COMPONENTA ANTROPICÃ ÎN ALCÃTUIREAMEDIULUI ÎNCONJURÃTOR

2

“Omul nu poate fi dezlipit de tesutul biosferei; aceasta ar fi o eroare si fatade realitate si fata de logica faptelor”

S.Mehedinti (1930)

3

CUPRINS

I. Trasaturi generale.

II. Omul edificator al masei biotice

III. Omul creator de bunuri industriale

IV. Omul factor de antrenare a circulatiei populatie si de bunuri

V. Omul edificator al habitatului specific

VI. Poluarea mediului consecinta a componentei antropice.

VII. Bibliografie.

4

I.TRASATURI GENERALE

De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua.Ea aaparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omel cu inteligenta si spiritulcreator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curajsi tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.Multiplicandu-seneincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastinisi pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noisoiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice.Pana aici, echilibrulnatural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteauafecta ansamblul.

Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu nouarevolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi,vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai puternice despica luciul marilorsi al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma puterea apelor in salbe delumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa.Intr-uncuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, inmedie, nivelul de viata de pretutindeni.Dar reversul civilizatiei industriale, alprogresului material a fost si este inrautatirea mediului natural.Sub impactuldezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa siaerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iaromul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen cecuprinde astazi toate tarile si continentele.Efectele ei sunt resimtite pana sipeintinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii.S-a calculat ca in timp de undeceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decatintr-un mileniu.

La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameniactionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de catsesizabile.La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp dupa declansarearevolutiei industriale, numarul locuitorilor globului ajunge la un miliard, dardeteriorarea mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu exceptiaanumitor perimetre din unele tari occidentale - incepand cu Anglia - care au urcatprimele in "trenul industrializarii", gratie in primul rand masinii cu abur.

Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis alultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde delocuitori.Sunt multi sau putini ? Exercita oare numarul lor cu adevarat o "presiune

5

demografica" asupra mediului inconjurator ? Iata intrebari ce-i framanta deja pedemografi, economisti, medici si alti specia-listi, ca si pe oamenii politici.Problemacare i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca sepoate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-au indreptatatentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradareamediului ambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite saunu, a omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci sialte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea.

Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispunepentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale.La urma urmelor, cel putin pana lainventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de lasuprafata Pamantului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vietii.Ori,unul din marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si pericliteze izvorul vietii sial fortei din nestiinta, lacomie, neglijenta sau din alte cauze.Asa se face ca, in timpce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane dehectare de teren, ce pana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane dehectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiuniiomului.De cand omul a inceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor acrescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat.Secuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productivesunt "devorate" de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale dueluluiinegal dintre frunza verde si asfalt.

De cand primul topor primitiv a doborit intaiul arbore, padurile au pierdutjumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat desute sau chiar mii de ori.Distrugerea padurilor, carora li se datoreste in cel mai inaltgrad stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor -solul,aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase.Padurilor lerevine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediulgerminativ al masei vegetale.

Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoarecivilizatii nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei auimpins dezgolirea muntilor si dealurilor pana la limite vecine cu calamitatea.

Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru arascumpara greseala multimilenara care a determinat disparitia a jumatate din arboriiplanetei.Desigur, in aceasta privinta calculele sunt foarte precare.Recurgem totusi launele, care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva.La sfarsitulImperiului roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscaya

6

pana la stramtoarea Gibraltar si ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea deazi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri.

In afara de protejarea solului, padurea exercita cea mai puternica actiunepurificatoare asupra aerului , absorbind bioxidul de carbon si restituindu-l sub formaatat de necesarului oxigen.Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbonlansate anual in atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite dinrespiratia oamenilor si animalelor, doua treimi sunt absorbite de paduri, acei"plamani verzi" ai Pamantului, carora le datoram atat de mult.

Nu mai putin important este rolul padurii ca factor de regularizare a cursurilorraurilor.De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement si turism,tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, ambianta biofizica indispensabilalocalitatilor balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante si animale foarteutile etc.

Intr-un cuvant, fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viatainsasi nu sunt posibile.Astazi, cand padurile ocupa cam o treime din suprafatauscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial isi face loc parerea ca aceastareprezinta un minimum necesar,sub care omenirea nu-si poate permite sa coboare.Inconditiile cand raman de rascumparat fata de padure greseli multe si vechi, cand unsingur automobil, parcurgand 1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigensuficienta unui om pe timp de un an, iar raurile dezlantuite fac tot mai mari ravagii,spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatarea nerationala aresurselor forestiere a devenit un lux prea scump.

Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea mai vizibilasi aflata la indemana intelegerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati dereziduri de tot felul.Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si impresionantaproductie de gunoi din centrele urbane sunt numai doua din aspectele acestuifenomen nociv.Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atatea altele,si-a modificat serios continutul.Pentru gospodariile taranesti traditionale si decipentru localitatile rurale, gunoiul insemna aproape exclusiv resturi vegetalenefolosite de animale, care putrezeau in cateva luni, pentru ca iarna sau primavara safie imprastiate pe camp pentru fertilizare.Exista practic o reciclare naturala completace se consuma aproape la fel si in perimetrul oraselor, ale caror periferii nu sedeosebeau cine stie cat de felul de viata de la sate.

Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii si urbanizariivertiginoase , cand doi din cinci locuitori ai globului traiesc deja in orase - fata deunul din sapte la inceputul secolului.In plus, prolifereaza orasele mari si foarte mari,

7

ajungandu-se ca acela cu peste un milion de locuitori sa depaseasca 200.Or, dupacalcule aproximative, fiecare locuitor din orasele europene "produce" mai bine de1.5 Kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A de vreo trei ori mai mult.De obicei, drumulgunoiului sfarseste la periferia orasului, in gropi existente sau pe locuri virane, undese acumuleaza in gramezi imense, acceptate ca servituti inevitabile, uratind peisajul,poluand solul, aerul si apele subterane.Si mai grav e ca o buna parte din acestegunoaie, indeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiuneabacterii-lor si, practic, nu se recicleaza pe cale naturala.

