CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

DECIZII RELEVANTE

SECŢIA Litigii de muncĂ ŞI ASIGURĂRI

SOCIALE

Trimestrul III - 2015

Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de:

Judecător Dr. Carmen PÂRVULESCU

Grefier-documentarist Ecaterina MATEOVICI

Pagină 2 din 36

Cuprins

&. Dreptul muncii................................................................................................................................... 3

1. Lămurire dispozitiv. Obiectul cererii ....................................................................................... 3

2. Litigiu de muncă. Admisibilitatea unei cereri de intervenţie voluntară principală ............ 5

3. Încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor pe perioada derulării

procedurii de concediere colectivă. Inexistenţa dreptului salariatului la compensaţia

prevăzută de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ................................................ 10

4. Recalculare drepturi de pensie. Caracterul permanent al unui spor prevăzut prin

contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi dovedirea acestuia .................................. 21

5. Revizuire. Admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe o decizie a Curţii

Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii unei legi, unei ordonanţe ori a unei

dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă................................................................................ 31

6. Stabilirea condiţiilor de muncă. Calitate procesuală pasivă ............................................. 33

Pagină 3 din 36

&. Dreptul muncii

1. Lămurire dispozitiv. Obiectul cererii

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă rep.: art. 443

Obiectul cererii de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti îl constituie, pe

de o parte, determinarea înţelesului, întinderii sau aplicării acestuia şi, pe de altă

parte, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii din cuprinsul lui.

Astfel, lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti nu poate avea ca efect

modificarea acestuia, întrucât nu reprezintă un mijloc procedural destinat anulării sau

schimbării hotărârii.

Prin urmare, cu ocazia soluţionării unei cereri de lămurire a dispozitivului unei

hotărâri judecătoreşti nu poate fi modificată calitatea părţilor şi nu pot fi readuse în

discuţie aspectele tranşate prin hotărârea de fond.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 1149 din 23 septembrie 2015, dr. C.P.

Prin sentinţa civilă nr. 780/6.06.2014, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în

dosarul nr. 526/115/2014, s-au respins excepţiile invocate şi s-a admis în parte

acţiunea formulată de către reclamantul P.B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul

Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Caraş-Severin şi Ministerul Finanţelor

Publice.

Totodată, au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului dobânda legală pentru

sumele datorate şi rămase neexecutate din sentinţa civilă nr. 72/14.09.2007,

pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 1372/115/2007, irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 144/29.03.2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara,

începând cu data introducerii acţiunii şi până la data plăţii integrale a sumelor

datorate.

Apelurile declarate de către pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Caraş-Severin

împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca nefondate, iar apelul formulat de către

pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a

Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin,

împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti a fost admis în parte prin decizia civilă nr.

986/21.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul 526/115/2014,

astfel încât sentinţa civilă nr. 780/6.06.2014, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin

în dosarul nr. 526/115/2014, a fost schimbată în parte, în sensul respingerii acţiunii

reclamantului P.B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca

Pagină 4 din 36

urmare a lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, fiind menţinute în rest

celelalte dispoziţii ale sentinţei civile.

La data de 21 aprilie 2015, reclamantul P.B. a solicitat lămurirea dispozitivului

sentinţei civile nr. 780/6.06.2014, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul

nr. 526/115/2014, în sensul de a se preciza faptul că dobânda legală ce i-a fost

acordată se calculează conform dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului

nr. 13/2011 referitoare la dobânda legală penalizatoare.

Prin încheierea din data de 18.05.2015, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în

dosarul nr. 526/115/2014, a fost admisă cererea formulată de către reclamantul P.B.

în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiției Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara,

Tribunalul Caraş-Severin şi Ministerul Finanţelor Publice, pârâţii fiind obligaţi să

plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din

Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, reţinând incidenţa prevederilor art. 443 Cod

procedură civilă.

În termenul legal, respectiv la data de 12.06.2015, împotriva încheierii de lămurire a

dispozitivului a declarat apel pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a

Finanţelor Publice Caraş-Severin, apel înregistrat la Curtea de Apel Timişoara sub

nr. 1000/59/26.06.2015.

Prin cererea de apel pendinte se solicită admiterea apelului şi modificarea încheierii

apelate, în sensul respingerii cererii faţă de Ministerul Finanţelor Publice, întrucât

acesta nu are calitate procesuală pasivă.

În motivarea cererii de apel se arată, în esenţă, că Ministerul Finanţelor Publice nu

trebuie confundat cu Statul Român şi cu bugetul de stat, rolul său fiind de a răspunde

de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor

principali de credite ai acestui buget, precum şi bugetelor locale, respectând

procedura reglementată de Legea finanţelor publice.

Atribuţii în salarizarea reclamantului are Ministerul Justiţiei, care este ordonator

principal de credite, în sensul lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului

Finanţelor Publice, în astfel de litigii, fiind şi practica instanţelor din Bucureşti, Buzău,

Constanţa etc.

La cererea de apel a fost anexat Ordinul nr. 15002013 al Ministerului Finanţelor

Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi adresa nr. 37808/4.06.2015 a

Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală Juridică.

Intimaţii nu au depus întâmpinare şi nici nu s-au prezentat în instanţă pentru a-şi

exprima punctul de vedere faţă de apelul declarat.

Pagină 5 din 36

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate, a dispoziţiilor art.

466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că apelul este

neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.

Conform art. 443 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care sunt

necesare lămurire cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului

hotărârii ori dacă aceasta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei

să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice. Potrivit art. 443 alin.

(2) din Codul de procedură civilă, cererea va fi soluţionată cu citarea părţilor.

Apelul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice împotriva încheierii de lămurire a

dispozitivului vizează doar calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Problema calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice a fost

tranşată definitiv, cu autoritate de lucru judecat, în litigiul soluţionat prin sentinţa civilă

nr. 780/6.06.2014, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr.

526/115/2014, astfel cum a fost schimbată decizia civilă nr. 986/21.10.2014,

pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul 526/115/2014, sentinţă al cărei

dispozitiv a fost lămurit prin încheierea ce formează obiectul prezentului apel.

Prima instanţă a fost investită să lămurească doar care este cuantumul dobânzii la

care au fost obligaţi pârâţii, cu ocazia soluţionării cererii de lămurire a dispozitivului

neputând fi modificată calitatea părţilor şi neputând fi readuse în discuţie aspecte

tranşate prin hotărârea de fond.

Faţă de cele de mai sus, Curtea a constatat că în mod corect tribunalul a lămurit

hotărârea în contradictoriu şi cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 480 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, Curtea a respins apelul declarat de către pârâtul Ministerul

Finanţelor Publice, ca neîntemeiat.

2. Litigiu de muncă. Admisibilitatea unei cereri de intervenţie voluntară

principală

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă rep.: art. 61 alin. (1), alin. (2)

Conform art. 61 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, intervenţia

voluntară principală este folosită de către terţul care acţionează pentru a obţine

pentru sine un profit, urmărind să i se recunoască sau să i se stabilească un drept

propriu. Acest drept poate fi chiar cel dedus judecăţii de către reclamant, dar poate fi

şi un drept doar strâns legat de cel pretins de către reclamant.

Intervenientul nu poate pretinde, însă, pentru sine dreptul dedus judecăţii de către

reclamanţii care invocă drepturi personale ce derivă din raporturile lor de muncă. El

nu poate cere să i se stabilească dobânzi legale decurgând din neexecutarea unei

Pagină 6 din 36

obligaţii născute din raporturile de muncă în care subiecte sunt reclamanţii şi pârâţii

din cererea de chemare în judecată, chiar dacă drepturile salariale ale reclamanţilor

şi intervenientului au fost stabilite prin aceleaşi titluri executorii şi derivă din raporturi

juridice de muncă similare, încheiate cu acelaşi angajator.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 946/A din 7 iulie 2015, dr. C.P.

Prin încheierea din 28.05.2015, pronunţată în dosarul nr. 5368/111/2014, Tribunalul

Arad a respins cererea de intervenţie formulată de către intervenientul L.I. în

contradictoriu cu reclamanţii L.Ş.I., B.R.L., G.H.D., L.C., P.R., A.R., B.L., B.Z.H.,

B.V.F., B.C., C.D., D.C., G.C., H.C., M.R., M.C., M.C., P.N., A.M., B.P., B.D., C.S.M.,

C.A., C.I., F.A., H.J., O.L.M., P.I., P.F., T.I., reprezentaţi prin mandatar C.A., şi cu

pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Arad şi Ministerul

Finanţelor Publice Arad, reprezentat prin Direcţia Regională Generală a Finanţelor

Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, ca inadmisibilă.

Totodată, a suspendat, în baza art. 520 alin. (4) din Codul procedură civilă, cauza

privind acţiunea civilă formulată de către reclamanţii: L.Ş.I., B.R.L., G.H.D., L.C.,

P.R., A.R., B.L., B.Z.H., B.V.F., B.C., C.D., D.C., G.C., H.C., M.R., M.C., M.C., P.N.,

A.M., B.P., B.D., C.S.M., C.A., C.I., F.A., H.J., O.L.M., P.I., P.F., T.I., reprezentaţi prin

mandatar C.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel

Timişoara, Tribunalul Arad şi Ministerul Finanţelor Publice Arad, reprezentat prin

Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a

Finanţelor Publice Arad, până la soluţionarea, de către Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie, a dosarului nr. 16/1/2014/HP/C.

Pentru a pronunţa această încheiere, tribunalul a reţinut că reclamanţii solicită

drepturi cu caracter personal, iar potrivit art. 61 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine dreptul dedus

judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

Intervenientul L.I., formulând o cerere de intervenţie principală, nu poate pretinde

pentru sine dreptul dedus judecăţii de reclamanţi, deoarece aceştia invocă drepturi

personale ce derivă dintr-un raport de muncă, iar o condiţie de admisibilitate a

intervenţiei principale este ca intervenientul să pretindă pentru sine dreptul dedus

judecăţii. Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, deoarece intervenientul

principal nu solicită pentru sine dreptul dedus judecăţii de reclamanţi sau un drept

strâns legat de acesta, ci solicită drepturi personale ce derivă tot dintr-un raport de

muncă.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat că, cererea de intervenţie

principală, formulată de către intervenientul Lazăr Ioan, nu îndeplineşte condiţiile de

Pagină 7 din 36

admisibilitate prevăzute de art. 61 alin. (2) din Codul de procedură civilă, astfel încât

a respins-o ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte suspendarea judecării cauzei, solicitată de reclamanţi în temeiul

art. 520 alin. (4) din Codul procedură civilă, tribunalul a reţinut că este motivată de

faptul că dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa

supremă a fost sesizată să se pronunţe cu privire la „data de la care se datorează

dobânda legală pentru drepturile salariale …”, a fost amânat la data de 22.06.2015.

