RECUPERAREA BFK IN OBEZITATE

• Obezitatea este cea mai întâlnită tulburare de nutriţie în ţările lumii dezvoltate precum şi în cele în curs de dezvoltare.

• Astăzi obezitatea reprezintă o problemă medicală şi socială, atingând proporţii epidemice la nivel mondial.

• Statisticile privind obezitatea în rândul copiilor români sunt din ce în ce mai îngrijoratoare. Un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că Romania se află pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte obezitatea în rândul copiilor. Ea generează ample consecinţe asupra sănătăţii, influenţând în acelaşi timp atât aspectul fizic al copilului, cât şi starea lui psihică. Puţini părinţi înţeleg gravitatea fenomenului şi de foarte puţine ori este asociat cu drama biologică a viitorului adult.

Definiţie• Obezitatea se defineşte ca un exces ponderal

mai mare de 20% sau peste 2 deviaţii standard sau înafara percentilei 95, prin raportarea la greutatea medie normală pentru vârstă, talie şi sex.

Se disting două mari forme de obezitate:• Obezitatea primară a copilului: este cea mai frecventă formă

(90% din cazurile de obezitate), este idiopatică şi astfel de cazuri necesită identificarea factorilor declanşatori în rândul factorilor de mediu, în particularităţile familiare, sociale sau culturale. Importanţa patologică în aceste cazuri este determinată de complicaţii tardive ale acesteia.

• Obezitatea secundară este rar întâlnită (sub 10% din cazuri), are un substrat organic definit, fiind un simptom concomitent sau consecutiv unei afecţiuni de bază independente. Diagnosticul diferenţial între aceste două forme de obezitate este dificil de efectuat.

• Pentru aprecierea obezităţii se utilizează cântărirea şi măsurarea taliei, circumferinţei abdominale, precum şi stabilirea unor indici antropometrici. Datele obţinute prin aceste măsurători trebuiesc raportate la valorile normale pentru vârstă şi sex.

Evaluarea obezităţii la copil şi adolescent• Indici antropometrici• În practică, pentru aprecierea obezităţii se

utilizează cântărirea şi măsurarea înalţimii, circumferinţei taliei şi soldului, precum şi stabilirea unor indici antropometrici.

• Măsurarea grosimii pliului cutanat reprezintă metoda directă şi relativ simplă de estimare a mărimii stratului de ţesut adipos subcutanat dintr-o anumita zonă a corpului.

• Se realizează cu ajutorul caliperului şi în mod curent măsurarea se face la nivelul tricepsului şi abdominal. Limitările acestei metode sunt date de absenţa unor normograme fidele în rândul copiilor.

• Indicele de masă corporală (IMC) este cel mai folosit şi cel mai bun indicator pentru evaluarea obezităţii copilului şi adolescentului. El este definit prin raportul :

Greutate/Talie x Talie (kg/m2), acesta corelându-se semnificativ cu masa adipoasă totală. La fel ca şi la indicii antropometrici anteriori, există normograme în funcţie de vârstă şi sex

Clasificare in functie de IMC

• 18,49 sau mai putin - Subponderal• intre 18,49 si 24,9 - Greutate normala• intre 25 si 29,9 - Supraponderal• intre 30 si 34,9 - Obezitate (gradul I)• intre 35 si 39,9 - Obezitate (gradul II)• 40,00 sau mai mult - Obezitate morbida

Tabel 2. Normograma IMC în raport cu sexul şi vârsta copilului (Cole et al 2000)

Valoarea IMC care defineşte Supraponderea

Percentila 85

Valoarea IMC care defineşte ObezitateaPercentila 95

vârsta (ani)2.02.53.03.54.04.55.05.56.06.57.07.58.08.59.09.5

10.010.511.011.512.012.513.013.514.014.515.015.516.016.517.017.518.0

Fete18.0217.7617.5617.4017.2817.1917.1517.2017.3417.5317.7518.0318.3518.6919.0719.4519.8620.2920.7421.2021.6822.1422.5822.9823.3423.6623.9424.1724.3724.5424.7024.85

25

Baieti18.4118.1317.8917.6917.5517.4717.4217.4517.5517.7117.9218.1618.4418.7619.1019.4619.8420.2020.5520.8921.2221.5621.9122.2722.6222.9623.2923.6023.9024.1924.4624.73

