CONVENŢIILE ORGANIZAŢIEI INTERNAŢIONALE A MUNCII ÎN … · 2015-12-02 · muncii, salarizarea, securitatea şi igiena muncii, condiţiile de trai, folosirea copiilor şi a tinerilor

1

CONVENŢIILE ORGANIZAŢIEI INTERNAŢIONALE A MUNCII

ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

RATIFICATE DE REPUBLICA MOLDOVA

Prezenta culegere este editată de către Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova în cadrul proiectului „Instruirea sindicaliştilor privind implementarea Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”, finanţat de către Organizaţia Internaţională a Muncii în cadrul Parteneriatului Norvegian.

Chişinău 2015

CONVENŢIILE ORGANIZAŢIEI INTERNAŢIONALE A MUNCII

ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

RATIFICATE DE REPUBLICA MOLDOVA

Prezenta culegere este editată de către Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova în cadrul proiectului „Instruirea sindicaliştilor privind implementarea Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”, finanţat de către Organizaţia Internaţională a Muncii în cadrul Parteneriatului Norvegian.

Chişinău 2015

2

3

PREFAŢĂ

Prezenta culegere înglobează în sine principalele acte legislative și

normative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM). Sunt prezentate

informații despre organizarea securității și sănătății în muncă la entități, despre

instruirea personalului în scopul respectării SSM, modul de elaborare a

instrucțiunilor SSM etc. Totodată, au fost sistematizate actele internaționale în

acest domeniu, cuprinzând Convențiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii

necesare pentru asigurarea conformității standardelor de securitate și sănătate în

muncă.

Culegerea dată este destinată liderilor organizațiilor sindicale primare,

membrilor Comitetelor pentru SSM, reprezentanţilor sindicatelor cu răspunderi

specifice în domeniul SSM, precum și tuturor părților interesate de securitatea și

sănătatea în muncă. Această broșură ar putea trezi interes și angajatorilor pentru

a lua cunoștință cu normele ce urmează a fi respectate pentru a asigura un mediu

adecvat desfăşurării activităților de către salariații acestora.

„Instruirea sindicaliştilor privind implementarea Convenţiilor

Organizaţiei Internaţionale a Muncii în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă” - proiect finanţat de către Organizaţia Internaţională a Muncii în cadrul

Parteneriatului Norvegian.

4

Convenţia nr. 81 privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ

Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care sa întrunit aici la 19 iunie 1947 în cea de-a treizecea sesiune a sa, după ce a hotărât să adopte diferite propuneri referitoare la inspecţia muncii în industrie şi comerţ, problemă care constituie cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii, după ce a hotărât ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale, adoptă, la 11 iulie 1947, convenţia următoare, care se va numi „Convenţie privind inspecţia muncii, 1947”.

Partea I

Inspecţia muncii în industrie

Articolul 1 Fiecare stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care aplică prezenta

convenţie trebuie să posede un sistem de inspecţie a muncii în întreprinderile industriale.

Articolul 2 1. Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile industriale se va aplica tuturor

întreprinderilor pentru care inspectorii de muncă au sarcina să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor.

2. Legislaţia naţională va putea excepta întreprinderile miniere şi de transport sau părţi ale acestor întreprinderi de la aplicarea prezentei convenţii.

Articolul 3

1. Sistemul de inspecţie a muncii va avea următoarele sarcini: a) să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la

protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor, cum sunt dispoziţiile privind durata muncii, salarizarea, securitatea şi igiena muncii, condiţiile de trai, folosirea copiilor şi a tinerilor şi altele conexe, în măsura în care inspectorii de muncă sunt însărcinaţi să asigure aplicarea acestor dispoziţii;

b) să furnizeze celor care angajează şi lucrătorilor informaţii şi îndrumări tehnice asupra mijloacelor cele mai eficace de respectare a dispoziţiilor legale;

c) să aducă la cunoştinţa autorităţii competente deficienţele sau abuzurile care constituie încălcări ale dispoziţiilor legale în vigoare.

2. Dacă inspectorilor de muncă le sunt încredinţate şi alte funcţii, acestea nu trebuie să stânjenească exercitarea funcţiilor principale şi nici să dăuneze, într-un mod oarecare, autorităţii sau imparţialităţii necesare inspectorilor în raporturile lor cu cei care angajează şi cu lucrătorii.

Articolul 4 1. În măsura în care practica administrativă a statului membru permite, inspecţia

muncii va fi plasată sub supravegherea şi controlul unei autorităţi centrale. 2. În cazul unui stat federal, expresia autoritate centrală înseamnă fie autoritatea

federală, fie o autoritate centrală a unuia dintre membrii federaţiei.

CUPRINS

Convenţia nr.81 privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ .................................................... 3 Data şi locul adoptării - 11.07.1947 la Geneva Documentul de ratificare/aprobare - Hotărîrea Parlamentului nr. 593-XIII din 26.09.1995 În vigoare pentru Republica Moldova din 12.08.1997 Convenţia nr.119 privind dotarea maşinilor cu dispozitive de protecţie ....................................... 12 Data şi locul adoptării - 25.06.1963 la Geneva Documentul de ratificare/aprobare - Legea de ratificare nr. 1404-XV din 21.10.2002 În vigoare pentru Republica Moldova din 04.04.2004 Convenţia nr.127 cu privire la greutatea maximă a încărcăturilor care pot fi transportate de un singur lucrător ................................................................................................................................ 18 Data şi locul adoptării - 28.06.1967 la Geneva Documentul de ratificare/aprobare - Hotărîrea Parlamentului nr. 1330-XIII din 26.09.1997 În vigoare pentru Republica Moldova din 10.12.1998 Convenţia nr.129 privind inspecţia muncii în agricultură ............................................................. 21 Data şi locul adoptării - 25.06.1969 la Geneva Documentul de ratificare/aprobare - Hotărîrea Parlamentului nr. 1330-XIII din 26.09.1997 În vigoare pentru Republica Moldova din 10.12.1998 Convenţia nr.152 privind securitatea şi igiena muncii în operaţiunile portuare ............................ 28 Data şi locul adoptării - 25.06.1979 la Geneva Documentul de ratificare/aprobare - Legea de ratificare nr. 339 din 17.11.2006 În vigoare pentru Republica Moldova din 08.12.2006 Convenţia nr.155 privind securitatea şi igiena muncii şi mediul de muncă .................................. 42 Data şi locul adoptării - 22.06.1981 la Geneva Documentul de ratificare/aprobare - Hotărîrea Parlamentului nr. 755-XIV din 24.12.1999 În vigoare pentru Republica Moldova din 28.04.2001 Convenţia nr.182 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor ................................................................................................. 49 Data şi locul adoptării - 17.06.1999 la Geneva Documentul de ratificare/aprobare - Legea de ratificare nr. 849-XV din 14.02.2002 În vigoare pentru Republica Moldova din 14.06.2003 Convenţia nr.184 privind securitatea şi igiena muncii în agricultură ............................................ 53 Data şi locul adoptării - 21.06.2001 la Geneva Documentul de ratificare/aprobare - Legea de ratificare nr. 1058-XV din 16.05.2002 În vigoare pentru Republica Moldova din 20.09.2003 Convenţia nr. 187 privind cadrul de promovare a sănătăţii şi securităţii în muncă ............................ 61 Data şi locul adoptării - 15.06.2006 la Geneva Documentul de ratificare/aprobare - Legea de ratificare nr. 72 din 26.11.2009 În vigoare pentru Republica Moldova din 18.12.2009

5

Convenţia nr. 81 privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ

Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care sa întrunit aici la 19 iunie 1947 în cea de-a treizecea sesiune a sa, după ce a hotărât să adopte diferite propuneri referitoare la inspecţia muncii în industrie şi comerţ, problemă care constituie cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii, după ce a hotărât ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale, adoptă, la 11 iulie 1947, convenţia următoare, care se va numi „Convenţie privind inspecţia muncii, 1947”.

Partea I

Inspecţia muncii în industrie


convenţie trebuie să posede un sistem de inspecţie a muncii în întreprinderile industriale.

Articolul 2 1. Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile industriale se va aplica tuturor

întreprinderilor pentru care inspectorii de muncă au sarcina să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor.

2. Legislaţia naţională va putea excepta întreprinderile miniere şi de transport sau părţi ale acestor întreprinderi de la aplicarea prezentei convenţii.

Articolul 3

1. Sistemul de inspecţie a muncii va avea următoarele sarcini: a) să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la

protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor, cum sunt dispoziţiile privind durata muncii, salarizarea, securitatea şi igiena muncii, condiţiile de trai, folosirea copiilor şi a tinerilor şi altele conexe, în măsura în care inspectorii de muncă sunt însărcinaţi să asigure aplicarea acestor dispoziţii;

b) să furnizeze celor care angajează şi lucrătorilor informaţii şi îndrumări tehnice asupra mijloacelor cele mai eficace de respectare a dispoziţiilor legale;

c) să aducă la cunoştinţa autorităţii competente deficienţele sau abuzurile care constituie încălcări ale dispoziţiilor legale în vigoare.

2. Dacă inspectorilor de muncă le sunt încredinţate şi alte funcţii, acestea nu trebuie să stânjenească exercitarea funcţiilor principale şi nici să dăuneze, într-un mod oarecare, autorităţii sau imparţialităţii necesare inspectorilor în raporturile lor cu cei care angajează şi cu lucrătorii.

Articolul 4 1. În măsura în care practica administrativă a statului membru permite, inspecţia

muncii va fi plasată sub supravegherea şi controlul unei autorităţi centrale. 2. În cazul unui stat federal, expresia autoritate centrală înseamnă fie autoritatea

federală, fie o autoritate centrală a unuia dintre membrii federaţiei.

6

Articolul 5 Autoritatea competentă va trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a favoriza: a) o cooperare efectivă între serviciile de inspecţie, pe de o parte, şi alte servicii

guvernamentale şi instituţiile publice şi particulare care exercită activităţi asemănătoare, pe de altă parte;

b) colaborarea între funcţionarii inspecţiei muncii, pe de o parte, şi cei care angajează şi lucrătorii sau organizaţiile acestora, pe de altă parte.

Articolul 6

Personalul inspecţiei va fi format din funcţionari publici al căror statut şi condiţii de serviciu le asigură stabilitatea în funcţie şi independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală şi orice influenţă neprevăzută din afară.

Articolul 7

1. Sub rezerva condiţiilor cerute de legislaţia naţională pentru recrutarea angajaţilor serviciilor publice, inspectorii de muncă vor fi recrutaţi numai pe baza aptitudinii candidatului de a îndeplini sarcinile pe care urmează să şi le asume.

2. Mijloacele de a verifica aceste aptitudini vor fi stabilite de către autoritatea competentă.

3. Inspectorii de muncă trebuie să primească o pregătire corespunzătoare exercitării funcţiilor lor.

Articolul 8 Pentru funcţia de inspector în cadrul serviciului de inspecţie pot fi desemnaţi atât

bărbaţi, cât şi femei. Dacă este necesar, inspectorilor şi inspectoarelor li se pot atribui sarcini speciale.

Articolul 9 În vederea asigurării aplicării dispoziţiilor legale privind igiena şi securitatea

lucrătorilor care îşi exercită profesia şi pentru a se informa despre efectele pe care le au procedeele folosite, materiile utilizate şi metodele de lucru asupra igienei şi securităţii acestora, fiecare stat membru va lua măsurile necesare pentru ca la activitatea inspecţiei să asigure colaborarea unor experţi şi tehnicieni corespunzător calificaţi, inclusiv a unor tehnicieni în domeniul medicinii, mecanicii, electricităţii şi chimiei, potrivit cu metodele corespunzătoare condiţiilor naţionale.

Articolul 10 Numărul inspectorilor de muncă va trebui să fie suficient pentru a asigura

exercitarea cu eficacitate a funcţiilor serviciului de inspecţie şi va fi fixat ţinându-se seama de:

a) importanţa sarcinilor pe care inspectorii le au de îndeplinit şi în special de: i) numărul, natura, importanţa şi situaţia întreprinderilor supuse controlului; ii) numărul şi diversitatea categoriilor de lucrători care muncesc în aceste

întreprinderi; iii) numărul şi complexitatea dispoziţiilor legale a căror aplicare trebuie să fie

asigurată;

b) mijloacele materiale de executare a sarcinilor puse la dispoziţia inspectorilor; c) condiţiile practice în care urmează să se efectueze controalele pentru a da

rezultatele scontate.

Articolul 11 1. Autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a pune la dispoziţia

inspectorilor de muncă: a) birouri locale amenajate corespunzător nevoilor serviciului şi accesibile tuturor

celor interesaţi; b) înlesniri de transport, necesare exercitării funcţiilor acestora atunci când nu

există posibilităţi de transport public corespunzător. 2. Autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a rambursa inspectorilor

de muncă toate cheltuielile de deplasare şi cheltuielile accesorii necesare exercitării funcţiilor lor.

Articolul 12

1. Inspectorii de muncă purtând asupra lor acte justificative ale funcţiilor pe care le îndeplinesc vor fi autorizaţi:

a) să pătrundă liber, fără încunoştinţare prealabilă, la orice oră din zi şi din noapte, în orice întreprindere supusă inspecţiei;

b) să pătrundă, ziua, în toate localurile pe care au motive temeinice să le controleze; c) să procedeze la orice cercetări, controale sau anchete considerate necesare pentru

a se asigura că dispoziţiile legale sunt efectiv respectate, şi în special: i) să interogheze, singuri sau în prezenţa martorilor, pe cel care angajează sau

personalul întreprinderii, asupra tuturor problemelor referitoare la aplicarea dispoziţiilor legale;

ii) să ceară să li se prezinte toate înscrisurile, registrele şi documentele a căror deţinere este prevăzută de legislaţia referitoare la condiţiile de muncă, în scopul verificării conformităţii acestora cu dispoziţiile legale şi pentru a le copia sau scoate extrase;

iii) să pretindă afişarea instrucţiunilor prevăzute de dispoziţiile legale; iv) să ia pentru analiză mostre din materiile şi substanţele utilizate sau manipulate,

cu condiţia ca cel care angajează sau reprezentantul acestuia să fie încunoştinţat că materiile sau substanţele respective au fost luate în acest scop.

2. Cu ocazia inspecţiei, inspectorul va informa despre prezenţa sa în întreprindere pe cel care angajează sau pe reprezentantul acestuia, în afară de cazul în care apreciază că o astfel de înştiinţare riscă să dăuneze eficacităţii controlului.

Articolul 13 1. Inspectorii de muncă vor fi autorizaţi să determine luarea de măsuri în vederea

eliminării defecţiunilor constatate la instalaţii, la amenajări sau în metodele de lucru, pe care le consideră dăunătoare sănătăţii sau securităţii lucrătorilor.

2. Pentru a putea determina luarea acestor măsuri, inspectorii vor avea dreptul, sub rezerva contestării măsurilor respective pe căile judiciare sau administrative prevăzute de legislaţia naţională, de a dispune sau de a face să se dispună:

7

Articolul 5 Autoritatea competentă va trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a favoriza: a) o cooperare efectivă între serviciile de inspecţie, pe de o parte, şi alte servicii

guvernamentale şi instituţiile publice şi particulare care exercită activităţi asemănătoare, pe de altă parte;

b) colaborarea între funcţionarii inspecţiei muncii, pe de o parte, şi cei care angajează şi lucrătorii sau organizaţiile acestora, pe de altă parte.

Articolul 6

Personalul inspecţiei va fi format din funcţionari publici al căror statut şi condiţii de serviciu le asigură stabilitatea în funcţie şi independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală şi orice influenţă neprevăzută din afară.

Articolul 7

1. Sub rezerva condiţiilor cerute de legislaţia naţională pentru recrutarea angajaţilor serviciilor publice, inspectorii de muncă vor fi recrutaţi numai pe baza aptitudinii candidatului de a îndeplini sarcinile pe care urmează să şi le asume.

2. Mijloacele de a verifica aceste aptitudini vor fi stabilite de către autoritatea competentă.

3. Inspectorii de muncă trebuie să primească o pregătire corespunzătoare exercitării funcţiilor lor.

Articolul 8 Pentru funcţia de inspector în cadrul serviciului de inspecţie pot fi desemnaţi atât

bărbaţi, cât şi femei. Dacă este necesar, inspectorilor şi inspectoarelor li se pot atribui sarcini speciale.

Articolul 9 În vederea asigurării aplicării dispoziţiilor legale privind igiena şi securitatea

lucrătorilor care îşi exercită profesia şi pentru a se informa despre efectele pe care le au procedeele folosite, materiile utilizate şi metodele de lucru asupra igienei şi securităţii acestora, fiecare stat membru va lua măsurile necesare pentru ca la activitatea inspecţiei să asigure colaborarea unor experţi şi tehnicieni corespunzător calificaţi, inclusiv a unor tehnicieni în domeniul medicinii, mecanicii, electricităţii şi chimiei, potrivit cu metodele corespunzătoare condiţiilor naţionale.

Articolul 10 Numărul inspectorilor de muncă va trebui să fie suficient pentru a asigura

exercitarea cu eficacitate a funcţiilor serviciului de inspecţie şi va fi fixat ţinându-se seama de:

a) importanţa sarcinilor pe care inspectorii le au de îndeplinit şi în special de: i) numărul, natura, importanţa şi situaţia întreprinderilor supuse controlului; ii) numărul şi diversitatea categoriilor de lucrători care muncesc în aceste

întreprinderi; iii) numărul şi complexitatea dispoziţiilor legale a căror aplicare trebuie să fie

asigurată;

b) mijloacele materiale de executare a sarcinilor puse la dispoziţia inspectorilor; c) condiţiile practice în care urmează să se efectueze controalele pentru a da

rezultatele scontate.

Articolul 11 1. Autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a pune la dispoziţia

inspectorilor de muncă: a) birouri locale amenajate corespunzător nevoilor serviciului şi accesibile tuturor

celor interesaţi; b) înlesniri de transport, necesare exercitării funcţiilor acestora atunci când nu

există posibilităţi de transport public corespunzător. 2. Autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a rambursa inspectorilor

de muncă toate cheltuielile de deplasare şi cheltuielile accesorii necesare exercitării funcţiilor lor.

Articolul 12

1. Inspectorii de muncă purtând asupra lor acte justificative ale funcţiilor pe care le îndeplinesc vor fi autorizaţi:

a) să pătrundă liber, fără încunoştinţare prealabilă, la orice oră din zi şi din noapte, în orice întreprindere supusă inspecţiei;

b) să pătrundă, ziua, în toate localurile pe care au motive temeinice să le controleze; c) să procedeze la orice cercetări, controale sau anchete considerate necesare pentru

a se asigura că dispoziţiile legale sunt efectiv respectate, şi în special: i) să interogheze, singuri sau în prezenţa martorilor, pe cel care angajează sau

personalul întreprinderii, asupra tuturor problemelor referitoare la aplicarea dispoziţiilor legale;

ii) să ceară să li se prezinte toate înscrisurile, registrele şi documentele a căror deţinere este prevăzută de legislaţia referitoare la condiţiile de muncă, în scopul verificării conformităţii acestora cu dispoziţiile legale şi pentru a le copia sau scoate extrase;

iii) să pretindă afişarea instrucţiunilor prevăzute de dispoziţiile legale; iv) să ia pentru analiză mostre din materiile şi substanţele utilizate sau manipulate,

cu condiţia ca cel care angajează sau reprezentantul acestuia să fie încunoştinţat că materiile sau substanţele respective au fost luate în acest scop.

2. Cu ocazia inspecţiei, inspectorul va informa despre prezenţa sa în întreprindere pe cel care angajează sau pe reprezentantul acestuia, în afară de cazul în care apreciază că o astfel de înştiinţare riscă să dăuneze eficacităţii controlului.

Articolul 13 1. Inspectorii de muncă vor fi autorizaţi să determine luarea de măsuri în vederea

eliminării defecţiunilor constatate la instalaţii, la amenajări sau în metodele de lucru, pe care le consideră dăunătoare sănătăţii sau securităţii lucrătorilor.

2. Pentru a putea determina luarea acestor măsuri, inspectorii vor avea dreptul, sub rezerva contestării măsurilor respective pe căile judiciare sau administrative prevăzute de legislaţia naţională, de a dispune sau de a face să se dispună:

8

a) să se aducă instalaţiilor, într-un termen fixat, modificările necesare pentru a se asigura aplicarea strictă a dispoziţiilor legale privind sănătatea şi securitatea lucrătorilor;

b) să fie luate măsuri imediat executorii în cazurile de pericol iminent pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor.

3. Dacă procedura stabilită la paragraful 2 nu este compatibilă cu practica administrativă şi judiciară a statului membru, inspectorii vor avea dreptul să sesizeze autoritatea competentă pentru ca aceasta să dea ordine precise sau să determine luarea de măsuri imediat executorii.

Articolul 14 Inspecţia muncii va trebui să fie informată despre accidentele de muncă şi cazurile

de îmbolnăviri profesionale, în situaţiile şi potrivit procedurii prescrise de legislaţia naţională.

Articolul 15 Sub rezerva eventualelor excepţii prevăzute de legislaţia naţională, inspectorii de

muncă: a) nu vor avea dreptul să aibă un interes oarecare, direct sau indirect, în

întreprinderile aflate sub controlul lor; b) vor fi obligaţi, prin măsuri penale sau disciplinare corespunzătoare, să nu

dezvăluie, chiar după părăsirea funcţiei, secretele de fabricaţie sau de comerţ ori procedeele de exploatare cunoscute cu ocazia exercitării funcţiilor lor;

c) vor considera absolut confidenţială sursa oricărei plângeri care semnalează defecţiuni de instalaţii sau încălcarea dispoziţiilor legale şi nu vor face cunoscut celui care angajează sau reprezentantului acestuia că s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plângeri.

Articolul 16

Numărul şi natura inspecţiilor efectuate în întreprinderi vor fi determinate de necesitatea de a se asigura aplicarea efectivă a dispoziţiilor legale respective.

Articolul 17 1. Persoanele care vor încălca sau neglija respectarea dispoziţiilor legale a căror

executare incumbă inspectorilor de muncă vor fi pasibile de urmărire legală imediată, fără avertisment prealabil. Legislaţia naţională va putea să prevadă însă exceptarea cazurilor în care pentru remedierea situaţiei sau pentru luarea de măsuri preventive, este necesar un avertisment prealabil.

2. Inspectorii de muncă pot să decidă ca, în locul intentării acţiunii sau recomandării efectuării urmăririi, să dea avertismente sau îndrumări.

Articolul 18

Pentru încălcarea dispoziţiilor legale a căror aplicare este supusă controlului inspectorilor de muncă, precum şi pentru împiedicarea inspectorilor de muncă în exercitarea funcţiilor lor, în legislaţia naţională vor fi prevăzute sancţiuni corespunzătoare, care vor fi efectiv aplicate.

Articolul 19 1. Inspectorii de muncă sau birourile de inspecţie locală, după caz, sunt obligaţi să

prezinte autorităţii centrale de inspecţie rapoarte periodice, cu caracter general, asupra rezultatelor activităţii lor.

2. Aceste rapoarte vor fi întocmite potrivit indicaţiilor autorităţii centrale şi vor trata obiective indicate din timp în timp de către aceasta; ele vor fi prezentate cel puţin la perioadele fixate de autoritatea centrală însă, în toate cazurile, cel puţin o dată pe an.

Articolul 20

1. Autoritatea centrală de inspecţie va publica anual un raport cu caracter general asupra activităţii serviciilor de inspecţie aflate sub controlul său.

2. Aceste rapoarte vor fi publicate într-un termen convenabil, care să nu depăşească însă 12 luni de la sfârşitul anului la care ele se referă.

3. Copii de pe rapoartele anuale vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, într-un termen convenabil de la publicarea lor, dar care să nu depăşească 3 luni.

Articolul 21 Raportul anual publicat de către autoritatea centrală de inspecţie se va referi la

următoarele: a) legi şi reglementări de competenţa inspecţiei muncii; b) personalul de inspecţie a muncii; c) statistici ale întreprinderilor supuse inspecţiei şi numărul de lucrători care

muncesc în aceste întreprinderi; d) statistici ale inspecţiilor efectuate; e) statistici ale infracţiunilor comise şi ale sancţiunilor aplicate; f) statistici ale accidentelor de muncă; g) statistici ale îmbolnăvirilor profesionale, precum şi la orice alte probleme

referitoare la acest domeniu, în măsura în care acestea sunt de competenţa autorităţii centrale.

Partea a II-a

Inspecţia muncii în comerţ


parte a convenţiei trebuie să posede un sistem de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale.

Articolul 23 Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale se aplică

întreprinderilor pentru care inspectorii de muncă sunt însărcinaţi să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor.

9

a) să se aducă instalaţiilor, într-un termen fixat, modificările necesare pentru a se asigura aplicarea strictă a dispoziţiilor legale privind sănătatea şi securitatea lucrătorilor;

b) să fie luate măsuri imediat executorii în cazurile de pericol iminent pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor.

3. Dacă procedura stabilită la paragraful 2 nu este compatibilă cu practica administrativă şi judiciară a statului membru, inspectorii vor avea dreptul să sesizeze autoritatea competentă pentru ca aceasta să dea ordine precise sau să determine luarea de măsuri imediat executorii.

Articolul 14 Inspecţia muncii va trebui să fie informată despre accidentele de muncă şi cazurile

de îmbolnăviri profesionale, în situaţiile şi potrivit procedurii prescrise de legislaţia naţională.

Articolul 15 Sub rezerva eventualelor excepţii prevăzute de legislaţia naţională, inspectorii de

muncă: a) nu vor avea dreptul să aibă un interes oarecare, direct sau indirect, în

întreprinderile aflate sub controlul lor; b) vor fi obligaţi, prin măsuri penale sau disciplinare corespunzătoare, să nu

dezvăluie, chiar după părăsirea funcţiei, secretele de fabricaţie sau de comerţ ori procedeele de exploatare cunoscute cu ocazia exercitării funcţiilor lor;

c) vor considera absolut confidenţială sursa oricărei plângeri care semnalează defecţiuni de instalaţii sau încălcarea dispoziţiilor legale şi nu vor face cunoscut celui care angajează sau reprezentantului acestuia că s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plângeri.

Articolul 16

Numărul şi natura inspecţiilor efectuate în întreprinderi vor fi determinate de necesitatea de a se asigura aplicarea efectivă a dispoziţiilor legale respective.

Articolul 17 1. Persoanele care vor încălca sau neglija respectarea dispoziţiilor legale a căror

executare incumbă inspectorilor de muncă vor fi pasibile de urmărire legală imediată, fără avertisment prealabil. Legislaţia naţională va putea să prevadă însă exceptarea cazurilor în care pentru remedierea situaţiei sau pentru luarea de măsuri preventive, este necesar un avertisment prealabil.

2. Inspectorii de muncă pot să decidă ca, în locul intentării acţiunii sau recomandării efectuării urmăririi, să dea avertismente sau îndrumări.

Articolul 18

Pentru încălcarea dispoziţiilor legale a căror aplicare este supusă controlului inspectorilor de muncă, precum şi pentru împiedicarea inspectorilor de muncă în exercitarea funcţiilor lor, în legislaţia naţională vor fi prevăzute sancţiuni corespunzătoare, care vor fi efectiv aplicate.

Articolul 19 1. Inspectorii de muncă sau birourile de inspecţie locală, după caz, sunt obligaţi să

prezinte autorităţii centrale de inspecţie rapoarte periodice, cu caracter general, asupra rezultatelor activităţii lor.

2. Aceste rapoarte vor fi întocmite potrivit indicaţiilor autorităţii centrale şi vor trata obiective indicate din timp în timp de către aceasta; ele vor fi prezentate cel puţin la perioadele fixate de autoritatea centrală însă, în toate cazurile, cel puţin o dată pe an.

Articolul 20

1. Autoritatea centrală de inspecţie va publica anual un raport cu caracter general asupra activităţii serviciilor de inspecţie aflate sub controlul său.

2. Aceste rapoarte vor fi publicate într-un termen convenabil, care să nu depăşească însă 12 luni de la sfârşitul anului la care ele se referă.

3. Copii de pe rapoartele anuale vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, într-un termen convenabil de la publicarea lor, dar care să nu depăşească 3 luni.

Articolul 21 Raportul anual publicat de către autoritatea centrală de inspecţie se va referi la

următoarele: a) legi şi reglementări de competenţa inspecţiei muncii; b) personalul de inspecţie a muncii; c) statistici ale întreprinderilor supuse inspecţiei şi numărul de lucrători care

muncesc în aceste întreprinderi; d) statistici ale inspecţiilor efectuate; e) statistici ale infracţiunilor comise şi ale sancţiunilor aplicate; f) statistici ale accidentelor de muncă; g) statistici ale îmbolnăvirilor profesionale, precum şi la orice alte probleme

referitoare la acest domeniu, în măsura în care acestea sunt de competenţa autorităţii centrale.

Partea a II-a

Inspecţia muncii în comerţ


parte a convenţiei trebuie să posede un sistem de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale.

Articolul 23 Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale se aplică

întreprinderilor pentru care inspectorii de muncă sunt însărcinaţi să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor.

10

Articolul 24 Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale va trebui să satisfacă

dispoziţiile articolelor 3 - 21 ale prezentei convenţii, în măsura în care acestea sunt aplicabile.

Partea a III-a

Diverse măsuri

Articolul 25 1. Orice stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifică prezenta

convenţie poate, printr-o declaraţie anexată ratificării sale, să excludă din acceptarea convenţiei partea a II-a a acesteia.

2. Orice stat membru care a făcut o asemenea declaraţie poate să o anuleze oricând, printr-o declaraţie ulterioară.

3. Orice stat membru care aplică o declaraţie făcută conform paragrafului 1 al prezentului articol va indica în fiecare an, în raportul său anual asupra aplicării prezentei convenţii, starea legislaţiei sale şi a practicii referitoare la dispoziţiile părţii a doua a prezentei convenţii, precizând în ce măsură s-a dat urmare sau s-a propus să se dea urmare acelor dispoziţii.

Articolul 26

În cazurile în care nu reiese în mod sigur că o întreprindere sau o parte ori un serviciu dintr-o întreprindere sunt supuse prezentei convenţii, sarcina rezolvării acestei probleme revine autorităţii competente.

Articolul 27

Termenul dispoziţii legale folosit în prezenta convenţie cuprinde, pe lângă legislaţie, şi hotărârile arbitrale şi contractele colective cu putere de lege a căror aplicare inspectorii de muncă au sarcina de a o efectua.

Articolul 28

Informaţii amănunţite privind întreaga legislaţie naţională care corespunde dispoziţiilor prezentei convenţii vor fi incluse în rapoartele anuale care se prezintă în conformitate cu Articolul 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Articolul 29 1. Când teritoriul unui stat membru cuprinde regiuni foarte întinse sau când,

datorită caracterului răzleţ al populaţiei sau stadiului de dezvoltare al acesteia, autoritatea competentă consideră că dispoziţiile prezentei convenţii nu pot fi aplicate, ea poate excepta acele regiuni de la aplicarea convenţiei, fie în totalitatea ei, fie cu excepţiile pe care le consideră corespunzătoare anumitor întreprinderi sau anumitor lucrări.

2. Orice stat membru trebuie să indice, în primul său raport anual asupra aplicării prezentei convenţii, prezentat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei

Internaţionale a Muncii, orice regiune pentru care îşi propune să recurgă la dispoziţiile prezentului articol, precum şi motivele respective.

Drept urmare, nici un stat membru nu va putea să recurgă la dispoziţiile prezentului articol decâtpentru regiunile pe care le va indica în mod expres.

3. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie să indice în rapoartelesale anuale ulterioare regiunile pentru care renunţă la dreptul de a recurge la aceste dispoziţii.

Articolul 30

1. În ceea ce priveşte teritoriile menţionate de Articolul 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, astfel cum ea a fost modificată prin instrumentul de amendament la Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, 1946, cu excepţia teritoriilor prevăzute de paragrafele 4 şi 5 ale citatului articol 35 astfel modificat, orice stat membru al organizaţiei care ratifică prezenta convenţie trebuie să comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în termenul cel mai scurt posibil după ratificarea sa, o declaraţie prin care să facă cunoscut:

a) teritoriile pentru care se angajează să aplice fără modificări dispoziţiile convenţiei;

b) teritoriile pentru care se angajează să aplice dispoziţiile convenţiei cu modificări şi în ce constau acele modificări;

c) teritoriile cărora nu li se aplică convenţia şi, în aceste cazuri, motivele neaplicării acesteia;

d) teritoriile asupra cărora îşi rezervă dreptul de a hotărî. 2. Angajamentele menţionate în alineatele a) şi b) ale primului paragraf al

prezentului articol vor fi considerate parte integrantă a ratificării şi vor avea efecte identice.

3. Orice stat membru va putea, printr-o nouă declaraţie, să renunţe, în întregime sau în parte, la rezervele cuprinse în declaraţia sa anterioară, în virtutea alineatelor b), c) şi d) ale paragrafului 1 din prezentul articol.

4. Orice stat membru va putea, în cursul perioadelor în care prezenta convenţie poate fi denunţată potrivit dispoziţiilor articolului 34, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia din teritoriile determinate.

Articolul 31 1. Atunci când problemele tratate în prezenta convenţie intră în competenţa proprie

a autorităţilor unui teritoriu nemetropolitan, statul membru responsabil cu relaţiile internaţionale ale acelui teritoriu, de acord cu guvernul acelui teritoriu, va putea să comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii o declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii în numele acelui teritoriu.

2. O declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii poate fi comunicată directorului general al Biroului Internaţional al Muncii:

a) de către două sau mai multe state membre ale organizaţiei, pentru un teritoriu sub autoritatea lor comună;

11

Articolul 24 Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale va trebui să satisfacă

dispoziţiile articolelor 3 - 21 ale prezentei convenţii, în măsura în care acestea sunt aplicabile.

Partea a III-a

Diverse măsuri

Articolul 25 1. Orice stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifică prezenta

convenţie poate, printr-o declaraţie anexată ratificării sale, să excludă din acceptarea convenţiei partea a II-a a acesteia.

2. Orice stat membru care a făcut o asemenea declaraţie poate să o anuleze oricând, printr-o declaraţie ulterioară.

3. Orice stat membru care aplică o declaraţie făcută conform paragrafului 1 al prezentului articol va indica în fiecare an, în raportul său anual asupra aplicării prezentei convenţii, starea legislaţiei sale şi a practicii referitoare la dispoziţiile părţii a doua a prezentei convenţii, precizând în ce măsură s-a dat urmare sau s-a propus să se dea urmare acelor dispoziţii.

Articolul 26

În cazurile în care nu reiese în mod sigur că o întreprindere sau o parte ori un serviciu dintr-o întreprindere sunt supuse prezentei convenţii, sarcina rezolvării acestei probleme revine autorităţii competente.

Articolul 27

Termenul dispoziţii legale folosit în prezenta convenţie cuprinde, pe lângă legislaţie, şi hotărârile arbitrale şi contractele colective cu putere de lege a căror aplicare inspectorii de muncă au sarcina de a o efectua.

Articolul 28

Informaţii amănunţite privind întreaga legislaţie naţională care corespunde dispoziţiilor prezentei convenţii vor fi incluse în rapoartele anuale care se prezintă în conformitate cu Articolul 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Articolul 29 1. Când teritoriul unui stat membru cuprinde regiuni foarte întinse sau când,

datorită caracterului răzleţ al populaţiei sau stadiului de dezvoltare al acesteia, autoritatea competentă consideră că dispoziţiile prezentei convenţii nu pot fi aplicate, ea poate excepta acele regiuni de la aplicarea convenţiei, fie în totalitatea ei, fie cu excepţiile pe care le consideră corespunzătoare anumitor întreprinderi sau anumitor lucrări.

2. Orice stat membru trebuie să indice, în primul său raport anual asupra aplicării prezentei convenţii, prezentat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei

Internaţionale a Muncii, orice regiune pentru care îşi propune să recurgă la dispoziţiile prezentului articol, precum şi motivele respective.

Drept urmare, nici un stat membru nu va putea să recurgă la dispoziţiile prezentului articol decâtpentru regiunile pe care le va indica în mod expres.

3. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie să indice în rapoartelesale anuale ulterioare regiunile pentru care renunţă la dreptul de a recurge la aceste dispoziţii.

