D2104 Dreptul mediului

Gheorghe BUNEA

DREPTUL MEDIULUI

Suport de curs

2012

CUPRINS

CAPITOLUL 1 DEFINITIA, OBIECTUL SI RAPORTUL JURIDIC DE

DREPT AL MEDIULUI

1.1. Obiectul Dreptului Mediului

1.2. Definiţa Dreptului Mediului

1.3. Delimitarea Dreptului Mediului de alte ramuri de drept

CAPITOLUL 2 IZVOARELE DREPTULUI MED

2.1.Legea

2.2. Cutuma sau obiceiul

2.3. Morala şi regulile de conveţuire socială

2.4. Doctrina ( Stiinţa dreptului)

2.5. Jurisprudenţa (practica judiciară)

2.6. Dreptul comparat

2.7. Dreptul comunitar

CAPITOLUL 3. ORGANISMELE CU ATRIBUTII IN DOMENIUL

DREPTULUI MEDIULUI

3.1 Funcţiile Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile

3.2 Organisme aflate in subordinea Ministerului Mediului si Dezvoltarii

Durabile

3.3. Organismele consultative

3.4 Organizaţii specializate ale O.N.U. cu atribuţii şi contribuţii în domeniul

protecţiei mediului

CAPITOLUL 4 TEHNICI DE PROTECTIE A MEDIULUI

4.1. Actele de reglementare în domeniul protecţiei mediului

4.2. Avizele de mediu,

4.3. .Acordul de mediu

4.4. Acordul de mediu

4.5. Studiul de impact asupra mediului:

CAPITOLUL 5 PROTECTIA JURIDICA A SOLULUI 5.1. Noţiuni introductive despre importanţa solului

5.2. Clasificarea terenurilor

5.3. Răspunderea juridică pentru încălcarea normelor privitoare la protecţia

solului:

CAPITOLUL 6 PROTECTIA JURIDICA A APELOR

6.1.Noţiuni despre importanţa apei

6.2. Prezentarea Organizaţiilor şi organismelor internaţionale cu atribuţii în

domeniul protecţiei mediului înconjurător

6.3. Organisme specializate în domeniul proiecţiei mediului

6.4.Prezentarea legislaţiei interne şi comunitare în domeniu

CAPITOLUL 7 PROTECTIA JURIDICA A FONDULUI FORESTIER

7.1 Noţiuni despre fondul forestier

7.2. Terenurile destinate împăduririi

7.3. Amenajamentele silvice

7.4. Fondul forestier naţional

7.5. Fondul forestier proprietate publică

7.6. Fondul forestier proprietate privată

CAPITOLUL 8 PROTECTIA JURIDICA A ATMOSFEREI

8.1. Noţiune

8.2. Cauzele şi efectele principale ale poluării atmosferei

8.3. Protecţia atmosferei în dreptul intern

8.4. Reglementari naţionale privind protecţia stratului de ozon

8.5. Răspunderea juridica pentru nerespectarea regimului juridic de protecţie a

atmosferei

8.6. Protecţia atmosferei pe plan internaţional

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Dobândind posibilitatea de a transforma natura, omul nu şi-a pus mult

timp problema de a proceda raţional, în condiţii normale de echilibru şi

dezvoltare a vieţii. El a sesizat destul de târziu că este creaţia şi creatorul

mediului său înconjurător care îi asigura existenţa biologică şi, totodată, cea

intelectuală. Exploatarea iraţională, în primul rând, a resurselor regenerabile

(păduri, floră, faună etc.), apoi a celor neregenerabile (bogăţii minerale ale

subsolului) a accentuat efectul nociv al acţiunilor omului asupra naturii.

Folosindu-se pe scară largă ştiinţa şi tehnologia în scopul dezvoltării

industriale, s-a ignorat necesitatea păstrării în permanenţă a unui echilibru între

satisfacerea nevoilor materiale proprii în continuă creştere şi protecţia tuturor

factorilor mediului înconjurător. După cum apreciază Barry Commener

„Degradarea mediului înconjurător se datorează unui neajuns al activităţii

umane".

Ruperea de către om prin intervenţiile sale grăbite şi nesăbuite a

echilibrelor naturale, este o caracteristică a celei de a doua jumătăţi a secolului

XX, deşi fenomene izolate au apărut cu mult înainte.

Aflat în unitate şi, totodată, în contradicţie cu natura, omul trebuie

probabil încă multă vreme să se confrunte cu fenomene naturale ca: inundaţii,

erupţii vulcanice, taifunuri şi altele. Pare de-a dreptul paradoxal că numai în

epoca în care progresul tehnic a generat convingerea că omul este stăpânul

planetei, a putut să se cristalizeze şi convingerea dependenţei sale nemijlocite de

ansamblul parametrilor mediului natural şi odată cu aceasta, convingerea că nu

se poate sustrage de sub dominaţia legilor ecologice.

Eliberată de presiunea forţelor naturii, omenirea devine tot mai mult

ameninţată de procesele pe care ea însăşi le-a generat şi care par să scape într-o

măsură tot mai mare de sub controlul său. Cu cât societatea devine mai

„socială", cu atât ea devine mai dependentă de natură. Dacă la omul primitiv

stres-urile veneau din biosferă, la omul civilizat ele provin din sociosferă, după

cum şi bolile psihosomatice se subsumează tot mai mult bolilor sociosomatice.

Deteriorarea mediului de către om nu înseamnă însă numai distrugerea

echilibrului ecologic, ci şi apariţia unei reacţii inverse din partea mediului astfel

modificat asupra omului: noile condiţii de mediu sunt mai puţin favorabile

pentru viaţa omului, pentru desfăşurarea activităţii sale economice.

CAPITOLUL 1

DEFINITIA, OBIECTUL SI RAPORTUL JURIDIC DE DREPT AL MEDIULUI

CUPRINS:

Obiectivele capitolului 1


1.2. Definiţa Dreptului Mediului

1.3. Delimitarea Dreptului Mediului de alte ramuri de drept


După studiul acestui capitol studenţi vor fi capabili să

demonstreze că au dobîndit suficiente cunoştinţe pentru a şti:

- să definească Dreptul Mediului;

- să precizeze obiectul Dreptului Meediului;


Din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să modeleze natura ale cărei legi

aspre trebuiau respectate pentru a supravieţui. în ultimele două secole s-a făcut

însă simţită, prin comportament şi concepţie, încercarea omului de a domina

natura, de a utiliza în folos propriu toate bogăţiile naturale, accentuându-se

progresiv conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei şi cele liniare

ale tehnologiilor create şi susţinute de civilizaţia umană, ajungându-se la „criza

ecologică".

Cauzele acestei crize se datorează, în primul rând, dezvoltării civilizaţiei

industriale de la mijlocul secolului al XlX-lea, care a produs modificări profunde

şi accelerate mediului înconjurător..

Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană care se desfăşoară într-un ritm

din ce în ce mai accelerat, în toate ţările lumii, atât în cele puternic

industrializate, cât şi în cele în cele în curs de dezvoltare, a pus în faţa omenirii

mai multe probleme determinate de situaţiile previzibile ale ultimului deceniu al

secolului XX şi începutul mileniului trei, dintre care cităm: o populaţie de peste

6 miliarde de oameni, care şi-a unit forţele cu tehnologiile industriale pentru a

crea o inerţie de mişcare fără precedent în direcţia unor modificări ecologice

determinate de factorul uman; dorinţa firească a tuturor oamenilor de a atinge un

nivel de viaţă cât mai ridicat; corespunzător acestei situaţii, necesitatea creşterii

producţiei agricole vegetale şi animale pentru a asigura hrana tuturor oamenilor;

necesitatea creşterii producţiei de materii prime, de combustibili şi energie.

Aproape fără să-şi dea seama, oamenii au pus în mişcare vaste

experimente ecologice care implică întregul Pământ, fără a avea încă mijloacele

de a urmării rezultatele în mod sistematic3. Dacă vor fi luate în continuare prin

surprindere, societăţile industrializate, arată Brown, ar putea fi puse în situaţia

de a efectua sarcina costisitoare şi îndoielnică a întreţinerii planetei.

Pretutindeni în lume, din ce în ce mai insistent, se impun acţiuni în

sprijinul protecţiei mediului înconjurător, aceasta fiind una dintre preocupările

contemporane prioritare.

Poluarea îndelungată a mediului natural a determinat acumularea

problemelor ecologice contemporane, exprimabile printr-o dizarmonie

accentuată între mediul creat de om şi cel natural, cu perspective reale de

deteriorare a condiţiilor de viaţă ale omului planetar şi ale dezvoltării civilizaţiei

viitorului5.

O luptă pe viaţă şi pe moarte are loc clipă de clipă în toate colţurile

planetei. O asemenea luptă este invizibilă, de exemplu, atunci când o specie

vegetală şi seria sa de gene de neînlocuit dispar pentru totdeauna dintr-o pădure

din Amazonia. în alte ocazii această luptă este dureros de vizibilă - un om moare

sufocat într-un metrou, victimă a unei crize de astm declanşată de poluare sau

chipul unui om este desfigurat de un cancer al pielii.

Poluarea este una din formele cele mai insiduase de atentat în masă asupra

sănătăţii colectivităţilor umane. Este un paradox faptul că pe măsură ce societa-

tea omenească se dezvoltă ea devine tot mai distructivă în procesul productiv şi

în consumul personal, casnic, deşi ar fi fost de aşteptat ca, dispunând de atâtea

mijloace tehnice şi de know-how, situaţia să fie tocmai inversă. Excesele tehno-

logiei antiecologice au fost alimentate într-o mare măsură de împrejurarea că la

maximul amplasărilor, parametrii riscurilor ecologice rămâneau încă

imprevizibili.

Obiectul dreptului mediului îl constituie o categorie distinctă de relaţii

sociale care iau naştere în procesul de conservare, dezvoltare şi protecţie a

mediului.

Acest obiect este circumscris atât în legea-cadru a protecţiei mediului OUG nr.

195/2005, cât şi într-o serie de reglementări speciale care privesc protecţia

diferitelor elemente componente ale mediului înconjurător.

Astfel, potrivit art. 1 din OUG, obiectul legii îl constituie reglementarea

protecţiei mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi

elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii. Dacă

legea-cadru stabileşte principiile şi elementele strategice ale protecţiei mediului,

obiectul dreptului mediului este detaliat în reglementările specifice, mai vechi

sau mai noi, privind protecţia diferitelor componente ale mediului natural şi

antropic.

Specificul obiectului reglementării juridice constă în legătura directă a

relaţiilor sociale reglementate de normele dreptului mediului cu protecţia

mediului, adică cu activitatea umană conştientă, ştiinţific fundamentată,

îndreptată spre realizarea unui scop concret, constând în prevenirea şi

combaterea poluării, menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi

dezvoltarea durabilă.

în sfera obiectului dreptului mediului trebuie să includem, pe lângă relaţiile

sociale deja prezentate, şi alte relaţii sociale aflate în strânsă legătură cu primele.

Aşa cum s-a arătat în literatura juridică2 este vorba de acele relaţii sociale care

iau naştere în legătură cu structura organizatorică a protecţiei mediului, cu

activităţile economice şi sociale cu impact asupra mediului care trebuie să obţină

acorduri şi/sau autorizaţii din partea organelor de stat competente, cu

îndeplinirea de către autorităţile centrale şi locale a unor atribuţii specifice ce le

revin în acest domeniu ş.a. în literatura de specialitate dintr-o serie de state

europene {Polonia, Cehia, Franţa, Ungaria, Germania, Anglia, Slovacia ş.a.), se

arată că obiectul dreptului mediului reuneşte dialectic raporturile juridice legate

de două activităţi fundamentale: protecţia şi crearea mediului înconjurător.

