FARMACOLOGIE GENERALA

Capitolul I Noţiuni introductive

1. DEFINITII

Farmacologia este ştiinţa care studiază interacţiunile dintre medicament şi organism. Farmacologia generala studiază aspectele generale ale relaţiilor dintre medicament şi organism şi legile obiective pe baza cărora se desfăşoară aceste relaţii.

Ramurile farmacologiei sunt:- Farmacocinetica studiază evoluţia medicamentelor în organism - Farmacografia studiază regulile de prescrierea medicamentelor, referitoare la

formele farmaceutice, căile, modul de administrare şi posologie (prescrierea dozelor).

- Farmacodinamia studiază efectele biologice ale medicamentului în organism adică acţiunile farmacodinamice.

- Farmacoterapia studiază indicaţiile terapeutice- Farmacotoxicologia studiază efectele adverse şi intoxicaţiile acute şi cronice- Farmacoepidemiologia studiază contraindicaţiile şi precauţiile medicametelor,

dar şi bolile de etiologie medicamentoasă Alte ramuri în curs de dezvoltare sunt: farmacodinamia fundamentală biochimică, farmacogenetica, farmacocibernetica, farmaciinformatologia, cronofarmacologia, gerontofarmacologia

Medicamentul este orice substanţă sau amestec de substanţe utilizate pentru tratarea , ameliorarea sau prevenirea unei boli sau a tulburărilot funcţionale la om sau animale.

După OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) medicamentul este orice substanţă sau asociere de substanţe care modifică un proces fiziologic sau patologic, în beneficiul celui care-l foloseşte sau orice substanţa sau combinaţie care poate fi administrată la om sau animale în vederea stabilirii unui diagnostic sau a restaurării, corectării ori modificării funcţiilor fiziologice.

Denumirea medicamentului:- denumirea chimică este denumirea din nomenclatura chimică sistematică- denumirea comună internaţională, DCI, este denumirea recomandată de OMS- denumirea oficinală este denumirea din Farmacopeea Română ediţia a X - a- denumirea comercială sau înregistrată sau specialitate farmaceutică este

denumirea dată de producător

1

Medicamentele sunt alcătuite din:- substanţe active sau farmaceutice sau medicamentoase care au acţiune

determinantă asupra organismului numită acţiune farmacologică sau effect terapeutic

- substanţe auxiliare inerte d.p.d.v. farmacologic; ele au rolul de a transforma substanţa medicamentoasă în forma farmaceutică şi de a o transporta la locul de absorbţie sau acţiune

- materiale şi recipiente de condiţionare-ambalare servesc la închiderea formei farmaceutice într-un recipient asigurându-i astfel protecţia, stabilitatea şi eficacitatea până în momentul utilizării; de asemenea ele facilitează administrarea şi informarea asupra medicamentului Substanţele medicamentoase sunt transformate printr-un proces tehnologic într-o

formă farmaceutică corespunzătoare.

Forma farmaceutică este starea fizică lichidă, semisolidă sau solidă sub care una sau mai multe substanţe medicamentoase şi substanţe auxiliare sunt supuse unor operaţii farmaceutice, prin care sunt transformate în medicament. Astfel se obţine o formă adaptată unei boli, tolerată, stabilă şi uşor de administrat pacientului.

2

Formele farmaceutice sunt:

1 Soluţii:- Limonade = soluţii de uz intern

- Poţiuni = soluţii de uz intern

- Licori = soluţii de uz extern, hidroalcoolice

- Elixire = soluţii de uz intern

- Spirturi = soluţii de uz extern, soluţii alcoolice

- Mixturi = soluţii de uz intern sau extern

- Picături = soluţii de uz intern

- Soluţii buvabile = soluţii de uz intern, condiţionate în fiole buvabile de sticlă, flacoane de sticlă, flacoane de sticlă cu picător sau flacoane presurizate

- Loţiuni = soluţii de uz extern, apoase sau în cosolvenţi

2 Siropuri = preparate farmaceutice lichide cu un conţinut crescut în zahăr, de consistenţă vâscoasă, destinate administrării interne

3 Apele aromatice = soluţii apoase de uleiuri volatile folosite ca atare sau ca vehicule la prepararea unor medicamente de uz intern.

Uleiurile volatile = uleiuri eterice = uleiuri esenţiale = esenţe = sunt lichide care conţin substanţe voletile şi lipofile, obţinute din plante.

4 Forme farmaceutice cu administrare pe mucoase:

a. Forme farmaceutice otologice sau otice sau auriculare:- picături pentru ureche- băi auriculare sau spălaturi- pansamente auriculare- soluţii pentru cauterizări- unguente otice- spray sau aerosoli- otoconuri- pulberi

3

b. Forme farmaceutice rinofaringiene sau rinologice sau endonazale sau erine:- picături pentru nas- soluţii pentru spălături nazale- inhalaţii, spray-uri, aerosoli- unguente nazale- sisteme bioadezive nazale, pulverulente- microsfere nazale- sisteme membranare sau rezervoare

c. Forme farmaceutice bucofaringolaringiene:- ape de gură- colutorii (badijonaje sau pensulaţii)- gargarisme- duşuri bucofaringiene- inhalaţii, spray-uri, aerosoli- soluţii pentru regiunea gingivo-dentară- geluri buco-adezive- produse dentrifice (soluţii, pulberi, paste pentru întreţinerea igienii gurii) - paste obturante- ceruri dentare- alveoconuri- pastile, gume de mestecat, tablete- comprimate bucale- comprimate sublinguale

d. Forme farmaceutice rectale:- soluţii şi suspensii- supozitoare- unguente- spume- capsule- comprimate

e. Forme farmaceutice vaginale:- soluţii şi suspensii- spume- spray-uri- unguente- ovule = globule = supozitoare vaginale- capsule vaginale- comprimate vaginale

4

f. Forme farmaceutice uretrale:- soluţii- unguente- supozitoare uretrale sau bujiuri

g. Forme farmeceutice oftalmice:- picături pentru ochi = colire- băi oftalmice- unguente pentru ochi = unguente oftalmice = oculente

5 Forme farmeceutice extractive din plante:

- soluţii extractive- tincturi- alcoolate- digestii- extracte vegetale- disperte- abstracte- intracte- concentrate pentru infizii şi decocturi

6 Forme farmaceutice sterile:a. forme parenterale:- injectabile (lichide şi pulberi care se dizolvă în solvenţi)- perfuzabileb. vaccinuri şi seruric. implanted. produse radiofarmaceutice

7 soluţii coloidale8 emulsii9 suspensii10 aerosoli, spray-uri11 unguente, creme, paste, geluri12 supozitoare13 pulberi14 capsule15 granulate16 comprimate17 drajeuri18 sisteme terapeutice

5

2. FAZELE EVOLUTIEI MEDICAMENTULUI IN ORGANISM DE LA ADMINISTRARE PANA LA APARITIA EFECTULUI TEREAPEUTIC

Sunt:- faza biofarmaceutică - faza farmacocinetică - faza farmacodinamică

Faza biofarmaceutică se desfăşoară la locul de administrare a medicamentului.Ea cuprinde procesele de:- eliberare a s.m. din forma farmaceutică - dizolvare a s.m. în lichidele biologice la locul de administrare.

Faza farmacocinetică are loc în tot organismul şi cuprinde: absorbţia, distribuirea şi epurarea s.m.

Absorbţia este etapa de trecere a substanţei dizolvate , de la locul de administrare în circulaţia sangvină generală.

