CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT - UAUIM

CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT

INTRODUCERE 8

1. STADIUL CERCETĂRII 14

1.1. Concepte și noțiuni fundamentale. Definire termeni 14

1.1.1. Arheologie industrială 14

1.1.2. Patrimoniu construit 15

1.1.3. Monument istoric 15

1.1.4. Patrimoniu industrial 16

1.1.5. Ansamblu industrial 17

1.1.6. Regenerare urbană 17

1.1.7. Sustenabilitate 18

1.1.8. Reutilizare adaptivă 19

1.2. Încadrare. Perspective asupra patrimoniului industrial 20

1.2.1. Evoluție comparativă 20

1.2.2. Analiza critică a literaturii de specialitate 22

1.2.3. Stadiul cercetării în România 24

1.3. Efectele dezindustrializării asupra orașului 26

1.3.1. Pierderea identității 26

1.3.2. Zonele industriale abandonate în context urban (brownfields) 28

2. ANALIZA UNOR ABORDĂRI ALE PATRIMONIULUI INDUSTRIAL 31

2.1. Recuperarea patrimoniului industrial în acord cu principiile sustenabilității 31

2.2. Documente specifice. Documente conexe. Legislație 39

2.3. De ce recuperăm patrimoniul industrial? 41

2.4. Cine recuperează patrimoniul industrial? 42

2.4.1. Proiecte realizate de sus în jos (abordări top-down) 42

2.4.2. Inițiative pornite de jos în sus (abordări bottom-up) 44

2.5. Cum se poate recupera patrimoniul industrial? 48

2.5.1. Conservare și muzeificare 49

2.5.2. Conversie și extindere, dialog vechi-nou 50

2.5.3. Construcții/extinderi „parazit” 53

2.5.4. Fațadism sau „păstrarea cutiei” 54

2.5.5. Reproducere formală 55

2.5.6. Reutilizare adaptivă 57

2.5.7. Utilizări temporare, inițiative civice 62

2.5.8. Abordare integrată, metode multiple 63

2.5.9. Patrimoniul industrial recuperat în România – trecere în revistă 64

3. EVOLUȚIE 72

3.1. Cronologie 72

3.1.1. Primele etape ale dezvoltării industriale 72

3.1.2. Industrializarea 74

3.1.3. Industria constructoare de mașini 77

3.2. Localizare. Amplasare 78

3.2.1. Criterii, principii și factori determinanți 78

3.2.2. Organizarea zonelor și ansamblurilor industriale 81

3.3. Clădirile ansamblurilor industriale 84

3.3.1. Tipologii constructive și evoluția lor cronologică 84

3.3.2. Arhitectura clădirilor industriale 87

4. RELEVANȚA RECUPERĂRII PATRIMONIULUI INDUSTRIAL ÎN ROMÂNIA 92

4.1. Orientare generală față de patrimoniul industrial în România 92

4.2. Actori și beneficiari ai procesului de recuperare a patrimoniului industrial 96

4.2.1. Actori ai demersurilor de recuperare a patrimoniului industrial 96

4.2.2. Beneficiari ai patrimoniului industrial recuperat 99

4.3. Criterii de evaluare a capacității de reutilizare a ansamblului industrial 101

4.3.1. Evaluarea contextului în care se află ansamblul 103

4.3.2. Evaluarea cadrului fizic al ansamblului 104

4.3.3. Evaluarea fezabilității economice a investiției 105

4.3.4. Evaluarea cultural - istorică a clădirilor și a ansamblului 106

4.3.5. Concluzii 106

5. STUDIU DE CAZ. ANSAMBLUL INDUSTRIAL „INDEPENDENȚA”DIN SIBIU 109

5.1. Argument 109

5.2. Perspectiva istorică 110

5.2.1. Context. Evoluție 110

5.2.2. Situație actuală. Regim juridic de protecție 113

5.3. Perspectiva urbană 115

5.3.1. Localizare 115

5.3.2. Țesut urban. Parcelar 116

5.3.3. Documentații de urbanism și strategii de dezvoltare 118

5.4. Perspectiva arhitecturală 128

5.5. Analiză de percepție 135

5.5.1. Analiza percepției extrinseci 136

5.5.2. Analiza percepției intrinseci 138

5.6. Analiza actorilor urbani 140

5.7. Concluzii 142

6. CONCLUZII 144

CONTRIBUȚII PROPRII 146

DIRECȚII VIITOARE DE CERCETARE 151

BIBLIOGRAFIE 152

SURSA IMAGINILOR 165

ANEXE 169

4

ANSAMBLUL INDUSTRIAL ABANDONAT, ÎN CONTEXT URBAN-capacitatea de reutilizare a patrimoniului industrial-

Rezumat

Motivația alegerii temei

Interesul pentru zonele industriale abandonate din oraș a apărut conștient încă din primii ani de facultate, când tranzitam frecvent zona Rahova-Uranus-Filaret. Fabrica de bere Bragadiru1 a fost prima care mi-a trezit interesul pentru întreaga zonă. Astfel, preocuparea pentru patrimoniul industrial a apărut firesc și s-a concretizat în proiectul de diplomă, tema fiind conversia Halelor Rieger din cadrul ansamblului industrial „Independența”, din Sibiu. Problematica zonelor industriale abandonate din context urban a căpătat astfel contur, iar întrebările formulate nu au căpătat răspunsuri concrete ci doar au generat mai multe întrebări. Lipsa unui cadru normativ specific, sfera restrânsă de interes asupra temei patrimoniului industrial în România, lipsa de criterii ale reciclării și reutilizării fondului construit, gradul scăzut de conștientizare a potențialului de reutilizare și a atributului de resursă, între proprietarii patrimoniului industrial, a fondului construit existent deținut, sunt doar unele dintre dezavantajele de care ne împiedicăm atunci când ne aplecăm asupra ansamblurilor industriale abandonate, aflate în context urban.

Ansamblul industrial în context urban este un tip aparte de patrimoniu industrial, căci ansamblul presupune existența unei limite bine definite, a unui fond construit constituit din mai multe clădiri legate de spațiul dintre ele și a spațiului neconstruit, în sine. Acesta a fost gândit a funcționa ca un tot, strâns legat de procesele de producție din interior și de fluxurile tehnologice iar în urma abandonului nu au rămas în urmă doar obiecte singulare dezafectate, neutilizate, abandonate. Clădirile industriale abandonate și conversia lor au constituit subiectul mai multor studii și cercetări în ultimii ani, dar scara intervențiilor se rezumă la scara clădirii. Demersul de recuperare a unui ansamblu industrial abandonat este unul complex care integrează și demersuri de recuperare ale clădirilor din cadrul său dar nu se poate rezuma la fiecare dintre acestea în parte ci trebuie să fie un proiect integrat. Potențialul de reutilizare a ansamblului industrial abandonat nu se rezumă doar la adaptarea corectă a unei clădiri abandonate la noi funcțiuni ci la redarea identității unei zone urbane destructurate, prin reutilizarea cadrului construit și exploatarea potențialului spațiului neconstruit existent în cadrul său.

