CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

DECIZII RELEVANTE

SECŢIA PENALĂ

Trimestrul I - 2015

Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de:

Judecător Dr. Marian BRATIŞ

Grefier-documentarist Ecaterina MATEOVICI

Pagină 1 din 30

Cuprins

&. Drept penal ....................................................................................................................................... 2

1. Aplicarea nelegală a legii penale mai favorabile pe instituții autonome. Înlăturarea

stării de recidivă, potrivit noii legi penale, în considerarea împlinirii termenului de reabilitare

2

2. Determinarea greșită a legii penale mai favorabile în operațiunea de contopire a

pedepselor ......................................................................................................................................... 5

3. Infracțiunea de tentativă la infracțiunea de viol și infracțiunea de tentativă la

infracțiunea de corupere sexuală a minorilor. Schimbarea încadrării juridice a faptei.

Elemente distinctive: obiectul juridic concret și natura acțiunilor laturii obiective ................... 8

&. Drept procesual penal ................................................................................................................... 15

4. Admisibilitatea căii de atac a apelului împotriva sentinței pronunțate ca urmare a

admiterii unui acord de recunoaștere a vinovăției ..................................................................... 15

5. Inadmisibilitatea căi de atac a apelului împotriva sentinței de admitere în principiu a

cererii de revizuire .......................................................................................................................... 26

Pagină 2 din 30

&. Drept penal

1. Aplicarea nelegală a legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

Înlăturarea stării de recidivă, potrivit noii legi penale, în considerarea

împlinirii termenului de reabilitare

- Codul penal (2009): art. 5

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de recidivă în condiţiile prev. de art. 37 lit.

b) C.pen. întrucât anterior a fost condamnat de către Tribunalul Timiş, prin Sentinţa

penală nr. 420/2003 la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de

tâlhărie, fiind arestat la data de 28.02.2003 şi liberat condiţionat la data de

15.02.2006, rămânând de executat un rest de pedeapsă de 742 de zile.

Instanţa de fond, deşi a dispus condamnarea inculpatului în conformitate cu

prevederile art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare până la data de

01.02.2014 când a intrat în vigoare noul Cod penal, a înlăturat starea de recidivă a

inculpatului apreciind că a intervenit termenul de reabilitare, calculat în conformitate

cu dispoziţiile noului Cod penal.

Combinând dispoziţiile din vechea şi actuala reglementare instanţa de fond a

pronunţat o hotărâre nelegală, încălcând dispoziţiile Deciziei nr. 265/2014 pronunţată

de Curtea Constituţională prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 din Codul penal

sunt constituţionale numai în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din

legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Întrucât infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost săvârşită

înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal se impune a se aprecia dacă

vechea reglementare sau cea prevăzută de noul Cod penal este mai favorabilă

inculpatului în conformitate cu prevederile art. 5 din Codul penal.

Comparând dispoziţiile din cele două legi Curtea apreciază că legea penală mai

favorabilă este Codul penal în vigoare întrucât deşi ambele legi prevăd aceiaşi

pedeapsă pentru fapta comisă, actuala reglementare prevede un termen mai scurt de

reabilitare pentru fapta comisă anterior, în raport cu care a fost reţinută starea de

recidivă.

Prin urmare, în vederea aplicării în mod global a legii penale mai favorabile se

impune atât condamnarea inculpatului cât şi analizarea stării de recidivă să fie făcută

în conformitate cu dispoziţiile codului penal în vigoare.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 215/A din 24 februarie 2015, M.B.

Pagină 3 din 30

Prin sentinţa penală nr. 4163/02.12.2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara în

dosar nr. 9728/325/2014,

În temeiul art. 386 C.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

săvârşite de inculpatul W.D. prin înlăturarea reţinerii stării de recidivă

postexecutorie, prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969.

În temeiul art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în prezent art. 335 alin. (1) C.pen.,

raportat la art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul W.D, cu antecedente penale, la

pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe

drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de

conducere.

În temeiul art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr.

187/2012 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen., s-a dispus

suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În temeiul art. 82 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen., s-a stabilit un

termen de încercare de 3 ani.

Împotriva sentinţei Judecătoriei Timişoara a declarat apel Parchetul de pe lângă

Judecătoria Timişoara criticând-o pentru nelegalitate.

În motivare se arată că instanţa de fond în mod nelegal a aplicat inculpatului o

pedeapsă potrivit Codului penal din anul 1969 însă în ce priveşte calculul termenului

de reabilitare s-a făcut potrivit dispoziţiilor noului Cod penal ceea ce contravine

Deciziei Curţii Constituţionale nr. 256/2014.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum şi sub toate aspectele de

fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (2) C.pr.pen., se constată

că apelul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:

Din actele de la dosar se constată că inculpatul W.D. a fost trimis în judecată pentru

săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a

poseda permis de conducere, fapta fiind comisă la data de 12.03.2012.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de recidivă în condiţiile prev. de art. 37 lit.

b) C.pen. întrucât anterior a fost condamnat de către Tribunalul Timiş, prin sentinţa

penală nr. 420/2003 la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de

tâlhărie, fiind arestat la data de 28.02.2003 şi liberat condiţionat la data de

15.02.2006, rămânând de executat un rest de pedeapsă de 742 de zile.

Pagină 4 din 30

Se mai reţine că instanţa de fond deşi a dispus condamnarea inculpatului în

conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr.195/2002, în vigoare până

la data de 01.02.2014 când a intrat în vigoare noul Cod penal, a înlăturat starea de

recidivă a inculpatului apreciind că a intervenit termenul de reabilitare, calculat în

conformitate cu dispoziţiile noului Cod penal.

Combinând dispoziţiile din vechea şi actuala reglementare instanţa de fond a

pronunţat o hotărâre nelegală, încălcând dispoziţiile Deciziei nr. 265/2014 pronunţată

de Curtea Constituţională prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 din Codul penal

sunt constituţionale numai în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din

legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Întrucât infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost săvârşită

înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal se impune a se aprecia dacă

vechea reglementare sau cea prevăzută de noul Cod penal este mai favorabilă

inculpatului în conformitate cu prevederile art. 5 din Codul penal.

Comparând dispoziţiile din cele două legi Curtea apreciază că legea penală mai

favorabilă este Codul penal în vigoare întrucât deşi ambele legi prevăd aceiaşi

pedeapsă pentru fapta comisă, actuala reglementare prevede un termen mai scurt de

reabilitare pentru fapta comisă anterior în raport cu care a fost reţinută starea de

recidivă.

Prin urmare, în vederea aplicării în mod global a legii penale mai favorabile se

impune atât condamnarea inculpatului cât şi analizarea stării de recidivă să fie făcută

în conformitate cu dispoziţiile codului penal în vigoare.

Analizând fişa de cazier a inculpatului se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile

prev. de art. 41 C.pen., pentru reţinerea stării de recidivă întrucât s-a împlinit

termenul de reabilitare prev. de art. 166 alin. (1) lit. a) C.pen., pentru pedeapsa de 5

ani aplicată anterior, astfel că instanţa de fond în mod întemeiat a dispus înlăturarea

stării de recidivă postexecutorie prev. de art.37 alin. (1), lit. b) C.pen. anterior.

Prin urmare se va dispune condamnarea inculpatului la aceiaşi pedeapsă aplicată şi

de către instanţa de fond însă cu executarea în detenţie întrucât nu este îndeplinită

una dintre condiţiile prevăzute de art. 83, respectiv art. 91 C.pen. aceea ca inculpatul

să-şi dea acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.

Faţă de aceste considerente în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pen. va fi admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, se va desfiinţa sentinţa

apelată şi rejudecând cauza:

În baza art. 335 alin. (1) C.pen., cu aplicarea prev. art. 5 C.pen., prin schimbarea de

încadrare juridică din art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea prev. art.

37 lit. b) C.pen. anterior, va fi condamnat inculpatul W.D., pentru săvârşirea

Pagină 5 din 30

infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda

permis de conducere, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, cu executare în detenţie.

2. Determinarea greșită a legii penale mai favorabile în operațiunea de

contopire a pedepselor

- Codul penal (2009): art. 5, art. 39, art. 40

Curtea constată că în operaţiunea de contopire a celor două pedepse stabilite în

acest dosar cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată definitiv printr-o sentinţă

anterioară (pentru o infracţiune concurentă) s-a determinat greşit legea mai

favorabilă.

În raport de datele speţei orientarea primei instanţe către un spor de contopire de 2

ani este justificată (şi posibilă în raport de reglementarea din vechiul Cod penal), însă

se observă că această durată depăşeşte cuantumul sporului la care s-ar ajunge

potrivit actualei reglementări [1 an şi 8 luni închisoare, conform art. 39 alin. (1) lit. b)

din noul Cod penal].

