www.leaders.ro

Ce este leadershipul ?

In lucrarea lui Stogdill (1974, pag. 259),acesta concluziona ca “sunt tot atatea definitii alea leadershipului cate personae incearca sa-l defineasca”.

In mijlocul problemei definirii leadershipului stau doua dificultati fundamentale. In primul rand, spre deosebire de notiuni precum “dragostea”, “libertatea” sau “fericirea”, leadershipul este un concept complex deschis interpretarilor subiective. Fiecare intelege in mod intuitive ce reprezinta notiunea de conducere, bazat pe o multitudine de experiente de invatare, ceea ce face dificila prinderea acestora intr-o singura definitie succinta. In al doilea rand,modul in care leadershipul este definit si inteles este puternic influientat de pregatirea teoretica a persoanei respective. Exista grupuri de oameni care vad leadershipul ca o consecinta a caracteristicilor unui lider, in timp ce alte grupuri vad conceptual ca fiind un process social ce se dezvolta in cadrul relatiilor dintr un grup. Astfel de opinii divergente vor avea ca rezultat o opinie diferita cu privire la natura leadershipului.

“Leadershipul pare sa fie exact ca puterea, un concept esential contestat” ( Gallie, 1995 printat in Grint, 2004, pag. 1 )

Grint, (2004) indentifica patru problem ce fac foarte improbabil un consens asupra definirii leadershipului. Prima, este problema “procesului” - un total dezacord in ceea ce priveste derivarea leadershipului din calitatile personale alea liderului sau daca o persoana devine lider prin ceea ce face(process social). A doua, este problema pozitiei- are liderul autoritate formala sau conduce din front, autoritate informala. A treia este problema “filozofica” – liderul exercita o influienta intentionata asupra comportamentului adeptiolor lui sau sunt actiuni determinate e situatie si context sau chiar atribuite retrospective? A patra probema si ultima este una legata de “puritate” – este leadershipul specific indivizilor sau grupurilor si daca este un fenomen pur uman?

In plus fata de aceste notiuni teoretice, Grint face distinctia intre anumite curente ce duc spre constrangerea definirii conceptului. Unele definitii restrictioneaza leadershipul doar atunci cand este utilizat spre atingerea unor obiective commune. Intr-un astfel de cadru,oameni precum Hitler,Stalin sau Saddam Hussein nu ar fi vazuti drept lideri ci mai degraba ca tirani. Astfel de definitii sunt intotdeauna problematice pentru ca aproape toti liderii pot fi vazuti drept “tirani” de catre anumiti indivizi si grupuri.

“Liderii sunt ca noi toti: de incredere sau inselatori, fricosi sau viteji, generosi sau lacomi. A presupune ca toti liderii sunt oameni buni am fi orbi fata de realitatile conduitei umane si ne va afecta sever scopul nostrum de a devein lideri eficienti” (Kellerman, 2004, pag. 45)

Versiunea psihodramatica realizata de specialistii de la institutul Tavistock adauga alte elemente de pot fi luate in cosiderare: care sunt factorii psihologici ce incurajeaza oamenii sa devina lideri sau adepti si de ce grupurile , organizatiile si societatea dau nastere perceptiei de “leadership”? Acest mod de abordare accentueaza importanta intelegerii de sine si a altor personae si prin acest lucru, sa intelegem natura relatiilor dintre lideri si adepti ( Stech 2004). Astfel, de exemplu, am putea concluziona ca liderul indeplineste rolul de a oferi securitate sis cop adeptilor lui acesta fiind motivul pt care il urmeaza.

Intr-un recent rezumat al teoriilor pe leadership, Northouse (2004) identifica patru teme commune privind modul in care leadershipul este exprimat: 1.Este un process. 2.Implica infuienta.3.Apare in contextual crearii unui grup. 4. Implica atingerea unor obiective. In acest mod definind leadershipul ca fiind “ un proces in care un individ influienteaza un grup spre atingerea unor obiective commune”.