Evacuarea rudimentara a gunoaielor a inceput sa puna serioase proble-me inzonele puternic urbanizate din Occident inca de acum mai bine de o suta de ani.In1870, in Anglia, si in 1892, in Germania, pentru marile orase s-a introdus incinerareagunoaielor, cu valorificarea partiala a caldurii pentru producerea de abur si curentelectric.Sistemul de incinerare s-a extins si per-fectionat mult, optandu-se pentruarderea centralizata in mari uzine, mai avantajoasa pentru marile orase. Preocupanta ramane nu numai problema asigurarii salubritatii in perime-trele urbane si in vecinatatea lor.Astazi, plugurile tractoarelor scot deseori la ivealaambalaje de plastic si cutii de conserve, in primul rand pe terenurile arabile din jurulcentrelor urbane, dar si in alte parti.Prezenta acestor obiecte aruncate si a multoraltora se intalneste, din pacate, si in poienile muntilor, si pe malul raurilor sau pelitoralul marin, cam peste tot unde oraseanul "eva-deaza" in sanul naturii, fara arenunta macar pentru scurt timp la comodita-tile locuintei si la gestul reflex de aarunca resturile.

Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional searunca anual in atmosfera aproximatim un miliard si jumatate tone de cenusa, praf sigaze.Pe langa arderea combustibililor - carbune, petrol, lemn, gaze naturale -probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica,unele ramuri constructoare de masini, industria ali-mentara etc. - ca si circulatiaautomobilelor, avioanelor, trenurilor,vapoa-relor etc.

Abstractie facand de unele unitati industriale plasate in plina natura, grosulpoluarii atmosferice provine din orase, caci aparitia industriei fie ca are loc in orase,fie creeaza ulterior orase.Asa ca primele victime sunt orasenii.Exista de acum unnumar apreciabil de "infernuri ecologice", perimetre urbane unde noxeleindustrializarii se fac simtite prin efecte combinate : aer viciat, zgomot,aglomeratie.In asemenea locuri - cum sunt orasele San Paulo, Ciudad de Mexico,Detroit, Callacuta, Los Angeles, New York - procentul de imbolnaviri ale cailorrespiratorii, inclusiv cancerul pul-monar, este de cateva ori mai mare, inregistrandu-se, de asemenea diversi alti factori de risc pentru sanatatea oamenilor, si nu numai aacelora ce locuiesc la orase.Abordand aceasta problema, specialistii considera ca, pe

8

langa reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare, si, daca se poate, chiareliminarea totala a unora dintre ele, insanatosirea aerului este de neconceput faraaportul decisiv al ariilor verzi.

Dar daca aerul, asa cum este, deocamdata poate fi respirat pretutindeni pegratis, nu acelasi lucru se intampla cu apa potabila, care pentru citadini are de maimulta vreme un pret.Si inca in continua crestere.Caci apa, acest al doilea element inordinea urgentelor omenesti, dupa aer, a devenit si el un produs industrial.In preajmamarilor orase si unitati industriale apar instalatii uriase de "tratare" a apelor naturale,prin decantare, filtrare, serilizare de mai multe feluri etc.La prima vedere, pareparadoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei pe o planeta care dispune de atata apa,incat s-ar putea inunda complet cu un strat de 3 km grosime.Chestiunea e ca 97 lasuta din apa globului este sarata, iar din restul de 3 la suta cea mai mare parte se aflain ghetari.Rezulta ca populatia lumii are la dispozitie pentru consumul personal sipentru activi-tatile sale economice numai in jur de 1 la suta din volumul de apadulce, respectiv cea din rauri, fluvii, lacuri si din unele panze freatice.Chiar si asa, arfi mai mult decat suficient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitole aleinzestrarii naturale, apa e foarte neuniform repartizata pe intinderea globului, iar omare parte din ea este de acum puternic poluata.In ansamblul poluarii, pondereaapelor uzate - menajere si industriale - este covarsitoare.Daca la poluarea aerului imaginea-simbol este oferita de arborii "perforati" de"ploile acide", la poluarea apei expresia caracteristica ar putea fi considerate"mareele negre", adica poluarea, practic continua, cu petrol a marilor si oceanelorlumii, avand efecte dezastroase asupra florei si faunei marine.

9

II.OMUL EDIFICATOR AL MASEI BIOTICE

Plantele si animalele au aparut pe Terra in numeroase locuri.Ele s-auinmultit si s-au diversificat ca specii.Masa biotica actuala este estimata la 105-106

km3.Daca ne gindim insa la recoltele anuale si la animalele sacrificate pentru hranaomului, aceasta masa este mult mai mare.Aprecirea “incarcaturii” de masa umana,care participa “biologic” in compozitia mediului inconjurator este extrem dedificila.Masa plantelor o depaseste pe cea a animalelor nu datorita multitudinilorspeciilor, ci a densitatii acestora.

Pe planeta noastră există circa 1 500 000 de specii de animale şi 500 000 despecii vegetale. Dintre acestea au dispărut 400-500 de specii de animale (alte 1000-1100 aflându-se în pericol de dispariţie) şi câteva sute de specii de plante (altepeste 20 000 fiind în prag de extincţie), ca urmare a defrişărilor excesive, adesecărilor neraţionale, a păşunatului intensiv, poluării, vânatului, braconajului,colonizărilor catastrofale, etc. Deşi numărul speciilor afectate, faţă de efectivultotal, pare nesemnificativ, oamenii de ştiinţă apreciază că desfăşurarea încontinuare a acestui proces de distrugere poate duce la compromiterea vieţii peplaneta noastră. Şi acestea întrucât totalitatea sistemelor vii reprezintă avuţianaturală cea mai de preţ a planetei, de importanţă capitală pentru existenţabiosferei, din care specia umană face parte integrantă.

După cum se ştie, toate formele de manifestare a vieţii se intercondiţioneazăşi, ca urmare, orice poluant sau alt mijloc de degradare a mediului, care pericliteazăîn mod grav una dintre formele de viaţă, ameninţă, de fapt, concomitent, întreagaviaţă într-o anumită regiune sau chiar viaţa de pe planeta noastră, întregul sistemintegrat al Terrei.

