Creatie Vestimentara

LECŢIE

DEMONSTRATIVĂ

INTRODUCERE

Se spune că nu haina îl face pe om. E adevărat, însă ea poate, totuşi, să spună foarte multe despre purtătorul ei. Vârsta, preferinţele, nivelul cultural şi social, chiar şi tem-peramentul pot ieşi la iveală prin „citirea” veşmintelor pe care le purtăm.

Alegerea hainelor este însă infl uenţată şi de mediul social, care îşi pune – vrem, nu vrem – amprenta asupra noastră. Nu putem să ne îmbrăcăm în acelaşi mod la birou şi la picnic, la teatru şi la reuniunile ofi ciale, la munte şi la nuntă.

Iată de ce cursul de Creaţie Vestimentară elaborat de EUROCOR vine în întâmpinarea dorinţelor celor ce vor să-şi însuşească noţiunile de bază ale designului vestimentar. În cadrul cursului nostru veţi învăţa cum să proiectaţi hainele care să vă exprime întru totul, cum să vă îmbrăcaţi adecvat în orice situaţie, care este stilul dumneavoastră, cum să vă ascundeţi defectele şi, mai ales, cum să vă puneţi în evidenţă calităţile trupului. De asemenea, cei interesaţi vor învăţa cum să facă tiparul şi să croiască fi ecare articol de îmbrăcăminte, indiferent cât de complicat ar fi acesta.

Cursul, structurat în 12 module (24 de lecţii), este elaborat la un nivel care satisface cerinţele celor care vor să-şi creeze singuri veşmintele, oferind, în egală măsură, cunoştinţele de bază celor care vor să se iniţieze în profesia de designer vestimentar. Informaţia este prezentată pe larg, cu exemple şi, acolo unde este cazul, cu desene şi

curs de creaţie vestimentarălecţie demonstrativă2

?5 (10)

Lecţiile sunt elaborate astfel încât să vă faciliteze la maximum studiul şi să asigure obţinerea cât mai rapidă a rezultatelor practice. Pentru aceasta, în lecţii au fost introduse câteva semne grafi ce speciale, care vă vor ajuta să vă orientaţi mai uşor în materialele de studiu.

Textul amplasat în chenar conţine o defi niţie sau un principiu nou.

Acum trebuie să faceţi un exerciţiu.

Un asemenea semn vă trimite la materialul prezentat anterior(de exemplu, informaţia prezentată a mai apărut în lecţia 5, la pagina 10).

Informaţie importantă: instrucţiuni şi sfaturi de coasere, procedee tehnologice

Informaţie cu caracter istoric sau un amănunt interesant

schiţe relevante ale tiparelor. În fi ecare lecţie, exerciţii practice vă vor ajuta să verifi caţi în ce măsură aţi înţeles materialul prezentat. În plus, pe parcursul lecţiilor vor fi prezen-tate diferite momente din istoria costumului, completate la sfârşitul fi ecărui modul cu un dicţionar al creatorului de modă. Pentru a vă îmbogăţi cunoştinţele, pe parcursul cursului veţi primi şi două materiale suplimentare, în care se vor prezenta tendinţele actuale ale modei.

Pentru a vă stimula creativitatea, am pregătit şi un concurs pentru creatorii de modă începători. Pentru a participa la acesta, în tema pentru acasă marcată cu cuvântul „Concurs” notaţi lângă modelul pe care îl veţi alege menţiunea „Pentru concurs”.

Fiecare lecţie se încheie cu o temă pentru acasă, pe care o veţi putea trimite spre corectare, pe adresa EUROCOR, profesorului dumneavoastră personal; acesta vă va asista pe întreg parcursul cursului, oferindu-vă sfaturi, sugestii şi, dacă este necesar, recomandări pentru a vă îmbogăţi cunoştinţele de specialitate.

curs de creaţie vestimentară lecţie demonstrativă 3

PROGRAMA CURSULUI

Lecţia 1Informaţii generale despre structura corpului uman. Poziţie, proporţii, constituţie. Luarea măsurilor. Marcarea dimensiunilor hainelor

Lecţia 2Tiparul de bază pentru fuste. Fuste drepte, în clini, conice, în cute. Îndepărtarea celor mai frecvente defecte ale mu-lajului

Lecţia 3Stiluri vestimentare: clasic, ţinută de birou, romantic, sport, etno. Stilul propriu

Lecţia 4Realizarea tehnică a fustelor. Plătci, buzunare, tăieturi, drapări ş.a.

Lecţia 5Rolul ţesăturii şi al culorii în crearea veşmintelor. Factura materialului, cromatica, îmbinarea armonioasă a culorilor

Lecţia 6Croiul şi designul pantalonilor de damă

Lecţia 7Rolul iluziilor vizuale în crearea costumului. Corectarea prin iluzii vizuale a corpului

Lecţia 8Obţinerea unui tipar de bază pentru haine superioare de damă. Rochii, jachete, paltoane pentru diferite siluete

Lecţia 9Îmbrăcămintea de gală. Rochii pentru recepţii, cocktail-uri, rochii de seară şi de mireasă

Lecţia 10Croirea gulerelor şi a manşetelor (guler de cămaşă, guler tip şal, guler de tunică, gulere răsfrânte etc.) şi realizarea unor tipuri diferite de manşete

Lecţia 11Paltoane, pardesie: destinaţie, tipuri şi forme diferite. Scurte, paltoane, impermeabile, poncho-uri, pelerine

Lecţia 12Obţinerea unui tipar cu mânecă raglan. Tipuri de mânecă raglan

Lecţia 13Principiile de compoziţie a costumului (ritm, simetrie, asimetrie, proporţii, contrast etc.)

