1

Consideraţii despre Marea Criză Economică 1929 - 1933

Academician Mugur IsărescuGuvernator BNR

2

Caricatură din Calendarul ziarului Universul din 1930

3

Bucureştii au aflat despre prăbuşirea Bursei din New York

4

„Scrisoare către plugari“, de Ion Mihalache

„Agricultura nu se mai face azi numai cu oasele. Trebuie să ne grăbim şi noi ca să nu ne dea cumpăna lumii peste cap. Credit, organizare şi educaţie sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh al agriculturii române“.

5

Criza locurilor de muncă

Revista „Realitatea ilustrată“, 1930

6

Şomajul în Statistica Biroului Internaţional al Muncii, în Calendarul ziarului

Universul, din anul 1932

7

Criza mondială analizată în Calendarul ziarului Universul, pe anul 1932

8

Sediul Băncii Româneşti, strada Smârdan

9

Sediul Băncii Marmorosch Blank, strada Doamnei

10

Sediul Băncii Chrissoveloni

Banca Chrissoveloni

11

Banca Berkowitz, strada Lipscani

12

Banca Naţională a României

13

Bursa din Bucureşti, strada Ion Ghica

Palatul Bursei 

14

Scrisorile lui Mihail Manoilescu, reprezentantul generalului Averescu în Italia,

pentru negocierea unui împrumut

15

Cronica anului 1929 în presa vremii

16

Anul economic în „Curentul“ lui Pamfil Şeicaru, 1930

17

Economia. Izvorul bogăţiei, în„Calendarul ziarului Universul“, pe anul 1932

18

Revista „Realitatea ilustrată”, din martie 1932, ne aduce aminte că „un proverb francez îndeamnă ca în orice bucluc să cauţifemeia”, dar, spune autorul în continuare, „noi credem că e cu totul exagerată această generalizare. Există multe buclucuri încare femeile nu au niciun amestec, numai că în cazul crizei, fără voie, femeile sunt vinovate. … Înainte de război 90% dintrefemei erau măritate, soţii şi mame. Însumând peste 100 de milioane, ele nu aveau ocupaţie productivă. Îngrijeau de gospodărieşi de copii. Războiul a grăbit mult procesul de emancipare a femeii. … Când jumătate din braţele productive au părăsit lucrul,spre a lupta pe fronturi, a fost nevoie să se recurgă la femei, pentru că numai astfel populaţia rămasă acasă şi-a putut continuaviaţa. Aproape 50 de milioane dintre tovarăşele bărbaţilor au luat asupra lor sarcina de a-i înlocui în angrenajul social, în aşa felîncât lumea să nu se oprească din mers. După terminarea războiului însă, n-a mai fost posibil să se determine o demobilizare afemeii. Ele au rămas la posturile lor. … Câtă vreme omenirea trebuia să-şi vindece rănile produse de război …, munca umăr laumăr a bărbatului şi a femeii a fost salutară. Mai târziu însă, când producţia a trebuit să fie redusă, femeia a început să devinăo concurentă supărătoare. Numărul factorilor productivi s-a înmulţit cu 50% şi producţia a sporit. Faţă de cerere, ofertele debraţe de muncă au devenit o dată şi jumătate mai numeroase. Salariile s-au micşorat, puterea de consumaţie a lucrătorilor atrebuit să scadă, ei fiind salarizaţi mai prost. O urmare logică a fost acumularea de bunuri. După cum vedem, femeile suntcauza crizei, prin aportul de muncă pe care l-au adus o dată cu emanciparea lor”.

În final, autorul concluzionează: „Bineînţeles că nu pot fi făcute vinovate de ceea ce s-a întâmplat, dar nu e mai puţin adevăratcă ele au provocat criza economică.”

19

Femeile şi criza economică