Al doilea marchiz de Ripon a ucis în viaţa sa nu mai puţin de 556 000 depăsări sălbatice. De altfel moartea l-a surprins, în anul 1923, pe „câmpul debătălie”, după ce doborâse cea de-a 52-a pasăre din ziua aceea. Se apreciaza ca, in present, omul este specia biologica cu cea mai marebiomasa.In comparatie cu speciile animale, antropobiomasa se ridica laaproximativ 6x10-14 kcal.(Jacobs, 1975).Aceasta caracteristica poate provoca omodificare a raporturilor in piramida trofica. Poate fi insa semnificativa incarcatura numerica, apreciata in perspectivaanului 2050,la 9,3 miliarde de locuitori.urmarita in timp, evolutia numerica acunoscut diferite faze surprinse de fenomenul tranzitiei demografice.Important este,de fapt rezultatul, adica procesul de continuare a cresterii numerice de ansamblu,care a adus cu sine transformarea naturii, dezvoltarea culturii si tehnologiei.

10

Co-participarea populatiei umane la edificarea mediului inconjurator este,spatial dar si lucrative extrem de variata.Astfel daca am raporta aceasta populatie lasuprafata terenurilor arabile si culturilor permanente (apreciata ca cca. 14.000.000km2), am constata ca revin aproximativ 370m2 de teren arabil pe locuitor, ceea ceinseamna o presiune umana imensa.

În decursul devenirii sale istorice omul şi-a creat un mediu artificial pentru ase feri de o natură când darnică, când ostilă-locuinţa. Prin grupare ateritorială a maimultor locuinţe şi realizarea unui mod de covieţuire socială specific au rezultataşezările umane. Ele au cunoscut în evoluţia lor perioade de declin şi de înflorire,unele au dispărut iar altele s-au păstrat până în zilele noastre. Ele împodobescastăzi suprafaţa Terrei aidoma unei imense constelaţii de pe bolta cerească, uneleavând o “strălucire” puternică, altele abia “licărind”, minuscule între cei doi poli aiplanetei. Aşezările pot fi permanente şi temporare, cu o largă arie de răspândiregeografică.

Aşezările permanente sunt cuprinse între 83o latitudine nordică (Siorapaluk -localitate din Groenlanda) şi 55o latitudine sudică (Ushuaia în Chile). În ce priveşterăspândirea pe verticală întâlnim aşezări amplasate sub nivelul mării (Ierihon –Iordania la 250 m sub 0) şi până peste 5000 m (Chupiquina în Chile – 5600 m,Arash în Tibet – 5320 m).

Aşezările umane se împart în două mari categorii: sate şi oraşe. Între eleexistă o serie de asemănări, dar mai cu seamă deosebiri. Satul se deosebeşte deoraş în principal prin următoarele elemente:

- are în general o populaţie mai puţin numeroasă.- gradul de dotare cu unităţi edilitar- sociale, culturale şi de învăţământ a

satului comparativ cu oraşul este mai scăzut.- fizionomia specifică a satului dată de o structură în general mai puţin

compactă a locuinţelor în vatră, predominarea imobilelor cu un singur nivel şi reţeade drumuri de categorie slabă şi mediocră. Populaţia satului este ocupatăpreponderent în activităţi primare, pe când oraşului îi sunt specifice activităţilesecundare şi cele terţiare.

Oraşul este o formă de organizare, înzestrare şi utilizare a unui teritoriu înscopul concentrării, transformării şi redistribuirii produselor necesare întreţinerii,recreerii şi progresului unei populaţii de pe teriorii diferite ca întindere (de la zonaimediat înconjurătoare până la întregul glob). El se înscrie în peisaj prin clădiri,reţea de drumuri etc. şi presupune o asociere teritorială şi corelaţie funcţională întreun nucleu central (aglomeraţia) şi un spaţiu înconjurător de întindere variabilă, dela caz la caz şi de la epocă la epocă. Odată cu concentrarea mai accentuată debunuri (materii prime, preoduse fabricate şi semifabricate, forţă de muncă,mijloace de întreţinere, bunuri spirituale etc.) începe de obicei funcţia urbană.Trebuie subliniată pe această cale importanţa poziţiei geografice în alegerealocurilor de concentrare urbană. Componentele teritoriale ale oraşului sunt: vatra –

11

suprafaţa cuprinsă în linia de contur a zonei clădirilor de locuit; intravilanul –suprafaţa afectată construcţiilor, înglobând toate zonele funcţionale ale oraşuluimai puţin teritoriul agricol; extravilanul – restul suprafeţelor din perimetruladministrativ al oraşului. Omul este o fiinta cu durata limitata de viata.Intoarcerea sa la naturaanorganica este marcata de nasterea unor medii distincte,cel al tumulilor,cimitirelor, sanctuarelor,pagodelor, piramidelor etc, ce impinzesc ariile stravechi simoderne locuite de om.Ca fiinta biologica, omul este definit si printr-o serie deprocese fiziologice, in care nutritia sa a impus actiune si productie.Procesele denutritie il plaseaza ca o veriga superioara in lanturile trofice,participind, astfel, latransformarile de substanta si energie in invelisul geografic,contribuind, deci ladinamica environmentului. Procesele neuro-fiziologice sustin si controleaza gindirea si limbajul.Omul sedistinge astfel prin relatia de comunicare, in care sunt vehiculate nformatii intr-unspectru foarte larg, toate constituind parti semnificative ale mediului social. Pe de alta parte, omul este o fiinta activa, participatoare la procesulmuncii.Procesul acesta asociaza direct omul cu celelalte componenteenvironmentale fizice, appreciate ca “resurse” si “reserve” alemediului.Desprinderea acestora din cadrul lor natural duce la “socializarea” naturii,la o anumita integrare a ei in mediul social.Se ajunge ca prin transformarea uneiparti a naturii, dintr-un component in sine intr-un component util pentru om , sa seinfaptuiasca o schimbare a mediului natural, o imbogatire cu elemente specificecreatiei umane.

In tara noastra, in vederea unei bune echilibrari a mediului inconjurator, s-aufacut legiferari privitoare la protectia apelor, a mediului inconjurator, ladezvoltarea fondului forestier si la imbunatatiri funciare. Toate acestea reprezintagarantia unor infaptuiri de rationala gospodarire a naturii, paralel cu utilizareaintensive a terenurilor si resurselor.