Examinând cererea de suspendare a judecăţii cauzei, a considerat că este

întemeiată, deoarece de dezlegarea problemei de drept depinde soluţionarea cauzei,

astfel încât a admis cererea de suspendare a procesului până la soluţionarea, de

către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dosarului nr. 16/1/2014/HP/C.

Împotriva acestei încheieri, a declarat apel, în termenul legal, intervenientul L.I., prin

care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea încheierii apelate, în sensul admiterii

în principiu a cererii de intervenţie principală formulată în cauză.

În motivarea cererii de apel se arată că încheierea apelată este nelegală prin

raportare la prevederile art. 61 alin. (2) din Codul de procedură civilă, întrucât

intervenientul „pretinde un drept strâns legat de dreptul judecăţii”, respectiv de

dreptul ce formează obiectul cererii principale.

Astfel, se susţine că reclamanţii din cererea principală solicită obligarea pârâţilor la

plata dobânzilor legale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 şi de art. 3

alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, aferente drepturilor salariale stabilite

prin următoarele titluri executorii: sentinţa civilă nr. 26/2008 a Tribunalului Arad şi

decizia civilă nr. 550/2009 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr. 139/2008 a

Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 1211/2009 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa

civilă nr. 1080/2009 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 1522/2009 a Curţii de Apel

Timişoara, sentinţa civilă nr. 68/2008 a Tribunalului Caraş-Severin şi decizia civilă nr.

1800/2009 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr. 798/2008 a Tribunalului

Caraş-Severin şi decizia civilă nr. 1748/2009 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa

civilă nr. 213/2008 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 1559/R/2008 a Curţii de

Apel Timişoara, sentinţa civilă nr. 429/2007 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr.

621/2007 a Curţii de Apel Timişoara. Aceste drepturi salariale derivă din raporturile

juridice de muncă avute cu angajatorul: Tribunalul Arad, iar dobânzile sunt solicitate

de la scadenţa obligaţiei de plată până la plata integrală a creanţei principale.

Intervenientul solicită obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale prevăzute prin

aceleaşi dispoziţii legale aferente drepturilor salariale stabilite prin aceleaşi titluri

executorii, în care are calitatea de „parte”. Drepturile sale salariale derivă dintr-un

raport juridic de muncă identic, încheiat cu acelaşi angajator, iar dobânzile sunt

solicitate tot de la scadenţa obligaţiei de plată a creanţelor principale până la plata

integrală a acestei creanţe.

Pagină 8 din 36

Prin precizarea depusă, în cauză, la termenul din 11.12.2004, s-a solicitat dobânda

aferentă drepturilor salariale cuvenite, exclusiv, pentru perioada în care raportul

juridic de muncă al intervenientului cu angajatorul era valabil. De altfel, prin raportul

de expertiză efectuat în cauză, aceste drepturi au fost calculate numai pentru

această perioadă, respectiv până la data de 30.05.2008. Acest aspect reprezintă o

chestiune de fond, însă precizarea este necesară pentru a înlătura orice îndoială cu

privire la „corectitudinea” demersului său judiciar.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 64-65, art. 466, art. 470-471 şi art. 480 alin. (2) din

Codul de procedură civilă.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi

alin. (2) şi ale art. 62 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 64 alin. (2) şi alin. (4) Cod de

procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii L.Ş.I., B.R.L., G.H.D., L.C., P.R.,

A.R., B.L., B.Z.H., B.V.F., B.C., C.D., D.C., G.C., H.C., M.R., M.C., M.C., P.N., A.M.,

B.P., B.D., C.S.M., C.A., C.I., F.A., H.J., O.L.M., P.I., P.F., T.I., reprezentaţi prin

mandatar C.A., au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel

Timişoara, Tribunalul Arad şi Ministerul Finanţelor Publice Arad, reprezentat prin

Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a

Finanţelor Publice Arad, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa,

să dispună obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale prevăzute de Ordonanţa

Guvernului nr. 9/2000 şi de art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011,

aferente drepturilor salariale stabilite prin următoarele titluri executorii: sentinţa civilă

nr. 26/2008 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 550/2009 a Curţii de Apel

Timişoara, sentinţa civilă nr. 139/2008 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr.

1211/2009 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr. 1080/2009 a Tribunalului

Arad şi decizia civilă nr. 1522/2009 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr.

68/2008 a Tribunalului Caraş-Severin şi decizia civilă nr. 1800/2009 a Curţii de Apel

Timişoara, sentinţa civilă nr. 798/2008 a Tribunalului Caraş-Severin şi decizia civilă

nr. 1748/2009 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr. 213/2008 a Tribunalului

Arad şi decizia civilă nr. 1559/R/2008 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr.

429/2007 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 621/2007 a Curţii de Apel Timişoara,

cu începere de la scadenţa obligaţiei de plată până la plata integrală a creanţelor

principale.

Intervenientul L.I. a formulat o cerere de intervenţie principală împotriva pârâţilor

Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Arad şi Ministerul Finanţelor

Publice Arad, reprezentat prin Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice –

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, solicitând instanţei ca, prin

hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata dobânzilor

Pagină 9 din 36

legale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 şi de art. 3 alin. (2) din

Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, aferente drepturilor salariale stabilite prin

următoarele titluri executorii: sentinţa civilă nr. 26/2008 a Tribunalului Arad şi decizia

civilă nr. 550/2009 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr. 139/2008 a

Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 1211/2009 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa

civilă nr. 1080/2009 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 1522/2009 a Curţii de Apel

Timişoara, sentinţa civilă nr. 68/2008 a Tribunalului Caraş-Severin şi decizia civilă nr.

1800/2009 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr. 798/2008 a Tribunalului

Caraş-Severin şi decizia civilă nr. 1748/2009 a Curţii de Apel Timişoara, sentinţa

civilă nr. 213/2008 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 1559/R/2008 a Curţii de

Apel Timişoara, sentinţa civilă nr. 429/2007 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr.

621/2007 a Curţii de Apel Timişoara, cu începere de la scadenţa obligaţiei de plată

până la plata integrală a creanţelor principale.

Art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că: „oricine are interes poate

interveni într-un proces care se judecă între părţile originare”, iar art. 61 alin. (2) din

Codul de procedură civilă dispune că: „intervenţia este principală, când intervenientul

pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns

legat de acesta”.

Prin urmare, intervenţia voluntară principală este folosită de către terţul care

acţionează pentru a obţine pentru sine un profit, urmărind să i se recunoască sau să i

se stabilească un drept propriu. Acest drept poate fi chiar cel dedus judecăţii de către

reclamant, dar poate fi şi un drept doar strâns legat de cel pretins de către reclamant.

În speţă, nu este admisibilă în principiu cererea de intervenţie voluntară, formulată de

către intervenientul L.I., cum corect a apreciat prima instanţă, întrucât intervenientul

nu poate pretinde pentru sine dreptul dedus judecăţii de către reclamanţi, care invocă

drepturi personale ce derivă din raporturile lor de muncă. El nu poate cere să i se

stabilească dobânzi legale decurgând din neexecutarea unei obligaţii născute din

raporturile de muncă în care subiecte sunt reclamanţii şi pârâţii din cererea de

chemare în judecată, chiar dacă drepturile salariale ale reclamanţilor şi

intervenientului au fost stabilite prin aceleaşi titluri executorii şi derivă din raporturi

juridice de muncă similare, încheiate cu acelaşi angajator.

Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că, cererea de intervenţie principală,

formulată de către intervenientul L.I., nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate

prevăzute de art. 61 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 64 alin. (4) coroborat cu art.

480 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a respins apelul formulat de către

intervenientul-apelant L.I.

Pagină 10 din 36

3. Încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor pe

perioada derulării procedurii de concediere colectivă. Inexistenţa

dreptului salariatului la compensaţia prevăzută de contractul colectiv de

muncă la nivel de unitate

Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: art. 55, art. 58, art. 65 – art. 74

Conform art. 55 şi art. 58 coroborat cu art. 65 – art. 74 din Codul muncii, încetarea

contractului individual de muncă ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de

acestea, este o modalitate distinctă de încetare a contractului individual de muncă,

care nu poate fi confundată cu încetarea acestuia ca urmare a voinţei unilaterale a

angajatorului, manifestată în cazul concedierii colective, chiar dacă acordul părţilor

intervine în timpul procedurii de concediere colectivă, respectiv după comunicarea

preavizului către salariat, dar la o dată anterioară împlinirii termenului de preaviz.

Un astfel de salariat nu se află în situaţia juridică a unei persoane concediate pentru

motive care nu ţin de persoana sa şi nu poate beneficia de compensaţiile prevăzute

în contractul colectiv de muncă în favoarea salariaţilor concediaţi pentru motive care

nu ţin de persoana lor, nefiind discriminat în raport cu salariaţii al căror contract

individual de muncă a încetat ca urmare a concedierii colective şi care au încasat o

astfel de compensaţie, întrucât situaţiile lor juridice nu sunt identice. Scopul

compensaţiei reglementată de contractul colectiv de muncă de la nivelul

angajatorului constă în compensarea pierderii venitului salarial de către persoanele

disponibilizate din motive neimputabile lor şi asigurarea sumelor necesare

subzistenţei acestora pe perioada imediat următoare concedierii colective şi până la

găsirea unui nou loc de muncă.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 955 din 7 iulie 2015, dr. C.P.

Prin sentinţa civilă nr. 152/12.03.2015, pronunţată în dosarul nr. 5551/108/2014,

Tribunalul Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta B.M.A. în

contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Bucureşti şi

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare - Filiala Arad şi a obligat pârâtele la plata

unei compensaţii echivalente a 7 (şapte) salarii de bază, sumă actualizată cu indicele

de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale începând cu data de 22.12.2011 şi până

la data plăţii efective, fără a acorda cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că

reclamanta a fost angajată a societăţii pârâte, iar la data de 29.11.2011, prin

preavizul nr. 3557, i s-a adus la cunoştinţă că, urmare a desfiinţării ANIF R.A., s-au

desfiinţat toate locurile de muncă, aceasta conducând la concedierea colectivă a

tuturor salariaţilor. Conform art. 75 alin. (1) din Codul muncii, i s-a acordat un preaviz

de 20 zile lucrătoare, la expirarea acestuia, încetându-i contractul individual de

muncă.

Pagină 11 din 36

Prin Decizia nr. 73/22.12.2011, reclamantei i-a încetat contractul individual de

muncă, în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii, republicat, determinat de desfiinţarea

locului de muncă şi a postului ocupat şi urmare a cererii sale.

La data concedierii, respectiv a încetării contractului individual de muncă urmare a

desfiinţării efective a postului, reclamanta beneficiază de toate drepturile conferite de

legislaţia în vigoare, precum şi de compensaţia echivalentă a 7 salarii de bază,

prevăzută art. 12 alin. (3) din Cap. II la contractul colectiv de muncă la nivel de ANIF

R.A. pentru anii 2009-2010, cu modificările şi completările ulterioare.

