of 564 /564
Curs de geografie.Geografie economica mondiala CAPITOLUL 1 GEOGRAFIA INDUSTRIEI 1. Resursele energetice ale Terrei 1.1. Istoric, clasificari, structura balantei energetice. Nu se poate concepe existenta umanitatii in afara energiei. Definitia elementara a energiei poate fi exprimata prin capacitatea unui sistem oarecare de a produce lucrumecanic, asa cum arata oricare dictionar sau tratat. Impactul surselor energetice asupra omenirii a fost mult mai evident in ultimele secole, cand s-au incetatenit expresii diverse, de la lucru mecanic si energie mecanica, la energie termica, energie luminoasa, energie vitala, forta vie, energie fiziologica, energie electrica si magnetica, energie hidrodinamica, energie solara, gravitationala sau mai recent energie nucleara. Industrializarea timpurie din unele state vest-europene, s-a bazat pe puterea aburului, prin inlocuirea pentru prima oara in istorie a lemnului, cu carbunii de pamant, prefatand astfel civilizatia celui de-al doilea val. Astfel, in Europa apar preocupari de ordin stiintific privind realizarea lanturilor energetice, cauzalitatii si legile energeticii, folosirea si economia acestor variate resurse. Un sir de mari inventatori se vor ilustra in acest domeniu al cunoasterii umane, de la A. Lavoisier si D. Laplace (caldura rezultat al miscarii moleculare), pana la descoperirea si perfectionarea masinii cu aburi datorate lui Th. Newcomb, J. Watt si B. Rumford, de la E. Darwin si J. Dalton (corespondenta dintre caldura si lucru mecanic), pana la R. Mayer, L. Colding, J. Joule ori H. Helmholtz. Desigur si alte nume prestigioase au marcatprogresul cunoasterii si valorificarii surselor energetice: H. Poincaré, W. Thomson-Kelvin, J.TH. Sielberman, W. Siemens, G. Westinghouse, N. Tesla s.a.m.d. in secolul XX atentia savantilor s-a indreptat in mod firesc si spre sursele de energie regenerabile si in mod deosebit spre energia nucleare si prin lucrarile de inceput datorate lui R. Rutherford, P. Currie, I.

Curs de Geografie Economica Mondiala

Embed Size (px)

Text of Curs de Geografie Economica Mondiala

Curs de geografie.Geografie economica mondiala CAPITOLUL 1 GEOGRAFIA INDUSTRIEI 1. Resursele energetice ale Terrei 1.1. Istoric, clasificari, structura balantei energetice. Nu se poate concepe existenta umanitatii in afara energiei. Definitia elementara a energiei poate fi exprimata prin capacitatea unui sistem oarecare de a produce lucrumecanic, asa cum arata oricare dictionar sau tratat. Impactul surselor energetice asupra omenirii a fost mult mai evident in ultimele secole, cand s-au incetatenit expresii diverse, de la lucru mecanic si energie mecanica, la energie termica, energie luminoasa, energie vitala, forta vie, energie fiziologica, energie electrica si magnetica, energie hidrodinamica, energie solara, gravitationala sau mai recent energie nucleara. Industrializarea timpurie din unele state vest-europene, s-a bazat pe puterea aburului, prin inlocuirea pentru prima oara in istorie a lemnului, cu carbunii de pamant, prefatand astfel civilizatia celui de-al doilea val. Astfel, in Europa apar preocupari de ordin stiintific privind realizarea lanturilor energetice, cauzalitatii si legile energeticii, folosirea si economia acestor variate resurse. Un sir de mari inventatori se vor ilustra in acest domeniu al cunoasterii umane, de la A. Lavoisier si D. Laplace (caldura rezultat al miscarii moleculare), pana la descoperirea si perfectionarea masinii cu aburi datorate lui Th. Newcomb, J. Watt si B. Rumford, de la E. Darwin si J. Dalton (corespondenta dintre caldura si lucru mecanic), pana la R. Mayer, L. Colding, J. Joule ori H. Helmholtz. Desigur si alte nume prestigioase au marcatprogresul cunoasterii si valorificarii surselor energetice: H. Poincar, W. Thomson-Kelvin, J.TH. Sielberman, W. Siemens, G. Westinghouse, N. Tesla s.a.m.d. in secolul XX atentia savantilor s-a indreptat in mod firesc si spre sursele de energie regenerabile si in mod deosebit spre energia nucleare si prin lucrarile de inceput datorate lui R. Rutherford, P. Currie, I. Currie, P. Joliot s.a. Daca secolul al XIX-lea a fost fara indoiala secolul carbunilor, secolul XX poate fi socotit secolul petrolului, in timp ce secolul al XXI-lea va fi din punct de vedere energetic, un secol al unor resurse energetice nucleare si regenerabile, alaturi de sursele conventionale, unele aflate intr-un proces de epuizare rapida. Preocuparile privind sursele regenerabile de energie s-au amplificat mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand omenirea a fost confruntata cu

primele crize majore energetice, indeosebi criza petrolului din a doua jumatate a secolului XX. ? Clasificarea surselor energetice Cele doua mari surse de energie in Univers sunt: fuziunea atomilor usori din Soare (stele) si gravitatia universala. Toate celelalte forme de energie decurg din aceste surse majore de energie. Principalele surse de energie externa sunt: radiatia solara, energia solara la suprafata pamantului, influenta gravitationala a Soarelui si a Lunii. Sursele de energie interna se afla la originea caldurii interne a Pamantului (vulcani, cutremure, izvoare fierbinti). Asupra acestor surse regenerabile vom reveni la finalul acestui capitol. Energia se afla in diferite forme in natura, iar prin conversie fenomenele energetice trec dintr-un sistem in altul. Iata de pilda unul dintre cele mai avantajoase lanturi energetice: energia - combustibili - caldura - electricitate - lucru mecanic. Alte exemple clasice in 2 energetica sunt procesele care se produc in Soare (fuziune si fisiune), sau energia chimica din lemn si transformarea ei in energie termica si mecanica. in ceea ce priveste randamentul transformarilor de energie primara in energie electrica, pentru combustibilii conventionali este de 32 - 34 %, in centrale termoelectrice 28 - 30 %, in centralele atomoelectrice 70%; in ansamblu randamentul energetic mediu este de 35 - 38 %. O alta forma de clasificare dupa criteriul termodinamic arata existenta energiilor

potentiale (energia chimica stocata hidraulica, potentialul radioactiv

in

combustibili,

energia

al unor elemente chimice) si energiile actuale (cinetice). Dupa gradul de integrare a surselor energetice in consumul economic actual, clasificarea devenita clasica este urmatoarea: a. surse conventionale (sursele energetice clasice, lemnul, carbunii, hidrocarburile, energia hidraulica si combustibilii nucleari); b. surse neconventionale (surse inepuizabile dar cu o pondere inca redusa in balanta energetica: radiatia solara, energia eoliana, energia geotermica, energia oceanelor s.a.); c. alte surse energetice (aflate in stadii de laborator, pe baza unor tehnologii fizice si chimice promitatoare). ? Structura balantei energetice Prima forma de energie folosita de omul preistoric a fost forta lui fizica, prin care a reusit sa supravietuiasca civilizatiei primului val, de la culegator si vanator, la agricultor si mestesugar. Prin aparitia si folosirea cu indemanare a uneltelor si a primelor arme, si-a multiplicat forta lui fizica, pana la aparitia focului si descoperirea rotii. in mod cert, din preistorie pana in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, lemnul a fost principalul combustibil, impactul folosirii lemnului se reflecta in evolutia fondului forestier, in marile probleme de impact global care se resimt in prezent. Carbunii de pamant devin principala sursa de energie timp de aproape doua secole, pana in pragul secolului al XX-lea, cand hidrocarburile devin predominante si vor fi principala sursa de energie cel putin in primele decenii ale secolului al XXI-lea. Scenariul energetic

trebuie completat in prezent de cresterea interesului pentru carbuni (noi tehnologii, uriase rezerve), combustibilii nucleari si de fuziunea nucleara. in evolutia consumului de energie, se estimeaza ca omul preistoric folosea intre 2 - 5 kWh/zi, in timp ce omul modern utilizeaza intre 270 - 300 kWh/zi (in statele superindustrializate). Aceasta evolutie se identifica cu evolutia omenirii de la societatea agricola, la societatea informationala. Desigur ca distributia consumului de energie la nivelul populatiei Terrei este inegal; de pilda in anii 90 se intalnea urmatoarea structura: - 71% din populatia mondiala consuma sub 24 kWh/zi-om - 22% din populatia mondiala consuma intre 24-150 kWh/zi-om - 6% din populatia mondiala consuma intre 150 - 200 kWh/zi-om - 1% din populatia mondiala consuma peste 200 kWh/zi-om Aceasta structura se pastreaza in linii mari si acum la inceputul mileniului al treilea, observandu-se decalaje enorme intre statele dezvoltate si cele in curs de dezvoltare. Productia si consumul de energie primara pe locuitor este diferita de la un stat la altul. Astfel cele mai mari valori ale productiei se inregistreaza in statele petroliere: (Emiratele Arabe Unite 148.687 kg echivalent/huila pe loc./an, Kuwait 101.170 kg, Brunei Darussalam 89.686), - unde si valoarea consumului este mult mai mica, rezultand astfel un important excedent care se reflecta in exportul-acestor state. Statele dezvoltate (cu exceptia Marii Britanii, gratie zacamintelor continentala a Marii Nordului), de hidrocarburi din platforma

inregistreaza productii modeste (Japonia 949 kg/loc, Germania 2596 kg/loc, etc., dar 3 consumuri mult mai mari, necesitand importuri indeosebi de produse petroliere). in sfarsit, cele mai populate state de pe glob inregistreaza valori mici (China 849 kg/loc, productie si 861 kg/loc, consum, India 312 kg/loc productie, respectiv 353 kg/loc consum). FIGURA 19 Tabel nr. 34 Evolutia consumului de energie (1900 ? 1997) Sursa de energie 1900 1997 Total [mil. tone echiv. petrol] Pondere [%] Total [mil. tone echiv. petrol] Pondere [%] Carbunii de pamant 501 55 2122 22 Petrol 18 2 2940 30 Gaze naturale 9 2 2173 23 Surse nucleare - - 579 6 Surse regenerabile* 383 42 1833 19 Total 911 100 9647 100

*) biomasa, surse hidraulice, eoliana, geotermica, solara Sursa: T. Simion, 2000 Tabel nr. 35 Consumul si productia de energie pe continente & regiuni geografice / state in anul 2000 (mil. t.e.p.) Continent Carbuni Petrol Gaze naturale En. hidraulica En. nucleara Alte surse America de Nord P C 619,8 575,2 475 965,8 632,5 619,6 55,4 216,7 272,1

America Latina P C 36,2 26,5 506,3 300,1 119,3 115,7 48,1 5,4 53,5 Europa P C 254,4 348 329,2 755,2 254,2 399,6 51,5 297,6 246,1 -

ex. U.R.S.S. P C 184,9 171,3 370 182 590,5 482,6 19,5 52,8 72 Orientul Mijlociu P C 0,8 6,7 1.052 215 168,6 157,8 0,8 -

0,8 Africa P C 122,1 89,3 55 115,6 102,3 46,9 5,3 3,9 9,5 Asia si Australia / Oceania P C 884,3 912,5 364,5 928,7 229,4 241,7

