Formularea ipotezelor

Psihologie experimentalaCurs

Delia Virga

"Dacă adepţii mersului pe jos preferă şosetele albastre sau galbene este o problemă uşor de operaţionalizat şi de

cercetat, dar interesul pentru această cercetare este nul" C. Havârneanu

Obiective:1. Să învăţăm să consultăm

literatura de specialitate2. Să identificăm potenţiale teme de

cercetare3. Să formulăm ipoteze de cercetare

adecvate tipului de cercetare

In cazul cercetătorilor experimentaţi acest fapt este, de obicei, adevărat.

Cercetătorii mai puţin experimentaţi (aflaţi la începutul carierei în cercetare) întâmpină dificultăţi în a identifica şi separa problema pe care urmează să o investigheze.

Formularea ipotezelor poate părea un lucru simplu.

În psihologie, identificarea unei idei de cercetare ar trebui să fie o operaţiune relativ simplă (psihologia fiind, printre altele, studiul ştiinţific al comportamentului).

Comportamentul uman reprezintă un element important pentru orientarea cercetării în psihologie.

Pentru a transforma propriile noastre observaţii ale comportamentului în probleme de cercetare legitime trebuie să găsim mai întâi explicaţii ale cauzelor care generează anumite comportamente.

Delimitarea problemei / temei de cercetare

Trecerea în revistă a literaturii existente

Analiza fezabilităţii cercetării

Formularea specifică a problemei de cercetare

Formularea ipotezelor

Până la formularea ipotezelor de cercetare, se derulează câteva activităţi care facilitează testarea ulterioară a acestor ipoteze (Christensen, 1997).

Aceste activităţi constau în:

Surse de idei de cercetare

În concluzie în psihologie avem patru surse generatoare de idei de cercetare:

viaţa cotidiană

problemele practice

cercetările anterioare

teoria

În majoritatea domeniilor ştiinţei există cel puţin două surse generale ale cercetării: teoriile existente şi cercetările

precedente. În psihologie avem pe lângă acestea experienţa personală şi evenimentele cotidiene de la care putem pleca

atunci când dorim să cercetăm ceva.

Evenimentele din viaţa cotidiană pot inspira cercetătorul în formularea unor probleme cercetabile.

De exemplu, vizionarea unui spectacol de teatru poate ridica problema modului de funcţionare al memoriei actorului.

Problemele practice ca sursă de probleme de cercetare pot fi generate fie de clientul care solicită rezolvarea unei anumite probleme

(organizaţii, instituţii, pacienţi), fie de grupuri / reţele de cercetare.

Cercetările anterioare sunt o sursă de inspiraţie în cercetare deoarece, de obicei, unul dintre rezultatele lor constă în

descoperirea mai multor noi probleme.

Teoria definită ca un grup organizat de legităţi inter-

relaţionate deduse, are pe de o parte funcţie de scop (legităţile sunt ordonate şi integrate în teorie, iar teoria

integrează şi rafinează cunoaşterea) şi pe de alta funcţie de instrument (teoriile ghidează cercetarea, sugerând noi relaţii între fenomene, sau noi posibilităţi de predicţie).

Astfel, prin funcţia de instrument, teoriile servesc ca punct de pornire în cercetare. Un mare număr de probleme ştiinţifice au

origine pur teoretică.

Cele patru surse de idei de cercetare acoperă majoritatea situaţiilor în care poate fi generată o idee de cercetare. Problema mai importantă este generarea efectivă

a acestor idei. Orice idee de cercetare trebuie să poată fi confirmată sau infirmată.

Există şi idei extrem de incitante, care nasc dezbateri şi discuţii, dar care nu pot fi transformate în probleme de cercetare, atât timp cât confirmarea /infirmarea lor prin cercetare este, în aceeaşi măsură, posibilă deoarece acelaşi fenomen studiat în diverse moduri poate prezenta caracteristici opuse.

Astfel de idei sunt o provocare pentru cercetători să le transforme în probleme de cercetare.

Trecerea în revistă a literaturii

Odată aleasă tema unei cercetări (identificarea unei probleme de cercetat) următorul pas este trecerea în revistă a literaturii ştiinţifice existente. Scopul general al acestei acţiuni este de a obţine informaţii cu privire la situaţia cunoaşterii în domeniul

în care se încadrează cercetarea.

cărţi reviste de specialitate materiale on-line publicaţii interne ale asociaţiilor profesionale specifice

Principala modalitate de a găsi cărţi / reviste legate de o anumită problemă de cercetare este consultarea Index-ului din biblioteci.

În ultima perioadă, lista cărţilor / revistelor existente în biblioteci este în format electronic, existând posibilitatea de a căuta după domeniu / autor / titlu / etc. folosind sisteme de căutare specifice (de exemplu, OPAC).

Cu scopul de a face un inventar exhaustiv al cunoştinţelor deja acumulate în domeniul de interes, există mai multe surse care

permit trecerea în revistă a literaturii,

Reviste de specialitate

Surse on-line

Folosirea INTERNETULUI pentru găsirea de informaţii specifice nu este atât de dificilă pe cât pare. Cea mai bună cale de a învăţa cum anume se caută eficient materiale on-line este de a căuta / naviga pe INTERNET.