Prin urmare, legea mai favorabilă inculpatului este noul Cod penal întrucât permite

stabilirea unui spor de contopire mai redus decât vechea reglementare, motiv pentru

care va fi admis apelul inculpatului (numai sub acest aspect) şi redusă pedeapsa

principală rezultantă la 6 ani şi 8 luni închisoare, din care va fi dedusă perioada

executată [în baza art. 40 alin. (3) din noul Cod penal].

Mai trebuie precizat că operaţiunea de contopire s-a efectuat nelegal de către prima

instanţă în sensul că s-a omis de la contopire pedeapsa stabilită (prin aceeaşi

hotărâre definitivă) de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.

9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării dreptului de a fi administrator pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa

accesorie, însă această nelegalitate nu poate fi îndreptată de instanţa de apel

deoarece ar agrava situaţia inculpatului în propria cale de atac (declaraţia de apel a

părţii civile vizează exclusiv critici pe latura civilă a cauzei).

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 3/A din 12 ianuarie 2015, M.B.

Prin sentinţa penală nr. 754/08.10.2014 pronunţată de Tribunalul Arad, Secţia penală

în dosarul nr. 2090/108/2014, s-a dispus, în baza art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr.

77/2009, cu aplicarea art.35 alin. (1) Cod penal şi art. 5 Cod penal, rap. la art. 375

alin. (1) şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnarea inculpatului

M.P.M., cu antecedente penale, la o pedeapsă de - 1 (un) an închisoare, pentru

săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a activităţilor în

domeniul jocurilor de noroc în formă continuată.

Pagină 6 din 30

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5, art. 35 alin. (1) Cod penal rap. la art. 375

alin. (1) şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, acelaşi inculpat a fost condamnat

la pedeapsa de : - 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune

fiscală în formă continuată şi pedeapsa complementară a interzicerii pe 4 (patru)ani

a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi administrator a unei

societăţi comerciale) din Cod Penal.

În baza art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) din Cod penal anterior au fost

contopite pedepsele astfel cum au fost mai sus individualizate cu pedeapsa de

5(cinci) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2453/14.12.2010

a Judecătoriei Arad, în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare care a fost

sporită cu 2 (doi) ani închisoare, rezultând de executat de către inculpat o pedeapsă

de 7(şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe 4 (patru)ani

a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi administrator a unei

societăţi comerciale) din Cod Penal.

Prima instanţă a reţinut în privinţa inculpatului M.P.M., faptul că în perioada 2009 -

2010, inculpatul M.P.M., administrator de fapt al SC P.V. SRL Sântana a amplasat şi

pus în funcţiune în diferite locaţii din Arad un număr de 6 aparate de jocuri de noroc

tip SLOT MACHINE, fără ca societatea comercială să deţină licenţă de exploatare şi

autorizaţii de exploatare a jocurilor de noroc, iar veniturile realizate din aceste

activităţi, nu au fost declarate organelor fiscale. De asemenea în aceiaşi perioadă

inculpatul a desfăşurat activităţi comerciale constând în achiziţii şi livrări de bunuri

,fără a înregistra în evidenţele contabile ale societăţii comerciale, precum şi în alte

documente legale, atât operaţiunile comerciale efectuate cât şi veniturile realizate.

Faptele comise de inculpat, astfel cum au fost reţinute mai sus în sarcina sa

întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de desfăşurare fără licenţă sau

autorizaţie a activităţilor în domeniu jocurilor de noroc în formă continuată prevăzută

şi pedepsită de art. 23 alin.(1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu aplicarea art. 35 alin. (1)

Cod penal şi art. 5 Cod penal şi a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată

prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (raportat la cuantumul prejudiciului cauzat), cu

aplicarea art. 5 art. 35 alin. (1) Cod penal, infracţiuni aflate în concurs real de

infracţiune prevăzut de art. 34 lit. b) cod penal anterior, care a fost avut în vedere de

către prima instanţă la contopirea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, luând

în considerare data săvârşiri infracţiunilor.

Aşa fiind, având în vedere că faptele pentru care a fost trimis inculpatul în judecată

există constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către acesta, prima instanţă a

pronunţat condamnarea sa, soluţionând acţiunea penală, potrivit disp. art. 396 alin.

(2) Cod procedură penală.

Pagină 7 din 30

Întrucât judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2) Cod procedură

penală, în conformitate cu disp. art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, limitele de

pedeapsă au fost reduse cu o treime.

Având în vedere faptul că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin

sentinţa penală nr. 2453/14.12.2010 a Judecătoriei Arad este aplicată pentru o

infracţiune de evaziune fiscală concurentă cu infracţiunile comise în prezenta cauză,

în baza art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) din Cod penal anterior prima

instanţă a contopit pedepsele astfel cum au fost mai sus individualizate cu această

pedeapsă, în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare pe care a sporit-o

cu 2 (doi) ani închisoare, rezultând de executat de către inculpat o pedeapsă de

7(şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe 4 (patru)ani a

drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi administrator a unei

societăţi comerciale) din Cod Penal.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, inculpatul şi partea

civilă.

Inculpatul nu a motivat declaraţia de apel.

Partea civilă a solicitat, în esenţă, acordarea în totalitate a sumelor pretinse cu ocazia

constituirii de parte civilă precum şi menţinerea măsurilor asiguratorii până la

concurenţa sumelor pretinse.

Apelul inculpatului este fondat iar apelul părţii civile este nefondat.

Situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare nu este contestată de inculpat, care a

solicitat să fie judecat în cadrul procedurii simplificate, cerere admisă de prima

instanţă care s-a pronunţat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Curtea observă însă că în operaţiunea de contopire a celor două pedepse stabilite în

acest dosar cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată definitiv printr-o sentinţă

anterioară (pentru o infracţiune concurentă) s-a determinat greşit legea mai

favorabilă.

În raport de datele speţei orientarea primei instanţe către un spor de contopire de 2

ani este justificată (şi posibilă în raport de reglementarea din vechiul Cod penal), însă

se observă că această durată depăşeşte cuantumul sporului la care s-ar ajunge

potrivit actualei reglementări [1 an şi 8 luni închisoare, conform art. 39 alin. (1) lit. b)

din noul Cod penal].

Prin urmare, legea mai favorabilă inculpatului este noul Cod penal întrucât permite

stabilirea unui spor de contopire mai redus decât vechea reglementare, motiv pentru

care va fi admis apelul inculpatului (numai sub acest aspect) şi redusă pedeapsa

Pagină 8 din 30

principală rezultantă la 6 ani şi 8 luni închisoare, din care va fi dedusă perioada

executată [în baza art. 40 alin. (3) din noul Cod penal].

Mai trebuie precizat că operaţiunea de contopire s-a efectuat nelegal de către prima

instanţă în sensul că s-a omis de la contopire pedeapsa stabilită (prin aceeaşi

hotărâre definitivă) de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.

9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării dreptului de a fi administrator pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa

accesorie, însă această nelegalitate nu poate fi îndreptată de instanţa de apel

deoarece ar agrava situaţia inculpatului în propria cale de atac (declaraţia de apel a

părţii civile vizează exclusiv critici pe latura civilă a cauzei).

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală va

admite apelul declarat de inculpatul M.P.M. împotriva sentinţei penale nr.

754/08.10.2014 pronunţată de Tribunalul Arad, Secţia penală în dosarul nr.

2090/108/2014.

Va desfiinţa în parte sentinţa apelată, numai sub aspectul aplicării legii penale mai

favorabile în cazul operaţiunii de contopire.

Rejudecând în aceste limite:

În baza art. 40 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) din noul Cod

penal va contopi pedepsele stabilite în prezenta cauză cu pedeapsa de 5 (cinci) ani

închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2453/14.12.2010 a

Judecătoriei Arad, în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, pe care o va

spori cu 1 an şi 8 luni închisoare, inculpatul M.P.M. urmând să execute pedeapsa

principală rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a

interzicerii pe 4 (patru) ani a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) (dreptul

de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din noul Cod penal.

3. Infracțiunea de tentativă la infracțiunea de viol și infracțiunea de

tentativă la infracțiunea de corupere sexuală a minorilor. Schimbarea

încadrării juridice a faptei. Elemente distinctive: obiectul juridic concret

și natura acțiunilor laturii obiective

- Codul penal (2009): art. 32 raportat la art. 218 alin. (3) lit. c), art. 32 raportat la

art. 221 alin. (1)

Sub raportul încadrării juridice a faptei, instanţa de apel constată că ceea ce

deosebeşte infracţiunea de viol/tentativă de viol prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. c/

art. 32 raportat la art. 218 alin. (3) lit. c) C.pen. de cea de corupere sexuală a

minorilor prevăzută de art. 221 C.pen. o reprezintă natura actelor sexuale (raportul

sexual, actul sexual oral sau anal, acţiuni de punere în executare a unui asemenea

act de penetrare, respectiv act de natură sexuală, altul decât cele menţionate

Pagină 9 din 30

anterior) şi existenţa sau nu a constrângerii, punerea în imposibilitatea de a se apăra

sau de a-şi exprima voinţa, profitarea de o asemenea stare.

