Universitatea de Medicină şi Farmacie “GR. T. Popa” Iaşi

Facultatea de Medicină Dentară

Disciplina de Anatomie I - II

Noţiuni generale despre articulaţii. Bazele

anatomice ale mecanicii articulare.

Organizarea funcţională a articulaţiilor

membrelor superior şi inferior.

Curs 3

Conf. Dr. Anca Indrei

După modul lor de dezvoltare, după formaţiunile de legătură,

după forma extremităţilor osoase ce vin în contact şi după gradul

lor de mobilitate, articulaţiile au fost împărţite în trei grupe:

Articulaţiile fixe (sinartroze) – fibroase, care la rândul lor se împart în:– sindesmoze;

– suturi;

– gomfoze;

– sincondroze;

– sinostoze.

Articulaţiile semimobile (amfiartrozele) – cartilaginoase care se impart în:– adevărate

– diartroamfiartroze

Articulaţiile mobile sau articulaţiile sinoviale sunt articulaţii complexe cu mişcări multiple şi variate.

În componenţa articulaţiilor mobile intră

următoarele elemente:

– suprafeţele articulare pot fi plane şi sferoidale;

– cartilagiul articular îmbracă extremităţile

articulare;

– cadrul articular sau cartilagiul de mărire;

– fibrocartilagiile intraarticulare;

– capsula articulară şi ligamentele;

– membrane sinovială;

– cavitatea articulară.

În componenţa articulaţiilor mobile intră

următoarele elemente:

– suprafeţele articulare pot fi plane şi sferoidale;

– cartilagiul articular îmbracă extremităţile

articulare;

– cadrul articular sau cartilagiul de mărire;

– fibrocartilagiile intraarticulare;

– capsula articulară şi ligamentele;

– membrane sinovială;

– cavitatea articulară.

Într-o articulaţie felul mişcărilor şi forma suprafeţelor

sunt interdependente. Între oasele unei articulaţii mobile

se pot efectua trei feluiri de mişcări elementare:

alunecarea, învârtirea (rostogolirea) şi rotaţia.

După planurile în care se pot executa mişcările

deosebim:

– mişcări într-un singur ax (monoaxiale) – articulaţia

tibio-tarsiană;

– mişcări biaxiale – articulaţia radio-carpiană;

– triaxiale sau poliaxiale – articulaţia şoldului.

Clasificarea articulaţiilor mobile se face după:

– numărul oaselor ce intră în alcătuirea articulaţiei:

• articulaţii simple formate prin unirea a două oase (articulaţia umărului)

• articulaţii compuse, formate din mai multe oase (articulaţia pumnului)

– după gradul de mobilitate şi forma suprafeţelor articulare articulaţiile mobile se impart în:

• Articulaţii unaxiale:

– plane – articulaţii care prezintă numai alunecare;

– trohoide – care efectuează mişcări de rotaţie în axul longitudinal; un cilindru plin se roteşte într-un cilindru gol;

– ginglimul sau articulaţia trohleară în care una din suprafeţele articulare are aspect de scripete sau mosorel iar osul opus o cavitate sigmoidă.

• Articulaţii biaxiale:

– articulaţii condiliene – una din suprafeţel articulare are aspectul de condil iar osul opus o suprafaţă depresionată ovalară;

– articulaţia în şa sau prin îmbucare reciprocă are suprafeţele articulare opozite concave într-un sens şi convexe în celălalt;

• Articulaţii triaxiale (poliaxiale):

– articulaţii sferoidale sau cotilice sau enartroza – suprafeţele formate dintr-un cap (segment de sferă) ce pătrunde într-o cavitate în formă de cupă.

Articulaţiile membrului superior

Legătura membrului superior cu trunchiul este realizată de către

articulaţiile ce se stabilesc între centura scapulară şi torace.

Articulaţia sterno-claviculară

Este o articulaţie în şa sau prin îmbucare reciprocă.

Suprafeţele articulare:

– de partea toracică – o suprafaţă pe marginea manubriului, continuată de o suprafaţă pe primul cartilaj costal;

– de partea claviculei – suprafaţă verticală şi orizontală.

Suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilagiu hialin şicorespondenţa între ele se realizează cu ajutorul unui fibrocartilagiu intraarticular.

Capetele osoase articulare sunt menţinute în contact de un manşon fibros – capsula articulară – care este întărită de ligamentele: anterior, posterior, superior şi inferior.

