curs DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE

8/4/2019 curs DREPT CONSTITUIONAL I INSTITUII POLITICE

1/162

NOTE DE CURS LA DISCIPLINA

DREPT CONSTITUIONAL I INSTITUII POLITICE

Not: orice trimitere fcut in acest text la vreun articol de lege, fr indicarea

actului normativ, se refer la Constituia Romaniei din 1991, republicat ca urmare

a revizuirii, in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 767 din 31 octombrie

2003.

I. Teoria general a constituiei

1. Noiunea de constituie

2. Clasificarea constituiilor

3. Revizuirea constituiei

II. Deciziile politice fundamentale ale constituantului roman 1. Noiunea de decizie fundamental

2. Democraia reprezentativ i pluralismul politic

3. Romania stat de drept

4. Romania stat social

5. Romania stat unitar

6. Integrarea euro-atlantic

III. Parlamentul Romaniei

1. Constituirea, structura, organizarea i funcionarea

Parlamentului

Consideraii generale

Constituirea Parlamentului

Structura Parlamentului

Organizarea i funcionarea Parlamentului

2. Statutul parlamentarilor

Mandatul parlamentar

Durata mandatului

Drepturile i indatoririle parlamentarilor

Protecia mandatului parlamentar

1

3. Funciile Parlamentului

3. 1 Clasificarea funciilor

3. 2 Funcia legislativ


2/162

3. 3 Funcia de control

3. 4. Funcia guvernamental

4. Actele Parlamentului

4.1 Legile

Noiuni generale. Clasificarea legilor

Procedura adoptrii legilor

Proceduri legislative speciale

4. 2 Alte acte ale Parlamentului

Hotrarile Parlamentului

Moiunile Parlamentului

IV. Preedintele Romaniei

1. Rolul Preedintelui Romaniei

2. Mandatul Preedintelui Romaniei

3. Funciile i atribuiile Preedintelui Romaniei

4. Actele Preedintelui Romaniei

V. Curtea Constituional

1. Controlul constituionalitii legilor

2. Curtea Constituional a Romaniei

I. Teoria general a constituiei

1 Noiunea de constituie

Sub aspect etimologic, noiunea de constituie este legat de verbul latin constituo (=a

statornici, a aeza cu temei). In Roma antic, impraii adoptau aa numitele constituii

imperiale (edict, decret, mandat sau rescript), formal subordonate legilor (adoptate de

adunrile poporului) i actelor Senatului. In fapt ins, prin renunarea la convocarea

2

adunrilor poporului i in urma subordonrii absolute a Senatului fa de puterea imperial,

constituiile adoptate de imprai au ajuns (incepand din prima jumtate a secolului I dup

Hristos) principalele surse formale ale dreptului roman imperial. Acest fapt a ocazionat

asocierea semnificaiei de lege fundamental cuvantului constituie.

La inceputul evului mediu, termenul constituie era utilizat cu precdere in limbajul

ecleziastic pentru a desemna anumite reguli monastice. Ulterior, incepand cu primele secole

ale epocii moderne, prin constituie se inelegea alctuirea ori structura politico-juridic a

unei entiti politice ori a unui anumit stat. In acest sens, orice stat avea o constituie.

Constituia cuprindea regulile fundamentale privind organizarea politic a statului; forma de


3/162

guvernmant; atribuiile i prerogativele efului statului; magistraturile in acel stat, precum i

atribuiile magistrailor; statutul locuitorilor, supuilor ori cetenilor; regimul proprietii i al

motenirii etc. Normele respective nu se gseau ins de cele mai multe ori consemnate

intr-un act normativ scris, i , cu atat mai puin, intr-un unic act legislativ.

In secolul XVIII se impune ideea adoptrii unui act legislativ de ctre reprezentana

naional ceea ce atest impunerea concepiei suveranitii naionale sau populare1 act

care

s consacre relaiile fundamentale in stat. Un asemenea act ar fi reprezentat o limitare

considerabil a prerogativelor monarhului ale crui puteri i atribuii se bazau pe tradiie i

nu pe acte scrise constituind totodat un puternic instrument favorabil intereselor strii a IIIa

(=burgheziei), aflat in ascensiune pe plan social i politic. Consacrarea expres (i

limitativ) a intinderii atribuiilor puterii centrale constituia totodat i o garanie a libertii

colective i individuale a celor guvernai, in condiiile apariiei statului modern, caracterizat

prin adoptarea frecvent de acte normative ce modific dreptul existent (i, odat cu acesta,

garaniile vechilor liberti), prin armat permanent, un corp de funcionari publici i prin

extinderea fr precedent a funciilor i atribuiilor statale, ceea ce implica i o cretere

substanial a sarcinilor fiscale ale populaiei.

Noile raporturi politice i juridice impun pe de o parte delimitarea mai strict a

prerogativelor statului a crui atotputernicie din ce in ce mai vdit il pune in conflict cu

drepturile i interesele individuale dar i legitimarea acestor prerogative pan nu demult

inacceptabil de largi printr-o manifestare expres a celor voinei guvernai.Ca atare alturi de

vechiul concept material al noiunii de constituie (care ia in considerare coninutul i

importana relaiilor reglementate) apare un concept formal: constituia este legea

fundamental adoptat de de ctre o adunare reprezentativ (parlament, reprezentan

naional, convenie naional, adunare constituant), printr-o procedur special, diferit de

cea uzitat in cazul legilor ordinare, avand for juridic superioar acestora. Fora juridic

superioar a constituiei (i implicit a garaniei drepturilor fundamentale coninute in aceasta)

reprezenta un eficient mijloc de aprare contra pericolelor atotputerniciei statale. Ideii

moderne de constituie i se asociaz i principiul separaiei puterilor. In concepia Franei

revoluionare, formulat in art. 16 al Declaraiei drepturilor omului i ceteanului din 26

august 1789, orice societate in care garania drepturilor i a libertilor nu este infptuit, i

nici separaia puterilor in stat nu este realizat, nu are constituie.

Evident, ideea consacrrii intr-o lege fundamental adoptat de ctre o adunare

reprezentativ a unor reguli fundamentale privind organizarea statului precum i limitele


4/162

puterii acestuia are mai mult decat simple consecine de ordin tehnic i nu se reduce la un

aspect formal. Dei ideea limitrii puterii autoritii este la fel de veche ca i statul, iar

1 In evul mediu ideea consimmantului celor guvernai la adoptarea deciziilor importante in

stat nu era nici pe

departe absent. Autori de orientare iusnaturalist au subliniat in repetate randuri importana

i necesitatea

acestui consimmant. Problema era c manifestarea de voin a celor guvernai exprinmat

de regul prin

intermediul adunrilor pe stri doar era una din condiiile necesare adoptrii unor asemenea

decizii, alturi de

iniiativa ori propunerea monarhului i de condiia conformitii actului sau deciziei adoptate

cu tradiia i cu

obiceiurile locale (= cu dreptul cutumiar). Ideea adoptrii unui act legislativ, deci a unui act

care ii propunea in

mod expres s schimbe dreptul (cutumiar) existent era, in epoca respectiv, inadmisibil i

bizar.

3

existena unor drepturi aparinand celor guvernai, opozabile deintorilor puterii poate fi

constatat din cele mai vechi timpuri, imbinarea acestor idei, incadrarea lor intr-o concepie

sistematic i formularea lor in scris constituie evenimente de natur s transforme profund

societatea i statul. Legile scrise, accesibile in principiu cunoaterii i inelegerii oricui

constituiau o garanie a drepturilor supuilor sau cetenilor. O reglementare scris clar,

raional i sistematic permitea instituirea unei ordini juridice inteligibile, suple i dinamice,

in care individul s poat anticipa consecinele actelor sale, s poat prevedea rezultatul

judecii in caz de litigiu i s depind mai puin de bunvoina, inelegerea sau capriciul unui

magistrat ori demnitar. Apariia i impunerea unei economii dominate de valorile pieii i a

unei societi orientat spre evoluie i deschidere vor incuraja tendina de a aplica in

domeniul dreptului public reguli i instituii specifice dreptului privat. Noiunea de contract

social este un exemplu in acest sens.

Claritatea i previzibilitatea normelor de drept public sunt asigurate intr-o msur

considerabil in cazul in care legii fundamentale scrise i se confer o for juridic superioar

oricrei alte reglementri, scrise sau cutumiare. Supremaia normelor constituionale,

implicand abrogarea oricror cutume sau legiuiri mai vechi incompatibile cu dispoziiile

acesteia precum i lipsirea de efect a oricrui act normativ ulterior care contravine


5/162

dispoziiilor respective, este o component esenial a noiunii moderne de constituie. Din

acest motiv, criteriul formal al definirii acesteia are un rol atat de important in societatea

modern. Criteriul formal nu epuizeaz ins coninutul noiunii de constituie. O analiz

istoric sau sociologic a evoluiei statelor poate evidenia oricand faptul c anumite

reglementri (privitoare, de exemplu, la contracte, comer, proprietate, motenire sau la

sistemul fiscal) au avut consecine mult mai durabile i mai profunde asupra evoluiei acestor

state decat anumite norme constituionale. In consecin, in definirea constituiei ar trebui luat

in considerare i criteriul material.

Sub aspect formal, o constituie este o lege fundamental, intitulat de regul chiar

constituie2, adoptat de o adunare special constituit adunarea constituant conform

unei proceduri speciale, deosebite de cea a adoptrii legilor ordinare, i care are o for

juridic superioar celorlalte legi.

Sub aspect material, constituia include toate reglementrile, indiferent de sursa lor

formal, referitoare la instituirea i exercitarea puterii in stat, raportul dintre puterile statului,

precum i drepturile i libertile fundamentale. Cu alte cuvinte, noiunii de constituie in sens

material ii sunt subsumabile nu numai reglementrile cuprinse in actul intitulat constituie

(=constituia in sens formal), ci i o serie de reglementri cuprinse in legi organice3 sau

ordinare (legea electoral, legea partidelor politice, legea ceteniei, legile privind

organizarea Curii Constituionale, a Guvernului sau a altor autoriti publice), in acte ale

Guvernului (de exemplu, ordonana de urgen privind regimul strii de asediu i regimul

strii de urgen), hotrari ale Parlamentului (regulamentele Parlamentului) sau chiar in

cutume4. Chiar i unele reglementri constituind izvoare semnificative sau principale pentru

alte ramuri de drept conin norme subsumabile noiunii de constituie in sens material. Avem

in vedere Codul civil, Codul familiei, Codul penal, Codul muncii Codul de procedur civil

2 Nu ins intotdeauna: denumira oficial a Constituiei germane din 1949 este de Lege

fundamental a

Republicii Federale Germania.