Distribuirea cuprinde următoarele procese:- transportul constă în vehicularea substanţei active cu ajutorul sângelui în

sistemul circulator- difuziunea în ţesuturi constă în trecerea s.a. din sânge în ţesuturi- distribuirea este repartizarea la nivelul ţesuturilor- stocarea reprezintă fixarea în unele ţesuturi

Epurarea se realizează prin 2 procese:- metabolizarea sau transformarea cuprinde modificarea structurii rezultând

metaboliţi activi sau inactivi- eliminarea este excreţia din organism a s.m. ca atare sau sub formă de metaboliţi

Faza farmacodinamică se are 2 etape:- fixarea moleculelor de s.a. pe substratul reactiv

- declanşarea actiunii farmacodinamice

6

3. BIOFARMACIA GENERALA

Biofarmacia este o ştiinţă la graniţa dintre farmacologie şi tehnica farmaceutică. Ea studiază influenţa formulării medicamentelor în cadrul formei farmaceutice asupra eficienţei terapeutice. Biofarmacia utilizează 2 parametri pentru a caracteriza medicamentul:

- disponibilitate farmaceutică care reprezintă cantitatea de substanţă activă eliberată din forma farmaceutică

- biodiponibiltate care reprezintă cantitatea de substanţă activă eliberată şi absorbită de către organism

Biodisponibilitatea medicamentelor se exprimă prin 2 variabile:- cantitatea de substaţă activă eliberată dintr-o formă farmaceutică şi absorbită în

circulaţia sistemică- viteză cu care substanţa activă este eliberată şi absorbită

Doza indicată pe eticheta unui medicament nu este egală cu doza absorbită în organism.

4. Bioechivalenţa medicamentelor

Există un postulat al bioechivalenţei care spune că pot fi considerate bioechivalente numai preparatele cu aceeaşi biodisponibilitate.

Tipurile de echivalenţă sunt:

- echivalenţa chimică: echivalenţă între medicamente care conţin aceeaşi substanţă activă, în aceeaşi doză, dar în forme farmaceutice diferite;

ex: Diclofenac drajeuri 100 mg şi Diclofenac supozitoare 100 mg

- echivalenţa farmaceutică: echivalenţă între medicamente care conţin aceeaşi substanţă activă, în aceeaşi doză, în acelaşi tip de formă farmaceutică, dar cu substanţe auxiliare diferite şi/sau tehnologie de preparare diferită

ex: Enalapril Terapia cpr 10 mg şi Enap cpr 10 mg şi Renitec cpr 10 mg

- echivalenţa farmacologică: echivalenţă între medicamente cu acelaşi efect farmacologic, chiar dacă substanţa activă diferă, cu condiţia ca ambele structuri să se metabolizeze în organism la aceeaşi structură chimică activă

7

- echivalenţa terapeutică: echivalenţa între medicamente cu aceeaşi eficacitate terapeutică la acelaşi individ, în acelaşi dozaj, indiferent dacă medicamentul prezintă numai echivalenţă chimică, farmaceutică sau farmacologică

- echivalenţa biologică sau bioechivalenţa: echivalenţă chimica şi farmaceutică , plus biodisponibilitate identică între cele două preparate;

Sunt considerate bioechivalente două preparate farmaceutice cu substanţe active echivalente chimic, administrate la acelaşi individ, în aceeaşi posologie, care realizează concentraţii plasmatice şi tisulare echivalente în timp. Practic, două produse farmaceutice cu substanţă medicamentoasă identică sunt considerate bioechivalente (deci înlocuibile la bolnav fără risc) dacă biodisponibilitatea lor este diferită nesemnificativ <5%.

Reguli privind substituirea medicamentelor:

1 un medicament se poate substitui cu altul cu condiţia ca ele să aibă aceeaşi substanţă activă şi aceeaşi biodisponibilitate

2 NU se recomandă substituirea când:- substanţele terapeutice au indici terapeutici mici- medicamentele se adresează unor boli cu mortalitate mare; ex

antianginoasele, cardiotonicele, antidiabeticele - substanţe au particularităţi deosebite de farmacocinetică- medicamentele sunt retard

Tipurile de biodisponibilitate

Biodisponibilitatea absolută corespunde fracţiunii de substanţă activă, din forma farmaceutică care ajunge la locul de acţiune, în biofază. Ea se determină în plasmă, la nivelul circulaţiei generale, arterială sau venoasă, prin administrarea unei soluţii apoase.Calea intraarterială este calea de referinţa absolută, dar este o cale rar utilizată şi în mod obişnuit se foloseşte ca referinţă calea intravenoasă.

Biodisponibilitatea relativă se exprimă prin:- cantitatea de substanţă activă dintr-un medicament care după administrare ajunge

în circulaţia sangvină- viteza cu care se realizează acest proces

Se dermină când nu se poate determina biodisponibilitatea absolută, deoarecedin substanţă nu se poate prepara o soluţie care să fie administrată i.v.

Biodisponibilitatea relativă poate evalua comparativ:

8

- două căi de adminstrare- două forme farmaceutice diferite- două formulări diferite- un medicament nou cu unul ,,leader” (primul introdus în terapie sau cel mai

eficace cunoscut)

Biodisponibilitatea relativă-optimală evaluează comparativ biodisponibilitatea a două forme farmaceutice, din care una este forma de referinţă cu biodisponibilitatea maximă; deci necesită determinarea biodisponibilităţii pentru fiecare formă farmaceutică şi cunoaşterea formei farmaceutice cu biodisponibiliatea optimă.

Biodisponibiliatea relativă optimală a formei farmaceutice per os (orală) în ordine descrescătoare este:

- soluţie apoasă- emulsie ulei în apă (U/A)- soluţie uleioasă- emulsia apă în ulei (A/U)- suspensie apoasă- suspensie uleioasă- pudra- granulele- comprimate, gelule, capsule- forme cu eliberare rapidă- forme cu eliberare prelungită- forme cu eliberare controlată

Factorii care influenţează biodisponibilitatea sunt:

A) Factorii legaţi de medicament: sunt factori farmaceutici şi fizico-chimici:1 forma farmaceutică: ea influenţează viteză şi tipul de eliberare a substanţei

active prin:- tipul formei farmaceutice- forma ei geometrică- formularea

- tehnologia de fabricaţie- tipul şi proporţia adjuvanţilor

2 substanţa activă influenţează viteză de dizolvare, timpul de dizolvare şi absorbţia medicamentului prin:

- mărimea particulelor- structura chimică (sare, ester, complex etc)- solubilitate: în apă-hidrosolubilitate) sau/şi în solvenţi nepolari (ex grăsimi) –

liposolubilitate- coeficientul de partaj ulei în apă- starea fizică (hidratată sau anhidră, cristalină sau amorfă, polimorfism)

9

- mărimea moleculei (GM)- doza de administrare- particularităţi farmacocinetice la locul de absorbţie (biotransformare, coeficientul

de absorbţie)- profil farmacocinetic de tip retard: procentul de legare de proteinele plasmatice,

procentul de legare de proteinele tisulare, procentul de reabsorbţie în tubii renali, participarea la circuitul entero-hepatic

B) Factorii legaţi de organism:

1 factorii generali sunt factorii care influentează transferul prin membranele biologice:

- suprafaţa- grosimea- lipidele- porii

- polarizarea- sistemele membranare de transport activ- mediul pe cele 2 feţe ale membranei

2 factorii particulari sunt factori farmacocinetici, fiziologici şi patologici:a) calea de administrare influenţează prin:

tipul membranelor biologice străbătute, numărul lor, la nivelul căii de adminstrare suprafaţa şi grosimea vascularizaţia membranelor şi debitul circulator local timpul de contact pH-ul la locul de absorbţie efectul primului pasaj hepatic

b) modul de adminstrare: perfuzie sau bolus doză unică sau doze repetare administrare rapidă, retard, controlată

c) starea fiziologică: stare obişnuită stare particulară: ciclu menstrual, stare de graviditate, vărste extreme bioritmurile

d) starea patologică:- a căii respective de administrare - sistemică- anomalii genetice