„Protecţia" exprimă aplicarea concepţiilor şi măsurilor cu privire la

mediul înconjurător susceptibile să împiedice acţiunea factorilor negativi care se

manifestă atât în mediul natural, cât şi în cel creat de om. La rândul său,

„crearea" exprimă eforturile privind dezvoltarea factorilor care condiţionează

refacerea şi reproducţia atât a elementelor naturale ale peisajului, cât şi a

mediului creat, construirea sau desăvârşirea acestor elemente noi sau reînnoirea

elementelor existente. în acelaşi timp, se arată că reglementarea cu privire la

mediul înconjurător priveşte un vast ansamblu de probleme, extrem de variabil,

deoarece depinde de un număr de factori care se condiţionează reciproc.

1.2.Definiţa Dreptului Mediului

Termenul de mediu desemneaza spatiul din jurul omului .

Mediul inseamna apa aer, sol in interactiunea lor, precum si raportul

dintre acestea si orice alt organism viu.

OUG 195/2005 defineste mediu” ca fiind ansamblu de conditii si elemente

naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale

peisajului, toate straturile atmosferice toate materiile organice si anorganice,

precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune ,cuprinzind elementele

enumerate , inclusiv unele valori materiale si spirituale, calitatea vieti si

conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea mediului.”

Dreptul Mediului reprezinta totalitatea reglementarilor juridice si

institutiilor stabilite in vederea protectiei conservarii si ameliorarii mediului

conform obiectivelor de dezvoltare durabila.

Caracterul unitar al raporturilor sociale reglementate de normele dreptului

mediului este dat de importanţa deosebită a valorilor sociale pe care le ocroteşte,

de existenţa aceloraşi criterii şi principii privind aplicarea normelor juridice,

precum şi de unitatea de metodă folosită în reglementarea relaţiilor sociale, în

concordanţă cu interesele generale ale societăţii.

1.3.Delimitarea Dreptului Mediului de alte ramuri de drept

Dreptul constitutional cuprinde normele fundamentale din care decurge

continutul si semnificatiile esentiale ale celorlalte ramuri de drept.

Constitutia cuprinde norme care consacră semnificaţii ale principiilor

dreptului mediului

- exploatarea resurselor naturale in concordanţă cu interesul naţional sau

crearea condiţiilor necesare calităţii vieţi...

– dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic,

- dreptul de propietate obligă la respectarea normelor de protecţie a

mediului,

Sunt prezentate organele şi instituţiile fundamentale ale statului cu

competenţe in domeniul mediului.

Dreptul civil stabileste prin norme:

- ocrotirea şi conservarea solului, subsolului, apelor pădurilor

- răspunderea pentru daune ecologice au condus la constituirea unui

adevărat drept civil al mediului.

- exercitarea dreptului de propietate asupra factorilor naturali ai

mediului, supuşi protecţiei în condiţiile legi.

Dreptul administrativ

Stabileste prin norme ale administratiei de stat, centrale, judeţene, municipale şi

locale reguli de conduită obligatorii in scopul protecţiei mediului. Ordinele

ministrilor, hotărîrile Consiliilor judeţene, municipale si locale sunt exemple în

acest sens.Ex. Stabilirea locurilor în care este permisă plimbarea cîinilor, şi

reguli obligatorii; curăţirea zăpezii din faţa casei sau magazinului; săparea

şanţurilor pentru scurgerea apei, la sate,

Dreptul Muncii stabileste norme de protectie si securitate a muncii in mai

multe domenii de activitate. Ex. Pentru prevenirea contaminarii cu substanrte

radioactive la centralele nucleare, in diferite laboratoare unde se lucreaza cu

substante toxice periculoase, la fabricile de armament, munitie etc.

Influenta poluarii se manifesta pregnant pentru lucratorii din anumite

medii, prin urmare a facut obiectul unor conventii internationale la care a aderat

si Romania.Normele stabilte sunt obligatorii.

Protecţia mediului - obiectiv de interes public major - constituie o

responsabilitate publică, o obligaţie majoră a statului care implică reglementarea

tuturor activităţilor economico-sociale printr-un sistem adecvat de protecţie şi

control public al acestora, prin crearea unor instituţii specifice.în acelaşi timp,

protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice.

Testul de autoevaluare nr.1

- să definiţi Dreptul Mediului;

- să precizaţi obiectul Dreptului Meediului;

Bibliografie

1. Mazilu, D. – Dreptul comunitar al mediului Editura Lumina Lex, Bucuresti

2008,

2. Muresan, L. – Elemente de Dreptul Mediului Editura Universitatii

Transilvalia din Brasov 2007,

3. Dutu, M. – Dreptul mediului, Editura C.H.Beck,Bucuresti 2007.

4. OUG.195/2005 , Legea mediului, cu modificarile ulterioare,

CAPITOLUL 2

IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI

CUPRINS:


2.1.Legea

2.2.Cutuma sau obiceiul

2.3. Morala şi regulile de conveţuire socială

2.4..Doctrina ( Stiinţa dreptului)

2.5.Jurisprudenţa (practica judiciară)

2.6.Dreptul comparat

2.7.Dreptul comunitar

Bibliografia capitolului




- care sunt izvoarele dreptului mediului;

- importanţa Dreptului comunitar între izvoarele

dreptului mediului;

2.1. LEGEA:

In sens larg legea reprezinta dreptul scris (ius scriptum) enuntata intr-un

text oficial.

Constitutia legea fundamentala, care dealtfel stbileste ierarhia actelor

juridice, defineste normele si garantiile fundamentale ale societatii.

Inca din anul 1970 au fost inglobate in legi, dispozitii privind garantarea

dreptului fundamental la un mediu sanatos, fiind create institutii in acest sens.

Prin legea 429/2003 care a modificat Constitutia din anul 1991,s-a

introdus o prevedere prin dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator

sanatos.

Desigur daca ne referim la lege, cea mai importanta OUG 195/2005,

modificata prin Legea 265/2006 si OUG 114/2007, actuala Lege a mediului,

care stabileste:

1.Principiile si elementele strategice;

2.Elementele cadrului juridic;

3.Regulile fundamentale ale reglementarilor sectoriale

(deseuri,ingrasaminte,radiatii,ape,atmosfera)

4.Atributii si raspunderea autoritatilor publice;

5.Obligatiile persoanelor fizice si juridice:

6.Sanciuni (infractiuni si contraventii).

Tratatele internationale care potrivit Constitutiei, ratificate de Parlament

fac parte din dreptul intern.

Conventia UNESCO privind protectia patrimoniului mondial din 1972 a

fost ratificata in 1990.

Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii din 1992.

Conventia privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale din

Europa din 1993.

Conventia privind cooperarea privind protectia si utilizarea durabila a

Dunarii 1995.

2.2. Cutuma sau Obiceiul

Reprezinta reguli de conduita nescrise , statornicite de lungul anilor, dar

care au avut un rol deosebit de important in istorie.Astazi au fost adoptate acte

normative care stabilesc reguli de conduita precise si sanctiuni pentru cei ce le

incalca.Prin Legea 82/1993 s-a stipulat totusi dreptul populatiei locale din

Rezervatia Delta Dunarii de a pastra obiceiurile specifice locale.

Prin lege pot fi suprimate anumite cutume sau obiceiuri ( ex. fumatul in

anumite locuri).

2.3.Docrina ( stiinta dreptului).

Reprezinta un ansamblu de lucrari scrise de specialisti privind

interpretarea comentarea si explicarea normelor de drept. Inca din antichitate,

jurist consultii Romei au interpretat si au codificat actele normative existente.

Gaius, Ulpian ori Imparatul Iustinian sunt exemple concrete in acest domeniu.

2.4.Jurisprudenta (practica judiciara)

Jurisprudenta (practica judiciara) cuprinde ansamblu hotaririlor

pronuntate de instantele de judecata.

De altfel o instanta de judecata este obligata mai mult sau mai putin sa

respecte o continuitate si consecventa adeciziilor pronuntate de insasi ( desi

aceste principii sunt conditii ale justitiei).

In materie de protectie a mediului jurisprudenta este nesemnificativa in

tara noastra.

2.5.Dreptul comparat

Dreptul comparat, reprezinta studiul comparativ al dreptului mediului din

diferite state,prin care se urmareste desprinderea tendintelor generale , ale

evolutiei reglementarilor nationale, de armonizare si unificare a lor.

Experientele si solutiile adoptate in legislatia altor state pot influenta

procesul de elaborare si aplicare a dreptului mediului in Romania.

Procesul de armonizare a legislatiei tuturor statelor membre in U. E. are

tendinta de uniformizare continentala accelerata a normelor juridice de mediu.

2.6.Dreptul comunitar

Dupa aderarea Romaniei la UE la 1. 01.2007 prevederile tratatelor

constitutive ale Comunitatii Europene precum si celelalte reglementari

comunitare au caracter obligatoriu si au prioritate fata de dispozitiile contrare

din legile interne.

Dreptul comunitar al mediului cuprinde peste 250 de acte normative care

reprezinta circa 40% din reglementarile comunitare.

Problema mediului a fost larg dezbatuta la incheierea Tratatului de la

Roma in 1987, fiind stabilite doua directii de actiune, respectiv:

1. O politica specifica pentru mediu, avind la baza urmatoarele principii:

- Principiul precautiei în luarea deciziei,

- Principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării

- Principiul poluatorul plateste,

- Principiul prevenirii riscurilor ecologice şi al producerii daunelor;

- Principiul introducerii cerintelor de mediu in celelalte politici

comunitare.

.Implementarea pietei interioare.

In cazul in care o prevedere comunitara are o incidenta asupra pietei interioare

se va proceda la apropierea ligislatiei interne pentru protejarea si protectia

mediului. Ex. Etichetarea produselor, anumite prevederi privind activitatea

comeciala de export a anumitor produse ( insesarea unor prevederi pe etichete

etc.)


- să enumeraţi izvoarele dreptului mediului;

- să precizaţi importanţa Dreptului comunitar între izvoarele dreptului mediului;

BIBLIOGRAFIE

1. Marinescu, D – Tratat de dreptul mediului.Editura All. Beck, Bucuresti,

2003,


2008,



CAPITOLUL 3

ORGANISMELE CU ATRIBUTII IN DOMENIUL DREPTULUI MEDIULUI

CUPRINS:



3.2 Organisme aflate in subordinea Ministerului Mediului si

Dezvoltarii Durabile

3.3 Organismele consultative

3.4 Organizaţii specializate ale O.N.U. cu atribuţii şi contribuţii

în domeniul protecţiei mediului

Bibliografia capitolului 3




- să enumere funcţiile Ministerului Mediului şi

Dezvoltări Durabile;

- să prezinte organismele aflate în subordinea MMDD;


Protectia mediului a avut ca obiect ocrotirea si conservarea naturii.Inca

din anul 1883 a fost infintat in tara noastra Ministerul Agriculturii, Industriei

Comertului si Domeniilor prin care s-a creat un serviciu insarcinat cu

problemele legate de exploatarea, pastrarea si imultirea padurilor.

In anul 1895 a fost infintat Serviciul Silvic al armatei cu atributii in domeniul

intretinerii plantatiilor si pepinierelor si exercitarea politiei conform Codului

silvic.

Apoi in anul 1910 s-a infintat Casa Padurilor cu sarcini in domeniul

sporiri domeniului silvic al statului, conservarea si regenerarea padurilor

existente.