46,2 125,9 172,1 Total mondial P C 2.103,5 2.129,5 3.452,8 3.462,4 2.096,8 2.063,9 226,8 650,8 877,6 P = productia Sursa: B.P.Amoco 2001, Quid, 2001 4 C = consum t.e.p. = tone echivalent petrol Balanta energetica nu trebuie confundata cu structura productiei de enegie electrica. Comparativ, iata evolutia productiei de electricitate, pe principalele surse de obtinere a

electricitatii, unde se observa in mod clar, predominarea carbunilor de pamant (39,3 % in 1990 si mai ales avantul energiei nucleare de la 2,1 % in 1971 la 17 % in 1990 si 21,2 % in 1998). Tabel nr. 36 Structura productiei mondiale de electricitate in 1971 si 1990 Sursa de 1971 1990 energie TWh % TWh % Carbuni 2142 40,3 4645 39,3 Hidraulica 1209 22,8 2142 18,1 Nucleara 111 2,1 2011 17,0 Gaze naturale 714 13,5 1578 13,3 Petrol 1102 20,8 1385 11,7 Altele 32 0,6 67 0,6 Total 5311 100 11828 100 Sursa: International Energy Agency (Paris, 1993) Asociat structurii balantei energetice mondiale amintim si alte aspecte care deriva de aici: structura consumului pe grupe de utilizatori, politicile energetice nationale care difera de la un stat la altul, impactul utilizarii surselor energetice asupra mediului inconjurator (prin poluarea complexa asupra invelisurilor geografice), epuizarea rapida a unor combustibili, retehnologizarea si economisirea surselor de energie, sau energia si geopolitica. Tabel nr. 37 Rezerve estimative de energie (mil.t.e.p.) in 2000 Nr. Crt Sursa de energie Resurse cunoscute

exploatabile Resurse aditionale exploatabile 1 Petrol (de tip traditional) 90 200 2 Petrol (de tip netraditional) 86 369 3 Gaze naturale 63 163 4 Cabuni de pamant 465 404 5 Uraniu 43 59 Total 747 1.225 Sursa: Global Report, 2000, S.U.A. Sursele de energie conventionale reprezinta baza productiei si consumului energetic mondial si vor fi esentiale cel putin pentru prima parte a secolului al XXI-lea. Originea organica a acestor surse (formate din carbon, hidrogen, oxigen, azot si sulf ca elemente principale), a fost determinata de procese complexe chimice, in urma carora s-au format hidrocarbonatii, lipidele si substantele proteice. La baza acestor acumulari se afla energia solara (de fapt conversia energiei solare in potential chimic sau energetic cu ajutorul fotosintezei). 5 in ordinea folosirii lor, principalele surse energetice conventionale sunt: - lemnul si masa vegetala; - carbunii de pamant; - petrolul si gazele naturale; - energia hidraulica; - radioactivitatea si combustibilii nucleari. 1.2. Lemnul si masa vegetala ? resursa energetica

Lemnul si masa vegetala constituie cea mai veche sursa energetica cunoscuta pe Terra, o data cu descoperirea focului de catre omul preistoric. Amplificarea folosirii lemnului este in concordanta atat cu nevoile casnice ale omului preistoric (prepararea hranei si incalzitul locuintelor), dar mai ales cu necesitatile impuse de constructii si cai de comunicatii, ambarcatiuni, exploatari miniere si extragerea metalelor cu ajutorul mangalului etc. in acelasi timp, utilizarea lemnului era in concordanta cu extinderea suprafetelor agricole, pe masura sedentarizarii populatiei primului val, avand insa drept consecinta reducerea dramatica a fondului forestier, ca de pilda in vaste regiuni din Orientul Mijlociu sau indepartat, in bazinul mediteraneean s.a. in antichitate era deja un consum intens de lemn in lumea romanica, datorita metalurgiei sau flotelor care cutreierau Marea Mediterana si marile limitrofe; acelasi consum a fost consemnat in tarile din Orientul Mijlociu si Apropiat sau din Extremul Orient (lumea indiana si chineza). in Evul Mediu, Europa cunoaste un consum sporit anual de lemn, mai ales datorita dezvoltarii metalurgiei, confectionarii corabiilor, extinderea culturilor agricole, pe fondul unei cresteri demografice apreciabile. in multe regiuni geografice de pe glob s-a practicat incendierea padurilor, pentru ingrasarea terenurilor agricole, necesare unor tipuri rudimentare de agricultura. Dupa unele surse documentare (Bienvenue S.), se apreciaza ca o familie preistorica ardea anual prin incendiere pana la 50 t masa lemnoasa, fara nici un folos energetic.

in perioada moderna a umanitatii, consumul de lemn a crescut semnificativ, de pilda in secolul al XVIII-lea pentru obsinerea unei tone de fonta se consumau 500 m3 de lemn; Franta a consumat numai in anul 1746, crca 40 mil. m3 (la o populatie de 28 mil. loc). Desigur la numarul total al populatiei globului, in crestere continua, fenomenul consumului lemnului si ritmul defrisarilor sunt in stransa corespondenta. La baza aparitiei metalurgiei moderne, s-a aflat si modestul mangal (un combustibil obtinut prin arderea imcompleta a lemnului, cu capacitate calorica ridicata 7000 kcal/kg), utilizat si in alte scopuri in afara traditionalelor furnale. in prezent, lemnul si masa vegetala continua sa reprezinte o importanta sursa energetica, mai ales in unele tari aflate in curs de dezvoltare din regiuni aride si semiaride. Se considera ca in aceste regiuni, se consuma in medie 1 t lemn/loc./an, ceea ce reprezinta o valoare ridicata, daca socotim explozia demografica specifica tarilor respective, fondul forestier modest existent, dar si repercursiunile care deriva de aici (desertizarea, malnutritia, disparitia efectivelor de animale s.a.). intr-un subcapitol distinct, fundamentale ale resurselor vom analiza celelalte probleme

forestiere: evolutia fondului forestier, repartitia padurilor pe glob, resursele forestiere actuale, viitorul padurilor, consecintele economice si geografice, epuizarea padurilor, padurile si mediul inconjurator. 1.3. Carbunii de pamant 6 1.3.1. Istoricul cunoasterii si utilizarii carbunilor

Pentru prima data in istorie, carbunii de pamant au fost cunoscuti in China (probabil inca din mileniile IV-III i.Chr.), apoi in Egipt (mii. II) si mai tarziu la vechii greci si romani. Primele referiri sunt datorate lui Aristotel (383 - 322), Teofrast (372 287) si mai ales in opera naturalistului roman Plinius Secundus (23 - 79), in opera sa fundamentala Historia Naturalis, in care realizeaza prima clasificare a acestor surse energetice. Mai tarziu, intalnim unele referiri privind carbunii de pamant si in opera eruditului filosof arab Avicena (980 1037), pe numele sau Ibn Sina, in lucrarea sa Tratatus de mineralibus. in Europa, primele exploatari au loc in jurul anului 1000 in Germania (la Zwikau si Wrmthal), si mai tarziu dupa anul 1200 in Marea Britanie (la Newcastle, Sheffield, in Scotia si Tara Galilor). Clasificari cu caracter stiintific se intalnesc in opera lui George Bauer (1495 - 1555 intemeietorul mineralogiei), Klein Baltazar (1598), Kern (1740) si A. Werner (1798 1791). Utilizarea carbunilor la masinile cu abur, gratie descoperirilor lui Th. Newcomen, J. Watt, sau a razboiului mecanic de tesut (inventat de Cartwright), determina o utilizare din ce in ce mai accentuata a acestei mari resurse energetice. Industrializarea timpurie europeana nu ar fi fost posibila fara rolul precumpanitor al fortei carbunilor de pamant. Secolul al XIXlea fiind denumit pe buna dreptate secolul carbunilor din punct de vedere energetic; dar rolul carbunilor nu s-a diminuat nici in prima parte a secolului XX. Mai mult, in prezent, circa 40% din productia de electricitate se obtine in urma utilizarii

carbunilor drept combustibil. in Romania, desi carbunii de pamant sunt cunoscuti inca din secolele XIII - XIV, primele referiri le intalnim in opera lui Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae, cand descrie carbunii din bazinul Comanesti. Primele bazine carbonifere din tara noastra s-au conturat in Banat (1790), Comanesti (1835), Petrosani (1840) si Schitu Golesti (1891). Carbunii de pamant continua sa reprezinte una dintre cele mai mari promisiuni ale energeticii viitorului, gratie imenselor rezerve, noilor tehnologii descoperite, cat si epuizarii rapide a altor surse traditionale. 1.3.2. Geologia zacamintelor de carbuni Carbunii de pamant din punct de vedere geologic, sunt roci sedimentare care s-au format in conditii speciale, (intr-un mediu acvatic, prin acumularea materiilor organice, in urma unor procese biotice, fizico-chimice si geologice, intr-un timp indelungat). in compozitia chimica a carbunilor predomina carbonul (55-96,5%), urmat de oxigen (2540%), hidrogen (1,6%), azot (pana la 2%), fosfor, sulf s.a. Formarea carbunilor a inceput inca din precambrian, dar apogeul lor s-a produs in carbonifer. Tabel nr. 38 Scara geocronologica si varsta combustibililor fosili Cuaternar Holocen Pleistocen Turbarii Sapropel Neozoic Neogen

(18 mil.ani) Pliocen Romanian Dacian Pontian Meotian Lignit Gaze-petrol 7 Sarmatian Badenian Helvetian Burdigalian Acvitanian Carbune brun (54 Petrol-gaze mil.ani) Paleogen Oligocen Eocen Palcocen Carbune brun Huila Petrol-gaze Sisturi disodile Cretacic (65 mil.ani) Cretacic superior Cretacic inferior Huile Petrol-gaze

Jurasic (33 mil.ani) Malm Dogger Liasic Huile Antracit Petrol-gaze Sisturi bituminoase Mezozoic (133 mil.ani) Tirasic (435 mil.ani) Triasic supeiror Triasic mediu Triasic inferior Petrol-gaze Permian (25 mil.ani) Permian superior Permian mediu Permian inferior Huile Antracit Petrol Carbonifer

(70 mil.ani) Carbonifer superior Carbonifer mediu Carbonifer inferior Huile Tasmanit Liptobioliti Antracit Gaze Devonian (50 mil-ani) Neodevonian Mezodevonian Eodevonian Petrol-gaze Sisturi bituminoase Calcare bituminoase Silurian (40 mil.ani) Liptobioliti Paleozoic (160 mil.ani) Ordorician

(75 mil.ani) Petrol Petrol Proterozioc (150 mil.ani) Sugit Cambrian (70 mil-ani) Arhaic (200 mil.ani) Sursa: N. Lupei, 1986 Grupele genetice de carbuni sunt: a. carbunii humici - formati prin incarbonizarea vegetatiei terestre superioare, prezinta baza industriei carbonifere, asupra carora vom reveni. b. sapropelitii combustibili - provin din organisme inferioare de tipul planctonului actual; se formeaza astfel sapropelul, un mal bogat in substante chimice, cu grosimi de pana 8 la 15 m. Prin deshidratarea sapropelului s-au format urmatorii carbuni sapropelici sau bituminosi: boghead-ul (exploatat in Scotia din 1850), cannel-coal-ul, shungi-ul (in zona lacului Onega), sau disodilele din Carpatii Orientali, roci care au generat petrolul din zonele adiacente. c. liptobiolitii - formati din ceruri si rasini vegetale (chihlimbarul), sunt putin raspanditi in natura. Acesti carbuni au un continut ridicat de materii vegetale si hidrogen. Mai

cunoscuti sunt tasmanitul (72%C) si fimenitul (format in cuaternar). Carbunii humici se clasifica astfel: - carbunii superiori (antracit si huila) - carbuni inferiori (carbunele brun, lignitul, turba). Puterea lor calorica oscileaza intre 2600 - 4100 kcal/ kg (lignit), pana la 9200 - 9500 kcal/kg (in cazul huilei). Pentru clasificarea carbunilor humici se tine seama de originea, vechimea, compozitia, puterea calorica, umiditatea, reziduuri provenite din ardere si prelucrarea lor. Dupa aceste criterii, au fost deosebiti carbunii superiori (antracit si huila) si carbunii inferiori (carbune brun, lignit, turba). Antracitul - are un continut ridicat de carbon (89,5 - 96,5 %) si contine putina apa si materii volatile. Are o putere calorica cuprinsa intre 7800 ? 8350 kcal/kg si arde cu flacara scazuta fara fum. Cocsul obtinut din asemenea carbuni este pulverulent. Este folosit atat in energetica, dar si ca materie prima in industria chimica. Huila - se prezinta ca un carbune compact, fibros sau sistos, negru stralucitor, dur dar sfaramicios. Contine intre 76 - 90% carbon, 4 ? 6 % oxigen, 5 % hidrogen si 2 -15 % apa. Puterea calorica este de 7000 - 9000 kcal/kg. Dupa procentul de materii volatile, se deosebesc urmatoarele categorii de huile: - huile cu flacara lunga (41 - 50% matern volatile); - huile de gaz (35-45%); - huile grase (25-38%); - huile pentru cocs (19 - 30%); - huile slabe (10-19%);