O altă cale este de a accesa site-urile editorilor cărţilor / revistelor de specialitate.

Articol de specialitate dintr-un jurnal de specialitate

Există însă şi câteva probleme cu sursele on-line independente; printre altele nu putem fi absolut siguri

de veridicitatea articolelor sau de calitatea datelor prezentate. O posibilitate de a limita această problemă este de a folosi articole care au fost evaluate de editori

/experţi (sau altfel spus, surse cu referenţi).

De exemplu, în România, există o astfel de revistă, alături de altele din peisajul publicistic românesc de specialitate, ce foloseşte referenţi în selectarea articolelor publicate şi are postate pe site-ul său arhive cu articolele publicate, de la apariţie până în anul curent.

Revista este Psihologia Resurselor Umane şi publică articole din domeniul psiholologiei muncii şi organizaţionale, sub auspiciile Asociaţiei Psihologilor Industriali-Organizaţionali (www.apio.ro).

Fezabilitatea cercetării se referă la eficienţa posibilă a utilizării resurselor în cercetare (timp, bani, echipamente, oameni etc.) în condiţiile date de calitatea cercetătorului, specificitatea subiecţilor şi de sensibilitatea etică a problemei cercetate.

Dacă tema cercetării va necesita prea mult timp, mai mulţi bani decât se află la dispoziţie sau decât se pot obţine, cunoştinţe deosebite (sau expertiză) sau ridică probleme de etică, atunci este mai bine fie să se renunţe fie să se redefinească proiectul de cercetare.

Dacă situaţia acestor aspecte este satisfăcătoare, atunci se poate proceda la formularea specifică a problemei de cercetare.

Analiza fezabilităţii cercetării

Trecerea în revistă a literaturii generează informaţii care nu sunt legate numai de stadiul cunoaşterii într-o anumită problemă teoretică ci şi de felul în care această problemă a fost abordată metodologic în studiile anterioare.

Aceste informaţii sunt extrem de importante şi indică cum şi prin ce metode vor fi colectate datele.

Din nefericire, adeseori se întâmplă ca între selectarea temei cercetării şi etapa colectării datelor să nu se întâmple mai nimic, formularea specifică a problemei fiind realizată după ce datele au fost deja colectate. Se riscă astfel să se ajungă în situaţia în care nu se pot obţine informaţii relevante în raport cu tema aleasă.

Formularea specifică a problemei de cercetare

Formularea specifică a problemei este o etapă importantă deoarece rezultatul ei va ghida întregul proces al cercetării. Două aspecte sunt de interes în acest punct: unul constă în a formula problema de cercetare în termenii unui obiect de cercetare, iar celălalt este legat de specificitatea problemei.

Mai întâi trebuie să avem o idee cât mai clară despre ceea ce înseamnă "problema de cercetare". Kerlinger (1971, apud Christensen, 1997) defineşte problema de cercetare ca fiind "o întrebare sau o propoziţie care se referă la o relaţie între două variabile".

În primul rând, variabilele luate în calcul trebuie să poată fi relaţionate. În al doilea rând, relaţia dintre variabile trebuie să aibă un caracter problematic. În al treilea rând, relaţia dintre cele două variabile trebuie să fie testabilă. Apoi trebuie să vedem în ce măsură problema

pe care dorim să o investigăm are specificitate.

Dacă se constată că problema de cercetare este formulată în termeni vagi, o soluţie de a obţine suficientă specificitate este de a îngusta din ce în ce mai mult domeniul problemei.

Nivelul de specificitate necesar depinde de ceea ce ne propunem să investigăm.

Problema de cercetare trebuie să permită culegerea datelor prin modalităţi care să respecte normele deontologice.

De exemplu, nu este deontologic să arunci în braţele unui subiect un şobolan pentru a studia relaţia dintre frecvenţa cardiacă şi manifestările verbale ale stării de anxietate (Hăvârneanu, 2000).

să fie rezolvabilă prin metode ştiinţifice;

să ducă la un răspuns care să contribuie în mod semnificativ la progresul cunoaşterii;

De asemenea, o problemă de cercetare trebuie să îndeplinească două condiţii (Havârneanu, 2000)

După precizarea problemei de studiu, cercetătorul îşi formulează ipoteza de cercetare, care este o anticipare a unui răspuns posibil la întrebarea pusă. Cu alte cuvinte, el anunţă posibilitatea existenţei unei relaţii între variabila independentă şi cea dependentă.

O ipoteză poate fi generată de observarea unor fapte cotidiene, poate fi dedusă din relaţii deja cunoscute, dintr-un principiu, dintr-o lege sau teorie, sau chiar din observarea faptelor apărute în timpul derulării unui experiment.

Formularea ipotezelor

În această fază, cercetătorul imaginează relaţia care ar putea să existe între două fapte.

Această fază este precedată de un mare volum de muncă privind trecerea în revistă a unui mare număr de fapte şi cunoştinţe ce sunt confruntate şi filtrate.

Fraise consideră elaborarea ipotezei ca fiind cea mai importantă şi creativă fază a unui experiment.