25

Fete19.8119.5519.3619.2319.1519.1219.1719.3419.6520.0820.5121.0121.5722.1822.8123.4624.1124.7725.4226.0526.6727.2427.7628.2028.5728.8729.1129.2929.4329.5629.6929.84

30

Baieti20.0919.8019.5719.3919.2919.2619.3019.4719.7820.2320.6321.0921.6022.1722.7723.3924.0024.5725.1025.5826.0226.4326.8427.2527.6327.9828.3028.6028.8829.1429.4129.70

30

• Raportul dintre circumferiţa taliei şi a şoldului este util pentru evaluarea distribuţiei regionale a ţesutului adipos. El este definit prin măsurarea circumferinţei minime a taliei şi apoi împarţită la circumferinţa maximă a şoldurilor. La fel ca şi la adult, în rândul copiilor măsurarea circumferinţei taliei poate servi la evaluarea riscului cardiovascular (tabel 3)

Tabel 3. Evaluarea riscului cardiovascular în funcţie de circumferinţa taliei

Sexul Risc scăzut Risc probabil Risc certMasculin <94 94-101 >102

Tratament

• Şansele copilului obez de vindecare spontană sunt aproape nule. Din acest motiv obezitatea nu trebuie văzută ca o simplă particularitate fizică, un dezavantaj estetic, ci o veritabilă boală cronică şi în consecinţă atât medicii cât şi pacienţii, respectiv famiile lor, trebuie să înţeleagă că succesul tratamentului este condiţionat de un efort pe lungă durată. Strategia slăbirii în aceste cazuri este cea de realizare a unei scăderi ponderale progresive, în trepte, până la atingerea greutăţii ideale.

Tratamentul dietetic• Tratamentul dietetic este mijlocul terapeutic de

bază.• În cazul copiilor obezi se merge pe premiza

încurajării menţinerii greutăţii actuale prin adoptarea unui regim alimentar echilibrat, cu o dietă normocalorică şi corectarea greşelilor alimentare, şi pierderea treptată a kilogramelor în plus prin creşterea în înălţime.

Pe parcursul tratamentului dietetic se urmăreşte proporţia de :• 55 – 58 % glucide;• 15 – 17 % proteine;• 27 – 28 % lipide.

Se indică 5-6 mese pe zi, cu o repartiţie a caloriilor după cum urmează: • 20% mic dejun;• 30% prânz;• 20% cina;• 15% la doua gustări în varianta cu 5

mese/zi • sau• 10% la 3 gustări în varianta cu 6 mese/zi.

1. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE BFT.

• Termoterapia locală se foloseşte ca procedură de relaxare musculară, creşterea metabolismului tisular local prin vasodilataţia cutanată şi musculară.

• Mijloacele se aleg în funcţie de posibilităţi şi pot fi extrem de simple sau sofisticate.

• Important este ca indicaţia de termoterapie să fie corectă şi metodologia de aplicare să fie respectată.

Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de bază ale termoterapiei sunt: • Hipertermia locală şi sistemică, • Creşterea tonusului muscular, • Creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv.• Creşterea hiperemiei cutanate prin fenomenul de vasoconstricţie;• Efect decontraturant şi de relaxare a musculaturi;• Scăderea vasozităţi lichidului articular uşurând astfel realizarea

mişcărilor printr-o creştere a mobilităţi;• Efect antialgic;• Creşterea fluxului sancvin la nivelul muşchilor.

• La caldura intensă pe lângă o vasodilataţie puternică se produce transpiraţia înainte de a se urca temperatura corpului.

• Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie şi masaj.

2. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE

• Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diverse stări de agregare ca şi unele tehnici strâns legate de acestea.

• Băile reci complete în cadă, piscină sau bazin. Temperatura apei este de 150. Înainte de aplicare, pacientul îşi spală faţa şi braţele cu apă rece pentru a evita congestia cerebrală.

• Procedura durează 10-30 secunde, maxim 1 min. şi se aplică în general după o procedură termică (saună).

• Se recomandă pacientului, să execute mişcării repezi sau fricţiuni puternice în timpul băi iar la sfârşit să se şteargă rapid cu un cearceaf uscat şi să se fricţioneze viguros. Modul de acţiune-factorul termic puternic excitat.

• Baia kineto-terapeutică. Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului.

• Mişcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe principiul legi lui Arhimede “ Asupra unui corp scufundat într-un lichid acţionează o forţă de jos în sus egale cu greutatea volumului deslocuit “.

• Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-37-380 C.

• Bolnavul este invitat să se aşeze în cadă şi timp de 5 min. este lăsat liniştit să se obişnuiască cu ambianţa. După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulaţiile pacientului în mod pasiv şi activ toate mişcările posibile în timp de 5 min. după aceea pacientul este lăsat puţin în repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de kinetoterapeut.

• Durata băi este de 20-30 min. după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească. Modul de actiune-factorul termic şi mecanic.

• Mobilizarea în apă este cu mult mai uşoară de efectuat şi mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influenţa apei calde şi pierderi greutăţii corpului conform legi lui Arhimede.

• Importanţa mişcării pasive este esenţială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înţelege că articulaţia este funcţională şi recuperarea este posibilă.

• Sauna. Această procedură termică, de mult cunoscută, se efectuează într-un spaţiu închis. Aplicaţia clasică şi originară utilizează o cabană din lemn de pin, în care sursa de căldură este reprezentată de pietre încinse peste care se toarnă apă. Mai pot fi utilizate şi în încăperi obişnuite, din pereţi zidiţi, în care sursa de încălzire este electrică, dar unde se caută a fi respectate caracteristicile sale fizice.

• Astfel, în incinta ei se realizează o temperatură de 1000 C, cu o umiditate foarte mică (1-5%) care îi conferă caracter de aer cald, uscat, cu un gradient de temperatură spre organism foarte mare, de 600 C (de la 1000 C, temperatura aerului, la 400 C, temperatura tegumentului încălzit).

• În aceste condiţii, fluxul termic nu este prea mare (5-10cal/min/m2), temperatura „nucleului” crescând doar 10C în interval de 10-12 min.

• Fiind o procedură cu transfer moderat de căldură, atât cantitativ, cât şi în timp (lent), nu este solicitată, fiind teoretic suportată şi de indivizi cardiaci compensaţi.

• Aplicaţia se mai complectează prin turnarea de apă (câte 0,5 l) peste pietrele încinse, producându-se astfel aburii care se evaporă instantaneu. După înceierea ei se practică o imersiune în bazin mic, de circa 2m adâncime, cu apă rece (180 C – 200 C şi chiar sub 180 C).

• Principalele scopuri şi indicaţii ale saunei sunt: călirea organismului, corectarea termoreglării deficitare; preâncălzirea înainte de aplicarea procedurilor de kinetoterapie recuperatorie.

• Băile ascendente complete sau băi piretoterapice. Tehnica de aplicare-antipiretic împotriva călduri. Se umple cada cu apă la temperatura de 350 C bolnavul se aşează în baie în aşa fel încât apa să îi acopere umeri. După 2 min. temperatura băi se creşte prin adăugare de apă fierbinte din minut în minut se creşte temeratura cu 10 C.

• Se poate ajunge astfel ca temperatura corpului bolnavului să fie de 390-400 C, iar temperatura apei să ajungă la 410-430 C. Durata băi poate fi de până la 1h.

• Modul de acţiune-baia hipertermă provoacă o vasodilataţie tegumentară importantă care duce la supraâncălzirea organismului cu transpiraţia care are loc numai la nivelul suprafeţelor neacoperite de apă (faţa, capul) eventual partea superioară a pieptului. Supraâncălzirea duce la creşterea metabolismului.

• Duşul scoţian- se practică cu ajutorul a două tuburi de cauciuc mobile şi orizontale prevăzute cu capete metalice de îngustare a coloanei de apă.

• Temperatura apei este de 18-200 C şi 38-400 C. Bolnavul este aşezat în faţa duşului la distanţă de 2-4m în raport cu presiunea coloanei de apă care este de 1,5-2 atmosfere. Se aplică pe regiunea prescrisă, la început coloana de apă caldă 10-15 secunde apoi coloana de apă rece 5-10 secunde, alternativ de 2-4 ori.

• Duşul scoţian are o acţiune excitantă asupra sistemului nervos, tonifică sistemul neuro-muscular şi activează foarte intens circulaţia. Se insistă mai mult pe depunerile grăsoase.

• Duş masaj- reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 38-400 C asociat cu masaj. Durata masajului este de 8-15 min.

• Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv şi de tonifiere prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic.

• Duşul subacval. Constă în aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune 3-6 atmosfere cu temperaturi diferite a apei de baie.

