CONSILIEREPSIHOLOGICA

2Delimitari conceptuale

Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte larga de interventiicare impun o pregatire profesionala de specialitate. Mai specific, termenul de consilieredescrie relatia interumana de ajutor dintre o persoana specializata, consilierul, si o altapersoana care solicita asistenta de specialitate, clientul (Egan, 1990). Relatia dintreconsilier si persoana consiliata este una de alianta, de participare si colaborare reciproca(Ivey, 1994).

Exista mai multe tipuri de consiliere, desi formele prezentate n tabelul 1.1. nu seexclud una pe alta. De exemplu, consilierea educationala presupune elemente deconsiliere vocationala, suportiva, de dezvoltare personala sau informationala. Ce esteimportant de retinut n acest context este faptul ca profesorul de scoala, ce poate fi abilitatpentru consiliere educationala nu are competente n ceea ce numim consiliere de criza siconsiliere pastorala. Cel din urma tip de consiliere este procesul de asistare psihologicarealizat de catre preot n comunitatea sa religioasa. Consilierea de criza reprezinta undomeniu de interventie ce tine strict de competenta psihologului. Acest domeniu implicacunostinte, metode si tehnici de interventie de specialitate. Un pedagog, unpsihopedagog, un asistent social sau sociolog, cu atat mai putin un profesor, nu posedacompetentele si expertiza necesara unor astfel de interventii. ncecarea de asistare dinpartea profesorului-consilier n scopul remedierii unor posibile situatii de crizapsihologica ale unor elevi (ex. stari depresive sau de anxietate, ideatie suicidara, reactii dedoliu, comportamente compulsive sau obsesive, consum de droguri sau dependenta dealcool) este deosebit de riscant. n felul acesta, persoana n cauza poate fi privata dedreptul si sansa de a beneficia de un tratament psihologic si medical de specialitate. Deasemenea, profesorul-consilier nu are ca obiectiv si competenta evaluarea psihologica aelevului. Utilizarea testelor psihologice (cum sunt cele pentru evaluarea nivelului deinteligenta, a formelor de inteligenta, testele proiective, alte teste de personalitate), desipoate aparea ca o activitate usor de realizat, presupune vaste cunostinte depsihodiagnostic. Rezultatul n sine la un test, exprimat numeric, poate sa nu aiba absolutnici o relevanta daca este rupt de un context anume. Interpretarea calitativa a multiplelorvalente si relatii pe care le implica orice rezultat la un test poate fi realizata doar de catrepsiholog. n caz contrar, evaluarea psihologica poate avea efecte negative asuprapersoanei evaluate.

Tabel 1.1. Tipuri de consiliere

? informationala: oferirea de informatii pe domenii / teme specifice? educationala: repere psihoeducationale pentru sanatatea mentala, emotionala, fizica,

sociala si spirituala a copiilor si adolescentilor? de dezvoltare personala: formarea de abilitati si atitudini care permit o functionare

personala si sociala flexibila si eficienta n scopul atingerii starii de bine? suportiva: oferirea de suport emotional, apreciativ si material? vocationala: dezvoltarea capacitatii de planificare a carierei? de criza: asistarea psihologica a persoanelor n dificultate? pastorala: consiliere din perspectiva religioasa

3Caracteristicile consilieriiConsilierea psihologica si educationala integreaza perspectiva umanista

dezvoltata de Carl Rogers (1961) unde problemele psihice nu mai sunt vazute n modobligatoriu n termenii de tulburare si deficienta, ci n parametrii nevoii deautocunoastere, de ntarire a Eului, de dezvoltare personala si de adaptare. n acest sens,rolul principal nu i mai revine doar psihologului vazut ca un superexpert. Succesulconsilierii este asigurat de implicarea activa si responsabila a ambelor parti (consilierul sipersoanele consiliate) n realizarea unei aliante autentice, bazata pe respect si ncrederereciproca. A ajuta si a credita persoana ca fiind capabila sa si asume propria dezvoltarepersonala, sa previna diverse tulburari si disfunctii, sa gaseasca solutii la problemele cucare se confrunta, sa se simta bine cu sine, cu ceilalti si n lumea n care traieste,reprezinta valorile umaniste ale consilierii psihologice.

Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting dealte arii de specializare ce implica asistenta psihologica:

o prima caracteristica este data de tipul de persoane carora li se adreseaza.Consilierea vizeaza persoane normale, ce nu prezinta tulburari psihice sau depersonalitate, deficite intelectuale sau de alta natura. Consilierea faciliteaza, prindemersurile pe care le presupune, ca persoana sa faca fata mai eficient stresorilor sisarcinilor vietii cotidiene si astfel sa mbunatateasca calitatea vietii;

o a doua caracteristica definitorie pentru consiliere este data de faptul ca asistentape care o ofera utilizeaza un model educational si un model al dezvoltarii si nu unul clinicsi curativ. Sarcina consilierului este de a nvata persoana/grupul, strategii noicomportamentale, sa si valorizeze potentialul existent, sa si dezvolte noi resurseadaptative. Consilierea faciliteaza si catalizeaza atingerea unui nivel optim de functionaren lume;

o a treia caracteristica a consilierii este preocuparea pentru preventia problemelorce pot mpieta dezvoltarea si functionarea armonioasa a persoanei. Strategia de preventieconsta n identificarea situatiilor si grupurilor de risc si n actiunea asupra lor nainte caacestea sa aiba un impact negativ si sa declanseze crize personale sau de grup.Sumarizand caracteristicile prezentate n paragrafele anterioare putem spune ca procesulde consiliere pune accentul pe dimensiunea de preventie a tulburarilor emotionale sicomportamentale, pe cea a dezvoltarii personale si a rezolvarii de probleme.

Obiectivele consilieriiScopul fundamental al consilierii este functionarea psihosociala optima a

persoanei/grupului. Acest scop ultim poate fi atins prin urmarirea realizarii obiectivelorprocesului de consiliere; acestea sunt n numar de trei, si anume:

(1) PROMOVAREA SANATATII SI A STARII DE BINE: functionare optimadin punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emotional, social sispiritual.

(2) DEZVOLTARE PERSONALA: cunoastere de sine, imaginea de sine,capacitatea de decizie responsabila, relationare interpersonala armonioasa,controlul stresului, tehnici de nvatare eficiente, atitudini creative, optiunivocationale realiste.

4(3) PREVENTIE: a dispozitiei afective negative, a nencrederii n sine, acomportamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, a dificultatilor denvatare, a dezadaptarii sociale, a disfunctiilor psihosomatice, a situatiilorde criza.

Consilierea este mai interesata de starea de bine decat de starea de boala. Cereprezinta starea de bine? Asa cum o defineste Organizatia Mondiala a Sanatatii,sanatatea nu este conditionata doar de absenta bolii si disfunctiei ci se refera la un procescomplex si multidimensional, n care starea subiectiva de bine este un elementfundamental.

Componentele starii de bine:ACCEPTAREA DE SINE: atitudine pozitiva fata de propria persoana, acceptarea

calitatilor si defectelor personale, perceptia pozitiva a experientelor trecute si a viitorului.RELATII POZITIVE CU CEILALTI: ncredere n oamenii, sociabil, intim,

nevoia de a primi si a da afectiune, atitudine empatica, deschisa si calda.AUTONOMIE: independent, hotarat, rezista presiunilor de grup, se evalueaza pe

sine dupa standarde personale, nu este excesiv preocupat de expectantele si evaluarilecelorlalti.

CONTROL: sentiment de competenta si control personal asupra sarcinilor, sicreaza oportunitati pentru valorizarea nevoilor personale, face optiuni conforme cuvalorile proprii.

SENS SI SCOP N VIATA: directionat de scopuri de durata medie si lunga,experienta pozitiva a trecutului, bucuria prezentului si relevanta viitorului, convingerea camerita sa te implici, curiozitate.

DEZVOLTARE PERSONALA: deschidere spre experiente noi, sentimentul devalorizare a potentialului propriu, capacitate de auto-reflexie, perceptia schimbarilorde sine pozitive, eficienta, flexibilitate, creativitate, nevoia de provocari, respingerearutinei.

Ar fi total eronat sa consideram ca starea de bine este conditionata de parcurgereaunui proces psihoterapeutic complex. nainte de toate, pentru elev, familia si scoala au unrol esential n dezvoltarea si mentinerea starii de bine. n acelasi timp se constata ca, nude putine ori din pacate, tocmai familia si scoala sunt institutiile care genereaza conditiice submineaza ncrederea n sine a copiilor si elevilor, ngradesc autonomia siindependenta lor, sabloneaza individualitatile, implica competitii neproductive ndetrimentul cooperarii si colaborarii, cenzureaza bucuriile si placerile cotidiene, inducperceptii amenintatoare asupra lumii si vietii, desfoliindu-le de orice element ludic sihedonist. Focalizarea exclusiva a scolii pe latura intelectuala a elevilor si peperformantele lor scolare, ignorand nevoile lor emotionale si sociale, sunt cai sigure dediminuare a starii de bine si de crestere a riscului pentru disfunctii si boli fizice si psihice.nainte de a fi o institutie care confera diplome, scoala trebuie sa fie locul n care seformeaza persoane armonioase cu sine, cu ceilalti, cu lumea, capabile astfel sa transpunan instrumente continutul diplomei, sa opereze eficient cu ele, sa se bucure de procesul siprodusul activitatii lor.

5Tabel 2.2. Caracteristici ale consilierii psihologiceConsiliere psihologica

CINE ? Psihologul sau consilierul scolar

UNDE ? n cabinetul de consiliere

GRUP TINTA Persoana (elev, parinte, profesor) sau grup

OBIECTIVE

Dezvoltare personalaPromovarea sanatatii si starii de bine

Preventie Remediere

TEMATICA ? Evaluare psihologica? Consilierea n probleme:

- emotionale (anxietate, depresie)- comportamentale (agresivitate, hiperactivitate)- de nvatare (esec scolar, abandon scolar)? Consiliere vocationala? Dezvolta proiecte de preventie (preventia suicidului)? Terapie individuala si de grup? Realizeaza cursuri de informare si formare pentru profesori si parinti

pe teme de psihologie educationala si promovarea sanatatii.? Realizeaza materiale informative pentru elevi, parinti si profesori? Formeaza elevii-consilieri pentru programele de peer counseling? Interventie n situatii de criza (divort, boala, decesul parintelui)? Materiale informative pentru mass-media? Cercetare n domeniul consilierii? Elaboreaza metode de evaluare valide, standardizate si etalonate

Ce este consilierea psihologica ?

Consilierea psihologica este o forma de interventie psihologica care se adreseaza persoanelor sanatoase aflate intr-o situatie de impas cu privire la rezolvarea unor situatiide criza, sociale, profesionale sau familiale. Consilierul il ajuta pe client sa controleze osituatie de criza si il asista in gasirea unei solutii la problema cu care se confrunta.

Consilierea psihologica (CP) presupune un numar mai redus de sedinte fata depsihoterapie utilizand metode si tehnici similare acesteia, insa diferenta esentiala constain faptul ca in consilierea psihologica se vizeaza preventia aparitiei tulburarilor, respectivCP se adreseaza persoanelor sanatoase din punct de vedere psihologic.

