340
BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR 1 PÃSÃRIN BENONE TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR EDIŢIA A II-A REVIZUITĂ ŞI ADĂUGATĂ - Iaşi 2007 -

Cresterea suinelor

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

1

PÃSÃRIN BENONE

TEHNOLOGIA CREŞTERII

SUINELOR

EDIŢIA A II-AREVIZUITĂ ŞI ADĂUGATĂ

- Iaşi 2007 -

Page 2: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

2

Comisia de analiză:- Preşedinte: prof. dr. Ioan VACARU-OPRIŞ.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi- Membrii: - prof. dr. Ştefan DIACONESCUUniversitatea de Ştiinţe Agronomice şi de Medicină Veterinară Bucureşti

- prof. dr. Gheorghe TĂRĂBOANŢĂUniversitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi

Tehnoredactare: Ing. Cristina Harhătă

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

PĂSĂRIN, BENONETehnologia creşterii suinelor / Benone Păsărin. – Iaşi :

Editura Ion Ionescu de la Brad, 2007Bibliogr.ISBN 978-973-7921-88-8

636.4

Page 3: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

3

CUPRINS

ARGUMENTUMPARTEA I – BAZELE BIOLOGICE ŞI PRODUCTIVE ALE SUINELOR.............. 6

CAPITOLUL 1 - IMPORTANŢA, SITUAŢIA ŞI TENDINŢE ACTUALE ÎNCREŞTEREA SUINELOR ................................................................................................10

1.1. Importanţa creşterii suinelor.............................................................................101.2. Avantajele creşterii suinelor.............................................................................121.3. Situaţia creşterii suinelor pe plan mondial .......................................................141.4. Situaţia creşterii suinelor în ţara noastră ..........................................................171.5. Tendinţe în creşterea suinelor ..........................................................................19

CAPITOLUL 2 - FILOGENIA ŞI EVOLUŢIA SUINELOR .........................................222.1. Originea şi clasificarea zoologică a suinelor....................................................212.2. Caracterizarea speciilor sălbatice .....................................................................232.3. Modificări survenite în urma domesticirii şi perfecţionării .............................252.4. Formarea şi specializarea raselor de suine .......................................................26

2.4.1. Factori care au contribuit la formarea raselor de suine .....................262.4.2. Caracterizarea suinelor primitive ......................................................272.4.3. Rasele de suine de formaţie veche ....................................................302.4.4. Rasele de suine de formaţie nouă ......................................................312.4.5. Rasele de suine perfecţionate (amelioratoare) ..................................32

CAPITOLUL 3 - ÎNSUŞIRILE MORFOLOGICE ŞI FIZIOLOGICEALE SUINELOR ................................................................................................................34

3.1. Insuşirile morfologice generale ........................................................................343.1.1. Dezvoltarea corporală .......................................................................343.1.2. Conformaţia corporală.......................................................................353.1.3. Constituţia suinelor ...........................................................................383.1.4. Tipurile morfo-productive la suine ...................................................403.1.5. Particularităţi de culoare....................................................................41

3.2. Însuşirile fiziologice şi productive ...................................................................423.2.1. Temperamentul suinelor....................................................................443.2.2. Comportamentul suinelor ..................................................................453.2.3. Ierarhia de grup .................................................................................483.2.4. Stresul la suine ..................................................................................50

CAPITOLUL 4 - PRODUCŢIILE SUINELOR ŞI EVALUAREA LOR........................534.1. Factori care influenţează producţiile suinelor ..................................................53

4.1.1. Factorii endogeni (interni).................................................................544.1.2. Factorii exogeni (externi) ..................................................................57

Page 4: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

4

4.2. Aprecierea producţiei de carne.........................................................................594.2.1. Aprecierea producţiei de carne pe animalul viu................................594.2.2. Aprecierea producţiei de carne după sacrificare ...............................614.2.3. Calităţile cărnii la suine.....................................................................664.2.4. Calităţile grăsimii de porc .................................................................714.2.5. Subprodusele obţinute de la suine.....................................................72

CAPITOLUL 5 - RASELE DE SUINE............................................................................745.1. Rasele de suine importate.................................................................................75

5.1.1. Rasa Marele alb (Large White) .........................................................755.1.2. Rasa Landrace ...................................................................................765.1.3. Rasa Duroc ........................................................................................785.1.4. Rasa Hampshire.................................................................................815.1.5. Rasa Yorkshire ..................................................................................805.1.6. Rasa Pietrain......................................................................................815.1.7. Rasa Landrace belgian ......................................................................825.1.8. Rasa Edelschwein..............................................................................835.1.9. Rasa Wessex......................................................................................845.1.10. Rasa Chester-White.........................................................................855.1.11. Alte rase de suine importate în ţara noastră ....................................86

5.2. Rasele şi populaţiile de suine indigene ............................................................885.2.1. Rasele indigene .................................................................................885.2.2. Populaţii de suine crescute în ţara noastră ........................................91

5.3. Rase de suine crescute în alte ţări.....................................................................945.3.1. Rasele de suine din Anglia ................................................................945.3.2. Rase de suine din S.U.A....................................................................945.3.3. Rasele de suine din C.S.I...................................................................965.3.4. Rasele de suine din Europa centrală şi din Balcani...........................96

CAPITOLUL 6 - AMELIORAREA - FACTOR PRIORITARÎN SPORIREA PRODUCŢIILOR LA SUINE .................................................................97

6.1. Ameliorarea prin selecţie .................................................................................976.1.1. Progresul genetic şi factorii care îl influenţează ...............................986.1.2. Ameliorarea prin selecţie a unor însuşiri la suine .............................101

6.1.2.1. Conformaţia corporală........................................................1026.1.2.2. Producţia de purcei.............................................................1046.1.2.3. Precocitatea ........................................................................1056.1.2.4. Calitatea carcasei................................................................105

6.1.3. Formele, procedeele şi metodele de selecţie la suine........................1076.1.3.1. Formele de selecţie.............................................................1076.1.3.2. Procedee de selecţie ...........................................................1086.1.3.3. Metodele selecţiei...............................................................109

6.1.4. Organizarea şi tehnica selecţiei la suine............................................1116.1.4.1. Selecţia suinelor pe bază de testări.....................................112

6.1.5. Selecţia suinelor prin clasare (bonitare) ............................................1216.1.6. Creşterea suinelor în rasă curată........................................................123

Page 5: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

5

6.2. Ameliorarea prin încrucişare ............................................................................1256.2.1. Încrucişări în scopul ameliorarii raselor de suine..............................1266.2.2. Încrucişările de producţie(în scopuri economice imediate) .................................................................1276.2.3. Hibridarea la suine ............................................................................134

6.2.3.1. Formarea liniilor consangvine............................................1366.2.3.2. Realizări în domeniul hibridării .........................................138

6.3. Principiile şi parametrii programului de ameliorare a suinelor........................1416.3.1. Principiile programului de ameliorare...............................................1416.3.2. Parametrii programului de ameliorare...............................................144

CAPITOLUL 7 - ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA REPRODUCŢIEILA SUINE..........................................................................................................................145

7.1. Momentul introducerii la reproducţie a tineretului suin...................................1457.2. Activitatea sexuală la scroafă ...........................................................................1477.3. Sisteme de reproducţie la suine........................................................................149

7.3.1. Sistemele de montă şi tehnica efectuării montelor............................1497.3.2. Însămânţările artificiale.....................................................................1517.3.3. Diagnosticul gestaţiei ......................................................................1537.3.4. Intensivizarea reproducţiei la suine...................................................155

CAPITOLUL 8 - SISTEME DE EXPLOATAŢII A SUINELOR...................................1598.1. Sistemul de exploataţie extensiv ......................................................................1608.2. Sistemul de exploataţie semiintensiv ...............................................................1608.3. Sistemul de exploataţie intensiv-industrial ......................................................162

8.3.1. Principiile organizatorice ale sistemuluiintensiv-industrial........................................................................................1628.3.2. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţieîn exploataţiile intensiv-industriale .............................................................1658.3.3. Organizarea şi desfăşurarea activităţii productiveîn exploataţiile semintensive .......................................................................168

8.3.3.1. Organizarea şi desfăşurarea activităţiiproductive în exploataţiile gospodăreştisezoniere cu 20 de scroafe-matcă ....................................................1698.3.3.2. Activitatea de producţie pentru exploataţiilegospodăreşti cu flux continuu şi un efectivde 50 de scroafe-matcă ....................................................................171

CAPITOLUL 9 - FURAJELE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA PRODUCŢIILOR LASUINE.................................................................................................................................175

9.1. Furajele utilizate în hrana suinelor şi influenţa lorasupra producţiilor...................................................................................................175

9.1.1.Furajele concentrate ...........................................................................1769.1.2.Furaje proteice de origine vegetală .......................................................1789.1.3.Furaje de origine animală ..................................................................1809.1.4.Furajele proteice de origine mixtă .....................................................1819.1.5. Nutreţurile combinate........................................................................185

Page 6: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

6

9.2. Factorii care influenţează valorificarea hranei la suine....................................1899.2.1. Factorii dependenţi de animal ...........................................................1899.2.2. Factorii dependenţi de mediu ............................................................191

9.2.2.1. Alimentaţia .........................................................................1929.2.2.2. Implicaţiile utilizării furajelor mucegăite în hranasuinelor ............................................................................................1979.2.2.3. Condiţiile de întreţinere......................................................198

PARTEA A II-A TEHNOLOGII DE CREŞTERE ŞI DE EXPLOATAREA SUINELOR ...................................................................................................................200

CAPITOLUL 10 - TEHNOLOGIA DIN SECTORULDE MONTĂ-GESTAŢIE ...................................................................................................200

10.1. Tehnologia creşterii vieruşilor şi exploatării vierilor .....................................20010.1.1. Alimentaţia vierilor şi vieruşilor de reproducţie .............................20110.1.2. Întreţinerea vierilor de reproducţie..................................................20410.1.3. Exploatarea vierilor de reproducţie .................................................205

10.2. Tehnologii în exploatarea scrofiţelor şi scroafelor.........................................20710.2.1. Tehnologia instituită în perioada de pregătire pentrumontă ...........................................................................................................20810.2.2. Organizarea reproducţiei în unităţile cu flux continuu....................21210.2.3. Tehnologii în exploatarea femelelor gestante .................................214

CAPITOLUL 11 - TEHNOLOGIA DIN SECTORUL DE MATERNITATE................22411.1. Sistemele de întreţinere din sectorul de maternitate.......................................22411.2. Pregătirea şi desfăşurarea activităţilor în maternitate ....................................234

11.2.1. Pregătirea compartimentului (sau a boxelor de fătare) ...................23411.2.2. Pregătirea scroafelor........................................................................23611.2.3. Microclimatul din maternitate .........................................................23611.2.4. Desfăşurarea fătărilor ......................................................................238

11.3. Producţia de lapte şi factorii care o influenţează............................................24011.3.1. Colostrul şi laptele de scroafă .........................................................24011.3.2. Factorii care influenţează producţia de lapte la scroafă ..................243

11.4. Alimentaţia scroafelor cu purcei ....................................................................24611.4.1. Nivelul şi tehnica de hrănire a scroafelor lactante ..........................248

11.5. Aspecte tehnice în creşterea purceilor sugari .................................................25211.5.1. Pierderile de purcei sugari şi evitarea lor ........................................25311.5.2. Alimentaţia suplimentară a purceilor sugari ...................................25611.5.3. Înţărcarea purceilor .........................................................................263

CAPITOLUL 12 - TEHNOLOGIA DIN SECTORUL DE CREŞĂ................................26712.1. Sistemele de întreţinere a tineretului înţărcat .................................................267

12.1.1. Întreţinerea tineretului în boxe speciale ..........................................26812.1.2. Întreţinerea tineretului în continuare în boxelede fătare-creştere .........................................................................................272

12.2. Microclimatul din creşă..................................................................................27312.3. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor în creşă ...........................................274

Page 7: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

7

12.4. Alimentaţia tineretului înţărcat.......................................................................27512.4.1. Cerinţele de energie şi substanţe nutritive.......................................27512.4.2. Tehnica hrănirii tineretului înţărcat.................................................278

12.5. Tehnica recuperării tineretului insuficient dezvoltat corporal .......................282CAPITOLUL 13 - TEHNOLOGIA DIN SECTORUL DE ÎNGRĂŞĂTORIE...............286

13.1. Alimentaţia suinelor la îngrăşat......................................................................28613.1.1. Necesarul de energie şi de substanţe nutritive ................................286

13.2. Metodele de îngrăşare-finisare a suinelor ......................................................28913.2.1. Îngrăşarea suinelor pentru carne .....................................................28913.2.2. Îngrăşarea pentru bacon ..................................................................29513.2.3. Îngrăşarea mixtă a suinelor .............................................................29913.2.4. Îngrăşarea suinelor pentru grăsime .................................................303

13.3. Întreţinerea porcinelor la îngrăşat şi microclimatuldin adăposturi ..........................................................................................................30413.4. Tehnologia de creştere a tineretului suin de reproducţie................................306

13.4.1. Creşterea tineretului de reproducţie în rasă curată ..........................30713.4.2. Creşterea tineretului de reproducţie în fermelede înmulţire .................................................................................................30913.4.3. Creşterea tineretului de reproducţie în fermelede hibridare..................................................................................................30913.4.4. Creşterea tineretului de reproducţie în fermelede producţie .................................................................................................310

CAPITOLUL 14 - COLECTAREA, TRATAREA ŞI VALORIFICAREADEJECŢIILOR ..................................................................................................................312

14.1. Caracteristicile dejecţiilor provenite de la suine ............................................31314.1.1. Caracteristicile cantitative ...............................................................31314.1.2. Caracteristicile calitative .................................................................313

14.2. Colectarea şi evacurea dejecţiilor de suine ....................................................31514.3. Metode de epurare a dejecţiilor de suine........................................................31714.4. Valorificarea dejecţiilor de suine ...................................................................319

14.4.1. Utilizarea dejecţiilor ca îngrăşământ...............................................32014.4.2. Utilizarea dejecţiilor ca medii de cultură ........................................32014.4.3. Autocoprofagia la suine ..................................................................321

CAPITOLUL 15 - TRANSPORTUL SUINELOR ...........................................................32215.1. Reguli generale de transport...........................................................................32215.2. Pregătirea şi efectuarea transportului de suine...............................................32315.3. Consecinţele transportului..............................................................................325

CAPITOLUL 16 TEHNOPROFILAXIA SUINELOR....................................................32916.1. Măsuri generale privind sănătatea suinelor ....................................................32916.2. Dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea adăposturilor .....................................330

BIBLIOGRAFIA .........................................................................................................332

Page 8: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

8

ARGUMENTUM

Moto:

Crudul mistreţ, cu-ai lui colţi întorşi, stârnit către luptă, vrândvânătorii să sfâşie, colţii cei albi îşi găteşte, fruntea îşi pleacă-npământ şi spumă îi curge din gură, gata să rupă - iar ochii-i parcă suntgemeni cu focul…”

HESIOD - Scutul lui Hercule

Încă din cele mai vechi timpuri, creşterea suinelor, în ţara noastră, a constituit opreocupare importantă a populaţiei umane, mai ales pentru cei din mediul rural. Pentruînceput, a predominat o creştere extensivă a unor populaţii primitive de porcine, având labază rasele Stocli şi Mangaliţa, precum şi alte populaţii locale.

Activitatea de creştere a suinelor, pe principii moderne, a condus la elaborarea unortehnologii adecvate de producţie, din ce în ce mai performante, care să ţină seama atât decerinţele de ordin general ale speciei în cauză cât şi ale categoriilor de vârstă, de stărilefiziologice, scopurile de producţie etc., luându-se în considerare şi cererea pieţii pentrudiferitele sortimente de produse obţinute în urma sacrificării.

Şi în ţara noastră, creşterea suinelor este o ramură economică foarte importantă,aceasta caracterizându-se prin intensivizarea producţiei, începând cu producerea de purceişi terminându-se cu livrarea continuă, ritmică şi constantă, a indivizilor îngrăşaţi pentrusacrificare. Practicarea exploatării intensive a porcinelor impune, în primul rând, ridicareacontinuă a performanţelor de producţie, având la bază nivelul şi gradul de ameliorare apopulaţiilor de animale, alături de asigurarea la nivel optim a condiţiilor de mediu.

În etapa actuală, se mai pune problema organizării activităţii de producţie şi înexploataţiile cu efective mai reduse, ca un răspuns la specificul perioadei post tranziţie, cândprivatizarea trebuie să constituie un factor precursor pentru dezvoltarea intreprinderilormijlocii, în măsură să regleze, mai eficient, economia de piaţă pentru produsele rezultate dela suine.

Pentru aceasta, se impune o cunoaştere profundă a condiţiilor concrete din teren,care trebuie să includă posibilităţile de cultivare rentabilă a cerealelor (porumb, orz, ovăzetc.) şi a unor leguminoase (soia, mazăre etc.), secondate de alegerea mărimii şi specializăriifermei şi apoi coroborarea cu calitatea materialului biologic (rase, metişi etc.), cualimentaţia adecvată, cu sistemul de întreţinere considerat oportun şi cu alte considerenteeconomice.

În aceste condiţii, proprietarul sau fermierul speciaslizat în creşterea porcinelor,trebuie să fie un cunoscător perfect al tuturor proceselor tehnice şi economice din fermă, săparticipe în mod activ şi competent la proiectarea, amplasarea şi finisarea adăposturilor, lamontarea instalaţiilor şi alegerea utilajelor necesare, să conducă direct procesele

Page 9: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

9

tehnologice şi să exploateze eficient reproducătorii, îmbinând cu abilitate şi pricepere factoriitehnici cu cei biologici şi economici.

Prin lucrarea de faţă, autorul îşi propune să contribuie la cunoaşterea aspectelorlegate de creşterea suinelor, indiferent de tipul de exploataţie, aşa încât activitatea deproducţie să poată fi implementată în programele zootehnice (pe diferite termene), inclusiv cuparticiparea unităţilor intensiv-industriale, însă organizate şi retehnologizate pe principiinoi, care să răspundă într-o mai mare măsură cerinţelor economiei concurenţiale.

Pentru elucidarea noţiunilor pregătitoare, în capitolele 1-10, se tratează aspectelefundamentale specifice suinelor, iar în capitolele 11-16 se prezintă cele mai modernetehnologii de producţie, pe tipuri de exploatare, pe sectoare de activitate (cu indicareacondiţiilor reale din teren sau zonă), aşa încât reluarea şi demararea activităţii să fieposibilă în cel mai scurt timp şi cu investiţii reduse.

Manualul se adresează studenţilor de la facultatea de Zootehnie, specialiştilor încreşterea animalelor, proprietarilor care deţin porcine şi altor persoane dornice săinvestească în ferme zootehnice de profil, precum şi experţilor diferitelor bănci, care dorescsă sprijine, prin credite, producătorul agricol.

Autorul

Page 10: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

10

PARTEA IBAZELE BIOLOGICE ŞI PRODUCTIVE

ALE SUINELOR

CAPITOLUL 1

IMPORTANTA, SITUATIA ŞI TENDINTEÎN CRESTEREA SUINELOR

1.1. Rolul şi importanţa creşterii suinelor

Societatea umană, şi în perioada actuală parcurge o etapă deosebit de complexă,caracterizată printr-o “explozie” demografică şi prin ridicarea continuă a nivelului de trai. Înacest context, alimentaţa umană capătă noi valenţe, impunându-se de urgenţă:

- sporirea cantitativă şi calitativă a produselor alimentare;- repartizarea lor echitabilă, atât pe plan general cât şi zonal;- utilizarea tuturor resurselor de hrană;- găsirea de noi sortimente cu conţinuturi sporite în substanţe nutritive, îndeosebi

proteice.Din estimările efectuate de către oamenii de ştiinţă şi de instituţiile specializate se

apreciază că, atât în anul 2005 cât şi în perspectiva anilor 2050, produsele animaliere (carne,lapte, ouă etc.) vor continua să deţină ponderea în alimentaţia umană.

Împortanţa pentru consum a cestor produse rezidă în aprecierea nivelului de trai şi dedezvoltare a unei ţări, sau popor, avându-se în vedere un complex de indicatori, între care suntinclusi şi nivelurile producţiilor animaliere, raportate pe locuitor. Produsele animaliere,conţinând şi cele mai mari proporţii de substanţe proteice, unele cu mare valoare biologică,sunt asimilate unei alimentaţii raţionale şi ştiinţifice.

Carnea rezultată din creşterea suinelor a contribuit şi va continua să aducă un aportsubstanţial în acoperirea necesarului de substanţe proteice – indicator de bază în apreciereanivelului de civilizaţie - şi, prioritar, în asigurarea sănătăţii umane.

În prezent se apreciază că necesarul mediu zilnic de substanţe proteice pentru om este decca. 70 g, din care cel puţin 40 g trebuie să provină din produsele animaliere. Carnea rezultatăde la suine trebuie să acopere, zilnic, în medie, 20 g de substanţe proteice, cu unele variaţiiimpuse de perceptele religioase şi de posibilităţile de creştere a acestei specii.

Page 11: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

11

Tabelul 1

Cererea internă de produse animaliere, pe structura socialăa ţărilor, între anii 1980-2005

Specificare U.M. Totalmondial

Din care în ţările:

dezvoltate în curs dedezvoltare gr.I

în curs dedezvoltare gr.II

Consumul de proteine(g/zi/loc) în anul 1980

g 66 96 63 58

Cererea de proteine(g/zi/loc) în anii 2020-2030

g 100-105 - - -

Ritmuri medii anualeprognozate în perioada1980-1990

% - 2,26 5,73 4,93

Ritmuri medii anualeprognozate în perioada1990-2000

% - 1,34 5,55 4,82

Cererea internă deproduse animale pentruanul 1990

mil.to - 208,4 35,5 162,7

Cererea internă deproduse animale pentruanul 2000

mil.to - 238,3 68,4 263,5

Cererea internă deproduse animale pentruanul 2005

mil.to - 239,0 70,2 266,8

*Conform analizelor FAO, 2006

După recomandările F.A.O., O.M.S. ca şi ale unor specialişti români, o persoană“standard” trebuie să primească zilnic între 2800-3000 kcal. şi circa 1 g proteină pentrufiecare kg greutate, pentru care sunt necesare anual circa 73 kg carne (în carcasă), din care:13,3 kg de bovină. 5,1 kg de ovină, 27,9 kg de porcine, 15,9 kg de pasăre şi 10,5 kg din alteresurse (în principal din carne de peşte), alături de circa 240 kg lapte şi produse din lapte şi280 ouă.

Carnea suinelor se caracterizează printr-o valoare energetică superioară faţă de celeobţinute de la celelalte animale de fermă; aceasta furnizează, în medie, 2700 kcal/kg, în timpce carnea de bovine oferă doar 1600 kcal/kg, iar cea de ovine 1400 kcal/kg.

În viitorul apropiat, acoperirea necesarului de proteină se va face, în principal, prinsporirea cantităţilor de carne provenită de la bovine şi ovine, secondate de cea rezultată de laporcine şi păsări, aspecte impuse de posibilităţile limitate de cultivare a “cerealelor furajere”necesare ultimelor două specii.

În alimentaţia umană, raţiile de hrană se întocmesc având la bază atât valoareaenergetică (exprimată prin conţinutul în kcal), cât şi conţinutul în substanţe proteice. Din acestpunct de vedere, carnea de porc (fără slănină şi osânză) este mai echilibrată faţă de celelalteproduse similare, dacă luăm în considerare raportul energo-proteic.

Trebuie consemnat faptul că, în cercetările mai recente, se recomandă utilizarea înhrana umană, într-o proporţie mai mare, a alimentelor de origine vegetală; aceasta ca urmare afaptului că, la animale, se înregistrează un coeficient de transformare foarte redus al

Page 12: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

12

proteinelor vegetale în cele animale, între 14-29%. De menţionat, pe această linie, căporcinele posedă un coeficient de transformare cuprins între 8-24%; la carnea de porc acestafiind de 12,5%. Deci sunt suficiente motive să încurajăm creşterea suinelor, ca variantăeconomică determinată de particularităţile biologice acceptate de organimul uman.

Impedimentul principal îl constituie, pentru unele sortimente de carne de porc,conţinutul prea mare în lipide. Pe această linie, s-au făcut unele interpretări greşite asuprarelaţiei cauză-efect, care ar putea exista în unele afecţiuni cardiace şi formarea în organismuluman al colesterolului, ca urmare a consumului cărnii de porc. Investigaţiile moderne audemonstrat că, 25% din cauzele de infarct miocardic au o etiologie genetică, iar 75% implicăun complex de factori insuficient studiaţi.

1.2. Avantajele creşterii suinelor

Necesarul de carne pentru consum este în continuă creştere, atât pe plan mondial câtşi în ţara noastră, iar suinele participă, în mare măsură, la satisfacerea acestui necesar. Aceastase datoreşte unor însuşiri biologice şi productive deosebit de favorabile, pe care le posedăaceastă specie, în comparaţie cu celelealte animale de fermă, dintre care amintim: fecunditateasuficient de ridicată, prolificitate mare, energia sporită de creştere, valorificarea bună adiverselor furaje, randamentul sporit la sacrificare şi posibilităţile variate de prelucrare acărnii, întrevăzându-se îmbunătăţirea multor însuşiri productive şi calitative. Foarte importanteste faptul că, la suine, însuşi corpul animalelor reprezintă producţia principală, particularitatece înlesneşte practica de creştere şi uşurează aprecierea zootehnică a animalelor.

În urma sacrificării suinelor rezultă, faţă de celelalate animale de fermă, proporţiirelativ mari de ţesut adipos (slănină şi osânză), suficient de mari de carne, suculentă şi cuvaloare energetică ridicate şi proporţii reduse de oase şi subproduse, unele mult întrebuinţateîn diverse industrii alimentare, de nutreţuri combinate şi farmaceutice.

Prezentăm, pe scurt, producţiile obţinute în urma sacrificării porcinelor şiprincipalele domenii de utilizare.

Carnea de porc este producţia principală şi se caracterizează prin valoareaenergetică mare, în comparaţie cu cea rezultată de la alte specii, ca urmare a prezenţeisubstanţelor grase. Conţinutul în substanţe grase îi conferă frăgezime şi savoare.

Carnea de porc reprezintă cca. 54% din greutatea animalului viu, sacrificat la 100 kg,cu variaţii între 50-60%. Aceasta poate fi consumată o perioadă relativ îndelungată de timp,deoarece are un conţinut redus de apă şi se poate prelucra sub formă de semipreparate,mezeluri, afumături, conserve etc. De menţionat că în multe reţete, carnea de porc seintroduce în componenţa diverselor tipuri de salamuri, pentru îmbunătăţirea valorii energeticeşi a calităţii gustative. În tehnologia curentă, prin “carne de porc” se înţelege ţesutul muscularcu bazele anatomice osoase respective.

Grăsimea este producţia secundară şi se compune, în principal, din slănină şi osânză.Ambele sortimente sunt utilizate sub formă de preparate în alimentaţia umană, iar topite seutilizează atât în hrana animalelor cât şi pentru diverse industrii. Grăsimea constituie ocomponentă importantă în echilibrarea energetică a alimentaţiei animale, deoarece posedăpeste 8000 kcal/kg.

Slănina reprezintă cca. 20% din greutatea vie a animalului, iar osânza între 2-3%.

Page 13: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

13

Slănina de porc, ca atare, are o importanţă mai redusă pentru alimentaţia umană,deoarece posedă o valoare biologică redusă, însă osânza este preferată în preparate culinare(cofetării). În alimentaţia animalelor, grăsimea se utilizează pentru echilibrarea energetică araţiilor de hrană, mai ales la categoriile tinere de porcine şi păsări.

Subprodusele rezultate în urma sacrificării suinelor sunt utilizate în alimentaţiaumană, în industria alimentară şi în cea farmaceutică. Acestea reprezintă cca. 20% dingreutatea animalului viu, din care, cca. 11%, sunt comestibile, iar cca. 9% necomestibile.

Dintre subprodusele comestibile, utilizate în alimentaţia umană, enumerăm: ficatul,creierul, inima, limba, urechile, testicolele, rinichii, picioarele şi chiar pulmonii.

Fig. 1 Componentele corporale ale unui porc sacrificat la greutatea de 100 kg

Subprodusele utilizate în diversele industrii sunt: pielea (4,5 kg), intestinele, vezicaurinară, sângele (3,3 kg), părul, extremităţile, unghiile, grăsimea rezultată de la răzuirea pieliişi din curăţarea intestinelor şi chiar conţinutul aparatului digestiv.

În urma sacrificării unui porc, în greutate vie de 100 kg, mai rezultă şi cca. 3,0 kgdeşeuri.

Subprodusele utilizate în industria farmaceutică sunt: glanda tiroidă, timusul, pepsinastomacală şi, uneori, glandele sexuale.

PRODUSEPRINCIPALE74,000 kg

SL|NIN|20,000 kgOSÂNZ|3,000 kg

CARNE54,000 kg

DE{EURI3,240 kg

PRODUSESECUNDARE {ISUBPRODUSE

19,760 kgORGANE – 3,370

LIMB| - 0,450

FICAT - 1,400

INIM| - 0,400

RINICHI - 0,250

SPLIN| - 0,120

PULMON – 0,450

CREIER - 0,300

M|DUV|

PIELE - 4,500

GRASIME.TEHN. – 2,400

MA}E - 1,000

P|R - 0,150

UNGHII - 0,300

FIERE - 0,040

STOMAC - 0,600

GLANDE - 0,100

COMESTIBIL10,670 kg

NECOMESTIBIL9,090 kg

ALTE SUBRPODUSECAP – 3,000

EXTREM.- 1.000SÂNGE – 3,300

Page 14: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

14

Pe lângă aceasta, din sau prin creşterea suinelor, rezultă şi alte avantaje, deosebit deimportante pentru zootehnie, pe care le prezentăm în continuare:

suinele, fiind animale omnivore, consumă, pe lângă furajele concentrate, pe care levaloriciă foarte bine, şi alte resurse furajere (caracterizate prin conţinuturi redusede celuloză), cum ar fi: cartofii declasaţi de la consumul uman, dovleceii, sfecla,masa verde etc., toate reducând cheltuielile cu furajarea;

gunoiul de grajd poate fi utilizat în fertilizarea terenurilor agricole calcaroase, maiales când este preparat în amestec cu cel rezultat de la alte animale de fermă(rumegătoare);

creşterea suinelor în unităţile mari, asigură o pemanentizare a utilizării forţei demuncă, iar în gospodăriile personale a constituit o activitate anexă, cu implicaţiimajore în asigurarea cărnii pentru un consum sigur şi îndelungat al populaţiilorumane, mai ales în sezoanele răcoroase şi din emisfera nordică a globului;

creşterea suinelor asigură o rentabilizare a unităţilor zootehnice, atât în cele cuexploatare industrială, cât şi în gospodăriile populaţiei, precum şi în diversesectoare anexe;

specia suine se pretează la exploatarea în unităţile industriale cu flux continuu,deoarece aceasta se poate reproduce în toate sezoanele anului, iar procesele deproducţie se pot mecaniza şi chiar automatiza.

La specia suine sunt largi posibilităţile de îmbunătăţire a potenţialului de producţie,deoarece limitele biologice oferă o gamă largă de acţiuni zootehnice.

Limitele biologice (după CARMAN, N., 1969, citat de STAN, TR., 2001) suntîncurajatoare: numărul de produşi obţinuţi la o fătare poate fi de 30 purcei, din care înţărcaţi20, iar sporul mediu zilnic, în perioada îngrăşării, poate ajunge la 1362 g, cu un consumspecific de cca. 2 kg concentrate. Proporţia de carne în carcasă atinge 70% (fără oase).

1.3. Situaţia creşterii suinelor pe plan mondial

Efectivele de suine au fost şi sunt în continuă creştere, ca urmare a cererii mereucrescânde de carne de porc, fiind însă condiţionate de posibilităţile de furajare şi de specificulconsumului acestui produs alimentar de către om.

Trebuie menţionat că, pentru creşterea suinelor, condiţiile climatice au o importanţăsecundară, porcul adaptându-se uşor la cele mai diverse condiţii de mediu.

Pentru unele ţări, nici asigurarea proprie cu furaje (concentrate cultivate) nu areimportanţă, acestea importând unele cereale şi alte componente ale nutreţurilor combinate;deci rentabilitatea şi experienţa îşi spun cuvântul cel mai adesea.

Trebuie consemnat că, unele ţări crescătoare de suine, exportă acest produs pentruechilibrarea balanţei de plăţi, mai ales sub formă de semipreparate (bacon). Alte ţări îşireglează însă consumul de carne pe seama celor obţinute de la bovine, ovine şi mai puţin de lapăsări şi suine.

În anul 1968, pe glob, numărul de suine era de 605 milioane animale, în anul 1978 de786 milioane, în anul 1998 de cca. 937 milioane, în anul 2004 de cca. 948 milioane, iar pentruanul 2006 se prevăd 1650 milioane.

Page 15: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

15

0

20000

40000

60000

80000

100000

120000

Productie carne(x1000 tone) 69873 71915 74075 76473 79193 80091 79322 83102 88433 89280 90094 92081 95248 98472 1E+05 1E+05

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Fig. 2. Producţia mondială de carne de porc (x 1000 tone),intervalul temporal de analiză 1999-2006

Dintre continente, Asia ocupa, în anul 1995, primul loc, cu cca. 450 milioane animale,urmată de Europa, cu cca. 180 milioane, America, cu cca. 142 milioane (din care America deNord cu cca. 92 milioane) şi efective mai reduse în Africa (11 milioane) şi în Oceania (4,8milioane). Fostele ţări care aparţineau de URSS, deţineau cca. 78 milioane porcine. Înperioada 2000-2005, efectivele au crescut considerabil în unele ţări din Asia şi mai puţin înEuropa şi America.Anul 2005, conform statisticilor, a fost un an record cu privire la producţiade carne de porc la nivel internaţional, realizându-se 103,7 milioane tone de carne, ceea cereprezintă o creştere cu 3,25% faţă de anul 2004.În plus, datele FAO publică diferenţe de 15% faţă de anul 2000 şi de 48% faţă de anul 1990.

Tabelul 2

Distribuţia producţiei de carne de porc la nivel internaţional (%), 2000-2005

SpecificareAnii

2000 2001 2002 2003 2004 2005Asia - Pacific 54 55 55,3 55,9 56,9 57Europa + Rusia 27 26 25,7 25,3 24,3 24,2America Centrală şi de Nord 12,7 12,6 12,6 12,4 12,4 12,4America Latină 5,6 5,6 5,6 5,6 5,6 5,6Africa 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8

*Conform analizelor FAO, 2006

Dintre ţări, cele mai mari efective se creşteau în China, 424 milioane animale, urmatăde ţările desprinse din fosta URSS, cca. 78 milioane (la un loc), SUA cu 59 milioane, Braziliacu 35 milioane, Germania cu 26 milioane etc.

Raportând aceste efective la populaţia umană, rezultă că, în anul 1995, pe planmondial, reveneau 0,19 porcine/locuitor, iar pentru anul 2010 se prevăd cca. 0,24 animale.Cele mai multe porcine, raportate pe cap de locuitor, se înregistrau în Europa, 0,36 animale,

Page 16: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

16

urmată de America de Nord cu 0,22 animale, America de Sud cu 0,21 animale, Oceania cu0,20 animale, Asia cu 0,13 animale, şi Africa cu 0, 02 animale.

Tabelul 3

Trendul producţiei anuale în mii tone pentru primele 20 ţăriproducătoare de carne de porc

SpecificareAnii

2000 2001 2002 2003 2004 2005China 41.406 42.982 44.358 45.189 47.016 49.685StateleUnite 8.597 8.691 8.929 9.056 9.312 9.390Germania 3.981 4.074 4.111 4.239 4.308 4.498Spania 2.912 2.993 3.070 3.190 3.191 3.156Brazilia 2.556 2.730 2.872 2.791 2.661 2.760Franţa 1.900 2.315 2.350 2.333 2.311 2.275Vietnam 1.409 1.515 4.654 1.795 2.012 2.200Polonia 1.923 1.849 2.018 2.094 1.924 1.936Canada 1.640 1.731 1.854 1.882 1.936 1.915Danemarca 1.624 1.714 1.759 1.762 1.810 1.793Rusia 1.569 1.498 1.583 1.706 1.644 1.610Filipine 1.008 1.064 1.332 1.346 1.376 1.320Olanda 1.415 1.433 1.377 1.253 1.287 1.268Japonia 1.256 1.232 1.246 1.260 1.272 1.250Mexic 1.030 1.058 1.070 1.053 1.150 1.195Belgia 1.061 1.072 1.044 1.029 1.054 1.304Corea 1.004 1.077 1.153 1.149 1.105 1.036Taiwan 825 900 903 911 917 925UK 808 781 795 715 720 703Thainalda 575 623 645 661 677 683

*Conform analizelor FAO, 2006

În România se înregistrau, în anul 2002, cca. 0,50 animale/locuitor, fiind depăşită decătre Belgia (0,53 animale/locuitor), Germania (0,56 animale/locuitor), Olanda (0,71animale/locuitor), Ungaria (0,78 animale/locuitor), Danemarca (1,93 animale/locuitor) etc.

În general, efective mari de suine se cresc în ţările din emisfera nordică (cu posibilităţi înasigurarea furajelor şi cu tradiţii în consumul acestui produs), iar cele mai reduse în zonelesubtropicale şi ecuatoriale. La populaţiile de religie mulsulmană, efectivele sunt aproapeinexistente, deoarece preceptele religioase nu permit consumarea cărnii de porc. Aceasta sejustifică prin conţinutul ridicat în substanţe energetice al cărnii de porc.

Cu privire la consumul de carne rezultată din sacrificarea porcinelor, Ungaria ocupa, lanivelul anului 1995, primul loc, cu cca. 70 kg/loc/an, urmată de Germania, Cehia şi Slovaciaalături de Austria, fiecare cu valori de 50-60 kg/loc/an, în timp ce, în Danemarca, Olanda,SUA, Canada, Italia, Franţa şi alte ţări din centrul Europei, se înregistrau consumuri între 30-40 kg/loc/an. În ţara noastră se înregistrau, în anul 2004, cca. 30 kg/loc/an.

Un alt indicator care ne demonstrează nivelul creşterii suinelor într-o anumită ţară sauzonă geografică este densitatea porcinelor la 100 ha teren arabil. Cea mai mare încărcătură,la nivelul anului 2005, se înregistra în Olanda, cca. 1236 suine la 100 ha teren arabil,

Page 17: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

17

Tabelul 4

Topul primelor 10 ţări în funcţie de numărul de scroafe/scrofiţe (x1000 capete)

SpecificareAnii

2000 2004 2005China 36.500 42.200 43.800StateleUnite 6.270 5.969 6.011Rusia 3.070 3.510 3.670Vietnam 2.650 2.665 2.732Spania 2.441 2.606 2.593Brazilia 2.873 2.581 2.588Germania 2.527 2.467 2.504Filipine 1.920 2.110 2.042Polonia 1.650 1.648 1.808Canada 1.361 1.613 1.610

*Conform analizelor FAO, 2006

Danemarca, cu 378 cap, Germania cu peste 300 cap, Ungaria cu peste 165 cap., Austria, cucca. 260 cap, deşi aceste ţări nu sunt mari producătoare de “cereale furajere”. În România seînregistrau, în 2004, cca. 117 animale la 100 ha teren arabil, adică locul 14 ca ierarhizare dupăîncărcătura la 100 ha teren arabil şi locul 5 după numărul de locuitori.

Tabelul 5

Trendul efectivelor de suine în ultimii 5 ani în primele 10 ţăriproducătoare de carne de porc (x milioane capete)

SpecificareAnii

2000 2001 2002 2003 2004 2005China 446,8 454,4 462,9 466,0 472,9 481,9USA 59,1 59,7 59,6 60,4 61,0 61,2Brazilia 31,6 32,6 32,0 32,1 32,3 32,9Vietnam 21,8 23,2 24,9 24,7 26,1 27,1Germania 25,8 26,0 26,2 26,5 26,3 27,0Spania 24,5 26,6 23,1 24,1 24,9 24,9Polonia 17,1 17,1 18,7 18,4 17,4 18,7Rusia 15,8 16,6 17,0 17,2 16,5 16,7Franţa 14,9 15,3 15,3 15,3 15,2 15,1Danemarca 11,9 12,6 12,9 13,0 13,4 12,6

*Conform analizelor FAO, 2006

1.4. Situaţia creşterii suinelor în ţara noastrăÎncă din cele mai vechi timpuri, creşterea suinelor, în ţara noastră, a constituit o

preocupare importantă a populaţiei umane, mai ales pentru cei din mediul rural. Pentruînceput, a predominat o creştere extensivă a unor populaţii primitive de porcine, având la bazărasele Stocli şi Mangaliţa, precum şi alte populaţii locale.

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX au fost importate unelerase mai perfecţionate, în special din Anglia, atât pentru creşterea în sine, cât şi pentru

Page 18: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

18

ameliorarea populaţiilor existente. Caracteristica generală în creşterea suinelor a fost sporireaefectivelor de animale şi a producţiilor obţinute de la acestea, urmând ca, în ultimii 20-25 deani, efectivele să crească, iar apoi să se stabilizeze (după 1989) la un plafon de cca. 10milioane animale; factorul limitativ constituindu-l posibilitatea de asigurare rentabilă cufuraje, îndeosebi cu cereale.

Evoluţia efectivelor şi a producţiilor a fost, pe scurt, următoarea: în 1938, în ţaranoastră au existat cca. 2,7 mil.suine, din care cca. 0,60 milioane scroafe de reproducţie; înanul 1960 s-au înregistrat 4,3 milioane animale cu 0,54 milioane scroafe; în anul 1970 cca.6,36 milioane, cu 0,68 milioane scroafe, iar în anul 1988 s-au recenzat cca. 14,3 milioane cu1,1 milioane scroafe.În anul 1991, efectivul total de suine era de 12,00 milioane, în 1997scade la 8,25 milioane, pentru ca în anul 2005 efectivele să fie de cca. 5,14 mil.

Începând cu anul 1991, numărul scroafelor de prăsilă s-a redus de la 951 000 cap(1991) la 584 000 cap (2005). Pentru anul 2006, s-au prognozat efective uşor crescute,scontându-se, în prezent, pe cca. 7,1 milioane suine, din care 4,7 milioane în sectorul privat.Creşterea efectivelor, în ultimii 20-25 ani, s-a bazat mai mult pe concentrarea suinelor înunităţile industriale, organizate în prezent ca societăţi comerciale cu capital majoritar de stat.

Analizând ponderea efectivelor de suine pe forme de proprietate, în anul 2003,constatăm că cca. 35% din efectivele de suine aparţineau unităţilor privatizate, unele dintreacestea posedând tehnologii de exploatare de tip industrial, însă majoritatea efectivelor fiindcrescute în sistem semiintensiv şi în gospodăriile populaţiei.

Producţiile de carne de porc, apreciate prin greutatea vie a animalelor sacrificate, aucrescut de la 214 mii tone în 1950, la 957 mii tone în 1975, la cca. 1,14 mil.tone în 1991 şi880 mii tone în 1997.

De remarcat faptul că, în 1997, producţia totală de carne (de la toate speciile) a fostde 1,70 mil.tone, din care, de la porcine, a fost de 0,88 mil.tone, deci cca. 50%, ceea ceconfirmă importanţa acestui sector pentru economia naţională a ţării noastre. Sectorul privatparticipă cu cca. 566 mii tone, deci cca. 65% din producţia totală de carne de porcine.

Cu privire la creşterea suinelor în diferite zone ale ţării noastre, se constată că,densitatea cea mai mare se regăseşte în zonele bune producătoare de cereale, cu uneleexcepţii. Cele mai mari efective se cresc, în prezent, în regiunea Muntenia Est, judeţele Brăila,Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, cu un efectiv total de cca. 370 00 cap, Dobrogea, cu un efectiv decca. 95 000 cap, Ardeal Centru, cu un efectiv de cca. 89 000 cap, Muntenia-Vest, cu unefectiv total de cca. 87 000 cap, Ardeal Nord-Vest, cu un efectiv total de cca. 35 00 cap,Moldova Centru-Sud, cu un efectiv total de cca. 85 000 cap etc.Banatul, datorită importurilormasive de carne din Ungaria, a fost surclasat ; se întrevăd însă dezvoltări ale efectivelor desuine, în special în judeţul Timiş, datorită firmei Smithfield care operează în regiune.

Judeţul Iaşi poseda, în anul 2000, cca. 85 000 suine, din care cca. 12 mii în sectorulprivat (unităţi comerciale privatizate şi gospodăriile populaţiei), efectivele actuale fiind înuşoară creştere.

În ultima perioadă se constată o creştere a efectivelor în sectorul privat din mai multejudeţe, în defavoarea sectorului gospodăresc, elementele limitative constituindu-le: însăasigurarea rentabilă cu furaje concentrate, transportul furajelor şi chiar reducerea puterii decumpărare a consumatorilor, alături de pierderea unor pieţe externe.

De remarcat că, în general, în unităţile cu efective mari, producţiile nu sunt corelatecu efectivele crescute, mai ales în ultimii 15-20 de ani, sacrificându-se mai puţine animale, ca

Page 19: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

19

urmare a sporurilor de creştere reduse, influenţate, în cea mai mare măsură, de cantităţile şicalitatea furajelor administrate şi mai puţin de tehnologiile de exploatare existente.

1.5. Tendinţe în creşterea suinelorTendinţa generală în creşterea suinelor este sporirea efectivelor şi a producţiilor de

carne rezultate la această specie, pentru acoperirea necesarului de carne totală, avânduse învedere unele însuşiri, cum ar fi: prolificitatea ridicată; intervalul scurt între fătări; valorificarea bună a hranei; posibilitatea creşterii suinelor, atât în unităţile mari industriale, cât şi în gospodăriile

populaţiei, în condiţiile de rentabilitate crescută.Tendinţele de limitare şi chiar de stagnare, se prevăd , în zonele Globului cu

posibilităţi reduse de cultivare a cerealelor şi, uneori, în ţările care trec la economia de piaţă,unde perioada de tranziţie influenţează negativ aprovizionarea cu concentrate şi chiar putereade cumpărare a consumatorilor.

În ţările cu climat temperat, consumul cărnii de porc va creşte în viitorii ani; uneleţări producând peste necesar, carnea constituind un important produs pentru export (Olanda,Danemarca, Ungaria şi chiar Germania).

În unele ţări dezvoltate din punct de vedere economic, carnea de porc se consumă într-o proporţie mai redusă, prioritate având cea de bovine şi ovine, denumite şi “carnea roşie”.

Pe plan mondial sunt cercetări pentru asimilarea în creştere a unor specii de suine,care să utilizeze şi alte categorii de furaje, decât cerealele. În acest sens, se fac cercetări pentru“domesticirea” unor specii din familia Suidae, subfamilia Babirusinae, respectiv specia Sus

babirussa (porcul cerb), la care, aparatul digestiv este mai adaptat pentru utilizarea furajelorfibroase şi a masei verzi.

O altă tendinţă, în scopul obţinerii de cât mai multă carne de la unreproducător, şi care constituie obiectul cercetă-rilor, este creşterea în sine sau realizarea demetişi, în cadrul rasei de suineTAIHU (originară din sudulChinei şi Taiwan) şi în special avarietăţii MEISHAN.

Scroafa MEISHAN sepoate utiliza la reproducţie încăde la vârsta de 7-8 luni şi lagreutatea corporală de numai 75kg. Numărul de purcei obţinuţi,la prima fătare, este de 14 cap,iar la următoarele de 18 cap, aşaîncât, anual, se pot obţine cca.33 de purcei (cu greutatea medie

Fig. 3 Rasa Taihu

la naştere destul de redusă, de 890 g). Porcii ating , la vârsta de 8 luni, greutatea corporală decca. 85 kg.

Page 20: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

20

Avându-se în vedere că, de la o scroafă se pot îngrăşa, anual, peste 30 de porci, sepoate sconta pe cca. 2550 kg şi la o vârstă de reproducere destul de redusă (cca. 7-8 luni),acţiunea prezentând foarte mare interes pentru amelioratori. De menţionat că, de la raselenoastre, specializate, se pot îngrăşa anual cca. 18 porci, deţinînd cca. 1980 kg greutate (18 x110 = 1980), deci o diferenţă, în minus, de 570 kg. Proporţia relativ redusă de carne încarcasă, la porcinele Meishan (cca. 45%), se poate corecta prin încrucişări cu vieri terminali;însuşirea având un coeficient mare de heritabilitate.

În ţara noastră, tendinţa generală este ridicarea productivităţii şi mai puţin sporireaefectivelor, factorul limitativ fiind asigurarea de furaje concentrate, îndeosebi cereale. Înconsecinţă, se pune problema exploatării eficiente a materialului biologic existent şi a spaţiilorconstruite, din unităţile industriale. Capacitatea anuală de îngrăşare, în unităţile industriale,aparţinînd fie statului, fie altor forme de organizare, este de cca. 8,5 mil. capete (150-decomplexe industriale).

Pentru sfârşitul anului 2010, efectivele de porcine sunt estimate la 10,0 mil.animale,din care, în unităţile intensiv-industriale cca 790 mii, revenind cca. 33 kg carne pe locuitor,într-un an.

O altă tendinţă în creşterea suinelor este producerea de porci hibrizi, având la bazăunele linii consangvine, din cadrul aceleiaşi rase sau din diferite rase. Această acţiune estecoordonată de firme specializate, scopul principal fiind rentabilizarea, rezultată atât dinprocesul de creştere cât şi din livrarea de carcase cu proporţii mari de carne. Numărul demetişi, sau hibrizi, reprezintă, în prezent, cca. 90%, iar 10% din animale sunt de rasă curată.

În viitorul apropit, se prevede extinderea creşterii şi îngrăşării porcinelor, în fermemai mici ale unor investitori particulari (5000- 9000 cap/an), variantă în care se poate utilizamai raţional forţa de muncă a unei regiuni din mediul rural, se induce managementul nepoluatal dejecţiilor şi chiar folosirea diverselor resurse furajere, alături de sporirea valorii nutritive aacestora, prin diferite tratamente şi prelucrări simple. Creşterea în efective mai reduse, scadedin importanţa efectului bolilor contagioase, deoarece animalele sunt izolate în gospodării alepopulaţiei, diminuându-se şi din efectele negative ale poluării mediului înconjurător.

Problemele principale, pentru viitor, le vor constitui: producerea de purcei înţărcaţi, degrăsuni şi chiar material de prăsilă. Pentru aceasta, se preconizează înfiinţarea sau organizareade unităţi specializate în producerea purceilor, iar altele în producerea atât a metişilor trirasialisau tetrarasiali pentru îngrăşare, cât şi de scrofiţe F1, pentru reproducţie (acestea din urmăaparţinând statului).

Dat fiind specificul exploatării în gospodăriile cu efective reduse, se preferă animaleleuşor colorate, pentru a rezista la edemul solar (metişi cu Duroc, Hampshire, chair Marelenegru etc.). Linia generală este ca fiecare familie sau asociaţie de familii, să crească porcinepentru cerinţele personale şi să livreze la abatoare surplusul de animale îngrăşate, având labază resursele proprii de furaj pentru îngrăşare, urmând ca reţetele pentru categoriile tinere(sugari, înţărcaţi etc.) să fie produse în unităţile speciale.

În concluzie, România are condiţii naturale, tehnice şi economice, precum şi resurseumane favorabile unei dezvoltări raţionale a producţiei animale, în cadrul unui circuit normalsol-plantă-animal-sol, cu efecte benefice majore asupra economicităţii şi stabilităţiiecosistemelor.Este însă necesară plasarea armonioasă a acestui domeniu de producţie, încadrul general al strategiei producţiei agricole şi al economiei naţionale, iar pe termen scurt şimediu o susţinere substanţială, prin facilităţi financiare reale.

Page 21: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

21

CAPITOLUL 2

ORIGINEA ŞI EVOLUTIA SUINELOR

2.1. Originea şi clasificarea zoologică a suinelor

Primele animale asemănătoare suinelor au apărut în era terţiară, identificându-se prinforma Coryphodon (după Duerst), care-l fixează în eocen, sau formele Paleochoerus şiHyotherium (după Stehlin), care-l fixează în oligocen.

Specia actuală, Sus domesticus, îşi are originea din două specii de porci sălbatici: Sus

scrofa ferus (mistreţul european) şi Sus vittatus (mistreţul asiatic), deci o origine difiletică.După alţi autori (Ulmanski şi colab.) se apreciază că ar fi existat şi a treia specie, Sus

mediterraneus, din care au provenit unele rase de suine din sudul Europei, printre care şiMangaliţa. Originea trifiletică este încă mult discutată.

Procesul de domesticire s-a efectuat cu cca. 4000 ani î.e.n., în Asia, şi cu cca. 3000ani î.e.n. în Europa. Multe scrieri chinezeşti atestă existenţa porcilor, deja domesticiţi, cupeste 3000 ani î.e.n., alături de unele figurine cioplite din piatră foarte asemănătoare cu porcii.

Motivul principal al domesticirii la constituit necesitatea omului de a poseda şi de a-şi crea o rezervă permanentă de carne şi chiar de grăsime. În urma domesticirii, din mistreţulasiatic au rezultat porcii primitivi asiatici, iar din mistreţul european, porcii primitivi europeni.Domesticirea a fost rezultatul activităţii populaţiilor umane stabile şi nu migratoare, deoarecesuinele nu suportă deplasările pe distanţe mari.

De menţionat că, domesticirea suinelor s-a efectuat într-un timp îndelungat,parcurgându-se următoarele etape: captivitatea, îmblânzirea şi domesticirea propiu-zisă. Dinspeciile sălbatice au rezultat iniţial populaţii primitive de suine.

Printre primele porcine primitive din Asia au fost porcul Chinezesc cu mască (cu ovechime de cca. 5000 ani), alături de porcul Siamez, iar în Europa porcul Celtic, porculPalatin şi chiar porcul Stocli.

De menţionat că, centrul european de domesticire a posedat două subcentre: unulsituat în zona Mării Baltice şi altul în zona sau jurul Mării Mediterane.

Din punctul de vedere al clasificării zoologice, specia actuală de suine face parte din: încrengătura Vertebrata; clasa Mammalia; ordinul Ungulata; subordinul Paricopitate; familia Suidae; subfamilia Suinae; genul Sus, cu specia Sus domesticus (pentru rasele actuale).

Page 22: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

22

Pentru clarificarea unor elemente ale evoluţiei la specia suine prezentăm, pe scurt,unele genuri şi specii din familia Suidae.

Familia Suidae – Această familie cuprinde suine, atât în stare sălbatică, cât şidomesticite, grupate în trei subfamilii: Taiasuinae, Babirusinae şi Suinae.

Subfamilia Taiasuinae este reprezentată de “porcul Pecari” (Dicotyles torguatus),

care se găseşte şi în zilele noastre, sub formă sălbatică, în America de sud.Este unul din cei mai mici reprezentanţi ai familiei Suidae, cu talia (înălţimea la grebăn) între30-40 cm şi lungimea corpului între 80-90.Corpul este de culoare brună, cu un guleralb în jurul gâtului şi cu zone albe înjurul ochilor. Părul este aspru. Stomaculeste tricompartimentat, posedă 38 dedinţi, cu prolificitate redusă (între 2-3purcei).Suinele din această subfamilie nu au fostdomesticite datorită însuşirilor biologiceşi productive scăzute.Subfamilia Babirusinae – cuprindegenuri existente numai în stare sălbatică,având ca reprezentant “porcul cerb” (Sus

babirussa), care trăieşte în Sud-estulFig. 4 Dicotyles torguatus

Asiei,arhipelagul Malaez. Această specie este cea mai masivă din familia Suidae, avândgreutatea corporală, în starea de adult, de peste 250 kg.

Denumirea de “porc cerb” esteatribuită deoarece caninii de pemaxilarul superior sunt foartedezvoltaţi şi răsuciţi spre regiuneafeţei.

Corpul este cilindric, liniaspinării convexă, pielea groasă şi cufalduri, fără păr. Aparatul digestiv estebine adaptat pentru prelucrareafurajelor fibroase şi masă verde, înproporţii mari.

Posedă numai 32 dinţi,prolificitate redusă (1-2 purcei lafătare), iar carnea este comestibilă.

Fig.5 Sus babirussa

Subfamilia Suinae – cuprinde cinci genuri: Phacochoerus, Patamochoerus,

Hylochoerus, Porcula şi Sus. Aceste genuri au dat naştere porcilor domestici, fiind denumiţişi “porci adevăraţi”.

1. Genul Phacochoerus cuprinde animale de talie mare, cu înălţimea de cca. 75 cm şilungimea corpului de peste 140 cm. Ca reprezentant este Porcul african cu negi, asemănătoroarecum cu hipopotamul, prin conformaţia părţii anterioare a corpului.

Page 23: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

23

Deasupra nărilor şi în dreptul ochilor areexcrescenţe (negi), iar în regiuneagenunchilor prezintă calozităţi, datoratepoziţiei tipice la râmat pentru procurareahranei. Are o culoare brună sau galbenmurdară. Posedă 32 de dinţi, iar caniniisunt dezvoltaţi lateral. Părul este bogat.

2. Genul Patamochoerus estereprezentat de 2 specii, mai importantefiind Patamochoerus penicillatus, răspânditîn ţinuturile de coastă din Africa, de taliemijlocie, cu membre puternice, agili în Fig.6 Phacochoerus sp.

mers şi rezistent la deplasări pe distanţerelativ mari, aducând pagube culturilor demanioc.

Părul are culoarea galben-roşcată şiformează smocuri de fire lungi în vârfulurechilor.

Se mai numeşte şi “porcul de râu”.Are prolificitatea redusă, însă carnea estede foarte bună calitate, fiind un vânatapreciat.

Fig.7 Patamochoerus penicillatus

3. Genul Hylochoerus face trecerea de la genul Phacochoerus la genul Sus, avândcaractere intermediare. Ca reprezentant este “porcul de junglă” identificat relativ recent înpădurile virgine din Africa.

4. Genul Porcula (porcii pitici) cuprinde specii de talie joasă, fără importanţăeconomică. Din aceştia au provenit “porcii chinezeşti pitici”, utilizaţi mai mult în cercetare.

5. Genul Sus cuprinde mai multe specii, fiind importante două dintre ele: Sus scrofa ferus (mistreţul european). Sus svittatus (mistreţul asiatic).Ambele specii se menţin şi în prezent în stare sălbatică. După unele păreri, cele două

specii ar fi descins dintr-un strămoş comun, iar deosebirile morfologice şi fiziologice s-ardatora condiţiilor naturale cu totul deosebite în care au evoluat de-a lungul mileniilor.Afirmaţia este oarecum uşurată de faptul că metişii dintre aceste specii sunt fecunzi.

2.2. Caracterizarea speciilor sălbatice

Teoria originii difiletice este cea mai acceptată în prezent, având drept rezultat speciaactuală, Sus domesticus, care stă la baza suinelor primitive, a raselor de formaţiune veche, deformaţiune nouă şi a celor perfecţionate sau moderne.

Page 24: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

24

Sus scrofa ferus (mistreţul european)Mistreţul european este foarte răspândit în Europa, atât în zonele de deal cât şi în cele

de stepă. Este un animal omnivor, care se hrăneşte cu fructe de pădure (ghindă, jir etc.)completate ocazional cu unele culturi agricole (cartofi, porumb etc.) producând pagube. Mairecent, a fost identificat şi în nordul Africii.

Carnea este de foarte bună calitate, ceea ce a făcut ca, în trecut, şi chiar în prezent, săconstituie un vânat mult căutat. Este un animal robust, de talie mare care, în stare de adult,atinge o greutate de 200-250 kg şi o longevitate de 25-35 ani. Conformaţia corporală secaracterizează prin forme înguste.

Capul este mare, turtit lateral, curâtul lung şi profilul drept, iar urechilesunt mici, mobile şi purtate în sus.Linia superioară a trunchiului estedescendentă, deoarece trenul anterior estefoarte dezvoltat, mai ales la masculiiadulţi.

De remarcat că numărul vertebrelorşi forma osului lacrimal au rămasneschimbate până la rasele actualeperfecţionate (cu excepţia rasei Landrace).Membrele sunt lungi şi puternice.

Corpul este acoperit cu păr des,lung, aspru şi îndesit pe timp de iarnă cu Fig.8 Sus scrofa-ferus

subpăr, de culoare brună cu nuanţe diferite, iar în regiunea grebănului şi a părţii superioare agâtului la adulţi se formează o coamă.

Femelele devin apte pentru reproducţie la vârsta de 13-18 luni, căldurile apărând înperioada noiembrie-decembrie, iar gestaţia durează între 120-140 zile (deci parturiţia are locprimăvara). Prolificitatea este de 6-8 purcei (uneori 4), alăptarea durează 3-4 luni, timp în carepurceii îşi schimbă culoarea corpului (dungile longitudinale de culoare albă-murdară, cu carese nasc, dispar la 3-4 săptămâni).Mistreţul este un animal de turmă, care trăieşte în grupe de 30-40 indivizi de vârste diferite,cu excepţia masculilor adulţi, care duc o viaţă solitară. Turma sau grupa este condusă de ofemelă adultă. Adulţii sunt destul de temuţi pentru multe animale sălbatice.

Sus vittatus (mistreţul asiatic)Mistreţul asiatic a stat la baza formării porcinelor primitive din Asia şi se

caracterizează prin talie şi masă corporală mai reduse decât cel european. Corpul are o formămai mult cilindrică, iar cele două trenuri (anterior şi posterior) nu sunt aşa de diferenţiate întreele. Capul este mai scurt şi cu profilul concav, iar oasele feţii şi frunţii sunt mai largi.

Osul lacrimal este mai scurt şi mai lat decât la mistreţul europan. Părul este mai scurt,mai rar şi de culoare brună închis. În ansamblu, mistreţul asiatic este mai puţin agil decât celeuropean şi cu o vigoare ceva mai scăzută.

Prolificitatea este mai mică, de 3-4 purcei la fătare, însă se îngraşă mai uşor,valorificând bine o gamă largă de furaje, inclusiv cele verzi.

Page 25: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

25

Carnea şi grăsimea posedă ungust şi miros caracteristic. Din aceastăspecie a descins direct porculchinezesc cu mască, care se creşte şiastăzi ca rasă primitivă.

Fig.9 Sus vittatus

2.3. Modificări survenite în urma domesticirii şi perfecţionăriiÎn urma procesului de domesticire şi apoi de perfecţionare, la suine s-au înregistrat

unele diferenţieri nete între formele sălbatice şi actualele rase, atât în ceea ce priveşteînsuşirile morfologice cât şi cele fiziologice. Majoritatea diferenţierilor au fost şi sunt înfavoarea omului, mai puţin în privinţa rezistenţei animalului la condiţiile vitrege de mediu şila boli.

Modificări morfologiceMasa corporală a suferit unele modificări fluctuante, în sensul că, la speciile sălbatice

a fost mai mare, la porcinele primitive a fost ceva mai redusă, înregistrându-se apoi, din nou,creşteri atât ale taliei cât şi ale greutăţii corporale (datorită selecţiei şi a altor procedee).

Capul a devenit mai uşor, mai surt şi mai larg, cu profilul variabil (de la drept laultraconcav), iar urechile sunt de forme şi dimensiuni diferite.Forma generală a trunchiului s-a apropiat de cea cilindrică, fiind mai larg, mai lung şi cuosatura mai fină, iar pielea este mai subţire. Culoarea părului s-a modificat, devenind din ceabrună (tipică formelor sălbatice) în culori foarte variabile: albă, neagră, roşcată, bălţată etc.Aparatul digestiv a suferit modificări , în sensul că intestinele s-au alungit mult, pentrumărirea capacităţii de digestie şi sporirea eficacităţii absorbţiei substanţelor nutritive, iar dinţişi-au achimbat structura şi forma.

Ţesutul conjunctiv subcutanat s-a redus simţitor, crescând proporţia de ţesut adipos.Glandele mamare s-au mărit ca număr, de la 6-8 la formele sălbatice, la 12-16 la raseleperfecţionate.

Modificări fiziologiceActivitatea sexuală s-a modificat foarte mult, încât, din animale monoestrice, au devenitpoliestrice, cu posibilitatea de a se obţine până la 2,4 fătări pe an.

Prolificitatea a crescut, de la 4-6 purcei la 10-12 purcei la o fătare, scontându-se pecca. 25 produşi obţinuţi pe an. Durata gestaţiei s-a redus de la 120-140 zile la 114-115 zile.Precocitatea a suferit modificări în sens pozitiv; suinele sălbatice ajung la maturitateacorporală la vârsta de 5-6 ani, pe când rasele actuale la 1,5-2,0 ani, când ating greutatea de

Page 26: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

26

200-250 kg. Maturitatea sexuală este atinsă la o vârstă mult mai timpurie: la raseleperfecţionate, la cca. 8-9 luni, pe când la formele sălbatice aceasta este la vârsta de 16-18 luni.

Valorificarea hranei s-a îmbunătăţit foarte mult; de la 6-7 UN utilizate pentrurealizarea a 1 kg spor de creştere în greutate vie, la suinele puţin ameliorate, la 3,5-4,0 UN, launele rase, şi chiar mai puţin la hibrizii perfecţionaţi (cca. 2,5 UN).

Capacitatea de alăptare la scroafe a crescut; de la 20-22 kg la rasele primitive la 55-60kg la cele “materne” specializate.

Carnea şi grăsimea s-au îmbunătăţit, atât calitativ cât şi calitativ, reducându-seproporţia de grăsime şi crescând cea de ţesut muscular, iar prin însuşirile organolepticesuperioare se dă posibilitatea obţinerii unor preparate variate, mult apreciate de consumatori.

În urma procesului de domesticire şi apoi de perfecţionare a raselor de suine s-auînregistrat şi unele modificări nefavorabile speciei şi omului, cum ar fi: scăderea longevităţii,de la 30-35 ani la 10-15 ani şi chiar mai puţin; reducerea rezistenţei organismului faţă decondiţiile vitrege de mediu şi la boli, alături de diminuarea instinctului de conservare şi acapacităţii de aclimatizare.

În activitatea de ameliorare, omul trebuie să pună în balanţă atât modificările pozitive(în avantajul omului) cât şi cele negtive (mai ales în dezavantajul animalului), care au survenitîn procesele de domesticire şi de specializare, pentru a lua măsuri eficiente în direcţiaperfecţionării raselor de suine.

2.4. Formarea şi specializarea raselor de suine

Sus scrofa ferus şi Sus vittatus au dat naştere, în urma domesticirii, la noi forme desuine, din care au rezultat populaţii primitive, apoi rase de formaţie nouă şi ulterior raseleameliorate şi perfecţionate

2.4.1. Factorii care au contribuit la formarea raselor de suine

Rasele de suine s-au format şi apoi s-au specializat sub influenţa a trei grupe defactorii: naturali, artificiali şi social-economici.

Factorii naturaliCondiţiile naturale de mediu au acţionat în permanenţă asupra organismului speciei de

suine, soldându-se cu diferenţieri importante, privind însuşirile morfologice şi productive.Deplasarea naturală a formelor sălbatice după hrană, a determinat ca porcinele

primitive să se localizeze în zonele noi, cu condiţii de mediu mult diferite faţă de cele iniţiale,soldându-se cu diferenţieri cu privire la însuşirile morfologice şi biologice.

Iniţial, aceste diferenţieri, între formele sălbatice şi suinele domestice, nu erausemnificative, deoarece şi condiţiile de mediu nu se deosebeau prea mult, inclusiv cele oferitede om. Variabilitatea care exista între diversele forme de suine se datora, în principal, originiidiferite; fiecare strămoş imprimându-şi însuşirile morfologice respective.

Condiţiile diferite au determinat apariţia de noi populaţii distincte şi care, în urma unuiproces îndelungat, s-au transformat în suine cu însuşiri morfologice şi productive diferite, deciîn precursorii raselor noi.

Page 27: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

27

Factorii artificiali

Migraţia popoarelor a atras după sine şi transferarea de porcine primitive, ce-i drept,pe distanţe mai reduse, dar suficiente pentru realizarea de încrucişări între suinele locale şicele aduse, rezultând metişii, apoi populaţii şi, în final, noi rase.La acestea s-a adăugat şitransportul animalelor cu vapoarele, în special din colonii îndepărtate (exemplu China).Selecţia artificială sau dirijată a avut un aport deosebit în ridicarea performanţelor populaţiilorde suine, mai ales în secolele XVII şi XIX.

Omul a reţinut numai indivizii cu însuşirile utile lui, pentru care s-au asigurat şicondiţii ceva mai bune. Hrana, ceva mai îmbunătăţită, precum şi condiţiile de întreţinere maibune, au fost factorii artificiali externi cu influenţă foarte mare şi care, alături de selecţiaindivizilor şi potrivirea perechilor, au dus, în final, la formarea şi definitivarea unor noi rasede suine. Pe lângă aceasta, ulterior, s-a apelat la creşterea dirijată pe bază de linii şi familii,precum şi formarea (mai recentă) de linii consangvinizate, toate încadrate la factori artificiali,care au definitivat obţinerea de suine specializate în anumite direcţii, deci rase perfecţionate.

Factorii sociali-economici

Fiecare orânduire socială a acţionat în mod constant şi sistematic asupra procesului deformare a raselor de suine, motivul principal constituindu-l asigurarea cu carne a populaţieiumane, mai ales în zonele cu climat temperat, unde se impunea şi o conservabilitate de durată.

În general, cererile de carne au fost din ce în ce mai mari, mai ales la sfârşitulsecolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, impunând intensificarea activităţii deformare de noi rase de suine.

Aspectul cantitativ, oarecum satisfăcător, a determinat ulterior şi îmbunătăţireacalităţii carcasei, prin reducerea proporţiei de grăsime, deci formarea de rase perfecţionatepentru producţia de carne şi, mai târziu, pentru bacon.

Problema rentabilităţii, ca important indicator economic, s-a pus şi se va pune încontinuare în creşterea suinelor, elementul principal constituindu-l valorificarea mai bună ahranei, deoarece cheltuielile cu furajarea reprezintă peste 75% din totalul cheltuielilormateriale. Pe această linie se înscriu şi cercetările mai recente cu privire la obţinerea de porcihibrizi de mare productivitate.

2.4.2. Caracterizarea suinelor primitive

Suinele primitive se pot grupa, după provenienţa lor, în suine originare din Asia şi dinEuropa, tratarea făcându-se în ordinea vechimii lor.

Suinele primitive din AsiaCondiţiile de mediu foarte diferite din continentul Asia, au determinat o mare

variabilitate a formelor domestice. Suinele primitive asiatice se pot grupa după foarte multecriterii; în cele ce urmează s-a luat în considerare lungimea şi portul urechilor, consemnându-se astfel: grupa suinelor primitive cu urechi lungi; grupa suinelor primitive cu urechi scurte.

Page 28: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

28

Aceste forme primitive se pot întâlni şi în prezent în partea de Sud şi Sud-Est acontinentului asiatic, ele asemănându-se mult cu mistreţul asiatic (Sus vittatus).

În prezent, numai în China se pot identifica peste 100 de varietăţi şi rase de suine.În general, suinele primitive asiatice sunt cu talia mică spre mijlocie, cu capul mic,

profilul capului uşor concav, forme corporale largi, membre scurte, iar părul este scurt şi deculoare neagră sau bălţată.

Prolificitatea este, în general, redusă, precocitate bună, iar carnea şi grăsimea sunt decalitate mai slabă (consistenţa grăsimii redusă şi mirosul caracteristic). De menţionat că suntşi suine primitive asiatice cu prolificitate bună şi chiar foarte bună.La sfârşitul secolului XVIII, suinele primitive asiatice au fost aduse în Europa, în special înAnglia, unde au fost încrucişate cu suinele primitive europene, contribuind într-o primă etapăla obţinerea suinelor de formaţie veche.

Porcul chinezesc cu mască esteun reprezentat tipic, caracterizându-seprin urechi mari, dezvoltare corporalăbună şi prolificitate foarte bună (18-20purcei la fătare). Exemplarele adulteprezintă, pe regiunile feţei şi frunţiipliuri ale pielii orânduite sub formă demască.Carnea şi grăsimea sunt de calitateslabă, cu gust şi miros caracterisitc,capacitate mică de conservare, iargrăsimea de consistenţă moale. Aceastăformă a contribuit la formarea raselor Fig.10 Porcul chinezesc cu mască

europene, aducându-şi aportul la îmbunătăţirea prolificităţii şi precocităţii.Porcul siamez este unul dintre reprezentaţii suinelor asiatice primitive cu urechi

scurte. Acesta este răspândit în zonele din Sud ale Asiei. Se caracterizează prin talie mai mică.Prolificitatea este mai scăzută, însă are o precocitate bună.

S-a utilizat într-o mai mică măsură la formarea de rease noi, deoarece este multapropiat de forma sălbatică, mai ales în direcţia conformaţiei corporale.

Fig. 11 Porcul siamez

Page 29: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

29

Suinele primitive din EuropaSuinele primitive din Europa au fost mai omogene decât cele asiatice datorită atât

condiţiilor de mediu mai uniforme, cât şi a stabilităţii formei sălbatice din care au rezultat.Aceastea se pot grupa în:- suine primitive de talie mare (şi cu urechi lungi);- suine primitive de talie mică (şi cu urechi scurte).

a) Suinele primitive europene de talie mareIniţial, aceste suine au fost răspândite în nordul şi, parţial, în centrul Europei (Anglia,

Scandinavia, nordul Germaniei şi al Rusiei, parţial în Franţa etc.), însă în decursul timpului s-au extins şi în alte zone, în jurul Mării Mediterane şi inclusiv în Balcani.

Animalele se caracterizează printr-o talie relativ mare şi variabilă, în funcţie decondiţiile de viaţă, având greutatea corporală între 160-180 kg. Capul este lung, îngust şi curâtul ascuţit, iar profilul este drept. Urechile sunt lungi şi, uneori, acoperă parţial ochii.

Trunchiul este lung şi turit lateral, grebănul este ascuţit, spinarea convexă şi crupateşită.

Membrele sunt înalte, puternice, cu unghiile deosebit de rezistente. Pielea este groasăşi acoperită cu păr lung, aspru şi des care, în regiunea grebănului, formează o coamă.Culoarea este variabilă, de la galben închis la albă murdar.

Maturitatea sexuală este atinsă la 1,5-2 ani, prolificitatea este de 6-9 purcei la fătare.La vârsta de 2,5 ani unele animale îngrăşate pot atinge greutatea de 250 kg. Valorificareahranei este slabă, consumând peste 8-9 UN/kg spor.

Carnea şi grăsimea sunt gustoase, cu conservabilitate mare. Aceste suine, pe lângăconcentrate, utilizează bine păşunea şi alte categorii de furaje ieftine şi cu conţinuturi destulde ridicate în celuloză.

Ca reprezentant al acesteigrupe este porcul primitiv dinGermania, denumit şi “Porcul deMarsh“ (german), care a participat laformarea resei Edelschwein (porculnobil german). Acesta se caracteri-zează prin talie înaltă, urechi mari şiaplecate, culoare neagră, prolificitateaîntre 6-8 purcei, cu carne şi grăsimede calitate bună. Mai menţionăm şiporcul Palatin, care s-a crescut şi înRomânia, până în preajma PrimuluiRăzboi Mondial.

Fig.12 Porcul de marş

b) Suinele primitive europene de talie micăAceste suine au fost răspândite în Polonia, Ucraina, Bavaria etc., fiind mai uniforme

ca format corporal şi oarecum asemănătoare cu mistreţul european.În comparaţie cu cele din grupa anterioară, acestea sunt de talie mică, greutate mai

redusă, trunchiul turtit lateral, iar picioarele sunt înalte şi puternice.Părul este abundent, gros şi de culoare variabilă: albă, neagră, roşie, bălţată etc.

Prolificitatea este între 6-8 purcei la fătare, iar scroafele sunt bune mame. Ca reprezentant al

Page 30: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

30

acestei grupe menţionăm: Porcul primitiv de Hanovra, Porcul de Polonia, cel de Ucraina,precum şi porcul Stocli (cu cele 2 varietăţi: Băltăreţul şi Stocli propriu-zis). Cel mai importantreprezentant, pentru Europa, a fost Porcul primitiv de Hanovra (sau de Bavaria), careposeda talia mică, urechi scurte,culoare brună-roşcată, formecorporale înguste, prolificitatea între7-8 purcei, rezistenţa organică bunăşi carnea de foarte bună calitate. Eraconsiderat un consumator bun depăşune şi alte categorii de furajesuculente (cartofi, sfeclă, dovlecietc.), însuşiri care se regăsesc parţialşi la rasa Edelschwein.

Fig. 13 Porcul primitiv de Hanovra

2.4.3. Rasele de suine de formaţiune veche

Se consideră că rasele de formaţiune veche s-au format în Europa, în urmaîncrucişărilor suinelor primitive europene cu cele asiatice, alături de unele acţiuni de selecţie(uneori nedirijate), precum şi o hrănire ceva mai abundentă, cu furaje concentrate.

Zonele de formare corespund ţărilor mediteraniene, aparţinătoare, la timpul respectiv,Imperiului Roman, rasele respective fiind cunoscute şi sub numele de “rase romane”.

Perioada de formare a fost cuprinsă din antichitate şi până în secolul al XVII-lea.FRANÇOIS CHAMOUX (1985), consemnează în “Civilizaţia elenistică” faptul că, în

Grecia antică, în secolele III şi II î.Hr., pentru conferirea calităţii de cetăţean al Atenei, seapela la unele formule nu prea juridice, printre care şi “oferirea unui purcel sau a unei cantităţide cărbune” în schimbul unui asemenea certificat sau diplomă, ceea ce dovedeşte că porcineleconstituiau un important produs pentru necesităţile zilnice de hrană.

Din această grupă mai importante sunt:- rasa Napolitană;- rasa PortughezăAmbele rase se întâlnesc şi

astăzi în zonele respective, dar înefective foarte reduse. Ele au mareimportanţă, deoarece au participatdirect, la vremea respectivă, laformarea unor rase noi în Anglia.Suinele din această grupă secaracterizează printr-o talie şi greutatecorporală intermediare, faţă deporcinele primitive, cu trunchiulcilindric, cu păr scurt şi de culoarediferită (în general închise).

Fig.14 Rasa Napolitană

Page 31: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

31

Prolificitatea a fost între 8-9 purcei, constituţia a variat spre fină şi cu rezistenţăorganică mare.

De menţionat că rasele de formaţiune veche din Balcani au fost direcţionate mai multpentru producţia de grăsime (aşa cum este rasa Mangaliţa), însă au avut o prolificitatea mairedusă (5-6 purcei). Animalele din această rasă valorificau bine păşunea.

Au fost animale rustice, foarte rezistente la condiţiile vitrege de mediu şi puţinpretenţioase la hrană. Alături de Mangaliţa, au mai făcut parte rasele Sumadia (dinIugoslavia), Bacony şi Şişka (din Ungaria), porcul Albanez etc.

Aria de răspândire a raselor de formaţiune veche s-a restrâns foarte mult, deoarece aufost animale slab productive; ele fiind utilizate astăzi doar ca “bănci de gene” pentru sporirearezistenţei organice, excepţie făcând rasa Mangaliţa căreia i se acordă în ultimul timp atenţieproductivă datorită calităţii dietetice a grăsimii sale.

2.4.4. Rasele de suine de formaţie nouăCrearea raselor de suine de formaţie nouă a constituit un proces relativ rapid, începând

cu secolul al XVIII-lea, având menirea îmbunătăţirii însuşirilor productive şi economice.Accentul s-a pus pe următoarele însuşiri:- valorificarea mai bună a hranei;- ridicarea prolificităţii;- îmbunătăţirea calităţii cărnii (inclusiv sporirea randamentului la sacrificare).De o deosebită importanţă au fost factorii social-economici, elementele mobilizatoare

şi dinamizatoare constituindu-le:- cerinţele mereu crescânde ale consumatorilor pentru carnea slabă;- reducerea preţului de cost;- uniformizarea obţinerii producţiei de carne pe tot parcursul anului etc.Una din ţările iniţiatoare a fost Anglia, care dispunea, la momentul respectiv, de multe

colonii şi de o experienţă avansată în creşterea animalelor, în general, şi în creşterea suinelor,în special.

În această etapă nouă în dezvoltarea creşterii suinelor, crescătorii au căutat săintroducă metode noi de lucru în procesul de ameliorare. S-a pus un accent deosebit peselecţie, pe folosirea împrecherilor dirijate, pe îmbunătăţirea factorului hrană şi, în final, chiarpe creşterea pe bază de linii şi familii zootehnice.

Toate aceste tehnici de lucru au fost aplicate în mod ştiinţific, având drept consecinţămodificările substanţiale ale însuşirilor morfologice şi productive la rasele nou create.

Rasele de suine de formaţie nouă s-au extins rapid în numeroare ţări din Europa şichiar pe alte continente. Pasiunea crescătorilor englezi şi baza materială foarte bună aucontribuit în mare măsură la obţinerea raselor de suine de formaţie nouă. Ca metodă deobţinere, suinele de formaţie nouă, s-au format, în principal, prin încrucişarea suinelorprimitive din Europa cu cele din Asia, alături de unele încrucişări ale acestora cu rase deformaţiune veche, toate fiind secondate de o selecţie şi o hrănire adecvate.

În prima etapă, crescătorii englezi au importat suine din grupa romanică (Napolitană,Portugheză etc.) apoi suine primitive din Asia (Porcul chinezesc cu mască), pe care le-auîncrucişat cu porcinele locale, obţinânduse noi rase, ca: Leicester, Essex şi Micul alb.

Page 32: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

32

Desigur că, alături de încrucişări, s-a apelat şi la selecţia severă a indivizilor cu însuşiridorite. Se presupune că s-a utilizat într-o oarecare măsură şi consangvinizarea, pentruconsolidarea caracterelor dorite sau utile omului.

Aceste rase se diferenţiază mult faţă de cele care au participat la formarea lor, însensul că, precocitatea şi prolificitatea s-au îmbunătăţit simţitor. Conformaţia s-a modificat îndirecţia producţiei de carne, crescând randamentul la sacrificare şi chiar s-au pus bazeleproducerii unui porc cu “carne slabă” (extremităţile s-au redus mult).

În unele ţări s-au pus la punct şi variantele mixte, de carne-grăsime, deci în funcţie depreferinţele consumatorilor.

2.4.5. Rasele de suine perfecţionate (ameliorate)

În categoria raselor de suine perfecţionate, sau ameliorate, sunt incluse şi unele raseactuale, ele având la bază rasele de formaţiune nouă, la care s-a continuat munca deameliorare, în strictă concordanţă cu cerinţele consumatorilot pentru “carnea slabă”.

Etapizat, s-au format două grupe de rase perfecţionate, şi anume:- rase de suine de formaţie nouă, devenite amelioratoare;- rase de suine moderne, sau perfecţionate.În prima categorie se include majoritatea raselor englezeşti, care s-au format de la

începutul secolului al XIX-lea.În procesul de formare s-a apelat la practicarea încrucişărilor pentru crearea de rase

noi, a creşterii în rasă curată, a consangvinizării şi creşterii pe bază de linii şi familiizootehnice, toate aceste acţiuni fiind completate cu o selecţie riguroasă şi o alimentaţieraţională.

Aceste rase s-au extins (la timpul respectiv) pe teritorii foarte mari, unele menţinându-se şi în prezent; crescătorii preferându-le chiar faţă de cele moderne.

Mai importante din această grupă sunt rasele: Marele negru, Marele alb, Mijlociul alb,Berskhire, Wessex etc.

De menţionat că, rasa Marele alb, a fost şi este foarte mult răspândită, pe întreg globul,datorită însuşirilor biologice şi productive bine consolidate, pentru toate categoriile de unităţi.Este rasa cu fondul genetic cel mai bine consolidat.

În cea de-a doua categorie se includ rasele formate la începutul secolului al XX-lea,cu precădere între cele două războaie mondiale şi chiar în prezent.

În procesul de formare s-a apelat la rasele de formaţiune nouă, devenite amelioratoare,utilizându-se cele mai moderne tehnici de lucru şi progresele obţinute în biologie. În cadrulacţiunii de ameliorare şi apoi de perfecţionare a raselor, s-au utilizat cu succes liniileconsangvinizate.

În prezent, se poate vorbi de un anumit grad de specializare a raselor pentru “carneaslabă”, sau pentru producţia de bacon.

În Europa s-au format următoarele rase: în Germania, rasa Edelschwein, înDanemarca, rasa Landrace, în Belgia, rasele Piétrain şi Landrace belgian, în România, Porculalb de Ruşeţu, precum şi o serie de rase în ţările C.S.I.

În America s-au format rasele: Hampshire, Chester-White, Duroc, Minnesota,Montana etc.

Page 33: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

33

Rasele moderne se caracterizează, în ansamblu, printr-o bună dezvoltare corporală, însensul că realizează dimensiuni de lungime apreciabile. Se mai remarcă alungirea trenuluimijlociu, sub formă de cilindru lung, iar trenul posterior este foarte dezvoltat, toate tinzând laforma de pară a corpului. La animale se înregistrează greutăţi corporale mari mari, în perioadescurte de timp, valorificarea hranei este superioară; iar unele rase de culoare închisă sepretează şi la creşterea pe păşuni, altele în complexe intensiv-industriale – variante deexploatare care ridică rentabilitatea unităţilor crescătoare.

Toate rasele moderne sunt utilizate pentru obţinerea de “porci hibrizi”, prin scheme deîncrucişare între linii consangvine, bine puse la punct de către firme specializate.

Page 34: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

34

CAPITOLUL 3

ÎNSUŞIRILE MORFOLOGICE ŞI FIZIOLOGICEALE SUINELOR

3.1. Insuşirile morfologice generale

Însuşirile morfologice ale suinelor prezintă o serie de particularităţi faţă de celelalteanimale de fermă. Principalele însuşiri morfologice sunt: dezvoltarea corporală, conformaţiacorporală şi culoare (părului şi a pielii). Pe baza acestor însuşiri se apreciază constituţia şitipurile morfo-productive.

3.1.1. Dezvoltarea corporalăÎn aprecierea dezvoltării corporale se ţine seama de două grupe de însuşiri:- masa corporală (sau greutatea);- dimensiunile corporale.a) Masa corporală reprezintă elementul principal în aprecierea dezvoltării corporale,

fiind cunoscută şi sub denumirea de greutate corporală, exprimată în kg şi grame.Aceasta se determină prin cântăriri individuale la anumite vârste, fiind o lucrare de

bază a selecţiei şi edificatoare în procesele de creştere şi îngrăşare.

Valorile recoltate ne furnizează date privind evoluţia ameliorării suinelor prinperformanţele de producţie, acestea trebuind analizate în funcţie de rasă, sex, vârstă, scopulproducţiei şi condiţiile concrete din unitate.

Porcinele se cântăresc la naştere, la vârsta de 21 de zile, la înţărcare, la intrarea şiieşirea din testare, lunar la tineretului de reproducţie şi anual la reproducătorii adulţi.

- Cântăririle la naştere se efectuează în primele 24 de ore de la fătare. Concomitentcu această acţiune se evidenţiază şi numărul purceilor fătaţi pentru aprecierea prolificităţiiscroafei. Greutatea medie a purceilor la fătare este de 1,2 kg; indivizii sub 800 g la scroafe şisub 700 g la scrofiţe se consideră neviabili (se păstrează numai în unităţi cu efective reduse şicu posibilităţi de hrănire individuală). Pe baza greutăţilor individuale se apreciazăuniformitatea lotului de purcei la naştere, însuşire morfofiziologică foarte importantă pentruspecia suine. Intre greutatea corporală a purceilor la naştere şi evoluţia ulterioară a greutăţiicorporale la diferite vârste este o corelaţie strâns pozitivă, coeficientul de corelaţie (r) fiind de+0,83 (de la naştere la vârsta la 21 zile).

- Cântărirea la vârsta de 21 zile se efectuează individual la întreg lotul de purceiaparţinător aceleaşi scroafe. Pe baza greutăţii totale a lotului se apreciază capacitatea de

alăptare a scroafelor, însuşire foarte importantă pentru aprecierea animalelor de reproducţie.

Page 35: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

35

Greutatea indivizilor la această vârstă este, în medie, de 4,5 kg, însă mai mare lametişii şi hibrizii de mare productivitate. Cu această ocazie se determină şi numărul de purcei.Uniformitatea greutăţii corporale individuale la această vârstă ne confirmă o bună capacitatede alăptare a mamei.

- Cântărirea la înţărcare se efectuează, de asemenea, individual şi constituie unindicator de bază în estimarea evoluţiei ulterioare a dezvoltării corporale. Vârsta la care seface înţărcarea diferă de la unitate la unitate, cea mai des întâlnită fiind la 35 zile pentruunităţile de producţie şi la 42 zile la unităţile producătoare de material de prăsilă. În sistemsemiintensiv înţărcarea se mai face şi la 56 de zile, iar în cele în care secexploatează hibrizi demare productivitate, vârsta se poate reduce la 28 şi chiar 21 zile. Se determină şi numărul depurcei înţărcaţi, care este un element de bază în aprecierea fertilităţii femelelor de reproducţie.

- Cântărirea la intrarea în testare se face individual la vârsta de 91±3 zile, greutateavariind între 20-25 kg, în funcţie de rasă, sex şi condiţii de furajare. De menţionat că,greutăţile corporale de peste 22 kg corelate cu dimensiunile mari de lungime (a corpului şi atrunchiului) influenţează pozitiv calitatea carcasei la animalele îngrăşate şi sacrificate,predominând carnea în detrimentul slăninei.

- Cântărirea la ieşirea din testare se face individual la vârsta de 182±3 zile, cândanimalul posedă cca. 90 kg. Pe baza diferenţei dintre greutatea la ieşirea din testare şi cea deintrare la testare se determină sporul de creştere în greutate vie, sporul mediu zilnic şiconsumul de furaje/kg spor.

În prezent, se determină numai greutatea individuală la ieşirea din testare, deci lavârsta de 182±3 zile (lucrare care se efectuează săptămânal).

Tineretul de reproducţie se cântăreşte în continuare lunar, până la intrarea în efectivulmatcă, iar reproducătorii adulţi anual. Porcinele supuse îngrăşării se cântăresc lunar, în grupede 10-15 animale, pentru determinarea sporului de creştere şi justificarea consumului defuraje.

b) Dimensiunile corporale se determină numai la viitorii reproducători prinmăsurători la diferite vârste, fiind obligatorii cele recoltate la ieşirea din testare şi anual lareproducători (în lucrările de selecţie).

Principalele dimensiuni corporale sunt: lungimea corpului, lungimea trunchiului,înălţimile la grebăn şi la crupă, perimetrele fluierului şi ale toracelui, precum şi adâncimeatoracelui. Pe baza lor se calculează şi se interpretează diferiţi indicii corporali.

Toate datele cu privire la masa corporală şi dimensiunile corpului se înregistrează înregistre şi evidenţe zootehnice (tehnica de lucru este prezentată în cadrul îndrumătorului delucrări practice).

3.1.2. Conformaţia corporalăConformaţia corporală constituie o altă însuşire morfologică importantă şi rezultă din

analiza regiunilor corporale, atât separată, cât şi a grupelor de regiuni legate între ele morfo-fiziologic, iar în final se apreciază armonia de ansamblu. Analiza se face prin apreciereaexteriorului, având la bază legătura dialectică între formă şi conţinut. Această însuşire este înstrânsă legătură cu constituţia şi rezistenţa organică a suinelor. La suine, însuşi corpulanimalului reprezintă producţia principală, ceea ce simplifică mult aprecierea zootehnică.

Page 36: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

36

Conformaţia corporală condiţionează tipul morfo-productiv al unei rase, iar în cadrulacesteia se diferenţiază populaţii sau linii specializate la care se pot evidenţia anumite formede producţie.

Aprecierea exteriorului se face, de regulă, la animalele în stare de întreţinere dereproducător, deci la cele cu dezvoltarea bună a scheletului şi a musculaturii, precum şi la celesănătoase.

În acţiunea de ameliorare trebuie să se ţină cont de însuşirile de exterior, deoarece înunele cazuri se pot semnala slăbirea constituţiei. Cel mai tipic exemplu îl oferă rasa Yorculmic, rasă foarte precoce, dar la care insistându-se unilateral pe ridicarea precocităţii s-aneglijat exteriorul, ducând în final la unele defecte de conformaţie (profilul capuluiultraconcav, osatura prea fină şi rezistenţă organică scăzută). Slăbirea constituţiei, ca urmare aunei selecţii unilaterale, a fost sesizată şi în cazul varietăţii blonde din cadrul rasei Mangaliţa.Acţionându-se prea insistent asupra îmbunătăţirii precocităţii animalelor şi neluându-se înconsiderare consecinţele asupra conformaţiei corporale, s-a ajuns la slăbirea considerabilă aconstituţiei, materializându-se prin apariţia unor defecte de aplomb şi chiar cu scăderearezistenţei organice.

Studiul analitic al regiunilor corporale se face în cadrul lucrărilor practice; în cele ceurmează se vor face unele aprecieri generale ale conformaţiei, pe părţi corporale.

Conformaţia părţii anterioare are importanţă mai redusă, deoarece în urma sacrificăriidin aceasta rezultă carne de calitate inferioară (la cap) şi medie (de la gât). Carne de calitatesuperioară ne este oferită doar de şunca anterioară, deci de regiunile spetei şi braţului, precumşi de cea de la grebăn.

Studiul conformaţiei corporale a acestei părţi (în special a capului) ne oferă dateimportante cu privire la rasă, dimorfismul sexual, precocitate, constituţie şi chiar asupra stării

de sănătate, indicându-ne uneori şi condiţiile beneficiate anterior pentru creştere.În general, la porcinele ameliorate şi perfecţionate capul este mai redus ca mărime, cu

regiunile frunţii şi feţei mai largi şi cu profilul uşor concav (mai rar drept).Profilul ultraconcav nu este de dorit deoarece incomodează animalul la prehensiunea

hranei, în respiraţie şi la păşunat.Indivizii cu formele înguste şi ascuţite ale oaselor capului nu sunt acceptaţi în lucrările

de selecţie. De asemenea, profilul drept nu este de dorit, aceasta indicând primitivitate şineameliorare, cu excepţia raselor Landrace şi Hampshire.

Urechile, prin portul şi mărimea lor, constituie repere pentru încadrarea în rase saugrupe de metişi, nepreferându-se cele prea mari şi aplecate, deoarece incomodează animalul lavedere.

Gâtul trebuie să fie cât mai bine îmbrăcat în muşchi, nici prea lung, dar nici scurt, iarîn secţiune transversală să fie cât mai apropiat de forma cilindrică, sau uşor eliptică (rasaLandrace posedă gâtul relativ lung şi uşor eliptic). Acesta trebuie să fie prins corect de cap şitrunchi, fără zone evidente de demarcaţie (acestea indică greşeli în hrănirea animalului şislăbirea constituţiei).

Aşa după cum s-a menţionat, capul şi gâtul trebuie să aibe dimensiuni cât mai reduse,însă se va avea grijă ca prin selecţie să nu se depăşească limitele fiziologice normale.

Page 37: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

37

Regiunile spetei şi braţului, care formează şunca anterioară, trebuie să fie cu bazeleanatomice normal dezvoltate, bine îmbrăcate în muşchi, iar direcţiile membrelor anterioare săse încadreze în liniile de aplomb normale.

Starea de sănătate ne este indicată şi prin analiza discului râtului, alături detemperatura pavilioanelor urechilor: discul râtului este uscat şi cald la animalele bolnave, iarurechile sunt de asemenea calde (la palpare).În cazul în care capul animalului estedisproporţionat (mai mare) faţă de corpul acestuia (în ansamblu), ne poate duce la concluziacă în perioada de creştere condiţiile au fost precare, în special cele de natură alimentară.

Trenul anterior s-a redus considerabil, ca urmare a proceselor de selecţie, aşa încât înprezent acestea reprezintă cca. 30% din greutatea corporală, faţă de 70% cât se înregistra laformele sălbatice şi la unele porcine primitive (fig.13).

La trenul mijlociu se va avea în vedere ca toate regiunile să fie mai lungi şi largi,concurând la forma de cilindru lung. Regiunile de pe linia dorsală, să fie cât mai bineîmbrăcate în muşchi, în special regiunile spinării şi şalelor, deoarece oferă carne de calitatesuperioară (cotlet şi antricot).

Profilul corpului, apreciat princonfiguraţia liniei superioare (saudorsală), cuprinzând regiunilegrebănului, spinării şi şalelor, trebuiesă fie drept şi uşor ascendent, cuexcepţia unor rase americane (Duroc,Hampshire şi Chester-White) la careeste convex. Arcuirea liniei spinării,după selecţionerii americani, este omodalitate de alungire a trunchiului.

Regiunile de pe liniaabdominală de asemenea, trebuie săfie cât mai lungi şi largi, pentru a oferio bază suficientă de prindere augerului.

La regiunea ugerului se voranaliza: numărul de mameloane,distanţarea acestora atât între rânduricât şi între perechi, simetria şiconformaţia (aprecierea făcându-se

Fig.15 Evoluţia conformaţiei corporale la suine

în perioada de alăptare). Forma dorită a mameloanelor este de pâlnie bietajată, iar la pipăit săse simtă aspectul buretos, care indică predominarea ţesutului glandular.

La trenul posterior se analizează cu atenţie crupa şi şunca posterioară, de la care seobţin cele mai mari proporţii de carne de calitate superioară. În general, crupa trebuie să fiedreaptă, largă şi lungă, conformaţie care oferă o bază mare de prindere pentru musculaturaregiunilor şuncii posterioare. De menţionat că şunca posterioară este formată, în principal, dinmuşchii fesei, coapsei şi gambei, care trebuie să fie largă, convexă şi descinsă.

Page 38: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

38

La membrele posterioare se va aprecia şi încadrarea lor în linia de aplomb normală,precum şi înclinarea optimă a regiunii chişiţei, care sunt foarte importante la reproducătoriimasculi.

** *

Studiul regiunilor corporale ne oferă date certe cu privire la conformaţia corporală, dincare cauză analiza trebuie să se facă cu mare atenţie, ţinându-se cont de rasa aparţinătoare, desex, de scopul producţiei (rase materne şi rase paterne) etc.

În munca de selecţie trebuie să se sesizeze din timp defectele de conformaţie care arputea genera slăbirea constituţiei animalului. Pentru reproducătorii masculi se va pune unmare accent pe regiunea testiculară, a furoului şi a penisului, iar la femele pe integritateaugerului şi a vulvei.

3.1.3. Constituţia suinelor

Constituţia suinelor este determinată de o serie de particularităţi morfo-fiziologice,fiind oglindită şi de dezvoltarea corporală, alături de conformaţie, ambele cu influenţă asuprapotenţialului productiv şi a rezistenţei organismului.

La suine întâlnim patru tipuri constituţionale: fină şi robustă, ca tipuri dorite şi debilăşi grosolană, ca tipuri nedorite. Desigur că, uneori încadrarea nu este strictă, indivizii având şivariante intermediare.

În general, se preferă ca scroafele să aparţină la tipul constituţional fin sau variantafină spre robustă, iar vierii la constituţie robustă.

Constituţia finăCuprinde suinele de reproducţie din rasele specializate pentru carne şi bacon.

Animalele se caracterizează prin cap mic, schelet fin, dar rezistent, corp lung şi zvelt, iarmusculatura este bine evidenţiată.

Pielea este fină, elastică, bine vascularizată, iar părul este subţire, lucios şi uniformrepartizat. Scroafele au prolificitatea şi capacitatea de alăptare foarte bune, cu instinctulmatern pronunţat.

Vierii au un temperament vioi şi execută uşor monta.Suinele cu constituţie fină se pretează la îngrăşarea pentru carne şi mai ales pentru

bacon. În această categorie se încadrează majoritatea exemplarelor din rasele Landrace,Piétrain şi Landrace belgian.

Constituţia robustăCuprinde suinele de reproducţie ce se caracterizează prin corpul lung, larg şi adânc,

bine îmbrăcat în musculatură, exprimând dezvoltare corporală bună şi vigoare.Scheletul este puternic şi foarte rezistent. Părul este fin, lucios, dar mai des decât la

constituţia fină şi uniform repartizat. Pielea este destul de fină, densă şi elastică.Animalele au un temperament vioi, realizează sporuri mari de creştere în greutate vie

şi valorifică bine hrana. Scroafele sunt bune mame, cu prolificitatea, capacitatea de alăptarebune şi rezistente la exploatarea intensivă.

Page 39: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

39

Constituţia robustă este dorită la suinele de reproducţie, în special la vieri. În aceastăcategorie se încadrează majoritatea indivizilor din rasele Marele alb, Edelschwein, Yorkshire,Marele negru şi chiar Bazna.

Constituţia debilăSuinele cu constituţie debilă au dezvoltarea corporală insuficientă în raport cu vârsta.

Debilitatea este o consecinţă a condiţiilor nefavorabile de mediu ce au acţionat de-a lungulmai multor generaţii, alături de o selecţie greşită şi uneori de menţinerea la reproducţie a unorindivizi cu grade ridicate de consangvinizare.

Este o exagerare a constituţiei fine şi se caracterizează prin conformaţie lipsită dearmonie; trunchiul, deşi lung, este îngust şi lipsit de adâncime.

Scheletul este slab dezvoltat şi lipsit de rezistenţă, iar membrele sunt disproporţionatde lungi şi cu defecte de aplomb.

Capul este lung şi uscăţiv, cu prindere defectuoasă de gât. Pielea este prea subţire şilipsită de elasticitate, iar părul este rar, fără luciu şi neuniform repartizat pe suprafaţa corpului.Scroafele au prolificitatea redusă, capacitatea de alăptare mică şi cu instinctul matern slabevidenţiat. Exemplarele se exclud de la reproducţie, deoarece sunt lipsite de rezistenţaorganică, iar produşii realizează sporuri mici şi valorifică slab hrana.

Constituţia grosolanăAnimalele din această categorie au o dezvoltare corporală aparent bună în raport cu

vârsta, însă la un examen mai atent se constată că posedă corpul “împăstat”, scheletulgrosolan şi lipsit de rezistenţă. În general oasele sunt voluminoase, însă fără rezistenţă pemăsura volumului lor.

Capul este mare (voluminos) şi nu exprimă fidel rasa şi sexul, iar pielea este maigroasă şi cu ţesut conjunctiv abundent, părul este lung, gros, fără luciu şi neuniform repartizatpe corp.

Temperamentul este limfatic: vierii execută greu monta şi dau spermă de calitateslabă, iar scroafele au prolificitate scăzută şi nu sunt bune mame (adesea strivesc purceii).

Grăsunii supuşi îngrăşării dau rezultate slabe: valorifică slab hrana, iar carcasele suntnecorespunzătoare. Animalele se exclud de la reproducţie, deoarece toate aceste particularităţinu sunt favorabile însuşirilor productive. Din această categorie fac parte unii indivizi dinrasele tardive, uneori şi cele din cele ameliorate, evidenţiind faptul că tineretul nu a beneficiatde condiţii normale de creştere (în special de alimentaţie) pe parcursul mai multor generaţii.

** *

Aprecierea tipului constituţional este o lucrare tehnică pretenţioasă, care trebuieefectuată de cadre cu multă experienţă. În aprecierea încadrării animalelor se va ţine cont derasă, sex, vârstă, starea de întreţinere şi de informaţii asupra tehnologiei de creştere aplicate(în special alimentaţia şi întreţinerea).

De menţionat că, tipul constituţional se poate înrăutăţi, în condiţiile în care factorii demediu sunt sistematic nefavorabili. În această situaţie, organismul va încerca să se adapteze,modificându-şi intensitatea, ritmul şi amplitudinea funcţiilor vitale. La acestea se mai poate

Page 40: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

40

adăuga şi selecţia inadecvată, de obicei unilaterală şi uneori chiar gradul de consangvinizareprea ridicat, toate aplicate în acţiunile de ameliorare.

Pentru înlăturarea acestor neajunsuri se impune reajustarea sistemului de exploatare areproducătorilor, reexaminarea schemelor de împerechere şi de îmbunătăţire a alimentaţiei,precum şi analizarea periodică a unor constante sanguine (evidenţierea cariotipului la nivel deindivid).

3.1.4. Tipurile morfo-productive la suine

Tipurile morfoproductive la suine sunt o consecinţă directă a selecţiei, în urma căreias-au diferenţiat rase, populaţii şi linii specializate pentru producţia de carne, şi mai puţinepentru producţia de grăsime şi mixte (de carne-grăsime). Fiecărei forme de producţie îicorespunde o anumită conformaţie corporală.

La suine se disting patru tipuri morfo-productive: de carne, pentru bacon, mixte şi degrăsime.

Tipul morfo-productiv de carneÎn acest tip se încadrează un număr mai mare de rase specializate pentru producţia de

carne, caracterizându-se printr-o dezvoltare corporală bună, corp lung şi cilindric.Lungimea corpului depăşeşte cu 15-20 cm perimetrul toracic. Trunchiul este larg şi

puţin adânc. Şuncile anterioare sunt largi, fără a fi prea proeminente, iar cele posterioare suntbine dezvoltate şi descinse. În urma sacrificării rezultă carcase de bună calitate, cu raportulcarne-grăsime net în favoarea cărnii, iar randamentul este mare.

Animalele aparţin tipului constituţional robust sau fin şi temperamentului vioi.Scroafele sunt bune mame, posedă prolificitate şi capacitate de alăptare bune.

În ansamblu, suinele aparţinătoare acestui tip apar zvelte, viguroase şi cu un formatcorporal dreptunghiular. Ca reprezentanţi se pot include, cu precădere rasa Marele alb,precum şi rasele Marele negru, Duroc, Hampshire, Edelschwein etc.

Tipul morfo-productiv pentru baconAcest tip este o variantă îmbunătăţită a celui de carne şi apărută în urma selecţiei,

caracterizându-se prin alungirea trenului mijlociu şi dezvoltarea exagerată a părţii posterioare,aşa încât animalele au o formă de “pară”.

Corpul are forma de trapez, deoarece linia superioară este dreaptă şi ascendentă.Lungimea corpului este mai mare cu 20-25 cm faţă de perimetrul toracic.

Capul este mic, membrele scurte, scheletul fin şi rezistent, ceea ce asigură unrandament foarte bun la sacrificare. Corpul foarte lung şi bine îmbrăcat în muşchi, precum şidezvoltarea exagerată a şuncilor posterioare asigură o proporţie mare de carne în carcasă şi ogrăsime redusă şi uniformă a stratului de slănină.

La toate animalele constituţia este fină sau o variantă între fină şi robustă. În aceastăcategorie pot intra Landrace, rasa Piétrain, precum şi metişii dintre rasele Marele alb şiLandrace.

Tipul morfo-productiv mixt (de carne-grăsime)Suinele aparţinătoare acestui tip se caracterizează, în general, printr-un format bine

proporţionat, apropiat de tipul de carne. Trunchiul este mai scurt, mai larg şi mai adânccomparativ cu cel de carne, aşa încât lungimea corpului este aproximativ egală cu perimetrultoracic.

Page 41: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

41

Şuncile posterioare sunt mai puţin dezvoltate decât la tipul de carne. Constituţia esterobustă, temperamentul vioi, rezistenţa organică mare şi o bună capacitate de aclimatizare.

În această categorie intră rasele: Berk, Albul mijlociu, Bazna etc.

Tipul morfo-productiv pentru grăsimeSe caracterizează printr-un format corporal scurt, adânc şi larg. Perimetrul toracic este

mai mare cu 5-10 cm faţă de lungimea corpului.Linia superioară este convexă, iar cea inferioară lăsată aşa încât trenul mijlociu apare

bine dezvoltat, concurând la forma de butoi a trunchiului. Coastele sunt scurte şi mult arcuite.Sunt animale cu gâtul scurt şi gros, crupa teşită, şuncile posterioare puţin dezvoltate,

uneori osatură puţin rezistentă.Prolificitatea este redusă, precocitate moderată, temperament vioi şi o mare rezistenţă

organică. În această categorie intră rasa Mangaliţa şi parţial Micul alb.

** *

În prezent se promovează la reproducţie indivizii cu tipul morfo-productiv de carne şipentru bacon, deoarece cererea de grăsime este din ce în ce mai redusă. Tehnica încadrăriianimalelor după tipurile morfo-productive se va face în cadrul lucrărilor practice.

3.1.5. Particularităţi de culoare

Culoarea la suine este o însuşire morfologică ce constituie caracter de rasă, cuimplicaţii majore în alegerea sistemului de exploatare, înlesnind aprecierea gradului deameliorare şi cu influenţă în tehnologia preparării carcaselor.

În general, rasele cu culoare închisă conferă o rezistenţă mai mare la eritemul solar,însă unele dau un aspect neplăcut al carcaselor prelucrate termic (aspectul cenuşiu alşoricului).

Culoarea albă (“albinism”) este întâlnită la majoritatea raselor actuale şi constituieun caracter dominant faţă de celelalte culori. Este preferată pentru producţia de bacon, însăfavorizează insolaţia, iar animalele posedă, în general, o rezistenţă organică mai redusă.Această culoare este întâlnită la rasele: Marele alb, Landrace, Edelschwein, Yorkshire etc.

Culoarea blondă (“ilucism”) este determinată de prezenţa atât în piele cât şi în păr aunor pigmenţi care protejează oarecum animalele faţă de razele solare. Nu este dominantă faţăde alte culori. Se întâlneşte la Mangaliţa blondă, la rasa Lincoln etc.

Culoarea neagră (“melanism”) este determinată de predominarea pigmenţilormelanici atât în piele cât şi în păr. Animalele sunt rezistente la razele solare, la condiţiilevitrege de mediu şi chiar la boli, putându-se exploata economic pe păşuni. Este dominantăfaţă de culoarea blondă la unele rase. Carcasele tratate termic au un aspect mai puţin plăcut,mai ales pentru producţia de bacon. Se întâlneşte la rasele Cornwall, Mangaliăa neagră, Berk(parţial) etc.

Culoarea roşie prezintă avantajele culorii negre, cu privire la insolaţie, însă nudepreciază aspectul carcaselor, deoarece pigmentul este termolabil. Este recesivă faţă deculorile albă şi neagră. Se întâlneşte la rasele Duroc, Tamworth, Mangaliţa roşie etc.

Page 42: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

42

Culorile bălţate (compuse ) sunt tipice la rasele de culoare neagră şi cu brâu alb,precum şi la cele cu pete negre pe un fond alb. Se întâlneşte la rasele: Hampshire, Wessex,Bazna (negru cu brâu alb), Piétrain şi la multe rase moderne americane. Sunt rezistente laeritemul solar, deci exploatabile în unităţile gospodăreşti.

Culorile bălţate apar şi la metişii ce se obţin prin încrucişarea suinelor de diferiteculori, fără însă a afecta aspectul carcaselor.

** *

O altă însuşire morfologică importantă este şi dentiţia la suine care ajută la apreciereavârstei prin numărul, forma, apariţia şi aspectul dinţilor.

De asemenea, glanda mamară, prezintă particularităţi importante, precum şi aparatulgenital, tubul digestiv, unghiile etc.

3.2. Însuşirile fiziologice şi productive

Însuşirile fiziologice ale suinelor prezintă o serie de particularităţi faţă de celelalteanimale de fermă. Suinele se încadrează în categoria animalelor omnivore, cu capacitate marede înmulţire, cu o viaţă de grup, aclimatizabile în zone diferite, rezistente la intervenţiichirurgicale şi sensibile la boli infecto-contagioase.

Suinele actuale se pot creşte în toate sezoanele anului (cu condiţia ca purceilor sugarişi celor înţărcaţi să li se asigure condiţii termice optime), putându-se adapta la exploatareintensivă, specifică unităţilor industriale, dar şi în cele cu efective reduse.

Principalele particularităţi fiziologice şi productive se vor analiza, pe scurt, în cele ceurmează.

- Capacitatea de înmulţireÎn urma procesului de domesticire a dispărut aproape complet activitatea sezonieră de

reproducţie. La actualele rase de suine căldurile apar în toate sezoanele, cu aproximativaceeaşi intensitate, însă fecunditatea scroafelor este foarte bună în perioadele răcoroase, între80-90 %, dar se poate reduce în sezoanele călduroase şi în condiţii de exploatare intensivă,până la 75% (şi chiar mai puţin).

Perioada de gestaţie este de 114-115 zile, fiind considerată relativ scurtă şi constantă,însă perioadele de alăptare şi de refacere se pot reduce considerabil, obţinându-se uşor între 2-2,4 fătări pe an. La o fătare se pot obţine 10-12 purcei, ceea ce face ca anual o scroafă să fete22-25 produşi.

Aceşti indicatori se pot îmbunătăţi foarte mult în cazul în care scroafele şi vierii suntexploataţi raţional, alături de practicarea însămânţărilor artificiale şi utilizarea de aparaturămodernă pentru stabilirea momentului optim de însămânţare şi de diagnosticare timpurie agestaţiei, precum şi de întreţinerea individuală a femelelor după însămânţare (pentru o bunănidaţie). Din acest punct de vedere, efectivele de suine se pot reface într-un interval de timpfoarte scurt, comparativ cu celelalte animale de fermă.

Page 43: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

43

- PrecocitateaLa suine, precocitatea se apreciază în funcţie de 2 elemente: energia de creştere şi

valorificarea hranei.Energia de creştere la suine se manifestă cu mare intensitate; purceii îşi dublează

greutatea la vârsta de 1,5- 2 săptămâni, iar până la cea de 7-8 luni îşi sporesc masa corporalăde cca. 100 ori.

- Energia de creştereSe apreciază prin sporul mediu zilnic, care până la vârsta de 30-35 zile, este de cca.

175 g, pe perioada de creştere de cca. 300 g, iar la îngrăşare între 650-750 g, valori depăşitesubstanţial de metişi şi hibrizi de mare productivitate.

De menţionat că, evoluţia greutăţii corporale pe perioada naştere - vârsta de 45 de zilece condiţionează energia de creştere, este influenţată de o multitudine de factori, de mareimportanţă fiind rasa, grupa de metişi sau hibridul crescut, alături de sistemul de exploatareadoptat. Aşa de exemplu, la purceii înţărcaţi la vârsta de 45 zile, aparţinători raselor materneexploatate în condiţii gospodăreşti, se înregistrează greutăţi corporale superioare faţă deexploatarea industrială (tab. 3).

Tabelul 3

Evoluţia greutăţii corporale a purceiilor în funcţie de rasă

Vârsta Landrace YorkshireMarele alb

Creştereindustrială

Creşteregospodărescă

Naştere 1,280 1,140 1,110 1,320

5 zile 2,100 2,010 1,900 2,430

10 zile 3,200 3,120 2,800 3,500

21 zile 4,800 4,600 4,200 5,050

35 zile 6,900 6,750 6,500 7,060

45 zile 8,200 8,030 7,950 9,620

S.m.z. (g) 156 156 155 190

Aceste date pledează pentru creşterea gospodărească sau în ferme mici a viitorilorreproducători, cu condiţia ca alimentaţia şi microclimatul să fie asigurate la nivel optim,aspecte impuse şi de normele actuale ale Uniunii Europene.

Exemplarele îngrăşate se pot sacrifica la greutatea de 90-100 kg, greutate care se poateatinge la 6-7 luni, rezultând carcase de foarte bună calitate.

La vârsta de 7-8 luni suinele se pot utiliza la reproducţie, în funcţie de rasă şi sex;scrofiţele se introduc la însămânţare când greutatea corporală depăşeşte 110 kg la rasele şimetişii perfecţionaţi pentru producţia de carne, şi la peste 90 kg la cele mai puţin ameliorate,iar masculii la 115-125 kg, indiferent de gradul de ameliorare.

Valorificarea hranei la suine este bună, realizându-se 1 kg spor de creştere în greutatevie, pe perioada îngrăşării, cu 3,5-4,5 kg furaj, iar în cea de creştere cu 2,1-2,8 kg. În cazulutilizării de furaje combinate şi a unor metişi sau hibrizi, consumul specific pe perioadaîngrăşării, se poate reduce până la 2,5-3,0 kg furaj.

Page 44: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

44

Suinele valorifică foarte bine cerealele, unele reziduuri de la industria alimentară, pelângă masa verde, suculentele şi chiar reziduurile culinare.

Valorifi hranei este în strânsă legătură cu gradul de ameliorare fiind mai bună la raselespecializate faţă de cele mai puţin ameliorate, precum şi la metişii şi hibrizii de mareproductivitate, comparativ cu rasele sau liniile intrate în schemele de încrucişare.

Din punctul de vedere al precocităţii, suinele se împart în 2 tipuri: tipul precoce (cutrei subtipuri - foarte precoce, precoce şi semiprecoce) şi tipul tardiv.

Tipul precoce se caracterizează prin animale care realizează sporuri de creştere îngreutate vie mari într-o perioadă scurtă de timp şi cu consumuri specifice reduse de furaje.

În tipul foarte precoce intră rasele Landrace, Duroc şi Hampshire, iar rasa Bazna întipul semiprecoce.

De menţionat că, unele rase înregistrează sporuri mari de creştere între anumite vârstedupă care acestea scad sau stagnează.

În consecinţă la unele rase, greutatea de sacrificare economică este mai redusă, uneorila 80-90 kg (la cele precoce şi foarte precoce).

Tipul tardiv este caracteristic raselor puţin ameliorate şi a suinelor de formaţie veche(uneori şi primitive). Sunt animale cu trenul anterior dezvoltat, cu corpul aplatizat lateral şilinia spinării convexă.

Sporurile de creştere sunt reduse, iar valorificarea hranei slabă. La acest tip se includrasele Stocli, Hanovra etc.

3.2.1. Temperamentul suinelor

Prin temperament se înţelege modul cum organismul reacţionează la excitaţiileexterne, contribuind la integrarea animalului în mediu, fiind condiţionat de intensitateareacţiilor nervoase şi endocrine din organism. Cu cât ansamblul acestor reacţii şi răspunsurisunt mai armonios corelate, cu atât producţiile obţinute vor fi mai ridicate.

Temperamentul este un atribut al individualităţii, fiind influenţat de de vârstă, de sex,de sănătate, precum şi de gradul de ameliorare. Atitudinea omului faţă de animalcondiţionează stabilitatea temperamentului. Temperamentul se completează cucomportamentul şi cu tipul constituţional.

La suine deosebim 3 tipuri de temperament: vioi, care este de dorit, iar cele limfatic şinervos sunt de nedorit.

Temperamentul vioi - în această categorie intră animalele cu un sistem nervosechilibrat, care realizează conexiuni nervoase stabile într-un timp scurt şi cu puţine repetiţii.Stabilitatea reflexelor condiţionate favorizează aplicarea unor tehnologii moderne deîntreţinere; la animale se realizează o ierarhie de grup eficientă fără a se relua stărileconflictuale.

Acest tip de temperament este caracteristic animalelor precoce şi cu constituţie fină şirobustă. Vierii sunt activi, fără dificultăţi de comportament, execută uşor saltul montei şi sepretează la recoltarea materialului seminal dacă şi animalele sunt manipulate corect.

Scroafele sunt bune mame, cu fecunditate şi prolificitate bune, cu capacitate dealăptare mare şi se lasă dirijate sau acceptă uşor diferite sisteme de întreţinere (în boxecomune şi individuale).

Page 45: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

45

Suinele supuse îngrăşării valorifică bine hrana, depun sporuri de creştere mari,asigurând rentabilitatea sporită.

Temperamentul limfatic - animalele de reproducţie din această categorie nu sunt dedorit, deoarece nu realizează conexiuni nervoase stabile, cu toată strădania depusă despecialişti. Este caracteristic animalelor cu constituţie grosolană.

Vierii depistează greu scroafele în călduri, execută cu dificultate saltul şi actul monteişi oferă producţii reduse şi de calitate slabă de spermă.

Scroafele nu sunt bune mame, adesea strivesc purceii, cu dificultăţi de sincronizare aparturiţiei şi secreţia laptelui şi cu capacitatea de alăptare redusă. Descendenţii au viabilitatescăzută, valorifică slab hrana şi adesea nu menţin curată pardoseala (spaţiul de odihnă),creând greutăţi specifice în exploatare, mai ales pentru asigurarea igienizării - toate cuinfluenţă negativă asupra rentabilităţii.

Temperamentul nervos - (sau dezechilibrat) - animalele din această categorie seexclud categoric de la reproducţie, deoarece pe fondul lor pot apărea dificultăţi decomportament, care în final se materializează prin vicii ascunse, uneori instalându-se starea deretivitate.

Sunt animale susceptibile la orice zgomot, contractând adesea stări de stres. Vierii suntgreu de dirijat, atât la montă cât şi pentru recoltarea materialului seminal.

Scroafele sunt fricoase, neliniştite, strivesc purceii în primele zile de la naştere şi au ocapacitate de alăptare fluctuantă.

Animalele se obişnuiesc greu cu personalul de îngrijire, iar prin comportarea lorcontribuie la generalizarea stării de nelinişte şi la restul animalelor din boxă. Supuseîngrăşării, valorifică slab hrana, depun sporuri mici în greutate. Sunt mereu în căutarea hranei,pe care o risipesc fără motiv, indiferent de calitate.

Exploatarea acestor animale este cu totul nerentabilă. La primipare se poate instala şiconsumarea, după fătare, a propriilor purcei (la acest sindrom mai contribuie şi alţi factori).

** *

Stabilirea temperamentului la suine este o acţiune dificilă, pretenţioasă şi greu derealizat, pentru care ne sunt necesare informaţii, precum şi o interpretare corectă.

3.2.2. Comportamentul suinelor

Comportamentul reprezintă o manifestare specifică fiecărui animal, ca răspuns laanumite evenimente ce au loc în organism sau în imediata lui apropiere. În mod practic,comportamentul se apreciază prin nivelul răspunsului individului la satisfacerea saunesatisfacerea cerinţelor specifice ale organismului, fiind în strânsă legătură şi cutemperamentul animalului.

Cunoaşterea în detaliu a manifestărilor specifice suinelor are menirea dirijăriibenefice ale proceselor de creştere ş de exploatare, aşa încât cea mai mare parte dinsubstanţele nutritive ingerate să fie utilizate în scop productiv. Dacă în creştereagospodărească sau în unităţi cu efective reduse, aceste manifestări se pot cunoaşte şi stăpânide către crescător la nivel de individ, în complexele mari se pune problema doar a satisfacerii

Page 46: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

46

cerinţelor specifice la nivelul mediei pretenţiilor seriei sau lotului, aspecte favorizate de faptulcă suinele sunt animale de turmă.

În creşterea suinelor, comportamentul are o importanţă foarte mare, comparativ cucelelalte animale de fermă, mai ales în unităţile care practică exploatarea intensivă şi undetehnologiile de întreţinere prevăd efective mari în boxă sau în grupă, condiţionând în mareparte nivelul indicatorilor de producţie şi în consecinţă, pe cei economici.

Pe zootehnişti îi interesează mai mult implicaţiile sale asupra producţiilor, şi în funcţiede aceasta, de găsirea unor posibilităţi de dirijare în exploatarea reproducătorilor, în creştereatineretului şi îngrăşarea porcilor, ţinând cont de avantajele potenţiale ale tipurilor decomportament.