10

C) Asocierea cu diverse substanţe: absorbţia şi biodisponibilitatea pot fi influenţate la asocierea medicamentului cu:

- Alimente: absorbţa medicamentelor poate fi grabită dacă ele se administrează pe stomacul gol, şi poate fi încetinită dacă ele se administrază în timpul mesei sau după măncare

- alte medicamente

11

Capitolul II FARMACOCOCINETICA GENERALA

Evoluţia substanţelor medicamentoase în organism şi parcurgerea etapelorfarmacocinetice implică 3 tipuri de procese biologice:

- transferul prin membrane biologice în etapele de absorbţie, difuziune şi eliminare- legarea de proteinele plasmatice şi tisulare în etapele de transport şi distribuire- biotransformarea structurii chimice în etapa de biotransformare

Transferul prin membranele biologice

Caracteristicile membranelor biologice:- sunt ,,foiţe’’ foarte subţiri (aproximativ 100 Å), tip mosaic constituite din

complexe lipoproteice, întrerupte prin pori (cu diametrul de 10 Å)- sunt o matrice pentru canalele apoase ionice (pori), pentru enzime membranare şi

pentru receptori membranari- ele prezintă sisteme membranare specializate şi active de transport- sunt polarizate în stare de repaus având concentrate pe faţa externă sarcini

pozitive (+), iar pe faţa internă sarcini negative (-)- sunt bariere semipermeabile asigurând şi controlând schimburile între

compartimentele pe care le delimiteaza- suferă modificări funcţionale adaptative, precum modificarea permeabilităţii şi

polarităţii; aceste modificări permit trecerea de la starea de repaus la starea de activitate sau inhibiţie

Tipuri de membrane biologice:1. membraba celulară separă compartimentul intracelular de cel interstiţial

(intercelular)2. membranele organitelor intracelulare 3. endoteliile capilarelor separă compartimentul intravascular de cel interstiţial4. endoteliile mucoaselor separă mediul intern al organismului de cel extern

intracavitar5. epidermul pielii separă mediul intern al organismului de cel; extern

Factorii care influenţează transferul prin memebrane sunt:

1 Factorii care depind de substanţa medicamentoasă sunt:- structura chimică- greutatea moleculară

12

- constanta de disociere (pKa) şi gradul de disociere (important pentru solubilitatea în apă)

- liposolubilitatea formei nedisociate exprimată prin coeficientul de repartiţie în lipide-apă (acest coeficient redă concentraţia medicamentului în 2 faze nemiscibile, una apoasă şi una lipidică, şi el indică potenţialul de trecere prin membranele biologice)

- doza şi concentraţia

2 Factorii care depind de membrană sunt:- lipidele din structura membranei- porii- sistemele membranare de transport- polarizarea- starea fiziologica sau patologică a membranei- tipul membranei prezentat în următorul tabel

Caracterisicile de permeabilitate ale membranei Membrane biologice1. Membrană lipidică, uşor permeabilăpentru medicamente lipofile şineionizabile; fără pori

- pielea- mucoasa bucală- mucoasa gastrică- bariera sânge/lichid cerebrospinal (transport activ)- bariera sânge/creier (transport activ)- epiteliul tubular renal(transport activ)

2. Membrană lipidică cu pori, binepermeabilă pentru medicamente lipofileşi neionizate, şi limitat permeabilă pentrumedicamente hidrofile şi cu moleculă relativ mare

- mucoasa intestinului subţire (transport activ)- mucoasa colonului şi rectului- mucoasa oculară- mucoasa nazală- mucoasa vezicii urinare- bariera sânge/lapte

3. Membrană lipidică, cu pori mari,permeabilă pentru medicamente lipofile,hidrofile şi cele cu moleculă mare

- alveole pulmonare- capilare din piele şi muschi- placenta (transport activ)- bariera sânge/ficat şi ficat/bilă (transport activ)- bariera lichid cerebrospinal/sânge (transport activ)- bariera creier/sânge (transport activ)

4. Membrană poroasă permeabilă pentrumedicamente cu masa moleculară marepână la 50000

- glomerulii renali

13

3 Factorii care depind de mediul din vecinătatea membranelor sunt:- proteinele din mediul repectiv care pot să fie cavitare, plasmatice sau tisulare- pH-ul mediului- alte substanţe cu care poate interacţiona substanţa respectivă- vascularizaţia şi debitul circulator local- alimentele

Tipurile de transfer

Transferul se poate realize activ sau pasiv.

a. Transferul pasiv: membrana este pasivă, nu participă la trecerea medicamentului şi se desfăşoară fără consum de energie; există urmatoarele tipuri de transfer pasiv:

1 filtrarea2 difuziunea simplă

1. Filtrarea - are loc fără consum de energie, la nivelul porilor membranei sau a canalelor apoase, în sensul gradientului de concentraţie (numit şi electrochimic) (adică de la concentraţii mari la cele mici până la egalizarea concentraţiei) şi în sensul diferenţei de presiune hidrostatică şi osmotică, până la anularea difereţei- este posibilă pentru substanţele hidrosolubile- este un proces fizic pasiv- diametrul porilor (5-10 Å) limitează filtrarea trecând doar substanţele cu masa , 200; trec şi ioni precum Na+, K+, Cl-, Mg+2

2. Difuziunea simplă- are loc la nivelul complexului lipoproteic membranar, în sensul gradientului de concentraţie, fără consum de energie şi în fucţie de gradul de ionizare şi în funcţie de relaţia dintre pKa a medicamentului şi pH-ul mediului- este un proces fizic pasiv - este posibilă pentru substanţele liposolubile, nedisociate

b. Transferul specializat: membrana este activă şi participă la transfer prin sisteme specializate de transport numite purtători sau cărăuşi, iar transportul se face cu consum de energie; există următoarele tipuri de transport specializat:

1 transportul activ2 difuziunea de schimb3 difuziunea uşurată sau facilitată4 pinocitoza5 transferul în ioni pereche

14

1. Transportul activ- are loc cu ajutorul sistemelor membranare de transport (cărăuşi), cu consum de energie, contra gradientului de concentraţie (de la concentraţii mici la concentraţii mari)- prezintă o înaltă specificitate sterică adică numai unele substanţe cu o anumită structură pot fi transportate- permite competiţia între 2 substanţe care pot fi transportatate de acelaşi cărăuş- este posibil pentru substanţe polare, disociate şi ioni 2. Difuziunea de schimb- se caracterizează prin faptul că transportorul ia o substanţă de pe o faţă a membranei, o transportă pe cealaltă faţă, de pe care ia altă substanţă şi o transportă invers

3. Difuziunea uşurată sau facilitată- are loc cu cărăuşi, în sensul gradientului de concentraţie, deci fără consul de energie- este posibilă de exemplu pentru glucide

4. Pinocitoza- are loc cu consum de energie- constă în înglobarea şi înconjurarea de către membrană a picăturii care conţine substanţa activă şi formarea unei vezicule ce se desprinde din membrană , deplasându-se în citoplasmă - este posibilă pentru: glicină, amidon, vitaminele liposolubile A, D, E, K, lipide

5. Transferul în ioni pereche - permite traversarea membranelor de către compuşii puternic ionizaţi (acizi sulfonici şi baze cuaternare de amoniu)- medicamentele sunt puternic ionizate, hidrofile, şi se combină cu un compus endogen (exemplu mucina din membrana intestinului subţire), rezultă un complex de tip ion pereche neutru care poate traversa membrana lipidică prin difuziune

Absorbţia medicamentelor în organism

15

Absorbţia este prima fază farmacocinetică, în care substanţele medicamentoaseadministrate sub anumite forme farmaceutice, pe căi naturale sau artificiale, trec de la locul lor de administrare în sânge, străbătând una sau două membrane biologice.

