Embed Size (px)
DESCRIPTION
Analiza Rapoartelor Financiare
Citation preview
Tema 1. Analiza veniturilor din vânzări
1. Analiza structurii veniturilor din vânzări.
2. Analiza factorială a veniturilor din vânzări.
Volumul vânzărilor (veniturile din vânzări) constituie indicatorul principal în ansamblul
indicatorilor valorici de volum şi reprezintă afluxul global de avantaje economice obţinute de
întreprindere pe parcursul perioadei de gestiune în urma producerii şi vânzării produselor
finite, comercializării mărfurilor, prestării serviciilor, îndeplinirii contractelor de
construcţie. Aceste avantaje pot îmbrăca diferite forme, cum ar fi: încasări de mijloace băneşti,
intrări ale activelor nemonetare, recepţionări ale serviciilor prestate de terţi.
Aprecierea generală a mărimii şi evoluţiei VV oferă posibilitatea de a examina
dimensiunea absolută şi relativă a indicatorului analizat în comparaţie cu prevederile Planului de
afaceri sau cu datele anilor precedenţi şi a studia modificările survenite. Analiza se efectuează în
baza datelor Situaţiei de profit şi pierdere, datelor evidenţei contabile la contul de „Venituri” şi
Planului de afaceri.
1. Analiza structurii veniturilor din vânzări.
Veniturile din vânzări pot fi structurate şi clasificate după numeroase criterii cu putere
informativă diferită de exemplu: pe segmente ale pieţei de desfacere (internă, externă) după
forma de achitare (contra mijloacelor băneşti, contra schimbului de active, servicii), în funcţie de
termenul de plată (cu plata prealabilă ( în avans), cu plata amânată sau în credit, pe grupe de
produse/mărfuri, pe tipuri de clienţi şa. Însă cel mai utilizat este criteriul de analiza a structurii
veniturilor pe tipuri de activitate operaţională. Aplicarea acestui criteriu permite determinarea
profilului real al întreprinderii în fabricarea produselor, comercializarea mărfurilor, prestarea
serviciilor. Contribuţia atât în mărime absolută, cât şi relativă a diferitor genurilor de activitate
operaţională desfăşurate de întreprindere în obţinerea veniturilor, precum şi gradul de
diversificare al activităţii operaţionale a întreprinderii, care poate fi îngust specializată fie
multilateral diversificată.
Tabelul l.Analiza structurii veniturilor din vânzări pe tipuri de activitate operaţională în dinamică
№Indicatori
Anul precedent Anul de gestiune Abaterea Ritmul creşterii,
%Suma , mii lei
P,% Suma , mii lei
P,% Suma , mii lei
P,%
1.2.3.4.
2. Analiza factorială a veniturilor din vânzări.
Deopotrivă cu analiza structurală veniturile din vânzări pot fi analizate şi sub aspect
factorial. Analiza factorială permite stabilirea cauzelor, care au condiţionat apariţia unor
modificări în mărimea şi evoluţia indicatorului analizat. La efectuarea analizei factoriale este
important să se ia în calcul tipul de activitate operaţională care a generat venituri, deoarece
specificul ramurii determină particularităţile metodei de calcul.
Astfel veniturile din vânzarea produselor finite depind de modificarea volumului
produselor fabricate, stocurilor produselor finite nerealizate şi modificarea preţurilor produselor.
Calculul influenţei acestor factori se face prin metoda bilanţieră, deoarece la baza formulei
factoriale se găseşte legătura aditivă.
Tabelul 2.
Calculul influenţei factorilor asupra modificării veniturilor din vânzarea produselor
finite
№ Indicatori Anul precedent
Anul de gestiune
Abatereaabsolută
Mărimea influenţei factorilor
1.
2.
3.
4.
5.
Balanţa de verificare:
TEMA 2. Analiza rezultatelor financiare
1. Analiza dinamicii şi structurii profitului până la impozitare.
2. Analiza factorială a profitului din activitatea operaţională.
1. Analiza dinamicii şi structurii profitului până la impozitare.
Scopul principal al activităţii oricărei întreprinderi este profitul, care are o însemnătate
aparte pentru agentul economic, ţinând cont de funcţiile sale: sursă de autofinanţare, pârghie de
cointeresare materială pentru salariaţi, izvor al formării surselor necesare desfăşurării activităţii
în condiţii normale.
Calculat ca diferenţa dintre veniturile realizate de întreprindere pe parcursul perioadei de
gestiune şi cheltuielile suportate de aceasta, mărimea profitului este determinată de evoluţia şi
stabilitatea veniturilor mai mari şi cheltuielilor mai mici. Cu cât mai mare este valoarea
veniturilor cu atât mai ridicată va fi mărimea profitului şi invers – creşterea mărimii
consumurilor şi cheltuielilor va diminua mărimea profitului, fie va genera rezultat financiar
negativ – pierdere, care în RF se reflectă în paranteze.
