475
ARHIVELE NAŢIONALE SERVICIUL ARHIVE NAŢIONALE ISTORICE CENTRALE BIROUL ARHIVE ADMINISTRATIVE ŞI CULTURALE Nr. inventar: 3135 INVENTAR CONSILIUL DE MINIŞTRI 1945-1955 2009 Arhivele Nationale ale Romaniei Arhivele Nationale Istorice Centrale

consiliul de minitri

  • Upload
    others

  • View
    7

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: consiliul de minitri

ARHIVELE NAŢIONALE SERVICIUL ARHIVE NAŢIONALE ISTORICE CENTRALE BIROUL ARHIVE ADMINISTRATIVE ŞI CULTURALE Nr. inventar: 3135

INVENTAR

CONSILIUL DE MINIŞTRI

1945-1955

2009

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 2: consiliul de minitri

PREFAŢĂ

Partea structurală Consiliul de Miniştri 1945-1977 face parte din fondul

Preşedinţia Consiliului de Miniştri(1866-1977) şi cuprinde documente create şi

primite de către organul suprem al administraţiei de stat în perioada mai sus amintită.

Atribuţiile şi modul de organizare al Consiliului de Miniştri au fost stabilite prin

Constituţiile Statului comunist din anii 1948, 1952 şi 1965, precum şi prin legi şi

regulamente de organizare special elaborate.

Potrivit art. 66 al Constituţiei Republicii Populare Române din anul 1948,

Guvernul era „organul suprem executiv şi administrativ al RPR”, care „era compus din

preşedintele Consiliului de Miniştri (primul-ministru), unu sau mai mulţi

vicepreşedinţi şi din miniştri”. Consiliul de Miniştri era ales de Marea Adunare

Naţională, în prima sesiune, pe durata legislaturii acesteia.

În perioada 1948-1989, în Consiliul de Miniştri erau cooptaţi ca membri:

preşedintele Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, preşedintele

Uniunii Naţionale a Cooperativelor de Agricole de Producţie, preşedintele Consiliului

Naţional al Femeilor, primul secretar al Uniunii Tineretului Comunist, care îndeplinea

şi funcţia de ministru pentru Problemele Tineretului, precum conducătorii altor organe

centrale ale administraţiei de stat.

Prin Legea nr. 20/1967 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului de

Miniştri, au fost cooptaţi, ca membri şi alţi conducători de instituţii precum,

preşedintele Consiliului Securităţii Statului, preşedintele Comitetului de Stat al

Planificării, preşedintele Comitetului pentru Preţuri, preşedintele Comitetului pentru

Economie şi Administraţie Locală, preşedintele Consiliului Naţional al Cercetării

Ştiinţifice şi preşedintele Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă.

Pe lângă Consiliul de Miniştri au funcţionat organe de stat şi instituţii cu dublă

natură, de partid şi de stat, subordonate atât Comitetului Central al PCR, cât şi

Consiliul de Miniştri, precum: Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Consiliul

Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Comitetul pentru Problemele Consiliilor

Populare, Comitetul pentru Radio şi Televiziune.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 3: consiliul de minitri

Consiliul de Miniştri îndeplinea următoarele atribuţii:

adopta măsuri privind aducerea la îndeplinire a politicii interne şi externe

a partidului şi statului, organizarea şi asigurarea cadrului pentru

executarea legilor;

elabora proiectul Planului naţional unic de dezvoltare economico-socială

a României, proiectul Bugetului de Stat, precum şi orice alte proiecte de

legi şi decrete, adopta măsurile necesare pentru realizarea acestora,

întocmind rapoarte cu privire la executarea lor;

adopta măsuri în vederea asigurării ordinei publice, apărări intereselor

statului, ocrotirii drepturilor cetăţenilor, organizării forţelor armate,

potrivit hotărârilor Consiliului Apărării;

conducea, coordona şi controla activitatea ministerelor, precum şi a

celorlalte organe ale administraţiei de stat;

înfiinţa organizaţii economice, întreprinderi şi instituţii de stat de interes

republican;

exercita atribuţii de conducere şi de control asupra activităţii comitetelor

şi birourilor executive ale consiliilor populare;

exercita conducerea generală în domeniul relaţiilor cu alte state şi adopta

măsuri pentru încheierea de tratate internaţionale;

sprijinea activitatea organizaţiilor de stat şi obşteşti ( Constituţia RSR

1965, art.77).

Consiliul de Miniştri şi organele centrale de specialitate ale administraţiei de

stat şi-au desfăşurat activitatea potrivit „principiului conducerii colective, asigurând

unitatea de acţiune politică şi administrativă a ministerelor şi celorlalte organe centrale

ale administraţiei de stat”.

În îndeplinirea atribuţiilor sale, Consiliului de Miniştri adopta hotărâri, pe baza

şi în vederea exercitării legilor. Hotărârile cu caracter normativ au fost publicate în

Buletinul Oficial al RSR.

Consiliului de Miniştri a adoptat declaraţii, care erau acte cu caracter exclusiv

politice prin care acesta îşi expunea poziţia cu privire la diferitele probleme ale vieţii

internaţionale.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 4: consiliul de minitri

Primul-ministru şi viceprim-miniştri adoptau dispoziţii, obligatorii pentru

miniştri şi conducătorii celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat.

Organele centrale de specialitate ale administraţiei de stat, în funcţie de sfera

competenţei lor, se împărţeau în organe de ramură sau organe de domeniu. Organele

de ramură (sector) erau, în general, ministerele. Organele de domeniu cuprindeau în

sfera activităţii lor mai multe sectoare, un astfel de organ era Comitetul de Stat al

Planificării.

Organul de conducere colectivă era consiliul de conducere, iar intre şedinţele

acestuia, biroul executiv. Şedinţele consiliului de conducere aveau loc trimestrial sau,

ori de câte ori era nevoie. Biroul executiv era alcătuit din conducătorul organului, care

era şi preşedintele biroului şi adjuncţii săi.

Compartimentele organelor centrale erau: departamentele, direcţiile generale,

direcţiile, serviciile şi birourile.

Organele centrale de specialitate ale administraţiei de stat aveau sarcina de a

asigura „înfăptuirea politicii partidului şi statului în domeniul sau ramura respectivă,

unitatea de acţiune a tuturor organelor subordonate”. În acest scop, acestea aveau

atribuţii de organizare, coordonare, îndrumare şi control a activităţii organelor din

subordine.

Miniştrii şi conducătorii celorlalte organele centrale de specialitate ale

administraţiei de stat emiteau, pe baza şi în vederea executării legilor şi a hotărârilor

Consiliului de Miniştri, instrucţiuni şi ordine, precum şi alte acte prevăzute de lege.

Actele cu caracter normativ erau publicate în Buletinul Oficial al RSR.

Preşedintele, prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii alcătuiau Biroul

Permanent al Consiliului de Miniştri. La lucrările Biroului Permanent participau pe

lângă membri de drept, preşedintele Comitetului de Stat al Planificării şi ministrul de

Finanţe.

Potrivit Proiectului pentru organizarea Consiliului de Miniştri al RPR din anul

1952, Consiliul de Miniştri era format din: preşedintele Consiliului, prim-

vicepreşedintele, vicepreşedinţii, miniştri, preşedintele Comisiei de Stat al Planificării,

preşedintele Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, preşedintele

Comisiei Controlului de Stat, preşedintele Comitetului pentru Artă.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 5: consiliul de minitri

Consiliul de Miniştri avea un număr de şapte secţiuni, conduse de câte un

vicepreşedinte.

Secţiunea I răspundea de coordonarea a Ministerul Energiei Electrice,

Ministerul Minelor şi Petrolului, Ministerul Construcţiilor, Comitetul Geologic,

Comitetul pentru Normarea şi Repartizarea Combustibilului şi Lubrefianţilor, Direcţia

Generală a Apelor, Ameliorării Solului şi Meteorologiei, Comisia pentru Urbanistică

şi Sistematizare. Aceasta avea în coordonare următoarele sectoare: industrie grea,

cărbuni, petrol, gaze, energie electrică, construcţii, geologie, urbanistică şi

sistematizare.

Secţiunea a-II-a coordona activitatea următoarelor ministere şi instituţii:

Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, Ministerul Agriculturii,

Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, Ministerul Industriei Uşoare,

Ministerul Industriei Alimentare, Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului,

Ministerul Comerţului Interior şi Consiliul Central al Cooperaţiei. Sectoare:

agricultură, industrie alimentară, industrie uşoară, silvicultură şi industria lemnului,

industriei locală şi cooperaţie meşteşugărească; circulaţie (colectări, comerţ,

cooperaţie).

Secţiunea a-III-a coordona activitatea următoarelor ministere: Ministerul

Afacerilor Interne, Ministerul Forţelor Armate, Ministerul Telecomunicaţiilor,

Ministerul Justiţiei, Ministerul Căilor de Comunicaţii şi al Transporturilor.

Secţiunea a-IV-a coordona activitatea Ministerului de Finanţe, Ministerul

Aprovizionării şi Rezervelor de Stat, Comisia de Standardizare, Comitetul pentru

Preţuri, Direcţia Generală a Statisticii. Sectoare: planificare, finanţe, standardizare,

statistică.

Secţiunea a-V-a coordona activitatea Ministerul Învăţământului Public,

Comitetul pentru Artă, Comitetul Cultelor, Academia RPR, AGERPRESS, Direcţia

Naţionalităţilor etc. Sectoare: învăţământ, artă şi răspândirea culturii, presă, Academia

RPR şi institutele ştiinţifice, sport şi educaţie fizică, naţionalităţilor conlocuitoare,

culte.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 6: consiliul de minitri

Secţiunea a-VI-a coordona activitatea Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul

Comerţului Exterior, Comisia de Colaborare Tehnico-Ştiinţifică cu URSS şi Ţările de

Democraţie Populară, Institutul pentru Relaţiile Culturale cu Străinătate.

Secţiunea a-VII-a coordona activitatea Ministerul Sănătăţii, Crucea Roşie,

Comitetul Rezervelor de Muncă, Comitetul pentru Protecţia Muncii, Comisia de

Norme şi Salarii, Comisia de State şi Comisia Invenţiilor şi Inovaţiilor, Direcţia

Generală a Pensiilor şi Asistenţei Sociale. Sectoare: sănătate publică, rezervele de

muncă, protecţia muncii, norme salarizare, invenţii şi inovaţii.

Şefii de secţii aveau următoarele atribuţii:

studiau proiectele de acte normative trimise de ministerele din subordine

şi elaborau avize;

controlau modul de aplicare a unei linii unitare în activitatea

ministerelor;

rezolvau problemele curente şi operative în limita însărcinărilor date de

vicepreşedinţi.

Aparatul Consiliului de Miniştri era compus din următoarele părţi structurale:

Cancelarie;

Direcţia Cadrelor;

Direcţia Protocolului;

Direcţia Coordonării;

Direcţia Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare;

Direcţia Juridică;

Direcţia Administrativă;

Direcţia Contabilităţii.

Documentele create de Consiliul de Miniştri în perioada 1945-1977 au fost

predate Arhivelor Naţionale de Guvernul României în anul 1992, în cantitate de cca

100 m.l. Acestea au fost ordonate de creator, structural-cronologic, şi anume pe

cabinete, birouri, secţii, sectoare, comisii, comitete etc. Sistemul de ordonare era facil

pentru creator, întrucât a adunat la un loc toate documentele create de o structură sau

de o personalitate politică, dar nu oferea o imagine de ansamblu asupra activităţii

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 7: consiliul de minitri

Consiliului de Miniştri. Pentru aceasta, dar şi pentru a avea acelaşi sistem de ordonare

ca pentru perioada 1866-1944, s-a optat pentru o schemă de ordonare cronologică a

documentelor.

În partea structurală Consiliul de Miniştri se regăsesc documente create de

cabinetele unor vicepreşedinţi, secţii, direcţii, birouri şi de Registratura generală în

perioada 1945-1977, precum şi de:

Comisia pentru Verificarea Acţiunilor Germane din anii 1945-1947 (materiale

documentare);

Consiliul Superior al Economiei 1945-1947;

Consiliul Economic 1957-1967;

Sectorul Special – acorduri, convenţii, protocoale şi scrisori guvernamentale

1949-1972;

Sectorul Special 1952-1971;

Sectorul pentru problemele MAI 1960-1977;

Comisia pentru Mecanizarea Agriculturii 1959-1966 (materiale documentare);

Comitetul pentru Premiul de Stat al RPR 1949-1957, 1962-1964,1966;

Comisia pentru Aplicarea HCM nr. 1108/1951 privind creşterea unui milion de

porci, 1951-1953;

Biroul Agricultură, Industrie Alimentară, Comerţ şi Colectări 1951-1957;

Ceremonialul de Stat al RPR 1957-1964;

Biroul Culturii, Organ de Ramură al Consiliului de Miniştri 1949-1955;

Secţiile de Specialitate ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de

Miniştri 1950-1959;

Cabinetul Petre Costache 1947; 1949-1959;

Cabinetul Gheorghe Apostol 1949; 1951-1953, 1961-1967;

Cabinetul Muică Nicolae 1951-1961;

Cabinetul Emanoil Vinea 1951-1952;

Cabinetul directorului general al Treburilor Consiliului de Miniştri - Petre

Bele 1951-1953; 1957,

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 8: consiliul de minitri

Cabinetul Gheorghe Hossu, vicepreşedinte pentru Muncă şi Finanţe, 1952;

1956-1957;

Cabinetul şeful Secţiei Gospodăriei Locative şi Organelor Cetăţeneşti,

Gheorghe Vidraşcu 1953;

Cabinetul vicepreşedintelui Dumitru Petrescu 1954-1956;

Cabinetul Chivu Stoica 1950-1958;

Cabinetul vicepreşedintelui Athanase Joja 1958-1959;

Cabinetul Directorului general adjunct al Treburilor Consiliului de Miniştri

Emanoil Vinea 1951-1952;

Cabinetul Alexandru Drăghici 1961-1968;

Cabinetul Tuzu Constantin 1963-1965;

Cabinetul Tiţă Florea 1958-1959;

Cabinetul Ştefan Voitec 1948-1949, 1955-1958;

Cabinetul Alexandru Moghioroş 1954- 1958, 1964-1965;

Cabinetul Petre Blajovici 1965-1967;

Cabinetul Emil Bodnăraş 1955-1957; 1959-1967;

Cabinetul Petre Borilă 1952-1964;

Registratura Generală a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri

1950-1958.

Principalele genuri de documente pe care le regăsim sunt: proiecte de legi,

hotărâri, dispoziţii, referate, rapoarte, dări de seamă, note informative, situaţii

statistice, planuri lunare, trimestriale şi anuale, borderouri, sinteze, adrese, schiţe,

planuri etc.

Documentele reflectă preocupările Consiliului de Miniştri în transpunerea în

practică a hotărârilor Partidului Comunist, situaţia economiei româneşti, raporturile cu

statele comuniste, gradul de aservire al statului român faţă de Uniunea Sovietică,

situaţia învăţământului, propunerile de transformare a sistemului de învăţământ,

planurile de învăţământ ale Universităţilor din Iaşi, Bucureşti, Cluj, situaţia

exproprierilor pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră, pentru modernizarea Văii Jiului

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 9: consiliul de minitri

şi construcţia hidrocentralelor Bicaz, Porţile de Fier, situaţia cultelor din România,

politica de înarmare a României, lucrările premiate de Comitetul pentru Premiul de

Stat, activitatea desfăşurată pentru mecanizarea agriculturii, planurile de înarmare ale

României, raporturile cu statele membre ale Tratatului de la Varşovia, convenţii

încheiate cu statele comuniste privind importul şi exportul de armament şi tehnică de

luptă, situaţii statistice cu deţinuţi utilizaţi pe şantiere, note, rapoarte privind personalul

Secţiei Speciale, note privind solicitările membrilor Corpului Diplomatic acreditat la

Bucureşti, caracterizări ale unor personalităţi politice, culturale sau ştiinţifice,

negocierile cu URSS şi Bulgaria pentru retrasarea frontierelor şi a platoului maritim,

restructurarea instituţiilor militare, activitatea de depistare a unor documente privind

istoria României în Arhivele altor state etc.

Partea structurală Consiliul de Miniştri 1945-1977 a fondului Preşedinţia

Consiliului de Miniştri 1866-1977 cuprinde cca 110 m.l. şi 6789 u.a.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 10: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Os.

1 2 3 4 5 6

PREŞEDINŢIA CONSILIULUI DE

MINIŞTRI

Anul 1945

1

Referate prin care se prezintă proiectul de decret–lege pentru reglementarea dreptului de proprietate a autovehiculelor deţinute fără acte, normalizarea circulaţiei şi corespondenţă privind eliberarea permiselor de circulaţie. Org., copie

1945

11

2

Decizii de numire a membrilor Comisiei pentru Verificarea Acţiunilor Germane; rapoarte periodice privind activitatea Comisiei şi procese-verbale ale Comisiei privind transferul acţiunilor germane de la băncile şi societăţile petroliere din România, băncilor din U.R.S.S.; tabele cu acţiunile germane transferate Uniunii Sovietice. Orig., copii

1945-1946

125

3

Borderourile şi corespondenţa Băncii „Marmorosch Blank et Co”, societăţilor petroliere: „ Concordia”, „Petrol Blok” şi „Explora” privind transferul acţiunilor germane băncilor din U.R.S.S. Orig, copii

1945-1946

382

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 11: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

4

Borderourile şi corespondenţa Institutului de Credit Funciar Sibiu şi a societăţilor: „Continental”, „Meotica Română”, ”Buna Speranţă”, „Colombia”, ”Sardep”, ”Sarpetrol şi ”Transpetrol” privind transferul acţiunilor germane către băncile din U.R.S.S. Orig., copii

1945-1946

227

5

Borderourile şi corespondenţa băncilor: Societatea Bancară Română S.A., Banca Chrissoveloni S.A., Banca de Credit Română S.A., Banca Generală de Economii din Sibiu şi Braşov privind transferul acţiunilor germane către băncile din U.R.S.S. Orig., copii.

1945

258

6

Corespondenţă cu cercetările efectuate de Comisia instituită prin jurnalul Consiliului de Miniştri nr.194/1946 privind fraudele comise de lt.colonel Lainea Ion, fost membru al Comisiei Militare de Recepţie din Elveţia, Ion Constantinescu, Iosif Mandel şi alţii. Orig., copii

1945-1946

468

7

Corespondenţă cu cercetările efectuate pentru cercetarea fraudele comise de lt.colonel Lainea Ion, Ion Constantinescu, Iosif Mandel şi alţii. Orig., copii

519

8

Normele de lucru ale Consiliului Superior al Economiei Naţionale; jurnalul Consiliului de Miniştri nr.1439/1945 privind înfiinţarea

126

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 12: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Consiliului Superior al Economiei Naţionale şi decizii de instituirea comisiilor tehnice Originale, copii.

1945-1956

9

Propuneri şi decizii de numirea membrilor Consiliului Superior al Economiei Naţionale şi ai comisiilor tehnice. Originale, copii.

1945

69

10

Stenogramele şedinţelor Delegaţiei Economice a Guvernului din perioada 17 mai–20 iunie 1945. Originale, copii.

1945

307

11

Stenogramele şedinţelor Delegaţiei Economice a Guvernului din perioada 4 februarie–31 august 1945. Originale, copii.

1945 237

12

Stenogramele şedinţelor Consiliului Superior al Economiei Naţionale din perioada 25 septembrie–18 decembrie 1945. Originale, copii.

1945 713

ANUL 1946

1

Rapoarte de activitate şi procese-verbale ale comisiilor tehnice din cadrul Consiliului Superior al Economiei Naţionale. Originale, copii.

1946

51

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 13: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

ANUL 1947

1

Rapoarte de activitate şi procese-verbale ale comisiilor tehnice din cadrul Consiliului Superior al Economiei Naţionale. Originale, copii.

1947

269

2

Protocoale privind acordurile culturale şi tehnico-ştiinţifice dintre Republica Cehoslovacă şi Republica Populară Polonă. Copii.

1947-1951

123

ANUL 1948

1

Circulare şi note de cabinet privind drepturile funcţionarilor publici şi aprovizionarea cu pâine. Copii.

1948

10

2

Norme şi propuneri pentru înregistrarea, circulaţia şi arhivarea lucrărilor la Preşedinţia Consiliului de Miniştri.

5

3

Corespondenţă privind transferurile şi detaşările de personal la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi Mitropolia Moldovei. Originale.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 14: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

4

Tabel cu personalul de la cabinetul vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri Ştefan Voitec şi adresă în legătură cu programarea concediului de odihnă al salariaţilor. Originale.

1948

2

5

Cereri adresate Cabinetului Ştefan Voitec şi răspunsurile primite în legătură cu cele solicitate. Originale.

98

6

Răspunsuri la circulara nr. 130788/1948 a Ministerului Învăţământului Public şi circulara nr. 75000/1948 a Preşedinţiei Consiliului de Miniştri privind publicaţiile. Originale.

76

ANUL 1949

1

Cereri adresate cabinetului Ştefan Voitec. Orig., copii

1949

14

2

Răspunsuri la corespondenţa expediată de cabinet.

8

3

Hotărârea Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. privind întrecerile socialiste dintre sfaturile populare şi încheierea contractelor economice. Copie.

3

4

Stenograma conferinţei de instructaj cu preşedinţii şi secretarii comitetelor

223

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 15: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

provizorii judeţene şi urbane din zilele de 20-21 septembrie 1949. Orig.

1949

5

Planul economic de statal Republicii Populare Române pe anul 1949 întocmit de Comisia de Stat a Planificării pentru Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Copie

15

6

Referat privind situaţia economică internă şi internaţională, din timpul crizelor economice (1929–1933) şi luptele minerilor de la Lupeni. Copie

26

7

Discursul rostit de Vasile Luca la Bucureşti în data de 7 aprilie 1949 cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la manifestaţiile muncitoreşti de la Timişoara.

30

8

Conferinţa ţinută de Vasile Luca cursanţilor I.C.D.- Centrul Curtea de Argeş în august 1949, în legătură cu criza economică din perioada1929-1933, Congresul al V-lea al Partidului Comunist Român şi luptele de la Griviţa. Copie

41

9

Expunerea ţinută de Vasile Luca la Universitatea „Ştefan Gheorghiu” în octombrie 1949, despre desfăşurarea luptei de clasă în perioada trecerii de la capitalism la socialism. Copie

24

10

Referatul „Activitatea agenturii imperialismului anglo– american în Balcani–Tito–Rankovici”.

1949-1950

41

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 16: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

11

Dări de seamă asupra activităţii Academiei R.P.R.

1949-1950

152

12

Dare de seamă asupra activităţii Departamentului pentru Problemele Naţionalităţilor Conlocuitoare pe anul 1949 şi planul de muncă al Departamentului pe anul 1950.

42

13

Situaţie statistică a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor privind desfăşurarea campaniei de însămânţare şi recoltare a orzului pe anii 1935– 1949. Orig.

49

14

Tabele cu terenuri expropriate în favoarea întreprinderilor şi instituţiilor în anii 1949 – 1953. Originale.

1949-1953

9

15

Referat privind reorganizarea şi activitatea Gospodăriei Economice Sportive.

1949-1950

43

16

Programul cursurilor Institutului de Construcţii Bucureşti.

1949-1951

349

17

Convenţie încheiată între R.P.R. şi U.R.S.S. privind livrările de armament şi tehnică militară pe anii 1949 –1950, încheiată la Moscova la 4 iunie 1949 . Original; limba rusă.

1949-1951

5

Secret

18

Propuneri ale unor ministere pentru decernarea Premiului de Stat al Republicii Populare Române pe anul 1949. Orig.

1949

433

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 17: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

19

Notă privind materialele trimise de Confederaţia Generală a Muncii cuprinzând cele mai importante inovaţii, din cursul anului 1949. Orig.

1949

11

20

Decretul nr. 447/1949 privind instituirea Premiului de Stat al Republicii Populare Române şi tabele nominale cu laureaţii Premiului de Stat, pe anul 1949. copie

1949

34

21

Referat cu propuneri privind modul de desfăşurare a festivităţii pentru înmânarea Premiului de Stat al Republicii Populare Române pe anul 1949.

1949

6

22

Tabel nominal cu persoanele din cadrul Ministerului Metalurgiei şi Industriei Chimice propuse pentru Premiul de Stat pe anul 1949.

1949

3

ANUL 1950

1

Raport privind executarea Planului de Stat al R.P.R. pe semestrul 1/1950.

1950

194

2

Buletine economice privind raportul de executare a Planului de Stat al R.P.R. pe anul 1950.

223

Strict secret

3

Proiect pentru Planul cincinal de stat – tabele centralizatoare (1950-1955).

1950-1955

105

4

Instrucţiuni în legătură cu organizarea şi funcţionarea Comisiilor Permanente. Limba rusă.

1950

16

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 18: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

5

Instrucţiuni în legătură cu pregătirea şi lucrările sesiunilor constituante ale sfaturilor populare. Limba rusă, copie

1950

8

6

Instrucţiuni în legătură cu organizarea şi funcţionarea Comitetelor de cetăţeni. Limba rusă, copie

8

7

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiilor permanente. Limba rusă, copie

12

8

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetelor de străzi. Limba rusă.

6

9

Regulamentul de organizare şi funcţionare a secţiilor de planificare de pe lângă comitetele executive ale sfaturilor populare. Limba rusă, copie

4

10

Referat cu privire la rechemarea deputaţilor sfaturilor populare. Limba rusă.

6

11

Referat în legătură cu analizarea propunerilor privind modificările teritoriale. Limba rusă, copie.

10

12 Raport cu privire la îndrumarea şi coordonarea activităţii organelor locale ale puterii de stat.

8

13

Expunere privind activitatea secţiilor organelor locale ale puterii de stat,

28

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 19: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

organigrame ale sfatului popular de plasă.

Limba română, limba rusă.

1950

14

Structura sfaturilor populare de plasă. Limba rusă, copie.

10

15

Hotărârea Consiliului de Miniştri privind stabilirea sarcinilor fundamentale ale sfaturile populare şi regulamentul de funcţionare al sfaturilor populare ale oraşelor de subordonare raională. Limba rusă, copie.

34

16

Hotărârea Consiliului de Miniştri privind sarcinile fundamentale pentru Sfatul Popular Raional al Capitalei R.P.R şi regulamentul de funcţionare. Limba rusă, copie.

68

17

Hotărârea Consiliului de Miniştri cu privire la sarcinile fundamentale ale sfaturilor populare comunale şi regulamentul de funcţionare. Limba rusă, copie.

70

18

Hotărârea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român despre noua organizare administrativ economică a teritoriului R.P. R. Copie ; limba română, rusă.

5

19

Decret pentru organizarea şi funcţionarea sfaturilor populare. Copie; limba rusă.

9

20

Legea pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului R.P.R. Copie; limba română, rusă.

8

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 20: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

21

Proces-verbal al Sfatului Popular Regional din Teleorman. Limba rusă.

1950

9

22

Tabel cu oraşele din R.P.R. şi populaţia acestora. Limba română, rusă, copie.

11

23

Referat privind lucrările în vederea proiectului de raionare a teritoriului R.P.R. Limba română, rusă, copie.

17

24

Caracterizarea geografică şi administrativă a regiunii Gorj. Limba română, rusă, copie.

7

25

Tabele cu problemele tehnico-ştiinţifice prezentate de ministere. Copii

44

26

Situaţii statistice privind rezultatele alegerilor de deputaţi pentru sfaturile populare din 3 decembrie 1950. Copii

30

27

Centralizatorul planurilor de investiţii pe anii 1951-1955. Copii

9

28

Raport privind activitatea Comisiei de Standardizare pe anul 1949. Orig.

20

29

Raport asupra activităţii Arbitrajului de Stat pe anul 1950. Orig.

25

30

Raportul prezentat la cea de-a şasea

87

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 21: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

31

Conferinţă a Comisiei de Stat pentru Aplicarea Legii Sfaturilor Populare cu preşedinţii comitetelor provizorii şi ai comitetelor urbane asimilate cu judeţul. Copie Raportul prezentat la şedinţa de instructaj ţinută de Direcţia de Îndrumare şi Coordonare a Comisiei de Stat pentru Aplicarea Legii Sfaturilor Populare în ziua de 25 ianuarie 1950. Copie

1950

159

32

Raport al Ministerului Metalurgiei şi Industriei Chimice asupra anteproiectului reconstrucţiei Combinatului Siderurgic Hunedoara. Copie .

54

33

Referatul Comisiei Centrale de Plasare în Câmpul Muncii a Foştilor Militari de Carieră. Copie

3

34

Notă cu propuneri privind organizarea Serviciului de Îndrumare şi Control a activităţii comitetelor executive ale sfaturilor populare în cadrul Consiliului de Miniştri al R.P.R. Limba rusă, copie.

6

35

Notă cu Propuneri privind organizarea comitetelor executive ale sfaturilor populare. Limba rusă.

11

36

Note informative trimise de Comitetul Central al Partidului Comunist Român .

1950-1952

123

Strict Secret

37

Procese-verbale întocmite în urma anchetei de la Salonta, judeţul Bihor.

1950

39

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 22: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

38

39

Limba română, rusă. Adeverinţă de primire a unor materiale

documentare de la Ministerul Afacerilor Externe.

Note şi corespondenţă în legătură cu unele probleme privind naţionalizări de imobile, trecerea în folosinţa statului a unor terenuri şi efectuarea unor rechiziţii. Originale, copii.

1950

1

59

Nu sala

40

Note şi corespondenţă a unor instituţii privind înfiinţarea serviciilor de protecţia muncii. Originale, copii.

31

41

Acord privind schimbul de mărfuri dintre R.P.R. şi U.R.S.S. încheiat la Moscova, la 19 august 1950. Original; limba rusă.

5

42

Rapoarte referitoare la exproprierea proprietăţilor particulare (imobile şi terenuri) situate în zona canalului Dunărea Marea Neagră comunele: Cernavodă, Saligny, Medgidia, Castelul, Poarta Albă, Ovidiu, Valea Neagră, Mamaia, Năvodari şi a aerodromului Mamaia. Originale, copii.

138

Nu

43

Raportul Ministerului Metalurgiei şi Industriei Chimice privind valorificarea stufului şi fabricarea plăcilor de salomit. Orig.

102

44

Corespondenţa Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, privind situaţia creată pentru economia

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 23: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

45

naţională în urma practicării plăţii în natură de către departamente şi instituţii ce angajează muncitori cărăuşi. Avize interpretative şi instrucţiuni date de Comisia de Coordonare a lucrărilor pentru aplicarea Codului Muncii.

1950

276

46

Corespondenţă, hotărâri ale Consiliului de Miniştri şi decizii elaborate de ministere şi instituţiile interesate în problema aplicării Codului Muncii şi avizele interpretative date de Comisia de Colaborare a lucrărilor pentru aplicarea Codului Muncii.

611

47

Corespondenţă, hotărâri ale Consiliului de Miniştri şi decizii elaborate de ministere şi instituţiile interesate în problema aplicării Codului Muncii şi avizele interpretative date de Comisia de Colaborare a lucrărilor pentru aplicarea Codului Muncii.

354

48

Corespondenţă, hotărâri ale Consiliului de Miniştri şi decizii elaborate de ministere şi instituţiile interesate în problema aplicării Codului Muncii şi avizele interpretative date de Comisia de Colaborare a lucrărilor pentru aplicarea Codului Muncii.

541

49

Corespondenţa ieşită de la Cabinet Copii.

22

50

Rapoarte asupra activităţii Institutului de Speologie din Cluj.

295

51

Notă cu privire la discuţia purtată între Ilie Murgulescu, ministru adjunct al

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 24: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

52

Învăţământului Public şi Mihail Roler. Referat şi tabele privind situaţia frecvenţei la unele institute şi facultăţi.

1950

19

53

Dare de seamă asupra activităţii, pe anul şcolar 1950/1951, a Comitetului pentru Învăţământul Superior de pe lângă Consiliul de Miniştri.

1950-1951

80

54

Raport informativ privind institutele de cercetare ştiinţifică şi de învăţământ, aparţinând diverselor departamente.

120

Secret Serviciu

55

Corespondenţă şi tabele privind lucrările de investiţii, prevăzute în planul cincinal, pentru Comitetul Cinematografic şi Comitetul de Radio.

35

56

Listele poziţiilor de investiţii pentru Academia R.P.R., Ministerul Sănătăţii şi unităţilor dependente, precum şi situaţia lucrărilor pentru elaborarea cifrelor de control ale planului cincinal.

62

57

Proiectul planului de cheltuieli pentru organizarea Expoziţiei economice de la Moscova.

62

58

Scheme de organizare ale Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor.

26

59

Scheme de organizare a Agenţiei Române de Presă.

25

60

Schema de organizare a Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport; note privind investiţiile în construcţii sportive şi utilaj în cadrul planului cincinal 1951-1955.

30

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 25: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

61

Scheme de organizare a Comitetului pentru Artă şi a instituţiilor dependente.

1950

31

62

Schema de organizare a Ministerului Învăţământului Public.

7

63

Date informative privind învăţământul superior, mediu, tehnic, profesional, de calificare şi completare a cunoştinţelor profesionale din cadrul Departamentului C.F.R., pe perioada 1 ianuarie–1 iunie 1950.

52

64

Corespondenţa cu ministerele pentru desemnarea reprezentanţilor în Comisia Guvernamentală pentru Repartizarea în Producţie a Absolvenţilor.

16

Secret

65

Instrucţiunile Comisiei Guverna-mentale privind Repartizarea în Producţie a Absolvenţilor Institutelor de Învăţământ superior şi ai Şcolilor Medii Tehnice.

19

Secret

66

Memoriu şi referate privind măsurile de organizare necesare profilului producţiei de metale rare.

46

67

Informare trimisă de Departamentul C.F.R. privind activitatea Grupei de pedagogie şi psihologia muncii.

8

68

Hotărârea Academiei R.P.R., luată în sesiunea lărgită extraordinară din septembrie-octombrie 1950, în legătură cu expunerea asupra proiectului de plan al lucrărilor de electrificarea ţării, de

27

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 26: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

folosirea apelor, de asanări, irigaţii, împăduriri şi de recuperare a terenurilor degradate şi inundabile.

1950

69

Referat cu propunerile privind necesarul de cadre didactice pentru anul şcolar 1950 - 1951.

8

70

Stenograma şedinţei, sub preşedinţia lui Iosif Chişinevschi, cu miniştri adjuncţi şi directorii de cadre de la instituţii şi întreprinderi, privind repartizarea în producţie a absolvenţilor cursurilor superioare şi a şcolilor medii tehnice.

35

71

Tabel cu necesarul de cadre medii şi superioare.

14

72

Referat cu propunerile Ministerului Construcţiilor privind construirea unui cartier universitar în Capitală şi la planurile de reconstrucţie a Universităţii „Doctor C.I.Parhon”.

12

73

Referate privind măsurile luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor materiale de viaţă a elevilor şi studenţilor.

158

74

Lucrarea „Critica relaţiilor de impreciziune” de prof. Andrei Popovici.

15

75

Scurtă privire tehnico-ştiinţifică şi economică asupra lucrării „Material plastic electroizolant I.F.A.” de prof. dr. D. Ştefănescu.

20

76

Lucrarea „Material plastic absorbant de raze X” de prof. dr. D. Ştefănescu.

12

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 27: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

77

Scurt memoriu tehnico-ştiinţific şi economic asupra lucrării „Material plastic ignifug” de prof. dr. D. Ştefănescu.

1950

5

78

Scurt memoriu tehnico-ştiinţific asupra lucrării „Material plastic electro-izolant dur şi necasat” de prof. dr. D. Ştefănescu.

5

79

Memorii asupra lucrărilor „Rafinarea uleiurilor tratate cu acid sulfuric” şi „Fabricarea paragelului” de dr. ing. Bogdan Mihai.

15

80

Lucrarea „Prepararea acetilenei prin cracarea electrotermică a metanului” de Aurel Ionescu.

54

81

Lucrarea „Fabricarea acizilor graşi prin oxidarea parafinelor”, realizare a unui colectiv de la ICECHIM, de sub conducerea dr. chimist Drimuş Iosif.

7

82

Lucrarea „Fabricarea nitro-furanului”, realizare a unui colectiv de la ICECHIM, de sub conducerea prof.ing.Neniţescu Constantin.

94

83

Lucrarea „Fabricarea bachelitei şi a lacului de bachelită pentru izolaţie, din materii prime indigene”, realizare a unui colectiv de la „S.A.Sovrommetal”, de sub conducerea ing.Chiroiu Tudor.

15

84

Lucrarea „Extragerea platinei şi a metalelor platinice din cuvele de rafinare electrolitică a aurului” de ing.chimist Pomarleanu Sorin.

13

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 28: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

85

Prezentarea lucrării „Fabricarea detergentului”, lucrare realizată de un colectiv de la „Sovrompetrol” din Ploieşti, de sub conducerea dr. Drăgan Alexandru.

1950

23

86

Lucrarea „Realizarea fabricării produselor refractare pe bază de bauxită”, realizare a unui colectiv de la D.G.I.S., de sub conducerea ing. Deică Nicolae.

22

87

Prezentarea lucrării „Crearea industriei de coloranţi în R.P.R.” lucrare realizată de către colectivele întreprinderilor „Spic” din Bucureşti şi „Clorom” din Codlea.

71

88

Memoriu şi referate tehnice asupra lucrării „Dezasfaltarea uleiului cu propan” de ing. Robu I.

38

89

Prezentarea lucrării „Instalaţia experimentală (pilot) pentru producerea acetilenei din metan, prin metoda arcului electric; lucrare realizată de către un colectiv al Institutului de Cercetări Chimice (ICECHIM).

24

Secret

90

Tabel cu persoanele de la Uzinele Chimice–Târnăveni, propuse pentru Premiul de Stat.

6

91

Lucrarea „Valorificarea ligniţilor şi fabricarea cocsului metalurgic din cărbuni necocsificabili”.

1950-1951

25

92

Lucrarea „Un nou tip de viscozimetru pentru gaze” de Victor Mircea.

1950

84

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 29: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

93

Lucrarea „Realizarea aparaturei din gresie anticidă necesară industriei chimice” realizare a colectivului Uzinelor Chimice-Târnăveni.

1950

20

94

Prezentarea lucrării „Proiectarea şi execuţia liniilor tehnologice de ciment”, lucrare executată de colectivele de la uzinele: „23 August”, „Vulcan”, ”Strungul”, „Unio” şi „I.C.E.R.”.

25

95

Referat tehnic asupra lucrării „Organizarea şi realizarea fabricării în serie a strungului I.P.I. „Victoria 250”, lucrare realizată de colectivul Intreprinderii „Victoria”–Arad.

11

96

Prezentarea lucrării „Realizarea agregatului hidraulic tip „Pelton” pentru Centrala Crainicel-Valiug”, realizare a colectivului Uzinei „Sovrommetal”.

23

97

Prezentarea lucrării „Executarea danturii în „V” pentru angrenaje de laminor”, realizare a Colectivului Intreprinderii „Sovrommetal”, sub conducerea lui Ivacenco Alexandru.

18

98

Prezentarea lucrării „Fabricarea prăjinilor pătrate prin laminare”, realizare a colectivului Întreprinderii „Sovrommetal” de sub conducerea ing.Simonenco I.P.

26

99

Memoriu tehnic asupra lucrării „Maşina de filat cu ineluş ring”, lucrare realizată de colectivul Întreprinderii „I.M.S.” Câmpulung, de sub

10

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 30: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

conducerea constructorului Waszkiewicz Octavian.

1950

100

Lucrarea „Aparate electronice pentru măsuri de radioactivitate” de ing. Toma de la Institutul de Fizică al Academiei R.P.R.

30

Secret

101

Caracterizării ale personalului Intreprinderii „Sovrommetal” propus pentru Premiul de Stat al R.P.R. pe anul 1950 pentru „Raţionalizarea fabricării utilajului petrolier”.

3

102

Prezentarea lucrărilor: „Elemente de construcţie prefabricate pentru hale industriale”, ”Tachimetru-I.P.S.-1”; „Tipofoto-IPROMET-CL-l”; „Realizarea maşinilor-unelte şi întocmirea procedeului tehnologic pentru fabricarea rulmenţilor”, lucrări realizate de colective ale Institutului de Proiectări de Uzine şi Instalaţii Metalurgice.

58

103

Prezentarea lucrării „Fabricarea ascensoarelor în ţară”, lucrare realizată de colectivul de la Întreprinderea de Instalaţii Electrice şi Ascensoare nr.18 a Ministerului Construcţiilor.

20

104

Raport asupra activităţii ştiinţifice a prof. dr. ing. I.Blum de la Institutul Politehnic Bucureşti propus pentru Premiul de Stat pe anul 1950.

10

105

Caracterizarea colectivului din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice pentru proiectarea şi executarea „Liniei de ciment”.

23

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 31: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

106

Caracterizarea colectivului din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice pentru realizarea lucrării ”Macarale grele pentru siderurgie”.

1950

9

107

Prezentarea lucrării „Tachimetru prototip I.P.I. FG-1”, realizare a colectivului Institutului de proiectări de maşini ( IPROM).

6

108

Prezentarea lucrării „Proiectarea şi realizarea maşinilor unelte pentru fabricarea inelelor şi bilelor pentru rulmenţi şi întocmirea procesului tehnologic şi rezolvarea fabricării de bile pentru rulmenţi”, realizare a colectivului Institutului „IPROM”.

32

109

Prezentarea lucrării „Proiectarea şi realizarea sortimentului de carte triple cu banda transportoare pentru o producţie medie de 20 kg. fir preliminar pe oră”, realizarea colectivului Întreprinderii „Independenţa” Sibiu.

35

110

Memoriu asupra realizării „Sape cu rale” de către Uzinele „1 Mai” din Ploieşti.

10

111

Prezentarea lucrării „Realizarea fabricării de noi utilaje petroliere” de către colectivul Uzinei „Sovrommetal” Reşiţa.

8

112

Prezentarea lucrării „Proiectarea şi executarea macaralelor de şarje de 5/15 tone şi a macaralelor de turnare de 75/15

10

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 32: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

tone pentru sectorul siderurgic „realizare a colectivului Întreprinderii „Sovrommetal”.

1950

113

Prezentarea lucrării „Elaborarea oţelurilor pentru tabela dinamo-transformator şi a altor oţeluri aliate în cuptoarele Simens Martin”, realizarea colectivului Întreprinderii „S.A.Sovrommetal”.

16

114

Prezentarea lucrării „Sistemul hidro-energetic al căderii înalte Semenic-Gonza”, realizare a colectivului Întreprinderii „S.A.Sovrommetal”.

26

115

Prezentarea lucrării „Fabricarea sârmelor din aliaj refractor Cr-Ni pentru rezistenţe electrice”, realizare a colectivului Uzinei „Industria sârmei” Câmpia Turzii.

29

116

Memoriu justificativ asupra lucrării „Realizarea oţelului magnetic „Alnico” a magnetourilor şi generatricelor, pentru tractor”.

4

117

Memoriu privind descoperirea unui stoc de minereu auro-argentifer în R.P.R. de către colectivul Direcţiei Generale a Metalurgiei Neferoase.

11

118

Memoriu privind punerea în valoare a structurilor petrolifere de la Foale-Tazlău, Pietrosu-Moineşti, Salont- Ştefăneşti.

16

119

Tabel cu inovaţiile realizate în anul 1950 şi propuse pentru Premiul de Stat al R.P.R.

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 33: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

120

Referat şi rapoarte tehnice asupra inovaţiei dr. I.Suprin, consilier tehnic al Institutului de Cercetări în Construcţii privind punerea în fabricaţie a produsului „Chit de bitum filerizat”, inventarea de noi şi importante întrebuinţări ale acestui produs şi anume: masca de etaşare pentru baraje; fixarea durabilă pe pereţi a placajelor de faianţă, gresie sau apaxit, fără consum de ciment.

1950

36

121

Prezentarea inovaţiei „înlocuirea conductei de presiune din fontă sau oţel prin conducte de tablă sudată de 2-3 mm. cu înveliş de beton armat”.

16

122

Prezentarea inovaţiei dr. Gr.Iliescu „Înlocuirea cleiului Henkel”.

19

123

Prezentarea inovaţiilor lui Ghiorghiu Ştefan din cadrul Ministerului Transporturilor privind „Automat pentru protecţia electromotoarelor trifazice” şi „Vas de condensaţie”.

15

124

Prezentarea inovaţiei „Fabricarea produselor refractare cu adaos de bauxită”.

26

125

Prezentarea inovaţiei „Fabricarea parangelului în industria petroliferă” realizată de Rafinăria nr.1 „Sovrompetrol Ploieşti”.

33

126

Memoriu asupra maşinii universale de tâmplărie, invenţia lui Jilavu Ion.

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 34: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

127

Prezentarea inovaţiei „Masca industrială de protecţie contra prafului” de Burlacu Ion de la Fabrica Chimică nr.10 Bucureşti.

1950

9

128

Prezentarea inovaţiei „Realizarea unui laminor nou de laminat ţevi fără sudură” de către un colectiv de la Uzinele „Republica”.

27

129

Prezentarea noii metode de lucru „Aburirea alcalină în autoclavă” în secţiile de finisaj din sectorul bumbacului” de ing.Fabian Siegfried

31

130

Prezentarea metodei noi de muncă „Tăbăcirea rapidă” realizare a unui colectiv de la Direcţia Generală Industrială Pielărie şi Cauciuc.

9

131

Prezentarea metodei noi de muncă „Fabricarea anvelopelor, realizând sporirea vitezei de vulcanizare şi ridicarea indicelui calitativ”, aplicată în producţie la Uzinele „Banloc”.

45

132

Propunerea Ministerului Construcţiilor pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.R. pe anul1950, unui colectiv de zidari pentru introducerea metodelor sovietice la lucrările de zidărie.

4

133

Prezentarea metodei de armare cu scuturi metalice la abatajele frontale, realizare a unui colectiv de la Societatea Sovromcărbune.

7 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 35: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

134

Referat privind aplicarea metodei sovietice a forajului rapid la schela Şuta Seacă şi Cobia.

1950

4

135

Prezentarea „Căşti de minier tip B”, realizată după modelul sovietic, de către Şeicaru Ion, ing la Intreprinderea Electro-Izolantul din Bucureşti.

12

136

Stenograma şedinţei Comitetului pentru Premiului de Stat de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri din 4 iulie 1950.

2

137

Procesele - verbale ale comisiilor de specialitate ale Comitetului Premiului de Stat.

35

138

Articole publicate în presă despre creaţiile literare ale lui Mihail Sadoveanu, A. Toma, Insvan Asztaloş, Petru Dumitriu, Dan Deşliu, Maria Banuş.

35

139

Caracterizarea unui colectiv de la Uzinele „Victoria” Arad, propus pentru Premiul de Stat pe anul 1950.

9

140

Caracterizarea unor colective de la Intreprinderea Metalurgică Câmpulung Muscel şi Direcţia Generală a Metalurgiei Neferoase a Ministerului Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice, propuse pentru Premiul de Stat, pe anul 1950.

14

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 36: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

141

Corespondenţă în legătură cu acordarea Premiului de Stat pe anul 195o.

1950

39

142

Copiile unor hotărâri în legătură cu instituirea Premiului de Stat al R.P.R.

1950 -1951

7

143

Referatele Comitetului Premiului de Stat al R.P.R. privind propunerile prezentate Consiliului de Miniştri pentru decernarea Premiului de Stat pe anii 1950-1951.

393

144

Tabele cu laureaţii Premiului de Stat al R.P.R. pe anii 1950-1951.

32

145

Propuneri privind desfăşurarea festivităţii de înmânare a Premiului de Stat al R.P.R. pe anii 1950 – 1951.

4

146

Corespondenţă în legătură cu acordarea Premiului de Stat pe anii 1950-1951.

99

147

Note de materialele documentare ale Comitetului Premiului de Stat predate la compartimentul Arhivă.

5

ANUL 1951

1

Proiect de raport asupra Legii planului cincinal al Republicii Populare Române.

1951

63

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 37: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

2

Proiect de lege pentru planul cincinal de dezvoltare a economiei naţionale a R.P.R. pe anii 1951-1955. Anexe.

1951

222

3

Dare de seamă a Comisiei de Stat a Planificării asupra realizării planului de stat pe trimestrul III/1951.

35

4

Buletinul economic cuprinzând raportul de executare a planului de stat al R.P.R. pe anul 1951.

240

Strict Secret

5

Proiect de hotărâre, memorii şi referate privind sistematizarea şi reconstrucţia oraşului Bucureşti.

112

6

Proiect de plan pentru colectarea produselor agricole vegetale din recolta 1951, pe ţară şi pe regiuni privind numai sectorul individual.

26

7

Hotărâri şi decizii ale Comisiei Interguvernamentale a Organizaţiei Mixte Româno-Bulgare „Podul Dunăre”. Copii.

25

8

Proiectul de hotărâre al Consiliului de Miniştri privind măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătăţirea activităţii sfaturilor populare.

7

9

Proiect de comunicat privind rezultatele îndeplinirii planului de stat pentru dezvoltarea economiei naţionale a R.P.R. pe anul 1951.

10

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 38: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

10

Proiect de regulament pentru organizarea şi funcţionarea secţiunilor de planificare de pe lângă comitetele executive ale sfaturilor populare.

1951

4

11

Referatul Comitetului de Stat al Aprovizionării şi proiectul de hotărâre privind repartiţia de autoturisme ministerelor şi instituţiilor.

29

12

Proiectul decretului privind răspunderea pentru nepredarea în termen a produselor agricole spre colectare, precum şi procedura de urmărire silită a executării acestor obligaţii.

8

13

Informări trimise de sfaturile populare asupra situaţiei colectărilor produselor vegetale, păioase şi furajere pe anul 1951.

281

14

Situaţii informative trimise de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind stadiul colectării.

27

Strict Secret

15

Dare de seamă asupra îndeplinirii sarcinilor ce decurg din hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1108/1951 referitor la mărirea şaptelului de porci.

1952

13

16

Studiu asupra populaţiei ţigăneşti din R.P.Română, tabele statistice cu ţigani nomazi, seminomazi şi stabili din R.P. Română. Originale.

1952

13

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 39: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

17

Raport asupra activităţii Arbitrajului de Stat pe anul 1951.

1952

18

Dare de seamă a Uzinelor „23 August” asupra realizărilor obţinute în anul 1951.

47

19

Informare a Comitetului de Stat al Planificării asupra calculării volumului şi distribuirii venitului naţional pe perioada 1951-1952.

10

20

Sinteză informativă privind unele aspecte negative din activitatea şi atitudinea unor preşedinţi, vicepreşedinţi, deputaţi şi funcţionari din sfaturile populare în perioada 20 noiembrie –15 decembrie 1951.

13

21

Dare de seamă asupra realizării planului şi angajamentelor la atelierele „Griviţa Roşie” C.F.R. pe anul 1951. Foto, grafice.

58

22

Raport privind verificarea activităţii pe anul 1951 şi a situaţiei atelierelor „Griviţa Roşie”.

15

23

Situaţia întrecerilor socialiste pe anul 1951 la Sovrommetal S.A. Uzinele din Reşiţa. Foto, grafice.

50

24

Raport de activitate pe anul 1951 al Fabricii de Confecţii „Gh.Gheorghiu-Dej”. Foto, grafice.

102

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 40: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

25

Raport asupra constatărilor la Fabrica de Confecţii „Gh.Gheorghiu-Dej în legătură cu decernarea premiilor pe ţară pentru realizările din anul 1951.

1951

5

26

Note informative întocmite după rapoartele primite de la împuterniciţii Comisiei de Stat a Planificării.

37

Secret

27

Informări trimise de Comisia de Stat a Planificării privind observaţiile Ministerului Comerţului Exterior referitoare la ajutorul tehnic din Uniunea Sovietică şi balanţa de plăţi a comerţului exterior la data de 30 aprilie 1951.

22

28

Dări de seamă asupra îndeplinirii planului de stat al R.P.Române pe trim. II şi III 1951.

43

29

Dare de seamă asupra executării planului cooperaţiei de consum pe anul 1951.

209

30

Raportul Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind starea gospodăriei comunale, a industriei locale şi a gospodăriei drumurilor şi podurilor de interes local şi propuneri în legătură cu soluţionarea celor mai acute probleme din aceste ramuri.

290

31

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti ( partea I-a, vol.V- planşe) .

8

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 41: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

32

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre - Bucureşti (partea I-a, vol.VI–text şi planşe) .

1951

118

Strict Secret

33

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II-a, vol. VII – text şi planşe ) .

80

Strict Secret

34

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II -a, vol.VIII A – text).

123

Strict Secret

35

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II -a, vol. VIII A – planşe ) .

14

Strict Secret

36

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II -a, vol. VIII V – text).

44

Strict Secret

37

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II -a, vol. VIII B – planşe).

14

Strict Secret

38

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II -a, vol. IX – text).

46

Strict Secret

39

Memoriu tehnico - economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II -a, vol. IX – planşe).

17

Strict Secret

40

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II -a, vol. X – text şi planuri).

72

Strict Secret

41

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II -a, vol. X – planşe).

27

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 42: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

42

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II -a, vol. X – text şi planşe) .

1951

75

Strict Secret

43

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II -a, vol. X II – text).

107

Strict Secret

44

Memoriu tehnico-economic al canalului Dunăre-Bucureşti (partea a II -a, vol. X II – planşe).

84

Strict Secret

45

Procese-verbale ale şedinţelor Biroului Culturii al Consiliului de Miniştri

8

46

Raport de activitate al Comisiei de Colaborare Tehnico-Ştiinţifică de la data înfiinţării şi până la 31 decembrie 1951 şi corespondenţa privind încheierea protocoalelor cu R.P.Bulgaria şi U.R.S.S. Anexe; limba română, rusă.

27

47

Tabele cu lucrările primite în perioada septembrie–octombrie 1951 la cabinetul Petre Costache.

5

48

Tabel cu lucrările executate de colectivul de traduceri până la 31 decembrie 1951.

11

49

Instrucţiuni trimise de Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri ministerelor, instituţiilor centrale şi sfaturilor populare. Originale, copii.

35

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 43: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

50

Informare a Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind situaţia pe regiuni şipe ţară a întreprinderilor şi unităţilor precum şi greutăţile întâmpinate în realizarea planului pe 1951.

1951

52

51

Material informativ al Uniunii Centrale a Coop. de Consum privind organizarea secţiilor de stâni la cooperative.

6

52

Note informative privind activitatea Departamentului Industriei Cărnii, Laptelui şi Peştelui din cadrul Ministerului Industriei Alimentare

26

53

Darea de seamă a Centrocoop-ului cu privire la executarea planului de valorificări pe anul 1951. Copie.

15

54

Situaţia numerică a chiaburilor la data de 17 noiembrie 1951, întocmită de Parchetul General al R.P.Române, împotriva cărora parchetele au ordonat aplicarea de sechestre.

2

55

Adresa Academiei Republicii Populare Române privind solicitarea repartizării unui imobil în scopul depozitării fondului special.

2

56

Situaţii informative cu propunerile Sfatului Popular al regiunii Timişoara privind atribuirea caselor locuitorilor dislocaţi, autorităţilor şi instituţiilor, precum şi situaţia bunurilor rămase.

291

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 44: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

57

Corespondenţa Secretariatului CC al PMR privind aprobarea numirii unor miniştri adjuncţi şi a unor consilieri ministeriali.

1951

11

58

Situaţia cererilor şi repartiţiilor de materiale pentru construirea de locuinţe muncitoreşti în regiunile Ialomiţa şi Galaţi.

30

59

Situaţii informative cu autovehiculele ce au ieşit din Bucureşti prin punctele: Bâldana, Mihăileşti, Cătruneşti şi Săftica din zilele de 22-24 decembrie 1951.

93

60

Corespondenţă privind situaţia juridică a Rafinăriei de Petrol din Târgu Mureş–fosta societate „Italo-Maghiară”. Originale, copii, planuri .

1951-1952

62

61

Referat privind organizarea şi dezvoltarea bazei de aprovizionare cu produse agroalimentare a oraşului Bucureşti. Plan.

1951

31

62

Material documentar şi proiecte de hotărâri referitoare la aprovizionarea cu lemne de foc ce se va discuta în şedinţa Prezidiului Consiliului de Miniştri din 24 iunie 1951.

17

63

Tabele nominale şi notă explicativă privind situaţia beneficiarilor Casei Construcţiilor.

28

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 45: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

64

Tabel cu distincţiile existente în R.P.R. în anul 1951.

1951

2

65

Propuneri pentru decorarea unor consilieri sovietici, a inginerilor, tehnicienilor şi muncitorilor fruntaşi de la Canalul Dunăre - Marea Neagră.

105

66

Stenograma şedinţei din 1o decembrie 1951 a Secţiei Juridice cu responsabilii Oficiilor Juridice din ministere şi instituţii privind problema publicaţiilor oficiale.

35

67

Referate privind analiza rezultatelor obţinute în urma raionării din 6 septembrie 1950, constatarea lipsurilor şi stabilirea principiilor ce vor sta la baza noii organizări administrative. Anexe; limba română, rusă.

175

68

Situaţie privind activitatea Şcolii Centrale de Cadre a Sfaturilor Populare din Bucureşti.

2

69

Corespondenţa Ministerului Gospodăriei Comunale privind măsurile iniţiate şi realizările obţinute în cadrul acţiunii pentru intensificarea producţiei de bunuri de larg consum şi pentru creşterea unui milion de porci în cursul anului 1951 în sectorul socialist.

15

70

Situaţie statistică privind componenta comitetelor executive, deputaţilor şi salariaţilor sfaturilor populare.

15

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 46: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

71

Informări privind problemele apărute în cadrul gospodăriilor agricole colective.

1951

51

72

Referate privind înfiinţarea unei regiuni autonome maghiare în Transilvania.

17

73

Referate privind lipsa activităţii organizatorice a sfaturilor populare întocmite de consilierii sovietici de pe lângă Consiliul de Miniştri Original; limba română, rusă.

135

Secret Serviciu

74

Instrucţiuni trimise Comitetului Executiv al Sfatului Popular regional Teleorman de diferite ministere. Limba rusă.

16

75

Procese–verbale ale şedinţelor de analiza muncii Comitetului Executiv al Sfatului Popular regional Teleorman . Limba rusă.

139

76

Proiect de regulament privind îndatoririle şi drepturile împuterniciţilor regionali şi raionali ai Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

7

77

Regulamentul de organizare şi funcţionare a secţiei pentru sănătate publică de pe lângă comitetele executive ale sfaturilor populare. Limba rusă.

19

78

Instrucţiuni privind activitatea secţiei de planificare. Limba rusă.

9

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 47: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

79

Stenograma consfătuirii cu preşedinţii comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale şi ale oraşelor de subordonare republicană şi cu împuterniciţii regionali pentru colectări, din 3-4 mai 1951.

1951

221

80

Materialul informativ privind cercetările ştiinţifice făcute în legătură cu situaţia economică, culturală şi socială a moţilor din Munţii Apuseni- raza regiunii Cluj. Hărţi.

560

81

Materialul informativ privind cercetările ştiinţifice făcute în legătură cu situaţia economică, culturală şi socială a moţilor din Munţii Apuseni- raza regiunii Cluj. Hărţi.

460

82

Informări trimise de Ministerul Transporturilor privind îndeplinirea Hotărârii C.C. al P.M.R. pentru îmbunătăţirea muncii în transporturi şi a transporturilor pe apă. Tabel nominal de competenţa secţiilor de conducere din Ministerul Transporturilor.

191

83

Rapoarte informative şi cereri primite de la Comisiile Regionale de Plasare în Câmpul Muncii a Foştilor Militari de Carieră.

1951-1952

584

84

Corespondenţă referitoare la transferarea lui Ionescu Damian, preşedintele Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regiunea Argeş.

1951-1952

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 48: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

85

Corespondenţă referitoare la propunerea Sfatului Popular al oraşului Arad de mutare a Facultăţii de Agrotehnică din Timişoara la Arad.

1951-1952

4

86

Corespondenţă şi devize privind lucrările de reparare şi transformare a unui imobil necesar Comandamentului Sovietic din Lipova.

35

87

Raportul inginerului I.B.Terehov în legătură cu activitatea sa în calitate de consultant pentru problemele hidrotehnice. Limba română, rusă.

34

88

Referat privind scrisorile membrilor de partid şi oamenilor muncii, adresate conducerii partidului în perioada 1 ianuarie - 31 martie 1951; Hotărârii Secretariatului C.C. al P.M.R. cu privire la scrisorile oamenilor muncii Orig, copii

11

89

Raport privind atribuţiile, organizarea şi activitatea Direcţiei Hidrometeorologice, memoriu privind nevoile de cadre pentru anul 1952 şi propuneri de reorganizare a Institutului pentru Planurile de Amenajare Integrală a Cursurilor de Apă (I.P.A.C.A.).

66

90

Referate şi rapoarte ale Ministerului de Justiţie privind măsurile represive luate împotriva comerţului clandestin şi frecvenţa criminalităţii în materie de delapidare, de neglijenţă în serviciu, de furt în paguba avutului obştesc.

73

Strict Secret Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 49: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

91

Notă privind problemele tehnico-economice discutate între delegaţiile Republicii Populare Ungare şi Republicii Populare Române în intervalul noiembrie 1951- martie 1952.

1951-1952

11

92

Note, rapoarte privind activitatea cultelor în 1951 şi poziţia lor faţă de regimul de democraţie popular. Orig., copii

1951

113

Strict Secret

93

Referat întocmit de Institutul de Proiectare a Construcţiilor privind proiectele pentru locuinţele muncitoreşti tip Medgidia. Originale.

40

94

Note informative privind situaţia recoltării şi valorificării jirului.

7

95

Proiect de buget întocmit de Ministerul Agriculturii cu sumele necesare pentru cheltuielile de întreţinere şi transportul a 1750 persoane de la gospodăriile agricole colective din ţară la Bucureşti, pentru a lua parte la Congresul din noiembrie 1951.

15

96

Proiecte de decrete şi hotărâri iniţiate de diferite ministere.

147

97

Proiect de hotărâre al Consiliului de Miniştri privind îmbunătăţirea şi dezvoltarea activităţii staţiunilor balneo - climaterice şi de odihnă.

40

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 50: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

98

Hotărâre a Consiliului de Miniştri şi referat al ministrului Agriculturii privind asigurarea necesarul de personal pentru gospodăriile de stat din regiunile Ialomiţa şi Galaţi. Original, copie.

1951

4

99

Hotărâre şi referate privind autorizarea Ministerului Agriculturii să efectueze comasarea şi schimbul unor terenuri. Original, copie.

10

100

Balanţa comercială a Ministerului Comerţului Exterior în perioada 30 septembrie 1951 – 30 septembrie 1952. Anexe.

20

Strict Secret

101

Corespondenţă în legătură cu trecerea imobilului din Bucureşti, str. Stelian Toma în proprietatea Statului Sovietic şi a imobilului din Bucureşti, B-dul Generalismul Stalin, nr.86 în proprietatea Statului Român.

2

102

Material documentar privind organizarea şi extinderea colaborării între Comitetele executive ale regiunilor Dolj şi Hunedoara. Original.

1951-1952

10

103

Instrucţiuni în vederea aplicării Decretului 207/1951 privind unele măsuri pentru angajarea în muncă, transferarea şi desfacerea contractelor de muncă.

1951

10

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 51: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

104

Informări ale Centrocoop-ului privind situaţia executării planului pe trim.IV al anului 1951.

1951

12

105

106

Proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea Colegiului Comitetului de Stat pentru Tehnică. Referate asupra proiectului de hotărâre privind simplificarea formularisticii şi prezentarea unitară a dărilor de seamă statistice.

1951-1952

8

21

107

Planşe privind reţeaua telefonică şi telegrafică din ţară. Hărţi.

1951

23

108

Proiectul hotărârii Comitetului Central al PMR şi a Consiliului de Miniştri al R.P.R. cu privire la măsurile de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi de muncă ale cadrelor didactice din învăţământul elementar şi mediu.

13

109

Cereri, reclamaţii, sesizări adresate conducerii de stat.

28

110

Dare de seamă a Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice pe anul 1951.

30

111

Raport al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei asupra executării planului pe anul 1951.

19

112

Dare de seamă a Comitetului Geologic asupra executării planului pe anul 1951.

59

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 52: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

113

Dare de seamă a Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii asupra activităţii pe anul 1951.

1951

36

114

Planul de lucru al Comisiei de Avizare din cadrul Comitetului de Stat pentru Construcţii.

10

Secret

115

Rapoarte întocmite de Comisia Controlului de Stat referitoare la consumul clandestin de gaze în zona Băicoi-Ţintea şi la executarea planului de achiziţii şi livrări de animale în cele 28 regiuni ale ţării.

56

116

Corespondenţa Comitetului Geologic privind solicitarea de trecere a unei motopompe în folosinţa Intreprinderii „1 Mai”, Caransebeş şi de a se aproba venirea în ţară a unui specialist cu ocazia importului unor aparate din Elveţia.

3

117

Raportul Ministerului Petrolului şi Industriei Cărbunelui asupra executării planului de stat pe anul 1951.

44

Strict Secret

118

Raport privind activitatea Arbitrajului de Stat pe anul 1951.

27

119

Informări primite de la Comitetul de Stat pentru Tehnică referitoare la activitatea sa.

152

120

Corespondenţă referitoare la propunerile făcute de ministere şi instituţii centrale pentru atribuirea fondurilor necesare construcţiilor de

86

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 53: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

locuinţe individuale conform Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.758/1951.

1951

121

Copii după corespondenţa ieşită de la Cabinet.

12

122

Hotărâri ale Comisiei Interguvernamentale Româno-Bulgare privind numiri de personal şi alte probleme organizatorice ale şantierului podului de peste Dunăre, decizia nr.383 a Ministerului Energiei Electrice privind numirea lui Budescu Ştefan în funcţia de director general adjunct la Hidrocentrala „V.I.Lenin” Bicaz. Originale, copii.

11

123

Corespondenţă referitoare la proiectele de decret şi hotărâre privind datele care constituie secrete militare şi de stat şi pedepsele prevăzute pentru divulgarea lor. Originale, anexe.

28

Strict Secret

124

Proiect de hotărâre, însoţit de observaţii întocmite de Comisia de Stat a Planificării privind organizarea planificării locale în R.P.Română, organizarea şi funcţionarea secţiilor de planificare de pe lângă comitetele executive ale sfaturilor populare, traducerea expunerii lui L.Volodarscki despre structura comisiilor locale de planificare. Originale; anexă; limba română, rusă.

98

125

Buletinul economic nr.7 privind executarea planului de stat al R.P.R. pe anul 1951.

101

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 54: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

126

Raport de activitate al Comisiei de Colaborare Tehnico-Ştiinţifică de pe lângă Consiliul de Miniştri, de la data înfiinţării şi până la 31 decembrie 1951. Originale: anexe.

1951

26

127

Raportul Comisiei Controlului de Stat referitor la controlul efectuat asupra modului în care s-a aplicat HCM nr.278/1951 privind reducerea aparatului administrativ din întreprinderi, organizaţii economice şi instituţii bugetare.

32

Strict Secret

128

Corespondenţă înaintată Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind aprobarea vizitării Castelului Peleş, greutăţi în aprovizionare, livrări de mărfuri, solicitări de autovehicule, tabele nominale cu persoanele cărora li s-au înmânat sume de bani reprezentând valoarea unui Premiu de Stat cl.I şi probleme administrative. Originale.

203

Secret

129

Corespondenţă privind Liga Internaţională a Femeilor pentru Pace şi Libertate cu sediul la Geneva şi procesul verbal al şedinţei Comisiei de Coordonare a Lucrărilor de Aplicare a Codului Muncii. Limba română, engleză.

10

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 55: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

130

Referat privind Acordul comercial de lungă durată cu R.P. Ungară, raport privind vânzarea în comun, cu URSS a unei cantităţi de răşinoase pe piaţa occidenta, Convenţie şi proces verbal privind schimbul de imobile între Consiliul de Miniştri al R.P. Române şi Ambasada URSS din Bucureşti.

1951

32

Strict Secret

131

Normativ întocmit de Ministerul Agriculturii privind îngrijirile tehnice şi reparaţiile la maşini agricole şi formarea de agregate la staţiunile de maşini şi tractoare. Planuri.

39

132

Stenograme întocmite la consfătuirile ţinute cu prilejul vizitei delegaţiei sovietice de muncitori din Staţiunile de Maşini şi Tractoare, sovhozuri, în România, în perioada 5-6 septembrie 1951.

842

133

Studiu asupra probleme achiziţiei şi colectării laptelui din R.P.R.

1951-1955

32

134

Plan de acţiune întocmit de Ministerul Agriculturii pentru stabilirea stadiului actual de dezvoltare al staţiunilor de maşini şi tractoare şi a perspectivelor de dezvoltare în cadrul planului cincinal 1951–1955. Originale, anexe.

37

135

Sinteza informativă privind unele aspecte ale învăţământului elementar şi mediu de la sate şi oraşe în perioada 15 octombrie-30 noiembrie 1951, situaţie

1951

18

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 56: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

comparativă a anului şcolar 1950/1951.

1951

136

Stenograma şedinţei Comisie de Stat în legătură cu reducerea personalului din ministere şi instituţii, rapoarte de activitate şi notă de şedinţă ale Comisiei Interdepartamentale pentru Coordonarea Problemelor Hidrotehnice.

65

137

Stenograma şedinţei privind aplicarea contractelor economice, observaţii la darea de seamă a Comisiei pentru Aplicarea HCM 1108/1951 privind creşterea unui milion de porci, referate privind ocrotirea pădurilor şi controlul aplicării unor hotărâri. Anexe.

101

138

Stenograma şedinţei cu delegaţia sovietică compusă din colhoznici şi oameni de ştiinţă din agricultură, care ne-au vizitat ţara.

40

139

Proces verbal al şedinţei Biroului Consiliului de Miniştri, stenogramele şedinţelor secţiilor de specialitate ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri şi a responsabililor oficiilor juridice din ministre şi organe centrale.

1951-1952

186

140

Stenograma Consfătuirii cu preşedinţii comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale şi ale oraşelor de subordonare republicană, precum şi cu împuterniciţii regionali pentru colectări.

1951

220

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 57: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

141

Planuri de muncă ale Secţiei organizatorice a D.G.T.C.M., instrucţiuni privind sfaturile populare, aspecte negative ale unor cadre din sfaturi populare, sinteza rapoartelor trimise de sfaturile populare pe luna decembrie, situaţii privind componenţa membrilor sfaturilor populare şi a pământului deţinut de aceştia.

1951

104

142

Stenogramele şedinţelor privind situaţia manualelor şcolare, executarea planului de casă pe trim. III şi întocmirea celui pe trim. IV.

77

143

Referate privind sectorul agricol privat, îmbunătăţirea şeptelului, colectarea produselor agricole şi animale, producţia marfă în agricultură, schiţele planurilor de muncă ale Secţiei agricole a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, rapoarte privind unele greutăţi în activitatea Secţiei juridice a D.G.T.C.M. şi a bufetului pentru deservirea demnitarilor din Guvern.

64

144

Raport asupra activităţii Arbitrajului de Stat pe primul semestru al anului 1951, cu observaţiile dr.Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri, expunere de motive la decretul pentru folosirea suprafeţei locative şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi precum şi referat privind fluctuaţia forţei de muncă. Originale.

60

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 58: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

145

Dare de seamă privind activitatea

Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii pe trimestrul III 1951 şi referat cu privire la reforma administrativ-teritorială.

Originale.

1951

146

Raport al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei privind executarea planului pe anul 1951, sinteze ale Direcţiei Generale a Securităţii Statului asupra stării de spirit a muncitorilor. Originale.

95

147

Rapoarte privind executarea planului de stat pe trimestrul III/1951 în industria petrolului şi cărbunelui, activitatea Arbitrajului de Stat în domeniul disciplinei contractuale şi activitatea Secţiei juridice din cadrul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Originale.

73

148

Procese-verbale ale şedinţelor Biroului industriei grele al Consiliului de Miniştri. Grafice.

142

149

Stenograma şedinţei Prezidiului Consiliului de Miniştri asupra lucrărilor canalului Dunăre-Marea Neagră, sinteză asupra proiectului tehnic general

34

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 59: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

şi a devizului general al canalului Dunăre-Marea Neagră.

1951

150

Stenograma şedinţei privind raţionalizarea consumului de energie electrică, dare de seamă asupra activităţii Ministerului Energiei Electrice pe trimestrul III/1951, raport de activitate al Secţiei metalurgice, electro–energetică şi chimie al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, referate la planul de electrificare a ţării şi folosirea apelor române. Originale, anexe, grafice.

80

151

Procesul–verbal al şedinţei Biroului industriei grele, al Consiliului de Miniştri, privind analiza dării de seamă prezentată de Comitetul Geologic.

50

152

Corespondenţă cu Fundaţia Elias privind naţionalizarea imobilului din Calea Victoriei nr.56 şi situaţia juridică a imobilului din B-dul Stalin nr.8; memorii ale Comitetului pentru Artă privind organizarea serviciilor economice-administrative şi scutirea de încorporare a unor tineri solişti şi artişti.

19

153

Adresă a Sfatului Popular al Capitalei privind solicitarea suplimentării planului de investiţii pentru continuarea lucrărilor topografice de sistematizare a Capitalei, referate asupra campaniei agricole, contractarea şi valorificarea legumelor, achiziţionarea şi recepţionarea laptelui, stimularea creşterii viermilor de mătase. Originale

55

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 60: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

154

Cererile Guvernului R.P.R. adresate Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. privind trimiterea în URSS, în schimb de experienţă, a unor delegaţii în domeniul învăţământului şi culturii fizice, corespondenţă privind venirea în ţară a unor cadre poloneze pentru practică în unităţi hidrotehnice. Limba română, rusă.

