1

CUPRINS

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Secțiunea 1

Justificarea şi actualitatea temei de cercetare aleasă

Secţiunea a 2-a

Aspecte teoretice şi practice urmărite

Secţiunea a 3-a

Expunerea modului de realizare a cercetării ştiinţifice

CAPITOLUL II

PROTECŢIA JURIDICĂ A TINERILOR ŞI A FEMEILOR LA LOCUL DE MUNCĂ POTRIVIT NORMELOR UNIUNII EUROPENE

Secțiunea 1

Protecția juridică a tinerilor la locul de muncă

§.1. Consideraţii generale 1. Reglementare

2. Domeniul de aplicare

3. Obligaţii generale ale statelor

§2. Interzicerea muncii copiilor 1. Interdicţia generală

2. Excepţii

§3. Obligaţii generale ale angajatorilor 1. Enumerarea obligaţiilor

2. Obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea tinerilor, ţinând cont de riscurile specifice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Directivă

3. Evaluarea riscurilor legate de munca pe care o prestează tinerii

4. Informarea tinerilor cu privire la eventualele riscuri şi cu măsurile întreprinse în ce priveşte securitatea şi sănătatea lor

5. Asocierea de către angajator a serviciilor de protecţie şi prevenire, privind securitatea şi sănătatea lucrătorilor la planificarea, aplicarea şi controlul condiţiilor de securitate şi sănătate aplicabile tinerilor în timpul prestării muncii

§.4. Timpul de muncă şi timpul de odihnă al tinerilor 1. Reglementare

2. Timpul de muncă al tinerilor

2.1. Noţiune

2.2. Durata muncii

2

2.3. Munca de noapte

3. Timpul de odihnă al tinerilor

3.1. Noţiune

3.2. Forme

3.3. Repausul zilnic

3.4. Repausul săptămânal

3.5. Derogări

3.6. Repausul anual

3.7. Timpul de pauză

4. Munca adolecenţilor în caz de forţă majoră

Secțiunea a 2-a

Protecția juridică a femeilor la locul de muncă

§.1. Consideraţii generale 1. Reglementare

2. Domeniul de aplicare

3. Obiectiv

§2. Drepturile lucrătoarelor 1. Enumerarea drepturilor

2. Dreptul la concediu de maternitate

3. Dreptul la dispense pentru consultaţii prenatale

4. Drepturile legate de contractul de muncă şi menţinerea plăţii unei remuneraţii şi/sau dreptul de a beneficia de o prestaţie adecvată în cazul acordării concediului de maternitate

5. Apărarea drepturilor

§3. Obligaţii ale angajatorilor privind protecţia femeilor la locul de muncă 1. Enumerarea obligaţiilor

2. Obligaţia de evaluare şi informare

3. Obligaţia de a lua măsuri de protecţie

4. Interdicţii privind expunerea lucrătoarelor la agenţi priculoşi

5. Munca de noapte

6. Interzicerea concedierii

CAPITOLUL III

PROTECŢIA TINERILOR LA LOCUL DE MUNCĂ ÎN DREPTUL NAŢIONAL

Secţiunea 1

Consideraţii preliminare

§1. Cadrul normativ general

3

1. Reglementarea naţională

2. Sfera persoanelor ocrotite

Secţiunea a 2-a

Interzicerea muncii copiilor

§1. Reglementări speciale şi muncile interzise 1. Norme interne şi internaţionale

2. Muncile interzise

§2. Răspunderea contravenţională a persoanelor responsabile de munca ilegală a copiilor

1. Noţiune

2. Categorii de contravenţii

3. Refuzul părintelui sau a reprezentantului legal de frecventare a serviciilor prevăzute la alin. (1) [art. 8 alin. (3)]

4. Folosirea copiilor la efectuarea de munci periculoase de către persoane fizice (art. 9)

5. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale

§3. Excepţii privind interdicţia muncii copilului 1. Preliminarii

2. Capacitatea de muncă şi învăţământul obligatoriu

Secţiunea a 3-a

Obligaţiile angajatorului privind munca tinerilor

§1. Categorii de obligaţii 1. Enumerarea obligaţiilor

2. Obligaţia de a asigura securitatea şi protejarea sănătăţii tinerilor, ţinând seama de riscurile specifice

3. Evaluarea riscurilor legate de munca pe care tinerii o prestează

4. Informarea, în scris, a tinerilor cu privire la eventualele riscuri şi cu măsurile întreprinse în ce priveşte securitatea şi sănătatea lor

5. Apelarea de către angajator la serviciile de prevenire şi protecţie, prevăzute la art. 7 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, în vederea planificării, aplicării şi controlului condiţiilor de securitate şi sănătate aplicabile tinerilor în timpul prestării muncii

§2. Răspunderea penală a angajatorului pentru munca ilegală a minorilor 1. Noţiune

2. Infracţiunea prevăzută de art. 265 alin. (1) din Codul muncii - încadrarea în muncă a unui minor precum şi folosirea acestuia pentru prestarea activităţilor cu nerespectarea dispoziţiilor legale

2.1. Conţinut legal

4

2.2. Condiţii preexistente

2.3. Conţinutul constitutiv

2.4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Secţiunea a 4-a

Timpul de muncă şi timpul de odihnă al tinerilor

§1. Timpul de muncă 1. Noţiune şi importanţă

2. Durata muncii

§2. Timpul de odihnă 1. Noţiune

2. Forme

3. Pauza pentru masă

4. Repausul zilnic şi cel săptămânal

5. Concediul de odihnă suplimentar

CAPITOLUL IV

PROTECŢIA FEMEILOR LA LOCUL DE MUNCĂ ÎN DREPTUL NAŢIONAL

Secţiunea 1

Consideraţii generale

§1. Cadrul normativ şi sfera de aplicare 1. Norme juridice aplicabile

2. Sfera de aplicare

Secţiunea a 2 –a

Drepturi şi obligaţii ale salariatelor

§1. Drepturi ale salariatelor 1. Enumerarea drepturilor

2. Dreptul la concediu de risc maternal

3. Dreptul salariatei gravide care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fătului său, la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menţinerea veniturilor salariale

4. Dreptul de a contesta decizia angajatorului de încetare a raporturilor de muncă sau de serviciu

§2. Obligaţii ale salariatelor 1. Enumerarea obligaţiilor

2. Obligaţia de a efectua concediul postnatal

3. Obligaţia de a se prezenta la medicul de familie pentru eliberarea unui document medical care să le ateste starea de sănătate

5

Secţiunea a 3 –a

Obligaţiile angajatorilor privind protecţia femeilor la locul de muncă şi răspunderea contravenţională pentru nerespectarea acestor obligaţii

§1. Categorii de obligaţii 1. Enumerare

2. Obligaţia de adoptare a măsurilor de prevenire

3. Obligaţia de evaluare şi informare

4. Obligaţia de înştiinţare a medicului de medicina muncii, precum şi inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui rază îşi desfăşoară activitatea angajatorul

5. Obligaţia de confidenţialitate

6. Obligaţia de modificare a condiţiilor şi/sau orarului de muncă ori repartizarea la un alt loc de muncă care să nu prezinte riscuri pentru femeia salariat

7. Obligaţia de modificare a locului de muncă în cazul desfăşurării activităţii de către salariate în poziţie ortostatică sau aşezat

8. Obligaţia de acordare a dispenselor pentru consultaţii prenatale

9. Obligaţia de acordare a pauzelor de alăptare

10. Munca de noapte

11. Obligaţia de respectare a condiţiilor de muncă

12. Interdicţia angajatorului de a dispune încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu

§2. Răspunderea contravenţională a angajatorului pentru nerespectarea obligaţiilor privind protecţia femeilor la locul de muncă

1. Enumerarea contravenţiilor

2. Încălcarea dispoziţiilor art. 4 [art. 27 alin. (1) lit. a)]

3. Încălcarea dispoziţiilor art. 5 şi 6 [art. 27 alin. (1) lit. a)]

4. Încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi 8 [art. 27 alin. (1) lit. a)]

5. Încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 [art. 27 alin. (1) lit. b)]

6. Încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1)-(3) [art. 27 alin. (1) lit. a) şi b)]

7. Încălcarea dispoziţiilor art. 13 [art. 27 alin. (1) lit. b)]

8. Încălcarea dispoziţiilor art. 14 [art. 27 alin. (1) lit. b)]

9. Încălcarea dispoziţiilor art. 15 [art. 27 alin. (1) lit. b)]

10. Încălcarea dispoziţiilor art. 17 [art. 27 alin. (1) lit. a)]

11. Încălcarea dispoziţiilor art. 18 [art. 27 alin. (1) lit. a)]

12. Încălcarea dispoziţiilor art. 19 [art. 27 alin. (1) lit. b)]

13. Încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (4) [art. 27 alin. (1) lit. b)]

14. Încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) [art. 27 alin. (1) lit. b)]

15. Încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) [art. 27 alin. (1) lit. a)]