Fiind un indicator de rezultate mărimea, structura şi dinamica profitului provoacă un
interes major pentru diferiţi utilizatori ai rapoartelor financiare. Astfel proprietarii şi investitorii
sunt cointeresaţi să maximizeze profitul obţinut ca urmare a investiţiei făcute, salariaţii sânt
preocupaţi de securitatea locurilor de muncă şi de remunerarea lor, creditorii pe termen scurt,
mediu şi lung sânt cointeresaţi de profitul actual şi viitor apreciind mărimea profitului ca
principala garanţie de achitare a dobânzii şi rambursării datoriei la termenele de scadenţă,
organele fiscale calculează mărimea venitului impozabil şi impozitului pe venit luând ca bază
profitul.
În practică întreprinderea poate obţine profit din diferite tipuri de activităţii atît
operaţională, cît şi neoperaţională şi deci, se deosebesc diverse noţiuni ale profitului :
1) Profit brut (pierderea globală) reprezintă profirul obţinut din vânzarea
produselor, comercializarea mărfurilor, prestarea serviciilor, contracte de
construcţii şi se determină ca diferenţa dintre venitul din vânzări şi costul
vînzărilor.
2) Profitul (pierderea) din activitatea operaţională reprezintă diferenţa dintre
veniturile şi cheltuielile obţinute de întreprindere din activitatea de bază.
3) Profitul (pierderea) din activitatea de investiţii este diferenţa dintre veniturile
şi cheltuielile obţinute de întreprindere din operaţiunile ce ţin de mişcarea
activelor pe termen lung.
4) Profitul (pierderea) din activitatea financiară reprezintă diferenţa dintre
veniturile şi cheltuielile aferente operaţiunilor legate de modificările în mărimea
şi structura capitalului propriu şi surselor împrumutate.
5) Profitul (pierderea) până la impozitare este profitul obţinut de întreprindere în
cursul perioadei de gestiune sin toate tipurile de activităţi desfăşurate de
întreprindere şi rezultatul excepţional. Profitul până la impozitare mai este numit
şi profit contabil.
6) Profitul (pierderea) netă este profitul, care rămâne la dispoziţia întreprinderii
după calcularea cheltuielilor privind impozitul pe venit şi se determină ca
diferenţa dintre PPI şi cheltuielile (economiile) privind impozitul pe venit.
Deoarece dintre toţi indicatorii profitului cel mai generalizator şi cu cea mai mare putere
informaţională este profitul până la impozitare, materialele analitice conţin în primul rând
aprecierea mărimii, evoluţiei şi structurii acestui indicator, care poate fi exprimat prin relaţia:
PPI =
Analiza PPI permite determinarea evoluţiei indicatorului analizat de la o perioadă la alta,
aprecierea modificărilor structurale survenite în componenţa PPI, precum contribuţia fiecărui gen
de activitate în obţinerea profitului contabil. Pozitiv se apreciază creşterea cotei RAO în suma
totală a profitului, deoarece aceasta reprezintă activitatea de bază a întreprinderii. În baza
informaţiei Raportului de profit şi pierderi se întocmeşte următorul tabel.
Tabelul 1.
Analiza dinamicii şi structurii PPI
№Indicatori
Anul precedent Anul de gestiune AbatereaSuma , mii lei
P,% Suma , mii lei
P,% Suma , mii lei
P,%
2. Analiza factorială a profitului din activitatea operaţională.
Profitul operaţional reprezintă rezultatul financiar din activitatea principală, de bază a
întreprinderii şi se calculează după formula:
RAO =
Fiecare parte componentă a acestei relaţii reprezintă un factor, cate acţionează asupra
modificării profitului operaţional. Profitul brut şi AVO au o acţiune directă, iar cheltuielile
perioadei – o acţiune inversă. În calitate de sursă informaţională pentru analiza factorială a RAO
serveşte Raportul de profit şi pierderi şi anexa la RPP. Deoarece între aceşti cinci factori şi
indicatorul rezultativ există legătură aditivă pentru analiza factorială se utilizează metodă
bilanţieră.
Tabelul 2.
Calculul influenţei factorilor asupra modificării rezultatului din activitatea operaţională
(mii lei)
№Indicatori
Anul precedent
Anul de gestiune
Abaterea Mărime influenţei factorilor
Balanţa de verificare:
TEMA 3. Analiza rentabilităţii
1. Analiza rentabilităţii veniturilor din vânzări
2. Analiza rentabilităţii activelor (economice)
3. Analiza rentabilităţii capitalului propriu (financiare).
1. Rentabilitatea este un indicator de eficienţă care exprimă capacitatea întreprinderii de a
obţine profit şi se determină ca raportului dintre efectele economice şi financiare obţinute de
întreprindere şi eforturile depuse: Rentabilitatea =Efect ecomic şi financiar/ Efort.
În calitate de efect la calculul rentabilităţii se utilizează cel mai des profitul, iar în calitate de
efort - costul vânzărilor, activele totale, capitalul propriu, şa. În literatura de specialitate
indicatorii de rentabilitate sânt clasificaţi în trei grupe:
indicatorii rentabilităţii producţiei (rentabilitatea vânzărilor, rentabilitatea pe produs);
indicatorii rentabilităţii activelor (rentabilitatea activelor totale şi activelor cu destinaţie de
producţie);
indicatorii rentabilităţii capitalului (rentabilitatea capitalului propriu şi capitalului
permanent).
În practica naţională sânt utilizaţi numeroşi indicatori de rentabilitate. Exprimaţi întotdeauna
în procente, aceştia reflectă eficienţa activităţii întreprinderii şi prezintă interes pentru diferite
categorii de utilizatori ai RF.
