Embed Size (px)
Citation preview
Copii vs. Adulti
I. IDEEA
A fost odata ca niciodata… de fapt, nu este chiar atat de departe. Lumea era aproximativ la fel. Adultii controlau lumea, cu puterea lor matura. Masinile erau peste tot. Rautatea era in floare. Interesele ocupau tot locul din spatiul, si-asa ingust, din mintea adultilor: slujba, parteneri, bani, masini, vacante. Si… copiii, printre multe altele. Copiii lor scumpi, pe care ei i-au zamislit si care acum nu mai prezinta atata interes ca odinioara, cand erau mai micuti. Initial transformandu-le lumea, revolutionand felul lor de a fi si de a trai, copiii reprezentau centrul de existenta al adultului in jurul caruia se invarteau celelalte ( bani, slujba, etc).
In lumea aceasta sumbra a adultilor, copiii aveau oazele lor. Parcurile ( mai ales cele de distractie ), scolile, gradinitele, caminele ( pe acolo mai erau si cativa studenti alcoolici ), plajele, curtile caselor adultilor, fata blocurilor… in toate aceste locuri, copiii se refugiau de lumea parintilor lor si isi traiau propria realitate. Caci, nu-I asa, fiecare vede realitatea asa cum vrea.
Fran si Pin erau doi copii adorabili, de-a dreptul. Avand impreuna 20 ani, erau cei mai buni prieteni si isi petreceau toata ziua gasind jocuri fel de fel mai noi si mai nebune pentru a da sens existentei lor. Cat era ziua de lunga, stateau in fata blocului, scrutand orizontul pentru a gasi o oportunitate de a explora lumea si a face lucruri noi. Pin era un baiat mai slabut, cu o fizionomie puternica totusi.
Iti dadea impresia ca este puternic, hotarat, dar toate ca toate, pana se speria. Fran pe de alta parte era mai plinut. Un pic mai nehotarat, mai indecis, el totusi stia sa strige bine cand avea sa se intample vreo nenorocire.
Dar existau si zile mai putin antrenante. Fran si Pin se sprijineau unul pe altul, fara vlaga, fara un scop in ziua respectiva, fara ceva care sa-I stimuleze. Astazi era una din acele zile. O zi de vara, calda, torida si molesitoare pana la somn.
O babuta trecu prin fata celor doi baieti aventurieri. Doamna Harry era totdeauna foarte draguta, in ciuda celor 85 ani ai sai. Cand primea pensia marita, le cumpara bomboane de menta si ciocolata cu alune. Totdeauna ii facea sa creada ca exista si adulti de treaba, desi un principiu de acest fel nu va fi niciodata adevarat.
- Sarut’mana, doamna Harrrryyyy!!, strigara cei doi in cor.
- Buuuna, copilasi dragi! Ce faceti voi? Ochii doamnei Harry se inmuiara la vederea
celor doi. Totdeauna ii amintea de nepotii ei care n-aveau niciodata timp s-o viziteze si intr-un fel, Fran si Pin compensau pentru ei.
- Doamna Harry, nu mai putem. Nu stim ce sa mai facem. Parca ne-au fugit toate ocaziile din cale! se lamenta Fran.
- Ne plictisim de viata! striga Pin, revoltat si speriat de afirmatia lui.
Doamna Harry, afectata de lipsa de energie total necaracteristica celor doi, se gandi c-ar fi bine a le ofere o solutie. Geniala doamna Harry.
- Nu vreti niste bomboane de menta? crezand ea c-a gasit solutia-fulger pentru aceasta problema de viata si de moarte.
- Nuuuu, doamna Harry, multumim, dar noi vrem sa FACEM CEVA, NU SA MANCAM!! striga Fran, s-auda tot cartierul.
- Am vazut un film aseara… statu ea putin sa se gandeasca. Era intre stirile in care oamenii se omoara intre ei si desenele animate de la ora 18. Era vorba de niste adulti…
- ADULTI!!! strigara cei doi. Nu vrem sa stim despre ei!!!!
- Ascultati-ma macar. Nu erau multumiti de ceea ce faceau: se plictiseau, asa, ca voi. Asa ca s-au hotarat sa se stranga cativa adulti…
- ADULTI!!!! Ptiu!!!, o intrerupsera ei, nepoliticos.
- …si s-au dus in desertul de aici, din apropiere.- IN DESEEEERT!!!Copiii se speriara la auzul cuvantului. Daca la
cuvantul “adult” blestemau si scuipau, acum pupilele li se dilatara si au fost surprinsi cu gura cascata si sufletul la gura. O musca chiar a atentat sa intre in gurile lor, dar a facut cale intoarsa cand a dat de Fran.
- Da, in desert, continua doamna Harrison. Acolo si-au pus corturile mai multi adulti si au inceput sa traiasca asa cum isi doreau. Nu mai era atata munca, toti se iubeau intre ei si toata lumea era fericita.
- Hm, poate adultii nu sunt chiar atat de prosti precum credeam! remarca Pin, dand dovada de o inteligenta fina.
- Acum eu ce sa va zic, v-am dat o idée. Experimentati si voi si faceti lucrurile in modul vostru. Dar aveti nevoie de un singur lucru: de curaj.
- Da doamna Harrison, multumim! O zi frumoasa s-aveti!
- Si o zi jucausa s-aveti si voi! le ura batranica, indepartandu-se incet-incet cu sacosa de la piata in mana, catre garsoniera sa.
Fran si Pin au cazut pe ganduri. Daca adultii, in seriozitatea si dogma lor, reuseau sa-si gaseasca ceva atat de distractiv de facut, ei de ce n-ar reusi, cu forta lor de copii?!
Ideea aceasta le-a dat atata energie incat un somn adanc si puternic le ataca corpul. Genele se lasau tot mai grele, mainile parca picau, lipsite de greutate si deodata, simturile le amortira. Atipira.
VUUUUUUUUUUUUUM!!! Fran tresari speriat, gafaind. O masina trecu in viteza pe langa ei. Uitandu-se in stanga, il vazu pe Pin pe jos, tremurand.
- Ce faci ma?!- M-am speriat de masina aia si am crezut ca
este o idée buna sa sar, ca sa nu ma calce.- Adultilor nu le mai este de ajuns sa ne bata la
cap toata ziua cu “nu face aia si aia si aia”, “nu ai voie sa” si nu in ultimul rand “esti pedepsit!”. Acum vor sa ne mai si calce.
Urmeaza construirea unei inchisori pentru copii!
- Hai sa ne gasim un loc al nostru ( in afara de inchisoare ) unde sa fim numai noi, copiii! sari Pin, in sfarsit, de pe jos, entuziasmat de idée.
- Si le-am interzice total adultilor sa intre! Am fi numai noi!
- DAAAA!!! EXACT!!Intr-o clipa cei doi erau in picioare.- Cu ce incepem? Intreba Fran, frecandu-si
mainile de multumire.- Cu inceputul, duuuh! exclama Pin increzator. - Bine, bine, si care ar fi ala, desteptule?- Paaai….Cei doi au facut ochii mari si au inceput sa se
scarpine in cap, semnul distinctiv al unei idei geniale. - Hai sa mergem si noi in desert, ca-n filmul ala!
spune Pin, mandru de el. - In desert?! Esti nebun?! Sunt ursi si camile
acolo!- Nu sunt ursi in desert, Fran! Nu sunt animale
salbatice. Plus ca o sa fim relative aproape de oras. Hai, avem 50 km pana acolo!
- Noi si care armata?- Uite, punem niste afise in fiecare parc,
gradinita, scoala si camin. Facem niste desene astfel incat noi sa le intelegem, copiii, iar adultii nu. Stii doar ca ei nu-s in stare sa analizeze un desen atat de complex!