3 Noiunea de lege organic apare in doctrina constituional francez. Aceste legi,

reprezentand o prelungire

a Constituiei regelmenteaz anumite domenii privind organizarea i funcionarea unor

organe sau autoriti

publice. In dreptul romanesc, legile organice sunt cele care reglementeaz un domeniu dintre

cele prevzute in


6/162

art. 73, alin. (3) al Constituiei. Lista acestor domenii fiind destul de lung, legea organic, in

concepia

constituantului roman, are o accepiune mult mai larg decat cea din doctrina francez.

4 Cu privire la cutum ca izvor al dreptului constituional, vezi Tudor Drganu, Drept

constituional i instituii

politice, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1998, vol. I, pp. 81-86. Lucrarea va fi citat in cele

ce urmeaz

prescurtat: T. Drganu,Dr. const.

4

sau Codul de procedur penal. Dup cum am precizat de altfel mai sus, anumite norme sau

instituii juridice din dreptul civil, dreptul penal sau din dreptul procesual au un rol important

in configurarea fizionomiei politice i juridice a unui stat. Ele constituie totodat modaliti de

concretizare a garaniilor unor drepturi i liberti consacrate constituional.

Dup cum se poate observa cu uurin, noiunea de constituie in sens material este cu

mult mai larg decat cea de constituie in sens formal. Practic intotdeauna, prima noiune este

inclus in cea de-a doua. Destul de rar ce-i drept, apar i situaii in care in legea fundamental

se gsesc norme reglementand relaii relativ puin importante din viaa social, neincadrabile

sub aspect material in constituie, dar care indeplinesc totui criteriile formale, avand in

consecin fora juridic a unei reglementri constituionale. Exemple in acest sens constituie

art. 132 din Constituia roman din 1923, privitor la satisfacerea trebuinelor normale de

lemne de foc i de construcie ale locuitorilor din vechiul Regat, Basarabia i Bucovina ori

un amendament introdus in Constituia elveian, la 20 august 1893, prin care se interzice ca

animalele de tiat s fie sangerate inainte de fi puse in stare de incontien (ameite).

Raiunea unor asemenea reglementri, care sub anumite aspecte reprezint manifestri cu

caracter abuziv ale majoritii parlamentare, rezid in interesul de a conferi o stabilitate mai

mare unor soluii legislative, impiedicand viitoarele majoriti parlamentare s schimbe

reglementrile respective altfel decat prin procedura greoaie a revizuirii legii fundamentale.

Evident, o asemenea practic este de natur s afecteze prestigiul i eficiena legii

fundamentale.

In literatura juridic s-a manifestat tendina de a formula definiia constituiei prin

utilizarea concomitent a ambelor criterii: formal i material. Definiii de acest gen intalnim in

lucrrile unor specialiti precum: Genoveva Vrabie5, Ion Deleanu6 sau Ioan Muraru i Simina

Tnsescu7. In ce ne privete, ne raliem opiniei profesorului clujean Tudor Drganu, care

consider c o definiie a noiunii de constituie bazat pe cumularea criteriului material cu


7/162

cel formal este uneori prea stramt pentru a putea cuprinde realitatea in intreaga ei

complexitate8.

2. Clasificarea constituiilor

Varietatea constituiilor este determinat de varietatea formelor de organizare politic

i juridic reglementat de aceste legi fundamentale. In cele ce urmeaz, vom examina

clasificarea constituiilor in funcie de urmtoarele trei criterii: a) criteriul sursei formale; b)

criteriul modului de adoptare; i c) criteriul rigiditii.

Sub aspectul criteriului sursei formale, o constituie poate fiscrissau cutumiar. In

prezent, aproape toate constituiile in vigoare sunt constituii scrise. In ara noastr au fost

5 Redm definiia acestei autoare: constituia ar putea fi definit ca acel act juridic

fundamnetal care se bucur

de supremaie in raport cu toate celelalte, act care reglementeaz principiile, modul de

organizare i funcionare a

autoritilor publice i raporturile dintre ele, pe de o parte precum i raporturile dintre

acestebautoriti i

ceteni, prin consfinirea i garantarea drepturilor i libertilor fundamentale ale acestora pe

de alt parte.

Genoveva Vrabie,Drept constituional i instituii politice, ediia a 3-a, vol. I, Iai, 1999, pp.

232-233 Lucrarea

va fi citat in continuare prescurtat: G, Vrabie,Dr. const.

6 In opinia acestui autor, constituia este actul juridic normativ suprem, cuprinzand normele

care au ca obiect de

reglementare instituionalizarea i exercitarea puterii, norme adoptate in cursul unei proceduri

specifice. Ion

Deleanu, Instituii i proceduri constituionale, Editura Servo-Sat, Arad, 2001, p. 132.

Lucrarea va fi citat in

continuare prescurtat: I. Deleanu,Instituii,

7 Constituia este definit de aceti autori ca fiind legea fundamental a unui stat, constituit

din norme juridice,

investit cu for juridic suprem, i care reglementeaz acele relaii sociale fundamentale,

care sunt eseniale

pentru instaurarea , meninerea i exercitarea puterii. Ioan Muraru i Simina Tnsescu,

Drept constituional


8/162

i instituii politice, Editura Lumina Lex, 2001, p.. Lucrarea va fi citat in continuare

prescurtat: I. Muraru i S.

Tnsescu,Dr. const.

8 T. Drganu,Dr. const., vol. I, p. 15.

5

adoptate urmtoarele constituii scrise9: Statutul dezvolttor al Conveniei de la Paris (1858),

Constituia din 1866, Constituia din 1923, Constituia din 1923, cele 3 constituii comuniste

(din 1948, din 1952 i din 1965), precum i actuala Constituie, din 8 decembrie 1991.

Constituia scris poate consta dintr-un singur act sau din mai multe acte normative distincte,

avand toate valoare constituional. Astfel, Constituia celei de a III-a Republici franceze

consta din trei legi distincte, cu valoare constituional, adoptate in 1875. Alteori, o constituie

scris constand dintr-un singur act normativ, printr-una din dispoziiile sale, stabilete

valoarea constituional a unor acte sau menine in vigoare pri ale vechii constituii

abrogate. Astfel, preambulul actualei Constituii franceze (adoptate in 1958), proclamand

ataamentul fa de drepturile omului [], aa cum au fost definite de Declaraia

[drepturilor omului i ceteanului] din 1789, confirmate i completate prin preambulul

Constituiei din 1946, consacr valoarea constituional a prevederilor respective. Ele fac

corp comun cu Constituia din 1958. Legea fundamental a Germaniei (din 1949) menine in

vigoare (prin art. 140) dispoziiile art. 136, 137, 138, 139 i 141 ale Constituiei de la Weimar,

din 1919. Ele constituie parte integrant a respectivei legi fundamentale. Cele 26 de

amendamente aduse, incepand cu anul 1791, Constituiei federale americane din 1787

constituie de asemenea parte integrant a Constituiei.

Constituiile cutumiare reprezint un ansamblu de reguli nescrise privitoare la

desemnarea efului statului, procedura parlamentar, numirea guvernului, controlul

parlamentar asupra executivului precum i asupra unor drepturi fundamentale. S-ar putea

afirma in prezent c nu exist constituii propriu-zis cutumiare, ci doar constituii mixte, care

constau din acte normative scrise, avand prin tradiie valoare constituional, acte completate

de uzane i practici constituionale in viaa parlamentar sau in activitatea executivului.

Asemenea constituii mixte intalnim in Marea Britanie, Noua Zeeland i in Israel. In Marea

Britanie actele scrise cele mai importante care au valoare constituional sunt: Magna Carta

(1215), Petiia Dreptului (1628), Habeas Corpus Act (1679), The Bill of Rights (1689), Actul

de succesiune la tron (1702), Actele (=legile) privind Parlamentul (1911 i 1949), precum i

Actul asupra pair-iei pe via (1958). In privina acestei opinii se cuvin fcute dou

observaii: in primul rand orice constituie este de fapt mixt; chiar i o constituie scris


9/162


10/162

din imprejurarea c prin cutum li se confer importana pe care o au.

Putem constata c drepturile i libertile fundamentale au constituit obiect al primelor

consacrri juridice pozitive. Viaa parlamentar britanic precum i organizarea guvernului i

controlul asupra acestuia rman in continuare sub incidena unor cutume i uzane

constituionale. Teoretic, o constituie cutumiar este mult mai flexibil decat o constituie

scris, care de multe ori consacr expres in textul ei norme greoaie privind revizuirea. In fapt

ins o constituie cutumiar se dovedete foarte stabil, ataamentul fa de tradiie i fa de

soluiile politice confirmate de experiena practic fiind capabil s pstreze nealterat esena

unei reglementri mai bine decat ar face-o stipularea unei bariere procedurale.

Sub aspectul modului de adoptare, constituiile scrise (evident constituiile cutumiare,

cristalizandu-se treptat, nu pot fi adoptate) se clasific in a) constituii octroiate sau carte

concedate; b) constituii statut; c) constituii pact; d) constituii convenie i e) constituii

referendare.

a) Constituiile octroiate10 (numite i carte concedate) constituie sub aspect formal,

acte unilaterale ale unui suveran. Ele reprezint o emanaie a puterii sale in principiu absolute,

dar in fapt sunt consecina erodrii poziiei politice a suveranului, care se vede constrans de

imprejurri la anumite concesii. Exemple in acest sens sunt: Carta constituional a regelui

Ludovic al XVIII-lea al Franei, din 4 iunie 1814, Constituia Regatului Piemontului i al

Sardiniei din 4 martie 1844 sau Constituia japonez din 11 februarie 188911.

b) Statutul constituie tot o emanaie a voinei efului statului, ins este supus aprobrii

prin populaiei prin plebiscit. Formal o constituie-statut reprezint un progres prin implicarea

voinei poporului i o recunoatere a puterii constituante a acestuia, ins in practic deseori

rezultatul unui plebiscit a putut fi determinat de ctre organizatorii acestuia, prin constrangere,

intimidare, fraud sau propagand unilateral. Chiar fcand abstracie de aceste modaliti de

influenare a electoratului, organizatorii unui plebiscit sau a unui referendum beneficiaz

intotdeauna de inclinaia natural a majoritii populaiei de a prefera soluiile concrete, chiar

i cele criticabile, lipsei unei soluii i situaiei de incertitudine decurgand de aici. Exemple in

acest sens: Statutul dezvolttor al Conveniei de la Paris (1864) din Principatele Unite sau

Constituia supus de Regele Carol al II-lea aprobrii prin plebiscit in 27 februarie 1938.

c) Pactul este consecina unui compromis, incheiat de cele mai multe ori intre monarh

i forele politice reprezentate in Parlament (nobilimea, Starea a III-a sau burghezia).