- huile antracitoase (4 -10%). Se foloseste la fabricarea cocsului, a gazului de iluminat, a gudroanelor etc. Exista varietati de huila care nu cocsifica, tipica fiind cea exploatata in partea estica a depresiunii Petrosani. Carbunele brun - varietate de carbune fmnic, este compact, lucios si casant. Contine intre 66 ? 79 % carbon si are o putere calorica de 5600 - 7500 kcal/kg. Se utilizeaza cu precadere drept combustibil, dar poate si cocsifica. Procente mai ridicate de carbon (70 %) si o putere calorica sporita (7000 kcal/kg) au carbunii bituminosi, dar in multe zacaminte se gasesc carbunii bruni pamantosi care au un continut mai scazut de carbon. Lignitul - pastreaza partial structura lemnoasa si are o putere calorica redusa, de 2600 - 4100 kcal/kg. Are o larga utilizare in energetica, la transporturi si incalzirea locuintelor. Dupa sursa vegetala din care provin, deosebim ligniti pamantosi (formati din fragmente de trunchiuri, ramuri, frunze etc.) si ligniti xiloizi (rezultati din trunchiul arborilor si arbustilor prinsi in turbarie). Turba - contine resturi vegetale incomplet carbonizate (proces de turbizare), fapt ce arata varsta recenta. Pot avea 40 ? 95 % apa. in stare uscata contine 40-60 % carbon, 28 ? 40 % oxigen si intre 4 ? 7 % hidrogen. Are o putere calorica redusa 900 1500 kcal/kg, si se foloseste ca material izolant si amendament in agricultura. Tipuri cunoscute de turbarii sunt: eutrofe, oligotrofe (tinoave), mangrove (in regiuni tropicale umede). Cea mai vasta turbane se afla in S.U.A. (Dismal Schwamp cu o lungime de 60 km si o latime de

40 km). 9 1.3.3. Rezerve si productii Rezervele sigure de carbuni sunt estimate la circa 10700 mild.t, in timp ce rezervele probabile au fost evaluate de geologi la circa 17.000 mild.t (fapt ce asigura consumul industrial al omenirii la ritmul anual din ultimii ani, pentru circa 1500 de ani). in prezent dintre combustibilii fosili, carbunii de pamant reprezinta sursa energetica cea mai putin epuizabila, o adevarata speranta pentru omenirea aflata la cumpana dintre milenii (circa 350 de ani). Principalele rezerve de carbuni se afla pe teritoriul Rusiei, Ucraina si Kazahstan, evaluate la circa 4000 mild.t), in S.U.A. (circa 2000 mild.t), si China (1600 mild.t). Alte rezerve importante de carbuni se afla in Europa (Germania - 340 mild.t, Marea Britanie -170 mild.t si Polonia 150 mild.t), Australia (200 mild.t), India (85 mild.t) si Africa de Sud (65 mild.t). Tabel nr. 39 Repartitia rezervelor si a productiei de carbuni (pe regiuni geografice / continente / tari) Continentul Rezerve mild.t (statul) Huila Lignit Productie (echiv. mil.t petrol) Asia ? Australia 184,5 107,9 884,3 India China

Australia Indonezia 72,7 62,2 47,3 0,8 2 52,3 43,1 4,5 144,1 512,1 149,8 40,1 America de Nord 117,2 139,8 624,5 S.U.A. Canada 111,3 5 153,3 4,1 580,5 39,3 Orientul Mijlociu 193 0,8 Africa 61,2 120,3 130,1 Africa de Sud 55,3 116,7 ex.U.R.S.S. 97,5 132,7 185,9 Rusia Ucraina

Kazahstan 49,1 16,4 31 107,9 18 3 112,6 42,3 29,9 Europa 41,7 80,5 254,4 Germania Polonia Marea Britanie Cehia 24 12,1 1 2,6 43 2,2 0,5 3,6 59,6 73,1 22,8 21,3 Total mondial 695,1 581,3 2.079 Sursa: Quid, 2001

Tabel nr. 40 Primele 10 state producatoare de huila [mii tone, 2000] Nr. crt. Statul Productia [mii.t] 10 1 China 1.137.672 2 S.U.A. 1.100.668 3 Rusia 153.348 4 Ucraina 77.172 5 Kazahstan 68.064 6 Indonezia 60.324 7 Germania 45.312 8 Marea Britanie 41.268 9 Cehia 16.116 10 Coreea de Sud 4.356 Sursa: Enciclopedia statelor lumii, 2000 Prospectiunile geologilor evidentiaza in Romania rezerve de circa 4 mild.t (indeosebi carbuni energetici din categoria lignitului). Unele studii geologice recente au evidentiat existenta si a altor resurse probabile de carbuni, situate insa in conditii de zacamant dificile (la mari adancimi, in zone climatice nefavorabile etc.), estimate pana la chiar 70.000 mild.t. Evolutia productiei de carbuni a cunoscut o ascensiune deosebita mai ales din secolul al XXVIII-lea, pana in prezent. Astfel in anul 1890 s-au extras 512 mil.t, in anul 1910 s-a

atins productia de 1,5 mild.t, in 1980 circa 3,7 mild.t, iar in anul 1995, s-a ajuns la 4.7 miliarde tone si 5 mild. t. in 2000. Dupa unele calcule, pana anul 1860 s-au extras circa 7 mild.t, iar intre 1860 -1970 (intr-un interval de 110 ani), s-au extras 133 mild.t. Desi asistam la cresterea productiei de carbuni, ponderea acestora a scazut in balanta energetica mondiala, de la 90 % la inceputul secolului nostru, la 47 % in anul 1960, tendinta mentinandu-se si in prezent (circa 23-25 %). Diminuarea ponderii carbunilor se datoreste, indeosebi, utilizarii altor surse energetice clasice, (petrolul, mai usor de extras si cu valoare energetica mai mare, gazele naturale sau combustibililor nucleari in centrale nucleare). in acelasi timp, reducerea ponderii carbunilor in balanta energetica, se explica si prin valoarea calorica modesta a acestora fata de petrol. Astfel, o tona de carbuni este echivalenta cu 8MWh, in timp ce o tona de petrol echivaleaza cu 12 MWh. 1.3.4. Raspandirea geografica a principalelor regiuni si bazine carbonifere pe glob Prin particularitatile geologice de formare a zacamintelor de carbuni, rezulta o mare dispersie a acestei importante resurse energetice, mai ales in emisfera nordica, formand o veritabila centura carbonifera, din insulele britanice, NV Europei, Rusia pana in China, similar in America de Nord (S.U.A. si Canada). Mai multi factori au influentat aceasta raspandire neomogena geografica a bazinelor carbonifere pe glob, fie conditiile climatice (indeosebi in climatul tropical-umed), fie relieful si structurile geologice, (unde intalnim bazine carbonifere in

platforme continentale, sau in ariile de formare a muntilor paleozoici). Spre deosebire de emisfera nordica, zacamintele sunt mai putin numeroase datorita extinderii continentelor, factorilor tectonici sau climatici in emisfera sudica. Primele bazine carbonifere au aparut in secolele al XVII si al XVIII-lea in diferite state (Ruhr, Saar, Yorkshire, Donetk, North Appalachi, Banat, etc.). in general bazinele carbonifere se pot grupa dupa vechime, tipuri de carbuni sau volumul productiei, (unde bazinele foarte mari depasesc o productie de 100 mil.t pe an). Baza exploatarilor carbonifere 11 este data de huila (circa 63-65%), urmate de carbunii energetici (din care se detaseaza lignitul). in Europa, Marea Britanie este cunoscuta prin resursele uriase (circa 170 mild.t), calitatea carbunilor (predomina huilele) si prin conditiile favorabile de zacamant, (la suprafata sau pana la 300 m adancime). Marea Britanie a dominat productia mondiala de carbuni timp de peste un secol, fiind o importanta exportatoare; productia a cunoscut apogeul in anul 1976 (276 mil..t.), dupa care s-a diminuat treptat la circa 100 mil.t., ca in ultimii ani sa ajunga la 42 mil.t (2000), datorita rolului hidrocarburilor aflate in platforma continentala a Marii Nordului, a orientarii economice. Cel putin 27 de zacaminte principale contin 570 de strate cu o grosime de pana la 40 m, situate in conditii geologice favorabile; mai mult, unele strate de carbuni alterneaza cu

cele de minereu de fier, favorizand aparitia metalurgiei si germenii industrializarii. Principalele bazine Sommersetshire si carbonifere sunt: Bristol (Bristol, Cornwall, York,

South Wales), Muntii Penini Nottingham, Leicester si

(Northumberland,

Durham,

Wartvick), Scotia (Torban Hill, Scottish North, Ayr si Linlithgow). in Irlanda mentionam bazinele carbonifere de la Autrim, Ballycastle (carbuni superiori, usor de exploatat). Germania poseda fara indoiala cele mai mari rezerve de carbuni din Europa, estimate la circa 340 mild.t. (indeosebi huile, dar si cele mai mari rezerve de carbuni bruni de pe glob). Industrializarea timpurie a Germaniei nu poate fi explicata fara marile zacaminte huilifere din Ruhr, Saar sau Aachen. in prezent Germania este al saselea producator mondial de carbuni (212 mil.t. in 2000 din care peste 30% reprezinta huilele), in acelasi timp se remarca inalta tehnologie in chimizarea carbunilor, cat si rolul de mare exportatoare a celui mai dezvoltat si puternic stat european. Principalele bazine huilifere sunt: Ruhr (care se intinde pe circa 5000 km2, adancimi de exploatare pana la 300 m, 90 strate cu grosimi pana la 100 m, care contin o huila antracitoasa la periferii, grasa si bogata in gaze in zona centrala), bazinul Aachen (45 de strate utile, strate cutate, cea mai veche exploatare fiind Wrmthal), bazinul Saar (87 de strate exploatabile cu grosimi de pana la 92 m). Dar Germania este cel mai mare producator de carbuni bruni de pe glob (165 mil.t). Carbunii bruni se exploateaza din estul Germaniei din urmatoarele

bazine carbonifere: bazinul dintre Elba-Saale (in SE muntilor Harz, cu centre importante la Kthen, Altenburg si Geiseltal), bazinul de la est de Elba (exploatari importante la Lausitz si Grlitz). Alte bazine carbonifere (lignit si carbune brun) se afla in perimetrele: Osnabrck (in nordul Germaniei), Zwickau (in est), sau micile bazine din apropiere de Magdeburg si Frankfurt pe Oder. De asemenea, mai sunt citate exploatari izolate la HalleBiterfeld, Borna-Meuzselvitz, Cottbus sau Lauchammer-Senfetenberg (multe dintre acestea intrate in conservare, datorita politicii economice germane in landurile din estul tarii dupa 1989). Al doilea producator european este, fara indoiala Polonia (care detine rezerve de circa 170 mild.t si are o productie de 200 mil.t., al optulea producator mondial). Principalele bazine huilifere sunt situate in: Silezia Superioara (se intinde pe circa 5600 km2 include exploatarile importante de la Moravska, Ostrava si Ternovitz, cuprinde circa 100 de strate cu grosimea stratelor de 150 m.) si Silezia Inferioara (are o suprafata de 2100 km2, 30 de strate cu grosimi intre 8-20 m). Alte bazine carbonifere pentru carbuni superiori se afla la Rybnik, Lublin si Walbrzych, iar pentru carbuni inferiori la Konin-Turek si Turow. in prelungirea sudica mentionam bazinele a zacamintelor carbonifere din Polonia

carbonifere din Cehia (productie de circa 80 mil.t in 2000), unde se remarca bazinul Ostrawa-Karvina (exploatari huilifere), Most (in Boemia de Nord) si bazinele Sokolov, Ceske Budejowice (carbune brun si lignit). in Slovacia predomina resurse de carbuni energetici,

12 care se exploateaza din bazinele Handlova si Novaky (observandu-se o diminuare a productiei in ultimii ani). Rezervele comune de carbuni ale Cehiei si Slovaciei sunt apreciate la circa 30 - 35 mild.t., cu mentiunea ca domina carbunii energetici. in vestul Europei mai amintim bazinele carbonifere din Franta (7,5 mil.t in 2000). Principalele bazine carbonifere se afla in: Masivul Central (arealele Saint Etienne si Gard Alais - zacaminte de huila), Alpii Francezi (in hinterlandul orasului Grenoble si zona Brianconnais - producatoare de antracit), nordul Frantei (Calais) si prelungiri in Belgia in bazinele Namur si Campine. Productia acestor state s-a diminuat in ultimele decenii, datorita rezervelor modeste si politicii industriale adecvate. in Europa sudica se detaseaza prin nivelul productiei Grecia (62 mil.t. in 2000) cu bazine importante de lignit: Aliveri, Megalopolis si Ptolemais, Spania (25 mil.t. in 2000) unde se exploateaza huila in bazinele din muntii Cantabrici (Asturia si Leon) si Muntii Sierra Morena (bazinele Cordoba, Ciudad Real si Sevilla), in Serbia (bazinele Tuzla si Vrska-Ciuca, exIugoslavia produce circa 43 mil.t.) si Bulgaria (lignit din bazinele Marita si Sofia-Bobordol, circa 30 mil.t in 2000) Tabel nr. 41 Primii 10 producatori de lignit si carbune brun (1998) ? mil.t. Nr. crt. Statul Productia

