CURSURI DEA

Curs 1 DEA 3.10.2011

Principalele etape ale constructiei europene. Semnificatia acestora in cadrul dreptului european al afacerilor

Dupa al doilea Razboi Mondial, 6 state europene s-au grupat in 3 comunitati. Aceste state au fost: Franta, RFG, Belgia, Olanda, Luxemburg si Italia.

Prima comunitate europeana a fost instituita printr-un tratat incheiat la Paris in anul 1951: Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). Carbunele si otelul au fost alese datorita ponderii economice a acestor industrii la momentul incheierii tratatului. Datorita caracterului experimental al constructiei comunitare, tratatul CECO a fost incheiat pe o durata limitata 50 de ani. In prezent, tratatul mentionat nu mai este in vigoare.

2

In urma succesului inregistrat prin incheierea tratatului CECO, in anul 1957, statele aratate mai sus au incheiat alte 2 tratate la Roma: Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA) si Tratatul de Instituire a Comunitatii Economice Europene (CEE).

Integrarea europeana a inceput in domeniul economic intrucat numai aceasta cale beneficia la momentul incheierii tratatelor constitutive de sprijinul populatiilor statelor membre. Robert Schumann, ministrul afacerilor externe al Frantei, si Jean Monnet au condus echipa de experti.

Ulterior, s-au alaturat: 1973 - Marea Britanie, Irlanda si Danemarca 1981 - Grecia 1986 - Spania si Portugalia 1995 - Austria, Finlanda si Suedia 2004 - Cehia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Cipru, Malta, Estonia, Letonia, Lituania 2007 - Romania si Bulgaria-2007 => in prezent 27 state membre.

Prima reforma importanta a comunitatiilor s-a realizat prin Actul Unic European incheiat la Luxemburg si la Haga in anul 1986. Denumirea de AUE reflecta cele 2 categorii de dispozitii pe care le continea acest tratat: unele consacrate modificarii tratatelor constitutive, celelalte privind cooperarea intre statele membre in domeniul politicii externe. Obiectivul central al AUE l-a constituit realizarea pietei interne.

In prezent, piata interna este definita in cuprinsul art. 26 alin. 2 din TFUE (Tratatul privind Functionarea UE) ca un spatiu fara frontiere interne in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata in conformitate cu dispozitiile tratatelor. In anul 1992, a fost incheiat Tratatul de la Maastricht (TUE) prin care a fost instituita UE. Prin acest tratat, UE a fost organizata ca o structura pe 3 piloni:

Pilonul I - Comunitatiile Europene Pilonul II - Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC)3

Pilonul III - Cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne (CJAI).

In pilonii II si III - colaborare interguvernamentala. In pilonul I - regulamente, directive, decizii.

Obiectivul central l-a constituit infiintarea UE. Prin Tratatul de la Maastricht, tratatul CEE a devenit Tratatul de Instituire a CE - Tratatul CE. Aceasta evidentia faptul ca comunitatea europeana nu are doar functii de natura economica. De altfel, prin TUE a fost introdusa in tratatul CE notiunea de cetatenie a UE, care nu inlocuieste cetatenia statelor membre, ci se adauga acesteia.

Obiectivul central al tratatului CE l-a constituit realizarea uniunii economice si monetare. Uniunea economica presupune coordonarea politicilor economice ale statelor membre, iar uniunea monetara a condus la adoptarea EURO (17 state).

In anul 1997, a fost incheiat Tratatul de la Amsterdam. Prin acesta, o parte din cel de-al treilea pilon al UE a fost integrata in cadrul tratatului CE sub forma unui titlu nou Vizele, azilul, imigrarea si alte politici privind libera circulatie a persoanelor. In consecinta, substanta celui de al treilea pilon al UE a fost data de Cooperarea Politeneasca si Judiciara in materie penala. Mai mentionam ca prin Tratatul de la Amsterdam a fost modificata numerotarea articolelor din TUE si din tratatul CE.

In anul 2001, a fost incheiat Tratatul de la Nisa. Obiectivul central al acestuia la constituit pregatirea UE in vederea aderarii la aceasta a unor state din Europa Centrala si de Est.

In anul 2007, a fost incheiat Tratatul de la Lisabona. Prin acest tratat s-a renuntat la organizarea UE ca o structura bazata pe cei 3 piloni aratati anterior. Tratatul de la Lisabona a mentinut TUE, iar tratatul CE a devenit Tratatul privind Functionarea UE TFUE. In cuprinsul TUE este precizat cadrul general al UE si principiile care stau la baza acesteia. Astfel, TUE se refera la valorile UE, la obiectivele acesteia, la principiile democratice din UE, la institutiile UE si la politica externa si de securitate comuna. TFUE cuprinde dispozitii consacrate domeniilor de competenta ale UE, cetateniei UE,4

politiciilor si actiuniilor interne ale UE (ex: libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor, concurenta, spatiul de libertate, securitate si justitie), precum si dispozitii care vizeaza uniunea economica si monetara. Dupa cum se observa, in cadrul TFUE, sunt reglementate pentru intaia oara in mod sistematizat domeniile de competenta ale UE.

Exemple:-

La art. 3 din TFUE se precizeaza ca UE este exclusiv competenta in urmatoarele domenii: uniunea vamala, stabilirea normelor privind concurenta necesare functionarii pietei interne, politica monetara pentru statele membre a caror moneda este euro, politica comerciala comuna.

-

Conform art. 4 din TFUE, competentele partajate intre UE si statele membre se aplica in domenii precum: piata interna, politica sociala pentru aspectele definite in tratat, protectia consumatorului, spatial de libertate, securitate si justitie.

-

Corelarea intre competentele UE si competentele statelor membre se realizeaza pe baza principiului subsidiaritatii. Potrivit art. 5 alin. 3 din TUE, in temeiul principiului subsidiaritatii, in domeniile care nu sunt de competenta sa exclusiva UE intervine numai daca si in masura in care obiectivele actiunii preconizate nu pot fi realizate in mod satisfacator de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional si local, dar datorita dimensiuniilor si efectelor actiunii preconizate pot fi realizate mai bine la nivelul UE.

-

In cadrul art. 6 din TFUE sunt mentionate o serie de domenii in care uniunea este competenta sa desfasoare numai actiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a actiunii statelor membre. De pilda, in domeniul insdustriei si in cel al educatiei.

O mentiune distincta vizeaza Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Aceasta a fost adoptata de Parlamentul European, de Consiliu si de Comisie in anul 2000. Potrivit art. 6 alin. 1 din TUE, Carta drepturilor fundamentale a UE are valoare juridical egala cu cea a tratatelor. In conformitate cu alin. 2 al aceluiasi articol, UE adera la CEDO.5

In acest cadru, formarea si dezvoltarea DEA a depins de sistemul juridic al UE si de procesul efectiv de integrare la nivelul UE. DEA constituie o materie pluridisciplinara care reuneste norme apartinand unor ramuri de drept diferite drept civil, fiscal, vamal etc. Reunirea intr-un ansamblu al acestora este rezultatul eforturilor doctrinei, nefiind opera legiuitorului. Normele la care neam referit se aplica, in mod nemijlocit, in domeniul afacerilor.

Caracteristicile DEA

1. Este un drept suprapus sistemelor juridice ale statelor membre.

Transferul anumitor competente de la statele membre catre uniune se realizeaza in mod partial si progresiv. Regula este aceea a competentelor partajate intre uniune si statele membre. In caz de conflict intre prevederile legale europene si dispozitii din dreptul intern al statelor membre, au prioritate prevederile legale europene. In cuprinsul tratatului de la Lisabona nu exista dispozitii cu caracter general prin care sa se afirme prioritatea dreptului european in raport cu dreptul intern al statelor membre. Totusi, in cadrul unei declaratii formulate de statele membre cu prilejul incheierii tratatului de la Lisabona, a fost afirmata prioritatea dreptului european. Astfel, in cuprinsul Declaratiei cu privire la Suprematie (Declaratia nr. 17), se reaminteste ca in conformitate cu jurisprudenta constanta a CJUE, tratatele si legislatia adoptata de uniune pe baza tratatelor au prioritate in raport cu dreptul statelor membre in conditiile prevazute de jurisprudenta mentionata anterior.

Referitor la jurisprudenta CJUE, subliniem ca in cauza Costa c. ENEL (C-6/64), Curtea a decis ca prin tratatele comunitare a fost instituita o ordine juridica proprie integrata sistemului juridic al statelor membre care se impune organelor lor de jurisdictie. Curtea a mai precizat ca fiind izvorat dintr-o sursa autonoma, dreptului nascut din tratat nu ar putea, data fiind natura sa specifica originala, sa i se opuna un text intern, indiferent de natura acestuia, fara a-si pierde caracterul comunitar si fara a fi contestat chiar fundamental juridic al Comunitatii.

6

In legatura cu acest aspect, mentionam de asemenea ca, in cauza Simmenthal (C-106/77), Curtea a hotarat printr-o formula remarcabila prin densitate si implicatiile ei, ca orice judecator national sesizat in cadrul competentei sale are obligatia de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le atribuie particularilor prin neaplicarea oricaror eventuale dispozitii contrare din legea nationala, indiferent daca aceasta este anterioara sau ulterioara normei comunitare. Judecatorul national, insarcinat sa aplice in cadrul competentei sale dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lasand la nevoie din propria initiativa neaplicata orice dispozitie contrara a legislatiei nationale prin propria putere de decizie, fara a solicita sau a astepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional. Din aceasta hotarare rezulta ca: Normele dreptului UE, indiferent de izvorul lor (tratate, regulamente, directive, decizii), care au sau nu efect direct, se aplica prioritar in raport cu dreptul national, indiferent care ar fi textul national in cauza.

Normele europene se aplica prioritar de la data intrarii lor in vigoare si pe intreaga durata a valabilitatii lor, chiar in eventualitatea existentei unor prevederi incompatibile din dreptul intern, adoptate anterior sau ulterior intrarii in vigoare a normelor europene.

Instantele de judecata ale statelor membre sunt obligate sa nu aplice nicio prevedere din dreptul national care ar veni in conflict cu dreptul UE.

In jurisprudenta CJ s-a retinut, de pilda: prioritatea dreptului european in cazul unui conflict intre dispozitii din tratatul CEE si o lege a unui stat membru cauza Costa c. ENEL; in situatia unui conflict intre prevederile unui regulament, ca izvor al dreptului european, si dispozitii constitutionale C-43/71; in cazul unui conflict intre dispozitii neconditionate si precise ale unei directive si respectiv prevederi din dreptul intern C130/78; in cazul unui conflict intre o decizie adresata unui stat membru si dispozitii din dreptul intern C158/2000. Hotarari (europa.eu) 1. C-2/69 si C-3/69 2. C-22/71 3. C-77/72 4. C-2/74 5. C-8/74 6. C-33/747

7. C-78/76 8. C-30/77 9. C-27/76 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. C-85/76 C-120/78 C-188-189/80 C-286/82 si C-26/83 C-41/90 C-267-268/91 C-9/02

Curs 2 - DEA - 10.10.2011

Caracteristicile DEA (continuare)

Este un drept suprapus sistemelor juridice ale statelor membre. Se realizeaza partial, in mod progresiv. In caz de conflict, prioritatea apartine regulilor europene. Regula prioritatii este stabilita fara echivoc in Declaratia nr. 17 si in jurisprudenta.