1951

8

Secret Serviciu

155

Referat privind planul de amenajare şi folosire a apelor în R.P.Română; regulament privind distincţiile R.P.R.; tabel cu propuneri de decorare a personalului de la ziarul „Scânteia”.

50

156

Proces-verbal al şedinţei de lucru cu miniştrii referitor la finanţarea construcţiilor de locuinţe individuale şi cu stasurile pentru import, planul de muncă al Direcţiei Secretariat, raportul de activitate al Secţiei transporturi şi telecomunicaţii, memoriu privind furnizarea unor alimente la preţurile de cartelă pentru combaterea mortalităţii infantile, memoriul greviştilor din anul 1920, de la Arsenalul Armatei cu rezoluţia lui Petru Groza.

34

157

Corespondenţă privind transferul unor sume valutare unor agenţii de presă străine pentru diferite servicii de presă, referat cu propuneri privind tehnica măsurătorilor şi instrumentelor de măsurat. Tabel cu activiştii de partid funcţionari de stat propuşi a fi mutaţi la Ministerul Forţelor Armate pe funcţii politice.

33

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 61: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

158

Proiecte de hotărâri clasate privind: înfiinţarea comisiilor medicale, a celor pentru plantarea perdelelor forestiere, a unei Comisii de acustică; acordarea Premiului de Stat sculptorului Denu Dumitru; concediile absolvenţilor de învăţământ superior, curs fără frecvenţă: exproprierea unor imobile din Mangalia; valorificarea Deltei Dunării şi norme privind forma de redactare a proiectelor de acte legislative.

1951 66

159

Proiectul de plan pe trimestrul III/ 1951 întocmit de Comisia de Stat a Planificării, raport asupra executării planului de stat pe anul 1951 de către întreprinderile Ministerului Industriei Petrolului şi Cărbunelui. Originale, anexe.

57

160

Referatul Ministerului Sănătăţii asupra situaţiei tuberculozei în România; proiect de HCM pentru îngrădirea răspândirii tuberculozei.

16

161

Referate ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind: mersul campaniei agricole de toamnă, achiziţiile de cartofi, producţia pomicolă şi valorificarea fructelor, amplasarea unei fabrici şi a unor secţii de cauciuc la Jilava, valorificarea stufului din Delta Dunării.

45

162

Dare de seamă contabilă centralizată pe trimestrul III/1951, a unităţilor tutelate de Ministerul Finanţelor C.E.C., Loteria de Stat, Întreprinderea de Stat

117

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 62: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Reasigurări CAS, Monetăria şi Fabrica de Timbre. Originale.

1951

163

Referate ale secţiilor Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind mersul lucrărilor de recoltare şi colectarea la culturile de bumbac şi pregătirea companiei agricole de primăvară; procese-verbale ale şedinţelor Consiliului de Miniştri privind îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale cadrelor didactice; măsurile necesare pentru definitivarea lucrărilor agricole; statistici privind situaţia proiectelor de acte legislative clasate; notă informativă referitoare la problema industriei locale. Orig., copii

51

164

Rapoarte de activitate ale Secţiei industrie uşoară şi Secţiei industrie alimentară, comerţ, cooperaţie ale din cadrul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri: proiectele de hotărâri, decrete şi decizii analizate de Consiliul de Miniştri; referat al Direcţiei Secretariat privind traducerea în limba română a lucrării „Republica de democraţie populară o formă politică a dictaturii proletariatului” de B.S.Mancovski. Originale.

65

165

Situaţii şi propuneri de redistribuire a autoturismelor existente la Ministerul Finanţelor, Comisia de Stat a Planificării

32

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 63: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Confederaţia Generală a Muncii şi Crucea Roşie a R.P.R.

1951

166

Raport privind realizarea planului pe anul 1951 de către Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei, activitatea Comitetului de Stat pentru Tehnică pe trim.III/1951, precum şi corespondenţa unor ministere şi organe centrale privind probleme de activitate productivă şi solicitarea de îndrumări în aplicarea unor H.C.M-uri. Anexe, grafice.

214

Strict Secret

167

Corespondenţă privind depozitarea unor materiale necesare executării unei lucrări speciale, recompensarea celor ce realizează economii la materiale neferoase, remunerarea unor categorii de personal din unităţile de proiectare, pentru orele prestate peste program, apelarea actelor ilegale ale instituţiilor şi funcţionarilor din URSS şi rezolvarea scrisorilor cetăţenilor. Originale, copii.

32

Secret servicu

168

Raport de activitate al Comisiei de Colaborare Tehnico-Ştiinţifică; buletine economice privind executarea planului de stat; raport asupra realizării planului în ramura cărnii; raport cu privire la investiţia „Grupul de producţie cinematografic Floreasca”. Orig., copii

136

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 64: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

169

Dosarul anchetei efectuate la Comandamentul Artileriei Forţelor Armate. Originale, copii, anexe.

1951

106

Strict Secret Declasificat HG 583/2010

170

Convenţie privind livrările de armament şi tehnică de luptă, din U.R.S.S. în R.P.R. încheiată la Moscova, la 12 decembrie 1951. Original, limba rusă.

9

Secret

171

Convenţie privind plata armamentului şi muniţiilor de artilerie livrate de U.R.S.S. în R.P.R., încheiată la Moscova la 14 decembrie 1951. Original, limba rusă.

2

Secret

172

Circulare ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri adresate comitetelor executive ale sfaturilor populare; instrucţiuni pentru intensificarea activităţii culturale-educative în lunile de iarnă 1951-1952. Originale, copii.

71

173

Corespondenţă şi referate privind aplicarea normelor de pensionare a I.O.V.R-iştilor, regimul pensiilor militarilor de carieră, a pensiilor unor învăţători; contestaţiile unor pensionari. Originale, copii.

25

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 65: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

174

Corespondenţa unor sfaturi populare privind eliberarea certificatelor de stare civilă, reglementarea cetăţeniei locuitorilor din Ardealul de Nord şi înfiinţarea secţiilor de stare civilă. Originale, copii.

1951

96

175

Corespondenţa privind solicitarea aprobării venirii în ţară a unor specialişti din străinătate, în cadrul relaţiilor economice şi prelungirea şederii în ţară a unor consilieri sovietici. Originale, copii.

9

176

Tabel cu serviciile, secţiile şi depozitele Arhivelor Statului din R.P.R., situaţia localurilor la data de 28 octombrie 1951; corespondenţa unor sfaturi populare privind predarea ştampilelor scoase din uz, Arhivelor Statului şi adrese ale Arhivelor Statului privind unele măsuri necesare a se lua pentru buna conservare a unor arhive. Originale, copii.

9

177

Corespondenţă privind modul de aplicare a Hotărârii C.C. al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri în legătură cu îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de trai ale cadrelor didactice. Originale, copii.

18

178

Corespondenţa Sfatului Popular al oraşului de subordonare republicană Cluj privind numărul participanţilor la cursurile de alfabetizare.

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 66: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

179

Memoriul Departamentului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind înfiinţarea Institutului de Învăţământ Superior pentru Gospodărie Comunală şi planul de studii al institutului.

1951

11

180

Note, referate şi situaţii privind desfăşurarea muncilor agricole, completarea registrului agricol, creşterea animalelor şi altele. Originale, copii.

150

181

Situaţii, procese-verbale, note privind colectările, contractările şi achiziţiile de produse vegetale şi animale; contracte-colectiv încheiate pentru diferite culturi. Originale, copii.

268

Secret

182

Memoriu privind îmbunătăţirea situaţiei sanitare a muncitorilor pescari şi a familiilor lor, precum şi corespondenţă privind diferite acţiuni sanitare întreprinse în unele regiuni ale ţării. Originale, copii, hărţi.

81

183

Corespondenţă privind aprovizionarea cu cereale a regiunilor locuite de moţi. Originale, copii.

22

184

Corespondenţă cu sfaturilor populare privind contestaţiile proprietarilor imobilelor naţionalizate; copierul adreselor Secţiei Organizatorice. Originale, copii.

109

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 67: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

185

Corespondenţă în legătură cu unele contestaţii privind exproprieri de terenuri pentru utilitate publică. Originale, copii.

1951

24

186

Corespondenţă privind rechiziţionarea de bunuri mobile şi imobile. Originale, copii.

56 Secret

Serviciu

187

Corespondenţă privind comunicarea unor date privind denumirea conţinutul şi tirajul publicaţiilor editate de către ministere şi instituţii centrale; situaţia tipografiilor; propuneri ale sfaturilor populare privind apariţia Buletinului Oficial al R.P.R. Originale, copii.

283

188

Referat cu propunerile Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor privind reglementarea apariţiei unor ziare şi a unor publicaţii. Originale, copii.

34

189

Referatele Secţiei Juridice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind interpretarea unor decrete. Originale, copii.

41

190

Corespondenţă privind trecerea unor chiaburi în rândul mijlocaşilor şi cu privire la neînsămânţarea terenurilor unor chiaburi fugiţi din comuna Valea Marcului, raionul Strehaia. Originale, copii.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 68: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

191

Note informative şi corespondenţă

privind abaterile unor cadre din conducerea sfaturilor populare.

Originale, copii.

1951

171

Secret

192

Corespondenţă privind unele probleme de reorganizarea şi înfiinţarea unor secţiuni ale diferitelor întreprinderi, dotarea lor cu utilajele necesare şi scheme de organizare a Institutului de Proiectare al Sfatului Popular al Capitalei. Originale, copii.

79

Secret

193

Propunerea Sfatului Popular al Capitalei privind comasarea cooperativelor de construcţii din Capitală şi transformarea lor în întreprinderi de construcţii, precum şi corespondenţă privind diferite probleme organizatorice şi de producţie ale cooperativelor meşteşugăreşti. Originale, copii.

23

194

Corespondenţă privind modul de acceptare a donaţiilor de către stat.

7

195

Date statistice cuprinzând bugetele familiilor de muncitori şi funcţionari din anul 1950 şi corespondenţă privind propunerea unor măsuri de îmbunătăţirea acţiunii de radioficare în perioada 1951-1965. Originale, copii.

24

196

Studiu asupra bitumurilor de craking. Originale, copii.

35

197

Propunerea Academiei R.P.R. de a se 7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 69: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

acorda titlul de membru postmortem al Academiei R.P.R., defunctului inginer Traian Vuia. Originale, copii.

1951

198

Decizii date de comitetele executive ale sfaturilor populare, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Originale, copii.

79

199

Raport general al Ministerului Învăţământului Public asupra învăţământului preşcolar elementar şi mediu pe anul şcolar 1950-1951. Originale, anexe.

134

200

Corespondenţa Confederaţiei Generale a Muncii referitoare la întreprinderile care nu şi-au îndeplinit angajamentele cu caracter social luate prin contractul colectiv. Originale.

29

201

Memoriul lui Kren Konrad referitor la fabricarea pâinii din făină cu tărâţe şi valorificarea stufului din Delta Dunării. Originale.

10

202

Proiectul condiţiilor fundamentale ale ministerelor şi instituţiilor cu privire la reglementarea şi asigurarea disciplinei contractuale. Originale, copii.

568

203

Documentaţia generală asupra introducerii sistemului exploatării unice pentru ramurile de producţie naturală din regiunile inundabile şi Delta Dunării,

55

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 70: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

precum şi avizul unor instituţii. Originale.

1951

204

Telegrame ale membrilor gospodăriilor agricole colective cu ocazia sărbătoririi a doi ani de la înfiinţarea gospodăriilor colective şi împărţirea primului avans mărit cu 44% din recolta de grâu. Telegrame ale cadrelor didactice privind mulţumirile aduse partidului şi guvernului pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de muncă. Originale, copii.

240

205

Anteproiectele locuinţelor-tip pentru Valea Jiului; planurile de sistematizare şi urbanizare ale Văii Jiului. Originale.

43

206

Procesul verbal şi stenograma şedinţei Biroului Industriei Grele al Consiliului de Miniştri din 25 octombrie 1951.

20

207

Referat cu propunerile de organizare a căilor de comunicaţii pe apă şi a marinei comerciale; situaţia Ligii Navale Române; notă cu privire la „Salvamar”; rezoluţia dr.Petru Groza la aceste propuneri, precum şi documentaţia din anii 1933-1934 privind Societatea „Salvamar”. Orig., copii, cupuri din presă.

107

208

Situaţia bugetului şi a fondului de salarii de la Comitetul pentru Artă, Comitetul Cinematografiei, Direcţia Generală a Editurilor, Industriei Poligrafice, Difuzării Cărţii şi Direcţia Generală a Rezervei de Muncă şi propuneri de investiţii pe anul 1952. Orig., copii

110

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 71: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

209

Scheme de încadrare a personalului Comitetului Cinematografiei şi a unităţilor tutelate. Copii

1951

135

210

Schema de organizare a Gospodăriei Economice sportive. Orig., copii

67

211

Schema de organizare a Comitetului pentru Învăţământul Superior de pe lângă Consiliul de Miniştri cu atribuţiile fiecărei structuri în parte. Orig., copii

142

212

Situaţia posturilor rămase Ministerului Învăţământului Public, în urma înfiinţării Comitetului pentru Învăţământul Superior. Orig., copii

21

213

Raport informativ privind organizarea şi funcţionarea Institutului de Construcţii. Orig.

7

214

Tabele cu membrii corpului didactic de la Universitatea „Al .I. Cuza” din Iaşi şi scurte caracterizări ale cadrelor didactice. Orig.

41

215

Tabele nominale cu salariaţii unor edituri ale Uniunii Artiştilor Plastici şi Uniunii Scriitorilor din R.P.R. Orig., copii

111

216

Tabele nominale şi unele caracterizări ale corpului didactic (pe catedre) de la Facultatea de Chimie Industrială din Iaşi, în anul şcolar 1951/1952.

25

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 72: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

217

218

219

Tabele cu imobilele şi autovehicolele Comitetului Cinematografic şi unităţile tutelate. Copii Cereri, reclamaţii, sesizări cu privire la scoaterea din învăţământ a unor cadre didactice şi starea de spirit din rândul studenţilor. Orig., copii Referate cu propuneri privind cifrele de control de şcolarizare pentru planul cincinal şi anual, ale Ministerului Învăţământului Public, Comitetul pentru Aşezămintele Culturale din R.P.R. şi ale Academiei R.P.R.

1951 17

14

292

220

Planuri de învăţământ ale unor institute şi facultăţi. Orig., copii

9

221

Caracterizări ale unor cadre didactice. Orig., copii

9

222

Tabele cu şcolile medii tehnice, ale ministerelor, cu secţiile de specializare pentru anul şcolar 1951/1952 şi observaţiile Ministerului Învăţământului Superior cu privire la cifrele de şcolarizare pentru planul cincinal 1951-1952. Orig., copii

17

223

Tabele nominale cu studenţii angajaţi în producţie. Situaţia repartizării absolvenţilor facultăţilor de Pedagogie şi Matematică-Fizică. Orig., copii

29

224

Centralizatorul planului cincinal de şcolarizare şi de pregătirea cadrelor.

31

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 73: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

225

Referate privind situaţia şcolilor pedagogice din Moldova.

1951 30

226

227

228

Vol.I

Stenograma Consfătuirii cu reprezentanţii comitetelor pentru cultură fizică şi sport regionale şi orăşeneşti de subordonare republicană şi cu responsabilii sportivi din consiliile sindicale regionale din 7-9 aug. 1951. Stenograma şedinţei Comisiei Guvernamentale de Repartizare a absolvenţilor din 14.04.1951. Copie Planuri de învăţământ şi programe ale şcolilor profesionale aparţinând Direcţiei Generale a Rezervelor de Muncă. Copii

213

19

523

229

Vol.2

Planuri de învăţământ şi programe ale şcolilor profesionale aparţinând Direcţiei Generale a Rezervelor de Muncă Copii

648

230

Adrese de confirmare a primirii planurilor şi programelor sovietice de învăţământ. Orig., copii

36

231

Procesul verbal de preluare, de la Comisia Guvernamentală pentru Repartizarea Absolvenţilor, a unor dosare de către Mezincescu Florica, vicepreşedinte al Comitetului pentru Învăţământul Superior. orig.

7

232

Note de şedinţa ce a avut loc la C.S.P. cu delegaţia Ministerului Public privind structura Serviciului de planificare din

33

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 74: consiliul de minitri

sus-zisul minister şi referate privind asigurarea manualelor şcolare şi situaţia cadrelor didactice.

233

Copii Corespondenţă şi tabele cu propuneri privind unele modificări ( înfiinţări şi transformări) în organizarea instituţiilor de învăţământ superior.

175

234

Orig., copii. Referat asupra condiţiilor de trai şi muncă ale cadrelor didactice din raioanele: Năruja, Câmpeni, Vişeu, Tulcea.

7

235

236

237 238 239

Copie Referate privind probleme ale învăţământului cu limba de predare a naţionalităţilor conlocuitoare. Orig., copii Referate privind editarea, difuzarea manualelor didactice şi recenzii sovietice asupra manualelor în limba rusă, editate de Ministerul Învăţământului. Orig., copii, lb. rusă Referatul Ministerului Învăţământului Public privind situaţia bibliotecilor şcolare din ţară. Orig. Referate privind stabilirea taxelor şcolare în învăţământul mediu şi superior. Orig., copii Planul de burse al Ministerului Învăţământului Public pe anul şcolar 1951/1952. Orig.

33

298

6

55

11

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 75: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

240

Propuneri şi proiect de hotărâre privind stabilirea profilului şi reţelei instituţiilor de învăţământ superior. Copii

1951 41

241

Tabele cu cadrele superioare necesare în cincinal, comparativ cu numărul absolvenţilor pregătiţi în instituţiile de învăţământ superior.

6

242

Copii Tabele comparative între reţeaua propusă şi cea existentă a instituţiilor de învăţământ superior.

32

243

Copii Dare de seamă a Comisiei instituită pe lângă Consiliul de Miniştri pentru stabilirea profilului şi reţelei instituţiilor de învăţământ superior.

209

244

245

Copii Referate cu necesarul de cadre şi reprofilarea învăţământului superior. Orig., copii Centralizatorul planului de şcolarizare şi de pregătirea cadrelor, pe anii 1951–1952. Copii

306

61

246

Referate privind situaţia lucrărilor de construcţii şcolare. Orig., copii

19

247

Material informativ privind funcţionarea şcolilor speciale (surdo-muţi, orbi sau pentru copii întârziaţi mintal ). Orig., copii, grafice

167

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 76: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

248

Regulamente de funcţionare a Direcţiei Coordonării Valorificărilor; statute ale cooperativelor de consum. Copii

81

249

Corespondenţă privind situaţia comerţului de fructe şi zarzavat, tabele cu conducerea I.S.I.C. şi premierea unor salariaţi ai Direcţiei Operative de Achiziţii.

38

250

Copii Buletine informative privind evoluţia campanilor agricole. Copii

739

251

Proiect de aşezări tip ale gospodăriilor agricole colective.

77

252

Copii Cereri şi propuneri de încadrări, transferări de personal la Comisia pentru aplicarea HCM 1108/1951.

1951-1952

201

253

254

255

Vol.1 Vol.2

Orig., copii Minutele şedinţelor Comisiei pentru aplicarea HCM 1108/1951. Copii Rapoarte şi procese verbale ale instructorilor Comisiei privind munca de îndrumare şi control, în diferite regiuni din ţară. Orig., copii Rapoarte şi procese verbale ale instructorilor Comisiei privind munca de îndrumare şi control, în diferite regiuni din ţară. Orig., copii

785

551

621

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 77: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

256

Instrucţiuni, circulări şi referate privind sarcinile sectorului socialist în creşterea şi îngrăşarea porcilor.

1951-1952

302 Secret

257

Copii Situaţii privind construcţia crescătoriilor de porci şi asigurarea bazei furajere în diferite regiuni din ţară.

110

258

Orig., copii Minutele şedinţelor Comisiei şi corespondenţă în legătură cu amplasarea îngrăşămintelor de porci.

237 Secret

259

Orig., copii Răspunsuri la chestionarul Comisiei, însoţite de planuri asupra terenului pe care urmează a se amplasa crescătoriile de porci.

77

260

Orig., copii Situaţia realizării planului în sectorul porcin la GAS-uri, programe analitice a cursurilor de calificare profesională a îngrijitorilor de porci şi situaţia epizootiilor la porci.

376

261

Orig., copii Corespondenţa Ministerului Comerţului Interior şi a fermelor de stat privind construcţii de grajduri, sacrificarea şi livrarea porcilor (situaţii cu terenurile necesare bazei furajere şi de achiziţionarea porcilor).

155

262

Orig., copii Corespondenţă şi rapoarte ale Comitetului de Stat pentru colectarea produselor agricole privind achiziţionarea, creşterea, îngrăşarea de porci şi construcţii de grajduri (situaţii cu achiziţionarea porcilor).

175

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 78: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

263

Corespondenţă şi situaţii ale Ministerului Gospodăriilor Comunale şi Industriei Locale privind achiziţionarea şi îngrăşarea de porci, construcţii de grajduri, asigurarea bazei furajere şi combaterea bolilor la porcine.

1951-1952

407

Secret

264

Orig., copii Corespondenţa CENTROCOOP-ului privind achiziţionarea, creşterea, îngrăşarea şi construirea grajdurilor de porci.

102

265

Orig., copii Corespondenţă şi dări de seamă ale Ministerului Agriculturii privind situaţia crescătoriilor şi îngrăşămintelor de porci.

368 Secret

266

Orig., copii Planuri de achiziţii de porci, planuri de furaje şi planuri de livrarea porcilor la îngrăşătorii.

56

267

Copii Proces-verbal al şedinţei Comitetului Premiului de Stat din 2 noiembrie 1951.

1951

2

268

Copii Corespondenţă în legătură cu acordarea Premiului de Stat pe anul 1951.

33

269

Proces verbal şi stenograma şedinţei Biroului Industriei Grele de la Consiliul de Miniştri din 23 octombrie 1951 privind stadiul realizării planului de muncă. Copie.

14

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 79: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

ANUL 1952

1

Îndreptar pentru întocmirea dărilor de seamă pe anul 1952 a secţiilor de specialitate.

1952

3

2

Dare de seamă asupra activităţii Secţiei Agricultură, Colectări şi Gospodărie Silvică în trimestrul III/1952.

14

3

Dare de seamă asupra realizării sarcinilor de plan trasate Cooperaţiei de Consum pe trimestrul I/1952.

112

4

Dare de seamă contabilă a întreprinderilor comerciale de comerţ exterior şi a Trustului Prodaliment-organizaţie economică de stat de producţie pentru comerţul exterior.

45

Secret

5

Expunere asupra bugetului de stat al R. P. Române pe anul 1952, proiect de lege pentru aprobarea acestuia.

37

6

Balanţa comercială a Ministerului Comerţului Exterior pe anii 1942-1953. Anexe.

37 Strict

Secret

7

Bilanţul şi darea de seamă asupra bilanţului încheiat la 30 iunie 1952 la Trustul Prodaliment.

317

8

Schema de organizare a Băncii de Stat a Republicii Populare Române pe anul 1952.

25

9

Buletin Economic nr.8 privind raportul

81

StrictSecret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 80: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

de executare a Planului de Stat al R.P.R. pe trimestrul I/1952.

1952

10

Prezentarea proiectului planului de stat de dezvoltare a economiei naţionale a R.P.R. pe anul 1952.

27

11

Lista lucrărilor cu investiţii al căror volum se reduce din planul pe anul 1952. Anexe.

66

12

Proiectul planului de stat al forţelor de muncă, fondului de salarii, creşterii productivităţii muncii şi reducerii preţului de cost pe anul 1952.

15

13

Circulare ale Comitetelor de pe lângă Consiliul de Miniştri.

18

14

Raport asupra executării bugetului de stat pe trimestrul I/1952 şi referat asupra planului de casă pe trimestrul III/1952.

70

15

Centralizator şi prezentarea proiectului planului de sarcini suplimentare de bunuri de consum pentru fondul pieţei pe anul 1952.

58

16

Raport de activitate al Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale pe trimestrul I/1952.

29

17

Referat asupra proiectului planului de aprovizionare pe trimestrul II/1952.

32

18

Expunere asupra anteproiectului Hidrocentralei „V.I.Lenin” Bicaz întocmită de Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice şi concluzii generale ale acesteia.

201

Originale.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 81: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

19

Referate şi situaţii centralizatoare asupra compoziţiei social-politice a comitetelor executive şi a deputaţilor sfaturilor populare din R.P.R.

1952

453

20

Situaţii centralizatoare cuprinzând compoziţia social-politică a comitetelor executive şi a deputaţilor sfaturilor populare din R.P.R

33

21

Notă de prezentare a propunerilor de cifre de control pe anul 1952.

70

22

Rapoarte şi situaţii statistice ale Ministerului Comerţului Exterior asupra executării planului de export. Originale, grafice.

382

Secret

23

Rapoarte şi situaţii statistice ale Ministerului Comerţului Exterior asupra executării planului de import.

253 Strict

Secret

24

Referat de prezentare a proiectului planului de import-export pe anul 1952. Originale, grafice.

74

25

Informări ale Ministerului Comerţului Exterior privind cereri de suplimentare şi rectificare a planurilor de import pe 1952. Anexe.

107

StrictSecret

26

Corespondenţa diferitelor ministere şi instituţii privind solicitarea suplimentării planului de import. Originale, copii.

1952-1953

776

Secret

27

Corespondenţa diferitelor ministere şi instituţii privind solicitarea suplimentării planului de import. Originale, copii

639

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 82: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

28

Corespondenţa unor ministere şi instituţii privind solicitarea suplimentării planului de import şi procurarea de materiale şi mărfuri necesare organizării Festivalului Mondial al Tineretului. Anexe.

1952-1953

160

Secret

29

Proiect de contract colectiv pe anul 1952, referatul Confederaţiei Generale a Muncii şi planul de acţiune în legătură cu încheierea contractelor colective pe 1952.

1952

39

30

Referatul Comitetului de Stat al Aprovizionării asupra proiectului planului de repartiţie pe anul 1952. Anexe.

34

31

Referatul Secţiei juridice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privitor la problema publicării normelor de drept ce creează obligaţiuni şi răspunderi penale.

2

32

Referatul Secţiei juridice în problema comunicării la secţiile de specialitate a hotărârilor Consiliului de Miniştri nepublicate.

16

33

Referat cu privire la atribuţiile şi activitatea Direcţiei Contabilităţii pe trimestrul I/1952.

12

34

Referatul Secţiei industrie uşoare a C.C. al P.M.R. privind problema spaţiului locativ.

4

35

Referatul Confederaţiei Generale a Muncii şi Comitetului Învăţământului Superior privind problema căminelor studenţeşti.

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 83: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

36

Corespondenţa ministerelor şi instituţiilor privind felul de rezolvare al cererilor oamenilor muncii şi referatul Direcţiei Secretariat din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri asupra răspunsurilor date de ministere.

1952

95

37

Notă şi referate asupra adresei Departamentului pentru Problemele Naţionalităţilor Conlocuitoare în legătură cu şcolile naţionalităţilor conlocuitoare.

14

Secret

38

Referatul Secţiei Cultură - Socială din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri privind înfiinţarea băilor de stat în toată ţara.

5

39

Proces–verbal şi raport privind decernarea Drapelului de producţie Uzinei Sovrommetal–Reşiţa pe anul 1951.

10

40

Referat privind activitatea Direcţiei Cadrelor din cadrul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri în perioada 20.02. – 20.05.1952.

8

41

Referat întocmit de Procuratura Republicii Populare Române în legătură cu supravegherea mersului campaniei de colectare.

39

StrictSecret

42

Referat asupra avizului Ministerului Afacerilor Interne referitor la proiectul de statut disciplinar al judecătorilor.

28

43

Referat asupra proiectului planului de credite pe termen scurt, întocmit de Banca de Investiţii pe trim. III/1952.

31

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 84: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

44

Plan de încasări pe trimestrul III/1952 întocmit de Ministerul finanţelor la impozitele şi taxele pe veniturile populaţiei.

1952

7

45

Situaţie întocmită de Comisia de Stat a Planificării privind volumul cantitativ al colectărilor şi achiziţiilor cu numerar pe anul 1952.

10

46

Raportul Băncii de Stat a R.P.R. privind situaţia avansurilor nerecuperate din contractări neexecutate, întocmite la data de 31 mai 1952.

4

47

Raport asupra aplicării H.C.M. nr.1478/1951, privind reducerea fondului global de salarii tarifare şi a numărului personalului supus înregistrării.

16

48

Referatul Ministerului Cultelor referitor la impunerea bisericilor potrivit dispoziţiunilor Decretului nr.18/1952.

1

49

Raport şi proces–verbal asupra realizării planului de producţie la Uzinele „23 August”.

7

50

Corespondenţă a diferitelor ministere şi instituţii cu Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri privind solicitarea de autoturisme. Originale.

11

51

Ordinea de zi a şedinţei cu secretarii comitetelor executive regionale şi raionale şi organele producătoare de lemne pe centre de regiuni în problema transportului lemnelor. Anexe.

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 85: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

52

Raport privind verificarea realizărilor Fabricii de ciment „Temelia” din oraşul Stalin (Braşov) în întrecerea socialistă pe anul 1951 întocmit de o comisie însărcinată de Consiliul de Miniştri. Originale.

1952

17

53

Corespondenţa cu privire la evacuarea imobilelor din Piaţa Cuibîşev nr.5 a, str. Lipscani nr.102, bd. Lacul Tei nr.141 şi situaţia locatarilor din clădirea Institutului Cantacuzino.

14

Secret

54

Notă-sinteză întocmită de Direcţia Generală a Securităţii Statului privind starea de spirit creată în urma aplicării decretului nr.207 referitor la angajarea, transferarea şi desfacerea contractelor de muncă

15

55

Situaţia lucrărilor trimise de Consiliul de Miniştri pentru aviz la Comitetul de Stat al Planificării în perioada 1.01.- 30.04.1952.

4

56

Informări privind activitatea Secţiei Cultural-Social din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri.

14

57

Sinteză informativă a Direcţiei Generale a Miliţiei asupra funcţionării restaurantelor şi bufetelor de stat existente pe teritoriul R.P.R.

20

58

Raport asupra activităţii şi problemelor tehnice ale Ministerului Construcţiilor.

56

59

Referatul Comisiei de Stat al Planificării privind volumul investiţiilor şi construcţiilor pe anul 1952.

11

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 86: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

60

Referate asupra proiectului de instrucţiuni privind organizarea şedinţelor comitetelor executive ale sfaturilor populare.

1952

8

61

Referate privind unele schimbări teritoriale ce trebuie aduse regiunilor: Târgu Mureş, Stalin, Sibiu, Bistriţa, Cluj, Baia Mare, Hunedoara şi Oradea în urma raionării.

10

62

Referat privind completarea cu noi membri a Comitetului Premiului de Stat al R.P.R.

1

63

Poziţia lui Miron Constantinescu faţă de aplicarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.524 referitoare la contracte şi la problema aprovizionării.

14

64

Referat cu privire la eliberarea legitimaţiilor de către Consiliul de Miniştri.

2

65

Referat privind încadrarea Serviciului personal în cadrul Direcţiei cadrelor din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri.

3

66

Raportul Departamentului pentru Problemele Naţionalităţilor Conlocuitoare privind folosirea de către organele puterii de stat a limbilor naţionalităţilor conlocuitoare din R.P.R. Anexe.

70

67

Raportul lui Gh.Vasilichi privind activitatea colegiilor şi direcţiilor de cadre şi învăţământ din ministere. orig.

12

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 87: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

68

Regulament privind organizarea şi funcţionarea aparatului pentru problemele naţionalităţilor conlocuitoare şi referat asupra problemei naţionale în R.P.R.

1952

75

69

Răspunsurile secţiilor din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri la referatul privind prezentarea proiectelor de decrete şi hotărâri, propus de Secţia industriei uşoară.

10

70

Propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi avizul Comitetului de Stat al Planificării privind suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii pentru executarea lucrărilor necesare asigurării securităţii izvoarelor de apă de la „Studena Vodă”, „Ilanlâc Tabia” şi „Bedgederasi” din Silistra.

4

Secret

71

Adresă prin care Direcţia Generală a Miliţiei solicită înfiinţarea unei comisii pentru soluţionarea problemei rromilor nomazi.

2

72

Obiecţiile ministerelor şi aprecierile Comitetului de Stat al Aprovizionării cu privire la planul de aprovizionare pe anul 1952.

26

73

Raport şi proces–verbal privind verificarea activităţii Depoului Bucureşti pe anul 1951.

6

74

Adresa Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind înfiinţarea şi organizarea Oficiului Central şi Regional de Aprovizionare.

2

Secret

75

Planul de desfăşurare a aniversării a

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 88: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

75 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României.

1952

76

Documentaţia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei în legătură cu Decretul nr.78/1950.

11

77

Adresa Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor prin care supune spre aprobare apariţia şi încetarea apariţiei unor publicaţii.

2

78

Corespondenţă cu Ministerul Afacerilor Externe privind cheltuielile de întreţinere a l2 albanezi sosiţi în ţară pentru a urma un curs de specializare. Limba română, limba franceză.

7

79

Adresa Comitetului de Stat pentru Tehnică prin care se cere reînnoirea abonamentelor la materiale documentare şi reviste sovietice pe anul 1952.

6

80

Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea secţiilor de gospodărie comunală şi industrie locală de pe lângă comitetele executive ale sfaturilor populare, împuterniciri raionale conform HCM nr.963/1952 privind campania agricolă de vară şi colectările.

42

Secret

81

Sinteză asupra rezultatului reexaminării normelor pe anul 1952.

31

82

Buletin informativ al Direcţiei Generale a Preţurilor privind situaţia pieţii produselor agroalimentare.

56

83

Referatul Comitetului de Stat al Aprovizionării asupra proiectului de plan operativ de transport pe trimestrul

44

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 89: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

III/1952. Anexe.

1952

84

Notă informativă privind discuţiilor purtate în şedinţă din 14 aprilie 1952 de la Consiliul de Miniştri, în legătură cu apartenenţa raionului Tulcea.

9

85

Referat al Secţiei Industriei Alimentară, Comerţ şi Cooperaţie asupra rezoluţiei Consiliului Central al Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor cu privire la problema grăsimilor animale şi vegetale în R.P.R.

14

86

Tabel cu mobilierul şi ustensilele necesare înzestrării cluburilor, locuinţelor şi cantinelor de pe şantierul Direcţiei Generale a Lucrării 889-Giurgiu (podul de peste Dunăre).

5

87

Referate privind propunerea de mutarea unor şcoli medii tehnice în provincie şi aprovizionarea cadrelor didactice din mediul rural.

5

88

Referatul Secţiei Cultural-Sportivă a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri asupra adresei Sfatului Popular al regiunii Bihor privind propunerea exproprierii imobilului situat în staţiunea balneară 1 Mai.

2

89

Tabel cu personalul ce se încadrează în nomenclatorul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din cadrul Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

4

90

Tabel cu salariaţii Comisiei Controlului de Stat care doresc să fie

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 90: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

înscrişi la cooperativa Consiliului de Miniştri.

1952

91

Lista principalelor lucrări introduse în planul de investiţii pe anul 1952 prin hotărâri ale Consiliului de Miniştri.

5

92

Referate privind activitatea Bibliotecii de documentare din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri.

7

93

Tabele cu cărţile şi broşurile din Uniunea Sovietică traduse şi aflate în bibliotecile din ţară.

65

94

Situaţie privind numărul probabil al locuitorilor, pe limbi materne şi al alegătorilor la finele anului 1952 în regiunile şi raioanele proiectate.

20

95

Situaţie privind populaţia recenzată în anului 1948, numărul probabil al locuitorilor şi al alegătorilor la finele anului 1952 în regiunile şi raioanele proiectate.

21

96

Situaţia hotărârilor Consiliului de Miniştri, cu caracter normativ, emise în anul 1952 şi nepublicate.

14

97

Tabel cuprinzând hotărârile cu privire la achiziţii şi contractări pe anul 1952.

2

98

Referat asupra prezentării proiectelor de decret sau hotărâri.

3

99

Observaţii asupra prezentării proiectului de hotărâre, iniţiat de Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, privitor la stabilirea şi

29

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 91: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

plata chiriei pentru locuinţe.

1952

100

Proiect de hotărâre, însoţit de avize, privind trecerea imobilului din Şoseaua Afumaţi nr.94 din folosinţa Ministerului Industriei Uşoare în folosinţa Direcţiei Generale a Rezervelor de Materiale Industriale, Agricole şi Alimentare.

13

StrictSecret

101

Notă a Direcţiei Speciale cu privire la situaţia unor hotărâri ale Consiliului de Miniştri.

2

Secret

102

Material documentar privind „Principiile de bază pentru ţinerea evidenţei operative a comerţului exterior a ţărilor membre ale Consiliului de Asistenţă Economică Mutuală”. Anexe., orig., copii

52

103

Adresă în legătură cu HCM nr.409/1950 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Editurii, Presei şi Difuzării Cărţii.

5

104

Proiecte de hotărâri ale C.C. al P.M.R. şi ale Consiliului de Miniştri cu privire la construcţia şi reconstrucţia oraşelor, sistematizarea şi reconstrucţia socialistă a oraşului Bucureşti şi construirea metroului în oraşul Bucureşti.

26

105

Proiect de hotărâre a Consiliului de Miniştri şi referate privind autorizarea unor evacuări în oraşul Ploieşti pentru un trust al industriei lemnului.

5

106

Tabele cu lucrările la care s-a cerut aviz la Comisia de Stat a Planificării de către ministerele iniţiatoare.

58

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 92: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

107

Tabel cuprinzând hotărâri referitoare la modificări şi abrogări de hotărâri pe anul 1952.

1952

3

108

Tabele cu hotărâri privind sistemul de premiere şi salarizare pe anul 1952.

16

109

Observaţiile ministerelor şi aprecierile Comitetului de Stat al Aprovizionării asupra planului de aprovizionare.

74

110

Planuri de acţiune trimise de instituţii şi ministere, în legătură cu noua raionare administrativă.

128

111

Notă sinteză privind „elementele considerate duşmănoase” din cadrul Ministerului de Justiţie, fişe personale ale acestora şi propuneri pentru numiri în conducerea Procuraturii Generale a R.P.Române şi a diviziunilor ei.

34

112

Material documentar referitor la memoriul tehnico-economic al Canalului Dunăre-Bucureşti.

78

113

Regulamentul de funcţionare, referat şi planuri ale Secretariatului Comitetului Valutar privind funcţionarea secţiei de specialitate de comerţ exterior. Originale, copie.

37

114

Proiecte de hotărâri şi instrucţiuni pentru inventarierea şi clasificarea întreprinderilor industriale pe ramuri şi subramuri de producţie.

25

115

Instrucţiuni trimise sfaturilor populare prin teleimprimator de Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri privind îmbunătăţirea activităţii acestora.

14

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 93: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

116

Anteproiectul cifrelor de control pentru importul de utilaje, piese de schimb, aparatură şi alte materiale din planul cincinal de import.

1952-1953

9

Secret

117

Regulament de organizare şi referate ale Ministerului Sănătăţii privind situaţia Institutului Prof. I. Cantacuzino, precum şi coordonarea şi aprovizionarea farmaciilor; situaţia spaţiului locativ deţinut de salariaţii instituţiilor medicale; propuneri ale Ministerului Sănătăţii de înfiinţare a unor institute de profil. Originale, copii, anexe.

1952

69

118

Balanţa de plăţi pe 31.XII.1952 a Ministerului de Finanţe remisă Comitetului Valutar.

1953

2

Secret

119

Observaţiile Comisiei de Stat a Planificării asupra cererilor părţii române pentru sesiunea a III-a de colaborare tehnico-ştiinţifică cu U.R.S.S.

1952

5

120

Adrese de răspuns ale diferitelor ministere referitoare la modul în care s-au executat dispoziţiile circularei Băncii de Stat a R.P.R. în legătură cu plata salariilor.

10

121

Adresă privind solicitarea trecerii în folosinţa Gospodăriei Agricole de Stat Abrud-regiunea Baia Mare, a unui strung de la Fabrica de vagoane „Unio” din Satu Mare.

1

122

Adresa Ministerului Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice în legătură cu întocmirea unui proiect de

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 94: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

hotărâre pentru stabilirea sărbătorilor revoluţionare.

1952

123

Adresă a Comitetului de Stat al Aprovizionării privind distribuirea petrolului în mediul rural la schimb cu produse agricole.

2

124

Referat al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri în legătură cu sarcinile ce le revin comitetelor executive ale sfaturilor populare privind înfiinţarea Trusturilor de panificaţie.

2

125

Adresă a Comitetului pentru Aşezămintele Culturale din R.P.R. prin care solicită preluarea în administrare a castelelor de la Sinaia „Peleş”, „Pelişor” şi „Foişor”.

1

126

Raport asupra vizitei delegaţiei Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor la Moscova. Corespondenţă privind importul de aparate de emisie, recepţie şi de măsurat; proiectul schemei de organizare a ministerului.

68

SSID

127

Referat al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri şi situaţie centralizatoare cu camerele şi locuinţele propuse a fi eliberate prin evacuarea unor persoane din alte localităţi.

18

128

Referatul Secţiei Industriei Uşoare asupra problemelor de plan din oraşul Stalin, regiunea Ialomiţa, oraşul Reşiţa, Arad.

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 95: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

129

Raport al Ministerului Comerţului Exterior asupra asigurării mijloacelor de plată pentru planul de import pe anul 1952.

1952

21

130

Tabele cu modificările planului de comerţ exterior conform HCM nr.682/1952 şi referate asupra acestor modificări.

257

StrictSecret

131

Proiect de hotărâre a Consiliului de Miniştri privind măsurile pentru contractarea, recoltarea, depozitarea, conservarea şi desfacerea legumelor şi zarzavaturilor.

27

132

Sinteză a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri asupra acţiunii de îmbunătăţire a muncii organizatorice şi de masă a comitetelor executive ale sfaturilor populare din regiunile Dolj şi Hunedoara.

14

133

Plan de muncă al Secţiei organizatorice în trim.I/1952 pentru îmbunătăţirea activităţii sfaturilor populare.

11

134

Instrucţiuni pentru îmbunătăţirea activităţii comisiilor parlamentare din cadrul sfaturilor populare.

10

135

Sinteza privind activitatea comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale şi ale oraşelor de subordonare republicană pe luna martie 1952.

24

136

Circulară trimisă de Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri comitetelor executive ale sfaturilor

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 96: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

populare asupra modului cum se face angajarea, mutarea şi revocarea salariaţilor sfaturilor populare.

1952

137

Situaţie informativă cu regiunile şi raioanele propuse pentru înfiinţare.

6

138

Referat în legătură cu editarea publicaţiei „Revista sfaturilor populare”.

6

139

Referatul Secţiei Organizatorice din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri privind înfiinţarea secţiei organizatorice pe lângă comitetele executive ale sfaturilor populare.

4

140

Referat privind sarcinile ce revin secţiei organizatorice din cadrul comitetelor executive ale sfaturilor populare.

9

141

Adresă de înaintare a notei de şedinţa din 14.04.52 de la Consiliul de Miniştri în legătură cu apartenenţa raionului Tulcea. Originale, copie.

9

142

Referat asupra cercetărilor făcute în cazul fostului secretar al Sfatului Popular al comunei Ciocile, raionul Făurei şi declaraţia acestuia.

12

143

Situaţia imobilelor ocupate de întreprinderi şi organizaţii de masă în oraşul Giurgiu.

2

144

Referat asupra deplasării făcută în ziua de 15.III.1952 în raionul Urziceni în domeniul cooperaţiei de consum.

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 97: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

145

Referatul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român – Secţia organelor conducătoare de partid, sindicate şi de U.T.M., privind propunerile de îmbunătăţire a activităţii sfaturilor populare.

1952

3

146

Buletine informative ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, întocmite în baza notelor telefonice primite de la regiuni, privind situaţia culturilor agricole.

3

147

Notă informativă a Sfatului Popular al regiunii Ialomiţa, asupra stării de spirit din satele din regiune.

1

148

Buletin informativ al Secţiei organizatorice din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri privind problema autoimpunerii.

6

149

Referatul Secţiei organizatorice asupra constatărilor făcute în legătură cu participarea primilor secretari ai P.R.M., regional şi raionali, la şedinţele comitetelor executive ale sfaturilor populare.

4

150

Adrese şi tabel privind reglementarea distribuirii cartelelor de produse alimentare şi industriale la întreprinderea „Competrol” Bucureşti. Original, copie.

5

151

Buletin informativ nr.6 privind unele aspecte legate de reforma bănească în diferite regiuni ale ţării.

4

152

Hotărâri ale Consiliului de Miniştri privind aprobarea unui credit R.P.D. Coreene şi organizarea Administraţiei

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 98: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Asigurărilor de Stat (ADAS). Copii.

1952

153

Informări ale sfaturilor populare asupra locurilor istorice unde s-au purtat lupte împotriva „cotropirii otomane” şi propuneri de fixare a plăcilor comemorative.

6

154

Convocări ale Consiliului de Miniştri trimise ministerelor pentru participarea la şedinţele biroului de ramură şi ordinea de zi a şedinţelor.

6

155

Corespondenţă între Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri şi Ministerul Afacerilor Interne privind instalarea de telefoane cu „fir scurt”. Copii.

4

156

Stenograme ale şedinţelor Consiliului de Miniştri prezidate de Vasile Luca privind diferite probleme ale vieţii economice.

315

157

Notă cu propuneri privind inovaţiilor lui Konrad Krenn, fierberea legumelor în aburi, combaterea paludismului şi valorificarea stufului. Originale, copii; limba română, germană,

173

158

Material informativ cu propunerile Direcţiei Secretariat din Direcţia Generală a Consiliului de Miniştri cu privire la întocmirea şi circulaţia corespondenţei.

9

159

Adrese de răspuns ale ministerelor la circulara 5296/2.II.1952, a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de

318 Strict

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 99: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Miniştri în legătură cu plata primei chenzine de către Banca Republicii Populare Române în luna ianuarie 1952.

1952

160

Adrese de răspuns ale instituţiilor şi sfaturilor populare la circularele Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri cu privire la reducerea preţului de cost pe şantierele de construcţii.

17

Secret

161

Adrese de răspuns ale instituţiilor şi ministerelor la circularele Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind funcţionarea direcţiilor de cadre.

594

162

Adrese de răspuns ale sfaturilor populare la circulare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri referitor la situaţia cabinelor şi urnelor de vot întrebuinţate la alegerile pentru Marea Adunare Naţională din anul1948.

63

163

Adrese de răspuns ale ministerelor şi instituţiilor la circulara Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri referitoare la situaţia crescătoriilor de porci.

95

164

Stenograma şedinţei Direcţiei Cadrelor din cadrul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri din ziua de 1 iulie 1952.

99

165

Stenograma şedinţei Direcţiei Secretariat din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri ţinută în ziua de 10 iulie 1952.

73

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 100: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

166

Stenograma şedinţei Comitetului Învăţământului Superior din 1 - 2 sept. 1952, referitor la rezolvarea problemei cantinelor şi căminelor studenţeşti.

1952 40

167

Stenograma şedinţei administrative a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri din 14 ianuarie 1952.

105

168

Stenogramele şedinţelor Biroului Industriei Uşoare ţinute în zilele de l, 21 şi 22 martie 1952 având la ordinea de zi problema aprovizionării cu carne.

108

169

Cererea aspirantei norvegiene Allete Marie Fergersten care solicită specializarea în pediatrie în România. Limba română, engleză.

6

170

Adresa Sfatului Popular al Capitalei în legătură cu problema înfiinţării unei policlinicii care să deservească cadrele conducătoare din aparatul de stat. Originale, copie.

3

171

Referat asupra adresei Ministerului Afacerilor Interne privitor la plata telegramelor expediate de minister prin teleimprimator sfaturilor populare.

4

Secret

172

Adresa Sfatului Popular al Capitalei privind aprovizionarea populaţiei din Capitală cu produse legumicole.

2

173

Adresa Direcţiei Generale a Minelor şi Metalurgiei Neferoase prin care se solicită aprobarea deplasării monteurului elveţian, aflat în ţară, la exploatarea Săsar-Baia Mare pentru revizuirea unei turbine.

1

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 101: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

174

Referatul Direcţiei Contabilităţii cu privire la aprobarea planului forţelor de muncă al Comitetului pentru Construcţii de pe lângă Consiliul de Miniştri.

1952

2

175

Referatul Serviciului Social din cadrul Direcţiei Gospodăriei privind trecerea unei cabane în folosinţa Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri sau închirierea ei pe perioada de vară.

1

176

Corespondenţă cu ministerele şi instituţiile privind salarizarea şi plata indemnizaţiilor unor salariaţi, miniştrilor, miniştrilor adjuncţi şi altor funcţii echivalente. Originale, copii.

19

177

Adresele unor instituţii cu care s-a trimis corespondenţa la cabinetul Petre Costache.

14

Secret

178

Cuvântările lui Iu Sin Cin, şeful Biroului de Ceremonii al Guvernului Popular al R.P.China, şi a ambasadorului României la Pekin, la primirea tractoarelor dăruite Chinei de către Guvernul Român, cu ocazia încheierii Acordului cultural dintre cele două state. Foto.

6

179

Fotografii făcute cu ocazia predării către Wilhelm Pieck a statuetei aduse în dar de către delegaţia R.P.Română care a participat la cea de-a 2-a aniversare a proclamării R.D.Germane.

6

180

Cereri, reclamaţii, sesizări adresate Consiliului de Miniştri al R. P. Române.

75

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 102: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

181

Situaţii statistice întocmite de Direcţia Centrală de Statistică privind analiza datelor din bugetele ţărăneşti pe semestrul II/1952. Originale, anexe, grafice.

1952

47

StrictSecret

182

Sinteză informativă a Direcţiei Centrale de Statistică privind recensământul animalelor domestice din 15 februarie 1952. Anexe.

38

StrictSecret

183

Informări ale Direcţiei Centrale de Statistică privind situaţia colectărilor, achiziţiilor şi contractărilor de produse agricole şi animale pe anul 1952.

538

StrictSecret

184

Informări ale Direcţiei Centrale de Statistică asupra preţurilor.

402

StrictSecret

185

Situaţii statistice ale Ministerului Agriculturii privind lucrările agricole pe anul 1952. Hărţi.

248

186

Buletine informative ale Direcţiei Centrale de Statistică privind desfăşurarea campaniei agricole în anul 1952. Originale.

36

StrictSecret

187

Situaţii statistice ale Direcţiei Centrale de Statistică privind datele zilnice operative asupra producţiei industriale şi agricole din anul 1952. Originale.

315

StrictSecret

188

Instrucţiuni şi circulare trimise sfaturilor populare şi sosite de la ministere şi instituţii. Originale.

12

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 103: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

189

Instrucţiuni ale Comitetului de Stat al Planificării privind întocmirea balanţei veniturilor şi cheltuielilor băneşti ale populaţiei pe regiuni şi metodologia întocmirii planului circulaţiei mărfurilor. Originale.

1952

65

190

Instrucţiuni cu privire la organizarea zonelor legumicole în jurul oraşelor şi centrelor industriale în conformitate cu Hotărârea nr.2800 din 18.12.1952 a Consiliului de Miniştri. Originale.

14

191

Circulare şi instrucţiuni ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri în legătură cu desfăşurarea campaniei agricole şi modul cum trebuie rezolvate de împuterniciţii regionali problemele apărute pe teren. Originale.

156

192

Dare de seamă a Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole asupra bilanţului contabil din data de 31.12.1952. Originale.

57

193

Dare de seamă a lui A.P.Zotov de la Institutul Unional de Medicină Veterinară Experimentală (URSS) asupra activităţii desfăşurate în România, pe intervalul de timp 9 mai-15 august 1952; referat al lui S.M.Solnţev privind îmbunătăţirea activităţii Institutului de Cercetări Zootehnice. Originale.

50

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 104: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

194

Dare de seamă a Comitetului de Stat al Aprovizionării asupra planului de aprovizionare pe anul 1952. Anexe.

1952

47

195

Dare de seamă a Ministerului Industriei Alimentare asupra executării planului pe trimestrul III/1952 şi raport de activitate al Colegiului Ministerului Industriei Alimentare. Originale.

42

196

Dări de seamă ale Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole asupra realizării planului de colectare pe anii 1951-1952. Originale, anexe.

1952-1953

136

197

Dare de seamă a Ministerului Comerţului Interior asupra executării planului pe trimestrele II şi III/1952, planul de desfacere a Ministerului pe anul 1952. Anexe.

1952

150

198

Dări de seamă ale Comisiei de Partid şi de Stat asupra activităţii Ministerului Comerţului Interior şi Ministerului Industriei Alimentare pe anul 1952.

314

199

Darea de seamă a Comisiei de Partid şi de Stat asupra activităţii Cooperaţiei de Consum (Centrocoop).

158

200

Raport asupra dării de seamă contabile a gospodăriilor agricole de stat încheiate la 30 iunie 1952. Anexe.

23

201

Raport de activitate al Ministerului Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui pe

1952-1953

8

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 105: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

trimestrul IV/1952.

1952

202

Plan de muncă al colegiului Ministerului Comerţului Interior din R.P.Română pe trimestrul IV/1952.

7

203

Planuri de muncă ale Biroului Agriculturii, Industriei Alimentare, Colectare, Comerţ şi Cooperaţie.

14

204

Plan de muncă al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole pe trimestrele III-IV/1952.

12

205

Planul desfacerilor Ministerului Comerţului Interior pe anul 1952; organigrama Ministerului Comerţului Interior.

5

206

Plan de măsuri tehnico-organizatorice în vederea îndeplinirii şi desfăşurării planului de stat pe anul 1953.

21

207

Situaţii statistice ale Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind situaţia realizării planului de colectare pe sectoare şi raioane pe anul 1952. Hărţi.

153

208

Note informative, rapoarte şi referate ale Ministerului Agriculturii privind situaţia recoltării şi predării bumbacului pe anul 1952 şi executarea lucrărilor pregătitoare de toamnă pentru 1953. Originale.

69

209

Vol.1

Rapoarte şi referate ale împuterniciţilor C.C. al P.M.R. asupra controlului efectuat în regiuni privind mersul campaniei de însămânţări, recol-

645

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 106: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

tări, achiziţii şi contractări pe anul 1952. Originale.

1952

210

Rapoarte şi referate ale împuterniciţilor C.C. al P.M.R. asupra controlului efectuat în regiuni privind mersul campaniei de însămânţări, recol- tări, achiziţii şi contractări pe anul 1952. Originale.

495

StrictSecret

211

Situaţii informative ale Ministerului Comerţului Interior asupra aprovizionării cu legume şi fructe a principalelor centre muncitoreşti prin O.C.L. Aprozar în perioada 1-18 august 1952. Originale.

14

212

Tabel cu împuterniciţii regionali şi raionali ai Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi ai Consiliului de Miniştri.

44

213

Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.1762/1952, privind contractarea culturilor tehnice, medicinale, a viermilor de mătase, legumelor, fructelor, strugurilor precum şi a celorlalte produse care nu sunt supuse cotelor obligatorii; referat al Secţiei Agricultură, Colectări şi Gospodărie Silvică privind acest proiect.

13

214

Referat al Direcţiei Generale a Preţurilor cu privire la stabilirea unor noi preţuri de achiziţii pentru legume şi fructe în perioada de iarnă; raport asupra evoluţiei preţurilor mărfurilor in-

97

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 107: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

dustriale şi agricole de la reforma bancară din ianuarie 1952 până la sfârşitul lunii octombrie 1952. Originale, anexe.

1952

215

Raportul Ministerului Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui asupra realizării planului în ramura cărnii în perioada ianuarie - august 1952; stenograma şedinţei din 19 septembrie 1952 privind stocarea cărnii.

29

216

Situaţii informative ale Ministerului Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui privind aprovizionarea cu animale, carne, lapte, conserve şi alte produse de strictă necesitate pe anul 1952; rapoarte ale Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind colectarea laptelui şi a cărnii; material informativ privind sterilitatea animalelor domestice în România. Originale, copii.

337

217

Referat privind propunerile Comitetului de Stat al Planificării pentru planul de colectări şi achiziţii de animale, vegetale şi produse animale pe anul 1953.

43

218

Raport al Ministerului Gospodăriilor Agricole de Stat asupra realizării planului de producţie şi de predare la gospodăriile agricole de stat în anul 1952.

7

219

Situaţii cantitative şi valorice ale realizării planului de producţie pe anul 1952 întocmite de Ministerul Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui. Originale.

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 108: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

220

Corespondenţă privind situaţia gospodăriilor colective şi a întovărăşirilor agricole pe anul 1952. Originale.

1952

15

221

Material informativ în legătură cu crearea şi dezvoltarea Gospodăriei Agricole Colective din Slobozia Mândra, raionul Turnu Măgurele, regiunea Bucureşti.

1952-1953

184

222

Corespondenţa Ministerului Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui privind colectări, achiziţii şi contractări de animale.

164

223

vol.1

Proiect întocmit de Ministerul Gospodăriilor Agricole de Stat de organizare în perspectivă şi de introducere a asolamentelor la Gospodăria Agricolă de Stat „Iosif Clisci”, Raionul Călmăţui, regiunea Galaţi. Originale, planuri.

25

224

vol.2

Proiect întocmit de Ministerul Gospodăriilor Agricole de Stat pentru organizarea şi de introducere a asolamentelor la Gospodăria Agricolă de Stat „Iosif Clisci” raionul Călmăţui regiunea Galaţi. Originale, planuri

210

225

Referat şi studii documentare întocmite de Ministerul Agriculturii privind organizarea secţiilor agricole în cadrul sfaturilor populare. Originale.

1952

54

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 109: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

226

Procese-verbale de constatare a calamităţilor şi compromiterea culturilor la Gostat „Descătuşarea–Zăbrani, raionul Lipova, regiunea Arad şi la Gostat Sănicolaul Mare.

1952

256

227

Documentaţia Ministerului Agriculturii la proiectul de Hotărâre a Consiliului de Miniştri privind salarizarea în bani şi în natură a muncitorilor din brigăzile de tractoare de la staţiunile de maşini şi tractoare. Anexe.

57

228

Norme ale Ministerului Agriculturii de tehnica securităţii în agricultură.

99

229

Studiu tehnico-economic şi referate întocmite de Ministerul Industriei Alimentare cu privire la dezvoltarea sectorului industrial al panificaţiei în centrale muncitoreşti şi orăşeneşti.

182

230

Raport de sinteză al Direcţiei Controlului Financiar din cadrul Ministerului Finanţelor privind constatările mai importante rezultate din controlul pierderilor planificate şi peste plan, realizate de gospodăriile agricole de stat în anul 1952. Anexe.

86

231

Documentaţie a Ministerului Agriculturii privitoare la reorganizarea Institutului de Cercetări Agronomice al R.P.Române, îmbunătăţirea activităţii Institutului de Cercetări Zootehnice şi a Institutului de Cercetări Ştiinţifice din R.P.Română. Originale.

190

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 110: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

232

233

234

Informări ale Ministerului de Finanţe privind situaţia recapitulativă a încasarilor de taxe şi impozite locale în mediul rural pe anul 1952. Originale. Memoriu justificativ întocmit de Ministerul Industriei Alimentare în legătură cu amplasarea secţiei de decorticare a seminţelor de bumbac la fabrica de ulei „Filimon Sârbu” din Bucureşti, conform cantităţilor din tabelu de lucrări anexat la proiectul întocmit în URSS. Originale. Proiecte de hotărâri şi expuneri de motive iniţiate de Ministerele Biroului de Ramură Agricolă, Industrie Alimentară, Comerţ şi Cooperaţie. Copii.

1952 122

246

257

235

Decrete, hotărâri şi instrucţiuni în problema impunerii şi a colectării de produse vegetale. Copii, anexă.

122

Secret

236

Instrucţiuni şi hotărâri referitoare la predarea, preluarea centrelor de vinificaţie şi distilare, precum şi depozitele de păstrare, condiţionare a vinului, produselor alcoolice, stabilirea preţului de cumpărare şi corespondenţa Ministerului Industriei Alimentare în legătură cu aceste instrucţiuni. Copii.

113

Secret

237

Corespondenţa privind situaţia producţiei viticole, pe întreprinderi.

178

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 111: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

238

Situaţie informativă pe regiuni privind producţia agricolă pe anul 1952.

1952

5

239

Informare a C.C. al P.M.R. privind aplicarea Hotărârii Conferinţei regionale de partid Bacău, în raioanele Moineşti şi Târgu Ocna.

6

240

Informare a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român privind modul cum lucrătorii sunt primiţi în audienţă de către organele de partid, de stat şi economice. Originale.

6

241

Instrucţiuni şi corespondenţă a Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind culturile impuse chiaburilor şi predarea produselor agricole; greşeli comise în încadrarea unor gospodării ţărăneşti. Originale.

5

242

Referatul Ministerului de Justiţie privind reorganizarea personalului din justiţie la Tribunalele Populare. Originale.

2

243

Raportul Ministerului Comerţului Interior privind executarea măsurilor prevăzute în Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.400/1952 pentru îmbunătăţirea circulaţiei mărfurilor şi dezvoltarea comerţului de stat.

16

244

Notă informativă, referat, plan de muncă şi raport asupra organizării acţiunii de evaluare a recoltei. Originale.

34

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 112: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

245

Corespondenţă a Ministerului Agriculturii şi Ministerului Gospodăriilor de Stat privind transferul de personal şi necesarul acestuia de locuinţe. Originale.

1952

3

246

Material documentar întocmit de Ministerul Gospodăriei Silvice privind pregătirea cadrelor în perioada 1952-1955; referat al Ministerului Agriculturii privind organizarea cursurilor de masă pe anii 1952-1953. Originale, anexe.

21

247

Informări privind controlul efectuat la unele întreprinderi din Industria Alimentară de către organele Comisiei Controlului de Stat. Anexe.

63

StrictSecret

248

Material documentar întocmit de Ministerul Gospodăriei Silvice privind pregătirea cadrelor în perioada 1952-1955; referat al Ministerului Agriculturii privind organizarea cursurilor de masă pe anul 1952-1953. Anexe.

40

249

Note informative în legătură cu apariţia gândacului de Colorado, omida păroasă şi fluturele alb american şi măsuri luate pentru combaterea lor. Hărţi, afişe.

54

250

Referat al Ministerului Agriculturii privind ancheta făcută la staţiunea piscicolă Drăcşani-Suliţa privitor la predarea cantităţii de 125.168 kg crap. Originale.

9

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 113: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

251

Referatul Ministerului Agriculturii privind rezolvarea problemei terenurilor părăsite sau provenite din renunţări.

1952

3

252

Raport asupra activităţii Arbitrajului de Stat în sem. I/1952. Anexe.

38

253

Sinteze şi rapoarte privind îndeplinirea HCM nr.1108/1951 privind mărirea şeptelului de porci, îmbunătăţirea raselor şi îngrăşarea unui milion de porci în sectorul socialist. Anexe, grafice.

361

254

Nota Secţiei Industriei Alimentare Comerţ şi Cooperaţie asupra studiului lucrărilor înaintate de Centrocoop.

4

Secret

255

Situaţii centralizatoare ale Ministerului Agriculturii privind producţia de legume pe anul 1952 a gospodăriilor anexe de pe lângă departamente şi organe centrale.

7

StrictSecret

256

Memoriu tehnico-economic privind dezvoltarea producţiei consumului de ape minerale în România.

33

257

Situaţie informativă întocmită de Ministerul Industriei Alimentare; referat privind realizarea planului de aprovizionare a sectorului special. Originale.

14

SSID

258

Informare a Centrocoop cu privire la Hotărârea Comitetului Executiv al Alianţei Cooperatiste Internaţionale din 22-23 aprilie 1952 prin care s-a respins cererea de schimbare a bazei de adeziune; raport cu privire la activitatea

1952-1953

25

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 114: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

delegaţiei cooperatiste din ţara noastră la şedinţa Comitetului Central al Alianţei Cooperatiste Internaţionale din 8-10 mai 1953, Cannes-Franţa. Originale, anexe.

1952

259

Referate ale Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole asupra activităţii economico-financiare a întreprinderilor economice pe semestrul I/1952 şi a pregătirii campaniei de colectare a produselor agricole de toamnă. Originale.

29

260

Proiectul Hotărârii Consiliului de Miniştri al R.P.R. cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătăţirea organizării şi retribuirii muncii în gospodăriile colective.

1952-1953

30

261

Referatul Direcţiei Generale a Miliţiei privind controlul efectuat de Miliţia economică la depozitul Oficiului de Gross Alimentar unde s-a găsit marmeladă infectată cu viermi şi microbi. Originale, foto.

1952

10

262

Referatul Direcţiei Generale a Miliţiei în legătură cu preţurile la articole de larg consum.

4 Strict

Secret

263

Referatul Direcţiei Generale a Miliţiei privind situaţia organizării şi funcţionării pazei de câmp la data de 27 iunie 1952.

5

Secret

264

Notă informativă a Ministerului Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui în legătură cu scufundarea cutlerului nr.361 care făcea parte din Colectivul Flotei de

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 115: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Larg (vasul „Octombrie Roşu”) în dreptul Portului Constanţa la data de l0 octombrie 1952. Originale.

1952

265

Referat cu constatările făcute de către comisia ministerială care s-a deplasat în regiunile Cluj şi Hunedoara pentru a observa cauzele ce determină oferta mare de vite din partea producătorilor. Originale.

22

266

Material prezentat de delegaţii care au fost în Uniunea Sovietică şi planul de muncă pentru aplicarea de metode sovietice în industria piscicolă în cursul anului 1952. Orig., copii.

143

267

Buletine informative ale Direcţiei Generale a Preţurilor de pe lângă Consiliul de Miniştri privind evoluţia preţurilor pe piaţă în anul 1952.

231

StrictSecret

268

Material întocmit de Ministerul Industriei Alimentare cu sarcini pentru organele sale centrale în scopul asigurării îndeplinirii planului pe trimestrul IV şi pe întregul an 1952. Originale, anexe.

15

269

Corespondenţa Ministerului Industriei Alimentare privind anularea unor posturi de revizori contabili din unele unităţi economice tutelate de minister.

20

270

Corespondenţa Comitetului de Stat al Planificării privind importul de utilaje pentru fabrica de zahăr de la Livezi şi exportul de păsări tăiate pe anul 1952. Originale, anexe.

4

StrictSecret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 116: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

271

Referat întocmit de Alexandru Bârlădeanu privind situaţia exportului de pastă de roşii. Anexe.

1952

38

StrictSecret

272

Corespondenţă privind situaţia autocamioanelor necesare strângerii recoltei puse la dispoziţia gospodăriilor de stat de către ministere conform HCM nr.1151/1952. Originale.

33

273

Corespondenţă privind măsurile trasate de Ministerul Transporturilor pentru asigurarea transportului de cereale şi greutăţile întâmpinate de unele ministere în legătură cu transportul mărfurilor pe C.F.R.

48

274

Memoriul Ministerului Industriei Alimentare asupra problemei deshidratării cartofilor. Anexe.

18

275

Buletin informativ hidrologic al Direcţiei Generale Hidrometrologice privind apărarea contra inundaţiilor, regulament de funcţionare al Comisiei de apărare în contra inundaţiilor. Originale.

8

Secret

276

Referate şi dispoziţii ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri asupra situaţiei preoţilor şi învăţătorilor chiaburi care au predat pământul statului în baza HCM nr.3o8/1953. Originale.

1952-1953

51

Secret

277

Referatul profesorului N. Satinover de la Institutul de Cercetări Alimentare şi

1952

21

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 117: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Piscicole privind premisele înfiinţării industriei vitaminelor în R.P.Română.

1952

278

Situaţii asupra amânărilor, reducerilor, scutirilor şi restituirilor acordate unor gospodării agricole colective în baza HCM nr.1791/1952.

80

279

Corespondenţă privind inventarierea baracamentelor şi a caselor prefabricate ale ministerelor propuse a fi folosite de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, ca spaţiu de depozitare a cerealelor. Originale, copii.

13

280

Plan de acţiune şi propuneri ale Confederaţiei Generale a Muncii de desfăşurare a întrecerilor socialiste pe anul 1953. Originale.

9

281

Corespondenţă privind măsurile ce trebuie luate în vederea pregătirii celui de al III –lea Congres al Sindicatelor din România.

31

282

Raport asupra bugetului mişcării sindicale pe anul 1952, bugetul asigurărilor sociale de stat, situaţia ocrotirii sănătăţii angajaţilor din industrie, documente prezentate la Plenara Comitetului Central al Confederaţiei Generale a Muncii. Originale.

124

283

Note informative asupra stadiului lucrărilor de electrificare a ariilor ce se execută de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

8

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 118: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

284

Corespondenţă privind situaţia valorificării stocurilor supranormative ale Ministerului Agricole, conform HCM nr.800/1952.

1952

1

285

Informări privind problemele economice ridicate de către alegători în adunările cu candidaţii şi propunerile făcute de către Comisia Economică.

22

286

Dare de seamă operativă a Ministerului Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui asupra executării planului de investiţii pe anul 1952.

12

287

Planul de investiţii şi planul de construcţii ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1952, recalculat în lei noi, hotărâre a Consiliului de Miniştri care aprobă cele două planuri. Originale, copie.

21

288

Raportul Institutului de Proiectări al Ministerului Industriei Alimentare asupra activităţii sale, legată de întocmirea proiectelor pentru lucrările de investiţii pe anul 1953.

28

Secret

289

Corespondenţă privind rezultatul măsurătorilor expeditive realizate în luna octombrie 1952 pe teritoriul a nouă regiuni, conform HCM nr.1766/1952.

111

290

Proiect de hotărâre, notă explicativă şi expunere de motive întocmite de Comitetul de Stat al Planificării referitor la suplimentarea prin virarea sumei de 700.000 lei a lucrării liniei de garaj de la moara „N.Bălcescu”-Brăila.

7

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 119: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

291

Releveul construcţiilor fabricii „Proletarul” din Bucureşti, strada Spătaru Preda nr.2 întocmit de Institutul de Proiectări al Industriei Alimentare. Originale, planuri.

1952

50

292

Proiect de HCM cu privire la proiectarea lucrărilor de irigare a stepei Bărăganului şi canalului de irigare şi navigaţie „Bărăganul”. Anexe.

15

293

Documentaţie întocmită de Ministerul Industriei Alimentare cu privire la valorificarea Deltei Dunării din punct de vedere agricol şi zootehnic.

32

294

Memoriul Comisiei Interdepartamentale pentru Irigaţii asupra studiului cu privire la organizarea zonei legumicole din jurul Capitalei. Anexe.

299

295

Planuri tehnice şi de producţie animală şi vegetală pe anul 1951 ale Ministerului Agriculturii. Originale.

121

296

Procese verbale ale şedinţelor de birou pe ramură–Agricultură, Industrie Alimentară Comerţ şi Colectări pe anul 1952. Originale.

647

297

Procese verbale ale şedinţelor de birou pe ramură–Agricultură, Industrie Alimentară Comerţ şi Colectări pe anii 1952-1953. Originale.

872

298

Cereri, reclamaţii, sesizări şi memorii

167

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 120: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

şi memorii primite la cabinetul vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri Gheorghe Apostol. Originale, copii.

1952

299

Informări ale Direcţiei Centrale de Statistică privind evoluţia preţurilor practicate de producători în plata neorganizată în oraşul Bucureşti.

355

StrictSecret

300

Buletine informative ale Direcţiei Centrale de Statistică privind desfăşurarea lucrărilor agricole. Originale.

1952-1953

115

301

Note informative privind aplicarea Hotărârilor nr. 906 şi 963 ale Consiliului de Miniştri şi ale C.C. al P.M.R. în vederea bunei desfăşurări a întreţinerii culturilor, pregătirii la timp a strângerii recoltei şi a executării planului de colectare pe anul 1952.

82

302

Note informative şi referate de răspuns la unele cercetări efectuate în legătură cu unele nemulţumiri ale ţărănimii, nereguli la SMT-uri şi greutăţi întâmpinate în activitatea politico-organizatorică pentru transformarea socialistă a agriculturii.

1952-1953

234

303

Originale, copii, anexe. Situaţii informative privind colectarea principalelor produse agricole vegetale, note informative cu neregulile săvârşite de delegaţii de la batoze, actele de sabotaj săvârşite de chiaburi în legătură cu nepredarea cotelor şi îndemânarea ţărănimii de a nu preda cotele către stat. Originale, copii, anexe.

372

StrictSecret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 121: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

304

Note informative privind nemulţumirile ţăranilor cooperatori datorită unor deficienţe în aprovizionare, acte de sabotaj ale elementelor chiabureşti strecurate în cooperative, rapoarte asupra aprovizionării centrelor muncitoreşti şi deficienţe în activitatea de aprovizionare a Ministerului Industriei Alimentare. Originale, copii.

1952-1953

745

StrictSecret

305

Date statistice ale Direcţiei Centrale de Statistică privind preţurile la unele articole de strictă necesitate şi de larg consum înregistrate zilnic în Bucureşti şi în unele oraşe principale şi centre muncitoreşti.

1952

162

StrictSecret

306

Analiza economică a gospodăriilor agricole colective din regiunea Craiova pe perioada 1952-1957 întocmită de Sucursala regională Craiova a Băncii Agricole. Anexe.

1952- 1957

84

307

Referatele Secţiei Agrare a C.C. al P.M.R. cu privire la deficienţele constatate în sectorul agricol.

