CONSIDERATIONS ON PREVENTIVE CRIMINAL POLICY 05 01.pdf · omului sau principiul umanismului; principiul democratismului; principiul transparenţei activităţii de prevenţie şi

CONSIDERATIONS ON PREVENTIVE CRIMINAL POLICY

Lucreția Dogaru Prof., PhD, ”Petru Maior” University of Tîrgu Mureș

Abstract:Crime prevention trains the entire human society and requires not only complex and

successive methods of prevention and control but also a lot of measures of a social, legal, economic, administrative, political and cultural nature.

The whole activity of combating crime involves a complex of measures of a juridical-criminal nature

that are taken by the specialized institutions in order to achieve the purpose of the criminal process, represented by the finding and sanctioning of the criminal offenses, according to the law and the

principles of the criminal liability.

The complex phenomenon of criminality is now a global issue, and it is also a continuous issue, the

fight against it being inspired by the national criminal policy of the states, by the regional policy as well as by the international one.

In order for the complex crime prevention activity to be effective, it is necessary to meet the

cumulative conditions as follows:adequate national and Community criminal legislation; coherent, well drawn and uniform statistics of the criminal phenomenon; an objective reflection in the media of

crime aspects; a proper assessment of the social needs of individuals, as well as an appropriate

involvement of the public institutions and the public in this respect. As a set of measures meant to reduce the criminal phenomenon, the damage caused by it and the

sense of people insecurity, the crime prevention is a process based on objectives and principles, which

must be carried out unitarily both at national and community level.

Keywords:criminal policy, crime prevention, criminal liability, combating crime, criminality, criminal

legislation.

Săvârşirea de fapte criminale constituie o provocare permanentă a societăţii umane, care este

nevoită să gestioneze acest fenomen deosebit de complex în primul rând, cu ajutorul politicii şi practicii penale, utilizând toate mijloacele şi măsurile legale ce se impun

1.

Prevenirea, combaterea şi controlul complexului fenomen al criminalităţii se desfăşoară cu

ajutorul unui sistem multilateral de măsuri concrete de prevenţie şi de coerciţie. Intervenţia pentru

evitarea comiterii faptelor criminale antrenează întreaga societate umană şi necesită nu doar metode complexe şi succesive de prevenire şi control, ci şi măsuri de natură socială, juridică, economică,

administrativă, politică şi culturală.

În literatura de specialitate sunt evidenţiate trei dimensiuni ce implică definirea şi evaluarea conceptului de politică penală în materia prevenirii criminalităţii şi anume: legislaţia penală privind

sistemul sancţionator; instituţiile specializate în prevenirea şi controlul criminalităţii şi reacţia socială

faţă de crimă şi criminalitate.

Elaborarea teoriei prevenţiei generează atât probleme de ordin conceptual cât şi un sistem de metode şi măsuri de prevenţie corecte, coerente şi utile.

În contextul preocupărilor de definire a noţiunii de prevenţie, sunt semnificative punctele de

vedere ale teoreticienilor jurişti, sociologi şi criminologi. Noţiunea de prevenţie este apreciată a fi una cuprinzătoare, incluzând deopotrivă ansamblul măsurilor cu caracter penal şi a celor cu caracter social,

aflate în conexiune şi care sunt utilizate în scopul împiedicării şi combaterii fenomenului criminal, a

1Ana Bălan,Medierea şi prevenirea criminalităţii, Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie,

Bucureşti, nr.4/2015, pag. 81.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

10 Section: Social Sciences

limitării posibilităţilor de apariţie de acţiuni criminale, a asigurării respectului faţă de legea penală şi

ordinea socială2.