Aceasta este o definitie buna, dar tot localizeaza individul ca principal sursa de leadership.O variant mai colectiva a conceptului provine de la rezumatul lui Yukl:”Cele mai multe definitii reflecta presupunerea de implicare a procesului social de influientare in care influienta intentioanata este exercitata de o singura persoana (sau grup) spre alti oameni (sau grupuri) pentru a structura activitatile si relatiile intr-o organizatie” (Yukl,2002, pag. 3)

Chiar si aceasta definitie pune in umbra tot atata cat dezvaluie. Care este natura acestei “influiente sociale” ; cum poate structura activitatile si reatiile si atuncu cand este aplicat intr un grup cine este “liderul “ ?

Pe scurt, leadershipul este un fenomen complex ce atinge aproape toate procesele organizationale,sociale si personale.Depinde de un process de influienta,in care oamenii sunt insiprati spre a atinge anumite obiective prin motivatie personala.

“… leadershipul este ca si Omul de Zapada Abominabil, ai carui pasi sunt peste tot dar nu este nicaieri de vazut” (Bennis si Nanus, 1985)

Ce este leadershipul? (conform DEX.)

Leadership:

- Capacitatea managerului proiectului de a-I determina pe membrii echipei de proiect s ail urmeze in realizarea obiectivelor, pe baza unei puternice implicari affective si operationale.

Termenul “leadership” este polisemantic si nu poate fi tradus in limba romana printr-un singur cuvant care sa exprime adevaratele lui semnificatii. Dictionarele romanesti il traduc prin:

-conducere, comanda, sefie,comandament;

-directie, conducere,conduita;

De pe scribd

Leadearship

Definiţie

1. Leadership-ul înseamnă viziune, încurajare, entuziasm, dragoste, energie, pasiune, obsesie,consecvenţă, utilizarea simbolurilor, a fi atent la priorităţile altora, dramă adevărată (cauzată şide management), crearea eroilor la toate nivelurile, instruire, plimbări eficiente prin organizaţieşi încă o grămadă de alte lucruri” (Tom Peters & Nancy Austin. A Passion for Excellence. TheLeadership Difference. London: Fontana; 1986. p. 5-6).

2. “Leadership-ul este o interacţiune între doi sau mai mulţi membri ai unui grup, grup careadesea implică o structurare sau o restructurare a situaţiei, percepţiilor şi aşteptărilor membrilor… Leadership-ul apare când unul dintre membrii grupului modifică gradul demotivare sau competenţele celorlalţi în grup. Oricare membru al grupului poate prezenta într-oanume măsură caracteristici ale leadership-ului…” (Bass, B. Bass & Stogdill’s Handbook of Leadership. New York: The Free Press. 1990. p. 19-20).

3. “Considerăm leadership-ul ca pe o activitate prin care se influenţează comportamentul,credinţele şi sentimentele membrilor grupului într-o direcţie intenţionată” (Wright, Peter L. andTaylor, David S. Improving Leadership Performance. Great Britain: Prentice-Hall InternationalLtd; 1984. p. 2).

4. Un leader are abilitatea de a face oamenii să fie mulţumiţi cu ceea ce fac şi ajută oamenii săsimtă că munca lor ajută la atingerea scopului pe termen lung pe care îl are organizaţia. Unleader provoacă angajaţii să treacă de nivelul de bază de eficienţă şi să încerce să atingă potenţialul lor maxim; se străduiesc să obţină ceea ce este mai bun de la angajaţi. Un leader este cel care recunoaşte realizările, succesele şi recompensează persoanele în cauză cum secuvine. Una dintre cele mai importante trăsături ale leaderului este că tratează greşelile caexperienţe de învăţare.” (Kouzes, J.M., Pozner, B.Z. Student leadership practices inventory.San Francisco, CA: Jossey-Bass Publishers. 1998).

Bogdanmandru.wordpress.com/leadership-teorii-mituri-si-realitati-despre-leadership/

Ce intelegem prin leadership?