6

§3. Procedura constatării şi sancţionării contravenţiilor 1. Organe competente

2. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei

3. Aplicarea sancţiunii

4. Prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale

5. Căile de atac

5.1.Enumerare

5.2. Plângerea

5.3. Apelul

CAPITOLUL V

PROTECŢIA TINERILOR ŞI A FEMEILOR LA LOCUL DE MUNCĂ ÎN DREPTUL COMPARAT

Secțiunea 1

Protecţia tinerilor şi a femeilor la locul de muncă în Franţa

§1. Protecţia tinerilor 1. Necesitatea protecţiei tinerilor la locul de muncă

2. Vârsta la angajare

3. Munca de noapte a tinerilor

3.1. Interdicţia generală

3.2. Derogări

4. Munci interzise

5. Munca în timpul vacanţelor şcolare

6. Tinerii în spectacole, profesii ambulante, publicitate şi modă

7. Repausuri şi concedii

7.1. Repaus săptămânal şi duminical

7.2. Zilele de sărbătoare

8. Răspunderea contravenţională a angajatorului pentru nerespectarea obligaţiilor privind munca tinerilor

§.2. Protecţia femeilor 1. Reglementare

2. Drepturile specifice

2.1. Enumerare

2.2. Dispensă parţială la începutul sarcinii

2.3. Dispensa totală în timpul concediului de maternitate

2.4. Reintegrarea în muncă

3. Asigurarea de maternitate

7

4. Protecţia contra concedierii

4.1. Interdicţii şi condiţii ale rezilierii contractului de muncă

4.2. Sancţiuni privind concedierea ilicită

Secțiunea a 2-a

Protecţia tinerilor şi a femeilor la locul de muncă în Italia

§1. Protecţia tinerilor 1. Reglementare

2. Sfera persoanelor ocrotite

3. Interzicerea muncii minorilor

4. Excepţii privind interdicţia muncii minorilor

5. Vizite medicale şi protecţia tinerilor lucrători

6. Timpul de muncă şi timpul de odihnă

7. Sancţiuni

§2. Protecţia femeilor 1. Cadrul normativ

2. Concediul de maternitate

2.1. Durată

2.2. Interdicţii în timpul maternităţii

2.3. Compensarea economică a concediului de maternitate

2.4. Plata indemnizaţiei

2.5. Procedură

2.6. Alte drepturi ale salariatelor

2.7. Concediul de maternitate şi alte prestaţii sociale

Secțiunea a 3-a

Protecţia tinerilor şi a femeilor la locul de muncă în Spania

§1. Protecţia tinerilor 1. Preliminarii

2. Interzicerea muncii minorilor

3. Capacitatea de a contracta şi limitele privind vârsta lucrătorilor minori

4. Timpul de muncă şi de odihnă

§2. Protecţia femeilor 1. Consideraţii introductive

2. Drepturile lucrătoarelor

2.1. Enumerare

2.2.Dreptul la pauzele de alăptare şi la reducerea programului de lucru

8

2.3. Dreptul la suspendarea contractului de muncă cu rezervarea postului şi la indemnizaţia de maternitate

2.4. Dreptul la suspendarea contractului de muncă pentru riscuri în timpul sarcinii şi la indemnizaţia de risc

2.5. Dreptul la suspendarea contractului de muncă pentru riscuri în timpul alăptării şi la indemnizaţie

2.6. Dreptul la dispensă pentru consultaţii prenatale

3. Obligaţiile angajatorilor privind protecţia femeilor la locul de muncă

3.1. Enumerare

3.2. Obligaţia de a asigura securitatea şi protejarea sănătăţii femeilor la locul de muncă, ţinând seama de riscurile specifice

3.3. Obligaţia de modificare a condiţiilor şi/sau orarului de muncă ori repartizarea la un alt loc de muncă care să nu prezinte riscuri

CAPITOLUL VI

CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Secţiunea 1

Concluzii Secţiunea a 2-a

Propuneri de lege ferenda

BIBLIOGRAFIE

9

REZUMAT

Teza de doctorat „Protecţia tinerilor şi a femeilor în dreptul muncii naţional şi

european” este realizată de doctoranda Frîncu (Doseanu) Loredana, sub coordonarea

ştiinţifică a domnului profesor universitar doctor ALEXANDRU ŢICLEA, din cadrul Şcolii

doctorale a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

Alegerea acestui subiect am făcut-o în urma unei analize ce a vizat mai multe aspecte şi

care m-a determinat să cred că sunt în faţa unei noi provocări dar în acelaşi timp şi o

oportunitate de a-mi exprima opiniile riguros fundamentate.

Datorită complexităţii normelor juridice aplicabile, lucrarea de faţă se limitează să

analizeze doar anumite instituţii, respectiv cele referitoare la protecţia tinerilor şi a femeilor în

muncă.

Prezenta teză de doctorat are un caracter ridicat de interes public şi este deosebit de

oportună şi de actualitate în cadrul preocupărilor în materia abordată.

Lucrarea este alcătuită din şase capitole, care sunt structurate pe secţiuni, paragrafe şi

puncte, abordarea subiectului tratat fiind graduală.

1. Primul capitol este intitulat „Consideraţii generale”. În cadrul său sunt prezentate

aspectele vizând justificarea şi actualitatea temei de cercetare aleasă, menţionându-se că

tinerii şi femeile constituie o categorie vulnerabilă care necesită un regim special de protecţie,

motivând faptul că abordarea domeniului protecţiei juridice a tinerilor şi a femeilor la locul de

muncă a fost făcută din nevoia de a încerca să aducem laolalată aproape toate noţiunile,

conceptele care definesc această protecţie, încercând să surprindem, evolutiv, aceste aspecte

teoretice şi totodată, lucrarea să poată furniza informaţii cât mai complete şi de actualitate

legate de cele două mari concepte ce vor fi analizate pe parcursul lucrării, respectiv, „tinerii”

şi „femeile salariate”.

Problema sănătăţii şi securităţii la locul de muncă a constituit un element fundamental al

politicilor sociale ce au fost adoptate, de-a lungul timpului, începând din secolul trecut, în

statele ce aveau să devină membre ale Uniunii Europene. Odată cu constituirea Uniunii

Europene, a devenit tot mai necesară, în condiţiile în care existau mari diferenţieri între statele

membre, o abordare globală a problemelor de sănătate şi securitate la locul de muncă1.

Îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi a respectării drepturilor lucrătorilor sunt unele din

cele mai importante obiective ale Uniunii Europene, prin care aceasta urmăreşte ca

1 Andrei Popescu, Dreptul internaţional şi european al muncii, Ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti,

2008, p. 410.

10

dezvoltarea pieţei unice să nu fie însoţită de scăderea standardelor de lucru şi de distorsiuni.

Priorităţile Uniunii Europene în domeniul legistaţiei muncii se îndreaptă spre definirea

cerinţelor minime de lucru prin intermediul legislaţiilor naţionale2.

Pentru a putea face faţă schimbărilor şi noilor factori de risc social, în viziunea

Consiliului Uniunii Europene s-a conturat cu claritate necesitatea ca atât la nivelul Uniunii

Europene, cât şi la cel al guvernelor statelor membre, să fie adoptate cât mai urgent măsuri

menite să promoveze îmbunătățirea, în special, a mediului de muncă, în vederea garantării unui

nivel mai bun de protecție a sănătății și securității tinerilor şi femeilor.

Evoluţia normelor la nivel european şi paşii importanţi făcuţi în ultima perioadă în

direcţia protecţiei juridice a tinerilor şi a femeilor la locul de muncă este evidentă şi reprezintă

un progres substanţial în structurarea unei concepţii coerente de protecţie.

În următoarele două secţiuni ale acestui capitol, demersul a avut ca obiect aspectele

teoretice şi practice relevante, referitoare la identificarea cadrului normativ, la natura juridică,

la definirea, conţinutul şi evoluţia protecţiei acestor categorii de lucrători.

În mod special, s-a urmărit o abordare a temei alese în primul rând din perspectiva

teoretică a reglementării protecţiei juridice a tinerilor şi a femeilor la locul de muncă, a

nivelului de cunoaştere şi de aplicabilitate a acestuia la nivelul Uniunii Europene, al României

şi al altor ţări dezvoltate din continentul nostru, cu obiectivul declarat de a descoperi noi idei

şi de a propune noi abordări ce se vor dovedi utile şi necesare în practică.

Totodată, sub aspectul pragmatic, actuala lucrare prezintă, documentele adoptate la

nivel internaţional, european şi naţional referitoare la protecţia tinerilor şi a femeilor la locul

de muncă, precum şi unele aspecte care presupun clarificări conceptuale ale legiuitorului

însuşi şi, pe această bază, reglementarea lor adecvată.

Lucrarea de faţă îşi propune, totodată, să evidenţieze şi impactul aspectelor teoretice şi

practice asupra evoluţiei cadrului legislativ din sistemul nostru juridic în domeniul care face

obiectul cercetării noastre, în raport cu evoluţia acestuia la nivel european aşa cum rezultă din

analizele şi documentele recente ale Uniunii Europene, precum şi din lucrări româneşti şi ale

unor autori străini.

2. Cel de-al doilea capitol intitulat „Protecţiei juridice a tinerilor şi a femeilor la

locul de muncă potrivit normelor uniunii europene”, este structurat pe două secţiuni, ce

vizează protecția juridică a tinerilor şi, respectiv, protecția juridică a femeilor la locul de

muncă.

2 Margareta Savancea, Protecţia tinerilor la locul de muncă, în „Revista română de dreptul muncii” nr.

8/2010, p. 54.