Măsurile de prevenţie vizează descoperirea, reducerea şi înlăturarea cauzelor şi condiţiilor criminalităţii, identificarea şi neutralizarea posibilelor persoane cu risc de conduită deviantă;

identificarea situaţiilor ce motivează şi provoacă criminalitate dar şi stabilirea de măsuri coercitive

corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor penale şi de reintegrare socială. La nivelul ştiinţei juridice, problematica actuală a prevenţiei presupune o abordare extensivă, după care toate

sancţiunile ce vizează faptele penale sunt date în scopul prevenţiei, precum şi o abordare restrictivă,

care face distincţia între represiune şi prevenţie; potrivit acestei abordări, prevenţia reprezintă

instrumentul utilizat de stat pentru controlul, limitarea şi stoparea criminalităţii, printr-o gestiune adecvată a cauzelor şi factorilor ce contribuie la comiterea faptelor criminale. Totodată, luând în

considerare mărimea riscului producerii unor fapte criminale, acţiunea de prevenţie este situată la

nivele diferite, sens în care se distinge între, prevenirea primară, secundară şi terţiară3. La fel cum se

distinge şi între prevenţia pasivă, ce îmbracă forma avertizărilor teoretice şi prevenţia activă, sub

forma măsurilor active4. De asemenea, cu referire la noţiunea de prevenţie, se indică în doctrina

română5 şi cele două sensuri sau conotaţii pe care aceasta le are, respectiv: sensul de natură

sociologică şi criminologică (ce se referă la totalitatea activităţilor de identificare, explicare şi

diminuare a cauzelor şi condiţiilor sociale şi individuale ce pot genera sau favoriza conduite

criminale), şi sensul juridico-penal (ce reflectă efectul exercitat de legislaţia penală asupra conduitei

indivizilor, prin incriminările şi pedepsele stipulate).6

Pornind de la scopul pedepsei, sunt consacrate cu referire la conceptul de prevenire şi

combatere a criminalităţii, de preîntâmpinare a săvârşirii de fapte penale, două aspecte sau determinări

şi anume, prevenirea pre-delictuală şi prevenirea post-delictuală. Prevenirea pre-delictuală indică procesul social continuu şi permanent, ce implică ansamblul măsurilor sociale luate în baza legii de

către organele de stat competente împreună cu alte organisme, cu scopul preîntâmpinării şi eliminării

riscurilor de fapte criminale, prin identificarea, neutralizarea şi eliminarea oricăror factori obiectivi sau

subiectivi ce pot determina sau favoriza astfel de fapte. Măsurile sociale destinate acestui proces au menirea să contribuie la educarea indivizilor în spiritul respectării ordinii sociale şi a ordinii de drept.

Prevenirea post-delictuală presupune totalitatea măsurilor de resocializare a infractorilor condamnaţi

pentru faptele lor, măsuri luate în baza legii penale în vigoare de către organele de specialitate competente să pună în executare pedeapsa penală, de către organele penitenciare, dar şi de către

colectivităţi. Scopul principal al acestei determinări a prevenţiei este evitarea stării de recidivă a

infractorilor condamnaţi. Acţiunea de combatere a criminalităţii este imperativă şi presupune un complex de măsuri de

natură juridico-penală ce sunt luate de organele de specialitate ale statului, pentru realizarea scopului

procesului penal, reprezentat de constatarea şi sancţionarea faptelor infracţionale, potrivit legii şi

principiilor răspunderii penale7. Principiul prevenirii săvârşirii faptelor penale, presupune că

reglementarea juridico-penală trebuie să asigure atât realizarea funcţiei preventive a legii penale cât şi

prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, ca o consecinţă a aplicării pedepselor penale. Aplicarea şi

realizarea pedepselor penale trebuie să se fundamenteze pe necesitatea prevenirii săvârşirii de noi fapte penale atât de către cei ce au fost sancţionaţi (prevenţia specială) cât şi de către persoanele tentate să

comită astfel de fapte (prevenţia generală)8. Sancţionarea juridică penală se impune pentru controlul

criminalităţii întrucât reprezintă cel mai eficient instrument în materie de prevenţie. Caracterele generale şi specifice ale faptelor penale ce se circumscriu fenomenului criminalităţii, determină cu

2Valerian Cioclei, Manual de criminologie, ediţia 6, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2016, pag. 51-52.