1. Analiza rentabilităţii veniturilor din vânzări
Rentabilitatea vânzărilor reprezintă unul din principalii indicatori de apreciere a
performanţelor activităţii operaţionale şi exprimă eficienţa activităţii comerciale asigurând
legătura dintre profit şi venitul din vânzări. Rentabilitatea vânzărilor reflectă capacitatea
întreprinderii de a obţine profit din vânzarea produselor finite, mărfurilor şi prestării serviciilor şi
măsoară mărimea profitului obţinut la un leu venit din vânzări. În literatura de specialitate există
diverse modalităţi de calcul al acestei rate de rentabilitate:
Rentabilitatea vânzărilor
În practica analitică în cele mai dese cazuri se analizează rentabilitatea vânzărilor calculată în
baza profitului brut, deoarece nivelul acestui indicator reflectă eficienţa cu care întreprinderea îşi
gestionează vânzările, costurile şi preţurile de vânzare ale produselor, mărfurilor şi serviciilor.
La prima etapă se analizează mărimea şi evoluţia rentabilităţii veniturilor din vânzări,
utilizându-se datele Raportului (Situaţiei) de profit şi pierderi şi Planului de afaceri.
La următoare etapă a analizei, se determină factorii care au contribuit la modificarea
nivelului rentabilităţii veniturilor din vânzări. Deşi în practică sânt cunoscute şi utilizate mai
multe modele de analiză factoriale unul dintre cele mai des utilizate modele prescrie, că nivelul
rentabilităţii vânzărilor depinde de influenţa următorilor factori:
modificarea structurii şi sortimentului produselor (mărfurilor, serviciilor prestate);
modificarea costului pe unitate de produs vândut ( marfă, serviciu prestat);
modificarea preţului de vânzare pe unitate de produs (marfă, serviciu prestat).
Pentru efectuarea analizei factoriale a rentabilităţii veniturilor din vânzări se vor utiliza
următoarele surse informaţionale:
Raportul (Situaţia) de profit şi pierderi;
Anexei la Raportul de profit şi pierderi;
Planul de afaceri al întreprinderii;
Calcul speciale de recalcularea indicatorilor.
Tabelul 1.
Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii veniturilor din vânzarea produselor
În practica naţională sânt utilizaţi numeroşi indicatori de rentabilitate. Exprimaţi întotdeauna
în procente, aceştia reflectă eficienţa activităţii întreprinderii şi prezintă interes pentru diferite
categorii de utilizatori ai RF.
2. Rentabilitatea activelor măsoară profitul obţinut la fiecare leu investit în activele
întreprinderii indiferent de sursa de finanţare a acestora şi caracterizează capacitatea unităţii
economice de a-şi utiliza cât mai eficient activele sale. În cazul în care întreprinderea obţine
pierderi contabile, nivelul acestui indicator va fi negativ şi va reflecta pierderile obţinute la
fiecare leu de active.
Astfel se consideră că, dacă întreprinderea analizată are o rată a rentabilităţii mai mare
decât rata dobânzii la sursele împrumutate, atunci atragerea surselor suplimentare este justificată,
în caz contrar, gradul înalt de îndatorare devine consumator de capital propriu având „efect de
măciucă”
Rentabilitatea activelor se calculează conform relaţiei:
Valoarea medie a activelor poate fi calculată prin două modalităţi:
După media cronologică în baza Cărţii mari sau Bilanţului contabil - după media aritmetică
simplă.
La prima etapă în baza datelor Bilanţului contabil şi RPP se analizează nivelul şi dinamica
rentabilităţii economice, care poate creşte sau diminua fie prin modificarea nivelului rentabilităţii
vânzărilor, fie pe seama accelerării ori încetinirii rotaţiei activelor. Astfel rezultă, că
rentabilitatea activelor depinde de influenţa următorilor factori:
modificarea rentabilităţii vânzărilor;
modificarea numărului de rotaţii al activelor.
Formula factorială fiind următoarea:
Calculul influenţei acestor factori se face prin metoda substituţiei în lanţ sau varietăţile ei.
Tabelul 2. Calculul influenţei factorilor asupra modificării nivelului rentabilităţii activelor
Indicatori Anul precedent
Anul de gestiune
AbatereaInclusiv din modificarea
Rentabilităţii veniturilor din vânzări
Numărului de rotaţii al
activelor1 2 3 4 5 6
1. VV, mii lei (RPP rd.010)
X X
2.PPI, mii lei (RPP rd.130)
X X
3. Valoarea medie a activelor, mii lei (BC. rd.470 col 4+5/2)
X X
4. Rentabilitatea veniturilor din vînzări, % (factor primar) (PPI/VV*100)
X X
5. Numărul de rotaţie al activelor, rotaţii (factor secundar) (VV/A)
X X
6. Rentabilitatea activelor (PPI/A*100)Balanţa de verificare:
3. Analiza rentabilităţii capitalului propriu (financiare).
Rentabilitatea capitalului propriu reflectă eficienţa utilizării capitalului propriu în
procesul activităţii economice a întreprinderii, cu alte cuvinte măsoară randamentul capitalului
propriu, al plasamentului financiar pe care acţionarii l-au făcut. Prin intermediul acestui indicator
posesorii de capital apreciază eficienţa investiţiilor lor, adică caracterizează mărimea profitului
obţinut la fiecare leu investit în capitalul propriu. Formula de calcul a rentabilităţii financiare
este:
Analiza începe cu aprecierea evoluţiei în dinamică a indicatorului analizat. În calitate de
sursă informaţională serveşte RPP şi BC.
