Embed Size (px)
Citation preview
MANAGEMENTUL INVESTIŢIILOR
Note de curs
Conf. univ.dr. Virginia Cucu
1
CUPRINS
CAPITOLUL I. .......................................................................................................................... 3 TEORIA INVESTITIILOR – PARTE INTEGRANTA A DEZVOLTARII SI CRESTERII ECONOMICE ............................................................................................................................ 3
1.1 Necesitatea investitiilor in economia de piata.................................................................. 3 1.2. Conceptul de investiţie .................................................................................................... 7 1.3 Tipologia investitiilor....................................................................................................... 9
CAPITOLUL II. ....................................................................................................................... 12 EFICIENŢA ECONOMICĂ – DEFINIŢIE, CONŢINUT, EVALUARE............................... 12
2.1 Definiţie.......................................................................................................................... 12 2.2 Schema generală a indicatorilor de eficienţă.................................................................. 15 2.3 Criteriul eficienţei economice ........................................................................................ 16 2.4 Evaluarea eficienţei economice...................................................................................... 20
CAPITOLUL III....................................................................................................................... 25 EFICIENŢA INVESTIŢIILOR LA NIVEL MICROECONOMIC......................................... 25
3.1. Tipologia sistemului de indicatori................................................................................. 25 3.2. Indicatori de evaluare şi analiză a eficienţei economice a investiţiei la nivel minicroeconomic.................................................................................................................. 26 3.3 Eficienţa mijloacelor fixe sau a capitalului fix............................................................... 41
CAPITOLUL IV. ..................................................................................................................... 43 INFLUENŢA FACTORULUI TIMP ASUPRA PROCESULUI INVESTIŢIONAL. TEHNICA DISCONTĂRII INVESTIŢIILOR ........................................................................ 43
4.1 Indicatorii de evaluare a eficienţei economice abordaţi prin prisma imobilizărilor....... 43 4.2 Tehnica discontării. ........................................................................................................ 45 4.3 Momentele de referinta la care se poate efectua actualizarea sunt urmatorii: ............... 50 4.4. Randamentul economic al investitiilor si durata de recuperare a investitiilor in forma dinamica, actualizati la diferite momente de referinta ......................................................... 51
CAPITOLUL V........................................................................................................................ 56 METODOLOGIA BĂNCII MONDIALE PENTRU EVALUAREA EFICIENTEI INVESTITIILOR. ELEBORAREA STUDIILOR DE FEZABILITATE ............................... 56
5.1 Indicatorii Metodologiei BĂNCII MONDIALE............................................................ 56 5.2 Modul de realizare a studiilor de fezabilitate ................................................................. 74 5.3. Metodologia de evaluare a unui proiect de investitii finantat de BIRD........................ 77
2
CAPITOLUL I.
TEORIA INVESTITIILOR – PARTE INTEGRANTA A DEZVOLTARII
SI CRESTERII ECONOMICE
1.1 Necesitatea investitiilor in economia de piata.
Progresul oricarei societati depinde într-o masura decisiva de eficienta cu care sunt
folosite resursele umane, naturale si financiare de care dispune.
Întotdeauna, oamenii s-au straduit ca din fiecare unitate de munca, de resurse umane sau
de bani ce se cheltuieste, sa asigure o crestere tot mai mare a volumului si a calitatii
productiei, sa obtina cantitati sporite de bunuri materiale si servicii, deoarece numai pe o
asemenea baza poate fi asigurata o crestere economica intensa, crearea unei economii
avansate si implicit conditii în vederea ridicarii bunastarii materiale si spirituale a populatiei.
Pentru ca o investitie sa fie eficienta, la luarea deciziei de investitie trebuie sa se aiba in
vedere ca raportul rezultate / cheltuieli sa fie echilibrat, adica sa poata fi sintetizat în
urmatoarele forme de exprimare:
Maximizarea atragerii populatiei apta de munca si implicarea ei totala in procesul de
productie, astfel incat abilitatile sale sa fie utilizate in beneficiul intreprinderii;
Imbunatatirea continua a performantei globale a societatii, luand in considerare
necesitatile tuturor partilor interesate;
Maximizarea productivitatii muncii;
Maximizarea gradului de utilizare intensiva si extensiva a tuturor capacitatilor de
productie;
Maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale;
Maximizarea efectelor nou create la fiecare unitate de efort integral depus;
Minimizarea cheltuielilor de resurse pentru atingerea efectelor dorite;
Realizarea unei calitati optime în raport cu exigentele consumului intern si extern si cu
restrictiile care se ridica în alocarea si repartizarea resurselor.
Avand în vedere clasificarea formelor eficientei economice în functie de gradul de
cuprindere a indicatorilor ce o exprima (la nivelul economiei nationale, ramurii, întreprinderii,
3
sectiei) în eficienta sintetica sau integrala, se considera ca exista factori propriu-zisi de
crestere.
Progresul tehnic, progresul organizatoric si ridicarea calificarii sunt considerati
drept factori propriu-zisi, întrucat prin natura lor nu exprima, ci numai influenteaza folosirea
rationala sau economisirea fiecarei resurse, precum si eficienta finala.
Calea de crestere a eficientei reprezinta procesul de îmbunatatire a eficientei economiei
de piata.
Micsorarea costului materialelor pe produs, scaderea amortizarii specifice, reducerea
salariului ce revine pe un produs, cu alte cuvinte îmbunatatirea acestor rapoarte de eficienta
constituie cai de reducere a costurilor unitare, respectiv de crestere a eficientei sintetice. Tot
cai de reducere a costurilor sunt considerate si formele inverse ale rapoartelor mentionate:
sporirea randamentului materialelor, cresterea productivitatii muncii, sporirea randamentului
capitalului fix.
Factorii tehnico-organizatorici iau forma masurilor tehnico organizatorice concretizate
în perfectionarea tehnicii, perfectionarea organizarii (productiei, muncii si conducerii) si
perfectionarea calificarii cadrelor. In aceasta directie actioneaza introducerea de tehnologii
avansate de prelucrare, folosirea deplina a tuturor capacitatilor de productie existente,
îmbunatatirea si ridicarea nivelului tehnic al productiei, a calitatii produselor, întarirea ordinii
si disciplinei în productie, ridicarea calificarii personalului muncitor.
Totodata, pe fondul existentei unor premize tehnice, organizatorice si economico-
financiare, nivelul eficientei este în dependenta directa de calitatea muncii. Aceasta înseamna
deopotriva cunostinte la un nivel inalt ce se obtin prin ridicarea gradului de pregatire
profesional-stiintifice, dar si ordine si disciplina, initiativa si raspundere pentru calitatea
activitatii desfasurate.
Alti factori directi sunt: modificarile structurale privitoare la ponderea produselor,
unitatilor sau ramurilor economice cu un nivel si un ritm de crestere a eficientei mai mari
decat cele medii; actiunea comertului exterior, care poate mari sau micsora eficienta unei
activitati economice; modificarea conditiilor naturale, care se refera la schimbarea structurii
terenului, modificarea fertilitatii pamantului si apelor, modificarea climei si a mediului
înconjurator.
Relatia cauzala dintre nivelul de dezvoltare economica si eficienta cu care este cheltuita
munca sociala, exprimata de legea productivitatii muncii are si o forma materiala de
manifestare, fiind întruchipata complet în economia de munca ce se obtine. De fapt ea
oglindeste un dublu aspect: pe de o parte marirea cantitatii de produse si servicii ce se obtin la
fiecare unitate de efort, iar pe de alta parte micsorarea cheltuielilor cerute de producerea
fiecarei unitati de produs sau serviciu.
4
Cresterea productivitatii muncii reflecta directia progresista a miscarii economice.
Practic aceasta oglindeste un dublu proces: pe de o parte marirea cantitatii de produse si
servicii ce se obtin la fiecare unitate de efort, si pe de alta parte, micsorarea cheltuielilor
cerute de producerea fiecarei unitati de produs sau serviciu. Astfel, sporirea productivitatii
muncii da expresia concentrata perfectionarilor ce au loc în conditiile de productie.
Sporirea productivitatii muncii este conditionata de un numar variat de factori:
Factorii tehnici care au în vedere nivelul atins de stiinta, tehnica, tehnologie la un
moment dat;
Factorii economici si sociali sunt cei legati de organizarea productiei si a muncii atat
la nivel micro cat si la nivel macroeconomic, conditiile de munca si viata;
Factorii umani si psihologici, cei legati de pregatirea scolara, nivelul de cultura,
adaptabilitate la conditiile de munca, satisfactia pe care o ofera aceasta, viata de
familie, influenta religiei si a traditiei în alegerea meseriei;
Factori naturali referitori la conditiile de clima, fertilitatea solului, accesibilitatea
resurselor naturale;
Factori de structura care influenteaza nivelul productivitatii muncii prin schimbarile
survenite în structura pe ramuri si subramuri a economiei nationale.
Marirea productivitatii muncii poate fi realizata prin:
a) Automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi care reprezinta coordonate
esentiale ale progresului tehnic contemporan. Acestea atrag dupa sine sporirea
productivitatii deoarece asigura obtinerea unei productivitati mai mari cu aceleasi
cheltuieli de munca, favorizeaza diminuarea celorlate cheltuieli pe produse în general,
realizarea de economii, cresterea eficientei, în conditiile obtinerii unor produse de
calitate superioara.
b) Modernizarea capacitatilor de productie existente, prin imbunatatirea parametrilor
tehnico functionali, in vederea reducerii consumului de materii prime si energie
electrica, ridicarea gradului de siguranta în exploatare, cresterea vitezei de lucru.
Avantajele modernizarii capacitatilor de productie existente în raport cu construirea de
noi asemenea capacitati deriva din faptul ca modernizarea porneste de la o baza tehnico-
materiala existenta, pe care o dezvolta si o reinnoieste, punand-o astfel mai bine în valoare, pe
cand cea de-a doua optiune, construirea de noi capacitati porneste de la zero. Fiecare
echipament, utilaj, instalatie tehnologica necesara, trebuind sa fie construita de la început,
ceea ce reclama eforturi mari, atrage cheltuieli sporite. În plus, modernizarea capacitatilor de
productie existente se efectueaza într-un timp mai scurt, in comparatie cu situatia în care
intregul obiectiv trebuie construit de la inceput, fapt care permite ca prin modernizare sa poata
5
fi accelerata aplicarea în practica a celor mai noi si adecvate tehnici disponibile. Construirea
unui obiectiv nou se poate desfasura pe intervale de cativa ani, timp în care solutiile tehnice
adoptate, desi inital erau performante, fiind în concordanta cu cele mai noi realizari pe plan
mondial, pana sa se materializeze, pot deveni vetuste. În plus modernizarea se concentreaza,
de regula asupra partii active a utilajului, influentand deci elementele care realizeaza direct
productia materiala. Datorita acestor avantaje, în tarile dezvoltate, atentia principala e
acordata investitiilor de modernizare.
c) Innoirea productiei prin perfectionarea caracteristicilor constructive, functionale,
estetice, ergonomice, in vederea satisfacerii la un nivel inalt calitativ are implicatii si
asupra cresterii productivitatii muncii. Masinile si utilajele se înnoiesc la un interval
de 5-6 ani. Mentinerea în fabricatie a unor produse cu un nivel tehnic scazut, realizate
cu tehnologii învechite conduce la scaderea gradului de competitivitate.
d) Perfectionarea organizarii productiei si a muncii reprezinta un proces complex, cu
caracter dinamic si de continuitate, care presupune adaptarea de catre conducerile
unitatilor economice a unui ansamblu de masuri si folosirea de metode si tehnici
stabilite pe baze de studii si calcule tehnico-economice, care tin seama de noile
descoperiri ale stiintei, în cadrul asigurarii unui cadru optim functional, de folosire de
catre personalul ocupat a factorilor de productie, in astfel de productii cantitative si
calitative care sa asigure utilizarea maxima a lor si cresterea pe aceasta baza a
productivitatii muncii. Asigurarea unor fluxuri continue de fabricatie, sincronizarea
efectuarii in timp a diferitelor activitati, incarcarea optima a utilajelor, folosirea
rationala a timpului de lucru, organizarea în conditii optime a activitatilor cu caracter
auxiliar, imbunatatirea activitatii de reparatie si intretinere, asigurarea energiei
necesare, aprovizionarea cu scule si dispozitive a locurilor de munca, perfectionarea
activitatii de transport intern si depozitare, pregatirea de noi produse sau
perfectionarea celor existente (conceperea unor modele superioare atat în faza de
proiectare si executie a produselor, cum ar fi extinderea informaticii în proiectare),
programarea productiei (folosirea unor metode eficiente de lansare a produselor în
fabricatie, de urmarire si control calitativ al realizarii programelor de productie),
imbunatatirea organizarii muncii (adoptarea unor masuri si metode care sa asigure
reducerea volumului de munca, folosirea rationala a acestuia, precum: cooperarea in
productie, organizarea locurilor de productie, normarea muncii, conditii optime sub
raport ergonomic si al tehnicii securitatii muncii).
e) Pregatirea si perfectionarea pregatirii resurselor umane. Valentele pregatirii se
manifesta concomitent, cumulat si propagat, pe termen lung si pe mai multe planuri. In
primul rand prin ridicarea nivelului de cultura si cunoastere a populatiei, a pregatirii ei
6
tehnico-profesionale in corelatie cu nevoile de munca ale sistemului economic si cu
aptitudinile resurselor umane ale societatii. Formarea profesionala si perfectionarea
continua a acesteia, reprezinta principala cale de autovalorificare si dezvoltare a
factorului uman, de valorificare superioara a potentialitatilor creative si anticipative
ale omului. De aceasta depinde receptivitatea si viteza de adaptare la nou, reintegarea
rapida a resurselor umane în alte activitati utile societatii. Tot el conditioneaza ritmul,
proportiile si eficienta creativitatii tehnico-stiintifice. Studii de economie a
invatamantului au pus în evidenta contributia importanta pe care instructia si
pregatirea o aduc la cresterea productiei, aport ce variaza intre 20-20%.
f) Cointeresarea materiala conditioneaza veniturile populatiei de rezultatele lor în
munca. În aceasta directie, o importanta deosebita o are aplicarea unui sistem de
repartitie care, pe de o parte, sa determine cat mai corect marimea salariului fiecarui
lucrator, adica ceea ce i se cuvine dupa munca depusa si, pe de alta parte, sa asigure un
sistem de norme de munca in pas cu progresul, prin care sa se stabileasca aportul
fiecaruia la activitatea sociala. Orice neglijare în acest domeniu se reflecta nefavorabil,
mai devreme sau mai tarziu, în sensul unei insuficiente cointeresari, atunci cand
veniturile nu cresc corespunzator muncii depuse ca si în cazul insusirii unor venituri
mai mari decat activitatea desfasurata, atragand dupa sine nerespectarea unei corelatii
economice fundamentale, anume aceea dintre cresterea productivitatii muncii si
cresterea salariului.
1.2. Conceptul de investiţie
Investitiile ca si concept cunosc o divesitate de nuante si definiţii. In dictionarul de
economie politica, investitiile sunt numite drept plasare de fonduri in industrie, agricultura,
comert si in alte ramuri, cu scopul asigurarii bazei materiale si a fortei de munca necesare
desfasurarii si largirii activitatii in aceste domenii.
Un alt concept este ca, investitiile au drept scop renuntarea la sumele lichide contra
sperantei unei resurse ulterioare etalate in timp.
Conform dictionarului limbii romane investitiile reprezinta plasare de fonduri in
industrie,agricultura, comert,in scopul obtinerii de profit. Cheltuielile cu investitiile reprezinta
capitalul plasat.Deci prin investitii intelegem o cheltuiala prezenta, certa care ve duce la
rezultate viitoare de cele mai multe ori incerte.
Orice investitie cuprinde urmatoarele elemente:
- un subiect, persoana fizica sau juridical care investeste;
7
- un obiect, care cuprine obiecte sau mijloace in care se investeste;
- un cost, reprezentand mijloace financiare alocate investitiilor sau efortul facut de
investitor;
Definiţia investiţiei
1) Investiţia = cheltuiala efectuată de persoanele fizice sau juridice cu scopul de a obţine
bunuri şi / sau servicii
2) Investiţia = cheltuială certă pentru un viitor incert - Pierre Mosse...
3) Noţiunea de investiţie implică trei elemente
- Durată
- Risc
- Eficienţă
Investiţia presupune trei dimensiuni:
- Contabilă
- Economică
- Financiară
Dimensiunea contabilă – reduce investiţia la noţiunea de imobilizare în sensul
contabil al cuvântului. Astfel investiţia reprezintă toate bunurile mobile şi imobile, corporale
şi necorporale achiziţionate sau create de întreprindere, destinate a rămâne constante în
acceaşi formă. Bunurile se contabilizează în clasa a II a de conturi unde sunt grupate :
a) Imobilizări legate de exploatere
b) Imobilizări în afara exploatării
Dimensiunea economică – investiţia reprezintă toate consumurile de resurse care se
fac în prezent în speranţa obţinerii în viitor a unor efecte economice (venituri, încasări)
eşalonate în timp şi care, în sumă totală, sunt superioare cheltuielilor iniţiale de resurse. În
acest caz acentul cade pe materialitatea efortului investiţional.
În această accepţiune se consideră investiţii:
a) Achiziţionarea de echipamente de lucru şi alte bunuri care constituie ieşiri de
trezorerie dar care au urmare încasări suplimentare, economii de costuri etc.
- refacerea capacităţii de autofinanţare a firmei;
- rambursarea eventualelor datorii contractate cu ocazia realizării proiectului;
- crearea uni surplus de venituri care să asigure îmbunătăţirea sistemului
economic financiar viitoar al firmei.
b) Alte cheltuieli decât cele referitoare la cumpărarea de bunuri şi echipamente cum
sunt:
- cheltuielile pentru publicitate de marcă;
8
- costul acţiunilor de punere la punct a unor produse noi;
- cheltuieli cu programele de cercetare-dezvoltare.
Dimensiunea financiară: investiţiile reprezintă toate cheltuieliele de resurse care
generează venituri şi sau / economii pe o lungă perioadă de timp în viitor şi în consecinţţ,
amortizarea (rambursarea) lor se face pe mai mulţi ani.
Accepţiunea financiară înglobează toate elementele de imobilizări sau cheltuieli la
care se adaugă nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) generat de creşterea
volumului de activitate. Din punct de vedere financiar valoarea reală a efortului investiţional
pentru realizarea unui proiect este dată de costul obiectivului ce se construieşte, plus fondul
de rulment aferent exploatării.
NFRE rezultă din diferenţa între relaţiile impuse de buna funcţioanare a ciclului de
exploatare, determinată de creşterea activelor circulante (creşterea stocurilor de materiale,
semifabricate, produse finite, TVA de recuperat) şi resursele provenite din exploatare (creanţe
– furnizori, avansuri etc). De obicei resursele disponibile sunt mai mici decât nevoile şi aceste
diferenţe se acoperă prin capital permanent sub formă de fond de rulment (FR).
Din punct de vedere financiar problema cea mai importantă este să se asigure
echilibrul între nevoi şi resurse.
Investiţia reprezintă orice cheltuială economică de resursă făcută în vederea creării
premizelor necesare obţinerii în viitor, pe o perioadă mai lungă de timp, a unor efecte utile
scontate.
1.3 Tipologia investitiilor
Investitiile privite ca si cheltuieli prezinta o anumita omogenitate dar private ca si
proces prezinta anumite particularitati si diferentieri ce impun o anumita clasificare a lor dupa
anumite criterii.
Clasificarea investiţiilor
1) Dupa natură:
- Corporale cuprinzând activul fizic al firmei (mijloace fixe) şi activul circulant
(stocurile);
- Necorporale active necorporale (fond de comerţ);
- Financiare sub formă de titluri de participare (imobilizări financiare),
împrumuturi pe termen lung.
