Curs Macroeconomie

7/21/2019 Curs Macroeconomie

http://slidepdf.com/reader/full/curs-macroeconomie-56da70903757a 1/116

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

CURS DE MACROECONOMIE

PROF DR . ILEANATACHE



CUPRINS

INTRODUCERE

Unitatea de învăţare 1: MĂSURAREA ACTIVITĂŢII ECONOMICE.INDICATORII MACROECONOMICI AGREGAŢI

1.1Produsul naţional brut 1.2 Indicele preţului consumatorului 1.3Rata şomajului

Unitatea de învăţare 2: CONSUMUL, INVESTIŢIILE ŞI CHELTUIELILEGUVERNAMENTALE

2.1 Investiţiile

2.2 Cheltuielile guvernamentale

2.3 Echilibrul şi rata dobânzii

2.4 Modificări ale economiilor: efectele politicii fiscale

2.5 Modificări ale cererii de investiţii

Unitatea de învăţare 3: CREŞTEREA ECONOMICĂ. MODELULSOLOW

3.1 Oferta şi cererea de bunuri în modelul Solow 3.2 înzestrarea eu capital in echilibru stabil3.3 Regula deaur a înzestrării economiei cu capital

Unitatea de învăţare 4:ŞOMAJUL4.1 Rata naturală a şomajului 4.2 Şomajul fricfional 4.3 Rigiditatea salariilor reale şi şomajul de aşteptare

Unitatea de învăţare 5: BANII5.1 Funcţiile banilor 5.2 Teoria cantitativă a banilor 5.3 Funcţia cererii de bani

Unitatea de învăţare 6: INFLAŢIA 6.1 Cauzele inflaţiei 6.2 Tipuri de inflaţie şi impactul acestora asupra creşterii economice 6.3 Banii, preţurile şi inflaţia 6.4 Seniorajul (venitul din tipărirea de bani) 6.5 Inflaţia şi ratele dobânzii 6.6 Rata dobânzii nominală şi cererea de bani 6.7 Stoparea unei hiperinflaţii



Unitatea de î nvăţare 8: MODELUL IS-LM8.1 Prezentare generală 8.2 Piaţa bunurilor şi curba iS 8.3 Piaţa monetară şi curba LM 8.4 Echilibrul pe termen scurt

Unitatea de învăţare 9: ECONOMIA DESCHISĂ. SCHIMBURILEECONOMICE EXTERNE

9.1 Balanţa comercială şi balanţa de plăţi 9.2 Sistemul conturilor naţionale într-o economie deschisă 9.3 Cursurile de schimb



Introducere

Economiştii s-au preocupat destul de târziu de probleme precum fluctuaţiileciclice ale activităţii, şomaj, inflaţie sau modificările produsului naţional brut. O lungă perioadă de timp s-a crezut că funcţionarea adecvată a pieţelor vaaduce cel mai bunrezultat posibil şi că nu avea nici un sens studierea comportamentului global al acestora.Acest principiu a fost numitlaissez -faire. Şcoala opusă de gândire- intervenţionismul-nu a fost nici ea preocupată de evoluţia globală a economiei. Aceasta cerea sprijinireade către guvern a diferitelor pieţe şi ramuri industriale, inclusiv prin subvenţii şi protecţie faţă de concurenţa străină.

Desigur, existenţa ciclurilor de afaceri era recunoscută. În fapt, fuseserăidentificate fluctuaţii ale activităţii economice, de la ciclurile scurte cu o durată de 1-2ani până la ciclurile Kondratieff de aproximativ o jumătate de secol. Asemenea ciclur ierau considerate ca reprezentând rezultatele cumulative ale dereglărilor legate de valuriale descoperirilor, recolte excepţionale sau foarte proaste, anticipări eronate ale firmelor privind bunurile solicitate de consumatori sau chiar de gusturile mereuschimbătoare aleconsumatorilor interni sau externi.

Inflaţia era privită ca o consecinţă a creşterii rapide a masei monetare, datoratămai întâi descoperirilor de aur şi apoi creării în exces a banilor de hârtie de către băncilecentrale.

Multe din ideile centrale ale acestui tip de gândire economică rămân valabile şiîn zilele noastre. Dar Marea Depresiune a anilor 1930, care a adus milioane de oameniîn şomaj şi mizerie, a fost mult prea severă pentru a fi atribuită pur şi simplu unorfactori întâmplători. Reflectând asupra acesteia, economistul britanic John MaynardKeynes a publicat în anul 1936The General Theory of Employment Interest and Money,lucrare carea lansat studiulmacroeconomiei. Keynes a evidenţiat rolul cererii globaleîn fluctuaţiile macroeconomice. Continuatorii ideilor sale au convins mai târziu pe politicieni să se angajeze în managementul cererii globale în încercarea de atenuare afluctuaţiilor, în principal pentru evitarea recesiunilor prelungite.

O evaluare a succesului politicilor de management al cererii indică faptul că auexistat atât avantaje, cât şi dezavantaje ale aplicării acestora. După cel de al doilearăzboi mondial, amplitudinea ciclului de afaceri pare să se fi diminuat considerabil. Aşacum generaţiile anterioare au trăit cu ideea că o perioadă favorabilă de creştere avea săfie inevitabil urmată de o perioadă de declin, astăzi trăim cu temerea accentuată a unorcăderi ale creşterii economice.

O altă schimbare notabilă în comportamentul economiei postbelice se referălanivelul general al preţurilor sau la costul bunurilor în termeni băneşti. Până la cel de aldoilea război mondial, preţurile înregistrau atât creşteri, cât şi scăderi. Cu excepţia perioadelor de război, nivelul preţurilor era aproape neschimbat. De-a lungul unor perioade mari, să zicem 20 sau 50de ani,costul vieţii- o măsură a nivelului mediu al preţurilor- era constant în esenţă. Astăzi lumea este diferită. O interpretare a erei postbelice, altfel destul de controversată, este că ştiinţa macroeconomică a dus la ratemai stabile ale creşteriicu preţul inflaţiei.

Obiective Macroeconomia este ştiinţa care încearcă să explice funcţionarea economiei înîntregul său Ea se ocupă cu colectarea de date privind veniturile preţurile şomajul şi



să anticipeze procentul de creştere a veniturilor consumatorilor. Pensionarii, care trăiescdin venituri fixe, simt interesaţi de creşterea preţurilor. Şomerii în căutare de slujbesperă într -un boom al economiei ce va determina firmele să facă angajări. Cu toţiisuntem afectaţi de starea economiei.

Chestiunile macroeconomice joacă un rol central în dezbaterile politice, iar popularitatea preşedintelui în exerciţiu creşte în perioadele de avânt economic şi scadeîn timpul recesiunilor. Votanţii se arată foarte sensibili la derularea evenimentelormacroeconomice, iar politicienii sunt în egală măsură conştienţi de importanţa politicilor macroeconomice. Nu în ultimul rând, chestiunile macroeconomice joacă unrol central în relaţiile internaţionale.

Macroeconomia este, fără doar şi poate, o ştiinţă tânără şi imperfectă, întrucâtcapacitatea ei de a anticipa cursul viitor al evenimentelor economice este destul delimitată. Ea poate însă furniza o mulţime de explicaţii privind modul de funcţionare aeconomiei. Iar scopul studierii macroeconomiei nu este numai acela de a explicaevenimentele economice, dar şi de a îmbunătăţi politica economică. Instrumentelefiscale şi monetare ale guvernului pot influenţa foarte puternic economia- atât în binecât şi în rău- iar ştiinţa macroeconomică ajută factorii de decizie să evalueze politicilealternative.

Cerinţe preliminare : cunoştinţe de microeconomie Fundamentele microeconomice ale macroeconomieiMicroeconomia examinează activităţile agenţilor individuali din economie. Ea

studiază modul în care gospodăriile şi firmele iau decizii şi cum interacţionează acestea pe piaţă. Principiul centralal microeconomiei constă în faptul că gospodăriile şi firmele"optimizează", adică încearcă să obţină cel mai mult posibil, date fiind obiectivele lor şiconstrângerile cu care se confruntă. în modelele microeconomice, indivizii şigospodăriile încearcă să-şi maximizeze utilitatea, iar firmele iau acele decizii de producţie care le maximizează profitul.

Având în vedere că evenimentele studiate de macroeconomie provin dininteracţiunea mai multor gospodării şi firme, macroeconomia şi microeconomia suntfoarte strâns legate. Când studiem economia ca întreg, trebuie să luăm în consideraredeciziile agenţilor economici individuali. De exemplu, pentruînţelegerea determinanţilorconsumului global, trebuie să ne gândim la modul în care o familie decide cât săcheltuiască în prezent şi cât să economisească pentru viitor; pentru a înţelege factoriideterminanţi ai investiţiilor globale, trebuie să ne gândim la o firmă care hotărăşte săconstruiască o nouă fabrică.

Întrucât variabilele agregate reprezintă suma variabilelor ce descriu mai multedecizii individuale, macroeconomia este inevitabil bazată pe microeconomie.

Mijloace de lucru: modeleşi lucrul cu graficele

Modelele folosite în macroeconomieMacroeconomia formulează foarte multe probleme diferite. De exemplu,

examinează influenţa politicii fiscale asupra economisirii naţionale, impactul ajutoruluide şomaj asupra ratei şomajului şi rolul politicii monetare în menţinerea unor preţuristabile Macroeconomia ca ştiinţă este la fel de diversă pe cât este economia însăşi



Una dintre ipotezele cruciale ale modelelor macroeconomice vizează ajustareasalariilor şi a preţurilor. Una dintre neînţelegerile majore dintre economişti priveşteaceastă problemă.

Economiştii consideră de obicei că preţul unui bun sau al unui serviciu seajustează pentru ca oferta şi cererea să se echilibreze. Se presupune deci că, la preţulcurent al pieţei, consumatorii au cumpărat tot ce au dorit şi furnizorii au vândut atât câtau dorit. Această ipoteză se numeşte "curăţarea pieţei".

Dar această presupunere a continuei curăţări a pieţei nu este pe deplin realistă.Pentru ca pieţele să se "cureţe" în mod continuu, preţurile trebuie să se ajustezeinstantaneu la modificările ofertei şi cererii. însă în realitate multe salarii şi preţuri seajustează lent. Uneori angajatorii nu modifică salariile pe perioade lungi de timp. Cutoate că modelele curăţării pieţei presupun că toate salariile şi preţurile sunt flexibile, înlumea reală unele salarii şi preţuri suntrigide.

Această rigiditate a preţurilor nu face neapărat inutile modelele de curăţare a pieţei. La urma urmei, preţurile nu sunt rigide la infinit. Ele se ajustează în final lamodificările ofertei şi cererii. Modelele de curăţare a pieţei, chiar dacă nu descriueconomia în fiecare moment al ei, evidenţiază totuşi echilibrul în jurul căruia aceastagravitează lent. De aceea, flexibilitatea preţurilor poate fi o ipoteză rezonabilă de lucru pentru studierea fenomenelor pe termen lung, cum ar fi creşterea economică ce seobservă de la o decadă la alta.

Dar pentru studierea fenomenelor pe termen scurt, cum ar fi fluctuaţiileeconomice de la un an la altul, ipoteza flexibilităţii preţurilor este mai puţin plauzibilă.Pe perioade scurte de timp, multe preţuri sunt fixe la niveluri predeterminate. De aceea,rigiditatea preţurilor este o ipoteză mai bună pentru studierea comportamentuluieconomiei pe termen scurt.

Structura cursuluiCursul de Macr oeconomie este structurat în nouă unităţi de învăţare.Fiecare

unitate de învăţare cuprinde obiective, aspecte teoretice privind tematica unităţii deînvăţare respective, exemple, teste de autoevaluare precum şi probleme propuse sprediscuţie şi rezolvare. La sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare este indicată o temă decontrol. Rezolvarea acesteia este obligatorie şi va fi încărcată de către studenţi pe platforma e-learning până la data indicată.

Durata medie de studiu individual este prevăzută în fiecareunitate de învăţare.

EvaluareaLa finele semestrului, fiecare student va fi evaluat printr-un un test grilă cu

întrebări teoretice din materia prezentată în cadrul acestui material, test deţinând o pondere de 60% din nota finală. Notele aferente temelor de control realizate pe parcursul semestrului reprezintă 40% din nota finală.



Unitatea de învăţare 1MĂSURAREA ACTIVITĂŢII ECONOMICE. INDICATORII

MACROECONOMICI AGREGAŢI

Cuprins1.1 Introducere1.2 Produsul naţional brut1.3 Indicele preţului consumatorului 1.4 Rata şomajului 1.5 Rezumat1.6 Teste de evaluare a cunoştinţelor

1.1 Introducere

Ca orice ştiinţă, macroeconomia se întemeiază pe interacţiunea dintre teorie şiobservaţie. Scopul nostru fiind studierea macroeconomiei pentru înţelegerea modului defuncţionare a mecanismului economic, observarea, măsurarea activităţii economice stăla baza formulării diverselor teorii.

Obiective 1. Evaluarea stării unei economii naţionale 2. Monitorizarea dezvoltării economiceîn scopul adoptării celor mai adecvate

politici macroeconomice

Mijloace de lucru Necesită cunoştinţe demicroeconomie legate de modul în care suntluate deciziile agenţilor individuali şi amodului în care se corelează acestea.

Mod de finalizare Studiu de caz -PNB şi componentele decheltuială pe anulcurent

Evaluare 1. Compararea procentuală acomponentelor consum,investiţii,h lt i li g t l i t i t



Pentru înţelegerea adecvată a modului de funcţionare a economiei, este necesarăobservarea ei pe baza unor indicatori economici. Studiul acestora reprezintă unul dindomeniile macroeconomiei.

Ne vom concentra asupra a trei indicatori ce sunt mai frecvent utilizaţi înstudierea economici şi pentruevaluarea politicilor economice:

Produsul naţional brut (PNB) Indicele preţului consumatorului(IPC) Rata şomajului

PNB arată venitul total al naţiunii şi cheltuiala totală pentru producţia de bunurişi servicii, IPC măsoară nivelul preţurilor, iar rata şomajului exprimă procentul demuncitori fără locuri de muncă.

1.2Produsul naţional brut (PNB)

PNB este adesea considerat ca cel mai bun indicator de evaluare a performanţelor unei economii naţionale. Acest indicator încearcă să sintetizeze într -osingură expresie numerică valoarea bănească a activităţii economice. Mai exact, PNBeste egal cu:

- venitul total câştigat în economie şi - cheltuiala totală făcută cu producţia de bunuri şi servicii a economiei PNB este o măsură a performanţelor economice deoarece oamenii preferă să aibă

venituri mai mari in locul unora mici. La fel, o economie cu o producţie mare de bunuri

şi servicii poate satisface mai bine cererea indivizilor, a firmelor şi a guvernului. PNB poate măsura atât venitul din economie cât şi cheltuiala făcută cu producţiadeoarece cele două funcţiuni sunt de fapt aceleaşi: pentru economie în ansamblul ei,venitul trebuie să egaleze cheltuielile. Pentru a vedea de ce este aşa, trebuie să aducemîn discuţie sistemul contabilităţii naţionale, care măsoară PNB şi mulţi alţi indicatoriînrudiţi.

Venitul, cheltuielile şi fluxul circular Să ne imaginăm o economie care produce un singur bun, pâinea, dintr -un singur

factor de producţie, munca. Figura 1.1 ilustrează toate tranzacţiile economice ce au locîntre gospodării şi firme în această economie.



Circuitul interior din figur ă reprezintă fluxul pâinii şi al muncii. Gospodăriile îşivând munca firmelor. Firmele utilizează munca muncitorilor lor pentru a produce pâinea, pe care firmele o vând la rândul lor gospodăriilor. Astfel, munca merge de lagospodării la firme, iar pâinea pleacă de la firme către gospodării.

Circuitul exterior din figură reprezintă fluxul corespunzător al unităţilormonetare (al banilor). Gospodăriile cumpără pâine de la firme. Firmele utilizează o parte din venitul încasat din aceste vânzări pentru a plăti salariile muncitorilor lor, iarceea ce rămâne reprezintă profitul aparţinând proprietarilor firmelor (care sunt şi ei parte a sectorului gospodăriilor). Deci cheltuielile pe pâine se îndreaptă de la gospodariila firme, iar venitul sub forma salariilor şi profiturilor se îndreaptă de la firme cătregospodarii.

PNB măsoară fluxul banilor în această economie. El se poate măsura în douămoduri. PNB este venitul total din producţia de pâine, care egalează suma salariilor şi profitului - jumătatea de sus a fluxului circular al banilor. PNB este de asemeneacheltuiala totală pe cumpărăturile de pâine- jumătatea de jos a fluxului circular al banilor. Astfel, putem privi fie la fluxul banilor de la firme lagospodării, fie la fluxul banilor de la gospodării la firme.

Egalitatea venitului cu cheltuiala provine dintr-o regulă contabilă: oricecheltuială făcută cu cumpărările de produse este neapărat un venit pentru fabricanţii produselor. Conform acestei reguli, orice tranzacţie care afectează cheltuiala trebuie săafectezevenitul şi orice tranzacţie ce afectează venitul trebuie să afecteze cheltuiala.

Exemplu

Să presupunem că o firmă produce şi vinde o pâine în plus unei gospodării.Evident, această tranzacţie sporeşte cheltuiala totală pe pâine, dar are un efect egal şiasupra venitului total. Dacă firma produce bucata suplimentară de pâine angajând mai

Fig.1.1



Stocul este cantitatea măsurată la un anumit moment de timp, în vreme ce unflux este cantitatea măsurată pe unitatea de timp.

Exemplu

Exemplul clasic utilizat pentru a ilustra stocurile şi fluxurile este cel al vanei încare curge un robinet. Cantitatea de apă aflată în vană este un stoc: acesta este cantitateadin vană la un anumit moment de timp. Cantitatea de apă care curge din robinet este unflux: acesta reprezintă cantitatea de apă ce se adaugă în vană pe unitatea de timp. Astfel,unităţile cu ajutorul cărora măsurăm stocurile şi fluxurile diferă. Spunem că vanaconţine 50 litri de apă, dar această apă curge din robinet cu 5 litri pe minut.

Atunci când construim teorii pentru a explica variabile, există adesea relaţii celeagă intre ele stocurile şi fluxurile. Aceste relaţii sunt evidente în cazul vanei curobinetul care curge. Stocul de apă din vană reprezintă acumularea din fluxul de apă cevine din robinet. Iar fluxul de apă reprezintă modificarea stocului.

Când studiem variabilele economice, este util adesea să ne punem întrebareadacă variabilele sunt stocuri sau fluxuri şi dacă există vreo relaţie între acestea. Iatăcâteva exemple de stocuri şi fluxuri legate între ele:

- Averea unui consumator este un stoc; venitul şi cheltuielile sale sunt fluxuri. - Numărul de oameni fără slujbă (şomerii) reprezintă un stoc; numărul de

oameni care îşi pierd slujbele este un flux.

- Cantitatea de capital din economic este un stoc; volumul de investiţii este unflux.- Datoria guvernului este un stoc; deficitul bugetar guvernamental este un flux.

Exemplificaţi şi alte situaţii de stocuri şi fluxuri legate între ele.

Reguli de măsurare a PNB În economia ipotetică care ar produce numai pâine, putem măsura PNB doar prin

însumarea cheltuielilor totale făcute pe pâine. Dar a măsura, de exem plu, PNB al unei

ţări este o sarcină mult mai ambiţioasă. Economia fiind atât de mare şi de complexă,însumarea cheltuielilor pe toate bunurile şi serviciile nu este simplă. Pentru interpretarea corectă a PNB, trebuie să înţelegem unele reguli ce stau la

baza construirii acestui indicator:- Modul de tratare a stocurilorSă presupunem că o firmă din economia noastră cu un singur bun angajează

muncitori pentru a produce mai multă pâine, le plăteşte salariile, iar apoi nu reuşeşte săvândă pâinea suplimentară. Cum va afecta această tranzacţie PNB? Răspunsul taaceastă întrebare depinde de ceea ce se întâmplă cu pâinea nevândută.

În cazul în care pâinea se strică, atunci profitul scade cu suma cu care au fostcrescute salariile -firma a plătit muncitorilor mai mulţi bani. dar nu a primit nici un

profit procedând astfel. întrucât tranzacţia nu afectează nici cheltuiala şi nici venitul,PNB rămâne neschimbat (deşi se distribuie mai mult sub formă de salarii şi mai puţinsub formă de profit).



Am discutat până acum despre PNB doar pentru situaţia în care pâinea ar fisingurul articol produs. Dar economia produce o mare diversitate de bunuri şi servicii- pâine, automobile, haine, pantofi, servicii de coafură, cosmetică, etc. PNB reuneştevaloarea acestor bunuri şi servicii diverse într -o singură cifră. Diversitatea produselordin economie complică calcularea PNB, deoarece diferitele produse au valori diferite.

Exemplu

Să presupunem, de exemplu, că economia produce 4 banane şi 3 portocale. Cumvom determina PNB? Am putea simplu să însumăm bananele şi portocalele şi săconcluzionăm că PNB este egal cu 7 fructe. Dar acest lucru are sens numai dacă

bananele şi portocalele au aceeaşi valoare, ceea ce nu poate fi adevărat. Pentru a măsura valoarea totală a diferitelor bunuri şi servicii, folosim preţul de

piaţă ca măsură a valorii. Este utilizat preţul de piaţă deoarece el reflectă cât suntdispuşi oamenii să plătească pentru un anumit bun sau serviciu. Astfel, dacă bananelecostă 0,50 $ bucata şi portocalele 1 $ bucata, PNB va fi:

PNB = (Preţul bananelor x cantitatea de banane) + (Preţul portocalelor xcantitatea de portocale) = (0,50 x 4) + (1 x 3) = 5 $

PNB este egal cu 5 $,formaţi din:2 $ valoarea bananelor plus 3 $ valoarea portocalelor.

- Bunuri intermediare şi valoarea adăugată

Multe bunuri sunt produse în stadii de producţie: materiile prime sunttransformate în bunuri intermediare de o firmă şi vândute apoi altei firme pentru prelucrarea fmală. Cum trebuie să tratăm asemenea produse când măsurăm PNB?

ExempluSă presupunem că un fermier vinde un sfert de kilogram de carne către Mc

Donald's la preţul dc 0,50$ şi apoi Mc Donald's ne vinde un hamburger cu 1,50 $. PNBtrebuie să includă atât carnea furnizată cât şi hamburgerul (în total 2 $) sau numaihamburgerul? (1,50 $)?

Răspunsul este că PNB include doar valoarea bunurilor finale. Astfel,hamburgerul este inclus în PNB, dar carnea nu este: PNB creşte cu 1,50 $, nu cu 2 $.Aceasta pentru că valoarea bunurilor intermediare este deja inclusă ca parte a preţului bunurilor finale. Dacă am adăuga bunurile intermediare la bunurile finale ar însemna odublă înregistrare- adică, în cazul nostru, carnea ar fi măsurată de două ori. De aceea,PNB este valoarea totală a bunurilor şi serviciilor finale produse.

Un mod de a măsura valoarea tuturor bunurilor şiserviciilor finale este acela dea însuma valoarea adăugată în fiecare stadiu de producţie. Valoarea adăugată a uneifirme este egală cu valoarea producţiei firmei minus valoarea bunurilor intermediare pecare le cumpără firma. In cazul hamburgerului, valoarea adăugată a fermierului este0,50 $ (presupunând că fermierul nu cumpără bunuri intermediare), iar valoareaadăugată a firmei Mc Donald's este 1,50 -0,50 = 1 $. Valoarea adăugată totală este 0,50+ 1,00 = 1,50 $. Pentru economie în întregul ei, suma tuturor valorilor adăugate trebuiesă egaleze valoarea de piaţă a tuturor bunurilor şi serviciilor finale. De aceea, PNB.

i tă d l dă tă t t lă t t fi l di i



servicii, trebuie să utilizăm o estimare a valorii lor. O asemenea estimare se numeştevaloare "imputată" sau atribuită.

Un domeniu în care aceste estimări (imputaţii) sunt importante îl reprezintăserviciile, din gospodărie. O persoană care închiriază o casă cumpără de fapt serviciilegate de locuinţă şi furnizează venit proprietarului; chiria este parte a P NB, atât cacheltuială a chiriaşului, cât şi, ca venit al proprietarului. Dar mulţi oameni trăiesc în propriile lor case. Deşi ei nu plătesc chirie proprietarului, se bucură de servicii legate delocuinţă similare celor ale chiriaşilor. Astfel, pentru a lua în considerare aceste serviciide care se bucură deţinătorii de locuinţe, PNB include "chiria" pe care aceşti deţinătorişi-o "plătesc" lor înşişi. Bineînţeles, ei nu îşi plătesc în fapt lor înşişi această chirie. înstatisticile economice se estimează cât ar fi chiria (de piaţă) pentru o casă dacă aceastaar fi închiriată şi se include această chirie estimată ("imputată") ca parte a PNB. Aceastăchirie estimată este inclusă atât în cheltuielile deţinătorului locuinţei, cât şi în venitulacestuia.

Un altdomeniu în care apar "imputaţiile" esteevaluarea serviciilor furnizate deguvern. De exemplu, ofiţerii de poliţie, pompierii saufuncţionarii de stat furnizeazăservicii publice. Măsurarea valorii acestor servicii este dificilă, deoarece ele nu suntvândute pe piaţă şi de aceea nu au preţ de piaţă. PNB include aceste servicii prinevaluarea la costul lor. Astfel, salariile acestor funcţionari publici sunt utilizate camăsură a valorii "producţiei" furnizate de ei.

În multe împrejurări, o asemenea estimare sau "imputaţie" este recunoscută în principiu, dar nu este făcută în practică. Dacă PNB include chiria estimată asupracaselor ocupate de proprietarii lor, de ce nu ar include şi chiria estimată pentru maşini, bijuterii şi alte bunuri durabile deţinute de gospodării? Totuşi, valoarea acestor serviciieste lăsată în afara PNB. In plus, o parte din producţia economici este produsă şiconsumată în cadrul gospodăriei şi nu intră niciodată pe piaţă. De exemplu, mesele pregătite acasă nu sunt foarte diferite de mesele de la restaurant şi totuşi valoareaadăugată a acestora este omisă din calculul PNB. Producţia gospodăriilor, curăţeniacaselor, îngrijirea şi educaţia copiilor sunt excluse şi ele din calcul. De asemenea, PNBnu include valoarea bunurilor produse şi vândute prin activităţile ilegale, cum ar ficomerţul cu droguri şi alte tranzacţii ale economiei subterane.

Alte activităţi carenu se includ în măsurarea PNB sunt: a) T ranzacţiile financiare

1. Cheltuielile pentru cumpărarea hârtiilor de valoare De exem plu, dacă am cumpărat acţiuni într -o societate comercială, înseamnăcă altcineva ni le-a vândut. A avut loc doar un transfer de drepturi de proprietate. Nu a existat nici o activitate productivă. Deci banii plătiţi pe aceleacţiuni nu se vor include în calculul PNB. (Dar taxele de brokeraj plătiteintermediarilor sunt înregistrate ca un serviciu.)2. Plăţile de transfer ale statului Acestea sunt plăţi pentru care nu se fac în schimb servicii productive, cum arfi de pildă sumele cuvenite veteranilor de război sau ajutorul de şomaj.Destinatarii acestora nu aduc nici o contribuţie la producţia curentă înschimbul sumelor primite (deşi au avut contribuţii în trecut pentru ale putea primi).3. Plăţile de transfer ale particularilor

] Daca am primitsume de bani de la părinţi pentru a ne întreţine la şcoală saudacă vreo rudă bogată ne-a făcut cadou o sumă de bani, avem de-a face cu o plată de transfer privată. Neconstruind o activitate productivă, nu se include înPNB



Având în vedere că estimările sau imputaţiile necesare pentru măsurarea PNB auun anumit grad de aproximaţie şi întrucât valoarea multor bunuri şi servicii este completlăsată în afară, PNB este o măsură imperfectă a activităţii economice. Dar atâta vremecât imperfecţiunile PNB nu se modifică mult în tîmp, PNB este util pentru comparareaactivităţii economice de la un an la altul sau de la o decadă la alta.

Alcătuiţi o listă de activităţi care, din diferite motive, nu pot fiincluse în calculul PNB.

P NB real şi PNB nominalDupă ce am examinat câteva reguli utilizate în construirea PNB, să revenim

acum la întrebarea: Este PNB o măsură adecvată a bunăstării economice? Să luăm din nou ca exemplu economia care produce numai banane şi portocale.În această economie, PNB este suma valorii tuturor bananelor şi portocalelor produse.

Adică: PNB = (preţul bananelor x cantitatea de banane) + ( preţul portocalelor x

cantitatea de portocale).PNB poate creşte, fie ca rezultat al creşterii preţurilor, fie al creşterii cantităţilor.PNB măsurat astfel nu este o măsură adecvată a bunăstării economice, pentru că

nu reflectă cu acurateţe cât de bine poate satisface economia cererile consumatorilor,firmelor şi guvernului. Dacă toate preţurile se dublează fără nici o modificare acantităţii, PNB se dublează şi el. Este insă greşit să spunem că s-a dublat capacitateaeconomiei de a satisface necesităţile, deoarece cantitatea produsă din fiecare bun arămas aceeaşi. Această valoare a bunurilor şi serviciilor măsurată la preţurile curente senumeşte PBN nominal.

O măsură mai potrivită a bunăstării economice ar fi cea a producţiei de bunuri şiservicii care să nu fie influenţată de modificările preţurilor. în acest scop, economiştiiutilizează PNB real, care reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor măsurată la preţuriconstante. Pentru a măsura PNB real, se alege un an de bază, să zicem1990.Bunurile şiserviciile sunt apoi însumate utilizând preţurile anului1990 pentra evaluarea diferitelor bunuri. în economia noastră cu banane şi portocale, PNB real pentru anul 2000 va fi:

PNB real = (preţui din 1990 al bananelor x cantitatea de banane din 2000) +(preţul din 1990 al portocalelor x cantitatea de portocale din 2000).

La fel, PNB real din anul 2001 va fi:PNB real = (preţul din 1990 al bananelor x cantitatea de banane din 2001) +

(preţul din 1990 al portocalelor x cantitatea de portocale din 2001). Preţurile fiind menţinute constante, PNB real se modifică de la un an la altul

numai dacă se modifică cantitatea. Astfel, PNB real reflectă producţia economiei,măsurată în preţurile anului de bază (în cazul nostru 1990). întrucât capacitateasocietăţii de a furniza satisfacţie economică membrilor săi depinde în ultimă instanţă decantităţile de bunuri şi servicii produse, PNB real reprezintă o măsură mai adecvată a bunăstării economice decât PNB nominal.

Deflatorul PNB = PNB nominal/PNB real.

Pentru a înţelege mai bine PNB nominal, PNB real şi deflatorul PNB, săanalizăm din nou economia care produce un singur bun: pâinea. în fiecare an, PNB nominal este suma totală de bani cheltuită pe pâine în anul respectiv. PNB real este



Numărătorul acestei expresii este PNB nominal; numitorul este PNB real.Atât PNB nominal cât şi PNB real pot fi considerate ca preţul unui coş de bunuri: înacest caz, coşul constă în cantităţile de banane şi portocale produse curent.Deflatorul PNB compară preţui curent al acestui coş cu preţul aceluiaşi coş în anulde bază.

Definiţia deflatorului PNB ne permite să separăm PNB nominal în două părţi:o parte măsoară cantităţile şi cealaltă măsoară preţurile. Adică:

PNB nominal = PNB real x deflatorul PNB

Să ne reamintim...

PNB nominalmăsoară valoarea bănească a producţiei economiei.

PNB real măsoară cantitatea de producţie- adică producţia evaluată în preţuri constante (ale anului de bază).

DeflatorulPNB măsoară preţul unităţii tipice de producţie raportat la preţul acesteia în anul de bază.