Articulaţia acromio-claviculară

Este o artrodie planiformă stabilită între extremitatea externă a

claviculei şi marginea internă a acromionului.

Suprafeţele articulare sunt acoperite de un cartilagiu fibros.

Capsula articulară este întăritî de un ligament acromio-clavicular

superior.

Mişcările sunt de alunecare şi au amplitudine redusă.

Sindesmoza coraco-claviculară

Este reprezentată de două ligamente puternice conoid şi trapezoid

ce se întind de la apofiza coracoidă la claviculă.

Sisarcoza scapulo-toracică este o articulaţie care se stabileşte

între omoplat şi torace prin intermediul muşchilor, singura de

acest tip din corp. Numai prin această articulaţie omoplatul se

leagă direct de torace.

•Articulaţiile membrului superior liber

Articulaţia umărului sau scapulo-humerală

Este o diartroză de tip enartoză.

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de capul humeral (o treime

dintr-o sferă) şi cavitatea glenoidă a scapulei, de formă ovoidală, cu

axul mare vertical şi un fibrocartilagiu – bureletul glenoidian ce face

glenoida mai încăpătoare. Bureletul glenoidian are formă triunghiulară

pe secţiune.

Capsula este întărită de ligamentele:

- coraco-humeral

- gleno-humerale: superior, mijlociu şi inferior

Între ligamentele gleno-humerale superior şi mijlociu capsula prezintă

un hiatus ovalar (foramen ovale – Weitbrecht).

Articulaţia umărului este cea mai mobilă dintre enartroze, la nivelul ei

putând avea loc mişcări de: adducţie, abducţie, proiecţie înainte,

proiecţie înapoi, roaţia înăuntru, rotaţia în afară şi circumducţie.

Articulaţia cotului sau humero-cubito-radială

Suprafeţe articulare:

– de partea humerală: o trohlee, un condil şi şanţul trohleo-condilian

– de partea oaselor antebraţului: cavitatea mare sigmoidă a cubitusului (care împreuncă cu trohleea humerală formează o trohleartroză) şi de cupuşoara radială (care împreună cu condilul humeral alcătuiesc o trohleartroză).

Capsula articulară este întărită de ligamentele: lateral intern şi extern.

Mişcările: flexie şi extensie

Legătura oaselor antebraţului între ele este realizată de articulaţiile radio-cubitală superioară şi inferioară şi de ligamentul interosos.

Mişcările în articulaţiile radio-cubitale sunt de rotaţie, caracteristic trohoidelor.

Articulaţiile mâinii cuprind:

Articulaţia pumnului sau radiocarpiană

Este o diartroză de tip condilian care realizează legătura dintre oasele antebraţului şi mâinii.

Suprafaţele articulare:– de partea antebraţului – faţa inferioară a epifizelor distale radială şi

cubitală, care împreuntă au aspectul unei glene elipsoidale;

– de partea mâinii – o suprafaţă convexă la care participă faţa superioară a oaselor scafoid, semilunar şi piramidal.

Capsula este întărită de ligamentele:– anterior cu două fascicule: radiocarpian (extern) şi cubito-carpian

(intern);

– posterior;

– lateral intern;

– lateral extern.

Sinoviala căptuşeşte capsula şi trimite două funduri de sac: prescafoidian şi prestiloidian cubital.

Mişcările în articulaţie: flexie, extensie, abducţie, adducţie, circumducţie.

Articulaţiile carpometacapiene

Fac legătura dintre extremitatea proximală a metacarpienelor cu

oasele rândului II carpian şi sunt de tip artrodie cu tendinţă spre

articulaţie în şea.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de ligamentul interosos şi

ligamentele palmare şi dorsale.

Mişcările sunt de alunecare.

Articulaţia carpo-metacarpiană I sau trapezo-metacarpiană

Este tipică în şea; suprafaţa trapeziană este concavă în sens

transversal şi convexă antero-posterior, iar a metacarpianului I

este inversă. Mişcările în această articulaţie sunt de flexie,

extensie, adducţie, abducţie, opoziţie şi circumducţie.

Articulaţiile intercarpiene

Oasele primului şi celui de-al doilea rând carpian se articulează între ele prin

articulaţii planiforme, prezentând câte trei ligamente: anterior (palmar),

posterior (dorsal) şi interosos. Mişcările în aceste articulaţii sunt de alunecare

Articulaţia mediocarpiană

Realizează legătura între oasele primului şi celui de-al doilea rând al carpului

cu excepţia pisiformului.