Faptul are mare insemnatate indeosebi pentru componenta cea mai fragila,care este in acelasi timp determinata pentru echilibrul mediului inconjurator,componenta biotica. Mediul inconjurator nu a ajuns la infatisarea lui actuala, apt dea sustine intreaga dezvoltare a civilizatiei umane decat prin actiunea vietuitoarelorasupra geosferelor abiotice (scoarta terestra, apele, aerul ). Componenta bioticaeste cea care regleaza inlantuirea de interdependente intre geosfere luate peansamblu planetar ori pe teritotii delimitate regional. Caci natura Terrei nu estedoar o aglomerare intamplatoare de elemente aflate la diferita stari, ci o imbinarein deplina ordine a raporturilor reciproce si intr-o complexa structurare deamanunt, care reprezinta un echilibru rar intalnit in Univers, tocmai de aceea fiinddeosebit de pretios. Suprimarea sau degradarea unui cat de marunt element dinalcatuirea acestui ansamblu aflat in echilibru dinamic atrage dupa sine schimbari inlant in celalalte componente cu care se afla in stranse legaturi; aceasta este

12

rezultanta unor dereglari ireparabile pe anumite spatii. Zacaminte minerale,formate in milioane de ani, sut epuizate prin exploatarea doar in cateva decenii.Atmosfera si apele, cu tot volumul lor de mari dimensiuni, sunt infectate pe alocuripana la a dauna daca sunt folosite. Numeroase specii de animale si chiar de planteau fost masacrate disparand pentru totdeauna.

Intrucat vietuitoarele – si indeosebi invelisul vegetal, iar in stransa legaturacu acestea patura de sol care intretine culturile agricole – sunt cele ce imprimamediului inconjurator echilibrul necesar, numai urmarirea ecologica a acestuia ilpoate indruma spre o continuitate certa. Aceasta pentru asigurarea cerintelor incontinua crestere a populatiei, a tendintelor de dezvoltare pe calea civilizatieiomenirii, de transformare a peisajului natural pe trepte diferite de antropizare, panala marile aglomerari urbane, unde se produce suprimarea totala sau aproape totala anaturii prin crearea unui mediu artificial de ziduri, asfalt, conducte, cabluri etc.Intrucat afluxul populatiei rurale spre orase se afla in plina desfasurare nu numai intara noastra, ci si in cea mai mare parte a lumii, se impune si cercetarea atenta amediului ambient al oraselor, ca sedii de viata a celei mai mari parti a omeniriiintr-un viitor nu prea indepartat.

13

III.OMUL CREATOR DE BUNURI INDUSTRIALE

In aceasta ipostaza omul, devine muncitor specializat, care isi sustine muncacu ajutorul tehnologiei.In industria de prelucrare a materiei prime in produs finit,obiectul fabricat este proiectat mental.Aceasta operatie este prelungita prinincercari, experimentari si abia dupa un lant de prefaceri se petrece realizareaprodusului finit.Activitatile industriale sunt asadar, cu destinatie.De aceeaindustriile se impart in trei categorii:

Ø Industrile bunurilor de consum care cuprind activitati destinaterealizarii de produse agroalimentare, textile, de pielarie siincaltaminte, produse farmaceutice si electromenajere s.a;

Ø Industriile producatoare de bunuri intermediare : piese,subansambluri, substante sau materiale destinate obtinerii unorproduse mai complicate;

Ø Industriile de echipamente industriale si de transport (masini,echipamente industriale, aparataj si instrumente);

Prin toate activitatile industriale, inclusiv cele asociate si de sustinere, omuleste angajat intr-un proces environmental complex ce decurge din:

-transformarea omului intr-un angajat al sistemului economicindustrial.Chiar daca pe parcursul dezvoltarii industriale acest om si-a schimbatpreocuparile, totusi , statutul sau a ramas acelasi: vinzarea fortei de munca, legareade intreprindere, aglomerarea in procesul muncii, aglomerarea rezidentiala, stresenvironmental;

-relocarea substantei si energiei naturale prin dislocari in alte subsisteme:energetice, metalurgice, constructii de masini, chimice, alimentare;

-crearea unor structuri tehnogene cu un mediu aparte, care au dus laartificalizarea realitatii naturale, la constructia unei lumi a lui homoindustrialis supus stresurilor de productie, de ritm tehnogen, de subordonare,de colectivizare, de poluare pe diverse cai;-dezlantuireaunei miscari (travaliu ) de resurse , bunuri, oameni si serviciifara precedent in sistemele teritoriale.Se constata pentru ultimii ani,multiplicarea canalelor si cresterea densitatii fluxurilor de a transferastocurile de resurse naturale catre subsistemele economice.

Dezvoltarea sistemelor socio-economice in perioada industriala are ca dimensiunimajore:

-diversificarea si cresterea capitalului construit;-cresterea ponderii sistemelor intensive de productie a resurselorregenerabile;

14

-stimularea cresterii productivitatii industriale si diversificarea de bunuri siservicii;-stimularea consumului de bunuri si servicii;-amplificarea serviciilor cu precadere pentru desfasurarea productiei, dar sipentru comercializarea produselor fabricate;-cresterea cantitatii de reziduri in masura sa inhibe viata curata.Derivatiisecundari ai proceselor de transformare necesita gestionare si reconversie,ceea ce duce la o noua industrie –industria enviromentala.Sub raport functional si al starii calitatii mediului, industria se remarca

printr-un impact puternic asupra celorlalte componente din structura mediului,modificind compozitia atmosferei, hidrosferei, pedosferei, afectind trasaturilefizice (temperatura, transparenta, masa, umiditatea, albedoul) si influentind stariledinamice; aceasta inseamna poluarea si degradarea mediului inconjurator.

Asemenea hazarde sunt mai frecvente în industriile chimică şi metalurgică,mai ales în prima, datorită emisiilor de substanţe nocive în procesul de producţie şicantităţilor mari de deşeuri care afectează solul, apa şi aerul.

Amplasarea obiectivelor industriale în văi adânci şi depresiuni, în care semanifestă frecvent fenomene meteorologice cum sunt calmul atmosferic şiinversiunea termică, conduce la stagnarea şi cumularea poluanţilor şi, în final, larealizarea unor concentraţii periculoase. Printre cazurile cele mai semnificative senumără cele din văile Meusa, Belgia (în 1930) şi Donora, S.U.A. (în 1948), precumşi de la Londra (în 1952).