In anul 1903 a fost infintata Societatea Turistica din Romania care a pregatit

terenul pentru punerea in valoare a frumusetilor naturale ale patriei.

Primul Congres al naturalistilor din Romania din 1928 a solicitat adoptarea unei

legi de ocrotire a naturii.

Dupa cel de-al II Razboi Mondial au fost create Consilii Regionale de

indrumare pentru ocrotirea si conservarea naturii, pe linga Consiliile populare si

in permanenta legatura cu Comisia pentru Monumentele Naturii infintata la

nivel central.

Pe plan inernational prima Conferinta ONU iunie 1972 la Stockholm consacrata

mediului a determinat adoptarea in anul 1973 a Legii privind protectia mediului

inconjurator (lege cadru in materie). In 1974 a fost infintat Consiliul National

pentru Protectia Mediului Inconjurator, cu comisii la nivelul fiecarui judet.

Dupa decembrie 1989 dezvoltarea institutiilor cu atributii in domeniul

protectiei mediului a cunoscut o dezvoltare importanta. Au fost infintate la

nivelul mai multor ministere departamente si servicii cu sarcini multiple in acest

domeniu. La nivelul fiecarui judet au fost create Inspectorate pentru protectia

mediului. Legea mediului 137/ 1995 a consacrat denumirea de Ministerul

Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului.Au fost create inspectii de stat in

domeniul gospodarii fondului forestier, pentru regenerarea padurilor si

ameliorarea terenurilor degradate si pentru protectia vinatului a pestelui de

munte si a produselor padurii.

De asemenea in domeniul activitatii nucleare au fost emise o serie de

norme si intructiuni, ghiduri obligatorii, conditii de acordare a permiselor pentru

exercitarea activitati nucleare. Prin H.G. nr.368 din 25.04.2007 a luat fiinta

Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile ca organ de specialitate al

administratiei publice centrale, care indeplineste urmatoarele functii:

1. functia de strategie prin care se elaboreaza strategia de dezvoltare

durabila si strategia in domeniul mediului si gospodariri apelor.

2. Functia de reglementare, - asigura elaborarea cadrului normativ si

institutional, in scopul realizarii obiectivelor din domeniul de activitate.

3. Functia de administrare – asigura administrarea propietatii publice si

private a statului precum si gestionarea serviciilor pentru care statul este

responsabil.

4.Functia de reprezentare prin care se asigura in numele statului

reprezentarea pe plan intern si extern in domeniul sau de activitate

5.Functia de autoritate de stat, care asigura aplicarea si respectarea

reglementarilor legale priivind organizarea si functionarea institutiilor care isi

desfasoara activitatea in subordinea,sub autoritatea si coordonarea sa.

6.Functia de coordonare a utilizarii asistantei financiare nerambursabile

acoirdate Romaniei de UE in domeniul mediului.

7.Functia de gestionare a creditelor externe altele decit cele comunitare.

3.2.Organisme aflate in subordinea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile:

- Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM) infintata prin HG

1625/2003 si reprganizata in 2005, este organ de specialitate cu atributii in

planificarea strategica , monitorizarea factorilor de mediu,implementarea

legislatiei politicilor de mediu la nivel national, regional si local. Are

corespondenta la nivel judetean.

Garda Nationala de Mediu infintata prin H.G.440/2005, institutie publica de

inspectie si control, are urmatoarele atributii:

prevenirea constatarea si sanctionarea incalcarii prevederilor legale

privind protectia mediului,apelor solului,aerului precum si celor prevazute

in legile specifice domeniului controlului poluarii industriale ;

respectarea procedurilor legale de emitere a avizelor, acordurilor si

autorizatiilor de mediu si gospodarire a apelor emise de autoritatile

competente;

Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii este o institutie publica cu

personalitate juridica cu scopul administrarii patrimoniului natural din domeniul

public de interes national al rezervatiei, precum si refacerea si protectia

unitatilor fizice-geografice aferente acesteia.

3.3 Organismele consultative

Comitetul Ministerial pentru situatii de urgenta;

Comisia Nationala pentru siguranta Barajelor si a altor lucrari

hidrotehnice;

Comitetul National Roman pentru Programul Hidrologic International;

Comisia Nationala de acordare a etichetei ecologice;

Comitetul consultativ de organizare si coordonare a schemelor de

management de mediu si audit;

Comitetul interministerial pentru coordonarea integrarii domeniului

protectiei mediului in politicile si strategiile sectoriale la nivel national;

Comisia tehnico-economica;

Centrul Roman pentru Reconstructia Ecologica a Riurilor si Lacurilor;

Alte organisme cu atributii in domeniul dreptului mediului:

Comisia Nationala privind Schimbarile Climatice – organism aflat

in subordinea MMDD, are ca scop aplicarea unitara pe teritoriu

Romaniei a obiectivelor si prevederilor Conventiei cadru privind

schimbarile climatice ratificata de Romania.

Comitetul National pentru Protectia stratului de ozon, infintat prin

HG 243/1995, cu scopul protejarii stratului de ozon

Administratia Nationala de Metrologie , functioneaza sub

autoritatea MMDD. Avind in subordine:

- Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru protectia

mediului

- Institutul National de Cercetare - Dezvoltare Marina Grigore

Antipa

- Institutul National de Cercetare - Dezvoltare Delta Dunarii

- Administratia Fondului Mediu

- Administratia Nationala – Apele Romane

3.4. Organizaţii specializate ale O.N.U. cu atribuţii şi contribuţii în domeniul protecţiei mediului

Instituţiile specializate sunt organizaţii internaţionale autonome care,

datorită raporturilor de coordonare cu O.N.U. fac parte din sistemul Naţiunilor

Unite.

Deşi prezintă fiecare trăsături specifice, instituţiile specializate au în

general următoarele trăsături comune:

- sunt create printr-un tratat multilateral;

- au personalitate juridică internaţională, funcţională şi personalitate

juridică de drept civil în cadrul ordinii juridice a statelor unde îşi au sediul;

- adunarea lor generală (Conferinţa Generală, Adunare, Congres) este

alcătuită numai din reprezentanţi ai statelor, având fiecare stat un singur vot;

- structura organizatorică are un caracter tripartit, cuprinzând: a) un organ

reprezentativ, format din toate statele membre şi care se întruneşte în sesiuni

periodice, b) un organ administrativ (executiv) cu o compunere restrânsă, pentru

activităţi operative; c) un secretariat (birou) compus din funcţionari

internaţionali şi condus de un secretar sau director general.

In prezent, există 17 instituţii specializate:

1. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură

(U.N.E.S.C.O.);

2. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.);

3. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (A.l.E.A);

4. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (F.A.O.);

5. Organizaţia Meteorologică Mondială (O.MM);

6. Organizaţia Internaţională Maritimă (O.M.L);

7. Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M.);

8. Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (F.I.D.A.);

9. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.);

10. Societatea Financiară Internaţională (S.F.I.);

11. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (I.D.A.);

12. Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.);

13. Organizaţia Internaţională pentru Aviaţie Civilă (i.C.A.O.);

14. Uniunea Poştală Universală (U.P.U.);

15. Uniunea Internaţionala a Telecomunicaţiilor (U.I.T.);

16.Organizaţia Interguvernamentală Consultativă pentru Navigaţie Maritimă

(I.M.C.O.);

17. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (O.N.U.D.I.).

- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură -

organizaţie interguvernamentală, specializată, fondată la 16 februarie 1946 la

Londra. Are sediul la Paris şi numără în prezent 171 de state.In fiecare stat

membru funcţionează un comitet naţional pentru U.N.E.S.C.O.


- să precizaţi funcţiile Ministerului Mediului şi Dezvoltări Durabile;

- să prezentaţi organismele aflate în subordinea MMDD;

Bibliografie:


2003,


2008,


Transilvalia din Brasov 2007

CAPITOLUL 4

TEHNICI DE PROTECTIE A MEDIULUI

CUPRINS:


4.1.Actele de reglementare în domeniul protecţiei mediului

4.2. Avizele de mediu,

4.3. .Acordul de mediu

4.4.Acordul de mediu

4.5. Studiul de impact asupra mediului:

Bibliografia cap.4




- să enumere care sunt actele de reglementare în

domeniul protecţiei mediului;

- să prezinte instrumentele financiar comunitare

4.1.ACTELE DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL PROTECTIEI MEDIULUI

Aceste acte sunt materializate intr-o autorizare a unui proiect, plan,

program sau activitate specifica, ce prezinta riscul unor posibile efecte negative

semnificative.Nu exista o interdictie absoluta a poluarii ori o protectie deplina a

intereselor ecologice prin intermediul autorizatiilor.

4.2..Avizele de mediu,( fac parte mai multe categorii)

- cele pentru planuri si programe;

- pentru stabilirea obligatiilor de mediu;

- pentru produsele de protectie a plantelor;

- Pentru autorizarea ingrasamintelor chimice;

- Toate acestea sunt obligatorii pentru emiterea documentelor fata de care

se certifica identidicarea considerentelor privind protectia mediului

4.3. .Acordul de mediu ocupă o pozitie intermediară între avize şi

autorizatii. El este obligatoriu pentru:

- Proiectele publice sau private cu posibil impact asupra mediului;

- Modificarea ori extinderea activităţilor existente cu posibil impact asupra

mediului;

- Pentru proiecte de dezafectare cu posibil impact asupra mediului;

Pentru obţinerea acordului este necesară o evaluare a impactului asupra

mediului.

4.4.Acordul de mediu se emite de către autorităţile competente potrivit

legii.

Autorizaţia de mediu : este actul tehnico-juridic emis de autorităţile

competente de protectia mediului prin care sunt stabilite condiţiile şi parametri

de desfăşurare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil

impact asupra mediului, necesar pentru punerea acestuia in funcţiune.

Funcţie de activitatea pe care o reglementează, autorizaţiile de mediu pot

fi clasificate in :

Autorizatii care permit realizarea de activităţi care presupun contaminarea

sau deversarea asupra unei resurse naturale;

Autorizaţiile care permit efectuarea de activitaţi care este posibil sa aibă

un efect semnificativ asupra mediului.

4.5. Studiul de impact asupra mediului (SIM) este un instrument de

prevenire a vătămărilor mediului. Este un instrument prealabil şi indispensabil

eliberări autorizaţiilor.

Sub aspectul conţinutului este un document ştiinţific care analizează şi

evaluează efectele unei activităţi date asupra mediului şi care permite astfel

autorităţilor publice care decid şi publicului care este consultant , să hotărască

autorizarea sau nu a respectivei activităţi, în cunoştinţă de cauză. Sediul

materiei este OUG 195/ 2005 cu modificările ulterioare.

Instrumentele economico-financiare: sunt mijloace sau instrumente fiscale care

au ca scop de a modifica atitudinea persoanelor fizice şi juridice faţă de mediu.

Taxele sunt folosite fredvent pentru penalizarea produselor ori a

activitaţilor care aduc atingere mediului.

Prin taxe se urmăreşte colectarea de fonduri intr-un scop dat şi stimularea unui

nou comportament favorabil faţă de problemele protecţiei mediului.

Politica preţurilor constituie un important instrument economic de acţiune

in favoarea protecţiei şi conservării mediului

Imprumuturile avantajoase: constituie o altă formă de stimulare

economică a acţiunilor favorabile mediului.Pot fi folosite ca ajutor

guvernamental pentru construcţia şi funcţionarea instalaţiilor ecologice şi

sistemelor de reciclare.

.Asigurările: au un rol în creştere in special in domeniul reparării pagubelor

produse mediului prin activităţi economice şi sociale cu risc ecologic major.

