of 384 /384
Pantelimon 2018 Din inima Ellen G. White Din inima

D ininima - Biserica Adventistă · vom putea înainta în sfințenie şi vom corespunde pentru motenirea sfinților în ş lumină. Să începem anul cu totală abnegație. Să ne

  • Author
    others

  • View
    3

  • Download
    0

Embed Size (px)

Text of D ininima - Biserica Adventistă · vom putea înainta în sfințenie şi vom corespunde pentru...

  • Pantelimon 2018

    D ininima

    Ellen G. White

    D ininima

  • © 2018 – Editura Viaţă şi Sănătate, Pantelimon, RomâniaToate drepturile rezervate.

    Traducere: Elena PridieRedactare: Adela Băncău-Burcea Corectură: Livia Ciobanu-MihaiTehnoredactare: Irina Toncu

    Cărţile Editurii Viaţă şi Sănătate pot fi achiziţionate prinreţeaua sa naţională de librării.www.solascriptura.ro/librarii

    Pentru comenzi prin poştă sau agenţi de vânzare:Editura Viaţă şi SănătateTelefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34Fax: 021 323 00 [email protected]

    Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României WHITE, ELLEN GOULD HARMON

    Din inimă / Ellen G. White. - Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2018ISBN 978-606-911-530-5

    2

  • 3

    Introducere

    La ce bun stă ochiul deschis, dacă inima este oarbă? Poți să îți deschizi urechile şi să nu auzi? Minunile sunt zilnic în preajma noastră, dar oare chiar le observăm? Sesizarea lor nu ține de domeniul percepției fizice.

    Respirăm. Trăim. Gândim. Umblăm. Vorbim. Lucrăm. Ne rugăm. În timp ce facem toate aceste lucruri, absorbim influențele mediului nostru înconjurător. Ceea ce acceptăm să intre în inimile noastre ne influențează convingerile, sentimentele, valorile, aşteptările şi acțiunile. Niciun lucru nu iese din inima noastră dacă nu l-am pus mai întâi în ea. Într-o mai mare măsură decât suntem dispuşi să recunoaştem, ne aflăm acolo unde ne aflăm în acest moment al vieții noastre datorită gândurilor dominante cărora le-am permis să ne ocupe mintea şi inimile.

    Sănătatea fizică şi emoțională, căsnicia şi viața de familie, cariera şi situația fi-nanciară, precum şi legătura cu Dumnezeu au fost şi continuă să fie foarte mult influențate de calitatea dietei mentale. Cel mai înțelept mod de a-ți îmbunătăți cali-tatea vieții este să-ți îmbunătățeşti mai întâi calitatea gândirii. Și cea mai bună mo-dalitate de a-ți îmbunătăți calitatea gândirii este de a-ți păzi inima.

    Renaşterea începe din inimă şi are loc cel puțin în două planuri: în primul plan, izvorul revigorării din timpul de calitate petrecut cu Dumnezeu în fiecare zi, ținând în mână Cuvântul Său. Devoționalul acesta poate fi un loc liniştit pentru tine, locul unde, inspirat fiind de Cuvânt, să poți să identifici nevoile personale şi pe cele ale semenilor. Renaşterea are loc, de asemenea, în al doilea plan, în timp ce trăim într-o atitudine de rugăciune constantă. „Vegheați dar în tot timpul şi rugați-vă, ca să aveți putere…” (Luca 21:36). Pe genunchi vei primi înțelepciunea şi puterea de a răspunde la nevoile tale şi ale aproapelui. Ambele planuri sunt esențiale pentru o inimă sănătoasă.

    Tot ceea ce hotărăşte până la urmă cursul vieţii tale izvorăşte din inimă. Adevă-rata credinţă biblică izvorăşte din inimă şi determină drumul vieţii noastre. Nu este doar un concept intelectual, întreţinut de minte, ci este o forţă reală, activă, care lu-crează în inimă. Dumnezeu nu ne lasă mintea fără hrana corespunzătoare. Credința care lucrează în inimă dă naştere apoi unui fundament solid şi biblic pentru nădej-dea pe care o întreținem în mințile noastre.

    În 1 Tesaloniceni 5:8, apostolul Pavel menționează diferitele domenii ale perso-nalității noastre atinse de credință şi de nădejde: „Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nă-dejdea mântuirii.” Credința şi dragostea sunt platoşa, iar platoşa apără inima. Nădej-dea este coiful, şi el protejează capul, mintea. Nădejdile care sunt bazate pe credința adevărată din inimă nu vor fi dezamăgite. „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii!” (Proverbele 4:23)

    Ștefan Tomoiagă, preşedintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România

  • IANUARIE„Rugați-vă neîncetat.” (1 Tesaloniceni 5:17)

    IANUARIE„Rugați-vă neîncetat.” (1 Tesaloniceni 5:17)

  • 5

    Marți, 1 ianuarie

    VECHIUL ŞI NOUL AN

    Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă încercați-vă.

    (2 Corinteni 13:5)

    Am intrat deja în noul an. Înainte să-i salutăm venirea, ne oprim să ne punem întrebarea: Ce rapoarte a înregistrat anul care tocmai a trecut în veşnicie, ducând cu sine atâtea poveri? (...) Să ne ferească Domnul ca, în acest moment important, să fim atât de ocupați cu alte probleme şi să nu ne luăm timp pentru o cercetare de sine serioasă, sinceră şi critică! Lucrurile de însemnătate minoră să le lăsăm pe plan secund, iar pe cele care privesc veşnicia să le punem pe primul plan. (...)

    Niciunul dintre noi nu poate, prin propria tărie, să reprezinte caracterul Dom-nului Hristos, însă dacă Domnul Isus locuieşte în inimă, spiritul care locuieşte în El se va manifesta şi în noi. Toate lipsurile noastre vor fi suplinite. Cine ar dori la începutul acestui nou an să aibă o nouă şi autentică experiență în lucrurile privitoare la Dumnezeu? Îndreptați ce este rău pe cât este cu putință. Mărturisiți-vă greşelile şi păcatele unii altora. Orice amărăciune, mânie şi răutate să fie îndepărtate. Fie ca răbdarea, îndelunga răbdare, bunătatea şi iubirea să devină parte a ființei voastre; atunci tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit va ajunge la maturitate în experiența noastră. (...)

    Ne este de folos fiecăruia să beneficiem de harul Domnului Hristos, să fim blânzi şi smeriți cu inima, statornici, neşovăielnici, neclintiți în adevăr; căci numai astfel vom putea înainta în sfințenie şi vom corespunde pentru moştenirea sfinților în lumină. Să începem anul cu totală abnegație. Să ne rugăm pentru un discernământ clar... ca să putem fi pretutindeni martori pentru Hristos.

    Timpul şi talentele ne sunt date de Dumnezeu cu scopul de a fi folosite pentru onoarea şi slava Sa. Preocuparea noastră sinceră, serioasă trebuie să fie aceea de a lăsa ca lumina să strălucească prin viața şi caracterul nostru pentru a lumina cărarea către ceruri, astfel ca sufletele oamenilor să fie atrase de pe calea cea largă pe calea cea îngustă a sfințeniei. (...)

    Este nevoie de oameni puternici în biserică, de lucrători de succes în via Dom-nului, de bărbați şi femei care să lucreze astfel ca biserica să poată fi transforma-tă după chipul Domnului Hristos şi să nu se mai conformeze obiceiurilor lumii. Putem ori câştiga totul, ori pierde totul. Să trecem de partea lui Hristos – partea de care vom câştiga şi vom lucra cu siguranță pentru ceruri. – Signs of the Times, 4 ianuarie 1883

  • 6

    Miercuri, 2 ianuarie

    VEGHEAŢI ŞI RUGAŢI-VĂ

    Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți dar și vegheați în vederea rugăciunii!

    (1 Petru 4:7)

    Răscumpărătorul nostru a înțeles pe deplin nevoile oamenilor. El, care a co-borât până acolo încât a luat asupra Sa natura umană, cunoştea slăbiciunile noastre. Domnul Hristos a trăit ca un exemplu pentru noi. El a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, astfel încât noi să putem să-i ajutăm pe cei care sunt ispitiți. (…)

    Domnul Hristos a luat asupra Sa neputințele noastre şi, în slăbiciunea umană, a trebuit să caute putere de la Tatăl Său. Adesea putea fi găsit în rugăciune fierbinte, în crâng, pe marginea lacului sau pe munte. El ne-a cerut imperios să veghem şi să ne rugăm. Neglijarea vegherii şi a cercetării serioase de sine este cea care duce la înfumurare şi mândrie spirituală. Fără un simț profund al nevoii noastre de ajutor din partea lui Dumnezeu, nu va exista decât în mică măsură rugăciune serioasă, din inimă pentru ajutor divin. (…)

    Vegherea continuă este în directă legătură cu rugăciunea. Acela care cugetă me-reu la Dumnezeu beneficiază de o puternică apărare. Un astfel de om va simți ime-diat pericolele care amenință viața spirituală, iar sesizarea pericolului va determina această persoană să-L caute pe Dumnezeu pentru ajutor şi protecție.

    Sunt momente când creştinul este asediat de pericole, iar responsabilitățile par greu de îndeplinit. Dar norii care se adună pe calea noastră şi primejdiile care ne înconjoară nu vor dispărea niciodată dacă dăm dovadă de un spirit şovăielnic, în-doielnic şi în care lipseşte rugăciunea. În asemenea momente, necredința spune: „Nu putem trece niciodată peste aceste obstacole; să aşteptăm până vom vedea calea mai clar.” Însă credința îndeamnă cu curaj la înaintare, nădăjduind toate lucrurile, crezând toate lucrurile. (…)

    Rugăciunea poate fi înălțată zilnic de cei ce se tem de Domnul, astfel ca El să le apere inima de dorințe rele şi să le întărească sufletele pentru a se putea împotrivi ispitei. (…)

    Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă: „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri şi vegheați la aceasta cu toată stăruința” şi, de asemenea, „Fiți treji şi vegheați în vedea rugăciunii”. În aceasta constă siguranța creştinilor, apărarea lor în mijlocul pericolelor care îi înconjoară pe cale. – Review and Herald, 11 octombrie 1881

  • 7

    Joi, 3 ianuarie

    PRICEPERE PENTRU TOŢI

    Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

    (Psalmii 119:130)

    Cuvântul lui Dumnezeu prezintă cele mai eficiente mijloace de educație, cât şi cea mai valoroasă sursă de cunoştințe pentru oameni. Înțelegerea se adaptea-ză la subiectele cu care i se cere să aibă de-a face. Dacă este preocupată de lucruri triviale, neînsemnate şi nu este mobilizată niciodată să facă eforturi serioase pen-tru a înțelege adevărurile mari şi veşnice, ea se va pipernici şi va slăbi. De aceea Scripturile sunt atât de valoroase ca mijloc de dezvoltare intelectuală. Cercetarea lor atentă, cu reverență şi cu un spirit doritor de a învăța va dezvolta şi întări mintea aşa cum niciun alt studiu nu ar putea-o face. Ele conduc în mod direct la contemplarea celor mai înalte, a celor mai nobile şi uluitoare adevăruri prezentate minții omeneşti. Ele îndreaptă gândurile noastre către Autorul infinit al tuturor lucrurilor.