Cu toate acestea, legiuitorul a înţeles să sancţioneze persoanele majore care atrag

minorii în practici sexuale timpurii, premature, chiar dacă nu a existat o constrângere,

întrucât aceştia nu sunt pregătiţi din punct de vedere fizic şi mental pentru a înţelege

consecinţele unor asemenea acţiuni, astfel că sunt întrunite elementele constitutive

ale infracţiunii prevăzută de art. 221 C.pen.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 162/A din 12 februarie 2015, M.B.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată inculpatul B.A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. (1), raportat la art. 197 alin. (3) teza I Cod penal.

În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 24.08.2013 minora B.D.M. a fost de două ori la locuinţa inculpatului, trimisă de tatăl său prima oară însoţită fiind de sora sa mai mare, iar a doua oară, singură, pentru a împrumuta 10 lei, respectiv trei ţigări.

În cea de-a doua împrejurare, după ce a fost chemată înăuntru şi i-au fost date cele trei ţigări pentru tatăl său - minora nu a fost lăsată să plece, fiind prinsă de mâini de inculpat şi cerându-i să se dezbrace.

În pofida refuzului minorei şi a insistenţelor sale de a pleca acasă, inculpatul a dezbrăcat-o, a aşezat-o în pat, s-a dezbrăcat şi pe sine, după care, în timp ce o pipăia pe tot corpul, a încercat să întreţină cu aceasta un raport sexual normal, cerându-i acesteia să stea liniştită şi să facă ceea ce îi spune şi ceea ce îi cere el; consumarea actului sexual nu a avut loc din motive independente de voinţa inculpatului în condiţiile în care, a fost nevoit – auzindu-se uşa de la intrare – să se ridice în pripă din pat, să încerce să se îmbrace şi să se ascundă într-o altă încăpere.

Astfel, inculpatul a fost surprins dezbrăcat la intrarea în locuinţa sa a unchiului minorei - martorul B.R., şi a martorului I.Ş. care au plecat în căutarea fetei; cei doi martori au găsit-o pe minoră întinsă în pat, dezbrăcată şi speriată, povestindu-le ceea ce a intenţionat să facă inculpatul.

Prin sentinţa penală nr. 463 din 27.03.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul

nr. 8906/108/2013, în baza art. 396 alin. (1), (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) Cod

procedură penală, a fost achitat inculpatul B.A., pentru comiterea tentativei la

infracţiunea de viol prevăzută de art. 32, raportat la art. 218 alin. (3) lit. c) Cod penal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Arad a apreciat că din probatoriul

administrat la urmărirea penală şi în faţa instanţei nu se poate reţine starea de fapt

descrisă prin rechizitoriu, fapta imputată inculpatului neexistând.

Pagină 10 din 30

Astfel, prima instanţă a avut în vedere declaraţiile constante date de inculpat, prin care acesta a negat comiterea faptei imputate, cu aprecierea că acuzaţiile aduse lui de către tatăl, respectiv unchiul persoanei vătămate au fost făcute cu scop de răzbunare, inculpatul, care ar fi trebuit să plătească tatălui persoanei vătămate o sumă de bani pentru munca prestată, scăzând din suma datorată contravaloarea ţigărilor date acestuia; mai arată că o învinuire similară i-a fost adusă şi în trecut, în legătură cu o pretinsă tentativă la infracţiunea de viol faţă de sora persoanei vătămate, învinuire adusă tot datorită refuzului inculpatului de a da tatălui persoanei vătămate o sumă de bani.

De asemenea, au fost avute în vedere declaraţiile martorului B.R., din care s-a reţinut că în seara zilei de 24 august 2013, împreună cu martorul I.Ş., s-a deplasat la locuinţa inculpatului pentru a vederea ce se întâmplă cu persoana vătămată, nepoata sa, care, trimisă la locuinţa inculpatului, în urmă cu cca. 2 ore, după ţigări, nu s-a reîntors la locuinţă şi că a văzut pe aceasta îmbrăcându-se cu pantalonii scurţi şi pe inculpat la bustul gol, plecând într-o altă cameră, la urmărirea penală afirmând că l-a văzut pe inculpat ridicându-se din patul în care se afla minora şi că şi-a ridicat pantalonii lăsaţi până „la genunchi”; arată, totodată, că uşa de la locuinţa inculpatului era larg deschisă, în uşă aflându-se doar o perdea şi că nu a discutat nimic cu inculpatul despre cele constatate, că minora a râs când el a intrat în locuinţa inculpatului şi că nu era plânsă, comunicând însă tatălui persoanei vătămate ceea ce a văzut.

Au mai fost avute în vedere de către prima instanţă declaraţia martorului I.Ş., audiat la urmărire penală, care nu a putut fi audiat în instanţă, fiind plecat din ţară, care relatează aceleaşi împrejurări ca şi martorul B.R.; declaraţiile martorului B.V., fratele inculpatului şi a martorului S.C. care cunosc pe inculpat ca fiind o persoană onestă, cunoscând că tatăl persoanei vătămate a acuzat de tentativă la viol comisă asupra fiicei sale şi pe o altă persoană, martorul R.A., cu scopul de a obţine bani, primind de la martor suma de 50 lei, pentru a nu reclama la poliţie fapta imputată (declaraţia martorului S.); declaraţia martorului R.A., care confirmă susţinerile inculpatului şi ale martorului S., tatăl persoanei vătămate imputându-i că s-ar „fi legat de fata lui” şi că a primit o bere pentru a nu reclama fapta la poliţie; confirmă, de asemenea, că bunica minorei ar fi făcut afirmaţia că atât pe el cât şi pe alte persoane din localitate le „va băga la puşcărie” pentru că s-ar fi legat de nepoata sa.

Totodată, prima instanţă a reţinut şi concluziile raportul de examinare medico-legală care atestă că persoana vătămată este virgină din punct de vedere anatomic, că la examenul medico-legal nu s-au constatat leziuni traumatice externe, precum şi lipsa oricăror leziuni traumatice în zona pelvigenitală şi a perineului posterior; precum şi raportul de psihodiagnistic şi evaluare clinică a persoanei vătămate efectuată de către un specialist psiholog, care atestă că minora a oferit o relatare minimală, stereotipă de tip mimetism cu cea expusă de bunica sa a faptelor ce fac obiectul dosarului, după modelul celor expuse în rechizitoriu, minora având o capacitate de discernământ limitată, neputând răspunde de faptele ei; se menţionează în raport, că datorită condiţiei psihice a minorei, evaluarea psihologică nu conferă răspunsuri precise solicitărilor instanţei.

Coroborând probele administrate, prima instanţă a apreciat că fapta imputată inculpatului nu există, reţinându-se că nu se poate constata, dincolo de orice dubiu

Pagină 11 din 30

rezonabil, că fapta există, că ea constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de inculpat, aşa cum se pretinde prin dispoziţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură penală.

Împotriva sentinţei penale nr. 463/27.03.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 8906/108/2013 a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad, criticând-o ca netemeinică.

În motivele de apel s-a arătat că hotărârea primei instanţe este netemeinică prin

prisma modalităţii de apreciere a probelor, respectiv că aceasta se sprijină exclusiv

pe probele administrate în faza de cercetare judecătorească, probele administrate în

faza de urmărire penală, cu excepţia raportului de constatare medico-legală şi

declaraţiei inculpatului fiind înlăturate ca neadevărate. În acest sens, s-a învederat că

raţionamentul primei instanţe se sprijină pe punctul de vedere exprimat de

specialistul psiholog care a procedat la evaluarea minorei şi pe propria-i opinie

referitoare la minima precauţie ce trebuie întreprinsă de o persoană care

intenţionează să comită o infracţiune de viol. Referitor la raportul de psihodiagnostic

şi evaluare clinică solicitat de prima instanţă în privinţa minorei B.D.M. s-a arătat că

acesta nu poate să răspundă obiectivelor formulate, fiind aspecte la care era

chemată să răspundă ancheta şi nicidecum psihologul, că acesta evidenţiază faptul

că este vorba de un copil minor de 10 ani care prezintă un potenţial cognitiv

corespunzător vârstei mentale de 7 ani şi o capacitate de discernământ limitată, în

condiţiile unui limbaj insuficient elaborat unei înţelegeri, de asemenea insuficientă, a

semnificaţiilor mai multor cuvinte şi a dificultăţilor de anticipare a consecinţelor

propriilor acţiuni. Astfel, s-a solicitat a se avea în vedere că în raport de vârsta

biologică şi mentală a părţii vătămate, aceasta este o persoană care nu a avut măcar

reprezentări vagi în legătură cu cea ce, din punct de vedere biologic şi moral,

semnifică un act sexual, fiind, prin prisma vârstei sale şi a retardului mintal, o

persoană extrem de vulnerabilă. S-a mai menţionat că independent de retardul mintal

pe care-l prezintă minora, potrivit studiilor psihologice, un copil la vârsta de 10 ani nu

are capacitatea necesară de a se raporta în mod conştient la semnificaţia unui act

sexual, nu poate lua o hotărâre în deplină cunoştinţă faţă de o asemenea

manifestare, într-o asemenea situaţie presiunea psihică pe care o poate exercita un

adult asupra unui minor fiind intrinsecă acţiunii îndreptate împotriva corpului acestuia;

în situaţia în care, adultul aserveşte sexual copilul, pentru aceasta va lua naştere o

situaţie traumatică, abuz al disponibilităţii copilului de a crede cele spuse de adult şi

al incapacităţii sale de a diferenţia o apropiere tandră de o aservire sexuală.

