moto

Scenariul performativMihaela Michailov existenţa regularizată, xeroxată, clonată, neuro-programată lingvisticobsesia autocontrolului, supracontrolului, corpo-controluluipanoul global al franjurării şi reconstrucţiei unui nou limbaj m-a tentat o dramaturgie a clişeelor, o subminare scenarizată a regulilor care ne creează senzaţia că putemmai multşi mai multdin mult în mai multacummai acumdin acum în tot mai acum nu m-au preocupat relaţiile psihologice, traseele gradate ale personajelor, motivaţiile „adînci” ale acţiunilorm-au interesat carcasele cotidiene ale convenţiilor şi politica lor manipulatoare,seducţia unui reţetar existenţial care face ca totul, la prima vedere, să fie foarte simplu

pentru că Tina din California a pututpentru că Ricky din Noua Zeelandă a pututpentru că Sandra de 87 de ani a putut şi eahai că poţi şi tu!

02

formula discursivă recurentă – „noi sîntem fericiţi” - sufocant de confortabilă, care, paradoxal, toc-mai prin lejeritatea ei ajunge să devină o formulă de criză, e esenţa textului

l-am numit scenariu performativ şi nu piesă de teatru pentru că am scris şi am dezvoltat scenele cu actorii în minte, gîndindu-mă la potenţialul lor de a defrişa o convenţie şi la scriitura corporală pe care fiecare o poate structura

am vrut să creez o dramaturgie transnarativă, în care să suspend evoluţia convenţională a poveştii şi să institui performativitatea secvenţială în interiorul unei situaţii care porneşte de la stereotipuri mentale, actanţiale, socio-culturale

de la fericirea ţîşnită din formele perfecte ale păpuşii Barbie, mai roz ca niciodată la cei 50 de ani pe care îi împlineşte pe 9 martie 2009

de la senzaţia de împlinire din cremobulimia cu efecte terapeutice instant

sau de la psihoza conectării la corpul social cacofonic din jur

am început să scriu acest text în octombrie, într-un workshop pe care l-am ţinut împreună cu Alexandra Badea în Festivalul Dramaturgiei Româneşti

ne-am propus să structurăm un tip de scriitură performativă, adică un concept de text modular, care să aibă la bază improvizaţia actorilor în funcţie de o temă care mă obseda de ceva vreme: abuzul „cum să”-urilor – pilule vitaminizante pînă la alienare

am selectat apoi cîteva module situaţionale pe care le-am unificat într-un scenariu mobil, finisat pe parcursul repetiţiilor

rolul actorilor în acest proiect – e valabil şi pentru zona de mişcare gîndită de Manuel Pelmuş – nu a fost unul de executanţi, de interpreţi, ci de performeri creatori de rame şi conţinuturi dramaturgice active.

03

Pentru cetăţeanul modern, consumatorul, nu se pune problema să se priveze de această constrîngere la fericire si plăcere, echiva-lentul, în noua etică, al constrîngerii tradiţionale la muncă. Omul modern îşi dedică tot mai puţin timp producţiei prin muncă şi din ce în ce mai mult producerii şi reinventării neîncetate a propriilor sale nevoi şi bunăstări. (…) Dacă uită, i se va reaminti amabil şi prompt că nu are dreptul să nu fie fericit”.

Jean Baudrillard, Societatea de consum. Mituri şi structuri

Asemeni unui transformator în electronică, Barbie poate fi înţeleasă ca un comutator de semnal într-un proces continuu de transformare.

Ca fenomen de graniţă care evolează permanent în spaţiul ambi-valent dintre imagine şi referent, dintre iluzie şi realitate, Barbie repune în discuţie categorii formatate. Gîndind-o pe Barbie ca pe o reprezentare din plastic, aptă să funcţioneze ca un transforma-tor, accentuăm dificultăţile de a elabora o politică a subiectivităţii bazată pe identitate. Barbie acţionează ca un simbol-pod între dezbaterile legate de gen şi reprezentare şi întruchipările postu-mane, post-gen.