Alţi indicatori folosiţi în sistemul contabilităţii naţionale

Am văzut că PNB măsoară atât cheltuiala totală cât şi venitul total din economie- cele două jumătăţi ale fluxului circular al banilor. Alţi indicatori oferă informaţii maidetaliate privind aceste fluxuri. Putem grupa aceşti indicatori în două categorii:componentele de cheltuială şi măsurările alternative ale venitului.

Componentele de cheltuială Economiştii şi factorii de decizie din politica economică se preocupă nu numai

de producţia totală de bunuri şi servicii a economiei, dar şi de alocarea acestei producţiiîntre utilizări alternative. Sistemul contabilităţii naţionale împarte cheltuielile incluse înPNB în 4 mari categorii:

- Consum (C)- Investiţii(1)- Cheltuieli guvernamentale (G)- Export net (Ene t)



Consumul include bunurile şi serviciile cumpărate de gospodării. El se împarteîn trei subcategorii: bunuri nondurabile, bunuri durabile şi servicii.

Bunurile nondurable sunt cele care se consumă într -o perioadă scurtă de timp,cum ar fi alimentele şi îmbrăcămintea.

Bunurile durabile sunt cele de folosinţă îndelungată, cum ar fi automobilele şimaşinile de spălat.

Serviciile includ cumpărările de servicii personale ale indivizilor, cum ar fi celede coafură sau consultaţiile medicale.

Investiţiile constau în bunurile cumpărate pentru utilizarea în viitor. Elereprezintă adiţionările la capacitatea productivă. Deci pot fi considerate ca o activitatece utilizează resurseîn prezent pentru a permite o producţie mai mareîn viitor şi deciun consum mai mare în viitor.

Când o firmă cumpără un nou echipament sau construieşte un nou obiectiv, eainvesteşte, adică îşi măreşte capacitatea de a produce în viitor.

Investiţiile se împart şi ele în trei subcategorii: - investiţii fixe nonrezidenţiale - investiţii fixe rezidenţiale - investiţii în stocuri de bunuri Investiţiile fixe nonrezidenţiale reprezintă cumpărarea de către firme a noilor

fabrici, maşini şi echipamente. Investiţiile rezidenţiale reprezintă cumpărarea de noi clădiri de către gospodării

sau proprietari.Investiţiile în stocuri reprezintă creşterea stocului de bunuri al firmelor (dacă

stocul scade, investiţia respectivă este negativă). Cumpărăturile guvernamentale reprezintă bunurile şi serviciile cumpărate de

guvern şi de administraţiile locale. Această categorie include de exemplu echipamentulmilitar, serviciile oferite de lucrătorii guvernamentali sau construirea de şosele. Ea nuinclude plăţile de transfer făcute către indivizi, cum ar fi asigurările sociale şi ajutoarelesociale. Aceste plăţi nu pot fi parte a PNB deoarece nu sunt făcute în schimbul unor bunuri şi servicii.

Ultima categorie, exporturile nete, se referă la comerţul cu alte ţări. Exporturilenete reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor exportate în alte ţări minus valoarea bunurilor şi serviciilor pe care ni le furnizează străinii (importurile).

Dacă balanţa comercială ar fi în echilibru, atunci valoarea exporturilor ar egala-o pe cea a importurilor şi exporturile nete ar fi întotdeauna egale cu zero; în acest caz,PNB ar fi suma cheltuielilor interne: C + 1 + G.

Dacă însă exportăm mai mult decât importăm, atunci suntem un vânzător net pe pieţele lumii, aşa încât PNB ar excede cheltuielile interne.

Dacă importăm mai mult decât exportăm, aşa cum a facut de exemplu S.U.A îndecursul anilor 1980, atunci suntem un cumpărător net pe pieţele lumii, exporturile netesunt negative şi cheltuielile noastre exced producţia pe care o realizăm.

Măsurările alternative ale venitului Deşi PNB reprezintă măsura cea mai comună a venitului total din economie,

sistemul contabilităţii venitului naţional include şi alte măsurări ale venitului care diferăuşor ca definiţie de PNB. Deosebirile dintre diferitele măsurări ale venitului sunt adeseanu prea importante în practică, deoarece măsurările respective sunt foarte apropiate.

Trebuie însă să cunoaştem diferitele moduri de măsurare deoarece economiştii facfrecvent referire la ele.



Amortizarea reprezintă suma de bani pe care firmele ar trebui să o economisească pentru a putea avea grijă de deteriorarea maşinilor şi a celorlalte echipamente carenecesită reparaţii; este suma din stocul de capital care a fost consumată îndecursul unuian.

Aceasta reprezintă aproximativ10% din PNB. Având în vedere că depreciereacapitalului este un cost al obţinerii producţiei din economie, scăderea acestuia din PNBarată rezultatul net al activităţii economice. Din acest motiv, unii economişti considerăcă PNN este o măsură mai potrivită a bunăstării economice decât PNB.

O altă ajustare este legată de taxele indirecte de afaceri, cum ar fi taxele devânzare (de exemplu TVA). Aceste taxe, care reprezintă aproximativ 10% din PNN,creează o diferenţă între preţul plătit de consumatori pentru un bun şi preţul primit defirme. întreprinzătorii acţionează de fapt ca un agent al statului atunci când colectează otaxă de vânzare. O colectează de la cumpărători şi o dau înapoi statului. Taxa este ocheltuială de afaceri. Dacă scădem taxele indirecte de afaceri din PNN, obţinemindicatorul numitvenit naţional (VN).

VN = PNN - taxele indirecte de afaceri

Aceste taxe indirecte sunt incluse în venitulnaţional brut ca un element de cost(care nu reprezintă câştiguri realizate de factorii de producţie).

Venitul naţional este o măsură a câştigului realizat în economie. În funcţie demodul în care este câştigat, VN este alcătuit din: salarii, profituri, dobândă, rentă.

1.3Indicele preţului consumatorului (IPC)

Indicele preţului consumatorului măsoară costul cumpărării unui coş standard dc bunuri la diferite perioade. Coşul de piaţă include preţurile alimentelor, îmbrăcămintei,locuinţei, combustibililor, transportului, îngrijirii medicale, taxelor şcolare şi ale altor bunuri şi servicii cumpărate pentru traiul de zi cu zi.

Indicele preţului se construieşte prin ponderarea fiecărui preţ în funcţie deimportanţa economică a bunului respectiv (deci nu prin adunarea diferitelor preţuri sau prin aprecierea lor după volum).

În cazul IPC, fiecărui articol i se atribuie o pondere fixă, proporţională cuimportanţa lui relativă în bugetul cheltuielilor de consum; ponderile pentru fiecarearticol sunt proporţionale cu cheltuiala totală pentru acel articol, aşa cum a fostdeterminată prin supravegherea cheltuielilor consumatorilor într -o anumită perioadă detimp de câţiva ani.

De exemplu, în S.U.A, în decembrie 2006, costurile legate de regia locuinţei aufost categoriacea mai mare în IPC, deţinând mai mult de 40% din bugetul cheltuielilorde consum. Comparativ cu acestea, costul maşinilor noi şi al altor vehicule cu motorreprezintă doar 5% din bugetul cheltuielilor de consum.

ExempluPutem folosi un exemplu numeric pentru a ilustramăsurarea IPC. Să presupunem

că se cumpără de către consumatori 3 bunuri: alimente, locuinţă şi îngrijire medicală. Osupraveghere ipotetică a bugetului descoperă că, din bugetul lor, consumatoriicheltuiesc 20% pe alimente, 50% pentru locuinţă şi 30% pentru îngrijire medicală.

F l i d 1999 d b ă id ă ţ l fi ă i b l i l l d 100



Cu alte cuvinte, dacă1999este anul de bază în careIPC este 100, atunci în 2000IPC este 106,4.

Rata inflaţiei se va calcula astfel: [(106,4 - 100)/100] x 100 = 6,4 % pe anA se observa că în indicele preţurilor (care are ponderi fixe) preţurile se schimbă

de la un an la altul, dar ponderile rămân aceleaşi. Acest exemplu surprinde şi esenţa modului de măsurare a inflaţiei. Singura

deosebire între acest calcul simplificat şi cel din realitate este că, în fapt, IPC conţinemult mai multe bunuri. Altfel, procedura este exact aceeaşi.

1.4Rata şomajului

Unul din aspectele performanţei economice este modul în care economia îşiutilizează resursele. Şi întrucât forţa de muncă din economie reprezintă resursa de bază,

menţinerea unui grad de ocupare cât mai ridicat reprezintă o preocupare majoră afactorilor de decizie. Rata şomajului este indicatorul ce măsoară procentul celor ce ardori să muncească, dar nu au de lucru.

O persoană poate fi plasată într -una din următoarele trei categorii: a)ocupată, b)neocupată sau c) neinclusă în forţa de muncă.

a) Se consideră că o persoană este ocupată dacă are o slujbă, prin opoziţie cusituaţia muncii acasă în gospodărie, cu mersul la şcoală sau cu implicarea înalte activităţi;

b) O persoană este în şomaj dacă nu are un loc de muncă şi aşteaptă dataînceperii unei noi slujbe, se află în concediere temporară sau este în căutareaunui loc dc muncă.

c)

O persoană care nu poate fi inclusă în nici una din primele două categorii, cade exemplu un student sau o gospodină, nu face parte din forţa de muncă. Oasemenea persoană nu are un loc de muncă, nu aşteaptă şi nici nu se află încăutarea unui loc de muncă.

Forţa de munca se defineşte ca suma a persoanelor ocupate şi a celor aflate înşomaj, iar rata şomajului reprezintă procentul din forţa totală de muncă care nu esteocupată. Adică:

Forţa de muncă = Numărul persoanelor ocupate + Numărul persoanelorneocupate

Rata şomajului = Numărul persoanelor neocupate/forţa de muncă x 100 Ce relaţie ar putea exista între şomaj şi PNB real? întrucât muncitorii ocupaţi

ajută la producerea bunurilor şi serviciilor, iar muncitorii neocupaţi nu, ne aşteptăm cacreşterile ratei şomajului să fie asociate cu scăderi ale PNB real. Această relaţienegativă dintre şomaj şi PNB este numită legea lui Okun, după numele economistuluiArthur Okun, care a studiat-o pentru prima dată (1962).

REZUMAT

1. Produsul naţional brut (PNB) măsoară atăt venitul din economie cât şi



care reprezintă raportul dintre PNB nominal siPNB real, IPC măsoarănivelul general al preţurilor.

5. R ata şomajului exprimă fracţiunea persoanelor care ardori să muncească dar nu găsesc de lucru. Creşterile rateişomajului simt asociate cu scăderi ale PNB real.

CUVINTE CHEIE: produs naţional brut (PNB), contabilitatea venitului naţional stocuri şi fluxuri, valoare adăugată, PNB nominal şi PNB real, deflatorul PNB,egalitatea sistemului contabilităţii venitului naţional, indicele preţului consumatorului(IPC), forţa de muncă, rata şomajului, legea lui Okun.

Teste de evaluare a cunoştinţelor

Probleme de discutat1. Arătaţi care sunt cele două valori exprimate de PNB. Cum poate PNB măsura două

lucruri în acelaşi timp? 2. Ce măsoară indicele preţului consumatorului? 3. Explicaţi legea lui Okun.

Aplicaţii 1. Citiţi ziarele economice din ultimele două săptămâni. Ce noi date statistice au fost

publicate? Cum interpretaţi aceste date? 2. Un fermier cultivă grâu şi îl vinde unui morar cu1 u.m. Morarul transformă grâul înfăină şi apoi vinde făina unui brutar cu3 u.m. Brutarul utilizează făina pentru a face pâine şi vinde pâinea unui inginer cu6 u.m. Inginerul mănâncă pâinea. Care estevaloarea adăugată de fiecare persoană? Care este PNB?

3. Căutaţi în Anuarul Statistic date privind PNB şi componentele sale şi calculaţi procentul din PNB alurmătoarelor componente pentru anii 2000, 2005 şi 2007.

a) Cheltuielile de consum individual b) Investiţiile brute private c) Cheltuielile guvernamentaled) Exporturile nete

e)

Cheltuielile din domeniul apărării f) Chcltuileile administraţiei dc stat centrale şi localeg) Importuri



Observaţi vreo relaţie stabilă între date? Descoperiţi o tendinţă?

Temă de control

Studiu de caz: PNB şi componentele de cheltuialăCu ajutorul datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică, extrageţi structura

PNB pe elemente de cheltuială şi calculaţi ponderea acestora în total PNB. Comparaţi şiinterpretaţi aceste cifre. Ce ne spun exporturile nete despre balanţa comercială a ţării?

Termenul limită de depunere a lucrării este1 aprilie.Succes!

BIBLIOGRAFIE1. BUCUR, I. (1999) Bazele macroeconomiei. Editur a Economică. 2. CREŢOIU, G., CORNESCU, V., BUCUR, I.(1995), Economie politică, Editura

Şansa. 3. SAMUELSON, P. A, NORDHAUS, W. (2001), Economie, Editura Teora.



Unitatea de învăţare 2CONSUMUL, INVESTIŢIILE ŞI CHELTUIELILE

GUVERNAMENTALE

Cuprins2.1 Introducere2.2 Consumul2.3 Investiţiile 2.4 Cheltuielile guvernamentale2.5 Echilibrul şi rata dobânzii 2.6Modificări ale economiilor: efectele politicii fiscale 2.7Modificări ale cererii de investiţii 2.8 Rezumat2.9 Teste de evaluare a cunoştinţelor

2.1 Introducere

După studierea produsului naţional brut, examinăm în continuare modul în careeste utilizată producţia economiei.

Obiective

1. Cunoaşterera componentelor decheltuială ale PNB

2. Evidenţierea rolului ratei dobânzii în realizareaechilibrului la nivelmacroeconomic

Mijloace

Necesită cuonoaşterea indicatorilormacroeconomici agregaţi prezentaţi înUnitatea de învăţare1.

Mod de finalizare Determinarea funcţiei consumului cu datedin România

Evaluare

1. Corectitudinea culegerii datelor privind consumul personal şi venitul disponibil2. Modul de urmărire a relaţiei dintre

consum şi venitul disponibil pediferite perioade

Termen de predare15 aprilie

Să ne reamintim... Produsul naţional brut (PNB) este alcătuit din următoarele patru componente:



O economie închisă are astfel trei utilizări ale bunurilor şi serviciilor pe care le produce. Aceste trei componente ale PNB sunt exprimate în egalitatea sistemuluiconturilor naţionale:

Y = C + I + G

Gospodăriile consumă o parte din producţia economiei, firmele şi gospodăriileutilizează o parte a producţiei pentru investiţii; iar guvernul cumpără o altă parte a producţiei în scopuri publice. Dorim să ştim cum este alocat PNB între aceste treiutilizări.

2.2 Consumul

Consumul preia o parte însemnată a producţiei obţinute într -o economie. Cândconsumăm alimente, purtăm haine sau mergem la un film, consumăm o parte din producţia realizată în economie. Decizia de consum, respectiv comportamentulconsumatorului individual, este una din cele mai importante chestiuni ale ştiinţeieconomice.

Gospodăriile primesc venit din munca pe care o prestează şi din capitalul pe careîl deţin, plătesc taxe către stat şi apoi decid cât din venitul rămas să consume şi cât săinvestească. Venitul primit de gospodării egalează producţia economici,Y . Apoiguvernul impozitează gospodăriile cu o sumăT . Cu toate că guvernul percepe multetipuri de taxe şi impozite, pentru simplificare, le vom include şi însuma pe toate înaceeaşi categorie. Venitul rămas după plata tuturor taxelorY - T se numeşte venit disponibil. Venitul disponibil se împarte apoi în consum şi investiţii.

Presupunem că consumul depinde în mod direct de nivelul venitului disponibil.Cu cât este mai mare venitul disponibil, cu atât este mai mare consumul, Astfel:

C = C(Y- T)

Această ecuaţie exprimă consumul ca o funcţie de venitul disponibil. Relaţiadintre consum şi venitul disponibil se numeşte funcţia consumului .

Înclinaţia marginală către consum (c') este suma cu care se modifică consumulatunci când venitul disponibil creşte cu o unitate monetară. Ea este cuprinsă înintervalul (0,1): o unitate monetară suplimentară de venit creşte consumul, dar cu mai puţin de o unitate monetară. Astfel, dacă gospodăriile obţin o unitate suplimentară devenit, vor economisi o parte din acesta.

Exemplu:Dacă c' = 0,7, gospodăriile cheltuiesc 70 % din fiecare unitate monetară

adiţională de venit disponibil pe bunuri şi servicii şi economisesc 30%.

Fig. 2.1 ilustrează funcţia consumului. Panta funcţiei consumului ne arată cu câtcreşte consumul când venitul disponibil creşte cu o unitate monetară. Deci panta estec'(înclinaţia marginală către consum).

Fig. 2.1Funcţia consumului



2.3Investiţiile

Atât firmele cât şi gospodăriile cumpără bunuri de investiţii. Firmele cumpără bunuri investiţionale în vederea sporirii stocului de capital şi a înlocuirii capitaluluiexistent pe măsura uzurii acestuia. Gospodăriile cumpără case noi, care fac şi ele partedin investiţii.

Cantitatea cerută de bunuri de investiţii depinde de rata dobânzii. Pentru ca un proiect investiţional să fie profitabil, beneficiul pe care îl aduce trebuie să depăşeascăcostul său.Întrucât rata dobânzii măsoară costul fondurilor de finanţare a investiţiei, ocreştere a ratei dobânzii duce la scăderea proiectelor de investiţii profitabile şi deci la oscădere a cererii de bunuri de investiţii.

Exemple:Să presupunem că o firmă analizează dacă să construiască o fabrică care costă 1

milion u.m. şi care ar aduce un profit de 80.000 u.m. pe an, adică 8%. Firma comparăacest profit cu costul împrumutării sumei de 1 milion u.m. Dacă rata dobânzii este maimare de 8%, firma renunţă la această oportunitate şi nu construieşte fabrica respectivă.

O persoană care doreşte să cumpere o casă nouă se confruntă cu o deciziesimilară. Cu cât mai mare este rata dobânzii, cu atât mai mare este costul credituluiipotecar.

Un credit ipotecar de 100.000 u.m. costă 8000 u.m. pe an dacă rata dobânzii estede 8% şi 10.000 u.m. pe an dacă rata dobânzii este 10%. Dacă rata dobânzii creşte,costul deţinerii unei locuinţe în proprietate creşte şi cererea pentru noi locuinţe scade.

Economiştii fac distincţie între rata dobânziinominală şi rata dobânziirealăAceastă distincţie este necesară în timpul perioadelor de inflaţie sau deflaţie, adicăatunci când preţurile nu sunt stabile. Rata dobânzii nominală este rata dobânzii înutilizarea obişnuită a termenului, adică cea pe care investitorii o plătesc pentru luarea banilor cu împrumut. Rata dobânzii reală este rata dobânzii nominală corectată cuefectele inflaţiei.

Pentru a vedea cum diferă rata dobânzii nominală dc cea reală, să luăm caexemplu o firmă care decide să construiască o nouă fabrică şi ia cu împrumut bani de lao bancă ia o rată a dobânzii de 8%. Deci rata dobânzii nominală este8%,adică suma pecare firma o datorează băncii creşte cu8% pe an. Dar dacă preţurile cresc, să zicem, cu5 % pe an, banii pe care firma îi are de plătit băncii îşi pierd 5 % din valoare anual. Infiecare an firma datorează cu8% mai mulţi bani, dar banii valorează cu5 % mai puţin.Rezultă că rata dobânzii reală este de numai 3%, diferenţa dintre rata dobânzii nominalăşi rata inflaţiei.

Rata reală a dobânzii măsoară adevăratul cost al luării banilor cu împrumut. Deaceea, ne aşteptăm ca investiţiile să depindă mai degrabă de rata dobânzii reală decât decea nominală.

Relaţia dintre rata dobânzii reală (r) şi investiţie (i) poate fi exprimată astfel:

I = I (r)Această ecuaţie arată că investiţia depinde de rata dobânzii. Fig. 2.2 prezintăaceastă funcţie a investiţiei. Ea are pantă negativă deoarece, dacă rata dobânzii creşte,



Termenulinvestiţie creează uneori confuzii. Acestea provin din faptul că ceea ce pareinvestiţie pentru un individ poate să nu reprezinte o investiţie pentru economie înîntregul ei.

Să presupunem că avem două cazuri: - Domnul Smithîşi cumpără în Anglia o casă veche de100 de ani în stilvictorian;

- Domnul Jonesîşi construieşte o casă în stil modem, contemporan.Care este aici investiţia totală? O casă, două casc sau nici una? Răspunsul corect

este că, dintre cele două tranzacţii, numai casa luiJones reprezintă o investiţie.Tranzacţia încheiată de Smith nu a creat o nouă locuinţă în economie, ea a dus doar la orealocare a locuinţelor existente. Cumpărarea casei vechi reprezintă o investiţie pentruSmith, dar este o dezinvestiţie pentru persoana care vinde casa. Jones însă a adăugat onouă locuinţă economiei, deci casa lui nouă reprezintă o investiţie pentru societate.

Regula generală este că acele cumpărături care realocă bunurile existente întrediferiţii indivizi nu constituie investiţii pentru economie. Investiţiile presupun creareade nou capital.

2.4 Cheltuielile guvernamentaleCumpărăturile făcute de guvern reprezintă cea de a treia componentă a cererii de

bunuri şi servicii. Guvernul cumpără, de pildă, echipament militar sau serviciile angajaţilor săi.

Administraţiile locale cumpără cărţi, construiesc şcoli, angajează profesori. Guvernul -la toate nivelurile -construieşte şosele şi face alte lucrări publice. Toate aceste tranzacţiireprezintă cheltuieli guvernamentale.

Aceste cumpărături constituie numai un tip de cheltuieli guvernamentale.Celălalt tip se refera la plăţile de transfer către gospodării, cum ar fi ajutoarele pentrucei săraci sau pensiile vârstnicilor. Dar acestea din urmă nu utilizează în mod direct producţia de bunuri şi servicii a economiei. De aceea, ele nu sunt incluse în variabilaG.

Plăţile de transfer afectează însă în mod indirect cererea de bunuri şi servicii.Plăţile de transfer reprezintă opusul impozitelor: ele cresc venitul disponibil algospodăriilor, în vreme ce impozitele îl reduc. De aceea, o creştere a plăţilor de transferfinanţată de o creştere a impozitelor lasă neschimbat venitul disponibil agregat.

Deci venitul disponibil(Y-T) include atât impactul negativ al impozitelor, cât şi pe cel pozitiv al plăţilor de transfer.

Dacă cheltuielile guvernamentale sunt egale cu taxe minus plăţi de transfer,

atunciG = T şi guvernul are un buget echilibrat. DacăG > T , guvernul se confruntă cuun deficit bugetar, care se constituie în datorie guvernamentală, acoperită prin luarea debani cu împrumut de pe pieţele financiare. DacăG <T , guvernul înregistrează un



Bara plasată deasupra acestor variabile semnifică faptul că ele sunt fixe la unanumit nivel (deci că nu se modifică).

Dorim însă să examinăm impactul deciziilor fiscale asupra variabilelordeterminate în cadrul modelului, variabilele endogene. Variabilele endogene aici suntconsumul, investiţiile şi rata dobânzii.

2.5Echilibrul şi rata dobânzii Ne interesează acum modul în care suma consumului, investiţiilor şi cheltuielilor

guvernamentale egalează suma producţiei realizate în economie. Care este mecanismul prin care se obţine această egalitate? Vom vedea că rata dobânzii are rolul crucial înechilibrarea ofertei şi cererii.

Echilibrul pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Oferta şi cererea pentru producţiaeconomiei

Să ne reamintim... Următoarele ecuaţii sintetizează cererea de bunuri şi servicii discutată în

secţiunea precedentă:

Y = C+I+GC = C (Y- T)

I = I (r) _

G = G _

T = T

Cererea pentru producţia economiei derivă din consum, investiţii şi cumpărăturiguvernamentale. Consumul depinde de venitul disponibil; investiţiile depind de ratadobânzii reală; iar cumpărăturile guvernamentale şi taxele sunt variabilele exogene ale politicii fiscale.

Acum să analizăm oferta de bunuri şi servicii. Factorii de producţie şi funcţia de producţie determină nivelul producţiei. _ _ _

Y = F(K,L) = Y

Vom combina aceste ecuaţii ce descriu oferta şi cererea pentru producţie. Dacăînlocuim funcţia de consum şi funcţia investiţiilor în egalitatea sistemului conturilornaţionale, obţinem:

Y= C (Y- T)+I (r) + GÎntrucât variabilele G şi T sunt fixate prin politica economică, iar nivelul

producţieiY este fixat prin factorii de producţie şi funcţia dc producţie, putem scrie:

_ _ _ _Y = C (Y- T)+I (r) + GAceastă ecuaţie afirmă că oferta producţiei egalează cererea sa caree suma



Echilibrul pe pieţele financiare. Oferta şi cererea de fondur i de împrumut

Având în vedere că rata dobânzii este costul luării banilor cu împrumut şi profitul oferirii cu împrumut a banilor pe pieţele financiare, putem înţelege mai binerolul ratei dobânzii gândindu-ne la pieţele financiare. Pentru aceasta, să exprimămegalitatea sistemului conturilor naţionale ca:

Y – C - G = ITermenul Y - C - G este producţia care rămâne după ce au fost satisfăcute

cererile consumatorilor şi ale guvernului; el se numeşte economisirea naţională sau,simplu, economii(S). În această formă, egalitatea sistemului contabilităţii naţionalearată că economiile egalează investiţiile.

Putem separa economisirea la nivel national in doua componente pentru adiferenţia economiile gospodăriilor de cele ale guvernului:

(Y – T - C) + (T - G) = I

TermenulY - T - C înseamnă venitul disponibil minus consum, care reprezintăeconomiile private.

Termenul T - G este venitul guvernului minus cheltuielile guvernului, carereprezintăeconomiile publice . Dacă cheltuielile guvernului depăşesc venitul acestuia, seînregistrează un deficit bugetar şi economiile publice sunt negative.

Economiile la nivel naţional reprezintă suma economiilor private şi publice. Ecuaţia de mai sus arată că fluxurile către şi dinspre pieţele fiananciare trebuie

să fie în echilibr u.Pentru a înţelege rolul ratei dobânzii în echilibrarea pieţelor financiare, să

înlocuim funcţia consumului şi funcţia investiţiilor în egalitatea sistemului conturilornaţionale: Y – C (Y - T) – G = I (r)Apoi, facem fixe prin politică variabileleG şi T şi Y fix prin factorii de producţie

şi funcţia de producţie:

_ _ _ _Y - C (Y - T) – G = I (r) _S = I (r)Partea stângă a acestei ecuaţii arată că economiile naţionale depind de venit,Y şi

de variabilele politicii fiscale,G şi T. Pentru valori fixe ale luiY , G şi T, economiilenaţionaleS sunt de asemenea fixe.

Partea dreaptă a ecuaţiei arată că investiţiile depind de rata dobânzii. Fig. 2.3este un grafic atât al economiilor, cât şi al investiţiilor ca funcţie de rata

dobânzii.

Fig. 2.3



Funcţia economiilor este o linie verticală, deoarece în acest model economiile nudepind de rata dobânzii (deşi mai târziu vom relaxa această ipoteză). Funcţiainvestiţiilor are pantă negativă: cu cât rata dobânzii este mai înaltă, cu atât proiectele deinvestiţii sunt mai puţin profitabile.

La o privire rapidă asupra figurii de mai sus, am putea crede că este vorba de odiagramă a ofertei şi cererii pentru un anumit bun. De fapt, economiile şi investiţiile potfi interpretate în termenii oferteişi cererii. În acest caz, "bunul" îl reprezintă fondurilede împrumut, iar preţul acestora este rata dobânzii. Economiile reprezintă oferta deîmprumuturi -indivizii dau cu împrumut economiile lor investitorilor sau îşi depun la bancă economiile ce constituie împrumuturi pentru aceştia. Investiţiile reprezintăcererea de împrumuturi - investitorii iau cu împrumut de la public direct, prin vânzareade titluri financiare sau indirect, prin luarea de bani cu împrumut din bănci. Având învedere că investiţiile depind de rata dobânzii, cererea pentru aceste împrumuturidepinde de asemenea de rata dobânzii.

Rata dobânzii se ajustează până când investiţiile egalează economiile. Dacă ratadobânzii este prea scăzută, investitorii doresc mai mult din producţia economiei decâtdoresc indivizii să economisească. Astfel, cererea pentru împrumuturi excede oferta.Când acest lucru se întamplă, rata dobânzii creşte. Invers, dacă rata dobânzii este preaînaltă, economiile exced investiţiile; oferta de fonduri de împrumut fiind mai mare decâtcererea, rata dobânzii scade. Rata dobânzii de echilibru se va găsi în punctul în careceledouă curbe se intersectează. La rata dobânzii de echilibru, economiile egaleazăinvestiţiile, iaroferta de împrumuturi egalează cererea.

2.6 Modificări ale economiilor: efectele politicii fiscale Politica fiscală afectează cererea pentru producţia de bunuri şi servicii a

economiei. Ea afectează de asemenea economisirea naţională şi, prin aceasta,investiţiile şi rata dobânzii de echilibru. Modelul pe care l-am prezentat ne ajută înevaluarea impactului modificărilor cheltuielilor guvernamentale şi impozitelor asuprarestului economiei.

Creşterea cheltuielilor guvernamentale

Să analizăm mai întâi efectele unei creşteri a cheltuielilor guvernamentale cu o

sumă∆

G. Impactul imediat este creşterea cererii de bunuri şi servicii cu∆

G. Dar avândîn vedere că producţia totală este fixată prin factorii de producţie, creşterea cheltuielilorguvernamentale trebuie să se regăsească în descreşterea uneialte categorii de cerere.Întrucât venitul disponibil (Y - T ) este neschimbat, consumul (C ) este de asemeneaneschimbat.Creşterea cheltuielilorguvernamentale trebuie de aceea să se regăseascăîntr-o descreştere egală a investiţiilor.

Pentru a determina o scădere a investiţiilor, rata dobânzii trebuie să crească.Astfel, creşterea cheltuielilor guvernamentale cauzeazăo creştere a ratei dobânzii şi oscădere a investiţiilor. Deci cheltuielile guvernamentale sunt un impediment în caleainvestiţiilor.

Pentru a înţelege efectele unei creşteri a cheltuielilor guvernamentale, săanalizăm impactul asupra economiilor şi investiţiilor, adică asupra sumei fondurilor de



_ _ _ _ _ _ _

S = Economii private + Economii publice =(Y – T – C (Y – T) + (T – G))

_ _ _ _

= Y – C (Y – T) - G .

Ţinând cont de faptul că creşterea luiG nu este însoţită de o creştere a luiT,guvernul îşi finanţează cheltuielile suplimentare prin luarea de bani cu împrumut, adică prin reducerea economiilor publice. Această luare de bani cu împrumut reduceeconomiile naţionale. Aşa cum arată Figura 2.4, o reducere a economiilor naţionale este

reprezentată printr -o translatare spre stânga a ofertei fondurilor de împrumut disponibile pentru investiţii.

La rata dobânzii iniţială, cererea de împrumuturi depăşeşte oferta. Rata dobânziide echilibru creşte până în punctul în care curba investiţiilor intersectează noua curbă aeconomiilor. Astfel, o creştere a cheltuielilor guvernamentale ridică rata dobânzii.

Scăderea impozitelor

Acum să presupunem că avem o scădere a impozitelor de∆T. Impactul imediat alacestei reduceri este creşterea venitului disponibil şi deci o creştere a consumului.Venitul disponibil creşte cu ∆T, iar consumul creşte cu ∆T înmulţit cu înclinaţiamarginală spre consum( c ' ) . Cu câtc ' este mai mare, cu atât mai mare este impactulreducerii taxelor asupra consumului.

