95
8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 1/95 MODULUL 1 – LECŢIA 1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE  DREAPTA. PLANUL. UNITĂŢI DE MĂSURĂ Obiective: Cunoaşterea elementelor de bază ce se vor utiliza pe parcursul cursului. Prezentarea ecuaţiilor dreptei,  planului şi a unităţilor de măsură utilizate pe plan naţional şi internaţional. Rezumat: Sistemul metric pentru lungimi, suprafeţe şi volume, bazat  pe diviziunea zecimală, este utilizat în cele mai multe state de  pe Glob. Metrul a fost determinat de elambre în !"##, fiind definit ca a $% %%% %%%&a parte din lungimea meridianului terestru. Metrul etalon depus la S'vres, l(ngă Paris este construit dintr&un alia) de platină *#%+ şi iridiu *!%+. -n ţările anglo&saone şi într&o serie de alte state este folosit un sistem  propriu de măsurare a lungimilor şi suprafeţelor, tradiţional, dar care se află în perspectiva de a fi treptat înlocuit cu sistemul metric. /i în 0ările 1om(ne, în diferite perioade istorice, au eistat alte sisteme de măsurare a lungimilor şi suprafeţelor Cuvinte cheie: drepata, planul, unităţi de măsură 1

Curs Grafica Asistata Pe Calculator

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 1/95

MODULUL 1 – LECŢIA 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

 DREAPTA. PLANUL. UNITĂŢI DE MĂSURĂ

Obiective: Cunoaşterea elementelor de bază ce se vor 

utiliza pe parcursul cursului. Prezentarea ecuaţiilor dreptei,

 planului şi a unităţilor de măsură utilizate pe plan naţional şi 

internaţional.

Rezumat:

Sistemul metric pentru lungimi, suprafeţe şi volume, bazat 

 pe diviziunea zecimală, este utilizat în cele mai multe state de

 pe Glob. Metrul a fost determinat de elambre în !"##, fiind 

definit ca a $% %%% %%%&a parte din lungimea meridianului 

terestru. Metrul etalon depus la S'vres, l(ngă Paris este

construit dintr&un alia) de platină *#%+ şi iridiu *!%+. -n ţările

anglo&saone şi într&o serie de alte state este folosit un sistem

 propriu de măsurare a lungimilor şi suprafeţelor, tradiţional, dar 

care se află în perspectiva de a fi treptat înlocuit cu sistemul metric. /i în 0ările 1om(ne, în diferite perioade istorice, au

eistat alte sisteme de măsurare a lungimilor şi suprafeţelor 

Cuvinte cheie: drepata, planul, unităţi de măsură

1

Page 2: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 2/95

MODULUL 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE. DREAPTA. PLANUL.

UNITĂŢI DE MĂSURĂ

UI 1.1. DREAPTA ŞI PLANUL

1.1.1.DIVERSE FORME ALE ECUAŢIEI DREPTEI

O

 Y

X

α

n

O

 Y

Xa

b

Fig. 1,1 Fig. 1.2

Reprezentarea parametrilor Reprezentarea dreptei prin

tăieturiecuaţiei explicite a dreptei

2

Page 3: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 3/95

O

 Y

X

α

Mo(Xo,Yo)

ρ

Fig.1.3 Reprezentarea parametrilor din ecuaţiile parametrice ale dreptei

O

 Y

X

α

M

ρ

Fig. 1.4

Reprezentarea parametrilor ecuaţiei normale a dreptei

- Î !"#:

o Ecuaţia generală (implicită):   0CByAx   =++

o Ecuaţia n coordonate omogene:   0CxBxAx321

  =++

o Ecuaţia redu!ă (explicită):   nmxy   +=

coe"icientul ung#iularB

Atgm   −=α=  $i ordonata la origine

B

Cn   −=  

(Fig. 1.1)

3

Page 4: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 4/95

o Ecuaţia dreptei ce trece prin %&(x&,'&):

)xx(myy 00   −=−

o Ecuaţia dreptei ce trece prin două puncte %1(x1,'1), %2(x2,'2):

)xx(xx

yyyy

1

12

12

1  −−

−=−  !au

1yx

1yx

1yx

22

11

o Ecuaţia dreptei prin tăieturi:

01 b

y

a

x=−+

unde:   ;BC b;

ACa   −=−= (Fig. 1.2)

o Ecuaţiile parametrice ale dreptei:

αρ+=

αρ+=

sinyy

cosxx

0

0(Fig.1.3)

o Ecuaţia normală a dreptei: 0 psinycosx   −=−α+α  (Fig. 1.4)

trecerea de la ecuaţia generală la cea normală:

0BA

CByAx

22=

++

(!e ia !au * după cum + e!te negati !au poziti)

o Ecuaţia polară a dreptei: θ+θ−= sinBcosA

C

- Î $!#%i&:

o Forma generală (dată de inter!ecţia a două plane):

4

Page 5: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 5/95

=+++

=+++

0DzCyBxA

0DzCyBxA

2222

1111

o Ecuaţiile redu!e ale dreptei:

+=

+=

q pzy

nmzx!au

1

z

 p

qy

m

nx=

−=

o Ecuaţiile parametrice:

ρ+=

ρ+= ρ+=

czz

 byyaxx

0

0

0

!auc

zz

 b

yy

a

xx 000   −=

−=

a, -, c "iind co!inu$ii directori

o Forma canonică (pentru l,m,n * parametrii directori ai

dreptei):

n

zz

m

yy

l

xx 000   −=

−=

unde:22

11

22

11

22

11

BA

BA p;

AC

ACm;

CB

CBl   ===

o  Ecuaţiile dreptei determinate de două puncte %1(x1,'1,z1) $i

%2(x2,'2,z1):

12

1

12

1

12

1

zz

zz

yy

yy

xx

xx

−=

−=

1.1.2.  PLANUL

ier!e "orme ale ecuaţiei planului:

Page 6: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 6/95

- ecuaţia generală (implicită):   0DCzByAx   =+++

- ecuaţia n coordonate omogene:   0DxCxBxAx4321

  =+++

- ecuaţia redu!ă:   pnymxz   ++=

unde:

C

D p

;C

Bn

;C

Am

−=

−=

−=

- ecuaţia planelor ce trec prin )z!y!x(" 0000 :

0)zz(C)yy(B)xx(A000   =−+−+−

- ecuaţia planelor perpendiculare pe o direcţie dată (l,m,n):

0 pnzmylx   =−++

- ecuaţia planului ce trece printr/un punct )z!y!x(" 0000 $i e!te

perpendicular pe o direcţie dată (l,m,n):

0)zz(n)yy(m)xx(l000   =−+−+−

- ecuaţia planului determinat de două drepte concurente:

0

nnzz

mmyy

llxx

210

210

210

=

- ecuaţia planului determinat de două drepte paralele:

0

nzzzz

myyyy

lxxxx

21

21

21

=

−−

−−

−−

- ecuaţia planului determinat de 3 puncte:

#

Page 7: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 7/95

0

1zyx

1zyx

1zyx

1zyx

333

222

111= !au   0

zzyyxx

zzyyxx

zzyyxx

333

222

111

=

−−−

−−−

−−−

- ecuaţia planului prin tăieturi (Fig. 0):

O

 Y

Z

X

a

b

c

Fig. 1..

Reprezentarea planului prin tăieturi

01c

z

 b

y

a

x=−++

unde:

C

Dc

;B

D b

;A

D

a

−=

−=

−=

- ecuaţia normală a planului 0 pcz byax   =−++  unde a,-,c !unt

co!inu$ii directori ai normalei la plan, iar p e!te di!tanţa de la origine la

plan trecerea de la ecuaţia generală la cea normală:

0CBA

DCzByAx

222 =++±

+++

$

Page 8: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 8/95

UI 1.'. UNITĂŢI DE MĂSURĂ

1.'.1.UNITĂŢI DE MĂSURĂ PENTRU LUN(IMI ŞI

SUPRAFEŢE

i!temul metric pentru lungimi, !upra"eţe $i olume, -azat pe

diiziunea zecimală, e!te utilizat n cele mai multe !tate de pe lo-. %etrul

a "o!t determinat de elam-re n 100, "iind de"init ca a 4& &&& &&&/a

parte din lungimea meridianului tere!tru. %etrul etalon depu! la 5re!,

l6ngă 7ari! e!te con!truit dintr/un alia8 de platină (0&9) $i iridiu (1&9). nanul 10;&, +on"erinţa <nternaţională de la 7ari! a !ta-ilit noul etalon al

metrului (primul !/a doedit a "i inexact) egal cu 1 ;& ;3,3 lungimi de

undă ale radiaţiei portocalii, emi!e de gazul radioacti =ripton >4.

 n ţările anglo/!axone $i ntr/o !erie de alte !tate e!te "olo!it un

!i!tem propriu de mă!urare a lungimilor $i !upra"eţelor, tradiţional, dar 

care !e a"lă n per!pectia de a "i treptat nlocuit cu !i!temul metric (?a-el

1.1). @i n Aările Rom6ne, n di"erite perioade i!torice, au exi!tat alte!i!teme de mă!urare a lungimilor $i !upra"eţelor (?a-el 1.2). Bce!te ta-ele

de coner!ie dintr/un !i!tem n altul !unt utile pentru topogra"i atunci c6nd

!e a"lă n "aţa unui plan topogra"ic cu unităţi de mă!ură din alt !i!tem.

Tabel 1.1

Sistemul 2nglo&Saon de măsurare a lungimilor şi suprafeţelor 

UNITĂŢI DE LUN(IME UNITĂŢI DE SUPRAFAŢĂ

Cnitatea u-unităţi Ec#ialentul n m

Cnitatea u-unităţi Ec#ialentu!i!. metric

1 inc# !au ţol / &,&24 1 !Duare

inc#

/ ;,41; cm2

1 "oot 12 inc#e! &,3&4> 1 !Duare

"oot

144 !Duare

inc#

0,20&3 dm2

1 'ard 3 "eet &,0144 1 !Duare 0 !Duare &,>3;1 m2

%

Page 9: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 9/95

'ard "eet1 "at#om 2 'ard! 1,>2>> 1 acre 4>4&

!Duare

'ard!

4&4;,04 m2

1 milă tere!tră 1;&

'ard!

1;&0,34 1 !Duare

mile

;4& acre! 2,>00 m2

1 milă marină / 1>2 / / /

Tabel 1.2 

 3nităţi vec4i rom(neşti de măsurare a lungimilor şi suprafeţelor Ţara

Românească

UNITĂŢI DE LUN(IME UNITĂŢI DE SUPRAFAŢĂ

Uit#te#S&b&it)%

i

Ec*iv#"et

&" + ,

Uit#te

#

S&b&it)%

i

Ec*iv#"et&" + $i$.

,et-ic1 !t6n8en

@er-an

odă

> palme 1,0 / / /

1 pră8ină 3 !t6n8eni ,0& 1

pră8ină

4

!t6n8eni

2&>,>2 m2

1 !t6n8en

+on!tanti

n odă

> palme 2,&2 / / /

1 pră8ină 3 !t6n8eni ;,&; 1 pogon 144 pră8ini &11,> m2

M"/v#1 !t6n8en > palme 2,23 1

pră8ină

3;

!t6n8eni

10,&2 m2

1 pră8ină 4 !t6n8eni >,02 1 "alce >& pră8ini 14321,0

m2

T-#$i"v#i#1 !t6n8en ; picioare 1,>0 1

!t6n8en

/ 3,0 m2

/ / / 1 8ugăr  

cada!tr 

al

1;&&

!t6n8eni

4,;4 m2

/ / / 1 8ugăr ; pră8ini 4,;4

&

Page 10: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 10/95

cada!tr 

al

1.'.'.UNITĂŢI DE MĂSURĂ PENTRU UN(0IURI

7entru exprimarea alorilor ung#iulare !e utilizează:

# Si$te,&" $e2#3e$i,#"  / n care cercul e!te mpărţit n 3;& de

părţi. B 3;&/a parte !e nume$te gradul !exage!imal (1°) care !e mparte n

;& de părţi, o parte numindu/!e minut !exage!imal (1 G). Bce!ta !e mparte

 n ;& de părţi, o parte numindu/!e !ecunda !exage!imală (1H). I !ecundă

!e mparte n 1&& de părţi (1H J 1&&K1&&).

b Si$te,&" cete$i,#" / n care cercul !e mparte n 4&& de părţi, o

parte numindu/!e grad  cente!imal (1g), care !e mparte n 1&& de părţi

o-ţin6ndu/!e minutul cente!imal (1c). Cn minut cente!imal !e mparte n

1&& de părţi rezult6nd !ecunda cente!imala (1cc). u-multiplul !ecundei !e

o-ţine prin mpărţirea ace!teia n 1&& de părţi (1cc J 1&&K1&&).

Tabel 1.3

 3nităţi de măsură pentru ung4iuri 

SISTE 

SE!"#ESI"$SISTE CE%TE&I"$

1 cerc 3;& L 1 cerc 4&& g (grade)1L ;&M 1g 1&&c (minute)1M ;&MM 1c 1&&cc (!ecunde)

Tabel 1.'

1elaţiile dintre lungimile pe un cerc mare sau o elipsă meridiană a

elipsoidului terestru şi diviziunile centezimale

LUN(IME UNITĂŢI CENTE4IMALE1&& m 1g de arc1 m 1c de arc1& m 1cc de arc

10

Page 11: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 11/95

e a!emenea, pentru o mai u$oară tran!"ormare din !i!temul

!exage!imal n cel centezimal $i iner! !e pot calcula ce5icie%i /e

t-#$5-,#-e (?a-el 1.).

Tabel 1.( 

 Coeficienţi de transformare a valorii ung4iurilor dintr&un sistem în altul 

SE!"#ESI"$ ) CE%TE&I"$ CENTE4IMAL 6 SE7A(ESIMAL1MM J 3,&>;4cc 1cc J &,324MM1M J 1,>1>c 1c J &,4M1N J 1,111g 1g J &,0N

c R#/i#&" / e!te ung#iul la centru căruia i core!punde lungimea

unui arc egal cu raza cercului. Cn cerc are 2O radiani (O J 3,141024).7entru tran!"ormarea elementelor de ung#i n elemente de arc $i iner!,

!e utilizează un coe"icient de tran!"ormare notat cu ρ, care reprezintă

raportul dintre elementul de ung#i $i elementul de arc.

cccc

a

#20.#3#2

100100400

''2#.20#2

#0#03#0''

(

=⋅⋅

=

=⋅⋅

=

=

π  ρ 

π  ρ 

α  ρ   

ÎNTREBĂRI

1. Car s+nt c+a,iil r+s al rpti i al plan+l+i/2. baza tabllor transormar raliza,i +rmtoarl

transormri

11

Page 12: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 12/95

1inc5 / m

1mil trstr 5 / m1 st6n7n 5 / m

3. Car st irn,a 8ntr sistm+l sxagsimal i cntsimal/

4. C st raian+l/

MODULUL ' – LECŢIA '

SISTEME DE COORDONATE

12

Page 13: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 13/95

FORMATELE DESENELOR TE0NICE ŞI

 ÎMPĂTURIREA LOR

Obiective: -nsuşirea şi utilizarea diverselor sisteme decoordonate utilizate în activitatea practică, însuşirea diferitelor 

tipuri de formate ale desenelor precum şi împăturirea lor.

Rezumat:

Sistemul de coordonate rectangulare rectilinii,este un sistem general 

de coordonate cunoscut de la matematici. Coordonatele geografice

elipsoidale formeaza un sistem prin care pozitia unui punct oarecare Poeste raportata la planul meridianului origine PGP! si la planul ecuatorial 

5256. 2cest sistem de coordonate constituit din latitudinea 7 si 

longitudinea 8. Sistemul de coordonate geodezice polare, este sistemul in

carepozitia unui punct oarecare Po situate pe suprafata elipsoidului este

binedeterminata daca se cunoaste perec4ea de valori S si 2 in

care 9S:;P o  este limita geodezica de la punctual P o la un punct origine ;

considerat pe un meridian origine *punctul ; poate fi c4iar la ecuator <2 =

este ung4iul pe care il face directia ;P ;  cu di&rectia meridianului 

considerat origine.

>ormatele de 4(rtie pe care se eecută desenele topografice, au

dimensiunile, modul de notare, regulile de prezentare şi utilizare a

acestora, stabilite prin S?2S ! = "@.

Cuvinte cheie:  sisteme de coordonate, formatele

desenelor, S?2S !&"@

MODULUL '

SISTEME DE COORDONATE

13

Page 14: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 14/95

FORMATELE DESENELOR TE0NICE ŞI

 ÎMPĂTURIREA LOR

UI '.1. SISTEME DE COORDONATE

'.1.1. COORDONATE RECTAN(ULARE

/ !i!temul de coordonate rectangulare rectilinii,e!te un !i!tem general

de coordonate cuno!cut de la matematici.

Iriginea !i!temului !e con!idera in centrul geometric I al

elip!oidului, axa Iz di!pu!adupa axa polilor 77G, axa Ix pe directia linieide inter!ectie a planului Ecuatorului cu planului meridianului de origine

(meridianul care trece prin I-!eratorul de la reenPic#) !i axa I' pe

directia perpendiculara pe planul xIz.

Fig. 2.1 +oordonate rectangulare

<n ace!t mod pozitia unui punct oarecare 7I de pe !upra"ata

elip!oidului e!te determinate prin trei coordonate :!!!!!