2) După obiectivul urmărit:
9
- Investiţiile obligatorii se fac cu scopul respectării anumitor angajamente luate
anterior faţă de alţi agenţi economici sau faţăa de proprii angajaţi sau pentru a
respecta anumite reglementări legale.
- Investiţii strategice se fac în sfera cercetării-dezvoltării sau pentru ameliorarea
climatului de muncă au un foarte mare rol în procesul de fundamentare a
deciziilor de investiţii.
3) După gradul de risc
- Investiţii cu risc scăzut (investiţii de menţinere şi de ameliorare)
- Investiţii cu risc sporit (cele mai riscante sunt investiţiile de expansiune sau de
verificare)
4) Din punct de vedere al relaţiilor care se stabilesc între întreprinzători (beneficiarul
proiectului şi sursa străină de resurse pentru investiţii):
- Investiţii străine directe când agentul finanţator străin ce are capacitatea de
a lua decizii şi de a controla proiectul;
- Investiţia străină de portofoliu care este un plasament pur financiar, fără
alte implicaţii asupra proiectului.
5) După rolul funcţional pe care îl joacă în cadrul proiectului
- Investiţii directe - sunt acele consumuri de resurse investiţionale care se
materializează în obiectele de bază ale proiectului (secţii de producţie, spaţii de
depozitare, etc. );
- Investiţiile colaterale – cheltuieli de resurse legate teritorial şi funcţional de
ţinvestiia directă. Destinaţia lor este de a creea condiţii normale de funcţionare
a obiectivului şi de a asigura infrastructura şi utilităţiile necesare (energie, apă,
etc.);
- Investiţiile conexe – cheltuieli care se fac în ramuri sau domenii conexe celui
în care se înfăptuieşte proiectul. (sunt generate de nevoia de a asigura
realizarea proiectului investiţional, de cele mai multe ori mai performant, cu
materii prime, materiale corespunzătoare).
6) După structura tehnologică a cheltuielilor
- Investiţii în mijloace fixe
- cheltuieli cu echipamente (cuprinde valoarea de achiziţie, costul de transport
la şantier);
- cheltuieli de montaj – instalare;
- achiziţia şi amenajarea terenului;
- construcţii, clădiri, amenajări;
10
- alte mijloace fixe.
- Cheltuieli preliminare: costul proiectelor pentru formare de personal calificat, licenţe,
know-haw, cheltuieli de consiliere).
- Fondul de rulment (capital de lucru)
După acelaşi criteriu în practică se întâlnesc clasificări:
- Cheltuieli pentru construcţii – montaj;
- Cheltuieli pentru utilaje şi echipamente de lucru;
- Alte cheltuieli.
7) După cronologia intrărilor şi ieşirilor din trezorerie:
- o singură intrare – o singură ieşire (point – input, point - output) investiţia este
angajată total la momentul m0 iar efectele scontate se obţin o singură dată la
momentul viitor;
- intrări multiple în mai multe etape şi o singură ieşire (continous – input, point -
output);
- o singură intrare – ieşiri multiple continuue pe o perioadă mai lungă de timp
(point-input, continous-autput);
- intrări multiple – ieşiri multiple.
8) După modul de constituire :
- Investiţii nete – reprezentate de fondurile băneşti ce provin din produsul
naţional net (la nivel macroeconomic) sau din profitul agenţilor economici,
credite, emisiuni de acţiuni etc.;
- investiţiile brute – rezultă din adăugarea amortizărilor la investiţiile nete (au
scop creşterea capitalului fix).
9) Investiţii materializate în mijloace fixe: clădiri, construcţii speciale, maşini, utilaje,
instalaţii de lucru, aparate de masură, control, reglare, mijloace de transport, animale,
plantaţii, unelte, dispozitive, mobilier şi aparatură birotică, active corporale mobile
neregăsite în casificările anterioare.
11
CAPITOLUL II.
EFICIENŢA ECONOMICĂ – DEFINIŢIE, CONŢINUT, EVALUARE
2.1 Definiţie
Categoria de eficienţă, aplicată în foarte multe domenii ale activităţii umane cu
varianta sa cvasiechivalentă - eficacitate, în cei mai generali termeni, reprezintă caracterizarea
calitativă a rezultatului desfăşurării unei acţiuni ale omului care presupune luarea în
considerare a unui volum de efort fizic şi intelectual, concretizat, într-un volum de muncă vie
sau trecută anterior consumată.
Eficienţa este un termen relativ, iar corecta sa determinare şi percepere este extrem de
importantă pentru activitatea oamenilor. Tocmai datorită acestui fapt, întotdeauna eficienţa va
fi relativizată unui anumit criteriu. Atunci când afirmăm că o economie sau o firmă este mai
eficientă decât alta, întotdeauna avem în vedere o comparaţie în funcţie de un anumit criteriu
sau indicator (producţia pe salariat, randamentul pe hectar sau producţia pe maşină, etc).
Criteriul general al eficienţei în economie este valoarea care reprezintă o noţiune
subiectivă în sensul dorinţei cuiva de a avea un anumit lucru, aprecierea valorii fiind destul de
dificilă, mai ales în condiţiile cerinţei de maximizare a acesteia (a profitului şi utilităţii unui
bun sau serviciu), ceea ce implicit presupune şi aspecte normative legate de recomandări de
instrumente şi politici economice pe baza comparaţiei dintre mai multe variante de politici.
Termenii de eficienţă şi eficacitate provin din latină: eficienţă derivă din efficere = a
efectua, iar eficacitatea din efficas-efficacis = care are efecte dorite.
Conceptul de eficienţă a cunoscut o largă răspândire în secolul nostru. În prezent, el
are o aplicabilitate generală în procesul de luare a deciziilor, în orice ţară.
De regulă, eficienţa mai ridicată semnifică o evoluţie favorabilă a fenomenelor şi
proceselor economice, bazate pe consumul de muncă, precum şi un proces de îmbunătăţire a
modului de desfăşurare a fenomenelor şi proceselor socio-umane.
Eficienţa ocupă un loc central atât în activităţile practice ale omului, cât şi în
preocupările teoretico-metodologice.
Eficienţa, în sens larg, reprezintă scopul final al oricărei ştiinţe şi se referă la mai
multe domenii (economic, social, tehnologic, ecologic etc).
Ecoeficienţa , de exemplu, este un indicator complex care raportează rezultatele în
domeniile economico-social şi de mediu la cheltuielile efectuate în domeniile respective.
12
În cadrul ştiinţei economice, eficienţa reprezintă un domeniu de primă importanţă
privind studierea fenomenelor şi proceselor economice, din punctul de vedere al raportului,
corelaţiei, comparaţiei dintre cheltuieli, eforturi, consumul de resurse pe de o parte şi,
rezultatele, efectele, producţia realizată, pe de altă parte, exprimate în unităţi fizice şi valorice.
Eficienţa economică este o categorie complexă a ştiinţelor economice care presupune
abordări sistemice în legătură cu cheltuielile de factori de producţie şi rezultatele aferente
acestora, la nivelurile micro, mezo şi macroeconomic.
Complexitatea indicatorului rezidă şi în faptul că determinarea sa, în timp şi spaţiu,
presupune cunoaşterea tuturor categoriilor de cheltuieli şi efecte (directe, conexe şi
propagate), ceea ce reprezintă o activitate laborioasă de identificare şi omogenizare a acestora.
Indicatorii de eficienţă economică practic au o formă de exprimare individual-
specifică, pentru fiecare domeniu sau tip de activitate economică. Aceşti indicatori oferă
informaţii în legătură cu rodnicia efortului uman, cu capacitatea consumării de resurse, în
scopul obţinerii unei anumite cantităţi de bunuri şi servicii de o anumită valoare, necesară
vieţii în general.
În concepţia neoclasică, indicatorii eficienţei se definesc prin legătura, relaţia dintre
inputurile factorilor rari de producţie şi outputurile de bunuri şi servicii. Din punctul de
vedere al costurilor eficienţa reprezintă costul cel mai scăzut pentru a realiza o unitate de
producţie cerută pe piaţă.
Specialiştii disting mai multe categorii ale eficienţei din punctul de vedere al
factorului timp. Astfel, eficienţa statică este categoria prin intermediul căreia, la un anumit
moment, este determinată cantitatea care se poate produce cu un anumit consum de resurse,
precum şi posibila schimbare de preţ la consumatori, care reflectă corect costul factorilor de
producţie utilizaţi pentru a produce un anumit bun sau serviciu. La rândul său, eficienţa statică
se împarte în eficienţă alocativă şi productivă.
Eficienţa alocativă se realizează atunci când valoarea pe care consumatorii o acordă
unui bun sau serviciu şi reflectată prin disponibilitatea de a plăti un anumit preţ, este egală cu
costul resurselor utilizate pentru producerea bunului şi serviciului respectiv.
Eficienţa productivă se referă la costurile de producţie ale unei firme şi vizează atât
termenul scurt cât şi pe cel lung în condiţiile realizării unei producţii la preţuri minime.
Resursele cheltuite în economie nu dau efecte (rezultate) în aceeaşi perioadă de timp,
ci în perioade ulterioare diferite. De aceea, complexitatea conceptului de eficienţă este dată şi
de necesitatea abordării dinamice în timp, ceea ce ridică o serie de probleme dificile, legate
de omogenizarea temporală a unor cheltuieli şi rezultate care se produc la momente diferite de
timp.
13
Procesul de omogenizare a celor două componente de bază ale eficienţei - cheltuieli şi
efecte - necesită exprimarea lor pe cât este posibil în aceleaşi unităţi de măsură, fizice şi/sau
valorice.
Eficienţa economică este un concept structural, calitativ care pune în legătură
eforturile şi efectele economico-financiare, în scopul unei corecte fundamentări a deciziilor
privind mai buna utilizare a resurselor, creşterea competitivităţii, asigurarea unor venituri
necesare şi suficiente pentru remunerarea factorilor de producţie, eşalonarea pe diferite
orizonturi de timp a resurselor de dezvoltare şi autofinanţare a societăţilor comerciale.
Atât noţiunea de cheltuieli, consum de resurse, cât şi cea de rezultate, în funcţie de
scopul urmărit şi de entitatea economică analizată (societate comercială, ramură sau sector,
economie naţională) necesită metode specifice de cuantificare în timp şi spaţiu, astfel încât să
putem determina în mod obiectiv dacă o cheltuială depăşeşte efectul, în acest caz defavorabil
fiind vorba de pierdere (ineficienţă) sau, invers, dacă efectul este mai mare decât cheltuiala, în
acest caz având de-a face cu un câştig net (eficienţă, profitabilitate).
Atunci când cheltuielile şi rezultatele sunt egale avem o situaţie de inexistenţă a
pierderilor sau profitului. O astfel de situaţie poartă denumirea de prag de rentabilitate sau
„punct mort”, a cărui relevanţă constă în faptul că ne semnalează o stare de la care ulterior o
societate comercială ar putea să înregistreze câştiguri sau pierderi.
Dacă vom nota cu Ch – cheltuielile şi cu R – rezultatele (producţia), atunci o primă
determinare a câştigului sau eficienţei (Ef) sau pierderii (P) se poate scrie în felul următor:
- Ef = R – Ch >0 valoare pozitivă
- Ef = Ch
R> 1 valoare supraunitară
- Ef = Ch
R= 1 punct mort sau prag de rentabilitate.
Mărimea indicatorului de eficienţă, se poate calcula ca:
- diferenţă: Ef = R – Ch, atunci când:
- Ef > 0, R > Ch eficienţă
- Ef = 0, R = Ch punct mort sau prag de rentabilitate
- Ef < 0, R < Ch ineficienţă
sau
- raport: Ef =Ch
R, atunci când:
14
- Ef > 1, R > Ch eficienţă
- Ef = 1, R = Ch punct mort sau prag de rentabilitate
- Ef < 1, R < Ch ineficienţă
În practică, în funcţie de obiectivele analizei efectuate, se pot calcula ambii indicatori,
primul arătând un rezultat net, iar cel de-al doilea de câte ori rezultatul este mai mare sau mai
mic decât cheltuiala.
2.2 Schema generală a indicatorilor de eficienţă
Folosind aceeaşi notaţie pentru componentele de calcul ale eficienţei economice, în
principiu, se pot distinge patru categorii de indicatori ai eficienţei, în funcţie de modul în care
se raportează între ele variabilele (indicatorii) de efort şi de rezultate.
Categoria I de indicatori devenită clasică, raportează rezultatele (R) la cheltuieli
(Ch), într-o perioadă dată de timp:
Ef I = Ch
R maximizarea rezultatelor la o unitate de cheltuială.
Acest indicator exprimă mărimea rezultatelor care se obţin, la o unitate de cheltuială,
de efort, atât rezultatele, cât şi cheltuielile putând fi exprimate în unităţi fizice sau valorice.
Exemple de astfel de indicatori pot fi:
- la nivel microeconomic: profit la 1 leu cheltuieli totale; productivitatea muncii pe salariat
sau orară; etc.
- la nivel macroeconomic: PIB pe locuitor sau ocupat; PIB raportat la mijloace fixe; export pe
locuitor sau ocupat; etc.
Categoria II de indicatori ai eficienţei este inversul categoriei I şi ne arată care este
mărimea cheltuielilor ce revin la o unitate fizică sau valorică de efect, adică:
Ef II = R
Ch minimizarea cheltuielilor la o unitate de rezultat.
Categoria II de indicatori mai poartă denumirea de consumuri specifice şi vizează:
- la nivel microeconomic: investiţii la 1 leu producţie; cheltuieli totale la 1 leu producţie;
costuri salariale la unitatea de producţie; etc.
- la nivel macroeconomic: investiţii raportate la PIB sau valoarea adăugată; cheltuieli cu
salariile la PIB; etc.
Categoria III a indicatorilor Ef se calculează prin raportarea unui anumit tip de
rezultat, efect la un alt tip de rezultat, urmărindu-se practic evidenţierea ponderii unei anumite
categorii importante de efect în volumul total al efectului:
15
Ef III =T
p
R
R; în care: Rp < RT;
Rp= rezultate parţiale;
RT = rezultate totale.
Din această categorie de indicatori fac parte:
- la nivel microeconomic: profit /CA; export /producţie; etc.
- la nivel macroeconomic: valoarea adăugată a unui sector (ramură)/PIB;
Categoria IV a indicatorilor de eficienţă se referă la indicatorii care raportează
diferite categorii de cheltuieli între ele, cu scopul principal de a vedea care este însemnătatea
(ponderea) unui tip de efort sau cheltuială în volumul total al cheltuielilor. Astfel vom avea:
Ef IV =T
p
Ch
Ch; în care: Chp < ChT;
Chp= eforturi parţiale;
ChT= eforturi totale.
Din această categorie de indicatori, menţionăm:
- la nivel microeconomic: cheltuieli de muncă/cheltuieli totale de producţie; costurile cu
materiile prime/costuri totale; ponderea mijloacelor fixe active /mijloacele fixe totale;
înzestrarea tehnică a muncii; etc.
Toate cele patru categorii ale indicatorilor de eficienţă economică relevă aspecte
calitative şi structurale ale proceselor de producţie, legate de rezultatele care se obţin.
Categoriile III şi IV se utilizează şi în cazurile în care determinarea adecvată a variabilei de
cheltuieli, respectiv rezultat, este dificilă sau imposibilă.
De exemplu, eficienţa cheltuielilor cu construcţia unui drum public poate fi
determinată cu rigoarea necesară numai în ceea ce priveşte efortul nu şi efectul. În
componenţa efectului intră o multitudine de aspecte economico-sociale mai dificil de
identificat şi cuantificat în timp.
2.3 Criteriul eficienţei economice
Criteriul reprezintă un element al judecăţii de valoare sau un reper utilizabil în termeni
calitativi şi/sau cantitativi prin intermediul căruia putem determina dezirabilitatea sau
nondezirabilitatea unor fenomene sau procese socio-umane sau, în cazul economiei, a unor
procese şi fenomene economice.
Ţinând seama de cele patru categorii generale ale indicatorilor eficienţei economice,
determinate ca un raport, apare evident că orice agent economic este interesat să-şi
16
maximizeze rezultatele sau să-şi minimizeze cheltuielile. Este important de reţinut că aceste
două ipostaze ale criteriilor de eficienţă trebuie formulate astfel:
criteriul maximizării efectului, al rezultatului în condiţiile unui volum şi a unei
structuri date a resurselor, cheltuielilor:
criteriul minimizării cheltuielilor, la un anumit cuantum de efecte.
Nu se poate vorbi în termeni riguros ştiinţifici de simultaneitatea criteriilor
maximizării şi minimizării, întrucât aplicarea unui criteriu implică direct sau indirect celălalt
criteriu.
În literatura de specialitate, se utilizează criteriul de optimalitate sau al optimului
economic, ceea ce presupune ca dintr-o multitudine de variante ale eficienţei economice,
bazate pe combinarea diferită a factorilor de producţie, să putem alege pe cea mai bună, pe
cea optimă în funcţie de criteriul concret de eficienţă care a fost adoptat în demersul nostru
analitic.
Aşadar, dacă vom lua cazul primei categorii de indicatori ai eficienţei economice, Ef I
=Ch
R, se va aplica criteriul maximizării mărimii rezultatelor R, în condiţiile în care dispunem
de posibilităţi limitate de a consuma resurse.
Întotdeauna vom considera ca fiind eficiente toate variantele de producţie în care
rezultatele depăşesc cheltuielile, R > Ch. Aceasta presupune că vom putea determina n
variante de eficienţă Ef I 1….Ef I n
; ceea ce ne interesează, potrivit criteriului de optimalitate,
este varianta considerată cea mai bună, adică optimă.
Optimul economic reprezintă cea mai bună variantă de mărime a eficienţei dintr-o
multitudine dată de variante posibile.
Pentru a vedea mai clar care este modul în care vom alege varianta optimă ne vom
folosi de un exemplu grafic:
17
0
A
R
Ch2
B
(Ch=R)
MT
Eficienţă
Ch
A
Ineficienţă
R2
R1
Ch1
R3
Ch3
Zonaeficienţei
Zona ineficienţei
C
R = Ch
E = curba eficienţei
Graficul nr.2. 1. – Evoluţia eficienţei economice şi nivelul optim al acesteia
Din graficul 2.1. deducem următoarele:
- dreapta M este bisectoarea unghiului drept R10Ch1 şi semnifică locul geometric al
punctelor în care are loc egalitatea dintre cheltuieli şi rezultate (Ch = R);
- curba 0E care trece prin punctele A, B şi C reprezintă variaţia reală a mărimii
indicatorilor de eficienţă Ef;
- segmentul 0A al curbei 0E, care în punctul A are Ef = 1
1
Ch
R= 1, reprezintă o
activitate cu indicatori nefavorabili ai eficienţei întrucât Ch > R;
- partea ABC al curbei 0E este formată din două părţi componente:
AB în care efectele cresc mai repede decât cheltuielile;
BC în care rezultatele (R) cresc mai încet, în comparaţie cu creşterea
cheltuielilor, tinzând asimptotic către un nivel limită R, oricât de mare ar fi
efortul în continuare.
- punctul B reprezintă nivelul optim absolut în care se obţine maximum de rezultate
(efecte) la o unitate de resurse din mulţimea de variante posibile de eficienţă.
Punctul B se determină prin tangenta T la segmentul de curbă.
Din graficul 2.1. observăm că avem două suprafeţe, una a ineficienţei, sub bisectoarea
M şi alta a eficienţei, deasupra bisectoarei M. Deşi există mai multe variante de indicatori de
eficienţă, una singură este optimă. De aici, se deduce că nu orice variantă eficientă este
optimă şi că orice variantă optimă este eficientă. Între eficienţă şi optimalitate există o relaţie
de interdependenţă.