Lecţia 14Obţinerea unui tipar cu mânecă tip cămaşă cu răscroială pătrată la gât şi cu şliţ

Lecţia 15Vestimentaţie sport şi pentru relaxare. Hanorace, bluze de vânt, pantaloni „capri”, costume de baseball. Îmbrăcăminte specială

Lecţia 16Realizare tehnică: repartizarea cutelor, obţinerea plătcilor, realizarea mânecilor

Lecţia 17Moda şi vârsta

Lecţia 18Mărimi nestandardizate. Corectarea siluetei, alegerea ţesăturii, a culorii, a detaliilor decorative

Lecţia 19Moda pentru copii: de la cei mai mici până la adolescenţi

Lecţia 20Croiul şi designul îmbrăcămintei pentru copii

Lecţia 21Realizarea unui costum de birou de damă şi bărbătesc

Lecţia 22Accesorii pentru îmbrăcămintea de damă şi bărbătească. Căciuli, pălării, manşoane, boa, genţi etc.

Lecţia 23Realizarea lenjeriei şi a costumelor de baie pentru tipuri diferite de siluete

Lecţia 24Expres-model: veşminte şi accesorii în câteva minute


LECŢIA 1Pentru exemplifi care, vă propunem în continuare câteva secvenţe din materialul de curs. Din prima parte a lecţiei 1 am selectat câteva fragmente introductive,

ce fac referire la structura corpului uman.

poziţia

Se spune că totul iese în evidenţă prin comparaţie. Dacă vom compara un designer vestimentar cu un sculptor, vom constata că între aceştia există multe asemănări. Care sunt acestea? În primul rând, amândoi, când purced la o nouă creaţie, studiază mai întâi particularităţile morfologice ale obiectului care stă la baza acesteia. Pentru creatorul de modă, un astfel de obiect este corpul omului. Desigur, fi ecare corp diferă printr-o serie de particularităţi, astfel încât se poate spune că nu există pe lume două corpuri perfect identice, însă construcţia morfologică de bază este identică pentru toţi oamenii şi tocmai cunoaşterea acestei construcţii îi permite designerului să-şi pună în practică ideile, creând adevărate opere de artă.

Să aruncăm, deci, o privire asupra corpului uman, cu ochii unui creator de modă profesionist.

Partea I

Informaţii generale despre structura corpului uman.Poziţie, proporţii, constituţieAtunci când vorbim despre corpul uman, câteva noţiuni sunt esenţiale: poziţia, proporţiile şi constituţia. Să începem cu poziţia.

Curburile coloanei vertebrale determină poziţia corpului omenesc.

Poziţia este atitudinea obişnuită a corpului în timpul relaxării şi al mişcării.

Indiferent de starea în care se afl ă omul (repaus, alergare, mers ş.a.), tipurile coloanei vertebrale pot fi :– adusă de spate (aplecată înainte);– normală/dreaptă;– curbată (deviată spre spate).

Pentru a include corpul omenesc într-un tip sau altul de poziţie, este nevoie să facem o măsurătoare, care se numeşte „poziţia corpului” (Pc). Această măsurătoare determină fl exibilitatea părţii superioare a coloanei vertebrale (în regiunea celei de-a 7-a vertebre cervicale).


?

Determinarea tipului de poziţie

Fixaţi pe omoplaţi o bucată de carton mai gros şi măsuraţi distanţa dintre acesta şi cea mai proeminentă parte a coloanei vertebrale din regiunea gâtului (a şaptea vertebră cervicală).

Exerciţiu

Determinaţi tipul poziţiei dumneavoastră. Pentru a obţine mărimea Pc a corpu-lui dumneavoastră, solicitaţi ajutorul unui prieten. În urma măsurătorii, puteţi determina ce poziţie aveţi:– dacă mărimea Pc obţinută este 7-9 cm, corpul este adus de spate;– dacă mărimea Pc este 5-7 cm, corpul este drept;– dacă mărimea Pc este 3-5 cm, corpul este curbat.

Pentru a vă fi xa cunoştinţele despre tipul poziţiei, măsuraţi Pc în cazul prietenilor dumneavoastră.

Dar, pentru o caracterizare foarte precisă a poziţiei, nu este sufi cientă doar măsurarea Pc. Fiecare tip de poziţie are caracteristicile sale suplimentare.Astfel, o poziţie adusă de spate are o rotunjire accentuată a părţii superioare a spatelui, omoplaţi proeminenţi, o aplecare anterioară a umerilor, o uşoară adâncire în talie, un spate lat, o lăţime redusă a pieptului, o valoare uşor mărită a măsurii „lungimea spatelui până în talie” şi o valoare uşor redusă a măsurii „lungimea taliei în faţă”.Un corp curbat se evidenţiază prin umerii traşi în spate, printr-o mare adâncire în talie, prin pieptul destul de lat şi spatele îngustat, prin valoarea mărită a măsurii „lungimea taliei în faţă” şi prin valoarea redusă a mărimii „lungimea spatelui până în talie”.Un corp normal/drept are valori medii ale tuturor mărimilor.