Monarhul renun la o parte din prerogativele sale tradiionale i se angajeaz s respecte

actele Parlamentului. Actele prin care s-au instituit monarhiile constituionale in secolul al

XIX-lea, reprezentand compromisuri intre grupurile sociale conservatoare, in general


11/162

apropiate dinastiei conductoare (cler, nobilime, armat, corpul inalilor funcionari) i

societatea civil sunt subsumabile categoriei de constituie-pact. Carta francez din 14

august 1830 este invocat ca exemplu in acest sens.

10 Din fr. octroyer= a acorda, a concesiona.

11 T. Drganu,Dr. const., vol. I, p. 76.

7

d) Constituia-convenie reprezint form de legea fundamental, care a fost dezbtut

i adoptat de o adunare anume aleas, in acest scop. Sub aspect formal, o

constituieconvenie

reprezint emanaia integral a voinei poporului, manifestate prin reprezentana

naional, fr nici un fel de constrangeri ori limitri impuse de tradiie sau de ingerinele

puterii executive. Arhetipul constituiilor-convenie il reprezint Constituia federal a

Statelor Unite, adoptat de Convenia Federal, intrunit la Philadelphia, in 1787.

e) Constituia referendar este legea fundamental adoptat de o reprezentan

naional (adunare constituant) supus ulterior aprobrii poporului prin referendum.

Observaiile formulate cu privire la constituia-statut sunt in linii mari valabile i aici; tendina

fireasc a poporului va fi intotdeauna s aprobe constituiia propus, chiar i in cazul in care

rezervele fa de ea sunt numeroase i consistente. Pe de alt parte, dezbaterea public a

textului constituional in adunarea constituant ofer garanii ale reflectrii in mod echilibrat

i echitabil a intereselor mai multor categorii sociale i orientri politice in textul constituiei.

Aprobarea (dup cum am precizat, uor de anticipat) a poporului prin referendum prezint

atuul legitimrii superioare a constituiei respective, fapt dezirabil in cazul in care confruntri

politice recente pe plan intern i crize nesoluionate in momentul adoptrii constituiei ar fi de

natur s afecteze imaginea de reprezentativitate a adunrii constituante, dominat de o

majoritate inevitabil diferit de cea a parlamentelor de mai tarziu, afectand astfel indirect

autoritatea legii fundamentale.

Sub aspectul modalitii de revizuire, constituiile pot fi suple sau rigide. i aceast

clasificare este aplicabil doar constituiilor scrise, din moment ce constituiile cutumiare nu

sunt susceptibile de revizuire. Rigiditatea constituional constituie un important corolar al

supremaiei legii fundamentale. Aprecierea rigiditii nu trebuie fcut doar in funcie de

procedurile prevzute pentru revizuire, ci i in funcie de efectivitatea aplicrii lor. In anumite

imprejurri, o constituie stabilind proceduri mai complicate de revizuire poate fi revizuit

mai frecvent decat o constituie cuprinzand norme mai suple.

Constituiile suple prevd modaliti simplificate de revizuire. Este vorba in general de


12/162

adoptarea legii de revizuire cu o majoritate calificat (de regul dou treimi din numrul

membrilor camerelor) de ctre legiuitorul ordinar (care devine constituant prin intrunirea

acestei majoriti calificate). Constituiile comuniste au fost in general constituii suple.

Faada politic democratic pe care s-au strduit s o afieze regimurile totalitare de stanga

impunea respectarea - aparent i din motive tactice - a anumitor reguli ale jocului

democratic, dar rigiditatea constituional, ca i controlul constituionalitii legilor, nu fceau

parte din aceast categorie. Adoptarea expeditiv uneori intempestiv a unor decizii

politice intr-un stat comunist reclama o procedur legislativ rapid, care ar fi fost stanjenit

de o rigiditate constituional excesiv. Constituii suple intalnim ins i in state democratice.

Constituia Germaniei din 1919 ca i Legea fundamental a Republicii Federale Germania,

din 1949, sunt constituii suple.

Constituiile rigide prevd modaliti greoaie de revizuire, stabilind uneori condiii

suplimentare. Astfel Constituia american din 1787 stabilea anumite interdicii i limitri

privind revizuirea sa in urmtorii 10 ani de la adoptare. Constituia american prevede

adoptarea amendamentelor(=legi de revizuire) cu o majoritate de dou treimi a ambelor

Camere ale Congresului, urmat de ratificarea acestora de ctre state. Amendamentul intr in

vigoare dup ratificarea sa de ctre trei sferturi din numrul statelor membre ale federaiei.

Constituiile romane din 1866, din 1923 i din 1938, ca i actuala Constituie pot fi calificate

drept constituii rigide. Condiiile i procedura de revizuire a Constituiei Romaniei din 1991

vor fi examinate in seciunea urmtoare.

8

3.Revizuirea Constituiei

Constituia roman din 8 decembrie 1991 poate fi calificat drept o constituie rigid.

Rigiditatea se manifest sub urmtoarele aspecte: a) limitarea iniiativei revizuirii; b)

procedura de revizuire; i c) stipularea unor limite ale revizuirii. Revizuirea este reglementat

de dispoziiile Titlului VI al legii fundamentale (art. 150-152).

Iniiativa revizuirii este prevzut in art. 150. Ea poate fi exercitat de ctre

Preedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de ctre un sfert din numrul total al

deputailor sau al senatorilor precum i de 500.000 de ceteni cu drept de vot. Acetia trebuie

s provin din cel puin jumtate din judeele rii astfel incat, din fiecare dintre acestea s se

obin cel puin 10.000 de semnturi in sprijinul iniiativei de revizuire. Curtea

Constituional se pronun din oficiu asupra legilor de revizuire (art. 146, lit. a)). Ea se mai

pronun asupra iniiativelor legislative inclusiv de revizuire ale cetenilor (art. 146, lit.

j)).


13/162

Legea de revizuire trebuie adoptat de ambele Camere ale Parlamentului cu o

majoritate de dou treimi din numrul membrilor fiecrei Camere. In cazul in care prin

procedura de mediere nu se ajunge la acord, Camera Deputailor i Senatul, in edin

comun, hotrsc cu votul a cel puin trei ptrimi din numrul total al deputailor i

senatorilor. Legea de revizuire este definitiv numai dup confirmarea ei prin referendum.

Referendumul va fi organizat conform dispoziiilor Legii nr. 3/2000 privind organizarea i

desfurarea referendumului.

In privina limitelor revizuirii, art. 152 stabilete trei categorii de interdicii: a) de

ordin material; b) sub aspectul finalitii; i c) de ordin temporal.

Dispoziiile constituionale privind caracterul naional, unitar, independent i

indivizibil al statului roman, forma republican de guvernmant, integritatea teritoriului,

independena justiiei, pluralismul politic i limba oficial nu pot forma obiectul revizuirii

(art. 152, alin. (1)).

Nu este admis revizuirea indiferent de dispoziiile care formeaz obiectul acesteia

in cazul in care are drept efect suprimarea unor drepturi sau liberti fundamentale ori a

garaniilor acestora (art. 152, alin. (2)).

In fine, Constituia nu poate fi revizuit pe durata strii de asediu sau a strii de

urgen, in timp de rzboi sau in perioada de prelungire a mandatului Parlamentului (art. 152,

alin. (3) i art. 63, alin. (4), fraza a 2-a, teza 1).

4. Controlul de constituionalitate

I. Necesitatea controlului de constituionalitate

Ca lege fundamental a statului, constituia cuprinde nu numai reguli privitoare la

organele de stat i la procedura legislativ, ci i un catalog al drepturilor i libertilor

fundamentale; ea apare deci nu doar ca un sistem de norme procedurale, ci ca un ansamblu de

reguli de fond. Inclcarea unor norme privind drepturile individului constituie cea mai

evident manifestare abuziv a puterii legiuitoare, iar intr-un sistem politic bazat pe atribuirea

celor mai largi prerogative ctre parlament, aceast inclcare risc s rman nesancionat.12

12 Trebuie s precizm c atribuiile parlamentului in materie de legiferare nu s-au cristalizat

decat treptat. In

Anglia, Parlamentul avea iniial rolul de a stabili, ca instan suprem, coninutul cert i

definitiv al legii (in

sensul de lege a rii, lege comun sau common law, cu caracter preponderent cutumiar),

treptat hotrarile


14/162

acestuia au dobandit un caracter general, statuand dincolo de limitele cazului examinat. La

origine competena

9

De altfel, nici inclcarea dispoziiilor organizatorice ale constituiei nu este nici pe departe

lipsit de urmri. Chiar dac scurtarea sau simplificarea unor proceduri constituionale sau

inclcarea limitelor stricte a unor competene pare s rezolve practic i expeditiv o problem

urgent, o asemenea soluie deschide poarta unor abuzuri imprevizibile i mult mai grave in

viitor. Prin urmare garania supremaiei constituiei implic existena unui mecanism care s

lipseasc de efecte actele contrare dispoziiilor constituionale.

Un asemenea mecanism trebuie in primul rand s vizeze actele puterii legislative.

Controlul constituionalitii legilor nu epuizeaz ins domeniul controlului de

constituionalitate. Actele emise de guvern in urma delegrii legislative13 pot de asemenea s

contravin legii fundamentale. Legea de abilitare poate fi constituional, ins guvernul poate

reglementa depind limitele acesteia sau inclcand drepturi fundamentale garantate de

constituie. Probleme de acest gen mai pot s apar in statele federale, in privina conflictelor

de competen intre federaie i state sau in cazul unei legi statale care contravine unei legi

federale. De asemenea anumite litigii de natur electoral pot privi alegerea unor autoriti

constituionale sau rezultatele unui referendum. Intre autoritile publice mai pot surveni (alte)

conflicte cu privire la interpretarea unor dispoziii constituionale. Controlul de

constituionalitate trebuie prin urmare s se intind dincolo de domeniul strict al controlului

constituionalitii legilor, s priveasc i alte acte i, in anumite imprejurri, s se extind

asupra unor fapte care au relevan in viaa politic i constituional a statului. Toate aceste

modaliti de control au ca element comun interpretarea constituiei, in raport cu anumite

legi sau cu dispoziii concrete ale acestora, cu alte acte normative ori individuale sau cu

anumite fapte.