Având în vedere că producţia este fixată de factorii de producţie şi că nivelulcheltuielilor guvernamentale este fixat de guvern, creşterea consumului trebuie să seregăsească într-o scădere a investiţiilor. Pentru ca investiţiile să scadă, rata dobânzii

Fig.2.4



2.7Modificări ale cererii de investiţii

Putem folosi modelul nostru şi pentru a examina cealaltă parte a pieţei: cererea pentru investiţii. Vom vedea astfel de ce se modifică cererea de investiţii şi care suntefectele unor asemenea modificări.

Una din cauzele creşterii cererii de investiţii poate fi inovaţia tehnologică. Să presupunem, de exemplu, că cineva inventează o nouă tehnologie, cum ar fi calea feratăsau computerul. Înainte ca o firmă sau o gospodărie să poată utiliza inovaţia, ea trebuiesă cumpere bunuri de investiţii. Inventarea căii ferate nu are nici o valoare până ce nusunt produse vagoanele şi instalate şinele de cale ferată. Ideea computerului nu a fost productivă până ce computerele nu au fost fabricate. Astfel, inovaţia tehnologică ducela o creştere a cererii de investiţii.

Cererea de investiţii poate de asemenea să se modifice pentru că guvernulîncurajează sau descurajează investiţiile prin intermediul legilor de impozitare. Deexemplu, să presupunem că guvernul creşte impozitele pe venitul personal şi utilizeazăacest venit suplimentar pentru a oferi reduceri de impozite celor care investesc în capitalnou. O asemenea modificare a legilor de impozitare face profitabile mai multe proiectede investiţii şi, la fel ca inovaţia tehnologică, va ridica cererea de bunuri de investiţii.

Fig. 2.5arată efectele unei creşteri a cererii de investiţii. La fiecare nivel dat alratei dobânzii, cererea de bunuri de investiţii (şi de asemenea cea pentru împrumuturi)este mai mare - lucru reprezentat printr-o deplasare a curbeiinvestiţiilor către dreapta.Economia se deplasează de la vechiul echilibru, punctul E1, la noul echilibru, punctul

E2.Explicaţie grafic: O creştere a cererii de bunuri de investiţii, datorate fie unei inovaţii tehnologice, f ie unorstimulente investiţionale legate de impozite, deplasează spre exterior curba investiţiilor. Lafiecare nivel al ratei dobânzii, cantitatea dorită de investiţii este rnai mare. Noul echilibru este punctul în care noua curba a investiţiilor intersectează linia verticală reprezentând economiile.Deoarece cantitatea de investiţii este fixă, creşterea cererii de investiţii ridicănivelul ratei

Fig. 2.5Efectele unei creşteri a cererii de investiţii



dobânzii mai înaltă ar putea reduce consumul şi creşte economiile. Dacă este aşa, atuncicurba economiilor ar fi înclinată în sus, ca în Fig. 2.6, şi nu verticală.



S

Explicaţie grafic: Înacest caz economiile sunt pozitiv legate derata dobânzii. O relaţie pozitivă apare cândrata a dobânzii mai înaltă determinăoamenii să consume mai puţin şi săeconomisească mai mult.

S

Cu o curbă a economiilor orientată în sus, o creştere a cererii de investiţii arcreşte atât rata dobânzii de echilibru, cât şi nivelul de echilibru al investiţiilor. Fig. 2.7ilustrează o asemenea modificare. Creşterea ratei dobânzii determină gospodăriile săconsume mai puţin şi să economisească mai mult. Reducerea consumului elibereazăresurse pentru investiţii.

Fig. 2.7 Creşterea investiţiilor când economiile depind de rata dobanzii

Explicaţie grafic Dacă economiile depind de rata dobânzii, atunci o deplasare spre exterior a curbei investiţiilor ridicănivelul ratei dobânzii şi nivelul investiţiilor. Rata dobânzii crescută determină oamenii să crească

economiile, ceea ce determină şi o creştere a investiţiilor.

2.8 Rezumat Producţia economiei este utilizată pentru consum, investiţii şi cheltuieli

guvernamentale. Consumul se afla în relaţie pozitivă eu venitul disponibil.Investiţiile depind negativ de rata reală a dobânzii. Cheltuielileguvernamentale şi taxele reprezintă variabilele exogene ale politicii fiscale.

Rata reală a dobânzii se ajustează în scopul echilibrării ofertei şi cereriipentru producţia economiei.

Rata reală a dobânzii se ajustează şi pentru echilibrarea ofertei şi cererii de

Fig. 2.6Economiile ca funcţie de rata dobânzii



Probleme de discutat1. Care este factorul determinant al consumului?2. Dar al investiţiilor?

3.

Explicaţi deosebirea dintre cheltuielile guvernamentale şi plăţile de transfer. Daţidouă exemple din fiecare. 4. Care factorul care echilibrează cererea şi oferta de bunuri şi servicii a economiei? 5. Explicaţi ce se întâmplă cu consumul, investiţiile şi rata dobânzii atunci când

guvernul creşte impozitele.

Aplicaţii

1. Guvernul creşte impozitele cu 100 miliarde u.m. Dacă înclinaţia marginală către consum este de0,6,ce se întâmplă cu

a) Economiile publice?

b)

Economiile private?c) Economisirea naţională? d) Investiţiile?

2. Să presupunem că o creştere a încrederii consumatorilor sporeşte aşteptările acestora privind venitul viitor şi deci cantitatea de bunuri şi servicii pe care doresc să oconsume în prezent. Acest fapt ar putea fi interpretat ca o deplasare în sus a f uncţieiconsumului. Cum va afecta această deplasare investiţia şi rata dobânzii?

3. Să presupunem că guvernul creşte impozitele şi cheltuielile guvernamentale eu sumeegale. Ce se întâmplă cu rata dobânzii şi cu investiţiile ca răspuns la aceastămodificare de buget echilibrată? Depinde răspunsul de înclinaţia marginală cătreconsum?

Temă de control

Folosind sistemul contabilităţii venitului naţional, extrageţi datele privindconsumul per persoană şi venitul disponibil per persoană pentru a ilustra funcţiaconsumului. Utilizaţi ca perioadă de lucru intervalul1990 - 2007.

Termenul limită de depunere a lucrării este15 aprilie.Succes!



Unitatea de învăţare 3

CREŞTEREA ECONOMICĂ. MODELULSOLOW

3.1 Introducere3.2 Oferta şi cererea de bunuri în modelul Solow3.3 Înzestrarea eu capital in echilibru stabil3.4 Regula de aur a înzestrării economiei cu capital 3.5 Rezumat3.6 Teste de evaluare a cunoştinţelor

3.1 Introducere

Obiective

1. Explicarea deosebirilor dintrenaţiuni în ceea ce privesc standardele de viaţă.

2. Înţelegerea factorilor care influenţează creştereaeconomică ţi a politiciloreconomice care o favorizează

Mijloace

1. Necesită cunoştinţe de microeconomie legate de factorii de producţie şi funcţia de producţie. 2. Necesită cunoaşterea funcţieiconsumului şi a funcţiei investiţiei.

Mod de finalizare Demonstrarea relaţiei pozitive dintre parteaafectată investiţiilor din producţia naţionalăşi nivelul veniturilor/persoană prin prezentarea acestor date,comparativ, în ţări bogate şi ţări sărace ale lumii.

Evaluare

1. Prezentarea unui număr cât mai mare de exemple.

2. Explicarea deosebirilorconstatate între diferitelegrupuri de ţări.

Timpul necesar de lucru

1. Pentru cunoaşterea problemei:4ore.

2. Pentru rezolvarea temelor: 10ore + timpul de documentare

Termen de predare 30 aprilie

În acest capitol ne vom concentra asupra unui concept fundamental almacroeconomiei: creşterea economică. Îl vom prezenta recurgând la modelul introdusde celebrul economist Robert Solow, laureat al Premiului Nobel pentru economie - pentru contribuţia remarcabilă adusă în acest domeniu.

În decursul istoriei economice, se constată în general creşteri ale venituluinaţional, fiecare generaţie bucur âudu-se de venituri mai mari decât cea precedentă.



1987 lui Solow i s-a decernat premiul Nobel pentru economie, având în vederecontribuţia sa legată de tema creşterii economice.

Pentru explicarea nivelurilor crescânde detrai, trebuie să analizăm modificările

economieiîn timp, să întreprindem o analiză dinamică. Modelul Solow arată cum esteafectată în timp creşterea producţiei de următorii factori: economisire, creşterea populaţiei şi progresul tehnologic. De asemenea, modelul identifică unele motive pentrucare ţările diferă atât de mult în privinţa standardelor lor de viaţă.

O altă direcţie în analiza creşterii economice este examinarea modului în care politica economică poate influenţia creşterea nivelului de trai. Una din cele maiimportante chestiuni economice este următoarea: cât din producţie să se consume în prezent şi cât să se economisească pentru viitor? Dacă economiile( S ) trebuie să fieegale cu investiţiile(I), atunci nivelul economisirii determină cantitatea de capital pecare o economie o va avea disponibilă pentru producţia viitoare. Economisirea esteinfluenţată, direct şi indirect, de politicile guvernamentale. Evaluarea acestor politiciînseamnă analiza costurilor şi beneficiilor societăţii din rate de economisire alternative.

Modelul Solow are ca scop determinarea modului în care interaeţioneazăcreşterea nivelului capitalului, al forţei de muncă şi tehnologia şi a modului în careacestea afectează producţia. Ne vom referi pe larg în continuare la componentaacumularea capitalului din modelul Solow.

Ca prim pas în construirea modelului, vom examina modul în care oferta şicererea de bunuri determină acumularea capitalului în timp. Pentru aceasta, vommenţine fixe forţa de muncă şi tehnologia. Dar pe măsura analizei, ne vom apropia maimult de realitate, introducând mai întâi modificări ale forţei de muncă şi apoi modificăriale tehnologiei.

3.2Oferta şi cererea de bunuri Oferta şi cererea de bunuri reprezintă elemente cruciale ale modelului Solow.

Ofer ta de bunuri reprezintă nivelul producţiei ce se obţine în orice moment dat de timp,iar cererea arată cum este alocată această producţie pentru utilizări alternative.

Oferta de bunuri şi funcţia de producţie Oferta de bunuri înmodelul Solow se bazează de funcţia de producţie:

Să ne reamintim... Y = F (K , L)

Producţia depinde de stocul de capital şi deinput-urile de muncă. ModelulSolow porneşte de la ipoteza că funcţia de producţie este caracterizată prin randamentede scară constante. Funcţia de producţie manifestă randamente de scară constante dacă:

zY =F (z K ,z L ) pentru orice număr pozitiv z. Adică, dacă multiplicăm atât capitalul cât şi munca cu z, semultiplică şi cantitatea de producţie cu z.

Pentru simplificarea analizei, exprimăm toate cantităţile în funcţie de mărimeafactorului muncă. Funcţiile de producţie cu randamente constante de scară convinacestui scop, deoarece producţia pe muncitor depinde numai de cantitatea de capital pe



y=f(k),in care f(k)= F(k,1) .

Este mai convenabil să analizăm economia utilizând această funcţie de producţie

car e leagă capitalul pe muncitor de producţia pe muncitor. Fig. 3.1 ilustrează aceastăfuncţie de producţie.

Explicaţie grafic

Funcţia de producţie ne arată modul în care cantitatea de capital pe muncitor determină cantitateade producţie pe muncitor y= f(k). Panta funcţiei de producţie este produsul marginal alcapitalului(PMK). Dacă k creşte cu o unitate, y creşte cu PMK unităţi. Funcţia de producţiedevine mai lină pe măsură cek creşte, indicând un produs marginal descrescând.

Panta acestei funcţii de producţie ne spune câtă extraproducţie pe muncitor seobţine dintr -o unitate suplimentară de capital pe muncitor: Această cantitate este produsul marginal al capitalului PMK, pe care îl exprimăm matematic astfel:

P M K =f (k + 1 ) - f (k )A se observa în figura de maisus că, pe măsură ce cantitatea de capital creşte,

funcţia de producţie devine mai lină, adică panta descreşte. Funcţia de producţiemanifestă un produs marginal descrescând al capitalului: fiecare unitate în plus decapital dă mai puţină producţie decât unitatea precedentă. Atunci când există numaifoarte puţin capital, o unitate suplimentară de capital este foarte folositoare şi producemultă producţie suplimentară. Când avem însă mult capital, o extraunitate este mai puţin folositoare şi produce mai puţină producţie adiţională.

Cererea de bunuri şi funcţia de consum Cererea de bunuri în modelul Solow provine din consum şi investire. Deci

producţia pe muncitor y se compune din consumul pe muncitorc şi investiţia pemuncitori:

y = c + iAceastă ecuaţie seamănă cu cea a PNB (pentru o economie închisă) sau a

venitului naţional: Y = C + I + G. Diferă doar prin omiterea cheltuielilorguvernamentale (care, pentru scopurile prezente, pot fi ignorate), ca şi prin exprimarealui y, c şi i ca valori pe muncitor.

Modelul Solow presupune că funcţia consumului ia următoarea formă simplă:

c = (1 -s)y,în care s, rata economisirii, este un număr cuprins între0 şi 1.

Î

Fig. 3.1Funcţia de producţie



Această ecuaţie arată că investiţiile, ca şi consumul, sunt proporţionale cuvenitul. Întrucât investiţia este egală cu economisirea, rata economisirii s este şifracţiunea din producţie îndreptată către investiţii.

3.3 Înzestrarea cu capital in echilibru stabil

După ce am introdus cele două componente principale ale modelului Solow,funcţia de producţie şi funcţia de consum, putem acum să examinăm cum se transformăcreşterile stocului de capital în creştere economică în timp. Modificările stocului decapital au loc din două motive:

Adăugări de noi investiţii Deteriorarea vechiului capital care diminuează înzestrarea cu capital

Pentru a înţelege cum se modifică stocul de capital, trebuie să înţelegem factoriicare influenţează investiţiile şi uzura capitalului.

Am observat că investiţia pe muncitor este o fracţiune a producţiei pe muncitor,s y. Punând în locul lui y funcţia de producţie, putem exprima investiţia pe muncitor ca ofuncţie de stocul de capital pe muncitor:

i= sf(k)

Cu cât este mai mare nivelul capitaluluik, cu atât mai mari sunt nivelurile pr oducţiei f(k) şi ale investiţiei i.

Această ecuaţie, care încorporează atât funcţia de producţie, cât şi pe cea deconsum, leagă înzestrarea existentă cu capitalk de acumularea de nou capitali . Fig 3.2arată cum rata economisirii determină scindarea între consum şi investiţii pentru fiecare

valoare a luik.

Explicaţie: Rata economisirii s determină împărţirea producţiei între consum şi investiţii. La fiecare nivel alcapitaluluik producţiaeste f(k), investiţia este s f ( k ) şi consumul este f(k) - sf(k).

Pentru a încorpora în model scoaterile din funcţiune de capital (deprecierea sau

uzura), presupunem că o anumită fracţiune

din stocul de capital iese din funcţiune înfiecare an. Numim coeficientul uzurii capitalului. De exemplu, dacă durata medie acapitalului este 25 ani, atunci coeficientul uzurii este de 4 % pe an ( = 0,04). Astfel,

Fig. 3.2Producţie, consum şi investiţii



Explicaţie grafic O fracţiune constantă din stocul de capital se depreciază în fiecare an. Uzura este de aceea proporţională cu stocul de capital.

Putem exprima impactul investiţiilor şi al uzurii asupra înzestrării cu capital cuajutorul următoarei ecuaţii de ajustare:

Modificarea stocului de capital = Investiţia - Deprecierea ∆k = i - k

unde ∆k este modificarea stocului de capital de la un an la altul. Deoarece investiţia esteegală cu economisirea, putem scrie modificarea stocului de capital ca:

∆k = sf(k) - k

Această ecuaţie ne spune că modificarea stocului de capital este egală cuinvestiţia sf(k) minus uzura capitalului existent k.

Fig. 3.4 arată că există un singur nivel al înzestrării cu capital la care cantitateade investiţii egalează cantitatea capitalului uzat. Dacă economia are această înzestrarecu capital, stocul de capital nu se va modificaîn timp deoarece cele două forţe ceacţionează pentru a-l modifica -investiţia şi uzura – se echilibrează. Aceasta înseamnăcă, la acest nivel al înzestrării cu capital, ∆k = 0 . Numim acest nivel înzestrarea cucapital în echilibru stabil şi îl notăm cu k*.

Fig. 3.4 Investiţiile, uzura şi înzestrarea cu capital în echilibru stabil

Fig.3.3Uzura capitalului



Nivelul înzestrării cu capital în echilibru stabil nu este altceva decât echilibrul petermen lung al economiei. Indiferent de înzestrarea iniţială a economiei cu capital, eaatinge în cele din urmă echilibrul stabil.

Să presupunem că stocul de capital se află iniţial sub nivelul stării de echilibru,cum ar fi nivelulk 1 din Fig. 3.4. În acest caz, nivelul investiţiilor excede uzura. Astfel,în timp, stocul de capital va creşte şi va continua să crească - împreună cu producţia- până când se apropie de starea de echilibru k*.

La fel, să presupunem că înzestrarea iniţială cu capital porneşte de deasupranivelului stării de echilibru, cum ar f i dink 2*. În această situaţie, investiţia este mai micădecât uzura: capitalul se depreciază mai repede decât este înlocuit. Astfel, stocul decapital va scădea, din nou apropiindu-se denivelul stării de echilibru. Odată ce stocul decapital atinge nivelul stării de echilibru, investiţiile egalează uzura şi stocul de capitalnici nu creşte, nici nu descreşte.

Exemplu:

Aplicaţie numerică Vom utiliza un exemplu numeric pentru a ilustra modul în care economia atinge

starea de echilibru.Presupunem că funcţia de producţie este de forma:

Y= k 1/2 · L1/2

Această funcţie de producţie este de tip Cobb-Douglas cu parametrul egal cu

1/2. Funcţia de producţie pe muncitor f(k) este obţinută după cum urmează. Să începem cu definiţia lui y:

y = Y/L

Să îl înlocuim pe y cu funcţia de producţie:

Întrucâtk = K/L , aceasta devine:

y=k 1/2

Această ecuaţie poate fi scrisă şi ca:

y = k

Producţia pe muncitor este rădăcina pătrată din capitalul pe muncitor. Pentru a completa acest exemplu, presupunem că30% din producţie se

i ( 0 3) ă 10%di l d i l ă ( di f i )



stocului de capital este∆k = 0,2. De aceea, cel de al doilea an începe cu 4,2unităţi decapital pe muncitor.

Tabelul de mai jos arată cum progresează aceastăeconomie de la un an la altul.

În fiecare an, se adaugă nou capital şi producţia creşte. De-a lungul mai multor ani,economia atinge starea de echilibru stabil cu 9 unităţi de capital pe muncitor. În aceastăstare, investiţia de 0,9 este exact cât uzura de 0,9, aşa încât înzestrarea cu capital şi producţia nu mai cresc.

Ipoteze de lucru: y = k ; s = 0,3; = 0,1;k initial = 4,0

Anul K y c i k ∆k

1 4.000 2,000 1,400 0,600 0,400 0,2002 4,200 2,049 1,435 0,615 0,420 0.1953 4,395 2.096 1,467 0,629 0,440 0,189

4 4,584 2,141 1,499 0,642 0,458 0,1845 4,768 2,184 1,529 0,655 0,477 0,178…….

10 5,602 2,367 1,657 0,710 0.560 0,150…….

25 7,321 2,706 1,894 0,812 0,732 0,080……..

100 8,962 2,994 2,096 0,898 0,896 0,002………

∞ 9,000 3,000 2,100 0,900 0,900 0,000

Determinaţi nivelul capitalului corespunzător stării de echilibru stabil.

Urmărirea progresului economic de-a lungul mai multor ani este un mod de adetermina înzestrarea cu capital în starea de echilibru stabil, dar există şi o altă cale carenecesită mai puţine calcule.



Putem afla valoarea luik* ridicând la pătrat ambele părţi ale acestei ecuaţii.Descoperim că nivelul înzestrării cu capital în starea de echilibru este de 9 unităţi pemuncitor, confirmând calculul din tabelul de mai sus.

Modificări ale ratei economisirii Vom analiza ce se întâmplă cu o economie dacă rata economisirii creşte. Fig. 3.5

ilustrează o asemenea modificare.

Fig. 3.5 Creşterea ratei de economisire

Explicaţie:

O creştere a ratei de economisire s înseamnă că nivelul investiţiilor la orice stoc dat al capitalului este maimare. De aceea, funcţia economisirii se va deplasa în sus. În vechea stare de echilibru, investiţia excedeacum uzura. Stocul de capital creşte până când economia atinge o nouă stare de echilibru cu mai multcapital şi producţie.

Modelul Solow arată că rata economisirii este un determinant cheie al înzestrării

cu capital în starea de echilibru stabil. Dacă rata economisirii este înaltă, economia vaavea un stoc mare de capital şi un nivel ridicat al producţiei. Dacă rata economisirii estescăzută, economia va avea un stoc mic de capital şi un nivel redus al producţiei.

Această ecuaţie a raportului dintre capital şi producţie furnizează un mod de adetermina nivelul de înzestrare cu capital al stării de echilibru pe muncitor,k*. Înlocuind înexemplul nostru, obţinem:



După ce am examinat legătura dintre rata economisirii şi nivelurile înzestrării cucapital şi venitului corespunzătoare stării de echilibru, putem aborda problema niveluluioptim al acumulării capitalului.

La alegerea stării de echilibr u, scopul factorilor de decizie este maximizarea bunăstării membrilor individuali ai societăţii. Indivizii înşişi nu sunt interesaţi deînzestrarea cu capital a economiei sau de nivelul producţiei. Pe ei îi intereseazăcantitatea de bunuri şi servicii pe care o pot consuma. Astfel, factorii de decizieinteresaţi de bunăstarea economică vor dori să aleagă acea stare de echilibru cu cel maiînalt nivel al consumului. Starea de echilibrucorespunzătoare celui mai înalt nivel alconsumului se numeşteregula de aur a acumulării capitalului şi o notăm cuk**.

Cum putem afirma că o economic are acea înzestrare cu capital corespunzătoareregulii de aur? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie mai întâi să determinămconsumul stării de echilibru pe muncitor.Apoi putem vedea care stare de echilibrufurnizează cel mai înalt nivel al consumului.

Pentru a determina consumul stării de echilibru pe muncitor,începem cuegalitatea sistemului conturilor naţionale:

y = c + i, de undec = y - i

Deci consumul este egal cu producţia minus investiţii. Având în vedere că dorim să determinăm consumul stării de echilibru, înlocuim

valorile de echilibru ale producţiei şi investiţiilor. Producţia stării de echilibru pemuncitor este f(k*), unde k* este stocul de capital pe muncitor corespunzător stării deechilibru. în plus, în starea de echilibru, stocul de capital nu se modifică; de aceea,investiţiile sunt egale cu uzura, k*. Înlocuindu-l pe y cu f ( k * ) şi pe i cu k*, putem scrie consumul pe muncitor al stării de echilibru astfel:

c*= f(k*) – k* Conform acestei ecuaţii, consumul de echilibru reprezintă diferenţa dintre

producţia de echilibru şi uzura corespunzătoare stării de echilibru. Ea indică faptul că uncapital sporit are două efecte asupra consumului stării dc echilibru: el cauzează o producţie mai mare, dar trebuie utilizată mai multă producţie pentru a înlocui capitaluldepreciat.

Fig. 3.6 reprezintă grafic producţia si scoaterile din funcţiune de capital (uzura)corespunzătoare stării de echilibruca o funcţie de nivelul înzestrării cu capital al stării

de echilibru. Consumul din starea de echilibru este diferenţa dintre producţie şi uzură.Fig. 3.6 arată ca exista un nivel al stocului de capital - nivelul corespunzător regulii deaur k** - care maximizează consumul.

Fig. 3.6 Consumul în starea de echilibruProducţia şi uzura



producţie f(k*) şi uzura k*. Starea de echilibru în care consumul este maximizat se numeşte regula deaur a înzestrării cu capital. Stocul de capital al regulii de aur se notează cuk**, iar consumul cuc**.

Atunci când comparăm stările de echilibru, trebuie să luăm în considerareefectele capitalului sporit atât asupra producţiei, cât şi asupra uzurii. Pe de o parte, dacăstocul de capital este sub nivelul regulii de aur, o creştere a acestuia măreşte producţiamai mult decât uzura, aşa încât consumul creşte. În acest caz, funcţia de producţie estemai abruptă decât dreapta k*, astfel că diferenţa dintre aceste două curbe- carereprezintă consumul- creşte pe măsură ce k* creşte. Pe de altă parte, dacă stocul decapital se află deasupra nivelului regulii de aur, o creştere a stocului dc capital reduceconsumul, deoarece creşterea producţiei este mai mică decât creşterea uzurii. În aceastăsituaţie, funcţia de producţie este mai lină decât dreapta k*, aşa încât diferenţa dintrecurbe (consumul) sc diminuează pe măsură cek* creşte. La nivelul înzestrării cu capitalcorespunzător regulii de aur, funcţia de producţie şi dreapta k* au aceeaşi pantă, iarconsumul atinge nivelul său cel mai înalt.

Exemplu:Aplicaţie numerică Să analizăm decizia dc alegere a stării de echilibru într -o economie. Funcţia de

producţie este aceeaşi ca m exemplul nostru precedent.

Producţia pe muncitor este rădăcina pătrată din capitalul pe muncitor. Uzurareprezintă tot10% din capital. De această dată, factorii dcdecizie aleg rata deeconomisire s şi deci starea de echilibru a economiei.

Pentru a vedea care sunt alternativele disponibile factorilor de decizie, să nereamintim că raportul capital producţie al stării de echilibru este:

În această economie, ecuaţia devine:

Ridicând la pătrat ambele părţi ale acestei ecuaţii, obţinem o soluţie pentru stoculde capital al stării de echilibru. Găsim: k* = 100 s 2 .

Folosind acest rezultat, putem calculanivelul capitalului corespunzător stării deechilibru pentru orice rată a economisirii.

Tabelul de mai jos prezintă calculele ce evidenţiază stările de echilibrucorespunzătoare diferitelor rate ale economisirii.



S k* y* k* c*

0,0 0,0 0,0 0,0 0,00,1 1,0 1,0 0,1 0,90,2 4.0 2,0 0,4 1,60.3 9.0 3.0 0,9 2.10,4 16,0 4,0 1,6 2,40,5 25,0 5,0 2,5 2,5

0,6 36,0 6,0 3,6 2,4

0,7 49,0 7,0 4,9 2,1

0,8 64,0 8,0 6,4 1,60,9 81,0 9,0 8,1 0,91,0 100,0 10,0 10,0 0,0

Modelul Solowarată că rata dc economisire dintr-o economie dcterminămărimea stocului sau de capital şi deci nivelul producţiei. Cu cât este mai marc rataeconomisirii, cu atât mai ridicată este înzestrarea cu capital şi nivelul producţiei. Acelnivel al capitalului care maximizează consumul corespunde regulii de aur a înzestrăriicu capital.Factorii de decizie din politica economică susţin frecvent că rata acumulăriicapitalului trebuie crescută. Sporirea economisirii publice şi facilităţile de impozitare înscopul economisirii private reprezintă două moduri de încurajare a acumulăriicapitalului.

3.5 Rezumat Modelul Solow demonstrează că rata economisirii dintr-o economie

determină mărimea stocului de capital şi astfel şi nivelul producţiei sale.Cucât rata economisirii este mai mare, cu atât stocul de capital va fi mai mareşi producţia de asemenea.

O creştere a ratei economisiră determină o perioadă de creştere înaltă pânăla atingerea unei noi stări constante a înzestrăm cu capital. Pe termen lung,rata economisirii nu influenţează rata creşterii economice. O creşteresusţinută a producţiei depinde de progresul tehnologic.

Nivelul capitalului care maximizaeză consumul se numeşte regula de aur a înzestrării economiei cu capital.

Factorii de decizie din politica economică susţin adesea că rata acumulăriicapitalului trebuie crescută. Două căi de încurajare a acumulării de capitalsunt: creşterea economisirii publice şi stimulentele fiscale pentrueconomisirea privată.

CUVINTE CHEIE: modelul Solow, echilibrul stabil(starea constantă), regula de aur.



2. Care este deosebirea dintre starea constantă a capitalului şi stareacorespunzătoare regulii de aur a înzestrării economiei cu capital?

3. Cum se explică deosebirile dintre ţări în privinţa standardelor lor de trai? 4. Cum a evoluat rata de creştere economică a României în ultimii15 ani?

Aplicaţii 1. Ţările A şi B au amândouă funcţia de producţie

Y = F (K, L) = K 1/2 L1/2

a) Această funcţie de producţie are randamente de scară constante?Explicaţi. b) Care este funcţia de producţie per muncitor, y= f(k) ? c) Să presupunem că nici o ţară nu are creştere a populaţiei şi nici progrestehnologic şi că 5% din capital se depreciază în fiecare an. Să presupunem mai departe că ţara A economiseşte10% din producţie în fiecare an, iarţara B20%.Utilizaţi răspunsul de la punctul b) şi condiţia stării constanteconform căreia investiţia egalează deprecierea pentru găsi nivelul stăriiconstante per muncitor pentru fiecare ţară. Descoperiţi apoi nivelurilestării constante ale venitului per muncitor şi consumului per muncitor.

2. O concepţie asupra funcţiei consumului, susţinută cândva de economiştii marxişti, este aceea că muncitorii au o înclinaţie către consum ridicată iar capitaliştii una scăzută. Pentru a explora implicaţiile unui asemenea punct de vedere, să presupunem că într -o economie se consumă tot venitul din salarii şi economiseşte tot venitul provenit din capital. Demonstraţi că dacă factorii dc producţie îşi câştigă produsul lor marginal, această economie atinge regula de aur a înzestrării economiei cu capital.(Sugestie: începeţi cu egalitatea S=I. Apoi utilizaţi condiţia stării constante, potrivit căreia investiţia estesuficientă pentru a face faţă uzurii capitalului, creşterii populaţiei şi progresului tehnologic şi faptul că economiile egalează veniturile provenite din capital în această economie.)

3. Un raport apărut într -o publicaţie economică occidentală a conţinut următoarea afirmaţie: "Canalizarea către investiţii a unei părţi mai mari din producţia naţională va contribui la restaurarea rapidă a creşterii productivităţii şi la creşterea standardului de viaţă al populaţiei". Sunteţi de acord cu această afirmaţie? Explicaţi.

Temă de control Demonstraţi, folosind date din câteva ţări bogate şi sărace, că naţiunile care

canalizează către economisire o fracţinue ridicată din venit vor avea un înalt stoc de capitalal stării constante şi deci un nivel ridicat al veniturilor.

Sugestie: Folosiţi un grafic în care reprezentaţi pe axa orizontală rata investirii(procent din volumul producţiei), iar pe axa verticală venitul per persoană al ţării.

Găsiţi în acest sens pe Internet date ale Băncii Mondiale. Este recomandabil săurmăriţi datele respective pe un interval de20-25 ani.



Unitatea de învăţare 4: ŞOMAJUL

Cuprins4.1 Introducere4.2 Rata naturală a şomajului 4.3 Şomajul fricţional4.4 Rigiditatea salariilor reale şi

şomajul de aşteptare 4.5 Rezumat4.6 Teste de evaluare a cunoştinţelor

4.1 Introducere

Obiective

1. Definirea conceptului2. Construirea modelului economic

al ratei naturale a şomajului 3. Înţelegerea efectelor politicilor

economice de combatere aşomajului

Mijloace

1. Necesită cunoştinţe privind modelele economice îngeneral.2. Necesită cunoaşterea conceptului de rată a şomajului (vezi Unitatea deînvăţare 1)

Mod de finalizare Urmărirea ratei şomajului în România înintervalul 1990-2007, comentarea şiinterpretarea cifrelor în corelaţie cu evoluţiaeconomică de ansamblu a ţării în perioadatranziţiei la economia de piaţă.