Practica a demonstrat că orice îmbunătăţire a tehnologiilor de producţie este"însuşită", sau acceptată uşor de către suine, dacă se ţine cont şi de cerinţele minime aleorganismului. În acest sens, exploatarea în unităţile industriale a suinelor, unde condiţiile deviaţă sunt sever artificializate, a impus cunoaşterea în amănunt a comportamentului; studiilesistematice ne pot fi deosebit de utile în adoptarea soluţiilor tehnologice moderne.

Elementele care trebuie să fie luate în consideraţie, cu implicaţii asupracomportamentului sunt: aglomerările mari de animale, intensitatea mare a zgomotelor, spaţiifoarte reduse (care uneori limitează mişcarea), microclimatul dirijat, tratamente periodice,contactul relativ redus între om şi animale, etc.

În creşterea gospodărească (în efective reduse) se elimină o parte din acesteneajunsuri, deoarece omul deţine foarte multe informaţii asupra comportamentului fiecăruianimal, având posibilitatea satisfacerii lor.

Variabilitatea indivizilor asigură condiţii pentru o selecţie a suinelor şi în funcţie decomportament.

Tipurile de comportament la suineTipurile de comportament sunt diferenţiate, în general, după finalitatea lor. Scott

(1962) şi Ervin (2000) disting la suine 9 tipuri de comportament, şi anume: alimentar, deeliminare, sexual, maternal, de solicitare, conflictual (agonistic), de imitare, de integrare înmediu şi de investigare, la care Drăgănescu (1974, 1998) adaugă şi al 10-lea tip,comportamentul anormal.

Comportamentul alimentar (sau de ingestie) se identifică prin manifestărilecaracteristice legate de prehensiunea hranei, de consumarea apei (adăparea), iar în cadrul lorde: durată, ordinea şi preferinţele animalelor pentru unele componente din nutreţuri.Comportamentul alimentar este precedat de comportamentul de investigaţie, specia bazându-se pe un puternic simţ olfactiv.

Suinele sunt, în general, animale lacome, care consumă hrana în cel mult 20 minute petain, desfăşurând o activitate dinamică şi efectuând în mod pasiv o omogenizare acomponentelor. Se sesizează o aglomerare de indivizi la jgheab, chiar dacă este suficient frontde furajare, mobilizând animalele din boxă, pentru care se indică despărţirea pe zone aacestuia. În mod normal, porcii consumă mai întâi furajele şi apoi beau apa. Gustul dulce alfurajului stimulează consumul, îndeosebi la purcei.

Cu ocazia furajării şi adăpării se stabileşte şi ierarhia de grup, având la bazăinterrelaţia de dominanţă-subordonare. Comportamentul alimentar poate fi alterat de greşeli în

Page 47: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

47

întocmirea raţiilor de hrană şi de întârzierea administrării tainurilor, determinând agresivitateşi chiar caudofagie, cu consecinţe grave în păstrarea integrităţii corporale ale animalelor.

Comportamentul de eliminare este legat de manifestările specifice ale defecării şimicţiunii. În general, suinele sunt cele mai curate şi ordonate mamifere, cu condiţia să existetehnologii adecvate de întreţinere şi o preocupare minimă din partea personalului de îngrijire.

Pentru defecare şi urinare animalele preferă locuri mai retrase, mai întunecoase şiumezite din cadrul boxei. Eliminarea se face, în general, dimineaţa imediat după sculareaanimalelor din boxă. Spaţiul de odihnă se poate păstra curat dacă este în permanenţă uscat,dacă condiţiile de microclimat sunt corespunzătoare, dacă îngrijitorul a dirijat iniţial animaleleîn zona umezită a grătarului şi dacă organizarea interioară a boxelor este corespunzătoare şiconstantă la categoriile anterioare (suzeta deasupra grătarului şi hrănitorul în zona uscată şicompactă.

Comportamentul sexual se identifică cu manifestările legate de apariţia căldurilor, dereflexul de îmbrăţişare, de împerechere etc. În general, masculii caută femelele în călduri, iaracestea se lasă căutate şi acceptă monta numai în partea a doua a perioadei de călduri.

Introducerea unui mascul, chiar cu dezvoltarea corporală mai redusă, în boxafemelelor, nu conduce la apariţia conflictelor. Introducerea unei scroafe în călduri în boxavierilor (aspect tehnologic rar întâlnit) nu provoacă conflicte, însă conflictele se pot produceîntre masculi, ca urmare a interesului pentru femelă.

Femelele în călduri sunt mult agitate, capricioase, sar unele pe altele, iar dacă vieriisunt în apropiere se aglomerează pe latura boxei dinspre aceştia. La rasele perfecţionate acestemanifestări sunt mult diminuate, fapt ce impune multă atenţie din partea personalului şifolosirea aparaturii moderne pentru depistarea fazei de estru.

Comportamentul maternal se referă la manifestările legate de alimentaţia sugarilor,de protejarea acestora faţă de duşmani şi faţă de condiţiile nefavorabile de mediu etc.Scroafele cu temperament vioi sunt atente cu purceii pentru a nu-i strivi, adunându-i la nivelulugerului sau a capului când este frig. În caz de pericol mama se interpune între purcei şiduşman.

Ordinea de supt se stabileşte în primele 2-3 zile, numărul zilnic de supturi este de cca.28 ori în prima săptămână şi se reduce la 15 în a cincea săptămână. Prin urmare, regrupareapurceilor pe scroafe se pot face cel târziu a doua zi de după fătare, iar numărul zilnic mare desupturi impune cazarea purceilor cu mamele lor pe toată durata lactaţiei.

Guiţatul insistent al purceilor face ca scroafa să se culce în decubit lateral, dupăîndepărtarea uşoară ale acestora pentru a nu-i strivi. Durata totală a suptului este de cca. 40secunde, fiind anticipată de un masaj activ al purceilor asupra mameloanelor.Temperamantele limfatic şi dezechilibrat ale scroafelor determină striviri de purcei, iar launele primipare duce uneori până la consumarea lor (nu s-a stabilit o legătură întreconsumarea placentei şi a purceilor proprii).

Comportamentul de solicitare se bazează pe emiterea de semnale sonore pentruacordarea de ajutor şi se sesizează cu precădere la purceii sugari în primele zile de la naştere,cu ocazia stabilirii şi înlăturărilor de la sfârc. Cei înlăturaţi de la supt au un guiţat specific.Apropierea orei de supt, sau de administrare a tainului preferat, intensifică semnalele sonore.Pierderea sau separarea indivizilor de grup determină, de asemenea, intensificarea semnalelorsonore, mai ales în primele săptămâni de viaţă.

Page 48: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

48

Comportamentul agonistic este legat de acţiunile ocazionale de atac, fugă şi chiar deimobilizare a adversarului. Conflictele sunt generate, în principal de împărţirea hranei,respectiv a frontului de furajare şi a zonei de odihnă, precum şi a apariţiei unui individ străinîn grup.

În cadrul aceloraşi grupe de indivizi nu se apelează la conflicte, decât foarte rar; elesunt de regulă individuale, dar se pot şi generaliza. Lotizările pe categorii de vârstă, greutatecorporală, sex şi chiar tip comportamental elimină majoritatea conflictelor, sau le diminueazădin importanţă. Conflictele au ca rezultat final stabilirea ierarhiei de grup, ceea ce constituieun element pozitiv, deoarece nu se mai reiau luptele; indivizii recunoscându-şi superiorii nuse mai luptă şi deci nu se mai cheltuie energia în plus.

Agresivitatea instinctivă la suine este o reminiscenţă ancestrală, putând fi atenuată prinselecţie şi prin asigurarea de condiţii optime de viaţă. Din punct de vedere comportamental,tipul agonistic nu are menirea cimentării acţiunilor de turmă sau de grup, deşi prinactivitatea celui mai puternic turma se mobilizează mai eficient la caz de nevoie (contraintrusului sau a duşmanului).

Comportamentul de imitare este în parte folositor, dar dăunător. Acest tip decomportament se bazează mai mult pe simţul văzului şi auzului - ambele contribuind lastimularea reciprocă. Activitatea intensă de hrănire a indivizilor din boxă, stimuleazăconsumarea furajului, chiar dacă acesta nu este de calitate foarte bună. Micţiunea şi defecareaindivizilor în zona grătarului este preluată uşor de majoritatea animalelor din grup.Introducerea în lot a unui individ care este obişnuit cu utilizarea unei suzete contribuie la“învăţarea” uşoară a celorlalte animale. Ca manifestare nefolositoare este sesizată coudofagia,care se poate extinde la toate animalele din boxă, prin imitarea indivizilor care muşcă,corelată cu perceperea gustului plăcut al sângelui (consumat iniţial involuntar).

Comportamentul de integrare este legat de căutarea sau depistarea unui nou mediude viaţă mai propice şi care are ca scop evitarea suferinţelor, sau reducerea pierderilor.Scroafele în ultima parte a gestaţiei îşi caută locuri potrivite pentru desfăşurarea normală aactului parturiţiei. Animalele bolnave, de asemenea, caută locuri mai ferite de duşmani şi deacţiunea intemperiilor.

Comportamentul de investigaţie este legat de explorarea unui component plăcut saupreferat din furaje, care de regulă este şi deficitar. Animalele se orienteză cu ajutorulmirosului, auzului, auzului etc. Râmatul este o manifestare specifică, fiind utilizat de cătreporcine cu foarte mare intensitate.

Comportamentul anormal se datoreşte alterării stimulilor normali, având ca rezultatunele manifestări ciudate, cum ar fi: masturbaţia, “homosexualitatea” etc. Întreţinerea în grupa vierilor, precum şi unele greşeli organizatorice în dirijarea vierilor la recoltarea spermei, potdetermina apariţia acestui tip de comportament.

Toate tipurile de comportament au ca rezultat final tendinţa de a aduna animalele îngrup (mai puţin cel agonistic), fiind reunite în comportamentul de grup, care contribuie laconsolidarea vieţii de turmă.

3.2.3. Ierarhia de grup

Ierarhia de grup este consecinţa directă a agresiunii şi constituie o reminiscenţăancestrală preluată de la formele sălbatice, transmisă la porcinele primitive şi de dorit la

rasele actuale favorizând viaţa de turmă.

Page 49: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

49

Moştenirea stării de agresivitate, la suine este destul de evidenţiată, comparativ cucelelalte specii de animale de fermă; din acest punct de vedere porcinele sunt întrecute doar decâini.

Comportamentul agonistic are o mare contribuţie în stabilirea ierarhiei de grup, laindivizi sesizându-se unele conflicte şi chiar lupte, cu origini instinctuale, dar şi formateulterior. La purceii sugari se observă că, imediat după fătare, aceştia se luptă pentru sfârcurilecele mai bune (productive), deşi sunt suficiente încă neocupate.

Viaţa porcului crescut în unităţile de tip intensiv-industrial, unde spaţiul de odihnă şifrontul de furajare sunt restricţionate, iar numărul de indivizi din lot sau boxă, este mare, aaccentuat importanţa stărilor conflictuale, finalizându-se cu ierarhizarea animalelor din boxă.

Studiile efectuate asupra organizării grupelor de porcine la îngrăşat au arătat existenţaunor “ierarhizări” de diferite suite sau tipuri. Cea mai des întâlnită este ierarhizarea lineară, încare se disting animale dominante şi animale dominate.

La suine ierarhia se stabileşte relativ uşor observându-se cu ocazia procurării şiconsumării hranei, alături de împărţirea spaţiului sau a zonei de odihnă.

Furajarea restricţionată (pe bază de tainuri) grăbeşte stabilirea ierarhiei de grup,comparativ cu hrănirea la discreţie. Animalele dominante ocupă, de regulă, poziţiile cele maiavantajoase în timpul hrănirii faţă de cele dominate. În general, animalele cu dezvoltarecorporală mai bună ocupă unul din locurile din vârful schemei ierarhice, însă poate intervenişi agilitatea în luptă.

În plan secundar, ierarhia de grup se stabileşte şi cu ocazia impărţirii spaţiului deodihnă; animalele cele mai puternice ocupând zonele cele mai prielnice şi invers.

Mirosul şi apoi vedereaau mare importanţă înrecunoaşterea indivizilor dingrup. La suine s-a stabilit cănumărul de animale pe care îlpoate reţine eficient un porcadult este de cel mult 20. Pentruatenuarea stărilor conflictu-ale,atât ca număr cât şi caimportanţă, se indică lotizareaanimalelor pe categorii de vârstă(greutate corporală), sex,comporta-ment şi chiarprovenienţă (pe cât posibil de laaceaşi mamă).

În practica zootehnicăse recomandă lotizarea

animalelor odată cu trecereaacestora la un nou sector deproducţie, evitându-se reloti-

I II IIIFig. 16 Exemple de suite ale ierarhiei de grup

(la porci graşi)

B

I Suit\ liniar\II. Suit\ liniar\dar cu 2 porci (C[i B) ocupândpozi]ii ierarhicesimilareIII. Suit\ liniar\dar cu rela]iispeciale `ntre D[i B [i E [i B

B

C

D

E

F

A

A AA

C C

B

E

D D

E

FF

GG

Page 50: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

50

zarea,mai ales după vârsta de 3 luni. În caz de forţă majoră, când se impune relotizareaporcilor graşi, animalele vor fi dirijate în boxe special pregătite şi în proporţii aproximativegale (dacă provin din 2 boxe).

Introducerea unor indivizi străini, chiar cu dezvoltare corporală mai bună nu esteindicată, deoarece afectează ierarhia de grup.

Izolarea temporară a unui individ (porc la îngrăşat) de grup poate fi de 25 zile cândacesta este conducător şi de doar 3 zile când este situat la baza schemei ierarhice.

Stările conflictuale sunt mult atenuate la rasele perfecţionate faţă de cele tardive. Deasemenea, acestea sunt mai violente între vieri, faţă de scroafe.

Scroafele şi scrofiţele nu atacă un vier, chiar dacă acesta are o dezvoltare corporalămai redusă. Prin urmare, vierul încercător se recomandă să fie de aceeaşi dezvoltarecorporală, însă poate fi şi ceva mai tânăr. După efectuarea montei sau recoltarea materialuluiseminal, luptele scad ca importanţă, fapt pentru care se indică ca toată grupa de vieri dintr-oboxă să fie dirijată în acelaşi timp la montă, sau recoltare.

Densitatea normală a animalelor în boxă favorizează stabilirea şi consolidarea ierarhieide grup. Liniştea în cadrul grupei, sau a boxei, reprezintă o garanţie a succesului pentrucrescătorii de porcine.

Din punct de vedere zootehnic stabilirea ierarhiei de grup este de dorit, deoarece seevită reluarea luptelor, care se soldează cu consumuri ridicate de energie, deci de furaje înplus. În unele situaţii, stările conflictuale pot degenera în agresivitate anormală şi potfinalizate cu muşcarea cozii (caudofagie), sau a urechilor. În acest “sindrom” sunt implicaţimai mulţi factori, prioritate având nesatisfacerea în substanţe proteice şi minerale din raţie,însă este favorizat şi de densitatea prea mare în boxă, ştrangulări în administrarea furajelor şia apei de băut, microclimat deficitar, lipsa aşternutului şi chiar plictiseala animalelor. Înunităţile intensiv-industriale o măsură cu caracter paleativ este amputarea cozilor imediatdupă naştere, acţiune contraindicată în unităţile productive de material de prăsilă.

De bază rămâne analizarea în detaliu a cauzelor şi luarea de măsuri de remediere în celmai scurt timp.

3.2.4. Stresul la suine

Stresul este un complex de modificări reactive nespecifice din organismul animalului,de natură neuro-endocrino-metabolică. Aceste măsuri sunt provocate de solicitări ale mediuluiextern sau intern la care organismul mai întâi reacţionează, încearcând să reziste şi să seadapteze la noile condiţii.

Termenul este echivalent cu tensiune, încordare, efort de adaptare etc. De menţionatcă, stresul este adesea confundat cu cauzele provocatoare. Spunem că unui animal îi este frigîn loc de “animalul este stresat din cauza frigului”, sau “suferă din cauza acestuia”.

După H.Selye, stresul este “un proces de adaptare al organismului la antagonismuldintre impulsurile provenite din mediul extern sau intern şi reacţiile de apărare ale acestuia”.După acest autor, stresul se poate asimila cu “sindromul general de adaptare” (S.G.A.).

Datorită acţiunii sale nespecifice, precum şi a modului de finalizare, interpretareastresului variază în funcţie de cel care îl apreciază. Astfel, pentru un fiziolog stresul înseamnăun complex de modificări ce apar în sânge, limfă etc, în urma unor agresiuni nedorite. Pentruun etolog se traduce mai mult printr-o schimbare de comportament, ca urmare a modificărilor

Page 51: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

51

mediului de viaţă. Pentru un specialist în zootehnie, stresul determină scăderea aparentnejustificată a unor indici de reproducţie şi producţie, precum şi înrăutăţirea stării de sănătate,iar crescătorii de animale îl impută reacţiei animalelor la schimbarea alimentaţiei, acondiţiilor improprii de cazare, la transportul inadecvat, toate cu repercursiuni asupraproducţiilor preconizate a se obţine.

Cauzele provocatoare de stres sunt urmarea unor factori de diferite origini şi intensităţiîn măsură să declanşeze reacţia organismului animal, prin perturbarea echilibrului funcţional.

Factorii stresanţi care contribuie la perturbarea temporară sau definitivă aechilibrului funcţional se pot clasifica în ecologici, etologici şi tehnologici.

- Factorii ecologici induc starea de stres prin strămutarea animalelor dintr-o zonănaturală în alta, unde temperatura este prea ridicată sau prea scăzută faţă de cea iniţială alăturide iluminarea şi umiditatea atmosferică şi chiar a specificului alimentaţiei naturale.

- Factorii etologici sunt cei care determină modificări de comportament, imprimând laanimale stări de nelinişte, frică, furie, etc. ca urmare a unor intervenţii mai brutale, sau a unorsituaţii neprevăzute, alături de nerecunoaşterea specificului rasei, a categoriei de vârstă, astării fiziologice, a temperamentului etc.

- Factorii tehnologici sunt implicate în adoptarea pripită a unor soluţii constructiveneadecvate, de greşeli în nutriţie, de nerespectarea tehnologiei în întreţinerea şi în exploatareaanimalelor. Sunt implicate următoarele: restricţionarea prea severă a spaţiilor de odihnă,schimbarea bruscă a reţetelor de furaje, bruscarea animalelor la lotizări sau alte intervenţii(transport, castrări, individualizări etc.), densităţi prea mari în boxe, toate constituindu-se înfactori de stres ce se soldează cu însemnate reduceri ale indicatorilor de producţie şi cheltuieliîn plus.

Asupra manifestărilor şi dinamica stresului nu revenim, noţiunile intime s-au studiatla Fiziologia animalelor. Reamintim doar că, după H. Selye, declanşarea reacţiilor de adaptarela stres se desfăşoară şi exteriorizează în trei faze (parcurse la disciplina de Fiziologieanimală) şi anume:

- faza de alarmă, cu etapele de şoc şi contraşoc;- faza de rezistenţă, cu specificarea că animalele pot deveni debilitate sau sensibile la

infecţii şi avitaminoze, dacă această fază nu este depăşită corespunzător;- faza de epuizare poate fi o trecere directă din faza de alarmă, când se înregistrează

o prăbuşire totală a organismului, sau prin faza de rezistenţă, când animalele rămân în viaţă,dar tarate, uneori sterile, iar urmaşii degeneraţi.

Măsurile de prevenire a stresuluiMăsurile de prevenire sunt multiple, însă au prioritate: cunoaşterea fiziologiei

suinelor, respectarea tehnologiilor de producţie în funcţie de sistemul de exploatare adoptat şideţinerea unor date cu privire la temperament, comportamant şi ale manifestărilor individuluiîn cauză.

Speciile cele mai sensibile la factorii de stres sunt, în ordine descrescândă: păsările,porcii, ovinele şi apoi celelalte specii de animale de fermă, iar în cadrul raselor de porcinesunt sensibile cele perfecţionate pentru producţia de carne “slabă” cum ar fi Piétrain,Landrace belgian etc (rasa Marele alb este destul de rezistentă) şi mai rezistente cele pentruproducţiile mixtă şi de grăsime.

Page 52: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

52

La porcine poate apărea sindromul P.S.E (palle soft and exudative), mai ales la raselespecializate pentru producţia de carne (Piétrain, Landrace belgian etc.) cu precădere şi lagrupele sanguine H şi E.

Această maladie este cunoscută şi sub denumirea de miopatie exudativă şi

depigmentară (P.S.E.) sau distrofie musculară, fiind descrisă pentru prima dată în anul 1954,în Olanda. Carnea P.S.E. poate apărea la carcasele porcinelor care au suferit un stresînsemnat. Porcinele sunt excluse de la reproducţie deoarece se trensmite genetic, determinândla descendenţii îngrăşaţi carcase cu carne moale, exudativă şi cu pH redus.

Depistarea se face la vârsta de cca. 62 zile utilizându-se testul halotan (inhalarea timpde 3 minute a unui amestec format din oxigen şi anestezicul halotan). În cazul lui H-pozitiv seinstalează o stare de stres, materializându-se prin rigiditatea membrelor, creşterea temperaturiicorporale, apariţia la suprafaţa pielii a petelor roşii etc.

Fig. 17 Aspecte ale unui muşchi normal (a), P.S.E. (b) şi D.F.D. (c)

a b c

Page 53: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

53

CAPITOLUL 4

PRODUCTIILE SUINELOR SI EVALUAREA LOR

Ponderea cărnii obţinute din sacrificarea suinelor trebuie să fie, în condiţiile ţăriinoastre, între 40-45% din totalul producţiei de carne. La carcasele de suine provenite dinanimale corect îngrăşate se are în vedere atingerea şi chiar depăşirea proporţiei de 70% carne,din care macră peste 50%.

Aşa cum s-a mai arătat, în creşterea suinelor producţia principală o constituie carneacare este mult apreciată de către consumatori, deoarece are o valoare energetică ridicată, estesuculentă, fragedă şi cu gust foarte plăcut.

În prezent, grăsimea de porc este încadrată la producţia secundară, deoarece esteconsumată de către om într-o proporţie mai redusă şi numai în urma unor prelucrări speciale.Cu toate acestea, slănina provenită de la suine este consumată cu plăcere sub formăprelucrată, mai ales cea provenită de pe regiunile dorsale şi din cea a pieptului.

Organele interne comestibile sunt încadrate la subproduse, alături de alte părţi şiorgane necomestibile.

În cele ce urmează se vor trata, pe scurt, principalii factori care influenţeazănivelurile şi calităţile producţiilor obţinute de la suine, deoarece aceştia sunt implicaţi înalegerea sistemului de exploatare şi în stabilirea tehnologiilor de producţie, condiţionândrentabilitatea unităţii.

În continuare, se vor prezenta principalele aspecte legate de necesitatea aprecieriicalităţii cărnii şi grăsimii, specificându-se metodele de determinare utilizate pe animalele viişi sacrificate, precum şi împlicaţiile tehnologiilor de creştere asupra calităţii producţiilorrezultate de la suine.

Eforturile cercetătorilor şi ale tehnologiilor adaptate sunt canalizate în direcţia spoririiproducţiei de carne în carcasă (carne macră + oase) şi reducerii grăsimii (slăninei+osânză),precum şi a părţilor cu carne de calitate medie, sau cu proporţii reduse de carne.

Din punct de vedere al calităţii cărnii de suine, se preferă carnea “slabă”, cu fibremusculare fine, uşor sau mediu marmorată cu grăsime şi să provină de la animalele tinere.

4.1. Factorii care influenţează producţiile suinelor

Producţiile suinelor sunt influenţate de factorii de natură endogenă şi exogenă (sauinterni şi externi).

Page 54: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

54

4.1.1. Factorii endogeni (sau interni)

În această categorie intră: rasa, vârsta, sexul, individualitatea, starea de sănătate şi mainou, gradul de consangvinizare.

Rasa are influenţa cea mai mare asupra producţiilor obţinute de la suine, în specialasupra celei de carne. Rasele de suine care în urma sacrificării oferă cantităţile cele mai marişi de calitate superioară de carne sunt: Landrace, Duroc, Marele alb, Hampshire, Yorkshire şiPiétrain.

În mod curent, spunem despre o carcasă că este de calitate superioară când posedăproporţii ridicate de specialităţi şi de calitatea I (muşchiuleţi, cotlete, jamboane şi spete) şireduse de slănină şi oase.

În contextul celor menţionate mai sus, cu privire la calitatea cărnii din carcasă,Nedelciuc, V. şi colab. (1982) arată că dintre principalele rase care se cresc la noi în ţară seremarcă rasa Hampshire, alături de rasele Landrace şi Duroc, atât în ceea ce priveşteproporţiile de carne cât şi calităţile acestora (tab.7).

Tabelul 7Calitatea carcasei la unele rase de suine

(după Nedelciuc, V. şi colab.-1982)

Specificare Landrace Yorkshire Marele alb Duroc Hampshire

Proporţia de carne (%) 74,61 71,28 67,58 72,26 73,22Grosimea medie a slăniniidorsale (mm)

21,50 24,20 25,93 24,20 20,93

Proporţia jamboanelor (%) 9,39 9,37 8,88 9,35 10,29Proporţia cotletului (%) 6,90 7,05 7,08 6,92 7,56Proporţia şunciloranterioare (%)

5,23 5,30 5,50 5,17 5,50

Proporţii ridicate de carne în carcasă se obţin şi de la metişii trirasiali rezultaţi dinîncrucişărea scroafelor F1 (Landrace x Marele alb) cu vieri din rasele Duroc sau Hampshire.Rezultate foarte bune se înregistrează şi de la metişii tetrarasiali obţinuţi în unităţileindustriale, în care matca de reproducţie este formată din scroafe metise F1 (Landrace xMarele alb) şi vieri metişi F1 (Hampshire x Piétrain sau Duroc).

În cadrul unor experienţe efectuate de către Halmăgean, P. şi colab. (1978) seconfirmă superioritatea cantitativă şi calitativă a carcaselor obţinute de la metişii tetrarasiali,comparativ cu rasele parentale. De menţionat că, pentru aspectul cantitativ general un rolhotărâtor l-a avut prolificitatea mare a scroafelor metise, numărul şi greutatea purceilor laînţărcare, precum şi capacitatea de alăptare a mamelor, care au pus la dispoziţia creşterii şiîngrăşării un număr sporit de animale cu dezvoltare corporală bună (ca urmare a efectului deheterozis) (tab. 8)

La ridicarea producţiei de carne au contribuit vierii metişi F1 dintre rasele Hampshireşi Duroc, prin sporuri ridicate de creştere şi prin reducerea grosimii stratului de slănină.

În prezent se pune un mare accent pe liniile paterne de vieri sau pe liniile sintetice,care contribuie la formarea unor hibrizi de mare productivitate, alături de liniile materne,ambele pe gene marker pentru a avea garanţia combinaţiei respective.

Page 55: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

55

Nivelul producţiilor individuale obţinute de la suine sunt influenţate şi de randamentulla sacrificare, care variază între 70-85% (la rece); acesta fiind mai mare la rasele Piétrain,Landrace etc. şi mai redus la rasele mixte.

Tabelul 8Rezultatele înregistrate la metişii tetrarasiali, comparativ cu rasele parentale

(după Hălmăgean, P. şi colab. - 1978)

SpecificareMetişi

(LxMa)x(HxD) LandraceMarele

alb Duroc Hampshire

Prolificitate (cap) 10,22 9,40 9,61 7,10 6,66Capacitate alăptare (kg) 41,66 39,84 38,53 30,70 30,57Purcei înţărcaţi/ scroafă(cap) 8,92 7,96 6,97 5,90 5,43

Sporul mediu zilnic (g) 798 762 735 807 692Grosimea medie aslăninei dorsale (mm) 22,58 21,80 23,91 23,58 18,86

Carne rezultată lasacrificarea lotului (kg) 499 423 346 322 270

Carne de calitatesuperioară (kg) 319 267 217 199 178

Sexul are influenţă asupra producţiilor obţinute de la suine, atât prin sporurilediferenţiate de creştere în greutate vie, cât şi prin calitatea carcasei. Se constată, în general, căpână la vârsta de 6 luni, sporurile cele mai mari de creştere se înregistrează la vieruşi, urmaţide masculii castraţi şi apoi de scrofiţe (tab. 9). Până la vârsta specificată mai sus, calitateacarcasei este, de asemenea, mai bună la vieruşi; la această categorie înregistrându-se şi celemai reduse grosimi medii ale stratului de slănină dorsală. Peste această vârstă proporţiile decarne de calitate superioară sunt mai bune la scrofiţe.

Tabelul 9Influenţa sexului asupra producţiilor la suine până la vârsta de 6-7 luni

Specificare Sursa bibliografică VieruşiMasculicastraţi

Scrofiţe

Sporul mediu zilnic (g) M. DINU (1973);I. DINU şi colab.(1981)

655800

605751

605733

Grosimea medie aslăninei dorsale mm(limite)

M. DINU (1973)I. DINU (1981)

38,918,7

43,221,6

42,020,1

Vârsta influenţează producţiile obţinute de la suine, în sensul că la animalele tinere (şi

cu greutate corporală mai mică) acestea sunt mai reduse faţă de cele adulte. Producţiile de

carne şi grăsime, în valori absolute, cresc odată cu vârsta, însă proporţia de oase scade

(tab.10). Ţesutul muscular are o creştere relativ constantă până la greutatea de 60-70 kg, însă

de la greutatea de peste 90 kg se înregistrează depuneri mai mari de ţesut adipos.

Page 56: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

56

Evoluţia dimensiunilor corporale sunt în strictă concordanţă cu vârsta animalului; la

suine identificându-se, în principal, 2 zone de creştere ale bazelor anatomice, una pe direcţia

părţii anterioare a bazinului, iar alta între regiunile spetelor (fig. 18).

Tabelul 10Evoluţiile producţiilor de carne, grăsime şi oase

(după Ostage, 1965)

Proporţiile (%) de:Greutate corporală (kg) carne + grăsime oase

25 67,61 10,08

60 74,12 7,65

90 77,22 6,99

110 78,86 6,42

De menţionat că, odată cu înaintareaîn vârstă şi creşterea greutăţii corporale seînregistrează şi o scădere constantă aproporţiei de apă (tab. 11).

Cu toate acestea, în condiţiile ţăriinoastre, greutatea eficientă de sacrificarevariază între 101-120 kg, în funcţie de rasăşi tehnologia de îngrăşare, când seînregistrează şi cele mai convenabilerandamente la tăiere. După fiziologulenglez Hammond, substanţele nutritivesunt utilizate etapizat în cursul ontogenezei

Fig. 18 Zonele şi direcţiile decreştere la suine

de către organismul suinelor; mai întâi pentru dezvoltarea ţesutului nervos şi osos, apoi pentrucel muscular şi în final pentru cel adipos.

Autorul arată că, o proteină de aceeaşi calitate este utilizată mai întâi pentru elaborareaoseinei la purcei, apoi a musculaturii la animalele în creştere şi pentru depunerea de grăsimi(dacă lipsesc hidraţii de carbon) la cele în îngrăşare, precum şi la cele adulte.

Tabelul 11

Compoziţia chimică a corpului în funcţie de vârstă(după Lagagheur, 1965 şi I.Dinu şi colab. 1981)

Perioada Vârsta (zile) Apă (%) Proteine (%) Grăsimi (%)

Prenatalăfetuşi la 30 zile 94,7 3,6 1,3

fetuşi la 100 zile 85,3 9,1 1,3

Postnatalănaştere 80,0 14,0 2,0

înţărcare 65,0 13,0 18,0

110 kg greut.vie 51,5 11,5 35,0

Page 57: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

57

Individualitatea -În cadrul aceloraşi rase sau populaţii se constată indivizi cu însuşiriproductive superioare altora, deşi s-a beneficiat de aceleaşi condiţii de hrănire şi deîntreţinere.

Această variabilitate a însuşirilor individuale se datoreşte bazei genetice diferite şiconstituie baza selecţiei.

Starea de sănătate - Acest factor influenţează în mod direct producţiile obţinute de lasuine, în sensul că la animalele sănătoase se înregistrează sporuri normale de creştere, iar lacele bolnave scăderi în greutate. Ca urmare, şi producţiile la sacrificare vor fi mai mari laanimalele sănătoase, faţă de cele bolnave. La carcasele rezultate de la animalele bolnave seînregistrează uneori proporţii ridicate de grăsime, iar carnea este fără suculenţă şi savoare, cutoate măsurile ulterioare de finisare. Aceste animale, sub nici o formă, nu vor fi reţinute lareproducţie, sau destinate pentru producţia de bacon.

4.1.2. Factorii exogeni (sau externi)

În această categorie intră alimentaţia, tehnologiile de întreţinere, sistemul deexploatare, tehnologia de prelucrare a carcaselor şi transportul suinelor.

Alimentaţia - Alimentaţia este principalul factor exogen care influenţează nivelul şicalitatea producţiilor obţinute de la suine. Acest factor are implicaţii majore, atât asuprasporurilor de creştere în greutate vie planificate, cât şi asupra proporţiei de carne din carcasă,ambele influenţând pozitiv rentabilitatea unităţii. După unele cercetări se consideră că atâtnivelul producţiilor căt şi calitatea acestora se poate regla genetic, însă alimentaţia estesusţinătorul sau precursorul reglării acestor însuşiri, alături de sistemul de întreţinere, decieste vorba de un complex de factori.

În primul rând raţiile de hrană trebuie să fie întocmite corect, în concordanţă cucerinţele specifice ale categoriei de vârstă sau greutate corporală, precum şi cu scopulproducţiei, sau destinaţia animalelor. Satisfacerea necesarului de substanţe nutritive în celemai mici amănunte contribuie la exteriorizarea la maximum a potenţialului genetic, inclusiv avigorii hibride.

În acest sens, se are în vedere aplicarea unei alimentaţii raţionale care a oferit pentrurasa, metisul, zona de creştere şi sistemul de exploatare adoptat, cele mai bune rezultate deproducţie şi economice.

Administrarea unor raţii deficitare în substanţe proteice determină obţinerea de sporuride creştere reduse mai ales la metişi şi la hibrizii de mare productivitate, iar la porcii graşi decarcase cu proporţii ridicate de grăsime, deci de calitate slabă.

Pe această linie, la nutreţurile combinate destinate purceilor sugari şi celor înţărcaţi;conţinuturile în substanţe proteice sunt majorate cu 2-3% faţă de cele prevăzute în actualelenorme.

Specialistul trebuie să pună în balanţă avantajele şi dezavantajele metodelor de

furajare, alături de tehnologiile de preparare, de administrare şi de distribuire a furajelor înfuncţie de rasă, vârstă, scop de producţie etc.

Aşa de exemplu, prin furajarea la discreţie se asigură, la porcii graşi, cele mai ridicatesporuri de creştere, dar nu şi obţinerea de carcase de calitate. Această variantă este indicată

Page 58: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

58

pentru categoriile de tineret sugar şi înţărcat, dar nu şi pentru porcinele destinate producţiei debacon, la care trebuie să se utilizeze hrănirea pe bază de tainuri.

Forma de prezentare cea mai adecvată este de făină cu granulaţie medie, iar forma deadministrate diferită de la o categorie la alta: uscată la tineret, umectată la porcii graşi şiumedă la scroafe.

Utilizarea în hrană a furajelor combinate, sub formă de granule, este mai avantajoasădecât sub formă de uruială sau făină, mai ales la categoriile tinere. Reducerea conţinutului înceluloză brută a unor componente prin prăjirea cerealelor, sau aplicarea altor tratamentetermice (fierbere, opărire) stimulează la purcei palatabilitatea, alături de creşterea conţinutuluiîn vitaminele din complexul B.

Toate aceste măsuri au ca rezultat creşterea sporului în greutate vie şi implicitridicarea producţiei de carne. Se va evita, pe cât posibil, utilizarea în reţete a componentelormucegăite, care depreciază calitatea carcaselor şi afectează starea de sănătate.

În creşterea gospodărească, opărirea şi chiar fierberea furajelor pentru porcine se poateaplica mai uşor, fiind o acţiune compensatoare a activităţii casnice, determinând sporireavalorii nutritive a amestecurilor. Producţiile de carne se pot spori şi prin utilizarea, în proporţiimai reduse, a unor furaje neclasice, mai ieftine şi uşor de procurat, ca: masa verde, cartofi,sfeclă şi dovlecei - larg utilizaţi în sistemul gospodăresc, influenţând pozitiv eficenţaeconomică a creşterii reproducătorilor şi în prima fază a îngrăşării.

Tehnologia de întreţinere - Întreţienerea suinelor are influenţă asupra producţiilorprin alegerea soluţiilor adecvate cu privire la: numărul de animale din boxă, a densităţiiacestora, organizarea interioară a boxelor, perioadele de staţionare etc. De pe fiecare m2 spaţiuproductiv construit trebuie să se obţină anual cel puţin 180 kg carne suine (exprimată îngreutate vie a animalelor sacrificate).

Adăposturile, prin soluţiile constructive, trebuie să asigure cele mai bune condiţii demicroclimat. Cu cât aceste condiţii de microclimat vor fi cuprinse între parametri optimi, cuatât producţiile de carne vor fi mai mari. Din acest punct de vedere, temperatura la categoriiletinere are rol hotărâtor, alături de umiditate şi de concentraţia în noxe. Neasigurareatemperaturii de 30-32°C la nivelul cuibului de purcei, în primele ore de la naştere, tareazăpurceii pe toată perioada de creştere şi îngrăşare, deci reduce producţiile de carne şifavorizează sporirea proporţiei de grăsime în carcasă.

Exploatarea raţională - a reproducătorilor are influenţă hotărâtoare asupraproducţiilor suinelor. Exploatarea intensivă, bazată pe utilizarea raţională a scroafelor şi avierilor de reproducţie sporeşte producţia de carne. De menţionat că, de la fiecare scroafătrebuie să se realizeze anual cel puţin 1800 kg carne prin produşii sacrificaţi (deci peste 20purcei obţinuţi şi peste 18 purcei înţărcaţi).

Menţinerea stării de întreţinere bună a scroafelor pe perioada alăptării duce la ridicareaindicelui de utilizare, prin intrarea imediată în călduri (în 6-10 zile de la înţărcare) şi dirijareaîn scurt timp la montă.

Suprasolicitarea vierilor determină scăderea capacităţii spermei şi în final afecundităţii şi prolificităţii.

Tehnologiile de prelucrare a carcaselor - influenţează producţiile la suine prinrandamentul la sacrificare, sau la tăiere. În cazul în care suinele, după sacrificare, sunt opărite,

Page 59: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

59

randamentul este mai mare cu 4%, faţă de prelucrare prin jupuire, deoarece pilea lipseşte dincarcasă.

Suinele care după înjunghiere sunt opărite, apărţinătoare tipului morfoproductiv degrăsime, au un randament de cca. 81%, pe când cele de carne de cca. 77%.

Prin aplicarea, tehnologiei de jupuire randamentul este de cca. 77% la cele de grăsimeşi de cca. 73% la cele de carne.

Sistemul de exploatare adoptat - are influenţă asupra producţiei de carne obţinută încondiţii avantajoase în sensul că, animalele pigmentate se pot întreţine la păşunat, iar cele deculoare albă în spaţii protejate. Păşunatul raţional, mai ales pe lucerniere în anul al III-lea ,poate suplini cu până la 20% din necesarul de concentrate pentru îngrăşarea animalului,asigurându-se şi o dezvoltare armonioasă, deci carcase de calitate bună (cu predominareaţesutului muscular).

Transportul - influenţează producţiile suinelor, atât prin randamentul la sacrificarecât şi prin scăderea greutăţii corporale ca urmare a agitaţiei şi oboselii animalelor.

Transportul de lungă durată, pe distanţe mari şi în mijloace neadecvate determinăscăderea greutăţii corporale. Scăderea greutăţii corporale pe timpul transportului se denumeşte“calou”. Caloul admis trebuie să se încadreze între anumite valori calculate în funcţie deperioada de timp parcursă de la preluarea animalelor şi până la unitatea beneficiară (abator).Înainte de sacrificare animalele se ţin la dietă timp de 10-12 ore, (administrându-se numaiapă) pentru instalarea stării normale şi golirea aparatului digestiv.

4.2. Aprecierea producţiei de carne

Aprecierea producţiei de carne la suine, se face atât pe animalele vii, cât şi pecarcasele rezultate în urma sacrificării indivizilor aleşi special; prin carne înţelegându-se, îngeneral, carnea şi grăsimea, alături de baza osoasă.

Aprecierea producţiei de carne pe animalele vii are importanţă pentru viitoriireproducători, pentru suinele destinate sacrificării se pune problema dirijării procesului deîngrăşare, respectiv a calităţii carcasei.

Pe crescători îi interesează cantitatea şi calitatea cărnii, care se poate întrevedea încădin perioada de tineret, datele fiindu-ne necesare pentru a se dirija tehnologia de creştere şi deîngrăşare în cele mai bune condiţii, conform scopului urmărit.

4.2.1. Aprecierea producţiei de carne pe animalul viu

Aprecierea calităţii carcasei pe animalul viu se face destul de greu, deoarece corpulanimalului este acoperit cu un strat de slănină, neuniform ca grosime, iar examinareamaniamentelor este destul de aproximativă, faţă de celelalte animale de fermă.

Pentru aprecierea producţiei de carne şi a calităţii acesteia sunt în uz metode subiectiveşi obiective.

a) Metodele subiective se bazează pe aprecierea conformaţiei corporale, adică aexteriorului. Pentru aceasta se procedează la analiza celor trei părţi corporale, iar în cadrul lorse apreciază regiunile corporale care furnizează la sacrificare carne de calitate superioară şi încantităţi mari.

Page 60: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

60

Pentru aceasta se examinează cu atenţie şuncile posterioare, precum şi regiunileşalelor, spinării şi crupei, iar în final şi şunca anterioară. La aprecierea şuncilor posterioare seva ţine seama de convexitatea posterioară, de descindere şi de lărgimea acestora (convexitateabilaterală).

Spinarea şi şalele trebuie să fie lungi, largi şi bine îmbrăcate în ţesut muscular, pentrua se obţine, după sacrificare, cotlete şi antricoate bine dezvoltate. Examinarea va fi însoţită şide aproximarea greutăţii corporale, care se va corela cu dimensiunile de lungime, mai ales aletrunchiului.

Porcinele îngrăşate pentru producţia de carne trebuie să posede corpul şi implicittrunchiul mai lungi, cu musculatura bine evidenţiată şi cu stratul de slănină mai subţire şi maiconsistent. Spata trebuie să se simtă la palpare şi să se observe mişcarea ei în timpul deplasăriianimalelor. Coastele sunt mult alungite, puţin arcuite şi orientate posterior, concurând laforma de cilindru lung.

Porcinele pentru grăsime au corpul mai scurt, cu trunchiul adânc şi acoperit cu unstrat gros de slănină. Se sesizează depuneri de grăsime în regiunea jgheabului şi a ganaşelor,iar coada este înfundată între fese. Animalele se mişcă mai greu, iar spetele nu au oscilaţii întimpul mersului.

b. Metodele obiective înlătură în mare parte subiectivismul şi se bazează pe recoltareadirectă şi interpretarea unor valori cu privire la masa (greutatea) corporală şi indirect dupăgrosimea stratului superior de slănină.

Masa corporală se determină prin cântărirea animalului, iar interpretarea asupracantităţii cărnii se face în funcţie de starea de întreţinere sau de gradul de finisare a îngrăşării,acestea bazându-se pe unele corelaţii stabilite experimental, în funcţie de rasă, sex, starea definisare şi specificul alimentaţiei. Greutatea finală a porcinelor îngrăşate pentru carne trebuiesă fie cuprinsă între 101-120 kg; peste aceste limite rezultă proporţii prea mari de grăsime şireduse de ţesut muscular. Sunt unele rase şi hibrizi care trebuiesc sacrificaţi la greutăţi maireduse (de cca. 90 kg), pentru a rezulta carne de calitate superioară. La noi în ţară nu estepermisă sacrificarea porcinelor sub 70 kg.

Desigur, informaţiile asupra calităţii cărnii sunt încă destul de subiective.Grosimea stratului de slănină. Între grosimea slăninei de pe linia superioară a

corpului şi procentul de grăsime din carcasă există o corelaţie strâns pozitivă. Determinareagrosimii stratului de slănină dorsală se efectuează, pentru lucrările de selecţie, la ieşirea dintestare (la vârsta de 182±3 zile), dar şi pentru aprecierea evoluţiei stadiului de îngrăşare peanimale vii destinate sacrificării.

Aceasta se efectuează, individual, pe linia superioară a corpului, în mai multe punctedeplasate cu 4-6 cm faţă de linia mediană (la grebăn, la spinare şi la crupă, sau numai laspinare şi la crupă, conform tehnologiei actuale).

Sunt în uz mai multe metode şi anume: metoda riglei gradate (a stiletului), metodaelectrică sau a leanmetrului, metoda ultrasunetelor şi, mai nou, metoda radiografică.

Cea mai des utilizată este metoda care utilizează aparatele cu ultrasunete, deoarecesunt uşor de aplicat, expeditive, nu depreciază pielea, iar animalele nu suferă. Această metodăeste obligatorie pentru toate unităţile producătoare de material de prăsilă, constituind bazaaprecierii calităţii carcasei la viitorii reproducători, respectiv a proporţiei de carne din carcasăşi contribuie la calcularea preţului de vânzare-cumpărare.

Page 61: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

61

O altă metodă este răspândirea în serul sanguin a unor substanţe chimice inofensiveasupra fiziologiei animalului. Metoda este laborioasă, dar suficient de exactă în privinţaproporţiei de carne din corpul animalului viu.

Tehnicile de determinare se vor prezenta în detaliu la lucrările practice.

4.2.2. Aprecierea producţiei de carne după sacrificare

Datorită faptului că după sacrificarea suinelor, carcasele se pot supune unor operaţiunimultiple, pentru măsurarea greutăţii şi a dimensiunilor acestora, subiectivismul este exclusaproape în totalitate. Se menţine totuşi termenul de apreciere şi nu de determinare, deoarececu toate măsurile luate, nu se poate separa cu exactitate carnea de grăsime sau de oase.

Conform metodologiei actuale, aprecierea producţiei de carne la viitorii reproducătorise face prin sacrificarea unui singur individ (mascul castrat sau scrofiţă) din lotul de fraţi buni,iar rezultatele se atribuie ca performanţă a întregului lot.

Pentru porcinele destinate îngrăşării, de asemenea se sacrifică un număr redus deindivizi din seria de îngrăşare, în funcţie de clauzele contractuale (sau pe partizi de livrarepentru export).

Pentru ca datele recoltate în urma sacrificării să poată fi prelucrate corect se fac unelepreziceri cu privire la tehnica obţinerii carcaselor de la porcine şi pregătirii acestora.

Obţinerea carcaselorPrin carcasă se înţelege corpul animalului sacrificat, fără organe interne şi fără

extremităţile membrelor.Sacrificarea cuprinde mai multe operaţii, care se fac după o anumită schemă

tehnologică.Ordinea operaţiilor pentru obţinerea carcaselor este stabilită printr-o tehnologie

specială, care diferă în funcţie de scopul urmărit şi se desfăşoară în spaţii adecvate.- Suprimarea vieţii, care este precedată de asomare (cu ajutorul unui electroasomator

aplicat înapoia urechilor timp de 2-3 secunde), urmată de înjunghiere. Înjunghierea se faceimediat, introducând cuţitul în cord sau secţiomând vena jugulară. După această operaţie seacordă un timp pentru scurgerea sângelui (colectarea lui), cu respectarea unor condiţii deigienă stricte, mai ales când este utilizat în diverse preparate.

- Depilarea şi jupuirea - poate fi precedată de recoltarea părului, mai ales la raseletardive. Depilarea se face prin opărire în apă încălzită la 60-65°C, sau prin flambare, încuptoare speciale, ori cu ajutorul unei flăcări active. Jupuirea se face mecanic, după carepielea detaşată se finisează, îndepărtând grăsimea aderentă prin răzuire.

- Eviscerarea - presupune mai întâi atârnarea corpului cu capul în jos, fixându-se demembrele posterioare cu ajutorul a 2 cârlige îmbinate la o piesă în formă de T răsturnat. Dupăsecţionarea abdomenului pe linia mediană, se scoate întreaga masă gastrointestinală, împreunăcu ficatul şi splina. După despicarea toracelui pe linia sternului se scot şi celelalte organeinterne.Toate organele se separă, iar de la ficat se îndepărtează vezica biliară. Despicareacarcasei se face pe direcţia coloanei vertebrale, cu ajutorul unui elctrofierăstrău, începînd de labaza cozii spre cap. În unele situaţii capul se detaşează de corp.

Page 62: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

62

- Toaleta carcasei - se face prin fasonarea celor două jumătăţi, detaşându-se bucăţilecare atârnă, îndepărtarea cheagurilor de sânge, iar în final se finisează depilarea capului, prinflambare etc.

- Examenul sanitar-veterinar - se face prin examinarea vizuală a carcasei şiorganelor interne şi prin recoltarea de probe pentru laborator.

- Cântărirea - celor două jumătăţi de carcasă se face cu ajutorul unor cântare speciale,interpuse pe linia tehnologică. Datele obţinute pot fi utilizate pentru calcularea randamentelorla tăiere care pot fi la cald, normal şi la rece, după formula:

R(%) =Gc x 100

Gv, în care

- Gc - greutatea carcasei după 2, 6 sau 24 ore de la sacrificare (kg);Gv - greutatea vie a animalului înainte de sacrificare, dar după dietă (kg);

Metodele de apreciere a carcaselorPentru aprecierea carcaselor sunt utilizate mai multe metode, care se pot grupa în

metode directe şi metode indirecte.a. Metodele directe - se bazează pe tranşarea şi degresarea totală a carcasei, urmată

de separarea acesteia în carne (carne + oase) şi în grăsime (slănină + osânză).După cântărirea separată a cărnii şi apoi a grăsimii se calculează raportul sau proporţia

de carne/grăsime. Metoda este precisă, dar solicită un volum mare de muncă. Concomitent sesepară şi porţiunile cu carne de calitate superioară (cotlet, antricot, muşchiuleţ, şuncăposterioară sau jambon, şuncă anterioară sau spată, etc.), calculându-se diferite rapoarte sauprocente. În continuare, oasele se separă de carne şi se calculează raportul carne/oase, careconstă din însumarea cărnii, slăninii şi osânzii împărţită la oase.

b. Metodele indirecte - se bazează pe existenţa unor corelaţii pozitive sau negativeîntre anumite dimensiuni ale carcasei şi proporţiile de carne, sau de grăsime ale acesteia.

Efectuarea măsutătorilor pe carcase, ca de altfel şi tranşarea acestora, se fac după 24

ore de la sacrificare, timp în care sunt zvântate şi depozitate la temperatura de 4C.Pentru aprecierea carcaselor se utilizează 3 seturi de determinări: dimensionale,

gravimetrice şi planimetrice.Dintre determinările dimensionale prezintă importanţă lungimea mare a carcasei.

Cu cât aceasta va fi mai mare cu atît vom beneficia de cotlete şi antricoate mai lungi.Diferenţele reduse dintre lungimea mare şi lungimea mică ale carcaselor ne dă garanţia că înaceasta există mai multă carne de calitate superioară şi mai puţină de calitate medie (dinregiunea gâtului).

De asemenea, se preferă diferenţe reduse între lărgimea externă şi cea internă acarcasei. Diferenţele mari sunt mai mult pe seama stratului de slănină, deci în carcasă suntproporţii reduse de carne.

De mare importanţă este determinarea şi apoi calcularea grosimii medii a stratului deslănină dorsală; cu cât valoarea medie va fi mai redusă cu atât carcasa se va încadra la calitatesuperioară, deci are mai multă carne.

Şunca posterioară se apreciază prin lungimea şi prin perimetrul jambonului, iar înunele situaţii şi suprafaţa nucleului cărnos din jambon.

Page 63: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

63

Determinările planimetrice sunt utilizate pentru calcularea suprafeţei cotletului şiseparat a suprafeţei ochiului muşchiului Longissimus dorsi.

O carcasă de calitate superioară are şi partea cărnoasă din cotlet mare şi grăsimearedusă, existând o corelaţie strâns pozitivă între suprafaţa ochiului muşchiului şi proporţia decarne din carcasă.

Pe baza datelor obţinute se poate calcula şi raportul carne/grăsime din cotlet, raportcare este corelat cu raportul carne/grăsime din întreaga carcasă.

Datorită importanţei determinării suprafeţei ochiului muşchiului Longissimus dorsi, s-au preluat şi alte metode, numite liniare, când se iau în calcul dimensiunile desenuluiochiului, precum şi metoda grilei cu puncte. Cea mai precisă metodă este cea care utilizeazăplanimetrul polar.

Tehnicile de lucru se vor parcurge la lucrările practice, inclusiv calcularea şiinterpretarea datelor.

Influenţa rasei sau grupelor de metişi, a sexului, a greutăţii corporale la sacrificare,precum şi a stării de întreţinere (sau de îngrăşare) asupra calităţii carcasei se vor prezentaodată cu descrierea raselor.

Determinările gravimetrice se referă la cântărirea carcaselor şi calcularearandamentelor. Randamentul la sacrificare poate fi la cald, "normal", la rece şi comercial.Randamentul la rece este cel mai mic (cu cca.2,5%), iar cel comercial cel mai mare, deoareceîn el sunt incluse şi organele comestibile.

De menţionat că, randamentul la rece la suine, este mai mare faţă de alte specii, acestafiind cuprins între 70-85%, De menţionat că între rase cele mai mari valori se înregistrează la

rasa Piétrain (cca.82%), iar la metişi şi hibrizi, valorile se apropie de 85%.

Raportul carne/grăsime (c/g) se stabileşte calculând câtă carne revine la 1 kg degrăsime. La rasele sau metişii de carne raportul c/g poate fi de 3,5/1, pe când la cele degrăsime este de 1/1 şi chiar mai redus.

Raportul carne/oase se determină în scopuri ştiinţifice, când după dezosarea carcaseise face cântărirea oaselor şi separat a cărnii şi a grăsimii. Valorile calculate ne arată câtă carne+ grăsime revine la 1 kg oase. Aceste valori diferă în funcţie de rasă, finisarea îngrăşării(vârsta şi greutatea la sacrificare), precum şi cu alţi factori.

Redăm în tabelul 12, influenţa greutăţii la sacrificare asupra proporţiilor părţilorcomponenete ale carcasei, la rasa Marele alb, din care rezultă că greutatea optimă desacrificare este în jur de 100 kg.

Tabelul 12Principalele părţi componente ale carcaselorla rasa Marele alb

Greutatea Proporţii (%) de:(kg) Carne +grăsime Oase Organe* Sânge Păr25 67,61 10,08 8,83 4,56 0,3740 69,55 9,17 8,64 4,80 0,4560 74,12 7,65 7,38 4,30 0,4790 77,22 6,99 6,61 4,01 0,34110 78,86 6,42 6,28 3,74 0,43

Notă* nu sunt incluse urechile şi organele genitale

Page 64: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

64

Sistemul EUROP de încadrare în clase a carcaselor provenite de la porcine se facedupă o grilă de clasare, care are în vedere proporţia de ţesut muscular (carne). Pentru aceastase folosesc 6 clase de calitate, diferienţiate între ele prin câte 5 procente de ţesut muscular,între limitele de 60% şi 40% (tab. 13).

Tabelul 13

Grila de clasare a carcaselor de porc în ţările Uniunii europene (U.E.)

Clasa nouă (după anul 1987)Clasaanterioară

Proporţia (%) de carne încarcasă (ţesut muscular)

EE EE peste 60E E 55-60U I 50-55R II 45-50O III 40-45P IV sub 40

Proporţia de carne se determină prin detaşarea tesuţurilor musculare din carcasă, însăse poate aprecia şi cu ajutorul formulei:

Y = 57,399 - 0,33 x - 0,44 y + 0,193 z, în careY = proporţia de carne (%);x = grosimea slăninei la mijlocul şalelor (8 cm faţă de linia mediană);y = grosimea slăninei între a 12-a şi a 13-a vertebră toracală (6 cm faţă de

linia mediană);z = diametrul muşchiului Longissimus dorsi între a 12-a şi a 13-a vertebră

toracală.

Tranşarea carcaselorTranşarea carcaselor constituie o acţiune importantă pentru aprecierea acestora şi se

face după răcirea celor două jumătăţi, separându-se porţiunile pe categorii de calitate, formatedin regiuni sau grupe de regiuni corporale. Slănina de pe partea dorsală şi de pe abdomen sedetaşează separat, iar osânza se recoltează cu mare atenţie.

În categoria specialităţi intră muşchiuleţii (psoaşii) şi cotletul, ambele reprezentând 8-10% din greutatea totală a carcasei (tab. 14).

În categoria carne de calitate superioară intră: antricotul, jambonul, spata şi ceafa,toate însumând cca. 55%, iar în calitatea I intră: fleica, pieptul şi rasoalele, reprezentândcumulat cca. 24%.

Capul şi picioarele intră la calitatea a II-a, sau în categoria "al cincilea sfert", alăturide unele organe interne comestibile şi alte subproduse de abator.

Bazele osoase şi limitele anatomice se vor aprofunda la lucrările practice.Proporţia de carne (plus oase) din carcasă la rasele specializate pentru carne este cea mairidicată (cca. 70%), faţă de cea la rasele mixte (cca. 58%) şi pentru producţia de grăsime (cca.52%).

Page 65: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

65

La porcinele specializate pentru producţia de carne, proporţiile de cotlet, de jambon şide spată (deci fără ceafă), trebuie să depăşească 42% din greutatea carcasei. Dintre raselespecializate pentru calitatea superioară a carcasei se detaşază rasa Hampshire, urmată deLandrace (tabelul 15), în condiţiile sacrificării la vârsta de 182 zile, la care se constată şi celemai mari proporţii de jamboane, cotlete şi de spete şi reduse de grăsime.

Tabelul 14Tranşarea porţiunilor din carcasă şi încadrarea lor în categorii de calitate

(după Normele M.C.I. citate de Sîrbulescu şi colab.-1977)

Categoriade calitate

Denumireaporţiuniitranşate

Limitele anatomice Baza osoasă

Specialităţi

Muşchiuleţ Muşchii: psoas major, psoas minor şi iliacus Vertebrele lombare

Cotlet

Anterior: secţiunea se face între ultima vertebrădorsală şi prima vertebră lombară; posterior,secţiunea trece printre ultima vertebră sacrală. Laseparare o porţiune de fleică de maximum 2 cmpoate rămâne aderentă la cotlet.

Calitatesuperioară

Ceafa

Anterior: secţiunea se face la articulaţia occipitalo-atloidiană; posterior, între a 5-a şi a 6-a vertebrădorsală; inferior, secţiunea trece la nivelul treimiisuperioare a coastelor (porţiunea posterioară acefii).

Vertebrele cervicale,primele 5 vertebre dorsale;treimea superi-oară acoastelor de la acest nivel

AntricotAnterior: secţiunea se face între a 5-a şi a 6-avertebră dorsală. posterior, la nivelul ultimei coaste;inferior, la nivelul treimii superioare a coastelor.

Vertebrele dorsale de la a 6-a până la ultima; treimeasuperioară a coastelor laacest nivel.

JambonAnterior, linia ce-l delimitează de cotlet şi fleică;inferior, articulaţia grasetului

Sacrum, oasele bazinului,primele vertebre coccigiene,femurul şi rotula

Spată Se detaşează de la torace, spată şi braţ Spata şi humerusul.

Calitate I

Fleica

Anterior, secţiunea trece la nivelul ultimei coaste;posterior, la linia fixării peretelui abdominal debazin şi femur; superior, limita inferioară acotletului.

PieptulAnterior, extremitatea anterioară a sternului;posterior, secţiunea trece la nivelul ultimei coaste;superior, limita inferioră a antricotului

Sternul, trimea mijlocie şiinferioară a coastelor

Rasoalele

Rasolul din faţă: superior se delimitează laarticulaţia cotului, iar inferior la articulaţiacarpiană;Rasolul din spate: superior se delimitează laarticulaţa grasetului, iar inferior la articulaţiatarsiană.

Rasolul din faţă: radius,cubitus şi primul rând deoase carpiene.Rasolul din spate: tibia şiprimul rând de oasetarsiene.

Tabelul 15Unele elemente ale calităţii carcasei la principalele rase de carne

Rasa

Grosimeamedie aslănineidorsale

Greutatea: Proporţia de:

jambonului cotletului spetei carne + oase grăsime

(mm) (%) (%) (%) (%) (%)Landrace 21,50 9,39 6,90 5,23 74,61 14,62Yorkshire 24,20 9,37 7,05 5,30 71,28 16,76Marele alb 25,93 8,88 7,08 5,50 67,58 20,06Duroc 24,20 9,35 6,92 5,70 72,26 15,67Hampshire 20,93 10,29 7,56 5,50 73,20 14,91

Page 66: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

66

De menţionat că, aceste valori au fost înregistrate la vârsta animalelor de 182 zile, laStaţiunea de cercetare din localitatea Gorneşti, atât pe rase materne cât şi paterne, beneficiindde aceleaşi condiţii de hrănire şi întreţinere.

4.2.3. Calităţile cărnii la suine

Calităţile cărnii la suine se apreciază prin determinări multiple ale însuşirilor chimice,fizice şi organoleptice. Carnea la suine este un termen general, care cuprinde ţesuturilemuscular şi adipos alături de alte ţesuturi (oase, piele, organe interne etc).

În cele ce urmează se vor analiza însuşirile chimice şi fizice, atât ale cărnii cât alegrăsimii la porcinele sacrificate la greutatea de cca 100 kg, cu unele interpretări ce se impunîn funcţie de factorii care influenţează aceste producţii.

Cu privire la regiunea anatomică de provenienţă, prezentăm compoziţia chimică aprincipalelor ţesuturi, cu valorea energitică respectivă şi proporţiile medii din carcasă (tab.16).

Tabelul 16

Caracteristicile ţesuturilor din carcasa suinelor (la 100 kg greutate vie)

Ţesutul Proporţia dincarcasă (%)

Compoziţia chimică (%) Valoareaenergetică

Kcal/kgApă Grăsimi Proteine Cenuşă

Muşchi 53,0 72,7 5,8 20,6 1,1 1694

Slănină 22,5 16,4 78,7 4,9 0,1 7693

Grăsimeinternă 7,5 38,2 51,1 10,9 0,5 5425

Oase 9,0 43,0 12,9 19,3 24,8 2290

Piele 4,0 43,4 16,9 39,0 0,7 3764

TOTALŞI MEDII 96,0 52,8 27,6 16,8 3,0 3534

Datele prezentate în tabelul de mai sus sunt valori medii specifice carcaselor provenitede la porcii îngrăşaţi pentru carne, scoţându-se în evidenţă faptul că ţesutul osos şi chiar pieleaau valori energetice superioare cărnii, iar grăsimea internă este mai bogată în apă, de peste 2ori, faţă de slănină (deci pentru conservare trebuie topită).

a. Însuşirile chimice ale cărniiValoarea nutritivă a cărnii este influenţată în mare măsură de compoziţia sa chimică.Principalele componente chimice, sau substanţe nutritive, din carne sunt: apa,

proteinele, grăsimile, glucidele, substanţele minerale şi vitaminele.Compoziţia chimică a cărnii suinelor variază în funcţie de o serie de factori, cum sunt:

rasa, vârsta, sexul, starea de îngrăşare (scopul producţiei), hrana, regiunea anatomică etc.Apa - reprezintă o componentă principală a cărnii. Proporţia acesteia variază în funcţie

de vârsta şi de starea de îngrăşare.

Page 67: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

67

La porcinele tinere, carnea conţine proporţional mai multă apă decât la cele adulte, saula cele într-o stare mai avansată de îngrăşare. În carnea rezultată de la suinele îngrăşate pentruproducţia de carne apa se găseşte în proporţie de cca. 73%, la cele îngrăşate mixt de cca. 65%,iar la cele pentru grăsime de cca. 50% (după Sîrbulescu, V. şi colab. 1982). După alţi autori,proporţia medie de apă din carne la vârsta de 6 luni, este de cca. 75%, (Nedelciuc, V. şicolab.1982) la rasele şi metişii specializaţi pentru producţia de carne. Reducerea procentuluide apă în finisarea îngrăşării suinelor conferă cărnii o mai mare conservabilitate. Tipul dealimentaţie practicat are influenţă asupra conţinutului în apă ale cărnii; o alimentaţie de tipsuculent sporeşte procentul de apă cu 2-3%, faţă de cel concentrat.

Proteinele din carne influenţează în mare măsură valoarea nutritivă. Conţinutulsubstanţelor proteice este direct proporţional cu procentul de apă şi invers cu starea deîngrăşare. La suinele "grase" proporţia de proteine din carne este de cca. 15%, iar la cele"slabe" de cca.20%. La vârste mai precoce (la cca. 6 luni) proporţia de proteine, este de cca.23%, valoare înregistrată şi la suinele îngrăşate pentru carne.

Compoziţia chimică a cărnii de suine variază în funcţie de mulţi factori. În tabelul 14,se prezintă compoziţia chimică în funcţie de finisarea îngrăşării porcinelor, cu menţiunea căsubstanţa uscată din ţesutul muscular variază între 25-40%, fiind formată în mare parte dinproteinele de structură cu greutate moleculară mare (actina şi miosina), de albuminele dingrupa miogenului (mioglobina) şi pigmentul roşu, ce dă culoare cărnii (chromoproteina) şiasigură o rezervă de oxigen preluată de hematii, glicoproteine şi lipoproteine.

Tabelul 17Compoziţia chimică brută a cărnii de suine în funcţie de starea de îngrăşare

Stareade îngrăşare

Proporţiile (%) de: Valoareaenergetică

apă proteine grăsimi substanţe minerale Kcal/kg carne"Slabă" 72,5 20,0 6,6 1,1 1.439

Pentru carne 68,0 19,0 12,5 0,5 1.941

Semigrasă 61,1 17,0 21,5 0,4 2.691

Grasă 47,9 14,5 37,0 0,6 4,035

În ţesutul muscular se găsesc şi alte substanţe azotate neproteice, ca: creatină,creatinină, carnozină etc. De menţionat că, valoarea biologică a proteinei din carnea suineloreste determinată de conţinutul ridicat în aminoacizii esenţiali de creştere, precum şi deproporţiile lor. Proteina din carnea de suine, se remarcă prin conţinuturi ridicate în valină,

arginină, izoleucină, metionină, lizină etc, niveluri mai ridicate faţă de cele din carnea de laalte specii de animale domestice.

Grăsimile (lipidele) din carnea de porc se găsesc într-o proporţie mai mare faţă decarnea provenită de la alte animale de fermă, dar mai redusă faţă de alte alimente de origineanimală (unt, brânză topită, etc.). Raportată la substanţa uscată, proporţia de grăsime din carneeste de 15-20%, iar raportată ca atare, între 1,8-3,5%. Cele mai importante componente suntgliceridele. Colesterolul este de cca 3 ori mai redus în grăsimea de porc decât în unt(Popescu-Baran, şi colab. 1977).

Page 68: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

68

Glucidele sunt în cantităţi mai reduse în carnea de porcine, glicogenul fiind formaprincipală. Carnea proaspătă de porc conţine, în medie, 450 mg glicogen/100 g, sau 4,5 g/kgcarne.

Animalele tinere au un conţinut mai ridicat în glicogen faţă de cele bătrâne. Timpulscurs de la sacrificarea animalului diminuează conţinutul în glicogen; pe baza acestuiaformându-se acidul lactic, care influenţează pH-ul cărnii.

Sărurile minerale sunt prezente în carnea de porc în proporţie de cca.1%, avândimportanţă sărurile de potasiu, de magneziu şi de sodiu şi proporţii mai reduse de alteelemente, dar satisfăcătoare ca cele de fier, calciu, cupru, zinc etc.

Vitaminele se găsesc în proporţii suficient de mari, mai ales cele aparţinătoarecomplexului B:B1 (tiamina), B2 (riboflavina), B3 (acidul pantotenic), B6 (piridoxina), PP(nicotinamida), acidul folic etc. Se găsesc şi cantităţi mari din vitaminele A, D şi C.

** *

Aşa cum s-a arătat, compoziţia chimică variază în funcţie de o serie de factori, în careprimează vârsta, starea de îngrăşare, hrana etc. precum şi rasa, sexul, tehnologia de creştere şiregiunea anatomică.

În concluzie, la suinele tinere carnea are un conţinut ridicat în apă, este bogată însubstanţe proteice, dar săracă în grăsimi. Pe măsura înaintării în vârstă scade proporţia de apăşi de proteine, dar creşte cea de grăsime, conferindu-i cărnii frăgezime, suculenţă şi valoareenergetică ridicată.

Cu privire la influenţa rasei şi hranei asupra compoziţiei chimice a cărnii, Raicu, E. şicolab. (1969), arată că la rasa Marele alb proporţia de proteine din muşchiul Longissimus

dorsi este mai ridicată faţă de rasa Mangaliţa, iar conţinutul în grăsimi este invers (tabelul 18).Aceiaşi autori, mai arată că, hrana influenţează compoziţia chimică a cărnii; proporţiileridicate de porumb din raţie determină procente mai reduse de proteine şi ridicate în grăsime(din carne), cea ce ne face să recomandăm procente reduse în reţetele destinate finisăriiîngrăşării suinelor, în special la cele specializate pentru carne şi bacon.

Nedelciuc, V. şi colab. (1982) analizând calitatea cărnii din Longissimus dorsi, la maimulte rase de suine sacrificate la vârsta de 6 luni (182 de zile), găsesc însuşiri chimicediferite, cele mai bune fiind la rasele Duroc şi Landrace (tab.19) în privinţa conţinutului înproteine a acestui muşchi.

Tabelul 18Influenţa rasei şi hranei asupra compoziţiei chimice a cărnii

Rasa

Proporţia deporumb din

raţie(%)

Substanţăuscată

(%)

Conţinutul la 100 g substanţă uscată

Proteine(%)

Grăsimi(%)

Săruriminerale (%)

Marele alb45 24,55 89,33 6,19 4,4860 25,52 87,11 8,70 4,1975 25,87 85,78 8,97 4,25

Mangaliţa45 24,87 79,83 17,01 4,0660 26,78 73,70 22,10 4,2075 27,88 70,87 25,43 3,77

Page 69: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

69

Tabelul 19

Calitatea cărnii la unele rase de suine sacrificate la vârsta de 182 zile(după Nedelciuc, V. şi colab. 1982)

RasaProporţiile de substanţe nutritive (%) din carne

(Longissimus dorsi): pH-ul cărniiApă Proteine Grăsimi

Landrace 75,42 22,78 1,85 5,42Yorkshire 75,50 22,60 1,89 5,47Marele alb 75,13 22,62 2,26 5,47Duroc 74,02 23,20 2,84 5,50Hampshire 75,95 22,07 2,00 5,40

- pH-ul cărnii depinde de cantitatea de glicogen transformată în acid lactic dinmomentul sacrificării. Carnea proaspătă dar maturată şi provenită de la animalele tinere are ovaloare pH între 5,5-6,0, iar cea alterată în jur de 6,6.

b. Însuşirile fizice şi tehnologice ale cărnii- Capacitatea de reţinere a apei reprezintă forţa cu care proteinele din carne

păstrează (sub acţiunea unor agenţi externi) pe lângă apa proprie şi o parte din apa adăugată.La suine, capacitatea de reţinere a apei este ceva mai mare decât carnea de bovine, ovine şipăsări. De asemenea, este mai mare la animalele tinere şi la cele îngrăşate pentru producţia decarne, faţă de cele adulte şi nerecondiţionate.

- Capacitatea de hidratare constituie însuşirea cărnii de a absorbi apa atunci cândeste introdusă într-un lichid, dar nu şi de a o reţine. Ca urmare are loc o creştere în volum şi îngreutate, îmbunătăţindu-se frăgezimea, datorită slăbirii coeziunii fibrelor musculare. Prinprocesarea cărnii nu trebuie să ne folosim (în exces) de această proprietate, iar în lichid nuvom introduce substanţe conservate.

- Culoarea poate varia de la roz-pal până la roşie-închisă. Aspectul de culoare roz-trandafirie este cel mai preferat, deoarece indică prospeţimea şi provenienţa de la animaletinere şi sănătoase. Carnea provenită de la animalele bătrâne are o culoare mai închisă, deroşie-roz.

Nuanţa culorii variază şi în funcţie de muşchi: Longissimus dorsi are nuanţa cea maideschisă, iar muşchiuleţii sunt de nuanţă închisă. Intensitatea culorii este dată de conţinutul înmioglobină şi hemoglobină, care sunt determinate, la rândul lor, de rasă, vârstă, sex,alimentaţie şi sănătate.

- Consistenţa cărnii.Carnea proaspătă şi "maturată" are o consistenţă elastică, adică în urma apăsării cu

degetul urmele dispar repede. Carnea provenită de la animalele adulte este mai consistentădecât la cele tinere, iar cea "grasă" are o consistenţă mai redusă. Consistenţa cărnii esteinfluenţată de perselarea şi marmorarea acesteia. Se preferă carnea care posedă muşchiulLongissimus dorsi slab marmorat, acceptându-se aspectul uşor şi moderat marmorat.

** *

Page 70: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

70

c. Însuşirile organolepticePrincipalele însuşiri organoleptice ale cărnii sunt: mirosul, gustul, frăgezimea,

suculenţa şi aspectul.- Mirosul şi gustul sunt influenţate în mare măsură de calitatea furajelor sau a

componentelor din raţie, de specie, precum şi de sex. Aceste două însuşiri mai sunt influenţatede specie, prin forma primitivă sau strămoş.

Mirosul trebuie să fie plăcut, atrăgător, iar gustul dulce şi uşor amărui. Pentruprevenirea mirosului neplăcut a cărnii provenite de la vieri se recomandă castrarea acestoraînainte cu 4-6 săptămâni faţă de sacrificare. În toate cazurile se evită întocmirea de reţete cuproporţii ridicate de făină de peşte, în perioada de recondiţionare sau în finisarea îngrăşării. Laspeciile cu miros caracteristic se recomandă încrucişări terminale adecvate.

- Frăgezimea cărnii este determinată de conţinutul acesteia în ţesut conjunctiv, demărimea şi fineţea fibrelor şi fasciculelor musculare, precum şi de conţinutul în grăsimi.Carnea fragedă se mastică şi se digeră mai uşor, mai ales când provine de la animalele tinereşi corect îngrăşate. Muşchii psoaşi au o proporţie de ţesut conjunctiv mai redus şi nu prezintăfascicule terţiare, motiv pentru care frăgezimea şi suculenţa sunt deosebite.

- Suculenţa este determinată de abundenţa sucurilor pe care le cedează carnea întimpul masticaţiei, având la bază conţinuturile mari în apă şi în grăsimi.

Carnea de suine este mai suculentă decât cea de ovine sau bovine.

** *

- Miopatia exudativă şi depigmentară, cunoscută şi sub denumirea de P.S.E. (Palesoft and exudative) este întâlnită la unele rase de suine specializate pentru producţia de carneşi reprezintă un sindrom sau o stare patologică, determinată genetic şi favorizată de uniifactori de stres. Carnea rezultată se caracterizează prin pH-ul redus, între 4,9-5,4, conţinuturiscăzute în grăsimi şi apă, iar culoarea este roz-pală şi uneori spre alb. Carnea are o capacitateredusă de reţinere a apei.

Pe lângă alţi factori, la animalele cu carne moale şi exudativă, se mai incriminează şialţi factori secundari ca: şocul de transport, oboseala, căldura exterioară prea mare etc.

Depistarea indivizilor cu carne P.S.E. se efectuează prin inhalarea unui amestec deoxigen şi anestezicul halotan.

După Sellier, P. (1980) sensibilitatea faţă de anestezicul halotan este guvernată de osingură genă, a cărei locus a fost denumit "Hal" şi poate fi ocupat de gena "Hal-" sau de alela"Hal +". De menţionat că, "Hal-" este alela sălbatică, iar “Hal+” constituie mutanta acesteia.

Deoarece un individ este purtător a două locusuri "Hal" sunt posibile trei genotipuri:- Hal+/Hal+, deci testul H-pozitiv;- Hal-/Hal-, deci testul H-negativ;- Hal+/Hal- sau Hal-/Hal+ , deci testul H-negativ.De menţionat că un individ cu Hal+/Hal- se poate recombina cu altul cu Hal+/Hal-, din

care ar putea rezulta Hal+/Hal+, deci cu H-pozitiv.

Page 71: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

71

4.2.4. Calităţile grăsimii de porc

În terminologia actuală grăsimea este considerată un produs secundar.Grăsimea de suine este utilizată în alimentaţia omului, fie sub formă de slănină

preparată, fie sub formă topită deci, de untură. Osânza este utilizată numai sub formă topită,cu preponderenţă în produse de patiserie.

Slănina este utilizată foarte mult şi în prepararea mezelurilor, în proporţii variabile,după sortimentul acestora (denumită şi slănină de "lucru") alături de carnea de vită, de porc, şimai rar de oaie.

În industrie, grăsimea se poate utiliza la fabricarea săpunurilor şi intră în componenţafurajelor combinate pentru echilibrarea energetică a raţiilor de hrană, mai ales pentru tineretulde păsări şi de porcine.

Compoziţia chimică a grăsimiiDin punct de vedere chimic, grăsimile reprezintă un amestec de esteri ai glicerinei cu

acizii graşi saturaţi şi nesaturaţi ca:, oleic, stearic, linoleic, palmitic arahidonic etc. (tab.20).În grăsimea de porc mai participă, în proporţii reduse şi alte substanţe de structură ca:

fosfatide, lecitină, vitaminele A,D,E, substanţe proteice, glucide, substanţe minerale, pigmenţietc.

În organism grăsimele se formează pe seama lipidelor, glucidelor şi uneori aproteinelor din hrană, în urma unor procese biofizice şi biochimice ce se desfăşoară la nivelulintestinului.

Tabelul 20Compoziţia chimică a grăsimii la suine

Acizi graşi (principali) Procente medii (%) Limite(%)

Acidul oleic 48,50 47,4-49,8

Acidul stearic 12,31 11,7-13,8

Acidul linoleic 6,75 6,3-7,7

Acidul palmitic 2,56 2,1-2,9

Acidul linolenic 1,00 0,5-1,8

Acidul miristic 0,70 0,5-0,9

Proporţiile de acizi graşi nesaturaţi din grăsimea de porc sunt mai reduse, încomparaţie cu alte specii de animale de fermă.

Însuşirile fiziceGrăsimea de porc este de culoare albă, iar după sacrificare şi răcire are o consistenţă

tare, dacă provine de la animale corect îngrăşate.Alimentaţia influenţează în mare măsură consistenţa grăsimii: porumbul determină o

consistenţă moale, iar masa verde, secara, orzul şi unele suculente, determină, în general, oconsistenţă mai tare.

Greutatea specifică variază între 0,915 şi 0,964, cu menţiunea că proporţia mai ridicatăde acizi graşi nesaturaţi măresc greutatea specifică.

Temperatura de topire (lichefiere) variază între 28ºC şi 48ºC, iar de solidificare între

22ºC şi 32ºC; componentul principal care influenţează aceste valori reprezentându-l

proporţia de glicerină din grăsime.

Page 72: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

72

Grăsimea de porc este relativ rezistentă la râncezire, dacă este păstrată în vase închise,la temperaturi joase, ferite de lumină şi fără un contact direct cu unele metale.

4.2.5. Subprodusele obţinute de la suine

Pielea rezultată la sacrificarea suinelor prezintă importanţă pentru industria uşoară, şise încadrează între 3-5% din greutatea corporală, în funcţie de vârstă (greutate corporală),rasă, sex şi starea de îngrăşare.

Din punct de vedere histologic, pielea este compusă din trei straturi: epidermă, dermăşi hipodermă. La suine pielea este mai poroasă şi cu mai multă grăsime în derm, faţă de celede bovine şi ovine. Datorită porozităţii este utilizată mai puţin în industria de încălţăminte.

Calitatea pielii depinde de condiţiile de hrănire, de îngrijirea animalului, de tehnica dejupuire, de starea de sănătate, precum şi de integritatea acesteia.

Pielea vierilor este mai densă decât cea a scroafelor, iar cea rezultată de la animaletinere este mai puţin densă decât la adulte. Pielea provenită de la animale hrănite raţional estemai elastică şi mai rezistentă, faţă de cele care nu au beneficiat de condiţii normale dealimentaţie.

După sacrificare şi jupuire pielea se rade de grăsimea aderentă şi se conservă, prinsărare pe ambele feţe, depozitându-se în spaţii aerisite.

Părul de porc se recoltează de pe regiunile grebănului şi spinării prin smulgere,utilizându-se pentru confecţionarea de pensoane, perii şi pentru alte scopuri (umplerea desaltele). Este foarte apreciat părul cu lungime de peste 10 cm, provenit de la rasele tardive(Stocli) şi cu grosimea între 250-350 microni.

După recoltare şi porţionare în mănunchiuri, acesta se usucă timp de 12 ore la

temperatura de 70ºC, după care se sortează pe calităţi.Organele interne comestibile sunt încadrate, după unii autori, la produse secundare

alături de grăsime, iar după alţi autori la subproduse. În această categorie intră, în ordineapreferinţei pentru consumatori: creierul, ficatul, inima, limba, rinichii, splina şi uneoripulmonii. De la un porc de 100 kg greutate vie rezultă cca. 3,3 kg organe interne comestibile,din care ficatul are cca. 1,4 kg, inima cca. 0,3 kg, creierul cca. 0,25 kg etc (tab.21).

Tabelul 21Valorile ponderale (%) ale organelor interne la suinele

cu diferite greutăţi corporale

Greutatea la sacrificare (kg):Organul 40 50 60 120

Inima 0.145 0.175 0.215 0.35Ficatul 0.520 0.695 0.870 1.50Rinichi 0.185 0.200 0.250 0.33Plămâni 0.475 0.630 0.715 0.88Stomac (golit) 0.350 0.470 0.440 -Intestine (spălate) 1.140 1.400 1.450 -Splină 0.450 0.550 0.850 -

Page 73: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

73

Aceste organe sunt dirijate în alimentaţia umană şi se consumă, în special, în stareproaspătă.

Sângele rezultat de la sacrificarea suinelor este foarte bogat în proteine şi reprezintăcca. 3,5% din greutatea vie a animalului.

Sângele se recoltează imediat după înjunghiere şi se utilizează în scop alimentar (laprepararea unor mezeluri), în scop farmaceutic (la prepararea de seruri şi extracteantianemice) şi în alte scopuri. Cea mai largă utilizare este în producerea făinii de sânge, careeste deosebit de necesară în echilibrarea proteică şi minerală a nutreţurilor combinatedestinate tineretului aviar şi chiar suin.

Stomacul se foloseşte ca membrană naturală pentru prepararea tobei, iar din mucoasăse extrage pepsina.

Intestinele sunt utilizate ca membrane naturale pentru mezeluri. După sacrificare segolesc de conţinut şi se spală foarte bine, inclusiv detaşarea grăsimii aderente.

Se conservă prin sărare şi frig. Lungimea intestinelor este între 20-23 m la greutateavie de 101-115 kg.

Glandele cu secreţie internă sunt utilizate în industria farmaceutică (tiroida,paratiroida, glandele suprarenale, hipofiza). Pe lângă acestea se mai utilizează în scopfarmaceutic ochii, ficatul, măduva şi creierul, plămânii, bila şi chiar placenta.

Page 74: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

74

CAPITOLUL 5

RASELE DE SUINE

Formarea raselor de suine poate fi caracterizată ca un proces complex, cu perioade maimari de timp de trecere de la porcinele primitive la rasele de formaţie veche, cu perioaderelativ scurte de timp la trecerea acestora la rasele de formaţie nouă şi cu perioade scurte detimp de trecere la rasele perfecţionate actuale.

Numărul raselor şi populaţiilor de suine este în prezent destul de mare, însă importantesunt cca. 120, cu o răspândire foarte variată în diferite zone ale Globului, predominând înţările din emisfera nordică.

Dintre ţări, un aport deosebit la formarea raselor l-a avut Anglia, pentru Europa,China, pentru Asia şi Statele Unite ale Americii pentru continentul american.

În Europa, pe lângă Anglia, contribuţii importante le-au adus ţările: Danemarca,Germania, Franţa, Belgia şi altele.

În procesul de formare a raselor s-a apelat, într-o primă perioadă, la încrucişareasuinelor primitive din diferite zone, apoi la încrucişarea raselor de formaţie veche cupopulaţiile locale de suine, iar în ultima perioadă s-a recurs la încrucişarea dintre diferite rase,alături de selecţia indivizilor cu însuşiri dorite şi practicarea unei alimentaţii adecvate.

Denumirea şi clasificarea raselor de suine au apărut ca o necesitate obiectivă,deoarece acestea trebuiau reperate uşor, iar însuşirile morfologice şi productive diferă foartemult, secondate şi de unele particularităţi biologice greu de decelat.

Denumirea unor rase s-a făcut după ţara care le-a creat (Chinezesc cu mască,Portugheză, Românesc de carne), altele după regiunea administrativă care şi-a aduscontribuţia la formarea rasei (Hanovra, Albul de Banat etc), iar altele după denumirealocalităţilor unde s-au format şi le-au crescut (Napolitană, York, Bazna, Strei etc.).

În unele situaţii denumirea implică pe lângă locul de formare şi principala însuşire (înspecial morfologică), cum ar fi: Yorkul mare, Albul de Chester, Landrace belgian etc).

Clasificarea raselor de suine s-a făcut după mai multe criterii, ţinându-se cont deoriginea acestora, de unele caractere de exterior, de gradul de ameliorare, de provenienţă(pentru ţara respectivă), de scopul preconizat în schemele de încrucişare etc.

Clasificarea după origine are în vedere strămoşul rasei sau al populaţiei (din mistreţuleuropean sau asiatic); cea după unele caractere de exterior a avut în vedere culoarea, talia,lungimea corpului etc; cea după gradul de ameliorare se raportează la însuşirile productiveprin care excelează (tardive sau precoce); cea după provenienţă distinge suinele în autohtoneşi importate; cea după scopul preconizat în cadrul schemelor de încrucişare, în rase "materne"

Page 75: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

75

şi rase "paterne"; iar cea după tipul morfo-productiv, în rase pentru carne, pentru producţia debacon, mixte şi pentru grăsime.

În majoritatea tărilor, suinele se clasifică după provenienţă şi după importanţa lorpentru creştere, alături de unele însuşiri de exterior (în special după culoare şi chiar dupăforma şi portul urechilor).

5.1. Rasele de suine importate

Ponderea din efectivul total de suine din ţara noastră îl deţin rasele importate, acesteafiind procurate începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, în scopul îmbunătăţirii însuşirilorproductive ale raselor şi populaţiilor indigene. În ultimul timp, aceste rase sunt utilizate cusucces la obţinerea de metişi industriali şi porci hibrizi pentru unităţile cu exploatareintensivă.

5.1.1. Rasa Marele alb (Large White)

Rasa Marele alb s-a format în Anglia, prin încrucişări complexe, în diferite etape, întresuinele locale englezeşti şi rasele Micul alb, Essex, Chinezesc cu mască şi Napolitană.

Primele exemplare au fost prezentate în expoziţia din Windsor, în anul 1851, de cătreI.Tuley, sub denumirea de Yorkul mare.

Denumirea de Marele alb s-a atribuit în anul 1868, după stabilirea standardului rasei,fiind considerată şi în prezent ca rasa cea mai bine consolidată genetic. Pe lângă încrucişare,la formarea acestor rase s-au utilizat selecţia şi chiar consangvinizarea.

Datorită însuşirilor sale, rasa s-a răspândit foarte repede în multe ţări, având ocapacitate mare de aclimatizare. A contribuit la formarea multor rase, din diverse ţări, cum arfi: Landrace în Danemarca, Edelschwein în Germania, Chester-White în America, Albucrainian în Ucraina etc, şi stă la baza diverselor scheme de încrucişare pentru producerea demetişi industriali sau de hibrizi.

În ţara noastră a fost importată în mai multe etape; primele exemplare fiind văzute la oexpoziţie agricolă din Iaşi, în anul 1865, sub denumirea de Yorkul mare. În prezent, la noi înţară, are ponderea cea mai mare, de cca. 44% din totalul raselor pure de suine.

Rasa Marele alb este de talie mare, cu masa corporală de asemenea mare, robustă, deculoare albă şi cu conformaţie corporală armonioasă. Înălţimea la grebăn, la animalele adulte,variază între 85-90 cm, iar greutatea corporală între 200-240 kg.

Fig. 19 Rasa Marele Alb

Capul este potrivit de mare, cuprofil uşor concav, iar urechile sunt demărime mijlocie, purtate înainte şi uşorlateral. Trunchiul este lung, larg şi adânc,iar spinarea, şalele şi crupa sunt lungi,largi şi bine îmbrăcate în musculatură.Linia superioară este dreaptă, sau uşorlăsată la femele după multegestaţii.Şuncile posterioare sunt binedezvoltate, iar membrele sunt puternice şifără defecte de aplomb.

Page 76: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

76

Tipul morfoproductiv este de carne.Prolificitatea este foarte bună, fiind de 11 purceicu greutatea medie la naştere de 1,250 kg. La noi în ţară prolificitatea medie la mai multeferme de selecţie din cadrul a 12 ISCIP-uri a fost de 10,65 purcei, din care 9,57 viabili.

Se înregistrează şi cazuri cu 15-20 purcei la fătare, dar mai rare. Fecunditatea este bună,între 85-90%, iar capacitatea de alăptarefoarte bună, între 40-50 kg, cu o medie de 42,5 kg în unităţile cuprinse în controlul oficial deproducţie. Scroafele sunt bune mame, ducând până la înţărcare 9,3 purcei, cu o greutate mediede 4,56 kg (vârsta de 35 zile). Precocitatea este de asemenea foarte bună; tineretul de prăsilăatinge greutatea corporală corespunzătoare pentru reproducţie (110-120 kg) la vârsta de 8-9luni. La aceiaşi vârstă, sau mai devreme, animalele se pot valorifica pentru sacrificare (la 105-111 kg)

În perioada de testare (91-182 zile), tineretul realizează un spor mediu zilnic cuprinsîntre 620-660 g, cu un consum specific de concentrate situat între 2,9-3,2 kg. Proporţia decarne în carcasă, la indivizii sacrificaţi la vârsta de 182 zile, este de 70% (inclusiv oasele), iarsuprafaţa ochiului de muşchi Longissimus dorsi este între 30-32 cm2.

Rasa Marele alb se creşte cu rezultate foarte bune atât în sistemul intensiv-industrialcât şi în cel gospodăresc, valorificând bine aproape toate categoriile de furaje, inclusiv masaverde. În exploatarea pe păşuni trebuie avută în vedere sensibilitatea scăzută a animalelor larazele solare şi la frig pentru tineret.

Începând cu anul 1958, în ţara noatră, rasa a fost supusă unor încrucişări cu rasaLandrace în scopul îmbunătăţirii precocităţii, ducând în final la impurificarea rasei, ceea ce anecesitat noi importuri de reproducători din Anglia, în anul 1963.

Rasa Marele alb a fost utilizată la ameliorarea efectivelor locale de suine, iar în ultimultimp este introdusă în toate schemele de încrucişare în vederea obţinerii metişilor destinaţiîngrăşării. Este încadrată în categoria raselor "materne” care prin încrucişarea cu rasaLandrace (de regulă masculi), duce la obţinerea de scrofiţe metise F1. Aceiaşi categorie demetişi se pretează la obţinerea baconului.

5.1.2. Rasa Landrace

Rasa Landrace s-a format în Danemarca prin încrucişarea suinelor locale daneze cumai multe rase albe, cu predominarea rasei Marele alb. Perioada de formare a fost între anii1850-1907. La formarea acestei rase, pe lângă încrucişare şi o selecţia riguroasă aexemplarelor, în direcţia producţiilor de carne, s-a adăugat şi o creştere dirijată areproducătorilor, utilizându-se o alimentaţie bazată pe lapte ecremat şi furaje concentrate, încare a predominat orzul.

În procesul de selecţie s-a pus accent pe îmbunătăţirea precocităţii şi a calităţiicarcaselor, urmărindu-se alungirea corpului, dezvoltarea şuncilor posterioare şi ridicareaproporţiei de carne de calitate superioară, alături de sporirea prolificităţii. În această acţiuneun rol însemnat l-a avut controlul după descendenţi privind precocitatea şi calitatea carcasei,Danemarca înfiinţând încă din anul 1899 primele staţiuni de control pentru suine. Suinele dinrasa Landrace sunt de talie mijlocie spre mare, însă cu lungimea corpului foarte mare, între160-180 cm. Corpul este zvelt, sub formă de pară şi cu constituţie fină. Animalele sunt deculoare albă, cu îmbrăcămintea piloasă nu prea abundentă şi pielea subţire.

Page 77: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

77

Fig. 20 Rasa Landrace

Capul este relativ mic, cuprofil drept, cu urechile mari şiaplecate (blegi). Gâtul este lung şiuşor turtit lateral. Trunchiul estefoarte lung, ca urmare a prezenţei a 1-2 vertebre şi deci perechi de coaste înplus. Adâncimea toracelui este relativredusă. Crupa este lungă, largă şi bineîmbrăcate în musculatură, iar şuncileposterioare sunt convexe, largi şidescinse.

De menţionat că, înălţimea la nivelul crupei, este mai mare cu 3-4 cm faţă de cea de lagrebăn.

Membrele au osatura fină, dar suficient de rezistente. Prolificitatea este bună, de 10purcei, din care se înţarcă 8-9, iar capacitatea de alăptare a scroafelor este foarte bună, între42-45 kg. În unităţile controlate oficial din ţara noastră, prolificitatea medie a fost de 9,7purcei, iar capacitatea de alăptare de 42,5 kg.

Precocitatea este foarte bună; tineretul de prăsilă atinge la vârsta de 8 luni între 115-130 kg, putând fi dirijat la reproducţie. Sporul mediu zilnic, în perioada de testare, variazăîntre 635-670 g, cu un consum specific între 2,8-3,1 U.N.

Calitatea carcasei este foarte bună; la vârsta de 182 de zile, grosimea medie a slănineidorsale este de cca. 25 mm, iar proporţia de carne (macră) de cca. 70%, cu un raportcarne/grăsime de 2,3:1.

De menţionat că la nivelul anului 1978, la rasa Landrace de origine olandeză,grosimea stratului de slănină dorsală varia între 19,1 mm la scrofiţe şi 22,6 mm la masculi, iarproporţia de carne macră în carcasă de 71,0%. PEDERSEN, O.K. (1979), analizândrezultatele din staţiunile de testare din Danemarca, arată că, la masculi, sporul de creştere erade cca. 885 g, iar suprafaţa ochiului de muşchi de 37,2 cm2, valori care demonstrează nivelulsuperior de ameliorare atins de această rasă.

Rasa Landrace este specializată pentru producţia de carne şi pretabilă pentru producţiade bacon, însă pretenţioasă în privinţa hranei, mai ales la tineret şi chiar la condiţiile deîntreţinere. În general, nivelul proteic al raţiilor de hrană trebuie să fie cu 2-3% mai ridicatfaţă de alte rase, iar în componenţa acestora să participe furaje proteice de origine animală şiproporţii mai reduse de porumb. Animalele sunt sensibile la razele solare, la frig şi laschimbările brusce de temperatură.

Rasa Landrace se bucură de o atenţie deosebită în ţara noastră, necesitând să fiecrescută în proporţie de 21% din efectivul total de rase şi utilizată în producerea de scrofiţemetise F1, care constituie efectivul - matcă, din cadrul unităţilor de creştere şi îngrăşare asuinelor.

De asemenea, este utilizată la încrucişări de infuzie în scopul ameliorării precocităţii şia calităţii carcaselor la alte rase albe de carne.

Liniile specializate pentru producţia de carne din cadrul rasei Landrace sunt utilizateîn aproape toate schemele de încrucişare pentru obţinerea de "porci hibrizi", aducându-se

Page 78: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

78

contribuţia la sporirea proporţiei de carne de calitate superioară şi la reducerea consumuluispecific de concentrate, ambele îmbunătăţind rentabilitatea crescătoriei.

5.1.3. Rasa Duroc

Rasa Duroc a fost formată în partea de Nord-Est a Statelor Unite ale Americii, avândla origine suinele locale de culoare roşie (de talie mare) din statul New Jersey şi cele de taliemică (de aceiaşi culoare) din statul New York. Aceste suine locale au fost încrucişate întreele, apoi produşii au fost infuzaţi cu rasele Tamworth şi Berkshire. Denumirea rasei s-aatribuit după numele unui armăsar care aparţinea aceluiaşi crescător.

În prezent este o rasă specializată în direcţia producţiei de carne, excelând prinprecocitatea ridicată şi calitatea excelentă a carcasei. La noi în ţară a fost importată începândcu anul 1968, din Statele Unite ale Americii, mai întâi la Staţiunea de cercetări Gorneşti-Mureş.

Suinele din această rasă sunt de talie mijlocie spre mare, cu o conformaţie corporalăproporţionată şi cu o dezvoltare foarte bună a trenului posterior. Sunt de culoare roşcată cudiferite nuanţe, de la roşu arămiu şi chiar auriu la roşu cărămiziu.

Fig. 21 Rasa Duroc

Capul este potrivit de mare,cu profilul uşor concav, iarurechile sunt de mărimemijlocie şi purtatecaracteristic. Gâtul este scurt,gros şi musculos.Trunchiul este cilindric, lung,larg şi cu linia superioarăconvexă. La vieri, precum şila masculuii adulţi castraţi,dimensiunile de lărgime şiadâncime sunt mai mari faţă

de femele şi animalele tinere.Regiunile de pe linia superioară sunt largi, lungi şi bine îmbră cate în musculatură.Convexitatea liniei dorsale a determinat şi înclinarea crupei, fără a constitui un defect

pentru această rasă.Şuncile posterioare sunt foarte bine dezvoltate, convexe, largi şi descinse până la jaret.

Membrele sunt puternice, cu chişiţa relativ scurtă şi ceva mai verticală, ca urmare adeschiderii mari a unghiului jaretului, fapt pentru care animalul calcă în pensă. Pardoseliledure (de beton) accentuează defectul de aplomb numit "picioare de elefant".

Abdomenul este supt, fără a constitui un defect. Constituţia este robustă. Prolificitatearasei, în ţara de origine, este mediocră, între 8-9 purcei la fătare, iar capacitatea de alăptareeste bună, între 43-47 kg.

La noi în ţară prolificitatea a fost de 9,1 purcei, iar capacitatea de alăptare de numai39,22 kg (media la mai multe staţiuni de selecţie).

Page 79: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

79

Precocitatea este foarte bună, tineretul realizând sporuri mari de creştere cu consumurireduse de furaje. Sporul mediu zilnic, pe perioada testării (91-182 zile) la mai multe unităţi deselecţie din ţara noastră, a fost de 707 g, iar consumul specific de 2,9 UN.

Calitatea carcasei, de asemenea, este foarte bună; grosimea medie a slăninei dorsale, lavârsta de 182 zile, este de 22,2 mm, iar proporţia de carne în carcasă de 74,3% (inclusivoasele).

În ţara noastră rasa Duroc are o mare importanţă, făcând parte din grupa raselor"paterne" şi utilizată cel mai adesea în schemele de încrucişări industriale pentru obţinereametişilor trirasiali şi uneori tetrarasiali. În programele de ameliorare, rasa Duroc se prevede afi crescută în proporţie de 4% din efectivul de rase curate. Este o rasă cu largi posibilităţi decreştere în gospodăriile populaţiei, datorită rezistenţei la razele solare, a calităţii superioare acarcasei şi nu în ultimul rând, a performanţelor de producţie superioare (în special consumulspecific de concentrate redus), toate ridicând rentabilitatea crescătoriei.

5.1.4. Rasa Hampshire

Rasa Hampshire a fost finalizată în Statele Unite ale Americii, având la origine rasaHampshire din Anglia obţinută la rândul său din rasele Essex şi Wessex.

Prin urmare, această rasă a fost realizată în Anglia şi perfecţionată în S.U.A., fiindiniţial o rasă de talie mare (cu înălţimea la grebăn de 80 cm), iar în prezent tinde spre taliemijlocie.

Conformaţia corporală se caracterizează printr-o dezvoltare proporţională a regiunilorcorporale cu excepţia capului şi printr-o bună dezvoltare a ţesutului muscular pe tot corpul,mai ales în partea posterioară. În prezent se încadrează în tipul morfoproductiv de carne.

Fig. 22 Rasa Hampshire

Rasa are o culoare neagră, cu un brâualb ce cuprinde regiunile grebănului şi alemembrelor anterioare. Este o rasă specializatăîn direcţia producţiei de carne, excelând princalitatea superioară a carcasei şi prinprecocitate ridicată. Constituţia este robustă.

Capul este relativ mare, cu profildrept, iar urechile sunt mici şi purtate în sus.Gâtul este scurt, gros şi bine îmbrăcat înmusculatură. Trunchiul este lung, cudimensiunile de adâncime şi lărgimepotrivite, concurând la forma de cilindru

lung şi cu linia spinării convexă.Regiunile de pe linia dorsală sunt lungi şi cu musculaturăbine evidenţiată. Crupa este oblică, dar largă şi lungă, oferind o bază mare de prindere pentruşuncile posterioare, care sunt foarte bine dezvoltate.

Membrele posedă osatura bine dezvoltată şi sunt rezistente. Membrele posterioareposedă unghiurile jaretelor deschise, făcând ca animalul să calce în pensă, defect de aplombcu implicaţii în întreţinerea pe pardoseli dure.

Page 80: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

80

Standardul rasei, în ţara de origine, prevede: cel puţin 8 purcei la înţărcare, capacitateade alăptare a scroafelor între 43-47 kg, greutatea de cel puţin 90,6 kg la vârsta de 175 zile,lungimea carcasei de 73,6 cm, cu suprafaţa ochiului de muşchi de cel puţin 35,8 cm2.

La noi în ţară această rasă a fost importată din S.U.A., în anul 1968, mai întâi laStaţiunea de selecţie Gorneşti-Mureş. În prezent, prolificitatea medie, în mai multe unităţi detestare, este de 8,2 purcei la o fătare, din care se înţarcă 6,8 şi o capacitate de alăptare denumai 33,5 kg. Se remarcă pierderi mari de purcei pe perioada alăptării.

Precocitatea este foarte bună. Purceii la vârsta de 35 de zile cântăresc în medie 6,5 kg,iar la tineret pe perioada testării (91-182 zile) sporul mediu zilnic este de 666 g, cu un consumspecific de numai 2,8 UN.

Calitatea carcasei este foarte bună: randamentul la sacrificare (la 182 zile) este de76,2%, grosimea stratului de slănină dorsală de numai 19,7 mm, iar suprafaţa ochiuluimuşchiului de 38,9 cm2.

În concluzie, calitatea carcasei este superioară rasei Duroc, dar nu şi prolificitatea.Rasa Hampshire este utilizată în majoritatea schemelor de încrucişare ca rasă "paternă" pentruobţinerea de metişi tri- sau tetrarasiali. Metişii se pot îngrăşa cu succes în unităţilegospodăreşti fiind rezistenţi la eritemul solar şi valorificând foarte bine concentratele, alăturide alte furaje suculente. Indivizii sunt suficienţi de rezistenţi la boli şi la condiţiile vitrege demediu.

Rasa se utilizează şi pentru producerea de masculi metişi F1, pentru obţinerea de metişitetrarasiali în unităţile industriale, de la care rezultă carcase de foarte bună calitate, fără aimprima culoare închisă carcaselor.

Se creşte în unităţile de selecţie într-o proporţie de 4% din efectivul total de suine derasă curată, fiind încadrată în grupa raselor "paterne".

5.1.5. Rasa Yorkshire

Rasa Yorkshire are la origine rasa Large White din Anglia, dar a fost perfecţionată înStatele Unite ale Americii, atât prin încrucişări de infuzie cu rasa Leicester, cât şi prin selecţieriguroasă în direcţiile sporirii prolificităţii, a precocităţii şi a calităţii carcasei.

În America este apreciată ca cea mai "economică rasă", îmbinând însuşirile de rasă"maternă" cu cele de rasă "paternă".

Animalele sunt de culoare albă cu conformaţia corporală specifică raselor specializatepentru producţia de carne (după anul 1930).

Animalele se caracterizează prin talie mijlocie spre mare, cu corpul lung, de formăcilindrică şi cu linia spinării uşor convexă. Capul este scurt, dar larg şi cu profilul concav.Urechile sunt mici şi purtate în sus. Gâtul este scurt, de grosime medie şi bine îmbrăcat înmusculatură. Membrele sunt potrivit de lungi, solide şi fără defecte de aplomb. Constituţiaeste fină spre robustă.

În ţara noastră, rasa Yorkshire a fost importată în anul 1968 din Statele Unite aleAmericii şi crescută mai întâi la Staţiunea de selecţie Gorneşti-Mureş, apoi difuzată înmajoritatea staţiunilor de selecţie.

Prolificitatea este relativ bună, de 9,0 purcei la fătare, iar capacitatea de alăptare ascroafelor este satisfăcătoare, de 39 kg, înţărcând în medie 8,3 purcei la vârsta de 35 zile.

Page 81: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

81

Fig. 23 Rasa Yorkshire

Precocitatea este foarte bună, sporulmediu zilnic în perioada de testare (91-182zile) fiind de 662 g, iar consumul specific denumai 2,76 UN.

Calitatea carcasei, de asemenea, estebună; randamentul la sacrificare este de76,8%,grosimea medie a slăninei dorsale de25,8 mm, suprafaţa ochiului muşchiului de34,2 cm2, iar proporţia de carne + oase încarcasă de 72,1% (la vârsta de 182 zile).

Rasa este utilizată, în special, ca rasă "maternă", dar posedă şi însuşirile raselor"paterne", înregistrându-se rezultate bune şi la încrucişarea industrială simplă cu rasele Durocsau Hampshire.

În programul de ameliorare s-a prevăzut creşterea rasei Yorkshire în proporţie de23,2% din totalul efectivului de rase curate.

5.1.6. Rasa Piétrain

Rasa Piétrain a fost formată în perioada 1920-1950 şi a luat naştere prin încrucişări,mai întâi nedirijate între suinele locale din Belgia cu rasele Bayeux din Franţa şi apoi dirijatecu Berkshire din Anglia şi Yorkshire din S.U.A. Este considerată totuşi ca rezultatul uneimutaţii genetice pozitive, apărută în cadrul populaţiei de suine (din Belgia) fiind izolată cumare atenţie şi competenţă.

Rasa Piétrain excelează prin randamente foarte mari la sacrificare şi prin calităţilesuperioare ale carcasei, remarcându-se proporţiile ridicate de carne de calitate superioară.

La unii indivizi se sesizează o sensibilitate crescută la factorii de stres, îndeosebicauzaţi de transport şi efort prelungit. Aceasta se datoreşte faptului că dezvoltarea inimii şi aplămânilor este uşor disproporţionată faţă de dezvoltarea corporală generală. Se încadreazăprin excelenţă la constituţia fină.

Animalele sunt de talie mijlocie şi au o lungime medie a corpului.

Fig.24 Rasa Piétrain

Rasa are o culoare bălţată: peun fond alb sunt dispuse, neregulat,pete de culoare neagră sau negru-roşcate.

Se remarcă în specialdezvoltarea foarte bună a trenuluiposterior şi chiar a regiunilorspetelor de la trenul anterior. Capuleste mic, cu profil uşor concav, iarurechile sunt mici şi purtate înainte.

Trunchiul este portivit delung, dar larg şi adânc (cu linia

Page 82: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

82

superioară dreaptă). Crupa este lungă, largă şi dreaptă, iar şuncile posterioare sunt foartedezvoltate

Membrele sunt scurte, fine, dar rezistente şi fără defecte de aplomb.În ţara de origine prolificitatea este mediocră, de 8-9 purcei/fătare, capacitatea de

alăptare a scroafelor este bună, de 40 kg, iar consumul specific (pe perioada îngrăşării) este de3,9 UN.

La noi în ţară prolificitatea a fost, în medie, de 8,2 purcei/fătare, capacitatea dealăptare de 35,3 kg, iar numărul de purcei înţărcaţi de 7,5 capete.

Precocitatea este bună; în perioada de testare, sporul mediu zilnic a variat între 500-550 g cu un consum specific de cca. 3,5 UN. Greutatea de 90-100 kg este atinsă la vârsta decca. 7 luni.

Randamentul la sacrificare este foarte mare, de 78,4%, iar raportul carne/grăsime de2,8-3,0:1.

Calitatea carcasei este foarte bună: proporţia de carne este de peste 70%, cupredominarea celei de calitate superioară (şunca, cotletul şi antricotul), care reprezintă 45%din carcasă. Suprafaţa ochiului muşchiului Longissimus dorsi este foarte mare, de 40-42 cm2,iar proporţia de oase este foarte redusă.

De remarcat că, după vârsta de 7 luni, ritmul de creştere scade concomitent cucapacitatea de valorificare a hranei, impunându-se sacrificarea animalelor îngrăşate la greutăţimai reduse, între 85-90 kg.

Rasa este încadrată în categoria raselor "paterne", însă datorită sensibilităţii şi apretenţiilor ridicate la condiţile de întreţinere, efectivele s-au redus treptat.

În unităţile gospodăreşti i se prevede o mare extindere. Motivele principale sunt:rezistenţă sporită la eritemul solar, randamente mari la sacrificare, proporţii ridicate de carneîn jamboane, cotlete, antricoate şi chiar spete, valorificarea tuturor resurselor de furajeconcentrate şi suculente şi relativă rezistentă la boli. Rasa mai este utilizată pentru obţinereade masculi metişi F1, participând în multe scheme de încrucişare pentru producerea de porcihibrizi.

5.1.7. Rasa Landrace belgian

Rasa Landrace belgian a fost formată în Belgia, prin încrucişarea rasei Piétrain cu rasaLandrace importată din Germania, produşii obţinuţi fiind selecţionaţi în direcţia îmbunătăţiriicalităţii carcasei (a alungirii corpului şi dezvoltarea trenului posterior). Acţiunea a fostdemarată în anul 1930 şi finalizată în 1954, când s-a considerat că masivitatea corpului estesuficientă, iar carcasa de calitate excelentă.

Animalele sunt de talie mijlocie spre mare, cu corpul zvelt, bine îmbrăcat înmusculatură şi cu trenul posterior foarte bine dezvoltat, conferindu-i o formă de pară. Suntanimale de culoare albă, cu o conformaţie corporlă asemănătoare rasei Landrace, însă seremarcă dimensiunile de lărgime mai pronunţate, mai ales ale regiunilor de pe linia superioarăşi în special a crupei şi a şalelor (uneori se sesizează un silon median).În ţara noastră a fost importată din anul 1972, la Staţiunile de selecţie Periş-Ilfov şi laFocşani-Vrancea. În aceste unităţi, prolificitatea medie a fost de 9 purcei la o fătare, iarcapacitatea de alăptare a scroafelor de numai 35 kg.

Page 83: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

83

Fig. 25 Rasa Landrace belgian

În perioada de testare (91-182 zile) sporul mediu zilnic a fost de 625 g, cu un consumspecific de 3,0 UN, iar la sacrificare (182 zile) greutatea medie a stratului de slănină dorsală afost de 24,5 mm şi o proporţie mare de carne în carcasă, de 75%.

În procesul de aclimatizare, la condiţiile din ţara noastră, s-a constatat o sensibilitatemărită la factorii de stres şi faţă de conţinutul proteic redus al furajelor. De asemenea, s-auconstatat pierderi relativ mari de purcei pe parcursul alăptării (uneori până la 30%). Acesteconsiderente au făcut ca multe unităţi să nu prefere această rasă, deoarece întâmpină greutăţimajore în aprovizionarea cu ingrediente furajere bogate în proteină, îndeosebi de origineanimală.

Rasa se încadrează în grupa raselor "paterne", fiind utilizată atât în încrucişăriindustriale cât şi în crearea de linii sintetice de vieri, alături de rasele Duroc şi Hampshire.

În prezent sunt efective reduse din această rasă în ţara noastră, însă se preconizeazăutilizarea ei în producerea de porci hibrizi, în combinaţie cu rasele Landrace şi Marele alb.

5.1.8. Rasa Edelschwein

Rasa Edelschwein a fost formată în Germania prin încrucişarea suinelor locale de"March" cu rasele Marele alb şi Mijlociul alb, acţiunea fiind atât începută din anul 1880 şifinalizată în jurul anului 1900.

În procesul de formare s-a urmărit obţinerea unor animale rezistente la condiţiile demediu specifice Germaniei şi care să valorifice bine atât furajele concentrate cât şi masaverde, precum şi unele furaje suculente (cartofi, sfeclă etc). S-a mai urmărit, de asemenea şidezvoltarea mai accentuată a şuncilor anterioare. Este de culoare albă. În ansamblu, animaleleau o dezvoltare corporală mijlocie spre mare şi o constituţie robustă. Faţă de rasa Marele albare talia ceva mai joasă şi corpul puţin mai scurt.

Capul este potrivit de mare, cu profil uşor concav, iar urechile sunt mijlocii ca mărime,purtate puţin lateral şi în sus. Gâtul este lung, bine îmbrăcat în ţesut muscular şi corect legatde trunchi.

Trunchiul este lung, uşor turtit lateral. Membrele sunt puternice, lungi şi fără defectede aplomb. De remarcat că îmbrăcămintea piloasă este relativ abundentă, tinzând să formezechiar o coamă (la indivizii bătrâni) pe regiunea grebănului.

Page 84: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

84

Fig.26 Rasa Edelschwein

Prolificitatea este bună,de 10 purcei/fătare, iarcapacitatea de alăptare poateatinge 41 kg.

În perioada deîngrăşare, grăsunii reali- zeazăsporuri medii zilnice relativreduse, între 500-520 g, cu unconsum specific de 3,5-4,0UN, însă cu partici- parea unorfuraje ieftine şi uşor deprocurat, mai ales în unităţilecu efective reduse.

Se pretează pentru creşterea în gospodăriile populaţiei. Principalele motive care oindică pentru a se creşte în gospodăriile populaţiei sunt: solicită pentru hrănire furaje diverseşi chiar ieftine, este rezistentă la boli şi condiţiile vitrege de mediu, scroafele sunt foarte bunemame, nu este pretenţioasă la întreţinere şi oferă, la sacrificare, slănină cu straturi intercalatede carne.

5.1.9. Rasa Wessex

Rasa Wessex a fost formată în Anglia prin încrucişarea rasei Leicester cu raseleNapolitană şi Chinezesc cu mască, fiind una din cele mai vechi rase, specializată iniţial pentruproducţia mixtă (carne/grăsime), iar ulterior pentru producţia de carne.

Animalele sunt de culoare neagră cu un brâu alb în jurul grebănului şi a membreloranterioare.

Rasa Wessex se caracterizează prin prolificitate bună, capacitate de alăptare ridicată şirezistenţa organică mare. Se pretează pentru îngrăşarea timpurie pentru carne.

La noi în ţară a fost utilizată la ameliorarea rasei Bazna, prin încrucişări de infuzie.Animalele sunt de talie mare, cu corpul lung şi osatură rezistentă. Capul este potrivit

de mare, cu profil uşor concav, iar urechile sunt mari şi blegi.Trunchiul este lung, adânc şi potrivit de larg (uşor aplatizat lateral). Spinarea este

dreaptă. Crupa este bine îmbrăcată în muşchi, însă şuncile posterioare sunt mai puţindezvoltate. Se remarcă însă şuncile anterioare, care au o dezvoltare mai accentuată, faţă dealte rase specializate pentru producţia de carne.

Membrele posterioare posedă articulaţii elastice, asigurând animalului o deplasareuşoară şi fără defecte de aplomb. Prolificitatea este bună, de 10 purcei la fătare, iar capacitateade alăptare foarte mare, de 47 kg. Scroafele sunt bune mame, înţărcând uşor cca. 9 purcei.

Precocitatea este bună; sporul mediu zilnic, în perioada de testare, este între 650-680g, cu un consum specific de 3,0-3,6 UN.

Calitatea carcasei este bună, însă inferioară raselor Landrace şi Marele alb, datorităproporţiilor ceva mai scăzute a cărnii în carcasă.

Page 85: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

85

În urma unor experienţe efectuate timp de 15 ani, BICHARD, M. (1980) ajunge laconcluzia că rasa Wessex încrucişată cu Landrace oferă cele mai bune rezultate în exploatareaextensivă

Fig. 27 Rasa Wessex(la păşune);fecunditatea şi capacitatea dealăptare sunt mai mari cu 15-18%, faţă derasele pure.

Se încadrează în grupa raselormaterne, find utilizată pentru produce reascrofiţelor metise F1, pretabile în viitorpentru creşterea în unităţi gospodăreşti,deoarece rezistă la insolaţii şi permite raţiifuraje clasice, fără consecinţe asupra calităţiicarcasei.

În prezent efectivele sunt relativscăzute.

5.1.10. Rasa Chester-White

Rasa Chester-White a fost formată în S.U.A., în statul Pennsylvania, prin încrucişareacomplexă a rasei englezeşti Marele alb cu rasele Lincolnshire, Chestshire şi în final cuBradfordshire.

Este o rasă care excelează prin precocitate ridicată şi prin calitatea bună a carcasei,ambele însuşiri situându-se la nivelul raselor paterne prezentate anterior.

Iniţial, tipul morfoproductiv a fost mixt (carne-grăsime), însă în prezent rasa estespecializată pentru producţia de carne. Carcasa este mult apreciată în industria mezelurilor,deoarece slănina posedă straturi alterntânde de carne şi cu conservabilitate mare.

Sunt animale de talie mijlocie spre mare, cu corpul potrivit de lung, dar adânc şi larg.Indivizii sunt de culoare alb murdar, conferindu-le o rezistenţă bună la insolaţie.

Capul este mic spre mijlociu ca mărime, cu profil uşor concav (uneori drept) şi cuurechile asemănătoare, ca formă, cu cele din rasa Duroc.

Trunchiul este bine dezvoltat, cu linia superioară convexă. Regiunile de pe parteadorsală a corpului sunt lungi şi bine îmbrăcate în musculatură. Crupa, deşi este teşită, estelargă şi lungă, asigurând o bază mare de prindere a şuncilor posterioare, care sunt convexe,largi şi descinse. Abdomenul este uneori supt, fără a constitui un defect.

Membrele sunt scurte, iar cele posterioare cu unghiurile jaretelor deschise, favorizânddefectul de aplomb "picioare de elefant", mai ales la întreţinerea animalelor pe pardoseli dure.Osatura este fină, dar puternică, favorizând un randament mare la sacrificare.

La noi în ţară a fost importată în anul 1968, din S.U.A., crescându-se la Staţiunile deselecţie Gorneşti-Mureş şi Avrig-Sibiu. Prolificitatea este mediocră, de 9,4 purcei la o fătare,din care viabili 8,4.Capacitatea de alăptare a scroafelor este mediocră, de 32,5 kg. Scroafele înţarcă în medie 7,1purcei la vârsta de 35 zile.

Page 86: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

86

Fig. 28 Rasa Chester-White

Precocitatea este bună: sporul mediuzilnic în perioada de testare este de 547 g, cuun consum specific redus, de 3,1 UN.

După unii autori, pielea este uşorpigmentată, ceea ce o recomandă pentrucreşterea în unităţile gospodăreşti. Nu estepretenţioasă la calitatea furajului administratşi suficient de rezistentă la condiţiilenefavorabile de mediu, cu excepţia pardoseleidure.

Este încadrată în categoria raselorpaterne, asigurând la metişi carcase decalitate şi sporuri de creştere acceptabile.

5.1.11. Alte rase de suine importate în ţara noastrăÎn această categorie intră rase de suine care s-au crescut şi se mai cresc în ţara noastră,

contribuind la ameliorarea raselor sau populaţiilor autohtone. În

prezent, efectivele din această categorie sunt mai reduse, însă se prevede sporirea lor pentrucreşterea în unităţile gospodăreşti.

- Rasa Marele negru (Cornwall sau Large-Black)

Rasa Marele negru a fost formată în Anglia, prin încrucişarea suinelor primitiveenglezeşti cu rasele Essex şi Chinezesc cu mască, fiind definitivată în anul 1899.

Iniţial tipul morfoproductiv a fost mixt (carne-grăsime), însă în prezent rasa estespecializată pentru producţia de carne. Excelează prin rezistenţă organică mare şi prolificitateridicată. Animalele sunt de talie mare, cu corpul lung şi osatură masivă. Sunt de culoareneagră, iar exemplarele adulte posedă în regiunea feţei şi a frunţii nişte pliuri ale pieliiorganizate sub formă de mască.

Fig. 29 Rasa Marele negru

Capul este mijlociu ca mărime, cuprofil uşor concav şi cu urechi mari şi blegi.

Trunchiul este lung, larg şi uşoraplatizat lateral, iar linia spinării estedreaptă sau uşor convexă. Crupa este uşoroblică cu şuncile posterioare binedezvoltate. Membrele sunt înalte, puterniceşi fără defecte de aplomb.

Părul este destul de abundent,tinzând să formeze, la animalele adulte, ocoamă pe regiunea grebănului.

Prolificitatea este bună, de 10,5 purcei la fătare, iar capacitatea de alăptare a scroafelormediocră, variind între 35-40 kg.

Page 87: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

87

Precocitatea se apropie de cea înregistrată la rasa Marele alb, iar la sacrificareaindivizilor de peste 115 kg producţia este mixtă.

La noi în ţară a participat la formarea porcului Negru de Strei şi a Pigmentatului negrude Dobrogea. Deoarece valorifică bine păşunea şi furajele suculente se pretează la creştereaîn unităţile gospodăreşti.

- Rasa Berkshire (Middle-Black)

Rasa Berkshire a fost formată în Anglia, prin încrucişări complexe între suinele localeenglezeşti cu rasele Chinezesc cu mască şi Napolitană, iar metişii rezultaţi cu rasele Sufolk şiEssex.

Animalele au culoare neagră, cu excepţia extremităţilor (râtul, picioarele şi coada) caresunt albe. Excelează prin rezistenţa organică mare şi chiar prin precocitate, însă până lagreutatea corporală de 90 kg.

Iniţial tipul morfoproductiv a fost mixt, însă în prezent sunt linii specializate pentruproducţia de carne. Prolificitatea este mediocră, între 8-9 purcei la fătare şi cu capcacitatea dealăptare a scroafelor redusă, între 30-35 kg. Animalele sunt de talie mijlocie şi cu corpulpotrivit de lung. Capul este mic, cu profil uşor concav şi cu urechile mici, drepte şi purtateînainte.

Trunchiul este potrivit de lung, dar adânc şi chiar larg. Linia spinării este dreaptă, iarcrupa este uşor oblică şi proporţionată.

Fig.30 Rasa Berkshire

Şuncile posterioare sunt destul debine dezvoltate.

Membrele sunt scurte, subţiri, darrezistente şi fără defecte.

La noi în ţară, rasa a fost importatăîn anul 1872, contribuind la formarea raseiBazna şi a porcului Negru de Strei.

