149
3 CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina „Dreptul afacerilor”, prevăzut pentru studenţii facultăţilor de ştiinţe economice din instituţiile de învăţămînt superior. Cursul cuprinde o abordare succintă a materiei Dreptului afacerilor în Republica Moldova, deoarece cunoştinţele acumulate la această disciplină nu se clădesc pe cunoştinţe juridice acumulate anterior, ci sînt studii care reprezintă doar un punct de pornire în studiul dreptului. Din acest motiv suportul de curs este elaborat în aşa fel încît începe cu teme selectate din cursul de teorie generală a dreptului şi doar în a doua parte continuă cu teme specifice dreptului civil şi în special dreptului afacerilor citit la facultăţile de drept. Suportul de curs permite studie - rea unor teme de mare importanţă pentru activitatea de întreprinzător, referindu -se, în special, la statutul juridic al întreprinzătorilor, regimul juridic al diverselor tipuri de activităţi de întreprinzător (afaceri) şi la alte fenomene juridice ce contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri, un mediu ce necesită de a fi cunoscut de viitorii economişti. Situaţia din ultimii ani ne dovedeşte că pe măsura dezvoltării relaţiilor din sectorul privat, această disciplină devine din ce în ce mai necesară, în special pentru tinerii specialişti, care au nevoie de o buna pregătire atît economică, cît şi juridică. În consecinţă, scopul urmărit de către autori la scrierea acestui curs este de a oferi o pregătire juridică temeinică pentru studenţii facultăţilor de ştiinţe economice şi un suport sigur de instruire tuturor celor angajaţi în activitatea economică de întreprinzător. Autorii s-au străduit ca prin sursele bibliografice utilizate în text, să îndemne studenţii de a consulta şi alte surse, pentru a înţelege bine disciplina dată. O atenţie deosebită a fost acordată limbajului, luînd în considerare faptul că cartea este destinată în primul rînd studenţilor facultăţilor ştiinţe economice şi ei au nevoie de ceva timp pentru a înţelege semnificaţia cuvintelor şi expresiilor ce ţin de domeniul dreptului. S-a insistat mult pe bibliografia în limba română, considerind că unui student, pentru început îi este suficient efortul pe care îl va face dacă va

CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

  • Upload
    others

  • View
    2

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

3

CUVÎNT ÎNAINTE

Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina „Dreptul afacerilor”, prevăzut pentru studenţii facultăţilor de ştiinţe economice din instituţiile de învăţămînt superior.

Cursul cuprinde o abordare succintă a materiei Dreptului afacerilor în Republica Moldova, deoarece cunoştinţele acumulate la această disciplină nu se clădesc pe cunoştinţe juridice acumulate anterior, ci sînt studii care reprezintă doar un punct de pornire în studiul dreptului.

Din acest motiv suportul de curs este elaborat în aşa fel încît începe cu teme selectate din cursul de teorie generală a dreptului şi doar în a doua parte continuă cu teme specifice dreptului civil şi în special dreptului afacerilor citit la facultăţile de drept. Suportul de curs permite studie- rea unor teme de mare importanţă pentru activitatea de întreprinzător, referindu-se, în special, la statutul juridic al întreprinzătorilor, regimul juridic al diverselor tipuri de activităţi de întreprinzător (afaceri) şi la alte fenomene juridice ce contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri, un mediu ce necesită de a fi cunoscut de viitorii economişti.

Situaţia din ultimii ani ne dovedeşte că pe măsura dezvoltării relaţiilor din sectorul privat, această disciplină devine din ce în ce mai necesară, în special pentru tinerii specialişti, care au nevoie de o buna pregătire atît economică, cît şi juridică.

În consecinţă, scopul urmărit de către autori la scrierea acestui curs este de a oferi o pregătire juridică temeinică pentru studenţii facultăţilor de ştiinţe economice şi un suport sigur de instruire tuturor celor angajaţi în activitatea economică de întreprinzător.

Autorii s-au străduit ca prin sursele bibliografice utilizate în text, să îndemne studenţii de a consulta şi alte surse, pentru a înţelege bine disciplina dată. O atenţie deosebită a fost acordată limbajului, luînd în considerare faptul că cartea este destinată în primul rînd studenţilor facultăţilor ştiinţe economice şi ei au nevoie de ceva timp pentru a înţelege semnificaţia cuvintelor şi expresiilor ce ţin de domeniul dreptului.

S-a insistat mult pe bibliografia în limba română, considerind că unui student, pentru început îi este suficient efortul pe care îl va face dacă va

Page 2: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

4

consulta literatura juridică în limba maternă, pentru a însuşi și a cunoaşte bine

vocabularul juridic.

Autorii

CUPRINSUL

CAPITOLUL 1. ORIGINEA STATULUI Şl DREPTULUI................. 6 §1. Puterea socială şi normele sociale din societatea prestatală .. 6 §2. Premisele apariţiei statului şi dreptului ..................................... 8 §3. Caracteristica unor concepţii privind originea statului şi dreptului... 10 CAPITOLUL 2. ESENŢA ŞI FORMELE STATULUI ....................... 15 §1. Conceptul statului, trăsăturile lui ............................................... 15 $2. Dimensiunile (atributele) statului ............................................... 17 §3. Scopul, sarcinile şi funcţiile statului........................................... 22 §4. Forma statului ........................................................................... 25 CAPITOLUL 3. ESENŢA DREPTULUI ........................................... 33 § 1. Conceptul dreptului ................................................................... 33 §2. Funcţiile dreptului ...................................................................... 35 §3. Principiile dreptului ................................................................... 3.8 CAPITOLUL 4. NORMA JURIDICĂ ............................................... 40 §1. Noţiunea şi trăsăturile esenţiale ale normei juridice ................. 40 §2. Structura normei juridice............................................................ 41 §3. Clasificarea normelor juridice .................................................... 44 CAPITOLUL 5. IZVOARELE DREPTULUI ............................... 47 § 1. Noţiunea de izvor de drept ....................................................... 47 §2. Caracteristica izvoarelor formale ale dreptului ......................... 49 .......................................................................................................... §3.

Acţiunea actelor normative in timp. spaţiu şi asupra persoanelor ............ 55 CAPITOLUL 6. INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICI..... 60 §1. Conceptul interpretării normelor juridice ................................... 60 §2. Formele (felurile) interpretării .................................................... 61 §3. Metodele interpretării ................................................................. 62 §4. Rezultatul interpretării normelor juridice ................................... 64 CAPITOLUL 7. RAPORTUL JURIDIC ....................................... 66 § 1. Conceptul raportului juridic ....................................................... 66 §2. Premisele raportului juridic ........................................................ 68 §3. Structura (elementele) raportului juridic .................................... 71

Page 3: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

5

CAPITOLUL 8. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ .................................. 76 Despre răspunderea juridică în general .................................................... 76 Subiectele răspunderii juridice (persoana fizică, persoana juridică) ........ 77 Condiţiile (temeiurile) răspunderii juridice ..........,....................................... 78 Principiile generale ale răspunderii juridice ............................................... 82 Formele răspunderii juridice ..................................................................... 83 CAPITOLUL 9. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL

AFACERILOR ................................................... . ....................... 87 §1. Apariţia şi dezvoltarea dreptului afacerilor .......................... 87 §2. Dreptul afacerilor şi locul lui în sistemul dreptului ............... 90 §3. Obiectul şi metoda dreptului afacerilor ................................ 92 §4. Principiile dreptului afacerilor ............................................... 96 §5. Izvoarele dreptului afacerilor ................................................ 99 CAPITOLUL 10. ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR. DREPTUL DE

A DESFĂŞURA ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR-------------------105 §1. Definirea activităţii de întreprinzător................................... 105 §2. Elementele caracteristice activităţii de întreprinzător ........ 106 §3. Genurile activităţii de întreprinzător... ................................ 108 §4. Subiectele activităţii de întreprinzător ................................ 110 §5. Activităţi practicate în baza patentei de întreprinzător ...... 114 §6. Activităţi considerate monopoluri de stat şi monopoluri naturale 116 §7. Activităţi interzise ................................................................ 117 §8. Profesii liberale ........................................... ------------------118 CAPITOLUL 11, REGLEMENTAREA JURIDICĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR .................................................................. 121 §1. Consideraţii generale ...... ----------------------------------------121 §2. Intervenţia statului în activitatea de întreprinzător............. 122 §3. Înregistrarea subiectelor activităţii de întreprinzător ........ 123 §4. Licenţierea în activitatea de întreprinzător......................... 125 §5. Concurenţa şi monopolul în activitatea de întreprinzător.. 130 §6. Drepturile consumatorilor şi protecţia acestora în activitatea de itreprinzător................................................................................ 132 §7. Plata taxelor şi impozitelor în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător ............................................................................. 195 §8. Evidenţa contabilă în activitatea de întreprinzător ............ 136 CAPITOLUL 12. REGIMUL JURIDIC AL PATRIMONIULUI

Page 4: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

6

SOCIETĂŢILOR COMERCIALE .............................................. 142 §1. Noţiunea şi componenţa patrimoniului ............................... 142 §2. Bunurile şi clasificarea lor în dependenţă de diferite criterii145 Ş3.Bunurile incorporate ale societăţilor comerciale--------------------------

148 §4. Noţiunea şi funcţiile capitalului social.-------------------------------------151 §5. Formarea şi modificarea capitalului social--------------------------------155 CAPITOLUL 13. SUBIECTELE DREPTULUI AFACERILOR .. 160 §1. Întreprinzătorii ca subiecte ale dreptului afacerilor ............ 160 §2. Întreprinzătorul persoană fizică ......................................... ...63 §3. Întreprinzătorul individual-fondator al întreprinderii individuale 166 §4. Gospodăria ţărănească (de fermier) .................................. 168 CAPITOLUL 14. PERSOANELE JURIDICE CU SCOP LUCRATIV 171 §1. Noţiunea de persoană juridică cu scop lucrativ ................. 171 §2. Clasificarea persoanelor juridice cu scop lucrativ ............. 172 §3. Elementele persoanei juridice cu scop lucrativ (organizare,

patrimoniu, scop)177 §4. Organele de conducere ale persoanelor juridice cu scop lucrativ

(adunarea generală, organul executiv, organul de control) 179 §5. Constituirea şi funcţionarea persoanelor juridice cu scop lucrativ182 §6. Atributele de identificare ale persoanei juridice cu scop lucrativ

(denumirea de firmă, marca, emblema, sediul, naţionalitatea) ........ 184 CAPITOLUL 15. SOCIETATEA CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ188 §1. Noţiunea de societate cu răspundere limitată (SRL) ........ 188 §2. Organizarea şi funcţionarea societăţii cu răspundere limitată 197 §3. incetarea societăţii cu răspundere limitată ....................... 200 CAPITOLUL 16. SOCIETATEA PE ACŢIUNI .......................... 202 §1. Definiţia şi particularităţile societăţii pe acţiuni .................. ,202 §2. Constituirea societăţii pe acţiuni......................................... 203 §3. Organele de conducere şi control ale societăţii pe acţiuni 206 §4. Funcţionarea societăţii pe acţiuni ....................................... 211 §5. incetarea activităţii societăţii pe acţiuni .............................. 212 CAPITOLUL 17. SOCIETĂŢILE COOPERA LISTE ............... 214 §1. Noţiunea şi caracteristica cooperativelor ........................... 214 §2. Organele de conducere ale cooperativei ........................... 216 §3. Constituirea cooperativelor. Tipurile de cooperative ......... 217

Page 5: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

7

C APITOLUL 18. ÎNTREPRINDEREA DE STAT ŞI ÎNTREPRINDEREA

CAPITOLUL 19. REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA PERSOANELOR

§4. Cooperativa de .......................................................... producţie 218 §5. Cooperativa de întreprinzător ........................................... 222

§6. Cooperativa de consum .................................................. ...223

§2.Jntreprinderea municipală 232 JURIDICE CU SCOP LUCRATIV............................................ 236 §1. Noţiunea de reorganizare a persoanei juridice................ 236 §2. Reorganizarea prin fuziune ............................................... 237 §3. Reorganizarea prin dezmembrare ................................... 240 §4. Transformarea.................................................................... 244 §5. Procedura de lichidare a persoanei juridice ..................... 245 §6. Lichidatorul persoanei juridice ........................................... 255 CAPITOLUL 20. IBSOLVABILITATEA

ÎNTREPRINZĂTORILOR...........257 §1. Noțiunea de insolvabilitate și proces de insolvabiitate..................257 §2. Participanții la procesul de insolvabilitate.....................................260 §3. Intentarea procesului de insolvabilitate..........................................276 §4. Procesul de insolvabilitate cu lichidarea masei debitoare..............282 §5. Procedura planului..........................................................................290 Bibliografie.............................................................................................295

Page 6: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

CAPITOLUL 1. ORIGINEA STATULUI Şl DREPTULUI

§ 1. Puterea socială şi normele sociale din societatea prestatală

Statul şi dreptul fac parte din fenomenele sociale a căror existenţă se limitează la o anumită perioadă de dezvoltare a societăţii. Istoria organizării statale a societăţii nu corespunde cu istoria dezvoltării societăţii umane, deoarece statul apare la o anumită treaptă a evoluţiei a societăţii umane şi de aceea elaborarea unui concept pe deplin ştiinţific al statului presupune cercetarea originii statului, a cauzelor care au determinat trecerea societăţii de la forme de organizare nestatală la organizarea statală a societăţii.

Istoria dezvoltării societăţii umane, din punctul de vedere a organizării vieţii sociale poate fi împărţită în două mari epoci: epoca societăţii prestatale şi epoca formaţiunilor social-politice1.

Una dintre cele dintîi formă de convieţuire a strămoşilor noştri a fost hoarda. Hoarda reprezintă un grup de indivizi reuniţi fără nici o regulă fixă, stabilă. Viaţa hoardei este nomadă, nu este legată de un anumit loc de trai, iar principalele mijloace de existenţă le obţin din vînătoare şi pescuit. Puţin cîte puţin, acest regim se modifică: apare agricultura, se construiesc primele locuinţe, încep a se recunoaşte legăturile de descendenţă.

Prima formă umană de comunitate ce a luat locul hoardei primitive a fost ginta, adică o uniune de oameni bazată pe rudenie de sînge, oameni legaţi prin munca colectivă şi apărarea în comun a intereselor comune, precum şi prin comunitatea limbii, moravurilor, tradiţiilor. Relaţiile între membrii ce formau ginta se caracterizau prin egalitatea tuturor, prin solidaritate şi ajutor reciproc. Apartenenţa la o gintă sau alta nu era condiţionată de prezenţa oamenilor pe un anumit teritoriu, ci de relaţiile lor de rudenie, de sînge; la început reale, iar mai apoi simbolice, de descendenţa lor din acelaşi strămoş feminin sau masculin.

1 ГюК, Федоров. Теория. государства и права Reclama. 2004, c.38

Editura Cartier. 1997

6

Întrucît în prima perioadă de dezvoltare a ginţii relaţiile de căsătorie nu erau încă, rudenia se stabilea după mamă, iar femeia devine nucleul vieții sociale. Nu este vorba de o hegemonie politică, ci de determinarea

înrudirii ce se face plecînd de la mamă. Acest factor determină formarea ginții matriarhale.

La o treaptă superioară de evoluţie, în epoca destrămării comunei piimitive, ginta matriarhală va ceda locul ginţii patriarhale, unde tatăl devine centrul vieţii sociale, capul familiei şi el va determina mai departe apartenența la o gintă sau alta inclusiv şi gradul de rudenie. Ordinea

evoluţiei poate fi reprezentată, astfel de trei faze succesive: hoarda, matriarhat, patriarhat.

Conducerea ginţii, a vieţii ei economice, militare, spirituale etc. aparţine unui organism cu caracter obştesc, unei puteri nepolitice obşteşti. Hotărîrile erau luate de adunarea generală a membrilor adulţi ai ginţii. Problemele curente erau soluţionate de un sfat, în frunte cu un şef, ales de gintă. Organele de conducere a ginţii puteau fi înlocuite oricînd de gintă. Autoritatea lor era de natură morală, părintească. Nu există o categorie specială de oameni ce conduc, nu există un organ special de constrîngere, de violenţă.

În privinţa relaţiilor sociale din această epocă, sînt reglementate de anumite reguli de convieţuire socială: obiceiuri, morală, prescripţii religioase. Pentru această perioadă este caracteristic şi faptul că nu există deosebire dintre drepturi şi obligaţii. Pentru omul primitiv nu se pune încă întrebarea dacă participarea Ia treburile obşteşti, răzbunarea sîngelui sau răscumpărarea sînt datorii sau drepturi. Această întrebare i se părea, probabil, tot atît de absurdă, ca şi faptul dacă mîncatul, dormitul, vînatul constituie un drept sau o obligaţiune. De regulă, fiecare individ se consideră obligat să urmeze exemplele strămoşilor săi2.

La o etapă mult mai avansată apare tribul ca o uniune a cîtorva ginţi, obşti. Tribul constituie o comunitate etnică şi de organizare socială

Page 7: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

a mai multor ginţi sau familii înrudite. Formarea, la o epocă posterioară, a uniunilor de triburi este un proces însoţii de consolidarea legăturilor gospodăreşti şi culturale intertribale. Ciocnirile militare, migraţia populaţiei, toate acestea cauzate de apariţia proprietăţii private, duceau treptat ia un amestec de triburi, ia înlocuirea vechilor legături de rudenie prin sînge eu cele determinate de legături teritoriale şi la apariţia unei noi forme de comunitate istorică.

§2. Premisele apariţiei statului şi dreptului

Condiţiile apariţiei organizării statale a societăţii s-au creat destul de lent şi de greu. Primii germeni au apărut în perioada descompunerii comunei primitive prin evoluţia treptată a forţelor de producţie şi a relaţiilor de producţie, precum şi prin modificarea în structura şi organizarea societăţii primitive.

Schimbările în domeniul procurării celor necesare pentru trai: dezvoltarea agriculturii, a păstoritului, a meşteşugăritului, a schimbului etc. A constituit un pas enorm atît pentru societate în ansamblu, cît şi pentru fiecare individ. Are loc trecerea de la economia prădalnică la economia productivă, iar în aceste condiţii omul devine producător, apare familia3.

În legătură cu aceasta filosoful german Hegel menţiona: "...începutul adevărat şi prima fundaţie a statului consistă în introducerea agriculturii, alături de introducerea căsătoriei, întrucît primul din aceste principii aduce cu sine prelucrarea solului şi o dată cu aceasta proprietatea privată exclusivă, reducînd viaţa nomadă a sălbaticului care îşi caută în peregrinări subzistenţa, la stabilirea dreptului privat şi la siguranţa satisfacerii necesităţilor; de aceasta se leagă limitarea raporturilor sexuale la căsătorie şi, prin urmare, transformarea acestei legături într-o alianţă durabilă, universală în sine, tot astfel a nevoii subiective în grijă de familie şi a posesiei în averea familiei". 2

3 Gh Avomitc. Teoria generată a dreptului, Chișinău : Cartier2004, p.46

Page 8: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina
Page 9: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

9

Cercetările efectuate de sociologi, istorici, antropologi ai culturii în omunităţi aflate pe treapta primitivă de dezvoltare au scos la iveală faptul că în aceste comunităţi raporturile membrilor lor şi-au găsit reflectare într-o serie de norme sociale, devenite cu timpul „tabu-uri" corespunzătoare a ceea ce s-a numit "totemismul de clan". Conform prevederilor "tabu-urilor” se interzice incestul dintre frate şi soră; este considerat nenatural şi de neînchipuit incestul cu mama; se pedepseşte, dar nu cu pedeapsă prea mare, raportul intim cu fiica etc.

Apare necesitatea de a stabili modalitatea de răzbunare. Ea, de regulă, se bazează pe conceptul egalităţii. Acest concept de egalitate se rezumă în aşa zisa Lege a Talionului, care cere ca reacţia împotriva vătămării să se facă cu aceeaşi armă sau în aceeaşi parte a corpului, în acest context ne amintim de formula: "...ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, viaţă pentru viaţă...".

Dar acest regim al răzbunării duce la slăbirea grupurilor, din cauza luptelor de răzbunare continuă. Din aceste motive apare tendinţa ca ofensa, în loc să fie răzbunată, să fie despăgubită, fie conform unui sistem de tarife determinate, fie conform judecăţii unui arbitru, ales de părţi dintre cei mai bătrîni. In anumite cazuri se impune curmarea conflictelor interne şi reunirea forţelor împotriva unui duşman comun, fie în scop de apărare, fie în scop de atac.

Sub influenţa tuturor acestor factori, deasupra unităţilor gentilice deosebite se formează un agregat cu mult mai vast şi mai complex-stalul, adică o reunire de grupuri, care nu se mai întemeiază pe legătura de sînge, ci are o altă natură. Inclusiv în acest moment încep să se schiţeze elementele statului, care a stat la baza formării lui:

a) un număr de indivizi destul de mare pentru a îngădui o distribuţie organică a diferitelor activităţi şi funcţiuni sociale;

b) un raport constant de stăpînire asupra unui teritoriu determinat;

c) o organizaţie juridică, formată de obiceiul nedesluşit şi de autoritatea şefului.

Page 10: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

12

Bineînţeles, stalul nu a apărut într-o zi. Pentru multă vreme mai persistă divergenţe, luptă chiar între organizaţiile minore (ginţi) şi puterea centrală care tindea să le supună.

Un proces analog celui expus se înregistrează şi în domeniul dreptului. Normele juridice apar pe două căi:

a) o serie de norme de conduită vechi (norme de obicei, morală, norme religioase) sînt preluate şi, adăugîndu-li-se elementul de sancţiune (pedeapsă), fiind transformate în norme de drept;

b) se creează reguli de drept noi, edictate de noua putere.

§3. Caracteristica unor concepţii privind originea statului şi dreptului

Problema originii statului şi dreptului, a cauzelor care au determinat apariţia lor a preocupat întotdeauna gîndirea umană încă din cele mai vechi timpuri, din perioada antichităţii. în încercarea de a răspunde la întrebarea: cînd şi de ce au apărut statul şi dreptul, care e sursa şi fundamentul lor, — la diferite intervale, în diferite ţări, au fost elaborate un număr extrem de mare şi de variate teorii, concepţii. Făcînd abstracţie de multitudinea şi varietatea acestor concepţii, ele pot fi reduse la cîteva mai esenţiale, care într-o formă sau alta, de la un autor la altul, aproape că nu diferă.

Cele mai răspîndite concepţii care au adus contribuţii, mai mari sau mai mici, la cercetarea unor sau altor aspecte ale fenomenului statului sînt următoarele3:

Teoria teologică (teocratică, originea divină a puterii)

Potrivii acestei concepţii, cu toate variantele ei creştine, budiste, islamice etc., fără a mai vorbi despre religiile din Orientul antic, statul este creaţia divinităţii, iar monarhul, şeful statului, este reprezentantul lui Dumnezeu pe pămînt. Aşa, de exemplu, împăratul Japoniei este numit "Fiul Soarelui”, faraonul Egiptului antic era considerat singurul intermediar între Dumnezeu şi oameni ş.a.m.d. Promotorii concepţiei divine asupra puterii de stat au fost, mai ales, Sfîntul Augustin şi Sfîntul Paul, teologii filosofi, moralişti şi dialecticieni.

4 B.Ncgro, Teoria generată c dreptului, p 14, in: Bazele statului și dreptului Republicii Moldova, Chișinău: Editura Cartier.

1997

Page 11: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

13

Teoria patriarhală

Părtaşii acestei concepţii susţin că statul îşi trage originea de la familie. Germenii acestei concepţii pot fi observaţi încă la Aristotel, şi anume în renumita sa lucrare ”Politica” Aristotel susţine că omul ca fiinţă socială se organizează în familie, iar statul reprezintă forma prelungită a acesteia.

În perioada medievală teoria patriarhală este dezvoltată de englezul Robert Filmer, în lucrarea sa "Patriarhul" (1653) el, recurgînd la argumentele din Biblie, afirmă că monarhul deţine puterea de stat în calitate de moştenitor al lui Adam cate a fost investit de Dumnezeu atît cu puterea părintească, precum şi cu cea legală.

Teoria patrimonială

Apărută în perioada medievală, această teorie susţine că statul a luat naştere din dreptul de proprietate asupra pământului. Guvernanţii stapînesc teritoriul în virtutea unui vechi drept de proprietate, iar poporul nu este decît o adunare de arendaşi, pe moşia stăpînului. Concepţia a avut o aplicare mai mare în Germania. Una din formulele ei răspîndite afirmă că „sîngele şi pămîntul făuresc istoria”.

Teoria violenţei

Această teorie capătă o răspîndire largă mai ales în epoca modernă. Cei mai de seamă reprezentanţi ai ei E.Duhring, L.Gumplowiez, K. Kautsky atribuie violenţei rolul decisiv în apariţia claselor sociale şi a statului. Statul a apărut în lupta dintre diferite triburi primitive. Tribul învingătorilor instituie puterea de stat, se transformă în partea dominantă a societăţii, iar tribul învins constituie masa supuşilor, învingătorii devin a proprietari ai bogăţiilor acaparate.

Teoria organică (biologică)

Această concepţie a apărut în secolul al XlX-lea. Reprezentanţii ei: juristul elveţian Bluntschli, sociologul englez Spencer, sociologul francez

Borms transpun legile naturii asupra studierii statului. După părerea lor, statul este un organism social compus din oameni, tot astfel cum organismul animal se compune din celule. Statul are o voinţă şi conştiinţă separată de voinţă oamenilor din care este compus. Exact aşa cum într-un organism,

Page 12: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

14

organele desfăşoară anumite activităţi, trebuie să decurgă lucrurile şi în societate, unde fiecare om, fiecare pătură socială îşi are locul şi rolul ei. Statul trebuie să domine asupra tuturor după cum organismului viu îi sînt supuse toate părţile sale.

Teoria rasială

Această teorie porneşte de la ideea inegalităţii raselor, a dominaţiei raselor "superioare". Cele mai reacţionare variante ale teoriei rasiale au fost dezvoltate de teoreticienii regimurilor fasciste şi totalitare, instaurate între cele două războaie mondiale de teoreticienii regimurilor fasciste.

În viziunea părtaşilor acestei concepţii statul se transformă într-un mecanism centralizat excesiv, axat pe o ierarhie militar-birocratică, în fruntea căreia se află furierul, exponent al ”spiritului naţiunii”. Apropiată de această teorie este şi teoria „globalismului”, ce pune la bază ideea împărţir ii sferelor de influenţă între statele principale pentru "a ajuta” celelalte state.

Teoria psihologică

Adepţii acestei teorii explică apariţia statului prin factori de ordin psihologic. După părerea lor, în societate există două categorii de oameni, unii care din punct de vedere psihic sînt predestinaţi pentru funcţii de conducere, iar ceilalţi pentru a fi conduşi. Se afirmă, de asemenea că oamenii după natura lor sînt dispuşi a trăi nu izolat unul de altul, ci în comunităţi.

Teoria contractualistă (contractului social)

Această teorie îşi trage rădăcinile încă din Grecia Antică, însă apogeul interpretării este apariţia unor personalităţi de seamă ale gîndirii umane cum ar fi J.J.Rousseau, J.Locke, T.Hobbes. Potrivit acestei teorii, apariţia statului este rezultatul unei înţelegeri între oameni, a unui

contract social încheiat din voinţa oamenilor, a unui "pact de supunere”. Ca urmare, supuşii promit să asculte, iar regele le promite un minimum de libertate.

Teoria juridică a "statului-națiune”

Page 13: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

15

Fiind elaborată în principal de Carre de Malberg, afirmînd că statul este personificarea juridică a unei naţiuni". Tradiţia germană consideră ca esenţiali pentru definirea naţiunii sînt factorii materiali şi spirituali, cum ar fi: cultura, limba, solul, rasa. Tradiţia franceză pune accent mai ales pe factorii subiectivi, cum ar fi, bunăoară, tendinţa de a coexista, sentimentele de legătură spirituală între membrii unei comunităţi.

Teoria materialistă

Această teorie şi-a găsit absolutizare mai ales în teoria marxistă, conform căreia statul csle rezultatul apariţiei proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie, a scindării societăţii în bogaţi şi săraci, în clase antagoniste. Ea a predominat în aşa zisele state socialiste pînă nu demult, fiind considerată singura teorie argumentată din punct de vedere ştiinţific.

Şcoala dreptului natural

Această şcoală îşi are rădăcinile în antichitatea greacă. Aşa. de exemplu, Aristotel în lucrarea sa ”Logica” concepe lumea ca un tot unitar cuprinzind ansamblul naturii. După părerea lui, omul face parte din natură Intr-un dublu sens: pe de o parte, el este o parte a materiei participînd la experiența

acesteia, iar, pe de altă parte, este dotat cu o raţiune activă care îl deosebeşte de celelalte părţi ale naturii, fiind capabil să-şi dirijeze voina în acord cu raţiunea.

Dreptul are un caracter dublu: dreptul natural şi dreptul pozitiv. Dreptul natural constituie un fundament esenţial al celui pozitiv, ultimul urmînd să corespundă principiilor dreptului predestinat.

Şcoala normativistă a dreptului

Fondatorul acestei şcoli este Hans Kelsen. Potrivit acestei şcoli, sistemul normelor juridice se înfăţişează în formă de piramidă. La baza

acestei piramide se află norma de conduită socială fondată pe drept. Toate celelalte acte normative derivă din norma de conduită socială pe baza dreptului, în acelaşi timp, drepturile subiective nu sînt altceva decît puncte de confluență pentru acţiunea normelor juridice.

Page 14: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

16

CAPITOLUL 2. ESENȚA ŞI FORMELE STATULUI

§1. Conceptul statului, trăsăturile lui.

Fenomenul stat este foarte strîns legat de fenomenul drept. Aceste două fenomene, percepute ca fiind sociale şi politice, se împletesc atît de mult, încît nu pot fi separate unul de celălalt.

Cuvîntul ”stat” provine din latinescul status, semnificînd ideea de ceva stabil, permanent. Iniţial acest cuvînt a desemnat cetăţile (spre exemplu, grecii foloseau termenii de polis sau politea), republicile de tipul celei romane (romanii foloseau termenul de res publica, civitatis), despoțiile orientale şi alte forme de organizare politică a societăţii. Aceasta însă nu însemna că la etapa timpurie de existenţă a statului nu tiu fost încercări de a fundamenta idei clare despre stat. Asemenea încercări de tratare a problemei statului pot fi întîlnite, de exemplu, la gînditorii din antichitate, cum ar fi Aristotel, Platon ş.a.

În sensul său modern noţiunea de "stat" apare mult mai tîrziu, începînd cu secolul al XVI-lea. Cert este că, folosirea acestui cuvînt în sensul ău modern este legată de numele lui Niccolo Machiavelli, care m lucrarea sa Principele menţionează că „... toate statele, toate lăpînirile care au avut şi au putere asupra oamenilor au fost şi sînt fie republici, fie principate”

Totuşi, fiind o categorie socială extrem de complexă, noţiunea de stat este folosită în mai multe sensuri.

În sensul cel mai larg al cuvîntului, statul este organizatorul principal al activităţii unei comunităţi umane care stabileşte reguli generale şi obligatorii de a conduită, garantează aplicarea sau executarea acestor reguli şi, în caz de necesitate, rezolvă litigiile care ipar în societate.

În sens restrictiv şi concret, statul este ansamblul autorităţilor publice care asigură guvernarea.

Deseori, în viaţa de toate zilele, cuvîntul stat este folosit şi într-un

Page 15: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

sens mult mai restrins, avîndu-se în vedere nu întregul ansamblu de organe de guvernare, ci un organ concret, cum ar fi, de exemplu, Parlamentul, Guvernul, Curtea Supremă de Justiţie etc.

Conceptul statului este reperat sau exprimat din perspective diferite care întrunesc elementele caracteristice cele mai generale ale tuturor statelor, indiferent de perioada existenţei lor. Remarcăm

După profesorul Ion Deleanu, Statul semnifică dimensiunea specifică şi esenţială a societăţii politice, societate care a rezultat din fixarea unui teritoriu determinat al unei colectivităţi umane relativ omogene, întruchipînd Naţiunea, şi care este guvernată de o putere instituţionalizată, avînd capacitatea şi mijloacele de a exprima şi de a realiza voinţa unei părţi din colectivitate ca voinţă generală5.

Genoveva Vrabie defineşte statul ca fiind „...un sistem organizaţional, care realizează în mod suveran conducerea unei societăţi (a unui popor stabilizat pe un anume teritoriu), deţinînd în acest scop atît monopolul creării, precum şi monopolul aplicării dreptului”6.

Într-o alt concept, Statal se manifestă ca fiind unitatea formată de un ansamblu de indivizi reuniţi printr-o legătură naţională, locuind pe un teritoriu determinai, care le este propriu lor, şi dominat de un guvern, adică de o putere investită cu dreptul de a formula ordine şi de a le face să fie executate7.

În ceea ce priveşte statul, în concepţia lui Marx şi Enghels, acesta este definit ca fiind un aparat represiv, o maşină de represiune în mîna claselor dominante, care le permite acestora să-şi asigure dominaţia asupra claselor dominante pentru a le supune exploatării8.

Făcînd o analiză a acestor definiţii, se observă că, în majoritate, ele prezintă statul ca pe o organizaţie social-politică ce deţine monopolul forţei de constrîngere, al elaborării şi aplicării dreptului, în mod

Page 16: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina
Page 17: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

17

explicat sau subînţeles, îl prezintă ca fiind o organizaţie politică a clasei sau a claselor dominante economiceşte în care guvernanţii îşi realizează scopurile exercitînd diferite funcţii în vederea asigurării conducerii asupra întregii societăţi de pe un teritoriu determinat.

Analizînd caracteristicile statului expuse în definiţiile de mai sus, constatăm că statul, de regulă, este caracterizat ca:

• o organizaţie politică a societăţii cu ajutorul căreia se realizează conducerea socială;

• o organizaţie, care deţine monopolul creării şi aplicării dreptului;

• o organizaţie care exercită puterea pe un teritoriu determinat al unei comunităţi umane;

• o organizaţie politică a deţinătorilor puterii de stat care. în exclusivitate, poate impune executarea voinţei generale, aplicînd, în caz de necesitate, forţa de constrîngere.

Sfatul reprezintă un sistem organizaţional al puterii, determinat istoriceşte, format ierarhic ca un instrument de iluminaţie, ce realizează în mod suveran conducerea unui popor de pe un anumit teritoriu delimitat prin frontiere, deținînd în acest scop atît monopolul creării cît şi aplicării dreptului.

Dimensiunile (atributele) statului

Statul se caracterizează prin cîteva elemente sau dimensiuni istorice şi politice, cumulate calitativ. Acestea stau la baza oricărui stat și fără ele statul

este de neconceput. Printre acestea: teritoriul, populaţia (naţiunea), autoritatea (puterea) politică exclusivă sau suveranitatea. Dimensiunile statului au o importanţă majoră. Ele condiţionează atît apariţia, precum şi dispariţia sau reînvierea statului, teritoriul este dimensiunea materială a statului. Deşi, la prima vedere, teritoriul pare să fie o noţiune geografică, el reprezintă, de asemenea, un concept politic şi juridic. Acest rol al teritoriului reiese din funcţiile pe care le are:

D

Page 18: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina
Page 19: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

is

1) teritoriul este indiciul care permite situarea statului In spaţiu, localizînd în aşa mod statul şi delimitîndu-l de alte state;

1) prin intermediul teritoriului statul stabileşte legăturile cu cei ce- l locuiesc (populaţia), atribuindu-le calitatea de apartenenţă la statul respectiv, calitate de supuşenie sau de cetăţenie;

2) teritoriul determină limitele extinderii puterii publice şi contribuie la structurarea autorităţilor publice în dependenţă de organizarea teritoriului;

3) teritoriul este simbolul şi factorul de protecţie a ideii naţionale.

Drept Teritoriu al statului se consideră întreaga parte terestră, subsolul, apele, spaţiul aerian în limitele frontierelor de stat asupra cărora statul îşi exercită puterea.

Partea terestră este delimitată prin movile de pămînt, diverse semne naturale, liniilor de relief care şi desparte uscatul între două state. Subsolul se consideră partea subterestră a uscatului, accesibil din punct de vedere tehnic.

Apele, se consideră lacurile, rîurile, mările şi oceanele. În cazul delimitării frontierelor pe apă, există mai multe reguli:

a) în caz că rîul este navigabil, delimitarea are Ioc în baza aşa numitului forvater, locul cel mai adînc a rîului ce şerpuieşte în albie, apropiindu-se ba de un mal ba de altul formînd aşa numita linia navigabilă a rîului;

b) dacă rîul nu este navigabil sau în cazul apelor stătătoare, frontiera se stabileşte după o linie mediană;

c) în mări şi oceane se ia ca bază 12 mile marine de la partea continentală a teritoriului.