1 v. Codina Dușoiu, Destinul a 3 fabrici de bere. București. Timișoara. Madrid: abordare comparată prin analiză multicriterială, Editura Universitară „Ion Mincu”, București, 2009

5


Însă, ansamblurile industriale abandonate din orașe reprezintă o problemă complexă cu care se confruntă majoritate orașelor din România. Dezindustrializarea nu a produs efecte doar pe plan economic și pe plan social ci și asupra cadrului urban și asupra fondului construit. Totodată, a lăsat în urmă o resursă valoroasă, care vine în acord cu politicile și principiile actuale de dezvoltare sustenabilă, de regenerare urbană, de reciclare a fondului construit. Dar ansamblurile industriale au rămas în memoria colectivă ca mărturii ale industrializării și implicit ale perioadei comuniste, iar trecutul recent se dorește a fi uitat, ca atare există o oarecare stigmă asupra lor. Interesul față de patrimoniul industrial, în România, se manifestă mai degrabă referitor la clădirile începutului de secol XX și din perioada interbelică, însă ansamblurile industriale din cadrul orașelor s-au dezvoltat etapizat, și extensiv în perioada industrializării. Simpla asociere a unui tip de arhitectură cu o perioadă istorică nu poate să îi influențeze capacitatea de reutilizare, deci, o schimbare a perspectivei asupra patrimoniului industrial mai recent ar fi benefică pentru a putea răspunde unor întrebări care să îmbunătățească starea zonelor industriale abandonate pe care le regăsim în majoritatea orașelor din România.

Este necesară o schimbare de atitudine din partea tuturor actorilor implicați în demersurile de recuperare a patrimoniului industrial, dar lipsa unui cadru normativ, a unor instrumente de evaluare a potențialului, a interesului proprietarilor sau posibililor investitori față de terenurile construite, abandonate2 și chiar lipsa unei educații înafara sferei profesionale, referitor la potențialul de reutilizare a fondului construit existent sunt probleme care se reflectă în starea de decădere a peisajului zonelor dezindustrializate care încă mai cuprind (mai pot cuprinde) ansambluri industriale ce își păstrează integralitatea, iar acestea sunt resurse ce pot fi și trebuie „exploatate” în acord cu principiile sustenabilități.

Întrebări de cercetare

Întrebarea centrală a cercetării doctorale este „Cum se pot reutiliza clădirile dintr-un ansamblu industrial abandonat aflat în context urban, fără ca acesta să își piardă caracteristica de ansamblu?”, căci recuperarea clădirilor dintr-un ansamblu industrial nu se poate face ignorând ansamblul ca întreg. Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să stabilim ce definește un ansamblu industrial, unde este locul său în oraș și cum a afectat abandonul ansamblurilor industriale cadrul urban.

Ca atare este necesar a investiga cum se poate evalua un ansamblu industrial abandonat pentru a determina potențialul său ca întreg, pe de o parte, și potențialul de reutilizare a clădirilor din cadrul său, pe de altă parte. Lucrarea de față încearcă să răspundă la întrebarea „Care sunt criteriile de evaluare a capacității de reutilizare a ansamblului industrial abandonat și a clădirilor existente în cadrul său?”. Căci pentru a determina cum se poate beneficia de resursa pe care o constituie un ansamblu industrial abandonat, a orașului, trebuie mai întâi să putem determina dacă acesta poate fi recuperat.

2 Valoarea percepută de proprietari și de posibili investitori este cea a terenurilor de sub clădiri, considerând că pentru a putea fi valorificate acestea trebuie eliberate de construcțiile existente și exploatate ca terenuri libere de construcții.

6


Procesul de recuperare a patrimoniului industrial constituit dintr-un ansamblu industrial dezafectat, în context urban, este unul care nu dispune de un cadru normativ specific și trebuie să țină seama și de cerințe ale clădirilor și de cerințe ale spațiilor publice, ale infrastructurii rutiere și pietonale, de cerințe de mediu, urbanistice și urbane, de valențele fondului construit existent, de eventualitatea existenței unui regim de protecție, etc., iar valoarea investiției este exponențială față de recuperarea patrimoniului industrial constituit dintr-o singură clădire. Dar, recuperarea patrimoniului industrial abandonat se face în baza unui proiect sau a unor proiecte, întocmite în conformitate cu legislația în vigoare, deci ce trebuie să aibă în vedere o temă de proiectare care are ca obiect conversia și refuncționalizarea unui ansamblu industrial abandonat?

Metode de cercetare

Obiectul de studiu al cercetării doctorale este ansamblul industrial abandonat, aflat în context urban iar metodele de cercetare aplicate își propun să susțină un demers coerent pentru a răspunde la întrebările de cercetare. Delimitarea ariei de studiu se face prin stabilirea unei limite regionale a Transilvaniei, având ca obiect al studiului de caz un ansamblu industrial abandonat din Sibiu și prin încadrarea regională a temei patrimoniului industrial în Europa Centrală și de Est. Astfel se pornește de la premisa că, deoarece industrializarea României se suprapune peste perioada comunistă, fostele țări comuniste au trăit efectele dezindustrializării diferit, care s-a petrecut la o distanță de câteva decenii față de țările occidentale. Demersul se poate împărți pe patru culoare diferite, fără ca acestea să fie neapărat etapizate din punct de vedere cronologic, astfel: studierea cadrului general al arheologiei industriale și a patrimoniului industrial, studierea dezvoltării industriale, a efectelor dezindustrializării – cu precădere în Transilvania - și a poziției actuale față de patrimoniul industrial în România, studierea contextului regional concretizată prin efectuarea unui stagiu de cercetare în Polonia, studiu de caz – ansamblul industrial „Independența” din Sibiu.

Metodele de cercetare folosite au fost fie generale pe tot parcursul studiului, fie specifice pentru fiecare culoar în parte. Studiul bibliografic al surselor primare și secundare s-a desfășurat continuu, și a acoperit toate culoarele menționate mai sus. Bibliografia se poate împărții în trei categorii: generală, referitoare la problematica patrimoniului industrial și a recuperării sale, specifică, referitoare la recuperarea patrimoniului industrial în Polonia și la contextul Românesc, istoric și actual, și concretă – a studiului de caz, care tratează ansamblul industrial „Independența” și orașul Sibiu.