1952

186

308

Note ale Ministerului Comerţului Interior asupra preţurilor înregistrate în oraşele principale şi unele centre muncitoreşti, situaţii de colectări şi achiziţii, referate asupra sesizărilor unor corespondenţi şi rapoarte de aprovizionarea muncitorilor pe anul 1952-1953.

244

StrictSecret

309

Corespondenţă a Ministerului Agriculturii privind gospodăriile agricole colective constituite şi referate

136

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 122: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru întărirea politică, organizatorică şi economică a G.A.C. Anexe.

1952

310

Referate privind lichidarea şi valorificarea stocurilor supranormative de către ministere şi organizaţii economice centrale. Originale, copii.

1952-1953

71

StrictSecret

311

Circulări şi instrucţiuni adresate ministerelor şi instituţiilor centrale de către Cabinet.

1952

18

312

Dări de seamă statistice ale Ministerului Transporturilor privind realizarea planului de muncă şi salarii, activitatea autotransporturilor şi îndeplinirea planului de utilizare a energiei electrice.

801

313

Dare de seamă asupra activităţii geologice pe anul 1952.

118

314

Dare de seamă contabilă încheiată la 30 iunie 1952 de S.A.Sovromconstrucţii.

52

315

Dare de seamă asupra realizării planului de aprovizionare al Ministerului Transporturilor.

47

316

Dare de seamă asupra realizării planului de stat pe anul 1953 al Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii.

186

317

Dare de seamă şi rapoarte de sinteză asupra realizării planului Ministerului Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice pe anul 1952.

570

StrictSecret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 123: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

318

Raportul Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei privind executarea planului pe trim.I/1952.

1952

12

319

Raport de sinteză asupra activităţii Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor pe anul 1952.

16

320

Rapoarte asupra activităţii Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice pe anul 1952.

487 StrictSecret

321

Rapoarte de sinteză asupra realizării planului Ministerului Industriei Metalurgice pe anul 1952.

424

Secret

322

Raport de sinteză privind realizarea planului Ministerului Transporturilor pe anul 1952.

54 Strict

Secret

323

Plan de muncă şi raport de activitate asupra realizării planului tehnic pe trimestrele I şi II pe anul 1952 al Comitetului de Stat pentru Tehnică.

44

Secret

324

Rapoarte asupra executării planului de stat pe anul 1952 al Ministerului Industriei Petrolului şi Industriei Cărbunelui.

215

325

Raportul Comitetului Geologic privind cercetările geologice şi rezultatele lor, efectuate în cursul anului 1952.

7

Secret

326

Referat cu privire la proiectul de hotărâre pentru fixarea orei de apariţie a ziarelor cotidiene.

4

327

Referate şi rapoarte cuprinzând rezultatul controlului făcut în 15 regiuni

16

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 124: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

şi capitală asupra aplicării Hotărârii nr.174, privind reexaminarea normelor în întreprinderile de industrie uşoară, industrie alimentară, gospodărie comunală şi industrie locală.

1952

16

328

Referatul Ministerului Industriei Petrolului şi Industriei Cărbunelui privitor la memoriul tehnico-economic al grupului industrial Borzeşti.

7

329

Referatul Comitetului de Stat al Aprovizionării în legătură cu aprovizionarea Societăţii Sovromconstrucţii cu materiale şi utilaje.

9

330

Referat privind lucrările de finisare a localului Institutului Mecano-Naval Galaţi în vederea desfăşurării activităţii şcolare pe anul 1952/1953.

15

331

Nota Sectorului I Construcţii privind maşina automată de tras ţevi aflată la Fabrica de Sticlărie Turda.

8

332

Propuneri pentru referatele ce se vor dezbate la Consfătuirea din 4-6 iulie 1952 asupra chimizării gazului metan, organizată de Asociaţia Ştiinţifică a Inginerilor şi Tehnicienilor.

4

333

Propunerile Comisiei de Stat a Planificării în problema folosirii construcţiilor din b-dul Pieptănari.

2

334

Rezultatul controlului efectuat prin sondaj la 7 departamente de către Comisia Controlului de Stat în perioada IX-X/1952 privind cauzele blocărilor de conturi pe întreaga economie naţională.

15

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 125: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

335

Corespondenţă cu ministerele privind modul de întocmire a documentaţiei ce urmează să însoţească proiectele de hotărâri.

1952

21

336

Proiect de decret pentru înfiinţarea şi organizarea pe lângă Consiliul de Miniştri a Comitetului Geologic.

7

337

Documentaţii la proiectele de hotărâri privind regimul de contractări şi achiziţii la produsele agricole.

66

338

Situaţia inginerilor din unităţile tehnice ale Direcţiei Generale Hidrometeorologice.

5

339

Situaţia transportului lemnelor de foc pe luna aprilie 1952.

4

340

Situaţia privind depunerea de către ministere şi instituţii centrale a propunerilor de plan pe anul 1953 la Comitetul de Stat al Planificării.

12

341

Situaţie comparativă a normelor de amortizare şi a cotelor de reparaţii capitale în URSS şi R.P.Română.

32

342

Situaţie privind dosarele de rezerve de materiale utile trimise spre verificare Comitetului Geologic.

1

343

Situaţie statistică asupra îndeplinirii planului de producţie pe luna mai 1952.

27

StrictSecret

344

Tabel cu hotărârile Consiliului de Miniştri şi deciziile iniţiate de Ministerul Transporturilor şi semnate în intervalul 15.06-15.07/1952.

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 126: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

345

Centralizator cu necesarul pieselor de schimb pentru autovehicule pe anul 1953.

1952

94

346

Notă informativă asupra situaţie sondelor din schela Chişinău Criş, „Sovrompetrol”.

8

347

Note informative ale Ministerului Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice şi ale Comitetului Regional P.M.R. Bacău.

12

348

Raport informativ al Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor din România care solicită mutarea într-un imobil corespunzător.

20

349

Informări în legătură cu execuţia lucrărilor de construcţii de pe şantierul Fabricii de rulmenţi Bârlad.

16

350

Informare privind controlul efectuat de către organele Comisiei Controlului de Stat la Uzinele „Phonix”-Baia Mare, Uzinele „Zlatna” şi depozitul M.F.A. Mârşa-Avrig.

7

351

Tabel cu demnitarii cărora li s-au conferit ordine şi medalii.

8

352

Tabel cu demnitarii care vor participa la şedinţele Biroului Industriei Grele şi ordinea de zi a şedinţelor.

23

353

Corespondenţă privind solicitări de vize de intrare şi ieşire din ţară.

9

354

Corespondenţă privind solicitări şi transferări de personal la Ministerul Gospodăriilor Agricole de Stat şi la Mi-

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 127: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

nisterul Gospodăriilor Agricole de Stat şi la Ministerul Industriei Metalurgice şi Chimice.

1952

355

Corespondenţa Ministerului Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice privind solicitarea suplimentării planului de investiţii nr.1202/1952.

2

356

Corespondenţă privind aprovizionarea cu materiale, utilaje, piese şi material de protecţie a ministerelor şi instituţiilor.

11

Secret

357

Corespondenţă cu Ministerul Transporturilor privind propunerile pentru modificarea planului de investiţii pe anul 1952.

3

Secret

358

Corespondenţă cu ministerele privind solicitările de piese din import.

13

359

Corespondenţa cu Comisia de Stat a Planificării cu privire la proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea Comisiei pentru Elaborarea Planului de Dezvoltare a Industriei Chimice din Românei.

2

StrictSecret

360

Corespondenţă cu Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind rezervele de cărbuni şi lucrările de repararea drumurilor ce urmează să se execute în anul 1953.

2

Secret

361

Adresa Ministerului de Finanţe referitoare la solicitarea de către Ministerul Forţelor Armate a sumei de 60.000 lei.

1

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 128: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

362

Corespondenţă cu Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice privind modul în care s-au aplicat hotărârile luate în şedinţa din 24 aprilie 1952.

1952

2

363

Corespondenţă privind repartizarea în producţie a absolvenţilor care au studiat în Uniunea Sovietică, cei ai Şcolii Tehnico-Economice şi cei ai şcolilor medii-tehnice.

62

364

Corespondenţă privind situaţia transportului pietrei speciale.

11

365

Corespondenţă şi tabele privind situaţia lucrărilor, inginerilor şi maiştrilor de pe şantierul Uzinelor „Progresul”-Brăila .

28

366

Corespondenţă privind solicitările de camioane de către instituţii.

2 Secret

367

Corespondenţă privind situaţia lucrărilor de la Furnalul nr.5 de la Combinatul Siderurgic „Gh.Gheorghiu-Dej” din Hunedoara.

47

Secret Serviciu

368

Situaţia Comitetului pentru Artă cu privire la lucrările statuilor lui Stalin din Bucureşti şi oraşul Stalin.

5

369

Corespondenţă privind transportul de materiale şi cereale cu şlepurile din schelele dunărene către diverse destinaţii interne.

3

Secret

370

Corespondenţă privind transferul de terenuri şi bunuri de la o instituţie la alta.

8

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 129: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

371

Adresa Comitetului Geologic referitor la acordarea de credite salariaţilor săi în vederea construirii de locuinţe.

1952

1

372

Corespondenţă privind reglementarea plăţii indemnizaţiilor de detaşare la Institutul Geologic şi Ministerul Construcţiilor.

4

373

Adresa Ministerului Transporturilor referitoare la lovirea autocamionului nr.4109 de către trenul nr.3122 în ziua de 14.10.1952 la pasajul de nivel „Dorobanţul” de lângă Ploieşti.

2

Secret

374

Corespondenţă privind transferul unui imobil şi 3 barăci în patrimoniul Ministerului Industriei Petrolului şi Industriei Cărbunelui.

3

Secret

375

Nota Comitetului de Stat al Aprovizionării cu privire la posibilităţile de repartiţii a principalelor materiale de construcţii.

4

376

Minutele şedinţelor din 13 august, 15 noiembrie şi 15 decembrie 1952 de la Consiliul de Miniştri privind livrările de utilaje pentru Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

11

377

Proces-verbal şi corespondenţă privind aprovizionarea Direcţiei Generale a lucrării 889 (Podul Prieteniei de peste Dunăre).

25

378

Date cu privire la repartizarea pe ministere a litigiilor aduse în faţa Arbitrajului de Stat.

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 130: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

379

Centralizator cu situaţia deficienţelor în executarea planului de transporturi pe C.F.R. pe lunile: octombrie, noiembrie şi decembrie 1952.

1952

422

380

Cereri, reclamaţii, sesizări şi memorii primite la Cabinetul lui Chivu Stoica.

12 Secret

381

Orig., copii Corespondenţă rezolvată de Cabinetul lui Chivu Stoica. Copii

627

382

Fişele de salarii ale demnitarilor pe anul 1952.

68

383

Copii. Dare de seamă a Ministerului Afacerilor Interne asupra prevenirii şi stingerii incendiilor în unităţile economice pe anul 1952.

13

384

Dări de seamă contabile ale întreprinderilor de interes local tutelate de sfaturile populare.

176

385

Dare de seamă a Ministerului Industriei Uşoare asupra executării planului pe trimestrul III/1952.

107

386

Dări de seamă ale Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale asupra îndeplinirii planului de producţie pe anul 1952.

105

387

Dare de seamă a Ministerului Gospodăriei Silvice privind lucrările executate şi a măsurilor luate în bazinul hidrocentralei „V.I.Lenin”.

21

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 131: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

388

Minuta şedinţei din 15 octombrie 1952 ţinută la Comitetul de Stat pentru elaborarea contractelor tip pentru cultura bumbacului.

1952

2

389

Procese-verbale ale şedinţelor ţinute la Biroul de Ramură al Industriei Uşoare pe anul 1952.

141

390

Memoriu referitor la situaţia lemnelor de foc pe anii 1951-1952.

7

391

Memoriu şi material documentar privind măsurile imediate şi de perspectivă pentru punerea în valoare a raionului Vrancea, regiunea Bârlad.

111

392

Reguli pentru efectuarea tăierilor de regenerare în pădurile din grupa întâia, benzi oprite şi benzi de protecţie în lungul râurilor, şoselelor şi căilor ferate.

24

393

Proiectul pentru regulamentul de organizare şi funcţionare al Întreprinderii pentru Corecţia Torenţilor şi Ameliorarea Terenurilor.

44

394

Situaţii şi rapoarte cu privire la aprovizionarea populaţiei cu lemn de foc pe anul 1952.

27

395

Situaţia încărcărilor şi transportul cu atelaje a lemnelor de foc pe anul 1952.

149

396

Planurile de învăţământ ale Ministerului Gospodăriei Comunale pentru facultăţi şi corespondenţă privind reorganizarea învăţământului superior de mine.

20

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 132: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

397

Propunerile de reorganizare ale organelor exterioare din Direcţia Generală a Industriei Lemnului.

1952

57

398

State de funcţiuni ale Ministerului Gospodăriei Silvice şi a instituţiilor . Anexe.

1952-1953

35

399

Corespondenţă privind solicitarea suplimentării planului de muncă şi salarii pe anul 1952 al unor instituţii.

1952

5

400

Corespondenţă privind solicitări de utilaje maşini şi livrări de materii prime, articole de uz casnic şi alimente.

1952-1953

44

401

Corespondenţă privind situaţia utilajului din import pe anul 1952.

1952

3

402

Corespondenţă cu Ministerul Industriei Uşoare privind livrările de coloranţi, chimicale, amidon; notă informativă asupra şedinţei ce a avut loc la Ministerul Comerţului Exterior în legătură cu importul de coloranţi şi materii prime textile.

7

403

Memoriul Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei privind îndeplinirea planului de export către U.R.S.S. pe anul 1951 şi măsurile luate pentru îndeplinirea obligaţiilor.

1952-1953

93

404

Documentaţie privind cauzele care au determinat neîndeplinirea planului la cărămizi presate şi manuale, pe anul 1952.

1952

33

405

Situaţii asupra realizării planului pe 1952 de către Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

1952-1953

70

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 133: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

406

Situaţia Ministerului Industriei Uşoare asupra executării lucrărilor la locuinţele muncitoreşti individuale pe luna octombrie 1952.

1952

2

407

Corespondenţă privind situaţia executării lucrărilor de investiţii şi construcţii în cadrul Ministerului Industriei Uşoare.

21

408

Harta economică a Industriei Forestiere pe anul 1952, scara 1:750.000.

1

409

Situaţii şi note informative privind realizarea planului economic al Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1952, memoriu asupra proiectului de plan pe anul 1953 şi situaţii cu realizarea planului în cooperaţie.

77

410

Corespondenţă privind asigurarea îndeplinirii planului de producţie pe anul 1954-1955 al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

3

411

Memoriu privind măsurile de îmbunătăţire a situaţiei financiare a întreprinderilor în scopul deblocării conturilor emise de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

38

412

Informare privind situaţia stocurilor la 30.09.1952 aflate la bazele de desfacere ale Ministerului Industriei Uşoare.

7

413

Referat asupra aplicării HCM nr.174/1952 de către Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, privind efectuarea acţiunii de reexaminare a normelor.

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 134: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

414

Nota Direcţiei Comerţului cu Produse Alimentare privind relaţiile cu Uniunea Centrală a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

1952

6

415

Sesizarea organizaţiei de partid a Secţiei Industriei Uşoară, a secţiei Secretariatului C.C. al P.M.R. privind situaţia grea în care se găseşte cooperaţia meşteşugărească.

1

416

Raport asupra neregulilor constatate în păstrarea documentelor de stat la Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

7

417

Corespondenţă privind organizarea cooperativelor meşteşugăreşti; situaţii privind cooperatoriişi părţile sociale subscrise şi vărsate pe anul 1952.

79

418

Observaţiile Comitetului Central şi referatul Ministerului Industriei Uşoare asupra HCM nr.1762/1952 privind contractarea culturilor tehnice medicinale, a viermilor de mătase, legumelor, fructelor şi strugurilor, precum şi a celorlalte produse care nu sunt supuse cotelor obligatorii

14

419

Corespondenţă şi dări de seamă privind evoluţia culturii, colectarea şi recoltarea bumbacului, inului şi cânepii pe anul 1952.

1952-1953

175

420

Corespondenţa Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei referitoare la accidentul de lucru de la Fabrica l Septembrie Buşteni.

1952

1

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 135: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

421

Corespondenţă privind incendiile izbucnite la unele unităţi ale Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei în anul 1952.

1952

5

422

Referatul Secţiei Industriei Uşoare a C.C. P.M.R. privind problemele din industria locală şi propuneri de îmbunătăţirea activităţii acestui sector.

13

423

Note asupra unor probleme privind activitatea cooperativele meşteşugăreşti.

14

424

Informare cu privire la vehiculul amfibiu pentru recoltarea stufului executat de Uzina „23 August” din Bucureşti.

3

425

Corespondenţă privind mutarea Trustului Industriei Lemnului de la Bucureşti la Ploieşti.

7

426

Corespondenţa privind slaba calitate a chibriturilor precum şi demersurile făcute la Comisia Controlului de Stat în legătură cu distribuirea în mediul rural a acestui produs.

4

427

Referatul Comisiei Controlului de Stat întocmit în urma controlului efectuat la Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale în anul 1952.

33

428

Referat privind proiectul de HCM prin care se stabilesc atribuţiile sfaturilor populare regionale şi Sfatului Popular al Capitalei în materie de preţuri şi tarife, precum şi în stabilirea preţurilor mărfurilor de fabricaţie şi circulaţie locală.

14

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 136: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

429

Referat privind situaţia materialelor care condiţionează o bună desfăşurare a planului de acţiune privind sectorul forestier elaborată de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei şi adresată Comisiei Controlului de Stat.

1952

2

430

Raportul Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind mecanizarea exploatărilor de turbă din regiunea Autonomă Maghiară, raionul Miercurea Ciuc.

6

431

Corespondenţă privind propunerea de fuzionare a cooperativei „Metalurgia noastră” cu Întreprinderea Sfatului „Munca colectivă”.

5

432

Corespondenţa Ministerului Industriei Uşoare privind pierderile importante de producţie datorită repetatelor întreruperi de curent.

2

433

Corespondenţă privind aplicarea HCM nr.2050/1952 privind trecerea unor sarcini ale Direcţiei Generale a Canalului Dunărea-Marea Neagră asupra altor ministere.

8

Secret

434

Notă asupra raportului prezentat de Direcţia Sticlei în ziua de 12 septembrie 1952.

12

435

Notă privind eliberările de fonduri de rulment ale întreprinderilor, tutelate de Ministerul Industriei Uşoare, în urma aplicării iniţiativei stahanovistului Balint Anton de la Uzinele textile Timişoara.

5

436

Referate privind situaţia porcilor din crescătorii şi îngrăşătorii.

27

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 137: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

437

Tabel cu proiectele de hotărâri ale Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, aflate în curs de rezolvare la Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri.

1952

6

438

Referat privind determinarea capacităţilor de producţie a instalaţiilor de uscare pentru fructe şi legume.

29

439

Notă informativă a C.C. P.M.R., Secţia Industrie Uşoară privind „politica nesănătoasă” dusă de conducerea Direcţiei Industriei Bumbac, In şi Cânepă din cadrul Ministerului Industriei Uşoare privind schimbarea cadrelor de conducere din întreprinderi.

3

440

Regulament pentru acordarea ajutoarelor băneşti precum şi măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor personalului din cadrul Asigurărilor Reciproce din Cooperaţia Meşteşugărească, proiect de hotărâre pentru aprobarea lui.

33

441

Corespondenţa Ministerului Industriei Uşoare privind solicitarea venirii în ţară de monteuri pentru electro-selfactoare şi generatori de înaltă frecvenţă.

5

442

Raportul Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale asupra mersului operaţiunilor de recenzare a drumurilor de interes local.

5

443

Nota Direcţiei Tehnice a Ministerului Industriei Uşoare privind întocmirea materialului documentar.

1

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 138: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

444

Corespondenţa privind dosarele divergenţelor dintre ministere înaintate Arbitrajului de Stat pentru soluţionare.

1952

9

Secret

445

Notă informativă a Direcţiei Plan Financiar şi Contabilitate din Ministerul Industriei Uşoare privind situaţia preluării întreprinderilor sovietice conform Protocolului din 15 august 1952 încheiat între Guvernul R.P.Române şi Guvernul U.R.S.S.

6

446

Adrese de primirea materialelor documentare la cabinetul lui Petre Borilă.

7

447

Copii ale adreselor ce însoţesc corespondenţa expediată de Cabinetul P. Borilă.

37

448

Informare privind activitatea Ministerului Industriei Locale a U.R.S.S. şi a organelor sale locale. Limba rusă.

30

449

Material documentar privind exploatarea şi regenerarea pădurilor, executarea lucrărilor în bazinul Hidrocentralei „V.I.Lenin” de la Bicaz, îmbunătăţirea situaţiei economice şi sociale a populaţiei din zonele muntoase din regiunea Cluj, situaţia patrimoniului şi producţiei forestiere, sprijinul acordat de Uniunea Sovietică şi rezultatul sondajelor făcute în Bazinul Bistriţa. Orig., copii.

494

StrictSecret

450

Corespondenţă şi situaţii privind îndeplinirea planului de producţie al ministerelor şi ale UCECOM, greutăţile întâmpinate din cauza lipsei de materii

1952-1953

360

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 139: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

prime şi notă cu privire la restructurarea planului de producţie.

1952

451

Situaţie întocmită de Ministerul Comerţului Exterior privind executarea planului de import–export pe anul 1952; notă privind cauzele nerealizărilor de plan pe semestrul I/1952 la unele sectoare industriale.

59

StrictSecret

452

Proiecte de hotărâri ale Consiliului de Miniştri referitoare la importul materialelor de presă şi edituri, clasificarea, păstrarea şi folosirea lor; tipărirea, multiplicarea şi difuzarea unor cărţi, broşuri, publicaţii editate de ministere, adrese ale Direcţiei Generale a Securităţii Statului referitoare la acestea.

21

453

Orig., copii. Adresă a Consiliului de Miniştri privind solicitarea prelungirii şederii în ţară a unor consilieri sovietici. Raport referitor la schimburile comerciale cu R. P.Chineză în anii 1951-1952 şi perspective pe anul 1953.

27

454

Buletinul economic nr. 8 privind executarea planului de stat pe trimestrul I al anului 1952.

81 Strict

Secret

455

Stenograma şedinţei pe probleme agrare din 7 august 1952 la care a participat şi o delegaţia sovietică. Corespondenţă privind difuzarea adresei DGTCM de repartizare în noi locuri de muncă a funcţionarilor scoşi din cadrul unor ministere. Originale, copii.

40

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 140: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

1952

456

Material documentar privind indicaţiile de bază pentru identificarea gospodăriilor chiabureşti.

13

457

Orig. Referat asupra studiilor publicate şi problemelor prezentate de inginerul Raul Florin Popescu referitoare la o hidrocentrală pe Dunăre, irigarea Bărăganului, canalul Bucureşti–Dunăre. Originale.

2

458

Informare asupra problemelor principale ale proiectului cifrelor de control pentru al II-lea plan cincinal cu observaţiile făcute de unele ministere. Originale.

240

459

Vol.1

Circulare ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri adresate sfaturilor populare. Originale, copii.

399

460

Vol.2

Circulare ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri adresate sfaturilor populare. Originale, copii.

486

Secret

461

Corespondenţă cu ministerele privind problemele create de eliberarea certificatelor de stare civilă şi de cetăţenie, precum şi observaţiile unor ministere la proiectul de hotărâre privind înfiinţarea secţiilor de stare civilă de pe lângă sfaturile populare. Orig., copii.

179

Secret Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 141: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

462

Procese verbale de primire a documentelor din arhiva Cabinetului Preşedintelui Consiliului de Miniştri şi a Comisiei de Stat pentru aplicarea Legii Sfaturilor Populare de către Direcţia Secretariat. Originale.

1952

15

463

Rapoarte privind activitatea şcolilor politico-administrative ale sfaturilor populare. Originale.

208

464

Referate şi adrese privind pregătirea recensământului analfabeţilor, situaţii ale sfaturilor populare privind numărul neştiutorilor de carte şi al celor care frecventează cursurile de alfabetizare. Originale, copii.

37

465

Referate, note, tabele, memorii privind asigurarea condiţiilor de trai ale elevilor şi studenţilor din cămine, repartizări de burse pentru învăţământul superior, sprijinirea de către sfaturile populare a recrutării tinerilor pentru şcolile de calificare miniere, organizarea şcolilor medii, profesionale şi a cursurilor universitare. Originale, copii.

134

466

Vol.1

Referate şi rapoarte ale sfaturilor populare privind desfăşurarea lucrărilor agricole, sprijinirea G.A.C-urilor, eliberarea biletelor de vite, crescătoriile de păsări, animale şi viermi de mătase, combaterea dăunătorilor la culturi, lucrări de comasarea terenurilor statului şi altele. Originale, copii.

360

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 142: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

467

Vol.2

Referate şi rapoarte ale sfaturilor populare privind desfăşurarea lucrărilor agricole, sprijinirea G.A.C-urilor, eliberarea biletelor de vite, crescătoriile de păsări, animale şi viermi de mătase, combaterea dăunătorilor la culturi, lucrări de comasarea terenurilor statului şi altele. Originale, copii.

1952

352

Secret

468

Instrucţiuni şi proiecte privind planul de cultură şi predare pentru gospodăriile chiaburilor la diferite produse agricole, elaborate de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, pentru a fi transmise sfaturilor populare. Originale, copii.

136

Secret

469

Referate şi situaţii privind colectările, achiziţiile, contractările de produse agricole şi de animale, precum şi în legătură cu unele petiţii şi greutăţi în predarea cotelor. Originale, copii.

495

470

Referate şi situaţii privind colectările, achiziţiile, contractările de produse agricole şi de animale, precum şi în legătură cu unele petiţii şi greutăţi în predarea cotelor. Originale, copii

614

Secret

471

Referate şi situaţii privind colectările, achiziţiile, contractările de produse agricole şi de animale, precum şi în legătură cu unele petiţii şi greutăţi în predarea cotelor. Originale, copii

622

StrictSecret

472

Referate ale Ministerului Sănătăţii şi a unor sfaturi populare privind ridicarea nivelului calitativ al asistenţei medicale

167 Strict

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 143: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

în centrele muncitoreşti. Memoriu privind statistica pe ţară a lipsurilor din sistemul sanitar, proiect de lege privind organizarea combaterii rozătoarelor. Originale, copii.

1952

167

473

Corespondenţa sfaturilor populare şi a unor instituţii privind evacuarea unor imobile, strămutări şi evaluarea bunurilor persoanelor dislocate.

509

474

Corespondenţa sfaturilor populare şi a unor instituţii privind evacuarea unor imobile, strămutări şi evaluarea bunurilor persoanelor dislocate

529

Secret

475

Referate ale sfaturilor populare privind semnalarea unor infracţiuni şi crime. Organizarea pe lângă miliţia fiecărui raion a aresturilor preventive.

123

StrictSecret

476

Decizii ale sfaturilor populare trimise spre informare D.G.T.C.M Originale, tipărituri.

297

477

Decizii ale sfaturilor populare trimise spre informare D.G.T.C.M Originale, tipărituri.

170

Secret

478

Decizii ale sfaturilor populare trimise spre informare D.G.T.C.M Originale, tipărituri.

261

479

Decizii ale sfaturilor populare trimise spre informare D.G.T.C.M Originale, tipărituri.

340 Strict

Secret

480

Decizii ale sfaturilor populare trimise spre informare D.G.T.C.M Originale, tipărituri.

134

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 144: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

481

Decizii ale sfaturilor populare trimise spre informare D.G.T.C.M Originale, tipărituri.

1952

240

482

Decizii ale sfaturilor populare trimise spre informare D.G.T.C.M Originale, tipărituri.

200

483

Referate ale secţiei juridice a D.G.T.M.C. la adresele ministerelor, instituţiilor şi sfaturilor populare prin care se solicită precizări în legătură cu aplicarea unor acte normative. Originale, copii.

223

Secret

484

Referate ale secţiei juridice a D.G.T.M.C. la adresele ministerelor, instituţiilor şi sfaturilor populare prin care se solicită precizări în legătură cu aplicarea unor acte normative. Originale, copii.

363

Secret

485

Referate şi adrese privind graţierea de pedeapsă a unor deputaţi ai sfaturilor populare. Originale, copii.

161

486

Note informative privind acţiuni duşmănoase ale chiaburilor şi ale altor persoane. Originale, copii.

38

StrictSecret

487

Referate ale Secţiei Juridice a D.G.T.C.M. la proiecte de circulare ale unor ministere, solicitarea anulării unor hotărâri date de Arbitrajul de Stat. Originale, copii.

402

488

Note cu propuneri de plan suplimentar pe anii 1952-1955 pentru refacerea

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 145: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

regiunii Iaşi. Memoriu privind amplasamentul unor locuinţe individuale în oraşul Timişoara, dezvoltarea şi sistematizarea oraşului Iaşi şi anteproiectul pentru amenajarea drumurilor din pădurea Snagov. Originale, copii, planuri, schiţe.

1952

83

489

Referate şi adrese ale unor instituţii şi sfaturi populare privind atribuirea de terenuri şi credite pentru construirea de locuinţe individuale şi solicitarea unor precizări în legătură cu aplicarea H.C.M. nr.758/1951 privind construirea de locuinţe individuale. Originale, copii, schiţe.

163

490

Raport al UCECOM asupra greutăţilor întâmpinate de cooperativele meşteşugăreşti din partea sfaturilor populare. Informări privind diferitele probleme organizatorice şi de producţie întâmpinate de cooperativele meşteşugăreşti. Originale, copii.

146

491

Note şi referate privind diferite probleme legate de desfăşurarea comerţului interior de stat, reglementarea comerţului particular şi solicitarea unor informaţii privind preţurile la diferite produse. Originale, copii.

339

StrictSecret

492

Note şi referate ale unor ministere privind solicitarea suplimentării şi modificării planului de import, propuneri de restructurare a lui şi alte probleme în legătură cu comerţul exterior al R.P.R. Originale, copii.

135

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 146: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

493

Note şi referate privind acţiunile cultural-sportive desfăşurate în diferite regiuni din ţară, organizarea de expoziţii, funcţionarea caravanelor cinematografice, ridicarea unor monumente, amenajări de terenuri sportive şi altele.

1952

216

Secret

494

Originale, copii. Referate privind organizarea Casei de Cultură Galaţi în imobilul din str. Heliade Rădulescu, nr. 30, loc de întâlnire a ilegaliştilor comunişti; măsurile de protejarea cetăţii Suceava şi activitatea Muzeului din Tecuci. Originale, copii.

16

495

Referate privind modul de acceptare a unor donaţii către stat prin renunţarea la succesiuni a urmaşilor unor chiaburi în schimbul reabilitării lor. Originale, copii.

106

496

Referate privind solicitarea aprobării venirii în ţară a unor specialişti străini pentru asistenţă tehnică. Originale, copii.

40

Secret

497

Notă cu veteranii din războiul de la 1877 propuşi a fi decoraţi cu Ordinul „Steaua Republicii”; borderou cu propunerile unor ministere privind înfiinţarea unor distincţii. Corespondenţă însoţită de dosarele cu propunerile pentru acordarea medaliei de „Mamă Eroină” şi de decorare a unor muncitori cu Ordinul şi Medalia Muncii. Dosare cu acte privind obţinerea distincţiei de „Mamă eroină” şi modele de distincţii ale Ministerului Transporturilor. Originale, copii.

316

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 147: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

1952

498

Situaţia Direcţiei Centrale de Statistică privind stadiul lucrării de reconstituire a datelor statistice din anii 1938-1951. Originale, copii.

34

499

Telegrame privind luarea unor angajamente şi moţiuni de protest împotriva unor manifestări ale ţărilor capitaliste. Originale, copii.

13

500

Referate şi situaţii privind recuperarea avansurilor restante din contractări neexecutate în anul 1951.

38

501

Proiecte de contracte-tip ale Ministerului Industriei Alimentare privind cultura unor produse pe anul 1953. Originale, copii.

43

502

Situaţii privind terenurile agricole, precum şi alte terenuri din diferite regiuni ale ţării, ale căror proprietari au părăsit comuna din diferite motive. Originale, copii.

82

Secret

503

Referat, proiect de lege privind refacerea şi dezvoltarea viticulturii şi pomiculturii. Originale, copii, anexe, hartă.

387

504

Referate asupra refacerii şi protecţiei fondului piscicol din Dunăre, din bălţile din Deltă şi din regiunea inundabilă a Dunării. Originale, copii,

8

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 148: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

1952

505

Corespondenţă privind solicitarea de către Ministerul Justiţiei din Praga a unor texte de legi privind organizarea judecătorească în R.P.R. Originale, copii.

6

506

Referate privind mărirea taxei de intrare în târg, scutirea de taxe de transport a unor vagoane cu îmbrăcăminte şi alimente pentru poporul corean; raportul de activitate al Arbitrajului de Stat; cereri şi corespondenţă privind evacuarea unor locuitori din propriile locuinţe, rezoluţiile doctorului Petru Groza. Originale, copii.

42

Secret

507

Corespondenţă privind H.C.M. nr.52/1952 privind dizolvarea „Asociaţiei Femeilor Române” cu sediul în Deva. Originale, copie.

1951-1952

7

508

Referatul Secţiei Juridice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri la adresa Ministerului Transporturilor privind convocarea unei conferinţe internaţionale pentru elaborarea unui tarif internaţional de mărfuri între R.P.Română şi Austria. Originale, copie.

1952

4

Secret Serviciu

509

Telegrama de răspuns a preşedintelui Consiliului de Miniştri al Republicii Cehoslovacia, Antonin Zapotoky, la telegrama de felicitare a preşedintelui Consiliului de Miniştri al R.P.R., dr. Petru Groza. Copii; limba română, rusă.

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 149: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

1952

510

Situaţii privind schimbul de produse efectuat de către locuitorii din comunele moţeşti prin acordarea de material lemnos pentru prelucrarea obiectelor de uz casnic şi refacerea unor drumuri. Originale, copii.

65

511

Informare şi notă a Departamentului pentru Problemele Naţionalităţilor Conlocuitoare privind situaţia caselor populaţiei rurale de naţionalitate germană, expropriate în anul 1945. Originale.

6

512

Referate privind cererea lui Grausam Ion din comuna Calan, prin care solicită restituirea unui imobil, trecut în posesia Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (CASBI) şi revendicarea unor bunuri italiene. Originale, copii.

1952-1955

23

513

Proces verbal şi referate privind situaţia Coloniei de greci din Ştefăneşti; corespondenţă privind diverse probleme legate de împărţirea administrativă a teritoriului (înfiinţări de comune, clasificarea centrelor populate etc.) Originale, copii, schiţe de plan.

1952

71

514

Referate privind recalcularea disponibilităţilor din conturile C.E.C. ale episcopiilor ortodoxă, unitariană şi reformată din Cluj, expedierea unor obiecte de cult Patriarhiei Ortodoxe din Antiohia şi sesizări în legătură cu eliberarea unei case de rugăciuni a cultului baptist. Originale, copii.

30

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 150: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

515

Corespondenţă şi scurt istoric privind situaţia cimitirului eroilor căzuţi în primul război mondial din vecinătatea comunei Racoviţeni, regiunea Buzău. Originale, copie

1952

5

516

Aviz, memoriu justificativ şi planuri privind centrala termică a Centrului Cinematografic Buftea şi aviz asupra sarcinii de proiectare „Canalizarea Complexului Cinematografic şi a comunei Buftea”. Originale, copii, planuri de amplasare.

60

517

Corespondenţă privind solicitarea soluţionării cererii de încetăţenire a ing. Pertotti Giacomo şi alţi cetăţeni de pe teritoriul României. de origine iugoslavă. Originale, copii.

6

518

Adresele Tribunalului Capitalei privind solicitarea unor acte referitoare la criminalii de război Pântea Gherman şi Vidraşcu Constantin. Originale, copii.

3

519

Studiu al Ministerului Cărbunelui privind trecerea la abataje cu front lung şi crearea de abataje frontale de rezervă la minele din Sectorul de Stat. Originale, copii, diagramă.

18

Secret

520

521

Referat însoţit de anexe privind biblioteca Liceului unitarian din Cluj, str.Kossuth nr.9. Originale Informări privind încălcarea de către sfaturile populare a H.C.M. nr.1542 şi 1422/1951 referitoare la îmbunătăţirea

92

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 151: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

activităţii căminelor culturale şi bibliotecilor. Originale.

1952

522

Referat şi notă întocmite Ministerul Transporturilor privind crearea unei căi navigabile pe Siret. Originale.

5

Secret

523

Corespondenţă privind solicitarea avizului Consiliului de Miniştri de către Direcţia Generală Hidrometeorologică pentru transferarea sumei de 2.719 dolari USA reprezentând contribuţia statului român la cheltuielile Organizaţiei Meteorologice Mondiale pe anul 1952. Originale, copie, limba română, limba franceză.

10

524

Referatul Direcţiei Generale Hidrometeorologice asupra lucrării „Finanţarea şi executarea lucrării de canalizare şi irigare a terenurilor din şesul Dunării de la Cetatea la Braţul Borcea”. Originale.

45

525

526

Memoriul tehnico-economic al Ministerului Transporturilor privind lucrarea „Locomotiva cu aburi de mare putere”. Originale. Proiectele şi devizele tehnice şi estimative însoţite de planuri ale lucrărilor de construcţii şi instalaţii ale Grupului de producţie cinematografică Floreasca. Originale.

4

157

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 152: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

527

Proiectele şi devizele tehnice şi estimative însoţite de planuri ale lucrărilor de construcţii şi instalaţii ale Grupului de Producţie Cinematografică Floreasca. Originale.

1952 243

528

Dări de seamă şi rapoarte de sinteză asupra realizării planului de stat, trimise spre informare de către ministere. Originale, copii.

845

Secret Serviciu

529

Telegrame ale muncitorilor din uzine şi ale ţăranilor colectivişti adresate Guvernului R.P.Române în legătură cu angajamentele luate pentru îndeplinirea planului; efectuarea reformei băneşti şi diferite alte probleme. Originale.

281

530

Foi calificative şi avize ale Direcţiei Generale a Securităţii Statului asupra unor persoane încadrate sau propuse pentru încadrare la Direcţia Specială a Consiliului de Miniştri şi la sectoarele speciale ale ministerelor şi altor organe centrale. Originale.

1952-1955

111

SSID

531

Referate conţinând date biografice asupra unor persoane din aparatul central al Direcţiei Speciale a Consiliului de Miniştri şi şefii secţiei speciale la regiuni şi oraşe de subordonare republicană, însoţite de adrese ale Cancelariei Secretariatului C.C.al P.M.R. şi Direcţiei Generale a Securităţii Statului pentru a fi numiţi la sectoarele speciale şi a li se acorda activităţi de încredere. Originale.

104

StrictSecret Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 153: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

532

Sinteză privind sabotajul lucrărilor de fortificaţii executate de Sectorul 363 lucru de-a lungul frontierei cu Iugoslavia de la localitatea Nădlac regiunea Arad, până la localitatea Oraviţa, regiunea Severin. Originale, copii, anexe.

1952 91

SSID

533

Sinteză privind sabotajul lucrărilor de fortificaţii executate de sectorul 422 lucru, de pe litoralul Mării Negre. Originale.

113

StrictSecret

534

Cifru explicativ al materialelor speciale ce se fabrică de întreprinderile unor ministere. Originale.

51

SSID

535

536

Dare se seamă asupra îndeplinirii planului în Sectorul Special până la 1.VI.1952. Nomenclatorul materialelor fabricate în anii 1951-1953, pe ministere producătoare. Notă privind necesarul asigurării cu: armament, muniţii, materiale, autotancuri, materiale marină, avioane etc., completarea efectivelor de militari constructori. Stadiul lucrării privind planul de asigurare a Forţelor Armate pe perioada 1955-1959, situaţia M.F.A. privind necesarul de achiziţionat pentru asigurarea unui procent minim la mobilizare. Originale, copii. Minutele şedinţelor ţinute la Direcţia Specială cu participarea vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri, Chivu Stoica şi a miniştrilor Emil Bodnăraş şi Leontin Sălăjan. Originale.

1952-1955

150

71

SSID

SSID Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 154: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

537

Monografia comunei Buftea–date statistice. Copii.

1952

4

538

Note cu propuneri de organizare a obiectivelor: centrala hidroelectrică „V.I.Lenin”, „Electro-Montaj” şi „Energo-Construcţia”; scheme de organizare. Originale, copii, planuri.

10

539

Corespondenţă privind colectările şi achiziţiile de produse agricole şi animale, greutăţile întâmpinate de cooperativele meşteşugăreşti din partea sfaturilor populare; valorificarea resurselor lemnoase de către cooperative situaţia colectărilor şi achiziţiilor de cereale în perioada 1946-1950. Originale, copii.

210

Secret

540

Referat privind situaţia gospodăriilor anexe agro-zootehnice ale unor ministere şi ale altor organe centrale.

74

541

Orig. Rapoartele comitetelor executive ale sfaturilor populare privind colectările de carne, achiziţiile şi contractările de animale şi de produse animale, situaţia crescătoriilor şi îngrăşătoriilor de porci. Orig., copii.

495

542

Referat cu propunerile Ministerului Învăţământului Public privind statele de funcţiuni ale secţiilor de învăţământ ale sfaturilor populare. Originale, copii.

180

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 155: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

543

Notă privind şedinţa de la Ministerul Învăţământului Public privind lichidarea analfabetismului, dezvoltarea reţelei de şcoli. Referate privind acordarea pensiilor civile, I.O.V. şi pensionarea văduvei lui Ilie Pintilie, Olga Pintilie. Originale, copii.

11

544

Protocol cu privire la livrarea de armament şi materiale militare din URSS în România, încheiat la Moscova la 12 martie 1952. Original; limba rusă.

6

Secret

545

Convenţie cu privire la livrarea navelor, a armamentului şi materialului de marină, din URSS în R.P.Română, încheiată la Moscova la 12 martie 1952. Original; limba rusă.

13

Secret

546

Convenţie cu privire la livrarea de utilaje, scule, produse fabricate şi semifabricate din URSS în R.P. Română, încheiată la Moscova la 31 mai 1952 şi împuternicirea sovietică. Original; limba rusă.

26

Secret

547

Contract referitor la anexa nr.5 din proiectul de Convenţie cu URSS, din 31 mai 1952. Limba rusă.

9

Secret

548

Convenţia între R.P.Română şi U.R.S.S. privind predarea licenţelor şi documentaţiile tehnice pentru navele maritime şi fluviale, încheiată la Moscova la 16 decembrie 1952 cu împuternicirea sovietică. Originale; limba rusă.

5

Secret Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 156: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

549

Protocol în urma tratativelor referitoare la pregătirea încheierii Convenţiei între guvernele R.P.Române şi R.Cehoslovacă cu privire la livrarea de armament, tehnică de luptă, utilaj şi materiale către R.P.Română, încheiat la Praga la 25 august 1952. Original, copii, anexă; limba română, rusă.

1952 49

Secret

550

Convenţie între Republica Cehoslovacă şi R.P.Română privind livrarea de armament şi tehnică militară în anii 1952 – 1953, încheiată la Praga la 28 noiembrie 1952. Originale, anexe; limba rusă.

40

Secret

551

Convenţie între guvernele R.P. Române şi R.P.Polone privind livrarea de armament şi tehnică de luptă către R. P.Română, încheiată la Varşovia la 23 august 1952. Original, copie; limba română, rusă, polonă.

29

Secret

552

Contract nr.9401/52 încheiat la Varşovia la 13 noiembrie 1952, în baza Convenţiei dintre R.P.Română şi R.P. Polonă din 23 august 1952, referitor la livrarea de către R.P.Română de armament şi tehnică de luptă. Original, copie; limba română, rusă.

47

Secret

553

Contract nr.9402/53 încheiat la Varşovia la 13 noiembrie 1952, în baza Convenţiei dintre R.P.Română şi R.P. Polonă din 23 august 1952, referitor la livrarea către R.P.Română de armament şi tehnică de luptă. Original, copii: limba română, rusă.

52

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 157: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

554

Contract nr.9403/52 încheiat la Varşovia la 13 noiembrie 1952, în baza Convenţiei româno-polonă din 23 august 1952, referitor la acordarea de ajutor tehnic R.P.Române de către R.P.Polonă. Original, copie; limba română, rusă.

1952 8

Secret

555

Protocol asupra regulilor provizorii de transport în tranzit pe căile ferate ale R.P.Române a eşaloanelor militare din R.P.Polonă în R.P.Bulgară încheiat la Bucureşti la 27 decembrie 1952. Original, copii; limba română, rusă, polonă.

48

Secret

556

Convenţie între guvernele R.P. Ungare şi R.P.Române privind livrarea de armament şi echipament tehnic de luptă către R.P.Română în anii 1952-1954, încheiată la Budapesta la 28 august 1952. Original, copie, anexe; limba română, rusă.

23

SSID

557

Contract nr.X-0739 încheiat la Budapesta la 10 noiembrie 1952, în baza Convenţiei româno-ungară din 28 august 1952 privind livrarea în R.P.Română în anul 1952 de produse militare. Original, copie, anexe; limba română, rusă.

14

SSID

558

Contract nr.X-0740 semnat la Budapesta la 10 noiembrie 1952, în baza Convenţiei româno-ungare din 28 august 1952, referitor la livrarea de produse militare în R.P.R. în anul 1953 şi Protocolul încheiat la Bucureşti la 21

144

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 158: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

mai 1953 pentru completarea sus-numitului contract. Original, copie, anexe; limba română, rusă.

1952

559

Contract nr.H-0746 semnat la Budapesta în 1952 privind acordarea de ajutor tehnic în anii 1952-1953 R.P. Române de către R.P.Ungară în domeniul tehnicii militare. Original, copie, anexe; limba română, rusă.

10

SSID

560

Corespondenţă între autorităţile din R. P.Română şi R.P.Cehoslovacă privind achiziţionarea din R.P.Cehoslovacă de armament şi tehnică de luptă, tratative pentru încheierea unui acord comercial în vederea asigurării mijloacelor de plată ale importului special. Original, copie; limba română, rusă, cehă.

1952-1953

102

Strict Secret

561

Corespondenţă cu U.R.S.S. privind importul de materii prime, materiale şi utilaje necesare fabricării de muniţie, armament şi alte materiale pentru înzestrarea armatei R.P.Română. Originale, copii; limba română, rusă.

1952

92

StrictSecret

562

Dări de seamă privind îndeplinirea planului în Sectorul special, realizarea planului de investiţii al Ministerului Forţelor Armate şi aprovizionarea cu produsele necesare hrănirii armatei; tabele cu armamentul şi muniţia ce se vor produce în 1952 pentru Ministerul Forţei Armate şi M.A.I. Originale, copii.

167

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 159: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

563

Planuri privind circulaţia în România a vagoanelor URSS transpuse pe boghiuri. Note privind situaţia parcului de vagoane şi locomotive, lucrările cu caracter special în domeniul transporturilor, funcţionarea şi atribuţiile organelor speciale exterioare ale Ministerului Căilor Ferate. Situaţia tablierelor de poduri demontabile de cale ferată. Originale, copii, anexe, planuri, anexe.

1952-1955

167

Secret

564

Referat şi date statistice privind pregătirea şi deschiderea cursurilor de alfabetizare şi notă asupra şedinţei de la Ministerul Învăţământului Public privind măsurile ce trebuiesc luate în vederea lichidării neştiinţei de carte. Orig., copii

1952

21

565

Tabele privind necesarul de cadre pe regiuni (categorii de profesiuni) şi sarcini de recrutare şi repartizare a forţelor de muncă.

103

566

Scheme cuprinzând personalul administrativ de la institutele de învăţământ superior.

206

567

Notă privind îndeplinirea planului de şcolarizare la Facultatea de limbă rusă „Maxim Gorki”.

4

568

Proiecte de hotărâri şi decizii trimise de Comitetul pentru Învăţământul Superior, vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri, Iosif Chişinevschi. Orig., copii.

22

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 160: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

569

Proiect de instrucţiuni privind elaborarea de noi propuneri pentru îmbunătăţirea profilului instituţiilor de învăţământ superior şi a şcolilor medii tehnice.

1952

32

570

Dare de seamă şi centralizatoare asupra îndeplinirii planului de şcolarizare în sistemul Ministerului Învăţământului Public.

84

571

Raport şi plan de muncă ale Ministerului Învăţământului Public, pe anul şcolar 1952/1953 şi observaţii pe marginea lui.

82

572

Dare de seamă a Ministerului Învăţământului Public asupra îndeplinirii sarcinilor privind pregătirea şcolilor în vederea deschiderii anului şcolar 1952/1953. Situaţii statistice referitoare la cadrelor didactice de la unităţile preşcolare, şcolile elementare, după studii, pe anii şcolari 1950-1953.

11

573

Propuneri de plan ale Ministerului Învăţământului Public.

23

574

Planul de muncă pe anul 1952 al Comitetului pentru Învăţământul Superior.

28

575

Referate privind ocrotirea copiilor rămaşi fără părinţi sau lipsiţi de posibilitatea de a fi crescuţi în familie; criminalitatea în rândul minorilor.

107

576

Corespondenţa unor ministere şi organe centrale referitoare la desemnarea unui colectiv de specialişti care vor stabili nevoile suplimentare de

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 161: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

cadre pe anii 1953-1955.

1952

40

577

Cercetările efectuate de Centrul de Cercetări Psiho–medico-pedagogice asupra şcolilor speciale conduse de dr. Florica Bagdasar şi activitatea sus-numitului centru de cercetări.

284

578

Corespondenţă referitoare la tipărirea unui buletin intitulat „Buletinul Ministerului Învăţământului Public”.

6

579

Activitatea şi greutăţile în muncă ale Secţiei cultural-socială. Perfecţionarea cadrelor didactice şi educative din instituţiile de învăţământ dependente de sfaturile populare. Situaţia şcolii elementare şi a şcolii pedagogice cu limba de predare bulgară.

12

580

Propunerile Ministerului Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice privind înfiinţarea cursurilor fără frecvenţă; situaţia de la Facultatea de pedagogie; folosirea cinematografiei în învăţământul superior; instituirea de insigne pentru studenţii şi absolvenţii institutelor de învăţământ superior.

28

581

Lucrarea lui Mihail Levente „Factorii naturali, agricultura şi ţărănimea” şi observaţii la sus-numita lucrare.

138

582

Corespondenţă privind activitatea Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport.

23

583

Referat asupra bazei materiale a învăţământului superior şi propuneri privind întocmirea planurilor de investiţii pentru anul 1953.

34

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 162: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

584

Situaţia centralizatoare de repartizare în producţie a absolvenţilor şcolilor pedagogice şi profesionale, promoţia 1952, defalcată pe ministere şi meserii.

1952

20

585

Propuneri privind trimiterea la studii în URSS şi repartizarea aspiranţilor şi absolvenţilor promoţia 1952.

41

586

Raport privind activitatea unităţilor productive ale Ministerului Învăţământului Public: Întreprinderea de Material Didactic şi Editura de Stat Didactică şi Pedagogică.

18

587

Note privind planul unor comemorări şi propuneri de trimiterea unor artişti plastici în R.P.Polonă. Referat privind amplasarea Institutului de Industrie Uşoară.

12

588

Referat privind situaţia bibliotecilor din ţară şi cercetările efectuate cu ocazia arderii cărţilor fostei regine Elisabeta.

8

589

Memoriul lui Săsărman Mihai însoţit de diferite acte privind solicitarea rămânerii în URSS pentru continuarea studiilor în cadrul aspiranturii.

25

590

Cereri, reclamaţii ale cetăţenilor.

107

591

Schimbul de imobile propus de Ministerul Învăţământului cu Direcţia Generală E.P.D. şi Ministerul Comerţului Interior.

9

592

Situaţia cadrelor didactice din institutele de învăţământ superior din Iaşi cu caracterizări şi propuneri în ceea ce priveşte promovarea, menţinerea sau

23

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 163: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

scoaterea din învăţământ.

1952

593

Plan de acţiune pentru punerea în aplicare a sarcinilor trasate în şedinţa de 5 august 1952 de la Consiliul de Miniştri, instrucţiuni şi instructaje la planul de acţiune şi tabel cu persoanele care se deplasează pe teren în cadrul planului de acţiune pentru lichidarea devierii de dreapta în cooperaţie.

40

594

Darea de seamă a Direcţiei Financiare şi a evidenţelor contabile asupra activităţii unităţilor Centrocoop.

74

595

Sinteză şi raport privind schimbul de mărfuri dintre oraş şi sat. Documentaţie tehnică privind organizarea comerţului în R.P.Română pentru a fi trimisă Republicii Cehoslovace.

15

596

Dare de seamă şi referat privind activitatea Direcţiei Legume şi determinarea capacităţilor de producţie a instalaţiilor de uscare pentru fructe şi legume.

71

597

Raport asupra executării măsurilor prevăzute în HCM nr.400/1952 pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea comerţului de stat.

34

598

Corespondenţă şi referat privind situaţia planului de colectare la cartofi pe anul 1952.

21

599

Expunere asupra profilului de organizare a Ministerului Industriei Alimentare şi scheme de organizare ale acestui minister.

38

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 164: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

600

Informări privind analiza şi lichidarea stocurilor de mărfuri nevandabile şi greu vandabile; centralizatorul stocurilor de mărfuri la data de 30 iunie 1952.

1952

33

601

Raport şi referat privind organizarea preluării producţiei cooperativelor meşteşugăreşti şi a micilor producători din regiunea moţilor.

20

602

Note informative privind aprovizionarea muncitorilor din principalele regiuni cu produse alimentare şi industriale; creşterea producţiei de cărbune; delegaţia de activişti care au fost în R.P.Ungară.

23

603

Raport de activitate asupra analizei structurii organizatorice a cooperaţiei din regiunile: Timişoara, Arad, Hunedoara şi Autonomă Maghiară şi raport asupra constatărilor la cooperativele săteşti din raionul Teleajen, regiunea Ploieşti.

68

604

Memoriu de propuneri pentru lichidarea activelor şi pasivelor ce grevează patrimoniul unităţilor cooperatiste şi aviz asupra baremului de cheltuieli privind operaţiunile de colectare a cerealelor.

48

605

Rapoarte asupra constatărilor făcute de felul cum îşi îndeplinesc sarcinile cooperativele săteşti şi uniunile raionale de la Slobozia şi raionul Reghin.

108

606

Orig., copii Statutul Asociaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr, şi studiul condiţiilor

25

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 165: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

agro-economice privind extinderea culturii sfeclei de zahăr în regiunea Craiova.

1952

607

Situaţie comparativă privind statele de funcţiuni ale uniunilor regionale ale cooperaţiei de consum.

18

608

Tabele cu „elementele necorespunzătoare” rămase în Centrocoop şi propuse pentru a fi scoase.

17

609

Raport privind documentarea noii structuri organizatorice, în cooperaţie, în regiunile Suceava, Cluj şi Baia Mare; proiecte de scheme, situaţia planurilor şi realizărilor; situaţii comparative pe funcţii, realizări pe anul 1952; proiect de plan pe anul 1953.

77

610

Memoriu general documentar al Centrocoop-ului asupra propunerilor de scheme.

80

611

Corespondenţă privind preluarea morii din Lupeni de către Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

11

612

Buletine informative asupra desfăşurării campaniei agricole.

441

613

Dare de seamă asupra realizărilor pe trimestrul I şi IV a sarcinilor de creşterea şi îngrăşarea porcilor.

85

614

Referate şi note pe marginea şedinţelor ţinute la Consiliul de Miniştri.

287

615

Copii după HCM nr.430/1952 privind

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 166: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Completarea şi modificarea unor dispoziţii din HCM nr.1108/1951; HCM nr.334/1952. cu privire la organizarea muncii, norme de producţie şi de plată a muncitorilor care deservesc efectivul de porci.

1952

246

616

Rapoarte anuale de sinteză ale ministerelor privind problema creşterii şi îngrăşărilor de porcine şi executarea sarcinilor de plan pe anul 1952.

82

Secret

617

Planuri şi situaţii centralizatoare de realizarea planului de investiţii în cadrul HCM nr.1108/1951.

380

Secret

618

Sesizările organelor de control privind întârzieri în executarea construcţiilor de crescătorii şi îngrăşătorii de porci în diferite regiuni ale ţării.

17

619

Dări de seamă, procese verbale, referate privind analiza situaţiei sanitar-veterinare în crescătoriile şi îngrăşătoriile de porci.

372

620

Situaţii centralizatoare privind efectivele de porcine şi necesarul de furaje.

157

621

Referate, propuneri şi situaţii informative privind funcţionarea crescătoriilor, îngrăşătoriilor şi livrărilor de porci.

615

622

Dări de seamă şi referate privind situaţia preţului de cost în crescătorii şi îngrăşătorii.

394

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 167: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

623

Proiect de circulară trimisă de ministere sfaturile populare privind realizarea planului la colectări, achiziţiile de porci, redistribuirea fondurilor şi a sarcinilor de investiţii şi altele.

1952

36

624

Situaţia boxelor din îngrăşătoriile de porci pe departamente, regiuni şi raioane.

304

625

Rapoarte şi dări de seamă privind situaţia îngrăşătoriilor de porci ale Ministerului Gospodăriei Comunale şi industriei locale.

155

626

Rapoarte, referate, situaţii, dări de seamă ale Comitetului de Stat pentru colectarea produselor agricole privind situaţia crescătoriilor şi îngrăşătoriilor de porci.

127

627

Rapoarte, situaţii, referate, dări de seamă ale Ministerului Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui privind situaţia crescătoriilor şi îngrăşătoriilor de porci.

169

628

Dări de seamă, referate, situaţii, rapoarte ale Ministerului Agriculturii– Direcţia Generală a Gospodăriilor Agricole de Stat privind situaţia crescătoriilor şi îngrăşătoriilor de porci.

224

629

Rapoarte, dări de seamă, situaţii ale Ministerului Comerţului Interior– Trustul fermelor alimentare de stat privind situaţia crescătoriilor şi îngrăşătoriilor de porci.

139

630

Corespondenţa Ministerului Gospodăriilor Agricole de Stat privind

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 168: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

epizootiile la porcine, construcţii de grajduri şi livrarea de porci.

1952

55

631

Corespondenţa Ministerului Comerţului Exterior privind problema realizării planului de livrări, aprovizionării cu furaje şi materiale biologice, construirii de adăposturi necesare crescătoriilor şi îngrăşătoriilor de porci.

578

632

Corespondenţa unor ministere şi sfaturi populare privind efectivele de porcine.

763

633

Instrucţiuni, corespondenţă privind producţia, alimentaţia şi sănătatea animalelor din crescătorii şi îngrăşătorii în sectorul socialist.

214

634

Rapoarte de sinteză şi rapoarte lunare de activitate ale instructorilor privind aplicarea HCM nr.1108/1951.

641

635

Rapoarte de activitate ale instructorilor, rapoarte ale sfaturilor populare privind achiziţiile porcilor, note cum se face asigurarea furajelor la îngrăşătorii şi crescătorii.

765

636

Rapoarte de activitate a instructorilor, rapoarte ale sfaturilor populare privind achiziţiile de porci, planuri de achiziţii porci, pe regiuni şi situaţia repartizării lor.

473

637

Rapoarte de activitatea instructorilor, rapoarte ale sfaturilor populare privind achiziţii de porci, procese verbale de control şi îndrumare şi situaţia predării porcilor la îngrăşătorii.

542

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 169: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

638

Rapoarte de activitatea instructorilor, rapoarte ale sfaturilor populare privind achiziţiile de porci, planuri de achiziţii de porci, pe regiuni şi situaţia repartizărilor.

1952

664

639

Avizul Comitetului de Stat pentru Tehnică şi proces verbal privind proiectul de construcţia crescătoriilor şi îngrăşătoriilor de porci.

14

640

Planuri de avize privind lucrările de construcţiile de la îngrăşătoriile de porci din Slobozia.

139

641

Documentaţie tehnică la proiectele de crescătorii şi îngrăşătorii de porci .

525

642

Proces verbal, planuri de devize de construcţiile crescătoriilor de porci prevăzute în planul de investiţii pe departamente.

804

643

Proiecte de crescătorii şi îngrăşătorii de porci.

255

644

Proiecte de crescătorii şi îngrăşătorii de porci.

54

645

Proiecte de crescătorii şi îngrăşătorii de porci.

55

646

Proiecte de crescătorii şi îngrăşătorii de porci.

49

647

Proiecte plan, devize privind construirea îngrăşătoriilor de porci şi a maternităţilor de scroafe.

705

648

Anteproiect de planuri pentru

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 170: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

construcţia crescătoriilor şi îngrăşătoriilor de porci.

1952

98

649

Proiect de construcţii tip HCM nr.1108/1952 privind îngrăşătoriile şi crescătoriile de porci.

33

650

Analiza realizărilor de propagandă în cadrul HCM nr.1108/1951.

4

651

Răspunsurile Centrocoop-ului la chestionarul Comisiei pentru aplicarea HCM nr.1108/1951,privitor la crescătoriile şi îngrăşătoriile de porci.

133

652

Proiect de decret însoţit de referate privind înfiinţarea organului unic de achiziţionare de animale. Plan pentru deplasarea pe teren a instructorilor Comisiei 1108/1951 şi planuri de muncă ale Comisiei 1108/1951. Raport de activitate al unui instructor al Comisiei.

210

653

Lucrarea „Produse spumate” realizare a unui colectiv din cadrul Ministerului Industriei Chimiei.

55

654

Prezentarea lucrării „Coloranţi şi intermediari”, lucrare realizată de un colectiv al Fabricii de produse chimice „Clorom” din Codlea.

9

Secret

655

Lucrarea „Studiu şi proces tehnologic pentru acetat de polivinil” realizare a unui colectiv condus de dl. ing. Dan Costescu din cadrul Institutului de cercetări chimice (ICECHIM).

20

656

Prezentarea lucrării „Puterea desulfurată a zgurilor de furnal înalt” de Traian Tr. Negrescu.

73

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 171: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

657

Lucrarea „Studiu şi încercări în problema fabricării acidului sulfuric şi cimentului din ghips”, realizare a colectivului de sub conducerea d-lui acad. prof. Gh. Spacu din cadrul Institutului de Cercetări Chimice.

1952

30

658

Prezentarea lucrării „Proiectarea Uzinei „Carbochim”-Cluj, realizare a colectivului de la Iprochim-Bucureşti de sub conducerea d-lui ing. Ileni Erachil.

59

659

Prezentarea lucrării „construirea unor piloţi în cadrul Uzinei ICECHIM-Dudeşti”.

25

660

Prezentarea lucrării „Realizarea colorantului kaki de cadă” de către un colectiv al Întreprinderii industriale „Spic”.

14

661

Prezentarea lucrării „Clei sintetic din uree şi răşini din uree” realizare a unui colectiv din cadrul Ministerului Industriei Chimice.

28

662

Prezentarea lucrărilor efectuate pentru rezolvarea problemei „Mărirea vitezei de descompunere a amalganului de sodiu”, realizare a unui colectiv format din Calistru C., Popovici A. Şi Leonte C.

38

663

Comunicatul Academiei R.P.Române-Filiala Iaşi asupra lucrării „Consideraţii asupra valorificării şi industrializării proteinelor vegetale” de profesor Cristofor Simionescu, Elena Calistru, Vasile Diaconescu, Dorel Feldman, Ioan Oprea.

69

664

Prezentarea lucrării „ Obţinerea

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 172: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

acidului citric pe cale fermentativă din melasă” realizare a ing. Vasilescu Ilie de la Institutul de Cercetări Alimentare.

1952

4

665

Referat asupra lucrării „Raport asupra organizării, îndrumării şi controlului ştiinţific al echipelor de prospecţiuni geofizice ale Comitetului Geologic”, lucrare a ing. I. Vencov.

7

666

Lucrarea „Cercetări petrografice şi economice în Munţii Sebeşului” de L. Pavelescu.

110

667

Lucrarea „Studiul geologic al zăcămintelor de glauconit din Dobrogea de Sud şi importanţa lor economică” de Lupan S. şi Chiriac M.

10

668

Lucrarea „Prospecţiuni gravimetrice în sud-vestul bazinului Transilvaniei” de ing. Scarlat Stoenescu.

31

669

Lucrarea „Cercetări gravimetrice în Moldova şi Dobrogea de Nord” de ing. R.C.Botezatu

36

670

Lucrarea „Măsurători seismice de reflexie în regiunea Timosu” efectuate în cadrul Comitetului Geologic.

19

671

Lucrarea „Studiu geologic al regiunii Slătioarele-Piteşti” lucrare întocmită de colectivul condus de Ştefănescu Dumitru din cadrul Comitetului Geologic.

24

672

Lucrarea „Punerea în valoare a zăcământului Sarmaţian de la Boldeşti”

15

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 173: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

de geologii Gh.Olteanu şi Marin Ionescu.

1952

673

Lucrarea „Cercetări geologice în regiunea Bogata de Mureş” de geologul Ciupagea Dumitru de la „Sovromgaz„ Mediaş.

21

674

Lucrarea „Harta geologică a bazinului Maramureşului” de un colectiv condus de Grigore Popescu de la Comitetul Geologic.

46

675

Lucrarea „Sirturile negre din Carpaţii orientali şi importanţa lor pentru descifrarea structurii flişului” de prof. M. G. Filipescu.

78

676

Lucrarea „Contribuţii la cunoaşterea geologiei structurilor petrolifere Piteşti-Galaţi şi Bălteni” de colectivul format din geologii dr.I.Pătruţ şi prof.dr.David Preda.

17

677

Lucrarea „Concepţia carrico-viscerală şi terapia prin somn provocat prelungit în boala ulceroasă” de prof. dr. C.C.Dimitriu.

61

678

Prezentarea inovaţiei „Incubator de mare volum pentru marile staţiuni de incubaţie” de Donciulescu Ion.

23

679

Memoriu asupra proiectului „Moara de pastă”, lucrare executată de un colectiv condus de ing.Iliescu Aurel.

27

680

Prezentarea invenţiei „Instalaţia pentru confecţionat garnituri rigide necesare industriei textile” de ing. Mircea Ionescu şi Ştefan Hanganu.

34

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 174: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

681

Prezentarea inovaţiei „Pompă duplex-compound” de Preda Marin, maistru la Atelierele „Griviţa Roşie” Bucureşti.

1952

62

682

Prezentarea inovaţiei „Stadiul şi introducerea fabricării în ţară a lemnului ameliorat şi anume - placaj bachelizat, lemn stratificat şi nedensificat-” de ing. T.Orădeanu şi Gh. Bădănoiu.

5

683

Documentaţia invenţiei „Hârtia fotografică” de Gregosrech Gherhard.

16

684

Prezentarea invenţiei „Exploatarea sării prin sonde, prin metoda dizolvării dirijate folosind păcura ca element de dirijare a dizolvării” de ing. Dima V. şi Babeş Al. de la Direcţia Generală a Exploatărilor Miniere.

83

685

Prezentarea invenţiei „Ciur pentru clasarea materialelor granuloase” de Kallos Zaltan.

14

686

Prezentarea invenţiei „Fabricarea cartonului pentru garnituri de tractoare, carton rezistent la temperatură, benzină şi ulei” realizarea colectivului Fabricii „Comuna din Paris” din Piatra Neamţ

10

687

Prezentarea inovaţiei „Introducerea folosirii de cofraje glisante” realizare a colectivului condus de Rotaru Cornel de la Fabrica de Ciment Turda.

119

688

Prezentarea inovaţiilor „Repornirea automată a motoarelor electrice în caz că s-a întrerupt curentul electric din reţea” de Repeţeanu M. şi „Baioneta Danţov” de ing.Danţov Gh.Dan.

8

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 175: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

689

Prezentarea inovaţiei „Mărirea capacităţii de producţie la oxidul de zinc” de Niţă Steliana de la Fabrica metalo-chimică Ploieşti.

1952

12

690

Prezentarea invenţiei „Sinteza triisociantului de tripenilmetan- Vulcadev T.T.M. şi tehnologia aplicării lui în industrie”, realizarea unui colectiv de la Institutul de Cercetări Textile Pielărie Cauciuc.

36

691

Prezentarea inovaţiei „Fabricarea tetraclorurii de carbon din metan” realizare a unui colectiv condus de dr. chimist Vintilă Ionescu de la ICECHIM Bucureşti.

13

692

Prezentarea lucrării „Utilizarea de materii prime noi în fabricarea cartoanelor şi anume: stuf–turbă-deşeuri de la fabricarea tananţilor, realizare a unui colectiv de la Fabrica „Comuna din Paris” din Piatra Neamţ.

18

693

Memoriu tehnic privind utilizarea gazului de furnal la prăjitoarele de minereu de la Combinatului Siderurgic „Gh. din Gheorghiu-Dej” Hunedoara.

15

694

Prezentarea lucrării „Procedeu pentru obţinerea uleiurilor de uns rafinate pentru aparate frigorifere şi mecanisme de precizie cu punct de congelare scăzut (uleiul polar) din nisipul bituminos de la Derna Tătăraş”.

13

695

Memoriu privind „Cercetări cu privire la transportul buştenilor de fag pe canale”.

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 176: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

696

Memoriu asupra „Introducerii şi extinderii forajului cu turboburul în R.P.Română”.

1952

8

697

Prezentarea lucrării „Schimbarea radicală a metodei de exploatare a zăcământului de la Căpeni” realizare a unui colectiv de la Întreprinderea Carboniferă Căpeni.

15

698

Prezentarea lucrării „Rezultatele introducerii graficului ciclic la sectorul de investiţii al minei Petrila”.

8

699

Memoriu asupra prezentării lucrării „Introducerea unor noi metode de folosire a pământului în construcţiile rurale cât şi a introducerii unor noi sisteme de construcţie cu realizarea de economii pentru economia naţională şi asigurarea realizării planului de construcţii în agricultură”.

19

700

Prezentarea lucrării „Circularul pentru tăiat lemnul de mână necesar armăturilor în octogon şi hexagon” realizat în cadrul Întreprinderii Carbonifere din comuna Unguriu, regiunea Ploieşti.

10

701

Prezentarea lucrării „Motoare sigure la explozie tip G.K.E.Dinamo”.

29

702

Memoriu asupra realizării în Uzinele 23 August a tractorului tip 23 August.

21

703

Memoriu de prezentare a motorului asicron de 1000 kw, 300 rot/min, 5oo v, fabricat de „Electroputere”.

8

704

Referat privind lucrarea „Construirea strungului Carusel la Uzinele 23 August.

24

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 177: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

705

Prezentarea lucrării „Cercetări asupra transformării prăjitoarelor de minereu de la Combinatul Siderurgic „Gh. Gheorghiu Dej”, Hunedoara” realizare a unui colectiv condus de ing. Sinescu Ahile de la Institutul de Energetică al Academiei R.P.Române.

1952

34

706

Prezentarea lucrării „Acţionarea şi automatizarea în curent alternativ a sistemului de încărcare a unui furnal modern cu mare capacitate” de ing. Damsker Dorel.

16

707

Proiectul pentru Termocentrala „Gh.Gheorghiu-Dej” de la Doiceşti.

15

708

Prezentarea lucrării „Seria unitară de transformări de forţă Dinamo”.

81

709

Referate asupra realizărilor obţinute de gospodăriile agricole colective din regiunile Bucureşti, Oradea, Constanţa, Baia Mare şi Iaşi.

10

710

Documentaţie privind obţinerea unui nou tip de parc pentru producţia de carne, adaptat condiţiilor de mediu din stepa ţării noastre prin încrucişarea rasei locale româneşti (Stoeli) cu marele alb importat din R .P. Română.

92

711

Prezentarea lucrării „prepararea cheagului de praf” realizare a unui colectiv de la Întreprinderea de Produse Lactate din Arad.

4

712

Lucrarea „Producţia şi productivitatea pădurilor de quercinee şi molid din R.P.Română” lucrarea unui colectiv din cadrul Ministrului Gospodăriei Silvice.

380

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 178: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

713

Lucrarea „Regenerarea şi refacerea arborilor de stejar cu fenomene de uscare intensă” lucrare a unui colectiv de la Institutul de Cercetări Silvice.

1952

213

714

Lucrarea „Culturi forestiere de protecţia câmpului” lucrare a unui colectiv condus de I.L.Lupe din cadrul Ministerului Gospodăriei Silvice.

271

715

Prezentarea lucrării „Introducerea şi extinderea prefabricatelor la construcţiile industriale şi civile” executate în Braşov şi Tohan.

153

716

Albumul „Realizări în prefabricate”.

48

717

Stenograma şedinţei Comitetului Premiului de Stat din 20 februarie 1952.

20

718

Propunerile Comitetului Premiului de Stat prezentate Consiliului de Miniştri pentru decernarea Premiului de Stat al R. P. Române.

82

719

Referatele comisiilor de specialitate ale Comitetului Premiului de Stat al R. P. Române.

349

720

Tabel cu laureaţii Premiului de Stat al R.P.Română pe anul 1952.

18

721

Regulament privind organizarea şi funcţionarea Comitetului Premiului de Stat al R.P.Române şi colecţia HCM nr.10/1952 privind hotărârea nr.2545/1952 în legătură cu decernarea Premiului de Stat al R.P.Română.

12

722

Propuneri cu privire la desfăşurarea festivităţii de înmânare a Premiului de

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 179: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Stat al Republicii Populare Române pe anul 1952.

1952

7

723

Corespondenţă şi referate ale ministerelor şi instituţiilor privind propuneri pentru acordarea Premiului de Stat pe anul 1952.

472

Secret

724

Tabele cu lucrările propuse pentru Premiul de Stat pe anul 1952, predate la arhivă.