Regula generală în domeniul acoperiri pagubelor prin asigurare datorate

poluării este acoperirea acelora datorate cazurilor fortuite numai

Detaxările şi subvenţiile: Suprimarea taxelor pentru unele produse datorită

semnificaţiilor lor pentru ocrotirea naturii s-a dovedit o modalitate importantă de

promovare a unor obiective ecologice.

Ex. Ridicarea taxelor in cazul benzinei fără plumb a permis stabilirea in

multe ţări a unor preţuri inferioare celor benzinei obişnuite, încurajînd folosirea

acetui combustibil curat.

Ajutoare financiare acordate la nivel naţional pentru epurarea apei şi

aerului sub formă subvenţii prin credite cu dobînzi reduse.Există şi o practică

prin crearea de fonduri speciale cu scopul de a finanţa protecţia mediului.

Instrumente financiare comunitare:

a).Fondurile Structurale şi Fondul de coeziune:

Resursele financiare alocate in cadrul acestor fonduri comunitare pot fi

utilizate în anumite cazuri şi condiţii pentru finanţarea planurilor şi programelor

care favorizează în mod direct aplicarea măsurilor de protecţie a mediului. In

timp ce din Fondurile Structurale s-au finanţat planuri şi proiecte vizînd direct

populaţia ( tratamentul apelor reziduale, implantarea de practici agrare

ecologice, depoluarea zonelor industriale abandonate,etc.) Fondul de coeziune

are ca obiectiv specific asumarea finanţării unei părţi importante din cheltuielile

publice alocate dezvoltării infrastructuri de transport şi protecţia mediului in

ţările mai puţin prospere.

b).LIFE – Instrument Financiar pentru Mediu, a fost creat prin

Regulamentul 1973/1992 şi înlocuit prin Regulamentul 1655/2000 cu scopul de

a contribui la dezvoltarea şi aplicarea politicii şi legislaţiei comunitare de mediu.

In baza acestui instrument se acordă ajutoare financiare comunitare pentru

acţiunile care prezintă un interes comunitar şi care facilitează promovarea

obiectivelor de protejarea mediului.Aceste alocaţii au vizat trei componente

principale: natura, mediu şi ţări terţe. Din 2007 pînă în 2013, este promovat un

nou instrument LIFE + cu scopul de a raţionaliza şi simplifica modul de acţiune

sub un ansamblu unic de reguli şi proceduri decizionale cu o eficacitate crescută.

Bursele de poluare – experimentate prima oară în SUA in privinţa apei şi

aerului.Chicago Board of Trade ( cea mai mare bursă americană de materii

prime) a inventat o piaţă a drepturilor de a polua. Ex o uzină poate epura mai

mult decît i se cere şi permite, astfel, alteia de a epura mai puţin, desigur contra

cost. Se vînd astfel creanţe de poluare.

La nivel internaţional se doreşte implementarea sistemului in domeniul

reducerii emisiei de gaze cu efect de seră prin permisele de emisie negociabile.

Marca verde ( eco – label)

S-a stabilit că este mai important:

- a descoperi şi a preveni problemele ecologice înainte ca acestea să se

manifeste

- a utiliza eticheta ( mărcii) ecologice ca mijloc de promovare a

produselor favorabile mediului.

Principalul rol al etichetei ecologice este acela de a informa consumatorii

asupra produselor considerate mai puţin distructive pentru mediu.


- prezentaţi care sunt actele de reglementare în domeniul protecţiei mediului;

- enumeraţi instrumentele financiar comunitare

-

Bibliografie


2003,


2008,



CAPITOLUL 5

PROTECTIA JURIDICA A SOLULUI

CUPRINS:


5.1. Noţiuni introductive despre importanţa solului

5.2. Clasificarea terenurilor

5.3. Răspunderea juridică pentru încălcarea normelor privitoare

la protecţia solului:

Bibliografia cap.5




- să facă o clasificare a terenurilor;

- să răspundă care sunt faptele care atrag raspunderea

juridică pentru nerespectarea protecţiei juridice a

solului;

5.1. Noţiuni introductive despre importanţa solului

Unul dinte elementele importante ale mediului, ca element al biosferei,

este solul. Este considerat important şi pentru că este suport şi mediu de viaţă

pentru plantele superioare, unul dintre principalii depozitari ai substanţei vii a

uscatului şi ai energiei potenţiale biotice captate prin fotosinteză, ca şi al celor

mai importante elemente vitale (carbonul, azotul, calciul, fosforul, potasiul etc.).

Solul, limitat ca întindere, este foarte important pentru viaţa pe Pământ, fiind

folosit în producţia agricolă pentru realizarea producţiei vegetale şi animale;

reprezintă stratul superior şi afânat al scoarţei pământeşti în care se dezvoltă

viaţa vegetală şi constituie cea mai importantă componentă a terenurilor

agricole.

Acesta reprezintă şi principalul mijloc de producţie în agricultură şi

silvicultură. Populaţia globului, sporindu-şi numărul, necesită şi o cantitate mai

mare de alimente. De aceea, s-a impus în mare măsură şi extinderea suprafeţelor

de teren destinate agriculturii. Pe de altă parte însă,aceasta a necesitat asanarea

unor terenuri mlăştinoase sau defrişarea unor zone împădurite. Cea de-a doua

operaţiune s-a dovedit a fi extrem de

păguboasă în general pentru mediu căci zone întinse defrişate au dezechilibrat

ecosistemele în foarte multe zone de pe glob, întâlnindu-se din acest motiv

situaţii de alunecări de teren sau de deşertizare. În acest fel, unele zone

despădurite nu mai pot fi folosite nici pentru agricultură.

Un alt aspect care dăunează solului este industrializarea excesivă, motiv

pentru care concentraţia emisiilor din atmosferă a crescut şi, la rândul lor, au

influenţat dezvoltatea plantelor fie ele de cultură, fie flora spontană. De

asemenea, fie din cauza unor accidente, fie prin utilizarea în concentraţii

necorespunzătoare a unor substanţe ca îngrăşăminte chimice, s-au acumulat în

sol substanţe toxice care au tulburat echilibrul acestuia, compromiţând calitatea

terenurilor destinate diferitelor culturi şi, implicit, şi calitatea recoltelor

respective.

Toate acestea fiind observate de oamenii de ştiinţă, pentru a nu dăuna

echilibrelor naturale şi sănătăţii omului, au determinat

reglementarea juridică a protecţiei solului de orice ar putea dăuna

acestuia. Desigur că majoritatea acestor măsuri ţin mai mult de activitatea

desfăşurată în agricultură sau în alte activităţi. Cu toate acestea, găsim asemenea

reglementări şi în Legea-cadru a protecţiei mediului, ca şi în alte acte normative

Astfel, OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, în Capitolul XI,

“Protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre”, stabileşte că protecţia

acestora, prin măsuri adecvate de gospodărire, conservare, organizare şi

amenajare a teritoriului este obligatorie pentru toţi deţinătorii, cu titlu sau fără

titlu, iar controlul asupra respectării reglementărilor legale privind protecţia şi

conservarea, ameliorarea şi folosirea judicioasă a solurilor, a subsolului şi a

ecosistemelor terestre se organizează şi se execută de autorităţi ale administraţiei

publice competente, potrivit dispoziţiilor legale . Printre aceste alte autorităţi se

numără şi autorităţile centrale pentru agricultură şi silvicultură, ale căror

obligaţii în domeniu fiind enumerate în art. 69 din OUG nr. 195/2005.

5.2.Clasificarea terenurilor

Art. 2 din Legea nr. 18/1991 - Legea fondului funciar - modificată şi

republicată – clasifică terenurile astfel: În funcţie de destinaţie, terenurile sunt:

a) terenuri cu destinaţie agricolă, şi anume: terenurile agricole productive -

arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi,

păşunile, fâneţele, serele, solariile, răsadniţele şi altele asemenea -

b) terenuri cu destinaţie forestieră, şi anume: terenurile împădurite sau cele care

servesc nevoilor de cultură, producţie ori administrare silvică terenurile destinate

împăduririlor; şi cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe,

ravene, torenţi -, dacă sunt cuprinse în amenajamente silvice;

c) terenuri aflate permanent sub ape, şi anume:

· albiile minore ale cursurilor de apă,

· cuvele lacurilor la nivelurile maxime de retenţie,

· fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale

d) terenuri din intravilan, aferente localităţilor urbane şi rurale, pe care sunt

amplasate construcţiile, ale amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile

agricole şi forestiere;

e) terenuri cu destinaţii speciale, cum sunt cele folosite pentru:

· transporturile rutiere, feroviare, navale şi aeriene, cu construcţiile şi

instalaţiile aferente

· construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei

electrice şi gazelor naturale, de telecomunicaţii,

· pentru exploatările miniere şi petroliere, cariere şi halde de orice fel,

· pentru nevoile de apărare,

· plajele,

· rezervaţiile, monumentele naturale.

Trei aspecte trebuie avute în vedere din perspectiva protecţiei terenurilor

agricole, având importanţa lor majoră pentru procurarea hranei:

1. utilizarea terenului potrivit destinaţiei şi categoriei agricole (Se

vor avea în vedere: art. 44, alin. (6) din Constituţia României.

2. situaţiile de schimbare a folosinţei terenurilor, ca şi cele de

scoatere temporară sau definitivă a terenurilor din circuitul agricol (Legea

nr. 18/1991, republicată. )

3. situaţiile care privesc menţinerea sau îmbunătăţirea calităţii

solului, prin amenajări de îmbunătăţiri funciare prin asolamente (sau rotaţia

culturilor agricole); protecţia terenurilor agricole, prin lucrări de amenajare.

În funcţie de gradul de degradare a solului, pot fi aplicate diferite tehnici

fie pentru menţinerea calităţilor solului, fie pentru refacerea, recuperarea

calităţilor acestuia, pentru redarea lui în folosinţă potrivit categoriei de teren din

care face parte:

Art. 44 al Constituţiei României referitor la “Dreptul de proprietate

privată”, în alineatul 6 prevede: “Dreptul de proprietate obligă la respectarea

sarcinilor privind protecţia mediului şi asugurarea bunei vecinătăţi, precum şi la

respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin

proprietarului”. Respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi respectarea

celorlalte sarcini care revin proprietarului, potrivit legii sau obiceiului, au ca

scop final protecţiei solului

Pot exista situaţii în care din varii motive terenurilor agricole să li

se schimbe categoria de folosinţă sau să fie scoase temporar sau definitiv din

circuitul agricol, toate acestea fiind reglementate legal, astfel:

-. potrivit art. 77 din Legea fondului funciar, “schimbarea categoriei de

folosinţă a terenurilor arabile ale persoanelor juridice, în alte categorii de

folosinţă agricolă, se poate face cu avizul organelor agricole de specialitate

judeţene”, în anumite cazuri. Art. 78 al. (1) se referă la situaţia în care pentru

schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor arabile, altele decât cele

prevăzute în art. 77, deţinute de persoane juridice în care statul deţine

majoritatea acţiunilor, va trebui aprobată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi

Dezvoltării Rurale.

Dacă persoanele juridice trebuie să obţină aviz sau aprobare pentru

schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor agricole, potrivit art. 78,

persoanele fizice care le deţin în proprietate au doar obligaţia ca, în 30 de zile de

la data la care a avut loc această operaţiune, să comunice

modificarea intervenită Oficiului de cadastru agricol şi organizarea

teritoriului agricol judeţean.

-. Folosirea temporară sau definitivă a unor terenuri agricole în alte

scopuri decât producţia agricolă se face numai în condiţiile Legii nr. 18/1991

şi doar pe baza aprobării obţinute din partea organelor prevăzute de lege, după

ce, în prealabil, şi-au dat acordul şi deţinătorii de terenuri, iar în caz de refuz

nejustificat, hotărârea instanţei de judecată poate înlocui consimţământul

acestora.

Scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenurilor agricole din

extravilan, de clasa I şi a II-a de calitate, se face la propunerea consiliilor locale,

prin hotărâre a Guvernului şi cu avizul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi

Dezvoltării Rurale. Persoanele fizice sau juridice solicitante trebuie să plătească

o taxă din care se constituie Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la

dispoziţia Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi a Dezvoltării Rurale şi a

Ministerului Mediului şi Dezvoltarii Durabile.

3. situaţiile care privesc menţinerea sau îmbunătăţirea calităţii

solului, prin asolamente; prin amenajări de îmbunătăţiri funciare; protecţia

terenurilor agricole prin diverse lucrări de amenajare; prin constituirea

terenurilor degradate în perimetre de ameliorare; prin înfiinţarea perdelelor

forestiere de protecţie. În funcţie de gradul de degradare a solului, pot fi aplicate

diferite tehnici fie pentru menţinerea calităţilor solului, fie pentru refacerea,

recuperarea calităţilor acestuia, pentru redarea lui în folosinţă potrivit categoriei

de teren din care face parte.

5.3. Răspunderea juridică pentru încălcarea normelor privitoare la protecţia solului: Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, prevede atragerea,

în caz de nerespectare, a răspunderii civile, contravenţionale sau penale,

după caz.

OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului prevede că răspunderea

pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de

culpă.

Legea nr. 18/1991, republicată, încadrează faptele fie ca infracţiuni ori

contravenţii, prevăzând felul şi limitele sancţiunilor care pot fi aplicate. -

art. 107 consideră ca infracţiunea de distrugere (pedepsită potrivit

prevederilor Codului penal) = degradarea terenurilor agricole şi silvice,…,

distrugerea şi degradarea culturilor agricole, a lucrărilor de îmbunătăţiri

funciare…


- facăeţio clasificare a terenurilor;

- răspundeţi care sunt faptele care atrag raspunderea juridică pentru nerespectarea protecţiei

juridice a solului;

Bibliografie



2. Suian, P. - Drept european al mediului Editura Risoprint 2008,

3. Dutu, M. – Dictonar de dreptul mediului ,Editura Economica Bucuresti

2000,

CAPITOLUL 6

PROTECTIA JURIDICA A APELOR

CUPRINS:



6.2. Prezentarea Organizaţiilor şi organismelor internaţionale cu

atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător

6.3. Organisme specializate în domeniul proiecţiei mediului

6.4.Prezentarea legislaţiei interne şi comunitare în domeniu

Bibliografia cap.6




- să prezinte care sunt organismele şi organizaţiile

internaţionale cu atribuţii în domeniul protecţiei

mediului înconjurător;

- care sunt prevederile legale în domeniul protecţiei apei;


Apa este un element indispensabil vieţii omului, tuturor celorlalte

vieţuitoare, tuturor plantelor, activităţilor economice ale omului (productive,

energetice, de transport): “Apele reprezintă o sursă naturală regenerabilă,

vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru viaţă şi pentru societate,

materie primă pentru activităţi productive, sursa de energie şi factor determinant

în menţinerea echilibrului ecologic” (art. 1 alin. (1) Legea apelor nr. 107/1996).

Concepţia potrivit căreia “apa spală totul” după care omul din toate timpurile s-a

ghidat, după cum reiese şi din cele de mai sus, se pare că nu mai acoperă

realitatea, fapt, de asemenea subliniat în art. 1 alin. (1) al Legii apelor.”.

In calitate de resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, apa

reprezintă un element indispensabil pentru societate, materie primă pentru

activităţi productive, sursă de energie şi cale de transport, fiind un factor

determinant în menţinerea echilibrului ecologic, pentru existenţa vieţii şi

înfăptuirea tuturor activităţilor umane. Viaţa pe pământ este dependentă de apă.

Apa ca şi energia, reprezintă o componentă esenţială pentru viaţa şi

îndeletnicirile umane, lipsa ei putând deveni în multe zone ale lumii, un factor

de limitare a creşteri economice.

Cea mai mare cantitate de apă existentă pe glob (97%) se află în oceane şi

mări. Calotele de gheaţă ale polilor conţin, ceva mai mult de 2% din totalul de

apă, iar fluviile, râurile, lacurile, pânzele subterane de apă şi atmosfera, abia 1%,

procent infim care constituie în mod obişnuit sursa aprovizionării cu apă a

omului'.

Începînd cu secolul XX poluarea apei a ajuns să cuprină arii tot mai mari

devenind din ce în ce mai acută. Această poluare a fost generată de folosirea

unor substanţe pe care apa nu a mai putut să le “spele” şi să se regenereze,

aspect care a afectat de cele mai multe ori ecosistemele naturale, ca să nu mai

vorbim de chiar viaţa sau activităţile umane.

Însuşi prevederile art.1 alin 1 din Legea nr. 310/2004 subliniază faptul

că: “Apa nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural

care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare”, iar în cuprinsul alin. (2) se arată

că: “Apele fac parte din domeniul public al statului. Cunoaşterea, protecţia,

punerea în valoare şi utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de

interes general”.

Din prezentarea făcută, rezultă că apa este patrimoniul nostru, al tuturor şi

chiar dacă legea stabileşte atribuţii de protejare, întreţinere, exploatare

judicioasă unor categorii de instituţii şi organisme de specialitate in domeniu, în

realitate aceste obligaţii sunt ale noastre, ale tuturor. Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului nr. 195/2005, privind Protecţia mediului, modificată prin Legea

265/2006 şi Ordonanţa de Urgenţă 114 din 2007, stipulează concret

responsabilităţile. Astfel în Capitolul IX. Protecţia apelor şi a ecosistemelor

acvatice, stabileşte cadrul general pentru protecţia apelor, obligaţii ale

autorităţilor pentru protecţia mediului şi ale persoanelor fizice şi juridice.

Totodată, se face trimitere şi la legislaţia specifică în vigoare care priveşte

activităţile de gestionare şi protecţie a resurselor de apă

6.2. Prezentarea Organizaţiilor şi organismelor internaţionale cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător

Protecţia şi ocrotirea apelor presupune in principal luarea celor mai

eficiente măsuri impotriva poluării acestora. Declanşarea crizei ecologice şi

amplificarea efectelor sale, intensificarea şi diversificarea poluării, degradarea

de o manieră generală a stării şi calităţii componentelor de mediu, globalizarea

crescândă a problematicii ocrotirii patrimoniul natural au determinat,

continuarea preocupărilor pe plan naţional, prin intensificarea cooperării

internaţionale şi reglementarea interstatală a unor importante domenii ale

protecţiei mediului.

Un prim factor care a acţionat într-o asemenea direcţie a fost caracterul

„transfrontier" al multor forme de poluare. Dacă în anul 1968, Carta europeană a

apei stabilea, pentru prima dată, principiul că „apa nu are frontiere", treptat,

ideea că nici unul din componentele mediului nu cunosc frontiere, s-a

generalizat. O importanţă deosebită a prezentat-o Declaraţia de la Stockholm

din 1972 care a prevăzut obligaţia universală a statelor ca prin activităţile

desfăşurate în limitele teritoriului sau sub jurisdicţia lor, „să nu producă pagube

mediului altor state sau în zone ce nu ţin de nici o jurisdicţie."

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost înfiinţată la Conferinţa de la

New York, din anul 1946. Constituţia ei, deşi semnată la 22 iulie 1946, a intrat

în vigoare la 7 aprilie 1948. Are sediul la Geneva. România este membră din

anul 1962.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii conduce, printre altele, studii cu privire

la poluarea zonelor de litoral, colectează şi difuzează informaţii, încurajează

cercetarea cu privire ia tehnologiile proprii, sub toate aspectele sănătăţii, mai

ales în domeniul protejării mediului înconjurător. Organizaţia şi-a propus

următoarele priorităţi: evaluarea efectelor pe care le produc condiţiile de mediu

asupra sănătăţii, aprovizionarea cu apă salubră, elaborarea de sisteme pentru

detecţia şi supravegherea poluanţilor şi a altor factori dăunători pentru

sănătatea oamenilor ş. a.

- Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a fost înfiinţată la 16

octombrie 1945, are sediul la Roma. România este membră din anul 1962.

Organizaţia Maritimă Internaţională, denumită iniţial Organizaţia

Maritimă Consultativă Internaţională, în virtutea statutului său semnat la 6

martie 1934. Este singura agenţie specializată în cadrul O.N.U. care îşi dedică

activitatea problemelor maritime şi dezvoltării unei strategii ştiinţifice şi tehnice

la nivel mondial în ceea ce priveşte protecţia mediului marin faţă de poluările

provocate de nave şi de depozitările de deşeuri în mare.

- Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător (P.N.U.E.) a

fost creată în decembrie 1972, cu sediul la Nayrobi. Este o organizaţie

specializată O.N.U. în problemele mediului ambiant, fiind urmarea imediată şi

directă a Conferinţei Mondiale asupra mediului de la Stockholm.

6.3. Organisme specializate în domeniul protecţiei mediului

- Consiliul de Legătură pentru Mediu! înconjurător, organ independent,

cu sediul la Nairobi, creat în 1975, pentru a se putea colabora în mod efectiv cu

Programul Naţiunilor unite pentru Mediul înconjurător.

Scopul său, îl constituie stimularea şi dezvoltarea relaţiilor dintre P.N.U.E. şi

organizaţiile neguvernamentale, precum şi relaţiile dintre acestea din urmă.

- Fondul Mondial pentru Protecţia Naturii (F.M.P.N.), creată în 1961, cu

sediul la Morges.este o organizaţie neguvernamentală, al cărui obiectiv îl

constituie „procurarea, gestionarea şi utilizarea de fonduri pentru conservarea

mediului Înconjurător natural la scară mondială, a apei, solului, aerului şi altor

resurse naturale".

F.M.P.N joacă un ral important în elaborarea şi aplicarea Strategiei

Mondiale a Conservării, propuse guvernelor tuturor statelor lumii de către

U.I.C.N.

- Agenţia Europeană pentru Mediu, creată în 1990, cu sediul la

Copenhaga. Agenţia îşi cantonează activitatea pe domeniile ce privesc calitatea

mediului, sub aspectul calităţii apei, poluanţi şi resursele de apă; substanţele

chimice şi periculoase pentru mediu; protecţia zonelor de coastă ş.a.

informaţiile furnizate de Agenţie sunt folosite la implementarea politicilor de

mediu ale Comunităţii.

- Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (C.E.E.) este un

organism cu vocaţie generală în domeniul dezvoltării economice şi sociale şi, în

acelaşi timp, unul din pionierii cercetării modalităţilor de combatere a poluării

pe plan regional.

Comisia a fost creată în 1947, pentru a contribui la refacerea resurselor Europei,

la promovarea şi dezvoltarea cooperării regionale, inclusiv în probleme ale

mediului înconjurător.

Metoda sa de lucru este reuniunea de experţi, de pregătire şi publicare de

analize, statistici, precum şi organizarea de schimburi de informaţii şi elaborarea

de texte ce conţin principii de acţiune sau proiecte de conversie.

In anul 1971 a fost creat un organism subsidiar al Comisiei, „Consiliul

Guvernamental al ţărilor C.E.E. pentru problemele mediului înconjurător".

- Consiliul Europei - prima instituiţie de cooperare în Europa, creată

printr-o convenţie semnată la Londra, la 5 mai 1949.