- Rasa Mijlociul alb (Middle-White)

Rasa Mijlociul alb a fost formată în Anglia, de către I.TULEY, prin încrucişarearaselor Yorkul mare cu Micul alb în jurul anului 1850. Primele exemplare aveau o precocitatefoarte bună şi r andamentul mare la sacrificare – însuşirile moştenite de la rasa Micul alb,alături de dezvoltarea corporală sporită, prolificitate bună şi carcase de calitate - însuşirimoştenite de la Yorkul mare.

La noi în ţară a fost importată în jurul anului 1900 şi a contribuit la formarea Albuluide Banat.

Tipul morfoproductiv a fost mixt, când sacrificarea se făcea la peste 100 kg greutatevie.

Page 88: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

88

Fig.31 Rasa Mijlociul alb

Animalele sunt de culoare albă, cu taliemijlocie şi corpul potrivit de lung, daradânc. Capul este mic, cu profilul concav, cuprognatism inferior evident şi urechile mici,drepte şi purtate în sus. Membrelecontractează adesea defecte de aplomb.Prolificitatea este mediocră, între 8-9 purceila fătare.

În prezent, efectivele curate dinaceastă rasă sunt foarte reduse.

** *

Din prezentarea raselor de suine importate în ţara noastră se desprinde concluzia că înstructura de rasă ponderea mare o au rasele: Marele alb, Landrace şi Yorkshire, ca rasematerne şi rasele Duroc şi Hampshire ca rase paterne - toate specializate pentru producţia decarne şi de bacon.

Metişii obţinuţi de la aceste rase sunt utilizaţi pentru exploatarea şi creşterea în unităţide tip industrial, precum şi pentru unităţile gospodăreşti.

5.2. Rasele şi populaţiile de suine indigene

5.2.1. Rasele indigene

Rasele de suine formate pe teritoriul ţării noastre provin, fie direct din formeleprimitive europene, fie că au fost formate în decursul tipului; cele din grupa a douaprezentând un grad de ameliorare mai avansat faţă de primele.

Din această categorie fac parte rasele: Palatină, Stocli, Mangaliţa şi Bazna.

Rasa PalatinăRasa Palatină se încadrează în grupa raselor primitive de suine europene cu talie mare,

fiind considerată ca una dintre cele mai vechi şi care a dispărut în jurul anilor 1914.Se caracterizau ca animale rustice, cu producţii acceptate pentru secolul XIX şi pentru

prima parte a secolului XX, însă foarte rezistente la boli şi condiţii vitrege de mediu. Au fostanimale de talie mare, de culoare blondă, cu prolificitate redusă (între 7-8 purcei la fătare),însă scroafele au avut un instinct matern foarte dezvoltat.

În timp, această rasă a fost absorbită de rasa Mangaliţa, varietatea blondă, iar maitârziu şi de alte rase importate. A fost descrisă de N. FILIP şi Gh. MANOLIU.

Rasa Stocli

Rasa Stocli face parte din grupa raselor europene de talie mică şi cu urechi scurte,fiind crescută în sud-estul Europei. Este una dintre cele mai vechi rase crescute în ţara noastră,fiind răspândită şi astăzi în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei, dar în efective reduse.

Page 89: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

89

În cadrul rasei se disting două varietăţi: Stocli propiru-zis, cu dezvoltarea corporalăredusă, răspândită în regiunile submontane şi Băltăreţul, cu dezvoltare corporală ceva maimare, răspândită în bălţile şi în Delta Dunării.

Este o rasă primitivă, cu însuşiri productive slabe, dar foarte rezistentă la boli şicondiţii vitrige de mediu.

Corpul are o culoare gri-roşcată,de diferite nuanţe, în funcţie de sezon, cutrenul anterior foarte dezvoltat (mai alesla masculi) şi trunchiul aplatizat lateral.

Capul este mare, cu profil drept şicu urechi mici, drepte, purtate în sus şimobile. Râtul este foarte puternic şistrâmt.

Spinarea este convexă, suncilesunt slab dezvoltate şi crupa teşită.Membrele sunt foarte puternice şi înalte.Pe lângă o îmbrăcăminte piloasăabundentă, formată din păr şi subpăr (jar)

la animalele adulte este prezentă coama. Purceii prezintă, până la 3-4 săptămâni, tigrurilongitudinale.

Prolificitatea este foarte redusă, între 5-6 purcei la o fătare, iar precocitatea slabă:tineretul atinge greutatea de 90 kg la vârsta de cca. 1 an.

Rasa este crescută de diferiţi gospodari şi unele unităţi de stat din bălţile Dunării, undepe lângă hrana naturală i se administrează cantităţi reduse de porumb sau alte concentrate. Aparticipat la formarea populaţiei de suine Alb de Ruşeţu.

Rasa MangaliţaRasa Mangaliţa provine din suinele primitive europene de talie mare, cu părul lung şi

creţ (din Balcani), infuzată cu unele rase de origine asiatică aduse de către romani în Europa.Este o rasă specializată pentru producţia de grăsime şi are cinci varietăţi: blondă, roşie,

neagră, cu abdomen de rândunică şi bariş. În ţara noastră se creşte de peste 160 de ani, iardupă alţi autori de cca. 200 de ani (din anul 1803).

Se creşte în efective reduse, în gospodăriile populaţiei, dar şi în unităţi de stat, dinvestul şi centrul ţării şi mai rar în sud (Tulcea).

Sunt animale de talie mare, cu corpul relativ scurt, dar adânc. Corpul este acoperit cupăr ondulat sau creţ (prevăzut şi cu subpăr). Capul este relativ mic, cu urechi potrivit de marişi semiblegi. Gâtul este scurt, gros şi musculos.

Trunchiul este masiv, cu aspect de butoi (linia spinării uşor convexă, iar cea aabdomenului lăsată). Şuncile posterioare sunt slab dezvoltate.

Prolificitatea este redusă, între 5-6 purcei la fătare, iar scroafele pe lângă capacitateade alăptare slabă, prezintă un instinct matern slab conturat.

Fig. 32 Rasa Stocli

Page 90: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

90

Fig. 33 Rasa Mangaliţa

Este o rasă semiprecoce, însăcarcasele sunt cele mai corespunzătoarepentru prepararea salamului de Sibiu.Nu este pretenţioasă la hrană,mulţumindu-se cu păşunea, unele fructede pădure dar reacţionând pozitiv lasuplimentarea hranei cu concentrate.Varietatea blondă posedă un grad cevamai ridicat de ameliorare, faţă decelelalte varietăţi. A fost mult apreciatăde localnici pentru calitatea cărnii şi înspecial a slăninei.

Rasa Bazna

Rasa Bazna s-a format în România, prin încrucişări nedirijate şi etapizate între rasaMangaliţa, varietatea blondă şi rasa Berkshire. În prima etapă, în anul 1872, în localitateaBazna din judeţul Sibiu, s-au efectuat încrucişări între rasele Mangaliţa şi Berkshire, rezultândo populaţie destul de heterogenă, care a fost din nou încrucişată (în anul 1885) cu vieri dinrasa Berkshire.

Rasa a fost finalizată în jurul anului 1900, în urma altor încrucişări cu vieri din rasaBerkshire; un rol deosebit avându-l Şcoala de Agricultură din Mediaş. În ultima periaodă, rasaa fost mult ameliorată şi prin încrucişări de infuzie cu rasele Sattelschwein (din Germania) şiWessex (din Anglia).

Conformaţia corproală este de tip mezomorf şi tipul morfoproductiv mixt (carne-grăsime). Este o rasă mult preferată pentru creşterea în gospodăriile populaţiei din vestul ţării.

Culoarea animalelor este neagră cu unbrâu alb ce cuprinde regiunile grebănului şimembrele anterioare.

Sunt animale de talie mijlocie, culungimea corpului medie şi o conformaţiedeosebit de armonioasă.

Capul este mic, cu profiluluşor concav, cu urechile mijlocii ca mărime şipurtate înainte. Trunchiul este de lungimemedie, larg şi bine îmbrăcat în musculatură,dar şi în slănină. Prolificitatea este relativbună, de cca. 9 purcei la fătare, iar

capacitatea de alăptare mediocră, între 33-35 kg.Rasa Bazna face parte din categoria raselor semiprecoce; sporul mediu zilnic, pe

perioada de îngrăşare, variază între 500-550 g, cu un consum specific mare, de cca 5,0 UN,însă valorifică eficient furaje ieftine. Vârsta de reproducere este atinsă abia la 10 luni.Raportul carne/grăsime este de 1,4:1.

Fig. 34 Rasa Bazna

Page 91: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

91

Este o rasă bine adaptată la condiţiile de mediu din ţara noastră, valorificând eficientpăşunea, cartofii, sfecla, alături de porumb şi chiar reziduurile culinare. Este indicată a secreşte în gospodăriile populaţiei, dar nu şi în cele de tip industrial. Un nucleu există laStaţiunea experimentală Turda.

5.2.2. Populaţii de suine crescute în ţara noastrăPopulaţiile de suine din ţara noastră s-au format, într-o primă etapă, prin încrucişarea

nedirijată a porcinelor locale cu rasele importate, având o răspândire zonală restrânsă, iar înetapele următoare prin încrucişări dirijate şi organizate în cadrul unor unităţi specializate,având o răspândire ceva mai extinsă.

Negru de Strei

Porcul Negru de Strei s-a format în depresiunea Haţegului, în localităţile de pemalurile râului Strei, prin încrucişări nesistematice ale rasei locale Stocli cu rasele Cornwall,Mangaliţa neagră şi Berkshire. A fost şi încă mai este crescut în gospodăriile individuale,fiind apreciat pentru rezistenţa organică mare, calitatea slăninei şi că este puţin pretenţios lahrană. Animalele sunt de culoare neagră.

Nu este pretenţioasă la hrană, mulţumindu-se cu păşunea, unele fructe de pădure darreacţionând pozitiv la suplimentarea hranei cu concentrate. Varietatea blondă posedă un gradceva mai ridicat de ameliorare, faţă de celelalte varietăţi. A fost mult apreciată de localnicipentru calitatea cărnii şi în special a slăninei.

Talia este mijlocie, trunchiul destul de adânc, dar lipsit de lărgime, deci aplatizatlateral.

Capul este strâmt, cu râtul lung, iar urechile sunt mari şi blegi. Prolificitatea este medi-ocră, între 8-9 purcei la fătare, dar scroafele sunt bune mame. Purceii la 60 zile cântăresc 13-14 kg.

Fig. 35 Porcul Negru de Strei

Precocitatea este mediocră spreslabă, tineretul atingând 110 kg la vârstade 1 an. Tipul morfoproductiv este mixt(grăsime-carne).

Porcinele Negru de Strei utilizeazăfoarte bine păşunea şi oferă rezultatedestul de bune, când sunt hrănite cu furajeîn care predomină uruieli de porumb şireziduuri culinare.

În perspectivă se prevedeameliorarea în continuare cu rasa Marelenegru, de care se apropie foarte mult prinunele însuşiri morfologice.

Page 92: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

92

Alb de Banat

Porcul Alb de Banat s-a format în partea de vest a ţării noastre, între cele douărăzboaie mondiale, prin încrucişări multiple între porcinele locale (cu mult sânge deMangaliţa blondă) şi rasele Berkshire, Micul alb, Mijlociul alb şi în final cu Edelschwein(ultima rasă pentru corectarea constituţiei). După anul 1949 porcinele Alb de Banat au fostsupuse unor încrucişări nesistematice cu rasa Marele alb, iar apoi cu Landrace, pentruîmbunătăţirea calităţii carcasei, neoferind rezultate scontate.

Fig. 36 Porcul Alb de BanatAnimalele sunt de culoare albă, de talie

mijlocie spre mare şi tip morfoproductivmixt.

Capul este mic, cu profil concav, râtscurt şi un uşor prognatism inferior.Trunchiul este potrivit de lung, larg şi adânc,iar şuncile sunt bine dezvoltate şi bogate înţesut muscular.

Prolificitatea este mediocră, între 8-9purcei la o fătare, iar capacitatea de alăptarebună, de cca. 40 kg.

Precocitatea este mediocră: sporul mediu zilnic este de 500-550 g, pe perioadaîngrăşării, cu un consum specific destul de mare de 4,2-4,5 UN.

Porcul Alb de Banat valorifică foarte bine porumbul. Se creşte în gospodăriilepopulaţiei, unde îngrăşarea până la 140-150 kg durează până la vârsta de 12 luni.

Porcul Alb de Ruşeţu (Românesc de carne)

Porcul Alb de Ruşeţu s-a format în perioada 1950-1960, la Staţiunea zootehnică cuacelaşi nume, prin încrucişări dirijare ale raselor Stocli (scroafe-varietatea Băltăreţ) şi Marelealb ucrainian (masculi). Produşii obţinuţi au fost sever selecţionaţi în direcţia tipului de carneşi din nou încrucişaţi cu rasa Marele alb, pentru consolidarea caracterelor. În final, s-aupracticat şi încrucişări de infuzie cu rasele Landrace şi Yorkshire, ridicându-se precocitatea şicalitatea carcasei.

Animalele sunt oarecum asemănătoare cu rasa Marele alb, însă culoarea este albă-cenuşie şi îmbrăcămintea piloasă ceva mai abundentă. Pielea este uşor pigmentată, ceea ce

Fig. 37 Porcul Alb de Ruşeţu

determină rezistenţă la insolaţie.Sunt animale de talie relativ mare, de 80-

82 cm înălţime şi 180-200 kg la vârsta deadult. Prolificitatea este bună, de cca. 10purcei la fătare, iar capacitatea de alăptare ascroafelor de asemenea bună, de cca. 40 kg.

Precocitatea este bună: sporul mediuzilnic în perioada de testare este cuprinsăîntre 550-600 g, însă un consum specificdestul de ridicat, de 4,2 UN. Este o populaţiefoarte rezistentă la verile calde şi iernilefriguroase din Bărăgan

Page 93: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

93

Pigmentat de Dobrogea

Porcul Pigmentat de Dobrogea s-a format la Staţiunea zootehnică Palas, prinîncrucişarea rasei Marele alb ucrainian (femele) cu rasa Marele negru (masculi), după aceiaşimetodă de lucru ca la Alb de Ruşeţu.

Scopul final a fost crearea unui tip de suine pigmentat, rezistent la condiţiile climaticedin Dobrogea şi cu însuşirile superioare privind prolificitatea, precocitatea şi calitateacarcasei.

Pe parcursul formării s-au desprins două varietăţi: una neagră în proporţie de 85-90%şi alta bălţată, în proporţie de 10-15%. Varietatea neagră a fost infuzată în final cu rasaPiétrain, pentru îmbunătăţirea calităţii carcasei.

Sunt animale de culoare neagră (rar şi bălţată), de talie mijlocie spre mare (cu 75-80cm la grebăn) şi cu masa corporală la starea de adult, de 170-190 kg.

Prolificitatea este bună, de cca. 10 purcei la fătare, iar capacitatea de alăptare ascroafelor de asemenea bună, de cca. 38-40 kg.

Suinele din această populaţie au o perspectivă limitată. Efectivele sunt foarte reduse înprezent.

Linia Sintetică 345 PerişLinia Sintetică 345 Periş este o populaţie de suine creată la Institutul de cercetare şi

producţie pentru creşterea porcilor Periş-Ilfov, prin încrucişarea complexă a raselor Landracebelgian, Duroc şi Hampshire, urmată de creşterea "în sine" şi consolidarea însuşirilor prinselecţie şi izolare reproductivă pe parcursul a 5 generaţii.

Modul de lucru a constat din încrucişări reciproce între cele trei rase (LBxD şi LBxH),urmate de împerecheri între produşii F1 selecţioanţi scopului propus, concomitent cuîncrucişări de întoarcere spre rasele iniţiale pentru consolidarea însuşirilor urmărite. Dingeneraţia a 3-a s-a trecut la împerecheri "în sine". S-a urmărit reţinerea celor mai reuşiţiindivizi de culoare albă. Cotele de participare ale raselor parentale au fost: 56% Landracebelgian; 36,5% Duroc şi 7,5% Hampshire.

Fig. 38 Schema de formarea liniei sintetice 345 Peri[

Page 94: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

94

Prolificitatea scroafelor este de 10 purcei la fătare, din care se înţarcă 8,5 (deci pierderidestul de mari). Scopul final a fost crearea unui vier cu următoarele însuşiri: spor de creştereridicat, carcasă de calitate şi consum specific redus de furaje.

La vârsta de 182 zile se atinge greutatea corporală de 100 kg, cu un consum specificde 3,18 kg concentrate. Proporţia de carne + oase în carcasă este de 73,5%, iar grosimeamedie a slăninii dorsale (la spinare şi crupă) este de 15,2 mm.

Suinele din această linie au culoarea albă, talie mijlocie spre mare şi cu însuşirispecifice raselor paterne. Se utilizează în încrucişările trirasiale, ca vieri terminali, în schema:F1(MAxL)x L.S. 345 Periş.

5.3. Rase de suine crescute în alte ţări

În cele ce urmează vor fi prezentate unele rase de suine din ţări cu tradiţii în creştereaacestora, întrucât aceste rase se pot importa şi în ţara noastră, atât pentru ameliorareaefectivelor actuale, cât şi pentru producerea de porci hibrizi

5.3.1. Rasele de suine din Anglia

Pe lângă rasele care s-au prezentat în titlurile anterioare, se vor descrie şi alte rase,foarte pe scurt.

Rasa Essex este formată în perioada 1750-1800, prin încrucişarea rasei Leicester curasele Napolitană şi Chinezesc cu mască. Este de talie mijlocie, neagră cu brâu alb şi cuprolificitate mediocră (8,5 purcei la o fătare). A contribuit la formarea raselor Berkshire şiCornwall.

Rasa Tamworth este o rasă locală veche, ameliorată numai prin selecţie, de culoareroşie-cărămizie, de talie mare spre mijlocie, rustică, rezistentă şi de producţie mixtă. A fostimportată în S.U.A. şi a contribuit la formarea multor rase de suine.

Rasa Lincoln este asemănătoare la culoare cu rasa Mangaliţa blondă din România, darmai prolifică, precoce şi cu carcase de calitate bună. Este o rasă veche, ameliorată prinselecţie, dar şi prin încrucişări de infuzie cu rasa Marele alb. A fost importată de multe ţăripentru crearea de rase noi.

5.3.2. Rase de suine din S.U.A.

În Statele Unite ale Americii s-au importat foarte multe rase din Europa în special dinAnglia, care au stat la baza formării unor noi rase de suine, apelându-se la cele mai modernetehnici de formare. La început, orientarea a fost spre rasele mixte, însă mai târziu, ca şi înprezent, cercetările îndreptându-se spre tipurile morfoproductive de carne şi bacon.

Rasa Poland-China este originală din Statul Ohio, având la origine foarte multe rase,printre care şi unele din China.

Unele animale sunt de culoare neagră, însă predomină exemplarele cu pete alberăspândite neuniform pe extremităţi. Iniţial a fost specializată pentru producţia mixtă, decarne-grăsime, însă în prezent este specializată pentru producţia de carne. Este foarte bineconsolidată genetic şi stă la baza formării multor rase de suine, mai mult sau mai puţinpigmentate sau pătate, deci exploatabile şi pe păşune. A fost recunoscută ca rasă în anul 1872.

Page 95: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

95

Rasa Tamworth este originară din Anglia, crescându-se în S.U.A. de peste 110 ani(importată din 1881). Este de culoare roşie şi a contribuit la formarea rasei Duroc. Este o rasărobustă, exploatabilă pe păşuni.

Rasa Spot (pătată) are la origine rasa Poland China, încrucişată cu rasa Glochester aldSpot (din Anglia). Animalele au, pe un fond alb, pete negre.

Rasa Hereford a fost formată prin încrucişarea raselor Chester-White, Poland-Chinaşi Duroc, fiind recunoscută în anul 1902. Culoarea de bază este roşie, cu zone albe pe cap,abdomen, picioare şi coadă.

Rasa Landrace american are la origine Landrace danez importat în anul 1934, iar dinanul 1954 a fost infuzat cu Landrace norvegian. Animalele au culoarea albă, sunt precoce şicu carcase de calitate foarte bune, excelente pentru producţia de bacon. De remarcat căanimalele la îngrăşat suportă proporţii relativ ridicate de porumb în raţie, până la 60% dinconcentrate, fără a afecta calitatea carcasei.

Rasele sintetice din S.U.A.

Rasele sintetice posedă însuşirile cele mai valoroase ale raselor paterne, fiind create înultimii 40-50 de ani, după cele mai moderne tehnologii, inclusiv utilizarea încrucişărilorliniilor consangvine din cadrul diferitelor rase.

În general, aceste rase, au spinarea convexă sau uşor covexă, osatura fină, corpul lungşi şuncile posterioare foarte dezvoltate. Culorile sunt diferite, mai rar simple.

Minnesota -1 a fost obţinută prin încrucişarea liniilor consangvine din cadrul raselorLandrace şi Tomworth, la colegiul agricol din statul Minnesota. Minnesota -2 a fostobţinută prin încrucişarea liniilor consangvine din cadrul raselor Poland-China şi Yorkshire.Are culoare bălţată alb cu negru şi este specializată pentru carne. A fost recunoscută în anul1948.

Minnesota -3 provine din încrucişarea mai multor rase şi linii sintetice (opt) având carezultat final o linie sintetică.

Maryland - 1 este rezultatul încrucişării între rasele Landrace şi Berkshire, lastaţiunea Blakford. Animalele au culoarea neagră cu pete albe, sunt specializate pentruproducţia de carne. Acţiunea a fost încheiată în 1951.

Montana -1 a fost realizată prin încrucişarea liniilor consangvine din cadrul raselorLandrace şi Hampshire. Animalele sunt de culoare neagră şi specializate pentru producţia decarne.

Beltswille -1 este un produs consangvin dintre rasele Landrace şi Poland China.Animalele au culoarea neagră cu zone albe pe cap, extremităţile membrelor şi chiar petrunchi. Corpul este mult alungit, cu spinarea convexă şi torace adânc. A fost creată în anul1951.

Beltswille -2 a fost creat prin încrucişarea complexă dintre Yorkshire, Landrace,Duroc şi Hampshire, fiind recunoscută în anul 1952. Animalele au culoare roşie, cu unelezone albe, cu corpul alungit, dar mai masiv ca la Landrace.

San Piére a fost creată prin încrucişarea raselor Berkshire şi Chester-White, pentru afi exploatată extensiv (pe păşune). A fost confirmată în anul 1953.

Page 96: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

96

Polouse a fost obţinută prin încrucişarea liniilor consangvine din cadrul raselorLandrace şi Chester-White. Animalele sunt de culoare albă şi apropiate de conformaţia raseiLandrace.

5.3.3. Rasele de suine din C.S.I.

Rasa Albă ucrainiană a fost obţinută prin încrucişarea populaţiei locale de suine dinUcraina cu rasa Marele alb, importată din Anglia. Se caracterizează prin robusteţe, rezistenţăla condiţiile de mediu vitrege şi prin conformaţie corporală ceva mai alungită. Părul este maiabundent decât la rasa Marele alb. Este aclimatizată pentru condiţiile de stepă.

Rasa Mirgorod a fost realizată între anii 1930-1940, prin încrucişarea suinelor localeucrainiene cu rasele Berkshire şi Mijlociul alb, iar finalizarea s-a făcut prin încrucişarea cuTomworth şi Marele alb.

Animalele sunt bălţate-trinare (alb, roşu şi negru). Sunt specializate pentru producţiamixtă (carne-grăsime).

5.3.4. Rasele de suine din Europa centrală şi din Balcani

În ţările din centrul Europei şi din Balcani se cresc rase de suine importate din Angliaşi S.U.A., alături de rasele locale formate, în general, pe baza acestor rase, precum şi unelerase de formaţie veche şi populaţii.

În general, efectivele cele mai mari sunt constituite din rase specializate pentruproducţia de carne, mai puţin mixte şi foarte reduse de grăsime.

Germania. În această ţară se cresc rasele Edelschwein, Landschwein, Sattelschwein,împreună cu cele importate: Marele alb, Berkshire, Landrace, Cornwall etc. Prin folosirearaselor specializate în direţia producţiei de carne, rasele şi populaţiile locale de suine suntsupuse unui proces continuu de ameliorare.

Polonia. În această ţară se cresc aceleaşi rase importate ca şi în Germania, dar şi uneleformate pe fondul populaţiilor locale, cum ar fi rasa Polavska, care este pigmentată (are labază rasa Berkshire).

Cehoslovacia. Se cresc aceleaşi rase ca în Germania şi este în curs de formare Albulceh de carne.

Ungaria. Pe lângă rasele importate, amintite mai sus, s-au format noi tipuri de suine,cum ar fi: Albul de carne unguresc, o varietate de Hampshire alb, precum şi porcul hibrid Ka-Hyb (recunoscut în 1972).

Bulgaria. În ultimul timp s-a format Albul bulgăresc de carne, prin încrucişarearaselor locale cu Marele alb şi Edelschwein. Are o bună colaborare cu Anglia şi Ungaria înproducerea unor hibrizi de mare eficienţă economică. Rasa Mangaliţa este în continuădescreştere.

Iugoslavia. În această ţară se mai menţin efective reduse din rasele Mangaliţa şi Şişka.Ponderea din rasele în exploatare o deţin rasele Marele alb, Landrace, Berkshire etc. Seutilizează cu succes încrucişări trirasiale pentru producerea metişilor pentru tăiere. S-a creatrasa Negru sloven, prin încrucişările dintre suinele locale şi rasele Berkshire, infuzată cuPoland-China.

Page 97: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

97

CAPITOLUL 6

AMELIORAREA - FACTOR PRIORITAR

ÎN SPORIREA PRODUCTIILOR LA SUINE

În creşterea suinelor, lucrările de ameliorare sunt de mare importanţă, deoarece elevizează sporirea continuă a producţiilor. Aceste lucrări presupun preocupări atât pentruvalorificarea maximă a potenţialului genetic al populaţiilor de suine cât şi pentru creştereacontinuă a acestui potenţial în succesiunea generaţiilor.

Procesul de ridicare a potenţialului genetic în succesiunea generaţiilor se realizeazăprin "modificarea dirijată a structurii genetice" a populaţiilor în sensul dorit de om, apelându-se la un complex de acţiuni. Acest complex de acţiuni a fost definit de către I.L. LUSH (1968)drept conţinutul noţiunii de ameliorare. Autorul a elaborat principiile de bază ale celor maiimportante momente şi acţiuni privind ameliorarea animalelor, cum ar fi:

- modul de transmitere la descendenţă a caracterelor cantitative şi calitative;- aprecierea valorii de ameliorare;- estimarea efectului selecţiei sau a progresului genetic la populaţii etc.Folosind progresele remarcabile ale geneticii teoretice populaţionale s-au pus bazele

geneticii aplicative, dându-se posibilitatea elaborării programelor de ameliorare, care au cascop maximizarea în perspectivă a progresului genetic (sau a efectului selecţiei).

În general, prin ameliorarea suinelor se urmăreşte îmbunătăţirea însuşirilor productiveîn succesiunea generaţiilor care se pot realiza prin selecţie şi prin încrucişare (şiconsangvinizare).

6.1. Ameliorarea prin selecţieNoţiuni teoretice

Selecţia la suine, ca noţiune generală, poate fi naturală şi artificială. Selecţia naturalăconstituie fondul luptei pentru existenţă şi a supravieţuirii celui mai apt, manifestându-se laformele sălbatice şi parţial la populaţiile primitive (în cazul condiţiilor de mediu vitrege).

Selecţia artificială constituie acţiunea de bază în ameliorarea suinelor, practicându-seîn fermele de elită şi în unităţile de selecţie şi de testare, unde sunt crescute numai rasele pure,precum şi în alte unităţi intrate în controlul oficial de producţie.

Ameliorarea suinelor prin selecţie are la bază faptul că însuşirile morfoproductive suntcondiţionate de fondul genetic (ce se manifestă diferit în funcţie de rasă, linie, sex, vârstă,individ etc.), în strânsă corelaţie cu condiţiile de mediu. Prin urmare, indicii biologici, tehnici

Page 98: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

98

şi economici pot fi îmbunătăţiţi prin selecţie, ţinându-se seama atât de baza ereditară cât şi decondiţiile de mediu.

În unităţile de elită cu creştere în sistem gospodăresc, precum şi în complexele detestare, creşterea suinelor se face în rasă pură, mijlocul principal de ameliorare fiind selecţia.

De menţionat că, prin selecţie nu se creiază gene noi, ci se modifică structura geneticăa populaţiilor printr-o "discriminare reproductivă" neîntâmplătoare. O însuşire se manifestă cuatât mai pregnant, cu cât la formarea genotipurilor se cumulează un număr mai mare de geneaditive favorabile. După modul de grupare a genelor aditive (în genotipurile unei populaţii)vor apărea şi indivizi cu producţii diferite. Eliminarea de la reproducţie a indivizilor cuînsuşiri nedorite schimbă frecvenţa de gene aditive şi care practicată de la o generaţie la alta,determină îmbunătăţirea valorii medii la însuşirea luată în obiectiv.

6.1.1. Progresul genetic şi factorii care îl influenţeazăÎn selecţia suinelor, ca principală acţiunea de ameliorare, cea mai mare importanţă o

are estimarea progresului genetic, sau a efectului selecţiei, sau a câştigului genetic.- Progresul genetic mai este denumit şi "efectul selecţiei" sau "câştigul genetic",

concretizându-se prin îmbunătăţirea mediei unei însuşiri (sau a unui caracter) în succesiunea

generaţiilor. Progresul genetic se notează cu g şi

rezultă din produsul dintre diferenţa de selecţie (S) şi coeficientul de heritabilitate (h2), dupăformula:

g = S x h2

Progresul genetic se poate calcula anual, pe generaţie, sau pe perioade mai îndelungatede timp, în funcţie de prevederile programului de ameliorare stabilit pentru rasa în cauză.

- Diferenţa de selecţie (S) reprezintă superioritatea performanţei nucleului de selecţiefaţă de media efectivului matcă dintr-o populaţie ( P ), sau faţă de seria de testare pentruînsuşirea dată.

Diferenţa de selecţie rezultă din diferenţa dintre media performanţelor reproducătorilorselecţionaţi şi media efectivului (total) matcă pentru însuşirea urmărită (în seria de testare),fiind dată de formula:

S =Pt Pm

2- P , în care:

Pt - valoarea performanţei însuşirilor tatălui (din testul performanţelor proprii);Pm - valoarea performanţei însuşirilor mamei (din testul performanţelor proprii);

P - valoarea însuşirilor la seria de testare sau la efectivul total matcă.

De exemplu, valoarea lui S pentru sporul mediu zilnic, în cazul în care P = 600 g,Pt= 670 g, iar Pm= 630 g este:

S= g506002

630670

- Coeficientul de heritabilitate (h2) este dat de raportul dintre varianţa geneticăaditivă (VG) şi varianţa totală fenotipică (VP), sau:

h2=VG

VP.

Page 99: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

99

Deci, coeficientul de heritabilitate reprezintă cota parte a abaterii performanţelorînsuşirii unui individ faţă de media populaţiei, abatere care se datoreşte cauzelor genetice.

Coeficientul de heritabilitate se exprimă, de regulă, în fracţii zecimale, având valoricuprinse între 0 şi 1. În cazul în care h2=0, atunci însuşirea respectivă nu este determinată degene aditive, ci numai de factorii de mediu şi gene neaditive. Dacă h2=1, atunci însuşirea estedeterminată exclusiv de factori genetici aditivi. Aceste cazuri extreme se întâlnesc foarte rar.

Prin urmare, fenotipul sau nivelul performanţei unei însuşiri este (aproape întotdeauna)rezultatul interacţiunii dintre genotip şi condiţiile de mediu.

La suine, valorile lui h2 de până la 0,2 indică o heritabilitate scăzută, cele între 0,2-0,5medie, iar peste 0,5 ridicată. Valoarea coeficienţilor h2 prezintă diferenţe mari de la o grupăde însuşiri la alta. În general, însuşirile de reproducţie au coeficienţi de heritabilitate scăzuţi,cele de creştere şi îngrăşare mediocri, pe când cele legate de calitatea carcasei sunt ridicaţi(tabelul 22)

Tabelul 22

Coeficienţii de heritabilitate pentru principalele însuşiri ale porcinelor

Însuşiri h2

Conformaţia corporală- lungimea corpului- lungimea membrelor- numărul de vertebre- tipul de conformaţie corporală

0,590,650,740,29

Prolificitatea şi creşterea purceilor- numărul de purcei la fătare- numărul de purcei la înţărcare- greutatea lotului de purcei la înţărcare

0,150,120,17

Sporul de greutate şi valorificarea furajelor- greutatea vie la vârsta de 5-6 luni- sporul de greutate de la înţărcare până la greutateade cca. 80-90 kg- valorificarea hranei

0,300,29

0,31

Calitatea carcasei- lungimea carcasei- suprafaţa ochiului muşchiului lungul dorsal- grosimea slăninei pe spinare- proporţia şuncilor din carcasă- proporţia de carne din carcasă- proporţia de grăsime din carcasă- culoare, consistenţă şi marmorarea cărnii

0,590,480,490,580,310,63

0,46

Prin urmare, reluând calculul cu privire la progresul genetic (g), în cazul în care S=50 g şi h2= 0,35 va rezulta:

g= 50 x 0,35 = 17,5 g

Page 100: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

100

- Indicele de producţie scontat la generaţia filială ( F ) se calculează prin cumularea

progresului genetic la valoarea medie a însuşirii populaţiei ( P ) pentru care se desfăşoarăacţiunea de selecţie, deci:

F = P + g, sau 600 + 17,5 = 617,5 gProgresul genetic este influenţat de o serie de factori, pe care îi vom trata, pe scurt, în

continuare.- Efectivele de suine prezintă cea mai mare importanţă, în sensul că, cu cât numărul

de animale va fi mai mare cu atât creşte posibilitatea depistării de indivizi cu însuşiri dorite.- Variabilitatea crescută în sânul unei populaţii de suine constituie un element

pozitiv. Variabilitatea poate fi ridicată prin mai multe mijloace, printre care şi practicarea deînsămânţări naturale (în unităţile producătoare de material de prăsilă).

Prin urmare, în fermele de elită cu creştere în sistem gospodăresc şi în unităţile deselecţie şi testare, se indică monta tocmai pentru a spori variabilitatea, urmând caînsămânţările artificiale să se efectueze doar la reproducătorii de mare valoare zootehnică(creatori de linii şi familii zootehnice).

- Intervalul dintre generaţiiCu cât generaţiile se succed la intervale mai scurte de timp cu atât efectul selecţiei sau

progresul genetic se manifestă mai de timpuriu.La suine, intervalul dintre generaţii este, în medie, de 2,5 ani (uneori sub 2 ani). Dacă

procentul de reformă la vieri este de 50% atunci intervalul este de 2 ani, iar dacă reforma estede 40% timpul de înlocuire a efectivului este de 2,5 ani.

- Intensitatea de selecţie (I) este dată de procentul de reţinere de animale pentrureproducţie, din fiecare generaţie (în scopul sporirii producţiei), în condiţiile menţineriiefectivului matcă.

Cu cât numărul reproducătorilor reţinuţi este mai mic, dar dintre cei mai valoroşi, cuatât intensitatea de selecţie va fi mai mare.

Intensitatea de selecţie se calculează după formula:

I(%) =E

F, în care:

E - procentul de înlocuire a efectivului matcă (%);F - numărul de produşi femeli sau masculi, obţinuţi de la o scroafă aptă

de prăsilă.Procentul de înlocuire (E) se calculează după relaţia:

E =100

2 1V V, în care:

V1 - vârsta la prima fătare (ani);V2 - vârsta la reformă (ani).

Dacă de exemplu: V1 = 1 an, V2 = 3 ani, atunci procentul de înlocuire (E) va fi:

E =13

100

= 50%.

În cazul în care numărul de femele (F) reţinute de la o scroafă este 3, iar E este de50%, atunci:

Page 101: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

101

I% =3

50= 16,6%.

La suine, intensitatea de selecţie (I) variază între 15-20% pentru scrofiţe şi între 1-2%pentru vieruşi. Prin urmare, în condiţiile date, din 100 de scrofiţe se pot alege între 15-20capete pentru a completa efectivul matcă şi numai 1-2 vieruşi din cei 100 puşi la dispoziţieselecţionerului, deci numai plus-variantele pentru însuşirea urmărită dintr-o serie de testare(sau generaţie).

- Corelaţia caracterelor luate în obiectivul selecţiei (r)Cu cât se urmăreşte ameliorarea prin selecţie a mai multor caractere cu corelaţie

negativă între ele, cu atât efectul selecţiei scade pentru un caracter, în raport de1

n. La

caracterele corelate pozitiv, efectul selecţiei creşte după raportuln

n. Aşa de exemplu, când

se urmăresc 4 caractere corelate între ele negativ, atunci: efectul selecţiei =1

4= 0,5, iar când

acestea sunt corelate pozitiv efectul selecţiei =4

4= 2.

Astfel, prolificitatea este în corelaţie pozitivă cu masa corporală a lotului de purcei lanaştere, la 21 de zile, cu numărul şi masa corporală a purceilor la înţărcare, dar în corelaţienegativă cu masa corporală individuală la naştere. Conţinutul în grăsime al muşchiuluilungului dorsal se corelează pozitiv cu proporţia de grăsime din carcasă şi negativ cuproporţia de carne din carcasă.

6.1.2. Ameliorarea prin selecţie a unor însuşiri la suine

6.1.2.1. Conformaţia corporalăAmeliorarea conformaţiei corporale are mare importanţă în cazul suinelor, deoarece

acesta este în strânsă legătură cu producţia principală, care este carnea. Însuşirile care concurăla conformaţia corporală posedă coeficienţi de heritabilitate relativ ridicaţi, între 0,29pentru tipul de conformaţie şi 0,74 pentru numărul vertebrelor. Alungirea corpului prinselecţia indivizilor cu numărul sporit de vertebre este strâns corelată cu alungirea trunchiuluideci, cu lungimea carcasei, care condiţionează calitatea superioară a acesteia (alungireamuşchiului Lungul dorsal). Pe această linie, sunt edificatoare cercetările efectuate înDanemarca, pe rasa Landrace, care s-au finalizat pe crearea unui tip de carne ce posedă 2vertebre în plus, deci cu trunchiul foarte lung, satisfăcându-se atât calitatea carcasei cât şisporirea numărului de sfârcuri (până la 16).

La unele linii specializate pentru producţia de carne alungirea corpului s-a realizat şiprin convexarea liniei superioare a corpului, care se întâlneşte la rasele Duroc, Hampshire,Chester-White şi parţial la Yorkshire.

Tot prin selecţie s-a ajuns la dezvoltarea exagerată a trenului posterior, în special aregiunilor şuncilor posterioare, însuşire caracteristică la toate rasele specializate pentruproducţia de carne şi pentru bacon. De la aceste regiuni rezultă, după sacrificare, proporţiiînsemnate de carne de calitate superioară (jamboane).

Page 102: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

102

În unele acţiuni de selecţie se pune un accent din ce în ce mai susţinut pe alegereaindivizilor şi cu şuncile anterioare dezvoltate, deoarece regiunile spetelor şi ale braţelor oferă,în urma sacrificării, carne de calitate superioară, acţiune reuşită la rasele Piétrain,Edelschwein, Hampshire etc.

Legat de conformaţia corporală, la suine trebuie să se evite prezenţa anomaliilorcongenitale. Prezenţa anomaliilor congenitale, are mare importanţă deoarece se transmit ladescendenţi, sau duc la creşterea frecvenţei lor în populaţie (lista acestora se prezintă lalucrările practice).

Transmiterea culorii la urmaşi are importanţă în alegerea sistemului de exploatare şiîn prelucrarea carcaselor pentru producţia de bacon (legat de aspectul neplăcut al şoricului),deci constituie o direcţie de selecţie importantă la suine. În general, se apreciază că, culoareaalbă este dominantă faţă de culorile neagră şi roşie.

Aprecierea conformaţiei corporale, la noi în ţară, se face după metoda punctelor,diferenţiat pe grupe de rase (tehnica de lucru - la lucrările practice), promovându-se lareproducţie numai indivizii cu punctajele cele mai mari.

6.1.2.2. Producţia de purcei

Însuşirile care condiţionează producţia de purcei sunt: prolificitatea, numărul de purceiviabili, greutatea purceilor la naştere, capacitatea de alăptare a scroafelor, numărul şi greutateapurceilor înţărcaţi. Toate aceste însuşiri posedă coeficienţi de heritabilitate scăzuţi, deci bazatrebuie pusă pe asigurarea condiţiilor de mediu la nivel optim.

- Prolificitatea apreciată prin numărul de purcei obţinuţi la o fătare, este condiţionatăde rata ovulaţiei, de fecunditate, de nidarea zigoţilor, precum şi de mortalitatea embrionară şia fetuşilor etc.

Coeficientul de heritabilitate a acestei însuşiri variază între 0,10 şi 0,15, deci geneticse poate ameliora într-o proporţie mai redusă.

În Franţa, caracterizarea valorii genetice a prolificităţii scroafelor se face pe baza unuiindice, care se calculează după formula:

Iy= Xt +3n17

2n

x

n

iyX; în care:

Iy - indicele după care se apreciază scroafa y (puncte);

Xt - media prolificităţii crescătoriei din care face partescroafa y, pentru perioada t considerată;

n - numărul de purcei la fătare;

n

iyX- media deviaţiilor de la media contemporanilor ale

celor n fătări ale scroafei y.

Exemplu: pentru Xt = 10,5; n=11,0 şin

iyX= 0,5

Iy = 10,5 +2 11 0

17 3 11 0

x

x

,

,x 0,5 = 11,09 puncte.

Sporirea producţiei de purcei are la bază mai mult asigurarea unor condiţii optime,cum ar fi: pregătirea corespunzătoare a reproducătorilor, efectuarea însămânţărilor la

Page 103: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

103

momentul optim, stabilirea unor planuri de împerechere bine judecate (utilizând diferitefamilii şi linii din cadrul raselor, precum şi evitarea consangvinizării.

Pentru eficientizarea acestora, rasele de suine s-au împărţit în 2 grupe de rase: materne

şi paterne.În tabelul 23 sunt prezentate unele performanţe de reproducţie înregistrate la rasele de

suine care se cresc şi se exploatează în ţara noastră, date provenite de la Institutul de cercetareşi producţie pentru creşterea porcilor Periş (ICPCP) din judeţul Ilfov.

În producţie este întâlnită uneori şi noţiunea de "prolificitate economică", reprezentatăprin numărul de purcei crescuţi, indicator hotărâtor în rentabilitatea unităţii.

De menţionat că, cele mai bune rezultate s-au obţinut la fătările a 3-a, a 4-a şi a 5-a,indiferent de rasă, deci între vârstele de 1,5 ani şi 3 ani, însă fără ca greutatea corporală aanimalelor să depăşească 160 kg.

Tabelul 23

Performanţele de reproducţie la rasele din S.C.P.C.P. (1991)

Specificare Avrig Fierbinţi Focşani Gorneşti Oarja PerişMarele alb

Vârsta la prima fătare (zile) 377 368 364 348 370 369.6Prolificitate (cap) 9.9 10.0 11.0 12.9 11.3 10.7Purcei vii (cap) 9.7 9.2 9.8 10.3 9.9 10.1Purcei crescuţi (cap) 9.0 8.7 9.4 9.9 9.3 8.9Capacitatea de alăptare (kg) 42.2 43.9 46.7 53.9 48.3 45.9Interval între fătări (zile) 173 172 167 167 166 166.7

LandraceVârsta la prima fătare (zile) 356 358 360 393 342 368Prolificitate (cap) 10.4 10.1 11.4 11.8 10.3 10.0Purcei vii (cap) 9.8 9.2 10.0 9.1 10.1 9.5Purcei crescuţi (cap) 9.0 8.6 9.6 9.0 9.3 8.9Capacitatea de alăptare (kg) 41.9 43.7 50.0 51.3 48.6 46.2Interval între fătări (zile) 163 179 169 183 164 164.5

Yorshire Hampshire-GorneştiVârsta la prima fătare (zile) - - 363 387 403 -Prolificitate (cap) - - 10.9 9.8 8.8 -Purcei vii (cap) - - 9.2 9.4 7.3 -Purcei crescuţi (cap) - - 8.9 8.3 6.6 -Capacitatea de alăptare (kg) - - 41.1 40.4 32.9 -Interval între fătări (zile) - - 166 167 176 -

DurocVârsta la prima fătare (zile) 359 389 - 377 369 365Prolificitate (cap) 9.6 8.9 - 9.7 9.2 10.1Purcei vii (cap) 9.3 8.4 - 8.6 8.6 9.7Purcei crescuţi (cap) 7.9 7.6 - 8.2 8.2 8.4Capacitatea de alăptare (kg) 36.4 36.6 - 36.7 37.7 42.3Interval între fătări (zile) 165 180 - 163 154 167.7

- Capacitatea de alăptare a scroafelor, apreciată prin geutatea lotului de purcei lavârsta de 21de zile, este o însuşire importantă, deoarece pe seama producţiei de lapte ale

Page 104: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

104

scroafei se asigură în mare măsură, creşterea şi dezvoltarea normală a purceilor până laînţărcare.

Coeficientul de heritabilitate pentru această însuşire se stabileşte indirect, pe bazavalorii lui h2 pentru greutatea purceilor la înţărcare, care este redus, de numai 0,17.

Ameliorarea acestei însuşiri se face prin alegerea şi dirijarea la reproducţie ascroafiţelor cu număr sporit de sfârcuri normal dezvoltate şi simetrice, alături de asigurareaunor condiţii de confort optim pe timpul alăptării, hrănirea corespunzătoare a mamelor,prevenirea şi combaterea unor afecţiuni specifice la purcei.

Numărul de sfârcuri trebuie urmărit şi la vieri, deoarece însuşirea se transmite laviitoarele fiice.

Pe lângă numărul sporit de sfârcuri, indiferent de sex, se urmăreşte şi distanţarea întrerânduri şi perechi, simetria şi integritatea acestora, la prima bonitare (după ieşirea din testare).Capacitatea de alăptare se determină la prima fătare, după cele 21 de zile de alăptare. Este ocorelaţie strâns pozitivă între capacitatea de alăptare la prima fătare şi următoarele, până lavârsta de 3-3,5 ani.

- Numărul şi geutatea purceilor la înţărcare influenţează toate verigile fluxuluitehnologic din unităţile industriale şi sporeşte rentabilitatea crescătoriei.

Coeficientul de heritabilitate pentru numărul purceilor înţărcaţi este redus, de 0,12, iarcel pentru greutatea acestora de 0,17, ceea ce înseamnă că principalul mijloc de amelioraresunt : îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi în special alimentaţia (obişnuirea purceilor săconsume furaje încă de la vârsta de 9 zile), exploatarea numai a scroafelor bune mame,asigurarea confortului termic, igienizarea boxelor şi încrucişarea între liniile specializatepentru însuşirile materne.

- Indicele de folosire a scroafelor (I.f.s.) reprezintă numărul mediu de fătări realizatla o scroafă în decursul unui an. Cu cât acest indice este mai mare, cu atât producţia de purceieste mai ridicată.

Elementele care concură la ridicarea indicelui sunt: durata perioadei de alăptare şistarea de întreţinere a scroafelor în timpul alăptării. Durata perioadei de alăptare se poatereduce până la 21 de zile, cu condiţia ca purceilor să li se pună la dispoziţie înlocuitori delapte şi să fie obişnuiţi cu consumarea furajelor suplimentare încă de la vârsta de 8-9 zile. Cucât durata de alăptare este mai redusă cu atât creşte indicele de folosire a scroafelor (I.f.s.).

Scroafele cu stare de întreţinere bună intră la montă în decurs de 6-9 zile dupăînţărcare, în proporţie de 70-80%, contribuind la creşterea indicelui de folosire.

- Fertilitatea scroafelor (F)Indicatorul sintetic care evidenţiază producţia de purcei este fertilitatea anuală a

scroafelor (F) şi care cuprinde indicele de folosire a scroafei, prolificitatea şi pierderile depurcei de la fătare la înţărcare (care este în strânsălegătură cu capacitatea de alăptare şi cu instinctul de bună mamă).

F = I.f.s. x P x m; în care:I.f.s. - indicele de folosire a scroafelor;P - prolificitate (purcei viabili la o fătare);

m - pierderi de la fătare la înţărcare, care este dat de formula:

m =100

p'100 , în care:

Page 105: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

105

p' - procentul de pirderi de la fătare la înţărcare (%).Exemplu: I.f.s. = 2,2; P= 9,5, iar procentul de pierderi, p' = 20%; atunci:

F = 2,2 x 9,5 x100 20

100

= 16,72 purcei/an

6.1.2.3. Precocitatea

Precocitatea suinelor se apreciază prin sporul de creştere în greutate vie şi prinvalorificarea hranei, ambele însuşiri posedând coeficienţi de heritabilitate mijlocii, de cca. 0,3(uneori mai mari).

În cazul hrănirii individuale, valoarea lui h2 pentru sporul de creştere, pe perioadaîngrăşării, este de 0,35, iar în cazul hrănirii în grup, de numai 0,21 (intervine competiţiapentru hrană).

Coeficentul de heritabilitate pentru valorificarea hranei este în medie de 0,31, cudiferenţe între 0,30-0,50 la hrănirea individuală şi între 0,18-0,30 la cea în grup.

Datorită valorii relativ ridicate ale lui h2, ameliorarea pentru precocitate se poateface cu rezultate bune prin selecţie, alături de încrucişare între familii şi linii, beneficiindu-se de efectul heterozisului.

Corelaţia fenotipică (r) între sporul de creştere în greutate vie şi consumul specific defuraje este strâns negativă, între -0,69 şi -0,72, iar cea genetică între -0,64 şi -0,73. Prinurmare, este sufiecient să se determine sporul mediu zilnic pentru a aprecia şi consumulspecific. În acţiunea de testare, ambele însuşiri trebuie determiante separat, cel puţin lamasculi.

6.1.2.4. Calitatea carcasei

Principalele însuşiri care influenţează calitatea carcasei la suine sunt: lungimeacarcasei, grosimea stratului de slănină dorsală şi proporţia de carne (din care de calitatesuperioară, care este legată de suprafaţă ochiului muşchiului Longissimus dorsi), alături deînsuşirile organoleptice, cum ar fi: frăgezimea, culoarea cărnii, consistenţa, marmorarea etc.

Toate aceste însuşiri au coeficienţi de heritabilitate ridicaţi, ceea ce indică faptul căîmbunătăţirea acestora se poate face cu bune rezultate prin selecţie. Aceasta demonstrează căsunt însuşiri a căror varianţă în populaţie este determinată, în mare măsură, de gene cuinteracţiune aditivă.

Selecţia practicată în Danemarca, la rasa Landrace, în direcţia îmbunătăţirii calităţiicarcasei bazată pe testarea după descendenţi, a dus la alungirea carcasei cu cca. 10 cm şi lareducerea grosimii stratului de slănină dorsală de la 4,05 cm la 2,40 cm.

Cercetările relativ recente indică (la nivelul anului 1998) la rasa Landrace, grosimeamedie a slăninei dorsale de 2,26 cm la masculi şi de 1,91 cm la femele, iar suprafaţa ochiuluimuşchiului de 34,7 cm2 la masculi şi de 37,0 cm2 la femele (PEDERSEN, O.K. 1998).

Dintre determinările efectuate pe animalele vii, cea mai mare importanţă o augrosimea medie a stratului de slănină dorsală, care corelează strâns negativ cu proporţia decarne în carcasă. Prin urmare, se vor promova la reproducţie indivizi cu grosimea stratului deslănină dorsală cât mai redusă, deoarece această însuşire se corelează strâns negativ cu

Page 106: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

106

proporţia de carne în carcasă, acţiune care se intreprinde imediat după terminarea perioadei detestare (după 182 zile).

La animalele sacrificate prezintă importanţă proporţia de carne în carcasă care este oînsuşire cu h2 ridicat (0,6-0,7) folosindu-se curent în selecţie; sursa de informaţii pentruviitorii reproducători fiind asigurată prin rudele colaterale (scrofiţa sau masculul castrat)sacrificate.

Determinările se efectuează după vârsta de 182±3 zile şi la peste 70 kg greutate vie,rezultatele corectându-se pentru greutatea de 90 kg.

Toate determinările, la care se mai adaugă şi alte măsurători (cum ar fi grosimeaslăninei dorsale - S.O.L., suprafaţa ochiului muşchiului - S.O.M.) se efectuează pe carcasaunui individ sacrificat (mascul sau femelă, în funcţie de grupa de rase), iar rezultatele seatribuie ca performanţă proprie la toţi indivizii din lot.

Grosimea medie a slăninei dorasale pe animalul sacrificat, este strâns corelată cu ceade pe animalul viu (r = +0,8) şi permite estimarea proporţiei de carne în carcasă.

Corelaţiile dintre proporţia de carne şi procentul de slănină+osânză este de r = -0,7, iardintre aceasta din urmă şi procentul de carne din cotlete şi jamboane şi din carcasă este de r =-0,5, coeficienţii de heritabilitate (h2) pentru aceste însuşiri fiind de 0,5-0,7.

Stabilirea exactă a proporţiei de carne din carcasă este foarte dificilă, fapt pentru care,în Danemarca, se propune calcularea unui indice, pe baza unor corelaţii strânse între diferitemăsurători (ce se pot executa cu mijloace simple).S-a ajuns la următoarea formulă:

Y = 6,8770 - 0,05958 x1 - 0,0833 x2 - 0,04110 x3 + 0,15758 x4 ++ 0,50316 x5 + 0,01308 x6, în care:

Y - % de carne din jumătate de carcasă;x1 - grosimea medie a slăninei dorsale (mm);x2 - grosimea medie a slăninei laterale (mm);x3 - grosimea medie a slăninei abdominale (mm);x4 - proporţia de carne+oase din cotlet (%);x5 - proporţia de carne+oase din jambon (%);x6 - greutatea cărnii+oaselor din jambon (în zeci de grame).

** *

În concluzie se poate aprecia că posibilitatea de ameliorare a unei însuşiri, prin selecţiesau prin încrucişare, este condiţionată de modul de interacţiune a genelor care determinăînsuşirea rspectivă (aditivă sau neaditivă).

În cazul însuşirilor la care interacţiunea aditivă a genelor este mare, principalul mijlocde ameliorare este selecţia, iar în cazul însuşirilor la care predomină genele cu interacţiuneneaditivă (dominanţa, supradominanţa şi epistazia) principalul mijloc este încrucişarea întrelinii sau familii (în urma căreia se manifestă fenomenul de heterozis), secondate cu asigurarecelor mai bune condiţii de mediu (întreţinere, alimentaţie etc).

Page 107: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

107

6.1.3. Specificul seleţiei la suine

În selecţia suinelor se detaşează mai multe forme, procedee şi metode, care seutilizează separat sau combinat, în funcţie de complexitatea acestei acţiuni.

6.1.3.1. Formele de selecţieFormele de selecţie aplicate în ameliorara suinelor se diferenţiază în funcţie de sensul

în care dorim să modificăm media însuşirii luate în studiu.- Selecţia direcţională progresivă constă în alegerea pentru reproducţie numai a plus

variantelor, adică a indivizilor cu valorile cele mai mari. Prin urmare, din sânul unei populaţiise reţin şi se promovează la reproducţie numai indivizi situaţi deasupra mediei pentruînsuşirea respectivă. Aceasta, în ideea că în generaţiile următoare, media se va deplasa sprevalori din ce în ce mai mari, pentru însuşirea urmărită. Se aplică pentru sporul mediu zilnic,proporţia de carne în carcasă, prolificitate, capacitate de alăptare etc.

- Selecţia direcţională regresivă se aplică pentru acele însuşiri la care, prin selecţie,se urmăreşte reducerea valorilor lor. În această categorie de însuşiri intră: consumul specificde hrană (concentratele), proporţia de grăsime din carcasă, grosimea slăninei (dorsale,abdominale şi laterale), etc.

x x

Fig.39 Formele selecţiei:a- direcţional progresivă; b- direcţional regresivă.

Prin urmare, se vor reţine şi promova la reproducţie numai indivizii cu valorile situatesub media populaţiei (a seriei de testare etc).

- Selecţia stabilizatoare se utilizează în cazul în care, într-o populaţie, însuşirileurmărite au atins valori satisfăcătoare şi se pune problema consolidării lor, deci reducereavariabilităţii . Pentru aceasta, se procedează în două moduri: fie la promovarea pentrureproducţie a indivizilor situaţi în jurul mediei pentru însuşirea respectivă, fie prinîmperecherea continuă a plus (+) variantelor cu a minus (-) variantelor.

- Selecţia disruptivă se aplică mai rar, cu ocazia definitivării de linii, de familii şichiar de suşe specializate din cadrul aceloraşi rase şi care, prin însuşirea urmărită, sediferenţiază atât faţă de media populaţiei cât şi faţă de alte linii. Se porneşte de la premiza căpopulaţiile de porcine, pentru aceeaşi însuşire, au valori diferite, fiind apoi utilizate lareproducţie grupe de indivizi specializaţi în funcţie de necesităţi.

a)b)

Page 108: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

108

Fig.40 Selecţia stabilizatoarea- în jurul mediei; b- a plus şi minus variantelor

De exemplu, în cadrul unei rase cu producţie mixtă se pot forma 2 populaţiidiferenţiate în privinţa grosimii slăninei dorsale: una din plus variante (cu valori mai mari)destinate preparării salamurilor uscate şi alta din minus variante pentru obţinerea de carnepentru consum în stare proaspătă.

6.1.3.2. Procedee de selecţieÎn acţiunea de selecţie a suinelor se pot utiliza 3 procedee: succesivă (sau în tandem),

concomitentă şi independentă.- Selecţia succesivă (sau în tandem) se aplică atunci când urmărim să ameliorăm

însuşirile pe rând. Se ameliorează mai întâi o însuşire până la nivel satisfăcător, apoi se preiaalta ş.a.m.d. Acest procedeu necesită o perioadă lungă de timp, însă pentru reducerea acesteiase pot prelua însuşiri care se corelează, sau se condiţionează reciproc, aşa cum ar fi întresporul de creştere în greutate vie şi consumul specific de hrană (r= -0,6....-0,8).

Corelaţiile dintre anumite însuşiri se stabilesc pe cale experimentală în funcţie de rasă,sex, categorie de vârstă şi greutate corporală, alături de unele condiţii de mediu (alimentaţie,sistem de întreţinere, microclimat etc). Cu toate acestea, consumul specific de hrană trebuie săse determine la reproducătorii masculi de mare valoare zootehnică şi cel puţin la 10% din ceidin seria de testare.

- Selecţia concomitentă (sau pe bază de indici) urmăreşte îmbunătăţirea în acelaşitimp a mai multor însuşiri. Procedeul este eficace atunci când selecţia animalelor se face pebază de indici.

Selecţia pe bază de indici este mai complexă, deoarece se iau în considerare proporţiade participare şi valoarea relativă a fiecărei însuşiri (în funcţie de importanţa acesteia dinvaloarea totală), coroborate cu heritabilitatea acesteia şi cu corelaţiile genetice şi fenotipicedintre însuşirile urmărite.

Aşa de exemplu, indicele de selecţie (I) pentru aprecierea suinelor de reproducţie dupăproducţia de purcei şi după ritmul de creştere este dat de formula:

I= - 0,5 x1 + 7 x2 - 0,02 x3 + 0,5 x4 , în care:x1 - numărul de purcei la fătare;

a) b)

Page 109: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

109

x2 - numărul de purcei în lotul de fătare la vârsta de 154 zile;x3 - greutatea lotului de purcei la vârsta de 154 zile (kg);x4 - greutatea individului selecţionat la vârsta de 154 zile (kg);

La noi în ţară se apelează curent la selecţia concomitentă, când se calculeazăindicele la testarea după descendenţi la scroafe şi la vieri, care presupune mai întâitestarea performanţelor proprii pentru 4 însuşiri, toate cuprinse în indicele de testare(sporul mediu zilnic, consumul de hrană, grosimea medie a slăninei dorsale şi proporţia decarne în carcasă).

Cu privire la ierarhizarea vierilor în urma testării după descendenţi se calculează unindice sintetic (I), în care se iau în calcul atât performanţele proprii ale fiilor cât şi ale fiicelorscroafelor partenere, după formula:

I= B - 100 D - 20 C, în care:I- indicele de ierarhizare a vierului din seria de testare;B- sporul mediu zilnic (g) pe perioada de creştere şi testare (de la naştere la 182 zile);D- grosimea medie a stratului de slănină dorsală corectată (mm);C- consumul specific de hrană (kg).Se impune ca şi la scrofiţe să se determine consumul specific de hrană, în caz contrar

se vor lua numai valorile masculilor. Tehnica de lucru se va prezenta la lucrările practice.- Selecţia independentă (sau pe bază de baremuri) presupune stabilirea unor cerinţe

minime pentru fiecare însuşire, urmând ca indivizii care nu le îndeplinesc să fie eliminaţi de lareproducţie, chiar dacă celelalte însuşiri sunt corespunzătoare.

Este cazul utilizării criteriilor de calificare sau preselecţie pentru admitereaanimalelor în controlul oficial de producţie (vârsta maximă la monta fecundă a scrofiţelor,numărul minim de purcei fătaţi şi de cei întraţi la testare etc.), deci pentru introducereavieruşilor şi scrofiţelor la testare după performanţele proprii şi apoi după descendenţi.

6.1.3.3. Metodele selecţiei

În ameliorarea suinelor, ca şi la alte specii de animale domestic, se aplică douămetode: individuală şi masală (sau familiară, sau fenotipică).

- Selecţia individuală constă în alegerea reproducătorilor atât după criterii fenotipicecât şi după cele genotipice. În categoria criteriilor fenotipice intră performanţele proprii, iar încategoria criteriilor genotipice intră performanţele ascendenţilor, ale rudelor colaterale şi aledescendenţilor. Pentru reuşita acţiunii sunt necesare evidenţele zootehnice, în care se regăsescdatele înregistrate atât la individul în cauză cât şi ale ascendenţilor şi descendenţilor, peparcursul a 3 generaţii pentru principalele însuşiri, alături de clasele generale.

În fişele genealogice sau de reproducţie-selecţie (R.S), sunt consemnate performanţeleproprii privind însuşirile de exterior, ritmul de dezvoltare şi calitatea cărnii, completatecu date asupra ascendenţilor pe parcursul a 2-3 generaţii, alături de performanţele rudelorcolaterale şi cu rezultatul testului după descendenţi.

Selecţia individuală este mult mai sigură, datorită asigurării transmiterii cu certitudinela descendenţi a însuşirilor urmărite.

Page 110: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

110

Această metodă se execută în fermele de elită şi în unităţile de selecţie, putându-sedepista reproducătorii cu cel mai bun fond genetic, care după verificare pot deveni fondatoride linii şi de familii zootehnice.

- Selecţia masală (fenotipică) constă în alegerea reproducătorilor după însuşirile lorde exterior, constituţie şi producţie, fără a lua în considerare baza lor ereditară. Ea seutilizează de obicei la alegerea scrofiţelor de prăsilă în unităţile fără evidenţe zootehnice, cândse impune completarea de urgenţă a efectivului de prăsilă.

Această metodă dă rezultate mai bune când se urmăresc însuşirile cu coeficient deheritabilitate mai mare, cum ar fi sporul de creştere, calitatea carcasei etc. Selecţia masală sepractică şi în fermele de hibridare şi uneori în cele de înmulţire unde scrofiţele sunt cazate şiurmărite în grupe de câte 10 animale, aşa încât valoarea zootehnică este apreciată pentruînsuşirile urmărite, după valoarile medii ale lotului.

De menţionat că selecţia masală dă rezultate ceva mai bune dacă condiţiile de mediusunt necorespunzătoare, deoarece indivizii cu producţii ridicate sunt mai pretenţioşineputându-se exterioriza calităţile.

Efectuând o selecţie fenotipică, are loc şi una genotipică, Halmăgen, P. (1984)imaginând un calcul pentru a demonstra corelaţia celor două criterii în determinarea câştiguluigenetic la descendenţi pentru sporul mediu zilnic.

Tabelul 24

Model de descompunere a variaţiei fenotipice

Sursa de variaţieSuma pătratelor abaterilor

(SPA)

Grad delibertate

(GL)

Media pătratelorabaterilor (MPA)

Între taţi (întrefactorul A)

i i

iA N

X

N

xSPA

22

nT - 11T

A

n

SPA

Între mame de laacelaşi tată (întrenivelele B, întrenivelele A)

i i

i

ji Ji

JiBinA N

x

n

xSPA

2

, ,

2,

nM – nTTM

BinA

nn

SPA

Între descendenţi(rest)

kJi Ji Ji

JikJi n

xxSPArest

,, , ,

2,2

,, nD - nMMD nn

SPArest

Total kJi

kJiTOTAL N

xxSPA

,,

22

,, N - 11N

SPATOTAL

Prin urmare, dacă sporul mediu zilnic al populaţiei a fost de 655 g680 630

2

, prin

utilizarea vierului cu 860 g şi a scroafei cu 720 g, superioritatea fenotipică a fost în medie de

135g180 90

2

, din care descendenţa câştigă genetic 20,25 g sau 15%20 25 100

135

, x

.

Page 111: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

111

Tabelul 25

Exemple practice de calcul

Nr.crt. Specificare Vieri Scroafe Calculaţii1. Sporul mediu zilnic al părinţilor

selecţionaţi860 720 -

2. Sporul mediu zilnic al populaţiei 680 630 -3. Superioritatea fenotipică a

părinţilor180 90 860-680=180

720-630=904. Heritabilitatea pentru sporul

mediu zilnic0.30 0.30 -

5. Superioritatea genetică apărinţilor

54 27 180 x 0.30=5490 x 0.30=27

6. Superioritatea transmisă ladescendenţi (genetică)

27 13,5 fiecare părinte cu50%

7. Ameliorarea (genetică) aşteptatăla descendeţi

20,25 20,25 27 0 13 5

220 25

, ,,

6.1.4. Organizarea şi tehnica selecţiei la suine

În majoritatea ţărilor se practică selecţia concomitentă sau pe bază de indici la suinecare este procedeul cel mai des utilizat, ce urmăreşte îmbunătăţirea, în acelaşi timp, a maimultor însuşiri. În perioada de testare şi după aceasta, se recoltează date, ca atare saucorectate, pentru 4 însuşiri, iar în final se calculează un indice sintetic, ce dă posibilitateaierarhizării viitorilor reproducători în funcţie de valoarea lor zootehnică. Pentru activitatea dereproducţie se practică selecţia independentă sau pe bază de baremuri, evaluându-serezultatele la prima fătare a scrofiţelor şi ale vieruşilor la începutul activităţii.

Controlul organizat al producţiei la suine a fost introdus pentru prima dată înDanemarca, în anul 1890, la rasa Landrace, acţiune care s-a extins apoi în Finlanda, Olanda,Suedia, Norvegia, Anglia, S.U.A., Germania, Cehoslovacia etc., iar în ultimul timp înmajoritatea ţărilor bune crescătoare de suine.

Tehnica de selectare şi capacitatea “Staţiunilor de testare” au evoluat în funcţie decerinţele unităţilor de producţie doritoare de reproducători cu valoare de ameliorare ridicată.

Staţiunile de testare au fost şi sunt organizate după criterii unitare, îndeosebi înprivinţa hrănirii şi a întreţinerii. Tehnica de testare, de asemenea trebuie să fie unitarăpentru ca şi rezultatele să fie comparabile (criteriile care se urmăresc, condiţiile deadmitere, modul de recoltare şi prelucrare a datelor etc.).

După anul 1960, în Anglia, se iniţiază testarea după performanţele proprii, metodafiind mai rapidă, dar cu un grad de certitudine ceva mai redus.

În ţara noastră, controlul producţiei la suine a fost introdus în anul 1958, mai întâi laStaţiunea experimentală zootehnică (S.E.Z.) Dulbanu-Creţu, însă primele Staţiuni de controlzotehnic s-au organizat la Săftica, în anul 1964.

Într-un timp relativ scurt a intrat în funcţie şi Staţiunea de controlul producţiei la suinedin cadrul unităţii Ruşeţu.

Page 112: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

112

Organizarea creşterii şi îngrăşării suinelor în unităţi mari, de tip industrial, impulsionatşi înfiinţarea de Staţiuni de selecţie, care au avut denumirea iniţială de Complexe de selecţie şitestare a porcinelor, apoi de Staţiuni de cercetare şi producţie pentru creşterea porcilor, iar înprezent funcţionează ca firme specializate în testarea suinelor.

În trecut au funcţionat 5 staţiuni răspândite zonal, în funcţie de necesităţile dereproducători ale unităţilor industriale, cu perspective de extindere în asemenea staţiuni.

Localităţile în care au funcţionat aceste staţiuni de selecţie şi testare, sunt: Gorneşti-Mureş (înfiinţată în 1968), Pădureni-Timiş, Avrig-Sibiu, Focşani-Vrancea şi Oarja-Argeş.

Staţiunile sunt specializate pentru anumite rase, în ferme separate cu capacităţi de 400-500 scroafe, fiecare staţiune având 3-4 ferme.

De menţionat că, în controlul oficial al producţiei la suine mai sunt intrate şi alteunităţi, precum sunt cele de hibridare şi chiar ferme de producţie, cu condiţii bune de hrănireşi întreţinere.

În acţiunea de testare a suinelor intră obligatoriu şi fermele de elită cu creştere înefective reduse (sistem gospodăresc), care primesc reproducători din import, după care îidifuzează în unităţile de selecţie şi de testare.

Operaţiile de controlul producţiei la suine sunt certificate de către Oficiile judeţene dereproducţie şi selecţie, prin controlorii oficiali de stat. Metodele de determinare a valorii deameliorare au evolat treptat, căutându-se ca prin procedee simple, să se poată ierarhiza unnumăr cât mai mare de animale.

6.1.4.1. Selecţia suinelor pe bază de testări

Aprecierea valorii zootehnice a suinelor are o deosebită importanţă în stabilireadestinaţiei animalelor de reproducţie.

Scopul selecţiei suinelor îl constituie difuzarea spre treptele inferioare a progresuluigenetic realizat, care în final se materializează prin sporirea cantitativă şi calitativă de carne,în condiţii economice avantajoase. În jurul acestor deziderate trebuie să se desfăşoare muncade ameliorare şi activităţile tehnologice.

Selecţia, ca principală metodă a ameliorării, trebuie să se bazeze pe principii şi acţiuniunitare, în urma cărora reproducătorii să fie ierarhizaţi în funcţie de valoarea de ameliorare.Aceste acţiuni au la bază principiile teoretice, alături de verificarea practică, concretizată printestarea performanţelor de reproducţie şi de producţie la masculi şi femele.

Toate măsurile luate în cadrul muncii de selecţie vor fi subordonate îmbunătăţiriiînsuşirilor legate de:

- activitatea de reproducţie, concretizată prin reducerea vârstei pentru maturitateasexuală şi sporirea la femele a numărului şi a greutăţii purceilor la naştere, la vârsta de 21 zileşi la înţărcare), având la bază selecţia independentă (sau pe bază de baremuri);

- rezultatele de producţie (apreciate după sporul mediu zilnic şi consumul specific defuraje), având la bază procedeul selecţiei concomitente;

- calitatea carcasei (apreciată după producţia de carne şi după calităţile organoleptice),având la bază, de asemenea, selecţia concomitentă.

Page 113: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

113

În funcţie de specificul unităţii de selecţie, de categoriile de vârstă şi de folosinţă asuinelor, testarea performanţelor de producţie se desfăşoară după o tehnologie diferenţiată,deosebindu-se:

- testarea după performanţele proprii;- testarea după descendenţi;- testarea combinată.Testarea după performanţele proprii (performance testing)Testarea după performanţele proprii a fost introdusă în lucrările de ameliorare pentru

prima dată în Anglia, în anul 1960 şi s-a extins destul de repede în majoritatea ţărilor bunecrescătoare de suine.

Această acţiune permite aprecierea mai de timpuriu a valorii de ameliorare a suinelor,eliminându-se cele necorespunzătoare înainte de a da produşi.

Reproducătorii testaţi după performanţele proprii pot fi utilizaţi la montă, cu o anumităgaranţie de ameliorare, cu 9-10 luni mai devreme, faţă de cei testaţi după descendenţi. Prinurmare, valoarea de ameliorare se apreciază după performanţele proprii, deci prin fenotipulindividului, şi nu prin fondul genetic al produşilor, respectiv prin calitatea descendenţei.

Inconvenientul principal îl contituie faptul că vieruşii şi chiar scrofiţele întreţinuţi înboxele de control o perioadă relativ mare (de 91 de zile) fără mişcare, practicându-se hrănireala discreţie, afectează condiţia de reproducător, necesitând o perioadă de redresare în boxe şipadocuri mai mari, cu acces la aer şi soare, alături de o hrănire restrictivă.

În ţara noastră, testarea după performanţele proprii se execută în fermele de elită, înunităţile specializate de tipul complexelor de selecţie şi parţial în fermele de înmulţire şi dehibridare (la scrofiţele F1) de pe lângă marile unităţi de creştere şi îngrăşare a suinelor.

Testarea se aplică la efectivul de tineret preselecţionat după baremurile de calificare,conform Decretului nr.43, din 1976. Se menţionează că, vieruşii şi scrofiţele se introduc latestare numai dacă provin din unităţile cuprinse în controlul oficial de producţie, dacă nuprezintă anomalii congenitale, dacă pierderile din lotul mamei nu depăşesc 50% până laintroducerea la testare, dacă îndeplinesc anumite baremuri minime (atât ei cât şi părinţii), şidacă posedă o conformaţie corporală şi constituţie corespunzătoare animalelor dereproducţie (după tipul de rasă şi mai rar de metişi).

Tehnica de lucru se va prezenta pe larg la lucrările practice. De asemenea, se maiindică eliminarea inidivizilor predispuşi la sindromul de stres P.S.E. prin administrarea, lavârsta de 64 zile, a anestezicului "halotan" (animalele cu H-pozitiv se exclud, atât cele încauză cât şi fraţii din lot).

Perioada de testare după performanţele proprii durează 91 zile (între vârstele de 91±3zile şi 182±3 zile) şi se execută la toţi purceii, sau la cel puţin 4-5 indivizi din lot (în funcţiede grupa de rase).

Însuşirile care se urmăresc pe parcursul testării şi la care se fac calculele pentrudeterminarea indicelui de testare sunt: sporul mediu zilnic, consumul specific de hrană - caînsuşiri de producţie şi grosimea medie a slăninei dorsale şi proporţia de carne în carcasă -ca însuşiri de calitate a carcasei, la care se mai adaugă şi tipicitatea rasei (apreciată princonformaţie corporală şi constituţie).

- Sporul mediu zilnic de creştere în geutate vie se exprimă în grame şi se calculazăpentru fiecare individ în parte. Se înregistrează greutatea la încheierea testării (182±3 zile),

Page 114: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

114

precum şi cea de la începutul perioadei de testare (de 91 zile). În prezent, în ţara noastră sepractică o tehnologie aparte pentru calcularea sporului mediu zilnic: prin împărţirea greutăţiifinale la numărul de zile (în limitele de 182±3 zile).

- Consumul specific de hrană se calculează pe baza raportului dintre cosumul totalde hrană înregistrată în perioada de control (91 zile) şi sporul total în masă corporală alindividului, sau a indivizilor dintr-o boxă. Valoarea obţinută se exprimă în kg cu douăzecimale.

Pe parcursul perioadei de control animalele vor fi întreţinute în boxe speciale:individuale, câte 3 la un loc, sau de maximum 10 animale (testarea scrofiţelor în grup).

În boxele individuale furajarea se face separat, aşa încât consumul specific sedetermină cu exactitate. În boxele cu 3 animale se apreciază consumul prin împărţireacantităţii totale de hrană consumată la cele 3 animale, iar apoi la sporul de greutate alfiecăreia. Valoarea obţinută se transformă şi se înscrie ca performanţă proprie fiecărui individ.

Există şi variante când aprecierea acestei însuşiri se face prin cazarea individuală aanimalelor numai în ultimele 28 de zile din perioada de testare (între vârstele de 154 şi 182zile). În acest caz se aplică o corecţie a valorilor, pentru a fi asimilate la întreaga perioadă detestare (amănunte la lucrările practice).

Determinarea consumului specific de furaje este obligatorie la ambele sexe, pentrufermele de elită, iar în cele de selecţie cel puţin la vieruşi.

Reţetele standard de furaje se elaborează de către I.B.N.A. Baloteşti şi se comunicăperiodic unităţilor producătoare de nutreţuri combinate speciale, prin grija Agenţiei Naţionalede Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie.

Pe baza sporului mediu zilnic se poate aprecia şi consumul specific de concentrate,avându-se în vedere coeficientul de corecţie (r) strâns negativ, între aceste însuşiri, de -0,70.

Paraschivescu, Galieta (1977) menţionează că numărul de indivizi (fraţi) din lotul detestare influenţează coeficientul de corelaţie, acesta fiind la masculii din rasa Landrace, încazul cazării individuale, între - 0,51.......-0,64 şi între -0,31....-0,38 la cei din rasa Marele alb,şi între -0,50....-0,70 la cazarea în grup (între 2-4 fraţi).

Prin urmare, întreţinerea în grupe mici (cel mult 3 animale) asigură o corelaţie strânsnegativă între spor şi consum, cu condiţia respectării frontului de furajare.

- Grosimea medie a stratului de slănină dorsală se determină pe animalul viu în celmult o săptămână după vârsta de 182±3 zile, utilizându-se curent aparatele ultrasonice şi mairar metodele penetrometrului, leanmetrului etc.

Punctele de exploatare sunt situate la 4-6 cm distanţă de linia mediană dorsală şianume:

- la spinare - în dreptul ultimei coaste;- la crupă - perpendiculara dusă de la "ie" delimitează jambonul, apoi o orizontală şi o

verticală împarte în patru părţi aproximativ egale jambonul, din centrul căruia se ridică operpendiculară.

În tehnologia clasică se determină şi grosimea slăninei la nivelul grebănului.Valorile obţinute se adună şi se împart la 2 sau la 3, rezultând valoarea medie

determinată.Valoarea medie determinată se transformă şi se corectează în funcţie de masa

corporală vie, folosindu-se tabele speciale sau cu ajutorul unei formule.

Page 115: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

115

Masa corporală de referinţă este de 90 kg.Formula este următoarea:

Gc= Gd-ş( Grt - 90)0,2ţ, în care :Gc - grosimea stratului de slănină dorsală(mm);Gd - grosimea stratului de slănină determinată (mm);Grt - greutatea animalului la ieşirea din testare (kg)

- Proporţia de carne din carcasă se determină în urma sacrificării unui individ dinlotul de fătare; datele rezultate consituind performanţele tuturor fraţilor. Prin urmare, în cazulsacrificării, se apelează la rudele colaterale, respectiv la fraţii buni sau semifraţi - indiceleponderal fiind acelaşi, indiferentde formulă (Le Roy sau Robertson).

KFB =

n x h2 1 (n 1) x (0,5h )

2

2 , în care:

KFB - coeficientul de fraţi buni;n - numărul de fraţi buni luaţi în calcul pentru un caracter;h2 - coeficientul de heritabilitate

Dacă se consideră un lot de 4 fraţi buni, pentru un caracter cu h2 = 0,5, va rezulta:

KFB =

4 x 0,52 1 (4 1) x (0,5 x 0,5)

0,571

după formula lui Le

Roy, iar după formula lui Roberson:

KFB =n x 0,5 x h

1 (n 1) x 0,5 x h4 x 0,25

1 (3 x 0,25)0,571

2

2

Prin urmare indicele ponderal are aceleaşi valori.Individul care se sacrifică la ieşirea din testare trebuie să posede greutatea corporală

apropiată de media fraţilor din lot şi să fie un mascul pentru grupa I de rase (materne) şi oscrofiţă pentru grupa a II-a de rase (paterne).

Proporţia de carne se exprimă în procente cu o zecimală şi se corectează în funcţie demasa corporală de referinţă (de 90 kg),utilizându-se fie tabelele anexă din “Instrucţiunileprivind aprecierea animalelor de reproducţie”, fie următoarea formulă:

CCc=CCd+ş(Grt-90)0,2ţ, în care:CCc - procentul de carne în carcasă corectat (%);CCd - procentul de carne în carcasă determinat (%);Grt - greutatea animalului la ieşirea din testare (kg).

Pe carcasa animalului sacrificat se pot efectua şi alte determinări, cum sunt:dimensiunile carcasei, suprafaţa cotletului şi a ochiului muşchiului Lungul dorsal, S.O.L.,proporţia diferitelor calităţi de carne (tranşare), respectând o metodologie unitară de lucru întoate unităţile de testare.

Aprecierea proporţiei de carne pe animalul viu se face prin diferite metode. Aşa deexemplu, se utilizează metoda injectării cu antipirină, care este un lichid ce nu influenţeazăcaracteristicile fiziologice ale organismului.

Metoda are la bază raportul invers proporţional între conţinutul în apă al organismuluişi cel în substanţe grase. Metoda este laborioasă, dar foarte exactă şi se va prezenta în cadrullucrărilor practice.

Page 116: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

116

Alte metode se bazează pe stabilirea concentraţiei ţesuturilor în izotop 40K,avându-se în vedere că în ţesuturile slabe (muşchi) K se găseşte în procentul cel mai mare(99%) faţă de cele adipoase (1%). Ca urmare, înregistrarea de raze gamma ale izotopului 40Kpermite estimarea cantităţii totale de K din organism, respectiv a cantităţii de carne slabă.

Alte metode se bazează pe evaluarea numărului de fibre musculare (cel mai uşor lamuşchiul Felxor digiti V Brevis), avându-se în vedere că volumul mare al muşchilor sedatoreşte creşterii în mărime a fibrelor şi nu a sporirii numărului acestora. Numărul de fibredin muşchi este determinat genetic, deci se poate selecţiona animalul după această însuşire.

În ultimul timp se pot determina suprafeţele muşchilor prin metoda fotografierii.- Tipicitatea rasei se apreciază după metoda punctelor de la aprecierea exteriorului

animalelor, cu condiţia ca masculii să realizeze cel puţin 65 puncte, iar femelele cel puţin 55de puncte, ţinându-se seama de notele minime pentru regiunea ugerului, care sunt eliminatorii.

- Calcularea indicelui de testare după performanţelor propriiDeterminarea şi aprecierile enumerate mai sus pot servi la calcularea unui indice

sintetic de testare după performanţele proprii, a cărui valoare rezultă din însumarea puncteloracordate pentru fiecare însuşire urmărită, după ce se aplică diferiţi coeficienţi de transformarea valorii absolute, ţinându-se cont de regula semnelor.

Pentru însuşirile la care valorile negative dorim să le transformăm în punctaj pozitiv(consumul specific de hrană şi grosimea medie corectată a stratului de slănină dorsală) seapelează la un artificiu de calcul. Transformarea se face scăzând valorile înregistrate dintr-ovaloare maximă constantă.

S-au utilizat diferite metode, în funcţie de metodologia folosită pentru testareaperformanţelor proprii.

Pentru metodologia clasică s-a utilizat modelul din tabelul 26.Tabelul 26

Calculul indicelui de testare după performanţele proprii

Specificare Ponderea(%)

UM

Valoareaînregistată

saucorectată

TransformăriCoeficient

deînmulţire

Punctajrezultat

Sporul mediuzilnic

33 g 630 - 0,5 315

Consumspecific dehrană

20 kg 2,80 (5,00-2,80)=2,20 100 220

Grosimea mediea slănineidorsale

15 mm 22,5* (50,0-22,5)=27,5 10 275

Procentul decarne în carcasă(cu os)

14 % 71,0* - 2,0 142

Tipicitatea rasei 18 punct 85 - 2,0 170TOTALpuncte 100 x x x 1.122

Notă: * valori corectare

Page 117: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

117

In prezent, în unităţile care efectuează testarea după performanţele proprii indicele secalculează după o metodologie oarecum diferenţiată, care ţine seama, pentru fiecare însuşirede calităţile prin care excelează grupa de rase şi chiar fiecare rasă (tabelul 27).

Tabelul 27

Calcularea punctajului în testul după performanţele proprii la suine(varianta actuală)

Specificare UM Valoareaînregistată

Valoareacorectată

Transformări

Coeficientde calcul

Punctajrezultat

Sporul mediuzilnic (0-182zile)

g 550 - -

1,5×s.m.z. la raselematerne şi rasaDuroc; 2,0×s.m.z. lacelelalte rase paterne

825

Consumspecific defuraje (numaila vieriuşi înperioada 91-182±3 zile

kg 3,25 -(5,00-3,25)=1,75, care seînmulţeşte cu:

200 la rasele materne;300 la rasaHampshire; 250 lacelelalte rase paterne;

350

Grosimeaslănineidorsale

mm 26,7 27,1(50,0-27,1)=22,9, care seînmulţeşte cu:

10 la toate rasele 229

Procentul decarne încarcasă (cuos)

% 66,8 64,8 - 2 la toate rasele 129

TOTAL puncte x x x 1.533

Rezultatele testării după performanţele proprii constituie baza de calcul a testării dupădescendenţi; datele înregistrate, corectate şi transformate se vor grupa pe reproducători(scroafe şi vieri). De asemenea, datele se valorifică pentru încadrarea în clasele parţiale şi apoila stabilirea clasei generale în bonitarea suinelor, precum şi pentru calcularea preţului delivrare a reproducătorilor.

Estimarea valorii de amelioarare (A) şi ierarhizarea indivizilor pentru fiecare însuşirese face în funcţie de performanţele proprii (P) exprimate ca abatere de la mediacontemporanilor (Pc), după formula:

A = h2 x (P-Pc)

De exemplu, dacă performanţa medie a seriei de testare pentru sporul mediu zilnic estede 500 g, iar a individului de 585 g şi valoarea lui h2 de 0,3, atunci:

A = 0,3(585-500)= 25,5 g, adică din superioritatea de 85 g a individului se estimeazăcă 25,5 se transmite în generaţii succesive la descendenţi. Deci, pe generaţie, ne aşteptăm laun spor mediu zilnic de 525,5 g.

Cu privire la prioada de testare, unii autori indică reducerea acesteia până la 61 de zile,atât în scopul luării unei decizii mai de timpuriu cât şi a măririi numărului de indivizi testaţipe acelaşi spaţiu. Din punct de vedere fiziologic, această reducere de timp vine în favoarainstalarii stării de reproducător a indivizilor.

Page 118: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

118

Testarea după descendenţi (progeny testing)

Testarea după descendenţi a fost introdusă pentru prima dată în Danemarca. În jurulanului 1890 s-au elaborat, în această ţară, primele instrucţiuni pentru controlul descendenţei lasuinele din rasa Landrace, iar în anul 1898 s-a dat în exploatare prima staţie de testare,urmând ca în anul 1908 să funcţioneze trei asemenea staţii. Este metoda cea mai precisăpentru aprecierea valorii de ameliorare a scroafelor şi vierilor, fiind obligatorie pentru fermelede elită în efective reduse (sistem gospodăresc), precum şi pentru complexele de selecţie, decipentru toate unităţile din vârful piramidei de ameliorare (sau din treapta I).

Sistemul practicat în Danemarca, potrivit căruia, pentru fiecare vier în testare seutilizează datele furnizate de către 16 descendenţi proveniţi de la 4 scroafe neînrudite, a măritconsiderabil efectul metodei.

În general, controlul producţiei se efectua între greutăţile vii de 30-90 kg; perioadacorespunzătoare producerii de carcase pentru producţia de bacon. La aceasta au mai contribuitşi alte elemente, cum ar fi: concentrarea efortului pe o singură rasă (Landrace), numărullimitat de ferme de selecţie (cca. 260), testarea intensivă în aceste unităţi, însuşirea clară adirecţiilor selecţiei, severitatea controlului, existenţa în reţea a unui personal competent şiperseverent, precum şi asigurarea cu reproducători buni în condiţii economice avantajoase.

În ţara noastră, testarea suinelor a demarat în anul 1958 la Staţiunea zoothnicăexperimentală Dulbanu-Creţu.

Iniţial lotul de descendenţă prin care se controla un reproducător era constituit din doiproduşi ai unei fătări (o femelă şi un mascul castrat) ce se trimiteau de către fermele deselecţie la staţiunea de testare şi care se controlau în grup. Aprecierea se făcea pe baza medieirezultatelor acestora privind consumul de furaje pentru realizarea a 1 kg spor de creştere îngreutate vie şi sporul mediu zilnic.

Ulterior, s-au luat în control 4 indivizi dintr-un lot de fătare (2 femele şi 2 masculicastraţi), care se urmăreau individual în boxe separate, fiecare constituind o repetiţie pentruceilalţi.

În prezent, testarea după descendenţi se execută la toţi indivizii aparţinători scroafeisau vierului intraţi în controlul oficial de producţie, după o tehnică apropiată de majoritateaţărilor bune crescătoare de suine.

Pentru testarea după descendenţi a scroafelor şi a vierilor se folosesc datele înregistatela testarea după performanţele proprii a produşilor din lotul de fătare ale acestora. Prinurmare, datele descendenţilor vor fi grupate pe scroafe sau pe vieri, după cum se preconizeazătestarea.

Testarea după descendenţi la scroafe

Rezultatul testării după descendenţi la scroafe se exprimă prin indicele de testare, carerezultă din diferenţele de selecţie înregistrate între performanţa medie a seriei (lunare) detestare şi scroafa în studiu, pentru fiecare din însuşirile urmărite în testul performanţelorproprii.

Performanţa medie a lotului scroafei se determină calculându-se media aritmeticăpentru fiecare însuşire urmărită (spor mediu zilnic, consum specific de furaje, grosimea mediea statului de slănină dorsală corectat şi proporţia de carne în carcasă corectat).

Page 119: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

119

Performanţa mediei seriei (lunare) se stabileşte prin calcularea mediei -mediilortuturor loturilor care au încheiat controlul performanţelor proprii în luna respectivă, pentrufiecare însuşire urmărită. Prin urmare, se aplică o comparare a contemporanilor, diminuându-se astfel influenţa sezonului asupra rezultatelor testării.

Calculându-se media performanţelor seriei lunare şi media performanţelor lotuluiscroafei ce urmează a fi testată, se stabilesc diferenţele în plus sau în minus pentru fiecareînsuşire urmărită, care apoi se înmulţesc cu un coeficient (în funcţie de importanţa însuşirii),ţinându-se seama de regula semnelor (tabelul 28).

Tabelul 28

Calcularea indicelui de testare după descendenţi la scroafe

Însuşirileconsiderate

Valoare medie înregistrată la: Diferenţa faţăde media seriei

lunare(S)

Coeficientde calcul

Punctajrealizat

lotul de descen-denţi al scroafei seria de testare

deter-minată

corec-tată

deter-minată

corec-tată

Spor mediuzilnic (g)

479 - 470 - +9 +20 +180

Consumspecific (kg)

3,14 - 2,84 - +0,3 -1000 -300

Grosimeaslăninei(mm)

21,6 22,2 20,4 21,2 +1,0 -100 -100

Proporţia decarne (%)

74 73,6 69,7 69,2 +4,4 +100 +440

Punctajrealizat x x x x x x +220

Se consideră scroafe testate după descendenţi acelea care realizează un indice detestare pozitiv, adică se situează deasupra mediei lunare de testare. Din exemplu de mai susrezultă că, scroafa a fost declarată reuşită după descendenţi, înregistrând un indice de testarepozitiv, de +220 puncte. Tehnica de lucru se va prezenta la lucrările practice.

Testarea după descendenţi la vieri

Stabilirea valorii de ameliorare după testul descendenţilor la vieri are un grad deprecizie ridicat, însă datele ne parvin relativ târziu. Testarea se bazează pe calcularea indiceluide testare, care se stabileşte pe baza performanţelor produşilor proveniţi de la loturilescroafelor partenere. Scroafele partenere sunt considerate cele care au fost însămânţate înprimele 8 săptămâni de folosire la montă a vierilor în cauză. Numărul minim este de 4scroafe, care trebuie să fie neînrudite între ele (când sunt 2 scroafe surori se prelucrează datelecelei mai bune).

Pentru calcularea indicelui de testare la vieri se utilizează 2 valori medii şi anume:- media seriilor lunare;- media loturilor scroafelor partenere, pentru fiecare însuşire.

Page 120: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

120

Media seriilor lunareDeoarece datele provenite de la scroafele partenere se desfăşoară pe parcursul a 2-3

luni, corespunzătorare a 2-3 serii lunare, trebuie să se calculeze media acestora pentru fiecareînsuşire urmărită. Aceasta se obţine prin împărţirea sumei valorilor medii pentru cele 2-3 seriilunare de testare la un număr total de loturi participante (din care au făcut parte şi scroafelepartenere). Aşa de exemplu, pentru sporul mediu zilnic, se prezintă în tabelul 23 un model decalculare.

Tabelul 29

Calcularea mediei seriei lunare pentru sporul mediu zilnic

Luna calendaristicăNumărul de loturi

participanteSporul mediu zilnic şi calculaţiile

Iunie 28 519(28x519=14,532)

Iulie 26 534(26x534=13,884)

August 37 512(37x521=19,277)

Media seriei lunare 91 524(47,693:91=524)

În mod identic se procedează şi pentru celelalte însuşiri urmărite (consumul specificde hrană, grosimea medie a stratului de slănină dorsală şi proporţia de carne în carcasă) cuspecificarea că la ultimele două însuşiri se iau în calcul valorile corectate, faţă de greutatea dereferinţă, de 90 kg. Prin urmare se calculează media mediilor seriilor lunare pentru fiecareînsuşire.

Media loturilor scroafelor partenere

Aceasta se calculează făcându-se media aritmetică la fiecare însuşire în parte pentruscroafele partenere ale vierului.

Se calculează apoi diferenţa de selecţie (diferenţa dintre media seriilor lunare şi medialoturilor scroafelor partenere), iar pentru fiecare însuşire, prin înmulţirea cu coeficienţidinainte stabiliţi, ţinându-se seama de regula semnelor.

Punctajul total rezultă din însumarea punctajelor pentru fiecare însuşire, ţinându-seseama, de asemenea, de regula semnelor.

Indicele de testare după descendenţi la vieri se calculează prin înmulţirea punctajuluitotal cu valoarea numărului efectiv de loturi-produşi (W) ai scroa-felor partenere, după formula:

W=l x pl p

, în care:

l - numărul de loturi ale scroafelor partenere;

p - numărul mediu de produşi care au încheiat testul

performanţelor propriiCu cât un vier este apreciat după mai multe scroafe partenere şi cu cât în aceste loturi

au fost mai mulţi indivizi (care au încheiat testul performanţelor proprii) cu atât creşte gradulde certitudine a valorii de ameliorare.

Page 121: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

121

Valoarea indicelui de testare exprimă valoarea de ameliorare şi ajută la ierarhizareavieruşilor testaţi.

Se numesc vieri testaţi cei care înregistrează un indice de testare pozitiv (cu semnul +)ceea ce dă dreptul la înscrierea în registrele genealogice (teritoriale sau republicane).

În anexa 1 se prezintă un model de "Fişă de testare pentru vieri". Scrofiţeleacceptate la reproducţie se apreciază în continuare după performanţele de reproducţie la primafătare (criterii de clasificare), iar vieruşii reţinuţi se apreciază după capacitatea de reproducţiedin primele 8-12 săptămâni de activitate.

6.1.5. Selecţia suinelor prin clasare (bonitare)Aprecierea prin clasare a tineretului, sau a reproducătorilor în activitate, se bazează pe

rezultatele testărilor şi analizarea ascendenţilor, având ca scop ierarhizarea lor după valoareade ameliorare (datele fiind utilizate ulterior şi pentru stabilirea preţurilor de vânzare-cumpărare). Acţiunea se face numai la animalele intrate în controlul oficial de producţie, pringrija Oficiilor judeţene de reproducţie şi selecţie a animalelor. Unităţile cuprinse în controluloficial sunt obligate să respecte măsurile impuse pentru specificul acestei acţiuni şi care seprezintă pe larg la lucrările practice.

Aprecierea se desfăşoară în două etape; în prima etapă se ţine seama de criteriile decalificare sau preselecţie, iar în a doua de cele de clasificare.

- Criteriile de calificare

Încadrarea în cele trei categorii de calificare se referă atât la performanţele indivizilorcât şi ale părinţilor, animalele fiind admise sau eliminate atât din programul de control oficialal producţiei cât şi din lucrările de selecţie şi testare.

În primul rând se depistează indivizii cu anomalii congenitale (12 anomalii maiimportante), care constituie motiv de eliminare, atât pentru părinţi cât şi pentru întregul lot defătare.

În al doilea rând se studiază încadrarea scrofiţelor în cerinţele minime de admitere, înfuncţie de grupa de rase, cu privire la vârsta primei monte fecunde, iar la prima fătare seanalizează prolificitatea şi capacitatea de alăptare.În al treilea rând se analizează performanţele minime ale indivizilor şi ale lotului destinattestării, prin încadrarea greutăţii individuale la vârsta de 91 zile, precum şi prin numărul deanimale din lot la intrarea şi ieşirea din testare.

La vârsta de 64 zile se poate aplica şi testul halotan. Neîncadrarea în aceste baremurisau cerinţe minime, constituie motiv de eliminare din acţiunea de control oficial de producţieşi deci din bonitare.

- Criterii de clasificare

Servesc la încadrarea suinelor în clase parţiale şi pe baza acestora în clase generale,care sunt: Record, Elită, Clasa I şi Clasa a II-a (numai pentru scrofiţe). Vierii şi scroafeledeclarate reuşite în acţiunea de testare după descendenţi sunt încadrate la clasa "Testaţi", fărăa se mai lua în considerare clasele parţiale.

Page 122: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

122

UNITATEA ____________________ Nr.matricol 103-034FERMA _______________________ Rasa Landrace

FIŞA DE TESTARE VIERI1 LOT 09.VI.1989

Data încheierii testării ultimului lot = 11.VIII.1989

Luna de Nr.loturi Nr.matr. Spor mediu (g)Consum furajepentru 1kg spor (kg)

Grosimea medie aslăninei dorsale (mm)

Proporţia de carneîn carcasă (%)

Număr produşitestaţi

testare scroafă X X X

corectată X

corectată Perform.

propriiSacri-ficaţi

VI 28 519 14532 3.05 85.40 23.8 666.40 66.2 1787.4 27VII 26 534 13884 2.96 76.96 22.3 579.80 70.3 1616.9 23VIII 37 521 19277 2.98 110.26 21.3 788.10 70.3 2530.8 36

TOTALŞI MEDII 91 524 47693 2.99 272.62 22.3 2034.30 69.0 5935.1 86

VI 101-015 525 2.96 24.1 78.4 7VI 106-100 485 2.98 20.0 72.3 7VI 032-080 582 2.91 20.21 68.5 9VII 106-098 586 2.82 21.7 70.7 8VII 005-041 522 2.97 22.1 67.6 7VII 009-025 460 3.41 22.5 71.1 8VIII 026-011 554 2.80 21.8 75.1 8VIII 011-538 538 2.92 20.7 71.6 7

61 : 8 = 7.6Total şi medii 530 4252 2,97 23,77 21,6 173,1 72,0 576,3 p =7,6Diferenţa de selecţie +6 -0,02 -0,7 +3,0Punctaj P +120 +20 + 70 +300 P = 510Indicele de testare (I)

I = P x W = +510 x 3,89 = + 1983 Wl x pl p

=8 7 6

8 7 6

x ,

,= 3,89

Page 123: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

123

Clasele parţiale sunt după: origine, ritmul de dezvoltare , calitatea cărnii şidupă conformaţia corporală şi constituţie. De menţionat că, la ritmul de dezvoltare se includesporul mediu zilnic (de la naştere şi până la vârsta de 182 zile) şi consumul specific defuraje pe perioada testării, iar la calitatea cărnii intră grosimea medie a slăninei dorsale şiproporţia de carne în carcasă, care se determină la ieşirea din testare.

Baremurile pentru încadrarea în clase a sporului mediu zilnic şi pentru grosimea mediecorectată a slăninei dorsale sunt comunicate de către Agenţia Naţională de Ameliorare şiReproducţie în Zootehnie sau prin calcularea abaterilor deviaţiei standard (s) faţă de medie.

Tehnicile de încadrare şi de calculare se vor prezenta în detaliu la lucrările practice

Tabelul 30

Limitele în intervale ale deviaţiei standard (s) pentru încadrarea în clase

Sexul Record Elită Clasa I Clasa aII-a

Masculimai mare de

X +1,30 s

întreX +0,70 s şiX +1,29 s

întreX +0,15 s şiX +0,69 s

Femelemai mare de

X +1,20 s

întreX +0,65 s şiX +1,19 s

întreX +0,10 s şiX +0,64 s

întreX +0,50 s şiX +0,09 s

Clasa generală în care se încadrează animalul se stabileşte în funcţie de 3 sau 4 claseparţiale, ajutând la ierarhizarea reproducătorilor în funcţie de valoarea zootehnică şi dânddreptul la înscrierea în registrele genealogice în funcţie de anumite limite. De asemenea ajutăla calcularea preţurilor de vânzare-cumpărare.

În fermele de hibridare de pe lângă unităţile industriale se practică o selecţie masalăsau de grup. Scopul funcţionării fermelor de hibridare este producerea de scrofiţe metise F1,de obicei între rasele Landrace (tata) şi Marele alb (mama).

Avându-se în vedere că în aceste ferme se execută testarea în grup după performanţeleproprii, clasele parţiale se stabilesc după o tehnologie aparte. Astfel, clasa parţială pentruorigine se stabileşte interpolând clasele generale cele mai reduse ale părinţilor.

Clasele parţiale pentru sporul mediu zilnic şi conformaţia corporală-constituţie sestabilesc luând în calcul mediile celor două însuşiri. Clasa generală se stabileşte prininterpolarea celor trei clase parţiale. Deci valoarea zootehnică este clasa generală a grupuluide scrofiţe metise şi constituie baza pentru calcularea preţului de decontare între ferme,scrofiţele livrându-se în grup.

Page 124: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

124

6.1.6. Creşterea suinelor în rasă curatăRolul creşterii suinelor în rasă curată, sau pură, este obţinerea unui număr sporit de

reproducători din aceeaşi rasă, alături de depistarea şi selecţia celor cu mare valoare deameliorare.

Această acţiune se desfăşoară în fermele de elită şi în unităţile de selecţie, careconstituie baze solide pentru difuzarea progresului genetic în treptele inferioare ale piramideiameliorării, cu finalizare în unităţile de producţie.

În fermele de elită şi de selecţie se asigură condiţii de mediu optime punerii înevidenţă a potenţialului genetic obţinut prin acţiunile anterioare de ameliorare.

Rezultatele ameliorării prin creşterea în rasă curată sunt mai puţin rapide, decât celeobţinute prin încrucişare, mai ales pentru însuşirile cu h2 reduse.

În cadrul creşterii în rasă curată deosebim:- creşterea neînrudită;- creşterea înrudită;- creşterea pe bază de linii.

- Creşterea neînrudită are ca scop menţinerea însuşirilor valoroase, mai ales când sepractică împerecherile omogene. Împerecherile mai pot fi şi heterogene, însă reproducătoriitrebuie să se încadreze în caracterele şi parametrii rasei respective. Ca urmare, gradul deheterozigoţie înregistrează o oarecare creştere, având ca rezultat ridicarea vigurozităţiidescendenţei, cu influenţă pozitivă asupra indicatorilor de producţie, deci şi asuprarentabilităţii creşterii în rasă pură.

Metoda se utilizează în fermele de elită şi în uniţile de selecţie.Pentru menţinerea stării de heterozigoţie, periodic se introduc în crescătorie

reproducători proveniţi din alte unităţi (situate în vârful piramidei ameliorării), sau din import.- Creşterea înrudită se practică în unităţile speciale, situate în vârful piramidei

ameliorării, în scopul consolidării unor însuşiri dorite, prin menţinerea înrudirii spre unreproducător excepţional, care a produs o descendenţă suficient de numeroasă şi confirmată cavaloroasă, denumit fondator de linie. Tehnica constă din împerecheri între descendenţiiacestui reproducător, metoda folosindu-se şi pentru producerea de indivizi consangvini.

Efectul împerecherilor consangvine este, în general, foarte pregnantă, atât în senspozitiv, cât şi în sens negativ. Efectele negative se datoresc depresiunii consangvine,afectând o serie de însuşiri la suine, cum ar fi: fecunditatea, prolificitatea, vitalitateaproduşilor.

Manifestarea efectelor negative este în strânsă legătură cu gradul de consangvinizare,cu durata şi momentul de aplicare, precum şi cu prezenţa genelor letale. Se apreciază că,frecvenţa genelor letale la suine consangvinizate este dublă faţă de cele neconsangvinizate (de9,4% faţă de 4,4% - DONALD, citat de N. FARCAŞ -1974). Pentru o creştere de 10% acoeficientului de consangvinizare prolificitatea scade cu cca. 0,4 purcei/fătare.

Alţi autori sesizează la indivizii consangvini existenţa organelor genitale mai puţindezvoltate faţă de rasa curată, dar şi o structură proteică în sânge mai bună.

Împerecherile înrudite se practică în multe ţări, dar conform unor programe speciale,constiutind puncte de plecare pentru formarea liniilor consangvinizate, baza producerii deporci hibrizi. Folosirea eficientă a liniilor consangvine pentru obţinerea porcilor hibrizi

Page 125: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

125

necesită studii şi teste de combinabilitate, aşa încât rezultatele de producţie să asigure orentabilitate sporită.

- Creşterea pe bază de linii constituie singura metodă care permite un ritm ceva mairapid de ameliorare pentru creşterea în rasă curată. Prin această metodă, rasa capătat ostructură mai heterogenă, populaţia fiind diferenţiată în linii distincte, evitându-se în felulacesta plafonarea îmbunătăţirii însuşirilor, diminuându-se şi din efectele negative aleconsangvinizării.

- Linia zootehnică se realizează prin aplicarea împerecherilor între animale înruditeprintr-un strămoş comun, ce aparţine aceleaşi rase şi care este de obicei un mascul foartevaloros din punct de vedere zootehnic.

În formarea liniei şi desfăşurarea acţiunii se disting trei etape:- în prima etapă se alege fondatorul de linie pe baza performanţelor superioare

înregistrate şi pe capacitatea de a le transmite la urmaşi (deci verificat prin testări fenotipice şigenotipice);

- în etapa a doua are loc, la descendenţi, consolidarea însuşirilor prin aplicarea deîmperecheri înrudite (cu grade moderate sau reduse de înrudire), alături de asigurarea decondiţii ideale de alimentaţie şi întreţinere;

- în a treia etapă se aplică o selecţie riguroasă, eliminându-se produşii care nucorespund, concomitent cu nominalizarea unui nou continuator al liniei.

Dacă în 3-6 generaţii nu se depistează un continuator valoros, linia se stinge.În funcţie de ponderea sau de coeficientul de consangvinizare, liniile zootehnice pot fi:

neconsangvinizate, moderat consangvinizate şi stabile genetic.- Liniile neconsangvinizate evoluează numai pe baza selecţiei şi a împerecherilor

dirijate pentru a se evita consangvinizarea. Sunt deci populaţii, din cadrul unor rase, care secresc izolat reproductiv, după un program bine stabilit.

Pentru aceasta se prevede împărţirea efectivului matcă în cinci grupe de scroafe şicinci grupe de vieri, ce sunt dirijate la montă succesiv (în funcţie de generaţie). Metoda sepractică în unităţile de elită din vârful piramidei ameliorării.

- Liniile moderat consangvinizate au ca scop menţinerea asemănării genetice a uneipopulaţii de suine cu un reproducător valoros, utilizându-se un coeficient de consangvinizarede până la 3%, concomitent cu selecţia severă a indivizilor din fiecare generaţie.

- Liniile consangvinizate sunt populaţii de suine, reduse ca număr, la carecoeficientul de consangvinizare depăşeşte 6% pe generaţie. Se apelează mai des laîmperecherea între semifraţi şi semisurori (4-5 generaţii) şi mai rar între fraţi (2-3 generaţii).Importanţa liniilor consangvinizate constă nu în producţiile ca atare, ci în producţiile ce se vorrealiza prin combinarea ulterioră a acestor linii.

- Liniile stabile genetic sunt populaţii de suine nesupuse selecţiei şi consangvinizării,constituind populaţii de control necesare pentru compararea progresului genetic. Acesteaconstituie “rezerva de gene” provenind din populaţii sau rase cu mare rezistenţă la condiţiilede mediu şi la boli. Efectivele sunt reduse, uneori pe cale de dispariţie, cum ar fi rasa Stocli,porcul de Bazna, rasa Mangaliţa etc., recunoscute prin rezistenţa lor la boli şi condiţiilevitrege de mediu.

Page 126: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

126

6.2. Ameliorarea prin încrucişare

Ameliorarea prin încrucişare constituie mijlocul cel mai rapid şi eficient deîmbunătăţire a însuşirilor dorite la populaţiile de suine, în urma căreia, la metişi sau la hibrizi,se manifestă intens fenomenul de heterozis, sau de vigoare hibridă.

În cadrul ameliorării suinelor prin încrucişare, deosebim:- încrucişări în scopul ameliorării raselor;- încrucişări de producţie (sau în scopuri economice).

6.2.1. Încrucişări în scopul ameliorarii raselor de suine

În această categorie intră încrucişările de infuzie, de absorbţie şi pentru formarea derase noi.

- Încrucişarea de infuziePrin acest tip de încrucişare se urmăreşte îmbunătăţirea mai rapidă a unor însuşiri

dorite, sau corectarea unor defecte şi nu transformarea radicală a rasei de ameliorat. Constă înîmperecherea femelelor dintr-o rasă de ameliorat (R1), cu masculi dintr-o rasă amelioratoare(R2), efectuată o singură dată, după care produşii metişi F1 (de regulă femelele) sunt dirijate lareproducţie în cadrul rasei de ameliorat.

În fiecare generaţie trebuie să se aplice o selecţie severă în direcţia scopului urmărit,fel în care se îmbogăţeşte genofondul rasei. La noi în ţară s-a practicat la ameliorarea raseiBazna cu masculi din rasele Wessex şi Sattelschwein, iar la suinele Alb de Ruşeţu cu masculidin rasele Landrace şi Yorkshire.

- Încrucişarea de absorbţie (sau de transformare) se foloseşte pentru transformarearadicală a unei rase mai puţin valoroasă, sau primitivă. Metoda constă din împerechereascroafelor din rasa puţin valoroasă (R1) cu vieri din rasa aleasă pentru ameliorare (R2). Îngeneraţiile următoare scrofiţele metise F1 sunt împerecheate din nou cu vieri din rasaamelioratoare (timp de 4-5 generaţii), după care metişii se împerechează între ei. În final se

Fig. 41 Schema încrucişării de infuzie Fig. 42. Schema încrucişării de absorbţie

Page 127: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

127

ajunge la absorbţia rasei de ameliorat de către rasa amelioratoare, la manifestarea pregnantă aînsuşirilor rasei amelioratoare.

- Încrucişarea pentru formarea de rase noi se aplică numai în unităţile speciale, deobicei din vârful piramidei ameliorării, când rasele existente nu mai satisfac exigenţele deproducţie şi economice şi când după aplicarea încrucişărilor descrise anterior nu s-au obţinutrezultatele scontate.

Schemele de încrucişare se studiază din toate punctele de vedere, punându-se bază pecaracteristicile fenotipice şi genotipice ale raselor parentale, corelându-se cu scopul urmărit şicu realităţile din teren.

Încrucişarea pentru formarea de rase noi, se face în prezent pe baza unor studiicitogenetice amănunţite, a cunoaşterii filogeniei raselor etc, luându-se în consideraţieînsuşirile prin care rasele parentale excelează, precum şi în ce condiţii de mediu se presupunea fi exploatată rasa nouă. . În acest sens, se pot utiliza 2 sau 3 rase, eşalonate pe etape, cuindicarea strictă a sexului introdus în schema de încrucişare şi uneori a liniei specializate dincadrul rasei.

Durata creării unui nou tip de suine este relativ scurtă, de 8-10 ani, timp în care, pelângă încrucişările stabilite, se face o severă selecţie în direcţia dorită, alături de creştereadirijată a tineretului (folosirea unei alimentaţii stimulatoare şi utilizarea de sisteme deîntreţinere ideale).

La formarea unei rase noi se stabileşte un program general, dar şi unul de detaliu,precizându-se cel puţin 5 unităţi de pornire, din diferite regiuni sau zone, care să utilizezeaceleaşi scheme de încrucişare ale reproducătorilor, apoi alegerea şi nominalizarea acestora,pe sexe, ce trebuiesc apoi utilizaţi la împerecherile următoare, deci pentru a se preveniconsangvinizarea descendenţei în primele secvenţe ale acţiunii.

În unele situaţii se foloseşte şi consangvinizarea pentru consolidarea însuşirilorobţinute, dar cu foarte mare atenţie şi în condiţii sever controlate

Din încrucişările simple, urmate de selecţie şi susţinute de creşterea dirijată (condiţiispeciale de alimentaţie), s-au format rasele Landrace în Danemarca şi Edellschwein înGermania, ambele având la bază rasa Marele alb din Anglia.

Sunt şi cazuri când se utilizează mai multe rase, uneori chiar 5-8 rase, şi chiar unelelinii consangvine din cadrul acestora.

6.2.2. Încrucişările de producţie (în scopuri economice imediate)

Prin aceste încrucişări se urmăreşte satisfacerea imediată a unor cerinţe economice,produşii obţinuţi fiind valorificaţi, în final, prin sacrificare.

Însuşirile productive se îmbunătăţesc imediat datorită manifestărilor fenomenului deheterozis, mai cu seamă la însuşirile de creştere şi de îngrăşare (cu h2 ridicat).

Cele mai utilizate încrucişări în scopuri economice imediate sunt:- încrucişarea industrială (simplă);- încrucişarea de întoarcere;- încrucişarea alternativă;- încrucişarea de rotaţie;- încrucişarea statică, între 3 sau 4 rase.

Page 128: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

128

În cele ce urmează se vor trata numai încrucişarea industrială (simplă) şi cea staticăîntre 3 sau 4 rase, care se practică cel mai adesea în unităţile din ţara noastră.

- Încrucişarea industrială simplăAcest tip de încrucişare se mai numeşte şi de "primă generaţie" şi constă din

împerecherea unui mascul dintr-o rasă pură cu o femelă dintr-o altă rasă, iar descendenţii F1

sunt dirijaţi în totalitate la tăiere pentru carne.Pentru obţinerea unor rezultate bune, în urma acestei încrucişări, se indică

împerecherea scroafelor cu însuşiri materne foarte bune cu vieri care posedă însuşiri paterne,de asemenea foarte bune (în privinţa precocităţii şi a calităţii carcasei). De exemplu, pentruţara noastră este indicată încrucişarea scroafelor din rasa Marele alb cu vieri din rasaLandrace, sau Duroc. În urma aplicării acestei încrucişări, fenomenul de heterozis semanifestă la maximum, dar numai pentru însuşirile legate de dezvoltarea purceilor metişi dinprima generaţie, de valorificarea hranei şi de reducerea pierderilor.

Prolificitatea scroafelor nu este influenţată de heterozis, deoarece acestea sunt înpermanenţă în "rasă pură".

În cazul încrucişării raselor Marele alb cu Landrace, la metişi s-a înregistrat, laînţărcare, faţă de rasa Marele alb, o greutate mai mare de cca. 20%, iar pe perioada îngrăşăriisporul mediu zilnic a fost mai ridicat cu 8-10%, în condiţiile în care şi consumul specific dehrană s-a redus cu 10-15% (ARIŞANU,I. 1980)

În experienţele efectuate în Republica Moldova, JUSKO, V.G. (1968) arată căgreutatea purceilor la înţărcare a fost mai mare la metişii Marele alb x Landrace, faţă de raseleparentale, cu 13,4-21,9%. La sacrificarea porcilor randamentul a fost mai ridicat cu 2,44-2,86%, lungimea mare a carcasei cu 2,6-2,8%, iar suprafaţa ochiului muşchiului cu 5,3-11,0%. Proporţia de carne în carcasă a fost mai mare cu 5-7%, dar numai faţă de Marele alb.

KROES, V. (1969), practicând împerecheri între scroafele din rasa Landrace cu vieriMarele alb, demonstrează superioritatea rezultatelor la metişii de primă generaţie (simpli) faţăde rasa pură (Landrace), dar numai cu privire la numărul şi greutatea purceilor la diferitevârste (tabelul 31), deoarece aceste însuşiri posedă h2 medii şi mari.

Tabelul 31

Rezultatele înregistrate la încrucişarea scroafelor Landrace cu vieri Marele alb(după Kroes, V. 1969)

Specificare Landrace Metişi F1 (Landrace x Marelealb)

Greutatea lotului la fătare (kg) 14,20 15,95Nr.purcei la 42 zile 8,59 9,71Greutatea medie la 56 zile (kg) 14,22 14,88Greutatea lotului la înţărcare (56 zile,kg) 122,15 144,50

În ceea ce priveşte influenţa sexului unei rase asupra rezultatelor înregistrate la metişi,se demonstrează că vierul influenţează mai mult calitatatea carcasei (GRUDOV, D. 1967).

ALEXANDROV, B.V. (1966) mai adaugă la influenţa sexului şi pe cea a greutăţiicorporale (deci şi a vârstei) la care se face sacrificarea metişilor. Acesta găseşte că, până la 80kg, calitatea carasei este mai bună la metişii obţinuţi din tată Landrace cu mamă Marele alb

Page 129: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

129

(tabelul 32), atât faţă de rasele paternale, cât şi faţă de cei dintre tată Marele alb şi mamăLandrace.

Încrucişarea industrială simplă nu foloseşte decât parţial posibilităţile create, deoarecemanifestarea heterozisului la nivelul însuşirilor de reproducţie nu sunt exploatate, toţiproducţii fiind sacrificaţi pentru carne.

Tabelul 32Rezultatele înregistrate la încrucişarea industrială simplă

(ALEXANDROV, B.V. 1966)

SpecificareMarele alb

(MA)MA x L

L x MALandrace

(L)1. Valori înregistrate la 80 kg

- Proporţia de carne (%) 60,3 63,6 69,1 66,0- Proporţia de grăsime(%) 25,3 21,3 16,5 18,5- Proporţia de oase (%) 14,4 15,1 14,4 15,6

2. Valori înregistrate la 100 kg- Proporţia de carne (%) 58,1 59,5 63,2 64,2- Proporţia de grăsime (%) 29,5 28,1 24,5 23,1- Proporţia de oase (%) 12,4 12,4 12,3 12,7

- Încrucişarea statică între trei sau patru raseAcest tip de încrucişare mai este denumi şi industrială complexă (între 3 sau 4 rase),

prezentând un mare interes pentru fermele de producţie din cadrul unităţilor industriale şichiar pentru gospodăriile populaţiei. Rezultatele finale depind de schema de încrucişareaplicată, care trebuie să fie în concordanţă cu condiţiile concrete din unitate şi de nivelul atinsîn ameliorarea însuşirilor la rasele utilizate.

Combinarea optimă a însuşirilor de reproducţie cu cele de producţie constituie garanţiasuccesului şi se realizează cu precădere prin încrucişarea raselor din grupa "maternă" cu celedin grupa "paternă".

Pentru eficientizarea acestei acţiuni de ameliorare se apelează la încrucişări în douăetape, sau generaţii.

- În prima generaţie trebuie să se încrucişeze două rase materne, care excelează prinprolificitate şi capacitatea de alăptare, în scopul obţinerii de scrofiţe metise F1. Cele mai bunerezultate au fost şi sunt oferite de combinaţia Marele alb (scroafe) cu Landrace (vieri), sauMarele alb (scroafe) cu Yorkshire (vieri). Utilizarea scroafelor din rasa Marele alb ca mame,se justifică prin rezistenţa organică mai mare a acestei rase, inclusiv prin specificulalimentaţiei.

Încrucişările se execută în fermele de hibridare de pe lângă marile complexeindustriale, sau în unităţile zonale, în funcţie de necesităţi. De menţionat că, pentru etapaurmătoare se vor reţine pentru reproducţie numai femelele metise; masculii castraţi şifemelele declasate vor fi îngrăşate şi dirijate la tăiere.

Pe această linie, STEOPAN, E. (1982) a efectuat o experienţă în care demonstrează căprolificitatea şi greutatea metişilor la diferite vârste sunt influenţate mai mult de tipul metisării

Page 130: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

130

decât de condiţiile de mediu, care constituie un argument în plus pentru încrucişarea dintrerasele Marele alb şi Landrace pentru obţinerea de scrofiţe metise F1 (tabelul 33).

Din cercetările mai recente efectuate în ţara noastră, pe populaţii din rasele Marele albşi Landrace, în care s-au analizat şi efectele încrucişării în funcţie de sexul mamei, s-aconstatat că unele performanţe (prolificitate şi greutatea lotului la naştere) sunt superioarecând mamele aparţin rasei Landrace şi tatăl rasei Marele alb (s-a utilizat modelul de calculprecizat de WILLHALM, 1963).

Tabelul 33

Rezultatele înregistrate la scroafele metise faţă de rasele paternale

Rasa sau metisul ProlificitateGreutatea medie corporală (kg) la:

naştere 21 zile 30 zile 60 zile

Marele alb (MA) 10,73 1,361 4,403 6,148 11,980

Landrace (L) 10,37 1,060 4,400 5,950 11,350

F1 (MA x L) 10,83 1,380 4,574 6,488 12,987

În scopul creşterii numărului de produşi pe scroafă au fost iniţiate experimentări devalorificare a potenţialului superior sub aspectul performanţelor de reproducţie a unor raseoriginare din China (BOLEL şI LEGAUTL, 1982), printre care şi varietatea Meishan.Scroafele din această varietate se caracterizează prin prolificitatea foarte mare (cca. 18purcei/fătare) şi maturitate sexuală precoce. Prin încrucişările efectuate între scroafe Meishanşi vierii din rasele Marele alb sau Landrace s-au obţinut rezultate favorabile (tabelul 34),cu menţiunea că acestea au fost mai bune când s-a utilizat rasa Marele alb.

Tabelul 34

Rezultatele activităţii de reproducţie (după Legault, 1982)

Rasa şi metisul femelei Produşi total Purcei viabili ÎnţărcaţiMarele alb 11,1 10,2 9,2

Landrace 9,4 8,8 8,6

Meishan x Marele alb 13,8 13,2 11,4

Meishan x Landrace 13,5 12,1 11,0

Din analiza datelor din tabelul de mai sus se observă o creştere a prolificităţii la femeleF1 cu 2,5-3,0 purcei, faţă de Marele alb şi Landrace. În viitor, se preconizează utilizareaacestora în încrucişări sistematice şi pentru realizarea de linii sintetice (este cazul linieisintetice SEGHERS).

ARIŞANU, I. (1980) sintetizând rezultatele mai multor experienţe ajunge la concluziacă încrucişarea industrială simplă, între rasele Marele alb şi Landrace, sporeşte prolificitateacu 0,5-1,0 purcei pe fătare, măreşte capacitatea de alăptare a scroafelor metise cu 10-15%, iargreutatea purceilor la înţărcare depăşeşte rasele parentale cu până la 20%. La metişii îngrăşaţi,(masculii castraţi şi femelele declasate), sporul mediu zilnic a fost mai mare cu 8-10%, iarconsumul specific de hrană mai redus cu 10-15%.

