COMPETITIVITATEA

Contextul actual, marcat de globalizarea fenomenelor şi

recunoaşterea tot mai

largă a interdependenţelor, a impus noi reguli de joc: prosperitatea

naţiunilor

presupunând competitivitate pe pieţele internaţionale iar cea a

întreprinderilor integrarea

în lanţurile de valori mondiale. Ca urmare problema competitivităţii a

devenit o temă fierbinte la nivelul fiecărui actor al economiei, de la cel al

regiunilor economice până la cel al oricărei organizaţii. Totodată se

constată şi o evoluţie a conceptului de competitivitate în sensul

trecerii de la competitivitatea statică în care avantajul competitiv era dat

de înzestrarea cu

factori tehnici, la cea dinamică, ai căror factori motori sunt: progresul

tehnic, sporirea

salariilor şi metodele moderne de management, ceea ce a făcut ca

avantajul competitiv să

depăşească dimensiunea economică: creşterea puterii financiare şi

productive a ţării,

educaţia, siguranţa, calitatea vieţii fiind toate componente ale conceptului.

Structura şi importanţa competitivităţii

Definită ca fiind „gradul în care o naţiune, în condiţii de piaţă liberă şi

onestă,

poate să producă bunuri şi servicii care să treacă proba pieţelor

internaţionale, reuşind în

1

acelaşi timp să menţină şi să sporească venitul real al cetăţenilor săi: 1

competitivitatea

este deci o provocare care se aplică nu numai în cazul naţiunilor ci şi al

tuturor regiunilor

şi oraşelor/staţiunilor din lume.

Competitivitatea unei naţiuni este influenţată de nivelul de competitivitate

realizat

la nivelul fiecăruia dintre actorii economiei naţionale. Altfel spus, la

realizarea

competitivităţii unei naţiuni îşi aduc contribuţia toate sectoarele economiei

naţionale şi

implicit toate ramurile economiei naţionale, toate organizaţiile din cadrul

fiecărei ramuri.

Astfel, sectoarele productive ale economiei naţionale, contribuie, prin

creşterea

competitivităţii lor, la creşterea PIB-ului, a valorii adăugate, în timp ce alte

ramuri îşi

aduc aportul, prin activitatea desfăşurată, la creşterea calităţii vieţii

(sănătate, cultură,

asistenţă socială), la formarea unei forţe de muncă calificată,

(învăţământul), la asigurarea

funcţionarea eficienta a justiţiei, protecţia proprietăţii private şi a siguranţei

cetăţeanului,

la scăderea ratei criminalităţii (poliţia), reducerea riscului de instabilitate

politică, creşterea coeziunii sociale, reducerea disparităţilor sociale (bogăţia

şi sărăcia extrema), şi a discriminării împotriva femeilor şi grupurilor

minoritare. La rândul său, nivelul competitivităţii unei naţiuni influenţează,

într-o anumită măsură, prin mijloacele/instrumentele pe care le are la

dispoziţie: planurile şi politicile naţionale, în special prin procentul acordat

1 Ph Kotler, Marketingul locurilor, Editura Teora Bucureşti, 2001, p 232

2

din PIB pentru dezvoltarea diferitelor ramuri ca: învăţământ, ocrotirea

sănătăţii, cercetare ştiinţifică, justiţie, poliţie şi armată, cultură, ş.a.

O analiză completă a indicatorilor care influenţă, şi în final care

exprimă nivelul

de competitivitate al unei naţiuni a fost realizată de una dintre cele mai

importante scoli

de afaceri din lume, IMD Lausanne care, având o experienţă de peste 50 de

ani în

dezvoltarea competentelor de leadership ale managerilor companiilor

internaţionale, a

stabilit 323 de criterii grupate după patru factori competitivi: care au stat la

baza

elaborării «The World Competitiveness Yearbook» - cel mai renumit raport

anual asupra

competitivităţii naţiunilor - ce analizează condiţiile oferite de mediul

economic şi de

afaceri din fiecare ţară pentru sustenabilitatea competitivităţii firmelor.

Acest raportul analizează 60 de tari şi regiuni economice competitive

pe baza a

patru factori competitivi şi a criteriilor specifice de apreciere a acestora.