[mii.t] 1 Germania 165.996 2 Turcia 61.776 3 Grecia 61.524 4 Cehia 51.420 5 Iugoslavia 43.524 6 Bulgaria 30.840 7 India 23.676 8 Romania 22.632 9 Thailanda 20.124 10 Ungaria 13.620 Sursa: T. Simion, 2000 Romania detine circa 4 mild.t. rezerve de carbuni, o productie de circa 26 mil. t. (2000). Bazinele huilifere (Petrosani si Muntii Banat sunt insuficiente pentru consumul intern), iar bazinele de lignit se afla indeosebi in sudul tarii (Rovinari, Motru, Jilt, Subcarpati) si carbune brun (Comanesti) s.a. Dar cel mai mare producator de carbuni de pe glob este China (1,393 mil.t. in 2000, din care productia de huila este de 1.137.000 mil.t. si rezerve de circa 1600 mild.t., locul al treilea la nivel planetar). Evolutia productiei a fost spectaculoasa dupa cel de-al doilea razboi mondial (43 mil.t. in 1950, 947 mil.t. in 1989 si 1,4 mild.t, in prezent), predomina carbunii superiori, iar ponderea carbunilor in productia energetica nationala este deosebita (circa 75 % din balanta energetica). Principalele bazine carbonifere sunt: China de NE (Fushun, Fushin, Benxi),

China de Nord (Taiyuan, Datung, Beijing, Kailuan), China Centrala (Honan), China de SV (Candu), de unde se exploateaza carbuni huiliferi. Carbunii bruni se extrag din bazinele Saciuan, Junan si Tufungfu, exploatarile au inceput in ultimile decenii. Alte bazine 13 carbonifere mai mici sunt la Baotou, Tarim, Lanzhou si Kuming, unde se exploateaza carbuni energetici. Cele mai multe dintre zacamintele din China sunt de tip platforma, cu grosimi cuprinse intre 20 - 200 m, iar cele mai mari rezerve sunt de huile. in ultimii ani, China are mari disponibilitati de carbuni pentru export, care este orientat spre statele din regiune (Asia de Sud-Est si Asia insulara), iar economia chineza se dezvolta pe seama industriei carbonifere. Al doilea mare producator mondial sunt S.U.A. (1.100 mil. t. in 2000 si acelasi loc in privinta rezervelor apreciate la circa 2000 mild.t.). in mai multe perioade, S.U.A. a fost cel mai mare producator de carbuni, (de pilda in anul 1983 productia a fost de circa 730 mil.t.), cu mari disponibilitati de export (circa 100 mil.t anual). Mentionam ca S.U.A. este cel de-al doilea producator de huila de pe glob, zacamintele de carbuni sunt de varsta paleozoica, au grosimi foarte mari si se exploateaza indeosebi la suprafata. Principalele bazine carbonifere sunt: bazinul appalachian (situat in partea de est, alcatuit din huila antracitoasa grasa si antracit, se intinde practic din Pennsylvania pana in Alabama; de aici se extrage circa 75 % din intreaga productie S.U.A. si a favorizat de

timpuriu dezvoltarea industriala indeosebi in centrele economice din NE tarii), bazinul central estic (care se afla in regiunea fluviului Mississippi, cuprinzand statele: Ilinois, Indiana si Kentuky), bazinul central vestic (situat la vest de Mississippi incluzand statele Iowa, Missouri, Nebraska, Kansas, Oklahoma pana in Texas). Alte bazine carbonifere mai mici sunt situate in muntii Stancosi (de la Wyoming pana la Colorado si in apropiere de Santa Fe, zacaminte de huila si carbune brun), in regiunea Montana-Dakota (carbune brun) si lignit in regiunea Golfului Mexic. Din productia realizata in prezent, circa 60 % este utilizata in producerea electricitatii dar si in industria cocsochimica si in alte domenii. Al patrulea producator mondial il reprezinta Federatia Rusa (250 mil.t. in 2000 din care circa 77 mil.t. huila, al treilea producator mondial), care cantoneaza cele mai mari rezerve mondiale de carbuni (impreuna cu statele din fostul spatiu sovietic, acestea detin circa 4000 mild.t.) Desigur, cele mai mari rezerve de carbuni se afla in partea siberiana (circa 80 %). in partea europeana cel mai important bazin carbonifer este Moskova (ocupa 120.000 km2, asigura circa 10 % din productia Rusiei, contine carbune brun, dintre strate se detaseaza unul cu o grosime de pana la 7 m) si Uralul de Sud si Peciora (o suprafata de 130.000 km2, contine 30 de strate utile cu o grosime de pana la 39 m, cu principalul zacamant de la Vorkuta). in partea asiatica, unde se afla cele mai mari rezerve si predomina huila, amintim urmatoarele bazine: Kuznetk (in bazinul raului Tomi, afluent al fluviului Obi, ocupa o

suprafata de circa 26.000 km2 si curprinde circa 300 de strate indeosebi de huile cocsificabile, cu mari exploatari la Novokuznetk, Ursk, Salair si Belovo). Alte importante bazine carbonifere se afla la Kansk-Acinsk (din regiunea Krasnodar, cu mari exploatari din cariera Ceremhovo), Transbaikalia in bazinul fluviului Enisei si

(carbune brun aflat in peste 70 de strate cu grosimi pana la 30 m), si in Extremul Orient in bazinele Kamciatka (Bureia) si in insula Sahalin. Datorita puternicelor legaturi de productie, transport si utilizari dintre Rusia si alte state din fostul spatiu economic sovietic, vom aborda situatia industriei carbonifere in acest context. Astfel, Ucraina ocupa locul 2 dupa Rusia cu o productie in scadere (78 mil.t.), cu principalul bazin carbonifer la Donetk (intins pe 60.000 km2, cuprinde 300 de strate utile de la carbune brun la antracit, cu grosimi mici, iar pozitia favorabila langa zacamintele de fier de la Krivoi Rog a permis industrializarea puternica a acestei regiuni). Mentionam, de asemenea, bazinele carbonifere de carbuni energetici din bazinul fluviului Nipru si cel de la Lvov-Volansk. Ucraina are importante disponibilitati de export catre unele state europene. Al treilea producator este Kazahstan (77 mil.t. 2000) cu rezerve 14 impresionate (140 mild.t), cele mai mari exploatari se realizeaza in bazinul Turgei (predomina huila, cu mari disponibilitati la export). Alte importante bazine carbonifere din regiune se afla in: Republica Abzaha (bazinul Turgusk), Georgia (bazinul Tribul), Iakutia (bazinul Aldan) si altele. De asemenea,

mentionam existenta unor mari resurse de turba cantonate in nordul extrem al Federatiei Ruse, mai ales in partea asiatica. Dintre statele baltice amintim Estonia (12 mil.t. lignit in 2000). in afara acestor trei mari producatori mondiali de carbuni pe continente, intalnim urmatoarea repartitie geografica. in Asia, subliniem in primul rand pozitia deosebita a Indiei (un mare producator mondial, cu o productie de 306 mil.t. in 2000 si rezerve evaluate la circa 85 mild.t). Productia este dominata de huila (circa 80 %), care se exploateaza din bazinele huilifere situate in statele: Bengalul de Vest, Bihar, Mathya Pradesh si Punjab. Zacamintele de lignit se extrag din statul Mysore. India a devenit in ultimele decenii un important exportator de huila. Un alt mare producator de carbuni asiatic este Turcia (62 mil.t. in 2000), in care domina carbunele brun si lignitul care se exploateaza indeosebi in nord-vestul tarii din Eregli-Zonguldak si in partea de nord-est (lignit). Mai importante sunt rezervele de carbuni energetici, apreciate la circa 5 mild.t. Productia de huila (34 mil.t) nu acopera necesitatile acestui stat. Alte state asiatice cu productii notabile sunt: Coreea de Nord (bazinul Phenian, carbuni superior 80 mil.t. 2000), Coreea de Sud (bazinul Samcheong), Japonia (principalele exploatari se fac in insula Hokkaido), Mongolia (bazinulTabounTologou) si Thailanda (20 mil.t. carbuni bruni si lignit in 2000).

Alt mare producator mondial de carbuni este Australia (250 mil.t. in anul 2000 si rezerve estimate la circa 200 mild.t.), este in acelasi timp cel mai mare producator din emisfera sudica. Mai mult de jumatate din productia carbonifera o constituie, huila care se exploateaza in estul Australiei, in statele Queensland si New South Wales, iar in vestul tarii, in bazinul Collie. Zacamantul din Queensland este cel mai important, are varsta mezozoica si o grosime mica pana la l,4 m. Carbunele brun se gaseste in statul Victoria (bazinul raului Latrobe), stratul principal atinge 100 m grosime si se exploateaza din cariere, in ordinea productiei, principalele bazine carbonifere sunt Sydney-NewCastle-Wollagong, Brisbane si Yallurn. Australia are importante disponibilitati de export (huila), care sunt orientate spre Japonia si alte state din regiune. in continentul african, Africa de Sud ocupa primul loc (cu o productie de 215 mil.t in 2000) rezervele sunt estimate la circa 65 - 70 mild.t. Predomina zacamintele de huila, si datorita unei trepte geotermice exceptionale, aici se afla cele mai adanci mine de pe glob, pana la 1500 m adancime. Cele mai importante resurse carbonifere se afla in provinciile Transvaal, OrangeVystaat si Natal, iar principalele bazine carbonifere in ordinea productiei sunt: Wittbank, Welkam si Dundee. Acest stat are mari disponibilitati de export, indreptat indeosebi spre Europa. Alte state africane cu productii relativ insemnate sunt Algeria (bazinul Bechnar),

Nigeria (bazinul Enugu), Tanzania (bazinul Musoma), Zair (bazinul Albertville) s.a., care insumeaza impreuna rezerve de circa 250 mild.t. in ansamblu, continentul african are o contributie modesta in industria carbonifera mondiala. in America de Nord, Canada este al doilea producator dupa S.U.A., (a inregistrat o productie de 75 mil.t. in 2000), si este o mare exportatoare indeosebi catre Japonia. Rezervele sunt apreciabile, estimate la 60 mild.t. Principalele bazine carbonifere se afla in provinciile 15 vestice: Alberta, Columbia Britanica si Saskatehwan, iar in est in provincia Noua Scotie. Principalul sortiment il constituie huila. in America Latina, cele mai mari rezerve sunt cantonate in Columbia (37 mild.t din care 10 mild.t huila, cel mai important bazin fiind cel de la Medellin anual produce circa 50 mil.t. huila, cel mai mare exportator din America Latina), Chile (bazinul Lota), Brazilia (in apropierea orasului Porto-Alegro), Ecuador si Mexic. Asemenea Africii, si America de Sud este un continent deficitar in productia carbonifera. Zacamintele de carbuni au fost evidentiate si in Antarctica sub platosa de gheata (groasa uneori pana la 3000 de m), prin cercetari geofizice si foraje, dar exploatarea ridica probleme tehnologice deosebite, inclusiv impactul asupra mediului inconjurator. in concluzie, cu toata dispersia bazinelor carbonifere se impune faptul ca rezervele sigure pot sustine economia mondiala un timp indelungat, (de ordinul catorva sute de ani la consumul actual de circa 5 mild.t/anual), iar repartitia geografica arata o concentrare a

industriei carbonifere in emisfera nordica, unde se afla cele mai importante rezerve si exploatari (Rusia, S.U.A., China, Europa centrala si de Vest etc.). 1.3.5 Utilizari, comertul mondial cu carbuni, impactul industriei carbonifere asupra mediului inconjurator Prin calitatile lor intrinseci, carbunii de pamant constituie o valoroasa materie prima pentru industrie. Prin cocsificarea carbunilor superiori, (in urma mai multor operatii de sortare, spalare, preparare si brichetare) se obtine cocsul metalurgic, utilizat in fazele de obtinere a fontei si otelului. Anual, productia mondiala de cocs se cifreaza la 550 mil.t, cei mai importanti producatori fiind statele cu productii importante carbonifere (Rusia, S.U.A., China, Germania, Polonia, Marea Britanic, Ucraina, Australia si altele), sau pe baza huilelor importate (Japonia). in paralel cu obtinerea cocsului metalurgic rezulta si produse de semicocsificare (semicocsul, gudronul temperaturi inalte de 300-470C) de semicocsificare la

si gazele de semicocsificare (gaze de cocserie), utilizate drept combustibili in industria chimica, pentru obtinerea etilenei, propilenei si benzenului, mai ales in unele state europene (Rusia, Polonia, Germania), baza hidrocarburilor aromatice provine din prelucrarea gudroanelor. Gazeificarea carbunilor reprezinta o forma superioara de utilizare a carbunilor. in urma procesului de gazeificare-lichefiere, se pot obtine combustibili (din tipul benzinei sintetice), sau prin sinteza acestora se obtin uleiuri si carbonati plecand de la produsii C02 si CO2/H2.