Investigarea contextului românesc s-a făcut prin studiu bibliografic, cercetare de arhivă și observație directă. Zona de studiu s-a restrâns la Transilvania, deoarece ansamblul ales pentru studiul de caz, Sibiu, este din Transilvania și s-a căutat ca orașele studiate să aibă un set de caracteristici generale similare. Observația directă s-a făcut prin excursii de studiu în Brașov, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Alba Iulia, Făgăraș, Zărnești, Victoria, Mediaș, Copșa Mică, Turda, Târnăveni. Ulterior, pentru a putea analiza acele cazuri similare cu al orașului Sibiu, aria de studiu s-a restrâns la orașele reședință de județ, cu nucleu medieval și cu o dezvoltare industrială puternică anterior industrializării. Astfel s-au

7


analizat starea fostelor ansambluri industriale aflate în context urban, localizarea acestora față de centrul orașelor și felul în care se raportează la el, gradul de abandon sau de utilizare, funcțiunile actuale acolo unde este cazul, maniera de reutilizare, prevederile reglementărilor urbanistice cuprinse în planurile urbanistice generale, regimul de proprietate.

Stagiul de cercetare desfășurat în Polonia, la Facultatea de Arhitectură a Universității Tehnice din Cracovia, sub îndrumarea doamnei profesor Sabina Kuc, s-a axat pe inventarierea patrimoniului industrial din Cracovia – oraș care are caracteristici similare cu Sibiul, din punct de vedere al dezvoltării, al configurației nucleului istoric, al poziționării fostelor platforme industriale față de centru, etc. – urmată de studierea tipurilor de intervenții, prin observație directă, interviuri cu actori implicați în procesul de recuperare a patrimoniului industrial sau beneficiari, și studiu bibliografic. În completare, excursiile de studiu în orașele postindustriale Lødz și Katowice și investigarea manierelor de recuperare a patrimoniului industrial al acestora au dus la identificarea unor abordări posibile în reutilizarea patrimoniului industrial, care au fost analizate în cadrul tezei, fără a avea pretenția unei clasificări exhaustive și fără a propune o ierarhizare. Ilustrarea abordărilor s-a făcut prin prezentarea unor proiecte sau intervenții din Cracovia, Katowice și Lødz, vizitate și documentate personal.

Studiul de caz al ansamblului industrial „Independența”, din Sibiu s-a făcut prin observație directă, cercetare de arhivă, studiu bibliografic, studiul documentelor puse la dispoziție de Muzeul Brukenthal și Direcția Județeană pentru Cultură, în anii 2013-2015, studiul documentelor urbanistice și al strategiilor locale de dezvoltare, chestionarea populației, intervievarea actorilor urbani interesați de recuperarea și reutilizarea ansamblului (din administrația publică, din sfera profesională, reprezentanți ai societății civile), organizarea și coordonarea unui workshop multidisciplinar al cărui obiect de studiu a fost ansamblul industrial, surse și documente statistice, etc. Studiul de caz are ca obiectiv creionarea unei grile de evaluare a capacității de reutilizare a ansamblului industrial „Independența”, din Sibiu.

Structura lucrării

Lucrarea de cercetare este constituită din cinci capitole care urmăresc a contura o imagine cât mai completă a ansamblului industrial urban ca parte distinctă a patrimoniului industrial și a investiga abordări posibile în recuperarea sa și reutilizarea clădirilor din cadrul său.

CAPITOLUL 1 – STADIUL CERCETĂRII

Primul capitol al tezei de doctorat este constituit din trei subcapitole în cadrul cărora se prezintă conceptele și noțiunile fundamentale cu care operează tema recuperării patrimoniului industrial, încadrează tema prin prisma evoluției comparative, a analizei critice a literaturii de specialitate și a stadiului cercetării în România și prezintă efectele dezindustrializării asupra orașului.

Termenii definiți în primul subcapitol sunt considerați esențiali pentru tema lucrării, însă nu limitează aria teoretică la conceptele prezentate în teza de doctorat, iar ordinea propusă nu este o

8


ierarhizare. Noțiunile și conceptele considerate fundamentale și definite în prima parte a lucrrii sunt: arheologia industrială, patrimoniul construit, monumentul istoric, patrimoniul industrial, ansamblul industrial, regenerarea urbană, sustenabilitatea și reutilizarea adaptivă.

În al doilea subcapitol se subliniază, în primul rând, evoluția diferită a dezvoltării industriale în Europa de Vest și Europa Centrală și de Est. Revoluția industrială3 a avut loc diferențiat în Europa de Vest și America, față de restul Europei.4 În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX, occidentul a cunoscut o dezvoltare accelerată a industriei, la scară largă, implicit la construirea extensivă de clădiri industriale și la dezvoltarea arhitecturii industriale. Europa Centrală și de Est a evoluat într-un mod diferit față de statele occidentale, intrând într-un proces de industrializare specific perioadei comuniste. Și acesta a venit cu o arhitectură industrială specifică și a dus la construirea a numeroase fabrici, ansambluri, chiar orașe mono-industriale, etc. Urbanizarea corespunzătoare perioadei se făcea încă bazat pe o zonificare funcțională riguroasă5, organizare care nu mai este plauzibilă în orașul contemporan, însă zonele industriale trebuiau să fie amplasate și conformate după criterii clare, care vor fi dezvoltate ulterior. România se plasează diferit însă și față de occident și față de statele din Europa Centrală și de Est6 precum Polonia7 (stagiu cercetare), sau Cehia, care au „trăit” revoluția industrială diferit. În statele în care se instaurase regimul comunist, conform unui model ideologic caracteristic, ponderea industriei era considerabil mai mare în structura populației ocupate, decât în statele capitaliste.8 În România, perioada de industrializare a țării și de tranziție de la un stat preponderent agrar este clar asociată perioadei comuniste, aceasta aflându-se pe primul loc din acest punct de vedere între statele din fostul bloc sovietic, urmată de Ucraina, Polonia, Rusia și Ungaria.9

Analiza critică a literaturii de specialitate prezintă acele lucrări considerate a fi de referință pentru tema patrimoniului industrial și pentru teoretizarea importanței reutilizării fondului construit abandonat. Aceasta este completată, în cadrul celui de-al doilea subcapitol, de prezentarea stadiului cercetării în România. Pentru profesioniștii care se preocupă de orașe și de arhitectură, pentru cercetători și mediul academic românesc, interesul pentru problematica patrimoniului industrial a apărut după anul 2000, timid și la scară redusă. Deși există inițiative concrete de reutilizare a fondului construit industrial, atât studiile și cercetarea, cât și proiectele propriu-zise, de recuperare a patrimoniului industrial, sunt încă

3 v. Robert C. Allen, The Industrial Revolution: A Very Short Introduction, Oxford University Press, 2017

4 v. Peter N. Stearns, The Industrail Revolution in World History, Editura Taylor and Francisc Inc., 2012

5 Zonă de locuit, zonă comercială, zonă de loisir, zonă industrială, zonă destinată spațiilor verzi, etc.

6 v. Bogdan Murgescu, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Editura Polirom, 2010

7 Raportul TICCIG Polonia pentru anii 2002-2006 - TICCIH Poland - Report for the years 2003-2006

Descărcat de la: http://ticcih.org/wp-content/uploads/2013/04/ticcih_pl.pdf

8 Vintilă Mihăilescu, Apologia pârleazului, Editura Polirom, București, 2015, p. 167

9 Ibid.

9


insuficiente în România, nu există un cadru legislativ favorabil, mijloacele de a evalua astfel de clădiri sau ansambluri sunt aproape inexistente. În alte țări din fostul bloc comunist (ex: Polonia, Cehia), deși există aceeași respingere față de trecutul recent și față de tot ceea ce reprezintă industrializarea în memoria colectivă, starea de abandon nu este comparabilă, iar recuperarea patrimoniului industrial, chiar și recent, a fost metoda firească de a beneficia de niște spații existente care nu își mai îndeplineau funcția.