Evaluare

1. Modul de explicare a evoluţiei rateişomajului şi 2. Modul de comentare a eficacităţii politicilor de combatere a şomajului

Timpul de lucru necesar

1. Pentru cunoaşterea problemei:2 ore2. Pentru rezolvarea temelor: 6 ore +

timpul de documentare

Termen de predare 30 aprilie

În acest capitol prezentăm una din problemele majore cu care se confruntă oriceeconomie de piaţă şi care se află permanent în centrul dezbaterilor politice.

Şomajul reprezintă o problemă macroeconomică ce afectează indivizii într -unmod foarte sever. Pentru foarte mulţi oameni, pierderea locului de muncă înseamnă un



4.2Rata naturală a şomajului

Zilnic un număr dc muncitori îşi pierd slujbele şi alţii, care sunt neocupaţi, îşigăsesc de lucru. Această mişcare perpetuă determină fracţiunea din forţa de muncă aflatăîn şomaj. Vom prezenta un model al dinamicii forţei de muncă care scoate în evidenţăfactorii determinanţi ai ratei naturale a şomajului.

Să notăm cu L forţa de muncă, cu E numărul muncitorilor ocu paţi şi cuU numărul muncitorilor aflaţi în şomaj. Întrucât un muncitor este fie ocupat, fie şomer,

L = E + UAstfel, forţa de muncă este suma totală a ocupaţilor şi şomerilor. Rata şomajului

va fiU/L.Pentru a ne concentra asupra factorilor detcnninanţi ai şomajului, presupunem că

mărimea forţei de muncă este fixă. Tranziţia indivizilor dc la ocupare la şomaj esteilustrată în Fig. 4.1. Să notăm cu s rata pierderii locului de muncă, adică fracţiunea dinnumărul indivizilor ocupaţi care îşi pierd locul de muncă în fiecare lună. Notăm deasemenea cu f rata găsirii unui loc de muncă, adică fracţiunea din numărul şomerilorcare îşi găsesc un loc de muncă în fiecare lună. Presupunem că ambele rate (atât s cât şi

f) sunt constante şi vom vedea cum determină ele împreună rata şomajului.

Fig. 4.1 Tranziţia între ocupare şi şomaj

Explicaţie grafic: în fiecare perioadă, o fracţiune s din persoanele ocupate îşi pierd locul de muncă şi ofracţiune/din şomeri îşi găsesc locuri de muncă. Ratele s ş i f determină rata şoma jului.

Dacă rata şomajului nici nu creşte şi nici nu scade- adică dacă piaţa muncii seaflă într -o stare constantă- atunci numărul persoanelor care îşi găsesc de lucru trebuie săegaleze numărul persoanelor care îşi pierd locul de muncă. Întrucât fU este numărul persoanelor ce şi-au găsit slujbe, iar sE este numărul persoanelor ce şi le-au pierdut,aceste două valori trebuie să fie egale:

FU = sEPutem rearanja această ecuaţie pentru a determina rata şomajului

corespunzătoare stării constante. A se observa că E = L - U , adică numărul celor ocupaţieste egal cu forţa de muncă minus numărul şomerilor. Rezultă că:

FU= s (L – U)Dacă împărţim ambele părţi ale ecuaţiei la L, obţinem:



Aceastăecuaţie ne spune că rata şomajuluiU/L depinde de ratele s ş i f . Cu cât s(rata pierderii locului de muncă) este mai mare, cu atât mai mare este rata şomajului. Cucât f (rata găsirii unui loc de muncă) este mai mare, cu atât mai scăzută este rataşomajului.

Exemplu:Iată şi un exemplu numeric. Să presupunem că un procent din persoanele ocupate

îşi pierd locul de muncă în fiecare lună( s = 0,01), ceea ce înseamnă că o slujbă ţine înmedie 100 de luni sau aproximativ 8 ani. Să presupunem mai departe că aproximativ 20 procente din şomeri îşi găsesc un loc de muncă înfiecare lună ( f = 0,20), ceea ce înseamnă că durata medie a şomajului este de 5 luni. înacest caz, rata şomajului corespunzătoare stării constante este:

0476,020,001,0

01,0 LU

Astfel, rata şomajului în acest exemplu este de aproximativ 5%.

Calculaţi rata şomajului pentru s = 0,02şi f = 0,30.

Acest model al ratei naturale a şomajului are o importantă implicaţie pentru politica economică:

Orice politică orientată către scăderea ratei naturale a şomajului trebuie fie săreducă rata pierderii locurilor de muncă, fie să crească rata găsirii unui loc de muncă. Lafel, orice politică ce afectează rata pierderii locului de muncă sau rata găsirii unui loc demuncă va modifica şi rata naturală a şomajului.

Cu toate că acest model este util în legarea ratei şomajului de pierderea, respectivgăsirea unui loc de muncă, el nu răspunde unei întrebări fundamentale: de ce existăşomaj? Dacă o persoană ar putea întotdeauna să găsească rapid o slujbă, atunci ratagăsirii unui loc de muncă ar fi foarte ridicată, iar rata şomajului ar fi aproape de zero.Acest model al ratei şomajului arată că găsirea unui loc de muncă nu este instantanee,dar nu reuşeşte să explice de ce. Vom examina în continuare două cauze fundamentaleale şomajului: perioadele de căutare a unui loc de muncă şi rigiditatea salariilor.

4.3Şomajul fricţional

Una din cauzele şomajului este aceea că durează până ce muncitorii îşi găsescslujbele potrivite. Dacă muncitorii ar fi în egală măsură potriviţi pentru orice slujbă şidacă piaţa muncii ar fi în echilibru (adică oferta de muncă ar fi egală cu cererea demuncă), atunci o pierdere a locului de muncă nu ar cauza şomaj: un muncitor concediat

şi-ar găsi imediat o nouă slujbă la salariul curent al pieţei. În realitate însă muncitorii au diferite preferinţe şi abilităţi, iar ocupaţiile sunt şiele diferite În plus fluxul informaţiilor privind candidaţii pentru diferitele locuri dc



muncă din partea producătorilor de maşini de scris. În acelaşi timp, a crescut cererea demuncă în industria electronică.

La fel, întrucât diferitele regiuni produc bunuri diferite, cererea de muncă poatecreşte într -o anumită parte a ţăr ii, în vreme ce scade în alta.De asemenea, muncitorii îşi pot pierde pe neaşteptate locul de muncă atunci când

firma la care lucrează dă faliment, când performanţele lor sunt considerate caneacceptabile sau când îndemânările lor particulare nu mai sunt solicitate pe piaţă.Muncitorii pot să-şi părăsească locurile de muncă şi atunci când îşi schimbă cariera saucând se mută din localitate.

Atâta timp cât oferta şi cererea de munca se modifică în permanenţă, şomajulfricţional esteinevitabil.

Este şomajul fricţional semnalul unei crize economice?

Politica public ă şi şomajul fricţional

Multe politici publice caută să reducă rata naturala a şomajului prin scădereaşomajului fricţional. Agenţiile de plasament ale statului furnizează informaţii în legăturăcu posturile vacante în scopul aducerii laolaltă în mod eficient a locurilor de muncă cumuncitorii aflaţi în căutare de slujbe.

Programele de reconversie profesională sunt menite să faciliteze tranziţiamuncitorilor dinspre industriile aflate în declin către cele în ascensiune. În măsura încare aceste programe contribuie la creşterea ratei de găsire a unui loc de muncă, ele ducla scăderea ratei naturale a şomajului.

Ajutorul de şomaj este însă un program guvernamental care ridică volumulşomajului fricţional. Ajutorul de şomaj reprezintă o fracţiune din salariile muncitorilor pe care aceştia o pot primi pe o anumită perioadă de timp după pierderea locurilor demuncă. Această perioadă diferă de la un an la altul şi de la o ţară la alta. De exemplu, înS.U.A, un muncitor obişnuit primeşte ca ajutor de şomaj 50% din ultimul salariu avut peo perioadă de 26 de săptămâni.

Uşurând dificultatea economicăa şomajului, ajutorul de şomaj contribuie lacreşterea nivelului şomajului fricţional şi a ratei naturale. Şomerii care beneficiază deajutorulde şomaj sunt mai puţin presaţi să-şi caute un nou loc de muncă şi sunt maiînclinaţi să refuze ofertele de lucru neatractive. Aceasta duce la scăderea ratei de găsirea unui loc de muncă. În plus, ajutorulde şomaj poateface angajatoriimai puţin ezitanţiîn concedierea muncitorilor, ceea ce poate duce la creşterea ratei de pierdere a locului demuncă.

Faptul că ajutorul de şomaj ridică rata naturală a şomajului nu înseamnă neapăratcă această politică este indezirabilă. Ea are avantajul de a reduce nesiguranţamuncitorilor privind venitul lor. Mai mult, determinând muncitorii să refuze slujbeleneatractive, aceasta poate duce la o mai bună corespondenţă între abilităţile muncitorilorşi locurile de muncă. Evaluarea costurilor şi beneficiilor diferitelor sisteme de ajutor deşomaj este o sarcină foarte dificilă care continuă să reprezinte subiectul multor cercetăriîn domeniu.

Economiştii care studiază ajutorul de şomaj propun adesea soluţii de reformare a

sistemului în sco pul reducerii nivelului şomajului.

4 4Rigidit t l iil l i j l d t t



Figura 4.2 Rigiditatea salariului real duce la raţionalizarea locurilor de muncă

Explicaţie grafic: Dacă salariul real se rigidizează deasupra nivelului de echilibru, atunci oferta de muncăexcede cerer ea. Rezultatul este şomajul.

Când salariul real se află peste nivelul care echilibrează oferta cu cererea,cantitatea de muncă furnizată excede cantitatea cerută. Firmele trebuie cumva să"raţionalizeze" locurile de muncă rare între muncitori. Rigiditateasalariului real reducerata de găsire a unui loc de muncă şi duce la creşterea nivelului şomajului.

Şomajul rezultat din rigiditatea salariului şi din "raţionalizarea" slujbelor estenumit şomaj de aşteptare. Muncitorii sunt neocupaţi nu pentru că sunt în căutare activăde locuri de muncă care se potrivesc cel mai bine îndemânărilor lor individuale, ci pentru că, la salariul curent, oferta de muncă excede cererea. Muncitorii aşteaptă pur şisimplu ca slujbele să devină disponibile.

Pentru a înţelege rigiditatea salariului şi şomajul de aşteptare, trebuie săexaminăm de ce piaţa muncii nu se "curăţă". Când salariul real excede nivelul deechilibru şi oferta de muncitori este mai mare decât cererea, ne-am aştepta ca firmele săreducă nivelul salariilor. Şomajul de aşteptare apare pentru că firmele nu reuşesc săreducă salariile- în ciuda ofertei de muncă în exces. Cauzele rigidităţii salariilor sunt:

• Legea salariului minim pe economie• Forţa de monopol a sindicatelor • Salariile de eficienţă

Legea salariului minim pe economieGuvernul cauzează rigiditatea salariilor atunci când împiedică salariile să scadă la

nivelurile de echilibru. Legile salariului minim pe economie stabilesc un minimum legalal salariilor pe care firmele le plătesc angajaţilor lor. Pentru mulţi muncitori, acestsalariu minim nu este o problemă, deoarece ei câştigă cu mult peste minimum. Pentru

unii muncitori însă, în special cei necalificaţi şi lipsiţi de experienţă, salariul minimînseamnă o creştere a salariului lor peste nivelul de echilibru. Aceasta determină oreducere a cantităţii cerute de firme din munca respectivilor muncitori.



Mulţi economişti au studiat impactul salariului minim asupra ocupării juvenile.Ei compară variaţia salariului minim în timp cu variaţia numărului de tineri care au

slujbe. Astfel, s-a constatat că creşterilor salariului minim pe economie le corespundscăderi ale ocupării tineretului. Pentru atenuarea efectelor asupra ocupării tineretului, unii economişti au pledat

pentru exceptarea tinerilor de la legea salariului minim pe economie. Acest fapt ar permite salarii mai scăzute pentru tineri, reducând astfel şomajul acestora şi permiţându-le să capete experienţă şi să se antreneze. Oponenţii acestei măsuri argumentează însă căs-ar putea ca astfel firmele să fie determinate să înlocuiască muncitorii necalificaţi maiîn vârstă cu tineri, ceea ce ar duce la creşterea şomajului în cadrul acelui grup.

Extrageţi nivelurile salariilor minime pe economie în ţările

Uniunii Europene care au această legislaţie.Sugestie: folosiţi ca sursă EUROSTAT. Sindicatele şi negocierea colectivă a salariilor O a doua cauză a rigidităţii salariilor este puterea de monopol a sindicatelor pe

piaţa muncii. O mare parte a forţei dc muncă este sindicalizată. Salariile acestormuncitori sunt determinate nu prin echilibrarea cererii cu oferta, ci prin negocierecolectivă între liderii sindicali şi managementul firmelor (patronat). Adesea, acordurilese finalizează cu salarii aflate peste nivelul de echilibru. În acest caz, rezultatul este oreducere a numărului de muncitori angajaţi şi o creştere a şomajului de aşteptare. Astfel,cu cât forţa de muncă are un grad mai înalt de sindicalizare, cu atât rata şomajului estemai mare.

Sindicatele pot de asemenea să influenţeze salariile plătite de firmele ai cărormuncitori nu sunt sindicalizaţi, deoarece ameninţarea sindicalizării poate menţinesalariile peste nivelul de echilibru. Multe firme nu agreează sindicatele, pentru căacestea nu numai că ridică nivelul salariilor, dar sporesc de asemenea forţa de negocierea muncitorilor şi în alte privinţe, cum ar fi numărul de ore de lucru sau condiţiile demuncă. O firmă poate prefera să plătească salarii mari muncitorilor ei pentru a-i facemulţumiţi şi a-i descuraja astfel să formeze un sindicat.

Salariile de eficienţă Pe lângă legea salariului minim pe economie şi sindicalizare, o a treia cauză a

rigidităţii salariilor este sugerată de teoriile salariului de eficienţă care susţin că salariilemari fac muncitorii mai productivi. Influenţa salariilor asupra eficienţei muncitorilor poate explicanereuşita firmelor în a reduce salariile atunci când oferta de muncă este înexces. Chiar dacă o scădere de salarii ar micşora cheltuielile cu salariile ale firmei, acestlucru ar scădea de asemenea- potrivit teoriilor respective - productivitatea muncitorilorşi profiturile obţinute.

Există diferite concepţii în legătură cu modul în care afectează salariile productivitatea muncitorilor. Una din teoriile eficienţei salariilor, care este aplicată înspecial în ţările mai puţin dezvoltate, susţine că salariile influenţează alimentaţiamuncitorilor. Muncitorii mai bine plătiţi îşi pot permite o dietă mai bogată, iarmuncitorii mai sănătoşi sunt mai productivi. O firmă dintr -o ţară mai puţin dezvoltată poate decide să plătească un salariu peste nivelul de echilibru în vederea menţinerii uneiforţe de muncă sănătoase. Evident, această consideraţie nu este importantă pentru

firmele din ţările dezvoltate, unde salariul de echilibru se află mult deasupra niveluluinecesar pentru menţinerea unei stări bune a sănătăţii.O a doua teorie a salariului de eficienţă care este mai relevantă pentru ţările



firmă reduce salariile, angajaţii cei mai valoroşi pot să îşi caute slujbe în altă parte,lăsând firma cu forţă de muncă inferioară. Economiştii numesc acest rezultatnefavorabil selecţie adversă. Plătind un salariu aflat peste nivelul de echilibru, firma poateevita selecţia adversă, îşi îmbunătăţeşte calitatea medie a forţei sale de muncă şiîşi creşte astfel productivitatea.

O a patra teorie a salariului de eficienţă afirmă că un salariu ridicatîmbunătăţeşte efortul muncitorului. Conform acestei teorii, firmele nu pot sămonitorizeze perfect efortul angajaţilor lor, aceştia trebuind să decidă singuri cât de corect să îşiîndeplinească sarcinile. Lucrătorii pot alege să muncească conştiincios sau să chiuleascăşi să rişte astfel să fie prinşi şi concediaţi. Economiştii numesc această posibilitate acomportamentului necinstitrisc moral. Firma poate reduce problema riscului moral prin plata unui salariu atractiv. Cu cât salariul este mai mare, cu atât mai mare este costul pierderii locului de muncă pentru muncitor. Plătind salarii mai mari, o firmă determinăangajaţii săi să nu "trişeze" şi creşte astfel productivitatea lor.

Toate aceste teorii ale salariului de eficienţă gravitează în jurul ideii că firmaoperează mai eficient dacă plăteşte muncitorilor săi un salariu mai mare. Se sugereazăastfel că este uneori în interesul firmei să menţină salariile peste nivelul deechilibru. Rezultatul acestei rigidităţi a salariilor este şomajul de aşteptare.

Care sunt cele patru teorii ale salariului de eficienţă?

ConcluzieŞomajul este echivalent cu o irosire de resurse. Muncitorii aflaţi în şomajreprezintă un potenţial ce ar putea contribui la creşterea venitului naţional, dar nu o fac. Cei care îşi caută slujbe potrivite îndemânărilor lor se bucură când căutarea a luatsfârşit, iar cei aşteptând locuri de muncă în firme care plătesc salarii peste salariul dcechilibru se bucură când li se oferă dc lucru. Situaţia de ocupare este în mod cert preferabilă celei de şomaj.

Din păcate însă reducerea şomajului nu este atât de simplă. Guvernul nu poateface din căutarea locurilor de muncă un proces instantaneu şi nici nu poate aduce uşorsalariile aproape de nivelurile lor de echilibru. Absenţa totală a şomajului nu se poateatinge într-o economie aflată în continuă schimbare, aşa cum este economiacontemporană. Cu toate acestea, politicile publice nu sunt complet lipsite de eficienţă înlupta împotriva şomajului. Programele de reconversie profesională, sistemul social alajutorului de şomaj, salariul minim şi legile negocierii contractelor colective de muncăsunt subiecte frecvente ale dezbaterilor politice. Politicile economice puse în aplicare pot avea importante efecte asupra nivelului şomajului dintr -o economie.

4.5 Rezumat 1. Rata naturală a şomajului reprezintă rata şomajului "stării constante".

Ea depinde de rata pierderilor de locuri de muncă şl de rata găsirii unui

loc de muncă. 2. Din cauza duratei de timp necesare pentru căutarea unui îoc de muncăcare să corespundă cel mai bine pregătirii şi abilităţilor muncitorilor,



CUVINTE CHEIE: rata naturală a şomajului, şomaj fricţional, ajutor de şomaj,rigiditatea salariilor, şomaj de aşteptare, salarii de eficienţă.

4.6 Teste de evaluare a cunoştinţelor

Probleme de discutat1. Unii economişti care au studiat deosebirile dintre ţări în ceea ce priveşte piaţa

muncii au sugerat că relaţia dintre şomaj şi sindicalizare se aseamănă literei "U"răsturnate. Aceasta înseamnă că rata naturală a şomajului ar fi scăzută dacăsindicalizarea este foarte scăzută sau foarte înaltă şi că nivelurile intermediareale sindicalizării duc la cele mai ridicate rate ale şomajului. Argumentaţi de ce arfi adevărat acestlucru.

2. Efectuaţi o analiză comparativă a ratei şomajului între diferitele ţări membre aleUniunii Europene în perioada ultimilor 10ani. Corelaţi aceste cifre cu recesiuneaeconomică şi cu actuala criză financiară mondială.

3. În orice ţară şi în orice momentde timp, există un anumit procent dc şomaj.Explicaţi acest fenomen. Reprezintă el o problemă socială?

Aplicaţii

1. În acest capitol am văzut că rata constantă a şomajului esteU/L = s/(s+f). Să presupunem că rata şomajului nu începe la acest nivel. Arătaţi că şomajul va

evolua în timp şi că atinge această stare constantă.(Sugestie: Exprimaţi∆ U,modificarea numărului şomerilor, ca o funcţie de s, f şi U . Apoi arătaţi că dacăşomajul se află deasupra ratei naturale, şomajul va scădea, iar dacă şomajul seaflă sub rata naturală, şomajul va creşte.

2. Reprezentaţi grafic determinarea salariului de echilibru pe piaţa muncii.Evidenţiaţi particularităţile acestui tip de piaţă.

Temă de control Cu ajutorul Anuarului Statistic al României, extrageţi nivelurile ratei şomajului înRomânia în perioada 2000-2007

1. Explicaţi aceste niveluri în contextul problemelor tranziţiei. 2. Efectuaţi o analiză comparativă pe regiuni a ratei şomajului. 3. Comentaţi eficacitatea politicilor de combatere a şomajului.



Unitatea de învăţare 5: BANII

Cuprins5.1 Introducere5.2 Funcţiile banilor 5.3 Teoria cantitativă a banilor 5.4 Funcţia cererii de bani 5.5 Rezumat5.6 Teste de evaluare a cunoştinţelor

5.1 Introducere

Obiective

1. Înţelegerea funcţiilor banilor în economia de piaţă

2. Însuşirea unei teorii fundamentalea macroeconomiei, ce stă la baza multor corelaţii macroeconomice - teoriacantitativă a banilor

3. Înţelegerea conţinutului funcţiei cereriide bani.

Mijloace

Necesită cunoaşterea conţinutului produsului naţional brut şi a conceptelorgenerale cu care operează macroeconomia.

Mod de finalizare Întocmirea unui referat cu titlulEVOLUŢIAISTORICĂ A TEORIEI CANTITATIVE ABANILOR.

Evaluare

1. Modul de documentare, acoperireacât mai completă a diverselorversiuni ale teoriei cantitative,începînd de la concepţiilemercantiliste despre bani şi până lateoria cantitativă modernă.

2. Evidenţierea deosebirilor dintre

diferiţii autori.


1. Pentru cunoaşterea problemei: 2 ore.2. Pentru rezolvarea temelor: 6 ore+ timpul de documentare

Termen de predare 20 aprilieAceasta este o temă ce se impune a fi tratată înaintea temei mai largi referitoare

la inflaţie.



5.2Funcţiilebanilor

Banii îndeplinesc următoarelefuncţii:

a) Ca depozit de valoare, banii sunt un mijloc de transfer al puterii de cumpăraredin prezent în viitor. Dacă muncim astăzi şi câştigăm o anumită sumă de bani, o putem păstra şi cheltui atunci când avem nevoie. Desigur, banii suntun depozit de valoare imperfect: dacă preţurile cresc, valoarea reală a banilor

scade. Chiar şi aşa, oamenii strâng bani deoarece îi pot schimba pe bunuri şiservicii la un anumit moment de timp în viitor. b) Ca unitate de măsură, banii reprezintă mijlocul prin care sunt exprimate

preţurile şi înregistrate datoriile. Microeconomia ne arată că resursele suntalocate potrivit preţurilor relative adică preţurile bunurilor exprimate în celeale altor bunuri. Cu toate acestea, magazinele îşi afişează preţurile în bani. Uncomerciant de automobile ne va spune că o maşină costă, de exemplu, 1000 de lei, nu 20 de televizoare (chiar dacă valorează exact aceeaşi sumă). Baniireprezintă instrumentul cu ajutorul căruia măsurăm tranzacţiile economice.

c) Ca mijloc de schimb, banii servesc la cumpărarea bunurilor şi serviciilor. Deexemplu, pe dolarul american sunt imprimate următoarele:This note is legal

tender for all debts, public and private. (Această bancnotă este moneda legală pentru toate datoriile, publice şi private.) Când mergem la cumpărături, ştimsigur că vânzătorii vor accepta bani în schimbul articolelor pe care lecomercializează.

Pentru a înţelege mai bine funcţiile banilor, să încercăm să ne imaginăm oeconomie fără bani: o economie de tipbarter. Într-o asemenea lume, comerţul necesitădubla coincidenţă a nevoilor- adică împrejurarea puţin probabilă, în care doi oameni posedă fiecare un bun de care are nevoie celălalt. O economie tip barter permite numaitranzacţii economice simple. Dar într -o economie modernă, complexă comerţul este deobicei indirect şi impune folosirea banilor.

Tipuri de baniExistă două mari categorii de bani:

B ii fă (bani cu valoare deplină)

FUNCŢIILE BANILOR

a) Depozit de valoare b) Unitate de măsurăa activităţiloreconomice

c) Mijloc de schimb



tezaurizeze metalul al cărui raport de schimb este în creştere. Cu alte cuvinte, banii răi(a căror valoare reală este în declin) scot din circulaţie banii buni (a căror valoare realăeste în creştere). Acest fenomen poartă numele delegea lui Gresham. 1

Sistemul monetar aur reprezintă acel sistem în care unitatea monetară estedefinită într -o anumită cantitate de aur. Moneda trebuie să aibă conţinutul de aur stabilit.Ea poate fi topită sau aurul poate fi convertit liber în monedă. Principalul avantaj alacestui sistem este încrederea pe care o inspiră agenţilor economici privind stabilitatea puterii de cumpărare a monedei. Dezavantajul sistemului monetar aur este acela că face posibilă echilibrarea automată a dezechilibrelor balanţelor comerciale şi de asemenea oofertă monetară inadecvată evoluţiei economiei reale, care pot produce scăderigeneralizate ale nivelului preţurilor şi şomaj de proporţii. Aceste inconveniente audeterminat renunţarea la sistemul monetar aur.

Banii simbolici. A existat un proces de tranziţie de la banii marfă la banii simbolici,care a constatîn: organizarea de către bijutieri a păstrării metalelor preţioase şi aemiterii contra depunerii acestora a unor certificate sau adeverinţe de depunere.Acesteaau fost iniţial nominale, pentru ca apoi să devină anonime sau la purtător, ceea ceînsemna că pe baza lor se putea solicita eliberarea cantităţii de aur a cărei depunere eracertificată de cel care deţinea certificatul de depunere şi nu neapărat cel care a depusiniţial cantitatea de aur.

Apariţia reprezentanţilor monetar i de hârtie la purtător este premisa emiterii dereprezentanţi monetari în cantitate mai mare decât aurul depus. Prin practica organizăriide depozite de metale preţioase se constată că într -o anumită perioadă, de exemplu, din

100 unităţi monetare aur depuse numai 20 erau solicitate să fie convertite contracertificate de depozit emise pe baza lor, restul de 80 aşteptând în rezervă. Pe bazaacestor 80 de monede care aşteptau în rezervă, se puteau emite alţi reprezentanţimonetari ce puteau fi daţi cu împrumut în schimbul unei dobânzi. Prin urmare, dacă înmedie numai 20% din reprezentanţii monetari erau prezentaţi pentru a fi convertiţi înaur, rezultă că pe baza a 100 monede de aur puteau fi emişi reprezentanţi monetariechivalând cu 100 : 20% = 500 monede. Pe baza aceleiaşi cantităţi de aur, masamonetară aflată în circulaţie a crescut considerabil. Pe această logică se întemeiazăfuncţionarea sistemelormonetar - bancare moderne.

Sistemul monetar aur a evoluat de la regula acoperirii în totalitate a emisiuniimonetare de hârtie cudepozite în aur la o acoperire din ce în ce mai mică până la

acoperirea minimă care poate menţine convertibilitatea în aur a bancnotelor. Atuncicând stabilitatea monedei nu mai constituie un obiectiv central al politicii economice şidevin prioritare reducerea şomajului sau creşterea economică, se suspendăconvertibilitatea în aur şi banii devin în totalitate bani cu un curs forţat sau bani simbolici, a căror ofertă putea să fie controlată de autoritatea monetară.

Într-o primă aproximare, banii simbolici cuprind moneda metalică, bancnotele şi banii de cont. Moneda metalică şi bancnotele, care formeazănumerarul, sunt emise deBanca Centrală. Banii de cont sunt emişi de băncile comerciale pe baza numerarului,adică sub controlul Băncii Centrale.

Controlul c antităţii de b ani din economie

Cantitatea de bani disponibilă într -o economie poartă denumirea deofertă debani.



Controlul ofertei de bani este delegat unei instituţii: Banca Centrală. Acestcontrol al ofertei de bani se numeşte politică monetară.

În principal, oferta de bani este controlată prinoperaţiile de piaţă deschisă -adică prin cumpărarea şi vânzarea de titluri de stat. Pentru creşterea ofertei de bani,Banca Centrală va folosi bani pentru a cumpăra titluride valoare de stat de la public.Această cumpărare creşte cantitatea de baiu aflată în circulaţie. Pentru a reduce oferta de bani, statul vinde titluri de valoare şi astfel o anumită cantitate de bani este absorbită dela populaţie.

5.3Teoria cantitativă a banilor

Pentru examina rolul banilor în economie, trebuie să analizăm relaţia dintrecantitatea de bani şi alte varia bile economice.

Ecuaţia cantitativă în versiunea tranzacţiilor Oamenii au nevoie de bani pentru a putea efectua tranzacţii. Cu cât încheie maimulte tranzacţii, cu atât au nevoie de mai mulţi bani. Astfel, cantitatea de bani dineconomie este strâns legată de suma de euro, dolari, lei, etc. schimbaţi în tranzacţii.

R elaţia dintre tranzacţii şi bani este exprimată de următoarea ecuaţie, numităecuaţia cantitativă:

M ·V= P ·Tîn care: M este masa monetară,V viteza de circulaţie a banilor, P nivelul preţului,

iar T volumul tranzacţiilor. Vom examina pe rând fiecare din cele patru variabile ale acestei ecuaţii.

Partea dreaptă a ecuaţiei se referă la tranzacţii.T reprezintă numărul total detranzacţii desfăşurate în decursul unei anumite perioade de timp, să zicem un an. DeciTsemnifică de câte ori într -un an două persoane schimbă bunuri şi servicii pe bani.

P reprezintă preţul unei tranzacţii tipice. Produsul dintre preţul unei tranzacţii şinumărul de tranzacţii, P ·T, semnifică numărul de unităţi monetare schimbate într-un an.

Partea stângă a ecuaţiei cantitative se referă la banii utilizaţi pentru efectuareatranzacţiilor. M este cantitatea de bani.V se numeşteviteza de circulaţie a banilor (î nversiunea tranzacţiilor a ecuaţiei cantitative) şi măsoară rata cu care circulă banii îneconomie. Cu alte cuvinte,V ne spune de câte ori o bancnotă îşi schimbă deţinătorulîntr-o perioadă dată de timp.

ExempluSă presupunem că într -un an sunt vândute 100 de combine muzicale la preţul de

2000 u.m. bucata. AtunciT va fi 100 combine pe an şi P va fi 2000 u.m. Numărul totalal unităţilor monetare schimbate este:

P ·T = 2000u.m./combină·100 combine/an = 200.000 u.m./an

Partea dreaptă a ecuaţiei cantitative va egala200.000 u.m. pe an, carereprezintăvaloarea tuturor tranzacţiilor.

Să presupunem în continuare că volumul masei monetare din economie este40.000 u.m. Atunci putem măsura viteza de circulaţie ca:



Ecuaţia cantitativă este de fapt o identitate: definiţiile celor patru variabile o facadevărată. Ecuaţia este însă utilă, deoarece ne spune că, dacă una din variabile semodifică, una sau mai multe din celelalte trebuie de asemenea să se modifice pentrumenţinerea egalităţii. De exemplu, dacă cantitatea de bani creşte şi viteza de circulaţie a banilor rămâne neschimbată, atunci fie preţul, fie numărul tranzacţiilor trebuie săcrească.

Ecuaţia cantitativă în versiunea venitului sau producţiei

În practică, se foloseşte o versiune a ecuaţiei cantitative uşor diferită de cea pecare am introdus-o. Problema cu ecuaţia prezentată este că numărul tranzacţiilor estefoarte greu de măsurat. De aceea, numărul tranzacţiilorT este înlocuit cu producţiatotală a economieiY.

Tranzacţiile şi producţia sunt strâns legate deoarece, cu cât se produce mai multîn economie, cu atât sunt vândute şi cumpărate mai multe bunuri. Totuşi, ele nureprezintă acelaşi lucru. De pildă, când o persoană vinde o maşină uzată unei alte persoane, acestea realizează o tranzacţie în care s-au utilizat bani, chiar dacă maşinauzată nu face parte din producţia curentă. Cu toate acestea, valoarea bănească atranzacţiilor este, în linii mari, proporţională cu valoarea bănească a producţiei.