Exemplu

Iată câteva valori ale mărimilor „lungimea taliei în faţă” şi „lungimea spatelui până în talie” pentru corpuri cu aceeaşi înălţime (164 cm), dar având tipuri diferite de poziţie.

Din exemplul de mai sus se poate observa că această cunoaştere a tipurilor de poziţii şi a caracteristicil-or lor are o mare semnifi caţie pentru realizarea unui tipar precis. Fără îndoială că trupurile care au o anumită abatere de la normă cer o atenţie deosebită din partea creatorului de modă, precum şi cunoaşterea anumitor se-crete profesionale. Vom prezenta aceste secrete într-o lecţie viitoare, deoarece capacitatea de a lucra cu tipuri nestandardizate este necesară nu numai în timpul croirii, ci şi pentru a asambla confecţiile în concordanţă cu particularităţile unui corp concret.


Exemplu

Două femei ale căror măsuri sunt identice intră într-un magazin de confecţii şi îşi aleg rochii identice. La probă, ele constată însă că rochia uneia dintre ele cădea impecabil, în schimb celeilalte, spre marea ei părere de rău, rochia nu i se potrivea, pentru că forma un surplus de material în regiunea spatelui. Care este problema? Desigur, de vină este tipul poziţiei corpului. Pur şi simplu, cea de-a doua femeie avea o poziţie curbată şi aşezarea rochiei, cusută după măsuri standard, nu era potrivită.

Fiecare epocă propune propriul ideal es-tetic de corp omenesc şi veşmintele sunt chemate să sublinieze sau să ascundă anumite particularităţi ale corpului, pentru a apropia silueta de acest ideal. Astfel, în Evul Mediu timpuriu, în Europa, poalele

lungi ale fustei erau strânse în faţă, fi ind drapate pe abdomen. Această croială se datora faptului că, în acea perioadă, femeile însărcinate se bucurau de un mare respect. Prin urmare, poziţia corpului feminin se

caracteriza prin spinarea uşor lăsată pe spate, cu mâinile împreunate în faţa pântecelui. Motivaţia acestei preferinţe trebuie căutată în depopularea accentuată, cauzată de războaie şi epidemii.La graniţa dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea, poziţia la modă a corpului feminin aminteade litera S uşor îndoită: partea superioară era uşor aplecată în faţă („piept de porumbel”), pântecele tras, partea inferioară a trupului rămânând cumva puţin în urma celei supe-rioare. O asemenea poză putea fi obţinută cu ajutorul unui corset special.

proporţiile

Totuşi, pentru evidenţierea tuturor particularităţilor corpului omenesc, nu sunt sufi ciente cunoştinţele despre poziţie, oricât de detaliate. Trebuie să luăm în calcul şi proporţiile şi constituţia.

Proporţiile reprezintă raportul dintre mărimile diferitelor părţi ale corpului: capul şi trunchiul, trunchiul şi lungimea picioarelor, circumferinţa capului şi circumferinţa pieptului.

Ca şi poziţia, proporţiile omului se modifi că odată cu trecerea vremii. Proporţiile nu numai că sunt supuse modifi cărilor substanţiale în procesul creşterii şi dezvoltării omului, dar sunt şi fundamental diferite la bărbaţi faţă de femei.

Vorbind despre proporţiile diferite la bărbaţi şi la femei, să acordăm puţină atenţie corelaţiei dintre lăţimea umerilor şi a bazinului. La femei, lăţimea umerilor este mai mică decât lăţimea bazinului, în timp ce la bărbaţi este invers: lăţimea bazinului este mai mică decât lăţimea umerilor. Dar, ca de obicei, orice regulă are şi excepţii. De exemplu, uneori se întâlnesc corpuri la care (atât la bărbaţi, cât şi la femei) lăţimea umerilor este egală cu cea a bazinului, sau chiar centrul bazinului este amplasat un pic mai sus sau mai jos (de exemplu, trupuri la care picioarele sunt mai lungi sau mai scurte). În acest caz, sarcina creatorului de modă – cunoscând particularităţile unui anumit corp – este de a alege corect forma şi tipul îmbrăcămintei, pentru a crea, prin intermediul ei, un anumit efect vizual.


Tot din lecţia 1 am ales un fragment în care vă sunt prezentaţi o parte din indicii de măsurare a corpului. Cunoaşterea indicilor de măsurare este

esenţială pentru realizarea tiparelor din curs.

indiciimăsurătorilor

Indiferent de unele deosebiri, condiţionate de particularităţile anatomo-fi ziologice, cei mai importanţi indici de măsurare sunt identici pentru femei, bărbaţi şi copii. Atunci când vor apărea deosebiri, vă vom atrage atenţia asupra lor, iar în lecţia 19 ne vom opri în detaliu asupra luării măsurilor la copii.

Indicii măsurătorilorFiecare indice de măsurătoare este notat printr-o primă literă, urmată de un index. Prima literă reprezintă tipul măsurătorii, iar indexul – sectorul în care se face măsurătoarea:Î – înălţimea C – circumferinţa l – lăţimeaL – lungimea S – semicircumferinţa D – distanţa dintre centreUnele măsurători transversale (circumferinţe şi lăţimi), realizate integral, se notează însă la dimensiunea pe jumătate (deoarece tiparul se face pe jumătate de corp); în acest caz, circumferinţele sunt reprezentate ca semicircumferinţe (adică S). Toate înălţimile se măsoară în proiecţie pe o suprafaţă verticală, adică transferăm punctul pe o suprafaţă verticală (de exemplu, pe un perete) şi măsurăm de acolo lungimea până la podea (de exemplu, înălţimea).