Tot în primul capitol al lucrării de prezintă și efectele dezindustrializării asupra orașului, care se petrec pe două planuri – fizic și simbolic – căci avem de a face cu zone industriale abandonate în context urban și cu pierderea identității locului abandonat. Christian Norberg-Shulz consideră că locul nu există independent de cele două componente definitorii, caracterul și spațiul. „Este comun să spunem că acțiunile și întâmplările au loc. De fapt, este lipsit de sens să ne imaginăm orice întâmplare fără referință la o locație. Locul este, în mod evident, parte integrală a existenței.”10 O zonă abandonată, care nu poate fi asociată cu nimic din cotidianul oamenilor este una despre care spunem că și-a pierdut identitatea.11 În psihologia mediului12, conceptul de loc este determinat de componenta fizică și de cea psihologică iar pentru ca un loc să fie perceput acesta trebuie să fie compus din cadrul său fizic, activitățile desfășurate acolo și înțelesul atribuit de către individ sau înțelesul colectiv.

Zonele industriale abandonate în context urban, apelate ca brownfields, se deosebesc de terenurile care se pot urbaniza odată ce sunt incluse, prin dezvoltări imobiliare noi, ca zone ale orașului (greenfields), dar și de terenurile care nu pot fi utilizate decât după eforturi foarte importante de decontaminare și de adaptare pentru folosințe contemporane (blackfields). Deși suferă de abandon, și cauzează multiple disfuncții în orașul respectiv, zonele brownfields sunt, în general, bine conectate în rețeaua de circulații a acelei localități, bine echipate cu infrastructură edilitară (rețele care erau utilizate în vremea când încă se făcea producție în acele zone industriale).De asemenea, în cazul ansamblurilor industriale abandonate există un fond construit care poate fi reutilizat și pentru eficiență economică, dar și pentru că păstrează urme ale trecutului, urme care contribuie la identitatea acelui oraș.

10 Christian, Norberg -Schulz, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Ed. Rizzoli, New York, p.6

„It is common usage to say that acts and occurrences take place. In fact, it is meaningless to imagine any happening without reference to a locality. Place is evidently an integral part of existence.”

11 Oana Pavăl, Regenerare urbană prin conversia ansamblurilor industriale, în volumul Cercetare & Proiect. DISERTAŢIE – nr. 1, Editura Universitară „Ion Mincu”, București, 2013

12 v. Gabriel Moser, Introducere în psihologia mediului, Editura Polirom, Iași, 2009, p. 119-203

10


CAPITOLUL 2 – ANALIZA UNOR ABORDĂRI ALE PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Structura celui de-al doilea capitol al tezei de doctorat ne conduce către analiza unor abordări concrete de recuperare a patrimoniului industrial, din Polonia – analiza fiind efectuată în cadrul unui stagiu de cercetare ce a fost posibil datorită bursei „Ion Mincu”, oferită de Institutul Cultural Român.

În prima parte se arată de ce este recuperarea patrimoniului industrial în acord cu principiile sustenabilității. De la Raportul Brundtland și până în prezent, sustenabilitatea a fost subiectul mai multor adunări și rapoarte, recomandări și strategii, la nivel global, european sau național13, faptul că resursele naturale sunt finite și că epuizarea lor reprezintă un pericol real s-au semnalat încă din secolele al XVII-lea și al XIX-lea când s-a conștientizat necesitatea plantării și împăduririlor care să echilibreze tăierile de copaci și problematica creșterii populației și necesității proporționale de hrană. Următorul semnal de alarmă pentru oamenii de știință a fost utilizarea excesivă de substanțe toxice, dăunătoare în producerea de hrană – pesticide, erbicide, îngrășăminte, etc. – în secolul XX.14 În anul 2015, Organizația Națiunilor Unite15, cu scopul de a reduce gradul de sărăcie la nivel global și de a găsi premisele pentru un viitor mai bun, a stabilit un număr de șaptesprezece obiective cadru – obiective pentru dezvoltarea sustenabilă16, cu o perioadă de implementare de 15 ani, parte din Agenda pentru dezvoltare sustenabilă 203017. Ulterior adoptării acestor obiective, Organizația Națiunilor Unite a elaborat un ghid de implementare a acestora pentru sfera arhitecturii18, iar în cadrul tezei de doctorat se ilustrează suprapunerea recomandărilor peste procesul de recuperare a patrimoniului industrial și de reutilizare a clădirilor din ansamblurile arhitecturale abandonate, din context urban.

În subcapitolele următoare se vorbește despre legislație și despre motivație, analizându-se cadrul legislativ internațional dar și argumentele pentru a recupera patrimoniul industrial abandonat. Recuperarea patrimoniului industrial poate să facă parte din strategii de regenerare urbană, poate să stea la baza unor astfel de strategii, poate să fie integrată într-o viziune de a face o zonă sau un oraș mai atractiv, poate să fie un proiect foarte ambițios al unor dezvoltatori sau doar un mijloc de a răspunde unor nevoi imediate sau pe termen lung, al unor probleme punctuale. La nivel mondial, autoritatea care se preocupă de patrimoniul industrial este Comitetul internațional pentru conservarea patrimoniului

13 A se revedea definire termeni cap. 1

14 Ana-Maria Dabija, Sustainablility as a means of Education, Nearly Zero Energy Communities, Proceedings of the Conference for Sustainable Energy (CSE), Springer, 2017, p. 632-640

15 În scopul stabilirii și dezvoltării acestor obiective au venit laolaltă liderii a 193 de țări din întreaga lume, liderul programului fiind Programul de dezvoltare al Națiunilor Unite – UNDP – The United Nations Development Programme