15

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 180: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

ANUL 1953 1

Dări de seamă asupra executării planului de import.

1953

440 Secret

2

Dări de seamă asupra executării planului de export.

401 Secret

3

Instrucţiuni ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri trimise sfaturilor populare. Originale, copii.

66

4

Proiectul de circulară a Ministerului Afacerilor Interne privind executarea de lucrări speciale de apărare locală antiaeriană. Originale, copii.

5

StrictSecret

5

Raportul de activitate al Comisiei de Colaborare Tehnico-Ştiinţifică pe semestrul I/1953. Anexe.

15

6

Dare de seamă şi plan de muncă ale Direcţiei Gospodăriei din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri.

39

7

Dare de seamă a Băncii de Investiţii privind mişcarea fondurilor de investiţii pe trimestrul IV/1952.

2

8

Raport asupra activităţii Arbitrajului de Stat pe anul 1953.

33

9

Raport al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole asupra realizării planului de colectare a

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 181: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

produselor vegetale şi animale pe anul 1953-1954. Anexe.

1953-1954

16

10

Referat cu privire la lipsa de colaborare dintre Direcţia Gospodăriei şi Direcţia Contabilităţii.

1953

8

11

Referatul Secţiei Agricultură, Colectări şi Gospodărie Silvică, la buletinul informativ asupra mersului campaniei de însămânţări la data de 20.III.1953.

3

12

Referatul Consiliului de conducere al cooperativei Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri în legătură cu primirea în cooperativă a salariaţilor unor instituţii.

4

13

Adresa Cancelariei Secretariatului C.C. al P.M.R. şi HCM privind numirea lui Iancu Traian în funcţia de ministru adjunct la Ministerul Industriei Metalurgice. Orig., copii.

2

14

Referate asupra proiectelor de Hotărâri ale Consiliului de Miniştri pentru trecerea unor unităţi sanitare de la un minister la altul. Originale, copii.

77

15

Referatul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri cu privire la acordarea de indemnizaţii procurorilor generali adjuncţi.

1

16

Referatul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri prin care se solicită aprobarea sumei de 3.000

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 182: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Pentru masa elevilor Şcolii Politico-Administrative.

1953

1

17

Referatul Procuraturii R.P.Române asupra împrejurărilor în care lt. col. Ambrozie Ion a ocupat apartamentul din strada Dianei nr.10

4

18

Adresa Institutului de Ştiinţe Statistice prin care se solicită trimiterea de statisticieni din instituţii pentru calificare superioară.

1

19

Adresa Uzinei Metalurgice de Stat Câmpulung Muscel prin care solicită un număr de muncitori calificaţi.

1

20

Telegrama Consiliului de Miniştri al R.P.Română transmisă comitetelor executive ale sfaturilor populare pentru a ţine în semn de doliu ziua funeraliilor preşedintelui Republicii Cehoslovace, Clement Gottwald.

2

21

Notă informativă asupra situaţiei concediilor de odihnă pe trimestrul I/1953 ale salariaţilor Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri.

2

22

Situaţia parcului de autovehicule folosite de ministere, instituţii şi organe centrale.

1953-1954

60

Secret

23

Plan cu privire la studierea şi popularizarea cuvântării lui Gh. Gheorghiu-Dej la Congresul fruntaşilor din gospodăriile agricole colective.

1953

7

24

Referate privind trecerea în folosinţa sfaturilor populare a spaţiilor locative

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 183: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

excedentare deţinute de ministere, situaţia spaţiilor de cazare din cazarma 992 Malmaison. Orig., copii, planuri.

1953

11

25

Referate, memoriu explicativ şi corespondenţă în legătură cu lucrările necesare a se executa pentru refacerea şi automatizarea instalaţiilor de climatizare de la Palatul Consiliului de Miniştri.

28

26

Situaţie justificativă a materialelor necesare pe anul 1953, la unităţile comerciale de stat din regiunea Craiova.

31

Secret

27

Adresa Comitetului de Stat al Planificării privind avizarea proiectului de hotărâre referitor la cercetarea bugetelor gospodăriilor ţărăneşti individuale şi a familiilor de colectivişti.

1

28

Tabele cu hotărârile Consiliului de Miniştri cu suplimentări de fonduri şi suplimentări tehnico-materiale pe anul 1953 la sfaturile populare şi ministere.

27

29

Tabele cu Decretele Prezidiului Marii Adunări Naţionale şi Hotărârile Consiliului de Miniştri elaborate după 23 august 1944 şi rămase în vigoare. Publicaţii.

257

30

Tabel cu hotărâri semnate de vicepreşedintele Consiliului de Miniştri Chivu Stoica, care nu au fost lucrate de secţii şi tabel cu HCM pe anul 1953.

19

31

Tabele cu hotărâri şi decrete cu caracter normativ emise în anul 1953 şi nepublicate.

16

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 184: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

32

Tabel cu hotărârile Consiliului de Miniştri pentru abrogare şi modificare a unor HCM pe anul 1953.

1953

7

33

Proiect de hotărâre şi decret ale Consiliului de Miniştri cu privire la trecerea în proprietatea statului a unor bunuri agricole. Copii.

26

34

Observaţii ale Secţiei Agricultură, Colectări şi Gospodărie Silvică asupra anteproiectului de hotărâre privind activitatea regiunii autonome maghiare şi a regiunii Constanţa, în domeniul colectărilor.

11

35

Referate cu propunerile secţiilor Consiliului de Miniştri privind clasarea şi accelerarea rezolvării proiectelor de hotărâri.

47

36

Referat cu propuneri pentru organizarea Oficiului de cărăuşie publică cu autocamioane conform HCM nr.751/1953.

4

37

Referat cu propuneri pentru organizarea Secţiei Cultural-Sociale.

1

38

Informare cu sarcinile ce decurg din şedinţa Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri din 20 aprilie 1953.

3

39

Adrese de invitaţie la diferite şedinţe organizate de ministere şi instituţii de stat.

9

40

Procese-verbale ale şedinţelor Comitetului de Stat al Planificării.

74

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 185: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

41

Stenograma cuvântărilor d-lui Bele Petre la şedinţa Secţiei Industriei Uşoare.

1953

19

42

Stenograma şedinţei Biroului Culturii şi Ocrotirii Sănătăţii din 30 ianuarie 1953 referitoare la activitatea Ministerului Învăţământului Public. Copie.

67

43

Notă în legătură cu cercetarea unor persoane în arhiva Ministerului Securităţii Statului.

2

44

Notă cu privire la completarea Secţiei Mine, Petrol, Geologie, Construcţii cu personalul de specialitate necesar.

3

45

Regulament de funcţionare a Fermei 1 Mai, Săbăreni, gospodărie anexă a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri.

9

46

Adresă a Ministerului Industriei Petrolului referitoare la raţionalizarea consumului de combustibil în vederea asigurărilor livrărilor de gaze în sectorul industrial şi casnic.

2

Secret

47

Referate ale Consiliului de Miniştri privind încheierea de contracte cu unităţile de stat care cultivă plante industriale şi legumicole. Orig., copii, afiş.

6

48

Adrese ale Institutului de Ştiinţe Economice şi Planificare „Vladimir Ilici Lenin” referitoare la plata salariului corpului didactic din învăţământul superior.

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 186: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

49

Informări ale Direcţiei Centrale de Statistică privind date zilnice operative asupra producţiei industriale pe anul 1953.

1953

113

Secret

50

Referatul Ministerului Forţelor Armate în legătură cu verificarea utilizării localului Casei Ofiţerilor din garnizoana oraşului Stalin şi activitatea acestuia pe intervalul 1.10 -10.11 1953.

8

51

Referatul Direcţiei Planificării privind organizarea cursurilor de perfecţionare cu planificatorii din minister pe anul 1953/1954.

1

52

Buletin informativ nr.21 al Direcţiei Generale a Preţurilor pentru perioada 16.01.–1.02.1953 privind situaţia pieţei produselor alimentare.

14

53

Buletinul cu traduceri din publicaţiile sovietice nr.2/1953 al Comitetului pentru Artă de pe lângă Consiliul de Miniştri.

39

54

Propunerea referentului Ion Teodorescu de la Centrocoop în legătură cu introducerea unui sistem economic de dominaţie şi stabilire a preţurilor de către stat şi a puterii de cumpărare internă a monedei naţionale.

3

55

Schema de organizare a Casei de odihnă „V.Roaită”.

1

56

Referat privind activitatea Direcţiei de Cadre din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri.

7

57

Referat privind dosarul nr.2260/1952

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 187: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

al Tribunalului Popular „N.Bălcescu” în care se figurează ca inculpată Dorotea Cerbu.

1953

3

58

Referatul Secţiei Cultural-Socială a Direcţiei Generale a treburilor Consiliului de Miniştri asupra sesizării Ministerului Prevederilor Sociale în legătură cu constatările făcute la Institutul de Geriatrie „Prof. Dr. C. I. Parhon”

19

59

Adrese cu observaţii ale diferitelor instituţii de stat asupra proiectelor de hotărâri şi instrucţiuni privind organizarea primirii şi rezolvării cererilor şi sesizărilor oamenilor muncii.

25

60

Informări ale ministerelor, instituţiilor şi sfaturilor populare privind măsurile de protecţia muncii şi apărarea sănătăţii muncitorilor.

127

Secret

61

Buletinele economice nr.13 şi 14 privind executarea planului de stat al R.P.Române pe semestrul I şi trimestrul al III-lea pe anul 1953.

244

StrictSecret

62

Referatul Secţiei Agricultură, Colectări şi Gospodărie Silvică asupra greutăţilor întâmpinate în activitatea profesională şi propuneri de completarea secţiei cu cadre de specialitate.

3

63

Raportul Procuraturii oraşului Bucureşti asupra locatarilor ce au ocupat încăperi în blocul Wilson din bd. N. Bălcescu nr.25 şi corespondenţă în legătură cu cazarea unor consilieri sovietici. Originale, copii.

14

StrictSecret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 188: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

64

Informări ale Secţiei Cultural–Sociale din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri asupra unor greutăţi în activitatea Ministerului Învăţământului Superior şi Ministerului Sănătăţii.

1953

8

65

Referate şi note informative ale Secţiei Organizatorice a Direcţiunii Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind desfăşurarea Sesiunii a VII-a a sfaturilor populare regionale, desfăşurarea adunărilor populare pentru aplicarea autoimpunerii şi diversele sesizări făcute de sfaturile populare.

36

66

Dare de seamă a Secţiei Cultural– Socială din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri pe perioada 1.01.–31.02.1953. Anexe.

28

67

Proces verbal de şedinţă pentru analiza planului de casă în regiunea Bacău din 18 septembrie 1953.

12 Strict

Secret

68

Plan de muncă al Direcţiei Muncă şi Salarii privind elaborarea propunerilor pentru îmbunătăţirea sistemului de salarizare.

11

69

Îndrumar al Direcţiunii Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri cu privire la funcţionarea secţiunilor organizatorice regionale şi raionale.

13

70

Sinteză a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri cu privire la şedinţele comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale pe luna martie 1953.

8

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 189: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

71

Buletin informativ al Ministerului Agriculturii privind campania agricolă la 31.03.1953

1953

23

Secret

72

Referate ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri cu privire la situaţia autovehiculelor comitetelor executive ale sfaturilor populare.

7

73

Referate asupra realizării planului de achiziţii pe anul 1953.

31

74

Referat al Secţiei Industriei Alimentară, Comerţ şi Cooperaţie în urma controlului efectuat la cooperativele meşteşugăreşti de produse zaharoase din cadrul UCECOM-ului.

2

75

Notă a Secţiei Petrol–Construcţii cu privire la suspendarea unor lucrări de către Inspecţia Sanitară de Stat.

1

76

Note informative în legătură cu transportul materialelor lemnoase cu atelaje particulare mobilizate prin comitetele executive ale sfaturilor populare.

21

77

Program de lucru al Secţiei Organizatorice cu instructorii .

3

78

Raport informativ al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri cu privire la activitatea preşedinţilor şi secretarilor sfaturilor populare comunale.

9

79

Referat asupra cererilor de locuinţe ale salariaţilor din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri.

10

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 190: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

80

Îndrumări în legătură cu pregătirea şi prezentarea dărilor de seamă asupra îndeplinirii angajamentelor înscrise în contractul colectiv pe semestrul I/1953.

1953

4

81

Expuneri de motive şi referate la proiectele de hotărâri privind: emiterea şi executarea mandatelor de arestare pentru neplata amenzilor, anularea unor împrumuturi acordate ţăranilor, desfiinţarea impozitului pe circulaţia produselor gospodăriilor agricole colective.

1953

14

82

Informare a Comisiei Controlului de Stat privind verificarea efectuată asupra lucrărilor referitoare la naţionalizarea unor imobile. Anexe.

1953

16

StrictSecret

83

Note informative ale Secţiei Organizatorice din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri asupra rapoartelor primite de la sfaturile populare privind aprovizionarea populaţiei, campania agricolă, colectarea produselor vegetale, situaţia gospodăriilor agricole colective şi altele.

1953

228

84

Referatele Comitetului de Stat al Aprovizionării asupra modului cum decurge acţiunea de lichidare şi valorificare a stocurilor supranormative de la ministere şi organizaţii economice centrale. Anexe.

1953

63

85

Telegrame primite şi expediate de la Cabinetul Petre Costache. Originale, copii.

1953

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 191: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

86

Cereri, reclamaţii, sesizări şi memorii trimise de diferite instituţii şi persoane Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Originale, copii.

1953

131

Secret

87

Situaţii statistice privind persoanele specializate în probleme agrare în R.P.Română şi U.R.S.S. Originale, copii.

15

88

Situaţii statistice întocmite de Direcţia Centrală de Statistică privind analiza accidentelor de muncă pe primele trei trimestre ale anului 1953. Originale.

27

StrictSecret

89

Date operative ale Direcţiei Centrale de Statistică privind executarea planului de producţie pe anul 1953.

259 Strict

Secret

90

Instrucţiuni privind modul de lichidare a tarlalizării aplicate în regiunile Galaţi, Bucureşti şi Bârlad.

11

91

Instrucţiuni ale Direcţiei Organizaţiei Gospodăriilor Agricole şi Întovărăşirilor Agricole din Ministerul Agriculturii pentru aplicarea hotărârii nr.141 din 17.01.1953 a Consiliului de Miniştri cu privire la modul de retribuire a activităţii membrilor din gospodăriile agricole colective după cantitatea şi calitatea producţiei realizate. Originale.

31

92

Instrucţiunile Ministerului Agriculturii privind măsurile generale şi specificate de profilaxie a bolilor infecto-contagioase şi parazitare la porci şi oi.

59

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 192: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

93

Ordine emise de Ministerul Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui şi Ministerul Gospodăriilor Agricole de Stat pe anul 1953. Originale, copii.

1953

278

94

Raport de activitate al Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii pe anul 1953, referat asupra acestuia şi organizarea C.S.A.C. Originale.

27

95

Ordine emise de Ministerul Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui privind gestiunea încheiată la 31.12.1952.

12

96

Darea de seamă a Centrocoop-ului pe trimestrul I al anului 1953.

56

97

Dare de seamă a Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole asupra executării planului de investiţii pe anii 1950-1952. Anexă.

21

Secret

98

Dare de seamă a Comitetului de Stat al Aprovizionării asupra executării planului de repartiţii pe trimestrul Ial anului 1953. Anexă.

129

99

Dare de seamă a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii asupra executării planului de exploatări pe luna octombrie 1953.

6

100

Dare de seamă a Ministerului Industriei Alimentare asupra îndeplinirii planului pe trimestrul II/1953.

32

101

Dare de seamă asupra mersului

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 193: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

reparaţiilor la tractoare şi maşini agricole pe trimestrul IV/1952 şi trimestrul I/1953. Originale.

1953

8

102

Dare de seamă a Ministerului Agriculturii şi Ministerului Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui asupra realizării planului de producţie pe anul 1953. Originale.

35

103

Plan de muncă al Colegiului Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor pe trimestrele I, II şi III/1953.

5

104

Plan de muncă al şedinţei de lucru cu împuterniciţii regionali ai Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole ţinute în ziua de 6 martie 1953.

2

Secret

105

Plan de muncă al Biroului de ramură de activitate-Agricultură, Industrie Alimentară, Colectări, Comerţ şi Cooperaţie, pe lunile aprilie şi iunie 1953.

3

106

Plan de acţiune al Ministerului Industriei Alimentare pentru aplicarea H.C.M. nr.504/1953 referitor la reexaminarea normelor de muncă în acord şi creşterea productivităţii muncii pe anul 1953.

10

107

Proiect de decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R.P.Române privind modificarea Decretului nr.131/1952 referitor la răspunderea pentru nepredarea în termen a produselor agricole supuse colectării de către

StrictSecret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 194: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

gospodăriile agricole industriale. Orig.

1953

11

108

Planul de transport al mărfurilor pe anul 1953 al Ministerului Gospodăriilor Agricole de Stat şi al Ministerului Agriculturii şi planul tehnic de utilizare pentru parcurile proprii de autocamioane pe anul 1953. Orig.

15

109

Planul de creşterea productivităţii muncii, a forţelor de muncă şi al fondului de plata muncii pe anul 1953 al Ministerului Gospodăriilor Agricole de Stat şi al Ministerului Agriculturii. Orig.

15

110

Plan de contractare pentru plante tehnice, gogoşi de mătase, legume şi fructe pe culturi şi departamente din recolta 1953. Orig.

124

Secret

111

Planurile tehnic şi de producţie vegetală pe anul 1953 ale Ministerului Agriculturii. Orig.

29

112

Plan de acţiune şi material documentar în vederea desfăşurării Congresului fruntaşilor în producţie din gospodăriile agricole colective şi proiectul noului statut model al gospodăriilor agricole colective. Orig., anexe.

170

113

Sinteza Ministerului Gospodăriei Sil-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 195: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

vice asupra realizării planului pe trim. III al anului 1953. Orig.

1953

34

114

Rapoarte şi situaţii informative privind situaţia achiziţiilor, contractărilor, colectărilor, livrărilor de fructe, animale şi produse vegetale pe anul 1953. Anexe, orig.; copii.

414

StrictSecret

115

Rapoarte şi situaţii informative privind aprovizionarea populaţiei şi a cooperativelor cu carne, peşte, produse lactate, legume, articole de strictă necesitate şi greutăţile întâmpinate în aprovizionare. Orig. copii.

568

116

Situaţii informative ale Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind realizarea planului de produse agricole.

381

Secret

117

Situaţii şi rapoarte privind pregătirea şi desfăşurarea campaniei agricole de primăvară şi toamnă, însămânţări de plante industriale, recoltat, treieriş, greutăţile şi lipsurile constatate în campania agricolă. Orig. copii, anexe.

316

118

Situaţii informative ale Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind realizarea planului de colectare pe lunile iulie şi august 1953. Orig.

454

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 196: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

119

Situaţii informative ale Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind realizarea planului de colectare pe luna septembrie 1953; situaţii informative ale Ministerului Agriculturii privind mersul campaniei de treieriş pe lunile august şi septembrie 1953. Orig.

1953

657

120

Note informative privind desfăşurarea campaniei agricole, aprovizionarea campaniei de recoltare şi referate cu deficienţele constatate. Orig.

777

Secret

121

Planuri de lucru ale sfaturilor populare privind terminarea campaniei de treieriş şi colectări; buletine informative asupra desfăşurării campaniei agricole.

343

Secret

122

Orig. Situaţii informative ale Comandamentului pentru Stropirea Recoltei, Treieriş şi Colectări privind mersul campaniei agricole. Orig.

267 Secret

123

Situaţii informative pe regiuni şi pe întreaga ţară privind stadiul de realizare a recoltatului, treierişului, situaţia batozelor şi procese verbale ale şedinţelor Comandamentului pentru analiza mersului lucrărilor de recoltat, treierat şi colectări.

545

Secret

124

Procese verbale şi minute ale şedinţe-

49

lor Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 197: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

125

Proces verbal al şedinţei cu instructorii şi contabilii de la Direcţia Organizării Gospodăriilor Colective şi Întovărăşirilor din zilele de 5-7 ianuarie 1953. Orig.

1953

11

126

Proces verbal încheiat între Ministerul de Finanţe, Banca Republicii Populare Române şi Centrocoop la data de 1 iulie 1953 pentru lichidarea activelor şi pasivelor ce grevează patrimoniul unităţilor cooperatiste. Orig.

3

127

Corespondenţă a Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind cantităţile de grâu, secară şi orz livrate cu împrumut sfaturilor populare. Anexă. Orig., copii.

4

128

Corespondenţă privind aprovizionarea cu alimente a unităţilor militare sovietice care staţionează la noi în ţară. Orig., copii.

7

129

Corespondenţă a Secţiei Agricultură, Colectări şi Gospodărie Silvică cu privire la stabilirea producţiei marfă la produsele agricole. Orig.

16

130

Notă informativă a Uniunii Sindicatelor Lucrătorilor din Cooperaţie în legătură cu lichidarea lipsei de colaborare în conducerea sectorului cooperaţiei de consum. Orig.

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 198: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

131

Corespondenţă privind impunerile de cote, încheierea de contracte pentru culturile tehnice şi înmânarea sarcinilor de cultură. Orig., copii

1953

62

132

Situaţie informativă, cu note şi referate asupra intrărilor de mărfuri alimentare la unităţile comerţului de Stat cu semnalarea deficienţelor comerţului particular de legume, fructe şi alte produse agro-alimentare în Capitală. Orig., copii

24

133

Informare a Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole în legătură cu regimul de predare a produselor agricole pentru mănăstiri pe anul 1954. Orig.

2

134

Note informative ale Ministerului Gospodăriilor Agricole de Stat în legătură cu situaţia din unele gospodării. Orig.

14

Secret

135

136

Tabel întocmit de Ministerul Agriculturii, Direcţia Organizării Gospodăriilor Colective şi Întovărăşirilor Agricole cu regiunile în care sunt depuse cereri de ieşire din gospodăriile colective la data de 19 august 1953. Orig. Notă informativă privind acţiunea de ajutorare a GAS-urilor, tabel cu numărul tinerilor ce vor pleca în GAS-uri pentru muncă patriotică, în campania de strângere a recoltei. Orig.

9

8

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 199: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

137

Expunere de motive întocmită de Ministerul Agriculturii la proiectul de decret privind decorarea inginerilor, tehnicienilor, stahanoviştilor şi fruntaşilor în producţie, evidenţiaţi în campaniile agricole.

1953

79

138

Referat cu privire la aplicarea Decretului nr.260/1952 şi a HCM 1549/1952 referitor la organizarea reţelei de aprovizionare tehnico materială şi desfacerea produselor industriale.

12

139

Referatul Comitetului de Stat al Aprovizionării privind situaţia resurselor şi consumurilor din recolta anului 1952 la produsele agricole vegetale.

11

140

Referat cu privire la înfiinţarea şi organizarea Gospodăriei Agricole Colective Nazarcea-regiunea Constanţa pentru emigranţii greci. Schiţe.

7

141

142

143

Planul de investiţii pe anul 1953 al Ministerului Agriculturii în zona Canalului Dunărea-Marea Neagră. Orig. Memoriul Ministerului Gospodăriei Agricole de Stat la proiectul planului de investiţii pe anul 1953. Orig. Propuneri ale ministerelor pentru lista lucrărilor de investiţii pe anul 1953.

3

149

40

secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 200: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

144

Raportul Direcţiei Investiţiilor din Ministerul Industriei Cărnii şi Laptelui privind realizarea planului de investiţii pe anul 1952. Orig.

18

145

Material informativ privind execuţia construcţiilor controlate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii în anul 1953. Anexe.

54

146

Raport informativ cu privire la lucrările ce are de executat I.S.I.L.I.F-ul şi sprijinul ce-l solicită pentru executarea lor la timp. Anexă.

5

147

Note asupra organizării şi evoluţiei lucrărilor de amenajare la şantierele Măgurele şi Popeşti-Leordeni, Glina. Orig., copii.

7

148

Centralizatoare de lucrări capitale pe anul 1954, ipoteze de lucru ale Comitetului de Stat al Planificării. Copii.

19

149

150

Corespondenţă privind situaţia construcţiilor din sectorul agricol, cooperatist şi aprovizionarea cu materiale de construcţii necesare. Orig., copii, anexe. Propunerile Ministerului Gospodăriei Silvice privind stabilirea cifrelor de control pe anul 1954, la lucrările capitale Orig.

42

151

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 201: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

151

Hotărârea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi a Consiliului de Miniştri cu privire la planul trienal pentru dezvoltarea creşterii animalelor în gospodăriile de stat, ferme, gospodării agricole colective şi în gospodării individuale (1953-1955). Copie.

151

Strict Secret

152

Dări de seamă şi corespondenţă privind mişcarea efectivului de porcine în îngrăşătorii, cazarea şi întreţinerea lor pe timpul iernii. Orig., copii.

94

153

Recensământul animalelor domestice la data de l ianuarie 1953. Copie.

93

154

Informări ale Ministerului Agriculturii asupra situaţiei epizootiei de febră aftoasă pe anul 1953 şi executării planului de producţie în campania de primăvară. Orig.

26

155

Informare a lui I. Tivenco, şeful La-boratorului Asolamentelor din Institutul Cerealier a zonei fără cernoziom din Uniunea Sovietică care a efectuat o vizită în R.P.Română în perioada 2. XII.1952-1.XII.1953 privind problema introducerii asolamentelor în ţara noastră. Orig

16

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 202: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

156

Informare a Direcţie Generale a Comerţului Local privind instrucţiunile Ministerului Comerţului Interior în legătură cu combaterea unor zvonuri duşmănoase privind aprovizionarea cu produse. Orig.

2

157

Informări ale diferitelor ministere privind incendiile izbucnite la unele unităţi de stat din regiuni pe anul 1953 şi pierderile de produse cauzate de neglijenţa la locul de muncă. Orig., copii.

21 Secret

158

Informări ale Ministerului Agriculturii în legătură cu apariţia gândacului de Colorado, omida păroasă şi măsurile luate pentru prevenirea lor. Orig., anexe; limba română, lb. rusă.

32

159

Buletin informativ al Centrocoop-ului privind desfăşurarea adunărilor generale la data de 28 iunie 1953 pentru alegerea împuterniciţilor. Orig.

30

160

161

Informare asupra unor probleme deosebite ce au reieşit din analiza activităţii SMT-urilor şi GAS-urilor din raioanele Medgidia şi Istria. Referate întocmite de specialiştii Secţiei Agriculturii, Colectării şi Gospodăriei Silvice asupra constatărilor făcute cu ocazia deplasărilor în diferite regiuni ale ţării. Orig.

3

90

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 203: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

162

Referatul Ministerului Agriculturii privind organizarea „Casei Agronomului” a R.P.Române. Orig., copii, Anexe.

11

163

Referate ale Ministerului Agriculturii cu privire la nemulţumirile provocate de executarea comasărilor la gospodăriile agricole colective–Paltinu-raionul Vrancea, regiunea Bârlad. Orig., copii

5

164

Referat cu privire la terenurile provenite prin H. C. M. nr.308. Copie.

2

165

Referat asupra proiectelor de hotărâri ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii iniţiate de Direcţia Generală a Gospodăriei Silvice, nerezolvate până în prezent, cu propuneri pentru rezolvarea lor în ordinea importanţei. Orig., copii.

4

166

Referat cu privire la punctul de vedere al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole faţă de conţinutul H.C.M.-ului nr.597/1953. Orig.

3

Secret

167

Referate asupra amânărilor, reducerilor, scutirilor, împrumuturilor şi restituirilor acordate unor gospodării agricole colective în baza dispoziţiilor H.C.M. nr.1791/1952 Orig., copii

44

StrictSecret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 204: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

168

Referatul Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole cu privire la situaţia spaţiului de depozitare şi necesarul de spaţiu pentru înmagazinarea cerealelor colectate. Orig., copii, anexe.

16

169

Referatul Ministerului Agriculturii privind măsurile luate în legătură cu lucrările Comisiei hidrotehnice mixte româno-ungare din sesiunea aprilie 1953. Orig., copii, anexe.

22

170

Referatul Ministerului Agriculturii privind stabilirea a două zone teritoriale pentru aplicarea tarifului de plată în natură a lucrărilor executate de unităţile SMT pe anul 1952 şi hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1254 privind încadrarea raioanelor în grupele de venituri mijloci. Orig., copie

10

171

172

Proces verbal asupra desfăşurării primei consfătuiri pe ţară a inginerilor şi tehnicienilor agronomi şi mecanici din agricultură între 21-22.02.1953. Orig. Referat al Ministerului Gospodăriilor Agricole de Stat prin care solicită modificarea şi suplimentarea schemei de revizori contabili, tabele cu materiale necesare pentru amenajarea suprafeţelor destinate culturii cartofului irigat. Orig. copie.

24

11 Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 205: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

173

Raport al Ministerului Comerţului Interior asupra pregătirilor pentru cel de al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie; proiect de Hotărâre a Consiliului de Miniştri privind punerea la dispoziţie a unor scaune pentru folosul participanţilor. Orig.

12

Secret

174

Raportul Ministerului Gospodăriilor Agricole de Stat asupra pregătirii şi repartizării sarcinilor de plan pe anul 1953.

6

175

Orig., copii Rapoartele grupului de tehnicieni ai Ministerului Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui aflaţi la specializare în Uniunea Sovietică în luna noiembrie 1952 pe probleme de pescuit. Copii.

12

176

Raport tehnic asupra lucrărilor de terasamente construcţii hidrotehnice ce se execută pentru amenajarea grădinilor irigate în jurul Capitalei şi propuneri pentru suplimentarea planului de inves- tiţii pentru crearea zonei legumicole. Orig., copii.

302

177

Referate privind crearea zonei legumicole în jurul marilor centre muncitoreşti pe anul 1953. Orig., copii.

10

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 206: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

178

Referat al Secţiei Cultural- Socială a Consiliului de Miniştri asupra unor constatări făcute în privinţa organizării şi funcţionării staţiunilor balneo-climatice Sovata, Călimăneşti şi Olăneşti.

1953

9

179

Orig., copii. Buletin informativ al Consiliului Central al Sindicatelor din R.P.Română privind activitatea sindicală internaţională pe trim. I./1953. Orig.

12

180

Rezoluţia Congresului Sindicatelor din R.P.Română din 26-30.I.1953 şi propuneri pentru noile denumiri ale Uniunilor Sindicale, în urma votării noului Statut, de către cel de al III-lea Congres. Orig., copii

27

181

Proiect de plan întocmit de Consiliul Central al Sindicatelor din R.P.Română pentru organizarea şi desfăşurarea consfătuirii stahanoviştilor şi inovatorilor pe baza directivelor Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român cu privire la dezvoltarea economiei naţionale pe anul 1953.

13

182

Orig., copii Corespondenţă privind situaţia aprovizionării cu piese de schimb şi utilaje agricole a gospodăriilor agricole de stat. Orig., copii, anexă.

99

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 207: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

183

Material documentar al consfătuirii privind pregătirea specialiştilor pentru agricultură, industrie uşoară, industrie alimentară, în şcolile medii tehnice şi institutele de învăţământ superior din Bucureşti. Orig., copii.

1953

195

184

Corespondenţă a Ministerului Agriculturii privind funcţionarea şcolilor tehnice de agenţi şi brigadieri legumicoli şi unele lipsuri constatate cu ocazia controlului la şcoala medie zootehnică Alexandria. Orig.

32

185

Corespondenţă privind solicitarea a 10 vagoane porumb de către Sfatul Popular al regiunii Timişoara şi raportul Ministerului Comerţului Interior privind plata transporturilor de mărfuri efectuate de cărăuşii particulari.

2 Secret

186

Orig., copii Corespondenţă privind solicitări, repartizări şi rechiziţii de autocamioane şi aprovizionarea lor cu piese de schimb.

17

187

Adresă a proiectului prezidiului Marii Adunări Naţionale în legătură cu tăierea rituală a cărnii pentru cetăţenii de cult mozaic. Orig., anexă.

2

188

Corespondenţă privind mutarea de personal, sistemul de salarizare şi premiere a personalului din sectorul agricol cooperatist şi de stat. Orig.

58

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 208: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

189

Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii referitoare la participarea a patru cai la probele internaţionale de la Budapesta din ziua de 28 iunie 1953- Premiul Păcii şi Derbiul Maghiar. Orig.

1953

1

190

Corespondenţă priind atacarea viţei de vie de către mana (plasmopara viticolă) şi măsuri pentru combaterea ei. Oerig., copie.

7

191

Referat privind caracteristica de degustare a vinurilor. Orig., copii; lb. română, lb. rusă.

3

192

Corespondenţă referitoare la trecerea gospodăriilor agricole de stat cu caracter pomicol, legumicol de la Ministerul Gospodăriilor de Stat la Ministerul Industriei Alimentare în conformitate cu HCM nr.1664/1952.

4

193

Corespondenţă privind realizarea planului de import şi export la utilaje agricole, legume, fructe şi produse vegetale.

12 Secret

194

Corespondenţă privind crearea, dezvoltarea şi activitatea Trustului Pescăresc a Gospodăriilor Colective Piscicole, material documentar privind pescăriile din R.P.Română. Orig.

280 StrictSecret

195

Corespondenţă a Ministerului Comerţului Interior privind preluarea de către comerţul de stat şi cooperatist a debitelor de tutun din întreaga ţară în conformitate cu HCM 506/1953. Orig.

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 209: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

196

Proiecte de Hotărâri ale Consiliului de Miniştri pe anul 1953. Copii.

1953

39

197

Declaraţia ing. Dumitrescu Lucia, referent tehnic, în legătură cu încercarea de sustragere de date din darea de seamă a Ministerului Gostat. Orig. copie.

2

198

Nota Ministerului Comerţului Interior cu privire la înfiinţarea magazinelor speciale din centrele carbonifere.

3

199

Orig. Raport de activitate al Comisiei Interministeriale de Colaborare pentru apărarea împotriva inundaţiilor din Ministerul Agriculturii.

5

200

Material întocmit de Secţia Plan Finanţe Comerţ a C.C.al P.M.R. cu privire la unele aspecte de birocratism semnalate în activitatea Centrocoop-ului. Orig., anexe.

11

201

State de funcţiuni ale gospodăriilor agricole de stat.

23

202

Propuneri ale Secţiei Muncă de Masă în Producţie pentru organizarea întrecerii socialiste în scopul îndeplinirii înainte de termen a planului de stat la toţi indicatorii, pe anul 1953.

6

203

Analiza Ministerului Industriei Alimentare asupra economiei muncii în industria alimentară pe sem. I./1953.

15

204

Referat al Ministerului Sănătăţii privind

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 210: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

cazurile de poliomielită manifestate în ţară în intervalul 23-29.XI.1953 şi din Capitală şi regiunea Bucureşti în intervalul 1-29.XI.1953. Orig.

1953

1

205

Extrase din planul de măsuri tehnico-organizatorice ale Ministerului Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui pe anul 1953.

36

206

Memoriu privind înfiinţarea unei Direcţii Tehnice a Seminţelor în cadrul Ministerului Gospodăriilor Agricole de Stat.

8

207

Proiectul Codului Silvic al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii cu expunere de motive.

17

208

Prezentarea proiectului Planului de Stat al aprovizionării pe anul 1953.

29

209

Proiectul contractului colectiv al Uzinelor „23 August” pe anul 1953.

76

210

Corespondenţă privind acţiunea întreprinsă de Ministerului Gospodăriilor Agricole de Stat, pentru înlăturarea lipsurilor sectorului zootehnic din gospodăriile agricole de stat şi hotărârile Biroului de Ramură, Agricultură, Comerţ, Cooperaţie privind îndeplinirea planului la creşterea porcilor pe anul 1953.

41

Secret

211

Lucrare de sinteză privind situaţia sectorului de morărit tutelat de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole şi propuneri pentru îmbunătăţirea lor.

63

Anexe.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 211: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

212

Rapoarte privind abuzurile săvârşite de către miliţieni şi unii ostaşi din unităţile militare în gospodăriile agricole de stat. Orig., copii.

1953

30 Strict Secret

213

Sinteză informativă şi corespondenţă privind unele nereguli săvârşite la cooperativele din mediul sătesc în anul 1953.

20

214

Notă cu privire la modul de calculare al balanţei de venituri şi cheltuieli băneşti ale populaţiei pe anul 1953.

16

215

Corespondenţă şi tabele privind debitorii răi platnici ai Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

7 Secret

216

Repartiţia împuterniciţilor regionali şi dispecerilor pe unităţi; tabel cu Gospodăriile Agricole de Stat şi cu încadrarea lor pe direcţii generale la data de 1 ianuarie 1953. Orig.

20

217

Stenograma şedinţelor Biroului de Ramură Agricolă, Industrie Alimentară, Comerţ, Cooperaţie pe anul 1953.

790

218

Cereri, reclamaţii, memorii şi sesizări primite la Cabinet şi referate în urma constatărilor făcute la sesizările primite (ianuarie-aprilie ).

547

219

Cereri, reclamaţii, memorii şi sesizări primite la Cabinet şi referate în urma constatărilor făcute la sesizările primite (mai–august).

484 Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 212: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

220

Cereri, reclamaţii, memorii şi sesizări primite la Cabinet şi referate în urma constatărilor făcute la sesizările primite (sept.-decembrie 1953 şi ian.-febr.1954).

1953-1954

463

Secret

221

Adrese cu care s-a primit corespondenţa.

1953

33 Secret

222

Borderouri cu lucrările primite la cabinet.

1953-1958

26

223

Proiect de hotărâre a Consiliului de Miniştri al P.C.R. privind aducerea unui consilier comercial sovietic necesar Ministerului Comerţului Interior.

1953

4

224

Referat şi centralizatoare privind definitivarea situaţiei suprafeţelor însămânţate în toamna anului 1953 pe sectoare şi regiuni. Hărţi.

1953

51

Secret

225

Ordine, instrucţiuni şi circulări primite de la ministere.

1953

15 Secret

226

Dare de seamă pe tim.I./1953 a Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice.

1953

39 Strict

Secret

227

Dare de seamă a Comitetului de Stat al Aprovizionării privind realizarea planului de repartiţii pe luna ianuarie 1953 şi extras din referatul privind încheierea contractelor economice generale pe anul 1953.

1953

35

228

Dare de seamă şi rapoarte asupra activităţii Direcţiei Generale Hidrometeorologică pe anul 1953.

1953

84

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 213: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

229

Dare de seamă asupra activităţii Direcţiei Generale de Metrologie de pe lângă Consiliul de Miniştri pe anul 1953.

1953

147

230

Schema de organizare şi statut de funcţiuni ale Direcţiei Generale de Metrologie de pe lângă Consiliul de Miniştri pe anul 1953.

14

231

Rapoartele unor departamente şi ministere privind situaţia stocurilor supra-normative şi măsurile de prevenire şi lichidare a lor pentru anul 1953.

72

232

Raportul Comisiei Controlului de Stat în urma controlului efectuat la fabrica „Cimentul Păcii” Medgidia.

3

233

Referatul Consiliului Central al Sindicatelor asupra situaţiei protecţiei muncii în R.P.R. pe anul 1953.

9 Strict

Secret

234

Referatul Direcţiei Generale Hidrometeorologice, privitor la problema cadrelor tehnico-ştiinţifice pentru Laboratorul Hidrogeotehnic Central.

4

235

Referatul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini în legătură cu starea în care se găsesc instalaţiile demontate de pe deroşeza ce a aparţinut Sect. XIII -Midia, propusă spre casare.

3

236

Referatul Ministerului Căilor Ferate asupra circulaţiei trenurilor de călători şi modului de deservire a călătorilor.

44

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 214: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

237

Referatul Comitetului de Stat al Aprovizionării cu privire la încheierea contractelor economice generale pe anul 1953.

1953

11

238

Referat cu privire la aplicarea Decretului nr.260/1952 referitor la organizarea reţelei de aprovizionare tehnico-materială şi desfacerea produselor industriale.

11

239

Referate şi avize date de Direcţia Generală Hidrometeorologică asupra lucrărilor de construcţii de drumuri, poduri, irigări de terenuri, îndiguiri, alimentarea cu apă a oraşelor şi altele.

1953-1954

248

240

Referat şi copia planului de repartiţii pe anul 1953 a tractoarelor rutiere transformate din I.A.R. 22.

1953

8 Strict

Secret

241

Referatul Comisiei de State de pe lângă Consiliul de Miniştri în urma controlului efectuat la Combinatul „Gh.Gheorghiu Dej” Hunedoara.

3

242

Propuneri pentru aplicarea proiectului de reorganizare a Comitetului Geologic şi informări privind activitatea sa de explorări geologice.

313

StrictSecret

243

Planul măsurilor tehnico - organizatorice al întreprinderii Industria Metalurgică de Stat Câmpulung Muscel, privind fabricarea autoturismului Gaz-67 B.

294

244

Nota Secţiei Petrol Construcţii privind proiectul de decret pentru acordarea „Ordinului Muncii”, „Medaliei Muncii”

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 215: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

personalului din industria petrolului şi gazului metan.

1953

2

245

Nota Ministerului Construcţiilor privind valoarea fabricilor noi de materiale de construcţii.

3

246

Nota Serviciului de Coordonare G.T.B. şi rafinării noi privind dezvoltarea rafinăriei nr. 8 şi 10.

1

247

Note asupra discuţiilor ce au avut loc între conducătorii instituţiilor din ţările de democraţie populară cu ocazia celei de a III-a expoziţii a inovatorilor din Budapesta.

43

248

Memoriul Comitetului Executiv al Sfatului Popular Constanţa referitor la spaţiul locativ necesar.

5

249

Studiul întocmit de Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene privind organizarea atelierelor pentru reparaţiile capitale ale parcului naţional de autovehicule.

113

250

Referat întocmit de Ministerul Căilor Ferate privind problema siguranţei circulaţiei trenurilor în anul 1953.

61

251

Hotărârea Consiliului de Miniştri privind formarea unei comisii guvernamentale pentru repartizarea persoanelor ce disponibilizate prin contopirea unor ministere.

3

252

Copie. Tabel cu beneficiarii ce n-au depus desfăşurătoarele pentru livrările pe anul 1953.

2

Strict secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 216: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

253

Tabele cu tovarăşii miniştri şi tovarăşii invitaţi la şedinţa Biroului Industriei Grele şi hotărârilor luate în şedinţe.

1953

32

254

Convocările sfaturilor populare la sesiunile ordinare.

3 Secret

255

Sarcinile ce revin Ministerului Construcţiilor şi Ministerului Căilor Ferate în legătură cu lucrările de reconstrucţie ale Muzeului de Artă din R.P.România.

10

256

Tabel cu întreprinderile şi institutele din cadrul Direcţiei Generale a Minelor şi Metalurgiei Neferoase.

2

257

Procese verbale şi concluziile şedinţelor de Colegiu ale Direcţiei Generale Hidrometeorologice.

124

258

Informări primite de la Comitetul Geologic şi Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor privind problema reparaţiilor capitale din fondul de amortizare.

26

Secret

259

Note informative privind repartizarea absolvenţilor din învăţământul mediu tehnic şi superior promoţia 1953.

36

260

Informaţie privind problema transporturilor încrucişate şi neeconomice.

10

261

Raport întocmit de Comitetul de Stat al Aprovizionării în urma controlului efectuat la Atelierele „Griviţa Roşie” referitor la distribuirea, folosirea şi între-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 217: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

ţinerea materialelor de protecţie.

1953

2

262

Scrisoarea Comisiei Controlului de Stat privind repartizarea consumului de cupru pe anul 1953.

43

263

Informaţie asupra desfăşurării activităţii uzinelor „Progresul” Brăila şi a fabricaţiei escavatorului de 0,500 m.

7

264

Corespondenţă în legătură cu sesizarea Centrocoopului că nu li s-au livrat la timp unităţilor sale, accesoriile de plug, de către Uzinele Sovromutilaj petrolifer.

4

265

Sesizări ale C.C. al P.M.R. privind unele probleme social - economice nerezolvate, aplicarea normelor în întreprinderi, folosirea unor ingineri şi tehnicieni care s-au specializat în Uniunea Sovietică şi altele.

40

266

Sesizarea Ministerului Căilor Ferate privind lipsa unor materiale şi piese de schimb necesare producţiei.

7

267

Informaţia Procuraturii Generale a Republicii Populare Române privind cazarea, echiparea şi masa ce se dă ostaşilor din detaşamentele de muncă.

6

268

Informări trimise de Ministerul Industriei Cărbunelui asupra activităţii de la exploatările carbonifere ce aparţin Societăţii Sovromcărbune şi unele măsuri ce urmează să se ia cu privire la organizarea, mecanizarea muncii şi ridicarea nivelului de trai al muncitorilor din industria cărbunelui.

322

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 218: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

269

Material informativ privind greutăţile întâmpinate în organizarea şi activitatea Întreprinderii Industriale de Stat „Vasile Tudose–Colibaş”– producătoare de autocamioane.

1953

240

270

Material informativ privind organizarea şi activitatea Direcţiei Investiţii şi Inovaţii de pe lângă Consiliul de Miniştri.

392

Secret

271

Informări periodice trimise de Ministerul Transporturilor privind deficienţele înregistrate în executarea planului de transport pe C.F.R.

674

Secret

272

Schiţele planului Direcţiei Generale Hidrometeorologice de amenajarea integrală a Deltei Dunării.

290

273

Schiţele planului Direcţiei Generale Hidrometeorologice de amenajarea integrală a Deltei Dunării.

319

274

Corespondenţă privind repartizarea de blocuri şi barăci de la Direcţia Generală a Canalului Ministerului Forţelor Armate şi Ministerului Energiei Electrice.

10

Secret

275

Corespondenţă referitoare la trimiterea de tehnicieni, muncitori, studenţi şi ingineri pentru specializare în Uniunea Sovietică şi unele lipsuri constatate în legătură cu trimiterea lor.

17

276

Corespondenţa Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice privind solicitarea suplimentării transportului de balast pe trim.I.1953.

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 219: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

277

Corespondenţă în legătură cu solicitarea R.D.Germane de a prelucra în România 40-50.000 tone lingouri de oţel.

1953

2

278

Orig., copii Corespondenţă privind colaborarea între Institutele de Metrologie din România şi R.D.Germană şi U.R.S.S.

2 Secret

279

Orig., copii. Corespondenţă în legătură cu planul de export şi solicitări de piese de schimb.

45

280

Orig., copii Corespondenţă privind lucrările de alimentare cu apă şi sistematizare a oraşului Iaşi.

16 Secret

281

Orig., copii Corespondenţa Comitetului de Stat al Planificării prin care solicită ministerelor ce fac parte din Biroul de Ramură să trimită rapoarte asupra realizării indicilor de muncă şi salarii pe trim. I şi II/1953.

8

282

Orig., copii Corespondenţă privind sarcinile ce revin ministerelor în legătură cu lucrările Canalului Dunăre –Marea Neagră.

57

283

Orig., copii Corespondenţă privind incendiile de la Sonda 5 Ochiuri şi de la depozitul de carburanţi al Districtului de Întreţinere nr.3 din Staţia Dej şi accident de funicular la Trustul Minier Brad.

5 Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 220: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

284

285

Corespondenţă privind planul de transporturi auto pe luna februarie 1953, solicitări de scutirea rechiziţiilor de autocamioane şi desfacerea pieselor de schimb auto şi tractoare. Corespondenţă privind aprovizionarea cu gaz metan a Fabricii de produse refractare de şamotă de la Turda.

1953

5

3

286

Corespondenţă privind unele lucrări de construcţii ce urmează să se execute la Roman, Sebeş şi în alte localităţi.

15 StrictSecret

287

Corespondenţa ministerelor în legătură cu depunerea propunerilor de plan pentru anul 1954 la Comitetul de Stat al Planificării.

11

288

Corespondenţă privind transferarea materialelor şi a inventarului sanitar de la Direcţia Generală a Canalului Dunărea-Marea Neagră la Ministerul Industriei Metalurgice şi Ministerul Sănătăţii.

2

289

Corespondenţă privind aplicarea Hotărârii Consiliului de Miniştri 482/1953 referitor la reglementarea funcţionării controlului instalaţiilor mecanice sub presiune.

14

290

Corespondenţa Comisiei Controlului de Stat în legătură cu modul cum îşi desfăşoară activitatea unele institute de proiectări.

12

StrictSecret

291

Corespondenţă privind transferarea unor salariaţi de la o instituţie la alta şi încadrarea radiotelegrafiştilor din Direcţia Generală Hidrometeorologică pe anul 1953.

58

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 221: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

292

Corespondenţa Comitetului de Stat al Planificării privind propunerea virării de fonduri pentru lucrările de investiţii de la Combinatului Siderurgic Hunedoara.

1953

8

StrictSecret

293

Corespondenţa Ministerului Comerţului Exterior privind proiectul de hotărâre referitor la colaborarea cu Ministerul Căilor Ferate, Ministerul Transporturilor Navale şi Aeriene în problema transporturilor de mărfuri în trafic internaţional.

3

294

Corespondenţa Comitetului de Stat al Aprovizionării privind ministerele ce nu au încheiat contracte economice şi nu au întocmit situaţia cantităţilor rămase necontractate.

39

295

Situaţia lucrărilor ce se găsesc la cabinetul vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri Chivu Stoica.

2

296

Harta cu sursele de alimentare cu apă a oraşului Bucureşti.

1

297

Copii după corespondenţa rezolvată de cabinetul d-lui Chivu Stoica.

844

298

Cereri, reclamaţii, sesizări şi memorii ale oamenilor muncii.

141

299

Note ale S.A. Sovrometal privind greutăţile întâmpinate în producţia de oţel, a utilajului necesar Şantierului Naval Sovromconstrucţie Galaţi, aprovizionarea cu materiale a Societăţii Savromutilaj Petrolifer şi primirea la Combinatul Metalurgic din Reşiţa a cărbunilor cocsificabili de la A.S. Sovromcărbune.

24

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 222: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

300

Fişele de salarizare a demnitarilor pe anul 1953.

1953

87

301

Informări privind activitatea Direcţiei Generale de Metrologie, sprijinul acordat de ministere şi trimiterea de delegaţi la Congresul internaţional de metrologie de la Paris.

1953-1954

352

302

Instrucţiuni ale ministerelor trimise cabinetului d-lui P. Borilă.

1953

42

303

Dări de seamă ale Ministerului Gospodăriei Silvice asupra îndeplinirii planului de producţie pe anul 1953.

123 Strict

Secret

304

Dare de seamă a Comitetului Executiv al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

17

305

Dare de seamă a Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale asupra realizării angajamentelor din Contractul colectiv pe sem. I/1953 şi sinteza realizării planului de producţie pe trim. II şi sem. I/1953.

39

Secret

306

Dare de seamă asupra realizării planului întreprinderilor „Combustibil” pe sem. I/1953.

14

307

Procese verbale şi note rezumative privind şedinţele de Biroul de ramură al industriei uşoare din cadrul Consiliului de Miniştri.

138

308

Corespondenţă şi minuta şedinţei de la Comitetul de Stat al Planificării privind posibilităţile de acoperire a necesarului de mărfuri şi şedinţa Colegiului Ministerului Gospodăriei Silvice în le-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 223: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

gătură cu sarcinile economice ce revin ministerului.

1953

9

309

Orig., copii State cu funcţiuni şi scheme de organizare ale Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

69

310

Planul Ministerului Industriei Uşoare şi UCECOM-ului privind necesarul de forţă de muncă şi fond de salarii.

29

311

Situaţia importurilor de produse industriale, alimentare şi materii prime pe anul 1953.

152

312

Corespondenţă privind situaţia exportului de produse industriale şi alimentare pe anul 1953.

143

Secret

313

Situaţia realizării planului de repartiţii-livrări de produse alimentare, industriale, metalurgice de construcţii şi materii prime pe anul 1953.

96

Secret

314

Orig., copii Planurile de repartiţii pe anul 1953 pentru materialele importate.

35

315

Memoriu analiză asupra planului întreprinderilor regionale de construcţii pe anul 1953.

8

316

Instrucţiuni şi corespondenţă privind aprovizionarea întreprinderilor şi populaţiei cu lemne de foc şi situaţia transporturilor lemnelor cu atelaje parti- culare.

664

Orig, copii

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 224: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

317

Notă informativă privind greutăţile întâmpinate de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei în transportul lemnelor din cauza ploilor torenţiale căzute.

1953 5

318

Corespondenţa Comitetului de Stat al Aprovizionării privind greutăţile întâmpinate în realizarea planului de transport.

2

319

Extrase din planul lucrărilor pe anul 1953 pentru Ministerul Gospodăriei Silvice şi alte departamente.

3

320

Studiul Ministerului Industriei Uşoare privind situaţia realizării planului cincinal.

23

321

Corespondenţă şi programul Consfătuirii tehnico-ştiinţifice a inginerilor şi tehnicienilor din industria uşoară.

7

322

Orig., copii. Corespondenţă a diferitelor ministere privind situaţia planului de investiţii, construcţii, volumul lucrărilor capitale, defecţiuni în lucrările de construcţii şi aprovizionarea cu materiale necesare construcţiilor.

81 Secret

323

Orig., copii. Buletine informative săptămânale ale Ministerului Industriei Uşoare privind desfăşurarea campaniei de pregătire a colectării şi prelucrării bumbacului, inului şi cânepii.

18

Orig, copii.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 225: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

324

Situaţii decadale şi lunare ale Ministerului Industriei Uşoare privind realizarea producţiei în anul 1953.

1953

147

325

Situaţii şi note informative ale Ministerului Industriei Uşoare privind situaţia realizărilor la achiziţii, contractări şi predări de cote de lână, piei, fuior şi floare de tei.

55

326

Informări ale Ministerului Industriei Uşoare asupra pregătirii campaniei de recoltare, contractare şi preluare a bumbacului, inului şi cânepei din recolta anului 1953 şi greutăţile întâmpinate în această perioadă.

208

327

Observaţii cu privire la proiectul de hotărâre privind colectarea produselor agricole, vegetale şi unele modificări aduse acestuia.

53

328

Tabele cu utilajele, mijloacele de transport şi cazarmamentul necesar pentru înzestrarea întreprinderilor de construcţii şi de industrie locală, îndrumate de Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale; situaţia materialelor, utilajelor, furaje, care condiţionează planul de producţie al Ministerului Industriei Hârtiei şi Celulozei pe anul 1953.

36

329

Corespondenţă şi referate privind măsurile de asigurarea depozitării şi întreţinerii utilajelor şi instalaţiilor industriale din import.

35

330

Notă cu privire la ridicarea cenuşii de pirită de la fabricile de celuloză de către

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 226: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Ministerul Industriei Chimice.

1953

3

331

Memoriu privind stadiul actual şi perspectivele de valorificare a stufului în România.

11

332

Planul măsurilor organizatorice pentru executarea hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 201 din 21.01.1953 privind constituirea zonelor forestiere de protecţie cu termene de execuţie.

3

333

Propuneri privind îmbunătăţirea condiţiilor de locuit ale oamenilor muncii, normarea, repartizarea, folosirea suprafeţei locative, reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi, stabilirea chiriei; referat privind fondul de locuinţe proprietatea particulară.

45

334

Corespondenţă privind folosirea de ostaşi constructori în producţie şi calificarea lor în diferite meserii.

2

335

Corespondenţă privind solicitările de autoturisme şi camioane; situaţia transportului în comun cu tramvaie şi autobuze şi efectuarea transporturilor cu autocamioane particulare.

14

Secret

336

Scrisoarea ministrului industriei uşoare, Alexandru Sencovici, către vicepreşedintele Consiliului de Miniştri Petre Borilă în legătură cu rezolvarea problemei contractărilor la in, cânepă, viermi de mătase, problema amidonului, fabricarea de coloranţi şi importul de materii prime textile.

1

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 227: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

337

Adresa Ministerului Industriei Uşoare referitor la cămăşile necorespunzătoare, executate de Fabrica de confecţii Brăila, comandă M.A.I. pentru deţinuţi.

1953

2

338

Informare privind electrificarea a 70 sate situate pe graniţa de sud-vest în regiunile Arad, Timişoara şi Craiova.

3

339

Notă informativă a Ministerului Industriei Uşoare privind capacităţile de producţie pe anul 1954.

3

340

Adresă referitoare la evacuarea Ocolului Silvic din Beiuş în comuna Finiş.

1

341

Corespondenţă privind reorganizarea unor ministere şi contopirea unor întreprinderi.

3

342

Varianta a II-a a hotărârii cu privire la dezvoltarea circulaţiei mărfurilor.

25

343

Memoriu privind întreprinderile de pălării aparţinând sectorului lână şi mătase.

7

344

Referat privind deficienţele economico-financiare în sectoarele industriale din Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei şi măsurile ce trebuie luate pentru eliminarea lor.

33

345

Tabele cu sesizările asupra unor probleme social-economice ce au fost rezolvate sau urmează a fi rezolvate de ministerele ce compun biroul industriei.

11

346

Memoriul privind problema purifică-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 228: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

rii sulfului în instalaţia de la Întreprinderea „Victoria” Târgovişte.

1953

4

347

Propuneri pentru înlăturarea pierderilor din activitatea întreprinderilor dependente de Ministerul Industriei Alimentare.

9

348

Liste cu produsele ce se pot da în schimb pentru obţinerea altor materiale din import.

2

349

Note cu privire la Combinatul celuloză-vâscoză Almaju şi Filatura Lupeni.

8

350

Corespondenţă privind reducerea sau scutirea de impozit pe circulaţia produselor confecţionate din deşeuri.

5

351

Lista recordurilor electrice înscrise în planul de investiţii al sfaturilor populare regionale pe anul 1953.

3

Secret

352

Corespondenţă privind producţia de vată medicinală şi greutăţile întâmpinate în fabricarea ei.

2

353

Raport şi plan operativ pentru aplicarea Hotărârii Consiliului de Miniştri şi C.C. al P.C.R. cu privire la îmbunătăţirea activităţii cooperaţiei meşteşugăreşti.

21

354

Referat privind proiectul de hotărâre iniţiat de DGRMIA, pentru transferul unor imobile.

2

355

Copie de pe proiectul de hotărâre şi expunerea de motive privind trecerea

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 229: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

sectorului agrozootehnic de la Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale la Ministerul Gospodăriilor de Stat şi la Ministerul Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui.

1953

22

356

Informare privind oprirea producţiei cuptoarelor nr.1- 4 la Fabrica de porţelan Cluj, regulament de concurs cu premii în vederea înfrumuseţării formelor, ambalajului şi îmbogăţirea sortimentelor de sticlărie.

12

357

Corespondenţa Ministerului Industriei Uşoare în legătură cu ancheta făcută la Fabrica Flacăra Roşie în chestiunea premierilor.

3

358

Raportul Comisiei Controlului de Stat, privind controlul efectuat la unele întreprinderi raionale, aparţinând Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

33

StrictSecret

359

Corespondenţă privind verificarea întreprinderilor forestiere ale Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei din regiunea Suceava de către Inspecţia Comitetului de Stat al Aprovizionării.

7

Secret

360

Note informative ale Sectorului de documentare de partid privind situaţia de la fabrica Quadrat-Bucureşti, unele nereguli de la Cooperativa „Donca Simo” şi de la Cooperativa „Radio-Progres” din Bucureşti.

7

361

Informarea Uniunii Centrale a Coope-

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 230: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

rativelor Meşteşugăreşti asupra problemei meseriaşilor particulari.

1953

5

362

Corespondenţa unor ministere privind transferări de personal, solicitări de cadre noi pentru combinate şi lipsa braţelor de muncă în unele sectoare de activitate.

15

363

Memoriu privind reexaminarea şi îmbunătăţirea sistemului de salarizare a muncitorilor din industria celulozei şi hârtiei şi răspunsul Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale în legătură cu neplata salariilor muncitorilor de la Şantierul de exploatarea turbei din Poiana Stampei, regiunea Suceava.

56

364

Memoriu privind unele probleme ale industriei forestiere: recrutarea muncitorilor forestieri sezonieri şi alte greutăţi întâmpinate.

13

365

Referate asupra blocării condurilor de decontare ale întreprinderilor din Ministerul Industriei Uşoare.

63 Strict

Secret

366

Corespondenţă privind formele de învăţământ superior silvic şi forestier, solicitări de local necesar funcţionării institutelor silvice şi notă cu privire la învăţământul din cooperaţia meşteşugărească.

51

367

Corespondenţă privind aprovizionarea muncitorilor şi cooperativelor cu produse alimentare, a podgoriilor cu araci şi greutăţi întâmpinate în aprovizionare.

51

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 231: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

368

Corespondenţa Ministerului Industriei Uşoare în legătură cu aprovizionarea cu materiale şi greutăţile întâmpinate în aprovizionare cu Ministerul Industriei Metalurgice.

1953

34

369

Note privind situaţia aprovizionării cu amidon a industriei textile şi consecinţele neaprovizionării la timp.

18

370

Referat privind problema aprovizionării cu cuie a Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

12

371

Situaţia materialelor primite de Ministerul Gospodăriei Silvice şi de la alte departamente conform planului de aprovizionare tehnico-materială pe anul 1953.

18

372

Situaţia aprovizionării întreprinderii „Exportlemn” până la data de 30 aprilie 1953.

51

Secret

373

Referat asupra propunerilor şi observaţiilor ministerelor privitor la statutul model al Cooperativei meşteşugăreşti.

50

StrictSecret

374

Propuneri pentru proiectul de Statut al Cooperativei de invalizi.

2

375

Referate ale corpului de control asupra constatărilor făcute cu ocazia deplasărilor în regiuni.

25

376

Corespondenţă privind unele deficienţe la întreprinderile din Secţia industriei uşoare şi măsurile ce trebuiesc luate pentru înlăturarea lor.

51

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 232: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

377

Material pentru Conferinţa Internaţională a Cooperaţiei din 5 mai 1953.

1953

17

378

Raport cu privire la activitatea delegaţiei Cooperaţiei la şedinţa Comitetului Central al Alianţei Cooperatiste Internaţionale din 8- 10 mai 1953, ţinută la Cannes-Franţa.

13

379

Propuneri cu problemele mai importante ale Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei ce ar trebui rezolvate cu ajutorul consilierilor sovietici.

4

380

Corespondenţa Ministerului Industriei Alimentare cu privire la ambalarea corespunzătoare a ţigaretelor.

1

381

Propuneri pentru profilarea produselor din cadrul Ministerului Industriei Uşoare.

8

382

Analiză asupra executării Ordinului Ministerial nr.140/24.II.1953 pe sem.I al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

10

383

Corespondenţă privind schimbul de specialişti între ţara noastră, R.P.Ungară şi Uniunea Sovietică.

20

Secret

384

Plan de muncă al şedinţelor Comitetului Executiv al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti pe trim. II/1953.

8

385

Corespondenţa Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei privind

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 233: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

schimbul de publicaţii cu Finlanda.

1953

2

386

Notă cu privire la denumirea Consiliului Central al Cooperaţiei de Producţie Industrială.

2 Strict

Secret

387

Corespondenţă privind expoziţia de mobilă şi produse finite de larg consum.

2

388

Referat privind producţia ramuri alimentare din cadrul cooperaţiei meşteşugăreşti şi propuneri pentru o mai bună aprovizionare a acestui sector.

5

Secret

389

Notă cu privire la problema utilizării celofibrei în amestec cu bumbac, pentru fabricarea ţesăturilor.

7

390

Corespondenţă privind realizarea sarcinilor de simplificare şi raţionalizare a evidenţelor primare prevăzută pe articolul 4 din HCM nr.1298/1953.

3

391

Referat cu privire la aplicarea Decretului 260/1952 şi a HCM nr.1549/1952 referitor la organizarea reţelei de aprovizionare tehnico-materială şi desfacerea produselor industriale.

12

392

Corespondenţa cu C.C al P. C. R. privind proiectul de decret iniţiat de Uniunea Centrală a Cooperativelor Meşteşugăreşti privind modificarea Decretului 205/1951 referitor la organizarea asigurărilor reciproce din cooperaţia meşteşugărească, stabilirea dreptului la pensie şi acordarea de ajutoare. Orig., copii.

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 234: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

393

Corespondenţă privind solicitarea instalării şi reparării de cazane şi montări de turbine.

1953

11

Secret

394

Corespondenţă referitoare la o mostră de ţesătură prezentată de Direcţia Generală Industrială Lână şi Mătase.

5

395

Referatul Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei privind fabricarea de săpun pe baza uleiului de tall.

5

396

Informare privind propaganda silvică desfăşurată de la înfiinţarea Ministerului Gospodăriei Silvice şi până în anul 1953.

4

397

Proces verbal al şedinţei privind naţionalizarea cooperativei de producţie meşteşugărească „Sportind” din Târgu Săcuesc.

9

398

Memoriu asupra realizărilor în sectorul economiei vânatului şi a pisciculturii în apele de munte începând de la data înfiinţării Ministerului Silviculturii (1948) şi până la 31 decembrie 1952.

14

399

Problemele Sectorului de Gospodărie Comunală şi Industrie Locală în cursul anului 1953.

8

400

Raport de activitate al Oficiului pentru Protecţia Muncii din Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei pe sem. I/1953 şi referat asupra situaţiei protecţiei muncii din R.P.R. pe anul 1953.

65

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 235: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

401

Situaţia cu lucrările nerezolvate de către Comitetul de Stat al Planificării.

1953

4

402

Tabel cu mostre de produse alimentare ce se propun a se aduce din străinătate.

2

403

Propunerile Ministerului Gospodăriei Silvice privind stabilirea cifrelor de control pe anul 1954.

10

404

Referatul Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind situaţia podurilor şi drumurilor în urma inundaţiilor, intervenţii făcute şi rezultatul obţinut.

7

405

Corespondenţa privind incendiile izbucnite la unele întreprinderi şi măsuri pentru prevenirea lor.

32

Secret

406

Corespondenţă în legătură cu festivitatea decernării „Drapelului Roşu de Producţiei” şi a „Evidenţelor pe ramură de producţie” unor întreprinderi fruntaşe din Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei şi din Ministerul Industriei Uşoare.

6

407

Informarea Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti în legătură cu unele probleme care cauzează frământări şi nemulţumiri în rândul membrilor cooperativelor meşteşugăreşti şi propuneri privitoare la lichidarea acestor neajunsuri.

12

408

Notă cu privire la problemele mai importante care trebuie rezolvate în cursul trimestrului III/1953 de către

Strict secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 236: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale.

1953

21

409

Material şi referate ale Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti cu problemele ridicate în cursul acţiunii de reexaminare a cooperativelor.

54

410

Memoriul Ministerului Industriei Uşoare referitor la fabricarea reţelelor cord pentru anvelope.

11

Secret

411

Referat informativ privind aprovizionarea unor sectoare industriale din cadrul ministerelor ce intră în atenţia Secţiei Industriei Uşoare a C.C. al P.M.R.

8

412

Informări ale Ministerului Industriei Uşoare referitor la măsurile luate în vederea Festivalului Mondial al Tineretului şi angajamente luate de muncitori în cinstea festivalului.

29

StrictSecret

413

Corespondenţă privind participarea Ministerului Industriei Uşoare la Festivalul Modei de la Lipsca.

3

414

Memoriu în legătură cu noile indicatoare de calificare din cadrul sectorului de produse finite din lemn ale Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei.

11

415

Rapoarte ale Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti privind problema cooperativelor moţilor din raionul Câmpeni, regiunea Cluj şi propuneri pentru rezolvarea problemelor

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 237: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

economice şi sociale ale populaţiei sărace din Munţii Apuseni.

1953

30

416

Referatul Secţiei industrie uşoară a C. C. al P.M.R. asupra înfiinţării depozitelor de materiale de construcţii care să deservească nevoile populaţiei pentru întreţinerea caselor de locuit.

3

417

Material informativ privind mersul aplicării programului de măsuri în domeniul producţiei de bunuri de larg consum şi alimente în lumina sarcinilor Plenarei lărgite a C.C. al P.M.R. din 19-20 august 1953.

94

418

Referat asupra desfăşurării consfătuirilor cu stahanoviştii din sectorul exploatării şi transporturilor forestiere, ce au avut loc în luna aprilie 1953 la Curtea de Argeş şi la Ifet Zăvoiu Timişoara.

8

419

Corespondenţă privind activitatea de producţie pe anul 1952 a Fabricii de cherestea Predeluş Trăsteni aparţinând întreprinderii IEMIL şi notă referitoare la explozia cuptorului Lohe de la fabrica „Nicolae Bălcescu” Zărneşti.

10

Secret

420

Corespondenţă şi material documentar referitor la întocmirea lucrărilor documentare privind situaţia prezentată a industriei locale şi posibilităţile de dezvoltare în perspectivă.

26

Orig., copii.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 238: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

421

Tematica lucrării ce o va elabora Ministerul Industriei Alimentare, pentru dezvoltarea ramurilor sale industriale în perioada 1954-1956.

1953

11

422

Corespondenţă privind litigiul dintre „Uzinele Chimice Române” şi Ministerul Forţelor Armate pentru neexecutarea la timp a comenzilor.

2

StrictSecret

423

Corespondenţă privind măsurile de îmbunătăţire a alimentării cu apă potabilă a centrelor populare din ţară şi probleme referitor la sistematizarea şi înfrumuseţarea oraşului Stalin.

38

424

Informare privind întrebări puse de colectivele cooperativelor şi răspunsurile date de către Uniunea Centrală a Cooperativelor Meşteşugăreşti.

7

425

Corespondenţă privind pierderile de producţie la întreprinderile Ministerului Industriei Uşoare din cauza întreruperii curentului de către Întreprinderea Regională de Electricitate Bucureşti.

3

426

Corespondenţă privind greutăţile întâmpinate de Ministerul Industriei Uşoare din partea altor ministere.

12

427

Situaţii organizatorice ale industrie, producţia realizată (1951-1953), situaţia investiţiilor, situaţia acumulărilor şi alte situaţii privind întreprinderile Ministerului Industriei Alimentare şi Ministerului Industriei Uşoare.

56

428

Orig., copii Referat privind prezentarea situaţiei

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 239: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

delictelor silvice, înregistrate în anul 1952, comparativ cu anii 1950-1951 şi măsuri pentru prevenirea lor.

1953

11

429

Orig., copii. Situaţia materialelor ce furnizează Ministerul Gospodăriei Silvice altor departamente pe anul 1953.

128

430

Material informativ al Secţiei Industriei Uşoare a C.C. al P.M.R. privind înfiinţarea de gospodării piscicole colective.

30

431

Notă informativă a Ministerului Industriei Uşoare privind mărfurile oferite suplimentar Ministerului Comerţului Inferior.

3

432

Informare privind participarea delegaţiilor ministerelor la şedinţele Comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale şi planul de participare la şedinţe pe trimestrul I.1954.

6

433

Orig., copii. Corespondenţă privind solicitări de vize de intrare şi ieşire din ţară.

2

434

Orig., copii Informări trimise lui Petre Borilă în legătură cu unele nemulţumiri ale muncitorilor din diferite întreprinderi.

125

435

Orig., copii. Corespondenţă privind sesizarea lui Tudor Ion că nu i s-a achitat banii pentru inovaţii la maşinile de calculat.

10

Orig., copii.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 240: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

436

Adrese cu care s-a primit corespondenţa la cabinet.

1953

52

437

Copii de pe corespondenţa expediată de la Cabinetul d-lui Petre Borilă.

176

438

Corespondenţa unor sfaturi populare cu privire la realizarea planului de casă pe trim.I/1953.

42

Secret

439

Adrese trimise secţiunilor comerciale ale sfaturilor populare de către Ministerul Comerţului Interior. Copii.

822

440

Corespondenţă în legătură cu pelicanii care fac pagube fondului piscicol din Deltă şi din regiunea inundabilă a Dunării. Orig., copii.

6

441

Corespondenţa unor sfaturi populare privind solicitarea dotării cu inventar gospodăresc a comisariatelor militare.

5

442

Telegrame de felicitare adresate lui Gheorghe Vidraşcu, de către diferite ministere, cu prilejul zilei de 23 August.

9

443

Raport şi corespondenţa unor sfaturi populare privind aplicarea hotărârii C.C. al P.M.R. şi Consiliului de Miniştri privind îmbunătăţirea situaţiei economice şi culturale a oamenilor muncii din raioanele locuite de moţi. Orig., copii.

207

SSID

444

Sesizare a Comisiei Controlului de Stat şi referat privind lipsurile unor sfaturi populare în sprijinirea activităţii şcolare şi îmbunătăţirea condiţiilor de

StrictSecret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 241: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

trai şi de muncă ale cadrelor didactice.

1953

13

445

Notă a Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice însoţită de proiectul de hotărâre privind strămutarea populaţiei din zona ocupată de viitorul lac de acumulare şi de construcţiile Hidrocentralei „V.I.Lenin” Bicaz. Orig., copii, anexe.

38

446

Instrucţiunile Ministerului Industriei Alimentare privitoare la măsurătoarea suprafeţelor cultivate cu plante industriale pe bază de contracte de cultură.

5

447

Corespondenţă în legătură cu sesizarea Oficiului Parohial Ortodox din Deva, cu rezoluţia lui Petru Groza, privind construirea unui teatru de vară şi a unui cinematograf în apropierea bisericii din Deva, proces verbal al şedinţei extraordinare a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Hunedoara. Orig., copii.

26

448

Note şi corespondenţă în legătură cu sesizările adresate C.C. al P.M.R. privind angajarea de personal ,aprovizionarea cu lemne de foc, nemulţumirile ivite în urma înlesnirilor acordate gospodăriilor ţărăneşti mici şi mijlocii lovite de calamităţi.