Seria de produse incepe cu metanul, hidrocarburi lineare si cu catena ramificata, pana la parafine. Prin tehnologii specifice au fost realizate procese de polimerizare, halogenare, oxidare si sulfonare. in S.U.A., din anii '80 se produce gazolina (combustibili diesel), practic din orice tip de carbuni, acest procedeu asigura convertirea completa a carbunilor in hidrocarburi, in acest sens, mentionam eforturile care carbunilor, in vederea convertirii se fac pentru hidrogenarea

acestora in petrol cu randament optim (2:1), 2 tone carbuni pentru 1 tona petrol). in procesele de gazeificare a carbunilor exista traditii interbelice (Germania), iar in prezent in multe dintre state cu mari zacaminte de carbuni si dezvoltate industrial, s-au obtinut progrese remarcabile, mai ales pentru suplinirea petrolului in viitoarele decenii. Oricum dupa socurile petroliere din ultimele decenii, carbunii de pamant constituie o mare promisiune, si vor avea un rol important in balanta energetica mondiala. Folosirea carbunilor in termocentrale reprezinta baza utilizarii in industrie prin arderea lor si convertirea energiei calorice in energie electrica. Astfel si in prezent carbunii de pamant constituie principala sursa de electricitate (40% fata de alte surse), iar rolul 16 carbunilor nu se va diminua cel putin in primele decenii ale secolului XXI. Impactul folosirii carbunilor in termocentrale afecteaza echilibrul mediului inconjurator (poluarea datorita cenusii si gazelor de ardere, depozitele de cenusa din jurul termocentralelor, calitatea mediului etc).

S-a calculat, de pilda, ca o termocentrala de mare capacitate elimina zilnic 3-5 vagoane de carbune nears insotit de gaze; C02, CO, S02, NH3, NO, N02, saruri volatilizate, hidrocarburi, la care se adauga mari cantitati de cenusa si praf industrial. Desigur ca prin tehnologii moderne si nepoluante care se aplica de altfel in numeroase state dezvoltate, impactul folosirii carbunilor in obtinerea electricitatii poate fi mult atenuat. Comertul mondial cu carbuni s-a conturat indeosebi dupa primul razboi mondial, datorita necesitatii acestei materii prime in unele state si regiuni, al excedentului in statele mari producatoare. Astfel, marii exportatori de carbuni (indeosebi huile, cocs metalurgic dar si carbuni energetici) sunt: Australia, S.U.A., Africa de Sud, Indonezia, Canada, China, Germania si altele. Principalii beneficiari sunt unele state europene (din Europa de Vest, Sudica, Centrala), Japonia, statele din Asia de Sud Est, statele latinoamericane sau din unele regiuni din Africa. Volumul total al carbunilor care fac obiectul acestui comert este estimat la circa 515 mil.t. anual, cu tendinte usoare de crestere. Tabel nr. 42 Comertul mondial cu carbuni (1999) (state / regiuni geografice) Exportatori (mil.t.) % Importatori (mil.t.) 1. Australia ? 1661,1 2. S.U.A. ? 70,8 3. Africa de Sud ? 67,1 4. Indonezia ? 45,6

5. Canada ? 34,2 6. China ? 32,3 7. Columbia ? 30,1 8. Polonia ? 27,7 9. Alte state ? 40,5 32,3 13,6 13 8,9 6,6 6,3 5,9 5,4 1. Europa Occidentala ? 155,4 2. Japonia ? 115,1 3. Alte state din Asia ? 114,7 4. Alte state ? 129,2 (Europa de Est, America Latina, Africa) Total mondial ? 514,4 mil.t. 8 Sursa: Images conomique du monde, 2001 Pentru facilitarea comertului mondial cu carbuni, a fost realizata o infrastructura specifica (cai de comunicatii rutiere, porturi carbonifere, vase special amenajate etc.). in ultimul timp, este tot mai folosit transportul carbunilor prin conducte (in urma unei prelucrari primare, prin pompare) in sistemul pipe-line, mult mai avantajos din punct de vedere economic. Ca si in alte ramuri economice, se remarca rolul marilor grupuri carbonifere, care domina exploatarea, prelucrarea si comertul

mondial. Tabel nr. 43 Principalele grupuri carbonifere mondiale Grupul carbonifer Statul Productia (mil.t.) 1. Hanson 2. Consol 3. Amcool Marea Britanie, S.U.A. S.U.A Marea Britanie, S.U.A., Africa de Sud 110 50 43 17 4. B.H.P. 5. Amax 6. Shell 7. Rand Mines 8. Transnatal Australia S.U.A. Marea Britanie, Olanda Africa de Sud Africa de Sud 42 40 40 30 29

Sursa: B.P. Amoco, 2001 Industria carbonifera, cu o vechime de cateva secole in unele regiuni de pe glob, a avut un rol deosebit in industrializarea unor vaste areale geografice, iar importanta acesteia, in ciuda unor perioade de stagnare, se va mentine prin aplicarea tehnologiilor moderne si nepoluante si in secolul XX, gratie uriaselor rezerve existente si epuizarii rapide a hidrocarburilor. 1.4. Petrolul 1.4.1. Istoricul cunoasterii si utilizarii petrolului Primele mentiuni documentare despre existenta petrolului in arealul Orientului Mijlociu, apar in lucrarile lui Herodot si Plutarh (despre petrolul din regiunea Golfului Persic), Strabo (mina de asfalt din Apollonia), sau Plinius cel Batran (ivirile de petrol din Capadochia). Dar petrolul este cunoscut de circa 4000 de ani, de sumerieni si chinezi; alte surse indica o vechime de circa 6000 ani (folosirea petrolului de sumerieni in regiunea Elam si Akkad, folosit la constructia pentru Arca lui Noe, sau de catre egipteni pentru pregatirea mumiilor). Istoricul Plutarh afirma ca: pamantul Babilonului este impregnat cu foc. Primele utilizari ale petrolului au fost ca material incendiar in razboi, la impregnarea lemnului de la corabii (fenicienii, grecii, romanii), sau in medicina. in China, in anul 221 i.Chr., se realizeaza deja foraje pentru exploatarea petrolului. in evul mediu se foloseste ca medicament dar si in alte scopuri indeosebi de catre arabi, care au construit primele distilerii de petrol

pentru obtinerea unor derivate usor inflamabile folosite in scopuri militare. in anul 1280, Marco Polo descrie bogatele zacaminte din peninsula Apseron (Baku), la intoarcerea sa din China. in 1854 se obtine kerosenul (petrol lampant) din titei, in Franta. Primele exploatari in sistem industrial apar in Romania si S.U.A. (1859), Canada si Rusia (1863), Mexic, Argentina si Venezuela. Primele regiuni petroliere de pe glob in jurul anului 1900 erau: Pennsylvania, Baku-Caucaz si motoarelor de combustie interna Valea Prahovei. Descoperirea

determina o dezvoltare fara precedent a exploatarilor de petrol; secolul al XX-lea a fost denumit ? secolul petrolului? intre anii 1900 - 1940 se contureaza mari , regiuni petrolifere in Midcontinent, California si Golful Mexic (S.U.A.), Volga, Ural (U.R.S.S.), Caraibe, Golful Persic, Asia de sud-est etc. Dupa cel de-al doilea razboi mondial apar noi regiuni petrolifere: Africa de Nord, Golful Guineea (Africa), Siberia de Vest (Rusia), Alaska (S.U.A.), China de NE, Marea Nordului (Marea Britanic, Norvegia, Olanda etc.). Alte descoperiri au loc in Golful Persic (Arabia Saudita, Iran, Oman, Bahrein, Kuweit). Traditiile romanesti dateaza din anul 1849, prima rafinarie de petrol la Brasov, ulterior in 1857 la Rafov; 1857 prima inregistrare oficiala, in 1866 prima sonda metalica la Mosoare in Subcarpati. Romania a fost, fara indoiala, unul dintre statele cu vechi traditii in exploatarea si rafinarea petrolului. De fapt primele mentiuni documentare dateaza din secolul al XV-lea pentru Moldova si in secolul XVI-lea in Muntenia. in opera savantului roman Dimitrie Cantemir

Descriptio Moldaviae, apar referiri certe privind exploatarea pacurii (piculla) din Subcarpatii Moldovei (1716). 18 FIGURA 20 in perioada interbelica apar primele foraje din platforma continentala a unui bazin acvatic, este vorba de forajele de la Beaumont din Texas (S.U.A.). Acest fapt va deschide perspectiva exploatarilor submarine, in prezent cca. 30% din petrolul extras de pe Terra provine din zacamintele situate in platformele continentale, ale diferitelor mari, golfuri, lacuri, oceane, etc. in paralel cu progresele realizate in domeniul forajului, cresterea factorului de exploatare a petrolului din zacamant si a adancimii exploatarilor (dincolo de limita de 10000 m adancime), s-au obtinut succese deosebite si in rafinarea petrolului, mutatii semnificative in utilizare/derivatelor petroliere. 1.4.2. Geologia zacamintelor de petrol Petrolul este o roca sedimentara caustobilitica lichida, cu densitati cuprinse intre 730 - 1040 g/cmc, din categoria hidrocarburilor. Geneza petrolului a fost generata de anumiti factori geologici, tectonici si geografici. Astfel, materia organica supusa transformarilor s-a acumulat in bazine acvatice putin adanci (golfuri, lagune, mari adapostite), in conditiile unui proces anaerob, intr-un climat de tip tropical arid. in prima faza s-a format sapropelul. Sapropelul se acumuleaza in prezent si in bazinele acvatice (de tipul lacului Techirghiol), in care se formeaza un mediu lipsit de oxigen, de

tip euxinic. Urmeaza procesul de bituminizare care se produce intr-un interval lung de timp (cel putin un milion de ani), la o temperatura de cea. 150C. Se cunosc mai multe faze (protokerogenul, kerogenul) si in procesul de bituminizare

apoi urmeaza transformarea in petrol, in urma unor procese putin elucidate. Se admite ca petrolul rezulta din material bogat in lipide (grasimi), ceruri si rasini, in timp ce gazele naturale se formeaza din materiale bogate in celuloza si lignina. Miscarile tectonice au determinat migrarea petrolului in formatiunile magazin, spre suprafata, favorizand astfel extractia titeiului in conditii facile. Frecvent, petrolul se gaseste alaturi de gaze naturale (gaze de sonda), sau in cute diapire, fenomen evidentiat pentru prima data de geologul roman L. Mrazec in Subcarpati in anul 1899. Clasificarea petrolului se face in functie de continutul acestuia in sulf (pana la 5 %) in petroluri usoare (de mare valoare economica) si petroluri grele (cu aspect dens, vascos care necesita o tehnologie avansata de prelucrare). Migrarea petrolului a generat prezenta acestuia in structuri geologice diferite (anticlinale, domuri, cute diapire, de-a lungul unor falii etc.). Dinamica placilor tectonice, explica de asemenea prezenta sa in cele mai neasteptate regiuni geografice, in Alaska, Siberia sau chiar Antarctica). Timpul minim de formare este de un milion de ani, formarea acestuia incepand in precambrian. Dupa aprecierea geologilor, jumatate din zacamintele de hidrocarburi sunt de

varsta mezozoica, 17 ? 20 % in formatiuni paleozoice, restul de varsta neozoica. in Romania cea mai mare parte din zacamintele de petrol sunt neozoice. Aceasta valoroasa hidrocarbura se extrage in prezent la adancimi pana la 3000 ? 4000 m pe continente si pana la 500 m in platformele continentale. Cele mai mari adancimi de foraj sunt in S.U.A. (in depresiunea Andarco 7900 m, sau sonda Rogers - 1 la 9600 m), in Germania, Rusia, Canada, etc. Procentul de extragerea a petrolului din zacaminte nu depaseste 30 ? 35 % in medie, dar progresele realizate in ultimul deceniu indreptatesc optimismul statelor petroliere de pe glob, pana la 42 ? 45 %. 19 Zacamintele de petrol se afla in zonele de mare mobilitate a scoartei terestre (Marea Tethys, Gondwana), fapt ce explica marea raspandire a petrolului in emisfera nordica incepand din Marea Britanic - Norvegia - Germania - Romania Caucaz - Orientul Mijlociu China - pana in Indonezia etc. Polii petrolului sunt Golful Persic, Marea Caspica, Nordul Africii; Golful Mexic, Marea Caraibilor, Lacul Maracaibo. Alteori zacamintele se afla in platforme rigide (Canada, Alaska, Siberia de Vest, China). Uneori, hidrocarburile se formeaza in depresiuni intramontane, indeosebi zacamintele de gaze naturale, exemplul semnificativ constituindu-l Depresiunea Transilvaniei. Un rol important il au de asemenea rocile in care se acumuleaza petrolul, in acest sens marnele au un rol catalitic deosebit, in formarea titeiului. Petrolul este, asadar, un amestec de hidrocarburi solide si gazoase

dizolvate in hidrocarburi lichide de o mare valoare economica, cu multiple intrebuintari care a contribuit decisiv la dezvoltarea economica a lumii indeosebi in secolul al XXlea. in acelasi timp petrolul a constituit un important argument in geopolitica mondiala, de pilda zona sensibila a Golfului Persic, zona Caucazului si a Marii Caspice sau platformele continentale aflate in zonele conflictuale si dreptul marii, inclusiv platoul continental al Romaniei si Insula Serpilor din Marea Neagra. in functie de conditiile geologice si tectonice de formare si de migrare, petrolul se clasifica dupa greutatea specifica (densitatea osciland intre 0,730 in petroluri foarte usoare