16 UN17 Sustainable Development Goals (SDGs)

17 The 2030 Agenda for Sustainable Development

18 An Architecture Guide to the UN17 Sustainable Develoment Goals

11


industrial19, care are 47 de state membre în prezent.20 Carta de la Moscova a patrimoniului industrial21 este documentul adoptat în anul 2003 la Congresul TICCIH care s-a desfășurat în Rusia, care definește patrimoniul industrial, stabilește importanța acestuia și valorile sale recomandă posibile intervenții de întreținere și conservare, etc. Cel mai recent document care are în vedere recuperarea patrimoniului industrial este Declarația de la Leeuwarden22, adoptată în urma conferinței pe tema reutilizării adaptive a patrimoniului construit23, organizată de Consiliul Arhitecților din Europa24 și susținută de Federația Europeană pentru Situri Fortificate25, de Traseul European al Patrimoniului Industrial26, de Europa Nostra și de Viitor pentru Patrimoniul Religios27. Scopul acesteia este de a evalua concluziile rezultate după încheierea Anului European al Patrimoniului Cultural și de a recomanda reutilizarea adaptivă ca strategie viabilă de recuperare a clădirilor de patrimoniu care și-au pierdut funcția inițială, deoarece ele reprezintă „valori culturale, istorice, urbanistice și economice”28.

În demersul de recuperare propriu-zisă a fondului construit industrial abandonat avem de a face cu două maniere concrete, și anume proiecte realizate de sus în jos și inițiative pornite de jos în sus, de la „firul ierbii”. Cel mai mare proiect realizat de sus în jos din ultimii ani este dezvoltarea imobiliară de la Battersea Power Station29 (fig.1), din Londra iar la polul opus, pionier al inițiativelor de la firul ierbii de recuperare a patrimoniului industrial este Rote Fabrik din Zürich. (fig.2).

Astăzi, conversia patrimoniului industrial reprezintă o practică frecvent întâlnită la nivel internațional, urmărind reintroducerea acestuia în circuitul urban, din punct de vedere funcțional, economic, social și

19 TICCIH – The International Committee for the Conservation of the Industrial Heritage

20 Vezi http://ticcih.org/about/countries/

21 The Nizhny Tagil Charter for the Industrial Heritage, The International Committee for the Conservation of the Industrial Heritage (TICCIH), Moscow, 17 July, 2003

22 Leeuwarden Declaration, Adaptive Re-use of the Built Heritage: Preserving and Enhancing the Values of our Built Heritage for Future Generations, Leeuwarden, 23 noiembrie 2018

23 Adaptive Re-use and Transition of the Built Heritage Public Conference, Friday 23 November 2018, Leeuwar-den, The Netherlands

24 Architects’ Council of Europe (ACE)

25 European Federation of Firtified Sites (EFFORTS)

26 European Route of Industrial Heritage (ERIN)

27 Future for Religious Heritage (FRH)

28 Idem 22

29 https://batterseapowerstation.co.uk/about/heritage-trail-app

fig. 1 – Battersea Powerstation, macheta ansamblului – ilustrarea

contextului (autor, Oana Pavăl)

fig. 2 – Rote Fabrik,Zürich-imagine de ansamblu (autor, arh. Laura Petrache)

12


cultural.30 Reutilizarea unei structuri industriale care nu mai deservește funcțiunea sa inițială implică întotdeauna o serie de schimbări în vederea adaptării la noua utilizare, la noua viață. Negocierile dintre valorile culturale și cele de utilizare, dintre condițiile, limitările, riscurile și oportunitățile specifice fiecărei intervenții, dintre memoria locului și noile semnificații, conduc către abordări semnificativ diferite la nivelul intervenției arhitecturale, adăpostite sub termenul conversie.31 Metodele propuse în lucrare nu se doresc a fi o clasificare exhaustivă, ci au fost identificate în practica internațională și în special în practica est-europeană32 și ilustrate cu exemple din Polonia, studiate la fața locului, astfel:

▪ Conservare și muzeificare - Muzeul Municipal al Ingineriei, Cracovia

▪ Conversie și extindere, dialog vechi-nou - Muzeul Silesian, Katowice (fig.3)

▪ Construcții/extinderi „parazit” - Centrului de Documentare Artistică Tadeusz Kantor-CRICOTEKA, Cracovia (fig.4)

▪ Fațadism sau „păstrarea cutiei” – Ansamblul Wawrzynca 19, Cracovia

▪ Reproducere formală - Muzeul de artă contemporană- MOCAK, Cracovia (fig.5)

▪ Reutilizare adaptivă – Centrul cultural OFF Piotrowska, Lødz (fig.6), parcul tehnologic Porcelanowa, Katowice, Muzeului Fabricii lui Schindler, Berăria Stara Zajezdnia și Miniatura, Cracovia.

▪ Utilizări temporare, inițiative civice - cartierul Zablocie, fostă zonă industrială a Cracoviei. (fig.7)

▪ Abordare integrată, metode multiple – berăria Lubicz, Cracovia.

În încheiere se face o trecere în revistă a demersurilor de recuperare a patrimoniului industrial în România.

30 A. Ardeleanu, O. Pavăl, Discursul arhitecturii recente în cazul conversiei patrimoniului industrial, Revista Argu-ment, nr. 9, 2017

31 Înțeleasă ca schimbarea funcțiunii unei clădiri

32 Descrierea succintă a metodelor perezentate în cadrul acestui subcapitor, și o parte a clasificării propuse, eu fost făcute împeună cu arh. Alexandra Ardeleanu, bazat pe experiențele proprii și cercetările desfășurate în Cehia și Polonia, care ne-au ajutat să reducem practica internațională la regiunea fostului bloc comunist, regiune care este considerată mai relevantă pentru tema de cercetare a lucrării de față. Exemplele cu care se ilustrează însă metodele propuse sunt, de această dată, exclusiv din Polonia – întâlnite și studiate în cadrul unui stagiu de cercetare desfășurat în anul universitar 2015-2016, beneficiind bursa „Ion Mincu”, oferită de Institutul Cultural Român

13


fig. 3 – Muzeul Silesian, Katowice-imagine de ansamblu

(sursa imaginilor: arhivă personală, Oana Pavăl)

fig. 4 – CRICOTEKA-Cracovia imagine de ansamblu

fig. 5 – MOCAK - reproducere formală volumetrie hală industrială-fațada principală

fig. 6 – Centrul cultural OFF Piotrowska,Lødz, imagine de ansamblu

fig. 7 –Cartierul Zablocie, Cracovia - ilustrare context, strada Lipowa

14


CAPITOLUL 3 – EVOLUȚIE

Primul subcapitol este dedicat cronologiei dezvoltării industriale în România, punând însă accent pe industrializare, deoarece aceasta este perioada care a avut cel mai mare impact asupra contextului urban și putem afirma fără reținere că ansamblurile industriale au căpătat forma în care se regăsesc în prezent ca o consecință directă a industrializării. Industria constructoare de mașini este cea asupra căreia ne aplecăm cu precădere, atât deoarece ansamblul industrial „Independența” din Sibiu – ce constituie studiul de caz – aparține acestei ramuri, cât și deoarece a fost cea mai importantă ramură33 industrială, aceasta contribuind la dezvoltarea celorlalte ramuri și a ajuns să acopere aproape toată suprafața țării, existând centre ale acesteia, întreprinderi și fabrici în toate zonele, preponderent în orașe.

