bătrâne de ulmi, stejari şi anini îmbracă multe dintre grindurile deltei. Încâlcite printre

trunchiurile copacilor, viţa sălbatică, iedera,

lianele şi alte plante agăţătoare se iau la

întrecere spre vârfuri pentru râvnita lumină

a soarelui. Într-un fel, delta e un filtru

organic, fiind cel mai mare sistem de

purificare a apelor aflat în Europa.

Paradis al sălbăticiunilor

În acest paradis sălăşluiesc o

puzderie de păsări, peste 300 de specii. În

Delta Dunării cuibăresc aproximativ

D

jumătate din populaţia mondială

de pelicani şi peste 60% din

populaţia mondială de cormorani

mici. Tot aici iernează aproape

toate exemplarele de gâşte cu pieptul

roşu, o specie ameninţată pe glob.

În martie, pelicanii îşi construiesc

cuiburile şi clocesc pe plauri

ascunşi în inima deltei. Odată cu

sosirea toamnei însă, ei părăsesc

meleagurile dunărene, zburând în

cârduri spre Delta Nilului, Grecia

şi coastele asiatice, până în India.

Nu doar habitatul ideal

atrage păsările în Delta Dunării, ci şi peştele. Gârlele deltei mişună de tot soiul de peşti, numărul speciilor

reprezentate fiind de peste 90. De fapt, Delta Dunării asigură jumătate din cantitatea de peşte de apă dulce

consumată în România. Unul dintre reprezentanţii de seamă ai lumii subacvatice este sturionul, care în

sezonul împerecherii înoată în susul fluviului pentru a-şi depune ouăle. Cunoscute sub numele de caviar, aceste

icre sunt o delicatesă foarte apreciată şi, totodată, scumpă.

Pe puţinul uscat disponibil — numai 13% din deltă se ridică deasupra apelor — îşi duc traiul lupi,

vulpi, iepuri şi bizami. Delta este şi refugiul unor specii periclitate precum vidra sau nurca. Cândva, la blana

preţioasă a nurcii doamnele cochete tânjeau îndelung. Din acest univers faunistic însă nu lipsesc nici

gângăniile; peste 1 800 de specii de insecte bâzâie şi se târăsc în nesfârşita împărăţie a apelor.

O biosferă ce trebuie conservată

În 1991, Delta Dunării a fost înscrisă pe Lista patrimoniului mondial, un an mai târziu căpătând

recunoaştere internaţională ca

rezervaţie a biosferei. În

prezent, centrul administrativ

al rezervaţiei se află în oraşul

Tulcea. Deşi există prevederi

legale privind practicarea

pescuitului comercial,

braconajul rămâne o

ameninţare.

În pofida măsurilor

menite să ocrotească delta,

sănătatea ei este în pericol;

oraşele şi centrele industriale

pe care le străbate Dunărea în

călătoria-i de 2 850 km spre mare

îşi deversează fără milă apele

reziduale în fluviu. În trecut,

păşuni mănoase străjuiau cursul

inferior al Dunării, filtrându-i

apele înainte de popasul lor în

deltă. Până în prezent însă,

aproape 80% din aceste păşuni au

dispărut.

Şi totuşi, delta cucereşte an

de an câte 30 m din Marea Neagră.

Da, fidelă muncii ei de milenii,

Dunărea îşi construieşte şi îşi

înnoieşte neostenită delta, acest tărâm al contrastelor.