 ; ;  oo P o P o P    P  P  z  P  yOP  x   ===

14

Page 15: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 15/95

2.1.2. COORDONATE (EO(RAFICE ELIPSOIDALE

+oordonatele geogra"ice elip!oidale ("ig. 2.2. ), "ormeaza un !i!tem

prin care pozitia unui punct oarecare 7o e!te raportata la planulmeridianului origine 771 !i la planul ecuatorial EBEG. Bce!t !i!tem de

coordonate con!tituit din latitudinea Q !i longitudinea , !e de"ine!te

a!t"el :

Satitudinea punctului 7o e!te ungiul "ormat de normala '

oo P  P   la

elip!oid in planul 7o cu proiectia ei pe planul ecuatorial.

Songitudinea punctului 7o e!te ung#iul diedru "ormat de planul

meridianului origine !i planul meridianului punctului 7o.i!temul

coordonatelor geogra"ice elip!oidale e!te "oarte important datorita

!impi"icarilor ce le creeaza la rezolarea pro-lemelor geodezice,in plu!

"iind un !i!tem unitar pentru intreg elip!oidul de re"erinta.

Fi3. '.'. C-/#te 3e3-#5ice

1

Page 16: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 16/95

+a o-!eratie, coordonatele geogra"ice elip!oidale !e deo!e-e!c de

coordonatele utilizate in a!tronomie (latitudinea !i longitudinea

atmo!"erica) prin aceea ca acea!ta din urma !e re"era la geoid.

'.1.8. COORDONATE (EODE4ICE

i!temul de coordonate geodezice polare, e!te !i!temul in

carepozitia unui punct oarecare 7o ("ig. 2.3. ) !ituate pe !upra"ata

elip!oidului e!te -inedeterminata daca !e cunoa!te perec#ea de alori !i

 B in care :JI7o  e!te limita geodezica de la punctual 7o  la un punct

origine I con!iderat pe un meridian origine (punctul I poate "i c#iar la

ecuator) B * e!te ung#iul pe care il "ace directia I7I  cu di/rectia

meridianului con!iderat origine.

Fi3. '.8 C-/#te 3e/e9ice !"#-e i -t3#"e

i!temul coordonatelor geodezice ortogonale ("ig. 2.3), determina

pozitia unui punct oarecare 7o !ituate pe !upra"ata elip!oidului de re"erinta,

dupa cum urmeaza :+on!ideram un punct origine I (poate "i c#iar la

ecuator) pe un meridian con!iderat origine. in punctul 7 o  ducem liniageodezica 7o71 normala la meridianul origine. Btunci pozitia punctului 7o !e

determina prin coordonatele geodezice ortogonale 7o71 J u  !i I71 J .

 nainte de a "i utilizate datele !paţiale ntr/un proiect e!te nece!ară

de"inirea unui !i!tem de re"erinţă n care !ă !e !ta-ilea!că cu exactitate

1#

Page 17: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 17/95

poziţiile core!punzătoare din natură. Bce!t lucru !e realizează n cadrul

unui proce! numit 3e-e5e-e%ie-e  prin care !e identi"ică elip!oizii $i

proiecţiile cartogra"ice ce !imulează !paţiul real. eore"erenţierea

pre!upune ncadrarea unei reprezentări a unui plan ntr/un anumit !i!tem

de re"erinţă ntr/o anumită locaţie. etaliile $i punctele de"inite princoordonate urmează a !e tran!calcula n re"erinţa naţională a proiecţiei

tereogra"ice 10&.

 n Rom6nia !/au "olo!it n decur!ul timpului mai multe !i!teme de

proiecţie , cel aplicat din anul 101 $i p6nă n prezent "iind 7roiecţia

tereogra"ică 10& pe plan !ecant unic pe elip!oidul =ra!oP!i.

E"e,ete"e /e b#9) ale ariantei pe plan !ecant unic !unt:

•Elip!oid de re"erinţă =ra!oP!i 104&

•7lanul de proiecţie tangent n centrul ţării

•7lanul de proiecţie !ecant unic, co-or6t n er!iunea actuală cu

iJ13>0,4>m "aţă de cel tangent iniţial

•+entrul de proiecţie n punctul !tereogra"ic !ituat diametral opu!

punctului de tangenţă

•Iriginea n centrul ţării, la nord de Făgăra$, a6nd coordonatele

geogra"ice T&J4;& $i S&J2&

•en!ul poziti al axei Ix e!te !pre nordul geogra"ic , iar al axei I'

!pre e!t.

?eritoriul Rom6niei are zone cuprin!e n toate cele patru cadrane.

 ntr/un !i!tem +B !e pot introduce ace$ti parametri !peci"ici

proiecţiei tereogra"ice 10& după cum urmează:

•C/e: tereo &

•De$c-i!ti: i!temul de proiecţie tereo 10&

•C-/i#te S;$te, T;!e: eodetic

•D#t&,: 7uloo 1041 Ru!!ia (< and "ormer CR ?eriritorie!)

•Ob"i<&e: tereograp#ic

1$

Page 18: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 18/95

•N-t*i3: &&&&& E#$ti3: &&&&&

•P-=ecti P#-#,ete-$ O-i3i "#tit&/e: 4;d O-i3i

"3it&/ie: 2d

•Sc#"e -e/&cti: &,000>

UI '.'. FORMATELE DESENELOR

Formatele de #6rtie pe care !e execută de!enele topogra"ice, au

dimen!iunile, modul de notare, regulile de prezentare $i utilizare a

ace!tora, !ta-ilite prin ?B 1 * ;.

 n "igura 2.4 $i ta-elul 1 !unt indicate dimen!iunile "ormatelor de#6rtie utilizate n de!enul topogra"ic:

1

3

8 mm

5

   8   m   m

2

   5

4

   a

d

b

   c   e

Fig. 2.4

7rin "ormat !e nţelege !paţiul delimitat pe coala de #6rtie prin

conturul ( tra!at cu linie !u-ţire ) pentru decuparea copiei de!enului

original. imen!iunile ace!tui contur !unt ba× , iar alorile lor !unt

:

1%

Page 19: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 19/95

Uumerele de poziţie de pe "igura 1 indică:

1 * coala de de!en

2 * conturul pentru decuparea de!enului original

3 * conturul pentru decuparea copiei

4 * "ormatulunt !ta-ilite două tipuri de "ormate: "ormate normale, a6nd

dimen!iunile indicate n ta-elul 1 ( cu recomandarea ca utilizarea

"ormatului  A  !ă "ie eitată pe c6t po!i-il ) $i "ormate deriate.

7entru de"inirea "ormatelor, !e ia, drept modul "ormatul 4 A . n cazul

 n care, pentru de!ene, nu e!te po!i-ilă "olo!irea "ormatelor normale, !e

or utiliza "ormatele deriate.

Formatele deriate !e o-ţin din "ormatele normale prin mărirea uneia

1&

Page 20: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 20/95

din dimen!iunile a !au b ale ace!tora cu un multiplu ntreg al dimen!iunii

core!punzătoare modulului. Excepţie de la acea!tă regulă o "ac "ormatele

4 A  $i

 A .

imen!iunea a a "ormatelor deriate nu poate aea aloare mai

mare de >41 mm. Bt6t la "ormatele normale ca $i la cele deriate, dimen!iunea a e!te

con!iderată dimen!iunea laturii mici a "ormatului re!pecti.

imen!iunile a $i b ale "ormatelor pot aea următoarele a-ateri limită:

- dime!iuni p6nă la 1& mm...........................± 1, mm

- dimen!iuni 1& * ;&& mm............................±  2 mm

- dimen!iuni pe!te ;&& mm.............................±  3 mm

+onturul pentru decuparea de!enului original ( poz. 2, "ig. 2.4, poz. ;,

"ig. 2. ). e tra!ează cu linie continuă, izi-il mai !u-ţire dec6t cea pentru

decuparea copiei de!enului original ( poz. 3, "ig. 2.4 $i poz. , "ig. 2. ) !au

pot "i "igurate numai colţurile ace!tuia pe coala de de!en . imen!iunile

d c×  ale ace!tui contur or "i mai mari cu c6te 1& mm dec6t ale "ormatului

re!pecti.

e recomandă ca dimen!iunile   f  e×  ale colii de de!en ( "ig. 2.) !ă"ie cu cel puţin 1; mm mai mari dec6t ale "ormatului re!pecti.

%otarea *ormatelor !e "ace n colţul dreapta 8o! !u- indicator

( poz. 3, "ig. 2. ). 7e "ormatele normale !e n!crie !im-olul "ormatului din

ta-elul 1, partea numerică a !im-olului reprezent6nd conenţional

dimen!iunile "ormatului re!pecti, n !ucce!iunea n care ace!tea !unt

indicate n ta-el ( ba×

).Sa "ormatele deriate, nainte de !im-olul "ormatului de -ază

core!punzător, !e n!crie un număr ntreg !au zecimal, care reprezintă

raportul dintre !upra"aţa "ormatului deriat $i !upra"aţa celui de -ază,

acea!ta din urmă "iind con!iderată drept unitate.

20

Page 21: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 21/95

+ormatul ,e bază e!te acel "ormat normal care are aceea$i

dimen!iune a ca $i "ormatul deriat re!pecti.

Formatul deriat din "igura 2a- !e notează &, 1 A . Sa !ta-ilirea

părţii numerice a "ormatului re!pecti, !/a pornit de la !upra"aţa celor două

"ormate de -ază $i deriat ţin6ndu/!e !eama de numărul de module ale"iecărui "ormat.

         a 

a

b

b

b

Fi3. '.>

 B!t"el "ormatul deriat conţine ; module iar cel de -ază 1 A  are >

module.

Raportul dintre !upra"eţele celor două "ormate e!te $!0%

#= .

Sa !ta-ilirea "ormatului de -ază !/a ţinut !eama de "aptul că

dimen!iunea a pentru ace!t "ormat tre-uie !ă "ie aceea$i cu dimen!iunea

a pentru "ormatul deriat.

 n mod analog !/a procedat $i pentru "ormatul din "igura 2b care !e

notează cu ( 1, 2 A )( unde4

#!1   = ).

 n "igura 2.0, "ormatul de -ază e!te "ormatul 2 A   iar cel deriat !e

notează cu 2,   2 A   ( unde%

102!1   = ). n "igura ; !unt date exemple de

21

Page 22: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 22/95

 n!criere a !im-olurilor "ormatelor.

a   b

Fi3. '.?

Siterele $i ci"rele !im-olurilor !e !criu ca dimen!iune nominală de 3,

mm. Elementele gra"ice permanente, pe care tre-uie !ă le conţină at6t

"ormatele normale c6t $i cele deriate, pot "i urmărite n "igura 2.., unde

e!te reprezentat un "ormat 0 A .

A

B

G

520

1

EE

Câm!" de#en!"!$

148,5

118%

C

& 2

A

4   3

C

B

&

           5

           8           4           1

           5

'

(

8

)

'   *   5

*

4   3

(

G

2   1

)

5

Fi3. '.@

$inia chenarului !e tra!ează cu linie continuă groa!ă, la di!tanţa

de mm "aţă de conturul pentru decuparea copiei ( poz. 1, "ig. 2. ).

22

Page 23: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 23/95

+âia ,e /n,osariere ( poz. 2, "ig.2.. ) e!te "ormată dintr/un !paţiu

li-er de 2&×20 mm, rezerat pentru per"orarea copiei. n ederea

a$ezării mai preci!e a de!enului la per"orare, mi8locul "6$iei de ndo!ariere

!e indică, pe toată lăţimea !a, printr/o linie de reper continuă !u-ţire

+âia ,e in,osariere !e preede la toate "ormatele, pe latura din

!t6nga "ormatului ( poz. 4, "ig. 2.. ). e regulă "6$ia de ndo!ariere !e

delimitează pe de!en printr/o linie continuă !u-ţire. Excepţie de la acea!tă

regulă o "ac "ormatele  A   $i 4

 A , c6t $i "ormatul 3 A  $i deriatele !ale,

"olo!ite cu dimen!iunea b drept -ază $i n care cazuri "6$ia de ndo!ariere

e!te delimitată de linia c#enarului ( "ig. 2.> ).

210

               1               4               8 

   ,                  5 

20   5

                5

                2                %                '

                5

Fi3. '..

7rin baza *ormatului  de nţelege, latura in"erioară a ace!tuia, n

poziţia normală de citire a de!enului, adică de 8o! n !u! $i de la dreapta,

latura pe care e!te ampla!at indicatorul. Formatele pot "i utilizate a6nd ca

23

Page 24: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 24/95

-ază oricare dintre dimen!iunile a $i b. Excepţie de la acea!tă regulă o "ac

"ormatele 4 A  la care ntotdeauna latura de dimen!iune a !e ia ca -ază $i

la "ormatele  A  a căror -ază e!te ntotdeauna latura de dimen!iune b.

7e "ormatele 0 .......... A A   $i pe deriatele lor, n edereaidenti"icării rapide a di"eritelor părţi ale de!enului, !e recomandă !ă !e

tra!eze, cu linii continue !u-ţiri, o reţea de coordonate ( poz. , "ig. 2. ).

Reţeaua de coordonate mparte "ormatul n zone de 1&×14>, mm.

Vonele de pe latura "ormatului care e!te multiplu de 20 mm, !e

notează prin ci"re ara-e, iar zonele de pe latura aceluia$i "ormat care e!te

multiplu de 21& mm , !e notează cu litere ma8u!cule, except6nd literele < $i

I.imen!iunea nominală a ace!tor ci"re $i litere e!te de 3, mm. n

"igura ; !e indică modul de "olo!ire a unei coli de #6rtie, c6nd pe acea!ta,

 n cadrul unui contur unic pentru decuparea de!enului original, pot "i

executate mai multe de!ene originale $i ale căror copii or "i !eparate prin

decupare.

Fi3. '.B

24

Page 25: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 25/95

 n ace!te cazuri, la "iecare de!en !e or re!pecta regulile priind

mărimea "ormatului $i elementele gra"ice pe care tre-uie !ă le conţină.

UI '.8. ÎMPĂTURIREA FORMATELOR

7rin ?B 4 * ; !e !ta-ile!c regulile după care !e "ace mpăturirea

copiilor de!enelor topogra"ice executate pe "ormate con"orm ?B 1 * ;

$i care urmează a "i ndo!ariate, -ro$ate !au pă!trate n mape. mpăturirea

!e "ace n a$a "el nc6t !ă !e a8ungă n "inal la "ormatul )2&$210(4   × A

con!iderat modul de plia8, iar pe latura de 8o! a de!enului mpăturit, tre-uie

!ă apară indicatorul n ntregime, n poziţie normală de citire a de!enului.F6$ia de ndo!ariere, n cazul mpăturirii n !copul per"orării tre-uie !ă

răm6nă neacoperită complet, pe toată lungimea !a.

 mpăturirea !e poate "ace $i la alte "ormate, caz n care !e alege

drept modul de plia8 unul din "ormatele preazute n ?B 1 * ;, cu

excepţia "ormatelor  A  $i 0

 A .

Sa mpăturirea de!enelor, !e poate "olo!i una din următoarele

metode, preazute n ?B 4 * ;

-  mpăturirea la dimen!iuni

-  mpăturirea modulară

-  mpăturire n !copul per"orării

-  mpăturire n !copul aplicării unei -enzi adezie per"orate

7rimele două metode !e utilizează n cazul n care de!enele

urmează a "i pătrate n mape, n plicuri !au -ro$ate. e poate o-!erametoda de mpăturire n !copul per"orării, aplicată la "ormatele : 3

 A

("ig.2.1& $i "ig.2.11), 2 A ( "ig.2.12 $i "ig. 2.13 ) $i 1 A ("ig. 2.14 ).

 n ace!te "iguri, liniile de pliere !unt tra!ate cu linie ntreruptă

!u-ţire, iar numerele, cu care au "o!t marcate ace!te linii, indică

!ucce!iunea operaţiilor de mpăturire.

2

Page 26: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 26/95

 n cazul utilizării "ormatelor deriate, mpăturirea ace!tora !e "ace

după acelea$i reguli.

2

+e#

A3     2     %     '

105   1%01

2

1

420

Fi3 '.1

           4           2           0

3

+e#   43

1

1%0

A3

23

2%'

105

2 4 4

Fi3. '.11

2#

Page 27: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 27/95

210

              2              %             '

             4              2              0

2

105

5%4

31 A2

3

1

44

Fi3. '.1'

105

3 1 A2

2

3

44

2

105+e# 1%0

420

  5  %  4

  2  %  '

Fi3. '.18

1   5   4   3   A1

*

2

105

210   1%0   1%0841

     5     %     4

     2     %     '

*

14

35

Fi3 '.1

2$

Page 28: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 28/95

      8      4      1

2105%4

1

A1

3

3

4

      2      %      '

      2      %      '

51

4

2

5

      2      %      '

Fi3. 1@

ÎNTREBĂRI

1. C s+nt cooronatl rctang+lar i gograic/

2. Car st ormat+l baz i ormatl ri9at alsnlor conorm :;A: 1-$#

3. Car s+nt imnsi+nil ormat+l+i baz i al clor 

ri9at/4. Car s+nt mtol 8mpt+rir a ormatlor pr9z+t

 prin :;A: $4-$#.