In raport de dreptul constitutional, situatia este mai nuantata. In ceea ce priveste reglementarile din Constitutia noastra, art. 148 alin. 2 stipuleaza ca in urma aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Corespunzator art. 148 alin. 3, dispozitiile alin. 2 se aplica in mod adecvat si pt aderarea la actele de revizuire ale tratatelor constituitive ale UE. Din textele aratate reiese ca dispozitiile legale europene au prioritate in raport cu dreptul intern roman. O precizare se impune totusi in legatura cu reglementarile constitutionale: pe baza prevederilor Constitutiei, Curtea Constitutionala a retinut prin Decizia nr. 148/2003 ca statele membre ale UE au inteles sa situeze acquis-ul comunitar (tratatele constitutive 8

ale UE si reglementarile derivate din acestea) pe o pozitie intermediara intre Constitutie si celelalte legi atunci cand este vorba de acte normative europene obligatorii. Chiar daca aceasta formula este contestabila, prin referirea Curtii Constitutionale la ansamblul statelor membre, dupa parerea noastra nu se poate nega ca in Constitutia Romaniei, neexistand o norma derogatorie expresa pt tratatele din dr Uninii Europene asa cum exista pt tratatele in materia dr omului, se aplica regula inscrisa in cadrul art. 1 alin. 5 din Constitutie, prin care se consacra suprematia Constitutiei. Fireste, reglementarile actuale din Constitutie nu se coreleaza intru totul cu jurisprudenta in domeniu a Curtii de Justitie a UE. Este un drept "descentralizat", intrucat particularii (persoane fizice si juridice) pot sa invoce prevederile legale europene care au efect direct (aplicabilitate directa) in fata organelor de jurisdictie ale statelor membre. In principiu, au efect direct dispozitiile legale europene care sunt clare, precise, neconditionate si nu necesita masuri de executare. Aplicabilitate imediata pp ca ansamblul dreptului european este integrat in cadrul ordinii juridice ale statelor membre. Este diferita de aplicabilitatea directa (nu necesita aprobare, discutii etc.). Ansamblul dr UE are aplicabilitate imediata, dar nu are aplicabilitate directa (textele cu efect direct sunt mai rare). Referitor la efectul direct, se distinge dupa intensitatea acestuia intre efectul direct orizontal (complet) si efectul direct vertical (limitat) al dispozitiilor legale europene. In cazul efectului direct complet, prevederile legale europene pot sa fie invocate de catre particulari nu numai in raporturile lor cu autoritatile competente din statele membre, ci si in cadrul raporturilor cu alti particulari. Dispozitiile legale europene care au efect direct limitat pot sa fie invocate de catre particulari doar in raporturile lor cu autoritatile competente din alte state membre. Exemple din Tratatul de functionare al UE care au efect direct: 1. Art. 18 alin. 1 din TFUE - prin care sunt interzise discriminarile pe motiv de cetatenie sau nationalitate, au efect direct complet. 2. Art. 28 si art. 30 din TFUE - prin care sunt interzise intre statele membre taxele vamale la import si la export, precum si taxele cu efect echivalent ale acestora, au efect direct limitat. 3. Art. 34 si art. 35 din TFUE - prin care sunt interzise intre statele membre restrictiile cantitative si masurile cu efect echivalent la import, respectiv prin care sunt interzise intre statele membre restrictiile cantitative si masurile cu efect echivalent la export au efect direct limitat. 4. Art. 37 din TFUE privind adaptarea monopolurilor nationale cu caracter comercial au efect direct limitat. 5. Art. 45 din TFUE privind libera circulatie a lucratorilor salariati in cadrul uniunii, au efect direct complet. 6. Art. 49 din TFUE consacrat dreptului de stabilire, au efect direct complet 7. Art. 56 si 57 din TFUE privind libera prestare a serviciilor in cadrul uniunii, au efect direct complet. 8. Art. 63 din TFUE privind libera circulatie a capitalurilor si a platilor au efect direct 9

limitat. 9. Art. 101 din TFUE privind intelegerile monopoliste intre intreprinderi au efect direct complet (in integralitatea lor). 10. Art. 102 din TFUE prin care se interzice abuzul de pozitie dominanta au efect direct complet. 11. Art. 108 alin. 3 din TFUE privind regimul ajutoarelor de stat au efect diect limitat. 12. Art. 110 din TFUE privind taxele interne au efect direct limitat. Ca principiu, regulamentele au efect direct complet. Directivele adresate particularilor au efect direct complet. Directivele au numai efect direct limitat daca sunt transpuse incorect in dr inten al statelor membre (deciziile 41/74 si 91/92). Deciziile adresate statelor membre au efect direct limitat (decizia 9/70).

Este un drept integrator, intrucat Tratatul privind UE (TUE) si TFUE sunt tratatecadru care necesita existenta unei legislatii secundare (a unui drept derivat) in vederea aplicarii lor. Din anul 1952 pana in prezent, dreptul european al afacerilor a cunoscut o dezvoltare inegala. Prin tratatul CEE au fost stabilite regulile fundamentale privind circulatia marfurilor, a persoanelor, a serviciilor, a captalurilor, precum si referitor la libera concurenta. Actul Unic European (AUE) a fixat ca obiectiv central realizarea pietei interne. Prin Tratatul de la Maastricht a fost instituita UE. Corespunzator Tratatului de la Amsterdam, o parte a celui de al III-lea pilon al UE a fost integrata in cadrul primului pilon al acesteia. Prin Tratatul de la Nisa, UE a fost pregatita in vederea extinderii spre tarile din Europea Centrala si de Est. Prin Tratatul de la Lisabona s-a realizat fuziunea celor trei piloni ai UE. Constant, de la un tratat la altul, Comunitatea Europeana si UE au devenit competente in noi domenii. In Consiliul (de Ministrii ai UE - distinct de Consiliul European si Consiliul Europei) s-a trecut la adoptarea unui nr tot mai mare de acte juridice europene cu majoritate calificata. Parlamentul European a fost implicat intr-o masura tot mai insemnata in procesul legislativ din cadrul uniunii. Puterile executive ale Comisiei au sporit continuu. Distinct, subliniem rolul Curtii de Justitie a UE, care in practica ei a precizat semnificatia autonoma a unor notiuni fundamentale din dr european si a aratat care sunt prevederile legale europene ce au efect direct. Constructia europeana a inregistrat insa si neajunsuri. Astfel, se poate mentiona ca la nivelul uniunii nu exista o politica industriala globala. 10

In anul 1992, CE si statele membre ale acesteia au incheiat cu statele membre ale AELS (Islanda, Norvegia, Liechtenstein, cu exceptia Elvetiei) Tratatul de la Porto, prin care a fost instituit Spatiul Economic European. Tratatul de la Porto cuprinde reguli apropiate de cele ale TFUE in domeniul liberei circulatii a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor, precum si in domeniul liberei concurente.

PIATA INTERNA. CELE PATRU LIBERTATI FUNDAMENTALE

Obiectivul realizarii pietei interne a fost fixat prin AUE. Acest obiectiv a fost considerat ca fiind indeplinit la sfarsitul anului 1992, intrucat la acest moment au foat adoptate majoritatea directivelor de apropiere a legislatiilor statelor membre pe care le implica infaptuirea obiectivului mentionat. In prezent, activitatea in domeniu continua in cadrul procesului de aprofundare a pietei interne. Piata interna este definita in cadrul art. 26 alin. 2 din TFUE. Pe temeiul acestui articol, se poate afirma ca piata interna este caracterizata de urmatoarele libertati fundamentale: A. Libera circulatie a marfurilor. B. Libera circulatie a persoanelor. C. Libera circulatie a serviciilor. D. Libera circulatie a capitalurilor. A. Libera circulatie a marfurilor. Este un regim in cadrul caruia marfurile nu intampina la frontiera niciun obstacol stabilit de stat, indiferent daca ele sunt importate sau exportate. Asigurarea liberei circulatii a marfurilor intre statele membre pp inlaturarea intre acestea atat a obstacolelor tarifare, cat si a obstacolelor netarifare. Interzicerea intre statele membre a taxelor vamale la import si la export. Uniunea vamala. Potrivit art. 28 din TFUE, uniunea este alcatuita dintr-o uniune vamala care reglementeaza ansamblul schimburilor de marfuri si care implica interzicerea intre statele membre a taxelor vamale la import si la export si a oricaror taxe cu efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tari terte. Conform art. 30 din TFUE, intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent. Aceata interdictie se aplica de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.

Spre deosebire de o zona de liber schimb, uniunea vamala implica nu numai inlaturarea intre statele care adopta acest model de organizare a obstacolelor tarifare, 11

ci si instituirea unui tarif vamal comun in relatiile cu tari terte. In acest mod, statele membre ale uniunii vamale se dezvolta global si armonois. Modelul de organizare la care ne-am referit a fost luat in considerare in cadrul UE. Potrivit art. 31 din TFUE, taxele prevazute de tariful vamal comun se stabilesc de catre Consiliu, la propunerea Comisiei.

Intelegerea notiunii de uniune vamala pp realizarea unor precizari in legatura cu domeniul de aplicare a reglementarilor ce se refera la notiunea mentionata. In acest context, avem in vedere prevederile din TFUE, precum si pe cele din Regulamentul nr. 450/2008 de stabilire a Codului vamal comunitar (Codul vamal modernizat). Acest regulament a succedat Regulamentului nr. 2913/92. De asemenea, avem in vedere aici si jurisprudenta in materie a CJUE. i. Domeniul de aplicare spatial.

In principiu, teritoriul vamal al UE este constituit din teritoriile statelor membre. In acest sens sunt dispozitiile art. 3 din Regulamentul nr. 450/2008, care au caracter descriptiv. Afirmatia pe care am facut-o necesita cateva nuantari. Astfel, din motive politice sau geografice, unele teritorii de intindere redusa nu fac parte din teritoriul vamal al UE, chiar daca ele apartin unor state membre (de exemplu, teritoriul vamal al UE cuprinde teritoriul Regatului Danemarcei, cu exceptia insulelor Feroe si a Groenlandei). Pe de alta parte, teritoriul vamal al uninii include teritoriul Principatului Monaco, cu toate ca acesta nu este stat membru UE. ii. Domeniul de aplicare material.