Page 131: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

131

JUSKA, V.G. (1968) încrucişând rasele Marele alb cu Landrace constată, faţă de rasaMarele alb, creşterea prolificităţii cu 4,3-6,5%, a greutăţii purceilor la naştere cu 9,1-14,4%, acapacităţii de alăptare la scroafele metise cu 13,4-21,9%, etc, rezultate care confirmă celesusţinute anterior şi în condiţiile altor ţări.

PULKRABEK, M. şi colab. (1978), efectuând încrucişări între principalele rase carese cresc în Republicile Cehă şi Slovacă, ajung la concluzia că fiecare rasă îşi imprimă lametişi însuşirile prin care excelează, deci sexul ar avea o influenţă mai redusă. Autoruldemonstrează că rasa Landrace imprimă prolificitate mare, capacitate de alăptare sporită şicalitate a caracasei, faţă de rasele care nu excelează prin aceste însuşiri.

Fig. 43 Încrucişarea statică între trei rase

- În generaţia a doua, scrofiţele metise F1 se vor împerechea cu vieri din gruparaselor "paterne", respectiv cu Duroc sau cu Hampshire, proveniţi numai din unităţile deselecţie, care excelează prin viteză mare de creştere, consum specific de hrană redus şi carcasede calitate superioară.

Încrucişarea se efectuează direct în fermele de producţie din cadrul unităţilorindustriale, sau în punctele zonale de producere a purceilor pentru gospodăriile populaţiei.

Metişii trirasiali obţinuţi sunt destinaţi în totalitate sacrificării.În viitor se vor lua în studiu şi rasele care valorifică bine şi furajele suculente

pretabile creşterii în exploataţii cu efective reduse sau gospodăreşti, cum ar fi Edelschwein,Wessex etc.

RASA LANDRACE RASA MARELE ALB

SCROFI}E METISE F1 VIERI DUROC

Page 132: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

132

Rezultatele înregistrate la metişii trirasiali sunt superioare metişilor obţinuţi dintredouă rase, ca urmare a cumulării efectului heterozis. Pe această linie, Harington, G. prezintăabaterile procentuale a performanţelor medii ale metişilor bi şi trirasiali, faţă de cele ale raseicurate considerată cu valoarea de 100% (tabelul 35). La metişii trirasiali performanţele suntaproape dublate faţă de cei birasiali, justificând în felul acesta eforturile pentru încrucişareastatică între 3 rase de suine.

Tabelul 35Superioritatea performanţelor metişilor, în comparaţie cu rasa curată (100%)

SpecificareProcentul faţă de rasa curată

două rase trei rasePurcei fătaţi 4,04 8,62Purcei viabili 11,22 20,19Purcei înţărcaţi 5,87 36,22Greutatea lotului la naştere 13,39 26,65Greutatea lotului la înţărcare 24,84 60,76Economia de furaje/kg spor 2,99 3,85Reducerea duratei de îngrăşare (până la 100 kg)greutate vie

8,67 8,63

Într-o amplă lucrare de sinteză SELLER, P. (1970) scoate în evidenţă superioritatearezultatelor înregistrate la metişii dintre trei rase, precum şi la cei dintre două rase,comparativ cu rasele parentale. Se pare că cel mai concludent indicator a fost greutatea lotuluila vârsta de 6 luni, când metişii dintre 2 rase au fost mai grei cu 15-18%, pe când cei dintre 3rase cu 25-28%, faţă de rasele parentale.

NIKITCENKO, I.N. (1984) apreciază că cele mai bune rezultate în creşterea suinelorpentru carne se obţin prin încrucişarea liniilor specializate din cadrul unor rase diferite.Astfel, în cazul încrucişărilor dintre liniile specializate aparţinătoare la 3 rase, faţă deîncrucişarea dintre 3 rase ca atare, prolificitatea a fost mai mare cu 2,0%, capacitatea dealăptare cu 5,7%, numărul de purcei înţărcaţi cu 6,6%, iar greutatea acestora la înţărcare cu7,8%.

În condiţiile creşterii cererii pentru carnea de porc cu puţină grăsime, MARIASTOICEA şi colab. (1975) recomandă folosirea ca vier terminal a unui metis (F1), obţinutdintre rasele Hampshire şi Piétrain împerecheat cu scroafele Landrace, deci trei rase careexcelează prin calitatea carcasei (tabelul 36)

Tabelul 36Rezultatele obţinute la metişii trirasiali specializaţi pentru calitatea carcasei

(MARIA STOICEA şi colab. 1975)

Specificare Landrace Metişii L x (HxP)Randamentul la sacrificare (la 100 kg-%) 77,70 79,60Procentul de carne în carcasă (%) 63,70 67,20Grosimea medie a slăninei dorsale (mm) 35,2 32,2Raportul carne/grăsime 1,78 2,14Suprafaţa ochiului muşchiului (cm2) 26,06 28,80Lungimea carcasei (cm) 98,40 96,40

Page 133: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

133

În ultimul timp, schemele de încrucişare pentru obţinerea metişilor industriali prevădşi utilizarea de vieruşi metişi F1 obţinuţi între două rase paterne. Prin urmare, în fermelede producţie se efectuează încrucişarea între scroafele metise F1 (Landrace x Marele alb) cuvieri metişi F1 (Hampshire X Duroc), iar produşii tetrarasiali fiind destinaţi în totalitate latăiere.

Fig. 44 Încrucişarea statică între patru rase

După HALMĂGEANU, P. şi colab. (1978) prolificitatea , în cazul acestei scheme,este de 10,22 purcei la o fătare, capacitatea de alăptare de 41,66 kg, iar numărul de purceiînţărcaţi de 8,92 pe scroafă. Sporul mediu zilnic, în perioada 91-182 de zile, a fost de 789 g,iar consumul specific de concentrate de numai 2,70 kg. La vârsta de 182 zile greutateaindivizilor din lotul unei scroafe a fost de 854 kg, din care au rezultat 499 kg carne, ce aconţinut 319 kg carne de calitate superioară. Randamentul la tăiere a fost de 78,74%, valoareafind depăşită de rasa Hampshire (79,15%). Proporţia de carne în carcasă a fost de 74,36%,fiind depăşită de aceeaşi rasă. Lungimea mare a carcasei a fost de 91,95 cm, fiind depăşită derasa Landrace (97,10 cm). În ansamblu, utilizarea acestei scheme de încrucişare se justificădin plin, mai ales din punt de vedere economic.

** *

Hampshire Duroc Marele albLandrace

Vieru[i F1 (HxD) Scrofi]e metise F1

(MAxL)

Meti[i tetrarasiali

X X

X

Page 134: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

134

Utilizarea încrucişărilor industriale simple sau complexe pentru obţinerea metişilordestinaţi tăierii sau pentru reproducţie, constituie o pârghie importantă în rentabilizareaunităţilor de creştere şi exploatare a suinelor.

ARIEŞANU, I. (1980) sistematizează rezultatele înregistrate de mai mulţi autori, peperioade relativ mari de timp, pe care le prezentăm în tabelul 37, ce justifică eforturile depuseîn direcţia producerii de metişi la suine.

De menţionat că, în aproape toate cazurile masculul a aparţinut primei rase dinschemă, cu excepţia situaţiei F1 (MA x L) care se referă la femele.

Tabelul 37

Performanţele înregistrate în unele scheme de încrucişare(după Arieşanu şi colab. 1980)

Îcrucişareapracticată

Raseleparticipante Performanţele medii faţă de rasele parentale

Între douărasematerne

MA x L sauL x MA

0,5-1,0 mai mulţi purcei pe scroafă/an:10-15% mai mare capacitate de alăptare;15-20% mai mare greutatea lotului de purcei laînţărcare

Între douărase paterne

H x D sau H x L8-10 % mai mare sporul mediu zilnic;10-15% mai redus consumul specific de hrană;

Între treisau patrurase

F1 (MA x L x H,sau cu metişiF1 (HxD), sau cumetişi F1 (HxL.B.)

10-15% mai mare sporul mediu zilnic;10-15% mai redus consumul specific de hrană;10-15% mai multă carne în carcasă

6.2.3. Hibridarea la suine

Hibridarea la suine a fost încurajată mai mult din considerente economice, deoareceacţiunea constituie un important mijloc de sporire a producţiei de carne, în condiţii economicedeosebit de avantajoase.

Prin noţiunea de "hibrizi" se înţeleg produşii rezultaţi în urma încrucişării unor liniizootehnice (de obicei cansangvinizate) aparţinătoare unei rase sau la rase diferite.

Acţiunea a fost încurajată iniţial de rezultatele obţinute în producerea de hibrizi laporumb şi apoi în creşterea păsărilor pentru carne.

Argumentele aduse în sprijinul hibridării sunt:- sporirea eficienţei selecţiei (a progresului genetic);- obţinerea de rezultate bune şi la însuşirile cu h2 redus;- asigurarea unei variaţii genetice reduse la liniile zootehnice, care apoi testate după

capacitatea combinativă duc la obţinerea unei vigori hibride maxime.

Page 135: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

135

Prin urmare, producerea de porci hibrizi este precedată de formarea liniilor, pentrucare se practică diferite tipuri de împerecheri, de la consangvinizare strânsă până la evitareaoricărei înrudiri.

Liniile consangvine reprezintă grupe de animale relativ homozigote obţinute prindezmembrarea unei populaţii heterozigote, urmate obligatoriu de aplicarea consangvinizării.Utilizarea liniilor, în acţiunea de hibridare, este precedată obligatoriu de testarea capacităţiicombinative, aşa încât efectul heterozis să se manifeste cu maximum de intensitate pentruînsuşirea urmărită.

Din acest punct de vedere, hibrizii obţinuţi sunt net superiori, prin performanţele deproducţie, faţă de rezultatele ce se pot înregistra în creşterea în rasă curată şi faţă de celeînregistate la încrucişarea industrială simplă, sau complexă.

Deşi metodele de formare a hibrizilor sunt uneori foarte complicate, implicând măsurizootehnice şi organizatorice foarte stricte, se constată că un număr din ce în ce mai mare defirme din ţările bune crescătoare de suine, au trecut la această metodă de ameliorare.

6.2.3.1. Formarea liniilor consangvine

Liniile consangvine au fost formate iniţial în S.U.A., încă din anul 1920 şi au avut cascop consolidarea unor însuşiri valoroase la urmaşi, prin ridicarea gradului de homozigoţie.

Pentru început, planurile de împerechere au fost foarte rigide, ceea ce a determinatsterilitate, scăderea prolificităţii şi diminuarea considerabilă a vitalităţii produşilor. Cauzaprincipală a fost efectul negativ al depresiunii consangvine, ce se manifestă la împerecherileînrudite.

În urma cercetărilor efectuate de către KING (citat de M. DINU, 1993) s-a ajuns laconcluzia că efectele depresiunii consangvine la suine, ca urmare a împerecherilor înrudite,sunt cele mai pregnante dintre toate animalele de fermă. Pentru o creştere cu 10% aprocentului de consangvinizare (Fx) se reduce numărul de purcei fătaţi cu 1,5-2 animale,diminuându-se în continuare şi numărul purceilor la vârsta de 21 zile, precum şi la înţărcare,când pierderile cumulate pot depăşi 31%.

Pentru atenuarea acestor efecte negative s-a trecut la un sistem mai flexibil deîmperechere, unde gradul de consangvinitate a fost ajustat în funcţie de reacţia animalelor.Printre măsurile luate a fost şi împerecherea, într-o anumită etapă, a unui reproducătorneînrudit, alături de o selecţie riguroasă în direcţia conformaţiei corporale şi a constituţieidescendenţilor.

Folosirea consangvinizării la suine a dus la formarea, în S.U.A., a unor liniiconsangvine de mare importanţă, cum ar fi liniile consangvină "M" şi "Viola" din cadrul raseiPoland-China. Tehnica de formare constă, în primul rând, din alegerea unor reproducătorivaloroşi din cadrul populaţiei pentru însuşirea sau însuşirile urmărite, după care se trece laîmperecherea înrudită a acestora, în vederea consolidării rezultatelor obţinute la un momentdat.

Trebuie menţionat că, la crearea liniilor consangvine coeficientul admis este de 0,3-0,4 sau mai puţin (de 0,15-0,25), deci împerecheri de cel puţin între semifraţi şi semisurori.

Page 136: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

136

Liniile consangvine au fost utilizate cu succes la formarea de rase noi, aşa cum a fostlinia "Minnesota I", care a stat la baza formării rasei Minnesota I (caz în care reproducătorulneîrudit a fost Tamworth 74-K).

În general, performanţele liniilor consangvine sunt inferioare rasei curateneconsangvizate, însă prin încrucişarea lor, după testarea capacităţii combinative, rezultatelesunt excelente, în special pentru însuşirile cu h2 mare.

În acest context, LASLEY (1972) arată că la hibrizii obţinuţi în urma încrucişăriidintre trei linii consangvine s-au înregistrat performanţe superioare mediei liniilorconsangvine (tabelul 38).

Prin urmare, o linie nu se selecţionează pentru performanţele sale, ci în scopul de aface să intre eficient în schema de încrucişare, la un anumit moment şi la un nivel optim,specificându-se şi sexul introdus (masculi sau femele).

Prin urmare, o linie nu se selecţionează pentru performanţele sale, ci în scopul de aface să intre eficient în schema de încrucişare, la un anumit moment şi la un nivel optim,specificându-se şi sexul introdus (masculi sau femele).

Tabelul 38Efectul hibridării între trei linii consangvine

SpecificareLiniile consangvine din rasele: Media Rezultatele

DurocPoland-China Landrace

liniilorconsangvine la hibrizi

Prolificitate 7,59 7,61 8,67 7,87 9,94Nr.purcei la 56 zile 5,26 4,57 6,15 5,31 8,39Nr.purcei la 154 zile 4,77 4,16 5,45 4,79 8,06Greutata medie la (kg):- naştere 1,42 1,58 1,39 1,45 1,47- 56 zile 14,73 16,68 16,54 15,67 17,63- 154 zile 72,77 75,73 72,43 73,42 86,93

Page 137: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

137

Fig. 45 Schemele de formare a liniilor consangvine "M" (a) şi "Viola" (b)la rasa Poland-China

Fig. 46 Schema de formare a liniei Minnesota I

Page 138: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

138

După formarea liniilor cosangvine se impune, în etapa a doua, selecţia intraliniară şiapoi selecţia interliniară, iar în ultima etapă se trece la combinarea acestora.

- Selecţia intraliniară se referă la aplicarea unor măsuri de selecţie a materialuluiiniţial destinat formării unei linii, precum şi pe parcursul derulării acestei acţiuni, pe măsuracreşterii coeficientului de consangvinizare.

Se vor înlătura reproducătorii care posedă o conformaţie corporală necorespunzătoare,cei cu constituţie slăbită, cu rezultate slabe ale activităţii de reproducţie, precum şi indivizii cuanomalii congenitale.

Pentru diminuarea efectului depresiunii consangvine se mai practică şi izolarea

ecologică a indivizilor înrudiţi care sunt nominalizaţi pentru a intra în schema deîmperechere.

- Selecţia interliniară se referă la promovarea la reproducţie numai a indivizilor dincadrul mai multor linii consangvine, care excelează la însuşirile sau la însuşirea urmărită.Alegerea acestor linii se va face cu mută atenţie, punându-se accent pe indicatorii dereproucţie, pe cei de producţie, alături de condiţiile concrete din teren, în special, pe specificulalimentaţiei şi cererea ce carne cu puţină grăsime.

- Combinarea liniilor consangvine este ultima etapă şi constă în încrucişarea celormai valoroase linii apreciate prin selecţiile intra şi interliniare, care dau garanţia manifestăriiheterozisului cu maximum de intensitate la hibrizii obţinuţi.

În acest scop se experimentează toate combinaţiile posibile între linii, folosind caformă paternă o linie, iar ca formă maternă celelalte linii, sau practicând împerecherireciproce.

6.2.3.2. Realizări în domeniul hibridării

În prezent, foarte multe firme din ţări cu tradiţie în creşterea suinelor îşi disputăîntâietatea în producerea de porci hibrizi. Aceste firme se ocupă atât de producerea hibrizilor,cât şi de aplicarea în teren a programelor, asumându-şi răspunderea rentabilităţii unităţilor deproducţie.

În general, în producerea porcilor hibrizi se porneşte de la mai multe rase, precum şide la mai multe linii consangvine, ce aparţin la diferite rase, în scopul producerii de scroafehibride, care apoi se împerechează cu vieri dintr-o altă rasă, de obicei o "linie sintetică" (ceconcentrează "gene pool"). De menţionat că, linia sintetică concentrează, în general, însuşirilepaterne: ritm de dezvoltare accelerat, consum specific de hrană redus şi calitatea superioară acarcasei.

Schema clasică poate fi considerată cea mai indicată de către C. GEHAN (1970) încare, pentru formarea scroafei hibride, se porneşte de la două linii consangvine, aparţinătoarela două rase şi care, în etapa a doua, se va împerechea cu vieri dintr-o linie sintetică.

Rasa sau LiniaA

(Landrace)

Rasa sau LiniaB

(Marele alb)

Rasa sau Linia C (sintetic\)ob]inut\ plecând de larasele Pietrain, Hampshire,Landrace

Page 139: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

139

Mascul A x Femelă B(bunic) (bunică)

x

Fig. 47 Schema clasică de producere a porcilor hibrizi

Prezentăm, în cele ce urmează, principalii hibrizi realizaţi la suine, mai întâi pe ceicu importanţă istorică, iar apoi pe cei obţinuţi prin diverse scheme de încrucişări, pornindu-sede la rase ca atare, apoi de la linii specializate în direcţia producţiei de carne şi chiar între liniiconsangvinizate din cadrul diferitelor rase.

- Hibridul "HYPOR" a fost format de către firma "Euribrid" din Olanda, cu începeredin anul 1958, fiind considerat cel mai vechi din Europa şi poate din lume.

Hibridul a rezultat din încrucişarea a câte 4 linii consangvine specializate pentruproducerea de scroafe şi vieri, obţinute la rândul lor în urma lucrărilor de ameliorare la celpuţin 20 de rase selecţionate din toată Europa.

Modul de formare a liniilor şi gradele de consangvinizare constituie secretul firmei. Secunoaşte că, în ultima etapă, pentru obţinerea mamelor (P) s-au folosit liniile consangvineA,B,C şi D, iar pentru producerea taţilor (S), s-au utilizat liniile consangvine E,F,G şi H,conform schemei din fig.48.

Hibrizii se caracterizau în anul 1960, prin sporul mediu zilnic ridicat, între 630-640 g(între greutăţile de 20-100 kg), consumul specific de hrană redus, între 2,9-3,3 kg şi carcasede calitate superioară. La greutatea de 100 kg, grosimea medie a stratului de slănină dorsală sesitua între 28-31 mm, iar suprafaţa ochiului de muşchi Longissimus dorsi cca. 28 cm2.

Scroaf\ hibrid\AB (mam\)

Porc hibrid(destinat`ngr\[\rii)

Page 140: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

140

LINIA MATERNĂ LINIA PATERNĂ4 linii consangvine (A, B, C, D) 4 linii consangvine (E, F, G, H)pentru producerea mamelor (P) pentru producerea taţilor (S)Caracterele pentru A, B, C şi D Caractere pentru E, F, G şi H- Fertilitate ridicată - Precocitate ridicată- Capacitate de alăptare mare - Consum de hrană redus- Temperament liniştit - Carcasă de calitate

STRĂBUNICI A B C D E F G H

BUNICI I K L M

(se reţin numai şi

P S

Fig. 48 Schema de producere a hibridului "Hypor"

Societatea "Euribrid" din Olanda arată că în ultimii ani, scroafele posedă o prolificitatede 20,69 purcei anual (media la 7 fătări considerate economice), iar sporul mediu zilnic laporcii graşi este de 718 g (între greutăţile corporale 23-105 kg).

- Hibridul "CAMBOROUGH" a fost produs în Anglia şi provineau din încrucişarearaselor Marele alb cu Landrace (la care s-a utilizat şi o infuzie cu rasa Welsh). Rezultateleactivităţii de reproducţie au fost: 10,5 purcei la o fătare, 9,5 purcei înţărcaţi şi 2,2 fătări pe an.

Hibrizii obţinuţi, din aceste scroafe, au fost împerecheate cu o linie sintetică de vieri,ce se remarcau prin spor mediu zilnic foarte bun. În prezent, această acţiune este dirijată decătre firma P.I.C., care utilizează la formarea liniilor materne şi scroafa Meishan pentrusporirea prolificităţii, obţinându-se un plus de 2-3 purcei la fătare. Scroafele metise suntîncrucişate, apoi cu linii sintetice de vieri, iar hibridul realizat este denumit PIC.

La vârsta de numai 155 zile hibrizii ating greutatea de 90 kg, iar la 180 zile de 120 kg,cu un consum specific de concentrate de 2,9 kg şi, respectiv, 3,5 kg. La aceleaşi greutăţi,grosimea medie a stratului de slănină dorsală a fost de 20 mm şi, respectiv, de 30 mm.

- Hibridul "COTSWOLD" a rezultat din încrucişarea a două linii consangvine (B şiC) din cadrul rasei Marele alb cu o linie sintetică (A). La formarea liniei sintetice A, aucontribuit rasele: Marele alb (55%), Welsh ameliorat (25%), Wessex (10%), plus o infuzie curasa Lecombe.

Femelele metise au prolificitatea de 10,5 purcei la o fătare, iar hibrizii ating, la vârstade 180 zile, greutatea de 90 kg, cu un consum specific de numai 2,62 kg concentrate.

HIBRID

Page 141: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

141

Fig.49 Schema de formare a hibridului "COTSWOLD"

- Hibridul "SYKES" este produs de o firmă specializată în creşterea păsărilor dinAnglia şi constă din încrucişarea masculilor din rasa Landrace cu femelele din rasa Wessex(a), iar scrofiţele F1 sunt împerecheate cu masculi din rasa Marele alb. În alte scheme mai noi

(b), rasa Wessex a fost înlocuită cu rasa Hampshire.

Fig.50 Schema de formare a hibridului "Sykes"

Hibrizii ating, la vârsta de 190 zile, greutatea de 118 kg, cu un consum specific deconcentrate de 3,7 kg. Procentul de carne ”slabă” din carcasă este de 43%.

- Hibridul "SEGHERS U.K." este produs de către firma engleză Seghers hybridU.K. L.T.D. şi care de fapt este o “linie sintetică” de vieri ce sunt utilizaţi pentru recoltareamaterialului bilogic, cu care apoi se însămânţează artificial scroafele metise F1 (de regulădintre rasele Landrace şi Marele alb), sau rasa Marele alb.

Hibrizii obţinuţi în final posedă carcase de foarte bună calitate, aşa încât la ora actualăaceşti vieri sunt folosiţi în majoritatea ţărilor crescătoare de porci (Anglia, Belgia, Olanda,

Page 142: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

142

Spania, Franţa, Germania, Ungaria şi mai recent în România ,la S.C. "Agricola Interantional"S.A. Bacău).

La noi în ţară cele mai bune rezultate s-au obţinut din încrucişările vierilor SeghersU.K.cu scroafe din rasa Marele alb, când numărul de purcei înţărcaţi a fost de 9,6 capete (lafătarea a III-a), capacitatea de alăptare de 44,6 kg, consumul specific de concentrate de 3,04kg (pe perioada de 42 zile - finele îngrăşării), randamentul la sacrificare de 78,4%, iarproporţia de carne macră a fost de 58,1%, valori superioare faţă de toate combinaţiile (SxLsau SxD etc).

Sporul mediu zilnic la porcii hibrizi obţinuţi din tată Seghers şi mamă Marele alb afost de 475 g în perioada de 42-75 zile, de 682 g în perioada 75-182 zile şi de 883 g de la 6luni până la greutatea de 100 kg (sacrificare).

Se mai consemnează că rata rentabilităţii a fost cea mai mare (cu 19,7%) la aceastăschemă de încrucişare (vieri Seghers şi scroafe Marele alb) faţă de toate celelalte.

- Hibridul "PERHIB" a fost realizat la Institutul de cercetare şi producţie pentrucreşterea porcinelor Periş, în perioada 1985-1987, rezultând din încrucişarea vierilor din Liniasintetică 345 Periş, cu scroafele metise F1 (Marele alb x Landrace). Hibrizii ating la vârsta de205 zile greutatea de 102 kg, având carcase de calitate excelente.

- Hibridul KA-HYB (hibridul de KAPOŞVAR) s-a format în Ungaria, din 5 grupede rase sau linii câte 5 linii, a fiecare (total 25 de linii), după cum urmează: linia A din rasaMarele alb; linia B din rasa Landrace, tipul pentru bacon; linia C din rasa Landrace, tipul deşuncă; linia D din rasa Landrace, tipul general, cu însuşirile multilaterale şi linia E din rasaHampshire, pentru robusteţe.

Hibrizii au următoarele performanţe: 9,3 purcei la înţărcare, 780 g spor mediu zilnic înperioada de testare (30-100 kg), 3,0 kg concentrate/kg spor şi 47% proporţia de carne decalitate superioară în carcasă.

6.3. Principiile şi parametrii programului de ameliorarea suinelor

6.3.1. Principiile programului de ameliorare

Activitatea de ameliorare a suinelor din ţara noastră intră în atribuţia MinisteruluiAgriculturii şi Alimentaţiei, prin Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie înZootehnie şi este efectuată de către unităţile de selecţie şi producţie cuprinse într-o structurăorganizatorică raţională. În principal, se urmăreşte depistarea celor mai valoroase genotipuri şiconcentrarea lor în nuclee de selecţie, unde sunt înmulţite şi apoi difuzate unităţilor deproducţie.

Principiile organizatorice ale programului de ameliorare sunt:- structurarea efectivului matcă din cadrul unităţilor componente "piramidei

ameliorării";- creşterea în rasă curată (inclusiv pe bază de linii);- utilizarea încrucişărilor în scopul valorificării fenomenului de heterozis şi de

complementaritate între rase.

Page 143: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

143

Structurarea efectivului matcă în unităţile din cadrul piramidei ameliorăriiUnul din principiile organizatorice de bază ale programului de ameliorare este

asigurarea unui circuit raţional şi eficient, concretizat prin ierarhizarea funcţională a unităţilor,imaginat prin "piramida ameliorării".

În funcţie de valoarea biologică a animalelor, de metoda şi de tehnica de ameliorare,unităţile sunt grupate şi ierarhizate în 4 şi mai recent în 3 trepte.

În general, efectivul matcă este format dintr-un număr redus de rase.Categoriile de unităţi din cadrul piramidei sunt:1. Fermele de elită şi de testare;2. Fermele de hibridare;3. Unitatea de producţie.Stratificarea funcţională pe verticală a unităţilor de creştere a suinelor se

materializează prin producerea în vârful piramidei a unui material biologic de mare valoarezootehnică şi difuzarea calităţii acestuia în unităţile din treptele inferioare.

Treapta I - vârful piramidei, cuprinde fermele de elită şi complexele de selecţie şitestare, concentrând cele mai valoroase populaţii din rasele materne şi

paterne. Rolul lor este de a asigurareproducători testaţi pentru trepteleinferioare.

Progresul genetic realizat se difuzeazăcătre unităţile de producţie direct, prin vieriilivraţi din rasele parentale şi indirect prinintermediul fermelor de hibridare simplă, careau primit scrofiţe din rasele materne.

Efectivele de scroafe sunt între 200-500 capete, în cazul fermelor de elită (cucreştere în sistem gospodăresc), şi între 1500-1600 capete în cazul complexelor de selecţieşi testare (organizate pe rase şi ferme, fiecarecu 400-500 scroafe). În aceste unităţi sepractică creşterea în rasă curată, se aplicămonta şi se execută cercetări pentrudepistarea şi izolarea celor mai buni genitori,

apelându-se la formarea de linii zootehnice.Aceste unităţi aparţin statului, iar efectivul matcă reprezintă 5% din matca totală a

crescătoriilor de suine în rasă pură.Treapta a II-a cuprinde fermele de hibridare simplă şi face legătura între vârful şi

baza piramidei ameliorării.Rolul este producerea de scrofiţe metise F1 între rasele materne, în general, după

schema: Marele alb x Landrace (şi mai rar Marele alb x Yorkshire), pentru a fi livrateunităţilor din treapta a III-a.

Mai recent, unele ferme produc şi livrează vieruşi metişi F1 între rasele paterne, dupădiverse scheme (Duroc x Hampshire sau Piétrain x Hampshire etc). În aceste unităţi esteobligatorie testarea după performanţele proprii în grup a metişilor.

Fig. 51 Structura efectivului de matc\pe principiu piramidei amelior\rii

Page 144: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

144

Fermele aparţin marilor unităţi industriale, însă se preconizează şi funcţionarea lorzonală pentru a satisface cu reproducători punctele de producere a purceilor înţărcaţi, necesarigospodăriilor populaţiei pentru îngrăşare.

Efectivul de scroafe din fermele de hibridare simplă, reprezintă cca. 15% din efectivultotal din crescătorii. Înlocuirea mătcii se face cu reproducători din fermele de elită, sau dincomplexele de selecţie şi testare.

Treapta a III-a cuprinde unităţile de producţie, care au ca sarcină producerea"porcului comercial", sau pentru tăiere.

Unităţile de producţie aparţin statului, asociaţiilor de producţie şi gospodăriilorindividuale.

Efectivul matcă reprezintă cca. 80% din efectivul total al crescătoriilor de porcine.Matca este constituită din scroafe metise F1, iar vierii numai din rasă curată din grupa celorpaterne (Duroc sau Hampshire).

Proporţia de înlocuire anuală a femelelor este de 40%, iar a masculilor de cca. 50%. Înunele ferme şi vierii aparţin metişilor F1, sau chiar liniilor sintetice. În aceste unităţi nu se factestări

** *

Yorksire23,2 %

Landrace21,1 %

Marele alb43,1 %

Alte rase pentrumetisari4,6 %

Duroc4%

Hampspire4%

În concluzie, aplicareaprogramului de ameliorare trebuiesă asigure o structură a efectivelor,constând din 92% metişi de diferiterase şi 8% rase pure. Dintre raselepure, se prevede o creştere a celorde culoare albă în proporţie de87,4%, iar a celor pigmentate12,6%. Dintre rasele de culoarealbă, Marele alb va avea o ponderede 43,1%, urmată de Yorkshire cu23,1% şi apoi de Landrace cu21,1%. Dintre rasele pigmentate,rasa Duroc şi Hampshire va deţinefiecare câte 4,0%, iar celelalte rasediferenţa de până la 4,6%.

6.3.2. Parametrii programului de ameliorare

Parametrii programului de ameliorare sunt diferiţi de la o treaptă la alta şi de la operioadă la alta, punându-se un accent deosebit pe intensitatea de selecţie.

Fig. 52 Structura efectivului de ras\ curat\

Page 145: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

145

În cazul fermelor de elită şi în unităţile de selecţie intensitatea de selecţie va fi de0,66% pentru vieruşi şi de 25% pentru femele. În fermele de hibridare intensitatea de selecţiela scrofiţe va fi de 70%.

În general, parametrii programului de ameliorare vizează obiectivele urmărite încreşterea şi exploatarea suinelor din ţara noastră, şi anume:

- scurtarea perioadei de la naştere la livrare la 180-210 zile;- mărirea cantităţii de carne livrată anual pe scroafă la 1550 kg;- mărirea proporţiei de carne (cu os) în carcasă la 68-70%;- îmbunătăţirea calităţii cărnii (frăgezime, capacitatea de reţinere a apei etc);- scăderea consumului specific de concentrate la 3,6-3,8 kg.

Fig. 53 Indicatorii tehnico-economici ai Programului de ameliorare la suine

Obiectivele menţionate mai sus se vor îmbunătăţi în perioadele următoare, în funcţiede nivelul de ameliorare atins şi de condiţiile concrete din teren, mai ales cu privire laaprovizionarea cu furaje combinate produse de unităţi specializate sau obţinute cu ajutorulunor concentrate P.M.V., specifice fiecărei categorii de vârstă şi stare fiziologică. Cât priveşteconstrucţiile specifice creşterii suinelor, ţara noastră posedă o bază materială puternică, alăturide specialişti competenţi.

- Spor mediu zilnic 600 g- 16 purcei `n]\rca]i pecap scroaf\

M\rirea cantit\]ii decarne livrat\ anualpe scroaf\ la 1550kg

M\rirea propor]ieide carne `n carcas\la 68-70%

Scurtatea perioadeide la na[tere lalivrare, la 180-210zile

Calitatea c\rnii(fr\gezimea,perselare,culoare)

Sc\derea consumului defurgie pe kg spor la 3,6kg

Page 146: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

146

CAPITOLUL 7

ORGANIZAREA ŞI DESFAŞURAREAREPRODUCTIEI LA SUINE

Obţinerea de rezultate superioare în creşterea suinelor este condiţionată de cunoaştereaşi stăpânirea procesului de reproducţie, precum şi de aplicarea corectă a tehnologiilor deproducţie în creşterea şi îngrăşarea tineretului.

Reproducţia reprezintă punctul de plecare a întregului flux tehnologic de producţie,care contribuie la corelarea efectivelor de suine (pe categorii de vârstă, greutate corporală,stări fiziologice etc.), cu spaţiile de cazare din fiecare sector, concretînzându-se printr-oactivitatea continuă, ritmică şi uniformă.

Într-un studiu mai amplu efectuat de către WEBB, J. (1985) se precizează căcercetările actuale sunt dirijate în crearea porcului "ideal", care să răspundă, prin calităţilesale, la cererile de carne ale consumatorului corelate cu avantajele crescătorului.

Avantajele crescătorului depind în mare măsură de activitatea de reproducţie caretrebuie canalizată în următoarele direcţii:

- maturitatea sexuală a femelelor să fie atinsă la vârste cât mai timpurii;- la maturitatea sexuală, reproducătorii (în special femelele) să posede o dezvoltare

corporală relativ redusă:- prolificitatea să fie cât mai mare;- perioada de exploatare economică a reproducătorilor să fie cât mai extinsă.Procesul de reproducţie este influenţat de creşterea corespunzătoare a tineretului

destinat acestui scop, de momentul introducerii la reproducţie, de întreţinerea şi exploatareareproducătorilor, de tehnica de efectuare a însămânţărilor şi de înlăturarea cauzelor careafectează reproducţia.

Creşterea corespunzătoare a tineretului de reproducţie se va trata la capitolul cevizează tehnologia de creştere a suinelor, pe sectoarele de producţie.

7.1. Momentul introducerii la reproducţie a tineretului suin

La suine, ca de altfel la toate animalele de fermă, apare mai întâi starea fiziologică depubertate, apoi maturitatea sexuală şi în final maturitatea corporală sau somatică.

Pubertatea fiziologică la scrofiţe apare la vârsta de 5-6 luni, cu unele variaţiiinfluenţate de gradul de ameliorare, de manifestarea heterozisului, de alimentaţie etc.

Pubertatea fiziologică la vieruşi apare destul de timpuriu, la vârsta de 3,5-4 luni, cândsperma este deja prezentă în testicule. După vârsta de 4 luni saltul poate fi însoţit de erecţie,însă primele ejaculări apar între vârstele de 5-8 luni.

Page 147: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

147

- Maturitatea sexuală, sau instinctul genezic, se manifestă odată cu intrarea în funcţiea gonadelor, deci când organismul este capabil să producă celule sexuale mature.

În general, maturitatea sexuală, la actualele rase şi metişi de suine din ţara noastră, seinstalează la vârsta de 6-7 luni, mai de timpuriu la scrofiţe şi ceva mai târziu la vieruşi.

În mod practic, scrofiţele şi vieruşii se vor introduce la reproducţie ceva mai târziu faţăde momentul apariţiei maturităţii sexuale.

Practica recomandă ca scrofiţele să fie dirijate la montă în al 2-lea sau al 3-lea ciclu decălduri, după instalarea maturităţii sexuale.

Momentul normal de folosire la reproducţie poate fi asimilat şi cu momentul cândanimalele au atins 70-75% din dezvoltarea corporală a stadiului de adult.

Vieruşii folosiţi prea de timpuriu la montă se epuizează repede, au o perioadă deexploatare scurtă şi dau spermă de calitate slabă. Scrofiţele fecundate prea devreme rămânnedezvoltate, produc purcei slab dezvoltaţi şi se reduce perioada de exploatare economică.

Din punctul de vedere al vârstei şi al masei corporale se recomandă ca vieruşii dinrasele actuale să se introducă la reproducţie la vârsta de 8-9 luni şi la greutatea de 120-130 kg.Scrofiţele din rasele actuale, se pot dirija la însămânţare la vârsta de 8 luni şi greutatea de110-120 kg. Vieruşii şi scrofiţele din rasele mai puţin precoce se introduc la reproducţie cu 1-3 luni mai târziu şi cu 10-15 kg mai puţin.

Depăşirea vârstei şi greutăţii coporale optime pentru introducerea la reproducţie nu sejustifică economic, alături de manifestarea în continuare a căldurilor şterse, reducereafecundităţii şi chiar a prolificităţii.

În cazul în care scrofiţele se utilizează pentru o singură fătare, introducerea la montăse face mai devreme cu cca. 1 lună, acestea fiind dirijate apoi la recondiţionare şi în final lasacrificare (aspect tehnologic rar întâlnit).

Factorii care influenţează momentul introducerii la montă sunt factori interni şiexterni.

Factorii interni sunt reflectaţi de apartenenţa la diferite rase, linii şi gradul deînrudire, care influenţează mai întâi pubertatea şi apoi maturitatea sexuală. Aşa de exemplu,scrofiţele din rasa Landrace pot atinge maturitatea sexuală la cca. 175 zile, cele din rasaMarele alb la cca. 210 zile, pe când cele din rasa Duroc la cca. 225 zile. Hibrizii atingmaturitatea sexuală mai devreme decât rasele sau liniile parentale, iar reproducătorii din liniileconsangvine mai târziu.

Dintre factorii externi amintim: alimentaţia, microclimatul, sistemul de întreţinere,prezenţa sexului opus etc.

Alimentaţia tineretului destinat reproducţiei are foarte mare importanţă prin niveleleoptime de substanţe nutritive, precum şi prin tehnica furajării; rezultatele cele mai buneînregistrându-se la hrănirea restricţionată, dar stimulativă în perioada de pregătire pentrumontă.

Dintre factorii de microclimat cel mai important este temperatura din adăpost, care îngeneral nu trebuie să depăşească anumite valori, cel puţin în perioada de pregătire pentrumontă.

Mişcarea animalelor în padocuri exterioare şi prezenţa sexului opus în boxele alăturatestimulează apariţia ciclurilor estrale ovulatorii la scrofiţe.

Page 148: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

148

7.2. Activitatea sexuală la scroafă

Activitatea sexuală la scroafe este coordonată de sistemul neurohormonal şi secaracterizează printr-o succesiune ciclică a proceselor ce au loc la nivelul organului genital.

Ciclurile sexuale se repetă tot timpul anului, cu o durată medie de 21 zile şi variaţiiîntre 16-25 zile. Variaţia duratei ciclului sexual este influenţată de rasă, temperatura mediului,alimentaţia practicată, sistemul de întreţinere, individualitatea şi starea de sănătate, iarintensitatea manifestărilor specifice este legată mai mult de stadiul de ameliorare şi de sezon.

La scroafă se disting 4 faze ale ciclului sexual:- Faza de proestru , în care au loc proliferarea şi dezvoltarea foliculilor ovarieni,

alături de involuţia corpilor galbeni. Faza durează 2-3 zile, neobservându-se la animalemanifestări specifice.

- Faza de estru (sau de călduri), în care se maturizează 16-18 foliculi DE GRAAF, cuvariaţii între 3 şi 30. În această fază, spre final, are loc şi ovulaţia, care este determinată de oserie de mecanisme enzimatice, dependente de hormonii gonadotropi.

În această fază oviductul este hiperemiat şi prezintă contracţii antiperistaltice.Coarnele uterine devin rigide, iar mucoasa devine congestionată, acoperindu-se cu un mucustransparent.

La exterior se observă vulva congestionată şi tumefiată, iar uneori la nivelul comisuriiinferioare se observă un mucus transparent şi filant. Faza durează 2-2,5 zile şi corespunde cu:manifestărea intensă a căldurilor, apariţia după un timp a reflexului de imobilitate şi apoi adorinţei de împerechere cu vierul.

Comportamentul scroafelor este caracteristic: emit grohăituri specifice, refuză hranasau sunt capricioase, se agită mereu, sar pe alte scroafe sau se lasă călărite. Dorinţa deîmperechere se instalează în a doua parte a căldurilor.

Cercetările au arătat importanţa deosebită pe care o prezintă mirosul de vier pentrustimularea precopulatorie cu scroafa. Se arată că testiculele, glandele prepuţiale şi carpale alevierului secretă unele substanţe specifice, numite "feromoni", care sunt recepţionate de cătreindivizi ai sexului opus. Acestea determină reacţii caracteristice, care au loc cu contribuţiasistemului nervos central şi a glandelor cu secreţie internă.

Feromonii sunt compuşi chimici din seria androsteronilor, produşi de organismulgenital animal şi eliminaţi la exterior de indivizi ale aceleiaşi specii, în cantităţi foarte reduse,condiţionând desfăşurarea normală a proceselor de reproducere şi de comportament.Feromonii sunt sesizaţi de sexul opus, cu ajutorul simţului olfactiv, care este dezvoltat lasuine şi secundar de gust. În timpul căldurilor iau naştere un şir de reacţii legate de actul decopulaţie.

Feromonii secretaţi şi eliminaţi de scroafe sunt sesizaţi de către vieri, oferindinformaţii asupra stadiului, sau stării, ciclului sexual al femelei şi atestând stadiul de estru.

Recent, pentru diagnosticarea căldurilor la scroafe, se folosesc şi hormoni sintetici, cuproprietăţi şi structură chimică asemănătoare celor naturali.

Având în vedere aceste elemente, se recomandă ca scroafele depistate cu reflexul deimobilitate instalat dimineaţă să fie dirijate la însămânţare în după amiaza aceleiaşi zile (decidupă cca. 11 ore de la depistare), iar cele depistate după masă să se însămânţeze a doua zidimineaţă.

Page 149: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

149

Cu cât depistarea reflexului de imobilitate pentru vier se face mai repede, (decicontoale la intervale mai scurte) cu atât este mai bine.

Repetarea montei se va face după cca. 12 ore de la prima montă. Aceasta este motivatăde faptul că ovulaţia are loc la cca. 34 ore (30-40 ore) de la apariţia reflexului de imobilitatepentru vier şi durează între 1-6 ore. Capacitatea ovulelor de a fi fecundate este de 6-8 ore,timp în care acestea coboară până în treimea superioară a oviductului, unde are loc fecundaţia.

Capacitatea fecundantă a spermatozoizilor se păstrează în organul genital al scroafeicca. 24 ore, timp în care aceştia trebuie să întâlnească ovulele şi să le fecundeze.

Timpul necesar pentru ca spermatozoizii să ajungă în treimea superioară a oviducteloreste de cca. 6 ore. Toate aceste elemente sugerează ca însămânţarea să fie efectuată în douătranşe, distanţate între ele de o perioadă de 10-12 ore.

Fig.54 Reprezentarea grafică a momentului de executare a monteila scroafe

De menţionat că, în cazul montei simple însămânţarea este indicată la 24-36 ore dupăapariţia reflexului de imobilitate pentru vier. Unii autori indică însămânţarea scroafelorimediat după apariţia reflexului de imobilitate şi repetarea acesteia după 12 şi 24 de ore, deci3 însămânţări.

- Faza de metestru durează circa 7 zile, în care are loc diminuarea proceselor şimanifestărilor din faza de estru. Pe ovar apar corpii galbeni, care sunt mai întâi de culoareroşie-violacee apoi galben-albăstrui. Scroafa nu mai acceptă monta şi este liniştită. Dacă nu s-a produs fecundaţia, în ultimile 3-4 zile evoluează noi foliculi ovarieni.

Page 150: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

150

- Faza de diestru durează cca. 9 zile în care are loc involuţia corpilor galbeni şievoluţia de noi foliculi ovarieni. Animalele sunt liniştite.

După fătare, căldurile la scroafe apar în primele zile după înţărcarea purceilor. În modnormal, căldurile nu apar mai repede de 20-21 de zile de la data fătării. Apariţia căldurilordupă înţărcare este influenţată de starea de întreţinere a scroafelor şi de durata alăptării.

La înţărcarea scroafelor, după 5-8 săptămâni, căldurile apar în mod normal în primele10 zile, la cca. 80-85% din animale. În unităţile intensiv-industriale, unde scroafele au fostbine furajate şi întreţinute, căldurile apar în cca. 15 zile, iar când aceste condiţii sunt mediocrechiar după 24 de zile.

Zilnic se poate sconta pe un procent mediu de intrare în călduri de cca. 5% din lotul de

aşteptare pentru montă (100:215).

7.3. Sisteme de reproducţie la suine

Reproducţia la suine se poate realiza prin practicarea montei şi prin însămânţăriartificiale.

7.3.1. Sistemele de montă şi tehnica efectuării acestora

În creşterea suinelor se practică pe scară largă monta naturală datorită faptului căaplicarea însămânţărilor artificiale prezintă unele dificultăţi legate în special de păstrareamaterialului seminal.

Sistemele de montăÎn practica curentă sunt aplicate trei sisteme de montă, în funcţie de controlul şi

exigenţele sub care se efectuează, respectiv: monta liberă, în harem şi dirijată.- Monta liberă se întâlneşte mai rar, în unele gospodării ale populaţiei în cazul în care

scroafele sunt întreţinute la păşune.În turma de animale se află şi un vier care montează scroafele pe măsură ce apar în

călduri. Are foarte multe dezavantaje, dar cele mai importante sunt: necunoaşterea datei fătării(nu se pot lua măsuri din timp pentru asigurarea fătării) şi epuizarea timpurie a vierilor.

- Monta în harem, constă în formarea de loturi din 12-15 scroafe şi 1 vier, care stauîmpreună 3-4 săptămâni, timp în care scroafele intrate în călduri sunt montate. Dezavantajulprincipal îl constituie faptul că în aceeaşi zi, pot intra în călduri mai multe scroafe, iar unsingur vier nu este suficient, deci fecunditatea şi prolificitatea sunt slabe.

- Monta dirijată mai este denumită şi supravegheată, constituind singurul sistemacceptat de specialişti. Împerecherea animalelor se face după depistarea scroafelor în călduri(la cca. 10 ore de la reflexele de imobilitate) în boxe special amenajate şi conform unui plande împerechere bine întocmit. Actul montei este supravegheat de către un tehnician saumuncitor cu înaltă calificare.

În cadrul montei dirijate se disting trei variante: monta simplă, monta repetată şimonta dublă.

- Monta simplă dă rezultate numai atunci când se posedă aparatură pentru stabilireamomentului optim de însămânţare şi când vierii sunt controlaţi periodic. Ea se execută după24-30 ore de la apariţia căldurilor.

Page 151: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

151

- Monta repetată constă din efectuarea a 2 sau 3 monte într-o perioadă de călduri,fiecare la intervale de cca. 12 ore. Fecunditatea şi prolificitatea sunt superioare montei simple.De menţionat că, în unităţile de selecţie, repetarea se face cu acelaşi vier, iar în cele deproducţie cu vieri diferiţi (heterospermică).

- Monta dublă constă în repetarea montei cu un alt vier, imediat sau după 5-10 minutefaţă de primul vier. Cel de-al doilea vier poate fi din aceeaşi rasă cu primul, sau din altă rasă.Monta dublă se repetă după cca. 12 ore.

Tehnica monteiPentru reuşita montei dirijate se impune stabilirea şi respectarea unei tehnologii,

începând cu depistarea scroafelor în călduri şi terminând cu dirijarea acestora în sectorul degestaţie

Depistarea scroafelor în călduriAceastă operaţiune este foarte importantă, necesitând un control permanent asupra

scroafelor şi scrofiţelor susceptibile de a fi montate.Succesul operaţiunii este condiţionat de cunoaşterea în detaliu a manifestărilor ciclului

sexual, în special cele legate de starea de călduri. Manifestarea căldurilor diferă ca intensitateîn funcţie de rasă, vârstă, stare de întreţinere şi de sănătate, sisteme de creştere şi exploatare,anotimp, particularităţi individuale etc. În general, la scroafele aparţinătoare raselor tardive,căldurile se manifestă mai intens decât la cele din rasele perfecţionate; la scroafele adulte semanifestă mai intens decât la cele primipare, sau bătrâne; scroafele prea grase sau prea slabeau călduri şterse; în sezoanele călduroase căldurile se manifestă mai slab, faţă de celerăcoroase; lipsa de mişcare şi accesul limitat la aer duce la diminuarea manifestărilorcăldurilor; exploatarea prea intensă reduce din intensitatea manifestărilor căldurilor etc.

Tehnica depistării scroafelor în călduri presupune mai întâi pregătirea unui "vierîncercător", ales dintre cei cu instinct genezic pronunţat, fără vicii, în vârstă de peste 1 an şi custare de întreţinere bună. Pentru depistare, vierii se pregătesc special de către o singurăpersoană, cu mare atenţie şi calm.

Dirijarea acestuia spre hale, adăposturi sau boxe, se face cu răbdare, pe un traseuuniform (ca direcţie), în mai multe reprize etc.

În general, vierii încercători se introduc în boxele scroafelor pregătite pentru montă, şinu invers. Scroafele care sunt în călduri manifestă interes pentru vier: se apropie de acesta, îlmiroasă, îl urmăresc etc. Imediat acestea sunt însemnate de către operator. Scroafele la care s-a instalat reflexul de imobilitate pentru vier, adoptă o poziţie caracteristică, sprijinindu-sepe toate membrele şi stând perioade scurte de timp nemişcate. Operatorul confirmă acestreflex prin apăsarea, cu mâinile, a scroafelor pe regiunea lombară. În cazul în care acesteastau nemişcate, reflexul este deja instalat.

Depistarea în călduri se mai face şi prin plimbarea vierului încercător pe aleea dintreboxe; scroafele în călduri se apropie de portiţa boxei şi caută vierul. În mod identic, se extragşi scroafele infecunde din boxele cu animale gestante (începând din ziua a 16-a sau a 36-a zide la montă).

Animalele depistate în călduri şi cu reflexul de imobilitate instalat, sunt izolate înboxele destinate scroafelor în aşteptarea montei, unde se formează grupele de montă.

Efectuarea montei

Page 152: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

152

Monta se efectuează în boxe special amenajate şi sub stricta supraveghere a unuimuncitor calificat pentru această operaţiune.

Boxele trebuie să fie suficient de mari, curate, cu pardoseala dreaptă şi prevăzută cuaşternut pentru a evita alunecarea animalelor. Pereţii laterali sunt compacţi pentru caanimalele să nu fie sustrase de activitatea din boxele alăturate. În boxă se introduce o singurăscroafă, după care se aduce vierul, iar îngrijitorul intervine doar dacă este nevoie şi numaipentru facilitarea intromisiunii, fără a deranja animalele.

Actul sexual durează între 10-15 minute şi cuprinde reflexele: de apropiere, deexplorare, de salt şi de "îmbrăţişare", de intromisiune şi de ejaculare. Ejacularea dureză 4-8minute, timp în care se elimină 200-250 ml spermă (cu variaţii între 100-500 ml), cu densitatenormală (100 mil. spermatozoizi/ml).

Primele fracţiuni de ejaculat sunt dirijate, în mod natural, înafară (şi care posedădensitate redusă de spermatozoizi), iar ultima este bogată în secreţii ale glandelorbulbouretrale, având rolul de a bloca lumenul cervixului şi de a evita refularea acesteia sprevagin. După 10-12 ore monta se repetă cu acelaşi vier sau cu altul.

În cazul în care sunt suficiente boxe de montă, scroafa poate rămâne pe loc până lamonta următoare; în caz contrar se scoate şi se dirijează în boxa "scroafelor în montă", dupăcare se readuc (de preferat în aceaşi boxă de montă).

După efectuarea montelor, scroafa este trimisă la sectorul de gestaţie, urmând ca după16 zile să se depisteze zilnic animalele infecunde (până în ziua a 25-a), cu ajutorul vieruluiîncercător, acţiune care se repetă din nou, începând cu ziua a 36-a până la a 42-a zi.

În sectorul de gestaţie se completeză tăbliţele sau fişele de montă, pe boxe şi seînregistrează datele în evidenţele zootehnice, la nivel de individ sau pe grupe de scroafe.

7.3.2. Însămânţările artificiale

Însămânţările artificiale la suine au fost iniţiate în perioada anilor 1930, mai întâi înS.U.A. şi în Japonia, iar apoi şi în alte ţări bune crescătoare de porcine. În Europa au fostintroduse din anul 1950, dar pe efective relativ reduse.

Factorul limitativ l-a constituit, şi încă îl constituie, perioada relativ scurtă deconservare a materialului biologic, ca urmare a conţinutului mare în apă.

În perioada actuală, aplicarea însămânţărilor artificiale constituie o metodă deintensivizare a reproducţiei pentru unităţile industriale, fiind o acţiune care condiţionează înmare măsură rentabilitatea creşterii suinelor.

La noi în ţară, metoda se practică din anul 1970 cu rezultate bune şi foarte bune, înmarile unităţi de tip industrial. Extinderea metodei a fost şi este condiţionată de dotarealaboratoarelor pentru analiza şi prepararea materialului biologic, alături de specializareapersonalului care deserveşte punctele de însămânţări artificiale şi organizarea pregătiriiscroafelor.

Dacă pentru unităţile de producţie metoda este o condiţie esenţială pentru creşterearentabilităţii, pentru unităţile de selecţie problema se pune oarecum diferit: aici trebuiefavorizată variabilitatea indivizilor care se realizează prin montă, utilizându-se doar în situaţiaîn care dorim să obţinem un număr sporit de descendenţi de la un vier de mare valoarezootehnică.

Page 153: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

153

Avantajele însămânţărilor artificiale sunt următoarele:- se reduce numărul de vieri între 5-10 ori, creindu-se posibilitatea utilizării celor mai

buni reproducători (deci creşterea presiunii de selecţie);- se reduc cheltuielile materiale ocazionate de furajarea, de întreţinerea şi chiar pentru

procurarea vierilor;- materialul seminal se poate controla cantitativ şi calitativ, luându-se măsuri din timp

pentru eliminarea vierilor cu rezultate necorespunzătoare;- efectivului redus de vieri i se poate acorda o îngrijire corespunzătoare, o exploatare

eficientă şi o alimentaţie preferenţială;- materialul seminal se poate recolta şi de la vierii mai în vârstă şi de mare valoare

zootehnică, dar care nu pot efectua saltul montei;- se poate preveni răspândirea unor boli transmisibile prin actul montei (leptospiroza,

bruceloza, trichomonoza etc.).Dezavantajele însămânţărilor artificiale sunt următoarele:- materialul seminal nu se poate conserva perioade îndelugate de timp, ci doar 48 de

ore (în unele situaţii 72 ore), iar tehnologia de congelare necesită echipamente speciale;- numărul dozelor, preparate dintr-un ejaculat, este relativ redus (4-5 doze pentru

scroafe, sau 6-9 doze pentru scrofiţe), faţă de sperma proaspătă;- necesită un personal foarte bine instruit şi o organizare perfectă a depistării

scroafelor în călduri, a activităţii în laborator şi de inoculare a materialului biologic la scroafe.

Efectuarea însămânţărilor artificialeEfectuarea însămânţărilor artificiale este condiţionată de desfăşurarea a trei acţiuni:

recoltarea materialului seminal, controlul şi diluarea materialului seminal şi însămânţareascroafelor.

Recoltarea materialului seminal se face cu ajutorul "vaginului artificial", sau manual(metoda cea mai des utilizată în prezent). Acţiunea este precedată de obişnuirea vierului cumanechinul, care poate fi o scroafă în călduri (pentru început) sau un manechin artificialconfecţionat special, imitând formatul corporal al scroafei.

Sperma se colectează într-un pahar colector izoterm, prevăzut cu filtru din tifon pentrusepararea în final a fracţiunii gelatinoase.

Controlul spermei se face prin examinarea macro şi microscopică, avându-se învedere: volumul, culoarea şi mirosul, desimea spermei, mobilitatea, viabilitatea şi rezistenţaspermatozoizilor, pH-ul spermei etc.

În funcţie de datele obţinute se trece apoi la prepararea spermei care constă dindiluarea acesteia. Controlul şi apoi diluarea materialului seminal se face într-un laborator careeste amplasat în incinta “Punctului de însămânţări artificiale pentru scroafe”, dateleconsemnându-se în registrele zootehnice. Când este cazul se procedează la reformareavierilor, însă după repetarea controlului.

Diluarea spermei se face cu scopul de a asigura viabilitatea spermatozoizilor până înmomentul însămânţării scroafelor şi pentru a spori numărul de animale însămânţate, prinfracţionarea ejaculatului în doze.

Pentru diluarea spermei se folosesc diferite reţete, din care una o prezentăm încontinuare (toate componentele fiind p.a.):

- 13 g glucoză;

Page 154: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

154

- 14 g citrat de sodiu;- 0,29 g clorură de potasiu;- 1,5 g bicarbinat de sodiu;- 3,0 g strptomicină;- 3,0 g penicilină;- 100 ml apă distilată sau bidisitilată.Dozele se vor stabili în funcţie de volumul şi calităţile spermei, asigurându-se 4-5

miliarde de spermatozoizi pentru scroafe şi 3-4 miliarde pentru scrofiţe în cca. 100 ml

material seminal. Conservarea se face în termostate, la temperaturi de 18-19C, timp de celmult 48 ore.

Însămânţarea scroafelor este precedată de stabilirea momentului optim deînsămânţare, depinzând în mare măsură de modul de inoculare a materialului seminal.

Dozele sunt pregătite în timp util în recipiente speciale, care înainte de însămânţare se

aduc la temperatura de 36-37C. Recipientele sunt confecţionate din material plastic, subformă de pară, cu un volum între 100-150 ml şi care sunt prevăzute cu seminete lungi de 30cm, cu lumenul de 2 mm şi diametrul exterior de 5 mm, având la capăt o olivă pentru a blocarefularea spermei.

Inocularea se face cu ajutorul seminetelor sau a cateterelor din cauciuc spiralate, dupăo anumită tehnică, aşa încât materialul seminal să fie depus intrauterin. Operaţiunea se repetădupă 10-12 ore faţă de prima însămânţare şi mai rar după alte 10-12 ore. Alte detalii se vorprezenta în cadrul lucrărilor practice.

7.3.3. Diagnosticarea gestaţieiDiagnosticarea gestaţiei are drept scop stabilirea stării fiziologice a scroafei după

însămânţarea naturală sau artificială, pentru luarea de decizii în timp util asupra destinaţieianimalului. Cu cât această decizie se poate lua mai de timpuriu şi mai exact cu atât eficienţaexploatării scroafelor este mai mare.

De menţionat că, produsul de concepţie trece succesiv prin 3 stadii ontogeneticedistincte, de la fecundare până la fătare. Dacă după cca.48 ore de la începerea estrului ovulaeste fecundată (în 1/3 superioară a oviductului) produsul de concepţie trece în stadiul de zigotsau de ou.

De la fecundare şi până la fătare se înregistrează pierderi însemnate de ovulefecundate, care în medie sunt de 18% în primele 25 de zile de gestaţie şi de încă 10% până lafătare, deci în total 28%.

Practic, din cele cca.18 ovule eliberate, cca. 17 sunt fecundate, din care se mai pierdpe perioada gestaţiei încă 6 (în stadiile de embrioni şi de fetus), deci se scontează pe o mediede 11 produşi.

Page 155: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

155

Întreţinerea şi alimentaţianecorespunzătoare a scroafelor sporeştemortalitatea embrionară şi fetală, aceastaputând ajunge până la 40%.

Diagnosticarea gestaţiei se poateefectua prin trei metode: cu vier încercător,cu ajutorul aparatelor ultrasonice şi prininspecţie.

Metoda cu vierul încercător constăîn deplasarea unui vier, pregătit în acest scop,în boxa scroafelor, începând din ziua a 16-ade la însămânţarea scroafelor, zilnic, până înziua a 25-a. Scroafele infecunde, dar caresunt în călduri, manifestă interes pentru vier,fiind imediat însemnate şi apoi supravegheatede personalul de îngrijire (prin prismaevoluţiei stărilor de călduri).Extragerea animalelor din boxe sau loturi seface atunci când la acestea se constatăreflexul de imobilitate pentru vier şi acceptămonta, iar la controlul cu ajutorul aparatelorultrasonice (peste alte 10-15 zile) scroafelesunt confirmate ca negestante.

Metoda aparatelor cu ultrasunete,uşoară şi exactă, se mai numeşte şidiagnosticarea timpurie a gestaţiei.

Principiul metodei se bazează pe "efectul Doppler" şi constă în modificarea frecvenţeiundelor ultrasonice care întâlnesc pe traseu un corp în mişcare. În acest scop se utilizeazădiferite aparate cu soluţii construcitve variate, în funcţie de firma producătoare. Bune rezultates-au obţinut prin utilizarea aparatului ILIS PREG-CHEK, care are dublă avertizare (sonoră şiluminoasă) asupra stării de gestaţie, oferind rezultatev certe între 25-35 de zile dupăînsămânţare (deci o perioadă acceptabilă pentru a lua o decizie eficientă). Tehnica de utilizarese va prezenta la lucrările practice.

Metoda inspecţiei constă în observarea şi palparea abdomenului scroafelor, după lunaa 3-a de gestaţie, iar când operatorul deţine o oarecare experienţă chiar de la a 70-a zi de dupăînsămânţare.

Scroafele gestante au abdomenul mărit, descins, se mişcă mai greu şi sunt liniştite. Lapalparea peretelui abdominal drept, deasupra ultimelor mameloane, se simt fetuşii.

În ultima lună, glandele mamare încep să se contureze, iar în ultima perioadă sfârcuriledevin turgescente şi alungite. În ultimile 12 ore sfârcurile se alungesc, iar prin presare uşoarăse obţine o cantitate redusă de lapte.

Fig.55 Introducerea cataterului în uterulscroafei: A şi B - corect; C - incorect

Page 156: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

156

7.3.4. Intensivizarea reproducţiei la suine

Intensivizarea reproducţiei la suine are ca scop sporirea producţiei de purcei înţărcaţipe scroafă mediu furajată, acţiune care presupune optimizarea unor indicatori, cum ar fi:fecunditatea, prolificitatea şi numărul de purcei înţărcaţi.

Finalizarea se concretizează prin numărul ridicat de purcei înţărcaţi pe scroafă,secondată de uniformitatea dezvoltării corporale ale acestora, starea de sănătate bună, caresunt condiţionate şi de obişnuirea consumării timpurie a furajelor suplimentare.

Elementele sau acţiunile care concură la intensivizarea reproducţiei sunt:- creşterea adecvată a tineretului pentru reproducţie;- stabilirea vârstei optime pentru intrarea la reproducţie;- depistarea corectă a scroafelor şi scrofiţelor în călduri;- reformarea animalelor care nu au rămas gestante după 3 cicluri sexuale;- furajarea stimulativă pentru îmbunătăţirea ratei ovulaţiei;- asigurarea de condiţii adecvate pentru parcurgerea nidaţiei;- diagnosticarea timpurie a stării de gestaţie.Însămânţările artificiale contribuie în mare măsură la intensivizarea reproducţiei, prin

stăpânirea şi urmărirea momentului de aplicare, precum şi prin evitarea sau înlăturareafactorilor nedoriţi.

În ultimul timp, în unităţile speciale de selecţie, accelerarea procesului de ameliorarese realizează şi prin transferul de embrioni, care constituie şi o cale de intensivizare areproducţiei. Această acţiune se impune mai ales când există scroafe de mare valoarezootehnică (donatoare) şi de la care dorim să obţinem un număr sporit de produşi cu marevaloare de ameliorare şi într-un timp mai redus. La scroafele receptoare se impun: capacitateamare de alăptare şi un temperament liniştit (bune mame).

Toate aceste elemente sau acţiuni influenţează pozitiv fertilitatea suinelor, indicator debază cu repercusiuni asupra exploatării eficiente a reproducătorilor, în general, şi a femelelor,în special.

Fertilitatea la suineCapacitatea de reproducţie la suine se apreciază prin fertilitate, care presupune

aplicarea şi respectarea unui complex de activităţi şi de măsuri, unele dependente de animal,iar altele care ţin de asigurarea condiţiilor de mediu, finalizându-se cu numărul şi calitateapurceilor înţărcaţi în decursul unui an de producţie. Cu cât numărul de purcei înţărcaţi estemai mare şi de calitate bună cu atât fertilitatea este mai bună. Unii autori consideră ca punctfinal vârsta purceilor de 21 de zile.

Prin urmare, nu este suficient ca scroafa să posede fecunditatea şi prolificitatearidicate, dacă nu sunt însoţite şi de o capacitate mare de alăptare , de grija mamei faţă depurcei şi de înlăturarea de către om a evenimentelor care să cauzeze mortalitatea produşilor înperioadele pre şi postnatale până la înţărcare.

Aprecierea fertilităţii se face pe baza unui indice sintetic în care sunt implicate:indicele de utilizare sau de folosire a scroafelor, prolificitatea şi mortalitatea de la naştere şipână la înţărcare (sau de 21 de zile).

Aprecierea se poate face după formula:

Page 157: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

157

F = Ius x P x (100

100

m), în care:

F - indicele sintetic de fertilitate;Ius - indicele de utilizare a scroafei;P - prolificitatea la o fătare;m - proporţia pierderilor de purcei de la naştere la înţărcare (pe fătare).

De menţionat că, indicele de utilizare, sau de folosire a scroafelor este dat de formula:

Ius =365

p g p a p r. . . , în care:

365 - numărul de zile dintr-un an calendaristic;p.g. - perioada de gestaţie (zile);p.a. - perioada de alăptare (zile);p.r. - perioada de refacere pentru montă (zile).

Dintre toate aceste perioade numai perioada de gestaţie nu se poate reduce, în resttoate celelalte se pot reduce prin asigurarea unor condiţii optime (în special de furajare ascroafelor) şi prin prepararea unor reţete adecvate de furaje combinate suplimentare pentrupurcei.

Indicele de folosire a scroafelor variază între 2,0-2,4, cu unele variaţii legate nai multde starea de întreţinere a scroafelor după perioada de lactaţie.

În unităţile de selecţie, unde înţărcarea purceilor se face la vârste mai înaintate (42 dezile şi chiar 56 de zile), indicele este ceva mai redus, de sub 2,0.

Factorii care influenţează fertilitateaFactorii care influenţează fertilitatea la scroafe sunt de natură internă (factori ereditari

şi imunologici, rasa, individualitatea, vârsta etc) şi de natură externă (pregătirea animalelorpentru reproducţie, modul de însămânţare, alimentaţia, microclimatul, stresul, sănătatea etc.).

- Dintre factorii de natură internă cu cea mai mare influenţă asupra prolificităţiiamintim pe cei ereditari şi imunologici.

Factorii ereditari se pot evita sau înlătura prin profilaxie genetică. În primul rând nusunt promovaţi la reproducţie indivizii cu anomalii congenitale, precum şi vierii cu spermă decalitate slabă în care sunt prezenţi spermatozoizi anormali. De asemenea, se evităîmperecherile înrudite prea strâns, deoarece duc la obţinerea de produşi sterili şi fărăviabilitate. În cazul în care împerecherile sunt necesare, acestea se fac sub supravegherestrictă, alături de o selecţie riguroasă şi o alimentaţie raţională.

Factorii imunologici pot condiţiona fertilitatea prin existenţa de aglutinine însecreţiile vaginale şi cele cervicale, deci se crează posibilitatea aglutinării spermatozoizilor,producând infecunditate, mortalitate embrionară şi avorturi, toate cu substrat imunologic.

Rasa (grupa de metişi), influenţează fertilitatea prin baza genetică a însuşirilor dereproducţie şi prin fenomenul de heterozis. Sunt rase cu indicatori de reproducţie buni,menţionate ca rase materne şi altele cu indicatori mai puţin buni, categorisite ca rase paterne.Rasele puţin ameliorate au aceşti indicatori scăzuţi. Indicatorii de reproducţie sunt mai buni lametişi, decât la rasele curate.

Page 158: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

158

Vârsta şi individualitatea animalelor pot afecta fertilitatea în sensul că scroafelepeste 3,5 ani sau 4,0 ani au indicatori de reproducţie în declin, iar cele prea tinere nu sunt pedeplin pregătite din punct de vedere fiziologic.

Starea de sănătate este una din cauzele principale a infertilităţii. Agenţii patogeni potacţiona direct asupra aparatului genital, sau indirect asupra stării de ansamblu a sănătăţiireproducătorilor. Bolile care afectează direct fertilitatea sunt: bruceloza, leptospirozatrichomonază etc. la care se mai adaugă, la purceii sugari, salmoneloza (urmare a lipsei deigienă în boxele de fătare-alăptare).

În afară de bolile infecţioase generalizate pot apărea şi unele infecţii localizate lanivelul aparatului genital cum ar fi: vaginite, metrite, cervicite etc. Acestea pot afectasupravieţuirea spermatozoizilor sau provoacă moartea embrionilor, din care cauză animalelese dirijează la montă după vindecarea lor.

- Tratăm în continuare principalii factori externi care influenţează fertilitatea.Alimentaţia influenţează fertilitatea prin cantităţile şi calităţile furajelor administate,

atât în perioada de creştere a reproducătorilor, cât şi în perioada de exploatare, când trebuie săse asigure satisfacerea optimă a organismului în toate substanţele nutritive.

Se va evita cu desăvârşire utilizarea la scroafe a furajelor alterate, deoarece toxineleacestora au influenţă pregnantă asupra bunei funcţionări a aparatului genital.

Se evită slăbirea scroafelor în timpul alăptării, precum şi îngrăşarea în perioada degestaţie.

Înainte de montă şi după aceasta se practică o alimentaţie stimulativă, urmată înperioada de gestaţie de o alimentaţie restictivă, şi chiar individuală, unde sunt posibilităţi,pentru cel puţin 21 de zile după însămânţare (în perioada de nidaţie).

Durata alăptării sau vârsta la care se efectuează înţărcarea purceilor, influenţeazăprolificitatea la fătarea următoare a scroafei, deci fertilitatea, care se apreciază anual. Peaceastă linie, COLE, D.J.A. şi colab. (1975) arată că în cazul înţărcării purceilor sub 21 dezile, prolificitatea la fătarea următoare scade cu cca. 3 purcei (de la 12,7 la 9,6 purcei, fig.54).

Fig.56 Variaţia prolificităţii în funcţie de durata alăptării precedente

De asemenea, se mai arată că la înţărcarea purceilor la vârsta de 7 zile sau sub aceasta,prolificitatea se reduce cu cel puţin 2 indivizi pe lot la fătarea următoare a scroafei.

Page 159: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

159

Vârsta de înţărcare a purceilor este condiţionată de mulţi factori, însă predominăcalitatea furajului preştarter, capacitatea de alăptare a mamelor, posibilităţile de creştere atineretului înţărcat etc.

Stăpânirea factorilor care influenţează fertilitatea la scroafe are repercusiuni directeasupra intensivizării reproducţiei la suine.

Microclimatul adecvat, atât pentru purcei cât şi pentru scroafele-mame influenţeazăfertilitatea în sens pozitiv. Datorită faptului că aceeiaşi boxă, redusă ca dimensiune, trebuie săasigure condiţii foarte diferite, mai ales în ceea ce priveşte temperatura, soluţiile constructivesunt de mare importanţă.

În primele 2-3 zile de la fătare temperatura optimă pentru mame trebuie să oscileze

între 17-20C, iar pentru purcei între 30-32C, deci diferenţe foarte mari; categoriileneacceptând media lor, ci numai valorile separate.

Ceilalţi factori se vor trata la tehnologiile de creştere şi de exploatare pe categorii deanimale şi sectoare de producţie.

Trebuie consemnat că, stresul de orice natură provoacă în organismul scroafei secreţiaunor cantitatăţi mai reduse de hormoni gonadotropi, cu repercusiuni negative asupra funcţieiaparatului genital, finalizate prin: infecunditate, mortalitate embrionară, avort etc.

Avortul, ca finalitate a unei stări de stres, este cel mai grav, deoarece este greusuportat de către animal şi implică multe cheltuieli, cu atât mai mari cu cât se produce maitârziu, spre actul parturiţiei.

Principalele cauze ale avortului la scroafe sunt: administarea de hrană alterată,

insuficienţa energiei din raţiile de hrană, temperaturile prea scăzute (sub -10C) sau prearidicate din adăpost, dezechilibrarea hormonală datorită prezenţei excesive a vierilor,iluminatul insuficient pe perioadele de toamnă şi iarnă, densităţi prea mari în boxe şi, nu înultimul rând, infecţiile bacteriene şi fungice ale căilor genitale, precum şi cele virale (boalaAujesky).

Utilizarea furajelor mucegăite precum şi a celor îngheţate deţin ponderea înprovocarea de avorturi în foarte scurt timp.

Page 160: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

160

CAPITOLUL 8

SISTEME DE EXPLOATATII ALE SUINELOR

Cererea mereu crescândă de carne pentru consumul uman a determinat şi odiferenţiere în timp a sistemelor de exploataţii în creşterea animalelor. În creşterea suinelor,diferenţierea acestor sisteme de exploataţii a cunoscut o evoluţie oarecum asemănătoare cucele de la alte specii de animale domestice, fiind condiţionată în special de posibilitatăţile decultivare rentabilă a furajelor concentrate.

Prin urmare, elementul determinant l-a constituit şi îl constituie cererea mereucrescândă de carne de suine, produs animalier de mare importanţă pentru echilibrarea proteicăşi energetică a hranei umane.

Pentru început a predominat, o lungă perioadă de timp, creşterea extensivă a suinelor,îndeletnicire care a contribuit oarecum la îmbunătăţirea alimentaţiei umane, precum şi lalimitarea migraţiilor populaţiilor umane - elemente precursoare de civilizaţie. În acesteexploataţii condiţiile de întreţinere au fost mai mult improvizare, iar populaţiile de animaleprimitive

Ulterior, s-a trecut la mica producţiei; crescătorii apelând la unele practici de selecţie,alături de amenajarea unor spaţii oarecum specializate pentru categoriile tinere de suine,asigurându-se şi o furajare ceva mai raţională, cel puţin pentru purceii sugari, scroafelelactante şi vieri.

În prezent, asistăm la extinderea creşterii semiintensive şi intensive a suinelor înunităţile specializate, de diferite capacităţi, toate având la bază exploatarea rentabilă a acesteispecii.

Având în vedere cele de mai sus, exploatarea suinelor trebuie să fie intensivă,indiferent de sistemul de exploataţie adoptat, dependent în general de forma de proprietate,deoarece nimănui nu-i este permis să crească nerentabil această specie.

Indiferent de gradul de instruire a unui crescător, acesta îşi propune să obţină producţiidin ce în ce mai mari de la animale, într-un timp cât mai scurt şi cu cheltuieli cât mai reduse.

Exploatarea neintensivă a suinelor constituie o risipă de timp şi de mijloace materiale,indentificându-se cu cunoaşterea biologiei speciei şi cu lipsa de interes a crestorului.

În creşterea suinelor s-au diferenţiat mai multe sisteme de exploataţie, condiţionate decalitatea materialului biologic, de tehnologiile elaborate şi aplicate la o anumită etapă etc, şianume:

- exploataţii extensive;- exploataţii semiintensive;- exploataţii intensiv-industriale.

Page 161: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

161

8.1. Sistemul de exploataţie extensiv

Sistemul de exploataţie extensiv a suinelor s-a aplicat imediat după domesticireaacestei specii, practicându-se printr-o exploatare ineficientă, cauzată în principal de creştereaunor populaţii puţin ameliorare şi de lipsa unor investiţii minime. Acesta se mai practică înunele gospodării personale şi chiar în unele ferme mici în care nu se pune problemarentabilităţii.

Materialul biologic constă din rase şi populaţii de suine puţin ameliorate, care sepretează la exploatarea pe păşuni, pe lângă bălţi şi chiar în păduri. Pentru întreţinere sefolosesc construcţii simple, ieftine şi fără amenajţri interioare specifice categoriilor de vârstă,sau stărilor fiziologice.

În gospodăriile personale, sau în sectoarele anexe ale unor instituţii, se pot amenajauna sau mai multe spaţii cu boxe pentru fătarea scroafelor, însă bazate numai pe căldurabiologică. Boxele şi padocurile sunt confecţionate din materiale ieftine, locale şi mai rar cupardoseala din beton.

Furajarea animalelor se bazează pe reziduuri culinare şi puţine concentrate, la care seadaugă, pe timp de vară, resurse furajere locale ca: masa verde, colete de sfeclă, iar pe timp detoamnă-iarnă: dovleci, gulii, cartofi declasaţi de la consumul uman şi ocazional ghindă, jir etc.

Materialul biologic constă din rase oarecum ameliorate însă rezistente la condiţiile demediu vitrege, precum şi unii metişi care au la bază rasele autohtone.

Potenţialul productiv al animalelor este utilizat doar parţial; bune rezultate suntînregistrate atunci când scroafele sunt date la montă în toamnă, urmând ca fătările să aibă locprimăvara, aşa încât tineretul să beneficieze de condiţiile de mediu relativ prielnice dinsezoanele călduroase.

Sacrificarea se face la începutul sau în cursul iernii, când animalele au masa corporalăde cca. 130 kg sau mai mult, deci după 10-12 luni de la naştere. În cazul raselor tardive vârstade sacrificare se poate prelungi la 15-16 luni.

8.2. Sistemul de exploataţie semiintensiv

Sistemul de exploataţie semiintensiv este adoptat de către majoritatea gospodăriilorpopulaţiei, de unele sectoare anexă ale unităţilor agricole de producţie şi de alte intreprinderieconomice (de stat şi particulare).

În aceste categorii de exploataţii se fac unele investiţii, mai ales pentru exploatareanormală a scroafelor şi întreţinerea adectată a tineretului înţărcat, constând din boxe de fătare-alăptare, boxe pentru purcei înţărcaţi şi spaţii pentru îngrăşare (adăposturi reamenajate).

Materialul biologic constă din scroafe metise procurate de la unităţi specializate cupotenţial productiv destul de ridicat. Se pot utiliza şi suinele din rasele: Bazna, Marele alb,Alb românesc de carne, precum şi metişi dintre rasele Marele alb şi Landrace etc.

Adăposturile se construiesc din materiale locale sau se pot utiliza construcţiile de tipgospodăresc în care s-au crescut şi exploatat alte specii de animale, urmate de unele amenajăriinterioare specifice suinelor. Boxele sunt prevăzute cu alimentare cu apă şi chiar cu canalizăripentru eliminarea dejecţiilor. Microclimatul se poate regla parţial, bazându-se mai mult pecăldura biologică pe timp de iarnă, iar ventilaţia este pasivă (prin coşuri de aerisire, prin uşi

Page 162: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

162

sau geamuri). Aşternutul, care constă din paie sau alte materiale, nu trebuie să lipsească de lamaternitate şi sectorul de creşă; prin schimbarea acestuia se asigură atât igienizarea boxelorcât şi atenuarea oscilaţiilor termice.

În aceste exploataţii scroafele sunt utilizate ceva mai raţional, find dirijate la montă de2 ori pe an (toamna târziu şi la începutul verii) aşa încât fătările să aibă loc primăvara şi laînceputul toamnei, deci cel mult 2 cicluri de producţie pe an.

În prezent, acest sistem de creştere se extinde în gospodăriile populaţiei cu efectivereduse, la nivelul forţei de muncă a unei familii şi ceva mai mari în cadrul asociaţiilorţărăneşti.

Scroafele metise, destinate reproducţiei, se pot procura din unităţile de hibridare, iarmasculii numai din unităţile de selecţie (rasă curată), prin intermediul “Asociaţiilor de creşterea animalelor” constituite la nivel de judeţ sau zonal. În teritoriu, se pot înfiinţa fermespecializate pentru producerea purceilor înţărcaţi (cu greutatea de 12-15 kg) sau a grăsunilor(până la 20-30 kg) urmând ca alte unităţi să asigure creşterea şi îngrăşarea suinelor.

Fermele specializate pentru producerea purceilor înţărcaţi pot exploata 30-100 scroafeşi 2-4 vieri de reproducţie, deci forţa de muncă a 1-2 familii. Raza de activitate a acestorferme (care livrează purcei la 12-15 kg), se poate limita la o comună, sau la 1-2 sate dinzonele bune cultivatoare de cereale.

Îngrăşarea suinelor se mai poate face în efective reduse, la nivel de gospodărieparticulară (10-15 capete), ca o activitate anexă, dar cu unele amenajări ale adăposturilor(boxe, padocuri, alimentare cu apă şi canalizare). În cazul în care condiţiile permit condiţiicare ţin de evacuarea dejecţiilor şi de procurarea uşoară a hranei, efectivele pot fi mai mari, de150-300 porci.

Furajele, specifice categoriei de vârstă, se procură prin asociaţii ale crescătorilorindividuali sau de la stat. Acestea constau din nutreţuri combinate, completate cu furajesuculente pe timp de iarnă (cartofi, dovleci, sfeclă) şi masă verde pe timp de vară-toamnă(lucernă verde).

Pentru eficientizarea creşterii, unităţile gospodăreşti pot procura premixuri de launităţile specializate, urmând ca cerealele să se producă sau să se procure pe plan local.

Prelucrarea furajelor se poate face cu ajutorul unor mori cu ciocănele de micăcapacitate şi omogenizatoare adecvate.

Foarte bune rezultate se înregistrează prin introducerea încălzirii electrice înpardoseala boxelor de fătare-alăptare şi în boxele de creştere a purceilor înţărcaţi, care sporescindicii de producţie şi reduc pierderile.

Indicatorii de producţie se limitează între 200-250 grame spor mediu zilnic la tineret şiîntre 350-450g la porcii graşi, aşa încât masa corporală de 100-110 kg se realizează la vârstade 280-290 zile (8,5-9,0 luni).

Prin acest sistem de creştere nu se asigură o ritmicitate constantă pe tot parcursulanului în ceea ce priveşte livrarea porcilor pentru tăiere, dar constituie o activitate anexăimportantă la nivelul unei gospodării particulare sau asociaţii familiale.

Page 163: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

163

8.3. Sistemul de exploataţie intensiv-industrial

Creşterea şi îngrăşarea suinelor în sistem intensiv-industrial constituie metoda cea maimodernă de organizare şi de desfăşurare a activităţii de producţie în vederea obţinerii unorcantităţi sporite de carne în condiţiile de rentabilitate.

Elementul principal, care dă caracterul industrial al producţiei, este fluxul tehnologicce asigură ritmicitate, constanţă şi sincronizare, indiferent de sector şi sezon.

Noţiunea de flux tehnologic înglobează un ansamblu de metode, procedee şioperaţiuni care sunt înlănţuite într-o anumită ordine, respectând cerinţele organismuluianimal, pentru care se folosesc o gamă largă de adăposturi, utilaje şi instalaţii.

În general, se urmăreşte valorificarea întregului potenţial biologic al suinelor, precumşi utilizarea cât mai raţională a mijloacelor materiale şi a forţei de muncă.

8.3.1. Principiile organizatorice ale sistemului intensiv-industrial

Principiile organizatorice care au stat la baza adoptării sau acceptării sistemuluiintensiv-industrial au fost: concentrarea, specializarea, intensivi-zarea, industrializarea şiintegrarea producţiei.

Concentrarea producţiei a avut şi are ca scop creşterea suinelor în unităţile cuefective relativ mari, în care să se permită folosirea mai raţională a utilajelor, a instalaţiilor şia forţei de muncă. Totodată se reduc suprafeţele de teren agricol pentru construcţii şi scadinvestiţiile specifice. Pentru ţara noastră, cele mai bune rezultate se înregistrează în unităţilecu capacitate anuală de producţie între 30-60 mii porci graşi livrabili.

În cazul în care în apropiere sunt unităţi service pentru întreţinerea şi reparaţiamijloacelor de transport şi a instalaţiilor şi fără a necesita construirea de căi separate de acces,efectivele optime pot fi şi de 5000 porci livrabili anual (deci cu 250-260 scroafe dereproducţie).

Principalele dezavantaje ale unităţilor cu efective mari sunt legate de eliminarea şiprelucrarea dejecţiilor, care nu de puţine ori s-au dovedit a fi costisitoare, precum şi evitareasau limitarea unor epizootii.

Specializarea producţiei a apărut ca o necesitate în exploatarea suinelor, concentrândeforturile într-o anumită direcţie, principală.

Sunt unităţi care au ca sarcină producerea de reproducători în rasă curată (scrofiţe sauvieruşi), altele îşi aduc contribuţia la înmulţirea acestora, pe când altele produc hibrizi, dupăschemele de încrucişare care au întrunit cele mai bune rezultate pentru zona respectivă.Aceste unităţi au o răspândire mai mult zonală, fiind în concordanţă cu cerinţele pentruprocurarea de reproducători.

Majoritatea unităţilor cresc şi îngraşă suine pentru tăeire; acestea sunt amplasate cuprecădere în zonele cerealiere ale ţării, fiind organizate ca “Societăţi comerciale” cu capitalmajoritar de stat.

În condiţiile privatizării, în viitor se preconizează înfiinţarea de unităţi zonale pentruproducera tineretului porcin înţărcat (până la 15 kg), urmând ca îngrăşarea să se efectueze înferme separate sau în asociaţii ale crescătorilor de animale, deci unităţi cu circuit deschis deproducţie.

Page 164: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

164

Tot pe linia specializării trebuie menţionat că din totalul efectivelor de suine, circa 8%îl reprezintă rasele curate (cu predominanţă Marele alb), iar cca 92% sunt metişi de diferitegrade.

Intensivizarea producţiei este un pricipiu foarte important şi care se apreciază prinmai mulţi indicatori sintetici, cum ar fi: purcei obţinuţi pe scroafă/an, purcei înţărcaţi pescroafă/an, porci livraţi pe scroafă/an, carne în viu livrată pe m2 construcţie utilă, consumul defuraje (kg sau U.N.) pe tona de carne livrată în viu, consumul de furaj pe reproducător(scroafă mediu furajată sau vier)/an, carne livrată pe oră-muncitor, carne livrată pe 1.000.000lei investit etc.

Pentru toate acestea, trebuie să deţinem principalele date asupra potenţialuluiproductiv ale categoriilor de suine, în condiţiile ideale de întreţinere şi de alimentaţie, pestecare orice efort nu se mai justifică, deci limitele relative ale intensivizării.

Limitele biologice prevăzute de către CARMAN,G. (1969) ne arată că în aceastădirecţie mai este încă mult de făcut: o scroafă poate să crească până la 20 purcei la o singurăfătare; la porcii graşi se pot înregistra sporuri medii zilnice de cca. 1263 g, cu un consum denumai 2,0 kg concentrate; proporţia de carne macră poate atinge 70% din greutatea carcaseietc.

Indicatorii minimi prevăzuţi pentru unităţile de producţie din ţara noastră sunt de 18purcei înţărcaţi pe an şi scroafă, cel puţin 1600 kg carne în viu livrate pe scroafă şi an, celmult 3,8 kg concentrate pentru 1 kg spor de creştere în greutate vie (între 1-100kg) şi cca.70% carne în carcasă (+oase).

Industrializarea producţiei este acceptată foarte uşor la specia suine, putându-seinstitui un flux tehnologic pe principii industriale, favorizată şi de activitatea de reproducţierelativ constantă pe tot parcursul anului.

Industrializarea producţiei la suine permite: obţinerea de producţii de carne ridicate,constante şi ritmice; mecanizarea şi automatizarea principalelor procese de producţie caresolicită efort fizic sporit; creşterea eficienţei economice prin sporirea productivităţii muncii şiprin exploatarea raţională a reproducătorilor (inclusiv folosirea însămânţărilor artificiale).

Principalele caracteristici ale fluxului tehnologic sunt prezentate în continuare.1. Unitatea funcţională este compartimentul, care din punct de vedere al mărimii (ca

spaţiu), a numărului de boxe, a organizării interioare, a dotării tehnice etc, diferă de la unsector la altul, respectiv de la o categorie de suine la alta. Numai în sectorul de montă-gestaţieunitatea funcţională este grupa de montă, care poate fi cazată în una sau mai multe boxe dinacelaşi compartiment.

În general, se are în vedere desfăşurarea normală a procesului de producţie, înconcordanţă cu cerinţele biologice ale tuturor categoriilor şi stărilor fiziologice ale animalelor.

2. Popularea şi depopularea compartimentelor se face pe principiul "totul plin-totulgol", dându-se posibilitatea efectuării unor dezinfecţii riguroase şi eficace. Prin urmare, grupade montă va fi cazată într-un număr de boxe apropiate (pe cât posibil într-un compartiment),care după o perioadă de folosire va fi eliberat, urmând a se face dezinfecţia în 3-5 zile. În modidentic se procedează şi cu compartimentul de fătare, cu cel de creşă şi cu cel de îngrăşare.

3. Gruparea (lotizarea) animalelor se face pe stări fiziologice, pe categorii de vârstăşi greutate corporală, pe sexe şi chiar pe tipuri de comportament şi destinaţie.

Page 165: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

165

Gruparea animalelor are ca scop reducerea stărilor conflictuale, posibilitatea instituiriide soluţii tehnologice relativ uniforme pentru furajarea şi asigurarea condiţiilor de viaţă lanivelul cerinţelor optime medii (deci care nu ţin seama de individualitate).

4. Furajarea animalelor se face cu nutreţuri combinate, elaborate pe baza unor reţetesau recepturi şi care ţin seama cerinţele specifice categoriei de suine, coroborate cu asigurareade celorlalte condiţii de mediu.

5. Acţiunile zootehnice, precum şi operaţiunile sanitar-veterinare, se efectuează înordinea cronologică, după programe şi grafice precise, cu un consum minim de forţă demuncă şi în siguranţă deplină (în "covor").

6. Excluderea întâlnirilor, a suprapunerilor sau a încrucişărilor, pe fluxul tehnologic,a diferitelor categorii sau grupe de animale.

7. Evitarea efectuării diferitelor acţiuni sau operaţiuni tehnice (montă, fătare,înţărcare, creştere, îngrăşare etc) în alte verigi, sau spaţii, decât în cele prevăzute printehnologia de producţie.

8. Exploatarea raţională a reproducătorilor, pentru sporirea fertilităţii şi pentrufolosirea spaţiului construit la întreaga capacitate şi utilizarea la parametri optimi ainstalaţiilor şi utilajelor.

În urma aplicării fluxului tehnologic în unităţile intensiv-industriale se pot înregistrarezultate superioare faţă de alte sisteme de exploatăre a suinelor, concretizate prin 1600-1800kg carne în viu anual/scroafă, cu un consum de cca. 5800 kg furaje combinate pe tona decarne livrată (consumul tuturor categoriilor de suine).

Producţia de carne (în viu) realizată pe fiecare m2 construit poate depăşi 180 kg,justificând caracterul industrial.

Integrarea producţiei constituie principiul cel mai nou şi cu cea mai mare influenţăasupra activităţii economice, sau a rentabilităţii unităţilor crescătoare de suine.

În concepţia integrării producţiei la suine, se evită orice intermediar, între producătorşi consumator, aşa încât beneficiul realizat să se regăsească în produsul finit, excluzându-sepulverizarea acestuia la diferiţi intermediari.

Aceasta presupune parcurgerea perfect sincronizată a tutror verigilor fluxuluitehnologic, începând de la producerea purceilor sugari şi până la prelucrarea şi valorificareaproduselor proaspete sau a preparatelor solicitate de consumatorul uman.

Pe lângă acestea, marile unităţi intensiv-industriale trebuie să posede suprafeţe deteren pentru cultivarea cerealelor necesare fabricării nutreţurilor combinate, abatoare proprii şichiar magazine pentru desfacerea produselor finite.

Integrarea în cadrul unităţilor crescătoare a unor ferme pentru cultivarea cerealelor şioleaginoaselor (mazăre, soia, etc.) constituie o acţiune de prim ordin, deoarece pondereacheltuielilor cu furajarea reprezintă între 60-80% din totalul cheltuielilor directe. În cazul încare unitatea crescătoare posedă suprafeţe proprii de teren, sau se poate asocia cu unele fermevegetale, necesarul de concentrate se stabileşte anual, în funcţie de efectivul mediu furajat, pecategorii de greutate şi pe stări fiziologice.

În unităţile intensiv-industriale cu efective mari, nutreţurile combinate se pot produceşi în staţii proprii, având sub control calitatea materiilor prime şi competenţa personalului.

Page 166: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

166

Tot pentru evitarea pulverizării beneficiarului realizat la diferiţi intermediari, serecomandă existenţa şi funcţionarea de ateliere proprii pentru producerea de preparate pe bazăde carne de porc, inclusiv a punctelor de sacrificare a animalelor, toate autorizate legal.Desfacerea de carne proaspătă de porc, sau de preparate, prin magazinele proprii din centreleurbane sporesc considerabil rentabilitatea unităţilor crescătoare, dându-se posibilitateastăpânirii eficiente a mecanismului cerere-ofertă, caracteristic pieţei libere.

Pentru unităţile cu circuit închis se estimează consumarea unei cantităţi anuale între7000-8000 kg concentrate pentru fiecare scroafă mediu furajată, de la care se sconteazălivrarea a cca. 17 porci graşi anual (la 105 kg fiecare). În această cantitate intră cca. 1200 kgconcentrate pentru o scroafă, cca. 6500 kg pentru porcii graşi respectivi (380 kg x 17 porci) şicantităţi mai reduse pentru celelalte categorii aferente.

Pentru unităţile cu circuit deschis calculele se fac separat, stabilindu-se cca. 310 kgnutreţuri combinate pentru îngrăşarea unui grăsun de la 25-30 kg la 101-105 kg (cca. 4,5 kgconsum specific), iar cca. 70 kg reprezintă consumurile pentru perioadele de sugar şi deînţărcat.

În cazul unităţilor gospodăreşti, unde se poate institui o alimentaţie de tip suculent,cantitatea de concentrate se poate diminua cu cca. 20% din total.

Structura plantelor cultivate se stabileşte în funcţie de cantităţile sau proporţiilecomponentelor din raţie sau reţetă, pe fiecare categorie de animale în parte, rămânând să seprocure doar suplimentele P.V.M. specifice. În această variantă se realizează economii foartemari la transportul furajelor, la prelucrarea acestora şi se evită unele divergenţe în stabilireaprocentelor de transformare ale materiilor prime, precum şi însuşirea unor cote de beneficiimai puţin meritate, de către intermediari. Această variantă de creştere şi îngrăşare este mairentabilă, chiar dacă unitatea trebuie să facă unele investiţii pentru utilaje şi cheltuieli în plusde energie şi cu forţa de muncă proprie.

8.3.2. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie înexploataţiile intensiv-industriale

Sistemul intensiv-industrial de creştere şi îngrăşarea suinelor la noi în ţară a fostorganizat încă din anul 1963 în sectorul de stat şi din anul 1970 în cel cooperatist.

În prezent, în ţara noastră, funcţionează sau sunt în conservare peste 148 unităţiintensiv-industriale cu o capacitate anuală totală de îngrăşare de cca. 8,3 milioane animale,din care 2,1 milioane au aparţinut asociaţiilor intercooperatiste.

Capacitatea anuală de îngrăşare pe unitate productivă este mai redusă în fosteleasociaţii intercooperatiste (între 15-30 mii porci) şi mai mare în fostele intreprinderi de stat(între 60-150 mii porci graşi), cu unele excepţii în cazul marilor Combinate pentru producereaşi industrializarea cărnii de porc (C.P.I.C.P. Timiş şi Ialomiţa), toate organizate în prezent casocietăţi comerciale.

Capacitatea de creştere şi îngrăşare a unei unităţi intensiv-industriale este determinatăde spaţiile de cazare a animalelor (prin construcţiile sale), de maşinile şi instalaţiile din dotareşi de numărul de reproducători, care constituie baza investiţiilor.

În funcţie de modul de utilizare şi scopul activităţii, construcţiile dintr-o unitate de tipindustrial se împart în două categorii:

Page 167: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

167

Scroafe

gestante

Purcei

`n]\rca]iScroafe

apte

Exterior

- construcţii productive;- construcţii anexe.Construcţiile productive sunt spaţii care adăpostesc animalele şi unde au loc

principalele procese de producţie ca: reproducţia, creşterea şi îngrăşarea.Aceste construcţii sunt sistematizate în 4 grupe, adaptate din punct de vedere

constuctiv şi funcţional la cele 4 sectoare de producţie:- grupa construcţiilor (sau adăposturilor) pentru activitatea de montă-gestaţie, în care

sunt adăpostiţi vierii şi vieruşii de reproducţie, scroafele şi scrofiţele în pregătire pentruînsămânţări, scroafele şi scrofiţele gestante;

- grupa construcţiilor pentru activitatea din maternitate, în care sunt adăpostitescroafele în timpul fătării şi în perioada de alăptare a purceilor până la înţărcare;

- grupa construcţiilor destinate activităţii de creştere a tineretului suin înţărcat, pânăla greutatea de 25-30 kg;

- grupa construcţiilor pentru activitatea de îngrăşare-finisare, în care sunt adăpostiţiporcii supuşi îngrăşării, până la greutatea de 105-110 kg, precum şi vierii şi scroafelereformate.

Categoria construcţiilor anexe reprezintă spaţii construite pentru maşini, utilaje,instalaţii etc, toate necesare servirii sectoarelor de producţie, precum şi clădirile social-administrative, ateliere pentru preparate din carne etc.

Activitatea de producţie în unităţile industriale de creştere şi îngrăşare a porcilor,precum şi în cele de producerea materialului de prăsilă se desfăşoară în 4 sectoare, după cumurmează:

- I - sectorul de montă-gestaţie;- II - sectorul de maternitate;- III - sectorul de creşă;- IV - sectorul de îngrăşare-finisare (sau de testare).Fiecărui sector de producţie îi este caracteristică o anumită tehnologie de creştere şi

exploatare, care reprezintă un ansamblu de procedee şi operaţiuni pe faze şi care înlănţuitecompun fluxul tehnologic general (fig.57).

I II III IV

Fig.57 Schema fluxului tehnologic într-o unitate de tip industrial

105 - 110 kg240 - 250 zile

110 - 120 kg 20 -25 kg90 zile

25-30 kg(95-105zile)

5-7 kg(35 -42 zile)

Cre[teretineretpr\sil\

[itestare

Mont\,gesta]ie

F\tare,al\ptare

,`n]\rcar

e

Cre[teretineret

~ngr\[are

dereproducere

Tineret

gr\suni

Livrare

Page 168: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

168

În general, sectoarele de producţie sunt organizate ca ferme separate, diferenţiate unelede altele, mai ales în cazul sectorului de îngrăşare.

Construcţiile productive au denumirea de hale, care sunt împărţite în compartimente,iar acestea în boxe cu diferite capacităţi de cazare.

Soluţiile constructive şi organizarea interioară a compartimentelor precum şi a boxelordiferă de la o unitate la alta, imperativul general fiind asigurarea condiţiilor de mediuadecvate, îmbinând cerinţele biologice ale organismului animal cu indicatorii economiciscontaţi.

Aşa de exemplu, pentru o unitate de tip industrial cu sarcina de livrare de 60.000 porcigraşi sunt necesare 4280 scroafe şi 128 vieri de reproducţie, la carese mai adaugă 710 scrofiţe (între 30-110kg) şi 32 vieruşi necesari pentru înlocuireareproducătorilor reformaţi.

Fluxul tehnologic se desfăşoară în 25 construcţii (hale) productive, care asigură fătarea(din 2 în 2 zile) a 42 de scroafe, fiind necesare însămânţările, în medie, a 62 de scroafe şiscrofiţe (tot din 2 în 2 zile, tab.39).

Tabelul 39

Principalele acţiuni tehnice ale fluxului tehnologicpentru o unitate de 60 mii porci anual

Nr.de scroafemontate din 2

în 2 zile*

Nr.defătări, din2 în 2 zile

Nr.purceifătaţi, din2 în 2 zile

**

Nr.de purceiînţărcaţi la

fiecare 4 zile***

Nr.de grăsunila fiecare 4 zile

Nr.de porcilivraţi la

fiecare 4 zile

62 R=60C=70

42 400 705 675 660

Notă: * - procentul mediu de fecunditate este de 68%;(R = sezon răcoros, C = sezon călduros);

** - prolificitatea este de 9,5 purcei/fătare;*** - procentul de pierderi este de 17,7% de la naştere la livrare.

- Sectorul de montă-gestaţie, care este organizat ca fermă, asigură desfăşurareaactivităţii de producţie de producţie în 6 hale, din care 4 sunt destinate întreţinerii scroafelorgestante, 1 hală pentru întreţinerea vierilor, efectuarea însămânţărilor şi formarea grupelor demontă, iar 1 hală pentru creşterea scrofiţelor şi vieruşilor de înlocuire.

- În sectorul de maternitate, unde are loc fătarea scroafelor, alăptarea şi înţărcareapurceilor, sunt în exploatare 3 hale, fiecare cu câte 8 compartimente. Compartimentele suntîmpărţite în 32-40 de boxe. În total sunt 24 de compartimente cu 840 boxe.

În condiţiile înţărcării purceilor la vârsta de 35 de zile, indicele de utilizare a boxeloreste de 8,3 pe an.

În permanenţă sunt pentru igienizare şi dezinfecţie un număr de 4 compartimente,celelalte asigurând cazarea a 700 scroafe cu purceii respectivi.

- În sectorul creşă, sunt în exploatare 4 hale, fiecare cu câte 6 compartimente.Numărul de boxe variază în funcţie de numărul de animale din boxă, care trebuie să fie de celmult 20 de suine, revenind în prima etapă (între vârstele de 35-75 zile) cca 7 animale pe m2,iar în etapa a doua (între vârstele de 75-105 zile) cca 4 animale/m2.

Page 169: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

169

În condiţiile în care durata de staţionare este de 55 zile (între vârstele de 35 şi 90 zile)indicele de utilizare a boxelor este de 6,3 serii/an.

În permanenţă sunt 2 compartimente pentru igienizare şi dezinfecţie; celelaltecompatimente asigurând cazarea a circa 9800 cap. tineret înţărcat.

- În sectorul de îngrăşare-finisare sunt 12 hale, fiecare cu câte 4 compartimente. Încondiţiile în care durata îngrăşării este de 140 zile (între vârstele de 90 şi 230 zile), indicelede utilizare a boxelor este de 2,5 serii/an. În permanenţă sunt pentru igienizare şi dezinfecţie 2compartimente, celelalte asigurând cazarea a circa 23300 porci.

Aşa cum s-a mai specificat, grupa de montă se formează din 2 în 2 zile şi este cazată înmai multe boxe. În unităţile mai mari grupa de montă se formează zilnic, iar în cele cuefective mai reduse la perioade mai mari: din 3 în 3 zile, din 5 în 5 zile şi chiar săptămânal,dar montele să se efectueze, pe cât posibil, grupat.

Grupele de fătare corespund cu grupele de montă, luându-se în considerare variaţiileindividuale ale manifestării căldurilor, fecundităţii şi prolificităţii diferite, mai ales în funcţiede sezonul montei.

Fătările grupate ale scroafelor, urmare a unor monte tot grupate, constituie un elementpozitiv în exploatarea femelelor, dându-se posibilitatea redistribuirii purceilor la scroafelebune mame, urmând ca cele cu fătări nereuşite să fie dirijate din nou la montă, iar celenecorespunzătoare să fie reformate şi apoi recondiţionate prin îngrăşare.

8.3.3. Organizarea şi desfăşurarea activităţii productive înexploataţiile gospodăreşti

În condiţiile privatizării agriculturii în ţara noastră se impune o redimensionare afermelor de creştere a suinelor, ce vizează promovarea unor exploataţii de tip gospodăresc,fără a se diminua nivelul de intensivizare a producţiei, în scopul sporirii rentabilizăriiunităţilor în cauză. De asemenea, se va ţine cont şi de dimensionarea optimă a exploataţiilorpentru utilizarea eficientă a cerealelor cultivate (sau procurate din zonă) şi folosirea raţionalăa forţei de muncă (la nivelul unei familii) etc.

Avându-se în vedere aceste aspecte principale se consideră că o exploataţiegospodărescă, pentru creşterea a 50 de scroafe sau îngrăşarea anuală de cca. 800 de porci, nuatinge pragul de risc, atât din punct de vedere ecologic, cât şi sanitar-veterinar, dacă suntrespectate tehnologiile de producţie.

În cele ce urmează se vor prezenta tehnologiile de producţie pentru exploatarea a 20de scroafe-matcă cu activitate de reproducţie sezonieră, alături de o unitate cu 50 de scroafe-matcă cu activitate în flux continuu de producţie.

În prima categorie intră exploataţiile din zonele cu posibilităţi mai modeste decultivare şi procurare a furajelor cerealiere, iar în a doua intră cele din zonele recunoscute cabune cultivatoare de cereale, dar apropiate de unii emisari naturali şi cu pante uşoare de teren,inclusiv amenajarea adăposturilor deja existente în care s-au crescut alte animale de fermă.

Page 170: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

170

8.3.3.1. Organizarea şi desfăşurarea activităţii productiveîn exploataţiile extensive sezoniere cu 20 de scroafe-matcă

Pentru aceste exploataţii se propune o activitate de reproducţie sezonieră, în sensul cămontele se vor executa în perioada 15 noiembrie-15 decembrie pentru ciclul I de producţie şiîntre 15 mai-15 iunie pentru ciclul II, aşa încât fătările se vor desfăşura între 10 martie-10aprilie, respectiv între 8 septembrie-8 octombrie.

Eşalonarea fătărilor pentru ciclul I s-a făcut în ideea că produşii respectivi să se poatăsacrifica în perioadele decembrie-februarie, când cererea de carne de porc este sporită, iarpentru ciclul II în sezonul estival.

Avându-se în vedere că fătările sunt grupate la cel puţin 16 scroafe şi scrofiţe pesezon, s-a pus problema utilizării şi a altor boxe pentru fătare-alăptare, apelându-se la uneleamenajări interioare a celorlalte tipuri de boxe pentru satisfacerea unui confort minim (prinamplasarea de bare de protecţie, instalarea de microeleveuze în primele 5-6 zile de la fătare,amenajarea temporară a unui spaţiu de refugiu pentru purcei etc.).

Pentru acest tip de exploataţie se indică posibilitatea colectării purinului prin rigole şicanale spre bazinul de decantare, iar partea solidă să fie încorporată în aşternutul din paie şitransportată zilnic la platformele de gunoi de grajd (în straturi alternânde cu bălegarul de larumegătoare).

Este indicat ca, la boxele din îngrăşătorie, pardoseala să fie compactă pe 60% dinsuprafaţă, iar 40% alcătuită din grătar de beton armat, sau bare din fier brut cu diametrul de 8-10 mm şi fantele de 15 mm (boxele să se poată utiliza şi pentru tineretul porcin de peste 25kg).

Pentru exploatarea eficientă a animalelor se indică un adăpost pentru scroafelelactante şi creşterea purceilor până la greutatea acestora de 25 kg şi altul pentru vieri, scroafegestante, scrofiţe şi porci graşi; toate având montate prize electrice (instalate pentru fiecareboxă). La fiecare 10 m2 adăpost se prevede un coş de ventilaţie de 0,5/0,5 m, confecţionat dintablă zincată (de 0,6-0,8 mm) şi protejate cu panouri din bare de oţel (în boxele de îngrăşare şide gestaţie).

Toate hrănitorile se vor amplasa în zonele compacte ale boxelor, spre aleea deserviciu, fiind confecţionate din plăci de beton armat (troci), pentru scroafele lactante, vierişi cele gestante, iar pentru tineret înţărcat şi porci graşi din dulapi de beton armat (cajgheaburi).

Adăparea categoriilor adulte se va face prin compartimentarea trocului (1/3 dinlungimea acestuia), iar pentru tineret şi porci graşi cu adăpători tip pipă, amplasate în colţurileboxei şi deasupra grătarului.

Igienizarea boxelor se va face prin extragerea zilnică a aşternutului umed şi murdarpentru scroafe şi vieri, iar la tineret şi porcii graşi prin utilizarea razului cu foarte puţină apă.

Pentru o mai bună sistematizare a acţiunilor din acest tip de exploataţie, prezentăm, însinteză, efectivele de animale care se vor exploata, principalii indicatori tehnici de reproducţieşi de producţie posibili de realizat şi spaţiile de cazare pentru animale din stoc.

A. Efectivele care se vor exploata:- scroafe-matcă - 20 cap.;- scrofiţe de înlocuire - 8 cap.;- vieri de reproducţie - 2 cap.

Page 171: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

171

B. Indicii de reproducţie preconizaţi:- 2 fătări pe scroafă pe an;- fecunditatea - 80%;- prolificitatea - 9 purcei/fătare;- înlocuirea scroafelor - 35%;- înlocuirea vierilor - 50%.

C. Indicii tehnici şi de producţie:- pierderi de la fătare la înţărcare - 15%;- pierderi de la înţărcare la livrare - 5%;- perioada de alăptare - 42 zile;- perioada de creşă - 63 zile;- perioada de îngrăşare - 140 zile;- perioada de refacere a scroafelor după

înţărcarea lor - 15 zile;- durata dezinfecţiei după înţărcarea

purceilor - 5 zile;- greutatea medie a purceilor la înţărcare - 7 kg;- greutatea medie a grăsunilor - 25 kg;- greutatea medie la livrare - 105 kg.

D. Producţii preconizate:- purcei obţinuţi pe serie (16 scroafe+6 scrofiţe) - 200 cap.;- purcei înţărcaţi, pe serie - 170 cap.;- grăsuni pentru îngrăşare, pe serie - 160 cap.;- porci graşi livraţi, pe serie - 155 cap.;- carne livrată pe serie (155x105 kg/cap) - 16,2 tone;- carne livrată pe an (310 porci şi 6 reproducători

adulţi reformaţi) - 33,0 tone.E. Spaţii de cazare pentru animalele din stoc:

- numărul de boxe pentru vieri (2,5x2,0 m) - 2;- numărul de boxe pentru montă (2,5x3,0 m) - 2;- numărul de boxe pentru scroafe lactante, gestante

şi în aşteptare (2,5x3,0 m, a câte 4 animale în boxă,dar care se pot amenaja individual pentru fătare) - 6;

- numărul de boxe pentru vieruşi - 1;- numărul de boxe pentru purceii înţărcaţi (2,5x3,0 m,

a câte 17 purcei/boxă, cu 0,35 m2/purcel, care sepot amenaja şi pentru fătarea scroafelor) - 4;

- numărul de boxe pentru întreţinerea diferenţei de porcigraşi (2,5x3,0m, a câte 8 animale/boxă, cu 0,8 m2/porc) - 10.

Cu privire la utilizarea raţională a spaţiului construit, consemnăm faptul că numaiboxele pentru cazarea vierilor şi a porcilor graşi sunt destinate special acestor categorii (2+10boxe), celelalte asigură parcurgerea perioadelor de aşteptare pentru montă, a gestaţiei şi alactaţiei scroafelor, precum şi întreţinerea tineretului înţărcat până la greutatea aceastora de 25kg şi parţial a porcilor graşi.

Page 172: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

172

De asemenea, dimensionarea oarecum uniformă a boxelor, de 2,5 x 3,0 m, s-a făcut înideea compartimentării mai uşoare a unui adăpost “standard”, cu lăţimea de 12 m (3 linii deboxe a 3 m fiecare şi a 3 alei de serviciu de 1 m).

Mai menţionăm că, reforma scroafelor adulte se va efectua odată pe an, dupăînţărcarea purceilor rezultaţi din fătările de primăvară (în luna august) şi înlocuirea acestoracu cele 6 scroafiţe.

8.3.3.2. Activitatea de producţie pentru exploataţiile gospodăreşti cuflux continuu şi un efectiv de 50 de scroafe-matcăActivitatea de producţie se va desfăşura în mod relativ constant, pe tot parcursul

anului, apelându-se la formarea grupelor de montă, (care cuprind un număr variabil descroafe) din care vor rezulta grupele de fătare, (care cuprind un număr constant de animale,aşa încât transferările să se facă ritmic şi în număr aproximativ egal de tineret spre sectoarelede creşă şi apoi de îngrăşătorie. Perioada de formare a grupelor de montă, respectiv de fătare,este de 10 zile, deci 37 grupe pe an.

În această situaţie, exploataţia va trebuie să-şi construiască sau să-şi amenajezeurmătoarele sectoare de producţie: montă-gestaţie, maternitate, creşă şi de îngrăşătorie, cucompartimentele şi boxele necesare unei bune desfăşurări a fluxului tehnologic.

Pentru o bună protecţie sanitar-veterinară se indică un adăpost pentru sectoarele dematernitate şi creşă (care solicită instalaţii de încălzire generale şi locale) şi un alt adăpostpentru montă-gestaţie şi îngrăşătorie, sau separarea acestora printr-o cameră (culoar) delegătură. Pentru protejarea mediului înconjurător se indică şi colectarea purinului în bazinecentrale, iar dejecţiile solide să fie colectate manual şi dirijate spre platforma de gunoi,împreună cu cele provenite de la rumegătoare, deci utilizabile (după fermentare) caîngrăşăminte naturale, mai ales pentru terenurile calcaroase.

Deoarece efectivele sunt ceva mai mari decât în varianta anterioară, se indicăspecializarea şi chiar separarea activităţii de producţie: pentru producerea purceilorînţărcaţi şi creşterea acestora până la greutatea corporală de cca. 15 kg şi separat, pentrucreşterea şi îngrăşarea porcilor graşi (între 15-105 kg).

Unităţile specializate în producerea de purcei înţărcaţi sunt preferate în zonele colinareşi uneori submontane, ele deservind mai multe sate şi comune, urmând ca, continuare,creşterea în şi îngrăşarea să se facă în gospodăriile populaţiei, cu efective între 5-15 porcigraşi.

În zonele bune cultivatoare de cereale, unde sunt organizate şi asociaţii agricolevegetale, se indică organizarea de îngrăşătorii cu efective între 500-800 porci livrabili pe an,care îşi pot procura premixuri şi alte concentrate de la unităţile cu profil evitându-setransporturile de la mare distanţă. În această situaţie hrănirea animalelor trebuie să se facă cunutreţuri combinate, sau amestecuri furajere, pentru fiecare categorie de animale în parte.

Datorită activităţii de producţie permanente, în aceste exploataţii, forţa de muncă esteutilizată mai raţional, beneficiindu-se din plin de intensivizarea producţiei, toate asigurând orentabilitate crescută.

Pentru planificarea cheltuielilor materiale pe fiecare sector de producţie se vor întocmifişe tehnologice pentru scroafe şi vieri şi separat pentru tineretul înţărcat, porci graşi şi

Page 173: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

173

tineret de reproducţie (animale procurate de la firme producătoare de material de prăsilă),constând din scrofiţe metise F1 (LxMA) şi vieruşi din rasele paterne.

Prin însumarea tuturor cheltuielilor din aceste fişe, a cotelor sau a ratelor de beneficiipe fiecate sector, se pot estima costurile de producţie şi apoi preţurile de cost pentru un purcelînţărcat (sau a 1 kg greutate vie), a unui grăsun (de cca. 25 kg) şi a unui porc gras (sau a 1 kggreutate vie).

În continuare, prezentăm un model de întocmire a unei tehnologii de producţie pentruo exploataţie care posedă un efectiv matcă de 50 scroafe, 15 scrofiţe de înlocuire şi categoriileaferente sau rezultate din activitatea de reproducţie, care uşurează foarte mult urmărirearealizării indicilor tehnici şi de producţie, inclusiv compartimentarea adăposturilor şiexloatarea eficientă a unor rase sau grupe de metişi.

Efectivele de pornire sunt: 50 cap. scroafe de reproducţie, 2 vieri, 15 scrofiţe deînlocuire şi 1 vieruş, cu specificarea că reforma este de 30,0% la scroafe şi 50% la vieri,procentul de fecunditate este de 80% în sezonul răcoros şi 70% în cel călduros, iar ceilalţiindici de reproducţie se menţin ca la varianta anterioară.

Mai menţinăm că, din cele 15 scrofiţe de înlocuire, 8 posedă greutatea corporală între70-90 kg, deci se pot dirija la montă în următoarele 2 luni, aşa încât efectivul matcă potenţialeste de 58 de femele.

Cu privire la evoluţia stării fiziologice la scroafe şi scrofiţe, se constată că, încondiţiile în care grupele de fătare se succed decadal (din 10 în 10 zile), mărimea acestora estede 3 scroafe (sau 9 scroafe/lună), iar mărimea grupei de montă variază ca număr între 4femele în sezonul răcoros şi 5 în cel călduros (influenţează procentul de fecunditate dinperioada respectivă).

Pe total an, trebuie să se efectueze un număr de 316 monte pentru a asigura gestaţia la158 femele, deci se pot asigura de către 2 vieri de reproducţie (potenţial 366 de monte).Numărul de fătări anuale este de 111 cu 999 purcei fătaţi şi 851 purcei înţărcaţi.

Cu privire la asigurarea spaţiilor de cazare, în sectorul de montă-gestaţie se indicăamenajarea a 6 boxe comune, cu 9-12 animale în fiecare boxă şi cu dimensiunile de 3x5 m(deci 4 boxe de femele gestante, 1 boxă de refacerea scroafelor şi 1 de aşteptare a montei), sau8 boxe pentru 6-12 animale de 3x4 m. În acest sector mai sunt necesare 3 boxe pentru vieri şivieruşi şi 2 boxe pentru efectuarea montelor. Este de preferat ca boxele pentru vieri şi cele cuscroafe în aşteptarea montei să fie prevăzute cu padocuri exterioare.

În sectorul de maternitate sunt prevăzute 12 boxe de fătare-alăptare, cu dimensiunilede 1,5x2,0, când soluţia constructivă este adaptată din unităţile industriale, sau de 3,0x2,5 mpentru cele gospodăreşti.

Se mai menţionează că, montele trebuie să fie grupat, în cel mult 2-3 zile, din decadarespectivă, aşa încât şi fătările să se desfăşoare în bloc, permiţând regruparea purceilor pescroafe, după perioada colostrală.

Se va avea în vedere ca numărul de femele (scroafe şi scrofiţe) din boxele de aşteptaresă nu scadă sub efectivul optim în aşteptare (Ef.o.a.), deci să dirijăm (decadal) numărul demonte prevăzute pentru afluirea corespunzătoare în sectorul de maternitate, toate în vederaobţinerii unui număr de purcei constant, a exploatării raţionale a 1-2 muncitori, a utilizăriijudicioase a spaţiilor construite şi a aprovizionării ritmice cu furaje combinate.

Page 174: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

174

În exemplul dat, efectivul optim în aşteptare nu trebuie să fie mai redus de 9 femele însezonul răcoros (r) şi 11 în cel călduros (c), după formula:

Ef.o.a. = 21Mg m

P f g

.

. . ., în care: M.g.m. (r) = 9 şi M.g.m. (c) = 11.

Toate aceste date vor fi introduse în "Fişa tehnologică pentru scroafe şi vieri", pe lunişi categorii de animale, alături de necesarul de furaje, de forţa de muncă, de alte serviciipentru transport, prelucrare, tratamente şi valoarea producţiei nedeteminate, din a cărorprelucrare rezultă preţul de cost al unui purcel înţărcat, sau a 1 kg greutate vie.

Cu privire la tehnologia de producţie pentru tineretul porcin înţărcat se consemneazăcă decadal intră în sectorul de creşă un număr de 23 de animale (69 pe lună), totalizându-se pean 828 capete. Pentru întreţinerea acestor animale sunt necesare 7 boxe, în care să fie cazateîntre 21 şi 23 de capete, cu dimensiunile de 2,5x3,0 m. Sporul mediu zilnic preconizat pentrutineretul înţărcat între 6 şi 25 kg, este de 310 g. Pentru extragerea purceilor insuficientdezvoltaţi corporal se mai rezervă 1 boxă cu aceleaşi dimensiuni. Soluţia constructivă pentruboxele din creşă este cea indicată în unităţile industriale, deci cu o zonă încălzită electric înpardoseală (cca. 1m2), sau cu pardoseala din cărămidă dublu presată şi aşezată pe cant.Hrănitorile se vor confecţiona dinplăci de beton armat, sau din tablă zincată cu grosimea de 2 mm şi compartimentareajgheabului cu bare din oţel.

Pentru porcii graşi se indică amenajarea a 15 boxe şi 1 rezervă cu dimensiunile de4,0/4,0 sau 3,0/5,0 m, cu 60% zonă compactă a pardoselei (din beton) şi 40% din grătar, (culăţimea barelor de 7,0 cm şi fantele de 2,0 cm).

Pentru tineretul de reproducţie se indică amenajarea a 2 boxe cu dimensiunile de2,5x3,0 m şi aceleaşi caracteristici pentru pardoseală.Atât pentru porcii graşi, cât şi pentrutineretul de reproducţie (scrofiţe de înlocuire), este indicat ca hrănitorile să fie confecţionatedin plăci de beton armat, cu marginea superioară a jgheabului prevăzută cu cornier (pentrurezistenţă şi sudarea barelor de oţel necesare compartimentării jgheabului).

Rezultă că, în cazul în care unitatea este specializată pentru producerea purceilorînţărcaţi, se scontează, (de la 50 de scroafe şi 8 scrofiţe), pe 850 purcei, iar dacă se continuăcreşterea şi îngrăşarea acestora, pe 800 de porci la 105 kg/animal. Producţia totală de carne seestimează la 86,5 tone (800x105 kg şi 16x160 kg).

Prezentăm în sinteză numărul de boxe necesare şi justificarea spaţiului construit sauamenajat pentru cele 2 variante din exploataţiile gospodăreşti, remarcând că, în cazulactivităţii sezoniere de reproducţie, sunt necesare mai multe boxe (raportate la efectivul-matcăexploatat), şi care trebuie să fie amenajate, în sezonul de fătare, în boxe de fătare-alăptare.

Analizând datele din tabelul 41 se poate constata că, în varianta în care se practică unflux continuu de producţie, producţia de carne livrată pe o scroafă mediu furajată este maimare cu 6,0%, iar investiţia specifică pentru 1m2 construit (sau amenajat) este mai redusă cu39%, ceea ce justificată exploatarea animalelor în varianta cu 50 de scroafe.