0,820 g/cm3), petroluri usoare (0,820 - 0,900) si grele (0,900 -1,040). Dupa compozitia chimica sunt mai multe tipuri de hidrocarburi: acidice saturate parafine (metanul, propanul, etanul, butanul etc.), (ciclohexanul, metil ciclohexanul ciclice saturate naftenice

etc.) si ciclice nesaturate aromatice (benzenul, antracenul). in procesul de rafinare cele mai frecvente sunt urmatoarele categorii de petrol: parafinic, naftenic (asfaltic) si mixt. De asemenea, petrolul se clasifica si in functie de continutul in sulf, care poate ajunge pana la 5%. Sunt preferate petrolurile sarace in sulf (1 %), care asigura o prelucrare superioara si duce la obtinerea de produse de calitate superioara. De pilda, petrolul din S.U.A. (cu un continut mic de sulf), este cel mai bine cotat in procesul de rafinare, fata de petrolurile grele bogate in sulf in Rusia, Orientul Mijlociu, Venezuela etc. in sfarsit, petrolul se remarca prin marele sau randament energetic,

(puterea calorica este cuprinsa intre 9000 -11000 kcal/kg), poate fi usor transportat nu lasa cenusa in urma arderii, desi prin folosirea substante poluante care se diverselor produse rafinate, exista

raspandesc indeosebi in atmosfera joasa. in ansamblu, petrolul reprezinta una dintre cele mai importante resurse ale Terrei in prezent, in ciuda problemelor epuizarea lor relativ rapida, sau legata de marimea rezervelor,

distributia acestor resurse neomogena pe glob. 1.4.3. Rezerve si productii in urma progreselor inregistrate in cercetarea geologica, fie prin prospectiunile directe sau geofizice, prin teledetectie sau alte mijloace moderne, estimarile privind rezervele mondiale de titei s-au imbunatatit practic de la un an la altul. Astfel, rezervele sigure de petrol au fost estimate la cea. 370 mild.t, din care rezerve certe si usor de exploatat, sunt de aproximativ 140 mild. t. Dar in scoarta terestra se afla, conform calculelor, circa 1300 mild.t. rezerve probabile care includ zacamintele situate la mari adancimi, in platformele continentale ale oceanului planetar, sau in alte conditii dificile de zacamant (regiuni subpolare si polare etc). O simpla raportare a rezervelor certe la nivelul de productie din ultimii ani (circa 3 mild.t. anual), arata faptul ca omenirea este asigurata pana in jurul anului 2040, demonstrandu-se astfel rapida epuizare a acestei importante resurse energetice. 20 in prezent principalele rezerve de petrol ale Terrei sunt raspandite in circa 70 de state;

din numai 10 state se realizeaza 73% din productia mondiala, acestea dispunand de circa 50 % din rezervele lumii. Raspandirea geografica a rezervelor certe de petrol, arata o distributie total neomogena, pe continente si tari. Astfel, pe continente Asia, Africa si America Latina detin 75 % din rezervele certe, in timp ce celelalte continente detin doar o patrime din rezerve. Tabel nr. 44 Repartitia principalelor rezerve de petrol (mild.t) (continente / regiuni geografice) si data epuizarii (in ani) (anul 2000) Continentul / regiunea geografica Anul 2000 Data epuizarii (ani) I. Orientul Apropiat 92.174 mil.t. 87,4 ani - Arabia Saudita - Irak - Emiratele Arabe Unite - Kuwait - Iran - Oman - Qatar 35.948 15.348 13.342 13.165 12.237 721 505

87,3 122,3 119,8 132,6 69,8 16 15,1 II. America Latina 16.089 mil.t. 31,5 ani - Venezuela - Mexic - Brazilia - Argentina - Columbia - Ecuador 9.905 3.874 1.004 376 352 289 61,7 22,6 7,8 8,8 8,2 14,8 III. Africa 10.217 mil.t. 29,1 ani - Algeria - Libia

- Nigeria - Angola - Egipt - Gabon 12.554 4.025 3.070 738 402 341 22,1 59,1 30,7 19,2 9,7 20,1 IV. Europa de Est + exU.R.S.S. 8.052mil.t. 22,2 ani - exU.R.S.S. 7.776 22,1 V. Extremul Orient si Oceania 6.001mil.t. 16,5 ani - China - Indonezia - India - Malaysia - Australia - Brunei

3.274 679 660 532 395 184 20,6 10 18,2 14,5 16,1 20,7 VI. America de Nord 3.543 mil.t. 7,8 ani - S.U.A. - Canada 2.870 673 8 7,1 VII. Europa de Vest 2.539 mil.t. 8 ani 21 - Norvegia - Marea Britanie 1.472 703 9,8 5,1 Total mondial 138.615 mil.t. 40,6 ani - din care OPEC 109.479 mil.t. 77,7 ani

Sursa: B.P. Statistical Review, 2001 Astfel, in Orientul Mijlociu si Apropiat se afla circa 57 % din rezervele sigure ale omenirii, repartizate in Arabia Saudita (35,9 mild.t.), Kuwait (13,1 mild.t.), Iran (12,3), Irak (15,3) Emiratele Arabe Unite (13,3). Alte rezerve mai mici se afla in Bahrain, Qatar, Oman si Siria. Rusia si statele din fostul spatiu economic sovietic, poseda 7,7 mild.t., dupa care amintim rezervele din America de Nord, in Mexic (3,8) si in S.U.A. (2,8). in Africa se detaseaza Libia (4,1), Nigeria (3,1), Algeria (12,5) si Egipt. in Asia, in afara Orientului Mijlociu si Apropiat mari rezerve se afla cantonate in China (3,3) si Indonezia (0,7). in continentul sud american se remarca Venezuela (9,9) urmata de TrinidadTobago. in spatiul european Norvegia (1,5) si Marea Britanie (0,7) ocupa primele doua locuri, in sfarsit, rezerve importante se mai gasesc si in Canada, Australia si alte tari. De mentionat faptul ca statele OPEC, detin circa 110 mild. t. rezerve, din totalul rezervelor mondiale estimate la 140 mild. t. in privinta marimii zacamintelor, mentionam ca sunt evidentiate in prezent 33 de zacaminte supergigantice deosebit de rentabile, (25 se afla in regiunea Golfului Persic, doua in S.U.A. si in Rusia, cate un zacamant in China, Venezuela si alte tari). in Romania principalele rezerve se afla in Campia Romana, Subcarpati si in platforma continentala a Marii Negre. Rezervele sigure sunt usor epuizate si se prognozeaza ca acestea vor ajunge timp de 40 - 50 de ani (tinand cont de consumul actual, cu un ritm de

crestere de 3% pe an). Raportul dintre rezerve si consum la nivel planetar releva pozitia deosebita a Rusiei, care prezinta cel mai favorabil raport dintre surse si consum, a tarilor din Golf, nordul Africii si altele. Astfel 80 % din consum se realizeaza in tarile dezvoltate ale planetei. Consumul pe locuitor se cifreaza intre 11000 kg/en in SUA si 85 kg/en in Nigeria si Etiopia Tabel nr. 45 Raportul dintre rezerve si consum (la nivel mondial in %) Nr. crt. Continentul (tara) Rezerve [%] (din rezervele mondiale) Consum [%] (din consumul mondial) 1 Amrica de Nord 17,4 34,92 S.U.A. 16,4 32,72 2 Asia 16,3 15,45 Japonia 0,1 4,65 3 Europa 2,8 25,51 4 CSI 60,8 15,92 5 America de Sud 0,6 3,87 6 Africa 1,5 1,69 7 Oceania 0,6 1,15 Total 100% 100%

Sursa: T. Simion, 2000 22 Un alt indicator interesant il constituie raportul dintre rezerve si productie. Cel mai favorabil raport se inregistreaza in Orientul Mijlociu si Apropiat de 74,5, urmat de Extremul Orient 31,1 si de Africa de Nord 30,2. FIGURA 21 Evolutia productiei de petrol poate fi practic urmarita dupa 1857 (cand incep primele inregistrari ale productiei in S.U.A., Romania si alte state). in ultima parte a secolului al XIX-lea, productia a cunoscut cresteri ascendente: in anul 1860 (700.000 de tone), in anul 1875 (1,4 mil.t), in 1890 (10,5 mil.t.), pentru ca in 1900 sa se produca 20 mil.t., din care S.U.A. si Rusia realizau 45% din productia mondiala. Tabel nr. 46 Principalele state producatoare de petrol (2000) Nr. crt Statul Productia [in mii t.] 1 Arabia Saudita 404.100 2 S.U.A. 402.000 3 Rusia 303.900 4 Mexic 169.000 5 China 160.000 6 Venezuela 159.300 7 Norvegia 158.900 8 Marea Britanie 138.900

9 Canada 126.300 10 Emiratele Arabe Unite 109.500 Sursa: Enciclopedia statelor lumii, 2001 in perioada interbelica (1938), cei mai mari producatori de petrol au fost: S.U.A. (164 mil.t.), U.R.S.S. (31 mil.t.) Venezuela (27 mil.t.), Iran (10mil.t.) Indonezia (7 mil.t.) si Romania (6,5 mil.t). Tabel nr. 47 Evolutia productiei de petrol (1929 ? 1999) Anul Productia mondiala (mil.t./an) Primul producator mondial 1929 1938 1946 1955 1960 1970 1978 1990 1995 1999 191,4 271,6 375,6 772,8 1.056,8 2.278,4 3.094,1

3.130,6 3.255,9 3.414,7 S.U.A. ? 138,1 S.U.A. ? 170 S.U.A. ? 234,3 S.U.A. ? 335,7 S.U.A. ? 348 S.U.A. ? 475,2 U.R.S.S. ? 572,5 U.R.S.S. ? 570,8 Arabia Saudita ? 426,7 Arabia Saudita ? 411,8 Sursa: B. P. Statistical Review, 2001 23 Dupa cel de-al doilea razboi mondial se produc serioase mutatii la nivelul productiei (media anilor 90 este de 3 mild.t/an), cat si in distributia principalilor producatori. in acest sens, mentionam rolul deosebit de important al statelor OPEC (Organisation of Petroleum Exporting Countries - organizatie aparuta dupa 1960), care domina productia, exportul si nivelul de rezerve cunoscute, in proportie de circa 70 ? 75 %. Astfel, principalii 10 producatori de petrol se afla in Asia (3 state), 2 in America Latina si 2 in America de Nord, Europa (2 state) si Rusia. Pentru comparatie, Romania produce anual circa 6 mil.t, apeland la importuri de pana la 10 ? 12 mil.t., cat reprezinta consumul intern. 1.4.4. Raspandirea geografica a regiunilor si bazinelor petroliere pe

glob Principalele regiuni petroliere ale lumii (in privinta productiilor dar si a rezervelor certe) sunt Orientul Mijlociu si Apropiat (cunoscut adesea si sub denumirea de ? regiunea Golfului Persic? Rusia (si statele din spatiul economic fost sovietic), ), America de Nord, Africa de Nord, Marea Caraibilor, Golful Guineea si Asia de Sud Est, care impreuna realizeaza circa 90 % din productia mondiala de titei. Se constata, asadar, concentrarea productiei in circa 75 de state, locul deosebit al statelor OPEC, cat si unele decalaje intre marii producatori de petrol, fapt ce stimuleaza comertul mondial si repartitie geografica a consumului spre statele dezvoltate. Prima regiune petroliera a lumii o constituie Orientul Mijlociu si Apropiat, care grupeaza circa 60 % din rezervele certe ale lumii, si 2 din primele 10 state producatoare de petrol (Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite alaturi de Iran, Irak s.a.). Desi petrolul este cunoscut aici din timpuri biblice, cele mai importante bazine petrolifere au fost puse in exploatare practic dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar intreaga regiune devenind una dintre mizele geopoliticii contemporane, aici se afla baza exporturilor de petrol de pe Terra, cel putin pentru un deceniu. Zacamintele de petrol de aici beneficiaza de conditii geologice favorabile (adancimi mici de exploatare, stratele active se afla sub presiune inlesnind extractia, rentabilitate economica impresionanta, sunt sonde cu o productie anuala de pana la 300.000 t./an, dar si posibilitati lesnicioase de export prin Golful Persic, sau prin conducte