Art. 28 alin. 1 din TFUE stipuleaza ca uninea vamala "reglementeaza ansamblul schimburilor de marfuri", ceea ce inseamna ca uniunea vamala priveste toate sectoarele economiei. Notiunea de "marfa" are o semnificatie europeana (comunitara). Pt intelegerea acestei notiuni avem in vedere doua definitii formulate in jurisprudenta CJUE. Potrivit unei prime definitii, prin marfa se intelege orice bun evaluabil in bani, care poate sa formeze obiect al unor contracte comerciale. Tinand seama de aceasta definitie, se poate sustine ca, de pilda, bunuri cu caracte artistic, arheologic sau etnografic sunt marfuri. Corespunzator unei alte definitii retinute in jurisprudenta CJUE, prin marfa se intelege orice bun transportat peste o frontiera in scopul unor tanzactii comerciale. Bunaoara, in jurisprudenta Curtii s-a considerat ca deseurile nereciclabile, care nu au o valoare comerciala intrinseca, constituie marfuri. Cea de a doua definitie este mai larga decat prima. Conform dispozitiilor din Codul vamal al uninii, marfurile europene (comunitare) sunt urmatoarele: marfuri produse in intregime pe teritoriul vamal al uniunii si care nu contin marfuri importate din tari sau teritorii situate in afara uniunii;

12

marfuri puse in libera circulatie; art. 28 alin. 2 din TFUE precizeaza ca dispozitiile art. 30 din TFUE se aplica produselor originare din statele membre, precum si produselor care provin din tari terte care se afla in libera circulatie in statele membre; corespunzator art. 29 din TFUE, se considera ca se afla in libera circulatie intr-un stat membru produsele care provin din tari terte pt care au fost indeplinite formalitatile de import si pt care au fost percepute in statul membru respectiv taxele vamale si taxele cu efect echivalent exigibile si care nu au beneficiat de restituire totala sau partiala a acestor taxe sau impuneri; marfuri obtinute sau produse pe teritoriul vamal al uninii din marfuri de la a doua categorie sau de la prima si a doua categorie.

Marfurile necomunitare sunt alte marfuri decat cele mentionate mai sus sau care si-au pierdut statutul vamal de marfuri comunitare (de exemplu, marfuri transportate temporar in afara teritoriului vamal al uniunii sau marfuri pt care a fost invalidata declaratia de punere in libera circulatie). In situatia in care este vorba de marfuri prelucrate in mai multe state, se considera ca ele sunt originare din tara unde au fost supuse ultimei transformari substantiale. Produsul obtinut in urma acestei transformari substantiale va constitui un produs nou sau care reprezinta un stadiu de fabricatie important. In scopul stabilirii originii unor marfuri, au fost adoptate la nivelul uniunii o serie de dispozitii cu caracter tehnic. De exemplu, pt stabilirea originii produselor din carne: tara sacrificarii animalului daca animalul a fost ingrasat in respectiva tara o perioada minima. Curs 3 - DEA - 17.10.2011 Simplele operatiuni de asamblare nu sunt semnificative in scopul determinarii originii marfurilor. Situatia este insa diferita in cazul in care, sub aspect tehnic, operatiunea de asamblare constituie stadiul de fabricatie determinant in cadrul caruia se concretizeaza destinatia diferitelor elemente componente ale marfurilor, iar marfa dobandeste proprietati calitative specifice. In ceea ce priveste marfurile necomunitare, in cuprinsul reglementarilor legale vamale ale UE se face distincte intre originea nepreferentiala a marfurilor si originea preferentiala a acestora. Originea nepreferentiala constituie regimul juridic de drept comun. Originea preferentiala a marfurilor este stabilita in cadrul unor tratate incheiate intre uniune cu tari terte sau in mod unilateral de catre uniune. Ea semnifica aplicarea unor taxe vamale la import mai reduse ori exonerarea de la plata taxelor vamale la import in UE. Domeniul de aplicare temporala. Realizarea uniunii vamale s-a incheiat in anul 1968. Intr-o prima etapa au fost apropiate progresiv taxele vamale instituite in statele membre, iar apoi intr-o a doua etapa a fost adoptat tariful vamal comun. 13

b. Interzicerea intre statele membre a taxelor cu efect echivalent, taxelor vamale la import si la export. Dupa cum reiese din dispozitiile art. 28 si 30 din TFUE, uniunea vamala pp interzicerea intre statele membre nu numai a taxelor vamale la import si la export, ci si interzicerea intre acese tari a taxelor cu efect echivalent. Notiunea de taxa cu efect echivalent nu este definita in cuprinsul TFUE. Intelesul acestei notiuni a fost precizat in jurisprudenta CJUE, cu prilejul cauzei "fondul social pt lucratorii care prelucrau diamante". Hotararea Curtii de Justitie a UE a intervenit in cauza ca urmare a unei reglementari legale belgiene prin care importatorii de diamante brute in Belgia erau obligati sa plateasca o taxa calculata in functie de valoarea diamantelor importate. Veniturile astfel obtinute erau folosite de catre un fond social pt acordarea unor avantaje sociale complementare lucratorilor ce prelucrau diamante. Deoarece unii importatori nu platisera taxa respectiva, fondul social aratat i-a chemat in judecata. In fata instanei de judecata belgiene competenta, paratii au sustinut ca taxa instituita reprezinta o taxa cu efect echivalent la import, interzisa prin prevederile legale europene. Pe calea actiunii preliminare, instana de judecata din Belgia a solicitat Curtii de Justitie de la Luxemburg sa asigure interpretarea prevederilor legale europene consacrate taxelor cu efect echivalent. Referindu-se la intelesul notiunii "taxe cu efect echivalent", CJUE a aratat ca aceasta reprezinta orice sarcina pecuniara, indiferent de marimea, denmirea sau modul ei de aplicare, instituita in mod unilateral asupra marfurilor care se importa sau se exporta pt ca ele trec o frontiera si care nu constituie o taxa vamala in sens strict. Pe baza acestei definitii, pot fi evidentiate caracterisicile taxelor cu efect echivalent:

Acestea constituie obstacole pecuniare in calea liberei circulatii a marfurilor. In cazul obstacolelor care nu au caracter pecuniar, se aplica dispozitiile din tratat prin care sunt interzise intre statele membre restrictiile cantitative si masurile cu efect echivalent. Nu are importanta marimea, denumirea sau modul de aplicare al taxei pt calificarea acesteia ca fiind o taxa cu efect echivalent. Chiar daca taxa instituita este minima, ea poate sa stanjeneasca libera circulatie a marfurilor intre statele membre. De altminteri, prin art. 28 si 30 din TUE, sunt interzise intre statele membre taxele vamale si taxele cu efect echivalent, indiferent care ar fi cuantmul lor. Precizare importanta: Pe un plan mai general, subliniem ca in ceea ce priveste piata interna, obstacolele intre statele membre sunt interzise, chiar daca ele sunt minime. Situatia este diferita in domeniul concurentei. De exemplu, intelegerile monopoliste intre intreprinderi nu sunt interzise daca acestea nu afecteaza in mod sensibil concurenta si comertul intre statele membre.

14

Denumirea taxei instituite nu are relevanta. In practica, taxele cu efec echivalent au fost intalnite sub denumirea de taxa speciala, supliment de pret etc. Modul de aplicare al taxei examinate nu are nici el importanta. De pilda, o taxa cu efect echivalent ar putea sa fie solicitata pt realizarea unei statistici privind anumite bunuri care se importa sau se exporta Taxele cu efect echivalent sunt stabilite in mod unilateral, de regula, de catre organe centrale sau locale ale statelor membre. Totusi, in jurisprudenta, a fost calificata ca fiind o taxa cu efect echivalent inclusiv o taxa solicitata potrivit unui contract incheiat intre particulari, in conditiile in care taxa era ceruta pt operatiuni ce aveau legatura cu importul marfurilor. In principiu, taxele cu efect echivalent sunt cerute pt ca marfa trece o frontiera la import sau la export. Imprejurarea ca o anumita taxa este solicitata anterior exportului sau ulterior importului (de exemplu, in stadiul prelucrarii ori al comercializarii bunului) nu are importanta daca motivul perceperii taxei este acela ca marfa a trecut o frontiera. Corespunzator jurisprudentei CJUE, taxele instituite la limitele unitatilor administrativteritoriale ale statelor membre reprezinta si ele taxe cu efect echivalent intrucat absenta unor asemenea taxe constituie o conditie prealabila indispensabila pt existenta uniunii vamale. De altfel, libera circulatie a marfurilor trebuie sa fie asigurata pt ansamblul marfurilor europene in spatiul pietei interne. Nu are importanta cine este beneficiarul taxei (statul sau o alta persoana juridica), nici scopul pt care taxa analizata a fost instituita. De exemplu, in cauza mentionata, veniturile obtinute nu erau destinate domeniului economic, ci erau menite sa procure avantaje sociale suplimentare anumitor categorii de lucratori. In vederea aplicarii dispozitiilor legale europene privind taxele cu efect echivalent, nu prezinta insemnatate daca taxa analizata are sau nu caracter discrimnator ori protectionist. Prin reglementarile legale europene sunt interzise intre statele membre ansamblul taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent. Nu constituie taxe cu efect echivalent urmatoarele:

i.

Taxele instituite in cadru multilateral. Ca urmare a interventiei uniunii, pot sa fie adoptate masuri ce vizeaza favorizarea circulatiei marfurilor intre statele membre. Astfel, uniunea poatea lua masuri privind controlul anumitor marfuri anterior exportului acestora spre alte state membre. Intr-o asemenea imprejurare, taxele aferente controalelor instituite nu reprezinta taxe cu efect echivalent.

ii. Taxele interne la care se refera prevederile art. 110 din TFUE. Potrivit art. 110 din TFUE, niciun stat membru nu aplica direct sau indirect 15

produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de productie. Dispozitiile art. 110 din TFUE se explica prin caracterul insuficient al armonizarii prevederilor legale fiscale din UE (de exemplu, nivelul TVA este diferit de la un stat membru la altul). Prevederile acestui articol au caracter complementar in raport cu cele ale art. 28 si 30 din TFUE. Persoana fizica sau juridica intersata va invoca in fata organelor de jurisdictie ale statelor membre fie dispozitiile art. 28 si 30 din TFUE, fie pe cele ale art. 110 din tratat. In situatia in care o anumita taxa este solicitata pt ca marfa traverseaza o frontiera, aceasta este o taxa cu efect echivalent. In cazul in care o anumita taxa face parte dintr-un sistem de impozitare interna si ea dezavantajeaza produsele importate in raport cu bunurile indigene similare, ea este o taxa ilicita conform art. 110 din tratat. Art. 110 din tratat contine doua reguli. Astfel, alin. 1 al acestui articol se aplica daca in tara de import exista produse nationale similare bunurilor straine. Ain. 2 este luat in considerare daca in tara de import nu exista produse indigene similare. Potrivit jurisprudentei CJUE, produsele similare sunt cele care prezinta proprietati apropiate sau care corespund acelorasi asteptari ale consumatorilor. De exemplu, bauturilor alcoolice pot sa fie considerate produse similare tinand seama de modul lor de fabricare, de gustul acestora si de continutul de alcool. Dupa cum se observa, in cuprinsul art. 110 alin. 1 din TFUE se face referire la "produse similare", nu la produse identice. Aplicarea art. 110 alin. 1 nu necesita determinarea pietei produsului in calitate de componenta a pietei relevante. In circumstantele in care in tara de import exista produse nationale similare, se aplica principiul tratamentului egal in domeniul fiscal. Aceasta inseamna ca aceeasi taxa trebuie sa se aplice produsului importat si produsului indigen similar. Modul in care este calculata taxa si tehnica de percepere a ei se solicita sa fie aceiasi, iar in principiu sanctiunile aplicabile in ipostaza neplatii taxei se cere sa nu difere pt produsele importate si pt bunurile indigene similare. Cu toate ca art. 110 alin. 1 se refera la produse importate, CJUE a aplicat acest text si in situatia in care produse exportate au fost supuse unor taxe mai mari decat aceleasi produse comercializate pe piata nationala. Alin. 2: In situatia in care in tara de import nu exista produse indigene similare bunurilor straine, statele membre sunt abilitate sa instituie o serie de taxe, cu conditia ca acestea sa fie bazate pe criterii obiective. Obisnuintele consumatorilor sunt variabile in timp, iar taxele solicitate nu trebuie sa vizeze starea acestora (de exemplu, raportul de concurenta intre doua produse poate sa fie numai potential, iar taxa ceruta nu trebuie sa-i impiedice pe consumatori sa se orienteze spre un produs strain). iii. Taxele solicitate pt servicii prestate subiectilor de drept. Aceste taxe au caracter licit daca se procura un avantaj efectiv subiectului de drept ce plateste taxa respectiva, iar cuantumul taxei este proportional cu serviciul furnizat (de exemplu, o taxa ceruta pt depozitarea marfurilor, o taxa solicitata pt folosirea unei anumite instalatii portuare).