Consilierea are un caracter formativ, se axeaza pe dezvoltarea unor abilitatipractice sau personale, in timp ce psihoterapia se concentreaza pe suferinta interioara(tristete, anxietate, durere, doliu sau separare, frici, compulsii, atacuri de panica, s.a.).Astfel, prin consiliere psihologica se urmareste (a) autocunoasterea, (b) optimizarea sidezvoltarea personala, respectiv (c) adaptarea cat mai eficienta la mediul extern, aclientului de consiliere.

Consilierul psihologic intervine cu mijloace specifice psihologice, in scopul de aoptimiza, stimula autocunoasterea si dezvoltarea personala, a preveni anumite problemeemotionale, cognitive si de comportament.

6Cum poate ajuta consilierea psihologica?In functie de (1) tipul problemelor si (2) numarul de persoane implicate, se poate

vorbi de diferite tipuri:

(1) Consiliere psihologica din punct de vedere al ariei de actiune :

- Consiliere in mediul organizational - (de ex. coaching, consultanta)- Consiliere vocationala - (de ex. orientare profesionala)- Consiliere psihologica-optimizare - (de ex. optimizare personala)- Consiliere de cuplu si familie - (de ex. situatie de divort cu copii)- Consiliere pastorala - (cu persoane religioase)- Consiliere suportiva - (de ex. bolnavi terminali)

(2) Consiliere psihologica din punct de vedere al participantiilor :

- Consiliere individuala- Consiliere de grup - (de ex. familie, grupuri de angajati)- Consiliere in grup - (de ex. grupul alcoolicilor anonimi)

CP ajuta in identificarea:? identificarea problemelor de adaptare scolara, profesionala, sociala, relationala;? identificarea conflictelor personale; problemelor comportamentale si/sau

emotionale;? identificarea conflictelor familiale;? identificarea problemelor de identitate, s.a.? ajuta in explorarea si inlaturarea cauzelor problemelor clientului;? dezvolta capacitatea de a face schimbari in plan psihologic si, implicit, in viata

clientului;? imbunatateste capacitatea de a lua decizii, de a face schimbari; resursele

personale, s.a.? dezvolta abilitatea de a-ti valorifica potentialul si resursele personale, s.a.

Pentru a rezuma, consilierea psihologica a persoanelor in dificultate psihologicaeste unul dintre cele mai utile instrumente pentru depasirea unor probleme stresante deviata.

In general, consilierea psihologica este efectuata de o persoana cu competente inacest sens si are ca scop principal sprijinirea clientului in a-si clarifica situatia de viata siin a-si atinge scopurile prin luarea de decizii informate si cu sens.Principalul scop al consilierii psihologice este rezolvarea de probleme de naturaemotionala sau interpersonala. Ca urmare, consilierea este cea care pune la dispozitiapersoanei o serie de instrumente pentru a depasi dificultatea. Este orientata pe prezent siviitor, are scopuri bine delimitate, fiind un proces de scurta durata.

7Cui foloseste consilierea psihologica?? copiilor care pot avea diferite probleme de adaptare scolara sau de relationare;? adolescentilor care se simt dezorientati profesional ori au dificultati relationale;? parintilor care se confrunta cu greutati in relationarea cu adolescentul sau copilul

lor;? adultilor care trec prin perioade dificile (presiuni profesionale sau sociale, divort,

stres);? membrilor unei familii cu tensiuni in relationare? tuturor persoanelor (indiferent de varsta) care au nevoie de sustinere ori care

doresc sa faca schimbari importante in viata lor.

Consilierul va ajuta clientul sa dobandeasca o mai buna autocunoastere,capacitati de comunicare mai eficiente, sa isi modifice unele comportamenteproblematice sau modele dezadaptative de gandire, sa isi amelioreze emotiile negative catsi consecintele determinate de diferite traume, sa isi insuseasca anumite strategii deadaptare, sa previna aparitia unor probleme si sa isi mentina starea de sanatate mentala.

Consilierea este o relatie de colaborare intre consilier si cel consiliat; este focalizata pe problema; se orienteaza catre comportamentele problematice ale clientului, dar si catre

optimizarea capacitatilor sale de comunicare, luare de decizii, etc.; integreaza si aplica principii si strategii specifice mai multor orientari teoretice in

functie de client; nu este doar o interventie asupra problemelor de moment, ci si o preventie a unor

comportamente neadaptative si invatarea unor strategii care vor facilita o adaptare maieficienta situatiilor de viata;

este suportiva creand un cadru in care clientul isi poate exprima emotiile,conflictele;

se centreaza pe situatiile prezentului si nu pe trecut; este o interventie de durata scurta sau medie.

Repere semnificative in consilierea psihologica

Consilierea psihologica presupune explorarea si evaluarea simptomelor ca sisustinerea clientului in demersul sau recuperativ.

La modul general, simptomul sau problema este cauzata de distanta dintre ceeace este, adica perceptia situatiilor prezente si ceea ce ar trebui sa fie, respectivimaginea ideala construita la care se raporteaza acesta.

Altfel spus trairile negative se origineaza in constientizarea diferentei dintre ceeace exista ca traire psihica sau ca sentimente sau ca manifestari in social (comportamente)sau ceea ce exista ca repere de evaluare la nivel social si, pe de alta parte ce ar dori sa fie(imaginea ideala optima) care poate sa fie o stare de bine afectiv sau un optimcomportamental sau sentimente de securitate in relatiile sociale. Clientul poate sa spuna:ma simt stresat, am dificultati financiare, am datorii; acestea sunt doar o problemadeoarece exista o distanta intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie o stare deexhilibru financiar.

8Problematica in consiliere este reprezentata de distanta intre ceea ce este siceea ce ar trebui sa fie si distantele pot fi diferite.

Ceea ce este intr-o situatie precizata reprezinta constientizarea sentimentelor,dorintelor, frustrarilor, ca si a unei imagini asupra a ceea ce ar fi trebuit sa fieconcomitent cu experienta care declanseaza aceste trairi si proiectii, dar in acelasi timp simecanisme de aparare. Aceasta constientizare are ca efect imediat sau provoaca trairi detipul: angoase, culpabilizari, agresivitati, refulari, somatizari, toate acestea se reflecta inplan comportamental prin nehotarare, ezitare, si uneori blocaje. In fapt, semnificaincapacitatea de integrare a experientei subiective, dificultati de constientizare a situatieiin totalitate, dificultatea de a accepta aceasta situatie si de a reactiona in consecinta.

Ex: clientul poate sa spuna:? ma simt foarte bine cu aceasta femeie, dar este mai in varsta, are o profesie si

nu poate renunta la ea, desi ii pot oferi o viata comoda si nu vrea nici copii.? parintii mei s-au sacrificat pentru mine si eu nu pot sa le fac asa ceva.

Aceste exemple arata incapacitatea de a integra elementele situatiei la nivelsubiectiv. Aceasta incapacitate genereaza simptome disfunctionale: angoasa (sunt speriatsi nu le pota face parintilor asa ceva), imobilism sau incapacitatea de rectie (nu stiu ce safac, iubesc totusi aceasta femeie) sau agresivitate (sa mi-o spuna mie direct).

Clientul ar trebui sa fie apt sa integreze realitatea in totalitatea sa, sa oconstientizeze, sa si-o asume si sa reactioneze in consecinta, fara ca sa se simta angoasat,fara a fi agresiv si fara sa somatizeze.

Operationalizand, clientul are o problema reala atunci cand apare aceasta distantaintre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. La nivel subiectiv discutam despreexperienta subiectiva si nu de o situatie subiectiva. O experienta poate fi atemporala sieste subiectiva pentru ca discutam de trairile unei persoane, de modul in care se reflectala nivel subiectiv, afectiv o situatie contextuala.

Silogistic, o situatie care poate fi abordata prin consiliere presupune, pe de oparte, acel ceea ce este care reprezinta datul unei experiente subiective, astfel clientulnu poate integra realitatea, nu poate reactiona adecvat si, ca urmare dezvolta o serie desimptome disfunctionale; pe de alta parte, acel ceea ce ar trebui sa fie, in aceeasisituatie, clientul ar trebui sa fie apt sa integreze toate datele realitatii, sa reactioneze inconsecinta ceea ce ar face ca simptomele disfunctionale sa nu existe.

Cauzele acestei separari pot fi multiple, cum ar fi: sistemul de valori si credinte,mentalitatile cu valoare de comanda, caracteristici ale modelului familial si cultural (ex -a avea o relatie cu o femeie mai in varsta este contrar convenientelor: nu o sa meargarelatia voastra, nu este de dorit sa iubesti un barbat de o alta religie, de altfel esteinterzis).

Aceste mentalitati cu valoare de comanda, intr-un fel idei preconcepute, includelemente punitive sau autopunitive, elemente fataliste, si sunt in fapt etichete cognitiv-afective induse de modelele partentale si sociale.

O strategie utilizata in consiliere pentru a aborda o problema de nonintegrare,presupune constientizarea elementelor prezente la nivel subconstient si inconstient,elemente care nu permit integrarea experientelor sociale si a comportamentelorcorespunzatoare. In momenul in care clientul ar spune o iubesc pe aceasta femeie asacum este si vom ramane impreuna, el apeleaza la o formula prin care se indeparteaza de

9impunerile si prescriptiile existente la nivel subconstient sau inconstient si integreazatotalitatea experientelor subiective ceea ce-i va permite sa reactioneze in consecinta,adaptat, echilibrat.

In cazul in care distanta dintre cele doua formule de traire a experientei subiectivenu se reduce, asistam la o consolidare a problemei, a conflictului si a simptomelorimplicit, ceea ce va favoriza distorsionarea realitatii prin apel la mecanisme de aparare.

Clientul asa cum stie apeleaza inconstient sau involuntar la aceste mecanisme deaparare care ii permit sa deformeze propriile trairi, dar totodata ii asigura o stare de bine,deoarece reduce efectele negative ale simptomelor disfunctionale.

Problema sau simptomul in consiliere este cauza genereaza distanta dintrecomportamentul dezvoltat si comportamentul adecvat.

Intr-un sens, problema este cauza eficienta a unui disconfort psihic sau tulburare,in limitele unei personalitati accentuate, iar disconfortul este efectul imediat al problemeiexistente. Prin urmare, nu poate exista traire negativa fara sa existe o problema la nivelsubiectiv.

Comportamentele neadecvate prezente la o persoana constituie fenotipul uneidinamici interne, adica a tot ceea ce reprezinta experienta persoanei, sentimente,trebuinte, comportamente, simptome fizice, mecanisme de aparare, toate fiindincompatibile cu imaginea ideala. Problema reprezinta genotipul aceleiasi dinamiciinterne in sensul in care ea este cauza sa generatoare a unei problematici.

Este important sa retinem ca o simptomatologie sau o problematica analoga poateavea la baza probleme diferite.