Spațiul aerian frontiera se stabileşte în baza unor linii perpendiculare ce pornesc în sus pînă la „prima orbită cosmică” (constituie aproximativ 7,5-8 km/s), orbita minimă pe care trebuie un corp ceresc să se deplaseze pentru a nu cădea pe Pămînt.

Page 20: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

|i I <11 ma statului

Inclusiv se consideră teritoriu al statului şi navele maritime în marca liberă, cabinele aparatelor de zbor, rachetele cosmice, sateliţii artificiali, precum şi terenul pe care este situată reprezentanţa diplomatică dintr-un stat străin.

Potrivit conceptului Constituţiei Republicii Moldova şi standardelor internaţionale, teritoriului statului îi sînt specifice următoarele caractere juridice: inalienabilitatea şi indivizibilitatea.

Aceste principii au o însemnătate primordială pentru tînărul nostru stat,cînd mai persistă probleme în aceste domenii, inclusiv în art. 3 al constituţiei se precizează că "teritoriul Republicii Moldova este inalienabil" şi că "frontierele ţării sînt consfinţite prin lege organică, respectîndu-se principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional".

Art. 1 al Constituţiei stabileşte şi faptul că Republica Moldova este un stat Indivizibil. Indivizibilitatea teritoriului se interpretează în sensul că statul nu poate fi segmentat, nu poate fi obiectul unei divizării totale sau parţiale. Unităţile teritoriale nu constituie "state”, chiar dacă unele din ele beneficiază de autonomie prevăzută de statute speciale.

Populația constituie dimensiunea demografică, psihologică şi spiritualî a statului. Existenţa unui stat fără populaţie este de neconceput. Statul este o societate umană organizată, o societate stabilizată în interiorul unor frontiere permanente. Cei ce locuiesc pe un teritoriu delimitat de frontiere şi sînt supuşi aceleiaşi puteri pot avea față de această putere ori calitatea de cetăţean, de membru al statului respectiv, ori calitatea de străin (persoană avîrid altă cetăţenie decît cea a statului în care locuieşte), ori pe cea de apatrid (persoane ce nu deţin cetătenia a nici unui stat).

Dintre aceste trei categorii de persoane numai cetăţenii se bucură de deplinătatea drepturilor şi posedă deplinătatea obligaţiilor stabilite de stat. Comunitatea indivizilor care se află pe teritoriul strict determinat al statului şi asupra căreia se exercită puterea de stat este o

categorie complexă. În unele cazuri comunitatea formează o naţiune, naţiunea fiind identificată cu populaţia. Aceasta are loc în cazul statelor naţionale. De menţionat faptul că majoritatea absolută a statelor din Europa sînt state naţionale (Franţa, Germania, Italia, Spania etc.). Există cazuri cînd una şi aceeaşi naţiune este încadrată, organizată în două sau mai multe state (de

Page 21: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

|i I <11 ma statului

exemplu, naţiunea arabă este încadrată în mai multe state). Existenţa mai multor naţiuni poate duce la formarea statelor multinaţionale (de exemplu. Federaţia Rusă).

Naţiunea nu trebuie confundată cu naţionalitatea sau cu poporul. Naţionalitatea exprimă apartenenţa indivizilor la o anumită naţiune, în timp ce poporul desemnează masa indivizilor indiferent de naţionalitatea lor, constituită ca suport demografic al statului.

Fundamentul oricărui stat rezidă în unitatea poporului, lată de ce art. 10 al Constituţiei Republicii Moldova prevede că ”statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetățenilor ei”. Mai mult ca atît, "Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”.

Autoritatea (puterea) politică exclusivă sau suveranitatea constituie cel mai ”caracteristic element specific al statului. Puterea este un fenomen legat de autoritate, care se caracterizează prin: posibilitatea de a coordona activitatea oamenilor conform unei voinţe supreme, de a comanda, de a da ordine şi necesitatea de a se supune acestei comenzi. Prin urmare, autoritatea presupune coordonare, comandă şi supunere. Această idee o întîlnim încă din cele mai vechi timpuri. Ea la început a fost identificată cu şeful colectivităţii umane respective (gintă, trib, uniune de triburi etc.) care putea să se manifeste prin calităţile sale (era mai dibaci, mai iscusit, mai viteaz, înţelegea mai multe, vedea mai multe etc.). Cu timpul autoritatea s-a desprins, atribuindu-se persoanei care deţinea puterea sau o exercita. Puterea se

îfățişează în mai multe forme. Ea poate fi nepolitică sau politică,

nestatală sau statală etc. În toate cazurile puterea presupune prezenţa a cel puţin doi indivizi (aşa, de exemplu, atît timp cît Robinson Cruzo s-a aflat singur pe insulă, în urma naufragiului, nu putem vorbi de o putere. O asemenea putere apare doar odată cu apariţia lui Vineri). In toate cazurile puterea priveş te fixarea şi consolidarea unor valori constituite în sistem, valori ce pot fi de natură morală, religioasă, politică, juridică etc.

Intr-o societate există mai multe categorii de putere: puterea familială, puterea unui colectiv, puterea unui grup social, puterea unor partide, puterea altor organizaţii social-politice etc. Puterea statală, însăeste cea mai autoritară

Page 22: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

|i I <11 ma statului

putere. Ea se caracterizează prin următoarele trăsături:

a) este un atribut al statului care se echivalează cu forţa. Această forţă materializează în diverse instituţii politico-juridice (autorităţi publice, armată, poliţie etc.);

b) puterea de stat are un caracter politic;

c) puterea de stat are o sferă generală de aplicare;

d) puterea de stat deţine monopolul constrîngerii: numai ea are posibilitatea să folosească constrîngerea şi dispune de aparatul de constrîngere;

e) puterea de stat este suverană.

Această trăsătură din urmă — suveranitatea — este cea mai importantă. Termenul "suveranitate" este folosit pentru prima dată cu prilejul analizei Constituţiei franceze din 1791 de către juristul francez Clermant Tennerre care a definit-o "libertatea colectivă a societăţii". La etapa contemporană suveranitatea tot mai frecvent este definită ca fiind dreptul statului de a conduce societatea, de a stabili raporturi cu alte state".

Fiind principala instituţie politică a societăţii, statului îi revine un loc de seamă în societate. Locul şi rolul statului sînt determinate, în primul rînd, de scopul lui.

Dacă analizăm diversele teorii ce s-au dezvoltat pe parcursul evoluţiei istorice referitor la scopul statului, putem evidenţia două concepţii esenţiale. Prima este reprezentată înainte de toate de filosofia clasică greacă, pentru care scopul stalului este nelimitat, atotcuprinzător. Conform acestei concepţii, nu poate exista o sferă de activitate care n-ar prezenta vreun interes pentru stal. Părtaşii acestei concepţii considerau că orice activitate trebuie să fie disciplinară de stat. Această concepţie a predominat mai mult în epoca antică şi cea medievală.

Cealaltă concepţie, apărută mai tîrziu, rezervă omului o activitate liberă de orice dominaţie din partea statului. Se înaintează ideea conform căreia statul arc ca scop numai ocrotirea dreptului ş: garantarea libertăţii. In această ordine de idei, savantul Hegel menţiona "... dacă cetăţenilor nu le merge bine, dacă

Page 23: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

|i I <11 ma statului

scopul lor subiectiv nu este satisfăcut, clacă ei nu găsesc că mijlocirea acestei satisfaceri conţine statul însuşi, ca atare, atunci statul stă pe picioare slabe".

Rolul statului nu rămîne neschimbat. El evoluează în dependenţă de valorile sociale specifice societăţii. La toate etapele de dezvoltare istorică statul este chemat să apere orînduirea respectivă. În perioada contemporană, mai ales după cel de-al doilea război mondial, în ţările democratice se accentuează considerabil latura economică şi socială a activităţii statului. Locul ”statului paznic”, ”statului jandarm" tot mai mult este preluat de aşa-numitui stat al providenţei, stat al bunăstării, stat preocupat de asigurarea standardulu i de viaţă al populaţiei, de înlăturarea abuzurilor, exceselor etc. Aceste preocupări ale stalului îşi găsesc reflectare şi în actele normative ale statului. Aşa, de exemplu. Constituţia Republicii Moldova menţionează faptul că ”statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile necesare” (articolul 47).

În dependenţă de scopul urmărit, statul îşi propune soluţionarea unor sarcini concrete, ce ţin de diverse domenii: economic, politic, ideologic, cultural etc. Sarcinile statului nu pot fi soluţionate de la sine. Pentru aceasta este nevoie de o activitate multilaterală a statului. Activitatea statului este caracterizată de funcţiile pe care acesta le indeplineşte.

Termenul "funcţie" vine de la latinescul ”fonctio" care se traduce prin "muncă", "deprindere", "îndeplinire" (aducere la îndeplinire). De obicei, funcţiile statului sînt definite ca fiind direcţiile fundamentale de activitate a statului, în care se manifestă esenţa sa. Dat fiind faptul că activitatea statului este complexă, pot fi diferenţiate diverse funcţii ale lui. În dependenţă de sfera de activitate a statului funcţiile acestuia se i "i grupa în funcţii interne şi funcţii externe.

În conţinutul funcţiilor interne ale statului îşi găsesc expresia politica internă, activitatea lui pentru soluţionarea sarcinilor interne ale vieții societăţii şi statului. În cadrul funcţiilor interne un loc aparte revine funcţiei legislative, o funcţie politico-juridică, chemată să fixeze normale obligatorii de viaţă comună, care rămîn ca limite fundamentale și pentru acţiunea autorităţilor publice.

Funcţia executivă caracterizează activitatea concretă a statului în

Page 24: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

|i I <11 ma statului

urmărirea scopurilor speciale. Activitatea executivă se desfăşoară în diferite direcţii care corespund diverselor scopuri sociale.

F uncţia judecătorească are sarcina de a verifica dreptul în cazurile apariției unor litigii în societate.

O altă funcţie a statului este, funcţia social-economică. Această funcție se manifestă diferenţiat de la stat la stat, de la o etapă de dezvoltare la alta etc. în condiţiile contemporane intervenţia statului în economie este destul de puternică. Bineînţeles, această intervenţie nu transformă statul într-uu instrument de influenţă totală asupra economiei, cum era în condiţiile sistemului socialist, unde statul ă naţionalizat şi a preluat sub controlul şi conducerea sa întreaga economie.

Formele de intervenţie a statului în economie sînt numeroase şi au drept scop:

• reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine;

• protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

• stimularea cercetărilor ştiinţifice;

• exploatarea raţională a pămîntului şi a celorlalte resurse naturale, în concordanţă cu interesele naţionale;

• refacerea şi protecţia mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

• sporirea numărului de locuri de muncă, crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii etc.

Funcţia cultural-educativă caracterizează atitudinea statului faţă de potenţialul său uman, intelectual şi spiritual. Activitatea statului, pe lîngă toate celelalte scopuri, trebuie să aibă ca finalitate educarea persoanei pentru ca aceasta să devină capabilă de a avea un rol util în societate.

Pe lîngă funcţiile interne ale statului există de asemenea şi funcții

externe ale statului. Funcţiile externe ale statului vizează, în general, activitatea

Page 25: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

|i I <11 ma statului

statului în relaţiile cu alte state.

Funcţiile statului trebuie analizate într-o armonioasă îmbinare, ele contribuie la realizarea scopului fundamental pe care îl are statul, de promovare a drepturilor şi intereselor, demnităţii cetăţenilor în societate. Forma de stat reprezintă o categorie complexă ce determină modul de organizare, conţinutul puterii, structura internă şi externă a acestei puteri. Forma de stat se caracterizează prin trei elemente componente:

1. forma de guvernămînt;

2. tructura de stat;

3. regimul politic.

1. Forma de guvernămînt caracterizează modalitatea de formare și organizare a organelor statului, caracteristicile şi principiile care stau la baza raporturilor dintre acestea şi, în special, dintre organul legiuitor și organele

executive, inclusiv şeful statului.

Din punct de vedere al formei de guvernămînt statele se împart în monarhii şi republici.

Monarhia ca formă de guvernămînt se caracterizează prin aceea că şeful statului este ntonarhul (de la grecescul "monas", ce caracterizează puterea unei persoane). Monarhul, avînd diferite denumiri — rege, ţar, sultan, şah, faraon, emir, domnitor, împărat etc.

De regulă, deţine puterea pe viaţă şi o transmite ereditar, sau este desemnat după proceduri speciale în dependenţă de tradiţiile respective.

Monarhia ca formă de guvernămînt, este cunoscută din cele mai vechi timpuri. în evoluţia sa monarhia cunoaşte mai multe forme: monarhie absoluta, monarhie limitată, monarhie parlamentară dualistă monarhie parlamentară contemporană.

Monarhia absolută este cea mai veche formă de monarhie. Ea a existat pînă aproape de zilele noastre. La începutul secolului XX în lume mai existau două monarhii absolute în Imperiul rus şi Imperiul otoman, în cazul monarhiei absolute puterea monarhului aproape că nu este limitată ("L'etat c'est moi —

Page 26: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

|i I <11 ma statului

Statul — sînt eu", — spunea Ludovic al XlV-lea), monarhul domnind după bunul său plac. De regulă, o •' menea formă de guvernămînt de cele mai multe ori nu a fost

25

Page 27: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina
Page 28: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

26

considerată raţională, oportună. Aşa, de exemplu, Aristotel considera că ”puterea absolută a unuia singur nu este nici justă, nici utila”.

Monarhia limitată (constituţională) se caracterizează prin limitarea puterii monarhului prin legea supremă a statului (constituţie) Necătînd la aceasta puterea monarhului nu trebuie neglijată Monarhului îi revine un rol important în viaţa politică a societăţii Deseori acest rol este mai pronunţat decît cel ce-i revine parlamentului.

Monarhia parlamentară dualistă se caracterizează prin faptul că monarhul şi parlamentul, din punct de vedere legal sînt egali.

Monarhia parlamentară contemporană este cea mai frecvent întîlnită formă a monarhiei în timpul de faţă (Anglia, Belgia, Olanda ţările scandinave etc.). Puterea monarhului, de cele mai multe ori poartă un caracter simbolic.

Republica este o astfel de formă de guvernămînt, în care putere supremă aparţine unui organ ales pe un timp limitat. Persoanele car compun organul electiv sînt responsabile juridiceşte de activitatea lor.

Republicile, la rîndul lor, pot fi parlamentare sau prezidenţiale.

Republica parlamentară se caracterizează prin faptul că fie c lipseşte şeful statului, fie că acesta este ales de către parlament, răspunde în faţa acestuia. Ca urmare, poziţia legală a şefului de stat este mai inferioară, comparativ cu poziţia legală a parlamentului (de exemplu, Republica Moldova, Italia, Austria, Germania, Finlanda etc.).

Republica prezidenţială se caracterizează prin alegerea şefului de stat de către cetăţeni, fie direct (prin vot universal, egal, secret şi liber; exprimat), fie indirect (prin intermediul colegiilor electorale (de exemplu, S.U.A.).

Fiind ales în asemenea mod preşedintele republicii se află pe o poziţie egală cu parlamentul. în cazul republicilor prezidenţiale, de cele mai multe ori, preşedintele se află în fruntea executivului (S.U.A., de exemplu), deşi nu-i exclusă şi funcţia de şef al Guvernului.

În ultimul timp tot mai frecvent apar republici semiprezidenţiale

Page 29: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

27

sau scmiparlamentare (mixte). O astfel de formă intermediară reprezintă un hibrid: elemente ale republicii prezidenţiale se îmbină cu elemente ale republicii parlamentare.

2. Structura de stat caracterizează organizarea puterii în teritoriu. Ba se referă la faptul dacă avem de-a face cu o singură entitate statală sau ca o grupare într-un stat a mai multor entităţi statale.

După structura de stat diferenţiem:

state simple sau unitare;

state compuse (complexe) sau federative.

Statul simplu, unitar se caracterizează prin faptul că nu se află într-o uniune cu alte state şi îşi păstrează suveranitatea şi organizarea proprie, participă ca un stat pe deplin suveran la viaţa internaţională şi în relațiile cu alte

state.

În asemenea state există un singur parlament, guvern, un singur rînd de organe judecătoreşti, o singură Constituţie, o singură cetăţenie etc. împărţirea internă are drept componente numai unităţile administrativ-teritoriale (raioane, judeţe, regiuni, gubernii, provincii etc.). La etapa contemporană în lume predomină statele unitare (Republica Moldova, România, Bulgaria, Italia, Franţa etc.).

Statul compus sau unional, federativ este statul constituit din două sau mai multe entităţi, unităţi statale. Menţionăm faptul că în literatura de specialitate se afirmă deseori că stalul federativ poate fi constituit din mai multe state (state federale) care, în limitele şi condiţiile precizate prin constituţia federaţiei, transferă o parte din atributele sale suverane în favoarea federaţiei. O astfel de afirmaţie, după părerea noastră, nu corespunde adevărului. Din momentul pierderii unor atribuții suverane statul federat nu mai reprezintă un stat în sensul deplin al cuvîntului, devenind astfel o unitate statală, o entitate (entitate— de la latinescul ”entitas” — aspect al existenţei, delimitai ca întindere, conţinut, sens etc.). Entitatea, unitatea statală poate avea diferite denumiri (state - în cazul S.U.A., Mexicului, Braziliei etc.;

27

Page 30: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

28

republici - în cazul ex-U.R.S.S., Federaţiei Ruse; cantoane - Elveţii ş.a.).

Stalul federativ reprezintă o unitate statală ce se caracterizează

prin:

1. există două rînduri de organe centrale de stat: organele federaţie şi organele subiectelor federaţiei;

1. există mai multe constituţii: cea a statului federativ şi cele al< subiectelor federaţiei;

2. există două categorii de cetăţenie: cetăţenia federaţiei şi cetăţeni subiectelor federaţiei, deşi populaţia reprezintă un corp unitar;

3. împărţirea statului federativ se face nu numai în unităţ administrativ-teritoriale, ci şi în părţi politice autonome, unităţi, entităţ statale etc.

Crearea şi alegerea formei federale de stat depinde de o serie de factori de ordin istoric, naţional etc. Aşa, de exemplu, S.U.A. s-ai format ca stat federativ, în rezultatul tendinţei fostelor state mai mici colonii spre independenţă faţă de monarhia britanică. Ele s-au constitui ca state independente, unindu-se în cadrul unei confederaţii, pentru ci mai apoi legăturile dintre ele să devină mult mai trainice transformîndu-se astfel în legături federale.

Formarea federaţiei germane se datorează specificului istoric. Germania reprezenta un stat descentralizat, care practic nici nu era un stat. Pe teritoriul ei existau numeroase stătuleţe cu monarhi locali proprii. Treptat acestea s-au unit în virtutea tendinţei spre imitatei naţională.

Statutul statelor ce formează uniunea sau asociaţia respectivă este reglementat de norme internaţionale ce se conţin în tratatele respective. Statele intră nu în raporturi de drept constituţional (drept intern), ci în raporturi de drept internaţional.

De-a lungul istoriei sînt cunoscute diferite asociaţii şi uniuni de state şi anume: uniunile personale, uniunile reale şi confederaţiile.

Uniunea personală reprezintă o uniune a două sau mai multor state care, păstrîndu-şi suveranitatea şi independenţa desemnează un șef de stat

Page 31: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

29

comun (de regulă, un monarh). Astfel de uniuni personale au existat între Olanda şi Luxemburg (1815-1890, Anglia şi Hanovra (1714-1837), Danemarca şi Islanda (1918-1944). Uniunea personală este o uniune foarte puţin trainică.

Uniunea reală este o asociaţie de state mult mai puternică decît uniunea personală, în cadrul ei, pe lîngă şeful statului, există şi alte organe de stat, comune. Aşa, de exemplu, statele ce formează o asemenea uniune soluţionează cu ajutorul organelor de stat comune probleme ce ţin de domeniul afacerilor externe, apărare, finanţe etc.

Uniuni reale cunoscute în istorie sînt: Suedia şi Norvegia (1815-1905); Austria şi Ungaria (1867-1918). Principatele Unite - Muntenia şi Moldova - între anii 1859-1862 - au constituit o uniune personală, transformată între anii 1862-1864 în uniune reală care a dus la formarea nilului unitar român.

Vorbindu-se de structura de stat, în general, şi de statele compuse, în particular, în literatura de specialitate deseori se menţionează şi o asemenea modalitate de structură, cum ar fi confederaţia. O asemenea afirmație însă nu

poate fi acceptată. Statul (fie el unitar sau federativ) nu trebuie confundat cu asociaţiile sau uniunile de state. Ele nu constituie un stat.

Confederația constituie o asociaţie de state independente, formată din considerente economice şi politice atît de ordin intern, cît şi de ordin extern, care nu dă naştere unui stat nou, ca subiect de drept internaţional. Statele confederale urmăresc realizarea unor scopuri comune pentru soluţionarea cărora îşi aleg un organism comun, unde sînt reprezentate toate statele membre. Organismul comun creat ia hotărîri numai eu unanimitate de voturi. Hotărîrile acestui organism obligă statele numai dacă sînt aprobate în modul respectiv de către state. Drept exemplu de confederaţii pot servi: Confederaţia statelor

Page 32: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

30

americane (1776-1787); Confederaţia Germană (1815-1871) Confederaţia elveţiană (1815-1848). De menţionat faptul că Elveţia ş azi păstrează denumirea de confederaţie, ignorînd faptul că începînd cu anul 1848 devine federaţie.

Confederaţia este o asociaţie nestabilă de state. Experienţ mondială cunoaşte diferite exemple ce ilustrează soarta statelor asociat în confederaţie: au fost cazuri cînd acestea s-au destrămat (de exemplu Austro-Ungaria), se cunosc cazuri cînd confederaţiile nu numai că s-a dezvoltat cu succes, dar au şi evoluat prin stabilirea unor relaţii mai strînse (S.U.A., Elveţia).

3. Regimul politic include ansamblul metodelor şi mijloacelor de conducere a societăţii, ansamblu care vizează atît raporturile dintre sta şi individ, cît şi modul în care statul concret asigură şi garantează drepturile subiective.

Din punct de vedere al regimului politic se disting două categorii de state: state cu regimuri politice democratice şi state cu regimu politice autocratice (totalitare).

Democrația reprezintă, aşa cum spune şi numele ei, acea formă de

guvernare politică în care puterea aparţine poporului. Desigur ea poate să aparţină poporului sau majorităţii poporului şi el o poate exercita fi direct, fie prin reprezentanţi. De altfel, democraţia este definită şi ca guvernare a poporului, prin popor şi pentru popor. Democraţia și regimul democratic se caracterizează prin anumite trăsături esenţiale și anume, pun pluralism, adică prin existenţa mai multor partide cu programe proprii care concurează la exercitarea puterii, la exerciţiu puterii.

Democraţia se bazează pe alegeri, prin scrutin universal, în desemnarea reprezentanţilor poporului pentru organizarea puterii. într-e democraţie se manifestă principiul majorităţii, ceea ce înseamnă că deciziile, hotărîrile se adoptă pe baza votului majorităţii. De asemenea regimul democratic se caracterizează prin libertatea şi recunoaştere. opoziției. Deci, pentru existenţa unei democraţii este necesar să se recunoască libertatea diferitelor opinii, programe politice şi posibilitatea alternanţei la putere a unui partid cu alt partid (sau alte partide) din opoziţie care poate deveni partid de guvernămînt. Aceasta

Page 33: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

31

presupune libertatea de contestare, de critică a politicii de guvernare şi de propunere a unui program alternativ.

Democraţia şi regimul democratic presupun existenţa în societate a drepturilor omului, adică cetăţenii trebuie să se bucure, să li se garanteze drepturile şi libertăţile fundamentale, astfel cum ele sînt şi trebuie să fie înscrise în legea fundamentală, în Constituţie. Desigur că toate aceste caracteristici trebuie înţelese şi în sensul că statul şi puterea sînt puse în slujba cetăţenilor, a persoanei, a individului, a omului. Statul şi organele sale ca agenţi ai puteirii sînt subordonaţi intereselor individului, situaţie opusă concepţiei statului atotputernic, oprimător dominator.

Democraţia poate să fie directă sau reprezentativă.

Democraţia directă presupune participarea directă a cetăţenilor la conducerea la adoptarea deciziilor.

Democraţia reprezentativă presupune alegerea de către cetăţeni a organelor reprezentative prin intermediul cărora se exprimă voinţa şi interesele poporului, alegeri care se realizează prin vot. Desigur că evoluția votului cunoaşte şi are o istorie proprie, votul nu a fost de la început un vot universal, dar a devenit în societatea contemporană democratică, universal, egal, direct şi secret.

Datorită caracteristicilor statelor, la baza cărora stau societăţile destul de numeroase ca populaţie, pe teritorii destui de extinse, ceea ce s-s generalizat a fost democraţia reprezentativă. Democraţia directă este o formî mai rară, chiar foarte rară, ea astăzi se întîlneşte în unele cantoane din Elveţia, unde într-adevăr sînt organizate adunări populare ale întregii populaţii din cantonul respectiv, o dată sau de mai multe ori pe an, într-o anumită localitate, şi unde sînt discutate şi aprobate unele

hotărîri, legi ale cantonului respectiv.

Regimul autocratic se caracterizează prin inexistenţa atît a condiţiilor juridice formale, cît şi a condiţiilor reale pentru manifestarea voinţei poporului. Poporul nu are nici o posibilitate să determine sau să influenţeze politica internă şi externă a statului.

La asemenea regimuri în care predomină sau sînt chiar exclusive

Page 34: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

32

metodele nedemocratice se atribuie despotismul oriental în statele Orientului antic, regimurile autocratice de tiranie sau dictatură, regimurile rasiale, fasciste, semifasciste.

Page 35: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

33

Page 36: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina
Page 37: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

39

CAPITOLUL 3. ESENŢA DREPTULUI §1. Conceptul dreptului

Cuvîntul ”drept” provine din latinescul "directus”, ceea ce în traducere înseamnă drept — orizontal sau vertical, de-a dreptul, direct, linie dreaptă. În în viața de toate zilele cuvîntul drept este folosit în mai multe sensuri şi

anume;

a) dreptul - o categorie de norme sociale ce reglementează anumite domenii de activitate socială, domenii care, de regulă, prezintă un interes sporit pentru societate;

b) dreptul - un sistem de reguli de conduită generală şi obligatorii garantate, în caz de necesitate, de către stat;

c) dreptul - posibilitatea recunoscută a unei persoane de a pretinde ceva de la o altă persoană;

d) dreptul - ştiinţă, adică dreptul ca o totalitate de cunoştinţe despre viaţa juridică societăţii, luată în complexitatea ei;

e) dreptul - sistem juridic, adică un ansamblu al fenomenelor avînd acest caracter, incluzînd în cadrul acestuia: conştiinţa juridică, normele juridice, raporturile juridice şi formele instituţionale cu caracter juridic;

f) dreptul - arta binelui şi a echităţii. Cuvîntul ”drept” mai este folosit şi în calitate de adjectiv, pentru a face unele aprecieri de natură morală (de exemplu, om „drept, acţiune dreaptă, pedeapsă dreaptă etc.).

În limbajul juridic noţiunea de drept este folosită în două sensuri: dreptobiectiv (pozitiv) şi drept subiectiv. Între cele două sensuri există o legătură indisolubilă, legătură care constă în faptul că drepturile subiective există şi se pot exercita numai în măsura în care sînt recunoscute de dreptul obiectiv. Cu alte cuvinte, dreptul obiectiv (pozitiv) se înfăţişează ca fiind totalitatea normelor juridice ce activează într-un stat, în timp ce dreptul subiectiv este legat de titularul lui.

Fiecare membru al societăţii ştie în mod aproximativ ce este dreptul. Dar

definiţia precisă a noţiunii dreptului prezintă greutăţi destul de mari.

”Şi astăzi juriștii mai caută o definiţie a noţiunii dreptului”, spunea Immanuel

Kant (1724-1804). Şi nu încape nici o îndoială că aceste cuvinte şi-au păstrat actualitatea

pînă în prezent.

Conceptul dreptului a constituit un motiv al nenumăratelor preocupări ale gînditorilor din diferite epoci istorice. Observînd diferitele concepţii şi definiţii expuse pe parcursul mai multor ani, putem constata că într-o definiţie, de regulă, se regăsesc următoarele elemente:

- constatarea trăsăturilor specifice ale dreptului, trăsături care permit a indiferenţa dreptul de alte fenomene sociale;

- enumerarea elementelor dreptului;

- dreptul constă dintr-un ansamblu de reguli de conduită;

- regulile de conduită din care este format dreptul sînt generate şi garantate de către stat;

- regulile de conduită care formează dreptul sînt reguli generale, impersonale, obligatorii;

- scopul regulilor de conduită din care este format dreptul este de a disciplină comportarea membrilor societăţii.

Din cele expuse, reiese că dreptul poate fi definit ca un ansamblu d regidi de conduită generală şi obligatorie, adoptate (sancţionate) şi garantat de stat, reguli al căror scop ii constituie organizarea şi disciplinarea activităţi S(Kiale.

Destul de frecvent dreptul este definit ca o voinţă a guvernanţilor ridicau la rang de legi, voinţa al cărei conţinut este determinat de condiţiile de existenţă socială.

O asemenea definiţie, în principiu, poate fi acceptată, ţinîndu-se cont de j anumite probleme. Dreptul, într-adevăr reprezintă o voinţă a celor ce guvernează. Dar rolul ”voinţei guvernaţilor” nu trebuie omis. Guvernanţii nu pot să nu ţină cont şi de voinţa membrilor societăţii, adică a populaţiei.

Page 38: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

40

Este adevărat şi faptul că dreptul reflectă realitatea. Realitatea nu poate să nu-şi lase amprentele asupra conţinutului dreptului, în acelaşi timp, însă, ar fi o greşeală dacă dreptul ar fi considerat doar ca un element al suprastructurii sociale, element care în ultima instanţă este o fotografie oarbă a realităţii. Dreptul se dezvoltă împreună cu realitatea, dar el însuşi tot apare ca o realitate şi

influențează direct asupra realităţii. Realitatea are nevoie de o

aşezare juridică corespunzătoare9.

În acest context se evidenţiază necesitatea analizei încă a unor definiţii: Profesorul Dan Ciobanu remarcă că, dreptul este o totalitate de norme de conduită în societate, care au fost edictate sau sancţionate de stat şi a căror respectare este asigurată, in ultima instanţă, prin forţa de constrîngere a statului.

Doctrinarul Anita Nachitz spune că, dreptul este „...un complex de reguli de conduită, avînd menirea sa, pe calea unor dispoziţii generale referitoare la importurile generale tipice, să reglementeze, intr-un anumit scop conduita-previzibilă a oamenilor, cel puțin cit priveşte cadrul ei (căci

altfel regula n-ar avea sens)".

Juristul H.Berman evidenţiază că. Dreptul este unul din cele mai profunde concerne ale civilizaţiei omului, pentru că el oferă protecfia contra draniei şi anarhiei, este unul din instrumentele principale ale societăţii pentru conservarea libertăţii şi ordinii, împotriva amestecului arbitrar în interesele individuale.

Luînd în consideraţie cele expuse, stabilim că dreptul reprezintă fluiditatea normelor juridice, generale şi impersonale, strict determinate şi obligatorii , stabilite sau sancţionate de către stat ce reglementează cele mai

importante relaţii din societate, reprezentînd voinţa întregului popor, a căror aplicare şi respectare este garantată de către stat, fiind impusă, la nevoie, prin forța coercitivă a statului.

§2. Educațiile dreptului

Termenul funcţie vine de la latinescul ”fonctio” care se traduce prin muncă", "deprindere", "îndeplinire". La acest termen în ultimul timp se apelează tot mai frecvent, deoarece este imposibil a caracteriza vreun fenomen social la justa lui valoare, dacă nu vom înţelege cum fenomenul respectiv activează, lucrează, funcţionează. Funcţiile permit caracteristica mai amplă a esenţei şi destinaţiei fenomenului. Problema funcţiilor dreptului este o problem relativ nouă cercetaţii în doctrina juridică, deoarece ani în şir problemei în cauz nu i-a fost acordată atenţia respectivă, considerîndu-se că dreptului îi revii aceleaşi funcţii ca şi statului.

O asemenea înterpretare însă nu s-a încununat de succes. Deşi statul și dreptul sînt indisolubil legate între ele, aceasta încă nu înseamnă că ceea ce caracteristic statului in mod automat poate fi atribuit dreptului şi invers. Fiecărei din ele îi sînt specifice anumite caracteristici şi trăsături.

Din aceste considerente în teoria occidentală a dreptului conceptul de funcție este utilizat în cercetările şi analizele funcţionale ale dreptului.

Dreptul are ca scop disciplinizarea societăţii umane. La baza acestui scop se află o serie de funcţii. In literatura de specialitate pot fi întîlnite mai multe definiţii ale funcţiilor dreptului:

a) Funcţiile dreptului sînt acele direcţii (orientări) fundamentale ale acţiun mecanismului juridic, la îndeplinirea cărora participă întregul sistem al dreptului (ramurile, instituţiile, normele dreptului), precum şi instanţele sociale speci abilitate cu atribuţii în domeniul realizării dreptului10.

b) Funcţia dreptului este categoria ce serveşte la determinarea rolului activ și multilateral al dreptului în viaţa şi activitatea societăţii, din punct de vedere al destinaţiei principale a dreptului.

La funcţiile principale ale dreptului se atribuie următoarele:

1. Funcţia de instituţionalizare juridică a organizării social-politice.

1. Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii.

Page 39: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

41

2. Funcţia de conducere a societăţii.

3. Funcţia normativă.

4. Funcţia informativă.

5. Funcţia educativă.

Funcţia de instituționalizare a organizării social-politice se manifestă

prins faptul că dreptul, prin normele sale, reglementează organizarea autorităţilor publice ale statului, atribuţiile lor, coraportul autorităţilor publice, modalitatea de proectare a celor trei puteri dintr-un stat: puterilor legislativă, executivă şi judecătorască.

Funcția de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale proletății își găsesc expresie prin următoarele:

cu ajutorul normelor juridice ce asigură regimul constituţional, ordine legală etc..;

dreptul apără colectivitatea umană, precum şi pe fiecare membru al colectivității, el asigură buna funcţionare a colectivităţii, neadmițînd în

societate.

Funcția de conducere a societăţii. Dreptul este cel mai important

instrument de realizare a conducerii sociale, a scopurilor social-politice pe care societatea şi le propune. Reglementînd cu ajutorai normelor juridice cele mai importante domenii de activitate socială, în drept îşi găsesc expresie scopurile pe care societatea şi le propune la acea sau altă etapă, problemele cu care ea se confruntă.

Funcția normativă a dreptului derivă din necesitatea subordonării

acțiunilor individuale faţă de conduita tip prescrisă prin normele

juridice. Stabilind prin normele juridice modalitatea de comportare a organelor statului, organizațiilor obşteşti, a cetăţenilor statul, în acelaşi timp,

verifică în ce măsură acest compartiment prescris se realizează în practică. E foarte important ca normativitatea juridică să fie completată cu normativitatea socială.

Funcţia informativă. Reflectînd realitatea, în normele juridice se acumuleză cunoştinţe despre viaţa multilaterală a societăţii, despre problemele strigente ale societăţii. Dreptul concentrează în sine schimbările ce au loc în societate. Generalizînd normele juridice în vigoare putem face concluzii pentru a aprecia principiale orînduirii sociale şi de stat, structura politică a societăţii, caracterul relaţiilor economice, nivelul de democratizare a societăţii etc. Ca urmare din normele juridice putem culege o informaţie amplă despre societatea respectivă la acea sau altă etapă de dezvoltare.

Funcţia educativă. Adoptînd norme juridice, statul asigură cadrul organizatoric necesar activităţii spirituale şi pune la dispoziţia oamenilor o serii de mijloace culturale şi spirituale prin intermediul cărora se realizează educaţi. Dreptul, prin normele sale, ocroteşte valorile spirituale şi culturale care sîn legate nemijlocit de funcţionarea normală a mecanismelor sociale. El stabileşti normele convieţuirii sociale, orientîndu-i pe oameni ca aceste norme să devină dominante. Chiar şi în cazul aplicării sancţiunilor, scopul urmărit este de a preveni în viitor abateri de la normele juridice, de a educa şi reeduca persoanele;

§3. Principiile dreptului

Cuvîntul "principiu" provine din latinescul "principium" şi înseamnă început, obirşie, element fundamental. În domeniul logicii principiile au un sens imperativ, indicînd cum trebuie să gîndim pentru a ne apropia de esența obiectului.

Într-un alt context principiile au o semnificaţie practică şi normativă indicînd ce trebuie să facem, cum trebuie să procedăm în diferite împrejurai practice. în acest sens principiile practico-normative au un sens imperativ Aceasta însă nu înseamnă că trebuie să reducem principiile la norme.