18
Într-o accepţiune mai simplă, specialiştii consideră că pe piaţă optimul unei activităţi,
prin prisma costurilor (C) şi a veniturilor (V) în accepţiunea lor medie şi marginală, se
realizează atunci când avem egalitate între costurile şi veniturile marginale ale unei firme,
adică:
(1) V
V
C
C
, în care: C = costuri medii;
∆C = costuri marginale;
V = venituri medii;
∆V = venituri marginale.
Din relaţia (1) se deduce simplu, că optimul pe piaţă se realizează atunci când eficienţa
medie (Efm) este egală cu eficienţa marginală (Efmg), adică:
(2) C
V
C
V
, în care: C
V = eficienţa medie;
C
V
= eficienţa marginală.
Din relaţia (2) se pot determina următoarele mărimi utile pentru fundamentarea
deciziilor societăţilor comerciale, şi anume:
V = C
VC
C = V
CV
C
CVV
V
VCC
În funcţie de specificul situaţiilor şi al domeniilor investigate, criteriile de optimalitate
pot fi foarte diferite. Ele se pot concretiza în alegerea unui anumit tip de funcţie obiectiv, în
cadrul programării matematice sau prin determinarea punctelor de maxim şi de minim ale
unei curbe atunci când acestea reprezintă mulţimea variantelor posibile ale unor rezultate,
obţinute printr-un anumit consum de resurse .
Metodele de optimizare reprezintă modele decizionale care, în cazul programării
liniare, presupun stabilirea unei funcţii obiectiv care exprimă scopul urmărit:
maximizarea rezultatelor, a producţiei, profitului, beneficiilor, exportului etc, în
condiţiile unui volum şi ale unei structuri date de resurse care sunt reprezentate de sistemul de
ecuaţii şi inecuaţii prin intermediul cărora se urmăreşte încadrarea în resursele alocate;
19
minimizarea cheltuielilor (totale sau parţiale), care presupune realizarea unei
unităţi date de producţie (rezultat) cu volumul cel mai scăzut (minim) de resurse consumate.
Metoda programării liniare permite obţinerea de rezultate mai bune în comparaţie cu
metodele obişnuite de calcul a eficienţei economice.
După gradul de complexitate, indicatorii de eficienţă economică pot fi:
a. analitici sau parţiali, pe produse şi tipuri de activitate;
b. sintetici, pe anumite sisteme şi subsisteme;
c. complecşi, cu ajutorul cărora se analizează efectele şi costurile directe şi
propagate într-un proces cumulativ şi de omogenizare a acestora.
După factorul timp, indicatorii de eficienţă economică pot fi:
a. statici, determinaţi la un anumit moment;
b. dinamici, determinaţi ţinând seama de evoluţia lor în timp.
De regulă, se utilizează în analiza eficienţei ambele categorii de indicatori, fiecare
având relevanţa sa specifică.
2.4 Evaluarea eficienţei economice
Indiferent de nivelul la care se desfăşoară o activitate economică, eficienţa acesteia –
înţeleasă în mod complex – reprezintă unul din cele mai importante elemente de fundamentare
a deciziei şi managementului.
Sistemul de indicatori cu ajutorul cărora se determină (se calculează) eficienţa unei
activităţi economice poate avea structuri, forme şi metode din cele mai variate, în cadrul
cărora pot fi analizate efectele, cheltuielile ocazionate de o activitate economică, separate sau
în strânsă corelaţie.
O importanţă aparte o au sistemele de indicatori ai eficienţei economice după nivelul
de agregare la care se referă: macroeconomic; sectorial sau de ramură şi subramură;
microeconomic sau la nivel de întreprindere.
1. Sistemul indicatorilor eficienţei la nivel macroeconomic cuprinde un nomenclator
numeros de indicatori, dar cei mai utililizaţi sunt cei care raportează efecte macroagregate
economice de tipul produsului intern brut (PIB), valorii adăugate (VA), consumului final,
exportului, etc. la eforturi, cheltuieli macroagregate de tipul populaţie totală, populaţie
ocupată, investiţii, fonduri fixe, etc.
De regulă, se calculează raportul dintre mărimea efectului şi efortului pe aceleaşi
perioade de timp, dar se pot calcula şi folosindu-se aşa numitul decalaj de timp (time – lag)
dintre efect şi efort, ţinându-se seama de faptul că efectul apare cu o anumită întârziere în
20
timp după ce a fost făcută o cheltuială sau un efort. De exemplu, PIB din anul t, PIBt se poate
analiza în funcţie de volumul investiţiilor din anii precedenţi (It-1; It-2; It-3 +…). Cu alte
cuvinte, se calculează, după o relaţie funcţională de tipul PIB = f (It-1…It-n).
De regulă, decalajul de timp, la nivel macroeconomic nu depăşeşte 3-5 ani, interval de
timp în care se consideră că eforturile (de exemplu cheltuielile cu investiţiile) trebuie să dea
efecte scontate.
Indicatorii macroeconomici ai eficienţei se pot determina sub formă de raport în care
variabilele de efect şi efort pot fi exprimate valoric în majoritatea cazurilor, ca de exemplu:
Ws =SN
PIB;
Emf =fM
PIB;
Ei =I
PIB , în care: Ws = productivitatea socială a muncii;
PIB = produsul intern brut;
Ns = număr de salariaţi;
Emf = eficienţa mijloacelor fixe;
Mf = volumul valoric al mijloacelor fixe;
Ei = eficienţa investiţiilor;
I = investiţii.
Cu cât valoarea acestor indicatori va fi mai mare, cu atât eficienţa va fi mai ridicată şi
va reflecta o utilizare adecvată, optimă a resurselor materiale, financiare şi umane, angajate
(consumate). Dimpotrivă, valori scăzute în dinamică ale eficienţei vor fi specifice unei
utilizări necorespunzătoare a resurselor.
O importanţă aparte o au indicatorii care reflectă volumul valoric sau fizic al
rezultatelor, efectelor la nivel macroeconomic la o unitate de consum de resurse materiale, în
special energetice. De exemplu, volumul valoric al PIB care revine la o unitate de consum
total de energie (Efen) se poate calcula astfel:
Efen = nE
PIB, în care: En = consumul de energie exprimat în Kwh sau tone combustibil
convenţional.
Inversul lui Efen mai poartă şi denumirea de energointensivitate a PIB, adică mărimea
consumului de energie pe ansamblul economiei naţionale pentru a produce o unitate de PIB.
Indicatorii macroeconomici la care ne-am referit se utilizează în general pentru
comparaţii între consumurile naţionale, în scopul cuantificării gradului lor de competitivitate
şi al mărimimii decalajelor de eficienţă între ţări.
21
2. Gama indicatorilor de eficienţă la nivel sectorial, de ramură şi subramură include
indicatorii utilizaţi la nivel macroeconomic cu deosebirea că mărimea valorică (fizică) a
variabilelor de efect şi efort se referă numai la domeniul respectiv şi că în locul PIB se va
folosi categoria de valoare adăugată.
În plus faţă de aceşti indicatori cu caracter general, fiecare ramură şi subramură are un
set specific de indicatori care reflectă particularităţile variabilelor de efort şi efect din
activitatea ramurii. Apare evident că în industria extractivă şi prelucrătoare se vor utiliza
indicatori specifici diferiţi ai eficienţei faţă de ramura construcţii, transporturi, comerţ,
servicii, etc.
3. La nivel microeconomic (întreprindere), există un set de indicatori generali ai
eficienţei economice, bazaţi pe exprimarea valorică a efectelor şi eforturilor care reflectă
rezultativitatea de ansamblu a activităţii întreprinderii respective. Cei mai uzitaţi indicatori
generali ai eficienţei microeconomice se referă la:
a) eficienţa factorilor de producţie (munca şi capitalul);
b) eficienţa consumului de resurse materiale;
c) eficienţa structurii consumului de resurse şi a rezultatelor;
d) eficienţa economico-financiară.
În categoria a) de indicatori, cel mai frecvent utilizaţi sunt: productivitatea muncii (W)
şi eficienţa capitalului fix (Ecf).
A. Productivitatea muncii (W) poate fi calculată ca raport între volumul valoric (Qv)
sau fizic (Qf) al producţiei (Q) şi numărul de salariaţi (Ns) sau, timpul lucrat (T) exprimat în
nr. ore (Th) sau ore/ani (Ta). Astfel vom avea:
(1) W =sN
Q, cu variabilele: W1 =
s
v
N
Q; W2 =
s
f
N
Q; W3 =
T
Q; W4 =
hT
Q;
W5 =aT
Q.
Se observă că W va depinde de cei doi factori fundamentali ai săi, volumul producţiei
şi nr. de salariaţi. Cu cât volumul producţiei va creşte mai repede decât nr. de salariaţi, cu atât
eficienţa va fi mai ridicată şi posibilitatea de a mări salariile mai mari.
Una dintre condiţiile fundamentale ale unei creşteri economice echilibrate,
neinflaţioniste constă tocmai în respectării corelării dintre dinamicile celor doi indicatoti în
sensul că salariile vor trebui să aibă întotdeauna o creştere mai redusă faţă de cea a salariilor.
În cazul în care relaţia (1) se împarte la numărător şi numitor cu mărimea capitalului
fix (Cf), vom obţine:
22
(2) W =
f
s
f
C
N
C
Q
, din care rezultă că productivitatea muncii depinde de raportulfC
Q,
care reprezintă eficienţa capitalului fix şi, f
s
C
N, mărimea inversă a gradului de înzestrare
zilnică a muncii s
f
N
C.
B. Eficienţa capitalului fix (Ecf ) se calculează de regulă după următoarea relaţie:
Ecf =fC
Q , în care producţia (Q) se poate calcula după variantele Qv (producţia în
expresie valorică) şi Qf (producţia în expresie fizică), iar capitalul fix (Cf), după variantele
Cfv (capital fix în expresie valorică) şi Cff (capital fix în expresie fizică). Cei mai uzitaţi
indicatori de eficienţă ai factorului de producţie capital fix sunt: producţia, profitul la 1 milion
capital fix.
Factorul de producţie capital fix (Cf) are o importanţă determinantă pentru mărimea
eficienţei economice la nivel de întreprindere, întrucât încorporează procesul tehnologic în
ansamblu (perfecţionări şi modernizări, siguranţă în utilizare) şi în principiu are o capacitate
de producţie ce poate fi extinsă în timp ca durată.
b) Eficienţa consumului de resurse materiale (Em) se determină după formula:
Em =M
Q, în care: M = volumul resurselor materiale atrase sau
consumate.
Volumul resurselor materiale atrase sau consumate (M) poate fi exprimat valoric (Mv)
sau fizic (Mf).
În cazul în care se folosesc indicatorii, producţia în expresie fizică (Qf) şi volumul
resurselor materiale atrase sau consumate în expresie fizică (Mf), ca raport f
f
Q
M, avem ceea
ce în practica economică este cunoscut sub denumirea de consum specific de materiale pentru
realizarea unei unităţi fizice de producţie, indicator relevant pentru comparaţii internaţionale,
calitatea şi competitivitatea produselor.
c) Structura consumului de resurse şi a rezultatelor activităţilor unei întreprinderi
oferă indicii utile pentru căile de sporire a eficienţei economice ţinând cont de rolul specific
pe care-l poate avea fiecare categorie de resursă sau rezultat.
În principal, avem următoarele categorii de indicatori:
23
- ponderea muncitorilor, a personalului de conducere şi administrative în nr. total de
salariaţi;
- indicele de utilizare a timpului de lucru al salariaţilor (timp efectiv lucrat/timp
disponibil);
- ponderea capitalului fix activ în totalul capitalului fix;
- ponderea cheltuielilor materiale în total cheltuieli;
- ponderea materiilor prime depozitate sau din import în volumul valoric al
materiilor prime.
d) Principalii indicatori generali ai eficienţei economico-financiare sunt reprezentaţi
de:
• rata profitului (r) ca raport între profit (P) şi cheltuieli totale (Ch), adică:
r = 100Ch
P
Această rată se exprimă sub formă procentuală şi reflectă capacitatea unei firme de a
realiza profit. De regulă, se utilizează în formula de calcul profitul net, adică profitul brut din
care s-a scăzut impozitul pe profit.
În locul profitului, în formulă se poate utiliza indicatorul venit net (Vn) ca diferenţa
dintre valoarea producţiei marfă şi cheltuielile totale, r' = Ch
Vn sau, în locul cheltuielilor se
utilizează capitalul fix (Cf) şi capitalul circulant (Cc), r" =cf CC
P
.
O altă variantă de calcul este ponderea profitului în total cifră de afaceri. Apare
evident că, cu cât rata profitului (r) este mai mare cu atât mai profitabilă va fi o societate.
• cheltuielile (Ch) la 1 milion lei venituri sau producţie(V).
c =V
Ch, în care : Ch = cheltuielile totale anuale; V = valoarea
anuală a producţiei.
24
CAPITOLUL III.
EFICIENŢA INVESTIŢIILOR LA NIVEL MICROECONOMIC
Activitatea de investiţii presupune, în general, cheltuirea unor sume de bani pentru
achiziţionarea de factori de producţie (maşini, utilaje, capital circulant, salarii, etc.) în vederea
realizării unor obiective productive (investiţii tangibile sau materiale) care urmează să
realizeze bunuri şi/sau servicii generatoare de venituri. Totodată, investiţiile înseamnă
cheltuieli pentru plasamente în bunuri mobiliare (acţiuni şi obligaţiuni) sau depozite bancare
purtătoare de dividende sau diferite forme de profit. Investiţiile reprezintă un factor de efort, o
cheltuială care intră nemijlocit în ecuaţia eficienţei economice.
Eficienţa economică a investiţiilor reprezintă un indicator cheie pentru dezvoltarea
unei companii ca şi a economiei în ansamblul său.
Se consideră eficiente numai investiţiile generatoare de profit care, cumulat pe durata
de funcţionare a unui obiectiv, urmăreşte să recupereze integral cheltuielile cu investiţiile şi să
asigure şi un profit adiţional a cărui maximizare reprezintă unul din obiectivele majore ale
societăţii.
3.1. Tipologia sistemului de indicatori
În cazul investiţiilor materiale, indicatorii de eficienţă se împart în următoarele
categorii:
1. Indicatori generali care cuprind:
a) capacitatea de producţie, (Q) exprimată în unităţi fizice (tone, metri liniari,
cubi) şi în unităţi valorice, ca sumă a valorii unitare a sortimentelor produse înmulţită cu
cantităţile produse din fiecare sortiment. Capacitatea de producţie reprezintă un indicator de
magnitudine a volumului producţiei, care ţine seama numai de potenţialul unei întreprinderi,
firme de a realiza efecte care se pot exprima în unităţi fizice sau valorice, fără a avea în vedere
cheltuielile necesare pentru obţinerea producţiei respective.
O implicaţie deosebită o au:
atingerea parametrilor prestabiliţi, pentru care decalajul de timp trebuie să fie cât mai
mic, iar varianta de proiect care satisface această condiţie este cea optimă.
numărul de schimburi, care determină, de fapt, capacitatea de producţie, iar varianta
de proiect care asigură o producţie cât mai mare, este varianta optimă.
b) numărul de salariaţi, (N) care poate fi exprimat în număr de om/ore,
om/săptămână, om/lună, om/an, în cadrul căruia se ţine cont de numărul de schimburi. Acest
25
indicator exprimă componenta de efort a eficienţei economice, şi în mod frecvent, se compară
cu volumul fizic sau valoric al producţiei.
c) productivitatea muncii, (W) calculat în mai multe variante şi anume:
W =Q
T; W =
T
Q; W =
Q
N; W =
N
Q, în care: W = productivitatea muncii;
Q = capacitatea de producţie exprimată în
unităţi fizice sau valorice;
T = timp de lucru, exprimat în ore, zile,
săptămâni, luni, ani;
N = număr de angajaţi.
d) cheltuieli de producţie, (Ch) calculate la o anumită cantitate de producţie fizică
sau valorică (de exemplu, cheltuieli la 1 milion lei producţie sau invers producţie realizată la 1
milion lei cheltuieli).
e) profitul, (P) ca efect net care oferă posibilitatea creşterii capitalului fix prin
reinvestire.
f) rentabilitatea, calculată ca rată a rentabilităţii (r) sau a profitabilităţii sub
forma raportului dintre profit (P) şi cheltuielile de producţie (Ch). În economia de piaţă,
rentabilitatea este cel mai important indicator de eficienţă economică. Este de înţeles că în
analiza economică se va prefera varianta cu rentabilitatea cea mai mare.
3.2. Indicatori de evaluare şi analiză a eficienţei economice a investiţiei la
nivel minicroeconomic.
O firmă din punct de vedere investiţional le poate afla în mai multe ipostaze:
1. firma poate realiza investiţii pentru construirea unor unităţi noi în cadrul programului
său de dezvoltare.
2. firma poate realiza investiţie pentru modernizarea, dezvoltarea, reutilarea sau
reprofilarea unor capacităţi de producţie existente
3. nu trebuie ignorate unele investiţii pe care o firmă le poate face sub formă de
plasamente de capital în procurarea de acţiuni, obligaţiuni de la alte firme de pe piaţa
secundară de capital.
Eficienţa economică împreună cu cea de investiţii de capital presupune înţelegerea ideii
plurităţii de variante.
Indicatorii eficienţei economice a investiţiei sunt:
- indicatorii cu caracter general
26
- indicatorii de bază
- indicatorii specifici diferitelor obiective şi ramuri
- indicatorii suplimentari
A. INDICATORII CU CARACTER GENERAL
1. capacitatea de producţie
2. numărul de salariaţi
3. costul de producţie
4. profitul
5. productivitatea muncii
6. rentabilitatea
1) Capacitatea de producţie exprimă producţia maximă ce poate fi obţinută într-o
perioadă de timp, în condiţii normale de funcţionare a capiatalului fix, de utilizare a resurselor
umane şi materiale şi a unui anumit coeficient de schimburi.
j
n
jj pqQ
1
Q = capacitatea de producţie exprimată valoric
jq = capacitatea fizică de producţie a sortimentilui j
jp = preţul sortimentului j de producţie
Acest lucru se poate întâlni mai ales în situaţii în care producţia este eterogenă, fiind
alcătuită din mai multe sortimente de producţie.
În sfera neproductivă capacitatea de producţie se poate exprima sub forma numărul de
locuri existent în sală (teatru, cinema)
Capacitatea de producţie este un indicator de volum care concretizează de fapt un prim
efect al efortului investiţional făcut.
2) Numărul de salariaţi
Acest indicator trbuie cunoscut încă din faza de proiectare, deoarece se stabileşte în
corelaţie cu producţia, productivitatea muncii şi coeficintul de schimburi.
Trebuie cunoscut şi în structură, pe categorii de specialişti (muncitori, tehnicieni, etc).
3) Costul de producţie – trebuie cunoscut atât la nivelul întregii producţii cât şi la
nivelul fiecărui sortiment de producţie în parte ca şi pentru unitatea de produs. Reducerea
costului de la o periodă la alta reprezintă una din căile de creştere a profitului. Aprecierea
eficienţei economice se poate face fie calculând cheltuielile de producţie ce revin la 1000 lei
producţie, fie luând în considerare cheltuielile materiale luate ca pondere în volumul total al
cheltuielilor de producţie.
27
4) Profitul – premisa necesară de creşterea capitalului fix.
Pe baza profitului firmele au posibilitatea să calculeze unul dintre cei mai importanţi
indicatori şi anume:
Rata profitului, care arată ce capacitate are aceasta de a produce profit. Acest indicator trebuie
apreciat încă din faza de proiectare.
5) Productivitatea muncii (W)
W = timpul necesar obţinerii unei cantităţi de producţie / cantitatea de producţie obţinută într-
o perioadă de timp = q
T
W=T
q
W = numărul de salariaţi / cantitatea de producţie dintr-o perioadă de timp = q
Ns
W = Ns
q
W = valoarea producţiei obţinute / numărul de salariaţi = Ns
Q
6) Rentabilitatea reprezintă rata rentabilităţii sau rata profitabilităţii
C
PR 100
P = profit obţinut
C = cheltuieli de producţie
Rentabilitatea exprimă conceptul clasic al eficienţei economice, deoarece profitul
concretizează scopul urmărit pe piaţă iar costul producţiei sintetizează resursele consumate.