16

c. Recuperarea taxelor vamale si altor categorii de taxe percepute prin incalcarea prevederilor europene. In situatia in care se solicita plata unor taxe vamale sau altor categorii de taxe prin incalcarea dispozitiilor legale europene la care ne-am referit, se produc consecinte atat pe plan normativ, cat si pe plan fiscal. Pe plan normativ, statul membru in cauza trebuie sa renunte integral sau partial la masura nationala instituita. In unele cazuri, respectarea prevederilor legale europene poate sa fie asigurata prin extinderea avantajelor consimtite bunurilor indigene la produsele straine importate. Prioritatea dreptului european in raport cu dreptul intern al statelor membre nu poate sa fie invocata pt a se explica mentinerea unor dispozitii din dreptul intern care sunt contrare reglementarilor legale europene. Mentinerea unor asemenea dispozitii in cadrul dreptului intern genereaza o situatie de fapt ambigua, subiectii de drept interesati aflandu-se intr-o stare de incertitudine cu privire la posibilitatea lor de a invoca prevederile legale europene. Pe plan fiscal, taxele percepute in mod ilicit trebuie sa fie restituite subiectilor de drept care le-au platit. Uneori, aceasta poate sa dea nastere anumitor dificultati in practica daca sumele incasate sunt apreciabile. Totusi, prevederile legale europene sunt necesar sa fie aplicate in mod uniform in toate statele membre de la momentul intrarii lor in vigoare. Invocandu-se principiul imbogatirii fara justa cauza, autoritatile din statele membre ar putea sa limteze restituirea taxelor incasate in mod ilicit, daca taxele platite au fost apoi repercutate de catre cel care le-a achitat asupra altor subiecti de drept situati in aval. CJUE a subliniat insa in practica ei ca intr-o economie de piata, chestiunea de a stii daca o taxa platita a fost sau nu suportata ulterior la niveluri economice succesive de alti subiecti de drept si masura in care aceasta a avut loc implica o marja de incertitudine care nu poate sa fie imputata sistematic persoanei care a platit taxa respectiva. Asadar, autoritatile in cauza trebuie sa demonstreze ca refuzul restituirii unei anumite taxe incasata in mod ilicit se justifica prin faptul ca taxa respectiva a fost suportata ulterior de alti subiecti de drept. Organele competente sa intervina in scopul recuperarii taxelor percepute in mod ilicit si regulile de procedura aplicabile sunt stabilite de fiecare stat membru, avandu-se totusi in vedere reperele evidentiate in domeniu de CJUE.

d. Reglementari legale europene aplicabile in domeniul vamal. In cuprinsul Codului vamal modernizat al uniunii sunt reglementate urmatoarele regimuri vamale: punerea in libera circulatie. regimurile speciale. exportul. Punerea in libera circulatie.

i.

17

Se realizeaza pt marfurile neeuropene prin plata taxelor vamale la import si a taxelor cu efect echivalent. Marfurile din tari terte dobandesc statutul vamal al marfurilor europene. In scopul perceperii taxelor vamale la import, marfa supusa vamuirii trebuie sa fie situata in nomenclatura tarifara. Nomenclatura tarifara este o clasificare numerica pe pozitii si subpozitii tarifare. De asemenea, stabilirea taxelor vamale la import implica identificarea originii marfii si calcularea valorii in vama. Identificarea originii marfii este importanta intrucat, dupa cum am aratat, se face distinctie intre originea nepreferentiala si originea preferentiala a marfurilor.

Valoarea in vama se stabileste in functie de valoarea tranzactionala a marfurilor supuse vamuirii, adica in functie de pretul efectiv platit sau care urmeaza sa fie platit pt marfurile respective. Daca nu se poate aplica aceasta metoda, va fi avuta in vedere valoarea tranzactionala a unor marfuri identice introduse in acelasi moment in uniune sau la un moment cat mai apropiat de momentul la care marfurile straine in cauza sunt supuse vamuirii. In circumstantele in care nu se poate aplica nici aceasta metoda, se va tine seama de valoarea tranzactionala a unor marfuri similare (marfuri care au proprietati apropiate si au fost obtinute din materiale comparabile celor folosite in cazul marfurilor supuse vamuirii).

ii. Regimurile vamale speciale. Sunt urmatoarele: a. Tranzitul. In cuprinsul prevederilor legale europene, se distinge intre tranzitul extern si tranzitul intern. Tranzitul extern presupune deplasarea marfurilor neeuropene dintr-un punct in altul al teritoriului vamal al uniunii fara aplicarea taxelor vamale la import si fara aplicarea masurilor de politica comerciala. Masurile de politica comerciala sunt masuri netarifare stabilite in cadrul politicii comerciale comune sub forma unor dispozitii prin care se reglementeaza comertul international de marfuri. Tranzitul intern presupune deplasarea marfurilor europene dintr-un punct in altul al teritoriului vamal al uniunii, cu folosirea unui teritoriu extern, fara modificarea statutului vamal al acestor marfuri. b. Antrepozitarea. Semnifica depozitarea marfurilor neeuropene pe o anumita perioada de timp, 18

fara plata taxelor vamale la import si fara aplicarea masurilor de politica comerciala. La momentul la care conjunctura economica in cadrul uniunii este favorabila, aceste marfuri vor fi introduse in circuitul economic al uniunii, fiind supuse altui regim vamal. c. Zonele libere. Sunt parti ale teritoriului vamal al uniunii, desemnate ca atare de statele membre. Perimetrul si punctele de acces ale unei zone libere sunt supuse supravegherii vamale. Marfurile sunt introduse in zona libera fara plata taxelor vamale la import si fara aplicarea masurilor de politica comerciala. In principiu, ele trebuie sa fie insa prezentate in vama si este necesar sa fie indeplinite formalitaile vamale necesare. d. Admiterea temporara. Implica introducerea cu caracter temporar a unor marfuri neeuropene in cadrul teritoriului vamal al uniunii, cu exonerarea totala sau partiala de la plata taxelor vamale la import si fara aplicarea masurilor de politica comerciala. In cuprinsul prevederilor legale europene sunt aratate marfurile ce pot fi supuse acestuie regim vamal. Dupa o perioada de timp determinata, marfurile in cauza sunt scoase in afara teritoriului vamal al uniunii in aceeasi stare, cu exceptia uzurilor normale. INTREBARI: 1. Regulamentele, directivele sau deciziile pot sa fie supuse unui control de constitutionalitate in Romania? 2. Prevederile Cartei drepturilor fnudamentale a UE au efect direct? Dati exemple de prevederi din Carta care au efect direct complet si exemple de dispozitii care au efect direct limitat. Curs 4 - DEA - 24.10.2011 ii. Regimurile vamale speciale (continuare).

Destinatia finala (corespunzator acestui regim special). Anumite marfuri aratate prin prevederile legale europene pot sa fie puse in libera circulatie in cadrul uniunii, cu exonerarea totala sau partiala de la plata taxelor vamale la import. Perfectionarea activa. Aceasta pp introducerea in cadrul teritoriului vamal al uniunii a unor marfuri din tari terte, fara plata taxelor vamale la import si fara aplicarea masurilor de politica comerciala, in scopul supunerilor unor operatiuni de perfectionare. Operatiunile de perfectionare pot sa constea in prelucrarea, transformarea, montajul sau repararea bunurilor din tari terte. Produsele obtinute poarta denumirea de produse compensatoare. Autoritatile vamale stabilesc rata de randament, adica cantitatea sau procentul de produse compensatoare care trebuie obtinute. Aceste produse vor fi scoase in afara teritoriului vamal al uniunii. Perfectionarea pasiva. Ea implica scoaterea unor marfuri europene in afara teritoriului vamal al uniunii pt ca ele sa fie supuse intr-o tara terta unei operatiuni de perfectionare. Ulterior, produsele compensatoare astfel obtinute sunt introduse in cadrul uniunii europene, fara plata 19

taxelor vamale la import sau cu exonerarea partiala de la plata acestor taxe. Depozitarea temporara. In cazul anumitor marfuri din tari terte, se aplica acest regim vamal daca ele nu sunt plasate sub un alt regim vamal. Depozitarea temporara se realizeaza numai in locurile autorizate de autoritatile vamale. In fine, dupa cum am mentionat, intre regimurile vamale este reglementat si exportul, care implica scoatea definitiva a unor marfuri europene in afara uniunii, de regula fara plata vreunei taxe vamale la export.