Arta conducerii se defineste prin procesul complex de leadership, care se refera la participarea obtinuta prin mijloace necoercitive(o participare liber consimtita), avand ca finalitate indeplinirea obiectivelor.

In esenta, leadershipul este procesul prin care se exercita influenta in sensul de capacitate de a-I convinge pe alti oameni de a te urma (leadership= leader + followers)

www.apubb.ro

Termenul de Leadership apare mult mai târziu, pe la 1700 (Stogdill, 1974), şi conferă diverse conotaţii termenului, dar putem considera acest moment ca un debut al analizei moderne asupra fenomenului

Tabelul de mai jos prezintă o serie de definiţii reprezentative ale conceptului (adaptat după Yukl, 2010, p. 21).

Leadership-ul reprezintă comportamentul unui individ care direcţionează activităţile unui grup către un scop comun (Hemphill, Coons, 1957, p. 7)

Leadership-ul este elementul de influenţă care depăşeşte conformarea mecanică cu ordinele rutiniere din cadrul organizaţiei (Katz, Kahn, 1978, p. 528).

Leadership-ul este exercitat atunci când un individ mobilizează resurse instituţionale, politice, psihologice sau de altă natură pentru a stimula, angaja şi satisface motivele sau nevoile adepţilor (Burns, 1978, p. 18).

Leadershipul se realizează în urma unui proces prin care unul sau mai mulţi indivizi definesc şi tranformă cu succes realitatea celor din jur (adepţilor) (Smirchich, Morgan, 1982, p. 258).

Leadership-ul se referă la procesul de influenţare a activităţilor a unui grup organizat de indivizi pentru a atinge un scop anume (Rauch, Behling, 1984, p. 46).

Leadership-ul înseamnă articularea unei viziuni, întruchiparea unor valori şi crearea unui mediu înauntrul căruia obiectivele pot fi atinse (Richards, Engle, 1986, p. 206).

Leadership-ul este un proces de creare a unui scop şi oferire a unei direcţii semnificative (expresia originală este meaningful direction) unui efort colectiv şi determinarea unui efort voluntar pentru a atinge acest scop ( Jacob, Jaques, 1990).

Leadership-ul reprezintă abilitatea de a ieşi în afara culturii şi a iniţia un proces de schimbare evolutiv capabil de adaptare (Schein, 1992, p. 2).

Leadership-ul este procesul de înţelegere (în original making sense) a activităţilor pe care indivizii le desfăşoară împreună, astfel încât aceştia să fie devotaţi acestor activităţi (Drath, Palus, 1994, p. 4).

Liderii sunt indivizi care stabilesc sensul şi direcţia unui grup, care obţin ataşamentul grupului şi apoi reuşesc să motiveze grupul pentru a atinge rezultatele dorite (Conger, 1992, p. 18).

Leardership-ul e un proces prin care un individ influenţează un grup de indivizi pentru a atinge un scop comun (Northouse, 2004, p. 3).

Leadership-ul gravitează în jurul viziunii, ideilor, şi are de-a face mai degraba cu inspirarea oamenilor privind direcţia, sensul şi obiectivele pe care trebuie să le atingă decât cu implementarea activităţilor de zi cu zi. Un lider, trebuie să fie capabil să-şi depăşească propriile

limite. Trebuie să fie o sursă de inspiraţie pentru cei din jur şi să-i determine să realizeze obiectivele propuse în mod voluntar (Bennis, 1989, p. 139)

H T T P : / / C T B . K U . E D U / E N / T A B L E - O F - C O N T E N T S / L E A D E R S H I P / L E A D E R S H I P -I D E A S / E T H I C A L - L E A D E R S H I P / M A I N

E T H I C A L L E A D E R S H I P

Ethical leadership really has two elements. First, ethical leaders must act and make decisions ethically, as must ethical people in general. But, secondly, ethical leaders must also lead ethically – in the ways they treat people in everyday interaction, in their attitudes, in the ways they encourage, and in the directions in which they steer their organizations or institutions or initiatives.