În luna noiembrie 2011, a avut loc o concediere colectivă, în urma aplicării Ordonanţa

de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2011, comunicându-i-se reclamantei preavizul de 20

zile lucrătoare, în care se arată că desfiinţarea Administraţiei Naţională a

Îmbunătăţirilor Funciare RA, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a

Guvernului nr. 82/2011, conduce la desfiinţarea tuturor locurilor de muncă la ANIF

R.A. şi la concedierea colectivă a salariaţilor ANIF R.A. În acest sens, conducerea

Administraţiei Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. a iniţiat procedura de

concediere colectivă, prevăzută la art. 65-80 din Codul muncii, republicat.

Prin Decizia nr. 57/21.12.2011, începând cu data de 22.12.2011, reclamanta a fost

reangajată, în postul de consilier la Biroul Financiar – Contabilitate, în cadrul Filialei

de Îmbunătăţiri Funciare Arad a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare,

încheindu-se contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

Dreptul reclamantei la plata compensaţiilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 12 pct. 3 din

contractul colectiv de muncă, s-a născut la momentul încetării raporturilor de muncă,

încetare comunicată acesteia prin preavizul nr. 3557/29.11.2011, decizia de încetare

producând efecte cu caracter definitiv, în condiţiile necontestării ei de către salariat.

Clauza stabilită de către partenerii sociali din contractul colectiv de muncă nu

prevede o condiţionare a recunoaşterii dreptului salariatului la plata compensaţiei, în

funcţie de o eventuală reîncadrare, astfel că susţinerile pârâtei din acest punct de

vedere nu pot fi primite.

Este cert că raporturile de muncă dintre reclamantă şi Administraţia Naţională a

Îmbunătăţirilor Funciare R.A. au încetat la data stabilită prin decizie, astfel că

salariata a dobândit dreptul la plata compensaţiei.

Angajarea ulterioară a reclamantei în cadrul Agenţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor

Funciare nu prezintă relevanţă pentru obiectul litigiului dedus judecăţii, deoarece au

luat naştere alte raporturi de muncă, distincte. Cea de a doua angajare s-a realizat

independent de calitatea reclamantei de fostă salariată a Administraţiei Naţionale a

Îmbunătăţirilor Funciare R.A., pe bază de concurs, selectarea personalului fiind

efectuată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 286/2011, cu

precizarea că la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant a avut

Pagină 12 din 36

posibilitatea să participe orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale şi

condiţiile specifice stabilite prin fişa postului pentru ocuparea respectivei funcţii

contractuale.

Faptul că pârâta nu a preluat personalul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor

Funciare R.A., în limita numărului maxim de posturi prevăzute de art. 1 alin. (2) şi

alin. (4), deoarece deveneau aplicabile dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 286/2011,

nu înlătură obligaţia pârâtei de plată a compensaţiei, câtă vreme s-a optat pentru

modalitatea de reorganizare reglementată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.

82/2011, ceea ce a presupus desfiinţarea Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor

Funciare R.A. şi înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare Bucureşti,

cu o nouă structură de organizare şi funcţionare.

Dacă s-ar accepta apărarea pârâtei referitoare la faptul că reclamantei i-a încetat

contractul de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003, modificată şi

completată, urmare a cererii sale, şi astfel nu are dreptul la plata unor sume

compensatorii, s-ar ajunge la situaţia producerii unor efecte diferite pentru salariaţii

aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, ceea ce nu poate fi reţinut, respectiv ca un salariat

care s-ar fi reangajat la un alt angajator să poată beneficia de plata compensaţiei, în

timp ce reclamanta care s-a angajat, ulterior, la Agenţia Naţională a Îmbunătăţirilor

Funciare, să nu încaseze compensaţia, deşi cele două ipoteze sunt identice,

deoarece pârâta a fost înfiinţată prin Ordonanţa Guvernului nr. 82/2011, funcţionând

ca persoană juridică distinctă de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare

R.A.

Conform art. 3 alin. (2) din actul normativ anterior enunţat, la data încheierii

protocolului de predare-preluare a patrimoniului, Administraţia Naţională a

Îmbunătăţirilor Funciare s-a desfiinţat.

Din adeverinţa nr. 2443/08.10.2014, rezultă că reclamanta avea un salariu lunar de

bază, la data de 22.12.2011, data încetării contractului de muncă, de 2.047 lei.

În ceea ce priveşte inopozabilitatea clauzelor contractului colectiv de muncă, critica

pârâtei a fost înlăturată, deoarece, chiar dacă nu a fost parte semnatară a

contractului colectiv de muncă, pârâta, preluând patrimoniul Administraţiei Naţionale

a Îmbunătăţirilor Funciare, deşi funcţionează ca o persoană juridică nou înfiinţată,

subsecvent a preluat şi obligaţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă, ce

decurg din concedierea colectivă, obligaţii ce nu au fost aduse la îndeplinire până la

momentul încheierii protocolului, respectiv desfiinţării Administraţiei Naţionale a

Îmbunătăţirilor Funciare, de către această din urmă persoană juridică, în calitate de

fost angajator.

Conform art. 166 alin. (4) din Codul muncii,republicat, întârzierea la plată a salariului

atrage obligaţia angajatorului de a plăti daune-interese pentru repararea prejudiciului

produs salariatei, fiind întemeiată cererea reclamantei de obligare la plata dobânzii

Pagină 13 din 36

legale aferente de la data scadenţei şi până la stingerea efectivă a debitului,

reprezentând prejudiciul produs prin neplata salariului la termenul prevăzut în

contractul individual de muncă.

Prin încheierea de îndreptare a erori materiale pronunţată la data de 16.04.2015, în

dosarul nr. 5551/108/2014, Tribunalul Arad a respins cererea de îndreptare formulată

de către reclamanta B.M.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de

Îmbunătăţiri Funciare Bucureşti şi Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare -

Filiala Arad, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această încheiere, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 442 din Codul

de procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile

părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau

încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere, instanţa pronunţându-se printr-o

încheiere dată în camera de consiliu, părţile fiind citate numai dacă instanţa

socoteşte că este necesar să dea anumite lămuriri.

Prin cererea de îndreptare, reclamanta a solicitat îndreptarea hotărârii cu privire la

consemnarea susţinerilor cuprinse în motivarea acţiunii şi a susţinerilor din

răspunsului la întâmpinare, susţineri care nu se regăsesc în considerentele hotărârii,

după cum susţine reclamanta.

Prima instanţă a constatat că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură

civilă, hotărârea va cuprinde în considerentele acesteia „susţinerile pe scurt ale

părţilor”, ceea ce înseamnă că instanţa nu este datoare să copieze cuvânt cu cuvânt

motivarea acţiunii introductive de instanţă şi nici ceea ce reclamanta a scris în

răspunsul la întâmpinare, ci trebuie să facă un rezumat al acestora, arătând pe scurt

care au fost motivele acţiunii şi ceea ce s-a susţinut în răspunsul la întâmpinare.

Această redare pe scurt a susţinerilor părţilor, respectiv ceea ce a susţinut

reclamanta prin acţiunea introductivă de instanţă şi prin răspunsul la întâmpinare, se

regăseşte în considerentele hotărârii.

De asemenea, s-a hotărât în practica judiciară că instanţa nu trebuie să răspundă

tuturor argumentelor invocate de părţi pentru susţinerea pretenţiilor şi apărărilor pe

care le-au formulat, ci poate să grupeze argumentele părţilor pentru a le răspunde în

cuprinsul unui considerent comun.

Prin urmare, instanţa a consemnat pe scurt, în considerentele hotărârii a cărei

îndreptare se solicită, motivele acţiunii şi ceea ce a susţinut reclamanta în răspunsul

la întâmpinare, astfel încât cererea de îndreptare este neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 152/12.03.2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul

nr. 5551/108/2014, pârâta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Bucureşti a

declarat apel, în termenul legal, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a

hotărâri apelate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

Pagină 14 din 36

În motivarea cererii de apel, se arată, în esenţă, că hotărârea apelată a fost dată cu

încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fără a se ţine seama de probatoriul cu înscrisuri

administrat în cauză.

Instanţa de fond a concluzionat greşit asupra situaţiei de fapt şi de drept, deoarece,

conform deciziei nr. 73/22.12.2011, reclamanta a încetat raporturile de muncă în

temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003, modificată şi completată, prin acordul

părţilor. Emiterea deciziei s-a făcut în urma solicitării exprese a reclamantei, aşa cum

rezultă din cererea nr. 3903/21.12.2011, anexată în copie cererii de apel. Prin

urmare, raporturile de muncă dintre angajator şi salariat au încetat prin acordul

părţilor, Ia data de 22.12.2011, în urma cererii exprese a salariatei, în speţă nefiind

vorba despre o decizie de concediere.

Procedura concedierii colective a fost îndeplinită cu respectarea dispoziţiilor art. 68-

77 din Legea nr. 53/2003 şi ale art. 11 alin. (2) din Cap. 11 la contractul colectiv de

muncă în vigoare la nivel de A.N.l.F. - R.A., dar nu a operat în situaţia reclamantei,

deoarece aceasta nu s-a numărat printre salariaţii concediaţi, ci a încetat raporturile

de muncă prin acordul părţilor, conform art. 55 lit. b din Legea nr. 53/2003, modificată

şi completată.

Reclamanta a fost angajată la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare - Filiala

Arad, în data de 22.12.2011, emiţându-se decizia de angajare nr. 55/2011, pe postul

de consilier în cadrul Biroului Financiar - Contabilitate al Filialei de Îmbunătăţiri

Funciare Arad.

Dispoziţiile art. 11 pct. 6 şi ale art. 12 pct. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel

de A.N.I.F. - R.A., invocate de către reclamantă, se aplică persoanelor care au

încetat raporturile de muncă în temeiul art. 65 alin. (1) şi art. 68 din Codul muncii, iar

nu reclamantei, care a încetat raporturile de muncă prin acordul părţilor şi nu se

poate prevala de acestea.

Deşi s-au depus înscrisuri în probaţiune, prima instanţă nu a ţinut cont de ele,

reţinând greşit situaţia de fapt şi de drept a reclamantei, căreia nu i se pot acorda

compensaţii băneşti, întrucât a încetat raporturile de muncă prin acordul părţilor.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond că, în situaţia neacordării

compensaţiilor solicitate, „s-ar ajunge la situaţia producerii unor efecte diferite pentru

salariaţii aflaţi în aceeaşi situaţie juridică”, pârâta a invocat decizia nr. 166/2014 şi

decizia nr. 271/2014, pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti în spete similare,

precum şi hotărârile pronunţate de către Tribunalul Arad în dosarele nr. 171/2015, nr.