Page 175: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

175

Tabelul 41

Spaţiile de cazare necesare pentru exploataţiile extensive

Categoria de animaleNumărul de boxe şi suprafaţa acestora la varianta:cu 20

scroafesuprafaţa

boxeicu 50

scroafesuprafaţa

boxeiVieri 2 7,5 2 7,5Vieruşi 1 7,5 1 7,5Boxe pentru montă 2 7,5 2 7,5Scroafe lactante 6 7,5 12 3,0Scroafe gestante 6 7,5 4 15,0Scroafe în aşteptare - - 2 15,0Scrofiţe de înlocuire 1 7,5 2 7,5Tineret înţărcat 4 7,5 8 7,5Porci graşi 10 7,5 16 15,0TOTAL 32 255,0 48 478,0Carne livrată (t) 33,0 x 86,5 xCarne livrată/scroafă (kg) 1650 x 1730 xCarne livrată/m2 construcţie (kg) x 129 x 180

Page 176: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

176

CAPITOLUL 9

FURAJELE ŞI INFLUENTA LOR ASUPRA

PRODUCTIILOR LA SUINE

9.1. Furajele utilizate în hrana suinelor şi influenţa lorasupra producţiilor

Problematica alimentaţiei suinelor este foarte complexă, constituind unul dintrefactorii externi cu cea mai mare influenţă asupra performanţelor de reproducţie şi producţie, acalităţii carcaselor şi a sănătăţii animalelor. În acest context, considerăm utilă prezentareafurajelor sau a componentelor care se utilizează în raţiile de hrană la această specie, alături defactorii interni şi externi care influenţează indicatorii menţionaţi mai sus, punându-se unaccent deosebit pe categoria de porci graşi, care solicită, cele mai mari cantităţi de furaje, iarprin modul de îngrăşare se hotăreşte calitatea cărnii şi grăsimii şi care utilizate judiciosasigură rentabilitatea crescătoriei.

Aparatul digestiv la suine prezintă o serie de particularităţi morfologice şi fiziologicecare determină o digestie specifică, încadrând această specie în categoria animaleloromnivore. Aparatul digestiv al suinelor este mai adaptat pentru utilizarea nutreţurilorconcentrate, deşi cantităţi limitate şi de alte furaje pot fi incluse în raţiile de hrană.

Prin urmare, utilizarea diferitelor furaje este determinată, în primul rând, departicularităţile de ordin morfo-fiziologic şi, în al doilea rând, de o serie de condiţii tehnice şieconomice.

În acest context, se au în vedere următoarele aspecte:

furajele (alături de posibilităţile de asigurare cu nutreţuri) trebuie să fie de bună calitateşi în cantităţi suficiente;

costurile de producţie ale furajelor trebuie să asigure rentabilitatea unităţii crescătoare;

tehnologia de preparare trebuie să concorde cu utilizarea eficientă a furajului de cătreanimal şi cu posibilităţile reale din unitate (măcinare, granulare, fermentare, tocare etc.);

tehnologiile de administrare şi de distribuire trebuie să ţină seama de sistemul decreştere şi de exploatare, condiţionate la rândul lor de posibilitatea de mecanizare şi deautomatizare;

tehnica furajării trebuie să concorde cu scopul producţiei, adică cu destinaţia finală(sacrificare, reproducţie, prelucrarea carcaselor în preparate speciale etc.).

În cele ce urmează se vor trata, pe scurt, principalele categorii de furaje care seutilizează, sau se pot utiliza în alimentaţia suinelor, punându-se accent pe influenţa acestora

Page 177: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

177

asupra performanţelor creşterii unei categorii sau alta, alături de modul cum aceste furaje auimplicaţii asupra calităţile cărnii şi grăsimii animalelor sacrificate.

De asemenea, se va ţine cont şi de unele aspectele pozitive ce se pot aduce activităţiide reproducţie (prin utilizarea făinii de lucernă, a ovăzului etc.) şi chiar asupra sănătăţii (prinadministrarea suplimentară de orz şi ovăz prăjite). Alte amănunte cu privire la cantităţile şiproporţiile optime ale diferitelor furaje sau componente, din raţii şi reţete precum şi tehnica deadministrare şi de distribuire a lor se vor prezenta (la categoriile respective) în partea a doua acursului.

9.1.1. Furajele concentrate

În această categorie intră furajele care înglobează într-un volum redus o valoarenutritivă ridicată şi care corespund cel mai bine cerinţelor specifice ale suinelor.

Cerealele şi leguminoasele cultivate deţin ponderea, mai ales pentru condiţiilepedoclimatice din ţara noastră.

Porumbul are ponderea cea mai mare dintre cereale în alimentaţia speciei suine.Porumbul se utilizează în hrana acestei specii sub formă măcinată, granulaţia trebuind să fiemedie, cu excepţia purceilor sugari unde trebuie să fie fină spre medie.

Făina de porumb este consumată cu plăcere de către toate categoriile de porcine, dar înanumite proporţii. Are o valoare energetică ridicată, de circa 3360 Kcal EM/kg şi între 1,1-1,3UN. Posedă însă un conţinut redus de substanţe proteice (între 7,0-10,0% P.B.) cu valoareabiologică scăzută, ca urmare a proporţiilor reduse de lizină (sub 0,3%%) şi de triptofan(0,07%).

Făina de porumb este componentul principal energetic pentru fabricarea nutreţurilorcombinate la porcine; valoarea biologică a proteinei putându-se echilibra prin utilizarea înamestecuri a concentratelor proteice şi chiar a aminoacizilor sintetici. La categoriile adulte sepot utiliza şi ştiuleţi de porumb depănuşaţi şi măcinaţi, în anumite proporţii.

Utilizarea făinei de porumb în exces, la finisarea îngrăşării, determină la porcii graşiobţinerea unor carcase mai grase, cu slănină “moale” sau lipsită de consistenţă, pe lângăvalorificarea mai slabă a hranei.

Consistenţa redusă a slăninei se datoreşte fixării, în proporţii mai mari, a acizilor graşinesaturaţi.

Cultivarea rentabilă a porumbului, în cantităţi suficiente, condiţionează eficienţaeconomică a creşterii suinelor.

Orzul este considerat, pentru multe ţări europene, ca furajul cel mai adecvat pentruhrănirea porcilor. În hrană se administrează numai sub formă măcinată, cu granulaţia medie,având cca. 2910 Kcal EM/kg, cca. 1,12 UN şi cca. 10,0 % P.B.B. (0,4% lizină).

Porcii hrăniţi cu orz produc carne şi grăsime cu calităţi foarte bune şi cuconservabilitate ridicată.

Orzul este preferat şi bine tolerat de purceii înţărcaţi, precum şi de celelalte categoriide suine, cu condiţia ca acesta să fie omogenizat cu alte componente mai bogate în substanţeproteice. La purceii sugari şi la cei înţărcaţi excesul de celuloză se diminuează prin cernereafăinii de orz înainte de formarea amestecului, sau prin prăjirea boabelor, în cazul utilizării la

Page 178: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

178

purceii cu stări de diaree (cărbunele rezultat din arderea parţială a paleelor are o mare puterede absorbţie a gazelor de fermentaţie, nedorite).

Utilizarea de raţii pe bază de orz şi lapte ecremat produce o carne de calitatesuperioară, o slănină albă şi consistentă, specifice pentru producţia de bacon.

Făina de orz, în combinaţie cu cartofii fierţi şi terciuiţi utilizaţi în hrana porcinelor,asigură producerea, de carne şi grăsime de calitate. Orzul nu se introduce în raţie în primele 2-3 săptămâni de la recoltare, datorită conţinutului ridicat în hordeină. Hrănirea suinelor cuproporţii ridicate de orz poate produce ulcere gastrice, mai ales când granulaţia este mare.

Ovăzul este un furaj bogat în substanţe nutritive uşor digestibile, având circa2720 Kcal EM/kg şi cca. 11,0% P.B. (0,4% lizină). În reţetele destinate tineretului porcin,ovăzul se macină şi apoi se separă paleele, prin cernere, deoarece acestea au un conţinutridicat în celuloză.

Ovăzul se recomandă pentru hrana reproducătorilor masculi, deoarece stimuleazăspermatogeneza şi sporeşte apetitul sexual. La femele, stimulează apariţia căldurilor şicreşterea producţiei de lapte; aceste efecte sunt atribuite conţinutului său mai ridicat în colină.La categoriile de suine adulte nu este necesară separarea paleelor.

Nu se recomandă în finisarea îngrăşării, deoarece reduce din calităţile grăsimii şi chiarale cărnii.

Grâul se administrează în hrana suinelor când cantităţile întrec cererea pentruconsumul uman. Valoarea energetică este de cca. 3280 Kcal EM/kg şi 1,23 UN, iar conţinutulîn proteină de cca. 9,8% P.B.D.

Se administrează numai sub formă măcinată, cu granulaţie medie spre mare, încombinaţie cu alte cereale din componenţa nutreţurilor combinate. Soiul triticale(încrucişarea dintre grâu şi secară) corespunde mai mult hrănirii suinelor, putând substituiparţial porumbul din raţie.

Îngrăşarea suinelor cu raţii pe bază de grâu determină carcase de calitate bună. Înmulte ţări se cultivă grâu cu destinaţie specială pentru furajare, care posedă o calitate medie aglutenului şi la un cost mai scăzut.

Secara se utilizează în hrana porcilor, mai ales în zonele pretabile acestei culturi (îngeneral nordice). Făina de secară cu granulaţia medie conţine cca. 3190 Kcal EM/kg, 1,20 UNşi 7,70% P.B.D.

Raţiile de hrană pe baza acestei cereale determină carne şi grăsimi de bună calitate.Proporţiile de secară din reţete nu trebuie să depăşească 25-30%, deoarece poate provocaaccidente, cum sunt: deranjamente respiratorii şi nervoase, stări de diaree şi unele eczeme.

Sorgul este o cereală cultivată pe suprafeţe relativ reduse în ţara noastră, însă aretendinţa de extindere, mai ales în zonele secetoase, înlocuind parţial porumbul din raţiile dehrană, însă numai pentru suinele adulte şi cele la îngrăşare. Făina de sorg conţine cca.3290 Kcal EM/kg, 1,16 UN şi cca. 9,0% P.B. (0,2% lizină). Boabele de sorg trebuie să fiebine maturate în momentul preluării lor şi numai după aceea să fie introduse în reţetele defabricaţie a nutreţurilor combinate.

Soia este o leguminoasă ce se cultivă pe suprafeţe din ce în ce mai mari la noi în ţară,oferind cantităţi crescute de proteină/ha. Boabele de soia se indică a fi tratate termic înainte deintroducerea în raţiile de hrană. Cea mai bună utilizare este sub formă de soia toastată, careconţine cca. 4030 Kcal EM/kg şi cca. 34,5% P.B. (2,4% lizină).

Page 179: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

179

De menţionat că, digestibilitatea proteinei brute din soia atinge 90%, faţă de mazăre,cu 87% şi de grâu, cu 86%.

Raţiile de hrană pe bază de soia determină carcase de calitate medie, însă completezănecesarul de substanţe proteice la categoriile de suine în creştere (şi care sunt furajate cucereale, în special porumb).

Soia sub formă de boabe măcinate (ca atare), nu trebuie să depăşească 4% din raţie,deoarece duce la scăderea sporului în creştere, iar la scroafe poate produce vomismente.Este indicat ca în procesul de măcinare soia să se amestece cu boabe de porumb, ambele bineuscate, evitându-se astfel aderarea la sitele de separare ale morilor.

În alimentaţia porcilor graşi, în S.U.A. se prevăd, pentru fiecare 1000 kg carne deporc, cca. 66 kg soia (necesară pentru completarea proteinei şi a vitaminelor din raţii).

Mazărea furajeră se administrează în hrana suinelor sub formă de uruială, producândcarne gustoasă, dar de culoare închisă, însă grăsimea este foarte consistentă. Mazărea esteconsiderată pentru suine ca un furaj concentrat proteic, care conţine o valoare de 1,28 UN,3400 Kcal EM.kg şi cca. 23% P.B. (cu 1,6% lizină).

Mazărea este indicată pentru reţetele de nutreţuri combinate destinate hrăniriipurceilor sugari şi înţărcaţi, deoarece este indemnă la micotoxine şi mai completă în vitaminedecât şroturile de soia.

Cele mai bune rezultate se înregistrează când se administrează tratată termic saubarotermic, în proporţie de cel mult 13% din amestec (cea netratată conţine factoriantinutritivi). Mazărea netratată termic nu se indică în hrana tineretului până la vârsta de 60zile. Pentru tineretul porcin cantităţile zilnice maxime (dar tratate), pot fi de 500 g, iar laîngrăşare până la 20% din raţie.

9.1.2. Furajele proteice de origine vegetalăFurajele proteice de origine vegetală sunt subprodusele industriale rezultate, în general

de la industria alimentară, sunt utilizate pentru echilibrarea proteică a raţiilor de hrană, alăturide sporirea palatabilităţii şi uneori pentru uşurarea procesului tehnologic de fabricare anutreţurilor combinate. Utilizarea lor în hrana suinelor contribuie la rentabilizareacrescătoriilor, ca urmare a costurilor reduse.

Tărâţele de grâu sunt utilizate fie ca atare, fie în componenţa nutreţurilor combinate,la toate categoriile de suine. Ele au un conţinut moderat în proteine, de peste 15,8% P.B., suntbogate în fosfor, care alături de alte substanţe nutritive favorizează producţia de lapte ascroafelor, iar faptul că au conţinut mai ridicat în fibre, asigură un tranzit normal în tubuldigestiv.

Tărâţele de grâu au capacitatea de a absorbi uşor lichidele (de cca. 3-4 ori faţă degreutatea lor), iar prin fermentare se obţin cantităţi însemnate de vitamine din complexul B, înspecial vitamina B12 (foarte necesară în creşterea tineretului).

Şroturile de floarea soarelui reprezintă un furaj bogat în proteină, dar cu un conţinutscăzut în lizină şi ridicat în vitaminele din complexul B.

Conţinutul în EM este de 3050 Kcal/kg, valoarea nutritivă de 0,80 UN, iar conţinutulîn proteină de cca. 38,6% P.B. (cu 1,6 % lizină şi 0,5% triptofan).

Page 180: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

180

Tabelul 43

Valoarea nutritivă medie a furajelor ce se folosesc în hrana suinelor

Denumirea furajului S.U.g/kg

UN/kgprodus

P.B.g/kg

Lizinăg/kg

Calciug/kg

Fosforg/kg

Nuteţuri verzi şi suculenteLucernă în îmbobocire 152 0,13 40 2,0 3,5 0,5Trifoi în îmbobocire 160 0,18 31 1,4 3,4 0,6Cartofi 231 0,28 16 - 1,2 0,6Sfeclă furajeră 130 0,12 11 - 0,3 0,3Morcovi 130 0,15 12 - 0,6 0,4Dovlecei 100 0,11 13 - - -

Concentrate cultivate şi industrialePorumb fără pănuşi(8% CB)

620 0,77 62 - 1,8 0,9

Porumb hibrid 860 1,20 82 2,0 0,2 2,3Orz 860 1,10 100 3,0 1,3 3,0Ovăz 870 1,00 112 4,0 1,7 4,4Grâu 870 1,23 120 3,0 0,5 3,5Sorg 870 1,16 100 2,0 0,4 3,0Tărâţe grâu 860 0,77 140 5,4 1,4 10,0Şrot soia calitatea a III-a 880 1,10 405 24 2,6 7,2Şrot soia calitatea a I-a 880 1,15 480 20 2,2 7,0Şrot soia calitatea a II-a 880 1,10 430 27 2,5 7,2Şrot fl.soarelui tip A 910 0,79 390 11,7 4,0 10,0Şrot fl.soarelui tip B 910 0,79 360 12,9 3,0 10,0Făină carne tip 50 900 1,16 500 26 100 45Făină subproduse păsări 900 1,16 500 27 30 17Făină carne-oase 900 1,05 250 14 150 100Făină peşte 900 1,09 650 44 60 33Lapte praf degresat 920 1,42 334 26 13 10Zară praf 920 1,30 325 22,4 13 9,6Făină sânge 900 1,30 800 24,0 2,8 2,2Zer proaspăt 70 0,09 9,0 - - -Zară proaspătă 90 0,14 34 - - -Drojdie furajeră Torulla 900 1,08 420 32 5 16Drojdie din parafine 940 1,08 505 33 5 16

Subproduse proaspeteTăiţei sfeclă 74 0,08 8 - 0,7 -Borhot bere 250 0,39 59 - 0,2 0,3Borhot cartofi 150 0,16 8 - 0,1 0,3Borhot porumb 80 0,09 19 - 0,2 0,3Melasă 785 0,81 60 - 1 0,2Grăsimi furajere 995 2,40 - - - -Carbonat de calciu 980 - - - 380 -Fosfat dicalcic 940 - - - 240 185

Page 181: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

181

În alimentaţia tineretului porcin se indică îndepărtarea, prin cernere, a părţilor cuconţinut ridicat în celuloză. Şroturile de floarea soarelui completează raţiile pe bază de cerealeîn privinţa substanţelor proteice, însă la îngrăşare determină carne şi grăsime de calitate slabă.

Şroturile de soia livrate unităţilor zootehnice sunt tratate prin toastare şi reprezintăcomponenta de bază în echilibrarea proteică a raţiilor de hrană.

Conţinutul în P.B. variază între 44,0-48,0% P.B., fiind bogate în lizină (2,7 % ), întriptofan (0,5%), şi în vitaminele din complexul B. În hrana porcilor graşi, la finisare,proporţia de participare în nutreţurile combinate se reduce, deoarece afectează calităţile cărniişi grăsimii.

Făina de lucernă deshidratată se foloseşte în proporţii destul de mari (de până la10%) dar numai în industria de nutreţuri combinate, ca sursă de caroten, xantofilă şi devitamine, pe lângă aportul de substanţe proteice cu mare valoare biologică, precum şi castimulator de creştere.

Făina de lucernă deshidratată conţine între 17-22% P.B. şi are un procent destul deredus în celuloză (lignificată). Făina de lucernă de bună calitate conţine peste 17% P.B. şi sub25% celuloză brută.

În hrana scroafelor gestante nu trebuie să depăşească 10% din amestec, la cele lactantepână la 5%, iar la porcii graşi până la 2,5% (la finisare). Se poate utiliza la scroafele gestantepână la 25% din amestec, însă în reţetă trebuie să intre şi cca. 10% făină de soia şi 50-60%făină de porumb (plus alte ingrdiente).

Are influenţă pozitivă asupra calităţii cărnii şi grăsimii la porcii graşi, iar la scroafelede reproducţie stimulează activitatea sexuală şi rezultatele acesteia.

9.1.3. Furajele de origine animalăFăina de carne provine din prelucrarea integrală a animalelor, sau porţiuni din

carcasele acestora improprii pentru consumul uman.Acestea conţin între 52-60% P.B., 3180 Kcal E.D./kg şi 1,16 UN.Condiţiile principale pentru un produs de calitate sunt legate de proporţia de cenuşă

brută care este foarte variabilă, putând ajunge până la 25%, în funcţie de cantitatea de oase şide conţinutul redus în grăsime.

Introducerea în consum trebuie să se facă numai în stare proaspătă, însoţită de buletinede analiză în care să se specifice încărcătura microbiană.

Substanţele proteice au o mare valoare biologică, iar cele minerale sunt bineechilibrate; făina de carne constituind un component de bază în corijarea carenţelor deaminoacizi esenţiali în cazul utilizării furajelor de origine vegetală.

În reţetele de fabricaţie a nutreţurilor combinate nu trebuie să depăşească 5% dinamestec, iar în finisarea îngrăşării se reduce la minim, deoarece imprimă gust neplăcut cărnii.

Făina de sânge se utilizează în prepararea nutreţurilor combinate pentru categoriiletinere de suine, însă consumarea acestora trebuie să se facă numai în stare proaspătă şi într-untimp scurt; este dezechilibrată în AA (izoleucină) fapt ce limitează folosirea ei la tineret.

Valoarea nutritivă este de 1,3 UN, cu cca. 4150 Kcal. EM/kg şi cca. 54,4% P.B.Substanţele nutritive din făina de sânge au coeficienţi mari de digestibilitate (de 84% pentruP.B. şi 91% pentru G.B.)

Page 182: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

182

Făina de peşte se prepară din peşte de calitate medie, sau din unele specii capturatespecial, dar improprii pentru consumul uman. Aceasta conţine între 60-70% P.B., cca. 4300Kcal E.D./kg şi 1,09 UN. Digestibilitatea substanţelor nutritive este foarte mare, peste 93% laP.B. şi peste 97% la G.B.

Făina de peşte se foloseşte numai la producerea nutreţurilor combinate, în proporţie decel mult 7% din amestec, fiind un component excelent pentru echilibrarea proteică a raţiilorde hrană, mai ales pentru tineretul în creştere.

La finisarea porcilor graşi se scoate sau se reduce drastic din reţetă deoarece imprimăgust neplăcut cărnii şi grăsimii şi sunt prea scumpe.

9.1.4. Furaje proteice de origine mixtăLaptele praf ecremat provine din laptele de vacă şi se caracterizează printr-o

valoarea nutritivă ridicată (1,4 UN şi 33,5 % P.B.), indispensabil pentru reţetele de fabricaţie anutreţurilor combinate destinate purceilor sugari şi tineretului înţărcat.

Încorporarea în nutreţurile combinate se face în proporţie de până la 10% (când se facegranulare) din amestec pentru sugari şi 3-5% pentru cei înţărcaţi. Proteina are mare valoarebiologică, adecvată aparatului digestiv al purceilor. Determină o carne de calitate superioară şio creştere armonioasă a corpului, la toate categoriile de suine.

Drojdiile furajere sunt produse pe bază de microorganisme unicelulare care s-audezvoltat pe diferite suporturi nutritive şi care, în urma unor tratamente şi prelucrări constituiecomponente valoroase pentru nutreţurile combinate, având conţinuturi ridicate în substanţeproteice şi minerale. Microorganismele utilizate sunt de tip Torulla şi Monilia, iar materiileprime, care formează suportul nutritiv, sunt: cocenii şi ciocălăii de porumb, paiele, stuful,deşeuri de la fabricile de cherestea, toate măcinate şi tratate special, alături de amidon, sfeclăde zahăr etc.

Sunt unele tehnologii la care substratul nutritiv are la bază produse petroliere.Proteina drojdiilor furajere este bogată în aminoacizi esenţialil (lizină), dar săracă în

aminoacizi sulfaţi (metionină şi cisteină). Drojdiile sunt bogate în vitaminele complexului B,în macro şi microelemente (Ca, P, Fe). Valoarea nutritivă este de 1,08 UN, între 3290-3720Kcal E.D/kg şi între 33,30-42,5% P.B.D.

Nu imprimă gust neplăcut cărnii, aşa încât se poate utiliza cu succes şi în finisareaîngrăşării.

În hrana suinelor se mai utilizează ca surse de energie grăsimile animale şi vegetale,al căror procent de participare în reţetele de nutreţuri combinate nu trebuie să depăşească10%; melasa, în procent de 5-10% (cu suplimentarea calciului în raţie); zahărul, în proporţiede 3-5% (numai pentru purceii sugari de peste 15 zile); lecitina, în proporţie de 1-2%, precumşi unele uleiuri vegetale, în proporţie de 1%.

9.1.5. Furajele de volum

În această categorie intră nutreţurile suculente, cele fibroase şi cele verzi, care se potutiliza în diferite proporţii în hrana suinelor - scopul principal fiind reducerea costului deproducţie al cărnii de porc. Aceste furaje au valoare energetică scăzută, volum mare, conţinut

Page 183: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

183

redus în proteină, aşa încât ele nu pot substitui decât parţial concentratele din alimentaţiasuinelor.

Cartoful are conţinuturi ridicate în apă (75-80%) şi în amidon (60-65% din SU) şi mairedus în substanţe proteice (cca.1,0% P.B. din SU) şi în special în vitamine. Valoarea nutritivăla produsul ca atare este de cca. 0,2 UN, cca. 840 Kcal E.D./kg, cu menţiunea cădigestibilitatea amidonului depăşeşte 90% dacă sunt fierţi, dar este redusă; (cca. 50%) dacăsunt cruzi.

Suinele hrănite cu raţii pe bază de cartofi produc o carne mai deschisă la culoare şi oslănină consistentă. Hrănirea cu cartofi este destul de rentabilă în zonele cu condiţii de culturăfavorabile, însă numai în unităţile cu efective reduse şi unde sunt posibilităţi de prelucraretermică. La porcii graşi, crescuţi în unităţile gospodăreşti, cartofii fierţi pot participa înproporţie de 30-40% din raţiile de hrană. În hrana grăsunilor (25-45 kg) cantităţile zilnicevariază între 2,0-3,0 kg, iar a porcilor graşi între 5,0-7,0 kg. Se indică ca, înainte de fierberecartofii să fie spălaţi de pământ, iar în lunile de iarnă şi primăvară apa de fierbere să fieînlăturată. Cartofii fierţi se omogenizează cu făinuri sau uruieli de cereale, când serealizează şi terciuirea lor, iar odată cu acestea creşte digestibilitatea amidonului.

Carcasele obţinute de la porcii îngrăşaţi pe bază de cartofi sunt preferate în industriamezelurilor, slănina fiind consistentă şi albă.

Sfecla semizaharată şi de zahăr se utilizează în hrana suinelor în zonele de culturăfavorabilă şi în unităţile cu efective reduse. Sfecla se poate folosi în hrana suinelor, sub formătocată şi uneori opărită, în amestec cu uruială de cereale, fân de lucernă măcinat şi chiarcartofi.

La tineretul de peste 20 kg se administrează zilnic 1,5 kg sfeclă, la porcii graşi între 4-5 kg, iar la scroafele gestante câte 4 kg de fiecare 100 kg masă corporală. De menţionat că,sfecla grăbeşte tranzitul intestinal, datorită conţinutului ridicat în K, ducând la reducereavalorificării hranei şi uneori la apariţia stărilor de diaree care se pot atenua prin amestecareacu făinuri de cereale.

Morcovul furajer se poate folosi în alimentaţia reproducătorilor masculi, a tineretuluişi chiar a scroafelor lactante pe timp de iarnă. În general, morcovul se administrează casupliment, sub formă crudă, în cantităţi variabile şi în funcţie de posibilităţi.

De menţionat că, la finisarea porcilor graşi, morcovul se scoate din alimentaţie cu(4-6 săptămâni) înainte de sacrificare, deoarece imprimă o culoare galbenă grăsimii.Orientativ, se administrează zilnic, în lunile de iarnă 0,5 kg pentru tineret şi 1,0 kg pentrureproducători.

Porumbul pastă se obţine din porumb ştiuleţi depănuşaţi, sau mai bine din boabe,după măcinare, iar apoi amestecul este murat în silozuri speciale. Acesta este un furajconcentrat şi se poate utiliza în hrana suinelor, mai ales în zonele favorabile cultivăriiporumbului, când este pericolului ca boabele să nu atingă faza de maturitate deplină sau nu sepoate asigura o umiditate corespunzătoare conservant (sub 15%).

Ştiuleţii de porumb cu boabe şi depănuşaţi se prelucrează la umiditatea medie de 32-40%, se depozitează unde, în celulele silozurilor (de tip tunel), se presează energic pentrufermentare

Se obţin rezultate economice bune la porcii graşi în finisare şi la scroafele în primaparte a gestaţiei, cu condiţia ca raţiile de hrană să fie completate cu furaje combinate de

Page 184: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

184

completare, deci cu conţinuturi mai mari în proteină. Dă rezultate în unităţile cu efectivemedii dar şi industriale, cu posibilităţi de distribuire mecanizate.

Tehnologia de producere a pastei de porumb este relativ recentă (din anul 1960) şi sepractică în ţările din nordul şi centrul Europei, care cultivă hibrizi târzii. Pentru o bunăfermentare se indică tratarea pastei cu acid propionic în doză de 2,0 kg/tonă şi tasarea foarteenergică.

Valoarea nutritivă variază între 0,6-0,8 UN, conţinutul în proteină între 4-6% P.B., iarîn celuloză brută între 4-7%.

FEVRIER, G. (1981) indică la pasta de porumb (obţinută din boabe şi ciocălăi) valori3500 Kcal E.M./kg SU, menţionând că digestibilitatea proteinelor este mai mare cu 4-7% faţăde boabele uscate.

În hrana porcilor graşi (între 30-110 kg) se poate administra zilnic, în medie 1,7 kgpastă de porumb şi 1,0 kg furaj combinat de completare cu 23-25% P.B. Alţi autori sugereazăcantităţi diferenţiate pe zi, de 1,3 kg la tineretul porcin, de 2,2 kg la cel între 30-60kg şi de 3,5kg la porcii graşi între 60-100 kg iar la scroafele în prima parte a gestanţei între 5-6 kg.

Pentru încurajarea producerii pastei de porumb, PELZER, PH. (1981) consemneazăunele rezultate comparative obţinute în îngrăşarea porcilor cu raţii pe baza de: orz, porumbboabe (uscat) şi pastă de porumb, din care rezultă interesul şi necesitatea pentru ultimavariantă. Autorul pledează pentru această tehnică de recoltare a hibrizilor târzii, constituind ovariantă de păstrarea economică a boabelor de porumb, mai ales în zonele cu climă umedă,sau când se întrevăd perioade ploioase în timpul recoltării (tab.45).

Page 185: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

185

Tabelul 44

Valoarea nutritivă şi compoziţia chimică a variantelor de porumb murat

SpecificareBoabe însilozate

(% din S.U.)Ştiuleţi însilozaţi

(% din S.U.)

Proporţia din plantă (%) 40-50 45-55

Cantitatea de SU (%) 55-70 40-60

Energia digestibilă (Kcal/kg SU) 3850-4100 3250-3550

E.f.N. (% din SU) 80-82 75-85

Celuloză brută (%) 1,8-2,5 6,0-11,0

Grăsime brută (%) 4,0-5,0 3,5-5,0

Proteină brută (%) d.c. : 9-11 9-12

- lizină 0,09-0,32 0,25

- metionină+cistină 0,45-0,47 0,35

- triptofan 0,06-0,10 -

- treonină 0,30-0,39 0,36

- leucină 1,25-1,34 1,89

- izoleucină 0,39-0,41 0,35

- valină 0,49-0,53 0,50

- histidină 0,28-0,29 0,32

- arginină 0,46-0,49 0,41

- fenilalanină+tirozină 0,93-1,00 0,76

Cenuşă brută 1,4-2,0 1,5-2,0

- calciu 0,01-0,03 0,02

- fosfor 0,31-0,35 0,34

- sodiu 0,007-0,008 0,01

- potasiu 0,3-0,4 0,5

- magneziu 0,11-0,12 0,15

Tabelul 45

Rezultatele înregistrate la porcii graşi furajaţi diferenţiat(după PELZER, PH. -1981)

Specificare OrzPorumb uscat

(boabe)Pastă deporumb

Greutatea (kg) - iniţială 34,7 34,6 35,6

- finală 101,4 101,6 101,4

Durata îngrăşării (zile) 103 104 103

Sporul mediu zilnic (g) 644 642 635

Consum specific de SU/kg spor (kg) 2,93 2,71 2,73

Randamentul la sacrificare (%) 76,0 77,8 77,5

Proporţia de jambon+cotlet (%) 43,7 46,4 46,3

Page 186: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

186

În urma hrănirii porcilor graşi cu raţii pe bază de pastă de porumb se constată ocalitate superioară a carcasei, în timp ce indicii tehnologici au fost foarte apropiaţi, fără a mailua în calcul pierderile şi cheltuielile ocazionate cu uscarea boabelor. În această variantă seutilizează mai judicios mijloacele de transport, iar perioada de recoltare avansează în vară cucca. 20-25 zile.

AUMAITRE, A. (1980) arată că la uscarea forţată a boabelor de porumb, conţinutul înazot solubil scade de la 18,2% la 11,6% în timp ce prin însilozarea sub formă de pastă aceastacreşte de la 14,5% la 39,8% din S.U. După acest autor, în hrana porcilor graşi, porumbul pastăse poate utiliza în amestec cu 16,4-22,0% şroturi de soia.

WOOD, M. (1982) menţionează că în cazul utilizării în hrana tineretului suin sub 30kg, sporul mediu zilnic nu se manifestă la nivelul potenţialului productiv, însă se justifică princostul redus şi scăderea incidenţei a unor afecţiuni digestive.

Alţi autori recomandă, pentru porcii graşi, între 0,5-1,0 kg/zi, alături de un nutreţcombinat de completare care să conţină 22% P.B. asigurându-se zilnic 12 g lizină, 15 g Ca, 6gP şi substanţele vitaminice necesare (BURGSTALLER, G. 1980).

Lucerna verde (Medicago sativa) se utilizează în hrana tuturor categoriilor de suine,mai puţin a sugarilor în prima perioadă de alăptare (în primele 15 zile de viaţă). Lucerna seadministrează fie cosită, fie prin păşunare, când înălţimea plantelor depăseşte 15-20 cm.

Conţinutul în proteine este în faza de vegetaţie “boboc floral”, fază în care celulozaeste mai puţin lignificată. În această fază masa verde conţine, raportată la S.U., cca. 4,5%proteină brută şi 6,2% celuloză brută. Valoarea nutritivă este de 0,15-0,18 UN şi cca. 470Kcal E.M./kg masă verde. Lucerna constituie o sursă sigură de masă verde pe tot parcursulverii, fiind rezistentă la secetă.

În hrana porcilor graşi determină carne şi grăsime de foarte bună calitate, iar la scroafereglează şi stimulează activitatea de reproducţie; în unele faze, cantitatea mare de estrogenipoate fi dăunătoare.

Se poate păşuna mai ales în anul al treilea de exploatare, completând la animalenecesarul de azot din raţii şi contribuind (la reproducători) la creşterea armonioasă a carpului.

Cantităţile zilnice variază între 10-20% din SU a raţiilor de hrană. Se utilizează cusucces în unităţile gospodăeşti sub formă tocată şi uşor pălită pentru scroafele lactante,tineretul porcin (300-600 g/zi) şi la scroafe în prima parte a gestaţiei (1-2 kg/zi).

În unităţile cu creştere industrială, unde eliminarea dejecţiilor se face hidraulic,lucerna verde, ca atare, nu se introduce în hrană (părţile neconsumate obturează canalele),însă se poate administra sub formă de suc (R la extragere = cca.40%), sau sub forma unorpreparate proteice de tip COLUROM (concentrat de lucernă românesc). Aceste preparateconcentrate aduc un aport însemnat de vitamine, de substanţe minerale şi chiar proteice înraţiile de hrană în care s-au introdus. Concentratul proteic obţinut din lucerna verde conţine

peste 33,5% P.B., cantităţi sporite de -caroten, xantofile, vitamine, substanţe minerale,factori necunoscuţi de creştere, toate cu influenţă pozitivă asupra indicatorilor de creştere latineretul porcin şi asupra calităţii carcasei la porcii în finisare. Se remarcă durata mare deconservabilitate (cca. 6 luni) şi uşurinţa de înglobare în reţetele de furaje combinate,contribuind la recuperarea tineretului retardat somatic.

Page 187: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

187

Reziduurile culinare se pot utiliza în hrana porcinelor mai ales pentru îngrăşare, înunităţile cu efective reduse şi apropiate de cantine şi restaurante. Din reziduuri se separă, pecât posibil, componentele acide şi se înlătură fragmentele de sticlă, faianţă, precum şi oaselede peşte, deoarece produc accidente şi deranjamente ale aparatului digestiv.

Reziduurile culinare măresc considerabil palatabilitatea hranei şi contribuie laobţinerea de carcase cu calităţi organoleptice superioare. Se indică utilizarea lor în hranatineretului porcin de peste 20 kg şi în amestec cu uruieli de porumb şi de orz, în raport de 1/2-1/3. Acestea trebuie să fie administrate după fierbere în vase cu pereţi dubli, păstrate încontainere speciale şi depozitate în camere răcoroase şi ferite de accesul câinilor şi şobolanilor(sunt vectori pentru multe boli).

9.1.6. Nutreţurile combinate

Nutreţurile combinate, sau furajele combinate, reprezintă amestecuri de materii prime(componente) de diferite provenienţe (cereale, leguminoase, subproduse industriale,concentrate proteice etc.), la care se adaugă minerale, vitamine şi aditivi furajeri - toate bineproporţionate, măcinate şi perfect omogenizate, care utilizate în hrana suinelor satisfaccerinţele specifice de nutrienţi.

Nutreţurile combinate se produc în unităţi specializate, după diferite recepturi, înfuncţie de categoria de suine, aşa încât animalul consumând o anumită cantitate (corelată cuspecificul digestiei) îşi asigură necesarul de energie şi nutrienţi pentru întreţinere şi producţie.

Avantajele utilizării nutreţurile combinate complete în hrana suinelor justificăproducerea lor, şi se regăsesc în următoarele:

creşterea valorii nutritive a amestecului, ca urmare a complementarităţii substanţelornutritive din componente;

utilizarea mai raţională a resurselor furajere;

înlesneşte hrănirea diferenţiată a diferitelor categorii de suine, în funcţie de cerineţelefiziologice şi scopul producţiei;

asigură îmbunătăţirea unor indicatori tehnici şi economici, prin creşterea sporului îngreutate şi eficienţa utilizării hranei;

uşurează încorporarea unor aditivi furajeri (ingrediente care completează, corectează şiechilibrează raţiile de hrană);

asigură rentabilizarea crescătoriilor, prin reducerea costului prelucrării hranei animalelor;

permite aplicarea ultimelor noutăţi în alimentaţia suinelor.Toate acestea explică în bună măsură de ce majoritatea ţărilor bune crescătoare de

suine posedă tehnologii adecvate de producere a nutreţurile combinate pentru hrănirea acesteispecii, în condiţii de rentabilitate.

Nutreţurile combinate pentru suine pot fi clasificate după mai multe criterii, aşa cumrezultă din fig.56 şi pe care le prezentăm în continuare.

Page 188: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

188

Fig.58 Clasificarea nutreţurilor combinate

NUTRE}URICOMBINATE

DUP| CON}INUTUL ~NSUBSTAN}E NUTRITIVE

DUP| FORMA DEPREZENTARE

Nutre]uricombinatecomplete

Pot constitui singurera]iile de hran\

Nutre] combinat decompletare

Nutre]uricombinatesuplimentare

Completeaz\ ra]ia `nsubst. nutritive

Suplimente vitamino-minerale. Se adaug\ 0,2-0,5%

Suplimente proteino-vitamino-minerale. Seadaug\ 5-30%

Nutre]uricombinate speciale

Substituen]i de lapte

Preamestecuri curative sauprofilactice

F\inuri Majoritatea nutre]urilorcombinate

Granule

Past\ sau lichide Substituien]i

DUP| CATEGORIADE PORCINE

N.C. 0-1Prestarter

N.C. 0-2 Starter

N.C. 0-3 Grower

N.C. 0-4Finischer

N.C. 0-5; 0-6

Utilizat pân\ la vârsta de40-50 zile [i 10-12 kg

Utilizat pân\ la vârsta de80-100 zile [i 20-30 kg

Pân\ la 50-60 kg

Pentru ultima perioad\ de`ngr\[are

Pentru animalele dereproduc]ie

Page 189: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

189

- După conţinutul în substanţe nutritive, nutreţurile combinate se clasifică în:1. Nutreţurile combinate complete care pot constitui singure raţiile de hrană pentru

suine. Acestea se consumă curent în exploataţiile de tip industrial, preparându-se în unităţispecializate, dar şi în sectoarele anexă ale crescătoriilor, după reţete stabilite prin recepturi.Reţetele se formulează în funcţie de categoriile de porci, de posibilităţile de procurare acomponentelor şi de destinaţia finală a animalelor.

De menţionat că, prin consumarea unei anumite cantităţi de nutreţ combinat, specificatprin tehnologie, se asigură toate substanţele nutritive necesare organismului atât pentruîntreţinerea funcţiilor vitale cât şi pentru producţiile planificate.

2. Nutreţurile combinate de completare se utilizează în alimentaţia unor categorii desuine pentru echilibrarea conţinutului raţiei în unele substanţe nutritive. Categoriile de porcinepentru care se utilizează aceste nutreţuri permit tipul de alimentaţie suculent, cum ar fiporcii graşi, scroafele gestante şi într-o măsură mai mică vierii de reproducţie; acesta sebazează pe utilizarea nutreţurilor verzi pe timp de vară, iar pe timp de iarnă a pastei deporumb, a cartofilor, precum şi a dovlecilor şi a sfeclei, sau a guliilor. Componentele careintră în reţetă, proporţiile acestora şi caracteristicile amestecului diferă de la o categorie desuine la alta, înglobându-se în general proporţii mai ridicate în proteine.

3. Nutreţurile combinate suplimentare denumite şi "concentrate de substanţe active"se adaugă în raţiile pe bază de concetrate, subdivizându-se în:

suplimente vitamino-minerale, ca: vamixuri, supernuclee, zooforturi, premixuri vitamino-minerale etc., adăugate în proporţii reduse, între 0,2-2%, vizând completarea necesaruluide vitamine şi de substanţe minerale;

suplimente proteino-vitamino-minerale, sau P.V.M., denumite şi "nuclee de raţii" seadaugă în proporţii de 5-30%, asigurând pe lângă vitamine şi substanţe minerale şi o partedin proteine şi chiar energie, în special de origine animală sau mixtă. Aceste suplimente detip P.V.M. sunt utilizate mai mult în crescătoriile de suine cu efective reduse, eleprocurându-se din unităţile specializate, pentru fiecare categorie de vârstă sau starefiziologică în parte.

În componenţa acestor P.V.M.-uri se pot introduce şi concentrate proteice din lucernăverde, de tip COLUROM, mai ales la tineretul înţărcat, insuficient dezvoltat corporal, carereprezintă cca. 15% din efectivul înţărcat. Recuperarea dezvoltării corporale a purceilorînţărcaţi prin utilizarea preparatelor de tip COLUROM, reprezintă o practică eficientă înunităţile de tip industrial.

Sporul mediu zilnic se poate mări cu 8-10% la cei purceii dezvoltaţi corporal normal şicu 10-15% la cei insuficient dezvoltaţi, alături de evitarea pierderilor prin morbiditate şimortalitate.

4. Nutreţurile combinate speciale se folosesc numai în anumite cazuri, cum ar fi:

substituienţi de lapte, care se utilizează pentru înlocuirea laptelui matern în primeleperioade de alăptare a purceilor, a celor orfani sau ca supliment în perioada de sugar;

preamestecuri curative şi profilactice, care se introduc în reţetele pentru combaterea sauprevenirea unor maladii şi a diminuării efectelor stării de stres.

Page 190: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

190

- După forma de prezentare, există următoarele categorii de nutreţurile combinate:1. Nutreţurile combinate sub formă de făinuri, cum sunt majoritatea acestor

amestecuri utilizate în hrana suinelor la toate tipurile de exploataţii;2. Nutreţurile combinate granulate, care sunt în general complete şi se administrează

pentru o utilizare mai completă a substanţelor nutritive şi pentru evitarea risipei, asigurândconservarea de durată a componentelor. Lianţii utilizaţi pentru granulare sunt aburiisupraîncălziţi, făina de grâu şi lianţi specifici (bentonita) sau adăugarea (prin încălzire şipulverizare) de grăsimi de origine animală.

Brizura reprezintă granulele sfărâmate şi utilizate în special în hrana purceilor sugarişi înţărcaţi.

- După forma de administrare, nutreţurile combinate sunt: umectate, umede şi lichide,când proporţiile de apă (sau alte lichide) variază de la 1/1 la 1/3.

- După categoria de suine pentru care sunt destinate, nutreţurile combinate (complete)se clasifică în:

1. Nutreţul combinat, reţeta 0-1 (N.C.Ro-1) denumit şi "Prestarter" se foloseşte înhrana purceilor sugari şi în prima parte a înţărcării.

În reţetă se introduc componente de foarte bună calitate, uşor digerabile şi cuconservabilitate ridicată, cum ar fi: cerealele, furajele proteice de origine animală şi vegetală(lapte praf, şroturi de soia, de drojdii, etc.), energizante (zahăr), precum şi corectori de gust şide miros.

Se caracterizează printr-un nivel proteic ridicat, între 20-22% P.B., între 1,1-1,7%lizină, un nivel energetic mare între 3200-3300 Kcal E.M./kg, cel mult 3,5% celuloză brută şicel puţin 4,1% grăsime brută.

2. Nutreţul combinat, reţeta 0-2 (N.C.Ro-2), denumit şi "Starter" se foloseşte înhrana tineretului porcin înţărcat, înlocuindu-l progresiv pe cel "Prestarter" până la vârsta de45-55 de zile, după care se utilizează exlusiv până la 90-105 zile, când greutatea animalelorvariază între 25-30 kg.

Se caracterizează printr-un nivel proteic destul de ridicat, între 17-19% P.B., între 0,9-1,0% lizină, un nivel energetic mare, între 3000-3100 Kcal E.M./kg, cel mult 4,0% celulozăbrută şi cel puţin 3,1% grăsime brută.

În această reţetă porumbul poate participa cu cel mult 30%, iar orzul şi ovăzul voravea paleele îndepărtate (decorticare prin cernere sau prăjire).

3. Nutreţul combinat, reţeta 0-3 (N.C.Ro-3), denumit şi "Grower" se foloseşte înhrana porcinelor, începând cu masa corporală între 25-30 kg până la 50-60 kg. Nivelul proteiceste de 16% P.B., cu 0,65-0,75% lizină şi un nivel energetic mare, de cca. 3000 Kcal E.M./kg.Cu această reţetă este hrănit şi tineretul de reproducţie, însă se utilizează zooforturi pentrureproducţie.

4. Nutreţul combinat, reţeta 0-4 (N.C.Ro-4), denumit şi "Finisher" se foloseşte înhrana porcinelor la îngrăşat, peste greutatea de 50-60 kg. Nivelul proteic este de cca. 14%P.B. (cu 0,55-0,65% lizină) şi cca. 3000 Kcal E.M./kg

5. Nutreţul combinat, reţeta 0-5 (N.C.Ro-5) este destinat hrănirii scroafelor lactanteşi a vierilor de reproducţie. Nivelul proteic este de 14-16% P.B. (cu 0,55% lizină) şi cca. 3170Kcal E.M./kg. Substanţele minerale: Ca 0,6-0,7% din raţie, iar P între 0,4-0,5%.

6. Nutreţul combinat, reţeta 0-6 (N.C.Ro-6) se foloseşte în hrana scroafelor gestante,cu cca. 14,5% P.B.

Page 191: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

191

- După destinaţia finală a animalelor, nutreţurile se clasifică în: furaje combinate pentru creşterea şi îngrăşarea suinelor destinate sacrificării pentru carne

de consum (reţetele de fabricaţie sunt codificate, începând cu cifra "0"); furaje combinate pentru creşterea suinelor destinate reproducţiei (a căror reţete sunt

codificate cu cifra "1"). furaje combinate destinate hrănirii porcilor pentru producţia de bacon (Ro-7 şi Ro-8)

9.2. Factorii care influenţează valorificarea hranei la suine

Rentabilitatea creşterii suinelor, în exploataţiile intensiv-industriale, precum şi în celegospodăreşti, este determinată în primul rând de nivelul cheltuielilor cu furajarea, carereprezintă între 60-80% din totalul chletuielilor directe de producţie.

Suinele, în funcţie de vârstă, sex, stare fiziologică etc. au nevoie de energie sub oformă asimilabilă, de un anumit nivel proteic, de vitamine, de substanţe minerale etc.-toate înaşa fel proporţionate încât prin ingerarea lor de către animal să se obţină o valorificareeficientă, la nivelul potenţialului lor genetic.

Valorificarea hranei, sau eficienţa utilizării substanţelor nutritive din raţie, variază înfuncţie de o serie de factori; unii sunt dependenţi de animal, iar alţii de condiţile de mediu(în primul rând alimentaţia).

În acest context, problemele trebuie tratate prin prisma valorificării cu maximum deeficienţă a furajelor, axându-se mai mult pe categoria de porci graşi, deoarece aceasta deţineproporţia cea mai mare din efectivul total (cca. 53%), fiind şi cea mai mare consumatoare defuraje.

Totodată, analizând valorificarea hranei, se pot întrevedea şi unele date cu privire laintensitatea de creştere, deoarece între consumul specific de hrană (exprimat în kg sau UN) şisporul mediu zilnic există o corelaţie strânsă negativă (r = -0,82); deci factorii careinfluenţează un indicator au influenţă indirectă şi asupra celuilalt.

9.2.1. Factorii dependenţi de animal

Particularităţile aparatului digestivAparatul digestiv la suine este mai bine adaptat pentru consumarea nutreţurilor

concentrate, deşi cantităţi limitate şi de alte furaje pot fi incluse în raţie.Tractusul digestiv al acestui animal monogastric are o capacitate digestivă

proporţională cu greutatea corporală (şi vârstă), fiind mai mare decât la câine şi păsări, darmai mică în comparaţie cu erbivorele (ovine, bovine).

Volumul stomacului la tineretul suin (sugar ţi înţărcat) variază între 250-620 ml, iar laadulţi între 6-8 l. Acesta este prevăzut cu multe pliuri şi celule glandulare ce determină o marecapacitate de digestie a substanţelor nutritive.

Lungimea intestinelor variază, la adulţi, între 22-25 m, reprezentând de 14 orilungimea corpului, în timp ce la bovine şi ovine raportul depăşeşte de 20 de ori.

Domesticirea a avut ca efect şi alungirea intestinelor, în comparaţie cu stomacul, de la1/9 la porcii sălbatici la 1/14 la rasele perfecţionate, deci s-a mărit capacitatea de asimilare asubstanţelor nutritive.

Durata tranzitului intestinal variază între 24-30 de ore la purcei şi între 80-90 de ore lacelelalte categorii, în funcţie de vârstă şi specificul alimentaţiei.

Page 192: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

192

Factorii interni sau dependenţi de animal, care influenţează valorificarea hranei, sevor trata pe scurt în continuare.

Rasa influenţează valorificarea hranei în sensul că rasele perfecţionate pentruproducţia de carne, posedă indici buni şi foarte buni de conversie a hranei, cum ar fi: Marelealb, Landrace, Hampshire, Duroc, Yorkshire, Landrace belgian etc., însă mai există şi efectivereduse din unele rase şi populaţii cu aceşti indici slabi (Bazna, Mangaliţa, Stocli etc).

În general, valorificarea hranei corelează strâns pozitiv cu intensitatea de creştere, saustrâns negativ când se exprimă în consumul specific.

Rasele paterne se remarcă prin consumuri specifice reduse de concentrate (valorificarebună) şi sporuri medii zilnice mari (Hampshire, Duroc şi chiar Yorkshire).

Rezultate foarte bune, cu privire la valorificarea hranei, se înregistrează la metişii şihibrizii de suine, unde intervine fenomenul de heterozis sau vigoare hibridă. De menţionat că,valorificarea hranei este o însuşire cu un coeficient de heritabilitate mediu spre ridicat, decieste un câmp larg de acţiune prin selecţie. Acest factor justifică pe deplin eforturile de creşterenumai a metişilor şi hibrizilor în unităţile de producţie, indiferent de sistemul de exploatare.

Vârsta influenţează valorificarea hranei în sensul că la animalele mai tinere conversiaeste mai bună.

La tineret, valorificarea furajelor este legată de eficienţa echipamentului enzimatic,care creşte continuu până la vârsta de 30-40 zile, deci până la această vârstă se impunefolosirea de furaje uşor digestibile.

La tineretul suin înţărcat, în condiţiile actuale, consumul specific de concentrate estede cca. 2,5 kg, pe când la porcii graşi de cca. 4,0 kg şi chiar mai mult. Această însuşire este încorelaţie cu compoziţia chimică a sporului de creştere; când predomină depunerile de grăsimese impune un consum mai mare de energie, respectiv o cantitate mai mare de furaje.

Furajele sunt cu atât mai economic convertite cu cât în depunerile din carcasăpredomină ţesutul muscular.

De menţionat că, ponderea masei musculare creşte continuu până la greutatea de 40-50kg, se echilibrează între 60-80 kg, după care scade lent, pe când proporţia de grăsimi creştecontinuu. Aceste considerente justifică creşterea şi îngrăşarea suinelor până la vârsta de 200-225 zile şi greutatea de 95-115 kg, când pe lângă o bună valorificare a hranei se înregistreazăşi carcase de bună calitate.

Grăsimea din carcasă este componenta cea mai variabilă în funcţie de vârstă: aceastacreşte de la 10% la vârsta de 50-60 zile la 40-60% la 300-400 de zile.

La suinele perfecţionate, retenţia de proteină necesară dezvoltării masei musculare esteridicată chiar la greutatea vie de cca. 100 kg.

Fondul genetic influenţează în mod hotărâtor metabolismul lipidelor la porcine,susţinut de tipul de alimentaţie: rasele perfecţionate, hrănite cu raţii bogate în lizină,determină creşteri mai rapide faţă de cele neameliorate.

Individualitatea are influenţă asupra valorificării hranei, în sensul că sunt indivizi,din cadrul aceleiaşi rase sau populaţii, la care se înregistrează conversii superioare,constituind fondul muncii de ameliorare (suportul selecţiei).

Sexul influenţează valorificarea hranei: în general, vieruşii (necastraţi) convertesc(până la vârsta de 6 luni) cel mai economic furajele, fiind urmaţi de scrofiţe şi apoi demasculii castraţi (tab.46), după care ordinea se schimbă în favoarea masculilor castraţi.

Page 193: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

193

Tabelul 46Influenţa sexului asupra indicelui de consum

SpecificareVieritineri

Masculicastraţi Scrofiţe tinere

Durata îngrăşării (de la 20 până la 90 kg (zile) 112,5 119,7 122,7Indicele de consum (kg) 3,06 3,45 3,24

De menţionat că la unele categorii de suine, capacitatea digestivă nu este corelată cunevoile organismului, necesitând raţii de hrană cu densităţi nutritive mărite, în special lapurcei şi la scroafele lactante, impunându-se administrarea tainurilor la intervale scurte detimp sau chiar la discreţie.

Forma de producţie influenţează utilizarea substanţelor nutritive din raţie.Principalele forme de producţie la porcine sunt: îngrăşarea pentru carne şi creşterea

pentru reproducţie. La suine, procesul de îngrăşare se suprapune cu cel de creştere; subiecţiifiind animale tinere în creştere, cu excepţia reproducătorilor reformaţi.

Valorificarea cea mai convenabilă se înregistrează prin metodele de îngrăşare pentrucarne şi bacon (când sacrificarea se face la 90-110 kg), mai redusă la îngrăşarea pentrugrăsime şi intermediară la cea mixtă.

Variantele de creştere-îngrăşare se deosebesc, în esenţă, între ele, prin greutatea vie lacare se opreşte acest proces, alături de greutatea corporală de pornire, a creşterii grăsunilor şiprin anumite procedee de corectare a calităţii carcasei (pentru limitarea depunerii de grăsime).

Tineretul de reproducţie trebuie hrănit astfel încât să se obţină starea de întreţinere dereproducător, mai ales după greutatea de 20-30 kg, când în raţie se vor introduce şi unelefuraje de "volum", deci cu nivele energetice reduse.

Starea fiziologică, (în special la scroafe) influenţează valorificarea hranei, aceastafiind mai bună în perioada de gestaţie, când animalele trebuie hrănite restrictiv (în raţiiintroducându-se şi furaje de volum), pe când în perioada de alăptare se impune folosireanumai de furaje cu densităţi nutritive ridicare (concentrate). În perioada de lactaţie,capacitatea digestivă nu este corelată cu cerinţele de substanţe nutritive necesare produceriilaptelui. În acest sens, este mai economic să obişnuim purceii cu consumarea nutreţurilorcombinate decât să sporim consumul cu furaje al scroafei.

Starea de sănătate. Animalele tarate, bolnave, în covalescenţă etc, valorifică mai slabhrana faţă de cele sănătoase.

Starea de întreţinere. Purceii subponderali la naştere sunt neeconomici pentrucreştere şi îngrăşare, mai ales din unităţile de tip industrial, la care valorificarea hranei estefoarte slabă. În aceste unităţi, proporţia de purcei insuficienţi dezvoltaţi corporal este de cca.15%, care pentru recuperare trebuiesc cazaţi în boxele cele mai bune şi apropiate depersonalul de supraveghere şi îngrijire. Pentru aceştia se vor prepara reţete speciale denutreţuri combinate etc.

În multe situaţii aceste animale nu asigură imunitatea, contractează uşor diferitemaladii, deci constituie pericole sanitar-veterinare pentru cele sănătoase.

9.2.2. Factorii dependenţi de mediu

Performanţele suinelor constituie rezultanta dintre baza ereditară şi condiţiile de mediuîn care cresc şi se dezvoltă. Dintre factorii de mediu, alimentaţia este cea mai importantă, cu

Page 194: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

194

menţiunea că aceasta nu acţionează izolat, ci în complex cu alţi factori de mediu. Oalimentaţie eficientă determină producţii superioare, aşa încât numai o mică parte din hrană săfie folosită pentru atenuarea efectelor nocive ale condiţiilor de mediu.

9.2.2.1. AlimentaţiaAşa cum s-a menţionat, alimentaţia are influenţă hotărâtoare asupra valorificării

hranei, pentru care trebuie să se ţină seama de nivelul substanţelor nutritive din raţie, deraportuirle dintre acestea, de modul de prelucrare , de administrare şi de distribuire a furajelor,toate depinzând în mare măsură şi de calitatea componentelor (indicându-se şi înlăturareacelor alterate).

Nivelul substanţelor nutritive are importanţă deoarece conversia bună a hranei serealizează numai atunci când toate aceste substanţe puse la dispoziţia animalului, sunt la unnivel optim.

Nivelul optim este specific fiecărei categorii de vârstă, stare fiziologică, stadiul deameliorare etc, şi nu depinde de condiţiile de exploatare (atât în unităţile gospodăreşti cât şi încele industriale cerinţele sunt aceleaşi).

La asigurarea substanţelor nutritive se ţine seama de acţiunea "legii minimului", adicăraţia se valorifică în funcţie de substanţa nutritivă care este la nivelul cel mai scăzut; substanţadeficitară constituindu-se în factor limitant. Este necesar ca toate substanţele nutritive săposede valori biologice ridicate, condiţionate de cantităţile şi rapoartele dintre elementele debază.

Astfel, animalului trebuie să i se asigure substanţele energetice, care se obţin, înprincipal, pe seama hidraţilor de carbon (şi în special a amidonului), a grăsimilor şi mai puţinpe cea a substanţelor proteice din raţie.

Substanţele proteice care asigură structura de bază a organismului, trebuie să fieadministrate la nivelul cerut de fiecare categorie şi formă de producţie în parte. Acest lucrueste cu atât mai important cu cât se cunoaşte că nici o altă grupă de substanţe nutritive nupoate fi transformată de către organismul animal în proteine proprii.

Pe această linie, MADSEN, A. şi colab. (1979), sintetizează cercetările mai multorautori, demonstrând că la porcii graşi din rasa Landrace, hrăniţi cu nivele scăzute de substanţeproteice, se înregistrează rezultate foarte slabe în privinţa indicilor tehnico-economici şi decalitate a carcasei, faţă de cei hrăniţi normal, în special cu privire la proporţia de carne încarcasă (tab.47).

Nivelurile proteice apropiate de cerinţele specifice determină ritmuri de creşteresuperioare şi, în consecinţă, valorificarea bună a hranei.

Trebuie să se ţină seama şi de calitatea proteinei, prin asigurarea fiecărui aminoacidindispensabil, în special a lizinei şi a triptofanului - aminoacizi cu importanţă în dezvoltareacorporală, care în majoritatea cazurilor sunt deficitari în furajele clasice.

În unele lucrări ştiinţifice se ia în calcul şi consumul specific de proteină brută, cereprezintă raportul dintre cosumul de P.B. pentru realizarea unui kg spor în greutate vie şi careindică valoarea biologică a acestei substanţe nutritive.

Page 195: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

195

Un rol plastic însemnat îl au şi unele substanţe minerale (în special Ca şi P), careparticipă la structura scheletului. Pe lângă acestea se vor asigura şi vitaminele, precum şi altecategorii de substanţe (de creştere, stimulatoare etc).

Tabelul 47

Influenţa diferitelor nivele proteice asupra îngrăşării porcinelor

Specificare Nivel normal Nivel scăzut1. Cantităţi pe animal/zi

- Proteină digestibilă (g) 231 120- lizină (g) 15,1 5,0- treonină (g) 9,7 4,2

2. Performanţele creşterii şi dezvoltării musculare- Sporul mediu zilnic (g) 722 284- Suprafaţa ochiului muşchiului L.dorsi (cm2) 32,3 24,1- Proporţia de carne slabă (%) 60,0 45,6

3. Compoziţia chimică a cărnii- Apă (%) 29,8 31,6- Proteine (%) 19,7 17,7- Grăsimi (%) 9,4 12,8

Valorile biologice ale substanţelor nutritive sunt specifice pentru fiecare rasă,categorie de suine şi stare fiziologică. De multe ori, aditivii furajeri introduşi sunt necesari încantităţi mici (pentru corectare), asigurarea facându-se cu cheltuieli minime, însă efectele învalorificarea raţiei (în întregime) sunt însemnate.

Raporturile între substanţele nutritive trebuie să fie optime unele faţă de altele,deoarece ele nu acţionează independent, ci în strânsă corelaţie.

Nivelul crescut sau scăzut al unei substanţe nutritive atrage după sine un necesarcrescut, sau scăzut, din alţi nutrienţi. Asigurarea raporturilor optime determină o bunăvalorificare a raţiei mai ales la rasele perfecţionate şi la metişii şi hibrizi de mareproductivitate.

Trebuie menţionat că, între substanţele nutritive din raţii au loc relaţii de sinergism,alte ori sunt relaţii de antagonism, iar valoarea nutritivă a raţiei este condiţionată decunoaşterea şi stăpânirea aceste relaţii.

Mergând la elementele de bază, trebuie specificat că, în cazul proteinelor, aminoaciziitrebuie să se găsească în raporturi reciproc determinate, acestea condiţionând valaoreabiologică ridicată. Se va evita pe cât posibil utilizarea furajelor proteice în scopuri energetice,acestea traducându-se în necunoaştere şi risipă, ceea ce este foarte grav pentru zootehnişti.

Calităţile organoleptice ale furajelor condiţionează consumarea cu plăcere a raţiei,atât prin calităţile componentelor cât şi prin introducerea de preparate speciale. La purceiisugari se folosesc o serie de aditivi furajeri, pentru sporirea palatabilităţii, care determinăconsumarea precoce a furajelor suplimentare şi reducerea perioadei de obişnuire (lapte praf şizahărul).

Nu trebuie speculat faptul că porcinele posedă simţul gustului ceva mai atenuat, faţăde celelalte animale de fermă, şi să nu introducem în hrană componente alterate sau de slabăcalitate. Furajele alterate introduse în hrană, diminuează valorificarea acesteia, iar uneori potproduce intoxicaţii grave.

Page 196: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

196

Corectorii de gust şi de miros se vor utiliza cu multă precauţie şi se vor elimina înfinisarea îngrăşării. Unele mucegaiuri ce se dezvoltă pe furaje elaborează toxine, careacţionează ca antivitamine, prin degradarea substanţelor nutritive.

Metodele de furajare (sau de hrănire) au influenţă considerabilă asupra valorificăriihranei, precum şi asupra sporului de creştere şi a calităţii carcasei; alegerea acestoradepinzând de condiţiile concrete din unitate şi de destinaţia animalelor.

a. Furajarea la discreţie -"ad libitum"- este metoda cea mai des întâlnită în unităţileindustriale, fiind indicată la categorile: purcei sugari, tineret înţărcat, porci la îngrăşat înspecial la cei din rasele specializate pentru carne (în prima perioadă şi chiar până lasacrificare) şi la scroafele lactante.

Avantajele oferite de această metodă sunt:

obţinerea de sporuri medii zilnice mari;

sporirea randamentului la sacrificare;

ridicarea productivităţii muncii (permite mecanizarea distribuirii hranei).Cu toate acestea valorificarea hranei este mai slabă, iar calitatea carcasei inferioară

(stratul de slănină este mare).În experienţele efectuate de către CHIRILĂ, C. şi colab. (1978), se confirmă

valorificarea mai slabă a furajelor în cazul hrănirii la discreţie, chiar dacă sporurile zilnicesunt superioare, celei restricţionate (tab.48).

Tabelul 48

Influenţa metodelor de furajare asupra rezultatelor de producţiela porcii graşi (CHIRILĂ, C. 1978)

Faza deSpecificare

Hrănire la Hrănirea în:îngrăşare discreţie 2 tainuri 4 tainuri 6 tainuri

I Spor mediu zilnic (g) 403 359 339 369(27-50 kg) Consum specific de

concentrate, (kg)4,25 3,94 4,00 3,66

II Spor mediu zilnic (g) 507 483 454 404(50-105kg) Consum specific de

concetrate (kg)4,56 4,41 4,35 3,90

În sistem gospodăresc această metodă dă rezultate mai slabe la porcii graşi, deoareceanimalele preferă să consume concentratele în detrimentul suculentelor sau a păşunilor.

b. Furajarea restricţionată (pe bază de tainuri) este aplicată cu precădere laanimalele tinere de reproducţie, la porcii graşi în finisare (cu destinaţie specială) şi lascroafele gestante.

Avantajele oferite de această metodă sunt:

îmbunătăţeşte valorificarea hranei (cu condiţia ca restricţia să nu fie prea severă, 85-90%din “la discreţie”);

sporeşte calitatea carcasei;

asigură menţinerea stării de reproducător.Dezavantajele constau în:

scăderea sporului mediu zilnic şi, în consecinţă, prelungirea duratei de finisare (cu 10-30zile);

Page 197: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

197

reducerea productivităţii muncii (necesită forţă de muncă şi echipament specializat în pluspentru dozare şi administrare);

mărirea cheltuielilor pentru întreţinerea animalelor şi asigurarea frontului de furajare.La scrofiţe, furajarea la discreţie, de la pubertate până la montă, sporeşte rata ovulaţiei.

Pe timpul gestaţiei, aceasta trebuie să fie restrictivă, pentru a se evita îngrăşarea animalelor.La vieri este necesară furajarea restricţionată pe toată durata exploatării.

Furajarea restricţionată dă rezultate bune şi în perioada de nidaţie la scroafe,contribuind la sporirea fecundităţii şi prolificităţii, pe lângă refacerea rapidă a stării deîntreţinere. Cazarea femelelor în boxele individuale facilitează furajarea restricţionată,întreţinerea extinzându-se pe o perioadă de cel mult 21 zile după însămânţare.

În sistem gospodăresc şi în unităţile cu efective reduse folosirea metodei de furajarerestricţionată a reproducătorilor conduce la obţinerea celor mai avantajoase rezultate tehnico-economice, inclusiv de conversie a hranei.

Cu privire la numărul de tainuri administrate zilnic, majoritatea autorilor sunt depărere că cele mai bune rezultate, cu privire la valorificarea hranei, se înregistrează lavariantele cu mai multe tainuri; dar dacă se pune în balanţă şi munca prestată, atunci variantaoptimă, pentru porcii graşi şi scroafele gestante, rămâne cea de 2 tainuri pe zi.

Formele de prezentare a hranei influenţează valorificarea acesteia, în sensul căfurajele sub formă de grăunţe întregi sau zdrobite duc la pierderi importante de substanţenutritive. Concentratele măcinate cu fineţe medie, contribuie la o mai bună utilizare a hraneifaţă de granulaţia fină (când se formează boluri, îngreunând digestia).

Tabelul 49

Influenţa fineţei măcinişului asupra indicilor de producţie la porcine

GreutateaSpecificare

Boabele au fost:animalelor sparte mediu măcinate fin măcinate

18 kgSpor mediu zilnic (g) 526 599 -Consum specific concetrate (kg) 2,78 2,82 -

27 kgSpor mediu zilnic (g) - 730 621Consum specific concetrate (kg) - 3,11 3,03

57 kgSpor mediu zilnic (g) 798 925 -Consum specific concetrate (kg) 3,57 3,38 -

În cazul utilizării furajelor combinate s-a constatat superioaritatea granulelor încomparaţie cu făinurile, cu condiţia ca pentru tineret acestea să fie uşor friabile.

În cazul utilizării masei verzi şi a suculentelor s-a constatat superioritatea lucerneitocate uşor pălită, a cartofilor fierţi şi sfeclei tocate etc. faţă de formele de prezentare ca atare.

Cu privire la formele de administrare s-a constatat superioritatea nutreţurilorcombinate umectate, şi în special cu zer sau zară, cel puţin la tineretul înţărcat, scroafelactante şi chiar la îngrăşat , cu condiţia ca lichidele să fie proaspete şi uşor încălzite pe timpde iarnă.

Pe această linie, ISAR, O. şi colab. (1982) consemnează superioritatea utilizării hraneiumectate (în concentraţii de 1 parte furaj la 1,5 părţi apă), faţă de furajele uscate, atât în ceeace priveşte sporul mediu zilnic cât şi valorificarea hranei (tab.42).

Page 198: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

198

Administrarea nutreţurilor combinate în stare "lichidă" (1 parte nutreţ şi 3 părţi apă),impusă de funcţionarea instalaţiilor automate, nu oferă rezultate pe măsura celor umectate şichiar uscate. În cazul folosirii hranei lichide se obţin sporuri medii zilnice mai mari, însăpierderile de furaje sunt mai ridicate, iar randamentul la sacrificare este redus.

În creşterea gospodărească se recomandă hrănirea umectată, însă aceasta să fiesecondată de furajarea restrictivă. Rezultate bune se obţin când raportul dintre concentrate şilichide este de 1/1 sau 1/1,5, umectarea făcându-se cu 1-2 ore înainte în jgheab, timp în careare loc o fermentare parţială a făinurilor de cereale, urmând ca animalele să efectuezeamestecul în timpul consumului.

Tabelul 50

Influenţa gradului de diluţie a hranei asupra indicilor de producţiela porcii graşi

Gradul de diluţie (conc./apă)Specificare hrană uscată 1/1 1/2 1/3 1/4

1. Sporul mediu zilnic (g)- Greutatea (kg) - 30-50 641 690 682 552 691

- 50-70 711 702 772 704 667- 70-115 702 795 865 752 709

2. Consumul specific de concentrate (kg)- Greutatea (kg) - 30-50 2,89 2,81 2,90 3,05 3,12

- 50-70 3,65 3,60 3,15 3,59 3,82- 70-115 4,17 3,97 3,74 4,27 4,40

Prepararea hranei influenţează în mod hotărâtor valorificarea acesteia la toatecategoriile de suine, sporind în mare măsură valoarea nutritivă, fie a furajului ca atare, fie aamestecului.

La suine se înrâlnesc următoarele variante de preparare: tratarea termică (prin fierbere) se recomandă la toate categoriile de suine, pentru:

cartofi, dovleci, reziduuri culinare etc., urmate, în genral, de amestecuri cu făinuri decereale, până la starea de prezentare de pastă tare;

prăjirea orzului şi uneori a ovăzului, se recomandă pentru tineretul sugar sau înţărcat,pentru combaterea stării de diaree;

separarea paleelor (prin cernere), se recomandă la furajele destinate hrănirii purceilorsugari şi înţărcaţi, când acestea conţin orz şi ovăz, precum şi şroturi de floarea soarelui.Scopul prelucrării este diminuarea conţinutului în celuloză;

omogenizarea componentelor determină îmbunătăţirea conversiei hranei, mai ales încazul unor aditivi furajeri şi substanţe chimice, care participă în proporţii foarte mici,dar cu infleunţă foarte mare, aşa cum sunt: sulfatul de curpu, preparate pe bază deseleniu, magneziu etc. Neomogenizarea corespunzătoare poate duce la accidente grave,chiar şi în cazul sării de bucătărie;

tocarea şi mărunţirea este recomandată în cazul sfeclei, a guliilor şi uneori adovlecilor, precum şi a lucernei verzi uşor pălite. Prin această operaţiune se evită uneleaccidente legate de ingerarea unor fragmente mai mari, care pot bloca aparatele digestivşi respirator, ştiindu-se că porcul este un animal lacom.

Page 199: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

199

Programul de furajare are influenţă asupra valorificării hranei, ştiindu-se că suinelesunt animale lacome, care consumă hrana în cca. 20 minute, intrând în panică atunci cândnu se respectă ora stabilită de administrare, soldându-se cu consumuri nejustificate(datorate necorelării ingestiei cu capacitatea de digestie). Având în vedere aceste aspecte s-aconstatat că porcii graşi trebuie să se furajeze de 2 ori pe zi; dimineaţa şi după amiaza. Învederea reducerii forţei de muncă şi, în special, pentru acordarea unei jumătăţi de zi repauspentru muncitori, la această categorie , se poate institui o jumătate de zi de post (duminică)fără pierderi semnificative.

La scroafele lactante, la purceii sugari şi la tineretul înţărcat, cele mai bune rezultate seobţin când se instituie 4-5 tainuri zilnic, sau reîmprospătarea la nevoie cu furaje a buncărelorde alimentare şi a jgheaburilor (hrănirea la discreţie). Furajele neconsumate sunt colectateperiodic şi dirijate la porcii graşi sau la alte categorii cu pretenţii mai scăzute în privinţasubstanţelor nutritive.

În unităţile gospodăreşti şi cu efective reduse, la porcii graşi se pot institui 3 tainurizilnice, mai ales pe timp de vară. În alte unităţi se pot administra 2 tainuri umectate, iar întreacestea se pun la dispoziţie nutreţuri combinate uscate.

9.2.2.2. Implicaţiile utilizării furajelor mucegăite în hrana suinelor

Creşterile producţiilor de cereale şi de leguminoase pe unitatea de suprafaţă, sunt oconsecinţă directă a perfecţionării tehnologiilor de producţie şi a cultivării unor hibrizi demare productivitate. În acelaşi timp, conţinutul relativ ridicat de apă din boabe, alături defuncţionarea necorespunzătoare a instalaţiilor de uscare şi a condiţiilor precare de depozitare,favorizează infestarea şi dezvoltarea diferitelor specii de mucegaiuri. Consumarea de cătreanimale a furajelor mucegăite poate duce la apariţia unui sindrom subclinic de micotoxicoză,indus de prezenţa micotoxinelor.

Micotoxinele sunt metaboliţi produşi de mucegaiuri, care se găsesc fie în interiorulsporului, fie în talul mucegaiului, sau sunt secretate de substratul nutritiv, provocânddeteriorări biologice în organismul animalelor consumatoare.

Se cunosc aproape 100 de mucegaiuri care se dezvoltă pe culturile de cereale sau altefuraje, însă cele mai frecvente aparţin genurilor: ASPERGILLUS, FUSSARIUM,PENICILLIUM, TRICHODERMA, STACHYBOTRYS, etc.

Micotoxinele au efecte diferite, unele grave, altele mai puţin grave asupra stării desănătate, însă toate reduc producţiile la animale, prin scăderea sporului în greutate şi princreşterea consumului specific de hrană, deci valorificarea slabă a acesteia.

Condiţiile optime de elaborare a toxinelor de către mucegaiuri sunt cu totul variabile,

începând de la 0C până la 25C şi nu pot fi distruse prin granulare, sau alte operaţiuni deconservare şi de preparare a furajelor (fierbere, prăjire etc).

Printre micotoxinele cele mai importante şi mai cunoscute, care se produc la cerealeledepozitate sunt: aflatoxina, rubratoxina, ochratoxina, toxina T2 şi F2 (zearalenona).

Aflatoxina este produsă de tulpinile toxigene ale mucegaiurilor Aspergillus flavus şiAspergillus parasiticus, dezvoltate pe cereale şi cauzează la suine hepatite (necroze alecelulelor ficatului), prelungeşte timpul de cuagulare a sângelui etc. Se pot întâlni intoxicaţiiacute şi apoi cronice chiar la doze mici, de 1 p.p.m., aducând pierderi economice. La suine,

Page 200: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

200

chiar dozele reduse determină descreşterea ratei ovulaţiei, inapetenţă şi slăbire generală. Ladoze mai mari se sesizează icterul (pe ficat apar focare mici de sânge).

Practica folosirii unor cantităţi mici de porumb atacat de mucegaiuri în amestec cuporumbul normal sau alte cereale, în speranţa că în acest fel se anihilează toxicitatea, estefoarte dăunătoare.

Rubratoxina este produsă de tulpinile toxigene ale speciei Penicillium rubrum, careproduce hemoragii, în special în jurul ochilor şi nasului, necroze hepatice etc. - toate ducândla scăderea performanţelor de producţie, inclusiv la valorificarea slabă a hranei.

Ochratoxina este produsă de tulpinile toxigene ale speciei Aspergillus ochraceus şicauzează leziuni hepatice şi renale. Toxina afectează capacitatea reproductivă evidenţiată lafemele prin fecunditate slabă, resorbţia fetuşilor şi avorturi la femelele gestante. Afecteazăfoarte mult conversia hranei.

Toxina T2 este produsă de unele tulpini ale speciei Fussarium tricinctum, cauzândnecrozarea pielii, a mucoaselor gurii şi intestinelor, a celulelor ficatului. Produce hemoragiiinterne, mai ales în cazul întreţinerii porcinelor la temperaturi joase.

Toxina F2 (sau zearalenona) este o substanţă extrogenă produsă de Fussarium

graminearum şi induce dezvoltarea sexuală precoce la tineretul femel, interferând cuactivitatea anormală de reproducţie.

Din prezentarea sumară a acestor micotoxine se poate trage concluzia că majoritateaafectează celulele hepatice, deci buna funcţionare a ficatului, dar secundar şi celuleleaparatului reproducător sau a altor ţesuturi.

Prevenirea formării micotoxinelor implică măsuri foarte diferite: recoltarea boabelorla umiditate normală, depozitarea în spaţii corespunzătoare, selecţia de soiuri rezistente lainvazia mucegaiurilor etc.

Combaterea micotoxinelor este foarte greoaie şi uneori incertă, fapt pentru care seimpune înlăturarea din hrană a furajelor mucegăite, deoarece aduc mari prejudicii economice.Se consideră că tratarea cu acid propionic şi amonificarea ar rezolva parţial această problemă,însă numai atunci când stadiul de infestare este incipient, iar depozitarea făcută în condiţiioptime.

9.2.2.3. Condiţiile de întreţinere

Condiţiile de întreţinere au influenţă asupra valorificării hranei, atât prin organizareainterioară a boxelor sau padocurilor (inclusiv soluţiile constructive), cât şi prin numărul deanimale din grupă.

Organizarea interioară a boxelor, respectiv dispunerea hrănitoarelor, a adăpătorilor,a proporţiilor suprafaţelor cu grătar şi a părţii compacte. Soluţiile constructive ale pardoselilorşi pereţilor despărţitori etc., au influenţă asupra valorificării hranei atât direct cât şi indirect,primând asigurarea confortului optim

Inconstanţa dispunerii inventarului din boxă, pardoselile cu grătare prea dure etc. suntfactori care stresează animalele ţi în consecinţă, diminuează valorificarea hranei. Izolareatermică necorespunzătoare a tavanelor şi pereţilor construcţiilor este dăunătoare, atât pe timpde iarnă, cât şi pe timp de vară.

Page 201: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

201

Cazarea animalelor trebuie să se facă în condiţii optime aşa încât animalul săutilizeze cea mai mare parte din furaj pentru producţie. Trebuie să se evite pierderile decăldură prin radiaţii.

Cele mai bune rezultate au fost obţinute la suinele întreţinute pe pardoseli bine izolatetermic, moi, uşor înclinate şi prevăzute cu aşternut. Pardoselile dure, confecţionate din beton,reci şi cu denivelări afectează indicii de producţie, inclusiv valorificarea hranei, aspecte carese vor trata pe larg în cadrul tehnologiilor de creştere şi de exploatare, pe categorii deproducţie şi stări fiziologice.

Cu privire la densitatea animalelor se apreciază că numărul prea mare de indivizi peunitate de suprafaţă, ca şi cel prea mic, afectează valorificarea hranei; în primul caz animalelese incomodează unele pe altele, iar în al doilea caz consumă prea multă energie pentrumişcare. Numărul de animale trebuie să fie corelat cu frontul de furajare, cel puţin la hrănirearestricţionată.

Cu privire la numărul de animale din grupă, cele mai bune rezultate se obţin laîntreţinerea individuală, însă îmbinarea acesteia cu aspctele economice duce la numărul optimde 16-20 de animale. De altfel, numărul maxim de animale reţinute eficient de către un porceste de 20 de indivizi.

În experienţele efectuate de către HANKE, H.E. şi colab. (1972), pe porci graşi înfinisare, se ajunge la concluzia că numărul redus de animale din boxă oferă cele mai bunerezultate ale îngrăşării, fără însă a se reduce prea mult suprafaţa atribuită fiecărui individ(tab.51).

Autorii arată că, pentru porcii graşi, suprafaţa de 0,5 m2/animal este cu totulinsuficientă, iar cea de 0,9 m2 constituie o risipă de spaţiu construit.

Tabelul 51

Rezultatele productive în funcţie de numărul de porci graşişi suprafaţa atribuită

Specificare SexulNumărul de animale:

8 11 14

Sporul mediu zilnic (g)masculi 789 762 658

femele 689 640 540

Consumul specific deconcentrate (kg)

masculi 3,55 3,45 3,41

femele 3,47 3,56 3,75

De menţionat că, în cazul cazării a 2-3 porci într-o boxă, cresc cantitatea consumată defuraje şi sporul mediu zilnic, însă se diminuează pretenţiile pentru temperatură, faţă decazarea individuală (aşezarea animalelor unul lângă altul, pentru odihnă, reduce suprafaţa deiradiere a căldurii corporale).

Valorificarea cea mai bună a hranei la porcii graşi se înregistrează la temperatura

adăpostului de 19-20C. Se consideră că pentru fiecare grad Celsius în plus sau în minus, faţăde această temperatură, sporul mediu zilnic scade cu 15 g/zi.

Page 202: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

202

PARTEA A II-ATEHNOLOGII DE CREŞTERE

ŞI DE EXPLOATARE A SUINELOR

CAPITOLUL 10

TEHNOLOGIA DIN SECTORUL

DE MONTA-GESTATIE

Sectorul de montă şi gestaţie constituie prima verigă a fluxului tehnologic de producţiedin cadrul unităţilor de creştere a suinelor şi are cea mai mare importanţă în derulareacelorlalte verigi, până la livrarea animalelor la tăiere sau la reproducţie. În acest sector are locpregătirea şi desfăşurarea activităţii de reproducţie a vierilor şi a scroafelor, precum şicreşterea vieruşilor şi scrofiţelor, care vor înlocui reformele din efectivul matcă. Calitateamaterialului biologic şi tehnologia de producţie aplicată în acest sector influenţeazăsincronizarea, ritmicitatea şi constanţa în sectoarele următoare.

10.1. Tehnologia creşterii vieruşilor şi exploatării vierilor

Selecţia masculilor pentru reproducţie este foarte importantă, deoarece, vieriireprezintă categoria de suine cu cea mai mare influenţă asupra ameliorării efectivului dintr-ounitate, având şi un rol important în asigurarea unei fecundităţi ridicate şi în sporireaprolificităţii.

Atenţia acordată vierilor trebuie să înceapă cu nominalizarea acestora pentrureproducţie, când se va ţine seama de origine (urmărindu-se ca aceştia să provină din părinţicu performanţe superioare), de rezultatele testării după performanţele proprii şi apoi dupădescendenţi, alături de aprecierea conformaţiei şi constituţiei, precum şi a capacităţii dereproducţie.

Toate aceste criterii sunt cuprinse şi cumulate în clasa generală a vierului, fiindconsemnată în fişele de bonitare, mai puţin capacitatea de reproducţie, care se determinădupă intrarea la reproducţie.

Capacitatea de reproducţie constituie o însuşire hotărâtoare şi este influenţată apreciatădupă rezultatele înregistrate la femelele partenere, condiţionată de obţinerea unei spermecorespunzătoare cantitativ şi calitativ.

Vieruşii sunt verificaţi după aceste criterii, atât la intrarea la reproducţie, cât şiperiodic, pe parcursul activităţii în primele luni, urmărindu-se şi alte elemente ca: evoluţia

Page 203: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

203

dezvoltării corporale, starea de sănătate, conformaţia şi constituţia, precum şi primelerezultate ale activităţii de reproducţie (fecunditatea şi prolificitatea) la partenerele montate.

Fecunditatea scrofiţelor montate de către vierii tineri trebuie să fie de cel puţin 70%,iar prolificitatea cel puţin la nivelul cerinţelor minime pentru admiterea în controlul oficial deproducţie.

În unităţile de selecţie şi testare, vierii tineri se apreciază pe baza performanţelordescendenţilor femelelor partenere; cei care nu se dovedesc amelioratori se elimină de lareproducţie, chiar dacă au capacitatea de reproducţie bună.

Având în vedere aceste elemente se indică reţinerea sau procurarea unui număr de cca.1,5 ori mai mare de vieruşi faţă de efectivul de vieri, planificat a se reforma.

Vierii şi vieruşii de reproducţie trebuie să beneficieze de cele mai bune condiţii, atât înceea ce priveşte alimentaţia cât şi întreţinerea şi exploatarea; aceştia vor fi îngrijiţi de cei maibuni muncitori.

10.1.1. Alimentaţia vierilor şi vieruşilor de reproducţieHrana administrată vierilor de reproducţie trebuie să conţină toate substanţele nutritive

necesare satisfacerii cerinţelor de întreţinere şi de producţie; în cazul de faţă pentruproducerea de spermă de calitate şi în cantităţi suficiente.

Cantitatea şi calitatea hranei trebuie să asigure menţinerea condiţiei de reproducător,baza performanţelor superioare a materialului biologic.

Cerinţele de energie trebuie să fie calculate şi asigurate în funcţie de vârstă, masăcorporală şi de intensitatea folosirii lor de montă, variind între 3100-3200 Kcal EM/kg furajcombinat sau amestec de concentrate. De menţionat că, vieruşii au cerinţe de energie mai maridecât vierii, cheltuind o parte din aceasta şi pentru mişcare.

Consumul zilnic de energie, după datele NRC (1973), sunt de cca. 7925 Kcal EMpentru vieruşi şi de 6340 Kcal EM la vieri adulţi (sau cca. 8250 Kcal ED şi respectiv 6600Kcal ED).

În unităţile gospodăreşti, la vieruşii cu activitate sexuală moderată sunt necesare zilnic3,6 UN, iar pentru cea intensă (caz rar întâlnit cca. 4,9 UN. La vierii adulţi pentru activitatemoderată sunt necesare zilnic 3,3 UN, iar pentru una intensă cca. 4,4 UN.

Cerinţele de proteine trebuiesc calculate în funcţie de stadiul procesului de creştere,de intensitatea utilizării la montă şi chiar de gradul de ameliorare. Trebuie avut în vedere căvieruşii continuă să-şi definitiveze procesul de creştere, care se bazează, în principal, pesubstanţele proteice. De asemenea, trebuie ţinut seama că un vier ejaculează în medie 250 mlspermă (cu variaţii între 200-500 ml) şi că aprox. 50% din substanţa uscată este reprezentatăde proteine (cu cea mai mare valoare biologică).

După majoritatea autorilor, cerinţele de proteine sunt satisfăcătoare când amestecul defuraje conţine între 14-16% PB, în funcţie de vârstă şi activitatea sexuală. Cantităţile mediizilnice necesare sunt de cca. 350 g PB la vieruşi şi de cca. 280 g PB la vieri (tab.52).

În unităţile gospodăreşti se indică un necesar între 120-130 g proteină disgestibilă/UN,cu menţiunea că folosirea moderată a vierilor este mai favorabilă stării fiziologice (decâtrepausul complet).

Page 204: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

204

Valorea biologică scăzută a proteinelor din hrană, ca urmare a conţinuturilor reduse şinecontrolate de lizină, metionină şi triptofan, afectează în mare măsură activitatea şirezultatele de reproducţie la femelele partenere.

Tabelul 52

Necesarul de substanţe nutritive pentru vieri (după NRC - 1973)

SpecificareNecearul în % sau pekg furaj uscat la aer Necesarul zilnic

UN 110-250 kg UN Vieri 110-180kg Vieri 180-250kgConsum furaj - - kg 2,5 2,0

Energie şi proteină- E.D. Kcal 3300 Kcal 8250 6600- E.M. Kcal 3170 Kcal 7925 6340- P.B. % 16-14 g 350 280

Substanţe minerale

- Ca % 0,75 g 18,8 15,0- P % 0,50 g 12,5 10,0- NaCl % 0,50 g 12,5 10,0

Vitamine- Beta caroten mg 8,2 mg 20,5 16,4- Vit.A mii UI 4,1 mii UI 10,25 8,2- Vit.D UI 275 UI 690 550- Vit.E mg 11,0 mg 27,5 22,0- Tiamină mg 1,5 mg 3,8 3,0- Riboflavină mg 4,0 mg 10,0 8,0- Niacină mg 22,0 mg 55,0 44,0- Acid pantotenic mg 16,5 mg 41,3 33,0- Vit.B12 g 14,0 g 35,0 28,0

Lipidele, pe lângă faptul că participă şi la asigurarea nivelului energetic, alături deglucide, contribuie la satisfacerea organismului cu acizi graşi nesaturaţi (linoleic, linolenic şiarahidonic), care favorizează sinteza hormonilor sexuali.

Substanţele minerale joacă un rol important în desfăşurarea normală a funcţiei dereproducţie. Carenţa hranei în Ca determină în general sterilitate, carenţa în P producespermatozoizi neviabili, iar carenţa în Mn duce la oligospermie şi viabilitate redusă aspermatozoizilor. S-a constatat că vierul are un necesar crescut de Zn, datorită conţinutuluimai ridicat al spermei în acest microelement.

În practică, necesarul de microelemente se asimilează normelor porcilor în creştere.Conţinutul hranei în vitamine are o importanţă deosebită. Aşa, de exemplu, deficitul

în vitamină A determină la vieri diminuarea spermatogenezei şi reducerea viabilităţiispermatozoizilor.

În unităţile gospodăreşti se consideră necesar între 25-60 mg caroten la 100 Kcorp,cantitate care se poate asigura prin administrarea suplimentară de morcovi pe timp de iarnăsau masă verde, pe timpul de vară. Carenţa hranei în această provitamină accelereazăkeratinizarea şi degenerarea epiteliilor tubilor seminiferi şi a glandelor anexe.

Carenţa hranei în vitamina D provoacă tulburări ale metabolismului calciului şifosforului, afectând funcţia de reproducţie, mai ales în cazul întreţinerii în spaţii protejate.

Page 205: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

205

Carenţa în vitamina E duce la azoospermie şi scăderea libidoului.Cu privire la nutreţurile cele mai adecvate pentru hrănirea vierilor şi vieruşilor se

consideră că acestea trebuie să posede un volum redus, dar şă fie bogate în substanţe nutritive,deci furaje concentrate. Forma de prezentare cea mai indicată este sub formă de făinuri, cugranulaţie medie, sau granule, iar cea de administrare trebuie să fie uscată, sau uşor umecată(cu zer, zară etc).

Dintre cereale, ovăzul este indispensabil, care trebuie să participe în amestec înproporţie de 30-40%. Ovăzul influenţează pozitiv activitatea de reproducţie datoritădigestibilităţii ridicate a tuturor substanţelor nutritive, a conţinutului mai ridicat în colină şiergotioneină, substanţe care se regăsesc în spermă, având rol în fiziologia normală aspermatozoizilor.

Orzul se recomandă în hrana vierilor în proporţie de 10-20%, iar porumbul să nudepăşescă 30%, deoarece proteina acestuia are o valoare biologică redusă.

Pentru completarea necesarului în substanţe proteice se indică introducerea înamestecul de furaje a mazării, în proporţie de 5-10% (pe cât posibil tratată termic), a şroturilorde soia şi floarea soarelui în proporţie de 8-10%, a făinii de carne de peste 2-3% şi a drojdiilorfurajere de 1-3%.

În unităţile industriale, vierii sunt hrăniţi cu nutreţul combinat, reţeta 0-5, care conţine14,5% PB (cu 0,55% lizină), cca. 3170 Kcal EM/kg furaj şi cel puţin 2% grăsime brută(tab.53), iar vieruşii cu reţeta 0-3 (cu 16% PB), însă cu zoofort de reproducţie.

Tabelul 53

Structura şi caracteristicile nutreţului combinat, reţeta 0-5 (pentru vieri)

Specificare Variantaa b

Structura (%)- porumb 35,0 30,0- orz 20,0 10,0- grâu - 20,0- ovăz 10,0 5,0- tărâţe de grâu 14,8 11,3- şroturi floarea soarelui 6,0 5,0- şroturi soia 5,0 3,0- făină de soia 1,0 1,0- făină de peşte 1,0 0,5- drojdii furajere 1,0 1,0- făină de lucernă 3,0 10,0- carbonat de calciu 1,5 1,5- sare (NaCl) 0,7 0,7- zoofort P3 1,0 1,0

Caracteristici nutritive:- umiditatea 12-13 12-13- proteină brută 14,5 14,5- celuloză brută 6,0 6,0- sare (maximum) 1,1 1,1- grăsime brută (minimum) 2,0 2,0- rest pe sită de2,5 mm 5,0 5,0

Page 206: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

206

Cantităţile de nutreţuri combinate recomandate a se administra zilnic masculilor dereproducţie variază între 2,5-3,5 kg, în funcţie de vârsta acestora, de greutatea corporală şi deintensitatea utilizării la montă.

În cazul în care componentele ce participă la reţeta de nutreţ combinat sunt de foartebună calitate şi conţinutul de proteină brută este de 16%, atunci cantităţile zilnice pot fi de 2,5kg la vieruşi şi de 2,0 kg la vieri.

Hrana vierilor şi vieruşilor poate fi suplimentată, pe timp de vară, cu lucernă verde încantităţi de 2-4 kg, iar pe timp de iarnă cu 1-2 kg de morcov, sau 300-500 g făină de lucernădeshidratată.

De menţionat că, componentele de origine animală din raţie se pot substitui laechivalent de P.B., cu 2-3 l lapte ecremat, sau 200-300 g lapte praf, sau 2-3 ouă.

Hrana se administrează în 2 tainuri pe zi, în jgheaburi de beton, umectată (raport1/1), asigurându-se un front de furajare de 45-55 cm. Apa se va asigura la discreţie,calculându-se cca. 7 l/100 kg greutate vie.

În cazul în care se practică alimentaţia de tip suculent, nutreţul combinat decompletare trebuie să conţină între 14-17% P.B.; în amestec intrând porumbul şi orzul înproporţie de 59-71%, iar furajele proteice vegetale între 25-37%. Suculentele se administrazăzilnic în cantităţi de 0,6 kg pastă de porumb sau 1,3 kg cartofi, sau 2-3 kg masă verde.

10.1.2. Întreţinerea vierilor de reproducţieVierii de reproducţie pot fi întreţinuţi atât în boxe individuale cât şi în boxe comune,

în funcţie de efectivul unităţii şi de sistemul de exploatare adoptat.Întreţinerea vierilor în boxe individuale dă posibilitatea hrănirii lor diferenţiate în

funcţie de vârstă, masă corporală şi intensitatea folosirii la montă, pe lângă urmărirea maieficientă a activităţii de reproducţie şi rezultatele acesteia. Acest tip de întreţinere esteacceptat în unităţile cu sarcină de livrare a materialului de reproducţie, unde monta se repetăcu acelaşi vier, iar evidenţa se ţine la nivel de individ. De asemenea, se evită unele accidente,ca urmare a conflictelor dintre vieri, mai ales după vârsta de 2 ani.

Boxele individuale pot comunica cu padocurile exterioare, variantă mult dorită pentruaccesul animalelor la aer curat, la soare şi mişcare. Suprafaţa boxelor pentru vieri este relativmare, de cca. 6 m2, la care se adaugă alta aproximativ egală de padoc. Principalul dezavantajeste determinat de investiţia iniţială, care este destul de mare, dar se compensează prinrezultatele activităţii de reproducţie la femelele partenere. Dimensiunile boxei sunt de2,5/2,5 m sau de 2,5/3,0 m, iar lăţimea portiţei de 0,6 m. Pardoseala boxelor individuale, dinunităţile intensiv-industriale şi gospodăreşti, poate fi construită din asfalt sau cărămidă dublăpresată aşezată pe cant, prevăzută pe timp răcoros cu aşternut din paie, ceea ce oferă unconfort sporit.

Varianta de întreţinere individuală se practică şi în unităţile cu efective reduse, însăpredispune la odihnă permanentă, masturbare şi chiar retivitate, dar se poate evita prinasigurarea de padocuri exterioare pentru mişcare zilnică.

Întreţinerea în boxe comune sau în grup a vierilor este acceptată mai mult dinconsiderente economice, dar şi biologice.

Page 207: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

207

Avantajele economice rezidă din investiţia redusă ce revine pe animal şi din creştereaproductivităţii muncii. Din punct de vedere biologic, indivizii fac mai multă mişcare, îşimenţin apetitul sexual şi nu devin retivi.

Această variantă necesită însă obişnuirea indivizilor între ei, încă de la vârsta de 8luni, pentru a se evita accidentele. De asemenea, se impune o lotizare iniţială cât maiuniformă şi utilizarea la reproducţie sau la recoltare în grup (toţi indivizii din boxă odată).

Indiferent de tipul exploataţiei, numărul de vieri dintr-o boxă trebuie să fie corelat cunumărul de monte sau de recoltări zilnice, aşa încât toţi vierii să fie scoşi şi aduşi în boxă înacelaşi timp.

În unităţile de tip industrial, cazara vierilor se face în boxe comune, de câte 8-14 vieri,revenind pentru fiecare între 2,0-2,5 m2. Pereţii despărţitori ai boxelor au înălţimea de 1,20 mşi sunt confecţionaţi din dulapi de beton armat cu interspaţii reduse. Uşa boxei are lăţimea de80 cm, înclinarea pardoselei de 2-3%, iar zona de grătar deţine o proporţie de cca. 55% dincea totală.

Grătarele sunt confecţio- natedin beton armat, cu barele de 7 cm şifantele de 2,5 cm, fiind aşezate pestecanalele de evacuare hidraulică adejecţiilor.

Temperatura optimă dinadăpostul vierilor variază între 16-18°C , umiditatea relativă între 70-75%, iar concentraţia maximă în noxede 0,3% CO2, şi 0,03% în HN3.

Periodic se indică deparazitareavierilor (cu LINDAVET, înconcentraţie de 3,5‰) şi chiarîmbăierea, pe timp de vară, cu apăpotrivit de caldă, urmată de zvântare.

În unităţile se selecţie, precum şi în cele de creştere şi îngrăşare, se indică construirea,pe cât posibil, a unor padocuri exterioare, pentru mişcarea vierilor, calculându-se câte 5-6 m2

pentru fiecare individ, prevăzute parţial cu copertine, pentru a proteja animalele de razelesolare şi precipitaţii.

În unităţile gospodăreşti cu efective reduse se indică scoaterea la păşune, timp de 2 orepe zi, acţiune care contribuie în bună măsură la menţinerea condiţiei de reproducător.

Compartimentul de întreţinere a vierilor (precum şi boxele de întreţinere) trebuie să fieamplasat cât mai apropiat faţă de cel al scroafelor în aşteptare pentru montă, sau de punctul deînsămânţări artificiale pentru scroafe (sau în acelaşi adăpost).

10.1.3. Exploatarea vierilor de reproducţieVieruşii sunt dirijaţi la reproducţie la vârstele de 8-9 luni, când posedă masa corporală

între 120-130 kg, până la vârstele de 2-3 ani în unităţile industriale, până la 3-4 ani în fermele

Fig.59 Box\ pentru `ntre]inereacolectiv\ a vierilor

Page 208: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

208

de tip gospodăresc şi chiar până la 4-5 ani în unităţile de selecţie, unde presiunea de selecţieeste mare pentru exemplarele valoroase,( vârsta se poate prelungi la 4 ani).

Perioada de utilizare economică la reproducţie a vierilor variază în funcţie de vârstaintroducerii la montă, de intensitatea folosirii la montă, de presiunea selecţiei şi de alteelemente (mişcare, alimentaţie etc), fiind de 1,5-2,0 ani, mai rar de 3 ani (pentru exemplarelevaloroase zootehnic).

Proporţia de înlocuire anuală a vierilor este variabilă între 30-40% în fermelegospodăreşti, între 50-60% în unităţile industriale şi între 75-100% în complexele de selecţie(unde se urmăreşte o presiune de selecţie ridicată).

Numărul de vieri necesari într-o unitate variază în funcţie de numărul scroafelor dereproducţie, de vârsta vierilor, de intensitatea folosirii la montă şi de tipul de însămânţare(naturală sau artificială). În general, se recomnadă ca în unităţile de selecţie să se asigure 1vier la cca. 15 scroafe, în unităţile industriale la 20 de scroafe, iar în fermele gospodăreşti la25 scroafe. În cazul practicării însămânţărilor artificale numărul scroafelor se poate multiplicacu 4.

Raportul dintre efectivele de vieri şi scroafe variază în funcţie de lunile calendaristice(sau sezon), fiind în cazul montei de 1/20 în perioada septembrie-mai şi de 1/15 în restulperioadei (iunie-august), iar în unităţile unde se practică însămânţările artificiale, raportul estede 1/60 şi respectiv 1/45.

Cu privire la intensitatea folosirii la montă a vierilor, aceasta depinde de vârstă, destarea de întreţinere, de individualitate şi de sistemul de exploatare.

În fermele gospodăreşti, unde se practică montele sezoniere, vierii adulţi pot efectua2 monte/zi, urmate de o zi repaus, dar pe o perioadă de cel mult 2 luni (restul timpuluiaflându-se în inactivitate).

În unităţile industriale cu flux continuu, vierii adulţi efectuează o montă pe zi dupăcare urmează o zi repaus, iar în perioada de vârf pot monta 2 zile consecutiv, urmate de o zirepaus, însă nu mai mult de 1 lună şi cu o alimentaţie îmbunătăţită (supliment de ouă, laptepraf, făină de lucernă etc).

La vierii tineri şi vieruşi nu se instituie activitate intensă, deoarece se pot epuizaprecoce, reducându-se perioada de exploatare economică.

Intensitatea folosirii la montă a masculilor tineri depinde de mulţi factori, primândvârsta începerii activităţii de reproducţie.

Vierii începători (în vârstă de 8-9 luni) efectuează o singură montă pe săptămână;

Vierii în creştere (în vârstă de 9-11 luni) efectuează o singură montă pe zi urmată de3 zile repaus;

Vierii tineri (în vârstă de 12-15 luni) efectuează o montă pe zi urmată de 2 zilerepaus.

În unităţile de selecţie vierii adulţi efectuează 2 monte la interval de 12 ore, după careprimesc 3 zile repaus. Vierii tineri, între 12-15 luni, după 2 monte la interval de 12 oreprimesc 5 zile repaus, la vierii în creştere (între 9-11 luni) după 2 monte primesc 6 zile repaus,iar la cei începători (între 8-9 luni), după 2 monte primesc 7 zile repaus. La această categorie,în unităţile de selecţie, se efectuează testarea după descendenţi, aşa încât un vier începătorpoate asigura lunar gestaţia la 2 scrofiţe.

Page 209: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

209

Prin urmare, în aceste unităţi (de selecţie) vierii asigură gestaţia, în medie, pe lună, la7,5 scroafe, vierii tineri la 4,5 scrofiţe, iar vieruşii la 2-3 scrofiţe.

Indicele de folosire a vierilor (I.f.v.) reprezintă numărul mediu de monte (ejaculate) pezi ale unui vier într-o anumită perioadă şi se poate calcula după formula:

I.f.v. =nm

pz, în care:

nm - numărul de monte sau ejaculate;pz - perioada (în zile) de folosire a vierului.

În cazul unităţilor de producţie, unde vierii efectuează 15 monte pe lună (sau 180

monte pe an), I.f.v. este de 0,49180

365

, la vierii tineri, cu 10 monte pe lună (sau 120 pe an)

acest indice este de 0,33, iar la vieruşii cu 8 monte pe lună (sau 96 pe an) este de 0,26.În unităţile de tip industrial, care reformează anual cca. 60% din vieri, structura

efectivului de vieri este următoarea: 34% vieri adulţi, 33% vieri tineri şi 33% vieruşi.Având în vedere indicele de folosire pe categorii de vârstă a vierilor şi acestă strucură,

rezultă că indicele mediu de folosire este de 0,36 (monte pe zi).

I.f.v. ( m ) =34 0 49 33 0 33 33 0 26

100

x x x, , , = 0,36

În fermele de tip gospodăresc acest indice est de 0,41, iar în unităţile de selecţie de0,44.

Numărul de vieri (nv) necesari într-o unitate se poate calcula după formula:

nv =n.s.m.x n.m.c.pz x I.f.v.(m)

, în care :

nsm - numărul de scroafe ce trebuie să se monteze (de regulă pe an);nmc - numărul de monte pentru o gestaţie (2 sau 3);pz - perioada (în zile), (de regulă 1 an);I.f.v.- indicele de folosire medie a vierilor.

10.2. Tehnologii pentru creşterea scrofiţelor şi exploatarea scroafelor

În unităţile cu circuit închis şi cu flux tehnologic stabilizat, scroafele de reproducţiereprezintă cca. 10% din efectivul total, cu posibilităţi de reducere până la 7%. De menţionatcă, cca. 53% din aceste scroafe sunt în diferite stadii fiziologice de gestaţie, cca. 25% înaşteptare sau pregătire pentru montă (inclusiv cele infecunde ), iar diferenţa de 22% oreprezintă scroafele în lactaţie (care se vor trata la capitolul următor).

Prin urmare, în sectorul de montă-gestaţie se găsesc scroafe şi scrofiţe în pregătire saurefacere pentru montă, precum şi cele gestante, categorii de care depinde în mare măsură,obţinerea purceilor necesari pentru creştere şi îngrăşare, sau pentru înlocuirea efectivuluimatcă (din unitate sau din zona de influenţă).

Aceste considerente justifică alegerea riguroasă a scrofiţelor de reproducţie, precum şitrierea perioadică a scroafelor de reproducţie.

Selecţia scrofiţelor pentru montă are la bază aprecierea materialului de reproducţie,când se ţine seama de origine, de testul performanţelor proprii, de conformaţie, precum şi de

Page 210: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

210

tipicitatea rasei, sau a metisului. Această acţiune, cunoscută şi sub noţiunea de bonitare, seface după vârsta de cca. 6 luni, în urma căreia animalele sunt ierarhizate în funcţie de valoarealor zootehnică, respectiv a clasificării ( clasele R. E. I şi II-a).

În general, scrofiţele trebuie să posede o conformaţie corporală armonioasă (tipicărasei din care face parte) şi o constituţie fină spre robustă. Pe lângă masa corporală şidimensiunile de lungime adecvate, regiunea ugerului va avea cel puţin 12 mamele la femeleledin grupa a II-a de rase şi cel puţin 14 la cele din grupa I cu sfârcuri, simetrice, distanţate şinormal dezvoltate (uniforme), alături de alte elemente menţionate la studiul exteriorului şi lacapitolul privind ameliorarea.

Alegerea definitivă se face după prima fătare, ţinându-se seama de rezultateleacesteia şi, în primul rând, de producţia de purcei (numărul şi greutatea lotului la naştere),capacitatea de alăptare etc.

Având în vedere eliminările de pe parcurs, până la prima fătare, se indică reţinerea sauprocurarea unui efectiv de 1,5-2 ori mai mare de scrofiţe faţă de numărul femelelor reformate.

În fermele gospodăreşti, în care nu se regăsesc evidenţele zootehnice, alegereascrofiţelor se face încă din perioada de purcei sugari, de la scroafele care înţarcă cei mai mulţişi uniformi purcei. Pe parcursul creşterii şi dezvoltării se elimină exemplarele cu ritmuri decreştere reduse, cu dezvoltarea corporală necorespunzătoare, precum şi cele la care se observăanomalii congenitale şi defecte de aplomb.

Cu privire la trierea perioadică a scroafelor, această acţiune se face după 2 cicluri deproducţie cu parametri necorespunzători, sau la încheierea perioadei economice de exploatare.

Durata folosirii economice la reproducţie este de cca. 2,5 ani în unităţile industriale (înmedie 4-5 fătări) şi de cca. 3,5 ani în unităţile gospodăreşti (6-7 fătări). Reforma anuală esteîntre 30-35% în unităţile industriale şi de cca. 50% în complexele de selecţie.

10.2.1. Tehnologia instituită în perioada de pregătire pentru montăPerioada de pregătire pentru montă, atât la scrofiţe cât şi la scroafe, are influenţă

hotărâtoare asupra activităţii de reproducţie, deoarece de felul cum animalele sunt hrănite şiîntreţinute în această perioadă depinde producţia viitoare de purcei.

Scopul diferenţierii tehnologice a acestei perioade este realizarea la scrofiţe şirevenirea la scroafe a condiţiei de reproducător, într-un timp cât mai scurt, ştiindu-se cănumai această stare determină intensivizarea reproducţiei la suine.

Condiţia de reproducător este influenţată de foarte mulţi factori, însă primeazăalimentaţia şi întreţinerea animalelor, instituite pe perioada de tineret şi de refacere pentru onouă montă la scroafe.

Alimentaţia femelelor în perioada de pregătire pentru montăAlimentaţia practicată în perioada de pregătire pentru montă trebuie să asigure

desfăşurarea în bune condiţiuni a funcţiei de reproducţie.Asigurarea, prin hrană, a cantităţilor şi a proporţiilor optime de substanţe

nutritive, constituie garanţia unei funcţionări normale a aparatului genital, deci a uneiproducţii superioare de purcei.

Page 211: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

211

Pe scurt, prezentăm influenţele acestora în perioada de pregătire la scrofiţe sau derefacere pentru o nouă montă la scroafe, cu unele implicaţii datorate excesului sauinsuficienţei lor din hrană.

Toate substanţele nutritive sunt importante, însă se detaşează cele proteice, careasigură creşterea în continuare a scrofiţelor, precum şi cele energetice (glucide şi lipide)necesare mişcării animalelor tinere etc.

Hrana deficitară în proteină duce la manifestarea atenuată sau la absenţa căldurilor,datorită reducerii sintezei hormonilor FSH şi LH cu rol în stimularea dezvoltării foliculilorovarieni şi apoi a ovulaţiei.

Neasigurarea energiei, mai ales la scrofiţe, se soldează cu întârzieri în creştereaacestora, iar la scroafe cu prelungirea perioadei de refacere pentru o nouă montă.

Lipsa sau cantităţile insuficiente în vitamina A, determină cornificarea epiteliilortractusului genital, cu implicaţii negative asupra fecundităţii şi a nidaţiei.

Vitamina E are implicaţii în buna dezvoltare a aparatului genital, în special a ovarelor.Dintre microelemente, iodul are importanţă majoră, determinând prin lipsă sau doze

reduse, diminuarea sintezei hormonilor gonadotropi, întârziind maturitatea sexuală, iarinsuficienţa manganului provoacă tulburări ale ciclului sexual.

Cantităţile crescute de micotoxine, dereglează grav funcţiile de reproducţie.Alimentaţia scrofiţelor în perioada de pregătire pentru montă are ca scop principal

dezvoltarea corporală normală, aşa încât la vârsta de cca. 8 luni să poată fi introduse lareproducţie, scontându-se pe procente maxime de fecunditate şi producţii mari de purcei.

În acest scop, se va evita supraalimentaţia, care se soldează cu îngrăşarea scrofiţelor,reducându-se funcţiile de reproducţie prin dereglări hormonale, cu repercusiuni asupraovulaţiei şi, în consecinţă, a fecundaţiei. Această acţiune este cu atât mai necesară cu cât seştie că scrofiţele provin din staţiunile de selecţie şi testare unde, până la vârsta de 182±2 zile,au fost hrănite la discreţie şi întreţinute în spaţii limitate, ambele favorizându-le îngrăşarea.

Este necesar instituirea unei hrăniri restricţionate, de la sosirea în unitate (sau sector)până la vârsta introducerii la reproducţie, deci o perioadă de cca. 2 luni, care se suprapune cuperioada de carantină.

În mod practic, aceste scrofiţe se hrănesc cu amestecuri de furaje sau nutreţuricombinate cu un nivel proteic de 14,5% P.B. (cu 0,65% lizină), deci reţeta 0-5, în cantităţizilnice de 2,0-2,5 kg. Cerinţele energetice se apreciază la cca. 2700 Kcal EM/kg nutreţcombinat.

Indiferent de proveninţa scrofiţelor este indicat a se aplica, după perioada decarantină, o hrănire stimulativă (cu cca. 2 săptămâni înainte de montă), constând din 3,0-3,5 kg nutreţuri combinate. Hrănirea stimulativă favorizează dezvoltarea foliculilor ovarienişi în consecinţă a fecundării unui număr cât mai mare de ovule. Se recomandă ca în reţeta 0-5să se introducă şi făină de ovăz, în proporţie de 20%, mai ales la animalele vizate pentru aintra imediat în grupa de montă. Pe timp de vară se recomandă suplimentarea raţieicu 2-3 kg lucernă verde uşor pălită, iar pe timp de iarnă cu 1 kg morcov şi 2 kg de sfeclă, saucu 250 g făină de lucernă, toate influenţând pozitiv funcţia de reproducţie.

Se apreciază că, proporţiile prea ridicate de şroturi şi de porumb din raţie, influenţeazănefavorabil prolificitatea şi mai ales viabilitatea purceilor.

Page 212: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

212

De menţionat că, la scrofiţele din rasele crescute în ţara noastră, se înregistrează, lavârsta de cca. 8 luni, o masă corporală între 105-110 kg. Se mai specifică faptul că, scrofiţelecu stare de întreţinere bună (calificate uneori ca grase) nu trebuie hrănite stimulativ înainte cu2 săptămâni de montă. În funcţie de starea de întreţinere, hrănirea stimulativă se poate aplicaşi cca. 2 săptămâni după montă, variantă care asigură o bună nidaţie, dar fără făina de ovăz.

În orice caz, pe perioada căldurilor, nu se administrează hrană umedă sau lichidă încantităţi mari.

Alimentaţia scroafelor în perioada de pregătire sau de refacere pentru o nouă montădiferă în funcţie de: vârsta de înţărcare a purceilor, de starea de întreţinere după perioada dealăptare şi de intensitatea utilizării la reproducţie.

Perioada necesară pentru revenirea la condiţia de reproducător (starea de întreţinerebună) este condiţionată de starea de întreţinere avută după perioada de alăptare.

Dacă organismul scroafelor este într-o stare de întreţinere bună, pregătirea pentrumontă necesită o perioadă mai scurtă de timp, animalele intrând în călduri la 6-8 zile de laînţărcare (cca. 70% din efectivul înţărcat).

Scroafele în stare de întreţinere slabă, urmare a unei perioade de alăptări prelungită(peste 35 de zile), a unui număr sporit de purcei (peste 9 înţărcaţi), şi sau a unei alimentaţiideficitare cantitativ şi calitativ etc, necesită o perioadă mai îndelungată pentru revenirea lacondiţia de reproducător.

Scăderea în greutate la aceste scroafe de peste 20%, din cea avută la fătare, determină,de regulă, neintrarea în călduri, iar dacă totuşi intră, la acestea se înregistrează o ovulaţieredusă, mortalitatea embrionară ridicată şi în final, dacă rămân gestante, au o producţie micăde purcei.

Pentru acestea, alimentaţia în perioada de pregătire trebuie să asigure un spor mediuzilnic de 800-1000 g, timp de cca. 21 de zile (durata unui ciclu sexual).

În unităţile de tip industrial scroafele “slăbite” se hrănesc cu nutreţ combinat din reţeta0-5, cu 14,5% P.B., iar cele cu stare de întreţinere medie cu reţeta 0-6, cu 13,5% P.B., ambelereţete îmbunătăţite cu 20% făină de ovăz.

În unităţile gospodăreşti, amestecul de concentrate trebuie să posedă un conţinut însubstanţe nutritive asemănător cu nutreţul combinat 0-6, inclusiv proporţia de 20% ovăz.

Cu privire la cantităţile de furaje concentrate se menţionează că, în preziua şi ziuaînţărcării, scroafele nu primesc nici un fel de hrană în vederea diminuării şi chiar întrerupereasecreţiei glandei mamare, ci doar apă. În următoarele 2-3 zile se administrează cantităţi zilnicereduse de hrană, de 1,5-2,0 kg, urmând ca în ziua a 4-a de la înţărcare şi până la montă să sepractice hrănirea stimulativă, constând în 3,0-3,5 kg concentrate (în fucţie de dezvoltareacorporală).

Hrănirea stimulativă, alături de proporţia de 20% ovăz, a scroafelor în perioada depregătire pentru montă reduce din perioada înţărcare-montă fecundă, asigurând creşterea rateiovulaţiei şi a fecundităţii.

La stabilirea cantităţilor zilnice de concentrate se va ţine seama de faptul că cele maibune mame sunt şi cele cu stare de întreţinere mai salbă, împunându-se o lotizare pe boxe, înfuncţie de vârstă, de starea de întreţinere şi chiar de comportament, alături de asigurareafrontului de furajare.

Page 213: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

213

Odată cu revenirea la starea de întreţinerea normală (de reproducător) cantităţilezilnice de furaje concentrate se vor reduce la 1,8-2,5 kg, cu un conţinut proteic de cca.13,5% P.B., deci reţeta R0-6.

Hrana se va administra sub formă uscată sau umectată, în două tainuri pe zi,suplimentându-se, unde sunt condiţii, cu 4-5 kg lucernă pe timp de vară şi 3-4 kg suculente(sfeclă, dovleci), sau 300-500 g făină de lucernă, pe timp de iarnă.

Numărul de animale din boxă va fi corelat cu frontul de furajare (40 cm/animal), aşaîncât toate să consume concomitent hrana.

Întreţinerea femelelor în perioada de pregătire pentru montăÎn perioada de pregătire pentru montă, scrofiţele şi scroafele sunt cazate în grup, în

boxe comune, situate în aceleaşi adăposturi cu scroafele gestante în unităţile cu efectivereduse, sau în compartimente separate în cele de tip industrial.

Numărul optim de animale dintr-o boxă variază între 12-14, atribuindu-se câte1,8-2,0 m2 de fiecare. Se recomandă ca: scroafele să fie cazate în boxe separate faţă descrofiţe, iar acestea să fie lotizate pe loturi de înţărcare, vârstă şi stare de întreţinere, pentrua putea fi furajate diferenţiat şi urmărite mai uşor în privinţa evoluţiei ciclului sexual.

Organizarea interioară a boxelor este apropiată de cea a boxelor pentru vieri, cudeosebire ca interspaţiile dintre dulapii de beton (din componenţa despărţiturilor laterale) săfie mai mari pentru o mai bună ventialţie.

Se recomandă ca boxelor să fie prevăzute cu padocuri exterioare, unde animalele sepot mişca în voie, să poată avea acces la soare şi la aer curat, elemente cu efecte favorabileasupra intrării în călduri, a fecundităţii şi a prolificităţii. Suprafaţa de padoc trebuie să asigurecca. 2-3 m2 pentru fiecare animal.

În vederea intensivizării reproducţiei, scroafele şi scrofiţele care nu au intrat în căldurisau nu au rămas gestante 2 cicluri sexuale consecutive se reformează. Însemnarea acestora seface prin aplicarea pe pavilionul urechii a unor inele din sârmă de aluminiu. Se mai indică,după 14 zile de la începerea depistării scroafelor în călduri şi după 24 de zile la scrofiţe, să sefacă o comasare a animalelor, ţinându-se cont de vârstă, dezvoltare corporală şi stare deîntreţinere, pentru o mai bună utilizare a boxelor, respectiv a spaţiului construit.

Fig. 60 Box\ pentru`ntre]inerea scroafelor `nperioada de peg\tire

1-hr\nitor;2-pardoseal\ continu\;3-gr\tar;4-ad\p\tori

Page 214: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

214

De menţionat că, pe timp de vară ventilaţia va fi puternic activată prin deschidereauşilor, ferestrelor, decopertarea parţială a coamei acoperişului şi chiar punerea în funcţiune aventilaţiei forţate. Unde sunt amplasate instalaţii de pulverizare a apei, acestea se vor pune înfuncţiune pe timp de vară (caniculă), mai ales în adăposturi cu multe animale, având grijă caapa să fie preâncălzită, iar duzele trebuie amplasate deasupra zonei grătarului, pentru evitareaumezirii zonei compacte (unde pot rămâne şi furaje neconsumate).

Pentru femelele în pregătire pentru montă, zona grătarului din boxe poate deţine oproporţie mai mare, faţă de celelalte categorii, până la 60% din suprafaţa totală a pardoselei.

10.2.2. Organizarea reproducţiei în unităţile cu flux continuu

Exploatarea intensivă a femelelor de reproducţie presupune, în primul rând, oorganizare perfectă a reproducţiei şi, în al doilea rând, de un mod exemplar de desfăşurare.

Organizarea reproducţiei în sectorul montă-gestaţie presupune, mai întâi, luarea încalcul a efectivului furajat mediu de femele (E.f.m.) şi apoi formarea grupelor de montă.

Perioadele de formare a grupelor (P.f.g.) de montă diferă în funcţie de efectivul-matcă din unitate; din zi în zi, la cele cu peste 8000 de scroafe, din 2 în 2 zile la cele cu peste4000 scroafe, din 3 în 3 zile la cele cu peste 1000 scroafe, semidecadal la cele cu 300-500scroafe şi decadal la cele între 50-100 scroafe.

Grupa de montă se constituie din femelele montate într-o perioadă de formare a acesteigrupe, având un efectiv de animale mai mare sau mai mic, fiind codificat cu simbolul M.g.m.(mărimea grupei de montă).

Grupa de montă din sectorul montă-gestaţie devine grupa de fătare în sectorulmaternitate. Grupele de fătare se succed la acelaşi interval cu grupele de montă. Prin urmare,numărul grupelor de montă M.g.m.) este egal cu numărul grupelor de fătare (N.g.f.).

Elementul care trebuie să asigure constanţa este mărimea grupei de fătare (M.g.f.),respectiv numărul egal de femele care trebuie să fete periodic pentru asigurarea ritmicităţiifluxului tehnologic.

Prin urmare, numărul de femele din grupa de montă este variabil (mai mare în sezonulcălduros şi mai redus în cel răcoros), pe când cel din grupa de fătare este constant.

Numărul diferit de femele din grupa de montă este determinat de procentul defecunditate, care este mai mare în sezonul răcoros (între 70-80% şi chiar mai mult) şi mairedus în cel călduros (între 60-70% şi chiar mai redus).

Numărul de femele din grupa de fătare, sau mărimea grupei de fătare (M.g.f.) elementpremergător calculării mărimii grupei de montă (M.g.m.), este determinat de valoareaindicelui de utilizare a scroafelor (I.u.s.), de efectivul matcă propus a fi exploatat (E.f.m.) şide perioada de formare a grupelor de montă, respectiv de fătare (P.f.g.).

Indicele de utilizare a scroafelor este dat de formula:

I.u.s. =p.r.p.a.p.g.

365

, în care:

p.g. - perioada de gestaţie (zile);p.a. - perioada de alăptare (zile);p.r. - perioada de refacere sau de pregătire pentru montă (zile).

Dintre toate aceste perioade, numai perioadele de alăptare şi de refacere se pot reduce,de până la 21 de zile pentru alăptare şi respectiv până la 10 zile pentru refacere, caz în care

Page 215: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

215

indicele de utilizare a scroafelor este maxim de 2,5 fătări/an. Aceasta datorită faptului căaparatului genital femel îi trebuiesc cel puţin 21 de zile pentru involuţia uterină, deciînţărcarea mai precoce ajută numai la refacerea femelei, nu şi la devansarea căldurilor.