58

Secret

449

Orig., copii. Corespondenţă privind organizarea consfătuirii cu inginerii şi tehnicienii din agricultură în zilele de 21-22 februarie 1953 la Bucureşti.

26

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 242: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

450

Rapoarte ale Comisiei centrale pentru completarea registrului agricol şi a formularelor „ADAS”, precum şi îndrumar în legătură cu sprijinul ce trebuie acordat de către organele de partid acţiunii de completare a registrului agricol. Orig., copii, anexe.

1953

21

451

Instrucţiuni cu privire la pregătirea şi desfăşurarea alegerilor de asesori populari. Copie.

5

452

Situaţia lucrărilor în curs de rezolvare aflate în cadrul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, regiunea Baia Mare.

5

453

Referat al Comitetului de Stat al Aprovizionării cu privire la încheierea contractelor economice generale pe anul 1953.

11

454

Dare de seamă a Comitetului de Stat al Aprovizionării privind realizarea planului de repartiţii pe luna ianuarie 1953.

15

455

Corespondenţa Comitetului de Stat al Aprovizionării privind situaţia livrărilor de furaje pentru regiunile deficitare. Orig., copie.

6

456

Referate ale Comitetului de Stat al Aprovizionării privind acţiunea ministerelor şi organizaţiilor economice de lichidare a stocurilor supranormative- Orig., copii, anexă.

15

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 243: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

457

Minuta şedinţei din 26 martie 1953 privind aplicarea H.C.M. nr.544/1953, referitor la trecerea sarcinilor de desfacere a lemnelor de foc şi cărbuni de la Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale la alte ministere.

1953

5

458

Orig., copii Informare a Secţiei Organizatorice din Direcţia Generală a Treburilor de pe lângă Consiliul de Miniştri privind şcolile de cadre ale sfaturilor populare. Orig., anexe.

15

459

Note informative, referate, material documentar privind prevenirea şi combaterea turbării la câini în.România în conformitate cu Decretul nr.71/1951. Orig.

26

460

Instrucţiuni în legătură cu aprovizionarea, întreţinerea şi cazarea delegaţilor de batoză şi militarilor destinaţi pentru paza ariilor. Copii.

12

461

Corespondenţă privind greutăţile întâmpinate cu mijloacele de transport pentru transportarea paielor la unităţile militare M.F.A. şi M.A.I.

6 Secret

462

Orig., copii. Proiect de instrucţiuni privind organizarea Comisiei de femei pe lângă sfaturile populare şi proiect de decret privind trecerea în proprietatea statului a unor terenuri şi construcţii ale persoanelor dislocate. Copii.

10

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 244: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

463

Proiect de hotărâre a C.C. al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri cu privire la „îmbunătăţirea muncii în calea ferată, la ridicarea nivelului de trai al ceferiştilor şi la ridicarea căii ferate la nivelul dezvoltării rapide a economiei naţionale a R.P.R.”

1953

34

464

Situaţii privind proiectele de hotărâri şi decrete iniţiate de Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale care privesc problemele sfaturilor populare. Orig.

15

465

Proces verbal încheiat în data de 1 martie 1953 în sesiunea Sfatului Popular al Raionului Câmpina.

8

466

Referatul Secţiei Industrie Alimentară, Comerţ şi Cooperaţie din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri, asupra proiectelor de hotărâri pentru aprobarea planurilor de producţie, a forţelor de muncă şi a fondului de salarii la gospodăriile agricole anexe de pe lângă organizaţiile comerciale locale. Orig., copii.

2

467

Material documentar privind pregătirea lucrărilor Congresului fruntaşilor în producţie din gospodăriile agricole colective- Bucureşti 7-10 mai 1953. Anexe.

169

468

Proiect de statut model al gospodăriei agricole colective şi observaţiile la sus numitul proiect de statut. Orig., copii.

99

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 245: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

469

Rezoluţia primului Congres al fruntaşilor din gospodăriile agricole colective.

1953

23

470

Buletine informative asupra desfăşurării campaniei agricole.

541

471

Referatele Secţiei organizatorice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind funcţionarea secţiilor organizatorice regionale şi raionale, aplicarea autoimpunerii, situaţia autovehiculelor sfaturilor populare şi ancheta făcută în comuna Motăţei, regiunea Craiova. Orig., copii.

71

Secret

472

Sinteze asupra sesiunilor a VI-a şi a VII-a ale sfaturilor populare şi asupra rapoartelor de activitate ale instructorilor Secţiei organizatorice a D.G.T.C.M.

48

473

Referate de activitate ale Secţiei organizatorice a D.G.T.C.M., instrucţiuni către comitetele regionale de partid cu privire la desfăşurarea campaniei însămânţărilor de primăvară şi asupra întocmirii rapoartelor de activitate a sfaturilor populare, precum şi procesul verbal al şedinţei de lucru cu colectivul Secţiei organizatorice. Orig., copii.

35

474

Referat cu privire la schema de organizare a Secţiei organizatorice din cadrul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri.

13

475

Titlurile articolelor privind activitatea sfaturilor populare, apărute în ziarele „Scânteia” şi „România Liberă”.

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 246: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

476

Dare de seamă asupra aplicării Decretului nr.70 şi H.C.M. nr.308/1953 cu privire la cedarea unor terenuri în proprietatea statului.

1953

7

477

Orig., copii. Tabele nominale cu preşedinţii comitetelor executive ai sfaturilor populare raionale şi oraşe de subordonare regională.

19

478

Rapoarte ale unor sfaturi populare regionale privind activitatea comandamentelor sanitare antiepidemice ca urmare a ordinului telegrafic nr.523 din 3 iulie 1953 a Preşedinţiei Consiliului de Miniştri. Orig., afişe.

134

479

Circulare, dispoziţii şi instrucţiuni adresate sfaturilor populare. Orig., copii.

153

Secret

480

Situaţii privind transportul materialelor lemnoase cu atelaje particulare pe parcursul anului 1953.

120 Strict

Secret

481

Documentaţii privind lucrările de construcţie a unor imobile, amenajări de străzi şi de spaţii verzi în Capitală (complexul sportiv 23 August). Orig., copii, planuri.

30

482

Corespondenţă privind situaţia livrării furajelor; evoluţia epizootiei de febră aftoasă; desfăşurarea campaniei agricole de vară; aprovizionarea populaţiei cu legume şi alte produse alimentare, măsuri pentru intensificarea

456

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 247: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

colectărilor restante şi de alte probleme agricole.

1953

483

Orig., copii. Rapoarte şi procese verbale ale comisiilor centrale şi regionale de partid şi de stat pentru rezolvarea contestaţiilor în legătură cu chiaburii şi descoperirea de noi suprafeţe de teren. Orig., copii.

101

484

Cereri însoţite de corespondenţă privind solicitări de spaţii locative.

186

485

Orig., copii. Note informative ale Secţiei Organizatorice din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri privind desfăşurarea campaniei de însămânţări, organizarea şi desfăşurarea adunărilor populare pentru aplicarea autoimpunerii pe anul 1953; Buletinul informativ Agerpres nr.14/1953. Orig., planuri, broşură; lb.română, lb. franceză.

194

486

Memoriu întocmit de Întreprinderea Canal-Apă-Salubritate (ICAS) privind problema salubrităţii Bucureştiului. Orig.

7

StrictSecret

487

Corespondenţa unor sfaturi populare privind amenajarea unor terenuri sportive.

12

Secret

488

Corespondenţa unor sfaturi populare şi ministere privind trecerea în administrarea altor unităţi a unor sectoare de activitate şi fonduri fixe. Orig., copii.

47

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 248: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

489

Corespondenţă în legătură cu îndeplinirea planului de casă, suplimentarea bugetară şi a planului forţelor de muncă ale unor sfaturi populare. Orig., copii.

1953

31

Secret

490

Corespondenţa unor sfaturi populare şi a unor ministere privind solicitarea de mijloace de transport.

29

Secret

491

Orig., copii. Corespondenţă privind necesarul de spaţiu locativ pentru desfăşurarea activităţii unor instituţii şi în legătură cu contestaţiile locatarilor evacuaţi din diferite imobile. Orig., copii.

193

Secret

492

Corespondenţa sfaturilor populare privind mersul colectărilor de produse agricole vegetale şi animale. Afişe, telegrame.

133

Secret

493

Corespondenţă privind combaterea febrei aftoase în unele regiuni din ţară.

11

494

Orig., copii. Corespondenţă privind necesarul de braţe de muncă pentru executarea unor lucrări şi transferarea de arhitecţi şi tehnicieni la secţiunile de arhitectură şi sistematizare ale sfaturilor populare.

28

Secret

495

Orig., copii. Note informative privind situaţia inundaţiilor provocate de ploi şi de topirea zăpezii, în diferite regiuni din ţară. Orig., copii.

38

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 249: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

496

Corespondenţă privind amenajări de drumuri, construcţii de poduri şi îngrijirea semnalizatoarelor electrice din Capitală. Orig., copii.

1953

12

Secret

497

Notă a Comitetului de Stat al Planificării privind consfătuirea cu şefii secţiilor regionale de planificare, referate privind situaţia întreprinderilor locale din regiunea Ploieşti şi a fabricilor de cărămidă din jurul Capitalei. Orig., copii.

19

498

Corespondenţă în legătură cu lucrările de reconstrucţie a Muzeului de Artă al R.S.România, cu lucrările de întreţinere şi amenajări la imobilele din administrarea Sfatului Popular al Capitalei şi cu construirea unui complex cultural în oraşul Deva. Orig., copii.

17

Secret

499

Raport informativ privind situaţia terenurilor şi caselor din Valea Jiului, care urmează a fi expropriate pentru construirea blocurilor muncitoreşti; corespondenţă privind achiziţionarea unor autocamioane pentru campania agricolă. Orig., copie.

22

Strict Secret

500

Notă informativă şi referate privind aprovizionarea populaţiei cu produse alimentare, materiale de construcţii şi reparaţii. Orig., copii.

52

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 250: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

501

Corespondenţă privind ajutorarea cu cereale a unor gospodării colective lovite de calamităţi naturale.

1953

8

Secret

502

Orig., copii. Note informative cu privire la organizarea sesiunilor sfaturilor populare regionale, proces verbal al şedinţei de lucru a colectivului Secţiei Organizatorice din data de 29 iunie 1953. Orig.

26

503

Plan de măsuri tehnico-organizatorice, referat şi proiect de Hotărâre privind proiectarea şi construcţia lucrărilor de strămutare a centrelor populate din zona lacului de acumulare a Hidrocentralei „V.I.Lenin” de la Izvorul Muntelui Bicaz. Orig.

8

504

Corespondenţă a Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice privind electrificarea unor comune şi sate şi alimentarea cu energie electrică a unor oraşe.

7

Secret

505

Informare şi notă a Comitetului pentru Aşezămintele Culturale din R. P. Română privind preocuparea cultural-educativă a sfaturilor populare precum şi adresa Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind situaţia şcolilor tehnice de gospodărie comunală. Orig.

29

506

Note informative ale Direcţiei Gene- rale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind campania agricolă de vară.

164

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 251: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

507

Instrucţiuni cu privire la desfăşurarea adunărilor generale din G.A.C-uri şi note informative privind situaţia din unele G.A.C-uri. Anexe.

1953 35

Secret

508

Instrucţiuni ale Ministerului Gospodăriei Silvice privind definirea pădurii şi a circulaţiei materialelor lemnoase. Copie.

35

509

Informări privind discuţiile purtate în cadrul Conferinţei Interconfesionale din Timişoara întocmite de Mitropolitul Timişoarei, Lăzărescu Orig.

11

Strict Secret

510

Referate asupra organizării şi funcţionării staţiunilor Sovata, Călimăneşti şi Olăneşti şi privitor la aşezarea ţiganilor nomazi. Orig.

10

511

Note informative adresate vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri Gheorghe Vidraşcu privind aspecte deosebite din diferite regiuni din ţară. Orig., copii.

134

Secret

512

Telegramele unor sfaturi populare privind terminarea campaniei agricole, realizarea planului de colector, pagubele provocate de ploi şi altele.

40

Secret

513

Orig., copii. Adresele de înaintare a unor lucrări ministerelor şi sfaturilor populare. Orig., copii.

41 Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 252: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

514

Cereri, reclamaţii şi sesizări adresate vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri Gheorghe Vidraşcu privind spaţiul locativ.

363

Secret

515

Orig., copii. Cereri, reclamaţii şi sesizări adresate vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri Gheorghe Vidraşcu privind spaţiul locativ.

619 Secret

516

Orig., copii. Proiect de stat de organizare a conducerii supreme, aparatul de lucru şi Serviciul administrativ al conducerii supreme; stat de organizare a eşalonului 1 al C.C. al P.M.R. şi a unor ministere; proiectul statului de organizare a conducerii operative teritoriale; statul de organizare al Direcţiei Speciale a Consiliului de Miniştri. Note privind unele măsuri de luat cu ocazia stabilirii trupelor sovietice în alte regiuni ale ţării. Orig., copii, schiţe.

1952-1953

196

Strict Secret

517

Vol.1

Proiecte de decret, referate privind problemele organizatorice ale Ministerului Afacerilor Interne şi a Direcţiilor de Apărare Locală Antiaeriană, a Trupelor de Pază şi Pompieri. Informări ale Comisiei Controlului de Stat privind controlul la unele depozite de muniţii; proiect de hotărâre, tabele şi instrucţiuni privind problema pazei militarizate. Memoriu privind nevoile de legătură de telecomunicaţii necesare apărării locale antiaeriene; planul traseelor liniilor metroului din Bucureşti; note-raport privind înfiinţarea unităţilor militare de

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 253: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Apărare Locală Antiaeriană (ALA). Orig, copii, anexe, hărţi.

1953

518

Vol.2

Proiecte de decret, referate privind problemele organizatorice ale Ministerului Afacerilor Interne şi a direcţiilor de apărare locală antiaeriană, a trupelor de pază şi pompieri. Informări ale Comisiei Controlului de Stat privind controlul la unele depozite de muniţii; proiect de hotărâre, tabele şi instrucţiuni privind problema pazei militarizate. Memoriu privind nevoile de legătură de telecomunicaţii necesare apărării locale antiaeriene; planul traseelor liniilor metroului din Bucureşti; note-raport privind înfiinţarea unităţilor militare de Apărare Locală Antiaeriană (ALA). Orig, copii, anexe, hărţi.

314

SSID

519

Vol.1

Rapoarte cu privire la deblocarea de muniţie în perioada 1947-1953, pentru armamentul scos din dotarea armatei R.P.R. şi controale efectuate asupra armamentului scos din uz; notă-raport privind investiţiile din sectorul special în anii 1951-953. Convenţia privind livrarea de armament de către R. Cehoslovacă, R .P. Română. Instrucţiuni cu privire la întocmirea planului de mobilizare economică. Orig., copii, anexe, carnet de notiţe.

1953-1954

Strict Secret

520

Vol.2

Rapoarte cu privire la deblorarea de muniţie în perioada 1947-1953, pentru armamentul scos din dotarea armatei R.P.R. şi controale efectuate asupra armamentului scos din uz. Notă raport privind investiţiile din sectorul special în anii 1951-953. Convenţia privind livrarea de armament încheiată între

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 254: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Cehoslovacia şi România. Instrucţiuni cu privire la întocmirea planului de mobilizare economică. Orig., copii, anexe, carnet de notiţe.

1953-1954

466

521

Fişe cu situaţii zilnice de deblorări şi distrugeri de muniţii şi armament în anii 1946-1947 pe şantierul „Rudeni” (evidenţă ţinută de Ministerul Economiei Naţionale) şi corespondenţă privind delaborarea de muniţii. Orig.

281

SSID

522

Situaţii informative, procese verbale întocmite de colectivul tehnic în legătură cu starea unor muniţii şi armamente. Orig., anexe.

105

SSID

523

Note şi tabele privind armamentul şi muniţiile trecute în circuitul economic în anii 1948-1953; stadiul lucrărilor de reparaţii şi utilare a depozitelor de muniţii. Orig., anexe.

88

SSID

524

Rapoarte ale colectivului tehnic privind controalele efectuate de Comisia Controlului de Stat privind depozitarea, conservarea, întreţinerea şi evidenţa muniţiilor, armamentului şi tehnicii de luptă, precum şi delaborarea, distrugerea şi dezmembrarea acestor materiale. Orig., anexe.

76

SSID

525

Rapoarte, tabele, situaţii şi extrase din procesele verbale de control privind muniţiile, armamentul şi tehnica de luptă delaborate, dezmembrate şi distruse; fişe personale ale celor vinovaţi de aceste distrugeri. Orig., copii.

217

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 255: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

526

Procese verbale, note informative, referate privind controalele efectuate asupra delaborării, distrugerii şi dezmembrării de muniţii şi armament pe şantierele şi din depozitele: Recuperarea, Laboratorul, CAFA, Iteşti, Frănceşti, Petreşti Rudeni şi altele. Orig., anexe.

1953

267

SSID

527

Procese verbale, note informative, referate privind controalele efectuate asupra delaborării, distrugerii şi dezmembrării de muniţii şi armament pe şantierele şi din depozitele: Filiaşi, Strejeşti, Mediaşi, Fântânele, Curtişoara Chirdoveni şi altele. Orig., anexe.

508

SSID

528

Procese verbale, note informative, referate privind controalele efectuate asupra delaborării, distrugerii şi dezmembrării de muniţii şi armament pe şantierele şi din depozitele: Străjeret, Târgovişte, Măgurele Reghin, Breţcu şi altele. Orig., anexe.

308

SSID

529

Procese verbale, note informative, referate privind controalele efectuate asupra delaborării, distrugerii şi dezmembrării de muniţii şi armament pe şantierele şi din depozitele: Mârşa, Berceni, Teiş, Apaţa, Bascov şi altele. Orig. anexe.

331

SSID

530

Procese verbale, note informative, referate privind controalele efectuate asupra delaborării, distrugerii şi dezmembrării de muniţii şi armament pe şantierele şi din depozitele: Trifeşti,

240

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 256: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Sihlea, Cislău, Baceşti, Muncelu, Valul lui Traian, Hinog, Nicolae Bălcescu, Tulcea, Ţiglina, Codru şi la altele. Orig., anexe.

531

Procese verbale, situaţii informative, note privind controalele efectuate asupra delaborării distrugerii şi dezmembrării de muniţii şi armament pe şantierele şi depozitele Comandamentului Forţelor Aeriene Militare, Depozitului central de materiale de transmisiuni şi Comandamentului Marinei Militare. Orig., copii.

190

SSID

532

533

Referate şi informare privind înfiinţarea Uzinei de Reparat Avioane Bacău şi controlul efectuat la această uzină. Proces verbal al şedinţei Direcţiei speciale privind activitatea desfăşurată şi propuneri de decorare şi premiere a lucrătorilor acestei direcţii. Referate în legătură cu planul de investiţii în sectorul special şi contractele de aprovizionare tehnico-materiale ale MFA şi MAI. Orig., copii. Instrucţiuni şi rapoarte referitoare la organele speciale care se ocupă de mobilizare şi metodica întocmirii lucrărilor de mobilizare economică. Informare cu privire la planul de mobilizare al Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

1953-1955

1953-1956

326

157

Strict secret

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 257: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

534

Avize ale Ministerului Afacerilor Interne asupra încadrării unor persoane la Direcţia Specială a Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

13

Strict Secret

535

Notă privind unele probleme legate de atribuţiile Comitetului pentru Preţuri în conformitate cu Decretul 172/1953; telegrame de condoleanţe cu ocazia încetării din viaţă a lui Iosif Visarionovici Stalin. Orig., copii.

1953

18

536

Proiect de hotărâre şi referat întocmite de Ministerul Comerţului Exterior privind importul de materii prime pentru industria uşoară, de produse alimentare şi diferite materiale din ţări capitaliste pe trim.I/1954, situaţii referitoare la contractări şi realizări pe produse principale şi ţări, la import-export. Orig., anexe.

113

Strict Secret

537

Referat asupra transporturilor de ţiţei şi produse petroliere în anii 1953-1955.

10

538

539

Regulamentele de organizare şi funcţionare ale Întreprinderii piscicole „Flota de Larg”, Întreprinderii de construcţii şi amenajări piscicole şi al Flotei industriei pescăreşti din R.P.R. Orig., copii. Referatele Secţiei cultural-socială privind constatările efectuate cu ocazia deplasărilor în diferite regiuni din ţară privitor la activitatea sanitară. Orig.

110

11

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 258: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

540

Adrese de răspuns ale unor ministere şi alte organe centrale la adresa Ministerului Afacerilor Externe prin care se solicită a se comunica existenţa în România a unor monumente, şcoli etc. cu numele pedagogului ceh Komensky date necesare muzeului memorial din Cehoslovacia, al numitului pedagog. Orig., copii.

1953 13

Secret

541

Circulare ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri însoţite de materialul documentar care a stat la baza întocmirii lor şi adrese de răspuns din partea diferitelor instituţii de stat. Orig., copii.

400

542

543

544

Circulare ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri însoţite de materialul documentar care a stat la baza întocmirii lor şi adrese de răspuns din partea diferitelor instituţii de stat. Orig., copii. Referate privind organizarea şi funcţionarea secţiilor de stare civilă, precum şi în legătură cu eliberarea şi legalizarea actelor de stare civilă. Orig., copii. Comunicat al Comisiei pentru paşapoarte, vize şi repatrieri privind eliberarea de paşapoarte şi a vizelor de intrare şi ieşire din ţară, precum şi cereri de prelungire a termenului de şedere în ţară a consilierilor sovietici şi de obţinere a vizelor necesare părăsirii ţării de către unele persoane. Orig., copii.

374

304

51

Secret Serviciu

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 259: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

545

Rapoarte şi referate ale unor ministere privind situaţia unor fonduri arhivistice şi nerespectarea instrucţiunilor Arhivelor Statului de către unele sfaturi populare. Orig., copii.

1953 38

Strict Secret

546

Rapoarte ale sfaturilor populare regionale privind activitatea şcolilor de cadre şi şcolilor politico-administrative, precum şi situaţii numerice ale cadrelor sfaturilor populare care au absolvit şcoli de cadre şi de partid în perioada 1951-1953. Orig., copii.

560

547

548

Referate, note, adrese cu constatările brigăzilor de îndrumare şi control al muncii de alfabetizare ale Ministerului Învăţământului şi corespondenţa privind diferite acţiuni de alfabetizare- Orig. Referate, note, tabele privind diferite probleme din agricultură; desfăşurarea campaniei agricole, contractări, legumicultură, lipsă de furaje, amenajarea şi repopularea cu peşte a unor eleşteie, patronarea S.M.T-urilor şi a gospodăriilor agricole de stat de către uzine şi întreprinderi industriale, situaţia livrărilor de seminţe cu împrumut sfaturilor populare şi altele. Orig., copii.

94

311

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 260: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

549

Referate şi note informative privind diferite probleme din agricultură; desfăşurarea campaniilor agricole, organizarea stânelor cooperatiste, înmânarea sarcinilor de cultură şi predare către gospodăriile chiabureşti, aprovizionarea cu furaje, măsuri trasate sfaturilor populare în vederea combaterii bolilor şi dăunătorilor în pomicultură şi culturile agricole, statutul model al întovărăşirilor agricole de ţărani muncitori din regiunea de munte şi altele. Orig., copii.

1953 288

Secret

550

Referate, note informative şi procese verbale privind diferite probleme din agricultură: desfăşurarea campaniei agricole, combaterea dăunătorilor şi a febrei aftoase, înmânarea sarcinilor de cultură şi predare pentru gospodăriile chiabureşti, îngrăşarea animalelor, deficienţe în completarea registrului agricol şi în sectorul zootehnic al gospodăriilor agricole de stat şi altele. Orig., copii.

357

551

Referate, rapoarte şi buletine informative privind diferite probleme agricole: desfăşurarea campaniei agricole, abuzuri şi nereguli în unele staţiuni de montă, tabele cu încadrarea viilor din diferite regiuni pe categorii de fertilitate, funcţionarea preselor de ulei, îngrădirea extinderii epizootiei de febră aftoasă şi în legătură cu cererile privind predările de cote. Orig., copii.

379

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 261: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

552

Referate, situaţii, instrucţiuni privind colectările şi achiziţiile de produse agricole şi animale. Orig., copii.

1953 381

Secret

553

Referate, situaţii, instrucţiuni privind colectările şi achiziţiile de produse agricole şi animale. Orig., copii.

498

Strict Secret

554

Referate şi situaţii privind colectările şi achiziţiile de produse agricole şi solicitarea reducerii de cote obligatorii. Orig., copii.

464

Secret

555

Cereri însoţite de corespondenţa respectivă privind solicitarea reducerii de cote obligatorii pentru produse animale şi vegetale. Orig., copii.

480

Strict Secret

556

557

558

Cererea lui Gheorghe C.Bratu, pogorean din comuna Urlaţi, raionul Cricov, regiunea Ploieşti cu o scurtă notă a acestuia privind „Păstrarea strugurilor de calitate printr-o nouă metodă simplă şi puţin costisitoare „cu rezoluţia dr. Petru Groza. Orig., copii. Analiză a activităţii medico-sanitare pe anul 1952 în R.P.R., ordine, instrucţiuni şi cereri privind deficienţe igienico-sanitare şi diferite alte probleme cu caracter sanitar. Orig., copii Referate, note informative şi rapoarte informative în legătură cu cererile unor ţărani din regiunile lovite de calamităţi naturale de a li se da, sub formă de

17

177

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 262: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

558

împrumut până la noua recoltă, cereale pentru hrană şi nota de drum a lui Petru Groza, întocmită în urma călătoriei făcute prin ţară, privind distribuirea grâului ţărănimii sărace din comuna Pogăneşti, raionul Lugoj. Orig., copii.

1953 134

559

Vol.1

Decizii, procese verbale, referate, memorii privind exproprieri de terenuri şi imobile şi contestaţiile respective. Orig., copii, planuri, schiţe.

254

Secret

560

Vol.2

Vol.3

Decizii, procese verbale, referate, memorii privind exproprieri de terenuri şi imobile şi contestaţiile respective. Orig., copii, schiţe.

435

561

562

563

Decizii, procese verbale, referate, memorii privind exproprieri de terenuri şi imobile şi contestaţiile respective. Orig., copii, schiţe. Note, referate şi memorii privind rechiziţionarea unor bunuri mobile şi imobile, necesare desfăşurării activităţii economice a unor întreprinderi şi sfaturi populare. Orig., copii. Memorii, declaraţii şi referate privind evacuarea şi dislocarea unor locatari din diferite regiuni din ţară şi contestaţiile respective. Orig., copii, schiţe.

588

486

580

secret

564

Memorii, declaraţii şi referate privind evacuarea şi dislocarea unor persoane din diferite regiuni din ţară. Orig., copii, schiţe.

488 Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 263: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

565

Vol.3

Memorii, declaraţii şi referate privind evacuarea şi dislocarea unor locatari din diferite regiuni din ţară şi contestaţiile respective. Orig., copii, schiţe.

1953 647

Secret

566

Vol.1

Decizii şi buletine oficiale ale sfaturilor populare regionale, trimise spre informare. Orig., tipărituri.

302

567

568

569

570

571

572

Vol.2

Decizii şi buletine oficiale ale sfaturilor populare regionale, trimise spre informare. Orig., tipărituri. Decizii şi buletine oficiale ale sfaturilor populare regionale, trimise spre informare. Orig., tipărituri. Decizii şi buletine oficiale ale sfaturilor populare regionale, trimise spre informare. Orig., tipărituri. Decizii şi buletine oficiale ale sfaturilor populare regionale, trimise spre informare. Orig., tipărituri. Decizii şi buletine oficiale ale sfaturilor populare regionale, trimise spre informare. Orig., tipărituri. Decizii şi buletine oficiale ale sfaturilor populare regionale, trimise spre informare. Orig., tipărituri.

119

189

105

300

125

417

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 264: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

573

Vol.8

Decizii şi buletine oficiale ale sfaturilor populare regionale, trimise spre informare. Orig., tipărituri, broşură.

1953 252

574

Vol.9 Decizii şi buletine oficiale ale

sfaturilor populare regionale, trimise spre informare. Orig., tipărituri.

239

575

Vol.10

Decizii şi buletine oficiale ale sfaturilor populare regionale, trimise spre informare. Orig., tipărituri.

49

576

Vol.1

Referatele Secţiei juridice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri la adresele unor instituţii privind aplicarea unor H.C.M-uri şi la diverse probleme ridicate de instituţii de stat şi cooperatiste, persoane juridice. Orig., copii.

202

StrictSecret

577

Vol.2

Referatele Secţiei juridice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri la adresele unor instituţii privind aplicarea unor H.C.M-uri şi la diverse probleme ridicate de instituţii de stat şi cooperatiste, persoane juridice. Orig., copii.

676

578

Note şi referate privind situaţia juridică a terenului fostă proprietate a Rafinăriei de petrol italiană-maghiară din Cluj. Orig., copii, foto.

1952-1954

83

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 265: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

579

Vol. I

Note informative, memorii şi declaraţii privind abaterile şi abuzurile săvârşite de unii preşedinţi ai sfaturilor populare şi de conducătorii unor instituţii, semnalarea unor nereguli la sfaturile populare şi cercetările efectuate. Orig., copii.

1953

687

580

Vol. 2

Note informative, memorii şi declaraţii privind abaterile şi abuzurile săvârşite de unii preşedinţi ai sfaturilor populare şi de conducătorii unor instituţii, semnalarea unor nereguli la sfaturile populare şi cercetările efectuate. Orig., copii.

270

Secret

581

Informare privind perspectiva de dezvoltare a industriei locale a regiunii Timişoara. Orig., anexe.

1953

582

Referate şi note informative privind dezvoltarea reţelei comerciale, stabilirea de preţuri şi unele deficienţe în aplicarea regimului de stabilire a lor, preţuri înregistrate în diferite pieţe din ţară, preţuri practicate de producători la unele produse alimentare, tarife şi criteriul de taxare pentru apă, canal şi salubritate. Orig., copii, anexe.

411

Secret

583

Note informative şi referate privind activitatea cultural-sportivă dusă de sfaturile populare şi lipsurile constatate în activitatea lor. Orig., copii.

289

584

Referate, note, procese verbale privind situaţia monumentelor naturii şi a monumentelor istorice, protecţia şi restaurarea lor. Orig., copii

86

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 266: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

585.

Cereri şi memorii privind donaţia unor terenuri şi clădiri statului român, conform HCM nr.308/1953 şi referatul Secţiei juridice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind renunţarea moştenitorilor chiaburilor la terenurile moştenite pentru a se deschiaburi. Orig., copii.

1952-1953

203

586

Observaţii ale unor sfaturi populare şi ale unor secţii de specialitate ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri la proiectul de regulament privind organizarea şi funcţionarea sfatului popular regional, sinteză şi notă informativă privind desfăşurarea sesiunilor sfaturilor populare regionale şi raionale, solicitarea lărgirii schemelor unor secţiuni ale sfaturilor populare, probleme privind rezolvarea cererilor oamenilor muncii, constatări privind modul de aplicare a HCM nr.1447/1951, privind îmbunătăţirea activităţii financiare a sfaturilor populare şi alte probleme ridicate de sfaturile populare. Orig., copii.

1953

232

587

Protocoale de colaborare ale Comitetului de Radio al R.P.R. cu Radiodifuziunea sovietică şi cu Oficiul de Radio al R. P. Ungare, precum şi co- respondenţă privind venirea în ţară a unor specialişti din străinătate pentru montarea unor instalaţii. Orig., copii.

64

Secret Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 267: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

588

Tabele şi referate în legătură cu propuneri de acordări sau retrageri de decoraţii cu ocazia diferitelor aniversări. Orig., copii.

1953 226

589

Situaţii informative privind diferite măsuri organizatorice în legătură cu alegerea de deputaţi în sfaturile populare şi de asesori populari, precum şi date statistice cu privire la situaţia femeii şi copilului. Orig., copii.

69

590

Vol.I

Dări de seamă şi planuri de muncă privind activitatea unor ministere şi alte instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii, anexe.

359

591

Vol. II

Dări de seamă şi planuri de muncă privind activitatea unor ministere şi alte instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii, anexe.

511

Secret

592

593

Vol. III

Dări de seamă şi planuri de muncă privind activitatea unor ministere şi alte instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliu- lui de Miniştri Orig., copii, anexe. Dări de seamă şi planuri de muncă privind activitatea unor ministere şi alte instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii, anexe.

427

450

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 268: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

594

Vol.V

Dări de seamă şi planuri de muncă privind activitatea unor ministere şi alte instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii, anexe.

1953 493

595

Vol. VI

Dări de seamă şi planuri de muncă privind activitatea unor ministere şi alte instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii, anexe.

400

Secret

596

Vol. VII

Dări de seamă şi planuri de muncă privind activitatea unor ministere şi alte instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii, anexe.

413

597

Vol. VIII

Dări de seamă şi planuri de muncă privind activitatea unor ministere şi alte instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii, anexe

310

StrictSecret

598

Vol. IX

Dări de seamă şi planuri de muncă privind activitatea unor ministere şi alte instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii, anexe.

289

Strict Secret

599

Vol. X

Dări de seamă şi planuri de muncă privind activitatea unor ministere şi alte instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii, anexe

515

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 269: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

600

Vol. XI

Dări de seamă şi planuri de muncă privind activitatea unor ministere şi alte instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii, anexe.

1953 379

601

Raport, referat şi instrucţiuni referitoare la îndeplinirea de către ministere şi alte organe centrale a sarcinilor ce decurg din HCM nr.1298/1953 privind simplificarea şi raţionalizarea evidenţei tehnico-operative. Orig., tipărituri.

46

602

603

Corespondenţă în legătură cu cererile unor locuitoare din comuna Raciu, regiunea Ploieşti, decorate cu ordinul „Gloria Maternă” care solicită să fie împroprietărite cu pământ din rezerva de stat. Orig., copii. Referat al Ministerului Prevederilor Sociale privind activitatea ostilă statului a prof. dr. Ana Aslan la Institutul de geriatrie „Dr. C.I.Parhon” şi adresa privind solicitarea de către ministrul Safer Gheorghe a unui pistol şi a autorizaţiei de port-armă necesar deplasărilor făcute în ţară. Orig., copie.

24

8

604

Informări, dare de seamă şi referate privind sistematizarea şi aprovizionarea litoralului precum şi activitatea culturală în localităţile riverane Mării Negre. Orig., copii.

38 Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 270: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

605

Regulamente pentru organizarea transporturilor auto în cadrul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, tabel de repartizare a autovehiculelor şi şoferilor D.T.C.M. Orig., copii.

1952-1953

14

606

Memorii şi adrese de răspuns referitoare la repatrierea unor prizonieri de război. Orig., copii.

1953-1956

23

Secret

607

Raport, informare şi referate privind aprovizionarea comunelor locuite de moţi cu alimente şi diferite mărfuri, înfiinţarea unor cooperative meşteşugăreşti de prelucrare a lemnului şi repartizarea de material lemnos pentru exploatare şi valorificare. Orig., copii.

1953

22

608

609

610

Corespondenţă privind unele măsuri pentru rezolvarea problemei vagabonzilor, cerşetorilor şi prostituatelor. Orig., copii. Cereri şi memorii ale diferitelor persoane adresate dr.Petru Groza preşedintele Prezidiului Marii Adunării Naţionale, rezoluţiile acestuia şi referatele de răspuns ale diferitelor instituţii reclamate. Orig., copii. Corespondenţă privind măsurile necesare a se lua pentru conservarea zidurilor cetăţii de vest a Sucevei şi săpăturile necesare a se efectua pentru studierea trecutului oraşului Bucureşti. Orig., copii.

18

98

8

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 271: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

611

Referate privind lucrarea „Propuneri pentru introducerea unui nou sistem de cultură şi exploatarea pădurilor” de Iliescu Ioachim. Orig., copii, anexe.

76

612

Procese verbale, referate privind propunerile unor ministere de a se forma o comisie pentru studierea surpărilor de teren din oraşul Brăila şi măsurile necesare pentru asigurarea construcţiilor existente şi viitoare; raport - geologic privind consolidarea şi amenajarea Şcolii medii electrotehnice din Brăila. Orig., copii, planuri.

87

613

614

Referate privind transmiterea unor documente legate de activitatea lui Csany Laszlo, comisar guvernamental al Ardealului în 1848-1849, Ministerului Apărării Patriei din R.P.Ungară şi informarea Muzeului regional Arad privind activitatea lui Csany Laszlo. Orig., copii. Materiale documentare privind propunerea lui Krenn Konrad de a se introduce în alimentaţia publică pâine fabricată din făină integrală. Limba română, lb. germană; cupuri de presă.

31

162

615

Informări ale sfaturilor populare privind întreţinerea şi înfrumuseţarea cimitirelor eroilor români şi sovietici, întocmite în urma unui ordin circular al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig.

9

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 272: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

616

Referate şi informări privind unele măsuri luate pentru pregătirea Festivalului Mondial al Tineretului precum finanţarea, lucrările de investiţii şi aprovizionarea cu alimente. Orig., copii.

1953 34

617

Memorii şi referate privind acordarea şi renunţarea la cetăţenia română, informări ale preşedintelui Marii Adunări Naţionale referitoare la superficialitatea verificării cererilor de încetăţenire. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

20

618

Vol. I

Date privind situaţia garajelor din Bucureşti folosite de ministere şi unităţile subordonate. Orig., copii, schiţe.

389

619

Vol. II

Date privind situaţia garajelor din Bucureşti folosite de ministere şi unităţile subordonate. Orig., copii, schiţe.

327

620

Protocol privind livrarea de avioane şi material de aviaţie din URSS în RPR, încheiat la Moscova la 27 iunie 1953 . Orig., lb.rusă.

3

SSID

621

Protocol suplimentar la Convenţia dintre URSS şi RPR din 31 mai 1952 privind livrarea de semifabricate şi produse finite (Moscova, 8 septembrie 1953). Orig., lb.rusă.

5

SSID

622

Protocol privind livrarea documentaţiei tehnice pentru tehnica de luptă din URSS în RPR încheiat la Moscova la 24 noiembrie 1953 şi

11

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 273: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

623

împuternicirea sovietică. Orig., lb. rusă. Protocoalele nr.1 şi 2 încheiate la Bucureşti, la 27 iunie 1953, între R.P. Română şi R.P.Ungară privind extinderea Convenţiei încheiată la 28 august 1952, la colaborarea tehnică şi respectiv livrarea de armament şi material liniar pe anul 1954. Orig., copii, anexe, limba română, lb. rusă.

1953

36

SSID

624

Proces - verbal de predare - primire încheiat între Ecaterina Chivu şi Coliu Dumitru a unor documente referitoare la livrarea de armament din U.R.S.S în R.P.R. Notă raport privind situaţia contractărilor de armament pe credit din URSS. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

124

SSID

625

Note raport privind cumpărarea din U.R.S.S. în R.P.R. a armamentului de artilerie, staţiile de radio locaţie, avioane şi a altor materiale tehnice de luptă. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

99

SSID

626

Vol.1

Protocolul şedinţei de analiză a realizării planului de producţie armament şi muniţie pe anul 1952; dări de seamă asupra îndeplinirii planului sectorului special pe anul 1952 şi sem. I 1953; note raport privind planurile speciale de investiţii, livrări şi de aprovizionare cu materiale.

283

SSID

627

Vol. 2

Dări de seamă lunare, trimestriale şi anuale privind îndeplinirea planului special pe anul 1953. Orig.

1953-1954

204

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 274: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

628

Note privind importul de materiale militare din R.P.Ungară şi R.C. Cehoslovacă, documentaţia cerută de R.P. Ungară în cadrul ajutorului tehnic, proiectul de convenţiei în legătură cu livrările, predarea şi primirea mijloacelor de tehnică de luptă (documentaţii) ce se efectuează între ţările comuniste. Orig., copie; limba română, lb. rusă.

1953

166

SSID

629

Note raport privind importul de armament şi materiale tehnice militare din R.P.Polonă, practica românilor în uzinele de armament ale R.P.Polone, tranzitul pe teritoriul R.P.R. a materialelor militare pe care le livrează R.P.Polonă către R.P.Bulgaria. Orig., copii, anexă; limba română, lb. rusă.

236

SSID

630

Note privind importul de armament din U.R.S.S. şi R.Cehoslovacă. Perioada de funcţionare a armamentului importat înainte de livrare în R.P.R. Răspunsul primului ministru al R. Cehoslovace la cererea guvernului R.P.R. de reducerea unor livrări speciale. Punerea la dispoziţia R. Cehoslovace a 10 tone aur, trimiterea de specialişti la practică în R. Cehoslovacă. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

1952-1953

286

SSID

631

Note privind tranzitul prin R.P.R. a armamentului livrat de R. Cehoslovacă şi R.P.Ungaria către R.P.Bulgaria; proiect de Convenţie privind livrarea de materiale tehnice de către R.P.Română către R.P.Bulgaria. Orig., copii, limba română, lb. rusă.

1952-1953

28

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 275: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

632

Plan de activitate privind livrarea către R.P.R. a unor materiale militare de către ţări comuniste; notă şi situaţie privind Convenţia intervenită între R.P.R. şi R.P.R. la 23 august 1952 privind livrarea de materiale militare instrucţiuni privind recepţionarea produselor militare ce se importă din ţările comuniste. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

1952-1954

71

SSID

633

Situaţii privind planul de import pe anul 1953 şi a restanţelor din planul pe 1952, precum şi note de reducere a planului de import pentru sectorul special. Orig., copii.

1952

100

Strict Secret

634

Proiectul înfiinţării unei reţele telefonice interurbane în serviciul C.C. al P.M.R. Consiliului de Miniştri, Ministerul Forţelor Armate, Ministerul Securităţii Statului, Ministerul de Interne şi alte ministere importante. Orig., copii, anexe, hărţi.

1953

103

SSID

635

Planuri de repartiţii pe anul 1953 pentru investiţii şi producţie- pe beneficiari. Orig.

237

Secret

636

Planuri de repartiţii pe anul 1953 pentru investiţii şi producţie- pe beneficiari. Orig.

91

637

Date asupra garajelor Ministerului Forţelor Armate din Bucureşti. Orig., schiţe.

109

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 276: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

638

Sarcina de proiectare pentru instalaţiile de captarea apei şi refularea ei pe o conductă metalică într-un rezervor, în regiunea Întorsătura Buzăului. Orig., planuri.

1953 20

Strict Secret

639

Sarcina de proiectare privind construirea conductei de transportat gaze pentru regiunea Întorsura Buzăului. Orig., planuri.

19

Strict Secret

640

Raport geologic asupra terenurilor pentru construcţii la indicativul B.1.

10

641

vol.1

Sarcina de proiectare, studiul economic şi energetic al liniei de transport de energie electrică, la tensiunea de 35 kv ce leagă staţia de transformare nr.1–Oraşul Stalin cu alte staţii de transformare învecinate. Orig., copii.

6

Strict Secret

642

Vol. 2

Sarcina de proiectare, studiul tehnic al liniei de transport de energie electrică, la tensiunea de 35 kv ce leagă staţia de transformare nr.1–Oraşul Stalin cu alte staţii de transformare învecinate. Orig., copii.

30

Strict Secret

643

644

Memoriu tehnic al proiectului „Amplasarea de locuinţe individuale tip pe un teren dat” întocmit de Institutul de proiectări pentru construcţii industriale. Orig., planuri. Referat privind normarea activităţii didactice în învăţământul medical superior şi notă privind unele probleme din activitatea Ministerului Învăţământului.

42

16

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 277: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

645

Informări privind unele aspecte ale muncii de control şi îndrumare ale Ministerului Învăţământului Public şi corespondenţă referitoare la ţinerea unor consfătuiri cu şefii secţiilor de învăţământ. Orig., copii.

22

646

Memorii asupra necesităţii menţinerii la Constanţa a Institutului de Pescuit şi Piscicultură şi cu privire la greutăţile institutului de mine şi cel de pescuit şi piscicultură în domeniul spaţiului, cantinei, cazării corpului didactic etc. Orig., copii.

24

647

Dare de seamă asupra activităţii Institutului de Limbi Străine.

18

648

Referate privind situaţia editării manualelor şcolare. Orig., copii.

87

649

650

651

Contrapropunerile Comitetului pentru Artă la cifrele de control pentru investiţii pe anul 1954 şi propunerile Ministerului Învăţământului Superior privind mărirea cifrei de control la investiţii pentru anul 1954. Orig., copii. Material informativ privind calitatea hârtiei necesară industriei poligrafice. Material informativ asupra aplicării directivelor Biroului Politic al C.C. al P.M.R. privind măsurile necesare pentru îmbunătăţirea compoziţiei de clasă a elevilor şi studenţilor.

18

23

30

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 278: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

652

Material informativ privind vizita în Uniunea Sovietică a delegaţiei Ministerului Învăţământului Public.

184

653

Orig., copii Propuneri pentru repartizarea în producţie a absolvenţilor institutelor de învăţământ superior şi ai şcolilor medii tehnice.

438

654

Orig., copii. Corespondenţa diferitelor ministere privind repartizarea în producţie a absolvenţilor şi candidaţilor în ştiinţe, întorşi de la studii din URSS. Orig., copii.

380

655

Memorii privind activitatea Floricai Bagdasar şi observaţiile sus numitei la articolul publicat în ziarul Scânteia „Pentru lichidarea deformărilor antiştiinţifice în domeniul pedagogiei”. Orig., copii.

50

656

Documentarea tehnică în R.P.R.

10

657

Scurtă informare privind activitatea Academiei R.P.R. şi tabel cu protocoalele înaintate ministerelor de Academie, în cursul anului 1953.

22

658

659

Orig., copii. Referate cu propunerile pentru îmbunătăţirea condiţiilor materiale de funcţionare a instituţiilor culturale de masă. Proiectul de plan de şcolarizare în învăţământul superior pentru anii şcolari ai perioadei 1953-1956 şi pentru învăţământul mediu tehnic.

11

157

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 279: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

660

Material informativ privind acordarea de burse, cazare şi asistenţă socială studenţilor şi elevilor. Orig., copii.

12

661

Informare privind propunerile Biroului regional de partid Timişoara pentru decorarea unor cadre didactice. Orig.

7

662

Material informativ privind activitatea Institutului „Maxim Gorki”. Orig.

8

663

Corespondenţa Ministerului Învăţământului Superior referitoare la planul său de import.

4

664

Material informativ privind investiţiile în învăţământ şi situaţia creditelor propuse, pe anul 1954, de Ministerul Învăţământului.

19

Strict Secret

665

Referat asupra învăţământului din ţara noastră.

32

666

667

668

Corespondenţă privind activitatea Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport (situaţia veniturilor, cheltuielilor, realizări de economii, propuneri de noi membrii în comitet şi altele). Corespondenţă referitoare la acţiunea de verificare a cadrelor didactice şi propuneri pentru schimbări de atribuţii în Ministerul Învăţământului. Dare de seamă asupra activităţii Institutului de Ştiinţe Economice şi Planificare „V.I.Lenin” Bucureşti pe anul universitar 1953/1954.

9

9

51

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 280: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

669

Profilul actual al învăţământului superior, tehnic şi profesional; tabele cu studenţii existenţi, înscrişi în anul 1953/1954. Orig., copii.

33

670

Tabele cu conductorii ştiinţifici propuşi pentru aspirantură. Unele măsuri pentru ridicarea nivelului activităţii cadrelor de ştiinţe sociale. Orig., copii.

18

671

Propuneri privind reorganizarea Ministerului Învăţământului Superior şi Ministerul Învăţământului Public; nota privind felul în care a fost rezolvată problema unei secţii fără frecvenţă în învăţământul juridic superior. Orig., copii.

95

672

Referat privind unele probleme din munca Comitetului pentru Învăţământul Superior. Orig., copii.

1953

9

673

Referatul Secţiei industrie uşoară privind construcţiile de locuinţe în anul 1953.

6

674

Orig., copii. Propuneri privind concentrarea unor organe centrale ce se ocupă cu probleme de învăţământ şi măsuri pentru îmbunătăţirea procesului de învăţământ în şcoli şi facultăţi pe baza documentelor de partid. Orig., copii.

11

675

Dare de seamă a Ministerului Învăţământului Public asupra îndeplinirii sarcinilor stabilite prin HCM

68

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 281: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

676

677

678

2875 /1953 cu privire la pregătirea şcolilor în vederea deschiderii anului şcolar 1953/1954. Planul de dezvoltare a învăţământului superior pe anul 1953/1954 şi planurile de învăţământ pentru şcolile elementare şi medii cu limba de predare a naţionalităţilor conlocuitoare. Cereri, reclamaţii, sesizări. Orig., copii. Material informativ privind bugetele unor instituţii de cultură. Orig., copii.

1953

16

34

188

61

679

680

Propunerile Ministerului Învăţământului Superior şi Comisiei de Stat cu privire la reglementarea cumului de funcţii a personalului didactic. Planul de activitate al Colegiului Ministerului Învăţământului şi felul cum a fost îndeplinit Orig., copii. Tabele cuprinzând date asupra şcolilor profesionale comerciale, şcolilor profesionale ale Rezervelor de Muncă şi şcolilor de calificare.

16

87

681

Referat privind rezolvarea problemei şcolilor din satele cu ciangăi din regiunea Bacău.

6

682

Material informativ asupra profilului, planurilor de şcolarizare, situaţia manualelor şi date privind personalul didactic de la şcolile elementare, medii tehnice şi superioare.

435

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 282: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

683

Dare de seamă asupra realizării planului Ministerului Comerţului Interior, pe trim.1/1953.

1953

92

Strict Secret

684

Dare de seamă a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii cu privire la dezvoltarea şeptelului.

57

Strict Secret

685

Informări ale Ministerului Comerţului Interior privind sarcinile de aprovizionare în legătură cu cel de al III- lea Congres Mondial al Tineretului şi cel de al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Bucureşti între 25.VII-16.VIII 1953. Orig., copii.

73

686

Proiect de HCM privind îmbunătăţirea sistemului de organizare, salarizare şi premiere a personalului operativ, de conducere şi tehnic din organizaţiile cooperatiste şi sarcini de achiziţii. Orig., copii.

19

687

Referate ale Ministerului de Justiţie privind contractările de vinuri, anterior reformei băneşti din 1952. Orig., copii.

64

688

Plan de muncă al Direcţiei Financiare; evidenţele contabile pentru lichidarea activelor şi pasivelor ce grevează asupra patrimoniului unităţilor cooperaţiei; memoriu privitor la îmbunătăţirea activităţilor de aprovizionare şi desfacere.

22

689

Propunerile Ministerului Comerţului Interior privind îmbunătăţirea muncii Inspecţiei Comerciale de Stat.

30

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 283: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

690

691

692

Referate privind trecerea magazinelor de desfacerea pâinii la Ministerul Comerţului Interior şi preluarea centrelor de desfacerea cărnii de către Ministerul Comerţului Interior şi Centrocoop. Orig., copii. Referat însoţit de anexe privind propunerile Ministerului Comerţului Interior privind îmbunătăţirea aprovizionării oamenilor muncii. Orig. Copii Referat însoţit de anexe privind planul de aprovizionare cu legume şi zarzavaturi şi constituirea rezervelor de iarnă. Orig., copii.

1953

48

90

82

693

Consideraţiuni asupra realizării planului de desfacere şi circulaţiei mărfurilor pe trim.III/1953. Orig., copii.

159

694

Rapoarte ale Ministerului Comerţului Interior pe lunile iulie-august 1953, privind îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei cu produse de larg consum şi produse alimentare. Orig., copii.

23

695

Propuneri ale Ministerului Comerţului Interior privind îmbunătăţirea salarizării personalului din comerţul de stat. Orig., copii.

67

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 284: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

696

Referate şi situaţii privind mişcarea mărfurilor industriale din „Fond Unic” şi a produselor agricole achiziţionate în schimb pe luna martie şi situaţia importului de mărfuri de larg consum. Orig., copii.

1953

17

Secret

697

698

Corespondenţă privind înmânarea sarcinilor de cultură şi urmărirea sarcinilor de livrare a producţiei de la gospodăriile chiabureşti şi urgentarea suplimentării fondului nescriptic al Ministerului Comerţului Interior. Orig., copii Notă informativă în legătură cu cercetarea cazului Alexe Maria de la O.C.L. Galaţi. Orig., copii.

9

20

Secret

699

Raportul Ministerului Comerţului Interior asupra măsurilor luate în vederea aprovizionării centrelor carbonifere din ţară cu prilejul Zilei minierului. Orig., copii.

34

700

Plan de muncă privind organizarea celui de al II-lea Congres al cooperativelor de aprovizionare şi desfacere; raport asupra măsurilor luate pentru îmbunătăţirea situaţiei economice, politice şi sociale a populaţiei din regiunea de munte a regiunii Cluj. Orig., copii

24

701

Plan de şedinţă al Centrocoop-ului pe trim. I /1953 şi planurile de muncă ale Colegiului Ministerului Comerţului Interior pe trim. I şi IV/1953 însoţite de anexe: realizarea planului de

124

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 285: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

702

703

aprovizionare, intrarea mărfurilor, achiziţiile, planul de desfacere etc. orig., copii Raport şi corespondenţă privind acoperirea planului de repartiţii pe trim. IV, livrarea de carburanţi pentru regiunea Hunedoara, instrucţiuni în legătură cu analiza reţelei comerciale pe anii 1954-1955 şi sprijinirea cu autocamioane pentru achiziţionarea de legume, zarzavaturi şi fructe. Orig., copii. Referate asupra deplasării pe teren în regiunea Constanţa pentru analiza realizării sarcinilor de plan pe anul 1952 de către întreprinderile piscicole şi cu privire la amplasarea fabricii de zahăr la Podagi, regiunea Craiova. Orig., copii.

1953

14

18

14

704

Raport asupra activităţii comerciale în sectorul mărfurilor industriale pe anul 1953.

31

Secret

705

Orig., copii Rapoarte pivind principalele produse de larg consum şi îndreptar pentru întocmirea raportului de conjunctură a comerţului din regiuni. Orig., copii.

68

706

Proiect de dare de seamă a Comitetului Executiv Centrocoop privind aprovizionarea şi desfacerea pe anul 1953; raportul Comisiei de cenzori şi Directivele C.C. al PCR cu privire la activitatea cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere şi sarcinile ei pe viitor. Orig. Copii.

69

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 286: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

707

708

709

Tabele cu mărfurile propuse pentru export şi import, necesarul de zahăr pentru comerţul de întâmpinare şi necesarul de maşini pentru transporturi. Orig., copii. Tabel nominal cu lucrătorii şi funcţionarii din sistemul cooperaţiei de consum, cu o scurtă caracterizare, propuşi pentru decorare cu prilejul celei de a „10 aniversări a eliberării patriei noastre”. Orig., copii. Hărţi cu suprafeţele cultivate cu sfeclă de zahăr şi cu fabricile de zahăr existente în anul 1952.

1953

29

35

3

710

Informări cu privire la fondul de mărfuri în cadrul comerţului de întâmpinare, propunerile de plan ale Cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere pe anul 1954 şi situaţia planului de producţie pe trim. IV/1953 şi realizarea lui. Orig., copii

25

711

Raport cu privire la reînfiinţarea Asociaţiei cultivatorilor de sfeclă de zahăr din R.P.R.. Propuneri pentru stimularea acestei culturi şi situaţia livrărilor către unităţile cooperatiste.

8

712

Orig., copii. Rezumatul lucrării „Bazele fiziologice ale rezistenţei la ger” de Tumanov.

37

713

Raport de analiză asupra realizării planului cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere în cursul trim. III/1953.

20

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 287: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

714

715

Informări privind analiza rapoartelor de activitate ale instructorilor, desfăşurarea adunărilor generale pentru alegerea împuterniciţilor şi măsurile ce se impun pentru rezolvarea problemelor ridicate de cooperatori în adunările generale. Orig., copii. Referat de prezentare a dării de seamă privind activitatea economico-financiară a unităţilor şi formaţiunilor Centrocoop pe anul 1952 şi contul de execuţie bugetară pe 1952. Orig., copii.

1953

188

46

716

Dare de seamă şi raport asupra activităţii Direcţiei de aprovizionare şi repartiţii a Centrocoopului.

61

717

Stenograma şedinţei direcţiilor comerciale din Centrocoop (10-11.IV.1953) şi informare privind aplicarea HCM nr.2776 la contractele comerciale în cadrul cooperaţiei. Orig., copii.

35

718

Memoriu cu privire la îmbunătăţirea activităţii cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere prin lichidarea activelor şi pasivelor unităţilor cooperatiste.

21

719

Referate privind realizarea planului de creştere, îngrăşare şi livrare de porci.

113

720

Orig., copii. Analiza realizării sarcinilor din cadrul HCM 1108/1951.

117

721

Corespondenţa unor ministere, organe centrale şi sfaturi populare privind diferite probleme în legătură cu aplicarea HCM 1108/1951; achiziţiile,

165

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 288: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

722

723

Vol. 1

Vol. 2

îngrăşarea şi livrările de porcine; aprovizionarea cu furaje, combaterea bolilor şi altele. Orig., copii. Rapoarte şi procese verbale ale instructorilor privind aplicarea HCM 1108/1951. Orig., copii. Rapoarte şi procese verbale ale instructorilor privind aplicarea HCM 1108/1951. Orig., copii.

1953

207

724

Referat cu propunerea acad. Eugen Bădărău pentru Premiul de Stat pe anul 1953la fizică.

106

725

Studii asupra preparării răşinii furfuraldehide-fenalice.

47

726

Prezentarea lucrării „Contribuţii la fabricarea pielii artificiale „Dermata” realizare a ing. chimist Popp Ioan şi Badea Vasile.

51

727

Memoriu privind prelucrarea leşiilor naftalinice prin metoda vaporizării în echilibru şi mărirea producţiei de acizi naftenici prin prelucrarea ados-ului.

30

728

Prezentarea lucrării „Produse medicamentoase de sinteză şi extracţie” lucrare a colectivului condus de prof.dr. Manta de la Institutul chimico-farmaceutic Cluj.

28

729

Vol.1

Lucrarea „Fabricarea acidului sulfuric şi a cimentului din ghips” realizare a unui colectiv condus de prof.acad. Gh.Spacu de la Institutul de

581

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 289: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

730 Vol. 2

cercetări chimice ICECHIM. Lucrarea „Fabricarea acidului sulfuric şi a cimentului din ghips” realizare a unui colectiv condus de prof.acad. Gh.Spacu de la Institutul de cercetări chimice ICECHIM.

1953

731

Vol. 3

Lucrarea „Fabricarea acidului sulfuric şi a cimentului din ghips” realizare a unui colectiv condus de prof.acad. Gh.Spacu de la Institutul de cercetări chimice ICECHIM.

732

Vol. 4

Lucrarea „Fabricarea acidului sulfuric şi a cimentului din ghips” realizare a unui colectiv condus de prof.acad. Gh.Spacu de la Institutul de cercetări chimice ICECHIM.

733

Vol. 5

Lucrarea „Fabricarea acidului sulfuric şi a cimentului din ghips” realizare a unui colectiv condus de prof.acad. Gh.Spacu de la Institutul de cercetări chimice ICECHIM.

734

Vol.6

Lucrarea „Fabricarea acidului sulfuric şi a cimentului din ghips” realizare a unui colectiv condus de prof.acad. Gh.Spacu de la Institutul de cercetări chimice ICECHIM.

735

Vol.7

Lucrarea „Fabricarea acidului sulfuric şi a cimentului din ghips” realizare a unui colectiv condus de prof.acad. Gh.Spacu de la Institutul de cercetări chimice ICECHIM.

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 290: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

736

Vol. 8

Lucrarea „Fabricarea acidului sulfuric şi a cimentului din ghips” realizare a unui colectiv condus de prof.acad. Gh.Spacu de la Institutul de cercetări chimice ICECHIM.

1953

Strict Secret

737

Lucrarea „Clorura de vinilin monomer şi polimer” de ing.Mihail Raul şi prof. dr. Vîntu Valeriu de la Institutul de cercetări chimice ICECHIM.

49

738

Prezentarea lucrării „Interpretarea condensării spontane a oxiacizilor slabi în soluţii apoase” lucrare a acad.prof. Ripan Raluca.

21

739

Prezentarea lucrării „Separarea toluenului din benzină prin distilare azeotropică cu metil-etil-cetona”, realizare a unui colectiv condus de prof. Bratu Emilian de la Institutul de cercetări chimice ICECHIM.

93

740

Memoriu de prezentare a motorului asincrom de 1000 kw, 300 rot/min, 500 v, fabricat de „Electroputere”.

8

741

Prezentarea lucrării „Butelia pentru acumulatori pneumatici” realizare a unui colectiv conduse de ing.Benderschi I. din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

75

742

Prezentarea lucrării „Realizarea tehnică şi în mod industrial a aparatului staţionar de proiecţie cinematografică sonoră pentru filme normale de 35 mm”, realizare a unui colectiv de la Întreprinderea „Tehnocin”.

44

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 291: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

743

Prezentarea lucrării „Vagoane motoare de tramvaie de mare capacitate şi viteză sporită” realizate la Atelierele centrale I.T.B. Bucureşti.

1953 115

744

Prezentarea lucrării „Turbina de aburi 3.000 kw” realizare a unui colectiv condus de Seleşteanu Alexandru de la I.P.R.O.M. Bucureşti.

45

745

Prezentarea lucrării „Turbogenerator de 3.000 kw” 3.000 t./min.”, realizare a unui colectiv condus de Popovici Vladimir de la Sovromutilajpetrolifer” Reşiţa.

23

746

Prezentarea lucrării „Fabricarea de prăjini grele pentru industria petroliferă” realizate la Uzinele de tuburi „Republica”.

18

747

Prezentarea lucrării „Elaborarea şi realizarea tehnico-ştiinţifică şi în mod industrial a procesului tehnologic şi a utilajului pentru producţia de filme sonore de 16 mm.

73

748

749

Prezentarea lucrării „Compresoare de aer cu piston diferenţial „realizare a unui colectiv condus de ing. Sorian Oscar de la „Sovromutilajpetrolifer” Reşiţa. Prezentarea lucrării „Turbosuflanta pentru furnale tip AK 1300” realizare a unui colectiv condus de Kottlar Adolf de la Uzinele „23 August”.

41

49

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 292: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

750

Prezentarea lucrării „Scotatorul mecanic B.I.T.K. pentru descărcarea cuptoarelor de ars cărămizi” realizare a unui colectiv condus de Bagoli Constantin de la Fabrica de cărămizi „Argila Roşie”.

1953 11

751

Tabel cu colectivul de tehnicieni de la Comitetul Cinematografiei care au realizat un prototip de aparat de protecţie cinematografică de 35 mm.

7

752

Prezentarea lucrării „Protecţia anticorosivă a utilajului industrial prin bachelitare”, realizare a stahanovistului Stoica Vica de la Întreprinderea „Monchim”.

29

753

Albumul „Laboratorul de maşini hidraulice„ o realizare a colectivului de maşini hidraulice din Timişoara.

41

754

Prezentarea lucrării „Studiul ungerii” de N.Tipzi.

115

755

756

757

Prezentarea lucrării „Recipienţi de înaltă presiune din mai multe straturi” realizare a colectivului condus de ing. Manolescu Eugen de la Uzinele „Steagul Roşu” din oraşul Stalin. Albumul „Recipienţi de înaltă presiune cu mai multe straturi”. Prezentarea lucrărilor „Transformatori trifazaţi în ulei, cu trei tensiuni în circuitul în zig zag complex” şi „Luminatul public al străzilor” lucrări ale inginerului Ion Sour.

27

21

52

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 293: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

758

Prezentarea lucrării „Substaţii electrice de tracţiune” realizare a colectivului de la I.T.B. condus de inginerul Provinceanu Mihail.

99

759

Lucrarea „Studii şi încercări hidraulice pe modelul barajului nodului hidrotehnic Petroşani” lucrare a colectivului condus de profesor ing. D. Dumitrescu de la Secţia hidrotehnică a Institutului de mecanică aplicată.

48

Secret

760

Albumul barajului nodului hidrotehnic Petroşani.

61

761

Prezentarea lucrării „Maşina electrică compensatoare de echilibrat dinamic” realizare a ing. Teodorescu Dan de la ICET Bucureşti şi ing. Manole Ovidiu de la Electromotor Timişoara.

33

762

763

764

765

Prezentarea lucrării „Barajul Uzinei hidroelectrice Marini” realizare a unui colectiv condus de ing. Mateescu Cristea de la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice. Prezentarea lucrării „Barajul Uzinei hidroelectrice Sadu V” realizare a colectivului condus de prof. D.Dumitrescu de la Secţia hidrotehnică a Institutului de Mecanică Aplicată. Albumul „Barajul Uzinei hidroelectrice Sadu V.” Prezentarea lucrării „Studii hidraulice electrice Moreni” realizare a colectivului condus de prof. ing. D.Dumitrescu de la Secţia hidrotehnică a Institutului de Mecanică Aplicată.

30

63 50 53

Secret

Secret Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 294: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

766

Albumul „Barajul Uzinei Hidroelectrice Moreni”.

33

767

Prezentarea lucrării „Metode noi şi realizări în sporirea şi îmbunătăţirea producţiei de struguri şi vin din R.P.R.” realizare a colectivului condus de ing. agr. dr.Constantinescu Gher de la Institutul de Cercetări Agronomice.

11

768

769

770

771

Prezentarea lucrării „Realizări în ameliorarea porumbului” realizare a colectivului condus de ing. agr. Moşnega Vladimir de la Institutul de Cercetări Agronomice. Prezentarea lucrării „Realizări în cultura cartofului” realizare a ing. agr. Comarnescu Vasile de la Institutul de Cercetări Agronomice. Prezentarea lucrării „Realizări deosebite în sporirea producţiei viticole în organizarea şi executarea muncii de cercetare ştiinţifică de producţie la Staţiunea Experimentală viticolă Drăgăşani”, realizare a colectivului condus de Popescu Emilian de la Institutul de Cercetări Agronomice. Prezentarea lucrării „Cercetări asupra combaterii buruienilor prin erbicidare şi influenţa acestora asupra producţiei şi calităţii recoltelor de cereale” lucrare a ing. C. Zahariade de la Institutul de Cercetări Agronomice.

9

10

7

77

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 295: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

772

Prezentarea lucrării „Perspective pentru sporirea producţiei de porumb în R.P.R. prin folosirea seminţei hibride” lucrare a lui V. Moşneagă de la Institutul de cercetări agronomice.

45

773

Referate asupra rezultatelor activităţii ştiinţifice în domeniul culturii bumbacului a ing. agronom M.Bălan, Ciopoiu Nichifor şi ing. agr. Traian N. Cărpinişan.

20

774

775 776 777 778 779

Prezentarea activităţii şi realizărilor colectivului de conducere a secţiei de viticultură şi staţiunilor experimentale viticole ale Institutului de Cercetări Agronomice. Prezentarea realizărilor staţiunilor experimentale „Lovrin” şi „Studina”. Prezentarea lucrării „Aplicarea metodelor miciuriniste în dezvoltarea embrionară la animale” de B. Menkes. Lucrarea „Contribuţii la studiul calului nonius din R.P.R.” de prof. dr. P. Spânul. Lucrarea „Tabele generale de cubaj şi de descreştere a fusului arborilor” lucrare realizată de colectivul condus de dr. I. Popescu Zeletin de la Academia R.P.R. şi Institutul de Cercetări Silvice. Lucrarea „Cercetări cu privire la stabilirea speciilor şi metodelor de împădurire a terenurilor degradate din bazinele: Râmnic, Cilmău, Chinejii şi Prahova” lucrare întocmită de colectivul

15

18

36

63

186

164

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 296: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

780

condus de ing, Nicolescu Constantin de la Direcţia Generală a Gospodăriei Silvice. Lucrarea „Zonarea funcţională a pădurilor” realizare a colectivului condus de ing. Nicolescu Constantin de la Direcţia Generală a Gospodăriei Silvice.

217

781

782

783

784

785

786

787

Lucrarea „Studiul tipurilor de pădure din Carpaţii dintre Olt şi Prahova şi al solurilor lor” realizare a colectivului condus de C.Chiriţă de la Institutul de cercetări silvice. Prezentarea lucrării „Diagnosticul histologic al gestaţiei la scroafă” de prof. dr. Viorel Ciurea. Referat asupra lucrării „Lupta contra sterilităţii la animalele domestice”. Prezentarea lucrării „Prepararea unui vaccin împotriva agalaxiei contagioase a oilor”, lucrare executată de un colectiv condus de Popovici Ilie de la Institutul de Patologie şi Igienă Animală. Prezentarea lucrării „Prepararea vaccinului contra pestei porcine” lucrare executată de dr. Wynohradnyk. Prezentarea lucrării „Procedeu pentru obţinerea heparinei pure”. Prezentarea inovaţiei „Inductor de bloc SEW” realizare a lui Popa Vasile, Popa Alexandru şi Cichideanu Sarin.

322

15

16 43 63 21 15

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 297: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

condus de C.Chiriţă de la Institutul de Cercetări Silvice.

1953

322

788

Prezentarea inovaţiei „Noua metodă de obţinerea celulozei prin procedeul sodă-sulf”, realizare a colectivului condus de ing. Mihalache de la Direcţia Generală a Industriei Hârtiei şi Celulozei.

63

789

790

791

792

793

794

795

Prezentarea inovaţiei „Sisteme de curenţi purtători pentru dispeceri” realizare a ing. Sterescu Mişu. Prezentarea inovaţiei „Electro-dermato” realizare a dr. Dorobanţu Ştefan. Prezentarea inovaţiei „Legături radio între mecanicul de locomotivă şi staţie” de ing. Barbaiani Ion şi Anicolaesii C-tin. Prezentarea inovaţiei „Presă excentrică pentru confecţionat nituri şi tija şuruburilor pentru lemn” de Soşedeanu Roman şi Tomescu Alexandru. Prezentarea invenţiei „Rezervor de beton cu etanşare hidraulică pentru depozitarea produselor petrolifere” realizare a ing. Marinovski Gabriel. Lucrarea „Reţele pentru anvelope din cord de vâscoză” de Kirmaier George din cadrul Ministerului Industriei Uşoare. Orig. Lucrarea „Metoda de tăbăcire rapidă combinată cu tananţi vegetali şi săruri bazice de crom şi aluminiu” realizare a colectivului condus de ing. Havaş Gheorghe de la Institutul de Cercetări Textile, Pielărie, Cauciuc Orig., copii.

27

29

19

7

46

82

79

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 298: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

796

Vol. 2

Lucrarea „Metoda de tăbăcire rapidă combinată cu tananţi vegetali şi săruri bazice de crom şi aluminiu” realizare a colectivului condus de ing. Havaş Gheorghe de la Institutul de Cercetări Textile, Pielărie, Cauciuc.

1953 43

797

Prezentarea lucrării „Aplicarea pe cale industrială a metodei de menţinerea presiunii de zăcământ şi aplicarea metodei de exploatare secundară a ţiţeiului pe scară industrială în şantierele petrolifere din R.P.R.” realizare a colectivului condus de Niculescu Ion de la Sovrompetrol.

14

798

Prezentarea lucrării „Cercetări geologice în vederea punerii în valoare a mineralizărilor sărace de fier din regiunea Jolotca Ditrău-Regiunea Autonomă Maghiară” realizare a prof. Virgil Ianovici.

10

799

Prezentarea lucrării „Realizarea complexului cultural-sportiv 23 August” realizare a colectivului condus de ing. Cireşeanu Petre din cadrul Ministerului Construcţiilor.

20

800

Albumul „Executarea complexului cultural-sportiv 23 August” şi manifestările ce au avut loc pe stadionul 23 August cu ocazia celui de al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi Prietenie.

45

801

Propunerile Comitetului Premiului de Stat al R.P.R. prezentate Consiliului de Miniştri pentru decernarea Premiului de Stat pe anul 1953 şi referate asupra lucrărilor propuse pentru premiere.

524

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 299: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

802

Tabel cu Comitetul pentru Premiul de Stat al R.P.R. în domeniul literaturii şi artei.

1953 3

803

Corespondenţa ministerelor şi instituţiilor privind propunerile pentru Premiul de Stat al R.P.R. pe anul 1953.

205

secret

804

Tabel cu laureaţii Premiului de Stat al R.P.R. pe anul 1953.

24

805

Propuneri cu privire la desfăşurarea festivităţii de înmânare a Premiului de Stat al Republicii Populare Române pe anul 1953.

9

806

Borderouri cu lucrările propuse pentru Premiul de Stat pe anul 1953, predate la arhivă.

6

807

Stenograma consfătuirii „Organizarea muncii după graficul ciclic în abatajele de cărbuni” ce s-a desfăşurat la Petroşani în zilele de 14-15 februarie 1953. Orig., grafice, diagrame.

271

808

Referat al Clinicii de Psihiatrie a I.M.F. Bucureşti privind analiza cursului de psihiatrie; memoriu privitor la propunerile de organizare a asistenţei psihiatrice în R.P.Română. Orig., copii.

35

809

Referinţe privind numita Tudor Maria de la Întreprinderea de Construcţii Csepel - R.P.Ungaria. Orig.; limba română, lb. maghiară.

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 300: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

ANUL 1954

1

Buletine informative ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe lunile ianuarie-iunie 1954.

209

2

Dări de seamă ale Ministerului Comerţului Exterior asupra executării planului de export mărfuri pe ţări. Orig., copii.

612

Secret

3

Dări de seamă ale Ministerului Comerţului Exterior asupra executării planului de export mărfuri pe ţări. Orig., copii.