Formele farmaceutice sub care se administrează depind de calea de administrare şi de scopul terapeutic.

Efectele la nivelul căilor de administrare

Substanţele medicamentoase administrate sunt:- substanţe biologic active - prodruguri adică substanţe inactive biologic care sunt metabolizate la substanţe active medicamentoase după administrareEx.

Prodroguri Substanţe activeProcainpenicilina şi Benzatinpenicilina

Penicilina G

Ulei de ricin Acid ricinoleicEritromicina lactobionat şi propionat Eritromicină

Efectele medicamentelor la nivelul căii de adminstrare pot fi:a. absente: majoritatea medicamentelor nu au efecte la nivelul căii de administrareb. prezente şi acestea pot să fie:1. Efecte utile: în cazul medicamentelor utilizate pentru efectul local adică la nivelul

căii de administrare; exemple de medicamente utilizate pentru efectul local, la nivelul căii de administrare:

Calea Medicamentele Efectul localOculară Toate medicamentele administrate la nivelul acestor căi

urmăresc un efect local benefic.VaginalăUretralăIntraseroaseIntraarticularăIntraventricularăOrală Antibioticele şi chimioterapicele Antimicrobian,

antimicotic,antihelmintic

Substituenţii secreţiilor digestive De substituţieAntiacidele AntiacidAntidiareicele Antidiareic

16

Purgativele PurgativRespiratorie Uleiuri volatile, antibiotice,

chimioterapiceAntimicrobian, antimicotic

Vasoconstrictoare DecongestivMucolitice ExpectorantBronhodilatatoare Antiasmatic

Cutanată Antibioticele şi chimioterapicele Antimicrobian, antimicoticAntiinflamatoare Antiinflamator

2. Efecte nocive la nivelul căii de adminstrare

Calea Medicamentele Efectul local nedoritOrală Antibiotice cu spectru larg Dismicrobism intestinal,

candidozeAntispastice parasimpatolitice Constipaţie

Bucală, vaginală

Antibiotice cu spectru larg şi corticoizi

Dismicrobism, candidoze

Factorii care influenţează absorbţia şi biodisponibilitatea sunt:

1 Factori generalia. Factori care influenţează dizolvarea- mărimea particulelor de substanţă medicamentoasă- solubilitatea substanţei medicamentoase

b. Factori care influenţează trecerea prin membrane:- tipul de membrană biologică- condiţiile locale: suprafaţa şi grosimea membranei, vascularizaţia,- numărul de membrane traversate în fază de absorbţie

2 Factori particulari- timpul de contact, conţinutul, pH-ul- efectul primului pasaj - calea de administrare- starea fiziologică sau patologică a căii sau cea generală

3 Substanţe asociate:- medicamente- alimente

17

- fumatul

Căile de administrare

Medicaţia este utilizarea terapeutică a unuia sau a mai multor medicamente într-o boală pentru a produce o acţiune eficace.

Efectul terapeutic = acţiune terapeutică = efect farmacodinamic = eficacitate. Efectul terapeutic este consecinţa interacţiunii dintre medicament şi organism, cu producerea unui stimul şi iniţierea unui efect biologic.

Pentru a stabili medicaţia trebuiesc cunoscute căile de administrare.Exista mai multe căi de administrare pentru un medicament. Calea de administrare a unui medicament influenţează:

- Absorbţia medicamentului- Metabolizarea medicamentului- Activitatea farmacologică a medicamentului în ceea ce priveşte debutul,

intensitatea şi durata de acţiune- Forma farmaceutică sub care este adusă o substanţă medicamentoasă

Căile de administrare sunt:a) Căile naturale

1 orală2 sublinguală3 intrarectală4 respiratorie

5 oculară6 intravaginală7 intrauretrală8 cutanată

b) Căile artificiale1. căile intravasculare (la nivelul sistemului cardio-vascular): - calea intravenoasă: i.v. - calea intraarterială: i.a.- calea intracardiacă: i.c.:2. căile extravasculare ( la nivel tisular):- calea intramusculară: i.m.- căile subcutanate:calea intradermică:i.d. şi calea subcutanată sau hipodermică: s.c- calea intraosoasă- intrarahidiană sau subarahnoidă (intraspinală şi intratecală)- calea intraventriculară3. căile intraseroase (la nivelul seroaselor):- intraperitoneală- intrapleurală- intrapericardică- calea intraarticulară şi intrasinovială4. căi speciale:

18

- calea intramedulară: administrarea se face în măduva osoasă

a) Căile naturale:1 Calea orală- Se mai numeşte calea bucală sau calea enterală sau calea gastrointestinală- Locul administrării este pe gură: per os= p.o.; pe reţete poate apărea notarea:

intern = int.- Medicamentul se înghite, se absoarbe la un nivel al tractului digestiv, la nivelul

mucoasei stomacului şi/sau a intestinului subţire; după absorbţie medicamentul 2 membrane (epiteliu mucoasei digestive şi endoteliul reţelei capilare din mucoasă) ajunge în circulaţia sanguină şi se supune primului pasaj hepatic unde suferă primele modificări; de la ficat medicamentul trece în circulaţia sistemică putând ajunge în oricare parte a organismului pentru a-şi manifesta efectul terapeutic

- Acţiune urmărită este generală sau sistemică (la nivelul diferitelor ţesuturi, organe şi sisteme) ori locală (la nivelul tubului digestiv în cazul antiacidelor, laxativelor, purgativelor, antidiareicelor, antihelminticelor, antimicrobienelor intestinale)

- Avantaje: administrare uşoară doze reglabile în funcţie de pacient numarul de doze poate varia- Dezavantaje: substanţa se poate degrada datorită acţiunii enzimelor sau a pH-ului tubului

digestiv (1.5-7.5) substanţa medicamentoasă poate irita tractul gastrointestinal ceea ce impune

folosirea altor căi de administrare sau prepararea formelor farmaceutice gastrorezistente

substanţa medicamentoasă poate avea gust şi miros neplacut, dar acestea pot fi corectate

absorbţia poate varia în funcţie de: structura substanţei medicamentoase, partea tubului digestiv, forma farmaceutică, ora şi ritmul de administrare, alimente:

preprandial = înainte de masa= pe nemâncatepostprandial= după masăintraprandial= în timpul mesei- Formele farmaceutice administrate pe cale orală sunt: lichide: soluţii, siropuri, suspensii, emulsii, ape aromatice solide: comprimate, capsule, drajeuri, granulate, pulberi

** forme farmaceutice cu cedare rapidă sau accelerată (substanţa medicamentoasa acţionează imediat)** forme farmaceutice cu cedare prelungită sau forme retard (substanţa medicamentoasă se eliberează şi actionează în decurs de 12 ore, 24ore)

19

** forme farmaceutice moderne cu eliberare controlată (durata de acţiune este mai mare de 24 ore)** forme famaceutice cu transportori la ţintă: lipozomi, anticorpi monoclonali,

CALEA ORALA NU ESTE O CALE PENTRU URGENTELE MEDICALE.