Ipotezele induse au la bază observarea directă a faptelor, observaţie care se poate produce în orice circumstanţă.

De exemplu, Lorentz, pe baza observaţiei că puii de păsări îşi urmează părinţii, a elaborat ipoteza: instinctul de urmărire a mamei nu presupune o imagine fixă, exactă, ci orice obiect sau fiinţă care se mişcă. Experimental s-a demonstrat că primul obiect care se mişcă şi pe care-l văd puii este luat drept mamă şi-l urmăresc.

După originea lor, avem ipoteze induse şi ipoteze deduse.

Ipotezele deduse decurg pe cale raţională din relaţiile deja cunoscute sau din teorii. Într-un stadiu avansat al cunoştinţelor este posibil să elaborăm o serie de postulate verificabile.

De exemplu, ipotezele formulate prin combinarea a două sau mai multe legi, teorii psihologice.

După originea lor, avem ipoteze induse şi ipoteze deduse.

După formularea ipotezei, urmează verificarea ei, prin organizarea unui experiment şi prin

utilizarea unor mijloace statistice de prelucrare şi verificare a rezultatelor. Pe baza acestora se face testarea ipotezei: confirmarea / infirmarea

ei.

Pentru a fi verificată, o ipoteză nu poate rămâne la nivelul de

generalitate iniţial, ci trebuie să fie operaţionalizată (transpusă în

termeni măsurabili, cuantificabili, observabili).

Verificarea directă se realizează atunci când observăm ambii termeni ai relaţiei ipotetice (de

exemplu, în experimentul în care se studiază cum influenţează frecvenţa cuvintelor în limbaj pragul de recunoaştere al cuvintelor, ambii termeni ai

relaţiei ipotetice sunt observaţi, înregistraţi direct).

Verificarea indirectă apare în cazul în care unul din cei doi termeni ai relaţiei ipotetice nu este

observat direct.

Verificarea ipotezei se poate realiza direct sau indirect.

De exemplu, Eysenck a studiat relaţia dintre extroversiune şi excitabilitate.

Experimental, el a creat reflexe condiţionate la diferite persoane şi a constatat că extrovertiţii au o excitabilitate mai mare. Dar el a observat experimental doar excitabilitatea, în timp ce extroversiunea a verificat-o cu ajutorul unui chestionar.

să fie, verificabilă, testabilă, a cărei validitate poate fi demonstrată;

să fie economică, în sensul că, dintre două ipoteze cu aceeaşi valoare explicativă, se preferă cea care este mai simplă;

să fie exprimată sub formă operaţională, adică poate fi concretizată în comportamente direct observabile şi măsurabile;

să fie verosimilă, adică în armonie cu alte ipoteze din acelaşi domeniu şi să ţină seama de cunoştinţele deja dobândite;

să vizeze posibilitatea generalizării datelor, a concluziilor.

Pentru ca o ipoteză să fie bună, ea trebuie să respecte anumite cerinţe:

Natura ipotezelor de cercetare variază în funcţie de tipul de cercetare (experimental / non-experimental), natura fenomenului studiat, de gradul de dezvoltare al cunoştinţelor în domeniu.

În cazul cercetărilor experimentale, ipoteza presupune existenţa unei relaţii cauzale între factorul manipulat de experimentator şi variaţiile înregistrate la subiect (X determină / influenţează Y).

Tipuri de ipoteze

În cazul studiilor non-experimentale, în care nu se manipulează nici un factor se pot formula ipoteze de covariere ce stabilesc existenţa unei relaţii între două variabile, dar nu se precizează natura ei (de exemplu, între variabilele X şi Y există o legătură, directă sau indirectă.)

De asemenea, mai avem studii comparative, prin care identificăm diferenţe între subiecţi, în raport cu o variabilă (de exemplu, între bărbaţi şi femei există diferenţe în raport cu variabila X).

Tipuri de ipoteze

În cazul cercetărilor exploratorii, în care cunoştinţele achiziţionate sunt minime, se vor folosi

doar ipoteze generale ce se pot dezvolta pe baza cercetărilor ulterioare, ajungându-se treptat la

ipoteze din ce în ce mai precise.

Consumul de alcool influenţează timpul de reacţie la stimuli.

Discuţiile telefonice în timpul sofatului masinii duc la o creştere a numărului de erori în această activitate.

Frica determina cresterea nevoii de afiliere.

Exemple de ipotezeIpoteze din studii experimentale:

Există o legătură între dimensiunea conştiinciozitate a personalităţii şi punctualitate.

Cu cât instabilitatea emoţională este mai mare, cu atât creşte numărul încercărilor nereuşite de a renunţa la fumat.

Exista o legatura intre cautarea de senzatii si consumul de alcool.

Ipoteze din studii non-experimentale corelaţionale:

Există diferenţe între bărbaţi şi femei cu privire la nivelul de conformism.

Conducătorii de motociclete au un nivel mai ridicat al căutării de senzaţii decât conducătorii de autoturisme.

Exista diferente intre barbati si femei in ceea ce priveste dimensiunea instabilitate emotionala.

Ipoteze din studii non-experimentale comparative:

Intrebari?