- Excelenta idée! Hai!Soarele de amiaza ardea puternic orice forma de
pe Pamant. Caldura deja iti sufoca respiratia si iti innabusea orice actiune ce vroiai s-o interprinzi.
Intre timp, eroii nostril desenau de zor la afis. Pasarelele nu mai cantau, soarele nu mai ardea, foamea si setea s-au pierdut undeva in timp si criza petrolului nu mai era; nimic nu-I mai afecta si nimic nu-I putea opri. Inconjurati de creioane colorate , cu foile mazgalite in brate, Fran si Pin lucrau de zor la bannerele ce promovau paradisul lor.
Dupa ore ce au parut minute, munca lor a dat rezultatul final. O sclipire de geniu, transpusa in culori si semnificatii metaforizate si ascunse:
Toata dupa-amiaza si-au ocupat-o cu lipitul desenelor in punctele-cheie unde copiii circulau mai mult. La sfarsitul zilei, reveniti in fata blocului,
erau ca niste magarusi epuizati. Erau incapabili sa vorbeasca, asa ca au mai facut 2 desene:
In care si-au exprimat cele mai adanci sentimente. A doua zi urma sa fie foarte importanta, asa ca s-au aruncat direct in pat, de unde nu s-au miscat pana dimineata.
Aer curat. Soare zambitor. Lapte cu cereale. Adulti zambitori. Apa calda. Ziua se anunta a fi una formidabila si incununata de succese.
Coborand, Fran il vede pe Pin sprijinit de bicicleta lui miniaturala care parca stralucea, reflectand lumina in nuante albastre. Era ca reclamele de la masini, numai ca era o bicicleta. Si n-avea nici o fetita pe ea, ca-n reclame, ci era doar Pin.
- ‘mneata! Wow, ce fain arata bicla ta!- Neata! A mea albastra, a ta verde; ne mai
trebuie una rosie si suntem ca Powerpuff Girls!
- Gata Pin. De-acum incolo, ne vom lua vietile in propriile manute. Fie ca noi sa ne faurim viitorul!
- Fie ca Batman sa te auda! La drum!Marii aventurieri pornira, plini de incredere
inspre faurirea unei lumi noi.Dupa ore intregi de pedalat, slalom printer
masini, injuraturi de la adulti si transpiratie sub forma de suvoaie, ajung la marginea orasului. Chiar de aici incepea desertul si se aflau la punctul de intalnire.
- Cat e ceasul? Intreba Pin, nerabdator, batand din picioare.
- Nu stiu, nu mi-am luat ceasul. Tu nu ti l-ai luat?- CEEE?!?! N-avem ceas?! Bine ca nu ti-ai uitat capul,
uitucule!- Am noroc cu gatul. Dar bine ca tu nu l-ai uitat,
desteptule! Acum trebuie sa-I asteptam pe ceilalti, pierduti in timp si-n translatie.
Se uitara in jur. Vantul le mangaia fetele si le umplea ochii cu nisip. O placere. Dar nu asta era cauza pentru care nu vedeau pe nimeni in jur.
Dupa minute ce au parut ore, visul se prezenta la orizont. Hoarde intregi de baieti si fetite, toti pe biciclete, trotinete, role si skateboarduri intunecau tot orizontul, facand apusul imposibil de vazut. Totul parea ca un exod spre o lume necunoscuta.
Cei doi protagonisti erau in extaz.- Deci asa arata un million de scutece la orizont!
exclama Pin, plin de uimire si mandrie. - Pin, stiu ca te-a luat valul, dar mai mult de cateva
sute nu sunt. CATEVA SUTE!! CATEVA SUTE, PIIIIN !!! “I can’t get noooo, tananaaaa, satiiiisfactiooon, tananaaaa”. Fran incepu sa danseze provocator si ca un nebun, provocand desertul la tango.
- Fran, daca o sa mai canti si dansezi mult, o sa faca toti cale intoarsa.
Nu era un miraj. Erau copii la orizont si incet-incet, s-au apropiat, curiosi, cu ochii mari, sa vada cine a fost cu ideea meticulous realizata prin desenul sugestiv si artistic, si ce se va intampla.
Pana la urma au ajuns fata in fata. Dupa un minut de tacere, in care s-au studiat ( probabil unii au inceput sa planga si s-au intors acasa la mama, asta datorita tricoului lui Fran, pe care era inscriptionat un deget mijlociu imens ), Fran rupse tacerea.
- Va place tricoul, ha? L-am purtat special pentru ziua asta! exclama Fran, deosebit de mandru de fapta sa inteligenta.
- Voi cine sunteti? Intreba un baiat GRAS de-a dreptul, socat de prima replica tampita a lui Fran.
- Noi suntem cei care au avut ideea cu toata chestia . Pana una-alta, stie cineva cat e ceasul?
Toti se uitara, contrariati, unul la altul. - Nu are NIMENI un ceas?! urla Pin, exasperat de-a
dreptul. Ca si cum ar fi fost regizat, toti au dat din umeri in
acelasi timp si urma o frecare si stimulare a crestetului, semn universal al spiritualitatii si intelepciunii.
- Grozav! Eh, cui ii pasa? Noi nici nu avem nevoie de timp! Nu este asa? Incerca el sa fie optimist.
- DAAAA!!! urla din toti ranunchii un baiat slab cu ochelari cat capul lui; te si minunai: nu-ti puteai imagina cum o fiinta atat de plapanda putea avea un glas atat de tunator, daca nu avea un leu in spatele lui, care sa mai si vorbeasca.
- Foarte bine! Haideti sa mergem mai spre desert si acolo sa campam! Bine ati venit! exclama Fran.
Toti salutara aceasta decizie si au pornit, cu claxoane si urale, catre Edenul imaginat de copii.
Dupa o ora foarte placuta de mers, plina de socializare si rasete, s-au oprit, hotarand ca cel mai bun loc ar fi langa un lac.
- Am ajuns! Bun, noi avem doua corturi! Voi cate mai aveti? vorbi liderul din Fran catre gloata.
Iarasi, istoria se repeta, numai cu anumita imbunatatiri. Majoritatea da din umeri, surprinsa de asa o intrebare “neasteptata”. “Nu trebuia sa gasim deja corturi in desert? Nu cresc pe-aici? Dar pe afis nu era desenat nimic!”. Noroc ca putine grupuri razlete au mai adus cateva corturi.
- Nu avem corturi suficiente pentru toata lumea! Ce ne facem?!?! tipa baiatul gras de mai devreme, cu o anumita disperare in glas care te facea sa plangi.
In 20 secunde imprevizibile, n-ai vazut niciodata cum disperarea acapareaza mai repede un om. La inceput incruntat, vocea I se inmuie; genunchii tremurau si primele lacrimi isi croiesc drum spre exterior. In curand, baiatul gras este pe jos, plangand, vaicarindu-se, amintind de Doamne-Doamne si de mama sa printre sughitaturi. Grotesc spectacol!
- Gata, gata, calmeaza-te! Gasim noi! Incerca Fran sa para cat mai grijuliu, dar tricoul lui il facu pe baiat sa planga si mai tare.
- Cum te cheama?- STAN!!! plangand si mai tare, parca si pentru numele
lui sugestiv.- Hai Stan, gata, n-ai venit aici ca sa plangi!- Uitati, in spate!Pe o muzica scoasa din filmele cu eroi, la mare
departare se vazu un punct luminos ce inainta pe bicicleta. Toti asteptara o eternitate pana sa se apropie.
Era un baiat care gafaia de parca fugise dupa Taz ca sa-I ceara un autograf. Chipul abia I se vedea, corpul nici atat. Pe toata bicicleta erau legate corturi, MULTE CORTURI si CORTURI MARI !!! Tuturor li se paru c-ar fi un trimis din ceruri, picand chiar la tanc cu ce aveau nevoie.