La următoare etapă se precaută cauzele care au contribuit la modificările rentabilităţii
financiare. În teoria şi practica analitică se utilizează mai multe sisteme factoriale. În cazul când
rentabilitatea capitalului propriu este calculată în baza PPI prin înmulţirea numitorul şi
numărătorul cu valoarea medie a activelor obţinem următorii doi factori:
rentabilitatea activelor
rata pârghiei financiare
Formula factorială fiind următoarea:
Rata pârghiei financiare caracterizează structura surselor de finanţare a activelor. Dacă
întreprinderea nu atrage surse împrumutate, atunci rata pârghiei va fi egală cu 100%. Dacă rata
este de 125 % (1000/800) înseamnă că pe prima sută de procente întreprinderea îşi finanţează
activele pe seama surselor proprii, restul – împrumutate.
La ultima etapă se analizează rentabilitatea capitalului propriu calculată în baza profitului
net, rămas la dispoziţia întreprinderii repartizarea căruia ţine de competenţa exclusivă a adunării
generale a proprietarilor Pe seama profitului net sânt create rezerve, acoperite pierderile anilor
precedenţi majorat capitalul statutar, făcute investiţii pentru dezvoltarea producţiei şi anume de
acest indicator sânt cointeresaţi atât proprietarii reali ai întreprinderii, cât şi acţionarii potenţiali
atunci când aleg pe piaţa valorilor mobiliare cele mai atractive variante de procurare a acţiunilor.
Asupra rentabilităţii capitalului propriu calculată în baza profitului net influenţează trei factori
care se obţin prin înmulţirea numitorului şi numărătorul cu valoarea medie a activelor şi PPI :
rentabilitatea activelor
rata pârghiei financiare
rata corelaţiei dintre profitul net şi profitul până la impozitare.
Rata corelaţiei dintre PN şi PPI caracterizează presiunea fiscală asupra rezultatelor
financiare ale întreprinderii şi reflectă corelaţia dintre profitul net rămas la dispoziţia
întreprinderii şi PPI. Dacă impozitul pe venit creşte, atunci scade coeficientul corelaţiei dintre
PN şi PPI , creşte presiunea fiscală asupra rezultatelor financiare şi scade rentabilitatea
capitalului propriu.
Calculul influenţei acestor factori seva petrece prin metoda substituţiilor în lanţ, deoarece în
formula factorială între factori există legătură multiplicativă (înmulţire şi împărţire).
Date iniţiale Tabelul 3.
Indicatori Anul precedent Anul de
gestiune
Abaterea
1 2 3 41.PPI, mii lei (RPP rd.130)
2. PN, mii lei (RPP rd.150)
3. Valoarea medie a activelor, mii lei (BC. rd.470 col 4+5/2)4. Valoarea medie a capitalului propriu, mii lei (BC. rd.650 col 4+5/2)5. Rentabilitatea activelor , % (PPI/A*100)6. Rata pârghiei financiare (rd.3/4)
7.Rata corelaţiei dintre PN şi PPI (Rata presiunii fiscale) (rd.2/1)8. Rentabilitatea capitalului propriu, % (rd.2/4*100)
Tabelul 4.
Calculul influenţei factorilor asupra modificării nivelului rentabilităţii capitalului propriu
Balanţa de verificare:
Tema 4. Analiza situaţiei financiare
1. Analiza structurii activelor (patrimoniului) întreprinderii.2. Analiza patrimoniului net.3. Analiza rotaţiei activelor.4. Analiza fondului de rulment net.5. Analiza structurii surselor de finanţare ale activelor.6. Analiza lichidităţii bilanţului contabil.7. Analiza fluxurilor de numerar.
1. Analiza structurii activelor (patrimoniului) întreprinderii.
Este necesar de menţionat că activitatea economică şi situaţia financiară a agenţilor
economici sânt strâns legate între ele, astfel încât rezultatele din activitatea economico-
financiară, în cea mai mare parte, depind de starea financiară a întreprinderii. În acelaşi moment,
starea financiară depinde de rezultatele obţinute de pe urma utilizării factorilor de producţie, cât
şi consumurilor suportate pe parcursul anului de gestiune.
Situaţia financiară este o noţiune complexă care, din punct de vedere a conţinutului
economic, se bazează pe un sistem de indicatori atât absoluţi, cât şi relativi (în formă de
coeficienţi), care reflectă, sub multiple aspecte, patrimoniul întreprinderii, sursele de constituire
al acestuia, cât şi eficacitatea utilizării activelor şi pasivelor întreprinderii.
Prin noţiunea de patrimoniu se subînţelege totalitatea resurselor economice controlate de
întreprindere, exprimate în formă valorică, utilizate pentru desfăşurarea activităţii economico-
financiare. Analiza situaţiei patrimoniale presupune studierea activelor de care dispune
întreprinderea la un moment dat, indiferent de provenienţa acestora.