Efectivul matcă sau efectivul mediu furajat (E.f.m.) dintr-o unitate este dictat mai multde considerente economice, iar perioadele de formare a grupelor de montă şi de fătare (P.f.g.)sunt în directă legătură cu numărul de scroafe propus a fi exploatat intensiv.

În cazul unei ferme cu E.f.m. de 300 scroafe de reproducţie, iar perioadele de formarea grupelor se succed din 5 în 5 zile (p.f.g. = 5), atunci:

I.u.s. =365

114 35 16 =

365

165= 2,2 fătări/an/scroafă

Un alt element care interesează este numărul grupelor de fătare (N.g.f), care este egalcu cel al grupelor de montă (N.g.m.) şi care rezultă din relaţia:

N.g.m.= N.g.f. = P.f.g.

365 365

5= 73 grupe.

Având în vedere efectivul matcă (E.f.m.) propus a fi exploatat şi indicele de utilizare ascroafelor (I.u.s.) se poate determina numărul fătărilor anuale (N.f.a.), care este dat de relaţia:

N.f.a.= E.f.m. x I.u.s. sau 300 x 2,2 = 660 fătări/an.Cunoscându-se numărul fătărilor anuale şi numărul de grupe de fătare se poate calcula

numărul de scroafe care trebuie să fete în fiecare grupă sau mărimea grupei de fătare (M.g.f.),după relaţia:

M.g.f. =N.g.f.

N.f.a., în care:

N.f.a. - numărul fătărilor anuale;N.g.f. - numărul de grupe de fătare (sau montă).

În cazul prezentat: M.g.f. =660

73= 9,03

Prin urmare, în fiecare grupă de fătare trebuie să fie cca. 9 scroafe, indiferent de sezon.Având aceste elemente se poate calcula numărul de scroafe şi scrofiţe care trebuie să

se monteze, sau mărimea grupei de montă, care este dată de relaţia:

M.g.m. = ,100F%

M.g.f.x în care:

F% - procentul de fecunditate (%).

Procentul de fecunditate, aşa cum s-a mai menţionat, variază în funcţie de sezon. Dacăîn cazul nostru F% în sezonul răcoros (r) este de 75%, iar în cel călduros (c) de 60%, atunci:

M.g.m. (r) =9

75x 100 = 12 scroafe

M.g.m. (c) =9

60x 100 = 15 scroafe

De menţionat că, cele 12 sau 15 scroafe şi scrofiţe vor fi însămânţate cât mai grupat, în2-3 zile, pentru ca şi fătările să aibă loc tot grupat, dând posibilitatea regrupării purceilor pescroafe în 1-2 zile de la fătare.

În unităţile de selecţie acestă regrupare sau uniformizare a numărului de purcei pescroafă, nu se face, deoarece femela se apreciază după performanţele sale.

Page 216: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

216

În boxele de pregătire a femelelor pentru montă, sau în aşteptarea montei, se va găsi înpermanenţă un efectiv minim avându-se în vedere că, teoretic, din 100 de scroafe doar 4,7animale intră zilnic în călduri (100:21=4,7).

Efectivul optim de scroafe în pregătire sau refacere pentru montă (E.o.r.) este dat derelaţia:

E.o.r. = 21P.f.g

M.g.m, în care:

21 - durata medie a ciclului sexual (zile);M.g.m. - mărimea grupei de montă ;P.f.g. - perioada de formare a grupelor de montă.

În cazul prezentat, pentru a se putea însămânţa 12 sau 15 scroafe, din 5 în 5 zile,efectivul în aşteptarea montei trebuie să fie:

E.o.r. (r) = 2112

5= 50 de scroafe, pe timp răcoros;

E.o.r. (c) = 2115

5= 63 de scroafe, pe timp călduros.

Se mai specifică faptul că, în cadrul fiecărei grupe de montă se vor găsi atât scroafe câtşi scrofiţe, pentru ca producţia de purcei a grupei de fătare să fie aproximativ egală.

În cazul în care indicele de utilizare este de 2 şi înlocuirea scroafelor este de 30%,atunci în fiecare grupă de montă se vor găsi aproximativ 85% scroafe şi cca. 15% scrofiţe, iarcând reforma scroafelor este de 50%, scrofiţele vor reprezenta cca. 25% din efectivul grupeide montă.

Depistarea scroafelor în călduri se face, aşa cum s-a mai menţionat, de 2 ori pe zi,atenţia cea mai mare acordându-se scroafelor înţărcate cu 4-5 zile înainte, care pot să intreîn călduri în procent de 70-75% într-o perioadă de 7-8 zile, dacă au o stare de întreţinere bună.

Concomitent se vor controla şi scrofiţele care au depăşit greutatea corporală de100 kg, cărora pe timp de vară, la nevoie, hrana lor se va suplimenta cu ovăz.

10.2.3. Tehnologii pentru exploatarea femelelor gestante

În urma procesului de fecundaţie la femele se instalează starea de gestaţie caredurează, în medie 114 zile. Pentru parcurgerea în bune condiţii a acestei stări fiziologice afemelelor, trebuie să li se asigure o alimentaţie adecvată şi o întreţinere corespunzătoare, aşaîncât la fătare să rezulte purcei normal dezvoltaţi, uniformi ca greutate şi sănătoşi.

Se va ţine seama de particularităţile rasei sau grupei de metişi, de specificulexploatării, de vârsta femelelor, mai ales la scrofiţe, care trebuie să-şi definitiveze procesul decreştere pe parcursul gestaţiei.

Unele particularităţi ale gestaţieiÎn organismul animalului gestant se produc transformări profunde, modificând

metabolismul bazal, aşa încât acesta este mai mare la sfârşitul gestaţiei cu cca. 43%, faţă destarea de negestaţie.

În perioada de gestaţie predomină procesele de asimilaţie, scroafele valorificând multmai bine substanţele nutritive din hrană, datorită efectului anabolic al stării de gestaţie.

Page 217: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

217

Aceasta se datoreşte elaborării de către placentă a hormonilor estrogeni şi progesteron, care pelângă acţiunea specifică asupra gestaţiei, influenţează şi metabolismul animalului.

Hormonii estrogeni, favorizează reţinerea apei şi a sodiului în organismul mamei,stimulează sinteza proteică şi fixarea calciului. Progesteronul influenţează metabolismul,favorizând anabolismul proteic, creşterea glicemiei şi eliminarea potasiului.

În perioada de gestaţie scroafele îşi sporesc masa corporală cu 20-22 kg, iar scrofiţelecu 34-35 kg faţă de greutatea la montă.

După datele prezentate de unii autori (KRINDER şi CAROLL, 1971) sporul total algreutăţii uterului şi a produşilor de concepţie la o scroafă cu 8 purcei este de cca. 18,50 kg, cuo valoare calorică de 10736 Kcal. De menţionat că, în primele 8 săptămâni, valoarea caloricăa depunerilor reprezintă doar 14% din total, iar în următoarele 4 săptămâni de 30%, însumândîn 12 săptămâni 44% din totalul depunerilor, în timp ce în ultimele 4 săptămâni, depunerilesunt de 56%; deci cerinţele energetice sunt foarte mari în ultima lună de gestaţie.

Cantitatea de proteine acumulată pe parcursul perioadei de gestaţie este de 1483 g,substanţele minerale însumează 411 g, din care 101 g calciu, 60 g fosfor şi 581 mg fier.

Paralel cu depunerile de substanţe organice şi minerale, la nivelul uterului se dezvoltăşi fetuşii, aceştia având lungimea de cca. 130 mm la 2 luni, de cca. 220 mm la 3 luni, iar lanaştere de cca. 290 mm.

Greutatea medie a unui produs de concepţie este de cca.1,5 g după prima lună degestaţie, de 675 g la 3 luni şi de 1327 g la naştere, deci în ultimile 24 de zile se depune unspor aproape egal cu toată perioada de 90 zile de gestaţie.

Din cele prezentate mai sus se constată că atât depunerile în uter cât şi dimensiunile delungime şi greutate ale fetuşilor sunt deosebit de mari în ultima lună de gestaţie şi foarte mariîn ultimile două săptămâni.

Alimentaţia femelelor gestanteLa toate femelele gestante trebuie să se instituie o hrănire restricţionată, în funcţie de

dezvoltarea corporală, de vârstă şi de faza stării de gestaţie, cu excepţia primelor şi ultimelor1-2 zile, când acestea consumă cantităţi reduse de furaje.

Alimentaţia restricţionată trebuie să rezolve trei obiective. În primul rând, se vaurmări refacerea sau revenirea scroafelor după lactaţia anterioară la condiţia de reproducător,în al doilea rând trebuie să se asigure funcţiile vitale şi dezvoltarea normală a produşilor deconcepţie, iar în al treilea rând se va urmări crearea unor rezerve pentru viitoarea perioadă delactaţie. În plus, la scrofiţe, o parte din substanţele nutritive vor fi utilizate pentru definitivareaprocesului de creştere.

Alimentaţia raţională a scroafelor gestante are influenţă pozitivă şi asupra viitoareiproducţii de lapte, condiţie de bază pentru continuarea dezvoltării normale a purceilor peperioada de sugar.

Alimentaţia prea abundentă duce la îngrăşarea scroafelor, aceasta fiind dăunătoare,deoarece o nidaţie necorespunzătoare determină şi o prolificitate scăzută, pe lângă o producţieredusă de lapte.

Subalimentaţia este, de asemenea, foarte dăunătoare, care alături de neasigurareafrontului de furajare, pot contribui la neuniformizarea dezvoltării corporale a scroafelor şi înfinal, la reducerea prolificităţii animalelor din serie sau grupă.

Page 218: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

218

Ştrangulările în aprovizionarea cu furaje a scroafelor gestante pot provoca accidentegrave, finalizate cu avorturi. Cele mai multe conflicte se ivesc în timpul şi cu ocazia furajăriianimalelor, conflicte care sunt deosebit de periculoase în ultima parte a gestaţiei.

Cerinţele de energie şi substanţe nutritiveSe impune deci, o alimentaţie restricţionată, cu amestecuri furajere care să conţină

toate substanţele nutritive la nivelul cerinţelor, pe lângă o mai mare atenţie în prepararea şidistribuirea acestora.

Necesarul de energie din hrana scroafelor gestante variază între 3100-3200 KcalEM/kg nutreţ concentrat, revenind zilnic , în medie pe animal, cca. 6340 Kcal EM, care serealizează uşor cu furajele clasice.

ŞULMAN, I.M. (1980) recomandă introducerea în raţiile scroafelor gestante înultimile 15 zile, a grăsimilor animale până la 15%, continuându-se şi în primele zile dealăptare, pentru sporirea rezervei de glicogen în ficatul nou-născuţilor, şi creştereaconţinutului laptelui în grăsimi, ceea ce măreşte şansa de supravieţuire pentru cel puţin 12 ore.De asemenea, autorul recomandă introducerea de colină în reţetele de nutreţuri, pentru o maibună mobilizare a lipidelor din sângele mamei în lapte.

Proteinele au importanţă în asigurarea dezvoltării produşilor de concepţie, înrefacerea ţesuturilor la scroafe şi în definitivarea creşterii la scrofiţe.

Deficitul raţiei în proteine duce la obţinerea de purcei retardaţi somatic, şi cu vitalitatescăzută, pe lângă scroafe slabe şi scrofiţe insuficient dezvoltate corporal.

După majoritatea autorilor, nivelul proteic de 13,5-14% P.B. în amestecul deconcentrate, satisface cerinţele de substanţe proteice, cu condiţia ca valoarea lor biologică săfie corespunzătoare.

Cantităţile zilnice necesare de substanţe proteice sunt, în medie, de 280 g.Deficitul de proteine, alături de valoarea biologică scăzută a acestora, afectează

producţia de lapte din lactaţia viitoare. După alţi autori este afectată şi compoziţia chimică alaptelui, în special conţinutul în proteine.

Se consideră că un conţinut de 0,55% lizină, alături de proporţiile normale în ceilalţiaminoacizi esenţiali, sunt adecvate scroafelor gestante.

În general, conţinutul în proteină brută şi chiar cel de aminoacizi esenţiali se realizeazădestul de uşor din amestecuri furajere clasice şi numai în ultima parte a gestaţiei se indicăintroducerea a 3-5% făină de peşte sau drojdii furajere.

Substanţele minerale au importanţă în formarea scheletului la produşii de concepţie,mai ales în ultimele săptămâni de gestaţie. Cantităţile de fosfor necesare sunt asigurate uşorprin concentratele clasice din amestecurile furajere, însă calciul trebuie suplimentat, princarbonat de calciu sau fosfor dicalcic.

Deficitul hranei în calciu duce la insuficienţa dezvoltării corporale, la înregistrarea depurcei morţi la naştere sau cu viabilitate redusă, pe lângă unele accidente ale parturiţiei(atonii uterine şi retenţii placentare). Cerinţele de calciu sunt de cca. 0,75%, cele de fosfor de0,5%, iar de sare (NaCl) de 0,5% din amestecurile de concentrate.

Dintre microelemente, fierul are importanţă, atât pentru formarea hemului dinhemoglobină, cât şi pentru crearea rezervei de fier în ficatul purcelului. În general, lipsafierului din hrană determină mortalitatea embrionară, sau obţinerea de purcei anemiaţi; laacest aspect se asociază şi carenţa în mangan, precum şi în seleniu. Carenţa hranei în seleniu

Page 219: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

219

determină diminuarea prolificităţii, iar la purcei recent fătaţi se sesizează dificultăţi în mers şiîn insufieneţă la supt.

Lipsa iodului din hrană prelungeşte în timp starea de gestaţie, şi sporeşte mortalitateapurceilor după naştere.

Vitaminele din hrană au importanţă în desfăşurarea normală a gestaţiei. Vitamina Aare importanţă în funcţionarea normală a epiteliilor, asigurând o bună nidaţie şi o funcţionarecorectă a placentei. Carenţa hranei în vitamina A duce la resorbţii ale zigoţilor şi chiar aleembrionilor.

Carenţa în vitamina E duce la apariţia distrofiilor musculare la purceii nou-născuţi,observată prin dificultăţi în mers.

Vitamina D este importantă, mai ales în ultima parte a gestaţiei, când prin lipsădereglează metabolismul calciului şi fosforului, cu implicaţii în formarea scheletului la fetuşi.Vitamina B12 este foarte importantă deoarece prin ea se asigură cobaltul necesar hemului dinhemoglobină la produşii de concepţie.

Vitamina B1 are influenţă în actul de parturiţie contribuind la creşterea tonusului şi acontracţiilor pentru expulzarea fetuşilor, precum şi în involuţia aparatului genital dupănaştere.

Nivelul de hrănire este variabil deoarece animalul trece, într-o perioadă scurtă detimp, prin anumite stadii ale metabolismului său, atrăgând după sine cerinţe diferite desubstanţe nutritive.

Nivelul de hrănire nu trebuie să fie prea ridicat, deoarece favorizează depunerea derezerve prea mari, respectiv îngrăşarea şi nu influenţează pozitiv numărul şi greutateapurceilor la naştere. Crearea de rezerve prea mari în timpul gestaţiei nu sunt indicate pentruviitoarea perioadă de lactaţie; în timpul lactaţiei scroafele transformă mai eficient substanţelenutritive din hrană în lapte, decât apelând la rezerve.

Pentru refacerea organismului scroafei şi pentru rezervele viitoarei lactaţii seconsideră suficientă recuperarea unui spor de 20-22 kg pe perioada de gestaţie, care esteformat din cca. 48% grăsime, cca. 30% ţesut muscular şi cca. 22% mărirea ţesuturilor mamare(după HEAP şi LODGE).

Nici furajarea la un nivel prea scăzut nu este indicată pentru că aceasta influenţeazănegativ producţia de purcei; scopul final este starea de întreţinere care să corespundă condiţieide reproducător.

Cantitatea de nutreţuri concentrate recomandată a se administra scroafelor gestantedin unităţile de producţie este, în medie de 2,5 kg pe zi. Acestea variază în funcţie de stadiulgestaţiei: în primele 16 zile de la însămânţare şi uneori în primele 21 de zile se administreazăîntre 2,6-3,0 kg (în funcţie de starea de întreţinere şi vârsta scroafei); în următoarea perioadă,până la a 90-a zi de gestaţie, între 2,0-2,2 kg; iar în ultimele 20-25 de zile cantitatea se ridicădin nou la 2,6-3,0 kg.

Cerinţele de energie şi substanţe nutritive pentru scroafele şi scrofiţele gestante,recomandate de N.R.C., sunt prezentate în tabelul 54.

În complexele de tip industrial, scroafele gestante sunt hrănite cu nutreţul combinatdin reţeta 0-6, cu 13,5% P.B.. În tabelul 55, sunt prezentate structura şi caracteristicilenutritive ale nutreţurilor combinate din reţeta 0-6, în două variante, după posibilităţile reale

Page 220: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

220

din unitate, sau sursa de aprovizionare din zonă, cu menţiunea că proporţiile de subsatnţeenergizante pot depăşi 2%.

Tabelul 54

Necesarul de energie şi substanţe nutritive pentru scroafe şi scrofiţe gestante(după N.R.C.)

Specificare

Necesar în % sau cantităţiper kg furaj Necesar zilnic

U/Mscroafe şi scrofiţe

gestante U/Mscroafe şi scrofiţe

gestanteConsum de furaje uscatela aer

- - g 2000

Energie şi proteinăEnergie digestibilă Kcal 3300 Kcal 6600Energie metabolizabilă Kcal 3170 Kcal 6340Proteină brută % 14 g 280

Aminoacizi indispensabiliArginină % 0,20 g 4,0Histidină % 0,37 g 7,2Izoleucină % 0,66 g 13,2Leucină % 0,42 g 8,4Metionină + cistină % 0,28 g 5,6Fenilalanină + tirozină % 0,52 g 10,4Treonină % 0,34 g 6,8Triptofan % 0,07 g 1,4Valină % 0,46 g 9,2

Substanţe minraleCalciu % 0,75 g 15,0Fosfor % 0,50 g 10,0NaCl (sare) % 0,50 g 10,0

VitamineBeta-caroten mg 8,2 mg 16,4Vitamina A UI 4100 UI 8200Vitamina D UI 275 UI 550Vitamina E mg 11 mg 22Tiamină mg 1,5 mg 3Riboflavină mg 4 mg 8Niacină mg 22 mg 44Acid pantotenic mg 16,5 mg 33Vitamina B12 µg 14 µg 28

Aşa după cum se poate constata, porumbul şi orzul deţin ponderea din amestecurilefurajere, între 55-65%, (până la 25% din aceste cereale se pot înlocui, în prima parte agestaţiei, cu făina de sorg), urmate de tărâţa de grâu cu 10%, şroturile între 5-6%, iarconcentratele proteice de origine animală de 2,5%. Făina de fân de lucernă poate participaîntre 10-13% (după posibilităţi), completând necesarul de vitamine şi substanţe minerale;conţinutul relativ ridicat în celuloză nu pune probleme digestiei la scroafele gestante.

Page 221: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

221

În unităţile gospodăreşti amestecurile de concentrate vor cuprinde aceleaşicomponente şi nu vor depăşi 14% P.B.

Tabelul 55

Structura şi caracteristicile nutritive ale nutreţului combinat 0-6destinat scroafelor gestante

SpecificareVariante (%)

a bStructură

Porumb 40,0 40,0Orz 25,0 15,0Grâu - 10,0Ovăz - -Tărâţe de grâu 10,0 10,0Şroturi de floarea soarelui 5,0 6,0Şroturi de soia 1,3 0,3Făină de carne 1,0 1,0Drojdie furajeră 1,5 1,5Făină de lucernă 13,0 13,0Carbonat de calciu 1,5 1,5Sare (NaCl) 0,7 0,7Zoofort P3 1,0 1,0TOTAL 100,0 100,0

Caracteristici nutritive (%)Umiditate 12-13 12-13Proteină brută 13,5 13,5Celuloză brută 8,0 8,0Sare maximum 1,2 1,2Grăsime brută, maximum 2,0 2,0

În aceste unităţi cu efective reduse, scroafele gestante se pot hrăni şi cu nutreţurisuculente (porumb pastă, cartofi fierţi, sfeclă tocată sau dovleci) în prima parte a gestaţiei(până la a 90-a zi), cu condiţia ca nutreţul combinat de completare să conţină între 16-20%P.B. pentru a suplini deficitul de proteină. Cantităţile pot fi de 1,00 kg pastă de porumb şi 1,65kg nutreţ de completare cu 16% P.B., sau 4,13 kg cartofi şi 1,24 kg nutreţ combinat decompletare cu 20% P.B., iar pe timp de vară 3,3 kg masă verde şi 1,85 kg nutreţ concentrat decompletare cu 16% P.B.

În nutreţurile combinate de completare porumbul şi orzul participă între 50-70% dinamestec, şroturile de soia între 10-23%, şroturile de floarea soarelui între 5-14%, iar tărâţelede grâu între 8-14%. În unităţile de tip industrial se pot administra 300-500 g făină de lucernădeshidratată.

În unele situaţii, o treime din cantitatea de nutreţuri concentrate se poate substitui, înprima parte a gestaţiei, cu porumb siloz, furaj care nu afectează dezvoltarea corporală şirezultatele activităţii de reproducţie, cu condiţia completării hranei cu suplimente proteice(şroturi de soia) şi minerale (fosfat dicalcic).

Page 222: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

222

În ultima parte a gestaţiei nu se recomandă folosirea suculentelor în hrană, deoareceposedă volum sporit şi au un aport redus în substanţe proteice.

Nutreţurile concentrate se vor administra sub formă uscată sau umectată (raport 1/1),în două tainuri pe zi, asigurându-se pentru fiecare animal 40-45 cm front de furajare şi ohrănire simultană. Adăparea se face la discreţie, sau cel puţin de 3 ori pe zi, calculându-se 7l/100 Kcorp, iar dacă se adaugă şi consumul tehnologic se apreciază la 40 l/zi/animal.

Întreţinerea scroafelor gestanteÎntreţinerea scroafelor gestante se face în grup, în boxe comune, şi mai rar individual,

în boxe cu limitare a mişcărilor.Cu privire la întreţinerea în grup, în boxe comune, animalele trebuie să fie cât mai

uniforme în privinţa vârstei (scrofiţele fiind separate de scroafe), a stării de întreţinere şi astadiului de gestaţie.

În unităţile de tip industrial, precum şi în fermele cu peste 300 de scroafe dereproducţie, femelele gestante se vor lotiza pe grupe de montă, în funcţie de ziua însămânţăriietc. Datorită faptului că în componenţa unei grupe de montă se află atât scroafe cât şi scrofiţe,întreţinerea se va face în boxe separate.

Numărul de animale dintr-o boxă va fi de maxim 20 exemplare. Rezultate bune şifoarte bune ale activităţii de reproducţie se înregistrează la boxele cu capacitatea de 16scroafe sau 8 scrofiţe tinere, performanţele fiind apropiate de cele cu întreţinere individuală şicu mişcare liberă a animalului.

Numărul de boxe, precum şi numărul de animale dintr-o boxă sunt corelate decapacitatea compartimentului de fătare, respectiv de numărul de boxe din sectorul dematernitate, deci cu mărimea grupei de fătare.

Boxele se pot dispune pe unul sau două rânduri în interiorul adăposturilor; de preferatsă comunice cu padocurile exterioare, calculându-se pentru fiecare animal 4-5 m2 de padoc.

În experienţele efectuate de către JEHSEN şi colab., 1970, pe scroafe gestante şi însezon răcoros, s-a constat că accesul acestora din boxe în padocurile exterioare contribuie laridicarea fecundităţii cu cca. 10%, faţă de boxa fără padoc, iar numărul de embrioni vii pescroafă este mai mare cu circa 13%, rezultate care justifică investiţia în plus pentruamenajarea padocurilor. La acestea se mai adaugă şi constatarea că, întreţinerea scroafelorgestante perioade îndelungate la soare, precum şi la lumină artificială intensă (peste 70 delucşi iarna şi 110 lucşi vara), determină rezultate mai bune ale activităţii de reproducţie, faţăde cele fără acces la soare şi lumină redusă (8 lucşi). Lotul de purcei obţinuţi de la scroafeleexpuse la soare, sau la lumină multă, a fost mai greu la naştere cu 16,7%, iar până la vârsta de4 luni au supravieţuit cu 17,8% mai mulţi purcei. Se mai consemnează că prelungireaexpunerii la soare a scrofiţelor grăbeşte sau devansează maturitatea sexuală cu circa 20 de zile(KOMAROV, N.M. şi colab. -1970; HTUNDE şi colab.- 1978, ambii citaţi de DRĂCHICI,C. 1982).

Suprafaţa de pardoseală, pentru fiecare animal, este între 2,0-2,5 m2, în funcţie dedezvoltarea corporală şi vârstă.

În cazul boxelor cu 16 capete de scroafe, peretele despărţitor se poate interpune lamijlocul boxei, rezultând în felul acesta 2 boxe adecvate pentru scrofiţe. Înălţimea pereţilordespărţitori este de 1,10 m, confecţionaţi din dulapi de beton cu interspaţii mari. Portiţa boxeiare lăţimea de 80 cm, înclinaţia pardoselei de 2-3%. Zona compactă a pardoselei se

Page 223: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

223

construieşte din cărămidă dublă presată aşezată pe cant şi prinsă în lapte de ciment, mai rardin beton, iar grătarele vor avea barele cu lăţimea superioară de 7,0 cm şi fantele de 2,5 cm.

Zona compactă trebuie să se afle spre aleea de serviciu şi cu hrănitorile amplasate lalimita peretelui dinspre aceasta.

Grătarul se dispune în partea opusă hrănitorilor, cu adăpătorile (de regulă tip pipă), încele 2 colţuri. Zona grătarului corespunde cu canalul , sau fosa de colectare a dejecţiilor,prevăzute cu pernă de apă.

Bune rezultate se întregistrează în adăposturile cu lăţimea de 12 m, variantă în care sepot amenaja padocurile exterioare pe părţile laterale.

Cu privire la întreţinerea scroafelor gestante în boxe individuale, cu limitare amişcărilor, această variantă permite o mai bună utilizare a spaţiului construit, însă afecteazăcondiţia de reproducător, prin lipsa mişcării animalului. Boxele au lăţimea de 40 cm şilungimea de 2,0 m, fiind situate deasupra canalelor de colectare a dejecţiilor. Zona pardoseleidin boxă, care corespunde cu partea anterioară a animalului (unde sunt amplasate jgheabulhrănitorii şi adăpătoarea), trebuie să fie compactă şi înclinată spre fosă.

În unele unităţi intensiv-industriale, precum şi în exploataţiile cu efective relativreduse,se practică întreţinerea scroafelorgestante legate (cu o centură specialăaplicată înapoia spetelor). Acest sistemreduce foarte mult consumul de metalpentru boxe, uşurează controlul individualal animalului, asigură un confort sporit,facilitează alimentaţia restricţionată şisporeşte productivitatea muncii (la parteaposterioară a corpului este prevăzut grătarpeste un canal de de colectat şi evacuatdejecţiile). Printre dezavantajele acesteiîntreţineri, se detaşează imposibilitatea

Fig. 61 Box\ pentru intre]inerea scroafelor gestante1-jgheab, 2-tub din plastic cu dozator, 3-zon\ compact\, 4-zona de gr\tar, 5-

ad\p\tori

Fig. 62 Boxe pentru scroafe gestante`n sistem legat

Page 224: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

224

urmăririi, la nivel de individ, a unor aspecte sanitar-veterinare (scurgerile vaginale se potatribui animalului vecin) şi jenarea celorlalte scroafe de către una care s-a dezlegat.

Întreţinerea în boxe individuale este indicată cca. 16 zile după însămânţare pentru aasigura o bună nidaţie şi posibilitatea unei furajări. După cca. 16 zile animalele sunt dirijate înboxe comune, care dau posibilitatea mişcării animalelor, a manifestărilor stării de călduri, decise uşurează depistarea scroafelor infecunde cu ajutorul vierului încercător. Conflictele scadmult din importanţă, dacă lotizarea este efectuată cu atenţie.

Pe această linie, HALE, O.M. şi colab. (1981) arată că mişcarea forţată a scroafelorgestante, timp de 15 minute zilnic, oferă rezultate mai bune ale activităţii de reproducţie,inclusiv reducerea timpului pentru parturiţie cu 10-15 minute, faţă de cele care nu suntobligate să se deplaseze.

În unităţile gospodăreşti cu efective reduse, scroafele se împart în loturi, în funcţie dedecada sau luna de gestaţie, fiecare lot fiind cazat în una sau mai multe boxe (pe baza uneievidenţe la nivel de scroafă).

Fig. 63 Boxe pentru întreţinerea individuală a scroafelor gestante

În aceste unităţi se indică scoaterea scroafelor la păşunat, metodă avantajoasă dinpunct de vedere fiziologic şi economic. Completarea hranei prin păşunat poate reducecantităţile de concentrate administrate zilnic, cu cca. 1 kg. În această variantă sunt necesareconstruirea de umbrare şi instalaţii mobile de furajare şi de adăpare.

Întreţinerea scroafelor gestante în tabere de vară se practică în multe unităţi intensiv-industriale, dar şi în cele cu selecţie şi testare, fiind o nnetodă de cazare pe timp călduros,când numărul de animale gestante este mai mare şi se pune problema utilizării şi a altor spaţii.În această perioadă la transferarea în taberele de vară, se pot executa ăi unele reparaţii laadăposturile productive. Se permite administrarea de lucernă verde în padocurile exterioare.

Taberele de vară sunt adăposturi deschise, având un perete compact pe direcţiavântului dominant, prevăzute cu padocuri mai mult lungi decât late, şi o copertină la parteacentrală (pe direcţia grătarelor), care au dedesupt canale pentru colectarea dejecţiilor. Aleelede deservire sunt laterlae, urmate de zona compactă, unde sunt amplasate hrănitorile şi sepoate deversa lucerna verde. Se asigură pentru fiecare animal între 2,0-2,5 mp. Animalele

Page 225: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

225

beneficiază de aer curat, mişcare şi acces la soare, care au influenţă hotărâtoare asuprarezultatelor activităţii de reproducţie.

Indiferent de sistemul de întreţinere, după 16 zile de gestaţie, se începe depistareascroafelor infecunde de 2 ori pe zi, (deci a celor în călduri la care nu s-a instalat gestaţia),continuându-se apoi, la 25-35 de zile, cu diagnosticarea timpurie a stării de gestaţie, cuajutorul aparatelor cu ultrasunete. Acţiunea se repetă din nou, începând din ziua a 38-a de laînsămânţare şi chiar a 60-a zi.

Săptămânal se extrag, din boxele comune, scroafele cu stare de întreţinere slabă,precum şi cele înlăturate sistematic de la hrană. Acestea se vor transfera în boxe speciale,pentru refacere sau tratamente adecvate.

În general, scroafele care au rămas gestante, sunt mai liniştite şi depun sporuri mari decreştere în greutate, ca urmare a proceselor de anabolism.

Cu 7-10 zile înainte de fătare în fermele de tip gospodăresc şi cu 2-4 zile în unităţile detip industrial, scroafele gestante se dirijează la sectorul maternitate, după ce au fost spălate,dezinfectate şi zvântate în camere cu instalaţii adecvate.

Cu 2-3 zile înainte de fătare, mamelele iau forma de cupă, sfârcurile devin turgescente,iar în ultima zi se eliberează laptele prin comprimarea uşoară sfârcurilor.Curăţenia în boxe se face zilnic în fermele gospodăreşti şi periodic în cele modernizate.

Temperatura optimă din adăposturi

variază între 15-18C, umiditatea relativă între70-75%, concentraţia maximă a aerului în gazenocive este de 0,3% pentru CO2, de 0,03% laNH3 şi de 0,002‰ la SH2.

Viteza curenţilor de aer va fi de 0,2-0,3m/s pe timp de iarnă şi de 1,0 m/s pe timpcălduros, de vară.

Ventilaţia se asigură prin mijloacepasive, însă pe caniculă se intervine cu ceaforţată. Pe timp de caniculă se evită scoatereafemelelor gestante la păşune, sau chiar laplimbare.

Acţiunile sanitar veterinare obligatorii în sectorul de montă-gestaţie sunt următoarele:

vaccinarea împotriva pestei şi rujetului, toamna şi primăvara;

vaccinarea antileptospirică la 60 de zile după însămânţare;

vaccinarea anticolibacilară la 90 de zile după însămânţare;

controlul semestrial pentru leptospiroză şi trimestrial pentru bruceloză;

deparazitarea din două în două luni, cu repetare după fiecare 10 zile.

Fig. 64 Aparatul WALSMETA, MK II,pentru stabilirea momentului optim de`ns\mân]are

Page 226: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

226

CAPITOLUL 11

TEHNOLOGIA DIN SECTORUL DE MATERNITATE

În sectorul maternitate convieţuiesc două categorii de suine: scroafele lactante şipurceii sugari, ambele solicitând cele mai variate şi exigente condiţii de întreţinere şi dealimentaţie, alături de o atenţie sporită din partea personalului de îngrijire sau a proprietarului.

În unităţile de tip industrial, sectorul de maternitate constituie a doua verigă a fluxuluitehnologic de producţie şi are menirea asigurării unui număr suficient şi constant de purceiînţărcaţi pentru veriga a treia, care este sectorul de creşă.

Datorită activităţilor diversificate din acest sector, dotarea este foarte complexă,răspunzând pretenţiilor categoriei celei mai sensibile de suine - purceii sugari - precum şidiferitelor stări fiziologice prin care trece scroafa (animal gestant în ultima fază, la fătare şi înlactaţie).

Condiţiile de viaţă pentru purcei sugari trebuie să fie optime, uniforme şineinfluenţabile de factorii atmosferici; boxa şi compartimentul, prin elementele lorconstructive, care trebuie să asigure protecţie, comoditate, microclimat necesar şi izolare faţăde boli.

Aşa cum se ştie, indicatorii de reproducţie posedă coeficienţii de heritabilitate scăzuţi(h2 = 0,12-0,17), deci în acest sector accentul trebuie pus pe condiţiile de întreţinere şi dealimentaţie, baze solide pentru producţiile superioare de purcei. Acestea justifică pe deplin,abordarea, într-o primă etapă, a sistemelor de întreţinere.

11.1. Sistemele de întreţinere din sectorul de maternitate

În sectorul de maternitate scroafele se găsesc în următoarele stări fiziologice: în ultima parte a gestaţiei;

în timpul actului parturiţiei;

în perioada de lactaţie.În acelaşi sector se găsesc şi purceii sugari, a căror cerinţe specifice sunt diferite de la

o vârstă la alta; foarte sensibili în primele ore de la fătare faţă de factorul temperatură,dependenţi de mamă prin colostrul ce trebuie să-l ingere la intervalle scurte de timp înprimele 2-3 zile, nepregătiţi să consume alte furaje decât laptele matern în primele 8-9 zile,puşi în situaţia de a depăşi insuficienţa laptelui la vârsta de 14-16 zile şi mereu stresaţi cuocazia unor operaţiuni zootehnice şi sanitar-veterinare (tratamente, amputări de codiţe,retezări de colţi, castrări etc.).

Page 227: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

227

Sistemele de întreţinere trebuie să asigure condiţiile optime cu privire la comoditateaanimalelor, la temperatură şi umiditate, la încărcătura cu noxe şi nu în ultimul rând, laefectuarea uşoară a multiplelor operaţiuni zootehnice şi sanitar-veterinare.

Boxa şi compartimentul, prin dotările lor, trebuie să rezolve multiple cerinţe pentrucele 2 categorii de suine şi cele 3 stări fiziologice, toate cu pretenţii foarte diferite. Aşa deexemplu, temperatura optimă pentru purceii noi-născuţi se încadrează între 30-32°C, iarpentru scroafe, (înainte, în timpul şi după fătare) între 16-19°C, toate acestea trebuind să fierezolvate pe o suprafaţă redusă de numai 3,00 m2, neacceptându-se nici media şi nicitransmiterea căldurii dintr-o zonă în alta.

În prezent se practică două sisteme de întreţinere în sectorul de maternitate:

întreţinerea scroafelor şi a purceilor, pe perioada lactaţiei, în boxele de fătare-alăptare;

întreţinerea scroafelor şi a purceilor, pe perioada lactaţiei în boxele de fătare-alăptare şiapoi continuarea întreţinerii purceilor înţărcaţi în aceleaşi boxe, până la vârstele de 90 zilesau de 105 zile.

Atât în primul, cât şi în cel de-al doilea sistem de întreţinere, unitatea funcţională estecompartimentul, cu un număr variabil de boxe de fătare-alăptare şi cu soluţii constructive dince în ce mai perfecţionate.

Numărul de boxe din compartimentul de maternitate este dependent de mărimeagrupei de fătare a scroafelor, de norma optimă de îngrijire şi de tipul construcţiei (halei). Îngeneral, se urmăreşte ca scroafele dintr-o grupă să fete în cel mult 2 zile, să fie deservite deacelaşi îngrijitor, iar diferitele operaţiuni să fie făcute în aceeaşi zi, cu minim de efort fizic şifără deplasări inutile.

Boxa de fătare-alăptare este spaţiul în care se cazează scroafa cu 2-4 zile înainte defătare, unde are loc acomodarea, apoi fătarea şi unde se întreţin atât scroafa cât şi purceii petimpul perioadei de alăptare.

Soluţiile constructive ale boxelor de fătare-alăptare şi organizarea lor interioară ausuferit importante modificări, toate vizând asigurarea unui confort sporit şi siguranţă înexploatare, atât pentru scroafe cât şi pentru purcei.

Prezentarea, în continuare a diferitelor tipuri de boxe de fătare-alăptare are ca scopscoaterea în evidenţă a avantajelor şi dezavantajelor soluţiilor constructive, în funcţie de tipulexploataţiei adoptat, de posibilităţile investiţionale şi de scopul creşterii purceilor (pentrureproducţie sau pentru îngrăşare).

Boxa de fătare-alăptare tip danez s-a construit şi s-a dat în exploatare în complexeleindustriale, în perioada 1964-1967. Suprafaţa boxei este de 7,8 m2, împărţită în 2 zone (fig.63) şi anume:

o zonă pentru furajarea şi mişcarea scroafei dispusă spre aleea de serviciu cu suprafaţa de3,6 m2 (1,9/1,9 m), în care sunt amplasate jgheabul pentru hrană, o adăpătoare cu nivelulconstant şi o gură de canal (de 0,2/0,2 m) acoperită cu un grătar din fontă;

o zonă pentru scroafe şi purcei în suprafaţă de 4,2 m2 , împărţită în 3 subzone: - douăsubzone (stânga şi dreapta faţă de scroafă) pentru odihnă şi furajarea purceilor sugari, culungimea de 2,2, m şi lăţimea de 0,65 m fiecare;

Page 228: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

228

- o subzonă centrală sau standul pentru scroafă cu aceleaşi dimensiuni (de 2,2 m) şi lăţimeade 0,6 m destinată staţionării scroafei pe timpul fătării şi alăptării (cu limitarea mişcărilorprin îmbinarea a 4 ţevi zincate).

Scroafa se scoate pentru furajare şi mişcare în zona de furajare, de 3-4 ori pe zi, ceea ce dinpunct de vedere fiziologic este foarte important, însă din punct de vedere al productivităţiimuncii şi al investiţiilor specifice nu corespunde în totalitate. La aceasta mai contribuie şioperaţiunea greoaie de scoatere şi evacuare manuală a dejecţiilor, deoarece pardoseala estepeste tot compactă.

Boxa de tip danez permite aplicarea unei tehnici corecte de înţărcare a scroafei şi apurceilor.

Fig. 65 Boxa de fătare-alăptare tip danez

Boxa de fătare-alăptare în “cruce” a fostintrodusă în perioada 1968-1970, având în componenţa sa 4boxe, cu zonele scroafelordispuse în diagonală. Elementulcomun îl constituie hrănitorulcentral în care se administreazăfurajele pentru cele 4 scroafe.Soluţia constructivăeconomiseşte mult spaţiulconstruit, dispunând de o

lungime mai mare pentru scroafe şi zone adecvate pentru purcei (fig. 65). Grupul de 4 boxeare o suprafaţă de 16,0 m2, fiecare boxă având 4,0 m2.

Lângă hrănitorul scroafelor, compartimentat în 4, se află 4 adăpători cu nivel constant,iar spre aleile de serviciu sunt grupate hrănitorile pentru purcei (fiecare cu câte 4 despărţituri).Spre zona centrală sunt amplasate cele 4 zone încălzite cu becuri cu raze infraroşii sauprevăzute cu microeleveuze.

Grătarele sunt confecţionate din beton armat, cu barele de 7 cm şi fantele de 1cm, fiindplasate deasupra unor canale ce trec pe direcţia trenurilor posterioare ale scroafelor. Canalelecomunică pe sub pardoseală cu microfose, prevăzute cu grătare, amplasate sub adăpătoripentru recuperarea piederilor de apă. În varianta modernizată, zonele de odihnă pentru purcei,corespunzătoare becurilor infraroşii, au încălzire electrică în pardoseală, iar grătarele maiextinse, corespunzătoare trenului posterior al scroafei.

Boxa de fătare-alăptare tip “baterie” utilizează mai raţional spaţiul construit, eleavând suprafaţa de doar 3,0 m2 . Lungimea acestora este de 2,0 m, iar lăţimea este de 1,5 m,compartimentată în 2 zone: o zonă centrală pentru scroafă cu lăţimea de 0,6 m şi 3 zonelaterale pentru purcei, fiecare cu lăţimea de 0,45 m. În faţă se află hrănitorul scroafei şi uşordeplasat lateral se află adăpătoarea cu nivel constant, iar pe aceeaşi linie, dar în zonelepurceilor, este plasat hrănitorul cu 4 despărţituri. Pe partea cealaltă se află spaţiul încălzit cu

Page 229: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

229

bec infraroşu (prevazut uneori cu covor peste grătar). În spatele scroafei se află portiţa boxeiprevazută cu distanţiere în formă de “U”, din ţeavă, pentru înlesnirea expulzării purceilor lafătare (fig. 66).

Fig. 66 Boxa de fătare-alăptare în “cruce”

Fig. 67 Boxa de fătare-alăptare tip baterie

Page 230: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

230

Toată boxa este confecţionată din metal zincat. Părţile laterale, înalte de 0,5 m, suntconfecţionate din tablă zincată cu grosimea de 1,0 mm, fixată pe cornier de 2,5x2,5 cm şi cugrosimea de 2,5 mm sau de 3,0x3,0 cm şi cu grosimea de 3,0 mm.

Barele de ţeavă zincată, care încadrează ştandul scroafei şi limitează mişcărileacesteia, sunt confecţionate din ţeavă zincată de 1,5 ţoli (cca. 4 cm). Hrănitorul scroafei esteconfecţionat din tablă zincată cu grosimea de 3,0 mm sau din beton armat, prevăzut, pemarginile jgheabului, cu bare pentru prevenirea risipei hranei. Hrănitoarele purceilor suntconfecţionate din tablă zincată cu grosimea de 1 mm, având jgheabul compartimentat în 4fronturi de furajare.

În prima variantă, toată boxa a fost suspendată deasupra unui canal cu pernă de apăpentru colectarea dejecţiilor, fiind amplasată deasupra aleei de serviciu cu 15 cm.

Grătarul de sub scroafă a fost confecţionat din oţel rotund (ø = 14), cu fante de 10 mmşi a fost sudat pe cadre de cornier. Grătarele din zonele purceilor au fost confecţionate din oţelrotund (ø = 8 m) cu fantele de 8 mm, prinse, de asemenea, pe cadre de cornier. Lăţimeacanalelor a fost de 190 cm, adâncimea medie de 45 cm, iar zona “liberă de apă “ de 25 cm.Nivelul apei este reglat cu ajutorul unor şibăre, instalate spre canalele colectoare.

Această variantă sau soluţie constructivă, a asigurat un microclimat mai bun faţă deboxele de tip danez, o igienă mai corespunzătoare şi o productivitate a muncii foarte bună. Caurmare, mortalitatea la purcei a scăzut cu 10%, s-au redus cazurile de diaree, facilitând o maibună creştere în greutate a purceilor la înţărcare.

Cu toate acestea, scroafa suferă din cauza lipsei de mişcare, dar mai ales datorităiradierii căldurii excesive din primele zile de la naştere, iar la nivelul purceilor sunt prezenţicurenţi de aer cu multă umiditate. Grătarele necesită mult metal şi reparaţii repetate, caresporesc considerabil cheltuielile de întreţinere.

Altă variantă constructivă, presupune confecţionarea pardoselilor din zonelegrătarelor, atât la scroafă cât şi la purcei, din plasă de sârmă cu grosimea de 1 mm şi ochiurilede 10x10 mm, montată pe un grilaj de rezistenţă din profil “T” de 15/15/30 mm. Toatămanopera de zincare se face la cald. Zona scroafei se află în diagonală, iar zonele purceilor încele 2 triunghiuri laterale ale acesteia (fig. 68).

Avantajul principal al acestui tip de boxă, îl constituie posibilitatea de mişcare ascroafei, după prima săptămână de viaţă a purceilor, prin rabatarea şi culisarea barelor (carelimitează mişcările) la pereţii laterali. Rămâne protejată o mică zonă, unde se pot refugiapurceii pentru hrănire şi încălzire sub sursa electrică.

În aceste condiţii scroafa, după 5-6 zile de la fătare, se mişcă în voie, ceea ce, dinpunct de vedere fiziologic, este foarte important, fără să afecteze igienizarea boxei şiintegritatea corporală a purceilor.

Într-o altă variantă constructivă, dar pe aceeaşi organizare interioară a boxelor detip baterie, s-au înlocuit pereţii laterali din tablă zincată cu plăci subţiri din beton armat(B.A.) şi chiar hrănitorul scroafei cu un troc tot din beton armat. Zona încălzită pentru purceieste compactă, având înglobată o rezistenţă electrică, iar zona scroafei a fost compactizată,rămânând grătar din beton armat sau oţel rotund numai la nivelul părţii posterioare a corpuluiacesteia (cu lăţime de 0,8 m). Sub adăpătoarea scroafei s-a escavat o microfosă, acoperită cu

Page 231: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

231

grătar, pentru prelevarea pierderilor de apă (fig. 69). Aceasta este racordată la canalul carerealizează pelicula cu apă.

Fig. 68 Boxa de fătare-alăptare cu întreţinere liberă a scroafei

Fig. 69 Boxa de f\tare-al\ptare cu`nc\lzire electric\ `n pardoseal\

Page 232: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

232

Compactizarea zonei scroafei pe direcţia trenului anterior şi mijlociu s-a făcut din maimulte considerente. În primul rând pardoseala de beton este relativ rece, atenuând călduraexcesivă care afectează producţia de lapte la scroafă, în al doilea rând se elimină curenţii deaer umezi dăunători purceilor sugari (şi uneori noxe), iar în al treilea rând se reduce consumulde metal, prelungindu-se perioada de exploatare a boxei.

Introducerea rezistenţelor electrice în pardoseală, pentru încălzirea purceilor, s-adovedit a fi mai ieftină şi mai bună decât cea cu becuri cu raze infraroşii (se ard foarterepede), precum şi faţă de cea cu apă caldă (când ţevile se oxidează repede şi se înlocuiescgreu).

Cercetările efectuate au demonstrat că, realizarea boxelor cu rezistenţă electrică înpardoseală este mult mai sigură în funcţionare, putându-se debranşa la nevoie, pe grupe deboxe sau compartimente şi chiar regla (pe 3 trepte). Pentru aceasta este nevoie de o reţea de380 V, un transformator de 10 KVA (care aduce curentul la 24 volţi) şi un sistem de conectareprin bare compacte de oţel rotund cu diametrul de 30 mm. Rezistenţa electrică a patului caldeste confecţionată din 6,0 m de oţel rotund, cu diametrul de 6 mm sau 8 mm. Patul cald seamplasează într-o escavaţie, de regulă de 1/1 m, pentru două boxe alăturate, cu radierul dinbeton, peste care se desfăşoară 2 rânduri de vată minerală şi carton.

Se toarnă beton de rezistenţă mare în care se încastrează 2 şipci din lemn. Serpentinelede oţel beton, se prind cu scoabe de sipci (după întărirea betonului), care apoi se sudeazădublu, la bare compacte pe o distanţă de cel puţin 6 cm (cele 2 bare de oţel compacte augrosimea de 20-30 mm, fig. 69).

Fig.69 Schema încălzirii electrice a pardoselei pentru un compartiment cu 33 boxe

Peste spirele de oţel rotund se toarnă o altă placă din beton cu grosimea de 2,2-2,5 cm,bine compactată şi sclivisită. Toate barele de oţel care alimentează paturile se îngroapă

Page 233: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

233

distanţat în beton pe direcţia aleelor, iar capetele se ridică doar la capătul aleelor pentruracorduri la cel puţin 0,5 m înălţime faţă de pardoseală (în zonele unde personalul de îngrijirenu are acces zilnic).

De remarcat că, pe lângă o siguranţă mare în exploatare, la încălzirea patului curezistenţă electrică, se înregistrează un consum mai redusă cu 40% faţă de cea cu eleveuză saucu becuri cu raze infraroşii. Se consumă pe toată durata alăptării, cca. 8 Kwh pe purcelînţărcat, sau 0,22 Kwh/zi/purcel. Pe de altă parte, nu mai este necesară o centrlă termicăpentru încălzirea apei din reţaua de termoficare se realizează o căldură locală, iar sectorizareareţelei înlesneşte debranşarea la nevoie.

Boxa de fătare-alăptare-creştere, tip COMTIM - boxa este destinată creşteriipurceilor sugari de la naştere şi până la vârsta de 90 de zile (pentru testare) sau la 105 zile(pentru îngrăşare). Boxele sunt amplasate în cuplu, două câte două, scroafele fiind staţionatecap la cap, eliminându-se aleea de furajare între ele.

Boxa are lungimea de 2,0 m şi lăţimea de 1,5 m, cu grătare din beton sau din fontă pecele 2 zone ale purceilor şi cu grătar din beton armat pentru zona scroafei. Pe direcţia zonei deodihnă a purceilor, la capul boxei, se află o placă din beton armat încălzită cu rezistenţăelectrică (fig. 69).

Pereţii despărţitori dintreboxe sunt confecţionaţi din plăciprefabricate de beton armat, cuînălţimea de 0,5 m, iar standulpentru limitarea zonei scroafei seface cu ţeavă zincată. Între cele 2boxe, sau scroafe, se află jgheabuldin beton compartimentat în 2 zoneşi alimentat de un transportor T.N.-60. Adăpătorile sunt de tip pipă.

La vârstele de 35 sau 42 dezile animalele se înţarcă, prinscoaterea scroafelor şi reţinerea încontinuare a purceilor până la fazade grăsuni (25-30 kg).

Sistemul de întreţinere apurceilor înţărcaţi în boxele defătare-alăptare necesită un numărde cca. 3 ori mai mare de asemenea

boxe,deci investiţii mari, însă sporeşte productivitatea muncii şi diminuează din efectelestresului ocazionat de înţărcare şi lotizare.

Boxa de fătare-alăptare tip Big DutchmanÎn vederea asigurării unei comodităţi sporite pentru scroafe, a prelungirii perioadei de

exploatare a boxei şi creşterea pretabilităţii în exploataţiile cu număr redus de animale, s-auintrodus în maternităţi boxe de fătare-alăptare confecţionate, în principal, din materialeplastice foarte dure, atât pentru pereţii despărţitori cât şi pentru grătare (tip BIGDUTCHMAN, HUWECA, Fig. 71).

Fig.70 Box\ de f\tare-al\ptare-cre[tere, tipCOMTIM

Page 234: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

234

Barele grătarelor sunt din material plastic armate cu fibre de oţel pentru a le sporirezistenţa şi durabilitatea. De menţionat că, standul scroafei este confecţionat din ţeavăzincată şi se poate rabata lateral sau ridica vertical, după vârsta purceilor de 7-9 zile, dândposibilitatea mişcării în voie a mamei, ceea ce este foarte important în menţinerea stării bunede reproducător. Prin culisarea ţevilor standului se poate regla lungimea acestuia, iar prinrabatarea laterală se protejează zona încălzită şi hrănitorul purceilor.

Fig. 71 Boxă tip BIG DUTCHMAN, HUWECA pentru maternităţi

Boxa de fătare-alăptare pentru exploataţiile gospodăreştiBoxele de fătare-alăptare, confecţionate în unităţile gospodăreşti (cu efective reduse de

scroafe) au aceleaşi scopuri: să asigure condiţii optime de întreţinere şi de hrănire pentruscroafă şi purcei. Suprafaţa acestora este mai mare, între 6-8 m2, cu pardoseala din scândurăsau cărămidă dublu presată, aşezată pe cant, prinsă în lapte de ciment în zona de odihnă şialăptare (cca. 70%) şi o altă zonă (cca. 30%) din beton striat pentru mişcare şi furajare.Pereţii despărţitori sunt confecţionaţi din dulapi de scândură de esenţă tare sau chiar dinprefabricate de beton, cu înălţimea de 1,10 m. Pardoseala poate fi confecţionată şi din beton,însă pe 2/3 din suprafaţă trebuie să fie acoperită cu o platformă de dulapi din lemn de esenţătare.

Spre aleea de serviciu se amplasează portiţa boxei, (cu lăţimea de 80 cm) şi hrănitorul.În interiorul boxei, pe pereţii laterali şi frontali se fixează bare de protecţie din fier sau

din lemn de esenţă tare, la distanţă egală faţă de perete şi pardoseală (la cca. 25 cm) pentruevitarea strivirii purceilor (prinderea făcându-se cu console metalice)

În adăposturile, cu lăţimea între 8-12 m, se pot organiza pentru un grup de 4 boxe defătare-alăptare, o platformă cu balconaşe, care asigură desfăşurarea fătărilor la cca 20 descroafe de reproducţie. Boxele au dimensiunile de 2/3 m, cu balconaşele suspendate deasuprapereţilor despărţitori, la îmbinarea centrală a acestora. Pentru aceasta, se confecţionează oplatformă din scândură pe care se aşează 4 lăzi izoterme pentru fiecare boxă, (de 0,5/1,0 m)răsturnate şi prevăzute cu o nişă pentru circulaţia purceilor ce se continuă cu un plan înclinat

Page 235: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

235

P1 P3

P2

P4

P.f.

S3S1

S2 S4

P.d.

H

1%

2%

P.b.

1%

1000

(un dulap de scândură lung de 1,5 m şi lat de 0,25 m) pe care coboară sau urcă purceii (fig.72).

În primele zile, lăzile sunt aşezate normal, capitonate cu aşternut curat şi încălzite cu omicroeleveuză, iar în rest sunt răsturnate pentru a asigura un microclimat corespunzătorcuibului de purcei. Planul înclinat este prevăzut la partea superioară cu 2 balamale, iar petraseu cu şipci pentru a evita alunecarea purceilor. Prin întreţinerea purceilor în aceste cuşti(lăzi) situate la înălţimea de 1,0-1,10 m, se beneficiază de un plus de 5-8°C, faţă de aceeaşiorganizare la sol.

Evacuarea dejecţiilor se face zilnic prin dirijarea la rigole de scurgere şi absorbţia decătre aşternut. Aşternutul constă din paie de grâu sau de orz, uscate şi nemucegăite.

Încălzirea purceilor la naştere la celelate tipuri de boxe se face în lădiţe sau coşurispeciale, iar unde sunt posibilităţi se pot introduce rezistenţe electrice în pardoseală, într-uncolţ al boxei, zona fiind protejată cu pereţi despărţitori. Jgheabul scroafei are 2compartimente: unul pentru hrană umectată sau umedă şi altul pentru apă (1/3 din lungime).

În unităţile cu efective reduse, precum şi în exploatatăţiile gospodăreşti, în sectorul dematernitate se pot amplasa boxe de fătare-alăptare, cu limitarea deplasării scroafei prinlegare şi aşejate în diagonală. Boxa are dimensiunile de 2 m lungime şi 1,5 m lăţime, fiindprevăzută cu grătar din aluminiu, sau material plastic dur şi armat cu fibre de oţel, însă numaipe direcţia trenurilor mijlociu şi posterior ale scroafei. Pe direcţia grătarului, pardoseala estedenivelată cu 1,5-2,0 cm şi prezintă o pantă spre rigolă de 2-3%. Dejecţiile cad printre fantele(sau ochiurile) grătarului, iar de aici sunt spălate ( la depopulare) cu jetul de apă.

B.p.

Z.b.

20001000

1500 P.c

.P.I.

2%

3000

Fig.72 Element din 4 Boxe cu balcona[e(S1-S4 = Boxe scroafe; P.d. = zon\ podit\; Z.b. = zon\ betonat\;

P1-P4 = Lad\ r\sturnat\ pentru purcei; P.c. = platferm\ pentru cu[ti;P.l. = plan `nclinat; P.f. = platform\ furajare; B.p. = bar\ de protec]ie)

A

2000

250

ALE

E D

E SE

VICI

U

ALE

E D

E SE

VICI

U

100020050

0

800

Page 236: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

236

Fig. 72 Boxă de fătare-alăptare cu întreţinerea legată a scroafei

Standul scroafei este confecţionat din ţeavă zincată şi se poate ridica vertical după 9-10 zile de la fătare. Grătarul se poate ridica la depopulare, când se definitivează igenizarea şidezinfecţia.

11.2. Pregătirea şi desfăşurarea activităţilor în maternitate

Activităţile în sectorul de maternitate sunt multiple şi foarte importante, deoarece înacelaşi spaţiu trebuiesc asigurate condiţii optime pentru cele 2 categorii de suine, ce trec prindiverse stări fiziologice; neîmplinirea lor în timp util, soldându-se cu pierderi însemnate.

Pentru unele situaţii se cere o pregătire exemplară, pentru altele se impune odesfăşurare în timp util - toate fiind prevăzute în tehnologia de producţie şi având drept scopexploatarea intensivă a scroafelor.

Procesul de producţie din maternitate începe odată cu preluarea compartimentuluieliberat de seria de purcei care a fost înţărcată.

Pregătirea fătării scroafelor se desfăşoară concomitent pe două direcţii şi anume:

pregătirea compartimentului pentru introducerea scroafelor (asigurarea condiţiilor optimepentru actul fătării şi parcurgerii lactaţiei, precum şi pentru creşterea purceilor până laînţărcare);

pregătirea scroafelor gestante (în hala de gestaţie şi transferul lor în bune condiţiuni înmaternitate).

11.2.1. Pregătirea compartimentului (sau a boxelor de fătare)

Înainte de introducerea scroafelor în maternitate, compartimentul din această hală sauîntregul adăpost (în cazul sistemului gospodăresc), este supus unei igienizări riguroase.

Aşa cum se ştie, scroafele din seria anterioară, se scot din compartiment (sau din boxe)cu 2-3 zile înainte faţă de purcei, ocazie cu care furajele se adună din hrănitoarele acestora şi

Page 237: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

237

se dirijează la porcii graşi. În mod identic se procedează şi la scoaterea seriei de purceiînţărcaţi. Instalaţia electrică se deconectează de la reţea, după depopularea purceilor.

După depopularea seriei de purcei, se procedează mai întâi la dezinfecţia de fixare,care constă în stropirea tuturor suprafeţelor (inclusiv a inventarului) cu o soluţie de apă şi sodăcaustică în concentraţie de 1%. Interiorul “înmuiat” se lasă timp de 12 ore, după care se trecela îndepărtarea părţilor aderente prin răzuire. Toate operaţiunile se execută de către o echipăspecială şi se începe cu tavanul, deci de sus în jos. Tavanul, pereţii şi ferestrele se curăţă depăianjeni, de praf şi de alte resturi organice sau anorganice aderente.

Concomitent se îndepărtează şi părţile de tencuială care se detaşează.Se trece apoi la spălarea interiorului cu un jet de apă la presiune mare

(10 atmosfere). Grătarele se scot afară şi se spală pe ambele feţe, precum şi hrănitoarele carese răzuiesc şi se spală separat cu peria etc.

Se trece apoi la dezinfecţia propriu-zisă, ce constă în pulverizarea tuturorsuprafeţelor, de sus în jos, cu o soluţie de apă şi sodă caustică, în concentraţie de 2-3%,calculându-se cca. 1 l/m2.

După o uşoară uscare se trece la repararea pereţilor, a uşilor şi ferestrelor, precum şia despărţiturilor boxelor, apoi la aplicarea varului prin pulverizare, sau cu bidineaua, iar înfinal la vopsirea părţilor metalice. De menţionat că, acelaşi regim se aplică şi la canalele saufosele pentru colectarea dejecţiilor (se răzuiesc, se spală şi se dezinfectează).

În continuarea acestei acţiuni, din loc în loc, se repartizează, din loc în loc, tăvimetalice cu sodă caustică şi formol, în părţi egale, după care adăpostul sau compartimentulse închide, se sigilează şi se lasă pentru maturarea dezinfecţiei timp de 24-48 de ore.

După dezinfecţia adăpostului se va limita pe cât posibil accesul persoanelor străine,sau a altor categorii de animale de fermă, până la popularea cu scroafe.

De menţionat că, toate aceste operaţiuni trebuie să se execute în cel mult 5 zile.După parcurgerea acestor acţiuni adăpostul se aeriseşte, după care se vor repune în

funcţie instalaţiile de încălzire, se branşează instalaţiile de iluminare şi ventilare forţată,precum şi de alimentare cu apă.

La popularea cu scroafe, în compartiment trebuie să se asigure o temperatură amediului ambiant între 18-20°C (în ziua fătării între 24-25°C), iar zona de odihnă a purceilorsă fie de asemenea încălzită la nivelul patului cald, între 30-32°C. Pentru aceasta, sistemul deîncălzire electrică în pardoseală trebuie să funcţioneze cu cel puţin o zi înainte, aşa încât înmomentul fătării pardoseala să fie caldă (să se simtă caldă la contactul cu dosul palmei).

În maternităţile de tip gospodăresc, identic dezinfectate, se introduce aşternutul dinpaie, pe toată suprafaţa boxei, iar în cele de tip industrial doar un strat subţire (2 cm) derumeguş, pe zona patului cald, deci pe placa de beton sau covorul de cauciuc (când estegrătar).

În boxele gospodăreşti se vor pune în funcţiune microeleveuzele sau becurileinfraroşii, însă sub stricta supraveghere a personalului de îngrijire, pentru a nu provocaincendierea aşternutului.

Pentru întărirea răspunderii, înainte de efectuarea acestor operaţiuni se încheie unprotocol de acţiuni, cu termene, materiale, oamenii necesari şi aparatura de intervenţie.

Page 238: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

238

11.2.2. Pregătirea scroafelor în vederea fătăriiScroafele gestante se pregătesc special pentru a fi transferate în maternitate, rolul

acestor operaţiuni fiind evitarea unor accidente şi eliminarea transmiterii unor agenţi patogeni.Perioada de gestaţie la scroafe este în medie de 114 zile, însă fătarea poate avea loc cu 1-2 zileînainte, la care se mai adaugă 1-2 zile pentru acomodare, fapt pentru care animalele setransferă la maternitate cel târziu în a 111-a zi de gestaţie.

Animalele sunt dirijate (mânate) cu foarte mare grijă, după furajarea şi adăpareaacestora, pe alei nealunecoase, uscate şi fără denivelări.

Mai întâi sunt conduse la camera de spălare, unde se efectuează dezinfecţia şideparazitarea, de unde, după uscarea completă, mai ales pe timp de iarnă, se vor dirija lamaternitate. Spălarea se face, indiferent de sezon, cu apă călduţă în care s-au introdus dozereduse de detergenţi şi de insecticide specifice, urmate obligatoriu de zvântare cu aer cald.

Lotul de animale este introdus în maternitate, în compartimentul pregătit pentru fătare,având grijă ca scroafele adulte să fie cazate pe un rând de boxe, iar scrofiţele pe altul, pentrufavorizarea furajării diferenţiate, în funcţie de vârstă.

Manevrarea femelelor în boxe se face cu multă calmitate şi numai de către îngrijitorulpermanent, care preia lotul. Obligatoriu se începe popularea boxelor din partea opusă uşii deacces din camera de legătură, având grijă ca portiţa boxei să se deschidă spre aleea de serviciuşi să se direcţioneze scroafa în ultima boxă, urmând apoi celelalte.

După odihna animalelor (cca. 30 de minute) se face adăparea lor, după care îngrijitorulexecută toaleta trenului posterior şi separat a ugerului, cu cârpe foarte curate şi uscate.

În multe situaţii, se face examinarea scroafelor suspecte de fătare, marcându-se boxaîn cauză, iar uneori se completează cu proba mulsului.

La plecare se inspectează starea de sănătate a animalelor, buna funcţionare aadăpătorilor şi a instalaţiei de încălzire a zonei purceilor.

În această perioadă, îngrijitorul permenent nu se schimbă, iar în sistem gospodărescproprietarul nu părăseşte locul de muncă. Se elimină toate sursele de apă care ar putea duce lacreşterea umidităţii în adăpost şi chiar a inundaţiilor în boxă. Se păstrează liniştea şi nu sepermite accesul în adăpost a altor animale (în special a câinilor şi pisicilor etc.).

11.2.3. Microclimatul din maternitate

Microclimatul din maternitate este optimizat, atât prin încălzirea interioruluiadăpostului şi a patului purceilor, cât şi prin ventilarea acestuia (pasivă sau forţată),asigurându-se parametrii prevăzuţi în tehnologie cu privire la temperatură, umidităte şiprimenirea aerului.

Scopul funcţionării instalaţiilor din maternitate este asigurarea unor parametri cât maiconstanţi, indiferent de sezon, şi încadrarea între valorile optime, pentru fiecare categorie desuine

Principalul factor de microclimat este temperatura, care este optimă între 18-20°Cpentru scroafe imediat după fătare şi între 30-32°C pentru purcei, urmând ca valorile termicepentru aceştia să scadă cu cca. 2°C pe săptămână, dar nu mai puţin de 24°C la înţărcare.

Trebuie menţionat că la purcei sistemul de termoreglare este deficitar în primaperioadă de viaţă. Mai mult, dacă imediat după fătare nu se asigură o căldură corespunzătoare(fie de către mamă, fie de către om) trecerea de la organism poichiloterm la cel homeoterm se

Page 239: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

239

face într-o peroadă mai îndelungată şi care, de regulă, se soldează cu animale tarate pe toatăperioada vieţii (indivizi sensibili la boli şi neeconomici pentru creştere).

În mod pratic, în unităţile industriale interiorul adăpostului se încălzeşte la cca. 20°C,cu ajutorul aerotemelor şi uneori cu a caloriferelor, iar zona de odihnă a purceilor seîncălzeşte, la nivelul patului, cu ajutorul rezistenţelor electrice (încorporate în pardoseală saufixate în microeleveuze), a becurilor cu raze infraroşii etc. În unele unităţi, patul purceilor seîncălzeşte cu ajutorul serpentinelor cu apă caldă, însă acestea sunt greu de exploatat şineeconomice deoarece se degradează în scurt timp.

În general, pentru purcei nu este suficientă o temperatură ridicată a mediului ambiant,ci trebuie să fie optimă la nivelul patului de odihnă, mai ales în lipsa aşternutului.

Temperatura pentru purcei trebuie să fie locală şi nu difuză, deoarece scroafelelactante suferă foarte mult la valorile de peste 22°C, afectându-se producţia de lapte, careinduce reducerea dezvoltării purceilor.

În literatura de specialitate se arată că, neasigurarea temperaturii optime pentru purceiisugari determină pierderi prin mortalitate, în primele 5 zile, de până la 60%; deci practic seface o selecţie naturală, ce nu se justifică. Mai mult, animalele rămase în viaţă înregistrează,pe perioadele creşterii şi îngrăşării, rezultate foarte slabe în ceea ce priveşte sporul de creştereşi valorificarea hranei.

În concluzie, temperaturile optime sunt de 30-32°C în primele 4-5 zile de viaţă, între30-28°C în săptămâna a II-a , între 28-26°C în săptămâna a III-a şi între 26-24°C însăptămânile următoare, până la înţărcare. Când se încălzeşte pardoseala şi nu există aşternut,temperaturile, la nivelul acesteia, pot fi cu 2-3°C mai ridicate.

În condiţiile unei boxe de tip gospodăresc purceii cresc şi se dezvoltă suficient de bineşi la temperatura de 18°C, cu condiţia asigurării unui aşternut uscat şi bogat, exceptândprimele zile de viaţă când se impune o încălzire suplimentară a cuibului de purcei (în lădiţesau coşuri capitonate cu aşternut).

În aceste condiţii este bine ca purceilor să li se facă injecţii cu glucoză, iar peste zonade odihnă a acestora să se instaleze o ladă prevăzută cu o mică deschidere pentru circulaţialiberă a purceilor spre scroafă. Se preferă şi boxe de tip gospodăresc prevăzute cu balcoanaşeşi incinte pentru purcei, deoarece la înălţime temperatura este ceva mai ridicată şi umezealamai redusă.

Umiditatea relativă în maternitate trebuie reglată în aşa fel încât să se încadreze între60-65% în primele zile de viaţă şi între 60-70% în ultima săptămână, valori care corespund şicerinţelor purceilor şi scroafelor lactante. În general, se limitează pierderile de apă aleadăpătorilor, se evită spălatul pardoselilor compacte şi existenţa unei ventilaţiinecorespunzătoare. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate când s-au utilizat adăpătoriletip pipă, faţă de cele tip suzetă.

În toate tipurile de construcţii se impune o hidroizolaţie corespunzătoare, facilitatăde terenurile în pantă, sau cu apă freatică la peste 2 m adâncime. Fundaţia va fi formată dinmai multe straturi bine tasate, însă primul de jos va fi alcătuit din pietriş pentru a întrerupecapilaritatea, următorul din pământ galben, bine tasat (recunoscut ca impermeabil şitermoizolant), peste care se toarnă o şapă de beton (7-12 cm) şi se termină cu cărămidă pecant sau dulapi din lemn de esenţă tare (50% din pardoseală, opus la aleea de serviciu).

Curenţii de aer trebuie să aibă o viteză de 0,1-0,2 m/s, valori realizabile prinamplasarea, deasupra boxelor, de tubulaturi cu orificiile înspre partea posterioară a

Page 240: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

240

animalelor. Distribuirea uniformă a aerului încălzit pe timp de iarnă se face executând orificiimai rare spre ventilator şi mai dese în partea opusă. Bune rezultate se obţin când sistemul detuburi este confecţionat din material plastic transparent (pentru a nu limita luminozitatea), cudiamentrul între 30-40 cm şi orificiile de 3-4 mm. Pe timp de vară se deschid şi ferestrele, darpe partea opusă vânturilor dominante, închizându-se noaptea sau pe timp de ploaie şi grindină.

Gazele nocive se sesizează mai ales în zonele cele mai poluate, respectiv deasupracanalelor sau foselor de colectare a dejecţiilor. Pentru aceasta, sub grătare, se instalează ţevidin material plastic cu diametrul de cca. 10 cm, cu orifcii pe partea inferioară, prin care seaspiră aerul viciat cu ajutorul unui exhaustor, montat în camera de legătură. Aerul viciat estedirijat, prin camera de legătură în afara adăpostului, la înălţimea coamei acoperişului.Dioxidul de carbon trebuie să fie în doze cât mai reduse, de cel mult 0,3%, amoniacul- 0,03%,iar hidrogenul sulfurat de 0,001%.

Se impune, deci, funcţionarea ireproşabilă atât a instalaţiilor de introdus aerproaspăt, cât şi a celor de eliminat noxele. Pentru aceasta se prevede, vara, introducereazilnică a cca. 200 m3/ scroafă şi oră, iar iarna cca 40 m3.

În unităţile de tip industrial cu compartimente mari şi cu multe rânduri de boxe, seimpune numai o ventilaţie mecanică, cu o funcţionalitate de 2-3 reprize/zi. Instalarea deventilatoare axiale, în coşuri verticale, nu este recomandată. Aspirarea aerului curat se facevara direct de afară, iar iarna din camerele de legătură, deoarece poate duce la îngheţareacelulelor bateriilor de încălzire.

11.2.4. Desfăşurarea fătărilor

Fătarea sau parturiţia este un act fiziologic normal care, la femelele de suine decurgeîn mod obişnuit fără inconveniente, atât pentru scroafă cât şi pentru purcei.

Semnele apropierii actului fătării sunt, în principal, următoarele: edemul vulvar,turgescenţa şi sensibilitatea mamelelor, apariţia secreţiei colostrale (de obicei cu cca. 12 oreînainte de fătare), instalarea unei stări de agitaţie (caracterizată prin culcări şi sculări repetate),identificarea unor manifestări de amenajare a cuibului de fătare cu ajutorul râtului şi amemebrelor anterioare.

În unităţile gospodăreşti, scroafele caută locuri mai izolate, ferite de accesulpersoanelor străine şi a altor animale de fermă, lipsite de umezeală şi de curenţi reci de aer.

După parcurgerea acestor manifestări de agitaţie, scroafa se culcă în decubit lateral,începând eforturile pentru expulzarea purceilor. Prezenţa îngrijitorului permanent, sau a uneipersoane cunoscute, stimulează aceste eforturi, femela devenind ulterior mai blândă şi chiarrecunoscătoare celui care o asistă..

Având în vedere că în unităţile de tip industrial, montele s-au efectuat grupat şi fătărileau loc tot grupat, aşa încât echipa de mamoşi trebuie să fie prezentă pe tot parcursului nopţii şizilei în compartimentul în cauză.

Pentru buna desfăşurare a actului fătării se spală partea posterioară a scroafei, se usucăbine zona, se dezinfectează vulva cu o soluţie de hipermanganat de potasiu 1‰ (culoare roz-deschis) şi se pregătesc cârpele uscate şi foarte curate (sau rumeguş uscat şi nemucegăit).

Fătarea se poate produce pe tot parcurusl celor 24 de ore, însă s-a constatat o frecvenţămai sporită înspre orele dimineţii când, în general, este mai multă linişte în adăpost. Dacă în

Page 241: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

241

compartiment este zgomot în timpul zilei, fătările au loc în timpul nopţii spre dimineaţă, pânăla 60% din efectiv.

Perioada normale de expulzare a fetuşilor variază între 2-4 ore, în unele situaţiiputând ajunge până la 8 ore, întâlnindu-se cazuri cu 30 de minute, dar şi altele cu 14 ore. Deregulă, la scroafele tinere perioada de expulzare este mai redusă, însă fătarea este efectuată cueforturi mari din partea mamei.

Fetuşii sunt expulzaţi pe rând, la intervale de 5-10 minute, dar nu mai scurte de 2minute, după care urmează pauze de 30 minute. Aşezarea în boxă a scroafei trebuie dirijată şicontrolată, astfel încât distanţa de la vulvă la peretrele despărţitor sau portiţă să fie de celpuţin 25 cm.

În unităţile industriale acest lucru se realizează prin prinderea a două elemente dinţeavă în formă de “U” cu braţele sudate la portiţa boxei, prima la 25 cm faţă de pardoseala, iara doua pe rama superioară a portiţei (la 50 cm faţă de prima).

Învelitorile fetale sunt eliminate, de regulă, după expulzarea tuturor fetuşilor, indicândterminarea fătării. Uneori, eliminarea învelitorilor fetale se face în mai multe reprize, indicândşi o prolificitate mai slabă.

În boxele în care pardoseala este din grătar se aşează peste aceasta un covor de cauciucsau material plastic, pe direcţia părţii posterioare a scroafei, pentru a uşura mişcarea purceilorşi a evita prinderea membrelor în fantele grătarului. Covorul împiedică şi trecerea înveliorilorfetale în canal, evitându-se obturarea acestuia şi emanarea unor mirosuri dezagrabile, caurmare a alterării lor.

În perioada fătării şi în următoarele 2-3 zile, echipa de mamoşi şi îngrijitorulpermanant vor efectua următoarele acţiuni: asistă la fătarea fiecărui purcel, îl şterge cu tifon curat debarasându-i orificiile nazale şi

gura de mucozităţi (împiedicându-se asfixierea). Fricţionarea corpului purcelului pentruactivarea circulaţiei sângelui şi intensificarea respiraţiei. Cu ajutorul unui foarfece se taieombilicul la 4-8 cm faţă de abdomen şi îl tamponează cu o soluţie de alcool iodat cuglicerină. În unităţile gospodăreşti purceii se pun într-o lădiţă sub becul infraroşu sau pepardoseala încălzită.

În unităţile industriale patul purceilor este prevăzută cu rumeguş foarte curat, îngrosime de 4-5 cm aşternut peste covoraşul de cauciuc sau pe placa încălzită. la încheierea actului fătării ugerul scroafei se tamponează cu soluţie de hipermanganat de

potasiu 1‰, apoi se storc şi se îndepărtează primele picături de lapte (acestea suntinfestate cu diverşi agenţi patogeni);

după cel mult 2 ore de la fătare a primilor purcei, aceştia se repartizează pe sfârcuri,dirijându-i pe cei mai slabi la sfârcurile pectorale. Se urmăreşte ca toţi purceii să sugăeficient colostru, şi chiar se ajută fiecare individ, în momentul ejecţiei laptelui;

după parcurgerea perioadei colostrale (după cca. 36 ore) se trece la redistribuirea purceilorpe mame: la o scroafă se lasă 10-11 purcei, iar la o scrofiţă 8-9. La rasele materne numărulpoate fi mai mare cu 1-2 purcei, în funcţie de lactaţie şi de dezvoltarea corporală a scroafei.Această operaţiune nu se face în unităţile care au ca sarcină de producţie livrarea descrofiţe sau vieruşi de reproducţie;

în primele 24 de ore se procedează la retezarea colţilor la purcei pentru evitarea rănirilorîntre ei sau a sfârcurilor mamei. Retezarea este foarte necesară la purceii scrofiţelor -mame, făcându-se cu un cleşte special, de către un personal instruit în acest sens (se evită

Page 242: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

242

rănirile gingiilor şi ingerarea fragmentelor de colţi). În cazul în care în adăpost este frig seindică injectarea purceilor cu glucoză pentru completarea necesarului de glucoză în sânge;

în cel mult 24 de ore se înregistrează purceii în evidenţele primare, reţinându-se la mamenumai cei viabili (cu greutatea mai mare de 900 g la scroafe şi 800 g la scrofiţe). Înunităţile gospodăreşti cei sub aceste greutăţi se pot menţine în lot, cu condiţia unei îngrijiriseparate. Se procedează apoi la aplicarea numărului matricol în unităţile de selecţie şitestare.

în următoarele 2-3 zile se injectează fierul, sub forma unor preparate pe bază de fier(intramuscular în doze de 1-1,5 ml/purcel). Concomitent, în unităţile industriale, se poateface şi amputarea codiţelor, la nivelul celei de-a doua vertebre caudale, cu ajutorul unuifoarfece cu lamă activă încălzită electric;

Prin urmare, în primele 3 zile, în maternitate se desfăşoară o activitate foarte susţinutăşi deosebit de importantă. Se examinează fiecare scroafă în parte şi se observă dacă în timpulejecţiei laptelui toţi purceii au ocupat sfârcuri; în caz contrar se dirijează la alte scroafe,numite doici.

Dacă unele scroafe nu acceptă purceii la supt aceştia vor fi trecuţi la scroafe-doici,fătate în aceeaşi perioadă, pentru a beneficia de colostru. În mod similar se va proceda şi cuscroafele care au contactat mamite. La aceste animale se efectuează un masaj uşor la nivelulugerului însoţit de aplicarea unor comprese reci.

La scroafele unde nu s-a produs ejecţia laptelui, după actul fătării, în cel mult 6 ore, sefac tratamente hormonale pe bază de oxitocină şi vitaminele A+D.

De menţionat că, şi după fătare, pe o perioadă de 12 ore, scroafele nu trebuie hrănitecu furaje combinate, ci doar cu un barbotaj din tărâţe de grâu şi apă, în proporţie de 1/1 careeste laxativ şi dezintoxicant.

11.3. Producţia de lapte şi factorii care o influenţează11.3.1. Colostrul şi laptele de scroafăLaptele de scroafă este un produs de secreţie al glandelor mamare, fiind destinat

hrănirii purceilor în perioada de trecere de la alimentaţia endogenă la cea exogenă, perioadă încare aparatul digestiv nu este adaptat pentru digestia şi absorbţia substanţelor nutritive din altefuraje, decât din laptele matern.

Glandele mamare sunt amplasate pe regiunea abdomenului, pe două rânduri paralele,începând din regiunea pectorală până în regiunea ingvinală. Reamintim că aceste glandefuncţionează separat, fiecare având câte un sfârc străbătut de 2 canale. Numărul de sfârcuri lascroafe este de 12-14, cu variaţii între 8-18.

Glanda mamară la scroafă nu prezintă cisterna laptelui, aşa încât secreţia acestuia esteurmarea unui proces neuro-hormonal complex. Masajul ugerului, respectiv al sfârcurilor, decătre purcei, determină eliberarea oxitocinei din lobul posterior hipofizar, care ajungând laglandele mamare contractă celulele mioepiteliale, expulzând laptele din alveole în canalelesfârcurilor.

Laptele de scroafă îşi modifică compoziţia chimică şi caracteristicile, începând de lafătare până la încheierea lactaţiei.

Page 243: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

243

În prima parte a lactaţiei scroafa secretă colostru (în primele 36-48 ore), care are rolhotărâtor şi în apărarea sănătăţii purceilor, prin conţinutul ridicat în gama-globuline(anticorpi). De menţionat că, structura anatomo-histologică a placentei de scroafă nu permitesau blochează transferul de anticorpi de la mamă la făt. Prin ingestia colostrului de cătrepurcei, se asigură necesarul de anticorpi specifici, respectiv a gamaglobulinelor, care încondiţii normale de supt creşte în organism de la 1,3 mg/ml sânge la fătare la 20,3 mg/mldupă 24 ore. Cantităţile cele mai mari de anticopri se găsesc în colostru, în primele ore, elescăzând foarte rapid în următoarele zile, aşa cum se va arăta ulterior.

Conţinutul colostrului de scroafă în gamaglobuline este de 8,6 mg/100 ml lapte înprima oră de la naştere, de 6,8 mg după 2 ore, de 3,9 mg după 6 ore, de 0,9 mg după 24 de oreşi de numai 0,5 mg după 48 de ore. Mai trebuie menţionat că, în compoziţia colostrului, existăşi un inhibitor al tripsinei, care protejează descompunerea imunoglobulinelor, ceea ce face caaparatul digestiv să le absoarbă intacte (IVANOVICI, V.G., 1980). Pe această linie, seinterzice la scroafe utilizarea soiei şi a mazării netratate barotermic. Autorul ne mai arată cărata depunerilor zilnice de substanţe proteice în organismul purceilor creşte de la 31 g înprimele două zile la 67 g în perioada de vârstă de 42-56 de zile; depunerea specifică fiind de2,5% şi respectiv de 0,8%, ceea ce demonstrează valoarea nutritivă foarte ridicată acolostrului, în special, şi a laptelui de scroafă, în general.

Faţă de laptele de scroafă, colostrul este mult mai bogat în substanţe proteice (de cca.3 ori), în vitamina A (de cca. 7 ori), în vitamina C (de cca. 3 ori), în fier (de cca. 1,5 ori) etc.;însă acesta prezintă conţinuturi mai reduse în grăsimi (de cca. 2 ori), în cenuşă (de cca. 1,5ori), în fosfor (de cca. 2 ori) etc. datele fiind prezentate în tabelul 56.

În general, purceii care nu au supt colostru de la mama sa, înregistrează dificultăţi înprocesul de creştere, datorită rezistenţei reduse a organismului, înregistrându-se uneorimortalităţi. Mai menţionăm că, în prima zi de viaţă, mucoasa intestinală a noului-născutuluipermite absorbţia gamaglobulinelor, însă după aceeia enzimele scindează gamaglobulinele înaminoacizi, deci se pierde capacitatea de imunitate pasivă.

Pe lângă asigurarea imunităţii pasive, colostrul are şi un rol purgativ asupra tubuluidigestiv, contribuind la eliminarea meconiului (datorat conţinutului ridicat în magneziu).Colostrul îşi schimbă caracteristicile foarte repede în primele zile după fătare, aşa încât, după6-7 zile, acesta ajunge la compoziţia normală a laptelui.

Compoziţia laptelui de scroafă, constituie o caracteristică a speciei, aceasta variindmai puţin în funcţie de rasă şi alimentaţie. Cu toate acestea, o hrană mai bogată în carotencrează rezerve ceva mai mari pe timpul gestaţiei, aşa încât colostrul şi parţial laptele sunt maibogate în vitamina A, iar în ficatul noului născut se găsesc cantităţi sporite .

Compoziţia chimică a laptelui de scroafă reflectă valoarea nutritivă ridicată a acestuia.Acesta conţine între 7-8% grăsimi brute şi cca. 5,5% proteine brute, valori aproape duble faţăde laptele de vacă. Conţinutul în lactoză este de cca. 4,0%, valoare apropiată de cea a lapteluide vacă. Analizând aceste valori la diferite animale de fermă, se constată că laptele de scroafăse apropie de compoziţia chimică brută a laptelui de oaie. Aşa se explică energia de creşteremare a purceilor, apreciată prin durata perioadei de dublare a greutăţii corporale. Comparativcu cea a tineretului nou născut de la alte specii, energia de creştere este depăşită doar de puiide iepuroaică şi de căţea (tab.57)

Page 244: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

244

Tabelul 56Compoziţia chimică la colostrul şi laptele de scroafă

Specificare UM Colostrul Laptele

Substanţă uscată % 25,76 19,89

Grăsime % 4,43 8,25Proteine % 17,77 5,79Lactoză % 3,46 4,81

Cenuşă % 0,63 0,94Calciu % 0,053 0,25

Fosfor % 0,082 0,166Fier mg/100 ml 265 179Cupru mg/100 ml - 20-134

Vitamina A UI/g grăsime 71 11Vitamina D UI/g grăsime - 0,55

Vitamina C mg/100 ml 30 13Tiamină µg/100 ml 97 68Riboflavină mg/100 ml 135 137

Acid nicotinic mg/100 ml 165 836Acid pantotenic mg/100 ml 130 427Piridoxină mg/100 ml 2,5 20

Biotină mg/100 ml 5,3 1,4Vitamina B12 mg/100 ml 0,15 0,17

Arginină % din P.B. 6,0 5,7Histidină % din P.B. 2,1 2,2

Izoleucină % din P.B. 3,9 4,2Leucină % din P.B. 9,1 8,0Lizină % din P.B. 6,5 7,4

Valină % din P.B. 6,3 5,0Metionină % din P.B. 1,2 1,4Fenilalanină % din P.B. 4,1 3,5

Treonină % din P.B. 5,2 3,4

Tabelul 57

Caracteristicile laptelui la diferite mamifereşi durata dublării masei corporale la noii născuţi

SpeciaSubstanţă

uscată Grăsimi Lactoză ProteineNr.zile pentru dublarea

greutăţiiVacă 12,9 3,8 4,8 3,6 70

Oaie 16,8 6,2 4,3 5,4 15

Iapă 10,7 1,6 6,1 2,5 60

Scroafă 17,4 7,0 4,0 5,5 15

Căţea 20,8 8,5 3,7 7,4 9

Iepuroaică 32,2 16,0 2,0 12,0 6

Femeie 12,6 3,8 7,0 1,6 180

Page 245: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

245

Durata unei partide de supt, incluzând şi timpul afectat masajului, este de 2-3 minute,din care suptul propriu-zis reprezintă cca. 30 de secunde, cu variaţii între 20-40 de secunde. Îngeneral, în primele zile purceii sug de cca. 28 ori în 24 de ore, după o săptămână numărul desupturi se reduce la cca. 15 ori, aşa încât, în săptămâna a 5-a, se ajunge la cca. 12 supturi/zi şichiar mai puţin.

Producţia de lapte a unei scroafe, din grupa raselor materne, la peste fătarea a 2-a, pe odurată de 56 zile, variază între 300-350 kg lapte. În primele 3 săptămâni de lactaţie producţiade lapte reprezintă cca. 40% din total, iar în primele 5 săptămâni cca. 66%, după careproducţia scade.

La unele scroafe, în prima parte a lactaţiei, producţia zilnică de lapte poate ajunge la 8kg, însă în unităţile de producţie se scontează, în medie, pe 5,2 kg.

Producţia de lapte la scroafe nu se poate determina direct, prin mulgere, ci indirect,prin diferenţa de greutate a purceilor înainte şi după supturi (pe parcursul unei zile).

Până la vârsta de 3 săptămâni, perioadă în care laptele este hrana de bază , producţiade lapte se apreciază prin greutatea lotului de purcei la vârsta de 21 de zile, având în vedere căpentru fiecare kg spor de greutate sunt necesari cca. 4,0 kg lapte.

Cu privire la producţia de lapte pe mamele s-a constatat că cele mai productive suntcele pectorale (cu excepţia perechii a 5-a) şi mai puţin productive sunt spre regiuneaingvinală.

11.3.2. Factorii care influenţează producţia de lapte la scroafăAşa cum s-a menţionat, compoziţia chimică a laptelui de scroafă constituie o

caracteristică a speciei, fiind influenţabilă într-o măsură mai redusă de diverşi factori, însăproducţia de lapte este influenţată mai mult pregnant; unii factori sunt dependenţi de animal(interni), iar alţii de condiţiile de mediu (externi).

a. Factorii interniRasa este principalul factor care influenţează producţia de lapte. Astfel, rasele

Landrace şi Marele alb sunt recunoscute cu mari producţii de lapte, de peste 5 kg/zi şi chiarmai mult atunci când beneficiază de condiţiile de hrănire şi îngrijire favorabile. Aceste rasesunt incluse în categoria raselor “materne” sau producătoare de scrofiţe, caracterizate prin 3însuşiri principale, din care una se referă la producţia mare de lapte. Alături de aceste rase, înunităţile gospodăreşti, trebuie să mai luăm în considerare şi rasele Wessex, Cornwall şi chiarEdelschwein, recunoscute cu producţii mari şi constante de lapte.

Rasele “paterne” dau producţii mai reduse de lapte, ele fiind specializate în altedirecţii, la fel de importante pentru creşterea suinelor, cum ar fi: viteza de creştere,valorificării hranei şi calitatea carcasei.

De menţionat că şi coeficientul de heritabilitate pentru producţia de lapte este destul deredus, între 0,16-0,20, ceea ce impune asigurarea cu prioritate a condiţiilor de hrănire şi deîntreţinere la nivele optime, deoarece genetic posibilităţile sunt destul de limitate, ceea ce faceca în unităţile de selecţie orice treaptă câştigată trebuie să fie temeinic menţinută, sauconservată.

Scroafele metise se caracterizează prin producţii superioare de lapte, faţă de raselepure, deoarece intervine fenomenul de vigoare hibridă, sau de heterozis.

Page 246: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

246

Scroafele metise, dintre rasele materne, şi în special între rasele Marele alb, femele şiLandrace, mascul, dau producţiile cele mai mari de lapte; schemă de încrucişare adeseaadoptată pentru matca de reproducţie din unităţile de tip industrial.

- Săptămâna de lactaţie influenţează producţia de lapte, în sensul că aceasta creşteprogresiv până la sfârşitul săptămânii a 4-a, după care începe să scadă uşor, iar după cea de a6-a scăderea este bruscă, până la finele lunii a doua de lactaţie.

Tabelul 58

Producţia maximă de lapte în decadele de lactaţie

SpecificarePerioadă (zile)

0-10 11-20 21-30 31-40 41-50 51-60Producţia maximă (kg) 6,47 8,07 7,21 7,20 6,92 3,30

Din cele prezentate, precum şi din datele din tabelul anterior, se constată că, după 42de zile de alăptare, se impune înţărcarea purceilor, în caz contrar scroafele sunt epuizate şi seriscă alterarea foarte gravă a stării de întreţinere a mamei.

Vârsta mamelor influenţează producţia de lapte, în sensul că scroafele tinere, laprima fătare, produc o cantitate mai redusă de lapte faţă de cele la fătările a 2-a, a 3-a şi a 4-a.La aceasta mai contribuie şi definitivarea stării de adult precum şi numărul redus de purcei lasupt la scrofiţele şi la scroafele mai bătrâne.

Scroafele bătrâne, peste lactaţia a 5-a (în unităţile industriale) şi peste a 7-a (în celegospodăreşti) au de asemenea, producţii mai scăzute de lapte, şi în consecinţă se reduce şigreutatea purceilor înţărcaţi (tab. 59).

Tabelul 59

Influenţa vârstei asupra producţiei de lapte şi a purceilor înţărcaţi

SpecificareFătarea

I a II-a a III-a a IV-a a V-a

Producţia de lapte, (kg) 264 337 316 309 251

Nr.de purcei înţărcaţi 7,8 9,1 8,4 8,0 8,1

Din cele antimenţionate, rezultă că după fătarea a V-a, uneori a VII-a, nu mai esteeconomic să dirijăm la montă scroafele, deoarece producţia finală - purcei înţărcaţi, nu ojustifică.

Starea de întreţinere a scroafei la fătare, precum şi condiţia de întreţinere dupăînţărcarea anterioară au foarte mare influenţă asupra producţiei de lapte. În general, secunoaşte că scroafele cele mai bune de lapte sunt, după lactaţie, şi cele mai slabe, impunându-se, în consecinţă, o alimentaţie raţională la lactaţia în curs, cât şi la cea ulterioară.

Starea de întreţinere influenţează direct producţia de lapte, în sensul că o stare deîntreţinere slabă determină o producţie redusă de lapte, dar şi indirect prin aceea că numărulredus de purcei al acestor animale este corelat cu o producţie mică de lapte, fiind funcţionalemai puţine mamele.

Dacă starea de întreţinere este bună atunci organismul apelează cu succes la rezerveleinterne existente, făcând faţă necesarului enorm de substanţe nutritive pentru producerea

Page 247: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

247

laptelui; dacă nu are rezerve, animalul slăbeşte peste limitele admise, influenţând şi producţiaviitoare de lapte. De menţionat că, alimentaţia pe parcursul gestaţiei şi, în special, în timpullactaţiei, este determinantă pentru producţia de lapte.

Numărul de purcei pe care îi alăptează scroafa, are influenţă asupra producţiei delapte: aceasta scade sau creşte zilnic cu 0,5-0,6 kg de fiecare purcel în minus sau în plus.

Producţiile variabile se justifică prin activizarea unui număr mai redus sau mai marede mamele care, aşa cum s-a arătat, sunt separate ca funcţionalitate. Corelaţia între numărul depurcei alăptaţi şi producţia de lapte este strâns pozitivă, de până la r = +0,72 la scroafele la,peste fătarea a II-a.

Producţia de lapte consumată de un purcel într-o perioadă de 35 de zile este de cca. 21kg (la rasa Marele alb), iar într-o perioadă de 56 zile, este de cca 32 kg.

De menţionat că, la scroafele cu purcei puţini, greutatea individuală a acestora estemai mare, pe când la cele cu purcei mai mulţi greutatea lotului este mai mare, aşa încâtvarianta a doua este de dorit pentru porcii destinaţi sacrificării, iar prima pentru cei dereproducţie.

Numărul de mamele influenţează producţia de lapte, similar cu numărul de purceialăptaţi: cu cât numărul de elemente glandulare este mai mare cu atât producţia de lapte estemai mare, cu condiţia ca dezvoltarea acestora, la vârsta dată, să fie corespunzătoare. Numărulmare de perechi de mamele la rasa Landrace atrage după sine şi o garanţie crescută aproducţiei de lapte, mai ales când sunt simetrice, distanţate şi normal dezvoltate. Demenţionat că, numărul şi simetria mamelelor la vieri are influenţă asupra numărului şi deci aproducţiei de lapte la fiice.

Poziţia mamelei influenţează producţia separată de lapte, în sensul că cele pectoraledau producţii superioare (cu excepţia perechii a V-a), faţă de cele ingvinale, fapt pentru care,imediat după fătare, purceii insuficient dezvoltaţi se dirijează la sfârcuri pectorale şi invers.

Diferenţele apreciabile privind evoluţia greutăţii purceilor în perioada naştere-înţărcare se constată în funcţie de poziţia topografică a sfârcului din cadrul regiunii ugerului(tab.60). La purceii care s-au instalat la sfârcurile pectorale se poate înregistra la înţărcarediferenţe în plus de cca. 300 g faţă de cei de la sfârcurile abdominale şi chiar de 1000 g faţă decei de la mamelele ingvinale.

Tabelul 60

Influenţa poziţiei sfârcului asupra dinamicii greutăţii corporale a purceilor

Vârsta Greutatea (kg) purceilor care au supt la sfârcurile:

purceilor pectorale abdominale ingvinale

naştere 1,250 1,280 1,100

5 zile 1,950 1,900 1,800

21 zile 4,700 4,650 4,200

35 zile 6,350 6,050 5,350

Page 248: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

248

b. Factorii externiPrincipalii factori externi, cum ar fi alimentaţia, întreţinerea şi modul de exploatare, au

cea mai mare influenţă asupra producţiei de lapte.Astfel, o alimentaţie raţională, bazată pe nutreţuri combinate corespun- zătoare

cantitativ şi calitativ, administrate la intervale scurte de timp sau la discreţie, determinăproducţii mari de lapte, pe când o hrănire deficitară duce la epuizarea şi compromitereafiziologică a scroafelor.

Întreţinerea în adăposturi şi boxe incomode, umede, friguroase şi întunecate,diminuează foarte mult producţia de lapte.

Dirijarea la montă a unor scrofiţe prea tinere , sau cu greutatea sub 105 kg,determină, de asemenea, scăderea producţiei de lapte şi, în final, se soldează cu purceiiinsuficienţi dezvoltaţi corporal la înţărcare.

Grija omului sau atitudinea lui faţă de animal influenţează producţia de lapte prin:urmărirea atentă a evoluţiei glandei mamare (mai ales imediat după fătare) evitarea cazurilede mamită; de refuzul scrofiţelor în alăptarea purceilor (uneori urmarea netăierii colţilor latimp); nesincronizarea actului fătării cu ejecţia laptelui, mai ales în situaţia de stres lascrofiţele din rasa Landrace (evitată printr-o simplă injecţie cu oxitocină sau un masaj).

Blândeţea cu care este tratată scroafa are influenţă asupra producţiei de lapte, alăturide stabilitatea îngrijitorului sau a proprietarului: orice femelă este recunoscătoare la hrănireacorespunzătoare şi îngrijirea atentă.

După unii autori, producţia de lapte este influenţată şi de numărul de purcei alăptaţi înlactaţia anterioară.

11.4. Alimentaţia scroafelor cu purcei

În perioada de lactaţie scroafa depune un efort foarte mare pentru producerea laptelui,organismul apelând, în cele mai dese cazuri, la rezervele interne. Aceasta se datoreşte faptuluică, în faza de alăptare, capacitatea digestivă nu este corelată cu necesarul de substanţenutritive pentru producerea şi secreţia laptelui.

Oricât de bine am hrăni scroafele lactante, în perioada de lactaţie, acestea scad îngreutate până la înţărcare, tocmai datorită acestei necorelări, precum şi a predominăriiproceselor de dezasimilaţie. Pierderile normale, obişnuite, din greutatea corporală a scroafelorpe perioada alăptării, sunt de 13-14%, faţă de greutatea avută imediat după fătare şi chiar maimult dacă se depăşesc 8 purcei alăptaţi, precum şi în cazul scrofiţelor.

Aplicarea unei alimentaţii raţionale la scroafele lactante are ca efect sporireaproducţiei de lapte şi, în consecinţă, înţărcarea unui număr cât mai mare şi uniform depurcei.

În general, durata de exploatare economică a unei scroafe este determinată dealimentaţia aplicată în perioadele alăptării. Aplicarea unei alimentaţii adecvate în aceasteperioade influenţează favorabil apariţia căldurilor după înţărcare, rata ovulaţiei, fecunditateaetc. - deci eficienţa exploatării. O scroafă cu stare de întreţinere bună după perioada dealăptare intră în călduri după cca. 7-8 zile de la înţărcare - deci se măreşte considerabilindicele de utilizare a scroafelor (I.u.s.).

Page 249: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

249

Având în vedere numai aceste considerente, se desprinde concluzia că hranaadministrată scroafelor în perioada de lactaţie trebuie să fie corespunzătoare, atât cantitativ câtşi calitativ.

La toate categoriile de suine se urmăreşte ca cerinţele de energie şi de substanţenutritive să fie satisfăcute, însă la scroafele lactante problema trebuie tratată în mod special.

Cerinţele de energie sunt foate mari, de cca. 16000 Kcal EM/zi la scrofiţe şi de cca.17500 Kcal EM/zi la scroafe, cu o densitate energetică de 3170 Kcal EM/kg furaj. Pe aceastălinie, rezultate superioare ale producţiei de lapte s-au obţinut când amestecurile furajere aufost suplimentate cu 15% grăsimi animale pe perioada lactaţiei şi uneori în a doua parte agestaţiei.

Conţinutul hranei în proteine are mare importanţă, deoarece pe seama lor sesintetizează proteinele din lapte. Coeficientul de utilizare al azotului din hrană pentruproteinele din producţia de lapte este de 45% la azotul ingerat şi de 54% la azotul digestibil.

Insuficienţa proteinelor sau nivelul proteic scăzut din hrană, influenţează negativproducţia de lapte, din reducerea şi implicit creşterea în greutate a purceilor, precum şiscăderea în greutate a scroafelor.

După majoritatea autorilor, nivelul proteic adecvat al hranei scroafelor în lactaţie estede 15-16% proteină brută cu valoare biologică ridicată. Cantităţile zilnice de proteină brutănecesare sunt variabile pe fazele de lactaţie (acestea fiind reglate prin cantităţile variabile denutreţuri combinate) şi anume: 210 g în perioada 2-5 zile de lactaţie, cca. 550 g în perioada 6-10 zile, de cca. 750 g în perioada 11-30 de zile şi de cca. 400 g în perioada 31-36 zile.

În cazul raselor materne, caracterizate prin producţii mari de lapte sau capacitate dealăptare ridicată, necesarul mediu zilnic de proteină brută, variază între 750 g la scrofiţe şi 825g la scroafe. Nivelurile mai reduse de proteină din hrană determină producţii slabe de lapte(tab.61).

Tabelul 61

Efectul nivelului proteic al raţiei asupra producţiei de lapte la scroafe

SpecificareNivelul proteic (%)

12,5 13,0 16,0

Producţia de lapte (kg/zi) înprimele 24 de zile de lactaţie

5,3 5,8 6,1

Producţia de lapte (kg/zi)înprimele 42 de zile de lactaţie

4,3 5,2 5,5

De menţionat că, utilizarea hranei cu proporţii reduse de proteină, mai ales în perioada3-25 de zile de lactaţie, este foarte dăunătoare atât pentru scroafă cât şi pentru purcei,soldându-se cu scăderea duratei de exploatare economică a scroafelor, precum şi cu indicatorislabi în creşterea purceilor.

Cu privire la valoarea biologică a proteinelor se apreciază că proporţia de lizinătrebuie să fie de 0,55-0,60%, iar ceilalţi aminoacizi să se găsească conform necesarului dintabelul 62.

Page 250: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

250

Tabelul 62

Necesarul de energie şi substanţe nutritive pentru scroafe în perioada de lactaţie(după N.R.C.)

Specificare

Necesarul în % saucantităţi per kg furaj Necesar zilnic:

UMScroafe

şi scrofiţelactante

UMScrofiţelactante

140-200 kg

Scroafelactante

200-250 kgConsum de furaje uscatela aer

- - g 5000 5500

Energie şi proteină- Energie digestibilă Kcal 3300 Kcal 16500 18150- Energie metabolizabilă Kcal 3170 Kcal 15850 17435- Proteină brută % 15 g 750 825Aminoacizi esenţiali- Arginină % 0,34 g 17,0 18,7- Histidină % 0,26 g 13,0 14,3- Izoleucină % 0,67 g 33,5 36,9- Leucină % 0,99 g 49,5 54,4- Lizină % 0,60 g 30,0 33,0- Metionină+cistină % 0,36 g 18,0 19,8- Fenilalanină+tirozină % 1,00 g 50,0 55,0- Treonină % 0,51 g 25,5 28,1- Triptofan % 0,13 g 6,5 7,2- Valină % 0,68 g 34,0 37,4Substanţe minerale- Calciu % 0,75 g 37,5 41,2- Fosfor % 0,50 g 25,0 27,5- NaCl % 0,50 g 25,0 27,5Vitamine- Beta caroten mg 6,60 mg 33,0 36,3- Vitamina A UI 3300 UI 16500 18150- Vitamina D UI 220 UI 1100 1210- Vitamina E mg 11 mg 55,0 60,5- Tiamină mg 1 mg 5,0 5,5- Riboflavină mg 3,5 mg 17,5 19,3- Niacină mg 17,5 mg 87,5 96,3- Acid pantotenic mg 13,0 mg 65,0 71,5- Vitamina B12 µg 11,0 µg 55,0 60,5

- Conţinutul hranei în substanţe minerale trebuie să satisfacă necesarul pentruproducţia de lapte, care este foarte mare, mai ales, în calciu şi fosfor.

Majoritatea specialiştilor recomandă ca raţiile scroafelor lactante să conţină 0,6-0,7%calciu şi 0,4-0,5% fosfor. Producţia de lapte mai poate fi diminuată şi de lipsa manganului.

- Conţinutul hranei în vitamine, în special în vitaminele A,D,E au importanţădeosebită, deoarece prin lapte se elimină cantităţi însemnate, iar în primele zile de viaţăsingura sursă de vitamine pentru purcei este laptele matern. Se au în vedere şi celelaltevitamine, însă prin furajele utilizate necesarul se completează.

Page 251: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

251

11.4.1. Nivelul şi tehnica de hrănire a scroafelor lactante

Nivelul de hrănire al scroafelor lactante este determinat de producţia de lapte aacestora, care este în strânsă legătură cu numărul de purcei alăptaţi, cu faza de lactaţie şi cudezvoltarea corporală a mamei.

În condiţiile unui nivel proteic optim, de 16% P.B., cantităţile de hrană pot fiurmătoarele:

1,2 până la 1,8 kg nutreţuri combinate pentru satisfacerea cerinţelor întreţinerii şi funcţiilorvitale ;

0,4 până la 0,5 kg nutreţuri combinate pentru fiecare purcel alăptat.Cantităţile medii zilnice de nutreţuri combinate diferă în funcţie de vârsta animalului,

fiind de 5,0 kg pentru scrofiţele lactante primipare şi de 5,5 kg pentru scroafele la pestefătarea a II-a. Cantităţile zilnice mai diferă şi în funcţie de faza lactaţiei, conform schemeireprezentate în fig. 73, unde se prezintă cantităţile pentru o scroafă multipară, atât pe perioadagestaţiei cât şi a alăptării.

Cantităţile zilnice de furaj cresc odată cu avansarea în lactaţie a scroafei, până laapropierea înţărcării, când scad brusc în vederea reducerii secreţiei glandei mamare, urmândaproximativ configuraţia curbei de lactaţie.

De menţionat că, în primele 12 ore de după fătare, se recomandă ca scroafa să nu fiehrănită. După această perioadă (de cel mult o zi), se indică administrarea unui barbotaj formatdin 500 g tărâţe de grâu şi cca. 1 l apă, care are efect laxativ şi dezintoxicant.

Pe timpul fătării şi imediat după aceasta, apa trebuie să fie la discreţie (adăpători) sauîmprospătată de 2-3 ori pe zi (în troci).

Fig.73 Schema de hrănire a scroafelor de reproducţie

Page 252: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

252

În următoarele 2-3 zile cantităţile zilnice de hrană cresc treptat, în concordanţă cunumărul de purcei şi dezvoltarea corporală a mamei (tab.54), până la 3 kg, iar după 11 zilecantităţile sunt de 5,0-5,5 kg/scroafă/zi până în preajma înţărcării când scad la 2,5-3,0 kg.

Tabelul 63

Cantităţile zilnice de nutreţuri combinate administrate la scroafele lactante

Perioada de alăptare (zile) Cantităţile (kg/zi)

Prima zi după fătare 1,0

2-5 zile 2,5-3,0

5-10 zile 3,5-4,0

11-32 zile 5,0-5,5

33-35 zile 2,5-3,0

Cantităţile prezentate în tabelul 54, se aplică în unităţile de tip industrial, la scroafelecu 10-12 purcei, la care după 1-2 zile s-a efectuat egalizarea purceilor pe mame.

În mod practic, în aceste unităţi, după ziua a 6-a, se instituie o hrănire la discreţie, cucondiţia ca resturile neconsumate să fie colectate zilnic şi dirijate la porcii graşi.

În unităţile de tip gospodăresc, sau în cele cu sarcina de producere a materialului dereproducţie, deci unde nu se face egalizarea purceilor la supt pe scroafă, se recomandăcantităţile prezentate în tabelul 64, ajungându-se la 6,5 kg la cele cu peste 12 purcei alăptaţi.

Tabelul 64

Hrănirea scroafelor lactante în funcţie de numărul de purcei

Perioada dealăptare

Cantităţile de n.c. (kg/zi), când scroafa are:

peste 12 purcei 10-12 purcei 7-9 purcei 5-7 purcei

Prima zi 1,0 1,0 1,0 1,0

2-5 zile 3,0 3,0 2,5 2,0

5-10 zile 4,5 4,0 3,5 3,0

11-32 zile 6,5 5,5 4,5 4,0

33-35 zile 3,0 3,0 2,5 2,0

Mai menţionăm că, la scroafele primipare, în perioada 6-10 zile după fătare, se acordăun plus de 500-600 g nutreţuri combinate pentru definitivarea procesului de creştere,indiferent de numărul de purcei.

Tehnica de hrănire şi furajele recomandate pentru scroafelor lactanteFurajele concentrate recomandate în hrana scroafelor lactante sunt: orzul, porumbul,

ovăzul, tărâţe de grâu, mazărea, şroturi de floarea soarelui, şroturi de soia, drojdie furajeră,etc. Proporţiile de participare în amestec ale componentelor depinde de rasă, sau categoria demetişi şi de posibilităţile unităţii, aşa încât nutreţul combinat rezultat trebuie să posede ovaloare energetică de 3170 Kcal EM/kg furaj, un nivel proteic de 15-16% P.B. şi un conţinutadecvat în celelalte substanţe nutritive.

Receptura actuală a nutreţului combinat reţeta 0-5, destinată hrănirii scroafelor înperioada de lactaţie (este prezentată în tabelul 65) indică un aport proteic de 14% P.B.

Page 253: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

253

Tabelul 65

Structura şi caracteristicile nutreţului combinat, reţeta 0-5

Specificare Proporţia de participare (%)

Structura

- porumb 55,0

- orz 5,0

- ovăz 5,0

- tărâţe de grâu 11,8

- şroturi de floarea soarelui 5,0

- şroturi de soia 4,0

- făină de carne 1,0

- făină de peşte 1,0

- drojdie furajeră 1,0

- făină de lucernă 8,0

- carbonat de calciu 1,5

- sare (NaCl) 0,7

- zoofort P3 1,0

TOTAL 100

Caracterisitici nutritive

- umiditate 12-14

- celuloză brută 7,0

- proteină brută 14,0

- sare (maxim) 1,1

- grăsime brută (minim) 2,0

- rest pe sita 2,5 mm (maxim) 5,0

În unităţile gospodăreşti se indică următorul amestec de concentrate: 30-40% porumb,30-40% orz, 7-8% mazăre, cca. 4% tărâţe de grâu, 3-4% drojdie furajeră, 2-4% făină delucernă, 1,5% carbonat de calciu, 0,5% sare de bucătărie. La acest amestec se poate adăugapremixul de vitamine şi microelemente.

Când în unitate sunt condiţii pentru producerea mai multor cereale se indică următorulamestec: 25% orz, 20% porumb, 20% tărâţe de grâu, 20% ovăz şi 15% furaje bogate înproteine (şroturi, mazăre, făinuri de peşte etc). Pe timp de iarnă între 10-15% din valoareanutritivă a raţiei se poate substitui cu făină de lucernă deshidratată, cu peste 22% P.B., iar varacu lucernă verde uşor pălită.

In exploataţiile de tip gospodăresc, scroafele lactante se pot hrăni cu amestecurifurajere în care să predomine făinurile de cereale, alături de unele leguminoase şi completatecu premixuri proteino-vitamino-minerale (tab. 66).

În cazul în care exploataţiile cultivă principalele cereale în condiţii rentabile, le poateprelucra (prin măcinare) şi posedă instalaţii de omogenizare, atunci se pot procura concentrateP.V.M. de la unităţile specializate din zonă, aşa cum ar fi S.C. “UNIREA” S.A. Iaşi. Proporţia

Page 254: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

254

de participare în reţetă a componentelor este de 30% porumb, cel mult 40% orz, 10% şroturide soia şi 20% P.V.M. UNIKEM P.R. - 20.

Tabelul 66

Amestecuri furajere indicate pentru scroafele lactante din unităţile gospodăreşti

FurajulProporţiile (%) indicate pentru varianta:

I II IIIFăina de orz 25 30 30Făina de porumb 25 30 15Făina de ovăz 15 20 25Făina de mazăre 5 5 5Tărâţe de grâu 15 5 10Conc.P.V.M.* 15 10 15

Notă*: concentratele proteino-vitamono-minerale se procură de la firmele specializate pentrucategoria de scroafe lactante

Acest concentrat conţine 2530 Kcal EM/Kg, o valoare proteică de 39% P.B., din care2,9% lizină, 1,3% metionină şi cistină, 0,4 triptofan, iar mineralele sunt reprezentate de 5,5%calciu şi 1,5% fosfor, alături de enzime, vitamine, antioxidante şi inhibitori de mucegaiuri.

Nutreţurile combinate sau amestecurile de concentrate se administrează sub formăuscată sau umectată, în funcţie de posibilităţile de mecanizare şi de procurare a lichiduluipentru umectare (zer sau zară proaspete).

Hrana se distribuie individual, în jgheabul hrănitorului sau în trocul din dotarea boxeide fătare-alăptare de tip gospodăresc. Frontul de furajare trebuie să fie între 40-45 cm pentrufiecare scroafă. Configuraţia superioară a jgheabului trebuie să evite risipa de furaje, mai alesîn cazul boxelor suspendate pe canalele de evacuare a dejecţiilor. Umectarea hranei cu zer sau

zară proaspete, deversate direct în jgheab, influenţează pozitiv producţia de lapte. Numărul detainuri variază între 4-5 pe zi, în unităţile gospodăreşti şi la discreţie în cele industriale.

Suplimentarea hranei cu lucernă verde (uneori trifoi, pe timp de vară) sau suculente(morcovi, cartofi) pe timp de iarnă, în cantităţi variabile, de 4-6 kg stimulează consumul dehrană şi producţia de lapte.

Scroafele lactante se pot întreţine, începând cu vârsta purceilor de 15 zile şi la păşunecultivată (în special lucerniere), variantă care reduce consumul de concentrate cu 1,2-1,5kg/animal/zi şi contribuie la o mai bună fortifiere a purceilor, cu condiţia să se evite insolaţiaşi timpul nefavorabil.

Consumul de apă al unei scroafe lactante este între 25-30 l/zi, la care se adaugă cca.100 l apă tehnologică în cazul eliminării hidraulice a dejecţiilor din unităţile de tip industrial.Adăparea se face la discreţie sau de 4-5 ori pe zi şi chiar mai des pe timp călduros.Temperatura apei (deoarece consumă şi purceii) nu trebuie să fie mai redusă de 17°C şi nicimai mare de 18°C, deci aproximativ la nivelul termic din interiorul adăpostului.

11.5. Aspecte tehnice în creşterea purceilor sugari

Expoatarea intensivă a scroafelor de reproducţie se materializează în final prinînţărcarea unui număr cât mai mare şi uniform de purcei, garanţia obţinerii unor indici deproducţie şi reproducţie superiori la categoriile următoare de suine.

Page 255: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

255

Aceste deziderate sunt dependente, în mare măsură, de felul cum hrănim şi îngrijimpurceii sugari, de modalităţile de înţărcare şi de evitare a pirderilor pe perioada alăptării.

11.5.1. Pierderile de purcei sugari şi evitarea lor

La categoria purcei sugari se înregistrează cele mai mari pierderi, care variază între12-25% din efectivul iniţial, a căror cauze sunt foarte diferite, primând deficienţele înîngrijirea acestora imediat după fătare, alături de condiţiile de întreţinere neadecvate, legatemai mult de protejarea purceilor din boxa de fătare-alăptare. Trebuie menţionat că, 1-2 purceimorţi din lotul de fătare reprezintă 15-20 % din totalul celor născuţi, deci se impuneasigurarea securităţii purceilor în primele 2-3 zile de la naştere.

Implicaţiile economice sunt foarte mari, deoarece o scroafă consumă pentru fiecarepurcel care trebuie să-l fete numai în perioada de gestaţie, cca. 35 kg de furaje concentrate.Dacă mortalitatea se înregistrează în preajma înţărcării, atunci cheltuielile sunt şi mai mari,deoarece intervin şi alte elemente foarte costisitoare, toate grevând costurile de producţie pepurcelul înţărcat.

CAUZELE care determină aceste pierderi aparţin atât crescătorului cât şi, într-o maimică măsură, animalului, fiind categorisite în indirecte şi directe.

Dintre cauzele indirecte care provoacă moartea purceilor cu puţin timp înainte, sau întimpul parturiţiei, enumerăm:

netratarea la timp a unor boli la mame pe perioada de gestaţie (bruceloză, leptospiroză etc);

netratarea unor infecţii banale ale aparatului genital la scroafă; neasigurarea unui tratament eficace la scroafe pentru sincronizarea actului parturiţiei şi

ejecţia laptelui ( a colostrului); furajarea scroafelor în ultima parte a gestaţiei cu nutreţuri alterate, îngheţate, precum şi

incomplete din punct de vedere al conţinutului în substanţe nutritive etc.Dintre cauzele directe ale pierderilor de purcei sugari, ponderea o deţin strivirile în

primele momente după fătare, alături de neglijenţa în acordarea ajutorului imediat dupănaştere (ştergerea de mucozităţi, uscarea corpului, dirijarea spre sursa de încălzire, timpulscurs până a primul supt etc.). Pierderile prin striviri reprezintă cca. 50% din totalulpierderilorde purcei sugari în perioada de alăptare.

Neacordarea importanţei unor afecţiuni digestive şi respiratorii mai reduc efectivulcu încă 15-25% din cei rămaşi în lotul de fătare.

Tehnologiile actuale cuprind şi rezolvă aceste elemente, pe faze, locuri şi timp, poatemai puţin atitudinea îngrijitorului faţă de scroafă şi purcei (datorate efectivelor mari).

Pierderile de purcei sugari prin mortalitate mai sunt influenţate şi de o serie defactori favorizanţi, cum ar fi: vârsta când s-a produs pierderea acestora; vitalitatea purceilor;dezvoltarea corporală a purceilor la naştere; anemia feriprivă; temperamentul scroafelor;starea de întreţinere şi sănătatea acestora; depăşirea unor crize datorate insuficienţei lapteluimatern, anotimpul etc.

Vârsta purceilor. Cele mai mari pierderi de sugari, din totalul pierderilor pe parcursulperioadei de alăptare, se înregistrează în primele 2 zile, între 50-60%, putând totaliza în primasăptămână de viaţă 80-90%.

Numai neasigurarea temperaturii optime la nivelul patului de odihnă a purceilor înprimele momente de după fătare (între 30-32°C) afectează funcţia de termoreglare, ducând lametabolizarea excesivă a glucozei din organism şi instalarea stării de hipoglicemie la purcei,

Page 256: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

256

manifestându-se prin tremurături musculare, nesiguranţă în mers şi chiar la supt. Această starese poate preveni parţial prin administrarea unei soluţii de glucoză (pe cale bucală, sauparenteral) şi total prin asigurarea căldurii optime după fătare.

Neingerarea de colostru în primele ore după fătare afectează imunitatea purcelului;acesta rămânând neprotejat în faţa mediului microbian. Imunitatea activă se instalează destulde târziu, la peste 30 de zile de viaţă.

Vitalitatea purceilor are importanţă în nivelul pierderilor, constatându-se că produşiirezultaţi din împerecherile înrudite au vitalitate scăzută, în schimb cei obţinuţi din imperecherineînrudite, precum şi de la scroafe metise aparţinătoare la rase diferite sau chiar linii materne(dar neînrudite, din cadrul aceleaşi rase), sunt mult mai viguroşi. Aşa se explică rezultateleslabe în creşterea purceilor obţinuţi din împerecheri consangvine, punând în pericol existenţaliniilor consangvinizate.

Numărul şi greutatea individuală la naştere influenţează nivelul pierderilor prinmortalitate, în sensul că ponderea este mai mare la scroafele cu peste 13 purcei (de până la45%), faţă de cele cu 9-10 purcei; proporţia de 20-22% este înregistrată atât la scroafele cu 6purcei cât şi la cele cu 10 purcei. Aceasta ne face să apreciem că este mai avantajoasăexploatarea unor scroafe cu prolificitate bună (între 10-11 purcei) decât a acelora cu preamulţi (peste 12) sau prea puţini purcei (sub 8 la naştere).

Aceste concluzii impun, mai ales în unităţile industriale, egalizarea numărului depurcei sugari pe scroafe, încă din a doua zi de după fătare. Cu cât purceii au o dezvoltarecorporală mai bună, apreciată în general prin masa corporală individuală, cu atât pierderilesunt mai reduse.

Cumularea celor 2 factori (numărul şi greutatea la naştere) este consemnată prinrezultatele din tabelul 67, de unde rezultă că cele mai reduse şi acceptabile procente depierderi (prin mortalitate), sunt atunci când loturile de fătare deţin în medie 10 purcei cu1,25 kg.

Tabelul 67

Influenţa numărului şi greutăţii purceilor la naştere asuprapierderilor până la înţărcare

Greutateapurceilor lanaştere (kg)

Numărul de purcei fătaţi:5-7 8-10 11-13 14-19

Mortalitatea (%) în perioada de alăptare:0,5-0,7 67 54 71 870,8-1,0 57 38 42 481,0-1,3 23 18 22 311,3-1,6 10 12 12 191,6-1,9 10 8 11 111,9-2,3 0 4 5 16

Anemia feriprivă determină pierderi la purceii sugari (mai ales la cei obţinuţi înunităţile de tip industrial), deoarece rezervele de fier se epuizează în prima săptămână deviaţă.

Un purcel mediu dezvoltat posedă la naştere cca. 50 mg fier, din care peste 90% estestocat în sânge, respectiv în hemul din hemoglobină. Necesarul zilnic de fier este de cca. 7mg, iar aportul prin laptele mamei de doar 2,5 mg, aşa încât, după 8-9 zile, se instalează stareade anemie. Alţi autori arată că între producţia de lapte şi conţinutul acestuia în fier este ocorelaţie negativă, deci cantităţile sporite de lapte ingerate nu rezolvă situaţia. Pentru

Page 257: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

257

aceasta, în ziua a 3-a sau a 4-a după naştere, se administrează un preparat pe bază de fier(FER DEXTRAN, FERODEX, MIOFER sau URSOFERAN), intramuscular, în doze de 1-1,5ml/purcel, cu o repetare după 8-9 zile (la cei insuficienţi dezvoltaţi corporal).