Relatia dintre consiliere si psihoterapie

Anumiti autori printre care si C. Rogers sustin ca termenii de consiliere sipsihoterapie sunt mai mult sau mai putin sinonimi deoarece se refera la aceiasi metodafundamentala : o serie de contacte indirecte cu individul care ncearca sa l ajute sa simodifice atitudinile si conduita. Dintr-o astfel de perspectiva C. Rogers spune ca termeniide consiliere si psihoterapie sunt echivalenti sau aproape echivalenti. n schimb, altiautori ncearca sa diferentieze consilierea de psihoterapie prin compararea definitiilor.Analizand definitiile C.H. Patterson discuta asemanarile si deosebirile prin prisma a 4criterii :

A. Severitatea problemei - multi autori considera consilierea o activitate care iajuta pe indivizii normali sa depaseasca obstacolele aparute n calea dezvoltariipersonalitatii lor iar psihoterapia este o activitate de sprijin pentru persoane cu problememult mai grave, persoane a caror dezvoltare emotinala a fosta grav afectata. O astfel dedistinctie a fost sustinuta teoretic de M.E. Hahn si acceptata n 1956 de catre AsociatiaPsihologilor Americani. Dupa opinia celor doi autori consilierea vizeaza oameniinormali, iar psihoterapia pe cei care deviaza de la normalitate.

B. Natura problemei acestuia natura problemei poate sa ne spuna daca ceea cese face n mod practic este consiliere sau psihoterapie, din aceasta perspectiva consilierease ocupa n principal de probleme orientate spre realitate, de probleme ale mediului si,deci, de natura situationala, n timp ce psihopterapia are ca obiect sentimentele sidiversele stari emotionale ale persoanei, atitudinile acesteia. Asadar, consilierea estecentrata pe probleme cognitive, iar psihoterapia este centrata pe probleme afective ale

10

persoanei, dar aceasta distinctie nu este solida deoarece nu toate problemele orientatespre realitate sunt de natura cognitiva.

C. Scopurile urmarite n cadrul celor doua activitati unii autori considera caproblematica scopurilor celor doua activitati este relativ confuza, n timp ce L.E. Tylerncearca sa demonstreze ca psihoterapia este directionata spre o schimbare depersonalitate iar consilierea urmareste sa l faca pe individ sa foloseasca sansele pe care leare pentru a face fata problemelor vietii.

D. Metodele si tehnicile utilizate majoritatea specialistilor sustin ca nu existatehnici utilizate numai de consilieri sau numai de psihoterapeuti ci ambele apeleaza lametode si tehnici similare.

n concluzie, desi exista numeroase asemanari ntre consiliere si psihoterapie celedoua activitati nu pot fi confundate. Consilierea este un proces diferit si nu un caz limitatal psihoterapiei, cei care sustin acest lucru reduc consilierea la dimensiunea sa purpsihologica.

n realitate, consilierea si psihoterapia au atat asemanari cat si deosebiri dupa :finalitate, adresabilitate si metodologie.

Sub aspectul finalitatii cele doua activitati urmaresc sa ajute prin mijloacepsihologice si pedagogie o persoana n rezolvarea unor probleme critice.Cand problemaeste de dificultate mare accentul se pune pe psihoterapie, iar cand problema este dedificultate mai redusa se va apela la consiliere. nsa ambele activitati au la baza stailireaunei relatii interpersonale ntre cel care solicita asistenta psihologica si cel care o ofera.De obicei consilierea urmareste rezolvarea unor probleme specifice care nu pot fincadrate ntr-o unitate nosologica anume, cum ar fi nlaturarea unor atitudini sisentimente negative. Psihoterapia intervine n rezolvarea unor probleme de mai mareprofunzime si amploare, cum ar fi: ntarirea personalitatii la indivizii anxiosi, angoasati sihipersesnibili; ntarirea constiintei prin dezvoltare sentimentului de bine n caz de boala;dezvoltarea sferei afective n nevroze si bolile somatice.

Din punct de vedere al adresabilitatii si consilierea si psihoterapia se adreseazaniveluilui constient al organizarii psihice si se preocupa de problemele actuale alepersoanei. Totusi unele modele psihotarapeutice cum ar fi cele de tip psihanalitic mergmai n adancime efectuand sondaje n trecutul si inconstientul individului.

Din punct de vedere al metodologiei utilizeaza modalitati asemanatoare uneorichiar identice cum ar fi comunicarea verbala, persuasiunea si convingerea, cooperarea,precum si majoritatea tehnicilor specifice celor trei abordari generale ale consilierii sipsihoterapiei: psihodinamica, comportamentala si umanista. Totusi n unele cazuripsihoterapia are coordinate metodologice mai riguroase spre deosebire de consiliere careare un caracter mai liber deoarece este de cele mai multe ori situationala.

Caracteristici ale interventiei in consiliere

Pentru a reduce sau anula disconfortul cu care se confrunta clientul, terapeutul seafla in situata de a orienta demersul de vindecare, demers care are o evolutie procesualasi presupune trei faze distincte:

- explorare- evaluare- terapie

11

A. Explorarea

Clientul se prezinta pentru consiliere si isi va expune cel mai frecvent problemeleintr-un mod vag-imprecis sau foarte tintit pe ultima situatie care ii provoaca disconfort(element hotarator de a se prezenta la terapie).

Exemple:- tot ce fac in acest moment este un esec, nu stiu cum sa reactionez, ma simt

panicat, temator.- imi este constant frica, iar atunci cand sunt intr-un examen sau o situatie care

seamana cu un examen sunt incapabil sa fac ceva, este ingrozitor.- nu stiu ce-i cu mine, totdeauna ma indragostesc de persoane incaccesibile, iar

daca sunt la distanta mare parca reprezinta un al doilea atu.Cand clientul expune dificultatile cu care se confrunta apare tendinta de a

generaliza (tot ce fac, niciodata, totdeauna), tendinta de a exagera (nu stiu cum sareactionez, ma blochez, este ingrozitor) si tendinta de a se descrie neajutorat (nustiu ce sa fac, nu pot, sunt incapabil).

Ca urmare, in aceasta faza de explorare, terapeutul trebuie sa asigure clientuluiatmosfera propice pentru a-si descrie si defini prin operationalizare problematica. Astfel,terapeutul poate utiliza o tehnica care presupune raportarea la trei instante: antecedente,comportamente, consecinte.

Explorarea problematicii prin prisma antecedente, comportamente, consecinte,obliga la un demers terapeutic care se desfasoara in 5 etape:

1. etapa de precizare a problematicii (generale)2. identificarea si stabilirea (prin selectie) problematicii tinta pe care se va lucra3. descrierea comportamentului actual asociat problematicii selectionate4. descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate problematicii

tinta selectionate5. descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si determinate de

problematica

1. Precizarea problematicii.Se realizeaza in primele sedinte, sedinte in care terapeutul explica clientului

importanta indentificarii problematicii si faptul ca in acest demers el nu este singur si cava fi insotit fara a i se oferi insa solutii la problemele sale. Se intampla frecvent capacientul sa astepte solutii de la terapeut, de aceea terapeutul trebuie sa-i explice casolutiile problemelor sale se afla la el (client).

Terapeutul va folosi ca discurs propozitii de tipul: astazi vom incerca sastabilim/ voi incerca sa stabilesc impreuna cu tine ceea ce te preocupa in prezent sieste/ reprezinta cauza nemultumirilor, necazurilor tale., in acest scop iti voi pune oserie de intrebari care ne vor permite sa precizam problemele cu care vom lucra. Incontinuare se mentioneaza de catre terapeut ca va trebui sa raspunda la intrebari careaparent nu au o succesiune logica. Este recomandabil sa se utilizeze in discurs termeni detipul nemultumiri in loc de dificultati pentru a reduce anxietatile clientului sirezistentele la actul terapeutic.

12

2. Identificarea si stabilirea problematicii tinta pe care se va lucra.Scopul acestei etape este de a permite clientului sa-si identifice problematica si sa

opteze pentru un segment al acesteia, segment care devine tinta in demersul terapeutic.Terapeutul se asigua ca va realiza acest scop respectand un demers care presupune

identificarea problematicii, selectarea segmentului, precizarea antecedentelor determinatesi a celor corelate.a. Identificarea problematicii obliga la o serie de intrebari de tipul: ce te face in

prezent sa te simti tensionat?, care sunt situatiile in care apare o tensiune?, ce tepreocupa in prezent?, etc. Acest tip de intrebari ii ofera clientului posibilitatea de avizualiza, de a avea o imagine generala asupra problemelor sale. Terapeutul vautiliza in acest demers tehnicile unei ascultari active (reformularea raspunsurilor siclarificarea).

b. Selectarea segmentului.Clientul si terapeutul incearca sa ordoneze problemele cu care se confrunta si sastabileasca de comun acord de ce anume se vor ocupa pe parcursul terapiei.Terapeutul in scopul selectionarii problematicii va pune intrebari de genul: dintrenemultumirile cu care te confrunti, care pare a fi cea mai urgenta si cu care ai vreasa lucram impreuna pentru inceput?. In continuare se va preciza problema cu carese va lucra si faptul ca rezolvarea acesteia s-ar putea sa reprezinte o solutie partialapentru celelalte trairi negative.

c. Precizarea antecedentelor determinate si a celor corelate segmentului problematicdecupat.In acest moment, terapeutul urmareste sa dirijeze, sa conduca, sa sustinaclientul pentru a-si preciza clar situatia care a generat sau sta la baza trairii negative(angoasa post divort, angoasa a unui posibil divort, etc.). Se urmareste atatdescrierea situatiilor inductoare cat si a frecventei cu care apar aceste situatii. Pentrudescrierea situatiei inductoare, terapeutul va folosi intrebari de tipul: mi-ai spus caresimti absenta sotiei/ sotului, cel mai speriat esti seara cand ajungi acasa?,aceeasi senzatie de disconfort mai apare si in alte situatii, in alte momente alezilei?. Un raspuns posibil ar fi: am acelasi sentiment de singuratate cand sunt laslujba, in masina cand sunt cu prietenii nu ma simt bine si am senzatia cagresesc. Pentru determinarea frecventei, terapeutul va pune intrebari de genul:aceste trairi, sentimente sunt frecvente, sunt mai pregnante in anumite momentesau apar si in momente de relaxare?, aveti si momente de relaxare?. Apare unraspuns de tipul: apar ca din senin, de 2-3 ori pe zi/ saptamana, am si momentede relaxare, sunt constante, apar frecvent.

3. Descrierea comportamentului actual asociat problematicii selectionate.In aceasta etapa a demersului terapeutic, scopul este de a sustine clientul in

precizarea clara a comportamentelor concrete care se asociaza cu trairile negative(anxietate, angoasa).

Aceste comportamente disfunctionale pot fi de doua tipuri: extrinseci si intrinseci.Comportamentele extrinseci sunt vizibile, perceptibile de catre ceilalti (acte ratate,blocaje motrice, balbaieli, inrosiri, etc.). Terapeutul pentru a le identifica va puneintrebari de tipul: ce faci cand..?, cum reactionezi atunci cand te simti speriat?