Dacă Y este cantitatea produsă şi P este preţul unei unităţi de producţie, atuncivaloarea bănească a producţiei este P ·Y. Cunoaştem măsur i ale acestor variabile dinUnitatea de învăţare 1, când am discutat despre sistemul conturilor naţionale. Astfel,Y este PNB real, P este deflatorul PNB şi P ·Y este PNB nominal. Ecuaţia cantitativădevine acum:

M · V= P · Y

Având în vedere căY reprezintă de asemenea venitul total,V în această formă aecuaţiei esteviteza de circulaţie a banilor în versiunea venitului. Ea exprimă aici de câteori intră o bancnotă în venitul unei persoane într -o perioadă dată de timp.

Arătaţi formula de calcul a deflatorului PNB.

Să ne reamintim... Ecuaţia cantitativă se prezintă sun două forme:

În versiunea tranzacţiilor În versiunea venitului (a producţiei)

5.4Funcţia cererii de bani

Pentru analiza efectelor banilor asupra economiei, este adesea convenabil săexprimăm cantitatea de bani în termenii cantităţii de bunuri şi servicii ce se poatecumpăra cu ajutorul acesteia Această mărime esteM/P şi poartă numele de stoc de bani



călătorie pentru un individ, aşa şi deţinerea de bani facilitează angajarea în tranzacţii.Aşa cum un venit naţional mai înalt duce la o cerere mai mare de automobile, elduce şila o cerere mai mare de bani reali.

Din această funcţie a cererii de bani, putem deriva ecuaţia cantitativă. Pentruaceasta, adăugăm condiţia ca cererea de bani reali(M/P )d să egaleze oferta M/P. Deaceea,

M/P = kY

O simplă rearanjare a termenilor schimbă această ecuaţie în:

M(1/k) =P Y

care poate fi scrisă ca:

MV= PY,

unde V = 1/k.

Astfel,când utilizăm ecuaţia cantitativă, presupunem că oferta de bani reali esteegală cu cererea şi că cererea este proporţională cu venitul.

Ipoteza vitezei de circulaţie constante Ecuaţia cantitativă ar putea fi privită numai ca definind viteza de circulaţie a

banilor ca raport între PNB nominal şi cantitatea de bani. Putem însă transforma ecuaţiaîntr-o teorie foarte utilă, numităteoria cantitativă a banilor, introducând o ipotezăadiţională, şi anume aceea că viteza de circulaţie este constantă.

Ca multe alte ipoteze din macroeconomie, putem justifica ipoteza vitezeiconstante doar cu aproximaţie. Viteza de circulaţie a banilor se modifică dacă funcţiacererii de bani se modifică. De exemplu, introducerea bancomatelor permite oamenilorsă reducă deţinerile medii de bani, ceea ce diminuează parametrul cererii de banik;aceste aparate ridică rata la care banii circulă în economie, ceea implică o vitezăV maimare. Totuşi, ipoteza vitezei constante constituie o bună aproximare în multe situaţii.Vom presupune deci că viteza de circulaţie este constantă şi vom analiza efectele oferteide bani asupra economiei în aceste condiţii.

Cu o viteză de circulaţie constantă, ecuaţia cantitativă poate fi privită ca o teoriea PNB nominal. Ecuaţia cantitativă va arăta că: _

MV=PY,

unde bara de deasupra luiV indică faptul că viteza este fixă. Astfel, o schimbare acantităţii de bani(M) trebuie să cauzeze o modificare proporţională a PNB nominal(PY), Deci cantitatea de bani determină valoarea bănească a producţiei din economie.

5.5 Rezumat 1. Banii îndeplinesc urmatoarele funcţii: depozit de valoare,unitate de măsură a activităţilor economice şi mijloc de schimb



CUVINTE CHEIE: bani, teoria cantitativă a banilor, funcţi a cererii de bani.


Probleme de discutat1. Arătaţi care sunt funcţiile banilor. 2. Cum se realizează controlul banilor in economie? 3. Scrieţi ecuaţia cantitativă şi explicaţi-o.4. Ce presupune ipoteza vitezei de circulaţie constante? 5. Care este funcţia cererii de bani?

Aplicaţii 1. Care din funcţiile banilor sunt satisfăcute de următoarele articole:

a) un card de credit b) o pictură deRafaelc) monedă divizionară

2. În timpul celui de al doilea război mondial, atât Germania cât şi Anglia plănuiau să fabrice o armă de hârtie: adică de a imprima moneda celeilalte ţări cu scopul de a arunca mari cantităţi din avion deasupra ţării rivale. De ce ar fi constituit aceasta o armă de temut?

Temă de control Întocmirea unui referat cu titlul EVOLUŢIA ISTORICĂ A TEORIEI

CANTITATIVE A BANILOR.Faceţi o comparaţie şi evidenţiaţi deosebirile intre diversele teorii, începând cu

cele mercantiliste din secolele XV-XVIII şi până la teoria cantitativă modernă. Termenul limită de depunere a lucrării este25 aprilie.



Unitatea de învăţare 6: INFLAŢIA

Cuprins6.1 Introducere6.2 Cauzele inflaţiei 6.3 Tipuri de inflaţie şi impactul acestora asupra creşterii economice 6.4 Banii, preţurile şi inflaţia 6.5 Seniorajul (venitul din tipărirea de bani) 6.6 Inflaţia şi ratele dobânzii 6.7 Rata dobânzii nominală şi cererea de bani 6.8 Stoparea unei hiperinflaţii 6.9 Rezumat6.10 Teste de evaluare a cunoştinţelor

6.1 Introducere

Obiective

1. Cunoaşterea unei probleme fundamentale cu care seconfruntă economia de piaţă

2. Însuşirea modului de măsurare a inflaţiei

3. Însuşirea politicilor eficientede atenuare a inflaţiei

Mijloace

1. Necesită cunoaşterea rolului şi funcţiilor banilor în economie

2. Necesită cunoaşterea teorieicantitative a banilor şi a funcţiei cererii de bani

Mod de finalizare Lucrare: Efectul Fisher (urmărirea relaţieidintre rata inflaţiei şi rata nominală adobânzii)

Evaluare

1. Corectitudinea culegerii datelor2. Modul de interpretare


1. Pentru cunoaşterea problemei:4ore.

2. Pentru rezolvarea temelor: 8 ore+ timpul de documentareTermen de predare 1 iunie

În acest capitol tratăm inflaţia şi numeroasele consecinţe ale acesteia asupraeconomiei.

6.2 Cauzele inflaţiei

Inflaţia reprezintă creşterea generalizată a nivelului preţurilor. Ea poate fi privităca o devalorizare a banilor.

O manifestare serioasă a fenomenului inflaţionist a avut loc în anii 1970, cuocazia creşterii de 4 ori a preţului petrolului în 1973, când ratele anuale ale inflaţiei dinţările dezvoltate economic s-au ridicat la 25 %.

Cauzele inflaţiei pot fi numeroase. Argumentele cel mai des invocate sunt legated di i (i fl i i ) d (i fl i



sunt cheltuieli cu salariile (care reprezintă o mare parte din costurile totale nete dineconomie), firmele pot să-şi ridice preţurile numai dacă produsele sunt cerute pe piaţă,în caz contrar costurile ridicate vor duce la faliment.

Toate aceste trei cauze sunt asociate cu încercările statelor de a crea un nivel detrai aflat peste posibilităţile acestora sau de a se bucura de un standard de viaţă mai maredecât cel permis de producţia ţării ori de împrumuturi. Aceasta arată că inflaţia poate f ifoarte rar atenuată prin măsuri care să nu suprime încercările de menţinere a unorstandarde de viaţă ridicate şi explică de ce reducerea inflaţiei este asociată cu măsuri deausteritate.

Controlul inflaţiei prin restrângerea cererii (fie printr -un control atent al ofertei de bani, fie prin restrângerea cheltuielilor guvernamentale) este destul de dificil. Dacăsalariile cresc rapid iar guvernul restrânge cererea din economie, poate rezulta şomaj,întrucât patronii nu-şi vor mai putea plăti personalul (ei neputând ridica preţurile dincauza cererii slabe). Cu alte cuvinte, dacă salariile sunt mari, dar cererea globală esterestricţionată, firmele vor avea costuri ridicate, pe care nu le vor putea transfera asupra preţurilor (deoarece vânzările vor fi prea scăzute). Astfel, multe firme vor ieşi dinafaceri sau îşi vor concedia o parte din angajaţi. Permiţându-se o cerere mai ridicată,apare inflaţia, dar şomajul va fi mai scăzut.

Relaţia inversă dintre salariile în bani şi şomaj a fost demonstrată cu ajutorulcurbei Phillips. Profesorul P.A. Phillips (1914-1975) a arătat că există o relaţiesemnificativă între nivelul şomajului şi cel al salariilor (deci al inflaţiei)- cu cât maiscăzut şomajul, cu atât mai mare rata modificării salariilor.

Această relaţie are o importantă implicaţie. Având în vedere că un anumit nivelal şomajului în economie va determina o anumită rată de creştere a salariilor, nu este posibilă reducerea simultană a şomajului şi inflaţiei. Guvernul trebuie să aleagă întrecombinaţiile posibile ale şomajului şi inflaţiei, ca de exemplu: 3 % şomaj şi 8% inflaţieetc.

Totuşi, relaţia dintre şomaj şi inflaţie nu a fost suficient de stabilă în practică pentru a permite formularea unor judecăţi exacte.

Inflaţia nu poate afecta salariile reale decât în cazul în care întrece aşteptărilecelor ce negociază salariile. Daca, pe termen lung, rata inflaţiei poate fi anticipată,atunci inflaţia nu va avea nici un efect asupra şomajului.

Inflaţia va descuraja investiţiile, întrucât determină creşterea ratei dobânzii,scurtează perioadele de efectuarea plăţilor şi afectează fluxurile de bani cash alefirmelor.

Inflaţia duce la redistribuirea avuţiei de la cei ce au venituri în termeni băneşti sau carecresc mai încet decât procentul inflaţiei. O inflaţie lăsată nesupravegheată comportăriscul perturbării vieţii economice.

Rata inflaţiei este modificarea procentuală a nivelului general al preţurilor:

Rata inflaţiei = [(Nivel preţ an curent- Nivel preţ an bază)/ Nivel preţ an bază] x100sau:

Rata inflaţiei= [(P1-P0 )/P 0] x 100

Rata inflaţiei variază substanţial în timp şi de la o ţară la alta. Inflaţia este considerată o problemă socială majoră şi de aceea factorii de decizie

o monitorizează foarte atent. Opusul inflaţiei estedeflaţia, care apare atunci când nivelulgeneral al preţurilor

d D fl iil f î i d di ă l l i XX Î S U A d ildă



6.3Tipuri de inflaţie şi impactul acestora asupra creşterii economice

Inflaţia prezintă diferite niveluri de severitate şi anume:

Inflaţia princosturi

Concepţia

monetaristă

Inflaţia princerere

CAUZELE

INFLAŢIEI

Niveluri de severitatea inflaţiei

Inflaţie moderată Inflaţie galopantă Hiperinflaţie



Când preţurile sunt relativ stabile, oamenii au încredere în bani, ei sunt doritorisă încheie contracte în termeni băneşti, deoarece ştiu că preţurile bunurilor pe care levând şi le cumpără nu se vor abate prea mult de la linie.

2) Inflaţia galopantă Inflaţia cu 2 sau 3 cifre, ca de exemplu 20, 100 sau 200 procente pe an este

denumită inflaţie galopantă. La limita de jos a acestui spectru găsim uneori ţări avansateindustrial precum Italia. Multe ţări latino-americane, cum ar fi Argentina sau Brazilia, auavut rate ale inflaţiei cuprinse între 50 şi 700% pe an în anii '70 şi '80.

Odată instalată ferm, inflaţia galopantă provoacă serioasedistorsiuni economice.Cele mai multe contracte trebuie indexate cu un indice al preţurilor sau exprimate într -ovalută străină, cum este dolarul. În aceste condiţii banii îşi pierd valoarea foarte repede,aşa încât oamenii îşi ţin doar strictul necesar pentru tranzacţiile zilnice. Pieţelefinanciare sucombă, cum capitalul se îndreaptă în străinătate. Indivizii stochează bunurile, cumpără case şi nu dau bani cu împrumut la rate nominale ale dobânziiscăzute.

Surpriza este că economiile cu inflaţie galopantă reuşesc să supravieţuiască şiunele chiar să prospere, chiar dacă sistemul preţurilor se comportă atât de rău

3) Hiperinflaţia Daca economiile par să supravieţuiască sub inflaţia galopantă, un al treilea tip

catastrofal -este hiperinflaţia. Nimic bun nu poate fi spus despre o economie de piaţă încare preţurile cresc cu un milion sau chiar un trilion la sută pe an. Efectele hiperinflaţieisunt dezastruoase.

Iată o descriere a hiperinflaţiei experimentate de cele 11 state din sudul Americii,unite în 1860 pentru a formaThe Confederacy (Confederaţia) în timpul războiului civildin 1865:

"Obişnuiam să mergem la magazine cu bani în buzunar şi săne întoarcem cumâncare în coşuri. Acum mergem cu banii în coşuri şi ne întoarcem cu mâncarea în buzunar. Totul este greu de găsit în afară de bani! Preţurile sunt haotice şi producţiadezorganizată. Toată lumea tinde să stocheze "lucruri" şi încearcă să scape de banii "răi"de hârtie, care scot banii "buni" de metal din circulaţie. Rezultatul este oreîntoarcere parţială la inconvenientele barterului (trocului)."

Un caz tipic de hiperinflaţie a fost cel din Germania anilor 1920, în timpulRepublicii de la Weimar.

În anii 1920, tânăra Republică de la Weimar a Germaniei se lupta cu plăţi dereparaţii foarte aspre şi cu onorarea creditorilor. Ea nu putea să împrumute sau săcrească taxele destul pentru a plăti cheltuielile guvernului, aşa că a recurs la presadeimprimat bani. Stocul de monedă a crescut astronomic de la începutul anului 1922 şi până în decembrie 1923, iar spirala preţurilor s-a ridicat atât de mult încât oameniiîncercau, înnebuniţi, să scape de bani înainte de a-şi pierde complet valoarea. Din ianuarie 1922şi până în noiembrie1923, indicele preţurilor a crescut de la1 la10.000.000.000.

Hiperinflaţiile au ca trăsături comune: - Cererea reală de bani (măsurată prin stocul de bani împărţit la nivelul

preţurilor) scade dramatic; - Dacă în condiţii normale, salariile reale ale unei persoane se modifică cu

numai un procent sau mai puţin decât atât de la o lună la alta, în 1923,salariile reale în Germania se schimbau, în medie, cu 1/3 (în sus sau în jos) înfiecare lună. Această uriaşă variaţie a preţurilor relative şi a salariilor reale -

i i hităţil i di t i il t d fl t ţiil ti t



Căutaţi în istoria economică şi alte cazuricelebre de inflaţie.

Inflaţia "zero" este posibilă doar într -o economie ideală. Oricum, istoria economică sugerează că nu trăim într -un sistem lipsit de fricţiuni. Nu au existat perioadede preţuri cu adevărat stabile într -un sistem capitalist modern mixt.

Una din fricţiunile întâlnite este rezistenţamuncitorilor la scăderea salariuluinominal, car e poate deveni necesară dacă nivelul preţurilor ar fi absolut stabil.

Dacă economiştii au puncte de vedere diferite privind rata precisă a inflaţiei, ceimai mulţi sunt de acord că un nivel al preţurilor previzibil şi uşor crescut furnizeazăclimatul optim pentru o creştere economică sănătoasă.

Băncile centrale nu tolerează mult timp inflaţia ridicată; ele iau măsuri pentrustoparea inflaţiei prin încetinirea creşterii producţiei şi prin creşterea şomajului.

6.4Banii, preţurile şi inflaţia

Vom folosi teor ia cantitativă a banilor prezentată în cadrul Unităţii de învăţare 5 pentru a ilustra relaţia dintre bani, preţuri şi inflaţie şi pentru a evidenţia factorii cedetermină nivelul preţurilor din economie.

Să ne reamintim... Avem deja elementele unei teorii ce ne poate ajuta în atingerea scopurilor

propuse:1. Factorii de producţie şi funcţia de producţie determină nivelul producţieiY.

(Cunoaştem acest lucru de la teoria producătorului din microeconomic.) 2. Oferta de bani determină valoarea nominală a producţiei PY. (Această

concluzie derivă din ecuaţia cantitativă şi din ipoteza că viteza de circulaţie a banilor este fixă.)

3. Nivelului preţului P este atunci raportul dintre valoarea nominală a producţiei PY şi nivelul producţieiY. Prin urmare, capacitatea productivă a economiei determină PNB real, cantitatea

de bani determină PNB nominal şi deflatorul PNB este raportul dintre PNB nominal şiPNB real.

Această teorie explică ce se întâmplă când Banca Centrală modifică oferta de bani. Întrucât viteza de circulaţie este fixă, orice modificare a ofertei de bani duce la omodificare proporţională a PNB nominal. Având în vedere că factorii de producţie şifuncţia de producţie au determinat deja PNB real, modificarea PNB nominal trebuie săreprezinte o modificare a nivelului preţului. Astfel, teoria cantitativă implică faptul cănivelul preţului este proporţional cu oferta de bani.

Ţinând cont de faptul că rata inflaţiei este modificarea procentuală a nivelului preţului, această teorie a nivelului preţului este de asemenea o teorie a ratei inflaţiei.Ecuaţia cantitativă exprimată sub forma modificării procentualeeste:



În al treilea rând, modificarea procentuală a nivelului preţului este rata inflaţiei.Aceasta este variabila din ecuaţie care trebuie explicată.

În al patrulea rând, modificarea procentuală a producţiei depinde de creştereafactorilor de producţie şi de progresul tehnologic. Putem considera creşterea producţieica fiind constantă.

Această analiză ne spune că (cu excepţia unei constante care depinde decreşterea exogenă a producţiei), creşterea cantităţii de bani oferite determină rata inflaţiei.

Astfel, teoria cantitativă a banilor afirmă că Banca Centrală, care controleazăoferta de bani, are controlul ultim asupra ratei inflaţiei. Dacă aceasta menţine stabilăoferta de bani, nivelul preţului va fi stabil. Dacă însă Banca Centrala creşte rapid ofertade bani, nivelul preţului va creşte rapid.

6.5Seniorajul (venitul din tipărirea de bani) Guvernul îşi poate finanţa cheltuielile în trei moduri: 1) din impozite, cum ar fi impozitele pe venitul personal şi al firmelor;

2) prin împrumuturi de la populaţie; 3) pur şi simplu prin tipărirea de bani.

Venitul obţinut prin intermediul tipăririi banilor se numeşte senioraj. Termenul provine din seigneur, cuvântul francez care însemna stăpân feudal. În Evul Mediu,

stăpânul feudal avea dreptul exclusiv pe domeniul său de a bate monedă. Astăzi acestdrept aparţine guvernului şi reprezintă o sursă de venit. Când guvernul tipăreşte bani pentru a-şi finanţa cheltuielile, oferta de bani creşte.

Din motivele pe care le-am prezentat deja, creşterea ofertei de bani conduce la inflaţie.De aceea, tipărirea de bani pentru creşterea venitului este echivalentă cu impunerea uneitaxe de inflaţie.

La prima vedere, nu reiese că inflaţia ar putea fi considerată un impozit. La urmaurmelor, nimeni nu primeşte o notă de plată pentru acest impozit, guvernul nefăcândaltceva decât să imprime banii de care nevoie. Cine plăteşte atunci impozitul inflaţiei?Toţi cei care deţin bani. La o creştere a preţurilor, valoarea reală a banilor pe care îiavem în portmoneu scade. Când guvernul tipăreşte bani noi pentru uzul său, banilor

vechi aflaţi la public le scade valoarea. Astfel, inflaţia este practic un impozit asupradeţinerii de bani. Suma cu care statul îşi creşte venitul prin tipărirea de bani variază substanţial de

la o ţară la alta. În S.U.A, de exemplu, această sumă este mică: seniorajul reprezintă mai puţin de 3% din venitul guvernului. În Italia şi în Grecia,înainte de tecerea la euro,seniorajul a depăşit 10% din venitul guvernului. În ţările care experimenteazăhiperinflaţia, seniorajul este adesea sursa principală de venit a guvernului. Nevoia de atipări bani pentru finanţarea cheltuielilor reprezintă cauza primară a hiperinflaţiei.

6.6Inflaţia şi ratele dobânzii

Rata dobânzii este de două feluri: nominală şi reală. Pentru a defini cele douătipuri de rate ale dobânzii, vom recurge la un exemplu.



cu 8%. Dacă rata inflaţiei a fost de 5%, atunci cantitatea de bunuri pe care o putemcumpăra a crescut cu numai 3%. Iar dacă rata inflaţiei a fost de 10%, atunci puterea dccumpărare a scăzut de fapt cu 2%.

Rata dobânzii pe care o plăteşte banca se numeşterata dobânzii nominală, iarcreşterea puterii noastre de cumpărare se numeşterata reală a dobânzii. Dacă notăm cui rata dobânzii nominală, cur rata dobânzii reală şi cu π rata inf laţiei, atunci relaţiadintre aceste trei variabile poate fi scrisă ca:

r - i = π Rata dobânzii reală este diferenţa dintre rata dobânzii nominală şi rata inflaţiei.

Efectul FisherRearanjând termenii ecuaţiei de mai sus pentru rata dobânzii reală, putem arăta

că rata dobânzii nominală este suma dintre rata dobânzii reală şi rata inflaţiei: i = r + π Această relaţie se numeşteecuaţia lui Fisher, după numele economistuluiIrving

Fisher (1867-1947).Ea arată că rata dobânzii nominală se poate modifica din două motive: din cauza modificării ratei dobânzii reale sau din cauza modificării rateiinflaţiei.

Odată ce am separat rata dobânzii nominală în aceste două componente, putemutiliza ecuaţia respectivă pentru a dezvolta o teorie a ratei dobânzii nominale.Ştim cărata dobânzii reală se ajustează pentru a aduce în echilibru economiile şi investiţiile. Amdemonstrat că rata de creştere a ofertei de bani determină rata inflaţiei. Ecuaţia Fisher nespune apoi să aducem laolaltă rata dobânzii reală şi rata inflaţiei pentru a detemina ratadobânzii nominală. Teoria cantitativă a banilor împreună cu ecuaţia Fisher indică efectul creşteriimonetare asupra ratei nominale a dobânzii.

Potrivit teoriei cantitative, o creştere de1% a ratei sporirii masei monetaredetermină o creştere de1% a ratei inflaţiei. Potrivit ecuaţiei Fisher, o creştere de 1% aratei inflaţiei cauzează la rândul ei o creştere de 1% a ratei dobânzii nominale. Aceastărelaţie de 1 la 1 dintre rata inflaţiei şi rata dobânzii nominală se numeşteefectul Fisher.

Două tipuri de rate reale ale dobânzii: ex ante şi ex postAtunci când cel care ia bani cu împrumut şi cel care îi dă se înţeleg asupra ratei

dobânzii nominale, ei nu ştiu care va fi rata inflaţiei la finele perioadei împrumutului.

De aceea, trebuie să distingem între două concepte ale ratei dobânzii reale: cea estimatăîn momentul efectuării împrumutului, numităex ante, şi cea efectivă, numităex post.Deşi cei care iau bani cu împrumut şi cei care îi oferă nu pot prevedea cu

exactitate inflaţia viitoare, ei fac nişte anticipări asupra ratei inflaţiei. Să notăm cu inflaţia viitoare efectivă şi cu πe inflaţia viitoare anticipată. Rata dobânzii realăex ante

este atuncii - πe , iar rata dobânzii realăex post este i - π. Cele două rate diferă atunci

când inflaţia efectivă π este alta decât inflaţia anticipată πe. Ne interesează cum modifică efectul Fisher această distincţie între inflaţia

efectivă şi cea anticipată. Evident, rata dobânzii nominală nu se poate ajusta la inflaţiaefectivă, deoarece inflaţia efectivă nu este cunoscută în momentul în care este stabilitărata dobânzii nominală. Rata dobânzii nominală se poate ajusta numai la inflaţia

anticipată. EfectulFisher este de aceea mai exact exprimat ca:i = r + πe



punct bun de pornire pentru analiza rolului banilor, ea nu este pe deplin edificatoare. Unalt determinant al cantităţii cerute de bani este rata dobânzii nominală.

Costul deţinerii banilor Banii pe care îi avem în portmoneu nu sunt purtători de dobândă. Dar dacă

folosim aceşti bani pentru a cumpăra titluriguvernamentale sau îi depunem la bancă, vomcâştiga rata dobânzii nominală. Rata dobânzii nominală este valoarea la care renunţăm prin deţinerea banilor în locul titlurilor financiare: este costul de oportunitate al deţinerii banilor.

Putem sesiza egalitatea dintre costul deţinerii banilor şi rata dobânzii nominalăobservând câştigurile reale asupra activelor alternative. Activele- altele decât banii - precum titlurile guvernamentale, aduc câştigul realr . Banii însă sunt susceptibili dea-şidiminua valoarea reală cu rata inflaţiei. Câştigul lor real anticipat este- πe. Atunci cânddeţinem bani, renunţăm la diferenţa dintre aceste două câştiguri. Astfel, costul deţinerii banilor ester - (-πe ), care, potrivit ecuaţiei Fisher, este rata dobânzii nominală i.

Aşa cum cantitatea cerută de pâine depinde de preţul pâinii, la fel cantitatea de bani cerută depinde de preţul deţinerii banilor. Deaceea, cererea de bani reali depindeatât de nivelul venitului, cât şi de rata dobânzii nominală. Exprimăm funcţia generală acererii de bani ca:

(M/P) d = L(i, Y)

Litera L este utilizată pentru a desemna cererea de bani, deoarece banii sunt bunul lichid, adică bunul cel mai uşor de folosit în efectuarea tranzacţiilor. Aceastăecuaţie arată că cererea de lichiditate pentru bani reali este o funcţie de venit şi de ratadobânzii nominală. Cu cât venitulY este mai mare, cu atât mai mare este cererea de banireali. Cu cât rata dobânzii nominalăi este mai mare, cu atât mai scăzută este cererea de bani reali.

Banii viitori şi preţurile curente Să analizăm cum modifică funcţia generală a cererii de bani teoria noastră

privind nivelul preţului. Mai întâi, să egalizăm oferta de bani reali, M/P, cu cererea L (i,Y):

M/P=L(i, Y)

Apoi, putem utiliza ecuaţia Fisher pentru a exprima rata dobânzii nominală casumă între rata dobânzii reală şi rata anticipată a inflaţiei:

M/P=L(r + πe )

Conform acestei ecuaţii, nivelul stocului de bani reali depinde de rata anticipatăa inflaţiei.

Ecuaţia generală a cererii de bani explică mai sofisticatdeterminanţiinivelului preţului decât teoria cantitativă. Teoria cantitativă a banilor afirmă că oferta din prezenta banilor determină nivelul prezent al preţurilor. Această concluzie rămâne parţialadevărată: dacă rata dobânzii nominală şi nivelul producţiei sunt ţinute constante,

i l l l i difi ă i l f d b i D d bâ ii i lă



nominală. Rata dobânzii nominală crescută reduce imediat cererea de bani reali. întrucâtmasa bănească nominală nu s-a modificat, cererea diminuată de bani reali duce la unnivel mai ridicat al preţului. Astfel, anticiparea unei creşteri monetare sporite în viitor

duce la un nivel mai ridicat al preţului în prezent.

6.8 Stoparea uneihiperinflaţii

Sensibilitatea stocului de banireali la rata dobânzii nominală complică problemastopării unei hiperinflaţii. Dacă teoria cantitativă ar fi pe deplin adevărată şi dacă ratadobânzii nominală nu ar afecta cererea de bani, atunci stoparea unei hiperinflaţii ar f iuşoară: Banca Centrală ar trebui numai să stopeze tipărirea de bani. De îndată cecantitatea de bani s-ar stabiliza, nivelul preţului s-ar stabiliza şi el. Dar dacă cererea de bani depinde de rata dobânzii nominală, stoparea unei hiperinflaţii este mai complicată.Reducerea inflaţiei ar duce la o scădere a costului deţinerii banilor şi, de aceea, la ocreştere a masei băneşti reale. Dacă Banca Centrală stopează doar tipărirea de bani(adică menţine constantă masa monetară M), creşterea stocului de bani reali(M/P) necesită o scădere a preţurilor. Astfel sarcina aparent simplă a stopării unei hiperinflaţiiva duce, dacă Banca Centrală nu are grijă, la o scădere a preţurilor. În acest caz. BancaCentrală nu îşi va atinge obiectivul stabilităţii preţurilor.

Care este politica monetară adecvată pentru realizarea obiectivului unor preţuristabile? Adică ce cale trebuie să urmeze oferta de bani pentru a stopa inflaţia fără acauza deflaţie? Pentru a răspunde la această întrebare, vom adopta drumul invers.Începem cu obiectivul stabilizării preţurilor şi găsim direcţia ofertei de bani compatibilăcu obiectivul respectiv. Fig. 6.1 arată cei 5 paşi ce trebuie urmaţi pentru determinareadirecţiei ofertei de bani.

Fig. 6.1 Modul de stopare a inflaţiei când masa bănească reală depinde de ratadobânzii nominală



Explicaţie Examinând direcţiile pe care ne aşteptăm să le urmeze variabilele monetare cheie, putem deriva direcţia pe care trebuie să o urmeze oferta de bani pentru stoparea unei inflaţii.

(1) În vârf avem direcţia nivelului preţului P .(2) Apoi avem rata inflaţiei π , care este înaltă până la perioada de stabilitate a preţurilor, când scade la

zero.(3) Rata dobânzii nominalăi se ajustează în proporţie de1 ia 1 cu rata inflaţiei. (4) Scăderea ratei dobânzii nominale duce la o creştere a stocului de bani reali.(5) Calea de urmat a ofertei de bani depinde aşadar de cea urmată de nivelul preţului P şi de stocul de bani reali M/P.

1. Direcţia dorită a nivelului preţului se află în partea de sus a acestei figuri. Nivelul preţului creşte în timpul hiperinflaţiei. Apoi noua politică monetară intră în acţiune şi preţurile se stabilizează.

2. Este redată apoi rata inflaţiei π, care reprezintă creşterea nivelului preţului. Ea esteînaltă până la perioada de stabilitate a preţurilor, după care scade la zero.

3. Rata dobânziinominalăi se ajustează în proporţie de1 la 1cu rata inflaţiei. Acestlucru este impus de efectul Fisher.De aceea, rata dobânzii nominală este deasemenea înaltă până ce preţurile se stabilizează şi apoi scade la un nivel inferior.

4. Această scădere a ratei dobânzii nominale duce la o creştere a masei băneşti reale,deoarece costul deţinerii banilor a scăzut.

5. Cunoscând direcţia de urmat a nivelului preţului P şi cea a stocului de bani reali M/P, putem deduce direcţia de urmat a lui M. În acest moment hiper inflaţiaîncetează, oferta de bani trebuie să urce pentru a se acomoda la creşterea stocului de bani reali. După această creştere, oferta de bani rămâne constantă pentru a asigurastabilitatea preţurilor.

6.9 Rezumat

1. Cauzele inflaţiei sunt legate de : excesul de cerere din economie (inflaţia princerere), de costurile ridicate (inflaţia prin costuri) şi de creşterea excesivă a

ofertei de bani (concepţia monetaristă). 2. Nivelurile de severitate ale inflaţiei sunt: inflaţie moderată, inflaţie galopantăşi hiperinflaţie.