De exemplu, pe valea Meusei, afluent al Rhinului, în sectorul belgian dintrelocalităţile Huy şi Seraing ( circa 25 km), mărginit de coline ce domină valea cu75-100 m şi dotat cu întreprinderi industriale ce se ţin lanţ (cocserii, combinatesiderurgice, centrale electrice, fabrici de sticlă, de acid sulfuric, de îngrăşămintechimice, etc), o ceaţă densă şi persistentă ( timp de 15 zile) a provocat, îndecembrie 1930, moartea a 60 de persoane şi simptome de otrăvire la câteva mii delocuitori.

Între 5 şi 8 decembrie 1952, factorii climatici (ceaţa, calmul atmosferic şiinversiunea termică) au determinat o situaţie catastrofală la Londra. Ca urmare acreşterii bruşte a conţinutului de anhidridă sulfuroasă ( de peste 20 de ori) şi desubstanţe solide aflate în suspensie ( de trei până la zece ori mai mare decât ceaobişnuită) etc., numărul deceselor provocate de faimosul smog londonez a fostevaluat la 4 000, iar cel al persoanelor care au avut de suferit, cu mult mai mare.

Accidentul produs la Bhopal, în ziua de 3 decembrie 1984, prin eliminareaaccidentală a unui gaz toxic ( izocianat de metil ), provenind de la o uzină depesticide, s-a soldat cu 6 500 de victime şi îmbolnăvirea altor 10 000 de persoane (sterilitate, afecţiuni respiratorii, surzenie temporară, etc.). Despăgubirile plătite deconcernul internaţional „Union Carbide” s-au ridicat la 15 miliarde de dolari, fiindastfel cea mai mare sumă înregistrată până acum în asemenea cazuri.

15

Accidentul de la Seveso a avut loc la 10 iulie 1976, când în urma explozieiunui reactor de la uzina chimică din localitate s-a scurs o mare cantitate de dioxină,una dintre cele mai toxice şi periculoase toxine, care a semănat moarte, maladii şidezolare în toată valea Brianza, în care se află oraşul în cauză. Acest accident a fostun puternic semnal de alarmă, Comunitatea Economică Europeană ( actualaUniune Europeană ) adoptând în 1982 „Directiva Seveso”, care inventariază 80 desubstanţe chimice considerate toxice şi a căror producere şi stocare sunt supuseunor reglementări cu totul speciale.

Nu mai puţin periculoase sunt incendiile industriale ( de genul celor de laplatforma petrolieră „Bravo” din zăcământul norvegian Ekofisk din MareaNordului, în 1977, de la depozitul uzinei chimice din Basel, Elveţia, în anul 1986ş.a.) sau haldele de steril din apropierea unor uzine metalurgice, de ciment ori aexploatării miniere. Ca urmare a pierderii stabilităţii haldelor, pe acestea se producalunecări, care se revarsă peste construcţiile din apropiere, nu de puţine oriafectând chiar şcoli.

16

IV.Omul factor de antrenare a circulatiei populatie si debunuri

Transporturile reprezinta o activitate umana fundamentala prin care bunurilesi oamenii pot fi deplasate de la un loc la altu.Toate domeniile de activitate umananecesita asemenea deplasari pe cai de comunicatie si prin intermediul mijloacelorde transport.Chiar si actiunile care nu intra in sfera productiei, cum sunt celesocial-culturale, turistice, rezolvarea intereselor personale etc., implica, indesfasurarea lor deplasari de persoane, obiecte si materiale.

Transporturile au o dubla contributie enviromentala : ele participa, cuelemente materiale create special de om, in structuara mediului inconjurator;activitatile de transport, indiferent de factura lor, contribuie la realizarea stariimediului.

Aportul transporturilor in invironment este atit directa, cit si indirecta, prinimplicatiile ce le au in anumite componente spatiale, cum sunt: localizarea sistructura asezarilor, localizarea si distributia industriei si a activitatilor de acestgen, dezvoltarea fermelor agricole si utilizarea terenurilor etc.

Analiza unei scheme simple a sistemului de transporturi in conexiune cuenvironmentul pune in evidenta participarea materiala a transporturilor la structuraacestuia.

VEHICUL

ACTIVITATI ININTERIORULLOCURILOR

Parkinguri

Retele

SPATII RETELERetele de transportComunicatii

Flux vehicule

ACTIVITATIINTRE LOCURICurenti de persoanesi marfuri

SPATIIADAPTATEConstructii

Parcuri demasinigaraje

17

Reprezentarea schematica a sistemului de transporturi si a environmentuluisau(partial dupa Mc. Loughlin, 1969)

Componente ale spatiilor cailor de comunicatie

Se disting astfel:A.Componente de stoc, constituite din:I.Componente de retele si accesorii

a. reteaua cailor de comunicatie si transport.Aceasta insumeaza milioane dekilometri lungime si latimi diferite, ocupind pe uscatul terestru suprafetevaste.

b. in categoria componentelor stoc intra, apoi, edificiile nodale: statii , sistemede dirijare si control, porturi, aeroporturi s.a.Suprafetele ocupate, alcatuiesco parte din terenurile sustrase regimului natural de functionare.

II. Componente ale spatiilor adaptate, care s-au dezvoltat paralel si in dependentade caile de comunicatie.Aici participa doua subsisteme componentale:

a. edificii si terenuri destinate sustinerii transporturilor sau derivate dinacesta.Este vorba de constructii si terenuri aferente pentru diferite utilitatisau ca suprafete tampon fata de alte suprafete invecinate;

b. componente de intretinere si conservare: parcuri de masini, vagoane, garaje,triaje, depouri, hangare, care au caractere specifice si relatii environmentaledistincte.

B.Componenta de activitatiI.Activitati in cadrul locurilor:

a. in cadrul spatiilor industriale, rezidentiale, agricole;b. structuri functionale de parking.