13

Comportamentele intrinseci reprezinta totalitatea trairilor, a interioritatii invizibile pentruceilalti si care pot sa fie/ sa nu fie intr-o relatie de determinare cu cele extrinseci (ex:nodus histericus). Pentru a investiga comportamentele intrinseci, se pun intrebari de tipul:cum te simti in aceste situatii?; raspunsurile sunt majoritatea descrieri complexe, relativneprecizate de tipul: uneori sunt disperat si apatic, alteori sunt furios, totul esteamestecat, greu de explicat, alteori ma simt vinovat sau imi inchipui ca sotia/ sotul esteplecat/a intr-o excursie mai lunga. In fata acestor raspunsuri este necesar sa avem odescriere mai nuantata a trairilor: ce vrei sa spui atunci cand spui ca te simti vinovat?.Ma simt vinovat, obliga la un monolog interior care trebuie sustinut fie apeland la osituatie: cand te-ai simtit vinovat?, in acel moment ce-ti venea in minte?, ce tegandeai in momentul acela?. Pentru a-l sustine se poate cere si descrierea reactiilorfiziologice: ce simti atunci cand te simti vinovat?, te doare capul?, ai ameteli?.

4. Descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate problematiciitinta selectionate.

In aceasta etapa scopul este explorarea evenimentelor care preced trairilenegative, altfel spus, se incearca a se preciza existenta factorilor declansatori care pot fiextrinseci sau intrinseci. Daca vizam factori extrinseci: imi poti spune daca exista osituatie, o anumita persoana, activitate care se asociaza cu declansarea sentimentelor devinovatie?. De asemenea, pot exista si factori declansatori intrinseci si pentru a precizaoriginea sau existenta unor trairi similare se pun intrebari de genul: au mai existat/ aimai trait altadata in alta situatie, aceleasi sentimente?

5. Descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si determinatede problematica.

Pe parcursul acestei etape vom incerca sa identifica impreuna cu clientul urmarileintrinseci/ extrinseci asociate problematicii. Pentru identificarea urmarilor extrinseci sepun intrebari de tipul: ce au perceput ceilalti?, se poate vedea de ceilalti?. Pentruconstientizarea consecintelor intrinseci, se pun intrebari de tipul: ce simti?, cegandesti?.

Faza de explorare permite clientului sa descopere diferite fatete ale problematiciicu care se confrunta. In mod obisnuit in aceasta faza nu se ajunge la identificareaproblemei generatoare de disconfort.

B. Evaluarea

Evaluarea reprezinta stabilirea distantei dintre functional sau comportamente adaptatesau ceea ce ar trebui sa fie si disfunctional sau comportamente dezadaptate sau ceea ceeste.

Se stabileste, se defineste problema cu care se confrunta clientul si cu care se va lucrain faza de terapie.

Demersul terapeutic ulterior acestei faze de evaluare, poate avea o evolutie diferita infunctie de teoria la care adera terapeutul. Aceasta aderare tine de o optiune subiectiva infunctie de structura psihica a terapeutului; cel mai frecvent se lucreaza intr-o abordareheteroclita (combinare de tehnici).

14

1. Conceptualizarea functional disfunctional din perspectiva rationalaComportamentul functional se defineste in aceasta perspectiva prin absenta ideilor

irationale care ar putea determina modificari la nivel cognitiv, afectiv, motivational,atitudinal si comportamental.

Comportamentul disfunctional se defineste ca generand o serie de rationari ilogice:nimeni nu ma iubeste, toata lumea are ceva cu mine, etc.

2. Conceptualizarea functional disfunctional din perspectiva adecvarii larealitate

Comportamentul functional se defineste prin absenta actiunilor, gesturilor sauatitudinilor divergente sau neacceptabile din punct de vedere al regulilor si cutumelorcomunitatii sociale, actiuni si atitudini care ca urmare nu au consecinte antisociale sauamorale.

Comportamentul disfunctional indica prezenta unor actiuni cu incarcatura posibilpsihopata (ex: nu vreau sa mai vad pe nimeni, voi vedea ce o sa fac, daca este nevoie osa fur asa cum au facut cei care acum sunt bogati, etc).

Asa cum rezulta din aceasta perspectiva, comportamentele disfunctionale suntgenerate de o intentionalitate contrara prescriptiilor sociale si au consecinte asociale (nuvreau sa vad pe nimeni) si/ sau antisociale (o sa fur, o sa bat, o sa fac rau).

3. Conceptualizarea functional-disfunctional din perspectiva existentialaDin aceasta perspectiva, functionalul presupune absenta sentimentelor de vid, de

absurditate a propriei existente pe de o parte si, pe de alta parte, in context disfunctionalinseamna prezenta acestor trairi (viata mea nu are sens, sunt un ratat, etc).

4. Conceptualizarea functionaldisfunctional din perspectiva experentialnonintegrativa

Functionalul se defineste prin absenta experientelor neintegrate la nivelulpersonalitatii ceea ce permite o reprezentare de sine structurata, unitara.

Disfunctionalul presupune experiente neintegrate, neinteriorizate (eu nu pot acceptaacest esec, nu este vina mea, ma enerveaza si ma face sa fiu violent, dar ma face sama simt si vinovat).

Neintegrarea experientei este un esec consta in tendinta de negare si proiectie(mecanisme de aparare).

5. Conceptualizarea functional disfunctional din perspectiva psihanaliticaFunctionalul consta in absenta mecanismelor de aparare, iar disfunctionalul consta in

prezenta acestor mecanisme de aparare.

Relatia terapeutica

Relatia terapeutica este o relatie dintre doi parteneri, dintre care unul solicita iarcelalalt acorda ajutorul psihologic. Aceasta relatie contine n sine elementele pe care leaduce atat cel care are nevoie de ajutor cat si cel care l ofera.

Contributia majora a clientului consta mai ales n motivatia acestuia. Afirmatiapsihologiei umaniste, ca omul poseda n el nsusi impulsul interior spre sanatate fizica simentala face ca psihoterapia si consilierea psihologica sa devina posibile. Desi aceastanevoie este uneori greu de identificat la clienti foarte sever tulburati, majoritatea

15

oamenilor derutati sau anxiosi sunt suficient de descurajati pentru a fi dornici de ocooperare care le permite o ameliorare. Un anumit nivel de colaborare din parteaclientului este absolut necesar pentru succesul consilierii.

Importante sunt si expectatiile clientului de a obtine ajutor. Aceste asteptari suntadesea prin ele nsele suficiente pentru a produce unele ameliorari. Asa cum un preparatplacebo nlatura durerea la subiectii sugestibili, care cred acest lucru, tot asa, persoanelecare se asteapta sa fie ajutate, vor fi ajutate, uneori chiar indiferent de metoda aplicata deconsilier. n cadrul relatiei terapeutice consilierul vine cu o serie de metode si tehnicifoarte precise. Acestea au n comun mai ales menirea lor de a contribui la ajutorulpsihologic dat oamenilor aflati n suferinta. Aceste tehnici i fac pe clienti sa se cunoascamai bine, sa-si priveasca problemele mai obiectiv, dintr-o noua perspectiva.

Trebuie precizat nsa faptul ca anumite particularitati ale relatiei consilier - client, cat simodul de manevrare a acestei relatii, difera de la o scoala la alta. In literatura despecialitate sunt descrise trei tipuri de relatii terapeutice:

1. relatia centrata pe realitate si obiect.2. contractul sau alianta terapeutica.3. relatia de tip transferential.

1. Relatia centrata pe realitate si obiect implica o atitudine calma, atenta,interesata, empatica din partea consilierului, care se straduieste sa-i creeze clientului unmediu bazat pe caldura si ntelegere, mediu care l va ajuta pe acesta din urma sa atingaobiectivele pe care si le propune interventia psihologica. Acest mediu l ajuta pe client samentina contactul cu realitatea nconjuratoare urmarind n acelasi timp obiectiveleconsilierii.

Sarcina principala n cadrul acestui tip de relatie este castigarea ncrederiiclientului, ajutandu-1 pe acesta sa vada n consilier o persoana cu un comportamentconstant, previzibil, pe care te poti baza.

2. Contractul sau alianta terapeutica ia in considerare faptul ca succesul oricareiterapii implica o colaborare a doua persoane. Acest tip de relatie este de naturaconstienta, rationala si non-regresiva, n care consilierul face apel la ego-ul de adult alclientului, pe care l trateaza ca pe un partener.Alianta terapeutica este bazata pe acordul de implicit sau explicit al celor doi parteneri dea lucra mpreuna n situatia terapeutica. Atunci cand relatia centrata pe realitateinterfereaza cu alianta terapeutica, specialistul poate oscila ntre cele doua tipuri derelatie.

3. Relatia de tip transferential. Este mult accentuata ca instrument terapeutic depsihanaliza. Ea implica fixatia afectiva a clientului asupra persoaneiterapeutului/consilierului pe modelul relatiei parinte-copil. Nevoia afectiva a clientului,satisfacuta prin intermediul relatiei centrate pe realitate, este deliberat frustrata deconsilier prin interpretarea transferului, clientul fiind confruntat cu relatia sa infantila.Multi specialisti in interventii psihologice moderne, non-analisti, sunt de parere ca numain anumite situatii specialistul trebuie sa ncurajeze relatia de tip transferential si anumecand intuieste ca o asemenea relatie cu aspect regresiv nu va mpiedica testarea realitatiide catre client, capacitatea sa de a diferentia realitatea de fantezie. Oricum, interventia nu

16

se ncheie pana cand specialistul nu-1 ajuta pe client sa lichideze dependenta de tiptransferential. Intr-o interventie psihologica de orientare eclectica, cele trei tipuri derelatii terapeutice trebuie sa fie bine conduse de catre consilier/terapeut si echilibrate capondere.In litaeratura de specialitate se considera ca toate sistemele terapeutice au, indiferent deorientarea teoretica, unele elemente comune care stau la baza lor: prezenta unei descarcari de natura emotionala; existenta rationalizarilor n cadrul interactiunii client-specialist; vehicularea unor informatii noi care sunt transmise clientului sub forma unor precepte,reguli de conduita, exemple de viata, sau pe care le descopera clientul nsusi prinintermediul unei ntelegeri de natura intuitiva ( insight") ; ntarirea expectatiilor clientului ca va obtine suport afectiv si ajutor din parteaconsilierului/terapeutului; ntarirea experientelor ncununate cu succes; facilitarea deblocarilor emotionale.

Empatia

Cele mai atente si profunde discutii si analize despre conceptul de empatie s-au derulat si se deruleaza in contextul psihoterapiei. Din acest motiv vom facereferiri in cadrul acestui capitol in special la psihoterapie, consilierea psihologicafiind integrata aici in analiza empatiei. In plus, amintim ca diversele abordari dinconsilierea psihologica (si chiar din consiliere in general) sunt preluate din scolile depsihoterapie.

n general, exista un consens al cercetatorilor cu privire la faptul ca empatiareprezinta un factor important n psihoterapie, dar difera modul n care diversele scoliterapeutice definesc acest termen.

De pilda, psihoterapia existentialista, mai mult decat oricare alta scoalaterapeutica, sustine ca empatia reprezinta o deprindere centrala apsihoterapeutului/consilierului.

Acesta evita orice ncercare de a emite judecati cu privire la clientul/pacientul sau.Obiectivul major al psihoterapiei este acela ca terapeutul sa se proiecteze pe sine ninteriorul lumii sentimentelor clientului sau. Definitia existentialista a empatiei puneaccent pe capacitatea terapeutului de a simti. Terapeutul nu trebuie sa ncerce sa-lmodifice pe client, ci sa-i ofere un mediu plin de caldura si de ntelegere n care acestapoate sa si actualizeze posibilitatile latente.