11

În dreptul Uniunii Europene, reglementarea muncii copiilor şi tinerilor este o temă de

maxim interes, astfel că a fost adoptată Directiva 94/33/CE privind protecția tinerilor la locul

de muncă3, plecându-se de la premisa că aplicarea prevederilor ei constituie un element concret

în cadrul realizării dimensiunii sociale a pieţei interne4.

Uniunea Europeană a fost preocupată nu numai să sistematizeze regulile aplicabile

tinerilor lucrători, dar şi să promoveze soluţii noi.

În cadrul acestei secţiuni au fost analizate categoriile de persoane cărora le este adresată

Directiva, şi anume:copilul, adolescentul şi tânărul (cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani).

Totodată, a fost avută în vedere interdicţia generală a muncii copiilor şi derogarea de la

această interdicţie, precum şi timpul de muncă şi de odihnă al tinerilor.

Secţiunea dedicată protecţiei femeilor la locul de muncă a vizat: stabilirarea şi definirea

categoriilor de lucrătoare care sunt ocrotite prin Directiva 92/85/CEE privind introducerea de

măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii la locul de muncă în cazul

lucrătoarelor gravide, lăuzelor sau care alăptează5.

Măsurile de promovare a îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii la locul de muncă,

reglementate de Directiva 92/85/CEE, se aplică în cazul lucrătoarelor gravide, celor care au

născut de curând sau care alăptează.

Directiva defineşte, în art. 2, cele trei situaţii în care se poate afla o lucrătoare, astfel:

- „lucrătoarea gravidă” reprezintă orice lucrătoare gravidă care îşi informează

angajatorul despre starea sa, în conformitate cu legislaţia şi/sau practica naţională;

- „lucrătoarea care a născut de curând” reprezintă orice lucrătoare care a născut de

curând, în sensul legislaţiei şi/sau practicii naţionale, şi care îşi informează angajatorul asupra

stării sale, în conformitate cu această legislaţie şi/sau practică;

- „lucrătoarea care alăptează” reprezintă orice lucrătoare care alăptează, în sensul

legislaţiei şi/sau practicii naţionale, şi care îşi informează angajatorul asupra stării sale, în

conformitate cu această legislaţie şi/sau practică.

3 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 216 din 20 august 1994, modificată ulterior, inclusiv prin Directiva 2014/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 de modificare a Directivelor 92/58/CEE, 92/85/CEE, 94/33/CE, 98/24/CE ale Consiliului și a Directivei 2004/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului pentru a le alinia la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 65 din 5 martie 2014).

4 Nicolae Voiculescu, Dreptul social european, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 246. 5 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 348 din 29 noiembrie 1992,

modificată ulterior, inclusiv prin Directiva 2014/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 de modificare a Directivelor 92/58/CEE, 92/85/CEE, 94/33/CE, 98/24/CE ale Consiliului și a Directivei 2004/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului pentru a le alinia la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 65 din 5 martie 2014).

12

Totodată, au fost analizate şi drepturile acestor lucrătoare corelativ cu obligaţiile

angajatorilor.

3. Cel de-al treilea capitol este destinat „Protecţiei tinerilor la locul de muncă în

dreptul naţional”.

Prima secţiune a acestui capitol a vizat cadrul normativ general, stabilindu-se că

normele de protecţie a muncii acestora sunt sintetizate în mai multe acte normative.

În dreptul intern, necesitatea şi obligativitatea existenţei reglementărilor în ceea ce

priveşte protecţia tinerilor la locul de muncă constituie o prioritate, având în vedere condiţiile

de desfăşurare a proceselor de muncă de către acest sector al populaţiei, sub aspectul protejării

tinerilor faţă de orice muncă susceptibilă să dăuneze securităţii, sănătăţii sau dezvoltării tor

fizice, psihologice, morale sau sociale, sau să le pericliteze educaţia6.

Normele de protecţie a tinerilor sunt sintetizate în Codul muncii7, Hotărârea Guvernului

nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă8 şi Hotărârea Guvernului nr.

867/2009 privind interzicerea muncii periculoase pentru copii9.

Spre deosebire de norma europeană care distinge între copii, adolescenţi şi tineri,

normele interne înţeleg prin copil orice persoană care nu a atins vârsta de 15 ani sau orice

tânăr în vârstă de cel puţin 15 ani şi de cel mult 18 ani care face încă obiectul şcolarizării

obligatorii pe bază de program integral, iar prin tânăr orice persoană în vârstă de cel puţin 15

ani şi de cel mult 18 ani.

În cea de a doua secţiune, accentul este pus pe interzicerea muncii copiilor. Au fost

avute în vedere normele interne şi internaţionale.

Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2009 sunt interzise şi eliminate muncile

periculoase pentru copii, care, prin natura lor sau prin condiţiile în care se exercită,

dăunează sănătăţii, securităţii sau moralităţii copiilor, şi menţionate tipurile de munci

periculoase şi intolerabile pentru aceştia, precum şi contravenţiile şi sancţiunile aplicabile

în cazul nerespectării acestor prevederi [art. 1 alin. (1)].

Corelativ acestui cadru normativ, trebuie să adăugăm şi Convenţia Organizaţiei

Internaţionale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii

copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor10.

6 Margareta Savancea, Protecţia tinerilor la locul de muncă, în „Revista română de dreptul muncii” nr.

8/2010, p. 55-56. 7 Republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, modificat ulterior,

inclusiv prin Legea nr. 12/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 52 din 22 ianuarie 2015).

8 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 13 iulie 2007. 9 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 14 august 2009.

13

Sunt interzise muncile periculoase şi cele intolerabile.

În continuare, este tratată răspunderea contravenţională a persoanelor responsabile de

munca ilegală a copiilor, care intervine prin încălcarea faptelor prevăzute de dispoziţiile legale

ce constituie contravenţii şi sancţionate ca atare [art. 8 alin. (3)11 şi art. 912 din Hotărârea

Guvernului nr. 867/2009].

Totodată, sunt şi analizate excepţiile privind interdicţia muncii copilului. În principiu

încadrarea copiilor în muncă este interzisă, totuşi, prin derogare de la această prevedere: copii

în vârstă de cel puţin 16 ani, care fac obiectul şcolarizării obligatorii, pe bază program

integral, pot încheia, în condiţiile legii, un contract individual de muncă în calitate de salariat

numai pentru desfăşurarea de munci uşoare; şi anterior vârstei de 16 ani — respectiv între 15

şi 16 ani — copiii pot fi încadraţi în muncă cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali,

pentru desfăşurarea de activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele lor,

dacă astfel nu le sunt periclitate copiilor în cauză sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea

profesională13.

În secţiunea a treia sunt cercetate obligaţiile angajatorului privind munca tinerilor,

precum şi răspunderea penală a acestuia pentru munca ilegală a minorilor.

Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 instituie o serie de obligaţii ale angajatorilor menite

să garanteze tinerilor şi copiilor condiţii de muncă adaptate vârstei lor14. Astfel, angajatorilor

le revin, în principal, următoarele obligaţii: asigurarea securităţii şi protejarea sănătăţii

tinerilor, ţinând seama de riscurile specifice; evaluarea riscurilor legate de munca pe care o

prestează tinerii; informarea, în scris, a tinerilor cu privire la eventualele riscuri şi cu

măsurile întreprinse în ce priveşte securitatea şi sănătatea lor; apelarea de către angajator la

serviciile de prevenire şi protecţie, privind securitatea şi sănătatea lucrătorilor la

planificarea, aplicarea şi controlul condiţiilor de securitate şi sănătate aplicabile tinerilor în

timpul prestării muncii.

Ultima secţiune a acestui capitol vizează timpul de muncă şi de odihnă al tinerilor.

10 Adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la

Geneva la 17 iunie 1999 şi ratificată de România prin Legea nr. 203/2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 577 din 17 noiembrie 2000).

11 Acest text prevede: „Fapta părintelui sau a reprezentantului legal care refuză serviciile prevăzute la alin. (1) sau care a beneficiat de programe de educaţie parentală şi consiliere şi continuă să folosească sau permite copilului efectuarea de munci periculoase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 1000 lei”.

12 Textul menţionat prevede: „Fapta persoanei fizice care foloseşte copiii la efectuarea de munci periculoase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1500 lei”.

13 Ion Traian Ştefănescu, Tratat teoretic şi practic de drept al muncii, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 236.

14 Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă.

14

Durata timpului de muncă pentru tineri este stabilită la maxim 6 ore pe zi şi de 30 de ore

pe săptămână15.

Din examinarea dispoziţiilor legale se constată că tinerii/copii care nu au împlinit vârsta

de 18 ani nu pot presta muncă suplimentară16 şi nici muncă de noapte17.

Cât priveşte timpul de odihnă al tinerilor, se constată că sunt reglementate următoarele

forme:

- pauza pentru masă (tinerii beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30 de minute

consecutive, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi

jumătate18);

- timpul de odihnă între două zile de muncă (tinerii beneficiază de o perioadă minimă de

repaus de 12 ore consecutive; copii beneficiază de o perioadă minimă de repaus de 14 ore

consecutive19);

- repausul săptămânal al tinerilor este de două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi

duminica;

- concediul de odihnă suplimentar de care tinerii beneficiază este de cel puţin 3 zile

lucrătoare.