În scopul analizei situaţiei patrimoniale, activele se studiază din punct de vedere a
mărimii, evoluţiei şi structurii.
În procesul analizei mărimii şi dinamicii patrimoniului este raţională examinarea
evoluţiei activelor în concordanţă cu dinamica venitului din vânzări, fapt ce permite aprecierea şi
eficienţei utilizării patrimoniului existent. Depăşirea ritmului de creştere al volumului vânzărilor
faţă de ritmul de creştere al activelor se apreciază pozitiv, semnificând o gestiune reuşită a
activităţii de către managerii întreprinderii.
Tabelul 1.Analiza mărimii şi evoluţiei patrimoniului întreprinderii
№
Analiza structurii patrimoniului prevede examinarea corelaţiilor existente între diferite
elemente de activ şi presupune examinarea aportului acestor elemente patrimoniale în valoarea
totală a activului. Pentru studierea structurii activelor se utilizează metoda pe verticală.
Pentru analiza structurii patrimoniului şi modificărilor ce survin în componenţa acestuia se
foloseşte cu succes şi altă metodă – metoda ratelor. Aplicarea metodei ratelor presupune
calcularea şi interpretarea unui şir de rate (coeficienţi) prin intermediul cărora se analizează
structura patrimoniului după diferite criterii.
Astfel, în funcţie de termenul de aflare a activelor în circuitul economic se calculează:
Rata imobilizărilor =
Rata imobilizărilor reflectă cota activelor imobilizate în valoarea totala a activelor. La aprecierea
acestei rate este important să se ţină cont de gradul de însuşire a capacităţii de producţie.
Creşterea în dinamică a ratei imobilizărilor în condiţiile unui grad scăzut al utilizării capacităţii
de producţie reflectă o compoziţie fragilă a utilizării patrimoniului Ponderea imobilizărilor mai
mare de 67% poate crea dificultăţi privind achitarea datoriilor curente.
Rata activelor circulante =
Rată complementară, măsură a flexibilităţii financiare, reflectă ponderea activelor ce se
transformă uşor în bani.
Rata corelaţiei dintre activele circulante şi imobilizate =
Reflectă corelaţia existentă dintre activele circulante şi imobilizate. Creşterea acestei rate denotă
accelerarea rotaţiei activelor şi contribuie la reducerea sumei mijloacelor economice necesare
pentru derularea activităţii.
În funcţie de gradul de implicare în activitatea operaţională se calculează şi se apreciază:
Rata activelor cu destinaţie de producţie =
Măsoară expresia relativă al potenţialului productiv al întreprinderii. Nu toate activele controlate
de întreprindere sunt antrenate în procesul de producţie, o parte din ele se pot afla la stadiul de
creare (active în curs de execuţie) sau de decontări (creanţe), pot fi investite în capitalul statutar
al altor întreprinderi.
Rata compoziţiei tehnice =
În condiţiile crizei economice acest coeficient are o tendinţă de reducere, condiţionată de un şir
de cauze: majorarea preţurilor pentru mărfuri şi materiale stocate, plasarea mijloacelor în stocuri
cu scopul protecţie contra devalorizării banilor, creşterea stocurilor din cauza reducerii cererii,
reînnoirii lente a mijloacelor fixe din cauza scumpirii lor şi lipsei surselor de finanţare.
Un alt criteriu de grupare a activelor, în funcţie de gradul de lichiditate (capacitatea
elementului patrimonial de a se transforma în mijloace băneşti), presupune calcularea următoarei
rate:
Rata activelor perfect lichide =
Caracterizează cota activelor care se află într-o formă perfect lichidă şi pot fi imediat utilizate
pentru achitarea datoriilor sau alte scopuri. De nivelul acestui coeficient direct depinde
capacitatea de plată a întreprinderii, care poate să fie diferită de la o perioadă la alta.
Tabelul 2.
Analiza structurii activelor prin metoda ratelor
2. Analiza patrimoniului net.
Patrimoniul întreprinderii poate fi analizat nu numai la valoarea de bilanţ, ci şi la valoarea
netă. Prin noţiunea de patrimoniu net (active nete) se subînţelege bunurile întreprinderii care
provin din sursele proprii şi, după conţinutul economic, reflectă averea întreprinderii. Din punct
de vedere al calculului, patrimoniul net se determină astfel:
Din formulă se observă, că PN calculat astfel, va fi egal cu capitalul propriu. Concomitent, în
practica analitică se întâlneşte şi altă modalitate de calcul:
Astfel calculată, mărimea patrimoniului net va fi egală cu capitalul permanent.
Valoarea patrimoniului net se ia în calcul în cazul multiplelor operaţiuni economice, ca
de exemplu: la evaluarea patrimoniului în scopul acţionării, privatizării, vânzării, moştenirii, la
depunerea întreprinderii în gaj, asigurarea bunurilor contra daunelor, reorganizarea (fuziunea,
divizarea), la evaluarea pachetelor de acţiuni pentru răscumpărarea, punerea în gaj în condiţiile
lipsei preţurilor de piaţă.