la Marea Mediterana sau Marea Rosie). in acelasi timp, multe dintre zacamintele petrolifere cantoneaza si gaze naturale, fapt ce mareste atractivitatea pentru aceasta regiune. Prima producatoare a regiunii dar si a lumii este Arabia Saudita (404 mil.t in 2000) si rezerve uriase evaluate la peste 36 mild.t. Cele mai mari exploatari petroliere se realizeaza in bazinul Ghawar situat la circa 100 km de tarmul Golfului Persic, care cantoneaza circa 10 mild.t si este intins pe o suprafata de 216 km2, iar principalele centre de extractie sunt la Ghawar, Haradh si Abqaiq. Al doilea perimetru petrolier il reprezinta zona litoralului Golfului Persic cu exploatarile terestre cuprinse in arealul Kharsaniyah, dar mai ales in platforma continentala, din structurile submarine de la Ras Tanura, Safaniah, Manifa, Zuluf si Berri. Prin intermediul unor conducte magistrale petrolul saudit este pompat la terminalurile porturilor Ras Tanura (Golful Persic), Yambu (Marea Rosie) si Saida (la Marea Mediterana). Al treilea mare producator al regiunii este statul Iran (cu o productie de 108 mil. t. in 2000, ocupa locul 12 pe glob), cu importante rezerve (circa 12 mild.t.), iar bazinele petroliere se afla concentrate in sud-vestul tarii in avantfosa muntilor Zagros si din platforma continentala a Golfului Persic. Astfel principalele exploatari terestre se afla la sud de Abadan (la Agha Jari, Gach Saran, Naft Safid, Marun si Pazanan) iar din platforma continentala a 24 golfului, petrolul se exploateaza din bogatele structuri submarine de la Bahrgan, Cyrus si

Darius. Printr-o retea de conducte, petrolul iranian se exporta prin porturile din Golful Persic de la Kharg si Bandar-e-Mah Shahr. in prezent se studiaza posibilitatea exportului de petrol prin Turcia la Marea Neagra spre Europa de sud-est si centrala. Al doilea producator al regiunii, Emiratele Arabe Unite ocupa locul 10 pe glob (cu o productie de cea 109 mil.t in 2000). Aceasta federatie situata in sudul Golfului Persic este alcatuita din 7 emirate: Abu Dhabi, Ajman, Dubai, Fujeira, Ras Al Khima, Sharjah, Umm al Qiwain. Principalele exploatari se realizeaza din emiratul Abu Dhabi (zacamintele de la Murban, Abu Jidu, Bu Hasa si Zakum) si emiratul Dubai (exploatari terestre la Fateh si submarine la Shariah). Rezervele de petrol au fost apreciate la 13 mild.t. Statul Kuwait, in ciuda suprafetei sale reduse (16000 km2 produce anual circa 90 mil.t. titei 2000) si ocupa locul 14 in ierarhia mondiala. Principalele exploatari se efectueaza la Burgan (situat in sudul tarii langa tarmul Golfului Persic) si in nordul tarii la Randhatain si Al Bahra. Rezervele de petrol sunt estimate la 13 mild.t. FIGURA 22 Irakul este, de asemenea, un mare producator de petrol, desi productia s-a diminuat de la circa 100 milt.t in 1991, la doar 26.3 mil.t in 1996 (in urma embargoului impus de ONU datorita razboiului din Golf), dupa care s-a redresat la 108 mil.t in 200 (locul 11 pe glob) poseda importante rezerve (evaluate la circa 13 mild.t.). Cel mai important zacamant petrolier se afla la Kirkuk (are o lungime de 10 km si o latime de 4 km si este considerat unul dintre

cele mai mari de pe glob), apoi bazinul de la Rumaila care se intinde in sud pana la Az Zubayr. Alte exploatari se mai fac din piemontul muntilor Zagros, in apropierea capitalei si in regiunea Shatt El Arab (o zona de conflict in timpul recentului razboi de 10 ani intre Irak si Iran). De mai mica importanta sunt exploatarile de la Naft, Kahneh si Al Qaiyara. in prezent se observa o revigorare a extractiei petroliere in cadrul programului recent negociat cu organismele internationale petrol producatoare de petrol din regiune pentru hrana. Alte state

sunt Oman (45 mil.t in 2000 cu exploatari importante la Jibal, Fahud, Al Huwaisah, Natih si Ghaba), Siria (cu o productie in plin progres 27 mil.t in 2000, exploatari importante in N-E tarii la Suwaidiyah, Karatchok si Hamseh; se estimeaza ca rezervele certe depasesc l mild.t.), emiratul Qatar (20 mii t. in 2000, principalul camp petrolier se afla in Dukhan si Al Hamla), Zona Neutra (o enclava intre Arabia Saudita si Kuwait, sub administratia internationala, de unde se extrage anual circa 20 mil.t.), Bahrain (5 mil.t.) si cu productii mici se inscriu si cele doua state Yemen, situate in apropierea acestei regiuni geografice. Petrolul din regiunea Golfului Persic se exporta fie brut in cea mai mare parte, sau stramtoarea Ormuz, Marea Rosie si Suez spre Mediterana (Europa), sau prin Oceanul Indian spre Japonia sau alte state, prin stramtoarea Singapore. in acelasi timp regiunea Golfului Persic este de o mare sensibilitatea geopolitica, datorita uriaselor rezerve existente aici, unde se interfereaza sferele de influenta ale marilor puteri. Al doilea producator mondial de titei sunt S.U.A. (cu o productie de

402 mil. t. in 2000 si rezerve evaluate la circa 8 % din total de circa 3 mild.t.). Ca nivel de productie S.U.A. a detinut primul loc in ierarhia mondiala pana in 1974, fiind devansate fie de fosta U.R.S.S., fie de unele tari din Golful Persic (Arabia Saudita), fiind si astazi cel mai mare consumator mondial, in anumite mild.t/anual, de unde importanta pe perioade chiar de peste l

care o are petrolul in politica si economia tarii. in ansamblu, productia s-a diminuat treptat, de la circa 600 mil.t in 1969, la circa 400 mii. t., datorita importului masiv si economisirii acestei valoroase hidrocarburi. 25 Principala regiune petrolifera a S.U.A. o reprezinta Golful Mexic, unde se realizeaza circa 40-45 % din productie si sunt cantonate circa 1/3 din rezervele nationale. De fapt acest areal vast petrolifer face parte dintr-o structura de hidrocarburi care se intinde in sud pana in Mexic si Cuba. Principalele bazine petrolifere se afla in Texas (Corsicana, East Texas, Tyler, Ranger si Big Lake) si Louisiana (in delta fluviului Mississippi: Sudpass, Bay Marchand, Timbatier sau la Lake Charles). Tabel nr. 48 Evolutia productiei de petrol (2005 ? 2010) (previziuni) Anul OPEC (mil. barili/zi) State din afara OPEC (mil. barili/zi) Total

2005 2010 34,1 38,6 43 44 77,1 82,6 Sursa: Petroleum Intelligence Weekly, 1995 A doua regiune petrolifera este Middcontinent (circa 30 % din productie) raspandit in mai multe state: nordul Texasului Parhandle, Vernon, Electra si (expolatari importante la

Caddo), in statul Oklahoma (Blackwell, Garber, Cushing si Lawton), Kansas si Arkansas. A treia regiune petrolifera o reprezinta bazinele intramontane din Muntii Stancosi care detin 10 % din rezervele S.U.A., aici principalele exploatari se realizeaza din statele: Montana, North Dakota, South Dakota, Wyoming, Colorado, Utah si New Mexico. Alte regiuni petrolifere se afla in sudul Marilor Lacuri (exploatari importante in Michigan, Illinois, Indiana si Ohio), care se continua cu regiunea Appalachi (ce se suprapune peste Pennsylvania si partial New York, Virginia, Maryland si Kentuky). in vestul S.U.A., se remarca regiunea California, care concentreaza 13 % din rezerve cu importante exploatari situate in bazine intramontane la Santa Maria, San Joaquin, Salinas, Ventura. Cele mai recente bazine petrolifere au intrat in productie in Alaska, (in apropierea localitatii Umiat, la Prudhoe Bay si altul in sud, in aria golfului Alaska, de aici petrolul fiind

transportat printr-un urias pipe-line de 1285 km lungime, spre centrul S.U.A.). De fapt, S.U.A. poseda o retea de 350.000 km de conducte de mare capacitate (primul loc pe glob), care pompeaza petrolul sau derivatele petroliere dinspre marile regiuni de extractie spre centrele de prelucrare si consum. De asemenea mentionam ca S.U.A. ocupa locul al doilea pe glob, in privinta exploatarilor submarine (mai ales in regiunea Golfului Mexic), dupa Arabia Saudita. Al treilea producator mondial de petrol este, in prezent, Federatia Rusa cu circa 304 mil.t. in 2000, dar cu uriase rezerve de circa 7,7 mild.t., situate mai ales in partea asiatica. Daca luam in consideratie vechea organizare politica, fosta U.R.S.S. a detinut suprematia mondiala in anumite perioade (intre 1974-1985), cand nivelul productiei ajunsese la circa 600 mil.t anual. Desigur ca datorita statisticilor comune pana in anul 1992, a stranselor legaturi economice de productie, transport, rafinare etc., alaturi de Federatia Rusa vom analiza si industria petroliera din unele state din fosta U.R.S.S., cu un rol important in acest domeniu (Kazahstan, Azerbaidjan, Uzbekistan s.a.). Astfel in cadrul Federatiei Ruse, in partea europeana, se afla cele mai vechi exploatari de petrol, in Regiunea Marii Negre, care cuprinde mai multe bazine petrolifere din care pe teritoriul Rusiei se afla exploatarile din Campia Azov - Kuban si estul Marii Negre, celelalte doua bazine aflandu-se in Ucraina. 26

A doua regiune petrolifera si' cea mai veche din spatiul rusesc este Marea Caspica, (principalele exploatari fiind situate in zona deltaica a Volgai, stepa Kalmuca, Cecenia si din platforma continentala a Marii Caspice); de fapt structurile petrolifere si gazeifere din Marea Caspica se continua in nord in Kazahstan si in vest in Azerbaidjan asupra carora vom reveni. in sfarsit, in nordul partii europene a Rusiei se remarca regiunea Tima - Peciora (structuri petrolifere in depozite paleo si mezozoice, abundente in bazinul Ijevsk). in partea asiatica a Federatiei Ruse cea mai importanta regiune petrolifera este Siberia de Vest, intrata in productie dupa 1960, se intinde pe o suprafata de cca. 4000 km2 si cuprinde 11 structuri si 14 campuri petrolifere dar si 20 structuri si 36 campuri gazeifere. Principalele bazine petrolifere sunt la Tiumen, Surgut, Marmontova, Saim, Strejevoi, Ust Balik s.a. Este cea mai productiva regiune ruseasca si detine cele mai mari zacaminte de pe teritoriul federatiei, comparabile ca dimensiuni cu cele din regiunea Golfului Persic. Regiunea Irkutsk, situata intre Muntii Eniseisk si Lacul Baikal, cuprinde mari bazine petrolifere, Krasnoiarsk, Norilsk si Iakutsk, dar cantoneaza si mari rezerve de gaze naturale. in Extremul Orient rusesc se detaseaza regiunea Ohotsk, cu importante bazine petrolifere in Peninsula Kamciatka, Insula Sahalin (structurile de la Okobaka) si platforma continentala a Marii Ohotsk, unde recent s-au descoperit uriase rezerve. Desi cele mai mari rezerve si productii se afla in partea asiatica, sunt mari dificultati

privind exploatarile, datorita conditiilor climatice, distantelor foarte mari si rafinarea petrolului. Al doilea mare producator din fostul spatiul sovietic este statul Kazahstan (circa 25 mil.t in 2000, dar cu uriase rezerve de hidrocarburi). Astfel principala regiune petrolifera este Marea Caspica cu marile bazine Volga - Ural (cunoscut si sub denumirea al doilea Baku). Depresiunea Kara-Kum din estul Marii Caspice, cu exploatari importante la Murabek si Karabir si din platforma continentala a Marii Caspice. A doua regiune este oaza Fergana, situata pe cursul raurilor SarDaria si KaraDaria, la care se adauga structurile din nordul Ferganei, de la Narim si bazinul Termez de pe cursul superior al fluviului Amu Daria (care se prelungeste pana in Tadjikistan). Tot dintre statele Asiei Centrale in care sunt mari zacaminte petroliere, amintim statul Uzbekistan (cu importante structuri de productie la Zevarda si Buhara, o productie de 2 mil.t. in prezent, dar cu reale posibilitati de crestere dupa 2005). intre statele europene din fostul spatiu sovietic, cel mai important stat este Azerbaidjan, cu exploatarile din vestul Marii Caspice (depresiunea Kura, din structurile cretacice de la Baku si Apseron), cat si din platforma continentala a Marii Caspice. Productia acestui stat este in continua crestere ajungand la cea 10 mil.t (in 2000), gratie marilor rezerve existente. Conform studiilor geologice, Transcaucazia au fost evidentiate in Asia Centrala -