Consiliul a desfăşurat, în domeniul cooperării în materie de protecţie a

mediului, acţiuni de pionierat încă de la începutul anilor 1960, lărgindu-şi treptat

câmpul de acţiune şi ajungând în prezent la o anumită specializare în raport

direct cu preocupările în domeniu ale Comunităţii Europene.

Interesul deosebit pentru rezolvarea unor probleme ale mediului se

reflectă In multitudinea documentelor adoptate, precum şi în importanţa lor

fundamentală. Dintre acestea, cităm : Carta apei, 1968.

- Comisia Rinului privind navigaţia şi poluarea apelor interioare'- Este

vorba de două organisme internaţionale distincte, a căror competenţă se

completează în domeniul apelor şi anume:

- Comisia Centrală pentru Navigaţia pe Rin (C.C.N.R.), creată în 1968,

cu sediul la Strasbourg, care are în competenţă şi probleme privind poluarea pro-

dusă de navigaţie;

- Comisia Internaţională pentru Protecţia Rinului împotriva Poluării

(C.i.R.P.), cu sediul la Koblenz, a cărei activitatea fost reglementată prin

Convenţia de ia Berna din 29 aprilie 1963.

In prezent, se manifestă preocuparea pentru realizarea Programului de

acţiune pe termen lung pentru depoluarea Rinului, care cuprinde mai multe

etape, până în anul 2010.

- Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei de la Helsinki, 1974.

Comisia are în vedere prevenirea poluării mediului marin în zona Mării Baltice.

- Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, Bucureşti,

1992 Studiile comparative şi referinţele hidrologice asupra bazinului Mării

Negre, ca mediu de viaţă, învederează că, în principal, sunt trei repere care îi

conturează personalitatea ecologică:

6.4. .Prezentarea legislaţiei interne şi comunitare în domeniu

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, privind Protecţia

mediului, modificată prin Legea 265/2006 şi Ordonanţa de Urgenţă 114 din

2007,

Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările Legii nr.

310/2004,

Potrivit HG nr. 210 din 28 februarie 2007 pentru modificarea şi

completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în

domeniul protecţiei mediului (M.Of. nr. 187 din 19 martie 2007), transpune:

a) Directiva Consiliului nr. 80/68/CEE privind protecţia apelor

subterane împotriva poluării cauzate de anumite substanţe periculoase, publicată

în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE)

b) Directiva 2006/11/CE privind poluarea cauzată de anumite substanţe

periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii, publicată în Jurnalul

Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 64/2006;

c) Directiva Consiliului nr. 82/176/CEE privind valorile limită şi

obiectivele de calitate pentru evacuările de mercur din industria de electroliză a

cloralcanilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr.

L 81/1982, modificată de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind

rapoartele de standardizare şi raţionalizare pentru implementarea anumitor

directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor

Europene (JOCE) nr. L 377/1991;

d) Directiva Consiliului nr. 83/513/CEE privind valorile limită şi

obiectivele de calitate pentru evacuările de cadmiu, publicată în Jurnalul Oficial

al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 291/1983, modificată de Directiva

Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare şi raţionalizare

pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în

Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;

e) Directiva Consiliului nr. 84/491/CEE privind valorile limită şi

obiectivele de calitate pentru evacuările de hexaclorciclohexan, publicată în

Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 274/1984, modificată

de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare şi

raţionalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu,

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;

f) Directiva Consiliului nr. 84/156/CEE privind valorile limită şi

obiectivele de calitate pentru evacuările de mercur din alte sectoare decât cele

din industria de electroliză a cloralcanilor, publicată în Jurnalul Oficial al

Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 74/1984, modificată de Directiva

Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare şi raţionalizare

pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în

Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;

g) Directiva Consiliului nr. 86/280/CEE privind valorile limită şi

obiectivele de calitate pentru evacuările anumitor substanţe periculoase incluse

în Lista I din anexa la Directiva 76/464/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al

Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 181/1986, modificată de Directiva

Consiliului nr. 88/347/CEE privind valorile limită şi obiectivele de calitate

pentru descărcarea anumitor substanţe periculoase


- care sunt organismele şi organizaţiile internaţionale cu atribuţii în domeniul protecţiei

mediului înconjurător;

- care sunt prevederile legale în domeniul protecţiei apei;

Bibliografie


2003,



3. Suian, P. - Drept european al mediului Editura Risoprint 2008,

4. Dutu, M. – Dictonar de dreptul mediului ,Editura Economica Bucuresti

2000,

CAPITOLUL 7

PROTECTIA JURIDICA A FONDULUI FORESTIER CUPRINS:




7.3. Amenajamentele silvice

7.4. Fondul forestier naţional



Bibliografia cap.7


După studiul acestui capitol studenţi vor fi capabili să demonstreze că au dobîndit suficiente

cunoştinţe pentru a şti:

- despre terenurile destinate impăduriri;

- care sunt prevederile legate de fondul forestier naţional;


Reglementări importante privind terenurile cu destinaţie silvică, în ordinea

adoptării, putem găsi în Legea fondului funciar nr. 18/1991; în OUG nr.

195/2005, în Codul silvic - Legea nr. 46/2008 – Fondul forestier naţional; Legea

nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie; O.G. nr. 81/1998, privind

unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate ş.a.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 46/12008, indiferent de natura dreptului de

proprietate, fondul forestier naţional este constituit din:“pădurile, terenurile

destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori

administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile

neproductive, incluse în amenajamentele silvice”.

Vegetaţia forestieră supusă prevederilor Codului silvic, care este situată

pe terenuri din afara fondului forestier naţional,

a) vegetaţia forestieră de pe păşunile împădurite;

b) perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole;

c) plantaţiile forestiere de pe terenurile degradate;

d) plantaţiile forestiere şi arborii din zonele de protecţie a lucrărilor

hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, precum şi cei situaţi de-a lungul

cursurilor de apă şi al canalelor de irigaţie;

.e) perdelele forestiere de protecţie şi arborii situaţi de-a lungul căilor de

comunicaţie din extravilan;

f) zonele verzi din jurul oraşelor, comunelor, altele decât cele cuprinse în

fondul forestier, parcurile din intravilan cu specii forestiere exotice,

precum şi jnepenişurile din zona alpină;

g) parcurile dendrologice, altele decât cele cuprinse în fondul forestier

naţional.”

În sensului prezentului Cod silvic, pădurile incluse în fondul forestier

naţional sunt “terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cuo suprafaţă mai mare

de 0,25 hectare.

Pornind de la funcţiile pe care le îndeplinesc, pădurile sunt încadrate în

două grupe funcţionale:

- grupa I – cuprinde păduri cu fundţii de protecţie a apelor, a solului, a

climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere,

păduri de ocrotire a genofondului şi ecofondului, precum şi pădurile declarate

monumente ale naturii şi rezervaţii;

- grupa a II-a – cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie în

care se urmăreşte să se realizeze, în principal, masa lemnoasă de

calitate superioară şi alte produse ale pădurii şi, concomitent, protecţia calităţii

factorilor de mediu.

Indiferent de forma de proprietate a pădurilor, starea de sănătate a

acestora este asigurată de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.


Terenurile destinate împăduririi şi terenurile care servesc nevoilor de

cultură, producţie ori administraţie silvică, care facparte din fondul forestier

naţional sunt:

a) terenurile în curs de regenerare, terenurile degradate şi poienile

stabilite, prin amenajamentele silvice, să fie împădurite;

b) pepinierele solariile, plantajele, culturile de răchită şi cele cu arbuşti

ornamentali şi fructiferi;

c) terenurile destinate asigurării hranei vânatului şi animalelor din dotarea

unităţilor silvice;

d) terenurile date în folosinţă temporară personalului silvic;

e) terenurile ocupate de construcţii şi cele aferente acestora, drumuri şi căi

ferat forestiere, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale, dotări

tehnice specifice sectorului forestier.

7.3. Amenajamentele silvice:

- constituie baza cadastrului forestier şi a titlului de proprietate a statului

şi stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice şi social-economice,

ţelurile de gospodărire şi măsurile necesare pentru realizarea lor.

- prin amenajamentele silvice se stabilesc măsuri de gospodărire

diferenţiate pentru fiecare grupă şi subgrupă funcţională de pădure, pentru

îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor atribuite;

- se elaborează pe ocoale silvice şi unităţi de producţie, urmărind

asigurarea continuităţii funcţiilor ecologice şi social-economice ale

pădurilor; respectă metodologia unitară şi a prevederilor normelor tehnice de

amenajare a pădurilor

- pe baza lor se întocmeşte periodic inventarul fondului forestier la nivel

naţional şi teritorial

- se întocmesc pe perioade de 10 ani, cu excepţia celor care privesc specii

repede crescătoare, care se întocmesc pe 5-10 ani.

7.4. Fondul forestier naţional:

- constituie bun de interes naţional.

- poate fi proprietate publică sau privată, dar indiferent de forma de

proprietate, dreptul de proprietate se exercită în conformitate cu dispoziţiile

Codului silvic.

- este supus regimului silvic;

- administrarea fondului forestier naţional se realizează potrivit Codului

silvic

După forma de proprietate, fondul forestier naţional este constituit din:

a) fondul forestier proprietate publică a statului;

b) fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale

(comune, oraşe, municipii);

c) fondul forestier proprietate privată a unităţilor de cult (parohii, schituri,

mânăstiri), a instituţiilor de învăţământ sau a altor persoane juridice;

d) fondul forestier proprietate privată indiviză a persoanelor fizice (foşti

composesori, moşneni şi răzeşi sau moştenitori ai acestora);

e) fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice” (art. 3 din OG

nr. 96/1998, republicată).

Regimul silvic este “un sistem de norme tehnice silvice, economice şi

juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza fondului

forestier naţional, şi are ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile a

ecosistemelor forestiere”.

Controlul respectării regimului silvic pentru întregul fond forestier

naţional se exercită de autoritatea publică centrală care răspunde

de silvicultură, precum şi prin inspectoratele silvice teritoriale aflate în

subordinea acesteia.


Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului se

realizează prin Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, care funcţionează pe

bază de gestiune economică şi autonomie financiară Romsilva este persoană

juridică, cu sediul central în municipiul Bucureşti.

Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate publicăse

reglementează prin amenajamentele silvice.

Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor se realizează în

concordanţă cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale studiilor de

specialitate, de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.

În scopul asigurării permanenţei, stabilităţii, biodiversităţii pădurii, se va

acorda prioritate regenerării speciilor din tipul natural fundamental.

Paza fondului forestier pe care îl administrează, împotriva tăierilor ilegale

de arbori, furturilor, distrugerilor, degradărilor,

păşunatului, braconajului şi altor fapte păgubitoare, precum şi măsurile de

prevenire şi stingere a incendiilor sunt asigurate şi exercitate de Regia Naţională

a Pădurilor – Romsilva.

Obligaţii pentru prevenirea şi stingerea incendiilor (PSI):

- obligaţia de aplicare şi respectare a acestor reglementări au Regian

Naţională a Pădurilor – Romsilva, persoanele juridice şi fizice care

desfăşoară activităţi ăn fondul forestier, precum şi in zonele limitrofe acestuia;

- au obligaţia să sprijine acţiunile de PSI în zonele cu vegetaţie forestieră

prefecţii, consiliile judeţene şi locale, unităţile Ministerului Apărării Naţionale,

ale Ministerului de Interne, formaţiile civile de pompieri;

- sunt obligate să participe la stingerea incendiilor persoanele fizice aflate

în zonele cu vegetaţie forestieră în care s-au produs acestea.