Articolul 30

1. În ceea ce priveşte teritoriile menţionate de Articolul 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, astfel cum ea a fost modificată prin instrumentul de amendament la Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, 1946, cu excepţia teritoriilor prevăzute de paragrafele 4 şi 5 ale citatului articol 35 astfel modificat, orice stat membru al organizaţiei care ratifică prezenta convenţie trebuie să comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în termenul cel mai scurt posibil după ratificarea sa, o declaraţie prin care să facă cunoscut:

a) teritoriile pentru care se angajează să aplice fără modificări dispoziţiile convenţiei;

b) teritoriile pentru care se angajează să aplice dispoziţiile convenţiei cu modificări şi în ce constau acele modificări;

c) teritoriile cărora nu li se aplică convenţia şi, în aceste cazuri, motivele neaplicării acesteia;

d) teritoriile asupra cărora îşi rezervă dreptul de a hotărî. 2. Angajamentele menţionate în alineatele a) şi b) ale primului paragraf al

prezentului articol vor fi considerate parte integrantă a ratificării şi vor avea efecte identice.

3. Orice stat membru va putea, printr-o nouă declaraţie, să renunţe, în întregime sau în parte, la rezervele cuprinse în declaraţia sa anterioară, în virtutea alineatelor b), c) şi d) ale paragrafului 1 din prezentul articol.

4. Orice stat membru va putea, în cursul perioadelor în care prezenta convenţie poate fi denunţată potrivit dispoziţiilor articolului 34, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia din teritoriile determinate.

Articolul 31 1. Atunci când problemele tratate în prezenta convenţie intră în competenţa proprie

a autorităţilor unui teritoriu nemetropolitan, statul membru responsabil cu relaţiile internaţionale ale acelui teritoriu, de acord cu guvernul acelui teritoriu, va putea să comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii o declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii în numele acelui teritoriu.

2. O declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii poate fi comunicată directorului general al Biroului Internaţional al Muncii:

a) de către două sau mai multe state membre ale organizaţiei, pentru un teritoriu sub autoritatea lor comună;

12

b) de către orice autoritate internaţională care răspunde de administrarea unui teritoriu în virtutea dispoziţiilor Cartei Naţiunilor Unite sau a oricăror alte dispoziţii în vigoare referitoare la acest teritoriu.

3. Declaraţiile comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în conformitate cu dispoziţiile paragrafelor precedente ale prezentului articol, trebuie să indice dacă dispoziţiile convenţiei vor fi aplicate pe teritoriu cu sau fără modificări: dacă declaraţia menţionează că dispoziţiile convenţiei se aplică sub rezerva unor modificări, ea trebuie să specifice în ce constau acele modificări.

4. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauză vor putea să renunţe, total sau parţial, printr-o declaraţie ulterioară, la dreptul de a invoca o modificare indicată într-o declaraţie anterioară.

5. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauză vor putea, în cursul perioadelor în care convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor articolului 34, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia referitoare la aplicarea acestei convenţii.

Partea a IV-a Dispoziţii finale

Articolul 32

Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.

Articolul 33 1. Prezenta convenţie nu va obliga decât statele membre ale Organizaţiei

Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general. 2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general

a cel puţin două ratificări din partea statelor membre. 3. Drept urmare, pentru fiecare stat membru această convenţie va intra în vigoare

după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.

Articolul 34 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la

expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decât după un an de la înregistrarea ei.

2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, într-un termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, prin urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 35

1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor,

declaraţiilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre al organizaţiei.

2. Notificând statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general va atrage atenţia acestora asupra datei la care prezenta convenţie urmează să intre în vigoare.

Articolul 36

Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările, toate declaraţiile şi toate actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.

Articolul 37 Ori de câte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului

Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.

Articolul 38 1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total

sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel: a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de

plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 34 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;

b) începând de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei.

2. Prezenta convenţie va rămâne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.

Articolul 39 Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi

valabilitate.

13

b) de către orice autoritate internaţională care răspunde de administrarea unui teritoriu în virtutea dispoziţiilor Cartei Naţiunilor Unite sau a oricăror alte dispoziţii în vigoare referitoare la acest teritoriu.

3. Declaraţiile comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în conformitate cu dispoziţiile paragrafelor precedente ale prezentului articol, trebuie să indice dacă dispoziţiile convenţiei vor fi aplicate pe teritoriu cu sau fără modificări: dacă declaraţia menţionează că dispoziţiile convenţiei se aplică sub rezerva unor modificări, ea trebuie să specifice în ce constau acele modificări.

4. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauză vor putea să renunţe, total sau parţial, printr-o declaraţie ulterioară, la dreptul de a invoca o modificare indicată într-o declaraţie anterioară.

5. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauză vor putea, în cursul perioadelor în care convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor articolului 34, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia referitoare la aplicarea acestei convenţii.

Partea a IV-a Dispoziţii finale

Articolul 32

Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.

Articolul 33 1. Prezenta convenţie nu va obliga decât statele membre ale Organizaţiei

Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general. 2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general

a cel puţin două ratificări din partea statelor membre. 3. Drept urmare, pentru fiecare stat membru această convenţie va intra în vigoare

după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.

Articolul 34 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la

expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decât după un an de la înregistrarea ei.

2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, într-un termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, prin urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 35

1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor,

declaraţiilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre al organizaţiei.

2. Notificând statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general va atrage atenţia acestora asupra datei la care prezenta convenţie urmează să intre în vigoare.

Articolul 36

Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările, toate declaraţiile şi toate actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.

Articolul 37 Ori de câte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului


Articolul 38 1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total

sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel: a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de

plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 34 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;

b) începând de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei.

2. Prezenta convenţie va rămâne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.


valabilitate.

14

Convenția nr.119 privind dotarea mașinilor cu dispozitive de protecție

Preambul Conferința Generală a Organizației Internaționale a Muncii, Convocată la Geneva de către Consiliul de Administrație al Biroului Internațional al Muncii, și reunită în sesiunea patruzeci și șapte la 5 iunie 1963, și După ce a decis să adopte anumite propuneri cu privire la interzicerea vânzării, închiriererii și folosirii mașinilor cu Dispozitive de protecție necorespunzătoare, care este al patrulea punct pe ordinea de zi a sesiunii, și După ce a hotărât că aceste propuneri vor lua forma unei convenții internaționale, adoptă azi douăzeci și cinci iunie a anului 1963 următoarea convenție, care poate fi citată ca Convenția privind dotarea mașinilor cu Dispozitive de protecție, 1963:

PARTEA I. DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1 1. Toate echipamentele cu motor, noi sau de mîna a doua, sunt considerate mașini

în sensul aplicării prezentei convenții. 2. Autoritatea competentă din fiecare țară trebuie să stabilească dacă și în ce

măsură utilajele, noi sau de mîna a doua, operate manual prezintă un risc de rănire a lucrătorului și sunt considerate ca mașini în sensul aplicării prezentei convenții. Astfel de decizii se iau după consultarea cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză. Inițiativa pentru o astfel de consultare poate fi luată de către orice astfel de organizație.

3. Dispozițiile prezentei Convenții: (a) se aplică vehiculelor rutiere și feroviare numai în timpul mișcării în ceea ce

privește siguranța operatorului sau operatorilor; (b) se aplică mașinilor agricole mobile numai în ceea ce privește securitatea

lucrătorilor angajați în legătură cu astfel de mașini.

PARTEA II. Vânzarea, închirierea, transferul în orice alt mod si expoziții

Articolul 2 1. Vânzarea și închirierea de mașini a căror părți periculoase sunt specificate la

punctele 3 și 4 din prezentul articol care nu sunt dotate cu dispozitive de protecție adecvate sunt interzise de legislația națională sau prevenite prin alte măsuri la fel de eficiente.

2. Transferul în orice alt mod și expoziția de mașini a căror părți periculoase specificate la punctele 3 și 4 din prezentul articol care nu sunt dotate cu dispozitive de protecție adecvate, în măsura stabilită de autoritatea competentă, trebuie să fie interzise de legislația națională sau prevenite prin alte măsuri la fel de eficiente. În cazul în care în timpul expoziției de mașini se elimină temporar dispozitivele de protecție pentru a demonstra echipamentul, nu se consideră a fi o încălcare a acestei dispoziții, atât timp

cât sunt luate măsurile de precauție necesare pentru a preveni orice pericol pentru persoane.

3. Toate seturile de șuruburi, închizătoare și chei, și, în măsura în care este prescris de către autoritatea competentă, alte părți ale oricărei părți proeminente de mișcare a mașinilor, de asemenea, de natură să prezinte un pericol pentru orice persoană care vine în contact cu acestea, atunci când acestea sunt în mișcare, trebuie să fie proiectate, desfăcute sau protejate astfel încât să prevină astfel de pericol.

4. Toate unitățile volante, ambreiajele, transmisiile de frecare con şi cilindru, camele, scripeții, curelele, lanțurile, pinioanele, angrenajele melcate, manivele și blocurile de diapozitive, și, în măsura prescrisă de autoritatea competentă, mînerele (inclusiv capetele centurii) și alte mașini de transport, de asemenea, de natură să prezinte pericol pentru orice persoană care vine în contact cu acestea, atunci când acestea sunt în mișcare, trebuie să fie proiectate sau protejate astfel încât să prevină astfel de pericol. Controalele, de asemenea trebuie să fie astfel proiectate sau protejate încât să prevină orice pericol.

Articolul 3 1. Dispozițiile articolului 2 nu se aplică mașinilor sau părților periculoase ale

acestora menționate în articolul care: (a) sunt, în virtutea construcției lor, la fel de sigure ca și în cazul în care acestea

sunt dotate cu dispozitive de protecție adecvate; sau (b) sunt destinate a fi instalate sau plasate, care, în virtutea instalației sau poziției

lor, sunt la fel de sigure ca și în cazul în care acestea sunt dotate cu dispozitive de protecție.

2. Interzicerea vânzării, închirierii, transferului în orice alt mod sau expoziție de mașini prevăzute la alineatele 1 și 2 ale articolului 2 nu se aplică mașinilor care din motivul proiectării mașinilor conform cerințelor de la punctele 3 și 4 din acest articol, nu sunt pe deplin respectate în timpul întreținerii, lubrifierii, înființării și reglării, în cazul în care astfel de operațiuni pot fi efectuate în conformitate cu standardele de siguranță acceptate.

3. Dispozițiile articolului 2 nu interzic vânzarea sau transferul în orice alt mod de mașini pentru depozitare, dezmembrare sau recondiționare, dar astfel de mașini nu pot fi vândute, închiriate, transferate în orice alt mod sau expuse după depozitare sau recondiționare dacă nu sunt protejate în conformitate cu dispozițiile menționate.

Articolul 4 Obligația de a asigura conformitatea cu dispozițiile articolului 2 îi aparține vânzătorului, persoana ce permite închirierea sau transferul echipamentului în orice alt mod, sau expozant și, acolo unde este cazul în conformitate cu legislația națională, pe agenții acestora. Această obligație revine fabricantului, când vinde mașina, aceasta permite închirierea acesteia, transferarea în orice alt mod sau prezentarea acesteia.

Articolul 5 1. Orice membru poate prevedea o derogare temporară de la dispozițiile articolului 2.

15

Convenția nr.119 privind dotarea mașinilor cu dispozitive de protecție

Preambul Conferința Generală a Organizației Internaționale a Muncii, Convocată la Geneva de către Consiliul de Administrație al Biroului Internațional al Muncii, și reunită în sesiunea patruzeci și șapte la 5 iunie 1963, și După ce a decis să adopte anumite propuneri cu privire la interzicerea vânzării, închiriererii și folosirii mașinilor cu Dispozitive de protecție necorespunzătoare, care este al patrulea punct pe ordinea de zi a sesiunii, și După ce a hotărât că aceste propuneri vor lua forma unei convenții internaționale, adoptă azi douăzeci și cinci iunie a anului 1963 următoarea convenție, care poate fi citată ca Convenția privind dotarea mașinilor cu Dispozitive de protecție, 1963:

PARTEA I. DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1 1. Toate echipamentele cu motor, noi sau de mîna a doua, sunt considerate mașini

în sensul aplicării prezentei convenții. 2. Autoritatea competentă din fiecare țară trebuie să stabilească dacă și în ce

măsură utilajele, noi sau de mîna a doua, operate manual prezintă un risc de rănire a lucrătorului și sunt considerate ca mașini în sensul aplicării prezentei convenții. Astfel de decizii se iau după consultarea cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză. Inițiativa pentru o astfel de consultare poate fi luată de către orice astfel de organizație.

3. Dispozițiile prezentei Convenții: (a) se aplică vehiculelor rutiere și feroviare numai în timpul mișcării în ceea ce

privește siguranța operatorului sau operatorilor; (b) se aplică mașinilor agricole mobile numai în ceea ce privește securitatea

lucrătorilor angajați în legătură cu astfel de mașini.

PARTEA II. Vânzarea, închirierea, transferul în orice alt mod si expoziții

Articolul 2 1. Vânzarea și închirierea de mașini a căror părți periculoase sunt specificate la

punctele 3 și 4 din prezentul articol care nu sunt dotate cu dispozitive de protecție adecvate sunt interzise de legislația națională sau prevenite prin alte măsuri la fel de eficiente.

2. Transferul în orice alt mod și expoziția de mașini a căror părți periculoase specificate la punctele 3 și 4 din prezentul articol care nu sunt dotate cu dispozitive de protecție adecvate, în măsura stabilită de autoritatea competentă, trebuie să fie interzise de legislația națională sau prevenite prin alte măsuri la fel de eficiente. În cazul în care în timpul expoziției de mașini se elimină temporar dispozitivele de protecție pentru a demonstra echipamentul, nu se consideră a fi o încălcare a acestei dispoziții, atât timp

cât sunt luate măsurile de precauție necesare pentru a preveni orice pericol pentru persoane.

3. Toate seturile de șuruburi, închizătoare și chei, și, în măsura în care este prescris de către autoritatea competentă, alte părți ale oricărei părți proeminente de mișcare a mașinilor, de asemenea, de natură să prezinte un pericol pentru orice persoană care vine în contact cu acestea, atunci când acestea sunt în mișcare, trebuie să fie proiectate, desfăcute sau protejate astfel încât să prevină astfel de pericol.

4. Toate unitățile volante, ambreiajele, transmisiile de frecare con şi cilindru, camele, scripeții, curelele, lanțurile, pinioanele, angrenajele melcate, manivele și blocurile de diapozitive, și, în măsura prescrisă de autoritatea competentă, mînerele (inclusiv capetele centurii) și alte mașini de transport, de asemenea, de natură să prezinte pericol pentru orice persoană care vine în contact cu acestea, atunci când acestea sunt în mișcare, trebuie să fie proiectate sau protejate astfel încât să prevină astfel de pericol. Controalele, de asemenea trebuie să fie astfel proiectate sau protejate încât să prevină orice pericol.

Articolul 3 1. Dispozițiile articolului 2 nu se aplică mașinilor sau părților periculoase ale

acestora menționate în articolul care: (a) sunt, în virtutea construcției lor, la fel de sigure ca și în cazul în care acestea

sunt dotate cu dispozitive de protecție adecvate; sau (b) sunt destinate a fi instalate sau plasate, care, în virtutea instalației sau poziției

lor, sunt la fel de sigure ca și în cazul în care acestea sunt dotate cu dispozitive de protecție.

2. Interzicerea vânzării, închirierii, transferului în orice alt mod sau expoziție de mașini prevăzute la alineatele 1 și 2 ale articolului 2 nu se aplică mașinilor care din motivul proiectării mașinilor conform cerințelor de la punctele 3 și 4 din acest articol, nu sunt pe deplin respectate în timpul întreținerii, lubrifierii, înființării și reglării, în cazul în care astfel de operațiuni pot fi efectuate în conformitate cu standardele de siguranță acceptate.

3. Dispozițiile articolului 2 nu interzic vânzarea sau transferul în orice alt mod de mașini pentru depozitare, dezmembrare sau recondiționare, dar astfel de mașini nu pot fi vândute, închiriate, transferate în orice alt mod sau expuse după depozitare sau recondiționare dacă nu sunt protejate în conformitate cu dispozițiile menționate.

Articolul 4 Obligația de a asigura conformitatea cu dispozițiile articolului 2 îi aparține vânzătorului, persoana ce permite închirierea sau transferul echipamentului în orice alt mod, sau expozant și, acolo unde este cazul în conformitate cu legislația națională, pe agenții acestora. Această obligație revine fabricantului, când vinde mașina, aceasta permite închirierea acesteia, transferarea în orice alt mod sau prezentarea acesteia.

Articolul 5 1. Orice membru poate prevedea o derogare temporară de la dispozițiile articolului 2.

16

2. Durata unei astfel de derogări temporare, care nu poate depăși în nici un caz trei ani de la intrarea în vigoare a Convenției pentru membrul în cauză, precum și orice alte condiții referitoare la acestea, sunt prevăzute de legislația națională sau determinate de alte măsuri la fel de eficiente.

3. În aplicarea prezentului articol, autoritatea competentă consultă cele mai reprezentative organizații ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză și, după caz, organizațiile de producători.

PARTEA III. UTILIZARE

Articolul 6 1. Utilizarea mașinilor sau orice parte periculoasă din aceasta, inclusiv punctul de

funcționare, fără protecție adecvată este interzisă de legislația națională sau prevenită prin alte măsuri la fel de eficiente: În cazul în care această interdicție nu se poate aplica în totalitate fără a împiedica utilizarea echipamentului se aplică în măsura în care permite utilizarea mașinilor.

2. Mașinile trebuie să fie protejate astfel încât să se asigure că reglementările și standardele naţionale de siguranță și igienă a muncii nu sunt încălcate.

Articolul 7 Obligația de a asigura conformitatea cu dispozițiile articolului 6 îi aparține angajatorului.

Articolul 8 1. Dispozițiile articolului 6 nu se aplică mașinilor sau părților ale acestora, care, în

virtutea construcției, instalării sau poziției lor, sunt la fel de sigure ca și în cazul în care acestea au fost dotate cu dispozitive de securitate adecvate.

2. Dispozițiile articolului 6 și articolul 11 nu împiedică întreținerea, lubrifierea, înființarea sau adaptarea mașinilor sau a unor părți ale acestora efectuate în conformitate cu standardele de siguranță acceptate.

Articolul 9 1. Orice membru poate prevedea o derogare temporară de la dispozițiile articolului 6. 2. Durata unei astfel de derogări temporare, care nu poate depăși în nici un caz trei

ani de la intrarea în vigoare a Convenției pentru membrul în cauză, precum și orice alte condiții referitoare la acesta, sunt prevăzute de legislația națională sau determinate de alte măsuri la fel de eficiente.

3. În aplicarea prezentului articol, autoritatea competentă trebuie să consulte cele mai reprezentative organizații ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză.

Articolul 10 1. Angajatorul trebuie să ia măsuri pentru a aduce legislația națională referitoare la

dispozitivele de protecția ale mașinilor la cunoștința lucrătorilor și de a-i instrui, după caz, cu privire la pericole și precauțiile care trebuie respectate în utilizarea utilajelor.

2. Angajatorul trebuie să stabilească și să mențină astfel de condiții de mediu pentru a nu pune în pericol lucrătorii angajați pe maşinile reglementate de prezenta convenție.

Articolul 11 1. Nici un lucrător nu trebuie să utilizeze maşina fără dispozitive de protecție

aflându-se la locul de muncă, și nici un lucrător nu este obligat de a utiliza orice maşină fără dispozitive de protecție aflându-se la locul de muncă.

2. Nici un lucrător, ce folosește maşina, nu trebuie să facă inoperante dispozitivele de protecție oferite, și nici nu se permite ca dispozitivele de protecție oferite să fie făcute inoperante pentru utilizare pentru orice lucrător.

Articolul 12 Ratificarea acestei convenții nu trebuie să afecteze drepturile lucrătorilor prevăzute de legislaţia naţională privind securitatea socială sau asigurarea socială.

Articolul 13 Dispozițiile din această parte a Convenției referitoare la obligațiile angajatorilor și lucrătorilor trebuie, dacă și în măsura în care autoritatea competentă decide astfel, să se aplice lucrătorilor independenți.

Articolul 14 Termenul Angajator în sensul prezentei părți a prezentei convenții include, acolo unde este cazul în conformitate cu legislația și reglementările naționale, un agent prescris de către angajator.

PARTEA IV. MĂSURI DE APLICARE

Articolul 15

1. Toate măsurile necesare, inclusiv prevederea de sancțiuni adecvate, trebuie să fie luate pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a prevederilor prezentei convenții.

2. Fiecare membru care ratifică prezenta convenție se angajează să furnizeze servicii de control adecvat, în scopul de supraveghere a aplicării prevederilor Convenției, sau să se asigure că se efectuează inspecția corespunzătoare.

Articolul 16 Orice lege sau reglementare națională de punere în aplicare a dispozițiilor prezentei convenții se face de către autoritatea competentă după consultarea cu organizațiile cele mai reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză și, după caz, organizațiile de producători.

17

2. Durata unei astfel de derogări temporare, care nu poate depăși în nici un caz trei ani de la intrarea în vigoare a Convenției pentru membrul în cauză, precum și orice alte condiții referitoare la acestea, sunt prevăzute de legislația națională sau determinate de alte măsuri la fel de eficiente.

3. În aplicarea prezentului articol, autoritatea competentă consultă cele mai reprezentative organizații ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză și, după caz, organizațiile de producători.

PARTEA III. UTILIZARE

Articolul 6 1. Utilizarea mașinilor sau orice parte periculoasă din aceasta, inclusiv punctul de

funcționare, fără protecție adecvată este interzisă de legislația națională sau prevenită prin alte măsuri la fel de eficiente: În cazul în care această interdicție nu se poate aplica în totalitate fără a împiedica utilizarea echipamentului se aplică în măsura în care permite utilizarea mașinilor.

2. Mașinile trebuie să fie protejate astfel încât să se asigure că reglementările și standardele naţionale de siguranță și igienă a muncii nu sunt încălcate.

Articolul 7 Obligația de a asigura conformitatea cu dispozițiile articolului 6 îi aparține angajatorului.

Articolul 8 1. Dispozițiile articolului 6 nu se aplică mașinilor sau părților ale acestora, care, în

virtutea construcției, instalării sau poziției lor, sunt la fel de sigure ca și în cazul în care acestea au fost dotate cu dispozitive de securitate adecvate.

2. Dispozițiile articolului 6 și articolul 11 nu împiedică întreținerea, lubrifierea, înființarea sau adaptarea mașinilor sau a unor părți ale acestora efectuate în conformitate cu standardele de siguranță acceptate.

Articolul 9 1. Orice membru poate prevedea o derogare temporară de la dispozițiile articolului 6. 2. Durata unei astfel de derogări temporare, care nu poate depăși în nici un caz trei

ani de la intrarea în vigoare a Convenției pentru membrul în cauză, precum și orice alte condiții referitoare la acesta, sunt prevăzute de legislația națională sau determinate de alte măsuri la fel de eficiente.

3. În aplicarea prezentului articol, autoritatea competentă trebuie să consulte cele mai reprezentative organizații ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză.

Articolul 10 1. Angajatorul trebuie să ia măsuri pentru a aduce legislația națională referitoare la

dispozitivele de protecția ale mașinilor la cunoștința lucrătorilor și de a-i instrui, după caz, cu privire la pericole și precauțiile care trebuie respectate în utilizarea utilajelor.

2. Angajatorul trebuie să stabilească și să mențină astfel de condiții de mediu pentru a nu pune în pericol lucrătorii angajați pe maşinile reglementate de prezenta convenție.

Articolul 11 1. Nici un lucrător nu trebuie să utilizeze maşina fără dispozitive de protecție

aflându-se la locul de muncă, și nici un lucrător nu este obligat de a utiliza orice maşină fără dispozitive de protecție aflându-se la locul de muncă.

2. Nici un lucrător, ce folosește maşina, nu trebuie să facă inoperante dispozitivele de protecție oferite, și nici nu se permite ca dispozitivele de protecție oferite să fie făcute inoperante pentru utilizare pentru orice lucrător.

Articolul 12 Ratificarea acestei convenții nu trebuie să afecteze drepturile lucrătorilor prevăzute de legislaţia naţională privind securitatea socială sau asigurarea socială.

Articolul 13 Dispozițiile din această parte a Convenției referitoare la obligațiile angajatorilor și lucrătorilor trebuie, dacă și în măsura în care autoritatea competentă decide astfel, să se aplice lucrătorilor independenți.

Articolul 14 Termenul Angajator în sensul prezentei părți a prezentei convenții include, acolo unde este cazul în conformitate cu legislația și reglementările naționale, un agent prescris de către angajator.

PARTEA IV. MĂSURI DE APLICARE

Articolul 15

1. Toate măsurile necesare, inclusiv prevederea de sancțiuni adecvate, trebuie să fie luate pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a prevederilor prezentei convenții.

2. Fiecare membru care ratifică prezenta convenție se angajează să furnizeze servicii de control adecvat, în scopul de supraveghere a aplicării prevederilor Convenției, sau să se asigure că se efectuează inspecția corespunzătoare.

Articolul 16 Orice lege sau reglementare națională de punere în aplicare a dispozițiilor prezentei convenții se face de către autoritatea competentă după consultarea cu organizațiile cele mai reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză și, după caz, organizațiile de producători.

18

PARTEA V. DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 17 1. Dispozițiile prezentei convenții se aplică tuturor ramurilor de activitate

economică, cu excepția cazului membrului de ratificarea a Convenției ce prevede o aplicare mai limitată printr-o declarație anexată ratificării sale.

2. În cazul în care se face o declarație care specifică o aplicare mai limitată: (a) dispozițiile Convenției se vor aplica cel puțin pentru întreprinderi sau ramuri

de activitate economică pentru care autoritatea competentă, după consultarea cu serviciile de inspecție a muncii și cu cele mai reprezentative organizații ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză, determină care echipament este utilizat pe scară largă; inițiativa pentru astfel de consultare poate fi luată de către orice astfel de organizație;

(b) membrul indică în rapoartele sale în temeiul articolului 22 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii orice progres care ar fi putut fi realizat cu o vedere spre aplicarea mai largă a dispozițiilor prezentei convenții.

3. Orice membru care a făcut o declarație în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol poate, în orice moment, să anuleze declarația în totalitate sau în parte de o declarație ulterioară.

PARTEA VI. DISPOZIȚII FINALE

Articolul 18 Ratificările formale ale prezentei convenții vor fi comunicate directorului general al Biroului Internațional al Muncii pentru înregistrare.

Articolul 19 1. Prezenta convenție va fi obligatorie numai în statele membre ale Organizației

Internaționale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către Directorul General.

2. Aceasta va intra în vigoare după douăsprezece luni de la data în care ratificările a doi membri au fost înregistrate de către Directorul General.

3. În continuare, această Convenție va intra în vigoare pentru fiecare membru la douăsprezece luni de la data la care a fost înregistrată ratificarea acesteia.

Articolul 20 1. Orice membru care a ratificat prezenta convenție poate să o denunțe după

expirarea termenului de zece ani de la data la care Convenția a intrat în vigoare, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internațional al Muncii pentru înregistrare. Denunțarea nu va avea efect decât după un an de la data la care a fost înregistrată.

2. Fiecare membru care a ratificat sa nu prezenta convenție, la un an de la expirarea perioadei de zece ani menționate în paragraful precedent, exercită dreptul de denunțare prevăzut de prezentul articol, va fi obligat pentru o nouă perioadă de zece ani și, ulterior, pot să denunțe prezenta convenție la expirarea fiecărei perioade de zece ani, în condițiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 21

1. Directorul General al Biroului Internațional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizației Internaționale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor și denunțărilor comunicate de către statele membre ale organizației.

2. Notificând membrii organizației de înregistrarea celei de a doua ratificări, directorul general va atrage atenția membrilor Organizației asupra datei la care prezenta convenție va intra în vigoare.

Articolul 22 Directorul General al Biroului Internațional al Muncii va comunica Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite pentru înregistrarea, în conformitate cu articolul 102 din Carta Naţiunilor Unite, informațiilor complete despre toate ratificările și actele de denunțare înregistrate de el în conformitate cu prevederile articolelor precedente.

Articolul 23 În astfel de momente se consideră necesar ca Consiliul de Administrație al Biroului Internațional al Muncii să prezinte la Conferința generală un raport cu privire la funcționarea prezentei convenții și să examineze oportunitatea introducerii pe ordinea de zi a Conferinței pe problema revizuirii acesteia în întregime sau în parte.

Articolul 24 1. Conferința adoptă o nouă convenție de revizuire a prezentei convenții în

întregime sau în parte, atunci, în cazul în care noua convenție nu prevede decât: (a) ratificarea de către un membru a noii convenții revizuite va antrena de plin

drept denunțarea imediată a prezentei convenții, fără încălcarea dispozițiilor articolului 20 de mai sus, dacă și atunci când noua revizuire a convenției va intra în vigoare;

(b) de la data la care noua revizuire a convenției intră în vigoare, prezenta convenție va înceta să mai fie deschisă ratificării de către membri.

2. Prezenta convenție va rămâne in orice caz în vigoare în forma și conținutul său pentru membrii care au ratificat-o, dar nu au ratificat revizuirea convenției.

Articolul 25 Versiunile textului în engleză și franceză a prezentei convenții au aceeași valabilitate.

19

PARTEA V. DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 17 1. Dispozițiile prezentei convenții se aplică tuturor ramurilor de activitate

economică, cu excepția cazului membrului de ratificarea a Convenției ce prevede o aplicare mai limitată printr-o declarație anexată ratificării sale.

2. În cazul în care se face o declarație care specifică o aplicare mai limitată: (a) dispozițiile Convenției se vor aplica cel puțin pentru întreprinderi sau ramuri

de activitate economică pentru care autoritatea competentă, după consultarea cu serviciile de inspecție a muncii și cu cele mai reprezentative organizații ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză, determină care echipament este utilizat pe scară largă; inițiativa pentru astfel de consultare poate fi luată de către orice astfel de organizație;

(b) membrul indică în rapoartele sale în temeiul articolului 22 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii orice progres care ar fi putut fi realizat cu o vedere spre aplicarea mai largă a dispozițiilor prezentei convenții.

3. Orice membru care a făcut o declarație în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol poate, în orice moment, să anuleze declarația în totalitate sau în parte de o declarație ulterioară.

PARTEA VI. DISPOZIȚII FINALE

Articolul 18 Ratificările formale ale prezentei convenții vor fi comunicate directorului general al Biroului Internațional al Muncii pentru înregistrare.

Articolul 19 1. Prezenta convenție va fi obligatorie numai în statele membre ale Organizației

Internaționale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către Directorul General.

2. Aceasta va intra în vigoare după douăsprezece luni de la data în care ratificările a doi membri au fost înregistrate de către Directorul General.

3. În continuare, această Convenție va intra în vigoare pentru fiecare membru la douăsprezece luni de la data la care a fost înregistrată ratificarea acesteia.


expirarea termenului de zece ani de la data la care Convenția a intrat în vigoare, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internațional al Muncii pentru înregistrare. Denunțarea nu va avea efect decât după un an de la data la care a fost înregistrată.

2. Fiecare membru care a ratificat sa nu prezenta convenție, la un an de la expirarea perioadei de zece ani menționate în paragraful precedent, exercită dreptul de denunțare prevăzut de prezentul articol, va fi obligat pentru o nouă perioadă de zece ani și, ulterior, pot să denunțe prezenta convenție la expirarea fiecărei perioade de zece ani, în condițiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 21


2. Notificând membrii organizației de înregistrarea celei de a doua ratificări, directorul general va atrage atenția membrilor Organizației asupra datei la care prezenta convenție va intra în vigoare.

Articolul 22 Directorul General al Biroului Internațional al Muncii va comunica Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite pentru înregistrarea, în conformitate cu articolul 102 din Carta Naţiunilor Unite, informațiilor complete despre toate ratificările și actele de denunțare înregistrate de el în conformitate cu prevederile articolelor precedente.

Articolul 23 În astfel de momente se consideră necesar ca Consiliul de Administrație al Biroului Internațional al Muncii să prezinte la Conferința generală un raport cu privire la funcționarea prezentei convenții și să examineze oportunitatea introducerii pe ordinea de zi a Conferinței pe problema revizuirii acesteia în întregime sau în parte.

Articolul 24 1. Conferința adoptă o nouă convenție de revizuire a prezentei convenții în

întregime sau în parte, atunci, în cazul în care noua convenție nu prevede decât: (a) ratificarea de către un membru a noii convenții revizuite va antrena de plin

drept denunțarea imediată a prezentei convenții, fără încălcarea dispozițiilor articolului 20 de mai sus, dacă și atunci când noua revizuire a convenției va intra în vigoare;

(b) de la data la care noua revizuire a convenției intră în vigoare, prezenta convenție va înceta să mai fie deschisă ratificării de către membri.

2. Prezenta convenție va rămâne in orice caz în vigoare în forma și conținutul său pentru membrii care au ratificat-o, dar nu au ratificat revizuirea convenției.

Articolul 25 Versiunile textului în engleză și franceză a prezentei convenții au aceeași valabilitate.

20

Convenţia nr. 127 cu privire la greutatea maximă a încărcăturilor care pot fi transportate de un singur lucrător

Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva

de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi reunită aici la 7 iunie 1967 în cea de a cincizeci şi una sesiune a sa, după ce a hotărît să adopte diferite propuneri privind greutatea maximă a încărcăturilor care pot fi transportate de un singur lucrător, problemă care constituie cel de-al şaselea punct al ordinii de zi a sesiunii, după ce a hotărît ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale, adoptă, la 28 iunie 1967, următoarea convenţie care se va numi Convenţie asupra greutăţilor maxime, 1967:

Articolul 1 În sensul prezentei convenţii: a) expresia transport manual de încărcături indică orice transport a cărui greutate a

încărcăturii este suportată în întregime de către un singur lucrător; ea include ridicarea şi aşezarea încărcăturii;

b) expresia transport manual regulat de încărcături indică orice activitate consacrată în mod continuu sau esenţial transportului manual de încărcături sau care comportă în mod normal, chiar cu discontinuitate, transportul manual de încărcături;

c) expresia lucrător tînăr se referă la orice lucrător a cărui vîrstă este sub 18 ani.

Articolul 2 1. Prezenta convenţie se aplică transportului manual regulat de încărcături. 2. Prezenta convenţie se aplică tuturor sectoarelor de activitate economică pentru

care statul membru interesat posedă un sistem de inspecţie a muncii.

Articolul 3 Este interzis ca unui lucrător să i se pretindă sau să i se admită să transporte

manual încărcături a căror greutate riscă să-i pericliteze sănătatea sau securitatea.

Articolul 4 În scopul aplicării principiului enunţat în art. 3 de mai sus, statele membre vor

ţine seama de toate condiţiile în care trebuie executată munca.

Articolul 5 Fiecare stat membru va lua măsurile necesare pentru ca orice lucrător

repartizat la transportul manual de încărcături mai grele să primească în prealabil o instruire cu privire la metodele de lucru pe care urmează să le folosească, în vederea ocrotirii sănătăţii şi a evitării accidentelor.

Articolul 6 În vederea limitării sau înlesnirii transportului manual de încărcături se vor

folosi, pe cît posibil, mijloacele tehnice adecvate.

Articolul 7 1. Repartizarea femeilor şi a lucrătorilor tineri la transportul manual de

încărcături grele va fi limitată. 2. Atunci cînd la transportul manual de încărcături sunt repartizate femei sau

lucrători tineri, greutatea maximă a încărcăturilor respective va trebui să fie în mod categoric inferioară celei admise pentru bărbaţi.

Articolul 8 Fiecare stat membru va lua, pe calea legislaţiei naţionale sau prin orice altă

metodă conformă cu practica şi condiţiile naţionale şi consultîndu-se cu organizaţiile cele mai reprezentative ale celor care angajează şi ale lucrătorilor, interesate, măsurile necesare pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentei convenţii.

Articolul 9 Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi communicate directorului

general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.

Articolul 10 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei

Internaţionale a Muncii a căror ratificare va fi înregistrată de directorul general. 2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general

a primelor două ratificări din partea statelor membre. 3. Drept urmare, această convenţie va intra în vigoare, pentru fiecare stat

membru, la 12 luni după data la care va fi înregistrată ratificarea sa.

