UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

CLUJ-NAPOCA

MASTERAT: PATOLOGIE ANIMALĂ ŞI SĂNĂTATE PUBLICĂ

DISCIPLINA: BOLI TRANSMISIBILE LA ANIMALELE DE RENTĂ

Aspecte privind controlul transmiterii

parazitozelor gastro-intestinale ale

cabalinelor

Referat bibliografic

Masterand

Lazar (Diugan) Eva-Andrea

CUPRINS

Introducere ...................................................................................................................... 3

Parazitozele gastro-intestinale majore ale cabalinelor .................................................... 4

Teniazele cabalinelor ........................................................................................... 5

Ascaridoza cabalinelor ......................................................................................... 5

Strongilozele cabalinelor ...................................................................................... 6

Gasterofilozele cabalinelor ................................................................................... 9

Oxiuroza cabalinelor ........................................................................................... 10

Strongiloidoza cabalinelor .................................................................................. 10

Alte parazitoze gastrice ale cabalinelor ............................................................... 11

Obiectivele măsurilor de control ale parazitozelor interne la cabaline ........................... 12

Instrumentele controlului antiparazitar ............................................................................ 13

Rezistenţa la antparazitare ............................................................................................... 15

Monitorizarea gradului infestaţiei parazitare ................................................................... 16

Factori legaţi de gazdă ......................................................................................... 16

Tehnica numărării cantitative a ouăloar de paraziţi din fecale ............................. 17

Planificarea programului de control antiparazitar raţional şi diferenţiat .......................... 19

Concluzii ........................................................................................................................... 21

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................... 23

2

Introducere

Începând cu 1950, când a fost introdus primul în uzul medicinii veterinare primul

antihelmintic cu spectru larg (fenotiazina), proprietarii de cai şi veterinarii au aplicat

antihelminticele într-un mod sistematic, pentru a limita transmiterea parazitozelor

cabalinelor. Deşi în ţara noastră chiar şi la ora actuală cea mai frecventă practică este

deparazitarea cailor de două ori pe an (primăvara – înainte de ieşirea pe păşune şi toamna

– după încheierea sezonului de păşunat), în alte ţări ale lumii aceste tratamente se aplică

mult mai frecvent. Conceptul măsurilor de control prin întreruperea ciclului biologic al

paraziţilor nu este deloc nou în parazitologie. Pe de altă parte de mult timp se recunoaşte

faptul că prin terapiile antiparazitare în majoritatea cazurilor nu se urmăreşte o sterilizare

parazitologică completă a animalului ci doar limitarea infestaţiei sub limitele la care ar

putea deveni periculoase pentru gazdă (menţinând astfel o imunitate şi o stare de

premuniţie permanentă). Totuşi, chiar şi la ora actuală majoritatea proprietarilor (şi nu

numai) îşi centrează atenţia doar asupra animalului (omiţând managementul mediului) şi

caută reţeta unică prin care să poată obţine (fără a gândi prea mult, fără a efectua

manopere frecvente şi fără a cheltui prea mult) animale libere de paraziţi. Astfel s-a

răspândit în lumea largă programul de control prin care caii se deparziteazitează la

intervale de două luni, cu sau fără rotaţia substanţelor folosite. Deşi această recomandare a

fost recunoscută pe baza dovezilor ca fiind extrem de eficientă la mijlocul anilor 1960

când a fost introdusă (Drudge şi Lyons, 1966), în ultimii 40 de ani

comportamentul reproductiv al paraziţilor ţintă s-a schimbat şi

rezistenţa la anumite clase de antihelmintice a diminuat treptat

eficienţa acestui program.

Paraziţii sunt organisme plastice cu abilitate mare de a se adapta

şi apoi a triumfa, teoretic asupra tuturor presiunilor de selecţie impuse

de om (Reinemeyer, 2009). Deoarece majoritatea acestor adaptări are

baze genetice, generaţiile următoare de paraziţi pot să nu mai fie

susceptibile la aceleaţi intervenţii care eral letale pentru strămoşii lor.

Deşi cunoştinţele despre biologia şi ecologia relaţiei cal-parazit se

acumulează pe zi ce trece prin cercetările realizate, informaţia pare să

nu intereseze pe cei cărora le este adresată şi prea puţine schimbări au

loc în teren, acolo unde ar fi cel mai important – atât pentru cal cât şi

pentru proprietar. Soluţia unui control eficient al parazitozelor la cai în

3

general şi al nematodozelor gastro-intestinale în special nu va veni

nicicând sub forma unei substanţe miraculoase şi omnipotente, dar de

fapt numai înţelegerea elementelor de bază al unui program de control

parazitar care să poată fi individualizat pentru fiecare herghelie şi

fiecare regiune geoclimatică poate aduce beneficii maxime pentru

proprietar, medicul veterinar şi în primul rând pentru cal.

Parazitozele gastro-intestinale majore ale

cabalinelor

Teniazele cabalinelor

Singura metodă de a diagnostica infestaţia cu tenii la cabaline cu

certitudine este examinarea directă a peretelui intestinal, fie la

examenul post-mortem, fie în timpul unor intervenţii chirurgicale.

Examenul coproparazitologic cel mai adesea nu depistează proglotele

sau ouăle de tenii. Se presupune că dezintegrarea proglotelor la nivelul

intestinului gros duce la o distribuţie neuniformă a ouălor în fecale, pe

de altă parte se consideră că proglotele nu sunt eliminate în mod

constant. Deşi în anul 1995 s-a elaborat un protocol de testare

serologică pentru a depista anticorpii produşi împotriva Anoplocephala

perfoliata, rezultatul pozitiv la acest test indică doar expunerea, nu şi

infestaţia curentă cu paraziţi adulţi. Protocolul de testare a fost aplicat

în 19 state ale SUA (prin Universitatea din Tennessee, 2002-2003)

demonstrându-se o prevalenţă a anticorpilor de 54% din totalul cailor

testaţi (peste 30% în 15 din cele 19 state incluse în studiu). Aceste

rezultate semnalează că frecvenţa expunerii cailor la infestaţia cu A.

perfoliata este mai mare decât se credea înainte. În SUA se consideră

că dintre cele trei specii de tenii ale cabalinelor (A. perfoliata, A. magna

şi Paranoplocephala mamillana) A. perfoliata este cea mai frecventă la

ora actuală.

Ciclul biologic al teniilor la cal este redat în figura 1.

Cele mai severe infestaţii cu tenii apar la caii mai învârstă.

Infestaţia tipică nu se asociază obişnuit cu semne clinice cronice. Atunci

4

când apar manifestări, acestea sunt acute, sub forma cloicilor severe,

cauzate de instussuscepţiunea ileocecală, impactaţia ileală sau sub

forma colicilor spasmodice (gazoase). Leziunile anatomopatologice

includ inflamaţia locală severă a valvei ileocecale (sau altor locuri de

ataşare a teniilor prin scolex), ulceraţiile mucoasei intestinale, retenţia

crescută de fluide în intestin, îngroşarea peretelui intestinal şi prezenţa

cicatricilor la acest nivel. Uneori leziunile pot obstrucţiona parţial

intestinul. S-a demonstrat (Briggs şi colab., 2004a) că cel puţin A.

perfoliata conţine cantităţi mari de acetilcolinesterază, care ar putea

interfera cu peristaltismul normal al tractului gastrointestinal. Orice

tulburare a motilităţii intestinale poate reprezanta explicaţia

manifestărilor clinice de colică.

Fig. 1 Ciclul biologic al teniilor la cabaline. (Adaptare după Briggs şi

colab., 2004a)

Ascaridoza cabalinelor (infestaţia cu Parascaris

equorum)

Parascaris equorum are cel mai simplu ciclu biologic din toată

familia ascarizilor (Fig.2). Deşi caii adulţi ingerează ouă de ascarizi din

furaje, în fecalele lor nu se detectează ouă de ascarizi decât eventual

rareori. Infestaţiile sunt semnificative din punct de vedere clinic numai

5

până la vârsta de 15 luni, deoarece cabalinele dobândesc o excelentă

imunitate împotriva acestui parazit în timpul celui de-al doilea an de

viaţă. Semnele clinice la mânji variază în funcţie de momentul din ciclul

biologic şi gradul infestaţiei parazitare. Pierderea în greutate sau

rămânerea în urmă a creşterii, aspectul de abdomen în butoi, roba fătă

luciu, abaterea şi/sau colica apar în infestaţii masive cu paraziţi adulţi.

Masele formate din paraziţii adulţi pot bloca mecanic intestinul subţire,

provocând colică, cel mai frecvent la cca 24 ore după deparazitare,

când impactaţiile severe cu ascarizi morţi pot evolua până la rupturi

intestinale, dacă nu se intervine chirurgical. Semnele respriatorii (tuse,

jetaj, febră) din perioada migrării pulmonare a larvelor de stariul trei nu

răspund la terapia cu antibiotice şi sunt de obicei mai severe la

tineretul de peste un an, deoarece relativa imunitate dobândită până în

acel moment exacerbează reacţia gazdei la migrarea parazitară (Briggs

şi colab., 2004b). Examinarea coproparazitologică reprezintă „standadul

de aur” pentru depistarea prezenţei ascarizilor adulţi, deşi stadiile

preimaginale nu pot fi diagnosticate. Ascarizii reprezintă parazitul de

„stabilire a dozei” la produsele antihelmintice pentru cai, dintre toţi

paraziţii enumeraţi la spectrul de acţiune a oricărui antiparazitar

eliminarea ascarizilor necesită cele mai mari doze.

6

Fig. 2 Ciclul biologic al Parascaris equorum. (Adaptare după Briggs şi

colab., 2004b)

Strongilozele (strongilidozele) cabalinelor

Toţi strongilii care infectează cabalinele au un ciclu de viaţă

direct. Femelele (diferenţiabile pe baza aspectului capătului caudal)

produc ouă aproape constant, ceea ce face ca diagnosticul

coproparazitologic al infestaţei cu strongili adulţi să fie foarte eficient.

Oăle eliminate prin fecale în mediu devin infestante după ce ating

stadiul al treilea de evoluţie (larve infestante L3). Temperaturile

mediului extern joacă un rol important în supravieţuirea, eclozarea din

ou şi transformarea până în stadiul infestant al larvelor. Dacă

temperaturile mediului sunt moderate (între 7 şi 30 °C) oul eclozeză în

cca trei zile, dar procesul poate dura mai multe săptămâni în medii mai

reci. Atât îngheţul, cât şi căldura excesivă distrug oul. Odată ce larva

7

infestantă (L3) s-a dezvoltat, condiţiile de mediu cu temperaturi înalte şi

uscăciune distrug rapid parazitul, însă tempraturile joase nu: larvele pot

supravieţui dealungul iernii şi primăvara continuă să fie infestante.

Larvele pot fi ingerate de către cabline cu furajul, de pe sol sau

consumate cu apa infestată. Prin examinarea unei singure picături de

rouă dimineaţa pot fi observate zeci de larve de strongili (Fig.3).

Fig. 3 Imaginea unei picături de rouă conţinând larve infestante de

nematozi (magnificaţie 200x). (Sursa: U.C.Davis School, 2007)

Există multe specii de strongili care pot infesta cabalinele,

acestea au fost împărţite în două categorii, strongili mari şi strongili

mici. Deşi ciclul de viaţă în exteriorul gazdei este practic identic, în

tractul gastro-intestinal al cabalinei aceşti paraziţi se comportă extrem

de diferit.

Larvele strongililor mari părăsesc repede intestinul şi migrează

timp de 6-11 luni în cele mai variate ţesuturi şi organe ale gazdei, în

funcţie de specie. Cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai strongililor mari

sunt: Strongylus vulgaris (larvele invadează endoteliul arterelor care

irigă intestinul – vasele mezenterice), Strongylus edentatus (larvele

8

migrează la nivel hepatic şi peritoneal) şi Strongylus equinus (larvele

migrează în ficat şi pancreas). Apoi larvele se reîntorc în intestin, se

transformă în adulţi şi produc ouă.

Larvele tinere de stadiul trei ale strongililor mici (Cyathostominae)

după închistarea în ţesuturi se pot transforma în larve L4 care se

descapsulează apoi se întorc în intestin ca larve L5 pantru a se

transforma în adulţi şi a produce ouă sau pot intra în hipobioză, cal

larve închistante, pentru o perioadă de până la doi ani, obişnuit până în

momentul în care populaţia de strongili mici adulţi din intestin se

împuţinează. Larvele închistate scapă atât detecţiei sistemului imun al

gazdei cât şi efectului majorităţii substanţelor antiparazitare.

Pe lângă simptomele clasice ale parazitismului sever la cal,

strongilii produc şi manifestări clinice caracteristice, cum ar fi

hepatomegalia şi congestia hepatică cu posibilitatea fibrozei cronice,

peritonită (S. edentatus); shisturi hepatice, pancreatice şi intestinale (S.

equinus); îngroşarea şi iritarea endoteliului arterelor mezenterice

craniale şi a colateralelor acestora, infarcte intestinale cauzate de

obstrucţii arteriale, anevrism verminos, tromboză şi trombembolie,

colica tromb-embolică severă şi în rare cazuri rupturi obişnuit fatale ale

arterelor mezenterice (S. vulgaris).

Ciatostomiaza clinică este adesea asociată cu emergenţa în masă

a larvelor închistate (emergenţă sincronă) din mucoasa cecumului şi

colonului, producând manifestări de diaree acută, cu pierdere rapidă în

greutate, edem subcutanat şi moarte. Ciatostomiaza larvară are un

prognostic rezervat şi se consideră la ora actuală una din bolile

parazitare cele mai serioase ale cabalinelor (Briggs şi colab., 2004c).

9

Fig. 4 Ciclul de viaţă al strongililor mici care infestează cabalinele.

(Adaptare după Briggs şi colab., 2004c)

Gasterofilozele cabalinelor

Stadiile larvare ale unor specii de muşte din genul Gasterophilus

(Gasterophilus intestinalis şi Gasterophilus nasalis) sunt denumite generic gasterofili.

Muştele adulte îşi depun ouăle pe părul de pe membrele cailor, coma, corpul sau pe

regiunea feţei. Caii ingerează larvele care eclozează din ouă şi în continuare stadiile

larvare se dezvoltă în organismul calului, ataşate în ciorchine de mucoasa stomacului sau

duodenului, unde pot rămâne până la 12 luni. Muştele adulte ies din pupele ajunse pe sol

din dejecţiile cailor, după o perioadă de 3-9 săptămâni. Activitatea muştelor încetează

complet odată cu venirea iernii. Infestaţia cu larve de gasterofili sunt asociate rar cu

munifestări clinice la cai (Bliss, 2002), totuşi, în cazul infestaţiilor severe apar ulcere

gastice şi duodenale, abcese ale subseroasei, în cazuri foarte rare abcese şi rupturi gastrice

(Briggs, 2004d).

10

Fig. 5 Ciclul biologic al Gasterophilus spp. (Adaptare după Briggs şi

colab., 2004d)

11

Oxiuroza cabalinelor

Oxiuroza ecvină produsă de Oxyuris equi este o boală parazitară

deranjantă, dar care nu pune în pericol viaţa calului. Manifestarea

clinică foarte cunoscută este gratajul cailor parazitaţi, care poate duce

la distrugerea cozilor prin ruperea firelor de păr (Fig.6)

Fig. 6 Cozi cu diferite grade de distrugere din cauza gratajului provocat

de oxiuroză. (Sursa: original)

Femelele de oxiuri trăiesc în intestinul gros şi regiunea anală,

depunerea ouălor în regiunea perineală cauzează pruritul asociat cu

această infestaţie. Comportamentul vizibil al calului face ca această

parazitoză să fie percepută ca fiind importantă de către proprietari.

Eşecul terapeutic al antiparazitarului folosit este evident, dacă

comportamentul de grataj nu încetează. Pe de altă parte se consideră

că manifestările clinice ale oxiurozei pot arăta (ca şi cum ar fi un

organism indicator) infestaţia şi cu alte specii parazitare.

Strongiloidoza cabalinelor

12

Strongyloides westeri parazitează intestinul subţire al mânjilor, de

obicei a celor sub vârsta de şase luni. Transmiterea se face fie prin

laptele supt, fie prin penetrarea pielii de către larvele din aşternut.

Mînjii se pot infesta din primele zile de viaţă şi eliminarea ouălor (Fig.7)

prin dejecţiile lor apare la şase-zece zile de la infestare. Mînjii prezintă

diaree inexplicabilă, care poate fi suficient de severă încât să necesite

tratament. Recuperarea este de obicei rapidă odată cu dezvoltarea

imunităţii împotriva acestui parazit (Bliss, 2000).

Fig.7 Ou de Strongyloides westeri. (Sursa: Bliss, 2000)

Alte parazitoze gastrice ale cabalinelor

Habronema muscae, Habronema microstoma şi Drachia

megastoma sunt paraziţi transmişi prin muşte. Larvele de habronema

se pot depista pe suprafaţa mucoasei gastrice, acoperiţi de un strat

gros de mucus, iar larvele de Drachia formează noduli fibroşi, adesea

purulenţi, în grosimea peretelui gastric. Uneori larvele ajung în răni,

leziuni cutanate, nu îşi pot desfăşura ciclul biologic, dar produc

granuloame, habronemiaza cutanată. La nivelul conjunctivei oculare

această manifestare pot duce la ulceraţii şi complicaţii, cu atât mai mult

cât leziunile sunt pruriginoase şi provoacă grataj (Fig.8).

13

Fig. 8 Aspectul clinic în habronemoza cutanată. (Sursa: Broggs şi colab.,

2004d)

Caii păşunaţi împreună cu rumegătoarele pot contracta unul din

paraziţii acestora. Trichostrongylus axei poate produce, în special la caii

stresaţi, diaree apoasă, debilitantă, protractă, deşi infestaţia în

majoritatea cazurilor este asimptomatică. Paraziţii adulţi se localizează

la nivelul intestinului subţire, ouăle sunt eliminate prin fecale (Fig.9).

Fig. 9 Ouă de Trichostrongylus axei.

(Sursa:http://vetmanual.org/mvm/htm/bc/digpr32.htm)

Obiectivele măsurilor de control ale

parazitozelor interne la cabaline

Majoritatea proprietarilor şi veterinarilor practicieni sunt de acord

că scopul major al controlului paraziţilor interni ai cabalinelor este

14

optimizarea sănătăţii şi performanţei calului. Totuşi, răspunsul la

întrebarea „Ce încercaţi să faceţi atunci când administraţi calului un

produs antiparazitar?” este diferit, marea majoritate a proprietarilor

spunând: „Să ucid viermii”. În medicina veterinară „uciderea viermilor”

în sine nu reprezintă obiectivul unui program de control al paraziţilor.

Acest lucru este în special adevărat cu referire la strongilii mici ai cailor,

care exercită mare parte a efectelor dăunătoare înainte să fie

susceptibili la acţiunea majorităţii substanţelor antiparazitare. Sursa

directă a infestaţieii cu ciatostome este reprezentată de larvele de pe

păşune, iar acele larve s-au dezvoltat din ouăle eliminate de către caii

care pasc. Odată ce oul a eclozat şi larva a ajuns la stadiul infestant,

singurii factori care pot diminua riscul infestaţiei sunt temperaturile

crescute ale mediului, uscăciunea (seceta), timpul scur şi excluderea

cailor de pe păşunea respectivă. Singura modalitate practică de

reducere a şanselor infestaţiilor viitoare este limitarea pasajului ouălor,

iar asta se poate obţine prin distrugerea femelelor paraziţilor înainte ca

acestea să se reproducă. Astfel, obiectivul controlului paraziţilor este

prevenirea contaminării mediului cu stadiile reproductive (ouăle) ale

paraziţilor-ţintă.

Strategiile corespunzătoare ale controlului paraziţilor cailor

trebuie să fie mai degrabă profilactice, decât curative. Programul de

control eficient nu ar trebui să fie reprezentat de implementarea

regulată a unei proceduri terapeutice, pe baza unui calendar prestabilit,

ci ar trebui mai degrabă să cuprindă o serie de intervenţii planificate

astfel încât să prevină reproducerea populaţiilor de paraziţi prin

limitarea pasajului unui număr mare de ouă pe păşune.

Instrumentele controlului antiparazitar

Principala metodă de realizare a controlului eficient al infestaţiilor

parazitare la cabaline este reprezentată de folosirea substanţelor

antiparazitare. Pe lângă acestea există practici de management care

sunt de ajutor şi acestea contribuie la programul de control mai ales

15

prin realizarea unui mediu înconjurător cât mai liber de formele

parazitare infestante.

Managementul păşunilor şi ţinerea curată a acestora se

realizează prin colectarea bălegarului de cal (ideal o dată pe

săptămână); păşunatul raţional pe parcele cu rotaţia acestora; evitarea

supra-păşunatului când din cauza insuficienţei păşunii caii sunt nevoiţi

să rupă firele de iarbă foarte aproape de sol; păşunarea alternativă a

aceloraşi parcele de către cai şi rumegătoare; evitarea hrănirii la sol cu

fân sau concentrate, atât pe păşune cât şi în padocuri, bixe, adăposturi

(amenajarea hrănitoarelor); compostarea bălegarului de cal, cu

acordarea unui interval suficient pentru bio-sterilizarea acestuia înainte

de repartizarea pe terenuri; limitarea şi preferabil oprirea accesului

cailor pentru adăpare din ape de suprafaţă; igienizarea periodică a

boxelor şi adăposturilor de cai; controlul muştelor în adăposturi şi

aplicarea unor substanţe repelente pe corpul cailor în perioada de atac

al insectelor; întreţinerea iepelor cu mânji şi a mânjilor înţărcaţi separat

de celelalte categorii de cabaline şi aşa mai departe. Deşi alte tehnici

de management pot fi utile ca adjuvante, fără administrarea

antiparazitarelor ele nu asigurăun control eficient al paraziţilor.

Antiparazitarele folosite la ora actuală la cabaline se incadrează în

una din patru mari categorii (Tabel 1). Înţelegerea relaţiilor şi

proprietăţilor antiparazitarelor ecvine disponibile la ora actuală este

esenţială pentru a putea exploata la maxim caracteristicile acestora.

16

Tabel 1

Antiparazitare comercializate la ora actuală pentru ecvine; clasa

chimică, denumirea generică şi exemple de produse comerciale.

(Adaptare după Reinemeyer, 2009)

Clasa chimicăDenumirea generică

Denumiri comerciale

BenzimidazoliFenbendazol Panacur; Panacur Power PackOxfendazol BenzelminOxibendazol Anthelcide EQ

Tetrahidropirimidine

Pamoat de Pirantel Anthelban; Exodus; Strongid pastă;

Strongid –T; Pamoat de pirantel pastă; Continuex; Strongid-C 2XTartrat de

Pirantel

Lactone macroiclice

IvermectinEquiMax; Equell; Equi-past; Eqvalan;

IverCare; Ivercide; Zimecterin; Rotation-1 etc.

Abamectin Promectin; Promectin PMoxidectin Quest; Quest Plus; ComboCare

Compuşi heterococlici

Piperazina Piperazine; altele

Toţi compuşii listaţi a eficacitate bună împotriva ciatostomelor

adulte şi imature din lumenul intestinal. Totuşi, numai două substanţe

au demontrat eficacitate împotriva larvelor închistate de strongili mici,

care sunt în capsule fibroase, în peretele intestinal. Acestea sunt

moxidectina, care este eficientă în doză de 0,4 mg/kg corp, la o singură

administrare şi fenbendazolul (Panacur Power Pack), care este eficient

dacă se administrează în doze de 10 mg/kg corp, timp de 5 zile

conseutive.

Când strongilii mici sunt ucişi de antihelminitice eficiente,

numărul ouălor din fecalele cailor trataţi ar trebui să scadă cu 90% sau

mai mult. Niciun atiparazitar, nici larvicidele, nu are eficienţă de 100%

şi producţia de ouă de strongili va reapare când larvele ce erau

închistate în momentul aplicării tratamentului se maturează şi încep să

se reproducă. Intervalul dintre momentul aplicării terapiei şi reapariţia

producţiei numerelor semnificative de ouă este denumit „intervalul de

reapariţie a ouălor” (I.R.O.; în engleză: Egg Reaparition Period – E.R.P.)

şi durata sa variază în funcţie de antihelminitcul folosit (Tabel 2).

17

Intervalul de reapariţie a ouălor este un instrument extrem de

important, care trebuie neapărat exploatat în cadrul programului de

control antiparazitar. Deoarece obiectivul primar este prevenirea

contaminării mediului cu ouă de paraziţi, IRO ne arată cât de mult timp

se poate susţine acest deziderat după tratamentul cu fiecare compus

specific.

Tabel 2

Duarata perioadelor de reapariţie a ouălor de strongili după aplicarea

terapiei cu antiparazitare. (Adaptare după Reinemeyer, 2009)

Clasa compuşilor

Perioada de reapariţie a ouălor (IRP)

Piperazina 4 săptămâniBenzimidazoli 4 săptămâni

Tetrahidropirimidine

4 săptămâni

Ivermectina De la 6 la 8 săptămâniMoxidectina ~12 săptămâni

Rezistenţa la antiparazitare

Rezistenţa este definită ca o scădere măsurabilă a eficienţai unui

compus împotriva unei populaţii de paraziţi, care a fost în prealabil

susceptibilă. Rezistenţa nu se datorează unei schimbări, modificări a

substanţei medicamentoase ci se produce în urma adaptării genetice a

paraziţilor-ţintă. Genele pentru caractere de rezistenţă apar la nivele

foarte mici în mod natural, dar aplicarea frecventă şi folosirea exclusivă

a unei singure clase de medicament furnizează anumite avantaje. De

fiecare dată când unii paraziţi rezistenţi suravieţuiesc tratamentului,

aceştia sunt capabili de a continua reproducerea în absenţa competiţiei

cu paraziţi susceptibili, şi astfel genotipul rezistent devine mai frecvent

în populaţie. Folosirea contantă şi frecventă a aceleiaşi clase de

antiparazitare duce în final la predominanţa genotipurilor rezistente în

cadrul populaţiei.

În mod tradiţional, mulţi proprietari apelează la „rotaţia”

antiparazitarelor, însemnând că ei folosesc alternativ produse din

diferite clase chimice (Tabel 1). Rotaţia a fost implementată iniţial

18

pentru a acoperi spectrul deficitar al antihelminticelor existente la acea

oră din trecut şi nu pentru a contracara rezistenţa paraziţilor. Rotaţia în

sine nu este atât de importantă pe cât este asigurarea că toate

antiparazitarele folosite sunt încă eficiente (Reinemeyer, 2009).

Rezistenţa paraziţilor la anumite clase de antiparazitare (de

exemplu benzimidazoli) este alarmant de prevalentă, dar sub nici o

formă universală (Kaplan, 2002). Astfel, depinde de vaterinarii

practicieni şi/sau proprietarii de cai să determine care clase de

medicamente sun încă eficiente într-o herghelie (la un grup de cai sau

la un singur cal) şi care sunt acelea care trebuiesc evitate în viitor.

19

Monitorizarea gradului infestaţiei parazitare

Informaţiile extrem de utile despre statutul parazitar al unui

animal se pot obţine din examinarea cantitativă a ouălor din fecale.

Această procedură presupune numărarea ouălor de paraziţi per o

anumită unitate de greutate a fecalelor şi exprimarea numărului obţinut

pe un gram. Procedura diferă de examinarea standard

coproparazitologică a fecalelor, care poate determina numai prezenţa

sau absenţa ouălor unui anumit parazit (Reinemeyer şi Barakat, 2004).

Chiar dacă rezultatele numerice nu se corelează neapărat cu numărul

pareziţilor adulţi sau cu severitatea parazitozei, numerele ouălor din

fecale reprezintă instrumentul esenţial al programului raţional de

control antiparazitar.

Cea mai importantă utilizare a numărătorii cantitative a ouălor

parazitare este determinarea spectrului antiparazitarelor pentru o

fermă (Tabel 3). Monitorizarea ulterioară poate confirma durata IRO

pentru diferite antihelminitice împotriva paraziţilor rezistenţi. Iar în

final, determinarea numerelor ouălor fecale pentru caii netrataţi poate

stabili potenţialul relativ contaminator al cailor individuali dintr-i

herghelie (Tabel 3).

Examinarea cantitativă a ouălor fecale este absolut esenţială

atunci când se doreşte abordarea controlului antiparazitar într-o

manieră raţională (Reinemeyer, 2009). Pe de-o parte, majoritatea

cabinetelor sau circumscripţiilor sanitar-veterinare nu oferă această

procedură pentru clienţii lor la ora actuală, şi asta nu numai în ţara

noastră. Pe de altă parte, majoritatea crescătorilor de cai ar putea

considera acest tip de testare de diagnostic ca fiind doar un cost

suplimentar. Totuşi, deciziile de management bazate pe rezultatele

acestei testări pot să scadă costul total al programului antiparazitar la

nivel de fermă, pe baza evitării tratamentelor antiparazitare care nu

sunt necesare – asta în condiţiile în care ferma aplică acel protocol

simplu de deparazitări bilunare, cu sau fără aplicarea rotaţiei

substanţelor antiparazitare. Atunci când proprietarul deparazitează caii

doar de două ori pe an, sau poate niciodată, costurile aplicării unui

20

astfel de control raţional vor fi clar mai mari şi aici numai informarea

clientului despre efectele nocive a multiplelor parazitoze asupra cailor

ar putea avea un efect convingător.

Factori legaţi de gazdă (cabalină)

Caii individuali variază larg în susceptibilitatea lor individuală la

infestaţiile parazitare, mai ales când este vorba de infestaţia cu strongili

mici. Diferenţele inter-individuale sunt reflectate de numerele ouălor

fecale determinate de la fiecare individ (Duncan şi Love, 1991).

Literatura de popularizare şi informare a proprietarilor din ţările

anglofone foloseşte temenii de „low egg shedder” (diseminator de ouă

de grad scăzut) şi „high egg shedder” (diseminator înalt de ouă) pentru

a denumi capacitatea infestantă diferită a caior individuali. La ora

actuală se consideră că majoritatea paraziţilor în orice grup de cabaline

se concenetrează într-un număr relativ mic de animale (Reinemeyer,

2009). În ciuda acestui fapt, toţi caii dintr-un grup sunt trataţi exact la

fel atunci când este vorba de deparazitări, pe considerentul că dacă

rămân una-două sau mai multe animale, acestea vor reinfesta întregul

grup şi presupunându-se că toţi caii sunt la fel de infestaţi, din moment

ce sunt întreţinuţi în acelaşi grup, în condiţii similare. Această din urmă

presupunere ar fi adevărată la taurine, unde se consideră că

parazitorzele reprezintă boli ale cirezii (Bliss, 2000), dar nu şi la cai, la

care gradul de infestaţie diferă de la animal la animal în acelaşi grup.

Astfel devine evident faptul că deparazitarea efectuată în mod de rutină

constituie o pierdere în cazul cailor din grup care aparent au un control

propriu asupra paraziţilor şi ai căror grad de infestaţie este scăzut. Este

posibil în acelaşi timp ca aplicarea repetată a aceluiaşi protocol

nediferenţiat să fie suboptimal pentru caii foarte susceptibili la

parazitoze. Din fericire, există posibilitatea de a categoriza potenţialul

de contaminare (gradul de infestaţie) al fiecărui cal în parte, cel puţin în

ceea ce priveşte strongilii (Tabel 3). Numărarea cantitativă a ouălor

fecale poate identifica atât caii problematici cât şi pe cei cu grade

scăzute de infestaţie în cadrul herghelieigrupului de cai.

21

Tehnica numărării cantitative a ouălor de paraziţi din

fecale

Metoda cantitativă preferată pentru determinarea numărului de

ouă fecale este metoda McMaster modificată. Această tehnică are în

vedere în primul rând ouăle de tip strongil, ceea ce se consideră

rezonabil de suficient deoarece la ora actuală strongilidozele reprezintă

cea mai mare problemă la majoritatea cailor. Metodele de examinare a

ouălor fecale se bazează pe principiul diferenţei de densitate, adică pe

flotaţia ouălor parazitate în diferite soluţii care sunt mai dense decât

apa. Unii autori (Briggs şi colab., 2004e) recomandă soluţia de nitrat de

sodiu (400g la 1L de apă), dar la fel de bine se poate folosi soluţia

suprasaturată de sare, sulfat de zinc sau bicarbonat de sodiu. Metoda

fiind cantitativă, necesită testarea unei anumite cantităţi standard de

fecale, într-un volum măsurat de soluţie de flotaţie, din care să se

examineze un volum standardizat la microscop.

Pe scurt, se amestecă 26 ml soluţie de fotaţie cu 4 g fecale, se

strecoară şi se încarcă cele două camere ale plăcii McMaster (Fig.10) cu

un volum total de 0,3 ml soluţie de amestec, adică 1% din volumul total

de amestec. După un repaus de 1-2 minute (şi nu mai mult de 60

minute) se va examina placa McMaster la microscop (cu obiectiv 10x) şi

se vor număra ouăle de tip strongil pe toate cele 6 coloane ale fieărie

camere, în ambele camere.

Fig 10. Placa McMaster folosită pentru determinarea numărului ouălor de strongili din

fecale şi apectrul oului de trip strongil. (Sursa: Briggs şi colab., 2004e)

Pentru exprimarea numărului de ouă pe gram de fecale se foloseşte fromula:

OPG = ON × 100/4 ; sau mai simplu OPG = ON × 25

unde OPG = ouă per gram fecale, iar ON = ouă numărate pe placă.

22

Rezultate de sub 100 OPG înseamnă infestaţie foarte scăzută, peste 500 OPG

infestaţie masivă iar peste 1000 OPG infestaţie foarte masivă (Briggs şi colab., 2004e).

23

Planificarea programului de control antiparazitar raţional şi

diferenţiat

Atunci când se elaborază şi se implementează un program de control antiparazitar

la cabaline, trebuie să se ţină cont de toate aspectele descrise.

Tabel 3

Diferite aplicaţii ale tehnicilor de numărare cantitativă ale ouălor de paraziţi din fecale

(Adaptare după Reinemeyer, 2009)

Aplicaţie Paşi Determinareaeficacităţiisubstanţeiantiparazitaresaurezistenţeila aceasta

1. Determinarea numărului de ouă din fecalele recoltate de la cel puţin 6 cai* pentru un grup de 10, înainte de deparazitare2. Tratarea cailor cu antiparazitarul care se doreşte a fi evaluat, în dozele prescrise de producător 3. Colectarea probelor de fecale de la aceiaşi cai la 10-14 zile de la deparazitare4. Efectuarea examinării cantitative a ouălor din fecale şi calcularea eficienţei substanţei atiparazitare (reducerea numărului de ouă din fecale = RNOF), conform formulei:([Nr ouă pre-deparazitare minus post-deparazitare]/pre-deparazitare x 100)5. Interpretare: RNOF>90% = eficient; RNOF<80% = rezistenţă; RNOF între 80-90% = echivoc, necesită repetare în viitor

Deteminareaintervaluluide reapariţiea ouălor(IRO)

1. Determinarea numărului de ouă din fecalele recoltate de la cel puţin 6 cai* pentru un grup de 10, înainte de deparazitare2. Tratarea cailor cu antiparazitarul care se doreşte a fi evaluat, în dozele prescrise de producător 3. Colectarea probelor de fecale de la aceiaşi cai, tot la intervale de 2 săptămâni de la deparazitare4. IRO a expirat când numărul ouălor ajunge la 50% sau mai mult din numărul ouălor înainte de deparazitare

Determinareapotenţialului contaminant custrongili

1. Recoltarea probelor de fecale de la toţi caii din grup după cel puţin 4 săptămâni de la expirarea IRO pentru ultima deparazitare2. Efectuarea numărătorii cantitative a ouălor din fecale3. Caii cu rezultate de <100 OPG sunt contaminatori de grad scăzut; cei cu >500 OPG sunt puternic contaminanţi; cei cu OPG se la 100 la 500 sunt contaminatori de grad mediu

*- în cazul grupurilor de cai întreţinute pe păşune, când nu se recoltează fecale pentru testare de la toţi caii, trebuie să se ia în considerare ierarhia grupului. Caii supuşi sunt mai susceptibili la infestaţiile parazitare, deoarece sunt obligaţi să pască din locurile pe care caii dominanţi nu le aleg, adică în apropierea fecalelor rămase pe păşune.

Primul pas constă în determinarea spectrului de substanţe antiparazitare care sunt

eficiente într-un grup dat de cabaline, ceea ce se poate realiza prin efectuarea testării

reducerii a numărului de ouă din fecale (RNOF) (Tabel 3). Testarea se face pentru toate

24

antiparazitarele care se doresc a fi folosite în viitor. Rezultatele testării RNOF vor indica

acele substanţe care sunt eficiente şi pot fi incluse în program şi, de asemenea, clasele de

substanţe care nu ar mai trebui folosite în ferma respectivă niciodată.

Al doilea pas este reprezentat de determinarea potenţialului relativ de contaminare

cu strongili a animalelor din grup (Tabel 3). Procedura identifică acele animale care

necesită cea mai mare atenţie în ceea ce priveşte deparazitările şi, de asemenea, pe acelea

care nu sunt în centrul acestei atenţii. Startul sezonului de transmitere a strongililor este

diferit în funcţie de regiunea climatică în care se află ferma evaluată. Sezonul de

transmitere începe atunci când riscul reinfestării pentru caii aflaţi pe păşune trece de la

minim la inevitabil în lipsa implementării unor măsuri de control.

În regiunile nordice, mai reci, această trecere are loc atunci când caii adăpostiţi pe

timpul iernii sunt scoşi la păşune primăvara. Pe păşunile de primăvară mai sunt larve

reziduale, care s-au dezvoltat în sezonul de păşunat precedent şi au supravieţuit iernii pe

păşune. Numărul larvelor scade în timpul verii, când temperaturile sunt ridicate şi razele

solare sunt puternice. Numărul larvelor pe păşune poate rămâne scăzut, dacă nu se permite

recontaminarea mediului cu noi ouă din dejecţiile cailor păşunaţi. Singura modalitate de

control asupra reinfestări păşunii şi diseminării ouălor de paraziţi prin fecale se poate face

prin deparazitarea cailor la momentul potrivit şi cu substanţa potrivită – adică prin

uciderea paraziţilor adulţi.

În zonele geografice temperate dar mai calde riscul infestării are lac la fianlul verii.

Până în acel moment condiţiile climatice sunt prea calde şi adesea prea secetoase pentru

ca dezvoltarea larvelor infestante să poată ave loc, chiar dacă păşunea este contaminată de

numere mari de ouă din fecalele cailor aflaţi la păşune. Riscul infestării creşte toamna,

când temperatura scade, sursa fiind reprezentată de ouăle din dejecţiile recente ale caior.

Dacă se începe deparazitarea cailor la momentul potrivit, un singur tratament ar

putea menţine în continuare păşunile sigure din punctul de vedere al infestaţiei parazitare.

Totuşi, caii pot reîncepe contaminarea atunci când larvele care au supravieţuit

tratamentului (ciatostome închistate în primul rând) se vor matura şi vor începe să se

reproducă. Pentru a menţine numărul ouălor la zero sau cel puţin la valori foarte mici în

fecalele cailor, este nevoie să se cunoască durata intervalului de reapariţie a ouălor (IRO)

în urma folosirii diferitelor substanţe antiparazitare (Tabel 3).

Deparazitarea supresivă este practicarea repetării tratamentelor antiparazitare

înainte ca IRO al produsului administrat în prealabil să expire. Această abordare ar trebui

să menţină numărul ouălor din fecale foarte scăzut, atât timp cât se folosesc subtanţe

25

eficiente. Oricum, nu toţi caii necesită acest program intensiv. Mai mulţi autori (Bliss,

2000; Kaplan, 2002; Briggs şi colab., 2004; Reinemeyer, 2009) sugerează ca acei cai care

sunt identificaţi a fi contaminatori la valori reduse să primească un singur tratament

antiparazitar la începutul ciclului anual şi un altul la cca 6 luni mai târziu. Contaminatorii

moderaţi ar trebui să beneficieze de două tratamente arministrate la intervale de supresie,

iar contaminatorii pronunţaţi ar trebui trataţi delungul întregii perioade a sezonului de

transmitere, în funcţie de regiunea geo-climatică.

Este recomandabil să se înceapă fiecare program sezonal cu un produs care este eficient

împotriva larvelor de strongili în migrare (ivermectină, moxidectină sau fenbendazol în

doză de 10 mg/kg timp de 5 zile) pentru a facilita sau menţine eradicarea speciilor de

strongili de pe păşuni.

Concluzii

Modificarea continuă a modelului de rezistenţă a paraziţilor interni ai cabalinelor şi în

special a nematodelor gastro-intestinale faţă de anumite clase de substanţe antiparazitare a

condus şi condice la necesitatea schimbării strategiilor de control antiparazitar la cabaline,

la nivel mondial. Cele mai mari dificultăţi în realizarea schimbărilor de acest fel vor fi

întâmpinate prin atitudinea proprietarilor de cai.

Pentru majoritatea cailor din ţara noastră, care sunt întreţinuţi în adăposturi

aproape toată perioada anului, în mod izolat (1-2 cai la un proprietar) şi scoşi la păşunat în

grădina proprie pe timpul zilei, vara, în cazul menţinerii igienei în adăpost şi furajării

exclusiv din iesle, probabil ar fi suficiente trei tratamente antiparazitare pe an (înainte de

scoatera la păşunat cu repetare la un interval supresiv şi înc un tratament toamna, cînd

temperaturile din exterior scad).

Totuşi, în ultimii ani au apărut şi apar din ce în ce mai mulţi crescători şi în

România care întreţin grupuri mai mari de cai (pentru agrement şi turism rural în primul

rând), în condiţii minime de adăpostire. Majoritatea acestora deparazitează caii numai de

două ori pe an sau nici atât, fără a ţine cont de necesitatea menţinerii păşunilor libere de

larve infestante. Pentru aceşti proprietari şi mai ales pentru hergheliile de stat necesitatea

implementării unui program de control antiparazitar de acest tip ar fi foarte importantă.

Reţinerea proprietarilor de cai din România faţă de un program de control al paraziţlor

raţional ar fi probabil costul mai mare faţă de strategiile pe care le aplică ei în prezent.

26

În ceea ce priveşte ţările în care creşterea cailor are alte tradiţii şi mai ales în

Statele Unite, unde păşunatul cât mai prelungit dealungul anului a constituit mereu baza

întreţinerii grupurilor de cai, reţinerea faţă de acest tip de control antiparazitar este tocmai

opusă situaţiei din ţara noastră: pentru aceşti proprietari renunţarea la administrarea

bilunară a antiparazitarelor pentru toţi caii, indiferent dacă se justifică sau nu, şi acceptarea

unor intervale mai lungi între deparazitări sau deparazitarea diferenţiată a cailor este

preîntâmpinată cu teama unor infestaţii masive şi problemele pentru cai ce pot decurge din

acestea.

Oricum, aceste metode noi de control al paraziţilor cabalinelor reprezintă o

abordare logică, raţională şi bazată pe biologia organismelor împortiva cărora este ţintită.

Acest tip de abordare este probabil la ora actuală singura modalitate de a trata prin

prevenţie parazitozele cabalinelor, a contracara rezistenţa unor organisme parazitare, şi cel

mai important: a preveni dezvoltarea rezistenţei din ce în ce mai multor paraziţi la anumite

clase de substanţe antiparazitare.

27

BIBLIOGRAFIE

1. Bliss D.H. (2000), The control of gastro-intestinal nematode parasites in horses with

emphasis on reducing environmental contamination: A new control strategy for an old

problem. In: Equine parasitology. Mid America Agricultural Research Proceedings,

Verona, WI

2. Briggs K., Reinmeyer C.R., French D., Kaplan R. (2004a), Tapeworm: An underrated

threat. In: Parasite primer (part 2), a twelve-part series on internal parasites of horses,

The Horse Magazine. Online source: www.thehorse.com

3. Briggs K., Reinmeyer C.R., French D., Kaplan R. (2004b), Ascarids: A growing

problem. In: Parasite primer (part 3), a twelve-part series on internal parasites of

horses, The Horse Magazine. Online source: www.thehorse.com

4. Briggs K., Reinmeyer C.R., French D., Kaplan R. (2004c), Strongyles: The worst of

the worms. In: Parasite primer (part 4), a twelve-part series on internal parasites of

horses, The Horse Magazine. Online source: www.thehorse.com

5. Briggs K., Reinmeyer C.R., French D., Kaplan R. (2004d), Bots&beyond. Little

known parasite enemies. In: Parasite primer (part 5), a twelve-part series on internal

parasites of horses, The Horse Magazine. Online source: www.thehorse.com

6. Briggs K., Reinmeyer C.R., French D., Kaplan R. (2004e), Diagnosis: Examining the

eidence. In: Parasite primer (part 6), a twelve-part series on internal parasites of

horses, The Horse Magazine. Online source: www.thehorse.com

7. Drudge J.H., Lyons, E.T. (1966), Control of internal parasites of the horse. Journal of

the American Veterinary Medical Association 148:378-383

8. Duncan J.L., Love S. (1991), Preliminary observations on an alternative strategy for

the control of horse strongyles. Equine Veterinary Journal 23:226-228

9. Kaplan R.M. (2002), Anthelmintic resistance in nematodes of horses. Veterinary

Research 33:491-507

10. Reinemeyer C.R. (2009), Rational approaches to equine parasite control. Kentucky

Equine Research, Advances in equine nutrition, vol. IV:411-420

11. Reinemeyer C.R., Barakat C. (2004), Parasite control check. Equus 319:69-78

12. U.C. Davis School of Veterinary Medicine (2007), The horse report. In: The

publication of the Center for Equine Health, Vol. 25, No.4

28