Latura cea mai importan a controlului de constituionalitate o reprezint controlul

constituionalitii legilor. In mod normal, un asemenea control este realizat de un organ

independent, altul decat cel care a elaborat norma juridic supus controlului. Este de precizat

c, in cazul exercitrii unui asemenea control, constatarea inclcrii de ctre legiuitor a

dispoziiilor legii fundamentale nu are drept consecin abrogarea sau anularea legii

conform exigenelor principiului separaiei puterilor in stat, doar parlamentul poate abroga o

lege ci doar lipsirea ei de efecte, fie fa de prile unui litigiu, fie fa de toi subiecii de

drept. Practic ins, consecina declarrii neconstituionalitii este aceeai cu a abrogrii: legea

neconstituional nu se mai aplic.


15/162

II. Forme de control al constituionalitii legilor

Controlul constituionalitii legilor poate fi politic, parlamentar sau jurisdicional.

Unii autori menioneaz i un control prin intermediul opiniei publice; in cazul unor grave

inclcri a ordinii constituionale sau a drepturilor fundamentale, poporul se poate opune

guvernanilor i are chiar un drept la insurecie. Dreptul la rezisten era frecvent invocat in

evul mediu, intr-o epoc in care noiunea de suveranitate nu era clar conturat, iar puterea

statului era departe de a fi necontestat. In secolele XVI-XVII, autori de orientare

jusnaturalist (Vitoria, Suarez, Althusius, Grotius) au fcut deseori referiri la un asemenea

primordial a acestei adunri era eminamente judiciar. Chiar i in prezent, Camera Lorzilor

mai pstreaz

atribuiile de instan suprem a Regatului Unit. O competen judiciar rezidual intalnim i

in cazul Senatului

SUA, in ceea ce privete procedura de impeachment. Vezi pentru detalii in privina

Parlamentului englez,

Charles Howard McIllwain, The High Court of Parliament and its Supremacy. An

Historical Essay on the

Boundaries between Legislation and Adjudication in England, New Haven: Yale University

Press, London:

Henry Frowde Oxford University Press, !910 (Reprint Edition 1979 by Arno Press Inc.), in

special pp. 3-38,

103-104, 109-246.

13 Iar in cazul ordonanelor de urgen prevzute de art. 115, alin. (4), chiar i in absena unei

delegri legislative

exprese.

10

drept. Chiar i in prezent, dispoziii constituionale in vigoare (art. 20, alin. 4 al Legii

Fundamentale a Germaniei din 1949)14 il consacr. Dreptul la rezisten nu constituie ins un

control de constituionalitate; exercitarea sa poate duce la inlturarea unui guvern sau chiar la

prbuirea unui sistem politic i constituional dar nicidecum la inlturarea punctual a unei

dispoziii contrare legii fundamentale.

Controlul politic al constituionalitii legilor a aprut in Frana. Conform Constituiei

anului VIII (=1799), el se exercita asupra proiectelor de lege, anterior promulgrii acestora, de

ctre Senat. In timpul celui de-al doilea Imperiu (1851-1870), Senatului ii reveneau atribuii

similare. Caracterul politic al acestei forme de control decurgea din modul de constituire i


16/162

din poziia celei de a doua camere; conform articolului 20 al Constituiei din 1852, cu

excepia cardinalilor, marealilor i amiralilor membri de drept , senatorii erau numii de

Preedintele Republicii (iar dup instituirea Imperiului, de ctre Imprat). Controlul de

constituionalitate realizat in prezent in Frana (prin Consiliul Constituional) este considerat

frecvent ca fiind un control politico-jurisdicional, i aceasta in baza faptului c membrii

acestui consiliu sunt numii de ctre Preedinte, Senat i respectiv de Adunarea Deputailor.

Unii autori incadreaz ins controlul instituit de Constituia francez din 1958 in categoria

controlului jurisdicional.

Controlul parlamentar const in examinarea legii, de regul anterior adoptrii acesteia,

de regul de ctre o comisie constituional. Examinarea se face sub aspectul conformitii cu

constituia. Aceast form de control a fost intalnit in statele comuniste i avea un caracter

pur formal15. Conform concepiei comuniste, de inspiraie sovietic, privind organizarea

politic i constituional a statului, adunrile reprezentative (=parlamentele) erau organe

supreme ale puterii de stat, crora le erau subordonate toate celelalte organe ale statului (ale

administraiei de stat, organele judectoreti i cele ale procuraturii); un control exercitat

de un organ aparinand oricreia din aceste din urm categorii era incompatibil cu poziia

suprem a organelor puterii de stat, constituind aadar o negare a suveranitii poporului.

Controlul exercitat chiar de ctre organul a crui activitate urmeaz a fi controlat nu are cum

s fie efectiv; aceast form de control a constituit de altfel una din modalitile, prea puin

convingtoare de altfel, prin care statele comuniste cutau s creeze aparena unei viei

politice i parlamentare cat de cat democratice.

Singura form efectiv i imparial de control al constituionalitii legilor este cea

jurisdicional. Impotriva unei asemenea forme de control se poate formula obiecia

aparent redutabil c un act legislativ, exprimand voina general manifestat prin

intermediul reprezentanei naionale, este supus cenzurii unui organ al statului cu o legitimare

democratic mult inferioar, i anume judectorului. Obiecia poate fi inlturat dac lum in

considerare faptul c voina poporului ii gsete manifestarea cea mai inalt in textul

constituiei, care limiteaz chiar i voina legiuitorului. Or, pronunandu-se asupra

constituionalitii unei legi, judectorul nu face decat s evidenieze aceste limite i s dea

curs voinei poporului, aa cum a fost consacrat in legea fundamental.16

14 Inserat in 1968 printr-o lege de revizuire a Constituiei, aliniatul respective prevede c:

Toi germanii au drept

de rezisten impotriva oricui incearc s inlture aceast ordine [constituional], atunci cand

nici un alt remediu


17/162

nu este posibil.

15 Este vorba de o form denaturat de control al constituionalitii legilor. Vezi Ion

Deleanu,Justiia

constituional, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1995, pp. 171-174 (lucrarea va fi citat in

continuare prescurtat:

I. Deleanu,Justiia).

16 Problema a fost abordat inc din secolul XVII de ctre prinii fondatori ai Statelor

Unite. Astfel,

Alexander Hamilton subliniaz c aceast form de control presupune doar c puterea

poporului este superioar

atat celei a instanelor judectoreti cat i celei a Congresului, iar in caz de contradicie intre

voina legislativului,

exprimat in actele Congresului i cea a poporului, exprimat prin Constituie, judectorii

trebuie s acorde

prioritate celei din urm. ("It only supposes, that the power of the people a superior to both

[the courts and the

Congress]; and that where the will of the legislature, declared in its statutes, stands in

opposition to that of the

people, declared in the Constitution, the Judges ought to be governed by the latter rather than

the

11

Aceast form de control cunoate dou variante: controlul realizat de ctre instanele

ordinare (in Statele Unite ale Americii i pan in 1940 i in Romania) i cel indeplinit de

instane speciale, i anume de curile constituionale. Prima variant de control a fost creat pe

cale pretorian.

Pretorul era, in Roma antic, un magistrat avand atribuii de ordin politic, militar i

jurisdicional. Formal, el nu putea crea

norme de drept (praetor jus facere non potest). Atribuiile sale judiciare erau limitate la

organizarea proceselor intre particulari; in acest

sens el verifica admisibilitatea unei aciuni i stabilea limitele inluntrul crora aveau a se

pronuna judectorii, in funcie de faptul dac

aseriunile reclamantului erau sau nu dovedite in faa acestora. Utilizand aceste atribuii, el a

jucat un rol insemnat in configurarea


18/162

instituiilor dreptului roman i a creat numeroase reguli noi de drept, prin faptul c a

condiionat exercitarea atribuiilor sale in funcie de

anumite imprejurri, neprevzute de lege, a aplicat dispoziiile legii i in alte cazuri decat cele

avute in vedere de aceasta i a refuzat

aplicarea unor dispoziii in anumite situaii, cand aceast aplicare ar fi contravenit echitii. In

limbajul juridic actual, prin cale pretorian se

desemneaz modalitatea de creare a unei instituii de drept de ctre practic, indeosebi de

ctre jurispruden.

In cazul Marbury versus Madison, pronunat in 180317, Curtea Suprem a Statelor

Unite respinge cererea reclamantului, William Marbury, invocand neconstituionalitatea unei

legi. William Marbury fusese numit judector de pace impreun cu ali partizani sau apropiai

ai Partidului Federalist in ultimele zile ale administraiei John Adams (1797-1801), inainte de

intrarea in funcie a noului preedinte, Thomas Jefferson. Pierzand alegerile din noiembrie

1800, atat pentru funcia de Preedinte cat i pentru Congres, federalitii au cutat ca in

ultimele luni inainte de predarea puterii s-i consolideze influena in sfera puterii judiciare.

In urma imbolnvirii oportune a unui judector la Curtea Suprem, secretarul de stat in

funcie, John Marshall, este numit de Preedinte judector la aceast instan, cu incepere de

la data incetrii exercitrii funciei sale de secretar de stat (4 martie 1801). In ultimele zile ale

legislaturii vechiului Congres este adoptat o lege prevzand infiinarea unor noi instane

judectoreti federale, iar in posturile astfel create sunt numii apropiaii regimului, printre

care i Marbury. Acesta nu reuete s ajung in timp util la Casa Alb pentru a-i primi

ordinul de numire. Noul secretar de stat, James Madison, a refuzat s-i inmaneze ordinul de

numire care era semnat de preedintele Adams in ultima zi a mandatului su i avea deja

aplicat sigiliul Statelor Unite.18 Marbury s-a adresat Curii Supreme, cerand emiterea de ctre

aceasta a unui ordin de injonciune (writ of mandamus). Printr-un asemenea ordin se obliga

o persoan sau o autoritate in spe secretarul de stat s-i indeplineasc o obligaie

prescris de lege. Curtea a apreciat dispoziiile legii din 1789, care stabilea competena in

privina unor asemenea cereri, ca fiind in contradicie cu dispoziiile articolului III, seciunea a

II-a din Constituia american, privitoare la competena Curii Supreme.19

former."Alexander Hamilton, in The Federalist, nr. 78). Acest argument a fost reiterat de

altfel mai tarziu de

ctre John Marshall in cazul "Marbury vs. Madison.