    Putem vedea dezvăluindu-se caracterul Celui Veşnic şi putem asculta vocea Sa comunicând cu patriarhii şi profeții. Putem vedea explicându-se tainele providenței Sale, marile probleme care au atras atenția minților cercetătoare, dar pe care, fără ajutorul revelației, intelectul omenesc ar căuta în zadar să le rezolve. Ele deschid înțelegerii noastre un sistem teologic simplu, dar sublim, prezentând adevăruri pe care şi un copil le-ar putea pricepe, însă care sunt atât de profunde încât pot nedu-meri mințile cele mai ascuțite. (…)

    Mântuitorul nostru nu a ignorat învățătura şi nu a disprețuit educația, însă a ales nişte pescari neînvățați pentru lucrarea Evangheliei, deoarece aceştia nu fuseseră instruiți în obiceiurile şi tradițiile greşite ale lumii. Aceştia erau oameni înzestrați cu capacități naturale deosebite şi aveau un spirit umil, dornic de a învăța; erau oameni pe care El îi putea educa pentru măreața Sa lucrare. (…)

    Cei învățați, preoții, cărturarii şi învățătorii Legii disprețuiau învățătura Domnu-lui Hristos. Voiau să-L învețe ei pe El şi de multe ori au şi încercat, însă doar pentru a fi înfrânți de înțelepciunea ce aducea la lumină şi mustra ignoranța şi nesăbuința lor. În mândria şi bigotismul lor, ei nu voiau să accepte cuvintele Domnului Hristos, şi totuşi erau uimiți de înțelepciunea cu care El vorbea... Însă cuvintele şi faptele umilului Învățător, văzute de cei neşcoliți care-L însoțeau zi de zi, au exercitat o influență vie asupra bărbaților şi femeilor de atunci şi până în prezent. – Review and Herald, 25 septembrie 1883

  • 8

    Vineri, 4 ianuarie

    RUGĂCIUNE FIERBINTE

    Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit!

    (Iacov 5:16)

    Domnul Isus este astăzi Mântuitorul nostru. El mijloceşte pentru noi în Sfânta Sfintelor din sanctuarul ceresc şi ne iartă păcatele. Este o diferență totală din punct de vedere spiritual între a ne baza pe Dumnezeu fără nicio ezitare, ca pe o temelie sigură, şi a căuta neprihănirea în noi înşine înainte de a veni înaintea Lui.

    Domnul ne iubeşte şi ne suportă chiar când noi suntem nerecunoscători față de El, când uităm îndurarea Lui față de noi şi, din răutate, nu credem în El… Să facem o schimbare totală. Să cultivăm planta cea prețioasă a iubirii şi să ne găsim plăcerea în a ne ajuta unii pe alții. (…)

    Sunt făgăduințe atât de valoroase pentru noi în Cuvântul lui Dumnezeu. Pla-nul de mântuire este amplu. Măsurile luate pentru noi nu sunt limitate. Nu suntem obligați să credem dovezi de acum un an sau o lună, ci avem astăzi asigurarea că Domnul Isus trăieşte şi mijloceşte pentru noi. (…)

    Dacă vrem să-i revigorăm pe alții, trebuie ca noi înşine să bem din Izvorul care nu seacă niciodată. Este privilegiul nostru să cunoaştem Sursa tăriei noastre, să ne prindem de brațul lui Dumnezeu. Dacă vrem să avem viață şi energie spirituală, trebuie să avem comuniune cu Dumnezeu. Putem vorbi cu El despre nevoile noastre reale; şi cererile noastre sincere vor arăta că suntem conştienți de nevoile noastre şi vom face ceea ce ne stă în putință ca rugăciunile noastre să primească răspuns. Tre-buie să ascultăm îndemnul apostolului Pavel: „Deşteaptă-te, tu care dormi, scoală-te din morți, şi Hristos te va lumina (Efeseni 5:14).

    Martin Luther a fost un bărbat al rugăciunii. El lucra şi se ruga convins fiind că ceva trebuie făcut… După ce se ruga, avea curajul de a trece la acțiune, bazându-se pe făgăduințele lui Dumnezeu; şi, prin ajutor divin, a fost în stare să zguduie marea putere a Romei, astfel că în fiecare țară temeliile bisericii au fost clătinate.

    Spiritul lui Dumnezeu cooperează cu lucrătorul umil în care locuieşte Hristos şi care are comuniune cu El. Rugați-vă… Când sunteți deznădăjduiți, nu spuneți altora; nu dați drumul în afară la ceea ce este obscur, ca să nu umbriți calea altora, ci spuneți-I lui Isus. Cereți-I umilință, înțelepciune, curaj, creştere în credință ca să puteți vedea lumină în lumina Sa şi să vă bucurați de dragostea Sa. Credeți, şi cu siguranță veți vedea mântuirea lui Dumnezeu. – Review and Herald, 22 aprilie 1884

    Soarele apune la: B 16:49, CT 16:39, IS 16:33, MS 16:47, SM 16:49, DJ 16:59, AR 16:59

  • 9

    Sâmbătă, 5 ianuarie

    IMPORTANŢA RUGĂCIUNII

    Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului, cu vinul pe care-l bea împăratul…

    (Daniel 1:8)

    Rugăciunea nu este percepută aşa cum ar trebui. Rugăciunile noastre nu sunt pentru a-L informa pe Dumnezeu despre ceva ce El nu ştie. Dumnezeu cunoaşte tainele fiecărui suflet. Rugăciunile noastre nu trebuie să fie lungi şi zgo-motoase. Dumnezeu citeşte gândurile ascunse. Ne putem ruga în taină şi Cel care vede în taină ne va auzi şi ne va răsplăti din plin. (…)

    Rugăciunea nu are scopul de a face vreo schimbare la Dumnezeu; ea ne aduce pe noi în armonie cu Dumnezeu. Ea nu ia locul îndeplinirii datoriei... Rugăciunea nu ne plăteşte datoriile față de Dumnezeu. Slujitorii lui Hristos trebuie să se bazeze pe Dumnezeu, aşa cum a făcut Daniel la curtea Babilonului. Daniel cunoştea valoarea rugăciunii, scopul acesteia, obiectivul acesteia; şi rugăciunile pe care el şi cei trei tovarăşi ai săi le-au înălțat către Dumnezeu după ce au fost aleşi la curtea Babilonu-lui au primit răspuns.

    A mai existat o clasă de captivi duşi în Babilon. Domnul a îngăduit ca aceştia să fie smulşi din căminurile lor şi duşi într-o țară idolatră pentru că ei înşişi trăiau în idolatrie. Domnul a îngăduit ca ei să aibă parte de tot ce doreau din practicile idola-tre ale Babilonului.

    După înțelepciunea lumii, Daniel şi cei trei tovarăşi ai săi aveau asigurate toa-te avantajele posibile la curtea Babilonului, însă chiar acolo aveau să aibă parte de prima lor încercare. Principiile lor au ajuns în contradicție cu poruncile şi cerințele împăratului. (…)

    Daniel şi cei trei tovarăşi ai săi nu au socotit că, având în vedere faptul că mân-carea şi băutura erau rânduite pentru ei de către împărat, era de datoria lor să se conformeze acestei rânduieli. Ei s-au rugat pentru această situație şi au studiat Scrip-turile. Educația lor era de aşa natură încât ei au considerat că trebuie să se bizuie pe Dumnezeu chiar şi acolo, în robie... Înfățişarea lui Daniel şi a tovarăşilor săi era aşa cum trebuie să fie a oricărui tânăr. Ei erau bine-crescuți, amabili, respectuoşi, pose-dau harul blândeții şi al decenței. (…)

    Când suntem în situații menite a ne conduce departe de Dumnezeu, cererile noastre pentru ajutor şi putere trebuie să fie necontenite. Dacă nu va fi astfel, nu vom avea niciodată succes în a înfrânge mândria şi a birui puterea ispitei față de îngăduințe păcătoase care ne despart de Mântuitorul. – Youth’s Instructor, 18 august 1898

    Soarele apune la: B 16:50, CT 16:40, IS 16:34, MS 16:48, SM 16:50, DJ 17:00, AR 17:00

  • 10

    Duminică, 6 ianuarie

    LECŢII DIN PARTEA LUI ILIE PRIVIND RUGĂCIUNEA

    Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi și s-a rugat cu stăruință să nu plouă și n-a plouat deloc în țară trei ani și șase luni. Apoi s-a rugat din nou, și cerul a dat ploaie și pământul și-a dat rodul.

    (Iacov 5:17-18)

    Din experiența lui Ilie putem învăța lecții importante. Când se afla pe muntele Carmel înălțându-şi rugăciunea pentru ploaie, credința sa a fost pusă la în-cercare, însă el nu a încetat să-şi prezinte cererile înaintea lui Dumnezeu. De şase ori s-a rugat el cu stăruință şi, cu toate acestea, deşi nu era niciun semn că cererea sa a fost ascultată, cu credință puternică, el şi-a înălțat din nou rugăciunea către tronul harului. Dacă ar fi renunțat, descurajându-se după a şasea rugăciune, el nu ar fi primit răspuns... Avem un Dumnezeu a cărui ureche nu este surdă față de cererile noastre şi, dacă punem la încercare cuvântul Său, El ne va onora credința. El doreşte ca interesele noastre să fie întrețesute cu ale Lui, şi atunci El ne poate binecuvânta în siguranță; căci slava nu trebuie să ne-o atribuim nouă atunci când primim binecuvântarea, ci toată lauda trebuie să I-o aducem lui Dumnezeu.

    Dumnezeu nu răspunde întotdeauna rugăciunilor noastre de prima dată când strigăm către El; căci, dacă ar face astfel, noi am putea considera că ni se cuvine să avem dreptul la toate binecuvântările şi favorurile pe care ni le-a acordat. În loc să ne cercetăm inima pentru a vedea dacă mai există ceva rău în ea, dacă mai este vreun păcat îngăduit, noi am deveni nepăsători şi nu am fi conştienți că suntem dependenți de El şi că avem nevoie de ajutorul Său.

    Ilie s-a smerit într-atât încât nu şi-a atribuit lui însuşi slava. Aceasta este starea în care trebuie să ajungem pentru ca Domnul să ne asculte rugăciunea; căci după aceea lauda I-o vom aduce Lui.

    Trebuie să credem Cuvântul lui Dumnezeu fie că există vreo manifestare a simțămintelor, fie că nu. Obişnuiam să-I cer lui Dumnezeu să-mi dea o trăire emoțională, dar nu mai fac acest lucru acum... Ca şi Ilie, îmi înalț cu stăruință rugă-ciunea către tronul harului şi, când Domnul vede că eu sunt conştientă de ineficiența şi slăbiciunile mele, binecuvântarea apare. (…)

    Mi-am încredințat sufletul lui Dumnezeu ca unui Creator credincios şi ştiu că El va păstra ce I-am încredințat până în ziua aceea. (…)

    Să-L lăudăm cu inima, cu sufletul şi cu glasul nostru. Dacă cineva şi-a pierdut credința, să-L caute astăzi pe Dumnezeu. Dumnezeu ne-a promis că, dacă Îl vom căuta din toată inima, Se va lăsa găsit de noi. – Review and Herald, 9 iunie 1891

  • 11

    Luni, 7 ianuarie

    RUGĂCIUNEA-MODEL

    Doamne, învață-ne să ne rugăm…

    (Luca 11:1)

    Mântuitorul lumii Se retrăgea adesea în singurătate pentru a Se ruga. Într-o anumită ocazie, ucenicii Săi nu erau prea departe, aşa că I-au putut auzi cu-vintele. Au fost adânc mişcați de rugăciunea Sa, căci aceasta era plină de putere şi le-a atins inimile. Se deosebea foarte mult de rugăciunile pe care le rosteau ei şi de orice rugăciune pe care o auziseră rostită vreodată. După ce Domnul Isus li S-a alăturat din nou, ei I-au spus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat şi Ioan pe ucenicii lui.” (…)

    Este de mare importanță să ne rugăm Tatălui nostru ceresc. Ajungem să ne de-punem tributul imperfect al recunoştinței la picioarele Sale, recunoscând iubirea şi harul Său, de care suntem cu totul nevrednici. Ajungem să ne facem cunoscute nevoile şi să-I prezentăm făgăduințele Lui. (…)

    Domnul Isus ne-a lăsat o rugăciune în care fiecare expresie este plină de semnificație, o rugăciune care trebuie studiată şi trăită în viața practică... Este o ru-găciune care exprimă subiectele esențiale pe care noi trebuie să le prezentăm înain-tea Tatălui nostru din ceruri. (…)

    În Rugăciunea Domnească, tăria, puterea şi sinceritatea sunt unite cu blândețea şi reverența. Ea este o expresie a caracterului divin al Autorului ei. (…)

    Rugăciunile lungi rostite în adunări sunt plictisitoare pentru cei care ascultă şi nu pregătesc inimile oamenilor pentru predica ce urmează. Rugăciunea Domnului Hristos este în contrast vădit cu acest fel de rugăciuni lungi, în care sunt multe repe-tări de cuvinte. Fariseii credeau că vor fi auziți dacă vor vorbi mult şi de acea făceau rugăciuni lungi, monotone şi însoțite de plecăciuni.