CT

CŞ

CPIII

CPI , CPII

CG

Î PG

Î CF

ÎPBG

ÎPU

ÎLT

CG

CPI

CPII

CPIII

DFP

DLP

DMCOT

DMÎNC

CT

CŞÎ

fi g. 7. Luarea măsurilor


fi g. 8

Iată care sunt măsurile necesare:

Î – înălţimea. Măsurăm pe verticală distanţa de la punctul creştetului capului până la podea (în proiecţie pe perete).

ÎPBG – înălţimea punctului bazei gâtului. Măsurăm pe verticală de la podea până la punctul bazei gâtului. Punctul bazei gâtului îl vom proiecta pe o suprafaţă verticală (un perete) şi vom măsura distanţa de la podea până la acest punct pe suprafaţa verticală.

ÎPU – înălţimea punctului umărului. Măsurăm de la podea până la punctul umărului, pe o suprafaţă verticală.

ÎLT – înălţimea liniei taliei. Măsurăm de la podea până la punctul înălţimei liniei taliei, pe o suprafaţă verticală.

ÎPG – înălţimea punctului gâtului. Măsurăm de la podea până la punctul gâtului, pe o suprafaţă verticală.

ÎCF – înălţimea cutei de sub fesă. Măsurăm de la podea până la jumătatea cutei de sub fesă, pe o suprafaţă verticală.

CG – circumferinţa gâtului. Centimetrul trebuie să cuprindă strâns gâtul, din spate vine puţin mai sus de punctul gâtu-lui, lateral şi în faţă – până la baza gâtului, închizându-se deasupra tăieturii jugulare. Se notează jumătatea dimen-siunii, notându-se cu SG.

CPI – circumferinţa pieptului I. Centimetrul este fi xat pe omoplaţi, din spate vine orizontal, atingând unghiurile posterioare ale subraţului, din faţă trece deasupra rădăcinii glandelor mamare. Se notează jumătatea dimensiunii, notându-se cu SPI.

CPII – circumferinţa pieptului II. Centimetrul este fi xat pe omoplaţi, din spate vine orizontal, atingând unghiurile posterioare ale subraţului, din faţă se trece pe cele mai proeminente puncte ale sânilor. Se notează jumătatea dimensiunii, notându-se cu SPII.

Circumferinţa pieptului I şi II se măsoară succesiv, fără a mişca centimetrul de pe omoplaţi.

CPIII – circumferinţa pieptului III. Centimetrul se petrece orizontal în jurul trupului, din spate – puţin mai jos de omoplaţi, din faţă – pe cele mai proeminente puncte ale sânilor. Se notează jumătatea dimensiunii, notându-se cu SPIII.

Semicircumferinţa pieptului III desemnează mărimea îmbrăcămintei.

CT – circumferinţa taliei. Centimetrul se petrece în jurul trunchiului la nivelul liniei taliei. Se notează jumătatea dimensiunii, notându-se cu ST.


Fiecare modul al cursului abordează teme de care un designer vestimentar trebuie să fi e interesat, precum principalele stiluri vestimentare, identifi carea stilului

propriu, factura materialului, importanţa culorii. Un fragment despre rolul culorii în creaţia vestimentară – din lecţia 5 – vă este prezentat în continuare.

Am spus deja că poate fi distinsă o semnifi caţie simbolică a culorii, ce slujeşte ca mo-dalitate de autoafi rmare. În plus, culoarea dispune şi de o puternică infl uenţă psihologică. Chiar Goethe a observat cum culori diferite produc o anumită stare sufl etească: galbenul produce bucurie, albastrul induce tristeţe, verdele linişteşte.

Încă din antichitate culorile aveau o semnifi caţie simbolică. Astfel, culoarea albă a fost considerată a aristocraţiei, iar verdele, griul şi maroul erau culori obişnuite pentru ţărani. Negrul, verdele-închis şi griul simbolizau tristeţea.

Când proiectează un costum, designerul nu trebuie să uite că acesta este cel mai „apropiat” obiect cotidian. Când ne îmbrăcăm, adesea ne formăm inconştient o anumită dispoziţie.Fără îndoială, culoarea reprezintă un element indispensabil al costumului. Cu ajutorul culorii putem să obţinem o informaţie estetică suplimentară despre funcţia costumului, despre apartenenţa celui care îl poartă la o grupă socială sau de vârstă ş.a. Mai mult, culoarea este un semnal al personalităţii noastre, care ne refl ectă concepţia despre lume, modul de viaţă şi temperamentul.

Exemplu

Oamenii care preferă culorile strălucitoare sunt sensibili, emotivi. Un om care are preferinţă pentru culori neutre este caracterizat prin auto-control ferm, pedanterie şi reacţie slab emoţională faţă de cei din jur.

Infl uenţa psihică a culorii s-a format şi s-a dezvoltat odată cu evoluţia omului. De-a lungul mileniilor, în conştiinţa oamenilor s-au format anumite conexiuni între culori şi condiţiile de viaţă.

Culorile erau simboluri ale vieţii şi ale morţii, ale bucuriei şi ale tristeţii. La popoare diferite, aceeaşi culoare putea exprima emoţii diferite.

Exemplu

La europeni, culoarea albă simbolizează puritate şi inocenţă, pe când în Japonia hainele albe sunt un semn al doliului.