2%

Page 29: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 29/95

MODULUL 8 – LECŢIA 8

INDICATORUL DESENELOR TE0NICE

ELEMENTELE 0ĂRŢILOR ŞI PLANURILOR

Obiective: -nsuşirea modului de construire a

indicatoarelor desenelor te4nice şi recunoaşterea şi utilizarea

corectă a elementelor 4ărţilor şi planurilor. 3tilizarea corectă a

scărilor de reprezentare.

Rezumat:

Andicatorul este un tabel care are drept scop identificarea desenului şi a

obiectului reprezentat de acesta şi se foloseşte obligatoriu la toatedesenele de documentaţie te4nică

Elementele matematice  reprezintă baza geometrică a 4ărţii. Sunt 

cuprinse în această categorie următoarele elemente9 scara de proporţie,

cadrul 4ărţii, nomenclatura, baza geodezo&topografică, elementele de

orientare, graficul înclinării versanţilor, canevasul 

2&

Page 30: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 30/95

Elementele ,e con0inut   sunt considerate a fi cele reprezentate în

interiorul cadrului 4ărţii, respectiv în cuprinsul spaţiului desenat.

Elementele ,e /ntocmire sau ,e montare a hăr0ii   cuprind informaţii 

absolut necesare pentru înţelegerea şi utilizarea 4ărţii.

Ca,rul 4ărţilor şi planurilor topografice este un sistem comple carelimitează reprezentarea şi pe care se trec anumite date geografice şi 

numerice.

Cuvinte cheie:  indicator, scara de reprezentare, cadrul 

4ărţilor

MODULUL 8

INDICATORUL DESENELOR TE0NICE

ELEMENTELE 0ĂRŢILOR ŞI PLANURILOR

UI 8.1. INDICATORUL DESENELOR TE0NICE

<ndicatorul e!te un ta-el care are drept !cop identi"icarea de!enului $i

a o-iectului reprezentat de ace!ta $i !e "olo!e$te o-ligatoriu la toate

de!enele de documentaţie te#nică. El !e aplică n colţul din dreapta 8o!

lipit de c#enar a6nd latura lungă perpendiculară pe "6$ia de ndo!ariere.

AprobatControl STAS

VerificatDesenatProiectat

Masa neta

Data:

Scara:

TITLULPLANSEIINSTITUTIA

NR.

 PLANSEI

30

Page 31: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 31/95

Fig. 3.1.. <ndicatorul $i ta-elul de componenţă n de!enul indu!trial

pentru "ormatele B4 $i mai mari

UI 8.'. ELEMENTELE 0ĂRŢILOR ŞI

PLANURILOR

arta toora*ică e!te tot o reprezentare conenţională redu!ă la

!cară care n!ă dă o imagine generalizată a ntregii !upra"eţe a

7ăm6ntului !au numai a unei porţiuni mari din el.

Ea dă o edere de an!am-lu a !upra"eţelor de teren, conţin6ndmult mai puţine detalii n comparaţie cu planul topogra"ic, la ntocmirea

#ărţilor !e ţine !eama de cur-ura 7ăm6ntului. 7ractic, deo!e-irea dintre

planuri $i #ărţi con!tă n !cările de reprezentare #ărţile !e ntocme!c la

!cări mai mici, ncep6nd de la 1:2 &&& ( Figura 3.2. ).

upă conţinutul $i de!tinaţia lor #ărţile pot "i : #ărţi n relie",

topogra"ice, geogra"ice, #ip!ometrice, geo-otanice, climatice, geo"izice,

economice, politice, etnogra"ice, i!torice, politico/admini!tratie etc.

31

Page 32: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 32/95

Fi3&-# 8.'. 0#-t# t!3-#5ic)

1/ +adrul planului, 2/ cara planului, 3 * +aroia8 geogra"ic, 4 * +aroia8

rectangular, / cara gra"ică, ; * Ec#idi!tanţa cur-elor de niel, /

emne $i !im-oluri conenţionale, > * +ur-e de niel

4lanul toora*ic (Figura 3.3) e!te reprezentarea conenţională

care, prin detaliile ce le conţine, redate la !cară $i pe conturul lor natural,

redă "idel porţiunea din !coarţa tere!tra care !e reprezintă planimetric $i

altimetric, !erind n general n !copuri te#nice ( proiectare, organizare,

eidenţa etc. ), datorită preciziei ridicate pe care o a!igură $i !cările mari

la care !e ntocme$te ( 1:& p6nă la 1:1& &&& ).

32

Page 33: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 33/95

Fi3&-# 8.8. P"# t!3-#5ic

upă conţinutul $i natura lor, planurile topogra"ice pot "i:

-  lan toora*ic ,e bază  * planul ntocmit unitar pe ntregul

teritoriu al unei ţări, ntr/un !ingur !i!tem de proiecţie

cartogra"ică, la o !cară a!t"el alea!ă nc6t !ă !ati!"acă, prin

conţinutul $i "orma de redactare, ma8oritatea cerinţelor 

!ectoarelor economiei naţionale

-  lan ca,astral  * plan ce cuprinde n principal limitele de

proiectare ale di"eritelor parcele $i categoriile de "olo!inţă

-  lan eneral ,e trasare  * planul n care !unt n!cri!e

elementele de tra!are nece!are aplicării pe teren a con!trucţiilor 

proiectate

-  lan ,e ,etaliu  * planul topogra"ic executat la !cară mare,

conţin6nd anumite elemente redate n mod detaliat

33

Page 34: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 34/95

-  lan cotat etc.

Wărţile $i planurile topogra"ice !unt delimitate de cadru care !e

tra!ează după anumite principii, n "uncţie de !cara $i de !upra"aţa

reprezentată.

e regulă, planurile de !ituaţie la !cări mai mari de 1:2 &&&, care !eexecută pe !upra"eţele liniate, !e ntocme!c pe "ormate ?B:

)11%&%41(0   mm A   × : )%41&4(1   mm A   × : )&4420(2   mm A   × , "iind delimitate

de caroia8ul rectangular, iar #ărţile $i planurile topogra"ice la !cări mai mici

de 1: &&&, care !unt lucrări de an!am-lu, !unt delimitate de caroia8ul

geogra"ic, a6nd "orma unor trapeze.

8.8.1. ELEMENTELE PLANURILOR ŞI 0ĂRŢILOR

1. Elementele matematice reprezintă -aza geometrică a #ărţii.

unt cuprin!e n acea!tă categorie următoarele elemente:

- !cara de proporţie

- cadrul #ărţii

- nomenclatura

- -aza geodezo/topogra"ică

- elementele de orientare- gra"icul nclinării er!anţilor 

- canea!ul

2. Elementele ,e con0inut   !unt con!iderate a "i cele

reprezentate n interiorul cadrului #ărţii, re!pecti n cuprin!ul !paţiului

de!enat. Bce!te elemente !e pot grupa n două categorii: "izico/geogra"ice

(relie", #idrogra"ie, egetaţie, !oluri) $i !ocio/economice (localităţi, căi decomunicaţie, detalii economice $i cultuale, graniţe).

3. Elementele ,e /ntocmire sau ,e montare a hăr0ii  cuprind

in"ormaţii a-!olut nece!are pentru nţelegerea $i utilizarea #ărţii. intre ele

unele !e re"eră la ntocmirea #ărţii. Bici !unt inclu!e: titlul, "elul #ărţii,

de!tinaţia, legenda, autorul, materialele documentare "olo!ite.

34

Page 35: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 35/95

8.8.'.CADRUL 0ĂRŢILOR ŞI PLANURILOR

Ca,rul #ărţilor $i planurilor topogra"ice e!te un !i!tem complex care

limitează reprezentarea $i pe care !e trec anumite date geogra"ice $inumerice.

Ca,rul  e!te "ormat din trei părţi:

/ ca,rul   interior   limitează reprezentarea pe #artă !au pe planul

re!pecti. El reprezintă reţeaua geogra"ică / paralele $i meridiane * !au

reţeaua rectangulară. e tra!ează prin linii drepte, unind colţurile care !/au

raportat prin coordonate.

/ ca,rul eora*ic  !e tra!ează prin linie du-lă ( cu interal de 1

mm) la di!tanţa de mm de cadrul interior. 7e acea!ta !unt marcate prin

!egmente alorile de latitudine $i longitudine. Sinia du-lă !e innegre$te

alternati, pe interale de 1 minut, $i anume pentru cele a"late dea!upra $i

la dreapta alorilor pare.

/ ca,rul ornamental !e tra!ează printr/o linie groa!ă de 1mm la de

1 mm de cadrul geogra"ic.

 ntre cadrul geogra"ic $i cel ornamental !e marc#ează reţeaua

geogra"ică, diizată n "uncţie de !cară.

 ntre cadrul interior $i cel geogra"ic !e tra!ează liniile care

marc#ează reţeaua rectangulară ( a "u!ului ecin ), la interale

core!punzătoare !cării.

Sa #ărţile $i planurile topogra"ice ntocmite n proiecţia au!!,!ituate p6nă la 02  depărtare pe longitudine "aţă de meridianul marginal al

"u!ului, !e marc#ează reţeaua rectangulară a "u!ului ecin, prin !egmente

de!enate n a"ara cadrului ornamental.

Reţeaua geogra"ică $i rectangulară tra!ată pe cadru e!te n!oţită de

alorile re!pectie a$a ca n "ig. 3.4.

3

Page 36: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 36/95

         '         '

         4         8

                                                                                                M                                                                         a                                                                           -                                                                          c                                                                            a                                                                           -                                                                         e                                                                            a                                                                                                      "                                                                         o                                                                            n                                                                         .                                                                                                                                $                                                                                             , !                                                                                                     d                                                                                                      $                                                                         n                                                                                                    $                                                                                                    $

Coo-dona,e"e -e,e"e$

-ec,an.!"a-e48'4

+e,ea!a -ec,an.!"a-a

a f!#!"!$ /ec$n

+e,ea!a -ec,an.!"a-a

48

Co",!" "an#e$

Coo-dona,e"e .eo.-ace

5230

4400

25

54 08

Ma-ca-ea "a,$,!d$n$$

844883

54 0% 54 10

Cad-!" .eo.-ac

Cad-!" $n,e-$o-

Cad-!" o-namen,a"

Fi3. 8.

8.8.8. SCĂRI DE REPRE4ENTARE

Barta este o reprezentare în plan, micşorată, convenţională şi 

generalizată a suprafeţei terestre, cu fenomene naturale şi sociale de la un

moment dat, realizată pe principii matematice şi la o anumită scară, ţin(nd 

cont de sfericitatea păm(ntului.

Planul este o reprezentare cu aceleaşi caracteristici ca şi 4arta,

diferenţele const(nd în faptul că redă o suprafaţă mai mică de teren, însă

cu mai multe detalii şi cu o mare precizie. eoarece scara mare nu

 permite redarea unei suprafeţe întinse de teren, porţiunile terestre

reprezentate se consideră plane, deci nu ţine cont de sfericitatea păm(ntului.

5e*ini0ie: 

?recerea de la dimen!iunile mă!urate n teren la cele de pe plan !au

#artă !e "ace cu a8utorul unui raport con!tant de mic$orare numit !cară de

proporţie.

3#

Page 37: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 37/95

+a element matematic, !e poate exprima n 3 moduri:

•Uumeric

•ra"ic

•irect

Sc#-# &,e-ic) e!te o "racţie ordinară n care numărătorul indică

lungimea gra"ică (de o-icei n cm), iar numitorul lungimea core!punzătoare

din teren (tot n cm).

 D

 N =

1,

unde:

U * !cara #ărţii

d * di!tanţa gra"ică pe #artă !au plan

* di!tanţa reală din teren.

+u c6t numitorul e!te mai mic n aloare aritmetică, cu at6t "racţia

e!te mai mare $i deci !cara e!te $i ea mai mare $i iner!.

 n !ituaţia n care pe o #artă nu e!te trecută !cara, n!ă e!te tra!ată

reţeaua de paralele !e poate calcula !cara #ărţii, mă!ur6nd di!tanţagra"ică dintre două paralele con!ecutie (d ) $i cuno!c6nd "aptul că

lungimea arcului de meridian de 1& e!te egală cu 111,13; =m ().

Sc#-# 3-#5ic)  reprezintă raportul  Dd   exprimat gra"ic. upă modul

de con!trucţie $i precizia mă!urării e!te de două tipuri:

-scară grafică simplă

- scară grafică compusă !au cu transversale.

cara gra"ică e!te reprezentarea gra"ică a !cării numerice. Bcea!ta

reprezintă lungimile naturale de pe teren la !cara planului. cara gra"ică

poate "i liniară !au !implă $i !cara gra"ică tran!er!ală !au compu!ă.

• Sc#-# 3-#5ic) "ii#-) $#& $i,!")

3$

Page 38: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 38/95

E!te o linie diizată de regulă din centimetru n centimetru, care

e!te de!enată la mi8loc n partea de 8o! a planului !au #ărţii !au l6ngă

legendă.

 n "igura 3. e!te reprezentată !cara gra"ică !implă pentru !cara

numerică 1:1&&&&&.

Fi3&-# 8.>. Sc#-# 3-#5ic) $i,!")

7entru con!trucţia ei !e procedează a!t"el:

e tra!ează o linie de circa 1& cm, la mi8locul !ău l6ngă legendă n partea de 8o! a planului #ărţii. e diide din centimetru n centimetru

iar prima diiziune din !t6nga, din milimetru n milimetru.

iiziunea gradată n milimetri !e nume$te ta-loul !cării, iar 

aloarea naturală a unei diiziuni core!punzătoare !cării planului !e

nume$te modulul !cării.

iiziunile !ituate la dreapta talonului !e notează prin alorile

cre!c6nde ale ace!tuia reprezent6nd alorile naturale ale "iecărei

lungimi.

 n cazul !cării 1:1&&&&& modulul are aloarea 1&&& m iar celelalte

alori or "i re!pecti de 1&&&, 2&&&, 3&&&, 4&&& m.

Cu a)utorul scării grafice se pot rezolva două probleme

1. Cunosc(nd lungimea d:D 

mmEm de pe plan se poate afla direct lungimea , corespunzătoare de

 pe teren. Pentru aceasta se ia cu compasul lungimea respectivă de pe

 plan şi se aplică pe scara grafică citindu&se pe scară distanţa de pe

teren :D%%m.

2. Problema inversă,

cunosc(nd distanţa de pe teren, se poate afla distanţa d de pe plan.

• Sc#-# 3-#5ic) t-#$ve-$#") $#& c,!&$)

3%

Page 39: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 39/95

Poziţia acesteia pe plan sau 4artă este identică cu poziţia scării 

liniare sau simplă. Construcţia scării grafice transversale este impusă

de a se obţine o mai mare precizie faţă de scara grafică simplă.

FF

Fi3&-# 8.?. Sc#-# 3-#5ic) c,!&$)

cara gra"ică tran!er!ală (Figura 3.;.) !e con!truie$te a!t"el:

e de!enează o !cară gra"ică !implă, iar dea!upra !au

dede!u-tul ei !e tra!ează un număr de linii paralele $i ec#idi!tante "aţă

de linia !cării !imple. Uumărul liniilor paralele !e ia n "uncţie de

precizia !cării. 7rin punctele de diiziune ale !cării gra"ice !imple !e

tra!ează perpendiculare pe liniile paralele. n dreptul talonului ultima

paralelă !e mparte ca $i talonul, n acela$i număr de părţi egale. e

une$te diiziunea & de pe !cara !implă cu diiziunea a doua de pe

ultima paralelă. e tra!ează apoi paralele la acea!tă linie unind

diiziunile de pe cele două linii extreme n mod decalat.Cu a)utorul scării grafice transversale, se rezolvă aceleaşi 

 probleme ca şi cu scara grafică simpla.

Sc#-# /i-ect)  !e exprimă prin indicarea directă a lungimii de pe

#artă $i a core!pondenţei ei din teren. e exemplu: 1 cm pe #artă J 2& m

 n teren (egalitate ala-ilă pentru o #artă la !cara 1:2&&&).

 n "uncţie de !cara la care au "o!t realizate, #ărţile !e grupează n 3

categorii:

• de la 1:2&&& p6nă la 1:2&&&&&: 4ărţi la scară mare  (#ărţi

topogra"ice)

• ntre 1:2&&&&& * 1:1&&&&&&: 4ărţi la scară mi)locie (#ărţi topogra"ice

de an!am-lu)

3&

Page 40: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 40/95

• de la !cara 1:1&&&&&& p6nă la !cări "oarte mici: 4ărţi la scară mică

(#ărţi geogra"ice). Bce!tea !unt n general, #ărţile murale $i cele din atla!e.

Reprezentările cartogra"ice la !cări mai mari de 1:2&&& !e nume!c

planuri. Bce!tea !e cla!i"ică după cum urmează:

⇒ 1:1&&&& p6nă la 1:&&& planuri topografice propriu&zise⇒ 1:2&& p6nă la 1:2&&& planuri de situaţie

⇒ 1:1&&& p6nă la 1:&& planuri urbane

⇒ 1:1&& p6nă la 1:& planuri de detaliu, utilizate n con!trucţii.

ÎNTREBĂRI

1. C rprzint inicator+l snlor tnic/2. Car st irn,a 8ntr arta i plan+l topograic/

3. Car s+nt lmntl matmatic al plan+rilor i r,ilor/4. Din c st ormat car+l +ni r,i/

. <n+mra,i scril rprzntar +tilizat 8n practic/

#. C+nosc6n scara r,ii (10.000)! istan,a ral ms+rat 8ntrn (10.000m) car 9a i istan,a graic p plan (8n

cntimtri)/

MODULUL – LECŢIA

NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE AUTOCAD

Obiective: -nsuşirea noţiunilor de bază despre mediul de

40

Page 41: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 41/95

lucru 2utoC2.