• El se poate efectua într-o cadă cu apă la 35-380 C cu ajutorul unui duş sul mobil cu presiune mare.

• Duşul cu temperatură de 1-20 C mai mare decât apa din cadă se introduce în apă pe segment sub controlul uneia dintre mâinile asistentului până la 5-10cm de regiunea de aplicat. Durata proceduri este de 5-10min.

• Acţiunea intensă a duşului subacval se datorează temperaturi diferite, baie plus duş precum şi masajului puternic al coloanei de apă care comprimă puternic ţesuturile. Efectul este asemănător duşului masaj dar este suportat mai bine datorită băi calde.

• Împachetarea uscată. Se efectuează numai cu pătrură care se aplică fără cearşaf direct pe corp. Durata acestor împachetării este de 90 min. Sunt proceduri excitante şi de sudaţie.

• Aceste împachetării se pot aplica general sau parţial, prin acţiunea mecanică a păturii aspre aplicată direct pe corp, prin durata lungă cât şi prin suprafaţa mare cuprinsă.

• Împachetarea cu nămol. Se pregăteşte nămolul prin amestecarea lui cu apă fierbinte până ce se realizează o masă vâscoasă.

• La temperaturi de 30-400 C se aplica nămolul pe cearşaf într-un strat gros de 2-3 cm. Se aplică nămolul pe părţile laterale şi anterioare ale corpului evitând regiunea precordială.

• Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresă rece pe frunte. Durata este de 20-40 min. După terminare se practică o procedură de curăţire.

• Acţiunea nămolului: Mecanic- producând excitaţia pieli datorită micilor particule componente. Efect fizic- temperatura crescută a corpului cu 2-30 C.

• Efect chimic- prin resorbţia unor substanţe pe care le conţine nămolul.

• Nămolul activează producerea de histamină în piele, apare o transpiraţie abudentă cu eliminarea crescută de acid uric din metabolismul proteic. Sunt mobilizate depozite sancvine producându-se intensificarea circulaţiei în anumite teritorii.

• Împachetarile cu nisip. Este o procedură termo-terapică intensă care se însoţeşte de transpiraţii abundente. Se practică prin învelirea corpului cu nisip cald în căzi special amenajate sau pe plajă.

• Acţionează factorul termic şi mecanic datorită temperaturi şi greutăţii nisipului. Ele sunt proceduri intens sudorifice, nisipul absorbind transpiraţia produsă. Durata împachetării 20-40 min. În timpul împachetării se pune o compresă rece pe cap apoi se face o baie rece de curăţenie sau duş.

• Băile de abur. Se foloseşte caldura umedă sub formă de vapori, ele aduc un aport mare de caldură ridicând într-un timp relativ scurt temperatura corpului.

• Pentru ca băile de abur să fie mai uşor suportate se pleacă de la o temperatură iniţială de 38-420 C. şi se urcă treptat la 50-550 C.

• Durata lor variază în raport cu boala şi rezistenţa organismului de la 5-30 min. iar dacă dorim să mărim transpiraţia dăm bolnavului 250-500 ml ceai sau apă.

• Baia de abur se termină cu o procedură de răcire, baie sau duş rece.

• Băile de abur fiind proceduri puternice nu se pot aplica la un pacient mai mult de 2-3 ori pe săptămână.

• Baia de abur este intens hipertermică şi intens diaforetică, dar transpiraţia nu se poate evapora.

• Băile de aer cald. Se fac în acelaşi mod ca şi băile de abur cald dar ele folosesc căldura uscată cu temperaturi între 60-1200 C, căldura uscată provine de la radiatoare supraâncălzite într-o atmosferă închisă.

• Băile de aer cald sunt mai uşor suportate ca cele de abur cald. Transpiraţia se instalează mai încet dar cantitativ mai abundentă decât la băile de abur.

• Baia de lumina cu becuri electrice. Utilizează razele infraroşi în spaţii închise şi sunt şi proceduri de sudaţie – de traspiraţie. Celelalte băi se utilizează mai ales în cadrul activoterapice adică terapia de bronzare.

• Baia de lumină cu becuri se efectuează: complete în dulapuri de lemn cu becuri, iar parţial în dispozitive adaptate. Durata este de 5-20 min. iar după terminarea lor se face o procedura de răcire.

• Caldura radiantă produsă de băile de lumina este mai penetrantă decât cea produsă prin băile de abur sau aer cald iar transpiraţia începe mai devreme.