În subsidiar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a menţionat şi posibilitatea reală

pe care a avut-o instanţa de fond ca în situaţia în care nu a împărtăşit punctul de

vedere al acuzării cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului, de a pune în

discuţie posibilitatea schimbării încadrării juridice a acesteia reţinând dispoziţiile art.

221 C.pen. (legiuitorul înţelegând să protejeze minorii de practici sexuale timpurii,

premature, plecând de la consecinţele asupra acestora a unor asemenea acte).

Pagină 12 din 30

Analizând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad prin prisma

motivelor invocate de acesta şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C.pr.pen., instanţa

constată că este întemeiat în ceea ce priveşte aspectele referitoare la infracţiunea de

corupere sexuală a minorilor, pentru următoarele considerente:

În faţa instanţei de apel, inculpatul B.A. nu a dorit să dea declaraţii şi a fost audiat

martorul I.Ș.I.

În declaraţia sa, martorul I.Ș.I. a arătat că a mers cu unchiul persoanei vătămate,

martorul B.R. la locuinţa inculpatului întrucât minora fusese trimisă de tatăl său să

ceară ţigări de la acesta şi nu se întorsese, deşi începuse să se întunece. Martorul a

mai relatat că, ajunşi la locuinţa inculpatului, din dreptul uşii, a văzut că inculpatul era

în bustul gol şi pantalonii până la genunchi, iar minora era pe colţul patului şi atunci a

început să-şi tragă pantalonii pe ea; că pe drumul spre casă, minora a spus că a vrut

să plece, dar inculpatul a chemat-o înapoi să-i dea suc şi a început să o dezbrace şi

să o pipăie. Totodată, martorul I.Ș.I. a menţionat că fata era speriată, însă a apreciat

că din cauza faptului că venise unchiul ei.

Declaraţia martorului I.Ș.I. se coroborează cu cea a martorului B.R. în care s-a arătat

că cei doi au mers la locuinţa inculpatului întrucât minora B.D.M. mersese de mai

mult de două ore să-i ceară acestuia ţigări şi începuse să se întunece; că a găsit-o

pe minoră îmbrăcându-se cu pantalonii scurţi, iar pe inculpat în bustul gol; că minora

a început să râdă când l-a văzut, nu arăta de parcă ar fi plâns şi că s-ar fi speriat

când l-a văzut.

Instanţa de apel constată că nu pot fi reţinute ca reale declaraţiile martorului B.V.

(fratele inculpatului), S.C. şi R.A. în sensul că reprezentantul legal al persoanei

vătămate, numitul B.D. ar fi acuzat şi alte persoane de fapte similare. În acest sens,

se reţine că prin adresa nr. 404574/19.02.2014 a Poliţiei comunei Şiria s-a comunicat

faptul că la unitatea menţionată nu au mai fost înregistrate alte plângeri ale numitului

B.D. împotriva altor persoane cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol asupra fiicelor

sale minore. Mai mult, declaraţiile martorilor S.C. şi R.A. nu se coroborează între ele,

primul afirmând că şi R.A. ar fi fost acuzat de tatăl persoanei vătămate că ar fi

încercat să întreţină relaţii intime cu una dintre fiicele sale, cu scopul de a obţine

bani, şi că ar fi primit suma de 50 lei pentru împăcare; în timp ce martorul R.A. a

susţinut că tatăl minorei i-ar fi reproşat că s-ar „fi legat de fata lui”, că i-ar fi solicitat

să tacă şi ar fi consumat împreună o bere, plătită de martor, după care nu au mai

avut alte discuţii în această privinţă. Pe de altă parte, instanţa de apel apreciază că

este neverosimilă susţinerea că o persoană acuzată pe nedrept ar plăti o sumă de

bani pentru a nu fi reclamată la poliţie pentru ceva ce nu a făcut.

În aceste condiţii se constată că în cauză există declaraţiile celor doi martori, B.R. şi

I.Ș.I., care l-au găsit pe inculpat şi minoră semidezbrăcaţi, ambii susţin că inculpatul

s-a retras în altă cameră, iar minora a povestit despre faptul că inculpatul începuse

Pagină 13 din 30

să o pipăie. În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut doar că minora B.D.M.

a fost în seara de 24.08.2013 acasă la el pentru a cere ţigări, dar a susţinut că

acuzaţiile nu sunt reale. Cu toate acestea, inculpatul a arătat că: „Până am luat

ţigările din pachet, fata a intrat în casă şi s-a aşezat pe marginea patului. I-am dat

ţigările, după care fata mi-a cerut un pahar cu apă şi i-am spus să se servească

singură. Şi-a pus o cană cu apă şi până a băut-o a stat pe marginea patului, după

care, după circa 3 minute, s-a ridicat şi mi-a spus că pleacă întrucât i-a spus tatăl ei

să nu stea mult.” Din derularea evenimentelor descrisă de inculpat se deduce că se

încearcă o minimalizare a acestora întrucât, dacă faptele s-ar fi întâmplat conform

variantei prezentate de acesta, minora nu ar fi avut timp să stea pe pat, cu atât mai

mult cu cât se susţine că i-a comunicat că nu avea voie să întârzie. Astfel, fotografiile

efectuate în locuinţa inculpatului arată că patul în discuţie este amplasat la peretele

opus în raport cu găleata cu apă de unde s-ar fi servit minora şi cu bufetul unde s-ar

fi putut afla ţigările, neexistând nicio raţiune care să explice de ce persoana vătămată

s-ar fi aşezat pe pat pentru a aştepta să i se dea ţigările şi apoi să mai bea şi apă în

jur de 3 minute. Mai mult, martorii B.R. şi I.Ș.I. susţin că au găsit minora pe marginea

patului în timp ce îşi îmbrăca pantalonii scurţi; ceea ce conduce la concluzia că

inculpatul încearcă în fapt doar să explice de ce minora a fost găsită acolo, deşi nu

recunoaşte că cei doi martori ar fi venit la locuinţa sa.

Referitor la împrejurarea că prima instanţă a apreciat că este greu de crezut că o

persoană care doreşte să comită o infracţiune de viol ar lăsa uşa locuinţei deschisă,

neluându-şi minime măsuri de precauţie pentru ca fapta să nu fie descoperită, se

constată că această apreciere nu are în vedere mediul din care provin persoanele

implicate în cauză, unul cu educaţie precară şi instrucţie şcolară minimală (în care

minorii sunt trimişi de părinţii aflaţi sub influenţa alcoolului să ceară ţigări de la vecini,

în care locuinţa este minim utilată, în stare de degradare, cu o bucată de material

agăţată în dreptul uşii de lemn, probabil în percepţia inculpatului ca mijloc de

protecţie de persoane străine). Totodată, fotografiile efectuate cu ocazia cercetării la

locul faptei relevă împrejurarea că accesul în locuinţa inculpatului se face printr-o

curte îngustă, mărginită de peretele casei vecine, care nu are geamuri spre curtea

inculpatului, uşa camerei fiind la oarecare distanţă de poartă. Mai mult, împrejurarea

că uşa a rămas deschisă nu face decât să confirme versiunea prezentată de minoră

în sensul că inculpatul se afla pe pat atunci când a intrat ea în casă şi a chemat-o

lângă el, fata fiind cea care putea să închidă uşa.