172/2015, nr. 174/2015 şi nr. 175/2015, având acelaşi obiect, prin care s-au respins

acţiunile salariaţilor care s-au găsit în aceeaşi situaţie cu reclamanta.

În drept, se indică dispoziţiile art. 466, art. 470, art. 471 şi art. 480 din Codul de

procedură civilă.

Pagină 15 din 36

Reclamanta B.M.A. a formulat întâmpinare la apelul pârâtei, prin care a solicitat

respingerea apelului ca neîntemeiat prin raportare la prevederile art. 229 din Legea

nr. 53/2003 şi ale art. 148 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 11 pct. 6

din cap II la contractul colectiv de muncă la nivel de A.N.I.F. - R.A., aplicabil la data

concedierii.

În motivarea întâmpinării se arată, în esenţă, că, cuantumul compensaţiei a fost

stabilit de către părţile semnatare ale contractului colectiv de muncă în art. 12 alin.

(3), care prevede că, la concedierea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea

deciziei de concediere, va primi o compensaţie echivalentă cu 3 respectiv 7 salarii

compensatorii în funcţie de vechimea sa „în sector”. În art. 12 pct. 1 din acelaşi

contract colectiv de muncă, se reglementează compensaţiile în cazul „concedierii din

motive neimputabile”. Este evident, astfel, că părţile semnatare ale contractului

colectiv de muncă au înţeles să facă o distincţie clară între cele două noţiuni.

În art. 11 din contractul colectiv de muncă aplicabil este reglementată, cu caracter

general, încetarea contractului individual de muncă, inclusiv prin acordul părţilor, la

pct. 1 lit. b).

Astfel, noţiunea de „disponibilizări de personal ca urmare a restructurării şi

reorganizării A.N.I.F. - R.A.” are un sens mai larg, incluzând orice situaţie de încetare

a contractului individual de muncă, determinată de reorganizarea şi restructurarea

Agenţiei.

Aşadar, domeniul de aplicare al art. 11 pct. 6 se determină având în vedere cauza

care a determinat încetarea contractului individual de muncă: reorganizarea şi

restructurarea A.N.I.F. - R.A., iar nu modalitatea de încetare raportată la existenţa

voinţei părţilor, astfel cum rezultă din art. 55 din Codul muncii.

Art. 11 pct. 6 din contractul colectiv de muncă interpretat în corelare cu art. 12 din

contractul colectiv de muncă nu include concedierea, fiind aplicabil în alte situaţii de

încetare a contractului individual de muncă, câtă vreme aceasta este determinată de

reorganizarea şi restructurarea A.N.I.F. - R.A..

Contractul individual de muncă al reclamantei a încetat prin acordul părţilor, în

conformitate cu art. 55 lit. b) din Codul muncii. Pentru a fi aplicabil art. 11 pct. 6 din

contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate este necesar ca încetarea

contractului individual de muncă să fi fost determinată de reorganizarea şi

restructurarea A.N.I.F. - R.A.. Decizia prin care a încetat contractual individual de

muncă al reclamantei a fost emisă tocmai „în vederea aplicării dispoziţiilor

Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare

a activităţii de îmbunătăţiri funciare”. Pârâta nu contestă acest fapt.

Prin art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 s-a stabilit că,

în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, se

Pagină 16 din 36

„înfiinţează Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, instituţie publică cu

personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul

de stat în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea

Administraţiei Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare R.A.

Astfel, încetarea contractului individual de muncă al reclamantei a avut loc ca urmare

a reorganizării A.N.I.F. - R.A., fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 11 pct. 6 din

contractual colectiv de muncă, în condiţiile în care, anterior, reclamanta a primit un

preaviz, prin care i se aducea la cunoştinţă că va fi concediată urmare a desfiinţării

tuturor locurilor de muncă din cadrul A.N.I.F. - R.A., urmare a aplicării Ordonanţei de

Urgenţă a Guvernului nr. 82/2011.

În toate înscrisurile se indică aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel

A.N.I.F. - R.A. pentru anii 2009-2010.

În consecinţă, reclamantei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 pct. 3 din contractual

colectiv de muncă, astfel cum prevede, în mod expres, art. 11 pct. 6 din acelaşi

contract colectiv de muncă, nu pentru că ar fi fost supusă concedierii colective, ci

pentru că se încadrează în prevederile art. 1 pct. 6 din contractul colectiv de muncă,

conform căruia sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 pct. 3 din contractul colectiv de

muncă şi în cazul altor modalităţi de încetare a contractului individual de muncă,

dacă această încetare a fost determinată de reorganizarea A.N.I.F. - R.A.. Pârâta

recunoaşte că s-a optat pentru „desfiinţarea tuturor locurilor de muncă la A.N.I.F. -

R.A. şi concedierea colectivă a tuturor salariaţilor A.N.I.F. - R.A.”.

Prin notificarea nr. 108832/04.11.2011 a A.N.I.F. - R.A., s-a prevăzut acordarea

drepturilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, respectiv acordarea către

fiecare salariat concediat a unei compensaţii echivalente cu 3 sau 7 salarii de bază,

în funcţie de vechimea în sector.

La data de 28 noiembrie 2011, s-a comunicat, tuturor salariaţilor ANIF RA, preavizul

de 20 zile lucrătoare, inclusiv reclamantei. Pârâta nu a urmat procedura prevăzută de

art. 74 din Codul muncii, care prevede posibilitatea reangajării salariatului în termen

de 45 de zile calendaristice de la data concedierii, fără examen, concurs sau

perioadă de probă.

Pârâta a recunoscut, prin apelurile depuse la Curtea de Apel Timişoara, că nu a avut

posibilitatea preluării personalului Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare

RA în limita numărului maxim de posturi, deoarece deveneau aplicabile dispoziţiile

Hotărârii Guvernului nr. 286/2011. Acest fapt nu înlătură obligaţia pârâtei de plată a

compensaţiei, câtă vreme s-a optat pentru modalitatea de reorganizare reglementată

de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. nr. 82/2011, ceea ce a presupus

desfiinţarea Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. şi înfiinţarea

Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, cu o nouă structură de organizare şi

funcţionare.

Pagină 17 din 36

Susţinerile pârâtei referitoare la aplicabilitatea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.

286/2011, ca normă specială, vin în sprijinul concluziei conform căreia nu se poate

reţine o reangajare a reclamantei. Angajarea ulterioară a reclamantei în cadrul

Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare nu prezintă relevanţă pentru obiectul

litigiului dedus judecăţii, deoarece au luat naştere alte raporturi de muncă, distincte,

stabilite cu un alt angajator, chiar dacă acesta a preluat patrimoniul Administraţiei

Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. Cea de a doua angajare s-a realizat

independent de calitatea reclamantei de fostă salariată a Administraţiei Naţionale a

Îmbunătăţirilor Funciare R.A., pe baza unui concurs, selectarea personalului fiind

efectuată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 286/2011, cu

precizarea că la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant a avut

posibilitatea să participe orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale şi

condiţiile specifice stabilite prin fişa postului pentru ocuparea respectivei funcţii

contractuale.

Reclamantei i-a încetat contractul de muncă cu toate dezavantajele ce au decurs din

această situaţie, iar „reangajarea” nu s-a produs de drept, ci în urma unui

interviu/concurs, al cărui rezultat era incert la momentul respectiv, cu alt salariu şi alt

post. Mai mult, reclamantei i s-a prevăzut şi o perioadă de probă de 60 de zile

calendaristice. Conform dispoziţiilor art. 31 din Codul muncii, pe durata sau la

sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv

printr-o notificare scrisă, fără preaviz, inclusiv la iniţiativa angajatorului, fără a fi

necesară motivarea acesteia. Prin urmare, starea de incertitudine a reclamantei în

privinţa locului său de muncă a continuat şi după momentul reangajării.

Nici contractul colectiv de muncă şi nici un act normativ nu fac referire la un anumit

termen de acordare a compensaţiei sau faptul că primind 7 salarii, timp de şapte luni,

nu ar trebui să se angajeze pentru că au venituri asigurate. Salariile compensatorii

reprezintă repararea prejudiciului pentru lipsa locului de muncă pierdut fără vina

salariatului, în speţă pentru desfiinţarea tuturor posturilor Administraţiei Naţionale a

Îmbunătăţirilor Funciare R.A.

Este discriminatoriu ca unii salariaţi să beneficieze de această compensaţie în cazul

reîncadrării la o altă societate, spre exemplu, într-un termen relativ scurt de la data

încetării raporturilor de muncă, iar alţi salariaţi care au reuşit la

interviu/examen/concurs şi s-au angajat la ANIF, să nu beneficieze „deşi au fost

supuşi unui concurs şi angajaţi cu perioadă de probă, fără a li se aplica prevederile

art. 74 Codul muncii”.

Sănătatea, liniştea reclamantei, a familiei acesteia au fost afectate încă de la apariţia

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2011, accentuându-se odată cu primirea

preavizului şi continuând până la expirarea perioadei de probă.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 11 pct. 6 corelat cu art. 12 alin. 3 din cap II la

contractul colectiv de muncă la nivel de A.N.I.F. - R.A., aplicabil la data concedierii,

Pagină 18 din 36

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 şi Hotărârea Guvernului nr.

286/2011, art. 229 din Legea nr. 53/2003, art. 148 din Legea nr. 62/2011, art. 74-78

din Legea nr 53/2003, republicată, art. 166 pct. 4 din Codul muncii, art. 1084 Cod

civil, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Apelanta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Reclamanta B.M.A. a declarat apel împotriva încheierii din data de 16.04.2015,

pronunţată de către Tribunalul Arad din dosarul nr. 5551/108/2014, solicitând

admiterea apelului şi modificarea încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de

îndreptare a hotărârii aşa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de apel se arată, în esenţă, că reclamanta a solicitat îndreptarea

sentinţei civile nr. 152/12.03.2015 a Tribunalului Arad, întrucât instanţa de fond a

omis să reţină, în această hotărâre, alin. 5-8 şi 11 din acţiune şi pct. III-VIII din

răspunsul la întâmpinare şi nu a redat pe scurt sau în „rezumat” susţinerile

reclamantei din acţiune şi din răspunsul la întâmpinare. Astfel, a omis să

consemneze ceea ce era mai important din acţiune şi din răspunsul la întâmpinare, şi

anume: temeiul pretenţiilor petentei.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 466-482 din Codul de procedură civilă.

Pârâta-intimată nu a depus întâmpinare, deşi a fost citată cu această menţiune.

Examinând apelul pârâtei prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale

aplicabile, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Conform art. 55 din Codul muncii, „contractul individual de muncă poate înceta astfel:

a) de drept; b) ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea; c) ca

urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi în condiţiile limitativ

prevăzute de lege”.