e. Interzicerea intre statele membre a restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent acestora. Asigurarea liberei circulatii a marfurilor in spatiul pietei interne necesita inlaturarea intre statele membre nu numai a obstacolelor cu caracter pecuniar, ci si inlaturarea obstacolelor care nu au un asemenea caracter. Art. 34 si 35 din TFUE vizeaza interzicerea intre statele membre a restrictiilor cantitative si a oricaror masuri cu efect echivalent. Potrivit art. 34 din TFUE, intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent; conform art. 35 din TFUE, intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la export, precum si orice masuri cu efect echivalent. Dupa cum reiese din dispozitiile art. 36 din TFUE, interdictiile aratate nu au caracter absolut. Expresia "restrictii cantitative si masuri cu efect echivalent" nu este definita in cuprinsul TFUE. Pt intelegerea acestei expresii, luam in consideratie definitia formulata de CJUE cu preilejul cauzei Dassonville. Aceasta cauza a fost determinata de importul in Belgia din Franta a doua tipuri de whisky de catre Dassonville, tata si fiu. Cele doua tipuri de whisky fusesera obtinute in Marea Britanie, care la data acestei afaceri nu era stat membru. Ele fusesera puse in libera circulatie in Franta. Ulterior, Dassonville au obtinut cele doua tipuri de whisky de la importatorii francezi. Corespunzator unei reglementari legale belgiene, produsele care purtau denumiri de origine puteau sa fie comercializate in Belgia numai in situatia in care erau insotite de un document oficial din tara producatoare, care sa ateste dreptul de a folosi denumirea de origine. Cele doua tipuri de whisky purtau asemenea denumiri, dar Dassonville nu puteau sa prezinte certificate de origine. Cei doi Dassonville au sustinut in fata instantei de judecata competenta din Belgia ca reglementarea legala belgiana mentionata constituie o masura cu efect echivalent la import. Intrucat solutia in cauza depindea de modul de intelegere a notiunii de masura cu efect echivalent, instanta belgiana a solicitat pe calea actiunii preliminare concursul CJUE. CJUE a definit masurile cu efect echivalent ca fiind " orice reglementari comerciale ale statelor membre susceptibile sa impiedice direct sau indirect, actual ori potential, comertul intre tarile din Uniune. Notiunea de "masura cu efect echivalent" poate sa includa prevederi din dreptul intern al statelor membre, dispozitii din tratate 20

internationale, recomandari ale organelor administrative din statele membre, pasivitatea si toleranta organelor administrative fata de faptele unor particulari, hotarari ale instantelor de judecata din statele membre, reguli deontologice ale unor organizatii profesionale supuse controlului statelor membre si care sunt abilitate sa aplice sanctiuni discilinare etc. In general, in cazul masurilor cu efect echivalent, este vorba de acte sau comportamente ale statelor membre ori imputabile acestora, indiferent daca ele au sau nu caracter obligatoriu pt cei carora li se adreseaza. Masurile cu efect echivalent pot sa provina de la puterea legislativa, executiva sau judecatoreasca, ele pot sa fie adoptate de organele etatice (care apartin statelor) ale statelor membre de la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale sau de catre organizatiile profesionale din statele membre. Cu toate ca in cuprinsul tratatului se face distinctie intre restrictiile cantitative si, respectiv, masurile cu efect echivalent, de regula in practica CJUE ia in considerare aceste notiuni impreuna. Referirile CJUE la reglementarile "comerciale" ale statelor membre in contextul definirii masurilor cu efect echivalent trebuie intelese in sens larg, intrucat principiul liberei circulatii a marfurilor priveste toate sectoarele economiei. In scopul calificarii unei masuri nationale ca fiind o masura cu efect echivalent, nu este necesar sa se astepte pana la momentul la care consecintele negative se produc efectiv. Dupa cum rezulta din definitia formulata de CJUE, in categoria masurilor cu efect echivalent sunt incluse cele care ar putea sa aduca atingere comertului intre statele membre. Unele masuri cu efect echivalent pot sa afecteze in mod direct comertul intre statele membre (de exemplu, stabilirea unui contingent cantitativ sau tarifar); alte masuri cu efect echivalent pot sa afecteze comertul din uniune in mod indirect (de exemplu, o masura luata in cadrul sistemului de asigurari sociale prin care ar fi avantajate medicamentele autohtone). Masurile cu efect echivalent pot sa aduca atingere efectiv comertului intre statele membre sau este posibil ca asemenea urmari sa se produca in viitor. Daca o anumita masura cu efect echivalent aduce atingere efectiva comertului intre statele membre, nu este necesar sa se evidentieze volumul schimburilor economice care ar fi pus in cauza (care ar fi afectat). Pe de alta parte, nu reprezinta masuri cu efect echivalent masurile nationale care au consecinte ipotetice sau prea aleatorii si prea indirecte asupra schimburilor intre statele membre (cauza Peralta). Nu constituie masuri cu efect echivalent cele care au consecinte restrictive asupra schimburilor intre statele membre pe termen scurt, dar favorizeaza desfasurarea pe termen lung a comertului din uniune cu anumite bunuri. Cu privire la masurile cu efect echivalent si la taxele cu efect echivalent, pot sa fie evidentiate o serie de similitudini. Astfel, atat masurile cu efect echivalent, cat si taxele cu efect echivalent sunt interzise, chiar daca ele au consecinte restrictive minime. Ambele categorii de obstacole sunt prohibite, inclusiv in situatia in care ele sunt stabilite la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale ale statelor membre. 21

Totodata, se poate observa ca ambele categorii de obstacole sunt interzise, indiferent daca ele au sau nu caracter discriminator sau protectionist. Dupa cum reiese din dispozitiile tratatului, intre statele membre sunt interzise atat masurile cu efect echivalent la import, cat si masurile cu efect echivalent la export. Din analizarea jurisprudentei CJUE, se poate observa ca majoritatea masurilor cu efect echivalent instituite in practica sunt masuri cu efect echivalent la import. In cadrul acestora, distingem intre masurile care se aplica numai marfurilor importate si, respectiv, masurile care se aplica atat marfurilor importate, cat si produselor indigene (nationale). De exemplu, reprezinta masuri cu efect echivalent care se aplica numai marfurilor importate, urmatoarele: - masurile prin care se fixeaza preturile de vanzare, se stabileste un pret minim sau un pret maxim de vanzare; - masurile prin care se conditioneaza realizarea importului de indeplinirea anumitor formalitati (de exemplu, obtinerea unei licente sau realizarea unor analize ale bunurilor de catre importator); - masurile prin care se stabilesc controale sistematice la frontiera, deoarece determina blocarea marfurilor la frontiera si antreneaza costuri suplimentare pt importator; - masurile prin care li se solicita importatorilor sa verifice sistematic compozitia produselor importate pt a stabili daca aceasta corespunde sau nu indicatiilor furnizorilor straini; - masurile prin care li se sugereaza consumatorilor sa achizitioneze produse nationale, afara daca sunt evidentiate caracteristici specifice ale produselor nationale; - masurile prin care se interzice sau se limiteaza importul anumitor produse; importul este conditionat de asigurarea reciprocitatii ori importul produseneste posibil numai in circumstantele in care se folosesc apoi echipamente tehnice din tara de import etc. A doua categorie: masurile cu efect echivalent care se pot aplica atat bunurilor importate, cat si produselor indigene sunt, de exemplu, urmatoarele: - masuri privind pretul marfurilor; - masuri referitoare la denumirea, forma, dimensiunile, greutatea sau compozitia marfurilor; - masuri privind modul de prezentare a marfurilor (ambalaj, etichete); - masurile cu caracter tehnic care depasesc efectul restrictiv obisnuit al unor asemenea criterii. Intelegerea notiunii de "masura cu efect echivalent" pp luarea in considerare si a hotararilor CJUE pronuntate in cauzele Cassis de Dijon si Keck/Mithouard. Hotararea CJUE in cauza Cassis de Dijon e importanta intrucat, cu prilejul acesteia, curtea a evidentiat aplicabilitatea principiului recunoasterii reciproce intre statele membre in domeniul liberei circulatii a marfurilor si pt ca Curtea a aratat pt intaia oara ca o serie de exigente imperative de interes general pot sa justifice instituirea unor masuri nationale care ar putea sa puna in cauza principiul liberei circulatii a marfurilor.

22

Afacerea Cassis de Dijon a fost determinata de dorinta unei societati comerciale din RFG de a importa lichiorul francez denumit "Cassis de Dijon". Potrivit unei reglementari legale germane, bauturile alcoolice din categoria carora facea parte si lichiorul Cassis de Dijon, trebuiau sa aiba un procent de alcool de cel putin 32 de grade. Reglementarea legala mentionata fusese adoptata in vederea protectiei consumatorilor. Lichiorul Cassis de Dijon nu respecta aceasta exigenta. In fata instantei competente din Germania, societatea germana a sustinut ca reglementarea legala respectiva constituie o masura cu efect echivalent la import. Conform pozitiei CJUE, sesizata pe calea actinii preliminare, un bun legal produs si comercializat intr-un stat membru poate sa fie comercializat, in principiu, in orice tara a uniunii (regula recunoasterii reciproce). Atat timp cat la nivelul uniunii nu sunt adoptate masuri cu caracter exhaustiv (complet) privind productia, comercializarea sau utilizarea bunurilor care pot forma obiect al schimburilor in UE, fiecare stat membru poate sa ia in domeniile aratate masurile pe care le apreciaza ca fiind necesare. Data fiind diversitatea bunurilor ce pot constitui obiect al comertului intre statele membre, este evident ca nu ar putea sa fie luate la nivelul uniunii masuri cu caracter exhaustiv pt orice fel de marfuri. Pe de alta parte, prezervarea produselor traditionale din statele membre contribuie la bogatia economica si sociala a UE. Masurile luate de statele membre in domeniile mentionate trebuie sa fie intemeiate insa pe criterii obiective. Atat la nivelul statelor membre, cat si la nivelul UE, exista o serie de obiective importante care se bucura de o atentie deosebita, cum este obiectivul protectiei sanatatii publice, obiectivul protectiei mediului inconjurator, asigurarea securitatii in exploatare a produselor etc. In eventualitatea in care in tara de import se urmaresc astfel de obiective si ele sunt avute in vedere totodata inclusiv in tara de export, in statul de import nu se justifica realizarea unor verificari suplimentare, chiar daca mijloacele folosite in tara de export pt atingere acelorasi obiective sunt diferite. Increderea care trebuie sa existe intre statele membre justifica inlaturarea eventualelor controale suplimentare din tara de import. De exemplu, in cazul unor analize chimice sau tehnice ori a unor incercari de laborator cerute in tara de import, ele nu vor mai trebui realizate in eventualitatea in care au fost efectuate in tara de export si actele constatatoare pot sa fie puse la dispozitia autoritatilor competente din tara de import. Pe de alta parte, fiecare stat membru este liber sa stabileasca nivelul de protectie pe care doreste sa-l asigure in domeniile ce nu tin de competenta exclusiva a uniunii. In ipoteza in care cu privire la un anumit aspect, exigentele din tara de import sunt mai ridicate fata de cele care se aplica in tara de export, agentii economici vor trebui sa tina seama de exigentele din tara de import. Pornind de la principiul recunoasterii reciproce, in UE a fost adoptata Directiva 83/189, care impune statelor membre sa notifice Comisiei proiectele prin care doresc sa adopte reglementari tehnice, afara daca sunt preluate astfel standarde internationale sau standarde europene. Tarile din uniune sunt informate cu privire la proiectul de adoptare a unor reglementari tenice. In urma notificarii, Comisia poate sa propuna adoptarea unor reglementari tehnice in domeniul vizat la nivelul uniunii. 23

Reglementarile tehnice care nu au fost notificate Comisiei nu se aplica de organele de jurisdictie din statele membre daca ele sunt susceptibile sa aduca atingere principiului liberei circulatii a marfurilor. Asemenea reglementari tehnice nu pot sa fie invocate nici in cadrul raporturilor dintre particulari.