- B-b-buna s-s-seara! M-m-m-m-ati l-l-l-asat in u-u-urrrma…
- Aaah, scuza-ne te rog, dar trebuia sa urli dupa noi! Bine ai venit! spuse Pin, foarte ospitalier.
- V-v-v-v-am s-s-strigat, d-d-d-dar …- Da, inteleg de ce nu te-am auzit, i-o taie Fran. - Cum te cheama?
- C-C-C-Crrrin! Spuse baiatul, scuipand pe toti pe o raza de 10 metri.
- Aaaah, ce ne potrivim! Isi freca mainile satisfacut Fran. Pin – Crin, Fran – Stan, urmeaza Mancare – Somn acum ca suntem toti, nu?
- Ca tot avem corturi, da! spuse Pin. In total se adunara 271 copii. In acea seara au facut
cunostinta intre ei ( pe cat posibil le putea permite memoria si mai ales timpul, o nebuloasa totala daca nimeni n-avea ceas ) si au facut focul, cantand cantecele specifice copilariei. Apoi au adormit ca niste prescolari. Totusi, unii dadeau dovada de semne de maturizare precoce: SFORAIAU!
II. EDEN
Pin si cu ea se plimbau intr-o padure din apopierea orasului. El era mort dupa ea; zi si noapte visa sa se tina de mana cu ea ca sa-l vada toti baietii. Conversau, ea radea la glumele lui; se vedea CLAR ca-I place de el. Ajunsi intr-o poiana, Pin crezu ca acum este momentul. Cu inima batandu-I ca la meciurile nationalei, cu transpiratia rece ca gheata, se apropie… Incerca sa o sarute. Ea inchide ochii…
El simte ceva umed pe obraz. Din ce in ce mai umed. O limba, ar putea spune, dar nu se poate… Senzatia se intensifica si inainta spre ureche. Parca…
Pin deschide ochii. Stan il tinea in brate si ii mangaia fata cu limba. Astfel de dragoste nu il impresiona pe Pin, asa ca dintr-o miscare de invidiat chiar si pentru atleti, intr-o secunda era in picioare si urla cat il tineau dintii:
- STAAAAAAAAN!!!!!! CE DRACULUI FACI ?!?!?!?!Stan, ca si toata tabara de altfel, se trezi din visul lui
placut, in care era probabil alta fata, De la o fata vizibil afectata de trezirea violenta trecu la o fata cuprinsa de vina si panica.
- CE?! Ce am facut?!- Ma lingeai pe fata si ma tineai in brate,
PERVERSULE!!- Ah… pai, eu dorm de obicei cu un ursulet de plus si…
- Si ce vina are ursuletul?! Si mai ales, ce vina am EU?!?!
- S-s-scuze… rosti Stan incet, rusinat, cu obrajii rosii si arzand.
Intre timp, toata tabara se trezise. Urma o scena specific babiloniana: toata lumea se foia de colo-colo, strigate, mancare pusa pe foc, rasete, plansete, tot tacamul.
Intr-o ora, Fran, trezit si el, gadila un clopot ca sa semnaleze o adunare generala.- Copii buni! Ne-am adunat aici nu ca sa oficiem
casatoria dintre Pin si Stan, ci ca sa protestam fata de lumea condusa de adulti. Noi ( si se uita complice la Pin, care inca se mai stergea de balele lui Stan ) vrem sa ne cladim propria lume, in care sa sarbatorim lumea si sa ne bucuram de viata fara probleme. Cine mai e cu noooi?!?!
Lui Fran ii lipseau costumul si ochelarii. Ai fi jurat ca e viitorul Stalin. Lumea era a lui.
Hoardele de copii urlara toti, entuziasti de lumea noua in care se aflau si de conducatorul charismatic cu discursul inspirant. Probabil un factor important, Fran isi schimbase tricoul din ziua precedenta, pentru a inlocui reactiile caudate din partea unora mai sensibili. Asa se explica de ce il ascultau mai mult si nu radeau de el.
- Bun! Atunci trebuie sa punem bazele lumii noastre! Avem de instituit Avocatul Poporului, Medicina, Distractia, Mancarea, si Scoala! Vom face selectii si fiecare va avea rolul sau in oaza noastra, fiecare cu ce stie mai bine. Totul, fara sa fie adultii care sa ne dadaceasca.
- D-d-d-dar, a-a-a-avem o p-p-p-prrroblema, spuse Crin, scuipandu-I iar pe toti, inclusiv pe Fran, gloriosul orator. N-n-n-nu a-a-a-avem… c-c-c-CEAS!! termina Crin, cu o flegma mare ce avea sa faca pamantul fertil si un trandafir sa rasara de acolo.
- Ne descurcam si fara! Chiar am fi mai fericiti fara el. Nu am mai calcula cand “e timpul sa mananci” sau cand “e timpul sa dormi “. Ziua muncim sau
petrecem, noaptea petrecem sau dormim. Factorul comun: PETRECEREA!! De accord?!
- URAAAAA!!!Poporul suna ca cel de la discursurile infocate din
fostele state totalitare. Istoria se repeta cand copiii nu-si cunosc cartile de istorie de la scoala.
III. CETATEANUL NOSTRU, STAPANUL NOSTRU
Dis-de-dimineata, Fran si Pin se trezira. De data asta nu au mai avut parte de nici o trezire plina de afectiune, din pacate.
Astazi urma sa fie preselectia pentru avocatul poporului. Acesta trebuia sa stie totdeauna care sunt doleantele copiilor pentru a le comunica “sus”, catre Fran si Pin, pentru ca visele copiilor sa devina realitate. Era deci un om al poporului, dupa cum sugereaza si denumirea. Un avocet. Un negociator. Un nemilos. Un… EA?!?!
Singurul candidat era in fatal or. UNUL SINGUR?!?! Fran s-a uitat la Pin, Pin s-a uitat la Fran. Cu gestul reflex intellectual de a se scarpina in crestet, se uitau cu dezolare. Candidatul avea par mai lung decat baietii obisnuiti, ciufulit, dar totusi frumos, ingrijit. Fata, era paradoxal, feminine… hm, oare de ce? Si cel mai ciudat, in loc de pantaloni purta…. O ROCHITA!!! Era o EA !!!
Soarele arzator al desertului in toi de vara le dadu baietilor o durere suplimentara de cap, pe langa cea provocata de candidat.
- Numai… tu? Incerca Fran sa sugereze ceva. Fetita incovoie o spranceana si se incrunta. - Adica ce ma, eu ce-am?! Mainile ei tinute in solduri ii
ofereau o oarecare pozitie cu care domina interlocutorul, interlocutori care aveau deja ochi de caprioara vanata.
- Pai… asta nu-I concurenta! Cu cine vrei sa concurezi, daca esti singura?! se rasti Pin.
- Cu mine! urla si domnisoara hotarata.
- Cum te cheama? Insista Fran.- Lola, si un clipit de gene acompaniat de un zambet
sincer ii facu pe baieti sa viseze la pubertatea ce le batea la usa.
- Erm… Lola… si… ce te face sa crezi ca te vom alege pe tine? mormai Pin intimidat.
- Pe langa faptul ca sunt singura, mai aveti si pretentii?! Sa ma cautati in BECI !!!
Ultimul cuvant avu un impact devastator. Pin tresari iar Fran scapa caietul de observatii pe jos. Lola le intoarse spatele si vru sa plece.
- Eeeerm, domnisoara Lola! Nu plecati! Noi doar v-am intrebat, ne intelegeti, era pe lista de intrebari…
- Hm! Si ce daca, nu-s curioasa. Deci, ma alegeti sau nu?!
- Da, da, desigur! Suntem increzatori ca vom face o echipa minunata! Noi trei vom face totul sa fie un rai!
- Si statuie cand imi faceti? Intreba suav domnisoara, complet inocenta, cu clipitul din gene.