2 Calea sublinguală2.1 Calea sublinguală propriu-zisă- locul administrării: sublingual sau perlingual - locul absorbţiei: mucoasa linguală- acţiunea urmărită: exclusiv generală- medicamente adminstrate sunt: nitroglicerină (antianginos), izoprenalină

(antiasmatic), hormoni steroizi sexuali- formele farmaceutice administrate sunt: soluţii în picături, comprimate, granule,

pufurile din spray-uri- avantaje: absorbţie rapidă, latenţă scurtă (adica efectul se manifestă în scurt

timp), ocoleşte degradarea sub influenţa sucurilor gastrice şi ocoleşte bariera hepatică

- dezavantaje: timp de contact scurt datorită salivei 2.2 Calea bucală- locul administrării: medicamentele sunt aşezate între gingie şi buze sau gingie şi

peretele interior al obrazului- locul absorbţiei: mucoasa sublinguală, gastrică sau intestinală - acţiunea urmărită: generală (hormoni steroizi sexuali, vitamine) sau locală

(antiseptice)- formele farmaceutice administrate sunt: comprimate, tablete- avantaje: absorbţie rapidă- dezavantaje: timp de contact scurt

3 Calea intrarectală:- locul administrării: rectul inferior sau superior- locul absorbţiei: mucoasa rectală inferioară (medicamentul trece în venele

hemoroidale inferioară şi mijlocie, apoi în vena cavă inferioară ocolind primului pasaj hepatic) sau superioară (medicamentul trece în vena hemoroidală superioară, apoi sistemul port hepatic)

- acţiunea urmărită: generală: se pot administra antipiretice, analgezice, antispastice, antiinflamatoare,

antivomitive locală: purgative, laxative, antihemoroidale, antiseptice

20

- formele farmaceutice administrate sunt: supozitoare (se dizolvă sau se topesc în maxim 10 minute), microclisme (soluţii sau suspensii), unguente, spume, capsule, comprimate- avantaje: posibila ocolire a primului pasaj hepatic şi intestinal, abordabilă pentru

bolnavi inconştienti sau cu varsături, pentru medicamente degradabile sub acţiunea sucurilor digestive sau în ficat, pentru medicamentele iritante pentru mucoasa digestivă

- dezavantaje: reflexul de respungere care scurtează timpul de contact,absorbţie incopmpletă sau inegală, pH-ul poate fi modificat, dozele trebuiesc să fie cu 25-30 % mai mari decât cele p.o.

4 Calea respiratorie:4.1 Calea nazală:- locul administrării: în nări- locul absorbţiei: mucoasa rinofaringiană- acţiunea urmărită: locală: în rinite, inflamţii, infecţii locale; se pot adminstra antiseptice şi

chimioterapice antimicrobiene (uleiuri volatie, sulfacetamide), descongestive de tip vasoconstrictor (efedrina, nafazolina)

generală: se pot adminstra pulbere de hipofiză posterioară, tetracosactid, calcitonină

- formele farmaceutice administrate sunt: picături pentru nas apoase sau uleioase, soluţii pentru spălături nazale, inhalaţii, spray-uri, aerosoli, unguente nazale, sisteme bioadezive nazale, pulverulente, microsfere nazale, sisteme membranare sau rezervoare

- avantaje: absorbţie rapidă, efect imediat- dezavantaje: secreţia nazală poate drena medicamentul, pot apărea efecte

secundare generale la administrarea descongestivelor la copii, deviaţie de sept sau distrugerea mucoasei la administrări prelungite

4.2 Calea respiratorie propriu-zisă sau pulmonară: - locul administrării: prin cavitatea bucală, prin inspir profund şi lent, cu

menţinerea respiraţiei 20-30 secunde- locul absorbţiei: mucoasa bronşiolară, epiteliu alveolar- acţiunea urmărită: generală: anestezice generale gazoase sau volatile, vaccinuri locală: bronhodilatatoare, expectorante-mucolitice, antiseptice, antibiotice- formele farmaceutice administrate sunt: gaze şi lichide volatile administrate cu

aparate speciale, soluţii apoase sau pulberi inhalate sub formă de aerosoli administrate cu nebulizatoare sau inhalatoare

- avantaje: doza necesară este mică faţă de calea orală

21

- dezavantaje: respingerea medicamentului, epurare rapidă, o parte din medicament poate ajunge in spomac prin deglutiţie şi poate determina efecte sistemice

5 Calea oculară:- locul administrării: sacul conjunctival - locul absorbţiei: conjunctivă sau cornee- acţiunea urmărită este locală: pot fi administrate miotice în glaucom,

antimicrobiene şi antiinflamatoare în infecţii şi inflamaţii (conjunctivite), anestezice locale în leziuni oculare

- formele farmaceutice administrate trebuie să fie sterile şi pot să fie: picături pentru ochi numite colire, băi oftalmice, unguente pentru ochi numite unguente oftalmice sau oculente

- avantaje: absorbţie foarte rapidă- dezavantaje: secreţia şi scurgerea lacrimală scurtează timpul de contact; timpul de

contact poate fi prelungit prin presarea canalului lacrimal câteva minute după aplicare

6 Calea intravaginală:- locul administrării: în vagin- locul absorbţiei: mucoasa vaginală- acţiunea urmărită este locală: se pot administra antibiotice, antimicotice,

antiseptice, antiinflamatoare- formele farmaceutice administrate sunt: soluţii şi suspensii, spume, spray-uri,

unguente, ovule numite globule sau supozitoare vaginale, capsule vaginale, comprimate vaginale

- avantaje: evită pasajul hepatic şi efectele secundare generale- dezavantaje: timp de contact relativ, absorbţie inegală

7 Calea uretrală:- locul administrării: în uretră- locul absorbţiei: mucoasa uretrală- acţiunea urmărită este locală: se pot administra antibiotice, antimicotice,

antiseptice, antiinflamatoare- formele farmaceutice administrate trebuie să fie sterile şi pot să fie: soluţii,

unguente, supozitoare uretrale sau bujiuri- dezavantaje: timp de contact scurt, disconfort la administrare

8 Calea cutanată sau percutanată:

22

- locul administrării: pe piele- locul absorbţiei: epiderma şi epiteliul unistratificat de la nivelul foliculilor piloşi

şi glandelor sebaceeoşi - acţiunea urmărită: locală în afecţiuni dermatologice; se pot administra: antipruriginoase,

antiinflamatoare, antibiotice, antifungice, antiseptice, keroplastice, keratolitice generală: se pot administra cu ajutorul sistemelor terapeutice transdermice (TTS)

cu eliberare programată şi prelungită hormoni sexuali (estradiol), antianginoase (nitroglicerină), antiasmatice (terbutalină), antihipertensive (clonidina), antiemetice (scopolamina), nicotină; sistemul se poate aplica pe braţ, precordial, după ureche în funcţie de medicament

- formele farmaceutice administrate sunt soluţii, uleiuri volatile, emulsii, suspensii, spray-uri, unguente, crema, paste, geluri, pulberi, sisteme terapeutice (plasturi), emplastre, cataplasme; acestea se administrează prin badijonări, comprese, frecţii, ungeri, băi

- avantaje: uşurinţa administrării; factorii care pot favoriză absorbţia cutanată sunt: masajul local care produce vasodilataţie locală pansament ocluziv aplicat deasupra preparatului, va menţine hidratarea pielii - dezavantaje: dacă există leziuni epidermice atunci substanţă chiar dacă este

aplicată pentru un efect local va avea şi un efect sistemic

b) Căile artificiale sau căile parenterale sau injectabile presupun administrarea injectabilă sau transcutanată prin perforarea pielii la diferite niveluri cu un ac prin care medicamentul este introdus în interiorul corpului cu ajutorul unei seringi sau perfuzii. Ele sunt:

1. căile intravasculare (la nivelul sistemului cardio-vascular): - calea intravenoasă: i.v.: administrarea se face în venă - calea intraarterială: i.a.: administrarea se face în arteră- calea intracardiacă: i.c.: administrarea se face direct în miocardului; se foloseşte

în stop cardiac

2. căile extravasculare ( la nivel tisular):a) calea intramusculară: i.m.: administrarea se face în ţesut muscular profundb) căile subcutanate:

- calea intradermică: i.d.: administrarea se face imediat sub suprafaţa pielii, între derm şi epiderm

- calea subcutanată sau hipodermică: s.c.: administrarea se face sub piele în ţesutul conjunctiv (hipoderm); este mai profundă decât cea i.d.