4. Cel de-al patrulea capitol – „Protecţia femeilor la locul de muncă în dreptul

naţional” – a fost structurat pe trei secţiuni, ce au vizat cadrul normativ şi sfera de aplicare,

drepturile şi obligaţiile salariatelor, şi, respectiv obligaţiile angajatorilor privind protecţia

femeilor la locul de muncă şi răspunderea contravenţională pentru nerespectarea acestor

obligaţii.

În legislaţia română, normele de protecţie a femeilor salariate se regăsesc în Ordonanţa

de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă20,

aprobată prin Legea nr. 25/200421, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind

concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate22, cât şi în Codul muncii.

15 Art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii şi

art. 112 alin. (2) din Codul muncii. 16 Art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă şi art. 124 din

Codul muncii. 17 Art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă şi art. 128 alin.

(1) din Codul muncii. 18 Art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă şi art. 134 alin.

(2) din Codul muncii. 19 Art. 14 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă. 20 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 750 din 27 octombrie 2003, modificată ulterior. 21 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 214 din 11 martie 2004. 22 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, modificată

ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 privind modificarea şi completarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 803 din 4 noiembrie 2014).

15

Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 sunt în concordanţă cu

legislaţia europeană în domeniul protecţiei sociale şi cu normele Organizaţiei Internaţionale a

Muncii23.

Măsurile de protecţie socială reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

96/2003 se aplică pentru:

a) salariate gravide şi mame, lăuze sau care alăptează, de cetăţenie română ori a unui

stat membru al Uniunii Europene şi din Spaţiul Economic European, care au raporturi de

muncă sau raporturi de serviciu cu un angajator;

b) cetăţeni ai altor state şi apatrizi, care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în

România, dacă fac parte din categoriile de salariate prevăzute la lit. a) (art. 1).

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 a transpus Directiva 92/85/CEE,

definind salariatele gravide, care au născut recent sau care alăptează în sensul acesteia. Sunt

protejate salariatele „gravide”, „care au născut recent” şi „care alăptează”, sub condiţia de

aducere la cunoştinţa angajatorului starea lor, conform modalităţilor prevăzute de legislaţia şi

practica naţională.

Lucrarea decurge, în mod firesc, cu drepturile şi obligaţiile salariatelor.

Calitatea de salariată (gravidă, care a născut recent sau care alăptează) conferă

persoanei respective anumite drepturi, şi, în acelaşi timp, presupune un anumit comportament,

respectarea anumitor obligaţii.

Astfel, pe parcursul desfăşurării raporturilor de muncă, salariatele mai sus menţionate

beneficiază de mai multe drepturi, şi anume: concediul de risc maternal; dreptul salariatei

gravide care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a

fătului său, la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menţinerea veniturilor

salariale; dreptul de a contesta decizia angajatorului de încetare a raporturilor de muncă sau de

serviciu din motive pe care le consideră ca fiind legate de starea lor la instanţa competentă.

Privind obligaţiile acestora, menţionăm: obligaţia de a efectua concediul postnatal şi

obligaţia de a se prezenta la medicul de familie pentru eliberarea unui document medical care

să le ateste starea.

În ultima secţiune a acestui capitol sunt analizate obligaţiile angajatorilor privind

protecţia femeilor la locul de muncă şi răspunderea contravenţională pentru nerespectarea

acestor obligaţii.

23 Dan Ţop, Dreptul securităţii sociale, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2005, p. 232.

16

Agajatorului îi este interzis să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în

cazul: salariatei gravide, celei care a născut recent sau alăptează, din motive care au legătură

directă cu starea sa; celei care se află în concediu de risc maternal; salariatei care se află în

concediu de maternitate; salariatei care se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă

de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 3 ani; salariatei care

se află în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul

copilului cu handicap, în vârstă de până la 18 ani24.

5. Cel de-al cincilea capitol al acestei lucrări a făcut obiectul analizei „Protecţiei

tinerilor şi a femeilor la locul de muncă în dreptul comparat”, fiind structurat pe trei

secţiuni.

Prima secţiune vizează protecţia tinerilor şi a femeilor la locul de muncă în Franţa.

Legiuitorul francez consideră că tinerii sunt vulnerabili la locul de muncă, având în

vedere vârsta lor, lipsa de experienţă în mediul profesional, imaturitatea lor fizică şi psihică.

De aceea, este necesar ca ei să fie apăraţi contra afectării sănătăţii şi securităţii lor. Pentru

aceasta a fost prevăzută o vârstă minimă la angajare, activităţile care pot fi îndeplinite,

muncile interzise, protecţia împotriva riscurilor profesionale, apărarea împotriva accidentelor

de muncă şi a bolilor profesionale25.

Asemănător ca în ţara noastră, în principiu, un contract de muncă nu poate fi încheiat cu

un tânăr care nu a fost eliberat de obligaţiile şcolare, adică nu a împlinit 16 ani26. De la

această regulă sunt prevăzute unele excepţii în cazul: minorilor de peste 15 ani titulari ai unui

contract de ucenicie; elevilor din învăţământul general atunci când fac vizite de informare

organizate de şcoală în timpul ultimilor 2 ani de şcolaritate obligatorie; elevilor care urmează

învăţământ alternativ sau un învăţământ profesional în timpul ultimilor 2 ani de şcolaritate

obligatorie, atunci când este vorba de un stagiu de iniţiere, aplicare sau perioade de formare în

mediul profesional în modalităţile prevăzute de lege.

Dispoziţiile privind interdicţiile de angajare nu pot obstacula ca minorii de 14 ani să fie

autorizaţi în timpul vacanţelor şcolare, de a exercita munci adaptate vârstei lor, cu condiţia

asigurării unui repaus efectiv, având o durată egală de cel puţin jumătate a ficărei perioade de

vacanţă27.

24 Art. 21 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la

locurile de muncă. 25 http://www.travailler-mieux.gouv.fr/Protection-de-la-sante-des-jeunes.html (accesat la data de 3

ianuarie 2015). 26 Gilles Auzero, Emmanuel Dockés, Droit du travail, 29e édition, Dalloz, Paris, 2015,p. 164. 27 Art. L. 4153-3 din Codul muncii.

17

Munca minorilor (având vârsta între 14 şi 16 ani) nu poate fi autorizată decât pentru

lucrări care un presupun nicio oboseală anormală, în considerarea atât a naturii sarcinilor de

îndeplinit, cât şi a condiţiilor în care acestea trebuie înfăptuite. De asemenea, este interzisă

supunerea lor la lucrări repetitive sau îndeplinite într-o ambianţă ori un ritm ce le conferă o

caracteristică de penibilitate. Totodată, este interzisă angajarea tinerilor de până la 18 ani

pentru anumite categorii de lucrări care îi expun riscurilor pentru sănătatea, securitatea,

moralitatea sau care exced forţei lor.

Muncile interzise sunt reglementate în Codul muncii francez.

Munca de noapte este, în principiu, interzisă pentru tinerii lucrători în vârstă de până la

18 ani şi pentru tinerii de aceeaşi vârstă care urmează stagii de iniţiere sau de adaptare într-un

centru profesional de studiu.

Sunt posibile derogări pentru munca efectuată în stabilimente comerciale sau de

spectacole, acordate de inspectoratul de muncă28.

Angajatorii pot răspunde contravenţional pentru nerespectarea obligaţiilor privind

munca tinerilor, răspundere care intervine prin încălcarea faptelor prevăzute de dispoziţiile

legale ce constituie contravenţii şi sancţionate ca atare, cu particularitatea că, la toate faptele de

răspundere, recidiva este reprimată ca infracţiune.

În privinţa protecţiei femeii gravide se constată că este protejată contra riscurilor

discriminării cu ocazia angajării. Totodată, salariata este protejată contra obligaţiei de a lucra

în baza contractului, încheiat anterior. Femeile însărcinate pot părăsi serviciul fără preaviz şi

fără obligaţia de a plăti indemnizaţia de încetare a contractului.

La fel, după naştere, mama poate rezilia contractul la încetarea concediului de

maternitate pentru a-şi creşte copilul fără a fi ţinută să respecte termenul de preaviz. Ea

beneficiază de prioritate la locul de muncă în anul care urmează încetării contractului; în caz

de reîncadrare, salariata beneficiază de toate avantajele avute la momentul plecării sale.

Femeile salariate beneficiază de asigurarea de maternitate, care acoperă, în totalitate,

cheltuielile medicale şi farmaceutice (examene pre şi postnatale) şi pe cele care sunt legate de

naştere şi supraveghere medicală a copilului.

Totodată, asigurata poate beneficia de indemnizaţii zilnice în cazul încetării activităţii

pe o perioadă de 8 săptămâni; ce sunt egale cu salariul zilnic de bază diminuat cu o sumă

forfetară reprezentând partea salarială de cotizaţii şi contribuţii legale sau convenţionale şi

achitate în timpul concediului de maternitate.

28 Gilles Auzero, Emmanuel Dockés, op. cit.,p. 858.

18

Durata acestuia variază, în funcţie de numărul copiilor, între 16 şi 28 de săptămâni cel

puţin, în caz de naşteri multiple, şi poate fi prelungit în caz de adopţie sau în caz de deces al

mamei la naştere.

Cea de a doua secţiune tratează protecţia tinerilor şi a femeilor la locul de muncă în Italia.