Scriind despre plasticitatea păpuşii Barbie, Mary Rogers porneşte de la ideea că Barbie simbolizează un corp contemporan asociat cu ideea consu-mului „noilor tehnologii ale cărnii”. Barbie este reprezentativă pentru corpul prefabricat, transformat la nesfîrşit şi întinerit veşnic, manifestat în mecanisme de control cum ar fi chirurgia plastică, sălile de fitness şi curele de slăbire. În această schemă, Barbie funcţionează ca un icon al somaticii consumiste, o tehnologie a corpului propulsată de convingerea că trupurile noastre pot fi ceea ce ne dorim dacă le acordăm atenţia şi banii necesari.

Proliferarea mediilor de comunicare a făcut ca Barbie să ocupe domeniul reclamelor, cultura Internetului (există numeroase site-uri care îi sînt dedicate), marketingul şi filmele, precum şi corpul feminin. Recunoaşterea brandului Barbie demonstrează impactul ei cultural, dincolo de statutul de păpuşă.

Kim Toffoletti, Cyborgs and Barbie Dolls04

Hiperconsumatorul nu mai e doar ahtiat după bunăstare materială, el apare şi ca so-licitant exponenţial de confort psihic, de armonie interioară şi de aspiraţie subiectivă către împlinirea personală, fapt dovedit şi de înmulţirea tehnicilor derivate din noul domeniu al dezvoltării personalităţii, ca şi de succesul de care se bucură înţelepciunea orientală, noile spiritualităţi, diversele ghiduri ale fericirii şi ale înţelepciunii.

Materialismul caracteristic primei societăţi de consum e depăşit: asistăm acum la expansiunea pieţei sufletului şi a transformării sale, a echilibrului şi a stimei de sine, simultan cu proliferarea farmaciilor fericirii... Problema fericirii interioare devine un segment comercial, un obiect de marketing pe care hiperconsumatorul vrea să şi-l poată procura „la cheie”, fără efort, imediat şi pe orice cale.

„Alfabetizate” în limbajul bunurilor de piaţă, hrănite cu laptele mărfii-spec-tacol, masele sînt de la bun început consumeriste, spontan îndrăgostite de cumpărături şi de evadări.

Gilles Lipovetsky, Fericirea paradoxală

Prima logică pe care publicitatea a reuşit să o încorporeze este cea a imaginii-exces. Însuşi sloganul are legătură directă cu aceasta, căutînd să valorizeze produsul prin promisiuni extreme (frumuseţe, savoare, sănătate, tinereţe, vitalitate, plăcere) şi printr-o retorică a exagerării superlative. Aici tendinţa organizatoare este hiperbola, cu atît mai pregnantă cu cît ea trebuie să se exprime într-un timp foarte scurt şi sub o formă concisă: „Persil spală mai alb”.

De la spectacol la hiperspectacol: spotul seamănă cu un film, el po-vesteşte o istorioară, dezvoltă o estetică a şocului sau a magiei vizu-ale. O frumuseţe „blockbusterizată” în slujba mărcii şi a starului.

Instanteneitatea, interactivitatea, posibilitatea infinită de a da clic pe orice sînt tot atîtea aspecte care generează o nouă seducţie, o nouă putere a ecranului erijat în interfaţă generalizată: a munci şi a te juca, a comunica prin ecran, a te informa prin ecran. Iată ecra-nul erijat în pol-reflex, în referenţial prim care-ţi permite accesul la lume, la informaţii, la imagini. A fi sau a nu fi pe ecran.

Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, Ecranul global05

zenZenul este o comoară nepreţuită pentru omul de azi, cel puţin pentru cel care are ochi să vadă şi urechi să audă. Practicîndu-l regulat, el are şansa de a deveni un om nou prin întoarcerea la origini.

Aşezaţi în zazen, lăsaţi imaginile, gîndurile, formaţiunile mintale izvorîte din inconştient să treacă, precum norii pe cer – fără să vă opuneţi lor, fără să le prindeţi. Şi ajungeţi la inconştientul profund, fără gînd, dincolo de toată gîndirea, adevărata puritate. Numai aşezaţi, fără scop şi spirit de profit, dacă postura, respiraţia şi atitudinea minţii voastre sînt în armonie, înţelegeţi Zenul adevărat... Fiţi Zen!

Taisen Deshimaru, Zen şi viaţa cotidiană

06

C

M

Y

CM

MY

CY

CMY

K

bg3.pdf 23.02.2009 05:05:14

Şapte paşi către împlinirea personală

1. Asumaţi-vă responsabilitatea Acceptaţi responsabilitate deplină pentru comportamentul dumneavoastră. Cînd rostiţi „Sînt responsabil”, puteţi construi o viaţă nouă, ba chiar o lume nouă.