Ethical leadership is both visible and invisible. The visible part is in the way the leader works with and treats others, in his behavior in public, in his statements and his actions. The invisible aspects of ethical leadership lie in the leader’s character, in his decision-making process, in his mindset, in the set of values and principles on which he draws, and in his courage to make ethical decisions in tough situations.

Ethical leaders are ethical all the time, not just when someone’s looking; and they’re ethical over time, proving again and again that ethics are an integral part of the intellectual and philosophical framework they use to understand and relate to the world.

Some important components of ethical leadership (under “How do you practice ethical leadership?”):

The ability to put aside your ego and personal interests for the sake of the cause you support, the organization you lead, the needs of the people you serve, and/or the greater good of the community or the world.

The willingness to encourage and take seriously feedback, opinions different from your own, and challenges to your ideas and proposed actions.

The encouragement of leadership in others. Making the consideration and discussion of ethics and ethical questions and issues part of

the culture of the group, organization, or initiative. Maintaining and expanding the competence that you owe those who trust you to lead the

organization in the right direction and by the best and most effective methods. Accepting responsibility and being accountable.

Perhaps most important, understanding the power of leadership and using it well – sharing it as much as possible, never abusing it, and exercising it only when it will benefit the individuals or organization you work with, the community, or the society.

The 5 Principles of Ethical Leadership

http://drbilldonahue.com/ethical-leadership/

http://www.ethicalleadership.com/BusinessArticle.htm

What is Ethical Leadership?

The ethical leader understands that positive relationships are the gold standard for all organizational

effort.  Good quality relationships built on respect and trust—not necessarily agreement, because

people need to spark off each other—are the single most important determinant of organizational

success.  The ethical leader understands that these kinds of relationships germinate and grow in the

deep rich soil of fundamental principles: trust, respect, integrity, honesty, fairness, equity,

justice and compassion.  Stephen Covey (4) calls such principles the “laws of the universe.”  The

ethical leader knows that by acting in accordance with these laws, living in harmony with these basic

principles, human enterprise flourishes and is sustained.

Early last century the German philosopher and theologian, Martin Buber, described these successful

relationships as “I-Thou” relationships, in which people recognize the intrinsic worth and value of

others and treat each other with sincerity and respect.  In the language of the 18th century German

philosopher, Immanuel Kant, this is the principle of always treating the other person as anend and

never merely as a means to serve your own personal interests.  The ethical leader moves and acts in

a world of I-Thou relationships, where in any situation, to the fullest extent possible in the

circumstances, the intent is to honor and respect the worth of the other person.

In this way the ethical leader embraces the act of service as described by Robert Greenleaf (5) in his

concept of “servant leadership.”  The effective leader acts as a servant to others engaged in the

enterprise, not in any sense of inferiority, but as one who empowers others to achieve success by

focusing on right action.  The ethical leader understands the truth of our interconnectedness to each

other, and that it is through our willingness to serve each other that we release our combined energy

and potential to benefit the greater good of which we are all a part.

 

http://ethicalleadership.org/about-us/philosophies-definitions/ethical-leadership

Definition:Ethical leadership is knowing your core values and having the courage to live them in all parts of your life in service of the common good.

Relatia leadershipului cu etica.

La baza succesului unui proces de leadership de lungă durată stau integritatea şi comportamentul etic. Integritatea personală reprezintă sursa şi fudatia integrităţii şi eticii organizatției.Stephen R. Covey consideră că puterea bazată pe principii reprezintă calea spre reuşită.” Adevărata putere de a conduce derivă dintr-un caracter onorabil şi din exercitarea anumitor principii şi unelte ale puterii”. Dar cele mai mari discuţii despre conducere se axează pe teorii genetice despre ”marele om”, pe teorii ale personalităţii care vorbesc despre ”trăsături” sau pe teorii ale comportamentale care vorbesc despre ”stil”. De aici rezultă că, într-o conducere eficientă, este vorba despre comportamentul etic (marele om, trasături) cât şi despre leadership (stil de a conduce).