Potrivit art. 58 coroborat cu art. 65 – art. 74 din Codul muncii, concedierea colectivă

reprezintă o încetare a contractului individual de muncă ca urmare a voinţei

unilaterale a angajatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului,

respectiv o încetare a contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea

locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu

persoana acestuia. Art. 67 din Codul muncii prevede că „salariaţii concediaţi pentru

motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a

şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de

contractul colectiv de muncă aplicabil”.

Astfel, raportat la prevederile legale menţionate anterior, încetarea contractului

individual de muncă ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea,

Pagină 19 din 36

este o modalitate distinctă de încetare a contractului individual de muncă, care nu

poate fi confundată cu încetarea acestuia ca urmare a voinţei unilaterale a

angajatorului, manifestată în cazul concedierii colective, chiar dacă acordul părţilor

intervine în timpul procedurii de concediere colectivă, cu atât mai mult cu cât

reclamanta nu a contestat decizia de încetare a contractului său individual de muncă,

emisă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul muncii.

De altfel, chiar art. 11 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivelul

Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti distinge între

încetarea contractului individual de muncă prin manifestarea unilaterală a uneia din

părţi, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, şi cea care intervine ca

urmare a convenţiei părţilor, la data convenită de acestea.

Art. 11 alin. (6) din contractul colectiv de muncă la nivelul Administraţiei Naţionale a

Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti prevede că: „în cazul disponibilizării de

personal ca urmare a restructurării şi reorganizării A.N.I.F. - R.A., salariaţii vor

beneficia de prevederile legale privind concedierile colective şi plăţile compensatorii,

în condiţiile ce vor fi negociate de către părţile semnatare ale prezentului contract”.

Din interpretarea acestor prevederi contractuale rezultă că părţile contractului colectiv

de muncă la nivelul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti

au avut în vedere plata unor sume compensatorii doar în cazul în care, urmare a

restructurării şi reorganizării A.N.I.F. - R.A., salariaţii vor fi disponibilizaţi printr-o

concediere colectivă, iar nu orice situaţie de încetare a contractului individual de

muncă intervenită pe parcursul procedurii de restructurare şi reorganizare a A.N.I.F. -

R.A., respectiv şi cazul încetării unui contract individual de muncă prin acordul

părţilor, astfel încât dispoziţiile art. 11 alin. (6) se coroborează cu cele ale art. 12 alin.

(3) din contractul colectiv de muncă la nivelul Administraţiei Naţionale a

Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti.

În speţă, prin decizia nr.73/22.12.2011, reclamantei i-au încetat raporturile de muncă

cu unitatea angajatoare, respectiv Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor funciare –

Sucursala Teritorială Timiş - Mureşul Inferior, în temeiul art. 55 lit. b) din Codul

muncii, prin acordul părţilor.

Împrejurarea că, în ziua concedierii, reclamanta a participat la un interviu organizat

de noua Agenţie Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare în vederea angajării de

personal pentru ocuparea numărului maxim de posturi aprobat prin Ordonanţa de

Urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 şi a încheiat un nou contract individual de muncă,

înregistrat în registrul de evidenţă al salariaţilor la data de 22.12.2011, nu o

îndreptăţeşte la plata compensaţiilor prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă s-a făcut în urma

solicitării exprese a reclamantei, aşa cum rezultă din cererea nr. 3903/21.12.2011,

Pagină 20 din 36

anexată în copie la cererea de apel, iar raporturile de muncă dintre angajator şi

salariata reclamantă au încetat prin acordul părţilor la data de 22.12.2011.

Aşadar, decizia nr. 73/22.12.2011 nu reprezintă o decizie de concediere, emisă ca

urmare a unei concedieri colective, chiar dacă ea a intervenit în timpul derulării unei

concedieri colective la nivelul unităţii angajatoare, respectiv după comunicarea

preavizului către reclamantă, întrucât procedura de concediere nu a fost finalizată în

ceea ce o priveşte pe reclamantă, dată fiind manifestarea de voinţă a acesteia în

sensul încetării contractului său individual de muncă cu pârâta prin acordul părţilor,

manifestare de voinţă acceptată de către angajator la o dată anterioară împlinirii

termenului de preaviz, astfel încât reclamanta nu se află în situaţia juridică a unei

persoane concediate pentru motive care nu ţin de persoana sa şi nu poate beneficia

de compensaţiile prevăzute în contractul colectiv de muncă în favoarea salariaţilor

concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor, respectiv de compensaţia

reglementată de art. 12 alin. (3) din contractul colectiv de muncă la nivelul

Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti, nefiind discriminată

în raport cu salariaţii al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a

concedierii colective şi care au încasat o astfel de compensaţie, întrucât situaţiilor

juridice nu sunt identice.

Reclamantei nu i-a încetat contractul individual de muncă ca urmare a concedierii

colective, aşa încât nu are vocaţie la încasarea compensaţiei reglementată de art. 12

alin. (3) din contractul colectiv de muncă la nivelul Administraţiei Naţionale a

Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti, al cărei scop este compensarea pierderii

venitului salarial de către persoanele disponibilizate din motive neimputabile lor şi

asigurarea sumelor necesare subzistenţei acestora pe perioada imediat următoare

concedierii colective şi până la găsirea unui nou loc de muncă.

În acest context, nu se mai impune analizarea susţinerilor reclamantei referitoare la

condiţiile în care a avut loc angajarea ei la Agenţia Naţională a Îmbunătăţirilor

Funciare Bucureşti, condiţii ce ar justifica acordarea compensaţiei în litigiu, întrucât

nu sunt relevante pentru soluţionarea cauzei, dat fiind că raporturile de muncă ale

reclamantei cu Administraţia Naţionala a Îmbunătăţirilor Funciare RA Bucureşti nu au

încetat prin concediere colectivă.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, Curtea a constatat că

apelul pârâtei este fondat, astfel încât, în temeiul art. 480 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, a admis apelul declarat de către pârâta-apelantă Agenţia Naţională

de Îmbunătăţiri Funciare Bucureşti şi a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul

că a respins acţiunea formulată de către reclamanta B.M.A. împotriva pârâtelor

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Bucureşti şi Agenţia Naţională de

Îmbunătăţiri Funciare Bucureşti – Filiala Arad ca neîntemeiată.

Prin cererea de apel, reclamanta a criticat încheierea din data de 16.04.2015,

pronunţată de Tribunalul Arad din dosarul nr. 5551/108/2014, arătând că a solicitat

Pagină 21 din 36

îndreptarea sentinţei civile nr. 152/12.03.2015 a Tribunalului Arad, întrucât instanţa

de fond a omis să reţină, în această hotărâre, alin. (5) – (8) şi alin. (11) din acţiune şi

pct. III-VIII din răspunsul la întâmpinare şi nu a redat pe scurt sau în „rezumat”

susţinerile reclamantei din acţiune şi din răspunsul la întâmpinare.

În motivarea cererii de apel se arată, în esenţă, că reclamanta a solicitat îndreptarea

sentinţei civile nr. 152/12.03.2015 a Tribunalului Arad, întrucât instanţa de fond a

omis să reţină, în această hotărâre, alin. (5) – (8) şi alin. (11) din acţiune şi pct. III-VIII

din răspunsul la întâmpinare şi nu a redat pe scurt sau în „rezumat” susţinerile

reclamantei din acţiune şi din răspunsul la întâmpinare. Astfel, prima instanţă a omis

să consemneze ceea ce era mai important din acţiune şi din răspunsul la

întâmpinare, şi anume: temeiul pretenţiilor petentei.

Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, invocat ca temei de drept al cererii de

îndreptare a sentinţei civile nr. 152/12.03.2015 a Tribunalului Arad, prevede că:

„erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de

calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate

din oficiu sau la cerere”.

Tribunalul a redat pe scurt, în considerentele sentinţei civile nr. 152/12.03.2015,

pronunţată dosarul nr. 5551/108/2014, alegaţiile fiecărei părţi, inclusiv susţinerile

reclamantei din cererea de chemare în judecată şi din răspunsul la întâmpinare.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, hotărârea va cuprinde, în

considerentele acesteia, „ ... susţinerile pe scurt ale părţilor”, astfel încât instanţa de

judecată nu are obligaţia să copieze cuvânt cu cuvânt motivele invocate de către

reclamant prin cererea de chemare în judecată sau prin răspunsul la întâmpinarea

pârâtului, ci trebuie să facă un rezumat al acestora, arătând succint care au fost

motivele acţiunii şi ceea ce s-a susţinut în răspunsul la întâmpinare.

Având în vedere argumentele menţionate anterior, Curtea a constatat că încheierea

din data de 16.04.2015, pronunţată de Tribunalul Arad din dosarul nr.

5551/108/2014, este legală şi temeinică, astfel încât în baza art. 480 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, a respins apelul reclamantei ca nefondat.

4. Recalculare drepturi de pensie. Caracterul permanent al unui spor

prevăzut prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi

dovedirea acestuia

Legea nr. 263/2010: art. 2 lit. e), art. 165

Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, Anexa nr. 15

În conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010, este permisă

dovedirea sporurilor cu caracter permanent prin adeverinţe eliberate de angajator, în

condiţiile în care aceste sporuri nu sunt evidenţiate în carnetul de muncă.

Pagină 22 din 36

Legea nr. 263/2010 nu defineşte sporurile cu caracter permanent, astfel încât

stabilirea caracterului permanent al unui spor nu se poate face decât apelând la

prevederile cuprinse în Anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, anexă

privitoare la sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare, care, potrivit

legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a

pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual

La pct. V din anexă, se au în vedere sporurile cu caracter permanent, în conformitate

cu prevederile Legii nr. 49/1992, arătându-se, printre altele, că se iau în considerare

sporurile cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de

activitate sau prevăzute în contractul colectiv de muncă, atât pentru perioadele

anterioare datei de 01.04.1992, data intrării în vigoare a Legii nr. 49/1992, cât şi

pentru cele ulterioare acestei date.

Neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuţiei

de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având

drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, respectiv drepturi de

pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale, şi crearea unei discriminări

între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare

a Legii nr. 19/2000 şi Legii nr. 263/2010.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 960 din 7 iulie 2015, dr. C.P.

Prin sentinţa civilă nr. 377/23.02.2015, pronunţată în dosarul nr. 6766/30/2014,

Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de către reclamantul P.B.N. în

contradictoriu cu pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Timiş şi Casa Naţională de

Pensii Publice Bucureşti.

A dispus anularea Deciziei nr. 221352/09.07.2014 şi a Deciziei nr.

221352//2/09.07.2014, emise de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

A obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş la emiterea unei noi decizii de

pensie în beneficiul reclamantului, cu valorificarea veniturilor reprezentate de ore

festive şi ore şcoală cuprinse în Adeverinţa nr. ML31/14/1/178P/2014, emisă de

STFC Timişoara - Depoul de Locomotive Timişoara, începând cu luna următoare

depunerii cererii de recalculare a pensiei la Casa Judeţeană de Pensii Timiş de către

reclamant.