Curs 5 DEA - 31.10.2011 Exigenele imperative de interes general. n ceea ce privete exigenele imperative de interes general, CJUE a artat pentru ntia oar, cu prilejul hotrrii pronunate n cauza Cassis de Dijon n domeniul circulaiei mrfurilor, c o serie de astfel de exigene precum asigurarea eficacitii controalelor fiscale, protecia sntii publice, asigurarea loialitii tranzaciilor comerciale, protecia consumatorilor, pot s justifice instituirea unor restricii cantitative sau a unor msuri cu efect echivalent la import. Enumerarea dat de CJUE nu a avut caracter limitativ. De altminteri, ulterior, au fost reinute n practic alte exigene imperative de interes general, cum ar fi protecia mediului nconjurtor, protecia produciei cinematografice, protecia reelei publice de telecomunicaii. De asemenea, se poate observa c motivele imperative de interes general au fost aduse n atenie ulterior hotrrii pronunate n cauza Cassis de Dijon, inclusiv n legtur cu celelalte liberti fundamentale care caracterizeaz piaa intern. Referitor la exigenele imperative de interes general, mai reinem c, n situaia n care ele sunt invocate nu este neceasar s se analizeze n prealabil dac msura naional n cauz reprezint sau nu o restricie cantitativ ori o msur cu efect echivalent. Aadar, se va putea demonstra n mod direct c o anumit msur naional (care ar putea s aib consecine restrictive n cadrul comerului ntre statele membre) se justific printr-o exigen imperativ de interes general. Aceast idee nu reiese, totui, n mod categoric, din ansamblul hotrrilor CJUE pronunate n domeniul liberei circulaii a mrfurilor. Cauza Keck/Mithouard. Dup cum am menionat, nelegerea jurisprudenei Dassonville presupune luarea n considerare i a hotrrii CJUE pronunat n cauza Keck/Mithouard. Keck i Mithouard au fost 2 responsabili ai unor centre comerciale din Frana care, prin nclcarea reglementrilor legale franceze n domeniu, au pus n vnzare, n aceeai stare, anumite mrfuri la un pre inferior celui la care mrfurile respective fuseser achiziionate. Reglementrile legale adoptate n Frana interziceau revnzarea mrfurilor n pierdere, n scopul protejrii micilor24

comerciani. n faa instanei de judecat francez competent, Keck i Mithouard au susinut c reglementarea legal francez artat constituie o msur cu efect echivalent la import. Solicitat s asigure interpretarea noiunii de msur cu efect echivalent la import, CJUE a restrns, cu prilejul acestei cauze, domeniul de aplicare a jurisprudenei Dassonville. Curtea a amintit n cuprinsul hotrrii ei, c msurile cu efect echivalent sunt orice reglementri comerciale ale statelor membre care pot s mpiedice, direct sau indirect, actual ori potenial, comerul ntre rile din uniune. Reglementarea legal francez, la care ne-am referit, nu avea ca obiect schimburile ntre statele membre. Totui, CJUE a evitat s afirme c o msur naional care nu are ca obiect schimburile ntre statele membre nu ar putea constitui, n nicio mprejurare, o msur cu efect echivalent. ntr-adevr, interzicerea revnzrii n pierdere a mrfurilor era susceptibil s conduc att la limitarea vnzrii unor produse naionale, ct i la limitarea vnzrii unor mrfuri importate din alte state membre. innd seama de elementele pe care le-am reinut pn n prezent, reglementarea legal francez menionat ar fi putut s fie analizat n raport cu definiia msurilor cu efect echivalent; ea ar fi putut s fie considerat o msur naional ce are consecine prea aleatorii i prea indirecte asupra comerului ntre statele membre i ar fi fost posibil s fie invocat o exigen imperativ de interes general. CJUE nu s-a angajat, ns, pe niciuna dintre aceste ci, ci a decis s i schimbe n mod neateptat jurisprudena n materie, susinnd c nu reprezint msuri cu efect echivalent la import msurile naionale prin care se interzic sau se limiteaz anumite modaliti de vnzare dac ele se aplic tuturor agenilor economici care desfoar acelai gen de activitate n ara de import i afecteaz identic, n drept i n fapt, comercializarea bunurilor naionale i a celor strine. CJUE a mai artat c pot s constituie n continuare msuri cu efect echivalent cele care privesc marfa ca atare (denumire, form, dimensiunile, greutatea, compoziia, ambalarea, etichetarea mrfurilor), precum i cele referitoare la operaiunea de import (licene de import, statistici privind mrfurile importate etc.). Reglementarea legal francez artat a fost considerat ca privind modalitile de vnzare a mrfurilor. n aceeai categorie ar putea s fie inclus o msur naional prin care s-ar interzice vnzarea mrfurilor cu un beneficiu extrem de redus. n general, msurile naionale privind persoanele (de pild condiii i termene de obinere a unor autorizaii), locul comercializrii unor mrfuri (exemplu:25

cerina ca produsele din tutun s fie comercializate numai n anumite locuri n spaii speciale) sau momentul comercializrii acestora (orarele de deschidere a magazinelor) sunt supuse jurisprudenei Keck/Mithouard. Corespunztor practicii CJUE, msurile naionale din domeniul publicitii pot s fie supuse i ele jurisprudenei Keck/Mithouard, chiar dac publicitatea reprezint de fapt un instrument de promovare a vnzrilor, nu o modalitate de vnzare. Integrarea altor msuri naionale n categoria modalitilor de vnzare necesit intervenia expres a CJUE. Pentru aplicarea jurisprudenei Keck/Mithouard este ns necesar ca msurile naionale adoptate s fie luate n considerare pentru toi agenii economici care desfoar acelai gen de activitate i ele s afecteze identic, n drept i n fapt, comercializarea bunurilor naionale i a celor strine. n ipoteza n care nu se respect cerinele artate, msura naional analizat va constitui o msur cu efect echivalent. Msurile subsumate modalitilor de vnzare se pot referi la mrfuri n general. Ele pot privi un grup omogen sau neomogen de bunuri ori chiar un singur produs. Consecinele restrictive pe care ele le-ar putea genera n mod concret pentru diferii ageni economici nu prezint importan sub aspectul examinrii.

Aproprierea legislaiilor statelor membre. nlturarea ntre statele membre a restriciilor cantitative i a msurilor cu efect echivalent se realizeaz nu numai ca urmare a interveniei CJUE, ci i a organelor de jurisdicie din statele membre, i deopotriv prin adoptarea unor msuri de apropriere a legislaiilor statelor membre. Potrivit art. 114 alin. 1 din TFUE, cu excepia cazului n care tratatele dispun altfel, dispoziiile urmtoare se aplic n vederea realizrii obiectivelor enunate la art. 26. Parlamentul European i Consiliul, hotrnd n conformitate cu procedura legislativ ordinar i dup consultarea Comitetului Economic i Social, adopt msurile privind aproprierea actelor cu putere de lege i a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea i funcionarea pieei interne. Conform alin. 2 al aceluiai articol, alin. 1 nu se aplic dispoziiilor fiscale, celor privind libera circulaie a persoanelor i celor privind drepturile i interesele lucrtorilor salariai. n domeniile n care nu poate s fie aplicat art. 114 alin. 1, va fi luat n considerare art. 115 din TFUE. Potrivit art. 115, Consiliul, hotrnd n unanimitate, adopt directive pentru aproprierea actelor cu putere de lege i a26

actelor administrative ale statelor membre care au inciden direct asupra instituirii sau funcionrii pieei interne. n materia restriciilor cantitative i a msurilor cu efect echivalent, pot s fie avute ns n vedere prevederile art. 114 alin. 1. Acestea sunt mai avantajoase fa de dispoziiile art. 115, ntruct prin ele se instituie posibilitatea adoptrii unor msuri de apropriere a legislaiilor statelor membre (aadar, inclusiv a unor regulamente sau decizii), iar acestea pot s fie luate n cadrul procedurii legislative ordinare (fosta procedur a codeciziei).

Limite aduse principiului liberei circulaii a mrfurilor. Dup cum am menionat, exigenele imperative de interes general, evideniate pentru ntia oar n jurisprudena CJUE cu prilejul cauzei Cassis de Dijon, pot s fie invocate pentru justificarea unei msuri naionale care ar putea s constituie o restricie cantitativ sau o msur cu efect echivalent. Asemenea exigene exprim, n numeroase situaii, valori deosebite la nivelul statelor membre care sunt receptate ca atare i la nivelul UE. Exigenele imperative de interes general sunt n continu dezvoltare. n practic, ele au fost aduse n atenie mai ales n legtur cu msuri naionale adoptate la import. Totui, innd seama de evoluia care poate s fie constatat in domeniul liberei circulaii a persoanelor i, avnd n vedere legtura care poate s existe ntre unele exigene imperative de interes general i motivele de la art. 36 din TFUE, credem c nu este exclus ca astfel de exigene s poat s fie invocate inclusiv referitor la msuri naionale ce vizeaza exporturile. Astfel, n domeniul liberei circulaii a persoanelor juridice, CJUE a reinut, cu prilejul cauzei Cartesio (C-210/06), c motive imperative de interes general pot s justifice n ara de plecare instituirea unor restricii n domeniu punctul 113 din considerentele hotrrii. Alte limite n domeniul liberei circulaii a mrfurilor pot s fie justificate prin invocarea prevederilor art. 36 din TFUE. Potrivit art. 36 din TFUE, dispoziiile art. 34 i 35 nu se opun interdiciilor sau restriciilor la import, la export sau de tranzit justificate pe motive de moral public, de ordine public, de siguran public, de protecie a sntii i a vieii persoanelor i a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu naional cu valoare artistic, istoric sau arheologic sau de protecie a proprietii industriale i comerciale. Cu toate acestea, interdiciile sau restriciile respective nu trebuie s constituie un mijloc de discriminare arbitrar i nici o restricie disimulat n comerul dintre statele membre. Enumerarea de la art. 36 are caracter limitativ.