II.Activitati interlocutori, care se refera la:a. interactiuni ale curentilor de persoane si de marfuri;b. fluxurile de vehicule, care asigura legaturile intre toate componentele

si subansamblurile prin intermediul vehiculelor.Transporturile constituie mijlocul prin care bunurile si oamenii pot fi deplasate

de la un loc la altul.Reprezinta asadar o activitate umana fundamentala, care poatefi studiata in termeni spatiali sau ca relevanta practica pentru a gasi solutii multorprobleme interne ori asociate cu alte domenii de viata.Dar aditional , transporturile

18

au numeroase consecinte cu implicatii in environment.De sistemul transporturilordepind anumite componente spatiale: structura silocalizarea asezarilor, localizareasi distributia activitatilor industriale, dezvoltarea sistemului de ferme agricole siutilizarea terenurilor, distributia populatiei.

Transporturile au cunoscut o evoluţie spectaculoasă, corelată cu creştereademografică explozivă şi cu dezvoltarea economico-socială. Pe şoselele Terreialeargă peste 600 de milioane de autovehicule, pe căile ferate circulă câteva sute demii de terenuri, în aer se află simultan câteva mii de avioane, fluviile şi mărileplanetei sunt străbătute de mii de vapoare. Această activitate implică existenţa unorriscuri variate, atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru societatea umană.

Transporturile rutiere au cunoscut cea mai amplă dezvoltare, între toatecategoriile de transporturi, derulându-se pe nu mai puţin de 15 milioane de km dedrumuri modernizate, fără a lua în calcul imensa reţea stradală din aşezări şidrumurile nemodernizate. Această categorie de transport este apreciată ca fiind decirca zece ori mai periculoasă decât transportul feroviar ori cel aerian, cauzeleaccidentelor fiind legate de mai mulţi factori: viteza excesivă, consumul băuturiloralcoolice, oboseala la volan, dificultatea traseelor în anumite zone, defecţiuni alemijloacelor de transport, supraaglomerarea drumurilor, etc.

Transporturile feroviare. Impresionanta reţea feroviară ( circa 1 600 000 km )– dominată de magistrale transcontinentale, cu lungimi de mii de km – ,creştereavitezei de deplasare ( în unele cazuri la 200-300 km/h), dificultăţile traseelorstrăbătute, erorile de semnalizare şi alţi factori fac ca accidentele în domeniu să fiefoarte grave, cu atât mai mult cu cât numărul pasagerilor este ridicat şi volumulmărfurilor foarte mare.

În ultimele decenii, catastrofe feroviare s-au înregistrat atât în ţări în curs dedezvoltare ( îndeosebi în India, Brazilia, Mexic ş.a.) cât şi în ţări dezvoltate (Germania, Belgia ş.a.)

Transporturile navale prezintă riscuri mai mari în cazul transporturilormaritime ( datorită tonajului mare al navelor, unele petroliere având 450-550 miitdw şi lungimea de 300-350 m), decât în cazul celor fluviale.

Transporturile maritime se practică pe distanţe lungi, fiind esenţiale înschimburile comerciale intercontinentale. Cele mai grave şi cu cele mai mariconsecinţe sunt accidentele petrolierelor, a doua jumătate a secolului al XX-leafiind marcată de un întreg şir de asemenea catastrofe, între care: „Marpesia” (12decembrie 1969, în apele Atlanticului, în largul portului african Dakar), „TorreyCanyon” ( 18 martie 1967), „ Arizona Standard” şi „Oregon Standard” ( 18ianuarie 1971, s-au ciocnit în Golful San Fransisco), „Amoco Cadiz” ( 18 martie1978) ş.a. „Torrey Canyon” a deversat 100 000 tone de petrol, iar „Amoco Cadiz”o cantitate aproape dublă, ambele dând naştere unor „maree negre”, care s-auabătut asupra ţărmurilor, urâţind peisajul, distrugând flora şi fauna, alungândturiştii.

19

Transporturile aeriene au revoluţionat comunicaţiile la mari distanţe, fiindesenţiale pentru deplasarea pasagerilor. Deşi sunt considerate cele mai sigure, parmai periculoase decât alte mijloace de transport întrucât accidentele aviatice suntintens mediatizate.

20

V.OMUL, EDIFICATOR AL HABITATULUI SPECIFIC

Asezarea , in sens geografic, inseamna statornicirea unui grup uman intr-unteritoriu inzestrat natural cu resurse, fapt materializat in locuinte, activitati si formrde comunicare intre lucuitori.Intr-o alta formulare asezarea in sine este definita cagrup de locuinte, de constructii care alcatuiesc mediul de viata umana si asiguraun mod de organizare sociala.Dacascopul initial a fost apararea impotrivavicisitudinilor naturii, odihna si depozitarea de bunuri, ulterior, asezarile s-audiversificat foarte mult, incit astazi indeplinesc, pe linga functia rezidentiala,functii economice, sociale, politice, strategice, s.a.Diferentierea este evidenta,totodata, in arhitectura, in materialele de constructii folosite, in conditiile delocuire si a spatiului de utilizare, rezultind un peisaj multispectral al habitatuluiuman.

În decursul devenirii sale istorice omul şi-a creat un mediu artificial pentru a seferi de o natură când darnică, când ostilă-locuinţa. Prin grupare ateritorială a maimultor locuinţe şi realizarea unui mod de covieţuire socială specific au rezultataşezările umane. Ele au cunoscut în evoluţia lor perioade de declin şi de înflorire,unele au dispărut iar altele s-au păstrat până în zilele noastre. Ele împodobescastăzi suprafaţa Terrei aidoma unei imense constelaţii de pe bolta cerească, uneleavând o “strălucire” puternică, altele abia “licărind”, minuscule între cei doi poli aiplanetei. Aşezările pot fi permanente şi temporare, cu o largă arie de răspândiregeografică.

Aşezările permanente sunt cuprinse între 83o latitudine nordică (Siorapaluk -localitate din Groenlanda) şi 55o latitudine sudică (Ushuaia în Chile). În ce priveşterăspândirea pe verticală întâlnim aşezări amplasate sub nivelul mării (Ierihon –Iordania la 250 m sub 0) şi până peste 5000 m (Chupiquina în Chile – 5600 m,Arash în Tibet – 5320 m).