În celelalte două subcapitole se tratează atât ansamblul industrial, având în vedere criteriile de amplasare și modul de modul de organizare al zonelor și ansamblurilor industriale, cât și clădirea și arhitectura industrială.

În perioada industrializării, criteriul principal după care se decidea amplasamentul diferitelor unități industriale, în urma stabilirii distribuirii industriilor în teritoriu, era a se ține cont de factorii tehnico-economici, urmărind rezolvarea rațională a zonelor industriale, specializate sau complexe.34 Unitățile industriale se amplasau în baza unor studii de sistematizare teritorială sau în baza schițelor de sistematizare, în zone industriale anume definite. Factorii de care se ținea cont în amplasarea zonelor industriale erau: specificul industriilor, mărimea și gradul de complexitate al amenajărilor; condițiile terenului; Condițiile de igienă; legăturile cu rețeaua de circulație; posibilitățile de alimentare cu apă. Din punct de vedere al organizării, ne referim la organizarea zonelor industriale și la organizarea ansamblurilor industriale. Zonele industriale se raportează la oraș, ansamblurile se raportează la fluxuri tehnologice și procese de producție. În lucrare se vorbește despre organizarea zonelor industriale în raport cu perioada industrializării, căci aceasta este relevantă mai ales din punct de vedere al gradului de impact pe care l-a avut zonificarea caracteristică perioadei asupra orașelor existente.

Clădirile ansamblurilor industriale pot fi încadrate în mai multe tipologii, dar având în vedere că avem de a face, în general, cu dezvoltare etapizată, pe mai multe perioade de timp, trebuie avute în vedere atât evoluția cronologică a tipologiilor constructive cât și materialele specifice fiecărui sistem și perioade, dar și maniera caracteristică industrializării – tipizarea elementelor de construcție și proiectarea tip, și nu în ultimul rând spațialitatea corelată cu tipul de producție. Din punct de vedere arhitectural, în teza de doctorat se analizează clădirile a două ansambluri industriale reprezentative pentru Transilvania, ale industriei constructoare de mașini – „Remarul, 16 februarie” din Cluj-Napoca și Uzina „Tractorul” din Brașov.

33 În literatura de specialitate a perioadei comuniste este numită „pivot al industrializării”

34 Ne interesează acele unități industriale din mediul urban sau construite în vecinătatea lui, care astăzi fac parte din contextul urban sau relaționează direct cu acesta

15


CAPITOLUL 4 – RELEVANȚA RECUPERĂRII PATRIMONIULUI INDUSTRIAL ÎN ROMÂNIA

Capitolul patru urmărește trei paliere interdependente în ceea ce privește relevanța recuperării patrimoniului industrial în România și anume: orientarea generală față de patrimoniul industrial, actori și beneficiari ai procesului de recuperare și criterii de evaluare a capacității de reutilizare a ansamblului industrial. În acest capitol se ilustrează demersul care a dus la creionarea cadrului de evaluare propus prin cercetarea de față, transpus în grilele de evaluare prezentate în anexele lucrării (anexele 1-4). Se propune evaluarea ansamblului industrial abandonat, în context urban, tocmai pentru a determina relevanța recuperării sale, în cadrul existent în prezent, în România. De aceea putem spune că atât cadrul legislativ și normativ cât și actorii și beneficiarii unui demers de recuperare sunt instrumente folosite în procesul de evaluare. Actorul este definit în literatura de specialitate ca fiind persoana fizică sau juridică ce beneficiază de pe urma sau este afectată de rezultatele unui proiect implementat.35 Clasificarea generală adoptată și utilizată inclusiv în metodologii de elaborare a unor proiecte integrate36 sau strategii de dezvoltare, după care se va face și analiza actorilor urbani din cadrul studiului de caz, propune trei categorii de actori ai demersurilor de recuperare a patrimoniului industrial: actori ai sectorului public, actori ai sectorului privat și actori ai societății civile și ai comunității locale. Beneficiarii sunt aceia care utilizează patrimoniul industrial recuperat și aceia care resimt avantajele reutilizării zonei urbane abandonate, fără a fi avut de a face cu demersurile de recuperare și conversie. Altfel spus, beneficiarii nu trebuie să fi fost implicați în demersul de recuperare, dar actorii care au contribuit activ la aceasta pot fi beneficiari ai patrimoniului recuperat.

Teza de doctorat se axează pe posibilitățile de recuperare și reutilizare a ansamblurilor industriale abandonate aflate în context urban, în orașe dezvoltate de-a lungul mai multor perioade, și nu pe acele ansambluri aflate în orașe monoindustriale sau aflate înafara orașelor. Ansamblurile industriale sunt constituite din clădiri diferite între ele, iar cele aflate în context urban chiar din clădiri realizate în perioade diferite, ceea ce se reflectă în caracteristici arhitecturale, spațiale și funcționale. Ca atare, trebuie evaluată capacitatea de reutilizare a întregului ansamblu și a fiecăreia dintre componentele sale, construite sau neconstruite (clădiri și spațiu public). Diferențele dintre clădirile unui ansamblu nu se rezumă înă la caracteristicile lor de bază ci și la starea de conservare sau de degradare în care se găsesc la momentul evaluării, la integritatea structurală sau la lipsa sa, la capacitatea de adaptare la noi funcțiuni, la starea materialelor din alcătuirile constructive și din elementele de închidere, la

35 Referitor la definirea și clasificarea „actorului urban” în iteratura franceză de specialitate, teza de doctorat a Ilenei Hapenciuc Blum, Régénération urbaine et renouvellement des pratiques d’urbanisation en Roumanie: Le cas du centre historique de Bucarest, Lyon, 2007, definește rolurile actorilor urbani în contextul regenerării urbane.