Vârsta minimă pentru încadrare în muncă este fixată în momentul în care minorul a

terminat perioada școlarizării obligatorii şi în orice caz nu poate fi mai mică de 15 ani.

În principiu, încadrarea copiilor în muncă este interzisă; totuşi, interdicţia nu se aplică în

cazurile în care se pot desfăşura29 unele activităţi lucrative speciale şi marginale cu caracter:

cultural; artistic; sportiv; publicitar şi în spectacole. Aceste activităţi însă nu trebuie să

prejudicieze siguranţa, integritatea psihologică, dezvoltarea minorului, şi trebuie să garanteze

frecvenţa la şcoală.

Munca copiilor în aceste activităţi este permisă numai cu consimţământul prealabil al

părinţilor şi cu aprobarea Inspectoratului Teritorial de Muncă30.

Pentru adolescenţi, se prevede, în general, posibilitatea de a munci; totuşi le sunt

interzise toate muncile nocive sau periculoase precizate de lege, cum ar fi cele care îi expun la

agenţi fizici, biologici, chimici, care presupun un efort excesiv, care prezintă riscuri ridicate

de accidentare sau boli profesionale.

Programul maxim de lucru este de 7 ore pe zi şi 35 pe săptămână pentru copii

(rămânând neschimbat faptul că activitatea lucrativă nu trebuie să aducă atingere frecvenţei

şcolare), în timp ce pentru adolescenţi nu poate depăşi 8 ore zilnic şi 40 pe săptămână.

Tinerii au dreptul la o pauză intermediară de cel puţin o oră la fiecare patru ore şi

jumătate de muncă; pauză care se poate reduce la o jumătate de oră prin contractele colective

de muncă sau de către Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Repausul săptămânal este de cel puţin 2 zile cuprinzând duminica, de care, ca regulă, să

beneficieze neîntrerupt, dar el poate fi redus la 36 de ore consecutive, neîntrerupte pentru

activităţile cu perioade de lucru fracţionate sau de scurtă durată.

În domeniul protecţiei femeilor-lucrătoarele, acestea beneficiază de concediu de

maternitate cu o perioadă cuprinsă între luna a şaptea de sarcină şi a treia lună după naştere,

cu posibilitatea prelungirii acestuia, la solicitarea motivată a lucrătoarei în următoarele cazuri:

complicaţii grave ale sarcinii sau forme morbide preexistente care se presupune că se pot

agrava de către sarcină; în cazul în care condiţiile de muncă sau de mediu sunt considerate

29 Gabriele Bonati, Amministrazione del personale, Editore: Il Sole 24 Ore, Milano, 2012, p. 205. 30 Ibidem.

19

dăunătoare pentru sănătatea femeii şi a copilului; în cazul imposibilităţii mutării în alte locuri

de muncă.

Totodată, lucrătoarele beneficiază de compensarea economică a concediului de

maternitate31 printr-o indemnizaţie zilnică care reprezintă 80% din retribuţia medie totală

zilnică pe întreaga perioadă a concediului.

În timpul concediului de maternitate lucrătoarele beneficiază de: vechime în muncă,

sporurile de vechime, al treisprezecelea salariu, bonusuri de Crăciun; compensaţia pentru

încetarea contractului; retribuţia utilă este cea pe care ar fi primit-o dacă ar fi lucrat.

Lucrătoarele nu pot fi obligate să desfășoare muncă de noapte (în intervalul orar 2400-

600), încă de începutul gestaţiei şi până când copilul împlineşte un an, cu posibilitatea

prelungirii până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului (posibilitate extinsă şi la tatăl

salariat).

Angajatorului îi este interzis totodată, de a suspenda contractul de muncă al lucrătoarei

gravide, sau de a-i modifica postul pe perioada respectivă.

Ultima secţiune a acestui capitol are ca obiect protecţia tinerilor şi a femeilor la locul de

muncă în Spania.

Vârsta minimă de încadrare în muncă este de 16 ani, sub această limită de vârstă,

minorul nu poate încheia contract de muncă, prin lipsă de capacitate. Este permisă o derogare

în cazul minorilor care desfăşoară activităţi în spectacolele publice.

Durata timpului de muncă este stabilită la 8 ore pe zi, incluzând, în acest caz, timpul

dedicat formării.

Şi în cazul acestora este prevăzută pauza de 30 de minute la fiecare patru ore şi jumătate

de muncă. Totodată, minorii până în 18 ani nu pot presta muncă suplimentară şi nici muncă de

noapte.

Cât priveşte femeile-salariate, acestea beneficiază de pauzele de alăptare şi reducerea

programului de lucru; dispensă pentru consultaţii prenatale; de suspendarea contractului de

muncă cu rezervarea postului şi la indemnizaţia de maternitate; dreptul la suspendarea

contractului de muncă pentru riscuri în timpul sarcinii şi la indemnizaţia de risc; dreptul la

suspendarea contractului de muncă pentru riscuri în timpul alăptării şi la indemnizaţie.

Făcând o analiză a legislaţiei şi doctrinei ţărilor analizate (Franţa, Italia şi Spania),

reţinem următoarele: sunt ţări în care dispoziţiile privind protecţia tinerilor şi a femeilor în

muncă sunt cuprinse atât în Codul muncii (Code du travail), cât şi în Codul de securitate

31 Manuale del praticante Consulente del lavoro, Diritto del Lavoro e Legislazione sociale. Preparazione

all'esame e all'esercizio della professione, Editore IPSOA, Gruppo Wolters Kluwer, Italia, 2014, p. 475-476.

20

socială (Code de la sécurité sociale) cum este cazul Franţei; în Italia normele juridice care

reglementează protecţia tinerilor şi a femeilor în muncă sunt: Codul civil, Legea nr. 997/1967

privind protecţia muncii copiilor şi adolescenţilor şi Legea nr. 53/2000 privind dispoziţiile

pentru sprijinirea maternităţii şi paternităţii.

În Spania, reglementările privind protecţia muncii tinerilor se regăsesc în Statutul

Lucrătorilor şi în Legea nr. 31/1995 de prevenire a riscurilor muncii. Normele juridice care

reglementează protecţia femeilor se regăsesc atât în Statutul Lucrătorilor, cât şi în Legea nr.

4/1995 privind reglementarea permisului parental şi pentru maternitate şi Legea nr. 3/2007

privind egalitatea efectivă dintre femei şi bărbaţi.

Analiza elementelor de drept comparat este extrem de utilă, deoarece permite

identificarea eventualelor lacune ce s-ar putea regăsi în legislaţia noastră, generând, totodată,

posibile măsuri de îmbunătăţire.

6. Ultimul capitol, cel de faţă, este destinat conclzuiilor şi propunerilor de lege

ferenda, urmărind identificarea eventualelor lacune sau inadvertenţe existente în cadrul

legislaţiei în vigoare şi indicarea unor soluţii viabile, având în vedere, în primul rând, modelul

legislativ al diverselor ţări analizate. Concluziile sunt cele ce rezultă din analiza tezei

întreprinse şi ţinând seama nu numai de dreptul naţional, dar şi de cel european şi comparat.

Actualele dispoziţii legale ce cuprind norme aplicabile protecţiei tinerilor şi a femeilor

la locul de muncă reprezintă, în mod evident, o evoluţie, dovadă a preocupării constante a

legiuitorului pentru acest domeniu, dar sunt posibile şi unele perfecţionări, aşa cum vom

sublinia în propunerile de lege ferenda care urmează:

1. Potrivit actualei reglementări, copiii în vârstă de cel puţin 16 ani, care fac obiectul

şcolarizării obligatorii, pe bază program integral, pot încheia, în condiţiile legii, un contract

individual de muncă în calitate de salariat numai pentru desfăşurarea de munci uşoare. Este

vorba de activităţi care, prin natura proprie sarcinilor pe care le presupun şi a condiţiilor

specifice în care acestea sunt efectuate, nu pot prejudicia securitatea, sănătatea sau dezvoltarea

copilului (tânărului) şi nu sunt de natură să prejudicieze frecvenţa şcolară, participarea la

programe de orientare ori de formare profesională, aprobate de conducerea unităţii de

învăţământ, sau capacitatea acestora de a beneficia de instruirea primită.

În cazul tinerilor durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe

săptămână.

Or, dacă s-ar încheia un asemenea contract s-ar prejudicia grav frecvenţa şcolară.

21

Trebuie să avem în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, potrivit

căreia obligaţia de a frecventa învăţământul general obligatoriu de 11 clase, la forma cu

frecveţă încetează la 18 ani [art. 16 alin. (2)].

Credem că se impune, de lege ferenda, modificarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din

Hotărârea Guvernului nr. 600/2007, în sensul „…copiii în vârstă de cel puţin 16 ani, care

fac obiectul şcolarizării obligatorii, pe bază de program integral, pot încheia, în

condiţiile legii, un contract individual de muncă pe durată determinată numai în timpul

vacanţelor şcolare pentru desfăşurarea de munci uşoare”.

Ca justificare, amintim că în Franţa, este permisă munca tinerilor în vârstă de cel puţin

14 ani în timpul vacanţelor şcolare comportând cel puţin 14 zile lucrătoare şi nu poate excede

treizeci şi cinci de ore pe săptămână şi nici şapte ore pe zi, fiind remunerată cu cel mult 20%

din salariul minim de creştere (echivalentul salariului minim brut pe ţară de la noi). Apreciez

că modelul Franţei în acest domeniu poate fi urmat cu succes şi în România.