B. INDICATORI DE BAZA
Sunt proprii eficienţei economice a investiţiilor şi constituie cea mai importantă grupă de
indicatori, fără de care este de neconceput adaptarea unei judicioase decizii de a investi.
1. volumul capitalului investit
2. durata de realizare a lucrărilor de investiţii
3. durata de funcţionare a obiectivului
4. investiţia specifică
5. termenul de recuperare a investiţiei
6. coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor
28
7. cheltuieli echivalente sau necalculate
8. randamentul economic al investiţiei
ului investit (It) – indică efortul total economic pentru realizarea
unui ob
It = Id + Ic + Mo + Cs ;
unde:
colaterale
ce circulante
Materia
, instalaţii care participă la procesul de producţie.
apitalul fix pasiv = hale, clădiri
perioadă şi să găsească toate mijloacele de
reducer
va urmări ca partea cea mai mare a
fonduri
ebuie să fie cât mai mică pentru a atenua
efectul imobilizării capitalului în această perioadă.
epe în momentul punerii în funcţiune a
acestu
rtante:
or proiectaţi
are normală
or proiectaţi
nare normală
1) Volumul capital
iectiv de investiţii.
Id = volumul capitalului destinat investiţiilor directe
Ic = volumul capitalului destinat investiţiilor
Mo = necesarul iniţial de mijloa
Cs = cheltuielile suplimantare
lizarea propriu-zisă a investiţiilor este dată de capitalul fix activ şi sapitalul fix pasiv.
Capitalul fix activ = maşini, utilaje
C
2) Durata de realizare a lucrărilor de investiţie
În această perioadă fonduri de valori însemnate sunt dislocate din circuitul economic
fără ca acestea să producă venituri până la finalizarea obiectivului. De aceea constructorul şi
beneficiarul trebuie să colaboreze în această
e a duratei de execuţie a obiectivului.
O importantă problemă în această perioadă este evaluarea cheltuielilor de capital pe
fiecare an în parte, din cadurl duratei de realizare, astfel se
lor să fie alocate către sfârşitul duratei de execuţie.
O altă problemă este eventualitatea punerii în funcţiune a unor capacităţi parţiale de
producţie. Deci durata de realizare a obiectivului tr
3) Durata de funcţionare a obiectivului înc
ia şi se sfârşeşte la scoaterea sa din funcţiune.
În această periadă există trei perioade de timp impo
- perioada de atingere a parametriil
- perioada de funcţion
- perioada de declin
Durata fizică de funcţionare cuprinde:
- durata de atingere a parametriil
- durata de funcţio
29
- durata de declin
Perioada de atingere a parametriilor proiectaţi trebuie redusă deoarece profitul este mai
le nete
identificarea momentului optim de scoatere din funcţiune a unor
capacit i de producţie.
ză corelaţia dintre efortul investiţional şi efectul
cităţii de producţie.
obiective noi
- pentru compararea mai multor variante
a) În cazul obiectivelor noi
mic decât profitul proiectat.
Perioada normală de funcţionare trebuie să stea în atenţia investitorului deoarece efecte
de profit sunt mai mari, iar premizele pentru o dezvoltare viitoare sunt mai favorabile.
În perioada dintre durata fizică de funcţionare şi durata efectivă de funcţionare (D=Df-De) se
înregistrează pierderi →
ăţ
4) Investiţia specifică – sintetizea
obţinut sub forma capa
Se calculează pentru:
- construcţii de
- modernizări
hqtI
S
qh = ca
cest caz indicatorul se exprimă în lei investiţi ce revin pe unitatea fizică de
capacit
enă, se calculează acest indicator funcţie de capacitatea de
producţie expri
S = investiţie specifică
It = volumul investiţiei
pacitatea de producţie exprimată în unităţi fizice (bucăţi, timp, mililitri, etc).
În a
ate.
În practică, producţia eterog
mată valoric: (Qh)
hQtI
S - efortul de capital investit ce revine la un leu producţie obţinută
b) În cazul m ării odernizării sau retehnologiz
0qqm I
Sm m ; unde:
voltare, ...
Sm = investiţie specifică pentru modernizare / retehnologizare
qm = capacitatea de producţie exprimată în unităţi fizice după modernizare, dez
q0 = capacitatea de producţie existentă înainte de moderniare, retehnologizare
30
Indică câţi lei – efort de capital investit revin pe unitatea fizică spor de capacitate rezultat ca
urmare a efortului investiţional în modernizare / retehnologizare. Acest indicator se poate
calcula şi în funcţie de sporul valoric de capacitate
0QQmim
Q
IS m
apacitatea de producţie exprimată valoric după modernizare, dezvoltare,
retehno
aloric inainte de modernizare, dezvoltare,
retehnologizare
c) Pentru compararea mai multor variante (se aplică formula de la punctul a)
Când o
mi = c
logizare
Q0 = capacitatea de producţie exprimată v
variantă de investiţii este mai costisitoare:
jqi
ic q
IS
parării variantelor de investiţii
qi,qj = capacitatea anuală de producţie obţinută în varianta i, j
Varianta mai convenabilă este cea în care investiţia este mai mică, iar capacitatea este mai
mare.
cest indicator se poate calcula şi în funcţie sporul valoric de producţie:
jI
Sc = investiţii specifice în cazul com
Ij-Ii = capacitatea investiţiei în varianta j, i de investit
Calculul are sens când Ii > Ij şi qi > qj
A
ji
jic qq
IIS
5) Termenul de recuperare a investiţiei (T) exprimă corelaţia dintre efortul de
pital i estit şi efectul obţinut sub forma profitului anual.
Se poate calcula în mai multe situaţii:
ive noi:
ca nv
a) Pentru construcţia unor obiect
tIT
r
I
P
t = volumul capitalului investit
Pr = profit anual
Pe perioada atingerii parametrilor proiectaţi ne confruntăm cu o diferenţă între profitul
proiectat şi profitul realizat care sporeşte efortul investiţional şi deci conduce la mărirea
termenului de recuperat.
31
Având în vedere este posibil ca încă din perioada de realizare a obiectivului unele
capacităţi de producţie pot fi puse în funcţiune se va realiza un profit care va diminua efortul
e recuperat (T)
că
investiţional din anii respectivi.
Termenul d
h
t PDPIT
P
DP = d etrilor
de
producţie.
b) Pentru modernizarea, dezvoltarea, retehnologizarea unor obiective existente.
Termen ut
sub for ii
iferenţa dintre profitul proiectat şi cel realizat în perioada de atingere a param
proiectaţi.
P’ = profit suplimentar realizat în cazul punerii în funcţiune a unor capacităţi parţiale
ul de recuperat sintetizează corelaţia dintre efortul de capital investit şi efectul obţin
ma sporului de profit anual ca urmare a modernizării, dezvoltării şi retehnologizăr
0hhmi
m
PP
IT
Im = valoarea capitalului investit pentru modernizare, dezvoltare şi retehnologizare.
Phmi = profit annual obţinut în urma modernizarii, dezvoltarii şi retehnologizarii.
Ph0 = profitul anual obţinut de obiectivul respective înaintea modernizarii, dezvoltarii
şi retehnologizarii.
să se obţină o reducere a costului de producţie.
Sunt frecvente cazurile în care scopul urmărit pentru realizarea unor investiţii este ca
prin modernizare
hmC0
C
hC
ăriile capacitătiilor de producţie trebuie luate în considerare şi alte elemente:
pierderea de profit ca urm re a întreruperii producţiei pe durata de realizare a investiţiei,
valoarea neamortizată a capitalului fix ce urmează a fi modernizat, sumele rezultate din
valorifi la termenului de
recuper
mIT
h0 = costurile de fabricaţie sunt mai mari înainte de modernizare, dezvoltare şi
retehnologizare
Chm = costurile de fabricaţie (<) după modernizare, dezvoltare şi retehnologizare
Pentru calcularea termenului de recuperate pentru modernizăriile, dezvoltăriile şi
retehnologiz
a
carea unor utilaje sau părţi componente din acestea, etc. Rezultă formu
ate:
0hhm PP pm PVAI
T
Im = capital investit pentru modernizare, dezvoltare şi retehnologizare
A = amortizare nerecuperată
32
V = veniturile obţinute din vânzarea unor utilaje
Pp = pierderea de profit pe timpul realizării investiţiei
6) Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor (e) – sintetizează corelaţia
dintre profitul annual obţinut în urma realizării investiţiei şi efortul de capital investit.
a) Pentru obiective noi
- pentru construcţia de obiective noi:
tIhP
e
Ph = profitul anual obţinut ca urmare a realizării investiţiei
It = volumul capitalului antrenat pentru realizarea obiectivului
"e" exprimă câţi lei profit anual se vor obţine la un leu capital investit.
Ca şi ile punerii în funcţiune a unor
capacităţi pa le de producţie, efectele obţinute cu acest prilej vor trebui luate în considerare
la calculul indicatorului.
în cazul termenului de recuperate când există părţ
rţia
b) Pentru modernizare, dezvoltare şi retehnologizare
mI
P
hP 0 hmP
e
valoarea capitalului investit pentru modernizare, dezvoltare şi retehnologizare
Acest indicator refle o situaţie mai bună atunci când nivelul său este mai ridicat. Când
scopul investiţiei de modernizare, dezvoltare şi retehnologizare este de reducerea cantităţii de
hm - Ph0 = sporul deprofit obţinut în urma modernizării, dezvoltării şi retehnologizării
Im =
ctă
producţie
mIhmC
Ch0 - Chm = economiile obţinute la costurile de producţie după modernizare, dezvoltare şi
retehnologizare
hoCe
c) Pentru compararea mai multor variante de investiţii:
ji II
P
hjhi PPe
hi - Phj = sporul de profit suplimentar obţinut în varianta I faţă de varianta j
Ii - Ij = diferenţa de capital investit în varianta I faţă de varianta j
această formulă e se numeşte şi coeficientul eficienţei economice relative a
e profit annual revin la un leu capital
investit.
În
investiţiei de capital şi reflectă câţi lei spor d
33
7) Cheltuieli echivalente sau recalculate (K)
Există situaţii când o variantă presupune în faza investiţională un efort de capital mai
mare comparative cu alte variante, însă după punerea în funcţiune, costurile de exploatare se
află în Ij , Chi < Chj)
economic şi reflectă efortul total necesar pentru realizarea şi
funcţio
h x T T = termen de recuperat
Sub forma specifi
relaţie inversă (Ii >
K = It + Ch x De
Ch = costurile anuale de producţie
De = durata eficientă de funcţionare a obiectivului
Acest indicator este unul de efort
narea viitorului obiectiv.
Sau K = It + C
că
eDq K
K
pecifice
Cu cât K este mai mic ca atât situaţia economică este mai convenabilă
intregul sau din
al (Ph) care se calculează ca diferenţă între valoarea producţiei şi costul
h)
itul obţinut din momentul punerii în funcţiune şi până la expirarea duratei
de func
de recuperare = partea din profitul total destinată recuperării fondurilor de investiţii
cheltui
l = partea din profitul total obţinută după expirarea termenului de recuperate a
investiţ
Randamentul economic al investiţiei
K = cheltuieli echivalente s
K = cheltuieli echivalente
De = dureta eficientă de funcţionare a obiectivului
8) Randamentul economic al investiţiei - este cel mai cuprinzator indicator de
eficienta economica a investitiilor si priveste procesul investitional in
momentul inceperii investitiilor pana in momentul scoaterii din functiune
- Profitul gener
producţiei (C
Ph = Qh - Ch
- Profitul total – prof
ţionare (De)
Pt = Ph x De
- Profitul
te
Pr = It
- profitul fina
iilor.
Pf = Pt - Pr sau Pf = Pt - It
t
final
I
PR
34
- exprimă câţi lei - profit final se vor obţine la un leu capital investit, cu alte cuvinte R arată
câţi lei – profit se obţin după recuperarea investiţiei la fiecare leu – investit
Pt = Pr + Pf = It + Pf
t
t
I
IR
tP
1t
t
I
PR
Problema care se pune: care sunt principalele căi de sporire a randamentului economic
investiţional, în condiţiile unui anumit capital.
Răspuns:
- reducerea timpului de recuperare a investiţiei
- reducerea cheltuielilor de producţie
- prelungirea duratei de funcţionare a obiectivului
- creşterea ratei producţiei prin sporirea producţiei fizice, ridicarea calităţii producţiei,
îmbunătăţirea sortimentelor acestora, aspecte ce se vor reflecta în preţuri de vânzare
superiare
9) viteza de recuperare a iuvestitiilor - este un indicator de eficienta economica a
investitiilor care rezulta din raportul dintre durata de functionare si durata de recuperare
Vr = D
Df unde Df = durata de functionare a
investitiilor
D = durata de recuperare a investitiei
- indicatorul exprima de cate ori se cuprinde durata de recuperare in durata de
functionare sau de cate ori s-ar putea recupera investitia in decursul functionarii. Se stie ca
inversul duratei procesului de recuparare a investitiilor este 1/D ce reprezinta coeficientul
de eficienta economica a investitiilor.
1/D Vr = Df x E unde E = coeficient de eficienta economica
E, exprima profitul anual obtinut la 1 leu investit
Vr= It
DfxPn Df x Pn= profituri totale
Vr= It
Pt Pt= profituri totale la 1 leu investit
- pe parcursul intervalului de timp scurs intre durata de recuperare si pana la sfarsitul
duratei de functionare raportul profituri / investitii reprezinta randamentul economic al
35
investitiei iar pe parcursul duratei de functionare raportul profituri / investitii constituie
tocmai viteza de recuperare a investitiilor.
Indicatorii specifici diferitelor ramuri si domenii de activitate reflecta aspectele particulare
ale eficientei economice a investiilor rezultate din conditiile specifice in care isi desfasoara
activitatea. Acesti indicatori completeaza modalitatile de caracterizare a eficientei economice
alaturi de indicatorii cu caracter general si cei de baza.
Studii de caz În exemplul 1, analizăm un caz concret, cu mai multe variante de proiecte investiţionale
V1, V2, V3, V4, care presupun acelaşi volum de cheltuieli cu investiţiile pe o durată de
realizare de 3 ani (a1, a2, a3) şi care sunt eşalonate diferit în timp.
varianta
anul
V1
V2
V3
V4
a1 100 550 200 400
a 300 200 300 400
a3 500 150 400 100
Total 900 900 900 900
Total imobilizări 1.400 2.200 1.600 2.100
La o primă abordare, toate cele patru variante par să fie egale din punctul de vedere al
volumului cheltuielilor de investiţii (900 u.m.). Dacă vom ţine seama de faptul că, cu cât
fondurile de investiţii se imobilizează pe o perioadă mai lungă cu atât pierderile de efect
(venit) vor fi mai mari, atunci pentru a vedea care este cea mai bună variantă, trebuie să
ponderăm fiecare sumă anuală cheltuită cu numărul de ani de imobilizare, în felul următor:
V1 = 100 3 ani + 300 2 ani + 500 1 an = 1.400 u. m.
V2 = 550 3 ani + 200 2 ani + 150 1 an = 2.200 u. m.
V3 = 200 3 ani + 300 2 ani + 400 1 an = 1.600 u. m.
V4 = 400 3 ani + 400 2 ani + 100 1 an = 2.100 u. m.
Din calculele noastre, rezultă că cel mai mic volum al imobilizărilor se înregistrează la
V1 (1.400 u.m.) după care, ca ordine de preferinţă urmează V3 (1.600 u.m.) şi V4 (2.100
u.m.), varianta V2, cu 2.200 u.m. fiind cea mai dezavantajoasă.
36
Se poate constata că ponderile utilizate pentru a cuantifica imobilizările, de fapt,
introduc factorul timp, în cadrul eşalonării. Acest factor are o foarte mare importanţă în
determinarea mărimii eficienţei economice a oricărui proces economic care se caracterizează
prin cheltuieli şi rezultate înregistrate în diferite perioade de timp.
Exemplul 2 va ilustra situaţia în care într-un an sau chiar în doi ani nu se fac cheltuieli
cu investiţiile pentru cele patru variante de proiect investiţional, iar sumele totale cheltuite nu
sunt egale.
varianta
anul
V1
V2
V3
V4
a1 100 200 300 -
a2 300 200 - 100
a3 - 200 150 300
a4 100 - 100 200
Total 500 600 550 700
Total imobilizări 1.400 1.800 1.600 1.100
Procedând in mod similar cu primul exemplu, vom determina volumul fondurilor de
investiţii imobilizate după cum urmează:
V1 = 100 4 ani + 300 3 ani + 0 2 ani + 100 1 an = 1.400 u. m.
V2 = 200 4 ani + 200 3 ani + 200 2 ani + 0 1 an = 1.800 u. m.
V3 = 300 4 ani + 0 3 ani +150 2 ani + 100 1 an = 1.600 u. m.
V4 = 0 4 ani + 100 3 ani + 300 2 ani + 200 1 an = 1.100 u. m.
În exemplul 2, cea mai redusă variantă investiţională ca volum al imobilizărilor este
V4 cu 1.100 u. m., chiar dacă am fi tentaţi să o respingem întrucât are cel mai mare volum de
cheltuieli cu investiţiile (700 u. m.) pe parcursul termenului de realizare (Tr).
Pentru ca volumul imobilizărilor să fie minim, în cadrul unui proiect investiţional, se
recomandă ca cele mai mari fonduri să se cheltuiască în ultimii ani ai duratei de realizare
(Tr). Totodată, pentru a contracara pierderile cauzate de imobilizări este de dorit ca o parte din
obiectivul investiţional să fie pus în funcţiune în timpul duratei de realizare (Tr), pentru ca să
se prevină eventualitatea scoaterii cererii de pe piaţă a unui produs, datorită prelungirii
perioadei punerii în funcţiune sau exploatare a obiectivului.
37
c) durata de funcţionare (Tf) a unui obiectiv investiţional reprezintă un indicator
relevant pentru eficienţa economică. Se presupune că eficienţa variază în cadrul duratei
respective, în funcţie de compunerea variaţiei evoluţiei costurilor de producţie şi valoarea
producţiei, ţinând cont că, de regulă, Tf se subdivide cronologic în următoarele 3 subperioade:
Ta = durata de atingere a parametrilor proiectaţi;
Tn = durata normală de funcţionare;
Td = durata de declin a producţiei;
PROFIT
LeiQ
Pierdere
Q
TnTa Td
Tef Tp
Tf
AniTr
Ch
Graficul 3.1. – Segmente ale duratei de funcţionare a unui obiectiv cu pierderi în
perioada finală, durata de funcţionare pe pierderi (Tp).
Dacă Q reprezintă curba după care evoluează valoarea producţiei şi Ch curba
costurilor, din graficul 3.1. rezidă următoarele:
pe parcursul duratei de atingere a parametrilor proiectaţi (Ta), are loc un proces de
diminuare a costurilor de producţie, iar volumul valoric al producţiei creşte.
cel mai mare volum al profitului, calculat ca diferenţă între valoarea producţiei şi
costuri (Q – Ch), se înregistrează în intervalul duratei normale de funcţionare (Tn).
volumul profitului începe să se reducă în perioada de declin a producţiei (Td),
simultan cu creşterea preţurilor.
în perioada de funcţionare pe pierderi (Tp) se înregistrează pierderi întrucât Q – Ch <
0.
38
PROFIT
LeiQ
Pierdere
Q
Tr TnTa Td
Tef Tfp
Tf
Ani
Pierdere
Tip
Ch
Graficul 3.2 – Segmente ale duratei de funcţionare a unui obiectiv cu pierderi în
perioadele de început (Tip) şi sfârşit (Tfp) ale activităţii.