    Rugăciunea-model a Domnului Hristos este în vădit contrast cu rugăciunile pă-gânilor. În toate religiile false, ceremoniile şi formele au luat locul evlaviei autentice şi practice. (…)

    Domnul Hristos i-a mustrat pe cărturari şi farisei din cauza rugăciunilor lor pli-ne de îndreptățire de sine... Rugăciunile de acest fel, care sunt făcute pentru a fi au-zite de oameni, nu atrag nicio binecuvântare din partea lui Dumnezeu... În schimb, umilința este prețuită de Acela care a spus: „Cereți şi vi se va da, căutați şi veți găsi, bateți şi vi se va deschide.” – Review and Herald, 28 mai 1895

  • 12

    Marți, 8 ianuarie

    RUGĂCIUNEA BIRUITOARE

    În orice lucru aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.

    (Filipeni 4:6)

    Este datoria noastră să ne rugăm; aşa a rânduit Dumnezeu. Bogățiile univer-sului Îi aparțin Lui. El are la dispoziția Sa toate comorile vremelnice şi spiri-tuale şi El poate îndeplini orice cerere din plenitudinea Sa. Suflarea o primim de la El; orice binecuvântare vremelnică de care beneficiem este darul Său. Suntem dependenți de El nu doar pentru binecuvântările vremelnice, ci şi pentru harul şi puterea de a ne feri să cădem în ispită. Avem nevoie în fiecare zi de Pâinea vieții, care să ne dea putere şi vigoare spirituală, la fel cum avem nevoie de hrană pentru a ne susține puterile fizice şi a avea muşchi puternici. Suntem cuprinşi de slăbi-ciuni şi neputințe, îndoieli şi ispite; însă putem veni la Domnul Isus cu nevoile noastre şi El nu ne va întoarce spatele. Trebuie să ne deprindem să căutăm călău-zire divină prin rugăciune; trebuie să învățăm să ne încredem în Acela de la care ne vine ajutorul. (…)

    Trebuie să conştientizăm profund şi cu seriozitate nevoile noastre. Să fim conştienți de slăbiciunea noastră şi de faptul că suntem dependenți de Dumnezeu, să venim la El cu sufletul căit şi cu inima zdrobită. Cererile noastre trebuie adresate în supunere deplină față de El; orice dorință trebuie să fie adusă în armonie cu voia lui Dumnezeu, şi voia Lui trebuie să se facă în noi. (…)

    Dacă umblăm în lumină – şi Domnul Hristos este lumina – putem veni la tro-nul harului cu îndrăzneală sfântă. Putem prezenta făgăduințele lui Dumnezeu cu credință vie şi să ne susținem cererile. Deşi suntem slabi, greşiți şi nevrednici, „Du-hul ne ajută în neputințele noastre”… După ce ne-am înălțat cererea o dată, nu tre-buie să o abandonăm, ci să spunem la fel ca Iacov când s-a luptat toată noaptea cu îngerul: „Nu te las să pleci până nu mă vei binecuvânta” (...) şi, asemenea lui, vom birui.

    Creştinii îşi pot păstra integritatea în mijlocul ispitelor cu care Satana îi asaltează numai dacă vor veghea în vederea rugăciunii şi vor da pe față o credință vie... Vorbiți continuu inimii voastre în limbajul credinței: „Domnul Isus a spus că mă va primi şi eu cred cuvântul Său. Îl voi lăuda; voi aduce slavă numelui Său.” Satana va fi pe aproape ca să îți sugereze că nu vei simți nicio bucurie. Răspunde-i astfel: „Am toate motivele să fiu bucuros pentru că sunt copilul lui Dumnezeu. Eu mă încred în Dom-nul Isus.” – Signs of the Times, 15 mai 1884

  • 13

    Miercuri, 9 ianuarie

    ÎNRĂDĂCINAŢI ŞI ÎNTEMEIAŢI PE HRISTOS

    Cel neprihănit înverzește ca finicul.

    (Psalmii 92:12)

    El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc; tot ce începe duce la bun sfârșit.

    (Psalmii 1:3)

    Aceste texte descriu starea fericită a celor al căror suflet este înrădăcinat şi în-temeiat pe Hristos. Există însă întotdeauna pericolul de a fi mulțumit cu o lucrare superficială; există întotdeauna primejdia ca sufletele să nu fie ancorate în Dumnezeu, ci să fie mulțumite să fie purtate încoace şi încolo, distracția preferată prin care Satana ispiteşte.

    Ai început să vezi defectele din caracterul tău? Să nu te simți neputincios şi des-curajat. Priveşte la Domnul Isus, care îți cunoaşte orice slăbiciune şi Se îndură de toate neputințele tale… Nu este o ruşine să ne mărturisim păcatele şi să le părăsim. Ruşinea va fi a acelora care îşi cunosc păcatele, dar continuă să le înfăptuiască, în-durerându-L astfel pe scumpul Mântuitor prin căile lor reprobabile. Conştientizarea greşelilor noastre ar trebui prețuită mai mult decât simțămintele de fericire; căci aceasta este dovada că Duhul lui Dumnezeu face eforturi mari în ceea ce ne priveşte şi îngerii sunt de jur împrejurul nostru. (…)

    În adevărată căință față de păcat, vino la piciorul crucii şi lasă acolo poverile tale! Vino manifestând pocăință față de Dumnezeu, pentru că ai călcat Legea Sa, şi do-vedind credință în Domnul Isus Hristos, care îți va ierta păcatele şi te va împăca cu Tatăl! Crede ce spune Dumnezeu, păstrează în inimă făgăduințele Sale! (…)

    Gândeşte-te la călătorul obosit care înaintează cu greu prin nisipul fierbinte al deşertului, fără să aibă un adăpost care să-l protejeze de razele soarelui tropical. Re-zerva sa de apă s-a epuizat şi nu are nimic cu care să-şi potolească setea. Limba i se umflă; se clatină ca un om beat. Vede cu ochii minții căminul său, pe prietenii săi, în timp ce e convins că va pieri în deşertul teribil. Deodată aude de la cei dinaintea lui un strigăt de bucurie. În depărtare se desluşeşte, prin pustia jalnică, nisipoasă, un finic verde şi înflorit. (…)

    Ca şi finicul care îşi extrage seva din fântânile cu apă vie şi este verde şi înflorit în mijlocul deşertului, aşa este creştinul care poate extrage rezerve bogate de har din fântâna iubirii lui Dumnezeu şi poate călăuzi sufletele triste şi tulburate, gata să piară în pustia păcatului, la acele ape din care să poată bea şi să trăiască. – Signs of the Times, 26 iunie 1884

  • 14

    Joi, 10 ianuarie

    EXEMPLE REMARCABILE DE RUGĂCIUNE

    Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da.

    (Ioan 15:7)

    Rugăciunea reprezintă mijlocul prin care se obțin binecuvântări care altfel nu ar putea fi primite. Patriarhii au fost oameni ai rugăciunii şi Dumnezeu a făcut lucruri mari pentru ei. Când a părăsit casa tatălui său şi s-a dus într-o țară străină, Iacov s-a rugat în căință umilă, iar Domnul i-a răspuns printr-un vis în timpul nopții. El a văzut o scară luminoasă şi strălucitoare, cu capătul rezemat pe pământ şi cu vârful atingând cerul înalt... După aceea, pe când se întorcea la casa tatălui său, s-a luptat toată noaptea cu Fiul lui Dumnezeu, chiar până la revărsatul zorilor, şi a biruit. I-a fost dată asigurarea: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”

    Iosif s-a rugat şi a fost ferit de păcat în mijlocul influențelor menite a-l îndepărta de Dumnezeu. Când a fost ispitit să se abată de pe calea curăției şi integrității, el a spus: „Cum aş putea să fac un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dum-nezeu?”

    Moise, care petrecea mult timp în rugăciune, era cunoscut ca fiind cel mai blând om de pe fața pământului. Pentru blândețea şi umilința sa, el a fost onorat de Dum-nezeu şi şi-a adus la îndeplinire cu credincioşie responsabilitățile înalte, nobile şi sa-cre ce i-au fost încredințate. În timp ce îi conducea pe copiii lui Israel prin pustie, se părea că aceştia urmau să fie nimiciți din cauza murmurării şi a răzvrătirii lor. Însă Moise s-a înfățişat înaintea adevăratei Surse de putere; el a prezentat cazul înaintea Domnului. (…)

    Daniel a fost un om al rugăciunii, şi Dumnezeu i-a dat înțelepciune şi tărie ca să reziste tuturor influențelor care conspirau să-l atragă în cursa necumpătării. Încă pe când era tânăr, a fost un titan în ce priveşte moralitatea prin puterea Celui Preaînalt...

    În temnița din Filipi, în timp ce sufereau lovituri cumplite, cu picioarele în bu-tuci, Pavel şi Sila se rugau şi înălțau cântări de laudă lui Dumnezeu, şi îngeri din ceruri au fost trimişi pentru a-i salva. Pământul s-a cutremurat când au apărut aceşti mesageri cereşti, iar porțile închisorii s-au deschis, eliberându-i pe cei întemnițați... Trebuie să ne desprindem de pământ şi să ne prindem continuu de cer. – Signs of the Times, 14 august 1884

  • 15

    Vineri, 11 ianuarie

    RUGĂCIUNI DE FORMĂ ŞI RUGĂCIUNI ALE CREDINŢEI

    Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.

    (Matei 6:7)

    Sunt două feluri de rugăciuni – rugăciunea de formă şi rugăciunea credinței. Repetarea unor fraze dinainte stabilite, obişnuite, inima nesimțind în niciun fel nevoia de Dumnezeu, constituie rugăciunea formală... Trebuie să fim foarte atenți ca, în toate rugăciunile noastre, să prezentăm nevoile inimii, iar cuvintele rostite să reflecte ceea ce dorim să spunem. Toate cuvintele înflorite la comanda noastră nu valorează nici măcar cât o singură dorință sinceră exprimată. Cele mai eloc-vente rugăciuni, dacă nu exprimă adevăratele simțăminte ale inimii, nu sunt decât repetări de cuvinte în van. Rugăciunea care vine dintr-o inimă deschisă, în care sunt exprimate nevoile simple ale sufletului ca şi cum i-am adresa o cerere unui prieten pământesc, aşteptând să fie împlinită – aceasta este rugăciunea credinței. Vameşul care s-a dus la templu să se roage constituie un bun exemplu de închină-tor sincer şi devotat. El simțea că e un păcătos şi marea sa nevoie l-a condus să dea frâu liber dorinței sale profunde: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!”

    Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu trebuie să avem ceva să-I spunem legat de viața noastră prezentă. Lista lungă şi neagră a tuturor păcatelor noastre este cu-noscută ochilor Celui Infinit. Registrul este complet; niciuna dintre ofensele noastre nu este trecută cu vederea. Însă Cel care a lucrat în mod minunat cu slujitorii Săi din vechime va asculta rugăciunea credinței şi ne va ierta nelegiuirile. El a promis şi Îşi va împlini cuvântul. (…)

    După ce I-am adresat cererile, noi suntem cei care trebuie să răspundem acestor cereri pentru noi înşine, pe cât este posibil, şi să nu aşteptăm ca Dumnezeu să facă ceea ce noi putem face pentru noi înşine... Ajutorul divin trebuie să se îmbine cu eforturile, aspirațiile şi puterea omenească... Nu putem să rezistăm prin rugăciunile altora atâta vreme cât noi înşine neglijăm să ne rugăm, căci Dumnezeu nu ne-a pro-mis aşa ceva. Nici chiar puterea divină nu poate ridica la cer un singur suflet care nu vrea să facă eforturi în ceea ce-l priveşte. (…)

    Cerul poate fi atins de fiecare dintre noi dacă vom depune eforturi conform cu Legea lui Dumnezeu, făcând voia Domnului Isus şi crescând potrivit chipului Său. Eşecurile temporare trebuie să ne determine să ne bizuim şi mai mult pe Domnul Hristos şi vom continua să ne prezentăm cererile cu stăruință, cu inimă îndrăzneață, voință hotărâtă şi scop precis. – Signs of the Times, 14 august 1884.

    Soarele apune la: B 16:56, CT 16:47, IS 16:41, MS 16:55, SM 16:57, DJ 17:06, AR 17:07

  • 16

    Sâmbătă, 12 ianuarie

    RELIGIA BIBLIEI ESTE PRACTICĂ

    Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.

    (Iacov 1:27)

    Religia biblică nu este un veşmânt pe care să îl punem şi să îl scoatem după plă-cerea noastră. Ea este o influență atotcuprinzătoare care ne face să fim urmaşi răbdători şi altruişti ai Domnului Isus, făcând ceea ce a făcut El, umblând cum a umblat El... Această religie ne învață să manifestăm răbdare şi îndelungă răbdare atunci când ajungem în situații în care suntem tratați rău şi nedrept.

    Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ajunge un principiu viu în viața noastră, orice lucru cu care avem de-a face, orice cuvânt şi orice faptă vor da pe față faptul că noi suntem supuşi Domnului Isus Hristos, chiar şi gândurile noastre fiindu-I su-puse. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu este primit în inimă, acesta va goli sufletul de aroganță şi bizuire pe sine. Viața noastră va fi o putere spre bine, deoarece Duhul Sfânt ne va umple mintea cu lucrurile lui Dumnezeu. Vom trăi religia lui Hristos, căci voința noastră va fi în perfectă armonie cu voia lui Dumnezeu. (…)

    „Cercetați Scripturile.” Nicio altă carte nu vă va da gânduri atât de curate, înalte şi nobile; din nicio altă carte nu puteți obține o experiență religioasă profundă. Când vă luați timp pentru introspecție, pentru rugăciune din inimă şi pentru studiu sincer al Cuvântului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt va sădi în inima voastră adevărul. (…)

    Biblia, şi numai Biblia, trebuie să constituie regula credinței noastre. Ea constitu-ie o frunză din pomul vieții şi, hrănindu-ne cu ea, primind-o în mintea noastră, vom avea putere să facem voia lui Dumnezeu. (…)

    Dacă nu primim religia Domnului Hristos hrănindu-ne din Cuvântul lui Dum-nezeu, nu vom putea intra în cetatea lui Dumnezeu. Bazându-ne pe o hrană pămân-tească, educându-ne gusturile să iubească lucrurile lumeşti, nu vom putea aprecia atmosfera curată din ceruri. (…)

    Domnul Isus spune: „Fără Mine nu puteți face nimic.” Trăind în Hristos, ataşându-ne de El, lăsându-ne susținuți de El, luându-ne hrana de la El, vom aduce roade asemenea Lui. Vom trăi şi vom acționa cu ajutorul Lui; vom fi una cu El şi una cu Tatăl. Numele lui Hristos este proslăvit în copiii cei credincioşi ai lui Dumnezeu. – Review and Herald, 4 mai 1897

    Soarele apune la: B 16:57, CT 16:48, IS 16:42, MS 16:56, SM 16:59, DJ 17:08, AR 17:08

  • 17

    Duminică, 13 ianuarie

    CONFORM CUVÂNTULUI

    Degeaba Mă cinstesc ei învățând ca învățături niște porunci omenești.

    (Matei 15:9)

    Cei care doresc să cunoască adevărul nu au nimic a se teme când cercetează Cuvântul lui Dumnezeu. Însă, înainte de a începe cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu, căutătorii adevărului trebuie să lase deoparte orice prejudecată, să în-depărteze orice părere preconcepută şi să-şi deschidă urechea ca să audă glasul lui Dumnezeu prin mesagerul Său. Părerile la care țin mult, obiceiurile practicate mult timp trebuie aduse în fața testului Scripturilor; iar dacă Cuvântul lui Dumne-zeu este opus vederilor voastre, atunci, spre binele propriului suflet, nu deformați Scripturile, aşa cum fac mulți spre pieirea sufletelor lor, dând impresia că aduc mărturie în favoarea erorilor lor. Întrebarea voastră să fie: „Ce este adevărul?” nu „Ce am crezut eu până acum că este adevărul?” Nu interpretați Scripturile în lumi-na convingerilor pe care le aveați înainte, susținând ca fiind adevăr o învățătură a unui om limitat. Întrebarea pe care să v-o puneți este: „Ce spune Scriptura?”

    Transformați-vă mintea în aşa fel încât să vă schimbați teoriile anterioare, dacă nu sunt în armonie cu învățăturile Bibliei. Vi se atrage atenția să depuneți efor-turi serioase pentru a descoperi ce este adevărul. Aceasta nu trebuie considerată o cerință greu de îndeplinit; căci ni se cere să trudim pentru binecuvântările vre-melnice, pământeşti şi nu trebuie să aşteptăm să primim comoara cerească dacă nu suntem dispuşi să săpăm în minele adevărului şi să ne punem la lucru toate puterile minții şi ale inimii pentru a înțelege. (…)

    Feriți-vă să citiți Cuvântul lui Dumnezeu în lumina unor învățături greşite. Chiar în privința acestui aspect au făcut iudeii greşeala fatală. Ei au declarat că nu trebuie să existe o altă interpretare a Scripturii, diferită de cea pe care o dăduseră rabinii în anii dinainte; şi cum ei şi-au tot înmulțit tradițiile şi preceptele şi le-au îmbrăcat într-un veşmânt sacru, din cauza tradițiilor lor, Cuvântul lui Dumnezeu a fost făcut fără efect; iar dacă Domnul Isus Hristos nu ar fi venit în lume, omenirea ar fi pierdut orice cunoaştere cu privire la adevăratul Dumnezeu. (…)

    Planul bine ticluit al lui Satana este acela de a perverti Scripturile şi de a construi fals pe Cuvântul lui Dumnezeu. Orice act al credinței, orice învățătură sau crez, ori-cât de sacre ar fi fost considerate, trebuie să fie respinse dacă vin în contradicție cu afirmațiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu. – Review and Herald, 25 martie 1902

  • 18

    Luni, 14 ianuarie

    DUMNEZEU AUDE RUGĂCIUNILE

    Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană și urechile Lui iau aminte la strigătele lor.

    (Psalmii 34:15)

    Când a fost pe pământ şi a umblat printre fiii oamenilor, Domnul Isus obişnuia să Se roage. Oh, şi cât de fierbinți erau rugăciunile Lui! De multe ori petrecea noaptea întreagă pe pământul umed şi rece, înălțându-Și cererile în agonie. Și El era Fiul cel iubit şi fără păcat al lui Dumnezeu! Dacă Domnul Isus a simțit nevoia de a avea comuniune cu Tatăl Său şi dovedea atâta seriozitate în cererile pe care I le adresa, cu cât mai mult noi, pe care El ne-a numit moştenitori ai mântuirii, care suntem asaltați de ispitele arzătoare ale vrăjmaşului celui viclean şi suntem dependenți de harul divin pentru puterea de a birui, trebuie să ne dăm toată silința să ne luptăm cu Dumnezeu în rugăciune. (…)

    Satana este întotdeauna gata să insinueze că rugăciunea este doar o formă şi că nu ne foloseşte la nimic. El nu poate să suporte faptul că noi apelăm la puternicul lui rival. La auzirea rugăciunii fierbinți, oştirile întunericului tremură. Temându-se că cei pe care-i țin captivi vor scăpa, ei formează un zid în jurul lor, astfel ca lumina Cerului să nu poată atinge sufletele lor. Însă dacă, în necazul şi neajutorarea lor, ei privesc la Domnul Isus, implorând meritele sângelui Său, Răscumpărătorul lor plin de milă le ascultă rugăciunea sinceră şi stăruitoare a credinței şi trimite pentru eliberarea lor întăriri de îngeri care excelează în putere. Iar când aceşti îngeri atotpu-ternici, îmbrăcați în armura cerului, vin în ajutorul sufletelor slabe, urmărite, îngerii întunericului se retrag, ştiind bine că bătălia lor este pierdută şi că mai multe suflete scapă de sub puterea influenței lor. (…)

    Dacă vă aşteptați la mântuire, atunci trebuie să vă rugați. Luați-vă timp pentru aceasta. Nu vă grăbiți şi nu fiți superficiali în rugăciunile voastre. Mijlociți înain-tea lui Dumnezeu ca El să lucreze în voi o reformă totală, ca roadele Duhului să sălăşluiască în voi pentru ca, printr-o viață plină de evlavie, să puteți străluci ca o lumină în lume. (…)

    Fiecare cerere care Îi este adresată lui Dumnezeu prin credință şi dintr-o inimă sinceră va primi răspuns. O asemenea rugăciune nu este niciodată pierdută; însă a avea pretenția ca răspunsul să fie întotdeauna aşa cum dorim noi pentru respectiva problemă constituie încumetare. Dumnezeu este prea înțelept pentru a greşi şi prea bun pentru a reține vreun lucru bun de la cei care merg pe calea cea dreaptă. – Signs of the Times, 18 noiembrie 1886

  • 19

    Marți, 15 ianuarie

    RUGAŢI-VĂ FĂRĂ ÎNCETARE

    Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri.

    (Efeseni 6:18)

    Nu avem întotdeauna posibilitatea de a intra în cămăruță şi a ne adresa lui Dumnezeu prin rugăciune, însă nu există timp sau loc nepotrivit de a înălța o cerere către Dumnezeu. Nu există nimic care să ne poată rețină de a ne înălța inimile în spiritul rugăciunii sincere. În mijlocul mulțimii de pe stradă sau când suntem angajați în lucrul nostru, noi putem adresa o cerere lui Dumnezeu im-plorându-L să ne călăuzească, aşa cum a făcut Neemia când şi-a adresat cererea regelui Artaxerxe. O cămăruță de comuniune prin rugăciune putem avea oriunde ne-am afla. Trebuie doar să avem uşa inimii deschisă continuu şi să-I adresăm Domnului Isus invitația de a veni şi a locui ca oaspete ceresc în sufletele noastre.