În unităţile gospodăreşti, anemia feriprivă se poate preveni prin umectarea sfârcurilorscroafei, înainte de supt, cu o soluţie de sulfat de cupru 1,0 ‰ şi sulfat de fier 2,5‰, sau seadministrează o asemenea soluţie pe cale bucală (câte 10 ml/purcel).

După vârsta purceilor de 10 zile, când încep să consume concentrate, se poate înglobasoluţia în furaj. De asemenea, se poate administra (separat) lut feruginos (proaspăt recoltat,bine uscat şi mărunţit).

Introducerea în hrana scroafelor gestante, în ultima perioadă, a sulfatului de fier,măreşte rezerva de fier din corpul fetuşilor.

Vârsta scroafelor are influenţă asupra pierderilor, în sensul că la scroafele primipare,precum şi la cele peste vârsta de 3 ani, mortalitatea este mai ridicată decât între vârstele de1,5-2,5 ani, respectiv între fătările a 2-a şi a 5-a. Scroafele bătrâne sunt mai greoaie, îşi reducdin instinctul matern, au o producţie de lapte mai redusă şi uneori strivesc purceii.

Anotimpul influenţează nivelul pierderilor, atât direct cât şi indirect.Acţiunea indirectă este favorizată de reminiscenţa ancestrală moştenită de la porcul

sălbatic, când fătările aveau loc primăvara. Se observă că la fătările de primăvară, procentelede mortalitate sunt mai reduse, faţă de celelalte sezoane.

Direct, influenţa este mai mare, deoarece pe parcursul sezonului de toamnă târzie şiiarnă temperaturile scăzute din adăposturi determină la purcei diferite afecţiuni ale aparatuluirespirator, mai ales în unităţile gospodăreşti, unde nu sunt surse suplimentare de încălzirealocală.

Alte cauze. În această categorie intră schimbarea uşoară a compoziţiei laptelui descroafă, ca urmare a administrării unor furaje alterate, a adăpării cu apă prea rece saunecorespunzătoare calitativ, precum şi a degradării stării de întreţinere a mamei, ca urmare aunei alimentaţii deficitare cantitativ şi calitativ. Temperatura prea scăzută a apei pentruadăparea purceilor influenţează negativ starea de sănătate, fapt ce impune preîncălzireaacesteia în bazine speciale, sau instalaţii speciale.

Slăbirea accentuată a scroafelor, în special a celor bune mame, contribuie la creştereapierderilor din lot.

Neobişnuirea purceilor cu consumarea furajelor suplimentare la vârsta de 8-9 zile,aduce pagube mari ulterioare.

Mai menţionăm că, după 7-8 zile de la naştere, aşternutul purceilor se elimină, maiales când aceasta constă din rumeguş, pentru a nu fi ingerat de către purcei.

Starea de igienă necorespunzătoare din boxă şi compartimentul în care sunt întreţinuţiscroafa şi purceii, afectează starea de sănătate ale acestora, şi care nesesizată la timp,determină pierderi însemnate.

Igenizarea trebuie să se facă de 2 ori pe zi, fără a folosi prea multă apă, mai ales înprimele 2 săptămâni de la fătare.

În unităţile de producţie, castrarea masculilor trebuie să se efectueze la vârsta de 7-8zile şi nu mai târziu, deoarece la vârsta de 14-15 zile deja apare o primă criză a insuficienţeilaptelui, care este depăşită uşor, dacă purcelul este deja vindecat şi dacă furajul combinatprestarter (de bună calitate) este pus la dispoziţia acestuia încă de la vârsta de 8-9 zile.

Page 258: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

258

Alte elemente sunt specificate prin tehnologia practicată la “COMTIM” fiindprezentată în tabelul 68, valabilă şi pentru unităţile gospodăreşti.

Tabelul 68

Tehnologia creşterii purceilor sugari la “COMTIM”

Vârstazile Acţiuni tehnologice Observaţii

1

Formarea şi uniformizarea loturilot;Tăierea colţilor, amputarea cozilor,Alăptarea artificială cu colostru a purceilormici;

Rehidratarea pe cale parentalăcu soluţii electrolitice înprima săptămână de viaţă;ulterior rehidratarea se faceper os, până la înţărcare.2-3

Administrarea preparatului de fier;Extragerea purceilor care au pierdut sfârcul şiformarea loturilor la doici;

4Continuarea alăptării artificiale cu colostru apurceilor orfani;

Tratamentul purceilor minus-variante se face zilnic cuantibiotice (pe bazădeantibiograme) şi extractetisulare produ-se în unitate;

5-7 Castrarea masculilor;8-10 Începerea furajării suplimentare cu reţeta 0-1;

11Scoaterea purceilor rămaşi în creştere şiformarea loturilor la doici (din cele fătate);

15Inlocuirea scroafelor slabe cu doici dinînţărcare;Se începe administrarea nutreţului verde; Se asigură temepratura de 29-

25°C la pardoseala patuluipurceilor în primele 15 zile deviaţă;

18Scoaterea purceilor minus-variante şi formarealoturilor la doici (din cele înţărcate);

22Înlocuirea scroafelor slabe cu doici (din celeînţărcate);

25Scoaterea purceilor minus-variante şi formarealoturilor la doici (din cele înţărcate); Se asigură temperatura

ambinată de 22-18°C înhalele de fătare;

34Marcarea scroafelor destinate ca doici;Reformarea scroafelor necorespunzătoare;Suprimarea furajării scroafelor;

35 Înţărcarea scroafelor

11.5.2. Alimentaţia suplimentară a purceilor sugari

Particularităţile digestive la purceii sugari ne indică faptul că, în primele zile dedupă naştere, aceştia ingeră cantităţi destul de limitate de colostru şi apoi de lapte, impunândsupturi la intervale scurte de timp, de cca. 40-50 minute.aceasta se datoreşte faptului căvolumul stomacului purcelului la naştere este de numai 30-40 ml, iar lungimea intestinuluisubţire de 3,5-4,0 m; după cca. 10 zile stomacul îşi măreşte volumul de cca. 3 ori(100-110 ml), iar intestinele îşi dublează lungimea.

Calitatea sucului gastric la purceii sugari se deosebeşte de cea a suinelor adulte; înacesta găsindu-se o cantitate suficientă de chimozină capabilă să cuaguleze laptele supt, însăpepsina este în cantitate redusă, iar acidul clorhidric este aproape absent (deoarece glandelestomacale nu sunt formate definitiv). Cu toate acestea, digestia intestinală la purcei sedesfăşoară în condiţii mai bune decât cea stomacală, deoarece pH-ul de 6,5 permite activitatea

Page 259: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

259

enzimelor carbohidrazice ca: lactaza, sucraza, maltaza etc. Sucul pancreatic conţine o serie defermenţi proteolitici, amilolitici şi lipolitici, atestând o capacitate bună de digestie.

Toate acestea indică la purceii sugari un echipament enzimatic în formare, încăneeficient pentru alte categorii de furaje, decât laptele matern. Ca urmare, în această perioadă,dezvoltarea purceilor este determinată în mare măsură de cantitatea de lapte supt şi care, prinelementele sale nutritive, imprimă o mare intensitate de creştere. Aşa cum s-a arătat, purceiiîşi dublează greutatea în cca. 15 zile, iar la vârsta de 8 săptămâni greutatea este sporită de 10-12 ori. Se mai constată că, între săptămâna a 3-a şi a 4-a, ritmul de creştere în greutate alpurceilor sugari prezintă o uşoară stagnare (evidenţiată mai ales la populaţiile puţinameliorate), după care se revine la normal. Aceasta se datoreşte nesatisfacerii nevoilornutritive numai prin laptele de scroafă, favorizată de neobişnuirea consumului de furajesuplimentare pentru acoperirea necesarului. După unii autori această criză (la rasele şi metişiiactuali), are loc mai de timpuriu, după cca. 14-16 zile de la naştere.

Purceii încep să consume nutreţuri combinate (de foarte bună calitate) la vârsta de 4-9zile, însă echipamentul enzimatic nu este suficient de bine pregătit, aşa încât pot apărea uneletulburări gastro-intestinale, manifestate prin diaree. Succesul depăşirii fazei depinde de modulcum preparăm şi punem la dispoziţia purceilor un furaj suplimentar de calitate, dincomponente foarte uşor digestibile.

Importanţa sau efectul alimentaţiei suplimentare este evidenţiată după vârsta purceilorde 3 săptămâni, când cerinţele organismului sunt satisfăcute de combinaţia dintre laptelematern şi furajul suplimentar; numai unul sau altul duc la rezultate negative, atât ale creşteriicât şi ale stării de sănătate (tab. 69)

Tabelul 69

Cerinţele de substanţe nutritive şi aportul prin laptele matern

Vârsta(săptăm)

Greutate(kg)

Energie digestibilă (Kcal) Proteină brută (g)

necesaraportprinlapte

% deacoperireprin lapte

necesar aportprin lapte

% deacoperireprin lapte

1 2,7 950 950 100,0 - - -2 4,0 1250 1250 100,0 - - -3 5,9 1625 1400 86,1 83 58 69,84 7,7 2000 1250 62,5 92 54 58,65 9,9 2375 1250 52,6 102 58 56,86 12,7 2750 1150 41,8 118 56 47,4

Începând cu vârsta de 3 săptămâni, dacă purceii au fost obişnuiţi cu furajele încă de la4-9 zile, aceştia cresc şi se dezvoltă mai bine decât cei care nu au primit aceste suplimente, iarcriza de insuficienţă a laptelui este depăşită fără probleme majore, după cum şi criza deînţărcare.

După mai mulţi autori, se poate trage concluzia că este mai economic să punem ladispoziţia purcelului un furaj de foarte bună calitate , chiar dacă acesta este mai scump, decâtsă hrănim scroafele o perioadă mai îndelungată; deci putem să-i înţărcăm mai devreme şi săevităm degradarea stării de întreţinere a mamelor.

Page 260: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

260

Pe de altă parte, furajarea suplimentară a purceilor sugari determină sporireacapacităţii tubului digestiv, ducând la creşterea eficienţei valorificării hranei în etapeleurmătoare. Desigur, valorile biologice ale substanţelor nutritive din lapte sunt mult mairidicate, faţă de cele din hrana suplimentară, însă se mizează mai mult pe pregătireaorganismului, în mod gradat, pentru consumarea furajelor clasice.

Necesarul de substanţe nutritive şi calităţile furajului suplimentarÎn vederea susţinerii ritmului intens de creştere la purceii sugari se impune un aport

energetic corespunzător, alături de satisfacerea optimă în toate substanţele nutritive necesare,deci creşterea densităţii nutritive, secondată de mărirea palatabilităţii furajului suplimentar.

În prima perioadă a lactaţiei întreg necesarul energetic este asigurat prin laptelematern, însă după 2-3 săptămâni energia trebuie completată şi prin furajele suplimentare,urmând ca după vârsta de 5 săptămâni, indiferent dacă purcelul a fost înţărcat sau nu,majoritatea energiei să fie asigurată prin furaje. Cu privire la conţinutul în energie al furajuluisuplimentar se impune ca acesta să fie cât mai mare, între 3100-3400 Kcal EM/kg nutreţcombinat, şi chiar de 3600 Kcal la începutul administrării, dacă şi înţărcarea se face maiprecoce.

Cerinţele crescute în proteine sunt impuse de ritmul de creştere accelerat, aşa încâtîntr-un volum cât mai mic de furaje să existe un procent de 20-22% proteină brută, în care segăsească 1,1-1,3% lizină, 0,7% aminoacizi cu sulf (metionină+cistină) şi cca. 0,2% triptofan(tab.70). Nivelul proteic poate fi de 22-24% PB, la metişii şi hibrizii de mare productivitate,iar conţinutul în lizină poate fi între 1,5-1,7%.

Nivelul proteic din amestecurile furajere depinde şi de componentele care intră înreţetă. Aşa, de exemplu, dacă în acestea intră laptele praf, sau caseina, atunci nivelul proteicpoate fi ceva mai redus, deoarece proteina din aceste componente au coeficienţi dedigestibilitate mai ridicaţi la purceii sugari. Proteinele cu moleculă mare sunt la început maigreu utilizabile din cauză că atât pepsina cât şi tripsina sunt puţin active.

Cerinţele de vitamine. Vitamina A este de cea mai mare importanţă pentru purcel,aceasta asigurându-se în totalitate prin lapte şi parţial din organismul purcelului (din ficat).Carenţa hranei scroafei în vitamina A, reduce vitalitatea purcelului, încetineşte creşterea şifavorizează apariţia unor tulburări digestive. Capacitatea de sinteză a vitaminei A de cătreorganismul purcelului este foarte scăzută. Dacă şi grăsimile adăugate la nutreţurile combinate,ca energizante, nu sunt tratate cu substanţe antioxidante, se inactivează şi o parte din vitaminaA. Din această cauză se procedează la vitaminizarea purceilor sugari insuficienţi dezvoltaţi şia scroafelor, cu vitamina A şi D2.

Cerinţele de vitamină D trebuie apreciate în funcţie de sistemul de întreţinere a scoafeicu purcei, avându-se în vedere că accesul la razele solare, la păşunat etc, poate înlesniprocurarea unei părţi din necesar. În unităţile de tip industrial, administrarea vitaminei D esteabsolut necesară, în special după înţărcare şi transferul purceilor în creşă.

La purceii sugari s-a semnalat o legătură între carenţa hranei în vitamina E şi lipsafierului, componente care dacă nu sunt corect administrate se traduc prin mortalitate ridicatăîn primele 24 ore după injectarea fierului. Pentru aceasta se indică administrarea vitaminei E

cu 1-3 zile înaintea injectării fierului.Carenţa în vitaminele din complexul B se pot satisface uşor prin introducerea în

amestecuri de drojdii furajere.

Page 261: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

261

Tabelul 70

Necesarul de energie şi de substanţe nutritive pentru purceii sugaripână la greutatea de 10 kg (după N.R.C.)

ExplicaţiiNecesar în % sau cantităţi

per kg furaj Necesar zilnic

UM purcei1-5 kg

purcei5-10 kg UM purcei

1-5 kgpurcei5-10 kg

Consum de furaje uscate în aer - - - g 250 500Spor mediu zilnic aşteptat - - - g 200 300Consum specific (furaj/kg spor) - - - - 1,23 1,67

Energie şi proteină- energie digestibilă Kcal 3700 3500 Kcal 925 1750- energie metabolizabilă Kcal 3600 3400 Kcal 900 1700- proteină brută % 27 20 % 67,5 100

Aminoacizi esenţiali- lizină % 1,28 0,95 % 3,2 4,8- arginină % 0,33 0,25 % 0,8 1,3- histidină % 0,31 0,23 % 0,8 1,2- izoleucină % 0,85 0,63 % 2,1 3,2- leucină % 1,01 0,75 % 2,5 3,8- metionină+cistină % 0,76 0,56 % 1,9 2,8- fenilalanină+tirozină % 1,18 0,88 % 3,0 4,4- treonină % 0,76 0,56 % 1,9 2,8- triptofan % 0,20 0,15 % 0,5 0,8- valină % 0,85 0,63 % 2,1 3,2

Substanţe minerale- calciu % 0,90 0,80 % 2,3 4,0- fosfor % 0,70 0,60 % 1,8 3,0- sodiu % 0,10 0,10 % 0,25 0,5- clor % 0,13 0,13 % 0,33 0,7- potasiu % 0,30 0,26 % 0,75 1,3- magneziu % 0,04 0,04 % 0,10 0,2- fier mg 150 140 mg 38 70- zinc mg 100 100 mg 25 50- mangan mg 4 4 mg 1 2- cupru mg 6 6 mg 1,5 3- iod mg 0,14 0,14 mg 0,04 0,07- seleniu mg 0,15 0,15 mg 0,04 0,08

Vitamine- vitamina A UI 2200 2200 UI 550 1100- betacaroten mg 8,8 8,8 mg 2,2 4,4- vitamina D UI 220 220 UI 55 110- vitamina E UI 11 11 UI 2,8 5,5- vitamina K mg 2 2 mg 0,5 1,1- riboflavină mg 3 3 mg 0,75 1,5- niacină mg 22 22 mg 5,5 11- acid pantotenic mg 13 13 mg 3,3 6,3- vitamina B12 mg 22 22 mg 5,5 11- colină mg 1100 1100 mg 275 550- tiamină mg 1,3 1,3 mg 0,33 0,65- vitamina B6 mg 1,5 1,5 mg 0,38 0,75- biotină mg 0,1 0,1 mg 0,03 0,05- acid folic mg 0,6 0,6 mg 0,15 0,30

Page 262: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

262

Cerinţele în minerale sunt şi ele mari, ca urmare a proceselor de creştere intense.Cerinţele zilnice sunt: 8-10 g calciu, 9 g fosfor, 3-6 g potasiu, 1-2 g sodiu şi 2-4 g clor.Calciul şi fosforul se asigură uşor prin carbonat de calciu, fosfat dicalcic, făină de oase etc.

Dintre microelemente, în mod deosebit se pune problema pentru fier, care trebuieadministrat intramuscular în unităţile de tip industrial sub forma unor preparate speciale şi maipuţin în unităţile gospodăreşti, când se poate procura din lut feruginos, sulfat de fier etc.Cerinţele de microelemente, toleranţa şi pragurile de toxicitate sunt prezentate în tabelul 71.

Tabelul 71

Cerinţele în microelemente, toleranţa şi toxicitatea la purcei

MicroelementulCerineţe (mg/kg furaj)

(ppm)Toleranţa

(ppm)Pragul toxic

(ppm)Fier 80,0 1000 4000Cupru 10,0 100-150 250Cobalt 0,1 - -Mangan 40,0 80 500Zinc 50,0 1000 2000Iod 0,2 - -Seleniu 0,1 2,5 7Molibden 0,1 5 10

În creşterea industrială, de mare importanţă este asigurarea seleniului, răspunzător dedistrofiile musculare la purceii sugari.

Componentele indicate pentru amestecul de furaj suplimentar, depind atât departicularităţile de digestie cât şi de preferinţele purceilor pentru anumite furaje.

Laptele ecremat praf este componentul principal şi cel mai indicat, deoareceechipamentul enzimatic este adecvat pentru digestia acestuia. Proporţia de lapte praf dinamestecul de concentrate depinde de vârsta la care se face înţărcarea, aceasta stimulândconsumul şi accentuând independenţafaţă de laptele matern. Proporţiile de lapte praf sunt între 10-20% din amestec, putându-seînlocui parţial şi cu alte preparate ca: extracte solubile din şroturi de soia şi ovăz, sauconcentrate proteice din suc de lucernă şi subproduse de origine animală de tip COLUROM(aceasta din urmă după vârsta de 15 zile).

Zahărul este un component energizant indicat pentru creşterea palatabilităţiiamestecului furajer. Proporţiile de participare sunt între 5-10%. Se mai utilizează în proporţiimai reduse şi melasa, mai ales ca liant pentru granulare.

Cerealele pot participa în proporţie de 45-50%, cu condiţia să fie bine măcinate(granulaţie fină spre medie), de foarte bună calitate şi uneori tratate, în sensul că la ovăz şi laorz trebuie să se îndepărteze prin cernere paleele, iar în unele situaţii boabele se prăjesc. Orzulprăjit este consumat cu multă plăcere, fiind mai gustos, cu substanţe nutritive mai uşordigestibile, iar paleele caramelizate (sau arse) absorb o parte din gazele de fermentaţie.

În vederea reducerii proporţiei laptelui praf din reţetele de fabricaţie a nutreţurilorcombinate pentru purceii sugari şi cei înţărcaţi (reţetele R 0 - 1 şi R 0-2), AURELIA, C. şicolab. (1982), recomandă tratarea barotermică a porumbului şi a orzului (timp de câtevaminute, la 10 atmosfere) pentru a spori digestibilitatea amidonului. S-a constatat că această

Page 263: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

263

Tabelul 72

Structura şi caracteristicile nutritive ale nutreţului combinat 0-1

Specificare %Structura

Porumb 20,00Orz 15,00Grâu 10,00Tărâţe de grâu 5,00Şroturi de soia* 15,00Făina de peşte 5,60Drojdie furajeră 2,45Zahăr 5,25Grăsime de porc 3,15Carbonat de calciu 1,05Fosfat dicalcic 0,35Sare 0,35Zoofort 1,05Porlavit** 15,75TOTAL 100,00

Caracterisitici nutritiveUmiditate 11-12Proteină brută 20,5Fibre brute 3,0Sare (maximum) 0,5Grăsime brută (minimum) 5,0Granulaţie (rest pe sita de 2 mm, maximum) 1,5

Notă: * şroturile de soia sunt măcinate cu sita de 2 mm;** porlavitul cuprinde în componenţa sa: 65% lapte praf, 6% făină de orez,7% drojdie furajeră, 9% grăsimi, 2,3% zahăr, 3% zeamil, premixuri vitaminiceşi minerale, antibiotice etc.

“extrudare” a cerealelor administrate în hrana tineretului porcin, între vârstele de 25-50 dezile, a contribuit la ridicarea sporului mediu zilnic cu 8-12%, faţă de lotul martor, iarconsumul specific s-a redus cu 6-17% (tab.73).

Tabelul 73

Indicatorii tehnico-economici înregistraţi la hrănirea cu cereale extrudate

SpecificareVarianta cu 19% P.B. Varianta cu 21,5% P.B.

martorR 0-1 + porumb

extrudat martorR 0-1 + porumb

extrudatGreutatea la vârsta de 23zile (kg)

4,87 4,89 4,70 4,87

Greutatea la vârsta de 50de zile (kg)

8,23 8,76 8,73 9,21

Sporul mediu zilnic (g) 128 143 149 161Consum specificconcentrate (kg)

2,10 1,73 1,81 1,70

Page 264: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

264

În hrana purceilor sugari se pot utiliza proporţii reduse de mazăre şi numai în urmaunor tratamente termice speciale, ce constau în fierberea făinurilor timp de 20-30 minute la140°C, ocazie în care se inactivează factorul antitriptic şi a celui toxic (aglutinator alhematiilor). Aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru făinurile de orz (cernute şi fiertedupă măcinare), când glutenul devine mai uşor digestibil. Acest procedeu este cunoscut subnumele de “extrudare” şi este superior prăjirii boabelor de orz.

Cu privire la utilizarea componentelor proteice vegetale, de soia trebuie tratateobligatoriu termic, iar şroturile de floarea soarelui sunt cernute; participarea acestora înamestec fiind între 12-17%.

Dintre făinurile de origine animală este preferată făina de peşte, de foarte bunăcalitate, în proporţie de până la 5% din amestec.

În fermele de tip gospodăresc, amestecurile furajere destinate suplimentării hraneipurceilor sugari trebuie să posede aceleaşi caracteristici ca nutreţul combinat 0-1, adică săconţină peste 20,5% proteină brută, cel mult 3.0% celuloză brută, peste 5,0% grăsime brută şi0,5% sare (NaCl). Granulaţia trebuie să fie medie spre fină, adică restul de pe sita de 2 mm decel mult 1,5%.

În ultimul timp, în România (S.C. UNIREA S.A Iaşi) se produc concentrate proteino-vitamino-minerale (P.V.M.) care participă în raţiile de hrană în proporţie de 30%, iar celelaltecomponente constau din făină de porumb (40%), şi făină de orz (maximum 30%).Concentratul P.V.M. conţine 40% P.B., cu 3,5% lizină, 1,4% metionină, 0,5% cistină, 0,5%triptofan, 4,5% calciu, 1,8% fosfor etc, alături de enzime şi vitamine. Valoarea energetică estede 3050 Kcal EM/kg P.V.M., în condiţiile când substanţa uscată este de 91,8%, iar grăsimeabrută de 3,4%. Prin urmare, unitatea gospodărească îşi procură concentratul P.V.M. pe care îlomogenizează foarte bine cu făinurile de cereale. Se scontează pe un consum de cca.10 kgfuraj pentru un purcel sugar de la naştere până la greutatea de cca. 12 kg, din care cca. 3 kg îlreprezintă concentratul P.V.M.. Denumirea comercială este de UNIKEM PPS-30 şi esteprodus de S.C. UNIREA S.A. Iaşi.

În unităţile gospodăreşti se poate administra şi laptele tras proaspăt, în cantităţi de 50ml la vârsta de 10 zile şi până la 500 ml la vârsta de 56 zile. De asemenea, se poate administrasuplimentar şi lucernă verde, însă numai după vârsta de 15 zile şi în cantităţi de 100-200g/purcel/zi.

Orzul prăjit se introduce suplimentar în hrană, în cantităţi de 50 g/purcel/zi, la vârstade 15 zile şi de 200 g la vârsta de o lună, pe tăviţe şi în zonele curate şi izolate faţă de scroafă.

În unităţile gospodăreşti se instituie 3-4 tainuri pe zi, iar în cele de tip industrial,nutreţurile combinate se administrează la discreţie, în hrănitori semiautomate, începând cuvârsta de 8 zile. Furajele neconsumate se adună în aceeaşi zi şi se dirijează la porcii graşi.

Consumul zilnic, la vârsta de 21 de zile, ajunge la 30 g, la 35 zile la cca. 250 g, iar lavârsta de 56 zile la 500 g.

Cantităţile de nutreţ combinat consumate până la vârsta de 35 de zile sunt de cca.9 kg/purcel şi de cca. 11 kg la 42 de zile.

Accesul la adăpătoare trebuie să fie de la vârsta de 4 zile; apa la discreţie pentru băuteste o condiţie esenţială pentru realizarea de rezultate bune ale creşterii şi de menţinere asănătăţii.

Page 265: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

265

În alimentaţia tineretului sugar trebuie să se pună un accent deosebit pe îmbogăţireaamestecurilor furajere cu unele energizante, substanţe minerale şi vitamine. În acest sens,nutreţurile combinate vor conţine cel puţin 5% grăsimi, aceasta realizându-se atât princomponentele clasice cât şi prin introducerea în reţetă a grăsimii de porc de calitatesuperioară, de uleiuri vegetale şi de zahăr (unde sunt resurse suficiente ).Grăsimile au rolul deenergizante, pe lângă asigurarea friabilităţii, în cazul granulării nutreţului combinat de tipprestarter, mult recomandat în hrana purceilor sugari. Granulele care se sfărâmă uşor suntconsumate cu mai multă plăcere de către purcei, mai ales după vârsta de 10-15 zile, deoarecedentiţia este încă în formare. Grăsimile sunt introduse în masa furajului combinat prinpulverizare, în stare încălzită, necesitând unele cheltuieli în plus, dar care se regăsesc înpregătirea organismului purcelului pentru consumarea integrală şi timpurie a tuturorcomponentelor.

Alimentaţia minerală a scroafelor lactante şi a purceilor sugari (după vârsta de 9 zile)are foarte mare importanţă, mai ales în cazul exploatării intensive. În unităţile de tip industrialsubstanţele minerale trebuie să se asigure la nivelul cerinţelor, în caz contrar efectele negativeale deficitului se resimt imediat, cu manifestări nespecifice şi greu de stabilit în timp util.

Unele experienţe efectuate mai recent scot în evidenţă necesitatea suplimentăriiminerale a raţiilor de hrană pentru scroafele lactante şi chiar a celor gestante, cu influenţăfavorabilă asupra capacităţii reproductive şi a viabilităţii purceilor.

În general, la suinele crescute în unităţile gospodăreşti se utilizează suplimenteminerale, în proporţie de 3-4%, la reţetele sau raţiile de bază, formate din: 55 de părţi fosfatdicalcic, 15 părţi carbonat de calciu, 20 părţi NaCl şi 5 părţi magneziu. Acest suplimentasigură cca. 20% Ca, 10% P, 5% Na, 3% Mg, 0,15% Fe, 0,15% Zn, 0,10% Mn, 0,03% Cu şi0,001% I, proporţia fiind relativ satisfăcătoare.

În unităţile de tip industrial se utilizează cu precădere P.V.M. specifice purceilorsugari, care participă în proporţie de 30% în furajul combinat. În această situaţie, furajulcombinat de tip prestarter, specific purceilor sugari (reţeta 0-1), asigură substanţele mineraleprin proporţiile de 3% carbonat de calciu, 1% făină de oase, 1% sare de bucătărie şi 3%zoofort P1.

11.5.3. Înţărcarea purceilor

Înţărcarea purceilor constituie o acţiune zootehnică, prin care se face trecerea de la oalimentaţie bazată pe laptele matern la o alimentaţie cu furaje specifice hrănirii suinelor.

Înţărcarea este faza cea mai critică din viaţa purcelului, datorată atât eliminăriilaptelui din hrană cât şi stresului provocat de izolarea faţă de mamă. Criza de înţărcare semanifestă prin stagnarea în creştere, prin stări de diaree şi de agitaţie exagerată, urmate deapatie, lipsa poftei de mâncare, sesizate prin pierderea luciului părului.

Pentru atenuarea efectelor nedorite, atât în timpul cât şi după înţărcare, trebuie să serespecte o anumită tehnică de înţărcare, alegându-se şi cea mai adecvată metodă în funcţiede tipul de exploataţie şi de condiţiile concrete din unitate.

Tehnica înţărcăriiÎn general, se caută modalităţi prin care purcelul să sufere cât mai puţin de pe urma

acestei acţiuni şi să se integreze într-un timp cât mai scurt în noile condiţii de viaţă.Pentru aceasta, încă din timpul alăptării, deci înainte de înţărcare, se iau următoarele

măsuri:

Page 266: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

266

de la vârsta de 8 zile se introduce în hrănitorul purceilor o cantitate redusă de nutreţcombinat, uneori împrăştiindu-se în faţa acestuia. Concomitent se îndepărtează rumeguşulde sub hrănitor şi din apropiere. Zilnic se face reîmprospătarea cu nutreţ combinat;

cu 4-5 zile înainte de data planificată pentru înţărcare se reduce numărul de supturi, prinizolarea mamei faţă de purcei. Această operaţiune se face numai în boxele tip danez şi încele gospodăreşti (prevăzute cu incinte pentru purcei);

cu 2-3 zile înainte de înţărcare se reduce cantitatea de furaj administrat scroafei, pentrudiminuarea secreţiei de lapte, prevenindu-se şi apariţia mamitelor după înţărcare;

în ziua înţărcării se poate reduce, pe lângă furaje, şi cantitatea de apă pentru adăpareascroafei (însă cu atenţie).

Pe perioada înţărcării şi după aceasta se iau următoarele măsuri:

din boxa de fătare-alăptare se scoate scroafa cu 2-3 zile înainte, purceii rămânând pe loc;

se evită, în această perioadă, mişcarea de suine adulte prin adăpost, sau prin apropiere;

hrănirea purceilor se va face cu aceeaşi reţetă care s-a administrat în perioada de sugar, celpuţin 10 zile după înţărcare;

formarea loturilor de tineret pentru creşă se face cu multă grijă, prin extragerea din boxe aindivizilor, limitându-se efortul fizic. Pentru aceasta se aglomerează purceii într-o parte aboxei cu ajutorul unor panouri mobile, preluându-se mai întâi indivizii insuficienţidezvoltaţi, apoi cei cu greutatea medie şi în final cei mai mari;

asigurarea mijloacelor de transport adecvate până la adăpostul de creştere, evitându-seperioadele de caniculă sau friguroase.

manipularea extragerii şi prinderii purceilor trebuie să se facă cu foarte mare atenţie,ţinânudu-se cont de elementele menţionate la contenţie;

lotizarea şi finalizarea acesteia în boxele din creşă pe sexe, unde diferenţele de greutate nutrebuie să varieze cu ±200 g;

separarea şi rezervarea celor mai bune boxe pentru purceii slab dezvoltaţi corporal, învederea recuperării lor;

adăpătorile se pun în funcţie după cca 30 de minute de la populare, când acesta sedereglează uşor pentru ca purceii să o găsească uşor, după care se reduce nivelul apei la0,2 cm faţă de buza superioară.

Metode de înţărcare a purceilorIntensivizarea exploatării scroafelor de reproducţie (respectiv mărirea indicelui de

utilizare) prin scurtarea perioadei dintre două fătări, a impus şi reducerea perioadei dealăptare a purceilor, deci înţărcarea la vârste din ce în ce mai timpurii, în concordanţă cucondiţiile concrete din unitate.

În funcţie de vârsta de înţărcare a purceilor se pot distinge următoarele metode: ultraprecoce, foarte precoce, precoce, semiprecoce sau timpurie, semitardivă şi tardivă (saugospodărească).

Înţărcarea ultra precoce se practică mai rar, în scop experimental, pentru obţinereade purcei “liberi de boli” (Disease Free Pigs) necesari preparării unor vaccinuri sau pentrupopularea unor unităţi cu animale perfect sănătoase.

În acest scop purceii sunt recoltaţi prin operaţia de cezariană, sau sub “clopot” imediatdupă fătare, aşa încât să nu vină în contact cu mama sau mediul ambiant.

Page 267: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

267

Purceii se întreţin în incubatoare, în camere sterile, apoi se cresc în boxe colective decâte 10 capete, fiind hrăniţi cu substituienţi de lapte. În compoziţia substituienţilor de laptematern intră laptele ecremat praf (40-70%), substanţe minerale, vitamine şi antibiotice , alăturide alte ingrediente.

Înţărcarea foarte precoce se face la 2-7 zile după fătare, deci după perioadacolostrală, urmând ca purceii să consume în continuare substituienţii de lapte de scroafă subformă lichidă.

Creşterea se face în mai multe faze.În faza I, care durează până la 28 zile, purceii se hrănesc cu lapte de vacă ecremat

proaspăt, la care se adaugă diferite ingrediente pentru a ajunge la valoarea nutritivă a lapteluide scroafă. Hrana se administrează sub formă lichidă, în 9 tainuri pe zi, procedându-se înprima zi la aplecarea forţată în jgheaburi speciale;

În faza a -II-a , de la vârsta de 29 la 50 de zile, purceii se cresc în hale, în boxecomune, câte 22-24 exemplare în lot, asigurându-se 0,15 m2 pentru fiecare individ. Furajuleste adecvat vârstei, preparat pe bază de lapte ecremat praf şi alte cereale administrate subformă de pastă, în 6 tainuri pe zi.

În faza a III-a, de la vârsta de 51 la 80 de zile, purceii se întreţin în hale, în boxecomune, asigurându-se câte 0,18 m2 de animal şi un front de furajare de 18 cm. Hrănirea seface cu nutreţuri combinate specifice vârstei, administrarea făcându-se sub formă umectată,în 6 tainuri/zi;

În faza a IV-a , de la 81 la 95 de zile, purceii sunt întreţinuţi în continuare în boxecomune, asemănătoare cu cele din îngrăşătorii. Hrănirea se face tot cu nutreţuri combinatespecifice vârstei. Greutatea la finele acestei faze este de peste 25 kg, după care sunt livraţipentru îngrăşare la alte unităţi. Toate procesele de distribuire a hranei, de reglare amicroclimatului sunt automatizate şi dirijate electronic.

Înţărcarea precoce se face când purceii au vârsta de 2-3 săptămâni, deci după ce auconsumat colostrul şi o anumită cantitate de lapte matern. Încă de la vârsta de 8-9 zile seadministrează nutreţul combinat de tip prestarter, care are un nivel proteic între 22-24% P.B.şi în a cărei structură intră laptele ecremat praf în proporţie de 20-30%, cereale de foarte bunăcalitate şi tratate special, zahăr şi alte ingrediente. La înţărcare (2-3 săptămâni) purceii sehrănesc exclusiv cu aceste nutreţuri combinate, împrospătarea făcându-se zilnic. La vârsta de3 săptămâni greutatea purceilor poate fi de cca. 5 kg, după care se poate utiliza un amestec defuraje combinate de tip prestarter şi starter cu nivelul proteic mediu între 18-20% P.B. Încompoziţia nutreţului prestarter şi starter intră, de asemenea, laptele ecremat praf şi zerul praf,în proporţie de 10-15%, alături de alte componente de foarte bună calitate şi uşor digestibile.

Înţărcarea timpurie se face când purceii au vârsta între 4-5 săptămâni şi o greutateîntre 5-6 kg. Este considerată ca înţărcare fiziologică, deoarece echipamentul enzimatic laacest stadiu este destul de eficient pentru digestia substanţelor nutritive din furajeleconcentrate utilizate în hrana tineretului suin.

Purceii trebuie să fie deja obişnuiţi cu consumarea de nutreţuri combinate (cu nivelproteic de 20-22% P.B.). După înţărcare, purceii sunt hrăniţi timp de 10-15 zile, tot cu nutreţcombinat utilizat pe perioada alăptării, după care se trece treptat, în 3-4 zile, la înlocuireaacestuia cu nutreţ combinat de tip starter.

Page 268: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

268

În unităţile industriale de la noi din ţară predomină această metodă de înţărcaretimpurie, sau fiziologică, la care se înregistrează o greutate medie a purceilor de cca. 6 kg şichiar mai mult în cazul hibrizilor comerciali (7-9 kg).

Înţărcarea timpurie sau fiziologică, este indicată şi pentru scroafele mame, deoareceacestea trebuie să intre în călduri în 5-8 zile de la izolarea purceilor, pe când la înţărcările desub 21 de zile nu se realizează refacerea optimă a aparatului genital.

În condiţiile în care preţul furajului combinat R 0-1 este ridicat, înţărcarea purceilorsub vârsta de 35 de zile nu este economică din punct de vedere al costului furajelorconcentrate pentru realizarea a 1 kg spor de creştere.

Înţărcarea semitardivă se face la vârsta purceilor de 42 de zile şi este specificăunităţilor care au ca sarcină producerea de material de prăsilă. Purceii beneficiază de laptematern o perioadă îndelungată, contribuind la o dezvoltare corporală mai armonioasă şi la ostare de sănătate bună, greutatea medie fiind de cca 7,5 kg şi chiar mai mult (10-12 kg).

Înţărcarea gospodărească sau tardivă se face la vârsta purceilor de 56 de zile,respectiv la 8 săptămâni. Scroafele pot fi scoase, pe timp de vară, la păşune, împreună cupurceii, pe parcele apropiate. Încă din perioada de lactaţie se poate introduce furajul starter, cucare apoi se continuă hrănirea fără dificultate, modalitate prin care înţărcarea se poate facemai uşor.

Cu 1-2 săptămâni înainte de înţărcare se răreşte numărul de supturi, aşa încât la vârstapurceilor de 56 de zile, aceştia să beneficieze doar de o partidă pe zi. Această metodă sepractică mai rar, deoarece epuizează scroafele.

Tehnica şi metodele de înţărcare a purceilor sugari sunt foarte importante pentrurealizarea, în etapele viitoare, a indicatorilor de producţie şi a dezvoltării corporalearmonioase.

În unităţile care au ca scop de producţie producerea porcului de carne, înţărcarea seefectuează între vârstele de 28-35 de zile (uneori la 21 de zile), iar în cele pentru asigurarea dereproducători la vârsta de 42 de zile (mai rar la 49 de zile).

Specialistul trebuie să analizeze în mod corect condiţiile reale din unitate, corelate cusarcinile de producţie, aşa încât rezultatele să fie pe măsura competenţei.

Trebuie avut în vedere că, de măsurile luate în timp util, depinde exploatarea raţionalăa două categorii de suine foarte importante: scroafele de reproducţie şi tineretul înţărcat.

Page 269: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

269

CAPITOLUL 12

TEHNOLOGIA DIN SECTORUL DE CREŞĂ

Activitatea de producţie din compartimentul sau sectorul de creşă se declanşează odatăcu preluarea purceilor înţărcaţi din maternitate şi se continuă cu creşterea acestora până lavârsta de 90-105 zile, când au masa corporală între 25-35 kg. Vârsta de preluare dincompartimentul de matenitate este de 37 de zile în unităţile industriale şi de 44 de zile în celecare livrează reproducători. În unităţile gospodăreşti vârsta de preluare este de 56 de zile.Greutatea medie trebuie să fie de cca. 6,5 kg la unităţile industriale, de cca. 7,5 kg la cele carelivrează material de reproducţie şi de cca. 10 kg la fermele gospodăreşti; indivizii cu 2-3 kgmai puţin, faţă de medie, se constituie în loturi separate şi li se instituie măsuri speciale derecuperare, care vor fi tratate ulterior. În cazul metişilor sau a hibrizilor de mareproductivitate, greutăţile corporale sunt mai mari cu 3-4 kg la vârstele specificate mai sus.

Tineretul suin care se creşte în compartimentul de creşă este denumit “tineret înţărcat”sau “purcei înţărcaţi”.

În unităţile industriale, activitatea din compartimentul de creşă constituie cea de-a 3-averigă a fluxului tehnologic, în care unitatea funcţională este “compartimentul”, iar populareaşi depopularea se face după principiul “totul plin-totul gol”.

Prin tehnologia de creştere se urmăreşte realizarea unui spor mediu zilnic de300-400 g, a unui consum specific de 2,5-3,0 kg şi reducerea pierderilor prin mortalitate.

Capacitatea de cazare a compartimentului în unităţile de tip industrial, sau a sectoruluide creşă din unităţile gospodăreşti, este corelată cu numărul de purcei înţărcaţi, cu durata deîntreţinere pe serie, precum şi cu suprafaţa utilă atribuită fiecărui animal.

Compartimentul sau sectorul este împărţit în boxe cu capacităţi diferite şi dotărivariate, în funcţie de sistemul de întreţinere adoptat.

12.1. Sistemele de întreţinere a tineretului înţărcat

Sistemele de întreţinere a tineretului înţărcat în compartimentul sau în sectorul decreşă, se pot clasifica astfel:

- întreţinerea în boxe din compartimentele special construite pentru această categorie;- întreţinerea tineretului în continuare, în boxe de fătare-creştere din compartimentul

de maternitate.În majoritatea unităţilor crescătoare de suine, tineretul înţărcat se întreţine în

compartimente cu boxe special construite şi echipate, şi mai rar în boxe de fătare-creştere;ultima variantă necesită investiţii mari şi nu asigură confort la nivelul cerinţelor acesteicategorii.

Page 270: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

270

Boxele pentru cazarea tineretului înţărcat au înregistrat sub aspectul soluţiilorconstructive, o evoluţie în timp, de la cele de mare capacitate (între 40-60 purcei), la baterii decuşti, sau mai recent de boxe la sol cu capacitatea redusă, de până la 20 animale.

12.1.1. Întreţinerea tineretului în boxe speciale

Boxele de tip pavilionar au fost concepute şi construite între anii 1962-1964 înunităţile de tip industrial de la noi din ţară şi aveau o suprafaţă de cca. 19 m2, asigurândcazarea a cca. 40 de purcei înţărcaţi (0,45 m2/animal), ceea ce a constituit o risipă de spaţiuconstruit, urmând ca într-o etapă ulterioară să se cazeze 55 de purcei (0,35 m2/animal).

În această variantă constructivă, compartimentul (de 24,0x9,0 m) cuprinde 10 boxe,fiecare cu “adâncimea” sau lungimea de 8 m şi lăţimea de 2,4 m, deci s-au creat condiţiipentru furajarea uscată la pardoseală.

Pardoseala era compactă pe toatăsuprafaţa şi confecţionată din cărămidă pecant prinsă în lapte de ciment,despărţiturile laterale din tablă sau dulapide beton armat cu interspaţii reduse şiînălţimea de 0,6-0,7 m, iar hrănitorile dintablă zincată. Hrănitorile erau prevăzute cudespărţituri ale jgheabului şi plasate sprealeea de serviciu; opus se găsea un grătarde fontă peste o gură de canal (0,25x0,25m), iar alăturat erau amplasate adăpătoritip cupă cu clapetă.

Acest tip de boxă nu posedă zonă degrătar pentru defecarea şi urinarea animalelor, cea ce a afectat microclimatul dincompartiment şi reducerea productivităţii muncii, alături de o mare risipă de spaţiu în primafază de creştere.

Iniţial, în aceste boxe, furajele combinate s-au administrat şi pe pardoseală.În perioada 1966-1969, în hale cu lăţimea de 18 m, s-a procedat la recompartimentarea

acestora pe două rânduri de boxe, cu aproximativ aceeaşi organizare interioară şi alee deserviciu la mijloc. Compartimentul cuprinde 20 de boxe (4,4x2,2 m), în fiecare cazându-se 34de animale.

- Baterii de cuştiTehnologia de creştere în baterii s-a introdus în anii 1975-1976, urmând ca în 1978 să

se generalizeze la toate unităţile industriale pentru creşterea şi îngrăşarea porcinelor.Motivul principal pentru această soluţie constructivă de cazare a tineretului înţărcat l-a

constituit folosirea mai eficientă a spaţiului construit. Pentru început, cuştile organizate înbaterii, au fost amplasate pe un singur nivel, apoi pe 2 nivele, uneori chiar pe 3 nivele, darnumai spre centrul adăpostului.

Cuştile aveau dimensiuni foarte diferite şi, legat de aceasta, asigurau cazarea în fiecarecuşcă a unor efective reduse şi variabile de tineret porcin, însă pe întregul adăpost efectivul s-a mărit considerabil.

Fig.74 Boxe tip pavilionar

Page 271: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

271

Bateriile cu un singur nivel au fost aşezate pe două sau mai multe rânduri încompartiment, suspendate cu 15-20 cm faţă de pardoseală. Suspendarea, deasupra pardoselii,se făcea pe cadre confecţionate din ţeavă sau din cornier; pardoseala cuştilor fiind prevăzutăcu plasă de sârmă zincată cu grosimea de 2-3 mm şi ochiurile de 10x10 mm.

Această soluţie a îmbunătăţit regimul termic cu 3-4°C faţă de pardoseală şi a izolatanimalele de fecale, limitându-se infestarea cu Escherichia coli şi alte bacterii nefaste.

Capacitatea de cazare pe compartiment a crescut cu 40-50% faţă de tipul pavilionar,deoarece în prima fază s-au prevăzut fiecărui purcel 0,15 m2. Cuştile aveau, în general,dimensiunile de 1x2 m, fiind echipate cu 2 adăpători tip suzetă sau pipă, iar pereţii despărţitorierau confecţionaţi din plase de sârmă pe părţile laterale sau din panouri metalice detaşabile,pentru a uşura manipularea purceilor la depopulări. Dejecţiile se dirijau în spate, prinamplasarea sub pardoseală a unor panouri înclinate spre canalele de colectare a lor.Hrănitoarele constituiau partea din faţă şi posedau sub aceste panouri înclinate pentrurecuperarea furajului risipit.

Într-o etapă ulterioră, bateriile de cuşti au fost amplasate deasupra unor canale, saufose, cu perne de apă; nivelul apei reglându-se cu ajutorul sifoanelor sau şibărelor. În aceastăvariantă umiditatea s-a redus mult, deoarece şi suprafaţa de evaporare s-a micşorat, pe lângă oimportantă economie de apă pentru spălare. Cuştile au fost confecţionate din plase de sârmăzincată montate pe cadre de cornier.

În ambele variante hrănitoarele erau confecţionate din tablă zincată, având jgheabulîmpărţit în fronturi de furjare prevăzute sub ele cu o mică zonă compactă, pentru limitarearisipirii nutreţului.

Aceste cuşti, organizate în baterii, au asigurat sporuri medii zilnice mari (de cca. 400g), au redus mortalitatea (la cca. 4%), însă aveau funcţionalitatea în timp redusă şi omanipulare destul de greoaie a animalelor la populare şi depopulare.

Fig.75 Boxe pentru tineret suin amplasate deasupra canalelor

Datorită numărului sporit de animale din compariment a necesitat şi o reglare forţată amicroclimatului, în special a ventilaţiei, deci consumuri mari de energie electrică.

Page 272: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

272

- Încurajaţi de rezultatele productive, ulterior s-au confecţionat baterii de cuşti pe 2nivele, cu dimensiunile şi organizarea interioară aproape asemănătoare cu cele descriseanterior şi amplasate pe centrul conctrucţiei, unde şi înălţimea permitea.

Dejecţiile de la etajul superior erau colectate într-o tavă metalică cu perna de apă,interpusă între cele 2 nivele. Noxele se colectau prin montarea unui sistem de tubulaturi subgrătarele ambelor etaje, extragerea acestora făcându-se forţat cu ajutorul unui exhaustor.

Fig.76 Baterii de boxe pentru tineret suin cu două nivele

Bateria de cuşti cu 2 nivele a fost omologată în 1978, având următoarele caracterisitic:lăţimea de 1,6 m, lungimea de 1,6 m, suprafaţa de 2,5 m2, înălţimea de 0,60 m, iar înălţimeacelor 2 nivele de 1,6 m. Capacitatea de cazare în faza I (37-75 zile) a fost de cca. 18 purceiînţărcaţi, iar în faza a II-a (75-105 zile) de cca. 8 animale. Deci la vârsta tineretului de 75 dezile, jumătate din efectivul unui compartiment se va depopula, efectuându-se şi o nouălotizare, în vederea afluirii unui nou compartiment sau sector de boxe care din timp a fostspălat, dezinfectat, reparat şi adus la parametrii optimi pentru categroia 15-30 kg.

Prin urmare, o serie de purcei se întreţineau cca 40 de zile în faza I şi cca 30 de zile înfaza a II-a.

Apa se asigură prin adăpători de tip pipă, iar administrarea furajelor prin hrănitorilesemiautomate, aprovizionate prin telescoape din material plastic, racordate la instalaţiile de tipTN-60.

Această variantă a permis cazarea unui număr foarte mare de tineret înţărcat pecompartiment, însă manipularea animalelor de la etaj se făcea greoi, alături de un consumridicat de metal. Pereţii laterali ai boxelor şi hrănitorile erau detaşabile, aşa încât ladepopulare tot rândul de cuşti se transforma într-un coluar plin cu animale ce corespondea cucamera de legătură, iar pentru cuştile de la etaj s-a prevăzut un topogan, sau rampă, pentrudirijarea şi coborârea grăsunilor direct în remorcile tehnologice.

În general, s-a renunţat la plasa de sârmă, apelându-se la panouri cu bare de oţelrotund, sudate pe cadre de ţeavă zincată, sau cornier. Ulterior, barele grătarelor s-auconfecţionat şi din platband pe cadre de ţeavă sau cornier, iar hrănitorile din tablă zincată (cu

Page 273: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

273

grosimea de 1 mm) ce posedau marginea superioară a jgheabului răsfrântă în interior pentru ase evita risipa de furaje.

Necesarul ridicat de energie electrică pentru reglarea forţată a microclimatului şiconsumul mare de metal a determinat ca, din 1985, să se renunţe la cazarea purceilor, mai alesîn faza a II-a, în baterii de cuşti metalice.

În această nouă variantă, pentru faza a II-a, tineretul înţărcat se creştea în boxeobişnuite, de la 10-12 kg şi până la greutatea de 25-35 kg şi chiar mai mult. Boxele aveaupardoseala compactă (din cărămidă) pe cca. 60% şi grătar de beton armat pe cca. 40% dinsuprafaţa acesteia.

Zona compactă era situată spre aleea de serviciu, având amplasate deasupra acesteiahrănitorile (pe direcţia peretelui despărţitor), iar opus avea zona grătarului cu cele 2 adăpătoritip pipă amplasate în colţuri.

Într-o boxă de 3/4 m se cazau între 20-25 de animale, fiecăreia revenindu-i cca. 0,35m2 . Se recomandă ca pereţii despărţitori să fie confecţionaţi din dulapi de beton pe direcţiazonei compacte şi numai din ţeavă pe direcţia grătarului.

Fig. 77 Boxă pentru tineretul suin, faza a II-a1. hrănitorul, 2. pardoseală beton, 3. grătar, 4. adăpători

- Boxa la sol cu încălzire electrică în pardoseală, constituie ultima variantă deîntreţinere a tineretului înţărcat, înlocuind cu succes bateriile de cuşti. La acest tip de boxă ,consumul de metal s-a redus considerabil, mărindu-se şi perioada de exploatare, iar patul cald(încălzit cu rezistenţe electrice) a asigurat un confort sporit pentru purceii înţărcaţi. Încălzirease face numai în zona compactă a pardoselii, deci local, asigurând o temperatură de cca. 26-28°C, care în primele 10 zile de populare se consideră optimă, iar spre final se reduce la cca.24°C.

Dimensiunile boxei sunt variabile, cele mai des întâlnite sunt de 2x2,4 m, importantefiind: asigurarea frontului de furajare pentru 30% din animale, o suprafaţă de 0,20 m2/purcelînţărcat în faza I, din care 0,10 m2 pat cald şi o proporţie a grătarului de 40%, elemente careau eliminat igienizarea zilnică şi umiditatea excesivă.

Page 274: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

274

Fig. 78 Secţiune prin compartimentul creşă cu boxe încălzite electricîn pardoseală

Pereţii despărţitori şi hrănitorul sunt confecţionaţi din dulapi de beton armat, iargrătarele de asemenea. Pe direcţia grătarelor se indică ca pereţii despărţitori să fieconfecţionaţi din ţeavă zincată cu interspaţii (pe verticală) de cca 6 cm. La colţuri se află 2adăpători tip pipă cu lungimea de 10 cm, bine şlefuite la extremitatea superioară şi înclinatespre interior la 45°. Numărul de animale din boxă nu trebuie să depăşească 16 purcei.

După vârsta de 75 de zile a purceilor şi greutatea de peste 15 kg, nu mai este necesarăîncălzirea pardoselei, cu condiţia ca aceasta să fie confecţionată din cărămidă pe cant, iartemperatura interiorului adăpostului de 18-20°C.

12.1.2. Întreţinerea tineretului în continuare în boxele defătare-creştere

În multe unităţi de tip industrial, dar şi în fermele de înmulţire şi de hibridare, dupăînţărcarea scroafelor, purceii rămân în aceleaşi boxe până la vârsta de 90-95 zile şi greutateade cca. 27 kg. După extragerea scroafei, barele metalice care-i limitau mişcările sunt ridicatepentru ca purceii să se mişte în voie. Se diminuează foarte mult din efectele stresurilorocazionate de înţărcare, de schimbare a boxei, de lotizare şi chiar de obişnuire cu personalulde îngrijire. Pe lângă acestea, productivitatea muncii creşte foarte mult (de cca. 3 ori), însăinvestiţia este mare, necesitând de cca. 3 ori mai multe boxe de fătare-alăptare.

De menţionat că şi în zonele de odihnă ale purceilor, grătarele trebuie să fieconfecţionate din fontă sau beton armat, deoarece cele din material plastic devin casabile dupăcca. 3 ani de funcţionare.

Acest sistem de întreţinere se poate practica şi în unităţile gospodăreşti, scroafaextrăgându-se la înţărcare, iar purceii rămânând pe loc până în apropierea fătării următoareiscroafe. După depopulare, igienizarea şi dezinfecţia trebuie să fie foarte minuţios executate,pe lângă unele lucrări de reparaţii.

Page 275: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

275

Indiferent de sistemul de întreţinere, pe parcursul perioadei de creşă, purceii nu selotizează, ci doar se extrag indivizii cu creşterea întârziată, cei bolnavi sau cu dificultăţi decomportament (care muşcă urechile, cozile etc. sau defecă şi urinează în toate zonele boxei).Aceştia se cazează în boxe separate, deci cele mai expuse vederii personalului de îngrijire şicu microclimat favorabil.

În unităţile gospodăreşti cu efective reduse se impune întreţinerea purceilor înţărcaţi încamere speciale, unde boxele vor asigura cazarea a 16-20 animale în prima fază de creştere(44-75 zile) şi 7-9 animale în faza a doua de creştere, ele având dimensiunile de 2/2 m. Pereţiidespărţitori trebuie confecţionaţi din ţeavă sau material lemnos cu înălţimea de 60-80 cm, cupardoseală compactă înspre aleea de serviciu unde se va amplasa hrănitorul (din beton saumetal zincat) cu o înclinaţie spre rigolă de 2-3%, iar în zona opusă se confecţionează un patsau platformă din cărămidă pe cant sau dulapi din lemn de esenţă tare, ridicat cu 3-4 cm faţăde porţiunea compactă. După vârsta purceilor de 75 zile şi cca. 15 kg greutate se poateadministra purceilor şi hrana umedă, în 2 tainuri pe zi, având grijă ca frontul de furajare săpermită o alimentaţie simultană pentru toţi indivizii. Între aceste tainuri se va pune ladispoziţia purceilor nutreţuri combinate sub formă de făinuri sau granule. Pe timp friguros înzona compactă se prevede aşternut din paie, care se schimbă atunci este murdar sau umezit.

12.2. Microclimatul din creşă

În sectorul de creşă microclimatul este reglat cu ajutorul unor instalaţii adecvate, aşaîncât parametrii să fie cât mai constanţi, indiferent de sezon.

Temperatura în primele zile de populare trebuie să fie apropiată de cea acompartimentului de maternitate, de 22-24°C, în interiorul adăpostului şi de 26-28°C, lanivelul patului cald din pardoseală. După 25-30 zile, de la populare, temperaturile pot să scadăcu 2-3°C pe săptămână şi chiar se poate renunţa la încălzirea pardoselei (în faza a II-a).

De menţionat că, suprafaţa patului cald trebuie să asigure o zonă de odihnă pentru cca.12 purcei pe m2. Instalaţia de încălzire electrică a patului cald este identică cu cea prezentatăîn sectorul maternitate.

Umiditatea relativă trebuie să se încadreze între 55-70%, valori realizabile dacă nu sespală zilnic pe toată suprafaţa zonei compacte a pardoselei, dacă adăpătorile nu sunt defecte,dacă evaporarea de la suprafaţa apei din canale este limitată printr-o peliculă de ulei mineral şidacă supraplinul este preluat prin sifonare.

De menţionat că, sunt foarte periculoase umidităţile relative ridicate (din sezoanelereci) şi temperaturile scăzute din compartiment, asociere care provoacă bronhopneumonii.Umiditatea ridicată (însoţită de temperaturi crescute) este de asemenea periculoasă prindezvoltarea exagerată a florei microbiene patogene, care contribuie la alterarea rapidă anutreţurilor combinate uscate, determinând şi prin consumurile ridicate de furaje la animale.

Gazele nocive (bioxidul de carbon, amoniacul şi hidrogenul sulfurat) sunt foartepericuloase pentru tineretul înţărcat, deoarece în prima fază nu mai este laptele matern pentruatenuarea toxicităţii şi nici organismul nu se poate apăra eficient.

Menţinerea stării de igienă a boxelor este pârghia cea mai eficientă de limitarearăspândirii gazelor nocive, alături de funcţionarea instalaţiilor pentru absorbţia lor forţată.Igienizarea se face şi se urmăreşte cu atenţie imediat după populare (când zona compactă este

Page 276: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

276

adesea murdărită), însă după stabilizarea ierarhiei lotului aceasta pune probleme de micăimportanţă. Pentru aceasta, în canale sau fose se instalează, sub grătare, tuburi de absorbţiedin material plastic cu diametrul de cca. 10-15 cm, perforate pe partea inferioară şi racordatela un exhaustor. Dozele maxime de noxe admise sunt: 0,3% la bioxidul de carbon, 0,03% laamoniac şi de 0,002% la hidrogenul sulfurat.

Pentru primenirea aerului (în compartimentele mai mari) se recomandă dirijareaacestuia prin saci fără fund din material plastic transparent, amplasat deasupra boxelor şiperforat pe partea inferioară. Aerul este încălzit iarna într-o baterie cu apă caldă şi preluat dincamera de legătură. Volumul de aer pe purcel înţărcat va fi de 50 m3/h vara şi 10 m3/h iarna.

Dejecţiile vor fi dirijate spre canalele sau fosele pentru realizarea pernei de apă,acestea trecând cu uşurinţă prin fantele grătarelor, datorită configuraţiei speciale a barelor.

Evacuarea dejecţiilor din fose se va face periodic, din 15 în 15 zile, cu menţiunea că lapopulare apa din canale sau fose să fie preîncălzită cu 2-3 zile înainte.

În general, zona grătarului trebuie să reprezinte cca. 40% din suprafaţa totală apardoselei, iar barele grătarului pot fi construite din oţel rotund cu Ø de 12 mm şi fantele de12 mm, sau din bare de beton armat, late de 7,5 cm şi fante de 1,5 cm.

Page 277: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

277

12.3. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor în creşă

Pregătirea compartimentului pentru popularea unei noi serii se începe din ziuaeliberării compartimentului, procedându-se în mod identic ca în sectorul de maternitate. Cu 2-3 zile înainte de populare, compartimentul de încălzeşte până la 24°C cu ajutorul tuturorinstalaţiilor, iar acolo unde nu sunt se apelează la electroaeroterme mobile. Dacă aceste valorinu sunt realizabile, pe pardoseală se împrăştie uniform paie tocate, în strat gros de 7-10 cm,sau rumeguş uscat şi nemucegăit, distanţate faţă de zona grătarului pentru a nu obtura canalelede evacuare a dejecţiilor.

Transportul, în vederea populării, se face cu ajutorul remorcilor tehnologiceacoperite pe timp nefavorabil şi insolaţie, iar în cazul distanţelor scurte, pe jos, în grup, avândgrijă ca traseul să fie uscat, drept, neutilizat anterior de alte categorii de suine şi limitat lateralde garduri mobile.

Încă de la preluare (din boxele din maternitate) purceii se vor extrage, cu atenţie, maiîntâi exemplarele cu dezvoltare corporală redusă, urmând ca în creşă să se definitivezelotizarea pe sexe şi prin potrivirea indivizilor după greutate, în limite de ±0,2 kg.

Numărul de animale în boxă depinde de suprafaţa acesteia, dar nu mai mult de 20 depurcei în prima fază (până la vârsta de 65-75 zile), urmând ca în faza următoare să fietransferate în boxe fără încălzire la pardoseală, după o nouă lotizare, deci înjumătăţireaefectivului dacă boxa are aceeaşi suprafaţă. Animalele se adapă doar după ½ de oră de lapopulare. În unităţile gospodăreşti se procedează, după 2-3 zile, la deparazitarea externă şiinternă.

Tineretul înţărcat, insuficient dezvoltat corporal va fi cazat în boxele cele mai bune şicele mai expuse vederii personalului de îngrijire. În acest scop, se vor păstra nepopulate cca.10% din boxe, pentru a fi populate pe parcurs cu animale extrase din celelalte boxe. În nici osituaţie nu se recomandă relotizarea tineretului înţărcat pe durata întreţinerii în creşă.

Indivizii suspecţi, sau confirmaţi caudofagi, se vor extrage imediat, iar în boxele dinunităţile gospodăreşti se va introduce aşternut proaspăt, concomitent cu echilibrarea mineralăşi proteică a raţiei. Se vor evita strangulările în furajarea şi adăparea tineretului înţărcat.

Igienizarea boxelor se face zilnic, dimineaţa, după administrarea furajelor, în unităţilede tip industrial şi parţial înaintea furajării, în cele de tip gospodăresc, urmând ca definitivareasă se facă după furajare, utilizându-se cât mai puţină apă de spălare. Zilnic se faceînregistrarea datelor în fişa de lot a compartimentului, precum şi controlul animalelor.

Depopularea compartimentului se face în ziua planificată, corelată cu greutateastabilită prin tehnologie, extrăgându-se mai întâi exemplarele cu dezvoltare redusă şi apoicelelalte, dirijându-le la sectorul de îngrăşătorie, sau de testare după performanţele proprii,după caz. Pentru limitarea mişcărilor animalelor se utilizează un panou mobil care sedeplasează de-a lungul boxei. Transportul se face cu ajutorul remorcilor tehnologice acoperitesau pe jos, numai pe timp de răcoros, vara, şi vreme frumoasă iarna.

Pe lângă tratarea afecţiunilor gastro-intestinale şi respiratorii, în sectorul de creşă seefectuează obligatoriu următoarele acţiuni sanitar-veterinare:

la vârsta de 55 de zile vaccinarea de necesitate contra pleuropneumoniei (V3);

la vârsta de 70 de zile vaccinarea antipestoasă (V1) şi antirujetică (V1);

Page 278: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

278

la vârsta de 120 de zile, dacă purceii rămân în aceleaşi boxe, se fac vaccinările antipestoasă(V2) şi antirujetică (V2).

Periodic se aplică acţiuni de deparazitare, atât externă cât şi internă.

12.4. Alimentaţia tineretului înţărcat

La tineretul înţărcat, aparatul digestiv este încă în curs de definitivare, apreciat îngeneral ca suficient de dezvoltat, însă se consideră că echipamentul enzimatic nu este destulde eficient pentru digestia tuturor substanţelor nutritive din raţie, necesitând hrănirea cu furajeuşor digestibile şi de foarte bună calitate. Este categoria căreia îi trebuie atribuită o alimentaţiefoarte atentă, mai ales calitativă deoarece modalitatea de rezolvare are influenţă asupra tuturorindicatorilor de creştere pe perioada de creşă şi de îngrăşare.

12.4.1. Cerinţele de energie şi substanţe nutritive

Cerinţele de energie se menţin suficient de ridicate la tineretul înţărcat, la nivelul de3150 - 3360 Kcal EM/kg furaj combinat, valorile fiind mai mari la categoria 5-10 kg.

La această categorie, dacă raţiile nu sunt judicios întocmite, nivelul energetic poatedeveni factor limitativ, impunându-se introducerea în reţetă a grăsimilor şi chiar a zahărului;ultimul component asigurând şi o palatabilitate mai crescută. După greutatea de 20 kg, când înraţie se poate introduce peste 30% porumb, nu se mai pune problema echilibrării energetice.

În unităţile de tip industrial din ţara noastră, nivelul energetic poate fi de 2950 KcalEM/kg furaj combinat, care este satisfăcător pentru un spor mediu zilnic de cel mult 300 g.Necesarul de energie digestibilă şi metabolizabilă la tineretul în creştere (date orientative) esteprezentat în tabelul 75.

Tabelul 75

Necesarul de energie la tineretul în creştere (după N.R.C.)

SpecificareGreutatea vie (kg)

5-10 11-20 21-35

Spor mediu zilnic 300 500 600

E.D. (Kcal/kg furaj) 3500 3500 3300

E.M. (Kcal/kg furaj) 3360 3360 3170

Consumul zilnic:

Furaj (g) 600 1250 1700

E.D. (Kcal) 2100 4370 5610

E.M. (Kcal) 2020 4200 5390

Prin urmare, la această categorie se menţine încă o densitate nutritivă ridicată anutreţului combinat, aşa încât nivelul de celuloză trebuie să fie de maximum 4,0%, iargrăsimea brută de cel puţin 3,5%.

Page 279: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

279

Nivelul proteic se menţine ridicat deoarece şi intensitatea de creştere este mare,proteina fiind necesară pentru formarea ţesuturilor, îndeosebia celui muscular şi pentrudezvoltarea organelor interne. Nivelul proteic optim este de 17-18% proteină brută înamestecul de furaje destinat hrănirii tineretului înţărcat, cu 0,7-0,8% lizină, 0,51%metionină+cistină, 0,13% triptofan etc (tabelul 76).

Necesarul mediu zilnic de proteină brută variază în funcţie de dezvoltarea corporală,fiind de cca. 130 g pentru purceii între 5-10 kg, de cca. 225 g la cei între 11-20 kg şi de cca.270 g la cei între 21-35 kg. Pentru purceii cu greutatea sub 5 kg, la vârsta de 35 zile, seimpune o reţetă de furaj combinat cu 22% proteină brută şi 1,1% lizină, urmând ca nivelulproteic să scadă la 18% după greutatea de 10 kg.

Cerinţele de vitamine sunt asemănătoare cu cele ale purceilor sugari, cu uneleexcepţii legate de asigurarea vitaminei A, care la purceii înţărcaţi este mai mare, deoareceaceasta nu se mai asigură prin laptele matern.

Vitamina A, ca de altfel şi celelalte vitamine, trebuie să se asigure la nivele optime,mai ales în cazul înţărcării precoce şi în unităţile industriale. În aceste situaţii, premixurile cuvitamine trebuiesc asigurate în mod obligatoriu.

Cerinţele de vitamine, indiferent de sistemul de exploatare, sunt aceleaşi însămodalităţile de procurare sunt diferite.

Substanţele minerale, îndeosebi calciul şi fosforul, sunt necesare pentru creştereaţesutului osos. Nutreţurile combinate trebuie să conţină 0,7% Ca şi 0,5% P şi proporţiileprevăzute în tabelul 66 de celelalte macro şi microelemente.

Sulfatul de cupru are efect stimulator pentru creştere, în proporţie de 0,05-0,08‰,sau cca. 60 p.p.m., iar raportul Ca/Zn este optim la valoarea de 100-125/l. De mare importanţăeste seleniul pentru purceii înţărcaţi, aceasta administrându-se sub forma unor preparatespeciale de tip selenit, având rolul prevenirii unor distrofii musculare şi alte complicaţiisecundare.

Tabelul 76

Necesarul de energie şi de substanţe nutritive pentru tineretul porcin(după N.R.C.)

ExplicaţiiNecesar în % sau cantităţi

per kg furaj Necesar zilnic

UM 10-20 kg 20-35 kg UM 10-20 kg 20-35 kgConsumul de furaje (uscate la aer) - - - g 1000 1500Spor mediu zilnic (scontat) - - - g 500 600Consum specific (kg furaje/kgspor)

- - - g 2,0 2,5

Energie şi proteinăEnergie digestibilă Kcal 3370 3380 Kcal 3370 5055Energie metabolizabilă Kcal 3160 3175 Kcal 3160 4740Proteină brută % 18 16 g 180 240

Aminoacizi esenţialiLizină % 0,79 0,80 g 7,9 10,5Arginină % 0,23 0,20 g 2,3 3,0Histidină % 0,20 0,18 g 2,0 2,7Izoleucină % 0,56 0,50 g 5,6 7,5Leucină % 0,68 0,60 g 6,8 9,0

Page 280: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

280

Metionină+cistină % 0,51 0,45 g 5,1 6,8Fenilalanină+tirozină % 0,79 0,70 g 7,9 10,5Triptofan % 0,13 0,12 g 1,3 1,8Treonină % 0,51 0,45 g 5,1 6,8Valină % 0,56 0,50 g 5,6 7,5

Substanţe mineraleCalciu % 0,65 0,60 g 6,5 9,0Fosfor % 0,55 0,50 g 5,5 7,5Natriu % 0,10 0,10 g 1,0 1,5Clor % 0,13 0,13 g 1,3 2,0Potasiu % 0,26 0,23 g 2,6 3,5Magneziu % 0,04 0,04 g 0,4 0,6Fier mg 80 60 mg 80 90Zinc mg 80 60 mg 80 90Mangan mg 3 2 mg 3 3Cupru mg 5 4 mg 5 6Iod mg 0,14 0,14 mg 0,14 0,21Seleniu mg 0,15 0,15 mg 0,15 0,22

VitamineVitamina A sau UI 1750 1300 UI 1750 1950Betacaroten mg 7 5,2 mg 7 7,8Vitamina D UI 200 200 UI 200 300Vitamina E UI 11 11 UI 11 17Vitamina K mg 2 2 mg 2,0 3,0Riboflavină mg 3 2,6 mg 3,0 3,9Niacină mg 18 14 mg 18 21Acid pantotenic mg 11 11 mg 11 17Vitamina B12 µg 15 11 µg 15 17Colină mg 900 700 mg 900 1050Tiamină mg 1,1 1,1 mg 1,1 1,7Vitamina B6 mg 1,5 1,1 mg 1,5 1,7Biotină mg 0,1 0,1 mg 0,1 0,15Acid folic mg 0,6 0,6 mg 0,6 0,9

Pe lângă aceste substanţe nutritive, în hrana tineretului înţărcat se mai introduc, curezultate bune ale creşterii, şi unele antibiotice.

În unităţile de tip industrial, antibioticele sunt absolut necesare, însă în celegospodăreşti acestea pot să lipsească din hrană, cu condiţia ca animalele să fie întreţinute înpadocuri, cu acces la păşune şi la soare. Utilizarea antibioticelor este legată şi de asigurareasubstanţelor nutritive, acestea având efecte maxime în cazurile de deficienţă ale acestora şi deigienizare mediocră. Ceretările recente reduc sau elimină utilizarea antibioticelor din hranatineretului înţărcat, apelându-se la sporirea dozei de sulfat de cupru, până la 140-160 ppm.

În unităţile gospodăreşti, administrarea de masă verde, fie cosită fie prin păşunat,suplineşte introducerea în hrană a vitaminelor, microelementelor şi chiar a antibioticelor. Înmasa verde, în special în lucernă, sunt prezenţi factori de creştere, care stimulează dezvoltareacorporală, îmbunătăţind starea de sănătate. Lucerna administrată sub formă tocată şi uşorpălită, ca suc extras din plantele proaspete, sau ca preparate concentrate pe bază de suc delucernă, oferă rezultate superioare ale creşterii şi sănătăţii, pe lângă fortificarea organismului -toate contribuind la obţinerea stării de întreţinere dorită pentru viitorii reproducători.

În vederea înlocuirii laptelui praf din reţetele de nutreţuri destinate hrănirii purceilorînţărcaţi, STAN, Tr. şi colab. (1980), produce la scară industrială preparatul COLUROM ZO1

Page 281: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

281

pe bază de suc de lucernă şi subproduse de la industria alimentară. Rezultatele înregistrate latineretul înţărcat sunt prezentate în tabelul 77.

Tabelul 77

Principalii indicatori înregistraţi la tineret în perioada de vârstă 37-75 zile

SpecificareLotul hrănit cu lapte praf Lotul hrănit cu Colurom ZO1

masculi femele masculi femeleSporul mediu zilnic (g) 215 215 215 218Consumul specific deconcentrate (kg)

2,47 2,59 2,40 2,42

Costul furajelor pentru 1kg spor (lei, 1980)

6,20 6,40 6,23 6,15

Deşi rezultatele sunt apropiate, totuşi se are în vedere punerea la dispoziţie a unuiînlocuitor de lapte praf pentru tineretul suin, care ar putea fi utilizat în alte direcţii, inclusiv înalimentaţia umană.

12.4.2. Tehnica hrănirii tineretului înţărcat

De menţionat că, după înţărcare, hrănirea se continuă 10 - 15 zile cu aceeaşi reţetăutilizată în perioada de sugar, urmând ca înlocuirea cu reţeta nouă să se facă treptat, în decursde 4 zile, progresând şi regresând proporţiile, pe reţete.

Tineretul suin înţărcat este hrănit cu amestecuri de furaje, sau nutreţuri combinate, subformă de făinuri (cu granulaţie medie), administrate sub formă uscată şi la discreţie. Bune şifoarte bune rezultate se înregistrează când nutreţurile combinate sunt granulate, dar friabile,precum şi când făinurile sunt umectate (cel mult un tain pe zi, în faza I de creştere) cu zer sauzară proaspete.

Cantităţile zilnice de nutreţuri combinate sau amestecuri furajere, sunt de cca. 400 gîntre greutăţile de 5-10 kg, de cca. 1150 g între 11-20 kg şi de cca. 1500 g între 21-35 kg, cucondiţia ca proteina brută să fie în proporţie de 18% până la 20 kg şi de 16% în rest,scontându-se sporuri medii zilnice de peste 300 g, dacă şi calitatea proteinei estecorespunzătoare.

În unităţile de tip industrial, tineretul înţărcat se hrăneşte până la vârsta de 50-55 zile,cu nutreţ combinat reţeta R 0-1, iar apoi, cu reţeta R 0-2, până la vârsta de 90-105 zile saugreutate a de 25-35 kg.

Componentele din reţeta R 0-2 trebuie să fie de foarte bună calitate. Cerealele,

respectiv porumbul şi orzul, nu trebuie să depăşească 60% din reţetă, ultimul se poate

substitui parţial cu ovăz şi chiar cu secară sau grâu. Şi la această reţetă se indică separarea

prin cernere, a paleelor de la orz şi ovăz, prăjirea sau extrudarea acestora (unde sunt condiţii).Componentele proteice de origine vegetală trebuie să participe în proporţie de cca.

25%, cu predominarea şroturilor de soia (10-12%). Componentele proteice de origine animalătotalizează cca. 10% din reţetă, iar ca energizant se indică grăsimea de porc (cca.2%).

Hrănirea se face la discreţie.

În vederea diminuării crizei de înţărcare se va institui o furajare restrictivă cu reţeta R

0-1 în primele 10 zile după înţărcare, care poate fi după modelul din tabelul 78.

Page 282: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

282

Tabelul 78

Model de furajare restrictivă a purceilorîn primele 10 zile după înţărcare la 42 de zile

ZiuaCantităţile de hrană administrate zilnic (g)

Dimineaţa Prânz Seara1 nu se furajează

a 2-a - 60 -a 3-a 60 - 60a 4-a 60 60 60a 5-a dietăa 6-a - 60 -a 7-a 60 - 60a 8-a 60 60 60a 9-a 80 80 80a 10-a la discreţie

În cazul în care purceii sunt înţărcaţi la 32 de zile, cantităţile iniţiale din tabel vor fi de

50 g. Ziua de dietă se va stabili în funcţie de apariţia stării de diaree, deci poate să nu fie în

ziua a 5-a. Apa să fie în toate cazurile la discreţie.

Reţeta R 0-2 de nutreţ combinat are un nivel proteic de 18% P.B. şi cu 0,9% lizină(tabelul 79), pentru prevenirea afecţiunilor digestive (diaree) se administrează un complex deacizi organici (acid formic şi acid propionic)- denumit NTS pH (în Franţa pH 5). Se poate

administra în apa de băut 100 ml1 l/1 t apă (după vârstă şi greutate) ; în supă 1+2 l/1 t apă ;

în furaj pentru purcei, 4,4-6,1/t furaj

Tabelul 79Structura şi caracteristicile nutritive ale nutreţului combinat 0-2

SpecificareVariante (%)

a b cStructura:

Porumb 40,0 40,0 50,0Orz 20,0 10,0 10,0Grâu - 10,0 -Tărâţe grâu 9,5 9,5 9,5Şroturi floarea soarelui 5,0 5,0 4,0Şroturi de soia 10,0 10,0 10,0Făină de carne 1,5 1,5 2,0Făină de peşte 3,0 3,0 3,5Drojdie furajeră 3,0 3,0 3,0Zer sau zară praf 3,0 3,0 3,0Grăsime de porc 2,0 2,0 2,0Carbonat de calciu 1,0 1,0 1,0Fosfat dicalcic 0,45 0,45 0,45Sare (NaCl) 0,50 0,50 0,50Sulfat de cupru 0,005 0,005 0,005Zoofort P1 1,00 1,00 1,00TOTAL 100,00 100,00 100,00

Page 283: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

283

Caracteristici nutritiveUmiditate 12,0 12,0 12,0-13,0Proteină brută 18,0 17,5 18,0Celuloză brută (maximum) 4,5 4,0 4,0Sare (maximum) 0,7 0,8 0,8Grăsime brută (minimum) 4,0 3,5 3,5Granulaţie, rest pe sita de 2 mm(maximum)

2,0 2,0 2,0

În unităţile gospodăreşti, unde sunt posibilităţi de cultivare rentabilă a porumbului şiorzului, se poate alcătui o reţetă de hrană pentru tineretul porcin înţărcat, în care aceste cerealesă participe în proporţie de 70 % (maximum 55 % orz), iar 30 % este reprezentat de unconcentrat proteino-vitamino-mineral (P.V.M.). Acest concentrat P.V.M. conţine cca 40,0 %P.B., din care 3,0 % lizină, 1,8% metionină şi cistină, 0,5% triptofan etc, substanţele mineraleconţin 6,5% calciu, 2,0% fosfor, alături de vitamine, enzime şi antioxidanţi.

Între greutăţile corporale de 7,0 kg şi 27,0 kg se scontează pe un consum de cca. 50 kg

furaj, din care cca. 16 kg îl reprezintă concentratul PVM. Deşi costul PVM-ului este destul deridicat, acesta contribuie la dezvoltarea corporală foarte bună, evitarea pierderilor şi la unconsum specific foarte scăzut. Concentratul este comercializat de către S.C. "UNIREA" S.A.Iaşi, sub denumirea de UNIKEM PS-30, cu garanţie de 2 luni.

Datorită faptului că hrănirea se face la discreţie, frontul de furajare va fi în aşa felcalculat încât cel puţin 30% din efectivul boxei să consume furajele concomitent, iar pentru anu risipi nutreţul combinat, jgheabul va fi împărţit prin despărţituri din 15 în 15 cm la faza I,sau din 20 în 20 cm în faza a II-a (la categoriile mari).

Hrănitorile confecţionate din tablă, indiferent de grosimea acesteia, se degradează într-un timp relativ scurt, agentul principal fiind oxidarea materialului în condiţiile prezenţeiamoniacului şi umidităţii ridicate. Pentru aceasta, buncărul hrănitorului se confecţionează dintablă zincată, iar jgheabul din acelaşi material, dar cu grosimea de 2-3 mm (deci din elementesudate şi nu îndoite). În ultimul timp, s-a trecut la confecţionarea hrănitorilor din plăci debeton armat (schiţele fiind prezentate în figura 79) la care durabilitatea este foarte mare.

Cornier sau

Cornier sau o]el fot

1 – Plac\ spate – 1 buc.2 – Plac\ fa]\ - 1 buc.3 – Plac\ frontat\ - 1 buc.4 – Plac\ asamblare – 2buc.

Bare OB Ø 12 mm

Limitator locfurajare

TIP COMTIM

Limitator

loc furajare

TIP PERI{

1.Plac\ spate – 1 buc 3 – Plac\ frontat\ - 1 buc2.Plac\ fa]\ 4 – Plac\ asamblare – 2 buc

Page 284: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

284

Fig.79 Hrănitori pentru tineretul porcin, din plăci de beton armat(a- pentru tineret înţărcat; b- pentru porci graşi, 25-50 kg)

În unităţile cu efective reduse, dar modernizate, unde se pune problema hrănirii pebază de tainuri, deci a extinderii frontului de furajare şi prelungirea perioadei de exploatare, sepoate fixa, pe portiţa boxei, un jgheab din tablă de oţel inoxidabil, prevăzut cu mai multedespărţituri, alături de jgheabul existent (fig. 80). Alimentarea cu furaj se face de pe aleea deserviciu, iar la populare sau depopulare portiţa cu tot cu jgheab se rabatează lateral sau seridică vertical.

De menţionat că, pereţii despărţitori sunt confecţionaţi din plăci de material plasticdur, iar jgheabul şi barele de fixare din oţel, care deşi sunt scumpe se pot amortiza în timpscurt prin rezistenţa la oxidare şi fiabilitate în exploatare.

Cu privire la tehnica de hrănire la categoriile mai mari (peste 20 kg/animal) serecomandă 2 tainuri pe zi cu nutreţuri umectate, iar între aceste tainuri se asigură furajecombinate la discreţie, suplimentate vara cu lucernă verde, iar iarna cu morcov furajer.

În unităţile de tip gospodăresc sepoate alcătui şi prepara un amestec dinurmătoarele componente şi proporţii: 40%porumb, 25% orz, 7% mazăre, 7% tărâţe degrâu, 4-5% făină de origine animală (carne,peşte, sânge etc.), 2-3% drojdie furajeră, 1-2% făină de lucernă, 1,5% carbonat de calciuşi 0,5% sare (NaCl). Numărul de tainuri vor fide 4 în primele zile după înţărcare şi de 3 înrest, iar frontul de furajare va asigura hrănireatuturor indivizilor în acelaşi timp.

Consumul de apă va fi calculat la cca.4 l/kg nutreţ uscat administrat, sau 3 l/cap/zi,fără consumul tehnologic, care diferă mult înfuncţie de soluţia de eliminare a dejecţiilor.

12.5. Tehnica recuperării tineretului insuficient dezvoltat corporal

Tineretul suin insuficient dezvoltat corporal sau retardat somatic, reprezintă cca.15%din efectivul pe serie şi afectează rezultatele economice ulterioare ale unităţilor crescătoare,

Fig. 80 Hr\nitor fixat de portiţa boxei

Cornier sau o]elfot

ATEN}IE!

Limitatoarele semonteaz\[i lahr\nitoarele detineret

Bare OB Ø 12 mmm

Pardoseal\

Page 285: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

285

mai ales în cele de tip industrial. Rezultatele negative ulterioare se datoresc, pe de o parte,sporurilor mici de creştere în greutate şi consumurilor specifice mari de furaje, iar pe dealtă parte prin neuniformizarea animalelor din cadrul boxei, precum şi unele greutăţi înasigurarea imunităţii după vaccinare, toate cu implicaţii asupra tehnologiei de producţie.

Cauzele care duc la insuficienţa dezvoltării corporale îşi au originea atât din periaodaalăptării cât şi după înţărcare, acestea fiind prezentate pe scurt.

Dintre cauzele din perioada alăptării purceilor, reamintim că repartizarea greşită lasupt este principala cauză, care aparţine în mare măsură specialiştilor în creşterea suinelor,alături de alimentaţia necorespunzătoare a scroafelor şi a îmbolnăvirilor.

Greutatea purceilor la naştere constituie o altă cauză a evoluţiei ulterioare aindicatorilor tehnico-economici la categoriile superioare.

Greutatea redusă a purceilor la naştere se poate datora următoarelor: vârsta precoce ascrofiţelor la montă, alimentaţia deficitară pe perioada gestaţiei şi, mai rar, utilizarea lareproducţie a unor rase puţin ameliorate, greşeli care aparţin de asemeni, specialiştilor şi maipuţin a animalelor.

Cu cât greutatea la naştere este mai mare şi indivizii mai uniformi, cu atât pierderile peparcursul alăptării şi înţărcării sunt mai reduse, iar sporurile pe durata îngrăşării mai mari(tabelul 80).

În unităţile gospodăreşti, cu efective reduse, se pot menţine în lot şi purceii care lanaştere au avut sub 800 g, însă acestora li se vor aplica măsuri speciale de îngrijire şi hrănire,aspecte greu sau imposibil de realizat în unităţile de tip industrial.

Pe timpul alăptării şi după, mai sunt şi alte cauze, cum ar fi: neobişnuirea consumăriifurajului suplimentar, calitatea slabă a acestuia, factorii stresanţi severi, greşeli tehnologiceetc., care au fost prezentate în capitolul anterior.

Tabelul 80

Influenţa greutăţii corporale la naştere asupra rezultatelor creşteriişi îngrăşării (CURTIS, S.E. şi colab. - 1971)

Greutatea lanaştere (kg)

Nr.purcei rămaşi laînţărcare (% din total

la 56 zile)

Greutatea laînţărcare (kg)

Spor de creştere înregi-strat la îngrăşare (g)

0,680 13,0 8,35 5350,900 49,3 9,48 5501,130 67,4 11,11 5901,360 77,3 13,34 6001,600 82,5 13,70 6351,800 83,9 15,74 650

De menţionat că, indivizii insuficient dezvoltaţi constituie adevărate focare deinfestare pentru animalele sănătoase, iar la unii indivizi, pot apărea unele modificăricomportamentale ce se finalizează cu caudofagie sau alte tare.

Recuperarea purceilor atât în perioada alăptării cât şi în sectorul de creşă punprobleme diferite, pe care le prezentăm în continuare.

a) Recuperarea purceilor sugari

Page 286: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

286

- În unităţile cu efective mari, de tipul celor industriale, indivizii cu greutatea lanaştere mai mică sunt dirijaţi, de către echipa de mamoşi, la supt la sfârcurile pectorale,acestea urmărindu-se în continuare de către îngrijitorul permanent (dacă aceştia sug eficient).

În cazul în care sunt mai mulţi purcei cu greutatea la limita inferioară admisă, aceştiase grupează şi se dirijează pentru supt la scroafe-doici, alese din rândul primiparelor sau celmult la fătarea a II-a, care au sfârcurile mai mici, dar productive. Dirijarea la scroafe-doici semai poate face şi la vârsta purceilor de 8 zile şi la 21 zile, cu condiţia ca scroafa să fieîntreţinută în boxe cu limitarea mişcărilor şi după ce aceştia au fost stropiţi pe corp cu creolinăsau alte substanţe ce modifică mirosul.

Concomitent, la aceşti purcei se instituie tratamente de fortifiere cu ionoser, cuvitamine şi chiar cu extract tisular de splină, sau de ficat, alături de repetarea administrăriipreparatelor pe bază de fier.

În alte cazuri, purceii sugari după perioada colostrală, se pot regrupa, în funcţie dedezvoltarea corporală, constituindu-se grupe de purcei cu greutatea mică, cu greutate medie şiplus-variante, care se dirijează, în aceeaşi ordine, la scroafe cu sfârcuri mici (dar productive),cu producţii medii şi respectiv cu producţii mari de lapte. Prin această acţiune se eliminăconflictele din timpul suptului şi se concretizează prin purcei mai uniformi la înţărcare.

ŞULMAN, I.M. şi colab. (1986) arată într-un studiu de sinteză că, purceii insuficientdezvoltaţi provin şi de la scroafe care nu au primit pe perioada gestaţiei cantităţi suficiente deglucide, alături de proteine şi substanţe minerale.

Se mai indică, în primele zile după fătare, o cantitate de colostru de cel puţin20 ml/animal/zi, concomitent cu repartizarea judicioasă la supt şi punerea la dispoziţie a unuifuraj suplimentar de foarte bună calitate (de la vârsta de 4-5 zile) sunt metode sigure sau certe,pentru recuperarea minus variantelor.

Purceii care, la înţărcare, au o greutate sub cea minimă de purcei sugari, admisă printehnologie, se grupează şi sunt dirijaţi în continuare la supt, timp de încă 7-10 zile, la scroafecu producţii bune de lapte şi cu stare de întreţinere adecvată.- În unităţile cu efective reduse, această categorie de purcei sugari, se poate recupera mai

uşor, ajungându-se chiar la alăptarea cu biberoane montate pe vase speciale, în care sepune lapte de vacă (la fiecare litru se omogenizează un ou).

Desigur, în aceste unităţi, repartizarea pe sfârcuri în funcţie de dezvoltarea corporalăse face curent, urmărirea efectuându-se mai uşor decât în unităţile industriale.

În orice caz, măsurile luate se justifică din punct de vedere economic, mai ales căaceste animale se pot obişnui mai uşor cu consumarea furajelor suplimentare (încă de la 7-8zile), aşa încât la vârsta de 2-3 săptămâni purceii consumă eficient acest furaj.

b) Recuperarea purceilor înţărcaţiDupă înţărcare, la trecerea în creşă, purceii insuficient dezvoltaţi sau taraţi somatic,

sunt grupaţi după greutate corporală şi sex, oferindu-le boxele cu condiţii de microclimat celemai favorabile şi situate în atenţia personalului de îngrijire. La această categorie se aplică ohrănire specială, la care nutreţurile combinare normale se suplimentează cu 5-10% lapte praf,având obligatoriu în reţetă premixuri proteino-vitamino-minerale, pe lângă tratamente zilnicesau perioadice cu stimulatori naturali de creştere.

Page 287: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

287

La acelaşi tratament sunt supuşi şi purceii care au suferit mai mult de pe urma crizelorde insuficienţă a laptelui şi de înţărcare, precum şi cei care nu au fost obişnuiţi din timp cuconsumarea furajului suplimentar.

De menţionat că, purceii cu rezultate slabe ale creşterii pe parcursul perioadei de creşăsunt extraşi din boxă. Extragerea se face periodic, odată la toate boxele. Este contraindicat capeste un număr de purcei populaţi cu 5-10 zile înainte să adăugăm alţi purcei, deoarece aceştiadin urmă vor fi izolaţi şi înlăturaţi sistematic de la hrană şi din suprafaţa de odihnă.

La purceii înţărcaţi şi insuficient dezvoltaţi, hrănirea se va face cu reţeta R 0-1îmbunătăţită, care se va prelungi cu încă 5-10 zile faţă de tehnologia normală (deci până lavârsta de 55-60 de zile).

În hrana aceste categorii se pot introduce preparate pe bază de antibiotice, cum ar fi:Furazolidona, Tylanul, Tetraxinul etc, în proporţii de 40-200 p.p.m. Efectul acestor antibioticese poate constata şi din analiza datelor din tab.81, mai ales la purceii retardaţi somatic.

Tabelul 81

Efectul antibioticelor din hrană asupra dezvoltării tineretului suin

SpecificareCreşterea în spor mediu

zilnic (%)Reducerea consumului

specific (%)

Tineret întârziat în creştere 46 9

Tineret normal (35-45 zile) 18 9

Tineret normal (35-90 zile) 11 5

În cazul în care nu sunt cantităţi suficiente de lapte praf se poate apela şi laconcentratele din lucernă verde (de tip COLUROM) cu care se îmbunătăţesc indicatorii deproducţie: între 10-15% la sporul mediu de creştere şi 8-10% la consumul specific de hrană,iar mortalitatea se reduce la 10%.

Pe lângă aceste măsuri de îmbunătăţire a alimentaţiei şi prin regruparea indivizilor, sepoate interveni şi medicamentos, administrând parental (subcu- tanat) extracte tisulare desplină şi de ficat, în doze de 2-5 ml, din 3 în 3 zile, în funcţie de dezvoltarea corporală.

Pentru recuperarea purceilor insuficient dezvoltaţi, RUSSETT, J.C. şi colab. (1979),recomandă la purceii între 7-20 kg, introducerea suplimentară, în reţetele de fabricare anutreţurilor combinate, a unei doze de 520 mg colină la 1 kg de nutreţ.

În fermele de tip gospodăresc, pentru recuperarea tineretului suin întârziat în creşterese poate aplica, cu bune rezultate, întreţinerea acestuia pe păşuni naturale (lucerniere), undemişcarea, aerul curat şi suplimentul de vitamine acţionează favorabil asupra organismuluislăbit.

În toate cazurile se vor efectua cu atenţie tratamente pentru eliminarea paraziţilorinterni şi înlăturarea celor externi.

Pe parcursul îngrăşării, aceşti indivizi se vor întreţine în boxe separate, cu număr redusde animale în lot şi în zonele cu cele mai bune condiţii de microclimat.

Este contraindicat ca din aceste exemplare să se reţină scrofiţele de prăsilă, chiar înunităţile gospodăreşti şi cu atât mai mult nu se vor reţine vieruşii.

În unităţile industriale, unde sunt ateliere pentru producerea preparatelor din carne deporc, indivizii după 60-70 kg se pot sacrifica, urmând ca din carcasele acestora să se obţină

Page 288: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

288

preparate speciale şi care se vor valorifica la preţuri ceva mai reduse. Procesarea acestorcarcase aduc venituri importante crescătoriei, mai ales în unităţile de selecţie şi testare, undese pune problema alegerii celor mai valoroase exemplare pentru reproducţie.

De menţionat că, aceste măsuri radicale se pot aplica numai în urma instituirii tuturormetodelor de recuperare şi când indivizii sunt sănătoşi, iar tratamentele (în special cuantibiotice) au fost aplicate cu cel puţin 2 luni înainte, evitându-se efectele remanente alesubstanţelor utilizate.

Măsura cea mai eficientă, atât la purceii sugari cât şi la cei înţărcaţi, este prevenirearetardării somatice în care se poate realiza prin respectarea tehnologiilor de producţie dinsectorul de maternitate şi apoi de creşă, ce depinde în mare măsură de specialişti şi foartepuţin de animale.

CAPITOLUL 13

TEHNOLOGIA DIN SECTORUL DE ÎNGRĂŞĂTORIE

Îngrăşarea suinelor reprezintă faza finală a procesului de producţie dintr-o unitate cucircuit închis, sau a 4-a verigă din cadrul fluxului tehnologic din unităţile de tip industrial.

În acest sector are loc continuarea creşterii şi finisarea îngrăşării animalelor în vederealivrării lor la tăiere, precum şi recondiţionarea reproducătorilor care au încheiat activitateaeconomică de reproducţie.

Grăsunii sunt preluaţi din compartimentul sau sectorul de creşă la masa corporală de25-35 kg, se întreţin pe perioada îngrăşării în acest sector, de unde se livrează abatoarelor la

Page 289: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

289

greutatea specificată prin metodologia de îngrăşare (porc pentru carne, pentru producţia debacon, pentru semiconserve sau pentru salamuri uscate).

Aceste metode de îngrăşare diferă în funcţie de scopul producţiei, având prioritaterasele sau metişii utilizaţi, greutatea de pornire, alimentaţia aplicată, greutatea la sacrificareetc.

În general, prin tehnologia de îngrăşare aplicată, se urmăresc următoarele obiective:

realizarea unor sporuri medii zilnice mari, cu consumuri specifice de furaje reduse;

reducerea perioadei de îngrăşare şi utilizarea eficientă a spaţiului construit;

obţinerea unor randamente ridicate la sacrificare şi a unor carcase de calitate superioară.Avându-se în vedere că, în sectorul de îngrăşătorie, principalul factor care

condiţionează rezultatele de producţie (şi apoi economice) este alimentaţia, aceasta se va tratacu prioritate.

13.1. Alimentaţia suinelor la îngrăşat13.1.1. Necesarul de energie şi de substanţe nutritive

Necesarul de energie la suinele supuse îngrăşării, variază în funcţie de vârsta şigreutatea animalelor, fiind în general mai redus până la greutatea de 60 kg şi mai mare înpartea a doua a îngrăşării.

Necesarul mai ridicat, în partea a doua a îngrăşării, se justifică prin depunerile degrăsime mai mari în această fază. Astfel, la tineretul suin până la greutatea de 60 kg necesarulmediu zilnic de EM este de 6320 Kcal, iar la cel peste această greutate de 9480 Kcal.

De menţionat că, acest necesar energetic ridicat se acoperă prin consumarea de cătreanimal a unor cantităţi mari de concentrate şi mai puţin pe seama sporirii caloricităţiiamestecului, deoarece densitatea energetică ridicată depreciază calitatea carcasei. Densitateaenergetică este de cca. 2950 kcal EM/kg furaj între greutăţile animalelor de 25-60 kg şi decca. 2750 kcal EM/kg în finisarea îngrăşării. În general, se urmăreşte ca în finisarea îngrăşăriiamestecurile de furaje să conţină mai puţină energie pentru a se limita şi depunerile de grăsimiîn carcasă.

Necesarul de proteină este strâns legat de vârsta şi greutatea corporală, deoarece înprima fază de creştere - îngrăşare predomină dezvoltarea proporţi- onală a ţesutului muscular,care se bazează numai pe seama proteinelor din furaje, iar pe măsură ce animalul înaintează învârstă nivelul proteic scade proporţional, deoarece şi fibrele musculare îşi definitiveazăcreşterea. Aşa cum s-a mai menţionat, sporirea masei musculare se face pe seama dezvoltăriifibrelor şi fasciculelor musculare şi nu prin creşterea numărului acestora.

Hrana administrată porcilor graşi, care conţine un nivel proteic mai redus decâtnecesarul organismului, influenţează negativ atât sporul de creştere în greutate cât şiconsumul specific şi calitatea carcasei.

Pe de altă parte, excedentul de substanţe proteice constituie o risipă greu de explicat şide suportat, atât de animale cât şi de crescător. Desigur, excedentul de proteine se poatetransforma în grăsime, însă numai după parcurgerea unor etape intermediare, care angajeazăorganismul la eforturi în plus, iar unitatea de producţie la cheltuieli inutile.

Pentru tineretul porcin, majoritatea autorilor recomandă, în prima fază de creştere-îngrăşare (între 25-30 kg şi 50-60 kg), un nivel proteic de 16% P.B., iar în faza a II-a de

Page 290: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

290

finisare a îngrăşării, până la greutatea de 90-110 kg, de 13-14% P.B. Conţinutul hranei înlizină va fi şi el diferenţiat, de 0,70 % în faza I şi de 0,55% în faza a II-a.

După greutatea de 120 kg a suinelor, precum şi la cele care se recondiţionează, nivelulproteic se poate reduce la 11-12% P.B. şi chiar la 10-11% P.B., dacă şi animalele suntdestinate îngrăşării pentru grăsime.

Cantităţile zilnice de proteină variază între 280 g la tineretul suin supus îngrăşării cugreutăţi între 35-60 kg, şi de 390 g la porcii graşi de peste 60 kg (tabelul 82).

Necesarul de vitamine la această categorie este asigurat relativ uşor prin existenţanaturală a acestora în furajele care intră în amestec. Numai în unităţile de tip industrial seimpune dozarea vitaminelor şi completarea acestora la nivelul cerinţelor. Condiţiilefavorizante pentru starea de avitaminoză sunt legate de introducerea în reţetă a cerealeloralterate şi, în special, a porumbului mucegăit. Lipsa vitaminei A, ca urmare a utilizării decereale de slabă calitate (în special porumbul) se manifestă printr-un ritm de creştere încetinit,tulburări nervoase etc.

Lipsa de vitamina D se poate manifesta numai în creşterea industrială, unde animalelenu au acces la razele solare. Dozarea acestei vitamine se face cu mare atenţie, deoareceexcesul determină efecte nedorite pentru organism şi apoi în alimentaţia umană.

Neasigurarea necesarului de vitamină E, alături de lipsa de seleniu, pot determinadereglarea metabolismului, în general, şi apariţia de distrofii musculare, în special.

În cadrul complexului de vitamine B, mai frecvent poate apare carenţa în niacină,datorită cantităţilor mari de porumb folosite în raţii şi care, aşa cum se ştie, nu este bogat întriptofan.

Necesarul în vitamine, îndeosebi în vitamina A, se poate asigura utilizând în raţie 2-3% făină de lucernă deshidratată, alături de 1-3% drojdii furajere, care mai acoperă şideficitele în complexul B şi parţial în vitamina D.

Cerinţele de substanţe minerale. În prima parte a îngrăşării , în care are loc şicreşterea, sunt necesare cantităţi însemnate de calciu şi fosfor în proporţii de 0,6% şi respectiv0,5% din amestecul de concentrate. Acest necesar se asigură prin amestecuri de concentrate

Tabelul 82

Necesarul zilnic de energie şi substanţe nutritive la tineretul suinîn creştere şi îngrăşare (după N.R.C.)

Specificare UMCategorii de greutate (kg)

2-5 6-10 11-20 21-35 36-60 61-100Consum furaj g 250 500 1000 1500 2000 3000S.m.z.* scontat g 200 300 500 600 700 800Consum specific kg 1,23 1,67 2,0 2,5 2,86 3,75Energie metabolizabilă Kcal 900 1700 3160 4740 6320 9480Proteină brută, din care: g 67,5 100 180 240 280 390- lizină g 3,2 4,8 7,9 10,5 12,2 17,1- arginină g 0,8 1,3 2,3 3,0 3,6 4,8- histidină g 0,8 1,2 2,0 2,7 3,2 4,5- izoleucină g 2,1 3,3 5,6 7,5 8,8 12,3- leucină g 2,5 3,8 6,8 9,0 10,4 14,4- metionină+cistină g 1,9 2,8 5,1 6,8 8,0 9,0- fenilalanină+tirozină g 3,0 4,4 7,9 10,5 12,2 17,1- treonină g 1,9 2,8 5,1 6,8 7,8 11,1- triptofan g 0,5 0,8 1,3 1,8 2,2 3,0- valină g 2,1 3,2 5,6 7,5 8,8 12,3

Page 291: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

291

Substanţe minerale:- calciu g 2,3 4,0 6,5 9,0 11,0 15,0- fosfor g 1,8 3,0 5,5 7,5 9,0 12,0- sodiu g 0,2 0,5 1,0 1,5 2,0 3,0- clor g 0,3 0,7 1,3 2,0 2,6 3,9- potasiu g 0,7 1,3 2,6 3,5 4,0 5,1- magneziu g 0,1 0,2 0,4 0,6 0,8 1,2- fier mg 38 70 80 90 100 120- zinc mg 25 50 80 80 100 150- mangan mg 1 2 3 3 4 6- cupru mg 1,5 3 5 6 6 9- iod mg 0,04 0,07 0,14 0,21 0,28 0,42- seleniu mg 0,04 0,08 0,15 0,22 0,30 0,30Vitamine:- vitamina A UI 550 1100 1750 1900 2600 3900- betacaroten mg 2,2 4,4 7 7,8 10,4 15,6- vitamina D UI 55 110 200 300 300 375- vitamina E UI 2,8 5,5 11 17 22 33- vitamina K mg 0,5 1,1 2,0 3,0 4,0 6,0- riboflavină mg 0,75 1,5 3,0 3,9 4,4 6,6- niacină mg 5,5 11,0 18 21 24 30- acid pantotenic mg 3,3 6,3 11 17 22 33- vitamina B12 µg 5,5 11 15 17 22 33- colină mg 275 550 900 1050 1100 1200- tiamină mg 0,33 0,65 1,1 1,7 2,2 3,3- vitamina B6 mg 0,38 0,75 1,5 1,7 2,2 3,3- biotină mg 0,03 0,05 0,1 0,15 0,2 0,3- acid folic mg 0,15 0,30 0,6 0,9 0,2 1,8

Notă: * spor mediu zilnic

utilizate şi prin proporţiile de 1-1,5% de carbonat de calciu, sau fosfat dicalcic şi făină deoase. Sodiu şi clorul se asigură prin conţinutul natural al componentelor şi adosul de NaCl, înproporţie de până la 0,5%.

Asigurarea necesarului de apă. Necesarul de apă pentru consumul biologic este decirca 4 l pentru fiecare kg de furaj combinat (uscat la aer) consumat de către animal, fiind uşorinfluenţat de sezon, natura furajelor, de starea de întreţinere şi de sănătate.

Cu privire la furajele indicate în îngrăşarea suinelor trebuie avute în vederelimitarea utilizării a acelor furaje care influenţează defavorizant gustul şi mirosul cărnii şigrăsimii, pe lângă proprietăţile de conservare.

În general, făina de peşte şi făina de carne influenţează negativ gustul, iar cantităţilesporite de zer, dovleci şi sfeclă contribuie la ridicarea proporţiei de apă din ţesuturi, scăzândconservabilitatea cărnii.

Alături de acestea, mai sunt şi antibioticile care utilizate în finisare au efecteremanente, precum şi unele substanţe biostimulatoare, hormonale etc.

Cu toate acestea, antibioticile s-au dovedit a fi eficiente, mai ales în prima parte aîngrăşării, în condiţiile de igienă necorespunzătoare şi pe fondul unor raţii deficitare. Acesteaacţionează favorabil asupra florei din tubul digestiv, stimulând dezvoltarea microorganismelorcare produc vitamine şi chiar proteine, inhibând dezvoltarea microorganismelor nefavorabile,care produc toxine sau alte stări de disconfort biologic.

Prin urmare, chiar dacă aceste furaje sau ingrediente sunt necesare pentru echilibrareaîn substanţe nutritive în prima parte a îngrăşării, ele se reduc şi chiar se înlătură în partea adoua.

Page 292: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

292

În general, în structura nutreţurilor combinate, sau a amestecurilor de concentrate,destinate îngrăşării pentru carne se utilizează cu preponderenţă porumbul (40-70%) şi orzul(15-30%), ambele componente asigurând cu succes energia necesară, la care se mai adaugămazărea, şroturile de soia şi de floarea soarelui, făinurile de origine animală, drojdii furajere şisuplimente minerale.

De menţionat că, la îngrăşarea pentru bacon, proporţia de porumb este mult redusă, depână la 30%, însă în cazul îngrăşării pentru producţia mixtă aceasta poate atinge 80-90% dinamestecul de concentrate. Participarea procentuală a furajelor proteice în amestecuri estecondiţionată de asigurarea nivelului proteic şi de valoarea biologică a proteinelor, respectiv decantităţile şi raporturile aminoacizilor esenţiali (în special lizina, metionina şi triptofanul).

Sulfatul de cupru, introdus în nutreţurile combinate în doze de 100-200 ppm.stimulează creşterea şi îngrăşarea suinelor. Alte elemente care influenţează valorificareahranei, şi legat de acesta sporul mediu zilnic şi calitatea carcasei, au fost prezentate lacapitolul "Alimentaţia suinelor".

13.2. Metodele de îngrăşare-finisare a suinelor

13.2.1. Îngrăşarea suinelor pentru carne

La îngrăşarea pentru carne este utilizat tineretul suin de la greutatea de 25-35 kg, careeste supus creşterii şi îngrăşării până la greutatea de 110-120 kg, când este livrat pentru tăiere.Această variantă mai este cunoscută sub denumirea de îngrăşare pentru carne “proaspătă”,deoarece carcasele sunt dirijate pentru consumul imediat.

La sacrificarea acestor porci rezultă carcase în care predomină carnea, în timp cegrăsimea nu depăşeşte 30-35% şi chiar mai puţin la hibirzii de mare productivitate. Estemetoda cea mai eficientă din punct de vedere economic, deoarece sunt utilizate animale tinerela care se înregistrează cele mai reduse consumuri specifice de furaje şi cele mai ridicatesporuri de creştere, iar piaţa solicită cantităţile cele mai mari.

Pe întrega perioadă de creştere-îngrăşare se înregistrează un spor mediu zilnic de cca.

600 g şi consumuri specifice între 3,8-4,2 kg nutreţuri combinate. În aceste condiţii,sacrificarea animalelor se face la vârsta de 7-8 luni.

Factorii care influenţează această metodă de îngrăşare sunt numeroşi, însă predominărasa, greutatea de pornire, alimentaţia şi sistemul de întreţinere, toate racordate la condiţiileconcrete din teren.

Rasele, metisul, hibridul care se pretează la acest tip de îngrăşare sunt: Landrace,

Marele alb, Hampshire, Duroc, Piétrain etc, însă cele mai bune rezultate se înregistrează la

metişii dintre aceste rase, în special între metişii F1 (Landrace x Marele alb) şi rasa Duroc, sau

metişii F1 (Landrace x Marele alb) şi rasa Hampshire, precum şi unii hibrizi de mare

productivitate.

În mica gospodărie se cresc şi se îngraşă porcinele aparţinătoare la rase şi populaţiilocale, iar în unităţile de tip industrial se îngraşă numai metişi, avându-se în vedere

economicitatea acţiunii datorate efectului de heterozis.

Page 293: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

293

Greutatea de pornire în procesul de îngrăşare are o influenţă hotărâtoare atât asupraperformanţelor cât şi a calităţii carcasei. În general, la vârsta de 90 de zile greutatea

animalelor variază între 20-30 kg, cu un plus de cca. 6-7 kg la metişi şi 8-11 kg la hibrizii de

mare productivitate. Dacă animalele sunt supuse îngrăşării de la aceste vârste şi greutăţiatunci şi rezultatele economice şi de calitate a carcasei va fi superioară. Cu cât se depăşescaceste valori cu atât performanţele sunt mai slabe şi suntem nevoiţi să acceptăm alte variantesau metode de îngrăşare cu costuri mai mari.

Alimentaţia aplicată tineretului suin supus îngrăşării influenţează în mare măsurărezultate de producţie şi economice, inclusiv calitatea carcasei.

În general, pentru tineretul suin, între greutăţile corporale de 25-50 kg, sunt utilizate

amestecuri de concentrate cu un nivel proteic de 16% P.B., pentru cel între 51-70 kg nivelul

proteic este de 14% P.B., iar pentru porcii în finisare, între 71-115 kg, nivelul proteic poate

varia între 12-13% P.B.

Desigur, cerinţele de substanţe nutritive sunt aceleaşi, indiferent de tipul deexploataţie, însă modurile de procurare de către animal, cel de administrare, tipul dealimentaţie, tehnica de hrănire etc. sunt diferite în funcţie de sistemul de exploatare(industrial sau gospodăresc).

a) În unităţile de tip industrial din ţara noastră, tineretul suin supus îngrăşării se

hrăneşte cu nutreţuri combinate din reţetele R 0-3 între greutăţile de 25-50 kg şi din reţeta R

0-4 după greutatea de 50 kg, până la sacrificare.

În aceste reţete de fabricaţie, dintre cereale, predomină porumbul şi orzul, care

totalizează pentru R 0-3 între 55-70%, iar pentru R 0-4 între 70 şi 80%, fiind completate cu 5-

6% tărâţe de grâu, cu 4-8% şroturi de floarea soarelui, cca 2% carbonat de calciu şi sare,

urmând ca făina de peşte să participe în proporţie de 3-5% numai în reţeta R 0-3 (tabelul 83).

Toate componentele sunt măcinate la granulaţia medie şi apoi omogenizate în amestecătoare.Modul de prezentare cel mai des întâlnit este sub formă de făinuri, dar şi sub formă granulată.

Tabelul 83Structura şi caracteristicile nutritive ale nutreţurilor combinate R0-3 şi R0-4

Specificare R 0-3 (%) R 0-4 (%)a b c a b c

Structura:Porumb 40,0 40,0 55,0 50,0 60,0 70,0Orz 30,0 15,0 15,0 30,0 10,0 10,0Grâu - 15,0 - - 10,0 -Tărâţe de grâu 6,5 6,0 6,0 5,0 5,0 5,0Şroturi floarea soarelui 7,0 8,0 9,0 3,5 4,4 4,0Făină de carne 8,5 8,0 6,5 4,0 3,0 3,0Făină de peşte 1,0 1,0 1,5 0,6 1,0 1,0Drojdie furajeră 1,5 1,5 1,5 1,0 1,0 0,5Făină de lucernă 1,0 1,0 1,0 0,85 1,0 2,0Carbonat de calciu 1,45 1,45 1,45 1,5 1,5 1,4Sare (NaCl) 0,50 0,50 0,50 0,5 0,6 0,6Sulfat de cupru 0,05 0,05 0,05 0,05 0,05 0,05

Page 294: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

294

Zoofort P1 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0TOTAL 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 1,00Caracteristici nutritive (%)Umiditate 12-13 12-13 13-14 12-13 13-14 13-14Proteină brută 16,0 16,0 16,0 12,0 13,0 12,0Celuloză brută 5,5 5,5 5,5 6,5 5,5 5,5Sare (maximum) 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9Granulaţie, rest pe sita de2,5 mm, (maximum)

3,0 3,0 3,0 5,0 5,0 5,0

Grăsime brută (minimum) 3,0 2,5 2,5 2,5 2,5 2,5

Furajele sunt deversate din buncărele hrănitoarelor în jgheaburi, care sunt împărţite cubare, din 30 în 30 cm, pentru a nu favoriza risipa. Nutreţurile combinate se administrează în 2tainuri pe zi, sau la discreţie când se apelează la instalaţiile de tip TN-60. Conducteleinstalaţiilor TN-60 sunt amplasate fie direct în jgheaburi (deversarea furajelor făcându-se prinorificiile interioare, distanţate din 40 în 40 cm şi diametrul de 4 cm), fie în buncărelehrănitoarelor semiautomate şi mai rar în dozatoare volumetrice, cu deversare pe pardoseală.Pentru deversarea la paroseală boxele trebuie să fie mai lungi decât late, utilizându-se 2dozatoare volumetrice pentru fiecare boxă.

În unele unităţi, nutreţurile combinate se transportă cu cărucioarele zootehnice cucapacităţi diferite, urmând ca distribuirea să se facă cu găleţile în buncăre sau în jgheaburi. Înalte situaţii, în unităţile cu efective mai mari, cărucioarele au buncărele mai mari şi suntdeplasate pe linii de decovil, distribuirea făcându-se prin glisarea unor obloane laterale şiînclinate, cu direcţionarea furajului în jgheab.

Consumurile zilnice de concentrate sunt de cca. 1,5 kg la vârsta de 95 de zile şigreutatea de cca. 27 kg, de 2,5 kg la greutatea de 65 kg şi de 3,8 kg în apropierea sacrificării,iar consumurile specifice sunt cuprinse între 3,3 kg şi 4,6 kg între aceleaşi greutăţi (tab. 84).

Tabelul 84

Norme de spor mediu zilnic şi consum specific pentru tineretul porcinsupus îngăşării pentru carne

Greutatea corporală(kg)

Spor mediu zilnic(g)

Consum zilnic defuraje (kg)

Consum specific(kg)

34 463 1,528 3,3

45 544 1,904 3,5

56 635 2,222 3,5

68 704 2,605 3,7

79 772 2,856 3,7

90 808 3,232 4,0

102 840 3,528 4,2

117 840 3,864 4,6

Page 295: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

295

b) În fermele gospodăreşti se realizează amestecuri de furaje combinate din cerealecultivate (făinuri de porumb, orz, grâu etc), bine omogenizate cu subproduse de la industria depanificaţie şi a uleiului (tărâţe de grâu, şroturi de soia şi floarea soarelui), precum şi cu P.V.M.procurate din unităţile specializate. Proporţiile de participare sunt astfel calculate, încâtconţinuturile de substanţe nutritive şi de energie să fie adecvate vârstei şi greutăţii corporale,în concordanţă cu sporurile medii zilnice planificate şi calitatea carcasei. Orientativ, se potutiliza datele din tabelul 74, având în vedere că nivelul energetic al amestecului este de cca.2950 Kcal EM/kg furaj.

În zonele bune cultivatoare de porumb, soia şi lucernă se poate institui o reţetă pe bazaacestor componente, cu condiţia ca soia să fie tratată (pentru anihilarea factorului antitriptic),iar în procesul de omogenizare să se adauge microelementele şi vitaminele necesare (tab. 85).Se recomandă pentru fiecare tonă de carne livrată (în viu) să se asigure cca. 60 kg de soiaboabe, sau la echivalent PB mazăre boabe, ambele tratate barotermic.

Pe timp de vară, în alimentaţia porcilor supuşi îngrăşării, în unităţile gospodăreşti, sepoate introduce lucerna verde în cantităţi zilnice de 0,5-1,0 kg la greutatea de 35 kg de 1,5-2,0kg la 50 kg şi de 2,5-3,0 kg la 80 kg.

Foarte bune rezultate se obţin prin administrarea de cartofi fierţi şi terciuiţi, în cantităţizilnice de 2-3 kg la tineretul în greutate de 25-40 kg, de 4-5 kg la cel între 41-60 kg şi de 7-9kg la cel peste 80 kg. În practica hrănirii pe bază de cartofi, amestecul se face din trei părţipastă de cartofi şi o parte nutreţ combinat de completare cu 16% P.B., în prima parte aîngrăşării şi cu 14% P.B. în parte a doua. În perioada de iarnă târzie sau primăvară, apa defierbere a cartofilor se îndepărtează obligatoriu, deoarece conţine solanină.

În exploataţiile gospodăreşti şi familiale, cu efective reduse, specializate în îngrăşareaporcilor (11-15 exemplare/an), se indică utilizarea în hrană a unor amestecuri de concentratecu cartofi fierţi şi sfeclă furajeră produse pe plan local, care se concretizează în importantereduceri ale cheltuielilor cu furajarea animalelor. În acest sens, se întocmesc raţii de hrană înfuncţie de specificul zonei de cultivare rentabilă a cartofului sau sfeclei.

Tabelul 85Raţii pe bază de lucernă pentru porcii graşi

SpecificareaCantităţi (kg)

a b c

Porumb măcinat 1165 1321 1501

Făină de soia 307 207 102

Făină de lucernă (17% P.B.) 471 412 353

Fosfat dicalcic 24 28 32

Sare (iodată) 10 10 10

Săruri minerale * 2 2 2

Premixuri vitamino-antibiotice** 20 20 20

TOTAL (kg) 2000 2000 2000

Analize calculate

- proteină 16,00 14,00 12,00

- calciu 0,65 0,66 0,65

- fosfor 0,51 0,53 0,55

Page 296: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

296

Notă: * sărurile minerale conţin: 90 g zinc, 0,17 g iod, 90 g fier, 9 g cupru, 25 g mangan, 4,5 kgsare, la tona/furaj;

** adăugate pe tonă amestec: vitamina A-3 mil.UI, vitamina D-400 mii UI, riboflavină -2 g,niacină -16 g, acid pantotenic -9,0 g, colină - 200 g, vitamina B12 - 20 mg, vitamina K - 2 g şi50-100 g antibiotice.

Se recomandă următoarele amestecuri:

3,2-5,0 kg cartofi fierţi în amestec cu 2,0-2,5 kg concentrate şi 0,3-0,4 kg făină de fân de

lucernă în prima fază;

4,0 kg cartofi fierţi şi 4,0 kg sfeclă tocată în amestec cu 1,0 kg concentrate în faza a II-a.

De menţionat că, în cele două variante, concentratele posedă următoarele proporţii:30% făină de porumb, 25% făină de orz, 25-30% tărâţe de grâu, 10% mazăre uruită şi 1-3%

calciu furajer şi sare de bucătărie.

În finisarea îngrăşării se elimină din hrană borhoturile, şroturile sau turtele de floarea

soarelui şi făina de ovăz, iar amestecul trebuie să posede o consistenţă tare (apa să fie la

discreţie) pentru prelungirea conservabilităţii. Hrănirea cu terciuri prea diluate nu sunt

recomandate, deoarece multe componente sunt consumate doar parţial, iar volumul sporit de

lichid afectează digestia.

FEVRIER, G. (1981) consideră că este mai avantajos să mărim conţinutul în celulozăa raţiilor destinate porcilor de peste 70 kg prin utilizarea porumbului pastă, decât săîncorporăm în reţete alte componente celulozice, deoarece boabele conţin numai 2-3%

celuloză, proporţie insuficientă pentru această categorie de suine. Autorul recomandă 2,2 kg

pastă de porumb zilnic la categoria 31-60 kg şi 2,8 kg între 61-100 kg, cu menţiunea că după60 kg se poate introduce în hrană şi pasta de porumb cu tot cu pănuşi.

Atenţie deosebită se va acorda întreţinerii igienice a jgheaburilor deoarece resturile

neconsumate se alterează în timp scurt.

Întreţinerea suinelor pentru carne diferă în funcţie de sistemul de exploatare adoptat.

Tineretul suin supus îngrăşării se întreţine în grup, în boxe comune. Într-o boxă se cazeazăpână la 20 de animale, calculându-se 0,5-0,6 m2 pentru fiecare individ în prima parte a

îngrăşării şi 0,8 m2 în parte a doua.

Hrănitorile semiautomate în unităţile industriale, sau jgheaburile în cele gospodăreşti,

sunt amplasate deasupra zonei compacte (pentru a preveni risipa de furaje) şi spre aleea de

serviciu, pentru a fi reîmprospătate uşor cu furaje.

În exploataţiile cu efective reduse şi unde se pune problema hrănirii porcilor graşi cu

furaje umectate şi/sau umede se pot fixa, pe pereţii despărţitori ai boxei, hrănitori tip BIG

DUTCHMAN, care posedă în jgheab şi adăpătoarea tip suzetă (fig. 81).

Page 297: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

297

Fig. 81 Hrănitor tip BIG DUTCHMAN pentru furajare umedă

Prin mişcarea unei bare metalice animalele îşi deversează singure furajele concentrateîn jgheab, care sunt apoi umectate cu apa de la suzetă şi omogenizate pe măsura consumului.Aceste hrănitori sunt confecţionate din material plastic cu duritate sporită, ceea ce leprelungeşte perioada de exploatare şi uşurează dezinfecţia lor perioadică. Condiţia principalăeste ca reîmprospătarea cu furaje să se facă zilnic, pentru a se evita aglomerările la jgheab,înlăturând apariţia conflictelor între indivizii din boxe.

În toate sistemele de întreţinere se recomandă ca zona cu grătar să reprezinte cca. 40%din suprafaţa totală a pardoselei, având în cele două colţuri ale zonei grătarului amplasate câtedouă adăpători, de obicei tip pipă.

De menţionat că, întreţinerea porcilor graşi în boxe cu grătar în proporţie de 30-40%,sporeşte productivitatea muncii cu cca. 200%, asigură o bună igienizare, inclusiv încadrarea înparametrii optimi a microclimatului, faţă de boxele colective fără grătar (tab. 86).