Psihoterapia psihanalitica defineste empatia ntr-un mod similar. Capacitateapsihanalistului de a simti ceea ce pacientul simte este descrisa ca o regresie a Egoului nslujba procesului psihoterapeutic. S. Freud afirma ca empatia este mecansimul care faceposibil ca un individ sa preia unele atitudini n toate directiile, cu privire la viata mintalaa altuia. Ulterior, S. Stark (1966) defineste empatia ca un proces al unei identificariscurte prin care, cu o fantezie constienta sau neconstienta, cineva s-ar contopi pe sine cuo alta persoana pentru ca sa nteleaga si sa mpartaseasca sentimentele si atitudinile altuia.

17

Dupa J. M. Lewis (1978), diferenta dintre conceptul psihanalitic si celexistentialist cu privire la empatie se refera mai degraba la scopurile empatiei decat laprocesul nsusi. Psihanalistii pun accent pe abilitatea psihoterapeutului de a gravita njurul empatiei, n vederea obtinerii unei analize cat mai obiective cu privire la pacient.Tipul de empatie definit atat de psihoterapia existentialista, cat si de cea psihanaliticavizeaza empatia afectiva.

Definitia lui C. Rogers, autorul psihoterapiei centrate pe client, cu privire la rolulempatiei n psihoterapie se refera atat la capacitatea terapeutului de a percepe n modacurat ceea ce simte clientul, cat si la comunicarea partenerului sau de relatie a acesteintelegeri. Truax si Carkhuff (1967) pun un accent mai mare pe capacitatea terapeutuluide a percepe cadrul intern de referinta al pacientului (empatia cognitiva), decat pepropriile sentimente ale terapeutului.

C. Rogers (1959), considerat cel mai influent teoretician al empatiei n domeniulpsihoterapiei, considera ca a fi empatic nseamna a percepe cu acuratete cadrul intern dereferinta al altuia, cu toate componentele sale emotionale si semnificatiile care-i apartinca si cum ai fi cealalta persona, dar fara a pierde conditia de ca si cum. Percepereaacestui cadru intern de referinta al altuia presupune un amplu proces cognitiv, emotional,motivational, ca si profunde reactii vegetative. Rogers considera ca sunt necesare treiconditii de ntelegere empatica:1. Cu cat terapeutul va fi mai congruent n relatiile sale, cu atat modificarea personalitatiiclientului va avea sanse sa se produca.2. Cu cat terapeutul manifesta o consideratie pozitiva neconditionata fata de client, cu atatterapia are sanse mai mari de reusita; l apreciaza n totalitate, are sentimente pozitive fatade client pe care le exteriorizeaza fara rezerve, nu emite judecati de valoare.3. Daca terapeutul ghiceste sentimentele si reactiile personale ncercate de client nfiecare clipa, daca stie sa le perceapa din interior, asa cum i apar clientului si dacareuseste sa i comunice aceasta ntelegere, atunci conditia va fi ndeplinita.

Din punctul de vedere al psihoterapiei cognitive, empatia reprezinta ocaracteristica importanta a comunicarii psihoterapeut-pacient. Cele trei functii de baza aleempatiei sunt: a-l asculta pe celalalt cu atentie, a-i repeta ceea ce ntelegem (a reformula),a-i cere, eventual, precizari, informatii n plus sau o confirmare. Accentul este, deasemenea, pus pe dimensiunea cognitiva a empatiei. Mai recent, M. H. Davis (1983)considera ca empatia este o combinatie ntre asumarea cognitiva a rolului celuilalt siactivarea preluarii experientei de substituire emotionala n starile altuia. Acest punct devedere sintetic ofera o interpretare multidimensionala a fenomenului empatic, princombinarea directiei cognitive si a celei emotionale.

n opinia cercetatorului roman S. Marcus (1997), empatia reprezinta un ataremod de adaptare, propriu oricarui individ n relatia cu ceilalti si diferita de la o persoanala alta, putand tinde spre valente nalt performantiale. Ar fi greu de presupus o persoanaadaptata la mprejurarile de viata care sa evite un comportament empatic fata departeneri, exceptandu-se formele de neadaptare sociala care frizeaza patologicul. Faptulca se vorbeste n sfera normalului de gradiente empatice si nu de tipuri neempatice, lndreptateste pe autorul mai sus mentionat sa considere empatia drept trasatura comunade personalitate.

Realizand o sinteza a studiilor care vizeaza modelele tipologice ale empatiei aflaten relatie cu unele variabile de personalitate, se constata urmatoarele aspecte:

18

- persoanele empatice sunt caracterizate prin prezenta unei atitudini optimiste, caldura,emotionalitate, altruism, generozitate, flexibilitate, extraversiune, tendinta ascendentafiliativa si sociala, comportament prosocial bine dezvoltat, abilitate interpersonala,manifesta ratiuni umaniste pentru alegerea profesiunii medicale;- persoanele slab empatice apar ca fiind mai rigide, retrase, intolerante, adopta valoriegocentrice, singuratice, revendicative, centrate pe sine, introverte, nu acorda atentiesentimentelor altora.n contextul actual, exista numeroase programe de training a acestui fenomen psihicconsiderat drept o conditie necesara optimizarii relatiilor interpersonale. Prin urmare,empatia apare drept un fenomen perfectibil care poate fi supus unor antrenamentedirijate.

Rezistente fata de empatien literatura de specialitate sunt descrise doua modalitati distorsionate de

relationare a psihoterapeutilor cu pacientii lor:- patologizanta, bazata pe modelul medical, cu accente puse pe obiectivitate si peevitarea pe cat posibil a introspectiei. Aceasta tendinta de a patologiza reprezinta oncercare a terapeutului de a mari distanta fata de pacient, prin accentuarea diferentelordintre pacientul bolnav si terapeutul sanatos ;- normalizanta, bazata pe ncercarea terapeutului de a minimaliza aspectele patologiceevidente ale pacientului. Acesta este tratat ca si cum ar fi o persoana normala, supus nsaunor mprejurari sociale care l-au transformat n victima. Normalizarea reflectadorinta terapeutului de a nega patologia de baza, n scopul prevenirii unei cresterisemnificative a propriei sale anxietati (n cazul n terapeutul ar raspunde n mod empaticpacientului sau).

ELEMENTE SI PUNCTE DE REPER PE PARCURSUL PROCESULUI DECONSILIERE PSIHOLOGICA

Din punct de vedere al etapelor procesului de consiliere, se poate discuta desprecateva faze de baza:

1. faza de initiere in care clientul intra in mediul de consiliere, afla despreregulile jocului, dar incepe sa si constientizeze ca poate identifica metodepractice pentru rezolvarea problemei (initiation phase);

2. faza de mijloc in care clientul si consilierul lucreaza asupra problemeiidentificate (middle phase);

3. faza de incheiere care presupune pregatirea clientului pentru incheiereademersului si actiunile specifice incheierii (ending phase).

Pentru o abordare cat mai eficienta a procesului de consiliere cele trei faze amintitetrebuie continuate de ceea ce multi specialisti considera a fi a patra faza si anume faza deurmarirea a progreselor si schimbarii clientului (follow-up phase).

In unele abordari se considera ca exista si o faza introductiva inainte de faza deinitiere.

Toate aceste faze sau etape ale procesului de consiliere psihologica sunt caracterizatede cateva puncte de reper, care sunt extrem de importante pentru o abordareprofesionista. Le enuntam rand pe rand in continuare:

19

Orientarea clientului catre consilierea psihologica1. afla de ce clientul cauta consiliere acum;2. afla ce date detin cei care ti-au trimis clientul (daca exista);3. constientizeaza scopul evaluarii clientului si care sunt punctele tale de vedere

asupra scopului;4. evalueaza daca cel mai potrivit spijin pe care il poate primi clientul in acest

moment este consilierea psihologica;5. respecta confidentialitatea consilierii si spune-i clientului despre aceasta;6. exploreaza temerile clientului referitoare la consilierea psihologica;7. afla care este parerea clientului despre consilierea psihologica (cat crede el ca

dureaza etc.);8. exploreaza istoricul clientului referitor la sprijinul primit de acesta de la alte

persoane;

Evaluarea clientului si a grijilor acestuia1. permite-i clientului sa vorbeasca;2. asculta si raspunde problemei, nu povestii;3. solicita orice informatie cruciala sau de care ai nevoie;4. stabileste un proces de reflectare;5. identifica stadiile schimbarii clientului;6. incurajeaza implicarea clientului in procesul schimbarii;7. utilizeaza limbajul si abordarea adecvate;8. utilizeaza capacitatea de influenta personala in mod adecvat;9. fii sensibil la diferentele importante pentru client;10. utilizeaza un grad adecvat de structurare a problemei;11. prioritizeaza nelinistile clientului si selecteaza nelinistea/problema tinta;12. fixeaza-ti scopuri specifice pentru problema tinta;13. identifica incercarile nereusite ale clientului de a gestiona problema;14. identifica incercarile reusite ale clientului in gestionarea problemei;15. identifica obstacolele din calea schimbarii;16. fii atent la problemele speciale legate de depresie si demoralizare;17. ia in considerare interventiile specifice pentru probleme specifice;18. explica-i clientului abordarea pe care intentionezi sa o folosesti in consilierea lui

psihologica;19. ajusteaza-ti abordarea la profilul/caracteristicile clientului;

Faza de initiere initierea schimbarii1. nu incarca clientul prea mult;2. variaza nivelul de suport si directia acestuia;3. continua cu abordarea initiala (sau ajusteaz-o) pana cand clientul si-a atins scopul

sau este increzator ca isi va atinge scopul de unul singur;4. ia in considerare varietatea tehnicilor de consiliere psihologica si construieste-ti

demersul pe acestea;

20

5. fii atent si, daca este cazul, raspunde adecvat posibilelor amenintari la adresaaliantei terapeutice datorate sedintelor de consiliere anulate sau de la care clientula absentat.