- Pai, asta om vedea mai tarziu… dar, promitem sa…- Ooof, bine! ofta ea, din tot sufletul. Macar propriul
birou o sa am, nu?- Da… cortul tau! rase Fran.- CE?!?! EU VREAU BIROOOOUUU!!! urla domnisoara
care era atat de dulce inainte, incat acum parea o bestie gata sa sfasie tot.
- F-f-f-facem, numai nu urla, te roooog!! tipa Pin si mai tare.
- Bine! si iarasi zambetul aparent inocent aparu. Astfel, cei doi devenira trei, la conducerea oazei.
IV. INTRE STIINTA SI NEFIINTA
A doua zi urmau preselectiile pentru medicina. Era un post foarte important si drept urmare s-au prezentat multi. Baieti, fetite, toti imbracati in alb, cu mini-stetoscoape la gat si cu mutre serioase.
Prima era o fetita, cam plapanda din firea ei, cu ochelari cat toata fata si cu un teanc mare de carti in mana.
- Cum te numesti? facu Pin interogatoriul- Hortensia, raspunse cu un glas abia articulat si abia
auzit.]- Si ce stii sa faci, Hortensia? Fetita plapanda inainta cu un pas. Intr-o clipita, tranti
cartile pe masa lui Pin si lui Fran. Masa, obiect firav din fire, nu a suportat o asemenea jignire. Drept urmare, caietul de observatii iarasi ajunge pe jos, alaturi de carti si, nu in ultimul rand, alaturi de aschiile si bucatile ce au mai ramas din masa.
- Stiu sa INVAT! , raspunse glasul aproape mut, articuland cu putere insa ultimul cuvant.
- URMATORUUUUL!!! urla Pin. Hortensia fugi plangand, lasand in urma si cartile ce au atentat la viata baietilor. - Numele? spuse Pin, mai taios.- Ferdinand! zice un baiat bine, cu fata frumoasa si cu
o silueta impecabila. In mana tinea o injectie.- Si ce stii sa faci Ferdinand, in afara de a zambi?
Intreba Pin, cinic.Baiatul inainta si el. Cu viteza luminii, scoase capacelul
de la seringa si se pregati. Fran privi neajutorat cum acul ii strapunge bratul si Ferdinand se chinuia sa apese pe seringa.
Pin sari si ii executa o lovitura de corectie direct in nas. Caietul de observatii era iarasi pe jos; deja nu avea un trecut prea stralucit si nici viitorul nu era Orange. Langa el, Ferdinand, cu nasul plin de sange si cu seringa in mana.
- Nu am facut bine?! intreba el, contrariat si total surprins de reactia lui Pin.
- PLEAAAACAAAAAAA!!! mugi Fran animalic de-a dreptul, fugarindu-l pe domnul doctor cu caietul de observatii in mana, ca si arma alba.
Urma o pauza de 10 minute, in care Fran manca o ciocolata ca sa-si calmeze trauma ce avea sa-I marcheze adolescenta.
- Urmatorul! spuse Fran, de data aceasta.- Stan! Ce faci aici?!
- Pai… am zis sa incerc si eu… scuze inca o data pentru… , si se inrosi iarasi.
- Lasa, ca trece. Pe langa lins obrajii baietilor, ce mai stii sa faci? Si NU INAINTA!!! Te avertizez!! Am avut parte de destul pe ziua de azi!!
- Pai… stiu sa iau tensiunea… si stiu ce medicamente sa le dau copiilor. Am avut aproape toate bolile si stiu aproape totul despre ele.
- TOTUL?!?! Bai, asta vorbeste serios? Intreba Pin pe Fran, in soapta.
- Eu zic sa-l luam pe el, nu stii ce surprize ne mai rezerva maniacii din spatele lui. Eu cel putin nu vreau si o perfuzie! spuse Fran, oripilat de-a dreptul.
- Da, da, ai dreptate. Stan! Vesti bune, baiete! Tocmai ce ai devenit medicul oazei!
- Euuu?! Vaaai, va multumesc atat de muuult!- Orice, dar NU MA PUPA!! se dadu Pin mai in spate.- Si cum, noi ce facem?! se rastira cei care mai stateau
la coada.- Vreti si voi un pic din asta?!Spiritul razboinic din Stan iesi la suprafata. Scoase o
injectie si o flutura in aer, amenintator. Coada se imprastie, incolo si incoace, speriati si urland, luand aminte de trauma lui Fran.
Fran era pe jos. Tremura. Caietul de observatii tot pe jos. Tremura, si el. De la piciorul lui Pin. Pin, care era sub masa. Tremura.
- Doctorii astia-s niste ticniti, pe cuvant! se vaita Fran.- Ce ma bucur ca m-ati aleeees! si Stan ii lua in brate
pe amandoi si le scutura bine oasele.
V. HAZ SI NECAZ
A treia zi. Numar magic si probabil o zi magica. Trebuia sa se aleaga reprezentantul cu distractia si petrecerile din oaza. Selectarea nu a fast usoara, pentru ca sunt o gramada de copii care se cred distractivi si cine stie ce prostii vor face iarasi, doar ca sa impresioneze.
Daca acel caiet de observatii ar fi avut constiinta, astazi ar fi fast o zi perfecta sa-si dea demisia. Ar fi putut sa-si ia un permis de parasutist, la cat de mult sarise pana acum de pe masa. Dar neinspiratia de moment te costa mai tarziu.
Coada mare de candidati.- Cum te numesti? incepu Fran.- Rhesus, spuse un baiat cu o mutra de maimutica.- Rhesus?! Ce nume o mai fi si asta?! susota Fran. Si
ce stii sa faci?- Fratii mei, haideti aici! striga Rhesus.Din spate venira doua maimute mici. Din doi pasi si trei
miscari, ambele sarira in spatele combatantului – sef ( adica maimuta principala, homo sapiens sub forma de copil ), fiecare pe cate un umar.
- Priviti! spuse cu mandrie.Rhesus incepu sa exerseze miscarile specifice familiei
din care facea parte. Se scarpina in cap ( lucru specific si lui Fran si Pin oricum, deci aceasta reprezentatie i-a incantat ), incepu sa executa un dans-ritual foarte ciudat; dansa ca fetele din Hawaii si dadea din maini precum un pastor pasionat de discursul sau. In timpul acesta, maimutele faceau sincron cu el. Tot spectacolul grotesc iti aducea aminte de Mowgly, de “Cartea junglei” si de toate documentarele pe care le-ai vazut despre maimute. Rhesus era foarte cuprins de dansul sau si de intoarcerea la origini. Cu ochii inchisi si cu miscarea sa din maini si din picioare, toata imaginea completandu-se cu maimutele, totul dadea un aer mistic si misterios reprezentatiei. In plus, tipetele si muzica scoasa de maimutici contribuiau la o atmosfera ancestrala, ce reprezenta intoarcerea la origini. Faptul ca si Rhesus incerca sa faca precum cei doi asistenti ai sai te umplea de admiratie, de-a dreptul.
- Fran! Am citit despre chestia asta undeva. Se numesc “vudu” sau asa ceva. Ne poate omori! sopti Pin.
- Multumim mult! Am fast impresionati, dar noi avem nevoie de altceva. URMATORUL! schimba Fran vorba imediat.
Maimuticile plecara triste, cu capetele plecate si cozile intre picioare. - Cum te numesti?- Tristila! spuse, aproape plangand, un copil foarte
ciudat; avea capul oval si venele ii erau foarte proeminente. Cu un inceput de chelie, sprancenele ridicate, liniute pe frunte, colturile gurii lasate, ochii foarte tristi, corp foarte slab; totul avea rolul de a te intrista cand te uitai la el.