    Deşi s-ar putea ca atmosfera din jurul nostru să fie stricată, întinată, nu trebuie să-i respirăm miasma, ci putem să trăim în atmosfera cerului. Putem închide toa-te uşile imaginației necurate şi ale gândurilor nesfinte şi să ne înălțăm sufletul în prezența lui Dumnezeu prin rugăciune sinceră. Cei ale căror inimi sunt deschise pentru a primi sprijinul şi binecuvântarea lui Dumnezeu vor umbla în atmosfera care este mai sfântă decât cea pământească şi vor fi în continuă comuniune cu Dum-nezeu... Inima trebuie să dorească în mod continuu prezența şi harul Domnului Isus, astfel ca sufletul să poată avea iluminare divină şi înțelepciune cerească.

    Trebuie să avem vederi mai clare cu privire la Domnul Isus şi o înțelegere mai amplă a valorii realităților cereşti. Frumusețea sfințeniei trebuie să umple inima po-porului lui Dumnezeu şi, pentru ca lucrul acestea să poată fi îndeplinit, trebuie să căutăm ca El să ne dezvăluie lucrurile cereşti. (…)

    Putem să stăm atât de aproape de Dumnezeu, încât în orice încercare care se abate asupra noastră în mod neaşteptat, să ne întoarcem spre El la fel de natural cum se întoarce floarea spre soare. Floarea-soarelui îşi ține continuu fața îndreptată spre soare. Dacă este întoarsă de la lumină, ea se va răsuci pe tulpina sa în aşa fel încât petalele ei să stea în lumina razelor soarelui. În acelaşi fel, fie ca oricine şi-a predat inima lui Dumnezeu să se întoarcă spre Soarele Neprihănirii (…) pentru a primi razele strălucitoare ale slavei care luminează fața Domnului Isus. (…)

    Domnul nu este obligat să ne acorde favorurile Sale, însă El a promis că, dacă ne conformăm condițiilor prezentate în Scripturi, El Îşi va îndeplini partea din înțelegere. (…) Adesea descoperim că, dacă ne încredem în oameni, ne sprijinim pe nişte trestii frânte; însă Domnul nu va dezamăgi niciodată sufletul care crede în El. – Signs of the Times, 16 decembrie 1889

  • 20

    Miercuri, 16 ianuarie

    PUTEREA RUGĂCIUNII

    Celui cu inima tare Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.

    (Isaia 26:3)

    Rugăciunea înălțată către marele Medic pentru vindecarea sufletului aduce bi-necuvântarea lui Dumnezeu. Rugăciunea ne uneşte unii cu alții şi cu Dum-nezeu. Rugăciunea Îl aduce pe Domnul Isus de partea noastră şi dă noi puteri şi har proaspăt sufletului slăbit şi dezorientat. Bolnavii au fost încurajați ca, prin rugăciune, să creadă că Dumnezeu va privi cu milă spre ei. O rază de lumină pă-trunde către sufletul deznădăjduit şi devine o mireasmă de viață spre viață. Prin rugăciune s-au cucerit împărății, s-a făcut dreptate, s-au căpătat făgăduințe, au fost astupate gurile leilor şi s-a stins puterea focului [vezi Evrei 11:33] – vom şti ce înseamnă acest lucru atunci când vom asculta rapoartele martirilor care au murit pentru credința lor – „ei au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe”.

    Vom auzi despre aceste biruințe atunci când Căpetenia mântuirii noastre, slă-vitul Rege al cerurilor, va deschide rapoartele în fața acelora despre care Ioan scrie: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.” (…)

    Domnul Hristos, Mântuitorul nostru, a fost ispitit în toate aspectele, aşa cum suntem şi noi, totuşi El a fost fără de păcat. El a luat asupra Sa natura umană, S-a făcut asemenea oamenilor, şi nevoile oamenilor au devenit nevoile Lui. (…)

    Rugăciunea era rostită şi aceasta sfințea fiecare act al lucrării pe care o făcea El. El a avut comuniune cu Tatăl Său până la încheierea vieții Sale; şi când atârna pe cruce, de pe buzele Sale a ieşit strigătul amarnic: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Apoi, cu o voce care a răzbătut până la capătul pă-mântului, a exclamat: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul” [Luca 23:46]… Timpul pe care Mântuitorul îl petrecea în rugăciune pe munte sau în pustie a fost esențial pentru a-L pregăti pentru încercările cu care avea să fie confruntat în zilele ce au urmat. (…)

    Toate lucrurile le sunt cu putință celor care cred. Niciunul dintre cei care vin la El cu o inimă sinceră nu va fi dezamăgit. Ce minunat este că ne putem ruga în mod eficient şi că, deşi suntem muritori, supuşi greşelilor, ne putem adresa cererile lui Dumnezeu! … Rostim cuvinte care ajung la tronul Monarhului universului. – Revi-ew and Herald, 30 octombrie 1900

  • 21

    Joi, 17 ianuarie

    DUMNEZEU NE VORBEŞTE

    Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?

    (Luca 24:32)

    După moartea Domnului Hristos, doi dintre ucenicii Săi, pe drumul de la Ieru-salim spre Emaus, discutau despre scenele răstignirii. Domnul Hristos Însuşi li S-a alăturat, nefiind recunoscut de călătorii întristați. Credința lor murise odată cu Domnul lor, şi nu L-au recunoscut. Domnul Isus, mergând alături de ei, deşi dorea să li Se descopere, i-a abordat doar ca un simplu drumeț: „«Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?» «Tu eşti singurul străin aici, în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat zilele acestea… cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte? … L-au răstignit. Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel»…

    Isus le-a zis: «O, nepricepuților şi zăbavnici cu inima când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în sla-va Sa?» Și a început de la Moise şi de la toți prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” [Luca 24:17-27] (…)

    Ucenicii au pierdut din vedere prețioasele făgăduințe ale profețiilor cu privire la moartea lui Hristos, însă când aceste lucruri le-au fost reamintite, credința a reînviat şi, după ce Domnul Hristos li S-a făcut cunoscut, ei au exclamat: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”

    Dacă am cerceta Scripturile, inimile noastre ar arde înăuntrul nostru pe măsură ce adevărurile descoperite în acestea sunt făcute cunoscute înțelegerii noastre. În timp ce noi facem apel la prețioasele făgăduințe care sunt presărate precum perlele în scrierile sacre, nădejdea ar învia. Pe măsură ce studiem istoria patriarhilor şi a profeților, a bărbaților care L-au iubit pe Dumnezeu şi s-au temut de El, sufletele noastre ar fi cuprinse de spiritul care i-a însuflețit pe ei. (…)

    Se pune întrebarea: Care este cauza lipsei de putere spirituală din biserici? Răs-punsul este: Noi permitem minților noastre să fie purtate departe de Cuvânt... Cu-vântul viului Dumnezeu nu este doar scris, ci şi rostit. Este glasul lui Dumnezeu care ne vorbeşte nouă, exact aşa cum l-am auzi cu urechile noastre. Dacă ne-am da seama de acest lucru, cu cât respect am deschide Cuvântul lui Dumnezeu şi cu câtă seriozitate am studia paginile sale. – Review and Herald, 31 martie 1903

  • 22

    Vineri, 18 ianuarie

    STUDIUL BIBLIEI DEZVOLTĂ INTELECTUL

    Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale; fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine.

    (Psalmii 119:40)

    Fiind dată prin inspirație de către Dumnezeu, putând „să dea înțelepciunea care duce la mântuire” pentru ca „omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”, Cartea cărților este vrednică de toată atenția noastră. Studiul superficial al Cuvântului lui Dumnezeu nu poate îndeplini cerințele pe care acesta le are asupra noastră şi nici nu ne poate acorda beneficiile făgăduite. Citirea zilnică a unui anumit număr de capitole sau memorarea unor porțiuni din Scriptură fără a cerceta semnificația textului nu ne va fi de prea mare folos.

    Studierea unui pasaj până ce semnificația acestuia este clară pentru minte şi este evidentă relația cu planul de mântuire este de mai mare valoare decât lecturarea mai multor capitole fără a avea în atenție un scop anume şi fără a primi o învățătură pozitivă. Nu putem obține înțelepciune din Cuvântul lui Dumnezeu dacă nu-i acor-dăm atenție serioasă şi dacă nu ne rugăm atunci când îl studiem. Este adevărat că anumite porțiuni ale Scripturilor sunt simple pentru înțelegere, dar sunt multe a căror semnificație nu poate fi întrezărită aşa, dintr-odată, căci adevărul nu pluteşte la suprafață. (…)

    Niciun studiu nu este mai bun pentru a da energie minții şi a întări intelectul decât studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Nicio altă carte nu are puterea de a înălța gândurile, de a da vigoare capacităților noastre aşa cum o face Biblia, care conține cele mai nobile adevăruri. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi studiat aşa cum ar trebui, am vedea o mai mare deschidere a minții, stabilitate în scopuri, noblețe de caracter, aşa cum rareori se vede în aceste vremuri. (…)

    Dintre toate cărțile existente, oricât de valoroase ar fi, Biblia este Cartea cărților, cea mai demnă pentru studiul şi prețuirea noastră. Aceasta nu ne descoperă doar istoria lumii, ci ne dă şi o descriere a lumii viitoare. Ea conține descoperiri cu privire la minunile din univers; ea face cunoscut înțelegerii noastre caracterul Autorului cerurilor şi al pământului. (…)

    Cel care studiază Biblia conversează cu patriarhii şi profeții. Se intră în contact cu adevărul îmbrăcat în limbaj elevat, care exercită o putere extraordinară asupra minții şi înalță gândurile de la lucrurile de pe pământ la slava vieții viitoare, nemu-ritoare. Ce înțelepciune omenească s-ar putea compara cu măreția lui Dumnezeu? – Signs of the Times, 30 ianuarie 1893

    Soarele apune la: B 17:05, CT 16:55, IS 16:50, MS 17:04, SM 17:07, DJ 17:15, AR 17:16

  • 23

    Sâmbătă, 19 ianuarie

    STUDIUL PERSONAL ESTE ESENŢIAL

    Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale și voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate.

    (Psalmii 119:27)

    Biblia nu este apreciată la justa ei valoare printre cărțile din lume, deşi studiul ei este de o importanță infinită pentru sufletele oamenilor. Cercetându-i pagini-le, imaginația priveşte scene maiestuoase şi veşnice. Îl vedem pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, venind în lumea noastră şi angajându-Se în tainicul conflict care pune pe fugă puterile întunericului. O, cât de minunat, aproape incredibil, este faptul că Dumnezeul infinit a consimțit ca propriul Său Fiu să fie umilit pentru ca noi să putem fi înălțați până acolo încât să stăm împreună cu El pe tron! Fie ca toți cercetătorii Scripturilor să contemple acest act măreț şi atunci nu vor pleca de la studiul Bibliei fără a fi curățați, înălțați şi înnobilați. (…)

    Pretutindeni pe parcursul revelației sunt presărate izvoarele încântătoare ale ade-vărului ceresc, ale păcii şi bucuriei. Aceste izvoare încântătoare ale adevărului sunt la îndemâna fiecărui căutător. Cuvintele inspirației, lucrând asupra inimii, vor fi pre-cum izvoarele cu apă vie ce curg din râul cu apa vieții... Ori de câte ori studiem Biblia cu o inimă deschisă, prin rugăciune, Duhul Sfânt este aproape pentru a ne descoperi însemnătatea cuvintelor pe care le citim. (…)

    Deschiderea Cuvântului lui Dumnezeu este urmată întotdeauna de o descătuşare remarcabilă şi de o dezvoltare a minții, căci descoperirea cuvintelor lui Dumnezeu dă lumină.