Incurajarea schimbarii prin teme pentru acasa1. explica-i clientului motivul pentru care ii dai teme de rezolvat intre sedintele de

consiliere psihologica;2. gandeste-te la o arie larga de potentiale sarcini;3. rezerva-ti timp pentru negocierea temei in cadrul sedintei de consiliere;4. explica-i clientului motivatia alegerii unei teme specifice;5. negociaza tema, nu o impune;6. asigura-te ca tema apare ca o continuare a sedintei de consiliere;7. continutul temei trebuie sa tina seama de abilitatile/aptitudinile clientului, stilul

acestuia de a invata din experienta, istoricul clientului in indeplinirea sarcinilor;8. verifica daca clientul a inteles in ce consta sarcina si care este scopul acesteia;9. stabileste, impreuna cu clientul, unde si cand isi va indeplini sarcina/tema;10. fa distinctie intre incerc si fac;11. identifica potentialele obstacole in indeplinirea sarcinii;12. stabileste criteriile pentru succes (cand se considera ca sarcina a fost indeplinita

cu succes);13. explica-i clientului ca nu are nimic de pierdut daca isi indeplineste tema acasa;14. verifica tema si daca a fost indeplinita sau nu cu succes;15. descopera motivele pentru care clientul nu si-a indeplinit sarcina;16. incurajeaza clientul sa fie din ce in ce mai responsabil in stabilirea sarcinilor

pentru acasa;

Faza de mijloc1. urmareste si consolideaza victoriile obtinute de client in demersul consilierii;2. echilibreaza victoriile rezultate din focalizarea pe sarcina cu victoriile rezultate in

zona relationarii clientului cu ceilalti;3. exploreaza posibilele zone de necunoastere mutuala; solicita sprijinul

supervizorului;4. incurajeaza clientul, atunci cand este cazul, sa se vada ca si cum i-ar vedea altii;5. ramai deschis la posibilitatea unei munci terapeutice de profunzime

(psihoterapie);6. echilibreaza aspectele rationale ale consilierii cu cele emotionale;7. fii alert cu privire la dependenta clientului de consiliere si de consilier; sprijina

clientul sa se orienteze catre incredere in el insusi si catre dezvoltare personala(autonoma);

8. fii alert cu privire la orice deteriorare in starea clientului si raspunde promptoricarui dezechilibru;

9. gestioneaza corect orice criza care poate aparea;10. evalueaza progresul si gestioneaza dezamagirea clientului cu privire la nivelul

progresului sau;11. fii pregatit sa renegociezi obiectivul initial cand apar schimbari;12. ajuta clientul sa inteleaga natura non-lineara a schimbarii;

21

Faza de incheiere1. initiaza pregatirea pentru finalizarea demersului de consiliere psihologica;2. promoveaza schimbarea autonoma a clientului;3. respecta dorinta clientului, daca acesta doreste sa termine brusc consilierea;4. pe parcursul demersului anunta si reitereaza ideea ca procesul de consiliere

psihologica se va finaliza cu siguranta;5. incurajeaza feedbackul final al clientului;6. ia in considerare avantajele si dezavantajele diverselor moduri de finalizare a

demersului de consiliere;7. comunica-i clientului ca finalizarea consilierii psihologice este acompaniata

cateodata (dar nu inevitabil) de sentimentul unei pierderi;8. ajuta clientul sa foloseasca ceea ce a invatat pentru a privi pozitiv catre viitor;9. evalueaza progresul clientului la finalul procesului de consiliere si retine ceea ce

ai invatat in fiecare demers in parte.

ORIENTARI IN CONSILIEREA PSIHOLOGICA. PRINCIPALELE SCOLI

Asa cum am vazut, exista aspecte comune si diferente intre demersulpsihoterapeutic si cel al consilierii psihologice. Unul dintre principalele aspecte comuneconsta in originea consilierii psihologice si a psihoterapiei: istoricul consilieriipsihologice se confunda cu cel al psihoterapiei in privinta abordarilor teoretice siintegrarii in marile curente din psihologie, dar nu si in privinta toturor tehnicilor simetodelor utilizate sau/si a profunzimii/amplitudinii interventiei. De asemenea, existadiferente mari in ceea ce priveste cazuistica.

In continuare vom prezenta cateva mari abordari ale consilierii psihologice sipsihoterapiei, strans legate de mari curente ale psihologiei: introspectionismul,behaviorismul si psihologia umanista.

ORIENTAREA DINAMICA: PSIHANALIZA

Punctul de vedere dinamic in psihologie isi are originea in fizica si pomeste de laideea ca orice fenomen psihic este rezultatul interactiunii unor forte. Conform acesteiconceptii, fiinta umana este o structura complexa, determinata de jocul agitatieiturbulente a unor forte intrapsihice aflate in conflict. Consilierea si terapia dinamicareprezinta o forma de interventie psihologica ce abordeaza personalitatea din perspectivapsihodinamica, exemplul cel mai ilustrativ reprezentandu-l psihanaliza lui Freud. Existaunii autori care includ in cadrul consilierii si psihoterapiilor de orientare dinamica nunumai psihanaliza si terapiile derivate din aceasta, ci si alte sisteme de interventiepsihologica, ca de pilda, cele de orientare existentiala. Lazarus a numit aceste interventiiterapii dinamice sau terapii bazate pe insight.

Interventiile psihodinamice pun accent pe descoperirea de catre client a variatelorprocese psihologice de natura inconstienta, procese ce stau la baza structurii personalitatiisale si a formarii mecanismelor sale adaptative. Aceste descoperiri bruste si intuitive ale

22

clientului sunt cunoscute sub denumirea de "insight" sau iluminare. Prin intermediulinsight-ului clientul descopera de fapt surse1e si motivele ascunse care stau la bazacomportamentelor si problemelor sale. In teoria freudiana se presupune ca acesteelemente s-au structurat in copilarie, sunt de natura inconstienta si relativ inaccesibilepersoanei. Sarcina principala a consilierii dinamice este sa-l ajute pe pacient sa descoperece se intampla cu el, sa obtina insight-ul propriilor sale probleme si sa utilizezeintelegerea obtinuta pentru a-si modifica stilul perturbat de a reactiona si de a secomporta.

Aceasta abordare isi are originea in teoriile si practica psihanalizei freudiene, dara fost modificata si structurata si in diverse alte sisteme de interventie psihologica, fiecaredin acestea avand o anumita conceptie despre natura umana si apartinand unui anumitintemeietor de scoala (cum ar fi, de pilda, Carl Jung sau Erich Fromm, care au consideratsistemul lui Freud inadecvat sau incomplet). In ciuda diferentelor, aceste sisteme diversede interventie psihologica se asemanau prin aceea ca sunt de parere cainterventia/asistenta trebuie sa re1eve pacientului ce nu este in regula cu viata sa psihicasi pomind de la aceasta, trebuie sa-l ajute sa elaboreze noi modele comportamentale maieficiente. Aceste scoli au cel putin doua trasaturi comune:

1. Toate utilizeaza discutia cu pacientul ca instrument de baza in cadrulinterventiei psihologice si pacientul este cel care decide in general despre ce anume se vavorbi. Consilierul/terapeutul poate influenta deciziile sale in mod direct sau indirect, darmajoritatea interventiilor bazate pe insight rninimalizeaza rolul consilierului punandclientul in centrul procesului.

2. Desi exista si exceptii, in majoritatea interventiilor traditionale de tippsihodinamic, cum ar fi, de pilda, psihanaliza, specialistul tinde sa adopte mai curand oatitudine profesionala decat una cu caracter personal, solicitand de la client date cuprivire la viata sa personala, fara a se comporta ca un prieten sau ca o cunostintaapropiata.

Exista numeroase diferente in ceea ce priveste strategia sau tactica abordariiinterventiei. Astfel, de pilda, psihanaliza ortodoxa impune pacientului intre 3 si 5 sedintepe saptamana, sedinte ce se intind pe mai multi ani. Neo-freudienii considera ca estenecesara o perioada mai scurta de tratament, ajungandu-se uneori la cateva saptamani sauluni, doar cu o singura sedinta saptamanal. Interventiile psihologice de orientarepsihodinamica plaseaza deci responsabilitatea continutului despre care se va vorbi incursul consilierii pe umerii subiectului, consilierul intervenind cu rezerva in cadrulacestui proces si numai pentru a ghida continutul comunicarii.

Principiile de baza ale interventiilor psihologice psihodinamicePrincipiul de baza al acestor interventii il reprezinta notiunea de "insight". Toate

aceste interventii iau in considerare incapacitatea clientului de a urma preceptul luiSocrate - "cunoaste-te pe tine insuti". Clientul poseda o serie de scopuri de viata,atitudini, motive, opinii in legatura cu sine insusi de care este constient si pe care sestraduieste sa le urmeze, cat si un set de motivatii si conflicte inconstiente care isi auoriginea in relatiile si experientele din copilaria sa. Prezenta acestor continuturi de naturainconstienta in perioada adulta poate fi nociva pentru client din cel putin doua motive; ele sunt specifice relatiilor din copilarie, care nu mai exista. Cu alte cuvinte acesterelatii sunt caracterizate prin imaturitate si egocentrism;

23

in al doilea rand, nefiind constientizate, ele opereaza din umbra, dar eficient asupraclientului aflat in perioada prezenta, scapand controlului rational al acestuia. Astfel,clientul nu mai poate sa fie acea persoana care ar dori sa fie, pentru ca, fara a fi capabil sasi-o marturiseasca deschis, el de fapt doreste sa faca in acelasi timp lucruri incompatibile,se afla in permanent conflict cu sine insusi si din acest motiv se simte mereu amenintat sifrustrat. Solutiile pe care le gaseste clientul la aceasta situatie sunt ineficiente pentru caele pun in actiune mecanisme defensive care reprezinta moduri nerealiste de adaptare,generatoare de tulburari. Aceste tulburari se pot exprima sub forma unor tulburari denatura emotional a cum ar fi anxietatea, depresia, comportamentul simptomatic,functionarea neadecvata sau acuzele somatoforme. Aceste simptome il aduc la consiliersau psihoterapeut caruia ii solicita ajutorul. In viziunea clientului acestea sunt tulburarilepentru care el considera ca are nevoie de tratament. Insight-ul se refera la descoperireaacestor forte inconstiente care opereaza din umbra, impiedicand clientul sa duca oexistenta la nivelul posibilitatilor sale reale.

Este deci necesar un procedeu care sa-i permita clientului intelegerea acestormecanisme, astfel incat acesta sa gaseasca solutii mai rationale de viata si sa adoptedecizii mai corecte. Interventiile psihologice bazate pe insight considera ca in cadrultulburarilor nevrotice simptomele ca atare sunt mai putin importante decat forte1e care legenereaza. In aceasta situatie apare un paradox; clientul se prezinta la specialist(consilier) pentru a se debarasa de simptomele sale dezagreabile, iar acesta din urma leconsidera ca fiind secundare, manifestari de suprafata ale unor procese nevrotice maiprofunde. Simptomele pot fi reduse si prin intermediul altor procedee, dar daca nu seataca radacinile lor, ele pot rabufni din nou sub alta forma. Deci, conform acesteiabordari, cele mai frecvente dificultati ale oamenilor, cum ar fi nefericirea, ineficienta,comportamentul defensiv, anxietatea nu pot fi eliminate cu adevarat decat prin insight.Doar dupa ce acesta a avut loc se pot intreprinde masuri eficiente de corectare acomportamentului.

Conform principiilor psihanalitice interventia psihologica are in fata douaobiective ambitioase: a) sa modifice viziunea clientului asupra propriei sale probleme side fapt intregul sau mod de viata; b) sa-i formeze acestuia un nou mod de inte1egere apropriei sale persoane.

PsihanalizaPsihiatria modema si psihologia c1inica au fost in mare masura influentate de

teoria si practica psihanalizei. In sensul strict, psihanaliza se refera la sistemul conceptualsi psihoterapia inspirate direct din lucrarile si tehnica terapeutica ale lui Sigmund Freud siale urmasilor sai, grupati in institute si asociatii care utilizeaza aceasta metoda. Multiautori considera ca acest sens este prea restrictiv tinand seama mai ales de faptul ca auaparut o serie de variante inspirate din lucrarile unor psihologi de prestigiu cum ar fiJung, Adler, Homey, Rank sau Sullivan, discipolii acestora autonumindu-se totpsihanalisti. Datorita acestei situatii a fost delimitat conceptul de psihanaliza freudiana.Psihanaliza poate fi considerata in ace1asi timp o teorie psihologica asupra dinamiciinaturii umane si o metoda de cercetare si abordare psihoterapeutica. Psihoterapiapsihanalitica nu poate fi inteleasa daca nu este inteleasa conceptia teoretica asupradinamicii naturii umane care sta la baza ei.