În aceste adăposturi nu sunt necesare surse de încălzire, cu excepţia primelor 3-5 zilela populare când sunt utilizate electroaeroterme mobile, mai ales timp de iarnă.

Tabelul 86Parametrii de microclimat şi rezultatele de producţie înregistrate

în funcţie de tehnologia de întreţinere (ARIŞANU, I. 1978)

Tehnologia deîntreţinere

Parametri de microclimat Rezultatele obţinutetemp.(°C)

umidit.(%)

CO2

(%)NH3

(%)s.m.z.

(g)c.s.(kg)

pierd.(cap)

Boxă colectivăla sol

18-26 65-80 1,5-2,0 0,02-0,05 500 4,2 1,0

Boxă cu grătar40%

16-24 60-70 0,5-1,0 0,01-0,02 650 3,6 0,4

Page 298: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

298

Aşa după cum se poate constata, microclimatul este mult mai apropiat de cerinţelespecifice în varianta cu grătar, iar rezultatele de producţie sunt superioare, faţă de variantafără grătar.

13.2.2. Îngrăşarea pentru bacon

Baconul este un preparat de calitate superioară obţinut după o tehnologie specială dincarcasele de porcine de la care s-au îndepărtat capul, extremităţile membrelor (de la genunchişi, respectiv, de la jarete), coloana vertebrală şi spetele.

Fiecare jumătate de carcasă trebuie să aibă greutatea între 22-32 kg, lungimea mareîntre 85-95 cm, iar grosimea slăninei dorsale de la nivelul grebănului să se încadreze între 2,5-3,5 cm, în funcţie de greutatea acesteia.

Carnea trebuie să fie uşor marmorată, iar slănina să fie de culoare albă, consistentă şicât mai redusă şi uniformă ca grosime. Peretele abdominal trebuie să fie uniform ca grosimeşi cu straturi alternânde de carne şi grăsime.

Cu cât carcasele sunt mai lungi şi cu proporţii mai mari de carne cu atât baconul estede calitate mai bună.

Tineretul suin destinat îngrăşării pentru producţia de bacon se sacrifică în condiţiispeciale, la vârsta de 6-7 luni şi la greutatea vie de cel mult 90 kg. Condiţiile speciale desacrificare constau din depilarea în cuptoare speciale, aşa încât şoricul să fie de culoareaconiacului.

Carcasele care corespund pentru prepararea baconului sunt mai întâi zvântate timp de4-5 ore la temperatura de +4°±6°C, după care se trec în camere frigorifice unde se ţin încă 12ore la +4°C, condiţii în care se realizează maturarea.

Sărarea şi afumarea celor două jumătăţi de carcasă se face după procedee specifice,uneori constituind secretul firmei producătoare. Soluţia de sărare pentru 2 semicarcase, sepoate prepara după reţeta: sare 3,625 kg, zahăr 9,050 kg, salpetru 62,5 g şi apă 17 l. Acestamestec se fierbe şi se răceşte înainte de introducerea semicarcaselor dezosate în bazine. Înprealabil, semicarcasele se pot injecta cu saramură, în 23 de puncte, utilizându-se 1,5 lsaramură de 22°Baumé. În locul osului scapulum smuls se introduc cca. 100 g sare.

Fig. 82 Punctele pentru injectarea carcaselor cu saramură

Page 299: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

299

În bazine, semicarcasele se ţin 4-5 zile, după care se scot şi se zvântă timp de 2-3 zileîn camere bine aerisite, la temperatura de 3-5°C, obţinându-se baconul sărat.

Baconul sărat şi afumat se prepară, în continuare, prin afumarea semicarcaseloratârnate pe stelaje speciale, la fum rece, pe o perioadă de timp variabilă după gustulconsumatorului.

Factorii care condiţionează calitatea baconului sunt: calitatea materialuli biologic (respectiv, rasa sau metisul îngrăşat); alimentaţia aplicată; întreţinerea şi îngrijirea animalelor (atât înainte cât şi pe parcursul îngrăşării); tehnologia de preparare a produsului final.

În continuare se vor trata primii trei factori:Calitatea materialului biologic. Suinele care sunt destinate îngrăşării pentru bacon

aparţin raselor precoce sau metişilor dintre aceste rase. Rezultate foarte bune s-au înregistratla suinele de culoare albă, aparţinătoare raselor Landrace, Landrace belgian, precum şi ametişilor dintre rasele Landrace şi Marele alb, sau a hibrizilor produşi speciali.

Calitatea baconului depinde şi de exteriorul animalelor, care trebuie să se încadrezeîntre anumite caracteristici, preferându-se indivizii cu capul mic, scheletul în general fin, gâtulşi extremităţile reduse, lungimea corpului mare, trenul posterior foarte bine dezvoltat (cuşuncile posterioare descinse până la jaret); pielea trebuie să fie fină, subţire şi elastică, iarpărul să fie lucios, rar, fin şi de culoare albă.

Purceii destinaţi producţiei de bacon se vizează individual din lotul de fătare alscroafei şi se aleg la înţărcarea acestora, iar la vârsta de 2 luni aceştia trebuie să posede omasă corporală de cel puţin 16 kg.

Procesul de îngrăşare începe de la greutatea tineretului de 20 kg şi vârsta de 2-2,5 lunişi se încheie când ating greutatea de 85-90 kg şi vârsta de 6,5-7,0 luni, deci o perioadă decreştere-îngrăşare de 4,0-4,5 luni.

Perioada de îngrăşare se împarte în două subperioade: prima, de la 20 kg la 50 kg, iar adoua de la 51 kg până la sacrificare (circa 90 kg), impuse mai mult de specificul alimentaţiei,alături de modul de întreţinere.

Vieruşii se castrează încă din perioada alăptării; baconul de calitate se obţine, îngeneral, de la scrofiţe (necastrate). În ultimul timp materialul biologic pentru producţia debacon poate aparţine şi hibrizilor de suine, însă în schemele de încrucişare trebuie să participerasele Landrace, Landrace belgian şi Marele alb.

Alimentaţia constituie unul dintre factorii cei mai importanţi, care trebuie să asigure ocreştere rapidă a tineretului şi o calitate excelentă a cărnii şi grăsimii.

În funcţie de influenţa furajelor utilizate pe parcursul îngrăşării asupra calităţiiprodusului finit, nutreţurile se împart în trei categorii sau grupe.

Grupa I-a cuprinde nutreţurile cele mai indicate ca: orzul, secara, meiul, mazărea,lintea şi în cantităţi mai reduse cartofii, iar dintre nutreţurile verzi: lucerna verde, borceagul,trifoiul şi uneori sparceta. Iarna furajele verzi se pot administra sub formă deshidratată, sau cafânuri măcinate.

De menţionat că, în finisarea îngrăşării, furajele verzi cu conţinuturi prea ridicate înbetacaroten se reduc (ca proporţie de participare) în raţie, pentru a nu influenţa culoriigrăsimii.

Page 300: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

300

Dintre nutreţurile de origine animală se indică utilizarea laptelui ecremat proaspăt saupraf, a zerului şi zarei, în aceleaşi condiţii. Se mai administrează şi drojdia de bere în stareuscată.

În Danemarca se produce cel mai bun bacon din amestecuri furajere pe bază de orz (înproporţie de 95%) şi lapte ecremat proaspăt, alături de alte componente până la satisfacereacerinţelor în substanţe nutritive.

În prima parte a îngrăşării se mai pot utiliza făina de peşte, făinurile de carne şi desânge, dar se elimină în perioada de finisare pentru a nu imprima gust neplăcut.

Grupa a II-a de furaje cuprinde acele nutreţuri ce determină un bacon de calitatemedie, care se administrează numai în prima parte a îngrăşării, nedepăşind cca. 30% dinvaloarea nutritivă a raţiei. În această grupă intră: porumbul, tărâţele de grâu, şroturile de soiaşi de floarea soarelui etc.

Grupa a III-a de furaje cuprinde nutreţurile care se administrează mai puţin înproducerea baconului, iar în ultima parte a îngrăşării se exclud din raţie, deoarece conferăslăninei o consistenţă moale şi o culoare gălbuie.

Acestea sunt: ovăzul, borhoturile, turtele de floarea soarelui, fructele de pădure.Procentul de participare în raţie este de cel mult 15% şi numai în prima parte a îngrăşării. Înaceastă grupă mai pot intra şi reziduurile culinare

Nivelul proteic al amestecurilor furajere trebuie să fie mai mare cu 2-3% faţă deîngrăşarea pentru carne de consum în stare "proaspătă". Nivelul proteic recomandat este de18% P.B. în perioada I de creştere-îngrăşare (20-50 kg) şi de 15% P.B. în perioada a II-a (51-90 kg).

Nivelul aminoacizilor esenţiali trebuie să fie mai ridicat faţă de îngrăşarea pentrucarne "proaspătă", îndeosebi în lizină, deoarece rasele pretabile pentru producţia de baconprezintă cerinţe mai sporite. Lizina se va găsi în proporţie de 0,85% în prima parte a îngrăşăriişi de 0,75% în finisarea îngrăşării.

Raportul între proporţia de lizină din furaj şi EM trebuie să fie de 1/4500-1/4200 Kcalîn prima parte a îngrăşării şi de 1/4500-1/4600 Kcal în perioada a II-a, de finisare. Acesterapoarte trebuie luate în considerare, deoarece pentru producerea a 1 Kcal energie în proteinacărnii de porc se consumă din furaje cca.43 Kcal, faţă de 25 Kcal la carnea de vită, de 10 Kcalla cea de broiler etc. (PIMENTEL, D. şi colab. - 1984).

Hrana se va administra restrictiv, la ore fixe, instituindu-se 3 tainuri, până lagreutatea de 50 kg şi apoi 2 tainuri, până la sacrificare. Hrana umectată, constând din o partelapte ecremat proaspăt şi o parte nutreţuri concentrate, determină cel mai bun bacon, avândgrijă ca durata consumului să nu depăşească 15 minute pe tain.

Pentru limitarea depunerii de grăsime în carcasă, tineretul până la vârsta de 5 luni, vaavea acces la padocuri pentru mişcare.

Spre sfârşitul îngrăşării hrănirea este restricţionată moderat; deci mai redusă cantitativcu 10-20% faţă de cea la discreţie.

Baconul de calitate se obţine şi când în raţiile de hrană orzul predomină, regăsindu-seîn proporţii de peste 66%; exemple de amestecuri, în funcţie de greutatea corporală, fiindprezentate în tab. 87.

Tabelul 87

Page 301: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

301

Exemple de raţii pentru obţinerea baconului de calitate

Componentele (kg)

Greutatea animalelor (kg)20-40 41-60 61-90

Conţinutul în P.B.18 16 14

Orz 66 70 80Mazăre 5 3 5Tărâţe de grâu 6,5 5 -Şroturi de soia 5 - -Şroturi floarea soarelui - 5 5Drojdii furajere 5 4 -Făină de sânge şi carne 5 5 3Făină de lucernă 5 5 4,5Carbonat de calciu 2 2 1,5Sare (NaCl) 0,5 1,0 1,0Zoofort P2 (g) 80 80 80Consum zilnic 1,2 1,75 2,75

Pentru a nu favoriza depunerile de grăsime, în raţie se introduc proporţii relativridicate de făină de lucernă şi de alte furaje cu nivele energetice reduse. În acest sens, serecomandă (în finisare) un nivel energetic de cca. 2700 Kcal EM/kg nutreţ combinat.

La noi în ţară, există o experienţă mai modestă în producerea baconului, hrănireafăcându-se cu nutreţuri combinate din reţetele R 0-7 şi R 0-8, care au un nivel proteic de 16%şi, respectiv, de 15% (tabelul 88), utilizându-se până la greutatea de 50 kg şi, respectiv, între51-90 kg.

De la greutatea animalelor de 60 kg până la sacrificare se aplică o hrănirerestricţionată pentru a se limita depunerile excesive de grăsime. Restricţionarea nu trebuie săfie prea severă, deoarece afectează indicatorii de producţie (în special consumul specific dehrană) şi calitatea carcasei (grăsimea se acumulează în proporţii mai mari şi nu esteconsistentă).

Tabelul 88

Structura şi caracteristicile nutritive ale reţetelor 0-7 şi 0-8

Specificare 0-7 0-8Structură:- porumb 20,0 20,0- orz 50,0 55,0- tărâţe grâu 9,0 5,5- şroturi floarea soarelui 8,0 6,0- şroturi soia 5,0 5,0- făină de carne 2,0 1,0- făină de peşte 2,0 1,0- drojdii furajere 1,5 1,0- făină de lucernă - 2,0

Page 302: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

302

- carbonat de calciu 1,0 1,0- sare (NaCl) 0,5 0,5- Zoofort P2 1,0 1,0Caracteristici nutritive- umiditate 12-13 12-13- proteină brută 16,0 15,0- celuloză brută 5,5 6,0- sare, maximum 1,0 1,0- grăsime brută 2,5 2,5- rest pe sita de 2,5 mm 5,0 5,0

O condiţie esenţială este ca frontul de furajare să asigure consumarea concomitentă ahranei pentru toate animalele din boxă. Apa se asigură la discreţie.

Condiţiile de întreţinere şi îngrijire. Animalele se lotizează în funcţie de greutateacorporală şi sex, în grupe de cel mult 10 indivizi, calculându-se în medie, 1,0-1,2 m2 pentrufiecare. De 2 ori pe lună se extrag exemplarele prea grase sau cele prea slabe şi se dirijează înalte boxe goale, dinainte pregătite, unde, prin alimentaţie, se corectează starea de întreţinere(carcasele acestora se exclud de la calitatea I).

Periodic, indivizii necorespunzători se aleg din boxa respectivă şi se dirijează în alteboxe (dinainte pregătite), animalele având destinaţia pentru producţia de carne, sau pentrubacon de calitate medie.

Una dintre condiţiile esenţiale este ca frontul de furajare să fie suficient , aşa încâttoate animalele să consume simultan hrana, fără să apeleze la conflicte sau să consume preamulte furaje. Aceste condiţii sunt impuse de hrănirea restricţionată, pe bază de tainuri. Înconsecinţă, se indică ca şi pe direcţia portiţei boxei să fie fixate hrănitori în vederea extinderiifrontului de furajare (fig. 83).

Aşternutul format din paie sau rumeguş (foarte curate) se înlocuieşte zilnic şi chiar dedouă ori pe zi, la populare.

Temperatura din adăposturi trebuie să fie între 16-18°C, cu boxe luminoase, cupardoseală moale şi prevăzută cu aşternut din paie.

În apropierea finisării îngrăşării, animalele se urmăresc zilnic, punându-se un accentdeosebit pe conformaţia şi integritatatea corporală.

Page 303: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

303

Fig. 83 Boxă pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor pentru bacon

În acest sens, indivizii fără dimensiuni corespunzătoare ale lungimii corpului, precumşi cei cu şuncile posterioare slab evidenţiate, se exclud de la acordarea clasei superioarepentru producţia de bacon. Animalele nu se lovesc, deoarece slănina păstrează urmele delovire, deci trebuie să se acorde atenţie mare la dirijarea spre rampele de livrare, la transportulacestora şi chiar sacrificarea să se facă în foarte bune condiţii.

13.2.3. Îngrăşarea mixtă a suinelor

Scopul principal al îngrăşării mixte a suinelor este obţinerea de carne şi de slănină cuconţinuturi mai reduse de apă, pretabile pentru prepararea unor conserve şi mezeluri, deciproduse cu conservabilitate mare.

Prin această metoda de îngrăşare, carcasele trebuie să posede carnea fragedă şigustoasă, iar slănina să nu depăşească grosimea la nivelul grebănului de 5-6 cm.

În acest scop se îngraşă tineretul suin aparţinător raselor Alb de Banat, Bazna şiEdelschwein, alături de Marele alb, Yorkshire, Hampshire etc., cu condiţia ca îngrăşarea să fiecontinuă până la greutăţi mai mari.

Îngrăşarea începe când grăsunii sunt în vârstă de 4-5 luni şi greutatea de 45-50 kg şidurează până la vârsta de 10-12 luni şi greutatea animalelor de 140-150 kg.

Din punct de vedere tehnologic, în această variantă sunt cuprinse şi scroafele dupăprima fătare, care se recondiţionează în vederea sacrificării pentru carne şi grăsime.

Îngrăşarea mixtă se poate realiza atât după o perioadă de pregătire cât şi fără aceastăperioadă.

Îngrăşarea mixtă cu perioadă de pregătire constă în hrănirea tineretului din faza I şicu nutreţuri de volum timp de 1,5-2 luni (fibroase sau suculente), pentru a mări capacitateatubului digestiv, deci pentru a-l pregăti să ingere cantităţi mai mari de hrană în faza a II-a deîngrăşare propriu-zisă.

Page 304: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

304

Prin urmare, în perioada 4-6 luni (sau 5-7 luni), animalele se vor hrăni vara şi cu masăverde, reprezentând 25-30% din valoarea nutritivă a raţiei, iar pe timp de iarnă se vor utiliza,în aceeaşi proporţie, sfeclă, fân de lucernă, cartofi, dovleci etc.

La vârsta de 6 sau 7 luni, grăsunii ating greutatea de 60-70 kg, trecându-se laîngrăşarea propriu-zisă, care mai durează încă 4-5 luni. De menţionat că, până la greutatea de100-110 kg, animalele se vor hrăni în continuare şi cu nutreţuri de volum (care sunt maiieftine), constând din cartofi, rădăcinoase etc. proporţionate până la 35-40% din valoareanutritivă a raţiei.

Concentratele trebuie să posede un nivel proteic de 12-13% P.B., urmărindu-serealizarea a 1 kg spor de creştere cu 4,5-5,0 UN.

În perioada de finisare, până la greutatea de 140-150 kg, din hrană se scot treptatfurajele de volum, precum şi cele care scad consistenţa grăsimii (tărâţele, ovăzul, borhotul), înlocul lor promovându-se cele care influenţează pozitiv calitatea cărnii şi grăsimii (orzul,mazărea, secara, grâul etc.).

Îngrăşarea mixtă fără perioadă de pregătire constă în aceea că suinele suntintroduse direct la îngrăşat. Se scontează pe sporuri medii zilnice de 600-800 g, aşa încât la10-12 luni, animalele ating 140-150 kg.

Îngrăşarea durează 4-5 luni, din care în prima lună se utilizează furajele suculente, iarîn rest se aplică o hrănire intensivă bazată pe nutreţuri concentrate de calitate superioară. Nuse recomandă hrănirea la discreţie, deoarece se favorizează depunerea de grăsime, apelându-se la hrănirea pe bază de tainuri (2 tainuri pe zi).

Îngrăşarea scroafelor după prima fătare reprezintă o măsură mai mult economicăde valorificare a animalelor după înţărcarea purceilor şi are ca scop recondiţionarea acestoraîn vederea sacrificării. Este întâlnită adesea în unele unităţi gospodăreşti şi, accidental, în celecu exploatare intensivă. După înţărcarea purceilor animalele sunt dirijate în sectorul deîngrăşare, deci de la greutatea de cca. 130 kg până la sacrificare, când ating 160-180 kg. Pedurata a cca. 3 luni se poate sconta pe cca. 800 g spor mediu zilnic şi un consum specific de 5-6 UN.

Carnea şi grăsimea rezultate sunt de calitate superioară, cu conţinuturi reduse în apă,pretându-se la obţinerea de preparate cu conservabilitate mare. Pentru eficientizare seapelează la alimentaţia de tip suculent a scroafelor, utilizându-se în prima lună nutreţurisuculente în cantităţi zilnice de 6-8 kg, constând din: cartofi fierţi, sfeclă tocată, porumb pastăşi chiar murat, iar pe timp de vară masă verde (lucernă), cu adaos de 2-3 kg amestec deconcentrate. În următoarele 2 luni alimentaţia este de tip concentrat şi se bazează înexclusivitate pe amestec de concentrate, excluzându-se făinurile de peşte şi de carne, pentru anu imprima gust sau miros neplăcut cărnii.

În unităţile cu exploatare industrială, animalele se furajează cu reţeta R 0-4 şi seîntreţin în loturi separate, în boxe care permit administrarea de suculente, cel puţin peperioada de vară.

Îngrăşarea mixtă, cu reziduuri culinare şi concentrate se practică, în gospodăriilepopulaţiei, precum şi în punctele gospodăreşti ale cantinelor şi restaurantelor. Reziduurileculinare rezultă în mod obişnuit de la cantine şi restaurante, putându-se administra în hranasuinelor la îngrăşat, cu condiţia să fie separate de fragmentele de sticlă, faianţă şi oase depeşte. Se mizează mai mult pe creşterea palatabilităţii amestecului (dintre reziduuri şi

Page 305: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

305

nutreţurile clasice), datorită conţinutului relativ ridicat în grăsimi, substanţe corectoare de gustetc.

Îngrăşarea pe bază de reziduuri culinare constituie o activitate anexă practicată îngospodăriile populaţiei, în urma căreia rezultă carcase de calitate medie, în ceea ce priveşteproporţia de carne şi grăsime, cu conservabilitate relativ redusă, însă cu calităţi organolepticesuperioare ale cărnii. Aceasta se datoreşte şi valorii biologice ridicate a proteinei din carne, caurmare a conţinutului ridicat în aminoacizi esenţiali (tabelul 89) din hrană.

Tabelul 89

Conţinutul în aminoacizi din ţesutul muscularla porcii îngrăşaţi diferite (g/100 g P.B.)

AminoaciziProporţia de reziduuri

culinare (%) Îngrăşarea cu nutreţuricombinate

40 50Lizină 10,30 9,33 7,02Histidină 6,66 6,25 5,22Arginină 6,46 6,78 5,15Treonină 3,56 3,80 3,35Valină 2,86 2,94 2,52Metionină 2,59 2,28 2,20Izoleucină 2,68 2,68 1,82Leucină 7,92 6,72 5,70Tirozină 4,29 4,12 3,49Fenilalanină 3,91 3,86 2,94Raportul aa. es./aa.nees. 1,01 1,06 0,92

La suine, reziduurile culinare trebuiesc fierte înainte de administrare şi se dirijează cuprecădere la animalele cu greutatea de peste 30 kg. Reziduurile culinare conferă amesteculuide concentrate (aceasta poate consta uneori numai din uruială de porumb) un gust foarteplăcut, fapt pentru care porcii la îngrăşat sunt neliniştiţi la întârzierea orei de administrare atainului, sau la suprimarea acestuia.

Într-o experienţă efectuată în condiţii de producţie, STAN, Tr. şi colab (1975) ajungela concluzia că, unui porc îi sunt necesare cel puţin 585 kg reziduuri culinare până la greutateade 110 kg. Beneficiile realizate au fost deosebit de încurajatoare. La greutatea de 70-80 kg,cantităţile zilnice sunt între 7-12 kg/animal şi un adaos de 1,7-2,2 kg concentrate. În ultimile30 de zile de îngrăşare, reziduurile culinare se reduc din raţie, animalele fiind hrănite cunutreţuri concentrate doar umectate, care îmbunătăţesc calitatea carcasei (orz, mazăre, secarăetc.).

În mod practic, se instituie 2 tainuri pe zi cu reziduuri culinare amestecate cu făinuride porumb şi de orz, până la starea de pastă, iar între acestea se pun la dispoziţia animalelornutreţuri combinate la discreţie, însă specifice categoriei de vârstă şi greutate.

Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă sunt redate în tabelul 90.GRAU, A. şi colab. (1983), arată că reziduurile culinare sunt suficient de echilibrate în

substenţe minerale pentru hrana porcilor la îngrăşat. Acestea conţin, în medie, 6,6% substanţe

Page 306: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

306

minerale (în cazul uscării la 60°C) din care: 0,7% Ca, 0,3% P, 0,4% Mg, 0,8% Na, 0,7% Ketc., deci nu se mai pune problema echilibrării minerale a raţiilor de hrană.

Tabelul 90

Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă a reziduurilor culinare

SpecificareProteine

(%)Grăsimi

(%)Celuloză

(%)UN/ kg SU

Resturi negătite 11 2,7 8,6 0,97Resturi gătite 12,5 8,7 4,1 1,34

13.2.4. Îngrăşarea suinelor pentru grăsime

La îngrăşarea pentru grăsime se introduc animalele reformate, respectiv scroafele şivierii care au încheiat activitatea economică de reproducţie, precum şi tineretul unor rasespecializate pentru producţia de grăsime.

Prin această recondiţionare, carnea se perselează, este mai fragedă şi devine maigustoasă, căpătând o valoare nutritivă mai mare.

Greutatea iniţială a animalelor adulte este de cca. 120 kg, iar cea finală variază între220-245 kg la femele şi între 300-400 kg la masculi. Sporul mediu zilnic este în medie, de800 g, însă consumul de concentrate este ridicat, de peste 6 UN/kg spor.

Animalele se hrănesc cu uruieli de porumb şi de orz, cu adaos de cartofi, sfeclă,dovleci şi alte nutreţuri, inclusiv masă verde. Nivelul proteic al amestecurilor nu va depăşi10% P.B.D. În final, randamentul la sacrificare este foarte mare , de cca. 85%, dar predominăgrăsimea din carcasă, ajungând până la 60-65%.

În practică, orice reproducător trebuie recondiţionat prin acest tip de îngrăşare şinumai după aceea sacrificat. De menţionat că, la animalele în vârstă nerecondiţionate prinîngrăşare, carnea este tare, lipsită de frăgezime şi mai puţin pretabilă pentru a fi păstrată timpîndelungat.

În unele regiuni din ţara nostră, unde se creşte rasa Mangaliţa, se practică îngrăşareatineretului suin pentru producţia de grăsime. Scopul este obţinerea de carne şi grăsime,adecvate pentru fabricarea salamurilor uscate, cum ar fi "salamul de Sibiu".

Îngrăşarea tineretului începe la vârsta de 3-4 luni şi durează până la 15-16 luni. Defapt, până la vârsta de 7-8 luni se face numai o pregătire a îngrăşării, prin administrarea unornutreţuri ieftine şi de volum pentru sporirea capacităţii aparatului digestiv. De la aceastăvârstă (când greutatea variază între 65-70 kg), începe îngrăşarea propriu-zisă, în hranăadministrându-se porumbul şi orzul (în proporţie de 65%), alături de cartofi (în proporţie de20-30%), precum şi alte ingrediente, toate raportate la valoaea nutritivă a raţiei. În ultima lunăde îngrăşare se recomandă reducerea furajelor cu efect negativ asupra calităţii slăninii.

Caracteristic pentru rasa Mangaliţa este faptul că, grăsimea se află intercalată printrefibrele musculare, sub formă de “grăunciori”, de dimensiunile unui bob de mei, care laprelucrare îşi păstrează forma şi influenţează pozitiv calitatea "salamului de Sibiu", alături deprelungirea perioadei de conservare.

Page 307: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

307

Tehnicile moderne de producere a salamului uscat folosesc în prezent şi carneaanimalelor adulte din alte rase de suine, dar numai după îngrăşareaacestora pentru grăsime.Pentru a favoriza depunerile de grăsime, reţetele de nutreţuri combinate destinate îngrăşăriipentru grăsime sunt mai bogate în energie metabolizabilă, cu 200-300 Kcal faţă de reţetele deîngrăşare pentru carne "proaspătă".

13.3. Întreţinerea porcinelor la îngrăşat şi microclimatuldin adăposturi

Sistemele de întreţinere a porcinelor la îngrăşat au evoluat de la o etapă la alta, maiales în unităţile de tip industrial.

În prima etapă, boxele aveau suprafaţa mai mare, permiţând cazarea unui număr sporitde animale, între 30-40 porci. Boxele erau dispuse pe 2 rânduri, în cazul în care deschidereahalelor era de 12 m şi pe 4 rânduri la cele de 18 m şi mai mult.

În prezent (după anul 1988), s-a elaborat un proiect de modernizare care prevedea caîn halele cu deschiderea de 18 m să se organizeze 4 rânduri de boxe, cu lungimea de 4 m şilăţimea de 3 m, deci o suprafaţă utilă de 12 m2, în care să fie cazaţi, în medie, 16 porci întregreutăţile de 30-105 kg (0,75 m2/animal). Boxa asigură un confort corspunzător, avândpardoseala cu zona compactă în proporţie de 60%, construită din cărămidă dublă presată pecant prinsă în lapte de ciment şi 40% zona grătarului, realizată cu bare din beton, late de7,5 cm şi fante de 2,5 cm.

Fig. 84 Hală de îngrăşare cu panouri rabatabile la ferestreşi la nivelul şedului

Acest tip de hale permite şi supraetajarea celor două rânduri de boxe din parteacentrală. În acest caz, zona grătarului se extinde la 3 m lăţime. Peste aceste boxe se prevedesupraetajarea, având grijă ca zonele cu grătare să fie unele peste altele; zona de sus agrătarului trebuie să fie mai îngustă cu 40-50 cm faţă de cea de jos. În boxele de la etaj se vor

Page 308: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

308

caza animalele până la greutatea de 50-60 kg, după care se vor coborî pe planuri înclinate(topogane) la boxele de la nivelul solului.

Fig. 85 Hală cu boxe supraetajate (S.D.E. Iaşi)(A. boxă normală la parter; B. boxă la etaj) 1. element prefabricat cu jgheab, 2. panou

despărţitor din metal, 3. TN-60 în jgheab, 4. grătar din beton, 5. panou pentru alee,6. instalaţie Ejex-Coandă

Capacitatea de cazare (prin supraetajare) creşte cu 20-30%, însă trebuiesc luate măsuride reglare forţată a microclimatului (a ventilaţiei).

Pe timp de iarnă, la boxele de la etaj, temperatura este superioară cu 3-4°C faţă desol, însă vara este mai cald cu 5-7°C, uneori depăşind 25°C.

Ventilaţia se asigură prin instalarea de obloane rabatabile, pe pereţii laterali, care suntintercalate cu ferestre. Aceasta se mai poate îmbunătăţi şi prin amplasarea de obloane lanivelul şedului (denivelarea celor două pante ale acoperişului pe direcţia coamei), sau pelungimea luminatorului, dar numai pe partea opusă vântului dominant. Acest sistem s-adovedit a satisface necesarul de aer proaspăt, însă vara (pe caniculă) se impune funcţionareasuplimentară a 2-3 ventilatoare axiale amplasate în tavan.

În unităţile cu hale mai largi (de 36 m) se impune confecţionarea unui luminatorlongitudinal, la nivelul coamei acoperişului, unde se vor amplasa pe ambele părţi obloanerabatabile, precum şi amplasarea de cupole din fibră de sticlă pe pantele acoperişului, cudimensiunile de 1/1 m sau 1,5/1,5 m. Aceste soluţii nu exclud existenţa ventilatoarelor axiale,mai ales pe timp de caniculă şi la lărgimile halelor de 36 m.

Cele mai bune rezultate s-au înregistrat, cu privire la menţinerea constantă amicroclimatului, la adăposturile cu deschiderea de 12 m, caz în care se amplasează 2 rânduride boxe pe mijlocul halei, cu 2 alei de serviciu pe laturile compartimentului. Ferestrele suntintercalate cu obloane rabatabile, iar camerele tampon sunt plasate din cca. 25 în 25 de metri.Zonele grătarelor sunt plasate pe centrul adăpostului, iar canalele sunt organizate pe tronsoanepentru menţinerea nivelului apei.

Page 309: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

309

Pentru aceste adăposturi, ventilaţia se asigură natural (prin panouri rabatabile careintercalează ferestrele), prin coşuri de aerisire, ferestre şi uşi; ventiaţia mecanică fiind folosităcu totul excepţional.

Alimentarea cu apă se poate face cu adăpători tip pipă montate pe aceaşi ţeavă la 2boxe dispuse cap la cap pe direcţia grătarelor.

Temperatura optimă din adăposturile de îngrăşare a suinelor este de 17-19°C,acceptându-se şi cele între 10-21°C. De menţionat că, temperaturile reduse nu sunt aşa depericuloase ca cele ridicate, acceptându-se şi cele de până la 25°C, dar sunt foarte periculoasecele de peste 30°C, când animalele nu consumă hrană, iar consumurile specifice depăşesc 9kg furaje combinate.

Limitele optime de temperatură depind şi de vârsta şi greutatea animalelor, precum şide nivelul umidităţii din adăpost. La temperaturi reduse o parte din energia furajelor ingeratesunt utilizate pentru menţinerea constantă a temperaturii corporale. Influenţa temperaturiiasupra sporului mediu zilnic şi a consumului specific de furaje se poate aprecia cu ajutoruldatelor din tabelul 91.

Tabelul 91

Influenţa temperaturii adăpostului asupraindicatorilor de producţie la porcii graşi

Masa corporală(kg)

Spor mediu zilnic (g) la temperaturi de:5° 10° 16° 21° 27° 32° 38°

34-56 - 620 715 910 890 63056-79 580 670 790 980 830 520 -90-2079-102 540 680 830 1010 760 350 -460102-124 500 760 950 980 690 280 -580124-138 430 850 1100 900 550 50 -150

Masa corporală(kg)

kg furaj combinat pe 1 kg spor la temperatura de:5° 10° 15° 20° 25° 30° 35°

24-45 5,3 4,0 3,2 2,5 2,5 3,6 peste 945-125 6,7 4,3 3,7 3,6 4,0 6,0 peste 10

În consecinţă, încadrarea între limitele optime ale parametrilor de microclimat, înspecial cu privire la factorul temperatură, are foarte mare influenţă asupra valorificării hranei,materializându-se prin sporirea rentabilităţii unităţii care îngraşă porcii. Indiferent despecificul exploataţiei, trebuie să se amenajeze cu grijă adăposturile de îngrăşare, iar boxele săfaciliteze efectuarea igenizării, lucru care măreşte productivitatea muncii.

13.4. Tehnologia de creştere a tineretului suin de reproducţie

În categoria tineretului suin de reproducţie se includ vieruşii şi scrofiţele destinatepentru prăsilă, de la vârsta de 91±3 zile şi greutatea între 20-25 kg, până la vârsta de 8-9 lunişi greutatea de 105-120 kg. Întreţinerea acestor categorii de suine se face în adăposturiseparate, cu boxe special amenajate care să permită o furajare diferenţiată şi urmărireaperformanţelor de producţie la nivel de individ, sau la grupe de cel mult 3 indivizi.

Tehnologia de întreţinere diferă în funcţie de valoarea zootehnică a animalelor şi deobiectivul principal al unităţii în care sunt crescute acestea.

Page 310: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

310

Din aceste puncte de vedere se deosebesc următoarele categorii:

tineret suin de reproducţie crescut în rasă curată (în fermele de elită şi de selecţie);

tineret suin de reproducţie crescut în fermele de înmulţire; tineret suin de reproducţie crescut în fermele de hibridare; tineret suin de reproducţie crescut în fermele de producţie (pentru înlocuirea mătcii).

Toate aceste categorii de unităţi posedă tehnologii proprii şi se încadrează înprevederile programului de ameliorare a suinelor, materializat prin piramida ameliorării.

13.4.1. Creşterea tineretului de reproducţie în rasă curatăVieruşii şi scrofiţele din rasă curată se cresc în fermele de elită, în sistem gospodăresc

şi în staţiunile de cercetare şi producţie pentru creşterea porcinelor. În aceste unităţi, vieruşiişi scrofiţele care îndeplinesc condiţiile de admitere în controlul oficial de producţie, seintroduc la testare de la vârsta de 91±3 zile până la vârsta de 182±3 zile.

În perioada testării, de 91 de zile, animalele sunt întreţinute după cum urmează:vieruşii în boxe individuale, cu mişcare liberă sau cel mult 3 într-o boxă, iar scrofiţele câte 3sau cel mult 10 exemplare într-o boxă.

Femelele se pot caza şi în boxe individuale cu limitarea mişcării animalului (fig. 86),însă masculii numai în cele cu mişcare liberă şi pe cât posibil cu aşternut din paie sau rumeguş(fig. 87).

Fig. 86 Boxe individuale pentru scrofiţe

Pardoseala la scrofiţe poate să fie din grătare cu lăţimea barelor, la partea superioară,de 7,0-7,5 cm şi fantele de 2,0 cm, dar numai pe direcţia trenului posterior. Interioruladăpostului trebuie să fie bine iluminat şi cu instalaţii pentru aerisire. Evidenţa consumului defuraje se face la nivel de individ şi se contabilizează pe fişe speciale sau pe calculator.

În boxele cu mai multe animale se va urmări ca acestea să fie cu greutatea cât maiapropiată între ele, unde este posibil să provină chiar din acelaşi lot de fătare, sau din loturiapropiate. Boxele sunt special amenajate, în sensul că oferă condiţii foarte bune şi cât maiuniforme de întreţinere şi de furajare.

Page 311: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

311

Fig.87 Boxe pentru 1-3 capete vieruşi

În perioada de testare tineretul este hrănit la discreţie, cu nutreţuri combinatespecifice care au un nivel proteic de 17,5% P.B. în prima fază şi de 16,5% P.B. în faza a II-a.Pe perioada testării se urmăreşte realizarea unor sporuri medii zilnice cât mai mari şiconsumuri specifice de furaje cât mai reduse, deci nu se beneficiază de mişcare în aer liber, deacces la soare etc.

În testarea după performanţele proprii se urmăresc 4 însuşiri, două de producţie: sporulmediu zilnic (de la naştere la vârsta de 182 zile) şi consumul specific de concentrate (numai lamasculi, în ultimile 28 de zile, cu recalcularea acestuia pentru 91 de zile) şi două de calitate acarcasei: grosimea medie a slăninii dorsale (la ieşirea din testare) şi proporţia de carne încarcasă (la un individ din lotul de fătare).

Desigur că, lipsa de mişcare şi hrănirea la discreţie îndepărtează animalul de condiţiade reproducător, fapt pentru care, la terminarea testării, scrofiţelor şivieruşilor li se instituie o perioadă de pregătire pentru introducerea la reproducţie. Perioadade pregătire se suprapune parţial cu perioada de carantină din unitatea beneficiară şi dureazăcca. 60 de zile.

Prin urmare, în unitatea beneficiară, se face pregătirea pentru condiţia de reproducător.În această perioadă de pregătire pentru atingerea condiţiei de reproducător, hrănirea esterestricţionată, iar întreţinerea se face în grupe ceva mai mari la scrofiţe (cel mult 15 capete) şimai reduse la vieruşi (8-10 capete). În această perioadă, viitorii reproducători din unităţile maimari, se hrănesc cu nutreţuri combinate din reţeta R 0-5, cu un nivel proteic de 14,5-15,5%P.B., furajele, distribuindu-se în jgheaburi pentru fiecare animal, în cantităţi zilnice de 2,0-2,5kg, în funcţie de dezvoltarea corporală şi de starea de întreţinere. Plimbarea este obligatorie înpadocuri exterioare, precum şi administrarea de furaje verzi pe timp de vară şi a unorsuculente (morcovi) pe timp de iarnă.

Page 312: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

312

13.4.2. Creşterea tineretului de reproducţie în fermele de înmulţire

Scopul funcţionării fermelor de înmulţire este sporirea numărul de animale în rasăcurată (pentru a face faţă necesarului de metişi F1) atât de femele cât şi de masculi. Acesteunităţi au o tehnologie de producţie apropiată de cea din unităţile de selecţie şi de testare.Deci, şi în aceste unităţi, se execută testarea tineretului între vârstele de 91±3 zile şi 182±3zile, dar în grupe mai mari, de cca. 10 animale şi numai pentru femele.

De menţionat că, exemplarele la care se constată întârziere în creştere sunt excluse dinloturi, precum şi cele cu conformaţie şi constituţie necorespunzătoare.

De fapt, în această categorie de unităţi, se face o verificare a calităţii materialuluibiologic procurat din unităţile de elită şi de testare, constituind baza tratativelor pentruviitoarele tranzacţii de material de prăsilă.

13.4.3. Creşterea tineretului de reproducţie în fermele de hibridare

Scopul funcţionării fermelor de hibridare este realizarea de scrofiţe metise F1, şi înultimul timp ale vieruşilor metişi F1, care vor constitui matca de reproducţie în marile unităţiindustriale, sau în fermele gospodăreşti.

Schemele de încrucişare diferă de la o zonă la alta, elementul cu cea mai mare ponderefiind posibilităţile eficiente de furajare. În condiţiile ţării noastre cele mai bune rezultate s-auînregistrat la scrofiţele metise F1 obţinute între rasele Landrace (masculi) şi Marele alb(femele), iar la vieruşii metişi F1 s-au evidenţiat cei dintre rasele Hampshire sau Duroc cuPiétrain. Hibrizii tetrarasiali obţinuţi prin această schemă de încrucişare au oferit cele maibune rezultate ale îngrăşării.

După înţărcare şi până la greutatea de 30 kg, scrofiţele hibride F1 sunt crescuteconform tehnologiei clasice de creştere a purceilor înţărcaţi. În continuare aceste scrofiţe,dacă nu sunt introduse la testarea în grup, se întreţin în adăposturi separate, destinate acesteicategorii de suine, în boxe colective de 28-30 capete, prevăzute cu padocuri exterioare pentrumişcare şi acces la razele solare. De menţionat că, în aceste ferme de hibridare se efectueazălucrări de selecţie masală şi nu se ţin evidenţe pentru urmărirea individuală a scrofiţelor.Livrarea scrofiţelor metise F1 se face în loturi, care aparţin la una sau mai multe serii lunarede testare.

Clasa generală a scrofiţelor hibride rezultă din clasele parţiale: origine, spor mediuzilnic şi conformaţie corporală-constituţie (metoda punctelor), clase care se referă la mediaperformanţelor grupului de animale, dar limitată de clasa individului cu valoarea cea maiscăzută, după care se stabileşte şi preţul.

Unele tehnologii prevăd întreţinerea tineretului suin înţărcat în continuare în boxele defătare-alăptare până la vârsta de 90 de zile, altele în boxe special amenajate, toate avândacelaşi scop - realizarea unui tineret cât mai bine dezvoltat corporal şi uniform.

În toate unităţile, scrofiţele şi vieruşii hibrizi sunt hrăniţi la discreţie, cu nutreţuricombinate cu niveluri proteice de 18% P.B., până la vârsta de 90 de zile, apoi cu cele cu 16%P.B., până la vârsta de 182 zile şi cu 14,5% P.B. (reţeta R 0-5) până la introducerea la montă.De menţionat că, în perioada de pregătire pentru montă (deci după vârsta de 182 zile),hrănirea este restricţionată în cantităţi zilnice de 2,0-2,5 kg, în funcţie de dezvoltareacorporală.

Page 313: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

313

Periodic se extrag exemplarele care nu posedă o dezvoltare corporală corespunzătoarecu vârsta, iar la introducerea la reproducţie se elimină cele cu constituţia necorespunzătoare,precum şi cele cu regiuni corporale nespecifice condiţiei de reproducător (în special regiunile:ugerului, a membrelor etc).

13.4.4. Creşterea tineretului de reproducţie în fermele de producţieÎn fermele de producţie pentru completarea mătcii se cresc numai scrofiţele, deoarece

masculii se procură direct din unităţile de selecţie şi testare.Până la vârsta de 90 de zile purceii beneficiază de tehnologia specifică din

compartimentul de creşă.Tineretul suin de reproducţie (scrofiţele la vârsta de 90 de zile) este preselecţionat

conform baremurilor sau indicilor minimi, prevăzuţi la admiterea în controlul oficial deproducţie (respectiv, pentru testarea după performanţele proprii). Dezvoltarea corporală şiconstituţia vor fi adecvate animalelor de reproducţie.

Efectivul de scrofiţe reţinute la această vârstă trebuie să fie de 3 ori mai mare decâtnumărul scroafelor reformate, deoarece până la intrarea la reproducţie se elimină foarte multeexemplare, din diferite cauze, predominând dezvoltarea corporală şi constituţianecorespunzătoare.

Tineretul suin de reproducţie şi, în principal, scrofiţelor care vor înlocui marcareformată, li se vor aplica o întreţinere şi o alimentaţie specială; scopul final fiind realizareaunui reproducător tot atât , sau mai bun, decât cel pe care l-a înlocuit.

Întreţinerea tineretului de reproducţie se face în grup, în boxe comune. Numărul deanimale dintr-o boxă nu trebuie să depăşească 10 scrofiţe, rezervându-le între 1,0 m2 şi1,5 m2, cu corespondenţă în padocuri exterioare unde sunt atribuiţi câte 4-5 m2 la fiecare.

Existenţa padocurilor exterioare este o condiţie esenţială, contribuind la obţinerea unoranimale sănătoase, cu osatură puternică, cu musculatură evidenţiată şi normal dezvoltată -adică favorizarea condiţiei de reproducător.

Îa fermele de tip gospodăresc se poate practica, cu foarte bune rezultate, scoaterea şiplimbarea tineretului la păşune, mişcarea fiind asociată şi cu consumarea de masă verde şideci cu o oarecare economie de concentrate. În acest sens se vor amenaja tabere de vară,prevăzute cu şoproane, boxe cu rigole pentru eliminarea dejecţiilor şi alimentare cu apă.

Alimentaţia constituie factorul principal în formarea condiţiei de reproducător. Se vaevita pe cât posibil îngrăşarea animalelor, atât prin măsurile de alimentaţie, cât şi prinîntreţinere, deoarece un număr însemnat de indivizi nu mai corespund pentru reproducţie, caurmare a apetitului sexual abolit sau atenuat (la ambele sexe) sau a unor defecte la membre,lucru care face imposibil actul montei (la masculi). Cerinţele de substanţe nutritive şi energiepentru tineretul de reproducţie până la 50-60 kg sunt oarecum asemănătoare cu cele aletineretului supus creşterii pentru îngrăşare, cu menţiunea ca proporţia de porumb din raţie sănu depăşească 35%, iar zooforturile să fie specifice animalelor de reproducţie. Astfel, nivelulproteic al amestecurilor de concentrate sau a nutreţurilor combinate trebuie să fie de 16-17%P.B., urmând ca la introducerea la reproducţie acesta să fie de cel puţin 15% P.B.

Page 314: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

314

Cu privire la furajele indicate, acestea sunt cele clasice, cu menţiunea că în reţetătrebuie să fie incluse obligatoriu ovăz, furaje proteice de origine animală (2-3%) şi drojdiifurajere (1-3%).

În cazul în care scrofiţele aparţin rasei Landrace sau Landrace belgian, reţetele denutreţuri combinate vor avea în componenţa lor proporţii crescute de orz şi reduse de porumb(până la 30%). De asemenea, nivelul proteic va fi mai ridicat cu 2-3% faţă de cel utilizat înmod curent, precum şi conţintul în lizină va fi la limita superioară (de 1,3%).

În unităţile de tip industrial, care au sectoare pentru tineret de prăsilă destinat înlocuiriimătcii, sau în alte unităţi, hrănirea se poate face şi cu nutreţuri combinate din reţeta R 0-3până la greutatea de 50-60 kg (cu un nivel proteic de 16% P.B.), cu condiţia ca zoofortul să fiespecific pentru reproducători. În perioada cu greutatea de peste 60 kg, hrănirea se face cureţeta R 0-5, cu nivel proteic de 14,5% (reţetă destinată scroafelor lactante).

În fermele unde se fac amestecuri pe plan local, se poate utiliza următoarea reţetă: 40-50% porumb, 20-30% orz, 5-10% ovăz, 5-6% mazăre, 7-10% tărâţe de grâu, 5-7% şroturi defloarea soarelui, 2-8% şroturi de soia, 2-3% făinuri de origine animală, 2-10% făină delucernă, 1,5% carbonat de calciu şi 0,5% sare.

Se va evita utilizarea furajelor mucegăite, care prin toxinele ce le conţin deterioreazăformarea şi funcţionarea normală a aparatului genital.

Cu privire la tehnica de furajare, trebuie menţionat că hrănirea se face restricţionat,aşa încât şi indicatorii de producţie sunt mediocri: în general, se planifică 300-400 g spormediu zilnic. Cantităţile zilnice de nutreţuri combinate sau amestecuri de concentrate variazăîntre 1,5 kg la greutatea de 30 kg şi 2,5 kg la peste 70 kg. Alţi autori recomandă cantităţizilnice cuprinse între 2,5-3,0 kg/100 kg greutate vie.

Hrana se administrează în 2-3 tainuri pe zi, în jgheaburi, asigurându-se fiecărui animalun front de furajare de 20-30 cm.

Pe timp de vară se pot administra suplimentar furaje verzi (în special lucernă), iar petimp de iarnă suculente (morcovi, sfeclă), în cantităţi zilnice cuprinse între 1-3 kg.

Aceste furaje se pot administra şi tineretului de reproducţie provenit (procurat) dinunităţile de selecţie, din fermele de înmulţire sau de hibridare, având o influenţă pozitivăasupra funcţiei de reproducţie.

Apa se indică a fi la discreţie, prin adăpători tip pipă sau în jgheaburi, în stareproaspătă.

La vârsta de 160 de zile se efectuează vaccinarea antileptospirică, iar la vârsta de 180zile vaccinările antipestoase (V3) şi antirujetică (V3).

Page 315: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

315

CAPITOLUL 14

COLECTAREA, TRATAREA ŞIVALORIFICAREA DEJECŢIILOR

Omul a crescut animale din cele mai vechi timpuri, însă efectivele au fost mici şirăspândite în teritoriu, fapt pentru care nu au pus probleme deosebite privind stocarea şitratarea dejecţiilor, ci dimpotrivă, acestea au contribuit la ridicarea fertilităţii solului,utilizându-se uneori şi ca materiale de foc pentru încălzirea locuinţelor.

Dezvoltarea creşterii animalelor a constituit şi constituie o necesitate obiectivă pentruridicarea nivelului de trai al populaţiei umane, impunând în unele zone concentrarea în unităţimari, organizate ca exploataţii de tip industrial.

Efectivele sporite crescute pe suprafeţe relativ restrânse a determinat şi acumulareaunor cantităţi mari, chiar imense, de dejecţii care poluează aerul, solul şi se concentrează apoiîn ape, afectând uneori echilibrul ecologic, prin schimbarea caracteristicilor normale aleemisarilor naturali.

În acest sens, este suficient să amintim că, de la un complex industrial, cu sarcinaanuală de livrare a 150 mii porci graşi, zilnic se colectează circa 4000 m2 de dejecţii. În acestecondiţii, reciclarea nepoluantă a dejecţiilor constituie pentru specialiştii din zootehnie nunumai o obligaţie profesională dar şi o îndatorire socială.

Păsările şi porcii sunt speciile cele mai poluante, dintre animalele de fermă, deoareceacestea se hrănesc cu furaje bogate în amidon şi azot, eliminând reziduuri concentrate însubstanţe organice, puţin sau greu biodegradabile.

Masa corporală şi starea fiziologică la suine sunt factori care determină variaţiiimportante ale dejecţiilor; scroafelor lactante şi tineretul suin sunt cele mai poluante categoriipe unitatea de masă corporală, deoarece şi alimentaţia acestora se bazează pe componente cuconţinuturi ridicate de proteine, iar temperatura relativ crescută din adăposturi contribuie ladegradarea lor.

Tratarea dejecţiilor pune probleme deosebite, fiind necesare tehnologii bine puse lapunct, alături de utilizarea unor cantităţi mari de apă şi de substanţe chimice, deci cheltuielifoarte mari.

14.1. Caracteristicile dejecţiilor provenite de la suine

Page 316: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

316

Măsurile care se instituie pentru reciclarea nepoluantă a dejecţiilor provenite de lasuine, impune cunoaşterea atât a caracteristicilor cantitative cât şi a celor calitative aleacestora.

14.1.1. Caracteristicile cantitative

În general, de la suine rezultă cantităţi relativ reduse de dejecţii, faţă de celelalateanimale de fermă. Majoritatea autorilor sunt de părere că suinele elimină zilnic circa 11 kgfecale şi urină la fiecare 100 kg greutatea corporală. Substanţa uscată din acestea reprezintă oproporţie de 15%, din care cca. 82% se elimină substanţele volatile, care impurifică mediulînconjurător.

Producţiile zilnice de dejecţii variază de la o categorie de porcine la alta, cele mai mariînregistrându-se la scroafele cu purcei (tabelul 92).

Tabelul 92

Cantităţi zilnice de dejecţii şi de elemente minerale la suine

CategoriaGreutateaanimalului

(kg)

Prod.zilnicăde dejecţii

(kg)

Producţiapărţii solide

(g)

Conţinutul (g/zi)în

N P KPurcei 16 1,0 9,1 7 2 5Tineret 30 1,9 18 13 4 9Porci în creştere 70 4,5 41 31 10 20Porci în finisare 90 5,9 545 41 14 27Scroafe gestante 125 4,0 320 28 10 18Scroafe cu purcei 170 15,0 454 104 35 68Vieri 160 5,0 454 35 12 23

Colectarea şi dirijarea prin canale a dejecţiilor, cu ajutorul apei, sporeşte volumuldejecţilor de 8-12 ori, caz în care problema creşte în importanţă, deoarece trebuiescmanipulate cantităţi mari de apă, fecale şi urină.

În unităţile cu efective reduse şi unde colectarea dejecţiilor se face manual saumecanic, fără a utiliza apa sau în cantităţi reduse, acţiunea nu pune probleme deosebite, aiciorganizându-se platforme de fermentare a gunoiului.

14.1.2. Caracteristicile calitative

Dejecţiile sau apele uzate provenite din complexele de creştere a suinelor suntcompuse din: materii fecale, urină, microorganisme şi apa de spălare (partea adăugată.

Materiile fecale sunt reziduuri de digestie, de consistenţă păstoasă, cu structurăvariabilă, pigmentaţie diferită şi cu miros caracteristic. Caracteristicile materiilor fecalevariază în funcţie de mai mulţi factori, prioritari fiind vârsta suinelor, alimentaţia practicată şistarea de sănătate.

Mirosul dezagreabil şi respingător al materiilor fecale este determinat de prezenţaproduşilor volatili bazaţi pe azot şi sulf, cum ar fi: amoniacul, scatolii, indolii, mercaptanii,hidrogenul sulfurat etc.

Page 317: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

317

Cantitatea de materii fecale eliminate zilnic reprezintă, în medie, 6% din greutateacorporală vie a animalelor. Materiile fecale provenite de la suine conţin, în medie, cca. 55%apă şi au o reacţie acido-alcalină.

Urina este un reziduu de metabolism elaborat la nivelul rinichilor şi se prezintă ca osoluţie apoasă, foarte complexă şi compusă din: azotaţi, mucus, sulf legat organic, altesubstanţe neazotate şi pigmentare. Substanţele minerale sunt reprezentate de cloruri,carbonaţi, fosfaţi de sodiu şi de potasiu, sulfaţi de sodiu şi de potasiu etc.

Cantitatea de urină eliminată zilnic de suine, variază între 2-6 litri (în funcţie de vârstăşi greutate), reprezentând cca 5% din greutatea corporală.

Microorganismele sunt componentele cele mai instabile, dar şi cele mai importantedin punct de vedere al reciclării dejecţiilor la suine; de aici şi necesitatea ca, prin orice mijlocposibil, să se ajungă la distrugerea germenilor patogeni, dar să se păstreze capacitatea dedezvoltare a acelor microorganisme care favorizează activitatea de oxido-reducere asubstanţelor organice din apele uzate.

Cercetările efectuate în domeniul patogeniei dejecţiilor au demonstrat că, cel puţin 100dintre bolile transmisibile de la animale la om, pot fi vehiculate prin intermediul dejecţiilor şia produselor animaliere. Astfel, s-a stabilit că leptospirele se transmit cu precădere prin urină,iar salmonelele prin fecale.

Apele de spălare constituie partea adăugată sau de împrumut a dejecţiilor, fiindcomponenta cea mai variabilă, atât cantitativ cât şi calitativ.

Cantitativ, depinde de sistemul de evacuare a dejecţiilor, de canalizarea apelor deincintă, reprezentând cca. 30 l/animal/zi, iar calitativ depinde de conţinutul în detergenţi, însubstanţe dezinfectante, de resturi de furaje, stimulatori de creştere, reziduuri de antibiotice,aditivi furajeri etc.

Compoziţia chimică a dejecţiilorCompoziţia chimică a dejecţiilor de la suine prezintă diferenţe mari faţă de alte specii

de animale de fermă. În medie, dejecţiile suinelor au următoarea compoziţie chimică(kg/tonă): 81,3 kg substanţă uscată, 8,0 kg azot total (din care 3,6 kg azot amoniacal), 4,4 kganhidridă fosforică (P2O5), 4,07 kg oxid de potasiu (K2O), 0,86 kg oxid de sodiu (Na2 O) şialte substanţe.

Se apreciază că 1000 kg greutate vie de suine produc zilnic cca. 110 kg dejecţii, dincare 60 kg sunt fecale, iar 50 kg urină.

În aceste condiţii consumul biologic de oxigen (CBO5) din substanţa uscată este de 2,5kg/zi, iar cantităţile de azot de 530 g/zi, cele de fosfor de 170 g/zi şi cele de potasiu de 200g/zi. Compuşii volatili au la origine cca. 20 de constituienţi gazoşi rezultaţi din fermentaţiianaerobe, cum ar fi: sulfurile, aminele şi carboxilii.

Trebuie menţionat că, în comparaţie cu celelalte specii de animale, procentul de CBO5

din substanţa uscată a dejecţiilor de suine este cel mai ridicat (de 3,5 ori mai ridicat faţă deovine şi cu cca. 50% mai mare faţă de păsări).

De asemenea, dejecţiile suinelor se caracterizează printr-un conţinut mai ridicat înazot, fosfor şi potasiu total, în comparaţie cu dejecţiile altor specii de animale (tabelul 93).

Poluarea mediului datorită activităţilor zootehnice poate fi evitată, în primul rând prinaplicarea unor măsuri generale şi apoi prin tratarea şi utilizarea dejecţiilor animale.

Page 318: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

318

Tabelul 83

Principalele caracteristici ale fecalelor de animale

Masa proaspătă Masa uscată CBO5, N, P2O5, K2O,Specia (%) din masa vie

a animalului)din cea

proaspătă (%)% din

SU% din

SU% din

SU% din

SUVaci lapte 9,4 9,3 16,2 4,0 1,1 1,7

Boi 4,6 17,2 20,4 7,8 1,2 1,8Oi 3,6 29,7 8,8 4,0 1,4 2,9

Porci 5,1 13,5 31,8 5,6 2,5 1,4Păsări 6,6 15,3 21,4 5,9 4,6 2,1

Măsurile de ordin general se referă la amplasarea crescătoriei de porcine la distanţă şiîn aval faţă de oraşe, sate, zone de agrement şi de odihnă, a surselor de apă potabilă etc, peterenuri în pantă uşoară şi cu apă freatică la adâncime.

Măsurile speciale de evitare a poluării mediului sunt în strânsă legătură cuperfecţionarea tehnologiilor de exploatare a porcinelor, evitându-se pe cât posibil utilizareaunor cantităţi mari de apă, alături de modernizarea tehnologiilor de colectare, transport,depozitare, epurare şi valorificare a dejecţiilor.

De menţionat că, valoarea CBO5 la scroafele cu purcei este de 0,454 kg/zi, fiind ceamai ridicată.

14.2. Colectarea şi evacurea dejecţiilor de suine

Metodele de colectare şi evacuare a dejecţiilor din adăposturile de creştere a suinelorsunt diferite, în funcţie de sistemul de întreţinere şi de exploatere adoptat. În unităţilegospodăreşti, colectarea şi evacuarea se face pe cale mecanică, pe când în cele industrialeprimează sistemul hidraulic.

Colectarea şi evacuarea manuală. Este metoda cea mai nepoluantă, însă solicităvolum mare de muncă, aşa încât este predominantă în unităţile gospodăreşti, sau în cele cuefective reduse.

În boxe se folosesc paiele şi rumeguşul pentru aşternut, care sunt scoase zilnic şitransportate cu mijloace mecanice sau chiar cu roaba la platformele de fermentare. În acestecondiţii nu se utilizează apa pentru spălare, deci nu se ridică umiditatea din adăposturi şi nu seimpune existenţa unei staţii de epurare a apelor uzate, ci doar fose sau bazine de reţinere aeventualelor pierderi de apă şi de urină. Periodic apa din aceste fose sau bazine este scoasă cuajutorul vidanjelor, care după diluare cu multă apă, este împrăştiată pe terenurile agricole,după un plan de fertilizare ce are la bază analizele chimice ale solului.

În unităţile cu efective relativ mai mari, dejecţiile sunt raclate spre portiţa boxei şi apoiîncărcate în vagonete pe linii de decovil, care la capătul adăpostului sunt descărcate înremorci, sau transportate la platformele de fermentare.

În alte unităţi se utilizează cu succes racleţii sau lopata mecanică, variante adoptatecând nu sunt acumulate cantităţi mari de apă.

În platformele de fermentare se aştern straturi succesive de dejecţii de la toate speciilede animale domestice, inclusiv de la porcine; se tasează şi chiar se adaugă apă în perioadele

Page 319: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

319

fără precipitaţii, sau când straturile care se tasează posedă umiditate scăzută (pentru a facilitaprocesele de fermentare). În final se realizează un îngrăşământ deosebit de valoros, mai alespentru solurile calcaroase sau alcaline.

Colectarea dejecţiilor în rigole constă în dirijarea acestora în rigole sau în canalesituate la capătul boxelor, care sunt acoperite cu grătare şi mai rar deschise. Pardosealaboxelor este compactă pe aproape toată suprafaţa, aşa încât aceasta se spală zilnic cu jetul deapă la presiune. În acţiunea de igienizare, pe lângă jetul de apă, se utilizează lopeţi sau razuridin lemn pentru debarasarea părţilor aderente şi pentru a economisi apa. Metoda necesităcantităţi mari de apă, alterând microclimatul din adăpost şi îngreunând manipularea dejecţiilorîn staţia de epurare. Pentru această variantă este necesară existenţa unei staţii de epurare aapelor uzate.

Colectarea dejecţiilor în fose, canale sau bazine cu peliculă de apă esteindispensabilă unităţilor de tip industrial sau a celor cu efective mari, deoarece ridică foartemult productivitatea muncii. În unele variante constructive bazinele sunt de fapt canale mailargi.

Fosele sau canalele (bazinele) sunt de mărimi variabile, în funcţie de suprafaţa boxei şide proporţia de grătar a pardoselelor; ambele caracteristici fiind corelate cu categoria de suine.Fecalele trec uşor printre fantele grătarelor datorită, atât a consistenţei lor reduse cât şi călcăriianimalelor în mişcare. În fose sau canale (bazine) se găsesc în permanenţă o anumită cantitatede apă, reglată cu ajutorul supraplinelor şibărelor sau sifoanelor. Periodic, apa cu fecale şiurina colectate se deversează prin canalele secundare şi apoi prin cele principale spre bazinelestaţiei de epurare.

Prin urmare, fosele sau canalele posedă pante de scurgere de 1-2%, cu fundul şi părţilelaterale foarte bine sclivisite. Colectarea dejecţiilor, în această variantă, necesită cantităţirelativ mai reduse de apă, dacă adăposturile funcţionează normal, în comparaţie cu varianta decolectare în rigole.

Normele de restituţie sunt prezentate, pe categorii de suine, în tabelul 94, norme carese depăşesc adesea dacă adăpătorile sunt defecte, sau se utilizează prea multă apă de spălare.

Tabelul 94Norme de restituţie (kg/cap/zi) a apelor uzate în cazul folosirii peliculei de apă

Categoria de suine Fecale Urină Apă tehnologică TOTAL

Vieri de reproducţie 4,0 6,0 23,3 33,3

Scroafe de reproducţie 3,6 7,3 22,1 33,0

Tineret de reproducţie 3,3 4,4 20,7 28,4

Tineret în creştere 1,2 0,7 7,8 9,7

Porci la îngrăşat 2,6 3,2 20,2 26,0

Metoda dă rezultate bune dacă suprafaţa zonei grătarului este bine corelată cu cerinţelede apă ale animalelor din boxă, fără să afecteze microclimatul din adăpost. Excedentul de apăşi urină (purin) este preluat de la adâncimea de 20-25 cm cu ajutorul unui sifon, favorizându-se dezvoltarea la suprafaţă a unui strat de mucegai, sau se interpune o peliculă de ulei mineraluzat. Prin construcţia sifonului, sau a şibărului, apa nu se deversează de la suprafaţă, ci cu 10-

Page 320: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

320

15 cm sub luciul acesteia, menţinându-se pelicula protectoare pentru limitarea emanaţiei degaze şi evaporarea apei.

Colectarea şi evacuarea pneumatică. Este o metodă împrumutată din crescătoriileintensive de păsări şi constă în colectarea dejecţiilor cu ajutorul unui vacuum creat de opompă. Cu ajutorul compresoarelor se crează o presiune în bazine (de 5-8 atmosfere) de unde,printr-o conductă subterană, dejecţiile sunt evacuate, la distanţe de 1-2 km, direct în bazinelede decantare şi de neutralizare biologică.

14.3. Metode de epurare a dejecţiilor de suine

Indiferent de mărimea unităţilor crescătoare de suine, o măsură obligatorie esteepurarea apelor uzate, deoarece acestea posedă o mare capacitate de poluare, comparativ cucele provenite de la alte specii de animale.

Soluţii şi metodele de epurare a apelor uzate sunt diferite, în funcţie de tehnologiile deîntreţinere, având la bază funcţionarea unor staţii, pe principii variate.

Staţii de epurare de tip clasicAceste staţii au la bază principiul tratării anaerobe a dejecţiilor.Schema fluxului tehnologic la aceste staţii cuprind următoarele operaţiuni principale:

curăţirea boxelor şi dirijarea dejecţiilor în fose cu peliculă de apă, sau în canale deevacuare;

dirijarea dejecţiilor către decantoare, prin diferenţă de nivel şi mai rar prin pompare;

decantarea pasivă a fazei solide din apa uzată;

preluarea părţii lichide şi clorinarea acesteia;

dirijarea nămolului prin pompare şi fermentarea acestuia în paturi de uscare;

uscarea nămolului şi raclarea paturilor de uscare cu mijloace mecanice;

încărcarea şi transportarea nămolului uscat pentru a fi utilizat ca îngrăşământ.

Fig.88 Schema funcţională a unei staţii de epurare de tip clasic

Page 321: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

321

Aceste soluţii de epurare au suferit, între timp, îmbunătăţiri prin introducerea a douătrepte de sedimentare (primară şi secundară), ca şi a unei trepte de activare a nămolului, prinintroducerea de aer în masa acestuia cu ajutorul unui sistem de tubulaturi perforate.

Staţii de epurare biologică aerobăMetoda are la bază principiul fermentării aerobe a dejecţiilor, care având un conţinut

ridicat de bacterii descompun materiile organice prin procesele de oxido-reducere.Schema fluxului tehnologic cuprind următoarele operaţiuni principale:

curăţirea boxelor şi colectarea apelor uzate în fose cu peliculă de apă, sau în canale deevacuare;

dirijarea prin canale, către separatorul mecanic;

separarea părţii lichide de cea solidă (partea sau faza solidă este transportată la beneficiar);

dirijarea părţii lichide către canalul de oxidare, unde aerarea se face mecanic;

trecerea fazei lichide (puternic aerate) în bazinul, sau tancul de sedimentare;

partea lichidă este preluată şi dirijată, prin canale, la un clorinator, după care într-un emisarnatural (situat la cel puţin 500 m);

nămolul este pompat spre paturile de uscare, unde are loc scurgerea, fermentarea şiuscarea, după care se raclează şi se încarcă în remorci.

Fig. 89 Schema funcţională a unei staţii de epurare biologică aerobă

Eficienţa acestui procedeu depinde de cantitatea de oxigen produsă de alge şi de aerulintrodus forţat, aşa încât substanţele organice să se biodegradeze într-un timp cât mai scurt.

Substanţa organică se poate descompune în proporţie de 92-95%, dacă temperatura,pH-ul şi cantitatea de oxigen sunt optime.

Iazurile biologice sunt un mijloc simplu şi destul de eficace de epurare a apelor uzateprovenite de la crescătoriile de suine, însă necesită suprafeţe mari de teren şi depind decondiţiile atmosferice.

Page 322: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

322

Fluxul tehnologic are următoarele etape:

colectarea dejecţiilor din boxe şi dirijarea prin canale spre iazurile biologice;

separarea părţii lichide de cea solidă cu ajutorul unei site, în mai multe variante (vibratoareaşezate pe un plan înclinat, înfăşurată pe un tambur sau chiar presată printr-un cilindruperforat);

aerarea părţii lichide cu ajutorul unei instalaţii de agitare, prevăzută cu o pompă;

trecerea apelor aerate în bazine de decantare, care se golesc la anumite intervale de timp;

dirijarea nămolului către paturi biologice.Pentru reducerea timpului de şedere în iazurile biologice se introduce forţat aer, care

accelerează procesele de oxido-reducere.

Staţii speciale de epurare a dejecţiilor la suineAceste staţii au ca scop producerea de biogaz şi de îngrăşământ natural. Producerea de

biogaz are la bază fermentaţia microbină anaerobă şi este influenţată de calitatea dejecţiilor,de temperatură, de valaorea pH-ului şi de condiţiile de anaerobioză.

Pentru aceasta se impune: lipsa luminii, spaţii ermetic închise, temperatura de 30-33°C, pH-ul între 7-8, cantitatea de acizi graşi volatili de maximum 2 g/l, prezenţa a cel puţin100 mg N/l dejecţii şi îndepărtarea periodică a spumei.

Procesul de fermentare anaerobă, cu degajarea de gaz metan şi CO2, poate fi etapizatîn două faze:

faza acidogenă, sau de mobilizare a substanţelor organice;

faza metanogenă, sau de reducere a acizilor graşi volatili până la CO2 şi CH4.Tipul de staţionare în tancurile de fermentare este de cel puţin 3-4 zile, la temperatura

de 33°C. Sunt de preferat tancurile cu alimentare continuă. Dintr-o tonă de gunoi proaspătrezultă cca. 60 m.c. de biogaz cu o putere calorică de 5500-6000 Kcal/m.c. dejecţii.

** *

În ultimul timp se fac cercetări pentru aplicarea de tehnologii de colectare şi detransportare a dejecţiilor fără prea multă apă, bazate pe raclarea uscată a acestora sau fixarealor pe materiale absorbante de tipul aşternutului din paie, ca atare sau tocate, urmate defermentarea amestecului în platforme bine organizate şi exploatare. În platforme se amestecăcu dejecţiile de la rumegătoare, se tasează şi se adaugă, după conjuctură, apă, precum şicomponentele cu proporţii mari de zaharuri fermentescibile, aşa încât fermentarea să fieeficientă şi în măsură să distrugă, prin temperatura ridicată, o parte din germenii patogeni.

În alte situaţii, partea lichidă a dejecţiilor, după ce a fost tratată parţial, se reutilizeazăca apă tehnologică, mai ales când în unitate nu sunt boli contagioase. Reutilizarea apei se facenumai în cazurile de extreme, când alimentarea cu apă a unităţii crescătoare nu asigurănecesarul de apă tehnologică, rămând la dispoziţia animalelor mai multă apă potabilă.

14.4. Valorificarea dejecţiilor de suine

Valorificarea dejecţiilor de suine pune probleme specifice, deoarece acestea auaciditate sporită şi conţin unele substanţe dezinfectante şi medicamentoase, pe lângă mirosuldezagreabil ce-l emană.

Page 323: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

323

14.4.1. Utilizarea dejecţiilor ca îngrăşământDejecţiile de la suine pot fi utilizate ca îngrăşământ organic numai după fermentarea

lor şi când umiditatea nu pune probleme transportului şi împrăştierii mecanice. Totuşi,folosirea ca îngrăşământ a fazei grosiere rezultate de la suine este mai puţin preferată faţă dereziduurile zootehnice de la rumegătoare, deoarece conţinutul organic degajă cantităţi mari deazot amoniacal şi posedă cantităţi destul de mari de substanţe cu acţiune potenţial toxică.

Folosirea ca îngrăşământ în doze mari a dus la fenomene nedorite: intoxicareaplantelor prin exces de săruri solubile; căderea cerealelor şi întârzierea maturării plantelor prinexces de azot; acumularea în sol a unor cantităţi mari de cupru şi zinc, care devin toxicepentru plante în prima etapă şi apoi pentru animale. Pe lângă acestea, excesul de dejecţii desuine induce un raport necorespunzător între calciu şi magneziu.

Prin urmare, utilizarea fazei grosiere nefermentate şi în doze mari este riscantă atât înce priveşte schimbarea caracteristicilor solului şi apoi ale plantelor, cât şi a contaminăriimediului ambiant cu agenţi patogeni.

Faza grosieră, în stare fermentată şi în amestec cu dejecţii provenite de la alte animalede fermă, se poate utiliza ca îngrăşământ organic cu bune rezultate, mai ales pe solurilecalcaroase.

Din calculele efectuate se consideră că îngrăşămintele zootehnice provenite de la toatespeciile de animale de fermă din complexele actuale, pot asigura 403,9 mii tone azot, 228,2mii tone potasiu şi 98,1 mii tone fosfor, adică o fertilizare anuală a terenurilor agricole cu 40kg azot, 23 kg potasiu şi 10 kg fosfor pentru fiecare hectar.

Se recomandă dozele de 10-30 tone nămol fermentat la hectar, în funcţie de plantacultivată, de reacţia chimică a solului, de textura acestuia şi de conţinutul în humus. Trebuieavut în vedere că nămolul uscat şi fermentat în platforme (până la umiditatea de 70%) conţine3,4% azot (din substanţa uscată), 2,0% fosfor, 0,3% potasiu etc. Se suspectează şi efectulnociv asupra plantelor prin excesul de sodiu, ca urmare a utilizării sodei caustice cadezinfectant.

Faza lichidă, după o tratare cel puţin aerobă, se poate utiliza împreună cu apa deirigare pe perioade de cel mult 3 ani şi cu indicaţia ca diluţia să se facă cu multă apă, iarperiodic să se determine încărcătura în săruri minerale şi agenţi patogeni.

14.4.2. Utilizarea dejecţiilor ca medii de culturăDejecţiile rezultate de la suine pot fi utilizate ca medii de cultură pentru

microorganisme, dar într-o mai mică măsură decât cele colectate de la rumegătoare sau chiarde la păsări. Restricţia se datorează cantităţilor mari de gaze agresive şi substanţe toxice,alături de studii încă neaprofundate cu referire la utilizarea acestora.

La noi în ţară s-a pus parţial la punct un procedeu care constă în valorificareadejecţiilor proaspete ca mediu de cultură pentru drojdia furajeră tip Torulla, cu rezultateîmbucurătoare.

În S.U.A. dejecţiile de la suine se folosesc ca medii de cultură pentru bacterii,pornindu-se de la constatarea că acestea îşi pot dubla biomasa în timp de 20-60 minute.

În prezent se fac cercetări pentru selecţionarea unor tipuri de bacterii mai productive şiperfect adaptabile la condiţiile de mediu nutritiv asigurate de dejecţiile de suine. Făina

Page 324: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

324

bateriană, care rezultă din izolarea, uscarea şi măcinarea acestor bacterii dezvoltate pedejecţii, posedă un conţinut ridicat de proteină brută, de 50-55% şi o digestibilitate de 70%.

14.4.3. Autocoprofagia la suine

Autocoprofagia la suine este destul de limitată, deoarece dejecţiile conţin cantităţi sauproporţii mari de gaze agresive şi chiar substanţe toxice. În general autocoprofagia trebuielimitată datorită încărcăturii cu agenţi patogeni, acţiune care se realizează prin igienizareazilnică şi prin întreţinerea animalelor pe pardoseală cu grătar, proproţionate la circa 40% dinsuprafaţa totală a boxei.

Sunt observaţii care indică stimularea autocoprofagiei pentru scăderea din importanţăa unor boli, dar aceasta numai în cazul animalelor perfect sănătoase. La animalele adulte sescontează pe un surplus de vitamine şi chiar pe o îmbunătăţire a florei digestive pentrudigerarea celulozei. Încurajarea acestei acţiuni este foarte riscantă, atât pentru sănătateaanimalelor cât şi pentru stăpânirea evoluţiei unei boli.

În unele cercetări, se fac referiri la utilizarea dejecţiilor în hrana altor specii deanimale, soluţii admise numai în cazuri speciale. Se indică utilizarea în hrana porcilor laîngrăşat a fazei solide, respectiv a risipei de la halele de păsări, (cu cel puţin 30% SU), înamestec cu făina de porumb. Pentru aceasta, cu cel puţin 2 zile înainte de administrare, seadaugă melasă, borhot de spirt, apă de var şi apă caldă, aşa încât amestecul să aibă otemperatură de cca. 32°C pentru o bună fermentare.

Bune rezultate s-au înregistrat prin introducerea dejecţiilor, în anumite proporţii, înamestecul de furaje verzi pentru murare, îmbogăţindu-l în substanţe proteice. Se pot preparaşi amestecuri (pentru murare) speciale care constau din: 41% dejecţii de suine, 41% paie degrâu tocate mărunt şi 16% ciocălăi de porumb măcinat foarte bine. Cu toate acestea, semenţine pericolul îmbolnăvirii animalelor de salmoneloză, tuberculoză, colibaciloză etc.

Page 325: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

325

CAPITOLUL 15

TRANSPORTUL SUINELOR

15.1. Reguli generale de transport

Suinele se caracterizează printr-o rezistenţă scăzută la eforturi, datorităparticularităţilor morfo-fiziologice, mai ales rasele ameliorate. Aceasta se explică prindezvoltarea cu precădere a trenurilor mijlociu şi posterior, faţă de cel anterior, în care segăsesc organele cu importanţă vitală, cum ar fi inima şi plămânii. Din această cauză, în caz deefort, inima şi plămânii porcinelor care aparţin raselor ameliorate, fiind mult solicitate, nu facfaţă eforturilor cauzate de stresul de transport.

La aceasta se mai adaugă şi lipsa de antrenament (prin mişcare), deoarece şi boxeledin unităţile intensiv-industriale sunt reduse ca spaţiu.

În consecinţă, stresul cauzat de efortul la transportul suinelor trebuie diminuat, acţiunecare se realizează prin respectarea unor reguli cu caracter general.

Astfel, îmbarcarea în mijloacele de transport trebuie efectuată cu calm şi răbdare,prin culoare sau spaţii special amenajate, aşa încât animalele să nu se poată întoarce, să nusesizeze că urcă o pantă şi să nu perceapă întreruperea de pardoseală. În acest sens, părţilelaterale ale culoarelor vor fi compacte, iar pardoselile rugoase, spălate şi răzuite de dejecţiileumede.

Dirijarea animalelor se face cu panouri mobile, confecţionate din plăci "tego" ,atenţionarea făcându-se cu bastoane scurte terminate cu panglici de cauciuc. Se lovesc doarpărţile laterale ale despărţiturilor sau panourilor mobile, evitându-se lovirea animalelor.Uneori se folosesc şi bastoane electrice.

Mijloacele de transport se verifică în prealabil, punând-se accent pe următoarele:- dacă mijlocul de transport este în bună stare de funcţionare până la punctul de

destinaţie;- ce număr de animale se pot transporta, aşa încât 1/5 din suprafaţa acestuia să rămână

liberă, după îmbarcarea tuturor animalelor;- dacă platforma este uscată, nealunecoasă, iar părţile laterale fără asperităţi sau

cauzatoare de răni;- dacă mijloacele de transport sunt acoperite , indiferent de sezon;- dacă mijlocul de transport are capacitatea prea mare să se găsească posibilităţi de

compartimentare, prin interpunerea de panouri transversale, aşa încât la porniri sau opriribruste animalele să nu se aglomereze în spaţii reduse;

- dacă în timpul transportului animalele se pot furaja şi adăpa în condiţii bune (în cazultransporturilor de durată);

Page 326: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

326

- dacă dejecţiile se pot depozita în zone sau containere speciale, fără a le împrăştia pecalea de transport.

Toate aceste măsuri se instituie cu scopul ca, la destinaţie, animalele să ajungăsănătoase, fără pierderi şi cu cheltuieli minime.

Când transporturile durează mai mult de 12 ore se vor asigura, din timp şi în locuriledinainte stabilite, furajele şi apa necesară.

În general, hrana se administrează în 2 tainuri zilnic, urmate de adăpare (de preferinţăpe timpul staţionării mijlocului de transport şi când temperatura este mai redusă).

Personalul însoţitor va avea asupra lui: furci, lopeţi, felinare de vânt sau lanterne,mături, furtune pentru racorduri la sursele de apă, rezervoare suplimentare de apă, cuţite, sacisau folii din material plastic şi tifoane.

Indiferent de mijlocul de transport, nu se permite degajarea pe traseu a fecalelor,urinei, paielor utilizate, a furajelor şi, în special, a cadavrelor.

Îmbarcarea şi debarcarea animalelor se face numai pe rampe special construite sauamenajate. Înălţimea finală a pardoselei rampei trebuie să corespundă cu cea a mijlocului detransport, sau să se poată amplasa un oblon de trecere, care face legătura dintre acestea. Întreaceste două elemente (rampă-mijloc de transport) nu trebuie să existe spaţii mai mari de 2 cm,pentru a nu afecta regiunea unghiilor şi chiar integritatea membrelor. Pe timp de caniculă nuse permite transportarea animalelor între orele 10-20.

15.2. Pregătirea şi efectuarea transportului de suine

Pregătirea transportului se referă atât la pregătirea animalelor cât şi a mijlocului detransport, precum şi la efectuarea acestuia în siguranţă şi în bune condiţiuni.

Pregătirea şi efectuarea transportului pe distanţe mici, între diferite adăposturiapropiate, presupun măsuri de pregătire şi se efectuează în condiţii speciale.

Tineretul înţărcat şi grăsunii sunt categorii care nu dau naştere la conflicte şi se potmanipula uşor. Operaţiunea constă din extragerea animalelor din boxele de fătare-alăptare saudin cele de creşă, în funcţie de dezvoltarea corporală şi sex; mai întâi indivizii insuficientdezvoltaţi, apoi cei cu dezvoltare medie şi în final plus-variantele. Loturile astfel constituite,se dirijează pe culoare spre camera de legătură şi de aici la mijlocul de transport. Laîmbarcare, categoriile mici (de sub 15 kg/individ) se prind de membrul posterior stâng cumâna dreaptă după care se trec cu atenţie pe platformă sau se aglomerează uşor spre un oblon-pantă (cu părţile laterale asigurate). Mijlocul de transport (multicar sau remorcă) se trece pecântar, apoi la uşa viitorului compartiment, unde se rabatează oblonul-pantă şi se dirijeazăanimalele prin camera de legătură şi alei până la boxele pregătite din timp. Mijlocul detransport va fi acoperit indiferent de sezon, iar calea de rulare fără denivelări.

În unităţile cu efective reduse şi distanţe mici între adăposturi, animalele se pot dirijape jos, cu condiţia ca traseul să fie de cel mult 100 m, drept, uscat, nealunecos, eliberat dediferite obstacole, cu gurile de canal acoperite şi efectuat pe timp frumos. Dacă pe acest traseus-au manipulat anterior şi alte animale sau categorii de suine, acesta se răzuieşte, se spală şiapoi se dezinfectează, prin pulverizare cu sodă caustică.

De menţionat că, la introducerea lotului de animale în boxe, se definitiveazălotizarea, aşa încât sexele să fie separate, iar diferenţele de greutate între indivizii din grupă

Page 327: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

327

să nu fie mai mari de 200 g (aprecierea cu ochiul liber). Numărul de animale în boxă nutrebuie să depăşească 20 de indivizi. După terminarea operaţiunilor animalele se adapă, însădupă cca. 20 minute, mai ales când timpul este călduros.

După parcurgerea acestor etape, mijlocul de transport se recondiţionează, prindepunerea unui nou strat de rumeguş, iar în final se dezinfectează cu soluţii dezinfectante,după care se poate efectua un nou transport din alt compartiment.

Pregătirea şi efectuarea transportului pe distanţe mari, implică măsuri mai severe,atât în ceea ce priveşte siguranţa deplasării cât şi evitarea pierderilor şi contaminareatraseului.

În primul rând, transportul se organizează din timp, apelând la vagoane dezinfectate înstaţii speciale, la mijloace auto echipate adecvat şi dezinfectate şi mai rar la avioane. Toateacestea vor fi sigilate şi însoţite de certificate care să ateste dezinfecţia şi pregătirea .

Transportul se referă la scrofiţe şi masculi ieşiţi de la testare cu destinaţia unităţilorbeneficiare, la porcine îngrăşate cu destinaţia abatoarelor şi mai rar la scroafe şi vieri dereproducţie transferate de la o unitate la alta.

Dirijarea animalelor se face cu calm şi grijă, pe culoare, spre rampele de încărcare.Sensul de mers se realizează cu ajutorul unor panouri compacte (manevrate de către unmuncitor), astfel dimensionate încât să închidă complet culoarul. Numărul de animale secorelează cu suprafaţa platformei mijlocului de transport, calculând 1,0 m2 pentru fiecarereproducător tânăr sau porc gras în greutate de 100-110 kg, sau 1,5 m2 pentru categoriile maimari. Transportul se face vara, numai noaptea, iar în celelalte sezoane şi dimineaţa, precum şicătre seară.

În cazul în care transportul durează mai mult de 12 ore, se lasă spaţiu şi pentru furajeconcentrate şi apă (în vase). Reîmprospătarea recipientelor cu apă se face în staţiile de caleferată (anunţate din timp) şi din surse cu apă potabilă pe şosele. Este indicat ca la fiecare 80-100 km autovehiculul să se oprească, când animalele se adapă şi se furajeză alături de overificare minuţioasă a stării de sănătate.

Platforma mijlocului de transport va fi prevăzută cu aşternut din paie sau rumeguş,care se verifică, de 2 ori pe zi iar după umectarea acestuia se adună într-un container,înlocuindu-se cu altul uscat. Hrănirea se face de 2 ori pe zi, urmată de adăpare, numai întimpul staţionării mijlocului de transport. Debarasarea de aşternutul uzat se face numai înstaţii speciale, sau la destinaţia animalelor, în locuri indicate de personalul sanitar-veterinar.

Acelaşi regim îl au şi animalele sacrificate pe traseu cu condiţia ca sângele şi organeleinterne să se depoziteze în recipiente adcvate, iar ambalarea carcaselor să se facă în sacispeciali, cu etichetarea lor.

Descărcarea animalelor se face numai pe rampe, fiind dirijate către spaţiile decarantină, pentru cele de reproducţie, sau către padocurile de dietă, pentru cele care sesacrifică. Adăparea se face după 20-30 minute de la terminarea introducerii în boxe, evitându-se aglomerarea la jgheaburi sau adăpători şi numai după liniştirea animalelor.

15.3. Consecinţele transportului

Page 328: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

328

Indiferent de grija care s-a acordat animalelor în timpul transportului, la acestea seînregistrează pierderi în greutate şi mai rar în efectiv.

În general, stresul cauzat de transport, este sesizat mai pregnant la categoriile adulte desuine, decât la tineret. Principalii factori favorizanţi sunt:

timpul călduros sau prea răcoros;

perioada de timp de la îmbarcare şi până la debarcare;

organizarea şi efectuarea transportului;

sensibilitatea crescută a raselor perfecţionate.Dintre toate rasele de suine, rasa Piétrain este cea mai sensibilă la stresul de transport,

înregistrându-se chiar şi cazuri de mortalitate. De menţionat că, în astfel de situaţii animalelesunt extrase din mijlocul de transport şi imediat sacrificate; personalul de însoţire fiind instruitîn acest sens.

Temperatura aerului extern influenţează pierderile, alături de sezon şi perioada din zi.Aşa de exemplu, pierderile în greutate, între orele 10-15, pe timp de vară, sunt de 6,9%, pecând iarna acestea sunt de numai 2,3%, deci practic jumătate (tabelul 95). Dimineaţa acestepierderi sunt aproximativ egale, indiferent de sezon, deşi animalele sunt mai rezistente latemperaturi scăzute.

Tabelul 95

Influenţa sezonului şi a orei de sosire în abator asupra pierderilor la suine

Ora sosiriiProcentul (%) de pierderi:

vara iarnaDimineaţa (5-10) 3,2 3,6La prânz (10-15) 6,9 2,3Seara (15-20) 5,7 2,8

Media ( x ) 5,7 2,6

Densitatea animalelor de pe platforma mijlocului de transport are influenţă asuprapierderii în greutate; cele mai reduse valori se înregistrează când pentru fiecare m2 se stabilesc1,0-1,2 porci graşi, la temperatura de 10°C (pierderi de circa 1,0%), iar cele mai mari cândsunt 3 porci la m2 şi temperatura de 15°C (pierderi de circa 5,6%), deci aglomeraţia şitemperaturile crescute sunt factori cumulativi.

Suprafeţele necesare, pe categorii de suine, pentru transportarea animalelor în bunecondiţiuni, sunt redate în tabelul 96.

Cu cât distanţa este mai mare şi temperatura mai ridicată, cu atât pierderile în greutatesunt mai mari (tabelul 87).

În timpul transportului, oricât de bine ar fi organizat şi efectuat cu mijloacele adecvate,la suine se înregistrează pierderi în greutate, influenţate de: distanţă, timpul de transportare şicategoria de animale. Pentru aceasta se iau în calcul pierderile în greutate, denumite calou,care nu influenţează recepţionarea loco-fermă, deci sunt prevăzute prin acte normative(tabelul 98).

Tabelul 96

Page 329: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

329

Suprafaţa necesară (m2) pentru transportarea animalelorpe distanţe mijlocii şi lungi

Categoria de animaleSuprafaţa necesară (m2):

iarna vara

Scroafe cu purcei 1,50 2,00

Vieri, pe loturi 0,9-1,0 1,0-1,2

Vieri, separaţi (în cuşetă) 1,50 2,00

Porci graşi, peste 180 kg 1,50 2,00

Porci graşi, între 120-180 kg 0,7-0,8 0,9-1,0

Porci graşi, între 120-180 kg, distanţe lungi 0,8-0,9 1,0-1,1

Porci graşi, sub 120 kg 0,60 0,80

Porci graşi, sub 120 kg, distanţe lungi 0,7-0,8 0,9-1,0

Tineret suin, 60-80 kg 0,70 0,90

Tineret suin, 25-35 kg 0,30 0,45

Tabelul 97

Influenţa distanţei şi temperaturii asupra procentuluide pierderi la transport (porci graşi)

Distanţa (km)Procentul (%) de pierderi la:

10°C 10-15° 15°C

0-15 2,90 4,92 3,19

15-30 3,09 3,74 6,28

30-45 2,52 4,47 7,70

45 2,35 6,48 7,97

Tabelul 98

Caloul admis la transportul porcilor graşi

Distanţa (km) Timpul (ore) Calou admis (%)sub 100 sub 24 3101-200 48 4201-300 72 4301-500 96 5peste 500 peste 96 6

Conform tehnologiei de sacrificare a suinelor îngrăşate, acestea nu se sacrifică imediatdupă debarcare, ci sunt lăsate un timp în padocuri sau adăposturi pentru dietă. Această măsurăevită obţinerea unor carcase cu cantităţi prea ridicate de acid lactic în muşchi. Pierderea îngreutate vie variază în funcţie de durata dietei (care trebuie să fie de cel puţin 10 ore) şi definisarea îngrăşării porcilor. Redăm în tabelul 99 pierderile admise (caloul) pentru a ficalculate randamentele de sacrificare şi apoi incluse în actele justificative.

Page 330: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

330

Tabelul 99Pierderile (%) admise la sacrificarea porcilor graşi în funcţie de durata dietei

premergătoare sacrificării

Pierderi (%) la:Calitatea de Durata dietei:îngrăşare 6 ore 12 ore 18 ore

Greutatea viesemigraşi 3,84 4,81 6,96şuncă 4,48 4,48 5,32bacon 3,29 3,80 5,28

Carneaşi grăsimea

semigraşi - 1,50 2,50şuncă 0,10 1,20 1,50bacon 0,20 0,70 1,50

Transportul suinelor este o acţiune care influenţează în foarte mare măsură rezultateleeconomice din unitatea crescătoare mai ales când animalele sunt destinate prăsilei, precum şia celor dirijate la tăiere.

În acest sens, proprietarul trebuie să acorde o atenţie sporită tuturor elementelor şievenimentelor care ar putea surveni pe traseu, luându-se în calcul starea drumurilor,funcţionalitatea mijlocului de transport, sensibilitatea categoriei de suine, starea lor desănătate şi promptitudinea de intervenţie în cazuri extreme, deoarece suinele sunt specii foartesensibile la stresul de transport.

Page 331: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

331

CAPITOLUL 16

TEHNOPROFILAXIA SUINELOR

Menţinerea stării de sănătate a suinelor reprezintă condiţia de bază pentru realizareaindicatorilor de producţie, cu implicaţii directe în eficienţa economică a creşterii acesteispecii.

Starea de sănătate condiţionează şi buna desfăşurare a fluxului tehnologic deproducţie; înrăutăţirea acesteia perturbă grav trecerea animalelor (ca număr şi greutateuniformă) de la o categorie la alta, respectiv de la un sector la altul şi în final, la livrare.

Cunoaşterea stării de sănătate şi stăpânirea măsurilor de prevenire şi de combatere aepijootiilor înlătură sau evită pierderile, care în multe cazuri pot fi dezastruase. În general ,este mai uşor de prevenit o boală, decât de a o combate (sau trata).

Aplicarea corectă a tehnologiilor de creştere şi exploatare intră în atribuţiile directe alespecialistului în zootehnie, fără a le separa de măsurile de prevenire şi salubrizare a fermelor.

Asigurarea unor compartimente şi boxe igienice, menţinerea în permanenţă a animalecurate, utilizarea unor furaje de bună calitate şi echilibrate în substanţe nutritive, igienizareaincintei crescătoriei, limitarea circulaţiei persoanelor sau animalelor străine, respectareaperioadei de carantină şi funcţionarea eficientă a filtrului sanitar-veterinar, sunt doar o partedin condiţiile sau măsurile care asigură păstrarea stării de sănătate a suinelor. Dintre animalelede fermă, suinele sunt cele mai sensibile la boli contagioase, fapt pentru care şi măsurilesanitar-veterinare sunt mai severe, mai ales în sectoarele de maternitate şi creşă.

16.1. Măsuri generale privind sănătatea suinelor

Întreaga activitate sanitar-veterinară se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legiisanitar-veretinare nr. 75 din 1991, a normelor şi măsurilor elaborate în baza acesteia, precumşi a "Programului de acţiuni sanitar-veterinare de prevenire şi de combatere a bolilor laanimale" (Caiete de sarcini).

În complexele de tip industrial, precum şi în fermele mici, de tip gospodăresc, suntobligatorii următoarele acţiuni:

aplicarea raţională şi corectă a tehnologiilor de adăpostire, hrănire, îngrijire, reproducţie şiexploatare a tuturor categoriilor de suine;

asigurarea bazei materiale pentru prevenirea şi combaterea bolilor, prin corelarea devizelorde cheltuieli cu necesarul de medicamente, produse biologice şi substanţe dezinfectante,precum şi a aparatelor şi utilajelor necesare;

Page 332: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

332

instituirea şi respectarea măsurilor de profilaxie generală pentru prevenirea şi stopareadifuzării bolilor transmisibile. Pentru eficientizarea acestei acţiuni se vor urmări:diagnosticarea precoce a tuturor bolilor transmisibile, asigurarea funcţionalităţii filtrelor,instalarea şi asigurarea funcţionalităţii dezinfectoa- relor la intrarea în hale şi încompartimente, limitarea circulaţiei personalului străin, a altor specii de animale,dezinfecţia mijloacelor auto sau hipo, utilizarea echipamentului de protecţie, izolareaanimalelor procurate din alte unităţi; distrugerea vectorilor implicaţi în transmiterea bolilorprin acţiune de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare (şobolani, şoareci etc).

utilizarea în hrana animalelor a subproduselor de origine animală, a reziduurilor culinare,precum şi unele ingrediente proteice numai cu avize sau buletine, din care să rezultesecuritatea şi oportunitatea folosirii lor;

mişcarea animalelor între diferite localităţi se va efectua numai pe baza unor certificatesanitar-veterinare şi cu mijloace de transport dezinfectate şi adecvate categoriei de suine;

adăparea suinelor se va face numai de la surse de apă autorizate, pe baza unor certificatesanitar-veterinare şi cu mijloace care să respecte igiena publică; Sursele de apă trebuiescautorizate de către laboratoarele specializate din cadrul Institutului de igienă publică(inclusiv controlul periodic);

funcţionarea eficientă a staţiilor de epurare a apelor uzate, precum şi manipulareaautorizată a dejecţiilor pe diferite distanţe;

modernizarea interiorului şi a exteriorului adăpostului va ţine seama de criteriiepizootologice;

controlul medical obligatoriu a personalului de îngrijire la angajare şi apoi trimestrialpentru evitarea transmiterii zoonozelor;

respectarea regulilor de igieneă în spaţiile de prelucrare, depozitare şi valorificare aproduselor de origine animală;

anunţarea în cel mai scurt timp a personalului de la circa sanitar-veterinară, apropiatăprecum şi a inspectorului-şef cu privire la apariţia sau suspiciunea oricărei bolitransmisibile.

La specia porcine filtrul sanitar-veterinar trebuie să funcţioneze ireproşabil; toatepersoanele care intră sau ies vor fi dezinfectare şi echipate adecvat, pe lângă spălarea încamere speciale şi dezinfecţia cu soluţii adecvate. Filtrul trebuie dotat cu dulapuri-vestiar,cuiere, chiuvete, duşuri, săpun, prosoape sau tifoane şi vase cu substanţe dezinfectante.

Se interzice introducerea animalelor în unitate fără carantinizare (timp de 60 de zile),cu excepţia celor din fermele proprii de înmulţire şi de hibridare (dacă nu sunt la distanţă).

Livrarea animalelor se face numai prin rampe de încărcare-descărcare şi însoţite decertificate sanitar-veterinare, în care sunt specificate acţiunile imunoprofilactice la care au fostsupuse acestea în perioada de creştere sau de îngrăşare.

Pentru supravegherea şi menţinerea stării de sănătate, personalul sanitar-veterinarsau proprietarul are următoarele obligaţii:

a) Zilnic: examene clinice şi anatomopatologice;

verificarea funcţionării instalaţiilor de adăpare, precum şi a surselor de apă pentruigienizare;

Page 333: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

333

încadrarea în parametri optimi a microclimatului din compartimente;

atenţionarea asupra stării precare de igienizare a boxelor;

confruntarea rezultatelor din buletinele de analiză cu diagnosticul precizat sau suscipiuneaexistentă;

stabilirea conduitei terapeutice, în funcţie de categoria de suine şi de specificitatea cazului,precum şi evidenţierea individului sau a efectelor suspecte în registrul tip.

b) Periodic prelevări de probe de sânge, de alte produse de metabolism (urină, fecale, etc), de organe,

de părţi din organe sau ţesuturi, ori de cadavre etc. şi trimiterea acestora în condiţii specialela laboratoarele Inspectoratului sanitar-veterinar judeţean sau alte instituţii specializate.

c) De necesitate, în cazurile de modificare a stării de sănătate a efectivelor:

prelevări de probe;

trimiterea de probe la laborator, însoţite de fişa prevăzută prin Legea nr. 75/1991.Tratamentele care se efectuează prin introducerea medicamentelor în furaje se fac sub

supravegherea medicului şi în dozele prescrise de acesta. Omogenizarea trebuie să fieperfectă, iar dozele se constituie pe boxe, compartimente şi hale, după necesitate, urmărindu-se indivizii care nu consumă spre a fi izolaţi în vederea aplicării altor tratamente adecvate.

Activitatea sanitară este consemnată în registre speciale, conform prevederilor legaleşi în corelaţie cu evidenţele zootehnice şi economice din fermă.

16.2. Dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea adăposturilor

Dezinfecţia este o operaţiune obligatorie în cadrul tehnologiei de producţie dinfermele de porcine. Acestea se execută la finalul fiecărui ciclu de producţie şi are ca scopprevenirea şi combaterea bolilor infecţioase şi parazitare.

La efectuarea dezinfecţiei se vor respecta următoarele etape:

dezinfecţia de fixare, care se realizează prin stropirea tuturor suprafeţelor (necurăţatemecanic) cu o soluţie de 1% sodă caustică;

curăţirea mecanică, care constă în răzuirea tuturor supafeţelor şi îndepărtarea furajelorrămase în hrănitori. De menţionat că grătarele se răzuiesc pe ambele feţe. În general,îndepărtarea părţilor aderente, precum şi a celor care atârnă (păianjeni) se face de sus înjos.

Urmează apoi spălarea cu jet de apă la presiune de 10 atmosfere şi îndepărtarea încontinuare a părţilor aderente. Se spală şi toate obiectele de inventar din boxă; covoraşe dincauciuc, furci, lopeţi, mături, furtune, bazinele sau canalele de colectare a dejecţiilor etc;

dezinfecţia propriu-zisă este precedată de etanşeizarea compartimentului, prin închidereaşi blocarea uşilor, geamurilor, gurilor de ventilaţie etc. şi cuprinde următoarele etape:

- împrăştierea prin pulverizare, peste toate suprafeţele, a unei soluţii de sodă causticăfierbinte cu concentraţia de 2-3% şi în cantitatea de 1 l/m2;

- gazarea interiorului compartimentului cu un amestec format din clorură de var şiformol, în proporţii egale, expus, din loc în loc, în tăvi de metal.

Compartimentul rămâne închis (cât mai etanş) timp de 12 ore, după care se aeriseşte şise clăteşte cu apă la presiune.

Page 334: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

334

După uscare se flambează cu lampa de benzină la imbinarea părţilor metalice şi înzonele puţin accesibile, după care se îndepărtează părţile sau elementele care trebuiescreparate, uneori se tencuiesc pereţii, iar în final se văruieşte tot interiorul , începând cu tavanulşi terminnd cu pardoseala şi aleile de serviciu. Practic nimic nu trebuie să rămână fărăcontactul cu soluţia dezinfectantă, cu flacăra şi cu varul.

De menţionat că, tot inventarul după fixare şi spălare se ţine timp de 24 de ore însoluţie de sodă caustică 2-3%.

Se procedează apoi la reaşezarea obiectelor de inventar în boxe şi în compartimente,se pun în funcţiune instalaţiile de iluminat, ventilat şi încălzit, după care adăpostul se încuie şise sigilează timp de 24 de ore pentru a se definitiva dezinfecţia. Toate aceste operaţiuni se vorîncadra într-o perioadă de timp de 5 zile, cu respectarea strictă a timpilor de fixare adezinfecţiei, de gazare şi de odihnă a compartimentului.

Dezinsecţia are ca scop combaterea insectelor şi a acarienilor, care vehiculează şitransmit boli infecto-contagioase, sau parazitare.

În principal, operaţiunea constă în distrugerea muştelor şi a altor insecte cu diferitemijloace, prioritate având substanţele chimice. Operaţiunea este obligatorie în timpul evoluţieiunei epizootii, având însă grijă de respectarea concentraţiilor, a prescripţiilor de manipulare ,de evitarea intrării în contact cu furajele sau cu produsele animaliere. Acţiunea se extinde, dela boxe, la compartimente şi hale, precum şi la staţia de epurare, sau alte zone undestaţionează insectele (platforme de gunoi, WC-uri).

Dezinsecţia se face de către un personal special instruit şi autorizat, conform unuiprotocol de acţiune profilactic sau de necesitate. Cele mai eficace substanţe chimice sunt:Neguvonul, Clorofosul, Alfacronul etc. O atenţie deosebită se va acorda substanţelor cuefect remanent, evitându-se aplicarea acţiunii înainte de sacrificarea animalelor, deintroducerea scroafelor la maternitate etc.

Deratizarea are ca scop prevenirea şi combaterea transmiterii unor boli infecţioase şiparazitare de la animal la animal, precum şi de la animal la om, sau invers. Această acţiune seexecută de o echipă instruită special şi autorizată, sau de către intreprinderi D.D.D.

Deratizarea presupune depopularea completă a adăpostului, precum şi aîmprejurimilor (padocuri exterioare). Când animalele nu pot fi evacuate, se aplică momelitoxice sau prafuri raticide în zonele de circulaţie a şobolanilor, dar fără trecerea prin boxeleanimalelor a acestor vectori.

În acţiunea de deratizare se vor lua, anticipat, unele măsuri de evitare sau deîmpiedicare a dezvoltării şobolanilor: evitarea risipei de furaje, construcţii solide din cărămidăşi beton, păstrarea ordinei în camerele de legătură, blocarea căilor care duc la elementele deconstrucţii cu vată minerală, sau în depozitele cu aşternut, precum şi la Buncărele cu furaje.

Deratizarea începe cu depistarea galeriilor, apoi se trece la plasarea momelilor în celemai frecventate locuri, dar ferite de accesul oamenilor şi a animalelor. Locurile unde s-auplasat momeli trebuie marcate vizibil, personalul de îngrijire avertizat, iar furajele recuperatedin apropierea momelilor se vor îndepărta de la consum.

Cadavrele de rozătoare se colectează imediat, pentru a nu fi consumate de către porci,iar momelile (recuperate în totalitate) se ard la crematoriu sau se îngroapă la 1 m adâncime,după tratarea cu clorură de var.

Toate operaţiunile vor fi supravegheate de către medicul veterinar, iar în final seîncheie un proces-verbal din care să rezulte oportunitatea şi eficienţa acţiunii pe sectoare,puncte de lucru, elemente de construcţii şi zile, cu specificarea restricţiilor în cauză.

Page 335: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

335

BIBLIOGRAFIE

1. ARIŞANU, I. - Ridicarea eficienţei în creşterea porcinelor prin îmbunătăţirea unor soluţiitehnologice în complexele industriale. Revista de creştere a animalelor, nr.9,Bucureşti, 1979.

2. ARIŞANU, I. - Unele probleme actuale privind ridicarea eficienţei complexelor de creşterea porcinelor. Revista de creştere a animalelor, nr.1, Bucureşti, 1980.

3. ARIŞANU, I. - Noi aspecte privind tehnologia de utilizare a silozului de ştiuleţi înîngrăşarea porcilor. Revista de creştere a animalelor, nr.11, Bucureşti, 1982.

4. AUMAITRE, A. - Utilization of maize in animal feeding. Ref. J. korma i kormlenie, nr.7,1981.

5. BACIU, V. - Finisarea porcilor pentru sacrificare. Revista de Zootehnie şi MedicinăVeterinară, nr.11, Bucureşti, 1996.

6. BEST, P. - Metode noi de creştere a porcinelor din Anglia. Farmer's Digest, 45, 2, USA,1981.

7. BICHARD, M. - Over thirty pigs per sow a year. Pig Farming, nr.28, 9, England, 1980.8. BOGDAN, ALEX. şi colab. - Reproducţia animalelor de fermă. Scrisul românesc,

Craiova, 1981.9. BOYD, I. - The nutitional route to more pigs reared. Improv. sow productivity, 3-5,

England, 1985.10. BULIGA, J. - Soluţii tehnologice pentru ferme cu 20 de scroafe matcă. Revista de

zootehnie şi med.veterinară, nr.5, Bucureşti, 1996.11. BURSTALLER, G. - Maiskolbensilagen als Schweinemastfutter Fastschr. Landwirt, 58,

20, Austria, 1980.12. BURLACU, GH. - Valoarea nutritivă a nutreţurilor, normele de hrană şi întocmirea

raţiilor. Vol.I şi II, Edit. CERES, Bucureşti, 1983.13. CHIRILĂ, C. şi colab. - Efectul unor tehnologii de hrănire în îngrăşarea intensivă a

porcilor. Revista de creştere a animalelor, nr.9, Bucureşti, 1978.14. CING MARS şi colab. - Response of piglets to suboptimal protein diets suplemented

with lysine, metionine and tryptophan. Canad, J. anim, Sc. nr.68 (p.311-313), Canada,1988.

15. CLAUSEN, N. ş.a. - Testarea descendenţei la porci în Danemarca. Tierzucht, 23, 5,D.D.R., 1969

16. COLE, D.J.A., VARLEX, M.A. end HUGHES, P.P. - Studies in sow reproduction, 2.The effect of lactation lenght on the subseguent reproductive performance of the sow.Anim.Prod. 20, 401, 1975.

Page 336: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

336

17. CUC, AURELIA şi colab. - Contribuţii la elaborarea unui sistem de ierarhizare areproducătorilor după însuşirile de creştere şi de calitate a carcasei la porcine. Revistade zoot. şi de med. veterinară, nr.4, Bucureşti, 1992.

18. CURTIŞ, S.E., JENSEN, A.A. - Environmental influence on yong pig performance.Illinois Pork Industry Day, Urbana-Champaign, 1971.

19. CUTUHAN, M. şi colab. - Eficienţa economică a creşterii animalelor. Edit. CERES,Bucureşti, 1980.

20. DEXAMIR, A. - Substituirea nutreţurilor proteice de origine animală. Edit. CERES,Bucureşti, 1976.

21. DINESCU, S. - Concepte moderne în zootehnie. Edit. CERES, Bucureşti, 1996.22. DINU, M. - Creşterea suinelor. Edit.did. şi pedag. Bucureşti, 1973.23. DINU, M. şi colab. - Urmările consangvinizării asupra unor indici de reproducţie la suine.

Revista de zootehnie şi med.veterinară, anul XLIII, nr.4-5, Bucureşti, 1993.24. DINU, I., STAN, Tr. şi colab. - Probleme speciale de ameliorare şi exploatare a suinelor.

Edit. did. şi pedag. Bucureşti, 1981.25. DINU, I. şi colab. - Cartea fermierului - creşterea porcinelor. Edit. CERES, Bucureşti,

1987.26. DINU, I. - Tendinţe şi perspective în zootehnia mondială. Edit. CERES, Bucureşti, 1989.27. DINU, I., TĂRĂBOANŢĂ, GH. şi colab. - Tehnologia creşterii suinelor. Edit. did. şi

pedag., Bucureşti, 1990.28. DRĂGHICI, C. - Influenţa factorilor atmosferici asupra animalelor domestice. Edit.

CERES, Bucureşti, 1982.29. DUMITRESCU, D. şi colab. - Folosirea reziduurilor zootehnice în agricultură. Bult. inf.

agr., nr.8, Bucureşti, 1985.30. DUMITESCU, I. şi colab. - Însămânţările artificiale la animale. Edit. CERES, Bucureşti,

1978.31. DVINSKAIA, L.A., PETUHOVA, E.A. - O vitaminnom pitanii jîvotnîh jivot, nr.6 (18-

20), SSSR, 1984.32. EWABANK, R., MEESE, G.B. - Agressive behaviour of domesicated pigs on removal

and return of individuale. Animal Production, 13, part.4, 1971.33. FEVRIER, G. - Le mais humide grain, épi an planté. INRA, France, D.C. în creşt. anim.,

nr.5, Bucureşti, 1981.34. FRANCIS, URBAN and all - Warld Agriculture. Outlook and Situation Report, USA,

juni, 1984.35. FRASER, D. - The effect of straw an the behaviour of saws in tetherstalls. Anim. Prod.,

21, 1975.36. FRAYSSE, JEAN-LOUIS et DARRÉ AAFKE - Produire des viandes. Vol.1, ech. et.,

Docum., Lavoisier, Paris, 1990.37. GRAU, A. şi colab. - Nota sobre la composicion guimica y posibilidades de utilizacion de

las desperdicios de comedores familiares en la alimentacion porcine. Cinecia tecnicaen Agr. Gonodo porcino, vol 4, nr. 3, Cuba, 1983.

38. HANZHONG, CHEN - Inside China - a view of the Chinese pig industry today. Piginternational - july, p.15, 1984.

Page 337: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

337

39. HALMAGEAN, P. - Tehnologia creşterii porcinelor. Edit. CERES, Bucureşti, 1984.40. HANSSEN, L.L. ş.a. - A general survey of environmental influnce on the social

hierarchy function in pigs. Arta Agric. Scandinavica, 30. 1980.41. HANS, WERNER, KRUTSH - Clasificarea carcaselor de porcine şi bovine în

R.F.Germania. Revista de zootehnie şi med.veterinară, nr. 3-4, (p-64), Bucureşti,1990.

42. HOLE, O.M. ş.a. - Effects of farced exercise during gestation on forrowing and weaningperformance of swine. J.Anim.Sci, 52, 6, USA, 1981.

43. IAROV, I.I. - Traveanaia muka i kukuruznîi siloz o lormlenii svinei. Sel. hoz. zarubezom, 12, SSSR, 1977.

44. ISAR, MARIANA şi colab. - Extrudatele de mazăre şi de orz în alimentaţia purceilor.Revista de zootehnie şi med.veterinară, nr. 9, Bucureşti, 1996.

45. IVANOVICI, V.G. - Fiziologhiceskie i biochimiceskie asnovî karmlenia poroseat priotiome ih ot svinomatok v raznom vazraste. Sel. hoz. za rubezom, nr.1 (36-40), SSSR,1980.

46. JENSEN, A.H. and all - Effects of space restriction and management on prea past -puberat response of female swine. J.Anim.Sci., 31, 4, 1970.

47. LAWRENCE, T. - Ulcers - a problem with the feed. Pig Farming, nr.11, England, 1985.48. LOUVARD, G. - Méllange grainrafles de mais: les porcs allemands apprécient. L'elevage

porcin, France, 1982.49. MADSEN, A., KELLER-NIELSEN, E. - Housing systems and muscle developement

and quality in pigs. Acta Agic. Scand. Supp., 21 Stockholm, 1979.50. MILOS, M. şi colab. - Probleme speciale de preparare şi controlul calităţii nutreţurilor.

Edit. did. şi pedag. Bucureşti, 1983.51. MODELLI, A. - Etiologia suina e structture di allevamento. Rev. Suinicoltura, 17, 5,

Roma, 1976.52. MOSKUTELO, L. şi colab. - Goroh v sostave kombikorov dlea sosunov i otiomîsei.

Svinovodstva, nr.5, (31, 32), SSSR, 1984.53. NEDELCIUC, V. şi colab. - Aspecte privind calitatea carcasei şi a cărnii de porcine, la

principalele rase ameliorate din ţara noastră. Rev. de creştere a animalelor, nr.5,Bucureşti, 1982.

54. NICULESCU-MIZIL, Eugenia - Implicaţii tehnice, tehnologice şi sociale alebioingineriei. Edit. ştiinţ. şi enciclopedică, Bucureşti, 1982.

55. NIKITCENKO, I.N. - Selektia svinei v usloniiah promîsliennogo svinovodstvo.Jivotnonodsva, nr.3, SSSR, 1984.

56. OLSSON, O. - Methods of reducing the slaugheter period of fattening pigs and thedevelopement of a new individual feeding sistem based upon eating behaviour. TheAgr.Univ. of Narway, 1, 1977.

57. OVERCIUK, L.A. - Intensificaţia svinovodstva v SSA. Jivotnonodsva, nr.8, (63), SSSR,1986.

58. PARAIPAN, V. - Diagnosticul infecundităţii suinelor. Edit. CERES, Bucureşti, 1977.59. PARASCHIVESCU, GALIETA - Influenţa numărului de fraţi din lotul de testare după

performanţele proprii asupra coefientului de corelaţie dintre spor şi consum. Luc.şt.ale SCCP-Periş. Vol.II, Bucureşti, 1977.

Page 338: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

338

60. PĂSĂRIN, B., STAN, TR. şi colab. - Contribuţii la stabilirea unor particularităţi decalitate a carnei de suine în funcţie de reacţia acestora la testul halotan. Lucr.şt., seriaZoot. Vol 37 şi 38, U.A.M.V.Iaşi, 1994/1995.

61. PĂSĂRIN, B., STAN, TR. şi colab. - Cercetări privind influenţa vârstei la montafecundă asupra activităţii de reproducţie la scroafe. Lucr. şt., seria Zoot. Vol 37 şi 38,U.A.M.V.Iaşi, 1994/1995.

62. PĂSĂRIN, B., STAN, TR. şi colab. - Cercetări privind influenţa genelor Hal+ şi Hal-

asupra unor indici de producţie şi reproducţie la scroafe. Lucr.şt., seria Zoot. Vol 37 şi38, U.A.M.V.Iaşi, 1994/1995.

63. PFEIFFER, H. - Tierprodcuktion Schweinezucht. Veb Deutscher Landwirtschaftsverlag,Berlin, 1984.

64. PEDERSON, O.K. - Entwicklungenperbewertung biem Schwein in derLeistungsprfung.Tierzchter, DBR, nr.11 (480), 1978.

65. PREDERSON, O.K. - Testing of breeding animals for meat production and meat gualityin Denmark. Acta agr. Scandinavica, Supp, 21, Stockhelm, 1979.

66. PELZER, P.H. - Du grain humide pour les porcs. Agromais, nr.1.67. PIMENTEL, D. and all - Food and Energy Resources. Academic Press, Inc., (p.1-24),

USA, 1984.68. POPOVICI, FELICIA şi colab. - Date comparative privind testarea individuală şi în

grup a masculilor la porcine. Rev. de creştere a animalelor, nr.3, Bucureşti, 1980.69. POPOVICI, FELICIA şi colab - Stadiul de ameliorare a raselor de porcine din unităţile

de elită. Rev. de creştere a animalelor, nr.11, Bucureşti, 1982.70. POSEA, GH. şi colab. - Nutriţia în sisteme moderne de exploatare a animalelor. Edit.

CERES, Bucureşti, 1972.71. ROŞU, E. - Alimentaţia animalelor domestice. Edit. did. şi pedag., Bucureşti, 1966.72. ROŞU, E. şi colab. - Proteinele din furaje. Edit. CERES, Bucureşti, 1972.73. RUSSETT, J.C. ş.a. - Choline reguirement of young swine. J.Anim.Sci., vol.48, nr.6,

USA, 1979.74. SADOVNICOVA, M.T. - Acropromîşlennce proizvodstvo opît problemî i tendentîi

razvitio. Nr.1, (p. 42-48), SSSR, 1988.75. SALAUN, C., SAVLNIER, J. - Le pois,une opportunite. L'elevage porcin, nr.154, (p.35-

36), France, 1985.76. SERCKOVIC, A. ş.a. - Breed vareties slaughter weight and protein level as related to

porcine meat quality. Acta agric. Scandinavico, supp.21, Stockholm, 1979.77. STAN, TR. - Sucul de lucernă verde în hrana tineretului porcin la îngrăşat. Cercet. agr. în

Moldova, iulie-august, Iaşi, 1974.78. STAN, TR. şi colab. - Observaţii asupra hrănirii porcilor cu rziduuri culinare. Cercet. agr.

în Moldova, Iaşi, sept., 1975.79. STAN, TR. şi colab. - Efectul înlocuirii concentatului proteic cu lizină din hrana

tineretului porcin cu alte concentrate proteice. Cercet. agr. în Moldova, vol.2, Iaşi,1979.

80. STAN, TR.şi colab. - Influenţa preparatului COLUROM ZO1 în hrana tineretului porcininsuficient dezvoltat. Cercet. agr. în Moldova, vol.1, Iaşi, 1980.

Page 339: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

339

81. STAN, TR. şi colab. - Preparate vitamino-proteice din lucerna verde în nutriţiaanimalelor. Cercet. agr. în Moldova, vol.1 (53), Iaşi, 1981.

82. STAN, TR. - Tehnologia creşterii suinelor. Lucr.practice, Inst. Agronom. Iaşi, xerox,Iaşi, 1990.

83. STAN, TR. - Tehnologia creşterii suinelor. Curs, lito, Univ.Agr.şi de Med.Vet.Iaşi, 1992.84. STEOPAN, E. - Influenţa condiţiilor de mediu asupra dimensiunilor corporale la rasele

Marele alb, Landrace şi metişii acestora şi evoluţia principalilor indici zooeconomiciîn condiţii de creştere intensivă. Rev.de creştere a animalelor, nr.1, Bucureşti, 1982.

85. ŞTEFĂNESCU, GH. - Hrănirea scroafelor în perioada de alăptare şi a purceilor sugari.Rev.de zoot. şi med.veterinară, nr.9, Bucureşti, 1996.

86. SULMAN, I.M. - Nespeţificeskaia profilaktika smertnosti poroseat. Sel.hoz. za rubejom,nr.2, USSR, 1980.

87. SULMAN, I.M. - Vîrascivanie poroseat atstainscih v roste. Jivotnonodsva, nr.3, (p.59-60), SSSR, 1986.

88. TĂRĂBOANŢĂ, GH., PLĂMĂDEALĂ, STAN, TR. şi colab. - Influenţa greutăţiicorporale la montă şi a modului de întreţinere în perioada de gestaţie asupraprincipalilor indici de reproducţie la scrofiţe în condiţii industriale. Lucr.ştiinţ.aleI.A.Iaşi, vol.23. seria Zoot.med.vet.,Iaşi, 1979.

89. TĂRĂBOANŢĂ, GH şi colab. - Tehnologia creşterii suinelor. Edit.did. şi pedag.Bucureşti, 1983.

90. TĂRĂBOANŢĂ, GH., STAN, TR., LAZĂR ŞT. - Tehnologia creşterii suinelor. Lucr.practice, ed. a III-a, xerox, Inst. Agr. Iaşi, 1990.

91. VEBB, I. - Genetic opportunities, Pig. farming, nr.12, (p.46-51), ENGLAND, 1985.92. VERSTEGEN, N.W. - Growing and fattening of pigs in relation to temperature of

hausing and feeding level. Can. J.Anim.Sci., vol.58, nr.1. Canada, 1978.93. ZENECI, N., BERIS, L. şi colab. - Efectele materne, sursă de variabilitate genetică şi

implicaţiile în producerea femelelor F1, la porcine. Rev. de zoot. şi med. vet., anulXLIII, nr. 4-5, Bucureşti, 1983.

94. YSCHEIDT, M. - CCM atetese Hogyeszen. Magyar mezogozdasag, 36, 31, Hungary,1981.

95. WERNER KRUTSH, HANS - Clasificarea carcaselor la porcine şi bovine înR.F.Germania. Rev. de zoot. şi med.vet., nr.3-4 (p.59-64), Bucureşti, 1990.

96. WOOD, M. - Conveniente il mais umido nell'alimentazone del suine. InformatoreAgrario, 38, 23,, Itali, 1982.

97. *** - Production yearbook. FAO, vol.32-46, Roma, 1978-1995.98. *** - Le second Salen des Fourrages a fait une plae a la production porcine. L'Elevage

porcin, 111, France, 1981.99. *** - Anuarul statistic al României, anul 1996.100. *** - Prospecte ale firmelor BIG DUTCHMAN şi HUWECA, 1995-1997.

Page 340: Cresterea suinelor

BENONE PĂSĂRIN TEHNOLOGIA CREŞTERII SUINELOR

340

Consilier editorial: Vasile V~NTUTehnoredactare: Cristina HARHĂTĂCorector: Benone PASARINBun de tipar: 20.VI.2006Ap\rut: 2007, Format 70 x 100/16Editura: “Ion Ionescu de la Brad” Ia[i

Aleea M. Sadoveanu, 3Tel. 032-218300; 032-140820 (int. 159)E-mail – [email protected]

ISBN: 978-973-7921-88-8

Tiparul executat sub comanda 11/2000 la Tipografia “AGROPRINT” Ia[i,Aleea M. Sadoveanu, 3

PRINTED IN ROMANIA