Prin principii ale dreptului înţelegem atît un fundament ai sistemului de drept, cît şi o modalitate de coordonare a normelor juridice din cadrul sistemului în jurul unei idei călăuzitoare". Principiile de drept sînt acele idei conducătoarei ale conţinutului tuturor normelor juridice1’.

Principiile fundamentale ale dreptului sînt acele idei diriguitoare care se degajă, ca urmare a raportului dintre legea fundamentală şi celelalte legi,

Page 40: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

42

în principal, din Constituţie... şi care se găsesc şi va trebui să se găsească în întregul... sistem de drept4...

Din definiţiile menţionate se evidenţiază următoarele trăsături:

- principiile dreptului diferă de la un sistem naţional la altul, în acelaşi timp însă anumite principii pot fi caracteristice mai multor sisteme naţionale de drept;

- principiile fundamentale ale dreptului, de regulă, sînt reflectate în Constituţie;

principiile funndamentale ale dreptului sînt idei diriguitoare, idei de bază și îşi gădesc reflectare în întreaga legislaţie,

principiile dreptului se pot înfăţişa fie sub forma unei axiome, fie sub forma unei deducţii, fie sub forma unei generalizări de fapte experimentale;

principiile dreptului sînt mobile, stabilitatea lor fiind relativă.

Teoria dreptului diferenţiază trei categorii de principii ale dreptului:

a) principii generale;

b) principii interramurale;

c) principii ramurale.

Principiile generate caracterizează întregul sistem de drept, ele constituind în acelaşi timp trăsăturile unui tip de drept. Ele mai sînt numite şi constituționale, deoarece sînt reglementate, de regulă, în Constituţie.

Principiile generale ale ale dreptului includ: principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului principiul libertăţii şi egalităţii, principiul responsabilităţii, principiul echității şi justiţiei, principiul umanismului.

Principiile interramurale caracterizează două sau cîteva ramuri de drept. Principiile interramurale, caracterizează nu una, ci două sau mai

11

Ghcorghe Boboş, Teoria generala a statului şi dreptului. Bucureşti, 1983, pag. 186 12

Nicolac Popa. Teoria generală a dreptului, pag 67 13

Ion Dogaru, Elemente de teorie generală a dreptului. Craiova, 1994, pag. 114

38

multe ramuri. Drept exemplu de asemenea principiu poate servi principiul competitivităţii în dreptul de procedură civilă şi dreptul de procedură penală.

Principiile ramurale caracterizează o ramură de drept luată în parte, fiind înscrise în coduri şi în alte legi.

Privit la general, principiile generale ale dreptului nu rămîn într-un spaţiu suspendat ele nu există în mod abstract, fără legătură cu reglementările din ramurile de drept. Fiecare ramură de drept, luînd drept bază principiile generale, își formulează principiile sale specifice, cum ar fi: în dreptul civil - principiul reparării prejudiciului cauzat, în dreptul penal - principiul legalității încriminării în dreptul procesual - principiul ascultării şi a celeilalte părţi, în dreptul familial - principiul ocrotirii mamei şi a copilului etc.

Principiile dreptului reprezintă nişte idei fundamentale, diriguitoare determinate de relațiile sociale care stau la baza întregului sistem de drept

reprezentînd o modalitate de coordonare a normelor de drept.

Page 41: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

41

CAPITOLUL 4. NORMA JURIDICĂ

§1. Noțiunea şi trăsăturile esenţiale ale normei juridice

Reglementarea relaţiilor sociale are loc prin intermediul normelor sociali (a unor reguli acceptate e societate). Dat fiind faptul că aceste relaţii ţin de diverse domenii de activitate umană, diferite sînt şi normele care le reglementează.

O modalitate socială constituie normele juridice. Cunoaşterea normei juridice implică atît caracterizarea trăsăturilor comune tuturor normelor social precum şi caracterizarea trăsăturilor ei specifice. Punctul de pornire la caracterizarea normei este următorul: orice normă juridică este o normă socială insă nu fiecare normă socială este şi juridică.

Norma juridică reprezintă doar acea normă socială ce conţine o regulă conduită, stabilită sau autorizată (sancţionată) de stat, menită să reglemente: cele mai importante domenii de activitate umană şi ocrotită, în caz de necesitat prin forţa coercitivă a statului.

De aici rezultă următoarele trăsături esenţiale ale normei juridice:

a) normele juridice sînt stabilite sau autorizate de către organele competente de stat. Ele exprimă voinţa statului, ce în fine reprezintă voit: poporului, îndreptată spre reglementarea unui anumit tip de relaţii din societat Exprimată prin normă, voinţa de stat este adresată voinţei participanţilor raporturile din societate, care trebuie să-şi coreleze conduita cu îndatorirea sa interdicţia, incluse în normă. Norma este prevăzută întotdeauna pentru situații

din viaţă, în care este posibilă selectarea diferitelor variante ale conduite Anume de aceea participanţilor la raporturile din societate li se indică varianta necesară, menţionată în norma de conduită;

b) norma juridică are un caracter general. Ea stabileşte trăsăturile-tip a situaţiilor de viaţă, la apariţia cărora trebuie aplicată, indiciile-tip ale relațiilor

sociale. Acest indiciu este determinat de normă. Ca urmare, norma juridică apare ca model de conduită al participanţilor la relaţia socială concretă;

c) norma de drept are menirea de a reglementa nu o relaţie aparte ingulară ci un tip de relaţii. Prin aceasta ea se distinge de actele aplicării (a hotărîrilor autorităţilor publice asupra unor cazuri concrete) şi depozițiile

Page 42: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

ii,

42

individuale. Astfel, norma de drept reglementează tipul de cazuri şi suporturi, este adresată unui cerc de persoane, determinate prin indicii-tip cetățeni

persoane fizice, persoane juridice, persoane oficiale etc.);

d) norma de drept, la fel ca şi dreptul in ansamblu, este prevăzută să reglementeze conduita oamenilor printr-un tip special de relaţii, legătura dintre participanții la care rezidă în drepturi şi îndatoriri reciproce. Acest mod de

reglementare a relaţiilor sociale şi a conduitei oamenilor alcătuieşte trăsătura specifică realizării dreptului. Normele de drept au un caracter de dispoziţie obligatorie: cînd în dezvoltarea relaţiilor sociale se creează sau apar condiţiile de salizare prevăzute de normă, participanţii la aceste relaţii capătă drepturi concrete şi îndatoriri concrete, care formează raporturile juridice. Norma ca model raportului de drept în forma generală determină dreptul subiectiv, conduită posibilă a unei părţi care participă la raport:

c) un indiciu specific al normelor juridice este ocrotirea lor prin constrîngere (coerciţia) de stat. Dreptul n-are nici o valoare fără un aparat în care să impună prin constrîngere respectarea normelor de drept. Prin aceasta normele drept se deosebesc de atte norme sociale, precum şi de apelurile şi drepturile pe care le includ actele autorităţilor publice. Măsurile de constrîngere de către stat, aplicate în cazurile încălcării normelor de drept, sînt variate. Ele sînt îndreptate spre exercitarea dreptului violat sau spre realizarea îndatoririi îndeplinite, precum şi spre pedeapsa infractorului.

§2. Structura normei juridice

Norma juridică constituie elementul primar al sistemului de drept, celula peincipală din care se construieşte întregul edificiu al dreptului. Pentru a putea fi acceptată inţeleasă de către toţi subiecţii de drept norma juridică trebuie să aibă anumită structură logică din care să rezulte cît mai exact răspunsul la cîteva întrebări:

a) cui este adresată şi în ce împrejurări (condiţii) acţionează?

b) ce variantă de comportare prescrie statul subiectului de drept, adică ce trebuie

să facă sau ce trebuie să nu facă subiectul?

c) care vor fi consecinţele nerespectării normei juridice?

Page 43: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

43

Răspunsul la aceste întrebări poate fi găsit în elementele normei juridice

care, în ansamblul lor, formează structura normei. Astfel, structura unei norme juridice poate fi schematic reprezentată în felul următor: "dacă - atunci - în caz contrar..." sau: "Aflîndu-ne pe teritoriul statului (sau: fiind cetăţeni ai statului] trebuie să respectăm legile acestui stat; în caz contrar statul va aplica infractorului de norme de drept măsuri de constrîngere".

Concretizarea acestor prevederi raportată la anumite norme dă posibilitatea să determinăm cine şi în ce condiţii trebuie să respecte norma, ce anume trebuii să se facă pentru realizarea ei, prin ce măsuri de constrîngere de către sta această normă este ocrotită în faţa încălcărilor.

Structura normei juridice reprezintă în sine structura ei internă, forma ei internă, modul de legătură şi ordinea aranjării elementelor sale componente. Referitor la structura internă, norma juridică este compusă din trei elemente:

1) Ipoteza (determinarea cercului de persoane cărora le este adresată norma precum şi împrejurările, în prezenţa cărora ea se realizează);

2) Dispoziţia (însăşi regula de conduită, exprimată ca determinare îndatoririlor şi drepturilor părţilor în raportul juridic);

3) Sancţiunea (prevede survenirea consecinţelor în rezultatul respectării sau nerespectării prevederilor dispoziţiei şi ipotezei)5.

Structura normei juridice se bazează pe interdependenţă, caracterul sistematic al normelor juridice. Caracterul sistematic este o calitate importantă a dreptului: normele juridice sînt indisolubil legate între ele. În anumite aspecte ele se manifestă ca dispoziţii, care au ipotezele şi sancţiunile lor, iar în altele ca elemente ale ipotezei sau sancţiunii ale altor norme.

Sancţiunea unei norme devine dispoziţie la nerespectarea normei ocrotite J la aplicarea măsurilor de constrîngere faţă de infractor; şi ipotezele devin într-u

anumit sens dispoziţii, care indică căror circumstanţe anume să li se atribuie

5 B.Negru, Teoria generală a dreptului, p. 47, în: Bazele statului şi dreptului Republicii Moldova. Chiștinău: Editura Cartier,

1997

Page 44: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

ii,

44

importanță juridică.

Astfel din punctul de vedere al pietonilor şi conducătorilor mijloacelor de transport respectarea regulilor circulaţiei rutiere este o datorie (dispoziţie), iar măsurile administrative pentru nerespectarea îndatoririi sînt o sancţiune, un mijloc de constrîngere în vederea asigurării respectării acestor reguli. Din punctul de vedere al organelor de stat şi persoanelor oficiale, însărcinate să examineze cazurile despre delictele administrative, una şi aceeaşi normă apare sub un alt aspect: ipoteza devine descrierea delictului administrativ, iar dispoziție îndatorirea de a aplica sancţiunea în limitele stabilite prin lege şi

corespunzătoare formei procesuale; iar mijlocul de asigurare a îndeplinirii acestei îndatoriri (sancţiunea) este anularea hotărîrii contrare legii şi nefundamentate cu privire la delictul administrativ, precum şi responsabilitatea personală a persoanelor oficiale, vinovate de inacţiunea sau de aplicarea greşită a legii.

Vorbind de structura unei norme juridice este necesar să atragem atenţia la următoarele. Analiza structurii normei trebuie să fie făcută sub două aspecte:

a) structura logicojuridicăanormei;

b) structura tehnico-legislativă.

Structura logico-juridică a normei este stabilă: o normă cuprinde întodeauna cele trei elemente, adică conţine şi ipoteză, şi dispoziţie şi sancţiune. Aceste trei elemente se întîlnesc rar întrunite la un loc, într-un articol al actului juridic normativ sau chiar în actul normativ concret luat în ansamblu. Pentru a reproduce norma juridică în componenţa ei deplină de multe ori este necesar să luăm în consideraţie prevederile ce se conţin în mai multe articole ale actului normativ sau, dacă este insuficient, prevederile ce se conţin şi în alte acte normative.

Structura tehnico-legislativă (redacţională) înseamnă dispunerea normelor juridice pe articole, alineate, subalineate şi gruparea acestora în secţiuni, capitole titluri, pînâ la constituirea unor Coduri cum sînt cei penal, civil, funciar

Page 45: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina
Page 46: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

•58

metoda reglementării normative, adică dă răspuns la două întrebări extrem

§3. Clasificarea normelor juridice

A clasifica, în general, înseamnă a sistematiza, a aranja într-o anumită ordine, a determina în ce grupe, în ce categorii poate fi împărţit un tot întreg.

A clasifica normele juridice, înseamnă a le grupa pe categorii pentru a ne orienta în oceanul de norme juridice care ne înconjoară, a le recunoaşte, a le deosebi, mai uşor în cazul realizării lor. În acest context se poate afirma că problema clasificării normelor juridice prezintă un interes deosebit, atît din punct de vedere teoretic, cît şi din punct de vedere practic.

În literatura juridică, pomindu-se de la necesitatea cunoaşterii mai profunde şi aplicării corecte a normelor juridice, se fac multiple clasificări după diferite criterii: ramura de drept, forţă juridică a normei, caracterul prescripţiilor normelor etc.

1. Ramura de drept

Ramura de drept constituie un criteriu important pentru clasificarea normelor juridice. Se explică acest lucru prin faptul că ramura de drept pune la bază diferenţierea normelor în dependenţă de obiectul reglementării normative și metoda reglementării normative adică dă răspuns la două întrebări extrem de

importante şi anume:

a) ce domeniu de activitate reglementează normele juridice;

b) în ce mod, cum se face acest lucru ?

Potrivit acestui criteriu normele juridice pot fi clasificate în: norme de drept constituţional, norme de drept administrativ, norme de drept civil, norme de drept penal, norme de drept familial, norme de drept al muncii etc.

2. Forţa juridică

Forţa juridică a normelor de drept depinde, în primul rînd, de locul pe care îl ocupă actul normativ în sistemul actelor normative. Putem diferenţia:

a) Norme juridice cuprinse în legi. Acestea, la rîndul lor, pot fi:

- norme juridice cuprinse în Constituţie;

Page 47: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

59

- norme juridice cuprinse în legi organice;

- norme juridice cuprinse în legi ordinare.

b) Norme juridice cuprinse în acte normative subordonate legii. Acestea, rîndul lor, pot fi:

a) norme juridice cuprinse în hotărîri normative ale Parlamentului;

b) norme juridice cuprinse în decrete ale Preşedintelui Republicii;

c) norme juridice cuprinse în hotărîri ale Guvernului;

d) norme juridice cuprinse în alte acte normative (ordine ministeriale şi

departamentele norme juridice cuprinse în acte normative ale autorităţilor publice locale etc.).

3. Structura tehnico-legislativă

Structura tehnico-legislativă sau modul de redactare. Remarcăm, de la bun început că unii autori vorbesc de structura logică ca criteriu de clasificare a

normelor juridice. Considerăm că drept criteriu de clasificare poate servi nu

structura logică (din punct de vedere logic o normă întotdeauna este completă), el structura ei tehnico-legislativă sau modul de redactare a normei. Potrivit acestui criteriu pot fi:

a) Norme juridice complete. Sînt norme juridice complete acele norme care conțin în textul lor, întrunite la un loc, cele trei elemente de structură: ipoteza, dispoziția sancţțiunea.

b) Norme juridice incomplete. Caracteristic pentru aceste norme este făptui că nu toate elementele de structură ale normei se întrunesc într-un text al normei.

La rîndul lor, normele juridice incomplete pot fi:

a) norme de trimitere (cele care necesită luarea în consideraţie a textului complect al actului normativ respectiv);

Page 48: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

60

b) norme în alb (cele care necesită luarea în consideraţie a textelor altor acte normative).

4. Caracterul conduitei prescrise

Caracterul conduitei prescrise rezultă din modul de reglementare a acestei conduite, în dependenţă de aceasta normele juridice se clasifică în:

a) norme imperative;

b) norme dispozitive.

Normele imperative sînt normele care prescriu comportamentul subiecţilor de drept și nu admit nici o abatere de la acesta. La rîndul lor,

normele imperative pot fi:

- norme onerative care prescriu în mod expres obligaţia săvîrşirii unei acţiuni (de exemplu, conform alineatului (4) al art. 48 al Constituţiei Republicii Moldova, "Copiii sînt obligaţi să aibă grijă de părinţi şi să le acorde ajutor");

- norme prohibitive care interzic săvîrşirea unor acţiuni (de exemplu majoritatea normelor de drept penal conţin interdicţii).

Normele dispozitive sînt normele care acordă posibilitatea unui larg comportament subiecţilor de drept, adică normele care nici nu obligă, nici nu interzic o acţiune. La răndul lor, aceste norme pot fi:

- norme permisive care permit o anumită conduită;

- norme supletive care acordă subiectului posibilitatea să aleagă singur una din | variantele de conduită prevăzute de normă (de exemplu, conform Codului familiei, "la încheierea căsătoriei soţii, după dorinţa lor, îşi aleg numele de familie al unuia dintre soţi ca nume de familie comun al lor sau fiecare soţ își păstrează numele de familie de pînă la căsătorie").

5. Gradul şi intensificarea incidenţei.

Conform acestui criteriu pot fi diferenţiate:

a) norme care reglementează direct conduita oamenilor;

b) norme care reglementează indirect conduita (norme care se prezintă

Page 49: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

61

sunt formă de principii, definiţii etc.).

6. Sfera de aplicare

Potrivit acestui criteriu, normele juridice pot fi:

a) norme generale — care au cea mai largă sferă de aplicare;

b) norme speciale — sînt aplicate într-un domeniu restrîns de relaţii sociale;

c) norme de excepţie — care stabilesc excepţii de la regula generală. Normele cu caracter general şi special sînt pe larg aplicate în cadrul diverselor coduri, care conţin, de regulă, părţi generale şi speciale.

7. Criteriul socio-juridic Potrivit acestui criteriu, normele juridice se clasifică în:

a) norme punitive care prevăd pedeapsa juridică pentru cei ce nu respect comportamentul prescris de lege;

b) norme stimulative care stabilesc un anumit sistem de stimulente.

CAPITOLUL 5. IZVOARELE DREPTULUI

§1, Noțiunea de izvor de drept

Dreptul constituie un sistem de norme, care îmbracă o anumită haină juridică, au o anumită formă, datorită căreia sînt aduse la cunoştinţă întregii societăți. Dreptul, scria savantul Hegel, trece în existenţa faptică mai întii prin

formă, prin faptul că este pus ca lege.... Forma de exprimare a normelor juridice, modalitatea principală prin care dreptul devine cunoscut de cei al căror comportament îl prescrie poartă denumirea de izvor de drept.

Noţiunea de izvor de drept este utilizată în mai multe sensuri, dintre care cele mai răspîndite sînt:

a) Izvor material şi izvor formal al dreptului;

b) Izvor direct şi izvor indirect (mediat) al dreptului;

Page 50: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

62

c) Izvor scris şi izvor nescris ad

d) Izvor intern şi izvor extern aldreptului.

Ivoarele materiale ale dreptului mai sînt denumite şi izvoare reale. Ele sînt concepute ca un sistem de factori sociali, politici, ideologici, materiali, precum şi cadrul natural, social-politic, uman etc., care determină acţiunea legiuitorului sau dă naștere unor reguli izvorîte din necesităţile practice de

reglementare prin norme partidice a unor relaţii sociale.

Izvorul formal al dreptului se interpretează ca forma de adoptare sau

sancționare a normelor juridice, modul de exprimare a normelor, adică

sursa în care normele juridice sînt reflectate. Izvorul formal caracterizează mijloacele speciale pe care statul le aplică pentru ca voinţa guvernanţilor să capete un veşmînt juridic. De obicei acest rol revine actelor normative.

Izvorul direct al dreptului prezintă modalitatea prin care normele juridice sînt reclamate. Izvoare directe ale dreptului sînt considerate actele şi contractele normativ.

Indirecte sînt considerate acele izvoare, care, pentru a fi considerate juridice, trebuie să fie validate, sancţionate de o autoritate publică competentă. în calitate de izvor indirect pot servi, de exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizaţii nestatale. Aceste norme devin juridice numai din momentul în care ai fost confirmate în modul respectiv de autoritatea publică.

Scrise sînt considerate izvoarele care necesită o formulare strictă, determinat de principiile legiferării. De exemplu, actul normativ se prezintă totdeauna sub formă scrisă, pe cind obiceiul poate fi transmis şi pe cale orală.

Nu sînt unanime părerile ce ţin de izvorul intern şi izvorul extern al dreptuiu Unii autori consideră că izvorul intern al dreptului îl constituie norme le juridic Alţii susţin că izvorul intern îl formează însăşi voinţa general-obligatoric ridicată J rangul de lege.

În ceea ce priveşte izvorul extern al dreptului, el caracterizează mijloacel prin care voinţa, devenită statală, obţine o haină juridică adecvată.

Noţiunea de izvor al dreptului este utilizată şi în alte sensuri. Aşa, de exemplu, se consideră că politica constituie izvorul politic al dreptului, în sensul

Page 51: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

63

c autoritatea publică este cea care gîndeşte viitoarele norme juridice. La fel conştiința juridică este considerată ideologie a dreptului.

Izvoarele ale dreptului reprezintă formele de exprimare a normelor juridic în cadrul unui sistem de drept, adică modalitatea de instituire sau recunoaştere de către puterea de stat a normelor juridice în procesul de creare a dreptului.

Aşadar, studierea izvoarelor dreptului ne permite să ajungem la concluzia că există multiple şi variate forme pe care dreptul le îmbracă, există o diversitate de izvoare ale dreptului. Multitudinea izvoarelor de drept este proprie tutun sistemelor de drept. Ea se lămureşte, în primul rînd, prin diversitatea relaţiili sociale supuse reglementării juridice.

În evoluţia sa dreptul a cunoscut următoarele forme de exprimare (iz.voa formale):

a) obiceiul juridic (cutuma);

b) practica judiciară şi precedentul judiciar;

c) doctrina;

d) contractul normativ;

e) actul normativ.

f) §4. Caracteristica izvoarelor formale ale dreptului

1. Obiceiul juridic (cutuma). În succesiunea istorică a izvoarelor de drept, obiceoil juridic ocupă, fără îndoială, primul loc. Obiceiul este cea mai originală

formă de manifestare a voinţei sociale. Chiar în formele cele mai rudimentare, inventive de convieţuire umană găsim unele reguli care nu sînt impuse, în mod pres, dar de fapt sînt respectate aproape din instinct. Aceste reguli apar prin partea constantă a unor acte, repetări cărora li se impune o obligativitate.

Momentul lor material, elementul central îl constituie repetarea constantă.

Page 52: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

64

Bineînţeles, o repetare constantă, continuă, nu este suficientă ca fapta să se transforme în obicei juridic (să luăm, de exemplu, regulile de prudenţă, de igienă, conduită personală etc.). Pentru aceasta se cere ca repetarea să se sprijine pe convingerea că această repetare este absolut obligatorie, aşa încît alţii pot să o

Mecanismul trecerii unui obicei din sistemul general al normelor sociale în Mi"..ul izvoarelor dreptului este marcat de două momente importante:

I) fie că statul sancţionează (recunoaşte) un obicei şi-1 încorporează într-o oficială;

’) fie că obiceiul este invocat de părţi ca normă de conduită în faţa unei Munu de judecată şi aceasta îl validează de regulă juridică.

i .urmele obişnuielnice (cutuma), recunoscute de puterea de stat, fonnează .ibişnuielnic sau dreptul cutumiar. El a jucat un rol deosebit de important ca IM .IM drept, mai ales în dreptul epocii antice şi medievale.

I'i unele acte normative scrise sînt de fapt mai mult nişte culegeri de cutume . l. < M mai puţin o creaţie conştientă a legiuitorului. Acest lucru poate fi lesne IH|. Ic analizînd conţinutul Legii celor 12 table la Roma, l^egea salică la franci.

IM epoca medievală numărul cutumelor a sporit şi mai mult îneît s-a pus ut. .. i sistematizării lor. Sînt cunoscute asemenea culege» de cutume, cum ar fi nlr i. axonă (Sachsenspiegel) clin 1230; Oglinda şvabă I Schwabenspiegel) din 11' i 'H2; Aşezămintcle Iui Ludovic cel Sfint (1270).

i >i cptul cutumiar a avut o importanţă majoră şi pentru ţara noastră. Primele legiuiri (ale lui Alexandru cel Bun, ale lui Vasile Lupu, ale lui Matei Basarab etc lăsau loc larg de manifestare a obiceiurilor. Aşa, de exemplu, Codul Calimac (1817) prevedea următoarele: dacă in acest cod nu s-ar afla o lege potrivită la pricina înfăţişată atunci se cuvine a se urma pămîntescului obiceiu, carele, în curgerea de mulţi ani de obşte păzindu-se şi între judecători cercetindu-se, s-a întării şi cu chipul acesta au dobîndit putere legiuită.

Obiceiul, deşi extrem de rar, mai continuă să acţioneze şi în zilele noastre. El nu constituie un izvor de drept important în statele ce ţin de civilizaţia juridic romano-germanică. Dreptul cutumiar ocupă un loc major în

Page 53: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

65

sistemul izvoarelor <( drept în statele ce se raliază la civilizaţia (familia) juridică anglo-saxonă (Commor- law).

2. Practica judiciară şi precedentul judiciar (jurisprudenta)

Practica judecătorească, denumită şi jurisprudenţa, este alcătuită di totalitatea hotărîrilor judecătoreşti, pronunţate de către instanţele de toate grade! pe baza interpretării şi pentru aplicarea legii.

Cu toate că o hotărîre judecătorească este un act individual, un act de aplica a dreptului, în care judecătorul dă o soluţie într-un litigiu pe baza normelor judicia în vigoare, activitatea jurisdicţională are o importanţă foarte mare. Această activitate se manifestă în mod evident îndată ce viaţa socială a ieşit din faza pune instinctivă (cum era de multe ori, mai ales la început, în cazul obiceiurilor), cerii adoptarea unei decizii. Judecătorul care aplică normele juridice constată în ce măsură problema apărută se încadrează în sistemul normelor juridice existente, în acelaşi timp, activitatea jurisdicţională (roate sugera şi noi idei, impuse de dezvoltarea şi complexitatea raporturilor sociale.

Pe parcursul evoluţiei istorice rolul practicii judiciare într-o măsură mai mare sau mai mică, a fost apreciat. Datorită activităţii judecătoreşti, practicii acumulate au făcut corectările respective, căutîndu-se cele mai oportune soluţii.

Unele sisteme de drept, precum ar fi cele de tipul anglo-saxon (Common-Law,Anglia, S.U.A., Canada) includ hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti i sistemele izvoarelor de drept. Precedentele judiciare sînt considerate izvoare de drept şi în statele cu alt sistem de drept. Aşa, de exemplu, în Elveţia există opinia normele hotărîrii ale Tribunalului federal constituie adevărate izvoare de drept.

În Republica Moldova, deşi practicii judiciare i se acordă o atenţie sporită, de egală practica juridică nu este considerată ca izvor de drept. Cu unele rezerve se acceptă a fi recunoscute ca izvor de drept hotărîrile judecătoreşti ce ţin de unele neamuri ale dreptului (dreptul civil, dreptul familial, dreptul muncii etc.).

Considerării practicii judiciare ca izvor de drept se opune, de asemenea, principalul separării puterilor în stat.

Page 54: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

66

3. Doctrina (ştiinţa juridică)

Doctrina cuprinde analizele, investigaţiile, interpretările pe care oamenii de specialitate dau fenomenului juridic. Ştiinţa juridică are o importanţă majoră: ea contribuie la înţelegerea fenomenului juridic, în cunoaşterea relaţiilor sociale, în inerpretarea şi aplicarea corectă a legii, în dezvoltarea şi perfecţionarea dreptului.

Din punct de vedere istoric, doctrinei i-a revenit un rol creator direct. În același timp, ea nu poate fi consideraţii izvor de drept. Ştiinţa juridică a fost cunoscută în epoca antică şi cea medievală. Aşa, de exemplu, împăratul roman Adrian a decis că judecătorii sînt obligaţi să ţină seama de părerea unanimă a celor ce creau dreptul.

Și în Evul Mediu doctrina a avut un rol important, judecătorii apelînd la

operele ştiinţifice spre a găsi soluţii potrivite pentru cauzele deduse în faţa lor. S-a pună chiar pînă la aceea că se vorbea de un drept ai profesorilor, de cutuma specialiștilor etc.. Treptat însă rolul doctrinei a început să scadă, nemaifiind considerată ca izvor al dreptului.

4. Contractul normativ

Contractul (de la latinescul "contractus" - a strînge) este un acord încheiat din două sau mai multe persoane fizice ori juridice, din care decurg anumite drepturi și obligaţii. Ca act juridic, contractul constituie acordul între

două sau mai multe persoane în scopul de a produce efecte juridice, adică acordul ce naşte, califică transmite, sau stinge raporturi juridice.

Contractul rezultă din norme juridice şi se face în stricţii conformitate cu ele. Redat însăşi contracte care conţin, stabilesc anumite reguli de conduită, în asemenea cazuri se spune că contractul este normativ. Spre deosebire de celelalte contracte, contractul normativ este izvor al dreptului.

Contractele normative pot opera în astfel de domenii, cum ar fi:

a) în dreptul constituţional, în materia organizării şi funcţionării structuriifederative a statelor;

b) în dreptul muncii şi securităţii sociale contractul colectiv de muncă este un contract normativ, deoarece, în conţinutul său, stabileşte reguli

Page 55: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

67

de conduită general şi obligatorie;

c) în dreptul internaţional public contractul normativ poate fi întîlnit sub font tratatelor şi acordurilor internaţionale.

Conform prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, pactele şi tratatele internaţionale cu privire la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte, constituie un izvor de drept (art. 4).

5. Actul normativ — principalul izvor de drept

Actul normativ-juridic poate fi definit ca fiind izvorul de drept creat de organele autorităţii publice (Parlament, Giuven, Preşedinte, organele autorităţilor publice locale etc.), izvor care conţine reguli generale şi obligatorii, a căror aplicarea la nevoie, este asigurată prin forţa coercitivă a statu lui.

Caracteristice pentru actele normativ-juridice sînt următoarele trăsături generale;

1. Ele sînt acte ale activităţii de elaborare a dreptului de către stat (organele sale) şi includ prescripţii juridice obligatorii cu caracter general despre conduita oamenilor şi organizaţiilor normele juridice, precum şi prescripţiile privind instituirea, modificarea sau suspendarea acţiunii (anularea) normelor juridice.

Actele normativ-juridice îşi extind acţiunea nu asupra unui raport concret și nu asupra unui cerc individual concret de raporturi, ci asupra unui sau altui tip

de raporturi sociale şi asupra tipului de acţiuni ale oamenilor, care alcătuie conţinutul lor.

1. Spre deosebire de actele individual-juridice (actele de realizare a normelor de drept), actele nonnativ-juridice sînt adresate oricărui subiect ce participă la aceste relaţii, pot fi aplicate în mai multe noduri, adică de fiece dată cînd este vorba de tipul respectiv de raporturi şi îşi menţin acţiunea indiferent de faptul că au apărut sau au încetat raporturile individuale prevăzute în acest act. De exemplu

percepțiilecodului civil sînt aplicabile oricărui cetăţean sau organizaţie, care a ratat în relații patrimoniale de proprietate, cumpărare-vînzare, schimb şi

alte împrumuturi, reglementate prin dreptul civil. Codul penal poate fi aplicat

Page 56: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

68

oricărei persoane, care a săvîrşit o acţiune social-periculoasă pentru societate.

Prescripțiile acestor acte nu-şi epuizează acţiunea ca urmare a

unui sau chiar a mai multor acte de aplicare sau îndeplinire. Ele se aplică şi se utilizează în repetate rînduri. Anume aceasta denotă că prescripţiile juridice ale actelor menționate sînt aplicabile la un tip sau altul de relaţii sociale, au un caracter normativ general, sînt norme de drept.

Sistemul actelor normative ale organelor de stat, interdependenţa acestor acte precum şi ordinea emiterii lor sînt reglementate de Constituţie şi de alte acte legislative. Această reglementare asigură realizarea principiilor democratice ale sistemului de izvoare ale dreptului - supremaţia legii, caracterul obligatoriu al hotărîrilor organelor ierarhic superioare pentru cele ierarhic inferioare, al hotărîrilor organelor locale ale puterii în limitele teritoriului din subordine. în felul acesta se asigură hotărîrea uniformă a chestiunilor principale ale politicii statului în întregul sistem de acte normative.

Locul pe care îl ocupă unul sau alt act juridic-normativ în sistemul general al •Mtioi iele este determinat de locul organului care l-a emis în sistemul organelor ■t «luiiii, iar sfera acţiunii, orientarea şi limitele conţinutului actelor de competenţa iMgiuiiilui menţionat. Pe această bază apare interdependenţa actelor normativ- |n li. c ale organelor de stat, exprimată în forţa lor juridică. Actele organelor !•■. iiluc superioare dispun de o putere juridică mai mare, iar actele organelor t* i nliic inferioare (subordonate), care trebuie emise în corespundere cu primele, au H i"iţa juridică mai mică.

Întregul sistem de izvoare ale dreptului îl putem diviza în două grupe mari:

• legi;

• acte normative subordonate legii.

Prin termenul lege în sens larg se înţelege orice act normativ elaborat de •nlăţiie publice. în sens restrîns acest termen desemnează actul normativ care "i mă de la organul legislativ (Parlamentul), care în baza legislaţiei în vigoare este unica autoritate legiuitoare în ţară.

În ierarhia lor, legile propriu-zise sînt situate după criteriul forţei lor juridice Parlamentul Republicii Moldova, singurul deţinător al puterii de

Page 57: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

69

reglementare prin rlege a elaţiilor sociale, emite, în exercitarea acestei puteri, trei categorii de legi:

- legi constituţionale;

- legi organice;

- legi ordinare.

Legile constituţionale ocupă primul loc în ierarhia legilor atît prin conţinținutul lor, cît şi datorită procedurii speciale de adoptare a acestora.

Astfel, prin conţinutul lor, legile constituţionale sînt legi care introduc texte noi în Constituţie, abrogat anumite texte constituţionale sau le modifică pe cele existente.

Legile organice ocupă locul secund în ierarhia legilor. Legile organice sînt legi ce reprezintă o prelungire a materiilor constituţionale şi ele pot interveni numai în domeniile expres prevăzute de Constituţie (alineatul 3 al articolului 72 Constituţiei Republicii Moldova) sau domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice.

Legile ordinare intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepție

celor rezervate legilor costituţionale şi legilor organice.

Toate celelalte acte normative poartă denumirea generală de acte norma subordonate legii. O asemenea denumire este chemată să sublinieze respectarea strictă a principiului de supremaţie a legii în procesul de elaborare a actelor norme, precum şi în perioada lor de acţiune.

La categoria actelor normative subordonate legii sînt atribuite: hotărîrea Parlamentului, decretele prezidenţiale, hotărîrile Guvernului, actele organele administraţiei publice centrale de specialitate, actele autorităţilor publice locale.

Hotărîrile şi moţiunile Parlamentului, de regulă, sînt acte de aplicare normelor juridice şi, prin urmare, nu conţin norme juridice şi nu au normativ. In acelaşi timp, însă, se mai elaborează hotărîri ce conţin anumite norme juridice. Aceste hotărîri de cele mai multe ori, sînt emise în scopul executării legi şi sînt subordonate acestora.

Decretul Preşedintelui Republicii. Potrivit prevederilor Constituţiei, îterpretarea atribuţiilor sale. Preşedintele Republicii Moldova emite descrete

Page 58: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

70

obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului. Categoria actelor normative ce includ toate decretele prezidenţiale, ci doar numai decrete care conţin nome publice. Nu sînt acte normative, de exemplu, decretele aplicative (prin care se conferă decoraţii şi titluri de onoare, se acordă grade militare supreme, se soluționează problemele cetăţeniei, se acordă graţiere etc.).

Hotărîrile și ordonanţele Guvernului se întemeiază în calitatea acestuia

de a da organ de vîrf al administraţiei publice, exercitîndu-şi autoritatea executivă și de dispoziție pe întreg teritoriul statului. Aceste acte normative sînt bazate pe constituție și legi, prevăd măsuri de aplicare a legilor în cele mai

diferite domenii de exemplu: organizarea administrativă centrală şi locală, modul de realizare a divinităților economice şi financiare, reglementarea uncr contravenţii etc.), dispozițiile întotdeauna sînt acte aplicative. Hotărîrile Guvernului pot avea atit caracter normativ, cît şi aplicativ. Este important a sublinia faptul că hotărîrile se fac pentru organizarea executării legilor.

Alte acte normative. În această categorie actele ernise de conducătorii

organelor administraţiei publice centrale de specialitate (ministere, birourile, oficiile etc.), precum şi cele care sînt emise de autorităţile publice locale. Ele sînt organe de drept în măsura în care conţin norme juridice şi au forţă juridică ca şi actele, decretele,hotărîrile Guvernului. Un act normativ nu poate fi veşnic, deoarece nu sînt constante, veşnice nici relaţiile sociale reflectate în el. În aceiaşi timp, însă, adoptînd un act normativ legiuitoru l consideră că el va funcţiona o durată mai mare sau mai mică de timmp.Această durată este cuprinsă între doua momente esenţiale:

- momentul iniţial al actului normativ (intrarea în vigoare);

- momentul final (abrogarea).