PIELEA: epiderm, derm, hipoderm

23

c) calea intraosoasă: administrarea se face în măduva oaselor spongioase, scurte sau late

d) intrarahidiană sau subarahnoidă (intraspinală şi intratecală): se foloseşte pentru o acţiune la nivelul meningelui care este alcătuit din 3 membrane: dura mater, arahnoida şi pia mater; administrarea se face printre vertebrele L2-L5, intratecal, subarahnoidian (între pia mater şi arahnoidă), în LCR; această cale urmăreşte o acţiune locală

e) calea intraventriculară: administrarea se face în ventriculii cerebrali; această cale urmăreşte o acţiune locală

3.căile intraseroase (la nivelul seroaselor):- intraperitoneală: administrarea se face în peritoneu care înveleşte organele

abdominale- intrapleurală: administrarea se face în pleură care înveleşte plămânul- intrapericardică: administrarea se face în pericard care înveleşte inima- calea intraarticulară şi intrasinovială: administrarea se face la nivelul

articulaţiilor; această cale urmăreşte o acţiune locală

4.căi speciale:- calea intramedulară: administrarea se face în măduva osoasă

Administrarea injectabilă i.v. nu necesită etapa de absorbţie şi are acţiune generală. SE INDICA PENTRU URGENTE. Timp de transport 25-45 secunde de la antebrat la picior.

Atenţie la viteza de administrare: - o injecţie rapidă (bolus) trebuie să se facă în decurs de 1 minut- o perfuzie 10 minute până la ore

Condiţii obligatorii şi dorite pentru formele farmaceutice injectabile:- să fie sterile, adică să nu conţină microorganisme vii care se pot înmulţi- să fie apirogene, adică să nu conţină pirogene care sunt substanţe secretate de

microorganisme- să fie izotone (preparatele trebuie să aibă aceeaşi concentraţie molară cu sângele

sau ţesutul unde sunt injectate) sau slab hipertone- să fie lipsite de particule insolubile- să prezinte inocuitate, adică să fie netoxice, nevătămătoare, inofensive- să fie tolerate- pH aproximativ egal cu 7,4- formele farmaceutice injectate intravascular nu pot avea substanţe hemolitice sau

care precipită proteinele plasmatice

24

- formele farmaceutice injectate i.m. nu pot avea substanţe iritante pentru ţesuturiFormele farmaceutice pot fi:

- în cazul administrarii i.v.: soluţii apoase, emulsii ulei în apă- în cazul administrării î.a. exclusiv soluţii apoase- în cazul administrării i.m.: soluţii şi suspensii apoase ori uleioase ori în solvenţi

miscibili cu mediul interstiţial- în cazul administrării s.c.: soluţii apoase, suspensii fine, implante subcutanate,

micropompe

Avantaje:- nu presupune absorbţie decât în cazul administrărilor i.m., s.c., intraosoasă- efect rapid- evitarea primului pasaj hepatic

Dezavantaje:- datorită prezenţei pirogenilor bacterieni în soluţiile injectabile incorect preparate

şi sterilizate pot aparea următorele fenomene: frisoane, reacţii febrile, cianoză, puls rapid, dispnee, temperatură de 40oC, cefalee, tulburări lombare

- declanşarea unei insuficienţe cardiace prin creşterea presiunii arteriale la administrarea unor volume excesive de soluţie

- declanşarea spasmului arterial, apariţia hematomului şi trombozei în administrare i.a.

CAILE DE ADMINISTRARE CARE NECESITA PREPARATE STERILE SUNT:- Căile parenterale- Calea oculară- Calea uretrală

Distribuirea medicamentelor

25

Distribuţia este etapa faramacocinetică următoare absorbţiei şi ea se desfăşoară lanivelul ţesuturilor. Ea are 4 subetape:1 Transportul în sânge2 Difuziunea în ţesuturi3 Distribuirea propriu-zisă4 Fixarea în ţesuturi

1. Transportul în sânge: - constă în vehicularea medicametelor în sânge, de la nivelul capilarelor căii de absorbţie până la nivelul capilarelor ţesutului de acţiune şi altor ţesuturi- medicamentele pot fi transportate în plasmă (sub forma liberă dizolvate în plasmă sau sub formă legată de proteinele plasmatice) sau în elementele figurate (hematii, leucocite, eritrocite)- consecinţele legării de proteinele plasmatice sunt:* un efect retard al medicamentului * medicamentul dobândeşte capacitate antigenică şi la o administrare ulterioară determină alergii* la asocierea de medicamente pot interveni interacţiuni de deplasare a unui medicament de pe proteină în prezenţa altui medicament- proteinele de care se leagă s.m. sunt albuminele şi α 1 – acid glicoproteina (AAG)

2. Difuziunea în ţesuturi:- este etapa de trecere a medicamentelor din compartimentul intravascular în ţesuturi şi anume:* în compartimentul interstiţial, prin membrana capilară* în compartimentul intracelular, prin membrana celulară - macromoleculele proteice nu difuzează dintr-un compartiment în altul

3. Distribuirea propriu-zisă: cuprinde 2 aspecte :a) distribuirea în compartimentele hidrice:- medicamentele se distibuie în toate cele 3 compartimente hidrice ale organismului: intravascular, intercelular şi intracelular- concentraţiile substanţelor în cele 3 compartimente sunt în echilibru dinamic- consecinţele distribuirii în cele 3 compartimente sunt:* micşorarea vitezei de eliminare * creşterea timpului de înjumătăţire (timpul de înjumătăţire, T1/2, este timpul de reducere la jumătate a concentraţiei substanţei medicamentoase în sânge, după ce s-a realizat echilibrul de distribuţie în organism)* creşterea duratei de acţiune b) distribuirea în ţesuturi este de 3 feluri- uniformă: în toate ţesuturile (de exemplu alcoolul)

26

- selectivă: în anumite ţesuturi (de exemplu: iodul în tiroidă, calciu în oase, arsenul şi mercurul în piele şi păr) - bifazică: distribuire rapidă în SNC şi apoi o redistribuire cu stocare într-un alt ţesut (ex. narcoticele se distribuie în SNC şi apoi în ţesutul adipos )

Circuitul entero – hepatic şi entero – gastric

Reprezintă aspectele particulare ale distribuţiei:

Stomac M

Intestin Bilă M M M-conjugat M-conjugat (Hidroliză) M

Absorbţie

Circuitul Circuitulentero- entero-gastric hepatic

Sânge venos portal M sau M-conjugat Ficat

Circulatia generală Sânge venos suprahepatic

Circuitul entero – hepatic :- se desfăşoară pentru medicamentele administrate per os sau pe alte căi şi care

odată ajunse la ficat, se elimină la acest nivel, prin bila secretată de hepatocrit putând apoi sa fie reabsorbite prin intestine şi pe calea venei porte să reajungă în ficat, iar circuitul se repetă