27

Dup cum reiese din jurisprudena CJUE, precum i din unele texte legale europene (de exemplu: art. 114 alin. 10), motivele de la art. 36 nu pot s fie invocate pentru aspecte de ordin economic. De exemplu, ordinea sau sigurana public nu ar putea s fie invocat pentru a explica o msur naional care vizeaz echilibrarea balanei de pli dintr-un stat membru. Prevederile art. 36 pot s fie invocate att n cazul unor msuri cu efect echivalent la import, ct i n ipoteza unor msuri cu efect echivalent la export. n schimb, ele nu pot s fie folosite pentru a se justifica instituirea unor obstacole cu caracter pecuniar ntre statele membre (taxe vamale sau taxe cu efect echivalent). n cuprinsul art. 36 nu sunt evideniate domenii care ar ine de competena exclusiv a uniunii. Aadar, cel puin n unele dintre domeniile artate la art. 36, pot s fie adoptate msuri de armonizare a legislaiilor statelor membre. De exemplu, ordinea public a fost invocat n practic pentru a se justifica interzicerea exportului unor monede care nu mai aveau curs legal n ara de origine, fiind aadar integrate n categoria mrfurilor; protecia sntii persoanelor a fost invocat pentru a se interzice importul unui bun alimentar ce coninea un antibiotic care permitea mai buna sa conservare, dar care avea pe termen lung efecte negative asupra sntii persoanei; protecia proprietii industriale i comerciale poate s fie invocat pentru ca titularul unui drept de proprietate intelectual s se opun importului n ara sa a unui bun care ar determina nclcarea respectivului drept (de pild, titularul unui brevet de invenie se poate opune la importul n ara unde a obinut brevetul a unui bun similar dintr-un alt stat membru unde a obinut un brevet de invenie o persoan diferit; conform teoriei epuizrii dreptului, titularul dreptului de proprietate intelectual nu se poate, ns, opune n ara unde dreptul su este ocrotit la importul unui bun care a fost pus n circulaie ntr-un alt stat membru, chiar de titularul dreptului de proprietate intelectual sau de un ter cu consimmntul su). n scopul invocrii unei exigene imperative de interes general sau a unui motiv de la art. 36 din TFUE, trebuie s fie ntrunite urmtoarele condiii:1. n domeniul n care se adopt o msur naional, se solicit s nu existe o

msur de armonizare a legislaiilor statelor membre care s aib caracter exhaustiv. n eventualitatea n care msur european adoptat nu are caracter exhaustiv, statele membre pot s instituie msuri naionale pentru aspectele cu privire la care i menin o competen rezidual.2. Msur naional instituit nu trebuie s aib caracter discriminator. n

cuprinsul art. 36 din TFUE se solicit, n mod explicit, ca msurile luate s nu reprezinte un mijloc de discriminare arbitrar. Aceast expresie arat c, pe baza unor criterii obiective, ar putea s fie luate msuri diferite pentru bunurile importate i pentru bunurile indigene (de exemplu, n28

scopul conservrii plantelor). n cuprinsul art. 36 se stipuleaz c msurile luate nu trebuie s constituie un mijloc de discriminare arbitrar i nici restricie disimulat n comerul dintre statele membre. n practica ei, CJUE nu ataeaz, ns, semnificaii deosebite distinciei artate.3. Msura naional adoptat se solicit s fie necesar pentru atingerea

obiectivului urmrit.4. Msura naional luat trebuie s respecte principiul proporionalitii. Se

cere ca ea s nu depeasc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmrit. n situaia n care un anumit obiectiv ar putea s fie realizat prin luarea unor msuri diferite, se solicit s fie preferat msura care aduce atingere cel mai puin liberei circulaii a mrfurilor ntre statele membre. Aceasta nu nseamna ns c pentru realizarea aceluiai obiectiv, msurile adoptate n statele membre nu ar putea s fie diferite, ntrucat fiecare stat membru poate sa determine nivelul de protecie pe care dorete s l asigure ntr-o serie de domenii importante precum cele la care se refer exigenele imperative de interes general sau art. 36 din TFUE. Clauze de salvgardare. Distinct, aducem n atenie existena unor clauze de salvgardare care permit meninerea sau instituirea unor restricii n domeniul pieei interne. De regul, clauzele de salvgardare (de ocrotire, de aprare) permit meninerea sau adoptarea unor msuri cu caracter derogatoriu de la regulile care se aplic n ceea ce privete piaa intern, msuri ce sunt temporare i se iau sub controlul comisiei. De exemplu, art. 114 din TFUE conine mai multe clauze de salvgardare la alin. 4, 5 i 10. NTREBRI: 3. Care este raportul ntre noiunea de ordine public i cea de siguran public de la art. 36 din TFUE? Care este raportul ntre noiunea de ordine public de la art. 36 din TFUE i exigenele imperative de interes general? Care este raportul ntre noiunea de ordine public de la art. 36 din TFUE sau exigenele imperative de interes general i, respectiv, drepturile fundamentale din UE?Curs 6 DEA 7.11.2011

29

Clauze de salvgardare. In general, aceste clauze permit mentinerea sau adoptarea unor masuri nationale cu caracter derogator de la prevederile legale europene. Asemenea masuri sunt luate, de regula, pe o perioada limitata de timp sub controlul Comisiei. Cu titlu exemplificativ, aducem in atentie clauzele de salvgardare de la art 114 din TFUE. Potrivit art. 114 alin. (4), in cazul in care dupa adoptarea unei masuri de armonizare un stat membru considera necesara mentinerea dispozitiilor de drept intern justificate de cerintele importante prevazute la art. 36 sau referitoare la protectia mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adreseaza Comisiei o notificare indicand motivele mentinerii acestor dispozitii. Corespunzator alin. (5) al art. 114, in cazul in care dupa adoptarea unei masuri de armonizare un stat membru considera necesara introducerea unor dispozitii de drept intern intemeiate pe dovezi stiintifice noi referitoare la protectia mediului ambiant ori a mediului de lucru din cauza unei probleme specifice statului membru respectiv aparute dupa adoptarea masurii de armonizare, acesta adreseaza Comisiei o notificare privind masurile avute in vedere si motivele adoptarii acestora. Atat alin. (4), cat si alin. (5) al art. 114 pot sa fie invocate dupa ce a fost adoptata intr-un domeniu specific o masura de armonizare in Uniunea Europeana. Prevederile alin. (5) sunt mai restrictive in raport cu cele ale alin. (4). Alin. (4) permite mentinerea unor masuri nationale, in timp ce alin. (5) poate justifica stabilirea unor noi masuri nationale cu caracter restrictiv. In consecinta, motivele pe baza carora pot fi mentinute dispoziti de drpt intern potrivit alin. (4) sunt mai numeroase fata de motivele ce pot sa fie invocate in contextul alin. (5). Se poate totodata observa ca invocarea alin. (5) presupune ca dupa adoptarea masurii de armonizare sa fi aparut o problema specifica intr-un stat membru si sa existe dovezi stiintifice noi referitoare la domeniul in care a aparut acea problema specifica. Potrivit art. 114 alin. (10), masurile de armonizare pot sa includa o clauza de salvgardare care autorizeaza statele membre sa adopte din unul sau mai multe dintre motivele fara caracter economic prevazute la at 36 masuri provizorii care fac obiectul unei proceduri de control a Uniunii. B. Libera circulatie a persoanelor si libera circulatie a serviciilor.

Vom analiza aceste doua libertati fundamentale care caracterizeaza piata interna impreuna pentru cel putin urmatoarele motive: ambele privesc in mod nemijlocit persoanele fizice si juridice; libera circulatie a serviciilor nu poate sa fie asigurata pe deplin in absenta liberei circulatii a persoanelor; principiul tratamentului egal se aplica in mod adecvat in ambele domenii; In cadrul Dreptului European al Afacerilor ne intereseaza in primul rand prevederile legale europene consacrate lucratorilor independenti si persoanelor juridice. Dupa cum am aratat, procesul de integrare europeana a inceput in domeniul economic. Tratatul CEE a continut dispozitii referitoare la libera circulatie a persoanelor ce au fost adoptate in legatura cu desfasurarea unei activitati economice. Ulterior, prin Tratatul de la Maastricht, a fost introdusa 30

notiunea de cetatenie a Uniunii. Potrivit art. 20 alin. (1) din TFUE este cetatean al Uniunii orice persoana care are cetatenia unui stat membru. Cetatenia Uniunii nu inlocuieste cetatenia nationala, ci se adauga acesteia. In esenta, cetatenii Uniunii se bucura, conform alin. (2) al art. 20, de: dreptul de libera circulatie si de sedere pe teritoriul statelor membre; dreptul de a alege si de a fi alesi in Parlamentul European si la alegerile locale din statul membru unde isi au resedinta in conditiile prevazute pentru nationalii acelui stat; dreptul de a beneficia de protectie diplomatica si consulara intr-o tara terta din partea oricarui stat membru daca propriul stat nu este reprezentat in respectiva tara terta in aceleasi conditii ca si resortisantii statelor membre care ofera protectie diplomatica sau consulara; dreptul de a adresa petitii Parlamentului European, de a se adresa mediatorului european si dreptul de a se adresa instituriilor si organelor consultative ale Uniunii in oricare din limbile tratatelor si de primi un raspuns in aceeasi limba; In cadrul temei analizate ne intereseaza dreptul cetatenilor Uniunii de a circula in mod liber si de a se stabili pe teritoriul statelor membre. Corespunzator art. 21 alin. (1) TFUE, dreptul de libera circulatie si de sedere pe teritoriul statelor membre se exercita sub rezerva limitarilor si conditiilor prevazute de tratate si de dispozitiile adoptate in vederea aplicarii acestora. Reglementand libertatea de alegere a ocupatie si dreptul la munca, art. 15 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevede ca orice persoana are dreptul la munca si dreptul de a exercita o ocupatie aleasa sau acceptata in mod liber. Orice cetatean al Uniunii are librtatea de a-si cauta un loc de munca, de a lucra, de a se stabili sau de a presta servicii in orice stat membru. Resortisantii tarilor terte care sunt autorizati sa lucreze pe teritoriul statelor membre au dreptul la conditii de munca echivalente acelora de care beneficiaza cetatenii Uniunii. Dispozitiile art. 15 din Carta se aplica atat in caul activitatilor salariate, cat si la referitor activitatile independente. Tinand seama de aceste aspecte, a fost adoptata Directiva nr. 2004/38 care reglementeaza in ansamblu circulatia cetatenilor Uniunii si a membrilor familiilor acestora in Uniunea Europeana. In cadrul analizei noastre, vom avea in vedere cu intaietate dispozitiilor acestei Directive. De asemenea, vom lua in considerare si prevederile legale europene consacrate liberei circulatii a lucratorilor salariati pentru a intregi tema mentionata si pentru ca unele aspecte care ne intereseza in contextul examinarii liberei circulatii a lucratorilor salariati pot sa fie avute in vedere in mod adecvat si in contextul analizarii liberei circulatii a lucratorilor independenti. Aspecte generale privind Directiva nr. 2004/38. In cuprinsul Directivei nr. 2004/38 sunt reglementate urmatoarele chestiuni: - conditiile de exercitare a dreptului la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre de catre cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora; - dreptul de sedere permanenta pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora; - restrangerile drepturilor mentionate pentru motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica. 31