Apare necesar ca să fie minimizate, ca durată, intervalele de timp cu pierderi.
d) investiţia specifică, (Is) reprezintă raportul dintre investiţia totală (It) şi
valoarea producţiei (Q), adică:
Is = Q
It.
Investiţia specifică exprimă care este volumul valoric al investiţiilor totale necesare
pentru a realiza o unitate de producţie exprimată în unităţi valorice sau fizice, după cum este
cazul. Q mai poate reprezenta şi capacitatea de producţie (q), adică Is = q
It
Cu cât investiţia specifică este mai mare cu atât eficienţa investiţiei este mai
defavorabilă şi invers.
e) termenul de recuperare, (T), care exprimă perioada de timp în care se
recuperează din profitul anual investiţia. Se calculează ca raport între volumul total al
investiţiilor (It) şi rezultatul obţinut sub formă de profit anual (Pa), adică: T = a
t
P
I.
39
Tr
S1
0
S2
Tf
Q
T1
Ch
Graficul 3.3. – Termenul de recuperare a investiţiilor din profit.
Din graficul de mai sus rezultă că S1 = S2, adică valoarea investiţiei totale (It) este
recuperată din profitul anual (Pa) pe durata de timp 0T1 ani. În cazul în care, pe parcursul
termenului de recuperare (T) se pun în funcţiune parţial anumite capacităţi de producţie care
generează profit, atunci termenul de recuperare va cuprinde la numărător volumul valoric al
investiţiilor totale (It) din care se scade profitul realizat pe capacităţile de producţie parţial în
funcţiune (Pa') pe parcursul duratei de realizare (Tr), adică It – Pa'.
f) coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor, (Cei) reprezintă inversul
termenului de recuperare, adică: Cei = T
1 =
t
a
I
P şi se arată volumul valoric al profitului
anual aferent unei unităţi valorice de investiţii, de capital fix.
După cum se poate observa, coeficientul de eficienţă economică variază direct
proporţional cu volumul profitului anual şi invers proporţional cu volumul investiţiilor totale.
Ca şi în cazul termenului de recuperare, pot exista mai multe variante investiţionale
din cadrul cărora cea mai preferată va fi cea care are cea mai mare valoare a coeficientului
Cei.
În cazul în care investiţiile totale, It se grupează în două mărimi distincte: valoarea
lucrărilor de construcţii montaj (Icm) şi valoarea maşinilor şi utilajelor (Imu), atunci putem
mări câmpul variantelor posibile de investiţii ţinând seama şi de coeficienţii eficienţei
investi
tele ce se analizează au aceeaşi capacitate de
ţie (q). Se c
în
ului.
Varianta preferată va fi cea cu cel mai scăzut efort total.
ţiilor pe cele două tipuri de cheltuieli.
g) cheltuielile echivalente sau recalculate, (K) exprimă efortul total şi asigură
comparabilitatea datelor doar dacă varian
produc alculează după formula:
K t care: I= fh TCI , t = investiţia totală;
Ch = costurile anuale;
Tf = durata de funcţionare a obiectiv
40
h) cheltuieli echivalente specifice, (k) se calculează pentru capacităţi de producţie
diferite, după formula:
k = fTq
K
, în care: K = cheltuieli echivalente sau recalculate;
q = capacitatea de producţie;
= durata de funcţionare a obiectivului. fT
i) randamentul economic, (R) exprimă profitul obţinut de un agent economic
după recuperarea investiţiior şi se poate calcula după formula:
R = 100t
f
I
P sau R = 1
t
t
t
tt
t
rt
I
P
I
IP
I
PP= 1
t
fa
I
TP, în care: profitul total; tP
profitul de
recuperare;
rP
investiţia
totală;
tI
= profitul anual. aP
Se va alege ca fiind optimă, varianta cu randamentul economic cel mai ridicat.
O eficienţă economică preferată se obţine prin valorificarea la maximum a resurselor
cu cheltuieli minime.
3.3 Eficienţa mijloacelor fixe sau a capitalului fix
Capitalul fix al firmei reprezintă un factor de producţie cu rol determinant în
performanţele de eficienţă economică ale firmei. Capitalul fix încorporează un anumit nivel
calitativ al tehnologiilor de producţie şi eficienţa sa va depinde în mod hotărâtor de gradul său
de uzură fizică şi morală, precum şi de proporţia în care se utilizează capacităţile de producţie.
Principalele relaţii ale eficienţei mijloacelor fixe explicată prin factorii săi majori de
influenţă sunt:
na
na
Mf
Qe
Mf
Mf
Mf
Mf
Mf
Qe
Qe
CA
Mf
Qe
Mf
Mf
Mf
Mf
Mf
CA
na
na
Qe
VA
Mf
Qe
Mf
Mf
Mf
Mf
Mf
VA
na
na
41
Qe
Pe
Mf
Qe
Mf
Mf
Mf
Mf
Mf
Pe
na
na ,
în care: Qe = producţia exerciţiului;
Mf = valoarea medie a mijloacelor fixe totale;
aMf = valoarea medie a mijloacelor fixe active;
nMf = valoarea medie a mijloacelor fixe noi;
CA = cifra de afaceri;
VA = valoarea adăugată;
Pe = profitul din exploatare.
Influenţa fiecărui factor asupra eficienţei mijloacelor fixe se poate determina prin metoda
substituţiei în lanţ. Principalii factori de influenţă ai mijloacelor fixe
Mf
Qe sunt: structura
tehnologică a Mf
Mf
Mfa ; gradul de înnoire a Mf
a
n
Mf
Mf; eficienţa Mfn
nMf
Qe ; raportul
dintre cifra de afaceri şi producţia exerciţiului
Qe
CA; ponderea profitului din exploatare în
producţia exerciţiului
Qe
Pe.
42
CAPITOLUL IV.
INFLUENŢA FACTORULUI TIMP ASUPRA PROCESULUI
INVESTIŢIONAL. TEHNICA DISCONTĂRII INVESTIŢIILOR
4.1 Indicatorii de evaluare a eficienţei economice abordaţi prin prisma
imobilizărilor.
Procesul de realizare a investiţiilor şi de recuperare a fondurilor consumate se
desfăşoară în timp. Legătura dintre timp şi investiţii se manifestă pe mai multe planuri, dar
mai ales în planul de multiplicare a investiţiilor. Aceasta înseamnă că resursele umane şi
materiale, atrase de circuitul economic curent îşi modifică valoarea pe măsură ce timpul de
imobilizare creşte.
Indicatorii de evaluare a eficienţei economice abordaţi prin prisma imobilizărilor.
1. Mărimea imobilizărilor totale
Investiţia cheltuită în anul unu rămâne imobilizată şi în anul doi şi trei până la darea în
funcţiune a obiectivului.
Mărimea imobilizării totale de investiţii este o matrice:
khdIMd
hhi
1
Mi = mărimea imobilizării totale
d = durata de execuţie a imobilizării
Ih = fondul de investiţie cheltuită în anul h
K = factor de corecţie (K=0, ½ sau 1 fucţie de momentul în care se consideră ca s-a cheltuit
investiţia).
Dacă h nu reprezintă numărul anilor, ci numărul zilelor:
d
hhi hdIM
1
1
Fiecare benaficiar constructor care contribuie la realizarea procesului investiţional, se
preocupă pentru darea parţială în folosinţă a unor capacităţi de producţie, care să ducă atât la
diminuarea imobilizărilor de fonduri cât şi la obţinerea unei producţii suplimentare.
Mărimea imobilizăriilor totale:
khdIkhdIMd
jhh
j
hhi
'1
1
Mi = mărimea imobilizăriilor
j = anul punerii în funcţiune a capacităţii parţiale
43
Ih = valoarea investiţiilor corectată cu profitul obţinut în anul h al edificării obiectivului
(Ih = Ih - Ph)
2. Imobilizare specifică
Pentru a evita erorile ce pot apărea atunci când se compară variante cu capacităţi de producţie
diferite, se utilizează indicatorul imobilizării specifică:
q
khdIm
d
hh
i
1
mi = imobilizare specifică
q = capacitate de producţie
Acest indicator exprimă imobilizarea ce revine la o unitate de capacitate de producţie.
Acest indicator se poate stabili şi în funcţie de valoarea producţiei şi exprimă imobilizarea ce
revine la un leu de producţie, este mai avamtajos deoarece surprinde influenţa modificării
structurii producţiei, dacă aceasta diferă de la ...
Când se predau parţial în folosinţa capacităţii, imobilizarea specifică:
q
khdIkhdImi
d
hh
j
hh
1
1
1
3. Efectul economic al imobilizării – indică efectul nerealizat datorat scoaterii din
circuitul productiv a resurselor investiţionale ce reţin la un leu producţie, prin relaţia:
d
hhi khdIeE
1
Ei = efectul economic al imobilizării
e = coeficientul de eficienţă economică a obiectivului respectiv
i = verianta de investiţie
4. Efect economic specific imobilizării
La varianta la care efortul investiţional este mai mare şi efectul economic al
imobilizării este mai mare, dar şi capacitatea de producţie ce va fi pusă în funcţiune este
superioară. În cazul capacităţii de producţie diferă de la o variantă la alta se impune asigurarea
comparabilităţii prin calculul efectului economic specific imobilizării:
q
Eii
i = efectul economic specific imobilizării
44
q = capacitatea anuală de producţie
Acest indicator exprimă efortul economic nerealizat ce revine la o unitate de
capacitate. Acest indicator se poate calcula şi în funcţie de valoarea producţiei sau fondul de
investiţii.
În funcţie de valoarea producţiei profitul este nereaşizat ca urmare a scoaterii din
circuitul productiv al resurselor investiţionale ce revin la un leu producţie, iar când este în
funcţie de fondul de investiţie revin la un leu investit.
5. Efectul economic al reducerii duratei de execuţie.
Reducerea duratei de execuţie a obiectivului de investiţii contribuie la micşorarea ... şi
deci la creşterea venitului net.
ddMeE pfd
Ed = efectul economic al reducerii duratei de executat
e = coeficientul de eficienţă economică a obiectivului respectiv
Mf = valoarea mijloacelor fixe
dp = durata de execuţie programată
d = durata de execuţie realizată
Aceşti indicatori nu reflectă întraga pierdere deoarece nu surprind şi efectele propagate.
Pentru a surprinde şi acest efect propagat se foloseşte tehnica actualizării.
4.2 Tehnica discontării.
Procesul investitional are o caracteristica foarte importanta deoarece are un caracter
dinamic cu o structura specifica de repartizare in timp, cu particularitati care nu se repeta de la
o investire la altele si are o repartizare diferita in timp a efortului si a efectelor.
Efortul se compune din:
a) efortul de investitii, caracterizat printr-un volum mare de fonduri consumate intr-o
perioada relativ scurta de timp si se recupereaza prin intermediul ainortizarii intr-o perioada
lunga de timp, egala cu durata de functionare
b) efortul de productie depus si recuperat in decursul duratei de functionare.
45
Df=T-T0
d = T0 - 0
0 = momentul inceperii investitiei
T0 = momentul punerii in functiune
T = momentul scoaterii din functiune
It = valoarea investitiilor in anul t
Ct = costul de productie in anul t
d = durata de executie
- exista uneori posibilitatea ca momentul terminarii investitiei sa nu coincida cu momentul
punerii in functiune, investitia intra cu o parte din capacitate in functiune.
T= momentul terminarii investitiei
D= T-0 Df=T-T0
Efectele economice sunt esalonate intr-un interval de timp relativ lung care umeaza dupa
perioada de executie si sunt reprezentate de valoarea productiei destinata vanzarii
Efectul brut Qt este destinat sa recupereze efortul si sa produca efectul net, care este dat
de relatia Qt - (Ct + at). unde Qt = efectul brut C’t
46
Ideea esentiala care sta la baza dependetei dintre eficienta economica si curba
dinamicii, element de efort sau efect este recuperarea fondurilor avansate, reintroducerea lor
in circuitul economic cu posibilitatea de fructificare obtinand efecte pozitive. Cu cat sunt mai
repede reinvestite fondurile cu atat viteza lor de crestere este mai mare.
Timpul ca o componenta unanim recunoscuta a calculului de efcienta economica a
investitiilor actioneaza pe intreaga perioada de functionare a obiectivului de investitii dar in
mod diferit. Datorita actiunii sale diferenta in cele doua perioade de executie si de
functionare, rezulta si metode diferite de cunatificare a influentei sale.
Calculul principalilor indicatori dinamici ai eficienţei economice a investiţiilor.
Procesul investiţional se desfăşoară pe următoarele principii:
1. adaptarea deciziei investiţiei
2. elaborarea documentaţiei tehnico-economice – analiza lucrăriiloe de construcţii
montaj – doi ani
3. punerea în funcţiune a obiectivului
Veridicitatea calculelor de eficienţă economică depinde de:
- Valoarea producţiei
- Cheltuielile de producţie
- Durata de funcţionare eficientă a viitorului obiectiv
Dacă până la începerea duratei eficienţei de funcţionare a obiectivului investiţiei,
obiectivul consumă resurse materiale şi umane, exprimate în fondurile de investiţii cheltuite,
fără să furnizeze nici un efect util, în această perioadă are loc procesul de livrare către
societate a efectelor economice.
O dată cu punerea în funcţiune a obiectivului de investiţie societatea livrează din
rezultatele obţinute şi obţine profit.
În calculele de eficienţă economică se compară mărimea profitului ce se precizează a fi
obţinut dintr-o activitate productivă, cu fondurile de investiţii necesare. Până acum nu s-a
ţinut seama de faptul că fondurile de investiţie se cheltuiesc într-o anumită perioadă iar
profitul se obţine într-o altă perioadă.
Fondul de investiţie se cheltuie într-o perioadă scurtă (1-2 ani) iar profitul se obţine pe
parcursul de 15-20 de ani (utilaje) şi 60 – 80 de ani alădiri.
Deoarece în analiza dinamică se aduc toate valorile dispersate în timp la un singur
moment, acest procedeu se numeşte tehnica actualizării sau discontării.
Raţionament: Ne imaginăm o sumă de un leu care este investită productiv într-un anumit
domeniu la începutul unui an. După trecerea primului an, ca urmare a plasării ei în procesul
47
de producţie, va aduce un profit „a”. În anul următor, fondul utilizat este 1+a, iar rezultatul
este (1+a)2 sau a după h ani suma de un leu devine (1+a)h.
Deci o investiţie de un leu făcută astăzi echivalează peste h ani nu cu o sumă de un leu
ci de (1+a)h, dacă ţinem seama de influenţa factorului timp.
(1+a)h = factor de fructificare se notează cu z’.
Factorul de fructificare z’ se foloseşte la aducerea în prezent a unor sume investite în
trecut sau la aducerea din prezent a sumelor investite, spre viitor, mărind acest număr a,
deoarece întotdeauna z > 1.
Problema se poate pune şi invers: un leu investit în prezent devine peste h ani (1+a)h,
valoarea actuală a unui leu ce se va obţine în anul h este ha)1(
1
este tocmai factorul de
actualizare „z” folosit la aducerea în prezent din viitor a sumei de un leu.
z şi z’ sunt factori de discontare
y = suma investită în prezent
y = suma totală acumulată peste h ani
axy 1 h
ha
yx
1 în care x = valoarea actuală a y lei obţinuţi în anul h.
Factorul de actualitate ha
z
1
1 se foloseşte la aducerea în prezent a unpr sume ce
se vor realiza în viitor, micşorând aceste sume deoarece z < 1.
- „a” = eficienţa anuală a sumei unitare cheltuită corespunde eficienţei medii obţinute
la obiective similare din ramura sau subramura unde se cheltuiesşte suma respectivă, este
denumit coeficient de actualizare.
- „a” reprezintă profit ce poate fi obţinut într-un an ca urmare a sumei de un leu
investită productiv la începutul acelui an.
-mărimea coeficientului de actualizare nu trebuie pusă pe seama modificării preţurilor.
Mărimea lui rezultă din proprietatea fundamentală a oricărui proces economic ca în urma
desfăşurării unei activităţi productive, rezultatul să compenseze integral resursele consumate
şi să obţină profit pentru societate şi pentru agentul economic care a desfăşurat activitatea
respectivă.
a = 0,15 sau 15. Dacă intervine inflaţia atuncirezultatele finale trebuie corectate. Deci
la stabilirea mărimii creditului ce trebuie contractat, a ratelor ce se restituie se operează cu
dobânda curentă a pieţei de capital.
Rata dobânzii nominale trebuie să respecte relaţia :
rd = rcost capitalului + rc(comisionul băncii) + ri(rata inflaţiei) + rp(rata profitului băncii) + rr(rata de risc investiţional)
48
h
h
a
yxaxy
11 x<y
a > 0
În calculele efectuate trebuie să avem în vedere că sumele viitoare trebuie să fie mai
mari ca sumele actuale, pentru a asigura comparabilitatea lor, ţinând seama de influenţa
factorului timp. În fond calculele dinamice se bazează pe formula dobânzii corespunzătoare.
Deoarece în sistemul financiar-bancar dobânzile la capitaluri împrumutate se
calculează pentru fiecare zi, pentru calculele de eficienţă economică tehnica actualizării
trebuie să se aplice pentru fiecare zi. Deoarece acesta înseamnă un calcul foarte laborios
considerăm că fenomenul investiţional are loc într-o singură zi – data de 31 decembrie a
anului. La fel şi pentru profit (se obţine la 31 decembrie).
Randamentul economic al investiţiilor
- forma statică 1nvtotal
ftotal
I
PR
- forma dinamică 1ta
taa I
PR
Pta, Ita, Ra – actualizate la acelaţi moment.
La momentul punerii în funcţiune:
h
D
hh
D
hh
pta P
aPzP
11 1
1
ptaP = profitul actualizat la momentul punerii în funcţiune a obiectivului
D = durata de funcţionare
Ph = profitul anual
a = coeficientul de actualizare
1
0
1
0 1
1d
h
d
hhh
pta
aIzI
ptaI = investiţiile totale actualizate la momentul punerii în funcţiune a obiect...
z= factor de fructificare
d = durata de execuţie o obiectivului
Ih = investiţii anuale
Remarcă: în cazul aplicării funcţiei de actualizare h=1,2...t iar pentru factorul de
fructificare h=0,1,2...t-1, unde t reprezintă intervalul de timp cuprins între momentul la care
se face actualizarea şi momentul în care se obţine ultima sumă ce se actualizează h=0 –
exprimă faptul că suma ce urmează a fi actualizată a fost înregistrată la sfârşitul anului.
Revenind la formula:
49
SPPPa
P hp
tah
D
h
pta
1 1
1
Ph = constant
Desfăşurând S
DaaaS
1
1...
1
1
1
12 este o progresie geometrică având relaţia q
a
1
1
a carei sumă este D
D
aa
aS
1
11
q
qaS
n
p
1
11
Sp = suma progresiei geometrice
a1 = primul termen al seriei
n = numărul de termeni ai progresiei
D
D
hp
taaa
aPP
1
11 - profit total la momentul punerii în funcţiune
a(1+a)D = suma factorilor de actualizare
Pentru actualizarea la momentul viitor al profitului (scăderea din funcţie a obiectivului)
SPaPP h
D
h
hh
Vta
1
0
1
S = 1+(1+a)1+(1+a)2+...(1+a)D-1
a
aPP
D
hv
ta
11
a
aS
D 11
4.3 Momentele de referinta la care se poate efectua actualizarea sunt
urmatorii:
- momentul luarii deciziei Mld
- momentul inceperii constructiei Mic
- momentul punerii in functiune Mpf
- momentul scoaterii din functiune Msf
Intre cele patru momente se intind anumite etape sau durate si anume ,intre Mld si Mic
exista durata de proiectare (c), intre Mic si Mpf exista durata de executie (d). intre Mpf si
Msf avem durata de functionare ( Df).