Totodată, a obligat pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă

de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că

reclamantul este beneficiar al unei pensii pentru limită de vârstă şi s-a adresat

pârâtei, solicitând recalcularea pensiei cu includerea tuturor veniturilor, respectiv a

Pagină 23 din 36

sporurilor ore şcoală şi ore festive, dovedite cu adeverinţa nr. ML31/14/1/178P/2014,

eliberată de STFC Timişoara - Depoul de Locomotive Călători Timişoara, depusă la

dosarul de pensionare şi neluată în considerare.

Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, prin Decizia nr. 221352/09.07.2014,

respectiv decizia nr. 221352/2/09.07.2014 nu a luat în considerare această

adeverinţă, deoarece sporurile nu se regăsesc în Anexa nr. 15 la Normele de

aplicare ale Legii nr. 263/2010.

În adeverinţa nr. ML31/14/1/178P/2014, eliberată de STFC Timişoara - Depoul de

Locomotive Călători Timişoara, se regăsesc toate veniturile realizate de către

reclamant în perioada ianuarie 1973 - martie 2001.

Raportat la perioada în litigiu, prima instanţă a constatat că, la calculul pensiei

reclamantului, pârâta nu a ţinut cont de veniturile trecute în adeverinţa sus-arătată,

motivat de faptul că la determinarea punctajelor lunare aferente perioadelor în care

reclamanta a realizat, pe lângă salariul de bază, şi venituri suplimentare, evidenţiate

în adeverinţa nr. ML31/14/1/178P/2014, eliberată de STFC Timişoara - Depoul de

Locomotive Călători Timişoara, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) din

Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a

prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Conform acestei adeverinţe, reclamantul a beneficiat de venituri suplimentare la

retribuţia tarifară de încadrare în perioada februarie 1990 - martie 2001, venituri ce

nu au fost luate în considerare la calcularea pensiei pentru limită de vârstă, nu au

fost trecute în carnetul de muncă, dar, au fost incluse în baza lunară de calcul a

contribuţiei de asigurări sociale.

Aspectele sus-expuse reies din adeverinţa indicată, în care se specifică că

reclamantul a beneficiat de venituri suplimentare, respectiv sporuri (ore şcoală, ore

festive) conform contractului colectiv de muncă, pentru care angajatorul a virat

contribuţia de asigurări sociale la bugetul de stat.

Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi

asistenţă socială prevedea că pensia se stabileşte în raport cu contribuţia adusă de

fiecare persoană la dezvoltarea societăţii şi se diferenţiază în funcţie de vechimea în

muncă, retribuţia avută şi grupa de muncă, iar art. 10 din acelaşi act normativ

dispunea că baza de calcul care este avută în vedere la stabilirea pensiei este

retribuţia tarifară, respectiv media retribuţiilor tarifare lunare din 5 ani lucraţi

consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate.

Art. 10 din lege a fost modificat prin art. 3 din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea şi

completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale. Prin art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 3/1977 se prevedea că dreptul la pensia de asigurări sociale este

recunoscut tuturor cetăţenilor ţării care au desfăşurat o activitate permanentă pe

Pagină 24 din 36

baza unui contract de muncă şi pentru care unităţile au depus contribuţia prevăzută

de lege la fondul de asigurări sociale de stat.

Potrivit principiului contributivităţii, stabilit prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi

completările ulterioare, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza

contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public,

drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări

sociale plătite.

Faptul că aceste venituri trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul al

pensiilor este demonstrat şi de prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului nr. 4/2005.

Potrivit acestui articol, sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare care,

potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul

al pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual sunt cele

prezentate în anexa care face parte integrantă din actul normativ în discuţie. Conform

pct. IV din anexa la ordonanţă, intră în categoria sporurilor, indemnizaţiilor şi

majorărilor de retribuţii tarifare şi acele sporuri acordate de către ministerele de

resort, potrivit prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade,

evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată şi pentru care s-a

datorat şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale.

Anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 cuprinde la pct. IV şi

menţiunea că la stabilirea punctajului mediu anual nu vor fi avute în vedere formele

de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote

procentuale, deoarece acestea nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor,

conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Art. 127 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor

de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

stipulează că sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea

şi/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din

lege, sunt cele prevăzute în Anexa nr. 15.

Pct. V din Anexa nr. 15 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite

din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat dispune: „alte sporuri cu caracter

permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau

prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă”.

În această categorie intră şi sporul pentru „ore festive” şi pentru „ore şcoală”, sporuri

permanente acordate pe toată perioada anului, în conformitate cu contractul colectiv

de muncă.

Pagină 25 din 36

În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 19

dată în dosarul nr. 18/2011, statuând, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78

şi art. 164 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii

şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din

fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, că sporurile şi alte venituri suplimentare

realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi

recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în baza de calcul

conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în

adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a

plătit contribuţia de asigurări sociale.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană

de Pensii Timiş, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate,

în sensul respingerii acţiunii reclamantului.

În motivarea cererii de apel, se arată, în esenţă, că, cererea reclamantului-intimat

vizând recalcularea pensiei cu valorificarea adeverinţei nr. ML31/14/1/178P/2014,

eliberată de Depoul de Locomotive Călători Timişoara, cerere înregistrată la Casa

Judeţeană de Pensii Timiş sub nr. 37478/24.06.2014, a fost soluţionată prin Decizia

nr. 221352/2/09.07.2014, în al cărei conţinut se face referire la adeverinţa nr.

ML31/14/1/178P/2014, eliberată de Depoul de Locomotive Călători, precum şi la

numărul şi data înregistrării cererii menţionate mai sus.

Prin sentinţa civilă apelată, prima instanţă a dispus anularea Deciziei nr.

221352/09.07.2014 şi a Deciziei nr. 221352/2/09.07.2014, emise de Casa Judeţeană

de Pensii Timiş, şi a stabilit, în sarcina apelantei, obligaţia de a emite o nouă decizie

de pensie în beneficiul reclamantului, cu valorificarea veniturilor reprezentate de ore

festive şi ore şcoală cuprinse în adeverinţa nr. ML31/14/1/178P/2014, emisă de

STFC Timişoara - Depoul de Locomotive Timişoara, începând cu luna următoare

depunerii la Casa Judeţeană de Pensii Timiş a cererii de recalculare a pensiei

reclamantului-intimat.

Însă, Decizia nr. 221352/09.07.2014 vizează perioada anterioară depunerii cererii de

recalculare a pensiei reclamantului-intimat privind valorificarea adeverinţei nr.

ML31/14/1/178P/2014, eliberată de Depoul de Locomotive Călători Timişoara. Prin

această decizie, instituţia apelantă a procedat la revizuirea, din oficiu, a punctajului

mediu anual şi a cuantumului pensiei reclamantului-intimat, în sensul rectificării

erorilor de calcul constatate în urma reverificării dosarului de pensie al reclamantului-

intimat. În acest context, nu se justifică anularea Deciziei nr. 221352/09.07.2014,

întrucât numai Decizia nr. 221352/2/09.07.2014 produce efecte începând cu luna

următoare depunerii cererii înregistrate sub nr. 37478/24.06.2014 la Casa Judeţeană

de Pensii Timiş, respectiv începând cu data de 01.07.2014.

Pagină 26 din 36

În mod legal, prin Decizia nr. 221352/2/09.07.2014, Casa Judeţeană de Pensii Timiş

nu a valorificat sumele de care a beneficiat reclamantul-intimat, cu titlu de ore festive

şi ore şcoală, înscrise în adeverinţa nr. ML31/14/1/178P/2014, eliberată de către

Depoul de Locomotive Călători Timişoara, deoarece art. 165 alin. (1) şi alin. (2) din

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice statuează în sensul că,

la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001,

se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere

a acestora în carnetul de muncă, precum şi sporurile cu caracter permanent care au

făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt

înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi,

conform legislaţiei în vigoare.

Totodată, în ceea ce priveşte adeverinţa în litigiu sunt incidente dispoziţiile art. 127

alin. (1) şi alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor

de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

şi cele cuprinse la Menţiunea de la pct. VI al Anexei nr. 15 la aceleaşi norme, care

prevede că: „Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu

au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1

aprilie 2001: ... alte sporuri care nu au avut caracter permanent”.

În cuprinsul adeverinţei nr. ML31/14/1/178P/2014, eliberată de Depoul de

Locomotive Călători Timişoara nu este menţionat temeiul juridic în baza căruia

reclamantul-intimat a beneficiat de sumele având denumirea ore festive şi a căror

valorificare s-a dispus prin sentinţa civilă apelată. Acestea nu sunt incluse nici în

categoria sporurilor, indemnizaţiilor si majorărilor de retribuţii tarifare prevăzute în

Anexa nr. 15 la Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, care,

potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a

pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă

Reclamantul-intimat P.B.N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii Tribunalului

Timiş.

În motivarea întâmpinării, se arată, în esenţă, că decizia de revizuire nr.

221352/09.07.2014 este emisă concomitent cu decizia de recalculare, ambele fiind

datate 09.07.2014, astfel că, la data analizării revizuirii, adeverinţa privind sporurile

ore festive şi ore şcoală se află la dosarul administrativ de pensionare. Astfel, nimic

nu o împiedică pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş ca, la revizuirea din oficiu,

să ţină cont şi de adeverinţa care atestă sporurile ore festive şi ore şcoală, cel puţin

începând cu data depunerii acestei adeverinţe, astfel ca, în punctajul final, să se

reflecte, pe lângă micile revizuiri anterioare datei de 09.07.2014, şi sporurile pentru

ore festive şi pentru ore şcoală, urmând să emită o singură decizie de

Pagină 27 din 36

recalculare/revizuire a pensiei, iar plata retroactivă a diferenţelor de pensie să se

facă distinct în funcţie de cele două decizii.

Contrar susţinerilor apelantei, sporurile în litigiu nu sunt exceptate din calculul

pensiei, conform Anexei 15 la Hotărârea Guvernului nr. 257/2011. O interpretare

corectă a conţinutului pct. IV şi pct. V din Anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr.

257/2011 conduce la concluzia că, prin sintagma „alte sporuri”, a fost lăsată la

latitudinea angajatorului categoria sporurilor care trebuie avute în vedere la calculul

pensiei, cu condiţia de a fi: reglementate prin contractele colective de muncă,

acordate de ministerele de resort, evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele

de plată şi a plăţii contribuţiei de asigurări sociale.

Prin enumerarea făcută în Anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, nu au

fost eliminate, de plano, sporurile în litigiu, aşa cum eronat susţine apelanta, şi nu a

fost îngrădit dreptul părţilor de a stabili, prin contractele individuale sau colective de

muncă, alte sporuri pe lângă salarii, cum este şi cazul în speţă, în care sporurile

pentru ore festive şi pentru ore şcoală sunt reglementate de contractul colectiv de

muncă.