2. Având în vedere cele precizate anterior, aceeași soluție trebuie adoptată şi în ceea ce

priveşte tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani. De asemenea, ei nu pot fi încadraţi decât

pentru prestarea unor munci uşoare în temeiul unor contracte individuale de muncă pe durată

determinată şi anume încheiate pe perioada vacanţelor şcolare.

Astfel, pentru identitate de raţiune, de lege ferenda se impune o reevaluare a dispoziţiilor

art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 în sensul: „Copilul care face obiectul

şcolarizării obligatorii pe bază de program integral poate încheia un contract individual

de muncă pe durată determinată numai în timpul vacanţelor şcolare pentru

desfăşurarea de munci uşoare şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau

al reprezentanţilor legali”.

3. Un alt aspect pe care-l propunem a fi reglementat priveşte munca de noapte a

tinerilor. Actuale dispoziţii în materia muncii de noapte a tinerilor/copiilor sunt restrictive.

Ca justificare, menţionăm că în Franţa, tinerilor lucrători în vârstă de până la 18 ani şi

celor de aceeaşi vârstă care urmează stagii de iniţiere sau de adaptare într-un centru

profesional de studiu le sunt acordate derogări pentru munca de noapte efectuată în

stabilimente comerciale sau de spectacole, acordate de inspectoratul de muncă.

Astfel, munca de noapte a tinerilor este posibilă în următoarele sectoare32: brutării şi

patiserii (munca de noapte a tinerilor lucrători poate fi autorizată începând cu ora 600, dar,

totodată, poate începe de la ora 400 pentru a permite acestei categorii profesionale de a

32 Art. R. 3163-1 din Codul muncii.

22

participa la un ciclu complet de fabricare a pâinii sau a produselor de patiserie); activităţi de

restaurante şi hoteliere (munca de noapte a tinerilor lucrători poate fi autorizată până la ora

2330), de spectacole şi curse hipice (munca de noapte a tinerilor lucrători poate fi autorizată

decât până la ora 2400 ).

Şi în Italia sunt posibile derogări în cazul activităţilor cu perioade de lucru fracţionate

sau de scurtă durată; pentru aceste ultime activităţi prestaţia lucrativă nu poate depăşi

niciodată ora 2400 iar minorul are dreptul la o perioadă de repaus ulterior de cel puţin 14 ore.

În caz de forţă majoră, munca pe timp de noapte este permisă adolescenţilor cu condiţia

acordării unei perioade de repaus compensatoriu de 3 săptămâni de care să beneficieze.

Apreciez că modelul Franţei şi al Italiei în acest domeniu poate fi urmat cu succes

şi în România.

4. Să fie permisă încadrarea copiilor în vârstă de cel puţin 14 ani, cât şi a celor care au

atins vârsta de 13 ani în vederea desfășurării unor activități cu caracter cultural, artistic,

sportiv sau publicitar, cu condiţia ca aceste activităţi să nu poată aduce atingere securităţii,

sănătăţii sau dezvoltării copiilor şi să nu fie de natură să aducă atingere frecventării de către

aceştia a şcolilor, participării lor la programe de orientare sau de formare profesională

aprobate de către autoritatea competentă sau aptitudinii de a beneficia de instruirea primită, şi,

totodată, să fie condiționată de obținerea unei autorizații prealabile eliberate de Inspectoratul

teritorial de muncă şi de acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.

De altfel, şi în Franţa este permisă angajarea minorilor în vârstă de 13 ani în spectacole,

profesii ambulante, publicitate şi modă, condiţionată de autorizarea individuală prealabilă,

acordată de autoritatea administrativă, şi a unui aviz favorabil scris al copiilor.

5. În considerarea celor expuse mai sus, propunem ca durata timpului de muncă al

copiilor cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani să fie de 2 ore pe zi și 12 ore pe săptămână pentru

activităţile efectuate pe durata perioadei școlare, şi 6 ore pe zi respectiv 30 de ore pe

săptămână pentru activităţile efectuate pe durata unei perioade de inactivitate școlară de cel

puțin o săptămână (adică cea a vacanţelor şcolare).

6. Reglmentările33 actuale în materia muncii tinerilor/copiilor sunt incomplete şi

insuficient de clare. În timp, s-au acumulat diverse reglementări – în Codul muncii, în

Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă şi

Hotărârea Guvernului nr. 867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru

copii - cu suprapuneri, repetiţii, incoerenţe şi cu absenţa unor reglementări referitoare la

33 Ion Traian Ştefănescu, Tratat…, p. 724.

23

munca prestată de copii sub 15 ani.

Având ca obiectiv transpunerea în normele interne a reglementărilor internaţionale

şi europene ale muncii, ar fi normal ca legiuitorul să includă în Codul muncii toate

normele esenţiale şi, distinct, să adopte numai un act normativ34.

În concluzie, ar fi necesară o reglementare la nivel de lege specială sau Hotărâre de

Guvern care să implice:

- cuprinderea tuturor normelor care reglementează munca tinerilor/copiilor, inclusiv a

celor sub 15 ani şi reglementate activităţile pe care aceştia le pot desfăşura;

- precizarea riguroasă şi restrictivă a domeniilor, funcţiilor/posturilor care pot fi ocupate

de minori, adică de exercita munci adaptate vârstei lor;

- stabilirea unei durate reduse de muncă, plasate în afara programului şcolar sau în

timpul vacanţelor şcolare cu condiţia asigurării unui repaus efectiv, având o durată egală de

cel puţin jumătate a fiecărei perioade de vacanţă;

- consacrarea unor reguli speciale privind examinarea medicală iniţială şi periodică.

7. Privind interdicţia concedierii femeii gravide, se impune corelarea dispoziţiilor din

actele normative: Codul muncii, Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de

tratament între femei şi bărbaţi şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind

protecţia maternităţii la locurile de muncă.

Astfel, art. 60 alin. (1) lit. c) din Codul muncii stabileşte că nu poate fi dispusă

concedierea „pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a

luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere”, ceea ce înseamnă că,

indiferent de motivul legal pe care se întemeiază actul angajatorului care a cunoscut starea

salariatei (art. 61, art. 65 sau art. 68 din Codul muncii), decizia este lovită de nulitate. În

acelaşi sens, conform art. 10 alin. (6) din Legea nr. 202/2002, concedierea este interzisă pe

durata în care „salariata este gravidă sau se află în concediu de maternitate". Art. 21 alin. (1)

lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 însă interzice concedierea salariatei

gravide „din motive care au legătură directă cu starea sa”.

Ca excepţie, ar trebui ca gravida să poată fi concediată pentru cauze care nu au legătură

cu starea sa. Ar trebui, credem, ca legiuitorul român să ţină seama de dispoziţiile în materie

din legislaţia franceză şi italiană, conform cărora concedierea unei femei gravide poate

interveni în cazurile de:

34 Ibidem.

24

- abateri grave ale salariatei; imposibilitatea menţinerii contractului pentru un motiv

străin de sarcină sau de naştere.

8. Un alt domeniu în care s-ar impune perfecţionarea legislaţiei priveşte pauzele de

alăptare.

Conform art. 17 din Ordonanţa privind protecţia maternităţii la locul de muncă,

angajatorii sunt obligaţi să acorde salariatelor care alăptează, în cursul programului de lucru,

două pauze pentru alăptare de câte o oră fiecare, până ce copilul îndeplineşte vârsta de un an.

În aceste pauze este inclus şi timpul necesar deplasării dus-întors de la locul în care se găseşte

copilul. Totodată, aceste pauze pot fi înlocuite cu reducerea duratei normale a timpului său de

muncă cu două ore zilnic, fără diminuarea veniturilor salariale.

Se observă din art. 17 că legiuitorul se referă numai la femeile salariate şi nu precizează

dacă este vorba şi de alăptarea artificială, aşa cum se dispune în legislaţia altor state europene.

Este motivul pentru care s-ar impune modificarea corespunzătoare a textului respectiv, în sensul

că dacă este vorba şi de o alăptare artificială (ceea ce se întâmplă destul de frecvent în practică),

pauzele pot fi acordate şi tatălui sau altei persoane care are copilul în îngrijire legală.

9. Ar fi necesară mărirea perioadei concediului de maternitate la 28 de săptămâni (196

de zile) în caz de naşteri multiple, cu posibilitatea prelungirii în caz de adopţie sau în caz de

deces al mamei la naştere.

O asemenea posibilitate este acordată de legiuitorul francez.

Şi în Italia, lucrătoarele beneficiază de concediu de maternitate cu o perioadă cuprinsă

între luna a şaptea de sarcină şi a treia lună după naştere (140 de zile), cu posibilitatea

prelungirii acestuia, la solicitarea motivată a lucrătoarei în cazul: complicaţii grave ale sarcinii

sau forme morbide preexistente care se presupune că se pot agrava de către sarcină.