2. Credeţi în ceva important Viaţa dumneavoastră este demnă de o motivaţie nobilă.

3. Fiţi tolerant Veţi deveni mai agreabil atît pentru dumneavoastră, cît şi pentru cei din jur.

4. Fiţi curajos Reţineţi, a fi curajos înseamnă a acţiona sub sub imperiul fricii, nu eliberat de ea.

5. Iubiţi Pentru că trebuie să ştiţi ce e bucuria.

6. Fiţi ambiţios Este normal şi sănătos să dorim să fim mai mult decît sîntem.

7. Zîmbiţi Pentru că nimeni altcineva nu o poate face în locul dumneavoastră.

Walter Anderson, Curs practic de încredere

07

Spaţiul

Spectacolul are, ca prim impact vizual, scopul de a ne face conştienţi de felul în care spaţiul se restructurează şi, mai ales, se destructurează în ziua de azi. Lumea în termeni de Forward, Rewind, Pause şi Replay perverteşte noţiunea de spaţiu, de direcţie.

Reţete de viaţă

Standardizarea nu se referă numai la „bunuri şi servicii”. Sau globalizarea. Primim, adoptăm cu din ce în ce mai mare uşurinţă reţete de viaţă. Ne scutesc de responsabilităţi. Subiectul dispare. Şi asumarea o dată cu el. Rămîne acel „on” impersonal al francezilor… s-a stabilit, se procedează… Despre „Cum să” – ăsta este spectacolul nostru. Un manifest împotriva regulilor de „cum să”.

Spargerea conceptului de masă

Locul individului în societatea contemporană e o preocupare constantă. În mod paradoxal, sau nu, globalizarea a adus cu sine o uriaşă – dar defectă – preocupare pentru standardizarea individului. Am căzut de acord că generalizarea nu este un fenomen util în orice situaţie şi că natura umană îi scapă mult prea des ca să poată fi funcţională. Omul este „încarcerat” în atenţia exclusivă acordată propriei persoane şi propriului sine ridicat la rang de lege, dar nu în termeni personali, ci tot generali. Astfel se sparge, se distruge, dispare conceptul de masă, de societate, în final.

Societatea ca grup

Societatea este, prin definiţie, sinonimă cu grupul. Grupul, comunitatea poate schimba lucrurile. Poate opri manipula-rea. Îşi poate schimba direcţia de mers din punct de vedere ideologic, dacă cea prezentă nu mai pare funcţională. Singur n-ai cum să schimbi ceva. Singur, devii un număr, uşor de manipulat, uşor de schimbat, la nevoie.

Alexandra Badea în traducere liberă

08

De la mîncarea în pastile la gîndirea în pastile

Trăim într-o lume în care avem de făcut faţă atîtor obstacole exterioare, încît ne trezim foarte singuri, încarceraţi în cuşca unui cotidian esenţialmente ostil, dar cu o aparenţă de maximă perme-

abilitate. Faţă în faţă cu sine însuşi, individul se descoperă într-o poziţie foarte dezavantajoasă. În acest moment intervin elementele de bruiaj ale sinelui – frica de sine este contracarată printr-un mar-keting de excepţie: va exista întotdeauna o carte despre CUM – cum

să-ţi transformi „punctele slabe” în „puncte tari”, cum să reuşeşti să învingi într-o luptă care ar trebui să fie personală. Dacă există o

formulă, o înghiţim şi gata, nu mai doare.

Personajele

Spectacolul a început cu un work-shop, în timpul FDR 2008. Atunci, pornind de la relaţii, situaţii, am lucrat cu actorii pe improvizaţii care

i-au trasat Mihaelei Michailov direcţiile pentru a scrie textul pe care îl montăm acum. Ideea nu este să urmăm calea poveştii ci să ajungem,

chirurgical, dacă este nevoie, de la interlocutorul din scenă, la interlo-cutorul imaginar şi, mai departe, pînă la esenţă: la monologul interior al personajului. Ăsta e cel care mă interesează, cel mai greu de scos la suprafaţă şi cel mai greu de digerat, totodată. O adevărată provocare:

să fii spectatorul celei mai intime zone a gîndirii. Şi o astfel de operaţie mai are un scop: revelarea mecanismelor gîndirii, „publicitarea” lor,

chiar dacă aparent are ceva voyeurist, presupune să ajungi la esenţă. Şi astfel, să conştientizezi / anihilezi manipularea.

Influenţa limbajului internet asupra structurii conversaţiei de azi

Bineînţeles că limbajul internet modifică de-o manieră esenţială felul în care ne formulăm gîndirea, structura acesteia şi, prin extrapolare, manifestarea ei – felul

în care vorbim. Skype, ym, gtalk reconfigurează felul în care ne putem exprima, sau nu, sentimentele, părerile. Ecranul, microfonul, camera de supraveghere sunt, de

asemenea, interfeţe care ne condiţionează la un soi de autism chiar şi în conversaţia cea mai banală. Şi de a căror conotaţii primare – de supraveghere şi anihilare a per-

sonalităţii – preferăm să uităm. Avem un manual „Cum să” şi pentru asta.09

Versus

Persoană fără memorie. Persoană cu memorie indusă. Persoană fără păreri. Persoană cu păreri induse. Persoană fără individualitate. Persoană hiper-individualizată. Persoană fără responsabilităţi. Persoană de-responsabilizată. Intimi-tate. Voyeurism. Societatea ca sistem social. Societatea ca masă de manevră. Societatea ca şi comunitate conceptu-ală socio-culturală & socio-politică. Societatea ca defulare second life. Societatea ca sistem organizat de relaţii între oameni. Societatea de consum. Arta ca formă a conştiinţei sociale care oglindeşte realitatea în imagini sugestive. Arta ca pop-art. ...

Atroce. De dincolo de cei 5, 7, 9 paşi în 7, 9 sau 21 de zile se hlizeşte un cuvînt. Nici măcar nu e un substantiv: atroce. Cum traversează Barbie criza mondială este un laborator pe a cărui masă de disecţie zace lumea. O lume care a uitat „instrucţiunile de folosire” ale spiritului. Care seamănă cu o păpuşă Barbie contorsionată, hîdă, cu defect.

Degeaba laboratorul e aseptic. Degeaba inciziile perfecte, rază laser. Dincolo de talia suplă, dinţii albi, zîmbetul larg şi dicţia perfectă nu se află nimic.

Decît vidul. Atroce. Vidul atroce. Egal singurătate. Atroce. Singurătate atroce. Atroce. Atroce. Atroce. Cuvîntul îşi pierde violenţa, întîi. Apoi forţa. Şi, în sfîrşit, sensul.

Un zîmbet larg suplimentar înfloreşte pe faţa perfectă a lui Barbie. Lucrurile sînt din nou la locul lor: suprafeţe plane, impecabile, soluţii de curăţare a mobilei, tenului şi minţii la în-demînă, zile senine şi fericite, la mulţi ani să trăiţi.

Codruţa Popov

10

Mişcarea glorioasă a modernităţii nu a dus la o transmutare a tuturor valorilor, aşa cum vi-

sam, ci la o dispersie şi o involuţie a valorii. Arta, de pildă: dispărută ca pact simbolic,

a devenit termenul generic al categoriei estetice a Producţiei: producţie de semne, reciclare a formelor, circulaţie a mărfuri-lor ştampilate. Odată dispărută valoarea

Artei, era inevitabil ca producţia artis-tică să se strecoare în toate interstiţiile

posibile ale lumii reale, să anunţe apariţia estetizării generalizate

a universului, muzeificarea excesivă, culturalizarea totală. Totul este Artă şi nimic. „Sîn-

tem în ultra- sau infra-estetic.“

Bruno Deniel-Laurent, Patafizica părţilor blestemate

Sîntem liberi să ne spălăm pe cap cu şampoane anti-mătreaţă şi sîntem la fel de liberi să ne spălăm creierele, de bunăvoie, cu peste 100 canale TV. Sîntem liberi să cumpărăm orice produs din gama variată care ni se oferă (...), iar dacă nu avem banii necesari nu e nici o problemă, sîntem liberi să luăm credite bancare după care să tragem toată viaţa ca nişte cîini. Sîntem liberi să cumpărăm toate produsele de care nu avem nevoie. Sîntem

liberi să năvălim în mall-uri şi supermarketuri, să vînăm toate super-ofertele şi super-promoţiile, le vînăm în acelaşi mod în care haitele de lupi

semi-anorexici îşi caută şi urmăresc prada cu care să poată ţine pasul măcar. (...)

Între a fi liber şi a fi liber să crezi că eşti liber, e o mare diferenţă. Putem gîndi liber atît timp cît gîndim ce ni se spune, sîntem

liberi să facem ce vor alţii. Sîntem liberi să ne simţim liberi pînă în momentul în care ne întrebăm: „sîntem cu adevă-

rat liberi?”

dob.ro

11

Apariţia curentului Pop art este în mare măsură legată de creaţia a doi artişti neodadaişti: Jasper Jones şi Robert Rauschenberg. În anii ’50, ei introduc în artă obiecte de uz cotidian. Curentul Pop art ia amploare întîi în Marea Britanie, apoi în Statele Unite. După aceste prime două valuri, pop art devine, la propriu, o cultură de masă, globală. Temele şi motivele acestei creaţii sînt desprinse din viaţa co-tidiană, din domeniul tot mai fascinant al tehnicii, al producţiei în serie, faţă de care pop art-ul în varianta engleză este mai critic şi mai angajat din punct de vedere politic, în timp ce artiştii americani se opresc la prezentarea realităţii, fără să atace sau să acuze. După anii ’70, curentele desprinse din pop art se diferenţiază de acesta printr-o mai mare implicare critică - politică şi socială.

Dar, dacă Pop art vizează o cultură proprie societăţii de consum, o face într-un mod ironic, exemplar ilustrat de felul în care pictorul englez Richard Hamilton îşi descrie producţia artistică : „Populară, efemeră, bună de aruncat la gunoi, ieftină, produs în masă, spirituală, sexy, plină de subtilităţi, fascinantă şi care aduce bani grei”. Sau cum spune Andy Warhol, cea mai proeminentă figură a Pop art-ului american :

„Dacă vreţi să ştiţi totul despre Andy Warhol, n-aveţi decît să priviţi suprafaţa picturilor mele, a filmelor mele, a mea. Iată-mă. Nu e nimic dedesubt.”

12

spectacol-atelier conceput de Alexandra Badea

distribuţia

regia tehnică Elena Natalcenco

sufleor Doina Stoiţa

luminiLaurenţiu Marin, Ilie Mateescu

Molnar Iosif, Viorel PoppGerhard Craciun

sonorizare Dan Simion

proiecţii Eugen Obrad

secretariat literat Codruţa Popovcoordonator PR Mirela Iacobmarketing Maria Manolache

coordonator tehnic ing. Horaţiu Nica

recuzită Mariana Doboşan, Alin Tofancostume Monica Grand,

Lorena Caldeş, Maria Tănăsescucoafură Dana Genig

machiaj Lucia Moise

tehnic Adrian Iancu, Iosif Toth, Gheorghe Pataki, Szabó Zoltan, Marius Crăciunesc, Efta Necula, Ioan Ilia, Marius Mondoacă,

Adelin Dalea, Mircea Drăgan,

personal sală Niculina Morar, Maria Manolache, Mihaela Peter, Carmen Trifan, Cristian Cozma, Ciprian Cojocaru,

Alina Avram, Bogdan Socaciu, Gabriel Cozma

redactor Codruţa Popov, cu sprijinul Mihaelei Michailovfoto Adrian Pîclişan

concepţie design popljubo

CUM TRAVERSEAZĂ BARBIE CRIZA MONDIALĂ

regizoareaactor 1actor 2actor 3dramaturgullight designerulscenografacoregrafulactor 4actor 5sound designerulactor 6

ALEXANDRA BADEASABINA BIJAN

COLIN BUZOIANUVICTOR MANOVICI

MIHAELA MICHAILOVLUCIAN MOGA

VELICA PANDURUMANUEL PELMUŞ

ALINA REUSSABINA REUS

DAN SIMIONCĂTĂLIN URSU

www.tntimisoara.comteatrul naţional timişoara este o instituţie publică subvenţionată de ministerul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional

C

M

Y

CM

MY

CY

CMY

K

bg3.pdf 23.02.2009 05:05:14