Interpretarea emoţională este la fel de complexă şi polivalentă. Astfel, culorile focului şi ale soarelui (roşu şi oranj) sunt interpretate ca fi ind calde, iar culoarea apei şi a gheţii (albastru închis şi deschis) ca rece. Toate culorile deschise ni se par uşoare şi aeriene, iar cele întunecate – grele şi profunde.

interpretarea culorilor

semnifi caţia culorilor

LECŢIA 5


Când alegeţi culoarea unui costum pentru o petrecere, ţineţi cont de faptul că la lumină artifi cială culorile îşi schimbă caracteristicile. Astfel, la o lumină slabă, culorile oranj şi roşu pălesc, „se sting”, iar culorile albastru şi albastru-verde devin mai active şi mai strălucitoare; la o lumină slabă, crepusculară, roşul şi oranjul devin mai profunde, parcă dispărând în planul al doilea, iar verdele şi albastrul, dimpotrivă, se luminează şi ies în prim-plan.Culorile calde, proaspete, curate (auriu, galben, oranj şi roz) produc senzaţia de bucurie, de prospeţime şi prosperitate; cele reci, puţin saturate, par mo-horâte, triste şi monotone.

Se ştie de mult că oamenii au reacţii asemănătoare la culori şi că fi ecare culoare dispune de calităţi obiective; cunoaşterea acestor calităţi ne ajută să alegem mai bine şi să combinăm armonios o culoare cu alta, obţinând astfel cu ajutorul îmbrăcămintei imaginea dorită.Roşul în îmbrăcăminte refl ectă disponibilitatea de acţiune, impulsivitate, autoritate; acţionează pozitiv numai dacă va constitui maxim 50% din înfăţişarea exterioară.Albastrul indică soliditate, încredere, spritualitate şi ataşament faţă de tradiţie, conservatorism.

Galbenul îi aduce costumului spirit de comunicare, nestatornicie. În cantităţi mari oboseşte. În combinaţie cu gri şi albastru creează impresia de rafi nament.Verdele-închis reprezintă stabilitate, acordare de credit, conservato-rism.Îmbrăcămitea în tonuri de maro produce senzaţia de încredere, sta-bilitate, siguranţă.Costumul gri-deschis arată reţinere şi inteligenţă. Griul în combinaţie cu roz indică eleganţă.


Exerciţiu

Comparaţi datele din tabelul anterior cu interpretarea proprie a culorilor enumerate.

Spuneţi care este culoarea dumneavoastră preferată. Ce culoare predomină în garderoba dumneavoastră? De ce?

Dacă realizaţi un ansamblu format din două sau mai multe nuanţe luminoase, aveţi grijă ca una dintre ele să fi e dominantă, altfel imaginea dumneavoastră va fi confuză.

Albul este considerat o culoare-cameleon, deoarece el se combină uşor cu toate culorile.

Trebuie să reţineţi că rozul îngraşă; prin urmare, folosiţi-l mai ales pentru fi nisaje, alegând o culoare mai închisă în calitate de ton dominant.

Să nu permiteţi îmbinări de culoare, factură sau desen într-un loc al ţesăturii care, din diverse motive, nu doriţi să se evidenţieze.

La încheierea lecţiei, să remarcăm că moda contemporană este foarte democratică şi nu are preferinţă pentru o culoare anume. Apare un număr uriaş de culori noi: culoarea metalului, argintiu, auriu, a bronzului vechi, a baloanelor de săpun, a suprafeţelor strălucitoare şi a culorilor luminoase ale „acizilor”.

Un designer vestimentar nu trebuie să omită însă în nici o situaţie să acorde preferinţă uneia dintre culori şi să aibă propria strategie cromatică.

Exemplu

Designerul japonez Iseo Miyaki foloseşte numai culori „pline de bucurie”. El consideră că îmbrăcămintea trebuie să producă emoţii pozitive şi bucurie. Creatorul de modă francez Christian Lacroix are un talent cromatic rar. În modelele sale el apelează la combinaţii neaşteptate ale ţesăturilor, desenelor şi facturilor.

Când alege culori, nuanţe şi combinaţii disparate, designerul îi va conferi costumului o coloratură emoţională: de sărbătoare, de lucru, tristă sau tragică. Aşa cum am mai spus, moda contemporană nu dictează, ci recomandă. De aceea, când alegeţi

gama cromatică, ţineţi cont de linia modei, dar daţi întâietate acelei game cromatice care vă este mai simpatică.

?


Din lecţia 6 am ales fragmentul care prezintă schiţa de tipar şi etapele de lucru în construirea reţelei de bază a pantalonilor de damă, precum şi modalităţile

prin care defectele de croire pot fi eliminate.

E timpul să ne ocupăm acum de creare şi modelare. De această dată vom alege un tip universal de îmbrăcăminte, la fel de popular pentru femei şi bărbaţi – pantalonul.

În lecţia 1 aţi afl at deja câteva fapte din foarte interesanta istorie a costu-mului. Să mai reamitim câteva date cu privire la apariţia pantalonilor.

Romanii, care se înveşmântau în drapaje, au dispreţuit mult timp pantalonii, considerându-i „barbari”. Pantalonii au apărut în Eu-ropa odată cu triburile vandalilor, goţilor, saxonilor şi vikingilor. În secolele al V-lea şi al VI-lea se vorbeşte deja de pantaloni scurţi sau lungi, de diferite culori.Abia odată cu apariţia pantalonilor, îmbrăcămintea europeană a început să fi e împărţită în bărbătească şi de damă.