Rezumat:

 2utoC2 *C2 : Computer 2ided esign sau Computer 2ided 

rafting este un program C2 utilizat în proiectarea planurilor în două

dimensiuni * și mai putin trei dimensiuni * dezvoltat și comercializat de 2utodesH .

>i șierele native sunt cele de tip ,6 , precum și cele ,7*  * 5raIing 

e ! c4ange + ormat, etrem de larg răsp(ndite.

Cu toate că ini ț ial a fost creat pentru să ruleze și pe platforme ca

și 3ni , Macintos4, s&a renunț at la dezvoltarea acestora în favoarea

sistemului de operare JindoIs.

3na dintre caracteristicile care au făcut faimosă această aplicaț ie, pel(ngă preț ul comparativ mic la data lansării cu alte softuri similare, a fost 

 posibilitatea de ambientare și automatizare a proceselor. 2ici sunt incluse

 2utoKASP, Lisual KASP, L2, .Net, ;b)ect21O.

 2utoC2 & computer aided design *proiectare asistata de calculator&

este cel mai raspandit mediu de grafica si proiectare asistata de calculator 

folosit cu succes in domenii precum 9 ar4itectura, geografie, medicina,

astronomie, te4nic etc.

Prima versiune, denumită MicroC2, a apărut in anul !# a)ungand  pana la versiunea 2utoC2 %!!. >irma americana 2utodesH a dezvoltat 

o multitudine de programe soft 2utoC2 fiind particularizate pe anumite

domenii9 2utoC2 2rc4itecture, 2utoC2 5lectrical, 2utoC2

Mec4anical, 2utoC2 ;verlaQ, 2utoC2 Kand esHtop, 2utoC2 Map,

 2utoC2 Civil .

Cuvinte cheie: C2,2utoC2, noţiuni introductive

MODULUL

NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE

AUTOCAD

41

Page 42: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 42/95

UI .1. PRE4ENTARE (ENERALĂ

Idată lan!at B+B/ul apare un ecran iniţial care conţine următoareleelemente:

Fig. 4.1. Ferea!tra Buto+B

ARA DE TITLU  * cea mai de !u!, a"i$ează numele

programului B+B urmat de numele "i$ierului de!c#i!. Sa dreapta -arei !e

a"lă trei -utoane %inimizare, %aximizareKRe!taurare $i nc#idere. Sa un

moment dat !e lucrează cu un !ingur "i$ier (de!en).

ARA DE MENIURI * !e gă!e$te !u- -ara de titlu $i o"eră

acce! la o !erie de meniuri derulante.

ARA CU INSTRUMENTE * a"lată !u- -ara de meniuri $i

care conţine comenzi $i in!trucţiuni a!ociate cu pictograme. n momentul

c6nd !e plim-ă cur!orul dea!upra pictogramelor apare un dreptung#i ce

conţine numele comenzii.

42

21 3

4

#   $   %   &  10

Page 43: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 43/95

 Bce!tea !unt:

oNE * de!c#ide un de!en nou, l crează propriu/zi!

oOPEN * de!c#ide de!ene exi!tente

oSAVE * !alează de!enul curent

oPRINT * tipăre$te !au preizualizează de!enul curentoPRINT PREVIE * preizualizare pentru tipărire

oSPELLIN( * eri"ică ortogra"ia

oCUT  * nlătură elementele !electate $i le pla!ează n memoria

temporară

oCOPG * copiază elementele !electate $i le pla!ează n memoria

temporară

oPASTE  * pla!ează conţinutul memoriei temporare n de!enulcurent

•MATC0 PROPERTIES * copierea proprietăţilor de la un o-iect la

altul (ex. culoarea, tipul de linie).

oUNDO  * anulare !ecenţială a unei comenzi de de!enare,

 ncep6nd de la ultima !alare

oREDO * re"acerea comenzii din memoria tampon CUI

o

LAUNC0 ROSER * lan!are -roP!eroTRACHIN(  * apelează un mod !nap * poziţionare exactă. E!te un

-uton explozi

oPRESET UCS  * con"igurează !i!temul de coordonate utilizator.

E!te un -uton explozi

oDISTANCE  * mă!urarea di!tanţelor, !upra"eţelor. E!te un -uton

explozi

oREDRA ALL  * rede!enează ecranul, pentru curăţarea de

imaginile temporare !au o-iecte inutile

oAERIAL VIE * acce!ează "erea!tra BER<BS <EX !au apelează

oricare din celelalte -are de in!trumente

•NAMED VIE * re!taurarea ederii. E!te un -uton explozi

43

Page 44: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 44/95

oPAN REALTIME * mută de!enul, "ără a/i !c#im-a !cara, n direcţia

dorită

•4OOM REALTIME  * marirea !au mic$orarea n timp real a

de!enului

o4OOM IN * măre$te un de!en prin du-larea !cării de a"i$are Tutonexplozi.

o4OOM OUT * mic$orează un de!en prin n8umătaţirea !cării de

a"i$are

o4OOM INDO * măre$te o parte din de!en, !peci"icată printr/o

"erea!tră dreptung#iulară

o4OOM ALL * izualizează ntregul de!en. E!te un meniu explozi

care acce!ează dier!ele comenzi VII%o4OOM PREVIOUS * reenire la de!enul de dinainte

o0ELP * acce!ează !i!temul de a!i!tenţă on line.

ARELE MOILE CU INSTRUMENTE 

 n momentul lan!ării B+B !unt a"i$ate doar -arele cu in!trumente

RBX $i %I<FY. 7entru a a"i$a -arele mo-ile !uplimentare !e alege din

-ara de meniuri ieP!, ?ool-ar! $i n "elul ace!ta !e o"eră acce! la ca!eta

de dialog, iar pla!area unui x n ca!eta de alidare din dreptul -arei dorite

are ca rezultat apariţia ei pe ecran. Bpă!6nd -utonul din !t6nga !u! al

ace!teia , -ara e!te nc#i!ă $i a di!pare de pe ecran. 7entru mutarea n

altă poziţie a -arei de in!trumente !e apa!ă -utonul din !t6nga al mou!e/

ului cu cur!orul poziţionat pe dreptung#iul al-a!tru core!punzător -arei $i

cu -utonul n continuare apă!at !e mută -ara n poziţia dorită.

44

Page 45: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 45/95

Fig. 4.2. Tarele mo-ile

FEREASTRA DE COMANDĂ  * !e gă!e$te n partea

in"erioară a ecranului $i e!te "ormată din "erea!tra cu i!toricul (F2) $i linia

de comandă ce arată in!trucţiune introdu!ă de la ta!tatură. Bcea!tă zonă

e!te "olo!ită de către program pentru a comunica cu utilizatorul. Bici !unt

a"i$ate me!a8ele de eroare, opţiunile de comandă $i alte initaţii.

ARA DE STARE  * a"i$ează coordonatele cur!orului $i

!tarea di"eritelor moduri operaţionale B+B: nap (!alt), rid, Irt#o

(ortogonal), IUB7 (!altul automat la o entitate). Bctiarea $i dezactiarealor !e "ace cu un du-lu clic pe ace!tea.

I-!eraţie: o altă -ară de !tare !e gă!e$te !u- -ara cu in!trumente

!tandard $i conţine denumirea !tratului curent $i o"eră po!i-ilitatea alegerii

culorii de de!enare $i a tipului de linie. n plu! putem modi"ica u$or 

proprietăţile.

SUPRAFAŢA DE DESENARE * analoagă cu "oaia de #6rtie

pe care !e de!enează manual, doar că n B+B acea!ta are o dimen!iune

in"inită.

CURSORUL ÎN CRUCE CASETA DE SELECŢIE ŞI

CURSORUL * cur!orul are mai multe "eluri de apariţii: e!te cur!or n cruce

 n cazul poziţionării pe ecran n momentul de!enării, caz n care n partea

4

Page 46: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 46/95

de 8o! a ecranului !unt indicate coordonatele lui !au e!te ca!etă de

!elecţie n momentul n care programul dore$te !ă !electaţi un o-iect.

APELAREA COMEN4ILOR  * n linia de comandă !e

a$teaptă o comandă $i e!te izi-ilă initaţie +ommand: . acă o comandă!e a"lă n execuţie, programul a"i$ează un me!a8 care ă cere !ă

introduceţi date.

Ex. +ommand: line

 From point:

 n con!ecinţă programul a$teaptă !ă/i o"eriţi punctul de unde !ă

 nceapă execuţia comenzii line. +omanda poate "i dată de la ta!tatură !au

prin intermediul mou!e/ului.

Cc"&9ii:

!e pot introduce comenzile de la ta!tatură

!e pot introduce comenzile prin -arele de in!trumente $i meniuri

!e lucrează cu ca!ete de dialog.

UI .'. OPERAŢII CU FIŞIERE

NE * crearea unui nou de!en cu File, UeP $i apare o ca!etă de

dialog n care !e poate !peci"ica numele "i$ierului ce !e dore$te a "i creat.

au altă modalitate e!te apa!6nd pe pagina al-ă ce !e gă!e$te n -ara de

in!trumente !tandard. Sa -aza lui !tă un "i$ier prototip, adică tot un "i$ier 

de!en o-i$nuit dar !etat con"orm cerinţelor uzuale.

OPEN * de!c#iderea unui de!en exi!tent !e "ace cu File, Ipen (!au

pe -utonul de Ipen) $i apare o ca!etă de dialog n care !e caută "i$ieruldorit. Exi!tă $i po!i-ilitatea de căutare a "i$ierului dorit cu Find File din

ca!eta de dialog. e !electează "i$ierul dorit $i !e dă I=.

SAVE  * !alează de!enul curent File, ae (!au apa!6nd pe

pictograma cu di!c#eta). acă de!enul are nume, are loc !alarea. acă

de!enul nu a "o!t ncă -otezat $i !e apelează comanda ae, !e a

4#

Page 47: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 47/95

de!c#ide o ca!etă de dialog n care !e poate !peci"ica numele "i$ierului,

unitatea $i directorul n care !e !alează.

SAVE AS  * redenumirea unui "i$ier exi!tent File, ae B! "olo!ită

pentru a !ala de!enul curent n altă locaţie.

SALVARE AUTOMATĂ * ?ool!, Iption!, eneral, Butomatic ae $iapoi !e "ixează durata dorită $i !e dă I=.

E7IT  * File, Exit are loc nc#iderea B+B/ului dar nu nainte de

apariţia unei ca!ete de dialog care cere !alarea de!enului.

UI .8. PERSONALI4AREA ECRANULUI

e realizează prin apelarea comenzii Iption din meniul ?ool!, nurma căreia !e a de!c#ide o "erea!tră de dialog, prezentată n "ig. de mai

 8o!:

 

Fig.4.3. etarea proprietăţilor ecranului

+on"orm "ig., "erea!tra de dialog Iption o"eră mai multe po!i-ilităţide per!onalizare, pentru "iecare din ace!tea !e or prezenta n continuare

opţiunile cele mai uzuale:

Fi"e permite indicarea căii de acce! a "i$ierelor program (executa-ile)

care rulează !u- Buto+B ("i$iere cu exten!ia l!p, arx, mnu, d-, d-x, lx,

"a!)

4$

Page 48: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 48/95

Di$!"#;  permite !etarea culorii de "undal (la in!talare culoarea

implicită e!te negru), a "onturilor din meniuri !au -utoane, a rezoluţiei de

de!enare a cur-elor $i a !upra"eţelor (cur-ele n Buto+B !unt

reprezentate printr/un număr "oarte mare de !egmente de lungime mică),

etc.O!e #/ $#ve  permite !etări re"eritoare la !alare, re!pecti

er!iunea de Buto+B n care !e realizează !alarea, timpul după care !e

realizează !alarea automată, crearea !au nu a "i$ierelor de rezeră

(-aup "ile, .-a), etc.

P"tti3 permite realizarea !etărilor re"eritoare la plotare (tipărire).

S;$te,  permite !etarea modului de lan!are n execuţie a

programului (tradiţional, !au on line) con"igurarea legăturilor cu locaţia

 Butode! 7oint B, (Wttp:KKPPP.pointB.autode!.com), care e!te un centru

de in"ormare $i in!truire on line.

U$e- !-e5e-ece  permite !etarea unităţilor de mă!ură,

per!onalizarea -utonului -utonului drept al mou!/ului (la "el ca n toate

aplicaţiile de tip XindoP!), re!pecti a modului de izi-ilitate a gro!imilor 

entităţilor gra"ice, etc.

D-#5ti3 permite !etarea culorii $i mărimii !electorului la utilizarea

comenzilor a8utătoare O$#!, precum $i a modului de lucru al ace!tora.Se"ecti  permite alidarea !au nu a utilizării grip/urilor, !etarea

culorii $i a mărimii !electorului la utilizarea comenzilor de editare.

P-5i"e$  permite !electarea unei -are de meniuri per!onalizate,

exi!tente !au create de utilizator.

UI .. UTILI4AREA AJUTOARELOR

(RAFICE: MODURILE SNAP (RID ORT0O

 Buto+B o"eră o !erie de mi8loace a8utătoare pentru de!enare *

modurile SNAP (RID  $i ORT0O * a!upra cărora !e poate acţiona prin

comenzile cu acela$i nume !au prin -utoanele core!punzătoare !ituate n

-ara de !tare.

4%

Page 49: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 49/95

+omanda SNAP  !ta-ile$te dimen!iunile pa!ului de depla!are a

colimatorului pe ecran. +a e"ect, modul SNAP  a!igură acurateţea

de!enului, prin !ta-ilirea rezoluţiei de de!enare. acă punctele !unt

indicate prin coordonate, nu !e iau n con!iderare !etările modului UB7.Ipţiunile comenzii UB7 !unt:

peci"' !nap !pacing or ZIUKIFFKB!pectKRotateKt'leK?'pe[

\1.&&&&]:, unde:

opţiunea implicită e!te indicarea unei mărimi a pa!ului de depla!are

a colimatorului

ONKOFF  * !ta-ile$te actiareaKdezactiarea modului UB7 dacă

modul UB7 e!te dezactiat, depla!area colimatorului are loc la niel de

pixel, di!tanţa de depla!are put6nd "i mărită de 1& ori, re!pecti de 1&& ori

prin acţionarea ta!tei \7age Cp] o dată, re!pecti de două ori, iar 

reenirea la normal "ăc6ndu/!e cu ta!ta \7age oPn]

A$!ect * permite !ta-ilirea de pa$i di"eriţi pe cele două direcţii

Rt#te  * permite rotirea reţelei UB7 cu un ung#i dat "aţă de

orizontală

St;"e  * permite alegerea unuia dintre cele două !tiluri de grile *

!tandard (cu două direcţii perpendiculare) !au izometric (direcţii după

axele axonometriei izometrice) alegerea planului izometric de de!enare

!e "ace prin comanda <!oplane

T;!e * acea!tă opţiune permite de"inirea a două tipuri de UB7:

(-i/ * determină a!ocierea reţelei UB7 cu reţeaua R<

P"#-  * a!igură !altul pe direcţii perpendiculare, nclinate la ung#iuri

pre!ta-ilite.

+omanda (RID !e "olo!e$te pentru a putea controla izual unităţilede mă!ură ale de!enului. Bcea!ta poate determina !uprapunerea pe!te

de!en a unei reţele de puncte care nu !e poate tipări * "ig. 4.4.

Ipţiunile comenzii !unt:

peci"' grid !pacing(^) or ZIUKIFFKnapKB!pect[ \&.&&&&]:, unde:

4&

Page 50: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 50/95

opţiunea implicită e!te o aloare care determină di!tanţa dintre

punctele grilei dacă !e alege & ca aloare implicită, atunci !e adoptă

di!tanţa de la UB7, dacă !e indică o aloare prea mică, reţeaua de R<

nu poate "i a"i$ată, "iind prea den!ă

ONKOFF * determină actiarea, re!pecti dezactiarea reţelei R<S#! * determină a"i$area reţelei R< pe dimen!iunile UB7

A$!ect * permite !ta-ilirea unor di!tanţe ntre punctele R<, di"erite

pe cele două direcţii.

7entru o rapidă !etare a

opţiunilor comenzilor UB7 $i

R< !e de!c#ide ca!eta de

dialog D-#5ti3 Setti3$  prin

alegerea opţiunii etting! a

meniurilor -utoanelor UB7 $i

R< de!c#i!e cu a8utorul

-utonului drept al mou!e/ului.

%odul ortogonal de

de!enare ORT0O  poate "i

actiat !au dezactiat prin

comanda IR?WI, cu opţiunileIUKIFF, !au prin apă!area repetată a ta!tei \F>]. +a e"ect al actiării

modului IR?WI, de!enarea $i editarea !e "ac doar pe direcţiile orizontală

$i erticală ale C+/ului curent

Fig. 4.. Reţeaua R< Fig. 4.;. %odul IR?WI

0

Fig. 4.4. +a!eta ra"ting

etting!