- astfel se elimină penicilina, eritromicina, rifampicina- consecinţele participării la circuitul entero-hepatic:1. întârzierea eliminării mai ales dacă medicamentul este concentrate în vezica

biliară, creşterea timpului de înjumătăţire2. creşterea duratei de acţiune şi a intensităţii acţiunii

27

3. cresc efectele adverse când bila medicamentele se elimină prin bilă

Circuitul entero - gastric - se desfăşoară pentru medicamentele bazice liposolubile care ajung în sânge în

formă nedisociată; aceste medicamente se pot elimina prin mucoasa gastrică, prin difuziune simplă şi apoi se pot reabsorbi la nivel intestinal, circuitul putându-se repeat

- astfel se elimină prin mucoasa gastrică şi participă la circuitul entero – gastric alcaloizii

4. Fixarea în ţesuturi:- este de mai multe feluri: reversibila si ireversibilă- consecinţele fixării sunt: eliminare lentă, prelungirea duratei de acţiune, efecte adverse datorită cumulării, prelungirea duratei unei intoxicaţii - fixarea se poate reliza:1. în ţesutul adipos2. de proteinele tisulare sau plasmatice3. pe substraturi receptoare (farmacoreceptori sau enzime)

Legarea de substraturi receptoare (farmacoreceptori sau enzime)

Epurarea

Epurarea este etapa farmacocinetică în care structura chimică medicamentoasă este degradată şi eliminată din organism. Ea se realizează prin 2 procese:

1 biotransformarea sau metabolizarea2 eliminarea sau excreţiaEpurarea este exprimată cantitativ prin clearance care este un parametru

farmacocinetic.

28

Metabolizarea sau biotransformarea medicamentelor

Biotransformarea sau metabolizarea reprezintă etapa farmacocinetică de transformare a structurii chimice a medicamentului rezultând noi structuri numite metaboliţi. Ea reprezintă o reacţie de detoxifiere specifică organismului. Ea contribuie la epurare prin 2 procese:- producerea de metaboliţi inactivi- producerea de metaboliţi mai hidrosolubili fiind astfel favorizată eliminarea din organism

Substanţele medicamentoase pot fi:- nemetabolizate- metabolizate total sau parţial

Eliminarea medicamentelor

Eliminarea medicamentelor este etapa farmacocinetică în care structurile active medicamentoase şi metaboliţii acestora sunt îndepărtate din organism.

Căile de eliminare sunt: - calea renală, de elcţie pentru substanţele hidrosolibile- calea digestivă, de eleţie pentru substanţele neabsorbabile, administrate pe cale

orală - calea respiratorie, de elcţie pentru substanţele gazoase şi volatile- calea cutanată, pentru substanţele volatile şi lipofile- prin secreţii prin lacrimi, salivă, secreţie biliară, secreţie lactată

Capitolul III FARMACODINAMIE GENERALA SI FUNDAMENTALA

29

Acţiunea farmacodinamică este rezultatul interactiunii medicament - organism, rezultat

manifestat ca fenomen fizic, chimic, biochimi şi fiziologic, concretizat prin: modificarea unei funcţii fiziologice (în sens stimulator sau inhibitor) şi/sau diminuarea sau înlăturarea unei funcţii patologice.

Etapele fazei farmacodinamice sunt:- legarea medicamentului (M) de substratul reactiv, respectiv de receptori (R) cu

formarea unui complex (MR)- apariţia unor modificări locale declanşate de prezenţa complexului MR la locul de

acţiune (acţiunea primară), modificări ce se traduc prin apariţia efectului farmacodinamic

M + R ↔ MR → efect farmacodinamicCele 2 etape sunt posibile datorită a 2 proprietăţi farmacodinamice:

- afinitatea pentru receptori- activitatea intrinsecă a medicamentelor

Raportat la aceste proprietăţi sunt 2 clase de medicamente:1 agonişti care au afinitate pentru receptori şi activitate intrinsecă; au efect propriu

asupra receptorilor 2 antagonişti au numai afinitate pentru receptori şi nu au activitate intrinsecă,

producând efecte de blocaj al receptorilorParametrii acţiunii farmacodinamice sunt:

1 Sensul: - Sensul stimulator sau excitant care rezultă fie prin stimularea unei funcţii, fie

prin deprimarea unei functii antagoniste.- Sensul inhibitor sau deprimant care rezultă prin inhibiţia unei funcţii sau prin

stimularea excesivă a funcţiei respective până la epuizarea ei.- Efectul bisens: aceeaşi funcţie poate fi influenţată în ambele sensuri (şi

stimulator şi inhibitor) de către acelaşi medicament în funcţie de doză şi teritoriu. 2 Selectivitatea este proprietatea unei substanţe de a influenţa un teritoriu cât mai

limitat din organism şi de a avea un număr cât mai limitat de acţiuni farmacodinamice; în farmacoterapeutica actuală nu există medicamente cu un singur efect şi care acţionează asupra unui singur teritoriu

3 Potenţa este capacitatea unei substanţe de a avea activitate biologică şi se exprimă prin doze eficace DE. Cu cât DE sunt mai mici cu atât potenţa este mai mare.

4 Eficacitatea maximă sau intensitatea este capacitatea unei substanţe medicamentoase de a avea activitate biologică cu un anumit efect maxim posibil.

5 Latenţa sau timpul de debit al efectului este timpul scurs de la administrarea substanţei medicamentoase până la apariţia efectului.

30

6 Timpul efectului maxim este timpul scurs de la administrarea medicamentului până la obţinerea efectului maxim.

7 Durata acţiunii farmacodinamice este intervalul de timp în care se menţine efectul.

8 Durata sau timpul de înjumătăţire T1/2 este timpul de reducere la jumătate a concentraţiei substanţei medicamentoase în sânge, după ce s-a realizat echilibrul de distribuţie în organism.

Tipuri de acţiune farmacodinamică (= AF):1 După utilitatea terapeutică şi intensitate: AF principală şi AF secundară2 După modul de utilizare:- AF locală sau topică, adică la locul administrării- AF generală sau sistemică, se manifestă după absorbţie 3 După reversibilitate (durată)- AF reversibilă, cu durată limitată- AF ireversibilă, cu durată nelimitată 4 După mecanismul de acţiune:- AF directă, adică pe receptori- AF indirectă, adică influenţează metabolismul substanţelor fiziologic active 5 După nivelul acţiunii: - la nivelul aparatelor şi sistemelor: AF centrală, AF periferică, AF cardiovasculară,

AF hormonală- la nivel celular: AF depolarizantă şi AF hiperpolarizantă celulară- la nivel molecular: inhibiţie enzimatică, inducţie enzimatică etc 6 După selectivitate:- AF selectivă sau specifică, adică asupra unui sistem fiziologic, organ, receptor

sau agent patogen- AF neselectivă sau nespecifică7 După tipul de receptori- AF adrenergică, medicamentul acţionează asupra receptorilor adrenergici- AF dopaminergică medicamentul acţionează asupra receptorilor dopaminergici- AF histaminergică medicamentul acţionează asupra receptorilor histaminergici- AF nicotinică medicamentul acţionează asupra receptorilor nicotici- AF muscarinică medicamentul acţionează asupra receptorilor muscarinici8 După sensul acţiunii:- AF stiumulatoare - AF inhibitoare

- AF mimetică: medicamentele ,,mimetice” sunt agonişti ai receptorilor- AF litică: medicamentele ,,litice” sunt antagonişti ai receptorilor9 După criteriul farmacoterapeutic:- AF etioptropă sau cauzală – combate cauza bolii; ex: acţiunea antimicrobiană

31

- AF fiziopatologică – se adresează mecanismului fiziopatologic al bolii; ex: acţiunea antihipertensivă

- AF simptomatică sau patogenică – tratează un simptom al bolii; ex acţiunea analgezică = tratarea durerii

- AF de substituţie este utilizată în deficitul unei substanţe endogene

FARMACORECEPTORII (R)

Farmacoreceptorii sunt receptori ,,chimici,, , adică receptori pentru structuri chimice.