Pornind de la aceaste afirmaţii vom analiza cele două noţiuni şi convergenţa lor şi vom constata că nu putem vorbi de leadership fără a vorbi şi de etică.

Despre etică se spune că este un domeniu al ştiinţei care studiază principiile morale, legile de dezvoltare istorică a acestora, rolul lor în viaţa socială, respectiv totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei societăţi sau unui grup reprezentativ din cadrul acesteia.În ultimele decenii, odată cu implementarea unui nou management în cadrul organizaţiilor, atât publice cât şi private, a devenit din ce în ce mai imperios necesară adoptarea unui sistem de valori. Acest sistem se află la baza funcţionării în condiţii normale a organizaţiei şi se află în strânsă conexiune cu etica organizaţiei.În management, conceptul de etică în organizaţie se conturează clar, respectarea acesteia fiind o condiţie de bază pentru funcţionarea eficientă şi raţională a organizaţiilor. Conform acestei concepţii:Etica are misiunea de a un acord optim între natura şi nivelul existenţei sociale şi conştiinţa morală, ceea ce presupune eliminarea mentalităţilor întârziate şi contribuţia la modelarea unor conştiinţe care să devanseze existenţa socială actuală, care să gândească şi să acţioneze prospectiv.Pentru o organizaţie, fie ea publică sau privată, etica constituie un element deosebit de important în relaţiile cu membrii organizaţiei, cu clienţii şi cu mediul exterior. Comportamentul etic îmbunătăţeşte climatul intern înlăturând divergenţele şi alte aspecte care ţin de nerespectarea unor reguli înscrise sau nu în legislaţieTermenul de etică provine din greaca veche: ethos (Homer) – obiceiuri, moravuri, caracter, şi ethike (Aristotel) - ştiinţa cunoaşterii şi poate fi utilizat într-o dublă accepţiune:

- o disciplină ştiinţifică care are ca obiect de studiu normele de comportament ce reglementează relaţiile interumane- ansamblul normelor ce reglementează comportamentul oamenilor în societate şi care sunt impuse prin forţa obiceiurilor şi a deprinderilor în societate.Putem deci considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a moralei), a binelui/răului (Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtuţii (Aristotel), a plăcerii (Aristip), a idealului social.Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii, datorită lui Socrate. Ca disciplină ştiinţifică ea există din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul "demnităţii ştiinţelor".Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăţi". Etica reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin intermediul normelor şi imperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti.

http://www.bus.miami.edu/_assets/files/executive-education/leadership-institute/ethics-and-leadership.pdf

The Johnson A. Edosomwan – “Ethics and Leadersip”(2009)

Ethics is the heart of leadership, as reflected in the title of the 1998 “Leadership classic” by Joanne B. Ciulla. Indeed, ethics and leadership should go hand in hand. In his book Meeting the Ethical Challenges of Leadership, Craig E. Johnson uses the analogy of heroes and villains when discussing how leaders attempt to affect change. “The power that comes from being a leader can also be used for evil as well as good. When we assume the benefits of leadership, we also assume ethical burdens, “ he asserts. In making ethical decisions, the leader tries to cast “light” not “shadow.” Although a graphic and unpleasant comparison, think of the Hitler and Ghandi. If one subscribes to traditional definitions such as influencing people toward achievement of a common goal, both were leaders. Clearly, however, their ethics were different.

Etica este un concept central in procesul de leadership prin aceasta leadershipul stabileste valori organizatinale. Valorile promovate de catre leaderi au un impact semnificativ asupra angajatilor. Acestia joaca un rol primordial in stabilirea climatului etic organizational.Un conducator este important din doua motive, primul, acesta rezolva problemele in ceea ce priveste modul de organizare a efortului colectiv, in acest context, el este cheia spre eficienta unei organizatii. In al doilea rand este important din perspective morala,etica, intrucat este

actorul principal in modelarea valorilor oragnizatiei(Hogan, & Kaiser, 2005).

