Conservarea BIODIVERSITATII

Conservarea biodiversităţii a devenit sau ar trebui să devină, una din cele mai urgente şi importante probleme ale omenirii.

Este interesant faptul că, deşi omenirea îşi dă seama şi recunoaşte pierderile de resurse biologice şi mai

ales consecinţele lor, totuşi nu se dovedeşte destul de hotărât pentru a

le înfrunta. Aşa se explică de ce degradarea mediului continuă, iar

măsurile aşteptate nu se întrevăd în raport cu urgenţele. Dacă comunitatea

internaţională, naţională şi locală şi dacă fiecare locuitor al Terrei nu vor

acţiona cu promptitudine, în următorii 30 de ani, 70% din suprafaţa

Pământului va fi serios afectată ca urmare a distrugerilor făcute de om.

Numeroase specii de păsări şi mamifere vor dispărea sau o treime din fondul piscicol mondial se va epuiza ca urmare a supraexploatării, iar concentraţia de bioxid de carbon s-ar putea dubla pâna în 2050.

Conservarea biodiversităţii prezintă nu numai o importanţă deosebită, dar şi serioase dificultăţi

în realizarea ei, generate de complexitatea aspectelor care caracterizează însăşi

biodiversitatea, fiind în discuţie numeroasele structuri care o alcătuiesc, fiecare cu

particularităţile ei biologice, fiziologice şi comportamentale.

Diferenţele de condiţii devin şi mai tranşante când e vorba de conservarea speciilor în mediul acvatic şi în cel terestru. Cu totul diferite sunt

cerinţele de mediu pentru protejarea, spre exemplu a ursului Panda şi cele pentru

conservarea balenei albastre. Aceste aspecte impun o cunoaştere temeinică a biologiei şi

ecologiei speciilor de plante şi animale, pentru ca operaţiunile de conservare să se desfăşoare

în cunoştiinţă de cauză.

Pentru ca plantele să poată fi conservate, ele trebuie mai întâi identificate şi colectate.

Identificarea lor se face prin explorarea acelor areale, care, pe baza studiilor ecologice

efectuate şi a unor informaţii primite de la oamenii locului, ar prezenta o importanţă prin

existenţa unor specii de plante de valoare pentru unele utilizări. Mai trebuie adăugat că acţiunile de colectare, la care trebuie să participe echipe

multidisciplinare de specialişti, sunt foarte costisitoare, fapt ce obligă la o serioasă organizare, pentru a scoate de la fiecare

expediţie, maximum de eficienţă cu minimum de costuri. Informaţiile culese la faţa locului, despre plantele colectate, ajută foarte mult activitatea

ulterioară din banca de gene, cercetătorii de aici, dispunând deja de o anumită orientare în

utilizarea sursei respective. Pe baza informaţiilor culese şi a studiilor ecologice efectuate, se alcătuiesc echipele de colectare, precum şi

traseele de străbătut.

În general există 2 forme mari de conservare : “in situ” şi “ex situ”

 

1. Conservarea “ in situ” Această metodă de conservare constă în menţinerea

plantelor sau animalelor în habitatele lor naturale, în care s-au format şi evoluat. Marele avantaj al acestui tip de

conservare este că el permite vieţuitoarelor să-şi formeze evoluţia, în condiţiile naturale în care s-au format şi

dezvoltat. Ele sunt puse în situaţia să co-evolueze cu bolile, dăunătorii şi cu condiţiile de stres ale mediului din zona

respectivă.

2. Conservarea “ ex situ” Genele nu pot fi conservate decât în sisteme vii, adică

sub formă de plante întregi sau părţi din plante, care trebuie să rămână vii şi sănătoase pentru a fi conservate. Pentru a

menţine sistemele vii, biologii şi responsabilii cu conservarea, utilizează câteva metode specifice. Una din aceste metode este conservarea “ex situ” care constă în conservarea plantelor şi animalelor în afara habitatului natural în care s-au format şi au evoluat (bănci de gene,

grădini botanice, parcuri zoologice). Cele mai multe plante se păstrează folosind acest mod

de conservare, în care seminţele, plantele sau părţi din plante (ţesuturi sau celule) sunt rezervate într-un mediu

artificial.

Constituirea băncilor de gene, conservarea speciilor de plante şi

animale ,, in situ,,/,,ex situ,, constituie o masură imperios

necesară de a fi aplicată pentru a putea conserva mediul, pentru a

creşte şi întări biodivesitatea speciilor pe o planetă încercată în

ultima vreme de diverse şi multiple metode de poluare care încet dar sigur duc la extincţia

unui numar însemnat de plante şi animale.