In dreptul nostru, Directiva nr. 2004/38 a ost transpusa prin O.U.G. nr. 102/2005 aprobata prin Legea nr. 260/2005, modificata prin O.G. nr. 30/2006, aprobata prin Legea nr. 500/2006. Prevederile Directivei nr. 2004/38 se aplica urmatoarelor persoane: cetatenilor Uniunii Europene; membrilor de familie ai cetatenilor Uniunii Europene. Din categoria membrilor de familie fac parte urmatorii: 1. sotul 2. partenerul cu care cetateanul Uniunii a contractat un parteneriat inregistrat potrivit legislatiei unui stat membru daca in statul membru gazda parteneriatele inregistrate sunt considerate echivalente casatoriei si in conformitate cu dispozitiile relevante din statul membru gazda. 3. descendentii directi in varsta de cel mult 21 de ani sau cei care se afla in intretinere cetateanului Uniunii, precum si descendentii directi ai sotului sau ai partenerului. 4. ascendentii directi care se afla in intartinerea cetateanului Uniunii, precum si cei ai sotului sau cei ai partenerului. Din dispozitiile mentionate nu trebuie sa se inteleaga ca Directiva nr. 2004/38 impune statelor membre sa reglementeze incheierea unor parteneriate intre persoane de sex diferit sau de acelasi sex. Directiva nr. 2004/38 tine seama de situatia existenta in ansamblul statelor membre. De altminteri, art. 2 pct. 3 din O.U.G nr. 102/2005 nu include in categoria membrilor de familie pe partenerii cetateanului Uniunii din cadrul unui parteneriat inregistrat. De asemenea, conform Directivei nr. 2004/38, statele membre sunt obligate sa faciliteze intrarea si sederea pe teritoriul lor a urmatorilor membri de familie: 1. orice alti membri de familie, indiferent de cetatenia lor care in tara de unde au venit se afla in intretinerea cetateanului Uniunii sau fac parte din gospodaria acestuia, precum si a membrilor de familie de care, din motive grave de sanatate, este necesr sa se ocupe personal cetateanul Uniunii. 2. partenerul cu care cetateanul Uniunii are o relatie durabila, atestata corespunzator. Tinand seama de aceste prevederi ale Directivei, art. 2 pct. 7 din O.U.G nr. 102/2005 include in categoria partenerului cetateanului Uniunii atat pe partenerul din cadrul unui parteneriat inregistrat, cat si pe partenerul din cadrul unui parteneriat ce nu este inregistrat, daca relatia de convietuire poate fi dovedita. In cuprinsul Directivei nr. 2004/38 se face referire la membrii de familie care se afla in intretinere. Aceasta calitate rezulta dintr-o situatie de fapt- intretinerea asigurata de cetateanul Uniunii, de sotul acestuia sau, dupa caz, de partener. Prin urmare, nu se solicita ca in toate situatiile sa existe o obligatie legala de intretinere. De asemenea, nu are relevanta daca persoana aflata in intretinere ar putea sau nu sa isi procure singura resursele materiale necesare.

In cadrul Directivei sunt incluse reglementari privind dreptul de sedere de scurta durata in statele membre ( pe o perioada de cel mult 3 luni ); dreptul de sedere de lunga durata in

32

statele membre ( pe o perioada mai mare de 3 luni ) si dreptul de sedere permanenta in statele membre. In ceea ce priveste dreptul de sedere de scurta durata, persoanele care au cetatenia Uniunii se pot deplasa in orice stat membru pe baza cartii de identitate sau a unui pasaport valabil. Aceste persoane nu au nevoie de viza de iesire sau de viza de intrare in tara gazda. Membrii de familie care nu au cetatenia unei tari din Uniune se pot deplasa pe baza unui pasaport valabil. Daca este cazul, acestia trebuie sa obtina viza de intrare a statului membru gazda. Viza de intrare nu este solicitata in ipoteza in care membrii de familie detin un permis de sedere eliberat de tara gazda. Cu toate ca in cuprinsul Directivei nu se solicita ca persoanele aratate sa aiba anumite resurse, nu s-ar putea afirma ca resursele de care ele dispun nu au in nicio imprejurare relevanta. Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Directiva, cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora pot sa ramana in tara gazda pentru o perioada de cel mult 3 luni cu conditia sa nu devina o sarcina excesiva pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda. Referitor la dreptul de sedere de lunga durata, prevederile Directivei se aplica urmatorilor cetateni ai Uniunii: 1. lucratorilor salariati sau independenti; 2. persoanelor care dispun pentru ele si membrii de familie de resurse suficiente, astfel incat sa nu devina o sarcina pentru sistemul de asistenta sociala din tara gazda, precum si de asigurare medicala completa in tara gazda; 3. persoanelor inscrise intr-o institutie publica sau privata acreditata sau finantata potrivit legii tarii gazda sau pe baza practicilor ei administrative cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesionala. Aceste persoane trebuie sa asigure autoritatile tarii gazda printr-o declaratie sau alt mijloc echivalent ca beneficiaza pentru ele si membrii de familie de resurse suficiente, astfel incat sa nu devina o povara pentru sistemul de asistnta sociala din tara gazda. De asemenea, persoanele aratate trebuie sa aiba pentru ele si membrii de familie o asigurare medicala completa in tara gazda. In cuprinsul O.U.G. nr. 102/2005 se stipuleaza ca cetateanul Uniunii si membrii de familie trebuie sa detina in Romania mijloace de intretinere care sa se situeze cel putin la nivelul venitului minim garantat in Romania. De asemenea, membrii de familie ai cetateanului Uniunii ce poate sa fie inclus in una dintre categoriile aratate beneficiaza de dreptul de sedere pentru o perioada mai lunga de 3 luni in tara gazda indiferent care ar fi cetatenia lor. O precizare speciala se impune in cazul membrilor de familie ai cetateanului Uniunii care isi realizeaza studiile in tara gazda. Astfel, conform art. 7 alin. (4) din Directiva, din categoria membrilor de familie ai cetatanului Uniunii care isi realizeaza studiile in tara gazda fac parte numai sotul sau partenerul cu care a fost incheiat un parteneriat inregistrat, precum si copiii aflati in intretinerea acestora. Dupa cum se observa, in cazul sederii de lunga durata in tara gazda, reglementarile aplicabile cetatenilor Uniunii sunt diferite in functie de categoria in care acestia se incadreaza. Dupa parerea noastra, lucratorii salariati si cei independenti beneficiaza de regimul juridic cel mai avantajos intrucat nu prezinta insemnatate resursele de care ei dispun si nu li se solicita sa detina o asigurare medicala completa in tara gazda.

33

a. Conditiile in care lucratorii salariati beneficiaza de dreptul de libera circulatie si de dreptul de sedere in statele membre. In scopul evidentierii acestor conditii, avem in vedere atat prevederile pertinente din Directiva nr. 2004/38, cat si art. 45 din TFUE. Potrivit art. 45 din TFUE, libera circulatie a lucratorilor este garantata in cadrul Uniunii ( alin. 1 ). Libera circulatie implica eliminarea oricarei discriminari pe motiv de cetatenie intre lucratorii statelor membre in ceea ce priveste incadrarea in munca, remunerarea si celelalte conditii de munca ( alin. 2 ). Sub rezerva restrictiilor justificate de motive de ordine publica, siguranta publica si sanatate publica libera circulatie a lucratorilor implica dreptul: a) De a accepta ofertele reale de incadrare in munca; b) De a circula liber in acest scop pe teriroriul statelor membre; c) De sedere intr-un stat membru pentru a desfasura o activitate salarizata in conformitate cu dispozitiile legale si aministrative din acel stat membru care reglementeaza incadrarea in munca a lucratorilor statului respectiv; d) De a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa ce a fost incadrat in munca in acel stat in conditiile prevazute de dispozitiile legale europene. ( alin. 3) Dispozitiile acestui articol nu se aplica incadrarii in administratia publica ( alin. 4 ). Pe temeiul prevederilor legale europene mentionate se poate afirma ca persoana care doreste sa invoce dispozitiile consacrate liberei circulatii a lucratorilor salariati trebuie sa aiba cetatenia unui stat membru si sa desfasoare o activitate salarizata in tara gazda. La nivelul Uniunii Europene nu exista prevederi legale uniforme referitoare la conditiile care trebuie indeplinite in scopul obtinerii cetateniei unui stat membru. In consecinta, fiecare stat membru adopta propriile dispozitii in materie. Pe planul dreptului comparat, se tine seama de principiul jus sangvinis sau de principiul jus soli, fara sa fie exclusa combinarea in cadrul unor sisteme de drept a acestor principii. In Romania se aplica principiul jus sangvinis. De asemenea, persoana in cauza trebuie sa aiba calitatea de lucrator salariat. Aceasta notiune are o semnificatie europeana. Corespunzator jurisprudentei CJUE lucratorul salariat este persoana care desfasoara o activitate cu valoare economica certa in beneficiul si sub conducerea unei alte persoane in schimbul unei remuneratii. In scopul aplicarii art. 45 din TFUE, nu prezinta relevanta faptul ca lucratorul salariat isi desfasoara activitatea in tara gazda cu program redus sau ca el obtine in tara gazda un venit inferior celui considerat ca fiind necesar pentru subzistenta. Evident, motivele care au determinat o persoana sa se deplaseze in alt stat membru in vederea exercitarii unei activitati salarizate nu au nici ele insemnatate. De regula, prevederile art. 45 TFUE se aplica in situatia in care un cetatean al unui stat membru se deplaseaza in alta tara a Uniunii decat cea careia ii apartine cetatenia in scopul desfasurarii unei activitati salarizate. Totusi, nu este exclus ca art. 45 si alte prevederi legale europene ( ex.: prevederi prin care se consacra principiul tratamentului egal ) sa fie invocate de un cetatean al unui stat membru care isi desfasoara activitatea intr-o tara terta daca raportul juridic de munca are o legatura relevanta cu sistemul de drept al unui stat membru. Pentru a se stabili existenta unei asemenea legaturi, pot sa fie folosite criteriile de localizare a raportului juridic de munca utilizate in cadrul dreptului international privat in scopul determinarii legii aplicabile raportului juridic de munca ( ex.: criteriul sediului angajatorului ). Subliniem insa ca problema stabilirii existentei sau nu a unei legaturi relevante a raportului juridic de munca cu legea unui stat membru este distincta de problema determinarii legii care 34

va guverna contractul de munca. De pilda, conform jurisprudentei CJUE legatura relevanta la care ne-am referit poate sa fie evidentiata si in functie de alti factori precum: locul unde se afla organul de jurisdictie competent sa solutioneze un eventual litigiu izvorat din contractul de munca, locul unde afla institutia catre care salariatul plateste anumite impozite, locul unde se afla organismul din domeniul securitatii sociale in cadrul caruia este afiliat salariatul. Dispozitiile legale europene se aplica situatiilor juridice care sunt susceptibile sa aiba sau au legatura cu mai multe state membre. Asadar, prevederile legale europene nu se aplica situatiilor pur interne. Aceasta idee prezinta relevanta pentru a se stabili daca un cetatean al unui stat membru ar putea sau nu sa invoce dispozitii legale europene in propria tara. Raspunsul dat in jurisprudenta CJUE a fost afirmativ cu conditia sa nu fie vorba de o situatie pur interna. Ca atare, o persoana se poate prevala in propria tara de prevederi legale europene daca ea a valorificat anterior in alt stat membru anumite dispozitii legale europene ( ex.: o persoana care a desfasurat o activitate profesionala in alt stat membru poate sa solicite apoi in propria tara recunoasterea experientei profesionale dobandita in strainatate pe baza unor dispozitii pertinente din dreptul Uniunii Europene ). Curs 7 DEA 14.11.2011 b. Condiiile n care beneficiaz de principiul liberei circulaii lucrtorii independeni.

Persoanele fizice care desfoar o activitate independent pot s invoce fie art. 49 TFUE, fie dispoziiile art. 56 i 57 TFUE. Potrivit art. 49, sunt interzise restriciile privind libertatea de stabilire a resortisanilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Aceast interdicie vizeaz i restriciile privind nfiinarea de agenii, sucursale sau filiale de c