La început, pantalonii au fost în mod exclusiv o parte a garderobei masculine. Dar, odată ce au ajuns să-i poarte, femeile i-au făcut o parte indispensabilă a garderobei lor.

Primele femei care au avut curajul de a purta pantaloni bărbăteşti au fost eroina naţională a Franţei, Jeanne d’Arc (secolul al XV-lea), reginele franceze Caterina de Medici (secolul al XVI-lea) şi Maria-Antoaneta (secolul al XVIII-lea), scriitoarea George Sand (secolul al XIX-lea) şi actriţa Marlene Dietrich (secolul al XX-lea).De la începutul secolului al XX-lea, femeile, indiferent de vârstă şi de constituţie, poartă pantaloni acasă şi la serviciu, în zilele de lucru şi de sărbătoare. Aceste obiecte vestimentare au devenit indis-pensabile prin confort şi caracterul lor universal, înscriindu-se perfect în orice tip de costum.

Supunându-se capriciilor modei, pantalonii îşi schimbă permanent forma, lungimea şi lăţimea, numărul şi forma buzunarelor, tipul fi nisării şi gama de ţesături admisă (de la piele până la mătasea cea mai fi nă), dar niciodată nu-şi pierd actualitatea.

Partea I

Crearea şi modelarea pantalonilorTiparul pantalonilor de damăPentru a construi un tipar al unor pantaloni de damă sunt necesare următoarele măsurători:ST = 36 LTG = 60,4 LP (lungimea pantalonilor) = 100Sş = 50 Lş = 28 lP (lărgimea pantalonilor în partea de jos) = 20

LECŢIA 6


adaosuri de lejeritate

?construirea reţelei de bază a pantalonilor de damă

Calculul şi construirea pantalonilor de damă sunt date pentru un corp cu dimensiunile 164-72-100.

Pentru a asigura o bună aşezare a pantalonilor pe corp sunt necesare adaosuri de lejeri-tate pe linia taliei (AT) şi pe linia şoldurilor (Aş). Dimensiunea adaosului este aleasă în funcţie de gradul de lejeritate. Lăţimea pantalonilor în partea de jos va fi aleasă în conformitate cu orientarea modei sau după dorinţă.

Tabelul 2

Exerciţiu

Luaţi toate măsurile necesare croirii unor pantaloni de damă. Puteţi să folosiţi tabelul dumneavoastră de măsuri individuale (lecţia 1, pagina 17), după ce l-aţi completat cu măsurile lipsă. Alegeţi adaosurile de lejeritate necesare.

După ce aţi notat măsurile şi aţi ales adaosurile necesare, putem trece la construcţia tiparului. Începem cu construirea reţelei de bază (Tiparul 1).1. În partea stângă a hârtiei trasăm o linie verticală cu înălţimea în punctul T0. Trasăm

în jos poziţia liniei feselor. T0F1 = LŞ + 1= 28 + 1 = 29 cm (1 = coefi cient mediu de lejeritate)2. Din punctul T0 în jos trasăm poziţia liniei genunchilor: T0G0 = LTG = 60,4 cm3. Tot din punctul T0 în jos trasăm poziţia liniei tivului: T0V0 = LP = 100 (LP = lungimea pantalonilor)4. Din punctul F1 trasăm în sus poziţia liniei şoldurilor: F1Ş1 = 1/3 × T0F1 = 1/3 × 29 = 9,6 cm5. Prin punctele T0, Ş1, F1, G0 şi V0 trasăm linii orizontale la dreapta, obţinând astfel

linia taliei, a şoldurilor, a feselor, a genunchiului şi a tivului.6. Din punctul Ş1 trasăm la dreapta un segment care determină lăţimea părţii anterioare

a pantalonilor pe linia şoldurilor: Ş1Ş2 = 0,5 × SŞ + 0,5 ×AŞ = 0,5 × 50 + 0,5 × 1 = 25,5 cm7. Prin punctul Ş2 trasăm o linie verticală în sus şi în jos şi intersecţia cu linia taliei o

vom marca T2, iar pe cea cu linia feselor – F2.


8. Afl ăm lăţimea pasului părţii ante-rioare a pantalonilor:

F2F3 = 0,1 × (SŞ + AŞ) = =0,1× (50 + 1) = 5,1 cm

Mărimea obţinută o marcăm pe orizontală, în dreapta punctului F2.

9. Aflăm poziţia liniei de îndoire (cuta) a pantalonilor:

F1F = FF3 = F1F3/2 = =30,6/2 = 15,3 cm,

unde segmentul F1F3 reprezintă măsura pe tipar.

10. Prin punctul F trasăm o linie verticală în sus şi în jos, iar intersecţia cu orizontalele bazei o marcăm prin T, Ş, G şi V. În felul acesta vom obţine linia de îndoire a pantalonilor.

11. Vom determina lăţimea părţii ante-ri-oare a pantalonilor după linia tivului. În mod tradiţional, conform receptării vizuale a amplasării cusăturii late rale, ea este cu 4 cm mai mică decât partea posterioară, adică:

V1V2 = lP – 2 = 20 – 2 = 18 cm

Lăţimea părţii anterioare a panta-lonilor pe linia tivului pe tipar este:

VV1 = VV2 = V1V2/2 = =18 : 2 = 9 cm

12. Vom afl a lăţimea jumătăţii poste-ri oare a pantalonilor după linia tivului:

VV3 = VV4 = VV3 + 2 = = 9 + 2 = 11 cm

13. Poziţia marginii laterale a părţii posterioare a pantalonilor pe linia şoldurilor este:

Ş1Ş3 = 0,1 × (SŞ + AŞ) – 2 = = 0,1 × (50 + 1) – 2 = 3,1 cm

Mărimea obţinută o vom dispune pe orizontală, la stânga punctului Ş1.