3 Pentru detalii, Gheorghe Mihai, Vasile Popa,Repere criminologice, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000,

pag.251-254. 4Raymond Gassin,La Criminologie, édition IV, Ed. Dalloz, Paris, 1998, pag. 607.

5Sorin Rădulescu, Dan Banciu, op. cit., pag. 87.

6În acest context, dreptul penal român îndeplineşte atât funcţia de prevenţie generală cât şi aceea de prevenţie

specială. 7Gheorghe Florian, Prevenirea criminalităţii. Teorie şi practică, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2005, pag. 23 şi

urm. 8Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2014, pag.51.



privire la incriminarea şi sancţionarea lor o serie de diferenţe, de la un sistem de drept la altul şi de la o

ţară la alta.

Reacţia socială împotriva fenomenologiei criminale, a avut o lungă perioadă de tip un caracter strict represiv ce s-a combinat în decursul istoriei şi cu aspecte ale prevenţiei, astfel cum acestea

rezultă din politica penală în materie.

Definirea şi evaluarea conceptului de politică penală de prevenire a criminalităţii trebuie să se refere la următoarele dimensiuni

9: la legislaţia penală în vigoare privind sistemul de sancţiuni

aplicabile faptelor penale; la instituţiile specializate în prevenirea şi controlul criminalităţii precum şi

la reacţia socială faţă de crimă şi criminalitate.

În prezent, fenomenul complex al criminalităţii constituie o problemă globală10

şi deopotrivă continuă, lupta împotriva acestuia fiind inspirată de politica penală naţională a statelor, de politica

regională dar şi de politica penală statuată la nivel internaţional.

În plan naţional, cu referire la instrumentele juridice, considerate a fi mijlocul cel mai eficient de prevenire şi combatere a criminalităţii, au fost adoptate în ultima perioadă o serie de acte normative

ce reflectă şi orientarea europeană în acest sens şi care stabilesc modalităţi de cooperare şi asistenţă

internaţională11

. La nivel european, рrеvˑеnˑirea сriminаlității este un imperativ, sens în care Сonsiliul Еuˑroреiˑ а

еlˑаborаt constant Regulamente ce cˑuprind rесˑomаndări sресˑifiсе cu referire prevenţie12

, astfel că s-a

configurat un model european ce vizează prevenirea şi combaterea acestui flagel printr-o politică

raţională şi rezonabilă13

. Prevenirea criminalităţii este guvernată de următoarele reguli sau principii de bază: principiul legalităţii incriminării faptelor penale; principiul respectării drepturilor şi libertăţilor

omului sau principiul umanismului; principiul democratismului; principiul transparenţei activităţii de

prevenţie şi a apropierii de comunitate denumit şi principiul proximităţii, precum şi principiul proporţionalităţii intervenţiei preventive. Şi la nivelul unor documente legislative s-au consacrat şi

relevat principii ale politicii penale preventive, tocmai pentru a se conferi mai multă rigoare acţiunilor

de prevenţie, bineînţeles, în măsura respectării şi concretizării acestora în practicile ţărilor europene.

Din definiţiile formulate cu referire la fenomenul de prevenire a criminalităţii se pot contura următoarele trăsături specifice ce îl caracterizează: caracterul continuu şi permanent al prevenţiei;

caracterul mixt îndeplinit de prevenţie şi caracterul de garant al ordinii sociale. Caracterul

continuu al prevenţiei, este generat de existenţa unui cadru social schimbător, a unui complex de factori incidenţi asupra conduitei umane, astfel că activitatea de prevenţie trebuie să se adapteze

permanent la realităţile şi cerinţele societăţii. Caracterul permanent al prevenţiei, este impus de

specificul situaţiilor existente şi de mobilitatea vieţii sociale ce oferă posibilităţi multiple de manifestare a conduitei indivizilor, fapt ce implică şi impune nu doar măsuri şi modalităţi tradiţionale

de prevenţie ci şi un complex de metode noi adaptate la astfel de situaţii şi realităţi. Caracterul mixt al

prevenţiei, presupune că aceasta vizează atât posibilii infractori cât şi victimele lor potenţiale astfel că

decurge obligaţia necondiţionată a autorităţilor şi a organelor specializate de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale, integritatea fizică şi psihică, valorile materiale şi spirituale ale omului şi ale

societăţii. O altă caracteristică a prevenţiei rezidă în aceea că ea urmăreşte respectarea normelor

