DEGERATURILE

Actiunea locala a frigului determina o serie de tulburari functionale si morfopatologice care se numesc degeraturi. Ele se intalnesc destul de rar la animale, deoarece acestea sunt in general bine protejate de invelisul pilos care acopera suprafata corpului. Regiunile mai expuse sunt onglonul, copita, urechile, coada, penisul, mameloanele.Etiopatogenie. Degeraturile apar ca urmare a actiunii factorilor de mediu pe un teren biologic cu o capacitate de aparare limitata. Dintre factorii meteorologici, frigul este factorul principal, iar umiditatea si curentii de aer sunt factori agravati.

Si in cazul degeraturi lor, mecanismul de producere este legat de reactiile sistemului nervos care au drept rezultat o necoordonare a functiei de termoreglare. La inceput se instaleaza fenomene de vasoconstrictie activa cu scopul de a limita pierderile periferice de caldura. Daca cauza determinanta se mentine, apare dupa un timp vasodilatatie pasiva datorita paraliziei musculaturii netede a vaselor. In aceasta situatie, se produc si alterari ale peretilor vaselor, ceea ce favorizeaza transudarea de plasma, aparitia edemelor si a flictenelor. Totodata creste hemoconcentratia, se accelereaza procesul de coagulare a sangelui si riscul trombozei vasculare creste cu toate consecintele respective, in primul rand instalarea gangrenei umede (daca trombusul este incomplet) sau uscate (daca obliterarea vasculara este completa). In plus se pot grefa pe leziunea primara tulburari trofice, infectii.

Simptome. Pot fi locale si generale. Cele locale sunt importante si caracterizeaza cele trei grade de degeraturi.Degeratura de gradul I (congelatio erytematosa) se manifesta printr-o paloare a regiunii datorita ischemiei si vasocoastrictiei, zbarlirea parului. Animalul adopta o pozitie specifica, cu membrele adunate sub el, cifozat si cu frisoane ale diferitelor grupe musculare. Mai tarziu se instaleaza un eritem fara contur precis, rosu-violaceu, lucios, rece si sensibil. In intreaga regiune apare un prurit intens.Degeratura de gradul II (congelatio bullosa) apare dupa o actiune mai indelungata a frigului. Se observa formarea de flictene in numar mare care se sparg si care lasa dermul descoperit, tumefiat si presarat cu ulcere gri, dureroase, brazdate uneori cu crapaturi adanci. Dermul denudat prezinta o culare rosie bruna, cu ulcere atone fara tendinta de vindecare, leziunile fiind ireversibile.

Degeratura de gradul III se caracterizeaza in primul rand prin instalarea gangrenei consecutiva trombozelor vasculare. De obicei se semnaleaza fenomene de gangrena umeda cu eliminarea tesuturilor mortificate sub forma de sfacele, in aceasta faza se suprapun si infectii locale insotite de inflamatii periferice, ceea ce mareste sensibilitatea regiunii si incetineste procesul de reparatie.Simptomele generate nu sunt caracteristice. Ele se observa in cazurile garve si dau animalului un aspect somnolent, nesigur in mers, cifozat, anorexic.Diagnosticul se bazeaza pe anamneza, semnele clinice si leziunile regiunii bolnave.Prognosticul trebuie stabilit in functie de localizarea degeraturii, intinderea si profunzimea leziunilor. De retinut ca in timp, degeraturile de gradul I si II se pot agrava.

Tratamentul are in primul rand in vedere profilaxia degeraturilor prin asigurarea conditiilor optime de zooigiena (adaposturi calduroase, fara curenti), o alimentatie echilibrata, bogata in hidranti de carbon.Tratamentul curativ trebuie aplicat cat mai repede, imediat dupa actiunea nociva a frigului, pentru a impiedica producerea unor leziuni ireversibile. Se va face incalzirea treptata a organismului pentru a evita instalarea trombozelor sau a emboliilor. Se vor efectua busumari, frictiuni cu zapada, cu alcool sau cu alcool canforat 10%. Se aplica pe regiunea bolnava pudre sicative, calmante si antiseptice (oxid de zinc, talc, Silfatiazol, Manis, Oximanirom, etc.). In degeraturile de gradul III se recurge la antisepsia mecanica pentru a grabi eliminarea escarelor sau sfacelelor aparute. In degeraturile grave a unor extremitati, se impune amputarea partiala a regiunii (penis, ureche). Ca si in cazul arsurilor, existenta semnelor generate impune reechilibrarea hidroelectrolitica a organismului, administrarea de tonice cardiace si respiratorii.

HIPOTERMIAHipotermia este conditia prin care temperatura interna a corpului este mai mica decat parametrii normali fiziologici ai speciei. Orice conditie sau stare care poate cauza impiedicarea productiei de caldura sau o intrerupere a functiei normale de termoreglare poate duce la hipotermie. Deoarece temperatura interna a corpului fluctueaza usor pe parcursul unei zile, o temperatura normala pentru caini si pisici te de 37,5 - 39,2 C si 37,8 - 39,5 C.Hipotermia este o conditie relativ comuna in medicina de urgenta, cu efecte daunatoare signifiante pentru pacient. Anomalii cardiovasculare, respiratorii, electrolitice, acido- bazice, de coagulare si ale sistemului nervos sunt des intalnite si ar trebui anticipate. Tratamentele timpurii si agresive pentru hipotermie pot sa scada mortalitatea si morbiditatea pacientului grav bolnav.