Tipar 1. Construcţia reţelei de bază a pantalonilor de damă


14. Vom afl a lăţimea părţii posterioare a pantalonilor pe linia şoldurilor: Ş3Ş4 = 0,5 × SŞ + 0,5 × AŞ = 0,5 × 50 + 0,5 × 1 = 25,5 cm15. Din punctul Ş3 radial Ş3Ş4 trasăm în sus un arc mic: Ş4Ş5 = 0,05 × (LŞ + SŞ) – 0,5 = 0,05 × (28 + 50) – 0,5 = 3,4 cm16. Unim punctele Ş3 şi Ş5 cu o linie dreaptă, obţinând astfel linia şoldurilor în partea

posterioară a pantalonilor.17. Vom afl a poziţia punctului F21, care determină poziţia liniei de mijloc a părţii pos-

terioare a pantalonilor: F2F21 = 0,05 × Sş = 0,05 × 50 = 2,5 cm18. Unim punctele F21 şi Ş5 cu o linie dreaptă, o continuăm în sus, obţinând astfel linia

de mijloc a părţii posterioare a pantalonilor.19. Din punctul Ş5 în sus pe linia dreaptă F21Ş5 trasăm segmentul Ş5T5. Ş5T5 = Ş2T2 = 19,4 cm, unde segmentul Ş2T2 reprezintă măsura pe tipar.

Cu această etapă se încheie construirea reţelei şi trecem la construirea părţilor anterioară şi posterioară (Tiparul 2).

La construirea tiparului pentru pantaloni, o atenţie deosebită trebuie să acordaţi particularităţilor formei picioarelor. Dacă picioarele sunt în formă de X, atunci linia de îndoire (prin călcare) a părţii anterioare şi posterioare a pantalonilor (linia de îndoire a pantalonilor) trebuie să fi e mutată către exterior, cu o mărime egală cu 1/4 din abaterea picioarelor de la poziţia normală. În mod corespunzător vor fi deplasate liniile cusăturilor laterale şi cea a pasului, cu aceeaşi mărime. Dacă picioarele au formă de O, atunci linia de îndoire a pantalonilor trebuie mutată în direcţia cusăturii pasului.

În timpul probării mulajului, pot deveni vizibile câteva defecte care au apărut fi e în timpul construirii, fi e pentru că detaliile pantalonilor nu au fost fi xate corect.

Cele mai răspândite defecte şi modalităţile de eliminare a lor

Tabelul 3*

2 (36)

* prezentul tabel constituie o selecţie din tabelul complet ce apare în cadrul lecţiei 6


Din lecţia 7 am selectat un fragment referitor la tipurile de iluzii vizuale ce pot fi folosite în crearea costumului.

Rolul iluziilor vizuale în creaţia vestimentarăModa nu reprezintă doar dorinţa veşnică a omului de schimbare, ci în primul rând idealul de frumuseţe al unei epoci. Oricare ar fi noul model de imitat care ni se propune, suntem gata să apelăm la totul felul de artifi cii pentru a arăta că îi corespundem pe deplin, că avem „conformaţia ideală”, la modă. Pentru aceasta, nu ne putem descurca fără a apela la iluziile vizuale.

Partea I

Tipuri de iluzii vizuale în crearea costumului

Iluzia reprezintă o aparenţă, o amăgire a simţurilor, o receptare modifi cată a obiectelor, a fenomenelor, produsă cu ajutorul unor mijloace diferite.

Omul a folosit iluziile vizuale de mult şi cu mare succes în istoria costumului, pentru a-şi apropia proporţiile corpului de idealul de frumuseţe al timpului; a putut astfel să-şi facă trupul să pară mai înalt, mai zvelt, umerii mai înguşti sau mai laţi, pieptul mai mare sau mai mic, talia mai subţire etc.

Exerciţiu

Amintiţi-vă de câte idealuri estetice diferite am vorbit în lecţiile precendente. Amintiţi-vă, de asemenea, modalităţile prin care oamenii au atins aceste idealuri cu ajutorul costumului.

Dacă urmărim întreaga istorie a evoluţiei costumului, vom vedea cum era „îngustată” talia prin purtarea unui corset strâns, dar şi cu ajutorul unor fuste foarte largi, cum era înălţată linia taliei pentru ca picioarele să pară mai lungi, cum se acoperea gâtul cu un guler uriaş, „freza”, creând iluzia unui cap mic ş.a.

Creatorii de modă contemporani studiază cu atenţie realizările vechilor maeştri şi continuă să folosească iluziile în crearea costumului. De exemplu, pentru a conferi trupului bărbatului iluzia forţei fi zice, la croirea sacourilor se folosesc perniţe pentru umeri şi vătuiri suplimentare în regiunea pieptului. Pentru rochiile de gală este folosită o lenjerie specială, care permite obţinerea „corpului ideal”. Cu toate acestea, nu putem să nu observăm că tehnicile moderne sunt mult mai umane, deoarece etaloanele con-temporane ale frumuseţii nu mai sunt chiar aşa de severe şi nu obligă femeia să se imobilizeze în corsete şi crinoline.