Teza de doctorat a Verei Marin, Politicile de locuire și planificare urbană – ameliorarea locuirii colective la Bucureș-ti, București, 2009, definește de asemenea rolurile și categoriile de actori urbani, având în vedere atât literatura franceză cât și cea engleză

36 v. Ghid metodologic pentru proiect urban integrat – proiect pilot, elaborat de Lattanzio e Associati, Responsabil temă: arh. Gabriel Pascariu, 2010

16


starea finisajelor și la conformitatea lor cu cerințele actuale, etc. Pentru a putea evalua capacitatea de reutilizare a fiecărei clădiri din ansamblul industrial, și acestea trebuie să răspundă la cele trei întrebări de mai sus. Întotdeauna trebuie să avem în vedere ansamblul ca întreg și clădirile ca părți componente ale sale. Recuperarea unui ansamblu industrial nu se poate face fără a evalua posibilitățile de recuperare a fondului construit abandonat din cadrul său. (fig.8)

În cadrul tezei de doctorat, în capitolul IV, se propun patru paliere generale de evaluare a capacității de reutilizare a unui ansamblu industrial abandonat, din context urban, fiecare dintre ele cuprinzând un set de criterii minimale care ar trebui îndeplinite, ca punct de plecare pentru elaborarea unei strategii de intervenție și în final a unei teme de proiectare. (fig.9) Acestea sunt:

▪ Evaluarea contextului în care se află ansamblul (se va face având în vedere considerente ale cadrului fizic, considerente sociale și considerente culturale.)

▪ Evaluarea cadrului fizic al ansamblului (se va face din două perspective, aceea asupra ansamblului ca un întreg și aceea asupra elementelor sale constituente: limita fizică, spațiile neconstruite și fiecare clădire în parte)

▪ Evaluarea fezabilității economice a investiției (criteriile propuse în cadrul grilei de evaluare au în vedere rentabilitatea investiției)

fig. 8 – schemă caracteristici / capacitate de reutilizare clădiri ansamblu industrial

17


▪ Evaluarea cultural-istorică a clădirilor și ansamblului (are în vedere inclusiv gradul de protecție al ansamblului ți al clădirilor și se face în paralel, atât la scara ansamblului cât și la scara obiectului – adică analizând fiecare clădire în parte).

Criteriile de evaluare a capacității de reutilizare a ansamblurilor industriale se împart în două categorii cadru, și anume capacitatea de reutilizare a ansamblului ca întreg și capacitatea de reutilizare a părților sale componente. Seturile de criterii trebuie să ne conducă înspre a răspunde la întrebarea „Se poate reutiliza ansamblul industrial fără ca acesta să își piardă statutul de ansamblu?” Din perspectiva acestei teme de cercetare, un ansamblu industrial dezafectat, recuperat, devine un nou ansamblu urban printr-o serie de demersuri complexe, bazate pe analizarea amănunțită a ipotezelor de conversie, iar evaluarea se face avânt în vedere acele intervenții care ating obiectivele dezvoltării sustenabile, care rezolvă probleme urbane, sociale, de mediu și aduc beneficii economice nu doar investitorilor ci și bugetului local. De aceea o posibilă grilă de evaluare creează un cadru și propune o serie de criterii de evaluare, însă aceasta trebuie să aibă o componentă flexibilă care să îi confere un grad de adaptabilitate la particularitățile fiecărui ansamblu analizat, în contextul său. Criteriile de evaluare propuse în teza de doctorat – prezentate în anexe – cuprind atât seturile generale de criterii, care pot fi aplicate în demersul de evaluare a unui ansamblu industrial abandonat cât și exemplificări ale unor seturi de criterii specifice, transpuse peste studiul de caz.

fig. 9 – schemă demers evaluare

18


CAPITOLUL 5 – STUDIU DE CAZ. ANSAMBLUL INDUSTRIAL „INDEPENDENȚA”, DIN SIBIU

Ansamblul industrial „Independența” se află în Sibiu, în imediata vecinătate a zonei intra muros, pe limita ultimului inel de fortificații al orașului istoric. Acesta face parte din fosta platformă industrială a orașului, din zona nordică – prima platformă industrială a Sibiului. În prezent, zona industrială este preponderent abandonată, parte dintr-un țesut destructurat care funcționează ca o barieră între zona centrală și cartierele din nordul orașului. Integritatea ansamblului s-a păstrat până în prezent, fiind singurul dintre ansamblurile industriale din zonă care își păstrează toate clădirile, limitele și ultima sa formă de funcționare, formă la care a ajuns pe parcursul unui secol de dezvoltare și de extinderi succesive. (fig.10) Alegerea studiului de caz a ținut cont de complexitatea problematicii, de particularitatea ansamblului și totodată de faptul că acestea se suprapun peste caracteristicile generale urmărite de tema de cercetare, ale ansamblurilor industriale abandonate, din context urban. S-a ales un caz particular, reprezentativ, și care prezintă o situație aparte a orașului Sibiu, și s-a atudiat din perspectivă urbană, perspectivă istorică, perspectivă arhitecturală, a percepției intrinseci și extrinseci asupra ansamblului și a actorilor urbani. În urma analizei se potate afirma că ansamblul industrial „Independența” reprezintă o zonă problematică

fig. 10 – perspectivă aeriană-ilustrare context-stadiu actual al ansamblului „Independența”. (autor, Sergiu Brega)

19


la nivelul orașului Sibiu, dintr-o serie de puncte de vedere, pe care le vom enumera fără a propune o ierarhizare:

▪ Din punct de vedere al țesutului urban, acesta se află într-o zonă destructurată și constituie o barieră între orașul istoric și cartierele adiacente, de pe malul nordic al râului Cibin. Limitele fizice ale ansamblului obturează strada Ocnei care făcea legătura cu Cartierul Terezian, peste Podul de Piatră și toate documentele, studiile și strategiile care vizează actuala și următoarea perioadă de dezvoltare a orașului propun redeschiderea incintei și crearea unui traseu pietonal de legătură între cele două zone importante ale Sibiului.

▪ Din punct de vedere al regimului de proprietate, ansamblul are proprietar privat și este deținut de trei entități diferite, care la rândul lor sunt deținute de o altă societate, deci se poate presupune că și interesele proprietarului sunt complexe și ar trebui să satisfacă cerințele mai multor posibili beneficiari. Interesele proprietarilor nu coincid cu interesele actorilor publici preocupați de ansamblu – Direcția Județeană pentru Cultură și Muzeul Brukenthal - și de aceea acesta este „înghețat” la începutul anilor 2000, când au început primele demersuri de a clasa o parte dintre hale

▪ Pe agenda administrației locale nu este prioritară revitalizarea zonei, deși toate documentele comandate și adoptate de Primăria Municipiului Sibiu acordă o importanță aparte fostei platforme industriale. Strategiile și ghidurile elaborate, privind dezvoltarea Municipiului Sibiu, fără a cuprinde metode și proceduri37 specifice pentru zona studiată, avută în vedere pentru regenerare, rămân însă doar niște asumări ale necesității de a interveni asupra ansamblului, fără a formula propuneri concrete de implementare a acestora, în direcția vizată de studiu.