25

BIBLIOGRAFIE

I. ACTE NORMATIVE INTERNE

1. Constituţia României;

2. Codul muncii - Legea nr. 53/2003;

3. Codul civil - Legea nr. 287/2009;

4. Codul de procedură civilă - Legea nr. 134/2010;

5. Legea nr. 91/2014 privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea

sănătăţii copilului;

6. Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale;

7. Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă;

8. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;

9. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;

10. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor;

11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;

12. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia

lunară pentru creşterea copiilor;

13. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile

de asigurări sociale de sănătate;

14. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la

locurile de muncă;

15. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în

perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă;

16. Hotărârea Guvernului nr. 867/2009 privind interzicerea muncii periculoase pentru

copii;

17. Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă;

18. Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de

încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite;

26

19. Hotărârea Guvernului nr. 537/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia

maternităţii la locurile de muncă;

20. Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a

persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale;

21. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 12/2004 pentru adoptarea Protocolului privind

Metodologia efectuării consultaţiei prenatale şi a consultaţiei postnatale, Carnetului gravidei

şi Anexei pentru supravegherea medicală a gravidei şi lăuzei;

22. Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului sănătăţii şi familiei

nr. 508/2002 privind aprobarea Normelor generale de protecţie a muncii.

II . NORME INTERNAŢIONALE

1. Pactul internaţional referitor la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat de

Organizaţia Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966;

2. Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a

Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1948;

3. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 183/2000 privind revizuirea

Convenţiei asupra protecţiei maternităţii din 1952;

4. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea

celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor;

5. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 138/1973 privind vârsta minimă de

încadrare în muncă;

6. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 60/1937 privind vârsta minimă

(munci neindustriale);

7. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 59/1937 privind stabilirea vârstei

minime pentru admiterea copiilor la munci industriale;

8. Recomandarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 190/1999 privind interzicerea

celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor;

9. Recomandarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 146/1973 privind vârsta

minimă de încadrare în muncă.

III. NORME EUROPENE

27

1. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

2. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, adoptată la Strasbourg la 12

decembrie 2007;

3. Directiva 94/33/CE privind protecția tinerilor la locul de muncă;

4. Directiva 92/85/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii

securităţii şi sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, lăuzelor sau care

alăptează;

5. Directiva 89/391/CEE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea

îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă;

6. Directivei 76/207/CEE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de

tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la angajare, la formare şi

promovare profesională şi condiţiile de muncă;

7. Carta socială europeană revizuită a Consiliului Europei, adoptată la Strasbourg la 3

mai 1996.

IV. ACTE NORMATIVE DREPT COMPARAT

1. Constituţia Italiei;

2. Codul muncii francez;

3. Codul de securitate socială francez;

4. Codul civil italian;

5. Codul civil spaniol;

6. Statutul Lucrătorilor în Spania;

7. Statutul de Bază al Lucrătorului Public în Spania;

8. Statutul Muncii Autonome în Spania;

9. Legea nr. 3/2007 privind egalitatea efectivă dintre femei şi bărbaţi în Spania;

10. Legea nr. 296/2007 privind normele în materia îndeplinirii obligaţiei de educaţie în

Italia;

11. Legea nr. 53/2000 privind dispoziţiile pentru sprijinirea maternităţii şi paternităţii în

Italia;

12. Legea nr. 31/1995 de prevenire a riscurilor muncii în Spania;

13. Legea nr. 4/1995 privind reglementarea permisului parental şi pentru maternitat în

Spania;

28

14. Legea nr. 125/1991 privind acţiunile pozitive pentru realizarea egalităţii între femei

şi bărbaţi în muncă în Italia;

15. Legea nr. 903/1977 privind egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul

muncii în Italia;

16. Legea nr. 1204/1971 privind protecţia mamelor lucrătoare în Italia;

17. Legea nr. 997/1967 privind protecţia muncii copiilor şi adolescenţilor în Italia;

18. Decretul-Lege nr. 81/2008 privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă în

Italia;

19. Decretul Lege nr. 66/2003 privind anumitor aspecte ale organizării timpului de lucru

în Italia;

20. Regulamentul din 26 iulie 1957 privind muncile interzise femeilor şi lucrătorilor

minori în Spania.

V. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII

A. Autori români

1. Athanasiu Alexandru, Dima Luminiţa, Dreptul muncii, Editura All Beck, Bucureşti,

2005;

2. Athanasiu Alexandru, Volonciu Magda, Dima Luminiţa, Cazan Oana, Codul

muncii. Comentariu pe articole, vol II, Art. 108-298, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011;

3. Athanasiu Alexandru, Moarcăş Claudia-Ana, Dreptul Muncii. Relaţii individuale

de muncă, vol.1, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999;

4. Boboc Ştefan, Răspunderea penală în dreptul muncii, Editura SITECH, Craiova,

2013;

5. Boroi Gabriel, Anghelescu Carla Alexandra, Curs de drept civil. Partea generală.

Conform noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011;

6. Bulai Costică, Bulai N. Bogdan, Manual de drept penal. Partea generală, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

7. Burtea-Cioroianu Cristina-Eugenia, Nicola Elena-Veronica, Metodologie

juridică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;

8. Cernat Cosmin, Dreptul muncii. Curs universitar, Ediţia a IV-a revăzută şi adăugită,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;

9. Ciochină-Barbu Ioan, Dreptul muncii. Curs universitar, Editura Hamangiu,

Bucureşti, 2012;

29

10. Dima Luminiţa, Relaţii de muncă şi industriale în Uniunea Europeană, Editura

C.H. Beck, Bucureşti, 2012;

11. Enescu Andreea-Laura, Timpul de muncă şi de odihnă în dreptul naţional şi în

dreptul Uniunii Europene, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012;

12. Gherghinescu Radu, Stancu Ioan, Contravenţiile la normele sanitar-veterinare,

Editura Ceres, Bucureşti, 1982;

13. Ghimpu Sanda, Ştefănescu Ion Traian, Beligrădeanu Şerban, Mohanu

Gheorghe, Dreptul muncii. Tratat, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978;

14. Ghimpu Sanda, Mohanu Gheorghe, Condiţiile încheierii contractului individual de

muncă, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988;

15. Ghimpu Sanda, Ţiclea Alexandru, Dreptul muncii, ediţia a II-a, Editura All Beck,

Bucureşti, 2001;

16. Gidro Romulus, Dreptul muncii. Curs universitar, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2013;

17. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, vol. 2, ediţia a 4-a, Editura All

Beck, Bucureşti, 2005;

18. Joja Athanasie, Studii de logică, Editura Academiei, Bucureşti, 1960;

19. Mihăilescu Mădălina-Elena, Sancţiunile contravenţionale. Aspecte de drept

material în dreptul românesc şi comparat, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013;

20. Mitrache Constantin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea generală,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

21. Moarcăş Costea Claudia-Ana, Dreptul securităţii sociale, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2013;

22. Paşca Viorel, Curs de drept penal. Partea generală, Ediţia a II-a, actualizată cu

modificările noului Cod penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;

23. Pătraşcu Denisa-Oana, Drept social, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014;

24. Poenaru Iulian, Răspunderea pentru contravenţii, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

1998;

25. Popa Vasile, Mircovici Nicolae, Dreptul muncii. Accidentul de muncă în practica

internaţională, Editura Getic, Bucureşti, 1997;

26. Popescu Andrei, Dreptul internaţional şi european al muncii, Ediţia 2, Editura

C.H. Beck, Bucureşti, 2008;

27. Preda Mircea, Drept administrativ. Partea generală, ediţia a 4-a, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2006;

30

28. Ştefănescu Ion Traian, Tratat teoretic şi practic de drept al muncii, ediţia a III-a,

revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014;

29. Ştefănescu Ion Traian, Modificările Codului muncii – comentate – Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 65/2005, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005;

30. Ţiclea Alexandru, Tratat de dreptul muncii. Legislaţie. Doctrină. Jurisprudenţă,

Ediţia a VIII-a, revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014;

31. Ţiclea Alexandru, Codul muncii comentat, Ediţia a V-a, revăzută şi adăugită,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014;

32. Ţiclea Alexandru, Reglementarea contravenţiilor, Ediţia a VI-a, Editura Universul

Juridic. Bucureşti, 2008;

33. Ţiclea Alexandru, Georgescu Laura, Dreptul securităţii sociale, Ediţia a V-a,

revăzută şi adăugită, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2014;

34. Ţinca Ovidiu, Drept social comunitar. Drept comparat. Legislaţie română, Editura

Lumina Lex, Bucureşti 2005;

35. Ţop Dan, Drept social european, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2009;

36. Ţop Dan, Dreptul securităţii sociale, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2005;

37. Ţop Dan, Rîchevaux Marc, Marile principii ale dreptului comunitar al muncii,

vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008;

38. Uliescu Marilena (coordonator), Noul Cod civil. Studii şi comentarii, Volumul 1,

Cartea I şi Cartea a II-a (art. 1-534), Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;

39. Ungureanu Ovidiu, Munteanu Cornelia, Drept civil. Partea generală, în

reglementarea noului Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013;

40. Uţă Lucia, Rotaru Florentina, Cristescu Simona, Încetarea contractul individual

de muncă. Practică judiciară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009;

41. Vedinaş Verginia, Drept administrativ, Ediţia a VII-a revăzută şi actualizată,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;

42. Voiculescu Nicolae, Dreptul social european, Editura Universul Juridic, Bucureşti,

2014.