Câte chipuri vedeţi? Unul, două, trei?

?1(7, 10, 16)

LECŢIA 7


Uneori se întâmplă ca o parte a veşmântului pe care se afl ă un element de decor, un imprimeu, altă contextură sau alte detalii să pară mai mare decât o altă parte, de aceleaşi dimensiuni, dar fără nici un decor. De aceea este mai bine să evităm aglom-erarea detaliilor în acea parte a trupului ale cărei dimensiuni nu am dori să le mărim.

Iată cum poate fi creată această iluzie:

Distanţa dintre laturile unui unghi ascuţit pare mai mare decât este în realitate, iar distanţa dintre laturile unui unghi obtuz este subvalorizată.

În general, acest fapt are infl uenţă la contu-rarea liniei gâtului.

O tăietură largă, triunghiulară în zona gâtului face ca umerii largi să pară mai înguşti, iar o tăietură îngustă şi lungă îi lăţeşte.

iluzia vizuală datorată aglomerării elementelor decorative pe o parte a veşmântului

ilu-zia vizuală datorată unghiurilor ascuţite şi obtuze


Se pot crea iluzii vizuale prin alăturarea diferitelor volume sau a suprafeţelor de dimensiuni contrastante. O formă mică pusă alături de una mare se micşorează şi mai mult, iar o formă mare înconjurată de unele mici va părea şi mai mare.

În designul vestimentar, această iluzie este folosită foarte des. De exemplu, cu o pălărie mare, capul va arăta mai mic decât cu una mică; un gât subţire, înconjurat de o tăietură largă a decol-teului, va apărea şi mai subţire, o mână subţire într-o mânecă largă va fi şi mai subţire, iar o talie excesiv de strânsă, în cazul unor şolduri late, le va face şi mai late.

Exerciţiu

Folosiţi ultimele trei tipuri de iluzii vizuale menţionate pe exemplele de mai jos. Arătaţi cât de reuşită sau de nereuşită este varianta aleasă.

iluzia alăturării unor volume diferite

?


Iată acum şi un fragment din dicţionarul creatorului de modăde la modulul cu lecţiile 7-8.

DICŢIONARUL CREATORULUI DE MODĂJACHETĂ – haină superioară de damă, scurtă. În moda contemporană, pe lângă jachetele tricotate, sunt răspândite jachetele în stilul sacourilor bărbăteşti. Ţesăturile nu sunt nu-mai tradiţionale, din lână, stofă, ci şi din bumbac, in, neapărat groase.

KIMONO – îmbrăcăminte tradiţională japoneză, bărbătească şi de damă, tip halat, cu mâneci largi, drepte, fără răscroială. Kimonoul se închide parte peste parte şi se leagă cu un cordon. A intrat în moda europeană la sfârşitul secolului al XIX-lea.

LINII CONSTRUCTIVE – liniile care creează forma de bază a detaliilor şi liniile de îmbinare a părţilor componente ale îmbrăcămintei: laterale, anterioare, ale taliei, ale umerilor, penselor etc. Orice cusătură de îmbinare sau pensă poate, în funcţie de model, să aibă o funcţie dublă, fi ind în acelaşi timp şi un ornament artistic.

LINII DECORATIVE – linii create exclusiv pentru scopuri decorative. Pot fi verticale, orizontale sau diagonale.

OP-ART (lb. engl. optical art – artă optică) – orientare în arta secolului al XX-lea, foarte răspândită în anii ‘60, lansată de pictorul Victor Vasarely, care se întemeiază pe utilizarea iluziilor vizuale, a particularităţilor de receptare a fi gurilor plane sau spaţiale. Efectele deplasării spaţiale, ale contopirii şi topirii formelor erau obţinute prin introducerea repetiţiilor ritmice, prin contrastele cromatice şi tonale accentuate.

ROCHIE-CĂMAŞĂ – este o rochie cu o croială dreaptă, netăiată, fără a avea linia taliei fi xată, cu guler. A apărut în a doua jumătate a anilor ‘50 şi de atunci nu mai iese din modă. Este purtată de femei, indiferent de vârstă. Dacă rochia-cămaşă este purtată cu o curea, aceasta este încheiată lejer.

Cu aceste fragmente din dicţionarul creatorului de modă se încheie lecţia noastră.

Vă aşteptăm să deveniţi cursant al institutului nostruînscriindu-vă la cursul de creaţie vestimentară!

Sperăm că materialul prezentat v-a convins de accesibilitatea şi atractivitatea cursului nostru pentru toţi cei interesaţi de acest domeniu.

Codul

profesorului

Numele [i prenumele CURS: CREA}IE VESTIMENTAR|

Observa]iile profesorului:

Num\rul lec]iei: 4Adresa

Cod po[tal Localitatea Num\rul cursantului:

ATEN}IE !

,

ˆ

1. Privi]i cu aten]ie schi]ele propuse. C\uta]i cele mai potrivite elemente

decorative (pl\tci, t\ieturi, cute [.a.) [i amplasa]i-le pe schi]e. Descrie]i

fiecare model. Dac\ dori]i s\ lua]i parte la concurs, lâng\ UN SINGUR

model face]i însemnarea „Pentru concurs”.

Concurs!

MODEL E

XEMPLU

NU SE T

RIMIT

E!

Documents

Creatie Vestimentara