Receptorii chimici (R) sunt complexe de macromolecule specifice. Specificitatea este în raport cu agoniştii endogeni fiziologici, specifici pentru fiecare tip de receptor, numiţi mediatori chimici.

Medicamentele se comportă ca agonişti sau antagonişti specifici pentru diferite tipuri de R chimici.

Structura biochimica a R poate fi proteică, glicoproteică sau conţine acizi nucleici (ADN). Subunităţile de receptori au o suprafaţă externă în care se fixează specific substanţa medicamentoasă.

Formarea complexului medicament – receptor (M-R) şi tipuri de legături

Receptorii au 2 sedii necesare pentru funcţia lor:1. un sediu de legare pentru agoniştii şi antagoiniştii competitive, care au afinitate

specifică pentru respectivul tip de receptor2. un sediu efector, activat de agonişti, care posedă activitate intrinsecă

Antagoniştii competitivi au acelaşi sediu de legare pe receptori ca şi agoniştii. Antagoniştii necompetitivi au sediu de legare diferit.Sediul de legare este complementar chimic, electric sau spaţial, cu molecula

agonistului fiziologic sau farmacologic.Tipurile de legături la formarea complexului M-R sunt:

- legături ionice întărite prin legături van der Waals, care apar cu agoniştii sau antagoniştii farmacologici sau fiziologici

- legături covalente care apar doar cu agoniştii sau antagoniştii farmacologici; legătura formata este stabilă şi acţiunea farmacodinamică determină este ireversibilă, de lungă durată şi cu character toxicDurata mare a acţiunii la nivelul receptorilor se realizează şi prin:

- afinitate mare pt R- absenţa unei enzime specifice pt degradarea medicamentului

Receptorii sunt situati :

32

1. pe membranele celulare la nivelul unei sinapse (R sinaptici care sunt R pentru neuromedicatori) sau in afara sinapselor (R extrasinaptici care sunt R pentru medicatori umorali, precum hormonii si autacoidele)

2. in citoplasma3. in nucleu

Sinapsa chimica este locul de contiguitate intre 2 celule nervoase, intre care se afla un spatiu numit fanta sinaptica. La nivelul sinapsei transmiterea informatiei intercelular se face prin neuromedicatori chimici numiti si mesageri chimici. In veziculele butonilor axonali se afla neuromediatori chimici si ei sunt eliberati in fanta sinaptica in momentul aparitiei potentialului de acţiune , care antreneaza influxul de Ca 2+ in butonul axonal. Ionul de Ca 2+ este responsabil de reducerea fortei electrostatice care mentine veziculele in citoplasma si de deplasarea veziculelor spre membrana presinaptica, cu eliberarea mediatorului in fanta prin exocitoza. Neuromediatorul difuzeaza in fanta sinaptica si formeaza cu R postsinaptici efectori un complex M-R care declanseaza efectul.

Sinapsele pot fi:- interneurale (intre 2 neuroni)- neuroefectoate (intre neuron si celula efectoare)

R sinaptici sunt situati:- pe membrana postsinaptica: R postsinaptici efectori)- pe membrana presinaptica: R presinaptici modulatori care sunt de 2 feluri:

1. autoreceptori stimulati de neuromedicatorul specific sinapsei2. heteroreceptori stimulati de alt mediator, cu rol de modulare sau inhibitor al eliberarii neuromediatorului specific sinapsei Exemplu: R α2-adrenergici, care moduleaza concentratia noradrenalinei in fanta sinaptica adrenergica, prin mecanism de feed-back negativ, sunt autoreceptori presinaptici; agonistul endogen pentru R α2-adrenergici este noradrenalina, iar antagonistul farmacologic pentru R α2-adrenergici este clonidina.

Exista mai multe tipuri de receptori membranari:- R membranari simpli: ex. R pt insulina- R membranari cuplati (sistem R - efector): R pentru canalele ionice, R pentru

proteina G

Clasificarea R

33

R se clasifica in tipuri dupa agonistul endogen, fiziologic, specific (adica dupa medicatorul chimic).

R se clasifica in subtipuri dupa substantele exogene, agoniste si antagoniste, elective.

Tipuri de transmisii, mediatori si receptori specifici Transmisia Mediatorii Receptorii

Colinergica Acetilcolina = ACh R nicotinici N 1-5R muscarinici M1-5

Adrenergica Noradrenalina = NAAdrenalina = A

α1 (A-D) sunt R postsinapticiα2 (A-D) sunt R post- si presinapticiβ1 si β 3 sunt R postsinapticiβ2 sunt R pre- si postsinaptici

Dopaminergica Dopamina = DA D1-5Serotoninergica Serotonina = 5 - HT 5-HT 1-7Histaminergica Histamina = H H1, H2, H3Purinergica Adenozina

ATP, AMPcGTP, GMP ciclic

P1, P2

GABA - ergica GABA = acid γ- aminobutiric GABA A, B1, B2, C

ATP = adenozin trifosfatGTP = guanozin trifosfat

Distributia selectiva in tesuturi a R adrenergici postsinapticisi corelatia cu efectele:

α1in muschi netezi vasculari determina vasoconstrictiein muschi netezi genito-urinari determina contractie, efect ocitocicin muschiul neted radiar al irisului determina contractie cu midriaza activain muschi netezi intestinali determina relaxarein miocard determina cresterea fortei de contractie si a excitabilitatii inimii, aritmiiin ficat determina glicogenoliza cu hiperglicemie

α2

34

in pancreasul endocrin determina hiposecretie de insulina cu tendinta de hiperglicemiein cazul trombocitelor , determina agregare plachetara

β1 in miocard creste forta de contractie, ritmicitatea si viteza de conducere atrioventricularain aparatul juxtaglomerular renal creste secretia de renina

β2in muschi netezi vasculari determina vasodilatatiein muschi bronsici determina bronhodilatatiein muschi gastrointestinali determina relaxarein muschi genito-urinari determina efect tocoliticin ficat si muschii striati determina glicogenoliza cu hiperglicemie

β3in tesutul adipos determina lipoliza cu hiperlipidemie

35

Clasificarea medicamentelor

I SISTEMUL NERVOS CENTRALII SISTEMUL NERVOS SOMATICIII SISTEMUL NERVOS VEGETATIVIV APARATUL RESPIRATORV APARATUL CARDIOVASCULARVI APARATUL RENALVII APARATUL DIGESTIVVIII SANGELE SI SISTEMUL HEMATOPOETICIX INFLAMATIE, BOLI REUMATICE SI BOLI ALERGICEX BOLI METABOLICEXI DEZECHILIBRE HIDROELECTROLITICE, ACIDO-BAZICE SI NUTRITIVEXII SISTEMUL ENDOCRINXIII VITAMINEXIV SISTEMUL IMUNITARXV CHIMIOTERAPIA ANTINEOPLAZICAXVI CHIMIOTERAPIA ANTIVIRALAXVII ANTIBIOTICE (=AB) SI CHIMIOTERAPICE (=CT) ANTIMICROBIENEXVIII CHIMIOTERAPIA ANTIMICOTICAXIX CHIMIOTERAPIA ANTIPARAZITARAXX ANTISEPTICE, DEZINFECTANTE SI PARAZITICIDE XXI MEDICAMENTE IN SCOP DIAGNOSTICXXII ANTIDOTURI IN INTOXICATIILE MEDICAMENTOASE