Adeverinţa eliberată de angajator, în condiţii de legalitate, atestă acordarea sporurilor

pentru ore festive şi pentru ore şcoală, alături de sporul pentru ore noapte,

indemnizaţie parcurs, cap secţie, în mod constant, neîntrerupt pe perioada martie

1990 - aprilie 2001, astfel încât este dovedit caracterul de permanenţă al acestora.

Deşi se utilizează sintagma „caracter permanent”, nu a existat nici în vechea

legislaţie şi nici în cea actuală un cadru legal care să definească caracterul

permanent al sporurilor, fiind aproape imposibil a delimita, în mod unitar, sporurile cu

caracter permanent de cele nepermanente.

Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu explică caracterul

permanent al sporului. Singura prevedere care ar permite o delimitare a sporurilor cu

caracter permanent de cele nepermanente este cea din art. 23 alin. (4) din contractul

colectiv de muncă, potrivit căreia „Caracterul permanent al sporului nu este

determinat de timpul lucrat în aceste condiţii (zilnic sau lunar), ci de acordarea

acestuia pe toată perioada anului”.

Sub acest aspect, din adeverinţa nr. ML31/14/1/178P/2014 rezultă că, în intervalul

martie 1990 - aprilie 2001, în fiecare an, au fost acordate aceste sporuri, în mod

constant, lipsind doar aleatoriu câte 1-2 luni justificate de perioade de concediu, de

zile libere (orele şcoală nefiind programate în zilele libere) etc, astfel încât sporurile

pentru ore festive şi pentru ore şcoală au caracter permanent, fiind specifice muncii

în sistemul CFR.

Din această perspectivă nu poate fi primită nici critica potrivit căreia adeverinţa în

discuţie nu menţionează temeiul de drept al acordării sporurilor, deoarece chiar în

Pagină 28 din 36

preambulul adeverinţei este menţionat, alături de alte temeiuri de drept, contractul

colectiv de muncă, izvor de drept în materie.

Condiţia contributivităţii este îndeplinită conform menţiunilor angajatorului din

adeverinţa nr. ML31/14/1/178P/2014 privitoare la faptul că s-a reţinut şi virat

contribuţia de asigurări sociale corespunzător acestor venituri şi normelor legale în

vigoare.

Apelanta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate şi a probelor administrate în cauză,

Curtea a constatat că este întemeiat în parte pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Prin cererea înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii Timiş sub nr.

37478/24.06.2014, reclamantul a solicitat pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Timiş

recalcularea pensiei cu valorificarea adeverinţei nr. ML31/14/1/178P/2014, eliberată

de Depoul de Locomotive Călători Timişoara. Această cerere a fost soluţionată prin

Decizia nr. 221352/2/09.07.2014, emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii

Timiş, în al cărei conţinut se face referire la adeverinţa nr. ML31/14/1/178P/2014,

eliberată de Depoul de Locomotive Călători, precum şi la numărul şi data înregistrării

cererii menţionate mai sus.

Decizia nr. 221352/09.07.2014, emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii

Timiş, vizează perioada anterioară depunerii cererii de recalculare a pensiei

reclamantului cu valorificarea adeverinţei nr. ML31/14/1/178P/2014, eliberată de

Depoul de Locomotive Călători Timişoara. Prin această decizie, instituţia apelantă a

procedat la revizuirea, din oficiu, a punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei

reclamantului-intimat, în sensul rectificării erorilor de calcul constatate în urma

reverificării dosarului de pensie al reclamantului-intimat.

Cele două decizii de pensionare, respectiv decizia de pensionare nr.

221352/09.07.2014 şi decizia de pensionare nr. 221352/2/09.07.2014, emise de

către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Arad în aceeaşi zi: 9.07.2014, au temeiuri

juridice diferite, astfel încât trebuiau analizate diferit de către prima instanţă prin

raportare atât la temeiul de drept care a justificat emiterea lor, cât şi la temeiul de

fapt.

În acest context, nu se justifica anularea, de către prima instanţă, a Deciziei nr.

221352/09.07.2014, întrucât numai Decizia nr. 221352/2/09.07.2014 produce efecte

ca urmare a depunerii, de către reclamant, a cererii înregistrate sub nr.

37478/24.06.2014 la Casa Judeţeană de Pensii Timiş şi începând cu luna următoare

depunerii acestei cereri, respectiv începând cu data de 01.07.2014, iar criticile

reclamantului vizează doar nevalorificarea sporurilor pentru ore festive şi pentru ore

Pagină 29 din 36

şcoală, atestate prin adeverinţa nr. ML31/14/1/178P/2014, eliberată de Depoul de

Locomotive Călători Timişoara, nu şi alte aspecte.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea constată că este neîntemeiată cererea

reclamantului de anulare a deciziei de pensionare nr. 221352/09.07.2014, emisă de

pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, astfel încât va respinge acţiunea formulată

de către reclamantul P.B.N. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Timiş având

ca obiect anularea deciziei de pensionare nr. 221352/09.07.2014, emisă de pârâta

Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

În conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea

punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) al aceleiaşi norme juridice,

se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent, respectiv sporul pentru ore

festive şi sporul pentru ore şcoală, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte

din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate

în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, potrivit

legislaţiei în vigoare, conjuncţia „sau” conducând la concluzia că este permisă

dovedirea sporurilor cu caracter permanent prin adeverinţe eliberate de angajator,

care să le ateste, în condiţiile în care aceste sporuri nu sunt evidenţiate în carnetul de

muncă.

Din cuprinsul adeverinţei adeverinţei nr. ML31/14/1/178P/2014, eliberată de Depoul

de Locomotive Călători Timişoara, rezultă că reclamantul a beneficiat, în perioada

mai 1973 – martie 2001, pe lângă salariul tarifar efectiv realizat, de mai multe sporuri,

cuantificate în anumite sume de bani, printre care se află sporul pentru ore festive şi

sporul pentru ore şcoală. În adeverinţă se menţionează, contrar alegaţiei apelantei,

temeiul de drept al acordării acestora.

Art. 10 din Legea nr. 3/1977 prevedea că baza de calcul a pensiei o constituie

retribuţia tarifară. Acest text a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, prin care baza

de calcul al pensiei a fost extinsă, în sensul că la stabilirea drepturilor de pensionare

erau avute în vedere salariul de bază şi o serie de sporuri sau indemnizaţii ce nu

intraseră anterior în această bază.

Apariţia Legii nr. 19/2000 a dus la crearea unui sistem de asigurări sociale de tip nou,

construit în jurul unui principiu fundamental, potrivit căruia orice element salarial,

efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau

angajatorul, în funcţie de reglementarea în vigoare, au/a achitat statului contribuţii de

asigurări sociale trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

În acest sens, pentru înlăturarea inechităţilor dintre Legea nr. 19/2000 şi Legea nr.

3/1977, în cursul anului 2005 a apărut Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005

privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al

asigurărilor sociale de stat, iar dispoziţiile art. 1 şi art. (2) alin. (1) din acest act

normativ stipulează că se recalculează toate pensiile din sistemul public provenite din

Pagină 30 din 36

fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare

anterior datei de 1 aprilie 2001, recalculare care se face cu respectarea prevederilor

Legii nr. 19/2000.

Legea nr. 263/2010, la fel ca şi actul normativ anterior, respectiv Legea nr. 19/2000,

nu defineşte sporurile cu caracter permanent, astfel încât stabilirea caracterului

permanent al unui spor nu se poate face decât apelând la prevederile cuprinse în

Anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, anexă privitoare la sporurile,

indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare, care, potrivit legislaţiei anterioare

datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează

la determinarea punctajului mediu anual

La pct. IV din această anexă se prevede că, se utilizează, la determinarea

punctajului mediu anual, şi sporurile acordate de către ministerele de resort, conform

dispoziţiilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidenţiate, împreună

cu salariile aferente, în statele de plată şi pentru care s-a datorat şi s-a virat

contribuţia de asigurări sociale.

Totodată, la pct. V din anexă, se au în vedere sporurile cu caracter permanent, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992, arătându-se, printre altele, că se iau în

considerare sporurile cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui

domeniu de activitate sau prevăzute în contractul colectiv de muncă, atât pentru

perioadele anterioare datei de 01.04.1992, data intrării în vigoare a Legii nr. 49/1992,

cât şi pentru cele ulterioare acestei date.

Art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010 prevede că unul din principiile de bază ale

sistemului public de pensii este cel al egalităţii, principiu „care asigură tuturor

participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament

nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege”.

Prin urmare, sporul pentru ore festive şi sporul pentru ore şcoală dovedite de

reclamant nu sunt exceptate de la baza de calcul a pensiei. Având în vedere că

angajatorul a precizat că, pentru veniturile constând în sporul pentru ore festive şi

sporul pentru ore şcoală, s-a reţinut cota de contribuţie pentru asigurările sociale, se

impune stabilirea caracterului lor permanent, sens în care este şi decizia nr. 19/2012,

pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 19 din 10.12.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din

23.01.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a

stabilit că interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi alin.

(3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari

sociale şi pct. V din Anexa la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind

recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor

sociale de stat, este în sensul că sporurile şi alte venituri suplimentare realizate

anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare, la stabilirea şi recalcularea

Pagină 31 din 36

pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în baza de calcul, conform

legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele

eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit

contribuţia de asigurări sociale.

Considerentele acestei decizii sunt aplicabile în cauză, deoarece dispoziţiile art. 2 lit.

c), art. 96 şi art. 165 din Legea nr. 263/2010 şi de la pct. IV-VI din Anexa nr. 15 la

Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 privind aprobarea Normelor de aplicare a

prevederilor Legii nr. 263/2010 sunt similare celor interpretate prin intermediul ei.

Neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuţiei

de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având

drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, respectiv drepturi de

pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale, şi crearea unei discriminări

între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare

a Legii nr. 19/2000 şi Legii nr. 263/2010.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea Deciziei nr.

221352/2/09.07.2014, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Timiş, şi a stabilit, în

sarcina apelantei, obligaţia de a emite o nouă decizie de pensie în beneficiul

reclamantului, cu valorificarea veniturilor reprezentate de ore festive şi ore şcoală

cuprinse în adeverinţa nr. ML31/14/1/178P/2014, emisă de STFC Timişoara - Depoul

de Locomotive Timişoara, începând cu luna următoare depunerii la Casa Judeţeană

de Pensii Timiş a cererii de recalculare a pensiei reclamantului-intimat.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, în temeiul art. 480 alin. (2)

din Codul de procedură civilă, Curtea a admis apelul pârâtei ca fiind întemeiat în

parte şi a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a respins acţiunea

formulată de către reclamantul P.B.N. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii

Timiş având ca obiect anularea deciziei de pensionare nr. 221352/09.07.2014,

emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, menţinând în rest dispoziţiile

sentinţei apelate.