În urma desfăşurării activităţii economico-financiare eficiente mărimea patrimoniului net
creşte în dinamică. Tendinţa de reducere a activelor nete semnalează apariţia unor dificultăţi, ce
împiedică buna desfăşurarea a activităţii şi caracterizează situaţia ca instabilă. Apariţia valorii
negative patrimoniului net denotă o stare de criză. Activele întreprinderii sunt finanţate pe
deplin pe seama surselor împrumutate, fapt ce atestă o dependenţă financiară absolută a
întreprinderii de creditori.
În vederea analizei cauzelor de modificare a patrimoniului net se efectuează analiza factorială aplicându-se metoda bilanţieră.
Tabelul 3.Calculul şi analiza factorială a patrimoniului net
(mii lei)
3. Analiza rotaţiei activelor.
Orice unitate economică, pentru continuarea activităţii de întreprinzător şi adoptarea unor
decizii optimale apelează la calculul indicatorilor ce reflectă eficienţa utilizării activelor. Sursa
informaţională pentru analiza rotaţiei activelor - Raportul financiar.
După conţinutul economic, ratele de rotaţie ale activelor măsoară viteza de transformare a
activelor în lichidităţi, care diferă de la o ramură la alta: în unele sectoare ale economiei, activele
se rotesc mai repede, în altele – mai lent.
Ratele de rotaţie ale activelor pot fi clasificate în următoarele grupe:
rate generalizatoare de rotaţie a activelor;
rate de rotaţie a părţilor componente ale activelor totale;
indicatori particulari ai rotaţiei activelor curente.
Grupa ratelor generalizatoare de rotaţie ale activelor includ următorii indicatori:
numărul de rotaţii ale activelor;
rata înzestrării veniturilor din vânzări cu active;
durata (viteza) de rotaţie a activelor.
Numărul de rotaţii ale activelor sau recuperabilitatea activelor, după conţinutul economic,
reprezintă eficienţa cu care sunt utilizate mijloacele de care dispune întreprinderea sau de câte ori
vânzările reînnoiesc activele într-o perioadă de timp. Nivelul acestui indicator, după părerea mai
multor autori, trebuie să fie mai mare de 2,5 ori. Dacă acest indicator este mai mic decât cel
recomandat, atunci putem afirma că întreprinderea nu comercializează suficiente produse,
comparativ cu activele de care dispune. De regulă această situaţie este cauzată de gestionarea
proastă a stocurilor
După conţinutul economic rata înzestrării veniturilor din vânzări cu active
caracterizează mărimea activelor necesare întreprinderii pentru obţinea unui leu venit din
vânzări.
Durata (viteza) de rotaţie a activelor. Acest indicator, după conţinutul economic,
reprezintă perioada de timp în care veniturile din vânzări reînnoiesc activele sau în câte zile are
loc o rotaţie a activelor pentru a se transforma în mijloace băneşti.
Eficienţa cu care întreprinderea îşi gestionează şi utilizează activele va spori în cazul în care, rata
înzestrării veniturilor din vânzări cu active se va diminua, numărul de rotaţii al activelor va
creşte, iar durata de rotaţie se va accelera (se va reduce numărul de zile).
Tabelul 4.
Analiza ratelor generalizatoare de rotaţie ale activelor
Cea de-a doua grupă de rate, ce măsoară viteza de transformare a activelor în lichidităţi, este
reprezentată de ratele de rotaţie ale părţilor componente ale activelor totale. La calcularea
acestor indicatori valoarea activelor totale se substituie cu cea a părţilor componente ale
activelor: mijloace fixe, active circulante, stocuri de mărfuri şi materiale, creanţe pe termen scurt,
ş.a. Astfel pot fi calculate şi interpretate un şir de rate, cum ar fi:
Numărul de rotaţii ale mijloacelor fixe =
Numărul de rotaţii al activelor circulante =
Durata de rotaţie a creanţelor pe termen scurt =
Efectul direct al modificării rotaţiei activelor circulante poate fi o eliberare de capital din
circuitul economic în cazul accelerării, sau o imobilizare de capital - în cazul încetinirii. Suma
mijloacelor atrase sau sustrase poate fi determinată după următoarea relaţie:
±E =
5. Analiza surselor de formare ale activelor
Formarea patrimoniului necesar pentru desfăşurarea activităţii economico-financiare a
întreprinderii se efectuează pe seama diferitelor surse de finanţare.
Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii porneşte de la aprecierea generală a
structurii pasivelor. In cazul analizei structurale a surselor de finanţare a activelor se foloseşte
atât metoda de analiza pe verticala, cât şi metoda ratelor. Analiza structurii pasivelor prin
metoda ratelor presupune calcularea şi interpretarea uni şir de coeficienţi, care în literatura de
specialitate se mai numesc coeficienţii structurii capitalului, independenţei financiare, de
acoperire, de solvabilitate, de îndatorare sau coeficienţi ai capacităţii de plată.
Unul dintre cei mai frecvent folosiţi coeficienţi ai structurii surselor de finanţare este
coeficientul de autonomie (de autofinanţare, de concentrare a capitalului propriu). Anume acest
indicator se aplica, de obicei, in sistemul bancar al Moldovei în procesul aprecierii credibilităţii
clientului.
Coeficientul de autonomie =
Coeficientul în cauza reflectă, pe de o parte, cota capitalului propriu în suma totala a surselor
de finanţare, iar pe de alta parte–ponderea patrimoniului format pe seama mijloacelor proprii în
suma totală a activelor întreprinderii.