17 Pentru prezentarea in detaliu a deciziei, cu ample citate din textul original, v


19/162


20/162

contrar acesteia. Obligaia de a respecta legea nu inltur obligaia respectrii Constituiei.

Atat actul Congresului (=Parlamentul Statelor Unite) cat i Constituia sunt legi, iar a stabili

care este legea aplicabil i, eventual, care lege nu va fi aplicat constituie o atribuie de

domeniul puterii judectoreti. Evident judectorul nu poate ignora Constituia; in cazul ins

in care o intr-o lege se stipuleaz expres c dispoziiile ei sunt aplicabile intr-un caz dedus

spre judecare instanei i aceste dispoziii sunt contrare Constituiei, dispoziiile legii trebuie

ignorate, in favoarea celor ale Constituiei. Nu se poate susine c un act legislativ al

Congresului adoptat ulterior adoptrii Constituiei i cuprinzand prevederi contrare

dispoziiilor acesteia ar reprezenta o modificare a respectivelor dispoziii. Constituia

american a stabilit in art. V o procedur special de revizuire a prevederilor sale; or, aceste

dispoziii ar fi lipsite de sens in cazul in care s-ar admite posibilitatea modificrii de ctre

Congres, prin acte legislative adoptate dup procedura ordinar, a normelor constituionale.

Este de remarcat c, aparent surprinztor, John Marshall pronun o hotrare contra

intereselor unui reprezentant al gruprii politice din care provenea i convenabil partidului

politic rival acesteia. Poziia sa, dar mai ales a Curii Supreme, era ins foarte precar.

Congresul i Casa Alb, aflate sub controlul democrat-republicanilor, priveau cu ostilitate

sfera judiciarului, perceput ca o citadel a vechii puteri. Iritai de manevrele legislative de

ultim moment ale vechii majoriti federaliste dar i din dorina de a impiedica instana

suprem s invalideze actul prin care abrogau unele reglementri din legislatura anterioar,

democrat-republicanii, majoritari in Congres, au suprimat sesiunile din 1802 ale Curii

Supreme, permiand intrunirea ei abia in februarie 1803. O hotrare contrar administraiei

Jefferson ar fi fost privit cu mare ostilitate i este foarte indoielnic c ar fi fost pus in

executare. Prin hotrarea sa, Marshall satisface in aparen executivul respingand cererea lui

Marbury, instituind pe de alt parte intr-un mod mai puin spectaculos dar eficient, o putere

considerabil, neprevzut de textul constituiei, in seama Curii Supreme: cea de a controla

actele puterii legiuitoare sub aspectul conformitii lor cu legea fundamental.20

Un raionament similar a fost enunat in Romania de Tribunalul Ilfov in 1912, in aa

numitul Proces al tramvaielor (Societatea de Tramvaie Bucureti contra Primriei

Comunei Bucureti). Declararea de ctre Tribunalul Ilfov a neconstituionalitii unei legi

adoptate in timpul guvernrii conservatoare, precum i meninerea acestei soluii de ctre

Inalta Curte de Justiie i Casaie a dus la demisia guvernului conservator.21 Instana a

declarat

neconstituional o lege adoptat de Parlament in 1911, prin care se modificau condiiile de

asociere intre S. T. B. i Primria Capitalei in legtur cu construirea, intreinerea i


21/162

exploatarea unei reele de linii de tramvai in Bucureti. Legea respectiv fusese adoptat dup

declanarea unui litigiului, ca lege de interpretare a legii din 1909 (adoptat in timpul

guvernrii liberale). Constituia din 1866 nu cuprindea nici o dispoziie expres care s

interzic adoptarea legilor retroactive, ins Tribunalul Ilfov (confirmat de instana suprem) a

considerat c simpla intitulare a unui act normativ ca lege de interpretare nu ii confer

20 Un autor american nota in acest sens c decizia este o capodoper de diversiune, un

exemplu strlucit al

capacitii judectorului Marshall de a evita pericolul pe care in aparen il infrunt, de a

avansa intr-o direcie pe

cand oponenii si se uit in alta (the decision is a masterwork of indirection, a brilliant

example of Chief

Justice Marshalls capacity to sidestep danger while seeming to court it, to advance in one

direction while his

opponents are looking in another.) R. McKloskey, The American Supreme Court, 1960, p. 40,

apud Geoffrey R.

Stone, Louis M. Seidmann, Cass R. Sunstein, Mark V. Tushnet, Constitutional Law,

Aspen Law & Business,

New York, 2001, p. 31.

21 Vezi Anastasie Iordache, Legislaia conservatoare i criza balcanic, in Istoria

Parlamentului i a vieii

parlamentare in Romania (lucrare editat de Institutul de Istorie Nicolae Iorga din

Bucureti), Editura

Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucureti, 1983, pp. 430-445 (=Capitolul XIV), la

p. 440.

13

acestuia caracterul unui act interpretativ, aplicabil retroactiv; in plus aceast lege contravine

dispoziiilor constituionale privind independena justiiei i garaniei dreptului de proprietate.

Constituia roman din 1923 stipuleaz expres, in art. 103, alin. 1, competena

exclusiv a Curii de Casaie (=instana suprem a rii) in privina controlului de

constituionalitate a legilor. Legea declarat neconstituional devenea inaplicabil, dar

aceast decizie se mrginea asupra cazului judecat. Dispoziii identice gsim i in art. 75 al

Constituiei romane din 1938.

A doua variant a controlului jurisdicional al constituionalitii legilorpresupune constituirea unor instane speciale curile constituionale ale cror atribuii


22/162

rezid in principal, dar nu exclusiv, in verificarea conformitii cu Constituia a dispoziiilor

actelor legislative.

Ideea unui control jurisdicional de constituionalitate a fost formulat pentru prima

oar de ctre Georg Jellinek, intr-o lucrare publicat in 1885.22 Jellinek remarca faptul c

dac anterior limitrii prerogativelor monarhului prin control parlamentar asupra guvernului i

prin garania drepturilor, pericolul principal al inclcrii normelor constituionale venea din

partea executivului, odat cu consacrarea unor largi puteri parlamentare, apare posibilitatea ca

legiuitorul insui s contravin dispoziiilor legii fundamentale.23 Soluia consta fie in crearea

unei instane constituionale distincte (Verfassungsgerichtshof = Curte de Justiie

Constituional), fie in lrgirea competenelor instanei supreme deja existente

(Reichsgericht).

Crearea acestor instane mai este legat de ideile i concepiile juristului vienez Hans

Kelsen, reputat specialist in drept constituional i internaional public. Primele curi

constituionale au aprut in Austria i Cehoslovacia, in anul 1920. In opinia lui Kelsen, rolul

Curi Constituionale este cel al unui legiuitor negativ; ea va declara neconstituionale, deci

inaplicabile anumite dispoziii ale unei legi supuse controlului ei, dar nu va putea inlocui

dispoziiile inlturate cu altele noi. Controlul de constituionalitate realizat de instane speciale

poate fi atat anterior (inainte de intrarea in vigoare a legii) cat i posterior (dup intrarea in

vigoare a legii). El poate fi declanat pe cale de aciune, la sesizarea anumitor autoriti sau a

anumitor demnitari (Preedinte, Guvern, parlamentari), a cetenilor ori din oficiu, sau pe cale

de excepie.

Excepia este un mijloc procedural de aprare prin care o parte interesat se opune continurii

judecrii unui proces, urmrind s

impiedice sau s intarzie judecata, fr a afecta fondul litigios al cauzei. Excepia poate tinde

la respingerea aciunii sau a cii de atac

(excepia dirimant) sau doar la amanarea judecii (excepia dilatorie).. In cazul ridicrii unei

excepii, instana este obligat s se pronune

mai intai asupra acesteia, i abia apoi asupra fondului cauzei. Excepia de neconstituionalitate

este practic intotdeauna o excepie dirimant.

Ea nu va fi soluionat de instana in faa creia a fost ridicat, ci de ctre Curtea

Constituional.

III. Interpretarea Constituiei

In cazul oricrui act normativ, interpretarea vizeaz stabilirea inelesului textului

acestuia, sau mai exact precizarea voinei autorului su exprimate in prin acesta. Ca act scris,


23/162

constituiei i se aplic de asemenea canonul celor patru metode de interpretare stabilite cu

peste un secol i jumtate in urm de ctre Savigny24: interpretarea gramatical,

interpretarea logic, interpretarea sistematic i interpretarea istoric. Prima metod,

cea mai des uzitat, determin inelesul textului de lege pe baza semnificaiei obinuite a

termenilor pe care ii conine, privite in raport de funcia lor sintactic . Interpretarea logic

vizeaz decelarea conexiunilor logice dintre diversele dispoziii ale unui act i implicaiile

22 Georg Jellinek,Ein Verfassungsgerichtshof fur Osterreich, 1885.

23Ibid., pp. 7 i urm.

24 Friedrich Karl von Savigny, System des heutigen romischen Rechts, Berlin, Veit, Vol. I,

1840, pp. 212 i

urm.

14

acestora; de multe ori un text neag ceea ce nu afirm explicit, iar alteori tot ceea ce nu se

interzice in mod expres este permis. A treia metod de interpretare pune accentul pe caracterul

de sistem ordonat i raional organizat al dreptului pozitiv, cutand s plaseze actul interpretat

in contextul su normativ, s precizeze raporturile sale cu alte acte normative mai generale

sau de detaliu, s identifice alte norme incidente cazului in discuie i s decid pe aceast

baz regula aplicabil. Metoda istoric pune accentul pe stabilirea inelesului textului

interpretat pe baza proiectelor i documentelor pregtitoare ale actului normativ in discuie, a

dezbaterilor parlamentare i a lurilor de poziie ale celor implicai, cu alte cuvinte pe ceea ce

in doctrina englez i american (unde aceast metod se bucur de o apreciere deosebit) se

numete legislative history.