3. Seniorajul este venitul încasat de guvern din tipărirea banior. Deşi seniorajuleste redus cantitativ în multe economii, el reprezintă adesea o sursă majoră avenitului guvernului în economiile ce experimentează hiperinflaţia.

4. Rata nominală a dobânzii este suma dintre rata reală a dobânzii şi ratainflaţiei. EfectulFisher arată că rata nominală a dobânzii se modifică înproporţie de 1 la 1cu inflaţia anticipată.

5. Rata nominală a dobânzii este costul păstrării banilor. De aceea ne-amaştepta ca cererea de bugete reale să depindă de rata nominală a dobânzii.

Dacă bugetele reale depind de rata nominală a dobânzii, stoparea inflaţieieste o sarcină plină de capcane întrucât bugetele reale vor creşte când inflaţiase domoleşte.



Probleme de discutat1. Care sunt nivelurile de severitate ale inflaţiei şi care este impactul lor asupra

creşterii economice? 2. Cine plăteşte "impozitul" inflaţiei? 3. Dacă inflaţia creşte de la8 la 10 procente, ce se întâmplă cu ratele reale şi

nominale potrivit efectului Fisher?4. Explicaţi ce se întâmplă eu bugetele reale la finele hiperinflaţiei.

Aplicaţii 1. Unii istorici ai economiei au observat că în decursul perioadei etalonului aur

descoperirile de aur erau mai probabil să apară după o lungă deflaţie. (Descopeririledin 1896 constituie un exemplu.) De ce ar fi adevărat acest lucru?

2. Urmăriţi, cu ajutorulAnuaruluiStatistic, evoluţia ratei inflaţiei în România în perioada1990 - 2008.Comentaţi aceste cifre.

Temă de control Demonstr aţi Efectul Fisher (o inflaţie sporită duce la o rata nominală a dobânzii maimare) folosind date privitoare la rata inflaţiei (modificarea procentuală a indicelui preţurilor de consum) şi la rata nominală a dobânzii pentru perioada 1960-2000 înS.U.A. sau o altă ţară din Europa Occidentală. Sugestie: pe axa orizontală reprezentaţi anii, iar pe axa verticală, în procente, ratainflaţiei şi rata nominală a dobânzii. Termenul limită dc predare a lucrării:30 mai.



Unitatea de învăţare 7MODELUL CERERE GLOBALĂ- OFERTĂ GLOBALĂ

Cuprins7.1 Introducere7.2Termenul scurt şi termenul lung în economie 7.3 Cererea globală 7.4 Oferta globală 7.5Efectele unei scăderi a cererii globale

7.6 Rezumat


7.1 IntroducereModelul cerere globală-ofertă globală este util pentru explicarea fluctuaţiilor

activităţii economice.

Obiective

Explicarea, cu ajutorul unui modelmacroeconomic, a fluctuaţiiloractivităţii economice (a ciclurilor de afaceri)

Mijloace

1. Necesită cunoaşterea conceptelor de cerere şi ofertă. 2. Necesită cunoaşterea conceptului de PNB şi a teoriei cantitative a banilor

3. Se bazează pe conceptul de echilibru macroeconomic

Mod de finalizare Referat: ''Marea depresiune economică aanilor 1929-1933" sau „Criza petroluluidin anii 1970 şi consecinţele ei asupraeconomiilor occidentale"

Evaluare

1. Gradul de documentare2. Explicarea, cu ajutorulmodelului cerere globală-ofertă

globală, a acestor crize economice


1. Pentru cunoaşterea problemei: 2ore2. Pentru rezolvarea temelor: 6 ore+ timpul de documentare

Termen de predare 1 iunie

Fluctuaţiile economice reprezintă o problemă recurentă pentru economişti şifactorii de decizie din politica economicăRecesiunile (adică perioadele de scădere a



Vom prezenta încontinuare un model care explică aceste fluctuaţii pe termenscurt. Întrucât PNB real reprezintă măsura cea mai adecvată a bunăstării economice, else va afla în centrul modelului respectiv. Modelul încearcă să prezinte modul în care politicile monetare şi fiscale influenţează ciclul de afaceri. Vom vedea că aceste politici pot fie să stabilizeze, fie să amplifice fluctuaţiile economice.

7.2Termenul scurt şi termenul lung în economie

Majoritatea economiştilor consideră că deosebirea crucială dintre termenul scurtşi termenul lung este comportamentul preţurilor. Pe termen lung, preţurile sunt flexibileşi de aceea pot răspunde la modificările cererii şi ofertei.

Pe termen scurt însă multe preţuri sunt "rigide", fixe la un anumit nivel predeterminat.

Întrucât preţurile nu se comportă la fel pe termen scurt şi petermen lung, politicileeconomice au efecte diferite în diferitele orizonturi de timp.

Pentrua evidenţia deosebirea dintre termenul scurt şi cel lung, să analizămefectele unei modificări a politicii monetare. Să presupunem, de exemplu, că BancaCentrală a redus brusc oferta de bani cu5%. Potrivit modelului economic clasic (caredescrie economia pe termen lung), oferta de bani afectează variabilele nominale- adicăcele măsurate în termeni băneşti dar nu pe cele reale. Acest principiu este numitdihotomia clasică 2. Astfel, pe termen lung, o reducere de 5% a ofertei de bani scadetoate preţurile (inclusiv salariile nominale) cu 5%,lăsând în acelaşi timp nemodificatesalariile reale, ocuparea şi producţia.

Pe termen scurt însă multe preţuri nu răspund modificărilor de politică monetară.O reducere a ofertei de bani nudetermină imediat toate firmele să reducă salariile pe carele plătesc, toate magazinele să-şi modifice preţurile bunurilor pe care le vând sau toaterestaurantele să scoată noi liste de menu. Multe preţuri sunt rigide. Această rigiditate a preţurilor pe termen scurt evidenţiază că impactul petermen scurt al unei modificări aofertei de bani nu coincide cu cel pe termen lung.

Un model al f luctuaţiilor economice trebuie să ia înconsiderareaceastă rigiditate pe termen scurt a preţurilor. Dacă preţurile nu se ajustează instantaneu la modificărileofertei de bani, dihotomia clasică nu mai funcţionează- politica monetară nu are unefect notabil asupra producţiei şi ocupării. Eşecul preţurilor de a se ajusta la modificărileofertei de bani implică faptul că, pe termen scurt, producţia şi ocuparea trebuie să preiaîn schimb ceva din funcţia de ajustare.

Principiul general este că, dacă preţurile sunt rigide, cantitatea de producţierealizată poate să se abată de la nivelul propus de modelul clasic. În modelul clasic,cantitatea de producţie depinde de ofertele de capital şi muncă şi de tehnologiadisponibilă. Vom vedea că preţurile flexibile joacă un rol cheie aici: în modelul clasic, preţurile se ajustează pentru a asigura egalitatea cantităţii cerute cu cea oferită.

Când însă preţurile sunt rigide, producţia de asemenea depinde de cererea de bunuri. Cererea, la rândul ei, este influenţată de politica monetară, de politica fiscală şi

2 Dihotomia clasică este termenul pe care macroeconomiştii îl atribuie separării teoretice dintrevariabilele reale şi nominale. El este marca teoriei macroeconomice clasice. Această separare ne permitesă examinăm variabilele reale ignorându-le pe cele nominale. Dihotomia clasică apare deoarece, în multe

modele economice, modificările ofertei de bani nu influenţează variabilele reale. Această irelevanţă a banilor pentru variabilele reale se numeşteneutralitate monetară. Pentru multe scopuri - în particular pentru studierea termenului lung în economie -neutralitatea monetară este aproximativ corectă. D d i d li l î t ăi D t î ţ l g lt f



de o mulţime de alţi factori. Astfel, rigiditatea preţurilor poate impune măsuri de politică monetară şi fiscală pentru stabilizarea economiei.

7.3 Cererea globală

Cererea globală reprezintă relaţia dintre cantitatea producţiei cerute şi nivelulagregat al preţului. Curba cererii globale reflectă cantitatea de bunuri şi servicii ce se vacumpăra pentru orice nivel dat al preţului.

Putem deriva o teorie simplă a cererii globale din teoria cantitativă a banilor.Teoriacantitativă arată că:

Să ne reamintim... MV=PY

unde M este oferta de bani,V este viteza de circulaţie a banilor (pe are o vomconsidera constantă), P este nivelul preţului, iarY este cantitatea de producţie.

Această ecuaţie ne spune că oferta de bani determină valoarea nominală a producţiei, care la rândul ei este produsul dintre nivelul preţului şi cantitatea de producţie.

Să ne reamintim de asemenea că ecuaţia cantitativă poate fi exprimată întermenii cererii şi ofertei pentru bani reali:

M/P = (M/P) d = kY,

undek =1/V.În această formă, ecuaţia cantitativă afirmă că oferta de bani reali M/P egalează

cererea(M/P) d şi că cererea este proporţională cu volumul producţieiY,Pentru orice ofertă de bani fixă, ecuaţia cantitativă exprimă o relaţie negativă

între nivelul preţului P şi producţiaY. Fig. 7.1 reprezintă combinaţiile de P şi Y caresatisfac ecuaţia cantitativă ţinând constantă oferta de bani. Acestea alcătuiesc curbacererii globale.

Fig. 7.1 Curba cererii globale

C b ii l b l t i t tă î j ( tă ti ă) P t i



stocuri băneşti reale mai mari. Pentru o ofertă de bani fixă M , o masă bănească reală mairidicată implică un nivel al preţului mai scăzut. Invers, dacă nivelul preţului este maimic, stocul de bani reali este mai ridicat; nivelul mai înalt al masei băneşti reale permiteun volum mai mare al tranzacţiilor şi deci un nivel mai ridicat al producţiei.

Modificări ale curbei cererii globale Curba cererii globale este trasată pentru o valoare fixă a ofertei de bani. Deci ea

reflectă combinaţiile posibile de P şi Y pentru o valoare dată a lui M . Dacă oferta de bani se modifică, atunci se modifică şi combinaţiile posibile de P şi Y , adică curbacererii globale se deplasează. Să examinăm unele situaţii în care se poate produce oastfel de deplasare.

Mai întâi, să analizăm ce se întâmplă dacă Banca Centrală reduce oferta dc bani.Ecuaţia cantitativă, MV = PY , ne spune că reducerea ofertei de bani duce la o scădere proporţională a valorii nominale a producţiei, PY . De aceea, pentru orice nivel dat al preţului, cantitatea de productie este mai scazută; şi pentru orice volum dat al producţiei, nivelul preţului este mai mic. Ca în Fig. 7.2,curba cererii globale care leagă pe P si Y translatează spre interior.

Fig. 7.2 Deplasarea spre interior a curbei cererii globale

Explicaţ ie:O modificare a ofertei de bani deplaseazăcurbacererii globale. Pentru orice nivel dat al preţului

P , o contracţie a ofertei de bani M va duce la un stoc de bani reali mai scăzut şi deci la o producţieY mai mică. De aceea, reducerea ofertei de bani deplasează curba cererii globale cătreinterior.

Să analizăm acum ce se întâmplă dacă Banca Centrală creşte oferta de bani.Ecuaţia cantitativă ne spune că va avea loc o creştere a lui PY. De aceea, pentru oricenivel dat al preţului, cantitatea de producţie este mai ridicată; şi pentru orice volum datal producţiei, nivelul preţului este mai înalt. Aşa cum aratăFig. 7.3, curba cereriiglobale se deplasează către exterior.

Fig. 7.3 Deplasarea spre exterior a curbei cererii slobaîe



Explicaţie Pentru orice nivel dat al preţului P , o creştere a ofertei de bani M va duce la o masă băneascăreală mai ridicată şi deci la o producţieY mai mare. De aceea, o creştere a ofertei de bani

deplasează curba cererii globale către exterior.

Fluctuaţiile ofertei de bani nu reprezintă singura sursă a fluctuaţiilor cereriiglobale. Chiar dacă oferta de bani este ţinută constantă, curba cererii globale sedeplasează din cauza modificărilor vitezei de circulaţie a banilor.

7.4Oferta globală

Prin ea însăşi, curba cererii globale nu indică nivelul preţului sau volumul producţiei; ea furnizează numai o relaţie între aceste două variabile. Alături de curba

cererii globale, avem nevoie de o altă relaţie dintre P şi Y care intersectează curbacererii globale -o curbă a ofertei globale. Curba cererii globale şi cea a ofertei globalefixează laolaltă nivelul preţului şi volumul producţiei.

Oferta globală este relaţia dintre cantitatea furnizată de bunuri şi servicii şinivelul preţului. Aceasta relaţie de pinde de orizontul de timp luat în considerare.Trebuie deci să discutăm despre două curbe diferite ale ofertei globale: pe termen lungşi pe termen scurt.

Curba verticală a ofertei globale Având în vedere că modul în care se comportă economia pe termen lung este

descris de modelul clasic, vom deriva curba ofertei globale din acest model.

Să ne reamintim... Ştim că volumul producţiei realizate depinde de cantităţile fixe de capital şi

muncă şi de tehnologia disponibilă. Exprimăm această dependenţă ca: _ _

Y= F ( K, L) _

= YAstfel, potrivit modelului clasic, producţia nu depinde de nivelul preţului. De

aceea, curba ofertei globale este verticală, aşa cum ilustrează Fig.7.4. Intersecţia curbeicererii globale cu această curbă verticală a ofertei globale determină nivelul preţului.

Fig. 7.4OGTL



Pe termen lung, nivelul producţiei este determinat de cantităţile de capital şi muncă şi detehnologia disponibilă.Astfel,el nu depinde de nivelul preţului. Curba ofertei globale pe termenlung este verticală.

Dacă curba ofertei globale este verticală, atunci modificările cererii globaleafectează preţurile, dar nu producţia. De exemplu, dacă oferta de bani scade, curbacererii globale translatează spre interior,ca în Fig. 7.5.Economia se deplasează de lavechea intersecţie a ofertei globale cu cererea globală, punctul E1, la noua intersecţie, punctul E2. Întrucât curba ofertei globale este verticală, deplasarea cererii globaleafectează doar preţurile.

Fig. 7.5 Deplasarea curbei cererii globale pe termen lung

Y

Explicaţie O scădere a ofertei de banideplasează curba cererii globale în jos. Echilibrul economiei se mutădin punctul E1 în E2. Întrucât curba ofertei globale este verticală pe termen lung, scădereacereriiglobale afectează nivelul preţului, dar nu nivelul producţiei.

Curba verticală a ofertei globale satisface dihotomia clasică, atâta timp cât presupune că nivelul producţiei este independent de cererea globală şi deci independentdc oferta de bani. Acest nivel pe termen lung al producţiei este numitnivelul producţieicorespunzător ocupării depline sau al ratei naturale. El reprezintă acel nivel al producţiei la care resursele economiei sunt pe deplin folosite sau, mai realist, la careşomajul se află la rata sa naturală.

Curba orizontală a ofertei globale Modelul clasic şicurba verticală a ofertei globale sunt valabile numai pe termen

lung. Pe termen scurt, unele preţuri sunt rigide şi, de aceea, nu se ajustează lamodificările cererii. Dacă preţurile sunt rigide, curba ofertei globale pe termen scurt nueste verticală.

Ca un caz limită, să presupunem că toatefirmele au scos deja cataloage de preţurişi că este costisitor să scoată altele noi. Dc aceea, toate preţurile sunt fixe la niveluri predeterminate. La aceste preţuri, firmele sunt dispuse să vândă atât cât doresc să



Fig. 7.6 Curba ofertei globale pe termen scurt

P

Explicaţie În acest caz extrem, toate preţurile sunt fixe pe termen scurt. De aceea, curba ofertei globale petermen scurt, OGTS, este orizontală.

Echilibrul pe termen scurt al economiei se află la intersecţia curbei cereriiglobale cu această curbă a of ertei globale pe termen scurt. În acest caz, modificărilecererii globale afectează nivelul producţiei. De exemplu, dacă Banca Centrală r educe brusc oferta de bani, curba cererii globale translatează spre interior, ca în Fig. 7.7.

Economia se deplasează de la vechea intersecţie a cererii globale cu oferta globală, punctul E1, la noua intersecţie, punctul E2. întrucât nivelul preţului este f ix, deplasareacererii globale cauzează o scădere a producţiei.

Fig. 7.7 Deplasarea curbei cererii globale pe termen scurt

Explicaţie O reducere a ofertei de bani deplasează curba cererii globale în jos. Echilibrul economiei se mutădin E1 în E2. Întrucât curba cererii globale este orizontală pe termen scurt, scăderea cererii



Putem rezuma cele prezentate până acum astfel: Pe perioade scurte de timp preţurile sunt rigide, curba ofertei globale este orizontală, iar modificările cererii globaleafectează nivelul producţiei.

Pe perioade lungi de timp, preţurile sunt flexibile, curba ofertei globale esteverticală, iar modificările cererii globale afectează numai nivelul preţului. Modificărilecererii globale au efecte diferite în diferitele orizonturi de timp.

Să trasăm efectele în timp ale unei scăderi a cererii globale. Să presupunem căeconomia porneşte de la un echilibru pe termen lung, aşa cum se observă în Fig. 7.8. Înaceastă figură, avem trei curbe: curba cererii globale, curba ofertei globale pe termenlung şi curba ofertei globale pe termen scurt. Echilibrul pe termen lung este punctul încare cererea globală intersectează curba ofertei globale pe termen lung. Preţurile s-auajustat pentru a atinge acest echilibru. De aceea, când economia se află în echilibru petermen lung, curba ofertei globale pe termen scurt trebuie şi ea să intersecteze acest punct.

Fig. 7.8 Echilibrul pe termen lung

Explicaţie Pe termen lung, economia se găseşte in punctul de intersecţie al curbei ofertei globale pe termenlung cu cea a cererii globale. Întrucât preţurile s-au ajustat la acest nivel, curba ofertei globale petermen scurt intersectează şi ea acest punct.

Acum să presupunem că Banca Centrală reduce oferta de bani şi curba cereriiglobale se mută în jos, ca înFig. 7.9.Pe termen scurt, preţurile sunt rigide, aşa încâteconomia se deplasează din punctul A în punctul B. Producţia şi ocuparea scad subratele lor naturale, ceea ce înseamnă că are loc o recesiune. În timp, ca urmare a cereriidiminuate, salariile şi preţurile scad. Scăderea treptată a nivelului preţului deplaseazăeconomia în jos de-a lungul curbei cererii globale în punctul C, care este noul echilibru pe termen lung. În noul echilibru pe termen lung (punctul C), producţia şi ocuparearevin la nivelurile ratei lor naturale, dar preţurile sunt mai scăzute decât în vechiulechilibru pe termen lung (punctul A).

P



Fig. 7.9Scăderea cererii globale

Ex plicaţie Economia se află iniţial în echilibru pe termen lung, punctul A. O scădere a cererii globale,cauzată probabil de o contracţie a ofertei de bani, deplasează economia din puctul A in punctul B,în care productia se afla sub rata sa naturală. Cum pr eţurile scad, economia îşi revine treptat dinrecesiune deplasându-se din punctul B in punctul C.

Fluctuaţiile economiei în întregul său provin din modificări ale ofertei globale

sau ale cererii globale. Schimbările exogene ale acestor curbe se numesc şocuri aleeconomiei. Şocurile afectează bunăstarea economică, îndepărtând producţia şi ocupareade la ratelelor naturale. Modelul ofertei şi cererii globale încearcă să explice acestefluctuaţii ale activităţii economice.

Modelul este de asemenea util pentru evaluarea modului în care poate politicamacroeconomică să răspundă la schimbările şoc. Politicile de stabilizare sunt acele politici economice menite să menţină producţia şi ocuparea la ratele lor naturale.Întrucat oferta de bani are un puternic impact asupra cererii globale,o componentă importantă a politicilor de stabilizare o reprezintă politica monetară. Modelul ofertei şicererii globale constituieun cadru de studiere a fluctuaţiilor economice. Bazându-se pe

ipoteza că preţurile sunt rigide pe termen scurt şi flexibile pe termen lung, modelul aratăcum şocurile economiei determină producţia să se abată temporar de la nivelul avut învedere de modelul clasic.

Deşi modelul ofertei şi cererii globale seamănă cu modelul ofertei si cererii pentru un singur bun, trebuie sa fim foarte atenţi : analogia respectivă poate fi derutantă.Atunci când studiem oferta şi cerer ea pentru un singur bun, analizăm o singură piaţă.Macroeconomia necesită însă modelarea într egii economii. Modelul ofertei şi cereriiglobale este un model destul de sofisticat ce încorporează interacţiunile dintre mai multe pieţe.



3. Pe termen lung, curba ofertei globale este verticală: producţia este determinatăde cantităţile de capital şi muncă şi de tehnologia disponibilă. De aceea,modificările cererii globale afectează nivelul preţului dar nu producţia sauocuparea.4. Pe termen scurt, curba ofertei globale este orizontală, având în vedere căsalariile şi preţurile sunt predeterminate. De aceea, deplasările cererii globaleafectează producţia şi ocuparea.

5. Şocurile cererii globale şi ale ofertei globale cauzează fluctuaţii economice.Având în vedere că Banca Centrală poate deplasa curba cererii globale, eapoate încerca să răspundă acestor şocuri prin menţinerea producţiei şi ocupăriila rata naturală.

CUVINTE CHEIE: fluctuaţii economice , cer ere globală, ofertă globală, şocuri aleeconomiei, politică de stabilizare.


Probleme de discutat

1. Daţi exemplu de un preţ care este rigid pe termen scurt şi flexibil pe termen lung. 2. De ce curbacererii globale are panta negativă? 3. Explicaţi impactul unei creşteri a ofertei de bani pe termen scurt şi pe termen lung. 4. De ce îi este mai uşor Băncii Centrale să „trateze" şocurile cererii decât cele ale

ofertei?

A plicaţii 1. Banca Centrală reduce oferta de bani cu 5%.

a) Ce se întâmplă cu reprezentarea grafică a cererii globale? b) Ce se întâmplă cu nivelul producţiei şi cu nivelul preţului pe termen scurt şi

pe termen lung?c) Potrivit legii lui Okun, ce se întâmplă cu şomajul petermenscurt şi pe termen

lung?d) Ce se întâmplă cu rata reală a dobânzii pe termen scurt şi pe termen lung?(Sugestie: Utilizaţi modelul ratei reale a dobânzii de la Unitatea de învăţare 3 pentru a vedea ce se întâmplă când producţia se modifică.)

Temă de control

Întocmiţi un referat intitulat "Marea Depresiune economică a anilor1929-1933"

sau " Criza petrolului din anii 1970şi consecinţele ei asupra economiiloroccidentale".Faceţi referire la concepţia economică a lui John Maynard Keynes şi explicaţi



Unitatea de învăţare 8: MODELUL IS-LM

Cuprins8.1 Introducere8.2 Prezentare generală 8.3 Piaţa bunurilor şi curba iS

Diagonala keynesiană Multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale Multiplicatorul taxelor Rata dobânzii, investiţiile şi curba IS Prezentare algebrică a curbei IS

8.4Piaţa monetară şi curba LM Teoria preferinţei pentru lichiditate

Venitul, cererea de bani şi curba LM Interpretarea curbei LM cu ajutorul

ecuaţiei cantitative a banilor Prezentare algebrică a curbei LM

8.5 Echilibrul pe termen scurt8.6 Rezumat8.7 Teste de evaluare a cunoştinţelor

8.1 IntroducereModelul IS-LM prezentat în acest capitol este un model al cererii globale ce

constituie interpretarea dominantă a teoriei economistului John Maynard Keynes.

Obiective

1. Studierea fluctuaţiilor economice prin analiza maidetaliată acererii globale2. Identificarea variabilelor caredeplaseazăcurba cererii globale, cauzândfluctuaţii ale venitului naţional. 3. Examinarea pârghiilor de politicăeconomică ce pot fi utilizate pentruinfluenţarea cererii globale.

Mijloace

1. Necesită cunoaşterea noţiunilor decerere globală, ofertă globală, acomponentelor produsuluinaţional brut.

2. Presupune un anumit grad defamiliarizare cu modelelemacroeconomice complexe.

Mod de finalizare Referat: "Keynesianism versusmonetarism” sau “Pârghiile politicii fiscaleşi ale politicii monetare în realizareaechilibrului la nivel macroeconomic”

E l

1. Gradul de documentare din bibliografia recomandată 2 C i i id i



8.2Prezentare generală

Cea mai puternică fluctuaţie din istoria economică poate fi considerată Marea

Depresiune a anilor 1929-1933, când s-au experimentat venituri foarte scăzute şi unşomaj masiv. De exemplu, în anul cel mai critic, 1933, un sfert din forţa de muncă aS.U.A. se afla în şomaj, iar PNB real a fost cu 30% sub nivelul anului 1929.

Acest episod devastator a pus sub semnul îndoielii validitatea teoriei economiceclasice,care părea incapabilă să explice Marea Depresiune. Teoria clasică susţine căvenitul naţional depinde de ofertele factorilor de producţie şi de tehnologia existentă,daracestea nu au înregistrat modificări substanţiale din 1929 şi până în 1933.

După declanşarea Depresiunii, mulţi economişti au fost de părere că era necesarun alt model, nu numai pentru a explica o asemenea cădere economică neaşteptată şi demari proporţii, dar şi pentru conceperea unor politici guvernamentale capabile săatenueze dificultăţile economice cu care se confruntau atât de mulţi oameni.

În anul 1936, economistul britanic John Maynard Keynes a revoluţionat ştiinţaeconomică cu lucrarea saTeoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi abanilor. El a oferit o nouă viziune asupra economiei, pe care a prezentat-o ca alternativăla teoria clasică. Teoria lui Keynes a devenit rapid terenul unor vii controverse. Dinconcepţia sa asupra funcţionării economiei, s-a dezvoltat treptat un mod de înţelegere afluctuaţiilor economice.

Keynes a susţinut că cererea globală scăzută era cauza venitului mic şiaşomajului ridicat ce caracterizează recesiunile economice. El a criticat teoria clasică pentru afirmaţia că oferta globală singură- capitalul, munca şi tehnologia - determinăvenitul naţional. Economiştii de astăzi reconciliază aceste două puncte de vedere cumodelul cererii şi ofertei globale prezentat în tema precedentă.Pe termenlung, preţur ilesunt flexibile şi oferta globală determină venitul. Dar pe termen scurt preţurile suntrigide, aşa încât modificările cererii globale sunt cele care influenţeazăvenitul.

În cadrul acestei unităţi de învăţare, vom analiza fluctuaţiileeconomice prin studiulmai atent al cererii globale. Scopul analizei este identificarea variabilelor caredeplasează curba cererii globale, cauzând fluctuaţii ale venitului naţional. Ne vom referide asemenea la măsurile de politică economică ce pot fi aplicate pentru influenţareacererii globale. În Unitatea7 am derivat curba cererii globale din teoria cantitativă a banilor şi am sugerat că politica monetară poate acţiona asupra curbei cererii globale.Acum vom vedea că guvernul poate influenţa cererea globală atât cu ajutorul politiciimonetare, cât şi cu ajutorul celei fiscale.

Modelul cererii globale pe care îl vom dezvolta, numit modelul IS-LM, este

interpretarea cea mai comună a teoriei luiKeynes. Modelul IS-LM ia nivelul preţului cavariabilă exogenă şi arată apoi factorii determinanţi ai venitului naţional. Există două feluri de a privi modelul IS-LM. Primul este de a-l considera ca

arătând cauzele modificării venitului pe termen scurt la un nivel fix al preţului. Al doilea mod tratează modelul ca arătând cauzele deplasării cererii globale.

Aceste două interpretări sunt însă echivalente deoarece, aşa cum ilustrează Fig.8.1, modificările venitului la un nivel fix al preţului sunt aceleaşi cu modificările curbeicererii globale. Aceasta înseamnă că, pe termen scurt, atunci când nivelul preţului estefix, deplasările curbei cererii globale determină modificări ale venitului.

Fig. 8.1Deplasăriale curbei cererii globale



Explicaţie Pentru un nivel dat al preţului, venitul şi producţia totală fluctuează din cauza deplasărilor curbeicererii globale. Modelul IS-LM consideră fix nivelul preţului şi arată cauzele modificării

venitului. Astfel, modelul arată cauzele modificării cererii globale.

Cele două componente ale modelului IS-LM sunt curba IS şi curba LM. ISînseamnă "investiţii" şi "economii". Curba IS reprezintă piaţa bunurilor şi serviciilor.LM înseamnă "lichiditate" şi "masă monetară" (bani). Curba LM reprezintă oferta şicererea de bani. Având în vedere că rata dobânzii influenţează atât investiţiile cât şicererea de bani, ea reprezintă variabila care leagă cele două componente ale modelului.Interacţiunile dintre aceste pieţe determină cererea globală.

Modelul IS-LM a fost introdus într-un articol clasic al laureatului premiului Nobel, economistul John R. Hicks, intitulat "Mr.Keynes şi clasicii: o posibilăinterpretare" şi apărut în Econometrica 5 (1937): 147-159.

8.3Piaţa bunurilor şi curba IS

Curba IS este o reprezentare grafică a relaţiei dintre rata dobânzii şi nivelulvenitului pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Pentru a înţelege această relaţie, este necesarămai întâi prezentarea unei teorii simple a cererii de bunuri şi servicii, cunoscută subdenumirea decurba încrucişată a lui Keynes sau diagonala keynesiană.

• Diagonala keynesiană Diagonala keynesiană este cea mai simplă interpr etare a teoriei lui Keynes

privind venitul naţional. Ea oferă o bază utilă pentru înţelegerea modelului IS-LM, careeste mai complex şi mai realist.

Cheltuielile planificateCheltuielile planificate reprezintă suma pe care gospodăriile, firmele şi guvernul

îşi programează să o cheltuiască pe bunuri şi servicii. Cheltuielile efective (reale) diferăde cele planificate în situaţia în care firmele sunt obligate să facă. investiţiineprogramate în stocuri, adică atunci când acestea îşi cresc sau îşi scad inventarele caurmarea unor vânzări neaşteptat de scăzute sau neaşteptat de înalte.

Presupunând că economia este închisă, astfel încât exporturile nete sunt egale cuzero, exprimăm cheltuielile planificate E (de la expenditure - cheltuială) ca sumă aconsumuluiC, a investiţiilor planificate I şi a cheltuielilor guvernamentaleG:

E = C + I+ GLa această ecuaţie, adăugăm funcţia consumului:C = C (Y-T) şi condiţia că

investiţiile planificate şi variabilele politicii fiscale (G şi T) sunt fixe: _ _ _

E = C (Y- T) + I + G

Potrivit acestei ecuaţii, cheltuielile planificate reprezintă o funcţie de venit, denivelul exogen al investiţiilor planificate şi de variabilele exogene ale politicii fiscale.

Fig. 8.2 este o reprezentare grafică a cheltuielilor planificate ca funcţie de nivelulvenitului. Această dreaptă este are pantă pozitivă deoarece un venit mai înalt duce la un

consum mai ridicat şi deci la cheltuieli planificate mai mari. Panta dreptei este înclinaţiamarginală către consum (c') . Ea arată cu cât cresc cheltuielile planificate când venitulcreşte cu o unitate monetară



Fig. 8.2Cheltuielile planificate ca funcţie de venit

Explicaţie Cheltuielile planificate depind de venit deoarece un venit mai mare duce la un consum mai mare.Panta acestei drepte este înclinaţia marginală către consum( c ' ) .

Economia în echilibruEconomia se află în echilibru atunci când cheltuielile efective sunt egale cu cele

planificate. Ştim că PNB are două sensuri: venit şi cheltuială cu producţia. De aceea,Yeste egal nu numai cu venitul total, dar şi cu cheltuiala efectivă pe bunuri şi servicii.Scriemcondiţia de echilibru ca:

Cheltuielile efective = Cheltuielile planificateY = E

Dreapta cu înclinaţie de 45° din Fig. 8.3 reprezintă grafic punctele pentru carefuncţionează această condiţie. Adăugând funcţia cheltuielilor planificate, aceastădiagramă devine ceea ce numimdiagonala keynesiană. Echilibrul acestei economii seaflă în punctul A, în care funcţia cheltuielilor planificate intersectează dreapta cu pantade 45°.