Pe de altă parte, într-adevăr reprezentantul minorei nu a solicitat despăgubiri pentru

fapta de care este acuzat inculpatul, iar dacă s-ar aprecia că ar fi fost animat de

dorinţa de răzbunare pentru că nu ar fi fost plătit corespunzător, acest motiv nu se

poate susţine şi în privinţa martorilor care l-au găsit pe inculpat cu minoră. Ca atare,

probele anterior analizate conduc la concluzia că inculpatul B.A. a comis acte cu

conotaţie sexuală asupra minorei B.D.M., însă nu s-a dovedit că sunt dintre cele

prevăzute de art. 218 C.pen. şi nici că a existat o constrângere, astfel că devin

incidente dispoziţiile art. 221 C.pen. privind coruperea sexuală a minorilor.

Pagină 14 din 30

În ce priveşte absenţa constrângerii şi raporturilor sexuale propriu zise, se reţin

concluziile raportului de constatare medico-legală cu examinarea persoanei nr.

379/A1/30.08.2013 care au relevat că minora era virgină din punct de vedere

anatomic şi nu existau leziuni traumatice; dar şi cele ale raportului de psihodiagnostic

şi evaluare clinică nr. 330/18.03.2014 care au relevat că nu s-a evidenţiat o stare de

stres posttraumatic; că minora are capacitatea de discernământ limitată, sferă

emoţională săracă, dificultăţi în evaluarea emoţional-afectivă a contextelor de viaţă,

însuşire mecanică a unor modele de atitudine şi conduită, lipsa accesului la procese

de abstractizare şi generalizare, incapacitatea de a se descurca în situaţii, altele

decât cele dinainte învăţate. Mai mult, martorii B.R. şi I.Ș.I. au arătat că minora era

speriată de venirea unchiului său şi nu de conduita inculpatului.

Sub raportul încadrării juridice a faptei, instanţa de apel constată că ceea ce

deosebeşte infracţiunea de viol/tentativă de viol prevăzută de art. 218 alin. (3) lit.

c/art. 32 raportat la art. 218 alin. (3) lit. c) C.pen. de cea de corupere sexuală a

minorilor prev. de art. 221 C.pen. o reprezintă natura actelor sexuale (raportul sexual,

actul sexual oral sau anal, acţiuni de punere în executare a unui asemenea act de

penetrare, respectiv act de natură sexuală, altul decât cele menţionate anterior) şi

existenţa sau nu a constrângerii, punerea în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi

exprima voinţa, profitarea de o asemenea stare. În speţă, deşi minora a susţinut că

inculpatul ar fi constrâns-o să se aşeze pe pat şi ar fi încercat să o oblige să îşi

desfacă picioarele, aceste împrejurări nu au fost probate, ci doar că i s-a solicitat să

se dezbrace, inculpatul s-a dezbrăcat şi el parţial, că a pipăit-o, acţiuni care nu i-au

produs traume la nivel psihic, persoana vătămată nefiind speriată, mai mult temându-

se de faptul că a fost descoperită de martori şi nu de acţiunea inculpatului. Cu toate

acestea, legiuitorul a înţeles să sancţioneze persoanele majore care atrag minorii în

practici sexuale timpurii, premature, chiar dacă nu a existat o constrângere, întrucât

aceştia nu sunt pregătiţi din punct de vedere fizic şi mental pentru a înţelege

consecinţele unor asemenea acţiuni, astfel că sunt întrunite elementele constitutive

ale infracţiunii prevăzută de art. 221 C.pen.

În ce priveşte individualizarea pedepsei, se reţine că potrivit art. 74 alin. (1) C.pen.

actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea

infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după

următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi

mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi

gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul

săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care

constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii

şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate,

situaţia familială şi socială.” În cauză, se va reţine că inculpatul se află la primul

conflict cu legea penală, lipsa de instrucţie a tuturor părţilor implicate ceea ce a dus

la o percepţie limitată a consecinţelor atât juridice, cât şi faptice ale conduitei deduse

judecăţii, consecinţele minore ale infracţiunii, astfel că o pedeapsă de 8 luni

Pagină 15 din 30

închisoare în detenţie va fi apreciată ca fiind suficientă pentru scopul educativ şi de

prevenţie al sancţiunii. Instanţa de apel nu va opta pentru o altă modalitate de

executare nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. c), d) C.pen. şi

nici art. 91 alin. (1) lit. c), d) C.pen., iar în persoana inculpatului nu s-au identificat

resorturi interne pentru autoreeducare şi înţelegere a gravităţii unei asemenea

conduite.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. se

va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva

sentinţei penale nr. 463/27.03.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.

8906/108/2013; se va desfiinţa sentinţa penală atacată şi rejudecând: în temeiul art.

386 C.pr.pen. se va schimba încadrarea juridică din infracţiunea de tentativă la

infracţiunea de viol prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 218 alin. (3) lit. c)

C.pen. în infracţiunea de tentativă la corupere sexuală a minorilor prevăzută de art.

32 C.pen. raportat la art. 221 alin. (1) C.pen. şi în temeiul art. 32 C.pen. raportat la

art. 221 alin. (1) C.pen. va fi condamnat inculpatul B.A. la pedeapsa de 8 (opt) luni

închisoare în detenţie pentru infracţiunea de tentativă la corupere sexuală a

minorilor.

&. Drept procesual penal

4. Admisibilitatea căii de atac a apelului împotriva sentinței pronunțate ca

urmare a admiterii unui acord de recunoaștere a vinovăției

- Codul de procedură penală: art. 485

Potrivit art. 488 alin. (2) C.pr.pen., „Împotriva sentinţei prin care acordul de

recunoaştere a fost admis se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul

pedepsei ori la forma de executare a acesteia”.

Întrucât inculpaţii au criticat sentinţa atacată numai cu privire la felul şi cuantumul

pedepselor ce le-au fost aplicate, aceştia, potrivit art. 488 alin. (2) C.pr.pen., pot

declara apel împotriva sentinţei.

Conform art. 485 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 480 –

art. 482 C.pr.pen., instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune

una din soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) – (4) C.pr.pen., care nu poate crea

pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea prevăzută în acord. Prin raţionamentul

per a contrario înseamnă că potrivit acestui text de lege, instanţa poate crea pentru

inculpat o situaţie mai uşoară decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 298/A din 12 februarie 2015, M.B.

Pagină 16 din 30

Prin sentinţa penală nr. 2754/03.12.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul

nr. 18635/55/2014, în temeiul dispoziţiilor art. 485 alin. (1) lit. a) Cod procedură

penală, s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Arad cu inculpatul S.N., cu privire la săvârşirea infracţiunilor de

nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) Cod

penal, uz de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) Cod penal şi braconaj,

prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. a), b) şi l) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006,

obiect al dosarului penal nr. 6466/P/2014.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 700

lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 485 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, s-a admis acordul de

recunoaştere a vinovăţiei, încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu

inculpatul G.S. cu privire la săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi

muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) Cod penal şi braconaj, prevăzută de art. 42 alin.

(1) lit. a) şi b) din Legea nr. 407/2006, obiect al dosarului penal nr. 6466/P/2014.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că la data de 28.10.2014 a fost

înregistrat pe rolul Judecătoriei Arad sub nr. 18635/55/2014, acordul de recunoaştere a

vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu inculpatul S.N., cercetat

în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi

muniţiilor, uzul de armă fără drept şi braconaj cinegetic, fapte prevăzute de art. 342, alin.

(1) Cod penal, art. 343 alin. (1) Cod penal, art. 42 alin. (1), lit. a), b), l) şi alin. (2) lit. c), art.

44 lit. b) din Legea nr. 407/2006, cu aplic. art. 38 alin. (1) şi art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal

şi G.S., cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea

regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic, fapte prevăzute de art. 342 alin. (1)

Cod penal, art. 42 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 407/2006 cu aplic. art. 38 alin. (1) şi art.

77 alin. (1) lit. a) Cod penal.

Inculpaţii au recunoscut fapta reţinută în sarcina lor de către procuror şi au încheiat cu

acesta o înţelegere cu privire la pedeapsă şi modul de executare.

Prima instanţă şi-a însuşit în totalitate starea de fapt descrisă în acordul de recunoaştere

a vinovăţiei şi reprodusă în aliniatele precedente faţă de poziţia inculpatului de

recunoaştere integrală a faptelor în modalitatea descrisă în acordul de recunoaştere a

vinovăţiei înaintat instanţei de judecată.

1.Fapta săvârşită de inculpatul S.N. de a deţine şi purta, în seara zilei de 20 septembrie

2014, o armă letală de vânătoare pentru care nu poseda autorizaţie, întruneşte

elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor,

prevăzută de art. 342 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal.

Fapta aceluiaşi inculpat, de a executa cu aceeaşi ocazie foc cu arma sus-menţionată

pentru care nu poseda autorizaţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz

Pagină 17 din 30

de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. (1)

lit. a) Cod penal.