    Dacă stâlpii credinței noastre nu rezistă testului cercetării, este timpul să conştientizăm acest lucru, căci ar fi o nechibzuință să fim închistați în propriile idei şi să considerăm că nimeni nu ar trebui să se opună opiniilor noastre. Fie ca orice lucru să fie adus față în față cu Biblia, căci aceasta este singura regulă de credință şi învățătură.

    Trebuie să studiem adevărul pentru noi înşine, nu trebuie să ne bizuim pe nicio ființă umană care să gândească pentru noi, oricine ar fi acea persoană şi orice poziție ar avea. Nu trebuie să considerăm nicio ființă omenească un model pentru noi. Tre-buie să ne sfătuim împreună, să fim supuşi unii altora, însă în acelaşi timp trebuie să exercităm capacitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu de a afla care este adevărul.

    Fiecare dintre noi trebuie să privească la Dumnezeu pentru iluminare divină pentru ca, personal, să-şi poată dezvolta un caracter care va putea sta în fața testului în ziua lui Dumnezeu. – Signs of the Times, 6 februarie 1893

    Soarele apune la: B 17:06, CT 16:57, IS 16:51, MS 17:06, SM 17:08, DJ 17:16, AR 17:18

  • 24

    Duminică, 20 ianuarie

    DOMNUL ISUS ÎL DESCOPERĂ PE TATĂL

    Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume.

    (Ioan 17:6)

    Dacă cei săraci şi neînvățați nu ar putea înțelege Biblia, atunci misiunea Dom-nului Hristos în lumea noastră ar fi fost inutilă, căci El spune: „Duhul Dom-nului este peste Mine pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a tri-mis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați.” Porunca de a cerceta Scripturile a fost adresată de Domnul Hristos nu doar fariseilor şi cărtura-rilor, ci şi marii mulțimi de oameni de rând din jurul acestora.

    Dacă Biblia nu ar fi înțeleasă de toate clasele de oameni, fie că aceştia sunt săraci sau bogați, ce rost ar mai avea îndemnul Mântuitorului de a cerceta Scripturile? Ce folos ar fi să cercetezi ceva ce nu ar putea fi niciodată înțeles? (…)

    Datoria fiecărei persoane înzestrate cu rațiune este de a cerceta Scripturile. Fie-care trebuie să cunoască în mod clar în ce condiții este oferită mântuirea. (…)

    Fariseii şi învățătorii religioşi au reprezentat atât de greşit caracterul lui Dumne-zeu, încât a fost necesar ca Domnul Hristos să vină în lume pentru a-L reprezenta pe Tatăl. Prin vicleniile lui Satana, oamenii au fost determinați să-I atribuie lui Dumne-zeu însuşiri satanice; însă Mântuitorul a dat la o parte întunericul des plasat de către Satana asupra tronului lui Dumnezeu, astfel încât razele strălucitoare de îndurare şi iubire trimise de Dumnezeu să ajungă noi. (…)

    Domnul Hristos a luat asupra Lui natura umană, astfel ca lumina şi strălucirea dragostei divine să nu distrugă neamul omenesc. Când Moise a cerut: „Arată-mi slava Ta!”, el a fost aşezat în crăpătura stâncii şi Domnul a trecut pe dinaintea Lui. Când Filip a cerut Domnului Hristos să le arate pe Tatăl, El a spus: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.” (…)

    Într-un limbaj simplu, Mântuitorul i-a învățat pe oameni că duioşia, compasi-unea şi iubirea pe care El le-a manifestat față de oameni erau atributele Tatălui Său din ceruri. Orice învățătură prezenta, orice făgăduință fericită, orice faptă de iubire, orice atracție divină pe care o manifesta îşi aveau sursa în Tatăl tuturor. În persoana Domnului Hristos, noi Îl privim pe Dumnezeul cel veşnic angajat într-o acțiune de îndurare fără de margini față de neamul omenesc. – Signs of the Times, 20 august 1894

  • 25

    Luni, 21 ianuarie

    DATORIA ISPRAVNICULUI

    Cine dă să dea cu inimă largă

    (Romani 12:8)

    Generozitatea constituie o datorie care nu trebuie neglijată nicidecum; însă nici bogatul, nici săracul să nu creadă vreo clipă că darurile pe care I le aduc lui Dumnezeu ar putea face ispăşire în dreptul defectelor lor de caracter. Marele apostol spune: „Chiar dacă mi-aş împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.”

    Domnul ne cere să aducem daruri şi jertfe pentru a ne învăța să cultivăm un spirit de bunăvoință. El nu este dependent de noi în ce priveşte mijloacele pentru susținerea cauzei Sale. (…)

    Dumnezeu ar fi putut face din îngeri ambasadorii adevărului Său. Ar fi putut face cunoscută voia Sa El Însuşi, aşa cum a proclamat Legea de pe Sinai… Însă El a ales să Se folosească de bărbați şi femei pentru a face această lucrare. Și doar pe măsură ce îndeplinim planul divin în crearea noastră, viața poate fi o binecuvântare pentru noi. Toate bogățiile încredințate nouă se vor dovedi doar un blestem dacă nu le folosim pentru a împlini nevoile noastre zilnice şi pe ale celor săraci din jurul nostru, şi pentru a aduce slavă lui Dumnezeu prin înaintarea cauzei Sale pe pământ.

    Maiestatea cerului a renunțat la autoritatea Sa cea înaltă, la slava Sa alături de Tatăl şi chiar la propria viață pentru a ne mântui pe noi. Și noi ce facem acum pen-tru El? Dumnezeu să-i ferească pe cei care susțin că sunt copii ai Săi să trăiască doar pentru ei înşişi! (...) Cele dintâi şi cele mai bune dintre toate lucrurile Îi aparțin Lui de drept… El ne cere ca în viața aceasta să ne punem la schimb toți talanții. (…)

    Nu trebuie să privim zecimea ca o limitare a generozității noastre. Iudeilor li s-a cerut să-I aducă lui Dumnezeu numeroase alte daruri pe lângă zecime, iar noi, care ne bucurăm de binecuvântările Evangheliei, nu am putea face la fel de mult pentru a susține cauza lui Dumnezeu, aşa cum s-a făcut în timpul acela, mai puțin favorizat? Pe măsură ce lucrarea pentru acest timp se extinde pe pământ, apelurile pentru aju-torare sporesc continuu. (…)

    Doar dacă dorim ca Tatăl nostru ceresc să înceteze să ne acorde darurile Sale ar trebui noi să spunem: Când o să încetăm să dăruim? Nu doar că trebuie să-I aducem lui Dumnezeu cu credincioşie zecimile noastre, pe care El le socoteşte ca aparținându-I, ci ar trebui să aducem în vistieria Sa un tribut ca o jertfă de mulțumire. Să aducem aşadar Creatorului, cu bucurie în inimile noastre, cele dintâi roade ale tuturor darurilor Sale generoase față de noi – ce avem mai bun din averile noastre şi slujirea noastră cea mai bună şi sfântă. Review and Herald, 9 februarie 1886

  • 26

    Marți, 22 ianuarie

    STRÂNGEŢI-VĂ COMORI ÎN CER

    Strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă și nici nu le fură.

    Pentru că, unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.

    (Matei 6:20-21)

    Ce voi mânca?, Ce voi bea? şi Cu ce mă voi îmbrăca? sunt întrebările care pre-ocupă mințile oamenilor, în timp ce veşnicia nu intră în calculele lor. Sunt unii care nu Îl socotesc pe Domnul Isus Hristos ca singura nădejde a lumii. Aceia pentru care El a murit sunt absorbiți de procurarea de lucruri vremelnice, care, de fapt, nu le sunt necesare. În acelaşi timp, ei neglijează să-şi pregătească acel carac-ter care să-i facă apți pentru a ajunge în locuințele pe care El le-a pregătit pentru ei cu un preț infinit. (…)

    Când lucrurile vremelnice absorb mintea şi solicită atenția, întreaga putere a ființei este angajată în slujirea eului, iar închinarea datorată lui Dumnezeu este con-siderată un lucru neînsemnat. Interesele religioase ajung subordonate celor lumeşti. Însă Domnul Isus, care a plătit răscumpărarea pentru sufletele familiei omeneşti, cere ca interesele vremelnice să fie subordonate celor cereşti. El doreşte ca ei să în-ceteze să-şi strângă comori pe pământ, cheltuind bani pe lucruri luxoase şi adunând în jurul lor lucruri de care nu au nevoie. (…)

    Dacă alegem să ne strângem comori în cer, caracterele noastre vor fi modelate după caracterul Domnului Hristos. Lumea va vedea că speranțele şi planurile noas-tre sunt legate de înaintarea cauzei adevărului şi de salvarea sufletelor ce pier. (…)

    Asigurându-ne o comoară în ceruri, noi ne aşezăm pe noi înşine într-o legătură vie cu Dumnezeu, care deține toate comorile de pe pământ şi care împlineşte toate nevoile esențiale vieții. Orice suflet îşi poate asigura moştenirea cea veşnică… Vom da pe față cea mai înaltă înțelepciune dacă vom trăi astfel încât să ne asigurăm viața veşnică. Acest lucru poate fi făcut nu trăind în lume pentru noi înşine, ci trăind pentru Dumnezeu, făcându-ne comori într-o lume în care nu vor pieri niciodată. Folosindu-ne bunurile pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, bogățiile noastre nesigure vor fi plasate într-o bancă ce nu falimentează niciodată… Orice sacrificiu făcut pentru a fi o binecuvântare pentru alții, orice consacrare a resurselor noastre pentru slujirea lui Dumnezeu vor constitui o comoară în cer. – Review and Herald, 7 aprilie 1896

  • 27

    Miercuri, 23 ianuarie

    VĂ VOI DA O MINTE NOUĂ

    Vă voi da o inimă nouă.

    (Ezechiel 36:26)

    Voia lui Dumnezeu este descoperită în Biblie. Această carte trebuie să stea în toate timpurile ca o revelație a lui Iehova. Profețiile divine au fost încredințate ființelor omeneşti ca fiind puterea lui Dumnezeu. Adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu nu reprezintă doar nişte puncte de vedere, ci ele constituie declarațiile Celui Preaînalt. Acela care îşi însuşeşte aceste adevăruri devine din toate punctele de vedere o nouă ființă. Nu i se dau noi puteri mentale, ci este îndepărtat întune-ricul care le-a întunecat înțelegerea prin ignoranță şi păcat.

    Cuvintele: „Vă voi da o inimă nouă” înseamnă, de fapt: „Vă voi da o minte nouă.” Această schimbare a inimii este întotdeauna însoțită de o înțelegere clară în ce priveşte datoria creştină, o înțelegere a adevărului. Punctele noastre de vedere cu privire la adevăr vor fi atât de clare precum este înțelegerea pe care o avem a Cuvân-tului lui Dumnezeu. Aceia care acordă Scripturilor atenție deosebită, studiindu-le cu rugăciune, vor beneficia de o înțelegere clară şi vor avea o judecată sănătoasă, întru-cât, întorcându-se spre Dumnezeu, ei au dobândit un grad mai mare de inteligență.

    Cuvântul lui Dumnezeu, dacă va fi studiat aşa cum trebuie şi dacă ne supu-nem lui, ne va da lumină şi cunoştință. Prin contactul cu cele mai curate, cele mai înălțătoare adevăruri, mintea se va dezvolta, iar gusturile vor deveni rafinate.

    Suntem dependenți de Biblie pentru a afla istoria lumii noastre, a creării vieții omeneşti, şi cea a păcatului. Dacă îndepărtăm Cuvântul lui Dumnezeu, la ce ne aşteptăm decât să fim lăsați în voia unor mituri şi presupuneri şi la acea slăbire a intelectului care constituie urmarea sigură a susținerii erorii.