B. Autori străini

1. Auzero Gilles, Dockés Emmanuel, Droit du travail, 29e édition, Dalloz, Paris, 2015;

2. Blanpain Roger, European Labour Law, ediţia a 12-a revizuită, Kluwer Law

International, 2010;

31

3.Blanpain Roger, Javillier Jean-Claude, Droit du travail communautaire, LGDJ,

Paris, 1995;

4. Bonati Gabriele, Amministrazione del personale, Editore: Il Sole 24 Ore, Milano,

2012;

5. Casotti Alfredo, Gheido Maria Rosa, Addetto paghe, Editore IPSOA, Gruppo

Wolters Kluwer, Italia, 2008;

6. Chauchard Jean-Pierre, Kerbourc'h Jean-Yves,Willmann Christophe, Droit de

la sécurité sociale, 6e édition LGDJ, Paris, 2013;

7. Franchimont Michel, Jacobs Ann, Masset Adrien, Manuel de procédure pénale,

4ème édition, Larcier, Bruxelles, 2012;

8. Hennion Sylvie, Le Barbier-Le Bris Muriel, Del Sol Marion, Droit social

européen et international, Presses Universitaires de France – PUF, 2010;

9. Instituto Nacional de la Seguridad Social, Maternidad, Paternidad, Riesgo durante

el embarazo, Riesgo durante la lactancia natural, 10a edición: 2014;

10. Lambertucci Pietro, Dizionari de diritto privato. Diritto del lavoro, Giuffré

Editore, 2011;

11. Manuale del praticante Consulente del lavoro, Diritto del Lavoro e Legislazione

sociale. Preparazione all'esame e all'esercizio della professione, Editore IPSOA, Gruppo

Wolters Kluwer, Italia, 2014;

12. Marcos Leodegario Fernández, Derecho Individual del Trabajo, Edición

actualizada y corregida por: Leodegario Fernández Sánchez, Editorial: Universidad Nacional

de Educación a Distancia, Madrid, 2014;

13. Marcos Leodegario Fernández, Derecho del Trabajo y Seguridad Social, Edición

actualizada y corregida por: Leodegario Fernández Sánchez, Editorial: Universidad Nacional

de Educación a Distancia, Madrid, 2014;

14. Melgar Alfredo Montoya, Derecho del Trabajo, 34ª ed., Editorial TECNOS,

2013;

15. Morel Franck, Durée et aménagement du temps du travail, 4 ème edition, Groupe

Revue Fiduciaire, Paris, 2008;

16. Olea Alonso, Introducción al Derecho del Trabajo, Editorial S.L. Civitas

Ediciones, Madrid, 2002;

17. Sacco Fernando, Congedo e permessi a sostegno della maternità e della paternità.

Diritti, obblighi, procedure, Maggioli Editore, 2012;

32

18. Schmitt Mélanie, Droit du travail de l'Union européenne, 1re Edition, Editeur

Larcier, Bruxelles, 2011;

19. Servais Jean-Michel, Droit social de l'Union européenne, Editeur Bruylant,

Bruxelles, 2008.

VI. STUDII. ARTICOLE. COMENTARII

A. Autori români

1. Athanasiu Alexandru, Dima Luminiţa, Regimul juridic al raporturilor de muncă în

reglementarea noului Cod al muncii, în „Pandectele Române”, nr. 2/2003, p. 254;

2. Boboc Ştefan, Răspunderea penală în dreptul muncii în contextul intrării în vigoae a

noului Cod penal, în „Revista română de dreptul muncii” nr. 4/2014, p. 49;

3. Bodoaşcă Teodor, Opinii privind semnificaţia juridică a termenului copil, în

„Dreptul” nr. 6/2014, p. 125-132;

4. Costin Mircea, O încercare de definire a noţiunii răspunderii juridice, în „Revista

română de drept” nr. 1/1970, p.75;

5. Dimitriu Raluca, Particularităţi ale contractului individual de muncă încheiat de

minor, în „Revista română de dreptul muncii” nr. 1/2005, p. 18;

6. Florescu Maria, Capacitatea minorului de 14-16 ani de a încheia contracte de muncă,

în “Studii şi cercetări juridice” nr. 1/1969, p. 83;

7. Ghimpu Sanda, Capacitatea persoanei fizice de a încheia un contract de muncă în

calitate de angajat, în „Studii şi cercetări juridice” nr. 2/1967, p. 171;

8. Isac Marius, Timpul de muncă, în „Revista română de dreptul muncii” nr. 1/2006, p.

46;

9. Popescu Radu, Infracţiuni referitoare la încadrarea în muncă a minorilor, în „Revista

română de dreptul muncii” nr. 2/2008, p. 96-99;

10. Savancea Margareta, Protecţia tinerilor la locul de muncă, în „Revista română de

dreptul muncii” nr. 8/2010, p. 54;

11. Ştefănescu Ion Traian, Modificări şi completări recente ale Codului muncii, în

„Revista română de dreăptul muncii” nr. 4/2003, p. 9-10;

12. Tunsoiu Constantin, Protecţia maternităţii la locurile de muncă, în „Curierul

Judiciar” nr. 7-8/2004, p. 187-196;

13. Ţiclea Alexandru, Interdicţia concedierii salariatei gravide, în „Revista română de

dreptul muncii” nr. 1/2014, p. 17;

33

14. Ţiclea Alexandru, Concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, în

„Revista română de dreptul muncii” nr. 4/2006, p. 23;

15. Ţinca Ovidiu, Comentarii referitoare la o recentă hotărâre a Curţii europene de

Justiţie a Uniunii Europene în materia discriminării între bărbaţi şi femei în relaţiile de muncă,

în „Revista română de dreptul muncii” nr. 8/2010, p. 22;

16. Ţinca Ovidiu, Considerații în legătură cu interpretarea interdicției legale a

concedierii salariatei gravide (în măsura în care angajatorul a luat cunoștință de acest fapt

anterior emiterii deciziei de concediere), în lumina Directivei 92/85/CEE, în „Dreptul” nr.

9/2014, p. 106;

17. Ţop Dan, Consideraţii cu privire la două noi acte normative în domeniul relaţiilor

de muncă, în „Revista română de dreptul muncii” nr. 10/2014, p. 26-28;

18. Ţop Dan, Protecţia tinerilor încadraţi în muncă, în „Revista română de dreptul

muncii” nr. 4/2006, p. 31-36;

19. Voiculescu Nicolae, Protecţia maternităţii la locul de muncă. Scurtă privire asupra

legislaţiei interne, precum şi a normelor şi jurisprudenţei comunitare, în „Revista română de

dreptul muncii” nr. 3/2004, p. 13.

B. Autori străini

1. Block N. Richard, Park Joo – Young, Kang Young – Hee, Droit aux cugés et

conciliation entre travail et vie familiale dans les pays développés: pourquoi les travailleurs des

Etots-Unis sont perdants, în „Revue internationale du Travail” 2013/1, Volume 152 mars, p.

148-149;

2. Botía Alberto Cámara, Los menores en la legislación laboral española, în „Anales

de Historia Contemporánea” nr. 19/2003, p. 134;

3. Colmenero Pilar Conde, El trabajo de los menores: limitaciones relativas a la

protección de su seguridad y salud (física y psíquica). Especial referencia a los menores en

espectáculos públicos, în „Revista Derecho y Criminologia. Anales”, N° 1/2011, p. 88;

4. Gardin Alexia, Maternité et rupture de contrat de travail. Retour sur quelques

évolutions marquantes, în „Revue de Jurisprudence Sociale” n0 12/2007, p. 975;

5. Hardouin Michel, Grossesse et liberté de la femme en ceinte, în „Droit social” 1977,

p. 287;

34

6. Mendez Lourdes Mella, La protección de los menores en el derecho del trabajo:

reflexiones generales, în „Aranzadi Social: Revista Doctrinal”, Vol. I, num. 13/2008 p. 72;

7. Peñas Leandro Martínez, Los inicios de la legislación laboral española: la Ley

Benot, în „Revista Aequitas”, Volumen 1, numéro 1/2011, p. 29;

8. Politakis P. George, Normes sur le travail de nuit des femmes; le dileme protection

— égalité, în „Revue Internationale du Travail” vol. 140, no 4/2001, p. 487- 489;

9. Sutter Claire, Du droit de la maternité au droit à la procréation, în „Droit social”

1981, p. 710.

VII. ALTE SURSE

www.juridice.ro/hotarari-judecatoresti;

www. portal.just.ro;

www. lege5;

www. jurisprudenta.org;

http://www.juridice.ro/89587/concedierea-lucratoarelor-gravide-care-au-nascut-de-curand

-sau-care-alapteaza-constrangeri-procedurale-cjce-c-63-08-pontin.html.;

http://www.legifrance.gouv.fr/;

http://www.ramnic.ro/articole/metoda-logica-n-cercetarea-juridica;

http://www.costelgilca.ro/files/finder/files/1e476855ae57cd281a886c70a02cd1d1.pdf;

http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?docid=62290&doclang=RO;

http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=46887&pageIndex=0

&doclang=EN&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=559414;

http://www.travailler-mieux.gouv.fr/Protection-de-la-sante-des-jeunes.html;

http://archivio.pubblica.istruzione.it/news/2007/allegati/obbligo_istruzione07.pdf;

uprl.unizar.es/procedimientos/maternidad.pdf;

http://www.graduadosocial.org/index.php:flexibilidad-del-requisito-de ;

http://eur-lex.europa.eu/homepage.html;