Fapta aceluiaşi inculpat, de a vâna fără permis de vânătoare şi fără autorizaţie de

vânătoare valabilă şi de asemenea de a utiliza pe timp de noapte un autovehicul şi

dispozitive care permit ochirea şi tragerea pe întuneric, întruneşte elementele constitutive

ale infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. a), b) şi l) şi alin. (2) lit. c) din

Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal.

În consecinţă, având în vedere existenţa indubitabilă a tuturor elementelor constitutive ale

infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului S.N., ţinând cont de limitele de pedeapsă

prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, că acordul de recunoaştere a fost încheiat în

formă scrisă şi conţine menţiunile prevăzute la art. 482 Cod procedură penală iar cu

ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat, apreciind cuantumul

pedepsei ca fiind suficient pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de

constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei, în baza art. 485 alin. (1) lit.

a) Cod procedură penală, prima instanţă a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei,

încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu inculpatul S.N., în cadrul dosarului

penal nr. 6466/P/2014.

La individualizarea sancţiunilor aplicabile inculpatului s-au avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 74 Cod penal. Prima instanţă a avut astfel în vedere în favoarea

inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia în faţa organelor de urmărire penală şi a

instanţei, recunoaşterea faptelor reţinute în sarcina sa şi de asemenea împrejurarea că

inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Faţă de aceste considerente, prima instanţă a apreciat că pedepsele propuse în acordul

de recunoaştere a vinovăţiei, de:

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului

armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. (1)

lit. a) Cod penal,

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept,

prevăzută de art. 343 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal şi

- 1 (un) an închisoare şi 200 (douăsute) zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii

de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. a), b) şi l) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr.

407/2006, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal şi art. 62 alin. (1) Cod penal, sunt

de natură a realiza scopul pedepsei şi nu sunt nejustificat de blânde în raport cu gravitatea

infracţiunilor sau periculozitatea infractorului.

În temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (3) Cod penal, prima instanţă a stabilit suma

corespunzătoare unei zile-amendă la cuantumul de: 50 (cincizeci) lei.

În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa

principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj şi pedeapsa complementară a

Pagină 18 din 30

interzicerii exercitării dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme,

prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. h) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani de la

rămânerea definitivă a hotărârii, apreciind că inculpatul nu mai poate oferi garanţiile

corectitudine necesare pentru deţinerea armelor.

De asemenea, prima instanţă, având în vedere că prezentele fapte au fost săvârşite

înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, a constatat că în cauză sunt

incidente dispoziţiile art. 38 alin. (1) Cod penal, referitoare la concursul de infracţiuni.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. e) Cod

penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, la

care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea, adică un

spor de 8 (opt) luni închisoare, la care a adăugat în întregime şi pedeapsa amenzii,

inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare

şi 200 (douăsute) zile amendă.

De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (1) Cod penal, prima instanţă a aplicat

inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă şi pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme,

prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. h) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani de la

rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei, prima instanţă a

constatat că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 91 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind

de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi 200 (douăsute) zile amendă; inculpatul nu a mai

fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta şi-a manifestat acordul de a presta

o muncă neremunerată în folosul comunităţii iar în raport de persoana inculpatului, de

conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, acesta nefiind cunoscut cu antecedente

penale, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, prima instanţă a apreciat că scopul

pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenţie, dar se

impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.

De asemenea, s-a constatat faptul că inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori

judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la

răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 91 Cod penal, prima instanţă a

dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare

aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni de la

data rămânerii definitive a hotărârii, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. Cu toate

acestea, în temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (2) Cod penal, pedeapsa amenzii urmând a se

executa chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.

În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere,

inculpatul fiind obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

Pagină 19 din 30

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile,

precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de

existenţă.

În baza art. 94 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele

prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune

Arad.

În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de

supraveghere, inculpatul urmând să presteze o muncă neremunerată în folosul

comunităţii în cadrul Consiliului Local al Comunei Păuliş sau a Consiliului Local al Oraşului

Lipova, pe o perioadă de 80 (optzeci) de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) Cod procedură penală, prima instanţă a atras atenţia inculpatului

asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale

săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

2. Fapta săvârşită de inculpatul G.S. de a deţine şi purta, în seara zilei de 20 septembrie

2014, o armă letală de vânătoare pentru care nu poseda autorizaţie, întruneşte

elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor,

prevăzută de art. 342 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal.

Fapta aceluiaşi inculpat, de a vâna fără permis de vânătoare şi fără autorizaţie de

vânătoare valabilă şi de asemenea de a utiliza pe timp de noapte un autovehicul şi

dispozitive care permit ochirea şi tragerea pe întuneric, întruneşte elementele constitutive

ale infracţiunii de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 407/2006,

cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal.

În consecinţă, având în vedere existenţa indubitabilă a tuturor elementelor constitutive ale

infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului G.S., ţinând cont de limitele de pedeapsă

prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, că acordul de recunoaştere a fost încheiat în

formă scrisă şi conţine menţiunile prevăzute la art. 482 Cod procedură penală iar cu

ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat, apreciind cuantumul

pedepsei ca fiind suficient pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de

constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei, în baza art. 485 alin. (1) lit.

a) Cod procedură penală, prima instanţă a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei,

Pagină 20 din 30

încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu inculpatul G.S., în cadrul dosarului

penal nr. 6466/P/2014.

La individualizarea sancţiunilor aplicabile inculpatului s-au avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 74 Cod penal. Prima instanţă a avut astfel în vedere în favoarea

inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia în faţa organelor de urmărire penală şi a

instanţei, recunoaşterea faptelor reţinute în sarcina sa şi de asemenea împrejurarea că

inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Faţă de aceste considerente, prima instanţă a apreciat că pedepsele propuse în acordul

de recunoaştere a vinovăţiei, de:

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului

armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. (1)

lit. a) Cod penal şi

- 1 (un) an închisoare şi 200 (douăsute) zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii

de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea

art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal şi art. 62 alin. (1) Cod penal,

sunt de natură a realiza scopul pedepsei şi nu sunt nejustificat de blânde în raport cu

gravitatea infracţiunilor sau periculozitatea infractorului.

În temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (3) Cod penal, prima instanţă a stabilit suma

corespunzătoare unei zile-amendă la cuantumul de: 25 (douăzecişicinci) lei.

În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, prima instanţă a aplicat inculpatului pe lângă

pedeapsa principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj şi pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie

de arme, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. h) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani de la

rămânerea definitivă a hotărârii, apreciind că inculpatul nu mai poate oferi garanţiile

corectitudine necesare pentru deţinerea armelor.

De asemenea, prima instanţă, având în vedere că prezentele fapte au fost săvârşite

înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, a constatat că în cauză sunt

incidente dispoziţiile art. 38 alin. (1) Cod penal, referitoare la concursul de infracţiuni.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. e) Cod

penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, la

care a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă cu închisoarea, adică un spor

de 4 (patru) luni închisoare, la care a adăugat în întregime şi pedeapsa amenzii,

inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni

închisoare şi 200 (douăsute) zile amendă.

De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (1) Cod penal, prima instanţă a aplicat

inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă şi pedeapsa complementară a

Pagină 21 din 30

interzicerii exercitării dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme,

prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. h) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani de la

rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei, prima instanţă a

constatat că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 91 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind

de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 200 (douăsute) zile amendă; inculpatul nu a

mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta şi-a manifestat acordul de a

presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii iar în raport de persoana inculpatului,

de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, acesta nefiind cunoscut cu antecedente

penale, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, astfel, prima instanţă a apreciat că

scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenţie,

dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.

De asemenea, s-a constatat faptul că inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori

judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la

răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 91 Cod penal, prima instanţă a

dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare

aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni de la

data rămânerii definitive a hotărârii, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. Cu toate

acestea, în temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (2) Cod penal, pedeapsa amenzii urmând a se

executa chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.

În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere,

inculpatul fiind obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile,

precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de

existenţă.

În baza art. 94 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele

prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune

Arad.

Pagină 22 din 30

În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de

supraveghere, inculpatul urmând să presteze o muncă neremunerată în folosul

comunităţii în cadrul Consiliului Local al Comunei Păuliş sau a Consiliului Local al Oraşului

Lipova, pe o perioadă de 80 (optzeci) de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) Cod procedură penală, prima instanţă a atras atenţia inculpatului

asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale

săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Împotriva sentinţei penale nr. 2754 din 3 decembrie 2014 pronunţată de Judecătoria

Arad în dosarul nr. 18635/55/2014 au formulat apel în termenul legal inculpaţii S.N. şi

G.S., prin apărător ales, solicitând reducerea pedepsei stabilită de prima instanţă şi

înlăturarea sancţiunii cu amendă.

În motivarea apelului se arată că un alt coinculpat din dosarul de urmărire penală nr.