24

Bazele teoretice ale psihanalizeiPentru teoria psihanalitica este centrala distinctia intre motivele inconstiente si

cele constiente care stau la baza conduitei umane. Sunt cunoscute in psihologieexperimentele care se refera la studiul influentei sugestiilor post-hipnotice in cadrulcarora subiectul executa comenzi de a caror sursa acesta nu este constient.

Desi psihologii s-au ocupat mai ales de studiul fenomenului constient, clinicieniinu pot nega prezenta la pacientii lor a unor motivatii de care acestia nu-si dau seama.Psihanaliza pune accent pe influenta unor forte inconstiente in dezvoltarea si mentinereaunor tulburari psihice sau a unor perturbari in afara personalitatii. Conform teorieipsihanalitice fortele inconstiente influenteaza in fiecare clipa comportamentul uman, eleinterferand cu elementele constiente ale psihismului. Tehnica terapeutica a psihanalizeiclasice isi propune sa aduca la nivelul constiintei emotiile, motivele si experientele decare subiectul nu este constient. O data ce acestea au atins nivelul constiintei, individul isiextinde controlul constient asupra lor sau se elibereaza de energia psihica pe care acestecontinuturi psihice o contin.

Pentru psihanalisti sanatatea mintala depinde (macar partial) de gradul in careviata psihica este condusa de forte de natura constienta si de constientizarea efectuluiunor forte inconstiente. Privit din alta perspectiva, acest obiectiv poate sa insemne de faptintarirea eului, comportamentul fiind adus sub controlul ego-ului. In felul acesta dinamicafortelor psihice este modificata, subiectul psihanalizat reusind sa-si rezolve mai binepropriile conflicte intrapsihice si sa faca fata dificultatilor existentei intr-un mod maimatur si mai realist. Conform psihanalizei, structura personalitatii cuprinde trei instantepsihice; Ego, Id si Superego. Ego-ul (sau eul) are drept functii perceperea evenimentelorinterne sau externe, integrarea diferitelor continuturi psihice, cat si o functie executiva.Id-ul se refera la impulsuri inconstiente, persistente de cautare a placerii si de ostilitate,impulsuri pe care ego-ul le poate restructura conform datelor realitatii. Superego-ul (sausupraeul) se compune din continuturi psihice de natura social-valorica, idealuri, principiimorale si elemente de autocritica in raport cu primele, care stimuleaza ego-ul in actiuneasa de combatere a fortelor Id-ului. Ego-ul, entitate psihica de natura constienta, se afla incontact permanent cu mediul inconjurator si este capabil de judecata independenta. Laadultul normal Ego-ul are de regula suficienta forta pentru a face fata tendintelorinconstiente ale Id-ului prin transformarea si sublimarea acestora. La nevrotic, de regula,aceste tendinte sunt reprimate (refulate) deci nu sunt accesibile constiintei. Mai mult,ego-ul se opune aducerii lor in constiinta, punand in aectiune diferite mecanisme deaparare. Datorita acestui fapt, in decursul consilierii, consilierul si clientul au de luptat nunumai cu tendinte inconstiente ci si cu mecanismele de aparare ale eului.

Un alt aspect important al psihanalizei este postulatul conform caruia experienteledin copilarie joaca un rol deosebit de important in formarea personalitatii adulte. Aceastaafirmatie de natura ontogenetica are o importanta deosebita in modul cum este manevratarelatia client specialst.

O opinie acceptata intr-o masura ceva mai redusa este afirmatia referitoare laconceptul de sexualitate, care ar cuprinde nu numai experiente legate de sfera genitala cio larga varietate de experiente agreabile din copilarie, cat si faptul ca aceasta ar pune oamprenta de nesters asupra personalitatii adulte. De pilda, complexul lui Oedip saucomplexul de castrare care ar reprezenta fenomene normale in cursul dezvoltariicopilului, atunci cand nu sunt bine integrate, pot predispune adultul la dificultati de

25

adaptare. Trebuie subliniat faptul ca Freud a avut o conceptie determinista asuprapsihicului uman, accentuand mult asupra cauzalitatii unor tulburari psihice. El subliniainsemnatatea unor fenomene ca actele ratate si lapsusurile, a asociatiilor libere si aanalizei viselor in descoperirea unor continuturi ascunse ale psihicului uman, oricat deneinsemnate ar parea aceste fenomene la prima vedere. Putem spune, in concluzie, caperspectiva psihanalitica are la baza urmatoarele principii fundamentale:

I. Ideea ca omul poseda o serie de impulsuri si tendinte instinctive - pulsiuni denatura inconstienta si preocuparea pentru modul in care aceste impulsuri suntexprimate/transformate sau refulate. Refularea se produce pentru a nu permite gandurilor,dorintelor si afectelor penibile sa atinga pragul constientului.

2. Convingerea ca refularea are la baza in principal tendintele sexuale si catulburarile psihice au la origine o dezvoltare libidinala (psihosexuala) defectuoasa.

3. Ideea ca dezvoltarea psihosexuala defectuoasa isi are originea in conflictele sipsihotraumele din copilaria timpurie, mai ales in complexul lui Oedip (Electra), care informa sa clasica se manifesta in dorinta sexuala fata de parintele de sex opus.

4. Convingerea in caracterul universal si persistent al complexului Oedip, careramane activ si neconstientizat.

5. Ideea ca omul se confrunta cu conflictele dintre pulsiunile biologice instinctive(Id), substitutele acestora, mecanismele primare de aparare ale ego-ului care incearca omediere cu realitatea externa (ego) in acord cu standarde1e si principiile morale elaboratede societate (superego).

6. Psihanalistii sunt partizanii determinismului sau cauzalitatii psihice, dupa carefenomenele psihice si comportamentele umane nu apar intamplator, ci sunt determinatestrict de evenimente anterioare, care daca nu sunt constientizate determina subiectul sarepete mereu aceleasi tipuri de comportamente. Pornind de la aceste principii, pentruconsilierea de factura psihanalitica, sarcina principala este sa aduca in constiintainconstientul, adica sa-l ajute pe client sa constientizeze si sa inteleaga continutulpulsional din zonele profunde ale psihismului. Astfel specialistul analizeaza continuturilerefularilor, instinctelor si pulsiunilor de natura sexuala cautand sa inlature rezistentelenaturale ale pacientului, rezistente care tind sa se opuna acestui demers.

Mecanisme de aparareAsa cum am aratat mai sus, pentru evitarea tensiunilor provocate de contradictia

dintre cele trei instante psihice (Id, Ego si Superego) sau pentru mentinerea tensiuniiinterne la un nivel acceptabil, in sistemul psihic uman isi fac simtita prezentamecanismele de aparare. Descriem in continuare cateva dintre acestea, consideratefundamentale.

1. ProiectiaProiectia reprezinta atribuirea inconstienta a altor persoane, sentimente, idei,

trebuinte, fantasme ce apartin propriei experiente subiective, care sunt incompatibile cuexperienta posibila (adaptata) a aceleiasi situatii.

2. RationalizareaRationalizarea reprezinta atribuirea inconstienta a unor autojustificari logice dar ireale

unor situatii, reactii, comportamente. Aceste explicatii, autoexplicatii reduc distanta

26

dintre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie, dintre comportamentul real sicomportamentul adaptat.

Exista doua tipuri de rationalizari: - negativa- pozitiva

Rationalizarea negativa este asocierea unei explicatii negative cauzelor caredetermina un comportament pentru a justifica neadecvarea acestuia; comportamentul sejustifica prin cauze, reprezentarea sinelui este pozitiva, realitatea este reationalizata,reprezentata negativ.

Rationalizarea pozitiva este asocierea unei explicatii pozitive efectelorcomportamentului; comportamentul se justifica prin efecte, reprezentarea sinelui estepozitiva, realitatea este rationalizata, repreprezentata negativ.

3. Refularea si formatia reactionalaRefularea consta in inlaturarea de la nivel constient a trairilor negative, sau alungarea

in inconstient a trairilor negative constiente, astfel se impiedica constientizaretrebuintelor, a sentimentelor, a gandurilor care se asociaza experientelor subiective.

Formatia reactionala este un mecanism de inlaturare a trebuintelor, sentimentelor,fantasmelor periculoase prin atitudini si comportamente opuse celor resimtite sirefulate la nivel inconstient si utilizarea acestora ca bariere.

4. NegareaNegarea consta in refuzul realitatii intr-un mod radical si primar, experienta, trairea

subiectiva existenta este absolut incompatibila cu cea adaptata, cu ceea ce ar trebui safie.

5. ConversiaConversia consta in dezvoltarea inconstienta a unor simptome psihosomatice atunci

cand comportamentul, experienta subiectiva este incompatibil/a cu cel/cea adaptat/a.

6. RegresiaRegresia consta in adoptarea inconstienta a unor comportamente si atitudini asociate

sau adaptate unor stari anterioare de dezvoltare; sunt comportamente primare,imprevizibile, neanticipate si neanticipabile, cum ar fi: reactii verbale, plans, violenteextreme, etc.

7. SimpatismulSimpatismul reprezinta adoptarea inconstienta a unor comportamente confuze,

nonresponsabile, aceste comportamente au ca efect focalizarea asupra persoaneirespective a atentiei celorlalti si un grad de simpatie, de ajutor. Aceste simpatii permitdezvoltarea unor relatii, a unor tranzactii de tip victima-tiran ceea ce ii permite victimeisa ii manipuleze pe ceilalti culpabilizandu-i.

8. SublimareaSublimarea consta in deplasarea comportamentelor neadaptate unor situatii catre alte

situatii.

27

9. Disocierea sau izolareaDisocierea sau izolarea consta in separarea, distantarea mintala si afectiva dintre

ceea ce este al unei situatii si ceea ce ar trebui sa fie; provoaca o ruptura totala saupartiala cu realitatea.

ORIENTAREA COGNITIV-COMPORTAMENTALA

Termenul de terapie cognitiv-comportamentala isi are originile atat in domeniulpsihologiei cognitive, care pune accent pe rolul ideilor asupra comportamentului, cat si alpsihologiei comportamentaliste, cu orientarea sa riguros centrata pe obtinerea unorperformante.

Exista o multitudine de demersuri cognitiv-comportamentaliste pare au in comunmai ales doua aspecte:a. convingerea conform careia procesele cognitive influenteaza atat motivatia cat sicomportamentul;b. utilizarea tehnicilor de modificare a comportamentului intr-o maniera pragmatica.

In cursul sedintelor de psihoterapie terapeutul si pacientul recurg la principiileinvataturii pentru a obtine modificarea structurilor cognitive ale pacientului, evaluandpermanent efectele pe care le au aceste modificari in comportament si in stilul de gandire.Pentru exemplificare prezentam cateva date in legatura cu psihoterapia cognitiv-comportamentala in depresii, apartinand lui Beck, 1978.