Page 51: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 51/95

ÎNTREBĂRI

1. Car s+nt lmntl rstri l+cr+ 8n A+toCAD/2. Car s+nt a7+toarl graic 8n A+toCAD/

3. C+m s poat prsonaliz cran+l l+cr+ 8n A+toCAD/

4. C lmnt con,in bara c+ instr+mnt/

1

Page 52: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 52/95

MODULUL > – LECŢIA >

DESENAREA ŞI EDITAREA OIECTELOR ÎN

AUTOCAD

Obiective: -nsuşirea cunoştinţelor de desenare şi editare

a obiectelro în mediul 2utoC2.

Rezumat:

traturile (la'er!) o"eră un mi8loc de a grupa o-iectele. Ele !unt

realizate !imilar cu modul n care un proiectant de!enează cu m6na

grupuri de o-iecte pe "oi de calc. 7rodu!ul "inal e!te compu! din "oile de

calc a$ezate una pe!te alta.

  +omenzile pot "i introdu!e la aparitia prompterului H+ommand:H. 7entru

repetarea ultimei comenzi, !e a apa!a Enter. e pot introduce puncte !aucoordonate in oricare din modurile:

7entru a intelege lucrul cu Buto+B, e!te important !a cunoa!tem modul

in care ace!ta i!i pa!treaza de!enele. 7entru "iecare de!en !e creeaza o

-aza de date. Fiecarei entitati de!enate ii core!punde o pie!a din -aza de

date (o entitate e!te un element de de!en, cum ar "i linia, cercul, arcul,

etc.).

 

Cuvinte cheie: strat, laQer, desenare, editare, comenzi

2

Page 53: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 53/95

MODULUL >

DESENAREA ŞI EDITAREA OIECTELOR ÎN

AUTOCAD

UI >.1. INSTRUMENTE DE CONSTRUIRE A

OIECTELOR

7entru a intelege lucrul cu Buto+B, e!te important !a cunoa!temmodul in care ace!ta i!i pa!treaza de!enele. 7entru "iecare de!en !e

creeaza o -aza de date. Fiecarei entitati de!enate ii core!punde o pie!a

din -aza de date (o entitate e!te un element de de!en, cum ar "i linia,

cercul, arcul, etc.). B!t"el, la de!enarea unei linii !e adauga in -aza de

date in"ormatiile re"eritoare la acea!ta: capetele liniei, culoarea, tipul de

linie etc.

7entru un cerc in"ormatiile !alate includ centrul !i raza. <ata un

exemplu:

((/1 . \Entit' name: ;&&&&&1>]) (& . H+<R+SEH) (> . H&H) (;2 . 1) (30 .

&.) (1& 4.& 4.& 1.&) (4& . 2.&))

 Bcea!ta e!te o li!ta a in"ormatiilor !tocate in -aza de date,

core!punzatoare unui cerc de!enat in !tratul H&H, de culoare ro!ie (1), de

gro!ime &., cu centrul in punctul 4, 4, 1 !i raza 2.&. %odi"icarea unui cerc

de!enat implica modi"icarea unei a!emenea li!te din -aza de date. %ai

tarziu ne om intalni cu li!tele core!punzatoare di"eritelor tipuri de entitati

!i om edea e"ectele comenzilor Buto+B a!upra lor.

3

Page 54: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 54/95

e de!c#ide un de!en nou $i !e !alează n directorul dorit cu

numele dorit, după care pentru a u$ura lucrul !e or poziţiona anumite

elemente a8utătoare.

LAGER6E

traturile (la'er!) o"eră un mi8loc de a grupa o-iectele. Ele !untrealizate !imilar cu modul n care un proiectant de!enează cu m6na

grupuri de o-iecte pe "oi de calc. 7rodu!ul "inal e!te compu! din "oile de

calc a$ezate una pe!te alta.

+6nd !e utilizează !traturile, !e pot a$eza o-iecte numai pe !tratul

curent. ar B+B/ul permite comutarea ntre !traturi $i mutarea o-iectelor 

de pe un !trat pe altul.

LUCRUL CU STRATURI

e pot grupa in"ormaţiile di!tincte pe !traturi !eparate, "iecărui !trat i

!e poate atri-ui un nume, o culoare $i un tip de linie pentru a mări

calitatea. traturile pot "i dezactiate !au ng#eţate, pentru a reduce

cantitatea de in"ormaţii de pe ecran. e a!emenea !traturile de!enului pot

"i tipărite indiidual !au com-inate n orice "ormat. tratul curent nu poate "i

 ng#eţat !au dezactiat.

CASETA DE DIALO( – LAGER CONTROL

+a!eta de dialog apare ca urmare a !electării -utonului la'er! din

-ara mo-ilă cu in!trumente I-8ect 7ropertie! !au din -ara de meniuri

aleg6nd Format $i apoi Sa'er. +a urmare !e o"eră ur mătoarele "acilităţi:

4

Page 55: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 55/95

Fig. .1. +a!eta de dialog Sa'er 7ropertie! %anager 

 n ca!eta de dialog !e di!ting următoarele opţiuni:

Ne * creează un nou !trat de de!enare, "ără a deeni curent

De"ete * $terge un !trat de de!enare

C&--et * actiează un alt !tart, n locul celui curentON * "ace izi-il un !trat, care era inizi-il

OFF * "ace inizi-il un !trat

F-ee9e * _ng#eaţă` un !trat, Buto+B ignoră entităţile de pe acel

!trat, reduc6ndu/!e a!t"el timpul nece!ar regenerării de!enului un !trat

_ng#eţat` e!te inizi-il

Lc * determină -locarea acce!ului la editarea o-iectelor a"late pe

!trat, preenind modi"icarea accidentală a entităţilor re!pectie

C"-  * !ta-ile$te culoarea entităţilor de pe un !trat

Liet;!e * !ta-ile$te tipul de linie pentru un !trat

Lieei3*t * !ta-ile$te gro!imea de linie pentru un !trat

P"t St;"e  * !e poate a!ocia unui !trat un !til de tipărire, de"init

anterior

P"t * !e pot !ta-ili !traturile care or "i tipărite.

7roprietăţile "iecărui !trat pot "i a"i$ate detaliat n partea in"erioară a

ca!etei, prin acţionarea -utonului #oPKWide detail!. +u -utoanele ae!tate...KRe!tore !tate... !e !alează $i !e re!taurează !tările !traturilor. 7rin

aplicarea "iltrelor de !traturi din li!ta derulantă Uamed la'er "ilter! ("iltre de

!traturi denumite), Buto+B permite a8u!tarea in!tantanee a li!tei

!traturilor a"i$ate. Fiecare de!en din Buto+B are, n mod pre!ta-ilit, trei

"iltre de !traturi !tandard:

S* A"" L#;e-$, care a"i$ează toate !traturile

S* A"" U$e/ L#;e-$ / a"i$ează toate !traturile "olo!ite

S* A"" 7-e5   / ependent Sa'er! / a"i$ează toate !traturile

dependente de re"erinţe externe.

+u a8utorul ace!tor trei "iltre de !traturi !e poate !impli"ica mult

izualizarea li!tei !traturilor. ?otodată, ca!eta Sa'er 7ropertie! %anager 

mai conţine două opţiuni care permit iner!area "iltrului de !traturi curent

(<nert "ilter), re!pecti aplicarea "iltrului de !traturi curent li!tei derulante

Page 56: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 56/95

de control al !traturilor din -ara de in!trumente I-8ect 7ropertie! (Bppl' to

I-8ect 7ropertie! tool-ar!).

 Blegerea culorii de de!enare, indi"erent de la'er, !e "ace prin

comanda +olor, care a"i$ează o ca!etă de dialog pentru alegerea culorii

de lucru * "ig.

Fig. .2. +a!eta de dialog +olor  Blegerea tipului de linie, independent de la'er, !e "ace prin comanda

Sinet'pe, care a"i$ează o ca!etă de dialog pentru alegerea tipului de linie *

"ig. .

Fig. .3. +a!eta de dialog Sinet'pe

Exi!tă po!i-ilitatea alegerii gro!imii de linie, prin comanda

SinePeig#t,

7rin intermediul liniei de a"i$are a proprietăţilor o-iectelor, a"lată n

partea !uperioară a ecranului Buto+B, toate opţiunile priind la'er/ele,culori, tipuri $i gro!imi de linie pot "i !electate rapid.

DESENAREA LINIILOR

 Bpelul "uncţiei Sine !e "ace "ie din -ara cu in!trumente D-#, "ie

prin ta!t6nd la initaţia +ommand: "ie. upă acea!ta !e or cere punctul

#

Page 57: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 57/95

de nceput al liniei $i apoi punctul de !"6r$it al liniei. eci la initaţia From

point: !e dă primul punct iar la ?o point: !e dă al doilea punct. acă !e

dore!c linii legate ntre ele !e continuă introducerea punctelor, alt"el !e dă

Enter.

opţiunea +lo!e: dacă !pre exemplu !e dau 2 drepte legate ntre ele $ila opţiunea ?o point !e a da litera c, e"ectul e!te nc#iderea unui triung#i

opţiunea Cndo: n cazul n care un punct a "o!t gre$it ale!, !e

ta!tează u $i a!t"el ace!t punct e!te nlăturat

de!enarea !egmentelor continue * dacă !e dore$te de!enarea unei

linii de la !"6r$itul liniei anterioare, la initaţia From point: !e dă Enter

curăţarea ecranului !e dă prin comanda redraP !au introduc6nd r de

la ta!tatură.

OIECTE

+u a8utorul -utoanelor din -ara de in!trumente raP !e crează

o-iecte (linii, cercuri, arce, dreptung#iuri). I-iectele complexe !unt cele

care !unt create printr/o comandă unică (poligoane, polilinii, coroane

circulare). e$i o-iectele complexe par a "i "ormate din mai multe

!egmente, B+B le con!ideră un !ingur o-iect.

DESENAREA DREPTUN(0IURILOR

%odalităţile de de!enare a dreptung#iurilor !unt: ta!t6nd -ect#3 la

initaţia +ommand:: !au execut6nd clic pe -utonul Rect#3"e din -ara de

in!trumente D-#, !au din meniul raP. rept urmare !e or cere pe r6nd

coordonatele primului colţ $i apoi coordonatele colţului opu! ace!tuia.

+oordonatele or putea "i introdu!e de la ta!tatură !au execut6nd un clic

cu mou!e/ul pe ecran n punctele dorite (de la ta!tatură un punct !e dăa!t"el x,').

DESENAREA CERCURILOR

%odalităţile de de!enare a cercurilor !unt: ta!t6nd circle !au mai

!implu doar c la initaţia +ommand: !au prin alegerea -utonului Ci-c"e din

$

Page 58: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 58/95

-ara de in!trumente D-#. Idată apelată comanda !e poate alege

modalitatea de indicare a datelor nece!are de!enării unui cerc:

Cete- R#/i&$  * !peci"ică nt6i centrul cercului $i apoi raza

ace!tuia

Cete- Di#,ete-   * !e !peci"ică nt6i centrul cercului $i apoidiametrul cercului

'Pit * !e !peci"ică două puncte care de"ine!c diametrul

8Pit * !e !peci"ică 3 puncte de pe circum"erinţa cercului

T#3et T#3et R#/i&$ * !e !peci"ică două o-iecte la care cercul

a "i tangent $i raza cercului

T# T# T# * !e !peci"ică trei o-iecte la care cercul a "i tangent.

DESENAREA ARCELOR

%odalităţile de de!enare a arcelor !unt: ta!t6nd arc la initaţia

+ommand: !au prin alegerea -utonului Brc din -ara cu in!trumente raP,

!au din meniul raP. Sa "el ca $i la cercuri exi!tă mai multe po!i-ilităţi de

de!enare a arcelor dintre care amintim:

8Pit$ * !e !electeză un punct de nceput, un punct de pe arc $i un

punct !"6r$it

St#-t Cete- E/ * !e alege un punct de nceput, centrul cerculuidin care aparţine arcul $i un punct de !"6r$it

St#-t Cete- A3"e * punct de nceput, centrul cercului $i ung#iul

inclu!. Brcul e!te de!enat n !en!ul arcelor de cea!ornic dacă utilizaţi un

ung#i negati

St#-t Cete- Le3t*  * punct de nceput, centrul cercului $i

lungimea corzii

St#-t E/ R#/i&$ * punct de nceput, punct "inal $i raza cercului ncare e inclu! arcul.

St#-t E/ A3"e * punct de nceput, punct "inal $i ung#i $amd.

Cet-& St#-t A3"e * pentru ar#itectura.

I-!eraţie: e poate alege opţiunea continuării unui arc dintr/unul

de!enat anterior prin alegerea -utonului Brc +ontinue !au ta!t6nd Enter la

initaţia de a da punctul de !tart al noului arc.

%

Page 59: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 59/95

DESENAREA POLI(OANELOR

+u a8utorul comenzii B+B !";3 dată de la ta!tatură !au prin

intermediul -utonului P";3 din -ara cu in!trumente D-#  !e potde!ena u$or poligoane regulate. e a cere numărul de laturi ale

poligonului, iar apoi !e poate preciza mărimea laturii !au centrul cercului n

care e!te n!cri! !au circum!cri! poligonul.

Sa initaţia E/3eKCete- 5 !";3 dacă !e ta!tează e atunci

!e cere !ă !e introducă mărimea laturii, alt"el !e dau coordonatele

centrului cercului după care apare interogarea in!cripti-il !au circum!cri!

unui cerc IKC. upă alegerea unei ariante !e cere raza cercului.

I-!eraţie: Ex. la de!enarea unui dreptung#i dacă după

interogarea Fi-$t c-e- : 1,1 (!e dau coordonatele) la Ot*e- c-e- : !e

dă Q  3, deci om aea coordonatele relatie la primul colţ $i deci

coordonatele propriu zi!e ale celui de/al doilea colţ !unt 4,;.

FI7AREA PE OIECTE

7rogramul B+B "urnizează po!i-ilitatea !ta-ilirii cu precizie a unei

poziţii exacte, prin controlarea mi$cărilor cur!orului. Cna dintre ace!temetode a "o!t de8a prezentată: $i anume nap, dar n continuare a "i

explicată "uncţia o-8ect !nap !au o!nap ("ixare pe o-iecte).

Fig. .4 %eniul "uncţiei IUB7 Fig. .

7uncte caracteri!tice $i marcatorii

&

Page 60: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 60/95

core!punzători

UI >.'. UTILI4AREA COMEN4ILOR DE EDITARE

Era!e

%irror

 Brra'

Rotate

tretc#

?rim

Trea

Fillet

 +op'

 I""!et

 %oe

 cale

 Seng#ten

 Extend

 +#am"er 

 Explode

Tara de editare

ERASE * apelată prin -utonul Era!e din -ara %odi"' !au ta!t6nd

era!e, după care !e cere !electarea unuia !au mai multor o-iecte care or 

"i $ter!e

OOPS * c6nd !e utilizează comanda Era!e !/ar putea !ă $tergem

din gre$eală !au oit unele elemente. acă !e dore$te readucerea lor n

de!en !e apelează comanda Iop! care rea$ează la loc ultimul o-iect

$ter!. Bpelul !e "ace ta!t6nd oop!COPG * apelul !e "ace apă!6nd -utonul +op' din -ara %odi"' !au

ta!t6nd cop'. e a !electa de către utilizator o-iectul care !e dore$te a "i

copiat (!au o-iectele). e cere apoi punctul de re"erinţă $i punctul n care

a "i mutat. Exi!tă po!i-ilitatea realizării de copii multiple a!t"el: după ce au

"o!t !electate o-iectele (!au o-iectul) !e a da de la ta!tatură % ceea ce

#0

Page 61: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 61/95

o"eră po!i-ilitatea realizării de copii multiple, după care !e dă punctul de

re"erinţă $i !e copiază o-iectul n punctele dorite

MIRROR * apelul poate "i "ăcut din -ara %odi"' din meniul explozi

+op' I-8ect !au ta!t6nd mirror. e or !electa o-iectele ce !e dore!c a "i

oglindite după care !e precizează axa "aţă de care are loc oglindirea, prinintermediul a două puncte. Bxa nu tre-uie !ă "ie neaparat orizontală !au

erticală. acă !e dore$te pă!trarea o-iectului original !e a da n la

initaţia de $tergere a lui

OFFSET * apelul poate "i "ăcut din -ara %odi"' din meniul explozi

+op' I-8ect !au ta!t6nd o""!et. +omanda o"eră po!i-ilitatea de a alege o

di!tanţă de o""!et, iar apoi !e a !electa un o-iect după care or "i "ăcute

copii o""!et. Bce!t o-iect tre-uie !ă "ie o linie, un arc, o polilinie, un cerc

!au o elip!ă. e a alege apoi direcţia n care a "i duplicat o-iectul. acă

o-iectul e!te cerc !au arc !electarea unui punct !pre centrul o-iectului

crează un cerc cu o rază mai mică, n timp ce alegerea unui punct n

exterior crează un o-iect cu o rază mai mare

ARRAG * permite realizarea de copii multiple ale o-iectelor !electate.

+opiile create pot "i aran8ate pe linii $i coloane (matrice rectangulară) !au

pot "i di!pu!e circular (matrice polară). 7entru crearea unei matrice

rectangulare i !e !olicită numărul de linii $i de coloane, di!tanţa dintreliniile alăturate $i di!tanţa dintre coloane. Sa crearea unei matrice polare i

!e cere !ă !peci"icaţi centrul n 8urul căruia or "i di!pu!e copiile, c6te

articole (copii) reţi !ă creaţi (inclu!i originalul) $i ung#iul de umplere.