Mijloacele de unire ale acestei articulaţii sunt reprezentate de ligamentele

palmare, dorsale şi laterale.

Mişcările sunt de alunecare.

Articulaţiile intermetacarpiene

Ultimele patru metacarpiene sunt legate între ele la extremitatea proximală

prin articulaţii de tip artrodial, care prezintă câte trei ligamente: interosos,

palmar şi dorsal. Extremităţile distale sunt legate printr-o bandeletă fibroasă

transversală numită ligament transvers al metacarpului

Articulaţiile metacarpo-falangiene

Leagă extrenităţile distale ale metacarpienelor cu cele proximale ale

primelor falange şi sunt de tip condilartroză.

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de faţeta inferioară şi anterioară

a capului metacarpului şi de glenoida primei falange.

Menţinerea capetelor articulare este realizată de o capsulă întărită prin

câte un ligament lateral intern şi extern şi de un ligament transvers al

metacarpului.

Mişcările care au loc în articulaţie sunt de flexie, extensie, adducţie,

abducţie şi circumducţie.

Articulaţiile interfalangiene

Sunt de tip trohleartroză şi leagă falangele degetelor între ele, fiind câte

două pentru fiecare deget, cu xcepţia policelui la care este numai una.

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de partea falangei proximale

printr-o trohlee iar a celei distale de o suprafaţă ce prezintă o creastă

antero-posterioară de o parte şi de alta a căreia există câte o cavitate

glenoidă mică glenoidiană.

Mişcările în aceste articulaţii sunt de flexie şi extensie.

Articulaţiile membrului inferior

Articulaţia sacro-iliacă

Este o diartroamfiartroză.

Suprafeţe articulare:

- de partea sacrumului de o faţetă auriculară;

- de partea coxalului de o suprafaţă similară.

Elementele osoase sunt menţinute în contact de către capsula

articulară întărită de ligamente extrinseci (ilio-lombare şi sacro-

sciatice) şi intrinseci (sacroiliac anterior şi posterior).

Simfiza pubiană

Este o diartroamfiartroză.

Feţele articulare sunt reprezentate de două faţete ovalare.

Ligamentul interosos ocupă spaţiul dintre cele două feţe

articulare. Ligamentele periferice sunt: anterior, posterior,

superior şi inferior.

Articulaţia coxo-femurală sau a şoldului

Este o diartroză de tipul enartroză.

Suprafeţele articulare sunt constituite de cavitatea cotiloidă a

coxalului şi de capul femoral.

Capsula articulară este întărită de ligamentele de întărire: ilio-

femural, ischio-femural şi pubo-femural. Ligamentul rotund se

întinde de la capul femoral la scobitura ischio-pubiană.

Mişcările în articulaţie sunt de: flexie-extensie, adducţie-

abducţie, circumducţie şi rotaţie.

Articulaţia genunchiului

Este o diartroză de tip trohleartroză.

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de trohleea şi condilii

femurali pe de o parte, cavităţile glenoide tibiale şi suprafaţa

rotuliană pe de altă parte. Pentru o bună corespondenţă între

suprafeţele articulare în articulaţie se găsesc două meniscuri: extern

şi intern.

Ligamentele care întăresc capsula sunt: ligamentul anterior

(rotulian), ligamentul posterior, ligamentul lateral intern, ligamentul

lateral extern şi ligamentele încrucişate (anterior şi posterior).

Sinoviala prezintă în partea superioară fundul de sac

subcvadricipital.

Mişcările sunt de flexie şi extensie.

Legătura între oasele gambei este realizată de articulaţia tibio-

peronieră superioară şi inferioară şi de membrana interosoasă.

Articulaţia gâtului piciorului sau tibio-tarsiană

Este o trohleartroză.

Suprafeţe articulare:

faţa superioară şi feţele laterale ale astragalului;

morteza (scoaba) tibio-peronieră.

Capsula articulară este întărită de ligamentul lateral extern şi

ligamentul lateral intern.

Mişcările care au loc în această articulaţie sunt de flexie, extensie,

adducţie şi abducţie.

Articulaţiile intrinseci ale piciorului sunt:

- articulaţii dintre diferite piese ale tarsului;

- articulaţii între tarsiene şi metatarsiene;

- articulaţia între metatarsiene şi falange;

- articulaţii interfalangiene.