50
Suprafata hasurata reprezinta fluxurile de valori care au loc in diferite etape sau durate
astfel in decursul duratei de proiectare se consuma un anumit consum din investitie (Ih)
Ih = costul proiectelor + executia
In decursul duratei de functionare se aloca resurse sub forma de costuri anuale (Ch) si
tot in aceasta perioada se obtin efecte nete sub forma de Ph.
Momentele de referinta alese pentru actualizare determina marimi diferite ale valorilor
actualizate, in functie de procedeul utilizat pentru actualizare, dar indicatorii de eficienta
economica ai investitiilor rezultati din compararea, daca marimile actualizate au aceeasi
marime indiferent de momentul de referinta ales.Ceea ce este important este faptul ca toate
valorile sunt recalculate in unitatile aceluiasi moment de referinta, adica sunt facute
comparabile.
4.4. Randamentul economic al investitiilor si durata de recuperare a
investitiilor in forma dinamica, actualizati la diferite momente de referinta
• In forma statica randamentul economic al investitiilor, se calculeaza cu ajutorul
relatiei It
Pn unde, Pn = profit net si It = investitie totala
Re= 1It
Pn
- indicatorul exprima profiturile nete la 1 leu investit dupa ce s-a recuperat leul
investit.
• In forma dinamica indicatorul are aceea relatie de calcul ca si cel static, numai ca in
locul marimilor statice se introduc marimile actualizate.
Rea= ITA
PTA unde PTA = profit total actualizat
ITA= investitia totala actualizata
In forma statica durata de recuperare are relatia
51
D=Ph
IT IT= investitia totala
unde Ph = profitul din anul h
In forma dinamica nu se mai poate utiliza aceea relatie de calcul chiar daca se
inlociuesc marimile statice cu cele dinamice, aceasta se explica prin faptul ca profitul anual
variaza in fiecare an, fapt ce-l face imprevizibil si de fapt imposibil de raportat la investitia
totala actualizata.
Pentru calculul duratei de recuperare in forma dinamica se pleaca de la continutul
indicatorului, durata de recuperare, el exprimand perioada de timp in care investitia se
recupereaza din profit, respectiv acea perioada in care investia efectuata este egalata de profit.
In acest mod punem conditia ca investitia totala actualizata sa fie egalata de profitul actualizat
obtinut intr-o anumit perioada de timp, perioada care reprezinta durata de recuperare in forma
dinamica.
ITA = PAD’ unde ITA = investitia totala actualizata
PAD’ = profit actualizat obtinut intr-o perioada de timp D’
Determinarea concreta a perioadei de recuperare in forma dinamica D’ se face in
mod diferit in functie de faptul ca profiturile anuale sunt sau nu sunt considerate constante pe
parcursul duratei de functionare. Se poate stabili o anumita relatie de calcul a duratei de
recuperare in forma dinamica.
Randamentul economic al investitiilor si durata de recuperare in forma dinamica
actualizata la inceperea constructiei
Desi al doilea moment in ordine cronologica, dupa luarea deciziei, am considerat ca
nu este atat de important si semnificativ momentul luarii deciziei dat fiind faptul ca durata de
proietare este de regula destul de scurta si cheltuielile de investii nu sunt in volum asa de
mare.
In ceea ce priveste investitia totala actualizata utilizam fluxurile de investitii care tin
cont de momentul de timp
ITA =
d
hha
Ih1 )1(
1
unde ITA= investitia totala actualizata
Ih = investitia reailizata in anul h din cursul duratei de exccutie d
ha)1(
1
= factor de actualizare pentru anul h
52
PTA=
v
Nhha
Ph1 )1(
1 si PTA=
1
1 )1(
1Dd
dhha
Ph
unde PTA = profituri totale actualizate la momentul inceperii constructiei
Ph = profitul obtinut in anul h din cadrul duratei de functionare Df
ha)1(
1
= factor de actualizare pentru anul h
REA= 1
)1(
1)1(
1
1
1
n
hh
r
Nhh
aIh
aPh
fluxuri de valori in functie de timp
REA= 1
)1(
1)1(
1
1
1
1
d
hh
Dd
dhh
aIh
aPh
-fluxuri de valori exprimate in functie de durate si in care randamentul economic
actual reprezinta randamentul economic actual la momentul inceperii constructiei.
PTA=PkDfd
Df
aa
a
)1(
1)1( Pk-profit annual considerat constant
REA= 1
)1(
1)1(
1)1(
1
d
hh
Dfd
Df
aIh
aa
aPk
raportat la profitul actualizat
Randamentul economic al investitiilor si durata de recuperare in forma dinamica
ctualizata la momentul punerii in functiune
Momentul de referinta in acest caz succede momentul constructiei, fapt ce face ca
investitia sa se deruleze inainte de acest moment, iar profiturile dupa momentul de referinta
pentru determinarea marimii investitiilor totale actualizate vom utiliza procedeul de
actualizare prin compunere in care
ITA=
1
0
)1(p
h
haIh
-Ih = investitile realizate in anul h in cadrul duratei de functionare d
(1+a)h= factorul de actualizare in momentul inceperii constructiei
p = momentul inceperii constructiei
53
- relatia de mai sus are in vedere fluxurile de investitii exprimate in momente de timp: tinand
cont de legatura dintre momentele de timp si durate, respectiv p se afla fata de momentul de
referinta 0 departare de timp egala cu durata de executie ( p = d) iar momentul scoaterii din
functiune v seafla fata de momentul de referinta la o departare de timp egala cu durata de
functionare (v = Df )
- vom putea scrie expresia ITA la momentul punerii in functiune cu ajutorul fluxurilor de
investitii exprimata sub forma de durata
ITA =
1
0
)1(d
h
haIh
- in ceea ce priveste determinarea profiturilor totale actualizate dat fiind faptul ca acestea se
deruleaza dupa momentul de referinta se va utiliza procedeul de actualizare prin discontare
PTA =
v
hha
Ph1 )1(
1
in care PTA = reprezinta profiturile totale actualizate la momentul punerii un
functiune
Ph = profitul din anul h in cadrul duratei de functionare
ha)1(
1
= factor de actualizare daca profiturile sunt exprimate in functie de durate
atunci
PTA=
Df
hha
Ph1 )1(
1
- in ipoteza in care profiturile anuale sunt constante numarul de ani este dat de durata
de functionare (Df) atunci
PTA=Df
Df
aa
a
)1(
1)1(
Rea = 1
)1(
)1(
1
1
0
1
p
h
h
v
hh
aIh
aPh
Rea = 1)1(
)1(
1)1(
1
0
D
h
h
Df
Df
aIh
aa
aPk
- pentru calculul duratei de recuperare in forma dinamica (D) va trebui sa se determine
profitul actualizat obtinut in decursul duratci de recuperare actualizata
PAT’=PK-'
'
)1(
)1(D
D
aa
a
D’=)1log(
log(log
a
ITAPkPk
• randamentul economic al investitiilor si durata de recuperare in forma dinamica
actualizate la momentul scoaterii din functiune
54
Momentul scoaterii din functiune este ultimul moment, succedand duratei de executie
si duratei de functionare.
ITA=
1
)1(p
Sh
haIh
unde ITA = investitiile totale actualizate la scoaterea din functiune
S = momentul scoaterii din functiune
p = momentul inceperii
ITA = unde Df= durata de functionare
1
)1(dDf
Dfh
haIh
d = durata de executie
PTA =
1
0
)1(S
h
haPh
REA= 1
)1(
)1(
1
1
0
p
Nh
h
N
h
h
aIh
aPh REA= 1
)1(
)1(
1
1
0
dDf
Dfh
h
Df
h
h
aIh
aPh REA=
1
)1(
1)1(
dDf
Dfh
h
Df
aIh
a
aPk
- pentru a calcula durata de recuperare in forma dinamica va trebui sa determinam
profiturile actualizate PAD’
PAD’='
'
)1(
)1()1()1(D
DfDDf
aa
aaaPk
D’ =
)1log(
)1(log)1log(
a
aITAaPka DfDf
55
CAPITOLUL V.
METODOLOGIA BĂNCII MONDIALE PENTRU EVALUAREA
EFICIENTEI INVESTITIILOR. ELEBORAREA STUDIILOR DE
FEZABILITATE
5.1 Indicatorii Metodologiei BĂNCII MONDIALE
Criteriile de aprobare a imprumuturilor se refera la:
Existenta investitiei cu politicile Uniunii Europene;
Viabilitatea tehnica si financiara a proiectului de investitii (BAT, BREF);
Respectarea regulilor de protectie a mediului inconjurator (IPPC);
Situatia financiara a solicitantului de finantare, perspectivele de cash-flow si garantiile
oferite.
Acordarea imprumuturilor de catre orice organism se face pe baza unei profunde analize
a proiectelor de investitii elaborate de beneficiarul de credite. Caracterizarea eficientei
economice a obiectivelor ce vor fi eventual creditate se face printr-un sistem de indicatori
generalizat, elaborat de Banca Mondiala ulterior el fiind aprobat de toata organismele de
creditare.
In acest capitol este prezentat modul de calcul al acestui sistem de indicatori privind
evaluarea eficientei economice a investitiilor.
a) Angajamentul de capital
Acest indicator exprima costurile totale initiale de investitii, pentru construirea
capacitatilor de productie proiectate si a costurilor ulterioare punerii in functiune, pentru
exploatarea acestora, exclusiv amortismentul, exprimate in valoarea actuala, la un moment de
referinta, de regula momentul inceperii lucrarilor de investitii (n).
Orizontul de timp pentu calculul capitalului angajat este, durata de executie a lucrarilor
de investitii (d) si durata eficienta de functionare (D), sau o perioada de calcul conventionala
(de exemplu 20 sau 25 de ani).
In activitatea practica, acest indicator se mai numeste capital angajat.
Angajamentul de capital se determina cu ajutorul relatiei:
hhh
Dd
h
nta
nta
nta
aCICIK
1
1
56
In care:
tanK – angajamentul total de capital (totalul capitalului angajat), actualizat la momentul n;
tanI – investitiile totale actualizate la momentul n;
tanC – costurile totale actualizate la momentul n;
hI – investitiile anuale;
Ch – costurile anuale;
a – coeficientul de actualizare;
d – durata de executie a lucrarilor de investitii;
D – durata eficienta de functionarea a obiectivului.
In principiu, pentru toate proiectele variantelor, alternativele de investitii se evalueaza
in vederea formularii optiunii, se adopta un orizont de timp de aceeasi marime, ceea ce este
menit sa asigure comparabilitatea in timp a proiectelor.
In realitate insa, proiectele au durate de viata economica (D) diferite, pentru intervalul
de timp dat de diferenta de D se au in vedere decizii noi, alternative, de compensare si
echivalare a proiectelor cu D mai mic pana la nivelul variantei cu D maxim.
De exemplu, prin proiectul de investitii se urmareste montarea de utilaje noi,
suplimentare pentru cresterea productiei, pe spatiile de productie disponibilizate in urma
reorganizarii fluxului tehnologic. Pe piata exista doua tipuri de utilaje care pot fi achizitionate
in acest scop, caracterizate prin parametrii din Tabelul 5.1.
It Ch D
U1 10 mil. Lei 4 mil lei/an 6 ani
U2 18 mil. lei 3 mil lei/an 8 ani
Tabelul 5.1. Caracteristicile utilajelor
Aceste utilaje sunt comparabile direct numai in primii 6 ani de exploatare. Se alege ca
orizont de calcul 10 ani. Pentru a le face comparabile este necesar ca la utilajul 1 (U1) sa
avem in vedere pentru ultimii 4 ani (7, 8, 9, 10) o noua decizie si impactul ei economic.
In practica, problemele sunt deosebit de complexe si de aceea analiza economica trebuie
sa tina seama de asemenea diferentieri.
Daca un proiect de investitii se caracterizeaza pe orizontul: d + D = 2+10 = 12 ani prin
fluxul de investitii si de costuri de exploatare, prezentate in Tabelul 5.2., pentru o rata de
actualizare a = 0,5 ani, angajamentul total de capital, in valoare actuala, insumeaza
41,4631 lei.
taK
57
Cunoasterea angajamentului de capital prezinta interes pentru investitori si manageri cel
putin pentru a da raspuns la urmatoarele intrebari:
1) Valoarea actuala totala a cash flow-ului este mai mare sau mai mica decat
angajamentul de capital?
Un proiect are un cost eficient si este acceptabil daca:
tata KCF
In care:
taCF reprezinta cash flow-ul actualizat.
h Ih Ch Kh h5,01
1
Kta
1 15 - 15 0,667 10,005
2 30 - 30 0,444 13,32
3 - 25 25 0,2963 7,41
4 - 20 20 0,1975 3,95
5 - 18 18 0,1317 2,371
6 - 17 17 0,088 1,496
7 - 17 17 0,0585 0,9945
8 - 17 17 0,039 0,663
9 - 19 19 0,026 0,494
10 - 20 20 0,01734 0,347
11 - 21 21 0,01156 0,243
12 - 22 22 0,00771 0,1696
41,4631
Tabel 5.2. Calculul capitalului angajat
2) In cazul cand am investit mai mult in tehnica si tehnologii de performanta, comparativ
cu alte variante, s-au realizat corespunzator economii la costurile anuale de exploatare
si pe ansamblu, am ajuns sau nu la un angajament de capital acceptabil?
In general, se urmareste minimizarea angajamentului de capital la un nivel dat al
capacitatii de productie, de venituri totale si avantaje economice totale;
3) Care este dimensiunea fondurilor de investitii necesare? Putem finanta proiectul si
cum putem asigura fondurile necesare?
Dat fiind ca acest indicator raspunde preocuparilor de a atinge scopurile urmarite cu
eforturi minime, determinate de construirea si functionarea capacitatilor de productie si
58
servicii, angajamentul de capital se recomanda a fi folosit drept criteriu de alegere a
variantelor la proiectele de investitii realizate in domeniile de interes public, finanatate de la
buget, minim . taK
Calculul si analiza acestui indicator este prevazuta de metodologia BIRD si a altor
organisme financiar-bancare internationale, fiind cunoscut sub denumirea costuri totale
actualizate ( ). taC
O alternativa a angajamentului de capital ( si ) o reprezinta indicatorul costul
global (C
taK taC
g) elaborat de Comisia de lucru W55 de economia constructiilor a Consiliului
International de Constructii (CIB) al ONU si recomandat pentru evaluarea proiectelor de
realizare a cladirilor si constructiilor speciale, respectiv pentru alegerea variantelor de proiecte
ale acestora dupa criteriul costurilor eficiente.
Indicatorul costul global exprima valoarea actuala a costurilor initiale de investitii si a
costurilor ulterioare de exploatare a cladirilor si constructiilor si de mentenanta (de interventii,
reparatii curente si reparatii capitale), pe perioada de viata economica a proiectului de
investitii sau pe o durata convenita de timp, de aproximativ 20-25 de ani.
Variantele de proiect care se compara trebuie sa asigure performante calitative, de
utilitate, confort, siguranta in exploatare, protectie a mediului etc., egale.
In analiza economica a proiectelor, nivelul absolut, exprimat in unitati de masura
valorice, al indicatorilor , , servesc la stabilirea faptului daca un proiect este sau
nu acceptabil, la dimensionarea fondurilor de investitii, la alegerea unei variante de proiect,
respectiv la stabilirea prioritatilor, cand bugetul agentului economic este limitat. Un test al
acceptabilitatii unui proiect de investitii il poate reprezenta raportul supraunitar al economiilor
la costurile de exploatare comparativ cu sporul de investitii de la o varianta la alta:
taK taC gC
101
taotai
taita
II
RCC
Respectiv,
12
ta
maimao
I
CC
0taC , – costurile totale de exploatare actualizate, pe variante; taiC
0taI , – costurile totale de investitii, actualizate; taiI
maoC , – costurile de mentenanta totale, actualizate; maiC
R – economiile totale la cheltuielile de reparatii, valori actualizate.
59
Se observa ca indicatorii β1 si β2 se bazeaza pe comensurarea avantajului economic
net comparativ, calculat pe perechi de variante de proiect, cu sporul de costuri de investitii
care pot genera aceste efecte.
b) Raporturile dintre veniturile totale actualizate si costurile totale actualizate
Analiza venituri-costuri reprezinta conceptia fundamentala a evaluarii economice si
financiare a proiectelor de investitii. Exprimarea si masurarea eficientei in proiectele de
investitii se bazeaza pe compararea intr-o forma sau alta, pe comensurarea avantajelor
economice medii anuale si integrale cu volumul costurilor necesare, de investitii si de
exploatare, dimensionate prin metode traditionale, static, sau in abordare dinamica, tinand
seama de influenta pe plan economic a impactului factorului timp.
La evaluarea proiectelor de investitii, in abordarea dinamica a proceselor, inca de la
inceputul pregatirii deciziei, se acorda o mare atentie calculului si analizei raportului
venituri/costuri pe variante de proiecte si alternative.
Diferitele modele de comparare a veniturilor cu costurile au ca scop stabilirea legaturii
dintre acesti doi parametri ai proiectului, ceea ce este foarte important pentru masurarea
eficientei, dar si din punct de vedere al posibilitatilor de a asigura fondurile necesare
finantarii, mai ales cele in valuta, al costurilor mari ale acesteia sau ale altor resurse deficitare
etc.
La o capacitate de productie de marimea q creata prin proiectele de investitii vom avea:
It = f1 (q) – modelul investitiilor necesare pentru a crea capacitatea respectiva;
K = f2 (q) – modelul capitalului angajat necesar pentru construirea si exploatarea
capacitatii;
V = f3 (q) – modelul veniturilor ce se obtin prin exploatarea capacitatii.
Modelarea eficientei este si mai sugestiva pentru adoptarea deciziei de investitii, daca
vom studia modelul: V=fn (K), daca vom analiza indicatorul care ne arata ce venituri se pot
obtine in functie de un nivel dat al angajamnetului de capital, al costurilor totale de investitii
si de exploatare.
In aceasta abordare a probelmei analizei veniturilor si a costurilor, se obtin informatii ce
vor permite sa se identifice variantele si alternativele avantajoase, convenabile din punct de
vedere al asigurarii veniturilor dorite si sa se raspunda si la alte intrebari pe care le ridica
adoptarea deciziei.
Ca regula generala, analiza venituri-costuri se bazeaza pe evaluarea raportului si
diferentei absolute dintre veniturile totale actualizate (Vta) si costurile totale actualizate
reprezenate prin capitalul angajat actualizat (Kta), pentru n = 0.
60
h
Dd
hhta
aVV
1
1
1
h
Dd
hhhta
aCIK
1
1
1
In abordarea statistica a problemelor, adica pentru o rata de actualizare a =0, avantajul
net al proiectului va fi:
ANta = Vta – Kta
Operand cu valorile actualizate cumulate, la o anumita rata de actualizare (a), avantajul
net al investitorului la proiectul dat va fi:
ANta = Vta – Kta
Se intelege ca daca Vt = Kt, respectiv Vta – Kta
1t
ta K
V 1
ta
aa K
V
In care reprezinta raportul venituri-costuri, ceea ce indica faptul ca proiectul de
investitii nu produce nici avantaje nici pierderi, deci investitorul nu castiga nimic.
a
Cand Vt < Kt, Vta < Kta, raportul venituri-costuri este subunitar:
1t
t
K
V 1
ta
a
K
V
In acest caz, proiectul produce pierderi, costurile nu se recupereaza, ceea ce duce la
concluzia ca acel proiect este neeficient si trebuie respins. Daca :ta
ta
K
V<1, nici nu mai are sens
sa calculam ceilalti indicatori de analiza dinamica a eficientei economice a investitiilor la
acest proiect. In loc sa investim in proiectul respectiv, este mai eficient sa plasam fondurile de
investitii in alte proiecte rentabile, sa le depunem la o banca, cu o anumita dobanda, sa
cumparam actiuni de la alti agenti economici etc.