348

Secret

4

Dări de seamă ale Ministerului Comerţului Exterior asupra îndeplinirii planului de import pe ţări. Orig., copii.

324

Secret

5

Dări de seamă ale Ministerului Comerţului Exterior asupra îndeplinirii planului de import pe ţări. Orig., copii.

390

Secret

6

Dări de seamă ale Ministerului Comerţului Exterior asupra îndeplinirii planului de import pe ţări. Orig., copii.

513

Secret

7

Informări, situaţii, referate privind realizarea planului de import-export pe ministere.

83 Strict

Secret

Orig., copii.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 301: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

8

Informaţie privind construirea de clădiri din fondurile statului în Bucureşti începând cu anul 1954. Orig., copii.

1954

1

9

Referat şi proiect de regulament privind funcţionarea secţiilor de specialitate de comerţ exterior şi probleme valutare din cadrul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

3

10

Referat privind îmbunătăţirea activităţii în elaborarea proiectelor de decrete şi hotărâri şi situaţie cu proiectele de decrete şi hotărâri intrate la Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri în cursul anului 1953. Orig., copii.

10

11

Situaţia aplicării HCM nr.2315/1954 privind constituirea pădurilor comunale.

1

12

Raportul Comisiei Controlului de Stat privind modul în care ministerele şi organizaţiile economice centrale au aplicate dispoziţiile HCM nr.1623/1954 referitoare la îmbunătăţirea transportului pe calea ferată. Orig., copii.

10

13

Proiect de hotărâre şi expunere de motive privind trecerea Institutului de Cercetări Agronomice la Academia R.P.R. Orig., copii.

10

14

Referat şi situaţii în legătură cu seminariile pentru pregătirea activiştilor,

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 302: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

deputaţilor şi delegatelor de femei, organizate de comitetele executive ale sfaturilor populare. Orig., copii.

1954

6

15

Hotărâri ale şedinţelor de colegiu din Ministerul Justiţiei.

18 Secret

16

Informare asupra consfătuirii pe ţară a Arbitrajului de Stat ce a avut loc între 2-4 aprilie 1954. Orig., copii.

5

Secret

17

Plan de măsuri pentru organizarea consfătuirii cu ţăranii muncitori individuali întovărăşiţi, colectivişti şi muncitori din G.A.S., care au obţinut în 1953 recolte mari la hectar la culturile de porumb, cartofi şi sfeclă de zahăr. Orig., copii.

3

18

Adrese privind instalări şi schimbarea numerelor de telefon la unele ministere. Orig., copii.

4

19

Nota Ministerului de Finanţe privind modul în care se desfăşoară acţiunea de salubritate şi de repararea pavajelor în Capitală. Orig., copii.

8

20

Adrese ale ministerelor privind participarea experţilor români la lucrările comitetelor tehnice ale Comisiei Economice pentru Europa a O.N.U. Orig., copii.

14

Strict Secret

21

Informări, note şi adrese privind încadrări, detaşări şi propuneri ale ministerelor pentru salarizarea şi premie-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 303: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

rea personalului precum şi tabel nominal cu preşedinţii şi secretarii comitetelor executive ale sfaturilor populare. Orig., copii., anexe.

1954

36

22

Notă informativă asupra studiului lucrărilor de simplificare a evidenţei tehnico-operative la principalele ministere. Orig., copii.

10

23

Situaţii ale Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind realizarea planului la 25 mai 1954. Orig., copii.

24

24

Raportul Ministerului Industriei Alimentare privind problema aprovizionării cu carne. Orig., copii.

31

Strict Secret

25

Raport asupra rezultatului controlului efectuat la ministere şi sfaturi populare de către o comisie mixtă privind munca depusă la birourile de reclamaţii pe timp de un an. Orig., copii.

17

26

Procese verbale şi situaţii privind activitatea Biroului pentru rezolvarea reclamaţiilor şi sesizărilor oamenilor muncii de la Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

33

27

Instrucţiuni în legătură cu acţiunea întreprinsă de partid şi guvern pentru prevenirea urmărilor inundaţiilor şi referatul Crucii Roşii privind sprijinirea

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 304: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

populaţiei şi depistarea de bolnavi şi accidentaţi în urma viscolului. Orig., copii.

1954

7

28

Buletine informative ale Secţiei Relaţii Externe din cadrul C.C. al P.M.R. pe perioada septembrie-decembrie 1954. Orig., copii., anexe.

60

29

Tabel cu ajutoarele acordate unor salariaţi ai Direcţiei Gospodăriei din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

1

30

Note şi corespondenţă referitoare la darul oferit de Guvernul Republicii Populare Române Guvernului Republicii Populare Chineze cu ocazia celei de a 5-a aniversări a proclamării Republicii Populare Chineze. Orig., copii.

5

31

Proces verbal de predare a unor materiale documentare de la cabinetul lui Gh.Gheorghiu Dej la cabinetul lui Petre Costache. Orig., copii.

1

32

Corespondenţă privind organizarea expoziţiei speciale cu caracter intern a bunurilor de larg consum şi tematica pavilionului permanent de mostre de mărfuri şi ambalaje de pe lângă Camera de Comerţ.

27

33

Orig., copii. Referatul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind planul de producţie

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 305: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

al Întreprinderii de Construcţii Agro-zootehnice pe anul 1954 şi condiţiile în care se desfăşoară activitatea întreprinderii pentru realizarea lui. Orig., copii.

1954

16

34

Propunerea Ministerului Forţelor Armate în legătură cu amplasarea construcţiilor în vederea limitării efectelor eventualelor bombardamente atomice. Orig., copii.

3

Strict Secret

35

Referate privind situaţia Şcolii de Muzică din Bucureşti şi propuneri pentru modificarea burselor studenţilor Institutului de Relaţii Internaţionale de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul de Comerţ Exterior. Orig., copii.

5

36

Nota Ministerului Comerţului Exterior privind convocarea unei consfătuiri a întreprinderilor de comerţ exterior din ţările membre ale CAER, la Bucureşti, în problema colaborării la vânzările de ciment în ţările capitaliste. Orig., copii.

3

37

Notă internă cu privire la cererea de avize de la Ministerul Finanţelor, asupra proiectelor de hotărâre pentru aprobarea sarcinilor de proiectare şi proiectele tehnice la lucrările capitale a căror documentaţie se aprobă de Consiliul de Miniştri. Orig., copii.

7

38

Minută încheiată la 19 iulie 1954 în cadrul şedinţei Comisiei pentru reparti-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 306: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

zarea repatriaţilor din Israel. Orig., copii.

1954

2

39

Rapoarte ale Comisiei Controlului de Stat referitoare la canalul Dunărea-Marea Neagră şi la constatările făcute asupra îndeplinirii planului de investiţii şi construcţii al gospodăriilor agricole colective. Orig., copii.

13

Strict Secret

40

Corespondenţă privind solicitarea de către instituţii şi ministere de a li se repartiza autoturisme. Orig., copii.

39

Strict Secret

41

Referate ale Secţiei Organizatorice din SGCM privind sesiunile de constituire ale sfaturilor populare regionale, raionale şi orăşeneşti, îmbunătăţirea cultivării legumelor, situaţia transporturilor de material lemnos şi altele. Orig., copii.

62

Strict Secret

42

Corespondenţă privind solicitări ale diferitelor ministere de a li se aproba autorizaţii pentru deplasarea maşinilor în provincie, carnete de identitate, abonamente pentru ştrand. Orig., copii.

175

Strict Secret

43

Corespondenţă privind solicitarea Comitetului Executiv al oraşului Constanţa şi al regiunii Bucureşti de a li se repartiza sau suplimenta fondurile băneşti. Orig., copii.

17

Secret

44

Situaţii pe regiuni privind transportul materialului lemnos cu atelaje particulare

7

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 307: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

45

Adresă a Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor privind propuneri pentru modificări în condiţiile de apariţie a unor ziare şi publicaţii. Orig., copii.

1954 2

46

Material informativ cu problemele ridicate de şefii secţiilor de specialitate din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri pentru îmbunătăţirea muncii secţiilor şi procesul verbal al şedinţei de răspuns la întrebările puse de secţii. Orig., copii.

23

47

Raportul Comisiei Controlului de Stat privind controlul efectuat în vederea eliberării de spaţii pentru locuinţe, hoteluri şi birouri şi corespondenţa ministerelor referitoare la solicitarea de localuri. Orig., copii.

30

Strict Secret

48

Informări privind personalul şi activitatea Sfatului Popular al oraşului Brăila. Orig., copii.

206

49

Note informative privind desfăşurarea campaniei agricole de primăvară, vară şi toamnă. Orig., copii, anexe.

206

50

Raport al Ministerului Comerţului Exterior privind tratativele comerciale ale R.P.România cu R.D.Germană.

49 Strict

Secret

Orig., copii.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 308: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

51

Referate privind darea de seamă a Ministerului Comerţului Exterior asupra executării planului de aprovizionare cu mărfuri pentru export. Orig., copii.

1954

9

52

Referatul Ministerului Comerţului Exterior privind materialele pentru reglementarea problemelor de transport între R.P.Română şi R.P.Ungară. Orig., copii.

5

Secret

53

Informare a Agenţiei Economice a R.P.R. din Londra cu privire la atitudinea autorităţilor engleze la intensificarea comerţului între Est şi Vest şi balanţele comerciale ale Ministerului Comerţului Exterior înaintate Ministerului de Finanţe în vederea întocmirii balanţei de plăţi. Orig., copii., anexe.

78

Strict Secret

54

Informările Comisiei Controlului de Stat privind constatările efectuate în unele centre muncitoreşti din regiunile Hunedoara, Bacău, Galaţi şi Ploieşti în activitatea secţiilor comerciale ale sfaturilor populare orăşeneşti, regionale şi organizarea staţiunilor de montă. Orig., copii.

25

Strict Secret

55

Raportul de activitate al Comisiei de Colaborare Tehnico-Ştiinţifică pe sem.I 1954. Orig., copii, anexe.

41

Secret

56

Referate ale Secţiei Agricultură, Colectări şi Gospodărie Silvică privind sarcinile secţiilor de specialitate, aprovi-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 309: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

zionarea şi funcţionarea gospodăriilor agricole colective şi propunerea Sfatului Popular regional Galaţi de a prelua gospodăria agricolă de stat Brateş şi fabrica de conserve Zagan Vădeni. Orig., copii.

1954

15

57

Note şi referate privind solicitarea ministerelor de a li se aproba organizarea de mese tovărăşeşti. Orig., copii.

10

58

Proces verbal de predare primire a unor acte de la Ministerul Prevederilor Sociale. Orig., copii.

2

59

Raport cu propuneri privind organizarea Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

11

60

Ordinea de zi a şedinţei Biroului politic şi a Prezidiului Consiliului de Miniştri din 20 mai şi 3 şi 10 iunie 1954. Orig., copii.

9

61

Proiect de regulament pentru o nouă organizare a transporturilor auto în cadrul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

7

62

Rapoarte ale Ministerului Comerţului Interior privind organizarea populaţiei cu bunuri de larg consum şi circulaţia mărfurilor în perioada 1 ian.-1 iunie 1954. Orig., copii., anexe.

54

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 310: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

63

Informare privind mersul aplicării programului de măsuri în domeniul producţiei de bunuri de larg consum şi alimente în conformitate cu sarcinile Plenarei lărgite a C.C. al P.C.R. din 18-20 august 1953. Orig., copii.

1954

38

64

Raportul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii asupra realizării planului de construcţii pe 1954. Orig., copii.

60

65

Coraportul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii la raportul Ministerului Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii prezentat în şedinţa Prezidiului Consiliului de Miniştri din 27 mai 1954. Orig., copii.

10

66

Buletin informativ al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii la data de 10 noiembrie 1954. Orig., copii.

11

67

Informări privind defalcarea planului geologic pe ministere pentru creşterea rezervelor în anul 1954. Orig., copii.

13

68

Program de lucru pentru amenajarea etajelor III şi IV de la clădirea Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

1

69

Memoriul Reprezentanţei Federaţiei „Gojdu” Sibiu referitor la scoaterea de sub naţionalizare a 3 imobile din Budapesta.

1953-1954

9

Secret Serviciu

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 311: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

70

Referat privind enumerarea măsurilor în vederea lichidării zăvoarelor de gheaţă în perioada dezgheţului de primăvară şi creării condiţiilor favorabile pentru scurgerea gheţurilor pe Prut şi Dunăre şi protocolul şedinţei Comisiei Mixte Sovieto-Române pentru prevenirea inundaţiilor. Orig., copii, lb. română, lb. rusă.

1954

10

71

Procese verbale ale şedinţelor Comitetului de Stat al Planificării trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

45

Secret Serviciu

72

Rapoarte privind diferite probleme şi lipsuri în activitatea Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei. Orig., copii.

37

Strict Secret

73

Raportul Centrocoop privind activitatea cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere în sectorul circulaţiei mărfurilor pe intervalul 1 ianuarie-31 mai 1954. Orig., copii.

16

74

Raportul Ministerului Comerţului Interior privind circulaţia mărfurilor în perioada 1 ianuarie-1 iunie 1954. Orig., copii.

25

75

Studiu al Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind alimentarea cu apă a R.P.Române. Orig., copii, anexe, grafice.

56

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 312: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

76

Note informative zilnice în legătură cu situaţia creată în ţară în urma viscolelor din iarna anului 1954. Orig., copii.

1954

344

77

Circulare trimise ministerelor, instituţiilor, organizaţiilor obşteşti şi comitetelor executive ale sfaturilor populare privind măsurile de luat pentru deszăpezire. Orig., copii.

13

78

Note informative ale Sfaturilor Populare regionale Iaşi şi Stalin privind găsirea unor manifeste duşmănoase. Orig., copii.

3

Strict Secret

79

Adrese de înaintare a corespondenţei primită la Cabinet sau expediată ministerelor. Orig., copii.

62

Secret

80

Circulare adresate ministerelor şi sfaturilor populare.

4

81

Corespondenţa Prezidiului Marii Adunări Naţionale în legătură cu cererile şi memoriile trimise spre cercetare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

55

82

Cuvântări rostite de academicienii: dr. Ştefan Nicolau şi Gala Galaction cu ocazia decorării lor la Prezidiul Marii Adunări Naţionale la data de 16 aprilie 1954. Orig., copii.

2

83

Cereri, reclamaţii, sesizări adresate

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 313: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Consiliului de Miniştri.

1954

180

84

Raport de analiză statistică asupra deficienţelor din economia naţională, astfel cum rezultă din litigiile introduse la Arbitrajul de Stat în anul 1954. Orig., copii.

18

85

Referat în legătură cu experimentarea unui prototip de cazan construit după concepţia inventatorului român Traian Vuia. Orig., copii.

15

Secret

86

Referat privind tratativele pentru reglementarea problemelor de transport între Republica Populară Română şi R.P. Ungară. Orig., copii.

4

Secret

87

Studiul Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene asupra organizării transportului cu autovehicule în R.P. Română. Orig., copii.

69

88

Memoriu justificativ privind posibilităţile de executare a planului de producţie de biciclete pe anul 1955. Orig., copii.

1953-1954

14

89

Memoriul Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini privind încorporarea tinerilor muncitori calificaţi de la Uzina de tractoare şi de la Uzina „I.C. Frimu”- Sinaia. Orig., copii.

5

Secret

90

Memoriu explicativ asupra pregătirii şi fabricaţiei autoturismului GAZ-67 la Întreprinderea Metalurgică de Stat

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 314: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Câmpulung în anul 1954.

1954

24

91

Dispoziţia Consiliului de Miniştri privind omologarea carburatorului pentru camionul „Steagul Roşu”. Orig., copii.

1

92

Propunerile Ministerului Energiei Electrice de a acorda acte de mulţumire grupului de monteuri sovietici care au montat termocentrala Sîngeorgiu de Pădure. Orig., copii.

2

93

Proiect de instrucţiuni referitor la pregătirea întreprinderilor în vederea desfăşurării normale a activităţii lor economice în perioada de iarnă. Orig., copii.

6

94

Proces verbal al şedinţei din 30 octombrie 1954, ţinută la Consiliului de Miniştri în legătură cu măsurile ce trebuie luate cu privire la colectări şi achiziţii. Orig., copii.

4

95

Notă referitoare la modul cum sunt folosite, conservate şi păzite bunurile preluate de către unii beneficiari de la fosta Direcţiei Generală a Canalului Dunăre-Marea Neagră. Orig., copii.

3

96

Notă cu privire la situaţia accidentelor de muncă şi a protecţiei muncii pe trim. II .1954. Orig., copii.

6

97

Tabel cu maşinile propuse pentru atelierele de reparat locomotive ale Mi-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 315: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

nisterului Căilor Ferate.

1954

3

98

Lista pieselor de schimb necesare pentru repararea tractoarelor „Stalinet” S-80. Orig., copii.

64

Secret

99

Adresa Consiliului Central al Sindicatelor privind problemele ridicate de restructurarea schemelor de personal. Orig., copii.

1

100

Raport de activitate al Comisiei de Colaborare Tehnico-Ştiinţifică pe anul 1954. Orig., copii.

45

101

Sesiunea a V-a a Comisiei Permanente de Colaborare Tehnico - Ştiinţifică Româno-Germană ţinută la Berlin între 19-29 octombrie 1954. Orig., copii.

20

102

Material informativ privind colaborarea în domeniul producţiei cu ţările membre ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. Orig., copii.

60

Secret

103

Note informative trimise de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei privind rezolvarea problemei mecanizării şi exploatării stufului în Deltă. Orig., copii.

297

104

Notă informativă a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român privind felul cum funcţionează staţiile micro-electrice pe frontiera din regiunea Timişoara.

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 316: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

105

Nota informativă a Centrocoop-ului asupra situaţiei aprovizionării cu unelte şi materiale agricole a campaniei însămânţărilor pentru sectorul individual. Orig., copii.

1954

9

106

Note informative trimise de ministere referitor la piesele de schimb pentru utilaje necesare la lucrările de construcţie şi transport. Orig., copii.

89

Secret

107

Note informative trimise de ministere referitor la măsurile ce trebuie luate pentru asigurarea unei desfăşurări normale a activităţii întreprinderilor pe timp de iarnă. Orig., copii.

54

108

Note informative privind problema transporturilor încrucişate şi neeconomice. Orig., copii.

50

109

Note informative trimise de ministere asupra mersului realizării planului de construcţii pe anul 1954. Orig., copii.

84

110

Note informative ale ministerelor privind problema bunurilor de larg consum pe anul 1954 şi proces verbal al şedinţei de lucru sub conducerea prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, Chivu Stoica, în legătură cu mersul livrărilor de bunuri de larg consum către comerţul socialist. Orig., copii.

154

111

Plan de acţiune privind sprijinul

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 317: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

tehnic şi organizatoric dat de întreprinderile industriale unităţilor agricole, staţiunilor de maşini şi tractoare şi gospodăriilor socialiste. Orig., copii.

1954

217

112

Corespondenţă privind accidentele de cale ferată din anul 1954. Orig., copii.

2

113

Corespondenţă privind simplificarea formularisticii din ministere şi instituţii.

39

114

Corespondenţă dintre Preşedinţia Consiliului de Miniştri a R.P.Române şi Preşedinţia Consiliului de Miniştri a R.P.Bulgaria, privind sistarea circulaţiei ferry-boatului de la Calafat la Vidin şi de la Giurgiu la Ruse din cauza scurgerii sloiurilor de gheaţă pe Dunăre. Orig., copii.

6

115

Corespondenţă privind aprovizionarea ministerelor cu piese şi accesorii din import. Orig., copii.

31

Secret

116

Corespondenţă privind transferul de bunuri de la o instituţie la alta.

8 Secret

117

Corespondenţă privind stadiul lucrărilor şi utilajelor existente la Direcţia Generală a lucrării 889 (Podul Prieteniei)- Giurgiu. Orig., copii.

28

118

Corespondenţa cu Comitetul Geologic prin care se solicită repartizarea din vamă a unui autoturism „Zim”. Orig., copii.

1

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 318: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

119

Cereri, reclamaţii, sesizări şi memorii primite la cabinetul lui Chivu Stoica. Orig., copii.

1954

158 Secret

120

Copii după corespondenţa rezolvată la cabinetul lui Chivu Stoica.

183

121

Adeverinţe de salarizare eliberate miniştrilor de către Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri.

63

122 Vol. 1

Fişe de salarizare pe anul 1954 ale demnitarilor.

169

123 Vol.2

Fişe de salarizare pe anul 1954 ale demnitarilor

167

124

Material documentar şi proces verbal al şedinţei Biroului de ramură privind pregătirea campaniei de recoltarea plantelor industriale, măsurile luate şi asigurarea realizării şi depăşirii planului pe trim. II. Orig., copii.

74

125

Material documentar şi proces verbal al şedinţei Biroului de ramură privind analiza realizării planului de investiţii-construcţii de la 1 ianuarie-31 iulie 1954 şi măsuri pentru buna funcţionare a întreprinderilor pe timpul iernii. Orig., copii.

82

126

Plan de probleme, metoda de lucru şi ordinea de zi a şedinţelor Biroului de ramură al industriei uşoare din 16 şi 30 august 1954. Orig., copii.

23

Strict Secret

127

Procese - verbale ale şedinţelor Biroului de ramură al industriei uşoare.

87

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 319: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

128

Proces- verbal al şedinţei Biroului de ramură al industriei uşoare privind trecerea de unităţi noi şi dezvoltarea celor existente, memoriul Ministerului Industriei Uşoare privind propunerile pentru cifra de control, lucrări de investiţii şi dezvoltare a Cooperaţiei meşteşugăreşti pe anul 1955. Orig., copii.

1954

33

129

Procese-verbale ale şedinţelor Biroului de ramură al industriei uşoare şi material documentar necesar acestora. Orig., copii.

136

130

Proces - verbal al şedinţei Biroului de ramură al industriei uşoare privind măsuri pentru deschiderea anului şcolar 1954-1955, repartizarea şi utilizarea absolvenţilor în producţie, pregătirea cadrelor pentru unităţile noi şi material documentar necesar şedinţei. Orig., copii.

61

131

Proces - verbal al şedinţei din 27 februarie 1954 ţinută la cabinetul ministrului Petre Borilă privind raportul delegaţiei Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti care au vizitat Moscova. Orig., copii.

30

132

Procese - verbale şi note asupra şedinţelor Biroului de ramură al industriei uşoare. Orig., copii.

42

133

Proces - verbal al şedinţei Biroului de ramură al industriei uşoare privind analiza planului de producţie şi investiţii

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 320: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

pe cele 3 trimestre şi măsuri pentru realizarea planului anual. Orig., copii.

1954

140

134

Procesul - verbal al şedinţei Biroului de ramură al industriei uşoare privind analiza planului semestrului 1/1954; materialul documentar necesar şedinţei. Orig., copii.

86

135

Procesul - verbal al şedinţei Biroului de ramură al industriei uşoare privind măsurile ce trebuie luate pentru realizarea şi depăşirea planului la conservele de legume şi fructe. Orig., copii.

9

136

Procesul - verbal al şedinţei Biroului de ramură al industriei uşoare privind propunerile pentru nomenclatorul de cadre în sectoarele Ministerului Industriei Uşoare, Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum şi rezultatele obţinute de Ministerul Industriei Alimentare; material documentar necesar şedinţei. Orig., copii.

50

137

Procesul- verbal al şedinţei Biroului de ramură al Industriei Uşoare cu privire la atribuţiile Ministerului Gospodăriilor Comunale şi Industriei Locale, dubla subordonare a unităţilor de reorganizare a ministerului şi material documentar necesar şedinţei. Orig., copii.

14

Secret

138

Proces - verbal al şedinţei Biroului de ramură al industriei uşoare privind situaţia colectărilor pe 1954, asigurarea

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 321: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

contractărilor la plante tehnice pe 1955 şi material documentar necesar şedinţei. Orig., copii.

1954

19

139

Procesul- verbal al şedinţei Biroului de ramură al Industriei Uşoare privind darea de seamă asupra realizării preţului de cost şi a planului financiar, măsuri pentru realizarea lor pe tot anul şi material documentar necesar şedinţei. Orig., copii.

74

140

Minute încheiate între delegaţii Ministerului Industriei Uşoare, Ministerul Comerţului Interior, Centrocoop şi Comitetului de Stat al Planificării privind posibilităţile de acoperire a fondului pieţei cu mărfuri. Orig., copii.

25

141

Minute ale şedinţelor între delegaţii Ministerului Industriei Uşoare, Ministerul Comerţului Interior, Centrocoop şi Comitetului de Stat al Planificării privind ţesăturile de mătase, lână şi bumbac pentru fondul pieţei. Orig., copii.

15

142

Referat cu propunerile de lucrări investiţii pe anul 1955 ale Ministerului Industriei Uşoare, studiul „Dezvoltarea cooperaţiei meşteşugăreşti în anii 1954-1955” şi memoriul Ministerului Industriei Alimentare privind propunerile pentru cifra de control pe anul 1955. Orig., copii.

98

143

Proces verbal al şedinţei Biroului de ramură al Industriei alimentare privind

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 322: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

asigurarea proiectelor pentru lucrările din planul de investiţii pe 1955 şi material documentar necesar şedinţei. Orig., copii.

1954

119

144

Referat cu stadiul realizării planului de producţie pe anul 1954 la sectorul pielărie. Orig., copii.

7

145

Referat al Ministerului Industriei Uşoare privind stadiul realizării planului şi asigurarea cu materii prime şi auxiliare, probleme de aprovizionare, situaţia recoltării plantelor textile, note în legătură cu comerţul exterior precum şi alte materiale ale Ministerului Industriei Uşoare. Orig., copii.

55

146

Informare privind situaţia exportului produselor Ministerului Industriei Uşoare la data de 1 mai 1954 şi notă privind executarea planului de export pe anul 1954 de către Ministerul Industriei Alimentare. Orig., copii.

10

147

Note ale Ministerului Comerţului Exterior asupra posibilităţii din import a necesarului de bunuri de larg consum şi a materiilor prime necesare producţiei bunurilor de larg consum. Orig., copii.

25

Secret

148

Adresa Comitetului de Stat al Planificării în legătură cu aprovizionarea cu piatră de calcar a fabricilor de zahăr. Orig., copii.

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 323: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

149

Corespondenţă cu Ministerul Industriei Cărbunelui privind solicitarea aprobării ca lucrările de construcţie a magaziilor de cereale, pătule şi grajduri de porcine să fie incluse în categoria lucrărilor de primă urgenţă, destinate producerii de bunuri de larg consum. Orig., copii.

1954

1

150

Referat cu privire la preluarea sectorului colectării şi industrializării laptelui de la Uniunea Centrală a Cooperativelor de Aprovizionare şi Desfacere; referat asupra necesităţilor noilor întreprinderi ce urmează a fi create prin trecerea sarcinilor de achiziţia de deşeuri sfaturilor populare. Orig., copii.

18

Secret

151

Material documentar al ministerelor aparţinând Biroului de ramură al Industriei Uşoare privind propunerile de tarife pentru executări de lucrări, problemele de aprovizionare; referat privind lucrările efectuate de cooperativele meşteşugăreşti în campania agricolă de primăvară. Orig., copii.

79

152

Material documentar al Ministerului Industriei Uşoare privind analiza sectorului de pielărie, a producţiei de încălţăminte, realizarea proiectului de plan pe sem.I/1953 în sectorul lână, situaţia desfăşurării planului de aprovizionare pe anul 1954, situaţia îmbunătăţirii normelor în sectoarele textile şi alte materiale, probleme de salarizare. Orig., copii.

124

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 324: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

153

Corespondenţa cu Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind electrificarea şi radioficarea unui număr de 70 sate situate în zona frontierei de vest, alimentarea cu apă, aprovizionarea cu materiale a întreprinderilor de industrie locală şi alte probleme de gospodărie comunală şi industrie locală. Orig., copii.

1954

39

Strict Secret

154

Proiectul de instrucţiuni al Comitetului de Stat al Planificării privind pregătirea întreprinderilor în vederea desfăşurării activităţii lor economice în perioada de iarnă. Orig., copii.

6

155

Proces verbal al şedinţei Biroului de ramură al Industriei Uşoare privind stadiul realizării angajamentelor în cinstea zilei de 23 August 1954 şi materialul documentar necesar şedinţei. Orig., copii.

33

156

Probleme ridicate la şedinţa Biroului de ramură al Industriei Uşoare din 3 mai 1954. Orig., copii.

7

157

Observaţii asupra ipotezelor de lucru al Comitetului de Stat al Planificării pentru planul lucrărilor capitale. Orig., copii.

15

158

Referat cu privire la propunerile făcute pentru îmbunătăţirea proiectului de statut model al cooperativelor de producţie. Orig., copii.

23

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 325: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

159

Informare şi sinteză privind realizarea planului pe trim.II/1954 la sectorul textile-încălţăminte de către Ministerul Industriei Uşoare. Orig., copii.

1954

19

160

Notă privind trecerea drumurilor regionale în administrarea Transporturilor Navale şi Aeriene. Orig., copii.

3

161

Proces - verbal al şedinţei Biroului de ramură al Industriei Uşoare din 17 mai 1954, privind contribuţia ministerului la îmbunătăţirea circulaţiei mărfurilor şi material documentar necesar şedinţei . Orig., copii.

13

162

Informări din sectorul alimentar şi al Industriei Uşoare privind mersul aplicării hotărârilor partidului şi guvernului în domeniul producţiei bunurilor alimentare şi bunurilor de consum. Orig., copii.

38

163

Informări ale ministerelor din ramura Industriei Uşoare privind măsurile luate pentru prevenirea inundaţiilor. Orig., copii.

68

164

Corespondenţa cu Ministerul Industriei Uşoare privind aprovizionarea întreprinderilor cu materii prime şi materiale din import, îmbunătăţirea normelor la întreprinderile din capitală şi semnalarea unor accidente în muncă şi incendii la unele întreprinderi. Orig., copii.

8

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 326: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

165

Notă informativă a Comisiei de Lichidare a Federaţiei Generale a Meseriaşilor privind fraudele constatate în gestiunea Federaţiei. Orig., copii.

1954

1

166

Note privind producţia şi definitivarea sortimentelor de bunuri de larg consum pe anul 1955. Orig., copii.

66

167

Notă privind executarea florilor artificiale din pene, de către Cooperativa „Arta Nouă” şi răspunsul Comisiei Controlului de Stat la reclamaţia făcută de Tudor Ion privitor la executarea maşinilor de calculat. Orig., copii.

5

168

Note cu problemele ce vor fi discutate de ministere la şedinţa Biroului de Ramură al Industriei Uşoare. Orig., copii.

24

169

Informare asupra controlului efectuat de organele Comisiei Controlului de Stat asupra cheltuielilor de producţie şi sarcini de reducere a preţului de cost pe anul 1953 la unele întreprinderi ale Ministerului Industriei Uşoare. Orig., copii.

12

Strict Secret

170

Proces - verbal al şedinţei Biroului de ramură al Industriei Uşoare referitor la sarcinile ce revin ministerelor din proiectul directivelor Congresului al II-lea al PMR privind dezvoltarea agriculturii în următorii 2-3 ani. Orig., copii.

24

171

Proces - verbal al şedinţei Biroului de

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 327: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

ramură al Industriei Uşoare din 12 iulie 1954 privind activitatea Uniunii Centrale a Cooperativelor Economice Meşteşugăreşti, materialul documentar necesar şedinţei precum şi o informare asupra situaţiei cooperaţiei meşteşugăreşti. Orig., copii.

1954

55

172

Note informative, sesizări şi măsuri ce trebuie luate pentru remedierea unor nereguli în producţia de încălţăminte microporos, aprovizionarea cu lemne de foc, informare cu privire la îmbunătăţirea normelor în întreprinderile din industria uşoară din oraşul Bucureşti şi deficienţe constatate la şantierele Remetea, Răureni şi Ghindari. Orig., copii.

57

Strict Secret

173

Raport asupra necesităţii unei noi organizări a vânatului şi pescuitului în R.P.R. şi proiect de decret privind înfiinţarea şi organizarea Departamentului Economiei Piscicole şi a Vânătoarei pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

73

174

Note informative asupra activităţii productive din unele unităţi aparţinând Ministerului Industriei Alimentare şi Ministerului Industriei Uşoare. Orig., copii.

22

Strict Secret

175

Material informativ privind organizarea şi activitatea productivă a unităţilor aparţinând Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti, tabele centralizatoare cu propunerile de excludere din cooperative.

144

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 328: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

176

Corespondenţă cu Ministerul Industriei Alimentare privind suplimentarea planului de import pentru anul 1955, memoriu privind nevoile comerţului socialist în oraşul Constanţa şi situaţia utilajelor şi a materiilor prime din plan import 1954 neprimite până la 28 decembrie 1954. Orig., copii.

1954

23

177

Corespondenţă cu Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind planul de probleme ce se vor discuta în şedinţele Biroului de ramură pe trim.IV /1954, notă privind discuţiile cu delegaţii RPR în problema situaţiei tehnico-organizatorice în industria locală. Orig., copii.

14

178

Referat întocmit de Gheorghe Dumitrache, referent de specialitate la Secţia Agricultură, Colectări şi Gospodărie Silvică privind obţinerea de venituri suplimentare la bugetul statului şi realizarea de economii de materie primă la confecţionarea ţigărilor. Orig., copii.

1

179

Informările Ministerului Industriei Uşoare şi Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti privind respectarea disciplinei contractuale şi financiare. Orig., copii.

17

180

Informare referitor la modelele şi sortimentele noi produse de industria uşoară. Orig., copii.

21

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 329: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

181

Informări ale ministerelor aparţinând ramurii Industriei Uşoare, privind modul de combatere a delapidărilor şi a sustragerilor de materiale. Orig., copii.

1954

17

182

Corespondenţă şi informări privind activitatea productivă a unităţilor aparţinând ramurii industriei uşoare. Orig., copii.

25

183

Informare a Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei referitoare la incendiul de la fabrica „Libertatea” Cluj. Orig., copii.

2

184

Corespondenţa ministerelor ramurii Industriei Uşoare privind activitatea productivă şi semnalarea unor deficienţe. Orig., copii.

81

Secret

185

Proiect de hotărâre şi observaţii cu privire la dezvoltarea circulaţiei mărfurilor şi regulament de exercitare a comerţului particular. Orig., copii.

35

186

Observaţiile Ministerului Industriei Uşoare la proiectul de HCM privind măsurile necesare pentru sporirea producţiei bunurilor de larg consum. Orig., copii.

7

187

Informarea Secţiei bunuri de larg consum din CC al PCR privind situaţia existentă în sectorul pielărie şi corespondenţa Ministerului Energiei Electrice privind uscarea pielei cu ajutorul becurilor infraroşii.

8

Orig., copii.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 330: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

188

Corespondenţă privind aprobarea unei scheme de personal pentru buna funcţionare a Arbitrajului departamental al Ministerului Industriei Uşoare. Orig., copii.

1954

1

189

Referat privind activitatea şi condiţiile de muncă ale Întreprinderii de Colectare şi Achiziţii (D.C.A.) raionul Feteşti. Orig., copii.

13

190

Raportul Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti privind producţia bunurilor de consum şi dezvoltarea activităţii de prestări de servicii şi reparaţii cu anexe. Orig., copii.

36

191

Informări ale Ministerului Industriei Alimentare privind cifrele de plan pentru investiţii în trim. I/1954 şi situaţii cu livrările efectuate de Ministerul Industriei Alimentare. Orig., copii.

50

Secret

192

Rapoarte de activitate ale tehnicienilor din sectorul încălţăminte privind executarea sarcinilor de plan ca urmare a şedinţei din ziua de 25 iunie 1954 la Biroul de Ramură al Industriei Uşoare. Orig., copii.

46

193

Proiect de hotărâre şi expunere de motive pentru suplimentarea planului de lucrări capitale şi a planului de finanţare a Ministerului Industriei Uşoare pe anul 1954. Orig., copii.

5

194

Memoriu privind reprofilarea Institu-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 331: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

tului de proiectări al Ministerului Industriei Alimentare ca urmare a HCM nr.2162. Orig., copii.

1954

3

195

Corespondenţa Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei privind nemulţumirile ţăranilor din regiunile Bacău şi Craiova faţă de aprovizionarea cu lemne de foc, precum şi în legătură cu preţul de vânzare ridicat al mobilei populare şi al bunurilor de larg consum. Orig., copii.

2

Secret

196

Corespondenţă privind experimentele făcute în unele întreprinderi aparţinând Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei. Orig., copii.

3

197

Memoriul lui Pescaru Dobre de la Institutul de Proiectări al Ministerului Industriei Alimentare privind sesizarea unor nereguli la institutul unde îşi desfăşoară activitatea. Orig., copii.

114

198

Raport de activitate şi planuri de muncă trimise spre informare de Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii. Orig., copii.

39

199

Referate privind activitatea, măsurile necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, lipsurile constatate la Ministerul Muncii, Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei. Orig., copii.

47

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 332: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

200

Observaţii asupra unor proiecte de hotărâri iniţiate de Ministerul Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii privind modificarea planului de construcţie de montaj, pe anul 1954. Orig.

1954

14

201

Dare de seamă, referate şi informări privind activitatea Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii pe anii 1953 şi 1954. Orig., copii.

92

Secret

202

Adresa Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport care solicită ca Moisescu Anton să conducă reprezentativa noastră de volei în Uniunea Sovietică. Orig., copii.

1

203

Corespondenţa Comitetului de Stat al Planificării privind întârzierea întocmirii „Cărţii Tehnice a Întreprinderii” pe anul 1954 la Ministerul Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii. Orig., copii.

2

204

Referat al Secţiei Organizatorice din cadrul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind unele constatări asupra situaţiei islazurilor comunale din regiunile Bucureşti, Ploieşti şi Galaţi. Orig.

5

205

Măsurile luate de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al regiunilor Piteşti şi Suceava în vederea creării condiţiilor materiale de muncă muncitorilor, tehnicienilor şi inginerilor transferaţi

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 333: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

din sectorul industrial în agricultură.

1954

10

206

Orig., copii. Minuta şedinţei din 11 august 1954 ţinută la sediul Comitetului Executiv al Sfatului Popular al raionului Reghin, regiunea Autonomă Maghiară privind mutarea Şcolii Profesionale de Mecanici Forestieri Reghin în fostul local al Cooperativei „Vulturul”. Orig., planuri.

3

207

Rapoartele şedinţelor Comitetului Regional de Partid din regiunile Autonomă Maghiară şi Arad privind domeniile industriei, agriculturii şi circulaţiei mărfurilor. Orig.

78

208

Situaţii ale gospodăriilor chiabureşti care nu mai au putere economică să-şi achite cotele şi restanţele întocmite de Comitetele de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole ale regiunilor Timişoara şi Arad. Orig.

13

209

Propunerile Sfatului Popular al Regiunii Autonome Maghiare în vederea îmbunătăţirii activităţii în administraţia de Stat. Orig., copii.

17

210

Referate ale Sfaturilor Populare regionale Timişoara şi Arad privind desfăşurarea campaniilor agricole. Orig., copii.

65

211

Dări de seamă ale Organizaţiei de ba-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 334: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

ză din gospodăria agricolă de stat „Scânteia”, regiunea Arad în vederea desfăşurării campaniei de însămânţări şi ale Comitetului Raional Criş privind lucrările agricole de toamnă, colectări şi achiziţii. Orig.

1954

25

212

Material informativ al Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii privind proiectele de locuinţe pentru Bucureşti - cartierele „Griviţa Roşie” şi „Vatra Luminoasă” - elaborate de Institutul Proiect Bucureşti. Orig., anexe.

37

213

Referatul Băncii de Investiţii privind situaţia finanţării lucrărilor de construcţii care se execută la întreprinderile Ministerului Agriculturii şi Silviculturii. Orig., copii, anexe.

21

StrictSecret

214

Note informative şi propuneri ale Ministerului Construcţiilor privind realizarea planului de lucrări de construcţii pe anul 1954 şi cifre de control pe 1955. Orig., copii.

184

Secret

215

Raport întocmit de un reprezentant al Ministerului Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii privind aspecte de la unele şantiere de construcţii din R. P. Polonă. Orig., copii.

13

216

Note informative ale Ministerului Construcţiilor şi Industriei Materialelor

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 335: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

de Construcţii referitoare la repartizarea ostaşilor la lucrările de construcţii. Orig., copii.

1954

7

217

Materiale informative ale diferitelor ministere privind situaţia lucrărilor de construcţii în agricultură, punerea în funcţiune a termocentralei Comăneşti, sistematizarea Pieţei Victoria Bucureşti. Orig., anexe, hărţi, planuri.

258

Secret

218

Informări referitoare la planul de import-export al unor ministere. Orig., copii.

80

Secret

219

Corespondenţa Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (Centrocoop) privind inventarierea uneltelor agricole de la centrele de închiriat, a debitorilor, creditorilor şi a mărfurilor de la unităţile cooperaţiei de consum. Orig., copii, anexe.

54

220

Note informative asupra producţiei întreprinderilor Ministerului Industriei Metalurgiei şi Construcţiilor de Maşini care execută tractoare, maşini agricole şi piese de schimb pentru acestea. Orig., copii, anexe.

34

221

Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Silviculturii referitor la necesarul de maşini agricole şi sesizarea unor greutăţi întâmpinate la recepţionarea sau repararea lor. Orig., copii, anexe.

33

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 336: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

222

Situaţia necesarului de utilaj pe 1955 pentru unităţile Comisiei de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole. Orig., copii.

1954

5

223

Corespondenţa Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii referitoare la recepţionarea unui excavator de către uzinele „Progresul” din Brăila. Orig., copii, anexe.

7

224

Regulament de funcţionare a Trusturilor Gospodăriilor Agricole de Stat. Orig., copii.

11

225

Note informative asupra acţiunii desfăşurate în regiunea Cluj pentru depistarea oilor care au fost sustrase de la predarea cotelor obligatorii de lână şi lapte către stat. Orig., copii, anexe.

25

226

Notă informativă a Direcţiei Generale Hidrometeorologice privind situaţia apelor ce pot provoca inundaţii în ţară. Orig., copii.

3

227

Observaţiile Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice asupra riglei de calcul „Tehnolemn”. Orig., copii.

3

228

Corespondenţa Arbitrajului de Stat privind rezultatele controlului asupra modului de aplicare a dispoziţiilor legale

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 337: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

referitor la disciplina de plan şi disciplina contractuală. Orig., copii.

1954

229

Raportul Ministerului Comerţului Interior referitor la executarea măsurilor prevăzute în Hotărârea Consiliului de Miniştri privind îmbunătăţirea circulaţiei mărfurilor şi dezvoltarea comerţului de stat. Orig., copii.

15

230

Informări ale Direcţiei Generale a Recrutării şi Repartizării Forţelor de Muncă privind situaţia realizării sarcinii de recrutare a muncitorilor necalificaţi pentru Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei şi Ministerul Construcţiilor şi Industriei Materialelor de Construcţii. Orig., copii, anexe.

30

231

Referatul Ministerului Industriei Alimentare privind acţiunea de vinificare şi achiziţie de struguri şi vin din recolta anului 1954. Orig., copii.

21

232

Corespondenţă privind solicitarea unor instituţii de a li se repartiza autoturisme şi autocamioane. Orig., copii.

15

Secret

233

Hotărârea Tribunalului Suprem al raionului Gh.Gheorghiu Dej prin care salariatului Silviu Dumitru de la Sovromlemn i-a fost admisă cererea de a i se plăti salariu pe timpul cât a fost arestat. Copie.

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 338: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

234

Corespondenţa Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei referitor la trimiterea unui expert pentru a participa la lucrările Comitetelor Tehnice ale Comisiei Economice a O.N.U. Orig., copii.

1954

5

235

Memoriul Întreprinderii pentru Produse Finite din Lemn (IPROFIL) „Simo Geza” din Târgu Mureş privind semnalarea unor greutăţi întâmpinate în procesul de producţie. Orig.

11

236

Corespondenţă a Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei privind deschiderea unor magazine alimentare în 50 centre forestiere de către Ministerul Comerţului Interior.

3

Secret

237

Orig., copii. Corespondenţă a Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei privind funcţionarea Secţiei de instrumente muzicale din Reghin.

4

Secret

238

Orig., copii. Raport al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei privind propria activitate desfăşurată în perioada 1949-1953.

13

Strict Secret

239

Orig., copii. Rapoarte asupra punerii în valoare a unor masive forestiere întocmite în urma documentaţiilor Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei. Orig., copii.

21

240

Informare privind problemele legate de necesitatea revizuirii unor standarde stat privind produsele de lemn, celuloză şi hârtie precum şi unele materiale

33

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 339: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

tehnice folosite în Sectorul Industrial al Lemnului, Celulozei şi Hârtiei. Orig., copii, anexe.

1954

241

Sarcini trasate Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei ca urmare a consfătuirii care a avut loc la Fabrica de chibrituri Bucureşti în ziua de 24 iulie 1954 în prezenţa lui Al.Moghioroş

2

242

Orig., copii. Proiect de hotărâre şi expunere de motive întocmite de Ministerul Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei privind aprobarea sarcinii de proiectare asupra instalaţiilor de exploatări şi transporturi din masivul Cerna-Jiu.

6 Secret

243

Orig., copii. Referate privind constatările Procuraturii Generale asupra respectării legalităţii populare de către organele Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole la impunerea şi colectarea produselor animale, precum şi răspunsul Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole.

16

244

Orig., copii. Referat al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind situaţia sectorului de morărit şi propuneri de îmbunătăţirea lui pentru anii 1955-1958. Orig., copii, anexe.

99

245

Notă privind situaţia comparativă a planului de colectare din contractări şi preluări sector de stat, a evaluării şi recepţionării produselor plantelor tehnice, medicinale şi aromate din recolta anului 1954. Orig., copii.

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 340: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

246

Referate proiectate de Hotărâre şi Decizie întocmite de Comitetul de Stat plus Colectarea Produselor Agricole privind unele modificări aduse legilor de colectare şi a sistemului de contracte. Tabele. Orig., copii.

1954

66

Secret

247

Notă cu privire la preliminările de realizări şi balanţele unor produse agricole, supuse predărilor obligatorii.

15

248

Orig., copii. Rechizitorul Procuraturii regiunii Stalin privind abaterile săvârşite la Gospodăria Agricolă de Stat din Cisnădie, raionul Sibiu.

19

Secret

249

Orig., copii. Notă şi referat cu privire la şedinţa oamenilor de ştiinţă din agricultură. Orig., copii, anexe.

29

250

Notă privind situaţia îngrăşămintelor chimice în R.P.R. elaborată de Ministerul Industriei Chimice. Orig., copii.

6

Strict Secret

251

Referat cu privire la gospodăriile agricole de stat şi instrucţiuni asupra modului de repartizare a veniturilor în natură şi în bani la gospodăriile agricole colective. Orig., copii, anexe.

76

252

Material informativ trimis de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii privind depunerea temelor-program la gospodăriile agricole de stat şi la Institutul de Proiectare. Orig., copii.

13

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 341: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

253

Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Silviculturii privind preţurile oficiale pentru animalele de reproducţie şi muncă.

1954

4

254

Orig., copii. Notă asupra condiţiilor în care se desfăşoară activitatea pregătirii cadrelor în unele şcoli ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

7

255

Orig., copii. Referat asupra vizitelor făcute la întreprinderile şi unităţile din R.P.Bulgaria de delegaţia R.P.R. cu ocazia sesiunii ţinute la Sofia, a Comisiei de colaborare tehnico-ştiinţifică .

3

256

Notă informativă în legătură cu aplicarea planului de organizare a teritoriului şi combaterea eroziunii în Gospodăria Agricolă Colectivă „Viaţa Nouă” din comuna Petrinzel regiunea Cluj. Orig., copii, anexe, limba română, limba maghiară.

12

257

Informare şi raport a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind greutăţile întâmpinate de personalul silvic pe teren, în supravegherea patrimoniului forestier. Orig., copii.

3

258

Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii privind înfiinţarea Centralei Farmaceutice Zooveterinare şi schimbului de teren dintre Institutul Pasteur şi GAS Popeşti Leordeni.

4

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 342: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

259

Nota Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind cauzele recoltei slabe de toamnă şi neexecutarea la timp a unor lucrări privind livrările de produse la gospodăriile agricole de stat.

1954

7

260

Nota privind măsurile ce trebuie luate în vederea verificării de către Ministerul Agriculturii şi Silviculturii a dărilor de seamă contabile ale gospodăriilor agricole de stat.

1

261

Adresa Ministerului Agriculturii privind scopul şi atribuţiile Oficiului Internaţional al Epizootiilor şi propunerea de participare a ţării noastre la activitatea oficiului.

1

262

Notă informativă a Corpului de Control al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind comportarea echipei RPR la concursul hipic internaţional ţinut la Berlin „Cupa Europei Centrale”.

6

263

Sesizarea privind recrutarea unor ostaşi trimişi la muncă în Gospodăria Agricolă de Stat-Poarta Albă.

2

264

Corespondenţa Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind creşterea animalelor şi consumul de furaje. Anexe.

35

Secret

265

Studiul aplicării sistemului agrotehnic „Malţev” privind lucrarea solului şi rezultatele experimentării pe anul agricol 1954/1955. Limba română, limba rusă.

1954-1956

139

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 343: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

266

Referatele Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind propunerile pentru îmbunătăţirea sistemului de impunere a veniturilor membrilor, întovărăşirilor agricole şi acordarea creditelor, pe termen lung. Orig., copii.

1954

16

267

Referate privind modul de funcţionare unor institute şi direcţii generale de pe lângă Ministerul Agriculturii şi Silviculturii. Orig., copii.

41

Strict Secret

268

Propuneri ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pentru o bună administrare a păşunilor şi calculul economic asupra rentabilităţii cultivării porumbului pentru furaj în mirişte. Orig., copii, anexe.

12

269

Corespondenţă şi referate ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind situaţia patrimoniului şi producţiei forestiere . Orig., copii, anexe, grafice.

55

270

Referatele corpului de control din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii privind controalele efectuate la unităţile tutelate de minister. Orig., copii.

130

271

Material informativ trimis de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii- Inspectoratulde Stat pentru Evacuarea Recoltei privind producţiile medii economice pe regiuni şi raioane. Orig., copii.

135

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 344: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

272

Material informativ trimis de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii – Inspectoratul de Stat, pentru Evaluarea Recoltei privind producţiile medii şi totale, definitive pe R.P.R. şi regiuni, producţiile medii definitive pe raioane la principalele culturi şi harta precipitaţiilor. Orig., copii, hărţi.

1954

135

Secret

273

Materiale informative trimise de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii -Inspectoratul de Stat pentru Evaluarea Recoltei privind situaţia suprafeţelor însămânţate rămase în vegetaţie şi compromise până la 25 aprilie 1954, metoda însămânţării, repartizarea ostaşilor M.F.A. la trusturile regionale ale gospodăriilor agricole de stat.

21

Secret

274

Orig., copii. Material informativ trimis de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii -Inspectoratul de Stat pentru Evaluarea Recoltei privind situaţia culturilor de toamnă rămase în vegetaţie la data de 1 mai 1954.

10 Secret

275

Orig., copii. Stenogramele şedinţelor Biroului Agriculturii, Comerţ şi Cooperaţie din 26 ianuarie şi 9 februarie 1954. Orig., copii.

90

276

Corespondenţă a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind transferări de personal între institute, detaşări, tabele cu salariaţi şi salarizarea lor. Organigramă.

164

Secret

277

Expunere de motive la proiectul legii pentru aprovizionarea cu lemne a satelor; propuneri ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind transportul lemnelor de foc.

14

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 345: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

278

Corespondenţă cu Ministerul Comerţului Interior şi Ministerul Agriculturii şi Silviculturii privind aprovizionarea întreprinderilor cu materii prime şi a populaţiei cu produse alimentare, industriale şi lemne de foc.

1954 256

Strict Secret

279

Orig., copii. Comunicări ale diferitelor ministere referitoare la pregătirea întreprinderilor în vederea desfăşurării normale a activităţii lor economice în perioada de iarnă.

34

280

Orig., copii. Referat asupra dării de seamă contabile a Direcţiei Generale Gostat.

8

281

Planul măsurilor organizatorice de control în problema plantelor tehnice, a legumelor şi fructelor.

4

282

Informări şi dări de seamă ale Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind realizarea planului de contractare şi colectare a produselor vegetale şi animale, instrucţiuni şi propuneri pentru îmbunătăţirea desfăşurării campaniei de colectare.

201

283

Orig., copii. Observaţii la Hotărârea Comitetului Central al PMR şi a Consiliului de Miniştri care prevede exercitarea de către Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii, a controlului de stat în domeniul arhitecturii şi construcţiilor.

10

Orig., copii.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 346: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

284

Referat cu constatările Direcţiei Generale a Controlului de Stat în Arhitectură şi Construcţii privind stadiul realizării construcţiilor prevăzute în planul de stat pe anul 1954.

1954

82

285

Orig., copii. Material documentar trimis de Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii privind proiectarea de mobilier.

18

286

Orig., copii. Informări trimise de Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii privind situaţia proiectelor tip prevăzute în planul de proiectare pe anul 1954. Orig., copii, anexe.

40

287

Procesul - verbal de verificare încheiat de Comisia de Revizie a Centrocoop-ului cu prilejul controlului la Fabrica de boia de ardei „Vitamin” din Timişoara. Orig.

13

288

Raport al Centrocoop privind situaţia economico-financiară a cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere şi informare asupra adunărilor generale ţinute în 1954 la cooperative.

20

289

Orig., copii. Notă informativă privind constatările din comuna Smeeni, asupra colectărilor şi lipsurilor conducerii cooperativei.

6

290

Material întocmit de Centrocoop referitor la organizarea de asociaţii de producţie agricole şi de asociaţii cooperatiste de cultivatori (crescători) pe ramuri de activitate pe lângă cooperativele de aprovizionare şi desfacere.

13

Orig., copii.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 347: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

291

Proiectul de statut model al Asociaţiei de Producţie Agricolă întocmit de Centrocoop.

1954

7

292

Rapoarte ale Centrocoop-ului referitoare la realizarea planului de achiziţii la produsele agricole.

77 Strict

Secret

293

Orig., copii. Plan de măsuri şi informări asupra felului cum s-au îndeplinit sarcinile trasate prin Directivele C.C. al PMR din iulie 1954; rezoluţia celui de al II-lea Congres al Cooperaţiei de Consum şi Statutul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum din R.P.Română.

51

294

Orig., copii. Informări Centrocoop privind realizarea planului economic pe anul 1954 şi acoperirea planului de achiziţii pe trim. IIII/1953 şi pe anul 1954 cu mărfuri industriale din comerţul de întâmpinare. Orig., copii, anexe.

21

295

Material întocmit de Centrocoop privind participarea delegaţiei cooperaţiei din R.P.R. la lucrările unor congrese internaţionale.

59

296

Orig., copii. Plan calendaristic privind rezolvarea unor probleme din planul de muncă al Centrocoop-ului şi notă informativă asupra posibilităţilor de livrare a sarcinilor pe trim. III la cheresteaua de răşinoase pentru comerţul cooperatist. Orig.

6

297

Informarea Ministerului Industriei Alimentare privind organizarea şi executarea acţiunii de impulsionare a colectărilor de produse animale, vegetale în regiunea Bucureşti.

6

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 348: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

298

Situaţii statistice trimise de Direcţia Centrală de Statistică privind nivelul preţurilor din piaţa ţărănească pe lunile aprilie-octombrie 1954.

1954 131

Strict Secret

299

Situaţii statistice trimise de Direcţia Centrală de Statistică privind analiza colectărilor pe lunile aprilie-noiembrie 1954.

252

Strict Secret

300

Situaţii statistice trimise de Direcţia Centrală de Statistică privind realizările principalelor produse agricole vegetale şi animale din preluări sector de stat şi cote obligatorii pe anul 1954.

300

Strict Secret

301

Situaţii statistice trimise de Direcţia Centrală de Statistică privind date din bugetele ţărăneşti pe anul 1954.

283 Strict

Secret

302

Situaţii statistice trimise de Direcţia Centrală de Statistică privind analiza accidentelor de muncă şi a protecţiei muncii pe anul 1954.

44

Strict Secret

303

Situaţii statistice trimise de Direcţia Centrală de Statistică privind circulaţia mărfurilor pe luna iunie şi trim. II/1954.

25 Strict

Secret

304

Situaţia statistică trimisă de Direcţia Centrală de Statistică privind realizarea planului în gospodăriile agricole de stat şi crescătorii şi îngrăşătorii de animale în luna august 1954.

13

Strict Secret

305

Situaţii statistice trimise de Direcţia Centrală de Statistică privind analiza realizării planului în agricultură şi silvicultură pe anul 1954.

274

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 349: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

306

Situaţii statistice trimise de Direcţia Centrală de Statistică privind situaţia muncilor agricole de la 10 iunie la 20 decembrie 1954

1954

320

Strict Secret

307

Cereri, reclamaţii şi sesizări adresate vice-preşedintelului Consiliului de Miniştri, Al.Moghioroş (martie-august 1954). Limba română, limba maghiară.

472

Secret

308

Cereri, reclamaţii şi sesizări adresate vice-preşedintelului Consiliului de Miniştri, Al. Moghioroş (septembrie-decembrie 1954).

469

Strict Secret

309

Vol. 1

Dispoziţii date de Alexandru Moghioroş privind semnalarea unor nereguli şi răspunsurile primite de la ministere în urma cercetărilor efectuate (aprilie-august 1954). Orig.

529

Secret

310

Vol. 2

Dispoziţii date de Alexandru Moghioroş privind semnalarea unor nereguli şi răspunsurile primite de la ministere în urma cercetărilor efectuate (septembrie-decembrie 1954). Orig.

520

Strict Secret

311

Referate privind solicitarea de către Ministerul Agriculturii şi Silviculturii a suplimentării fondului nescriptic pentru buna desfăşurare a acţiunii de combaterea dăunătorilor şi bolilor plantelor agricole şi pomilor în anul 1954.

13

Secret

312

Caracterizările întocmite ţăranilor chiaburi.

32

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 350: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

313

Sarcina de proiectare pentru construcţile noi de la Spitalul T.B.C.-Galaţi.

1954

22

314

Propuneri cu privire la proiectul de plan de mobilizare al Consiliului de Miniştri. Orig., hărţi, planuri.

172

SSID

315

Procese-verbale, minute încheiate în şedinţă care a analizat situaţia producţiei militare. Orig., anexe.

288

Strict Secret

316

Referate de verificare şi avize ale Ministerului Afacerilor Interne asupra persoanelor propuse a lucra la Direcţia Specială a Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

24

Strict Secret

317

Cifru explicativ al unor materiale din planul Ministerului Forţelor Armate ale R.P.R. pe anii 1954-1955.

1954-1955

53 SSID

318

Procese-verbale, declaraţii, adrese privind cercetarea cazului colonelului Ionescu ion evacuat din imobilul situat în oraşul Târgovişte str. Pîrvu Popescu nr.40. Orig.

1954-1956

85

Secret

319

Anteproiect pentru un adăpost subteran-obiectivul I. Orig., planuri.

10

SSID

320

Idem, obiectivul II. Orig., planuri.

12 SSID

321

Convenţie între guvernele URSS, C.S.R. şi R.P.R. privind livrarea de tehnică de luptă din R.S.Cehoslovacă în R.P.Română, încheiată la Praga la 21 aprilie 1954 cu împuternicirile sovietică şi cehoslovacă. Protocol încheiat între guvernele RPR, URSS şi RSC în legătură cu Convenţia tripartită şi corespondenţa respectivă. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

1954- 1957

38

SSID Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 351: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

322

Protocol privind livrarea armamentului artileristic din URSS în RPR semnat la Moscova la 14 octombrie 1954. Orig., copii; limba română, rusă.

1954

3

SSID

323

Protocol privind livrarea de avioane şi alte materiale pentru aviaţie din URSS în RPR semnat la Moscova la 15 octombrie 1954. Orig., copie; limba română, limba rusă.

9

SSID

324

Protocol privind livrarea din URSS în RPR a unor piese de schimb şi materiale militare, precum şi acordarea unui credit R.P.Române încheiat la Moscova la 24 iunie 1954. Orig., copie; limba română, lb. rusă.

12

SSID

325

Protocol privind livrarea din URSS în R.P.R. de armament de artilerie, tehnică de radiolocaţie şi materiale tehnico-militare pentru apărare antiaeriană, încheiat la Moscova la 22 februarie 1954. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

13

SSID

326

Plan de măsuri şi note privind îmbunătăţirea drumurilor naţionale şi a transportului naval şi aerian pe anii 1956-1960, cerut de Marele Stat Major. Orig., hărţi.

81

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 352: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

327

Note, convenţii, protocoale privind situaţia obligaţiilor internaţionale ale RPR provenite din credite pentru livrări de mărfuri speciale şi modalităţile de plată a importurilor de nave şi armament din ţările comuniste. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

1954

57

SSID

328

Rapoarte privind importul de armament, tehnică de luptă şi materiale ce se propun a se livra din URSS în 1955, livrarea în anul 1954 a unor avioane, paraşute, tunuri, tehnică de luptă şi piese de schimb din URSS, activitatea Comisiei Direcţiei Tehnice de Aprovizionare la Moscova. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

297

SSID

329

Schimb de note între guvernele R. P.Române şi RP.Ungare în legătură cu livrarea în R.P.Română de armament şi tehnică de luptă de fabricaţie maghiară, cererea guvernului R.P.Române de reducere a livrării unor materiale de luptă pe anul 1954. Contract de tranzit de materiale de luptă din R.P.Ungară în R.P.Bulgaria. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

207

SSID

330

Dare de seamă asupra îndeplinirii planului special pe anul 1953 şi dări de seamă lunare, trimestriale şi semestriale privind îndeplinirea planului special pe anul 1954. Orig., copii.

367

SSID

331

Dări de seamă trimestriale privind îndeplinirea planului special pe anul 1954. Referate privind îndeplinirea planului special de producţie de către ministere. Rapoarte privind spaţiul nece-

73

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 353: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

sar depozitării şi conservării uleiului comestibil destinat Rezervei de Stat. Orig., copii.

1954

332

Adresă de răspuns la scrisoarea preşedintelui Consiliului de Miniştri al R.P.Române privind anularea cererii livrării de armament din R.P.Polonă şi livrarea de hârtie filtru şi arcuri balansoare. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

22

SSID

333

Note privind activitatea delegaţiei tehnice române la Praga, în scopul încheierii Convenţiei dintre R.P.R., U.R.S.S. şi R.S.Cehoslovacă pentru livrarea de tehnică de luptă în anii 1954-1956, livrarea de avioane, precum şi a altor materiale de luptă, definitivarea preţurilor armamentului, muniţiilor şi tehnicii de luptă contractante din R.S.Cehoslovacă în anii 1952-1953. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

180

SSID

334

Note-raport privind Conferinţa miniştilor transporturilor din ţările comuniste ce se va organiza la Bucureşti, conferinţă unde se va discuta şi problema transportului de tranzit; solicitarea unor documentaţii tehnice de către Guvernul R.P.Bulgaria; livrarea în R.P.Bulgaria a unor cantităţi de tunuri din R.P.Română. Orig., copii; limba română, lb. rusă.

50

SSID

335

Rapoarte şi note privind împărţirea teritoriului R.P.Română în regiuni militare, vizarea livretelor militare, recensământul cailor, căruţelor, harnaşamentului şi bicicletelor din

60

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 354: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

economia naţională, efectuat de comisariatele militare, distrugerea unor cantităţi de muniţii, neregulile semnalate în documentaţia tehnică primită din URSS pentru fabricarea de produse militare. Orig., copii, hărţi, anexe, grafice.

1954

336

Note, referate şi situaţii centralizatoare privind modul de aplicare a HCM nr.812/1954 privind eliberarea unor spaţii locative, din ţară, ocupate de formaţiunile MFA şi MAI. Orig., copii.

272

SSID

337

Rapoarte de activitate, fişe centralizatoare, informări privind recenzarea şi verificarea spaţiului locativ ocupat de unităţile M.A.I. Orig., copii, anexe.

381

SSID

338

Dări de seamă şi instrucţiuni privind recenzarea şi verificarea spaţiului locativ ocupat de unităţile M.F.A. Orig., copii, anexe.

237

SSID

339

Dări de seamă privind verificarea spaţiului locativ ocupat de formaţiuni M.A.I. şi M.F.A. din Capitală şi de pe teritoriul R.P.Română. Rapoarte informative privind modul cum a fost aplicat HCM nr.812/1954 privind eliberarea unor spaţii locative excedentare, ocupate de formaţiunile M.F.A. şi M.A.I., Orig., copii, anexe.

112

Strict Secret

340

Tablouri informative cu situaţia navelor tehnice maritime şi fluviale ale

94

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 355: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

flotei comerciale. Orig.

1954

341

Note, referate, tabele privind capacitatea de tranzit a liniilor C.F.R., planul special al Ministerului Căilor Ferate, situaţia rezervei de materiale şi combustibil pentru Ministerul Căilor Ferate, activitatea ministerului în perioada 1951-1955. Orig., copii, anexe, hărţi.

208

SSID

342

Instrucţiuni pentru deservirea convorbirilor telefonice interurbane, cu prioritate. Broşură.

8

Strict Secret

343

Note privind aprovizionarea tehnico-materială a unităţilor Ministerului Forţelor Armate; scoaterea din depozitele M.F.A. a unor materiale şi produse pentru a fi date în circuitul economic, sesizare privind distrugerea muniţiilor periculoase rămase pe teritoriul regiunii Iaşi. Informare privind sistemul de deservire a Serviciului poştal special. Orig, copii, hărţi.

416

Strict Secret

344

Note privind aprovizionarea tehnico-materială a unităţilor M.F.A., asanarea unor terenuri, unde au rămas în urma războiului proiectile, obuze şi mine neexplodate; tabel cu dislocarea comisariatelor militare. Informări în legătură cu unele lucrări de investiţii ale M.F.A., plata chiriei la clădirile ocupate de Armata Sovietică, unele remorchere destinate pentru export; rapoarte la dările de seamă contabile pe anul 1953 a între-

373

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 356: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

prinderilor M.F.A. Orig., copii.

1954

345

Vol. 1

Tabele şi note privind importul de articole tehnico-sanitare pentru M.F.A., lucrările de căi ferate şi drumuri prevăzute în planul special pe 1955 al Ministerului Căilor Ferate, preluarea unor produse de la M.F.A., aprovizionarea tehnico-materială a unităţilor M.F.A. Modul de conservare a materialelor în Rezervele de Stat. Construcţia de locuinţe în localităţile Steiu şi Nucet, solicitările de spaţii locative. Orig., copii.

195

Strict Secret

346

Vol. 2

Note şi referate privind controlul economico-financiar la Întreprinderile de construcţii M.A.I. Bucureşti, aprovizionarea tehnico-materială a M.F.A., valorificarea stocurilor supranormative ale M.A.I., necesitatea creării unui organ unic pentru lucrările geo-topo-fotogrametrice, aprovizionarea lucrărilor M.A.I. executate de I.R.C.L-uri, paza militară a obiectivelor poştelor şi telecomunicaţiilor, executarea lucrărilor de apărarea frontierelor. Orig., copii, foto.

201

SSID

347

Memoriu justificativ însoţit de planşe pentru amplasarea de locuinţe industriale-tip. Orig., copie.

20

348

Fişe justificative pentru planul de investiţii al Ministerului Forţelor Armate.

227

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 357: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

349

Situaţia recensământului copiilor şi neştiutorilor de carte. Copie.

1954

27 Strict

Secret

350

Analiza trimestrială şi anuală a pregătirii cadrelor de muncitori, tehnicieni, personal administrativ şi personalul din serviciile social-culturale. Copie.

26

Strict Secret

351

Rapoartele de analiza trimestrială şi anuală a activităţii culturale întocmite de Direcţia Centrală de Statistică. Orig.

161

Strict Secret

352

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea unor terenuri pentru executarea unor lucrări de construcţii la Petrila, Lupeni, Petroşani, Braţca, Derna-Tătăruş, Albeni, Vulcan. Orig., copii, schiţe.

129

Nu sală

353

Vol. 1

Circulare ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri trimise sfaturilor populare şi unor instituţii, circulare trimise unităţilor în subordine de către ministere în vederea aplicării hotărârilor Consiliului de Miniştri şi a circularelor Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, precum şi documentaţia respectivă. Orig., copii.

201

Secret

354

Vol. 2

Circulare ale Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri trimise sfaturilor populare şi unor instituţii, circulare trimise unităţilor în subordine de către ministere în vederea

362

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 358: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

aplicării hotărârilor Consiliului de Miniştri şi a circularelor Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, precum şi documentaţia respectivă. Orig., copii, anexe.

1954

355

Rapoarte informative, referate, memorii ale sfaturilor populare referitoare la înfiinţarea de birouri de stare civilă, funcţionarea lor, eliberarea şi legalizarea de acte. Orig., copii.

205

356

Informări şi adrese ale Direcţiei Generale a Arhivelor Statului privind diferite măsuri ce urmează a fi luate pentru ordonarea şi păstrarea în bune condiţiuni a arhivelor sfaturilor populare şi ale altor instituţii, printre care şi arhiva fostei Fundaţii Culturale „Regele Mihai I ”. Orig., copii.

20

357

Note informative, referate, rapoarte, memorii privind propunerile de înfiinţare a unui institut de horticultură, organizarea de seminarii a personalului sfaturilor populare, propuneri de plan pentru „pregătirea cadrelor muncitoreşti din întreprinderi de interes local”, planuri de şcolarizare ale unor instituţii de învăţământ superior, recrutarea cadrelor de conducere necesare gospodăriilor agricole de producţie şi cooperaţiei meşteşugăreşti, majorarea procentajului de absolvenţi ai şcolilor medii tehnice ce urmează a se prezenta la instituţii de învăţământ superior în domeniul forestier. Orig., copii.

464

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 359: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

358

Referate privind nerespectarea de către unele sfaturi populare a prevederilor hotărârilor C.C. al P.C.R. şi Consiliului de Miniştri nr.826/1951 şi 1389/1954 privind asigurarea condiţiilor de muncă şi de trai şi perfecţionarea cadrelor didactice. Orig., copii.

1954 6

359

Vol. 1

Note informative, instrucţiuni, referate privind pregătirea şi executarea campaniei agricole, dezvoltarea sectoruluide creştere a animalelor, solicitarea amânării plăţii creditelor de producţie restante ale unor gospodării agricole colective, situaţia unităţilor de morărit din regiunea Craiova, stabilirea producţiei de marfă în agricultură la unele sfaturi populare, lucrări de irigaţii, producţia de nutreţuri combinate, combaterea epizootiei de febră aftoasă şi altele. Orig., copii.

389

360

Vol. 2

Note informative, instrucţiuni, referate privind pregătirea şi executarea campaniei agricole, dezvoltarea creşterii animalelor, solicitarea amânării plăţii creditelor de producţie restante ale unor gospodării agricole colective, situaţia unităţilor de morărit din regiunea Craiova, stabilirea producţiei de marfă în agricultură la unele sfaturi populare, lucrări de irigaţii, producţia de nutreţuri combinate, combaterea epizootiei de febră aftoasă şi altele. Orig., copii.

406

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 360: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

361

Vol. 1

Note informative, rapoarte şi situaţii statistice privind colectări, contractări, achiziţii de plante tehnice, produse agricole şi animale, solicitări de scutiri de cote şi greutăţile întâmpinate cu ocazia colectărilor. Orig., copii.

477

477

Strict Secret

362

Vol. 2

Note informative, rapoarte şi situaţii statistice privind colectări, contractări, achiziţii de plante tehnice, produse agricole şi animale, solicitări de scutiri de cote şi greutăţile întâmpinate cu ocazia colectărilor. Orig., copii.

588

Strict Secret

363

Vol. 1

Decrete ale M.A.N., procese verbale, referate şi contestaţii privind exproprieri de terenuri şi imobile. Orig., copii, planuri, schiţe.

441

Strict Secret

364

Vol. 2

Decrete ale M.A.N., procese verbale, referate şi contestaţii privind exproprieri de terenuri şi imobile. Orig., copii, planuri, schiţe.

1954-1955

347

Strict Secret

365

Vol. 1

Decizii şi buletine oficiale ale comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale trimise spre avizare. Orig., copii, afişe.

1954-1955

297

366

Vol. 2

Decizii şi buletine oficiale ale comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale trimise spre avizare. Orig., copii, afişe.

402

367

Vol. 3

Decizii şi buletine oficiale ale comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale trimise spre avizare. Orig., copii, afişe

227

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 361: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

368

Vol.4

Decizii şi buletine oficiale ale comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale trimise spre avizare. Orig., copii, afişe.

1954

214

369

Vol. 5

Decizii şi buletine oficiale ale comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale trimise spre avizare. Orig., copii, afişe.

205

370

Vol. 6

Decizii şi buletine oficiale ale comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale trimise spre avizare. Orig., copii, afişe.

295

371

Referatele secţiei juridice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind interpretarea unor articole din HCM-uri şi decrete. Orig., copii.

459

Strict Secret

372

Informări privind organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru ocrotirea monumentelor istorice şi a Comisiei pentru evidenţa arhitecţilor, inginerilor constructori şi ingineri de alte specialităţi folosiţi în construcţii. Orig., copii, anexe.

17

373

Referate şi note informatice privind situaţia centralizată pe ţară a mişcării mărfurilor industriale destinate comerţului de întâmpinare, situaţia livrărilor în cooperaţie, desfacerea diferitelor mărfuri şi produse industriale, situaţia unităţilor comerciale ale cooperaţiei şi diferite alte probleme privind activitatea comercială pe piaţa internă. Orig., copie.