Articolul 11 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunţa la

expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării în vigoare iniţiale a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de către acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei.

2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, timp de un an după expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 12 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor

statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.

2. Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.

21

Convenţia nr. 127 cu privire la greutatea maximă a încărcăturilor care pot fi transportate de un singur lucrător

Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva

de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi reunită aici la 7 iunie 1967 în cea de a cincizeci şi una sesiune a sa, după ce a hotărît să adopte diferite propuneri privind greutatea maximă a încărcăturilor care pot fi transportate de un singur lucrător, problemă care constituie cel de-al şaselea punct al ordinii de zi a sesiunii, după ce a hotărît ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale, adoptă, la 28 iunie 1967, următoarea convenţie care se va numi Convenţie asupra greutăţilor maxime, 1967:

Articolul 1 În sensul prezentei convenţii: a) expresia transport manual de încărcături indică orice transport a cărui greutate a

încărcăturii este suportată în întregime de către un singur lucrător; ea include ridicarea şi aşezarea încărcăturii;

b) expresia transport manual regulat de încărcături indică orice activitate consacrată în mod continuu sau esenţial transportului manual de încărcături sau care comportă în mod normal, chiar cu discontinuitate, transportul manual de încărcături;

c) expresia lucrător tînăr se referă la orice lucrător a cărui vîrstă este sub 18 ani.

Articolul 2 1. Prezenta convenţie se aplică transportului manual regulat de încărcături. 2. Prezenta convenţie se aplică tuturor sectoarelor de activitate economică pentru

care statul membru interesat posedă un sistem de inspecţie a muncii.

Articolul 3 Este interzis ca unui lucrător să i se pretindă sau să i se admită să transporte

manual încărcături a căror greutate riscă să-i pericliteze sănătatea sau securitatea.

Articolul 4 În scopul aplicării principiului enunţat în art. 3 de mai sus, statele membre vor

ţine seama de toate condiţiile în care trebuie executată munca.

Articolul 5 Fiecare stat membru va lua măsurile necesare pentru ca orice lucrător

repartizat la transportul manual de încărcături mai grele să primească în prealabil o instruire cu privire la metodele de lucru pe care urmează să le folosească, în vederea ocrotirii sănătăţii şi a evitării accidentelor.

Articolul 6 În vederea limitării sau înlesnirii transportului manual de încărcături se vor

folosi, pe cît posibil, mijloacele tehnice adecvate.

Articolul 7 1. Repartizarea femeilor şi a lucrătorilor tineri la transportul manual de

încărcături grele va fi limitată. 2. Atunci cînd la transportul manual de încărcături sunt repartizate femei sau

lucrători tineri, greutatea maximă a încărcăturilor respective va trebui să fie în mod categoric inferioară celei admise pentru bărbaţi.

Articolul 8 Fiecare stat membru va lua, pe calea legislaţiei naţionale sau prin orice altă

metodă conformă cu practica şi condiţiile naţionale şi consultîndu-se cu organizaţiile cele mai reprezentative ale celor care angajează şi ale lucrătorilor, interesate, măsurile necesare pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentei convenţii.

Articolul 9 Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi communicate directorului

general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.

Articolul 10 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei

Internaţionale a Muncii a căror ratificare va fi înregistrată de directorul general. 2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general

a primelor două ratificări din partea statelor membre. 3. Drept urmare, această convenţie va intra în vigoare, pentru fiecare stat

membru, la 12 luni după data la care va fi înregistrată ratificarea sa.

Articolul 11 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunţa la

expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării în vigoare iniţiale a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de către acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei.

2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, timp de un an după expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 12 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor

statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.

2. Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.

22

Articolul 13

Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în vederea înregistrării, în conformitate cu art. 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările şi toate actele de denunţare înregistrate potrivit articolelor precedente.

Articolul 14 Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului


Articolul 15 1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie de revizuire, totală

sau parţială, a prezentei convenţii şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel: a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina,

de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile art. 11 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;

b) cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre.

2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o, dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.


valabilitate.

Convenţia nr. 129 privind inspecţia muncii în agricultură

Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, şi reunită aici, la 4 iunie 1969, în cea de-a cincizeci şi treia sesiune a sa, luând notă de convenţiile internaţionale ale muncii existente privind inspecţia muncii, cum sunt Convenţia asupra inspecţiei muncii, 1947, care se aplică în industrie şi comerţ, şi Convenţia asupra plantaţiilor, 1958, care se aplică anumitor întreprinderi agricole, luând în considerare că este de dorit ca, în prezent, să fie adoptate norme internaţionale asupra inspecţiei muncii în agricultură, în general, după ce a hotărât să adopte diferite propuneri privind inspecţia muncii în agricultură, problemă care constituie cel de al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii, după ce a hotărât ca aceste propuneri să capete forma unei convenţii internaţionale, adoptă, la 25 iunie 1969, următoarea convenţie, care se va numi „Convenţia asupra inspecţiei muncii agricultură), 1969":

Articolul 1 1. În sensul prezentei convenţii, termenul întreprindere agricolă cuprinde

întreprinderi sau părţi ale întreprinderilor care au ca obiect agricultura, creşterea animalelor, silvicultura, horticultura, transformarea primară a produselor agricole de către cel care le exploatează sau orice altă formă de activitate agricolă.

2. Dacă este necesar, autoritatea competentă va determina, după consultarea organizaţiilor celor mai reprezentative ale celor care angajează şi ale lucrătorilor, interesate, dacă acestea există, linia de demarcare între agricultură, pe de o parte, şi industrie şi comerţ, pe de altă parte, în aşa fel încât nici o întreprindere agricolă să nu rămână în afara sistemului naţional de inspecţie a muncii.

3. În cazurile de neclaritate, dacă convenţia se aplică sau nu unei întreprinderi sau unei părţi dintr-o întreprindere, problema va fi soluţionată de autoritatea competentă.

Articolul 2 În prezenta convenţie, termenul „dispoziţii legale" cuprinde, în afară de legislaţie,

hotărârile arbitrale şi contractele colective care au putere de lege, şi a căror aplicare cade în sarcina inspectorilor muncii.

Articolul 3 Orice stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care aplică prezenta

convenţie, trebuie să aibă un sistem de inspecţie a muncii în agricultură.

Articolul 4 Sistemul de inspecţie a muncii în agricultură se va aplica întreprinderilor agricole în

care lucrează lucrători salariaţi sau ucenici, oricare le-ar fi modul de remunerare, natura, forma sau durata contractului lor de muncă.

Articolul 5 1. Orice stat membru care ratifică prezenta convenţie poate ca, printr-o declaraţie

anexată la ratificarea sa, sa-şi ia obligaţia să extindă sistemul său de inspecţie a muncii

23

Articolul 13

Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în vederea înregistrării, în conformitate cu art. 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările şi toate actele de denunţare înregistrate potrivit articolelor precedente.

Articolul 14 Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului


Articolul 15 1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie de revizuire, totală

sau parţială, a prezentei convenţii şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel: a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina,

de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile art. 11 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;

b) cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre.

2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o, dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.


valabilitate.

Convenţia nr. 129 privind inspecţia muncii în agricultură

Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, şi reunită aici, la 4 iunie 1969, în cea de-a cincizeci şi treia sesiune a sa, luând notă de convenţiile internaţionale ale muncii existente privind inspecţia muncii, cum sunt Convenţia asupra inspecţiei muncii, 1947, care se aplică în industrie şi comerţ, şi Convenţia asupra plantaţiilor, 1958, care se aplică anumitor întreprinderi agricole, luând în considerare că este de dorit ca, în prezent, să fie adoptate norme internaţionale asupra inspecţiei muncii în agricultură, în general, după ce a hotărât să adopte diferite propuneri privind inspecţia muncii în agricultură, problemă care constituie cel de al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii, după ce a hotărât ca aceste propuneri să capete forma unei convenţii internaţionale, adoptă, la 25 iunie 1969, următoarea convenţie, care se va numi „Convenţia asupra inspecţiei muncii agricultură), 1969":

Articolul 1 1. În sensul prezentei convenţii, termenul întreprindere agricolă cuprinde

întreprinderi sau părţi ale întreprinderilor care au ca obiect agricultura, creşterea animalelor, silvicultura, horticultura, transformarea primară a produselor agricole de către cel care le exploatează sau orice altă formă de activitate agricolă.

2. Dacă este necesar, autoritatea competentă va determina, după consultarea organizaţiilor celor mai reprezentative ale celor care angajează şi ale lucrătorilor, interesate, dacă acestea există, linia de demarcare între agricultură, pe de o parte, şi industrie şi comerţ, pe de altă parte, în aşa fel încât nici o întreprindere agricolă să nu rămână în afara sistemului naţional de inspecţie a muncii.

3. În cazurile de neclaritate, dacă convenţia se aplică sau nu unei întreprinderi sau unei părţi dintr-o întreprindere, problema va fi soluţionată de autoritatea competentă.

Articolul 2 În prezenta convenţie, termenul „dispoziţii legale" cuprinde, în afară de legislaţie,

hotărârile arbitrale şi contractele colective care au putere de lege, şi a căror aplicare cade în sarcina inspectorilor muncii.

Articolul 3 Orice stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care aplică prezenta

convenţie, trebuie să aibă un sistem de inspecţie a muncii în agricultură.

Articolul 4 Sistemul de inspecţie a muncii în agricultură se va aplica întreprinderilor agricole în

care lucrează lucrători salariaţi sau ucenici, oricare le-ar fi modul de remunerare, natura, forma sau durata contractului lor de muncă.

Articolul 5 1. Orice stat membru care ratifică prezenta convenţie poate ca, printr-o declaraţie

anexată la ratificarea sa, sa-şi ia obligaţia să extindă sistemul său de inspecţie a muncii

24

din agricultură la una sau mai multe dintre categoriile următoare de persoane care lucrează în întreprinderile agricole:

a) fermieri care nu folosesc măna de lucru din afară, dijmaşi şi alte categorii asemănătoare de lucrători agricoli;

b) persoane asociate la administrarea unei întreprinderi colective, cum sunt membrii unei cooperative;

c) membrii familiei celui care exploatează pământul, aşa cum sunt definiţi de legislaţia naţională.

2. Drept urmare, orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie va putea să facă cunoscut directorului general al Biroului Internaţional al Muncii o declaraţie prin care se angajează să extindă sistemul său de inspecţie a muncii din agricultură la una sau mai multe dintre categoriile de persoane enumerate la paragraful precedent, care n-au fost încă menţionate într-o declaraţie anterioară.

3. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie va indica, în rapoartele pe care este obligat să le prezinte, în baza art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în ce măsură a dat urmare sau îşi propune să dea urmare dispoziţiilor convenţiei în ce priveşte acele categorii de persoane enumerate la paragraful 1 de mai sus, care nu au făcut obiectul unor astfel de declaraţii.

Articolul 6 1. Sistemul de inspecţie a muncii în agricultură va avea următoarele sarcini: a) să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă ale

lucrătorilor în exercitarea profesiei lor, cum sunt dispoziţiile privind durata muncii, salariile, repausul săptămânal şi concediile, securitatea, igiena şi bunăstarea, munca femeilor, a copiilor şi a adolescenţilor şi alte meserii conexe, în măsura în care inspectorii de muncă au ca sarcină asigurarea aplicării amintitelor dispoziţii;

b) să fumizeze, celor care angajează şi lucrătorilor, informaţii şi sfaturi tehnice asupra mijloacelor celor mai eficiente de respectare a dispoziţiilor legale;

c) să atragă atenţia autorităţii competente asupra defectuozităţilor sau abuzurilor care nu-şi găsesc o acoperire corespunzătoare în dispoziţiile legale în vigoare şi să facă acesteia propuneri privind îmbunătăţirea legislaţiei.

2. Legislaţia naţională poate încredinţa inspectorilor muncii din agricultură funcţii de asistenţă sau de control în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de viaţă ale lucrătorilor si familiilor lor.

3. Dacă inspectorilor muncii din agricultură li se încredinţează şi alte funcţii, acestea nu trebuie să împiedice exercitarea funcţiilor lor principale şi nici sa aducă, în vreun fel oarecare, prejudicii autorităţii au imparţialităţii necesare inspectorilor în relaţiile lor cu cei care angajează şi cu lucrătorii.

Articolul 7 1. Inspecţia muncii în agricultură va fi plasată sub supravegherea şi controlul unui

organ central, dacă această subordonare este compatibilă cu practica administrativă a statului membru.

2. În cazul unui stat federativ, expresia „organ central" poate indica un organ central stabilit, fie la nivel federal, fie la nivelul uneia dintre entităţile componente ale federaţiei.

3. Inspecţia muncii în agricultură va putea fi asigurată, de exemplu: a) printr-un organ unic de inspecţie a muncii, competent pentru toate ramurile

activităţii economice; b) printr-un organ unic de inspecţie a muncii care sa aibă o specializare funcţională

asigurată prin pregătirea adecvată a inspectorilor însărcinaţi cu exercitarea funcţiei lor în agricultură;

c) printr-un organ unic de inspecţia muncii care să aibă o specializare instituţională asigurată prin crearea unui serviciu calificat tehnic ai cărui agenţi îşi vor exercita funcţiile lor în agricultură;

d) printr-o inspecţie specializată, însărcinată cu exercitarea funcţiilor sale în agricultură, dar a cărei activitate va fi plasată sub supravegherea unui organ central având aceleaşi prerogative în materie de inspecţie a muncii în alte ramuri ale activităţii economice ca industrie, transporturi şi comerţ.

Articolul 8

1. Personalul inspecţiei din agricultură trebuie să fie format din funcţionari publici al căror statut şi condiţii de serviciu să le asigure stabilitatea în funcţie şi să-i facă independenţi fală de orice schimbări de guvern şi orice influenţă dăunătoare din afară.

2. Atunci când legislaţia sau practica naţională permit, statele membre au facultatea ca, în sistemul lor de protecţie a muncii în agricultură, să includă delegaţi sau reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale a căror activitate o va completa pe aceea a funcţionarilor publici; aceşti delegaţi sau reprezentanţi vor beneficia de garanţii în ce priveşte stabilitatea funcţiilor lor şi vor fi feriţi de orice influenţă dăunătoare din afară.

Articolul 9 1. Sub rezerva condiţiilor stabilite de legislaţia naţională pentru recrutarea

funcţionarilor publici, inspectorii muncii din agricultură vor fi recrutaţi numai pe baza capacităţii candidaţilor de a îndeplini sarcinile ce urmează să si le asume.

2. Mijloacele de verificare a acestei capacităţi vor fi determinate de către autoritatea competentă.

3. Inspectorii muncii din agricultură trebuie să primească o pregătire profesională adecvată exercitării funcţiei lor şi vor fi luate măsuri pentru a li se asigura, în mod corespunzător perfecţionarea pe parcursul serviciului.

Articolul 10 Femeile, la fel ca bărbaţii, pot face parte din personalul serviciilor de inspecţie a

muncii din agricultură; dacă este necesar, se vor putea stabili sarcini distincte pentru inspectorii bărbaţi şi inspectorii femei.

Articolul 11 Orice stat membru este obligat să ia măsurile necesare pentru a asigura ca experţii

şi tehnicienii calificaţi corespunzător, şi care pot să-şi aducă contribuţia la soluţionarea problemelor carem necesită cunoştinţe tehnice, să colaboreze cu inspecţia muncii din

25

din agricultură la una sau mai multe dintre categoriile următoare de persoane care lucrează în întreprinderile agricole:

a) fermieri care nu folosesc măna de lucru din afară, dijmaşi şi alte categorii asemănătoare de lucrători agricoli;

b) persoane asociate la administrarea unei întreprinderi colective, cum sunt membrii unei cooperative;

c) membrii familiei celui care exploatează pământul, aşa cum sunt definiţi de legislaţia naţională.

2. Drept urmare, orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie va putea să facă cunoscut directorului general al Biroului Internaţional al Muncii o declaraţie prin care se angajează să extindă sistemul său de inspecţie a muncii din agricultură la una sau mai multe dintre categoriile de persoane enumerate la paragraful precedent, care n-au fost încă menţionate într-o declaraţie anterioară.

3. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie va indica, în rapoartele pe care este obligat să le prezinte, în baza art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în ce măsură a dat urmare sau îşi propune să dea urmare dispoziţiilor convenţiei în ce priveşte acele categorii de persoane enumerate la paragraful 1 de mai sus, care nu au făcut obiectul unor astfel de declaraţii.

Articolul 6 1. Sistemul de inspecţie a muncii în agricultură va avea următoarele sarcini: a) să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă ale

lucrătorilor în exercitarea profesiei lor, cum sunt dispoziţiile privind durata muncii, salariile, repausul săptămânal şi concediile, securitatea, igiena şi bunăstarea, munca femeilor, a copiilor şi a adolescenţilor şi alte meserii conexe, în măsura în care inspectorii de muncă au ca sarcină asigurarea aplicării amintitelor dispoziţii;

b) să fumizeze, celor care angajează şi lucrătorilor, informaţii şi sfaturi tehnice asupra mijloacelor celor mai eficiente de respectare a dispoziţiilor legale;

c) să atragă atenţia autorităţii competente asupra defectuozităţilor sau abuzurilor care nu-şi găsesc o acoperire corespunzătoare în dispoziţiile legale în vigoare şi să facă acesteia propuneri privind îmbunătăţirea legislaţiei.

2. Legislaţia naţională poate încredinţa inspectorilor muncii din agricultură funcţii de asistenţă sau de control în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de viaţă ale lucrătorilor si familiilor lor.

3. Dacă inspectorilor muncii din agricultură li se încredinţează şi alte funcţii, acestea nu trebuie să împiedice exercitarea funcţiilor lor principale şi nici sa aducă, în vreun fel oarecare, prejudicii autorităţii au imparţialităţii necesare inspectorilor în relaţiile lor cu cei care angajează şi cu lucrătorii.

Articolul 7 1. Inspecţia muncii în agricultură va fi plasată sub supravegherea şi controlul unui

organ central, dacă această subordonare este compatibilă cu practica administrativă a statului membru.

2. În cazul unui stat federativ, expresia „organ central" poate indica un organ central stabilit, fie la nivel federal, fie la nivelul uneia dintre entităţile componente ale federaţiei.

3. Inspecţia muncii în agricultură va putea fi asigurată, de exemplu: a) printr-un organ unic de inspecţie a muncii, competent pentru toate ramurile

activităţii economice; b) printr-un organ unic de inspecţie a muncii care sa aibă o specializare funcţională

asigurată prin pregătirea adecvată a inspectorilor însărcinaţi cu exercitarea funcţiei lor în agricultură;

c) printr-un organ unic de inspecţia muncii care să aibă o specializare instituţională asigurată prin crearea unui serviciu calificat tehnic ai cărui agenţi îşi vor exercita funcţiile lor în agricultură;

d) printr-o inspecţie specializată, însărcinată cu exercitarea funcţiilor sale în agricultură, dar a cărei activitate va fi plasată sub supravegherea unui organ central având aceleaşi prerogative în materie de inspecţie a muncii în alte ramuri ale activităţii economice ca industrie, transporturi şi comerţ.

Articolul 8

1. Personalul inspecţiei din agricultură trebuie să fie format din funcţionari publici al căror statut şi condiţii de serviciu să le asigure stabilitatea în funcţie şi să-i facă independenţi fală de orice schimbări de guvern şi orice influenţă dăunătoare din afară.

2. Atunci când legislaţia sau practica naţională permit, statele membre au facultatea ca, în sistemul lor de protecţie a muncii în agricultură, să includă delegaţi sau reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale a căror activitate o va completa pe aceea a funcţionarilor publici; aceşti delegaţi sau reprezentanţi vor beneficia de garanţii în ce priveşte stabilitatea funcţiilor lor şi vor fi feriţi de orice influenţă dăunătoare din afară.

Articolul 9 1. Sub rezerva condiţiilor stabilite de legislaţia naţională pentru recrutarea

funcţionarilor publici, inspectorii muncii din agricultură vor fi recrutaţi numai pe baza capacităţii candidaţilor de a îndeplini sarcinile ce urmează să si le asume.

2. Mijloacele de verificare a acestei capacităţi vor fi determinate de către autoritatea competentă.

3. Inspectorii muncii din agricultură trebuie să primească o pregătire profesională adecvată exercitării funcţiei lor şi vor fi luate măsuri pentru a li se asigura, în mod corespunzător perfecţionarea pe parcursul serviciului.

Articolul 10 Femeile, la fel ca bărbaţii, pot face parte din personalul serviciilor de inspecţie a

muncii din agricultură; dacă este necesar, se vor putea stabili sarcini distincte pentru inspectorii bărbaţi şi inspectorii femei.

Articolul 11 Orice stat membru este obligat să ia măsurile necesare pentru a asigura ca experţii

şi tehnicienii calificaţi corespunzător, şi care pot să-şi aducă contribuţia la soluţionarea problemelor carem necesită cunoştinţe tehnice, să colaboreze cu inspecţia muncii din

26

agricultură i potrivit metodelor socotite ca fiind cele mai adecvate condiţii internaţionale.

Articolul 12

1. Autoritatea competentă trebuie să ia măsurile necesare pentru a favoriza o cooperare efectivă între serviciile de inspecţie a muncii din agricultură şi serviciile guvernamentale sau instituţiile publice şi alte instituţii care pot fi chemate să desfăşoare activităţi asemănătoare.

2. Dacă împrejurările o cer, autoritatea competentă poate încredinţa, ca măsură ajutătoare, unele funcţii de inspecţie, la nivel regional sau local, serviciilor guvernamentale corespunzătoare sau instituţiilor publice, sau poate face ca astfel de servicii sau instituţii să participe la respective activitate de inspecţie, în aşa fel încât aplicarea principiilor prezentei convenţii să nu aibă de suferit.

Articolul 13 Autoritatea competentă va lua măsurile cuvenite pentru a favoriza colaborarea

dintre funcţionarii inspecţiei muncii în agricultură, cei care angajează şi lucrătorii sau organizaţiile acestora, dacă ele există.

Articolul 14 Se vor lua măsuri pentru ca numărul inspectorilor muncii din agricultură să fie

suficient spre a putea să asigure exercitarea eficace a funcţiilor serviciului de inspecţie. La stabilirea numărului acestor inspectori se va line seama de:

a) importanţa sarcinilor ce urmează a se îndeplini şi, în special: i. numărul, natura, importanta şi situaţia întreprinderilor agricole supuse controlului

inspecţiei; ii. numărul şi diversitatea categoriilor de persoane care lucrează în aceste

întreprinderi: iii. numărul şi complexitatea dispoziţiilor legale a căror aplicare urmează a fi

asigurată; b) mijloacele materiale de executare puse la dispoziţia inspectorilor; c) condiţiile practice în care trebuie efectuate inspecţiile pentru a fi eficace.

Articolul 15

1. Autoritatea competentă trebuie să ia măsurile necesare pentru a pune la dispoziţia inspectorilor muncii din agricultură:

a) birouri locale de inspecţie care să corespundă nevoilor serviciului, accesibile, pe cât posibil, tuturor celor interesaţi, şi amplasate în funcţie de situaţia geografică a întreprinderilor agricole şi de existenţa de căi de comunicare la îndemână;

b) înlesniri de transport necesare exercitării funcţiei lor, dacă nu există mijloace de transport public corespunzătoare.

2. Autoritatea competentă trebuie să ia măsurile necesare pentru ca inspectorilor de protecţie a muncii din agricultură să li se restituie toate cheltuielile de deplasare şi toate cheltuielile accesorii necesare exercitării funcţiei lor.

Articolul 16 1. Inspectorii muncii din agricultură, purtând asupra lor actele care le atesta funcţia,

vor fi autorizaţi: a) să pătrundă liber, fără avertisment prealabil, la orice oră din zi sau noapte, în

locurile de muncă supuse controlului inspecţiei; b) să pătrundă, în timpul zilei, în orice local în care consideră că există motive

întemeiate pentru efectuarea controlului; c) să procedeze la orice investigaţii, controale sau cercetări apreciate ca necesare,

pentru a se asigura că dispoziţiile legale sunt respectate în mod efectiv şi, în special: i. să pună întrebări, singuri sau în prezenta martorilor, conducătorului întreprinderii,

personalului acestuia sau oricărei alte persoane din cadrul întreprinderii, asupra tuturor problemelor privind aplicarea dispoziţiilor legale;

ii. să ceară, potrivit modalităţilor stabilite de legislaţia naţională, să li se prezinte toate înscrisurile, registrele şi alte documente a căror deţinere este prevăzută de legislaţia referitoare la condiţiile de muncă şi de viaţă, în scopul verificării conformităţii acestora cu dispoziţiile legale şi pentru a le copia sau scoate extrase;

iii. să ia pentru analiză mostre din produsele, materiile sau substanţele utilizate sau manipulate, cu condiţia ca cel care angajează sau reprezentantul acestuia să fie încunoştinţat că materiile sau substanţele respective au fost luate în acest scop.

2. Inspectorii nu pot pătrunde, în virtutea alineatelor a) sau b) ale paragrafului precedent, în locuinţa particulară a conducătorului unei întreprinderi agricole, în afară de cazul în care au acordul acestuia sau sunt în posesia unei autorizaţii speciale eliberate de autoritatea competentă.

3. Cu ocazia inspecţiei, inspectorii vor informa despre prezenţa lor în întreprindere pe cel care angajează sau pe reprezentantul acestuia, precum şi pe lucrători sau reprezentanţii lor, în afară de cazul în care apreciază că o astfel de înştiinţare riscă să dăuneze eficacităţii controlului.

Articolul 17 Serviciile de inspecţie a muncii din agricultură vor fi chemate să participe, în

cazurile şi condiţiile prevăzute de autoritatea competentă, la controlul preventiv al noilor instalaţii, noilor substanţe şi al noilor procedee de manipulare sau de transformare a produselor, susceptibile de a constitui un pericol pentru sănătate sau securitate.

Articolul 18 1. Inspectorii muncii din agricultură vor fi autorizaţi să ia măsurile destinate

eliminării defecţiunilor constatate la instalaţie, la o amenajare sau în metodele de lucru din întreprinderile agricole, inclusiv utilizarea substanţelor periculoase, pe care le consideră că ameninţă sănătatea sau securitatea.

2. Pentru a putea lua astfel de măsuri, inspectorii vor avea dreptul, dacă măsurile lor nu au fost contestate pe căile juridice sau administrative prevăzute de legea naţională, să dispună sau să facă să se dispună:

a) să se aducă instalaţiilor, localurilor, utilajelor, echipamentului sau altor aparate, întrun termen fixat, modificările necesare pentru asigurarea aplicării stricte a dispoziţiilor legale privind sănătatea şi securitatea;

27

agricultură i potrivit metodelor socotite ca fiind cele mai adecvate condiţii internaţionale.

Articolul 12

1. Autoritatea competentă trebuie să ia măsurile necesare pentru a favoriza o cooperare efectivă între serviciile de inspecţie a muncii din agricultură şi serviciile guvernamentale sau instituţiile publice şi alte instituţii care pot fi chemate să desfăşoare activităţi asemănătoare.

2. Dacă împrejurările o cer, autoritatea competentă poate încredinţa, ca măsură ajutătoare, unele funcţii de inspecţie, la nivel regional sau local, serviciilor guvernamentale corespunzătoare sau instituţiilor publice, sau poate face ca astfel de servicii sau instituţii să participe la respective activitate de inspecţie, în aşa fel încât aplicarea principiilor prezentei convenţii să nu aibă de suferit.

Articolul 13 Autoritatea competentă va lua măsurile cuvenite pentru a favoriza colaborarea

dintre funcţionarii inspecţiei muncii în agricultură, cei care angajează şi lucrătorii sau organizaţiile acestora, dacă ele există.

Articolul 14 Se vor lua măsuri pentru ca numărul inspectorilor muncii din agricultură să fie

suficient spre a putea să asigure exercitarea eficace a funcţiilor serviciului de inspecţie. La stabilirea numărului acestor inspectori se va line seama de:

a) importanţa sarcinilor ce urmează a se îndeplini şi, în special: i. numărul, natura, importanta şi situaţia întreprinderilor agricole supuse controlului

inspecţiei; ii. numărul şi diversitatea categoriilor de persoane care lucrează în aceste

întreprinderi: iii. numărul şi complexitatea dispoziţiilor legale a căror aplicare urmează a fi

asigurată; b) mijloacele materiale de executare puse la dispoziţia inspectorilor; c) condiţiile practice în care trebuie efectuate inspecţiile pentru a fi eficace.

Articolul 15

1. Autoritatea competentă trebuie să ia măsurile necesare pentru a pune la dispoziţia inspectorilor muncii din agricultură:

a) birouri locale de inspecţie care să corespundă nevoilor serviciului, accesibile, pe cât posibil, tuturor celor interesaţi, şi amplasate în funcţie de situaţia geografică a întreprinderilor agricole şi de existenţa de căi de comunicare la îndemână;

b) înlesniri de transport necesare exercitării funcţiei lor, dacă nu există mijloace de transport public corespunzătoare.

2. Autoritatea competentă trebuie să ia măsurile necesare pentru ca inspectorilor de protecţie a muncii din agricultură să li se restituie toate cheltuielile de deplasare şi toate cheltuielile accesorii necesare exercitării funcţiei lor.

Articolul 16 1. Inspectorii muncii din agricultură, purtând asupra lor actele care le atesta funcţia,

vor fi autorizaţi: a) să pătrundă liber, fără avertisment prealabil, la orice oră din zi sau noapte, în

locurile de muncă supuse controlului inspecţiei; b) să pătrundă, în timpul zilei, în orice local în care consideră că există motive

întemeiate pentru efectuarea controlului; c) să procedeze la orice investigaţii, controale sau cercetări apreciate ca necesare,

pentru a se asigura că dispoziţiile legale sunt respectate în mod efectiv şi, în special: i. să pună întrebări, singuri sau în prezenta martorilor, conducătorului întreprinderii,

personalului acestuia sau oricărei alte persoane din cadrul întreprinderii, asupra tuturor problemelor privind aplicarea dispoziţiilor legale;

ii. să ceară, potrivit modalităţilor stabilite de legislaţia naţională, să li se prezinte toate înscrisurile, registrele şi alte documente a căror deţinere este prevăzută de legislaţia referitoare la condiţiile de muncă şi de viaţă, în scopul verificării conformităţii acestora cu dispoziţiile legale şi pentru a le copia sau scoate extrase;

iii. să ia pentru analiză mostre din produsele, materiile sau substanţele utilizate sau manipulate, cu condiţia ca cel care angajează sau reprezentantul acestuia să fie încunoştinţat că materiile sau substanţele respective au fost luate în acest scop.

2. Inspectorii nu pot pătrunde, în virtutea alineatelor a) sau b) ale paragrafului precedent, în locuinţa particulară a conducătorului unei întreprinderi agricole, în afară de cazul în care au acordul acestuia sau sunt în posesia unei autorizaţii speciale eliberate de autoritatea competentă.

3. Cu ocazia inspecţiei, inspectorii vor informa despre prezenţa lor în întreprindere pe cel care angajează sau pe reprezentantul acestuia, precum şi pe lucrători sau reprezentanţii lor, în afară de cazul în care apreciază că o astfel de înştiinţare riscă să dăuneze eficacităţii controlului.

Articolul 17 Serviciile de inspecţie a muncii din agricultură vor fi chemate să participe, în

cazurile şi condiţiile prevăzute de autoritatea competentă, la controlul preventiv al noilor instalaţii, noilor substanţe şi al noilor procedee de manipulare sau de transformare a produselor, susceptibile de a constitui un pericol pentru sănătate sau securitate.

Articolul 18 1. Inspectorii muncii din agricultură vor fi autorizaţi să ia măsurile destinate

eliminării defecţiunilor constatate la instalaţie, la o amenajare sau în metodele de lucru din întreprinderile agricole, inclusiv utilizarea substanţelor periculoase, pe care le consideră că ameninţă sănătatea sau securitatea.

2. Pentru a putea lua astfel de măsuri, inspectorii vor avea dreptul, dacă măsurile lor nu au fost contestate pe căile juridice sau administrative prevăzute de legea naţională, să dispună sau să facă să se dispună:

a) să se aducă instalaţiilor, localurilor, utilajelor, echipamentului sau altor aparate, întrun termen fixat, modificările necesare pentru asigurarea aplicării stricte a dispoziţiilor legale privind sănătatea şi securitatea;

28

b) să fie luate măsuri imediate executorii, putându-se merge până la încetarea lucrului, în cazurile de pericol iminent pentru sănătate şi securitate.

3. Dacă procedura prevăzută la paragraful 2 de mai sus nu este compatibilă cu practica administrativă şi judiciară a statului membru, inspectorii vor avea dreptul să sesizeze autoritatea competentă pentru ca aceasta să dea ordine precise sau să determine luarea de măsuri imediat executorii.

4. Defecţiunile constatate de către inspector cu ocazia inspectării unei întreprinderi, precum şi măsurile luate în aplicarea paragrafului 2 sau cerute în aplicarea paragrafului 3, trebuie aduse imediat la cunoştinţa celui care angajează şi a reprezentanţilor lucrătorilor.

Articolul 19 1. Inspecţia muncii din agricultură trebuie să fie informată despre accidentele de

muncă şi cazurile de boli profesionale din sectorul agricol în cazurile şi potrivit procedurii prevăzute de legislaţia naţională.

2. Dacă este posibil, inspectorii muncii vor fi chemaţi să participe la orice anchetă la fata locului asupra cauzelor accidentelor de muncă sau ale bolilor profesionale cele mai grave, în special cele care privesc accidente sau boli provocatoare de moarte sau soldate cu un număr oarecare de victime.

Articolul 20 Dacă legislaţia naţională nu prevede altfel, inspectorii muncii din agricultură: a) nu vor avea dreptul să aibă vreun interes, direct sau indirect, în întreprinderile

aflate sub controlul lor; b) vor fi obligaţi, prin masuri penale sau disciplinare corespunzătoare, să nu

dezvăluie, chiar după părăsirea funcţiei, secretele de fabricaţie sau de comerţ ori procedeele de exploatare pe care le-au cunoscut cu ocazia exercitării funcţiilor lor;

c) vor considera ca absolut confidenţială sursa oricărei plângeri care semnalează o defecţiune, un pericol în procedeele de muncă sau o încălcare a dispoziţiilor legale, şi nu vor divulga celui care angajează sau reprezentantului acestuia că s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plângeri.

Articolul 21 Numărul şi natura inspecţiilor efectuate în întreprinderile agricole vor fi

determinate de necesitatea de a se asigura aplicarea efectivă a dispoziţiilor legale respective.

Articolul 22 1. Persoanele care încalcă sau neglijează respectarea prevederilor legale a căror

aplicare face obiectul controlului inspectorilor muncii din agricultură sunt pasibile de urmărire judiciară sau administrativă imediată, fără avertisment prealabil. Totodată, legislaţia naţională poate să prevadă excepţii pentru cazurile în care este necesar un avertisment prealabil dat în vederea remedierii situaţiei sau pentru a determina luarea măsurilor preventive.

2. Inspectorii de muncă pot decide ca, în locul intentării acţiunii sau recomandării efectuării urmăririi, să dea avertismente sau îndrumări.

Articolul 23 Dacă inspectorii muncii din agricultură nu au competenta de a intenta acţiuni de

urmărire, ei au dreptul de a sesiza direct autoritatea învestită să efectueze astfel de urmăriri, prin procese-verbale constatatoare ale încălcărilor dispoziţiilor legale.

Articolul 24 Pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor legale a căror aplicare face obiectul

controlului inspectorilor muncii din agricultură şi pentru cazurile de împiedicare a acestor inspectori în exercitarea funcţiei lor, în legislaţia naţională vor fi prevăzute sancţiuni corespunzătoare a căror aplicare trebuie să fie efectivă.

Articolul 25 1. Inspectorii muncii sau birourile locale de inspecţie. după caz, au obligaţia de a

prezenta autorităţile centrale a inspecţiei rapoarte periodice asupra rezultatelor activităţii lor în agricultură.

2. Aceste rapoarte vor fi întocmite potrivit indicaţiilor autorităţii centrale a inspecţiei şi vor trata subiecte indicate de această autoritate; ele vor fi prezentate cel puţin la termenele indicate de numita autoritate şi, în orice caz, cel puţin o dată pe an.