Daca Vt > Kt, Vta > Kta raportul dintre venituri si costuri este supraunitar : 1t
t
K
V,
ta
ta
K
V>1, ceea ce exprima faptul ca proiectul este eficient, acceptabil si putem continua analiza
dinamica, cu ajutorul altor indicatori ai eficientei investitiilor.
Avand in vedere ca analiza acestui indicator se refera la un orizont de timp indelungat,
ca Vh si Ch sunt valori previzionate, pentru a contracara eventualele perturbari si deformari
ale indicatoru a din cauza diminuarii volumului de produse vandute, a micsorarii pretului
de vanzare sau a cresterii costurilor de exploatare in viitor, pentru a retine un proiect este
lui
61
nevoie ca a sa fie cu mult mai mare ca 1. Cu cat este mai mare acest indicator, cu atat sunt
mai stabile, mai corecte concluziile.
Trebuie stabilit insa, ca raportul ta
ta
K
V este sensibil la marimea ratelor de actualizare si de
aceea este foarte important sa intelegem corect rata de actualizare pentru a evita fie acceptarea
de proiecte neeficiente, fie respingerea unor proiecte rentabile.
Pentru a pune in evidenta sensibilitatea raportului venituri-costuri la marimea ratei de
actualizare (a), vom analiza un caz concret.
Anul (h) Vh Ih Ch Kh
1 0 20 0 20
2 0 30 0 30
3 0 50 0 50
4 68 0 70 70
5 95 0 90 90
6 115 0 85 85
7 117 0 85 85
8 120 0 85 85
9 120 0 85 85
10 118 0 85 85
11 117 0 87 87
12 115 0 88 88
13 110 0 90 90
Total 1095 100 850 950
Tabelul 5.3. Valorile veniturilor, costurilor si capitalului angajat
Sa admitem ca aplicarea unui proiect necesita costuri de investitii care insumeaza 100
mil. lei. Durata de realizare a lucrarilor d=3 ani. Investitiile se realizeaza in urmatoarele
transe (volume) anuale: in primul an – 20 mil lei ; in anul 2 – 30 mil. lei; in anul 3 – 50 mil.
lei. Durata de functionare eficienta, fara alte investitii pe parcurs, D=10 ani. Nivelurile
costurilor anuale de exploatare (exclusiv amortizarea) Ch si ale veniturilor Vh din vanzarea
produselor, pe cei 10 ani de exploatare a capacitatii, evolueaza conform datelor din Tabelul
1.3. Orizontul de analiza este: (d+D)=3+10=13 an.
Ca moment de actualizare pentru calculul valorii actuale a veniturilor si costurilor totale,
de investitii si de exploatare, Kh, alegem inceperea realizarii lucrarilor: n=0.
In Tabelul 5.4. se prezinta valorile actualizate totale ale veniturilor si costurilor, reportul
venituri-costuri si diferenta absoluta intre venituri si costuri (avantajul net actualizat)
62
determinate pentru a=0%, 2%, 5%, 10%, 20%, 25%, folosind ca date de intrare informatiile
proiectului de invetitii.
Din analiza rezultatelor obtinute rezulta ca intre marimea ratei de actualizare folosite pe
de o parte, si valoarea raportului venituri-costuri precum si diferenta absoluta intre venituri si
costuri, pe de alta parte, se stabilesc urmatoarele relatii:
a = 0 a = 0,02 a = 0,05 a = 0,10 a = 0,20 a = 0,25
Valoarea actualizata a
veniturilor Vta 1095 922,61 721,20 499,15 251,19 186,66
Costuri totale actualizate
Kta 950 813,01 653,67 468,81 268,37 212,86
Raportul venituri-costuri
ta
ta
K
V
1,153 1,135 1,103 1,05 0,936 0,869
Avantaj net actualizat
V ta-Kta
145 109,6 67,53 23,24 -17,18 -26,2
Tabelul 5.4. Valorile actualizate
1) Cu cat marimea ratei de actualizare este mai mica (a→0) cu atat creste valoarea
raportului venituri-costuri si a avantajului net (Vta – Kta)
Pentru a=0, , htta VVV hta CIK , iar ta
ta
K
V si Vta – Kta iau valori maxime.
2) Pe masura ce creste marimea ratei de actualizare folosite in calcule, raportul ta
ta
K
V
poate deveni chiar subunitar, iar (Vta – Kta) ia valori negative.
Aceste concluzii privind sensibilitatea raportului venituri-costuri si a avantajului
economic net dat de diferenta dintre venituri si costuri la marimea ratei de actualizare, au o
valoare deosebita pentru fundamentarea deciziilor de investitii, pentru alegerea proiectelor sau
a variantelor acestora. De asemenea, ele pun in evidenta necesitatea si utilitatea abordarii
dinamice a evaluarii corecte a marimii ratei de actualizare.
Folosirea unei rate de acutalizare prea mari sau prea mici, necorelata cu rentabilitatea
activitatii, cu rata dobanzii la fondurile imprumutate pentru finantarea investitiilor, poate duce
la adoptarea de decizii nejustificate sau eronate.
Raportul venituri-costuri este utilizat de mai multe ori in calitate de criteriu de decizie
de investitii. Folosirea unui asemenea criteriu in formularea optiunilor, in economie in
general, corespunde dorintei si tendintei firesti a oricarui decident de a maximiza incasarile de
63
venituri la fiecare unitate a costurilor. Costurile luate in considerare se pot referi fie numai la
investitii, fie la costurile totale, de investitii si de exploatare (exclusiv amortizarea).
Se considera ca fiind cea mai eficienta, acea varianta care asigura o valoare maxima a
indicatorului raportul dintre veniturile actualizate si costurile totale actualizate:
γ=ta
ta
K
V→max
In aceasta conceptie, fiecare proiect sau varianta alternativa de investitii se
caracterizeaza printr-un indicator de eficienta economica cu 2 componente sau elemente care
se compara: Vta – ca efect sau avantaj economic integral pe orizontul (d+D), exprimat in
valoarea actuala; Kta – ca efort integral, de investitii si de exploatare, in valoarea actuala,
calculata pe acelasi orizont de timp ca si Vta.
Indicatorul γ=ta
ta
K
V→maxim va modela prioritatea decidentului pornind de la dorinta sa
de a obtine un venit cat mai mare pe unitatea de costuri totale.
Un astfel de indicator este tentant sa fie utilizat deoarece el este simplu si usor de
perceput, necontradictoriu in plan logic, pune in evidenta alternativa cea mai eficienta din
multimea de variante admisibile de proiect care se utilizeaza.
Un asemena criteriu nu functioneaza corect insa in toate cazurile. Adesea el conduce la a
identifica, a stabili, ca fiind cea mai eficienta varianta aceea care are valori mici ale
parametrilor Vta si Kta care corespund unor solutii de proiect obisnuite ca nivel tehnic si
performant tehnico-economice si calitative, dar ieftine, care solicita costuri mici de investitii
sau la unele resurse necesare in exploatare. Alteori, variantele identificate ca cele mai
eficiente presupun costuri foarte mari de investitii, apelarea la cheltuieli in valuta etc. si deci,
nu iau in consideratie restrictiile in ceea ce priveste posibilitatile de finantare, de a asigura
valuta necesara importului de tehnica si tehnologii, de anumite materii prime etc.
Grafic (Fig. 1.1.), folosirea metodei de analiza venituri-costuri presupune studiul
indicatorului γ=ta
ta
K
V intr-un sistem de coordonate, in care pe abscisa figureaza costurile, iar pe
ordonata veniturile. Pentru fiecare proiect sau varianta i vom avea raportul γi. Trasand prin
origine o dreapta pe care se vor afla toate punctele care corespund unui raport constat intre Vta
si Kta (de exemplu 1 sau 2 sau 3 etc.), prin deplasarea acesteia, stabilim varianta cea mai
eficienta, cu γ maxim. In acest caz, dreapta care trece prin origine are un unghi α fata de
abscisa, pe care se afla costul cel mai mare.
64
E/K=constant
E e9
e5
Eminim dorit
e4
e2 e7
e1
Kmax posibil admisibil K
Fig. 5.5. Analiza venituri-costuri
Daca se da o anumita limita inferioara a Vta dorit, sau daca volumul costurilor totale
acceptabile au un plafon cunoscut, se va cauta solutia optima in spatiul delimitat de asemenea
restrictii. De fapt, pentru a elimia punctele slabe ale acestui criteriu, problema alegerii
variantei optime dupa raportul γ=ta
ta
K
V→max, metoda de analiza venituri-costuri se
formuleaza in termenii programarii matematice, cu restrictii:
I*=maxim γi
Vtai≥Vta dat·dorit
sau:
I*=maxim γi
Vtai≥Vta dat
Ktai≤Kta dat
Metoda de analiza venituri-costuri poate conduce la ideea de a folosi drept criteriu de
optimizare pentru formularea optiunilor, a avantajului economic net maxim:
tatata KVAN maxmax ,
problema care se poate solutiona fie grafic, fie analitic.
Insa si acest criteriu prezinta aceleasi lacune ca si indicatorul γ. De fapt, ambele criterii
nu tin seama in mod direct de diferitele restrictii de ordin financiar, valutar etc., de cerintele
privind asigurarea posibilitatilor de dezvoltare in viitor ale capacitatilor de sporire a
veniturilor.
65
c) Venitul net actualizat
Acest indicator se mai numeste si valoarea neta actuala totala sau cumulata. El va fi
simbolizat prin VNta.
VNta constituie un indicator fundamental pentru evaluarea economica si financiara a
oricarui proiect de investitii.
Prin continutul sau, indicatorul valoare neta actuala totala caracterizeaza, in valoare
absoluta, aportul de avantaj economic al unui proiect dat de investitii, castigul, rasplata sau
recompensa investitorului pentru capitalul investit in proiectul respectiv, exprimate fie sub
forma de cash-flow in valoare actuala, fie ca valoare neta actualizata.
Definit in raport de cash-flow, CF, indicatorul VNta realizeaza compararea intre cash-
flow-ul total actualizat degajat pe durata de viata economica a unui proiect sau variante de
proiect de investitii (CFta) si efortul investitional total generat de acel proiect, exprimat tot in
valoare actuala (Ita). Momentul de referinta pentru calculul valorii actuale a investitiilor si
cash-flow-ului este momentul inceperii lucrarilor (n=0). VNta este deci, un indicator integral
de eficienta a investitiilor de tipul diferentei si pune in evidenta surplusul total de cash-flow in
raport cu costul de investitii necesar, toate exprimate in valori actuale.
Cand durata de realizare a proiectului de investitii, d, este scurta, sub un an, iar
exploatarea instalatiilor, utilajelor, a capacitatilor de productie si servicii incepe imediat, in
acelasi an:
h
D
hntta
aCFIVN
1
1
1
daca durata de executie este mai mare de un an, d >1 an,
h
D
hhdh
h
D
hta
aCF
aaIVN
1
1
1
1
1
1
11
Definit prin intermediul valorii nete, VNta exprima suma algebrica a valorii nete
actualizate pe orizontul de timp (d+D).
Prin valoare neta actuala, pentru fiecare an h, Ddh , se intelege diferenta dintre
volumul anual al veniturilor generate si previzionate la un proiect de investitii, Vh si volumul
costurilor anuale totale, de investitii si de exploatare, din anul h, : hhh KC I
hhhhhh KVCIVVN
Deci:
h
Dd
hhta
aVNVN
1
1
1
66
Functia reprezentativa a valorii nete anuale VNh pe anii orizontului d+D are un grafic de
tipul prezentat in Fig. 3.2.
Vn-Kv
INVESTITII
EXPLOATAREA RENTABILA A
CAPACITATILOR
(+)
(+) t
(-)
(-) d D0
t0 t1 t2
Figura 5.6. Reprezentarea evolutiei valorii nete anuale
VNta prin semnificatia sa, determina valoarea economica a unui proiect de investitii,
urmarindu-se cresterea acestei valori prin optimizarea deciziei de investitii dupa criteriul
maximizarii VNta,, deci se prefera proiectele care se caracterizeaza prin VNta maxim.
Sunt acceptate proiectele sau variantele de proiecte caracterizate prin VNta>0. In plan
economic si financiar, un proiect de investitii cu VNta pozitiv semnifica faptul ca acel proiect
are capacitatea de a rambursa pe perioada duratei de viata economica D capitalul investit,
respectiv ca el are o rentabilitate globala, a capitalului initial cel putin egala cu rata de
actualizare (a) folosita in calcule, si de a produce cash-flow in exces, de a asigura obtinerea
unui anumit volum de valoare neta.
Cu cat VNta este mai mare, cu atat si rentabilitatea sa este mai mare. Daca VNta are
valoare nula sau negativa, proiectul este inacceptabil, rentabilitatea sa inferioara ratei de
actualizare (e<a); capitalul respectiv ar putea fi reinvestit cu o rentabilitate egala cu rata de
actualizare si ar aduce avantaje corespunzatoare mai mari.
Deci, rata de actualizare (a) folosita in calculele VNta indeplineste rolul de criteriu de
testare a eficientei (rentabilitatii) unui proiect de investitii, de acceptare sau de respingere a
unui proiect de investitii.
VNta la un proiect poate deveni negativ daca se alege pentru calcule o rata de actualizare
(a) prea mare, iar proiectul respectiv devine inoportun si se respinge.
Cel mai eficient si oportun proiect de investitii este acela care asigura un excedent
maxim intre CFta si Ita; VNta indeplineste functia de criteriu de decizie de investitie.
67
VNta calculat pe baza bilantului veniturilor anuale si costurilor anuale de investitii si de
exploatare, exprimate in valoare neta actuala la n=0, echivalente economice, comparabile,
permite realizarea unei analize integrale pe orizonturi de timp (d+D), tinand seama si de
nivelul parametrilor si de dinamica, fluxul acestora.
Pe baza nivelului VNta se poate stabili dezirabilitattea proiectului de investitii sau a
variantelor acestuia.
Daca exista fonduri de investitii suficiente si proiectele selectate dupa VNta >0 nu se
exclud reciproc, in limita acestor fonduri disponibile ale agentului economic, proiectele
selectate se combina, orientandu-se astfel incat sa obtinem un VNta maxim pe ansamblul
acestor proiecte. La baza acestei orientari sta ideea ca societatile comerciale au posibilitati
limitate de investiii si de aceea este evidenta exigenta ca fondurile ce se investesc sa genereze
un VNta cat mai mare.
Punctele slabe ale indicatorului VNta sunt:
VNta ne permite sa constatam daca proiectul de investitii este sau nu rentabil, dar nu
pune in evidenta importanta relativa, comparativa a aportului acelui proiect.
Nu permite solutionarea problemelor de decizie de investiii cand difera de la un
proiect la altul durata de viata economica. Putem avea variante sau proiecte care au un
volum de VNta egal, dar D un este constant.
Daca volumele de investitii sunt identice pe proiecte, au prioritate variantele cu durata
de viata economica mai scurta, dar care degaja volume anuale mai mari de VNta.
VNta nu tine seama de marimea termenului de recuperare T, Ta.
Marimea VNta depinde de marimea ratei de actualizare (a) folosita in calcule, ceea ce
ridica problema acordarii unei atentii deosebite alegerii fundamentale a ratei de
actualizare si componentelor acesteia (costul capitalului, rata inflatiei, rata de risc).
d) Indicele de profitabilitate
Caracterizeaza nivelul raportului dintre VNta si fondurile de investiii care stau la baza
proiectului de investitii si genereaza acel volum de VNta.
Se pot avea in vedere investitiile initiale (It) sau valoarea actuala a acestora Ita. Se
exprima in procente.
Indicele de profitabilitate ne permite sa selectam variantele eficiente de proiect la care
si ordonarea acestora dupa valoarea descrescatoare a indicelui k1ak
1ak
a, la proiectele la care
, VNta va fi nul. Cu cat indicele de profitabilitate Ka este mai mare, cu atat proiectele
sunt mai eficiente, in conditii echivalente, comparabile din alte puncte de vedere.
68
La calculul si analiza indicelui de profitabilitate trebuie apelat ori de cate ori proiectele
de investitii se diferentiaza intre ele prin efortul investitional necesar (Iti), deoarece el ne
permite sa elaboram strategia cea mai avantajoasa de investitii alegand n proiecte intre ele,
tinand sema de restrictiile bugetelor de capital, deci in limitele fondurilor noastre disponibile
(I0) pentru finantarea investitiilor folosind, in calitate de criteriu de optimizare a setului de
proiecte, maxim de VNta pe ansamblul proiectelor selectate.
e) Rata interna de rentabilitate a unui proiect de investitii (RIR)
Rata interna de rentabilitate reprezinta acea rata a dobanzii compuse care, atunci cand se
foloseste ca rata de actualizare (a) pentru calculul valorii actuale a fluxurilor de cash-flow si
de investitii ale proiectelor, face ca suma valorii actuale a cash-flow-ului sa fie egala cu suma
valorii actuale a costurilor de investitii, si, deci, valoarea neta actuala sa fie nula:
0 RIRaVNta
iar
1ta
ta
K
V
In sens mai larg, RIR se defineste ca acea rata de actualizare (a) care face ca, pe
perioada (d+D), valoarea actuala totala a veniturilor din vanzarea produselor sa fie egala cu
suma costurilor totale de investitii si de exploatare actualizate Kta si Cta.
La nivelul RIR se ajunge atunci cand VNta(a)=0 si deci, RIR=a. Din punct de vedere
economic, daca RIR=a, acest lucru semnifica faptul ca proiectul degaja un cash-flow egal cu
capitalul investit si ca, pe durata de viata economica, el asigura o rentabilitate anuala a, a
capitalului inca neamortizat, existent la inceputul fiecarui an.
Pentru , proiectul de investitii inceteaza a mai fi eficient deoarece IRIRa ta devine
mai mare ca volumul CFta si VNta va avea valoare negativa ( 0taVN ).
Daca , VNRIRa
0taVN
ta este pozitiv si deci, proiectul de investitii devine acceptabil dupa
conditia ( ).
Rezulta ca stabilitatea RIR deriva direct din calculul valorii nete actuale totale (VNta)
dar, de aceasta data, marimea cautata nu este VNta, ci RIR si nivelul acestuia se ientifica prin
incercari succesive.
In sistemul de coordonate VNta si rata de actualizare (a) pentru un proiect dat, pozitia,
nivelul si momentul cand se obtine valoarea RIR, se observa din Fig. 1.3.
Analitic, pentru determinarea RIR se pleaca de la egalitatea tata CFI , respectiv de la
ecuatia . 0 tatata CFIVN
69
Pentru a determina RIR, se calculeaza VNta corespunzatoare la diferite rate de
actualizare, alese intamplator. Pas cu pas se ajunge la stabilirea acelei rate de actualizare care
conduce la anularea VNta (VNta(aj)=0).
In final, pentru determinarea cu exactitate a ratei interna de rentabilitat se foloseste
relatia:
tata
ta
VNVN
VNaaaRIR minmaxmin
in care: amin si amax – rata mai mica respectiv rata mai mare de actualizare folosite pentru
calculul VNta; diferenta admisa intre ele trebuie sa fie de maxim 5 %.
VNta (+)
Proiectele se accepta
VNta(-)
VNta(a1)
VNta(a2)
VNta(a3)
a%
0 a1 a2 a3 a4 a5 a6 a7 a8
VNta(-)
(-) Proiectele se resping
Figura 5.7. Evolutiua VNta in functie de a
In conditiile economiei de piata, RIR are semnificatia si functia de criteriu fundamental
pentru acceptarea proiectelor de investitii si formularea optiunilor.
La proiectele de investitii care se caracterizeaza prin valori VNta apropiate, aproximativ
egale, se da prioritate proiectului cu RIR maxim.