Fig.8.3Diagonala keynesiană sau curba încrucişată a luiKeynes



Cum ajunge economia la echilibru? Pentru multe firme, stocurile joacă un rolimportant in procesul de ajustare. Dacă firmele produc mai mult decât doresccumpărătorii, ele adaugă bunurile adiţionale la stocurile lor. Invers, dacă firmele producmai puţin decât doresc cumpărătorii, atunci ele utilizează o parte a stocurilor lor. Acestemodificări neprogramate ale stocurilor determină apoi firmele să-şi modifice nivelurile producţiei.

De exemplu, să presupunem că PNB se află la un nivel mai ridicat decât nivelulde echilibru, cum ar fiY 1 din Fig. 8.4. În acest caz, cheltuielile planificate sunt E 1, situate subY 1. Întrucât cheltuielile planificate sunt mai mici decât producţia, firmelevând mai puţin decât produc. De aceea, stocurile cresc. Această acumulare de stocurireprezintă o investiţie neprogramată pentru firme. Creşterea stocurilor va duce la concedierea muncitorilor şi la scăderea producţiei, ceea ce reduce PNB. Acest proces deacumulare neintenţionată de stocuri şi de scădere a venitului se continuă până înmomentul în care venitul scade la nivelul de echilibru. În echilibru, venitul egaleazăcheltuielile planificate.

Fig. 8.4 Atingerea echilibrului în diagrama diagonalei keynesiene



Explicaţie Dacă firmele produc la nivelulY 1 , atunci cheltuielile planificate E 1 scad sub nivelul producţiei,aşa încât se acumulează stocuri. Aceasta determină o reducere a producţiei. La fel, dacă producţiase află la nivelulY 2 , atunci cheltuielile planificate exced producţia, astfel încât firmele îşi reducstocurile. Această scădere a stocurilor determină o creştere a producţiei.

La fel, să presupunem că PNB se află la un nivel mai scăzut decât nivelul deechilibru, cum ar fi nivelulY 2 din figura de mai sus. În acest caz, cheltuielile planificate

E 2 sunt mai mari decât producţiaY 2. Astfel, firmele vând mai mult decât produc.Stocurile scad, aşa încât firmele angajează mai mulţi muncitori şi îşi cresc producţia,ridicând nivelul PNB. Acest proces se continuă până când venitul global egaleazăcheltuielile planificate.

În concluzie, diagonala keynesiană arată cum este determinat venitulY pentruniveluri date ale investiţiilor planificate ( I ) şi ale politicii bugetaro-fiscale (G şi T ).Putem utiliza acest model pentru a arăta cum se modifică venitulatunci când una dinaceste variabile exogene se schimbă.

• Multiplicatorul cheltuielilor guvernamentaleUtilizăm diagonala keynesiană pentru a analiza impactul unei modificări a

cheltuielilor guvernamentale.Având în vedere că cheltuielile guvernamentale reprezintă una din componentele

cheltuielii, o creştere a acestora înseamnă că, pentru orice nivel dat al venitului,cheltuielile planificate cresc. Dacă cheltuielile guvernamentale (G) cresc cu∆ G, atuncicurba cheltuielilor planificate se deplasează în sus cu ∆ G , aşa cum este ilustrat în Fig.8.5. Echilibrul economiei se mută din punctul A în punctul B.



O creştere a cheltuielilor guvernamentale de∆ G ridică cheltuielile planificate cu suma respectivă pentru orice nivel dat al venitului. Echilibrul se de plasează din punctul A în punctul B, iar venitulcreşte de laY 1 la Y 2. A se observa că creşterea venitului(∆Y ) excede creşterea cheltuielilorguvernamentale(∆G ). Astfel, politica fiscală are un efect multiplicator asupra venitului.

Acest grafic arată că o creştere a cheltuielilor guvernamentale duce la o creştere şimai mare a venitului. Aceasta înseamnă că ∆Y este mai mare decât ∆G . Raportul ∆Y/∆G este numit multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale. Acesta arată cu cât creştevenitul ca urmare a cr eşterii cu o unitate monetară a cheltuielilor guvernamentale. Oimplicaţie a diagonalei keynesiene este că multiplicatorul cheltuielilor guvernamentaleeste mai mare decât 1.

Deci politica fiscală are un efect de multiplicare asupra venitului. Motivul este că, potrivit funcţiei consumului, un venit mai mare duce la un consum mai ridicat. Întrucâto creştere a cheltuielilor guvernamentale ridică venitul, ea ridică de asemenea consumul,acesta ridicând venitul, care la rândul lui ridică consumul şi aşa mai de parte. De aceea,în acest model, o creştere a cheltuielilor guvernamentale cauzează o creştere şi mai marea venitului.

Cât de mare este multiplicatorul? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuiesă parcurgem fiecare pas al modificării venitului. Procesul începe când cheltuielile cresccu ∆G , ceea ce înseamnă că venitul creşte şi el cu ∆G . Această creştere a venitului, lar ândul ei, ridică consumul cuc' · ∆G , unde c' este înclinaţia marginală către consum.Creşterea consumului ridică cheltuielile şi venitul încă o dată. Această a doua creştere avenitului de c' · ∆G din nou măreşte consumul, de această dată cuc ' · (c ' · ∆G), care dinnou urcă cheltuiala şi venitul şi tot aşa. Acest feed-back de la consum la venit secontinuă la nesfârşit. Efectul totalasupra venitului este:

Modificarea iniţială a cheltuielilor guvernamentale = ∆G Prima modificare a consumului = c'·∆GA doua modificare a consumului = c'2 ·∆G

Fig. 8.5Creşterea cheltuielilor guvernamentale în diagrama diagonalei

keynesiene

Explicaţie



Această expresie a multiplicatorului se numeşte serie geometrică infinită.Folosind un rezultat al algebrei, putem scrie multiplicatorul ca3:

∆Y/ ∆G=1(1 - c')

Exemplu:Dacă înclinaţia marginală către consum este0,6, multiplicatorul este:

∆Y/∆G = 1 + 0,6 + 0,62 + 0,63 + ..............= 1/(1 - 0,6) =

2,5În acest caz. o creştere de o unitate monetară a cheltuielilorguvernamentale ridică venitul de echilibru cu2,50 u.m.4

Calculaţi valoarea multiplicatorului cheltuielilor guvernamentale pentru o înclinaţie marginală către consum de 0,7.

3 Notă matematică: Facem demonstraţia acestui rezultat algebric. Fie

z = 1+ x+ x 2 + .......

Să înmulţim ambele părţi ale acestei ecuaţii cu x:

xz = x + x 2 + x 3 + ......

Scădem a doua ecuaţie din prima:

z – xz = 1

Rearanjăm această ultimă ecuaţie pentru a obţine:

z (1 – x) = 1

care înseamnă că

z = 1/(1 - x)

Quod erat demonstrandum.

4 Notă matematică: Multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale este foarte uşor de derivat utilizând unmic calcul: Să începem cu ecuaţia:



• Multiplicatorul taxelorAnalizăm acum impactul unei modificări a taxelor asupravenitului de echilibru.

O scădere a taxelor de ∆T ridică imediat venitul disponibilY - T cu ∆T şi deci consumulcu c' ·∆T. Pentru orice nivel dat al venituluiY, cheltuielile planificate sunt acum mairidicate. Astfel, ca în Fig. 8.6, curba cheltuielilor planificate se deplasează în sus cuc' ·∆T. Echilibrul economiei se mută din punctul A în punctul B.

Exact aşa cum creşterea cheltuielilor guvernamentale are un efect de multiplicareasupra venitului, la fel va avea şi o scădere a taxelor. Ca şi înainte, modificarea iniţială acheltuielilor este multiplicată cu1/(1 - c'). Efectul global al modificării taxelor asupravenitului este:

∆Y/ ∆T= - c'/(1- c').

Această expresie reprezintămultiplicatorul taxelor, adică suma cu care semodifică venitul ca urmare a modificării cu o unitate monetară a taxelor.

Exemplu

Dacă înclinaţia marginală către consum este 0,6, atunci multiplicatorul taxeloreste:

∆Y/ ∆T = - 0,6/(1 - 0,6)= - 1,5

În acest exemplu, o reducere cu o unitate monetară a taxelor ridică venitul deechilibru cu 1,50 u.m.5

Calculaţi valoarea multiplicatorului taxelor pentru o înclinaţiemarginală către consum de 0,7. Interpretaţi rezultatul obţinut.



Explicaţie O scădere a taxelor de ∆T ridică cheltuielile planificate cuc' ·∆T pentru orice nivel dat al venitului.Echilibrul se deplasează din punctul A în punctul B, iar venitul creşte de laY 1 la Y 2. Din nou, politica fiscală are un efect multiplicator asupra venitului.

Rata dobânzii, investiţiile şi curba ISDiagonala keynesiană este doar un pas pe celea dezvoltării modelului IS-LM. Ea

este utilă pentru că arată ce determină venitul economiei pentru orice nivel dat alinvestiţiilor planificate. Totuşi, este simplistă prin faptul că presupune fix nivelulinvestiţiilor planificate. În fapt, investiţiile planificate depind de rata dobânzii.

Pentru a adăuga modelului această relaţie dintre rata dobânzii şi investiţii,exprimăm nivelul investiţiilor planificate ca:

I = I (r)Această funcţie a investiţiilor este reprezentată în Fig.8.7 A. Întrucât rata

dobânzii este costul luării banilor cu împrumut pentru finanţarea proiectelor deinvestiţii, o creştere a ratei dobânzii reduce investiţiile planificate.

Fig. 8.6Scăderea taxelor în diagrama diagonalei keynesiene



Fig 8.7 Obţinerea curbei IS Fig 8.7 B Diagonala keynesiană

Putem utiliza funcţia investiţiilor şi diagonala keyensiană pentru a afla cum semodifică venitul când rata dobânzii creşte. Întrucât investiţiile sunt în relaţie inversă curata dobânzii, o creştere a ratei dobânzii de lar 1 la r 2 reduce volumul investiţiilor de la

I(r 1 ) la I(r 2 ). Scăderea investiţiilor planificate va deplasa în jos funcţia cheltuielilor, caîn Fig. 8.7 B. Această deplasare a funcţiei cheltuielilor duce la un nivel mai scăzut alvenitului. Astfel, o creştere a ratei dobânzii micşorează venitul.

Curba IS sintetizează această relaţie dintre rata dobânzii şi nivelul venitului cerezultă din funcţia investiţiilor şi diagonala keynesiană. Cu cât mai mare este ratadobânzii, cu atât mai scăzut este nivelul investiţiilor planificate şi deci cu atât mai scăzutnivelul venitului. Din acest motiv, curba ISare pantă negativă, ca înFig. 8.7 C.

Deplasarea curbei IS prin politica fiscală Curba ISarată nivelul venitului pentru orice rată a dobânzii. Aşa cum ştim de la

diagonala keynesiană, nivelul venitului depinde de asemenea de politica fiscală. CurbaIS este trasată pentru o politică fiscală dată, deci consideră fixe peG şi T . Când politicafiscală se modifică, curba IS se deplasează.

Fig. 8.8 utilizează diagonala keynesiană pentru a examina modul în care ocreştere a cheltuielilor guvernamentale de laG1 la G2 deplasează curba IS. Aceastăfigură este trasată pentru o rată dată a dobânzii şi deci pentru un nivel dat al investiţiilor planificate. Diagonala keynesiană arată că această modificare de politică fiscală ridică



Fig. 8.8Creşterea cheltuielilor guvernamentale deplasează curbaIS către exterior

A Diagonala keynesiană

Explicaţie Fig. A arată că o creştere a cheltuielilor guvernamentale ridică cheltuielile planificate: Pentruorice rată dată a dobânzii, modificarea în sus a cheltuielilor planificate( ∆ G) duce la o creştere avenitului de∆ G/(1 - c'). De aceea, în Fig. B, curba IS se deplasează către dreapta cu aceastăcantitate.

Putem utiliza diagonala keynesiană pentru a vedea cum este deplasată curba ISde alte modificări ale politicii f iscale. Întrucât o scădere a impozitelor măreşte deasemenea cheltuielile şi venitul, ca deplasează şi curba IS către exterior. O scădere acheltuielilor guvernamentale sau o creştere a impozitelor reduce venitul. De aceea, o

asemenea modificare a politicii fiscale deplasează curba IS către interior. În concluzie, curba IS arată relaţia dintre rata dobânzii şi nivelul venitului de pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Curba IS este trasată pentru o politică fiscală dată.

B. Curba IS



Partea stângă a acestei ecuaţii este economisirea naţionalăS , suma economiilor privateY - T - C şi a economiilor publiceT - G , iar partea dreaptă sunt investiţiile I .Economisirea naţională constituie oferta de fonduri de împrumut, iar investiţiile

reprezintă cererea pentru aceste fonduri.Pentru a vedea în ce mod piaţa fondurilor de împrumut produce curba IS, săînlocuim peC cu funcţia consumului şi pe I cu funcţia investiţiilor:

Y- C ( Y- T ) - G = I ( r )

Partea stângă a acestei ecuaţii ne spune că oferta de fonduri de împrumut depindede venit şi de politica fiscală. Partea dreaptă arată că cererea de fonduri de împrumutdepinde de rata dobânzii. Rata dobânzii se ajustează pentru a echilibra oferta şi cerereade împrumuturi.

Aşa cum ilustrează Fig. 8.9, putem interpreta curba IS ca arătând rata dobânziicare echilibrează piaţa fondurilor de împrumut pentru orice nivel dat al venitului. Când

venitul creşte de laY 1 la Y 2 , economiile naţionale, care sunt egale cu Y - C - G , cresc.Consumul creşte mai puţin decât venitul, deoarece înclinaţia marginală către consumeste mai mică decât 1. Oferta sporită de fonduri de împrumut coboară rata dobânzii de lar 1 la r 2. Curba IS rezumă această relaţie: un venit mai mare înseamnă o economisire mai mare, care rândul ei înseamnă o rată de echilibru a dobânzii mai mică. Din acest motiv,curba ISare pantă negativă.

Explicaţie Fig A arată că o creştere a venitului de laY 1 la Y 2 ridică nivelul economiilor şi deci coboară rata

dobânzii care echili brează oferta şi cererea de fonduri de împrumut. Curba IS din Fig. B exprimăaceastă relaţie negativă dintre venit şi rata dobânzii.

A tă i t t lt ti ă b i IS li ă d d

Fig. 8.9 Curba ISşi fondurile de împrumut



Y = C (Y - T) + I(r) + G

Această ecuaţie combină egalitatea sistemului conturilor naţionale, funcţia

consumului şi funcţia investiţiilor. Potrivit acesteia, cantitatea bunurilor produse,Y ,trebuie să egaleze cantitatea bunurilor cerute,C + I + G.Putem afla mai multe despre curba IS analizând cazul special în care funcţia

consumului şi funcţia investiţiilor sunt liniare. Începem cu egalitatea sistemuluiconturilor naţionale:

Y = C + I + G

Să presupunem că funcţia consumului este: C = a + b (Y- T),

undea şi b suntnumere pozitive, iar funcţia investiţiilor este: I = c- dr,

unde c şi d sunt de asemenea numere pozitive.Parametrul b este înclinaţia marginală către consum, deci este cuprins în

intervalul (0,1).Parametruld stabileşte gradul de reacţie al investiţiilor la rata dobânzii. Având în

vedere că investiţiile cresc când rata dobânzii scade, avem semnul minus în faţa luid.Din aceste trei ecuaţii, putem deriva o exprimare algebrică pentru curba IS,

observând în acelaşi timp ce anume influenţează poziţia curbei IS şi panta sa. Dacăînlocuim funcţiile consumului şi investiţiilor în egalitatea sistemului conturilornaţionale, obţinem:

Y = [a +b (Y - T)] + (c - dr) + G.

A se observa căY apare în ambele părţi ale ecuaţiei. Putem simplifica aceastăecuaţie aducând toţi termeniiY în partea stângă şi rearanjând termenii în partea dreaptă:

Y - bY = (a + c) + (G - bT)- dr

Rezolvăm pentruY şi obţinem:

Această ecuaţie exprimă algebric curba IS. Ea indică nivelul venitului pentruorice rată dată a dobânzii şi politică fiscalăG şi T . Menţinând fixe variabilele politiciifiscale, ecuaţia furnizează o relaţie între rata dobânzii şi nivelul venitului: cu cât ratadobânzii este mai înaltă, cu atât mai scăzut este venitul. Curba IS reprezintă graficaceastă ecuaţie pentru diferitele valori ale luiY şi r şi pentru valori fixe ale luiG şi T.

Pe baza acestei ultime ecuaţii, putem verifica concluziile precedente privindcurba IS. Mai întâi, coeficientul ratei dobânzii fiind negativ, curba IS are pantă negativă:rate ale dobânzii mai mari duc la venit mai scăzut. În al doilea rând, coeficientulcheltuielilor guvernamentale fiind pozitiv, o creştere a cheltuielilor guvernamentaledeplasează curbaIS spre exterior. În al treilea rând, coeficientul impozitelor fiindnegativ, o creştere a impozitelor deplasează curbaIS spre interior.

Coeficientul ratei dobânzii,-d/(l - b), indică factorii ce determină panta curbei IS.D ă i i iil f ibil l d bâ ii i i i l



cât multiplicatorul este mai mare, cu atât mai mareva fi impactul unei modificări ainvestiţiilor asupra venitului şi cu atât mai lină va fi curba IS.

Înclinaţia marginală către consum,b, determină de asemenea cât de mult este

deplasată curba IS de modificările politicii fiscale. Coeficientul lui G, 1/(1-b), reprezintă multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale în diagonala keynesiană.La fel, coeficientul luiT , -b/(1-b), reprezintă multiplicatorul taxelor în diagonala

keynesiană. Cu cât mai mare este înclinaţia marginală către consum, cu atât mai mareeste multiplicatorul şi deci cu atât mai mare deplasarea curbei IS ce intervine ca urmarea unei modificări a politicii fiscale.

Curba IS nu determină însă nici venitulY si nici rata dobanziir. Ea furnizeazădoar o relaţie întreY şi r ce apare pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Pentru a determinaechilibrul economiei, avem nevoie de o altă relaţie între aceste două variabile, de care nevom ocupa în continuare.

8.4 Piaţa monetară şi curba LMCurba LM reprezintă relaţia dintre rata dobânzii şi nivelul venitului pe piaţa

banilor.Pentru a întelege această relaţie, începem cu explicarea unei teorii simple a ratedobânzii, numită teoria preferinţ ei pentru lichiditate .

Teoria preferinţei pentru lichiditate Teoria preferinţei pentru lichiditate este interpretarea cea mai simplă a teoriei lui

Keynes privind rata dobânzii. Aşa cum diagonala keynesiană stă la baza curbei IS, la felteoria preferinţei pentru lichiditate stă la baza curbei LM.Teoria explică modul în careoferta şi cererea de bani reali determină rata dobânzii.

Începem cu oferta de masă bănească reală. Dacă M reprezintă oferta de bani iar P este nivelul preţului, atunci M/P reprezintă oferta dc bani reali. Teoria



preferinţei pentru lichiditate presupune că există o ofertă fixă de masă bănească reală.adică:

_ _(M/P) s = M/P

M este nivelul ofertei de bani ales de Banca Centrală, deci este o variabilăexogenă. Nivelul preţului P este de asemenea o variabilă exogenă în acest model. Luămca dat nivelul preţului deoarece modelul IS-LM se referă la termenul scurt cu un nivelfix al preţului. Aceste ipoteze implică faptul că oferta de bani reali este fixă şi deci nudepinde de rata dobanzii Astfel, cândreprezentăm grafic oferta de bani reali alături derata dobânzii, în Fig. 8.10, obţinem o curbă verticală a ofertei.

Fig. 8.10Oferta de masă monetară reală

Explicaţie: Curba ofertei de masă monetară reală este verticală deoarece oferta nu depinde de rata dobânzii.

Să analizăm acum cererea de bani reali. Oamenii deţin bani pentru ca acestiasunt un bun "lichid", adică uşor de folosit pentru încheierea tranzacţiilor. Potrivit teoriei preferinţei pentru lichiditate, cantitatea cerută de bani reali depinde de rata dobânzii.

Rata dobânzii este costul de oportunitate al deţinerii banilor, adică ceea ce pierdem ţinând banii, carenu furnizează dobândă, în locul depozitelor de la bancă

purtătoare de dobândă sau al titlurilor de valoare. Exact aşa cum preţul pâinii, deexemplu, influenţează cantitatea cerută de pâine, preţul ţinerii banilor afecteazăcantitatea cerută de bani reali. De aceea, când rata dobânzii creşte, oamenii doresc să-şi păstreze mai puţin din averea lor sub formă bănească. Exprimăm cererea dc masă bănească reală ca:

(M/P) d = L (r),

unde funcţia L reprezintă cererea pentru bunul lichid- banii.Conform acestei ecuaţii, cantitatea cerută de bani reali este o funcţie de rata

dobânzii. Fig. 8.11 prezintă relaţia dintre rata dobânzii şi cantitatea cerută de bani reali.

Această curbă a cererii are pantă negativă, deoarece ratele mai înalte ale dobânzii reduccantitatea cerută de bani reali.



Fig. 8.11 Cererea de masă monetară reală

Explicaţie:

Întrucat rata dobânzii este costul ţinerii banilor, o rată a dobânzii mai înaltă reduce cantitatea cerută de bani reali.

Pentru a obţine o teorie a ratei dobânzii, combinăm oferta şi cererea de masă bănească reală în Fig. 8.12. Potrivit teoriei preferinţei pentr u lichiditate, rata dobânzii seajustează pentru a echilibra piaţa banilor. La nivelul de echilibru al ratei dobânzii,cantitatea cerută de bani reali egalează cantitatea oferita.

Fig. 8.12 Teoria preferinţei pentru lichiditate

M/P M/P

Explicaţie

Rata dobânzii se ajustează până ce cantitatea cerată de bani reali egalează oferta.

Ajustarea ratei dobânzii la acest echilibrual ofertei şi cererii de bani are locdeoarece oamenii încearcă să-şi ajusteze portofoliile de avuţie dacă rata dobânzii nu se

află la nivelul de echilibru. Dacă rata dobânzii este prea mare, cantitatea oferită de banireali excede cantitatea cerută. Indivizii care deţin aceşti bani încearcă să transforme oparte din banii lor nepurtători de dobândăîn depozite bancare sau în titluri de valoare



M/P , pentru că P este fix în acest model. De aceea, oferta demasă monetară reală sede plasează către stânga, ca în Fig. 8.13. Rata dobânziide echilibru creşte de lar 1 la r 2.Rata dobânzii crescută determină oamenii să deţinăo cantitate mai mică de bani reali.

Fig. 8.13 Reducerea ofertei de bani în cadrul teoriei preferinţei pentrulichiditate

Explicaţie O scădere a ofertei de bani de la M 1 la M 2 reduce oferta de bani r eali, având în vedere că nivelul preţului este fix. Rata dobânzii de echilibru creşte astfel de lar 1 la r 2.

Venitul, cererea de b ani şi curba IM Ne folosim acum de teoria preferinţei pentru lichiditate pentru a deriva curba

LM. Rata dobânziide echilibru, adică cea la care oferta şi cererea de bani sunt egale,depinde de nivelul venitului. Această relaţie dintre nivelul venitului şi rata dobânzii esteexprimată prin curba LM.

Până acum am presupus că numai rata dobânzii influenţează cantitatea cerută de bani reali. Dar în realitate şi nivelul venituluiY afectează cererea de bani. Când venituleste înalt, cheltuiala este mare, astfel că oamenii sunt angajaţi în mai multe tranzacţii decâtnecesită utilizarea banilor. Astfel, un venit mai mare determină o cerere de bani maimare. Exprimăm acum funcţia cererii de bani ca:

(M/P) d = L (r,Y)

Cantitatea de bani reali este legată negativ de rata dobânzii şi pozitiv de venit.Pe baza teoriei preferinţei pentru lichiditate, putem vedea ce se întâmplă cu ratadobânzii când nivelul venitului se modifică. De exemplu, să analizăm ce se întâmplăcând venitul creşte de laY 1 la Y 2. Aşa cum ilustrează fig. 8.14, această creştere avenitului deplasează curba cererii de bani spre exterior. Pentru a echilibra piaţa banilorreali, rata dobânzii trebuie să crească de lar 1 la r 2. Astfel, venitul mai mare duce la orată a dobânzii mai ridicată.

Fig. 8.14Obţinerea curbei LM A. Piaţa banilor reali B. Curba LM



Explicaţie:

Fig. A prezintă piaţa banilor reali: o cr eştere a venitului de laY 1 la Y 2 ridică cererea de bani şideci rata dobânzii de lar 1 la r 2. Fig. B prezintă curba LM ce reflectă această relaţie dintre raţa dobânzii şi

venit: cu cât nivelul venitului este mai ridicat, cu atât mai mare este rata dobânzii. Curba LM reprezintă grafic această relaţie dintre nivelul venitului şi ratadobânzii. Cu cât nivelul venitului este mai ridicat, cu atât mai mare este cererea de banireali şi deci cu atât mai mare rata dobânzii. Din acest motiv, curba LM are pantă pozitivă, ca în Fig. 8.14 B.

Deplasarea curbei LM ca efect al politicii monetareCurba LM ne arată rata dobânzii ce echilibrează piaţa banilor pentru orice nivel

dat alvenitului. Potrivit teoriei preferinţei pentru lichiditate, rata dobânzii de echilibrudepinde de asemenea de oferta de bani reali. Curba LM este trasată pentru o ofertă datăde masă bănească reală. Dacă stocul de bani reali se modifică (de exemplu, dacă Banca

Centrală modifică oferta de bani), curba LM se deplasează. Putem utiliza teoria preferinţei pentru lichiditate pentru a înţelege modul în care politica monetară deplasează curba LM. Să presupunem că Banca Centrală reduceoferta de bani de la M 1 la M 2, ceea cedetermină oferta de bani reali să scadă de la M 1 /P la M 2 /P . Fig. 8.15 ne arată ce se întâmplă. Menţinând constant nivelul venitului şi decicurba cererii de bani reali, o reducere a ofertei de bani reali urcă rata dobânzii careechilibrează piaţa banilor. Astfel, o scădere a stocului de bani reali deplasează în suscurba LM.

B. Curba LM

M2/P← M1/P

Explicaţie: _

Fig. A arată că, pentru orice nivel dat al venitului (Y ), o reducere a ofertei de baniurcă ratadobânzii care echilibrează piaţa banilor. De aceea, curba LM din Fig.B sedeplasează spre exterior.

Î

Fig. 8.15 Reducerea ofertei de bani deplasează în sus curba LM

A. Piaţa banilor reali



şi am presupus că viteza de circulaţie a banilor este constantă. Această ipoteză implicăfaptul că, pentru oiece nivel dat al preţului, singură oferta de bani determină nivelulvenitului. Întrucât acest nivel al venitului nu depinde de rata dobânzii, teoria cantitativăeste echivalentă cu o curbă LM verticală.

Din ecuaţia cantitativă putem deriva o curbă LM (cu pantă pozitivă) mai realistărelaxând ipoteza că viteza este constantă. Ipoteza vitezei constante esteechivalentă cuipoteza că cererea de bani reali depinde numai de nivelul venitului. În realitate, cerereade bani reali depinde şi de rata dobânzii: o rată a dobânzii mai mare ridică costul ţinerii banilorşi reduce cererea de bani. Cum oamenii reacţionează la o rată a dobânzii mairidicată prin reducerea cantităţii de bani pe care o deţin, fiecare unitate monetară dineconomie circulă de la o persoană la alta mai rapid, adică viteza de circulaţie a banilorcreşte. Putem scrie acest lucru astfel:

MV(r) = PY

Funcţia vitezei de circulaţieV(r) indică faptul că viteza de circulaţie este pozitivlegată de rata dobânzii.

Această formă a ecuaţiei cantitative furnizează o curbă LM cu pantă pozitivă.Având în veder e că o creştere a ratei dobânzii ridică viteza de circulaţie a banilor, eaurcă nivelul venitului pentru orice ofertă dată de bani şi nivel dat al preţului. Curba LMexprimă această relaţie pozitivă dintre rata dobânzii şi venit.

Această ecuaţie arată de asemenea de ce modificările ofertei de bani deplaseazăcurba LM. Pentru orice nivel dat al ratei dobânzii şi al preţului, o creştere a ofertei de bani ridică nivelul venitului. Astfel, creşterile ofertei de bani deplasează curba LM către

dreapta, iar contracţiile o deplasează către stânga. În concluzie, să reţinem ca ecuaţia cantitativă furnizează doar un mod de aexprima teoria ce stă la baza curbei LM. Această interpretare a curbei LM este, înesenţă, aceeaşi cu cea furnizată de teoria preferinţei pentru lichiditate. În ambele cazuri,curba LM reprezintă o relaţie pozitivă între venit şi rata dobânzii pe piaţa banilor.

Prezentare algebrică a curbei LM Curba LM descrie combinaţiile de venitY şi rata dobânziir care satisfac condiţia

de echilibru pe piaţa banilor. M/P = L(r,Y)

Această ecuaţie pune în egalitate oferta de bani cu cererea de bani.Putem afla mai multe despre curba LM analizând cazul în carefuncţia cererii de

bani este liniară, adică: L( r, Y) = eY- fr,

unde e şi f sunt numere pozitive. Valoarea luie stabileşte măsura în care creştecererea de bani când creşte venitul. Valoarea lui f stabileşte măsura în care scade cerereade bani când rata dobânzii creşte. Avem semnul minus în faţa termenului ce conţine ratadobânzii deoarece cererea de bani se af lă în relaţie inversă cu rata dobânzii.



Echilibrul pe piaţa banilor este acum descris prin: M/P = eY – fr

Pentru a vedea ce implică această ecuaţie, să rearanjăm termenii astfel încâtr săse afle în partea stângă. Obţinem:

r = (e/f)Y- (l/f)M/P

Această ecuaţie ne dă rata dobânzii care echilibrează piaţa banilor pentru oricevalori ale venitului şi masei băneşti reale. Curba LM reprezintă grafic această ecuaţie pentru diferite valori ale luiY şi r şi pentru o valoare fixă a lui M/P.

Cu ajutorul acestei ultime ecuaţii putem verifica unele din concluziile noastre privind curba LM. 1) Coeficientul venitului fiind pozitiv, curba LM are pantă pozitivă:

un venit mai mare necesită o rată a dobânzii mai înaltă pentru echilibrarea pieţei banilor;2) Coeficientul masei băneşti reale fiind negativ, reducerile stocului de bani realideplasează curba LM în sus, iar creşterile o deplasează în jos.

Din coeficientul venitului,e/f, putem deduce care sunt factorii care determină panta curbei LM (mai abruptă sau mai lină). Dacă cererea de bani nu este foartesensibilă la nivelul venitului, atuncie are o valoare mică. În acest caz, este necesarănumai o mică modificare a ratei dobânzii pentru a contrabalansa mica creştere a cereriide bani cauzată de o modificare a venitului: curba LM este relativ lină. La fel, dacăcantitatea cerută de bani nu este foarte sensibilă la rata dobânzii, atunci f are o valoaremică. În această situaţie, o modificare a cererii de bani datorată unei modificări avenitului duce la o schimbare substanţială a ratei dobânzii de echilibru: curba LM este

relativ abruptă. Este de remarcat că, prin ea însăşi, curba LM nu determină nici venitulY şi nicirata dobânziir . Ca şi curba IS, ea este doar o relaţie între aceste variabile endogene.Echilibrul economiei este determinat de curbele IS şi LM laolaltă.

8.5 Echilibrul pe termen scurt

Avem acum toate componentele modelului IS-LM.

Să ne reamintim...