    Avem nevoie să cunoaştem istoria autentică a originii pământului, pe cea a că-derii lui Lucifer şi a pătrunderii păcatului în lume. Fără Biblie, suntem derutați de teorii false.

    Mintea va fi supusă tiraniei superstiției şi minciunilor… Oriunde s-ar afla creştinii, ei pot intra în comuniune cu Dumnezeu. Și ei se pot bucura de informațiile ştiinței sfințite. (…)

    Rămâneți credincioşi cuvântului „stă scris”. Înlăturați din minte teoriile pericu-loase, impertinente, care, dacă sunt întreținute, vor ține mintea în robie şi nu vom putea deveni ființe noi în Hristos. – Review and Herald, 10 noiembrie 1904

  • 28

    Joi, 24 ianuarie

    UN TIMP PENTRU RUGĂCIUNE BIRUITOARE

    Este vremea ca Domnul să lucreze, căci ei calcă Legea Ta.

    (Psalmii 119:126)

    Domnul vine curând. Nelegiuirile şi răzvrătirile, violența şi crimele umplu lu-mea. Strigătele celor în suferință şi ale celor oprimați se înalță către Dum-nezeu pentru dreptate. În loc să fie sensibilizați de răbdarea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, cei nelegiuiți devin tot mai puternici în răzvrătire încăpățânată. Timpul în care trăim este unul de depravare teribilă. Constrângerile religioase sunt îndepărtate, iar oamenii resping Legea lui Dumnezeu ca fiind nedemnă de atenția lor. Această lege sfântă este tratată cu mult dispreț.

    Dumnezeu ne mai acordă cu multă mărinimie o clipă de răgaz. Toată puterea care ne-a fost împrumutată de cer trebuie s-o folosim pentru a face lucrarea desem-nată nouă de Domnul pentru cei care pier în ignoranță. Solia de avertizare trebuie să răsune în toate părțile lumii. Nu trebuie să existe nicio întârziere. Adevărul tre-buie proclamat în locurile în care este întuneric pe pământ. Trebuie să întâmpinăm obstacolele şi să le depăşim. Trebuie făcută o mare lucrare, şi această lucrare este încredințată acelora care cunosc care este adevărul pentru acest timp.

    Acum este timpul ca noi să ne prindem de brațul tăriei noastre. Rugăciunea lui David trebuie să devină atât rugăciunea pastorilor, cât şi a laicilor: „Este vremea pentru Tine, Doamne, ca să lucrezi; căci ei calcă Legea Ta.” Fie ca slujitorii lui Dum-nezeu să plângă între tindă şi altar, spunând: „Cruță-Ți poporul, o, Doamne, şi nu lăsa de ocară moştenirea Ta.” Dumnezeu a intervenit întotdeauna în favoarea ade-vărului Său. Planurile celor nelegiuiți, vrăjmaşii bisericii, sunt supuse puterii Sale şi providenței Sale supreme. El poate mişca inimile oamenilor de stat; mânia celor care urăsc adevărul Său şi pe poporul Său poate fi dată la o parte aşa cum apele unui râu au putut fi date la o parte atunci când El a poruncit acest lucru.

    Rugăciunea pune în mişcare brațul Celui Atotputernic. Acela care face ca stelele cerului să se mişte în ordine, al cărui cuvânt controlează valurile marelui adânc – acelaşi Creator infinit va lucra în favoarea poporului Său dacă Îl vor chema prin credință. El va ține în frâu toate forțele întunericului până ce avertizarea va fi dată în toată lumea, şi toți aceia care îi vor da atenție vor fi pregătiți pentru venirea Sa. – Review and Herald, 14 decembrie 1905

  • 29

    Vineri, 25 ianuarie

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU – LUMINA NOASTRĂ

    Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea Mea.

    (Psalmii 119:105)

    Am o solie hotărâtă din partea Domnului pentru poporul care deține adevărul pentru acest timp. (…)Biblia reprezintă vocea lui Dumnezeu către poporul Său. Pe măsură ce studiem

    cuvintele ei vii, trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu vorbeşte poporului Său prin Cuvântul Său. Trebuie să facem din acest Cuvânt sfetnicul nostru… Dacă am fi conştienți cât de important este să cercetăm Scripturile, le-am studia cu mult mai multă seriozitate! Scripturile trebuie citite şi studiate ca fiind dovada sigură a voii lui Dumnezeu cu privire la noi.

    Biblia trebuie să fie studiată cu un interes deosebit, căci ea conține cele mai va-loroase informații pe care ființele mărginite le pot dobândi, în mod special despre modul în care trebuie să ne pregătim pentru venirea Fiului omului pe norii cerului, dezbrăcându-ne de păcat şi îmbrăcându-ne cu haina albă a caracterului, care va face posibilă intrarea noastră în locaşurile despre care Domnul Hristos le-a spus ucenici-lor că S-a dus să le pregătească pentru ei. (…)

    Dacă nu primim Cuvântul lui Dumnezeu ca hrană pentru suflet, vom pierde cea mai mare comoară care a fost pregătită pentru oameni, căci Cuvântul reprezin-tă o solie pentru orice suflet, pentru fiecare suflet… Dacă îi dăm ascultare, acesta dă viață spirituală şi tărie. Curentul spiritual curat care pătrunde în viață printr-o experiență vie este viață veşnică pentru primitor.

    Cuvântul lui Dumnezeu este lumina noastră. El este solia lui Hristos pentru moştenirea Sa, care a fost cumpărată cu prețul sângelui Său. El a fost scris pentru a ne călăuzi pe noi, iar dacă noi facem din acest Cuvânt sfetnicul nostru, nu vom rătăci niciodată pe cărări străine. (…)

    Viața spirituală se clădeşte prin hrana pe care o dăm minții noastre, iar dacă noi ne alimentăm cu hrana pe care ne-o dă Cuvântul lui Dumnezeu, atunci urmarea va fi sănătatea spirituală şi a minții. (…)

    Noi singuri ne decidem destinul veşnic şi depinde doar de noi dacă vom câştiga viața veşnică. Vom trăi noi lecțiile pe care ni le dă Cuvântul lui Dumnezeu, marele manual al Domnului Hristos? Aceasta este cea mai grandioasă carte de studiu şi tot-odată atât de simplu întocmită şi uşor de înțeles, pusă vreodată la dispoziția ființelor omeneşti. Este singura carte care îi poate pregăti pe oameni pentru viața care se măsoară după viața lui Dumnezeu. – Review and Herald, 22 martie 1906

    Soarele apune la: B 17:14, CT 17:05, IS 17:00, MS 17:14, SM 17:17, DJ 17:24, AR 17:26

  • 30

    Sâmbătă, 26 ianuarie

    CUVÂNTUL ÎN CHIP OMENESC

    El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor.

    (Matei 7:29)

    Îmbrăcat în veşmânt omenesc, Fiul lui Dumnezeu S-a coborât la nivelul celor pe care a dorit să-i salveze. În El nu era nicio urmă de păcat. El a fost întotdeauna curat şi neîntinat; cu toate acestea, a luat asupra Sa natura noastră păcătoasă. Îm-brăcând divinitatea în umanitate ca să Se poată uni cu omenirea căzută, El a căutat să răscumpere pentru omenire ceea ce Adam a pierdut, prin neascultare, pentru sine şi pentru lume. Domnul Isus a prezentat în propriul Lui caracter caracterul lui Dumnezeu; El nu a căutat să-I fie bine Lui Însuşi, ci a făcut bine altora pretu-tindeni. Viața Lui de mai bine de treizeci de ani a fost plină de o bunătate curată, dezinteresată.

    Ne mirăm atunci că cei care Îl ascultau erau uimiți de învățătura Lui? „El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor”. Învățăturile cărturarilor şi ale fariseilor erau o continuă repetare a unor basme şi tradiții copilăreşti. Ideile şi ceremoniile lor se bazau pe autoritatea maximelor din vechime şi a zicătorilor rabi-nice, care erau frivole şi lipsite de valoare. Domnul Hristos nu S-a bazat pe cuvinte slabe, insipide sau pe teorii omeneşti. Ca unul care poseda o autoritate mai înaltă, El Se adresa ascultătorilor Săi cu subiecte foarte importante, iar apelurile Sale le convingea inimile. Părerea tuturor, exprimată de mulți dintre aceia care nu au putut păstra tăcerea, a fost: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.”

    Biblia ne învață cu claritate voia lui Dumnezeu cu privire la noi... Învățătura din Cuvântul Său este exact aceea de care avem nevoie în orice împrejurare ne-am afla. Ea reprezintă o suficientă regulă de credință şi practică, căci ea este vocea lui Dum-nezeu care vorbeşte sufletului, dând membrilor familiei Sale îndrumări pentru păzi-rea inimii cu toată străduința. Dacă acest Cuvânt este studiat, nu doar citit, ci studiat, el va fi o sursă de cunoaştere care ne va face în stare să îmbunătățim orice dar cu care ne-a înzestrat Dumnezeu.

    Toți aceia care se îndreaptă spre Cuvântul lui Dumnezeu pentru călăuzire, cu o atitudine umilă a minții, hotărâți să cunoască condițiile mântuirii, vor înțelege ce spune Scriptura. (…)

    Trebuie să ne umilim inimile şi să cercetăm Cuvântul vieții cu sinceritate şi reverență; căci doar mintea care este umilă şi dovedeşte pocăință poate vedea lumi-na… Domnul vorbeşte inimii care se umileşte înaintea Lui. – Review and Herald, 22 august 1907

    Soarele apune la: B 17:15, CT 17:06, IS 17:02, MS 17:16, SM 17:19, DJ 17:26, AR 17:27

  • 31

    Duminică, 27 ianuarie

    CE ESTE CUVÂNTUL PENTRU NOI

    Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului.

    (2 Timotei 2:15)

    Biblia conține un sistem simplu şi complet de teologie şi filosofie. Este car-tea care ne face înțelepți spre mântuire. Ea ne învață cum putem ajunge în locuința fericirii veşnice. Ea ne vorbeşte despre dragostea lui Dumnezeu, aşa cum a fost arătată în planul de mântuire, ducând la cunoaşterea Domnului Hristos. El este Cel trimis de Dumnezeu, El este Autorul mântuirii noastre. Însă dacă nu am avea Cuvântul lui Dumnezeu, nu am putea şti că o persoană ca Domnul Isus Hristos a fost odată în lumea noastră, nu am avea nicio cunoştință cu privire la divinitatea Sa, aşa cum o indică existența Sa anterioară alături de Tatăl.

    Biblia nu este scrisă doar pentru cei învățați; dimpotrivă, ea a fost scrisă pentru oameni obişnuiți. Marile adevăruri necesare pentru mântuirea noastră sunt prezen-tate atât de clar, ca lumina din miezul zilei, şi nimeni nu va rătăci şi nu se va pierde pe cale, în afară de aceia care urmează propria lor judecată în loc să aleagă voia clar descoperită a lui Dumnezeu.

    Cuvântul lui Dumnezeu scoate la lumină orice trăsătură rea de caracter, mo-delând întreaga persoană, atât în interior, cât şi în exterior, coboară mândria şi înălțarea de sine, conducând respectiva persoană să manifeste spiritul lui Hristos şi atunci când îşi îndeplineşte micile datorii ale vieții, şi atunci când le îndeplineşte pe cele mari. El îi învață pe toți să fie neclintiți de partea dreptății şi a curăției, şi în acelaşi timp să fie întotdeauna buni şi plini de compasiune.