MOVE * apelul !e "ace apa!6nd -utonul %oe din -ara %odi"' !au

ta!t6nd moe. +omanda a da următoarele initaţii: !elecţie o-iect !au

o-iecte, după ce ace!tea au "o!t !electate !e cere punctul de -ază de

unde or "i mutate o-iectele $i apoi punctul n care a "i mutat.

ROTATE * apelul poate "i "ăcut din -ara %odi"' !au ta!t6nd rotate.

e !electează o-iectul, !e dă punctul n 8urul căruia are loc rotirea $i apoi

!e !peci"ică ung#iul de rotaţie "aţă de poziţia iniţială

SCALE * apelul poate "i "ăcut din -ara %odi"' din meniul explozi

tretc# !au ta!t6nd !cale. +omanda e!te "olo!ită dacă !e dore$te

redimen!ionarea unui o-iect. Exemplu: dacă un titlu e!te prea mic l om

#1

Page 62: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 62/95

mări, dacă un detaliu e!te impo!i-il de citit l om de!ena la altă !cară. e

a !electa o-iectul (o-iectele), !e alege punctul de re"erinţă !pre !au de la

care !e or aduce la !cară o-iectele. upă acea!ta !e poate da direct

!cara la care !e dore$te mărirea !au mic$orarea , !au ta!t6nd r !e a

putea da aloarea actuală a o-iectului $i apoi noua aloare a o-iectului(prin aloare !e nţelege mărimea o-iectului)

STRETC0 * apelul poate "i "ăcut din -ara %odi"' !au ta!t6nd !tretc#.

+omanda e!te "olo!ită pentru a lungi, !curta !au nălţa un o-iect ce a "o!t

de8a de!enat. I-iectul tre-uie o-ligatoriu !electat prin metoda cro!!ing *

PindoP !au cro!!ing * pol'gon. upă acea!ta tre-uie ale! locul de la care

or "i modi"icate o-iectele $i apoi locul p6nă unde or "i modi"icate

o-iectele

LEN(T0EN  * apelul !e poate "ace din -ara %odi"' din -utonul

explozi tretc# !au ta!t6nd lengt#en. +omanda e!te utilizată pentru a

mări $i mic$ora lungimile o-iectelor, ace!te o-iecte tre-uie !ă "ie de!c#i!e

(nu are e"ect a!upra poligoanelor). Ctiliz6nd comanda puteţi modi"ica

o-iectele prin tragere dinamică !peci"ic6nd o nouă lungime !au un nou

ung#i, ca procent din lungimea !au ung#iul total, o"erind o lungime !au un

ung#i a-!olut !au !elect6nd o lungime !au un ung#i incremental mă!urat

de la punctul "inal al unui o-iectTRIM  * apelul poate "i "ăcut din -ara %odi"' !au ta!t6nd trim.

+omanda de"ine$te una !au mai multe drepte care !ere!c drept plan de

tăiere (locul p6nă la care or "i !curtate o-iectele !au or "i eliminate părţi

din ele). eci nt6i !e aleg o-iectele cu care !e inter!ectează o-iectele ce

or "i !curtate $i apoi o-iectele ce or "i !curtate. acă liniile ce !ere!c

drept plan de tăiere au "o!t de!enate !pecial pentru "olo!irea comenzii trim

$i ulterior nu $i mai au ro!tul n de!en, atunci ele or tre-ui $ter!e după

 nc#eierea ace!tei comenzi

E7TEND * apelul !e poate "ace din -ara %odi"' din -utonul explozi

?rim !au ta!t6nd extend. n timp ce trim !curtează o-iectele p6nă n

dreptul planurilor de tăiere !electate, comanda extend le lunge$te p6nă la

liniile de "rontieră ale!e. 7entru execuţie !e a !electa mai nt6i o-iectele

care !ere!c drept limite pentru alungire $i a-ia apoi o-iectele ce or "i

#2

Page 63: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 63/95

alungite. Siniile limită dacă au "o!t de!enate doar pentru execuţia comenzii

extend $i ulterior nu/$i mai au ro!tul or "i $ter!e după execuţia comenzii

REAH  * apelul poate "i "ăcut din -ara %odi"' !au ta!t6nd -rea.

+omanda con!tituie o alternatiă comodă la comanda trim, pentru că nu

nece!ită de!enarea unor drepte care !ă "ie utilizate doar ca plan de taiere$i care ulterior !unt $ter!e. +omanda -rea permite de"inirea a două

puncte pe un o-iect, care puncte delimitează porţiunea care a "i $tear!ă.

 Blegerea părţii din o-iect care a "i eliminată poate "i "ăcută prin două

metode. 7rima e!te !ă !electaţi două puncte pe o-iect. B doua e!te !ă

!electaţi o-iectul $i a-ia apoi !ă !electaţi cele două puncte. 7entru a doua

metoda după ce !e !electează o-iectul !e ta!tează F ("ir!t point) $i !e dă

primul punct iar apoi al doilea. acă !e alege arianta de apel prin

intermediul -utonului explozi Trea din -ara %odi"' exi!tă patru ariante

ale comenzii: primul -uton ntrerupe o-iectul n punctul !electat pe el

!electează o-iectul $i apoi ntrerupe o-iectul n puncul care e!te !electat

ulterior al treilea -uton elimină -ucata cuprin!ă ntre cele două puncte

!electate pe o-iect al patrulea -uton !electează nt6i o-iectul $i a-ia apoi

elimină -ucata ntre cele două puncte date ulterior

C0AMFER i FILLET  * !unt utilizate pentru realizarea te$iturilor 

re!pecti a racordurilorE7PLODE  * exi!tă o-iecte care !unt con!iderate compu!e "iind

alcătuite din alte o-iecte Buto+B. +u a8utorul comenzii explode ,

o-iectele compu!e pot "i explodate, !au de!compu!e n părţile

componente. e o-icei comanda e "olo!ităc6nd reţi !ă modi"icaţi una !au

mai multe componente ale o-iectului compu! $i nu di!puneţi de metodele

nece!are entru a acţiona direct a!upra ace!tuia. e !electează o-iectul

compu! apoi !e apa!ă -utonul ce are ca pictogramă dinamita.

A"te c,e9i /e$ &ti"i9#te $&t:

UNDO i REDO * apelul !e "ace din -ara de in!trumente tandard

cu -utoanele Cndo $i Redo !au ta!t6nd undo re!pecti redo. +u a8utorul

comenzii undo !e reenine !ecenţial napoi anul6nd comenzile "ăcute. +u

a8utorul comenzii redo !e poate "i executată doar dacă ultima comandă

#3

Page 64: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 64/95

executată a "o!t un undo $i recon!tituie ce a "o!t $ter!. Redo nu e!te

ala-ilă dec6t pentru o !ingură comandă $i anume ultima $tear!ă

ÎNTREBĂRI

1. C s+nt i car st rol+l layere-elor/2. Car s+nt comnzil snar a linilor! crc+rilor!

rpt+ngi+rilor/3. Dscri,i mtoa ixrii p obict =:>A/

4. <xplica,i instr+mnt itar/

#4

Page 65: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 65/95

MODULUL ? – LECŢIA ?

COTAREA ŞI 0AŞURAREA OIECTELOR

TIPĂRIREA PLANURILOR

Obiective: -nsuşirea elementelor de cotare şi 4aşurare în

mediul de lucru 2utoC2, precum şi tipărirea planurilor la

scară.

Rezumat:

 n accepţiune inginerea!că, dimen!iunea e!te o caracteri!tică

geometrică, liniară !au ung#iulară, care !ta-ile$te mărimea unei pie!e,

di!tanţa !au ung#iul dintre două !upra"eţe, di!tanţa !au ung#iul dintre

pie!ele unui an!am-lu etc. eterminarea $i n!crierea pe de!ene a

dimen!iunilor poartă denumirea de cotare.

+apacitatea de a crea $i controla cote ntr/un de!en e!te una dintre

cele mai per"ormante caracteri!tici ale programului Buto+B. Bce!ta ne

pune la di!poziţie multe in!trumente pentru crearea, editarea $i !ta-ilirea

a!pectului unei cote n cadrul unui de!en.

?ipărirea planurilor realizate n Buto+B tre-uie "ăcută ţin6nd cont de

!cara dorită.

Cuvinte cheie: cote, 4aşură, linie de cotă, scară, tipărire

#

Page 66: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 66/95

MODULUL ?

COTAREA ŞI 0AŞURAREA OIECTELOR

TIPĂRIREA PLANURILOR

UI ?.1. COTAREA OIECTELOR

 n accepţiune inginerea!că, dimen!iunea e!te o caracteri!tică

geometrică, liniară !au ung#iulară, care !ta-ile$te mărimea unei pie!e,

di!tanţa !au ung#iul dintre două !upra"eţe, di!tanţa !au ung#iul dintre

pie!ele unui an!am-lu etc. eterminarea $i n!crierea pe de!ene adimen!iunilor poartă denumirea de cotare.

+apacitatea de a crea $i controla cote ntr/un de!en e!te una dintre

cele mai per"ormante caracteri!tici ale programului Buto+B. Bce!ta ne

pune la di!poziţie multe in!trumente pentru crearea, editarea $i !ta-ilirea

a!pectului unei cote n cadrul unui de!en.

Elementele unei cote !unt prezentate n "ig. ;.1 (n paranteze !unt

denumirile elementelor a$a cum !e regă!e!c n ge!tionarul !tilului de

cotare imen!ion t'le %anager, la care om "ace re"erire n continuare).

Fig. ;.1 * Elementele cotării

DEFINIREA STILURILOR DE COTARE

##

Page 67: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 67/95

tilurile de cotare reprezintă metodele principale cu a8utorul cărora

!e poate controla a!pectul unei cote. 7rin crearea unui !til de cotare !e

de"ine$te exact a!pectul pe care l or aea cotele re!pectie n momentul

pla!ării ace!tora n de!en. tilurile de cotare !e controlează cu a8utorul

aria-ilelor de cotare. 7utem accede la ace!tea n două moduri: prinintermediul ca!etei de dialog imen!ion t'le (apela-ilă cu comanda

<% ta!tată la prompter/ul +ommand:, din meniul imen!ion, opţiunea

t'le..., !au cu a8utorul iconului core!punzător din -ara de in!trumente

imen!ion), !au prin ta!tarea numelui aria-ilei la prompter/ul de

comandă !au prompt/ul im:, după care i !e atri-uie aria-ilei o nouă

aloare. 7rima dintre metode e!te cea mai !implă, comodă $i intuitiă $i de

o-icei e!te cea mai potriită pentru modi"icarea alorilor aria-ilelor de

cotare.

+a!eta de dialog imen!ion t'le %anager ("ig. ;.2) permite !ă !e

!ta-ilea!că !tilul de cotare curent (-utonul et +urrent), !ă !e creeze un

!til nou (-utonul UeP...), !ă !e modi"ice un !til exi!tent (-utonul %odi"'...),

!ă !e anuleze un atri-ut al !tilului curent (-utonul Ierride...), !ă !e

compare două !tiluri exi!tente din acela$i de!en (-utonul +ompare...) $i

c#iar !ă !e examineze a!pectul pe care/l a aea !tilul de cotare curent

!electat n momentul n care a "i aplicat pe de!en ("erea!tra depreizualizare).

Fig. ;.2 * +a!eta de dialog imen!ion t'le %anager 

#$

Page 68: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 68/95

 Bcţionarea -utonului UeP determină a"i$area ca!etei de dialog

+reate UeP imen!ion t'le * "ig. ;.3. n ca!etă !unt c6mpuri pentru

denumirea noului !til de cotare (UeP t'le Uame) $i de alegere a !tilului

de la care !e porne$te de"inirea (tart Xidt#). Sa acţionarea -utonului

+ontinue e!te a"i$ată o nouă ca!etă de dialog, UeP imen!ion t'le ("ig.;.4). Bceea$i ca!etă e!te a"i$ată $i dacă !e dore$te modi"icarea unui !til

de cotare.

Fig. ;.3 * +a!eta de dialog +reate UeP imen!ion

t'le

Fig. ;.4 * +a!eta de dialog UeP imen!ion t'le

+a!eta de dialog UeP imen!ion t'le

conţine un număr de $a!e ta-/uri (pagini), de!tinate

"iecărui !et de atri-ute ale !tilului. Fiecare ta- e!te

 n!oţit de către o "erea!tră de examinare.

#%

Fig. ;. *

+omenzile de

cotare din meniulimen!ion

Page 69: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 69/95

+otarea de!enelor n Buto+B !e poate realiza n următoarele

moduri:

cu a8utorul comenzilor <% $i <%1. !e de!c#ide o !e!iune

de cotare, imen!ioning mode, n care !e pot "olo!i !u-comenzile de

dimen!ionare din er!iunile anterioare ale programului Buto+B. Bce!tecomenzi determină nlocuirea prompter/ului +ommand: printr/un nou

prompter, im:. i"erenţa dintre ace!te comenzi de cotare e!te că, n timp

ce <%1 permite tra!area unei !ingure cote, după care !e reine pe

prompter/ul +ommand:, comanda <% de!c#ide o !e!iune de cotare, din

care !e ie!e doar prin acţionarea ta!tei \E!c]. Uu !e pot "olo!i comenzi

de de!enare !au de editare n timpul unei !e!iuni de cotare. n cadrul

comenzilor <% $i <%1 exi!tă un număr mare de !u-comenzi $i aria-ile

de cotare, care permit de"inirea unui !til propriu de cotare.

prin ta!tarea comenzilor de cotare direct la prompter/ul

+ommand:, "ără de!c#iderea unei !e!iuni de cotare.

cu a8utorul comenzilor de cotare acce!i-ile din meniul

derulant imen!ion ("ig.;.).

prin apelarea comenzilor de cotare cu a8utorul iconurilor 

core!punzătoare din -ara de in!trumente imen!ion ("ig. .;).

eoarece metodele !unt ec#ialente, pentru lan!area comenzilor,utilizatorul a "olo!i arianta care i !e pare cea mai conena-ilă.

#&

Page 70: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 70/95

>ig. @.@ = ara de instrumente 5imension

UI ?.'. 0AŞURAREA OIECTELOR

 n Buto+B, umplerea unei !upra"eţe cu un model (#a$urarea) !e

poate "ace cu a8utorul comenzilor 0ATC0 !au 0ATC0, care pla!ează unmodel de #a$ură ntr/o !upra"aţă mărginită de un contur nc#i!.

+omanda 0ATC0  permite #a$urarea unui contur nc#i!, prin

indicarea liniei de contur. intaxa comenzii e!te:

+ommand: *#tc* \enter]

Enter a pattern name or ZbKolidKC!er de"ined[ \model implicit]:

permite alegerea unui model de #a$ură !au b, , C \enter]

peci"' a !cale "or t#e pattern \!cala implicit]: determină !cara de

de!enare a #a$urii \enter]

peci"' an angle "or t#e pattern \ung#i implicit]: permite alegerea

ung#iului #a$urii \enter]

elect o-8ect! to de"ine #atc# -oundar' or \direct #atc#],

elect o-8ect!:!e !electează o-iectele care determină conturul de

#a$urat !au \enter]!e poate #a$ura un contur de"init pe loc, prin puncte,

exi!t6nd o opţiune pentru a reţine !au nu linia de contur n de!en.

Ipţiunile S"i/ U$e-  de"ined au următorul e"ect:

 * a"i$ează li!ta modelelor de #a$uri din -i-lioteca Buto+B

S"i/ * permite #a$urarea prin umplere uni"ormă a conturului

U$e- /e5ie/  * permite crearea de către utilizator a unui model

!implu de #a$ură, prin opţiunile:

$0

Page 71: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 71/95

peci"' angle "or cro!!#atc# line! \implicit]:ung#iul de nclinare a

liniilor de #a$ură \enter]

peci"' !pacing -etPeen t#e line! \implicit]:di!tanţa dintre liniile de

#a$ură \enter]

ou-le #atc# areab ZYe!KUo[ \U]: \enter] !au Y \enter] dacă !edore$te !au nu #a$ură du-lă

%odelul de #a$ură poate "i ale! dintr/un "i$ier de modele, prin

introducerea numelui modelului re!pecti, !au poate "i creat de utilizator.

+6tea dintre modelele de #a$ură exi!tente implicit !unt prezentate n "ig.

;..

Fig. ;. * %odele de #a$ură

Fig. ;.> * +a!eta de dialog Toundar' Watc#, ta-/ul uic

$1

Page 72: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 72/95

+omanda 0ATC0  determină a"i$area ca!etei de dialog Toundar'

Watc# * "ig. ;.> * care permite alegerea at6t a modelului de #a$ură, c6t $i

a opţiunilor de #a$urare. electarea !upra"eţei de #a$urat !e poate "ace

prin !electarea conturului, ca la comanda WB?+W (opţiunea electI-8ect!), !au prin indicarea unui punct din interiorul conturului (opţiunea

7ic 7oint!).