370 de campuri gigantice petrolifere, care vor asigura in 2010 circa 100 mil. t. anual, la care se adaoga circa 100 mild.m3/an gaze naturale. Cateva campuri

petroliere sunt de circa 2,5 ori mai bogate decat campul Ghawar (considerat printre cele mai mari de pe glob). Mentionam de asemenea debutul lucrarilor la magistrala Baku (Marea Caspica) ? Ceyhan (Marea Egee), de catre consortii occidentale, un pret de circa 3 miliarde dolari, in vederea exportului petrolului spre Occident si S.U.A., ocolind Rusia si Marea Neagra. Ucraina exploateaza importante resurse de hidrocarburi din regiunea Marii Negre (din arealele situate in nordul Marii Negre si Peninsula Crimeea) si Nipru-Donet (cu exploatari din structurile de la Marievsk, Sebelinsk, Petrovsk, Soholovak si Harkov). Alte mici expoatari se mai efectueaza din regiunea subcarpatica a Carpatilor Padurosi. Tabloul statelor petrolifere din partea europeana este completat de Belarus si Georgia dar cu resurse limitate (pana la 1 mil. t. fiecare). Asadar, Federatia Rusa este principalul producator si exportator din fostul spatiu sovietic (anual exporta 100 mil.t de petrol si produse rafinate in special spre statele 27 europene). De asemenea, se preconizeaza ca alte importante state petrolifere din bazinul Marii Caspice si din Asia Centrala (unde s-au descoperit mari rezerve) vor detine in viitor un rol deosebit in comertul mondial cu petrol, prin intermediul unor conducte magistrale prin Caucaz si apoi prin Marea Neagra catre Europa Centrala si de Vest, una dintre aceste magistrale ale viitorului va strabate probabil si Romania. in prezent sa semnat acordul de construire a unei noi conducte de mare capacitate intre Baku si Ceyhan, care va fi finalizata

in 3 ani, costul aproximativ de 3 mild. dolari. Dupa prezentarea principalelor concentrari de state producatoare de petrol de pe glob (Orientul Mijlociu si Apropiat, S.U.A., Federatia Rusa si statele din fostul spatiu sovietic), vom analiza in continuare raspandirea geografica a regiunilor si bazinelor petrolifere din toate continentele incepand cu Europa Norvegia ocupa primul loc in Europa, cu o productie de cca. 158 mil.t (in 2000, fapt ce confera acestei tari locul 7 pe glob, iar rezervele sunt de 1,5 mild.t. Principalele bazine petrolifere sunt situate in platforma continentala a Marii Nordului, pe care le imparte cu Marea Britanic si alte state. Astfel, mentionam exploatarile de la Murchinson, Statfjord, Thistle, Espen, Torfelt, Ekofisk, (situate in Marea Nordului) si Bream si Brisling in platforma continentala a Marii Norvegiei. Printr-o retea de conducte petrolul este prelucrat indeosebi in porturile Stavanger si Bergen, Norvegia fiind un mare exportator de petrol indeosebi in statele scandinave vecine. FIGURA 23 Al doilea mare producator de petrol din Europa este Regatul Unit al Marii Britanii (138 mil.t in 2000, cu principalele bazine petroliere din platforma continentala a Marii Nordului (de la nord la sud, Magnus, Cormorant, Tern, Bruce, Forties, Lomond, Ekofisk s.a.). Alte mici exploatari se realizeaza de pe insula, din provincia Scotia, sau din apropierea insulelor Shetland si Orkney. Printr-o retea de conducte petrolul este procesat in principalele rafinarii situate in porturile Aberdeen, St. Fergus, Grangemonth, Middlesbrough,

Immingham, s.a. Marea Britanie isi acopera consumul intern de titei avand si unele disponibilitati de export. De asemenea mentionam faptul ca atat Norvegia cat si Marea Britanie au devenit state petroliere dupa anul 1960. Adiacent acestei importante regiuni petroliere a Marii Nordului, amintim unele exploatari apartinand Danemarcei, dar cu o productie de 10 mil. t., realizate din zacamintele de la Dan, Skjold, Nils. Cu productii modeste realizate din platfomra continentala a Marii Nordului, dar si de pe continent se inscriu Olanda Si Germania (2 ? 3 mil. t fiecare) care nu acopera nici 10 % din consumul intern. Romania ocupa pozitia a patra in Europa (cu o productie de 6 mil.t in 2000, remarcam vechimea exploatarilor (Valea Prahovei una din cele mai vechi din lume). Principalele bazine petrolifere sunt: Campia Romana (peste 50 % din productie), intrata dupa 1960 in exploatare, Subcarpatii (incepand din Subcarpatii Moldovei, Curburii si Olteniei in ordinea judetelor producatoare: Prahova, Dambovita, Buzau si Gorj), in vestul tarii (cu centre cantonate in Campia Timisoarei, Oradei, Dealurile Vestice) si platforma continentala a Marii Negre. Romania a detinut pana la cel de al doilea razboi mondial locul al doilea in Europa dupa Rusia, si locul 7 pe glob; productia maxima a fost de 14,7 mil.t in 1976, iar minima 5 mil.t - in anul 1946). Romania importa cea. 6-7 mil.t./an din Orientul Mijlociu si Rusia, Nordul Africii. Rezervele sunt, in general, modeste; s-au exploatat de la inceputuri pana in

prezent cea 500 mil.t. Se mai exploateaza petrol in Europa si din Austria, Iugoslavia, Bulgaria si alte state. 28 in ansamblu, Europa este un continent deficitar in resurse de hidrocarburi, majoritatea statelor fiind dependente de importuri provenite din statele OPEC, Rusia sau Norvegia etc., fapt ce a determinat o dimensionare a consumului si crearea de infrastructuri (vase de transport, rafinarii in porturi, sau retele de conducte). in America de Nord anglosaxona, Canada ocupa locul secund dupa SUA,cu o productie in crestere usoara (126 mil.t in 2000, locul 9 pe glob). Principala regiune petrolifera o reprezinta provincia Alberta (cu importante exploatari la Pembina, Leduc, Redwater, Rainbow Lake), care asigura circa 70% din nivelul productiei, apoi provinciile Columbia Britanica si Saskatchewan (circa 20% din productie). Recent au fost puse in exploatare, importante resurse din regiunea deltaica a fluviului Mackenzie si din selful Marii Beaufort. Canada are importante disponibilitati de petrol la export, care sunt orientate catre S.U.A. si Europa occidentala. in America Latina cel mai de seama stat petrolifer este Mexic (169 mil.t in 2000 locul 4 pe glob, cu cele mai mari rezerve sigure de titei din cele doua Americi). Acest stat, cu vechi traditii in industria petrolifera, isi realizeaza productia din Peninsula Yukatan (structurile Chiontepec), Istmul Tehuantepec de la Campo de Reforma si

(zacamantul cel mai important de la Minatitlan) si regiunea Golfului Mexic atat din zona

litorala cat si din selful golfului, de la Tampico, Burgos, Veracruz si Salinas de pe continent, si zacamantul submarin La Morse, considerat unul dintre cele mai mari din lume, intins pe 72 km lungime ale carui rezerve pot asigura consumul Mexicului pentru cateva secole de acum inainte. Statul mexican exporta insemnate cantitati de titei spre S.U.A., Europa si alte tari, gratie productiei aflate in progres si a uriaselor rezerve de care dispune. Al doilea mare producator de petrol latino-american este Venezuela (159 mil.t in 2000, locul 6 pe glob, cu importante rezerve, cele mai mari din continentul sud-american). Principala regiune petrolifera o reprezinta Laguna Maracaibo (de unde se extrage circa 80 % din productie in marile exploatari de la Mene (Mara), Grande si Languvillas), Provincia Oriente (exploatari Las Mercedes, Officina si Caripito, situate indeosebi in delta fluviului Orinoco), cat si din Venezuelei de la Atlantic, din platforma continentala aferenta

zacamantul submarin de la Pueblo Viejo. Venezuela este cel mai mare exportator de petrol din continent, surplusul de petrol se indreapta spre statele din regiune, S.U.A. si Europa. in afara acestor state petroliere, in ordinea productiei mentionam Brazilia (61 mil.t., in 2000, principalele bazine petroliere sunt Bahia, bazinul superior al Amazonului si Maranho), Argentina (45 mil.t. in 2000, cu exploatari din bazinele Preandin, Mendoza, Nenquen, Patagonia), Columbia (31 mil.t. in 2000), din cursul mijlociu al raului Magdalena, zacamantul Orito), dupa care urmeaza Peru (circa 8 mil.t. in bazinul Golfului Guayaquil) si

Trinidad - Tobago (6 mil.t in 2000 din zacamantul submarin Galeato situat in platforma continentala a Oceanului Atlantic). in Africa s-au conturat doua mari regiuni petroliere: Africa de Nord si Golful Guineea, care au intrat in productie dupa cel de-al doilea razboi mondial, dar in ansamblu continentul negru este deficitar in aceste resurse. Africa de Nord detine zacaminte legate de Sahara, iar exploatarile se intind din Egipt pana in Tunisia, in ordinea productiei pe primul loc este Libia, care detine mari rezerve (4 mild.t). Anual se extrag circa 70 mil.t, (66 mil. t. in 2000, locul 15 pe glob) iar principalele zacaminte se afla la: Amal, Zelten, Serir, Raguba, Sidra, Waka (situate in apropiere de litoralul mediteraneean, transportul realizandu-se prin conducte). Alte mari zacaminte se afla in apropiere de granita cu Egiptul (zona Tobruq). Al doilea producator nord african Egiptul (44 mil.t in 2000) cu exploatari in nord vest (El Alamein, Umm, Baraka), in peninsula Sinai (Ras Sudr, Ras Bakr) si golful Suez (Morgan) si altele. Algeria extrage petrolul din arealele Hassi Messaoud si Edjeleh situate in desertul 29 saharian, Algeria se remarca mai ales in productia de gaz metan, care prin lichefiere se exporta in Europa. Productia de petrol algeriana a ajuns la circa 58 mil.t. in 2000 (rezervele de petrol sunt de circa 12,5 mild.t. in 2000). in sfarsit, Tunisia are mici rezerve, iar zacaminte utile se afla in centrele El Borma si Douleb, si produce anual 5 mil.t. A doua mare regiune geografica petroliera o constituie Golful Guineea

in care se remarca pe primul loc Nigeria (circa 104 mil.t anual, in 2000), considerat cel mai mare producator african. Principalele areale petroliere nigeriene sunt: Eastern Region (Wari, Bomu, Karo Karo), Central- Western Region (Olornaro, Uzere) si zona submarina Okan. Nigeria este cel mai mare producator de petrol din Africa si un insemnat stat exportator spre statele europene. Detine o parte din cele mai mari rezerve de petrol din Africa (apreciate la 3 mild.t.). in Gabon cel mai important zacamant se afla in platforma continentala a Oceanului Atlantic, la Anguille. Productia statului Gabon este de circa 18 mil.t/an. De asemenea mentionam Angola cu structurile petroliere de la Cabinda si R.D. Congo. in Asia, in afara marilor concentrari petrolifere din Orientul Mijlociu si Apropiat si a fostului spatiu sovietic, cel mai important stat petrolier este China (160 mil.t in 2000, locul 5 pe glob cu rezerve sigure de peste 4 mild.t). Este statul cu cea mai mare importanta dinamica a productiei indeosebi dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand a intrat practic in randul marilor producatori de titei din lume. Principalele bazine petroliere din China sunt: Sachiuan, (situat pe cursul mijlociu al fluviului Yangtse), bazinul Tsaidam (in China de nord unde se afla si importante structuri gazeifere), bazinul Taching (in China de nord-est) si Yumen (in China de nord-vest). in prezent importante exploatari de titei se efectueaza din Golful Po Hai si delta fluviului Huang - He si din bazinul Shengli (din China de Nord).

Dupa 1990 au fost puse in productie zacamintele submarine din platforma continent