• Băile de lumină scad tensiunea arteriala prin vazodilataţia produsă treptat.

• Băile cu sare. Între 6-10 kg sare pentru o baie generală caldă.

• Mod de acţiune: provoacă vazodilataţie tegumentară, influenţează procesele metabolice generale şi eliminarea acidului uric. Au acţiune antiinflamatorie şi rezorbtivă.

• Acţiunea importantă a mantalei de sare care rămâne pe tegument după procedură şi nu trebuie îndepărtată. Ioni din cristalele de sare pătrund prin tegument în urmatoarele ore după procedură.

3. TRATAMENTUL PRIN MASAJ:

• EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI. • Masajul este o prelucrare metodică a

părţilor moi ale corpului, prin acţiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. Spunem că masajul este o „prelucrare”, deoarece se acţionează din afară asupra corpului, Ssubiectul masat nu cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la efectuarea lui.

Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri: 1. Locale:• Acţiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular

(calmarea).• Acţiunea hiperemiantă- îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin

înroşirea şi încălzirea tegumentului, asupra căruia se execută masajul.• Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale de stază - cu accelerarea proceselor

de rezorbţie în regiunea masată.• Acţiunile directe, mecanice-influenţează ţesuturile subcutanate conjunctive şi

grăsoase, favorizând schimburile nutritive, prin sporirea aportului de sânge.• Îmbunătăţeşte şi proprietăţile funcţionale ale muşchilor (excitabilitatea,

contractibilitatea) şi ale nervilor motori, făcând să crească impulsul motor şi capacitatea de contracţie a muşchilor.

2. Generale:• Stimularea funcţiilor aparatului circulator- îmbunătăţeşte circulaţia venoasă, creşte

cantitatea de hemoglobină din sânge, sporirea numărului de leucocite şi hematii. • Stimularea funcţiilor aparatului respirator-uşurează schimburile de gaze.• Creşterea metabolismului bazal• Alte efecte ale masajului sunt:.• Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului, îmbunătăţirea somnului,

îndepărtarea oboseli musculare.• Mecanismul reflex- în piele există numeroase terminaţi nervoase (numite

exteroceptori) în muşchi, ligamente şi tendoane, proprioceptori la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi care pornesc spre sis-temul nervos central.

• Efectul mecanic-produs de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, măngăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei şi forţei musculare care participă la mişcarea într-o articulaţie.

TEHNICA MASAJULUI.Pentru efectuarea masajului se foloseşte:• Pudră de talc,• Diferite unguente (care conţin medicamente),• Uleiuri,• Săpun.

• Se controlează starea tegumentului, eventuale echimoze. Se evită masarea aluniţelor.

• Masajul se execută în sensul circulaţiei venoase de întoarcere de la periferie spre centru.

• În obezitate masajul contribuie la uşurarea eliminării produselor rezultate din arderea grăsimilor.

• În obezitate trebuie executat un masaj tonifiant, se insistă cu manevrele de frământat, tapotament şi ciupit.

MASAJUL REGIUNI FESIERE. Regiunea fesieră este limitată în sus de creasta iliacă, în jos de plica fesieră. • Poziţia bolnavului- este în decubit-ventral.• Neteziri-se execută sub formă circulară şi pieptăne pe toată

suprafaţa.• Frământare-toate formele de frământări, de la plica fesieră în

sus.• Geluiri-pe toată suprafaţa regiuni cu degetele sau cu pumnul.• Fricţiuni-cu pumni sau cu articulaţiile interfalangiene.• Se execută ciupitul şi toate formele de tapotament şi vibraţiile.

MASAJUL REGIUNI COAPSEI.• Masajul se începe pe partea posterioară, pacientului

fiind aşezat în decubit-ventral.• Netezirea-cu ambele mâini şi mână după mână

pornind de la spaţiul popliteu până la plica fesieră şi pieptăne pe tensorul fasciei lata.

• Frământarea-se execută cu toate formele ei (cu o mână, cu două mâini şi contratimp) pe toată suprafaţa.

• Geluirea-se execută pe toată suprafaţa musculară (în special pe şanţurile intermusculare).

• Fricţiunea-se execută pe direcţia nervului sciatic (şi la spaţiul popliteu şi plica fesieră).

• Tapotamentul- cu toate formele lui: căuş, cu partea cubitală şi cu pumnul. Se execută transversal pe fibrele musculare.