Ipţiunile o"erite de ca!eta de dialog &/#-; 0#tc* $i ta-/ul uic

permit:

• alegerea proprietăţilor geometrice ale #a$urii: tipul, !-e/e5iit  !au

de"init de utilizator, din li!ta derulantă T;!e, modelul de #a$ură din li!ta

P#tte-, ung#iul de nclinare din li!ta derulantă A3"e, !cara din Sc#"e

• alegerea modului de de"inire a !upra"eţei de #a$urat * prin

!electarea unui punct al !upra"eţei Pic Pit$ !au !electarea conturului

Se"ect Ob=ect$

• copierea proprietăţilor unei #a$uri de8a exi!tente, pentru #a$ura

curentă I*e-it P-!e-tie$

• nlăturarea in!ulelor indiiduale din !etul de "rontiere atunci c6nd !e

"olo!e$te metoda punctelor interne c& b&t&" Re,ve I$"#/

• izualizarea "rontierelor de"inite la un moment dat b&t&" Vie

Se"ecti$)

• !electarea tipului de #a$ură, n zona C,!$iti. Buto+B

permite două tipuri de #a$ură, #$ci#tiv) i e#$ci#tiv). +ea a!ociatiă

are proprietatea că la modi"icarea o-iectului (o-iectelor) de "rontieră,

#a$ura e!te a8u!tată automat

•!-evi9&#"i9#-e# #a$urilor (-utonul P-evie).

 n pagina A/v#ce/ ("ig. ;.0) a ca!etei de dialog Toundar' Watc# !e

permite !etarea modului de tratare a contururilor interioare (N-,#"

O&te-,$t $#& I3-e), actiarea !au dezactiarea depi!tării in!ulelor 

"olo!ind po!i-ilităţile F"/  $i R#; C#$ti3, !e poate opta pentru

pă!trarea "rontierelor (Ret#i b&/#-ie$) etc.

$2

Page 73: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 73/95

Fig. ;.0 * +a!eta de dialog Toundar' Watc#, ta-/ul Bdanced

Sa !electarea unor contururi !au a unui punct n interiorul conturului

("ig. .1&), !tilurile de #a$urare "uncţionează a!t"el:

• !tilul N-,#"  * !e #a$urează orice !upra"aţă nc#i!ă, din!pre

interior !pre exterior

• !tilul O&te-,$t  * !e #a$urează doar prima !upra"aţă nc#i!ă

 nt6lnită, din!pre exterior

• !tilul I3-e * !e #a$urează toată !upra"aţa din interiorul conturului

(ignoră "rontierele interioare).

Fig. ;.1& * tiluri de #a$urare

EDITAREA 0AŞURILOR

%odelele de #a$ură pot "i editate cu a8utorul comenzii 0ATC0EDIT, a

cărei apelare !e "ace la prompter/ul +ommand: !au prin !elecţia opţiunii

Watc# din meniul %odi"'.

$3

Page 74: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 74/95

+a!eta de dialog 0#tc* E/it care !e a"i$ează e!te !imilară ca!etei

de dialog Toundar' Watc#, cu deo!e-irea că un număr de opţiuni !unt

inacce!i-ile.

UI ?.8. TIPĂRIREA PLANURILOR

 n multe !ituaţii e!te util a !e realiza tipărirea de!enelor din !paţiul

#6rtie (L#;&t), pentru a nu !e ncărca "i$ierul gra"ic (!paţiul model) cu

in"ormaţii !uplimentare de tipul c#enarului "ormatului !au a indicatorului.

Formatele de di"erite mărimi mpreună cu indicatoarele !e pot in!era direct

 n !paţiul #6rtie, ace!tea "iind de"inite n A&tCAD  $i !e regă!e!c n

directorul Te,!"#te, n locaţia n care a "o!t in!talat programul.eoarece modelul indicatorului din "ormatele prede"inite nu coincide

cu cel utilizat n Rom6nia, !e pot crea "ormate core!punzătoare,

parcurg6nd următoarele etape:

e de!enează c#enarul $i indicatorul pentru "ormatul dorit

Expre!iile text din indicator !e de"ine!c ca atri-ute

+#enarul, re!pecti indicatorul mpreună cu atri-utele !e de"ine!c ca

-loc

+u opţiunea page !etup !e alege "ormatul de #6rtie core!punzător $i

!e dă un nume !paţiului #6rtie

Tlocul creat !e copiază n !paţiul #6rtie

e !alează !paţiul #6rtie ca "i$ier prede"init (template / .dPt) n

"olderul Te,!"#te.

 n cazul unui de!en, c6nd !e dore$te utilizarea unui a!t"el de "ormat

prede"init, el !e apelează (prin de!c#idere ca orice "i$ier) din meniul

derulat (opţiunea F-,  te,!"#te), prin clic cu -utonul drept al ,&$e 6ului pe etic#eta L#;&t al !paţiului #6rtie ("ig. ;.11)

$4

Page 75: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 75/95

>ig. @.! esc4idere de fişier .dIt în spaţiul 4(rtie

paţiul #6rtie a!t"el con"igurat e!te prezentat n "ig. ;.12,

exempli"icarea "iind "ăcută pentru un "ormat B4. +ompletarea indicatorului

!e realizează prin modi"icarea alorii atri-utelor.

 

>ig. @.! >ormat 2$ & .dIt >ig. @.! = Setarea vieIporturilor 

7entru ca de!enul din !paţiul model !ă "ie izualizat n $i n !paţiul

#6rtie, n ederea originală (cazul de!enelor 2) !au n mai multe ederi

(cazul modelelor 3) !e utilizează comanda ,vie, introdu!ă la

ta!tatură, !au apelată din meniul Vie→Vie!-t$→Ne  Vie!-t, nurma căreia !e de!c#ide "erea!tra de dialog, prezentată n "ig. ;.13.

 n "inal cu opţiunea P#3e $et&!  apelat !e "ac ultimele a8u!tări cu

priire la con"igurarea imprimantei !au a ploterului, a !tilului de plotare,

după care !e poate realiza tipărirea propriu * zi!ă, apă!6nd -utonul P"t.

Ferea!tra de dialog ("ig. ;.14) de!c#i!ă e!te a!emănătoare cu cea de la

$

Page 76: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 76/95

tipărirea din !paţiul model, di"erenţele con!tau n "aptul că unele opţiuni

cum ar "i preizualizarea, etc., lip!e!c n ace!t caz.

?otodată !e o-!eră "aptul că opţiunea L#;&t  (P"t A-e#) e!te

implicită, la "el $i !cara de tipărire, de 1:1.

Fig. ;.14 Ferea!tra 7rint

VIEPORT6&-i

Vie!-t6&-i"e  din !paţiul %IES reprezintă $&b/ivi9i&i #"e

ec-#&"&i. iePport/urile alăturate mpart iePport/ul original al !paţiului

model n n mai multe iePport/uri de dimen!iuni mai mici. Bce!te

iePport/uri nu pot "i nici mutate, nici !uprapu!e iar marginile iePport/

urilor necinate !unt lipite ntre ele. Ele !unt "olo!ite !pre exemplu pentru

a pă!tra o imagine de an!am-lu a de!enului. iePport/ul alăturat curent

poate "i la randul lui mpărţit n alte iePport/uri !au poate "uziona cu un

iePport ecin, cre6nd a!t"el unul mai mare.

 n !paţiul #6rtie * LAGOUT * iePporturile !unt mo-ile, pot "i copiate,

redimen!ionate, depla!ate, !uprapu!e, pentru ca nu !unt !u-diiziuni ale

ecranului.Exi!tă o -ară de in!trumente VIEPORTS !au pot "i apelete

comenzile din meniul Vie, !u-meniul Vie!-t$.

7utem creea iePporturi multiple "ie alegand direct optiunile dorite "ie

apel6nd "erea!tra de dialog $i aleg6nd de acolo modurile de aran8are.

+on"iguraţiile de iePport/uri pot "i realizate doar n !paţiul %IES. n

$#

Page 77: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 77/95

!paţiul modelului pagina UeP iePport puteţi !electa con"iguraţia dorită.

e a!emenea puteţi !ta-ili dacă o con"iguraţie a "i -i !au tri

dimen!ională. I con"iguraţie -idimen!ională a permite de"inirea ederii

din "iecare iePport !elect6nd ederi de"inite anterior iar con"iguraţia 3

permite alegerea din li!ta derulantă +#ange ieP ?o a unei ederi din !etulde ederi !tandard tridimen!ionale, ortogonale. Idată creată con"iguraţia

o puteţi denumi $i !ala.

ÎNTREBĂRI

1. Car st rol+l ctrii 8ntr-+n sn/

2. Car s+nt lmntl cotrii/3. <n+mra,i 4 tip+ri cotar.4. Car st comana pntr+ a+rar/

. C st +n ?i@port/

MODULUL @ – LECŢIA @

REPRE4ENTAREA ŞI INTERPRETAREAFORMELOR DE RELIEF

Obiective: -nsuşirea diverselor metode de reprezentare a

reliefului, realizarea profilelor longitudinale şi transversale,

$$

Page 78: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 78/95

recunoaşterea semnelor convenţionale, determinarea pantei 

terenului după 4ărţi şi planuri cu curbe de nivel.

Rezumat:

+a alcătuire generală, relie"ul !e prezintă ca o com-inare de

neregularităţi concae $i conexe, cu "orme de!tul de ariate.

 ntinderi de teren a-!olut orizontale !e nt6lne!c "oarte rar $i numai

pe !upra"eţe relati mici.

Relie"ul mpreună cu "orma $i !upra"aţa de"ine!c imaginea completă

a unui teren.

Forma $i !upra"aţa !e reprezintă pe plan prin proiecţia orizontală n

cazul terenurilor mici $i prin di"erite proiecţii cartogra"ice n cazul terenurilor mici $i n cazul terenurilor cu ntinderi mari.

<ndi"erent de tipul ei orice #artă tre-uie !ă "ie n!oţită de o legendă

care !ă cuprindă explicaţii clare $i preci!e cu priire la !emnele

conenţionale utilizate.

emnele conenţionale !unt !im-oluri prin care !unt reprezentate pe

planuri $i #ărţi detaliile planimetrice $i nielitice.

Cuvinte cheie: relief, profile, pantă, semne convenţionale

MODULUL @

REPRE4ENTAREA ŞI INTERPRETAREA

FORMELOR DE RELIEF

UI @.1. REPRE4ENTAREA RELIEFULUI

$%

Page 79: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 79/95

+a alcătuire generală, relie"ul !e prezintă ca o com-inare de

neregularităţi concae $i conexe, cu "orme de!tul de ariate.

 ntinderi de teren a-!olut orizontale !e nt6lne!c "oarte rar $i

numai pe !upra"eţe relati mici.

Relie"ul mpreună cu "orma $i !upra"aţa de"ine!c imagineacompletă a unui teren.

Forma $i !upra"aţa !e reprezintă pe plan prin proiecţia orizontală

 n cazul terenurilor mici $i prin di"erite proiecţii cartogra"ice n cazul

terenurilor mici $i n cazul terenurilor cu ntinderi mari.

Reprezentarea relie"ului e!te o pro-lemă care a preocupat !ecole

de/a r6ndul, pe cartogra" $i care n zilele noa!tre !e rezolă "olo!indu/

!e mai multe metode:

metoda #a$urilor 

metoda planurilor cotate

metoda cur-elor de niel

metoda tentelor 

metoda #ip!ometrică

metoda planurilor !au #ărţilor n relie" 

METODA 0AŞURILOR, ela-orată de Se#man(1;/1>11), !e

-azează pe gradul de luminare a razelor !olare ce cad ertical pe teren.

7rincipiul ace!tei metode con!tă n aceea că, cu c6t panta relie"ului e!te

mai nclinată cu at6t prime$te mai puţină lumină $i cu c6t panta e!te mai

puţin nclinată prime$te mai multă lumină. Wa$urile !e tra!ează ntre

cur-ele de niel "iind proiecţia orizontală a liniilor de cea mai mare pantă

cu dimen!iunile(lungime, di!tanţă ntre ele, gro!ime), !ta-ilite

conenţional.+6nd terenul e!te mai nclinat, #a$urile !unt mai !curte, mai

 ngro$ate $i mai den!e(planul apare ntunecat), iar n cazul c6nd terenul

e!te mai puţin nclinat #a$urile !unt mai lungi, mai !u-ţiri $i mai rare(planul

e!te mai luminat).

$&

Page 80: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 80/95

ro!imea $i de!imea #a$urilor !e execută după o !cară !au

diapazon al #a$urilor care cuprinde 1& categorii de pante din & n & , de

la & / 4&  (Figura .1)

Fi3&-# @.1. Re!-e9et#-e# -e"ie5&"&i !-i ,et/# *#&-i"- 

7entru de!enarea #a$urilor !e tra!ează mai nt6i cur-e de niel n

creion !upă care !e de!enează #a$urile perpendicular pe liniile de niel $i

 n mod intercalat odată cu trecerea de la o pantă la alta. upă ce #a$urile

au "o!t de!enate cur-ele de niel !e $terg. %etoda de reprezentare a

relie"ului prin #a$uri are o ră!p6ndire redu!ă din cauza greutăţilor n

executare "iind neoie nace!t !en! de !peciali$ti cu o naltă cali"icare $i cuo practică ndelungată. n a"ară de ace!tea !e cite$te cu di"icultate, nu !e

!e poate determina cota di"eritelor puncte.

7entru o redare mai !uge!tiă a relie"ului !unt #ărţi care !e

 ntocme!c printr/o com-inare a metodei cur-elor de niel cu metoda

#a$urilor.

METODA TENTELOR UMRELOR  are la -ază, ca $i metoda

#a$urilor, ngro$area um-relor n "uncţie de nclinarea pantei. n cazul

ace!ta lumina nu !e con!ideră căz6nd ertical ci enind din partea U * .

e "olo!e!c culorile cenu$iu de!c#i! p6nă la cenu$iu nc#i!. %etoda e!te

mai u$oară dec6t metoda #a$urilor n!ă prezintă n re!t acelea$i

dezaanta8e.

%0

Page 81: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 81/95

Fi3&-# @.'. Re!-e9et#-e# -e"ie5&"&i !-i ,et/# tete"- 

METODA 0IPSOMETRICĂ, are la -ază colorarea !paţiilor, dintre

cur-ele de niel pe porţiuni de nălţimi !ta-ilite, n a$a "el nc6t pe porţiuni

cu nălţime mai mare culoarea e!te mai nc#i!ă. unt "olo!ite trei culori:

al-a!tru, erde, maro, de di"erite nuanţe. e o-icei $e!urile !e colorează

 n erde care dein cu at6t mai nc#i!e cu c6t altitudinea a-!olută e!te mai

mică, regiunile de dealuri $i podi$uri !e colorează n gal-en iar regiunile !e

colorează n maro.

7rin metoda #ip!ometică relie"ul n an!am-lu are o imagine mai

reală.

Fi3&-# @.8. Re!-e9et#-e# -e"ie5&"&i !-i ,et/# *i!$,et-ic)

METODA PLANURILOR SAU 0ĂRŢILOR ÎN RELIEF , con!tă n a

reprezenta relie"ul prin mac#ete !au mula8e. 7lanul !au #arta n relie" !e

%1

Page 82: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 82/95

execută după un plan !au #artă pe care relie"ul e!te reprezentat prin cur-e

de niel.

7recizia cu care !e redă relie"ul n mac#etă e!te mai mică dec6t

precizia relie"ului reprezentat n planul după care !/a executat, n !c#im-

apare redat mai !uge!ti $i mai expre!i.

METODA PLANURILOR COTATE, con!tă n a raporta pe plan

punctele determinate nielitic $i a !crie l6ngă "iecare cota re!pectiă

(Figura .4).

Fi3&-# @.. Met/# !"#&-i"- ct#te

 Bce!t !i!tem de reprezentare e!te !implu, rapid $i preci! n!ă cu

metoda prin !crierea cotelor, planul e!te "oarte ncărcat iar "ormele

terenurilor nu apar n an!am-lu n mod !uge!ti.

METODA CURELOR DE NIVEL, "olo!ită cel mai "recent nreprezentarea relie"ului pe toate planurile inginere$ti, e!te metoda care

!ere$te la reprezentarea n mod !uge!ti a relie"ului terenului.

+ur-ele de niel !e de"ine!c ca "iind linii ce une!c puncte de egală

altitudine !au ca "iind cur-e nc#i!e ce iau na$tere prin inter!ecţia

!upra"eţei tere!tre cu o !erie de planuri orizontale ec#idi!tante.

%2

Page 83: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 83/95

a

Fi3&-# @.>. Re!-e9et#-e# -e"ie5&"&i !-i c&-be /e ive"

7entru ca reprezentarea relie"ului !ă "ie unitară $i nţelegerea "ormelor de teren

de pe plan u$urată, !e cere ca di!tanţele, pe nălţime, ntre !upra"eţele de niel de

!ecţionare, ce de"ine!c cur-ele de niel, !ă "ie egale, moti pentru care acea!tă di!tanţa

!e nume$te ec#idi!tanţă.

eci, ec#idi!tanţa ( E ) reprezintă di!tanţa erticală con!tantă dintre !upra"eţele

plane orizontale de !ecţionare a "ormelor de relie" * numită $i ec#idi!tanţă naturală !au

numerică * care, de o-icei, e!te de 1,2,,1&,2& m etc.

Ec#idi!tanţa cur-elor de niel !e alege n "uncţie de !cara la care !e

con!truie$te #arta re!pectiă.

Ec#idi!tanţa "ormei de relie", exprimată n metri !e nume$te

ec#idi!tanţă naturală(E), iar reducerea ei la !cară dă ec#idi!tanţă

gra"ică(e). ntre ace!te două ec#idi!tanţe exi!tă o legătură matematică de

"orma:

n E 

11= de unde

n

 E e  =

n numitorul !cării la care !e ntocme$te #arta.