Momentul inițial caracterizează momentul intrării în vigoare a actului

normativ. Să analizăm, de exemplu, acţiunea unei legi în timp. Regula generală în această privinţă este că o lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (art. 76 al Constituţiei). Ca urmare, legea are efect juridic numai asupra evenimentelor de după publicarea ei. Acest principiu i găseşte explicaţia în faptul că oamenii pentru a-şi coordona conduita lor cu prevederile legii, trebuie să cunoască mai întîi prevederile ei.

Page 59: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

71

De la această regulă sînt următoarele derogări:

a) o lege intră în vigoare la o dată prevăzută în textul ei (art. 76 al Constituţiei în legătură cu aceasta nu poate fi trecută cu vederea următoarea prevedere constituţională extrem de importantă: "nepublicarea legii atrage inexistența acesteia". Prin urmare, data indicată în textul legii nu poate precede

publicării legii. Stabilirea unei date ulterioare de intrare în vigoare a legii este determinată necesitatea pregătirii acţiunii noii legi, în special cînd aplicarea ei necesită anumite măsuri organizatorice sau atrage-după sine schimbări fundamentale;

b) o lege se aplică unor situaţii întîmplate anterior apariţiei ei.

Aplicarea retroactivă a legii are loc în:

- azul legii penale mai blînde (nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră de cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos, art. 22 Constituţiei Republicii Moldova);

- cazul unor situaţii de pînă la apariţia legii, dar nesoluţionate încă definitiv pi la acea dată;

- cazul legilor interpretative.

Momentul final, încetarea acţiunii legii are loc în diferite forme: prin abrogare, prin îndeplinirea termenului pentru care legea a fost edictată şi prin

stabilirea legii în desuetudine.

Abrogearea poate fi defintă ca un procedeu tehnico-juridic prin care legea fără termen îşi încetează activitatea prin renunţarea la ea.

Abrogarea poate fi expresă, cînd momentul final al legii rezultă expres din dispozițiile legale. La rîndul ei, abrogarea expresă poate fi:

Directă (cînd se precizează formal în textul legii noi ca un anumit act nonnativ)

Indirectă (cînd nu se precizează denumirea concretă a actului normativ ce se aleagă, dar se prevede expres că actele normative sau dispoziţiile contrare se aprogă)

Page 60: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

72

Abrogarea poate fi şi tacită, cînd în textul legii noi nu se vorbeşte de unui act sau unor acte normative, dar abrogarea rezultă din simplu motiv și una și aceiași situaţie este reglementată într-un mod absolut nou de noua lege,

ceia ce nu mai permite aplicarea legii vechi.

O altă formă de încetare a acţiunii legii este căderea ei în desuetudine. În acest caz este vorba de legea care a fost total depăşită de dezvoltarea relaţiilor sociale, schimbările din societate, de faptul că factorii care au condiţionat de apariția legii au încetat să mai existe. Din cele spuse reiese

că acţiunea legii n-are nici o justificare. Fiind depăşită de timp, legea îşi încetează activitatea.

În practică se pot întîlni, deşi rar, şi cazuri în care o lege se adoptă pe un

semn strict determinat. La atingerea tennenului respectiv acţiunea legii încetează fără a mai fi nevoie de procedura de abrogare.

10. Acțiunea actelor normative în spaţiu

Aceste normative au o acţiune bine detenuinată nu numai în timp, dar şi în spațiu, adicî pe un anumit teritoriu. Se explică aceasta prin faptul că

actul normativ este produsul activităţii statului şi ai organelor sale care au o anumită competenţă teritorială. Să analizăm acţiunea în spaţiu a legii.

Acțiunea legii în spaţiu se analizează sub două aspecte: aspectul intern

şi aspectul extern sau internaţional.

Aspectul intern al problemei caracterizează răsfrîngerea acţiunii legii în limitele teritoriale, reieşind din competenţa teritorială a organului de stat respectiv.

De exemplu, Parlamentul Republicii Moldova este în drept să adopte legi care să se răsfrîngă pe întregul ei teritoriu sau pe o parte din teritoriul statului (bunăoar prevederile Legii Republicii Moldova din decembrie 1994 cu privire la statutul juridic special al Găgăuz-Yeri se răsfrîng pe teritoriul respectiv).

Autorităţile publice locale adoptă acte nonnative a căror sferă de aplicare este limitată de teritoriul respectiv (de exemplu, în limitele municipiului, oraşult

Page 61: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

73

satului etc.).

Aspectul internaţional al aplicării legea răspunde la întrebarea dacă legea naţională se aplică pe teritoriul altor state şi dacă o lege străină poate fi aplicată limitele teritoriului statului dat.

Principiul care domină în problema enunţată este următorul: legea se aplică pe teritoriul statului al cărui organ legislativ a adoptat-o.

De la acest principiu sînt admise următoarele abateri:

a) legea nu se răsfrînge pe teritoriul statului respectiv asupra unor categorii de persoane străine şi a bunurilor acestora. Este cazul ce ţine de persoanele ca beneficiază de imunitate diplomatică, de clădirile reprezentanţelor diplomatice etc

b) legea unui stat urmăreşte pe cetăţenii statului respectiv chiar atunci cînd ei au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pe teritoriul altui stat.

I I I ) Acţiunea actelor normative asupra persoanelor

Problema dată, în parte, a fost elucidată odată cu cercetarea acţiunii teritoritoriale a actelor normative, deoarece teritoriul nu este o categorie abstractă, este un spațiu populat de oameni. Legea este destinată omului privit

ca persoană fizică sau persoană juridică.

Acţiunea legii asupra persoanelor diferă de la o lege la alta. Din acest pu de vedere distingem:

a) legi cu vocaţie generală de aplicare atît faţă de persoanele fizice, cît şi persoanele juridice;

b) legi care se aplică numai persoanelor fizice;

c) legi care se aplică numai persoanelor juridice;

d) legi care se aplică numai anumitor categorii de subiecţi de drept (de exemţ se aplică numai faţă de judecători sau faţă de pensionari etc.);

a) legi care se aplică unei singure persoane, dar nu în calitatea sa de persoană, ci în calitate de deţinător al unei anumite funcţiuni, indiferent de cine

Page 62: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

74

esteaceastă persoană (de exemplu, dispoziţiile constituţionale referitoare la Preşedintele Republicii etc.).

În final, remarcăm că la noi în republică legile şi alte acte normative se aplică în mod egal tuturor cetăţenilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate sau sex.

Page 63: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

75

CAPITOLUL 6. INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE

§1. Conceptul interpretării normelor juridice

Normele juridice, pentru a-şi atinge scopul în vederea căruia au fost elaborate, trebuie să fie respectate, executate sau aplicate, adică traduse în viață. Pentru a putea fi însă realizate normele juridice trebuie să fie cunoscute,

înţelese de către toţi subiecţii. Înţelegerea, cunoaşterea sensului adecvat a normei se impune în mod imperativ, mai ales în procesul de aplicare a normelor de drept. Organul de aplicare, persoana oficială trebuie să clarifice cu toată precizia textului normei juridice şi să fie convins în veridicitatea variantei de comportare prescrisă de legiuitor. Acest lucru se face în cadrul interpretării normelor juridice.

Interpretarea constituie o operaţie logico-raţională care, lămurind inţeiesul, exact şi complet al dispoziţiilor normative, oferă soluţiile juridice adecvate pentru diferitele situaţii cu care ne confruntăm.

Necesitatea interpretării este condiţionată de următorii factori. În primul rînd, norma juridică are un caracter gene ral, impersonal, tipic şi nu poate cuprinde toate situaţiile posibile care apar în viaţă. Dar ea se aplică pentru anumite situații concrete. Deseori este necesar a răspunde la întrebarea: în ce

măsură cazul concret analizat este cuprins de norma juridică sau norma juridică respectivă se referă şi la cazul concret sau nu? Acesta se face pentru a da răspuns la justa valoare, pentru a şti precis ce a avut în vedere legiuitorul, ce scop a urmărit el, adoptînd norma juridică respectivă.

În al doilea rînd, orice normă juridică activează nu izolat, ci în cadrul unui sistem bine determinat, unde fiecare normă îşi are menirea sa. O normă poate înţeleasă mai bine numai dacă va fi privită în contextul general al normelor sistemului juridic, de drept, ramurii de drept. La înţelegerea adecvată a sensului normei juridice ne ajută şi principiile dreptului (principiile generale interramurale, ramurale).

În al treilea rînd. adeseori interpretarea nonnelor dreptului se impune şi de necesitatea de a înţelege terminologia, stilul folosit de legiuitor.

În fine, în procesul de aplicare a dreptului pot fi cazuri de reglementar

Page 64: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

contradictorii neclare, confuze. Pentru a ieşi din asemenea situaţii poate apare integritatea ca legiuitorul să facă unele precizări, concretizări.

Interpretarea cunoaşte mai multe forme. Pentru a stabili formele (felurile) interpretării se folosesc mai multe criterii:

a) puterea obligatorie sau lipsa acesteia. în dependenţă de această interpretare poate fi oficială (obligatorie) şi neoficială (neobligatorie);

b) metoda folosită pentru interpretarea legii, în dependenţă de aceasta interpretarea poate fi logică, istorică, sistematică gramaticală etc.;

c) rezultatul la care se ajunge prin interpretare, în dependenţă de aceasta interpretarea poate fi literală, extensivă şi restrictivă.

§2. Formele (felurile) interpretării

Interpretarea dreptului constituie o activitate la care participă diferite subiecte, în dependență de calitatea subiectului şi, ca urmare a acestei calităţi, de forța ei juridică, interpretarea poate fi de două feluri: oficială şi neoficială.

Acestă clasificare este cunoscută încă în doctrina Romei Antice şi este pe larg raspîndită în doctrina juridică contemporană. Acest lucru se explică prin faptul că criteriile acestei clasificări au rămas aceleaşi: calitatea autorului interpretării.

1. Interpretarea oficială este interpretarea ce se înfăptuieşte de un organ de stat în exercitarea atribuţiilor ce-i revin, potrivit legii.

De regulă, organele care emit acte normative procedează uneori la interpretarea acestora prin acte interpretative. Atunci cănd organul de stat îşi înterpretează propriul act normativ, această interpretare poartă denumirea de interpretare autentică.

Interpretarea oficială are forţă juridică obligatorie. Actul de interpretare oficială se echivalează după forţa sa juridică cu actul normativ supus interpretării.

Să analizăm, de exemplu, cine dispune de dreptul de a interpreta în Republica Moldova legea. Amintim că Constituţia stabileşte trei categorii de legi: constituţionale, legi organice, şi legi ordinare.

Page 65: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

Conform Constituţiei, interpretarea oficială a Constituţiei şi a legilor constituţionale ţine de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale (prevederii de la litera b) ale alineatului 1 al art. 135).

Interpretarea oficială a legilor organice şi ordinare ţine de competența

Parlamentului (prevederile literei c) ale articolului 66 al Constituţiei).

Curtea Constituţională, fiind unicul subiect cu dreptul de a interpreta legile constituţionale, poate să interpreteze oficial şi celelalte categorii de legi: organ şi ordinare.

Interpretarea oficială poate fi atît generală cît şi cauzată.

Generală este interpretarea care îmbracă forma unor norme obligatorii ca caracter general.

Interpretarea cauzală este forma interpretării oficiale care se realizează cu prilejul soluţionării de către organele competente a unor cazuri concrete.

2. Interpretarea neoficială este interpretarea făcută de subiecţi ce nu dispun de dreptul de a interpreta oficial actul normativ. Interpretarea neoficială se face de către savanţi, de către avocaţi, de către alţi cetăţeni etc. Fiind tăcute de subiecţi și nu sînt purtători ai unei părţi din puterea de stat, interpretarea

neoficială nu a forţă juridică obligatorie. Dar, în cazul în care soluţiile propuse conving organ cu drept de interpretare oficială de oportunitatea soluţ iei enunţate, interpretarea neoficială capătă o însemnătate foarte mare.

§3. Metodele interpretării

Prin metodă de interpretare înţelegem totalitatea procedeelor folosite pentru explicarea conţinutului prevederilor normelor juridice, clarificarea care face în aplicării lor la cazuri concrete.

În procesul de interpretare a textelor normelor juridice se aplică cele n diverse metode. Deseori pentru a înţelege la justa valoare o normă juridică ce apelează concomitent la două sau la mai multe metode.

În dependenţă de metoda folosită, interpretarea poate fi logică, gramatical sistematică si istorică.

Metoda logică este cea mai larg întîlnită între procedeele de interpretate

Page 66: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

normei juridice. Ea constă în folosirea unor procedee ale logicii formale generale

Metoda logică nu poate fi separată de celelalte metode sau procedee, deoarece este sensului normei juridice se sprijină pe utilizarea judecăţii logice.

Printre procedeele, regulile logice, sunt frecvent utilizate următoarele reguli:

a) excepţia este de strictă interpretare trebuie de înţeles în sensul că

exepțiile nu pot fi create prin interpretare, în cazul interpretării nu se generează, nu apar norme juridice, ci este doar lămurit conţinutul normelor existente

b) unde legea nu distinge nici interpretul n-o face este regula potrivit căreia în cazul unei formulări generale a textului normativ subiectul interpretării nu poate introduce distincţii, deosebiri. Aplicarea, de asemenea, este generală;

c) legea trebuie interpretată in sensul aplicării ei, ci nu invers este regula potrivit căreia nu trebuie să fie căutate pricini pentru a nu aplica legea. Atît timp cît o lege este în vigoare ea urmează să fie realizată practic. Sarcina interpretului este de a găsi soluţia oportună de aplicare a legii în toate împrejurările

Metoda gramaticală. Această metodă constă în stabilirea sensului exact al normei juridice cu ajutorul procedeelor de analiză morfologică şi sintactică a tetului actului normativ, pornindu-se de la înţelesul cuvintelor folosite, de la legătura dintre ele, de la construcţia frazei, de la semnificaţia semnelor de punctuație etc.

Procedeele de interpretare gramaticală impun să unificăm sensul unor termeni juridici şi să nu-i folosim în mai multe sensuri. Aşa, de exemplu, la folosirea termenului "persoană juridică" este necesar să ţinem cont de sensul

juridic adecvat al acestui termen.

Metoda sistematică constă în explicarea sensului unei norme juridice, a

unui text normativ, prin determinarea locului acestei norme sau acestui text în

Page 67: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

sistemul ramurii de drept, în sistemul dreptului în ansamblu, în sistemul principiilor fundamentale ale dreptului, precum şi în stabilirea legăturilor acestei nume acestui text cu alte dispoziţii normative.

Necesitatea aplicării acestei metode decurge din caracterul sistematic al normelor juridice, din legăturile indisolubile a tuturor normelor în sistemul de drept.Metoda sistematică obligă să nu uităm că o normă de drept nu poate fi înţeleasă la justa ei valoare, dacă este ruptă din contextul celorlalte norme. Utilitatea acestei metode este şi mai evidentă în cazurile normelor incomplete din punct de vedere redacţional, în cazurile cînd conţinutul ei reiese din structura logică a normei.

Metoda istorică presupune examinarea împrejurărilor în care a fost elaborată norma juridică sau actul normativ respectiv. Ea presupune cercetarea materialelor care au stat la baza elaborării normei sau actului normativ, expunere de motive şi discuţiile ce s-au purtat pe marginea materialului normativ supu interpretării. O informaţie respectivă asupra acestei probleme poate fi găsită preambulul actului normativ.

În cadrul interpretării istorice se poate recurge, de asemenea, ia comparai reglementărilor actuale cu cele precedente, la analiza evoluţiei istorice conceptului reglementării normative.

§4. Rezultatul interpretării normelor juridice

Analiza procesului de interpretare a normelor juridice nu poate considerată completă, dacă nu se va lua în consideraţie rezultatul acestui proces.Din punctul de vedere al rezultatelor interpretării normelor juridice, interpretarea poate fi: literală, extensivă sau restrictivă.

Interpretarea literală este acea formă a interpretării, în cadrul căreia noi convingem de faptul că conţinutul normelor juridice coincide întru totul cu text în care sunt formulate. în acest caz se spune că legea este limpede, clară. Orgar de aplicare n-are decît sarcina s-o aplice, conform textului. Tendinţa legiuitorului este de a adopta anume asemenea norme juridice, acte normative.

Page 68: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

Interpretarea extensivă este acea formă a interpretării în cadrul cărei textului normei juridice i se atribuie un conţinut mai larg, mai sporit comparai cu cel ce rezultă din simpla lectură a lui. Cu alte cuvinte, textul normei juridice extinde şi asupra unor cazuri care nu se încadrează perfect în ”litera lui”.

Interpretarea restrictivă are loc în cazul cînd textului supus interpretării i se atribuie un conţinut mai restrîns, mai mic decît cel ce rezultă din simpla lui lectură. Aceasta poate să se întîmple în cazurile cînd lipseşte o concordanţă intre

Page 69: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina
Page 70: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

68

CAPITOLUL 7. RAPORTUL JURIDIC

§1. Conceptul raportului juridic

Dreptul, ea un sistem de norme indisolubil legate între ele, nu constituie un scop în sine. El este creat în vederea realizării funcţiilor sale, printre care locul primordial aparţine funcţiei de a reglementa conduita oamenilor, modul lor de comportare în relaţiile sociale de o însemnătate majoră. Această funcţie dreptului se realizează, în principal, prin aceea că, în relaţiile reglementate pe cale juridică, oamenii sunt obligaţi să se comporte prescripţiilor normelor juridice.

Aceste raporturi sau relaţii sociale capătă caracterul de raporturi sau relații juridice. Ele se numesc juridice, deoarece sunt create şi rezultă din acţiun dreptului, spre deosebire de relaţiile politice, morale, religioase etc., care sunt| rezultatul acţiunii unor norme sociale, cum ar fi normelor politice, etice, religioase etc.

Prin urmare, raportul juridic apare ca o asemenea relație socială care este reglementată prin intermediul normelor juridice.

Atît timp cît o relaţie socială nu este reglementată de norme juridice ea nu poate fi o relaţie juridică. Din momentul în care apare o normă juridică care se reglementează, ea devine juridică. De exemplu, o asemenea relaţie socială cum poate fi schimbul este cunoscută, încă din timpurile străvechi. Sute şi mii de ani ea existat, fiind reglementată de aşa norme sociale, cum ar fi: obiceiurile, tradiţiile morala. Din momentul din care apar normele juridice ce reglementează reiaţi socială concretă ea devine o relaţie juridică.

Privite prin prisma normelor juridice, raporturile juridice apar ca o realizare a normelor. Normele juridice prevăd anumite modele de comportament (vînzare, cumpărare, împrumut, arendă etc.). Dar conduita prescrisă de normă devine realitate numai atunci, cînd se concretizează în anumite raporturi sociale, cînd se cunosc subiecţii raportului, se cunoaşte în legătură cu ce acest raport a apărut, de drepturi şi ce obligaţiuni au subiecţii raportului, care vor fi consecinţele abaterii de la modelul prescris de norma juridică etc.

Oamenii intră în raporturi juridice pentru că urmăresc realizarea un

Page 71: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

69

drepturi, fie personale, fie sociale, fie impuse de normele juridice. Ar fi absurd ca arhiva să facă ceva fără nici un fel de scop. A presupune că oamenii ar intra într-o raporturi juridice iiiridic fără nici un scop este o absurditate.

Dat fiind faptul că la baza raporturilor sociale reglementate de norme publice stau diverse scopuri, diverse pot fi şi raporturile juridice apărute. Este a concretiza numărul de raporturi juridice la care participă un om pe proprietarul vieţii sale. Cu atît mai mult nu pot fi enumerate raporturile juridice ce dă naștere

într-o societate. Şi totuşi, necătînd la numărul enorm de raporturi juridice toate aceste raporturi au anumite trăsături specifice ce le deosebesc de alte relații

sociale.

Trăsăturile fundamentale ale raporturilor juridice constau în următoarele:

1. Raportul juridic este un raport social. Prin urmare, dacă orice raport juridic este o relaţie socială, nu orice relaţie socială este un raport juridic. Relaţia socială devine raport juridic numai în măsura în care a fost obiectul de preocupare al legiuitorului, sub forma adoptării unei norme juridice care s-o reglementeze.

Sunt relații sociale (de exemplu, relaţiile de prietenie, tovărăşie etc.) care nu constituie obiecostituie obiect de reglementare juridică. Cercul acestor relaţii poate să se micșoreze sau. dimpotrivă, să se mărească. Totul depinde de interesul social major, de voinţa legiuitorului.

Contractul social al raportului juridic se manifestă prin faptul că el se stabilește întotdeauna între oameni, cu participarea oamenilor (fie între ei, fie

între organele statului, organizaţii, întreprinderi, instituţii etc.).

Subliniind apariţia unui raport juridic doar între oameni, cu participarea lor, subnumitul jurist Mircea Djuvara scria: "Un Robinson ipotetic, complet izolat într-o insulă, fără nici un contact cu altă persoană, nu poate avea relaţii juridice, pentru că nu poate avea asemenea relaţii nici cu arborii, nici cu cerul, nici cu pămîntul pe cre stă”.

2. Raportul juridic este un raport voliţional. Prin caracterul voliţional al spațiului juridic se înţelege, în primul rînd, faptul că el este reglementat de

persoane juridice, norme care exprimă voinţa guvernanţilor, voinţa legiuitorului, cerință care, în condiţiile unui regim cu adevărat democratic, poate fi voinţa

poporului. Plccînd de la faptul că raportul juridic este o relaţie soci reglementată

Page 72: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

70

de norma juridică, iar norma juridică înseamnă voinţa ridicată la rang de lege caracterul voliţional al acestui raport este evident.

Caracterul voliţional al raportului juridic se manifestă şi prin voința subiecţilor ce participă la raportul juridic concret. în asemenea cazuri se vorbește despre dublul caracter voliţional al raporturilor juridice: cel exprimat prin norma juridică şi cel exprimat de voinţa subiecţilor raportului juridic enunţat.

3. Raportul juridic este un raport valoric. într-un raport juridic îşi gasește concretizare valorile esenţiale ale societăţii. Prin intermediul normelor juridice statul încurajează, promovează şi estimează aceste valori. Participanţii la rap " juridic dispun de anumite drepturi şi obligaţiuni. De exemplu, la raportul de împrumut împrumutatul trebuie să plătească împrumutătorului suma de respectivă. De aici rezultă că unul are o valoare mai mare decît altul. Situația

asemănătoare pot fi observate şi în alte raporturi juridice. Prin urinare, în toate raporturile juridice se stabileşte o valoare şi de aceea se poate spune că întregul drept nu este decît o cercetare de valori. Ele se realizează în valori tot mai înainte care au aceeaşi natură ca ideea de obligaţie însăşi, fiind valori necondiţionate.

4. Raportul juridic este o categorie istorică. Apărut la o anumită etapă de dezvoltare istorică, odată cu apariţia statului şi dreptului, raportul juridic pecetea epocii istorice respective. Aşa, de exemplu, în dreptul privat sclavul era considerat un bun. Stăpînul avea dreptul deplin asupra sclavului, putea fi vîndut sau ucis, dăruit, schimbat etc. Epoca contemporană precedă egalitatea tuturor oamenilor în faţa legii.

§2. Premisele raportului juridic

Pentru apariţia raportului juridic sunt necesare anumite premise, consideră că la aceste premise se atribuie: norma juridică și fapta juridică.

1. Norma juridică

Norma juridică reprezintă premisa fundamentală de apariţie a raportul juridic. Fără normă juridică nu putem vorbi de raport juridic. Un raport juridic nu poate apărea în afara normei juridice. Anume norma juridică care stabilește problemele esenţiale. Norma juridică stabileşte cine poate fi subiectul și

Page 73: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

71

raportul juridic dat. Tot ea detennină statutul juridic ăl subiectelor și consecințele abaterii de la prevederile normelor juridice.

Norma juridică îşi găseşte prin raportul juridic principalul său mijloc de realizare, în legătură cu aceasta deseori raportul juridic este caracterizat ca o normă juridică în acțiune.

Bineînțeles, nu trebuie uitat făptui că nu toate normele juridice generează raporturi juridice. Aşa, de exemplu, nu generează raporturi juridice normele plauhibitive, adică normele care impun abţinerea de la anumite acţiuni. Menirea norme este de altă natură: ele sînt chemate să interzică anumite acţiuni, care ar putea aduce anumite prejudicii societăţii, oamenilor etc.

2. F aptele juridice

După cum s-a menţionat anterior, normele juridice nu creează de la sine făpturi juridice. Ele doar prevăd anumite situaţii ipotetice. Pentru ca să apară un fapt jurindic, afară de existenţa normei juridice, mai este necesară prezenţa împrejurărilor de fapt, conţinute în ipoteza normei juridice. Aşa, de exemplu, raportul juridic de căsătorie presupune, în prealabil, ca fapt juridic încheierea căsătoriei.

În viața de toate zilele ne confruntăm sau suntem martori la cele mai diverse fapte. Statul, însă, nu-şi pune sarcina de reglementare a tuturor fenomenelor vieţii şi să lege de ele în mod neapărat apariţia unor efecte juridice. Fără aceea nu orice acţiune arc valoare de fapt juridic. Fapte juridice se consideră normal acele împrejurări de care legiuitorul leagă apariţia, modificarea sau atingerea aporturilor juridice.

Faptele iuridice pot fi clasificate în dependenţă de anumite criterii:

1. În funcție de caracterul volitional (dacă se produc ca rezultat al voinţei

sau independent de aceasta), faptele juridice se împart în două categorii:

evenimente și acțiuni.

evenimentele juridice sunt acele împrejurări sau fapte naturale care se prinde independent de voinţa omului, dar de producerea cărora legea leagă pornirea unor efecte juridice, adică naşterea, modificarea sau stingerea

Page 74: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

74

raporturilor juridice. Cele mai frecvente evenimente care au o semnificație juridică sunt:

a) naşterea (de ea legea leagă producerea multor efecte juridice printre figurează, de exemplu, dobîndirea calităţii de subiect de drept);

b) moartea (de ea legea leagă stingerea multor raporturi juridice (de mude căsătorie); apariţia unor raporturi juridice noi — deschiderea moştenirii dreptul la pensionarea pentru pierderea întreţinătorului etc.;

c) scurgerea timpului (conduce, de exemplu, la dobîndirea capacităţii exerciţiu, la dobîndirea dreptului de a alege sau de a fi ales etc.);

d) calamităţi naturale (cutremur de pămîn, inundaţii, incendii etc.);

e) alte fenomene naturale (trăsnetul, ploaia etc.);

f) acţiunea animalelor, păsărilor, insectelor, reptilelor etc.

Acfiunile juridice sunt faptele voluntare ale omului de producerea căror legea leagă producerea de efecte juridice, adică apariţia, modificarea sau stingerea de raporturi juridice.

În dependenţă de raportul lor cu legile în vigoare, acţiunile, la rîndul lor, pot fi licite sau ilicite.

Acţiunile ilicite sînt fapte omeneşti interzise de normele juridi exemplu, infracţiunile, contravenţiile, abaterile disciplinare, delictele civile Caracteristic acestor acţiuni este faptul că ele contravin voinţei de stat exprimă în normele juridice. In urma săvîrşirii acţiunilor ilicite se nasc raporturi juridice cadrul cărora se realizează aplicarea sancţiunilor prevăzute de legiuitor.

Acţiunile licite sînt fapte omeneşti săvîrşite în strictă conformitate cu legea. Printre acţiunile licite un loc important revine actelor juridice. Actele juridi acţiuni juridice licite care se săvîrşesc cu scopul de a produce efecte juridice. Ce nu trebuie confundate cu actele juridice nonnative care, după cum ştim. izvoare de drept. Spre deosebire de ultimele, actele juridice sunt acte individuale. Actele juridice se pot distinge după diferite criterii. Aşa, de exemplu, distinse acte juridice de drept civil, de drept penal, de drept administrativ etc.

II, În dependentă de numărul părților participante la actul juridic.

Page 75: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

75

deosebite;

1. acte juridice unilaterale (cum este de exemplu, testamentul);

2. acte juridice bilaterale (de exemplu, vînzare-cumpărarea, împrumutul etc.):

3. acte juridice multilaterale (de exemplu, contractul de societate).

Pot fi diferențiate şi anumile acţiuni care se săvîrşesc fără intenţia de a

insufla efecte juridice, dar care, totuşi, au valoarea unui fapt juridic, întrucît atrag după sine unele consecinţe juridice. De exemplu, crearea unei opere literare sau influențarea da naştere dreptului de autor.

2. Structura (elementele) raportului juridic

Privind din punctul de vedere al structurii sale, raportul juridic este format din trei elemente constitutive:

1. obiectele raportului juridic;

2. conținutul raportului juridic;

3. efectul raportului juridic.

Subiectele raportului juridic în ştiinţa dreptului se admite principiul căruia numai oamenii au calitate de subiect de drept. Nu se poate reda un raport juridic decît numai între oameni. Pentru apariţia unui raport nevoie de cel puţin doi oameni. Un individ care ar exista singur pe lume, de exemplu acelaşi Robinson Cruzo menţionat mai sus, fiind izolat pe o insulă, nu ar putea să aibă drepturi şi obligaţiuni faţă de nimeni. Îndată ce sunt doi se concepe relaţia juridică, în sensul că există un drept şi o obligaţie față de celălalt.

Subiecți ai raportului juridic pot fi anumiţi indivizi (subiecți individuali) şi generații (subiecți colectivi), care in conformitate cu normele juridice sînt

hotărîri ai drepturilor fi ai obligaţiilor juridice subiective.16

Persoana fizică. Cele mai multe raporturi juridice apar între persoane cetățeni ai statului dat, cetăţeni ai unui stat străin, persoane fără cetăţenie. De regulă, cetăţenii unui stat pot fi subiecte ale diferitor raporturi acceptate de către stat cu participarea persoanelor fizice, în timp ce cetățeni străini sau apatrizii

Page 76: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

76

pot participa în calitate de subiecte ale raporturilor nu atenua.

Н, Хранюк, Теория государство и право, MOCКВА, 1997, c.309

În baza rуcunoaşterii calităţii de subiect de drept, omul participă la raportu juridice ca titular de drepturi şi obligaţii.

Aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii denumirea de capacitatea juridică. Capacitatea juridică este de mai multe feluri. Aşa, de exemplu, dependenţă de domeniul de reglementare juridică, pot fi diferenţiate următoari categorii de capacitate juridică: capacitate civilă, capacitate constituţională capacitate administrativă, capacitate de drept al muncii, capacitate de drept familiei, capacitate penală etc.

Participarea persoanelor fizice la raporturile juridice civile ridică problema capacităţii civile. Capacitatea juridică civilă este cunoscută sub două forme:

- capacitatea de folosinţă;

- capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea de folosinţă este capacitatea persoanei de a avea anume drepturi şi obligaţii. începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este marcat de naşterea persoanei. Din momentul naşterii, statul îi înmînează persoanei o multitudine de diferite drepturi: dreptul la viaţă, la integritatea fizică şi psihică poate fi proprietar al diferitor bunuri etc. Pe parcursul vieţii persoana poate să aleagă domiciliul, poate să se asocieze la diferite partide şi organizaţii social politice, să beneficieze de alte drepturi consfinţite de Constituţie.

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi şi exercitarea drepturile şi de a-şi asuma obligaţii prin săvîrşirea actelor juridice.

Dacă pentru dobîndirea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice e necesară şi suficientă doar existenţa (naşterea, iar uneori chiar şi concepții

pentru a putea face personal şi singur acte juridice este necesar ca persoana fizice să aibă capacitatea de a-şi aprecia la justa valoare acţiunile sale şi consecinţele lor.

Dat fiind faptul că o asemenea capacitate este legată de o anumită prad de viaţă, începutul capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice este legat de atingerea unei anumite vîrste. Această vîrstă este condiţionată de maturitatea

Page 77: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

77

în gîndire Conform legislaţiei noastre civile capacitatea de exerciţiu începe de la data o persoana devine majoră, adică la împlinirea vîrstei de optsprezece ani.

Nimeni nu poate fi limitat in capacitatea de folosinţă sau capacitatea exercițiu. Acest lucru poate fi făcut doar de către instanţa de judecată, în

cazurile prevăzute de către legiuitor.

Încetarea capacităţii de folosinţă si capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice are loc cu moartea acesteia.

Persoana juridică. Cele mai multe raporturi juridice se încheie între persoanele fizice și, în primul rînd, între cetăţeni. Dar părţi ale unui raport juridic pot deveni și anumite colective, organe de stat, organizaţii obşteşti sau chiar

statul. Aceste fapte organizaţionale care participă la diverse raporturi juridice poartă denumirea ded obiecte olective de drept. Statul participă în calitate de subiect de drept atît în raporturi juridice interne, cît şi în raporturi juridice de drept internaţional.

Sunt persoane juridice:

a) întreprinderea şi alte organizaţii de stat, care funcţionează în baza subinfluențării, dispun de mijloace fixe şi circulante şi au un bilanţ independent;

b) instituțiile şi alte organizaţii de stat care sunt finanţate din bugetul de

ai cărăr conducători se bucură de drepturile de ordonatori de credite;

c) organizațiile de stat finanţate din alte izvoare şi care au un plan financiar independent și un bilanţ independent;

d) organizațiile non-guvemamentale (sindicatele, organizaţiile de tineret, situațiile fundaţiile, uniunile de creaţie etc.);

e) alte subiecte colective de drept (unităţi cooperatiste, societăţi comerciale, regii autonome etc.).

Perdoana juridică are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu delerminată bilanșul pentru care a fost înfiinţată. Dat fiind faptul că scopul nu este acelaşi la

fiecare persoană juridică, nici capacitatea lor juridică nu coincide. Capacitatea lor stabilă, de regulă, începe de la data înregistrării, sau de la data aprobării statului sau regulamentului subiectului colectiv de drept.

Page 78: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

78

Conținutul raportului juridic. Conţinutul raportului juridic este format din statutului drepturilor şi obligaţiilor subiectelor ce participă la raportul juridic. Aceste drepturi și obligaţii sunt prevăzute de normele juridice.

Subiectele raportului juridic sînt. după cum am menţionat anterior, rentbil legate între ele. Această legătură a subiectelor se datorează, în primul rînd, anume acestor drepturi şi obligaţii.

Există unele raporturi juridice simple, în care o parte este titular dreptului, iar cealaltă parte este titular al obligaţiei. De exemplu, în baza contractului de împrumut "o parte (creditorul) transmite celeilalte părți (debitorului) în proprietate (în administrare operativă) bani sau lucruri determinate prin genul lor, iar creditorul se obligă să restituie debitorului această sumă de bani sau aceeaşi cantitate de lucruri de acelaşi gen şi calitate". Raportul juridic apărut înbaza acestui contract este un raport juridic simplu, deoarece debitorul dispune numai de drepturi, în timp ce creditorul dispune numai obligaţii.

Prin urmare, normele juridice stabilesc pentru fiecare participant raporturile juridice, adică pentru fiecare subiect de drept, anumite prerogativ anumite posibilităţi individuale. Aceste posibilităţi, prerogative poartă numele de drept subiectiv. Dreptul subiectiv permite titularului:

a) să ia o anumită atitudine faţă de dreptul său, de exemplu, să se folosească de

b) să pretindă o atitudine corespunzătoare din partea subiectului obligat;

c) să poată apela la calea statală pentru apărarea dreptului său.

Obligaţia subiectului este îndatorirea pe care acesta trebuie săl îndeplinească. Obligaţia poate consta în a da, a face sau a nu face ceva. Obligația juridică a subiectului nu este arbitrară. Ea este o îndatorire ce

corespunde dreptului subiectiv ui celeilalte părţi a raportului juridic, de a cere de la credit suma respectivă.

Obiectul raportului juridic. Obiectul raportului juridic reprezintă cel dea treilea element constitutiv al raportului juridic.

Dacă în privinţa subiectelor şi conţinutului raportului juridic nu apar

Page 79: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

79

regulă, probleme, atunci în privinţa obiectului raportului juridic sunt înregistrate mai multe păreri.

Obiect al raportului juridic pot fi:

a) acţiunile pe care titularul dreptului subiectiv le îndeplineşte ori le pot pretinde şi pe care celălalt subiect este obligat a le săvîrşi sau a se abţine de săvîrşirea lor;

b) bunurile și alte bunuri materiale;

c) valori ncmateriale (cinstea, onoarea, demnitatea, numele, sănătatea, inegritatea fizică și psihică etc.).

d) rezultatul creaţiei intelectuale (operă literară, artistică, ştiinţifică etc.).