ClasificareHipotermia este clasificata fie ca o conditie primara, fie secundara.Hipotermia primara sau accidentala, este o temperatura anormala cauzata de expunerea excesiva la un mediu cu o temperatura foarte scazuta. Hipotermia secundara este rezultatul unei boli, traume, interventii chirurgicale si alterarea functiei de termoreglare prin inducerea de medicamente. Hipotermiile ce afecteaza animalele sunt clasificate astfel:usoare: 32 C 37 Cmoderate: 28 C - 32 Csevere: mai putin de 28 C Pacientii cu hipotermie secundara au semne clinice mai profunde la temperaturi crescute decat cei cu hipotermie primara. Astfel, a fost elaborat un sistem ce isi propune sa descrie pacientii cu hipotermie secundara:usoara: 36,7 C 37,7 Cmoderata : 35,5 C 36,7 Csevera : 33 C 35,5 Ccritica : mai putin de 33 C

Termoreglarea

Temperatura normala este mentinuta de o balanta detaliata a productiei metabolice de caldura si a pierderii de caldura. Termostatul principal al corpului este hipotalamusul, iar schimbarile de temperatura sunt sesizate de nucleul preoptic si anterior al hipotalamusului. Senzorii secundari ai temperaturii sunt localizati in piele, maduva spinarii, viscerele abdominale si marile vase. Principala productie de caldura este realizata de sistemele metabolice cele mai active, creierul, organele din cavitatea abdominala si musculatura activa. Rata producerii de caldura este dependenta de rata corpului de metabolizare, mentinuta de metabolismul bazal celular. Cresterea ratei metabolice este obtinuta in raspunsul cu epinefrina, tiroxina, norepinefrina si contractia musculara datorata frisonului.Productia caldurii fara rententia caldurii ar fi o modalitate ineficienta in mentinerea temperaturii interne a corpului. Astfel retentia caldurii are un rol important in homeostaza fiziologica. Retentia caldurii este obtinuta atat din raspunsuri comportamentale dar si din schimbarile reflexului fiziologic, cum ar fi vasoconstrictia periferica. In cazul in care nu se reuseste realizarea adecvata a productiei de caldura sau a retentiei va rezulta hipotermia.

Termoreglarea este necesara pentru evitarea hipertermiei, dar poate fi in detrimentul pacientului atunci cand este in exces. Sunt patru mecanisme principale termoreglarii in medicina veterinara: convectia, conductie, radiatia si evaporarea. Animalele folosesc mai mult primele doua mecanisme in timp ce oamenii folosesc mai mult radiatia.

Convectia este transferul de caldura de pe suprafata corpului catre aerul din jurul corpului.Conductia este tranferul de caldura de pe suprafata corpului catre obiecte ce vin in contct cu corpul in cauza, cum ar fi pamantul, mesele de examinare sau cotetul. Radiatia este rezultatul pierderii de caldura catre cladirile din imprejurimi ce nu vin in contact direct cu corpul , cum ar fi peretii.Evaporarea este pierderea de caldura obtinuta cu ajutorul aplicarii lotiunilor pe suprafata corpului sau prin respiratie. Multi factori contribuie la termoreglarea. Nou nascutii au suprafete mari ce accelereaza termoreglarea. Pacientii casectici au depozite scazute de grasimi ce permit transferul de caldura facil, deoarece grasimea este un excelent izolator.

EFECTELE FIZIOLOGICE ALE HIPOTERMIEIHipotermia poate cauza efecte vatamatoare corpului. Aceste complicatii pot fi anticipate pe baza gradului de hipotermie si a efectelor fiziologice ale temperaturii respective cunoscute. Cele mai frecvente schimbari sunt cele cardiovasculare, respiratorii, neurologice si metabolice. EFECTELE CARDIOVASCULARESchimbarile cardiovasculare observate in hipotermie sunt bradicardia, hipotensiunea, aritmia cardiaca si asistola. Efectele cardiovasculare initiale ale hipotermiei usoare sunt: cresterea presiunii sangelui si a pulsului. In consecinta, bradicardia este refractara adiministrari atropinei.

EFECTELE NEUROLOGICECombinatia dintre inconstiinta si bradicardie severa sau asistola poate duce la un diagnostic gresit sau chiar moarte. EFECTELE METABOLICEComplicatiile renale, hepatice, acido-bazice, imunologice si de coagulare se pot intalni in pacientii cu hipotermie. Hipotermia cauzeaza deteriorare directa a functiilor imune. Hipotermia are efect dramatic asupra mecanismelor normale de coagulare. Schimbarile primare sunt apreciate cu o trompocitopenie aparenta si disruptia echilibrului fibrinolitic.

TRATAMENTTratamentul pentru hipotermie consta in reincalzirea adecvata a pacientului, suport cardiovascular, managementul complicatiilor si prevenirea acestora. Tratamentul principal include fluide administrate intravenos si reincalzirea pacientului.