Exploatarea masei lemnoase se face în conformitate cu prevederile

amenajamentelor silvice şi ale instrucţiunilor privind termenele,modalităţile şi

epocile de recoltare, scoatere şi transport al materialului lemnos, emise de

autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

Arborii destinaţi tăierii se vor marca, în prealabil, cu ciocane silvice, de

către personalul silvic, în conformitate cu normele tehnice. din Codul silvic.

Forma şi modul de utilizare, precum şi modul de marcare a arborilor sau

a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat de conducătoruil

autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură (Asigurarea integrităţii

şi dezvoltării fondului forestier. Ocrotirea, asigurarea integrităţii şi dezvoltării

fondului forestier naţional constituie o preocupare fundamentală, de interes

naţional, a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, menită să

asigure dezvoltarea durabilă a acestuia .

Reducerea suprafeţei fondului forestier proprietate publică este interzisă.

.


Se administrează de către proprietarii acestuia, individual sau în asociaţii.

Aceştia au obligaţia să le gospodărească în conformitate cu regimul silvic şi cu

regulile privind protecţia mediului Modul de gospodărire este stabilit prin

amenajamente silvice, în condiţiile Cod silvic, întocmite pe trupuri de pădure şi

pe ansamblul localităţii, cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat.

Proprietarii fondului forestier proprietate privată au obligaţia respectării

prevederilor amenajamentelor silvice şi să asigure permanenţa pădurii prin

regenerarea pădurilor după tăiere, în cel mult 2 ani, pentru care, RNP –

Romsilva, la cerere, asigură sprijin tehnic.

În caz contrar, dacă această prevedere nu se respectă din motive

imputabile proprietarului, autoritatea centrală care răspunde de silvicultură, după

somaţie, va dispune RNP – Romsilva executarea, prin ocolul silvic, pe contul

proprietarului, a lucrărilor de împădurire şi de întreţinere până la regenerarea

definitivă Cod silvic).

Deţinătorii de păduri proprietate privată şi persoanele fizice sau juridice

care execută exploatarea masei lemnoase sunt obligate să

recolteze numai arbori marcaţi de personalul silvic, să respecte regulile silvice

de exploatare a masei lemnoase şi cele referitoare la circulaţia materialului

lemnos conform Codului silvic.

Deţinătorii de păduri proprietate privată au obligaţia să le menţină în stare

bună de sănătate şi să execute la timp lucrările de igienă,precum şi cele de

protecţie să asigure paza acestora împotriva tăierilor ilegale de arbori,

distrugerilor de seminţiş, incendiilor, furturilor, păşunatului neautorizat, precum

şi altor fapte păgubitoare

Deţinătorii de păduri proprietate privată vor fi sprijiniţi în acţiunile de pază

a pădurilor şi de stingere a incendiilor de pădure de către:organele silvice;

prefecţii; consiliile judeţene şi locale; unităţile de poliţie; jandarmerie; unităţile

şi formaţiunile de pompieri; unităţile Ministerului Apărării Naţionale


- care sunt categoriile de terenuridestinate impăduriri;

- care sunt prevederile legate de protecţia fondul forestier naţional;

Bibliografie

Muresan, L. – Elemente de Dreptul Mediului Editura Universitatii

Transilvalia din Brasov 2007, Suian, P. - Drept european al mediului Editura Risoprint 2008,

Dutu, M. – Dictonar de dreptul mediului ,Editura Economica Bucuresti 2000,

Dutu, M. – Dreptul mediului, Editura C.H.Beck,Bucuresti 2007. - OUG.195/2005 , legea mediului, cu modificarile ulterioare,

CAPITOLUL 8

PROTECTIA JURIDICA A ATMOSFEREI

CUPRINS


8.1. Noţiune




8.5. Răspunderea juridica pentru nerespectarea regimului juridic de

protecţie a atmosferei


Bibliografia cap.8

Obiectivele capitolului

După studiul acestui capitol studenţi vor fi capabili să demonstreze că au dobîndit suficiente

cunoştinţe pentru a şti:

- care sunt reglementărilenaţionale privind protecţia de ozon;

- care este raspunderea juridica pentru nerespectarea regimului juridic de protecţie a

atmosferei;

8.1.Noţiune

Atmosfera terestră este învelişul gazos, alcătuit din aer, care înconjoară

Pământul, fără o limită superioară precisă, având o compoziţie şi proprietăţi

aproximativ constante până la cea. 3000 m altitudine.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind protecţia atmosferei

nr. 243/2000, prin atmosferă se înţelege „masa de aer care înconjoară suprafaţa

terestră, incluzând şi stratul protector de ozon".

Prin aer înconjurător se înţelege aerul troposferic, exclusiv cei din

locurile de muncă.

Aerul este un amestec de gaze. uscat, el conţine 78% azot, 21% oxigen,

1% alte gaze (argon, neon, heliu, bioxid de carbon). în atmosferă, aerul ocupă

cea. 96% din volum, restul de 4% fiind ocupat de vapori de apă.


Prima Conferinţă general europeană pentru protecţia mediului

înconjurător care a avut loc la Geneva în 1979, a elaborat printre altele

Convenţia şi Rezoluţia privind poluarea atmosferică transfrontieră la mari

distanţe, convenţie care defineşte poluarea atmosferică în general ca fiind:

„eliberarea în aer, de către oameni, mijlocit sau nemijlocit, de substanţe sau

energie cu efecte nocive, precum şi periclitarea sănătăţii, daune comorilor vii şi

ecosistemelor sau altor bunuri, precum şi o limitare a binefacerilor mediului

sau a altor drepturi de folosire de drept a mediului". în acelaşi timp, poluarea

atmosferică transfrontieră pe distanţe lungi a fost definită ca: „acea poluare a

cărei sursă fizică este cuprinsă, total sau parţial, în zona supusă jurisdicţiei

naţionale a unui stat şi care are efecte dăunătoare într-o zonă supusă

jurisdicţiei naţionale a altui stat, la o distanţă ia care nu este în general posibil

să se distingă contribuţiile surselor individuale sau a grupurilor de surse de

emisie". Din aceste definiţii rezultă că poluarea aerului trebuie privită din punct

de vedere al domeniului de folosire al acestui factor de mediu de către om.

Astfel, privit în calitatea sa de cadru natural al vieţii, aerul devine poluat

în momentul în care concentraţia substanţelor străine introduse în mod artificial

sau natural, sistematic sau numai accidental, se situează la un nivel care poate

dăuna sănătăţii sau vieţii animale sau vegetale.

Considerat ca element de viaţă şi nutriţie, aerul respirat de om trebuie să

aibă puritatea necesară proceselor de ardere din interiorul corpului sau. Aerul de

calitate inferioară, provoacă respiraţie greoaie care nu asigură ventilarea normală

a plămânului şi deci, întreaga cantitate de oxigen necesară oxidărilor interne.

Depăşirea valorilor naturale ale concentraţiei de impurităţi în aer este admisă

până la atingerea unor praguri maxima-le, stabilite prin acte normative,

determinate în urma observaţiilor şi experimentărilor privind comportamentul

fiinţelor vii la expunere îndelungată în aer poluat.

Aerul serveşte însă, pentru anumite industrii, ca materie primă, caz în care

poluarea are în vedere prezenţa în compunerea lui a unor substanţe care au

efecte negative asupra procesului de producţie ducând la corodarea instalaţiilor,

la alterarea calităţii produselor etc.

Principalii poluanţi ai atmosferei sunt cei sulfurici, poluanţii carbonici,

hidrocarburile, compuşii azotului, poluanţii minerali, substanţele radioactive,

praful bacterian etc. Dintre aceşti poluanţi, oxidul de carbon este cel mai

răspândit El provine în proporţie de aproape 60% de la vehiculele ce folosesc

drept combustibil benzina şi motorina, iar restul de la industria siderurgică,

petrochimică şi altele.


a) Politica şi strategia naţională în domeniul protecţiei atmosferei.

Potrivit Legii protecţiei mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, prin această activitate se urmăreşte

prevenirea, eliminarea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii atmosferei,

pentru a se evita manifestarea unor efecte negative asupra sănătăţii umane, a

mediului şi a bunurilor materiale.

Din cele de mai sus, rezultă că accentul se pune pe activitatea de prevenire

a poluării atmosferice, pe reducerea cât mai mult posibil a efectelor acestei

poluări şi ameliorarea calităţii aerului.

În acest scop, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului

promovează politicile regionale şi globale, fundamentând principiile şi acţiunile

specifice ia nivel naţional şi local, în acest domeniu.

Politica naţională de protecţie a atmosferei constă, în principal, din

următoarele:

- introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru reţinerea

poluanţilor la sursă;

- gestionarea resursei de aer, în sensul reducerii emisiilor de poluanţi până

la realizarea celor mai scăzute nivele care să nu depăşească capacitatea de rege-

nerare a atmosferei;

- gestionarea resursei de aer în sensul asigurării sănătăţii umane;

- modernizarea şi perfecţionarea sistemului naţional de evaluare şi

gestionare integrată a calităţii aerului.

Urmărind asigurarea dreptului fiecărei persoane la un mediu de calitate,

legea reglementează activităţile care afectează sau care pot afecta calitatea

atmosferei, direct sau indirect, desfăşurate de persoane fizice şi juridice şi

strategia naţională în domeniu.

b) Evaluarea calităţii aerului; elaborarea şi aplicarea programelor de

gestionare a calităţii aerului.

Conform art., 16, evaluarea calităţii aerului înconjurător pe teritoriul

României se efectuează pe baza valorilor limită şi a valorilor de prag, în acord

cu standardele naţionale şi ale Uniunii Europene.

. Pe baza evaluării calităţii aerului înconjurător, autoritatea publică centrală

pentru protecţia mediului întocmeşte, prin ordin al ministrului, lista cuprinzând

zone şi aglomerări în care nivelurile unuia sau mai multor poluanţi sunt:

a) mai mari decât valoarea limită, plus marja de toleranţă, sau mai mari

decât valoarea limită, în caz că nu a fost fixată o marjă de toleranţă;

b) între valoarea limită şi valoarea limită plus marja de toleranţă;

c) mai mici decât valoarea limită.

Pentru zonele şi aglomerările prevăzute la lit. a) şi b) se adoptă, prin

hotărâre a Guvernului, procedura de elaborare şi punere în aplicare a planurilor

şi programelor de gestiune a calităţii aerului în vederea atingerii valorilor limită

într-o anumită perioadă de timp.

În cazul în care valorile limită sunt depăşite pentru mai mulţi poluanţi, se

elaborează planuri şi programe integrate pentru toţi poluanţii respectivi.

c) Obligaţiile titularilor de activităţi care constituie surse de emisii

poluante pentru atmosferă; reglementarea procedurii specifice de autorizare.

Poluarea atmosferică poate fi produsă de emisii poluante provenite din

surse fixe, surse mobile şi surse difuze.

Activităţile care constituie surse fixe de poluare se pot desfăşura numai pe

baza acordului şi/sau autorizaţiei de mediu eliberate în urma abordării integrate

a impactului asupra mediului, conform reglementărilor legale în vigoare.

Lista cuprinzând activităţile care constituie surse fixe importante de emisii

de poluanţi, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.

Activităţile la care se înregistrează, în regim normal de funcţionare a

instalaţiilor, depăşiri ale valorilor limită de emisie în aer pentru poluanţii

specifici activităţii, pot fi autorizate doar cu program de conformare la condiţiile

legii2.

d) Monitorizarea calităţii aerului.