Din punct de vedere a creditorului, nivelul de siguranţa ai acestui coeficient alcătuieşte cel mai
puţin 0,5. În acest caz riscul creditorului este minim,pentru ca patrimoniul întreprinderii,care
este format din surse proprii,serveşte drept garanţie pentru achitarea tuturor datoriilor faţa de
creditori.
Coeficientul de atragere a surselor împrumutate (de concentrare a datoriilor) caracterizează
structura surselor de finanţare a activelor din punctul de vedere al cotei surselor împrumutate:
Coeficientul de atragere a surselor împrumutate =
Acest coeficient măsoară nivelul de îndatorare (solvabilitatea) a întreprinderii şi, în mod
normal,oscilează în limitele 0 – 0,5
Coeficientul corelaţiei dintre sursele împrumutate şi proprii (rata brută generala de îndatorare)
reflectă suma mijloacelor atrase revenită la 1 leu capital propriu:
Coeficientul corelaţiei între sursele împrumutate si proprii =
Cu cât mărimea acestui coeficient este mai mare,cu atât mai riscantă este situaţia financiară a
întreprinderii. Punctul critic la aprecierea coeficientului de corelaţie este 1.
Rata solvabilităţii generale exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate cu activele
totale de care dispune întreprinderea
Rata solvabilităţii generale =
Este evident că, în mod normal,nivelul acestui coeficient trebuie sa nu fie mai mic de 2
Înlocuind in aportul de mai sus mijloacele împrumutate cu valoarea capitalului propriu obţinem
(rata pârghiei financiare):
Rata generală de acoperire =
Fiind calculat în procente, acest raport arată că, la primele 100% activele întreprinderii se
finanţează pe seama surselor proprii, iar la celelalte procente prin atragerea mijloacelor
împrumutate. Sporirea acestui coeficient peste 2 sau 200% reflectă situaţia dificilă a
întreprinderii privind independenţa financiară a întreprinderii.
Analiza acestor indicatori se efectuează în dinamică în baza datelor din Bilanţul contabil.
Tabelul 5.
Analiza coeficienţilor structurii surselor de finanţare ale activelor
6. Analiza lichidităţii bilanţului contabil
Importanţa deosebită a lichidităţii reiese din natura economică a acestui indicator. În cadrul
echilibrului financiar capacitatea de plată, lichiditatea, solvabilitatea caracterizează una din
cele mai importante condiţii de existenţă a întreprinderii pe piaţă - posibilitatea de a-şi onora
obligaţiile de plată la termenele scadente
Deci în practica economică sânt utilizate următoarele noţiuni:
1. Capacitatea de plată – capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiunile sale de plată.
2. Lichiditatea activelor –proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în
mijloace băneşti
3. Solvabilitatea pe termen lung – capacitatea întreprinderii de a face faţă datoriilor pe
perioadă mai lungă de timp.
4. Lichiditatea BC – capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile pe termen scurt.
Formula generală de calcul a lichidităţii BC este :
Lichiditatea bilanţului contabil =
Există câteva modalităţi de calcul şi analiză a lichidităţii BC. În dependenţă de componentele
formulei de bază se calculează numeroase variante de indicatori ai lichidităţii.
Prima modalitate este utilizată în cadrul analizei exprese a situaţiei financiare a întreprinderii.
Conform acestei metode se calculează şi se interpretează trei coeficienţi de lichiditate.
Coeficientul cel mai general şi frecvent utilizat este lichiditatea curentă (de gradul III,
coeficientul de acopere, coeficientul total de achitare), care se calculează:
Lichiditatea curentă =
Caracterizează capacitatea întreprinderii prin activele sale curente disponibile să achite pe
deplin DTS. Intervalul optim al acestui indicator fiind de 2-2,5. Adică la fiecare leu DTS
întreprinderea trebuie să dispună de AC în mărime de 2 – 2,5 lei. Unul dintre cele mai
semnificative neajunsuri al lichidităţii curente constă în faptul, că aceasta nu ţine cont de
structura activelor curente, deoarece AC pot avea mărime suficientă, iar structură neraţională.
Astfel mijloacele băneşti sau CTS au un grad mai înalt de lichiditate şi pot fi mai uşor utilizate
pentru stingerea datoriilor decât stocurilor de mărfuri şi materiale. În calculul acestui indicator
sânt cointeresaţi potenţialii investitori
Compensează acest neajuns alt indicator de lichiditate, şi anume lichiditatea intermediară
(restrânsă, de gradul II, „testul acid”), care reprezintă un caz particular al lichidităţii curente.
Lichiditatea intermediară =
După cum se vede din formulă din componenţa AC se exclud SMM (o parte componentă a
AC cu un nivel de lichiditate mai redus) şi alte active curente. Indicatorul lichidităţii
intermediare caracterizează cota DTS pe care întreprinderea este în stare să o achite prin
mobilizarea mijloacelor băneşti, hârtiilor de valoare şi CTS . Nivelul recomandat fiind de 0,7-0,8
nu mai mare de 1 (70-80 bani la 1 leu DTS). Odată cu creştere acestui indicator peste nivelul de
1 creşte riscul de apariţie în componenţa CTS a creanţelor cu termenul expirat. De nivelul
acestui indicator sânt cointeresaţi creditorii pe TS.