Articolul 26 1. Autoritatea centrală a inspecţiei va publica un raport anual asupra activităţii

serviciilor de inspecţie din agricultură, fie în forma unui raport separat, fie ca parte componentă a raportului său anual general.

2. Aceste rapoarte anuale vor fi publicate într-un termen convenabil, care să nu depăşească, în nici un caz, 12 luni de la sfârşitul anului la care ele se referă.

3. Copii ale rapoartelor anuale vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii în termen de 3 luni de la publicarea lor.

Articolul 27 Rapoartele anuale publicate de către autoritatea centrală de inspecţie se vor referi.

în special, la următoarele subiecte, în măsura în care aceste subiecte reies din controlul acestei autorităţi:

a) legi şi regulamente care relevă competenţa inspecţiei muncii din agricultură; b) personalul inspecţiei muncii din agricultură; c) statistici ale întreprinderilor agricole supuse controlului inspecţiei şi numărul

persoanelor care lucrează în aceste întreprinderi; d) statistici ale inspecţiilor efectuate; e) statistici ale infracţiunilor comise şi ale sancţiunilor aplicate: f) statistici ale accidentelor de muncă şi ale cauzelor acestora: g) statistici ale îmbolnăvirilor profesionale şi cauzelor acestora.

Articolele 28-35 Dispoziţii finale tip1

29

b) să fie luate măsuri imediate executorii, putându-se merge până la încetarea lucrului, în cazurile de pericol iminent pentru sănătate şi securitate.

3. Dacă procedura prevăzută la paragraful 2 de mai sus nu este compatibilă cu practica administrativă şi judiciară a statului membru, inspectorii vor avea dreptul să sesizeze autoritatea competentă pentru ca aceasta să dea ordine precise sau să determine luarea de măsuri imediat executorii.

4. Defecţiunile constatate de către inspector cu ocazia inspectării unei întreprinderi, precum şi măsurile luate în aplicarea paragrafului 2 sau cerute în aplicarea paragrafului 3, trebuie aduse imediat la cunoştinţa celui care angajează şi a reprezentanţilor lucrătorilor.

Articolul 19 1. Inspecţia muncii din agricultură trebuie să fie informată despre accidentele de

muncă şi cazurile de boli profesionale din sectorul agricol în cazurile şi potrivit procedurii prevăzute de legislaţia naţională.

2. Dacă este posibil, inspectorii muncii vor fi chemaţi să participe la orice anchetă la fata locului asupra cauzelor accidentelor de muncă sau ale bolilor profesionale cele mai grave, în special cele care privesc accidente sau boli provocatoare de moarte sau soldate cu un număr oarecare de victime.

Articolul 20 Dacă legislaţia naţională nu prevede altfel, inspectorii muncii din agricultură: a) nu vor avea dreptul să aibă vreun interes, direct sau indirect, în întreprinderile

aflate sub controlul lor; b) vor fi obligaţi, prin masuri penale sau disciplinare corespunzătoare, să nu

dezvăluie, chiar după părăsirea funcţiei, secretele de fabricaţie sau de comerţ ori procedeele de exploatare pe care le-au cunoscut cu ocazia exercitării funcţiilor lor;

c) vor considera ca absolut confidenţială sursa oricărei plângeri care semnalează o defecţiune, un pericol în procedeele de muncă sau o încălcare a dispoziţiilor legale, şi nu vor divulga celui care angajează sau reprezentantului acestuia că s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plângeri.

Articolul 21 Numărul şi natura inspecţiilor efectuate în întreprinderile agricole vor fi

determinate de necesitatea de a se asigura aplicarea efectivă a dispoziţiilor legale respective.

Articolul 22 1. Persoanele care încalcă sau neglijează respectarea prevederilor legale a căror

aplicare face obiectul controlului inspectorilor muncii din agricultură sunt pasibile de urmărire judiciară sau administrativă imediată, fără avertisment prealabil. Totodată, legislaţia naţională poate să prevadă excepţii pentru cazurile în care este necesar un avertisment prealabil dat în vederea remedierii situaţiei sau pentru a determina luarea măsurilor preventive.

2. Inspectorii de muncă pot decide ca, în locul intentării acţiunii sau recomandării efectuării urmăririi, să dea avertismente sau îndrumări.

Articolul 23 Dacă inspectorii muncii din agricultură nu au competenta de a intenta acţiuni de

urmărire, ei au dreptul de a sesiza direct autoritatea învestită să efectueze astfel de urmăriri, prin procese-verbale constatatoare ale încălcărilor dispoziţiilor legale.

Articolul 24 Pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor legale a căror aplicare face obiectul

controlului inspectorilor muncii din agricultură şi pentru cazurile de împiedicare a acestor inspectori în exercitarea funcţiei lor, în legislaţia naţională vor fi prevăzute sancţiuni corespunzătoare a căror aplicare trebuie să fie efectivă.

Articolul 25 1. Inspectorii muncii sau birourile locale de inspecţie. după caz, au obligaţia de a

prezenta autorităţile centrale a inspecţiei rapoarte periodice asupra rezultatelor activităţii lor în agricultură.

2. Aceste rapoarte vor fi întocmite potrivit indicaţiilor autorităţii centrale a inspecţiei şi vor trata subiecte indicate de această autoritate; ele vor fi prezentate cel puţin la termenele indicate de numita autoritate şi, în orice caz, cel puţin o dată pe an.

Articolul 26 1. Autoritatea centrală a inspecţiei va publica un raport anual asupra activităţii

serviciilor de inspecţie din agricultură, fie în forma unui raport separat, fie ca parte componentă a raportului său anual general.

2. Aceste rapoarte anuale vor fi publicate într-un termen convenabil, care să nu depăşească, în nici un caz, 12 luni de la sfârşitul anului la care ele se referă.

3. Copii ale rapoartelor anuale vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii în termen de 3 luni de la publicarea lor.

Articolul 27 Rapoartele anuale publicate de către autoritatea centrală de inspecţie se vor referi.

în special, la următoarele subiecte, în măsura în care aceste subiecte reies din controlul acestei autorităţi:

a) legi şi regulamente care relevă competenţa inspecţiei muncii din agricultură; b) personalul inspecţiei muncii din agricultură; c) statistici ale întreprinderilor agricole supuse controlului inspecţiei şi numărul

persoanelor care lucrează în aceste întreprinderi; d) statistici ale inspecţiilor efectuate; e) statistici ale infracţiunilor comise şi ale sancţiunilor aplicate: f) statistici ale accidentelor de muncă şi ale cauzelor acestora: g) statistici ale îmbolnăvirilor profesionale şi cauzelor acestora.

Articolele 28-35 Dispoziţii finale tip1

30

Convenția nr.152 privind securitatea și igiena muncii în operațiunile portuare

Preambul

Conferința generală a Organizației Internaționale a Muncii, După ce a fost convocată la Geneva de către Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii, și reunită în ce dea șaizeci și cincea sesiune la 6 iunie 1979, Remarcând termenii convențiilor internaționale a muncii existente și recomandările care sunt relevante și, în special, Convenția pentru marcarea Greutății (Pachete transportate cu nave), 1929, Convenţia privind dotarea maşinilor cu dispositive de protecţie, 1963, și Convenția mediului de lucru (poluarea aerului, zgomotul și vibrațiile), 1977 și După ce a decis să adopte anumite propuneri cu privire la revizuirea Convenției protecției împotriva accidentelor (portuare) (revizuită), 1932 (nr 32), care este al patrulea punct pe ordinea de zi a sesiunii, și Având în vedere că aceste propuneri trebuie să ia forma unei convenții internaționale, adoptă astăzi, douăzeci și cinci iunie a anului o mie nouă sute saptezeci și nouă următoarea Convenție, care poate fi citată Convenția pentru securitatea și igiena muncii (activitatea portuară), 1979:

Partea I. DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1 În sensul prezentei convenții, termenul activitate portuară se referă la toate și orice parte din lucrarea de încărcare sau descărcare a oricărei nave, precum și orice lucrare suplimentară a acestora, definirea unui astfel de lucru se stabilește prin legi sau practici naționale. Organizațiile patronale și sindicale interesate trebuie să fie consultate cu privire la aceasta sau să participe la stabilirea și revizuirea acestei definiții.

Articolul 2 1. Un membru poate acorda derogări sau să permită excepţii la dispozițiile

prezentei convenții în ceea ce privește activitatea portuară în orice loc în care traficul este neregulat și limitat la navele mici, precum și în ceea ce privește activitatea portuară cu privire la navele de pescuit sau anumite categorii ale acestora, cu condiția ca:

(a) sunt menținute condiții de muncă sigure; și (b) autoritatea competentă, după consultarea cu organizațiile patronale și sindicale

interesate, este convinsă că este rezonabil, în toate circumstanțele să existe astfel de scutiri sau excepții.

2. Cerințele particulare din Partea a III-a din prezenta Convenție pot varia în cazul în care autoritatea competentă este împlinită, după consultarea cu organizațiile patronale și sindicale interesate, că variațiile oferă avantaje corespunzătoare și că protecția tuturor ce se obține nu este inferioară celei ce ar rezulta din aplicarea integrală a dispozițiilor prezentei Convenții.

3. Orice derogări sau excepții efectuate în conformitate cu alineatul 1 din prezentul articol, precum și orice variații semnificative făcute în conformitate cu alineatul 2 al acestui articol, precum și motivele acestora, se indică în rapoartele privind

aplicarea Convenției prezentate în conformitate cu Articolul 22 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii.

Articolul 3

În sensul prezentei Convenții: (a) termenul lucrător înseamnă orice persoană angajată în activitatea portuară; (b) termenul persoană competentă înseamnă o persoană care posedă cunoștințele

și experiența necesară pentru executarea unei sarcini sau a mai multor sarcini specifice și acceptabile ca atare de autoritatea competentă;

(c) termenul persoană responsabilă înseamnă o persoană numită de angajator, comandantul navei sau proprietarul echipamentelor, după caz, să fie responsabilă pentru executarea unei sarcini sau a mai multor sarcini specifice și care are suficiente cunoștințe și experiență și autoritatea necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a unei anumitesarcine sau a sarcinilor;

(d) termenul persoană autorizată înseamnă o persoană autorizată de către angajator, comandantul navei sau o persoană responsabilă să efectueze o anumită sarcină sau sarcini și posedă cunoștințe tehnice și experiența necesară;

(e) termenul dispozitiv de ridicare se referă la toate aparatele de manipulare a mărfii fixe sau mobile, inclusiv rampele acționate electric de la țărm, utilizate pe țărm sau la bordul navei de suspendare, ridicarea sau coborârea încărcăturilor sau mutarea acestora de la o poziție la alta în timp ce sunt suspendate sau sprijinite;

(f) termenul unelte libere se referă la orice unelte prin care o încărcătură poate fi atașată la un aparat de ridicare, dar care nu face parte integrantă a echipamentului sau a încărcăturii;

(g) termenul acces se referă la ieșire; (h) termenul navă se referă la orice fel de navă, vas, barjă, barjă mai ușoară sau

pernopter, cu excepția navelor de război.

PARTEA II. DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 4 1. Legislaţia națională trebuie să prevadă ca măsurile de conformitate cu partea a

III-a prezentei Convenții trebuie luate în considerare în ceea ce privește activitatea portuară în vederea:

(a) creării și menținerii locurilor de muncă, echipamentele și metodele de lucru, care sunt sigure și fără risc pentru sănătate;

(b) creării și menținerii mijloacelor adecvate de acces la orice loc de muncă; (c) furnizării de informații, instruiri și controlul necesar pentru a asigura protecția

lucrătorilor împotriva riscurilor de accident sau risc pentru sănătate care poate apărea din aceasta sau în curs de angajare a acestora;

(d) asigurarea lucrătorilor cu orice echipament de protecție personal și îmbrăcăminte de protecție, precum și orice aparate de salvare necesare în mod rezonabil în cazul în care o protecție adecvată împotriva riscurilor de accident sau risc al sănătății nu pot fi asigurate prin alte mijloace;

31

aplicarea Convenției prezentate în conformitate cu Articolul 22 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii.

Articolul 3

În sensul prezentei Convenții: (a) termenul lucrător înseamnă orice persoană angajată în activitatea portuară; (b) termenul persoană competentă înseamnă o persoană care posedă cunoștințele

și experiența necesară pentru executarea unei sarcini sau a mai multor sarcini specifice și acceptabile ca atare de autoritatea competentă;

(c) termenul persoană responsabilă înseamnă o persoană numită de angajator, comandantul navei sau proprietarul echipamentelor, după caz, să fie responsabilă pentru executarea unei sarcini sau a mai multor sarcini specifice și care are suficiente cunoștințe și experiență și autoritatea necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a unei anumitesarcine sau a sarcinilor;

(d) termenul persoană autorizată înseamnă o persoană autorizată de către angajator, comandantul navei sau o persoană responsabilă să efectueze o anumită sarcină sau sarcini și posedă cunoștințe tehnice și experiența necesară;

(e) termenul dispozitiv de ridicare se referă la toate aparatele de manipulare a mărfii fixe sau mobile, inclusiv rampele acționate electric de la țărm, utilizate pe țărm sau la bordul navei de suspendare, ridicarea sau coborârea încărcăturilor sau mutarea acestora de la o poziție la alta în timp ce sunt suspendate sau sprijinite;

(f) termenul unelte libere se referă la orice unelte prin care o încărcătură poate fi atașată la un aparat de ridicare, dar care nu face parte integrantă a echipamentului sau a încărcăturii;

(g) termenul acces se referă la ieșire; (h) termenul navă se referă la orice fel de navă, vas, barjă, barjă mai ușoară sau

pernopter, cu excepția navelor de război.

PARTEA II. DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 4 1. Legislaţia națională trebuie să prevadă ca măsurile de conformitate cu partea a

III-a prezentei Convenții trebuie luate în considerare în ceea ce privește activitatea portuară în vederea:

(a) creării și menținerii locurilor de muncă, echipamentele și metodele de lucru, care sunt sigure și fără risc pentru sănătate;

(b) creării și menținerii mijloacelor adecvate de acces la orice loc de muncă; (c) furnizării de informații, instruiri și controlul necesar pentru a asigura protecția

lucrătorilor împotriva riscurilor de accident sau risc pentru sănătate care poate apărea din aceasta sau în curs de angajare a acestora;

(d) asigurarea lucrătorilor cu orice echipament de protecție personal și îmbrăcăminte de protecție, precum și orice aparate de salvare necesare în mod rezonabil în cazul în care o protecție adecvată împotriva riscurilor de accident sau risc al sănătății nu pot fi asigurate prin alte mijloace;

32

(e) creării și menținerii facilităților adecvate și corespunzătoare de prim ajutor și de salvare;

(f) elaborării și stabilirii unor proceduri adecvate pentru a face față oricăror situații de urgență care pot apărea.

2. Măsurile care trebuie luate în conformitate cu prezenta convenție trebuie să conțină:

(a) cerințele generale referitoare la construcția, echiparea și întreținerea structurilor portuare și alte locuri în care se realizează activitatea portuară;

(b) prevenirea și protecția anti incendiu și explozie; (c) mijloacele sigure de acces la nave, deținere, de depozitare, echipamente și

aparate de ridicat; (d) transportul lucrătorilor; (e) deschiderea și închiderea de trape, protecția magaziei și a muncii în încăperi; (f) construcția, întreținerea și utilizarea aparatelor de ridicare și altor aparate de

manipulare a mărfii; (g) construcția, întreținerea și utilizarea depozitării; (h) instalarea și utilizarea macaralei navei; (i) testarea, examinarea, inspecția si certificarea, după caz, a ascensoarelor, a

uneltelor libere, inclusiv lanțuri și funii, și a curelelor și altor dispozitive de ridicare care fac parte integrantă a încărcării;

(j) manipularea diferitelor tipuri de mărfuri; (k) așezarea și depozitarea mărfurilor; (l) substanțe periculoase și alte pericole din mediul de lucru; (m) echipamentul individual de protecție și îmbrăcăminte de protecție; (n) facilități sanitare și de spălare și de bunăstare; (o) supraveghere medicală; (p) facilități de prim ajutor și de salvare; (q) siguranța și organizarea sănătății; (r) formarea profesională a lucrătorilor; (s) notificarea și investigarea accidentelor și a bolilor profesionale. 3. Punerea în practică a cerințelor prevăzute în conformitate cu alineatul 1 al

prezentului articol va fi asigurată sau asistată de standarde tehnice sau coduri de practică aprobate de autoritatea competentă, sau prin alte metode adecvate în conformitate cu practicile și condițiile naționale.

Articolul 5 1. Legislaţia naţională trebuie să facă pe persoanele adecvate, ori angajatorii,

proprietarii, stăpânii sau alte persoane, după cum este cazul, responsabile pentru conformitatea cu măsurile menționate la articolul 4, alineatul 1, din prezenta Convenție.

2. În cazul în care doi sau mai mulți angajatori care întreprind activități simultan la un loc de muncă, au obligația de a colabora pentru a se conforma cu măsurile prevăzute, fără a aduce atingere responsabilității fiecărui angajator pentru sănătatea și siguranța angajaților săi. În circumstanțe adecvate, autoritatea competentă prescrie proceduri generale pentru această colaborare.

Articolul 6 1. Trebuie să existe măsuri conform cărora lucrătorii: (a) sunt rugați de a nu interveni fără un motiv întemeiat de a gestiona, nici să

abuzeze, orice dispozitiv de siguranță sau aparat prevăzut pentru propria lor protecție sau de protecție a altora;

(b) să aibă grijă rezonabilă pentru propria lor siguranță și a altor persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile acestora la locul de muncă;

(c) să raporteze imediat supraveghetorul lor despre orice situație care au motive să creadă ar putea prezenta un risc și care nu se pot corecta de la sine, astfel încât să se poată lua măsuri corective.

2. Lucrătorii trebuie să aibă treptul la orice loc de muncă de a participa la asigurarea unui lucru sigur, în măsura controlului lor asupra echipamentelor și metodelor de muncă și să-și exprime punctele de vedere cu privire la procedurile de lucru adoptate care afectează siguranța. În măsura în care este cazul în conformitate cu legislația și practicile naționale, în cazul în care comitetele de securitate și sănătate au fost formate în conformitate cu articolul 37 din prezenta Convenție, acest drept se exercită prin intermediul acestor comitete.

Articolul 7

1. Prin punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei convenții de către legislația națională sau alte metode adecvate în conformitate cu practicile și condițiile naționale, autoritatea competentă trebuie să acționeaze prin consultare cu organizațiile patronale și sindicale interesate.

2. Trebuie prevăzută o colaborare strânsă între angajatori și lucrători sau reprezentanții acestora în punerea în aplicare a măsurilor menționate la articolul 4, alineatul 1, din prezenta Convenție.

PARTEA III. MĂSURI TEHNICE

Articolul 8 În orice moment la locul de muncă care a devenit nesigur sau există un risc pentru sănătate, vor fi luate măsuri eficiente (apărare, semnalare sau alte mijloace adecvate, inclusiv, dacă este cazul, încetarea activității) pentru a proteja lucrătorii până când locul a fost făcut din nou în condiții de siguranță.

Articolul 9 1. Toate locurile unde este efectuată activitatea portuară și orice abordări ale

acestora trebuie să fie scoase în evidență corespunzător și în mod adecvat. 2. Orice obstacol care ar putea fi periculos pentru deplasarea unui aparat de

ridicare, vehicul sau persoană în cazul în care nu poate fi eliminat din motive practice, să fie marcat corespunzător și vizibil, și, dacă este necesar, evidențiat corespunzător.

33

Articolul 6 1. Trebuie să existe măsuri conform cărora lucrătorii: (a) sunt rugați de a nu interveni fără un motiv întemeiat de a gestiona, nici să

abuzeze, orice dispozitiv de siguranță sau aparat prevăzut pentru propria lor protecție sau de protecție a altora;

(b) să aibă grijă rezonabilă pentru propria lor siguranță și a altor persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile acestora la locul de muncă;

(c) să raporteze imediat supraveghetorul lor despre orice situație care au motive să creadă ar putea prezenta un risc și care nu se pot corecta de la sine, astfel încât să se poată lua măsuri corective.

2. Lucrătorii trebuie să aibă treptul la orice loc de muncă de a participa la asigurarea unui lucru sigur, în măsura controlului lor asupra echipamentelor și metodelor de muncă și să-și exprime punctele de vedere cu privire la procedurile de lucru adoptate care afectează siguranța. În măsura în care este cazul în conformitate cu legislația și practicile naționale, în cazul în care comitetele de securitate și sănătate au fost formate în conformitate cu articolul 37 din prezenta Convenție, acest drept se exercită prin intermediul acestor comitete.

Articolul 7

1. Prin punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei convenții de către legislația națională sau alte metode adecvate în conformitate cu practicile și condițiile naționale, autoritatea competentă trebuie să acționeaze prin consultare cu organizațiile patronale și sindicale interesate.

2. Trebuie prevăzută o colaborare strânsă între angajatori și lucrători sau reprezentanții acestora în punerea în aplicare a măsurilor menționate la articolul 4, alineatul 1, din prezenta Convenție.

PARTEA III. MĂSURI TEHNICE

Articolul 8 În orice moment la locul de muncă care a devenit nesigur sau există un risc pentru sănătate, vor fi luate măsuri eficiente (apărare, semnalare sau alte mijloace adecvate, inclusiv, dacă este cazul, încetarea activității) pentru a proteja lucrătorii până când locul a fost făcut din nou în condiții de siguranță.

Articolul 9 1. Toate locurile unde este efectuată activitatea portuară și orice abordări ale

acestora trebuie să fie scoase în evidență corespunzător și în mod adecvat. 2. Orice obstacol care ar putea fi periculos pentru deplasarea unui aparat de

ridicare, vehicul sau persoană în cazul în care nu poate fi eliminat din motive practice, să fie marcat corespunzător și vizibil, și, dacă este necesar, evidențiat corespunzător.

34

Articolul 10 1. Toate suprafețele utilizate pentru traficul de vehicule sau pentru așezarea de

bunuri sau materiale trebuie să fie adecvate pentru acest scop și întreținute în mod corespunzător.

2. În cazul în care bunurile sau materialele sunt așezate, stivuite, descărcate sau scoase din depozit, munca se va face într-un mod sigur și având în vedere natura bunurilor sau materialele și ambalajele acestora.

Articolul 11 1. Pasajele de trecere de lățime corespunzătoare vor fi lăsate să permită utilizarea

în condiții de siguranță a vehiculelor și a aparatelor de manipulare a mărfurilor. 2. Se furnizează în cazul în care este necesar și posibil, pasaje separate pentru uz

pietonal; aceste pasaje trebuie să fie de lățime adecvată și, în măsura în care este posibil acest lucru, separate de pasajele utilizate de vehicule.

Articolul 12

Trebuie să fie furnizate mijloace adecvate și suficiente pentru stingerea incendiilor și să rămână disponibile pentru a fi utilizate în cazul în care se desfășoară activitatea portuară.

Articolul 13 1. Toate părțile periculoase ale mașinilor sunt păzite în mod eficient, cu excepția

cazului în care sunt într-o poziție sau de o construcție la fel de sigură ca și în cazul cînd acestea ar fi păzite în mod eficient.

2. Se furnizează măsuri eficiente pentru oprirea oricărei mașini pentru care acest lucru este necesar, în caz de urgență.

3. Când orice operație de curățare, întreținere sau reparație, ar expune orice persoană în pericol care trebuie să fie efectuată pe mașini, mașinile trebuie să fie oprite înainte ca acest lucru să înceapă și se iau măsuri adecvate pentru a se asigura că echipamentul nu poate fi repornit până când lucrarea nu a fost finalizată: În cazul în care o persoană responsabilă poate reporni echipamentul în scopul testării sau oricărei ajustări aceasta nu poate fi efectuat în timp ce echipamentul este în repaus.

4. Numai unei persoane autorizate trebuie să îi fie permis: (a) eliminarea oricărei paze în cazul în care acest lucru este necesar pentru scopul

lucrării desfășurate; (b) eliminarea unui dispozitiv de siguranță sau să-l facă inoperant în vederea

curățării, ajustării sau reparării. 5. Dacă orice pază este eliminată, se iau măsuri de precauție adecvate, și paza se

înlocuiește cât mai curând posibil. 6. Dacă orice dispozitiv de siguranță este îndepărtat sau se face inoperant,

dispozitivul poate fi înlocuit sau funcționarea sa restabilită cât mai curând posibil și se iau măsuri pentru a se asigura că echipamentul în cauză nu pot fi utilizat sau din greșeală pornit până când dispozitivul de siguranță nu a fost înlocuit sau funcționarea sa a fost restabilită.

7. În sensul prezentului articol, termenul mașină include orice aparat de ridicare, lucuri mecanizate sau echipamente cu motor.

Articolul 14 Toate echipamentele și instalațiile electrice trebuie să fie construite, instalate, exploatate și întreținute astfel încât să prevină pericolul și trebuie să se conformeze acestor standarde ca au fost recunoscute de către autoritatea competentă.

Articolul 15 Atunci când o navă este încărcată sau descărcată alături de un debarcader sau altă navă, se furnizează și se păstrează la dispoziție mijloace adecvate și sigure de acces pe navă, instalate și asigurate în mod corespunzător.

Articolul 16 1. Atunci când lucrătorii trebuie să fie transportați la /de pe o navă sau alt loc pe

apă, se iau măsuri adecvate pentru a se asigura îmbarcarea în condiții de siguranță, transportul și debarcarea; condițiile care trebuie respectate de către navele folosite în acest scop trebuie să fie specificate.

2. Atunci când lucrătorii trebuie să fie transportați la sau de la un loc de muncă pe teren, mijloacele de transport oferite de angajator trebuie să fie sigure.

Articolul 17

1. Accesul la menținerea marfii sau încărcăturii pe puntea unei nave se face prin intermediul:

(a) unei scări fixe sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, o scară fixă sau cleme sau cupe de dimensiuni potrivite, de rezistență adecvată și de construcție corespunzătoare; sau

(b) prin alte mijloace acceptate de către autoritatea competentă. 2. În măsura în care este in mod rezonabil sunt practicabile, mijloacele de acces

menționate în prezentul articol trebuie să fie separate de la deschiderea magaziei. 3. Lucrătorii nu trebuie să utilizeze, sau să li se ceară să utilizeze, orice alt mijloc

de acces la marfă sau la puntea unei nave decât cele menționate în prezentul articol.

Articolul 18 1. Nici o trapă de acoperire sau grindă nu vor fi folosite decât dacă este vorba de

construcție de sondă, de o rezistență adecvată pentru utilizarea la care urmează să fie pusă și întreținută corespunzător.

2. Trapa de acoperire manipulată cu ajutorul unui aparat de ridicare trebuie să fie dotată cu accesorii ușor accesibile și adecvate pentru asigurarea cablurilor sau alte unelte de ridicare.

3. În cazul în care trapele de acoperire și grinzile nu sunt interschimbabile, acestea se păstrează marcate pentru a indica trapa din care fac parte și poziția lor în aceasta.

4. Numai unei persoane autorizate (oricînd este aplicabil unui membru al echipajului navei) i se va permite de a deschide sau inchide trapa acționată în mod electric; trapele de acoperire nu trebuie să fie deschise sau închise în timp ce o persoană riscă să fie rănită prin funcționarea capacelor.

35

Articolul 10 1. Toate suprafețele utilizate pentru traficul de vehicule sau pentru așezarea de

bunuri sau materiale trebuie să fie adecvate pentru acest scop și întreținute în mod corespunzător.

2. În cazul în care bunurile sau materialele sunt așezate, stivuite, descărcate sau scoase din depozit, munca se va face într-un mod sigur și având în vedere natura bunurilor sau materialele și ambalajele acestora.

Articolul 11 1. Pasajele de trecere de lățime corespunzătoare vor fi lăsate să permită utilizarea

în condiții de siguranță a vehiculelor și a aparatelor de manipulare a mărfurilor. 2. Se furnizează în cazul în care este necesar și posibil, pasaje separate pentru uz

pietonal; aceste pasaje trebuie să fie de lățime adecvată și, în măsura în care este posibil acest lucru, separate de pasajele utilizate de vehicule.

Articolul 12

Trebuie să fie furnizate mijloace adecvate și suficiente pentru stingerea incendiilor și să rămână disponibile pentru a fi utilizate în cazul în care se desfășoară activitatea portuară.

Articolul 13 1. Toate părțile periculoase ale mașinilor sunt păzite în mod eficient, cu excepția

cazului în care sunt într-o poziție sau de o construcție la fel de sigură ca și în cazul cînd acestea ar fi păzite în mod eficient.

2. Se furnizează măsuri eficiente pentru oprirea oricărei mașini pentru care acest lucru este necesar, în caz de urgență.

3. Când orice operație de curățare, întreținere sau reparație, ar expune orice persoană în pericol care trebuie să fie efectuată pe mașini, mașinile trebuie să fie oprite înainte ca acest lucru să înceapă și se iau măsuri adecvate pentru a se asigura că echipamentul nu poate fi repornit până când lucrarea nu a fost finalizată: În cazul în care o persoană responsabilă poate reporni echipamentul în scopul testării sau oricărei ajustări aceasta nu poate fi efectuat în timp ce echipamentul este în repaus.

4. Numai unei persoane autorizate trebuie să îi fie permis: (a) eliminarea oricărei paze în cazul în care acest lucru este necesar pentru scopul

lucrării desfășurate; (b) eliminarea unui dispozitiv de siguranță sau să-l facă inoperant în vederea

curățării, ajustării sau reparării. 5. Dacă orice pază este eliminată, se iau măsuri de precauție adecvate, și paza se

înlocuiește cât mai curând posibil. 6. Dacă orice dispozitiv de siguranță este îndepărtat sau se face inoperant,

dispozitivul poate fi înlocuit sau funcționarea sa restabilită cât mai curând posibil și se iau măsuri pentru a se asigura că echipamentul în cauză nu pot fi utilizat sau din greșeală pornit până când dispozitivul de siguranță nu a fost înlocuit sau funcționarea sa a fost restabilită.

7. În sensul prezentului articol, termenul mașină include orice aparat de ridicare, lucuri mecanizate sau echipamente cu motor.

Articolul 14 Toate echipamentele și instalațiile electrice trebuie să fie construite, instalate, exploatate și întreținute astfel încât să prevină pericolul și trebuie să se conformeze acestor standarde ca au fost recunoscute de către autoritatea competentă.

Articolul 15 Atunci când o navă este încărcată sau descărcată alături de un debarcader sau altă navă, se furnizează și se păstrează la dispoziție mijloace adecvate și sigure de acces pe navă, instalate și asigurate în mod corespunzător.

Articolul 16 1. Atunci când lucrătorii trebuie să fie transportați la /de pe o navă sau alt loc pe

apă, se iau măsuri adecvate pentru a se asigura îmbarcarea în condiții de siguranță, transportul și debarcarea; condițiile care trebuie respectate de către navele folosite în acest scop trebuie să fie specificate.

2. Atunci când lucrătorii trebuie să fie transportați la sau de la un loc de muncă pe teren, mijloacele de transport oferite de angajator trebuie să fie sigure.

Articolul 17

1. Accesul la menținerea marfii sau încărcăturii pe puntea unei nave se face prin intermediul:

(a) unei scări fixe sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, o scară fixă sau cleme sau cupe de dimensiuni potrivite, de rezistență adecvată și de construcție corespunzătoare; sau

(b) prin alte mijloace acceptate de către autoritatea competentă. 2. În măsura în care este in mod rezonabil sunt practicabile, mijloacele de acces

menționate în prezentul articol trebuie să fie separate de la deschiderea magaziei. 3. Lucrătorii nu trebuie să utilizeze, sau să li se ceară să utilizeze, orice alt mijloc

de acces la marfă sau la puntea unei nave decât cele menționate în prezentul articol.

Articolul 18 1. Nici o trapă de acoperire sau grindă nu vor fi folosite decât dacă este vorba de

construcție de sondă, de o rezistență adecvată pentru utilizarea la care urmează să fie pusă și întreținută corespunzător.

2. Trapa de acoperire manipulată cu ajutorul unui aparat de ridicare trebuie să fie dotată cu accesorii ușor accesibile și adecvate pentru asigurarea cablurilor sau alte unelte de ridicare.

3. În cazul în care trapele de acoperire și grinzile nu sunt interschimbabile, acestea se păstrează marcate pentru a indica trapa din care fac parte și poziția lor în aceasta.

4. Numai unei persoane autorizate (oricînd este aplicabil unui membru al echipajului navei) i se va permite de a deschide sau inchide trapa acționată în mod electric; trapele de acoperire nu trebuie să fie deschise sau închise în timp ce o persoană riscă să fie rănită prin funcționarea capacelor.

36

5. Dispozițiile paragrafului 4 al prezentului articol se aplică, mutatis mutandis, la echipamente acționate electric ale navei, cum ar fi o ușă în carena unei nave, o rampă, o punte a mașinii retractabile sau echipamente similare.

Articolul 19

1. Trebuie luate măsuri adecvate pentru a proteja orice deschidere în sau pe punte în cazul în care lucrătorii sunt rugați de a lucra cu acestea , deschideri sau vehicule ce pot să cadă.

2. Fiecare trapă de acoperire care nu este dotată cu rame de înălțime și rezistență adecvată trebuie să fie închise sau înlocuite când trapa nu mai este în uz, cu excepția în timpul scurt de întreruperi de muncă, iar o persoană responsabilă trebuie să fie însărcinată cu asigurarea că aceste măsuri sunt efectuate.

Articolul 20

1. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța lucrătorilor care trebuie să fie pe puntea unde se află marfa unei nave, atunci când vehiculele electrice funcționează pentru încărcare sau descărcare se desfășoară cu ajutorul aparatelor puse în funcțiune .

2. Trapele de acoperire și grinzile nu vor fi îndepărtate sau înlocuite în timp ce lucrul este în curs de desfășurare în depozit sub trapă. Înainte de încărcare sau descărcare se îndepărtează orice trapă de acoperire sau grindă care nu este asigurată în mod adecvat împotriva deplasării.

3. Trebuie furnizată o ventilație adecvată în depozit sau pe puntea unde se află de marfă pentru circulația de aer proaspăt pentru a preveni riscurile pentru sănătate care decurg din fumul emis de motoarele cu combustie internă sau din alte surse.

4. Se vor face aranjamente adecvate, inclusiv mijloace adecvate de evacuare pentru siguranța persoanelor, atunci când mărfurile uscate în vrac sunt încărcate sau descărcate în orice depozit sau punte de jos sau atunci când este necesar ca un lucrător să muncească într-un coș sau buncăr de la bordul navei.

Articolul 21

Fiecare aparat de ridicare, fiecare element din uneltele liber și fiecare dispozitiv de ridicare sau curea care face parte integrantă a încărcăturii va fi:

(a) de proiectare și de construcție solidă, de rezistență adecvată scopului pentru care este utilizat, menținut în stare bună și de funcționare și, în cazul unui aparat de ridicare cu privire la care acest lucru este necesar, instalat corect;

(b) utilizat într-un mod sigur și adecvat și, în special, nu trebuie să fie încărcat peste volumul de siguranţă de lucru, cu excepția pentru testarea specificată și sub îndrumarea unei persoane competente.

Articolul 22

1. Fiecare aparat de ridicare și fiecare element de unealtă liberă trebuie să fie testat în conformitate cu legislația națională de către o persoană competentă înainte de a fi puse în funcțiune pentru prima dată și după orice modificare substanțială sau reparații de natură să afecteze siguranța acestuia.

2. Aparatele de ridicare care fac parte din echipamentul unei nave trebuie să fie retestate cel puțin o dată la fiecare cinci ani.

3. Aparatele de ridicare la țărm trebuie să fie retestate în perioade prescrise de către autoritatea competentă.

4. La finalizarea fiecărui test al unui aparat de ridicare sau un element de unelte în vrac efectuat în conformitate cu prezentul articol, aparatul sau treapta se examinează în detaliu și se certifică de către persoana care efectuează testul.

Articolul 23

1. În plus față de cerințele de la articolul 22, fiecare aparat de ridicare și fiecare element de unealtă liberă trebuie periodic examinat cu atenție și certificat de către o persoană competentă. Aceste examinări au loc cel puțin o dată la fiecare 12 luni.

2. În sensul alineatului 4 al articolului 22 și a paragrafului 1 al prezentului articol, o examinare aprofundată înseamnă o examinare vizuală detaliată de către o persoană competentă, completată dacă este necesar, prin alte mijloace sau măsurări adecvate pentru a se ajunge la o concluzie de încredere în ceea ce privește siguranța aparatului sau elementul de unealtă liberă examinat.

Articolul 24

1. Fiecare element de unealtă liberă va fi inspectat periodic înainte de utilizare. Curelele de intreținere sau de unică folosință nu pot fi refolosite. În cazul mărfurilor legate cu funii, curelele trebuie să fie inspectate la fel de frecvent cît este rezonabil.

2. În sensul paragrafului 1 al prezentului articol, o inspecție înseamnă o inspecție vizuală de către o persoană responsabilă efectuată pentru a decide dacă, în măsura în care poate fi constatate uneltele sau curelele sigure pentru utilizarea în continuare.

Articolul 25 1. Astfel de înregistrări autentificate în mod corespunzător care vor furniza dovezi

prima facie a stării de siguranță a aparatelor de ridicare și a elementelor de unelte libere în cauză se păstrează, pe țărm sau pe navă după caz; ele trebuie să specifice sarcinile de lucru în condiții de siguranță, precum și datele și rezultatele testelor, examinărilor aprofundate și inspecțiilor menționate la articolele 22, 23 și 24 din prezenta convenție: În cazul în care, inspecțiile prevăzute la alineatul 1 al articolului 24 din prezenta convenție, trebuie să fie efectuată o înregistrare numai în cazul în care inspecția prezintă un defect.

2. Un registru al aparatelor de ridicare și a elementelor de unelte libere trebuie să fie păstrate într-o formă stabilită de către autoritatea competentă, ținând cont de modelul recomandat de Biroul Internațional al Muncii.

3. Registrul trebuie să cuprindă certificate acordate sau recunoscute ca fiind valabile de autoritatea competentă, sau copii certificate ale certificatelor menționate, într-o formă prescrisă de către autoritatea competentă, ținând cont de modelele recomandate de Biroul Internațional al Muncii referitoare la testarea, examinarea aprofundată și de control, după caz, a aparatelor de ridicare și a articolelor de unelte libere.

37

5. Dispozițiile paragrafului 4 al prezentului articol se aplică, mutatis mutandis, la echipamente acționate electric ale navei, cum ar fi o ușă în carena unei nave, o rampă, o punte a mașinii retractabile sau echipamente similare.

Articolul 19

1. Trebuie luate măsuri adecvate pentru a proteja orice deschidere în sau pe punte în cazul în care lucrătorii sunt rugați de a lucra cu acestea , deschideri sau vehicule ce pot să cadă.

2. Fiecare trapă de acoperire care nu este dotată cu rame de înălțime și rezistență adecvată trebuie să fie închise sau înlocuite când trapa nu mai este în uz, cu excepția în timpul scurt de întreruperi de muncă, iar o persoană responsabilă trebuie să fie însărcinată cu asigurarea că aceste măsuri sunt efectuate.

Articolul 20

1. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța lucrătorilor care trebuie să fie pe puntea unde se află marfa unei nave, atunci când vehiculele electrice funcționează pentru încărcare sau descărcare se desfășoară cu ajutorul aparatelor puse în funcțiune .

2. Trapele de acoperire și grinzile nu vor fi îndepărtate sau înlocuite în timp ce lucrul este în curs de desfășurare în depozit sub trapă. Înainte de încărcare sau descărcare se îndepărtează orice trapă de acoperire sau grindă care nu este asigurată în mod adecvat împotriva deplasării.

3. Trebuie furnizată o ventilație adecvată în depozit sau pe puntea unde se află de marfă pentru circulația de aer proaspăt pentru a preveni riscurile pentru sănătate care decurg din fumul emis de motoarele cu combustie internă sau din alte surse.

4. Se vor face aranjamente adecvate, inclusiv mijloace adecvate de evacuare pentru siguranța persoanelor, atunci când mărfurile uscate în vrac sunt încărcate sau descărcate în orice depozit sau punte de jos sau atunci când este necesar ca un lucrător să muncească într-un coș sau buncăr de la bordul navei.

Articolul 21

Fiecare aparat de ridicare, fiecare element din uneltele liber și fiecare dispozitiv de ridicare sau curea care face parte integrantă a încărcăturii va fi:

(a) de proiectare și de construcție solidă, de rezistență adecvată scopului pentru care este utilizat, menținut în stare bună și de funcționare și, în cazul unui aparat de ridicare cu privire la care acest lucru este necesar, instalat corect;

(b) utilizat într-un mod sigur și adecvat și, în special, nu trebuie să fie încărcat peste volumul de siguranţă de lucru, cu excepția pentru testarea specificată și sub îndrumarea unei persoane competente.

Articolul 22

1. Fiecare aparat de ridicare și fiecare element de unealtă liberă trebuie să fie testat în conformitate cu legislația națională de către o persoană competentă înainte de a fi puse în funcțiune pentru prima dată și după orice modificare substanțială sau reparații de natură să afecteze siguranța acestuia.

2. Aparatele de ridicare care fac parte din echipamentul unei nave trebuie să fie retestate cel puțin o dată la fiecare cinci ani.

3. Aparatele de ridicare la țărm trebuie să fie retestate în perioade prescrise de către autoritatea competentă.

4. La finalizarea fiecărui test al unui aparat de ridicare sau un element de unelte în vrac efectuat în conformitate cu prezentul articol, aparatul sau treapta se examinează în detaliu și se certifică de către persoana care efectuează testul.

Articolul 23

1. În plus față de cerințele de la articolul 22, fiecare aparat de ridicare și fiecare element de unealtă liberă trebuie periodic examinat cu atenție și certificat de către o persoană competentă. Aceste examinări au loc cel puțin o dată la fiecare 12 luni.

2. În sensul alineatului 4 al articolului 22 și a paragrafului 1 al prezentului articol, o examinare aprofundată înseamnă o examinare vizuală detaliată de către o persoană competentă, completată dacă este necesar, prin alte mijloace sau măsurări adecvate pentru a se ajunge la o concluzie de încredere în ceea ce privește siguranța aparatului sau elementul de unealtă liberă examinat.

Articolul 24

1. Fiecare element de unealtă liberă va fi inspectat periodic înainte de utilizare. Curelele de intreținere sau de unică folosință nu pot fi refolosite. În cazul mărfurilor legate cu funii, curelele trebuie să fie inspectate la fel de frecvent cît este rezonabil.

2. În sensul paragrafului 1 al prezentului articol, o inspecție înseamnă o inspecție vizuală de către o persoană responsabilă efectuată pentru a decide dacă, în măsura în care poate fi constatate uneltele sau curelele sigure pentru utilizarea în continuare.

Articolul 25 1. Astfel de înregistrări autentificate în mod corespunzător care vor furniza dovezi

prima facie a stării de siguranță a aparatelor de ridicare și a elementelor de unelte libere în cauză se păstrează, pe țărm sau pe navă după caz; ele trebuie să specifice sarcinile de lucru în condiții de siguranță, precum și datele și rezultatele testelor, examinărilor aprofundate și inspecțiilor menționate la articolele 22, 23 și 24 din prezenta convenție: În cazul în care, inspecțiile prevăzute la alineatul 1 al articolului 24 din prezenta convenție, trebuie să fie efectuată o înregistrare numai în cazul în care inspecția prezintă un defect.

2. Un registru al aparatelor de ridicare și a elementelor de unelte libere trebuie să fie păstrate într-o formă stabilită de către autoritatea competentă, ținând cont de modelul recomandat de Biroul Internațional al Muncii.

3. Registrul trebuie să cuprindă certificate acordate sau recunoscute ca fiind valabile de autoritatea competentă, sau copii certificate ale certificatelor menționate, într-o formă prescrisă de către autoritatea competentă, ținând cont de modelele recomandate de Biroul Internațional al Muncii referitoare la testarea, examinarea aprofundată și de control, după caz, a aparatelor de ridicare și a articolelor de unelte libere.

38

Articolul 26 1. În vederea asigurării recunoașterii reciproce a aranjamentelor făcute de

Membrii care au ratificat prezenta convenție pentru testare, examinare aprofundată, inspecție și certificare a aparatelor de ridicare și articole de unelte libere ce fac parte din echipamentul unei nave și a înregistrărilor privind:

(a) autoritatea competentă din fiecare stat membru care a ratificat Convenția va numi sau recunoaște persoane competente sau organizații naționale sau internaționale să efectueze teste și / sau examinări amănunțite și funcții conexe în caz contrar, în condiții care să asigure că continuarea numirii sau recunoașterii depinde de performanțe satisfăcătoare;

(b) Membrii care au ratificat Convenția trebuie să accepte sau să recunoască pe cei numiți sau recunoscuți în conformitate cu acest paragraf (a) din prezentul alineat, sau să intre în acorduri reciproce cu privire la o astfel de acceptare sau de recunoaștere; în ambele cazuri, de acceptare sau de recunoaștere trebuie să fie în condiții carevor duce la continuarea care depinde de performanțe satisfăcătoare.

2. Nici un aparat de ridicare, unelte libere sau alte aparate de manipulare a mărfii nu se utilizează dacă:

(a) autoritatea competentă nu este satisfăcută de trimitere la un certificat de testare sau de examinare sau la o înregistrare autentificată, după caz, dacă este necesar de testare, examinare sau inspecție care a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții; sau

(b) din punctul de vedere al autorității competente, aparatul sau unealta nu este sigură pentru utilizare.

3. Paragraful 2 din prezentul articol nu se aplică în așa fel încât să provoace întârzieri de încărcare sau descărcare a navei în care se utilizează echipamente satisfăcătoare pentru autoritatea competentă.

Articolul 27

1. Fiecare aparat de ridicare (altul decât macaraua navei) având o singură sarcină de lucru în condiții de siguranță și fiecare element a uneltei libere trebuie să fie marcat în mod clar cu sarcina sa în condiții de siguranță de lucru prin ștanțare sau, în cazul în care acest lucru este imposibil, prin alte mijloace adecvate.

2. Fiecare aparat de ridicare (altuldecât macaraua navei) cu mai multe sarcini de lucru sigure trebuie să fie prevăzut cu mijloace eficiente care să permită conducătorului de a determina sarcina de lucru în condiții de siguranță în fiecare condiție de utilizare.

3. Fiecare macara a navei (alta decât o macaraua navei) trebuie să fie marcată în mod clar cu sarcini de lucru în condiții de siguranță atunci când se utilizează macaraua:

(a) la utilizare unică; (b) cu un bloc de marfă inferioară; (c) utilizare în uniune în toate pozițiile posibile a blocului.

Articolul 28 Fiecare navă trebuie să transporte proiecte de instalare și orice alte informații relevante necesare pentru a permite instalarea sigură a macaralelor și a elementelor uneltelor.

Articolul 29 Paletele si dispozitivele similare care conțin sau sprijină sarcini trebuie să fie de construcție de sondă, de putere adecvată și fără defecte vizibile care pot afecta utilizarea lor în condiții de siguranță corespunzătoare. Articolul 30 Mărfurile nu pot fi ridicate sau coborâte, pînă cînd nu vor fi atașate sigur la aparatul de ridicare într-o manieră sigură.

Articolul 31 1. Fiecare terminal de containere de marfă trebuie să fie dispus și exploatat astfel

încât să se asigure în măsura în care este rezonabil siguranța lucrătorilor. 2. În cazul navelor care transportă containere, trebuie prevăzute mijloace pentru

asigurarea securității lucrătorilor de amarare sau dezamararea containerelor.

Articolul 32 1. Orice mărfuri periculoase trebuie să fie ambalate, marcate și etichetate,

manipulate, depozitate și așezate în conformitate cu cerințele relevante ale reglementărilor internaționale privind transportul de mărfuri periculoase pe apă și cei care se ocupă în mod special cu manipularea mărfurilor periculoase în porturi.

2. Substanțele periculoase nu trebuie să fie manipulate, depozitate sau așezate, cu excepția cazului în care sunt ambalate, marcate și etichetate în conformitate cu reglementările internaționale pentru transportul unor astfel de substanțe.

3. Dacă recipientele sau containerele de substanțe periculoase sunt rupte sau deteriorate într-o măsură periculoasă, activitatea portuară, alta decât cea necesară pentru a elimina pericolul, va fi stabilităîn zona în cauză și lucrătorii îndepărtați într-un loc sigur până cînd pericolul va fi eliminat.

4. Se iau măsuri adecvate pentru a preveni expunerea lucrătorilor la substanțe toxice sau nocive sau agenți, sau atmosfere cu deficit de oxigen sau inflamabile.

5. În cazul în care lucrătorilor li se cere de a intra în orice spațiu închis în care sunt susceptibile de a fi prezente sau în care există substanțe toxice sau nocive sau cu un deficit de oxigen, se iau măsuri adecvate pentru a preveni accidentele sau afectarea sănătății.

Articolul 33

Se iau măsuri de precauție adecvate pentru a proteja lucrătorii împotriva efectelor nocive ale zgomotului excesiv la locul de muncă.

Articolul 34 1. În cazul cînd o protecție adecvată împotriva riscurilor de accident sau afectarea

sănătății nu poate fi asigurată prin alte mijloace, lucrătorii trebuie să ceară să se utilizeze corect aceste echipamente de protecție personală și îmbrăcăminte de protecție care este necesară în mod rezonabil pentru îndeplinirea muncii lor.

2. Lucrătorii au obligația de a avea grijă de echipamentele de protecție personală și îmbrăcămintea de protecție.

39

Articolul 26 1. În vederea asigurării recunoașterii reciproce a aranjamentelor făcute de

Membrii care au ratificat prezenta convenție pentru testare, examinare aprofundată, inspecție și certificare a aparatelor de ridicare și articole de unelte libere ce fac parte din echipamentul unei nave și a înregistrărilor privind:

(a) autoritatea competentă din fiecare stat membru care a ratificat Convenția va numi sau recunoaște persoane competente sau organizații naționale sau internaționale să efectueze teste și / sau examinări amănunțite și funcții conexe în caz contrar, în condiții care să asigure că continuarea numirii sau recunoașterii depinde de performanțe satisfăcătoare;

(b) Membrii care au ratificat Convenția trebuie să accepte sau să recunoască pe cei numiți sau recunoscuți în conformitate cu acest paragraf (a) din prezentul alineat, sau să intre în acorduri reciproce cu privire la o astfel de acceptare sau de recunoaștere; în ambele cazuri, de acceptare sau de recunoaștere trebuie să fie în condiții carevor duce la continuarea care depinde de performanțe satisfăcătoare.

2. Nici un aparat de ridicare, unelte libere sau alte aparate de manipulare a mărfii nu se utilizează dacă:

(a) autoritatea competentă nu este satisfăcută de trimitere la un certificat de testare sau de examinare sau la o înregistrare autentificată, după caz, dacă este necesar de testare, examinare sau inspecție care a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții; sau

(b) din punctul de vedere al autorității competente, aparatul sau unealta nu este sigură pentru utilizare.

3. Paragraful 2 din prezentul articol nu se aplică în așa fel încât să provoace întârzieri de încărcare sau descărcare a navei în care se utilizează echipamente satisfăcătoare pentru autoritatea competentă.

Articolul 27

1. Fiecare aparat de ridicare (altul decât macaraua navei) având o singură sarcină de lucru în condiții de siguranță și fiecare element a uneltei libere trebuie să fie marcat în mod clar cu sarcina sa în condiții de siguranță de lucru prin ștanțare sau, în cazul în care acest lucru este imposibil, prin alte mijloace adecvate.

2. Fiecare aparat de ridicare (altuldecât macaraua navei) cu mai multe sarcini de lucru sigure trebuie să fie prevăzut cu mijloace eficiente care să permită conducătorului de a determina sarcina de lucru în condiții de siguranță în fiecare condiție de utilizare.

3. Fiecare macara a navei (alta decât o macaraua navei) trebuie să fie marcată în mod clar cu sarcini de lucru în condiții de siguranță atunci când se utilizează macaraua:

(a) la utilizare unică; (b) cu un bloc de marfă inferioară; (c) utilizare în uniune în toate pozițiile posibile a blocului.

Articolul 28 Fiecare navă trebuie să transporte proiecte de instalare și orice alte informații relevante necesare pentru a permite instalarea sigură a macaralelor și a elementelor uneltelor.

Articolul 29 Paletele si dispozitivele similare care conțin sau sprijină sarcini trebuie să fie de construcție de sondă, de putere adecvată și fără defecte vizibile care pot afecta utilizarea lor în condiții de siguranță corespunzătoare. Articolul 30 Mărfurile nu pot fi ridicate sau coborâte, pînă cînd nu vor fi atașate sigur la aparatul de ridicare într-o manieră sigură.

Articolul 31 1. Fiecare terminal de containere de marfă trebuie să fie dispus și exploatat astfel

încât să se asigure în măsura în care este rezonabil siguranța lucrătorilor. 2. În cazul navelor care transportă containere, trebuie prevăzute mijloace pentru

asigurarea securității lucrătorilor de amarare sau dezamararea containerelor.

Articolul 32 1. Orice mărfuri periculoase trebuie să fie ambalate, marcate și etichetate,

manipulate, depozitate și așezate în conformitate cu cerințele relevante ale reglementărilor internaționale privind transportul de mărfuri periculoase pe apă și cei care se ocupă în mod special cu manipularea mărfurilor periculoase în porturi.

2. Substanțele periculoase nu trebuie să fie manipulate, depozitate sau așezate, cu excepția cazului în care sunt ambalate, marcate și etichetate în conformitate cu reglementările internaționale pentru transportul unor astfel de substanțe.

3. Dacă recipientele sau containerele de substanțe periculoase sunt rupte sau deteriorate într-o măsură periculoasă, activitatea portuară, alta decât cea necesară pentru a elimina pericolul, va fi stabilităîn zona în cauză și lucrătorii îndepărtați într-un loc sigur până cînd pericolul va fi eliminat.

4. Se iau măsuri adecvate pentru a preveni expunerea lucrătorilor la substanțe toxice sau nocive sau agenți, sau atmosfere cu deficit de oxigen sau inflamabile.

5. În cazul în care lucrătorilor li se cere de a intra în orice spațiu închis în care sunt susceptibile de a fi prezente sau în care există substanțe toxice sau nocive sau cu un deficit de oxigen, se iau măsuri adecvate pentru a preveni accidentele sau afectarea sănătății.

Articolul 33

Se iau măsuri de precauție adecvate pentru a proteja lucrătorii împotriva efectelor nocive ale zgomotului excesiv la locul de muncă.

Articolul 34 1. În cazul cînd o protecție adecvată împotriva riscurilor de accident sau afectarea

sănătății nu poate fi asigurată prin alte mijloace, lucrătorii trebuie să ceară să se utilizeze corect aceste echipamente de protecție personală și îmbrăcăminte de protecție care este necesară în mod rezonabil pentru îndeplinirea muncii lor.

2. Lucrătorii au obligația de a avea grijă de echipamentele de protecție personală și îmbrăcămintea de protecție.

40

3. Echipamentul individual de protecție și îmbrăcămintea de protecție trebuie să fie întreținute în mod corespunzător de către angajator.

Articolul 35

În caz de accident, facilitățile adecvate, inclusiv personalul instruit, trebuie să fie ușor accesibile pentru salvarea unei persoane aflate în pericol, pentru acordarea de prim-ajutor și pentru mutarea persoanelor vătămate, în măsura în care este posibil, fără a le pune în pericol în continuare.

Articolul 36 1. Fiecare membru trebuie să stabilească, prin legislația națională sau alte metode

adecvate în conformitate cu practicile și condițiile naționale, și după consultarea cu organizațiile patronale și sindicale interesate:

(a) pentru care riscurile inerente în activitate este de a se oferi o examinare medicală sau un examen medical periodic, sau ambele;

(b) cu respectarea naturii și a gradului de risc și circumstanțe specifice, intervalele maxime la care examinările medicale periodice urmează a fi efectuate;

(c) în cazul lucrătorilor expuși la riscuri speciale de sănătate la locul de muncă, gama de investigații speciale considerate necesare;

(d) măsuri adecvate pentru furnizarea de servicii de sănătate în muncă pentru lucrători.

2. Toate examenele medicale si investigațiile efectuate în conformitate cu alineatul 1 al prezentului articol va fi gratuit pentru lucrători.

3. Înregistrările examinărilor medicale și investigațiile sunt confidențiale.

Articolul 37 1. Comitetele de securitate și sănătate, inclusiv reprezentanțe ale angajatorilor și

lucrătorilor trebuie să fie create în fiecare port în care există un număr semnificativ de lucrători. Aceste comitete trebuie, de asemenea, create în alte porturi dacă este necesar.

2. Înființarea, componența și funcțiile acestor comitete vor fi stabilite prin legislația națională sau alte metode adecvate în conformitate cu practicile și condițiile naționale, după consultarea cu organizațiilor patronale și sindicale interesate, și în funcție de circumstanțele locale.

Articolul 38

1. Nici un lucrător un poate fi angajat în activitatea portuară dacă nu a fost instruit sau nu a beneficiat de o formare adecvată cu privire la riscurile potențiale asociate cu munca sa și principalele măsuri de precauție care trebuie luate.

2. Un aparat de ridicare sau alte aparate de manipulare a încărcăturii trebuie să fie exploatate numai de către o persoană care este de cel puțin 18 ani și care are aptitudinile și experiența necesară sau o persoană care se instruiește care este supravegheat în mod corespunzător.

Articolul 39 Pentru a ajuta la prevenirea accidentelor și bolilor profesionale, se iau măsuri pentru a se asigura că acestea sunt raportate autorității competente și, dacă este necesar investigate.

Articolul 40 În conformitate cu legislaţia națională sau practica națională, sunt furnizate un număr suficient de instalații sanitare și de spălare adecvate, corespunzătoare și întreținute în mod corespunzător la fiecare stație de andocare, ori de câte ori este posibil la o distanță rezonabilă de la locul de muncă.

PARTEA IV. APLICAREA

Articolul 41 Fiecare membru care ratifică prezenta convenție trebuie--

(a) să specifice sarcinile în ceea ce privește securitatea și sănătatea persoanelor și organismelor implicate în activitatea portuară;

(b) să ia măsurile necesare, inclusiv furnizarea de sancțiuni corespunzătoare, pentru a pune în aplicare prevederile Convenției;

(c) să furnizeze servicii de inspecție adecvate pentru a supraveghea aplicarea măsurilor care trebuie luate în conformitate cu Convenția, sau să verifice că se efectuează o inspecție corespunzătoare.

Articolul 42

1. Legislaţia națională trebuie să stabilească termenul limită în care prevederile prezentei Convenții se aplică în ceea ce privește:

(a) construirea sau echiparea unei nave; (b) construirea sau echiparea oricărui aparat de ridicare de la țărm sau alte aparate

de manipulare a încărcăturii; (c) construcția oricărui element de unelte libere. 2. Termenele prevăzute în conformitate cu alineatul 1 din prezentul articol nu

trebuie să depășească patru ani de la data ratificării Convenției.

PARTEA V. DISPOZIȚII FINALE

Articolul 43 Prezenta convenție revizuiește Convenția privind protecția împotriva accidentelor (portuare), 1929, și Convenția privind protecția împotriva accidentelor (portuare), (revizuită) 1932.

Articolul 44 Ratificările formale ale prezentei Convenții vor fi comunicate Directorului General al Biroului Internațional al Muncii pentru înregistrare.

41

Articolul 39 Pentru a ajuta la prevenirea accidentelor și bolilor profesionale, se iau măsuri pentru a se asigura că acestea sunt raportate autorității competente și, dacă este necesar investigate.

Articolul 40 În conformitate cu legislaţia națională sau practica națională, sunt furnizate un număr suficient de instalații sanitare și de spălare adecvate, corespunzătoare și întreținute în mod corespunzător la fiecare stație de andocare, ori de câte ori este posibil la o distanță rezonabilă de la locul de muncă.

PARTEA IV. APLICAREA

Articolul 41 Fiecare membru care ratifică prezenta convenție trebuie--

(a) să specifice sarcinile în ceea ce privește securitatea și sănătatea persoanelor și organismelor implicate în activitatea portuară;

(b) să ia măsurile necesare, inclusiv furnizarea de sancțiuni corespunzătoare, pentru a pune în aplicare prevederile Convenției;

(c) să furnizeze servicii de inspecție adecvate pentru a supraveghea aplicarea măsurilor care trebuie luate în conformitate cu Convenția, sau să verifice că se efectuează o inspecție corespunzătoare.

Articolul 42

1. Legislaţia națională trebuie să stabilească termenul limită în care prevederile prezentei Convenții se aplică în ceea ce privește:

(a) construirea sau echiparea unei nave; (b) construirea sau echiparea oricărui aparat de ridicare de la țărm sau alte aparate

de manipulare a încărcăturii; (c) construcția oricărui element de unelte libere. 2. Termenele prevăzute în conformitate cu alineatul 1 din prezentul articol nu

trebuie să depășească patru ani de la data ratificării Convenției.

PARTEA V. DISPOZIȚII FINALE

Articolul 43 Prezenta convenție revizuiește Convenția privind protecția împotriva accidentelor (portuare), 1929, și Convenția privind protecția împotriva accidentelor (portuare), (revizuită) 1932.

Articolul 44 Ratificările formale ale prezentei Convenții vor fi comunicate Directorului General al Biroului Internațional al Muncii pentru înregistrare.

42

Articolul 45 1. Prezenta Convenție va fi obligatorie numai pentru statele membre ale

Organizației Internaționale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către Directorul General.

2. Aceasta va intra în vigoare după douăsprezece luni de la data la care ratificările a doi membri au fost înregistrate de către directorul general.

3. În continuare, această Convenție va intra în vigoare pentru fiecare membru după douăsprezece luni de la data la care a fost înregistrată ratificarea acesteia.


expirarea termenului de zece ani de la data la care Convenția a intrat inițial în vigoare, printr-un act comunicat Directorului General al Biroului Internațional al Muncii pentru înregistrare. Denunțarea nu va avea efect decât după un an de la data la care a fost înregistrată.

2. Fiecare membru care a ratificat sau nu prezenta Convenție, în anul de la expirarea perioadei de zece ani menționată în paragraful precedent, să exercite dreptul de denunțare prevăzut de prezentul articol, va fi obligat s-o facă pentru o nouă perioadă de zece ani și, ulterior, poate să denunțe prezenta Convenție la expirarea fiecărei perioade de zece ani, în condițiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 47


2. Notificând membrilor organizației înregistrarea celei de a doua ratificări, Directorul General va atrage atenția membrilor Organizației asupra datei la care prezenta Convenție va intra în vigoare.

Articolul 48 Directorul General al Biroului Internațional al Muncii va comunica secretarului general al Organizației Națiunilor Unite pentru înregistrarea, în conformitate cu articolul 102 din Carta Națiunilor Unite, a informațiilor complete despre toate ratificările și actele de denunțare înregistrate de el în conformitate cu prevederile articolelor precedente.

Articolul 49 În astfel de momente care le consideră necesare Consiliul de Administrație al Biroului Internațional al Muncii va prezenta Conferinței generale un raport cu privire la funcționarea prezentei convenții și va examina oportunitatea introducerii pe ordinea de zi a Conferinței problema revizuirii acesteia în întregime sau parțial.

Articolul 50 1. Conferința va adopta o nouă Convenție revizuind prezenta Convenție în

întregime sau în parte, atunci, dacă noua Convenție nu prevede decît: (a) ratificarea de către un membru a noii Convenții revizuite care va antrena de

plin drept denunțarea imediată a prezentei Convenții, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 46 de mai sus, chiar și atunci când noua Convenție revizuităa intrat în vigoare;

(b) de la data la care noua Convenție revizuită intră în vigoare, prezenta Convenție va înceta să mai fie deschisă ratificării de către membri.

2. Prezenta Convenție va ramane in orice caz în vigoare în forma și conținutul său pentru membrii care au ratificat-o, dar nu au ratificat Convenția revizuită.

Articolul 51

Versiunile în engleză și franceză ale textului prezentei Convenții au aceeași valabilitate.

43



plin drept denunțarea imediată a prezentei Convenții, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 46 de mai sus, chiar și atunci când noua Convenție revizuităa intrat în vigoare;



Articolul 51

Versiunile în engleză și franceză ale textului prezentei Convenții au aceeași valabilitate.

44

Convenţia nr.155 referitoare la securitatea şi igiena muncii şimediul de muncă

Preambul Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, care s-a întrunit aici, la 3 iunie 1981, în cea de-a şaizeci şi şaptea sesiune a sa, după ce a hotărît să adopte diferite propuneri referitoare la securitatea, igiena şi mediul de muncă, probleme care constituie al şaselea punct de pe ordinea de zi a sesiunii, după ce a hotărît că aceste propuneri vor lua forma unei convenţii internaţionale adoptă, astăzi, douăzeci şi două iunie una mie nouă sute optzeci şi unu, Convenţia de mai jos care va fi denumită Convenţia privind securitatea şi igiena muncii, 1981.

PARTEA I

TEREN DE APLICARE ŞI DEFINIŢII

Articolul 1 1) Prezenta Convenţie se aplică tuturor ramurilor de activitate economică. 2) Un Membru care ratifică prezenta Convenţie poate, după consultarea, cît mai devreme posibil, a organizaţiilor reprezentative ale patronilor şi muncitorilor interesaţi, să excludă din aplicarea sa, fie în parte fie în totalitate, ramuri speciale de activitate economică, cum ar fi navigaţia maritimă sau pescuitul, atunci cînd această aplicare ridică probleme specifice, care au o anumită importanţă. 3) Orice Membru care ratifică prezenta Convenţie va trebui, în primul raport privind aplicarea acesteia pe care este obligat să îl prezinte în virtutea articolului 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, să indice, cu motivaţia necesară, ramurile de activitate, care au făcut obiectul unei excluderi întru aplicarea paragrafului 2) de mai sus, descriind măsurile luate pentru asigurarea unei protecţii suficiente a muncitorilor în ramurile excluse, şi să expună, în rapoartele ulterioare, orice progres înregistrat pe calea unei mai largi aplicări.

Articolul 2 1) Prezenta Convenţie se aplică tuturor muncitorilor din ramurile de activitate economică acoperite. 2) Un Membru care ratifică prezenta Convenţie poate, după consultarea, cît mai devreme posibil, a organizaţiilor reprezentative ale patronilor şi muncitorilor interesaţi, să excludă din aplicarea sa, fie în parte fie în totalitate, categoriile limitate de muncitori pentru care există probleme speciale de aplicare. 3) Orice Membru care ratifică prezenta Convenţie va trebui, în primul raport privind aplicarea acesteia, pe care este obligat să îl prezinte în virtutea articolului 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, să indice, cu motivaţia necesară, categoriile limitate de muncitori care au făcut obiectul unei excluderi în aplicarea paragrafului 2) de mai sus şi să expună, în rapoartele ulterioare, orice progres înregistrat pe calea unei mai largi aplicări.

Articolul 3 În sensul prezentei Convenţii: a) expresia ramuri de activitate economică acoperă toate ramurile, în care muncitorii sunt angajaţi, inclusiv funcţia publică; b) termenul muncitori vizează persoanele angajate, inclusiv agenţii publici; c) expresia loc de muncă vizează orice loc, unde muncitorii trebuie să se găsească sau să meargă pentru munca lor şi care sunt plasate sub controlul direct sau indirect al patronului; d) termenul prescripţie vizează toate dispoziţiile, cărora autoritatea sau autorităţile competente le-au atribuit forţa de lege; e) termenul sănătate, în relaţie cu munca, nu vizează numai absenţa bolii sau a infirmităţii; el include, de asemenea, elementele fizice şi mentale, care afectează sănătatea legate direct de securitatea şi igiena muncii.

PARTEA II PRINCIPIILE UNEI POLITICI NAŢIONALE

Articolul 4

1) Orice Membru va trebui, în lumina condiţiilor şi practicii naţionale şi în consultare cu organizaţiile de patroni şi muncitori cele mai reprezentative, să definească, să pună în aplicare şi să reexamineze periodic o politică naţională coerentă în domeniul securităţii, igienei muncii şi a mediului de muncă. 2) Această politică va avea ca obiectiv prevenirea accidentelor şi afecţiunilor aduse sănătăţii, care rezultă din muncă, sunt legate de muncă sau survin în cursul muncii, reducînd la minimum cauzele riscurilor inerente în mediul de muncă, în măsura în care aceasta este rezonabilă şi practic realizabilă.

Articolul 5 Politica menţionată la articolul 4 va ţine cont de următoarele mari sfere de activitate, în măsura în care ele afectează securitatea, igiena muncii şi mediul de muncă: a) conceperea, încercarea, alegerea, înlocuirea, instalarea, amenajarea, utilizarea şi întreţinerea componentelor materiale ale muncii (locuri de muncă, mediu de muncă, utilaje, maşini şi materiale, substanţe şi agenţi chimici, fizici şi biologici, procedee de lucru); b) legăturile care există între componentele materiale ale muncii şi persoanele care execută sau supraveghează munca, precum şi adaptarea maşinilor, materialelor, timpului de lucru la capacităţile fizice şi mentale ale muncitorilor; c) formarea, inclusiv formarea complementară necesară, calificările şi motivaţia persoanelor care intervin, într-o calitate sau alta, pentru ca nivelele de securitate şi igienă suficiente să fie atinse; d) comunicarea şi cooperarea la nivelul grupului de muncă şi al întreprinderii şi la toate celelalte nivele corespunzătoare, inclusiv pînă la nivelul naţional; e) protecţia muncitorilor şi a reprezentanţilor lor împotriva tuturor măsurilor disciplinare consecutive acţiunilor efectuate de ei, pe bună dreptate, conform politicii vizate la articolul 4 de mai sus.

Articolul 6 Formularea politicii, menţionate la articolul 4 de mai sus, va trebui să precizeze

45

Convenţia nr.155 referitoare la securitatea şi igiena muncii şimediul de muncă

Preambul Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, care s-a întrunit aici, la 3 iunie 1981, în cea de-a şaizeci şi şaptea sesiune a sa, după ce a hotărît să adopte diferite propuneri referitoare la securitatea, igiena şi mediul de muncă, probleme care constituie al şaselea punct de pe ordinea de zi a sesiunii, după ce a hotărît că aceste propuneri vor lua forma unei convenţii internaţionale adoptă, astăzi, douăzeci şi două iunie una mie nouă sute optzeci şi unu, Convenţia de mai jos care va fi denumită Convenţia privind securitatea şi igiena muncii, 1981.

PARTEA I

TEREN DE APLICARE ŞI DEFINIŢII

Articolul 1 1) Prezenta Convenţie se aplică tuturor ramurilor de activitate economică. 2) Un Membru care ratifică prezenta Convenţie poate, după consultarea, cît mai devreme posibil, a organizaţiilor reprezentative ale patronilor şi muncitorilor interesaţi, să excludă din aplicarea sa, fie în parte fie în totalitate, ramuri speciale de activitate economică, cum ar fi navigaţia maritimă sau pescuitul, atunci cînd această aplicare ridică probleme specifice, care au o anumită importanţă. 3) Orice Membru care ratifică prezenta Convenţie va trebui, în primul raport privind aplicarea acesteia pe care este obligat să îl prezinte în virtutea articolului 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, să indice, cu motivaţia necesară, ramurile de activitate, care au făcut obiectul unei excluderi întru aplicarea paragrafului 2) de mai sus, descriind măsurile luate pentru asigurarea unei protecţii suficiente a muncitorilor în ramurile excluse, şi să expună, în rapoartele ulterioare, orice progres înregistrat pe calea unei mai largi aplicări.

Articolul 2 1) Prezenta Convenţie se aplică tuturor muncitorilor din ramurile de activitate economică acoperite. 2) Un Membru care ratifică prezenta Convenţie poate, după consultarea, cît mai devreme posibil, a organizaţiilor reprezentative ale patronilor şi muncitorilor interesaţi, să excludă din aplicarea sa, fie în parte fie în totalitate, categoriile limitate de muncitori pentru care există probleme speciale de aplicare. 3) Orice Membru care ratifică prezenta Convenţie va trebui, în primul raport privind aplicarea acesteia, pe care este obligat să îl prezinte în virtutea articolului 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, să indice, cu motivaţia necesară, categoriile limitate de muncitori care au făcut obiectul unei excluderi în aplicarea paragrafului 2) de mai sus şi să expună, în rapoartele ulterioare, orice progres înregistrat pe calea unei mai largi aplicări.

Articolul 3 În sensul prezentei Convenţii: a) expresia ramuri de activitate economică acoperă toate ramurile, în care muncitorii sunt angajaţi, inclusiv funcţia publică; b) termenul muncitori vizează persoanele angajate, inclusiv agenţii publici; c) expresia loc de muncă vizează orice loc, unde muncitorii trebuie să se găsească sau să meargă pentru munca lor şi care sunt plasate sub controlul direct sau indirect al patronului; d) termenul prescripţie vizează toate dispoziţiile, cărora autoritatea sau autorităţile competente le-au atribuit forţa de lege; e) termenul sănătate, în relaţie cu munca, nu vizează numai absenţa bolii sau a infirmităţii; el include, de asemenea, elementele fizice şi mentale, care afectează sănătatea legate direct de securitatea şi igiena muncii.

PARTEA II PRINCIPIILE UNEI POLITICI NAŢIONALE

Articolul 4

1) Orice Membru va trebui, în lumina condiţiilor şi practicii naţionale şi în consultare cu organizaţiile de patroni şi muncitori cele mai reprezentative, să definească, să pună în aplicare şi să reexamineze periodic o politică naţională coerentă în domeniul securităţii, igienei muncii şi a mediului de muncă. 2) Această politică va avea ca obiectiv prevenirea accidentelor şi afecţiunilor aduse sănătăţii, care rezultă din muncă, sunt legate de muncă sau survin în cursul muncii, reducînd la minimum cauzele riscurilor inerente în mediul de muncă, în măsura în care aceasta este rezonabilă şi practic realizabilă.

Articolul 5 Politica menţionată la articolul 4 va ţine cont de următoarele mari sfere de activitate, în măsura în care ele afectează securitatea, igiena muncii şi mediul de muncă: a) conceperea, încercarea, alegerea, înlocuirea, instalarea, amenajarea, utilizarea şi întreţinerea componentelor materiale ale muncii (locuri de muncă, mediu de muncă, utilaje, maşini şi materiale, substanţe şi agenţi chimici, fizici şi biologici, procedee de lucru); b) legăturile care există între componentele materiale ale muncii şi persoanele care execută sau supraveghează munca, precum şi adaptarea maşinilor, materialelor, timpului de lucru la capacităţile fizice şi mentale ale muncitorilor; c) formarea, inclusiv formarea complementară necesară, calificările şi motivaţia persoanelor care intervin, într-o calitate sau alta, pentru ca nivelele de securitate şi igienă suficiente să fie atinse; d) comunicarea şi cooperarea la nivelul grupului de muncă şi al întreprinderii şi la toate celelalte nivele corespunzătoare, inclusiv pînă la nivelul naţional; e) protecţia muncitorilor şi a reprezentanţilor lor împotriva tuturor măsurilor disciplinare consecutive acţiunilor efectuate de ei, pe bună dreptate, conform politicii vizate la articolul 4 de mai sus.

Articolul 6 Formularea politicii, menţionate la articolul 4 de mai sus, va trebui să precizeze

46

funcţiile şi responsabilităţile respective, în materie de securitate, igiena muncii şi a mediului de muncă, a puterilor publice, a patronilor, a muncitorilor şi a altor persoane interesate, ţinînd cont de caracterul complementar al acestor responsabilităţi, precum şi a condiţiilor şi a practicii naţionale.

Articolul 7 Situaţia în domeniul securităţii, igienei muncii şi a mediului de muncă va face obiectul, la intervale corespunzătoare, unui examen de ansamblu sau al unui examen referitor la sectoarele particulare, în vederea identificării marilor probleme, degajării mijloacelor eficiente pentru rezolvarea lor şi a ordinii de priorităţi ale măsurilor ce trebuie luate, şi evaluării rezultatelor.

PARTEA III ACŢIUNE LA NIVEL NAŢIONAL

Articolul 8

Orice Membru va trebui, pe cale legislativă sau regulamentară sau prin orice altă metodă, conformă condiţiilor şi practicii naţionale, şi în consultare cu organizaţiile reprezentative ale patronilor şi muncitorilor interesaţi, să ia măsuri necesare pentru a da efect articolului 4 de mai sus.

Articolul 9 1) Controlul asupra aplicării legilor şi prescripţiilor referitoare la securitatea, igiena şi mediul de muncă va trebui să fie asigurat de un sistem de inspecţie corespunzător şi suficient. 2) Sistemul de control va prevedea sancţiuni corespunzătoare în caz de abatere de la legi sau prescripţii.

Articolul 10 Vor trebui luate măsuri pentru a furniza îndrumări patronilor şi muncitorilor, pentru a-i ajuta să se conformeze obligaţiilor lor legale.

Articolul 11 În virtutea măsurilor destinate să dea efect politicii menţionate la articolul 4 de mai sus, autoritatea sau autorităţile competente vor trebui să asigure, progresiv, următoarele funcţiuni: a) stabilirea, acolo unde natura şi gradul riscurilor o cer, a condiţiilor care domină conceperea, construirea şi amenajarea întreprinderilor, punerea lor în exploatare, transformările importante ce trebuie aduse sau orice modificare a primei lor destinaţii, precum şi securitatea materialelor tehnice utilizate în muncă şi aplicarea procedurilor definite de autorităţile competente; b) stabilirea procedeelor de muncă care trebuie interzise, limitate sau supuse autorizării sau controlului autorităţii sau autorităţilor competente, precum şi stabilirea substanţelor şi agenţilor pentru care orice expunere trebuie interzisă, limitată sau supusă autorizării sau controlului autorităţii sau autorităţilor competente; ruscurile pentru sănătate, care sunt cauzate de expunerea simultană la a mai multor substanţe sau agenţi,

trebuie luate în consideraţie; c) stabilirea şi aplicarea procedurii care vizează declararea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale de patroni şi, cînd este cazul, de instituţiile de asigurări şi celelalte organisme sau persoane direct interesate; întocmirea de statistici anuale privind accidentele de muncă şi bolile profesionale; d) executarea de anchete, atunci cînd un accident de muncă, un caz de boală profesională sau orice altă afectare adusă sănătăţii, care survine în cursul muncii sau care are legătură cu aceasta, pare să reflecte situaţii grave; e) publicarea anuală de informaţii privind măsurile luate în aplicarea politicii menţionate la articolul 4 de mai sus, precum şi privind accidentele de muncă, cazurile de boli profesionale şi celelalte atingeri aduse sănătăţii, care intervin în cursul muncii sau au legătură cu aceasta; f) introducerea sau dezvoltarea, ţinînd cont de condiţiile şi posibilităţile naţionale, de sisteme de investigare a agenţilor chimici, fizici sau biologici, din punctul de vedere al riscului lor pentru sănătatea muncitorilor.

Articolul 12 Vor trebui luate măsuri, conform legislaţiei şi practicii naţionale, pentru ca persoanele care concep, fabrică, importă, pun în circulaţie sau cedează sub o formă oarecare maşini, materiale sau substanţe de folosinţă profesională: a) să se asigure că, în măsura în care aceasta este rezonabil şi practic realizabil, maşinile, materialele sau substanţele respective nu prezintă pericol pentru securitatea şi sănătatea persoanelor, care le vor utiliza în mod corect; b) să furnizeze informaţii referitoare la instalarea şi utilizarea corectă a maşinilor şi materialelor, precum şi utilizarea corectă a substanţelor, riscurile pe care le prezintă maşinile şi materialele şi caracteristicile periculoase ale substanţelor chimice, agenţilor sau produselor fizice şi biologice, precum şi instrucţiuni privind maniera de a se feri de riscurile cunoscute; c) să efectueze studii şi cercetări sau să fie la curent cu orice altă manieră a evoluţiei cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice, pentru a se achita de obligaţiile, care le revin în virtutea alineatelor a) şi b) de mai sus.

Articolul 13 Un muncitor, care s-a retras dintr-o situaţie de muncă pentru care avea un motiv rezonabil să gîndească că aceasta prezenta un pericol iminent şi grav pentru viaţa sau sănătatea sa, va trebui să fie protejat împotriva consecinţelor nejustificate, conform condiţiilor şi practicii naţionale.

Articolul 14 Vor trebui luate măsuri pentru a încuraja, într-o manieră conformă condiţiilor şi practicii naţionale, includerea problemelor de securitate, de igienă şi mediu de muncă în programele de educaţie şi de formare la toate nivelele, inclusiv în învăţămîntul superior tehnic, medical şi profesional, pentru a răspunde nevoilor de formare ale tuturor muncitorilor.

47

funcţiile şi responsabilităţile respective, în materie de securitate, igiena muncii şi a mediului de muncă, a puterilor publice, a patronilor, a muncitorilor şi a altor persoane interesate, ţinînd cont de caracterul complementar al acestor responsabilităţi, precum şi a condiţiilor şi a practicii naţionale.

Articolul 7 Situaţia în domeniul securităţii, igienei muncii şi a mediului de muncă va face obiectul, la intervale corespunzătoare, unui examen de ansamblu sau al unui examen referitor la sectoarele particulare, în vederea identificării marilor probleme, degajării mijloacelor eficiente pentru rezolvarea lor şi a ordinii de priorităţi ale măsurilor ce trebuie luate, şi evaluării rezultatelor.

PARTEA III ACŢIUNE LA NIVEL NAŢIONAL

Articolul 8

Orice Membru va trebui, pe cale legislativă sau regulamentară sau prin orice altă metodă, conformă condiţiilor şi practicii naţionale, şi în consultare cu organizaţiile reprezentative ale patronilor şi muncitorilor interesaţi, să ia măsuri necesare pentru a da efect articolului 4 de mai sus.

Articolul 9 1) Controlul asupra aplicării legilor şi prescripţiilor referitoare la securitatea, igiena şi mediul de muncă va trebui să fie asigurat de un sistem de inspecţie corespunzător şi suficient. 2) Sistemul de control va prevedea sancţiuni corespunzătoare în caz de abatere de la legi sau prescripţii.

Articolul 10 Vor trebui luate măsuri pentru a furniza îndrumări patronilor şi muncitorilor, pentru a-i ajuta să se conformeze obligaţiilor lor legale.

Articolul 11 În virtutea măsurilor destinate să dea efect politicii menţionate la articolul 4 de mai sus, autoritatea sau autorităţile competente vor trebui să asigure, progresiv, următoarele funcţiuni: a) stabilirea, acolo unde natura şi gradul riscurilor o cer, a condiţiilor care domină conceperea, construirea şi amenajarea întreprinderilor, punerea lor în exploatare, transformările importante ce trebuie aduse sau orice modificare a primei lor destinaţii, precum şi securitatea materialelor tehnice utilizate în muncă şi aplicarea procedurilor definite de autorităţile competente; b) stabilirea procedeelor de muncă care trebuie interzise, limitate sau supuse autorizării sau controlului autorităţii sau autorităţilor competente, precum şi stabilirea substanţelor şi agenţilor pentru care orice expunere trebuie interzisă, limitată sau supusă autorizării sau controlului autorităţii sau autorităţilor competente; ruscurile pentru sănătate, care sunt cauzate de expunerea simultană la a mai multor substanţe sau agenţi,

trebuie luate în consideraţie; c) stabilirea şi aplicarea procedurii care vizează declararea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale de patroni şi, cînd este cazul, de instituţiile de asigurări şi celelalte organisme sau persoane direct interesate; întocmirea de statistici anuale privind accidentele de muncă şi bolile profesionale; d) executarea de anchete, atunci cînd un accident de muncă, un caz de boală profesională sau orice altă afectare adusă sănătăţii, care survine în cursul muncii sau care are legătură cu aceasta, pare să reflecte situaţii grave; e) publicarea anuală de informaţii privind măsurile luate în aplicarea politicii menţionate la articolul 4 de mai sus, precum şi privind accidentele de muncă, cazurile de boli profesionale şi celelalte atingeri aduse sănătăţii, care intervin în cursul muncii sau au legătură cu aceasta; f) introducerea sau dezvoltarea, ţinînd cont de condiţiile şi posibilităţile naţionale, de sisteme de investigare a agenţilor chimici, fizici sau biologici, din punctul de vedere al riscului lor pentru sănătatea muncitorilor.

Articolul 12 Vor trebui luate măsuri, conform legislaţiei şi practicii naţionale, pentru ca persoanele care concep, fabrică, importă, pun în circulaţie sau cedează sub o formă oarecare maşini, materiale sau substanţe de folosinţă profesională: a) să se asigure că, în măsura în care aceasta este rezonabil şi practic realizabil, maşinile, materialele sau substanţele respective nu prezintă pericol pentru securitatea şi sănătatea persoanelor, care le vor utiliza în mod corect; b) să furnizeze informaţii referitoare la instalarea şi utilizarea corectă a maşinilor şi materialelor, precum şi utilizarea corectă a substanţelor, riscurile pe care le prezintă maşinile şi materialele şi caracteristicile periculoase ale substanţelor chimice, agenţilor sau produselor fizice şi biologice, precum şi instrucţiuni privind maniera de a se feri de riscurile cunoscute; c) să efectueze studii şi cercetări sau să fie la curent cu orice altă manieră a evoluţiei cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice, pentru a se achita de obligaţiile, care le revin în virtutea alineatelor a) şi b) de mai sus.

Articolul 13 Un muncitor, care s-a retras dintr-o situaţie de muncă pentru care avea un motiv rezonabil să gîndească că aceasta prezenta un pericol iminent şi grav pentru viaţa sau sănătatea sa, va trebui să fie protejat împotriva consecinţelor nejustificate, conform condiţiilor şi practicii naţionale.

Articolul 14 Vor trebui luate măsuri pentru a încuraja, într-o manieră conformă condiţiilor şi practicii naţionale, includerea problemelor de securitate, de igienă şi mediu de muncă în programele de educaţie şi de formare la toate nivelele, inclusiv în învăţămîntul superior tehnic, medical şi profesional, pentru a răspunde nevoilor de formare ale tuturor muncitorilor.

48

Articolul 15 1) Pentru a asigura coerenţa politicii menţionate la articolul 4 de mai sus şi a măsurilor luate întru aplicarea acestei politici, orice Membru va trebui, după consultarea, cît mai devreme posibil, a organizaţiilor patronilor şi muncitorilor cele mai reprezentative, şi dacă este cazul, a altor organisme corespunzătoare, să adopte dispoziţii conforme condiţiilor şi practicii naţionale, care să vizeze asigurarea coordonării necesare între diversele autorităţi şi diversele organisme însărcinate să dea efect părţilor II şi III ale Convenţiei. 2) De fiecare dată, cînd împrejurările o cer şi condiţiile şi practica naţională o permit, aceste dispoziţii vor trebui să comporte instituirea unui organ central.

PARTEA IV ACŢIUNI LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII

Articolul 16

1) Patronii vor trebui să fie obligaţi să facă în aşa fel încît, în măsura în care acest lucru este rezonabil şi practic realizabil, locurile de muncă, maşinile, materialele şi procedeele de muncă aflate sub controlul lor să nu prezinte risc pentru sănătate atunci cînd se asigură o protecţie corespunzătoare. 2) Patronii vor fi obligaţi să facă în aşa fel încît, în măsura în care acest lucru este rezonabil şi practic realizabil, substanţele şi agenţii chimici, fizici şi biologici, aflaţi sub controlul lor, să nu prezinte risc pentru sănătate atunci cînd se asigură o protecţie corespunzătoare. 3) Patronii vor fi obligaţi să furnizeze, la nevoie, haine de protecţie şi echipament de protecţie adecvat pentru a preveni în măsura, în care este rezonabil şi practic realizabil, riscurile de accidente sau de efecte care ar prejudicia sănătatea.

Articolul 17 De fiecare dată, cînd mai multe întreprinderi pornesc simultan activităţi în acelaşi loc de muncă, ele vor trebui să colaboreze pentre a aplica dispoziţiile prezentei Convenţii.

Articolul 18 Patronii vor fi obligaţi să prevadă, în caz de nevoie, măsuri care să permită să facă faţă situaţiilor de urgenţă şi accidentelor, inclusiv mijloace suficiente pentru administrarea primului ajutor.

Articolul 19 Vor trebui luate măsuri la nivelul întreprinderii, conform cărora: a) muncitorii, în procesul muncii, vor coopera pentru îndeplinirea obligaţiilor, care revin patronului; b) reprezentanţii muncitorilor vor coopera în cadrul întreprinderii cu patronul în domeniul securităţii şi igienii muncii; c) reprezentanţii muncitorilor vor primi în cadrul întreprinderii informaţii suficiente privind măsurile luate de patron pentru garantarea securităţii şi sănătăţii; ei vor putea consulta organizaţiile lor reprezentative privind aceste informaţii, cu condiţia să nu divulge secrete comerciale;

d) muncitorii şi reprezentanţii lor vor primi în cadrul întreprinderii o formare corespunzătoare în domeniul securităţii şi igienei muncii; e) muncitorii şi reprezentanţii lor şi, dacă este cazul, organizaţiile lor reprezentative în întreprindere vor fi abilitaţi, conform legislaţiei şi practicii naţionale, să examineze toate aspectele securităţii şi igienei legate de munca lor şi vor fi consultaţi în acest sens de către patron; în acest scop, el va putea apela, prin acord mutual, la ajutorul consilierilor tehnici din afara întreprinderii; f) muncitorul va semnala imediat superiorului său ierarhic direct orice situaţie, despre care el are un motiv rezonabil să creadă că prezintă un pericol iminent şi grav pentru viaţa sau sănătatea sa şi, pînă cînd patronul ia măsuri pentru remediere, în caz de nevoie, acesta nu va putea cere muncitorilor să reia lucrul într-o situaţie în care persistă un pericol iminent şi grav pentru viaţă sau sănătate.

Articolul 20 Cooperarea patronilor şi muncitorilor şi/sau a reprezentanţilor lor în întreprindere va trebui să fie un element esenţial al dispoziţiilor luate în domeniul organizării şi în alte domenii, întru aplicarea articolelor 16-19 de mai sus.

Articolul 21 Măsurile de securitate şi de igienă a muncii nu trebuie să antreneze nici o cheltuială pentru muncitori.

PARTEA V DISPOZIŢII FINALE

Articolul 22

Prezenta Convenţie nu revizuieşte nici o convenţie sau recomandare internaţională de muncă existentă.

Articolul 23 Instrumentele oficiale de ratificare a prezentei Convenţii se înaintează Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii pentru înregistrare.

Articolul 24 1) Prezenta Convenţie are forţă obligatorie pentru membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii, instrumentele de ratificare ale cărora sunt înregistrate de Directorul general. 2) Convenţia va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării de Directorul general a instrumentelor de ratificare a doi membri ai Organizaţiei. 3) Ulterior prezenta Convenţie va intra în vigoare pentru fiecare Membru al Organizaţiei după 12 luni de la data înregistrării instrumentului de ratificare al lui.

Articolul 25 1) Fiecare Membru al Organizaţiei, care a ratificat prezenta Convenţie, după expirarea a 10 ani din ziua intrării iniţiale în vigoare a Convenţiei, o poate denunţa prin cerere de denunţare, înaintată Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrată de el. 2) Pentru fiecare membru al Organizaţiei, care a ratificat prezenta Convenţie şi care,

49

Articolul 15 1) Pentru a asigura coerenţa politicii menţionate la articolul 4 de mai sus şi a măsurilor luate întru aplicarea acestei politici, orice Membru va trebui, după consultarea, cît mai devreme posibil, a organizaţiilor patronilor şi muncitorilor cele mai reprezentative, şi dacă este cazul, a altor organisme corespunzătoare, să adopte dispoziţii conforme condiţiilor şi practicii naţionale, care să vizeze asigurarea coordonării necesare între diversele autorităţi şi diversele organisme însărcinate să dea efect părţilor II şi III ale Convenţiei. 2) De fiecare dată, cînd împrejurările o cer şi condiţiile şi practica naţională o permit, aceste dispoziţii vor trebui să comporte instituirea unui organ central.

PARTEA IV ACŢIUNI LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII

Articolul 16

1) Patronii vor trebui să fie obligaţi să facă în aşa fel încît, în măsura în care acest lucru este rezonabil şi practic realizabil, locurile de muncă, maşinile, materialele şi procedeele de muncă aflate sub controlul lor să nu prezinte risc pentru sănătate atunci cînd se asigură o protecţie corespunzătoare. 2) Patronii vor fi obligaţi să facă în aşa fel încît, în măsura în care acest lucru este rezonabil şi practic realizabil, substanţele şi agenţii chimici, fizici şi biologici, aflaţi sub controlul lor, să nu prezinte risc pentru sănătate atunci cînd se asigură o protecţie corespunzătoare. 3) Patronii vor fi obligaţi să furnizeze, la nevoie, haine de protecţie şi echipament de protecţie adecvat pentru a preveni în măsura, în care este rezonabil şi practic realizabil, riscurile de accidente sau de efecte care ar prejudicia sănătatea.

Articolul 17 De fiecare dată, cînd mai multe întreprinderi pornesc simultan activităţi în acelaşi loc de muncă, ele vor trebui să colaboreze pentre a aplica dispoziţiile prezentei Convenţii.

Articolul 18 Patronii vor fi obligaţi să prevadă, în caz de nevoie, măsuri care să permită să facă faţă situaţiilor de urgenţă şi accidentelor, inclusiv mijloace suficiente pentru administrarea primului ajutor.

Articolul 19 Vor trebui luate măsuri la nivelul întreprinderii, conform cărora: a) muncitorii, în procesul muncii, vor coopera pentru îndeplinirea obligaţiilor, care revin patronului; b) reprezentanţii muncitorilor vor coopera în cadrul întreprinderii cu patronul în domeniul securităţii şi igienii muncii; c) reprezentanţii muncitorilor vor primi în cadrul întreprinderii informaţii suficiente privind măsurile luate de patron pentru garantarea securităţii şi sănătăţii; ei vor putea consulta organizaţiile lor reprezentative privind aceste informaţii, cu condiţia să nu divulge secrete comerciale;

d) muncitorii şi reprezentanţii lor vor primi în cadrul întreprinderii o formare corespunzătoare în domeniul securităţii şi igienei muncii; e) muncitorii şi reprezentanţii lor şi, dacă este cazul, organizaţiile lor reprezentative în întreprindere vor fi abilitaţi, conform legislaţiei şi practicii naţionale, să examineze toate aspectele securităţii şi igienei legate de munca lor şi vor fi consultaţi în acest sens de către patron; în acest scop, el va putea apela, prin acord mutual, la ajutorul consilierilor tehnici din afara întreprinderii; f) muncitorul va semnala imediat superiorului său ierarhic direct orice situaţie, despre care el are un motiv rezonabil să creadă că prezintă un pericol iminent şi grav pentru viaţa sau sănătatea sa şi, pînă cînd patronul ia măsuri pentru remediere, în caz de nevoie, acesta nu va putea cere muncitorilor să reia lucrul într-o situaţie în care persistă un pericol iminent şi grav pentru viaţă sau sănătate.

Articolul 20 Cooperarea patronilor şi muncitorilor şi/sau a reprezentanţilor lor în întreprindere va trebui să fie un element esenţial al dispoziţiilor luate în domeniul organizării şi în alte domenii, întru aplicarea articolelor 16-19 de mai sus.

Articolul 21 Măsurile de securitate şi de igienă a muncii nu trebuie să antreneze nici o cheltuială pentru muncitori.

PARTEA V DISPOZIŢII FINALE

Articolul 22

Prezenta Convenţie nu revizuieşte nici o convenţie sau recomandare internaţională de muncă existentă.

Articolul 23 Instrumentele oficiale de ratificare a prezentei Convenţii se înaintează Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii pentru înregistrare.

Articolul 24 1) Prezenta Convenţie are forţă obligatorie pentru membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii, instrumentele de ratificare ale cărora sunt înregistrate de Directorul general. 2) Convenţia va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării de Directorul general a instrumentelor de ratificare a doi membri ai Organizaţiei. 3) Ulterior prezenta Convenţie va intra în vigoare pentru fiecare Membru al Organizaţiei după 12 luni de la data înregistrării instrumentului de ratificare al lui.

Articolul 25 1) Fiecare Membru al Organizaţiei, care a ratificat prezenta Convenţie, după expirarea a 10 ani din ziua intrării iniţiale în vigoare a Convenţiei, o poate denunţa prin cerere de denunţare, înaintată Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrată de el. 2) Pentru fiecare membru al Organizaţiei, care a ratificat prezenta Convenţie şi care,

50

în termen de un an de la expirarea a 10 ani, prevăzuţi de paragraful precedent, nu s-a folosit de dreptul la denunţare, prevăzut în prezentul articol, Convenţia va rămîne în vigoare în următorii 10 ani, şi ulterior va putea denunţa Convenţia după expirarea fiecărui deceniu, în ordinea prevăzută de prezentul articol.

Articolul 26 1) Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va înştiinţa membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii despre înregistrarea instrumentelor de ratificare şi a cererilor de denunţare, înaintate de membrii Organizaţiei. 2) Înştiinţînd membrii Organizaţiei despre înregistrarea instrumentului de ratificare al doilea primit, Directorul general le va atrage atenţia la data intrării în vigoare a prezentei Convenţii.

Articolul 27 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii, în conformitate cu Articolul 102 al Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, va trimite Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite spre înregistrare informaţiile complete privind instrumentele de ratificare şi cererile de denunţare, înregistrate în conformitate cu prevederile articolelor precedente.

Articolul 28 În cazurile în care Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va considera necesar, va prezenta Conferinţei Generale un raport referitor la aplicarea prezentei Convenţii şi va examina oportunitatea includerii chestiunii referitoare la revizuirea, parţială sau integrală, în ordinea de zi a Conferinţei.

Articolul 29 1) În caz dacă Conferinţa va adopta o convenţie nouă, integral sau parţial revizuind prezenta Convenţie, şi dacă în noua convenţie nu va fi prevăzut altceva, atunci: a) ratificarea de către un membru al Organizaţiei a noii convenţii va atrage în mod automat, indiferent de prevederile articolului 25, imediata denunţare a prezentei Convenţii, cu condiţia intrării în vigoare a noii convenţii. b) din ziua intrării în vigoare a noii convenţii, prezenta Convenţie va înceta să mai fie deschisă pentru ratificare pentru membrii Organizaţiei. 2) Prezenta Convenţie va rămîne, în orice caz, în vigoare, după formă şi conţinut, pentru membrii Organizaţiei, care au ratificat prezenta Convenţie, fără a ratifica noua convenţie.

Articolul 30 Textele în limbile engleză şi franceză ale prezentei Convenţii au putere egală.

Conventia nr. 182 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si actiunea imediata in vederea eliminarii lor

Conventia nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si actiunea imediata in vederea eliminarii lor Conferinta Generala a Organizatiei Internationale a Muncii, convocata la Geneva de Consiliul de administratie al Biroului International al Muncii, care s-a reunit la 1 iunie 1999 în cea de-a 87-a sesiune, considerînd necesitatea de a adopta noi instrumente în privința interzicerii si eliminarii celor mai grave forme ale muncii copiilor, ca prioritate majora a acțiunii naționale si internationale, mai ales a cooperării si asistenței internationale, pentru a completa Convenția si Recomandarea privind vîrsta minima de angajare, 1973, care ramîn instrumente fundamentale în ceea ce priveste munca copiilor, considerand ca eliminarea efectiva a celor mai grave forme de munca a copiilor necesita o actiune imediata de ansamblu, care sa tina seama de importanta unei educatii de baza gratuite si de necesitatea de a-i sustrage pe copiii in cauza de la toate aceste forme de munca si de a asigura readaptarea lor si integrarea lor sociala, luand in considerare si nevoile propriilor familii, reamintind Rezolutia privind eliminarea muncii copiilor, adoptata de Conferinta Internationala a Muncii la cea de-a 46-a sesiune a sa, in 1996, recunoscand ca munca copiilor este determinata intr-o mare masura de saracie si ca solutia pe termen lung rezida intr-o crestere economica sustinuta care sa conduca la progres social si, in particular, la atenuarea saraciei si la educatie universala, amintind Conventia drepturilor copilului, adoptata la 20 noiembrie 1989 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite, amintind Declaratia Organizatiei Internationale a Muncii referitoare la principiile si drepturile fundamentale in munca si mecanismul sau de aplicare, adoptata de Conferinta Internationala a Muncii la cea de-a 86-a sesiune in 1998, amintind ca unele dintre cele mai grave forme ale muncii copiilor sunt acoperite de alte instrumente internationale si, in particular, de Conventia asupra muncii fortate, 1930, si de Conventia suplimentara a Natiunilor Unite privind abolirea sclaviei, a comertului cu sclavi si a institutiilor si practicilor similare sclaviei, 1956, dupa ce a decis sa adopte diverse propuneri referitoare la munca copiilor, problema care constituie punctul 4 al ordinii de zi a sesiunii, dupa ce a decis ca aceste propuneri vor lua forma unei conventii internationale, adopta la 17 iunie 1999 conventia urmatoare, care va fi denumita "Conventia privind cele mai grave forme ale muncii copiilor, 1999".

Articolul 1 Orice membru care ratifica prezenta conventie trebuie sa ia masuri imediate si

eficiente pentru a asigura interzicerea si eliminarea urgenta a celor mai grave forme ale muncii copiilor.

Articolul 2

In sensul prezentei conventii, termenul copil se aplica tuturor persoanelor in varsta de pana la 18 ani.

Articolul 3 In sensul prezentei conventii, expresia cele mai grave forme ale muncii copiilor

include:

51

în termen de un an de la expirarea a 10 ani, prevăzuţi de paragraful precedent, nu s-a folosit de dreptul la denunţare, prevăzut în prezentul articol, Convenţia va rămîne în vigoare în următorii 10 ani, şi ulterior va putea denunţa Convenţia după expirarea fiecărui deceniu, în ordinea prevăzută de prezentul articol.

Articolul 26 1) Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va înştiinţa membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii despre înregistrarea instrumentelor de ratificare şi a cererilor de denunţare, înaintate de membrii Organizaţiei. 2) Înştiinţînd membrii Organizaţiei despre înregistrarea instrumentului de ratificare al doilea primit, Directorul general le va atrage atenţia la data intrării în vigoare a prezentei Convenţii.

Articolul 27 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii, în conformitate cu Articolul 102 al Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, va trimite Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite spre înregistrare informaţiile complete privind instrumentele de ratificare şi cererile de denunţare, înregistrate în conformitate cu prevederile articolelor precedente.

Articolul 28 În cazurile în care Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va considera necesar, va prezenta Conferinţei Generale un raport referitor la aplicarea prezentei Convenţii şi va examina oportunitatea includerii chestiunii referitoare la revizuirea, parţială sau integrală, în ordinea de zi a Conferinţei.

Articolul 29 1) În caz dacă Conferinţa va adopta o convenţie nouă, integral sau parţial revizuind prezenta Convenţie, şi dacă în noua convenţie nu va fi prevăzut altceva, atunci: a) ratificarea de către un membru al Organizaţiei a noii convenţii va atrage în mod automat, indiferent de prevederile articolului 25, imediata denunţare a prezentei Convenţii, cu condiţia intrării în vigoare a noii convenţii. b) din ziua intrării în vigoare a noii convenţii, prezenta Convenţie va înceta să mai fie deschisă pentru ratificare pentru membrii Organizaţiei. 2) Prezenta Convenţie va rămîne, în orice caz, în vigoare, după formă şi conţinut, pentru membrii Organizaţiei, care au ratificat prezenta Convenţie, fără a ratifica noua convenţie.

Articolul 30 Textele în limbile engleză şi franceză ale prezentei Convenţii au putere egală.

Conventia nr. 182 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si actiunea imediata in vederea eliminarii lor

Conventia nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si actiunea imediata in vederea eliminarii lor Conferinta Generala a Organizatiei Internationale a Muncii, convocata la Geneva de Consiliul de administratie al Biroului International al Muncii, care s-a reunit la 1 iunie 1999 în cea de-a 87-a sesiune, considerînd necesitatea de a adopta noi instrumente în privința interzicerii si eliminarii celor mai grave forme ale muncii copiilor, ca prioritate majora a acțiunii naționale si internationale, mai ales a cooperării si asistenței internationale, pentru a completa Convenția si Recomandarea privind vîrsta minima de angajare, 1973, care ramîn instrumente fundamentale în ceea ce priveste munca copiilor, considerand ca eliminarea efectiva a celor mai grave forme de munca a copiilor necesita o actiune imediata de ansamblu, care sa tina seama de importanta unei educatii de baza gratuite si de necesitatea de a-i sustrage pe copiii in cauza de la toate aceste forme de munca si de a asigura readaptarea lor si integrarea lor sociala, luand in considerare si nevoile propriilor familii, reamintind Rezolutia privind eliminarea muncii copiilor, adoptata de Conferinta Internationala a Muncii la cea de-a 46-a sesiune a sa, in 1996, recunoscand ca munca copiilor este determinata intr-o mare masura de saracie si ca solutia pe termen lung rezida intr-o crestere economica sustinuta care sa conduca la progres social si, in particular, la atenuarea saraciei si la educatie universala, amintind Conventia drepturilor copilului, adoptata la 20 noiembrie 1989 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite, amintind Declaratia Organizatiei Internationale a Muncii referitoare la principiile si drepturile fundamentale in munca si mecanismul sau de aplicare, adoptata de Conferinta Internationala a Muncii la cea de-a 86-a sesiune in 1998, amintind ca unele dintre cele mai grave forme ale muncii copiilor sunt acoperite de alte instrumente internationale si, in particular, de Conventia asupra muncii fortate, 1930, si de Conventia suplimentara a Natiunilor Unite privind abolirea sclaviei, a comertului cu sclavi si a institutiilor si practicilor similare sclaviei, 1956, dupa ce a decis sa adopte diverse propuneri referitoare la munca copiilor, problema care constituie punctul 4 al ordinii de zi a sesiunii, dupa ce a decis ca aceste propuneri vor lua forma unei conventii internationale, adopta la 17 iunie 1999 conventia urmatoare, care va fi denumita "Conventia privind cele mai grave forme ale muncii copiilor, 1999".

Articolul 1 Orice membru care ratifica prezenta conventie trebuie sa ia masuri imediate si

eficiente pentru a asigura interzicerea si eliminarea urgenta a celor mai grave forme ale muncii copiilor.

Articolul 2

In sensul prezentei conventii, termenul copil se aplica tuturor persoanelor in varsta de pana la 18 ani.

Articolul 3 In sensul prezentei conventii, expresia cele mai grave forme ale muncii copiilor

include:

52

a) toate formele de sclavie sau practicile similare, ca de exemplu: vanzarea de sau comertul cu copii, servitutea pentru datorii si munca de servitor, precum si munca fortata sau obligatorie, inclusiv recrutarea fortata sau obligatorie a copiilor in vederea utilizarii lor in conflictele armate;

b) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil in scopul prostituarii, productiei de material pornografic sau de spectacole pornografice;

c) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil in scopul unor activitati ilicite, mai ales pentru productia si traficul de stupefiante, asa cum le definesc conventiile internationale pertinente;

d) muncile care, prin natura lor sau prin conditiile in care se exercita, sunt susceptibile sa dauneze sanatatii, securitatii sau moralitatii copilului.

Articolul 4

1. Tipurile de munca vizate la art. 3 lit. d) trebuie sa fie stabilite de legislatia nationala sau de autoritatea competenta, dupa consultari cu organizatiile patronilor si lucratorilor interesate, luandu-se in considerare normele internationale pertinente si, in particular, paragrafele 3 si 4 ale Recomandarii privind cele mai grave forme ale muncii copiilor, 1999.

2. Autoritatea competenta, dupa consultari cu organizatiile interesate ale patronilor si lucratorilor, trebuie sa localizeze tipurile de munca astfel determinate.

3. Lista cuprinzand tipurile de munca determinate conform paragrafului 1 al prezentului articol trebuie sa fie periodic examinata si, la nevoie, revizuita dupa consultari cu organizatiile interesate ale patronilor si lucratorilor.

Articolul 5

Orice membru trebuie, dupa consultari cu organizatiile patronilor si lucratorilor, sa stabileasca sau sa desemneze mecanisme adecvate pentru monitorizarea aplicarii dispozitiilor care dau efect prezentei conventii.

Articolul 6

1. Orice membru trebuie sa elaboreze si sa puna in aplicare programe de actiune in vederea eliminarii cu prioritate a celor mai grave forme ale muncii copiilor.

2. Aceste programe de actiune trebuie sa fie elaborate si puse in practica dupa consultarea institutiilor publice competente si a organizatiilor patronilor si lucratorilor si, daca este cazul, cu luarea in considerare a opiniilor altor grupuri interesate.

Articolul 7

1. Orice membru trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a asigura punerea efectiva in practica si respectarea dispozitiilor care dau efect prezentei conventii, inclusiv prin stabilirea si aplicarea de sanctiuni penale sau, daca este cazul, de alte sanctiuni.

2. Orice membru trebuie, tinand seama de importanta educatiei pentru eliminarea muncii copiilor, sa ia masuri eficiente intr-o perioada determinata, pentru:

a) a preveni angajarea copiilor in cele mai grave forme ale muncii copiilor;

b) a prevedea ajutorul direct necesar si adecvat pentru a-i sustrage pe copii de la cele mai grave forme ale muncii copiilor si a asigura readaptarea lor si integrarea lor sociala;

c) a asigura accesul lor la educatia de baza gratuita si, ori de cate ori este posibil si potrivit, la formarea profesionala a tuturor copiilor sustrasi de la cele mai grave forme ale muncii copiilor;

d) a identifica copii expusi in mod particular riscurilor si a intra in contact direct cu ei;

e) a tine seama de situatia particulara a fetelor. 3. Orice membru trebuie sa desemneze autoritatea competenta insarcinata cu

punerea in practica a dispozitiilor prezentei conventii.

Articolul 8 Membrii trebuie sa ia masurile corespunzatoare pentru a se sprijini reciproc in

punerea in practica a dispozitiilor prezentei conventii printr-o cooperare si/sau o asistenta internationala consolidata, inclusiv prin masuri de sustinere a dezvoltarii economice si sociale, a programelor de eradicare a saraciei si educatiei universale.

Articolul 9

Ratificarile prezentei conventii vor fi comunicate directorului general al Biroului International al Muncii si vor fi inregistrate de acesta.

Articolul 10

1. Prezenta conventie nu ii va obliga decat pe membrii Organizatiei Internationale a Muncii ale caror ratificari vor fi fost inregistrate de directorul general al Biroului International al Muncii.

2. Conventia va intra in vigoare la 12 luni dupa ce ratificarile a 2 membri vor fi fost inregistrate de directorul general.

3. Ulterior aceasta conventie va intra in vigoare pentru fiecare membru la 12 luni dupa data la care ratificarea sa va fi fost inregistrata.

Articolul 11 1. Orice membru care a ratificat prezenta conventie poate sa o denunte dupa

expirarea unei perioade de 10 ani dupa data initiala de la intrarea in vigoare a conventiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului International al Muncii si inregistrat de acesta. Denuntarea nu va avea efect decat dupa un an de la inregistrarea ei.

2. Orice membru care a ratificat prezenta conventie si care, in termen de un an dupa expirarea perioadei de 10 ani mentionate la paragraful precedent nu va folosi posibilitatea de denuntare prevazuta in prezentul articol, va fi legat pentru o noua perioada de 10 ani si, prin urmare, va putea sa denunte prezenta conventie la expirarea fiecarei perioade de 10 ani in conditiile prevazute in prezentul articol.

53

a) toate formele de sclavie sau practicile similare, ca de exemplu: vanzarea de sau comertul cu copii, servitutea pentru datorii si munca de servitor, precum si munca fortata sau obligatorie, inclusiv recrutarea fortata sau obligatorie a copiilor in vederea utilizarii lor in conflictele armate;

b) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil in scopul prostituarii, productiei de material pornografic sau de spectacole pornografice;

c) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil in scopul unor activitati ilicite, mai ales pentru productia si traficul de stupefiante, asa cum le definesc conventiile internationale pertinente;

d) muncile care, prin natura lor sau prin conditiile in care se exercita, sunt susceptibile sa dauneze sanatatii, securitatii sau moralitatii copilului.

Articolul 4

1. Tipurile de munca vizate la art. 3 lit. d) trebuie sa fie stabilite de legislatia nationala sau de autoritatea competenta, dupa consultari cu organizatiile patronilor si lucratorilor interesate, luandu-se in considerare normele internationale pertinente si, in particular, paragrafele 3 si 4 ale Recomandarii privind cele mai grave forme ale muncii copiilor, 1999.

2. Autoritatea competenta, dupa consultari cu organizatiile interesate ale patronilor si lucratorilor, trebuie sa localizeze tipurile de munca astfel determinate.

3. Lista cuprinzand tipurile de munca determinate conform paragrafului 1 al prezentului articol trebuie sa fie periodic examinata si, la nevoie, revizuita dupa consultari cu organizatiile interesate ale patronilor si lucratorilor.

Articolul 5

Orice membru trebuie, dupa consultari cu organizatiile patronilor si lucratorilor, sa stabileasca sau sa desemneze mecanisme adecvate pentru monitorizarea aplicarii dispozitiilor care dau efect prezentei conventii.

Articolul 6

1. Orice membru trebuie sa elaboreze si sa puna in aplicare programe de actiune in vederea eliminarii cu prioritate a celor mai grave forme ale muncii copiilor.

2. Aceste programe de actiune trebuie sa fie elaborate si puse in practica dupa consultarea institutiilor publice competente si a organizatiilor patronilor si lucratorilor si, daca este cazul, cu luarea in considerare a opiniilor altor grupuri interesate.

Articolul 7

1. Orice membru trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a asigura punerea efectiva in practica si respectarea dispozitiilor care dau efect prezentei conventii, inclusiv prin stabilirea si aplicarea de sanctiuni penale sau, daca este cazul, de alte sanctiuni.

2. Orice membru trebuie, tinand seama de importanta educatiei pentru eliminarea muncii copiilor, sa ia masuri eficiente intr-o perioada determinata, pentru:

a) a preveni angajarea copiilor in cele mai grave forme ale muncii copiilor;

b) a prevedea ajutorul direct necesar si adecvat pentru a-i sustrage pe copii de la cele mai grave forme ale muncii copiilor si a asigura readaptarea lor si integrarea lor sociala;

c) a asigura accesul lor la educatia de baza gratuita si, ori de cate ori este posibil si potrivit, la formarea profesionala a tuturor copiilor sustrasi de la cele mai grave forme ale muncii copiilor;

d) a identifica copii expusi in mod particular riscurilor si a intra in contact direct cu ei;

e) a tine seama de situatia particulara a fetelor. 3. Orice membru trebuie sa desemneze autoritatea competenta insarcinata cu

punerea in practica a dispozitiilor prezentei conventii.

Articolul 8 Membrii trebuie sa ia masurile corespunzatoare pentru a se sprijini reciproc in

punerea in practica a dispozitiilor prezentei conventii printr-o cooperare si/sau o asistenta internationala consolidata, inclusiv prin masuri de sustinere a dezvoltarii economice si sociale, a programelor de eradicare a saraciei si educatiei universale.

Articolul 9

Ratificarile prezentei conventii vor fi comunicate directorului general al Biroului International al Muncii si vor fi inregistrate de acesta.

Articolul 10

1. Prezenta conventie nu ii va obliga decat pe membrii Organizatiei Internationale a Muncii ale caror ratificari vor fi fost inregistrate de directorul general al Biroului International al Muncii.

2. Conventia va intra in vigoare la 12 luni dupa ce ratificarile a 2 membri vor fi fost inregistrate de directorul general.

3. Ulterior aceasta conventie va intra in vigoare pentru fiecare membru la 12 luni dupa data la care ratificarea sa va fi fost inregistrata.

Articolul 11 1. Orice membru care a ratificat prezenta conventie poate sa o denunte dupa

expirarea unei perioade de 10 ani dupa data initiala de la intrarea in vigoare a conventiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului International al Muncii si inregistrat de acesta. Denuntarea nu va avea efect decat dupa un an de la inregistrarea ei.

2. Orice membru care a ratificat prezenta conventie si care, in termen de un an dupa expirarea perioadei de 10 ani mentionate la paragraful precedent nu va folosi posibilitatea de denuntare prevazuta in prezentul articol, va fi legat pentru o noua perioada de 10 ani si, prin urmare, va putea sa denunte prezenta conventie la expirarea fiecarei perioade de 10 ani in conditiile prevazute in prezentul articol.

54

Articolul 12 1. Directorul general al Biroului International al Muncii va notifica tuturor

membrilor Organizatiei Internationale a Muncii inregistrarea tuturor ratificarilor si tuturor actelor de denuntare care ii vor fi comunicate de catre membrii acesteia.

2. Notificand membrilor organizatiei inregistrarea celei de-a doua ratificari care ii va fi fost comunicata, directorul general va atrage atentia membrilor Organizatiei Internationale a Muncii asupra datei la care prezenta conventie va intra in vigoare.

Articolul 13

Directorul general al Biroului International al Muncii va comunica secretarului general al Natiunilor Unite, in scopul inregistrarii, informatii complete in privinta tuturor ratificarilor si tuturor actelor de denuntare pe care le va fi inregistrat conform articolelor precedente.

Articolul 14

De fiecare data cand va considera necesar Consiliul de administratie al Biroului International al Muncii va prezenta Conferintei Generale a Organizatiei Internationale a Muncii un raport asupra aplicarii prezentei conventii si va examina daca exista posibilitatea sa fie inscrisa pe ordinea de zi a Conferintei problema revizuirii sale totale sau partiale.

Articolul 15

1. In cazul in care Conferinta va adopta o noua conventie care ar duce la revizuirea totala sau partiala a prezentei conventii si daca noua conventie nu dispune altfel:

a) ratificarea de catre un membru al noii conventii care implica revizuirea va atrage de drept, fara a tine seama de prevederile art. 11, denuntarea imediata a prezentei conventii, cu conditia ca noua conventie care atrage revizuirea sa intre in vigoare;

b) incepand cu data intrarii in vigoare a noii conventii care atrage revizuirea prezenta conventie va inceta sa mai fie deschisa ratificarii de catre membri.

2. In orice caz prezenta conventie va ramane in vigoare in continutul si forma sa actuala pentru acei membri care au ratificat-o, dar care nu au ratificat conventia de revizuire.

Articolul 16

Versiunile in limbile franceza si engleza ale textului prezentei conventii au valoare egala.

Convenția nr.184 privind securitatea şi igiena muncii în agricultură Conferința Generală a Organizației Internaționale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii, și reunită în sesiunea 89 la 5 iunie 2001, și Menționând principiile enunțate în convențiile internaționale a muncii relevante și Recomandări, în special Convenția și Recomandarea privind plantațiile 1958, Convenția și Recomandarea din 1964 privind indemnizațiile în caz de accidente de muncă, Convenția și Recomandarea din 1969 privind inspecția muncii în agricultură, Convenția și Recomandarea din 1981 privind Securitate si Sănătatea Muncii, Convenția și Recomandarea din 1985 privind Serviciile de Sănătate la locul de muncă și Convenția și Recomandarea din 1990 privind substanțele chimice și Subliniind necesitatea unei abordări coerente a agriculturii și luând în considerare cadrul mai larg al principiilor conținute în alte instrumente ale OIM care se aplică în acest sector, în special Convenția din 1948 privind libertatea de asociere şi apărarea dreptului de organizare, Convenție din 1949 privind dreptul de organizare și negocierea colectivă, Convenția din 1973 privind vârsta minimă, Convenția din 1999 privind cele mai grave forme ale muncii copiilor, și Luând în considerare Declarația Tripartită a Principiilor privind Întreprinderile Multinaționale și Politica Socială, precum și codurile de practică pertinente, în special Codul de Bune Practici din 1996 privind notificarea accidentelor și a bolilor profesionale și înregistrarea acestora, precum și Codul de Bune Practici din 1998 privind Siguranța și Sănătate în Sectorul Forestier, A decis să adopte anumite propuneri privind siguranța și sănătatea în agricultură, care reprezintă al patrulea punct pe ordinea de zi a sesiunii, și după ce a hotărât ca aceste propuneri sa fie transpuse sub forma unei convenții internaționale, adoptatăastăzi la douăzeci și unu iunie anului două mii unu, următoarea convenție va fi denumită Convenția privind securitatea și igiena muncii în agricultură din 2001.

I. Domeniul de aplicare

Articolul 1 În sensul prezentei convenții, termenul de "agricultură" se referă la activitățile agricole și forestiere desfășurate în întreprinderile agricole, inclusiv producția vegetală, activități de silvicultură, zootehnie, apicultură, prelucrarea primară a produselor de origine vegetală și de origine animală de către proprietarul companiei sau în numele acestuia, precum și utilizarea și întreținerea mașinilor, echipamentelor, aparatelor, instrumentelor, instalațiilor agricole, inclusiv orice proces, depozitare, operarea sau transportarea într-o întreprindere agricolă, care sunt direct legate de producția agricolă.

Articolul 2 În sensul prezentei convenții, termenul „agricultura” nu include:

a) agricultura de subzistență; b) procesele industriale în care utilizează produse agricole ca materii prime, și

servicii conexe; c) exploatarea industrială a pădurilor.

55

Articolul 12 1. Directorul general al Biroului International al Muncii va notifica tuturor

membrilor Organizatiei Internationale a Muncii inregistrarea tuturor ratificarilor si tuturor actelor de denuntare care ii vor fi comunicate de catre membrii acesteia.

2. Notificand membrilor organizatiei inregistrarea celei de-a doua ratificari care ii va fi fost comunicata, directorul general va atrage atentia membrilor Organizatiei Internationale a Muncii asupra datei la care prezenta conventie va intra in vigoare.

Articolul 13

Directorul general al Biroului International al Muncii va comunica secretarului general al Natiunilor Unite, in scopul inregistrarii, informatii complete in privinta tuturor ratificarilor si tuturor actelor de denuntare pe care le va fi inregistrat conform articolelor precedente.

Articolul 14

De fiecare data cand va considera necesar Consiliul de administratie al Biroului International al Muncii va prezenta Conferintei Generale a Organizatiei Internationale a Muncii un raport asupra aplicarii prezentei conventii si va examina daca exista posibilitatea sa fie inscrisa pe ordinea de zi a Conferintei problema revizuirii sale totale sau partiale.

Articolul 15

1. In cazul in care Conferinta va adopta o noua conventie care ar duce la revizuirea totala sau partiala a prezentei conventii si daca noua conventie nu dispune altfel:

a) ratificarea de catre un membru al noii conventii care implica revizuirea va atrage de drept, fara a tine seama de prevederile art. 11, denuntarea imediata a prezentei conventii, cu conditia ca noua conventie care atrage revizuirea sa intre in vigoare;

b) incepand cu data intrarii in vigoare a noii conventii care atrage revizuirea prezenta conventie va inceta sa mai fie deschisa ratificarii de catre membri.

2. In orice caz prezenta conventie va ramane in vigoare in continutul si forma sa actuala pentru acei membri care au ratificat-o, dar care nu au ratificat conventia de revizuire.

Articolul 16

Versiunile in limbile franceza si engleza ale textului prezentei conventii au valoare egala.

Convenția nr.184 privind securitatea şi igiena muncii în agricultură Conferința Generală a Organizației Internaționale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de administrație al Biroului Internațional al Muncii, și reunită în sesiunea 89 la 5 iunie 2001, și Menționând principiile enunțate în convențiile internaționale a muncii relevante și Recomandări, în special Convenția și Recomandarea privind plantațiile 1958, Convenția și Recomandarea din 1964 privind indemnizațiile în caz de accidente de muncă, Convenția și Recomandarea din 1969 privind inspecția muncii în agricultură, Convenția și Recomandarea din 1981 privind Securitate si Sănătatea Muncii, Convenția și Recomandarea din 1985 privind Serviciile de Sănătate la locul de muncă și Convenția și Recomandarea din 1990 privind substanțele chimice și Subliniind necesitatea unei abordări coerente a agriculturii și luând în considerare cadrul mai larg al principiilor conținute în alte instrumente ale OIM care se aplică în acest sector, în special Convenția din 1948 privind libertatea de asociere şi apărarea dreptului de organizare, Convenție din 1949 privind dreptul de organizare și negocierea colectivă, Convenția din 1973 privind vârsta minimă, Convenția din 1999 privind cele mai grave forme ale muncii copiilor, și Luând în considerare Declarația Tripartită a Principiilor privind Întreprinderile Multinaționale și Politica Socială, precum și codurile de practică pertinente, în special Codul de Bune Practici din 1996 privind notificarea accidentelor și a bolilor profesionale și înregistrarea acestora, precum și Codul de Bune Practici din 1998 privind Siguranța și Sănătate în Sectorul Forestier, A decis să adopte anumite propuneri privind siguranța și sănătatea în agricultură, care reprezintă al patrulea punct pe ordinea de zi a sesiunii, și după ce a hotărât ca aceste propuneri sa fie transpuse sub forma unei convenții internaționale, adoptatăastăzi la douăzeci și unu iunie anului două mii unu, următoarea convenție va fi denumită Convenția privind securitatea și igiena muncii în agricultură din 2001.

I. Domeniul de aplicare

Articolul 1 În sensul prezentei convenții, termenul de "agricultură" se referă la activitățile agricole și forestiere desfășurate în întreprinderile agricole, inclusiv producția vegetală, activități de silvicultură, zootehnie, apicultură, prelucrarea primară a produselor de origine vegetală și de origine animală de către proprietarul companiei sau în numele acestuia, precum și utilizarea și întreținerea mașinilor, echipamentelor, aparatelor, instrumentelor, instalațiilor agricole, inclusiv orice proces, depozitare, operarea sau transportarea într-o întreprindere agricolă, care sunt direct legate de producția agricolă.

Articolul 2 În sensul prezentei convenții, termenul „agricultura” nu include:

a) agricultura de subzistență; b) procesele industriale în care utilizează produse agricole ca materii prime, și

servicii conexe; c) exploatarea industrială a pădurilor.

56

Articolul 3 1. Autoritatea competentă a unui stat membru care ratifică Convenția, după

consultarea cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor: a) poate exclude anumite întreprinderi agricole sau categorii limitate de lucrători

din domeniul de aplicare a prezentei convenții sau a anumitor dispoziții în caz de probleme specifice de natură substanțială;

b) În cazul unor astfel de excluderi, se vor face planuri pentru a acoperi progresiv toate întreprinderile și toate categoriilor de lucrători.

2. Fiecare stat membru trebuie să indice în primul său raport, privind punerea în aplicare a Convenției, prezentat în temeiul articolului 22 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii, orice excluderi efectuate în conformitate cu prevederile paragrafului 1 a) al acestui articol, motivele pentru astfel de excluderi. În rapoartele ulterioare, acesta descrie măsurile luate în vederea extinderii progresive ale prevederilor Convenției pentru lucrătorii în cauză.

II. Dispoziții generale

Articolul 4 1. În funcție de condițiile și practicile naționale și după consultarea cu

organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză, statele membre elaborează, implementează și revizuiesc periodic politica națională coerentă privind securitatea și sănătatea în agricultură. Această politică trebuie să aibă scop prevenirea accidentelor și prejudicierii sănătății generate în legătură cu munca, sau care apar în timpul muncii, prin eliminarea sau reducerea la minimum a riscurilor de producție și a instituirii controluluiasupra riscurilor în agricultură.

2. În acest scop, legislația națională prevede: a) numirea autorității competente responsabile pentru punerea în aplicare a

politicilor și pentru reîntărirea legislației naționale privind securitatea și sănătatea în agricultură;

b) să specifice drepturile și obligațiile angajatorilor și lucrătorilor cu privire la securitatea și sănătatea în agricultură.

c) să stabilească mecanisme de coordonare inter-sectoriale între autoritățile și organismele relevante pentru sectorul agricol și să definească funcțiile și responsabilitățile, luând în considerare complementaritate lor și condițiile naționale și practicile;

3. Autoritatea competentă desemnată trebuie să asigure măsuri corective și sancțiuni corespunzătoare în conformitate cu legile și practicile naționale, inclusiv, după caz, suspendarea sau restricționarea activităților agricole care reprezintă o amenințare imediată pentru securitatea și sănătatea angajaților, atât timp cât cauzele care a dus la suspendare sau limitare nu sunt eliminate.

Articolul 5 1. Statele membre trebuie să creeze un sistem adecvat și corespunzător de

inspecție a locurilor de muncă la întreprinderile agricole. Acest sistem ar trebui să fie echipat cu toate mijloacele necesare pentru a efectua inspecțiile.

2. În conformitate cu legislația națională, autoritatea competentă poate încredința anumite funcții de control în plus la cele la nivel regional sau local, organizațiilor guvernamentale relevante, instituțiilor publice sau private care sunt sub control guvernamental, sau pot asocia aceste organizații sau instituții pentru exercitarea unor astfel de funcții.

III. Măsuri preventive și de protecție

Dispoziții generale

Articolul 6 1. În măsura în care aceasta este în conformitate cu legislația națională,

angajatorul are responsabilitatea de a asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor în toate aspectele legate de muncă.

2. Legislația națională sau autoritatea competentă prevede că, în cazul în care în întreprinderile agricole operează doi sau mai mulți angajatori, sau în cazul în care aceste activități sunt efectuate de către unul sau de mai mulți angajatori și unul sau mai multe persoane care desfășoară activități independente, acestea asigură conformitatea cu cerințele de securitate și sănătate în baza cooperării. Dacă este cazul, autoritatea competentă prescrie proceduri generale pentru această colaborare.

Articolul 7 În vederea punerii în aplicare a politicii naționale prevăzute la articolul 4 din Convenție, legislația națională sau autoritatea competentă trebuie să prevadă următoarele obligații ale angajatorului, ținând cont de mărimea întreprinderii și de natura activităților sale:

a) să efectuează evaluări adecvate a riscurilor pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor și, în baza rezultatelor pune în aplicare măsuri preventive și de protecție pentru a se asigura că toate activitățile întreprinderilor agricole, locurile de muncă, utilajele, echipamentele, produsele chimice, instrumentele și procesele aflate sub controlul angajatorului, nu sunt periculoase și sunt în conformitate cu standardele prescrise de securitate și sănătate în toate condițiile de utilizare a destinație acestora;

b) Se asigură că lucrătorii din agricultură primesc, ținând seama de nivelul lor de educație și diferențele lingvistice, o formarea profesională adecvată și corespunzătoare, la fel și instrucțiuni comprehensibile cu privire la securitate și sănătate, precum și informațiile necesare pentru efectuarea lucrărilor, inclusiv informații cu privire la pericolele și riscurile asociate cu munca, precum și măsurile care trebuie luate pentru auto-apărare;

c) să ia măsuri imediate pentru a opri orice operațiune în cazul în care există o amenințare iminentă și gravă la adresa siguranței și sănătății lucrătorilor, precum și pentru evacuarea lor, în funcție de circumstanțe.

Articolul 8

1. Lucrătorii din agricultură au dreptul: a) să fie informați și consultați privind problemele legate de securitate și sănătate,

inclusiv riscurile asociate cu noile tehnologii;

57

Articolul 3 1. Autoritatea competentă a unui stat membru care ratifică Convenția, după

consultarea cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor: a) poate exclude anumite întreprinderi agricole sau categorii limitate de lucrători

din domeniul de aplicare a prezentei convenții sau a anumitor dispoziții în caz de probleme specifice de natură substanțială;

b) În cazul unor astfel de excluderi, se vor face planuri pentru a acoperi progresiv toate întreprinderile și toate categoriilor de lucrători.

2. Fiecare stat membru trebuie să indice în primul său raport, privind punerea în aplicare a Convenției, prezentat în temeiul articolului 22 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii, orice excluderi efectuate în conformitate cu prevederile paragrafului 1 a) al acestui articol, motivele pentru astfel de excluderi. În rapoartele ulterioare, acesta descrie măsurile luate în vederea extinderii progresive ale prevederilor Convenției pentru lucrătorii în cauză.

II. Dispoziții generale

Articolul 4 1. În funcție de condițiile și practicile naționale și după consultarea cu

organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor în cauză, statele membre elaborează, implementează și revizuiesc periodic politica națională coerentă privind securitatea și sănătatea în agricultură. Această politică trebuie să aibă scop prevenirea accidentelor și prejudicierii sănătății generate în legătură cu munca, sau care apar în timpul muncii, prin eliminarea sau reducerea la minimum a riscurilor de producție și a instituirii controluluiasupra riscurilor în agricultură.

2. În acest scop, legislația națională prevede: a) numirea autorității competente responsabile pentru punerea în aplicare a

politicilor și pentru reîntărirea legislației naționale privind securitatea și sănătatea în agricultură;

b) să specifice drepturile și obligațiile angajatorilor și lucrătorilor cu privire la securitatea și sănătatea în agricultură.

c) să stabilească mecanisme de coordonare inter-sectoriale între autoritățile și organismele relevante pentru sectorul agricol și să definească funcțiile și responsabilitățile, luând în considerare complementaritate lor și condițiile naționale și practicile;

3. Autoritatea competentă desemnată trebuie să asigure măsuri corective și sancțiuni corespunzătoare în conformitate cu legile și practicile naționale, inclusiv, după caz, suspendarea sau restricționarea activităților agricole care reprezintă o amenințare imediată pentru securitatea și sănătatea angajaților, atât timp cât cauzele care a dus la suspendare sau limitare nu sunt eliminate.

Articolul 5 1. Statele membre trebuie să creeze un sistem adecvat și corespunzător de

inspecție a locurilor de muncă la întreprinderile agricole. Acest sistem ar trebui să fie echipat cu toate mijloacele necesare pentru a efectua inspecțiile.

2. În conformitate cu legislația națională, autoritatea competentă poate încredința anumite funcții de control în plus la cele la nivel regional sau local, organizațiilor guvernamentale relevante, instituțiilor publice sau private care sunt sub control guvernamental, sau pot asocia aceste organizații sau instituții pentru exercitarea unor astfel de funcții.

III. Măsuri preventive și de protecție

Dispoziții generale

Articolul 6 1. În măsura în care aceasta este în conformitate cu legislația națională,

angajatorul are responsabilitatea de a asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor în toate aspectele legate de muncă.

2. Legislația națională sau autoritatea competentă prevede că, în cazul în care în întreprinderile agricole operează doi sau mai mulți angajatori, sau în cazul în care aceste activități sunt efectuate de către unul sau de mai mulți angajatori și unul sau mai multe persoane care desfășoară activități independente, acestea asigură conformitatea cu cerințele de securitate și sănătate în baza cooperării. Dacă este cazul, autoritatea competentă prescrie proceduri generale pentru această colaborare.

Articolul 7 În vederea punerii în aplicare a politicii naționale prevăzute la articolul 4 din Convenție, legislația națională sau autoritatea competentă trebuie să prevadă următoarele obligații ale angajatorului, ținând cont de mărimea întreprinderii și de natura activităților sale:

a) să efectuează evaluări adecvate a riscurilor pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor și, în baza rezultatelor pune în aplicare măsuri preventive și de protecție pentru a se asigura că toate activitățile întreprinderilor agricole, locurile de muncă, utilajele, echipamentele, produsele chimice, instrumentele și procesele aflate sub controlul angajatorului, nu sunt periculoase și sunt în conformitate cu standardele prescrise de securitate și sănătate în toate condițiile de utilizare a destinație acestora;

b) Se asigură că lucrătorii din agricultură primesc, ținând seama de nivelul lor de educație și diferențele lingvistice, o formarea profesională adecvată și corespunzătoare, la fel și instrucțiuni comprehensibile cu privire la securitate și sănătate, precum și informațiile necesare pentru efectuarea lucrărilor, inclusiv informații cu privire la pericolele și riscurile asociate cu munca, precum și măsurile care trebuie luate pentru auto-apărare;

c) să ia măsuri imediate pentru a opri orice operațiune în cazul în care există o amenințare iminentă și gravă la adresa siguranței și sănătății lucrătorilor, precum și pentru evacuarea lor, în funcție de circumstanțe.

Articolul 8

1. Lucrătorii din agricultură au dreptul: a) să fie informați și consultați privind problemele legate de securitate și sănătate,

inclusiv riscurile asociate cu noile tehnologii;

58

b) Să participe la aplicarea și revizuirea măsurilor în domeniul securității și sănătăţii muncii și de a alege, în conformitate cu legislația națională, reprezentanți privind protecția sănătății și securității sau reprezentanții în cadrul Comitetului pentru securitate și sănătate la locul de muncă;

c) de a refuza munca periculoasă, atunci când au motive întemeiate să creadă că există o amenințare iminentă și gravă la securitatea și sănătatea lor, despre care aceștia vor informa imediat superiorul său. Aceste acțiuni nu trebuie să aibă consecințe negative asupra lor.

2. Lucrătorii din agricultură și reprezentanții lor trebuie să respecte măsurile prestabilite privind securitatea și sănătatea și să coopereze cu angajatorii pentru a le permite să își îndeplinească atribuțiile și responsabilităţile lor.

3. Procedura de utilizare a drepturilor și a obligațiilor prevăzute la alineatele 1 și 2 se stabilesc prin legislația națională, autoritatea competentă, convențiile colective sau alte organe și acte relevante.

4. La punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei convenții, în conformitate cu punctul 3 se vor consulta în prealabil cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor.

Siguranța mașinilor și ergonomie

Articolul 9

1. Legislația națională sau autoritatea competentă trebuie să prevadă că mașinile, echipamentele, inclusiv echipamentul individual de protecție, aparatele și uneltele de mână utilizate în agricultură sunt în conformitate cu normele și standardele de siguranță la nivel național privind sănătate la locul de muncă și trebuie să fie instalate corespunzător, întreținute și sigure.

2. Autoritatea competentă trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că producătorii, importatorii și furnizorii respectă standardele menționate la alineatul 1, și ar trebuie să furnizeze informații adecvate, inclusiv semne de avertizare de pericol, în limba oficială sau limbile oficiale ale ţării utilizatoare, utilizatorilor şi, la cerere, autorității competente.

3. Angajatorii trebuie să se asigure că lucrătorii primesc și înțeleg informațiile privind sănătatea și securitatea oferite de producătorii, importatorii și furnizorii.

Articolul 10 Legislația națională prevede trebuie să prevadă ca mașinile și echipamentele agricole:

a) să fie utilizate numai pentru acele tipuri de lucru pentru care sunt destinate, cu excepția cazurilor în care utilizarea lor în alte scopuri, care nu sunt prevăzute în proiectarea lor inițială este considerată sigură, în conformitate cu legislația și practicile naționale, și, în special, nu trebuie să fie utilizate pentru transportul de persoane în cazul în care scopul lor nu este destinat sau adaptat pentru acest tip de servicii;

b) să fie exploatate numai de persoane instruite și competente, în conformitate cu legislația și practica națională.

Operațiuni de manipularea și transportul de materiale

Articolul 11 1. Autoritatea competentă, după consultarea cu organizațiile reprezentative ale

lucrătorilor și angajaților, stabilește cerințele pentru securitatea și sănătatea privind manipularea și transportul de materiale, în special manipularea manuală. Aceste cerințe se bazează pe evaluarea riscurilor, standardele tehnice și avizul medical, ținând seama de toate circumstanțele relevante în care lucrările se efectuează în conformitate cu legislația și practicile naționale.

2. Nu se poate cere sau permite angajaților să se implice în manipularea sau mutarea manualăa încărcăturii, greutăților sau alte tipuri de operațiuni care pot deteriora sănătatea lucrătorilor sau pune în pericol siguranța acestora.

Asigurarea utilizării în siguranță a produselor chimice

Articolul 12 Autoritatea competentă trebuie să ia măsuri în conformitate cu legislația și practica națională pentru a se asigura că:

a) funcționează un sistem național adecvat sau orice alt tip de sistem aprobat de către autoritatea competentă care stabilește criterii specifice de import, clasificare, ambalare, etichetare și restricționează utilizarea sau o interzice în totalitate în ceea ce privește substanțele chimice folosite în agricultură;

b) cei care produc, importă, realizează, vând, transportă, depozitează sau distrug produse chimice utilizate în agricultură sunt în conformitate cu standardele naționale sau alte altele recunoscute privind securitate și sănătate muncii trebuie să ofere informații adecvate și corespunzătoare utilizatorilor în conformitate cu limba sau limbile oficiale ale țării și, la cerere, autorităților competente;

c) utilizează un sistem adecvat pentru colectarea în condiții de siguranță, reciclarea și eliminarea reziduurilor chimice, produselor chimice cu termenul expirat și a containerelor goale, pentru a preveni utilizarea lor în alte scopuri și pentru a elimina sau reduce la minimum riscurile pentru securitate și sănătate muncitorilor la fel ca și pentru mediul înconjurător.

Articolul 13 1. Legislația națională sau autoritatea competentă trebuie să se asigure că se iau la

nivel de întreprindere măsuri de prevenire și de protecție în legătură cu utilizarea substanțelor chimice la fel ca și manipulare cu reziduuri chimice.

2. Aceste măsuri includ, printre altele: a) fabricarea, manipularea, prelucrarea, depozitarea și transportul substanțelor

chimice; b) activitățile agricole ce duc la dispersia substanțelor chimice; c) întreținerea, repararea și curățarea echipamentelor și containerelor pentru

produse chimice; d) eliminarea containerelor goale la fel ca și manipularea și utilizarea deșeurilor

chimice și substanțe chimice cu termen de valabilitate expirat.

59

b) Să participe la aplicarea și revizuirea măsurilor în domeniul securității și sănătăţii muncii și de a alege, în conformitate cu legislația națională, reprezentanți privind protecția sănătății și securității sau reprezentanții în cadrul Comitetului pentru securitate și sănătate la locul de muncă;

c) de a refuza munca periculoasă, atunci când au motive întemeiate să creadă că există o amenințare iminentă și gravă la securitatea și sănătatea lor, despre care aceștia vor informa imediat superiorul său. Aceste acțiuni nu trebuie să aibă consecințe negative asupra lor.

2. Lucrătorii din agricultură și reprezentanții lor trebuie să respecte măsurile prestabilite privind securitatea și sănătatea și să coopereze cu angajatorii pentru a le permite să își îndeplinească atribuțiile și responsabilităţile lor.

3. Procedura de utilizare a drepturilor și a obligațiilor prevăzute la alineatele 1 și 2 se stabilesc prin legislația națională, autoritatea competentă, convențiile colective sau alte organe și acte relevante.

4. La punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei convenții, în conformitate cu punctul 3 se vor consulta în prealabil cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor.

Siguranța mașinilor și ergonomie

Articolul 9

1. Legislația națională sau autoritatea competentă trebuie să prevadă că mașinile, echipamentele, inclusiv echipamentul individual de protecție, aparatele și uneltele de mână utilizate în agricultură sunt în conformitate cu normele și standardele de siguranță la nivel național privind sănătate la locul de muncă și trebuie să fie instalate corespunzător, întreținute și sigure.

2. Autoritatea competentă trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că producătorii, importatorii și furnizorii respectă standardele menționate la alineatul 1, și ar trebuie să furnizeze informații adecvate, inclusiv semne de avertizare de pericol, în limba oficială sau limbile oficiale ale ţării utilizatoare, utilizatorilor şi, la cerere, autorității competente.

3. Angajatorii trebuie să se asigure că lucrătorii primesc și înțeleg informațiile privind sănătatea și securitatea oferite de producătorii, importatorii și furnizorii.

Articolul 10 Legislația națională prevede trebuie să prevadă ca mașinile și echipamentele agricole:

a) să fie utilizate numai pentru acele tipuri de lucru pentru care sunt destinate, cu excepția cazurilor în care utilizarea lor în alte scopuri, care nu sunt prevăzute în proiectarea lor inițială este considerată sigură, în conformitate cu legislația și practicile naționale, și, în special, nu trebuie să fie utilizate pentru transportul de persoane în cazul în care scopul lor nu este destinat sau adaptat pentru acest tip de servicii;

b) să fie exploatate numai de persoane instruite și competente, în conformitate cu legislația și practica națională.

Operațiuni de manipularea și transportul de materiale

Articolul 11 1. Autoritatea competentă, după consultarea cu organizațiile reprezentative ale

lucrătorilor și angajaților, stabilește cerințele pentru securitatea și sănătatea privind manipularea și transportul de materiale, în special manipularea manuală. Aceste cerințe se bazează pe evaluarea riscurilor, standardele tehnice și avizul medical, ținând seama de toate circumstanțele relevante în care lucrările se efectuează în conformitate cu legislația și practicile naționale.

2. Nu se poate cere sau permite angajaților să se implice în manipularea sau mutarea manualăa încărcăturii, greutăților sau alte tipuri de operațiuni care pot deteriora sănătatea lucrătorilor sau pune în pericol siguranța acestora.

Asigurarea utilizării în siguranță a produselor chimice

Articolul 12 Autoritatea competentă trebuie să ia măsuri în conformitate cu legislația și practica națională pentru a se asigura că:

a) funcționează un sistem național adecvat sau orice alt tip de sistem aprobat de către autoritatea competentă care stabilește criterii specifice de import, clasificare, ambalare, etichetare și restricționează utilizarea sau o interzice în totalitate în ceea ce privește substanțele chimice folosite în agricultură;

b) cei care produc, importă, realizează, vând, transportă, depozitează sau distrug produse chimice utilizate în agricultură sunt în conformitate cu standardele naționale sau alte altele recunoscute privind securitate și sănătate muncii trebuie să ofere informații adecvate și corespunzătoare utilizatorilor în conformitate cu limba sau limbile oficiale ale țării și, la cerere, autorităților competente;

c) utilizează un sistem adecvat pentru colectarea în condiții de siguranță, reciclarea și eliminarea reziduurilor chimice, produselor chimice cu termenul expirat și a containerelor goale, pentru a preveni utilizarea lor în alte scopuri și pentru a elimina sau reduce la minimum riscurile pentru securitate și sănătate muncitorilor la fel ca și pentru mediul înconjurător.

Articolul 13 1. Legislația națională sau autoritatea competentă trebuie să se asigure că se iau la

nivel de întreprindere măsuri de prevenire și de protecție în legătură cu utilizarea substanțelor chimice la fel ca și manipulare cu reziduuri chimice.

2. Aceste măsuri includ, printre altele: a) fabricarea, manipularea, prelucrarea, depozitarea și transportul substanțelor

chimice; b) activitățile agricole ce duc la dispersia substanțelor chimice; c) întreținerea, repararea și curățarea echipamentelor și containerelor pentru

produse chimice; d) eliminarea containerelor goale la fel ca și manipularea și utilizarea deșeurilor

chimice și substanțe chimice cu termen de valabilitate expirat.

60

Îngrijirea animalelor și protecția împotriva riscurilor biologice

Articolul 14 Legislația națională prevede că atunci când se lucrează cu agenți biologici să se întreprindă masuride profilaxiepentru a reduce la minim riscurile de infecție, alergie sau otrăvire, și ca activitateade îngrijirea animalelor, precum și zonele de pășune a animalelor și fermele, sunt în conformitate cu standardele naționale sau altele recunoscute în domeniul securităţii și sănătăţii muncii.

Întreprinderi agricole și de producere

Articolul 15 Construirea, întreținerea și repararea instalaţiilor agricole trebuie să fie în conformitate cu legislația națională, normele și cerințe privind siguranța și sănătatea muncii.

IV. Alte Dispoziții

Angajații tineri și tipurile de munci periculoase

Articolul 16 1. Vârsta minimă de lucru în agricultură, care prin caracterul său sau prin

condițiile în care se realizează poate prezenta o amenințare pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor tineri, este stabilit la cel puțin 18 de ani.

2. Tipurile de muncă sau de lucru la care se referă alineatul 1 sunt stabilite de legislația națională sau de autoritatea competentă, după consultarea cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor.

3. Prin derogare de la alineatului 1, legislația națională sau autoritatea competentă poate, după consultarea cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor, să permită executarea lucrărilor menționate la alineatul 1 persoanelor cu vârsta de la 16 ani, cu condiția că aceștia au fost prealabil instruiți profesional și securitatea și sănătatea lucrătorilor tineri este complet protejată.

Lucrătorii temporari și sezonieri

Articolul 17

Se vor întreprinde măsuri pentru a se asigura că nivelul de securitate și sănătate la locul de muncă a lucrătorilor temporari și sezonieri nu este mai jos decât nivelul de protecție pentru categorii comparabile de lucrători agricoli angajați în bază permanentă.

Femeile lucrătoare

Articolul 18 Se vor întreprinde măsuri pentru a se asigura că se iau în considerare nevoile speciale ale femeilor lucrătoare agricole în perioada prenatală, perioada de alăptare şi de protejare a funcției de reproducere.

Condiții sociale și de trai

Articolul 19 Legislația națională sau autoritatea competentă trebuie să prevadă, după consultarea cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor:

a) asigurarea condițiilor sociale și de trai, fără nici un cost pentru lucrătorului; b) standardele minime de cazare pentru lucrătorii care, prin natura muncii lor

locuiesc temporar sau permanent în cadrul întreprinderii.

Organizarea timpului de lucru

Articolul 20 Orele de lucru, munca de noapte și perioadele de odihnă pentru lucrătorii din agricultură trebuie să fie în conformitate cu legislația națională sau cu acordurile colective.

Sistemele de protecție împotriva accidentelor de muncă și boli profesionale

Articolul 21 1. În conformitate cu legislația și practicile naționale, lucrătorii din agricultură

sunt acoperiți de asigurare sau sistemul de securitate socială pentru ai proteja împotriva accidentelor industriale și boli profesionale cu sfârșit fatal și non-fatal, precum și de invaliditate și a altor riscuri asociate pentru sănătate, oferind o acoperire cel puțin egală cu cea de care beneficiază lucrătorii din alte sectoare.

2. Astfel de sistemele poate fi fie parte a unei scheme naționale fie pot lua orice altă formă adecvată în conformitate cu legislația și practicile naționale.

Dispoziții finale

Articolul 22 Ratificările formale ale prezentei convenții, se vor comunica Directorului General al Biroului Internațional al Muncii pentru înregistrare.

Articolul 23 1. Prezenta convenție este obligatorie pentru statele membre ale Organizației

Internaționale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către Directorul General al Biroului Internațional al Muncii.

2. Aceasta va intra în vigoare după douăsprezece luni de la data la care ratificările a doi membri au fost înregistrate de către Directorul General.

3.În continuare, această Convenție va intra în vigoare pentru fiecare membru după douăsprezece luni de la data la care a fost înregistrată ratificarea acesteia.


expirarea termenului de zece ani de la data la care Convenția a intrat inițial în vigoare, printr-un act comunicat Directorului General al Biroului Internațional al Muncii pentru

61

Îngrijirea animalelor și protecția împotriva riscurilor biologice

Articolul 14 Legislația națională prevede că atunci când se lucrează cu agenți biologici să se întreprindă masuride profilaxiepentru a reduce la minim riscurile de infecție, alergie sau otrăvire, și ca activitateade îngrijirea animalelor, precum și zonele de pășune a animalelor și fermele, sunt în conformitate cu standardele naționale sau altele recunoscute în domeniul securităţii și sănătăţii muncii.

Întreprinderi agricole și de producere

Articolul 15 Construirea, întreținerea și repararea instalaţiilor agricole trebuie să fie în conformitate cu legislația națională, normele și cerințe privind siguranța și sănătatea muncii.

IV. Alte Dispoziții

Angajații tineri și tipurile de munci periculoase

Articolul 16 1. Vârsta minimă de lucru în agricultură, care prin caracterul său sau prin

condițiile în care se realizează poate prezenta o amenințare pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor tineri, este stabilit la cel puțin 18 de ani.

2. Tipurile de muncă sau de lucru la care se referă alineatul 1 sunt stabilite de legislația națională sau de autoritatea competentă, după consultarea cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor.

3. Prin derogare de la alineatului 1, legislația națională sau autoritatea competentă poate, după consultarea cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor, să permită executarea lucrărilor menționate la alineatul 1 persoanelor cu vârsta de la 16 ani, cu condiția că aceștia au fost prealabil instruiți profesional și securitatea și sănătatea lucrătorilor tineri este complet protejată.

Lucrătorii temporari și sezonieri

Articolul 17

Se vor întreprinde măsuri pentru a se asigura că nivelul de securitate și sănătate la locul de muncă a lucrătorilor temporari și sezonieri nu este mai jos decât nivelul de protecție pentru categorii comparabile de lucrători agricoli angajați în bază permanentă.

Femeile lucrătoare

Articolul 18 Se vor întreprinde măsuri pentru a se asigura că se iau în considerare nevoile speciale ale femeilor lucrătoare agricole în perioada prenatală, perioada de alăptare şi de protejare a funcției de reproducere.

Condiții sociale și de trai

Articolul 19 Legislația națională sau autoritatea competentă trebuie să prevadă, după consultarea cu organizațiile reprezentative ale angajatorilor și lucrătorilor:

a) asigurarea condițiilor sociale și de trai, fără nici un cost pentru lucrătorului; b) standardele minime de cazare pentru lucrătorii care, prin natura muncii lor

locuiesc temporar sau permanent în cadrul întreprinderii.

Organizarea timpului de lucru

Articolul 20 Orele de lucru, munca de noapte și perioadele de odihnă pentru lucrătorii din agricultură trebuie să fie în conformitate cu legislația națională sau cu acordurile colective.

Sistemele de protecție împotriva accidentelor de muncă și boli profesionale

Articolul 21 1. În conformitate cu legislația și practicile naționale, lucrătorii din agricultură

sunt acoperiți de asigurare sau sistemul de securitate socială pentru ai proteja împotriva accidentelor industriale și boli profesionale cu sfârșit fatal și non-fatal, precum și de invaliditate și a altor riscuri asociate pentru sănătate, oferind o acoperire cel puțin egală cu cea de care beneficiază lucrătorii din alte sectoare.

2. Astfel de sistemele poate fi fie parte a unei scheme naționale fie pot lua orice altă formă adecvată în conformitate cu legislația și practicile naționale.

Dispoziții finale

Articolul 22 Ratificările formale ale prezentei convenții, se vor comunica Directorului General al Biroului Internațional al Muncii pentru înregistrare.

Articolul 23 1. Prezenta convenție este obligatorie pentru statele membre ale Organizației

Internaționale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către Directorul General al Biroului Internațional al Muncii.

2. Aceasta va intra în vigoare după douăsprezece luni de la data la care ratificările a doi membri au fost înregistrate de către Directorul General.

3.În continuare, această Convenție va intra în vigoare pentru fiecare membru după douăsprezece luni de la data la care a fost înregistrată ratificarea acesteia.


expirarea termenului de zece ani de la data la care Convenția a intrat inițial în vigoare, printr-un act comunicat Directorului General al Biroului Internațional al Muncii pentru

62

înregistrare. Denunțarea nu va avea efect decât după un an de la data la care a fost înregistrată.

2. Fiecare membru care a ratificat prezenta Convenție, în anul de la expirarea perioadei de zece ani menționată în paragraful precedent, să exercite dreptul de denunțare prevăzut de prezentul articol, va fi obligat s-o facă pentru o nouă perioadă de zece ani și, ulterior, poate să denunțe prezenta Convenție la expirarea fiecărei perioade de zece ani, în condițiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 25 1. Directorul General al Biroului Internațional al Muncii va notifica toate statele

membre ale Organizației Internaționale a Muncii despre înregistrarea tuturor ratificărilor și denunțărilor comunicate de către statele membre ale organizației.

2. Notificând membrii organizației despre înregistrarea celei de a doua ratificări, Directorul General va atrage atenția membrilor Organizației asupra datei la care prezenta Convenție va intra în vigoare.

Articolul 26 Directorul general al Biroului Internațional al Muncii va comunica Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, pentru înregistrare în conformitate cu articolul 102 din Carta Națiunilor Unite informații complete despre toate ratificările și actele de denunțare înregistrate de el în conformitate cu prevederile articolelor precedente.




plin drept denunțarea imediată a prezentei Convenții, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 16 de mai sus, chiar și atunci când noua Convenție revizuită a intrat în vigoare;



Articolul 29 Versiunile în engleză și franceză ale textului prezentei Convenții au aceeași valabilitate.

Convenţia nr. 187 privind cadrul de promovare a sănătăţii şi securităţii în muncă

Conferinţa Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Fiind convocată la Geneva de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi întrunindu-se la cea de-a 95 sesiune a sa la 31 mai 2006, Recunoscînd amploarea globală a accidentelor, bolilor şi deceselor la locul de muncă şi necesitatea întreprinderii unor acţiuni în vederea reducerii lor, şi Reamintind că protecţia muncitorilor de boli generale, boli profesionale şi accidente ce intervin în cadrul raporturilor de muncă se numără printre obiectivele Organizaţiei Internaţionale a Muncii, după cum se stipulează în Constituţia acesteia, şi Recunoscînd că accidentele, bolile şi decesele la locul de muncă au un impact negativ asupra productivităţii muncii şi dezvoltării economice şi sociale, şi Luînd notă de paragraful III (g) al Declaraţiei din Philadelphia, care prevede că Organizaţia Internaţională a Muncii are solemna obligaţie de a promova printre naţiunile lumii programe care vor asigura o protecţie adecvată vieţii şi sănătăţii muncitorilor din toate domeniile, şi Conştienţi de Declaraţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind drepturile şi principiile fundamentale în muncă şi mecanismul de realizare a acestora, din 1998, şi Luînd notă de Convenţia privind securitatea şi igiena muncii şi mediul de muncă, din 1981 (nr. 155), Recomandarea privind securitatea şi igiena muncii, din 1981 (nr. 164) şi alte instrumente ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii relevante în raport cu cadrul de promovare a sănătăţii şi securităţii la locul de muncă, şi Reamintind că promovarea sănătăţii şi securităţii în muncă este parte a programului Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca decentă pentru toţi, şi Reamintind Concluziile privind activităţile relative la standardele Organizaţiei Internaţionale a Muncii în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă – o strategie globală adoptată de Conferinţa Internaţională a Muncii la cea de-a 91-a sesiune a sa (2003), care se referă în particular la asigurarea priorităţii sănătăţii şi securităţii în muncă pe agendele naţionale, şi Accentuînd importanţa unei continue promovări a unei culturi naţionale preventive de sănătate şi securitate în muncă, şi Luînd decizia de a adopta anumite propuneri privind sănătatea şi securitatea în muncă, care constituie punctul patru din agenda sesiunii, şi Stabilind că aceste propuneri vor lua forma unei Convenţii internaţionale; adoptă în a cincea zi a lui iunie a anului două mii şase următoarea Convenţie, care va fi denumită Convenţia privind cadrul de promovare a sănătăţii şi securităţii în muncă, 2006.

63

înregistrare. Denunțarea nu va avea efect decât după un an de la data la care a fost înregistrată.

2. Fiecare membru care a ratificat prezenta Convenție, în anul de la expirarea perioadei de zece ani menționată în paragraful precedent, să exercite dreptul de denunțare prevăzut de prezentul articol, va fi obligat s-o facă pentru o nouă perioadă de zece ani și, ulterior, poate să denunțe prezenta Convenție la expirarea fiecărei perioade de zece ani, în condițiile prevăzute de prezentul articol.

Articolul 25 1. Directorul General al Biroului Internațional al Muncii va notifica toate statele

membre ale Organizației Internaționale a Muncii despre înregistrarea tuturor ratificărilor și denunțărilor comunicate de către statele membre ale organizației.

2. Notificând membrii organizației despre înregistrarea celei de a doua ratificări, Directorul General va atrage atenția membrilor Organizației asupra datei la care prezenta Convenție va intra în vigoare.

Articolul 26 Directorul general al Biroului Internațional al Muncii va comunica Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, pentru înregistrare în conformitate cu articolul 102 din Carta Națiunilor Unite informații complete despre toate ratificările și actele de denunțare înregistrate de el în conformitate cu prevederile articolelor precedente.




plin drept denunțarea imediată a prezentei Convenții, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 16 de mai sus, chiar și atunci când noua Convenție revizuită a intrat în vigoare;



Articolul 29 Versiunile în engleză și franceză ale textului prezentei Convenții au aceeași valabilitate.

Convenţia nr. 187 privind cadrul de promovare a sănătăţii şi securităţii în muncă

Conferinţa Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Fiind convocată la Geneva de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi întrunindu-se la cea de-a 95 sesiune a sa la 31 mai 2006, Recunoscînd amploarea globală a accidentelor, bolilor şi deceselor la locul de muncă şi necesitatea întreprinderii unor acţiuni în vederea reducerii lor, şi Reamintind că protecţia muncitorilor de boli generale, boli profesionale şi accidente ce intervin în cadrul raporturilor de muncă se numără printre obiectivele Organizaţiei Internaţionale a Muncii, după cum se stipulează în Constituţia acesteia, şi Recunoscînd că accidentele, bolile şi decesele la locul de muncă au un impact negativ asupra productivităţii muncii şi dezvoltării economice şi sociale, şi Luînd notă de paragraful III (g) al Declaraţiei din Philadelphia, care prevede că Organizaţia Internaţională a Muncii are solemna obligaţie de a promova printre naţiunile lumii programe care vor asigura o protecţie adecvată vieţii şi sănătăţii muncitorilor din toate domeniile, şi Conştienţi de Declaraţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind drepturile şi principiile fundamentale în muncă şi mecanismul de realizare a acestora, din 1998, şi Luînd notă de Convenţia privind securitatea şi igiena muncii şi mediul de muncă, din 1981 (nr. 155), Recomandarea privind securitatea şi igiena muncii, din 1981 (nr. 164) şi alte instrumente ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii relevante în raport cu cadrul de promovare a sănătăţii şi securităţii la locul de muncă, şi Reamintind că promovarea sănătăţii şi securităţii în muncă este parte a programului Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca decentă pentru toţi, şi Reamintind Concluziile privind activităţile relative la standardele Organizaţiei Internaţionale a Muncii în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă – o strategie globală adoptată de Conferinţa Internaţională a Muncii la cea de-a 91-a sesiune a sa (2003), care se referă în particular la asigurarea priorităţii sănătăţii şi securităţii în muncă pe agendele naţionale, şi Accentuînd importanţa unei continue promovări a unei culturi naţionale preventive de sănătate şi securitate în muncă, şi Luînd decizia de a adopta anumite propuneri privind sănătatea şi securitatea în muncă, care constituie punctul patru din agenda sesiunii, şi Stabilind că aceste propuneri vor lua forma unei Convenţii internaţionale; adoptă în a cincea zi a lui iunie a anului două mii şase următoarea Convenţie, care va fi denumită Convenţia privind cadrul de promovare a sănătăţii şi securităţii în muncă, 2006.

64

I. DEFINIŢII

Articolul 1 În sensul prezentei Convenţii: (a) termenul politică naţională se referă la politica naţională privind sănătatea şi securitatea în muncă şi mediul de muncă dezvoltat în conformitate cu principiile articolului 4 al Convenţiei privind securitatea şi igiena muncii şi mediul de muncă, din 1981 (nr. 155); (b) termenul sistemul naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă sau sistemul naţional se referă la infrastructura ce asigură cadrul principal de implementare a politicii naţionale şi a programelor naţionale privind sănătatea şi securitatea în muncă; (c) termenul program naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă sau program naţional se referă la orice program naţional care include obiective ce trebuie atinse într-o perioadă de timp prestabilită, priorităţi şi mijloace de acţiune menite să sporească nivelul sănătăţii şi securităţii în muncă şi mecanisme de evaluare a progreselor; (d) termenul cultură naţională preventivă de sănătate şi securitate în muncă se referă la o cultură în care dreptul la un mediu de muncă sigur şi sănătos este respectat la toate nivelurile, unde guvernul, angajatorii şi lucrătorii participă activ la asigurarea unui mediu de muncă sigur şi sănătos prin intermediul unui sistem de drepturi, responsabilităţi şi obligaţii anumite şi unde principiului de prevenire i se acordă cea mai înaltă prioritate.

II. SCOPUL

Articolul 2 1. Fiecare membru care ratifică prezenta Convenţie va promova o sporire continuă a

nivelului sănătăţii şi securităţii pentru a preveni accidentele, bolile şi decesele la locul de muncă prin promovarea, în consultare cu cele mai reprezentative organizaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor, a unei politici naţionale, a unui sistem naţional şi a unui program naţional.

2. Fiecare membru va întreprinde măsuri active în vederea asigurării progresive a

unui mediu de muncă sigur şi sănătos prin intermediul unui sistem naţional şi al unor programe naţionale privind sănătatea şi securitatea în muncă, luînd în considerare principiile stabilite în instrumentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind cadrul de promovare a sănătăţii şi securităţii în muncă

3. Fiecare membru, în consultare cu cele mai reprezentative organizaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor, va decide periodic ce măsuri pot fi luate în vederea ratificării Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind sănătatea şi securitatea în muncă.

III. POLITICA NAŢIONALĂ

Articolul 3 1. Fiecare membru va promova un mediu de muncă sigur şi sănătos prin elaborarea

unei politici naţionale. 2. Fiecare membru va promova şi va dezvolta la toate nivelurile relevante, dreptul

lucrătorilor la un mediu de muncă sigur şi sănătos. 3. La elaborarea politicii sale naţionale, fiecare membru, ţinînd cont de practicile şi

condiţiile naţionale şi în consultare cu cele mai reprezentative organizaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor, va promova asemenea principii de bază ca evaluarea riscurilor şi pericolelor la locul de muncă, combaterea riscurilor şi pericolelor respective la sursă şi dezvoltarea unei culturi naţionale preventive a sănătăţii şi securităţii în muncă, care ar include informarea, consultarea şi instruirea.

IV. SISTEMUL NAŢIONAL

Articolul 4

1. Fiecare membru va stabili, menţine, dezvolta continuu şi revizui periodic, în consultare cu cele mai reprezentative organizaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor, un sistem naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă.

2. Sistemul naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă va include, între altele: (a) legi şi regulamente, acorduri colective, unde este cazul, şi orice alte

instrumente relevante privind sănătatea şi securitatea în muncă; (b) o autoritate sau un organ / mai multe autorităţi sau organe responsabile de

sănătatea şi securitatea în muncă, desemnate în conformitate cu legislaţia şi practica naţională;

(c) mecanisme de asigurare a respectării legilor şi regulamentelor naţionale, inclusiv sisteme de inspecţie; şi

(d) măsuri de promovare, la nivel de întreprindere, a cooperării între conducere, lucrători şi reprezentanţii acestora ca element esenţial al măsurilor de prevenire aferente locului de muncă.

3. Sistemul naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă va include, acolo unde este necesar:

(a) un organ sau mai multe organe consultative tripartite naţionale ce se vor ocupa de problemele sănătăţii şi securităţii în muncă;

(b) servicii de informare şi consultare privind sănătatea şi securitatea în muncă; (c) prevederi referitoare la instruirea în domeniul sănătăţii şi securităţii în

muncă; (d) servicii de sănătate în muncă, în concordanţă cu legislaţia şi practica

naţională; (e) cercetări în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă; (f) un mecanism de colectare şi analiză a datelor privind accidentele şi bolile la

locul de muncă, luîndu-se în considerare instrumentele relevante ale OIM;

65

I. DEFINIŢII

Articolul 1 În sensul prezentei Convenţii: (a) termenul politică naţională se referă la politica naţională privind sănătatea şi securitatea în muncă şi mediul de muncă dezvoltat în conformitate cu principiile articolului 4 al Convenţiei privind securitatea şi igiena muncii şi mediul de muncă, din 1981 (nr. 155); (b) termenul sistemul naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă sau sistemul naţional se referă la infrastructura ce asigură cadrul principal de implementare a politicii naţionale şi a programelor naţionale privind sănătatea şi securitatea în muncă; (c) termenul program naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă sau program naţional se referă la orice program naţional care include obiective ce trebuie atinse într-o perioadă de timp prestabilită, priorităţi şi mijloace de acţiune menite să sporească nivelul sănătăţii şi securităţii în muncă şi mecanisme de evaluare a progreselor; (d) termenul cultură naţională preventivă de sănătate şi securitate în muncă se referă la o cultură în care dreptul la un mediu de muncă sigur şi sănătos este respectat la toate nivelurile, unde guvernul, angajatorii şi lucrătorii participă activ la asigurarea unui mediu de muncă sigur şi sănătos prin intermediul unui sistem de drepturi, responsabilităţi şi obligaţii anumite şi unde principiului de prevenire i se acordă cea mai înaltă prioritate.

II. SCOPUL

Articolul 2 1. Fiecare membru care ratifică prezenta Convenţie va promova o sporire continuă a

nivelului sănătăţii şi securităţii pentru a preveni accidentele, bolile şi decesele la locul de muncă prin promovarea, în consultare cu cele mai reprezentative organizaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor, a unei politici naţionale, a unui sistem naţional şi a unui program naţional.

2. Fiecare membru va întreprinde măsuri active în vederea asigurării progresive a

unui mediu de muncă sigur şi sănătos prin intermediul unui sistem naţional şi al unor programe naţionale privind sănătatea şi securitatea în muncă, luînd în considerare principiile stabilite în instrumentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind cadrul de promovare a sănătăţii şi securităţii în muncă

3. Fiecare membru, în consultare cu cele mai reprezentative organizaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor, va decide periodic ce măsuri pot fi luate în vederea ratificării Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind sănătatea şi securitatea în muncă.

III. POLITICA NAŢIONALĂ

Articolul 3 1. Fiecare membru va promova un mediu de muncă sigur şi sănătos prin elaborarea

unei politici naţionale. 2. Fiecare membru va promova şi va dezvolta la toate nivelurile relevante, dreptul

lucrătorilor la un mediu de muncă sigur şi sănătos. 3. La elaborarea politicii sale naţionale, fiecare membru, ţinînd cont de practicile şi

condiţiile naţionale şi în consultare cu cele mai reprezentative organizaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor, va promova asemenea principii de bază ca evaluarea riscurilor şi pericolelor la locul de muncă, combaterea riscurilor şi pericolelor respective la sursă şi dezvoltarea unei culturi naţionale preventive a sănătăţii şi securităţii în muncă, care ar include informarea, consultarea şi instruirea.

IV. SISTEMUL NAŢIONAL

Articolul 4

1. Fiecare membru va stabili, menţine, dezvolta continuu şi revizui periodic, în consultare cu cele mai reprezentative organizaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor, un sistem naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă.

2. Sistemul naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă va include, între altele: (a) legi şi regulamente, acorduri colective, unde este cazul, şi orice alte

instrumente relevante privind sănătatea şi securitatea în muncă; (b) o autoritate sau un organ / mai multe autorităţi sau organe responsabile de

sănătatea şi securitatea în muncă, desemnate în conformitate cu legislaţia şi practica naţională;

(c) mecanisme de asigurare a respectării legilor şi regulamentelor naţionale, inclusiv sisteme de inspecţie; şi

(d) măsuri de promovare, la nivel de întreprindere, a cooperării între conducere, lucrători şi reprezentanţii acestora ca element esenţial al măsurilor de prevenire aferente locului de muncă.

3. Sistemul naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă va include, acolo unde este necesar:

(a) un organ sau mai multe organe consultative tripartite naţionale ce se vor ocupa de problemele sănătăţii şi securităţii în muncă;

(b) servicii de informare şi consultare privind sănătatea şi securitatea în muncă; (c) prevederi referitoare la instruirea în domeniul sănătăţii şi securităţii în

muncă; (d) servicii de sănătate în muncă, în concordanţă cu legislaţia şi practica

naţională; (e) cercetări în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă; (f) un mecanism de colectare şi analiză a datelor privind accidentele şi bolile la

locul de muncă, luîndu-se în considerare instrumentele relevante ale OIM;

66

(g) prevederi referitoare la colaborarea cu sistemele relevante de asigurări şi securitate socială care ar acoperi accidentele de muncă şi bolile profesionale; şi

(h) mecanisme ce ar contribui la sporirea continuă a nivelului sănătăţii şi securităţii muncii la micro-întreprinderi, la întreprinderile mici şi mijlocii şi în economia informală.

V. PROGRAMUL NAŢIONAL

Articolul 5

1. Fiecare membru trebuie să formuleze, să implementeze, să monitorizeze, să evalueze şi să revizuiască periodic, în consultare cu cele mai reprezentative organizaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor, un program naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă. 2. Programul naţional trebuie:

(a) să promoveze dezvoltarea unei culturi naţionale preventive de sănătate şi securitate; (b) să contribuie la protecţia lucrătorilor prin eliminarea sau minimizarea, în limitele posibilităţii rezonabile, a riscurilor şi pericolelor ce ţin de locul de muncă, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, pentru a preveni accidentele, bolile şi decesele la locul de muncă şi a promova sănătatea şi securitatea în muncă; (c) să fie formulată şi revizuită în baza analizei situaţiei naţionale privind sănătatea şi securitatea în muncă, incluzînd analiza sistemului naţional de sănătate şi securitate în muncă; (d) să includă obiective, scopuri şi indicatori ai progresului; şi (e) să fie susţinut, acolo unde este posibil, de alte programe şi planuri naţionale complementare, care vor contribui la atingerea treptată a unui mediu de lucru sigur şi sănătos.

3. Programul naţional trebuie să fie popularizat pe larg şi, în măsura posibilităţilor, aprobat şi lansat de cele mai înalte autorităţi naţionale.

VI. DISPOZIŢII FINALE

Articolul 6 Această Convenţie nu revizuieşte nici o Convenţie sau Recomandare internaţională în domeniul muncii.

Articolul 7 Ratificările oficiale ale prezentei Convenţii vor fi comunicate Directorului General al Biroului Internaţional al Muncii pentru înregistrare.

Articolul 8 1. Prezenta Convenţie are forţă obligatorie doar pentru statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, a căror ratificare a fost înregistrată de Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii. 2. Convenţia va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării ratificărilor a doi membri de către Directorul General. 3. Ulterior, prezenta Convenţie va intra în vigoare pentru orice membru după 12 luni de la data înregistrării ratificării acestuia.

Articolul 9

1. Un membru care a ratificat Convenţia poate să o denunţe după expirarea a 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a Convenţiei printr-un act prezentat Directorului General al Biroului Internaţional al Muncii pentru înregistrare. Denunţarea nu va produce efecte decît după un an de la data înregistrării acesteia.

2. Pentru fiecare membru care a ratificat Convenţia şi care nu şi-a valorificat dreptul de denunţare prevăzut de prezentul articol timp de un an după expirarea perioadei de zece ani menţionată în paragraful precedent, Convenţia va rămîne în vigoare în următorii zece ani şi ulterior va putea fi denunţată pe parcursul primului an al fiecărei perioade de zece ani, în condiţiile prezentului articol.

Articolul 10

1. Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii va trebui să înştiinţeze pe toţi membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii despre înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţărilor comunicate de membrii Organizaţiei. 2. La înştiinţarea membrilor Organizaţiei despre înregistrarea celei de-a doua ratificări care a fost comunicată, Directorul General va atrage atenţia membrilor Organizaţiei asupra datei la care Convenţia va intra în vigoare.

Articolul 11

Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii va comunica Secretarului General al Naţiunilor Unite pentru înregistrare conform Articolului 102 al Cartei Naţiunilor Unite informaţia completă privind toate ratificările şi denunţările care au fost înregistrate.

Articolul 12 Atunci cînd va considera necesar, Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta Conferinţei Generale un raport referitor la aplicarea prezentei Convenţii şi va examina oportunitatea includerii în agenda Conferinţei a chestiunii privind revizuirea acesteia.

67

(g) prevederi referitoare la colaborarea cu sistemele relevante de asigurări şi securitate socială care ar acoperi accidentele de muncă şi bolile profesionale; şi

(h) mecanisme ce ar contribui la sporirea continuă a nivelului sănătăţii şi securităţii muncii la micro-întreprinderi, la întreprinderile mici şi mijlocii şi în economia informală.

V. PROGRAMUL NAŢIONAL

Articolul 5

1. Fiecare membru trebuie să formuleze, să implementeze, să monitorizeze, să evalueze şi să revizuiască periodic, în consultare cu cele mai reprezentative organizaţii ale angajatorilor şi lucrătorilor, un program naţional privind sănătatea şi securitatea în muncă. 2. Programul naţional trebuie:

(a) să promoveze dezvoltarea unei culturi naţionale preventive de sănătate şi securitate; (b) să contribuie la protecţia lucrătorilor prin eliminarea sau minimizarea, în limitele posibilităţii rezonabile, a riscurilor şi pericolelor ce ţin de locul de muncă, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, pentru a preveni accidentele, bolile şi decesele la locul de muncă şi a promova sănătatea şi securitatea în muncă; (c) să fie formulată şi revizuită în baza analizei situaţiei naţionale privind sănătatea şi securitatea în muncă, incluzînd analiza sistemului naţional de sănătate şi securitate în muncă; (d) să includă obiective, scopuri şi indicatori ai progresului; şi (e) să fie susţinut, acolo unde este posibil, de alte programe şi planuri naţionale complementare, care vor contribui la atingerea treptată a unui mediu de lucru sigur şi sănătos.

3. Programul naţional trebuie să fie popularizat pe larg şi, în măsura posibilităţilor, aprobat şi lansat de cele mai înalte autorităţi naţionale.

VI. DISPOZIŢII FINALE

Articolul 6 Această Convenţie nu revizuieşte nici o Convenţie sau Recomandare internaţională în domeniul muncii.

Articolul 7 Ratificările oficiale ale prezentei Convenţii vor fi comunicate Directorului General al Biroului Internaţional al Muncii pentru înregistrare.

Articolul 8 1. Prezenta Convenţie are forţă obligatorie doar pentru statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, a căror ratificare a fost înregistrată de Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii. 2. Convenţia va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării ratificărilor a doi membri de către Directorul General. 3. Ulterior, prezenta Convenţie va intra în vigoare pentru orice membru după 12 luni de la data înregistrării ratificării acestuia.

Articolul 9

1. Un membru care a ratificat Convenţia poate să o denunţe după expirarea a 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a Convenţiei printr-un act prezentat Directorului General al Biroului Internaţional al Muncii pentru înregistrare. Denunţarea nu va produce efecte decît după un an de la data înregistrării acesteia.

2. Pentru fiecare membru care a ratificat Convenţia şi care nu şi-a valorificat dreptul de denunţare prevăzut de prezentul articol timp de un an după expirarea perioadei de zece ani menţionată în paragraful precedent, Convenţia va rămîne în vigoare în următorii zece ani şi ulterior va putea fi denunţată pe parcursul primului an al fiecărei perioade de zece ani, în condiţiile prezentului articol.

Articolul 10

1. Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii va trebui să înştiinţeze pe toţi membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii despre înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţărilor comunicate de membrii Organizaţiei. 2. La înştiinţarea membrilor Organizaţiei despre înregistrarea celei de-a doua ratificări care a fost comunicată, Directorul General va atrage atenţia membrilor Organizaţiei asupra datei la care Convenţia va intra în vigoare.

Articolul 11

Directorul General al Biroului Internaţional al Muncii va comunica Secretarului General al Naţiunilor Unite pentru înregistrare conform Articolului 102 al Cartei Naţiunilor Unite informaţia completă privind toate ratificările şi denunţările care au fost înregistrate.

Articolul 12 Atunci cînd va considera necesar, Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta Conferinţei Generale un raport referitor la aplicarea prezentei Convenţii şi va examina oportunitatea includerii în agenda Conferinţei a chestiunii privind revizuirea acesteia.

68

Articolul 13 1. În cazul în care Conferinţa adoptă o nouă Convenţie care o revizuieşte pe prezenta şi dacă noua Convenţie nu stipulează altceva:

a. ratificarea de către un membru a noii convenţii de revizuire va implica ipso jure denunţarea imediată a prezentei Convenţii, indiferent de prevederile articolului 9, cu condiţia intrării în vigoare a noii Convenţii de revizuire; b. din ziua intrării în vigoare a noii Convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă pentru ratificare de către membri.

2. Această Convenţie va rămîne în orice caz în vigoare în forma şi conţinutul ei actual pentru acei membri care au ratificat-o, dar n-au ratificat Convenţia de revizuire.

Articolul 14 Versiunile în limbile engleză şi franceză ale textului Convenţiei sînt egal autentice.

Documents

CONVENŢIILE ORGANIZAŢIEI INTERNAŢIONALE A MUNCII ÎN … · 2015-12-02 · muncii, salarizarea, securitatea şi igiena muncii, condiţiile de trai, folosirea copiilor şi a tinerilor