Se consideră că obiect ai raportului juridic pot fi şi acţiunile (inacţiunile),

comportarea subiectelor. O asemenea afirmaţie pare a fi neacceptabilă,

deoarece comportarea se include, după cum am văzut anterior, în conţinutul comerțului juridic, dat fiind faptul că norma juridică stabileşte drepturile şi obligațiile subiecţilor.

Page 80: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

80

CAPITOLUL 8. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

§1. Despre răspunderea juridică în general

Răspunderea juridică e considerată, pe bună dreptate, una din instituţiile centrale ale dreptului. Sarcina de bază a statului constă în asigurarea respectările legislaţiei şi a ordinii de drept.

Nimeni nu trebuie să sufere un prejudiciu rezultat din fapta altuia. Pentru realizarea acestei misiuni, legiuitorul a instituit un mecanism juridic în vederea apărării drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor. O parte componentă acestui sistem o constituie normele cu privire la răspunderea juridică.

Răspunderea juridică - este acea formă a răspunderii sociale stabilită de către stat în urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit şi care determină suportarea consecinţelor de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forţei de constringere a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate.

Scopul răspunderii juridice este de a anula consecinţele faptului ilicit şi de-a obliga autorul faptei ilicite să suporte el însuşi consecinţele conduitei sa Răspunderea juridică întotdeauna intervine în baza legii, nimeni nu poate si facă dreptate singur17. Atragerea la răspundere juridică este de competenţa unor organe abilitate ale statului, cum sunt instanţele judecătoreşti, procurat poliţia, inspectoratul fiscal etc.

Răspunderea juridică este o noţiune foarte largă şi în dependenţă de diferite ramuri de drept deosebim: răspunderea constituţională, răspunderea penală răspunderea civilă, răspunderea contravenţională, răspunderea disciplinară eu

Noţiunea de „răspundere” se foloseşte cu sensuri diferite, iar cel mai frecvent cu sensul de pedeapsă. Potrivit Dicţionarului explicativ, pe „răspundere” în sens juridic se înţelege consecinţa rezultată din neîndeplinit unei obligaţii legale19, iar în exprimarea de zi cu zi se foloseşte atît termenul de responsabilitate, cît şi cel de răspundere.

Răspunderea juridică este „cheia de boltă” a întregii răspunderi siciale

Page 81: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina
Page 82: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

deoarece cu răspunderea se finalizează orice problemă juridică. Aceasta e şi bine, fiindcă oricine a încălcat cu vinovăţie normele de drept, trebuie să răspundă în conformitate cu legea pentru acţiunile sale.

$1. Subiectele răspunderii juridice

Subiecte ale răspunderii juridice pot fi persoanele fizice şi persoanele publice .

a) Persoana fizică. Pentru ca o persoană fizică să devină subiect al răspunderii juridice, trebuie să îndeplinească două condiţii, şi anume: să aibă responsabilitatea de a răspunde şi să acţioneze în mod liber.

Capacitatea de a răspunde exprimă aptitudinea persoanei fizice de a fi chemată să de-a socoteală, adică să răspundă în faţa organului de judecată pentru faptele ilicite săvîrşite şi de ea. Capacitatea de a răspunde implică în primul rînd determinîndul, adică de la persoană se cere să fie sănătoasă din punct de vedere mintal și psihic. Prin urmare, nu au capacitatea de a răspunde

juridic minorii şi persoanele care sunt bolnave psihic.

Libertatea de a acționna, înseamnă a acţiona în cunoştinţă de cauză, a

face neobligat de nimeni. Fapta pentru care se stabileşte răspunderea juridică să fi fost realizată prin constrîngerea fizică sau morală venită din partea altcuiva.

b) Persoana juridică reprezintă o organizaţie înregistrată în conformitate cu legea și răspunde pentru acţiunile sale cu bunurile pe care le deţine în

patrimoniu: bani, case, autovehicule şi alte valori. De asemenea, persoana juridică răspunde pentru faptele ilicite comise de persoanele fizice care o conduc directorul, contabilul-șef, juristul etc., în legătură cu neîndeplinirea

corespunzătoare a obligaţiilor de către aceştia din urmă. Faptele ilicite ale restabilirii juridice sunt considerate fapte ale însăşi persoanei juridice.

Unele forne ale răspunderii, cum sunt cea penală şi disciplinară, nu se aplică persoanelor juridice.

Cel mai frecvent, persoanele juridice răspund pentru încălcarea prevederilor stabilite de Codul fiscal şi Codul contravenţional. În ambele situaţii,

Page 83: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

avem o contravenţională şi apare ca rezultat al neachitării la timp a taxelor şi impozitelor faţă de stat, evaziuni fiscale, falsuri în documente etc. În calitate de sancţiune se aplică amenda sau chiar retragerea licenţei de activitate, ultima sancţiune fiind cea mai periculoasă pentru persoanele juridice.

§3. Condiţiile (temeiurile) răspunderii juridice

Indiferent de domeniul juridic (civil, penal, administrativ, financiar etc.) care are loc, răspunderea juridică survine numai atunci cînd sunt întrun anumite condiţii. La ele se atribuie: a) fapta ilicită; b) prejudiciul; c) vinovăție: d) legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat.

a) Fapta ilicită este o primă condiţie pentru a fi antrenată răspunderea juridică şi ea presupune un comportament prin care se nesocoteşte o prevedere legală. Exemple de fapte ilicite:

- în magazin se vînd produse care au defecte ascunse;

- angajatul unei întreprinderi lipseşte nemotivat de la serviciu;

- un om atentează la cinstea, onoarea sau la integritatea corporală ai

om;

- şoferul a comis un accident rutier;

- în timpul călătoriei cu troleibuzul, cineva a sustras banii din geanta unei doamne;

- o persoană juridică ascunde veniturile pentru a nu plăti impozite faţ stat etc.

Fapta ilicită constă intr-o acţiune sau inacţiune, contrare prevederilor lor.

Acţiunea-presupune săvîrşirea de către o persoană a unei acţiuni concrete, pe care se încalcă normele juridice. Ca exemple pot servi: furtul, tîlhăria, violența, omorul etc.; Inacţiunea - presupune nesăvîrşirea unei acţiuni

care ar fi trebuit săvîrşită. Inacţiunea poate fi considerată ca fapt ilicit numai dacă persoana a obligat să acţioneze, dar ea nu a acţionat. De exemplu, medicul a refuzat săvărşească o intervenţie chirurgicală, iar pacientul a decedat.

Page 84: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

Nu toate faptele ilicite cauzează un prejudiciu, toate însă au drept rezultă încălcarea unor norme juridice. De pildă, conducerea unui autoturism!

drepturile publice de către un şofer care a consumat alcool, atrage fie o deprindere ontravenţională, fie una penală. O asemenea faptă nu produce un prejudiciu, însă pune în pericol circulaţia pe drumurile publice. Se menţine dreptul că el poate cauza un accident rutier în care vor suferi persoane nevinovate.

În dependență de ramura de drept din care fac parte (drept civil, drept penal, drept administrativ, dreptul muncii ele.), de gradul de pericol social şi de pedepsele care se aplică, faptele ilicite îmbracă diferite forme:

a) infracţiuni (reprezintă cele mai grave încălcări ale legii pentru care se aplică pedeapsa maximă - privaţiunea de libertate (închisoarea));

b) contravenției (sunt mai puţin grave decît infracţiunile, dar prezintă pericol stabilit, în calitate de sancţiune se aplică amenda, lipsirea de dreptul de a ocupa o anumită funcție, retragerea unor medalii şi distincţii celor care le deţin etc.);

c) abateri disciplinare (de exemplu, întîrzierea muncitorului la serviciu, de a se supune ordinelor date de către şef, compoitamentul brutal faţă locului de muncă ctc.);

d) prejudiciile materiale provocate de către muncitorii întreprinderilor în aspectul de lucru;

e) fapte ilicite civile (delicte, prejudicii materiale şi morale) etc.

Toate aceste fapte ilicite prezintă un pericol social. Ce-i drept, unele au un fapt de pericol mai mare, altele mai redus. Dintre toate, infracţiunea prezintă mai înalt grad de pericol social, adică este cea mai periculoasă pentru cei din loc, infracțiunea se mai numeşte crimă, iar cel care săvîrşeşte o crimă este numit infracțiune. Legea în care sunt prevăzute infracţiunile (crimele) poartă

denumirea de Codul penal al Republicii Moldova. Poliţia şi procuratura sunt organele punctul abilitate cu funcţia de adescoperi infracţiunile.

Plecare din sancţiunile sus-menţionate sunt stabilite în cîte o lege, şi anume: infracțiunile în Codul penal al Republicii Moldova, contravenţiile - în

Page 85: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

Codul internațional al Republicii Moldova, abaterile disciplinare împreună cu

problemele provocate de către muncitori la întreprinderi - în Codul muncii al Republicii Moldova iar faptele ilicite civile - în contractele încheiate dintre părţi

reieşind din prevederile Codului civil al Republicii Moldova.

b) Prejudiciul constă în urmările dăunătoare pe care fapta ilicită de cauzează societăţii sau unui anumit individ. De exemplu, vătămarea integrității corporale sau a sănătăţii persoanei, distrugerea sau deteriorarea unor bunuri etc. Cunoscînd care este prejudiciul, putem afla cît de periculoasă a fost fapta ilicit Cuvîntul prejudiciu este numit în mod diferit: „pagubă”, „despăgubire” a „daună”, toate aceste noţiuni fiind sinonime.

Prejudiciul cunoaşte mai multe clasificări. Se întîlnesc prejudicii mate şi morale, prejudicii cauzate persoanei umane şi cele cauzate bunurilor sale.La altă categorie de prejudiciu este venitul ratat

Prejudiciul material este cel care are un conţinut economic şi în ta cazurile poate fi evaluat în bani, pe cînd prejudiciul moral reprezintă totalitatea, suferinţelor psihice şi/sau fizice ce atentează la valorile nepatrimoniale a persoanei, cum sunt: viaţa, sănătatea, onoarea, demnitatea, repu profesională, numele, inviolabilitatea vieţii personale, secretul personal şi| familie şi altele20.

Prejudiciul material şi cel moral sunt strins legate între ele. La apreciere prejudiciului moral, trebuie să se aprecieze ce a pierdut persoana vătămată plan fizic, psihic, social, profesional şi familial atît la moment, cît şi pe viitor în domeniul protecţiei consumatorului, de exemplu, practica judecăto demonstrează că aproape de fiecare dată, pe lîngă cerinţa de reparare prejudiciului material, consumatorul cere şi repararea prejudiciului moral.

Venitul ratat poate fi înţeles după următorul exemplu: o actriţă, folosit crema de faţă cumpărată de la o firmă cu renume, în scurt timp a avut de suportat arsuri ale feţei. Acest lucru a făcut imposibilă activitatea ei profesia pe viitor, fiindcă din punct de vedere estetic nu mai corespundea cerinţelor în aşa mod, actriţa a fost nevoită să dea în judecată firma producătoare a cremei cerînd cheltuielile medicale, şi ce este mai important: - venitul ratat din lip ei de capacitatea de muncă, adică de faptul că nu va mai avea posibilitatea să

Page 86: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

actrița în spectacole şi în filme.

a) Pentru a şti dacă o persoană se face vinovată de anumite prejudicii, hainele analizat raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs.Cu alte cuvinte, este necesar ca între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport cauzal. Stabilirea acestei legături este dificilă şi necesită o analiză minițioasă pentru a nu greşi.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu o stabileşte instanţa de judecată dacă legătura de cauzalitate nu poate fi dovedită, atunci cererea privind repararea prejudiciului nu va fi satisfăcută. În aşa mod ne apare o legătură dintre cauză şi efect: cauza este fenomenul care generează efectul. Ori de alte ori cineva solicită să-i fie reparat un prejudiciu, el trebuie să demonstreze cu precizie că anume faptă ilicită pe care o invocă, şi nu alta, a stat la baza apariției prejudiciului..

Uneori raportul de cauzalitate poate fi stabilit cu uşurinţă, alteori raportul cel mai greu de stabilit. De exemplu, cineva a cumpărat un automobil nou, dar cu defecte ale frînei, care la prima vedere nu au putut fi depistate. La un moment dat automobilul a produs un accident din cauza frînei. Pentru început, este greu de stabilit cauza accidentului. De aceia se dispune efectuarea unei expertize, pentru a vedea cauza accidentului şi, respectiv, legătura de cauzalitate dintre (accidentul) şi prejudiciul (automobilul distrus),

d) Vinovaţia constă în atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta ilicită pe care a săvîrșit-o şi faţă de urinările ei. Vinovăţia se exprimă sub forma: a) vinovăției, b) culpei.

Încălcarea legii se consideră tăcută cu intenţie dacă persoana care a comis infracțiunea care a prevăzut din timp consecinţele ilicite ale faptei sale şi a dorit ca primul lucru să se întîmple. La rîndul ei, intenţia poate fi: directă şi indirectă. În primul caz, persoana a voit să săvîrşească fapta ilicită, iar în al doilea caz, a plănuit în mod uşuratic ca fapta ilicită să aibă loc.

O formă mai puţin gravă de vinovăţie este culpa. Culpa poate fi săvîrşită din inprudență sau din neglijenţă. Imprudenţa presupune că persoana ce a comis faptă a prevăzut posibilitatea survenirii unor urmări ilicite, pe care nu le-a dorit,

81

Page 87: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

nici nu ie-a acceptat dar a crezut că le-ar preveni. Pe cînd neglijența are

loc atunci cînd persoana care a comis fapta nu a prevăzut posibilitatea survenirii unor urmăriri ilicite, deşi putea sau trebuia să le prevadă.

Împrejurările care înlătură răspunderea juridică sunt prevăzute prin lege și diferă de la o ramură de drept la alta. De regulă, acestea sunt situaţiile de forță majoră (ploi torenţiale, cutremure de pămînt, furtuni puternice etc.), dar şi

alte întîmplări neprevăzute, care atît vinovăţia, cît şi răspunderea juridică, deoa se consideră că nimeni nu este vinovat.

§4. Principiile generale ale răspunderii juridice

Principiile răspunderii juridice sunt nişte idei generale, postului călăuzitoare, care determină natura răspunderii juridice, esenţa, conţinutul menirea ei, mecanismul de acţiune6. Răspunderea juridică cuprinde un şir de principii. Ele joacă un rol călăuzitor pentru instituţia răspunderii juridice.

1. Principiul angajării răspunderii juridice doar în temeiul legii. Acest principiu mai este numit principiul legalităţii răspunderii juridice, este general şi se aplică în toate ramurile dreptului. Prin legalitatea răspu juridice înţelegem că persoana poate fi trasă la răspundere juridici conformitate cu legea şi numai dacă este vinovată.

Aşadar, răspunderea juridică are loc numai în baza legii. Aplicarea pedepsei ţine de competenţa strictă a statului şi a reprezentanţilor lui oficiali, cum sunt judecătorii, procurorii, poliţiştii, inspectorii etc. Totodată, organele statul (instanţele judecătoreşti, procuratura, poliţia, organele vamale, inspectctoratul fiscal etc.) trebuie să fie fondate şi să funcţioneze în mod legal.

1. Principiul prezumţiei de nevinovăţie în stabilirea răspunderii juridice. Conform acestui principiu, persoana poate fi trasă la răspundere numai dacă a dovedit cu adevărat vinovăţia. Vinovăţia o stabileşte instanţa de judecată. Pe atunci însă, se consilieră că persoana este nevinovată.

2. Principiul obligativităţii tragerii la răspundere. Orice faptă îi trebuie să fie depistată, să fie stabilite persoanele care au comis-o, ţinînduse cont de toate împrejurările care au importanţă la stabilirea corectă a răspunderii

22

Mîrzac (Mititelu) Didina. Principiile răspunderii itirulu e. Teză de doctor în drept Chişinău. 2010, p. 96

82

Page 88: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

publice23. Acest principiu îşi are o aplicare largă în dreptul penal.

4. Principiul răspunderii personale înseamnă că orice persoană răspunde pentru fapta sa proprie. Răspunderea juridică trebuie să fie strict legată de persoana care a produs fapta ilicită.

Este adevărat că există situaţii în care răspunderea poate fi atrasă şi pentru fapta altuia ori împreună cu altul, dar, în general, răspunderea se stabileşte numai pentru fapta săvîrşită de autor şi în limitele faptei sale, luîndu-se în considerație toate împrejurările.

5. Principiul - „pentru fiecare încălcare a normei de drept, se aplică o singură răspundere”. Acest principiu trebuie înţeles că autorul faptei ilicite nu poate fi pedepsit decît o singura dată pentru aceeaşi faptă.

În general, acest principiu urmăreşte excluderea aplicării faţă de aceeaşi persoană şi pentru aceeaşi faptă a două sau mai multe pedepse care prin natura ba sunt identice; o singură încălcare a normei de drept trebuie să atragă după sine o singură pedeapsă.

6. Principiul răspunderii pentru fapta săvîrşită cu vinovăţie. Orice persoană poate fi sancţionată numai atunci cînd este vinovată. Nimeni nu poate fi chemat să răspundă pentru fapta altuia. Problema dacă persoana este sau nu învață se clarificată de către instanţa de judecată.

7. Principiul aplicării corecte a sancţiunii. Acest principiu necesită plîngerea corectă a normei juridice sub a cărei incidenţă intri fapta ilicită.

§5. eFormele răspunderii juridice

După cum s-a menţionat, răspunderea juridică cuprinde o sferă largă, în fine se includ mai multe ramuri de drept: - dreptul civil, dreptul muncii, dreptul penal, dreptul contravenţional etc. În funcţie de ramura de drept, există mai multe feluri (forme) de răspundere juridică:

Page 89: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

1. răspunderea civilă;

2. răspunderea materială;

3. răspunderea penală;

răspunderea contravenţională;

răspunderea disciplinară.

a) Răspunderea civilă este acea formă a răspunderii juridice ce constă în obligaţia pe care o are persoana de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat unei altei persoane.

Scopul tragerii la răspundere civilă constă, de regulă, în repararea prejudiciilor patrimoniale cauzate prin fapte ilicite. Răspunderea civilă survine ca urmare a nerespectării normelor dreptului civil, care cuprind o sferă vastă de fapte ilicite, care pot fi împărţite în două categorii: fapte ilicite care constau în neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute în contract. Aceste fapte ilicite constituie temeiul răspunderii contractuale; delicte civile - fapte ilicite prevăzute în lege ți

nerespectarea cărora pot aduce daune altor persoane. Răspunderea civilă se angajează după normele din Codul civil al R.M.

Răspunderea juridică civilă este componenta cea mai importantă din cadrul răspunderii juridice. Răspunderea juridică civilă îmbracă două forme răspunderea contractuală şi răspunderea delictuală.

Deosebirile care există între răspunderea contractuală şi cea delictuala. Deşi între ele există mai multe deosebiri, principala deosebire se fpă ace du| izvorul apariţiei obligaţiei de a răspunde, şi anume: răspunderea contractuală apare din contract, pe cînd răspunderea delictuală apare din lege.

Dacă în cazul răspunderii contractuale se încalcă o obligaţie concret stabilită prin contractul încheiat între cele două părţi, atunci în cazul răspunderi delictuale contract nu există, iar obligaţia încălcată este o obligaţie legală, caracter general, care revine tuturor - de a nu leza drepturile altora prin fapte ilicite24.

Avornic Gheorghe. Tratat de Teoria Generală a Statului şi Dreptului. Volumul II Editura Cartier, Chișinău,

Page 90: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

p.185

O altă deosebire ţine de caracterul normelor. Astfel, normele juridice reglementează răspunderea contractuală sunt dispozitive, iar normele reglementează răspunderea delictuală sunt imperative.

b) Răspunderea materială se întîlneşte în dreptul muncii, atunci cînd sunt aduse pagube unei întreprinderi de către salariaţi. Dacă pagubele au fost produse

24 Chibac Ghcorghe. Baicșu Aurel, Rotari Alexandru. Efrim Oteg. Drept civil. Contracte speciale Volumul II

Chişinâu: Cartier, 2005, p.546.din vina salariatului, el va fi atras la răspundere materială, fiind obligat să sustituie ăntreprinderii costul pagubelor provocate. Răspunderea materială a salariatului se va face după regulile stabilite de Codul muncii al R.M.

c) Răspunderea penală survine ca urmare a nerespectării legii penale. Încălcările prevederilor din Codul penal se numesc infracţiuni: „răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de lege penală” (art.51).

Infracțiunea este o faptă care prezintă pericol social şi este săvîrşită cu vinovăție. După nivelul de pericol social al faptei comise, se stabileşte şi gravitatea pedepsei, cea mai gravă pedeapsă fiind privaţiunea de libertate, adică închisoarea. Alte forme de sancţionare în cazul săvîrşirii unor infracţiuni sunt: procedura penală, interzicerea de a ocupa o anumită funcţie, confiscarea averii etc.

d) Răspunderea contravenţională, apare în urma încălcării normelor din Codul contravențional. Fapta săvîrşită cu vinovăţie, dar cu un pericol social

mai dură în raport cu infracţiunea se numeşte contravenţie. În cazul contravenţiilor, raspunderea este stabilită de organul de poliţie, organele de control inspectoratul fiscal, inspectoratul ecologic, serviciul vamal, serviciul veterinar etc. sau de instanţa de judecată, care pot aplica sancţiuni cum sunt:

amendă, confiscarea unor bunuri, munca neremunerată în folosul

comunității etc.

Subiecți ai răspunderii contravenţionale pot fi persoanele fizică şi

persoanele juridice. Pentru o singură contravenţie, legea interzice aplicarea în

Page 91: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

același timp a două sancţiuni. De exemplu, nu se permite ca pentru aceiaşi

încălcare a legii persoana să fie sancţionată cu avertisment şi amendă.

e) Răspunderea disciplinară, se angajează ori de cîte ori are Ioc încălcarea angajatorilor profesionale de către persoanele cărora le revin anumite atribuţii de profiliu cum ar fi: medicii, profesorii, poliţiştii, funcţionarii publicii, judecătorii etc. Asemenea fapte se numesc abateri şi se sancţionează cu: mustrare, reduceri de salarii, retrogradări, suspendări din funcţie, transfer disciplinardestituirea din funcţie.

Pentru antrenarea răspunderii disciplinare nu este necesară producerea unui prejudiciu material, ci este suficientă o abatere ce constă în încălcarea vinovăţie a obligaţiilor de muncă (de exemplu, întîrzierea la serviciu, greșeli procesul de lucru) sau a regulilor de comportare (consumul de alcool,

cuvinte urîte şi necenzurate etc.).

Page 92: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina
Page 93: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

CAPITOLUL 9. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL AFACERILOR

§1. Apariția şi dezvoltarea dreptului afacerilor

Denumirea modernă a dreptului comercial este dreptul afacrilor. Pentru a studia evoluţia dreptului afacerilor, este necesar de apelat la baza dezvoltării dreptului privat, inclusiv şi a dreptului comercial.

Adoptarca Codului comercial francez din 1807 a divizat dreptul privat în drept civil şi drept comercial (mai devreme în 1804 este adoptat Codul civil francez). S-a creat o situaţie cînd raporturile juridice patrimoniale erau reglementate concomitent de două culegeri de legi diferite. În asemenea situaţie se spune apariţia aşa numitului "dualismul dreptului privat"25.

Dreptul civil este o ramură a dreptului care reglementează drepturile juridice patrimoniale şi cele personale nepatrimoniale dintre persoanele private (fizice şi juridice).

Dreptul comercial este considerat o ramură a dreptului care reglementează raporturile juridice dintre persoanele fizice şi persoanele juridice ce apar ca rezultat al activităţii comerciale (de antreprenoriat, temeinice).

Dreptul afacerilor trebui să fie tratată ca o ramură succesoare a comercial, iar istoria dreptului comercial ne interesează mai mult decît istoria dreptului civil ca atare.

Istoria dreptului comercial cunoaşte trei perioade de dezvoltare: în perioada veche;

1. perioada evului mediu;

2. perioada contemporană.

1. Perioada veche (antică). La o anumită etapă de dezvoltare a depunerii în societate s-au produs anumite schimbări, care au condus la înăscutele diviziuni ale muncii. Efectul pozitiv al acestor diviziuni l-au destribuit creşterea productivităţii muncii şi apariţia unor surplusuri de

Roșca, Sergiu Baieş, Dreptul Afacerilor, Editura Cartier, 1997

Page 94: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

producţie. Aceste surplusuri, indiferent de faptul cine le însuşea (indivizii sau colectivul) erau schimbate pe alte obiecte sau produse, satisfăcînd stfel, mai multe necesităţi. Schimbul a fost prima operaţiune de comerț apărută în anticchtate şi utilizată pînă în prezent.

Savanţii afirmă că cele mai vechi reglementări juridice ale comerţului au fost stabilite încă în străvechiul Babilon. Cea mai veche operă legislativă, cunoscută sub denumirea de ”Codul lui Hammurrapi.(Hammurapi - rege al Babilonului care a domnit în anii 1792-1749 î.c. conţinea dispoziţii referitoare la cîrciumi, negustori, auxiliarii lor Codul cuprindea reglementări detaliate a contractelor de locaţiune, comision, de împrumut. Alte surse indică că în legătură cu intensifica comerţului pe malul Mării Mediterane în sec.VII.î.e.n. grecii de asemenia au instituit anumite reguli specifice negustorilor. Situaţie apărută în urma extinderii statelor (oraşelor) greceşti în bazinul Mării Mediterane şi Mării Negre, necesitatea schimbului comercial între acestea. Aceste reguli, priveau operaţiunile financiare, asigurarea, comerţul maritim etc.

In dreptul roman existau norme ce reglementau şi raportului comerciale. Distincţia între "”us civile" şi ”jus gentium” prefigureal distincţia dintre dreptul civil şi dreptul comercial. Dreptul ginţilor aplicat în raporturile dintre cetăţeni şi străini şi s-a format ca urinarea extinderii relaţiilor romanilor cu străinii, în condiţiile producţiei mărfuri şi a vieţii comerciale, fără precedent. Printre cele mai cunoscute norme juridice aplicabile activităţii comerciale din dreptul roman numi exercitarea comerţului prin reprezentanţi (actio institoria şi ada exercitoria), reguli privind împrumutul, avarii, răspunderea armatorul etc.

2. Perioada evului mediu. Reglementarea juridică a comerţului perioada evului mediu este legală de apariţia corporaţiilor (universitatea Universitas erau organizaţii colective formate de comercianţi şi meseria Comercianţii şi meseriaşii dintr-o ramură intrau într-o corporația Corporaţiile era administrată

de un consul asistat de consilieri. Consul

consulteau norme interne bazate pe obiceiuri (cutumă), care serveau la soluționarea litigiilor apărute între membrii corporaţiei. De astfel, acest anume

interne constituiau soluţiile efectiv aplicate la rezolvarea unor letigii, care ulterior erau aplicate şi în alte cauze asemănătoare. Hotărîrile au servit un bun temei pentru apariţia dreptului negustorilor dat mercatorum). Hotărîrile mai importante ale consulilor erau adunate în alegeri numite statute. Sînt cunoscute statutele din Pisa (1305), Roma (1317), Verona (1318), Bergamo (1457), Bologna (1509)

Page 95: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

etc. Normele statelor oraşelor italiene aşa au şi rămas ca dreptul oraşelor-cetăţi. Ideile, obiceiurile, termenii dreptului negustorilor italieni au pătruns şi în alte state, fiind cceptate uneori chiar în dauna propriilor obiceiur

Din perioada evului mediu s-au păstrat ”monumente” ale obiceiurilor negustoreşti, îndeosebi obiceiuri maritime. Printre astfel de permanente sînt culegerea ”Consulat de la Mer” utilizată de comercianţi în Marea Mediterană, în secolul XIV, culegerea "Roles d'Oleran" utilizată în Oceanul Atlantic atît de corăbiile comercianților francezi, cît și englezi.

În nordul Europei (Marea Baltică) se aplica codificaţia "Regles de Wahi o culegere întocmită reuşit era aplicată de negustorii din alte dați, iar ca ei să atragă atenţia la provenienţa acesteia, uneori chiar contrar obiceiurilor naţionale, normelor dreptului feudal şi a dreptului canonic.

1. Perioada modernă. Perioada modernă de dezvoltare a dreptului comercial se caracterizează prin înlocuirea dreptului comercial cu dreptul nativ.

Ca exemplu în Franţa, unde asupra unificării obiceiurilor existente în acea perioadă a lucrat Colbert, ministru de finanţe al regelui Franţei Ludovig XIV, care a elaborat două ordonanţe comerciale. În 1673 a fost pus în aplicare Ordonanța privind comerîul terestru, iar în 1681 a fost adoptată privind comerțul maritim. Prin aceasta, pentru prima dată era efectuat o reglementare unică pe teritoriul Franţei, la care erau totușin toți cei care tăceau comerţ.

Cele două ordonanţe au stat la baza elaborării Codului comercial

francez din 1807, pus în aplicare la 1 ianuarie 1808. In Codul comerci au fost incluse şi unele instituţii din Codul civil francez. Cu adoptarea Codului comercial a şi fost recunoscută dualitatea dreptului privat. Această dualitate a fost recunoscuta ulterior într-un şir de state: România, Germania, Spania, Belgia, Italia etc.

În privinţa Italiei, Codul comercial francez a fost aplicat ca lege internă începînd cu anul 1808. În 1882 a fost elaborat şi adoptai Codul comercial italian, completat cu noile realizări din doctrina germană, belgiană, franceză.

În Germania Codul comercial a fost adoptat în anul 1861. Acesta a funcţionat pînă în 1900, cînd au fost puse în aplicare Codul civil şi un nou Cod comercial. Codul comercial german, spre deosebire de cel fran are la bază

Page 96: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

sistemul subiectiv de determinare a obiectului dreptul comercial. În sistemul subiectiv normele dreptului comercial constituie un drept profesional şi se aplică numai comercianţilor, indiferent caracterul genurilor de activitate practicate.

Pe teritoriul actualei Republici Moldova au existat reglementar juridice ale relaţiilor economice. Pînă la Unirea din 1918 se aplicau actele normative ale Imperiului Rus. După 1 decembrie 1918 Codul cornercial român din 1887 a fost extins şi pe teritoriul Basarabiei prin Decret-lege care a funcţionat pînă în 1944.

După cel de-al doilea război mondial în republică, ca şi în toate țările cu regim comunist, a funcţionat economia planificată. După declararea independenţei, la 27 august 1991 în Republica Moldova au fost adoptate un şir de acte normative, care au menirea să reinstaureze relației economiei de piaţă.

§2. Dreptul afacerilor şi locul lui în sistemul dreptului

Întrucît dreptul este o categorie socială care, urmînd firul evoluția reflectă

nivelul dezvoltării economice, sociale, politice, culturale şi o altă natură a societăţii, transformările ce se produc în viaţa economică. specială duc la transformări respective ale sistemului de drept.

După părerea unor doctrinari dreptul afacerilor reprezintă o instituție

a dreptului civil, tratînd-o numai ca disciplină de studiu. Alţii consideră că dreptul afacerilor şi dreptul comercial (ce s-a delimitat de dreptul civil pentru a răspunde unor cerinţe practice) sînt sinonime iar folosirea noţiunii de ”drept al afacerilor” este o simplă adaptare terminologiei la un fenomen la modă şi acceptarea unor termeni mai atrăgători. În conformitate cu alte păreri dreptul afacerilor este tratat ca o ramură independentă şi integră de drept.

Potrivit opiniilor dominante, dreptul afacerilor are un domeniu mai bun decît dreptul comercial, cuprinzînd şi aspecte de drept public staintervenția

statului în economie), de drept fiscal, de drept al muncii, de rept civil (protecţia consumatorilor), întrucît problemele care le ridică astîzi gestiunea întreprinderilor sînt tot mai complexe.

Fiind analizate aceste opinii se deduc nişte tendinţe comune de abordare anume:

a) de elaborare şi adoptare a normelor juridice ce reglementează activitatea întreprinzătorilor;

Page 97: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

b) normele ce reglementează activitatea întreprinzătorilor sînt compartimentate în sfere de reglementare specifice;

c) este reglementări asigură dezvoltarea activităţii de întreprinzător condiţiile juridice necesare pentru iniţierea şi practicarea cu succes unei afaceri, de a apăra atît drepturile particulare ale întreprinderilor precum şi interesele publice ale statului şi a societăţii în întregime.

În esență folosirea terminologiei diferită este determinată de condițiile de dezvoltare şi tradiţiile istorice al unui sau altui stat.

La o analiză mai profundă a sistemului de drept al Republicii Moldova se evidenţiază multe puncte de tangenţă cu legislativ a ţărilor post-sovietice. Trecerea acestor ţări, inclusiv a Republicii Moldova, de la o entralizată la economia de piaţă a creat condiţii favorabile

Uliii: pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, ceea ce a dictat şi de reglementare juridică a raporturilor sociale din cadrul acestei activități adecvată noilor condiţii. Reformele sociale şi economice iniţiate și promovate

pe parcursul ultimilor ani, în aceste state, dau rezultate, pozitive cît şi negative, diferite.

De aceea şi ansamblul normelor juridice ce reglementeză activitatea agenţilor economici, în esenţă ce constituie conţinutul dreptului afacerilor, reflectînd specificul dreptului naţional al ţărilor pro sovietice, într-o anumită măsură sînt asemănătoare.

Dreptul afacerilor poate fi definit ca o ramură de drept ce cuprinde ansamblul de norme juridice ce reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale, modalităţile de constituind funcţionare şi încetare a activităţii de întreprinzător, raporturi ce apar în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător, include raporturile de intervenţie a organelor administraţiei publice.

Datorită caracterului complex a relaţiilor sociale reglementarea dreptul afacerilor este privit ca drept interdisciplinar.

§3. Obiectul şi metoda dreptului afacerilor

Criteriile definitorii ale împărţirii dreptului pe ramuri sînt obiecte

Page 98: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

reglementării juridice şi metoda reglementării juridice. Obictul reglementării juridice reprezintă un grup de raporturi sociale calitative omogene, dintr-un anumit domeniu sau sector de activitate, raportul reglementate de normele juridice.

Obiectul dreptului afacerilor este determinat de raporturile juridice reglementate de normele acestei ramuri. Afacerea poate fi definită că raport dintre doi oameni care tratează pentru a-şi impune unul alte interese morale sau materiale.

F.a poate să aparţină unui singur întreprinzător care îşi asumă întregul risc sau mai multor persoane asociate care se îînţeleg să împartă într-un anumit mod drepturile şi obligaţiile. Dicţionarul limbii romîne imitează noţiunea de "afacere" ca ”o îndeletnicire, o activitate comercială, industrială sau financiară bazată, cel puţin în parte, pe capital privat (1); o acțiune din care

rezultă un profit (2) o tranzacţie economică, avînd o calitate financiară extrem de bine definită - profitul (3)”26.

O afacere poale fi lansată şi gestionată cu succes de către o persoană care are spirit inovator, perseverenţă, încredere în sine, insistenţă, spre risc, responsabilitate - om de afaceri, întreprinzător.

Afaere (business), sau sinonimul ei - activitate de întreprinzător, de orice activitate economică, cu excepţia muncii efectuate în baza contractului (acordului) de muncă, desfăşurată în conformitate cu legislația de către o persoană, avînd drept scop obţinerea venitului, sau, în urma desfășurării căreia, indiferent de scopul activităţii, se obține venit. Fără urmare, raporturile juridice

la care participă întreprinzătorii în procesul activilăţii economice şi în rezultatul cărora aceştia obţin un venit constituie obiectul dreptului afacerilor. în majoritatea lor, raporturile juridice la care participă întreprinzătorii în cadrul activităţii rezultă din contracte şi sînt reglementate de norme ale dreptului civil, iar participanţii la aceste raporturi se află pe poziţie de calitate (raporturi pe orizontală).

Naatura afacerilor este determinată şi se exprimă prin domeniile de stabilitate economică. Fiecare domeniu al activităţii economice reprezintă de activitate umană ce se formează şi evoluează în raport de ramurile existente şi de posibilităţile de utilizare eficientă a factorilor de proporție. Astfel, se pot

distinge activităţi de producţie, activităţi financiare, de asigurări, de investiţii, de

Page 99: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

transport şi comunicații de consultanţă, de intermediere etc. Separarea

activităţii ecomici pe domenii distincte, de sine stătătoare, dar independente, formează diviziunea muncii.

Activitatea de întreprinzător în Republica Moldova poate fi practicată de către persoane fizice cît şi de persoane juridice de drept privat şi de drept public. Pentru ca persoanele fizice şi juridice să poată desfășura

activitate de întreprinzător ele trebuie să aibă calitatea de subiect de drept al afacerilor (agent economic), adică trebuie să se organizeze, în conformitate cu legislaţia, într-un anumit mod:

a) să se înregistreze în calitate de întreprinzător individual ce va activa în baza patentei de întreprinzător;

b) să fondeze, după caz, o întreprindere individuală, o societate comercială, o cooperativă etc.