Alturi de metodele obiective de interpretare, mai putem avea in vedere intenia

autorilor actului interpretat, caz in care opereaz interpretarea teleologic. Ea vizeaz

obiectivul avut in vedere de legiuitor, obiectiv care reiese din expunerea de motive sau din

preambulul actului interpretat, din dezbaterile legislative (caz in care ne apropiem deja de

interpretarea istoric) sau din structura i coninutul de ansamblu al actului interpretat (caz in

care ne apropiem de interpretarea sistematic).

In privina acestor metode nu exist reguli fixe care s stabileasc prioritatea uneia

dintre ele sau ordinea aplicrii lor. Evident, de multe ori rezultatul interpretrii depinde de

metoda aleas iar disputele privind o anumit decizie politic pot fi foarte uor camuflate in

controverse metodologice cu privire la interpretarea corect a unui text constituional.

Raiunile care fac necesar interpretarea sunt multiple.25 Un prim factor important este

nedeterminarea textului de lege. Numeroase expresii utilizate in text pot avea multiple


24/162


25/162

28 Trebuie s amintim ins c, ulterior revocrii, a survenit demisia primului ministru, pe care

Preedintele a

negociat-o cu acesta, probabil pentru a elimina orice discuie privitoare la valabilitatea

incetrii mandatului

efului Guvernului.

15

constelaiile de factori care se vor configura in urma aplicrii actelor normative pe care le

adopt. Doctrina poate ins, pe baza textului de lege, s anticipeze problemele viitoare29 i s

schieze soluii, atat pentru instanele care aplic textul, cat i pentru legiuitor, in vederea unei

detalieri sau modificri a actului normativ.

O alt imprejurare care face necesar interpretarea este aceea in carensi

semnificaia textului nu este clar. Pentru un text elaborat de un singur autor, soluia este

destul de simpl: colaionarea sa cu alte texte, avand coninut apropriat i in care apar termeni

i expresii similare (pe lang soluia direct: il intrebm pe autor). Textelor adoptate de

adunri legiuitoare nu li se poate aplica aceast metod. Ele aprob, uneori cu modificri,

proiecte redactate de comitete sau grupuri relativ restranse. Nu intotdeauna ceea ce ineleg

iniiatorii c au propus este acelai lucru cu ceea ce ineleg votanii c au aprobat. Uneori nici

chiar votanii inii nu sunt de acord intre ei cu semnificaia unor termeni, iar alteori ei nici nu

s-au preocupat s ineleag i s clarifice sensul anumitor pri din text, mulumindu-se s

urmeze in privina votului recomandarea colegilor lor care au participat la elaborarea

proiectului sau la discutarea acestuia in comisii. Alteori problemele pot s apar datorit

utilizrii unor termeni improprii, nefericit alei sau utilizai inconsecvent. Astfel, inspiranduse

probabil din art. 68 al Constituiei franceze, constituantul roman din 1991 a prevzut in art.

84, alin. (3) dispoziii preluate dup revizuire in art. 96, alin. (1) i (4) tragerea la

rspundere a Preedintelui Romaniei pentru inalt trdare. A fost ins omis imprejurarea

c infraciunea de inalt trdare era prevzut in legislaia penal francez, dar nu i in

Codul penal roman. Prin urmare, semnificaia juridic a acestei sintagme este neclar de la

bun inceput: este vorba de o insrcinare tacit a legiuitorului de a modifica textul Codului

penal i de a insera o nou infraciune de inalt trdare, sau de o calificare general a unor

infraciuni grave contra statului (trdare, trdare prin transmiterea unor secrete, trdare

prin ajutarea inamicului, subminarea puterii de stat etc.), infraciuni care atrag rspunderea

penal a Preedintelui.

Mai este posibil ca semnificaia textului, clar i precis in momentul iniial, s se


26/162

schimbe pe parcurs, datorit evoluiei concepiilor politice i sociale sau a

mentalitilor.30

Egalitatea intre ceteni avut in vedere la data adoptrii declaraiilor de drepturi din Frana nu

implica dreptul de vot pentru femei; nici brbailor acest drept nu le era recunoscut automat,

meninandu-se mult vreme limitri in funcie de domiciliu, varst sau avere. Noiuni precum

stat naional, ordine public, interes public, bunele moravuri sau familie au

accepiuni diferite de la o epoc la alta. Dac o constituie este adoptat de mai multe decenii,

sau mai ales ca in cazul celei americane cu peste dou secole in urm, atunci cu

certitudine, multe din noiunile pe care le conine vor avea alte semnificaii decat cele avute in

vedere de autorii lor originari.

Interpretarea textului legislativ poate fi privit prin prisma a dou concepii: ca act de

cunoatere i ca act de voin.31 In primul caz se consider c un text are un singur sens;

dac acesta este clar, interpretarea este superflu, iar dac este obscur ea va fi necesar. Cea

de-a doua concepie, numit si realist, fora interpretrii depinde de autoritatea de la care

aceasta eman. Esenial nu este s se precizeze inelesul unui text, ci s se decid intre

variantele posibile pe care textul le admite. Fora cea mai mare o va avea firete

interpretarea autentic, cea care provine de la autoritatea emitent a actului. Totui, in unele

cazuri mai ales in privina curilor constituionale interpretarea realizat de alte autoriti

29 Vezi in acest sens T. Drganu,Dr. const. II, pp. 252-254, in care autorul, cu aproape 2 ani

inainte de

producerea crizei guvernamentale din decembrie 1999, a luat in discuie problema revocrii

premierului de ctre

eful statului, admiand constituionalitatea unui asemenea act.

30 Vezi I. Muraru et alii,Interpretarea ..., p. 73.

31 Georges Burdeau, Francisc Hamon, Michel Troper, Droit constitutionnel, 26eme

edition, LGDJ, Paris, 1999,

pp. 58-60, apud I. Muraru et alii, Interpretarea ..., pp. 73-75; Vezi i Hans Kelsen,

Doctrina pur a dreptului,

traducere de Ioana Constantin, Editura Humanitas, Bucureti, 2000, pp. 409 i urm.

16

decat cele ce au emis actul interpretat va avea acelai efect, nefiind supus nici unui control.

i aceste interpretri pot fi considerate autentice. Consecina: interpretul dispune de puteri

echivalente cu cele ale autorului actului: Interpretul legii dispune de o putere legislativ, iar

interpretul constituiei de o putere constituant.32


27/162

Mai recent, in privina legii fundamentale a Romaniei, au fost decelate dou metode de

interpretare: metoda juridic i metoda politic.33 Metoda juridic privete interpretarea ca

pe un silogism, a crui premis major este legea, situaia care urmeaz a fi calificat

reprezint premisa minor iar concluzia constituie rezultatul interpretrii. Metoda politic are

in vedere scopul urmrit, cu luarea in discuie a diverselor finaliti de ordin politic, social,

economic, cultural etc., esena raionamentului fiind dat de considerente de oportunitate.

Interpretarea constituiei are de multe ori o miz politic foarte ridicat. Discursul

participanilor la o disput politic se poate centra pe argumente de ordin constituional;

fiecare parte va respinge susinerile adversarilor nu pe baza inconsistenei sau a gradului de

risc al soluiilor promovate de acetia, ci pe pretinsa lor neconstituionalitate. Aceast retoric

are ce-i drept avantajul de a aduce legea fundamental in centrul ateniei publicului i de a

induce acestuia respectul fa de constituie, dar pe de alt parte escaladeaz inutil i periculos

o confruntare politic, in care adversarul in loc de a fi un onorabil coleg, a crui opinie din

pcate nu o imprtim devine un periculos adversar al ordinii constituionale.

Chiar i in cazul interpretrii judiciare, metodele sau concepiile de interpretare sunt

uneori privite ca fiind legate de o anumit orientare politic. Astfel, in SUA, adepii inteniei

originale sau originalitii considerai a fi de orientare conservatoare se confrunt cu

adepii constituiei vii. In prima categorie intr personaliti precum Robert Bork

(nominalizat de Preedintele Reagan pentru Curtea Suprem, dar respins de Senat) sau

Antonin Scalia i Clarence Thomas (judectori ai Curii Supreme). In opinia lor, textul

Constituiei trebuie aplicat conform coninutului literal al termenilor si, in accepiunea pe

care acetia o aveau pentru autorii Constituiei la data adoptrii acesteia. Evoluia

semnificaiilor i a mentalitilor nu trebuie s fie ignorat de dreptul constituional, ins

modificarea trebuie s se produc pe cale legislativ, inclusiv prin revizuirea legii

fundamentale. Judectorii nu sunt abilitai s utilizeze textul legii fundamentale pentru a-i

valida propriile opiuni politice sau ideologice, care pot foarte bine s coincid cu direcia

general a progresului, s fie susinute de o bun parte a societii sau chiar de majoritatea

acesteia, dar care, pentru a deveni lege, i mai ales lege constituional, trebuie s fie

confirmate prin procedurile democratice ale procesului legislativ.

Pentru adepii Constituiei vii, semnificaia textului trebuie s evolueze concomitent

cu dezvoltarea societii, inand cont de standardele de decen care jaloneaz progresul unei

societi in continu cretere.34 Adepii acestui curent promoveaz o interpretare mai flexibil

sau chiar elastic a textului constituional, in special in privina competenelor autoritilor

federale in raport cu statele35, a drepturilor civile i ale garaniilor acestora (cu tendina de a


28/162

transforma garaniile procesuale in drepturi materiale). Aceast concepie este mai deschis i

32 I. Muraru et alii,Interpretarea ..., p. 75.

33 I. Muraru et alii,Interpretarea ..., pp. 90-116.

34 Pentru o prezentare critic a teoriei Constituiei vii, pe baza unei ample i minuioase

analize istorice a

evoluiei concepiilor i a mentalitilor referitoare la Constituia american, semnificaia i

rolul ei politic i

interpretarea sa, vezi Herman Belz, Living Constitution or Fundamental Law. American

Constitution in

Historical Perspective, Rowman & Littlefield Publishers Inc., Lanham, Boulder, New York,

Oxford, 1998

(lucrarea, care reunete studii publicate de autor intre anii 1969-1994, este accesibil i in

versiune electronic la

http://www.constitutions.org/cmt/belz/lcfl.html).

35 O interpretare extensiv este dat in acest sens dispoziiilor art. I, Seciunea a VIII-a (care

enumer limitativ

atribuiile Congresului) referitoare la comerul intre state (mergand de exemplu pan la

impunerea unor

anumite reguli de protecie a muncii sau de salarizare, pe motiv c produsele obinute sunt

destinate vanzrii in

afara statului) precum i celor ale paragrafului final al seciunii, care abiliteaz Congresul s

adopte toate legile

proprii i necesare pentru indeplinirea atribuiilor menionate in paragrafele precedente.