9Sorin Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Ed. Casa de Editură şi Presă Şansa SRL,

Bucureşti, 1996, pag. 224. 10

Rodica M. Stănoiu, Emilian Stănişor, Constantin Sima, Aura Preda, Vasile Teodorescu, Marea

criminalitate în contextul globalizării, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013. 11 De pildă,Legea nr. 30 din 29 mai 2012 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în

M. Of. nr. 103 din 2012, are drept domeniu de reglementare măsurile specifice de prevenire şi combatere a

acestui tip de criminalitate, aplicate de către autorităţile cu atribuţii în domeniu pentru a asigura protejarea

persoanei, a societăţii şi a statului împotriva acţiunilor ilegale ale grupurilor şi organizaţiilor criminale. 12Precum: includerea de către statele membre a prevenţiei ca misiune permanentă în programele lor naţionale şi

stabilirea de acţiuni concrete în acest sens; crearea, încurajarea şi menţinerea la nivel naţional şi regional de

organisme specializate în prevenirea criminalităţii; stabilirea şi promovarea unor programe de prevenţie

eficiente; limitarea şi reducerea posibilităţilor de comitere de fapte criminale; promovarea cercetării în materie

de criminalitate etc. 13

Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Justițiа еuroреаnă. Mесаnismе, dеzidеrаtе și реrsресtivе, Еd.

Luminа Lеx, Buсurеști, 2002, рag. 169-170.



juridice penale în vigoare tocmai prin reacţia promptă a societăţii organizate împotriva celor ce le

încalcă. De asemenea, prevenirea criminalităţii urmăreşte şi identificarea conduitelor nelegale pentru

asigurarea autoprotecţiei împotriva infracţiunilor, eliminarea factorilor exogeni favorizanţi ai criminalităţii şi totodată, valorificarea factorilor ce inhibă acest fenomen.

Alături de prevenţia generală şi prevenţia individuală, o tipologie recentă relevată de doctrina

română14

reflectă şi alte două forme ale prevenţiei, respectiv: prevenţia axată pe valorile fricii şi ale excluderii (prevenţia defensivă) şi prevenţia axată pe valorile integrării şi reinserţiei sociale (aşa-

numita prevenţia emancipativă). În materie de prevenţie a criminalităţii, la nivel comunitar s-au

instituit următoarele tipuri de prevenţie: prevenţia socială efectuată prin intermediul măsurilor socio-

economice de educare şi informare a populaţiei, şi prevenţie situaţională prin adoptarea de măsuri de limitare şi de sancţionare a faptelor penale, în scopul reintegrării sociale a infractorilor şi a sprijinirii

victimelor acestora. Prevenţia socială urmăreşte provocarea de schimbări durabile în mentalitatea

potenţialilor criminali, sens în care îmbracă două forme principale: prevenţia prin dezvoltarea mintală a individului, care este aşadar orientată spre individ şi spre mediul său social şi familial, şi prevenirea

comunitară, realizată de comunitate. Un alt tip de prevenţie semnalat nu doar la nivel de doctrină dar şi

de documente internaţionale, este cel al prevenţiei situaţionale, care presupune schimbarea acelor contexte situaţionale ce pot determina un individ să comită o faptă criminală. Multiplele clasificări ce

se atribuie prevenţiei criminalităţii, reprezintă mai mult o delimitare strict teoretică, întrucât sub aspect

practic aceste tipuri de prevenţie nu pot fi nici identificate şi nici delimitate cu precizie.