Aşezările umane se împart în două mari categorii: sate şi oraşe. Între ele existăo serie de asemănări, dar mai cu seamă deosebiri. Satul se deosebeşte de oraş înprincipal prin următoarele elemente:

- are în general o populaţie mai puţin numeroasă.- gradul de dotare cu unităţi edilitar- sociale, culturale şi de învăţământ a satului

comparativ cu oraşul este mai scăzut.- fizionomia specifică a satului dată de o structură în general mai puţin

compactă a locuinţelor în vatră, predominarea imobilelor cu un singur nivel şi reţeade drumuri de categorie slabă şi mediocră. Populaţia satului este ocupatăpreponderent în activităţi primare, pe când oraşului îi sunt specifice activităţilesecundare şi cele terţiare.

21

Oraşul este o formă de organizare, înzestrare şi utilizare a unui teritoriu înscopul concentrării, transformării şi redistribuirii produselor necesare întreţinerii,recreerii şi progresului unei populaţii de pe teriorii diferite ca întindere (de la zonaimediat înconjurătoare până la întregul glob). El se înscrie în peisaj prin clădiri,reţea de drumuri etc. şi presupune o asociere teritorială şi corelaţie funcţională întreun nucleu central (aglomeraţia) şi un spaţiu înconjurător de întindere variabilă, dela caz la caz şi de la epocă la epocă. Odată cu concentrarea mai accentuată debunuri (materii prime, preoduse fabricate şi semifabricate, forţă de muncă,mijloace de întreţinere, bunuri spirituale etc.) începe de obicei funcţia urbană.Trebuie subliniată pe această cale importanţa poziţiei geografice în alegerealocurilor de concentrare urbană. Componentele teritoriale ale oraşului sunt: vatra –suprafaţa cuprinsă în linia de contur a zonei clădirilor de locuit; intravilanul –suprafaţa afectată construcţiilor, înglobând toate zonele funcţionale ale oraşuluimai puţin teritoriul agricol; extravilanul – restul suprafeţelor din perimetruladministrativ al oraşului.

Formele de concentrare urbanăOraşele în evoluţia lor cunosc o permanentă extensiune teritorială şi remodelare

intensă. Datorită acestor fenomene dinamice prin extensiune nu rezultă lipsaoraşului, ci dimpotrivă întâlnim pe suprafaţa globului zone continuu urbanizatealături de apariţia insulară a oraşului ori absenţa lui. Formele de evoluţie şiconcentrare urbană sunt diferite de la epocă la alta şi de la o regiune la alta. Elediferă atât ca geneză cât şi ca mărime. În funcţie de aceste două elemente deosebimurmătoarele forme de concentrare urbană: aglomeraţiile, conurbaţiile şimegalopolisurile.

Aglomeraţia. În cazul aglomeraţiei realitatea urban-geografică se compune dinoraşul propriu-zis şi un teritoriu care “suportă” influenţele directe ale acestuia,constituind împreună aglomeraţia urbană. Ea este o întruchipare a difuziuniitreptate a spaţiului urbanizat care porneşte de la un nucleu central, limitele salemodificându-se mereu.

Universitatea Berkley a adoptat pentru definirea aglomeraţiei unele criteriistatistice. Astfel avem de a face cu o aglomeraţie atunci când există o grupare decel puţin 100.000 de locuitori cuprinzând un oraş de cel puţin 50.000 de locuitori,la care se adaugă diviziunile administrative alăturate prezentând caractereasemănătoare şi, mai ales, în care peste 65% din populaţie exercită activităţineagricole.În asemenea cazuri populaţia aglomeraţiei poate depăşi de 8 sau chiar20 de ori populaţia oraşului propriu-zis (Bruxelles şi Charleroi în Belgia).Definirea depinde de relaţiile cu nucleul central, distingându-se astfel mai multezone în cuprinsul aglomeraţiei.

1. zona aglomerată propriu-zisă, care înglobează comunele limitrofe legate întreele prin continuitatea zonei urbane (şi pe care o considerăm de obicei oraş);

22

2. zona de întrepătrundere, căreia fără a exista o continuitate a construcţiilor,activităţile urbane îi dau un caracter comun.

3. zona marginală în care populaţia, încea mai mare parte, are o activitate sau unmod de viaţă urban şi trebuie să se deplaseze pentru lucru, cumpărături sauagrement în comunele vecine.

Încadrul aglomeraţiei fiecare element are personalitatea sa, dar esteindispensabil în întregirea şi funcţionarea ansamblului (terenuri clădite, livezi,grădini de zarzavat, spaţii verzi, locuri de recreere etc.).

Conurbaţia reprezintă un ansamblu de oraşe care se dezvoltă independent, suntaproape între ele şi au de rezolvat probleme comune (alimentarea cu apă,cuenergie, amenajarea şi protecţia mediului înconjurător). Pentru a exista oconurbaţie trebuie îndeplinite două condiţii:

- ca geneză ea rezultă prin juxtapunerea a două sau mai multe oraşe care până laun moment dat s-au dezvoltat independent ele rămânând distincte chiar dacă suntînglobate într-un ansamblu.

- trebuie să existe o anumită densitate a oraşelor şi a populaţiei precum şi unnumăr mare de locuitori. Oraşele mici chiar dacă sunt vecine nu pot constitui oconurbaţie deoarece ele nu au de rezolvat probleme comune. Conurbaţiile apar şise dezvoltă de obicei în legătură cu prezenţa unor importante zăcăminte alesubsolului (Ruhr, Donbas). Cele maides citate sunt conurbaţiile formate din oraşeledublete (St. Paul - Mineapolis în S.U.A. de o parte şi de alta a fluviuluiMississippi, Reggio – Messina în Italia de sud).

Oraşele Ludwigshafen şi Mannheim situate de o parte şi de alta a Rinuluiformează o conurbaţie. Acum un secol Mannheimul avea 22.000 de locuitori iarLudwigshafen 2.000 de locuitori. Acesta din urmă nu s-a dezvoltat sub influenţaMannheimului ci ca urmare a amplasării aici a vestitei uzine de produse chimice:Badische Anilin und Soda Fabrik (B.A.S.F.).