Cele două ecuaţii ale acestui model sunt:

Y = C ( Y- T ) + I(r) + G IS

M/P=L(r,Y) LM



Explicaţie

Intersecţia dintre IS şi LM reprezintă echilibrul simultan pe piaţa bunurilor şi serviciilor şi pe piaţa banilor.

Echilibrul economiei se află în punctul în care curbele IS şi LM se intersectează.Acest punct ne dă rata dobânziir şi nivelul venituluiY care satisfac atât condiţia deechilibru a pieţei bunurilor, cât şi cea a pieţei banilor. Înacest punctde intersecţie,cheltuielile ef ective (reale) le egalează pe cele planificate, iar cererea de bani realiegalează oferta.

Economiştii utilizează modelul IS-LM pentru a analiza efectele pe termen scurtale modificărilor de politică economică şi ale altor evenimente asupra venitului national.

8.6 Rezumat

1. Diagonala keynesiană este un model simplu al determinării venitului. Acest model consideră politica fiscală şi investiţia planificată ca factori exogeni şi arată apoi că există un anumit nivel al venitului naţional la care cheltuiala efectivă egalează cheltuiala planificata. Modelul arată de asemenea că modificările din politica fiscală au un impact multiplicat asupra venitului.

2. Odată permisă dependenţa investiţiei planificate de rata dobânzii, diagonala keynesiană furnizează o relaţie între rata dobânzii şi venitul naţional. O rată a dobânzii mai

înaltă coboară investiţia planificată, care la rândul eimicşorează venitul naţional. Curba IS sintetizează această relaţie negativă dintre rata dobânzii şi venit.

Fig. 8.16 Echilibrul în modelul IS-LM



venitului ridică cererea pentru bugete reale, care la rândul săuurcă rata dobânzii. Curba LM sintetizează această relaţiepozitivă dintre venit şi rata dobânzii.

5. Modelul IS-LM combină elementele diagonalei keynesiene cuelementele teoriei preferinţei pentru lichiditate. Intersecţiacurbelor IS şi LM arată nivelul ratei dobânzii şi al venitului cesatisfac atât echilibrul pe piaţa bunurilor şi serviciilor cât şiechilibrul pe piaţa monetară.

CUVINTE CHEIE: modelul IS- LM, curba IS, curba LM, diagonala keynesiană,multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale, multiplicatorul taxelor, teoria preferinţei

pentru lichiditate.


Probleme de discutat1. Utilizaţi diagonala keynesiană pentru a explica de ce politica fiscală are un efect

multiplicat asupra venitului naţional. 2. Utilizaţi teoria preferinţei pentru lichiditate pentru a explica de ce o creştere a ofertei

de bani coboară rata dobânzii. Ce implică această explicaţie cu privire la nivelul preţului?

3. De ce are curba ISo pantă negativă? 4. De ce are curba LM o pantă pozitivă?

Aplicaţii 1. În diagonala keynesiană, să presupunem că funcţia consumului este

dată de C = 200 + 0,75 (Y- T)Investiţia planificată este 100, cheltuielile guvernamentale şi taxele sunt

ambele egale cu 100.a. Reprezentaţi grafic cheltuiala planificată ca funcţie de venit. b. Care este nivelul de echilibru al venitului?c. Dacă cheltuielile guvernamentale cresc la 125, care este noul

venit de echilibru?d. Ce nivel al cheltuielilor guvernamentale este necesar pentru arealiza un venit de 1600?

2. Deşi în prezentarea diagonalei keynesiene din acest capitol am presupus că taxele sunt o sumă fixă, în multe ţări taxele depind de venit. Să reprezentăm sistemul de taxare (impozitare) scriind venitul provenit din taxe ca

_T = T + tY,

_undeT şi t sunt parametri ai codului de impozitare. Parametrult este rata impozituluimarginal: dacă venitul creşte cu 1 u.m., impozitele cresc cut 1 u.m.

a. Cum modifică acest sistem de impozitare modul în care consumul



Temă de control

Întocmiţi un referat cu titlul "Keynesianism versus monetarism" sau "Pârghiile politicii fiscale şi ale politicii monetare înrealizarea echilibrului la nivelmacroeconomic".În acest sens veţi folosi bibliografia recomandată la sfârşitul acestui suport de curs.

Termenul limită de depunere a lucrării este 15 iunie.



Unitatea de învăţare 9:

ECONOMIA DESCHISĂ. SCHIMBURILE ECONOMICE EXTERNE

Cuprins9.1 Introducere

9.2 Balanţa comercială şi balanţa de plăţi

9.3 Sistemul conturilor naţionale într-o economie deschisă

9.4 Cursurile de schimb

9.5 Rezumat


9.1 Introducere

Studierea relaţiilor economice externe este şi ea inclusă în obiectul de studiu almacroeconomiei, iar în condiţiile în care economiile lumii devin din ce în ce maiinterdependente, problemele economice internaţionale joacă un rol central în politicamondială.

Obiective

1. Înţelegerea modului de funcţionare a economiei deschise;2. Înţelegerea variabilelelor macroeconomice cheie cemăsoarăinteracţiunile economice dintre ţări;3. Prezentarea sistemuluicontabilităţii naţionale într -oeconomie deschisă

Mijloace de lucru

1. Necesită cunoaşterea tuturor conceptelor macroecomiceînsuşite până în prezent. 2. Necesită cunoaşterea deosebirii dintre economiaînchisă şieconomia deschisă.

Mod de finalizare Elaborarea lucrării: "Balanţa comercială a României şi exportul net în perioada 1990-2007".

Evaluare

1. Corectitudinea prezentării datelor, modul de documentare2. Analiza şi comentarea cifrelor


1. Pentru cunoaşterea problemei: 4 ore.2. Pentru rezolvarea temelor: 8 ore+ timp l de doc mentare



Balanţ a comercială se referă, în mod specific, la importurileşi exporturile demărfuri. Ea este în echilibru când valoarea exporturilor o egalează pe cea a importurilor.

Balanţa de plăţi este un concept mai larg ce exprimă totalitatea tranzacţiilor

economice dintre două naţiuni pe o perioadă de un an. Balanţa de plăţi a fiecărei ţăriconţine informaţii despre exporturi, importuri, câştiguri ale rezidenţilor interni din bunuri situate în străinătate, câştiguri din bunuri interne aflate în proprietatearezidenţilor străini, mişcările internaţionale de capital şi tranzacţiile oficiale făcute de băncile centrale şi de guverne. În esenţă, balanţa de plăţi reprezintă deci totalitateatranzacţiilor economice făcute cu alte guverne şi cu rezidenţi străini în decursul unui an.

Fiecare tranzacţie se înregistrează în partidă dublă, ca în orice sistem contabilstandard.Există deci un opus pentru fiecare tranzacţie- debit şi credit, deşi anumitesume din cadrul balanţei nu necesită echilibrarea.

Tranzacţiile balanţei de plăţi se grupează în trei categorii:

1) Tranzacţiile în contul curent În cadrul contului curent există trei tipuri de tranzacţii: a) schimbul de mărfuri b) schimbul de serviciic) transferurile unilaterale

a) Tranzacţiile de comerţ cu mărfuri Cea mai semnificativă parte a contului curent o constituie importurile şi

exporturile de mărfuri. Balanţa comercială este dată de diferenţa dintre exporturi şiimporturi.

b) Importurile şi exporturile de servicii Dacă balanţa comercială are de-a face cu bunuri tangibile, importurile şi

exporturile de servicii se referă la bunurileinvizibile, intangibile care sunt vândute şicumpărate.

Exemple:

Expediţiile, asigurările, cheltuielile turistice şi serviciile bancare. De asemenea,venitul câştigat de străini din investiţiile în ţară şi venitul câştigat de cei din ţară din investiţiile în străinătate fac parte din exporturile şi importurile de servicii

TRANZACŢIILEBALANŢEI DE

PLĂŢI

1. tranzacţii în contulcurent

2. tranzacţii în contulde capital

3. tranzacţii în contulrezervei ofi ciale



Rămânem la exemplul cu S.U.A. Pe pieţele lumii se vând şi se cumpără nunumai bunuri şi servicii, dar şi bunuri financiare şi imobiliare. Tranzacţiile în contul decapital apar datorită investiţiilor străine - fie străini ce investesc în S.U.A., fie americani

investind în alte ţări. Cumpărarea de acţiuni la bursa din Londra de către un american cauzează oscurgere de fonduri în afara ţării. Construirea unei fabrici japoneze de automobile peteritoriulS.U.A. determină o intrare de fonduri în S.U.A.

Când americanii cumpără titluri dc proprietate emise de guverne străine, se produce o scurgere de fonduri în afară.

Împrumuturile către şi de la străini determină ieşiri, respectiv intrări de fonduri înS.U.A.

3) Tranzacţiile în contul rezervei oficiale Bunurile rezervei oficiale constau în:a) valute străine sau devize (rezerva valutară) b) aurc) D.S.T. (drepturi speciale de tragere), adică bunuri de rezervă create de Fondul

Monetar Internaţional pentru a fi folosite în reglarea obligaţiilor de platăinternaţionale.

Deficitul balanţei de plăţi se acoperă apelându-se la rezervele oficiale. El estemăsurat prin nivelul tranzacţiilor oficiale.

Factorii care afectează balanţa de plăţi 1) Un factor major ce af ectează balanţa de plăţi estenivelul ratei inflaţiei

ţării respective comparativ cu rata inflaţiei din ţara partenerului comercial.

ExempluSă presupunem că rata inflaţiei în S.U. A. şi Franţa este aceeaşi. Dar brusc, rata

inf laţiei în S.U.A. creşte. Aceasta înseamnă că francezii vor descoperi că produseleamericane au devenit mai scumpe şi, prin urmare, americanii vor exporta mai puţin înFranţa. Americanii vor găsi produsele franţuzeşti relativ mai ieftine şi vor importa maimult.

Ori de câte ori rata inflaţiei unei ţări devine mai mare decât cea a partenerilorcomerciali, toate celelalte condiţii menţinându-se constante, se va observa o înrăutăţire a balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi.

2) Un alt factor ce influenţează balanţa de plăţi este(in)stabilitatea politică. Instabilitatea politică dintr -o ţară determină capitalurile "să-şi ia zborul". Cetăţenii dintr -o ţară care anticipează sau trec prin instabilitate politică vor deplasa adesea bunuri, în mod legal sau ilegal, în ţări ce sunt stabile politic. Deci balanţa de plăţi a acestora din urmă este probabil să se îmbunătăţească ori de câte ori se naşte instabilitate politică în cadrul altor naţiuni ale lumii.

9.3 Sistemul conturilor naţionale într-o economie deschisă

Rolul exportului netÎntr-o economie închisă, întreaga producţie este vândută în interiorul ţării şi

cheltuielile au trei componente: consum, investiţii şi cheltuieli guvernamentale. Într-o economie deschisă, o parte a producţiei este vândută în interiorul ţării şi oparte este exportată Putem împărţi cheltuielile făcute cu producţia întro economie



Suma primelor trei componente,C d + I d + G d reprezintă cheltuielile interne pe bunuri şi servicii pr oduse în interiorul ţării. Cea de a patra componentă, Ex, estecheltuiala externă pentru bunuri şi servicii produse în interiorul ţării.

Această egalitate poate fi exprimată într -o formă mai utilă. Pentru aceasta, a seobserva că cheltuielile interne pentrutoate bunurile şi serviciile reprezintă sumacheltuielilor interne pentru bunurile şi serviciile interne şi pentru cele externe. Prinurmare, consumul totalC este egal cu consumul de bunuri şi servicii interne plusconsumulde bunuri şi servicii externeC f . Investiţiile totale I sunt egale cu investiţiile in bunuri şi servicii interne I d plus cele în bunuri şi servicii externe I f . Cheltuielileguvernamentale totaleG sunt egale cu cheltuielile guvernamentale pe bunuri şi serviciiinterneGd plus cele pe bunuri şi servicii externeG f . Deci:

C = C d + C f

I= I d + I f

G = G d + G f

Înlocuim aceste trei ecuaţii în egalitatea de mai sus:

Y = (C - C f ) + (I - I f ) + (G - G f ) + Ex.

sau:

Y = C + I + G + Ex - (C f + I f +G f ).

Suma cheltuielilorinterne pe bunuri şi servicii străine(C f + I f + G f ) reprezintăcheltuielile cu importurile (IM). Putem deci exprima egalitatea sistemului conturilornaţionale ca:

Y = C + I + G + Ex - IM

Diferenţa dintre exporturi şi importuri o numim export net ( NX ), adică:

NX = Ex – IM

Egalitatea sistemului conturilor naţionale devine atunci:

Y = C + I + G + NX

Această ecuaţie arată că cheltuielile cu producţia internă reprezintă sumaconsumului, a investiţiilor, a cheltuielilor guvernamentale şi a exportului net. De aici putem deduce că:

NX = Y - (C + I + G)

Dacă producţia excede consumul intern,diferenţa se exportă: exportul net este pozitiv.

Dacă producţia este mai mică decât consumul intern, diferenţa se importă:exportul net este negativ.

PNB şi PIB Potrivit contabilităţii venitului naţional- atât în economia închisă cât şi în cea

deschisă - cheltuielile totale făcute cu producţia de bunuri şi servicii egalează venitultotal al economiei Întro economie deschisă există două măsuri ale venitului total:



ExempleO parte din PIB al S.U.A este produsă în uzinele HONDA- proprietate a

corporaţiilor japoneze. Pr ofiturile înregistrate de aceste uzine sunt incluse în PIB alS.U.A dar nu în PNB al S.U.A La fel, când un profesor american se deplasează înJaponia pentru a ţine o conferinţă plătită, prestaţia sa va fi inclusă în PIB al Japoniei şi înPNB al S.U.A.

Y din egalitatea sistemului conturilor naţionale este egal cu PNB saucu PIB? Răspunsul depinde de interpretarea dată lui NX.

Atâta timp cât modul în care tratăm exportul net este compatibil cu cel în caretratămY , Y poate să fie atât PNB, cât şi PIB.

Să ne gândim, de exemplu, ce se întâmplă când un cetăţean român câştigă venitlucrând în străinătate. Se ridică două întrebări înrudite în legătură cu modul de abordarea acestei tranzacţii:

- trebuie să includem acest venit ca parte a luiY ? - trebuie să tratăm serviciile de muncă furnizate de cetăţeanul român în

străinătate ca pe un export şi deci ca parte a lui NX ? Nu are importanţă cum răspundem la aceste întrebări atâta timp cât răspundem la

amândouă în acelaşi mod. Pe de o parte, dacă alegem caY să fie PIB, atunci venitul

câştigat în străinătate nu este parte a luiY şi serviciile de muncă nu trebuie să fie parte alui NX. Pe de altă parte, dacă alegem caY să fie PNB, atunci venitul câştigat înstrăinătate este inclus înY şi serviciile de muncă sunt incluse în NX.

Vom considera căY este PNB. Această opţiune înseamnă că NX includeserviciile furnizate de factorii de producţie- capital şi muncă- posedaţi în interior şiutilizaţi în afara ţării.

Contul mişcării capitalului şi contul operaţiilor curente

Într-o economie deschisă, ca şi în cea închisă, pieţele financiare şi cele ale bunurilor sunt strâns legate. Pentru a evidenţia relaţia respectivă, trebuie să exprimamegalitatea sistemului conturilor naţionale în termenii economiilor şi investiţiilor.

Să ne reamintim... Y = C + I + G + N X

Scădem pe C şiG din ambele părţi ale ecuaţiei:

Y - C - G = I + NX



(I- S) + NX=0

Această formă a egalităţii arată relaţia dintre fluxul internaţional al acumulării de

fonduri de capital(I - S) şi fluxul internaţional al bunurilor şi serviciilor ( NX ). I - S se numeşte contul mişcării capitalului. El este excesul de investiţii interne peste economisirea internă. Investiţiile pot depăşi economiile când investitorii finanţează proiectele de investiţii prin împrumuturi de pe pieţele financiare ale lumii. Astfel, contulmişcării capitalului egalează volumul acumulării interne de capital care este finanţat prinîmprumuturi din străinătate.

NX se numeşte cont curent sau contul operaţiilor curente. Contul curent este sumanetă primită de o ţară în mod curent din străinătate în schimbul exportului său net de bunuri şi servicii (inclusiv suma netă încasată pentru utilizarea factorilor dc producţie aiţării respective).

Potrivit egalităţii sistemului conturilor naţionale, cele două conturi se egalizează.

Contul mişcării capitalului+ Cont curent = 0(I - S) + NX = 0

Dacă I - S este pozitiv şi NX negativ, avem un surplus al contului mişcăriicapitalului şiun deficit al contului curent. În acest caz, ţara respectivă împrumută de pe pieţele financiare ale lumii şi importă mai multe bunuri decât exportă.

Dacă I - S este negativ şi NX pozitiv, se înregistrează un deficit al contuluimişcării capitalului şiun surplus al contului curent. În acest caz, ţara dă bani cuîmprumut pe pieţele financiare ale lumii şi exportă mai multe bunuri decât importă.

Egalizarea celor două conturi arată că fluxul internaţional de fonduri pentrufinanţarea acumulării de capital şi fluxul internaţional al bunurilor şi serviciilor

reprezintă două feţe ale aceleiaşi monede. Pe de o parte, dacă economiile ţării excedinvestiţiile, economiile care nu sunt investite în interiorul ţării sunt utilizate pentru aacorda împrumuturi străinilor. Străinii solicită aceste împrumuturi deoarece ţararespectivă le furnizează mai multe bunuri şi servicii decât îi furnizează ei, adică NX este pozitiv.

Dacă investiţiile ţării exced economiile, extrainvestiţiile trebuie să fie finanţatedin afara graniţelor ţării- prin împrumuturi de la străini. Aceste împrumuturi străine permit să se importe mai multe bunuri şi servicii decât se exportă, adică NX este negativ.

Fluxurile internaţionale ale capitalului şi ale bunurilor Vom prezenta un model al fluxurilor internaţionale ale capitalului şi bunurilor

pentru a evidenţia modul în care contul mişcării capitalului şi contul curent reacţioneazăla modificările politicii economice.

Contul mişcării capitalului fiind egal cu investiţii minus economii, modelulexplică acest cont prin analiza investiţiilor şi a economiilor. Modelul explică deasemenea contul curent, deoarece acesta trebuie să egalizeze contul mişcării capitalului.

Pentru dezvoltarea acestui model, vom utiliza câteva elemente ale modeluluivenitului naţional. Dar spre deosebire de acesta, nu vom presupune că rata reală adobânzii echilibrează economiile şi investiţiile. În schimb, se permite economiei săînregistreze un surplus al contului mişcării capitalului şi să ia fonduri cu împrumut dinstrăinătate (sau să înregistreze un deficit al contului mişcării capitalului şi să dea fonduricu împrumut restului lumii).

Dacă rata reală a dobânzii nu aduce în echilibru economiile şl investiţiile în acestmodel, atunci ce factori determină rata reală a dobânzii? Cea mai simplă ipoteză este căeconomia pe care o analizăm este oeconomie desch isă "mică " , cu acces la pieţele



Care sunt factorii ce ar putea determina rata dobânzii mondială? Într -o economieînchisa, echilibrul dintre economii şi investiţii determină rata dobânzii. Bineînţeles,economia mondială- în lipsa comerţului interplanetar - este o economie închisă. De

aceea, echilibrul dintre economisirea mondială şi investiţiile mondiale determină ratadobânzii mondială. Mica noastră economieînchisă are un efect neglijabil asupra rateimondiale reale a dobanzii deoarece,reprezentând doar o mică parte a lumii, are un efectneglijabil asupra economisirii si investirii mondiale.

În modelul micii economii deschise, folosim trei ipoteze de lucru de la Unitateade învăţare 2:

1) Producţia economieiY este fixată prin factorii de producţie şi funcţia de producţie:

_ _ _Y= Y= F(K,L)

2) Cu cât venitul disponibilY - T este mai mare, cu atât mai mare va ficonsumul.Funcţia consumului este:C=C(Y - T )

3) Cu cât rata reală a dobânziir este mai mare, cu atât mai scăzute sunt investiţiile. Funcţia investiţiilor este:

I = I(r)

Acestea sunt cele trei elemente cheie ale modelului.Putem acum să revenim la egalitatea conturilor naţionale şi să o exprimăm

astfel:

Cont curent = -Cont mişcare capital NX = S - I NX = ( Y - C - G ) - I

Înlocuind cele trei ipoteze de laUnitatea de învăţare 2 şi condiţia ca rata dobânziisă egalizeze rata dobânzii mondială, obţinem:

_ _ _ NX = [Y- C (Y- T) - G] - I (r*)

= S - I (r*)

Această ecuaţie arată factorii care determină economiile şi investiţiile- şi decicontul mişcării capitalului(I - S) şi contul curent( NX ). Ştim că economisireadepinde de politica fiscală (G şi T ): cheltuielile guvernamentale mai scăzute sau impozitele maimari ridică economisirea naţională. Investiţiile depind de rata reală mondială a dobânzii(r* ); ratele înalte ale dobânzii fac neprofitabile unele proiecte deinvestiţii. De aceea,contul mişcării capitalului şi contul curent depind şi de aceste variabile. Putem utilizaaceastă ecuaţie pentru a examina modul în care contul mişcării capitalului şi contulcurent reacţionează la modificările economiei, cum ar fi modificările de politică fiscală.

La Unitatea de învăţare 2 am prezentat graficul economiilor şi investiţiilor ca înFig. 9.1. În economia închisă, rata reală a dobânzii se ajustează pentru a echilibra

economiile cu investiţiile - adică rata reală a dobânzii se găseşte în punctul în carecurbele economiilor şi investiţiilor se intersectează.



Însă în economia deschisă mică, rata reală a dobânzii egalizează rata realămondială a dobânzii. Contul mişcării capitalului şi contul curent sunt determinate dediferenţa dintre economii şi investiţii la rata mondială a dobânzii.

9.4 Cursurile de schimb

După prezentarea modelului fluxurilor internaţionale ale capitalului şi ale bunurilor şi serviciilor în mica economie deschisă, vom examina acum preţurile ce se practică în aceste tranzacţii. Cursul de schimb între două ţări reprezintă preţul la care auloc schimburile între acestea.

Cursul de schimb nominal şi real

Cursul de schimb nominal (CSN)Acesta este preţul relativ al monedelor a două ţări.

ExempluDacă cursul de schimb între dolarul american şi yenul japonez este de 120 yeni la

1 $, atunci putem schimba 1 $ pentru 120 yeni pe pieţele valutare mondiale. Cândoamenii vorbesc despre "cursul de schimb" între două ţări, ei se referă de obicei lacursul de schimb nominal.

Cursul de schimb real (CSR)Acesta reprezintă preţul relativ al bunurilor din două ţări. CSR ne arată rata la

care putem schimba bunurile unei ţări pentru bunurile alteia. CSR se mai numeşte şicondiţiile schimbului.

ExempluPentru a observa relaţia dintre cursurile de schimb reale şi nominale, să ne

referim la un singur bun produs în multe ţări: automobilele. Să presupunem că o maşinăamericană costă 10.000 S, iar o maşină japoneză similară costă 2.400.000 yeni. Pentru acompara preţurile celor două maşini, trebuie să le transformăm într -o valută comună.D ă 1$ l ă 120 i i i i ă ă 1 200 000i A f l



CSR = [(120 yeni/dolar)·(10.000 dolari/maşină americană)]/(2.400.000yeni/maşină japoneză) = 0,5·maşină japoneză/maşină americană

La aceste preţuri şi la acest curs de schimb, o jumătate de maşină japonezăvalorează cât una americană.

Mai general putem scrie acest calcul astfel:

CSR = CSN·Preţul bunului intern/Preţul bunului străin

Cursul la care schimbăm bunuri străine şi interne depinde de preţurile bunurilorexprimate în moneda naţională şi de cursul la care sunt schimbate monedele între ele.

Acest calcul al CSR pentru un singur bun ne sugerează cum am putea defini CSR pentru o paletă mai largă de bunuri. Fiee cursul de schimb nominal (adică numărul deyeni per dolar), P nivelul preţului în S.U.A (măsurat în $) şi P* nivelul preţului înJaponia (măsurat în yeni). Atuncicursul de schimb real (pe care îl vom nota cuє ), este:

CSR = CSN·Raportul nivelurilor preţului є = e· (P/P*)

CSR între două ţări este obţinut din CSN şi nivelurile preţului din cele două ţări.Dacă CSR este înalt, atunci bunurile străine sunt relativ ieftine, iar bunurile interne suntrelativ scumpe. Dacă CSR este scăzut, atunci bunurile străine sunt relativ scumpe, iar bunurile interne sunt relativ ieftine.

Cursul de schimb real şi exportul net

Aşa cum, de pildă, preţul pâinii influenţează cererea de pâine, aşa şi preţul relatival bunurilor interne şi străine afectează cererea pentru aceste bunuri. Dacă CSR estescăzut, aşa încât bunurile interne să fie relativ ieftine, rezidenţii interni vor cumpăra puţine bunuri de import: de exemplu americanii vor cumpăra Ford mai degrabă decâtToyota, românii vor bea bere Aurora mai degrabă decât Heineken sau vor preferaconcediul la mare în România decât pe Coasta de Azur. Din acelaşi motiv, străinii vorcumpăra multe din bunurile ţării respective. De aceea, exporturile nete ale acesteia vor fiînalte.

Contrariul se întâmplă când CSR este ridicat şi când bunurile interne suntscumpe în raport cu cele străine. Rezidenţii interni vor cumpăra mai multe bunuri deimport, iar străinii vor cumpăra puţin din bunurile ţării în cauză. De aceea, exporturile

nete ale acesteia vor fi scăzute. Exprimăm această relaţie dintre CSR şi exporturile nete astfel: NX = NX(є). Această ecuaţie arată că exporturile nete sunt o funcţie de cursul de schimb real.

Fig. 9.2 ilustrează această relaţie negativă. Să ne reamintim că NX este de asemeneacontul curent, aşa încât figura arată o relaţie între contul curent şi cursul de schimb real.

Fig. 9.2 Exportul netşi cursul de schimb real



Explicaţie Figura arată relaţia dintre CSR şi exportul net: cu cât CSR este mai scăzut, cu atât mai ieftine sunt bunurile interne în comparaţie cu cele străine şi deci cu atât mai mare este exportul net. A seobserva că o porţiune din axa orizontală măsoară valori negative ale lui NX : întrucât importurile pot excede exporturile, exportul net poate fi mai mic decât zero.

Determinanţii CSR Pentru a construi un model al CSR, combinăm relaţia dintre exportul net şi CSR

cu modelul contului curent. Descoperim că CSR este determinat de două forţe: 1) CSR este legat de contul curent. Cu cât CSR este mai mare, cu atât mai

scumpe sunt bunurile interne comparativ cu cele străine, cu atât mai scăzutăeste cererea netă de exporturi şi cu atât mai mică este valoarea contului

curent.2) Contul curent trebuie să echilibreze contul mişcării capitalului, ceea ceînseamnă că este egal cu diferenţa dintre economii şi investiţii. Economiilesunt fixate prin funcţia consumului şi prin politica fiscală. Investiţiile suntfixate prin funcţia investiţiilor şi rata mondială a dobânzii.

Fig. 9.3 ilustrează aceste două condiţii. Curba care arată relaţia dintre contulcurent şi CSR are pantă negativă deoarece un curs dc schimb real înalt duce la export netscăzut. Dreapta ce reprezintă excesul economiilor faţă de investiţii,S - I , esteverticală,atâta vreme cât nici economiile şi nici investiţiile nu depind de CSR. Intersecţia acestordouă linii determină cursul de schimb de echilibru.

Fig. 9.3 Cursul de schimb real de echilibru



excesul de economii în raport cu investiţiile şi deci oferta de bani interni destinaţischimbării în valută şi investirii în străinătate.

Curba cu pantă negativă NX reprezintă cererea netă de bani provenind de la

străini, care au nevoie de banii ţării in cauză pentru a-i cumpăra bunurile. La CSR de echilibru, oferta dc bani interni disponibilă pentru împrumuturiacordate străinilor egalizează cererea de bani interni a străinilor ce cumpără exporturilenete ale ţării. Cu alte cuvinte, la CSR de echilibru, oferta de bani (interni) pentrutranzacţii în contul mişcării capitalului egalizează cererea de bani pentru tranzacţiile încontul curent.

9.5 Rezumat

1. Exporturile nete reprezintă diferenţa dintre exporturi şiimporturi. Ele sunt egale cu diferenţa dintre ceea ce producemşi ceea ce solicităm pentru consum, investiţii şi cheltuieliguvernamentale.

2. Contul de capital reprezintă excesul de investiţie în raport cueconomisirea. El arată cantitatea de investiţii finanţate prin împrunuturi din afara ţării. Contul de capital trebuie întotdeauna să egaleze contul curent, care constituie suma pecare o primim din exteriorul ţării în schimbul exportului net debunuri şi servicii.

3. Orice factor ce afectează economisirea sau investiţia — cum ar fimodificările politicii fiscale sau schimbarea ratei mondiale adobânzii - vainfluenţa contul de capital şi deci contul curent.

4. Cursul de schimb nominal reprezintă rata la care schimbămmoneda unei ţări cu moneda altei ţări. Cursul de schimb realreprezintă rata la care sunt schimbate bunurile produse de celedouă ţări. Cursul de schimb real este egal cu cursul de schimbnominal înmulţit cu raportul preţurilor din cele două ţări.

CUVINTE CHEIE: export net, contul curent, contul de capital, rata mondială adobânzii, curs de schimb nominal, curs de schimb real


Probleme de discutat1. Ce reprezintă balanţa comercială? Dar balanţa de plăţi? 2. Ce este contul current? Dar cel de capital? Explicaţi relaţia dintre ele. 3. Definiţi cursul de schimb nominal şi cursul de schimb real. 4. Dacă o ţară îşi reduce cheltuielile cu apărarea, ce se întâmplă cu contul curent, cu

contul de capital şi cu rata de schimb?

5. Dacă Germania are o rată scăzută a inflaţiei iar România o rată ridicată a inflaţiei, cese va întâmpla cu rata deschimb între euro şi leu?6. Dacă România interzice importul de maşini japoneze, ce se întâmplă cu contul



b. Introducerea unor maşini japoneze foarte elegante îi determină pe uniiconsumatori să prefere maşinile străine în raport cu cele autohtone. c. Introducerea bancomatelor reduce cererea de bani din economie.

2. Ce se va întâmpla cu contul curent şi cu rata de schimb reală atunci când cresccheltuielile guvernamentale, ca în timpul unui război? Depinde răspunsul decaracterul războiului (local sau mondial)?

Temă de control • Elaboraţi o lucrare cu titlul: " Balanţa comercială a României şi exportul net în

perioada 1990-2007".• Utilizaţi în acest scop Anuarul Statistic al României. • Explicaţi dacă există vreo legatură între soldul negativ al balanţei comerciale şinevoia decapital din perioada de tranziţie.• Explicaţi dacă reducerea creditului de consum reprezintă o soluţie pentru

diminuarea deficitului contului current.

• Termenul limită de depunere a lucrării:15 iunie



BIBLIOGRAFIE

HARDWICK, PH., LANGMEAD, J., KAHN, B. (2002), Introducere în economia politicămodernă, Editura Polirom.

IONESCU, V.R., GAVRILĂ, E. (1999), Elemente de macroeconomie, Editura Economică.

BUCUR, I. (1999) Bazele macroeconomiei, Editura Economică.

STIGLITZ, J.E., WALSH, C.E. (2005), Economie, Editura Economică.

ABEL. A.B., BERNANKE, B.S. (2005), Macroeconomics, Fifth edition, Pearson Education.

FRANK, R., BERNANKE, B.S. (2001), Principles of Economics, McGraw-Hill Irwin.

PARKIN, M., POWELL, M., MATTHEWS, K. (2005), Economics, Pearson Education.SAMUELSON, P.A, NORDHAUS, W.D. (2001), Economie, Editura Teora, Bucureşti.

Documents

Curs Macroeconomie