Etica se preocupa de valorile si moral ape care o societate le gaseste ca fiind potrivite.Etica in leadership, aceasta este preocupata de natura comportamentelor leaderilor si de decenta acestora. Se presupune ca in procesul de luare a deciziilor problemele de etica sunt oricum prezente, fie la nivel implicit sau la nivel explicit (Northhouse, 2001).Mai jos, teoriile vehiculate pe etica sunt grupate in doua categorii:- teorii preocupate de modul de conducere a superiorului- teoriile despre caracterul leaderului.Teoriile ce se centreaza pe modul de conducere a leaderilor se impart la randul lor, in cele ce sunt preocupate de consecintele actiunilor leaderilor si cele care sunt preocupate de obligatiile si regulile ce influenteaza comportamentul acestora.

http://www.indicatorideperformanta.ro/blog/2010/10/01/conducerea-morala-si-managementul-performantei-2/

Leadershipul este abilitatea de a mobiliza un grup si de a-l‚ ghida spre realizarea unui scop comun. In mod ideal, acesta ar fi un scop pozitiv, carecontribuie atat la progresul grupului cat si al umanitatii in general. Cu toate acestea, exista multe cazuri in care rezultatele actiunilor liderului au fost negative, atat pentru conducerea grupului, cat si pentru societatea in ansamblu. Chiar si atunci cand scopul urmat este pozitiv prin natura sa, mijloacele de realizare a acestuia sunt cateodata in contradictie cu valorile grupului sau ale liderului, afectandu-le negativ sau chiar depasind valoarea adaugata prin rezultatele obtinute.

Leadershipul incepe cu o destinatie, cu o situatie dorita in viitor, in care liderul crede si pe care se straduieste sa o obtina. Pentru un lider moral aceasta viziune a viitorului ar trebui sa reflecte o panorama vasta de imagini, care reflecta nu numai starea grupului condus, ci si a diferitelor entitati care pot fi influentate de realizarea acestei viziuni. De exemplu, daca un lider al unei companii miniere este interesat in extinderea operatiunilor printr-o noua exploatare, in evaluarea meritelor unei astfel de initiative, liderul ar trebui sa ia in considerare nu numai castigul potential generat pentru actionari, ci si impactul exploatarii asupra comunitatii locale, al habitatului, al angajatilor si a umanitatii in general. O astfel de calibrare ar asigura urmarirea unuia dintre principiile etice fundamentale: “cel mai mare bine pentru cel mai mare numar de oameni.”

http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/03/Management_si_leadership_in_organizatii_publice.pdf

Nici până în momentul de faţă, nu există o definiţie exactă a ceea ce se numeşte leadership „performant”. Considerăm că acest fapt se datorează în mare parte situaţiilor extrem de variate pe care un conducător le poate întâlni în practică. Astfel, este foarte greu de prescris un anumit tip de comportament „performant”. În finalul părţii teoretice, dorim să prezentăm ceea ce Warren Bennis şi Bart Nanus definesc ca fiind „mituri distruse ale leadership-ului” (Bennis,Nanus, p. 219): Mitul 1 – „Capacitatea de a conduce este un talent rar” – Împotriva acestui mit, Bennis şi Namus consideră că abilităţile de conducător sunt accesibile majorităţii oamenilor; Mitul 2 – „Liderii se nasc, nu se fac” – Bennis şi Nanus consideră că oamenii pot învăţa cum să conducă; pot să-şi însuşească competenţe care să le confere capacitatea de a conduce; Mitul 3 – „Liderii sunt carismatici” – Bennis şi Nanus consideră nu toţi liderii sunt carismatici şi că această trăsătură nu este indispensabilă pentru a conduce; Mitul 4 – „Capacitatea de a conduce există numai la vârf” – Bennis şi Nanus argumentează falsitatea acestui mit prin faptul că există persoane competente şi capabile la toate nivelurile ierarhice ale unei organizaţii; Mitul 5 – „Liderul controlează, direcţionează, îndeamnă şi manipulează” – Este în opinia lui Bennis şi a lui Namus ca fiind fals, pe motiv că a conduce nu înseamnă a folosi puterea asupra celorlalţi; ci şi ai împuternici pe ceilalţi.