• Vibraţia- se execută cu palma întinsă pe toată suprafaţa musculară a coapsei.

• Se termină cu netezirea de încheiere, cu descreşterea treptată a ritmului şi intensităţi obţinându-se un efect calmant (sedativ) asupra pacientului.

• Partea anterioară-se aşează pacientul în decubit-dorsal.

• Se execută aceleaşi manevre ca şi la partea posterioară adăugându-se măngăluirea şi cernutul (se flectează piciorul la 450).

MASAJUL PERETELUI ABDOMINAL.• Se execută la un interval de 2h după masă.

Pacientul trebuie să aibă vezica urinară goală.• Masajul se execută în sensul evacuări intestinale

(în sensul acelor de ceasornic).• Masajul peretelui abdominal poate fi:• Sedativ sau calmant,• Stimulant sau tonifiant este executat în cazul

obezităţi.

• Pacientul este aşezat în decubit-dorsal cu membrele inferioare în uşoară flexie şi cu pernă sub cap.

• Netezirea-o palmă deasupra şi cealaltă dedesuptul ombilicului, se execută mişcări circulare în sensul evacuări intestinale.

• Deplasarea organelor interne de o parte şi de alta cu ambele mâini concomitent şi contratimp.

• Frământările-se execută cu o mână cu 2 mâini şi contratimp şi circular.

• Ciupitul- se execută pe toată suprafaţa. • Tapotamentul-toate formele. Pentru o tonifiere mai

puternică a musculaturi se execută tapotamentul, pacientul având membrele inferioare ridicate la 450.

• Vibraţia-pe toată suprafaţa, circular.• În obezitate se poate recomanda masajul general

tonifiant.

GIMNASTICA MEDICALĂ.

• Exerciţiile fizice, prin efectul lor de ameliorare, se pot utiliza atât ca factor preventiv, cât şi curativ.

• Din cultura fizică medicală sunt indicate îndeosebi exerciţiile fizice active.

În prima fază se face încălzirea (pregătirea organismului pentru efort)• Mers variat (pe porţiuni de 20-30m); normal,

pe vârfuri, pe călcâie, pe laba externă a piciorului, cu genunchii la piept, mers lateral cu paşi adăugaţi şi paşi încrucişaţi, mers înapoi.

• Din mers: rotarea amplă a braţelor înainte şi înapoi, aceiaşi rotare cu coatele îndoite (executate cu ritm din ce în ce mai rapid).

• Din mers: două flexii cu arcuiri de braţe lateral şi două în faţa pieptului (coatele flectate).

• Din mers: culegerea unuei mingi imaginare cu mâna dreaptă şi cu mâna stângă (din 5 în 5 paşi).

• Mers ghemuit: până la apariţia oboseli.• Mers liniştitor, cu relaxarea membrelor

inferioare.

• În fază următoare a tratamentului se practică exerciţii repezi şi scurte, ca alergările în ritm viu, sărituri la coardă, jocuri dinamice, exerciţiile de respiraţie.

Exerciţii de sărituri :• Exerciţiul 1. Sărturi pe loc, cu depărtarea şi

apropierea picioarelor, sau cu forfecarea lor, unul înainte, celălalt înapoi.

• Exerciţiul 2. Sărituri cu coardă, pe ambele picioare.

• Exerciţiul 3. Din alergare uşoară, sărituri peste obstacolele mici.

• Exerciţiul 4. Sărituri laterale cu trecere peste ladă sau bancă.

• Exerciţiul 5. Săritura din elan cu atingerea unui obiect suspendat.

• Exerciţiul 6. Sărituri combinate cu mişcări de braţe.

• În faza următoare se practică exerciţii care se îngreunează treptat, devin mai lente şi de durată mai lungă; se practică exerciţii de forţă cu haltere mici, cu mingia medicinală, exerciţii de abdomen şi de trunchi, de târâre şi de respiraţie.

Exerciţii de târâre: • Exerciţiul 1. Târâre pe abdomen, înaintând

simultan cu braţul şi piciorul opus.• Exerciţiul 2. Târâre pe coate, mutând

simultan braţul şi piciorul opus.• Exerciţiul 3. Târâre pe o latură.

• Exerciţiul 4. Târâre pe abdomen, mutând ambele braţe deodată, fără ajutorul picioarelor.