Principiul de baza al acestui demers psihoterapeutic consta in aceea ca stareadepresiva rezulta din modul lipsit de logica in care pacientii gandesc despre ei insisi,despre lumea exterioara si despre viitor. Aceste idei lipsite de logica au tendinta de a sementine chiar si in contradictie cu realitatea, deoarece indivizii se angajeaza incomportamente autoblocante si autodestructive prin intermediul urmatoarelormecanisme:a. perceperea selectiva a lumii ca fiind amenintatoare, ignorand situatiile contrarii;b. mecanismul suprageneralizarii, prin care o experienta limitata este generalizata asupratuturor sectoarelor vietii si activitatii (m-a respins o fata, inseamna ca nu sunt bun denimic);c. amplificarea semnificatiei unor evenimente negative (am fost dat afara din serviciu -aceasta inseamna sfarsitul vietii mele);d. punerea in functiune a unor moduri de gandire absolutiste de tipul totul sau nimic" (depilda, comentariul rautacios al unei persoane este o dovada a lipsei noastre de valoare).

In cursul psihoterapiei cognitiv-comportamentale a lui Beck, pacientii nu suntsolicitati sa-si schimbe ideile, ci sa culeaga informatii despre propria persoana in urmaunor experiente directe, informatii menite sa infirme conceptiile lor gresite despre eiinsisi.

Terapeutul impreuna cu pacientul identifica parerile, credintele si expectatitlegresite ale acestuia din urma si le formuleaza sub forma unor ipoteze ce trebuie verificate.Se desemneaza apoi modalitatile concrete de verificare a lor in viata cotidiana. Acesteexperimente, menite sa infirme opiniile eronate si autoblocante, sunt astfel planificateincat sa fie incununate de succes. Sarcinile sunt ierarhizate in functie de gradul dedificultate, astfel incat sarcinile mai usoare vor fi duse la bun sfarsit inainte de abordareaunora mai dificile. Adesea pacientul si terapeutul noteaza si analizeaza activitatile

28

cotidiene ale pacientului. Notarea activitatilor este deosebit de utila pentru depresivipentru ca reduce tendinta la inactivitate a acestor pacienti cat si tendinta lor de a ruminaganduri in legatura cu ei insisi.

Un loc important il ocupa notarea evenimentelor pozitive pentru ca multidepresivi si-au pierdut capacitatea de a se bucura de ceea ce fac, de a obtine placere inurma propriilor activitati.

Atat notarea evenimentelor pozitive cat si administrarea unor recompense tind sasporeasca gradul de satisfactie si buna dispozitie a subiectilor.

Pacientii sunt incurajati, de asemenea, sa descopere afirmatiile implicite sigandurile automate care contribuie la formarea atitudinilor autodestructive. Ei suntinstruiti sa-si monitorizeze continutul ideativ si apoi sa verifice permanent validitateaacestuia.

Deformari de rationament (distorsiuni cognitive)Gandurile noastre sunt n aceeasi masura influentate de propriile sentimente, asa

dupa cum sentimentele sunt influentate de propriile noastre ganduri. Cognitia si emotiasunt privite ca doua fete ale aceleiasi monede (Ellis, 1955). Cognitia, n toatacomplexitatea ei, nu este decat o veriga a unui ntreg lant cauzal.

Tulburarile de dispozitie sunt provocate de un limbaj interior descurajant. Existastereotipuri de distorsiuni ale rationamentului, dintre care amintim aici cateva: radicalizarea: subiectul vede totul, fie in negru, fie in alb; suprageneralizarea: subiectul dramatizeaza o dificultate obisnuita, generalizand-o inmod excesiv; deformarea selectiva: subiectul nu retine decat partea negativa a lucrurilor sauminimalizeaza ceea ce este pozitiv, amplificand ceea ce este negativ; autodeprecierea: subiectul crede ca toate calitatile si succesele lui n-au nici o valoare sinu servesc la nimic; inferenta: subiectul crede ca stie gandurile altora, ghiceste viitorul, face deductii pripite; emotivitatea: subiectul isi proiecteaza starile sufletesti asupra realitatii; prezenta lui "ar trebui": subiectul considera ca viata si lumea trebuie totdeauna saraspunda unor norme foarte precise etichetarea: subiectul identifica persoanele cu actiunile si comportamentele lor personalizarea: subiectul pune intreaga raspundere pentru o problema in sarcina uneia siaceleasi persoane

ORIENTAREA COMPORTAMENTALA

Orientarea comportamentala a aparut ca o reactie fata de psihoterapiile bazate peinsight" (iluminare) care puneau un accent deosebit pe fortele ascunse, de naturainconstienta ale psihicului uman.

Baza teoretica a terapiilor comportamentale isi are originea in teoriile invatarii,care considerau ca personalitatea umana se structureaza si functioneaza in raport destimulii exteriori, de situatiile, rolurile si interactiunile sociale si nu de fortele psihiceinterne, abisale, fn formele sale extreme, orientarea comportamentala neaga totalexistenta factorilor psihologici de natura interioara. Terapeutii comportamentalisti seocupa de comportamentul observabil si de conditiile de mediu care il modeleaza,

29

psihoterapia fiind inteleasa ca un proces de invatare. Conform acestei orientari nevrozaeste considerata ca un fenomen invatat si prin aceasta isi pierde caracterul misterios.

Reactiile, emotiile si deprinderile dezadaptative au fost achizitionate in cursulvietii individului si ele s-au fixat deoarece au permis candva subiectului sa evite anumiteexperiente traumatizante. Ele tind sa fie repetate nu numai in prezenta stimulilor aversivicare le-au generat ci si intr-o serie de situatii cu caracter similar. Aceste reactii nedoritefac obiectul psiho-terapiei care isi propune sa le elimine. Deci, in conceptiacomportamentalistilor psihoterapia nu mai vizeaza o restructurare si reconstructie apersonalitatii, ci doar reducerea si eliminarea simptomelor.

Conceptele de baza ale psihoterapiei comportamentale sunt cele de intarire socialasi de control al comportamentului. Principiul intaririi se refera la utilizarea si manipulareastimulilor ambiantei astfel incat anumite categorii de comportamente sa fie recompensatesi in felul acesta sa creasca probabilitatea lor de manifestare. Psihoterapia devine astfel unproces logic de control al comportamentului bazat pe cunoasterea conditiilor care permitmodificarea acestuia.

Deconditionarea ca principiu terapeutic nu reprezinta o noutate in terapie, fncainainte ca teoriile invatarii sa capete in psihologie o amploare atat de mare, a fost utilizataasa-numita tehnica a practicii negative" in tratamentul logonevrozelor si nevrozelormotorii (mai ales in terapia ticurilor). Aceasta tehnica solicita pacientul sa practice inmod deliberat deprinderea gresita astfel incat aceasta sa se supuna controlului vointei.Aceste procedee sunt cunoscute sub denumirea de deconditionare, desensibilizare saureeducare.

Dupa anul 1950 aceste practici psihoterapeutice au luat amploare, astfel incat laora actuala orientarea comportamentalista a devenit una din directiile prioritare inpsihoterapia contemporana.

Terapeutii de orientare comportamentalista citeaza adesea unul din celebreleexperimente ale lui Watson si Rayner (1920) in cursul carora un copil de 11 luni a fostconditionat sa dezvolte o reactie de frica in prezenta unui sobolan alb, prin asociereaprezentarii animalului cu un zgomot foarte puternic. Treptat teama s-a generalizat, eaaparand si la alte animale sau obiecte fabricate din blana sau plus.

Watson si Rayner au anticipat principiile psihoterapiei comportamentale afirmandca daca stimulul generator de teama ar fi asociat cu un stimul agreabil, teama ar putea fieliminata.

Astfel, daca pacientul este instruit sa-si imagineze o experienta anxiogena intr-osituatie terapeutica relaxanta si securizanta el va constata curand ca experienta respectivanu este urmata de consecintele negative asteptate, reactia de evitare avand un caracternevrotic. Prin intermediul unor procedee de acest tip pacientul invata sa discriminezeintre pericolele reale si fricile sale irationale. Aceasta interpretarea pune accentul peintelegerea semnificatiei stimulilor de catre pacient ea depasind limitele stricte aleconceptului de conditionare. Din acest motiv multi psihoterapeuti contemporani tind sainterpreteze in felul acesta conditionarea, ei generand orientare denumita psihoterapiecognitiv-comportamentala". Aceasta abordare reduce discrepanta dintre orientariledinamice si cele comportamentale.

Diferenta esentiala intre cele doua orientari terapeutice mentionate consta inmodalitatea lor diferita de abordare a simptomelor. Orientarea dinamica este de parere casimptomul nu este important prin el insusi, el fiind un simbol al unui proces nevrotic cu

30

caracter mai profund. Acest proces psihopatologic trebuie,scos la lumina si numai in felulacesta pacientul va deveni mai adaptat la existenta. Pentru terapeutii comportamentalistiaceasta orientare este un non-sens. Simptomul nu simbolizeaza nici o problema maiprofunda, ci reprezinta el insusi o problema care trebuie eliminata fara pretentia de amodifica altceva din structura personalitatii pacientului. Daca simptomul a fostachizitionat prin invatare, efortul terapeutic trebuie orientat in directia inversariiprocesului de invatare.

In conceptia terapeutilor de orientare dinamica inlaturarea simptomului nu esteconsiderata vindecare. Mai mult, aceasta eliminare fara atacarea procesului nevrotic debaza este considerata periculoasa pentru ca simptomul este doar expresia superficiala aunui proces psihopatologic profund, care poate genera noi simptome adesea mai severedecat cel abordat.

Terapeutii comportamentalisti nu-si pun astfel de probleme, scopul psihoterapieiconstand in deconditionarea subiectului de comportamente nedorite si in inlocuirea lor cucomportamente dezirabile.

In perspectiva behaviorista persoana dezadaptata este diferita de cea normala prinaceea ca a esuat in dobandirea unor abilitati de a face fata evenimentelor cotidiene si inacelasi timp a achizitionat modele de comportament gresite.

Tehnici ale interventiei comportamentale

1. Tehnica stingerii comportamentelor nedoriteModelele de comportament invatate au tendinta de a slabi si de a disparea in timp

daca nu sunt intarite corespunzator. Acest fenomen este evident mai ales in situatiile incare comportamentul nedorit a fost intarit fara voie de alte persoane.

Astfel, copilul Billy, de 6 ani, a fost adus la clinica de neuropsihiatrie infantilapentru ca detesta scoala, comportamentul sau in clasa avand un caracter agresiv carederanja lectiile si facea ca Billy sa fie respins de colegii sai. Observand cu atentiecomportamentul parintilor in timpul interviului clinic psihoterapeutul a constatat caambii parinti erau foarte permisivi si aprobau tot ce facea sau spunea copilul.

Programul de psihoterapie propus a cuprins urmatoarele etape:a. parintii au fost ajutati sa discrimineze intre comportamentele reale si cele cu caracterdemonstrativ ale copilului;b. parintii au fost invatati sa ignore copilul, ne-acordandu-i interes si atentie atunci candpunea in functiune comportamente demonstrative. Ei trebuiau, dimpotriva, sa manifesteaprobare pentru comportamentele dezirabile;c. invatatoarea a fost, la randul ei, instruita sa-l ignore pe Billy ca