In folosirea RIR drept criteriu de alegere se vor avea in vedere urmatoarele exigente:
se accepta proiectele cu RIRcalculata>RIRdat.dorit
daca RIRdat, dorit este egal cu rata de actualizare (RIRdat=a), atunci alegerea si dupa RIR
si dupa VNta conduce la aceeasi optiune.
In raport cu costul capitalului imprumutat, RIR trebuie considerat ca rata maxima a
dobanzii la care este posibil imprumutul de capital necesar pentru a finanta investitiile, astfel
incat proiectul ce se va realiza sa nu fie nerentabil. Daca rata dobanzii i va fi inferioara RIR
70
(i<RIR), proiectul va avea VNta calculat pentru a=i, pozitiva si investitia va fi eficienta. Deci,
proiectul cu VNta (a=i) poate fi acceptat pentru realizare.
RIR exprima rata limita a dobanzii cu care se poate lua un imprumut pentru investitii,
fara a produce nici pierderi dar nici venit. O rata a dobanzii i la capitalul imprumutat peste
nivelul RIR (i>RIR) va face proiectul inacceptabil, deoarece, in aceste conditii el produce
pierderi (VNta este negativ), proiectul respectiv micsoreaza valoarea economica a firmei.
Fiind data rata maxima a dobanzii pe care o poate suporta un proiect de investitii realizat
cu credite bancare, rezulta ca pentru i=RIR, capitalul imprumutat nu ne aduce nici un castig.
De aici, se accepta doar proiectele caracterizate prin RIR>costul capitalului. De asemenea,
pentru a accepta un proiect, este necesar ca RIR>costul oportun al capitalului.
In plan economic, RIR exprima avantajul economic ce se obtine pe orizontul (d+D) la
fiecare unitate monetara (u.m.) a costurilor pentru construirea si functionarea capacitatilor de
productie. Deci ea va pune in evidenta si capacitatea acelui proiect de a produce in excedent,
cash-flow, profit, peste cel necesar recuperarii simple a volumului de investitii. Reproductia
simpla a costurilor de investitii se asigura atunci cand rata rentabilitatii proiectului este nula.
Din definitia RIR rezulta:
h
Dd
hhhh
Dd
hh
aCI
aV
1
1
1
1
11
Daca RIR=a=0,
httt CIKV
Respectiv,
tht ICV
ceea ce exprima faptul ca, in conditiile unei rentabilitati zero, cash-flow-ul cumulativ egaleaza
valoarea investitiei.
De aici deriva conditia limita de acceptare a unui proiect de investitii dupa RIR, si
anume aceea ca RIR>0. Sub aceasta limita a RIR, costurile de investitii nu se recupereaza.
RIR poate fi, de asemenea, interpretata ca nivel al dobanzii pe care investitorul o
primeste la fondurile investite intr-un proiect.
RIR este un indicator de eficienta cu o capacitate de informare mai mare comparativ cu
termenul de recuperare, coeficientul de rentabilitate, randamentul economic, dar, pentru
exprimarea dezirabilitatii unui proiect, trebuie utilizat in combinatie cu alti indicatori (VNta,
Ta, Ra, indicele de profitabilitate etc.).
Selectarea unui proiect dupa criteriul max RIR presupune ca la toate proiectele sa avem
in vedere analiza pe o durata de viata economica de aceeasi marime, altfel RIR nu va ordona
71
in mod cert proiectele. Rata interna de rentabilitate ne permite sa comparam variante si
alternative de investitii, luand in consideratie esalonarea in timp a investitiilor, fluxului
monetar si profitului. Ea nu implica stabilirea in prealabil a ratei de actualizare asa cum
presupune calculul VNta. Dar RIR nu tine sema de amploarea efortului de investitii, nu
raspunde direct criteriului de maximizare a valorii firmelor, societatilor etc.
La eforturi investitionale identice pe variante (Iti=constant), varianta optima este aceea
care are RIRmaxim: I*=I·(RIRmaxim), dar RIR avantajeaza in general alegerea proiectelor
caracterizate prin eforturi mici, durate scurte de executie, foarte rentabile si se pot respinge
proiecte sau variante care solicita fonduri mari de investitii dar asigura si VNta mare.
Ordonarea proiectelor dupa VNta si VNta difera; se apropie insa de ordonarea proiectelor
dupa RIR si indicele de profitabilitate. De aceea, in analiza proiectelor se vor folosi simultan
cei trei indicatori: RIR, VNta, K.
Sub aspect teoretic, RIR se considera inferioara VNta. RIR presupune reinvestirea
veniturilor degajate la un proiect in anii D in operatii si proiecte rentabile, cu o rata de
rentabilitate unica egala cu RIR ceea ce nu se prea intampla; VNta presupune ca incasarile vor
fi reinvestite cu o rata de rentabilitate egala cu costul capitalului. Daca fondurile obtinute vor
fi reinvestite cu o rata egala cu costul capitalului si aceste proiecte devin mai atractive
comparativ cu proiecte similare, dar care au VNta aproximativ egale.
Un proiect de investitii poate sa aiba doua rate interne de rentabilitate, si anume atunci
cand VNta (a) este intotdeauna pozitiva sau negativa pentru toate valorile ratelor de
actualizare folosite. Asemenea fenomene se intalnesc la proeictele cu D mari, cand pe
parcursul exploatarii se realizeaza noi investitii pentru inlocuiri periodice de utilaje.
Cu toate ca RIR poate conduce la rezultate incorecte in analiza proiectelor, acest
indicator ramane un criteriu semnificativ de selectare a proiectelor.
f) Cursul de revenire net actualizat. Testul Bruno sau cursul de revenire al valutei.
Este indicatorul care, in cadrul evaluarii proiectelor, este menit sa caracterizeze costul
intern, exprimat in moneda nationala, al unei unitati de valuta externa obtinuta fie prin
exportul de produse, ca urmare a realizarii de produse, fie economisite prin inlocuirea
importului, ca urmare a realizarii diferitelor proiecte care au asemenea scopuri si obiective.
Cursul de revenire net actualziat (CRNa) serveste, deci, la aprecierea competitivitatii
activitatii agentilor economici din tara pe piata internationala.
Cu ajutorul acestui indicator se pot da raspunsuri la intrebarile si preocuparile agentilor
economici referitoare la oportunitatea si viabilitatea proiectelor de investitii care vizeaza
dezvoltarea in tara a productiei si serviciilor pentru export sau pentru inlocuirea importului de
asemenea bunuri, si anume: cat de scumpa este valuta obtinuta/economisita? Care este costul
72
acceptabil al acestei valute? In ce limite ale costului intern al valutei este avantajos exportul
sau renuntarea la import prin organizarea in tara a productiei bunurilor respective?
Acest test ne permite sa evitam deciziile de investitii care asigura
obtinerea/economisirea de valuta externa cu un cost intern prea mare.
Informatiile necesare calculului (CRNa) sunt:
fluxul veniturilor anuale in valuta previzionate pe seama vanzarii la export de produse
si servicii, respectiv fluxul economiilor anuale de valuta previzionate prin reducerea
importului;
costurile in valuta pentru investitii si de exploatare exprimate in moneda natioanla;
fluxul valorii nete anuale.
Relatii de calcul:
valutaVN
leiCTCRN
ta
aa
valutaEN
leiCTCRN
ta
aa
in care:
CTa – costuri totale actualizate, respectiv angajamentul de capital lei; 1tK
VNta – valoarea neta actualizata totala sau cumulata, in valuta;
ENta – economia neta actualizata totala, in valuta.
Calculul in valuta si in lei, al parametrilor necesari determinarii CRNa se desfasoara
sisematizat in machete de tipul:
Calculul in valuta
Anii perioadei
h
Venituri
(economii)
anuale
Vh(Eh)
Costuri anuale
proiectate
hhh KCI
Valoarea neta
anuala
VNh
Factor de
actualizare
na1
1
Valoarea neta
actuala anuala
VNha
1
2
·
·
(d+D)
Total: VNta (ENta)
Tabelul 5.8. Calculul VNta
73
Calculul in lei
Anii perioadei tate Factor de actualizare
Costuri anuale proiec
hhh KCI na1
1 h
Valoarea actuala a
costurilor anuale
Kha
1
2
·
·
(d+D)
Total: CTa(Kta)
Tabelul 5.9. Calculul CTa
Un proiect este acceptabil daca CRNa este mai mic sau egal decat cursul oficial de
schim
carea testului Bruno (CRNa) se ridica cel putin doua intrebari:
1. in valuta si
rebuie determinate ele?
lizare, si la
calcu
5.2 Modul de realizare a studiilor de fezabilitate
a unui obiectiv de investiţii şi
legătură cu
amblul de documente scrise (calculele tehnico-
u metodologia BIRD.
b al valutei.
Legat de apli
Rata de actualizare este aceeasi si pentru calculul valorii nete actuale
pentru calculul valorii actuale a costurilor in lei?
2. Daca vom folosi rate de actualizare diferite, cum t
Exista opinii ale specialistilor ca sa se foloseasca aceeasi rata de actua
lul costurilor interne si al veniturilor in valuta. Dar exista si parerea ca ratele de
actualizare trebuie sa fie diferite: pentru calculul valorii actuale a costurilor in lei se sustine
folosirea unei rate de actualizare care sa reflecte rentabilitatea medie pe piata interna, rata
dobanzii la creditele pentru investitii etc., iar pentru calculul in valuta, la alegerea ratei de
actualizare sa se tina seama de rata de discontare practicata pe piata mondiala.
Toate acţiuniile premergătoare punerii în funcţiune
transformării sale în capital fix sunt subordonate procesului de producerea mărfii de către
actualul capital fix. Acest mecanism trebuie să funcţioneze la parametrii optimi.
Orice strategie de concepere şi realizare a obiectivelor de investiţii în
rezultatele economicp-financiare ale viitoarei producţii de mărfuri este cuprinsă în studiul de
fezabilitate al fiecărui obiectiv de investiţii.
Studiul de fezabilitate cuprinde ans
economice, desene, instructiuni de funcţionare, măsuri concrete de acţiune) în legătură cu
necesitatea viitorului obiectiv, cu sursele de aprovizionare cu materia primă şi pieţele de
desfacere, asigurarea capitalului – lichidităţii şi credite etc.
Studiile de fezabilitate se întocmesc în concordanţă c
74
2. Ciclul unui proiect finanţat cu credite de la BIRD
Deoarece proiectele sunt foarte variate pentru acordarea împrumutului sau creditului
trebuie
administratorilor şi semnarea împrumutului
finirea proiectului – în această fază se urmăreşte găsirea acelor
proiect
precum şi proiectul sunt
conside
rima vedere a viabilităţii proiectului
pte sprijinul băncii, în special
pe pla
r
priorita
tificarea proiectelor şi anume:
au deja înfăptuit
şi se ce
iective dezvoltate care se
înteme
ntră în faza de pregătire.Pregătirea unui proiect
presupu
să se urmărească următorul ciclu:
1) cercetarea şi definirea proiectului
2) pregătirea proiectului
3) evaluarea proiectului
4) negocierea, aprobarea
5) controlul executării şi punerii în funcţiune
6) evaluarea retrospectivă
1. Cercetarea şi de
e care să răspundă condiţiilor cerute de bancă. Proiectele trebuie să reprezinte o
deosebită prioritate pentru dezvoltarea naţională sau sectorială şi să asigure o rentabilitate
suficient de mare care să permită cel puţin acoperirea obligaţiilor faţă de bancă.
Pentru definirea unui proiect trebuie verificate trei condiţii:
1) dacă sectorul economic la care se referă proiectul
rate ca fiind de înaltă prioritate pentru creşterea economică şi sunt cuprinse în
programul guvernamental.
2) determinarea la p
3) constatarea în final dacă guvernul este dispus să acce
n financiar, având în vedere că împrumuturile sunt acordate fie guvernelor sau
organismelor guvernamentale, fie instituţiilor particulare cu asigurarea şi garanţia statului.
Identificarea proiectelor se face pe baza orientărilor de perspectivă şi a obiectivelo
re din ţările care solicită împrumutul.
Se pot utiliza două metode pentru iden
1) metoda proiectului - în cazul în care există un proiect de execuţie s
re o extindere a acestuia, adică aceluiaşi beneficiar i se acordă un alt împrumut, aşa-zis
releu pentru studii ulterioare de dezvoltare a unui proiect existent.
Există metoda proiectelor succeptibile de a favoriza ob
iază pe studiile de dezvoltare a sectoarelor sau ramurilor economice, astfel banca îşi
trimite specialiştii pentru recunoaşterea preliminară a sectoarelor din anumite ţări membre şi
pentru a constata existenţa unor proiecte interesante.
2) Pregătirea proiectului de investiţie
O dată ce un proiect a fost refuzat, i
ne înfăptuirea anumitor acţiuni menite să aducă proiectul în situaţia de a fi recunoscut
de investitor ca realizabil din punct de vedere trhnic, economic, financiar.
75
În această etapă se adoptă o serie de decizii în lanţ legate pe judecăţi de ordin tehnic,
referitoare la pozitie, amplasamentul investiţiilor prevăzute în general pe caracteristicile
tehnice ale proiectului.
Se acordă o atenţie deosebită mijloacelor tehnice şi tehnologiilor care se adoptă în
proiect. Astfel banca pune la dispoziţia celor interesaţi oferte de utilaje şi echipamente,
precizări în legătură cu soluţiile tehnice şi tehnologice care pot fi adoptate.
Pregătirea proiectului revine solocitantului de împrumut, banca asumându-şi
responsabilitatea de a veghia ca proiectele să fie pregătite.
Dacă o ţară nu dispune de cadrele necesare pregătirii unui proiect, poate apela la ...
specialişti sau societăţiilor de ... pentru întocmirea studiilor de justificare. În această etapă, se
determină costurile şi avantajele economice ale proiectului.
3. Evaluarea proiectului
- în această etapă se studiază aprofundat fiecare aspect al proiectului
- se poate face de beneficiarul împrumutului cu asistenţa de specialitate a bancii
- se poate face integral de bancă atunci când pregătirea proiectului s-a efectuat de
instituţii specializate sau consultanţi.
Evaluarea trebuie să conţină şase aspecte:
1. tehnic
2. economic
3. comercial
4. financiar
5. gestionar
6. organizatoric
1. Proiectele tehnice propuse sunt analizate sub aspect economic pe baza raportului
costuri – beneficii.
2. Sub aspect economic se caută şi stabilesc relaţii optime a proiectului cu programul
global de dezvoltare a ţării respective, deci se observă dacă sectoarele pentru care se acordă
împrumuturi au o prioritate ridicată în dezvoltarea economică a ţării.
3. Aspectul comercial prezintă importanţă pentru întreprinderile producătoare. Se
studiază elementele proiectului privind negocierile de vânzare-cumpărare, cererea pentru
produsul ce urmează a se fabrica, evoluşia pieţei de desfacere şi a celei de aprovizionare cu
materia primă, matetiale etc.
4. Aspectul financiar este strâns legat de cel comercial având două laturi distincte:
analiza prin prisma băncii şi stabilirea măsurii în care poate fi acoperită cu împrumuturi,
valoarea proiectului.
76
Evaluarea financiară poate avea obiect asigurarea unui plan de finanţare care să
furnizeze fondurile necesare, construcţiei proiectului în termenul prevăzut.
O altă problemă financiară se referă la faptul dacă întrprinderea odată intrată în
funcţiune va putea să facă faţă obligaţiilor financiare.
5.3. Metodologia de evaluare a unui proiect de investitii finantat de BIRD.
Specificul evaluării împrumutului de la BIRD constă în faptul că cele două tipuri de
evaluare – economică şi financiară se bazează pe cele două faze ale evaluării financiare din
metodologia firmelor private.
Evaluarea economică urmăreşte să releve faptul că proiectul este apt să contribuie la
dezvoltarea economică şi socială a ţării, folosindu-se în acest scop criteriile de eficienţă şi de
prioritate.
Evaluarea financiară pune în evidenţă rentabilitatea resurselor proprii după ce s-au
dedus din venituri toate obligaţiile de ordin financiar şi fiscal ce generează profitul avându-se
în vedere şi eventualele subvenţii de le bugetul de stat.
În cazul BERD metodologia de evaluare a proiectelor este aceeaşi cu a Băncii
Mondiale, atunci când proiectul este finanţat de ambele bănci. Când BERD face investiţii
directe alături de parteneri cu capital privat, străin şi / sau ... se foloseşte metodologia firmelor
particulare.
Prin analiza economică se poate vedea dacă se justifică utilizarea resurselor, dacă
aceasta generează suficiente avantaje economice. RIR ce rezultă din calcule, se compară cu
rata dobânzii pentru a vedea dacă proiectul poate face faţă plăţii dobânzii la împrumutul
material de la BIRD.
Un element specific acestei analize în metodologia BIRD, îl constituie folosirea
preţurilor pieţei pentru estimarea valorii factorilor de produs. În cazul în care nu există
condiţii pentru stabilirea unei concurenţe, se vor utiliza preţurile de pe piaţa mondială, în
special la materiile prime şi utilaje achizişionate de ţară. Nu sunt luate în considerare
cheltuielile cu dobânziile la împrumuturile bancare, impozite pe profit, pentru că dacă la nivel
de întreprindere sunt cheltuieli, pentru economia naţională ele apar ca plăţi de transfer a unor
valori (sume) de la unele întreprinderi la instituşii bancare sau la bursa de valori. La
constituirea veniturilor nu se au în vedere subvenţiile de la stat.
Metodologia BIRD prevede că fiecare proiect economic să fie însoţit de o analiză de
senzitivitate prin care se stabileşte cât este de serios proiectul la unele modificări negative ce
pot aparea în demersul vieţii sale cum ar fii de exemplu scumpirea materiilor prime.
77
78
Evaluarea financiară a proiectului nu relevă rezultatele în raport cu fondurile proprii
ale investitorului ţinând seama şi de obligaţiile financiare şi fiscale ale întreprinderii.
În cadrul analizei financiare se utilizează preţurile practicate pe piaţa externă, atât
pentru produsele din ţară cât si pentru cele de import.
În condiţiile economiei de piaţă, acordarea unui credit presupune existenţa riscului de
nerambursare, ce constă în probabilitatea întârzierii restituirii şi plăţii dobânzii, datorită
incapacităţii de plată parţială sau totală. Pe baza dobânzii se calculează şi se includ unele
comisioane de administrare şi dev derulare a creditului, comisioane bancare şi primele de
asigurare şi reasigurare a creditului pe piaţa mondială.
Practica bancară internaţională a eleborat sistemul de finanţare cash-flow, prin care
garanţia de returnare a creditului o constituie proiectul însuşi.
Există şi practica unor garanţii materiale, mai precis garanţii ipotecare. O întreprindere
industrială garantează împrumutul de la Internaţional Finance Corporation printr-o ipotecă de
prim rang asupra activelor deţinute cu titlu de proprietate. În cadrul actualei instituţii se
stabileşte rata dobânzii prin contract, funcţie de evoluţia pieţei monetare mondiale, rată ce
poate fi variabilă sau fixă.
BERD percepe în afara dobânzii, comisioane şi taxe de supravedere de 5% din
valoarea creditului până la începerea perioadei de rambursare.
Împrumutul de le BERD se primeşte în tranşe pe ani, după cum sunt repartizate
cheltuielile de investiţii. Apare obligaţia calculării dobânzii la scadenţă, înainte de începerea
exploatării. Dobânda intercalată este calculată pe baza formulei dobânzii simple, devine un
cost adiţional de investiţie, care se achită din fondurile proprii.
Dacă aceste dobânzi sunt mari, atunci aceste dobânzi intercalate se adaugă la capitalul
împrumutat.un specific al evaluării economice la proiectele finanţate de BIRD constă în
scăderea fondurilor de investiţie în două părţi:
a) partea locală, care constituie o fracţiune de investiţie finanţată din resurse proprii
sau de la buget, din împrumuturi de la bănci...
b) partea străină, finanţată prin împrumuturi de la BIRD.