• Exerciţiul 5. şezând cu braţele pe şold sau întinse înainte: târâre pe şezută, mutând piciorul şi bazinul de aceiaşi parte înainte, apoi partea cealaltă.

• Exerciţiul 6. Şezând: târâre pe şezută, folosind călcâiele pentru tracţiune, flexând din genunchi membrele inferioare.

Căţărări la scară fixă:• Exerciţiul 1. Căţărarea cu braţul şi piciorul

opus, simultan, corpul apropiat de scară.• Exerciţiul 2. Căţărare folosind ambele braţe

simultan şi apoi săltarea pe un picior, cu schimbarea lui pe cealaltă treaptă.

• Exerciţiul 3. Căţărarea prin săltare , mutând ambele mâini deodată şi apoi ambele picioare deodată.

• Exerciţiul 4. Căţărarea prin săltare, mutând munai picioarele din treaptă în treaptă până la ghemuire, apoi întinderea lor şi mutarea braţelor din ce în ce mai sus pe scară, până la întinderea completă a trunchiului.

Exerciţii de respiraţie: mişcările se vor executa în ritm lent, cu amplitudine mare, corpul având un echilibru stabil.• Ridicarea braţelor la orizontală sau mai sus

contribuie la uşurarea inspiraţiei, iar la coborârea lor, ajută expiraţia;

• Răsucirea înafară şi supinaţia braţelor ajută la inspiraţie, iar răsucirea înăuntru şi înainte a lor ajută la expiraţie;

• Extensiile corpului ajută inspiraţia iar flexiile, expiraţia;

• Ridicarea genunchilor, la piept favorizează inspiraţia, iar coborârea şi întinderea lor, expiraţia;

• Îndoirea laterală a trunchiului ajută inspiraţia de partea opusă şi expiraţia de aceiaşi parte;

• Poziţiile declive şi ghemuirile favorizează expiraţia.

Exerciţii pentru abdomen:• Exerciţiul 1. Ridicarea membrelor inferioare

la 900 cu genunchii bine întinşi şi coborârea lor, dar fără să fie sprijinite cu mâinile.

• Exerciţiul 2. Decubit –dorsal foarfecarea pe verticală a membrelor inferioare; se creşte amplitudinea de forfecare.

• Exerciţiul 3. Blicicleta.• Exerciţiul 4. Decubit-dorsal, membrele

inferioare răsturnate peste cap, vârfurile degetelor picioarelor ating duşumeaua; membrele superioare se sprijină cu palmele pe duşumea, membrele superioare părăsesc duşumeaua, membrele superioare ajung la verticală.

• În faza de întreţinere se pratică mersul pe jos pe distanţe lungi, gimnastica igienică, exerciţiile respiratori, înotul, canotajul, ciclismul.

• Practica exerciţiilor fizice trebuie să se facă cu măsură progresând încet şi evitând oboseala, tratamentul va continua şi susţinut, nu se va urmări obţinerea unor rezultate spectaculoase.

4. TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (Ergoterapia). • Este o metodă de reeducare activă care completează

gimnastica folosind diverse activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic.

• Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt:

• Mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;• Dezvoltarea forţei musculare;• Restabilirea echilibrului psihic.

Bolnavul poate executa unele exerciţii cum ar fi:• Urcatul şi coborâtul scărilor;• Săritul cu coarda;• Mersul pe plan înclinat;• Mersul pe teren accidentat (deal- vale)• Plimbări pe jos, prin parcuri, păduri, pe marginea unui

râu, etc.Important este ca aceste plimbări să se facă zilnic, timp de 1h – 2h, preferabil seara înainte de culcare. Aceste activităţi au un efect liniştitor asupra sistemului nervos.

• Excursiile de sfârşit de săptămână au acelaşi efect, dar trebuie să subliniem că ele nu pot compensa în întregime efectele sedentarismului.

• Se mai pot include şi unele activităţi sportive- fără compeţii - şi sporturile individuale (unele jocuri cu mingea, patinajul, hochei, turism, nataţie, schi, înotul, canotajul, atletismul, ciclismul, etc.) toate au efecte binefăcătoare.

• Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională.

5. TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, nămoluri)

Poate fi foarte utilă dacă: in alegerea staţiunilor ne vom orienta după reactivitatea bolnavului şi bolile asociate. • În staţiunile de tratament se aplică o gamă

largă de proceduri balneofizioterapice. Pe lângă aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului.