Într-o societate mai degrabă cinică şi materialistă, unde timpul înseamnă bani şi

profit, voluntarul este cel care merge împotriva curentului, dedicându-şi timpul pentru a-i ajuta

pe cei aflaţi în nevoie, bucuria şi mulţumirea sa derivând din aspecte care nu ţin de

recunoaştere personală, profesională sau materială ci de o dimeniune mult mai profundă şi

intima şi anume acţiunea de A DARUI, de aşti că mulţumită ajutorului oferit de tine, o altă

persoană poate spera din nou şi poate privi către viitor.

Voluntarul nu acţionează numai pentru ci acţionează şi cu. Este deci activitatea celor

care acţioneaza împreună; nu doar împreună cu alţi voluntari, ci împreună cu beneficiarii

acţiunii voluntarilor şi cu ceilalţi actori din sistemul public şi privat care activează în diversele

contexte. Acţionând în acest fel apare implicarea şi este promovatăo luare de atitudine a celor

care nu mai doresc să fie pasivi; implicându—se în mod activ, devenind actori ai propriei

schimbări.

Atunci când care se mareşte distanţa dintre societatea civilă şi instituţii asistăm la o

marginalizare mai accentuată a persoanelor din mediile defavorizate şi simţim mai pregnant

nevoia acţiunii de VOLUNTARIT.

Conf. Univ. Dr. Mihaela Rădoi .

Universitatea Alexandru I. Cuza din Iaşi

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice

Departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială

Dimensiuni umaniste ale activităţii de voluntariat: înlăturarea sărăciei

Între proiectele de voluntariat care s-au desfăşurat de-a lungul timpului în Colegiul

Naţional „Ştefan cel Mare“ Hîrlău, cel mai recent dintre acestea, sub genericul „Solidari cu cei

de lângă noi” aduce o paradigmă nouă a abordării eradicării sărăciei şi a creşterii nivelului de

trai la cote acceptabile şi compatibile cu o societate modernă,dezvoltată,cu aspiraţii înalte.

Voluntariatul a fost mereu o preocupare a tinerilor din colegiu,timpul lor liber a fost

astfel gestionat încât beneficiile îndreptate asupra unor segmente de populaţie aflate în impas

să fie reale,efectele sprijinului lor,acordat necondiţionat şi cu emoţie afectivă să aducă o

creştere semnificativă a nivelului de trai şi instruire a celor cărora li s-au dedicat aceste

programe.

Tocmai din aceste motive echipa de liceeni voluntari ai şcolii noastre şi-a concentrat

eforturile în mod creativ şi ingenios pentru a oferi un trai decent,pe termen lung unor familii

defavorizate. Chiar dacă sărăcia este aproape imposibil de înlăturat la modul absolut, efortul

colectiv al echipei de proiect « Euroscola » şi-a focalizat interesul pe conceperea unor activităţi

dedicate strângerii de fonduri şi mijloace materiale care cu siguranţă pot aduce o ameliorare în

viaţa unor persoane cărora le lipseşte igiena elementară,o alimentaţie minim corectă, adaptarea

la condiţii de iarnă şi,poate ce e mai important,o informare realistă în ce priveşte modalitatea

de a ieşi din acest cerc vicios.

Elevii au întreprins numeroase activităţi prin care demonstrează nu numai un spirit

solidar cu cei aflaţi în suferinţă şi nevoie,dar şi o anumită disponibilitate de a dedica unei părţi

a comunităţii timpul lor,suportul afectiv,instruirea minimală pentru a depăşi pragul

sărăciei,punând în mişcare pârghii solide cum sunt partenerii care le-au fost alături,Primăria

,medici şi sponsori generoşi care au înţeles mesajul prin care se pot schimba vieţi.

Apreciez în mod deosebit implicarea acestor elevi nu numai într-un demers de

moment,ce face parte dintr-un proiect internaţional,ci faptul că aceste evenimente sunt

cultivate de mai mult timp şi cu alte ţinte,că lor li s-a dat o continuitate frumoasă şi umanistă

care le face cinste şi care onorează implicit şi Colegiul nostru, care le este recunoscător pentru

iniţiativă,implicare,dăruire,seriozitate şi generozitate.Acest gen de voluntariat va face parte

constant din activităţile şcolii,nu numai pentru aportul de beneficii sociale,cât şi pentru

completarea laturii caracteriale a elevilor dedicată categoriilor vulnerabile ale populaţiei şi care

va aduce, pe termen lung, un plus de valoare propriei imagini şi stimei de sine.

Prof.Aurel Neicu,

Director al Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare “ Hîrlău

Oricât de apăsătoare ar fi viața, ea oferă oportunități la orice pas, important este să

răspunzi provocării cu dorința de a reuși. Este necesar să ne spunem nouă înșine că putem

învinge.

Sărăcia este consecința lipsei de voință atât a celui în cauză cât și a celor care au

posibilitatea de a ajuta și nu o fac. Atât timp cât relațiile interumane din cadrul unei comunități

sunt oneste și de bună credință, soluțiile nu întârzie să apară. Personal cred că mâinile harnice

și un suflet deschis pot aduce multe bucurii celor din jur.

Problemele sociale sunt ale noastre, ale tuturor, rezolvarea lor nu depinde doar de

administrația locală sau de biserică.Apreciez faptul că tinerii sesizează aceste lucruri și se

implică iar școala nu se dezminte și rămâne un modelator de caractere.

Cu siguranță împreună putem face mai multe.

Ec. Dumitru Prigoreanu,

Primarul Comunei Deleni

Înfrigurat am fost si m-aţi încălzit

„Lasaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este Împărăţia lui

Dumnezeu” (Marcu, X, 14)

Având în vedere starea de săracie lucie a multor bătrâni din parohia Pîrcovaci nu a

fost deloc dificil în a-i identifica pe cei mai defavorizaţi bătrâni singuri si săraci care au nevoie

de căldura sufletească – oferită cu generozitate de tinerii voluntari, dar şi de căldura căminelor

lor pentru lunile de iarna ce se apropie. Trebuie să spunem că parohia noastră de cateva ori pe

an îi „fericeşte” pe enoriaşii în vârstă cu alimente, bani, haine prin Consiliul şi Comitetul

Parohial, iar după schimbarea acoperişului vechi al bisericii noastre, materialul lemnos rezultat

din această acţiune a fost trimis la familiile sarace.

PoIana cu destine ofera nu doar un dar palpabil ci si o lecţie de viaţă şi o activitate

culturală. Să dai propria poveste de viaţă pentru o căruţă cu lemne este uimitor. Felicităm

echipa de voluntari implicati în acest proiect şi sperăm ca poveştile de viaţă ale acestor

vîrstnici, precum şi experienţele voluntarilor să fie un semnal de deşteptare a conştiinţelor

adormite , insensibile la nevoile celor aflaţi în suferinţă.

Cuvintele Mântuitorului „flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi

Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi m-aţi îmbrăcat, bolnav am fost

şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei XXV, 35-36) ar putea putea fi

completat acum de generoşii voluntari „înfrigurat am fost şi m-aţi încălzit”

Pr. Protoiereu Nicolae Crăciun

A fi voluntar

A fi voluntar înseamnă a fi cetățean activ, a te implica și a lua atitudine în fața

problemelor apărute în comunitate. A fi voluntar nu înseamnă a asista pasiv la dramele,

nevoile, neputințele ce se înfățișază în fața noastră zi de zi, ci a fi o parte din ele – a fi aceea

parte care mângâie, care aduce alinare, speranță, bucurie.

În societatea de azi, în care fiecare dintre noi alergăm după ceea ce credem că ne

împlinește (bani, lux, comoditate, faimă, recunoaștere, etc.) a fi voluntar este un act de mare

curaj pentru că presupune să îți pese de semenul tău suficient de mult încât să îi dăruiești din

timpul și resursele tale pentru ca lui să-i fie mai bine.

La Fundația Noi Orizonturi am văzut tineri transformându-se, devenind cetățeni

activi, dornici să pună umărul la schimbarea în bine a comunității lor. Astfel de tineri minunați

sunt și cei din cadrul Clubului de Inițiativă Comunitară IMPACT al Colegiului Național

”Ștefan Cel Mare” Hârlau. Sunt tineri cuminți, visători, care cresc frumos și care au înțeles că

sărăcia nu înseamnă doar lipsuri materiale. De aceea au construit proiectul ”Solidari cu cei de

lângă noi!”, proiect prin care explorează multiplele dimensiuni ale sărăciei și încearcă să facă

lumea un loc mai bun prin implicarea lor.

Îi felicit și le mulțumesc pe acestă cale pentru angajamentul pe care și l–au luat,

pentru dăruirea și grija cu care acționează și pentru curajul de a fi oameni de bine! Iar celor

care încă stau și privesc de pe margine, le spun doar atât: nu fiți spectatori ci spectActori! Doar

impreună putem construi viitorul la care visăm!

Andreea Băltărețu,

Manager proiect-Programul IMPACT

al Fundației Noi Orizonturi

Povestea bătranei Catinca

De 10 ani încoace, într-o căsuță izolată la margina satului, își duce viața bătrâna

Catinca în vârstă de 75 de ani, a cărei poveste de viață am fost uimiți să o auzim. Trăiește de

multă vreme singură in condiții greu de imaginat. E asemeni unui refugiat in propria sa țară.

Multe amintiri rămân blocate în inima sa, uitate parcă de singurătate si negura bolii ce o apasă.

Am avut răbdare pentru a-i afla povestea și mai ales a accepta vizitele și ajutorul nostru. Așa

am aflat ca a avut o viată foarte grea, a trăit în vremea războiului, carențele afective ale acestei

perioade păstrându-se încă. Atunci, în anii 44 și-a pierdut și părinții, rana necicatrizată încă.

După încercări și experiențe dureroase, alege la 26 de ani, să crească o fetita orfana de 7 luni.

Aceasta fetita-care acum este la varsta a treia si dansa - in semn de recunostinta- are grija la

randul ei (cum poate) de mama sa adoptiva. Atat cat poate, ea insasi fiind departe si bolnava.

Vremurile au fost oarecum bune o vreme, pana la un moment dat, cand i s-a schimbat

viata pentru totdeauna. In anul 2012, batrana Catinca isi pierde vazul aproape in totalitate. Cu

toate acestea, batranica a reusit sa se descurce, trecand peste toate, fiind ajutata o vreme si de

fratele ei, care a decedat anul trecut.Fratele sau, impreuna cu alte cateva persoane sufletiste

i-au ridicat o casuta - cu 2 camere- in care sa-si duca traiul saracacios. Ii este greu sa se

descurce, mai ales ca traieste singura si nu vede!! Vizita noastra a fost o bucurie imensa, o

alinare calda si parfumata, o ancorare intr-un prezent de care nu mai stie nimic! Am dus hrana

calda, am curatat casa si i-am pregatit cu grija patul, am stat de vorba cu ea povestindu-i si noi

despre ce se intampla acum in lume!! Iar noi, voluntarii am fost plătiţi în şapte cifre...

ZÂMBETE, BUCURIE, EMPATIE!

Povestea familiei A.

In zona PoIana cu destine- povestea noastra prosociala - printre dealurile acesteia, se

afla o casa mica din chirpici care, printre celelalte, locuinte din jur pare abandonata de mult. Dar

nu este asa: in acea casa desprinsa parca dintr-un spot vechi interbelic, cu geamuri sparte de copiii

altor familii si varul sters de vreme- isi duce viata o familie cu 12 membri: 8 copii, cu varste

cuprinse intre 3-14 ani, parintii si doi dintre bunicii copiilor. Parintii au construit singuri acum 5

ani, casuta aceasta cu patru camere mici, dintre care doar doua sunt locuibile- “De cand ma aflu

aici, va spun cu mana pe Biblie ca in afara de o vecina care ne-a daruit un pat si cateva perne

pentru copii, niciun om nu a venit la noi sa ne ajute cu un castron de faina pentru mamaliga” ne

marturiseste tatal. Am muncit pe unde am putut si cat am putut, desi adesea suntem etichetati ca

fiind “de rasul lumiii”, ca avem multi copii si suntem lenesi!”.Noi am deschis usa acestor oameni

cu drag si fara nici o umbra de sfiala. Fiinte umane suntem, invatam unii de la atii despre cum e sa

traiesti simplu, cu ce ai si mai cu seama cum sa fii recunoscator pentru ceea ce detii deja ori

primesti de la altii.

In toata casa se pot gasi doar patru paturi care trebuie impartite de cei 12 membri ai

familiei. In prezent, copiii merg la scoala, cel mai mic dintre ei fiind la gradinita. Parintii ne spun

ca isi doresc tot ce este mai bun pentru copiii lor: o viata buna si fara lipsuri, chiar daca acestia nu

le pot asigura nici mancarea in unele zile. Familia traieste doar din alocatia celor 8 copii. In zona

in care locuieste familia nu se gaseste apa curenta, copiii fiind nevoiti sa aduca apa cu butoaiele.

Vara aceasta am invatat cat de pretuit este gestul bunatatii si al solidaritatii interumane. Incepem

un nou an scolar mai copti, mai imuni la rautatile celor din jur si cu multa iubire de oferit

semenilor nostrii. Asa este pentru noi radiogarma de IMPACT in PoIana cu destine!

Povestea batranei Vergina

Pentru a ajunge la casuta batraneasca, dar primitoare, in care locuieste batrana

Vergina, este necesara trecerea prin mai multe gradini, cat si urmarea unor carari intortocheate,

deoarece casa acesteia este mult izolata de drumul principal. Aici locuieste singura de mai bine

de 10 ani, dupa ce timp de 19 ani si-a ingrijit sotul paralizat. Viata sa e umbrita de multiple

pierderi- mai intai sotul, apoi doua fiice rapuse de boala. Acum familia sa este Dumnezeu si

fiica sa ce traieste departe. Am fost primiti de fiecare data cu sfiala si retinerea ca nu are un

loc mai bun in care ne-ar fi putut primi. Ne-a vorbit despre viata ei si despre problemele

multiple de sanatate - HTA, probleme cu ficatul si ce-i mai rau e ca si-a neglijat piciorul luxat

de curand, iar acum are dureri cumplite.

Cel mai mult ne-a uimit cand ne-a spus ca nu isi aminteste ultima bucurie din viata ei,

insa crede cu convingere ca Dumnezeu este singurul care a ajutat-o si care o tine inca in viata,

biserica fiind locul unde isi gaseste alinarea. Grija cea mai mare pe care o are batrana este ca

peretele din spatele casei sa nu cedeze, caci nu mai are nicio stabilitate, fiind necesara

reconstruirea lui. Singuratatea dumneaei este cu atat mai apasatoare cu cat nici familia ramasa

in viata, constituita din singura fiica si nepoti, nu ii este alaturi. „Pentru a realiza lucruri mari

trebuie să și visăm, nu numai să facem; trebuie să și credem, nu numai să plănuim.” Asadar noi

echipa Stefi IMPACT planuim sa reconstruim pana la Carciun peretele cazut! Te alaturi noua?

Eu, tu, noi sunt/esti/suntem schimbarea pe care o asteptam la altii!

La treaba deci!

Povestea familiei I.

Într-o zi obişnuită de marţi i-am făcut o vizită doamnei Doina ce are grijă singură,

fără sprijinul unui sot, de copilaşii sai pe care i-a numit „viaţa mea”- Loredana, Leonard,

Bogdan, Teodora, David şi Alexandru. Cel mai mic copil abia se nascuse cand am cunoscut

noi, voluntarii din StefiIMPACT, aceasta familie. Mai sunt apoi 3 copii micuţi, cu vârstele

cuprinse între 3-5 ani, un baietel de 10 ani cu probleme de sanatate mintala si o tanara în vârstă

de 18 ani care o ajuta mult pe mama in cresterea fratilor mai mici. Această familie a locuit în

Fălticeni, dar de 4 ani sunt stabiliţi aici, in sat, confruntandu-se cu multiple lipsuri. Adesea

ne-a marturisit - „atâta timp cât am copiii alături de mine, nu contează că avem atâtea lipsuri,

ei sunt viaţa mea, în fiecare seară dorm cu mine, toţi într-un pat, aşa i-am obişnuit, să mă simtă

aproape şi de asemenea să-i simt şi eu”.

E o mamă modestă care nu cere multe şi ne-a primit cu atâta căldură, se observa asta

din privirea şi glasul acesteia, obisnuita fiind sa fie marginalizata si etichetata de cei din

comunitate. Poate de aceea si vizitele noastre au fost mai dese, incercand a ne apropia si a

egaliza relatia cu noi- suntem oameni si avem cu totii inima! Si puterea din inima solidaritatii

interumane a facut sa le putem oferi acestor oameni ajutor pentru increstinarea pruncului mic,

hainute si pampersi, medicamente pentru copii, hainute, un patut si carucior, mancare si

rechizite copiilor ce merg la scoala. Am igienizat locuinta si am ajutat la infrumusetarea unicei

camere de locuit! Ne-am amintit de ceea ce am invatat candva la intalnirile clubului de

initiativa comunitara Stefi IMPACT- “Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în

starea de a le face.” -Constantin Brâncuși

Alegem in continuare sa facem parte din categoria celor care chiar fac ceva ca

lucrurile sa se schimbe!

Povestea batranei Elena

O noua casa primitoare, o alta poveste impresionanta! O batrana in varsta de 75 de

ani, bolnava de diabet. Merge la dializa de 4 ori pe saptamana,sufera de ostroporoza si

cataracta, dar trebaluieste cu drag pentru a-si mentine curtea si casa cat mai curate. E un

interior modest , rustic, plin de amintiri personale, familiale. Locuieste singura de 22 de ani de

cand sotul sau a plecat la ceruri. Cu durere marturiseste ca si-a pierdut si doi dintre cei trei

copii. E o mama care si-a frant aripile...si reinvata in fiece zi sa zboare fara aripi, doar cu

inima!

Casa in care locuieste a suferit un incendiu, din cauza improvizatiilor facute pentru a

acoperi lipsurile esentiale pentru incalzire, pe timp de iarna. Dupa aceasta tragedie, casa a fost

refacuta cu mult efort, ajungand ca in prezent sa poarte inca urmele incendiului. Din cauza ca a

ramas singura, nu are posibilitatea financiara pentru medicamentele si operatia necesara, si nu

poate sa isi desavarseasca treaba in curte. Uneori ,din putinul sau plateste o persoana din

apropiere pentru a-i aduce apa. A fost la inceput usor stanjenita de prezenta nostra, obisnuita

fiind cu singuratatea. Dar incet, incet, am deschis portita casei si a inimii sale, am stat la

povesti, a acceptat ajutorul nostru in gospadarie si ne-a marturisit ca regretul sau cel mai mare

este ca nu poate merge la biserica. Dar aduce biserica in casa sa prin cartile de rugaciune si

orele lungi in care sta de vorba cu Dumnezeu.

„Fiecare om trebuie să îşi gaseasca timp să se aşeze şi să privească cum infloresc

copacii, cum se coc merele, apoi cum cad frunzele.” Asta e lectia cu care noi am intrat in

toamna. O impartasim cu voi, stiind ca impreuna continuam sa aducem soarele in PoIAna cu

destine si sa reconstruim casuta bunicii Elena.

Povestea familiei M.

Într-un colț de natură, pitită printre copaci, se află o casă mică, ce adăpostește o

familie simplă, extrem de modesta, ce încearcă să se descurce zi de zi cu puținul material pe

care il are. Vântul trece cu ușurință prin ferestrele improvizate, iar picurii reci de ploaie nu

ezită nici ei să intre în micul lăcaș. Vara e bine, căci e cald, dar o dată cu venirea iernii ei sunt

nevoiți să adune lemne de foc și să se învelească cu așternuturile subțiri pe care le au. Părinții

muncesc cu ziua, prin vecini pentru a le oferi celor 3 copii ai lor, Romeo, Ionuț și Ana Daria, o

bucată de pâine. Mama lor îi iubește și îi îngrijește cum poate ea mai bine. Copii merg la

școală și învață cu drag visând la un viitor mai bun. Ce surprinsi am fost atunci cand am vazut

cu ocazia vizitelor noastre bucuria copiilor pentru orice – fie si un pepene, ori un pachet de

biscuiti. Am revenit de fiecare data cu drag in aceasta familie, mai ales ca povestea lor si

chipul atat de jucaus al celor 2 pitici a facut ca oamenii sa reactionezez pozitiv, facand donatii-

hainute, mancare, rechizite. Cata nevoie au de un dulapior pentru haine…Stim ca impreuna le

putem face viata mai buna! Invatam de la acestia ca e nevoie de atat de putin ca sa fii fericit! Si

asta pentru ca am vazut la ei multumirea si recunostinta ca sunt sanatosi, tonici, că pot merge

la școală și că bunul Dumnezeu îi ajută și îi ferește de rău.

Sa coloram destine pe foi de catifea aflate in inimile noastre!! Eu-tu-ei-NOI suntem

conectati la puterea binelui ce misca muntii din loc!

Povestea batranei Aneta

In pelerinajul nostru prin PoIana cu destine am intalnit o batrana in varsta de 84 de

ani a carei situatie ne-a impresionat profund. Locuieste singura intr-o casuta veche, incercata

mult de vreme si de timp, sunt 15 ani, de cand sotul dansei a murit, rapus de boala. Copiii,

fiecare stabiliti la casele lor in diferite zone ale tarii, nu mai reprezinta de mult un sprijin

pentru batrana, nemaistiind nimic despre ei de ani de zile. Ne-au fost impartasite amintirile ei

dureroase din vremea razboiului, pe cand avea doar 14 ani, cat si evacuarea, fapte ce au marcat

profund personalitatea femeii adult de mai tarziu.

Ceea ce ne-a uimit cel mai mult la aceasta, este ca in ciuda greutatilor cu care se

confrunta - lipsa hranei zilnice, a lemnelor pentru iarna (motiv pentru care adesea este vazuta

cum aduna vreascuri din padure singura), a banilor din putina pensie , a problemelor de

sanatate pe care le trece cu vederea , a lipsurilor casei care are geamurile sparte de catre copii

vecinilor-bunica Aneta nu si-a pierdut credinta. Pastreaza cu drag cartile religioase,

achizitionate in timp de la diferite manastiri si biserici din apropiere, la care merge in pelerinaj

pe jos, zeci de kilometri, in fiecare an. Ne indeamna si pe noi la credinta si ofera un adevarat

exemplu prin prezenta dansei la biserica in fiecare duminica.

Ce lectii minunate am primit in aceste luni , cunoscand-o pe blanda bunicuta! Am

realizat ca un vis pe care il ai singur este doar un vis. Insa un vis pe care il ai alaturi de mai

multi este realitate. Si noi asta dorim – sa transformam in realitate dorinta noastra de a

imbunatati viata acestui om extraordinar! ”Dumnezeu şi îngerii nu sunt plătiţi, chiar dacă

lucrarea lor este cea mai importanta”- am citit intr-o carte de rugaciuni a bunicii Aneta. O fi

poate si o trimitere catre noi, voluntarii! Odată ce ai experimentat voluntariatul, e greu să spui

"Nu" când ţi se cere ajutorul, e un sentiment special care îţi dă o satisfacţie aparte.

Povestea familiei P.

Chiar aici, la casa cu numărul 681, doamna Catinca P. duce o viață modesta alături de

cei 7 nepoți. ”Nu vă pot povesti o zi din viața mea...ar trebui să scrieți un roman. Așa zile ca

ale mele...la nimeni nu doresc.”

La cei 66 de ani ai săi, eroina noastră suferă de insuficiență renală, steatoză hepatică,

hipertensiune arterială si disfuncție biliara, însă nici nu se pune problema de tratamente pentru

măcar una din boli; prioritatea ei sunt cei 7 nepoți pe care îi creste singură înca de când acestia

erau în fasă. Ei sunt singura sa sursa de fericire: ”o zi de bucurie nu am, doar cand mă mai joc

așa cu ei...dar e greu; cum să te bucuri când te uiți în jur și auzi doar <mi-e foame, mi-e

foame>; uneori avem mai puțin și îi las pe ei să mănânce, iar dacă mai rămâne mai mănânc și

eu ”.

Desi nu cunoaste un alt mod de trai, această bătrânică nu si-a pierdut credința în

Dumnezeu: "eu permanent țin candela aprinsă că asa e bine...să-ți cauți de sufletul tău si apoi,

cât poți, să îi ajuți si pe alții". Copiii toți -cu excepția Denisei, care are numai 1 an si jumătate-

muncesc cot la cot cu bunica: spală, mătură, au grijă unii de alții, merg în pădure să strângă

lemne pentru iarnă, au grijă de mica lor grădină, culeg bureți si îi vând...

Gabrielei (10 ani) îi place să citească; Petruca (12 ani) vrea sa ajunga ”bucătăreasă”-

poate-si va deschide un restaurant într-o zi-, iar cel mai mult îsi doreste ”sa am langa mine pe

mama si pe tata”, ”m-au lasat aici de mica”; Stefaniei (7 ani ) îi place mult să deseneze si vrea

neapărat să ajungă învățătoare; Rebecca (4 ani) e timida, insa foarte activa, iar într-o zi va fi

”conducatoare de avioane”- spune ea-; Cristina (18 ani ) încearcă să se țină de școală și în

același timp să îi țină locul bunicii atunci când aceasta rămâne fără putere; Vasile (10 ani) e

barbatul casei, e tot timpul cu zambetul pe buze, îi place să meargă cu bicicleta si să joace

fotbal, dar să le si ajute pe fete ori de câte ori au nevoie.

Am reușit să ne vedem de multe ori vara aceasta, si am învățat deja un lucru foarte

important de la ei: bogăția interioară e cea care contează.

Povestea Denisei

Denisa este o fetita diferita de ceilalti copii, cu o poveste induiosatoare...Locuieste pe

deal, aproape de biserica, am gasit-o la fiecare vizita a noastra in curte, printre copaci,

desenand ori ascultand muzica la radio. Aceasta s-a nascut cu o afectiune grava a membrelor

inferioare, care nu ii permite deplasarea decat cu ajutorul unor carje de sprijin. Mama ei, dupa

mult chin si efort a reusit in cele din urma sa gaseasca un mic ajutor la un doctor specialist, a

fost sporadic sprijinita de oameni cu suflet mare care i-au mai platit tratamentele ori au achitat

biletele de drum pana la spital, la Bucuresti si inapoi. Dupa 6 interventii chirurgicale

piciorusele ei au capatat o forma cat mai functionala si astfel acum se poate deplasa singurica,

alearga in stilul ei si e plina de viata. A participat la toate actiunile din proiect, a oferit la toate

intalnirile cu noi din spontaneitatea si echilibrul sau interior si mai ales am legat o prietenie pe

viata, noi impactii si draguta Denisa- “Caty “ cum i-am spus noi in tot acest timp de poveste

petrecut impreuna. Desi face parte dintr-o familie numeroasa, 2 surori si 3 frati, parintii sai nu

ne-au cerut nimic noua decat sa petrecem timp cu fetita, sa o ajutam sa integreze si mai bine

durerea acestei probleme somatice.

De fiecare data ne-a uimit maturitatea cu care isi asuma tot ceea ce poate si ce nu

poate ori ii este limitata din cauza problemei de sanatate. Este calda si prietenoasa, foarte

darnica si de fiecare data cand a cazut – la propriu- a invatat sa se ridice intotdeauna

triumfatoare si cu o noua speranta ca oricand se poate mai rau, de aceea e important sa te

bucuri AZI de ceea ce poti sa faci- un pas mic pentru o calatorie pe doua picioare! Asta ii

dorim micutei noastre prietene si credem ca impreuna vom reusi sa o facem sa se simta bine

asa cum e ea - unica, speciala, un briliant ce are nevoie doar sa poata zbura precum fluturii

colorati pe care i-am desenat la umbra copacilor din PoIAna cu destine!

Un copil care ne-a invatat sa nu mai cerem atat de la viata ci sa ne bucuram cu

simplitate si recunostinta de fiecare adiere de viata! Si ii multumim pentru asta!

Povestea batranei Maria

La capatul unui drum intortocheat de tara, gasim o casuta veche, greu de descris.

Oricine ar vedea-o, ar fi de acord cu usurinta ca nu este locuita de nimeni, datorita felului cum

arata. Insa aici o vietuieste batrana ,Maria, in varsta de 80 de ani, singura. Casa a apartinut

surorii acesteia, decedata la varsta de 67 de ani. Maria a ales sa locuiasca aici in locul surorii,

deoarece in casa dansei ( acum locuita de copii ) nu mai suporta atmosfera apasatoare, mereu

tensionata si plina de umilinte. Cu lacrimi in ochi, ne-a povestit ca in nenumarate randuri,

salvarea ei a venit din partea Politiei, la apelul disperat al unor vecini carora le era mila sa vada

situatia in care razbatea batrana. Chiar daca casa surorii nu poate fi locuita decat in conditii

precare, batrana este multumita ca are adapost si se poate feri cateodata ( i s-au furat banii in

repetate randuri chiar si aici) de cei care au gonit-o si de faptul ca inca are puterea sa ajunga in

fiecare duminica la biserica. Regretul cel mai mare pe care il are batrana este ca nu a putut

merge la scoala din cauza razboiului, care l-a luat in luptele crancene si pe tatal sau, ce nu s-a

mai intors acasa.

Batrana ne-a impartasit ca a suferit 3 operatii, iar in prezent se plange de dureri de cap

foarte dese, a caror cauza nu o cunoaste, fiindca nu a mers la medic, neavand banii necesari

unui control medical amanuntit, specializat. Lipsurile cu care se confrunta sunt multiple, insa

dintre cele mai importante: isi doreste o plita pentru a putea gati si lemne pentru foc. Iar noi,

impreuna cu cei care au ales sa ne fie aproape am resuit sa acoperim macar putin din aceste

nevoi multiple, dar mai ales am oferit inmiit iubire si caldura si acceptare acestui suflet

incercat de viata si anii ce au trecut aspru adesea peste casuta dumneaei. Credem ca

solidaritatea a fost mişcarea care a schimbat cursul si directia istoriei! Iar noi, membrii Stefi

IMPACT am produs schimbarea in comunitatea mica in care locuim, declansand spiritul

solidar al concentatenilor nostri! Si asta pentru ca "Am înteles că un om poate avea totul

neavand nimic și nimic având totul." -M Eminescu. Iar noi suntem mai bogati si mult mai

maturi cunoscand-o si facand parte acum din familia bunicii Maria! Urmeaza sa ii construim

peretele din spatele casei, sa o vizitam saptamanal ascultandu-i povetele, sa ii infrumusetam

interiorul camerei atat de modeste si sa o iubim! Simplu si cu inima deschisa!

Povestea familiei M.

In drumurile noastre prin Poiana cu destine am intalnit si familia M, o familie

numeroasa a carei poveste ne-a impresionat. In casuta cu doar 2 camere traiesc 11 suflete iar

parintii au grija de cei 9 copii cu varste cuprinse intre 9 si 20 de ani. Tatal sufera de boli

cardiovasculare si afectiuni ale prostatei si mama copiilor are afectiuni neurologice si diabet,

aceasta facand tratament cu insulina. Parintii isi iubesc foarte mult copiii dar din pacate nu le

pot oferi tot ce isi doresc din pricina situatiei financiare. Singurul venit al familiei fiind

alocatia, micutii merg la oamenii din sat si ii ajuta la treburile din gospodarie pentru a primi

cate ceva de mancare.

Am fost impresionati de faptul ca au improvizat paturile, cateva haine inlocuind

saltelele si pernele. „Am cumparat haine vechi si uzate de la second-hand pentru ca nu aveam

pe ce sa dormim” ne spune tatal. Copii mai mari sunt plecati la munca prin tara, cei mici merg

la scoala, se straduiesc sa isi mentina hainutele curate si nu au absente. Orice ajutor e o „mana

cereasca” pentru membrii acestei familii. Printre lucrurile vechi pastrate de familie in coltul cu

„nestemate” se afla icoana si cutia cu medicamente. Fara de ele „nu putem pune capul pe

perna” ne-a povestit odata mama copiilor. Cu drag si multa acceptare am ales sa le trecem

pragul, ascultandu-i si spunand mai departe povestea lor, cu scopul detasarii de prejudecati

legate de mediul social-economic in care traim, cu sau fara voia noastra.

Dincolo de multiplele nevoie materiale ale acestei familii , am gasit in toate situatiile

de comunicare directa a noastra cu ei - bucuria faptului de a se avea unii pe altii, de a se ajuta

la bine si la greu, de a imparti totul intre ei - o lectie importanta invatata de noi, tinerii

voluntari.

Povestea a batranului Marcel

Marcel este un batran in varsta de 67 de ani, care locuieste singur de aproximativ 6

luni de zile, de cand sotia acestuia a murit. Cel mai mult ne-a vorbit despre moartea sotiei, de

care a fost foarte atasat, fapt ce l-a marcat profund si despre fiica bolnava care nu il poate lua

in grija ei, din cauza propriilor probleme de sanatate. Plangand, ne-a aratat obiectele sotiei, pe

care le pastreaza cu drag spre amintire si ne-a povestit cum a avut grija de ea, pana in clipa

cand a murit in bratele lui. Amintirea sotiei ii este singura alinare, mergand zilnic sa aprinda

lumanari la mormantul ei si devenind din ce in ce mai credincios. Singuratatea ii ingreuneaza

viata de zi cu zi, din cauza pensiei foarte mici, obtinute in urma decesului sotiei. Acum este

nevoit sa se descurce singur in casa “pustie parca”, dupa cum relateaza. Incearca sa isi adune

lemne singur din padure, insa este agresat de cele mai multe ori de catre padurari, pentru

putinele vreascuri pe care reuseste sa le aduca acasa. Ne-a recunoscut ca ar merge si acum

daca ar putea sa aiba grija de vitele satenilor, singurul venit din trecut, doar sa aiba hrana

zilnica.

Cata bucuie a adus in casuta modesta vizita noastra acolo! De fiecare data am plecat

mai intelepti si plini de intrebari despre viata si sensul nostru pe aceasta lume, despre ce este

ori ar trebui sa fie o familie. Cine are bunici sa ii iubeasca, cine nu mai are bunici sa ii

iubeasca, cine isi doreste bunici ii gaseste in PoIAna cu destine…

Povestea familiei V.

Ana-Maria a facut parte dintr-o familie numeroasa si foarte saraca, de aceea a fost

nevoita sa plece de acasa la varsta de 16 ani sperand la un trai mai bun. Acum o intalnim in

comuna Deleni, la o margine de sat, are 22 de ani si 3 copii de care are grija singura. Cel mai

mare copil are 5 ani, iar mezinul 7 luni. Familia nu are nici un ajutor, traind din alocatiile

copiilor. Ana-Maria este foarte muncitoare si ne-a marturisit ca ar merge sa lucreze dar nu

poate deoarece trebuie sa ii lase pe micuti singuri acasa. Impreuna cu sotul care este plecat la

munca prin tara, a inceput sa isi construiasca o casuta, insa nu a fost finalizata deoarece nu au

mai avut bani pentru a cumpara materiale. „As vrea sa termin casa, sa aiba copiii conditii mai

bune. Macar cu glet pentru o camera as vrea sa ma ajutati” ne spune femeia. Familia are

nevoie de foarte multe lucruri, de la hainute si jucarii pana la materiale de constructii. „As vrea

un trai mai bun pentru cei mici si imi doresc sa le ofer tot ce nu am avut eu in copilarie”

marturiseste Ana. Poate fi vazuta zilnic, manad calul si caruta cu care mai munceste ea pe unde

poate pentru a avea ce sa le dea de mancare piticilor sai.

Desi nu duc o viata foarte frumoasa, copiii sunt veseli, jucausi si li se citeste bucuria

in ochi atunci cand mergem la ei in vizita. Cu siguranta aceasta experienta de o vara va lasa

amprente frumoase, constructive si colorate atat pentru noi, voluntarii, cat si pentru ei. Suntem

bucurosi ca ne cunoastem!

Povestea batranelor Anica si Saveta

Într-un satuc, departe de agitația lumii trăiesc două bătrânele impovarate de ani si

multiplele griji, chinuindu-se de pe o zi pe alta. Le-am găsit șezând pe prispă, privind spre

depărtări cu ochii înlăcrimați, tăcute, gândind probabil la viața zbuciumată de care au avut

parte, la singurătatea lor, la problemele care zi de zi le apasă sufletul secat de speranță. Ele

sunt bunica Saveta și sora sa bunica Anica, în vârstă de 81 respectiv 84 de ani. Fiecare

intalnire cu ele a fost un prilej de recunostinta pentru ceea ce noi , tinerii acestui prezent plin

de consumerism avem si poate uneori ne dorim si mai mult decat avem! Cele două bătrânele

ne-au înduioșat cu viața lor anevoioasă, cu povestea ce se afla dincolo de parul carunt.Am aflat

astfel ca si-au pierdut partenerii de viata cu foarte mult timp in urma, ca D-zeu nu le-a dat

copii si ca in fiece seara isi spun rugaciunea cu gandul la cei dragi si la clipa unei proxime

intalniri cu acestia. Lectia pe care noi - voluntarii liceeni am primit-o de la aceste plapande

fiinte este puterea de a merge inainte, de a “face haz de necaz” si de a spera ca undeva va fi

mai bine!! Toată viața lor au lucrat ca și slugi la curțile boierilor, dar acum la bătrânețe

rămânând fără puteri și doborâte fiind de diverse boli s-au retras în această poieniță,

sprijinindu-se și ajutându-se una pe alta la greu.

E minunat ca le-am putut oferi alinare, ca am contribuit macar putin la imbunatatirea

si indulcirea traiului lor zilnic! Si stim ca vom reveni cu drag, aducand cu noi si alti mesageri

ai faptelor bune, facute neconditionat! Caci cea mai buna rasplata a voluntarului este tocmai

aceasta sansa de a putea ajuta!

Povestea batranei Saveta

Calatorului ii sade bine cu drumul, iar impactistului cu voluntariatul! In calatoria

noastra prin PoIAna cu destine am intalnit-o pe bunicuta Saveta, o persoana calda si primitoare

a carei poveste de viata e pentru noi exemplu de atitudine umana, prosociala. Si-a petrecut o

viata alaturi de mama sa, pe care a ingrijit-o cu loialitate si credinta, neglijandu-si existenta

personala.

Desi nu are copii, considera ca misiunea sa pe asta lume a fost tocmai sa isi

ingrijeasca mama bolnava, sa fie atenta la nevoile celor din jur, sa ofere din putinul pe care il

are. Ne-a primit cu sfiala, considerand ca poate sunt alte persoane mai in nevoie de cat

dumneaei si tocmai aceasta modestie, sinceritate, frumusete interioara ne-au determinat sa

mergem de fiecare data cu drag si recunostina in casuta sa extrem de modesta. Ne-a povestit

despre ce inseamna sa fii bun si bland, invatandu-ne si cateva retete traditionale - de paine cu

tarate si alivanca, prajiturile copilariei dansei.

Te iubim mamaie si avem convingerea ca si cei care iti vor citi povestea se vor alinia

eforturilor noastre de a-ti imbunatati traiul!