▪ Ansamblul face parte dintr-o zonă construită protejată reglementată prin P.U.G. și se află sub incidența unei alte zone construite protejate, a centrului istoric, astfel că există o serie de reglementări și recomandări specifice, cu putere de lege, care condiționează intervențiile în zona studiată și trasează niște direcții clare de abordare. Aceste condiționări vin însă doar la nivel strategic, neavând caracter obligatoriu, dacă în zonă nu se dezvoltă niciun proiect concret, iar proprietarul nu este interesat de reutilizarea fondului construit existent și de valorificarea ansamblului, ci de valorificarea terenului. Pentru a potența valențele ansamblului, ca atare, trebuie să se implementeze o serie de proiecte prevăzute de documentele adoptate de administrația locală, care prevăd revitalizarea și activarea întregii zone dezindustrializate, inclusiv malurile Cibinului, astfel aducând plus-valoare contextului.

▪ Muzeul Brukenthal și-a manifestat interesul pentru a transforma o parte dintre clădiri în Muzeu Tehnic, această investiție neputând însă să se facă din fonduri publice pe un teren privat. Pentru a exploata potențialul ansamblului în întreg și a fondului construit aflat în cadrul său, este necesar a se crea un cadru care să permită elaborarea unei strategii de dezvoltare bazată pe o investiție sustenabilă.

37 v. Liviu Ianăși, Planificarea strategică urbană – un model, Editura Universitară „Ion Mincu”, București, 2014

20


▪ O parte dintre hale, menționate anterior în cadrul studiului de caz, au fost clasate ca monumente istorice, după aproape zece ani de la prima depunere a documentației în vederea clasării de către Direcția Județeană pentru Cultură, Sibiu. Proprietarul ansamblului a contestat în instanță prima decizie, iar o nouă propunere s-a făcut după finalizarea proceselor dintre acesta și DJC38. Consecința deciziei definitive de clasare din anul 2015 a fost o nouă acțiune în instanță, iar situația actuală perpetuează blocajul din ultimul deceniu.

▪ Măsura de a clasa patrimoniul construit în vederea protejării sale și împiedicării unor abuzuri, necorelată cu măsuri concrete de recuperare a sa, este insuficientă, iar în cazul ansamblului studiat proprietarul ar fi trebuit antrenat într-un demers constructiv pentru oraș. Fără o viziune integrată de recuperare sustenabilă a fondului construit industrial abandonat și doar prin impunerea de restricții și limitări – consecințe directe ale clasării, în cazul de față măsura, deși necesară, este doar limitativă. Ar fi trebuit să se propună o serie de măsuri complementare și să se contureze un cadru pentru a creiona alternative viabile pentru proprietar.

Analiza de percepție din cadrul tezei este completată de anexele 5, 6, 7 iar evaluarea ansamblului este redată în anexa 8. În urma evaluării se constată că ansamblul industrial „Independența” are capacitate mare de reutilizare.

Concluzii

Ansamblul industrial abandonat, în context urban, este o categorie aparte a patrimoniului industrial, caracterizată de fondul construit, spațiile neconstruuite dintre clădiri și o limită bine definită. Zonele industriale abandonate și ansamblurile industriale abandonate se regăsesc în orașele din România și generează probleme complexe. Dacă efectele abandonului resimțite imediat fenomenului de dezindustrializare au fost de ordin economic și social, în primul rând, după aproximativ două decenii de abandon efectele se resimt la nivel urban și psihologic. La nivel urban deoarece țesuturile destructurate din care zonele post-industriale fac parte sunt asociate cu zonele defavorizate, sunt bariere sau poli negativi de dezvoltare. La nivel psihologic, deoarece la nivelul percepției colective a generațiilor mai tinere componenta de reprezentativitate nu mai există și potențialul de reutilizare nu este avut în vedere, ansamblurile industriale abandonate fiind percepute ca ruine ce trebuie să lase loc unor noi dezvoltări.

Totodată, însă, ansamblul industrial abandonat constituie o resursă de necontestat de care orașele dispun, iar recuperarea sa este în acord atât cu principiile sustenabilității, cât și cu schimbarea de paradigmă în profesie. Arhitectura trece printr-o tranziție, înspre om, înspre comunitate, înspre nevoile utilizatorului dincolo de obiectul de arhitectură, de „frumos”, se reorientează înspre context și își adaptează practicile înspre economia de energie a fondului construit. Reciclarea fondului construit și recuperarea patrimoniului industrial abandonat, adaptarea clădirilor existente pentru noi funcțiuni, sint practici arhitecturale care încep să fie îmbrățișate la nivel global, iar cu reutilizarea ansamblurilor

38 Direcția Județeană pentru Cultură

21


industriale încep să se asocieze arhitecții de renume mondial, precum Rem Koolhaas39 sau Rafael Viñoly40.

Lucrarea de față investighează mijloacele prin care se poate evalua capacitatea de reutilizare a ansamblului industrial abandonat, în context urban, fără ca acesta să își piardă caracteristica definitorie de ansamblu. Cercetarea se face prin analizarea studiului de caz ales, ansamblul industrial „Independența” din Sibiu din perspectivele istorică, arhitecturală, urbană și socială – prin analiză de percepție și analiza actorilor urbani – pentru a stabili seturile de criterii minimale în vederea evaluării contextului, a cadrului fizic, a fezabilității economice a unei investiții în vederea recuperării și a valențelor cultural-istorice ale ansamblului și ale clădirilor din cadrul său. Evaluarea se face mereu la nivel de ansamblu și la nivel de părți componente. Acest demers iși propune să ducă la creionarea unei grile de evaluare a ansamblului care constituie studiul de caz, care are în vedere acele caracteristici generale cât și acelea particulare cazului ales. Caracteristicile generale cuprinse în grila de evaluare pot fi urmărite pentru orice ansamblu industrial aflat în context urban, în vederea capacității sale de reutilizare. Cele particulare trebuie propuse individual, pentru fiecare caz în parte, având în vedere cele patru paliere generale și concluziile perspectivelor analizate.

Regimul de proprietate preponderent privat, gradul de cunoaștere și de interes în sfera profesioniștilor, dar și în sfera populației, lipsa unui cadru normativ care să reglementeze statutul patrimoniului industrial și să îl protejeze, lipsa de pricepere sau de preocupare a administrațiilor locale sunt doar câteva dintre problemele puse într-un demers de recuperare a patrimoniului industrial, dar mai ales a ansamblurilor industriale abandonate. Această cercetare își propune să ofere un instrument de evaluare care poate să ducă la valorificarea unei proprietăți private (interesul proprietarului) concomitent cu valorificarea resursei dată de fondul construit existent în context urban (interesul orașului) din care face parte și un punct de pornire în redactarea unei teme de proiectare (interesul arhitectului).

39 Fondazione Prada di Milano - OMA

v. https://e-zeppelin.ro/o-reabilitare-industriala-provocatoare-si-spectaculoasa-oma-noua-fondazione-prada-din-mi-lano/

v. https://oma.eu/projects/fondazione-prada

40 Battersea Powerstation

Documents

CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT - UAUIM