Megalopolisul constituie stadiul de gigantism al conurbaţiilor, teritoriulorganizat într-o imensă conurbaţie policentrică. Denumirea de megalopolis a fostdată de geograful Jean Gottman în 1961 pentru a defini concentrarea urbană de pecoasta nord-estică a S.U.A. Aici pe o lungime de aproximativ 400 de km, de laBoston la Philadelphia se concentrează mai multe oraşe milionare între care suntintercalate oraşe mai mici. Această conurbaţie a beneficiat în dezvoltarea ei decondiţii excepţionale: prezenţa în apropiere a Apallachilor cu resurse minerale şienergetice, legături lesnicioase pe calea apei cu “lumea veche” şi nu numai cuaceasta, condiţii foarte prielnicepentru amenajări portuare, substrat litologic foarterezistent etc. Aici s-au stabilit primele grupuri de colonişti europeni şi de aici s-apornit expansiunea spre vest. Populaţia acestui megalopolis numără peste 40 demilioane de locuitori, iar stilul arhitectural îmbracă forme specifice, ieşind înevidenţă pădurea de zgârie-nori din beton, fier, sticlă şi aluminiu a Manhatanului.

23

Pe glob se conturează şi alte megalopolisuri cum ar fi Rhur, Rio de Janeiro – SaoPaulo, Shanhai, Kobe – Osaka, Manchester – Birmingham – Leeds.

Caracteristica actuală a urbanizării o constituie fenomenul de concentrare apopulaţiei în oraşe mari şi foarte mari. Astăzi peste 40% din populaţia urbană aglobului trăieşte în oraşe milionare, numărul lor ridicându-se la 155. Dintre celemai importante amintesc: New York (16.678.818 locuitori – cu suburbiile), Tokyo(11.695.150, cu suburbiile), Shanhai(10.820.000).

Dacă fenomenul urbanizării în secolul trecut se manifesta mai puternic doar înEuropa, azi el este caracteristic tuturor continentelor. În prezent în mediul urbantrăiesc aproximativ 900 de milioanede oameni, cifră care suferă modificări rapideîn sens pozitiv. Această creştere a populaţiei urbane se realizează pe următoarelecăi:

- sporul natural al populaţiei urbane;- înglobarea în cadrul urbanului a unor localităţi învecinate prin extinderea

limitelor administrative;- apariţia de noi oraşe;- sporiul migratoriu (exodul rural). Acesta din urmă fiind cel mai imprtant;Concentrarea populaţiei în oraşe mari, pe lângă avantajele oferite, prezintă şi

destule neajunsuri cum ar fi:- degradarea relaţiilor sociale fireşti între oameni;- poluarea sonoră a aerului şi a apei;- greutăţi în aprovizionare şi în evacuarea propriilor deşeuri;- timp îndelungat afectat transportului în comun;- ruperea brutală a individului de componentele cadrului natural, cu

consecinţele sale nefaste.

24

VI.POLUAREA MEDIULUI CONSECINTA ACOMPONENTEI ANTROPICE

Cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului,poluarea aerului (atmosferică). Aceste elemente de bază vieţii omeneşti se pare că suntşi cele mai afectate de acţiunile iresponsabile ale fiinţei omeneşti.

Solul, ca şi aerul şi apa este un factor de mediu cu influenţă deosebită asuprasănătăţii. De calitatea solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, atât a celeide suprafaţă cât mai ales a celei subterane.

Apa este un factor de mediu indispensabil vieţii. Ea îndeplineşte în organismmultiple funcţii, fără apă toate reacţiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apă sauconsumul de apă poluată are multiple consecinţe negative asupra omului şi sănătăţiisale.

Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unorcomponente străine, numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacăprin natura lor, prin concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efectenocive asupra sănătăţii, creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente alemediului esenţiale vieţii. (Conferinţa Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972)

Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai mare responsabilitatepentru poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecinţa activităţii mai alessocial – economice a acestuia.

Privită istoric, poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s-a dezvoltat şi s-adiversificat pe măsura evoluţiei societăţii umane, ajungând astăzi una dintreimportantele preocupări ale specialiştilor din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, alestatelor şi guvernelor, ale întregii populaţii a pământului. Aceasta, pentru că primejdiareprezentată de poluare a crescut şi creşte neîncetat, impunând măsuri urgente pe plannaţional şi internaţional, în spiritul ideilor pentru combaterea poluării.

Poluarea,printre alte clasificări, este clasificată în poluare naturală si poluareartificială.

Sursele naturale principale ale poluării sunt erupţiile vulcanice, furtunile de praf,incendiile naturale ale pădurilor şi altele cum ar fi gheizerele sau descompunerea unorsubstanţe organice.

Erupţiile vulcanice care generează produşi gazoşi, lichizi şi solizi exercitândinfluenţe negative asupra purităţii atmosferice. Cenuşile vulcanice, împreună cu vaporiide apă, praful vulcanic şi alte numeroase gaze, sunt suflate în atmosferă, unde formeazănori groşi, care pot pluti până la mari distanţe de locul de emitere. Timpul de rămânereîn atmosferă a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani.

25

Furtunile de praf sunt şi ele un important factor în poluarea aerului. Terenurile afâ-nate din regiunile de stepă, în perioadele lipsite de precipitaţii, pierd partea aeriană avegetaţiei şi rămân expuse acţiunii de eroziune a vântului. Vânturile continue, dedurată, ridică de pe sol o parte din particulele , care sunt reţinute în atmosferă perioadelungi de timp. Depunerea acestor particule ca urmare a procesului de sedimentare sau aefectului de spălare exercitat de ploi, se poate produce la mari distanţe faţă de locul deunde au fost ridicate.

Incendiile naturale sunt o importantă sursă de fum şi cenuşă, care se produc atuncicând umiditatea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit derăspândit, mai ales în zona tropicală, deşi, în general, gradul de umiditate al pădurilordin această zonă nu este de natură să favorizeze izbucnirea incendiului.

Din punct de vedere al felului surselor de poluare, produse de om (artificiale) sedisting:

- poluare industriala -20 – 25%- poluare casnică -50 – 60 %- poluare datorată mijloacelor de transport -20- 25 %

VI.BIBLIOGRAFIE

1.Resursele Hidroenergetice ale Globului-Conf. dr. Elena Cetina, ed. Militara,Bucuresti-19782.Manualul de Geografie, clasa a-XI-a, editura Humanitas3.Arborele lumii4.Stiinta mediului.