17

mai receptiv fa de dreptul internaional i de dreptul comparat. Soluiile colii Constituiei

vii sunt in general mai populare in lumea academic i in mass media decat in lumea politic.

Printre reprezentanii acestei doctrine se numr fostul Preedinte al Curii Supreme Earl

Warren, precum i actualii judectori ai instanei supreme americane David Souter, Stephen

Breyer, i Ruth Bader Ginsburg (ultimii doi numii de Preedintele Clinton).

II. Deciziile politice fundamentale ale constituantului roman

1. Noiunea de decizie fundamental


3. Romania stat de drept

4. Romania stat social


29/162

5. Romania stat unitar

6. Integrarea euro-atlantic

1. Noiunea de decizie fundamental

Textul constituiei are un caracter complex i eterogen. Alturi de dispoziiile

consacrand decizii eseniale pentru fizionomia juridic a unei comuniti politice concrete

intalnim reguli de detaliu, precizand modalitile in care asemenea decizii sunt aplicate in

practic. Teoretic, textul constituional in ansamblul su are aceeai for juridic, modificarea

sa reclamand respectarea procedurii speciale de revizuire a constituiei. Astfel, sunt puse pe

acelai plan sub aspect formal dispoziiile referitoare la separaia puterilor sau la garaniile

drepturilor fundamentale cu regulile privind structura parlamentelor, sesiunile i edinele

parlamentare, organizarea intern a camerelor (/camerei), atribuiile precise ale efului statului

sau ale guvernului.

Evident, anumite modificri concertate ale unor asemenea dispoziii speciale pot dilua

sau eroda substanial deciziile politice fundamentale precum cele asupra organizrii

democratice a autoritilor publice, a separaiei puterilor sau a caracterului unitar ori federal al

statului. Exist totui un spaiu de manevr destul de larg care permite modificarea acestor

reguli speciale fr a afecta fizionomia de ansamblu a statului. Pe de alt parte, utilizand

procedura constituional de revizuire a legii fundamentale, fore politice interesate ar putea

utiliza mecanismele democratice ale statului de drept pentru a submina ordinea juridic

existent i a inltura constituia chiar cu instrumentele concepute de fapt in vederea aprrii

sale. Dup cum am precizat anterior, in ultimele decenii legiuitorii constituani ai unor state

democratice au fost preocupai s sustrag anumite norme fundamentale pericolului unor

eventuale modificri pe calea procedurii de revizuire a constituiei, proclamand caracterul

nerevizuibil al unor dispoziii consacrate in aceasta.36

Trebuie s observm ins c aceste dispoziii au un caracter strict defensiv; sunt

menionate de regul acele dispoziii care sunt considerate a fi expuse cu mai mare

probabilitate unei modificri i nu neaprat toate acele norme care ar prezenta in ochii

36 Este cazul dispoziiilor art. 152 din Constituia Romaniei, revizuit, ale art. 79 din Legea

Fundamental a

Germaniei sau ale art. 89, alin. ultim din Constituia Franei.

18

legiuitorului constituant importana central in economia textului legii fundamentale. Poziia

eminent a unor dispoziii declarate nerevizuibile reiese implicit din faptul consacrrii lor ca

atare, dar omisiunea interdiciei de a revizui o norm nu implic neaprat relevana sczut a


30/162

acesteia. Cu alte cuvinte, regulile privind limitele materiale ale revizuirii constituiei

consacrate in art. 152 al Constituiei noastre reprezint un indiciu important in decelarea

deciziilor fundamentale ale constituantului roman, dar nu i un criteriu absolut i exclusiv in

acest sens. Determinarea concret a deciziilor politice fundamentale ale constituantului

comport un anumit grad de subiectivitate. Pe de alt parte se cuvin luate in considerare

circumstanele istorice, politice, economice, sociale i culturale ale epocii, care ofer de multe

ori cheia inelegerii i interpretrii corecte a textului constituional. Climatul politic intern i

internaional, constelaia de fore implicate in jocul politic, evoluia societii i a

mentalitilor pot relativiza anumite consacrri normative care la momentul redactrii lor

preau s aib o importan central in economia textului constituional, fiind chiar consacrate

ca nerevizuibile.

Avem in vedere de exemplu dispoziia art. 1, alin. 1, teza 1 din Constituia noastr: Romania

este stat

naional..., care reia intr-o form uor schimbat prima tez a Constituiei din 29 martie

1923. Respectul i

fidelitatea manifestate fa de formele i tradiiile democraiei romaneti ante- i interbelice

sunt de ineles.

Faptul c din perspectiv politic i istoric Romania este stat naional, adic realizarea in

practic a unui proiect

statal al unor elite politice din secolul XIX, insuit treptat de marea majoritate a populaiei

teritoriilor ce vor face

ulterior parte din statul unitar roman este indiscutabil. Ins consacrarea in legea fundamental

a unor fapte fie

ele i adevruri evidente nu este intotdeauna oportun. Contiina naional a unui popor

poate fi promovat i

susinut printr-o guvernare competent i eficient, printr-o economie viabil i competitiv

i printr-o politic

inteligent i consecvent in domeniile culturii, educaiei i cercetrii. Evidenierea frecvent

i emfatic a

identitii naionale i a caracterului naional al statului poate duce la iritarea inutil a unor

minoriti i la

percepii greite, uneori ostile din partea altor state, cu atat mai mult cu cat constituiile

europene postbelice evit


31/162

utilizarea sintagmei de stat naional. Comunitate politic bazat pe profunde afiniti

culturale, etnice,

lingvistice i intr-o anumit msur religioase, naiunea nu are nevoie de atestarea unei

adunri parlamentare

fie ea i constituant i nici de o consacrare expres in lege a rolului su in cadrul statului.

Pe de alt parte,

lipsa coeziunii interne i a voinei de a menine comunitatea istoric constituit nu pot fi

suplinite de fora juridic

a unei consacrri constituionale. Caracterul naional al statului roman ine de domeniul

fapticului i nu de cel al

normativitii.

Chiar dac inserarea termenului de stat naional in textul constituiei este pentru motivele

indicate

mai sus criticabil, evoluia politic i constituional a Romaniei din ultimul deceniu a

infirmat posibilele

temeri privitoare la impunerea unei viziuni etnocentrice, susinute de un discurs demagogic

naionalist, temeri

alimentate printre altele i de formularea menionat. Angajamentul clar (dei limitat uneori la

o simpl retoric)

fa de drepturile omului, atitudinea destul de pragmatic i flexibil fa de problemele i

interesele

minoritilor concomitent cu preocuparea fireasc fa de identitatea naional a majoritii

precum i opiunea

ferm pentru integrarea euro-atlantic au dezamorsat potenialul coroziv al acestei formule.

In privina

raporturilor inter-etnice i a respectrii drepturilor minoritilor, statul roman nu se abate

decisiv de la canonul

european in materie. Prin urmare, formula Romania stat naional nu reprezint expresia

unei decizii

fundamentale a constituantului roman. Aceast concluzie mai este susinut i de un alt

argument: o decizie

implic opiunea intre dou sau mai multe alternative. Or, consacrarea caracterului naional al

statului roman


32/162

reprezint evidenierea (inutil, dup cum am mai precizat) unui fapt i nu opiunea pentru

una din alternative.

De asemenea, nu considerm nici suveranitatea ca opiune fundamental a constituantului:

suveranitatea este

imanent oricrui stat modern.

In opinia noastr, deciziile politice fundamentale ale constituantului roman sunt:

democraia reprezentativ i pluralismul politic; statul de drept, statul social, caracterul unitar

al statului i integrarea euroatlantic.


19

Romania este stat democratic, trstur care impreun cu pluralismul politic este

consacrat in mod expres de Constituie (art. 1, alin. (3)). Puterea in stat este legitimat prin

voina poporului, dispoziia relevant (art. 2, alin. (1)), precizand in acest sens c:

Suveranitatea naional aparine poporului roman care o exercit prin organele sale

reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice i corecte, precum i prin referendum.

Caracterul reprezentativ al democraiei constituionale din ara noastr este atestat i

prin dispoziiile art. 69, care stabilete c in exercitarea mandatului, deputaii i senatorii sunt

in serviciul poporului (alin. (1)) i c orice mandat imperativ este nul (alin. (2)).

Putem ins remarca faptul c in ultimul secol foarte puine sunt statele nu au consacrat

solemn, prin acte constituionale i legislative, caracterul democratic al formei lor de

organizare politic: regimurile democratic-parlamentare, la fel ca i autoritare sau totalitare

clameaz deopotriv legitimarea lor prin voina naional. Alegerile chiar libere i corecte

din statele supuse anterior unui sistem totalitar au frecvent rezultate surprinztor de favorabile

gruprilor politice asociate vechiului regim, fapt invocat frecvent de acestea pentru a susine

caracterul democratic al noii puteri. Democraia implic ins din perspectiva practicii

politice europene i americane din ultimele dou secole o participare real i efectiv a

poporului la definirea problemelor supuse discuiei, la gsirea soluiilor, adoptarea deciziilor

i executarea acestora precum i existena in mod efectiv a mai multor soluii i opiuni reale.

Ceea ce justific pretenia de legitimitate a democraiei reprezentative este

pluralismul politic. Pluralitatea opiniilor, in privina identificrii problemelor i a posibilelor

soluii la acestea nu implic nicidecum dezordine sau lipsa unitii i a consecvenei pe planul

aciunii. Ordinea, unitatea i consecvena sunt asigurate printr-un guvernmant reprezentativ,

responsabil in faa electoratului. Un guvernmant reprezentativ trebuie nu doar s pretind c

guverneaz in numele poporului i s se prezinte periodic la alegeri (caz in care investitura


33/162

popular poate fi uor uzurpat), ci s ofere i mijloace de retroaciune democratic

(feedback)

asupra procesului decizional. Asemenea mijloace constau in libertatea cuvantului i a

presei (art. 30), in dreptul la informaie (art. 31), in libertatea intrunirilor (art. 39), in dreptul

de asociere, inclusiv in partide politice (art. 40), indirect in garaniile libertii individuale i

in dreptul la aprare (art. 23 i respectiv 24) in libertatea de circulaie (art. 25), garania

proprietii i libertatea economic (art. 44 i respectiv 45). Firete, simpla consacrare in legea

fundamental a unor asemenea instituii nu este suficient. O bun parte a acestora erau

consacrate i in constituiile comuniste. Mai este necesar existena unor mecanisme sociale

viabile care s asigure acestor instituii eficiena i combativitatea. In plus, funcionarea

acestor mecanisme este influenat de o serie de factori precum intensitatea i profunzimea

conflictelor sociale, disponibilitatea fa de dialog, capacitatea de autoorganizare a societii

sau a anumitor grupuri sociale sau disponibilitatea actorilor vieii sociale i politice de a

respecta regulile jocului chiar i in cazul in care le sunt afectate interesele.