    Aprecierea față de Biblie creşte odată cu studierea ei. Oriîncotro s-ar îndrepta cel care o studiază, este prezentată infinita înțelepciune şi dragoste a lui Dumnezeu. Pentru toți cei care sunt cu adevărat convertiți, Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă bucuria şi mângâierea vieții. Duhul lui Dumnezeu le vorbeşte, iar inima lor ajunge ca o grădină udată. (…)

    Nicio cunoaştere nu este atât de solidă, consistentă şi atotcuprinzătoare ca aceea obținută din studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu ar exista nicio altă carte în toată lumea, Cuvântul lui Dumnezeu, pus în practică prin harul lui Hristos, ne va face desăvârşiți în această lume, cu un caracter corespunzător pentru viața viitoare, nemuritoare. Cei care studiază Cuvântul, socotindu-l prin credință ca fiind adevărul şi primindu-l spre a le modela caracterul, vor fi desăvârşiți în Acela care este totul în toți. Mulțumim lui Dumnezeu pentru posibilitățile pe care le-a pus la dispoziția oamenilor. – Review and Herald, 11 iunie 1908

  • 32

    Luni, 28 ianuarie

    ÎN NUMELE MEU

    Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.

    (Ioan 14:14)

    Ucenicii nu erau conştienți de resursele nelimitate şi de puterea Mântuitorului. El le-a spus: „Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu” (Ioan 16:24). El le-a explicat că secretul succesului constă în a cere tărie şi har în Numele Lui. El Însuşi Se va prezenta înaintea Tatălui spre a face cereri pentru ei. El prezintă ru-găciunea umilului solicitant ca pe propria dorință în favoarea sufletului respectiv. Orice rugăciune sinceră este ascultată în ceruri. Chiar dacă nu este prea fluent exprimată, dar este făcută din inimă, ea va ajunge în sanctuarul în care slujeşte Domnul Isus şi El o va prezenta Tatălui fără vreun cuvânt stângaci, sau bâlbâit, ci frumoasă şi înmiresmată cu tămâia propriei Sale desăvârşiri. (…)

    Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi să se roage „în Numele Său”. Și urmaşii Săi trebuie să se înfățişeze înaintea lui Dumnezeu tot în Numele Domnului Hristos. Valoarea sacrificiului făcut pentru ei a făcut ca ei să aibă valoare în ochii Domnului.

    Domnul este dezamăgit când poporul Său nu se prețuieşte la justa valoare. El doreşte ca moştenirea Sa să se prețuiască corespunzător prețului pe care El l-a pus în joc pentru ei. Dumnezeu i-a dorit, altfel nu L-ar fi trimis pe Fiul Său pentru o misiune atât de costisitoare pentru a-i răscumpăra. El are o țintă pentru ei şi este foarte bucuros când ei Îi adresează cele mai îndrăznețe cereri, aducând astfel slavă Numelui Său. Dacă au credință în făgăduințele Lui, ei se pot aştepta la lucruri mari.

    Însă a ne ruga în Numele Domnului Hristos înseamnă mult mai mult. Înseamnă că noi trebuie să acceptăm caracterul Său, să manifestăm spiritul Său şi să împlinim lucrările Sale. Făgăduința Mântuitorului este dată cu o condiție: „Dacă Mă iubiți”, spune El, „păziți poruncile Mele”. El ne salvează nu în păcat, ci din păcat; iar aceia care Îl iubesc îşi vor dovedi dragostea pentru El prin ascultare.

    Orice supunere adevărată vine din inimă. Domnul Hristos lucrează asupra ini-mii. Iar dacă noi ne dăm acordul, El Se va identifica atât de mult cu gândurile şi scopurile noastre, va conforma atât de mult inima şi mintea noastră cu voința Sa, încât, când ne vom supune Lui, aceasta nu va fi decât exprimarea propriei noastre dorințe. Voința, rafinată şi sfințită, îşi va găsi plăcerea cea mai mare în a fi în slujba Sa. – Review and Herald, 14 iulie 1910

  • 33

    Marți, 29 ianuarie

    DUMNEZEU NU TE VA RESPINGE

    Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine și pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară.

    (Ioan 6:37)

    Domnul Isus Însuşi, când a locuit printre noi, Se afla adesea în rugăciune. Ru-găciunea preceda şi sfințea fiecare act al lucrării Sale. (…)El găsea mângâiere şi bucurie în comuniunea cu Tatăl Său. Iar dacă Mântuitorul

    nostru, Fiul lui Dumnezeu, simțea nevoia de rugăciune, cu cât mai mult ar trebui să simtă nevoia de a se ruga fierbinte, continuu, ființele slabe, păcătoase şi muritoare.

    Nu nutriți gândul că, din cauză că ați făcut greşeli, din cauză ca viața voastră a fost întunecată de erori, Tatăl vostru ceresc nu vă iubeşte şi nu vă ascultă când vă rugați… Inima Sa iubitoare este mişcată de necazurile noastre chiar când doar le exprimăm prin cuvinte… Nimic nu este prea greu pentru El, căci El ține în mâna Sa lumi întregi şi El domneşte asupra treburilor universului. Nimic din ceea ce priveşte pacea noastră nu este prea neînsemnat pentru El ca să nu-i dea atenție. Nu exis-tă vreun capitol prea întunecos în experiența noastră pe care El să nu-l citească; nu există vreo situație prea grea pentru El ca să n-o descurce. Nimeni nu a căzut atât de jos, nimeni nu este atât de stricat, încât să nu poată fi eliberat de Domnul Hristos. (…)

    Dacă Îl păstrăm pe Domnul mereu înaintea ochilor noştri, îngăduind inimilor noastre să-I aducă recunoştință şi laudă, vom avea o continuă prospețime în viața noastră religioasă. Rugăciunile noastre vor lua forma unor conversații cu Dumne-zeu, ca şi cum am sta de vorbă cu un prieten. El ne va spune tainele Sale în mod personal. Adeseori vom avea simțământul dulce, fericit al prezenței Domnului Isus. (…)

    Ce minunat este că ne putem ruga cu eficacitate, că nişte muritori păcătoşi îşi pot înălța cererile către Dumnezeu! Ce favoare poate fi mai mare decât aceasta – să putem să fim în legătură cu Dumnezeul cel nemărginit? Oameni slabi şi păcătoşi au privilegiul de a vorbi cu Făcătorul lor. Ei pot rosti cuvinte care vor ajunge la tronul Monarhului universului. (…)

    Curcubeul din jurul tronului constituie asigurarea că Dumnezeu este credincios, că în El nu este nici schimbare, nici umbră de mutare… Să venim la El mărturi-sindu-ne nevrednicia şi păcatul, căci El S-a pus garanție pe Sine Însuşi pentru a da atenție strigătelor noastre. Însăşi onoarea tronului Său este pusă în joc pentru împli-nirea Cuvântului Său față de noi. – Signs of the Times, 18 iunie 1902

  • 34

    Miercuri, 30 ianuarie

    DĂRNICIE VOIOASĂ

    Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu”.

    (2 Corinteni 9:7)

    Toate darurile noastre trebuie aduse cu voioşie, pentru că ele vin din fondul pe care Domnul a socotit de bine să-l aşeze în mâinile noastre cu scopul de a duce mai departe lucrarea Sa în lume, astfel ca stindardul adevărului să fie desfăşurat pretutindeni în lume, la drumuri şi la garduri. Dacă toți cei ce susțin a crede ade-vărul ar da Domnului prin zecimi şi daruri ceea ce este al Său, ar fi pâine în casa Domnului. Binefacerea nu ar mai fi dependentă de daruri nesigure, care se dau doar din impuls şi variază în funcție de simțămintele schimbătoare ale oamenilor. Cerințele din partea lui Dumnezeu vor fi socotite ca bine-venite, iar cauza Sa va fi apreciată ca meritând o parte din fondurile încredințate nouă. Domnul este Cre-atorul nostru divin, iar prin profetul Maleahi ne-a dat făgăduințe care sunt foarte simple, pozitive şi importante. Pentru noi, urmările vor fi foarte importante dacă vom da sau nu vom da lui Dumnezeu ceea ce este al Lui. El le lasă ispravnicilor Săi o anumită parte pe care s-o aibă în folos propriu, iar dacă ei vor pune la schimbă-tor ceea ce El cere, El va binecuvânta cu generozitate resursele din mâinile lor. (…)

    Singurul plan pe care îl prezintă Evanghelia pentru susținerea lucrării lui Dum-nezeu este cel care lasă susținerea cauzei Sale a fi onoarea oamenilor. (…)

    Cei care sunt beneficiarii harului Său, care contemplă crucea de pe Calvar, nu vor pune sub semnul întrebării cantitatea pe care s-o dea, ci vor avea simțământul că cele mai bogate daruri, toate laolaltă, sunt mult prea sărace, prea disproporționate față de darul cel mare al singurului Fiu al lui Dumnezeu... Prin lepădare de sine, chiar şi cei mai săraci vor găsi căi de a obține ceva spre a putea dărui înapoi lui Dumnezeu. (…)

    Bogații nu trebuie să considere că, dacă dau doar din banii lor, este de-ajuns… Părinții şi copiii, deopotrivă, nu trebuie să aibă ideea că îşi aparțin lor înşişi, sau să considere că pot dispune de timpul şi avuțiile lor după cum doresc. Ei sunt posesiu-nea răscumpărată a Domnului, iar Domnul cere partea care I Se cuvine din puterile lor fizice, care trebuie utilizate pentru a aduce un venit în vistieria Domnului. (…)

    Va înțelege oare fiecare suflet că ucenicia creştină include lepădare de sine, sacri-ficiu, chiar până la a ne da propria viața dacă nevoia o cere, pentru Acela care Și-a dat viața Sa pentru viața lumii? – Review and Herald, 14 iulie 1896

  • 35

    Joi, 31 ianuarie

    MESAGERUL PROFETIC SE ROAGĂ

    Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui.

    (Exodul 33:11)

    Rugăciunea înălțată de către Ellen White la sesiunea Conferinței Generale din 1903: Tatăl nostru care eşti în ceruri, venim înaintea Ta în această dimineață aşa cum

    suntem, săraci şi dependenți cu totul de Tine. Ajută-ne să avem o înțelegere clară a ceea ce trebuie să fim şi a caracterelor pe care trebuie să ni le formăm pentru a ne pregăti să ne reunim cu familia cerească în cetatea lui Dumnezeu. (…)

    O, Tatăl meu, cum putem noi proclama bunătatea Ta, îndurarea Ta şi iubirea Ta dacă nu le nutrim în primul rând în inimile noastre şi nu le dăm pe față prin pro-priile noastre experiențe? Tu cunoşti cum ai prezentat această chestiune slujitorului Tău. (…)

    Aici sunt predicatorii Tăi, a căror lucrare este aceea de a proclama adevărul Bibli-ei. Te rog ca ei să dobândească o înțelegere clară a responsabilităților pe care le au ca păzitori şi păstori ai turmei Tale… Ajută-i să înțeleagă cât sunt de slabi şi fă ca Duhul Tău să lucreze asupra lor şi să-i sfințească. (…)

    Sunt prezenți aici şi cei care poartă răspunderi în instituțiile noastre… Prin fap-tele lor nu au dat un bun exemplu în fața lumii. Ei nu îşi dau seama că cei din jur privesc la ei ca să vadă dacă au fost sfințiți prin adevăr.

    Oh, iartă-ne greşelile şi păcatele noastre! Arată-ne unde am dat greş. Lasă Duhul Tău cel Sfânt să coboare asupra noastră. Lumea piere în păcat; Te rugăm, fă-ne să simțim această povară acum, în această adunare. (…)

    Tu ai prez