%3

Page 84: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 84/95

7entru con!truirea #ărţilor la !cară mare !e aleg ec#idi!tanţe

mici(p6nă la 4 m) iar pentru #ărţile care !e ntocme!c la !cări mici !e iau

ec#idi!tanţe mari(p6nă la 3&& m).

Sc#-#Ec*i/i$t#%# #t&-#")

Sc#-#

Ec*i/i$t#%# #t&-#")Te-e

Şe$

Te-e

Mi=".

Te-e

M&t.

Te-e

Şe$

Te-e

Mi=".

Te-e

M&t.

1:2&& &,1& &,2&

&,2

&,& 1:2&&& 1,&& 2,&&

2,&

,&&

1:&& &,2&

&,2

&,& 1,&& 1:&&& 2,&&

2,&

,&& 1&,&&

1:1&&& &,& 1,&& 2,&& 1:1&&&& ,&& 1&,&& 2&,&&1:2 &&& 1,&&

(&,)

2,&&

(2,&)

4,&&

(,&&)

1:& &&& 1& 2&

(1&)

2&

upă importanţa lor n reprezentarea pe #artă a relie"ului, cur-ele de

niel !unt de patru "eluri:

cur-e de niel normale care !e tra!ează pe plan !au #artă

cu ec#idi!tanţa normală !ta-ilită

cur-e de niel principale care !unt cur-e de niel normale din

metru n metru, din n metri, din 1& n 1& metri, etc. care !e de!enează

mai gro! pentru a reda o imagine mai reală a di"erenţei de niel $i pentrua !e urmări mai u$or relie"ul terenului

cur-e de niel a8utătoare care au ec#idi!tanţa egală cu

 8umătate din ec#idi!tanţa cur-elor normale

cur-e de niel accidentale care au ec#idi!tanţa egală cu f

din ec#idi!tanţa normală.

%4

Page 85: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 85/95

Fi3&-# @.?. Ti!&-i /e c&-be /e ive"

  # – !-ici!#") b – -,#") c – #=&t)t#-e / – #cci/et#")

UI @.'.DETERMINAREA ALTITUDINII PUNCTELOR

PE PLANURILE CU CURE DE NIVEL

acă punctul !e gă!e$te pe cur-a de niel atunci cota lui e!te egală

cu cota cur-ei de niel.

acă punctul % !e gă!e$te ntre două cur-e de niel / de exemplu

 ntre cur-ele de niel 122 $i 124 / pentru determinarea cotei !e duce prin

punctul % dreapta perpendiculară la cur-ele de niel 122 $i 124 m, deci

dreapta cea mai !curtă a/- care reprezintă linia de cea mai mare pantă. Bpoi !e mă!oară di!tanţele d1 $i d2. i"erenţa de niel dintre punctele a/-

e!te #J2m , tocmai ec#idi!tanţa EJ2m.

%

Page 86: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 86/95

12&

122

124

a

-

%

d2

d1

+BRB 1:1&.&&&

d2d1

d

x

%

 B

T

a-

#JEJ2m

122

124

Fi3&-# @.@. Dete-,i#-e# cte"- !&cte"- /&!) c&-be"e /e ive"

!"# i $ec%i&e

+ota punctului % !e determină prin interpolare ntre cele două cur-ede niel:

2

21

1

21

d d d 

 H  H  H  H 

d d d 

 H  H  H  H 

bab M 

 A B A M 

+

−−=

+

−+=

in "igura .4 !e o-!eră că:

 x H  H  xd d 

 E 

d d d 

 H  H 

 A M 

 A B

+=⇒==+

1121

UI @.8. DETERMINAREA PANTEI TERENULUI DUPĂ

0ĂRŢI ŞI PLANURI CU CURE DE NIVEL

7anta p e!te tangenta trigonometrică a ung#iului de pantă *

decliitatea * $i poate "i mică !au mare:

 B A

 B A

 H 

 E 

 Bbtg  p

−∆

====   α 

 Bdică e!te raportul dintre di"erenţa de nălţime ntre punctele B $i T $i

di!tanţa redu!ă la orizont d B/T.

 n practică panta !e notează cu 00 p $i 00

0 p  care !e exprimă prin

%#

Page 87: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 87/95

relaţiile:

 H tg  p

 H tg  p

∆=⋅=

∆=⋅=

10001000

100100

000

00

α 

α 

 nlocuind n relaţia 00

 p datele din "igura .. !e o-ţine:

00

00 $.1

120

2100100100   =

⋅=

∆=⋅=

md 

 H tg  p   α 

 Bdică la di!tanţa de 1&&m ung#iului i core!punde o di"erenţă de

niel de 1.m.

Sinia de cea mai mare pantă e!te perpendiculara comună la două

cur-e de niel !au di!tanţa cea mai !curtă ntre două cur-e de niel.

UI @.. CONSTRUIREA UNUI PROFIL TOPO(RAFIC

AL TERENULUI DUPĂ UN PLAN CU CURE DE

NIVEL

7entru con!truirea unui pro"il al terenului după linia 8 % de peplanul cu cur-e de niel ( Figura .> ), !e une!c punctele $i % printr/o

linie dreaptă. e notează inter!ecţia dreptei cu cur-ele de niel cu 1,2,3

etc.

e "olo!e$te o !cară a lungimilor ( pe orizontală ) $i o !cară a

 nălţimilor (pe erticală). n mod o-i$nuit, !cara nălţimilor e!te de 1& ori

mai mare dec6t !cara lungimilor. e exemplu, dacă !cara lungimilor e!te

1: 2 &&&, !cara nălţimilor a "i de 1: 2&&. cara lungimilor pro"ilului poate "i

egală cu !cara #ărţilor !au poate "i di"erită.

e tra!ează două drepte perpendiculare una pe alta. 7e dreapta

lungimilor, n !t6nga, !e notează primul punct  , apoi cu compa!ul !e iau

celelalte di!tanţe de pe pro"ilul: % * 1, 1 * 2, 2 * 3, $i !e trec la !cară, pe

dreapta lungimilor.

%$

Page 88: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 88/95

!ma-!" !nc!"!$

Coa !nc!"!$

&$#ana n-e !nce

&$#ana c!m!"aa

6ana

  7  c  a  -  a    n  a  "    $  m  $  "  o  -  (  1  8  1  0  0  0  )

9:;1,459

180

&$#aneM 1 2 3 4 5 * ' 8 % 10

M

21 3 4 5 * ' 8 % 10

7ca-a "!n.$m$"o- (110 000)

1*0

1*5

1'0

1'5

180

0 %0 23* 281 351 45% 52% 584 *5* '0' '5' '8%

  1  *  ' ,  2

  1  *  5

  1  *  5

  1  '  0

  1  '  5

  1  '  5

  1  '  0

  1  *  5

  1  *  5

  1  '  0

  1  '  5

  1  '  ' ,  2

Fi3&-# @.. C$t-&i-e# &&i !-5i" t!3-#5ic /e !e & !"# c&

c&-be /e ive".

7e dreapta nălţimilor !e trec cotele de la cea mai mică la cea mai

mare, la !cara re!pectiă. in punctul -1,2,3.......... !e ridică

perpendiculare p6nă n dreptul cotelor re!pectie $i prin unirea lor, !e

o-ţine pro"ilul topogra"ic al terenului ntre punctele $i %.

+6nd !cara lungimilor pro"ilului e!te di"erită de !cara planului,

di!tanţele dintre puncte !e tran!"ormă de la !cara planului la !cara

pro"ilului.

%%

Page 89: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 89/95

UI @.>. SEMNE CONVENŢIONALE

<ndi"erent de tipul ei orice #artă tre-uie !ă "ie n!oţită de o legendă

care !ă cuprindă explicaţii clare $i preci!e cu priire la !emnele

conenţionale utilizate.Segenda n cele mai multe cazuri e!te trecută direct pe #artă, dar 

pot "i $i !ituaţii n care legenda e!te cuprin!ă ntr/o lucrare !pecială ata$ată

#ărţii (cum e!te n cazul atla!elor de !emne conenţionale ce n!oţe!c

#ărţile topogra"ice). Cneori, din dier!e motie, pe #ărţile generale lip!e$te

legenda. Bcea!tă !ituaţie poate "i acceptată deoarece #ărţile generale

utilizează !emne conenţionale !tandardizate.

pre deo!e-ire de ele, #ărţile tematice o-ligatoriu tre-uie n!oţite deo legendă, deoarece ncă nu exi!tă o !tandardizare a !emnelor 

conenţionale pentru toate #ărţile tematice.

emnele conenţionale !unt !im-oluri prin care !unt reprezentate pe

planuri $i #ărţi detaliile planimetrice $i nielitice.

7entru ca !emnele conenţionale !ă ră!pundă neoilor pentru

care !unt utilizate, ele tre-uie !ă ndeplinea!că o !erie de cerinţe:

!implitate, compactitate, contra!t $i nu n ultimul r6nd e!tetice

(eleganţa). n acela$i timp !emnele conenţionale tre-uie !ă !e

deo!e-ea!că u$or unele de altele $i !ă nu ocupe mult loc (atunci c6nd

ele nu !unt reprezentate la !cară).

+eea ce caracterizează !emnele conenţionale e!te mărimea, "orma

$i culoarea lor.

7rin mărime !e relie"ează importanţa o-iectului cel reprezintă iar prin

"ormă $i culoare de!tinaţia ace!tuia.

emnele conenţionale !unt "oarte ariate ca "ormă. Ele por "iintuitie, adică !ă !ugereze prin "orma lor o-iectul reprezentat

geometrice , !u- "ormă de cercuri, de pătrate, dreptung#iuri !u- "ormă de

literă iniţială a denumirii "enomenului reprezentat.

%&

Page 90: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 90/95

e di!ting trei grupe de !emne conenţionale, $i anume:

- !emne conenţionale la !cara #ărţii

- !emne conenţionale care nu !unt la !cara #ărţii

- !emne conenţionale explicatie.

Semne convenţionale la scara 4ărţii, !unt acelea care reproduc

imaginea mic$orată a o-iectielor reprezentate, de exemplu: păduri, lacuri,

grădini, etc.

Semne convenţionale care nu sunt la scara 4ărţii, !unt "olo!ite la

reprezentarea detaliilor mai mici, care nu pot "i reprezentate la !cara #ărţii.

Ele !ugerează prin tră!ături !imple caracteri!tica o-iectului.

 B!t"el o cale "erată la !cara 1:1&& &&& al cărui !emn e!te "igurat prin

două linii paralele de!enate la o di!tanţă de cca. 1mm una de cealaltă $i

 nnegrite din loc n loc ar reprezenta la !cara #ărţii o di!tanţă de 1&&m,

ceea ce n realitate nu e!te po!i-il.

Semne convenţionale eplicative, !unt notări conenţionale ce !e "ac

pe #artă $i care !unt "olo!ite ntotdeauna mpreună cu celelalte !emne de

contur. Exemplu: un !emn n "ormă de copac indică "elul păduriireprezentate de "oioa!e, coni"ere, etc.

e a!emenea in!cripţiile $i ci"rele care n!oţe!c unele !emne

conenţionale au tot caracter explicati.

e menţionat că nici !emnele conenţionale explicatie nu ţin !eama

de !cara planului !au #ărţii.

Re!pectarea dimen!iunilor, culorilor $i a tuturor detaliilor legate de

!emne !e realizează cu a8utorul atla!ului, de!ene conenţionale care

imprimă unitatea de edere n executarea lor la !cările !ta-ilite.

&0

Page 91: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 91/95

Page 92: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 92/95

canale de irigaţie, de!ecări cu maluri

necon!olidate 2& lăţimea n m /3,& ad6ncimea

 n mcanale de irigaţie de!ecări cu maluri

con!olidate

diguri de/a lungul apelor reprezentate cudouă linii

aduri la apele reprezentate cu o linie

al-iile lacurilor, r6urilor !au p6raielor !ecate

diguri cu maluri necon!olidate $i

con!olidate ce nu !e pot reprezenta la !cara

#ărţii 4,& lăţimea coronamentului n m 3,&

 nălţimea digului n mdiguri cu maluri necon!olidate care !e pot

reprezenta la !cara #ărţiizone inunda-ile

1/roţi pentru irigaţii 2/ecluze 2 numărul

camerelor de ecluzare ;/1 lungimea camerei

de ecluzare $i lăţimea porţilor n m /3,

ad6ncimea apei n m

terenuri !ărate 1/inacce!i-ile, greu

acce!i-ile 2/acce!i-ileterenuri umede 1/cu iar-ă 2/cu mu$c#i 3/

cu !tu"mla$tini 1/inacce!i-ile, greu acce!i-ile 2/

acce!i-ile 2 $i &,; ad6ncimea n mpăduri $i linii de !omiere lăţimea liniei

!omierei n m 1 $i 2& numărul parc#etelor !t8.J !te8ar, adică e!enţa copacilor 1> nălţimea

medie a copacilor n m &,3& diametrul mediu al

copacilor n m di!tanţa medie ntre copaci n

m1/păduri care nu !e pot reprezenta la !cara

&2

Page 93: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 93/95

#ărţii 2/"6$ii de pădure, perdele de protecţie a

căror lăţime nu !e poate reprezenta la !cara

#ărţii > nălţimea medie a copacilor n mpăduri rare !t8. J e!enţa copacilor

1/liezi, pepiniere de pomi "ructi"eri 2/plantaţii dier!e (tranda"iri, coacăze, #amei,

zmeură)ii 1/cu pomi 2/"ără pomi

1/"6neţe, ier-uri nalte 2/izlazuri, pă$uni

limite 1/ale rezeraţiilor naturale $i

parcurilor naţionale 2/ale elementelor de

egetaţie

clădiri "ără curţi

1/clădiri izolate cu curţi 2/clădiri

proeminente1/-i!erici, mănă!tiri 2/capele 3/mo!c#ei

!trăzi principale 1/!e pot reprezenta la

!cara #ărţii 2/nu !e pot reprezenta la !cara

#ărţiitreceri !u-terane

"a-rici c#im. J c#imice !iderg. J !iderurgie

mori, motoare, gatere 1/acţionate de 6nt

2/acţionate de apă 3/cuptoare de ar, mangal!onde de petrol, gaze 1/cu turle 2/"ără

turlemine 1/n exploatare 2/!coa!e din

exploatare 7-. J plum-exploatări la !upra"aţă 1/de tur-ă 2/de

!are1/aeroporturi, aerodromuri, #idro!cale 2/

locuri de aterizare, amerizare1/antene de radioemi!ie, relee de

teleiziune 2/o"icii telegra"ice, tele"onice, radio/

&3

Page 94: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 94/95

telegra"ice 3/!taţii meteocimitire 1/"ără ar-ori 2/cu ar-ori

linii electrice 1/pe !t6lpi de lemn 2/pe

!t6lpi metalici !au de -eton 2& J ten!iunea

curentului n iloaţi 1 J nălţimea !t6lpilor n m

conducte de gaze la !upra"aţă cu !taţii decompre!iune

conducte de gaze !u-terane !au !u- apă

conducte de apă la !upra"aţă cu !taţii de

pompareconducte de apă !u-terane !au !u- apă

garduri 1/ii 2/de lemn !au !6rmă

limite de 8udeţe

căi "erate cu ecartament normal 1/du-le

neelecti"icate 2/du-le electri"icatecăi "erate cu ecartament normal 3/!imple

neelectri"icate 4/!imple electri"icatelinii de tramai

1/!taţii de cale "erată 2/#alte 3/cantoane

auto!trăzi 2 numărul -enzilor pe un !en!

de circulaţie 4 lăţimea unei -enzi n metri

T J -eton, materialul de acoperire1/poduri T J -eton, materialul de

con!trucţie 1/0,1 lungimea $i lăţimea

caro!a-ilă a podului n m & rezi!tenţa la

!arcină n tone 2/poduri cu di!poziti de

de!c#idere !au de ridicare

ÎNTREBĂRI

1. "toa rprzntar a rli+l+i prin c+rb ni9l.

2. C+m s allg ciistan,a c+rblor ni9l i car stciistan,a c+rblor ni9l pntr+ scara 11000/

3. C+m s trmin prin intrpolar cota +n+i p+nct p

 plan+ri c+ c+rb ni9l/

&4

Page 95: Curs Grafica Asistata Pe Calculator

8/18/2019 Curs Grafica Asistata Pe Calculator

http://slidepdf.com/reader/full/curs-grafica-asistata-pe-calculator 95/95

4. C st i c+m s trmin panta trn+l+i/

. C scri s olossc p orizontal i p 9rtical la constr+ira+n+i proil/

#. C6t gr+p smn con9n,ional s+nt/

ILIO(RAFIE

1. Wer-ei I., Wer-ei %., / Sisteme Anformatice Geografice.>undamente teoretice şi aplicaţii , Ed. Cnier!ita!, 7etro$ani,2&1&

2. Tăduţ, %., GAS = Sisteme Anformatice Geografice  *Fundamente practice, Editura Bl-a!tra, 2&&4

3. Fre', ., 2utoC2 %%@ <A 2utoC2 K? %%@ , Editura ?eora.2&&;

4. umitru, . , Sisteme Anformatice Geografice, Editura Bl-a!tra, 2&&1

. hhh Sisteme informatice de evidenţă cadastrală  * +ur!po!tunier!itar de per"ecţionare, C?T * Facultatea deeodezie Editura +ompre!! Tucure$ti 2&&4