http://economiaonline.ro/cui-ii-este-frica-de-etica-in-afaceri/Daniela Tatiana Corodeanu(Aghirghiesei)-

In ziua de azi s-ar parea ca a fi etic in afaceri inseamna, in mod paradoxal, a pierde profit.

Etica devine importanta atunci cand nu este prezenta, exact ca in teoria lui Frederick Herzberg cu

factorii igienici: prezenta lor devine obligatorie, ne asteptam sa ii avem asigurati de la sine inteles dar

nu aduce in mod direct satisfactie, dar lipsa lor creaza insatisfactie.

Cu toate acestea etica si profitul sunt un mariaj necesar dar si de succes.

A fi in afaceri inseamna automat a utiliza resurse, dar si a avea misiunea de a crea plusvaloare si a

aduce bunastare societatii in care iti desfasori operatiunile. A avea profit zero, chiar si cu scuza

investitiilor, este de multe ori o capcana

Legea de aur a eticii (The Golden Rule) spune ca “Ce tie nu iti place, altuia nu ii face!” Important este

sa fim empatici si sa dorim relatii de afaceri de calitate. Etica in

sine este o investitie pe termen lung si cu avantaje intangibile la prima vedere, dar totusi sigure si care

pot fi transformate in rezultate concrete si benefice: poti sa iti faci o carte de vizita si sa iti mediatizezi

afacerea chiar pe baza acestei investitii: “Noi nu ne jucam cu etica, noi investim in ea”, “Pentru noi, a fi

corect in afaceri inseamna a fi lider si ne permitem asta”, etc..pot fi sloganuri credibile, care sa te ajute

sa iti pozitionezi afacerea in mintea clientilor si a partenerilor tai de afaceri. Mesajul primit ar fi ca firma

este puternica, ca isi permite, si ca este capabila sa isi respecte niste valori in toate tranzactiile

intreprinse, si ca poate fi intr-adevar un lider.

Un leadership etic, care pune bazele unei culturi etice in organizatie creaza loialitate din partea

angajatilor, care sunt partenerii tai si la bine si la greu.

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/cornescu/cap9.htm

Leadership-ul reprezintă un atribut dorit şi cerut de organizaţii managerilor lor. Liderii au încredere în propriile forţe şi generează încredere celorlalţi. În preajma adevăraţilor lideri, angajaţii se simt mai competenţi şi găsesc munca mai interesantă. Leadership-ul se află în relaţie directă cu capacitatea de a influenţa comportamentul oamenilor.    Leadership-ul reprezintă un atribut al managerului care intrigă, uimeşte, dar şi nedumereşte în acelaşi timp. “Conceptul de leadership este crucial pentru această revoluţie- atât de crucial încât credem că că

ar trebui să se renunţe la cuvântul management.”-T.Peters ; N. Austin

Unii specialişti din domeniu consideră că manager şi lider sunt termeni sinonimi şi îi folosesc în mod alternativ. Însă, leadership-ul şi managementul reprezintă de fapt dimensiuni distincte ale persoanelor din conducere: leadership-ul reprezintă capacitatea de a determina oameni să acţioneze. Managerul, în schimb, este individul care asigură atingerea obiectivelor organizaţionale prin planificare, organizare şi orientarea muncii către finalitate. Prin urmare, o persoană poate fi un manager eficient fără a avea capacităţile unui   lider. În ultimul deceniu, se acordă o tot mai mare atenţie orientării managerilor spre obţinerea de rezultate mai bune în leadership.