Legislaţia şi practicile europene de organizare a prevenirii criminalităţii15

, au dovedit că se impun eforturi speciale în acest sens precum şi implicarea în mod sistematic şi coordonat a tuturor

resurselor sociale. Pentru ca această activitate complexă să fie una eficientă, este necesară şi întrunirea

unui cumul de condiţii, astfel: legislaţii penale naţionale şi comunitare adecvate; statistici coerente, bine întocmite şi uniforme ale fenomenului criminogen; o reflectare obiectivă la nivelul mijloacelor de

comunicare în masă a tuturor aspectelor ce vizează criminalitatea; o implicare adecvată a organismelor

naţionale şi comunitare, a structurilor, serviciilor publice şi private în acest sens etc.

Prevenirea şi combaterea fenomenului criminal are ca şi obiective principale următoarele: asigurarea respectării vieţii private, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, astfel cum

acestea sunt recunoscute şi consacrate la nivelul documentelor internaţionale şi a legislaţiilor

naţionale; reducerea numărului de infracţiuni şi diminuarea complexităţii acestora dimpreună cu reducerea numărului de infractori; diminuarea riscului provocat victimelor criminalităţii şi a urmărilor

cauzate de încălcarea dispoziţiilor penale; ocrotirea ordinii sociale şi a celei juridice; realizarea şi

asigurarea unui spaţiu de securitate socială la atât nivel naţional cât şi comunitar. Toate soluţiile şi măsurile de prevenire a criminalităţii trebuie să pună în balanţă cele două aspecte şi anume, problema

drepturilor, libertăţilor şi responsabilităţilor individului şi nevoia generală de protecţie a populaţiei.

Este în prezent o realitate aceea că, cu toată complexitatea şi diversitatea măsurilor de prevenire a

criminalităţii, acestea se dovedesc deseori a fi nu doar insuficiente ci şi ineficiente, fapt ce impune cu necesitate, diminuarea conştientă a riscului individual de expunere la situaţii riscante şi periculoase.

16

Prevenirea criminalităţii, ca ansamblu de măsuri menite să contribuie la reducerea

fenomenului criminal, a prejudiciilor cauzate de acesta şi a sentimentului de insecuritate a oamenilor, este un proces bazat pe obiective şi principii, ce trebuie să se desfăşoare unitar la nivel naţional dar şi

comunitar.

BIBLIOGRAPHY

Tudor Amza, Cosmin P. Amza, Criminologie: Tratat de teorie și politică criminologică, Ed. Lumina

Lex, București, 2008; Ana Bălan,Medierea şi prevenirea criminalităţii, Revista de Criminologie, Criminalistică şi

Penologie, Bucureşti, nr.4/2015;

Valerian Cioclei, Manual de criminologie, ediţia 6, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2016;

14

Valerian Cioclei, op. cit., 2016,pag. 53. 15

Valerian Cioclei, op. cit., 2016,pag. 53. 16

Florin Răzvan Radu, Cooperarea juridică internaţională şi europeană în materie penală, Ed. Wolters

Kluwer, Bucureşti, 2008.



Gheorghe Florian, Prevenirea criminalităţii. Teorie şi practică, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2005;

Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Justițiа еuroреаnă. Mесаnismе, dеzidеrаtе și реrsресtivе,

Еd. Luminа Lеx, Buсurеști, 2002; Raymond Gassin,La Criminologie, édition IV, Ed. Dalloz, Paris, 1998;

Gheorghe Mihai, Vasile Popa,Repere criminologice, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000;

Florin Răzvan Radu, Cooperarea juridică internaţională şi europeană în materie penală, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008.

Sorin Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei şi criminalităţii, Ed. Casa de Editură şi Presă Şansa

SRL, Bucureşti, 1996;

Rodica M. Stănoiu, Emilian Stănişor, Constantin Sima, Aura Preda, Vasile Teodorescu, Marea criminalitate în contextual globalizării, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013;

Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală, Noul Cod penal, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2014.

Documents

CONSIDERATIONS ON PREVENTIVE CRIMINAL POLICY 05 01.pdf · omului sau principiul umanismului; principiul democratismului; principiul transparenţei activităţii de prevenţie şi