- Mai Tristila… nu stiu ce sa zic… nu pari omul potrivit pentru slujba… incerca Pin sa negocieze, diplomat.
- DE CE?! DE CE TOATA LUMEA MA RESPINGE?!?! Micuta fiinta izbucni intr-o criza exploziva, violenta si lacrimogena. Plangea atat de tare, incat Fran si Pin aratau de parca ar fi trecut printr-o ploaie de vara.
- Macar am rezolvat cu dusul de diseara, spuse Fran, consolat de gandul optimist.
- Si cu irigatia terenurilor pentru agricultura, completa Pin.
In timpul acesta, Tristila inca mai functiona ca o fantana arteziana. Urletele sale iti sfasiau sufletul de durere si parca simteai toata suferinta umanitatii stransa in acel trup plapand.
- Tristila! TRISTILA!! Opreste-te mai baiatule! Il zgaltai Pin.
Pentru un moment se opri. Lumea parea mai buna, mai frumoasa si CU SIGURANTA, mai linistita.
- Uite cum facem. Promitem sa-ti gasim un loc care sa-ti placa. Vorbeste cu Avocatul Poporului si-ti punem noi o vorba buna. Bine? ii facu cu ochiul Fran.
- Bine…, suspina Tristila, vizibil mult mai fericit decat inainte, ca si toti din jurul lui de altfel.
- Pfu, perfect! Iti multumim! zambi Pin cu toti dintii.- Urmatorul! urla Fran.In fata lor li se asternu o particica din Paradis.- Buna baieti! Ii saluta o fetita blonda, cu doua codite.
Fustita sa roz mini pare sa fi fost punctul principal de atractie al privirilor “baietilor”. Fata de ingeras contribuia la farmecul si sarmul personal al
domnisoarei; chiar credeai ca tocmai ce-a coborat din ceruri.
- Buuuuuna!! exclamara baietii, foarte entuziasmati subit.
- Ce stii sa… sa… sa… sa faci?! Indrazni Pin sa spuna cuvantul pervers.
- Stiu sa dansez! spuse fetita, in timp ce puse o figura provocatoare.
Din spate incepu o melodie Britney Spears, cu ritmuri lascive. “Baby, loveste-ma inca o data”. Baietii credeau ca n-au auzit bine.
Pana sa se dezmeticeasca, “fetita” era peste masa, deasupra lor. Incepu sa-si miste “fustita” cum stie mai bine. Miscari de “du-te vino” captau privirile hipnotizate ale baietilor. Vantul nu mai sufla, caldura nu mai exista, nici respiratia nu li se mai parea atat de importanta. Captati de priveliste si absorbiti intru totul, au si uitat de ceilalti candidati. Paradoxal, caietul de observatii nu a mai cazut. Statea si el deschis si privea, fermecat. Inspirat a fast ca nu si-a dat demisia.
- Hei! Mai sunt si altii aici! striga un baiat din spate.Muzica se opri brusc. Fetita inceta sa mai danseze si
baietii s-au gasit iarasi cu picioarele pe nisip. - Ce facem, ma? O fi ea “talentata”, dar nu de
distractia asta avem noi nevoie! spuse Fran, cu o sinceritate care-l durea si pe el.
- Ai dreptate, ofta Pin, inca fascinat de fustita. Ne pare rau… cu adevarat. Multumim mult de spectacol dar… cautam altceva. Dar… tinem legatura, domnisoara… aaaa….
- Arina ma cheama! spuse fetita, suparata si incruntata de esecul ei.
- Arina! Eu sunt Pin, incantat de-a dreptul! se intinse el cu mana spre ea.
- Pin! Gata! Urmatorul! striga Fran.- Catolicule! marai Pin.Inainta un baiat de culoare. Pe umar avea un casetofon
din care ieseau sunete a la Bob Marley.
- Va salut, fratii mei albi! spuse baiatul, cu un umar mai jos decat celalalt, de la greutatea casetofonului.
- Sa traiesti! Tie cum iti zice? spuse Pin cu un accent mai negro, deja incercand sa intre in atmosfera.
- Numele meu este Jamal, fratii mei! Bine v-am gasit!- Bine Jamal, si ce stii sa faci? Te rog, nu dansa pe
masa, nu ne atrag baietii.- Fratii mei! Eu stiu sa pun muzica ce face oamenii
fericiti si sa danseze cum a dansat fetita de mai devreme! Plus, eu stiu sa vorbesc cu lumea astfel incat sa-I distrez! spuse Jamal, increzator.
- Sunt convins de asta, observam si noi, glumi Fran. Ne poti pune ceva muzica?
- Sigur ca da, fratii mei!Apasa pe un buton si ritmuri din Tupac au inceput sa
inunde cortul. Dansa din cap si se vedea ca simtea ritmul si versurile, afectandu-l adanc si atingandu-l afectiv, fiindca isi ducea cealalta mana spre zona inghinala.
Facu o rasucire. In rasucire, apasa pe un alt buton si o muzica trance bomboarda peretii cortului. Toate tremurau si un pahar s-a spart. Jamal se agita ca o hiena in calduri si topaia de colo-colo. Inca o rasucire, inca un buton. Echilibratele si suavele ritmuri de Bach gadilau orice forma ce putea auzi. Jamal facea niste pasi mari, gratiosi, leganati. Daca n-ai fi stiut cum se face, ai fi jurat ca danseaza vals cu casetofonul; dar asa, ai fi spus doar ca danseaza si el cum poate.
- Asta e chiar bun! exclama Pin.- Jamal! Din acest moment esti DJ-ul si MC-ul oazei
noastre! Tu vei organiza petrecerile si festivitatile de-acum incolo. Este o functie importanta, asa ca avem incredere in tine. Felicitari!
- Sa traiti, fratii mei! Eu, Jamal, va multumesc mult! si dadu cu pumnul usor in pumnii celor doi, semn de prietenie la catarama. Apoi mai apasa un buton si incepu “Queen – We Are The Champions”.
VI. A MANCA SAU A NU MANCA
Ziua aceasta era deosebit de importanta. In aceasta zi se hotara soarta intestinelor si cum dragostea trece prin stomac, pentru o oaza fericita era imperativ sa aibe si bucatari excelenti.
- Fran, astazi trebuie sa fim deosebit de exigenti. M-am saturat de mancarea de legume a mamei! Vreau altceva! se planse Pin.
- Total de acord! Haideti, primul!Inainta o fata de origine mongola. Ochii ei erau
deosebiti, bineinteles, de restul copiilor. Parul drept, prins intr-un coc la spate, zambetul permanent si imaculat dadea o imagine de reclama la toata chestia. Pin si Fran se simtira ca-n filme.
- Tzam – tzim! rase fetita. - Ce a spus ma Pin? Intreba Fran, contrariat.- Da’ ce, par mai inteligent, crezi ca stiu? Fetita! Cum
te cheama?! Tu, tu! Por favor! Numele! gesticula Pin exasperat, aratand spre ea.
- Tzam – tzim! rase iarasi inocent fetita, care tinea in mana un castron cu mancare.
- Ufff… macar sa gustam, sa vedem ca poate Estul sa ne ofere.
Domnii sefi se ridicara si isi infipsera cu pofta furculitele in ceea ce parea a fi un amestec de culoare verde cu alb.
Fran fu primul afectat. Scuipa cu disperare si tusi cu putere. Pin mai rau: ii iesire pe nas o boaba verde de mazare si aproape se sufoca.
- Ce… Du…Dumnezeu e… E ASTA?!?! reusi Pin sa spuna printre inspiratiile si expiratiile largi.
- Premonitia malefica s-a adeverit! Sunt LEGUME!! si Fran facu o fata verde, gata sa vomite.
- LEGUME?!?! AAAAAAAAA!!! si Pin ceda: incepu sa vomeze.
- Du-teeee!! Piei din fata noastra, Tzam – Tzim! urla Fran.
Fetita nu pera intelegea ce se intampla. Totusi, un lucru a remarcat cu siguranta: nu le-a placut mancarea.
Dupa ce baietii s-au calmat, cautara adanc in fiinta lor si au gasit putere sa strige iar: URMATORUL!!
Parca desprinsa din filmele cu vrajitoare, o fata cu parul valvoi si ciufulit le aparu in fata. Ochii mari ii reflecta pe cei doi baieti si gesturile de emotie tradau o stangacie evidenta in manevrarea oalelor si celor aferente.
- Salut! Cu cine avem onoarea? spuse curtenitor Pin. - Hellooooo! Eu sunt Shufa! spuse ea, entuziasmata si
zambitoare, dar cu o privire pierduta, de nebuna parca.
- Shufa? Bine Shufa. Si, ce ne-ai gatit in aceasta zi speciala?
- Vreau sa va fac reteta mea speciala si proprie! afirma ea cu o voce cristalina si inocenta.
Se apuca Shufa sa toarne niste lichide dubioase intr-un cazan mare. Adauga multe prafuri, care mai de care mai colorate. La un moment dat, puse si niste pene, pe furis, cand nu se uita nimeni. Ar mai fi pus si un sobolan, daca nu ar fi evadat fiinta mica din mana ei si n-ar fi fugit inspre taramuri mai promitatoare.
- Haideti sa gustati! anunta Shufa nerabdatoare.Fran, Pin si Shufa s-au strans in jurul cazanului. Shufa
amesteca de zor cu o spatula imensa si o manuia stangaci, incercand sa faca ceva util din imensitatea de unelta. Lichidul, cu aspect de praf de pusca, se ducea intr-o miscare tipic haotica, browniana.
Nu dura un minut si rabdarea baietilor fu rasplatita cu varf si indesat. Un sunet sec s-a auzit initial. Apoi veni lumina. Lumina care i-a orbit, de-a dreptul. Apoi,. s-au trezit proiectati cu spatele in peretii cortului. Fetele ii usturau si parul le era in flacari. Cazanul isi luase zborul ca un elicopter, prin tavan, dupa ce explodase si facuse un mic crater. Tavanul, de asemenea, era in flacari, pentru a solidariza cu mediul inconjurator.
Shufa era, evident, uimita de gustul extraordinar al mancarii.
- AAAAAPAAAAAA!!! Si chemati-l pe Staaaan!! Avem oameni raniti aiiiici!! urla Fran, pe un ton dramatic,
scos parca din filmele inspirate din al doilea razboi mondial.
Dupa ce Pin si Fran fura delectati cu o galeata de apa peste cap, pentru a-I racori si a se calma de tot, veni ziua judecatii. Ingerii si demonii asteptau verdictul, raiul si iadul erau deschise.
- Draga Shufa, incepu Fran diplomat. Cand ne vom afla in razboi cu speciile de extraterestri inca nedescoperite si omenirea se va afla intr-un impas major, fii sigura ca te vom contacta. Sau poate, daca vom avea nevoie de capcane pentru dinozauri, in caz ca Jurasicul va fi la moda iar. Pana una alta, multumim mult pentru colaborare si te sfatuiesc, prieteneste, sa NU mai incerci experimente de genul acesta, caci vei sterge oaza de pe fata pamantului cu nebunia ta. URMATORUUUUL!!!
Shufa era de-a dreptul… trista. Dezamagita de elicopterul ei, isi pleca capul si isi jura sa nu mai gateasca in viata ei.
Pamantul se cutremura. Totul tremura in jur. Scaunele tremurau cu tot cu baieti. Aveau frisoare, desi nu le era frig. Caietul de observatii iar isi facea veacul pe jos; deja nu I se mai dadea importanta. Observatiile erau de prisos.
In fata lor statea o dihanie. Un baiat ENORM ( cu frica fiind spus ), cu obrajii cat fesele lui Stan luate la un loc; cu burta care facea cat jumatate din cort si cu gura care molfaia pofticioasa. Totul dadea impresia ca Fran si Pin sunt vanatul, animalele care stau la baza ecosistemului, pe care toti le vaneaza. Se simtira mici, si pe buna dreptate.
- Te.. teee…. Te putem ajuta cu ceva? Politetea lui Fran intrecea orice masura a societatii in momente delicate ca acestea.
- AM VENIT LA PRESELECTIA PENTRU BU-CA-TARI!! Raspunse o voce tunatoare, care ai fi jurat ca este a lui Dumnezeu; din pacate, ii puteai vedea buzele enormitatii, imense si carnoase, cum se miscau in acord cu sunetele scoase.
- C-c-c-cum te cheama? tremura Pin. - GURD! SI SPECIALITATEA MEA SUNT DUL-CIU-RI-LE!
- DULCIURILE?! Serios?! Ai ceva care sa incercam?Uriasul scoase din buzunar o prajitura pe masura lui:
uriasa. Fran gusta primul si dadu din cap exclamativ. Pin, care acum, vorba aceea, sufla si-n iaurt, incerca si el, cu oarecare rezerve.
- Extraordinar! Gurm, te poti numi bucatarul oazei de acum incolo! Spuse Pin, extraordinar de fericit ca in sfarsit mananca si el ceva comestibil; fie vorba intre noi, frica facea totul sa para si mai delicios si il facea pe Gurm candidatul ideal.
- DAAA?! VA MULTUMEEEESC!!Gurm ii lua pe baieti in brate. Urlete ( nici de placere si
nici de emotie ) s-au auzit. Inca o data, oasele celor doi au avut de suferit. Asa este cand esti lider: le suporti pe toate, la un nivel inalt.
VII. ARMATA SAU SCOALA?
In ultima lor zi de munca asidua si intelectual-intensiva, baietii au trebuit sa aleaga un profesor care sa-I educe in continuare. Un fel de continuitate a gradinitii sau a scolii, se gandeau ei.
Nu mare le-a fast surpriza cand au constatat ca aveau doar DOI candidati. Cine ar fi vrut o slujba atat de scarboasa?! Toti copiii sa te urasca si sa te vorbeasca de rau. Dumnezeu avea un nou dusman: profesorul, sau fiul diavolului.
Prima candidata era o fata destul de corpolenta. Parea sa aibe mai multi muschi decat un baiat obisnuit si cu siguranta mai inalta. Incruntata, privirea-I taioasa nu prevestea nimic bun. Bocancii cu cuie in ei iarasi nu aminteau de plaiuri insorite. Tot ce-I lipsea era o pusca si era “Soldatul Universal – acum in varianta feminina”.
- Cum te cheama?- PANZERAAAA!!! Urla din toti ranunchii fata.Pin era deja jumatate sub masa.
- Si… ce stii sa faci, in rol de edutanc… aaa, educatoare? Inainte sa-si bage si ce avea mai putin de pret ( capul ) sub masa.
- Eu o sa-I invat pe copii DIS-CI-PLI-NAAAA!!! Urla ea iarasi, pe silabe. MA-TE-MA-TI-CA, IS-TO-RI-E, GEO-GRA-FI-EEE, TOOOOTUUUUUL!!!! Si ei ma vor asculta, caci altfel… Isi incrunta si mai tare fruntea. Te gandeai: oare se poate si mai rau?
- Da, dar, stiti… copiii au nevoie de iubire, de intelegere, de joaca… incerca Fran sa medieze conflictul care se afla in sufletul ei.
- Ce iubire?! Ce joaca?! Le dau eu lor!! Ce-I aici, Disneyland?! Spune-mi mai, BAIETEL!! AICI E DISNEYLAND?!?!?!
In timp ce intrebarile retorice erau lansate in aer precum mingile de volei la fileu, fata ( daca I putea spune asa ) il luase pe Pin de guler ( il vazu mai plapand de felul lui ) si in timp ce isi urla intrebarile, il si zgaltaia, timp ce-l tinea in aer. Probabil era adepta convingerii ca daca il zgaltaie in aer, ii excita activitatea cerebrala si poate intelege intrebarile mai bine.
- Chemati-l pe Ferdinaaaaand!! Urla Fran, disperat, in timp ce incerca sa o zgaltaie pe fata sa-I mai dea drumul lui Pin. Dar cu cat zgaltaia mai tare, cu cat il zgaltaia mai tare pe Pin de fapt si obosea si Fran; Panzera era de neclintit.
Ferdinand aparu cu o mutra de salvator. El era cel care administrase injectia in umarul lui Fran, daca va aduceti bine aminte. Aceeasi figura o repeta si acum, doar cu directie si victima diferite.
Dintr-o miscare gratioasa, scoase capacelul de pe seringa si o implanta in fesa fetei. Apasa pe seringa, intr-un moment de curaj eroic. Fata, care inca il tinea pe Pin suspendat, cu ochii iesiti din orbita si urland la el, se calmase subit. Lesina si cazu ca inerta, nu insa fara Pin, in jurul caruia mainile ei ramasera inca inclestate. Daca ar fi fast Mircea Radu de fata, ar fi varsat o lacrima: “Cata iubire, cata drama!”
Pin abia mai respira, si nu metaforic spus. Cu ochii cat cepele, joc de glezne si genunchi, hiperexcitat ( nervos vorbind ), nu-I venea sa creada ca a supravietuit atacului.
- TRAIESC!! TRAIEEEEESC!!! si incepu un dans tribal ce numai inima lui il stia.
- Luati-o de aici si legati-o, va rog! spuse Fran lui Ferdinand. cu mai multa atentie de data aceasta. Frica de a nu te intepa inca o data te face sa vorbesti incredibil de respectuos si politicos.
- URMATORUL! Crin! Ce faci ma aici?! spuse Pin, oarecum recuperat dupa trauma.
- A-a-aaam v-v-v-venit s-s-sa…. se chinui bietul.- Sa fii profesor? Tu ma Crine? Dar…- S-s-s-stiu c-c-ca s-s-s-ssssunt bal-bal-bal-balbait, d-d-
d-ar s-s-stiu m-m-multe s-s-si n-n-nu a-a-tac copiii…- Mai sa fie! Tocmai a glumit, sau mi se pare mie?!
Intreba Fran uimit.- Are si simtul umorului, al dracului! Nu ataca copiii! Ii
iubeste! Mai arata si a profesor! Da domle! E perfect! sopti Pin, in parte pentru a nu-l auzi Crin, in parte din cauza gatului strivit de nazista.
- Crin! spuse Fran cu voce tare.Baiatul tresari si ochelarii era sa-I cada pe picior.
Ulterior a povestit ca putea sa-si rupa piciorul.- Uite cum facem. Daca vei folosi mult tabla si nu
numai sa vorbesti, e perfect, esti omul nostru. Dar altfel va trebui s-o primim inapoi pe fata-tanc.
Pin tresari. Isi uni mainile in semn de rugaciune si bolborosi ceva de Doamne-ajuta.- S-s-s-siiigur ca d-d-da! spuse Crin care, pentru prima
data, se opri din tremurat si afisa un zambet care iti inspira mila. Aparatul dentar ii dadea un aer mecanic si de om robotizat.
- Perfect! Hai noroc! sari Fran sa-I stranga mana. In minutul urmator, Crin era transportat afara, la Stan. Isi rupse mana. Fran avea remuscari si se simtea vinovat.- Cum o sa tina asta o creta in mana?! spuse el,
indignat.
VIII. VISUL DEVENIT REALITATE
Ceea ce Dumnezeu a creat in sase zile, ei au creat in sapte, fara pauza. Neodihniti, baietii devenira niste mici zei creatori. In urmatoarele zile, alaturi de Lola, au repartizat si restul copiilor in toate posturile posibile. Toata lumea era fericita, cu exceptia Panzerei, care era sub stricta supraveghere a lui Stan si a lui Ferdinand. Ferdinand devenise politistul oazei, de cand cu atacul Panzerei. Avea un costum special albastru si avea in dotare o seringa speciala model AS-47 cu ac din fibra de sticla. Purta si ochelari de soare sa nu-l recunoasca criminalii, desi toata lumea il cunostea.
Tristila a primit si el o functie, dupa cum I s-a promis. El avea sa fie vanzatorul de la librarie, care continea reviste cu desene animate. Zambetul lui inexistent facea contrast cu stralucirea ce rezida in materialele vandute, ceea ce amflifica efectul si frumusetea lor.
Arina, dansatoarea, devenise animatoare. La toate petrecerile sau manifestatiile, ea statea langa Jamal si dadea tonul la dansat si buna-dispozitie, in special a baietilor.
Shufa si ea primise un rol; un rol deosebit de important inca. Fu promovata la rangul de general in rezerva, specializat pe probleme de armament greu. Ea avea sa intervina in problemele deosebit de delicate privind lupta anti-nazisti ( Panzera se califica la categoria asta ), anti-animale-salbatice ( iarasi, Panzera era o candidata de exceptie, alaturi de ursii din padure ) si anti-adulti.
Consiliul celor sapte au pus oaza la cale. Fran, Pin, Lola, Stan, Gurm, Crin, Jamal. Toti, in jurul unei mese rotunde. Conducatorii mesei rotunde. Ca-n povesti.
Timpul nu exista ca si ceva de care sa tii cont. De fapt, doar daca te uitai la cer, dupa soare, puteai sa-ti dai seama de perioada zilei. Dimineata, toata lumea mergea la Crin, unde invata cate ceva despre alfabet, literatura si lume in general, depinzand de varsta. La pranz, toata lumea era
prietenul lui Gurm, bucatarul-sef, care trimitea in stanga si-n dreapta asistentii ca niste furnici ca sa serveasca mancarea oaspetilor.
Pana seara, toti se relaxau, fie dormeau si intrau in lumea lor cu vise, fie se jucau. Fran si Pin se ocupau, alaturi de Jamal, de jocuri. Jamal iarasi avea rolul sau seara. Insotit pretutindeni de Arina, facea furori prin public, instigand la dans si la buna-dispozitie. Duminica avea ziua lui dedicata, cand el si asistentii ( si asistentele, da! ) lui organizau o zi plina de jocuri si distractie.
De asemenea, duminica Rhesus avea si el rolul lui. Alaturi de companionii sai mai putin dezvoltati ( maimuticile ), isi deschise un circ si duminica era in elementul lui, pe scena lui si distra publicul cu tot felul de scamatorii, de la hilare la jenante.
Intre timp, Stan veghea de sanatatea poporului iar Lola de ocupatia fiecaruia si starea de multumire a oazei. Fran si Pin stateau in hamace multumiti, isi rasfoiau revistele cu Superman fericiti si priveau la agitatia oazei cu incantare.
Zilele treceau una dupa alta si toti erau relaxati, voiosi, veseli si sanatosi. Li se parea ca asa trebuia sa fie viata si se bucurau de fiecare clipa petrecuta alaturi de soare, de nisip, de palmieri, de lac, de verdeata de la marginea desertului si de pasarile ce cantau in departare.
Ah, bineinteles, Crin si-a mai rupt mana de doua ori, in timp ce incerca sa apasa mai tare pe creta.
Panzera se mai rascula din cand in cand, dar totdeauna era placerea absoluta a lui Ferdinand sa-I execute injectia cu cel mai mare suras posibil. As fi spus chiar ca ea o facea intentionat, atata ii placea. Cei doi au dezvoltat o oarecare relatie afectiva destul de puternica si stransa.
Shufa mai facea experimente ( legale! ) uneori. Sa nu-si piarda antrenamentul, zicea ea.
Si Tristila a adaugat carti noi la librarie: “Cum sa nu mai fii trist si sa te bucuri de viata”.
Dar toti stim ca fericirea nu dureaza atat de mult fara obstacole.
IX. PROBLEME IN PARADIS
Se facuse deja un an de la intemeierea oazei. Au avut loc petreceri mari cu ocazia aceasta, iar Jamal si Arina alergau tot timpul de colo-colo. Jamal deja era mai dezvoltat pe orizontala decat pe verticala. In ce sens? Pai umarul stang ii era mai sus decat capul, capul si gatul fiind trase in jos datorita umarului drept, apasat de casetofon.
Arina dansa tot timpul, nu mai tinea cont ca pentru public sau din reflex. Si cand mergea, dansa si dadea din fustita cu patos si sufletel. Acest lucru sporea nivelul de fericire al populatiei, indica Lola.
Tot Lola indica intr-o zi altceva, mai putin placut.- Am auzit c-ar fi ceva adulti ce au venit destul de
aproape de oaza noastra. Zilele astea ma astept sa ne gaseasca. Eu propun sa reuniti consiliul si sa discutati problema.
- Si daca sunt extraterestri? Incerca Pin sa faca o gluma.
- Ma crezi tampita sau chiar esti prost? I-o reteza Lola scurt. Pin puse o fata de indignat, dar nu-l ajuta cu nimic.
Baietii au ramas inmarmuriti. Adulti?! N-au mai auzit de ei un an intreg si tocmai acum s-au gasit sa-I caute?!
Consiliul de urgenta fu convocat.- Dragi prieteni, incepu Fran, in pozitia de orator iarasi.
Am fost anuntati de survolarea zonei din jurul oazei a unor… ADULTI!
Cuvantul starni agitatie in cort. Toti au inceput sa susoteasca si sa para vizibil speriati, numai Lola casca.
- Asa, si??? Ce ai de gand sa faci? spuse ea plictisita, parca in scarba.
- Mi-e teama ca va trebui sa ne folosim toate armele impotriva lor si sa le intindem o capcana. Inclusiv Shufa va participa activ la toate acestea. Trebuie sa speram la ce-I mai bine.
Pin isi reaminti de fata si parul arse cand auzi de Shufa.- Maine sa va pregatiti pentru ce este mai rau.
Superman-ajuta!
Consiliul se dizolva si nu mai avu loc nici o petrecere in seara aceea. Copiii erau nelinistiti: nu stiau ce se intampla, iar Shufa a lucrat toata noaptea.
Dimineata, Fran si Pin descoperira o duzina de cazane prin oaza, asezate printre corturi. Toate aveau fitile lungi ce duceau spre cortul ei. De asemenea, o alta arma principala erau conservele cu dinti, amplasate strategic, ingropate in nisip. Daca ai fi calcat in ele, te prindeau de picior si doar daca aveai un ciocan puteai spera sa scapi.
Toata lumea statea cuminte in corturi. Fran si Pin erau cu Shufa in cortul ei. Cu urechile ciulite, abia asteptau sunetul pasilor dusmanilor. Asteptau in tacere.
Dupa o perioada ce parca a durat o infinitate, huruit de motoare s-a auzit. Apoi pasi ce calcau pe nisip si veneau spre oaza.
Dupa o multitudine de ritualuri si rugaciuni foarte ciudate, Shufa incerca sa aprinda fitilele. Cum norocul nu este de partea celor buni, nu a reusit decat sa-si arda degetele si sa stinga vreo 10 chibrite pana sa le dea foc. Si-au astupat urechile si au asteptat vacarmul.
“Infernul” lui Dante ar trebui rescris.Pamantul a inceput sa se zguduie si sa tremure sub
picioare muritorilor. Pe un zgomot asurzitor, Fran si Pin au iesit afara, alaturi de Shufa, deosebit de curiosi de ce va urma.
Privelistea era greu de descris. Copiii alergau, unii in flacari, altii tipand de parca nu s-ar auzi pe ei insisi. Cativa dintre ei se urcau pe corturile care nu luasera inca foc, iar cele care luasera foc erau ca niste focuri de tabara imense, spectaculoase in sinea lor. “Elicopterele” lui Shufa se apropiau, ca intensitate, de bomba nucleara.
Crin se vedea undeva in departare. Plangea de parca venea Apocalipsa ( nu era prea departe de adevar ) si avea ambele maini in gips. Si un picior. Unele lucruri nu se schimba niciodata.
Tristila era cel mai calm dintre toti. Cu un zambet foarte ciudat pe buze, statea fix in mijlocul oazei si se ruga in genunchi. In sfarsit, era fericit: credea ca o sa moara. Dar
pana atunci… un adult l-a luat in brate si l-a dus pana la masini.
Panzera o luase si mai razna. Ataca ca la rugby adultii, cu capul inainte, ca un taur. Intamplarea face ca reusise sa doboare vreo doi si sa le rupa mainile. Sa nu se mai planga Crin ca era singurul.
Gurm era si el undeva, spre un capat al oazei. Intr-o mana avea o tigaie cu ulei incins si intr-alta mana avea o furca imensa. Cu ele incerca sa prinda pulpele adultilor si sa le prajeasca pentru la pranz. Dar intai ii anestezia: isi folosea tigaia pentru a-I adormi.
Cerul era negru de la fum si soarele nu mai era vizibil. Copiii erau luati de adulti pe sus si toate corturile ardeau deja. Iadul venise pe pamant.
Si doi adulti se indreptau furiosi spre Fran, Pin si Shufa. Shufa se apuca imediat de un nou cazan, in speranta ca are timp, dar nu era nici o conserva cu dinti care sa-I opreasca. Adrenalina crestea si se gandeau deja cum aveau sa moara. Niciodata nu mai vazura niste adulti atat de furiosi si care se deplasau atat de rapid inspre ei. Si-au intins mainile spre ei… au inchis ochii. Vid.
X. VISELE TE SCOT DIN BUCLUC
Fran tresari speriat, gafaind. Se gasea fix in acelasi loc de acum un an si o zi. O masina trecu in viteza pe langa ei. Transpiratia rece ii curgea pe spate, de la ultimele momente visate. Se uita in stanga dupa Pin. Pin iar era pe jos, facand ce stia mai bine: sa tremure. Unele lucruri chiar nu se schimba niciodata.
- Ma… ai visat…- … ce am visat si eu?!?!- Vai de capul nostru…- Fraaaate…Amandoi privira cu extrema uimire copacul din fata lor.
Pana acum nu era atat de interesant, dar acum reusi sa le capteze intreaga atentie. Au ramas zece minute in liniste totala, in semn de multumire pentru supravietuirea lor.
- Ma… toate ca toate… dar Arina aia… PTIU! exclama Fran, zambitor.
- Eu ma gandesc cum de ne-am putut imagina lucruri asa grozave. Panzera aia ingrozitoare, Doamne! spuse Pin, pipaindu-si gatul si regasindu-l la formele initiale, ca un cauciuc.
- Nu stiu, dar nu vreau s-ajung nici ca Tristila! spuse Fran, usurat.
- Si nici eu ca si Crin! spuse Pin.Se ridicara in picioare si privira ca niste exploratori
orizontul. Lumea li se deschidea in fata ca o floare si posibilitatile erau infinite. Lumea era a lor.
- Si, ce facem astazi, pana la urma? Intreba Pin, glumet.
- Ma, eu am cam obosit. Prea mult ne-am plimbat un an si prea multe am patit! spuse Fran.
Soarele ardea in continuare si le dadea contur umbrelor care ii urmareau fidele pe baieti inspre casa.
Concluzia: Sa mai zica cineva ca visele nu devin realitate. Pentru ca dup-aia, sa se faca pulbere.