Teoretic, asemenea exigene ar putea fi satisfcute i in condiiile unei democraii

directe: toate deciziile importante in stat sunt adoptate pe baza consultrii corpului electoral.

O prim obiecie contra unui asemenea sistem este de ordin pur tehnic: o comunitate

mai mare de cateva mii de persoane nu poate fi decat cu greu consultat iar operaiunile

electorale de constatare a voinei exprimate printr-un referendum sau plebiscit sunt lungi,

anevoioase i costisitoare. In al doilea rand, votul exprimat astfel reprezint mai degrab

rspunsul pozitiv sau negativ al majoritii electorilor la o intrebare formulat de

organizatorii referendumului. Decisiv prin urmare este nu atat voina real a majoritii cat

voina organizatorilor consultrii populare; rezultatul depinde de modul in care este formulat

o intrebare iar sondajele de opinie permit anticiparea acestuia. Guvernanii pot s nu

organizeze un referendum dac curentul de opinie este ostil soluiei preferate de ei, pot s

amane consultarea poporului pentru momentul in care electoratul le va fi favorabil sau s

20

formuleze intrebarea in mod tendenios astfel incat rezultatul s fie influenat. In plus,

predispoziia natural a majoritii este de a aproba soluiile deja adoptate, de a prefera o

soluie concret fie ea i discutabil incertitudinii decurgand din indecizie i absena

oricrei soluii i de a preferastatus quo-ul unor situaii noi i necunoscute. Nu este de mirare

c in secolul care a urmat Revoluiei franceze, plebiscitele europene au dat invariabil ctig

de cauz organizatorilor. Dincolo de constrangerile i presiunile exercitate de conducereapolitic i de administraie, de impunerea uneori a votului deschis, de incorectitudinea


34/162

operaiunilor electorale, un factor care a acionat constant in favoarea guvernanilor l-a

reprezentat aceast predispoziie natural a majoritii fa de ordinea existent i de soluiile

deja adoptate. Prin urmare, democraia direct constituie mai degrab un mijloc de a oferi

guvernanilor girul unor repetate confirmri populare a deciziilor lor decat o modalitate de

control asupra activitii acestora.

Datele problemei se schimb intrucatva in cazul unui referendum. Poporul nu se mai

pronun aproband sau respingand o soluie care-i este oferit intempestiv, de ctre un ef de

stat dornic s-i consolideze pe planul legitimitii puterea pe care o deine deja in mod

efectiv. Consultarea poporului se face de regul in situaii prevzute de normele

constituionale, desfurarea referendumului este reglementat in detaliu prin lege iar

posibilitatea real a unor dezbateri in contradictoriu in condiiile pluralismului politic i ale

libertii presei faciliteaz pronunarea in cunotin de cauz a celor consultai.

Totui, comportamentul electoratului nu difer esenial in cazul unui referendum.

Tendina general de a preferastatus quo-ul i de a aproba deciziile deja adoptate joac un rol

deseori determinant. In aceste condiii, ne putem pune intrebarea, de ce mai este oare necesar

consultarea direct a poporului in privina unor decizii importante? Nu ar fi mai bine ca

adoptarea unor asemenea decizii s se fac de ctre reprezentana naional? In principiu,

rspunsul la intrebarea din urm pare s fie pozitiv. Parlamentul poate adopta mai rapid i cu

mai puine costuri o asemenea decizie. In plus, dezbaterile parlamentare care permit

chestionarea unor experi in domeniile incidente problemei analizate ofer mai multe

garanii in privina unei examinri serioase i efective a unei probleme in comparaie cu

atmosfera dominat de discursul nu rareori populist i demagogic care invadeaz spaiul

public cu prilejul consultrii corpului electoral. Pe de alt parte ins, votul parlamentarilor

este determinat in mare msur de calitatea lor de membri ai partidelor de care aparin; de

multe ori ei voteaz orientandu-se in funcie de interesele electorale imediate. Soluiile utile

i juste dar impopulare vor fi in general respinse. Deciziile necesare dar care implic anumite

costuri economice i sociale dureroase, pe care electoratul le inelege i le aprob in momentul

adoptrii, pot determina in viitor o erodare grav popularitii unui partid, mai ales dac unele

formaiuni politice mai mici vor profita de aceste imprejurri printr-un discurs demagogic

pentru a-i spori in mod facil ponderea i influena. Aceste pericole pot fi evitate transferand o

parte din povara responsabilitii privitoare la o decizie grav i important pe umerii

electoratului. In acelai timp, referendumul constituie alturi de alegerile parlamentare i

prezideniale un prilej i un mijloc de integrare politic a cetenilor, consolidand

sentimentul de participare la adoptarea deciziilor importante in stat i in societate.


35/162

In cazul rii noastre, Constituia prevede trei cazuri de consultare a poporului prin

referendum:

- in privina unor probleme de interes naional, din iniiativa Preedintelui Romaniei,

dup consultarea Parlamentului (art. 90);

- in privina demiterii Preedintelui Romaniei, in urma suspendrii acestuia de ctre

Parlament, conform art. 95 din legea fundamental;

- pentru aprobarea revizuirii Constituiei, in termen de 30 de zile de la adoptarea de

ctre Parlament a legii de revizuire (art. 147, alin. ultim).

21

Organizarea i desfurarea referendumului sunt prevzute in detaliu in Legea nr. 3 /

2000.

Pan in momentul de fa (septembrie 2005), sub imperiul Constituiei din 1991 a fost

organizat in singur referendum: cel din zilele de 18 i 19 octombrie 2003, in vederea aprobrii

legii de revizuire a Constituiei. S-a putut constata cu acest prilej c electoratul este puin

interesat in prezena la vor pentru o problem pe care nu o percepe ca urgent i acut. Dei

necesitatea i importana revizuirii au fost intens mediatizate, iar sondajele de opinie indicau o

atitudine majoritar pozitiv fa de modificrile propuse, prezena la urne a fost slab, iar

condiia stipulat in art. 5, alin. (2) din Legea nr. 3 / 2000 (participarea a cel puin jumtate

plus unul din numrul persoanelor inscrise in lista electoral) a fost indeplinit cu greu.

Ulterior a fost contestat corectitudinea desfurrii acestui referendum (in special in privina

numrului real de participani), dup cum a fost criticat i faptul modificrii prin ordonan de

urgen a legii, cu mai puin de dou sptmani inainte de data prevzut pentru referendum,

pentru a permite desfurarea acestuia in dou zile succesive.

Referendumul a devenit din nou o tem de discuie public, in urma declaraiilor din

14 septembrie 2005 ale Preedintelui Romaniei, referitoare la necesitatea consultrii prin

referendum a poporului roman in legtur cu abandonarea bicameralismului i adoptarea

scrutinului uninominal. O prim observaie de text: consultarea poporului prin referendum

este prevzut de art. 90 din Constituie.37 Art. 12 din Legea nr. 3 / 2000 enumer problemele

de interes naional.38 Reorganizarea Parlamentului i reforma sistemului electoral nu sunt

incluse in aceast enumerare i nici nu pot fi incluse nici mcar pe calea unei interpretri mai

largi. Conform legii, Preedintele nu poate decide organizarea unui referendum pe aceste

teme. Pe de alt parte se poate observa c, enunand limitativ cazurile de interes naional,

acest articol din lege este neconstituional.39 Textul constituiei permite expres efului

statului


36/162

s organizeze un referendum privitor la probleme de interes naional. Nu credem c

reorganizarea Parlamentului nu ar fi o problem de interes naional, i nici c legiuitorul din

2000 atunci cand a omis s menioneze aceast problem (i multe altele), fr a recurge nici

mcar la o clauz final salvatoare (care s permit lrgirea, in anumite condiii, a listei), a

dorit s statueze implicit c domeniile omise ar fi de interes local, regional sau internaional,

dar nicidecum naional. Intenia legiuitorului a fost de a interzice efului statului s consulte

poporul prin referendum in orice alt problem decat cele din lista expres prevzut in textul

articolului 12 din acea lege. Constituantul ins a abilitat Preedintele s consulte poporul in

orice probleme de interes naional; dac ar fi dorit s permit legiuitorului ordinar sau organic

s limiteze sau s condiioneze opiunea Preedintelui in acest sens, atunci formularea textului

legii fundamentale ar fi fost alta: Preedintele Romaniei (...) poate cere poporului s-i

37 Articolul menionat prevede c: Preedintele Romaniei, dup consultarea Parlamentului,

poate cere poporului

s-i exprime, prin referendum, voina cu privire la probleme de interes naional.

38 Este vorba de adoptarea unor msuri privind reforma i strategia economic a rii precum

i de decizii politice

deosebite privind regimul general al proprietii publice i private; organizarea administraiei

publice locale, a

teritoriului precum i regimul general privind autonomia local; organizarea general a

invmantului; structura

sistemului naional de aprare, organizarea armatei, participarea forelor armate la unele

operaiuni

internaionale; incheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaionale pe durat

nedeterminat sau pe o

perioad mai mare de 10 ani; integrarea Romaniei in structurile euroatlantice i regimul

general al cultelor.

39 Menionm c inainte de a promulga aceast lege, Preedintele Romaniei a sesizat Curtea

Constituional in

privina neconstituionalitii mai multor articole din acest act normativ. In privina articolului

12, in sesizare se

meniona doar litera ultim (art. 12 alin. (1), lit. B.h), al crei cuprins era urmtorul: [sunt

probleme de interes

naional ...] h) alte probleme propuse Parlamentului de ctre Preedintele Romaniei in

exercitarea atribuiilor sale


37/162


38/162

inadmisibil de mare de ordonane de urgen, practic nici pan in prezent total abando

Documents

curs DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE