TEHNICI DE REDACTARE

Curs 2 - Conținutul: simplificarea lucrurilor complicate

Niciodată nu a fost mai mare nevoie de texte clare și simple. Cu mesajele de pe e-mail fulgerând prin ciberspațiu și cu faxurile care înconjură lumea, ceea ce ai scris dumneavoastră va fi tradus și interpretat în limbajul specific al unor alte culturi, al unor alte experiențe. Dacă nu uitați niciodată să folosiți un limbaj simplu, veți putea să scrieți limpede chiar și despre cele mai complicate idei. Acest lucru este important, deoarece lumea a devenit excesiv de complexă.

În prima sa lucrare despre teoria relativității, scrisă în 1905, Albert Einstein a formulat una dintre cele mai simple fraze pe care o puteți găsi în vreo lucrare științifică. Explicând o idee despre timp și simultaneitate, el a scris (tradus în engleză): Dacă spun, de exemplu, „Trenul sosește aici la ora 7”, înțeleg prin aceasta „Indicarea orei 7 de către limba mică a ceasului meu și sosirea trenului sunt evenimente simultane?”.

Este greu de găsit o formulare mai simplă. Einstein a fost adeptul textelor simple și, cu toate că în lucrările științifice folosea termeni tehnici, toate lucrările destinate marelui public sunt limpezi și ușor de citit. El a putut scrie simplu despre subiecte cum este relativitatea, deoarece le înțelegea deplin. A putut scrie limpede, fără prea mulți termeni tehnici, deoarece cunoștea destul de bine subiectul pentru a exprima ideile într-un limbaj obișnuit, fără să piardă nimic din precizie.

Nimeni nu se așteaptă ca autorii de texte pentru relațiile publice să cunoască vreun subiect așa cum cunoștea Einstein fizica. Însă se așteaptă de la ei să transpună subiecte complexe într-un limbaj inteligibil. Nu sunt deloc simple energia nucleară, industria chimică poluantă sau economia petrolieră. Medicina, problemele urbane și serviciile sociale pot fi la fel de complicate ca matematicile superioare. Totuși, aceste subiecte sunt din ce în ce mai importante pentru omul de rând. Angajații din compartimentul de relații publice trebuie să fie capabili atât să explice implicațiile acțiunilor guvernamentale și instituționale în aceste zone, cât și să interpreteze cele mai noi rezultate ale cercetării. Se recomandă ca variantele finale ale textelor să fie verificate de un expert, pentru a fi sigur că

1

interpretările dumneavoastră sunt corecte. Este nevoie de aptitudini deosebite pentru a simplifica lucrurile complexe fără erori de transpunere.

Unii specialiști consideră că este imposibil să se explice marelui public lucruri complexe, cum este cercetarea științifică. Chiar și Rudolf Flesch, avocatul suprem al simplificării lucrurilor complicate, îi sfătuiește pe autorii de texte să nu încerce să dea explicații științifice complete. Puteți să prezentați sensul unei descoperiri, spune el, și să-i arătați importanta. Dar o explicație științifică integrală? Flesch nici n-ar încerca măcar să o facă, pe baza formulei sale de lizibilitate: „Aici ar trebui să intru în formule statistice de regresie și corelări multiple și Dumnezeu mai știe ce, și nimeni dintre cei care nu au studiat statistica nu ar pricepe ce zic ... Nu există decât un sfat pe care pot să vi-l dau în treaba asta cu oferirea de explicații științifice exacte unor profani: nici să nu încercați”.

Nu toată lumea este de acord cu această atitudine. William Zinsser spune că „un subiect complex poate fi făcut la fel de accesibil pentru profani ca și un subiect simplu. Trebuie doar să înșirăm o frază după alta”1:

În practică, nu este, adesea, de mare folos să explicăm principii științifice subtile unor nespecialiști - nu atât pentru că cititorii profani n-ar înțelege, cât pentru că pe cei mai mulți dintre ei nu-i interesează. Însă, dacă un cititor este interesat de un anumit subiect, un autor bun poate să i-l explice. Puteți chiar să explicați statistica unor oameni care nu au urmat cursuri de specialitate, dacă sunt destul de interesați pentru a urmări până la capăt o explicație destul de lungă.

Astăzi, în multe cazuri, oamenii nu sunt doar interesați de explicațiile științifice, ei chiar le cer. Dacă firma dumneavoastră construiește în apropierea orașului un combinat chimic, este cazul să fiți capabil să le explicați celor care locuiesc acolo ce va face combinatul și cum vor funcționa sistemele lui de siguranță. Nu veți scăpa doar cu „Nu vă faceți probleme - nu e nici un pericol”.

Unele concepții științifice contradictorii ajung până la public, iar oamenii nu știu ce să creadă sau să facă. Pe fondul creșterii interesului public față de problemele legate de sănătate, în 1988, Harvard School of Public Health și International Food Information Council Foundation au creat un grup consultativ format din experți. Ulterior, grupul a fost lărgit, adăugându-se savanți din

1 Rudolf Flesch, The Art of Plain Talk, Collier Books, New York, 1962, pp. 158, 162.2

domeniul alimentației, redactori de la diferite ziare, reprezentanți ai relațiilor cu media din cadrul universităților, reporteri de la publicații, radio și televiziune, grupuri de consumatori și personal de conducere din industria alimentară. Rezultatul a fost un set de indicații pe baza cărora oamenii pot evalua informațiile.

Altă soluție este folosirea aceluiași sistem atât în interior, cât și în exterior, pentru a elabora un document numit luare de poziție. Acest tip de documente sunt redactate pe baza materialelor primite de la compartimentele juridic, de marketing, de servicii pentru clienți, de gestionare, de relații publice și de probleme publice și iau în calcul punctele de vedere opuse ale grupurilor de acțiune și ale concurenților, Ulterior, luarea de poziție oferă rampa de lansare pentru toate declarațiile publice despre o problemă privind produsele, serviciile sau proiectele.

Iar dacă publicul nu pune direct întrebări tehnice, le vor pune reporterii de la ziare și de la media electronice. În zilele noastre, mass-media se ocupă de subiectele tehnice mai mult și mai amănunțit decât până acum. Atunci când reporterii care pregătesc astfel de articole nu înțeleg ceva, de multe ori se adresează specialiștilor în relații publice.

Autorii de texte pentru relații publice - care, în cele mai multe cazuri, au ca pregătire jurnalistica sau literele, nu domeniile tehnice pe care trebuie să le interpreteze - sunt puși adesea în încurcătură. Atunci când un grup de acțiune acuză firma dumneavoastră de evaziune fiscală, cum explicați problemele complexe ale amortizării accelerate și ale creditului fiscal pentru investiții? Cum reușește reprezentantul de relații publice al unei fabrici suspectate de poluarea aerului să explice diferența dintre standardele primare ale aerului din mediu și limitele secundare ale emanațiilor? Cum explică purtătorul de cuvânt al conducerii unei centrale nucleare ce înseamnă „radioactivitate de 10 picocurii”?

Nu este ușor, dar aceste lucruri pot fi explicate. Puteți simplifica un lucru complicat, și îl puteți simplifica în mod corect - dar numai dacă, precum Einstein, cunoașteți deplin subiectul.

Cunoașteți-vă subiectul

Circulă de mult o vorbă printre redactorii de ziar, că un reporter bun poate să scrie orice articol. Dacă reporterul nu știe prea multe despre subiectul

3

respectiv, se adresează unui expert, îi pune câteva întrebări și apoi explică totul cititorilor, în cuvinte pe care ei le înțeleg. Sau, cel puțin, aceasta este teoria.

O fi fost bună cândva zicala, dar acum nu mai este. Nici pentru reporteri, nici pentru autorii de texte de relații publice. Totuși, se scriu adesea în acest fel broșuri (booklets) despre subiecte complicate. Un inginer face descrierea tehnică a unui proces sau a unui aparat, în cuvinte specifice domeniului. Textul este dat specialistului în relații publice, care îl prelucrează și îl rescrie, simplificând limbajul, dar păstrând informațiile așa cum le-a prezentat inginerul. În teorie, specialistul în relații publice nu are nevoie să știe nimic despre acel subiect; inginerul este cel care oferă informațiile. Autorul de texte pentru relații publice trebuie doar să știe cum să scrie limpede.

Problema este că nu puteți simplifica un lucru complex decât dacă știți ce înseamnă. Trebuie ca dumneavoastră să-l înțelegeți deplin înainte de a-l putea explica altcuiva. Trebuie să știți mai mult despre acel subiect decât apare în text. În caz contrar, nu veți putea deosebi situațiile în care o formulare simplificată poate fi de-sine stătătoare sau este nevoie să fie modificată. Și nu veți sesiza diferența dintre o afirmație corectă și una falsă. Iată, de exemplu, un text în care autorul încearcă să descrie în termeni simpli pericolele fumatului :

„Deschizând un nou front în războiul pe care îl duce împotriva fumatului, guvernul federal are de gând să facă public un nou pericol - monoxidul de carbon - pentru a constrânge industria tutunului să reducă procentul acestei substanțe din țigări, așa cum a redus gudronul și nicotina”.

Fraza este destul de simplă, dar conține și o mare absurditate. Monoxidul de carbon nu este o substanță din interiorul tutunului, care așteaptă să fie eliberată. Este un gaz creat atunci când carbonul (din tutun) se combină cu oxigenul (din aer), în timpul arderii tutunului. Autorul textului nu știa prea multe despre subiect. Fraza mai conține o absurditate - monoxidul de carbon nu este un „nou pericol”. Nu este nou nici ca fenomen asociat cu arderea țigărilor, nici ca element identificat recent, prin probe științifice, ca pericol pentru sănătate. Toată zarva din jurul subiectului, adesea cu adjective alese neinspirat, distruge credibilitatea.

Același lucru este adevărat și pentru reporterul care a încercat să descrie reactoarele reproducătoare rapide:

4

„Numele reactorului reproducător rapid vine de la [ ... ] faptul că reacția în lanț este mult mai rapidă decât la reactoare le [ ... ] convenționale”.

Și aici avem de-a face cu o simplificare ușor de citit a unei idei complexe. Și iar este o simplificare incorectă. Sensul de repede nu se referă la rata reacției în lanț (care se măsoară în numărul de atomi care se divizează pe secundă), ci la viteza neutronilor - particule subatomice care se învârtesc în interiorul reactoarelor și divizează atomii. În centralele atomice obișnuite, atomii sunt divizați de neutroni lenți; în reactoarele reproducătoare rapide, cea mai mare parte a divizării o fac neutronii rapizi.

Cum se pot evita aceste greșeli? Pur și simplu, trebuie să studiați bine subiectul înainte de a scrie. Cereți ajutorul experților pentru ce nu înțelegeți. Verificați încă o dată toate pasajele care conțin afirmații de care nu sunteți absolut sigur.

În sfârșit, nu încercați să le spuneți cititorilor tot ce știți. Aceasta implică întotdeauna zonele de graniță, unde cunoștințele dumneavoastră sunt mai nesigure și unde încep să se strecoare erorile. Unele afirmații perfect compatibile cu ceea ce știți pot fi incompatibile cu ceea ce nu știți. În plus, dacă le spuneți cititorilor tot ceea ce știți dumneavoastră, probabil că le spuneți mult mai mult decât își doresc sau au nevoie ei să știe. Dați-le cititorilor doar atât cât este necesar pentru a înțelege mesajul.

De exemplu, dacă doriți să continuați povestea cu monoxidul de carbon din fumul țigărilor, puteți fi tentat să scrieți cam așa:

„Monoxidul de carbon, o moleculă alcătuită dintr-un atom de carbon legat de un atom de oxigen, este periculos din cauza afinității sale chimice cu hemoglobina. Hemoglobina, o substanță chimică complexă care conține fier, este mecanismul prin care este transportat oxigenul în fluxul sangvin. Din cauza faptului că afinitatea monoxidului de carbon cu hemoglobina este superioară afinității oxigenului cu hemoglobina, monoxidul de carbon diminuează capacitatea hemoglobinei de a transporta oxigen”.

Această explicație, chiar dacă este esențialmente corectă, este prea lungă. În afară de cazul în care vă adresați unor studenți la medicină sau unor biochimiști, tot ce trebuie să spuneți este că monoxidul de carbon diminuează capacitatea sângelui de a transporta oxigen prin corp. Dumneavoastră trebuie să

5

știți totul despre hemoglobină și transportul de oxigen. Dar nu este nevoie să o spuneți tuturor. Cu cât știți mai mult despre un subiect, cu atât vă va fi mai ușor să-l simplificați și cu atât scad șansele de a face greșeli.

Există, totuși, un pericol atunci când cunoașteți multe lucruri despre un subiect. Când ați scris despre acel subiect un timp, vă treziți folosind jargonul disciplinei respective. Acesta este punctul slab care apare, inevitabil, în majoritatea lucrărilor despre subiecte tehnice. Dacă vreți ca publicul să înțeleagă ce spuneți, evitați folosirea termenilor tehnici.

Mai bine urmați regula de aur a simplificării lucrurilor complicate: folosiți un limbaj simplu.

Folosiți un limbaj simplu

Cei mai mulți oameni recunosc limbajul simplu atunci când îl aud. Este vorbirea de toate zilele, fără cuvintele lungi și termenii tehnici care mișună prin textele savanților, inginerilor, economiștilor, medicilor, avocaților și autorilor de texte din alte domenii specializate. Fiecare profesie sau meserie are vocabularul ei special, pe care îl folosesc specialiștii când comunică între ei. Din păcate, unii dintre ei folosesc aceleași cuvinte - jargonul din domeniu - și când încearcă să comunice cu persoane din afara acelei discipline. Nu este bine. Pentru a scrie în limbaj simplu, trebuie să evitați folosirea cuvintelor cu „sensuri pentru inițiați”. Și este cu atât mai greșit să folosiți un astfel de limbaj cu intenția de a înșela cititorii. Acest procedeu este lipsit de etică.

Semanticienii numesc limbajul înșelător limbaj dublu. După William Lutz, acesta este de cel puțin patru tipuri: limbajul eufemistic, jargonul, limbajul funcționăresc (sau birocratic) și cel emfatic II. În unele cazuri, limbajul dublu nu reușește să comunice pentru că este derutant sau vag. În alte cazuri, este înșelător în mod deliberat - și, prin urmare, lipsit de etică și de responsabilitate. Pot să apară neînțelegeri, dar fără consecințe grave, la folosirea jargonului și a limbajului emfatic. Înșelăciunea intenționată este, adesea, motivul care stă la baza folosirii limbajului funcționăresc și a celui eufemistic.

Evitați limbajul dublu. Eufemismele pot înșela în mod deliberat, ca în cazul deciziei din 1984 a Departamentului de Stat al SUA de a folosi expresia „deposedarea de viață în mod ilegal sau arbitrar” în loc de „omor” în rapoartele anuale privind drepturile omului În lume, unele eufemisme sunt de-a dreptul

6

ridicole, ca numirea gunoierilor „ingineri sanitari”. Altele pot fi considerate utile, pentru a proteja sensibilitatea unor persoane sau pentru a respecta unele tabuuri culturale.

Jargonul este folosit în orice profesie. Un termen de specialitate poate reprezenta un concept complicat, pentru a cărui descriere completă ar fi nevoie de paragrafe întregi. După ce specialiștii din acel domeniu au căzut de acord asupra unui astfel de termen, îl pot folosi în deplină libertate, deoarece toți cei care se ocupă cu acea disciplină știu ce înseamnă. Dar pentru profani sună ca limbajul pompos.

Autorii de texte trebuie să cunoască și alt tip de jargon care poate crea probleme - cuvinte obișnuite care au înțelesuri speciale pentru membrii unui anumit grup. De exemplu, tipografii folosesc cuvinte ca „zaț” și „capitală” în cu totul alt sens decât majoritatea oamenilor. Autorii de texte trebuie să se asigure că un cititor de rând va înțelege atunci când folosește un cuvânt obișnuit în sensul special.

Limbajul emfatic constă din cuvinte neobișnuite folosite pentru concepte banale, ca atunci când membrii unui anumit grup folosesc cuvinte lungi sau confuze în loc de cuvintele scurte, familiare, cu același sens. De exemplu, specialiștii folosesc adesea termeni tehnici doar ca să sune mai impresionant. Iată fraza următoare, scrisă de un inginer care explica unele dintre inconvenientele heliocentralelor :

„Toate sistemele solar-termice trebuie să accepte tranziențe diurne și tranziențe rapide, datorate trecerii norilor, în funcționarea din timpul zilei”.

De fapt, el încearcă să spună că noaptea se face întuneric și că norii acoperă uneori soarele. Ideea nu este complicată și nu există nici un motiv ca să sune complicat.

Limbajul birocratic este numit și limbaj funcționăresc. O parte din el își are originile în cea mai mare instituție de la noi - guvernul federal. În 1981, Malcolm Baldridge, pe atunci ministrul Comerțului, a hotărât să curețe măcar zona lui și a redactat un memo în care interzicea anumite expresii, stăvilind crearea altora de acest gen. El îi avertiza pe lucrătorii din comerț să evite „cuvintele corcite, substantivele și adjectivele folosite ca verbe și verbele pasive”. Erau incluse aceste greșeli: finalizat („terminat” este foarte bun); a avea

7

impact asupra unei situații (suntem pe teren sigur dacă o „controlăm” sau o „influențăm”) ; parametrii în cadrul cărora se lucrează („limitele specifice” este binevenit); simpatizez cu dumneavoastră („Mă doare-n cot! Oricum va trebui să spun «da» sau «nu»”)2.

Autorii de texte bune nu folosesc niciodată limbajul dublu atunci când cuvintele de toate zilele sunt la fel de potrivite. Totuși, uneori, cuvintele obișnuite nu sunt la fel de bune. Dacă un cuvânt care nu are echivalent în limbajul simplu este esențial pentru subiect, nu aveți de ales, trebuie să-I folosiți. Dar explicați-le cititorilor ce înseamnă acest termen nou.

Poate că nu este nevoie decât să oferiti o definiție simplă atunci când folosiți prima oară cuvântul. Dar, de obicei, simplificarea lucrurilor complicate înseamnă mai mult decât definirea termenilor tehnici; de fapt, definițiile din dicționare sunt, adesea, la fel de derutante ca termenii înșiși. Iar scopul dumneavoastră nu este să îmbogățiți vocabularul cititorilor, ci să transmiteți o idee. De cele mai multe ori puteți face ca ideea să fie înțeleasă mai ușor descriind noul termen, nu definindu-l.

Descrieți, nu dați definiții. Să presupunem că scrieți despre elementul chimic litiu ca agent în tratarea depresiei neuropsihice. Este bine să începeți prin definirea litiului. Așa că deschideți dicționarul și găsiți următoarele: „litiu: un element moale, alb-argintiu, din grupa metalelor alcaline. Numărul atomic 3, greutatea atomică 6,941”. Nu este o definiție prea utilă. Dacă aceasta este tot ce puteți să le spuneți cititorilor, nu vor fi mult mai luminați decât erau.

În schimb, ați putea scrie: „Litiul este un metal alb-argintiu, foarte ușor - de fapt, este cel mai ușor metal cunoscut. Este și foarte moale, poate fi tăiat cu cuțitul. Numele îi vine de la cuvântul din limba greacă lithos, care înseamnă «piatră»”. Acum, cititorii au o imagine despre litiu. Ați alungat o parte din misterul care înconjura numele litiului și puteți trece la utilizarea lui.

Din același motiv, nu faceți nici o ispravă dacă despre kilowatt-oră spuneți că este „cantitatea de energie consumată atunci când o sarcină electrică de un kilowatt este menținută timp de o oră”. Veți avea mai mult succes dacă spuneți că un kilowatt-oră este cantitatea de electricitate necesară pentru a face să funcționeze un foehn timp de o oră sau energia necesară pentru a prăji trei

2 „Hacking Through the Paper Jungle”, Public Relations Journal, august 1981, p. 26.8

felii de pâine. Acestea nu sunt definiții științifice valabile pentru un kilowatt-oră, dar sunt descrieri bune - și sunt mult mai multe șanse să fie înțelese.

Atunci când folosiți definiții sau descrieri, nu trebuie să introduceți prea mulți termeni noi. Folosirea termenilor tehnici este un lux în care trebuie să vă scăldați cu măsură. Nu vă așteptați ca oamenii să asimileze imediat mai mulți termeni noi. Desigur, unii scriitori lucrează conform principiului „definește-l și folosește-l fără probleme”.

Aceasta este o metodă mult îndrăgită de autorii de manuale. Ei prezintă un termen nou (sau cinci, sau oricât de mulți simt nevoia), îl definesc și apoi desfășoară narațiunea, folosind termenii noi. Iar bieții studenți se trezesc că trebuie să se Întoarcă la pagina cu definiția cam la fiecare 10 secunde ca să nu piardă șirul celor citite.

Totuși, autorii de manuale nu prea au de ales, pentru că, adesea, scopul lor este să-i învețe pe studenți vocabularul unei noi discipline. Iar acest obiectiv cere definiții. Dar autorii de texte pentru relații publice au alt scop: să comunice un mesaj unic. Nu puteți face aceasta dacă introduceți termeni noi doar în scopul de a educa publicul. Trebuie să transmiteți cea mai mare parte a mesajului dumneavoastră în cuvinte pe care publicul le înțelege deja. Cu alte cuvinte, folosiți cât mai mult posibil limbajul simplu.

Dacă scrieți o broșură (booklet) medicală despre interferon, o proteină din organism care ajută la respingerea bolilor, trebuie să folosiți termenul „interferon”. Dar nu este nevoie să dați cititorilor o lecție completă de biochimie. Nu vă lăsați tentat să folosiți cuvinte ca „fibroblaste” sau „lipo-polizaharide”. Chiar dacă definiți acești termeni, folosirea lor va pune în umbră ceea ce încercați să spuneți despre interferon.

Ce se întâmplă dacă acești termeni sunt esențiali pentru subiectul discutat? Tocmai asta este - că, probabil, nu sunt esențiali. Cel puțin, nu termenii în sine. Fibroblastele pot fi importante, dar puteți spune la fel de bine „celule de țesut conjunctiv”. Dacă descrieți aceste lucruri fără să le numiți, va fi mai ușor și pentru dumneavoastră, și pentru cititori.

Se înțelege de la sine că nu puteți descrie termeni tehnici dacă nu știți ce înseamnă. Așadar, ori de câte ori tratați un anumit subiect tehnic, trebuie să aveți la îndemână un dicționar de specialitate. De exemplu, dacă scrieți despre

9

geologie, trebuie să aveți un dicționar de științe ale Pământului sau o lucrare de referință de acest gen.

Ce se întâmplă dacă ați înlocuit jargonul cu cuvinte obișnuite, acolo unde s-a putut, și ați descris foarte bine toți termenii tehnici necesari, însă mesajul continuă să fie prea complex pentru cititorul de rând? În acest caz, trebuie, pur și simplu, să le dați cititorilor suficiente informații esențiale ca să poată înțelege. Trebuie însă să aveți grijă să nu dați prea multe informații esențiale dintr-o dată. Spuneți lucrurile treptat.

Spuneți lucrurile treptat

Dacă spuneți cititorilor prea multe dintr-o dată, îi puteți încurca. Un cititor poate să accepte un fapt nou, dacă folosiți cuvinte pe înțelesul lui, dar nu vă așteptați să-i puteți transmite mai multe idei noi în același timp. Mintea cititorului va semnala „supra-încărcare” și nu va mai accepta nimic. Este ca arderea unei siguranțe atunci când puneți prea multe aparate electrice în aceeași priză. Creierul, la fel cu circuitele electrice, poate accepta să treacă doar o anumită cantitate de curent.

Trebuie să prezentați ideile noi pe rând. Și trebuie să o faceți în succesiunea logică. Prima idee o explică pe a doua, a doua pe a treia și așa mai departe. Dacă porniți de la ideea cea mai simplă și înaintați pas cu pas, puteți să-l duceți pe cititor până la un nivel înalt de complexitate. Iată cum descrie Isaac Asimov felul în care a redactat o lucrare de matematici:

„La început, a fost vorba despre aritmetică; de-abia în capitolul doi am ajuns la cifrele arabe, iar de fracții nu am pomenit până în capitolul patru. Oricum, până la sfârșitul cărții vorbeam despre numerele imaginare, numerele hiperimaginare și numerele transfinite - și acesta era scopul real al cărții. Trecând de la numărătoare la transfinite, am urmat un plan atât de atent trasat și de progresiv încât nici o clipă nu a părut altfel decât ușor!”3.

Dacă o faceți treptat, puteți explica aproape orice. Elementul esențial este să vă asigurați că prima treaptă este la locul ei. După ce ați identificat punctele principale și le-ați pus în ordine, analizați primul punct. Vor ști cititorii despre ce vorbiți? Evident, aceasta depinde de cititori și de nivelul cunoștințelor lor

3 Isaac Asimov, Opus 100, Houghton Mifflin, Boston, 1969, pp. 89-9010

despre acel subiect. Totuși, pentru a ști de unde să porniți, este nevoie de o definire foarte clară a tuturor treptelor.

Trebuie să determinați de la început punctele centrale. Mulți autori de texte fac acest lucru; dar, undeva, între început și sfârșit, ideile principale se pierd. Comunicarea lucrurilor complexe este sortită eșecului dacă numai autorul știe care sunt ideile principale.

Punctele centrale trebuie să-i fie clare celui care citește textul. Prezentați cu claritate punctele principale. Indiferent dacă scrieți despre un subiect complex sau despre unul simplu, obiectivul este același: să transmiteți un mesaj. Mesajele trebuie să se sprijine pe fapte, cifre, descrieri și explicații. Nu puteți omite detaliile importante. Mult prea adesea însă, autorii textelor îngăduie detaliilor și descrieri lor să întunece mesajul. Punctul central este îngropat într-un paragraf cu statistici sau se arată la capătul unei serii de expresii calificative echivoce.

Nu trebuie să pierdeți din vedere țelul. Aveți grijă ca ideea principală să reiasă deplin. În general, reușiți acest lucru dacă enunțați de la început punctul principal, cu claritate și forță, lăsând detaliile pentru mai târziu. Este mult mai ușor pentru cititori să urmărească un lanț de explicații dacă au aflat întâi ideea principală. Dacă nu prezentați cu claritate ideea principală, nu numai că mesajul nu va ajunge la cititori, dar ei nu vor da importantă celor spuse de dumneavoastră.

Atunci când vă îmbolnăviți, mergeți la medic, deoarece considerați că el este destul de familiarizat cu suferința dumneavoastră pentru a vă pune diagnosticul și a vă trata rapid.

Dar, dacă nu sunteți în stare să spuneți clar ce simptome aveți, medicul nu va ști ce să facă, cel puțin la început. Îl puteți ajuta dacă vă pregătiți pentru consultație studiind Family Health Manager. Explicați lucrurile necunoscute cu ajutorul celor cunoscute. Cititorii nu înțeleg cu ușurință explicațiile complicate despre lucruri care le sunt necunoscute. Dacă însă legați subiectul de un lucru din cadrul experienței cititorului, puteți sări peste mai multe etape de definire și descriere, ajungând direct la explicație.

Analogiile simple sunt minunate când este vorba să facem pe cineva să înțeleagă de ce lucrurile sunt într-un anumit fel. În privința folosirii curentului

11

electric, apar adesea nemulțumiri, deoarece marii consumatori industriali plătesc mai puțin (în cenți pe kilowatt-oră) decât locuitorii din acel cartier. Stabilirea taxelor de consum al curentului electric este foarte complicată, dar un autor de texte angajat la o companie de electricitate a avut o idee strălucită - a explicat diferența de preț folosind analogia cu roșiile. Atunci când roșiile, camioanele și ketchup-ul înlocuiesc generatoarele, cablurile și transformatoarele, cititorii se pot concentra pe mesaj în loc să se străduiască să înțeleagă o terminologie care nu le este familiară.

Subiectele științifice, în special, necesită explicații în cuvinte familiare. Autorul unei lucrări de științe naturale i-a ajutat pe cititori să înțeleagă un fenomen natural cunoscut, dar pe care puțină lume l-a văzut - aurora boreală - în următorul mod:

În zilele noastre, savanții consideră că aurora boreală este produsă de particulele de „vânt solar” în interacțiunea lor cu câmpul geomagnetic de dincolo de straturile superioare ale atmosferei, în zona numită magnetosferă. După părerea lui Syun-Ichi Akasofu, de la Institutul de Geofizică al Universității din Alaska, vântul solar produce cantități uriașe de electricitate în magnetosferă. Această energie accelerează particule din straturile superioare ale atmosferei, unde lovesc atomi din diferite gaze, producând culorile caracteristice și umplând cerul cu o lumină care dansează4.

Oamenii pot fi ajutați să vadă ceva și prin folosirea unor cuvinte concrete în locul abstracțiilor. Abstracțiile sunt vagi și deschise interpretărilor, Cu cât vă îndepărtați de cuvintele specifice și concrete, cu atât lăsați mai mult loc imaginației publicului.

Mesajul trebuie să fie accesibil

Modul în care prezentați mesajul contribuie și el la simplificarea materialului. De exemplu, unele tipuri de literă sunt mai ușor de citit decât altele. Cele mai multe litere cu piciorușe sunt mai ușor de citit decât cele scrise cu (așa-numitul) caracter grotesc, deoarece recunoaștem cuvinte Întregi, nu litere, și avem tendința să parcurgem cu privirea rândurile, oprindu-ne din loc în loc. Ochiul prinde partea de sus a literelor cu piciorușe și identificăm cuvântul chiar fără să vedem toate literele5. 4? Bruce Brown, "Shedding Light on the Aurora", National Wildlife, februarie-martie 1985, p. 51

5 Kathleen Tinkel, „Taking It In", Adobe Magazine, 7(4), aprilie 1996, pp. 40-44.12

Discutând modalitățile de a face materialele mai accesibile, Kathleen Tinkel, de la Adobe Magazine, face distincția Între caracterul citeț și caracterul lizibil. După părerea ei, caracterul citeț se referă la ușurința cu care se disting literele. Caracterul lizibil se referă la aspectul dactilografiat, incluzând mărimea, spatiile, mărimea casetei, mărimea rândurilor, aranjarea în pagină și alte variabile de acest gen.

Lista de control pentru simplificarea lucrurilor complicate:

1. Ați cercetat subiectul în profunzime? Înțelegeți complexitatea lui și sensurile exacte ale termenilor pe care îi folosiți?

2. Textul dumneavoastră rămâne în limitele cunoștințelor pe care le aveți?

3. Le-ați spus cititorilor doar atât cât este nevoie ca să înțeleagă ideea?

4. Ați folosit cât mai mult posibil un limbaj limpede, evitând jargonul inutil? Ați înlocuit termenii de specialitate cu cuvinte obișnuite oriunde se putea păstra acel sens?

5. Ați explicat deplin toți termenii de specialitate pe care nu i-ați putut evita?

6. Ați verificat dacă toți termenii de specialitate folosiți sunt cu adevărat necesari pentru a comunica mesajul?

7. l-ați condus pe cititori prin câte o etapă, pe rând? Ați început cu o idee pe care ei o înțeleg ?

8. Ați identificat ideile principale pe care doriți să le transmiteți? Le-ați prezentat limpede, fără să le încărcați cu explicații și amănunte?

9. Ați folosit idei familiare ca să explicați concepte nefamiliare?

10. Ați folosit cuvinte concrete, și nu abstracții?

11. V-ați străduit ca materialul să fie cât mai accesibil posibil?

Recomandările lui Tinker includ: (1) scrierea cu caractere naturale și cu spații mici; (2) alineat la primul rând dintr-un paragraf; (3) evitarea contrastului mic și a literelor prea mici dacă credeți că publicul are probleme cu vederea; (4) evitarea desenelor cu linii foarte subțiri, cu cerneală colorată sau pe hârtie

13

colorată dacă există riscul ca lumina să fie insuficientă. Altă modalitate de a mări accesibilitatea o reprezintă organizarea și selectarea materialelor. Printre cele mai ușor de adaptat se numără documentele financiare.

Concluzii:

• Nu uitați că scrieți pentru cititori, ascultători și privitori.

• Cititorii/ascultătorii trebuie să rămână cu o singură idee principală.

• Scrieți în așa fel încât oamenii să înțeleagă ceea ce vreți să spuneți.

• Trebuie să cunoașteți bine mesajul, publicul și media.

• Trebuie să știți cu precizie ce vreți să spuneți.

• Trebuie să formulați mesajul în funcție de public.

• Caracteristicile publicului și ale media determină alegerea modului de transmitere a mesajului. În orice caz, stilul și conținutul mesajului dumneavoastră trebuie să fie adaptate la media.

• Principiile scrierii limpezi sunt inteligibilitatea, naturalețea, varietatea, eufonia și dimensiunea umană.

• Inteligibilitatea depinde în primul rând de lungimea cuvintelor și a frazelor.

• Stilul de conversație este cel mai ușor de citit.

• Trebuie să variați structura frazelor și cuvintele alese, pentru a evita monotonia.

• Textul trebuie să sune plăcut, dar nu în detrimentul clarității.

• Folosiți cuvinte personale, pentru a-l implica pe cititor.

• Eliminați clișeele și deformările.

• Recitiți și prelucrați textul, folosind o listă de control. Verificați inteligibilitatea.

• Subiectele complexe pot fi simplificate, devenind ușor de înțeles, dar acest lucru nu este ușor de făcut fără pierderi în ceea ce privește acuratețea.

14

• Nu este destul să scrieți fraze scurte și să definiți termenii tehnici. Trebuie să cunoașteți bine subiectul și să respectați o serie de principii și reguli importante de simplificare a lucrurilor complexe.

• Folosiți un limbaj obișnuit, nu limbajul dublu.

• Evitați eufemismele, jargoanele diferitelor discipline, limbajul funcționăresc (sau birocratic) și limbajul emfatic.

• Atunci când aveți de-a face cu termeni tehnici, nu este bine să-i definiți și apoi să-i folosiți liber. Descrieți-i, astfel încât cititorii să aibă o imagine clară a lucrurilor despre care scrieți.

• Trebuie să cunoașteți subiectul în profunzime și să fiți conștient de ceea ce nu cunosc cititorii.

• Începeți cu începutul și mergeți din etapă în etapă.

• Trebuie să vă fie foarte clar ce anume doriți să transmită mesajul dumneavoastră.

• Identificați punctele cele mai importante și formulați-le limpede. Nu acoperiți ideea principală cu norii detaliilor.

• Dacă punctul central nu este un lucru familiar, folosiți idei familiare pentru a-l explica.

• Dacă urmați aceste reguli și respectați principiile redactării de texte, veți putea explica orice lucru destul de important ca să merite să fie explicat.

15