6466/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cercetat pentru aceleaşi

fapte ca şi inculpaţii din prezentul dosar, în urma cercetării judecătoreşti din dosar

17638/55/2014 al Judecătoriei Arad, instanţa de judecată i-a aplicat o pedeapsă mult

mai mică. Se apreciază astfel că inculpaţii se află în situaţia când pentru aceeaşi

faptă unul din coautori a primit o pedeapsă mult mai mică decât ceilalţi, iar

disproporţia dintre sancţiunile aplicate în cele două dosare, respectiv 17638/55/2014

şi 18635/55/2014 este inacceptabilă în condiţiile în care este vorba despre coautori

ale aceloraşi fapte. Consideră că se impune din motive de echitate apropierea ca

gravitate a sancţiunilor aplicate pentru aceeaşi faptă în condiţiile în care nu există

motive de agravare în cazul inculpaţilor S. şi G. faţă de cazul antecitat, iar faptul că

instanţa a fost sesizată prin acord de recunoaştere a vinovăţiei nu reprezintă o cauză

de agravare a pedepsei în condiţiile în care nu există alte cauze de agravare

deosebite pentru faptele inculpaţilor.

Referitor la competenţa instanţei de judecată de a individualiza sancţiunea propusă

prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, au fost invocate prevederile art. 485 alin.

(1) lit. a) NCP, „instanţa nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea

asupra căreia s-a ajuns la un acord”. Interpretând per a contrario această formulare a

textului legal, apărătorul inculpaţilor arată că se poate concluziona că instanţa poate

crea o situaţie mai uşoară pentru inculpat, decât cea asupra căreia s-a ajuns la un

acord, prin pronunţarea unei sancţiuni mai uşoare. Se mai arată că această concluzie

este susţinută de prevederile art. 488 alin. (2) NCP, potrivit căruia inculpatul poate

declara apel împotriva sentinţei pronunţate în baza art. 485 CPP cu privire la felul şi

cuantumul pedepsei. Astfel, câte vreme art. 485 CPP nu permite pronunţarea unei

pedepse mai severe decât cea propusă prin acord, rezultă că inculpatul poate ataca

pedeapsa pronunţată în prima instanţă în privinţa cuantumului pedepsei, evident, în

ideea că instanţa are facultatea de a reduce această pedeapsă.

Pagină 23 din 30

La termenul din data de 9.03.2015, s-a pus în discuţia părţilor admisibilitatea căii de

atac a apelului în această procedură specială.

Deliberând asupra admisibilităţii căii de atac a apelului, Curtea, cu opinie majoritară,

apreciază admisibilă această cale de atac pentru cele ce vor fi expuse:

Prin memoriu de apel, inculpaţii S.N. şi G.S. critică sentinţa pronunţată prin care s-a

admis acordul de recunoaştere, numai sub aspectul individualizării pedepselor

aplicate.

Potrivit art. 488 alin. (2) C.pr.pen., „Împotriva sentinţei prin care acordul de

recunoaştere a fost admis se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul

pedepsei ori la forma de executare a acesteia”.

Întrucât inculpaţii au criticat sentinţa atacată numai cu privire la felul şi cuantumul

pedepselor ce le-au fost aplicate, aceştia, potrivit art. 488 alin. (2) C.pr.pen., pot

declara apel împotriva sentinţei.

Pe fond, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma

criticilor aduse acesteia în motivele de apel, în limitele art. 488, art. 417 şi art. 418

C.pr.pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea, cu opinie

majoritară, constată că apelurile declarate de inculpaţi sunt fondate pentru cele ce

vor fi expuse în continuare:

Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării

probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii.

Din probele administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existenţa

faptelor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia

inculpaţilor, respectiv infracţiunile de nerespectare a armelor şi muniţiilor, uz de armă

fără drept şi braconaj prev. de art. 342 alin.(1), art. 343 alin (1) Cod penal, art. 42 alin.

(1) lit. a), b) şi l) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit.

a) Cod penal, inculpatul S.N. şi infracţiunile de nerespectare a armelor şi muniţiilor

şi braconaj prev. de art. 342 alin.(1) Cod penal şi art. 42 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr.

407/2006, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal, inculpatul G.S.

De asemenea, maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunile reţinute în

sarcina inculpaţilor în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare,

acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă, conţine pentru

fiecare inculpat în parte menţiunile prevăzute de art.482 Cod procedură penală, iar

cu ocazia încheierii acestuia inculpaţii au fost asistaţi de avocat ales.

Faţă de aceste considerente, în mod corect instanţa de fond, în baza art.485 alin.(1)

lit. a Cod procedură penală, a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de

Parchetul de pe lângă judecătoria Arad cu inculpaţii S.N., cercetat nerespectare a

Pagină 24 din 30

armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi braconaj prev. de art. 342 alin.(1), art.

343 alin. (1) Cod penal, art. 42 alin. (1) lit. a), b) şi l) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr.

407/2006 şi G.S., cercetat pentru nerespectare a armelor şi muniţiilor şi braconaj

prev. de art. 342 alin.(1) Cod penal şi art. 42 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 407/2006,

obiect al cauzei penale nr. 6466/P/2014.

În ce priveşte individualizarea pedepselor şi cuantumul acestora, Curtea constată că

prin acordul încheiat între procuror şi inculpaţi s-au prevăzut următoarele pedepse:

- în cazul inculpatului S.N. - 2 ani închisoare pentru infracţiunea de nerespectare a

armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1) Cod penal; 1 an închisoare pentru

infracţiunea de uz de ară fără drept prev. de art. 343 alin. (1) Cod penal; 1 an

închisoare şi adăugarea unei amenzi de 10.000 lei pentru infracţiunea de braconaj

prev. de art. 42 alin. (1) lit. a), b) şi l) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006; în temeiul

art. 38 alin. (1) Cod penal, se contopesc pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai

grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care se va adăuga pedeapsa amenzii de

10.000 lei.

- în cazul inculpatului G.S. - 2 ani închisoare pentru infracţiunea de nerespectare a

armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1) Cod penal; 1 an închisoare şi

adăugarea unei amenzi de 5.000 lei pentru infracţiunea de braconaj prev. de art. 42

alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 407/2006; în temeiul art. 38 alin. (1) Cod penal, se

contopesc pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare,

la care se va adăuga pedeapsa amenzii de 5.000 lei.

Aceste pedepse au fost aplicate inculpaţilor de instanţa de fond prin sentinţa

apelată.

Potrivit art. 485 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 480 – art.

482 C.pr.pen., instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune una

din soluţiile prev. de art. 396 alin. (2) – (4) C.pr.pen., care nu poate crea pentru

inculpat o situaţie mai grea decât cea prevăzută în acord. Prin raţionamentul per a

contrario înseamnă că potrivit acestui text de lege, instanţa poate crea pentru

inculpat o situaţie mai uşoară decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord.

Analizând procedeul de individualizarea pedepsei efectuat de prima instanţă, Curtea

constată că nu s-a făcut o individualizare corectă în raport de criteriile generale de

individualizare a pedepsei prev. de art. 74 Cod Penal.

Procedând la o reindividualizare a pedepselor, Curtea va ţine seama de criteriile

generale de individualizare prev. de art. 74 Cod Penal, care arată că stabilirea duratei

sau a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu

periculozitatea infractorului. Astfel, se are în vedere caracterul faptelor săvârşite,

acestea fiind săvârşite în timpul nopţii, prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptelor care a

fost achitat, persoana inculpaţilor care nu au antecedente penale, atitudinea

Pagină 25 din 30

procesuală a acestora fiind sinceră pe parcursul procesului penal, precum şi

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Raportat la aceste

criterii, Curtea apreciază că aplicarea unor pedepse cu închisoare, fără aplicarea şi a

pedepsei amenzii, în limitele minime prevăzute de lege, sunt în măsură să conducă la o

reeducare a inculpaţilor şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către aceştia.

În consecinţă, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, va admite

apelurile declarate de inculpaţii S.N. şi G.S. împotriva sentinţei penale nr. 2754 din 3

decembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 18635/55/2014.

Va desfiinţa în parte sentinţa apelată sub aspectul individualizării pedepselor aplicate

inculpaţilor şi rejudecând în aceste limite:

1. Va decontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 200 (douăsute)

zile amendă aplicată inculpatului S.N. în pedepsele componente:

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea de nerespectare a armelor şi muniţiilor prev. de

art. 342 alin (1) Cod penal, cu aplic art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal;

- 1 an închisoare pentru infracțiunea de uz de armă fără drept prev. de art. 343

alin.(1) Cod penal, cu aplic. art. 77 Cod penal;

- 1 an închisoare şi 200 (douăsute) zile amendă pentru infracțiunea de braconaj prev.

de art. 42 alin. (1) lit. a), b) şi l) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art.