Leadership-ul reprezintă o caracteristică pe care toate organizaţiile doresc să o regăsească la managerii lor. Liderii:Ø      sunt capabili să îi orienteze pe oameni, creând o viziune pe care o comunică

acestora;Ø      inspiră încredere şi au încredere în ei înşişi;Ø      au suficientă experienţă pentru a privi greşelile drept o altă distragere de la drumul

către succes;Ø      îi fac pe oamenii să se simtă mai puternici în preajma lor. Oamenii se simt mai

competenţi şi mai încrezători în ei înşişi, găsind astfel munca mai interesantă şi mai provocatoare.

De-a lungul timpului, au fost enunţate o serie de teorii pentru a explica modul în care ia naştere leadership-ul, punându-se problema dacă liderii au calităţi înnăscute sau devenirea lor este influenţată de un factot situaţional. Unii specialişti consideră că leadership-ul este rezultatul carismei, în timp ce alţii susţin că leadership-ul reprezintă suma comportamen-telor care pot fi deprinse/învăţate.Cercetătorii au descoperit că liderii de succes acordă:§         o mai mare importanţă anumitor activităţi de conducere precum planificarea sau

instruirea oamenilor;§         mai multă încredere subalternilor, fiind mai puternic orientaţi către oameni. 

Deşi unele abilităţi din leadership pot fi deprinse, este sortită eşecului încercarea de a-i instrui pe cei care nu consideră că au o nevoie de a-şi îmbunătăţi aceste abilităţi.

 

In trecut, studiul leadership-ului a fost dominat de patru abordări principale. În opinia lui  C.G.Browne şi T.S. Coltor se disting:

·         teoria omului mare;

·         abordarea situaţională;

·         abordarea liderului carismatic;

·         abordarea comportamentală.

Teoria omului mare reprezintă o abordare a leadership-ului bazată pe presupoziţia conform căreia unii oameni s-au născut pentru a conduce sau că liderii apar în anumite momente istorice prielnice, atunci când evenimentele fac posibilă plasarea lor în poziţii de conducere. De aici, ia naştere următoarea întrebare: istoria creează lideri sau liderii creează istoria ? Exemplele sunt numeroase, precum  V. I. Lenin sau A. Hitler.

Abordarea situaţională, spre deosebire de teoria omului mare, consideră că cerinţele situaţiei determină cine va conduce. Unind cele două abordări, reiese că liderul este acea persoană înzestrată cu atribute care îi permit să profite de apariţia unei anumite situaţii. De exemplu, I. Gandhi.

Abordarea liderului carismatic este asemănătoare teoriei omului mare, bazându-se pe ideea că anumiţi oameni sunt înzestraţi cu unele atribute deosebite- chiar selectate de intervenţia Divinităţii- astfel încât ceilalţi îi urmează. De exemplu, Moise sau Isus Hristos. În perioada modernă, conceptul de carismă este legat mai mult de atributele de personalitate, precum: farmec, clarviziune, entuziasm,  energie şi inteligenţă. şi mai puţin de graţia divină. Exemplele sunt numeroase, precum J.F. Kennedy sau R. Reagan.

Abordarea comportamentală a fost des folosită în cercetarea leadership-ului, pornind de la încercarea de a observa:

§        ce fac liderii eficienţi;

§        ce funcţii îndeplinesc ei pentru a asigura atingerea obiectivelor;

§        cum îi motivează pe ceilalţi.

Astfel, accentul nu mai cade pe caracteristicile personale, ci pe comportamentele adoptate de lideri în desfăşurarea unor activităţi, acţiuni sau funcţii. Avantajul acestei abordări este acela că sunt considerate drept irelevante caracteristicile înnăscute, fiind în

schimb importante comportamentele observabile. Prin urmare, dacă poate fi identificat comportamentul care asigură eficienţa în leadership, atunci acesta poate fi învăţat, iar dacă este nevoie de calităţi înnăscute, atunci vor fi selectaţi oamenii care le posedă, instruirea devenind irelevantă.