246

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 362: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

374

Note informative privind măsurile luate pentru ocrotirea Monumentelor istorice şi naturale, solicitări de fonduri pentru amenajarea şi protejarea lor, înfiinţarea unui muzeu de vânătoare, inventarul obiectivelor romane împrumutate de Legiunea „Straja Ţării”-Prahova, centrului de iniţiere Breaza, situaţia cimitirelor eroilor. Orig., copii, foto.

1954

245

Secret

375

Referate şi procese verbale privind donaţiile făcute statului de unii cetăţeni şi liste cu proprietăţile Federaţiei Comunităţilor Evreieşti care fac obiectul cererii de trecere în proprietatea statului. Orig., copii, schiţe de plan.

107

Secret

376

Note informative şi referate privind propunerea de decorare şi anularea efectului unor decoraţii acordate unor persoane. Orig., copii.

117

Strict Secret

377

Informări şi note ale unor instituţii şi întreprinderi privind îndeplinirea planului de producţie şi a planului preţului de cost. Orig., copii.

120

Secret

378

Note informative, referate, procese verbale privind alegeri parţiale de deputaţi în sfaturile populare şi de asesori populari la tribunalele regionale. Orig. ,copii.

51

Secret

379

Vol. I

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliu-

473

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 363: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

lui de Miniştri. Orig., copie, anexe.

1954

380

Vol. II

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copie, anexe.

329

381

Vol. III

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copie, anexe.

386

Strict Secret

382

Vol. IV

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copie, anexe.

424

Secret

383

Vol. V

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copie, anexe.

357

Secret

384

Vol. VI

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copie, anexe.

275

SSID

385

Vol. VII

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare

528

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 364: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copie, anexe.

1954

386

Vol. VIII

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consliului de Miniştri. Orig., copie, anexe.

327

Secret

387

Vol. IX

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copie, anexe.

259

Secret

388

Vol.X

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copie, anexe.

462

Secret

389

Vol. XI

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copie, anexe.

363

Strict Secret

390

Vol. XII

Dări de seamă, rapoarte de analiză privind activitatea unor ministere şi instituţii centrale, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copie, anexe.

341

Secret

391

Adresa Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Bucureşti prin care solicită propuneri

132 Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 365: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

de teme ce pot fi tratate teoretic şi adrese de răspunsuri primite de la organele administraţiei de stat. Orig., copii, anexe.

1954

392

Adrese privind restituirea celor 900 de broşuri referitoare la actul de acuzare şi rechizitoriul în procesul Vasile Luca, difuzate ministerelor şi celorlalte organe centrale, tabele nominale cu persoanele ce au primit aceste broşuri cu semnătura de primire. Orig., copii, anexe.

105

Strict Secret

393

Corespondenţa cu Biserica Evanghelică din Germania privind repatrierea prizonierilor de război germani şi a unor cetăţeni români din URSS. Orig., copii, traducere.

36

394

Notă informativă a Ministerului Industriei Alimentare privind amenajarea unor bazine piscicole pe teritoriul R.P.Română şi corespondenţă privind reglementarea pescuitului. Orig., copii.

76

Secret

395

Referate şi circulare privind acţiunea întreprinsă de unii preoţi pentru popularizarea unor hotărâri ale Consiliului de Miniştri. Orig., copii.

18

Strict Secret

396

Referate şi notă informativă privind identificarea pădurilor ce vor constitui zone verzi în jurul oraşelor. Orig., copii.

11

397 Vol.1

Documentaţii tehnice privind diferite sarcini de proiectare trimise spre aproba-

266 Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 366: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

re; corespondenţă şi avize ale Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii. Orig.

1954

398

Vol.2

Documentaţii tehnice privind diferite sarcini de proiectare trimise spre aproba- re; corespondenţă şi avize ale Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii. Orig.

237

secret

399

Notă informativă a Ministerului Finanţelor privind controlul financiar efectuat asupra cheltuielilor administrativ-gospodăreşti la şase sfaturi populare regionale. Copie.

12

400

Material documentar prezentat de Ministerul Învăţământului a se publica într-o colecţie de decrete, hotărâri, ordine şi instrucţiuni privind învăţământul superior din R.P.Română. Orig., copie.

320

Secret

401

Note şi rapoarte privind situaţia clădirilor provenite din reforma agrară, dislocări, CASBI care nu sunt administrate de organe de stat şi sunt supuse degradării. Sesizarea Prezidiului Marii Adunări Naţionale privind unele greutăţi în constituirea întovărăşirilor agricole, datorită modului defectuos de aplicare a impozitului agricol. Orig., copii.

24

Secret

402

Memoriu asupra reorganizării Întreprinderii Horticole „1 Mai” Bucureşti ca întreprindere de gradul I, comentariul preşedintelui Prezidiului

36

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 367: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Marii Adunări Naţionale, dr.Petru Groza la sus-menţionatul memoriu; schemă de organizare a întreprinderii . Orig., copie.

1954

403

Note şi referate privind solicitarea aprobării efectuării unor cercetări documentare în arhive, de către Academia R.P.Române şi instituţii de cercetare, în vederea elaborării unor lucrări, precum şi solicitarea de sprijin pentru efectuarea de cercetări pedologice şi măsurători antropometrice. Orig., copie.

44

Secret

404

Referat privind solicitarea de către Ministerul Finanţelor a copiilor de pe inventarele bunurilor ce au aparţinut fostului rege Mihai şi membrilor familiei regale. Orig., copie.

3

405

Referate privind date statistice solicitate de Comitetul Femeilor Democrate din R.P.Română, cu privire la situaţia femeilor din R.P.Română şi solicitarea avizului publicării lor. Adrese în legătură cu materialul cerut de Ambasada R.D.Vietman din Moscova privind probleme de organizare a statului, în perioada de consolidare a puterii democrat populare. Orig., copie.

45

Strict Secret

406

Memoriul ing. Popovici Florin însoţit de lucrarea „Structura tubulară pe cabluri” şi corespondenţă în legătură cu sesizarea lui Sedlacek Iosif privind invenţiile unor cărucioare de transport lăzi de geamuri şi laminate grele. Orig., schiţe.

62

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 368: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

407

Rapoarte de activitate ale Serviciului registratură al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, pe trim. I, II şi IV 1954. Orig., copie.

1954

9

408

Referate în legătură cu încetarea apariţiei Colecţiei de legi, decrete, hotărâri şi dispoziţii în limba maghiară, solicitarea avizului pentru apariţia unor reviste şi ziare şi referate cu privire la recalcularea unei sume în lei vechi. Orig., copie.

15

secret

409

Referat asupra învăţământului economic din ţara noastră.

34

410

Procesul verbal al şedinţei de la Ministerul Învăţământului privind „Planul tematic al cercetărilor ştiinţifice pe 1954” şi procese verbale ale unor şedinţe de colegiu din cadrul Ministerului Învăţământului din anii 1953-1954.

74

411

Notă şi tabele privind personalul ştiinţific al Academiei R.P.Română care locuieşte în condiţii improprii.

11

Secret

412

Referate cuprinzând observaţii la manualele şcolare.

82

413

Regulamentul de funcţionare al Ministerului Învăţământului .

31 Secret

414

Dare de seamă asupra activităţii Ministerului Învăţământului pe anul 1954.

130

415

Note şi referate referitoare la repartizarea în producţie a absolvenţilor

16

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 369: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

şcolilor medii tehnice şi ai unor institute de învăţământ superior. Conţinutul şi valoarea lucrărilor de diplomă. Date în legătură cu şcolile existente în anul şcolar 1953/1954, cu limba de predare idiş.

1954

416

Material informativ privind activitatea Academiei R.P.Române în domeniul cercetării ştiinţifice.

41

Secret

417

Note cu privire la memoriile lui M.Levente asupra criticilor aduse lucrării sale „Factorii naturali, agricultura şi ţărănimea”.

7

418

Material informativ privind numărul studenţilor ce studiază în URSS şi repartizarea lor în producţie, pe ministere.

187

419

Material informativ privind şedinţa lărgită a Consiliului de conducere al Societăţii de ştiinţe matematice şi fizice din RPR şi scurtă informare privind lucrările Consfătuirii cu cadrele de conducere ale instituţiilor de învăţământ superior din întreaga ţară.

13

420

Referate cu privire la unele probleme ale Institutului de limbi străine şi referatul Secţiei cadre a ziarului „Scânteia tineretului” privind pe Ion Barna.

12

421

Informare asupra unor probleme de învăţământ şi cultură din regiunea Baia Mare.

18

422

Corespondenţă referitoare la apariţia unor publicaţii ale Academiei R.P.Ro-

23

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 370: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

mâne, înfiinţarea de buletine ştiinţifice la unele instituţii de învăţământ superior cu privire la neîndeplinirea de către Ministerul Culturii, a unor sarcini din acordurile încheiate cu ţările de democraţie populară.

1954

423

Informări privind acordarea de burse, asistenţă medicală şi cazarea studenţilor.

22

424

Material informativ privind planul de dezvoltare a învăţământului pe anul şcolar 1954/1955 şi referate privind profilul învăţământului superior de industrie alimentară, propus de Ministerul Învăţământului.

79

425

Procese verbale ale şedinţelor Colegiului Ministerului Culturii.

19

426

Planul de muncă al Ministerului Învăţământului, pe anul 1954, întocmit în conformitate cu directivele aprobate de Colegiul ministerului prin Hotărârea nr.5/1954 şi observaţii asupra planului de muncă.

206

427

Informări asupra greutăţilor şi lipsurilor în munca Ministerului Învăţământului Public.

27

428

Scheme de organizare şi state de funcţiuni ale editurilor.

63

429

Memoriul Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii privind problema locuinţelor.

36

430

Referat privind măsurile pentru îmbunătăţirea muncii în Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” din

44

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 371: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Bucureşti şi tabele cu membrii colectivelor de conducere a institutelor din sectorul agricol şi silvic.

1954

431

Memoriul academicianului Eugen Macovschi.

26

432

Cereri, reclamaţii, sesizări.

193

433

Referate, corespondenţă şi situaţii privind unele probleme legate de proiectul planului de şcolarizare (reţea, forţe de muncă, fond de salarii) pentru anul şcolar 1954/1955.

21

434

Tabele cu situaţia cadrelor pregătite în URSS.

171 Secret

435

Cronici, recenzii asupra pieselor jucate la diferite teatre, trimise de Direcţia teatrelor.

243

436

Informări cu privire la pregătirea şi constituirea primelor asociaţii de producţie agricolă-plante tehnice de pe lângă cooperativele de consum din regiunile: Galaţi, Oradea, Craiova, Arad, Timişoara şi şcolarizarea cadrelor Centrocoop.

29

437

Plan de măsuri în vederea intensificării achiziţiilor de produse vegetale şi animale şi instrucţiuni privind salarizarea muncitorilor din sectorul industrializării fructelor, legumelor şi organizarea achiziţiilor.

82

438

Informare asupra desfăşurării Congresului cooperaţiei din China. Intervenţie la Conferinţa în problemele

26

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 372: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

presei cooperatiste internaţionale şi sus-ţinerea rezoluţiei pentru pace, adoptată la cel de al II-lea Congres al Cooperaţiei de consum din R.P.R.

1954

439

Plan de muncă privind acţiunea de îndrumare şi control asupra pregătirii iernării animalelor în gospodăriile agricole de stat şi colective.

11

440

Dare de seamă de stat centralizată asupra îndeplinirii planului de producţie globală, tabele şi situaţii privind cantităţile de produse ce trebuie preluate în vederea exportului.

54

441

Raport şi notă privind salarizarea inginerilor, tehnicienilor şi funcţionarilor; repartizarea personalului pe grupe de salarii tarifare şi câştiguri totale şi situaţii de repartizarea personalului.

81

442

Raport de introducerea complexului agrotehnic Maltev în condiţiile din R.P.Română, articol din ziarul Pravda.

83

443

Lista unităţilor de bază din Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

80

444

Rezoluţia consfătuirii Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor în problema mecanizării exploatărilor de lignit.

212

445

Rezoluţia şi lucrările consfătuirii Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor privind îmbunătăţirea fabricaţiei maşinilor agricole.

374

446

Rezoluţia şi lucrările consfătuirii

356

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 373: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor privind „Îmbunătăţirea proceselor tehnologice în industria produselor de origine animală şi a conservelor”.

1954

447

Lucrările consfătuirii Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor privind îmbunătăţirea sortimentelor produselor electronice de larg consum.

151

448

Referate privind propunerile de reduceri şi amânări de cote şi situaţii cu cantităţile de seminţe schimbate.

105

449

Informări şi situaţii asupra livrărilor de cartofi pe beneficiari-recolta 1954.

113

450

Plan de acţiune privind inventarierea debitorilor şi creditorilor unităţilor cooperaţiei de consum sinteze şi rapoarte asupra situaţiei economico-financiară a cooperaţiei la data de 31 decembrie 1953.

81

451

Informări privind schimbul de mărfuri de larg consum cu ţările de democraţie populară. Situaţia exportului. Dare de seamă centralizată asupra desfacerii mărfurilor şi situaţia acoperirii cu unelte şi mărfuri a necesarului campaniei agricole de primăvară.

115

452

Dări de seamă operative ale Ministerului Agriculturii privind realizările de piese de schimb, rulmenţi, utilaje şi materiale.

24

453

Note privind realizarea planului de achiziţii, asigurarea mijloacelor necesare pentru valorificarea produselor agricole

18

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 374: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

şi situaţia achiziţiilor de cereale, legume, fructe, animale şi produse animale în perioada 1 ianuarie-31 mai 1954.

1954

454

Dare de seamă asupra realizării planului de producţie agricolă pe anul 1954, material al ordinii de zi a Colegiului Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

22

455

Raport asupra realizării planului Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pe anul 1953, în sectorul construcţii şi situaţia realizării planului de investiţii şi livrărilor de materiale.

32

456

Dare de seamă şi proiect de hotărâre a Direcţiei Generale S.M.T. asupra desfăşurării campaniei de însămânţări de primăvară şi măsuri pentru întreţinerea mecanizată a culturilor şi campaniei de recoltat.

62

457

Dare de seamă şi referate cu privire la realizarea sarcinilor de plan în aplicarea prevederilor legii privitoare la dezvoltarea creşterii animalelor în anii 1954-1956 în R.P.Română.

85

458

Referat şi rapoarte privind problemele legate de activitatea organizatorică şi economică a gospodăriilor colective, pregătirea şi calificarea cadrelor din agricultură şi ridicarea nivelului cunoştinţelor agricole ale ţărănimii muncitoare.

145

459

Informări privind mersul lucrărilor agricole.

443

StrictSecret

460

Corespondenţă în legătură cu cererile

95

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 375: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

de seminţe a gospodăriilor agricole colective pentru campania însămânţărilor de toamnă.

1954

461

Lucrările consfătuirii Secţiei mine a Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor privind problema diluării şi pierderilor calitative şi cantitative la exploatarea zăcămintelor.

237

462

Observaţii la propunerile de organizare a aparatului de contractări şi achiziţii de plante tehnice, aromate, legume, fructe, cereale însoţite de situaţii.

144

StrictSecret

463

Referate privind reorganizarea şcolilor medii tehnice de cooperaţie. Situaţii cu elevii înscrişi în anul şcolar 1954/1955 şi situaţia absolvenţilor ISEP repartizaţi de Comisia guvernamentală a Ministerului Învăţământului în cadrul cooperaţiei.

33

464

Propuneri de reducere a schemelor de personal la Centrocoop.

87

465

Dare de seamă privind activitatea cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere în vederea îndeplinirii sarcinilor de plan pe trim.I/1954.

12

466

Informări privind aprovizionarea cu alimente şi produse de larg consum în timpul înzăpezirii.

107

467

Plan de producţie industrială pe anul 1954. Livrări către export. Plan de credite pentru construirea de locuinţe individuale şi planul preţului de cost pe anul 1954, în cooperaţie.

36

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 376: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

468

Aviz asupra temei-program a Staţiunii Experimentale Pomicole-Cluj şi măsurile ce trebuie luate pentru această staţiune.

1954

16

469

Decizie Centrocoop, referate şi situaţii cu privire la măsurile organizatorice pentru intensificarea contractărilor şi achiziţiilor.

37

470

Regulament pentru organizarea şi funcţionarea Uniunii Cooperativelor. Informări asupra activităţii cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere, comerţul de întâmpinare şi măsuri pentru îmbunătăţirea muncii în cooperaţie.

57

471

Plan de acţiune în vederea inventarierii mărfurilor aflate în reţeaua cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere la data de 31 iulie 1954. Referate privind necesarul de mărfuri industriale în cadrul comerţului de întâmpinare. Achiziţiile de porumb şi sărbătorirea celei de a 32-a zi Internaţionale a Cooperaţiei.

72

472

Schimbul de bunuri de larg consum cu ţările de democraţie populară şi structura Băncii Agricole.

26

473

Organizarea şi funcţionarea Asociaţiilor pentru Exploatarea Culturilor de Orez.

21

474

Tabele cu membrii Consiliului de Administraţie şi Comisiei de cenzori ai Uniunii Asociaţiei Cultivatorilor de Sfeclă din judeţe şi situaţii definitive cu suprafeţele şi cantităţile de cânepă, in şi bumbac contractate în campania agricolă, pe regiuni şi sectoare.

34

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 377: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

475

Propuneri privitoare la indicii de bază pentru identificarea gospodăriilor chiabureşti.

1954

43

476

Grafice cu livrarea utilajelor şi materialelor pentru campania de recoltare.

32

477

Proiect de statut - model al Asociaţiei de Producţie Agricolă pentru Cultivarea Sfeclei de Zahăr, Tutunului, Bumbacului, Orezului.

7

478

Aprobarea regulamentelor de organizare a centrelor de sortarea fructelor şi legumelor pentru export, conserve, fructe şi legume, salarizarea şi premierea personalului acestor centre. Informări privind organizarea primelor asociaţii de producţie agricolă de pe lângă cooperativele de consum şi repartizarea utilajelor la centre.

25

479

Proiect de regulament-model al Secţiei de producţie agricolă de pe lângă cooperativele de consum. Structura şi situaţia organizatorică a contractărilor.

70

480

Lucrările pregătitoare ale celui de al II-lea Congres al cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere din R.P.România.

363

481

Informări asupra desfăşurării campaniei agricole.

394

482

Informări şi situaţii ale Colectivului Central de pe lângă Consiliul de Miniştri privind desfăşurarea muncilor agricole.

246

483

Dări de seamă şi situaţii privind desfă-

554

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 378: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

şurarea campaniei agricole şi greutăţile întâmpinate.

1954

484

Procese verbale cu verificările efectuate de către comisiile de revizie la unităţile cooperatiste.

142

485

Regulament privind organizarea şi funcţionarea şcolilor medii de cooperaţie. Sinteza dării de seamă asupra activităţii economice şi financiare a unităţilor cooperaţiei de consum şi situaţia desfacerilor de detaliu plan şi realizările pe trim.I şi II/1954.

66

486

Dare de seamă privind rezultatele obţinute la Staţia experimentală Centrocoop din Braşov pe perioada 1952-1954 şi propuneri pentru procurarea utilajelor necesar realizării bunurilor de larg consum.

17

487

Tabele nominale cu cadrele ce fac parte din Consiliile Uniunilor Regionale ale Cooperaţiei de aprovizionare şi desfacere.

70

488

Note privind sarcina exportului de ciment.

6

489

Protocol, instrucţiuni, plan de acţiune şi referate privind trecerea unor unităţi de cooperaţiei la comerţul de stat.

62

490

Dări de seamă şi informări privind sarcinile şi mersul campaniei agricole.

410

491

Referate privind controlul efectuat de organele cooperaţiei asupra sistemului de funcţionare al dovezilor pentru comerţul de întâmpinare şi cu privire la

63

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 379: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

criteriile de stabilire a gospodăriilor chiabureşti şi predarea obligaţiilor faţă de stat.

1954

492

Propunere pentru acordarea Premiului de Stat în domeniul fizicii atomice lui Ştefan Procopiu, profesor la Universitatea din Iaşi şi prezentarea lucrării „Momentul magnetic al globului pământesc a început să crească” de academician Şt.Procopiu.

83

493

Propunere pentru acordarea Premiului de Stat în domeniul fizicii lui I.Agârbiceanu, profesor de fizică la Institutul de Petrol şi Gaze.

3

494

Propunere pentru acordarea Premiului de Stat în domeniul matematicii a academicianului Al.Myller.

27

495

Prezentarea lucrării „Fabricarea industrială a produselor de sinteză chimică farmaceutică”.

96

496

Prezentarea lucrării „Fabricarea industrială a furfuralului în R.P.Română” realizare a colectivului condus de ing.Gorşnic Frederic.

12

497

Prezentarea lucrării „Fabricarea aminoplastului” realizare a colectivului condus de dr.Novac Vasile de la Combinatul Chimic nr.1 Făgăraş.

20

498

Prezentarea lucrării „Fabricarea aminoplastului” realizare a colectivului condus de dr.Novac Vasile de la Combinatul Chimic nr.1 Făgăraş.

23

499

Prezentarea lucrării „Fabricarea

52

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 380: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

celuloidului” realizare a colectivului condus de dl.Frohlich Albert de la Combinatul Chimic nr.1 Făgăraş.

1954

500

Prezentarea lucrării „Prelucrarea leşiilor naftenice prin metoda vaporizării în echilibru şi mărirea producţiei de acizi naftenici prin prelucrarea ados-ului”.

31

501

Prezentarea lucrării „Medicamente de sinteză şi extracţie, realizare a colectivului prof. dr. Manta de la Institutul de cercetări chimico-farmaceutice.

34

502

Prezentarea lucrării „Fabricarea medicamentelor antituberculoase în R.P.Română” realizare a colectivului condus de dr. Selmiciu F. Iosif de la Institutul de cercetări chimico-farmaceutice.

187

503

Prezentarea lucrării „Fabricarea medicamentelor antituberculoase în R.P.Română”.

216

504

Memoriu de prezentarea lucrării „Fabricarea alcoolilor butilici secundari şi terţiar”, realizare a colectivului condus de dr. Tunescu Radu din cadrul Ministerului Petrolului.

37

505

Prezentarea lucrării „Produse chimice pentru industria de pielărie” realizare a lui Guban Blaziu din Timişoara.

20

506

Prezentarea lucrării „Fabrica de tananţi de extracţie-Argeşul” realizare a colectivului condus de Rais.V.Alexandru de la Institutul de Proiectări Chimice.

34

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 381: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

507

Prezentarea lucrării „Prepararea trombinei” realizare a colectivului condus de Begnescu Petre din cadrul Ecarisajului Bucureşti.

1954

19

508

Prezentarea lucrării „Producerea sticlei fără bor şi alcalii” realizare a colectivului condus de ing.Tenţulescu Dumitru de la I.C.I.M.C.

27

509

Prezentarea lucrării „Încheierea hârtiei în mediu alcalin” realizare a colectivului secţiei de celuloză şi hârtie a Institutului Politehnic Iaşi.

38

510

Memoriu privind lucrarea „Anticongelanţi pentru uleiuri lubrefiante” realizare a colectivului condus de dr. chim. Irimescu Ion de la Institutul de Cercetări Petrolifere.

29

511

Prezentarea lucrării acad. Raluca Ripan „Interpretarea condensării spontane a oxiacizilor slabi în soluţii apoase”.

21

512

Vol. 1

Prezentarea lucrării „Prima instalaţie experimentală de televiziune din R.P.Română.”

81

513

Vol. 2

Prezentarea lucrării „Prima instalaţie experimentală de televiziune din R.P.Română.”

18

514

Prezentarea lucrării „Studiul şi fabricarea sticlei de protecţie pentru sudură electrică şi autogenă” realizare a colectivului condus de ing. Tenţulescu Dumitru din cadrul Ministerului Industrie Uşoare.

28

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 382: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

515

Prezentarea lucrării „Realizări tehnice excepţionale pentru îmbunătăţirea funcţionării, mărirea puterii şi ridicarea randamentului turbinelor cu aburi din centralele termoelectrice din R.P.Română în perioada 1952-1954”.

1954

53

516

Prezentarea lucrării „Construcţii de planoare” realizare a întreprinderii I.F.I.L. Reghin.

35

517

Prezentarea lucrării „Construcţii de ambarcaţiuni” realizare a întreprinderii I.F.I.L. Reghin.

49

518

Prezentarea lucrării „Stabilirea regimului de funcţionare a unei conducte de transport pentru ape minerale carbo-gazoase la Borsec” realizare a colectivului condus de Altman Andrei de la Institutul de proiectări al industriei alimentare.

28

519

Memoriu tehnic privind lucrările experimentale şi realizarea riglei de calcul şi de reducţie la întreprinderea de stat IPROFIL Tehnolemn Timişoara.

88

520

Prezentarea lucrării „Recuperarea zincului din zgurile formate la distilarea uscată” realizare a colectivului condus de ing.Al.Lupu de la Institutul de metalurgie şi mecanică aplicată.

66

521

Prezentarea lucrării „Construcţia avioanelor IAR 814 şi IAR 817” realizare a colectivului condus de ing. Manicatide Radu de la Institutul de Mecanică Aplicată.

20

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 383: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

522

Prezentarea lucrării „Elaborarea şi turnarea centrifugală a fontei aliate pentru fabricarea segmenţilor de avion” realizare a colectivului condus de profesor Mantea Stelian de la Institutul de Cercetări Energetice.

1954

100

523

Prezentarea lucrării „Realizarea în R.P.Română” şi punerea în fabricaţie de serie a unor aparate de radio-emisie-recepţie pentru nevoile apărării” realizare a colectivului condus de ing. Râulescu Ion de la Electromagnetica.

3

524

Prezentarea lucrării „Realizarea în R.P.Română şi punerea în fabricaţie a unor tipuri de centrale şi telefoane pentru nevoile apărării”, realizare a colectivului condus de ing.Lazaride Gheorghe de la Electromagnetica..

8

525

Prezentarea lucrării „Fabricarea de manşoane şi postavuri tehnice pentru industria textilă, hârtie şi construirea maşinilor necesare bunei desfăşurări a procesului tehnologic” realizare în cadrul Uzinelor Române de Pâslă.

12

526

Vol. 1

Prezentarea lucrării „Funicular dublu Lespezi-Pucheni” realizare a colectivului condus de ing.Serb Ion de la IPROIL.

23

527

Vol..2

Prezentarea lucrării „Funicular dublu Lespezi-Pucheni” realizare a colectivului condus de ing.Serb Ion de la IPROIL

26

528

Albumul „Funicularul Lespezi-Pucheni”.

10

529

Prezentarea lucrării „Peroratorul cu jet şi fotoinclinometru” realizare a ing.

19

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 384: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Gr.Zmieureanu de la Sovrompetrol.

1954

530

Vol. I

Prezentarea lucrării „Maşină centrifugală de filat bumbac” realizare a colectivului condus de ing.Cristian Andrei.

317

531

Vol. II

Prezentarea lucrării „Maşină centrifugală de filat bumbac” realizare a colectivului condus de ing.Cristian Andrei.

209

532

Vol. III

Prezentarea lucrării „Maşină centrifugală de filat bumbac” realizare a colectivului condus de ing.Cristian Andrei.

110

533

Vol IV

Prezentarea lucrării „Maşină centrifugală de filat bumbac” realizare a colectivului condus de ing.Cristian Andrei.

77

534

Prezentarea lucrării „Lampa pentru radiaţii infraroşii” realizare în cadrul Elecrofarului.

51

535

Prezentarea lucrării „Motorul asincron” realizare a colectivului condus de ing. prof. Alex. Nicolau de la Electrotehnica.

17

536

Prezentarea lucrării „Compresorul cu jet funcţionând cu gaz metan” realizare a colectivului condus de ing. Saphier Igant de la Institutul de Energetică.

142

537

Prezentarea lucrării „Proiectarea şi executarea unei maşini-unelte automate de mare productivitate pentru prelucrat carcase de electromotoare denumită –Columbia” realizare a colectivului

32

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 385: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

condus de ing. Deac Paul de la Institutul de Cercetări şi Proiectări Electrotehnice.

1954

538

Prezentarea lucrării „Maşina pentru centrifugat stâlpi de beton armat” realizare a colectivului condus de ing.N.Ghiorghiu.

64

539

Prezentarea lucrării „Instalaţia continuă pentru producerea butanolului, acetonei şi a alcoolului etilic”.

29

540

Prezentarea lucrării „Fibrometrul” realizare a colectivului condus de ing.Iosif Ionescu Muscel de la Institutul de Industrie Uşoară Iaşi.

76

541

Prezentarea lucrării „Transportorul T.P.I.” realizare a colectivului Uzinei de Utilaj Minier Petroşani.

15

542

Prezentarea lucrării „Interconexiunea sistemelor energetice Muntenia şi Ardealul central” realizare a colectivului condus de ing.Constantinescu Emil de la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice.

43

543

Prezentarea lucrării „Construcţia linieri de 110 kv Sângeorgiul-oraşul Stalin” realizare a colectivului condus de ing. Popa Stoica de la Trustul Electromontaj.

36

Secret

544

Prezentarea lucrării „Cauza supratensiunilor prelungite în reţelele trifazate cu neutrul izolat” lucrare a ing.Dino Pasul de la Institutul de Energetică.

17

545

Prezentarea lucrării „Redresor 9,6 kv;

16

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 386: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

240 A” realizare a colectivului condus de prof.Al.Nicolau de la Institutul de Cercetări Electrotehnice.

1954

546

Prezentarea lucrării „Centrala Hidroelectrică Târgu Mureş” realizare a colectivului condus de dr.ing.A.Bărglăzan.

129

547

Albumul „Centrala Hidroelectrică Târgu Mureş”.

29

548

Prezentarea lucrării „Producerea seminţei de conopidă în condiţiile de climă şi sol din R.P.Română”, lucrare a lui Petre Al.Ghenovici..

43

549

Prezentarea lucrării „Crearea merinosului de Palas, rasa nouă de oi cu lână fină obţinută în R.P.Română”, lucrare a colectivului condus de dr.N.Teodoreanu de la Institutul de Cercetări Zootehnice.

14

550

Prezentarea lucrării „Lucrări de hidroamelioraţii pentru recuperarea terenurilor agricole din lunca inundabilă a Dunării, unităţile Borcea de Sus, Călmăţui-Gropeni şi Brăila –Dunăre-Siret, în vederea sporirii producţiei agricole” realizare a colectivului condus de Boeru Spiridon din cadrul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

32

551

Propuneri în legătură cu acordarea Premiului de Stat al R.P.Română, prof.C.Badea şi colaboratorilor săi pentru lucrarea ştiinţifică din domeniul carotinoidelor.

73

552

Prezentarea lucrării „Atlas de anato-

16

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 387: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

mie comparativă” de prof. dr. V.Gheţiev şi dr.E.Pastea.

1954

553

Prezentarea lucrării „Obţinerea metişilor de crap în vederea găsirii unei forme mai rezistente la condiţiile de viaţă din eleşteiele climei noastre”, lucrare a colectivului condus de prof. Th. Buşniţa.

15

554

Prezentarea lucrării „Amenajarea complexului piscicol Razelm-Sinol”, realizarea a colectivului condus de Vidraşcu Paul de la Institutul de Proiectări al Industriei Alimentare.

14

555

Prezentarea lucrărilor ing.Gh.I.Pană, lucrări din domeniul forestier.

166

556

Prezentarea lucrării „Aspecte din lucrările executate de Direcţia de Ameliorări Silvice din regiunea de câmpie Constanţa în anii 1950-1954”, lucrare întocmită de colectivul condus de ing.Discuţeanu Victor.

57

557

Prezentarea lucrării „Culturile forestiere de protecţia câmpului în stepa centrală a Dobrogei”, realizare a colectivelor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

196

558

Prezentarea lucrării „Culturile forestiere de protecţia câmpului în stepa centrală a Dobrogei”, realizare a colectivelor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii. Anexe.

559

Lucrarea „Amenajarea pădurilor şi păşunilor în pădurile din R.P.Română „

132

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 388: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

lucrarea întocmită de colectivul condus de ing. Negrea Ludovic de la Direcţia Generală a Gospodăriei Silvice.

1954

560

Prezentarea lucrării „Lucrări de cercetare în domeniul tehnologiei lemnului” lucrare întocmită de colectivul condus de N.Ghlemeziu de la Academia R.P.Română.

181

561

Prezentarea lucrării „Realizări în domeniul ameliorării lemnului”, lucrare întocmită în colectivul condus de ing.T.Oradeanu de la Institutul de Cercetări şi Experimentări pentru Industria Lemnului şi Hârtiei.

283

562

Prezentarea lucrării „Încleierea hârtiei cu răşini şi clorparafină”, realizare a colectivului condus de Oprescu Gheorghe de la Institutul de Cercetări şi Experimentări pentru Industria Lemnului şi Hârtiei

133

563

Prezentarea lucrării „Priviri noi asupra tehtonicii flişului Carpaţilor orientali”, lucrare întocmită de M.G.Gilipescu.

77

564

Prezentarea lucrării „Feldspatul pegmatic din Munţii Apuseni” lucrare a lui Eugen Staicovici şi Aurica Trif.

113

565

Memoriu privind „Descoperirea şi punerea în valoare a zăcământului petrolifer Drader III Moreni Sud”.

6

566

Prezentarea lucrării „Raionarea hidrogeologică a Dobrogei”, lucrare întocmită de Ciocârdel Radu de la Comitetul Geologic.

83

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 389: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

567

Prezentarea lucrării „Studiul geologic tehnic al zonei masivului de sare Ocna Mureşului”, lucrare întocmită de colectivul condus de Ciocârdel Radu de la Comitetul Geologic.

1954

75

568

Prezentarea lucrării „Extragerea nichelului din serpentinele din R.P.Română”.

155

569

Prezentarea lucrării „Paleogenul din regiunea Cluj-Jibou” lucrare a conf. Răileanu şi Emilia Saulea.

64

570

Prezentarea lucrării „Aditivi pentru îmbunătăţirea indicelului de vâscozitate a uleiurilor minerale pe bază de răşini acrilice”, realizare a colectivului condus de ing.Filipescu Miltiade de la Comitetul Geologic.

111

Secret

571

Propunerea Academiei R. P. Română pentru acordarea Premiului de Stat al R. P.Română, academicianului prof. N. Hortolomei, împreună cu colectivul său pentru punerea în practică a chirurgiei sistematice a cordului.

11

572

Propunerea Academiei R. P. Română pentru acordarea Premiului de Stat al R. P.Română, academicianului St. S. Nicolau pentru activitatea ştiinţifică depusă în cadrul vizitei făcută în R.P. Chineză în lunile august-octombrie 1954.

5

573

Propunerea Academiei R.P.Română pentru acordarea Premiului de Stat al R. P.Română, profesorului dr. Gheorghe Tudoranu pentru întreaga sa activitatea ştiinţifică şi didactică; cercetările pre-

416

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 390: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

zentate în anul 1954 cu privire la factorii antitromboplastnici în hemofile şi în faza paradoxală în boala ulceroasă.

1954

574

Propunerea Academiei R.P.Română pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Română profesorului Simion Oeriu pentru lucrarea „Contribuţii la studiul derivaţilor hidrazidei acidului izonicotinic”.

13

575

Prezentarea lucrării „Tratamentul şi profilaxia morvei în lumina noilor cercetări”, lucrare a dr. Nicolae Munţiu.

70

576

Propunere pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Română, medicului veterinar Begnescu Petre pentru organizarea ecarisajului profilactic sanitar industrial.

30

577

Prezentarea lucrării „Vaccinul antirabic în R.P.Română”, realizare a colectivului condus de dr.Suhaci Ion.

578

Prezentarea invenţiei „Instalaţii pentru prezentarea ţiţeiului cu ajutorul curentului electric” realizare a ing.Corneliu Nicodimescu.

44

579

Prezentarea inovaţiei „Realizarea primei staţii de pompare de mare debit pentru irigaţii din R.P.Română” realizare a colectivului condus de ing. Bolidaru Aurel din cadrul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

53

580

Prezentarea invenţiei „Aparate de asigurare tip M.C.F.” a d-lor Mireşan I.Crişan şi D.Fodor.

68

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 391: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

581

Referat asupra inovaţiei „Dispozitiv de cuplaj şi două fire pentru instalaţii de conferinţe” realizare a ing.Brătucu Ion şi Onofrei Liviu.

1954

12

582

Prezentarea invenţiei Dragomirescu D. „Maşină de rectificat butiurile de strung prin polizare fără demontare a strungului de pe fundaţie”.

6

583

Prezentarea inovaţiei „Stabilirea procedeelor de producere în ţară a masei de grafit pentru creioane, a minelor pentru creioane chimice şi a lemnului ameliorat pentru fabricarea creioanelor” de ing.Ionescu.

126

584

Prezentarea inovaţiei d-lor Torn Leonid şi Oprea Petre, „Vagon pentru măsurat calea de mare viteză”.

87

585

Prezentarea lucrării „Metoda săpării puţurilor de extracţie prin straturi de nisipuri acvifere”, realizare a colectivului condus de Preda C.Ioan din cadrul Ministerului Industriei Cărbunelui.

11

586

Prezentarea lucrării „Perfecţionări radicale în metodele de producţie la staţiile de egrenat bumbac din R.P.Română prin mecanizarea procesului tehnologic”.

41

587

Prezentarea lucrării „Metoda de umplere a aparatelor de răcire prin absorbţie cu funcţionare continuă pentru frigidere casnice”, realizare a lui Auslander Iosif şi Ciobanu Schropp Aurel.

100

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 392: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

588

Prezentarea lucrării „Nou procedeu industrial pentru fabricat gheaţă artificială”, realizare a colectivului condus de Vlad P. Munteanu de la Institutul de Proiectări al Industriei Alimentare.

1954

38

589

Referate asupra lucrării „Studiul violoncelului” de prof. Dimitrie Gh. Dinicu.

21

590

Prezentarea lucrării „Introducerea betonului precomprimat în R.P. Română”, lucrare a ing. Vasile Nicolau.

169

591

Memoriu de prezentare a lucrării „Fabrica de ciment Congresul XIX-Bicaz”, realizare a colectivului condus de ing. Zaharia Lucian de la Institutul de Proiectare.

17

592

Vol. 1

Lucrarea „Lucrarea ştiinţifică şi de execuţie în introducerea şi extinderea tehnicii betonului precomprimat la executarea lucrărilor de construcţii civile, industriale şi de artă în R.P. Română şi contribuţii originale la dezvoltarea acestei tehnici”, realizare a colectivului condus de Holmagiu Mircea de la Întreprinderea IPEC oraşul Stalin.

181

593

Vol. 2

„Lucrarea ştiinţifică şi de execuţie în introducerea şi extinderea tehnicii betonului precomprimat la executarea lucrărilor de construcţii civile, industriale şi de artă în R.P. Română şi contribuţii originale la dezvoltarea acestei tehnici”, realizare a colectivului Întreprinderii IPEC, oraşul Stalin. Publicaţii.

167

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 393: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

594

Prezentarea lucrării „Planul general de sistematizare a suprafeţei Bazinului carbonifer din Valea Jiului” realizare a Institutului de Proiectare a Construcţiilor.

1954

75

595

Prezentarea lucrării „Produse refractare foresteritice din materii prime indigene”, realizare a colectivului condus de prof.C.N. Ionescu.

103

596

Prezentarea lucrării „Grinzi principale de poduri din beton precomprimat”, realizare a Institutului de Mecanică Aplicată al Academiei R.P.Române.

126

597

Prezentarea lucrării „Traverse de cale ferată din beton precomprimat”, realizare a Institutului de Mecanică Aplicată al Academiei R.P.Române.

177

598

Prezentarea proiectului „Fabrica de faianţă pentru menaj” realizare a Institutului de Proiectare al Ministerului Industriei Uşoare.

64

599

Prezentarea proiectului „Combinatul de cauciuc Jilava” realizare a Institutului de Proiectare al Ministerului Industriei Uşoare.

61

600

Decrete publicate în Buletinul Oficial şi H.C.M. publicate în colecţia H.C.M. privind Premiul de Stat al R.P.Române.

36

601

Referat cu privire la unele măsuri pentru îmbunătăţirea muncii Comitetelor pentru Premiul de Stat al R.P.Române.

8

602

Proces verbal asupra şedinţelor

16

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 394: consiliul de minitri

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L

U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Comitetului pentru Premiul de Stat al R.P.Române în domeniul literaturii şi artei.

1954

603

Proces verbal asupra şedinţei Comitetului pentru Premiul de Stat al R.P.Română în domeniul ştiinţei şi invenţiilor.

8

604

Corespondenţa ministerelor şi instituţiilor privind lucrările propuse pentru Premiul de Stat al R.P.Română.

375

Secret

605

Referate ale ministerelor şi instituţiilor asupra lucrărilor propuse pentru Premiul de Stat al R.P.Română.

1954-1955

379

606

Propunerile Comitetului Premiului de Stat, prezentate Consiliului de Miniştri pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Română, pe anul 1954.

1954

150

607

Tabele cu laureaţii Premiului de Stat al R.P.Română, pe anul 1954.

13

608

Propuneri privind desfăşurarea festivităţii de înmânare a Premiului de Stat al R.P.Română, pe anul 1954.

5

609

Proces verbal de predare-primire a dosarelor de la Comitetul Premiului de Stat la arhiva Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri.

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 395: consiliul de minitri

1

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Anul 1955

1

Situaţia statistică trimisă de Direcţia Centrală de Statistică privind creşterea şi numărul animalelor pe luna februarie 1955.

13

Strict Secret

2

Orig., copii. Situaţia statistică trimisă de Direcţia Centrală de Statistică privind realizarea planului în agricultură şi silvicultură pe luna ianuarie şi semestrul I/1955.

67

Strict Secret

3

Orig., copii. Situaţii statistice ale Direcţiei Centrale de Statistică privind analiza colectărilor şi muncilor agricole pe anul 1955.

287

Strict Secret

4

Orig., copii. Situaţii statistice trimise de Direcţia Centrală de Statistică privind analiza colectărilor, contractărilor şi achiziţiilor de produse agricole pe anul 1955.

325

Strict Secret

5

Orig., copii. Dare de seamă asupra asistenţei tehnice acordate Fabricii de Prefabricate „Progresul” de către secţia de specialitate construcţii din filiala Bucureşti a Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor din R. P. Română.

15

6

Orig., copii. Dare de seamă a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii asupra realizării planului preţului de cost pe trim. II/1955 la Gospodăriile Anexe de

6

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 396: consiliul de minitri

2

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Exploatare.

1955

7

Orig., copii. Dare de seamă de stat a Ministerului Colectărilor asupra îndeplinirii planului de recepţionare şi livrare a produselor agricole vegetale pe anul 1955.

9

8

Note asupra Direcţiei Generale a S.M.T. privind verificarea amplasamentelor pentru staţiunile de maşini şi tractoare pe 1955. Orig., hărţi, anexe.

24

9

Planul de măsuri privind dezvoltarea agriculturii în Banat.

9

10

Plan de măsuri al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii pentru identificarea fruntaşilor în creşterea animalelor, tabele nominale cu fruntaşii din agricultură.

21

11

Orig., copii. Raport privind analiza activităţii de producţie şi financiare a gospodăriilor agricole de stat şi note de control ale Ministerului Finanţelor privind sectorul agricol de stat. Orig., anexe.

121

12

Corespondenţă şi tabele ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind repartiţia de tractoare şi utilaje necesare agriculturii şi aprovizionarea cu piese de schimb şi ulei.

125

13

Orig., copii. Corespondenţă a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind evoluţia epizootiei de febră aftoasă

23

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 397: consiliul de minitri

3

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

14

şi bruceloză la animale şi combaterea lor. Corespondenţă a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind măsurile de combatere a manei la viile gospodăriilor agricole de stat şi la staţiuni experimentale şi construirea centrelor de vinificaţie cu cisterne de beton . Orig., copii.

1955

47

15

Corespondenţa cu Ministerul Agriculturii şi Silviculturii privind sarcina de a valorifica local excedentul de cartofi din zonele de carantină a râiei negre; informare asupra lucrărilor celei de a 7-a Conferinţe Internaţionale de Producţia Plantelor, ce a avut loc la Varşovia în ianuarie-februarie 1955.

12

16

Orig., copii. Note privind maşinile agricole prezentate de Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiile de Maşini la Institutul de Cercetări pentru Mecanizarea Agriculturii. Orig., copii.

11

17

Referat al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind infectarea porumbului expediat în Uniunea Sovietică de către Baza de recepţie Ciorăşti. Orig.

6

Secret

18

Referatul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind unele aspecte ale activităţii economice.

26

Strict Secret

Orig., copii.

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 398: consiliul de minitri

4

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

19

Referat elaborat de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind modificarea sistemului de contractare la plante tehnice pe anul 1955.

1954

34

Secret

20

Corespondenţă a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii cu diferite instituţii privind achiziţii, contractări şi predări de cote pe anul 1955. Orig., hartă.

221

Secret

21

Corespondenţă a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii cu comitetele regionale de partid privind măsurile luate de sfaturile populare pentru campania agricolă de primăvară şi toamnă pe anul 1955. Orig.

153

Secret

22

Informare şi propuneri ale Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum cu privire la îmbunătăţirea desfăşurării comerţului de întâmpinare. Orig.

15

23

Corespondenţă cu ministerul de resort privind aprovizionarea fabricilor de zahăr cu materii prime şi a populaţiei cu alimente, schimbul inter-regional. Anexe.

50

Secret

24

Notă informativă privind vânzarea mobilei în rate şi organizarea de magazine pentru aprovizionarea salariaţilor din GAS-uri şi SMT-uri.

6

25

Referat al ing. Dimitriu Nicolae, ,,Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, cu privire la vizita în R.P.Română a delegaţiei de specialişti

14

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 399: consiliul de minitri

5

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

sovietici din sovhozuri, în perioada 24 octombrie-27 noiembrie 1955. Orig., hartă.

1955

26

Raportul delegaţiei R.P.Române care a participat la cea de a X-a aniversare a reformei agrare în Republica Democrată Germană.

27

StrictSecret

27

Orig., copii. Notă informativă privind participarea delegaţiei Centrocoop - ului la cel de al 86-lea Congres al Cooperaţiei de Consum din Anglia.

6

28

Orig., copii. Referate privind problemele ce s-au discutat la şedinţa Comitetului Regional de Partid al regiunii Autonome Maghiare din 20 februarie 1955. Orig., copii, lb română, lb maghiară.

30

29

Schema generală a rapoartelor prezentate la Consfătuirea Secţiei de Ştiinţe Biologice, Agronomice, Geologice şi Geografice a Academiei R.P.Română privind amenajarea în viitor a pădurilor.

12

30

Orig., copii. Proces verbal încheiat cu ocazia Consfătuirii delegaţiilor Asociaţiilor de producţie a plantelor tehnice, legumicole, de creştere şi îngrijire a animalelor din raionul Timişoara. Orig.

9

31

Raport întocmit de ing. V. Nicolau, privind şedinţa Subcomitetului Locuinţelor al Comitetului Economic ONU pentru Europa. Orig., anexe.

13

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 400: consiliul de minitri

6

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

32 Rapoarte ale Corpului de Control al Ministrului Agriculturii şi Silviculturii şi Comisiei de Revizie a Centrocoop pe anul 1955. Orig.

1955

179

33

Note informative ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii şi Ministerul Colectărilor privind executarea de pătule necesare depozitării cerealelor. Planuri, schiţe.

26

34

Observaţii la cifrele de control pe anul 1955 ale Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei şi Ministerului Construcţiilor Industriei Materialelor de Construcţii.

69

35

Orig., copii. Planul de Control al Direcţiei Generale a Controlului de Stat din Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii pe intervalul 1 iunie-31 decembrie 1955.

8

Secret

36

Propuneri ale Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii privind reglementarea controlului în arhitectură şi construcţii. Anexe.

50

37

Schemă tip pentru trusturile de construcţii şi montaj.

17

38

Referat cu privire la activitatea de proiectare tip a institutelor de proiectare I.P.C. şi I.P.A.S. Anexe.

15

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 401: consiliul de minitri

7

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

39

40

Referatele Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii asupra situaţiei proiectării tip în anul 1955. Anexe. Memoriu întocmit de Ministerul Culturii cu privire la evoluţia lucrărilor de la Casa Scânteii.

1955

70

15

41

Informări ale diferitelor ministere privind mersul lucrărilor de construcţii în agricultură. Grafice, planuri.

190

Secret

42

Propunerile Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind alegerea unui loc corespunzător pentru dispersarea Institutului „Pasteur” în faţa unei eventuale agresiuni inamice. Orig.

4

43

Documentar privind organizarea didactică a Institutului Agronomic Arad. Anexe.

12

44

Corespondenţă privind reorganizarea învăţământului profesional şi mediu tehnic la Ministerul Construcţiilor şi Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

38

45

Tabel întocmit de Direcţia Norme de Muncă şi Salarii din Cadrul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii cuprinzând salarizarea ce se propune pentru inginerii şi tehnicienii din sectorul agricol.

10

46

Corespondenţă privind solicitări de personal, transferări şi prelungiri de detaşări la Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, Academia R.P.Române, Institutul de cercetări agronomice şi Ministerul Construcţiilor.

9

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 402: consiliul de minitri

8

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

47

Adresă către Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri privind situaţia debitorilor şi a supranormativelor sectorului economic tutelat de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

1955

3

48

Măsuri propuse de Centrocoop pentru îmbunătăţirea financiară a unităţilor din sistemul cooperaţiei de consum şi din întreaga economie.

5

49

Instrucţiuni pentru organizarea şi funcţionarea punctelor agricole.

6

50

Referatul Corpului de control al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind problema micşorării suprafeţelor cultivate cu legume şi zarzavaturi în zona din jurul Bucureştiului.

9

51

Referatul Centrocoop-ului privind întărirea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale a comerţului cooperatist în perioada 1950-1955.

6

52

Tabele cu trusturile şi întreprinderile Ministerului Construcţiilor ce vor funcţiona ca urmare a reorganizării efectuate prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri. Orig.

9

53

Note şi referat privind situaţia Comunităţii de Avere Grănicereşti din Caransebeş.

21

54

Referatul Ministerului Construcţiilor şi al Industriei Materialelor de Construcţii asupra problemei sanitare din cadrul ministerului.

4

55

Orig., copii. Corespondenţă cu privire la situaţia exportului de porumb pe luna martie 1955. Orig., copii.

9

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 403: consiliul de minitri

9

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

56

Memoriu întocmit de Comitetul de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole privind justificarea necesarului de import pe anul 1955.

1955

8

57

Corespondenţă privind situaţia imobilelor solicitate de către ministere şi măsuri pentru repararea imobilelor.

2

58

Corespondenţă privind solicitări de credite de către Centrocoop şi Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

16

59

Corespondenţă privind situaţia asociaţiilor simple şi a stânelor cooperatiste la 1 noiembrie 1955, discuţii cu crescătorii de oi, îmbunătăţirea sistemului de colectare a lânii. Orig.

28

60

Referat informativ al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind activitatea unităţilor hipice şi rolul lor în sporirea şi îmbunătăţirea şeptelului cabalin din ţară.

11

61

Corespondenţă privind situaţia parcului de locomotive cu aburi al fabricilor Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii.

3

62

Referat al Corpului de Control al Ministrului privind măsurile luate de Ministerul Agriculturii pentru stăvilirea abuzului de circulare şi manifestări birocratice în unităţile din reţeaua exterioară.

13

63

Scurte descrieri ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii asupra unor

40

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 404: consiliul de minitri

10

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

gospodării agricole de stat. Schiţe.

1955

64

Notă şi referat privitor la maşina de semănat porumb în cuiburi pătrate, inovaţia lui Kiss Dionisiei din Târgu Mureş. Planuri.

18

65

Corespondenţă privind situaţia parcului de autoturisme existent în Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

7

66

Informarea Ministerului Agriculturii şi Silviculturii asupra executării sarcinilor trasate în legătură cu introducerea evidenţei funciare pe deţinători şi modul de folosinţă a terenurilor agricole.

7

67

Corespondenţă privind conferirea Ordinului Muncii clasa I profesorului dr. Ionescu Siseşti Gheorghe cu prilejul aniversării a 70 ani de la naşterea sa.

10

68

Studiu privind rezervele de teren agricol din R.P.Română de prof. dr. Gh. Ionescu Siseşti.

76

69

Centralizatorul valoric al stocurilor supra-normative lichidate în trim.IV.1954 întocmit conform HCM nr.1195//1953.

1

70

Corespondenţă privind inundaţiile din anul 1955 şi planul de măsuri pentru prevenirea lor.

18

Secret

71

Referate de caracterizare întocmite ţăranilor categorisiţi drept chiaburi.

158

72

Corespondenţă privind rezultatele

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 405: consiliul de minitri

11

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

cercetărilor ştiinţifice întreprinse de Institutul de cercetări agronomice în anul 1955. Planuri.

1955

484

73

Cereri, reclamaţii şi sesizări primite la cabinetul vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri Alexandru Moghioroş.

10

74

Date statistice privind situaţia agriculturii în anii 1938, 1947-1953, întocmite de Direcţia Centrală de Statistică împreună cu Ministerul Agriculturii. Orig., copii, tabele.

361

75

Circulară către sfaturile populare pentru îmbunătăţirea circulaţiei mărfurilor în noile condiţii după desfiinţarea cartelelor.

3

76

Raportul Ministerului Comerţului Exterior asupra executării planului de livrări pentru export pe ministere şi organizaţii economice furnizoare pe anul 1955 şi trim.I/1956.

84

Secret

77

Notă privind problemele de ansamblu care rezultă din recomandările comisiilor de lucru CAER.

10

78

Dare de seamă asupra executării planului livrărilor de mărfuri pentru export pe anul 1955.

91

Secret

79

Dări de seamă privind realizarea planului de import pe ţări.

174

Secret

80

Dare de seamă a Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor asupra debitelor şi creditorilor şi a stocurilor supranorma-

5

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 406: consiliul de minitri

12

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

tive de materiale.

1955

81

Balanţa de venituri şi cheltuieli pe anul 1955 pentru întreprinderile de import-export şi referatul Secţiei Industrie Alimentară, Comerţ şi Cooperaţie din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri.

37

Secret

82

Dare de seamă a Ministerului de Finanţe asupra executării bugetului de stat al R.P.R. la 30 iunie 1955.

78

Strict Secret

83

Buletine informative ale Secţiei Relaţiilor Externe din cadrul C.C. al P.M.R.

65

84

Informări şi situaţii ale Comitetului Central pentru Îndrumarea şi Controlul Lucrărilor Agricole privind colectările în sectorul individual şi în întovărăşiri, precum şi desfăşurarea campaniei agricole în anul 1955.

80

85

Referat aplicarea hotărârilor Biroului Politic şi ale Secretariatului C.C. al P.M.R. privind întocmirea de acte de stat prin care să se transmită organelor de stat sarcinile care le revin din hotărârile organului politic. Copie.

5

86

Corespondenţă şi referate privind solicitări de autoturisme pentru deservirea instituţiilor, a delegaţiilor şi turiştilor veniţi din străinătate şi notă în legătură cu obţinerea din import a unor autoturisme.

26

Secret Serviciu

87

Dare de seamă privind activitatea Biroului pentru rezolvarea reclamaţiilor oamenilor muncii din cadrul Direcţiei

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 407: consiliul de minitri

13

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri şi tabel centralizator cu cererile pe probleme intrate şi modul cum au fost rezolvate.

1955

20

88

Referat în legătură cu unele propuneri privind salarizarea preşedinţilor, vicepreşedinţilor şi secretarilor comitetelor executive ale sfaturilor populare şi corespondenţă privind salarizarea conducerii UCECOM-ului.

9

89

Comunicatul Consiliului de Miniştri referitor la graţierile făcute cu ocazia împlinirii a 11 ani de la eliberarea patriei de sub jugul fascist.

2

90

Analiza planului de import-export al Ministerului Comerţului Exterior pe anul 1955. Anexe.

98

Secret

91

Raportul Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor asupra îndeplinirii planului preţului de cost al cheltuielilor de circulaţie şi al sarcinii de reducere pe trim.I/1955.

5

Secret

92

Informare asupra propunerilor R.S. Cehoslovace şi R.D.Germane privind colaborarea economică cu ţara noastră în sectorul agricol şi în industria alimentară. Orig., copii.

13

93

Plan de desfăşurare a recepţiei din 23 August 1955 de la Snagov.

5

94

Hotărâri ale şedinţelor de Colegiu din Ministerul Justiţiei, Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini şi Ministerul Comerţului Interior.

54

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 408: consiliul de minitri

14

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

95

Buletin informativ al Direcţiei Centrale de Statistică pe luna decembrie 1955.

1955

4

Strict Secret

96

Situaţie centralizatoare a Sfatului Popular al Capitalei asupra locatarilor din şcolile din Capitală, care urmează a fi evacuaţi.

1

97

Informare a Direcţiei Centrale de Statistică asupra unor aspecte economice constatate în luna octombrie 1955.

5

98

Referat privind reglementarea drepturilor la pensie din asigurări sociale de stat. Anexe.

18

99

Tabel cu noii membri activi ai Academiei R.P.Române care urmează a fi înscrişi la Cooperativa Consiliului de Miniştri.

3

100

Notă şi referat cu privire la unele hotărâri ale Consiliului de Miniştri care au primit o dată anterioară decretelor în baza cărora au fost emise.

5

101

Corespondenţă referitor la sosirea în ţară a unei delegaţii din R.P.Ungară pentru a trata problema restituirilor de material rulant de cale ferată. Orig., copii.

3

StrictSecret

102

Notă informativă a Sfatului Popular al regiunii Stalin asupra vizitei ambasadorului R.S.F.Iugoslavia în oraşul Stalin.

2

103

Raportul delegaţiei guvernamentale a R.P.R. asupra sesiunii a IV-a a C.A.E.R., ce a avut loc la Budapesta

15

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 409: consiliul de minitri

15

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

între 7-11 decembrie 1955.

1955

104

Centralizator şi scheme cu funcţii propuse pe anul 1955 la Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri.

23

105

Notă informativă a Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene privind spălarea tancurilor pentru produse petrolifere.

1

106

Adresa Ministerului Căilor Ferate privind ridicarea restricţiei la transportul cerealelor pe C.F.R.

1

107

Notă informativă privind executarea lucrărilor de investiţii pe litoralul Mării Negre.

20

108

Referate privind circulaţia bunurilor agricole, atribuirea în folosinţă a unor terenuri agricole şi influenţa lor asupra impunerilor la colectare. Orig., copii.

22

109

Sesizarea Ministerului Învăţământului şi referatul Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri în legătură cu avizarea de către minister a proiectelor de hotărâri care cuprind dispoziţii în legătură cu organizarea oricăror forme de învăţământ.

3

110

Orig., copii. Solicitarea de către Sfatul Popular al Capitalei a unui avans în numerar pentru cheltuielile de protocol pe luna decembrie. Orig., copii.

1

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 410: consiliul de minitri

16

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

111

Informarea Secretariatului CAER din Moscova privind îndeplinirea planului de dezvoltare a economiei naţionale şi situaţia comerţului exterior al ţărilor europene de democraţie populară în primele 9 luni ale anului 1955.

1955

28

StrictSecret

112

Nota Secţiei industrie alimentară, comerţ şi cooperaţie din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri, cu privire la analiza comerţului exterior pe primul semestru al anului 1955.

6

113

Nota Secţiei juridice la proiectul de plan financiar pe anul 1955 înaintat de AVSAP, Direcţiei Speciale a Consiliului de Miniştri.

1

114

Referat privind solicitarea plăţii unor cheltuieli făcute cu ocazia manifestărilor culturale pe linie ARLUS şi proiectul de hotărâre cu expunerea motivelor pentru trecerea în folosinţa Sfatului Popular Cluj a imobilului Casa Universitarilor pentru necesitatea Filarmonicii din Cluj.

115

Notă asupra proiectului de hotărâre privind măsurile pentru asigurarea şi ridicarea calităţii produselor din industria de stat şi cooperatistă.

2

116

Corespondenţă privind trecerea în rezervă a generalului maior Eremia Ştefan Ioan şi propunerea numirii ing. Cohn Haim ca membru în Biroul de ramură al industriei uşoare din cadrul Consiliului de Miniştri.

2

Secret

117

Adresa Comitetului de Stat al Planificării în legătură cu încadrarea

1

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 411: consiliul de minitri

17

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Procuraturii R.P.Române în regimul instituţiilor exceptate. Copie.

1955

118

Referatul Secţiei juridice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri la adresa Tribunalului Suprem al R.P.Române prin care solicită repartizarea unei cote de benzină pentru autoturismele sale.

4

119

Adresa Direcţiei Speciale din cadrul Consiliului de Miniştri privind solicitarea sprijinului echipelor MFA de către sfaturile populare în acţiunea de asanare şi deminare a terenurilor de muniţiile rămase neexplodate din timpul războiului.

1

StrictSecret

120

Telegrame trimise şi primite la cabinetul Petre Costache.

3

121

Propunerea Prezidiului Marii Adunări Naţionale de a i se conferi un titlu sau evidenţiere profesorului universitar chirurg dr. Matyas din Tg. Mureş.

1

StrictSecret

122

Proiect de hotărâre şi notă privind repartizarea şi trecerea în folosinţa unor ministere, a unor imobile situate în staţiunile balneo - climaterice.

16

Secret

123

Plan de măsuri al Ministerului Industriei Alimentare şi al Comitetului Central al Sindicatului Muncitorilor din Industria Alimentară, pentru întâmpinarea celui de al II-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român.

7

124

Corespondenţă cu Ministerul Afacerilor Interne prin care se solicită să se pună la dispoziţia delegatului lt. maj.

3

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 412: consiliul de minitri

18

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Bener Vasile, arhiva Comisariatului General al Preţurilor.

1955

3

125

Informarea Comisiei Controlului de Stat cu privire la rezultatele controlului efectuat la fosta Direcţiei de Invenţii şi Inovaţii.

24

126

Referate şi declaraţii în legătură cu unele abateri şi sancţionarea unor salariaţi de la Direcţia Secretariat a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri.

11

127

Material documentar al comisiilor de lucru de la CAER discutat la sesiunea din 7.XII.1955 privind evoluţia principalelor ramuri ale industriei şi agriculturii ale R.P.Române pe anii 1955-1960.

45

Secret

128

Notă cu privire la întârzierea rezolvării unor proiecte de hotărâri din lipsa de avizare la timp din partea Comitetului de Stat al Planificării şi Ministerului de Finanţe.

1

129

Informări cu privire la pagubele provocate în diferite regiuni din ţară, de ploaia torenţială căzută în cursul lunii iunie 1955.

3

130

Informări privind situaţia înzăpezirilor şi inundaţiilor din 2-3 martie 1955. Hartă.

10

131

Referatul Comitetului de Stat al Planificării privind depăşirea cu cca. 36% a numărului de studenţi admişi în anul I la institutele de învăţământ superior.

9

StrictSecret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 413: consiliul de minitri

19

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

132

Balanţa comercială a Ministerului Comerţului Exterior pe perioada 1.I.-31.III.1955. Anexe.

1955

18

Secret

133

Referatul Secţiei organizatorice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri în legătură cu unele măsuri pentru îmbunătăţirea compoziţiei cadrelor de conducere ale sfaturilor populare în vederea alegerilor de deputaţi.

7

134

Corespondenţă privind solicitări de vize pentru plecări în străinătate.

1955-1957

11

135

Note informative cu privire la unele aspecte ale evidenţei preţurilor de desfacere cu amănuntul ale mărfurilor de larg consum.

1955

15

136

Referatul Secţiei organizatorice din Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri în legătură cu transportul materialelor lemnoase cu atelaje particulare.

9

137

Informare cu privire la normele livrărilor obligatorii de produse agricole din ţările de democraţie populară.

51

Secret

138

Proces-verbal al şedinţei din 7 iulie 1955 a conferinţei reprezentanţilor ţărilor de democraţie populară pentru dezvoltarea industriei de aluminiu.

17

139

Cereri de autorizaţii pentru circulaţia maşinilor în afara oraşului.

274

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 414: consiliul de minitri

20

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

140

Proces-verbal de şedinţă al Comisiei de Litigii de pe lângă Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional Galaţi.

1955

7

StrictSecret

141

Procese - verbale şi planuri de lucru ale şedinţei Prezidiului Consiliului de Miniştri.

214

StrictSecret

142

Adrese de trimitere şi primire a corespondenţei la cabinetul Petre Costache.

39

143

Referatul Direcţiei Secretariat a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind asigurarea difuzării corespondenţei secrete cu maşina.

4

144

Cereri, reclamaţii, sesizări şi memorii primite la cabinetul Petre Costache.

189

Secret

145

Dare de seamă a Ministerului Cărbunelui asupra activităţii pe luna mai 1955 pentru lucrările executate în bazinul carbonifer Rovinari şi Vărghiş.

11

146

Dare de seamă pe semestrul I/1955 privind activitatea geologică în R.P.România.

25

StrictSecret

147

Corespondenţa Comitetului Geologic privind lucrările de exploatare prin montarea 5 sonde la Palazul Mare şi tabel cu materialele necesare şantierului.

4

148

Corespondenţă cu Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice privind îndeplinirea planului cincinal.

1

StrictSecret

149

Referatul Comitetului de Stat al Planificării privind modul de depozitare

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 415: consiliul de minitri

21

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

şi conservare a utilajelor sosite din import şi din ţară pentru înzestrarea noilor întreprinderi în curs de construcţie.

1955

5

150

Referatul Procuraturii Generale a R.P.România cu privire la starea legalităţii în întreprinderile industriale sub aspectul respectării normelor pentru reglementarea şi asigurarea disciplinei contractuale.

5

Secret

151

Raportul de analiză statistică asupra deficienţelor din economia naţională, rezultate din litigiile introduse la Arbitrajul de Stat în anul 1954.

33

StrictSecret

152

Situaţia lucrărilor ce se găsesc în casa de fier şi în fişet a Cabinetului Preşedintelui Consiliului de Miniştri la data de 3 octombrie 1955 şi care trebuie rezolvate.

6

153

Copie de pe răspunsul Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii cu privire la proiectul de hotărâre iniţiat de ministere pentru completarea unor dispoziţii din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1623/1954.

3

Secret

154

Corespondenţa Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice cu privire la reducerea şi lichidarea stocurilor supranormative.

1

155

Corespondenţă privind cedarea de către Ministerul Industriei Chimice a clădirilor din comuna Barşa, regiunea Baia Mare, Ministerului Sănătăţii pentru înfiinţarea unui sanatoriu T.B.C.

1

156

Corespondenţa Ministerului Industriei

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 416: consiliul de minitri

22

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Petrolului privind realizarea planului de export pe trimestrul I/1955 şi adresa Ministerului Comerţului Exterior privind asigurarea unor piese din import.

1955

4

157

Corespondenţă privind starea motoarelor şi tractoarelor trimise de S.M.T-uri la întreprinderile industriale şi uzine pentru reparaţii şi abateri constatate la Întreprinderea „Flacăra” Ploieşti în legătură cu depăşiri necorespunzătoare de sume.

4

158

Tabele cu miniştri, locţiitori de miniştri şi cadrele de conducere care au dreptul de a beneficia de serviciile atelierelor aparţinând Oficiului de Comerţ General.

63

159

Adeverinţe de salarizare eliberate de Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri cadrelor de conducere din ministere şi instituţii centrale.

97

160

Corespondenţă privind eliberarea de legitimaţii necesare cadrelor de conducere din ministere pentru intrarea în sediul Consiliului de Miniştri şi delegaţii de ridicarea legitimaţiilor.

125

161

Cereri, reclamaţii, sesizări şi memorii primite la Cabinetul d-lui Chivu Stoica.

133

Secret

162

Fişe de salarizare ale demnitarilor pe anul 1955. Vol.I.

137

163

Idem, vol.II.

139

164

Material documentar privind şedinţa din 27-28.X.1955, organizată de Ministerul Sănătăţii cu cadrele farma-

159

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 417: consiliul de minitri

23

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

ceutice.

1955

165

Informaţii asupra şedinţelor de colegiu ale Ministerului de Finanţe privind realizarea planului de venituri şi note privind acordarea avansurilor şi creditelor pentru contractări de produse agro-alimentare.

159

166

Stenogramele şedinţei privind elaborarea planului de perspectivă al ocrotirii sănătăţii şi ale şedinţelor de colegiu a Ministerului Prevederilor Sociale, precum şi tabel cu publicaţiile apărute în Editura Medicală în anul 1955 şi referate asupra unor persoane din Ministerul Prevederilor Sociale.

119

167

Informaţii privind situaţia actuală din Ministerul Prevederilor Sociale, organizarea conferinţei cu preşedinţii comisiilor medicale de expertiză a capacităţii de muncă şi lucrările documentare prezentate în cadrul conferinţei.

222

168

Stenograma şedinţei cu analiza muncii secţiilor de prevederi sociale regionale ţinută la Ministerul Prevederilor Sociale, cu şefii secţiilor de prevederi sociale regionale, în zilele de 21-24.X.1955.

278

169

Informaţie asupra şedinţei de colegiu a Direcţiei Generale a Metrologiei din 31.XI.1955 şi tabel cu instrucţiunile, circulările şi ordinele mai importante emise de Direcţia Generală de Metrologie.

8

170

Raport şi note informative privind ocrotirea invalizilor din R.P.România şi proiect de regulament de organizarea

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 418: consiliul de minitri

24

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

muncii la domiciliu în cooperativele de invalizi.

1955

67

171

Situaţia organizatorică a Societăţii Ştiinţelor Medicale din R.P.România.

105

172

Instrucţiuni pentru acordarea dreptului de pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de Stat, proiect de regulament cu privire la cursurile de surori medicale ale Crucii Roşii a R.P.România şi H.C.M. privind organizarea Crucii Roşii.

423

StrictSecret

173

Informaţii privind principalele sarcini ale ocrotirii sănătăţii în R.P.România şi despre activitatea institutelor şi centrelor de cercetări medicale.

56

174

Legea de înfiinţare şi H.C.M-uri de organizare a Ministerului Prevederilor Sociale (Decret 91/1951; H.C.M. 2222/1952).

65

175

Informaţie asupra întrunirilor Asociaţiei Internaţionale a Securităţii Sociale din Mexic şi adrese ale Ministerului Sănătăţii privind participarea unor delegaţi din R.P.România la congrese medicale internaţionale.

75

176

Dosar privind relaţiile cu străinătatea ale Ministerului Sănătăţii şi în legătură cu participarea R.P.Române la diferite congrese şi conferinţe medicale naţionale şi internaţionale.

76

Secret

177

Informaţie privind analiza activităţii de stabilire şi plată a pensiilor, măsuri organizatorice privind preluarea sarcinilor de plată a pensiilor de la C.E.C., note şi referate privind reglementarea dreptului la pensie din

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 419: consiliul de minitri

25

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

asigurările sociale de stat, acordarea de pensii personale şi ocrotirea invalizilor.

1955

157

178

Raport asupra activităţii Biroului de reclamaţii şi sesizări a Ministerului Sănătăţii.

22

179

Materiale de colegiu ale Ministerului Sănătăţii.

61

180

Materiale de colegiu ale Ministerului Prevederilor Sociale.

21

181

Planul departamental pe anul 1955 al Ministerului Sănătăţii

37

182

Raport asupra Conferinţei naţionale de tuberculoză din 22-24.IX.1955 şi buletine epidemiologice ale Ministerului Sănătăţii.

41

StrictSecret

183

Raport asupra activităţii Direcţiei Generale Balneo - Climaterice pe anul 1955; proiect de plan cu privire la îmbunătăţirea activităţii din staţiunile balneo-climaterice pe anul 1956.

65

StrictSecret

184

Barem privind dotarea unităţilor sanitare cu inventar, mobilier şi utilaj gospodăresc din cadrul Ministerului Sănătăţii.

100

185

Proiect de H.C.M. privind restructurarea şi suplimentarea planului de muncă şi salarii al Ministerului Prevederilor Sociale pe anul 1955.

10

186

Observaţiile Ministerului Sănătăţii la propunerile de plan elaborate de C.S.P.

39

StrictSecret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 420: consiliul de minitri

26

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

187

Tabel privind problemele planului complex al Centralei Ministerului Sănătăţii.

1955

16

188

Corespondenţă privind propuneri de trimiterea unor specialişti români în U.R.S.S. pentru cunoaşterea realizărilor în domeniul prevederilor şi ocrotirilor sociale.

28

189

Corespondenţă privind aniversarea a 50 de ani de existenţă a Spitalului de Psihiatrie Socola - Iaşi.

7

190

Planurile şedinţelor de Colegiu ale Ministerului Sănătăţii şi al deplasărilor în diferite regiuni ale ţării a directorilor şi directorilor adjuncţi din Ministerul Sănătăţii; lista proiectelor de hotărâri iniţiate de Ministerul Sănătăţii

26

191

Note şi corespondenţă privind sarcinile de plan ale Ministerului Sănătăţii şi plan cu măsurile ce trebuiesc luate de secţiunile de prevederi sociale pentru îmbunătăţirea muncii.

26

StrictSecret

192

Tabel privind măsurile întreprinse de Ministerul Sănătăţii în vederea asigurării îndeplinirii planurilor de execuţie pe timpul iernii.

7

StrictSecret

193

Corespondenţă privind posibilităţile Ministerului Sănătăţii de a pune la dispoziţie medicamente pentru străinătate.

7

194

Note informative ale Direcţiei Cadre din Ministerul Sănătăţii asupra unor medici şi adrese privind propuneri de încadrare a personalului sanitar.