In funcţie de genul principal de activitate societăţile comerciale ce activa ca întreprinderi industriale, de construcţii, de transport, comercial etc., ca instituţii bancare, fonduri de investiţii, companii de asigură burse de valori, burse de mărfuri etc. Acţiunile pe care trebuie să le întreprindă persoanele fizice şi cele juridice în vederea organizării dobîndirii calităţii de agent economic, precum şi cele legate de încetare acestei calităţi sînt prevăzute de lege.

Raporturile juridice stabilite în legătură cu organizarea activităţii de întreprinzător (raporturi interne) sînt reglementate, cu unele excepţii, norme juridice ce se conţin în acte normative interne - acte de constituie(contract de constituire, decizie de fondare, declaraţia de constituie statut), regulamente de activitate, hotărîri ale organelor de conduce competente, contracte individuale de muncă etc.

Deci, relaţiile sociale la care participă întreprinzătorii în procest în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător au un caracter destul de complicat şi sînt determinate de complexitatea aspectelor unele afaceri: înregistrarea de stat, formarea capitalului social, credita licenţierea, angajarea personalului, marketingul şi promovarea produsele pe piaţă, impozitarea, importul şi exportul etc. De aceea şi ansamblul normelor juridice care reglementează aceste relaţii este destul de vast.

Page 100: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

Prin metoda reglementării juridice se înţelege totalitatea de procedee de înrîurire a dreptului asupra participanţilor la relaţiile sociale consfinţite prin lege. De regulă, fiecare ramură le drept presupune stabilirea unor metode specifice de reglementare a comportamentului părților de drept. La determinarea metodei de reglementare juridică a părților sociale se cere a lua în considerare mai multe componente:

1. modul în care sînt stabilite drepturile şi obligaţiile subiectelor le lege

2. gradul de determinare a drepturilor stabilite şi al libertăţii de obținere

aa subiectelor;

3. alegerea faptelor juridice considerate ilegale;

4. caracterul situaţiei juridice a părţilor raportului juridic,

5. repartizarea pturilor şi obligaţiilor titre subiecţi;

6. căile și metodele de asigurare a drepturilor subiective.

Caracterul complex al obiectului dreptului afacerilor presupune restabilirea multor procedee de înrîurire asupra comportamentului participanților

specifice activităţii de întreprinzător. Astfel, în unele legea prevede drept izvor de apariţie a drepturilor şi obligaţiilor interprinzătorilor contractul încheiat de către întreprinzător, în alte cazuri actul emis în limitele competenţei de autorităţile publice (de exemplu, dispoziția executorie a Agenţiei Naţionale

pentru Protecţia Concurenţei), în al treilea rînd drepturile şi obligaţiile reies direct din conţinutul legii oligativitatea înregistrării de stat).

Prin urmare, normele dreptului afacerilor pot fi norme dispozitive care nu obligă, nici nu interzic o acţiune), pot avea caracter de contramandate pot avea un caracter imperativ.

Subiectele raporturilor juridice de drept al afacerilor se pot afla pe poziții de egalitate (raporturi pe orizontală) între întreprinzători, întreprinzător furnizori sau consumatori ori pe poziţie de subordonare deporturi pe verticală) între întreprinzători şi stat, autorităţile administrației publice centrale şi locale.

Pentru apărarea drepturilor şi intereselor agenţilor enomicilegislația. Prevede metode şi mecanisme de realizare. Pentru neexecutarea

Page 101: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

obligaţiunilor antreprenorii, persoanele cu funcţii de răspundere autorităţile administraţiei publice sînt sancţionate, după caz, penal administrativ, material, disciplinar. Prin urmare, în dreptul afacerilor sînt aplicabile mai multe metode (regimuri juridice) de reglementare juridică metoda dispoziţiilor (prescripţiilor) obligatorii; metoda voinţei autonomă a părţilor (metoda acordului liber); metoda recomandărilor etc.

§4. Principiile dreptului afacerilor

Dicţionarul limbii române tratează cuvîntul principiu ca lege de regulă, element de bază al unei ştiinţe, al conduitei unui individ27.

Prin principii ale dreptului înţelegem atît un fundament al sistemului de drept, cît şi o modalitate de coordonare a normelor juridice în cadrul sistemului, în jurul unei idei călăuzitoare.

Teoria dreptului diferenţiază trei categorii de principii ale dreptului care sînt caracteristice şi ramurii dreptului afacerilor - principii generale principii interramurale şi principii ramurale.

Principii generale. Printre principiile generale ale dreptului, care sînt aplicabile şi dreptului afacerilor, pot fi menţionate:

- principiul egalităţii în fata legii, în conformitate cu care întreprinzător poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau aparțin persoanele juridice străine sînt asimilate, în condiţiile legii, cu persoanele juridice ale Republicii Moldova; persoanele juridice de drept privat persoanele juridice de drept public ce desfăşoară activitate întreprinzător, în raporturile juridice de drept al afacerilor, sînt situate poziţie de egalitate etc.;

- principiul responsabilităţii, în conformitate cu care întreprinzător individual sau fondator al unei persoane juridice poate fi doar persoana fizică care are capacitatea deplină de exerciţiu şi poate răspunde penru faptele sale, precum şi persoana juridică care este înregistrată în conformitate cu legislaţia, adică are un patrimoniu propriu cu care poate

27 Mic dicţionar al limbii române. Editura DEMIURG, Bucureşti. 1993, p 265

Page 102: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina
Page 103: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

101

răspunde pentru obligaţiile asumate.

Responsabilitatea apare ca un raport conştient al persoanei fizice şi juridice față de valorile şi normele sociale, determinînd un anumit comportament al acestora faţă de alţi agenţi economici, faţă de consumatori, faţă de societate etc. Responsabilitatea este strîns legată de libertate. Persoana este liberă să aleagă - să respecte norma socială ce-i reglementează conduita sau nu. Pentru nerespectarea acestei norme persoana poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare;

- principiul legalității. Traducerea acestui principiu în viaţă constituie

fundamentul existenţei statului de drept. Prin legalitate se înţelege respectarea strictă a normelor de drept atît de către cei care le adoptă, precumți cei care le

pun în executare, cît şi de toţi membrii societăţii. Prin urmare activitatea de întreprinzător trebuie exercitată în strictă în conformitate u cerințele legislaţiei,

ceea ce presupune respectarea strictă prevederile normelor juridice de către agenţii economici, de către conformitățile administraţiei publice centrale şi

locale împuternicite cu reglementarea şi/sau supravegherea activităţii agenţilor economici, de către consumatori etc.

Principiile interramurale caracterizează nu una, ci mai multe ramuri de drept. Printre aceste principii pot fi numite:

- principiul libertății de a contracta, care prevede că, părţile contractele pot fi în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, pot stabili conţinutul lor. Dacă, în scopul protecţiei prioritare ale societăţii sau ale unui individ, efectele unui raport depinde de încuviinţarea autorităţilor statului, limitările şi interpretările trebuie reglementate prin lege. Obligarea la încheierea unui contract este interzisă, cu excepţia cazurilor cînd obligaţia de a contracta prevăzută de lege sau dacă reiese dintr-o obligaţie asumată benevol. Părțile pot încheia contracte care nu sînt prevăzute de lege, precum şi părțile care conţin elemente ale diferitor contracte prevăzute de lege contracte complexc). Acest principiu este o premisă necesară a economiei de piaţă şi a dezvoltării concurenţei.

-principiul recunoaşterii mai multor forme de proprietate, a egalităţiilor juridice şi protecţiei egale, în conformitate cu principiul dat, în Republica Moldova legislaţia nu poate să prevadă careva privilegii sau îngrădiri pentru unele sau altele forme de proprietate a subiectelor antrenate în activitatea de

Page 104: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

102

întreprinzător cu atragerea bunurilor aflate proprietatea statală, municipală sau personală, deoarece "statul ocroteşte proprietatea publică şi privată şi garantează realizarea dreptului proprietate în formele solicitate de proprietar", dar numai în concordanță cu legea.

Cetăţenilor, organizaţiilor şi altor proprietari li se asigură condiții egale de dezvoltare a diverselor tipuri de proprietate şi apărarea Nimeni nu are dreptul să retragă în mod forţat bunurile proprietarului decît în cazurile prevăzute de lege, precum şi să ceară proprietarului să-și asocieze bunurile cu bunurile altui

proprietar.

Printre alte principii interramurale aplicabile dreptului afacerij mai pot fi menţionate: principiul protecţiei secretului comercial a agentului economic; consensualismului privitor la forma actului juridic principiul imixtiunii în viaţa privată a persoanelor fizice etc.

Principii ramurale. Fiecare ramură de drept, luînd drept principiile generale şi interramurale, îşi formează principiile specifice. Printre principiile specifice dreptului afacerilor putem enumera:

-principiul libertăţii activităţii de întreprinzător, principiu ce şi-a găsit exprimarea în prevederea constituţională: "Statul trebuie să asigure Iii tatea comerţului şi activităţii de întreprinzător"'8. Principiul dat este dezvoltat în Codul civil, precum şi în alte acte legislative. El însea| dreptul întreprinzătorului de a lansa şi a desfăşura o afacere în orice i| a activităţii de întreprinzător, în orice formă organizatorico-juridic prevăzută de lege, cu folosirea patrimoniului propriu şi cu atragera bunurilor şi drepturilor patrimoniale de la alte persoane, să-şi alunge independent genurile de activitate, să dispună liber de beneficiul obţinut de pe urma activităţii, după achitarea impozitelor şi a altor plăţi obligatorii etc.

- principiul reglementării activităţii de întreprinzător din partea statului. În orişice stat activitatea economică este reglementată de către stat. Diferite, însă, sînt formele şi metodele unei asemenea reglementări, care sînt determinate de situaţia politică, nivelul dezvoltării sociale şi economice, tradiţiile istorice, specificul naţional, precum şi de alţi factori. Statul asigură, în mod democratic, cadrul juridico-legislativ şi instituțional pentru desfăşurarea activităţii agenţilor economici în condițiile de exercitare a liberei iniţiative, determinînd în acest mod organizatorico-juridice ale activităţii de întreprinzător, patrimoniul care poate fi folosit, stabilind drepturile, obligaţiile şi

Page 105: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

103

responsabilitățile agenţilor economici etc. în anumite împrejurări, ia măsuri

pentru a susţine activitatea agenţilor economici în unele domenii viticultură, construcţii, industria constructoare de maşini pentru viticultură etc.) sau în anumite zone, alocă subvenţii, finanţează investiţii et. Statul depune eforturi în vede rea obţinerii şi asigurării echilibrului dintre interesele personale ale antreprenorilor şi intereselor publice a statului și societăţii.

În acest scop în faţa agenţilor economici sînt puse anumite obligaţii: de a plăti impozite, de a organiza evidenţa contabilă, de a proteja mediul îconjurător de a proteja interesele consumatorilor, etc. - principiul influențer loiale. Respectarea principiului dat este o condiţie necesară pentru

dezvoltarea economiei de piaţă şi exercitarea activităţii de inteprinzător.

Izvoarele dreptului afacerilor

Dreptul afacerilor constituie un ansamblu de norme ce implementează aporturile juridice din sfera activităţii de întreprinzător. Aceste norme trebuiesc aduse la cunoştinţa întregii societăţi şi, în primul rînd, la cunoştinţa celor, al căror comportament îl prescriu. Forma pe care o iau normele juridice sau modalitatea prin care aceste norme devin cunoscute poartă denumirea de izvor de drept. Noţiunea de izvor dreptului în doctrină este utilizată în mai multe sensuri: izvor material și izvor formal; izvor direct şi izvor indirect; izvor scris şi izvor nescris izvor intern şi izvor extern etc.

În diferite etape de dezvoltare istorică, în diferite state, de dependenţă de sistemul de drept propriu statului dat, de legătura lui de alte valori normative, de complexitatea relaţiilor sociale reglementate prioritatea a fost dată unuia sau altui izvor de drept. Legislaţia națională consideră drept izvoare de drept actele normative.

Actul normativ-juridic poate fi definit ca fiind izvorul de drept creat de autorităţile publice (Parlament, Preşedinte, Guvern, organele autorităţilor publice locale), izvor care conţine reguli generale obligatorii, a căror aplicare la nevoie este asigurată prin forţa coercitivă statului.

Aşa cum izvoarele dreptului afacerilor cuprind norme juridicei reglementează raporturile la care participă agenţii economici, în cele ce urmează ne vom opri succint asupra unor categorii de astfel de normative.

1. Constituţia R.M. (29.07.1994) se situează în „vîrful piramide tuturor

Page 106: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

104

actelor normative ce reglementează relaţiile economiei republicii. Constituţia are forţă juridică superioară celorlalte legi, consimte perspectiva politicii interne şi externe a statului, organizarea de statutul juridic al omului şi cetăţeanului, precum şi structurile economice şi formele proprietăţii. Astfel, Constituţia Republicii Moldova, stabilit că factorii de bază ai economiei Moldovei reprezintă economia de piața libera iniţiativă şi concurenţa loială: Economia Republicii

Moldova este economie de piafă de orientare socială, bazată pe proprietatea privată publică, antrenate in concurentă liberă. Statul trebuie să asigure reglementarea juridică a activităţii economice; libertatea comerţului activității de

întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie; inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine.

2. Legile ocupă un loc central în structura ierarhică a izvoarelor de drept al afacerilor. Parlamentul Republicii Moldova este singurul deținător puterii de a

reglementa prin lege relaţiile sociale.

În exercitarea acestei puteri Parlamentul emite legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Printre legile ce reglementează activitatea de interprinzător, locul primordial îi revine Legii nr1107-XV din 26.06.2002 Codul civil, ce reglementează un şir de raporturi juridice cu caracter patrimonial şi personal nepatrimonial ce corespund situaţiei economice actuale. Normele Codului civil reglementează formele de organizare juridică a activităţii de întreprinzător, libertatea agenţilor economici de a contracta şi modul de încheiere a contractelor etc., cunoscînd egalitatea participanţilor persoane fizice şi juridice la importurile de drept al afacerilor. Principiile generale ale activităţii de interprinzător, formele juridice de organizare a întreprinderilor şi caracteristica lor succintă - modul de înfiinţare, conţinutul actelor consultative,procedura înregistrării şi licenţierii, precum şi modalitatea de întocmirea a activităţii întreprinderii sînt stabilite de către Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (03.01.1992), etc.

3. Hotărîrile Parlamentului. De regulă, sînt acte de aplicarea actelor juridice şi, prin urmare nu conţin norme juridice şi nu au normativ. Insă, se mai întîlnesc hotărîri ce conţin anumite norme de cele mai multe ori fiind emise în scopul executării legilor. Toate Hotărîrile Parlamentului, ce vizează domeniul antreprenoriatului poate fi indicate: Hotărîrea pentru aprobarea Regulamentului privind modul de utilizare a mijloacelor fondului pentru susţinerea agriculturii,

Page 107: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

105

privind rezultatele controlului asupra activităţii comportamentului Tehnologii Informaţionale etc.

4. Decretele Președintelui Republicii în vederea exercitării

atribuţiilor, Preşedintele Republicii Moldova emite decrete, obligatoriu pentru executare pe întreg teritoriul statului. La categoria actelor normative nu se atribuie toate decretele prezidenţiale, ci doar acelea care conţin norme juridice. Drept exemplu, în acest sens, poate servi Decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind edificarea socicietații informaţionale în Republica Moldova potrivit cu care edificarea societății informaţionale în ţara noastră a fost declarată drept una din priorietății naţionale.

5. Hotărîrile de Guvern pot fi atît cu caracter aplicativ, cît și normativ. E

necesar de menţionat că, hotărîrile Guvernului se adoptă pentru organizarea executării legilor. Ca exemplu pot fi analizate Hotărîrile Guvernului: Cu privire la reglementarea monopolurilor, privire la aprobarea Strategiei Investiţionale a Republicii Moldova, cu privire la adoptarea Concepţiei administrării corporative a întreprinderile din economia naţională.

6. Alte acte normative, din categoria cărora pot fi evidenţiate:

a) acte normative emise de conducătorii organelor administrativ publice centrale de specialitate (ministere, departamente, agenţii de stat în conformitate cu competenţa lor. Prin intermediul acestor normative statul stabileşte obligaţii agenţilor economici şi exercită controlul asupra activităţii economice. Printre ele o importanţă mai mult o au actele emise de organele ce activează nemijlocit în sfera economici Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională, Camera Naţională a Valorilor Mobiliare, Camera înregistrării de Stat, Camera de Licenţiere, etc. În unele sfere ale activităţii de întreprinzător, ca exemplu în sfera evidenţei contabile şi statistice, a impunerii fiscale anume aceste acte normative asigură reglementarea detaliată a raporturile juridice;

b) acte normative emise de autorităţile administraţiei publice locale în vederea exercilării atribuţiilor ce-i revin. Organele de administrativ locală reglementează prin acte normative activitatea întreprinderilor

teritoriul administrat. În particular, întreprinderile municipale se formează și se dotează de către autorităţile administraţiei publice locale în conformitate

cu legislaţia cu privire la întreprinderile municipale, cu privire la administraţia

Page 108: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

106

publică locală şi cu statutele-model ale acestor interprinderi;

c) acte normative cu caracter intern adoptate de însăşi agenţii economiei scopul reglementării propriei activităţi au un rol deosebit de în dreptul afacerilor. Printre aceste acte pot fi numite, în primul rînd actele constitutive ale întreprinderilor, precum şi diferite argumente. Ele pot să se refere atît la activitatea întreprinderii în ansamblu (statutul întreprinderii, contractul de societate), cît şi la contabilitatea anumitor subdiviziuni ale întreprinderii (regulamentul filialei, prezentanței). În al doilea rînd, pot fi numite contractele, prin intermediul cărora se stabileşte regimul juridic al participanţilor la întreprinzător.

7. Uzanțele (cutuma) reprezintă norme de conduită care, deşi conștifințite de legislaţie, sînt general recunoscute şi aplicate pe parcursul unei perioade îndelungate într-un anumit domeniu al drepturilor civile. Ele se aplică numai dacă nu contravin legii, ordinii publice bunelor moravuri.

8. Practica judiciară și doctrina juridică, de asemenea, nu sînt

înăscute ca izvoare de drept, însă, Curtea Supremă de Justiţie face analiza practicii judiciare pe anumite categorii de dosare, hotărîri cu anumite recomandări.

9. Normele dreptului internaţional joacă un rol deosebit în realizarea mai mari în elaborarea politicilor economice globale. Impactul economic al planetei se prezintă astăzi sub forma economiilor naționale. Deși sînt entităţi distincte, istoriceşte constituite, prin legăturile economice tot mai strînse pe care le angajează între ele, economiile contemporane se găsesc în numeroase interdependenţe şi reciproce, devin părţi ale economiei mondiale. În cadrul economiei mondiale, între economiile fluxuri economice de bunuri materiaie şi muncă etc.

Page 109: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

107

CAPITOLUL 10. ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR. DREPTUL DE A DESFĂŞURA ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR

§1. Definirea activităţii de întreprinzător

Noțiune. Activitatea de întreprinzător (afacerile) reprezintă un mijloc de acumulare a bogăţiilor, de asigurare a existenţei materiale şi spirituale. Această activitate apare o dată cu formarea relaţiilor de piaţă, adică cu apariţia produselor destinate schimbului de mărfuri29.

Prin activitate de întreprinzător, în sens larg, se înţelege orice activitatea aducătoare de profit practicată de persoane fizice sau juridice, iar în sens restrăns se înţelege activitatea de vînzare-cumpărare cu amănuntul a mărfurilor, de fabricare şi comercializare a produselor alimentare, de organizare a consumului lor, de prestare a serviciilor suplimentare la cumpărarea mărfurilor ce se menţionează şi faptul că activitatea de întreprinzător poate fi privită ca o activitate profesională.

Este important să cunoaştem că atît în vorbirea curentă, cît şi în lege se întîlnesc un şir de expresii ce denumesc activitatea de întreprinzător, ele avînd același înțeles: „activitate de anteprenoriat „activitate comercială”, „activitate,

„afacere”, „business”. În ce ne priveşte, vom utiliza expresia întreprinzător, ea fiind în corespundere cu legislaţia in vigoare, dar și cuvîntul afacere luînd în

considerare că disciplina noastră se numeşte Dreptul afacerilor30.

În legislație, noţiunea activităţii de întreprinzător este prevăzută în

Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845/1992, care menţionează că latul este activitatea de fabricare a producţiei, executare afacerilor și prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile în mod independent, din proprie iniţiativă, in numele lor, pe riscul sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă

Nicolae,Baieș Sergiu. Dreptul afacerilor Volumul 1 F.E.-P. „Tipografia

Centrală”. Chişinău 2004, Faptul că la Facultatea de Drept a USM există catedra Drept al Antreprenoriatul. La această lasă să contribuie toate disciplinele ce ţin dc activitatea de întreprinzător (antreprenonat): dreptul afacerilor. A comportamentului , dreptul economic, dreptul fiscal, dreptul societăţilor comerciale, dreptul turismului etc.

Page 110: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

108

permanentă de venituri. Munca efectuată conform contractului (acordului), de muncă încheiat nu este considerată antreprenoriat” (art.1)31.

Legislaţia fiscală defineşte puţin altfel noţiunea respectivă, evident urmărind scopuri exclusiv de fiscalitate, activitatea de întreprinzător fiind considerată orice activitate conform legislaţiei, cu excepția muncii efectuate în

baza contractului (acordului) de muncă, desfăşurată de către o persoană, avînd

drept scop obținerea venitului sau, în urma desfășurării căreia, indiferent de scopul activităţii, se obține venit (art.5 pct.16 Cod fiscal).

§2. Elementele caracteristice activităţii de întreprinzător

Din definiția sus-menţionat se desprind o serie de elemente specifice activităţii de întreprinzător, şi anume: a) este o activitate independentă; b) proprie iniţiativă; c) se desfăşoară sub denumire proprie; d) pe riscul şi răspunderea celui care o desfăşoară; e) prin intermediul ei se asigură o sîn t permanentă de venituri.

a) Activitatea de întreprinzător este considerată o activitate independent. Ea acordă întreprinzătorului libertate, el activează din voinţa liberă şi în interesul ău propriu.

Vorbind despre independenţă în activitatea de întreprinzător, noțiunii

trebuie înţeleasă corect. Or, libertatea arc anumite limite, ea nu este una totală întreprinzătorul nu poate face orice doreşti, fiindcă în economia de libertatea absolută a producătorului nu există. Prin lege se impun anumite cerinţe: să ţină cont de concurenţa pe piaţă, să fie înregistrat, să deţină pentru genul de activitate pe care îl desfăşoară, să dispună de autorizare certificate, să plătească taxe şi impozite statului etc.

Mai simplu, prin independenţă se înţelege faptul că nimeni nu- i poate dicta întreprinzătorului cît să producă, cum să o facă şi unde să-şi comercializeze mărfurile. El va şti cît să producă reieşind din cererea şi oferta.

b) Întreprinzătorul îşi desfăşoară activitatea din proprie iniţiativă. Nimeni nu poate fi obligat să practice activitatea de întreprinzător32. Proprietarul singur decide să-și fondeze o întreprindere, îşi alege de sine stătător genul de activitate, juridică de organizare şi denumirea. La fel, proprietarul hotărăşte ce

Page 111: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

109

să facă, unde să-şi comercializeze producţia, cu cine să încheie contracte, la ce preţ etc.

c) Oricine doreşte să înceapă o afacere, mai trebuie să se înregistreze sub una din formele de organizare juridică prevăzută de lege. În caz contrar, afacerea începută de el va fi considerată ilegală. Din momentul înregistrării, se consideră că activitatea de întreprinzătoi se desfăşoară sub denumire proprie. Cu alte cuvinte, la data înregistrării apare un nou subiect de drept, care sub denumire proprie participă la relaţiile de comerţ. De exemplu, întreprinzătorul Individual „Ion Vasilașcu”, Societatea cu Răspundere Limitată

„Florile Primăverii”, intreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” etc.

Cel care foloseşte denumirea unui alt agent economic este obligat, la starea acestui, să înceteze folosirea denumirii şi să îi repare prejudiciul. În scopul modificării denumirii, agentul economic este obligat să publice un aviz în Monotorul Oficial al Republicii Moldova” despre modificarea denumirii şi să modificările necesare în Registrul înregistrării de stat33, ţinut de Camera înregistrăriide Stat a Republicii Moldova.

d) Expresia „pe riscul şi sub răspunderea celui care o desfăşoară” se aplică în felul următor: oricine începe un business al său, pune în circulaţie anumite valori patrimoniale şi depune eforturi pentru a majora costul (or. Dacă calculele intreprinderii sunt greşite, întreprinderea riscă nu numai să nu cîştige venit, dar să piardă chiar şi bunurile pe care le-a pus în circulaţie33.

e) Prin intermediul activităţii de întreprinzător se asigură o sursă permanentă de venituri. Cu alte cuvinte, activitatea de întreprinzător trebuie să fie permanentă și aducătoare de profit. Scopul celui care desfăşoară un

business de acumula cîştiguri stabile, pentru a-şi acoperi cheltuielile, a plăti salariile lucrătorilor, a achita taxele şi impozitele faţă de stat, şi în sfărşit, de a avea un profit. De aceea, se consideră că activitatea ocazională (întîmplătoare) nu-i va aduce întreprinzătorului cîştiguri suficiente.

Baieș Scrgiu. Dreptul afacerilor Volumul 1. F.E.-P. „Tipografia Centrală”, Chişinău. 2004,

Gabriel, Mârgineanu Eilia. Dreptul afacerilor. Editura „Elena - VJ.’\ Chişinău. 2004, p.60.i

Baieș Sergiu. Dreptul afacerilor Editura Cartier. Chişmău, 1997, p 39.

Page 112: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

110

Orice persoană care iniţiază o afacere tinde să obţină foloase cît mai mari, astfel încăt motivul care determină pe cineva să-şi înceapă o afacere constă în ciştigul personal ce va rezulta din această activitate.

Permanent se consideră venitul care este obţinut în mod regulat sau sistematic. De exemplu, un angajat pleacă peste hotare cu probleme de serviciu şi, la rugămintea unui prieten, cumpără din străinătate un automobil (calculator costum). Chiar dacă prietenul îi plăteşte pentru serviciul prestat, acesta nu poa fi calificat drept acti vitate de întreprinzător. Dacă persoana pleacă de mai multe ori în străinătate şi aduce de acolo mărfuri pentru prieteni ori pentru a le vinde unor terţi, obţinînd din această activitate profit, înseamnă că ea practic activitate de întreprinzător7.

§3. Genurile activității de întreprinzător

De regulă, activitatea de întreprinzător se manifestă prin: fabricarea producţiei, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor, comercializarea mărfurilor şi a produselor. Mai sunt şi alte genuri de activitate reglementate de legislaţie: activităţile bancare, de investiţii, de asigurare, operaţiunile ca valorile mobiliare etc. În aşa mod, oricine alege să desfăşoare un business al său are mai multe posibilităţi de a alege, şi anume:

- să producă anumite bunuri, cum ar fi maşini, obiecte de uz casnic produse alimentare, mobilă, conserve, covoare, tractoare, biciclete, unelte de muncă etc. A produce înseamnă a transforma materialele şi materia primă de produse noi, cu o valoare mai mare.

- să execute lucrări - de exemplu, lucrări de construcţie în diferite domenii (blocuri de locuit, dambe, poduri, conducte), de extragere a resurselor naturale de prelucrare a pămîntului, de obţinere a produselor agricole, de creşte animalelor. Cel mai frecvent, executarea de lucrări se face în baza contractului de antrepriză. Prin contractul de antrepriză o parte se obligă să efectueze discul său o anumită lucrare celeilalte părţi, iar ultima se obligă să recep lucrarea şi să plătească preţul convenit (art.946 Codul civil).

- să presteze servicii - acestea pol fi diferite: servicii de spălare a

mașinilor; servicii de reparaţie; servicii de deservire socială; servicii

35

Roşea Nicolae, Baieş Sergiu Dreptul afacerilor. Volumul 1.F.E.P „Tipografia Centrală”, Chișinău,200420 p.54.

Page 113: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

111

turistice,servicii hoteliere, de transport, de asigurare, de audit, de consultanţă juridică etc.

Prestarea serviciilor de orice gen se face în baza unui contract, numit contractul de prestări servicii. Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură. Deşi în prezent se întîlnesc o multitudine de servicii, nu toate se consideră a fi activitate de întreprinzător. Se consideră activitate de intreprinzător doar acele servicii care se practică cu scopul de a obţine profit.

- să comercializeze (să vîndă) mărfuri şi produse. Tot spectrul de produse și servicii sunt destinate, în general, consumatorilor.

Comercializarea mărfurilor poate fi făcută direct sau nemijlocit de către producător prin magazine sau depozite angro proprii ori prin intermediari (firme de distribuţie)36. Între producător şi consumator există, de regulă, unul sau mai mulţi intermediari, altfel spus comercianţi, care cumpără de la producător mărfuri pentru a le revinde, fie consumatorilor, fie altor comercianţi.

Un gen deosebit al activităţii de întreprinzător se referă la crearea și

utilizarea inovaţiilor, raţionalizărilor, descoperirilor ştiinţifice. opererelor de artă şi alte obiecte ale proprietăţii intelectuale37. Acest gen de activitate are la bază creaţia artistică şi cea intelectuală a autorului, fiind reglamentat de un act normativ special - Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe nr.139/201038. Potrivit legii, din această categorie fac parte hotarele ştiințifice, literare, muzicale, de traducere; lucrări de sculptură, picură, arhitectură, grafică, fotografică; filmele de cinema şi televizate; emisiunile de radio și televiziune etc.

Vladislav,Focșa Ghenadie. Curs de drept comercial Curs universitar. Chișinău „Bons Officcs” S.R.L., p.32 Dreptuleconomic (partea generală) Suport de curs ta specialitatea „Drept economic”

Editura „Business-Elita”, 2006, p.

privind dreptul de autor drepturile conexe nr 139 din 02.07 2010, publicată în Monitorul

Oficial alRepublicii Moldova nr. 191 din 01 10 2010

Page 114: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

114

§4. Subiectele activităţii de întreprinzător

Enumerarea şi descrierea subiectelor activităţii de întreprinzător în Republica Moldova. În calitate de subiect al activităţii de întreprinzător poate activa persoana fizică şi persoana juridică, care efectuează orice gen de activitate aducătoare de profit neinterzis de lege. Vorbind de „subiectele activităţii întreprinzător”, avem în vedere „întreprinzătorii”. Ambele noţiuni au același înţeles, fiind sinonime39. Aşadar, calitatea de întreprinzători o au

persoanele fizice şi persoanele juridice.

Persoanele fizice pot desfăşura activitatea de întreprinzător prin următoarele forme de organizare juridică:

a) în baza patentei de întreprinzător, eliberată de inspectoratul fiscal sau după caz, de primăria din localitatea în raza căreia se doreşte desfăşurarea activităţii;

b) în calitate de întreprinzător individual (în legislaţia mai veche figurează noţiunea de „întreprindere individuală”). Întreprinzător individual este persoana fizică, înregistrată în modul stabilit de lege, care desfăşoară activitate de întreprinzător fără a constitui o persoană juridică40. Înregistrarea întreprinzătorului individual se face la oficiile teritoriale ale Camerei de Înregistrării de Stat;

c) ca gospodărie ţărănească (de fermier), este destinată exclusiv desfăşurării activităţii de întreprinzător în domeniul agriculturii. Se înregistrează într-un registrul special, la primăria din localitatea în care gospodăria ţărănească îşi va desfăşura activitatea.

Persoanele juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător se mai numesc persoane juridice cu scop lucrativ (sau cu scop comercial), deoarece obiectivul lor principal constă în acumularea cît mai multor venituri

39 În legislație poale fi întîlnită ți o a treia noţiune, cea de agent economic

Potrivit Codului fiscal al Republicii Moldova agentul economic este orice persoană ce desfăşoară activitate de intreprinzător (art 5 pet 13)

40 Întreprinzătorul individual se distinge prtn următoarele trăsături - este o persoană fizică cu capacitate de exerciții ce drsfășoară independent, permanent şi în nume propriu o activitate aducătoare de profit, - activitatea este

Page 115: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

115

practicată sub persoana poartă răspundere patrimonială pentru rezultatele activităţii sale (Cojocaru Olga Problematica denoţiunii de întreprinzător individual, în .„Problemele actuale ale legislaţiei naţionale în contextul procesului integrității europeane” Conferinţa internaţională ştiinţifico-practico

Ohişinâu CEP USM, 2008, p 267).

L-a acestea, mai adăugăm că întreprinzătorul individual a) trebuie să fie înregistrai conform legii, b) în procesul de lege pentru angajator muncitori. în baza contractului individual de muncă, c) este obligat să ducă evidenţa contabilă, să dețină de casă şi control cu memorie fiscală (și să elibereze bon

de casă, bineînţeles) profituri). Atît în vorbirea curentă, cît şi în legislaţie adeseori ele sunt numite intreprinderi, acesta fiind un termen mai vechi, moştenit din perioada sovietică.

În anumite situaţii, calitatea de întreprinzător o poate avea statul şi organele administraţiei publice locale. De exemplu, dacă statul doreşte să cumpere grîu pentru fondul de rezervă, atunci va organiza o licitaţie, cumpărînd grău de la agricultori la preţul de piaţă. în această relaţie, statul apare ca un întreprinzător, fiind pe picior de egalitate juridică cu vînzătorul producției agricole.

Dreptul de a desfăşura activitatea de întreprinzător pentru unele categorii aparte de subiecte. Reieşind din legislaţie, uneori este greu de explicat din ce considerent o anumită activitate a fost atribuită ca fiind comercială (de intreprinzător), iar alta - nu. Există cazuri în care aceeaşi activitate uneori poate fi considerată comercială, alteori necomercială. Exemplu în acest sens poate servi învățămîntul. Activitatea de organizare a învăţămîntului practicată de o persoană juridică se consideră necomercială, sau nonprofit41, deşi cei care beneficiază de serviciile unei astfel de persoane juridice instituţie de învăţămînt plătesc pentru aceste servicii sume importante42.

O altă situaţie avem în cazul profesorilor care, în timpul liber, dau lecţii în particular, contra plată. Această activitate a profesorilor este considerată o activitate de întreprinzător, de aceea, pentru a o practica în mod legal, ei trebuie să dobîndească patentă de întreprinzător ori să-şi înregistreze o persoană juridică.

Anumite semne de întrebare apar în legătură cu asociaţiile obşteşti. Asociații obşteşti se consideră asociaţiile pacifiste, de apărare şi de promovare

Page 116: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

116

a drepturilor omului, asociaţiile de femei, de veterani, de invalizi, de tineret şi de copii, asoietăţile ştiinţifice, tehnice, ecologiste, cultural-educative, sportive, de creaţie, comunităţile naţional-culturale, alte asociaţii ale persoanelor fizice și/sau juridice legal constituite43.

Legea învățămîntului547/1995, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr 62-63 din 09 11 1995, art 36

42 Baieș Sergiu Dreptul afacerilor Volumul 1 F.E.P. .„Tipografia Centrală”. Chișinău. 2004. p 48

43 Legea cu privire la asociaţiile obşteşti nr.837/1996, republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr 153-156

din 12.12.2007 nr.1 alin. (2)

Paradoxul constă în faptul că legea permite asociaţiilor obşteşti să desfăşoare activitatea de întreprinzător. Legea cu privire la asociaţiile obşteşti nr.837/1996 stabileşte că asociaţia obştească este in drept să desfăşoare activitate economică ce rezultă nemijlocit din scopurile prevăzute in statut, dar numai pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor statutare. Pentru a practica la activitate economică ce nu rezultă nemijlocit din scopurile prevăzute în statut, asociaţia obştească poate fonda societăţi comerciale şi cooperative. Asociația

obştească poate avea în proprietate întreprinderi, organizaţii, instituţii (inclusiv edituri), localuri pentru acţiuni de binefacere etc.

În aşa mod, vedem că asociaţiile obşteşti deşi nu urmăresc în sine scopul de a obţine venituri din activitatea pe care o desfăşoară, totuşi pe parcurs sunt drept să fondeze societăţi comerciale şi cooperative. Scopul acestora din urmă este legat în mod direct de obţinerea cîştigului. Cu toate acestea, veniturile realizate de asociaţia obştească din activitatea economică nu pot fi distribuire între membrii acestei asociaţii şi se folosesc în exclusivitate pentru real scopurilor pentru care a fost creată asociaţia - scopuri filantropice, religioase educative, sportive, culturale ş.a.