5. Revizuire. Admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe o decizie a

Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii unei legi, unei

ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă

Codul de procedură civilă de la 1865: art. 322 pct. 10

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă rep.: art. 509 pct. 11

Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 10 din Cod de procedură civilă de la

1865, respectiv art. 509 pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, vizează doar

situaţia în care Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea, ordonanţa

ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul unei excepţii

de neconstituţionalitate, invocate de părţi sau de către instanţă din oficiu în litigiul

Pagină 32 din 36

soluţionat prin hotărârea supusă revizuirii, ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în

mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.

Astfel, stabilirea neconstituţionalităţii unei legi, a unei ordonanţei ori a unei dispoziţii

dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a stat la pronunţarea unei anumite soluţii,

urmare a admiterii excepţiei invocate într-un alt dosar, nu deschide calea revizuirii în

dosarul în care nu a fost ridicată problema neconstituţionalităţii.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 51 din 9 septembrie 2015, dr. C.P.

Prin cererea de revizuire, înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr.

956/59/2015, revizuienta P.M.S. a chemat în judecată intimatul Inspectoratul Şcolar

Judeţean Caraş-Severin, solicitând anularea deciziei civile nr. 2335/09.10.2012

pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 202/115/2012, rejudecarea

cererii de recurs şi modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de

chemare în judecată.

În motivarea cererii de revizuire se arată, în esenţă, că, prin decizia nr. 279/2015,

publicată în Monitorul Oficial al României nr. 431/17.06.2015, Curtea Constituţională

a declarat ca neconstituţionale prevederile art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, iar

decizia nr. 673/27.11.2011 a fost emisă de către Inspectoratul Şcolar Judeţean

Caraş-Severin în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509-513 din noul

Cod de procedură civilă, iar la solicitarea instanţei de recurs, revizuienta a precizat că

invocă prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă de la 1865 ca temei

de drept al cererii pendinte.

Intimatul nu a depus întâmpinare, deşi a fost citat cu această menţiune.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.

322 pct. 10 din Codul de procedură civilă de la 1865, Curtea reţine următoarele:

Art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă de la 1865 prevede că revizuirea unei

hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă,

după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra

excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o

dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori

alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de

prevederile menţionate în sesizare.

Prin urmare, faţă de precizarea expresă din text, acest motiv de revizuire vizează

doar situaţia în care Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea,

ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul unei

Pagină 33 din 36

excepţii de neconstituţionalitate, invocate de părţi sau de către instanţă din oficiu în

litigiul soluţionat prin hotărârea supusă revizuirii, ori alte dispoziţii din actul atacat,

care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în

sesizare.

Astfel, stabilirea neconstituţionalităţii unei legi, a unei ordonanţei ori a unei dispoziţii

dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a stat la pronunţarea unei anumite soluţii,

urmare a admiterii excepţiei invocate într-un alt dosar, nu deschide calea revizuirii în

dosarul în care nu a fost ridicată problema neconstituţionalităţii.

În speţă, părţile sau instanţa nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate a

prevederilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, astfel încât prevederile

art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu sunt aplicabile.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, Curtea a respins

cererea de revizuire.

6. Stabilirea condiţiilor de muncă. Calitate procesuală pasivă

Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: art. 40 alin. (2) lit. h)

Legea nr. 263/2010: art. 138, art. 139, art.158 alin. (4), art. 165 alin. (2)

Casa Judeţeană de Pensii nu poate fi substituită angajatorului asiguratului, care are

obligaţia de a elibera angajaţilor şi foştilor angajaţi toate documentele care atestă

calitatea lor de salariat, conform art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, precum şi

adeverinţele care dovedesc stagiile de cotizare realizate de către aceştia, potrivit

art.158 alin. (4) şi art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Atribuţiile şi competenţele caselor teritoriale de pensii sunt prevăzute de art.138 –

139 din Legea nr. 263/2010. Între acestea nu se regăseşte şi activitatea de încadrare

a salariaţilor, ai căror foşti angajatori s-au desfiinţat, în grupele superioare de muncă,

conform procedurilor prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, care este abrogat în prezent.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 930/A din 16 iulie 2015, dr. C.P.

Prin sentinţa civilă nr. 244 din 3 martie 2015, pronunţată în dosarul nr.

3397/115/2014, Tribunalul Caraş-Severin a admis excepţia lipsei calităţii procesuale

pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, invocată de către pârâtă,

şi a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul F.P. împotriva pârâtei Casa

Judeţeană de Pensii Caraş Severin.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din

analiza înscrierilor din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că acesta a

desfăşurat activitate în cadrul S.C. „B.” S.A. Caransebeş, fosta I.T.A. Caraş-Severin -

Pagină 34 din 36

Autobaza Caransebeş, în perioadele 10.01.1973-03.06.1973 şi 15.07.1977-

24.09.1982, în meseria de ,,şofer”.

Astfel, în cauză, nu au existat şi nu există raporturi juridice de muncă între reclamant

şi pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, în înţelesul dispoziţiilor art. 10 din

Codul muncii coroborate cu cele ale art. 231 din Codul muncii, pentru ca, în temeiul

acestor raporturi, pârâta să poată face o reală apărare faţă de solicitarea

reclamantului, solicitare ce priveşte nu numai o simplă constatare, ci chiar acordarea

unei grupe de muncă, care presupune administrarea unor probe privind condiţiile de

muncă în care reclamantul a desfăşurat activitate, în perioada menţionată în acţiunea

introductivă.

Potrivit art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, obligaţia de a elibera reclamantului, la

cerere, toate documentele care atestă raporturile sale de muncă, revine

angajatorului, şi nu incumbă pârâtei. Pe de altă parte, conform art. 4 din Decretul nr.

92/1976, carnetul de muncă se păstra de către unitatea angajatoare şi, la încetarea

activităţii, se înmâna titularului, completat cu toate înscrierile la zi. De asemenea, în

conformitate cu prevederile pct. 6 din Ordinul Ministrului Muncii şi Ocrotirii Sociale nr.

50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale

cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi a II-a de muncă în vederea

pensionării, nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I şi a II-a de

muncă se făcea de către conducătorul unităţilor, împreună cu sindicatele libere,

ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară

activitatea. Potrivit prevederilor alin. (2) de la pct. 15 din ordinul menţionat, unităţile

aveau obligaţia să analizeze şi să precizeze, în termen de 30 de zile de la data

aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situaţia încadrării

personalului în grupele I şi a II-a de muncă începând cu data de 18 martie 1969.

Conform pct. 8 din acelaşi act normativ, perioada de timp în care o persoană a avut

sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se

stabilea de către conducerea unităţii sau prin prevederile legale care reglementau

atribuţiile de serviciu ce revenea fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită.

Astfel, încadrarea activităţilor sau locurilor de muncă în grupele I şi a II-a de muncă s-

a efectuat sau trebuia să se efectueze de către angajator în momentul apariţiei

fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar în cazul respectării prevederilor

legale nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente verificabile

existente în cadrul unităţilor angajatoare.

În conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, în

vigoare până la data de 31.12.2010, precum şi ale Ordinului ministrului muncii

nr.136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare şi

evidenţă a carnetului de muncă, efectuarea de către angajator a înregistrărilor în

carnetul de muncă a activităţilor desfăşurate în grupele I şi a II-a de muncă era

obligatorie. Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I şi a II-a

Pagină 35 din 36

de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, respectiv de

la data de 01.04.2001. După această dată, nu mai există baza legală pentru

încadrarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale în grupele I şi a

II-a de muncă, iar eliberarea adeverinţelor privind atestarea faptului că, în anumite

perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001, o persoană şi-a desfăşurat activitatea în

astfel de locuri de muncă se va face numai dacă nominalizarea persoanei s-a

efectuat anterior acestei date şi numai pe baza documentelor întocmite la acea

vreme, verificabile, aflate în evidenţa angajatorilor sau deţinătorilor de arhive.

În aceste condiţii, excepţia privitoare la lipsa calităţii procesuale, constituie o

excepţie de fond dirimantă şi absolută, iar calitatea procesuală pasivă se analizează

în cerinţa existenţei unei identităţi între persoana pârâtului şi cel care este parte în

acelaşi raport juridic. Părţile trebuie să-şi legitimeze dreptul lor de a sta în instanţă,

această obligaţie aparţinând reclamantului, care este dator să justifice atât calitatea

sa procesuală, cât şi pe cea a pârâtului, pe care l-a acţionat în judecată, având, de

asemenea, obligaţia de a expune în cuprinsul acţiunii temeiurile de fapt care l-au

îndreptăţit să cheme în judecată pe pârât.

Având în vedere cele expuse mai sus, Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii

procesuale pasive a pârâtei şi, în consecinţă, a respins acţiunea civilă formulată de

reclamantul F.P. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel reclamantul,

solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii.

În motivarea apelului s-a susţinut că activitatea desfăşurată, ca şofer, se încadrează

în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi

Protecţiei Sociale, iar alţi colegi au beneficiat de grupa superioară de muncă.

Totodată, s-a arătat că angajatorul a fost în culpă că nu a făcut încadrarea

corespunzătoare şi arhiva societăţii a fost distrusă într-un incendiu. Angajatorul este

în insolvenţă astfel că reclamantul nu are altă posibilitate de a-şi obţine grupa a II-a

de muncă.

Pârâta a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind

temeinică şi legală.

Examinând cauza, conform dispoziţiilor art. 476 – 479 din Codul de procedură civilă,

Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, între reclamant şi pârâta Casa Judeţeană de

Pensii Caraş-Severin nu au existat raporturi de muncă. Aceasta nu poate fi

substituită angajatorului, care are obligaţia de a elibera salariaţilor toate documentele

care atestă calitatea de salariat, conform art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, şi

Pagină 36 din 36

adeverinţele care să ateste stagiile de cotizare, potrivit art.158 alin. (4) şi art. 165

alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Nici raportat la dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990, pârâta Casa Judeţeană de Pensii

Caraş-Severin nu are nici un fel de atribuţii cu privire la încadrarea salariaţilor în

grupele superioare de muncă, această activitate revenind angajatorului.

Atribuţiile şi competenţele caselor teritoriale de pensii sunt prevăzute de art.138 –

139 din Legea nr. 263/2010. Între acestea nu se regăseşte şi activitatea de încadrare

a salariaţilor, ai căror foşti angajatori s-au desfiinţat, în grupele superioare de muncă,

conform procedurilor prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, care este abrogat în prezent.

Prin urmare, instanţa de fond a admis în mod întemeiat excepţia lipsei calităţii

procesuale pasive şi, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, apelul a fost

respins ca nefondat.