16

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 421: consiliul de minitri

27

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

195

Coreferate privind munca de prevederi sociale din diferite regiuni din ţară.

1955

51

196

Situaţie informativă asupra organizării şi activităţii Ministerului Sănătăţii.

39

197

Ordinea de zi a şedinţei de lucru cu şefii secţiunilor de prevederi sociale regionale pentru analiza muncii pe intervalul 1.I.-30.IX.1955.

10

198

Raport privind „Principalele sarcini ale ocrotirii sănătăţii în R.P.România în lumina documentaţiei adusă de delegaţia medicală care a vizitat U.R.S.S.

28

199

Grafic privind existenţa bolilor contagioase, natalitatea şi mortalitatea în R.P.România între anii 1938-1954.

18

200

Material documentar „Analiza materialului de control şi propuneri ale brigăzilor C.C. al P.M.R.” ce se va discuta în şedinţa de colegiu a Ministerului Sănătăţii.

17

StrictSecret

201

Plan privind măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătăţirea muncii de prevederi sociale şi tematica dării de seamă a secţiilor de prevederi sociale.

18

202

Proces-verbal al şedinţei de colegiu din 5.XII.1955 a Ministerului Prevederilor Sociale.

18

203

Îndrumar privind organizarea şedinţelor de analiză a muncii în unităţile din sectorul sanitar.

5

204

Regulament provizoriu al Direcţiei Secretariat din Ministerul Sănătăţii.

9

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 422: consiliul de minitri

28

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

205

Note şi referate asupra unor proiecte de H.C.M.

1955

14

Secret

206

Instrucţiuni ale Crucii Roşii a R.P.România privind organizarea şcolilor de surori medicale.

4

207

Planul de măsuri al Crucii Roşii din R.P.Română în vederea întâmpinării zilei de 7 Noiembrie şi a celui de al II-lea Congres al P.M.R.

10

208

Plan de muncă al Comitetului Organizatoric al Crucii Roşii a R.P.România.

24

209

Instrucţiuni cu privire la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor raionale şi regionale ale Crucii Roşii.

16

210

Sinteză asupra concursului pe ţară a grupelor sanitare ale Crucii Roşii a R.P.România.

10

211

Notă privind consfătuirea pe ţară cu directorii sucursalelor regionale ale Băncii de Stat, referate asupra unor proiecte de H.C.M. iniţiate de Ministerul Finanţelor şi note privind executarea bugetului.

1955-1956

56

212

Referate cu privire la activitatea de prevederi sociale desfăşurată de secţiunile de prevederi sociale din cadrul sfaturilor populare regionale, raionale şi orăşeneşti şi privind situaţia igienico-sanitară a pieţelor alimentare din ţară

63

213

State cu funcţiuni şi nomenclator cu funcţii ale Ministerului Sănătăţii.

16

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 423: consiliul de minitri

29

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

214

Notă informatică privind Colonia de copii coreeni din regiunea Hunedoara şi corespondenţa Crucii Roşii privind clădirile destinate coloniilor de emigranţi greci.

1955- 1956

7

215

Note asupra controalelor efectuate la gospodăriile agricole de stat.

10

216

Plan de muncă şi corespondenţă a Crucii Roşii cu privire la munca de tineret în anul şcolar 1955-1956.

22

217

Corespondenţă privind numiri şi eliberări din funcţii a personalului Crucii Roşii şi caracterizări ale secretarilor regionali de Cruce Roşie care nu corespund în muncă.

14

218

Proiectul planului de muncă şi salarii a crucii Roşii şi state de funcţiuni.

46

219

Corespondenţă privind invitaţia primită de Asociaţia Surdo-Muţilor din R.P.România de a participa la concursurile de şah de la Varşovia.

5

220

Corespondenţă privind probleme organizatorice şi administrative a Crucii Roşii.

33

221

Note, referate şi situaţii privind contractări şi achiziţii de animale, păsări, plante tehnice, legume şi fructe încheiate cu gospodăriile agricole de stat.

155

222

Note, rapoarte şi ordinea de zi a şedinţelor Crucii Roşii a R.P.România.

239

223

Instrucţiuni privind aprovizionarea cu pâine şi mălai a populaţiei.

10

224

Notă cu privire la şedinţa din 14 noiem-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 424: consiliul de minitri

30

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

brie 1955 care a avut loc la Cabinetul prim-vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri, Al. Moghioroş, privind livrările pe trimestrul IV a mărfurilor la comerţul de întâmpinare şi posibilităţile de suplimentare la ţiglă şi tablă.

1955

2

225

Dare de seamă a Ministerului Colectărilor privind recepţionarea şi contractarea plantelor industriei medicinale, aromate, legume şi fructe pe anul 1955 şi anexe.

15

226

Plan de muncă privind pregătirea şi desfăşurarea celui de al II-lea Congres al Cooperaţiei Meşteşugăreşti din R.P.România şi anexe.

12

227

Informare asupra lucrărilor de elaborare a proiectului celui de al doilea plan cincinal elaborat de Comitetul de Stat al Planificării.

104

StrictSecret

228

Proiect de directive al Congresului Partidului Muncitoresc Român pentru al doilea plan cincinal (1956-1960).

41

229

Anexe la raportul Comitetului de Stat al Planificării la proiectul planului de stat de dezvoltare a economiei naţionale pe anul 1956.

418

230

Informare privind dezvoltarea regiunii Stalin în primul cincinal, precum şi perspectivele de dezvoltare în cel de al II-lea cincinal în sectoarele: industrie locală, gospodărie comunală şi locativă, construcţii locale, drumuri şi poduri.

6

231

Referate cu anexe privind situaţia realizării planului de achiziţii şi contractări a produselor alimentare.

74

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 425: consiliul de minitri

31

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

232

Corespondenţă cu Ministerul Industriei Uşoare privind situaţia aprovizionării cu produse alimentare şi materii prime pe anul 1955.

1955

26

233

Corespondenţă cu Ministerul Comerţului Exterior privind exportul pieilor de caracul, carne de porc şi păsări, precum şi cedarea din planul de export a unor mărfuri de larg consum pentru consumul intern.

11

Secret

234

Corespondenţă cu Ministerul Comerţului Exterior privind situaţia planului de import la principalele materii prime pe anul 1955.

71

StrictSecret

235

Corespondenţă a ministerelor către Biroul de ramură al Industriei Uşoare privind situaţia reparaţiilor şi livrărilor de bunuri de larg consum pe anul 1955.

67

236

Notă în legătură cu problemele mai importante propuse vânătoarei şi pescuitului.

1

237

Note informative privind vânzarea confecţiilor aderate Biroului de ramură al Industriei Uşoare.

4

238

Material documentar privind dinamica producţiei pe anii 1951-1955, valoarea producţiei globale pe anul 1955, utilizarea capacităţii de producţie la unele produse, numărul întreprinderilor pe ramuri, realizarea aprovizionării şi alte situaţii.

111

239

Notă a Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei locale referitoare la fabricarea garniturilor de cauciuc necesar sifoanelor.

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 426: consiliul de minitri

32

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

240

Situaţia realizării planului de aprovizionare tehnico-materială a Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale pe primele patru luni ale anului 1955.

1955

7

241

Problemele ce urmează a fi discutate de delegaţii Centrocoop plecaţi în vizită de lucru în URSS la Cemtrosoiuz.

9

242

Informarea Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind realizările la pepiniere şi plantaţii de duzi în anii 1951-1955 în baza respectării HCM nr.122/1955.

3

243

Angajamente şi măsuri organizatorice luate de Ministerul Industriei Uşoare şi Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale în cinstea zilei de 1 Mai 1955 şi a celui de al II-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român.

21

244

Lista produselor şi perioadelor de raportare aprobate de Direcţia Centrală de Statistică pentru urmărirea îndeplinirii planului de producţie de către UCECOM.

8

245

Corespondenţă privind invitarea unor instituţi din R.P.Română de a participa la congrese şi conferinţe internaţionale. Lb română, lb.germană, lb.rusă.

11

246

Protocolul sesiunii informative de colaborare economică între R.P.Română şi R.S.Cehoslovacă privind problemele industriei uşoare şi industriei lemnului, hârtiei şi celulozei, ţinută la Bucureşti în zilele de 25.III.-1.IV.1955.

10

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 427: consiliul de minitri

33

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

247

Notă a Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind problemele ce trebuie rezolvate cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

1955

2

248

Informare a întreprinderii pentru colectarea şi industrializarea laptelui Cluj adresată Ministerului Industriei Alimentare.

4

249

Corespondenţă între vicepreşedintele Consiliului de Miniştri Petre Borilă şi preşedintele UCECOM, Gheorghe Vasilachi, cu privire la acordarea premiilor de stat şi la câştigurile mari ale artiştilor din diferite ramuri de producţie.

4

250

Nota Ministerului Industriei Uşoare privind lipsa fondului de rulment rezultat din activitatea financiară pe anul 1955.

2

251

Informare a Centrocoop-ului cu privire la sumele ce au fost înscrise în balanţa de venituri şi cheltuieli a Cooperaţiei de consum.

2

252

Referat cu privire la vizitarea organizaţiei cooperatiste „MIGROS” din Elveţia.

1

253

Sinteza Direcţiei Generale a Miliţiei asupra confiscărilor efectuate de către organele miliţiei conform HCM 1851/1955 şi 2089/1955.

3

254

Nota Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale asupra evaluării pagubelor suferite anual în sectorul transporturilor din cauza stării drumurilor locale.

2

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 428: consiliul de minitri

34

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

255

Planul de muncă al Arbitrajului de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri şi corespondenţă privind litigiile rezolvate de acesta.

1955

7

Secret

256

Nota Ministerului Industriei Alimentare cu privire la necesarul de autocamioane şi autoturisme pentru sectorul cărnii, precum şi la repartizarea de tractoare I.A.R. 22.

3

257

Situaţia asupra realizării planului de lucrări capitale ale ministerelor pe anul 1955.

25

258

Informarea Secţiei Bunuri de Consum a C.C. al Partidului Muncitoresc Român asupra activităţii cooperativelor meşteşugăreşti din Capitală şi a organelor de partid.

7

259

Informarea Ministerului Industriei Alimentare privind problemele nerezolvate în discuţiile cu beneficiarii, privind sortimentele pe anul 1955.

10

260

Informarea Ministerului Industriei Uşoare, cu privire la amplasarea Centrului de finisaj de pe lângă Întreprinderea „Dacia”, B-dul Bucureştii-Noi.

2

261

Corespondenţă privind acţiunea iniţiată de Comitetul de Stat al Planificării, pentru identificarea unor spaţii construite, nefolosite sau folosite în mod neraţional.

2

Secret

262

Corespondenţa Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole referitor la actul adiţional iniţiat de Ministerul Comerţului Interior în scopul recuperării avansurilor restante.

4

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 429: consiliul de minitri

35

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

263

Adresa Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale în legătură cu extinderea prevederilor Decretelor 137 şi 138/1951 asupra unor categorii de angajaţi din unităţile miniere tutelate de sfaturile populare.

1955

1

Secret

264

Nota Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale privind produsele chimice extrase din cenuşile potasice.

2

265

Informare în legătură cu aprovizionarea de iarnă a populaţiei în anul 1954.

6

266

Nota Ministerului Industriei Alimentare privind situaţia restanţelor la produsele a căror furnizor este Ministerul Colectărilor.

5

267

Raport al Ministerului Industriei Alimentare privind stadiul lichidării imobilizărilor de fonduri în stocuri supranormative de materii şi materiale şi în debitori la data de 30 septembrie 1955.

9

268

Notă cu privire la memoriul d-lui Toma N. Iliescu doctor în ştiinţe fizice al Universităţii din Lugoj, domiciliat în comuna Vama Buzăului, raionul Stalin, privind redactarea unui tratat de chimie organică.

6

269

Corespondenţă privind ministerele şi organizaţiile economice care nu au depus la timp propunerile pentru plan Comitetului de Stat al Planificării.

4

270

Corespondenţă privind situaţia realizării sarcinilor de plan ale ministerelor pe anul 1955.

14

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 430: consiliul de minitri

36

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

271

Note cu privire la reorganizarea sistemului de stabilire a preţurilor de vânzare cu amănuntul şi a preţurilor de cumpărare a produselor agricole.

1955

12

272

Corespondenţă cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru asigurarea recoltării, contractării şi însămânţării de plante tehnice şi sfecla de zahăr, precum şi a unor produse de origine animală.

21

273

Documentaţia tehnică referitoare la demontarea, recondiţionarea şi remontarea utilajului tehnologic, de la Întreprinderea de Plase şi Unelte de Pescuit Galaţi şi corespondenţă privind condiţiile necorespunzătoare în care este ţinut utilajul de către Uzina Armătura.

13

274

Referat cu privire la ultimele modificări aduse proiectului de statut al Cooperativei de Producţie Meşteşugărească.

82

275

Corespondenţa Ministerului Industriei Uşoare privind propunerile de reanalizarea amplasării Institutului de Industrie Uşoară de la Iaşi.

4

276

Corespondenţa Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale referitoare la încadrarea ramurilor din întreprinderile de interes local.

3

277

Note cu privire la definitivarea sortimentelor şi a evoluţiei preţurilor de desfacere cu amănuntul ale unor mărfuri de larg consum.

19

278

Informare a Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum privind activitatea fabricii „Victoria” din Cluj

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 431: consiliul de minitri

37

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

aparţinând Centrocoop-ului.

1955

3

279

Material documentar cu privire la organizarea producţiei şi circulaţia ambalajelor în sectorul Ministerului Industriei Alimentare.

146

280

Corespondenţă privind lucrările de alimentare cu apă a Complexului Sorogari Iaşi.

2

Secret

281

Informare cu privire la expoziţia cooperativelor chimice din cadrul Uniunii Metal Chimic-Bucureşti.

3

282

Corespondenţa Cabinetului cu unele ministere privind măsurile pentru îmbunătăţirea calităţii produselor.

3

283

Referat în legătură cu proiectul de protocol înaintat de Ministerul Industriei Alimentare spre semnare cu privire la trecerea bazelor de desfacere de la Ministerul Industriei Alimentare la Ministerul Comerţului Interior.

26

284

Corespondenţa Ministerului de Finanţe privind solicitarea de instrucţiuni în legătură cu acordarea de salarii personale.

3

285

Observaţii cu privire la fondul de mărfuri oferite de Ministerul Industriei Uşoare pe anul 1955.

19

286

Material documentar al Ministerului Industriei Alimentare privind dezvoltarea reţelei frigorifice în perioada 1956-1960.

45

287

Adresa Ministerului Industriei Uşoare privind incendiul de la Creşa Filaturii de Mătase Artificială „Viscofil”.

1

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 432: consiliul de minitri

38

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

288

Referat al Comitetului Raional al Partidului Muncitoresc Român Tulcea privind unele lucrări care trebuie executate pentru consolidarea satului Mila 23-Tulcea.

1955

4

289

Raportul Comitetului de Stat al Planificării privind unele probleme ale planului de muncă şi salarii în economia naţională.

32

290

Referat privind acordarea de împrumuturi pe termen scurt de către Banca Agricolă producătorilor agricoli care contractează cu întreprinderile de stat livrarea produselor.

10

291

Raport cu privire la executarea planului de producţie pe semestrul I/1995 al ministerelor ramurii Industriei Uşoară.

57

292

Cereri, reclamaţii şi sesizări primite la cabinet.

25

293

Adrese de primire a corespondenţei la cabinet.

10

294

Buletinul Comisiei de pregătire a conferinţei lucrătorilor din industria zahărului din Cehoslovacia. Lb. rusă.

1

295

Proces-verbal al şedinţei Biroului de Ramură din ziua de 10.I.1955 privind măsurile luate în vederea lansării şi asigurării executării planului şi material documentar necesar şedinţei.

58

296

Notă informativă a Ministerului Industriei Uşoare cu privire la rezultatul analizelor făcute cu Ministerul Comerţului Interior şi Centrocoop pentru

10

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 433: consiliul de minitri

39

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

satisfacerea cererilor fondului pieţei pe anul 1956.

1955

297

Situaţia Direcţiei Centrale de Statistică privind îndeplinirea planului de producţie al organizaţiilor de construcţii-montaj în perioada 1.01.-30.XI.1955.

10

298

Propuneri privind organizarea sectorului de construcţii din ţara noastră şi rapoarte asupra constatărilor făcute în domeniul construcţiilor cu prilejul vizitelor în ţările comuniste. Orig., copii, anexe.

103

299

Nota Ministerului Industriei Bunurilor de Consum cu privire la producţia totală de vin din R.P.Română.

3

300

Date ale Ministerului Comerţului Interior privind circulaţia mărfurilor în perioada primului plan cincinal.

3

301

Orig., copii. Observaţiile Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale asupra ipotezei de lucru a Comitetului de Stat al Planificării privind cel de al doilea plan cincinal 1956-1960.

9

302

Orig., copii. Material cu propunerile Ministerului Industriei Uşoare privind dezvoltarea industriei uşoare în perioada 1956-1960, activitatea Cooperaţiei Meşteşugăreşti în perioada 1948-1955; informare asupra dezvoltării industriei bunurilor de consum în perioada 1938-1955 şi date privind dezvoltarea industriei locale şi uşoare în Republica Populară România. Orig., copii.

234

StrictSecret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 434: consiliul de minitri

40

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

303

Referatul Secţiei industria grea şi transporturi a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român privind analiza aplicării hotărârilor Partidului şi Guvernului R.P.România în unităţile de cale ferată.

1955

16

304

Note privind vasele Societăţii franceze de navigaţie pe Dunăre (S.F.N.D.) din apele româneşti, în legătură cu proiectul de HCM privind stimularea tranzitului de mărfuri pe teritoriul R. P. Română şi asupra şedinţei din 05.10.1955 cu privire la planul de perspectivă al Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor.

16

305

Orig., copii. Raport asupra activităţii Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene pe anul 1955.

44

306

Material documentar la referatul Ministerului Căilor Ferate.

171

307

Informări şi referate privind controalele efectuate la diferite întreprinderi din ţară asupra profilului şi capacităţii de producţie a acestora. Notă memorială privind tranzitul încărcăturilor speciale din R.S.Cehoslovacia pe teritoriul R.P.România. Orig., copii; planuri.

157

SSID

308

Situaţii informative privind caracteristica uzinelor care lucrează la producţia de armament şi materiale tehnice militare. Orig.

96

SSID

309

Situaţii informative privind necesarul de alimente şi furaje la război şi necesarul în numerar şi acte de virament

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 435: consiliul de minitri

41

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

pe prima lună de mobilizare. Orig., hărţi.

1955

16

310

Proiect de plan de dotare cu tehnică de luptă pe anii 1956-1960. Orig.

23

SSID

311

Propuneri de scheme de organizare pentru organele speciale regionale şi de premiere a personalului Direcţiei speciale. Traducerea articolului: „Depozitarea subterană a benzinei”. Rapoarte ale Direcţiei Speciale a Consiliului de Miniştri. Planuri de muncă ale Direcţiei Speciale. Tabele cu câştigurile medii realizate de muncitori; schema lucrării: Date asupra dezvoltării forţelor armate ale R. P. Române şi producţiei militare. Orig.

23

SSID

312

Cifru explicativ al materialelor din planul de dotare al Ministerului Forţelor Armate ale R. P. România ce se execută de diferite ministere în anii 1956-1959. Orig.

72

SSID

313

Protocol privind livrarea din URSS în RPR în anul 1955, de armament, materiale tehnico-militare, piese de schimb şi produse de completare, încheiat la Moscova la 6 aprilie 1955. Orig., copie; limba română, lb.rusă.

13

SSID

314

Protocol privind livrarea din URSS în RPR de materiale radiotehnice şi de aviaţie militară, încheiat la Moscova la 23 septembrie 1955. Orig.; limba rusă.

2

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 436: consiliul de minitri

42

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

315

Protocol privind livrarea din URSS în RPR de armament şi acordarea unui ajutor pentru întărirea apărării antiaeriene, încheiat la Moscova la 28 martie 1955. Orig., copie; limba română, lb.rusă

1955

11

SSID

316

Protocol privind livrarea din URSS în RPR de licenţe şi documentaţii tehnice pentru armament, încheiat la Moscova la 24 septembrie 1955. Orig., limba rusă.

5

SSID

317

Scrisori guvernamentale însoţite de rapoarte, note şi proiecte ale R.P.România şi R.P.Bulgaria privind livrările de armament şi tehnică de luptă. Orig., copii; limba română, lb.rusă.

54

SSID

318

Scrisori guvernamentale însoţite de rapoarte, note, protocoale ale R.P.România şi Uniunii Sovietice privind livrarea de armament şi tehnică de luptă în R.P.România, acordarea de ajutor tehnic, specialişti şi cu privire la cheltuielile pentru construcţiile capitale, destinate unităţilor sovietice din R.P.România. Orig., copii; limba română, lb.rusă.

193

SSID

319

Scrisori guvernamentale ale R.P.România şi R.P.Polone privind livrarea în R.P.România de armament şi tehnică de luptă. Orig., copii; limba română, lb.rusă.

1955-1956

26

SSID

320

Scrisori guvernamentale ale R.P.România, Uniunii Sovietice şi ţărilor socialiste europene privind livrări reciproce de armament şi tehnică militară, însoţite de rapoarte, note şi corespondenţă. Orig., copii; limba română, lb.rusă.

283

SSID Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 437: consiliul de minitri

43

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

321

Tabele cu necesarul de piese de schimb pentru Ministerul Forţelor Armate, ce urmează a se importa din ţările comuniste, în anul 1956. Orig., copii.

1955-1956

177

SSID

322

Tabele cu necesarul de piese de schimb pentru Ministerul Forţelor Armate, ce urmează a se importa din ţările comuniste, în anul 1956. Orig.

318

Strict Secret

323

Propuneri de plan de import special pe anul 1956, însoţite de corespondenţa respectivă.

1955

68

SSID

324

Raport al Direcţiei Speciale şi proiect de protocol cu privire la livrările de armament şi tehnică de luptă, în R.P.România din URSS. Orig., anexe; limba română, lb.rusă.

58

SSID

325

Proiect de protocol cu privire la livrările de armament şi tehnică de luptă în R.P.România din URSS. Notă de propuneri de a se importa din URSS maşini de transport blindate şi licenţe pentru fabricarea armamentului. Situaţii cu armamentul şi tehnica de luptă prevăzute a se importa din URSS, R.P.Polonă şi R.Cehoslovacă. Orig., copie; limba română, lb.rusă.

100

SSID

326

Liste de constatare a lipsurilor şi defecţiunilor staţiilor de radio primite din R.P.Ungară şi a altor materiale de luptă importate din R.P.Ungară. Orig., copii.

72

SSID

327

Dări de seamă şi rapoarte operative asupra îndeplinirii planului sectorului de apărare pe anul 1954 şi semestrul I/1955.

280

SSID

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 438: consiliul de minitri

44

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

328

Note privind livrările din R.P.Polonă a unor materiale de apărare. Orig.

1955

6

SSID

329

Contracte, protocoale şi note informative privind livrarea de către R.Cehoslovacă în R.P.România a unor bunuri militare şi reclamaţii asupra calităţii necorespunzătoare a bunurilor militare livrate. Livrarea din R.P.România în R.S.Cehoslovacia a unor bărci cu motor. Orig., copii, anexe.

154

SSID

330

Note în legătură cu oferta părţii bulgare pentru exportul avionului „LAZ-7 M”, însuşirea fabricaţiei, în R.P.România şi R.P.Bulgaria, a unor aparate după documentaţia sovietică, construcţia de şlepuri de mare viteză livrări de materiale de apărare din R.P.Bulgaria în R.P.România. Orig., copii.

36

SSID

331

Harta cu dislocarea întreprinderilor de construcţii militare, pe unităţi şi şantiere, pe anul 1955. Orig.

3

Strict Secret

332

Situaţii centralizatoare şi dări de seamă privind imobilele care nu au fost eliberate de unităţile MAI şi MFA, conform HCM nr.812/1954. Orig.

152

SSID

333

Note informative privind asanarea terenurilor cu muniţii neexplodate. Controalele la şantierele navale şi la Arsenalul Sibiu, lucrările de construcţii din planul special, codul cifrat al materialelor de dotare cu tehnică militară. Evidenţa militarilor rezervişti, familiile străine care locuiesc în spaţiul

435

Strict Secret Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 439: consiliul de minitri

45

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

comisariatelor militare, cimitirele eroilor români, sovietici şi de alte naţionalităţi decedaţi în anii 1916-1918; 1944-1945

1955

334

Note privind diferite probleme privind producţia de muniţii şi lucrări speciale, amenajarea Şantierului Naval „1 Mai” Brăila ca Arsenal al Marinei Militare, manipularea documentelor topografice secrete şi obţinerea de hărţi, aprovizionarea tehnico-materială a MFA, asanarea teritoriului RPR de muniţii neexplodate, controalele la diferite ministere, piesele de schimb auto fabricate în ţară. Orig., copii, planuri, anexe.

345

Strict Secret

335

Tabel cu materialele din planul de dotare cu tehnică de luptă al MAI pe 1956. Rapoarte privind aprovizionarea tehnico-materială a MAI, lucrările la reţelele telefonice interurbane guvernamentale, livrarea de animale vii la unităţile MAI, unele lucrări din planul de lucrări capitale, inovaţia lui Gal Emil din Braşov.

135

Strict Secret

336

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea unor terenuri pentru executarea unor lucrări de construcţii în comuna Vulcan, din Valea Jiului. Orig., copii, planuri.

273

Strict Secret/ nu Sală

337

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea unor terenuri pentru executarea unor lucrări de construcţii la Petrila; schiţe plan. Orig., copii.

1955-1956

307

Nu sală

338

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea unor

Nu sală

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 440: consiliul de minitri

46

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

terenuri pentru executarea unor lucrări de construcţii în comuna Uricani; schiţe plan. Orig., copii.

1955-1956

169

339

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea unor terenuri pentru executarea unor lucrări de construcţii în localităţile Petrila-Lonea şi Lupeni; schiţe plan. Orig., copii.

1955

268

Nu sală

340

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea unor terenuri situate în localităţile Rovinari şi Târgu Jiu, pentru linia ferată Rovinari-Târgu Jiu; schiţe plan. Orig., copii.

254

Nu sală

341

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea unor terenuri situate în raza unor comune de pe lângă Vatra Dornei şi Câmpulung –Muscel, Poenari, Godeni, Berevoieşti, Schitu. Orig., copii.

296

Nu sală

342

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea de terenuri pentru executarea unor lucrări de construcţii în localităţile: Aghireş, Petrindu, Tamaş, Ruşchiţa şi Teliuc; schiţe plan. Orig., copii.

283

Nu sală

343

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea de terenuri pentru executarea unor lucrări de construcţii în localităţile: Căpeni, Lupeni, Iscroni, Filipeşti de Pădure; schiţe plan. Orig., copii.

262

Secret

Nu sală

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 441: consiliul de minitri

47

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

344

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea unor terenuri pentru executarea unor lucrări de construcţii în localităţile: Crâjma, Marga, Bontarul Superior, Livezeni, Aninoase, Lupac, Satânga; schiţe plan. Orig., copii.

1955

273

Nu sală

345

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea unor terenuri în localităţile: Boiţa-Haţeg, Codlea, Ghelar, Derna Tătăruş; schiţe plan. Orig., copii.

240

Nu sală

346

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea unor terenuri pentru executarea unor lucrări de construcţii în localităţile: Bobota, Ipu, Sărmăşag, Comăneşti, Letca, Albeni, Baia de Criş; schiţe plan. Orig., copii.

256

Secret

Nu sală

347

Memorii justificative însoţite de documentaţii privind exproprierea unor terenuri pentru executarea unor lucrări de construcţii în diferite localităţi din regiunile: Cluj, Timişoara, Baia Mare, Ploieşti, Autonomă Maghiară, Suceava, Deva, Buzău, Hunedoara; schiţe de plan. Orig., copie.

357

Nu sală

348

Rapoarte informative privind situaţia stocurilor de mărfuri şi a îndeplinirii planului de producţie al Ministerului Industriei Uşoare; analiza activităţii Direcţiei Generale a Industriei Conservelor de Legume şi Fructe; aprovizionarea populaţiei cu pâine, făină şi mălai; raport privind organizarea comerţului de legume şi fructe în R. P. Bulgaria.

140

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 442: consiliul de minitri

48

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

349

Rapoarte informative privind situaţia industriei de aparate frigorifice în R. P. Română şi perspectivele sale de dezvoltare; posibilităţile de satisfacerea unor nevoi sociale de către industria alimentară din R. P. Română. Orig., copii.

1955

142

350

Raport asupra activităţii Oficiului Naţional de Turism Carpaţi pe anul 1955 şi planul de activitate turistică pe anul 1956. Orig., copii.

31

Secret

351

Memoriile ing. Schònfeld Emil şi prof. N. Dinculescu, însoţite de anexe şi corespondenţă privind lucrările „Studii teoretice asupra betonului armat” şi „Metode noi pentru măsurarea vitezei luminii pe cale experimentală”. Orig., copii.

69

352

Rapoarte informative privind activitatea Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport şi participarea la congrese şi conferinţe internaţionale în domeniul sportului. Orig., copii.

162

353

Referate privind necesarul de investiţii în domeniul sportiv pe anii 1956-1960 şi majorarea cifrelor de control pentru sport pe anul 1956, întreţinerea şi amenajarea unor complexe sportive, memoriul acad. C. Daicovici prin care contestă construirea unui stadion pe platoul „Cetăţii” din Cluj. Orig., copii.

25

354

Informări privind participarea sportivilor noştri la diferite competiţii sportive internaţionale şi propuneri de participarea sportivilor români la jocurile olimpice din anul 1956.

95

355

Cererile unor rude ale dr. Carol Davila prin care solicită acordarea de pensii viagere; cererea lui Oreste A. Anastasiu de introducere a tricotajului sub formă de

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 443: consiliul de minitri

49industrie la domiciliu în regiunile de

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

munte; situaţia unor studenţi de la medicină care au fost condamnaţi politic şi după eliberare cer reprimirea în învăţământ. Orig., copii.

1955

48

356

Referate însoţite de corespondenţa respectivă cu privire la înfiinţarea unei industrii de piane şi a unui muzeu tehnic. Orig., copii.

27

357

Referat privind propunerile făcute la Conferinţa Comisiei Centrale de Atletism; stenograma şedinţei de la Consiliul de Miniştri privind problemele din fotbalul.

18

358

Circulare şi instrucţiuni difuzate sfaturilor populare şi unor ministere de către Direcţia Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri. Orig., copii, anexe.

102

Strict Secret

359

Memorii, cereri, note privind repunerea în dreptul de pensie a unor persoane, acordarea unei pensii viagere numitei Popescu Ioana din Craiova şi cu privire la sesizarea adresată ziarului „Scânteia” referitoare la unele aspecte ale activităţii pensionarilor. Orig., copii.

117

Secret

360

Proiectul Convenţiei dintre R. P. Română şi R. P. Ungară privind reglementarea pensiilor cuvenite unor categorii de cetăţeni. Orig., copii.

8

361

Note şi referate ale sfaturilor populare privind eliberarea actelor de stare civilă, legalizarea şi certificarea lor, precum şi unele măsuri organizatorice privind

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 444: consiliul de minitri

50

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

birourile de stare civilă. Orig., copii.

1955-1956

116

362

Raport şi situaţii privind persoanele imigrate intrate în ţară prin punctul de frontieră Episcopia-Bihor. Orig.

1955

4

363

Note informative şi rapoarte ale Direcţiei Arhivelor Statului privind condiţiile necorespunzătoare de păstrare a unor arhive; regulament-tip elaborat de Direcţia Arhivelor Statului privind organizarea arhivei sfaturilor populare; referat şi rapoarte prin care Institutul de Istorie a Partidului solicită să facă unele cercetări în arhiva Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri; cererea Institutului Bibliografic din Leipzig de a i se da furniza unele date în privind oraşul Rădăuţi. Orig., copii.

1955-1957

68

Strict Secret

364

Planuri de seminarizare şi rapoarte informative privind desfăşurarea seminariilor cu cadrele sfaturilor populare. Vol.I. Orig., copii.

1955

361

Secret

365

Idem. Vol.II. Orig., copii.

334

366

Lista nominală a cadrelor de conducere ale ministerelor şi altor organe centrale care urmează cursurile fără frecvenţă ale Secţiei de aspirantură de pe lângă Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale „A. A. Jdanov”. Orig.

5

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 445: consiliul de minitri

51

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

367

Memorii, note ale ministerelor şi instituţiilor centrale cu propuneri pentru întocmirea planului de şcolarizare 1955/1956 şi necesarul de cadre pe perioada 1956-1960. Vol.I. Orig., copii, anexe.

1955

406

Secret

368

Idem. Vol.II. Orig., copii, anexe.

473

Secret

369

Raport asupra realizării planului de colectare la produsele vegetale pe anul recoltă 1953-1954 şi la produsele animale pe anul 1953. Instrucţiuni privind impunerile de cote obligatorii pe anul 1955 la produse vegetale, lână şi lapte de oaie. Informări ale unor sfaturi populare privind colectările de produse vegetale şi animale precum şi cu privire la scutirea de cote a unor locuitori. Referate de constatare a impunerilor agricole pe anul 1955. Orig., copii.

142

Secret

370

Referate privind înfiinţarea de servicii medico-sanitare sau de puncte sanitare pe unele şantiere; trecerea unor sarcini ale Crucii Roşii la Ministerul Sănătăţii; combaterea rozătoarelor la noi în ţară. Decizii ale Sfaturilor Populare privind diverse probleme. Orig., copii.

35

Secret

371

Referate, procese verbale, tabele privind propuneri de expropriere a unor terenuri şi imobile; solicitarea de către diferite instituţii şi sfaturi populare a punctului de vedere al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, cu privire la interpretarea unor articole ale actelor normative privind naţionalizarea, precum şi în legătură cu contestaţiile

Strict Secret Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 446: consiliul de minitri

52privitoare la scoaterea de sub efectul na-

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

ţionalizării a unor terenuri şi imobile. Orig., copii, planuri de situaţie. Vol.I.

1955

603

372

Idem. Vol.II.

474

Secret

373

Referate şi procese verbale în legătură cu cererile de restituire şi de plata bunurilor rechiziţionate. Orig., copii.

108

Strict Secret

374

Corespondenţă în legătură cu cererile de restituire a bunurilor care au aparţinut persoanelor care au fost dislocate; memoriu şi referat privind cererea lui Aurel Virgil pentru restituirea bunurilor sale din comuna Vadea Recea, raionul Făgăraş. Orig., copii.

1954-1955

31

Strict Secret

375

Referatul Secţiei juridice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri privind interpretarea unor articole a hotărârii cu privire la prevenirea şi înlăturarea cauzelor care duc la delapidare, furt şi alte forme de încălcare a legalităţii populare, ce provoacă pagube în avutul obştesc. Raportul Ministerului Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, cu privire la aplicarea prevederilor sus-numitei hotărâri, precum şi copii de pe deciziile de îndrumare date de Plenul Tribunalului Suprem al R.P.Române. Orig., copii.

1955

107

Strict Secret

376

Buletine oficiale şi decizii ale sfaturilor populare trimise spre avizare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Vol.I. Orig., afişe.

513

377

Idem. Vol.II.

373

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 447: consiliul de minitri

53 Orig., afişe.

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

378

Buletine oficiale şi decizii ale sfaturilor populare trimise spre avizare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Vol.III. Orig., afişe.

1955

312

Secret

379

Idem. Vol.IV. Orig., afişe.

389

Secret

380

Idem. Vol.V. Orig., afişe.

241

381

Idem. Vol.VI. Orig., afişe.

348

Secret

382

Referatele Secţiei juridice şi ale altor secţii de specialitate ale Direcţiei Treburilor Consiliului de Miniştri asupra unor probleme ridicate de diferite instituţii şi sfaturi populare privitor la salarizarea, încadrarea, compensarea în bani a concediilor neefectuate, ore suplimentare etc. Orig., copii.

381

Secret

383

Referatele Secţiei juridice a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri la adresele unor instituţii şi sfaturi populare prin care se solicită interpretarea legală a unor articole de legi şi hotărâri. Orig., copii.

1955

497

Secret

384

Referate şi adrese ale unor instituţii şi sfaturi populare privind plata despăgubirilor cuvenite proprietarilor expropriaţi pentru executarea unor lucrări (linii ferate construcţii social-culturale etc.); memorii privind greutăţile întâmpinate în încasarea unor despăgubiri de asigurare; insolvabilitatea unor debitori şi cu privire la diferite alte

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 448: consiliul de minitri

54

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

despăgubiri. Orig., copii.

195

134

385

Procese verbale, memorii, adrese privind abaterile şi abuzurile săvârşite de unii salariaţi ai sfaturilor populare şi ai unor instituţii şi întreprinderi, precum şi referatul difuzat ministerelor şi sfaturilor populare din indicaţia preşedintelui Consiliului de Miniştri Gheorghe Gheorghiu-Dej, privitor la escrocheriile săvârşite de unii indivizi la Uniunea Raională a Cooperativelor de Consum din Sânnicolaul Mare-Carei. Orig., copii.

493

Strict Secret

386

Note informative, referate privind acordarea de credite, de către stat, pentru construcţia de locuinţe individuale şi atribuirea de terenuri pentru acestea, precum şi memoriul minerilor de la Întreprinderea carboniferă Lonea, privind greutăţile ce le întâmpină în construcţia locuinţele individuale. Orig., copii, anexe, planuri de situaţie.

448

Secret

387

Studiul „Sistematizarea oraşelor din R.P.Română factor activ în planificarea de perspectivă” de ing. Bernaki Ion şi observaţii la sus-numitul studiu. Note informative în legătură cu datele ce trebuie înaintate de ministere, instituţii şi sfaturi populare pentru întocmirea documentaţiei privind elaborarea proiectelor de sistematizare a locuinţelor şi regiunilor. Orig., copii.

158

Secret

388

Note şi referate ale unor ministere privind probleme organizatorice: înfiinţarea unor întreprinderi de interes local, lista întreprinderilor de interes ge-

303

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 449: consiliul de minitri

55

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

neral; înfiinţarea şi organizarea unor secţii şi servicii, reorganizarea sectorului silvic, lichidarea gestiunilor obştilor agricole, înfiinţarea Asociaţiei ştiinţifice a contabililor din R. P. Română; proiectul de statut al Băncii Agricole şi altele. Orig., copii.

1955

389

Note şi referate ale unor ministere, instituţii centrale şi sfaturi populare privind stabilirea şi modificarea unor preţuri cu ridicate şi amânuntul. Orig., copii.

245

Secret

390

Note şi referate ale unor instituţii şi sfaturi populare privind activitatea cultural-sportivă: culturalizarea maselor; activitatea unor case de cultură; organizarea unor expoziţii, radioficarea unor localităţi; dezvoltarea mişcării de cultură fizică şi sport. Orig., copii, anexe.

130

Secret

391

Note cu propunerile unor ministere privind participarea unor cadre la diferite congrese şi expoziţii în străinătate, precum şi invitarea în ţara noastră a d-lui Miloş Minici, preşedintele Comitetului popular orăşenesc Belgrad.

14

392

Memorii, referate şi corespondenţă privind ocrotirea monumentelor naturii, salvarea de la dispariţie a lostriţei din ultimele ape de refugiu Bistriţa (Moldova) şi Vişeu (Maramureş), precum şi restaurarea unor monumente de arhitectură-biserici, Palatul de la Potlogi, cetăţile dacice etc. Orig., copii, plan de situaţie.

132

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 450: consiliul de minitri

56

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

393

Note, referate, tabele ale unor sfaturi populare în legătură cu impozitul datorat de cetăţenii care au fost scoşi de pe listele de chiaburi. Orig., copii, broşură.

1955

59

Strict Secret

394

Note şi adrese de răspuns în legătură cu ofertele de donaţie statului a unor terenuri şi a unei uzine de prelucrare a aragonitului din comuna Corunt, raionul Odorhei. Orig., copii.

12

395

Referat, instrucţiuni şi proiect de HCM privind anularea unor prevederi ale instrucţiunilor Ministerului Prevederilor Sociale privitoare la plata ajutoarelor unice de stat. Notă cu propuneri ale unui corespondent al ziarului „Scânteia” privind acordarea de ajutoare pentru copiii salariaţilor cu un salariu până la 1500 lei. Orig., copii.

1955-1956

41

Secret

396

Dări de seamă privind activitatea unor ministere, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Vol.I. Orig., copii.

1955

363

Secret

397

Idem. Vol.II. Orig., copii.

260

Secret

398

Idem. Vol.III. Orig., copii.

476

Secret

399

Idem. Vol.IV. Orig., copii.

412

Secret

400

Idem. Vol.V. Orig., copii.

428

Strict Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 451: consiliul de minitri

57

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

401

Dări de seamă privind activitatea unor ministere, trimise spre informare Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri. Vol.VI. Orig., copii.

1955

566

Secret

402

Idem. Vol.VII. Orig., copii.

415

Secret

403

Idem. Vol.VIII. Orig., copii.

443

Secret

404

Memoriu, referat, notă privind măsurile luate de unele ministere pentru înlocuirea lemnelor de foc şi cărbunelui din Valea Jiului cu alţi combustibili; studiu privind extinderea folosirii lignitului. Orig., copii, anexe. schiţe.

89

Secret

405

Adresă de condoleanţe transmisă de către preşedintele Consiliului de Miniştri, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Prezidiului Academiei R.P.Română pentru decesul prof. dr. Daniel Danielopolu. Orig., copie.

2

406

Comunicare a Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, adresată sfaturilor populare, privind măsurile ce urmează a fi luate în vederea recensământului populaţiei. Orig., anexă.

2

Strict Secret

407

Referat şi notă cu concluziile verificării făcute de organele Comisiei Controlului de Stat cu privire la recuperarea ambalajelor şi memoriu privind problema ambalajelor în R. P. Română. Orig., copii.

36

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 452: consiliul de minitri

58

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

408

Note în legătură cu trimiterea unui material legislativ care reglementează sectorul silvic în R. P. Română, situaţia Facultăţii de Silvicultură din Brno (R.S.Cehoslovacă); legi şi hotărâri ale Consiliului de Miniştri referitoare la Sectorul Silvic, Codul silvic din 8 aprilie 1910. Orig., copii, anexe; limba română, lb. cehă.

1955

106

Strict Secret

409

Raport asupra rezultatelor acţiunii de simplificare şi raţionalizare a formularisticii. Corespondenţă privind formularele necesare sfaturilor populare la întocmirea propunerilor de plan şi sesizare privind nefolosirea, de către unele departamente şi sfaturi populare, a dărilor de seamă aprobate de Consiliul de Miniştri. Orig., copii, anexe.

49

410

Note şi adrese în legătură cu solicitarea părerii Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, asupra caracterului de documente secrete sau nedestinate publicităţii, a unor informaţii transmise de un grup de condamnaţi reprezentantului Austriei la Bucureşti, pentru revizuirea sentinţei de condamnare. Orig., copii.

13

Secret

411

Referat, memoriu justificativ însoţit de planuri pentru completarea construcţiei Palatului Marii Adunări Naţionale. Orig.

15

412

Informare referitoare la cererile unor cetăţeni români repatriaţi din Cadrilater, prin care pretind a fi împroprietăriţi cu case şi loturi arabile, sau să fie despăgu-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 453: consiliul de minitri

59

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

biţi material pentru bunurile abandonate în favoarea statului bulgar şi tabel nominal al Sfatului Popular Regional Baia Mare privind cetăţenii repatriaţi. Orig.

1955

6

413

Listă cuprinzând numele miniştrilor, locţiitorilor, precum şi a celor asimilaţi acestora, transmisă Radiodifuziunii Române.

20

414

Rapoarte şi sesizări ale unor deputaţi din Marea Adunare Naţională privind degradarea unor podgorii din regiunea Piteşti, mersul defectuos al podurilor rulante din hala de montaj vagoane a Uzinei „Gh.Dimitrov”-Arad; deficienţele în contractarea de animale şi produse animale; activitatea unor organe locale; construcţia căminului cultural din comuna Castra-Nova, raionul Craiova. Orig., copii.

87

Secret

415

Cererile unor preoţi prin care solicită revizuirea încadrării lor în categoria chiaburi şi corespondenţa cu sfaturile populare privind cererile acestora; tabele nominale cu preoţii care au depus cereri. Orig., copii.

96

Secret

416

Memoriu privind acţiunea de limitare a fenomenului de surpare din oraşul Brăila pe anul 1955.

96

Secret

417

Note şi referate privind vilele din zona Snagov deţinute de ministere şi instituţii centrale. Orig., copii.

61

Secret Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 454: consiliul de minitri

60

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

418

Informare în legătură cu desfiinţarea Institutului Agronomic Galaţi. Notă privind pregătirea geodezilor şi referat asupra reglementării atribuţiilor Ministerului Învăţământului şi ale Ministerului Culturii privind învăţământul artistic. Orig., copii.

1955

18

419

Notă informativă privind planurile de învăţământ, programele şcolare şi activitatea cadrelor didactice. Orig., copii.

11

420

Proiectul de instrucţiuni, însoţit de corespondenţă şi observaţii, pentru aplicarea Ordinului Ministerului Învăţământului nr.229/1955 privind unele măsuri pentru ridicarea nivelului învăţământului. Orig., copii.

15

421

Memoriu privind propunerile Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi privind organizarea unei case de creaţie în comuna Scheia, regiunea Iaşi.

33

422

Orig., copii. Date statistice privind învăţământul în anii şcolari 1949-1955.

8

423

424

Note informative organizarea concursului de admitere în clasa a VIII-a, sesiunea iunie 1955. Orig., copii. Material informativ privind consfătuirea cu şefii secţiunilor regionale de învăţământ. Orig., copii.

5

142

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 455: consiliul de minitri

61

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

425

Material informativ privind şedinţele Colegiului Ministerului Învăţământului.

1955

227

426

Orig., copii. Rapoarte privind vizita delegaţiei Ministerului Învăţământului în URSS în perioada 26.IV.-26.V.1955.

454

427

Cereri, reclamaţii, sesizări. Orig., copii.

63

Secret

428

Informări şi referate cu privire la controalele efectuate asupra evaluărilor recoltei de porumb pe anul 1955.

116

Secret

429

Orig., copii. Referat privind necesarul de tractoare, maşini agricole şi piese de schimb de importat din URSS.

34

430

Rezoluţia consfătuirii pe ţară, organizată de Asociaţia Ştiinţifică a Inginerilor şi Tehnicienilor în problema „Căile pentru asigurarea planului de construcţii agrozootehnice”.

20

431

Referat asupra deplasării în R.P.Bulgaria, în schimb de experienţă în domeniile: agrotehnica aplicată, recoltarea, sortarea, ambalarea, depozitarea, transporturile, conservarea şi valorificarea produselor legumicole şi pomicole.

53

432

Orig., copii. Rapoarte privind activitatea Delegaţiei RPR la sesiunea a VI-a a ONU (Geneva 24-28.X.1955) asupra standardizării produselor perisabile; cel de al 29-lea Congres al Ligii Naţionale a cooperativelor din Italia; propuneri privind sărbătorirea Zilei internaţionale a

36

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 456: consiliul de minitri

62Cooperaţiei.

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

433

Studii privind: organizarea conducerii agriculturii în RPR, planificarea în staţiunile de maşini şi tractoare; preţul de cost şi căile pentru reducerea lui în SMT-uri; articole din revista „Sfaturi tehnice”.

1955

118

434

Orig., copii.

Referat şi observaţii asupra schemei de organizare propusă pentru Ministerul Agriculturii şi Silviculturii.

84

435

Orig., copii. Informări privind mersul campaniei agricole, referate privind reducerea de cote şi situaţia produselor pentru însămânţări.

565

436

Orig., copii. Dări de seamă şi hotărâri ale Colegiului Ministerului Agriculturii şi Silviculturii cu privire la campaniile agricole, introducerea în procesul de producţie a experienţei fruntaşilor şi a realizărilor ştiinţei.

189

437

Orig., copii. Centralizatoare privind datele de evaluare a recoltei pe anul 1955.

321

Secret

438

Note informative şi propuneri privind o mai bună folosire a zonelor nisipoase din RPR. Proiect de plan de cultură pentru profilarea agriculturii în Regiunea Autonomă Maghiară, cu perspectivă de evoluţie în următorii trei ani.

46

439

440

Orig., copii. Articole traduse din presa sovietică privind probleme din agricultură. Buletine informative, dări de seamă, situaţii operative privind mersul lucrărilor agricole şi livrările de utilaje şi piese de schimb, din planul de aprovizionare pe anul 1955. Orig., copii.

29 656

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 457: consiliul de minitri

63

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

441

Centralizatoare privind date de evaluare a recoltei în lan pe anul 1955 la porumb, floarea soarelui, fasole şi la prune. Vol.I.

604

442

Orig., copii. Idem. Vol.II.

Secret

443

Orig., copii. Lucrările şedinţei Colegiului Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind activitatea gospodăriilor agricole colective şi SMT-urilor.

63

444

Orig., copii. Referat privind planul de lucru, pe anul 1955, pentru identificarea terenurilor şi introducerea evidenţei funciare. Orig., copii.

20

445

Informări şi situaţii operative privind mersul lucrărilor agricole pe anul 1955.

719

Strict Secret

446

Orig., copii. Lucrări de informare meteorologică şi agrometeorologică şi prognoza timpului elaborată pentru ţara noastră de către Institutul Central de Prognoză al URSS.

365

447

Orig., copii. Referate cu privire la introducerea comerţului în comision şi schimbul de mărfuri inter-regional şi inter-raional, precum; tabele cu localităţile care urmează a fi aprovizionate cu porumb.

25

448

Orig., copii. Proiect de plan, situaţii privind cultura sfeclei de zahăr pe anul 1955 şi propuneri de plan întocmite de fabricile de zahăr.

76

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 458: consiliul de minitri

64

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

449

Informări şi situaţii operative privind desfăşurarea lucrărilor agricole în gospodăriile agricole de stat; propuneri la proiectul CC al PMR referitor la dezvoltarea agriculturii în următorii 2-3 ani şi îndeplinirea sarcinilor prevăzute în Planul de măsuri al CC al PMR şi Consiliul de Miniştri nr.1103/1955 privind buna desfăşurare a lucrărilor agricole.

1955

108

450

Orig., copii Propuneri privind îmbunătăţirea situaţiei economice şi financiare a întreprinderilor de construcţii-montaj şi a fermei experimentale a Institutului Agronomic Timişoara. Orig., copii.

57

451

Informări asupra măsurilor privind organizarea achiziţiilor fructelor de pădure, posibilităţile de livrarea fructelor către unităţile cooperaţiei de consum şi situaţii cu centrale de conservare şi sortare a fructelor.

45

452

Orig., copii. Proiect de hotărâre pentru înfiinţarea Direcţiei Generale pentru Achiziţii de Cereale. Instrucţiuni ale Centrocoop-ului privind efectuarea schimbului de produse interregional; referate în legătură cu achiziţiile de porumb în vederea aprovizionării regiunilor deficitare. Orig., copii.

106

453

Rapoarte cu privire la realizarea sarcinilor de export pe anul 1954 şi măsurile luate pentru îndeplinirea sarcinilor pe anul 1955, de către Centrocoop.

30

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 459: consiliul de minitri

65

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

454

Memoriu explicativ privind propunerile schemei de organizare pentru uniunile raionale ale cooperaţiei de consum şi proiectul schemei de organizare.

1955

43

455

Hotărârile Centrocoop-ului privind organizarea concursului de inovaţii pe ţară şi desfăşurarea controlului obştesc asupra angajamentelor înscrise în contractele colective.

10

456

Plan de muncă al Direcţiei Generale pentru Achiziţii de Cereale, instrucţiuni preliminare, însoţite de note privind organizarea şi funcţionarea agenţiilor raionale şi regionale ale sus numitei direcţii.

65

457

Situaţie operativă privind mersul lucrărilor agricole în gospodăriile de stat. Notă privind analiza stocurilor de mărfuri la 30 iunie 1955 în comerţul de stat şi cooperatist.

28

458

Dări de seamă operative ale Direcţiei Generale de Aprovizionare şi Desfacere privind livrările de piese de schimb pentru tractoare şi maşini agricole.

24

Secret

459

Hotărârea nr. 13 a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii privind realizarea unor sarcini din domeniul agriculturii; notă privind crearea unor mai bune condiţii pentru comerţul gospodăriilor agricole colective, întovărăşirilor şi producătorilor individuali în pieţe. Orig., copii.

35

460

Dare de seamă şi hotărârea Direcţiei Generale Gostat privind activitatea gospodăriilor agricole de stat în campa-

Secret

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 460: consiliul de minitri

66

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

nia de primăvară şi toamnă în principalele sectoare.

1955

33

461

Orig., copii. Regulament şi instrucţiuni ale Ministerului Industriei Chimice din URSS cu privire la restituirea ambalajului produselor chimice.

43

462

Note informative, situaţii operative privind desfăşurarea campaniei agricole.

430

463

Referate şi proiecte de state de funcţiuni pentru uniunile regionale Centrocoop şi Agevacoop; tabele privind încadrarea personalului.

70

464

Referat şi proiect de regulament privind măsuri pentru îmbunătăţirea sectorului de alimentaţie publică.

19

465

Dare de seamă asupra activităţii economice şi financiare a unităţilor din cooperaţia de consum pe trimestrul II/1955, cu anexe.

61

466

Informare asupra desfăşurării primei etape a acţiunii de revizie generală, a unităţilor cooperatiste.

9

467

Rapoarte privind desfăşurarea comerţului cooperatist şi a comerţului desfăşurat şi propuneri pentru îmbunătăţirea lor.

44

468

Referat şi note privind încetarea oricăror achiziţii de cereale din noua recoltă şi situaţii de preţuri medii la grâu, orz, porumb practicate în oboare şi sate.

31

469

Analiza activităţii desfăşurate de unităţile Cooperaţiei de consum în anul 1954.

19

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 461: consiliul de minitri

67

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

470

Referat cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru respectarea sistemului unic de evidenţă al economiei naţionale, de către unităţile cooperaţiei de consum şi continuarea raţionalizării evidenţei.

1955

19

471

Orig., copii. Informare privind bilanţul Agrocop-ului Vidra. Constatările Comisiei de revizie la Inconcecoop-Bucureşti, cu privire la întocmirea proiectului planului de aprovizionare tehnico-materială pe anul 1955, regulamentul şi procesele verbale de verificarea valorificării resurselor locale din Centrocoop.

106

472

Orig., copii. Informări cu privire la executarea campaniei agricole de vară, situaţii privind terenurile arabile însămânţate în toamna anului 1954 şi a culturilor de grâu de toamnă compromise.

277

473

Orig., copii. Temă-program a Staţiunii Experimentale Pomicole Cluj.

10

474

Cuvântarea preşedintelui Academiei R.P.Române, Traian Săvulescu, la deschiderea sesiunii Institutului Agronomic Nicolae Bălcescu.

66

475

Lucrarea „Cultura porumbului” de G.Ionescu Siseşti, prof. la Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu”.

214

476

Informări asupra unor aspecte privind executarea unor lucrări agricole de primăvară şi repararea maşinilor pentru campania de vară. Note şi sesizări cu lipsurile din domeniul cooperaţie. Orig., copii.

317

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 462: consiliul de minitri

68

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

477 Referate privind ajutorarea gospodăriilor agricole colective lovite de calamităţi naturale, prin reduceri şi amânări de cote către stat.

1955

58

secret

478

Orig., copii. Cererile unor gospodării colective şi a unor agricultori de a li se aproba transportul unor cantităţi de cereale pe CFR; adrese ale sfaturilor populare în legătură cu eliberarea acestor autorizaţii.

316

479

Procesul - verbal încheiat de Comisia de revizie Centrocoop cu ocazia reviziei imobilizărilor de fonduri şi a vărsării cotelor din beneficii pe anul 1954.

21

480

Proiect de regulament şi instrucţiuni privind acordarea de credite pe termen lung şi împrumuturi cooperativelor de credit şi economie, precum şi membrilor acestor cooperative. Copie după decretul de înfiinţare a obligaţiei la plată agricolă.

46

481

Orig., copii. Memoriu privind stabilirea de preţuri pentru cumpărarea cerealelor disponibile din recolta 1955 şi situaţii cu preţurile practicate pe piaţa neorganizată la porumb.

46

482

Memoriu explicativ cu privire la reducerea debitelor la unităţile din cooperaţia de consum pe anul 1954 şi situaţia debitorilor pe sectoare.

6

483

Proiect de hotărâre privitor la autorizarea Ministerului Industriei Alimentare pentru preluarea fabricilor de prelucrarea laptelui, de la Uniunea centrală a cooperativelor de consum şi organizaţiilor cooperativelor de consum.

43

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 463: consiliul de minitri

69

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

484

Raport privind măsurile pentru organizarea achiziţiilor de păsări, ouă şi produse animale pe anul 1955.

1955

10

485

Măsuri în vederea creşterii comerţului socialist prin dezvoltarea reţelei de desfacere a mărfurilor, planuri de magazine săteşti de desfacere.

23

486

Propunerea Facultăţii de Matematică şi Fizică din Bucureşti de acordarea Premiului de Stat al R.P.Române pentru fizică lui Theodor V.Ionescu; raport privind activitatea ştiinţifică a prof.Theodor V.Ionescu.

171

487

Propunerea Academiei R.P.Române pentru acordarea Premiului de stat al R.P.Române profesorului Gh. Atanasiu pentru activitatea desfăşurată în domeniul magnetismului şi al radioactivităţii.

60

488

Propunerea Facultăţii de Matematică şi Fizică din Bucureşti pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Române academicianului Gr.C.Moisil pentru lucrările sale publicate în domeniul matematicii.

90

489

Propunerea Academiei R.P.Române pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Române profesorului N. Ciorănescu, pentru cartea sa „Curs de algebră şi analiza matematică” şi pentru întreaga sa activitate ştiinţifică.

2

490

Propunerea Academiei R.P.Române pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Române colectivului condus prof. O. Onicescu, format din: prof.Gh.Mihoc şi conf.C.T.Ionescu Tulcea, pentru vol.I şi II „Calculul probabilităţilor”.

15

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 464: consiliul de minitri

70

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

491

Prezentarea lucrării „Studiul forţei de înaltă frecvenţă”, lucrare întocmită de G.D.Cristescu şi R.Grigorovici.

1955

14

492

Propunerea Facultăţii de Matematică şi Fizică pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Române lui Radu Grigorovici pentru activitatea sa didactică şi ştiinţifică.

3

493

Propunerea Academiei R.P.Române pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Române acad. Horia Hulubei, pentru activitatea sa de cercetător în domeniul fizicii nucleare.

10

494

Raport de propunere pentru Premiul de Stat al R.P.Române a lui Dan Barbilian pentru lucrările de algebră.

5

495

Prezentarea lucrărilor dr. în ştiinţe matematice, Demetrescu M.Gheorghe.

6

496

Prezentarea lucrării „Colorimetrie tricromatică în domeniul de trecere între vederea diurnă şi cea crepusculară”, lucrare a Ioanei Aricescu Savopol şi Radu Grigorovici.

9

497

Lucrarea „Elaborarea tehnologiei fabricaţiei anvelopelor de tractoare, autobuze, avioane”, realizare a colectivului condus de ing. Cartaş, D. Dimitrie de la Uzina „Victoria” Băicoi.

51

498

Lucrarea „Fabricarea acidului betaoxinaftoic, azonaftolului şi fabricarea acidului gama”, realizare a colectivului condus de ing.Iosif A.Alexandru de la Fabrica „Spic” din Bucureşti.

45

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 465: consiliul de minitri

71

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

499

Prezentarea lucrării „Sinteza Desexicoticosteronei”, lucrare a lui Ioan Tănăsescu de la Universitatea „V.Babeş”- Cluj.

1955

49

500

Prezentarea lucrării „Înfiinţarea industriei de tananţi sintetici în R.P.Română”, realizare a colectivului condus de ing. Advas Gheorghe, din cadrul Ministerului Industriei Uşoare.

99

501

Idem. Scheme.

3

502

Prezentarea lucrării „Condensarea istiocianaţilor cu oximele VIII”, lucrare a prof. C. V. Gheorghiu de la Facultatea de Chimie Bucureşti.

125

503

Prezentarea lucrării „Fabricarea de noi produse chimice pentru agricultură”, realizarea colectivului condus de Focşăneanu Israel, din cadrul Ministerului Industriei Chimice.

77

504

Prezentarea lucrării „Acetat de vinil-polimeri şi derivaţi”, realizare a ing. chimist Costescu Dan Constantin de la ICECHIM.

505

Prezentarea lucrării „Organizarea tehnică, pregătirea tehnologică completă, fabricarea în serie a pompei KD - 4TN 8,5 x 10 şi injectoarelor” realizare a colectivului condus de Chiriţă Florea de la Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini.

41

506

Prezentarea lucrării „Sinteza triizociantului de trifenil - metan „Vulcadev T.T.M.” şi tehnologia aplicării lui în industrie”, realizare a colectivului condus de ing. Ghircolaşu Cornel din cadrul Ministerului Industriei

34

Arh

ivele

Nation

ale a

le Rom

aniei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 466: consiliul de minitri

72

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

Uşoare.

1955

507

Prezentarea lucrării „Tratamente termice şi turnarea centrifugală a cuzineţilor din bronz cu plumb cu ajutorul încălzirii prin curenţi de înaltă frecvenţă”, realizare a colectivului condus de ing. Seceleanu Traian de la Uzinele „Ernst Thalman”-Braşov.

135

508

Prezentarea lucrării „Studii asupra valorificării complexe a serpentinelor nichelifere”, lucrare a prof. ing. A. Ianu şi dr. D. Dotoescu.

36

509

Prezentarea realizărilor laboratorului catedrei de tehnologia metalelor din Institutul Politehnic din Cluj.

22

510

Prezentarea lucrării „Instalaţia de foraj tip 50-400-150”, realizare a colectivului condus de ing. Berzănescu Andrei de la Uzina „1 Mai” Ploieşti.

43

511

Prezentarea lucrării „Recondiţionarea puţului de extracţie Gh. Gheorghiu-Dej” de la mina Anina, realizare a colectivului condus de ing. Munteanu Vasile de la Trustul cărbunelui Anina.

512

Album cu fotografii „Mina Anina”.

22

513

Raport pentru acordarea Premiului de Stat pe anul 1955, profesorului Victor Valcovici pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată în domeniul mecanicii teoretice şi aplicate.

6

514

Prezentarea lucrării „Realizarea în ţară a cartuşului de tir cal. 22 (5, 6 mm), realizarea a colectivului condus de Huzuneanu Dragomir de la Uzinele Sadu.

25

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 467: consiliul de minitri

73

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

515

Prezentarea lucrării „Realizarea la Uzinele Republica a unui tip de prăjină pentru sondeuze KAM-500, cu îmbinarea prin racorduri speciale”, realizare a colectivului condus de ing. Wechsler Peisa de la Uzinele „Republica”.

1955

516

Prezentarea lucrării „Organizarea tehnică, pregătirea tehnologică completă şi fabricarea în serie a tractorului UTOS-2”, realizare a colectivului condus de ing. Marinescu Mihai de la Uzinele „Ernst Thälman” din Braşov.

83

517

Prezentarea lucrării „Maşina de alezat fin - Hoffman-tip M.A.F.-6”, realizare a colectivului condus de Hoffman Francisc de la Uzinele „Steagul Roşu” Braşov.

42

518

Memoriu de prezentare a lucrării „Organizarea secţiei de vulcanizare de la Uzina Mecanică „Câmpina” şi realizarea cauciucării pieselor pentru turbina de foraj, pistoane monobloc pentru pompe denorai şi burdufuri pentru frâna pneumatică a instalaţiei de foraj de 3200 m.”, realizare a colectivului condus de Plămădeală Anatolie din cadrul Ministerului Industriei Petrolului.

8

519

Prezentarea lucrării „Instalaţia continuă pentru producerea butanalului, acetonei şi alcoolului etilic”, realizare a colectivului condus de Dauer Emanoil de la Institutul de Proiectări al Industriei Alimentare.

27

520

Prezentarea lucrării „Maşina de cusut-Casnica Super”, realizare a colectivului condus de Radu Teodor de la Uzinele Metalurgice „Cugir”.

35

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 468: consiliul de minitri

74

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

521

Prezentarea lucrării „Fuse de tors bumbac”, realizare a colectivului condus de Jiu Ioan, de la Uzinele Metalurgice „Cugir”.

1955

15

522

Prezentarea lucrării „Rezultatele încercărilor efectuate asupra prototipului experimental al amplidinei de 2,5 kw”, realizare a colectivului condus de ing. A. Moraru de la Institutul de Energetică.

172

523

Prezentarea lucrării „Generator electronic de înaltă frecvenţă 40 kw”, pentru călire superficială a pieselor de oţel şi topire de aliaje”, realizare a colectivului condus de ing. Steru Marius de la Institutul de Cercetări şi proiectări Electrotehnice.

27

524

Prezentarea lucrării „Grup convertizor pentru călire superficială prin curenţi de înaltă frecvenţă”, realizare a lui Barbereanu Alexandru.

12

525

Prezentarea lucrării „Centrala hidroelectrică de la Târgu Mureş”, realizarea colectivului condus de prof. ing. A. Bărglăzam.

55

526

Cercetări de laborator asupra turbinelor „Kaplan”, efectuate de prof. ing. A .Bărgălăzan pentru Centrala hidroelectrică de la Târgu Mureş.

71

527

Proiectul turbinelor „Kaplan” de prof. ing. A. Barglazan pentru Centrala hidroelectrică de la Târgu Mureş. Vol.I.

31

528

Idem. Vol.II.

37

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 469: consiliul de minitri

75

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

529

Album – Centrala hidroelectrică Târgu Mureş.

1955

19

530

Propunere pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Române colectivului condus de acad. C. Daicovici, pentru descoperirile arheologice făcute la cetăţile dacice de la Grădiştea Muncelui.

1

531

Prezentarea lucrării „Cum s-a format merinosul de Palas”, lucrarea lui N.Teodoreanu.

147

532

Referat de prezentarea lucrării „Fitotehnia”, elaborat de prof. Nicolaie Zamfirescu şi Valuţă Gheorghe de la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti.

13

533

Prezentarea lucrării „Lucrări de hidroamelioraţii pentru recuperarea terenurilor agricole din lunca inundabilă a Dunării - unităţile Borcea de Sus, Călmăţui-Gropeni şi braţul Dunăre-Siret în vederea sporirii producţiei agricole”, realizare a colectivului condus de ing. Boeru Spiridon din cadrul Ministerului Agriculturii.

38

534

Prezentarea lucrării „Formarea unui tip nou de porc”, lucrare a colectivului condus de dr. Virgil Gligor de la Institutul de cercetări zootehnice.

72

535

Prezentarea lucrării „Cercetări asupra însuşirilor unor uleiuri de gudron rezultat din semicocsificarea cărbunilor din Valea Jiului cu impregnaţi ai lemnului”, realizare a colectivului condus de Vintilă Eugen de la Institutul de Cercetări şi Experimentări pentru Industria Lemnului.

103

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 470: consiliul de minitri

76

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

536

Propunere pentru acordarea Premiului de Stat al R. P. Române, colectivului care a elaborat lucrarea „Fauna R.P.Române”, editată de Academia R. P. Române.

1955

2

537

Memoriu privind prezentarea lucrării „Descoperirea şi punerea în valoare industrială a zăcămintelor de ţiţei de pe structura Ticleni”, realizare a colectivului condus de Teodorescu C.Constantin de la Direcţia Generală a Petrolului Târgu Jiu.

13

538

Prezentarea lucrării „Paleogenul din regiunea Cluj-Jibou”, elaborată de conf. G. Răuleanu şi Emilia Săulea.

64

539

Lucrarea „Feldspatul pegmatic din Munţii Apuseni” de Eugen Staicovici şi Aurica Trif.

98

540

Referat asupra lucrării „Studii şi cercetări asupra saturnismului industrială”, realizare a colectivului condus de dr. G. T. Dinichiotu de la Institutul de Igiena Muncii.

8

541

Referat asupra lucrării „Probleme de igienă, fiziologie şi patologie în minele carbonifere” realizare a colectivului condus de dr. B. Barhad.

7

542

Propunere pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Române, doctorului Pop I. Alexandru şi dr. Benedict I. Isac, pentru lucrarea „Bruceloza umană”.

2

543

Prezentarea lucrării „Cercetări asupra unor mecanisme de reglare corticoviscerale”, lucrare a prof.O.Sager.

7

544

Prezentarea lucrărilor „Patologia tu-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 471: consiliul de minitri

77

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

berculozei” şi „Poliomielita”, lucrări ale acad.C.Ionescu-Mihăieşti.

1955

41

545

Propunere pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Române d-lui profesor dr. S.Iagnov, pentru următoarele lucrări: „Noi teste de cercetare a eritropoiezei”, „Cirozele hepatice”, „Proteinemia”.

94

546

Prezentarea lucrării „Contribuţii aduse la crearea industriei de medicamente în R.P.Române”, realizare a colectivului condus de Polovrăgeanu Ion de la Institutul chimico-farmaceutic Cluj.

184

547

Prezentarea lucrărilor „Contribuţii la studiul imunizării artificiale active antitularemice” şi „Contribuţii la tratamentul tularemiei cu vaccin antitularemic viu”, lucrări ale prof. dr Petru Codrea.

25

548

Propunere pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Române prof.I.T. Niculescu pentru lucrarea „Morfologia interoceptorilor”.

45

549

Raport asupra lucrării prof. I. Adameşteanu „Patologia medicală a animalelor domestice”.

4

550

Prezentarea lucrării „Studii de psihologie şi filozofie” al dl. acad. M. Ralea.

6

551

Prezentarea lucrării „Cu privire la unele probleme de logică” de acad.A.Joja.

14

552

Referat privind propunerea de a se acorda Premiul de Stat al R.P.Române colectivului condus de acad. Ion Gheorghe Maurer, pentru lucrarea „Pres-

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 472: consiliul de minitri

78

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

cripţia, posesia şi efectele ei”.

1955

9

553

Prezentarea invenţiei „Maşina de echilibrat cu cadru electric”, realizare a d-lui Dan Teodorescu.

25

554

Anexa lucrării „Maşina de echilibrat cu cadru electric”.

10

555

Prezentarea invenţiei „Incubator universal D3”, realizare a d-lui I. Donciulescu.

48

556

Prezentarea lucrării „Laminor pentru ţigle de mortar de ciment”, realizare a colectivului condus de prof. dr. ing St. Nădăşan.

31

557

Prezentarea lucrării „Samotizarea argilelor prefabricate în cuptor rotativ”, realizare a colectivului condus de ing.Naumescu Vasile de la Fabrica „Samota-Azuga”.

30

558

Prezentarea lucrării „Intensificarea extracţiei de ţiţei şi mărirea capacităţii de injectare în şantierele petrolifere din R.P.Română prin aplicarea fisurării hidraulice, metodă tehnică nouă cu o înaltă productivitate”, realizare a colectivului condus de. ing. Aldea Gheorghe din cadrul Ministerului Industriei Petrolului.

27

559

Prezentarea lucrării „Introducerea în R.P.Română a forajului cu apă, adaptarea în extinderea acestui procedeu tehnologic în regiunea Piteşti în celelalte şantiere petrolifere”, realizare a colectivului condus de ing. Tănăsescu Gheorghe din cadrul Ministerului Industriei Petrolului.

20

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 473: consiliul de minitri

79

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

559

Memoriu pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Române lui Stuparu Ion pentru îndelungata şi rodnica activitate în forarea sondelor şi înaltul spirit de sacrificiu în acţiunea de salvare a sondelor accidentate.

1955

8

560

Propunere pentru acordarea Premiului de Stat al R.P.Române dr. Sufrin Iosef, pentru activitatea ştiinţifică în domeniul materialelor de construcţii.

218

561

Prezentarea lucrării „Refractoarele forsteritice pentru zona de clinkerizare a cuptoarelor rotative din industria cimentului”, realizare a lui Suniansky Volf şi Solomon Liliana de la Institutul de Cercetări Metalurgice.

45

562

Proces verbal al şedinţei Comitetului Premiului de Stat al R.P.Române în domeniul ştiinţei şi invenţiilor din ziua de 29.XI.1955.

13

563

Informaţia Secţiei de ştiinţă şi cultură a C.C. al Partidului Muncitoresc Român asupra unor aspecte privind acordarea Premiului de Stat.

5

564

Corespondenţa ministerelor şi instituţiilor privind propunerile pentru acordarea Premiului de Stat pe anul 1955.

183

565

Referate şi propunerile Comitetului Premiului de Stat al R.P.Române prezentate Consiliului de Miniştri în legătură cu acordarea Premiului de Stat pe anul 1955.

448

566

Propuneri cu privire la desfăşurarea festivităţii de înmânare a Premiului de Stat al R.P.Române pe anul 1955.

19

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 474: consiliul de minitri

80

Nr. crt.

Numărul vechi

al unităţii arhivistice

C U P R I N S U L U N I T Ă Ţ I I D E P Ă S T R A R E

Anul sau anii extremi

Nr. filelor

Obs.

1 2 3 4 5 6

567

Notă cu lucrările propuse pentru Premiul de Stat pe anul 1955, predate la arhivă.

1955

19

568

Memoriul ing. Anghel Vasilescu în legătură cu acordarea Premiului de Stat pentru realizarea motorului asincron.

1955-1956

13

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le

Page 475: consiliul de minitri

81

Arhive

le Nat

ionale

ale

Roman

iei

Arhive

le Nat

ionale

Isto

rice

Centra

le