Munca prestată de salariatul (angajatul) întreprinderii în baza contractului individual de muncă nu este considerată activitate de întreprinzător. Între acest salariat şi întreprinderea la care lucrează se stabilesc raporturi de muncă şi sunt reglementate de Codul muncii al Republicii Moldova. Întreprinderea ca

Page 117: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

117

obligată să încheie cu salariatul contract de muncă, să-i achite salariu nu mai mult decît tariful prevăzut de lege, să-i deschidă carnet de muncă, poliţă de asigurare medicală, cont special la fondul de pensionare etc.

Clasificarea întreprinderilor in micro, mici şi mijlocii. Aşa cum menţionat, toate persoanele juridice care au ca scop obţinerea veniturilor poartă denumirea de întreprinderi. Reieşind din mărimea acestora şi veniturile anuale pe care le au, întreprinderile din republică se clasifică în întreprinderi mici şi mijlocii. Clasificarea dată o găsim în Legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii nr.206/2006.

Dintre ele, cea mai sporită atenţie din partea statului o au întreprinderile mici şi mijlocii, ele fiind cele mai active şi cele mai numeroase în sectorul de

buisness al Republicii Moldova. În prezent, acestea beneficiază de numeroase facilități şi scutiri la plata taxelor şi impozitelor din activitatea comercială pe care o au, pentru a se putea consolida şi a aduce mai tîrziu venituri economiei naționale.

Aşadar, sectorul întreprinderilor micro, mici şi mijlocii se constituie din totalitatea întreprinderilor care corespund unor cerinţe stabilite de lege. Este intreprindere micro agentul economic ce corespunde următoarelor criterii: număr mediu anual de salariaţi de cel mult 9 persoane, iar sumă anuală a veniturilor din vînzări pînă la 3 milioane de lei. Întreprindere mică este agentul economic care dispune de un număr anual de salariaţi de cel mult 49 de persoane și suma anuală a veniturilor din vînzări este de cel mult 25 milioane de lei. În dfîrșit este numită întreprindere mijlocie (medie) agentul economic

care are un anual de salariaţi pînă la 249 de persoane, iar sumă anuală a veniturilor din vînzări pînă la 50 milioane de lei.

Orice persoană fizică sau juridică poate opta pentru una intreprinderi menţionate. Avantajul acestora se explică prin facilităţile şi obligațiile de care

beneficiază la achitarea impozitelor şi altor plăţi obligatorii faţă de stat. De asemenea, au dreptul de a participa la programe de susţinere a intreprinderilor micro, mici şi mijlocii, dreptul de acces la sistemul simplificat al contabilei, suporturi financiare din partea administraţiei publice locale etc.

Nu se încadrează în categoria întreprinderilor micro, mici şi mijlocii factorii agenți economici: a) care ocupă o poziţie dominantă pe piaţă; b) care le

Page 118: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

118

44 Cojocari Eugenia. Dreptul economic (partea generală). Suport de curs la specialitatea „Drept economic

Chișinău, . „Businebb-Elita”. 2006, p 101 45

Patenta poate fi eliberată de primărie, în cazul dacă în localitatea respectivă nu este amplasat iinspectoratul

(oficiul) fiscal. Patenta eliberată dc primărie este valabilă numai pe teritonul administrat de aceasta 46

Legea cu privire la patenta de intreprinzător nr93-XIV din 15 07.98, publicată în Monitorul Monitoru al

Republicii Moldova nr 72-73/485 din 06 08 1998

sunt datori ce nu fac parte din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii şi aceşti fondatori deţin o pondere mai mare de 35% din fondul statutar; c) companiile fiduciare şi companiile de asigurare; d) fondurile de investiţii; e) age economici care importă mărfuri cu accize; f) băncile, organizaţiile micro- financiare, asociaţiile de creditare şi economii, alte întreprinderi financiare; g) casele de schimb valutar şi lombardurile; h) întreprinderile care activează în ramura jocurilor de noroc.

§5. Activităţi practicate îti baza patentei de întreprinzător

Una din posibilităţile de a practica activitatea de întreprinzător fără fondarea unei întreprinderi este patenta de întreprinzător44. Patenta întreprinzător este un document, ce atestă dreptul de a desfăşura genul activități de întreprinzător indicat în el, în decursul unei anumite perioade de

timp. Titullar al patentei poate fi numai persoana fizică. Patenta se eliberează de care inspectoratul fiscal din localitatea în care se doreşte desfăşurarea activităţii, iar în unele situaţii, patenta poate fi eliberată şi de primăria din acea localitate. În acest caz, evidenţa blanchetelor patentei de întreprinzător şi repartizarea lor primăriilor se efectuează de către inspectoratul fiscal45. Durata patentei întreprinzător este de la cel puţin 1 lună, iar ulterior, termenul ei de valabilitate poate fi prelungit.

Este important să cunoaştem că titularul patentei nu poate transml patenta unei alte persoane, patenta fiind un document strict personal. Mai mult ca atît, titularul patentei nu are dreptul să angajeze lucrători pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător specificate în patentă.

Activităţile care pot fi desfăşurate în baza patentei de întreprinzător sunt numeroase, ele fiind stabilite în anexa la Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr.93/199846, şi anume: - comerţul cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete şi din autovehicule la pieţe şi/sau în locuri autorizate de autoritatea administraţiei publice locale

Page 119: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

comerțul cu amănuntul în chioşcuri şi în alte încăperi cu suprafeţe mici:

comercializaea cu amănuntul a apei îmbuteliate;

- comerţul cu produse alimentare şi mărfuri uşor alterabile autohtone;

- întocmirea dărilor de seamă contabile;

- transportul călătorilor cu automobilele-taxi, cu un număr de locuri de pînă la 7: servicii de spălătorie; servicii de păstrare a bagajelor;

- masaj,

- servicii de îngrijire a bolnavilor şi alte servicii medicale; - - servicii veterinare, zootehnice; servicii de frizerie şi servicii cosmetice;

- croitul, cusutul, tricotarea, reparaţia îmbrăcămintei şi comercializarea acestora; confecţionarea şi reparaţia încălţămintei;

- predarea limbilor străine (instruire individuală sau în grupe cu un număr de pînă la 20 persoane); servicii de dactilografiere, inclusiv cu folosirea computerului;

- vulcanizarea camerelor şi anvelopelor în ateliere; repararea locuinţelor; construirea caselor de locuit şi a garajelor în localitățile rurale;

- reparaţia tehnicii de uz casnic, instrumentelor şi mecanismelor, măsurilor; reparaţia aparatelor tele, audio, video de uz casnic;

- servicii hoteliere (în hoteluri cu un număr de locuri de pînă la 7); creşterea florilor şi comercializarea lor; deservirea muzicală a ceremoniilor.

În prezent, un număr tot mai mare de persoane fizice lucrează în bază de patentă, fie la piaţă sau în alte locuri autorizate. Cel mai frecvent, patenta o

întîlnim la persoanele care şi-au deschis o mică afacere de frizerie şi machiaj,

prestarea serviciilor de xerox şi imprimare, reparaţia încălţămintei, vînzarea carților în strradă ş.a. Din nefericire, există şi persoane care activează ilegal, fără a deține patentă de întreprinzător, cum ar fi de exemplu, cei care

Page 120: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

116

oferă apartamente în chirie, care efectuează reparaţii în case de locuit, vînzătorii ambulanți în pieţe şi pe străzi etc.

Desfăşurarea activităţii de întreprinzător în baza patentei nu presupune înregistrarea de stat şi nici primirea licenţei. La fel. asupra titularului de patententă nu se extind cerinţele privind dările de seamă financiare şi statistice, ţinerea evidenţei contabile şi financiare, efectuarea operaţiilor de casă şi decontărilor, și nici prevederile din Codul fiscal. Altfel spus, titularul de patentă este liber în acţiunile sale. El este singurul întreprinzător pentru care legea nu cere eliberarea bonului de casă.

§6. Activităţi considerate monopoluri de stat şi monopoluri naturale

Activităţile monopol de stat sunt desfăşurate exclusiv de organele statului sau de persoane juridice constituite de stat. Prin monopolul statului se înţelege situaţia în care un număr limitat de agenţi economici sunt investiţi de către organele administraţiei publice cu drepturi exclusive pentru desfăşurarea între anumită sferă a activităţilor economice: de producere, transportare, comercializare şi procurare a mărfurilor şi serviciilor. Lista monopolurile statului este prevăzută în Anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului R.M nr.582/199547, acestea fiind:

a) de competenţa Ministerului Finanţelor: confecţionarea ordinelor și, medaliilor utilizarea metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, producerea semnelor ce confirmă achitarea taxei de stat.

b) Ministerul Agriculturii: asistenţa veterinară animalelor infectate cu boli

deosebit de periculoase, fabricarea produselor din tutun.

c) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor: prestarea

serviciilor poştale, deschiderea rutelor noi în trafic naţional şi internaţionali pornirea din Republica Moldova.

47 Hotărârea Guvernului R M. nr 58282 din 17 08 1995 cu privire la reglementarea monopolurilor, Monitorul

Oficial al Republicii Moldova nr 59-60/472 din 26.10.1995

Page 121: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

123

d) Ministerul Sănătăţii: acordarea unor categorii de asistenţă medical (certificate despre starea sănătăţii psihice, expertiza privind pierderea capacitatea de muncă, boli molipsitoare şi venerice etc.), inclusiv anumite intervențiile chirurgicale.

e) Ministerul Apărării: repararea armamentului, cumpărarea tehnicii de luptă etc.

f) Banca Naţională a Moldovei: emisia şi baterea monedei.

Monopol natural avem situaţia în care prestarea anumitor tipuri de servicii poate fi făcută şi de agenţii economici, alţii decît statul. Aşadar, spre deosebire de monopolul de stat unde serviciul este prestat doar de organul de stat, în cazul monopolului natural, se implică şi agenţii economici privaţi.

Din această categorie fac parte: activităţile legate de exploatarea căilor ferate, a gărilor feroviare, autostrăzilor, căilor navigabile, porturilor fluviale, rețelele de radiodifuziune şi televiziune de stat, exploatarea reţelei de gaze şi

sistemul de gazificare. transportul gazelor prin conducte, aprovizionarea cu energie lectrică, energia termică, apa prin conducte, colectarea gunoiului şi a zăpezii acordarea serviciilor funerare, exploatarea aeroporturilor şi a sistemului de dirijare a circulaţiei aeriene.

Aceste activităţi poartă denumirea de monopol natural deoarece, pe de o parte, prezintă un risc sporit, iar pe de alta, agenţii economici care desfăşoară astfel de activităţi pot influenţa negativ piaţa de bunuri şi servicii. De exemplu, din lipsa posibilităţii de a alege, omul de rînd nu poate schimba agentul economic care îi livrează energie termică (n.n. - „Termocom” SA), energie electrică (n.n. - ÎCS „Union Fenosa”), apă (n.n. - „Apă-Canal” SA), gaze - „Moldova-Gaz” SA) etc., fiind nevoit să accepte toate condiţiile de organizaţia care îi prestează aceste servicii.

În acelaşi timp statul are dreptul să intervină în activitatea acestor comerciali, pentru a proteja cumva consumatorii de posibilelesa. Așa o face, de exemplu, Agenţia Naţională pentru Reglementare în energetică (ANRE) care verifică în permanenţă activitatea monopoliştilor „Union Fenosa”, „Moldova Gaz”, „Termocom” etc., avînd dreptul să le aplice iar în cele din urmă, să le retragă chiar licenţa de activitate dacă încalcă drepturile consumatorilor.

§8. Activități interzise

Page 122: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

124

Legislația nu conţine o listă a activităţilor de întreprinzător

interzise. Înaintea unor reglementari exprese, în această listă se includ activităţile care pot să obțin n profit material şi pentru care este prevăzută o

pedeapsă penală sau administrativă48.

De exemplu, în Codul penal al Republicii Moldova49 există un capitol separat, numit „Infracţiuni economice”, în care sunt prevăzute infracțiunile

comise în cadrul activităţii de întreprinzător. Astfel, potrivit Codului penal sunt interzise şi se pedepsesc următoarele activităţi: traficul de fiinţe umane (art.165), traficul de copii (art.206), munca forţată (art.168), practicarea ilegali medicinei şi activităţii farmaceutice (art.214), fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi (art.236), dobîndirea creditului prin înşelăciune (art.238), practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător (art.241), spălarea banilor (art.243), evaziunea fiscală la întreprinderi, instituţii şi organizării (art.244), limitarea concurenţei libere, concurenţa neloială (art.246), înșelarea clienţilor (art.255), executarea necalitativă a construcţiilor (art.257), eschivarea de la achitarea plăţilor vamale (art.249) contrabanda (art.248) etc.

În Codul contravenţional al Republicii Moldova50 un capitol aparte este consacrat contravenţiilor ce afectează activitatea de întreprinzător (Capitolul XV)51. Dintre acestea enumerăm: desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător (art.263), comerţul sau transportul de mărfuri a căror comercializare este interzisă ori limitată (art.267). plasarea pe piaţă a produs alimentare cu termen de valabilitate expirat sau fără indicarea acestui termen(art.269), încălcarea regulilor de comerţ (art.273), încălcarea regulilor de comerț în piaţă (art.274), încălcarea legislaţiei în domeniul pieţei produselor petroliere (art.277), încălcarea legislaţiei îndomeniul asigurărilor (art.305), comercializarea cu amănuntul a băuturilor alcoolice (art.286), activitatea ban fără autorizaţie (art.290) etc.

§8. Profesii liberale

În legislaţie nu există o enumerare a profesiilor considerate liberale. Că toate acestea denumirea lor o desprindem din diferite acte normative. Aşadar

din goria profesiilor liberale fac parte profesiile de: avocat, notar, medic, profesor, muzician, profesor etc.52

In primul rînd, la baza evidenţierii unei profesii liberale, stă criteriul puterii

Page 123: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

125

de către o persoană la dispoziţia tuturor celor interesaţi a cunoştinţelor şi abilităților contra unui onorar. În al doilea rînd, aceste profesii trebuie să fie

practicate liber, fără ca persoanele ce le desfăşoară să fie în subordinea cuiva. De exemplu, dacă profesorul ţine un curs de lecţii la universitate, nu putem spune că el desfăşoară profesie liberală, deoarece este angajatul universităţii, lucrînd în baza contractului de muncă, primind salariu. În schimb dacă profesorul mai deţine o patentă de întreprinzător şi după universitate ţine cursuri particulelor celor interesaţi, contra plată, spunem că exercită o profesie liberală. La fel și în cazul medicului, avocatului, notarului, auditorului,

contabilului etc.

În literatura de specialitate se menţionează că profesiunea liberală reprezintă acea profesie, dobîndită de o persoană fizică prin pregătire profesională în cadrul sistemului de învăţămînt, exprimată într-o specialitate, |care ar urma să fie exercitată în mod liber şi independent, prin orice formă de organizare ar dori fiecare (individual sau prin birouri particulare)53. În schimbul acestui serviciu, trebuie să se plătească un onorariu în bani. Taxele pentru servicii se stabilesc pentru fiecare caz în parte, se fac publice prin afişarea în internet, la intrarea în birou, pe panou, perete sau chiar pe uşă. Important este să fie văzute de către clienţi.

De exemplu, în cazul avocaţilor Legea cu privire la avocatură nr.1230/200254 stabileşte că profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă, dar nu este activitate de întreprinzător (art.1)55. Persoana care activează în calitate de avocat, nu poate exercita în același timp şi alte profesii56. În această privinţă, legea prevede că profesia de

52 Dintre toate,avocatura este considerată „regina profesiilor liberale” 53Tufan Constantin. Profesiile libere (liberale), publicai in Revista de Drept Comercial (Bucureşti, România),

1991, nr.10.p.72

54 Legea cu privire la avocatură nr.1260 din 19.07.2002, republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova

nr.119/582 din 04.09,2010

55 Din acest considerent, cu înregistrarea cabinetului avocatului şi a biroului asociat de avocaţi se ocupă

Page 124: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

126

Ministerul Justiției aşa cum se procedează şt în cazul asociaţiilor

obşteşti.

În Republica Moldova avocat poate deveni persoana fizică care are diplomă de licenţiat in drept, se bucură de ireproşabilă şi a fost admisă în profesia de avocat după susţinerea examenelor de calificare Sunt avocat este incompatibilă cu: a) oricare funcţie remunerată, cu excepţia funcţiilor legate de activitatea ştiinţifică şi didactică, precum şi cea de arbitru a judecăţii arbitrale (arbitraj); b) activitatea de întreprinzător; c) activitatea de notar; d) alte activităţi ce lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri (art. 11).

Orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul pentru a fi consultată şi reprezentată de acesta în materie juridică. Asistenţa juridicție

prestată de avocat se face contra plată. Luînd în considerare starea materialii persoanei, avocatul îi poate acorda asistenţă juridică şi în mod gratuit.

Avocatul este obligat să presteze serviciile de asistenţă juridică în bază de contract. Contractul de asistenţă juridică se semnează de avocat şi client, se aplică ştampila personală a avocatului şi se înregistrează într-un registru special57. De asemenea, în contract se indică mărimea plăţii (dacă serviciul prestează în mod gratuit, plata nu se indică) percepute de avocat pentru asistența juridică. Excepţie fac cazurile de reprezentare a intereselor soţului, soțului, soției, rudelor pînă la gradul al patrulea inclusiv (copii, fraţi, surori,

părinţi, bunei, nepoţi, verişori).

Page 125: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

127

CAPITOLUL 11. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR

$ Considerații generale

Prin reglementarea juridică a activității de întreprinzător urmează să înțelegem cum statul, avînd la îndemînă legile şi alte acte normative, contribuie

la organizarea şi supravegherea desfăşurării normale a activităţii de intreprinzător în republică.

Activitatea de întreprinzător este utilă şi necesară întregii societăţi. Ea trebuie desfășurată iber atît timp cît se face conform legii şi nu limitează

drepturile altor persoane. Fiind calea cea mai scurtă de obţinere a veniturilor, activitatea de intreprinzător generează şi conflicte, cum ar fi: vînzarea de mărfuri fără a deţine licență de activitate, falsificarea produselor, prestarea de servicii necaiitative, periculoase pentru viaţa şi sănătatea celor din jur ş.a.

Pentru a elimina astfel de încălcări, au fost elaborate numeroase acte normative prin care statul impune anumite reguli de joc tuturor intreprinzătorilor58. Aceste reguli sunt stabilite prin Legea cu privire la intreprenoriat şi întreprinderi nr.845/200659, au scopul de a disciplina intreprinzătorii şi se referă la: a) înregistrarea de stat; b) obţinerea licenţelor de pentru genul de activitate practicat; c) achitarea la timp a taxelor şi amenzilor față de bugetul de stat; d) ţinerea evidenţei contabile; e) respectarea legislației

muncii; f) respectarea drepturilor consumatorilor; g) protecţia mediului înconjurător etc.

Organele de stat sunt în drept să aplice sancţiuni pentru încălcările comise de intreprinzători. De exemplu, practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător cu obținerea unui profit în proporţii mari este calificată de Codul

penal al Republicii Moldova ca infracţiune şi vinovatul se pedepseşte cu amendă sau muncă remunerată în folosul comunităţii. Dacă infractor este persoana juridică, atunci se va aplica o amendă însoţită de retragerea dreptului de a mai desfăşura pe viitor genul respectiv de activitate60.

§2. Intervenţia statului în activitatea de întreprinzător

Orice economie suferă de neajunsuri, care determină apariţia unor

Page 126: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

128

fenomene ca şomajul, sărăcia, poluarea mediului, monopolul etc. Deşi în Constituţia Republicii Moldova este prevăzută libertatea comerţului şi a activităţii de întreprinzător, această libertate nu este una absolută, deoarece scopul are dreptul să intervină în diferite feluri pentru a ţine sub control activitatea respectivă.

În primul rînd, statul elaborează legi şi acte normative subordonării legilor, cum sunt hotărîrile de guvern, regulamentele, deciziile, ordinele ministerelor, decretele preşedintelui, dispoziţiile primarilor etc., prin care se reglementată întreaga activitate aducătoare de profit în republică.

În al doilea rînd, prin aceste acte normative în seama întreprinzătorilor sunt puse un şir de obligaţiuni, cum sunt: - înregistrarea de stat; - obţinerea licenţei de activitatea; - ţinerea evidenţei contabile; - achitarea la timp impozitelor şi a taxelor faţă de stat; - concurenţa liberă pe piaţa produselor serviciilor; - protecţia consumatorilor; - respectarea legislaţiei muncii etc.

Pentru a stabili aceste obligaţiuni, statul intervine în activitatea de întreprinzător. Intervenţia statului este dictată de necesitatea de a proteja interesele majore ale societăţii şi a asigura: formarea bugetului de deschiderea noilor locuri de muncă, protecţia drepturilor consumatorului concurenţa legală, protecţia mediului înconjurător etc.

Organele de stat pot emit acte normative doar în limita competențele

stabilite de legislaţie. Emiterea unui act normativ sau a unei dispoziţii ce lezează drepturile întreprinzătorilor este ilegală şi poate fi atacată în judecătoreşti. Dacă întreprinzătorului i-au fost aduse daune materiale ca rial executării acestor acte şi dispoziţii, pagubele vor fi reparate de organul de care a emis actul respectiv61.

60 (Art.241) Codul penal al Republicii Moldova nr.985 din 18.04.2002, publicat în Monitorul Oficial nr. 129/1012 din 13 09 2002.

61 Roşea Nicolae, Baieș Sergiu Dreptul afacerilor. Editura Cartier. Chişinău, 1997, p.42~43.

In al treilea rînd, statul verifică modul de respectare a legislaţiei, iar dacă constatî anumite încălcări, aplică sancţiuni. De exemplu, inspectoratul fiscal verifică cum agenţii economici achită taxele şi impozitele; organul de licențiere-

respectarea condiţiile de licenţiere; inspecţia muncii - cum este respectată legislaţia muncii etc62. Sancţiunile care se aplică pot fi diferite amenda, retragerea licenţei, interdicţia de a desfăşura un anumit gen de activitate

Page 127: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

129

interdicţii impuse la importul şi exportul mărfurilor etc. Aceste mijloace statul le foloseşte în scopul de a ţine sub control activitatea de intreprinzător.

§3. Înregistrarea subiectelor activităţii de întreprinzător

Activitatea de întreprinzător nu poate fi desfăşurată la întîmpiare. Persoana care doreşte să înceapă o afacere, mai întîi trebuie să se înregistreze conform legii. În caz contrar, practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător

fără a fi înregistrat) este considerată infracţiune, fiind sancţionată de Codul Penal al Republicii Moldova.

Legislația R.Moldova prevede că persoana juridică se consideră

constituită din momentul înregistrării ei de către stat63. Înregistrarea de stat semnează fi înţeleasă ca o recunoaştere (certificare) din partea statului, prin intermediul organelor sale abilitate, a creării, reorganizării ori lichidării persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, precum şi orice alte calificari și completări aduse în actele de constituire a acestora.

Prin efectul înregistrării statul urmăreşte mai multe scopuri: efectuarea

unui control asupra persoanelor care desfăşoară activitatea de întreprinzător; prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale; ţinerea unei evidenţe statistice; promovarea politicii de impozitare; furnizarea pentru cei interesaţi a informaţiei cu privire la identitatea şi nivelul financiar a persoanelor înregistrate.

Organul de înregistrare. Unica instituţie publică care prin intermediul

Regulile față de timpul de muncă şi timpul de odihnă al muncitorilor, eliberarea obligatorie a poliței de modificată fiecărui muncitor, acordarea

unui salariu nu inai mic decât salariul minim prevăzut de lege, 62Legea, protecția muncii, eliberarea bonului de casă la procurarea mărfurilor (serviciilor), ambalajul produselerepoluarea mediului înconjurător ctc.

63Focșa Ghenadie Curs de drept comercial. Curs universitar. Editura „Bons Oflices”.

Page 128: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

130

oficiilor sale teritoriale efectuează, în numele statului, înregistrarea persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, este Camera Înregistrării de Stat Oficiile teritoriale ale Camerei sunt conduse de registratori de stat. Acestea au un şir de atribuţii, cum sunt: primesc cererile de înregistrare, verifică setul de acte depuse pentru înregistrare, înregistrează persoanele juridice și

întreprinzătorii individuali sau refuză înregistrarea acestora etc.

Persoanele juridice, filialele şi reprezentanţele lor, precum și

întreprinzătorii individuali se înregistrează la oficiul teritorial al Camerei Înregistrării de Stal în a cărui rază de deservire îşi au sediul. Certificatul de înregistrare este documentul care confirmă înregistrarea de stat luarea la evidenţă fiscală. Certificatul respectiv se eliberează numai după ce avut la înregistrarea de stat înregistrarea nu se face gratuit. Taxa pentru înregistrarea stat a persoanelor juridice este de 250 lei, iar pentru întreprinzătorii individuali 54 lei.

Actele necesare pentru înregistrare. Pentru înregistrarea de stat persoanei juridice se depun următoarele acte: a) cererea de înregistrare; hotărîrea de constituire semnată de fondatori; c) actul de constituire (statutul), dovada achitării taxei de înregistrare; e) certificatul care confirmă depunerea de către fondatori a cotei-părţi în capitalul social al persoanei juridice, în mărime şi în termenul prevăzut de legislaţie. Pentru aportul depus în bani la capii social trebuie prezentat certificatul bancar, iar cu privire la aporturile depui natură (construcţii, terenuri, maşini, tractoare, aparate de lucru etc.) se prezenta actul de evaluare a bunurilor transmise ca aport în natură, în care a indicat costul fiecărui bun (art.144 Cod civil).

Pe lingă aceste acte, în anumite situaţii pot fi solicitate şi alte acte exemplu, în cazul înregistrării unei organizaţii religioase se cere şi avut Serviciului Culte; pentru fondarea unor teatre, muzee, circuri, cinematografie este solicitat şi avizul Ministerului Culturii; la fondarea de licee şi universității

avizul Ministerului liducaţici.

Registratorul verifică legalitatea actelor depuse pentru înregistrarea adoptă o decizie, de înregistrare sau de refuz. În cazul deciziei de refuz, au pentru înregistrare pot fi depuse în mod repetat, numai dacă au fost înlăturate cauzele care au stat la baza refuzului de înregistrare. Mai mult ca atît, decizia

Page 129: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

131

de refuz fi contestată în instanţa de judecată şi anulată.

Registrul de stat. La Camera înregistrării de Stat există două registre unice pentru întreaga republică: Registrul de stat al persoanelor juridice şi Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali. Registrele de stat se ţin în mod computerizat şi manual. În situaţia in care nu vor coincide datele din aceste două registre (manual şi computerizat), se consideră autentice datele din registrul ţinui manual64.

Se consideră că persoana juridică există atîta timp cît figurează în registrul de stat. Dacă se descoperă faptul că în numele „persoanei juridice” neînregistrate sau ridicate din registrul de stat, au fost încheiate contracte, efectuate transferuri bănești ori alte acţiuni similare, acest lucru se consideră încălcare a legii şi cei vinovați riscă o pedeapsă, penală sau contravenţională.

§4. Licențierea în activitatea de întreprinzător

Noţiunea de licenţă. Definiţia licenţei este formulaţii de Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de intreprinzăior nr.451/2001, și

anume: „licenţa este un act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de integritatea de licenţiere în procesul de reglementare a activităţii de intreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau parţial, cu importarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere”.

Mai simplu vorbind, licenţa este un permis special în baza căruia persoana poate să desfășoare o anumită activitate care îi aduce de profit. Lista

activităţilor care se desfăşoară în baza licenţei este prevăzută de lege, iar dreptul de a activitatea pentru care este necesară licenţă apare numai din

momentul punerii acesteia.

64 Vladislav. Focşa Ghenadie. Curs de drept comercial. Curs universitar Editura „Bons Offices”, 1007 p 61

Licențilr sunt documente de strictă evidenţă. Ele se întocmesc pe tipizate

au serie şi număr. Modelul formularului de licenţă se aprobă de Guvern. Orice licenţă trebuie să conţină: a) denumirea autorităţii de licenţiere; b) seria, numărul şi data eliberării/prelungirii licenţei; c) denumirea, forma juridică de organizare, adresa juridică a titularului de licenţă; d) data și numărul

certificatului de înregistrare de stat a întreprinderii; e) genul de activitate,

Page 130: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

132

integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare se eliberează licenţa; f) termenul de valabilitate a licenţei; g) semnătura conducătorului autorităţii de licenţiere sau a adjunctului, însoţită de ştampilă.

De regulă, licenţele se eliberează pe un termen de 5 ani, dar în cazurile prevăzute de lege există şi unele excepţii în acest sens: 3 ani pentru fabricarea și vînzarea producţiei alcoolice şi a berii; 1 an pentru organizarea şi

desfăşurarea jocurilor de noroc, loteriilor, mizelor la competiţii sportive; importul, fabricarea comercializare produselor din tutun.

Taxa pentru eliberarea licenţei este de 2500 lei. Pentru unele categorii de licenţe, taxa este diferită, şi anume: pentru unităţile farmaceutice este de 180 lei, pentru aducerea de peste hotare şi comercializarea produselor din tutun - 20.000 de lei, băulurilor alcoolice - 40.000 de lei, benzinei şi motorinei-200.000 de lei etc. Sumele respective se achită o singură dată, la momentul obţinerii licenţei.

În cazul în care titularul de licenţă creează o nouă filială sau o altă noua subdiviziune separată, el este obligat să depună la Camera de Licenţiere o cerere de reperfectare a licenţei, în vederea includerii în anexa la licenţă a une noi adrese de desfăşurare a activităţii. Pentru fiecare filială sau altă subdiviziune separată a titularului de licenţă, acestuia i se eliberează copii autorizate de pe aceasta. Copiile confirmă dreptul filialei de a desfăşura activităţi pe baza licenței obţinute. Un moment important este că deţinătorul licenţei nu este în drept și transmită licenţa unei altei persoane. încălcarea

acestei interdicţii are ca efevt retragerea licenţei.

Dreptul de a solicita licenţa îl au întreprinzătorii, adică persoanele fizice înregistrate ca întreprinzători individuali65 la Camera Înregistrării de Stat.

Licenţa este valabilă de la data eliberării şi pînă la data expirării ei. Acțiunea licenţei încetează în caz de suspendare, anulare, retragere sau de expirarea a termenului de valabilitate. Camera de Licenţiere este în drept să controleze faptul cum titularul de licenţă respectă cerinţele prevăzute în licenţă. Dacă se constată încălcări, titularul de licenţă va fi sancţionat prin suspendarea sau tragerea licenţei. Se poate ajunge pînă la dizolvarea şi lichidarea titularului de licență67.

Page 131: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

133

Organele împuternicite cu licenţierea

În prezent. în republică avem 6 organe împuternicite cu eliberarea licențelor: 1) Camera de Licenţiere; 2) Banca Naţională a Moldovei; 3) Comisia Națională a Pieţei Financiare; 4) Agenţia Naţională pentru Reglementare în

Energetică; 5) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei; 6) Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Dintre toate aceste autorităţi, cele mai multe feluri de licențe eliberează Camera de Licenţiere.

1) Camera de Licenţiere (o vom numi în continuare Cameră) este un

de stat aflat în subordinea Ministerului Economiei, are statut de persoană juridică dispune de ştampilă şi îşi desfăşoară activitatea pe baza unui regulament aprobat de Guvern.

Funcția principală a Camerei constă în eliberarea licenţelor. Pe lăngă

aceasta. Camera îndeplineşte funcţii ajutătoare, şi anume: a) eliberează, prelungește, reperfectează, reia valabilitatea licenţelor, eliberează copii şi

duplicate ale acestora, suspendă, retrage, recunoaşte ca nevalabile anumite licențe b) organizează controlul asupra respectării de către titularii de licenţe a condițiilor de licenţiere; c) ţine dosarele de licenţiere şi registrul de licenţiere; d)

prezintă Ministerului Economiei dări de seamă anuale privind activitatea sa. Drepturile Camerei de Licenţiere pot fi contestate în instanţa judecătorească.

Genurile de de activitate care se supun licenţierii de către Camera de

66 Intreprindele comerciale (societatea cu raspundere limitată , societatea pe acţiuni, societatea în nume colectiv şi în comandită), cooperativele de producţie şi de întreprinzător, întreprinderile de stat şi municipale.

67 aceasta este o persoană juridică.

Page 132: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

134

Licenţiere sunt numeroase. Dintre ele enumerăm doar cîteva: activitatea de audit; activitatea de evaluare a bunurilor imobile; activitatea burselor de mărfuri organizarea şi desfăşurarea loteriilor, jocurilor de noroc, întreţinerea cazinourilor, exploatarea automatelor de joc cu cîştiguri băneşti, stabilirea mizelor la competiţiile sportive; importul şi comercializarea producţiei alcoolice a berii, produselor din tutun; construcţiile de clădiri; îmbutelierea apelor minerale şi naturale potabile; activitatea particulară de detectiv şi paza activitatea farmaceutică; transportul auto de călători în folos public; activit de turism; activitatea de broker vamal etc.

2) Banca Naţională a Moldovei. Dintre atribuţiile de bază ale Băncii Naţionale face pane cea de licenţiere şi supraveghere a activităţii instituţiilor financiare din republică (art.5 al Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548/199568). Cu alte cuvinte, Banca Naţională este singurul organ de stat care eliberează licenţe pentru activitatea băncilor comerciale din ţară, fiind în drept să le impună sancţiuni sau chiar să le retragă aceste licenţe. Pe lîngă aceasta: Banca Naţională este singura instituţie care eliberează licenţe pentru activitatea de schimb valutar.

3) Comisia Naţională a Pieţei Financiare este o autoritatea publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, care reglementează şi autorizează activitatea participanţilor la piaţa financiară nebancară, supraveghind respec legislaţiei de către ei. În acest scop, Comisia Naţională este investită cu putere de decizie, de intervenţie, de control şi de sancţionare disciplinară administrativă (art.1 al Legii privind Comisia Naţională a Pieţei Finananciare nr.192/199869).

În general, funcţiile Comisiei Naţionale se extinde asupra participanților

la piaţa financiară nebancară, care cuprinde: deţinătorii de valori mobili investitorii, asiguraţii, organizaţiile care lucrează pe piaţa valorilor mobilizare Biroul Naţional al Asigurărilor de Autovehicule din Republica Moldova membrii asociaţiilor de economii şi împrumut, clienţii organizaţiilor de

68 Legea cu pnvire la Banca Națională a Moldovei nr.548 din 21.07.95,

publicată in Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.56-57/624 din 12 10 1995

69 Legea privind Comisia Ndţtonalâ a Pieții Financiare nr 192 din

12.11 1998, publicată in Monitorul Oficial Republicii Moldova nr 22-73/91 din 04,03 1979

Page 133: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

135

micrifinanțele şi participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară. Reieșind din aceasta, printre atribuţiile de bază ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare se referă eliberarea licenţelor pentru: a) activitatea asigurătorilor (reasiguratorilor), brokerilor de asigurare şi de reasigurare; b) activitatea de gestiune a activelor fondurilor nestatale de pensii; c) activitatea asociaţiilor de economii şi împrumut; d) activitatea profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare.

4) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (pe scurt - ANRE) este autoritatea investită cu atribuţii de reglementare şi monitorizare a

domeniului energeticii - energia electrică, gaze naturale, benzină, motorină, alte

produsr petroliere. În aşa mod, ANRE eliberează licenţe pentru desfăşurarea activităților sus-menţionate în conformitate cu Legea cu privire la gaze, Legea cu privire la energia electrică şi Legea privind piaţa produselor petroliere (art.4 din legea cu privire la energetică nr.1525/199870).

5) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice și Tehnologia Informaţiei (pe scurt - ANRCETI). Agenţia, în limitele competențele sale, are dreptul să elibereze, să suspende ori să revoce licenţele, să elaboreze și să modifice condiţiile de licenţă conform legii şi să efectueze controlul respectării acestora (art.10 pct.(c) din Legea comunicaţiilor electronice nr.241-200771).

ANRCETI este împuternicită prin lege să elibereze licenţe de activitate pentru: a) utilizarea frecvenţelor sau canalelor radio și/ssu a resurselor de numerotare în scopul furnizării reţelelor şi/sau serviciilor de comunicaţii electrinice; b) serviciile de creare, implementare şi de asigurare a funcţionării sistemelor informaţionale automatizate de importanţă statală, inclusiv a produselor program. Mai simplu vorbind, Agenţia este responsabilă de acordarea cerințelor pentru frecvenţele de undă radio, tele, programelor Internet, telefonie (Orange, Moldcell, Unite) şi fixă (Moldtelecom). Lista licenţelor elaborate de ANRCETI se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

70 Legea cu privire la energetică nr 1525-X31I din 10 02.98, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 1902.1998.