77 lit. a) şi art. 62 alin.(1) Cod penal;

- 8 luni spor;

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului S.N. de la 2 ani închisoare la 1 an

închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare armelor şi muniţiilor prev. de

art. 342 alin.(1) Cod penal şi va înlătura pedeapsa amenzii de 200 (douăsute) zile

amendă, aplicată pentru infracţiunea de braconaj prev. de art. 42 alin. (1) lit. a), b) şi l)

şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

Va menţine cele 2 pedepse de câte 1 an închisoare aplicate inculpatului pentru

săvârşirea infracţiunilor de uz de armă fără drept şi braconaj prev. de art. 343 alin. (1)

Cod penal şi 42 alin. (1) lit. a), b) şi l) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. va contopi pedepsele aplicate potrivit

prezentei decizii în pedeapsa de 1 an închisoare pe care o sporeşte cu o treime din

totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 8 luni închisoare, urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

Va reduce perioada privind interzicerea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice

categorie de arme, prev. de art. 66 alin. (1) lit. h) Cod penal de la 5 ani la 1 an.

Pagină 26 din 30

Va menţine măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii

aplicate inculpatului.

Va reduce termenul de supraveghere de la 3 ani şi 6 luni la 2 ani.

Va menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate cu privire la acest inculpat.

2. Va decontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 200 (douăsute)

zile amendă aplicată inculpatului G.S. în pedepsele componente:

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea de nerespectare a armelor şi muniţiilor prev. de

art. 342 alin (1) Cod penal, cu aplic art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal;

- 1 an închisoare şi 200 (douăsute) zile amendă pentru infracțiunea de braconaj prev.

de art. 42 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 62

alin.(1) Cod penal;

- 4 luni spor;

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului G.S., de la 2 ani închisoare la 1 an

închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea armelor şi muniţiilor prev. de

art. 342 alin. (1) Cod penal şi de la 1 ani închisoare la 6 luni închisoare şi va înlătura

pedeapsa amenzii de 200 (douăsute) zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de

braconaj prev. de art. 42 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 407/2006.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. va contopi pedepsele aplicate potrivit

prezentei decizii în pedeapsa de 1 an închisoare pe care o sporeşte cu o treime din

cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv un spor de 2 luni închisoare, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

Va reduce perioada privind interzicerea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice

categorie de arme, prev. de art. 66 alin. (1) lit. h) Cod penal de la 5 ani la 1 an.

Va menţine măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii

aplicată inculpatului.

Va reduce termenul de supraveghere de la 3 ani şi 6 luni la 2 ani.

Va menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate cu privire la acest inculpat.

Va menţine în rest sentinţa apelată.

5. Inadmisibilitatea căi de atac a apelului împotriva sentinței de admitere în

principiu a cererii de revizuire

- Codul de procedură penală : art. 459

Pagină 27 din 30

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acestei căi de atac, după punerea în discuţie,

instanţa o admite având în vedere faptul că sentinţa prin care prima instanţă s-a

pronunţat potrivit dispoziţiilor art. 459 C.pr.pen. cu privire la admisibilitatea în

principiu a cererii de revizuire este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la

care se referă revizuirea, or aceasta, soluționând plângerea formulată împotriva

soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată, nu este supusă niciunei căi de

atac, fiind definitivă potrivit art. 341 alin. (8) C.pr.pen.

În cauză, petentul a uzat de calea de atac a apelului neprevăzută de textul de lege

menţionat, astfel încât o nouă cale de atac introdusă de petent şi neprevăzută de

lege în enumerarea limitativă, este inadmisibilă.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 263/A din 05 martie 2015, M.B.

Prin sentinţa penală nr. 4196 din 04.12.2014, pronunţată de Judecătoria Timişoara în

dosarul nr. 458/59/2014, în baza art. 459 alin. (1) şi alin. (5) C.pr.pen. raportat la art.

459 alin. (3) C.pr.pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată

de petentul C.S. împotriva sentinţei penale nr. 2469/19.09.2013 pronunţată în

dosarul 18033/325/2013 a Judecătoriei Timişoara. În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen.

a fost obligat petentul la plata sumei de cate 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Analizând cererea de revizuire din punctul de vedere al admisibilităţii de principiu a

acesteia, conform dispoziţiilor art. 459 alin. (5) C.pr.pen., instanţa a reţinut

următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2469/19.09.2013 pronunţată în dosarul nr. 18033/325/2013

al Judecătoriei Timişoara, definitivă la data pronunţării, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit.

a) C.pr.pen. din 1968 a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petent

împotriva rezoluţiei din data de 06.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Timişoara în dosarul nr. 4722/P/2012.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 452 şi art. 453 C.pr.pen. rezultă caracterul revizuirii

de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu

privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită

necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unor

hotărâri conforme cu legea şi adevărul. Din aceleaşi dispoziţii rezultă că revizuirea

are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de

fapt, revizuirea putând interveni deci doar în cazul hotărârilor care conţin o rezolvare

a fondului cauzei. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv

hotărârile determinate de art. 452 C.pr.pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art.

453 C.pr.pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În cauză, revizuentul a solicitat revizuirea unei hotărâri care nu îndeplineşte condiţiile

prevăzute de art. 452 C.pr.pen., cu referire, între altele, la condiţia ca hotărârea să

conţină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenţei faptei şi a

Pagină 28 din 30

vinovăţiei inculpatului, finalizată printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de

încetare a procesului penal.

Condiţia ca prin hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită să fie soluţionat

fondul cauzei rezultă şi din motivarea deciziei în interesul legii nr. 17/2007 pronunţată

de Î.C.C.J., aplicabilă în continuare conform dispoziţiilor art. 4741 C.pr.pen., potrivit

căreia din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire şi ale condiţiilor

pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive

de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă că hotărârile judecătoreşti

prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Instanţa a mai reţinut că în cauză s-a solicitat revizuirea unei sentinţe penale

definitive prin care s-a soluţionat o plângere întemeiată pe prevederile art. 278 indice

1 C.pr.pen. din 1968, or, potrivit deciziei în interesul legii mai sus arătate cererea de

revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în

temeiul art. 278 indice 1 alin. (8) lit. a) şi b) C.pr.pen. din 1968 este inadmisibilă.

Totodată, instanţa a reţinut că prin sentința penală nr. 2469/19.09.2013, pronunţată

în dosarul nr. 18033/325/2013, în temeiul art. 278 indice 1 alin. (8) lit. a) din C.pr.pen.

din 1969, s-a respins ca nefondată plângerea petentului C.S., astfel încât instanţa a

constatat că, cererea de revizuire formulată este inadmisibilă şi a respins-o ca atare.

Împotriva sentinţei penale nr. 4196 din 04.12.2014 pronunţată de Judecătoria

Timişoara în dosarul nr. 658/59/2014 a declarat apel petentul C.S., înregistrat pe rolul

Curţii de Apel Timişoara la data de 20.01.2014, sub nr. 458/59/2014*.

În motivarea apelului se arată că petentul susţine că nu a fost citat în cauză la prima

instanţă, că nu a ştiut despre termenul de judecată, că totul s-a făcut în secret, din

ură personală şi că nu i s-a dat hotărârea de la Biroul penal la studiu.

Din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate şi analizate din

oficiu, în limitele prev. de art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea reţine următoarele:

Prin art.129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art.126 din legea

fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la

protecţia juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către

instanţele competente, în cadrul sistemului procesual penal, prin care a fost

reglementat şi dreptul exercitării căilor de atac.

Prin urmare, revin persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă,

în condiţiile legii procesuale penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii

identice.

Aceleaşi exigenţe, exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate

în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Pagină 29 din 30

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea

procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al

principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv,

apare ca o situaţie inadmisibilă în ordine de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea

cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică,

corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituţia României.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acestei căi de atac după punerea în discuţie

instanţa a admis-o având în vedere faptul că sentinţa prin care prima instanţă s-a

pronunţat potrivit dispoziţiilor art. 459 C.pr.pen.cu privire la admisibilitatea în principiu

a cererii de revizuire este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se

referă revizuirea, or aceasta, respectiv plângerea formulată împotriva soluţiei de

neurmărire sau netrimitere în judecată nu este supusă niciunei căi de atac, fiind

definitivă potrivit art. 341 alin. (8) C.pr.pen.

În cauză, petentul a uzat de calea de atac a apelului neprevăzută de textul de lege

menţionat, astfel încât o nouă cale de atac introdusă de petent şi neprevăzută de

lege în enumerarea limitativă, este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C.pr.pen. se va respinge ca

inadmisibil apelul declarat de apelantul C.S. împotriva sentinţei penale nr. 4196 din

04.12.2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 658/59/2014.