Titularii de activitate au obligaţia să furnizeze autorităţilor competente

informaţiile solicitate pentru actualizarea Inventarului naţional al emisiilor de

poluanţi atmosferici, precum şi pentru derularea procedurilor de reglementare şi

control, în condiţiile legii,

Pentru monitorizarea calităţii aerului a fost înfiinţat şi s-a organizat pentru

prima dată în ţara noastră Sistemul naţional de evaluare şi gestiune integrata a

calităţii aerului, sistem care include Sistemul naţional de monitorizare a calităţii

aerului şi Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici.

Legea prevede că emisiile de poluanţi in atmosferă cu impact asupra

sănătăţii omului şi mediului se supun taxării, în condiţiile prevăzute de lege.

Contingentarea producţiei şi a consumurilor, precum şi interdicţia de

plasare pe piaţă a anumitor tipuri de substanţe cu impact asupra atmosferei,

reglementate prin tratate la care România este parte, se fac prin hotărâre a

Guvernului.

e) Atribuţii şi răspunderi ce revin autorităţii publice centrale pentru

protecţia mediului, altor autorităţi publice centrale şi locale, precum şi

persoanelor juridice în domeniul asigurării calităţii aerului.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, cu consultarea

autorităţilor competente, elaborează normele tehnice şi regulamentele privind:

- calitatea aerului în funcţie de factorii poluanţi din atmosferă;

- emisiile de poluanţi atmosferici pentru surse fixe şi mobile, precum şi

condiţiile de restricţie sau de interdicţie pentru utilizare, inclusiv pentru

substanţele care afectează stratul de ozon;

- calitatea combustibililor şi carburanţilor, precum şi reglementările

privind introducerea pe piaţă şi transportul acestora;

- pragul fonic şi reglementări pentru limitarea zgomotelor;

- supravegherea calităţii aerului, proceduri de prelevare şi analiză,

amplasarea punctelor şi instrumentelor pentru probare şi analiză, frecvenţa

măsurătorilor şi altele;

- identificarea, supravegherea şi controlul agenţilor economici a căror

activitate este generatoare de risc potenţial şi/sau de poluare atmosferică;

- sistemul de notificare rapidă, în caz de poluare acută a atmosferei cu

efecte transfrontiere, a autorităţilor desemnate cu aplicarea Convenţiei privind

efectele transfrontiere ale accidentelor industriale1.


Pentru aplicarea măsurilor preconizate de Convenţia de la Viena privind

protecţia stratului de ozon, 1985, a celor cuprinse în Protocolul de la Montreal

privind substanţele care epuizează stratul de ozon, 1987, şi a Amendamentului

acestuia adoptat la Londra, 1990, documente la care România a aderat prin

Legea nr. 84/1993, a fost înfiinţat în ţara noastră, Comitetul Naţional pentru

Protecţia Stratului de Ozon, organism interministerial, fără personalitate

juridică, a cărui activitate este coordonată de autoritatea publică centrală pentru

protecţia mediului.

Comitetul Naţional pentru Protecţia Stratului de Ozon este alcătuit din

reprezentanţi ai ministerelor ale căror activităţi au legătură cu producerea,

comercializarea şi utilizarea substanţelor menţionate în anexele Protocolului de

la Montreal, 1987, şi al amendamentelor lui ulterioare, a echipamentelor şi a

produselor finite care conţin în interiorul lor substanţele în cauză sau care sunt

obţinute cu ajutorul acestor substanţe.

Dintre atribuţiile ce revin acestui organism menţionăm: analizează şi

propune spre aprobare Guvernului oportunitatea aderării României la actele

internaţionale în domeniul protecţiei stratului de ozon, precum şi încheierea de

înţelegeri bilaterale şi regionale în domeniul activităţii cu substanţele aflate sub

incidenţa Protocolului de ia Montreal, echipamente şi produse finite care conţin

în ele substanţele în cauză sau care sunt obţinute cu ajutorul acestor substanţe;

propune, în condiţiile legii, Programul naţional de cercetare ştiinţifică şi

tehnologică privind protecţia stratului de ozon; colaborează cu autoritatea

centrală pentru protecţia mediului la elaborarea sau avizarea, după caz, a

proiectelor de acte normative privind producţia, importul, exportul, reciclarea,

recuperarea, regenerarea, distrugerea, comercializarea, utilizările stabilite ca

fiind esenţiale pentru substanţele prevăzute în Protocolul de la Montreal; aprobă

tehnologia, definiţiile şi standardele tehnice în activităţile cu substanţele aflate

sub incidenţa Protocolului de la Montreal ş.a..

8.5. Răspunderea juridica pentru nerespectarea regimului juridic de

protecţie a atmosferei

Nerespectarea dispoziţiilor legale privind protecţia atmosferei atrage

răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.

In ceea ce priveşte răspunderea contravenţională, legea prevede o serie de

fapte care, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii

penale, să fie considerate infracţiuni, constituie contravenţii şi se sancţionează

cu amendă, al cărui cuantum diferă în funcţie de gravitatea faptei

contravenţionale comise şi de persoana făptuitorului.

De asemenea, o serie de contravenţii pot fi săvârşite numai de persoanele

juridice, cum sunt de exemplu: nerespectarea obligaţiilor ce revin titularilor de

activităţi care constituie surse fixe de poluare pentru atmosferă de a participa la

elaborarea programelor de reducere a emisiilor, a programelor şi planurilor de

gestionare a calităţii aerului; nerespectarea de către aceiaşi titulari a obligaţiei de

a informa şi de a se supune controlului autorităţilor competente, conform legisla-

ţiei în vigoare1; nerespectarea prevederilor referitoare la protecţia atmosferei din

acordul şi/sau autorizaţia de mediu; altele, pot fi săvârşite atât de persoanele

juridice, cât şi de persoanele fizice.

Conform legii, răspund contravenţional şi primarii, care nu-şi îndeplinesc

obligaţia de a urmări şi asigura realizarea prevederilor cuprinse în planurile şi

programele de gestionare a calităţii aerului, precum şi obligaţia de a asigura

punerea în aplicare a măsurilor speciale, prevăzute în programele de gestionare a

calităţii aerului, impuse persoanelor fizice şi juridice care exploatează surse

mobile de poluare.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de personalul

împuternicit din cadrul autorităţilor publice centrale competente şi din unităţile

teritoriale ale acestora, precum şi din cadrul autorităţilor administraţiei publice

locale, conform atribuţiilor stabilite prin lege.

Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 se completează în

materie contravenţională cu cele cuprinse în Ordonanţa de Guvern nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravenţiilor .


Activităţile care, sub forma unui „produs secundar" cauzează schimbări în

mediul atmosferic, au făcut la început obiectul jurisprudenţei. Astfel, prima

hotărâre pronunţată de un tribunal internaţional în materie de poluare se refera la

un caz de poluare atmosferică, atunci când Canada a fost considerată vinovată

pentru prejudiciul economic cauzat Statelor Unitate ale Americii, în urma

emisiei de fum provenite de la o topitorie situata pe teritoriul său.

In domeniul luptei împotriva poluării aerului prezintă un interes deosebit

unele rezoluţii, directive şi programe adoptate fie de Consiliul Europei, fie de

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică sau de anumite

organisme ale ONU. Pot fi menţionate în acest sens, rezoluţiile Consiliului

Europei din anii 1968 şi 1971 asupra principiilor referitoare la lupta împotriva

poluării aerului, respectiv a poluării atmosferice în zonele de frontieră, măsurile

cu privire la controlul poluării aerului adoptate de Consiliul O.C.D.E. în anul

1974, cu ocazia primei reuniuni la nivel ministerial a Comitetului pentru Mediu

al acestei organizaţii, precum şi o serie de directive ale Comunităţii Europene.

In scopul reducerii poluării aerului, Declaraţia preconizează trei metode,

care au fost deja implementate în legislaţiile naţionale, şi anume:

- instalaţiile fixe susceptibile a cauza o creştere sensibilă a poluării aerului

să fie dependente, pentru funcţionarea lor, de eliberarea prealabilă a unei

autorizaţii individuale, emisă de organul de stat competent, în care să se

specifice condiţiile de instalare, construcţie şi exploatare, în scopul limitării

emisiilor poluante;

- instalaţiile care, considerate izolat, nu sunt susceptibile de a produce

creşteri sensibile ale poluării, dar care, din cauza densităţii lor sau din alte

motive pot provoca o concentraţie însemnată de poluanţi, să fie obligate de a

instala filtre sau sa aibă un orar de funcţionare astfel încât să nu se înregistreze

practic maximum de emisie poluantă stabilită teoretic;

-vehiculele cu motor şi aparatele fabricate în serie care utilizează

combustibili prin a căror ardere rezultă emisii poluante, să fie supuse unor

controale riguroase care să aibă ca obiect starea tehnică a acestora.

Deosebit de importantă este şi reuniunea la nivel înalt care a avut loc în

cadrul Comunităţii Europene în anul 1979, la Geneva, unde au fost adoptate

Convenţia şi Rezoluţia asupra poluării atmosferice transfrontiere la mare

distanţă şi Declaraţia privind tehnologiile de fabricaţie puţin poluante sau fără

deşeuri, reutilizarea şi reciclarea deşeurilor.

Principiile fundamentale ale Convenţiei de la Geneva, 1979, referitoare la

poluarea atmosferică transfrontieră la mare distanţă, sunt:

- protejarea omului şi a mediului înconjurător contra poluării atmosferice

în care scop, părţile contractante se obliga să limiteze şi, în măsura posibilului,

să reducă în mod treptat şi să prevină poluarea atmosferică transfrontieră pe

distanţe lungi;

- combaterea introducerii substanţelor poluante pentru aer prin consultări,

schimb de informaţii, activităţi de cercetare şi supraveghere, politici şi strategii,

ţinând seama de eforturile întreprinse la nivel naţional şi internaţional;

- organizarea de către părţi a schimbului de informaţii şi verificarea

politicilor şi activităţilor economice, precum şi a măsurilor de ordin tehnic care

vizează combaterea introducerii de substanţe poluante pentru aer, care au efect

dăunător şi duela poluarea aerului;

- acordarea, la cerere, a unor consultaţii, la intervale scurte, părţii sau

părţilor contractante afectate în mod efectiv de poluarea atmosferică

transfrontieră la mari distanţe sau care sunt expuse la un risc semnificativ de o

astfel de poluare şi părţii sau părţilor contractante pe teritoriul şi sub jurisdicţia

cărora se desfăşoară activităţi poluante.

Pe baza cercetărilor, a schimburilor de informaţii şi a activităţilor de

supraveghere şi ţinând seama de costul şi eficacitatea măsurilor locale de

remediere şi a altor măsuri pentru combaterea poluării atmosferice, fiecare parte

contractantă se angajează să elaboreze cele mai bune politici şi strategii, inclusiv

sisteme de control a calităţii aerului şi, în cadrul acestor sisteme, măsuri de

control care să fie compatibile cu o dezvoltare echilibrată, recurgând la cele mai

bune tehnici disponibile şi aplicabile din punct de vedere economic şi care

produc puţine sau nici un fel de deşeuri.


- prezentaţi care sunt reglementărilenaţionale privind protecţia de ozon;

- precizaţi care este raspunderea juridica pentru nerespectarea regimului juridic de

protecţie a atmosferei;

Bibliografie

Muresan, L. – Elemente de Dreptul Mediului Editura Universitatii

Transilvalia din Brasov 2007, Suian, P. - Drept european al mediului Editura Risoprint 2008,

Dutu, M. – Dictonar de dreptul mediului ,Editura Economica Bucuresti 2000,

Dutu, M. – Dreptul mediului, Editura C.H.Beck,Bucuresti 2007. - OUG.195/2005 , legea mediului, cu modificarile ulterioare,

Documents

D2104 Dreptul mediului