71 Legea comunicațiilor electronice nr 241-XVI din 15 11 2007, publicată în Monitorul Oficia! al Republicii Moldova nr.51-54/155 din 14.03.2008

Page 134: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

130

6) Consiliul Coordonator al Audiovizualului acordă licenţe pentru

difuzarea programelor pe cale radioelectrică terestră şi/sau prin orice alte mijloace de telecomunicaţii decît cele radioelectrice terestre (art.23-34 Codul audiovizualului al Republicii Moldova72). Cu alte cuvinte, acordă licenţe petunii posturile de radio şi televiziune pe teritoriul republicii.

§5. Concurenţa în activitatea de întreprinzător

Concurenţa se defineşte ca o liberă competiţie între agenţii economici care oferă pe piaţă bunuri şi servicii ce tind să satisfacă nevoi asemănătoare sau identice ale consumatorilor. În aşa mod, concurenţa este considerată și sa

luptă dintre agenţii economici pentru cîştigarea clientelei şi extinderea afacerilor în această luptă, fiecare agent economic îşi pune ca scop lărgirea pieţei de desfacere şi realizarea unor profituri cît mai mari

Procesul de concurenţă este un fenomen normal. Concurenţa ţine agenții economici sub o presiune continuă, ei fiind gata de a reacţiona oricînd cerinţele pieţei73. Dreptul la concurenţă trebuie exercitat cu bună-credință corectitudine şi onestitate în afaceri, fără a încălca libertăţile celorlalţi sgenți economici. Numai

în acest caz putem vorbi de o concurenţa licită sau loială, la caz contrar, ia naştere concurenţa neloială.

Condiţiile necesare pentru existenţa concurenţei. Pentru existenţa unei concurenţe normale pe piaţa de desfacere, trebuie să fie întrunite cel puțin condiţii: a) liberalizarea comerţului (activităţii de întreprinzător): b) prezența unui

număr suficient de agenţi economici; c) liberalizarea preţurilor şi tarifelor d) existenţa unei legislaţii reuşite, care ar combate concurenţa neloială.

a) liberalizarea comerţului (activităţii de întreprinzător) presupune ca fiecare agent economic este în drept să-şi aleagă liber domeniul de activitatea să producă şi să vîndă mărfurile care sunt cerute pe piaţă. Concurenţa este posibilă numai dacă în republică există o libertate a comerţului, şi invers, libertatea comerţului are sens numai dacă este prezentă concurenţa între mulţi producerile şi ofertanţi de servicii.

73 Codul audiovizualului a. Ile/iublu a Moldova m 260 din 27.07.2006, publicul în Monitorul Oficial Republicii Moldova nr. 131-133/679 din I» 08 2006

7J Roşea Nicolae, Baieș. Dreptul afacerilor. Editura Cartier, Cluşinău, 1997, p.54

Page 135: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

b) prezenţa unui număr suficient de agenţi economic i. Pe piaţa mărfurilor și serviciilor de acelaşi fel, trebuie să existe mai mulţi agenţi

economici. Numărul prea mic de agenţi economici transformă piaţa într-un monopol, în care consumatorul nu mai are de unde alege, fiind nevoit să accepte mărfuri şi servicii dintr-o singură sursă.

c) liberalizarea preţurilor şi tarifelor. Regula este că agentul economic poate să-și stabilească singur preţurile ia mărfuri şi servicii. Totuşi, statul prin hotărăre de Guvern reglementează un şir de preţuri şi tarife pe care agenţii economici sunt obligaţi să le respecte, şi anume: preţurile la pîine, ulei, lactate, medicamente, transportul de călători, energia electrică și termică, gazul

natural74.

d) existenţa unei legislaţii reuşite, care ar combate concurenţa neloială75. Faptele de concurenţă neloială admise de unii agenţi economici, generează numeroase probleme agenţilor economici care activează corect şi cinstit. Combaterea acestui fenomen negativ este posibilă, în primul rînd, prin adoptarea unor legi reuşite şi respectarea acestora de către toţi agenţii economici76.

Concurența neloială este un fenomen negativ şi constă în acţiunile agentului economic de a obţine avantaje neîntemeiate in activitatea de

intreprinzător, apt ce aduce sau poate aduce prejudicii altor agenţi economici, a prejudicia reputaţia lor in afaceri77.

Faptele de concurenţă neloială sunt interzise. Ca exemple de concurenţă

social[ am putea enumera: a) răspîndirea informaţiilor false în stare să prejudicieze averea şi/sau reputaţia altui agent economic; b) inducerea in eroare a cumpărătorilor cu privire la locui de producere, calitatea şi însuşirile bunurilor. c) folosirea neautorizată a emblemei, mărcii comerciale, denumirii de firmă78: d) folosirea sau divulgarea informaţiilor care constituie secret

74 Doctrina Guvernului nr.547 din 04.08.1995 cu privire la măsurile de coordonare;ii reglementare de către suma pre'urilor (tarifelor). publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.S3-54/426 din 28.09 1995

75 Regimul netorial înseamnă necinstit sau contrar normelor de conduită

Page 136: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

în afaceri.

76 Regimul de în sarcina căruia revine supravegherea activităţii de concurenţa în republică este Agenția pentru

Protecția Concurenței.

77 Legea cu privire la protecţia concurenţei nr.1103 din 30.06.2000, publicată în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr.166--168 din 31 12 2000

Sunt mai răspîndite cazuri de concurenţă neloială sunt încercările de a crea confuzie în mintea consumatorilor.

De exemplu,unele firme încearcă să aplice mărci care se aseamănă foarte mult („până la confuzie”) cu o marcă renumită în lume. 78Au devenit deja banale confuziile de genul „Reebok” - „Reabok”, „Panasonic”, „Parlament”, „Abibas” - „Adidas” ş.a.

Monopolul. În general, activitatea de monopol este considerată a fi periculoasă în procesul de desfăşurare a unei afaceri. Din acest considerent tendinţa statului într-o economie de piață este de a reduce la maximum activitatea de monopol. Totuşi, în anumite domenii monopolul persistă, fiind susţinut şi promovat chiar de către stat. Este vorba de: energia electrică, gazul natural, serviciile poştale, transportul feroviar, telefonia fixă, fabricare armamentului, fabricarea articolelor din tutun ş.a.

Alături de monopol, există şi o altă noţiune, numită situaţia dominantă pe piaţă. Se consideră dominantă pe piaţă situaţia acelui întreprinzător care dețină

peste 35% din volumul de vînzări de mărfuri şi servicii într-un anumit domeniul de afaceri.

§6. Drepturile consumatorilor şi protecţia acestora în activitatea de întreprinzător

Definiţia. Consumator este orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător un profesională79.

Aşadar, consumator este numai o persoana fizică - cetăţean, străin de apatrid. Persoana juridică nu poate avea calitatea de consumator80. Consumatorul trebuie să procură bunuri sau să beneficieze de servicii pentru necesităților personale, casnice şi familiale. Dacă o face pentru alte interese (profesional de întreprinzător), persoana nu mai poate fi numită consumator.

Page 137: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

La ora actuală, consumatorul din Republica Moldova se găseşte în fața unei abundenței de bunuri şi servicii, care, în afară de avantajele pe care le oferă, îi creează şi numeroase dificultăţi. Astăzi consumatorul nu mai este cumpărătorul de altă dată, care procura bunuri de pe o piaţă de mici dimensiuni

el s-a transformat într-un element al consumului de masă, făcînd obiectul campaniilor publicitare şi al presiunilor exercitate de grupuri de producători controlează piaţa81.

Statul prin mijloacele prevăzute de lege protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori împotriva riscului de a cumpăra produse care pot pune în pericol viața, sănătatea şi interesele lor materiale. În acest context, Legea privind protecția consumatorilor nr.105/2003 enumeră principalele drepturi ale consumatorului:

- de a fi protejat de către stat. În acest scop, organul de stat responsabil de protecția drepturilor consumatorilor în republică este Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieței, Metrologie şi Protecție a Consumatorilor,

- de a fi protejat împotriva riscului de a cumpăra un produs ori un serviciu care ar putea să-i afecteze viaţa, sănătatea, interesele sale legitime în calitate de consumator;

- de a i se efectua înlocuirea gratuită, restituirea preţului, repararea prejudiciului material, moral şi venitul ratat în legătură cu produsul ori serviciul acordat în mod necalitativ;

- de a i se oferi informaţii complete, corecte şi precise privind produsele achiziționale şi serviciile prestate etc.

Obligațiile producătorului şi vînzătorului. Producătorul este persoana care afabricat bunurile. El este obligat să indice în documentaţia de însoţire a produsului, pe etichetă, sau prin alte modalităţi, regulile de utilizare, depozitare și transportare a produsului, iar vînzătorul trebuie să le aducă la cunoştinţa

consumatorului. Vînzătorul este obligat să înmîne bon de casă, care confirmă faptul cumpărării produsului. Bonul de casă se eliberează pentru orice bun care a fost procurat, indiferent de costul acestuia82. Pe lingă aceasta, vînzătorul trebuie să dispună de Registrul reclamațiilor, în care consumatorii liber îşi pot expune

Page 138: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

pretenţiile, criticile sau sugestiile în legătură cu modul de respectare a drepturilor lor.

În cazul depistării unor defecte la produsele procurate sau la serviciile comandate, consumatorul pentru a beneficia de drepturile sale trebuie acţioneze corect şi anume: iniţial, trebuie să depună o reclamaţie în for scrisă. Aceasta se depune vînzătorului ori prestatorului de servicii, solicitînd înlocuirea gratuită a produsului sau restituirea contravalorii lui. Odată depunerea reclamaţiei, consumatorul prezintă copia bonului de casă sau document care confirmă faptul procurării bunului sau prestării serviciul respectiv83.

Dacă consumatorul nu este de acord cu rezultatul examinării reclamării de către vînzător sau i s-a refirzat satisfacerea ei, fie nu a primit nici un răspuns în scris în decurs de 14 zile calendaristice, el este în drept să se adreseze organelor abilitate prin lege cu funcţia de protecţie a consumatorilor sau instanţa de judecată84.

Regula generală a răspunderii pentru prejudiciul cauzat de produsul defectori este următoarea: „producătorul este responsabil pentru prejudiciul cauzat defectele produsului său”85. Dacă producătorul bunului nu poate fi identificat atunci întreaga răspundere o poartă vînzătorul bunului.

Defectele pot fi de fabricare (greşeli comise în procesul de producere), de transportare (nerespectarea cerinţelor de încărcare, descărcare, temperatură etc.), de funcţionare (sunt probleme de design ce afectează funcţie normală; avem caz real cînd tramvaiul a lovit un pieton, deoarece nu l-a din partea dreaptă; în urma unor expertize efectuate s-a constatat că partea faţa a tramvaiului avea un defect, fapt ce nu i-a permis şoferului să observe pietonul86), de asamblare (de exemplu, autovehiculul este adus de peste hol

83 Reclamația se prezintă în două exemplare. La sediul vânzătorului, se înregistrează și se aplică pe

ambele ştampila exemplar rămâne la vînzător , iar al doilea este luat înapoi ca dovadă a faptului că rcclamaţin a fost depusă. În ultimul tot mai frecvente eclamațiile se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz depnnuic In instanţa de judecată, avizul dovedeşte că reclamația a fost adoptată.

84 Ghidul consumatorului / Ministerul Economiei și Comerțului, Inspectoratu Principal de Stat pentru Supraveghea si Protecţia Consumatorilor Chișinău „Bone Offices” SRL. 7009, p 6

85Antohi Leonid Comentariull Codului civil al Republicii Moldova Volumul II (coord. Buruiană Mihail) Editura Chișinău, 2006, p 1098

86 Kirmici Conna. Răspunderea juridică civilă pentru prejudiciul cauzat de produse defectuoase.Teză de

doctor (conducător ştiinţific dr. hab., prov. univ. Eugenia Cojocari), Chişnău, 2010. p 92

Page 139: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

135

asamblat greşit în Republica Moldova), din lipsa de informare (produsul nu are indicat pe el termen de valabilitate şi nici instrucţiuni de folosire).

$7.Plata taxelor şi impozitelor în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător

Un alt mijloc prin care statul influenţează activitatea de întreprinzător sunt impozetele şi taxele. În Republica Moldova se percep două feluri de impozite şi taxe: generale de stat şi locale.

Din categoria impozitelor şi taxelor generale de stat fac parte: 1) imozitul pe venit; 2) taxa pe valoare adăugată; 3) accizele; 4) impozitul privat; 5) taxa vamală; 6) taxele rutiere. În sistemul impozitelor şi taxelor locale se includ a) taxa pentru amenajarea teritoriului; b) taxa de organizare a licitaţiilor și loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale; c) taxa de amplasare a publicității; d) taxa de aplicare a simbolicii locale; e) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială; f) taxa de piaţă; g) taxa pentru cazare; h) taxa balneară; i) taxa pentru prestarea serviciilor de transport uto de călători pe rutele municipale, orăşeneşti şi săteşti (comunale); j) taxa pentru parcare; k) taxa de la posesorii de cîini.

Impozitele reprezintă plăți obligatorii la stat, nerambursabile, efectuate

persoanele fizice şi juridice87. Ele constituie cea mai importantă şi mai veche susrsă financiară a statului. Plata impozitelor este obligatorie pentru toţi agenţii economici. Mărimea şi felul impozitelor este stabilită de către Parlament în Codul fiscal. Cu ajutorul impozitelor, autorităţile administraţiei publice centrale și reuşesc să-şi formeze bugetele, de unde vor plăti salarii şi pensii la pensionari, invalizi, şomeri, persoane aflate în dificultate ş.a. Taxa e o plată obligatorie achitată către stat, dar care nu este impozit. Cele mai fregvente laxe sunt taxele de stat (pentru adresarea în judecată, pentru serviciile de poștă pentru

înregistrarea căsătoriei, pentru obţinerea buletinului de identitate etc.).

87 Financiarul este contribuţia bănească obligatorie, generali şi definitivi (nerambursabilă), directă sau indirecţi, plătită de persoane juridice și persoane fizice pe vcnitunlc și bunurile lor, la bugetul statului

său la bugetele locale, în cuantumul și prevăzute de lege, fiind obligaţia din partea stalului de a presta plătuitorului un echivalent direct și imediat (Stîngu drept financiar public Partea a II-a editura „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2007, p 29).

Page 140: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

M2

Clasificarea impozitelor şi taxelor se face în: directe şi indirecte, dubii şi progresive etc. Impozitul direct se încasează direct de la persoanele fizice sau juridice pentru bunurile şi veniturile acestora (impozitul pe venitul cîşti impozitul pe bunurile imobiliare etc.). Impozitul indirect se include în preţul vînzare a mărfurilor (ca adaos) şi se suportă de consumator. Ca exemplu dr impozite indirecte în republică avem: taxa pe valoare adăugată, accizele şi taxele vamale88. Impozitul dublu sau dubla impunere este impozitul pe venii perceput o dată în ţara în care acesta s-a produs şi a doua oară în ţara de originea cetăţeanului. Din aceste considerente, ţările negociază acorduri privind eitarea dublei impuneri asupra venitului cîştigat89. La aplicarea impozitelor progresive ţine cont de veniturile persoanelor, astfel încît cei cu venituri sporite plătesc impozite mai mari, şi invers, persoanele cu venituri mici au o cotă de impozite mai redusă.

§8. Evidenţa contabilă în activitatea de întreprinzător

Noțiunea de contabilitate. Nevoia oamenilor de a socoti trebuie căutat ca

moment al apariţiei, la începuturile civilizaţiei. Ţinerea socotelilor se făcea utilizînd metode diferite90, iar dezvoltarea raporturilor de piaţă a făcut ca socoteli să ia treptat forma unor coduri, norme şi reglementări care, reunite într-un sistem complex, au devenit apanajul unei categorii de persoane care nu implicată în activitatea productivă a întreprinderii ci avea doar obligaţia de a îndeplini o serie de operaţiuni prin intermediul cărora se urmărea modul desfăşurare a activităţilor şi prezentarea rezultatelor obţinute de entitatea economică91. Aceste persoane au luat numele de contabili.

Persoanele care desfăşoară activitatea de întreprinzător sunt obligat să organizeze şi să ţină contabilitatea. Cînd o marfă este vîndută, în locui ei în activul patrimoniului intră preţul încasat, care, la rîndui său, va fi înlocuit de marfă în care se investesc aceşti bani. În aşa mod, la orice întreprindere trebuie să existe un contabil care să întocmească bilanţul de venituri şi cheltuieli ale intreprinderii, pentru a şti dacă aceasta lucrează în cîştig sau în pierderi. Cu alte cuvinte instrumentul prin intermediul căruia întreprinderea dă socoteală mediul său despre ceea ce face, despre poziţia sa financiară, despre performanțele

sale, reprezintă contabilitatea financiară.

Obiectul contabilităţii patrimoniului întreprinzătorului îl constituie bunurile mobile şi imobile, reflectate în expresie naturală şi bănească, bunurile în potențial economic, mijloacele băneşti, hîrtiile de valoare (n.n - valorile

Page 141: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

M2

mobiliare), drepturile şi obligaţiile patrimoniale, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute, precum şi circulaţia, modificările intervenite în urma executării operaţiunilor patrimoniale92,

Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii o poartă conducătorul agentului economic. Pentru ţinerea contabilităţii, agentul economic are două posibilităţi: prima - să constituie secţie de contabilitate ca subdiviziune structurală condusă de contabilul-şef, care se subordonează nemijlocit conducătorului; a doua - să transmită ţinerea contabilităţii unei organizaţii specializate - firma de audit, în bază contractuală. Dacă agentul economic aplică sistemul ontabil în partida simplă, contabilitatea poate fi ţinută nemijlocit de conducător (de directorul general).

Contabilul-şef poartă răspundere pentru respectarea normelor de ţinere a contabilității și de rapoartele financiare. El trebuie să aibă studii superioare sau

studii de profil.

&.2.Organizarea contabilității: ciclul contabil, documente primare,

contabilitate, registrele contabile, inventarierea, rapoartele financiare

Contabilitatea se ţine în limba de stat şi în monedă naţională. Agentul economic este obligat să păstreze pe suport de hîrtie s-au în formă electronică documentele contabile care includ: documentele primare, registrele contabile, rapoartele financiare şi alte documente aferente organizării şi ţin contabilităţii. Aceste date contabile vor servi drept suport informaţional, în baza căruia agentul economic va întocmi dările de seamă fiscale. Drept bază pentru determinarea venitului impozabil al agentului economic serveşte rezultatul (profitul/pierderea) contabil reflectat în rapoartele de profit şi pierdere, întocmite şi prezentate în conformitate cu cerinţele Standardelor de Contabilitate. Erori le contabile trebuie să fie corectate şi perfectate prin Nota de contabilitate, care consideră la fel un document primar.

92 Roșca Nicolae, Baieş Sergiu. Dreptul afacerilor. Volumul 1. F.E.-P. „Tipografia Centrală”, Chișinău, 2004, p.

Page 142: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

M2

Documentele contabile trebuie să fie sistematizate şi păstrate în termenele şi conform regulilor prevăzute de Organul de Stat pentru Supravegherea Administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova. Răspunderea pentru organizarea păstrării şi integrităţii documentelor contabile o poartă conducă lor agentului economic. În cazul destituirii conducătorului, aceste documente transmit persoanei nou-numite. Transmiterea se efectuează prin întocmirea unui proces-verbal de predare-primire, în prezenţa comisiei, cu indicarea termenului de păstrare a documentelor, precum şi a documentelor care lipsesc.

Orice fapte economice legate de activitatea agentului economic trebuie reflectarea în contabilitate. Conform art.44 din Legea contabilităţii nr.113/2007 persoanele vinovate de încălcarea legii, care se eschivează de ia ţin contabilităţii, aplică incorect Standardele de Contabilitate, precum şi ce le falsifică intenţionat documentele primare, registrele contabile, rapoartele financiare şi anuale, sunt trase la răspundere disciplinară, material administrativă s-au penală după caz, conform legislaţiei.

Ciclul contabil. Documentele se află în permanentă mişcare. Itinerarul parcurs de documente, începînd cu momentul întocmirii (intrării) acestora și

pînă la predarea lor la arhivă după prelucrare şi reflectare în contabilitate se numeşte circulaţia documentelor93 (ciclul contabil). Mişcarea şi circulația documentelor cuprinde cîteva etape: a) întocmirea (emiterea) documentelor și

primirea documentelor de contabilitate; c) prelucrarea şi înregistrarea documentelor în sistemul înregistrărilor contabile; d) predarea documentelor în arhivă.

DocumentEle primare. Faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare. Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării operaţiunii, iar dacă aceasta este imposibil - nemijlocit după efectuarea operaţiunii sau după producerea evenimentului. Formularele tipizate de documente primare sunt aprobate de Ministerul Finanţelor, apoi tipărite în multe xemplare şi difuzate la persoanele fizice şi persoanele juridice care desfășoară activitatea de întreprinzător, ultimele fiind obligate să ducă evidenţa

contabilă. Ca exemplu de document primar avem: bonul emis de aparatul de casă control cu memorie fiscală, biletul de călătorie, foaia de parcurs, poliţa de asigurare dispoziţia de plată, factura fiscală etc. Fiecare document primar dispune de serie şi număr, de aceea, emiterea mai multor documente primare

Page 143: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

M2

pentru unele şi aceleaşi operaţiuni este interzisă.

Orice document document primar întocmit trebuie să conţină următoarele elemente: a) denumirea şi numărul documentului; b) data întocmirii; c) denumirea, adresa, codul fiscal al entităţii în numele căreia este întocmit documentul; d) denumirea, codul fiscal al destinatorului documentului, iar pentru persoanele fizice -personal; e) conţinutul faptelor economice; f) etaloanele cantitative şi valorice în care sunt exprimate faptele economice; g) funcţia, numele, prenumele și semnătura, inclusiv digitală, a persoanelor responsabile de efectuarea şi narea faptelor economice.

Documentele primare întocmite pe suport de hîrtie sau în formă electronică au aceiași putere juridică. În cazul întocmirii documentului primar în

formă electronică, entitatea, la solicitarea utilizatorului, este obligată să imprime copia documentului pe suport de hîrtie din cont propriu.

Documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile financiare, comerciale şi calculate pot fi semnate doar de conducătorul entităţii, sau: cea semnătura să fie aplicată de conducătorul entităţii, iar doua - de contabilul-șef . Semnăturile se confirmă prin aplicarea ştampilei. În lipsa funcţiei de contabil-șef

ambele semnături pe documente se aplică de conducătorul entităţii decisive.

Registrele contabile. Datele din documentele primare se înregistrează, acumulează şi se prelucrează în registrele contabile. Structura registrelor contabile se stabileşte de fiecare entitate de sine stătător, pornind de necesităţile informaţionale proprii.

Registrul contabil va conţine următoarele elemente obligatorii: denumirea registrului; b) denumirea entităţii care a întocmit registrul; c) data începerii şi finisării ţinerii registrului şi/sau perioada pentru care se întocmește acesta; d)

data efectuării faptelor economice, grupate în ordine cronologică şi/sau sistemică; e) etaloanele de evidenţă a faptelor economice; f) funcția, numele,

prenumele şi semnăturile persoanelor responsabile de întocmi registrului. Registrele contabile obligatorii sunt Cartea mare, balanțaverificare şi alte

registre centralizatoare, care servesc drept bază pe întocmirea rapoartelor financiare.

Conturile contabile. Agentul economic care aplică sistemul contabil în partidă dublă este obligai să ţină evidenţa activelor, capitalului propriu datoriilor,

Page 144: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

M2

consumurilor, cheltuielilor şi veniturilor în baza conturilor contabi Nomenclatorul grupelor de conturi contabile şi metodologia privind folosirea slor unt stabilite în planul general de conturi contabile, care se elaborează şi aprobă de Ministerul Finanţelor94.

Inventarierea patrimoniului. Agentul economic are obligaţia să

efectueze inventarierea generală a activelor şi pasivelor pe care le deţine, cel puţin o dată pe an. De regulă, aceasta se face la sfîrşitul anului, cu ocazia încheierii exerciţiului financiar. Regulile cu privire la meniul de efectuare inventarierii sunt stabilite în Regulamentul privind inventarierea, aprobat Ordinul Ministerului Finanţelor nr.27/200495.

Inventarierea reprezintă un ansamblu de operaţiuni prin care se constată prezenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv în patrimoniul întreprinderilor data efectuării inventarierii. Procesului de inventarierii se supun bunurilor mijloacele fixe, materia primă, materiale, produse finite, mărfuri, mijloace băneștitc.

Scopul pentru care se efectuează inventarierea constă în stabilirea integrității bunurilor, verificarea modului stabilit de ţinere a evidenţei primare şi a

regulilor de păstrare. Tot cu ajutorul inventarierii se identifică bunurile inutile, comenzile sistate, creanţele vechi şi neîncasate etc.

Pentru efectuarea inventarierii patrimoniului se formează o comisie de inventariere constituită din: preşedintele comisiei şi membrii comisiei. Președintele comisiei tot timpul este conducătorul întreprinderii ori adjunctul lui, iar în calitate de membrii fac parte contabilul-şef, şefii de subdiviziuni, specialiști

competenţi etc. Formarea comisiei şi începerea lucrului se dispune printr-o decizie a conducătorului întreprinderii. Decizia se înregistrează în contabilitate, împreună cu raportul final al inventarierii. Atît preşedintele, cît şi membrii comisiei poartă răspundere pentru corectitudinea efectuării inventarierii.

94 Conturile funcţionează în baza metodei contabilităţii, numită dubla înregistrare, care presupune respectarea dublă a fiecărei operaţiuni economice la una la una și aceiași sumă în debitul unui cont şi în creditul altui cont,care se

permite a controla mișcarea mijloacelor și a surselor acestora, precum şi situaţia lor la o dată oarecare (Țurcanu Viorel, Bejerean Eudochia Bazele contabilității. Chișinău F.E.-P „Tipografia Centrală”, 2004. p 47)

95 Regulamentul privind inventarie,rea. aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr 27 din 28 04 publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.123-124/268 din 27.07 2004

Page 145: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

M2

Rapoartele financiare. Se prezintă ca un sistem de indicatori care caracterizează activitatea economică a întreprinderii într-o anumită perioadă de timp. În funcţie de perioada întocmirii, există rapoarte financiare trimestriale şi anuale.

Rapoartele financiare se întocmesc conform formularelor-tip aprobate de Ministerul Finanţelor, se prezintă în termenele prevăzute de legislaţie şi cuprind: „Bilanțul contabil”, „Raportul privind rezultatele financiare”, „Raportul privind

bunul mijloacelor băneşti”, „Raportul privind fluxul capitalului propriu”, nota replicativă şi anexele respective96. Rapoartele financiare le semnează conducătorul întreprinderii şi contabilul-şef. Ambii poartă răspundere pentru informația prezentată.

96 Lilia, Lazari Liliana. Bazele teoretice ale contabilităţii. Ediţia a III-a. Chișinău: Cartier, 2005. p.213.

CAPITOLUL 12. REGIMUL JURIDIC AL PATRIMONIULUI SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

§1, Noţiunea şi componenţa patrimoniului

Pentru demararea activităţii de întreprinzător, societatea comercială trebuie să dispună de un anumit capital, care apare din momentul fondării şi există pînă la lichidarea societăţii. Patrimoniul prezintă suportul material al afacerii, deoarece totalitatea valorilor material şi nemateriale care îl compun dau posibilitatea întreprinzătorului să participe la circuitul economic şi să încheie diverse contracte întru atingerea scopului.

Societatea comercială are un patrimoniu propriu, distinct de acela asociaţilor sau acţionarilor şi nu poate fi confundat cu capitalul social.

Termenul de ”patrimoniu” este definit sub două aspecte: în sens economicşi în sens juridic. În sens economic, patrimoniul desemnează totalitatea bunurilor care constituie averea unei persoane, iar în sens juridic, patrimoniul desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu un conţinut economic, evaluate în care aparţin persoanei.

Potrivit alin. (1) art. 284 al Codului civil patrimoniul este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial, care aparţin societăţii, privite ce sumă de valori active şi pasive strîns legate între ele.

Page 146: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

144

Patrimoniul este o universalitate juridică şi nu una de fapt, de aceea el se menţine atît pe timpul vieţii titularului său, cît şi după moartea acestuia, pînă cînd patrimoniul trece la succesorii săi universali sau cu titlu universaL. Patrimoniul va exista şi atunci Cînd pasivul va depăşi activul, adică şi atunci cînd datoriile vor fi mai mari decît activul. Astfel, patrimoniul fiind indisolubil de titular, îl va însoţi pe acesta pe tot parcursul vieţii sale, variind dinamic schimbul conţinutului său.

Numai subiecţii raportului juridic pot avea patrimoniu. Aşadar, pot fi titulari de drepturi doar persoanele fizice şi persoanele juridice, lucrurile nu pot avea drepturi şi obligații.

Patrimoniul societăţilor comerciale este independent de patrimoniul asociaţilor sau a acţionarilor acestor societăţi. Aceasta se exprimă prin aceea că bunurile aduse ca aport de asociaţi ies din patrimoniul lor şi intră în cel al societății;

1. bunurile aduse ca aport de către asociaţi, cuprinse în activul social, formează gajul general al creditorilor societăţii;

2. obligaţiile societăţii faţă de terţi nu se pot compensa cu obligaţiile terţilor faţă de asociaţi;

3. aplicarea procedurii insolvabilităţii faţă de societate priveşte numai patrimoniul acesteia.97

În activul patrimoniului persoanei juridice pot fi evidenţiate următoarele bunuri:

Bunurile corporale, care au o existenţă materială, fiind perceptibile simțurilor omului (o casă, o cantitate de alimente, un autoturism). Conform art.

285 al Codului civil, bunuri corporale sunt lucrurile, adică obiectele lumii înconjurătoare, în raport cu care pot exista drepturi şi obligaţii civile.

Bunurile incorporate, nu au o existenţă materială, ci una abstractă, ideală, ele fiind sesizate imaginar. Exemplu de bunuri incorporale sunt: dreptul asupra denumirii de firmă, dreptul asupra mărcii de producţie sau de serviciu, drepturile de autor, etc.

Bunurile mobile sunt acele bunuri care nu au o aşezare fixă şi stabilă,

Page 147: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

145

fiind susceptibile de deplasare de la un loc la altul, fie prin el însele, fie cu concursul unei forţe străine. In această categorie intră banii şi titlurile de valoare, orice alt lucru care nu este imobil.

Bunurile imobile, care. care au o aşezare fixă şi stabilă, cum ar fi pămîntul, clădirile şi, în genere, tot ceea ce este durabil legat de sol. Potrivit art.288 din Codul civil, sunt imobile terenurile, porţiunile de subsol, obiectivele sevatice separate, plantaţiile prinse de sol prin rădăcini, clădirile, construcţiile şi orice alte lucrări legate solid de pămînt, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat durabil în acesta. Calitatea de imobil o păstrează şi acele materiale care, fiind separate provizoriu de un teren, sunt destinat neamplasării în alt loc. Prin lege pot fi considerate imobile şi alte bunuri.

2 14 Negru Teoria generată a dreptului, p. 12. în: Bazele statului și dreptului Republicii Moldova,, Chișinău

5 Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, vol. II,Iaşi, 1993. pag.8

6 Genoveva Vrabie. Sofia Poopcscu. Teoria generală a dreptului, laşi. 1993, pag. 184

7 D Bcrthclemy. Trăite elementaire de drott administratif. Paris, p, l

8 Gh.Avonic. Teoria generală a dreptului, Chișinău Cartier, 2004, p 64

9 B. Negru. Teoria generalî a dreptului p. 37-40, în. Bazele statului şi dreptului Republicii Moldova, Chișinău

Editura Cartier, 1997

10 Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, pag. 80

6,Acțiunea actelor normative in timp, spaţiu şi asupra persoanelor

Normele juridice sînt adoptate în vederea realizării lor practice. Adoptînd un act normativ legiuitorul urmăreşte scopul ca nonnele ce se conţin în el să contribuie reglementarea eficientă a relaţiilor sociale respective, să ofere garanţii acestor lecții și să protejeze anumite valori sociale. Din aceste

considerente o importanţă are acţiunea actelor normative.

Coordonatele principale ale acţiunii actului normativ sînt: timpul, spaţiul şi actul de persoane.

7, Acțiunea actului normativ în timp

Page 148: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

146

Timpul acţiunii actului normativ defineşte durata acestuia, perioada acţiunii scutite de efectuarea stagiului profesional și de examenul de calificare persoanele care dețin tulul de precum şi cele care au cel pupii 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror. Pentru ca licența de avocat, aceste persoane depun o cerere la Ministerul Justiţiei şi in termen de 10 zile li se aprobă licența.

17 Mîrzac (Mttitciu) Dldiiia Principiile răspunderii juridice Teză de doctor in drept Chişinâu, 2010, p. 213

18 Cojocari E. Drept civil. Răspunderea juridică civilă (studiu teoretic, legislativ și comparativ de tm Chişinâu: ULIM. 2002. p.30-31.

19 Noul dicţionar universal al limbii române. Ediţia a 11-a, sub rcd. Oprea I. şi al Bucureşti-Chişinău I»

Internaţional, 2007, p. 1178

30 Avornic Cbcorghc. Poalelungi Miliai. Manualul puici (ilarului la examinarea pricinilor civile, coon) V Poalelungi. Chişinău Cartier. 2006, p.734.

21 Bloşenco Andrei. Comentariu/ Codului civil al Republicii Moldova Volumul JI (coordonator V Buruiană).

Chişinâu: ARC, 2006. p.1094

48 Roşea Nicolâc, Baicş Scrgiu Dreptul afacerilor. Volumul 1 F.E.P. „Tipografia Centrali”. Chișinău, 2004. p 58

49 Codul Penal al Republicii Moldova nr.985 din 18.04.2002. publicat în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova ni1.!

129/1012 din 13 09.2002

50 Codul contravenţional al Republicii Moldova tu 218 «lui 24 10 2008, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.3-6/15 din 16 01 2009

51 Contravenţii sunt încâlciri ale prevederilor din Codul contravenţional, la fel cum infracţiunile reprezintă încălcări normelor din Codul penal

57 Cabinetul avocatului şi biroul asociat de avocaţi ţin reistrul contractelor de asistenţa junduă. clienţii, duc evidenţa fiscală şi achită statului anumite taxe din câştigurile obţinute

79 Legea privind protecţia consumatorilor nr 105-XV din 13.03 2003, publicată in Monitorul Republicii Moldova nr 126 111 /507 din 27 06 2003

80 În Uniunea Europeană, de exemplu, consumator poale fi şi persoana juridică. În măsura în care persoanele unor bunuri se face pentru amenajarea oficiului de luciu al întreprinderii, se consideră că întreprinderii de consumator.

Aceste bunuri procurate vor contribui la satisfacerea nevoilor curente ale întreprinderii Republica Moldova calitatea de consumator o poate avea doar persoana fizică.

Azi a devenit o unealtă de care producătorii (distribuitorii, transportator ii, comercianţii etc. se folosesc pentru a profituri cât mai ridicate in schimbul unui produs sau serviciu necoresptuizător (Plodite Olesea. Protecţia consumatorului în Republica Moldova prin prisma reglementărilor europene, publicat în Revista Naţională de nr.7-8, 2010. p 58) bonului de casă sau neluarea lui,nu îpiedică

Page 149: CUVÎNT ÎNAINTE Prezentul suport de curs este elaborat în … · 2020. 5. 7. · Prezentul suport de curs este elaborat în corespundere cu curriculumul universitar la disciplina

147

consumatorul să-și apere drepturile, doar că el va putea să dovedescă prin alte

mijloace de probă (cum sunt: felu produsului, aspectul ambalajului, martori,înregistrările video etc.) că a procurat produsul anume de la acel vânzător.

88 De exemplu, firmele care se ocupa cu importul zahărului în republică, sunt obligare să plătească accize și taxe vamale, iar ulterior aceste cheltuieli Ic acoperă prin scumpirea preţului la zahăr. În aşa mod, statul percepe agenţii economici impozite indirecte, aceștea scumpesc produsele şi serviciile, iar consumatorul final care plăteşte toate

aceste cheltuieli.

89 Mărgineanu Gabriel, Mărgineanu Lilia Dreptul afacerilor Editura „Elena - V.I. Chișinău 2004. p 380

90 Sfori înnodate şi diferite colorate, în cazul grecilor, perșilor şi incaşilor, pietricele a căror denumire ăn latină - calculus reprezintă izvorul cuvântului „calcul” utilizat în prezent; tăbliţe de argilă umedă. folosită Mesopotamia pentru gravarea ca operațiile ce avuseseră loc; papirusul utilizat de către scribi în timpul domniei faraonilor, crestături pe bucăţi

de lemn care ajutau păstoriiăn ţinerea evidenţei turmelor de oi. capre şi vaci.

91 Mardiros Daniela-Neonila Contabilitatea ca sistem informațional, publicat în Analele Științifice a Universității „Alexandru Ioan Cuza ” din Iași,Scria Științe Economice, nul 2004/2005, p.145

97 Roșca N. Baieș S., op. cit., pag. 280