Lichiditatea absolută (urgentă, rapidă imediată, de gradul I) caracterizează cota
datoriilor pe termen scurt care întreprinderea este capabilă să le achite utilizând doar mijloacele
cele mai lichide disponibile la moment.
Lichiditatea absolută =
Nivelul recomandat – 0,2-0,25. În calculul acestui coeficient sânt cointeresaţi furnizorii.
Nivelul insuficient al indicatorilor de lichiditate, cât şi creşterea excesivă a coeficienţilor
provoacă un şir de consecinţe negative.
Tabelul 6.Calculul coeficienţilor lichidităţii în cadrul analizei exprese
Avantajele metodei :a) Simplitatea şi uşurinţa calculelorb) Accesibilitatea sursei informaţionaleDezavantajele metodei: a) Caracterul subiectiv al parametrilor de apreciereb) Ignorarea gradului diferit de lichiditate al activelor reflectate în BC.
7. Analiza fluxurilor de numerar
Desfăşurarea activităţii economice a întreprinderii generează permanent mişcarea
mijloacelor băneşti.
După esenţa economică, fluxurile mijloacelor băneşti reprezintă încasările şi plăţile
mijloacelor băneşti efectuate în cursul perioadei de gestiune respective. Diferenţa dintre suma
încasărilor şi plăţilor constituie fluxul net de mijloace băneşti. La etapa iniţială se studiază
modificările în mărimile absolute ale FMB în comparaţie cu perioada precedentă. În calitate de
sursă informaţională se utilizează Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti. Aprecierea
informaţiilor obţinute se efectuează pornind de la următoarele considerente:
Desfăşurarea reuşită a activităţii operaţionale trebuie să genereze flux net pozitiv;
Menţinerea şi dezvoltarea potenţialului economic al întreprinderii condiţionează flux net
negativ din activitatea de investiţii;
Fluxurile pozitive din activitatea operaţională şi financiară (în caz de necesitate) trebuie
să compenseze fluxul net negativ din activitatea de investiţii.
Nerespectarea primei şi ultimei condiţii provoacă scăderea soldului mijloacelor băneşti şi
insolvabilitatea întreprinderii. Neglijarea celui de-al doilea aspect determină reducerea
potenţialului întreprinderii în perspectivă.
Tabelul 7.Aprecierea mărimii şi evoluţiei fluxurilor de numerar
Tipuri de activitate Perioada precedentă Perioada de gestiune
1. Activitatea operaţională
2. Activitatea de investiţii
3. Activitatea financiară
4. Încasări (plăţi) excepţionale
Flux net de mijloace băneşti - total
La următoarea etapă FMB se analizează sub aspect structural. În teoria şi practica
economică se utilizează două metode de analiză a structurii FMB: metoda separată şi metoda
îmbinată. Esenţa primei constă în analiza separată a structurii încasărilor şi plăţilor cu calcularea
ponderii fiecărui element component în suma totală a plăţilor, fie a încasărilor.
În cadrul analizei FMB se utilizează şi metoda ratelor. Această metodă este frecvent
utilizată în practica analitică de peste hotare. Particularitatea metodei constă în calcularea
coeficienţilor financiari, care reflectă diferite corelaţii dintre obţinerea şi utilizarea mijloacelor
băneşti. Aceşti coeficienţi sânt multipli şi variaţi, dar în majoritatea cazurilor caracterizează
capacitatea întreprinderii de a satisface unele sau alte nevoi prin mijloace băneşti disponibile.
Deci utilizând această metodă se pot calcula şi analiza următorii coeficienţi:
Coeficientul (rata) suficienţei FN permite aprecierea capacităţii întreprinderii de a-şi
acoperi necesităţile creşterii potenţialului productiv şi plăţii dividendelor prin autofinanţare
(disponibilul bănesc obţinut în urma activităţii operaţionale). Se calculează prin următoarea
relaţie: Rata suficienţei fluxului mijloacelor băneşti =
Nivelul recomandat al acestui coeficient trebuie să fie mai mare sau egal cu 1.
Rata de acoperire a datoriilor cu FN indică posibilitatea recuperării sumelor datorate
prin disponibilul bănesc obţinut în urma activităţii operaţionale. Se calculează conform formulei:
Rata da acoperire a datoriilor cu FN =
Nivelul recomandat al acestui coeficient trebuie să fie supraunitar.
Rata suficienţei activelor perfect lichide arată numărul de zile în decursul cărora
întreprinderea poate lucra, folosind în exclusivitate disponibilităţile băneşti absolut lichide fără
atragerea surselor de finanţare din exterior. Nivelul acestei rate se calculează conform formulei:
Rata suficienţei activelor perfect lichide =
Pentru managerii întreprinderii această rată serveşte în calitate de instrument operaţional
de dirijare a activităţii curente, întrucât permite stabilirea momentului de apariţie a nevoii de
finanţare din exterior.
Tabelul 8.Analiza ratelor fluxului de numerar
Denumirea ratei Modul de calcul Perioada precedentă Perioada de gestiune
1. Coeficientul (rata) suficienţei FMB2. Rata de acoperire a datoriilor cu FMB3. Rata suficienţei activelor perfect lichide