Cei patru factori competitivi evidenţiaţi sunt: performanţă economica,

eficienţa

guvernamentală, eficienţa afacerilor şi infrastructura. In ceea ce priveşte

competitivitatea unei firme aceasta poate fi definită ca fiind: “caracteristica

unei firme de a face faţă concurentei altor firme similare pe o anumită

piaţa”.

O întreprindere este competitivă pe o anumită piaţă atunci când

reuşeşte să obţină

anumiţi indicatori economici: cifra de afaceri, profit, segment de piaţă

comparabili sau

3

superiori celor ai altor întreprinderi concurente, ce acţionează pe aceeaşi

piaţă.

Competitivitatea este o noţiune complexă fiind influenţată, în mare măsură,

de

capacitatea de a înţelege şi de a se adapta cât mai corect la lumea care o

înconjoară. Ea

poate fi privită atât global cât şi la nivelul fiecărei componente. Astfel,

specialiştii au

evidenţiat faptul că, competitivitatea globală a unei firme este determinată

de

competitivitatea fiecăreia dintre următoarele componente/categorii de

competitivitate:

globală, financiară, comercială, umană, managerială, tehnică,

organizaţională.

Competitivitatea globală a unei firme reprezintă potenţialul ei şi

presupune

efectuarea unui diagnostic sau a unui inventar critic al capacităţii de care

dispune, adică

al forţelor de care dispune şi a slăbiciunilor tuturor componentelor firmei,

cu referire

specială la factorii cheie de succes şi la concurentă. Ea depinde de buna

funcţionare a

ansamblului componentelor sale.

Competitivitate financiară este dată/exprimată de capacitatea

întreprinderii de a

realiza o serie de indicatori: mărimea profitului, capacitatea de

autofinanţare, suma şi

scadenţa împrumuturilor, potenţial de randament financiar: rentabilitatea

capitalurilor

proprii, potenţialul de solvabilitate: aptitudinea de a face fata la rambursări

4

Competitivitate comercială : este evidenţiată de: partea de piaţă deţinută,

evoluţia

cifrei de afaceri, pragul de rentabilitate, poziţia în ciclul de viata pentru

fiecare produs şi

notorietatea comercială: imaginea de marcă, fidelitatea clienţilor, coerenţa

gamei de

produse, nivelul bugetului publicitar ş.a.

Competitivitate umană este rezultatul îndemânării mâinii de lucru,

nivelul de

calificare, rata absenteismului, rata încadrării.

Competitivitate tehnică : este exprimată de natura echipamentului:

vechime,

performanţa, avans tehnic, importanta cercetării-dezvoltării, nivelul de

automatizare,

aprovizionarea, relaţiile cu furnizorii, rotaţia stocurilor

Competitivitate managerială este rezultatul profilul conducătorilor: vârsta,

experienţa, studii, formare capacitatea de conducere: aptitudinea

comandamentului, a

delegării, a negocierii, a spiritului de sinteza, valoarea colaboratorilor,

gradul de coeziune

al echipei

Competitivitate organizaţională este influenţată de forma structurii

organizatorice,

numărul nivelurilor ierarhice, natura delegării deciziilor, gradul de

descentralizare,

circulaţia informaţiilor, gradul de integrare al indivizilor şi serviciilor la

obiectivele

firmei, modalitatea finalizării obiectivelor, modul de realizare al controlului,

starea

climatului social.

5

Factorii competitivi : sunt evidenţiate două categorii de factori

principali de competitivitate: factorii clasici şi factorii esenţiali. Factori

clasici, la rândul lor, se grupează în două categorii: factori cantitativi:

preţul, calitatea, raportul calitate/preţ, costul, profitul, raportul cost/profit,

volumul desfacerilor/încasărilor şi factori calitativi: economia de scală,

tehnologia, managementul şi strategia. 2

Factorii cantitativi de competitivitate

Cei mai cunoscuţi/evidenţiaţi factori ai competitivităţii sunt: calitatea

şi preţul.

Astfel, succesul poate fi obţinut oferind acelaşi produs la un preţ mai mic

decât piaţă fie

oferind produse , la acelaşi preţ dar de o calitate perceptibil mai bună.

De fapt aprecierea se face prin raportarea la ambii factori, factorul principal

al

competitivităţii fiind raportul calitate/preţ, factor care asemenea celor doi

care îl compun

este eliminator. Acesta presupune: un preţ acceptabil, convenabil, pe care

consumatorul

să-l poată plăti, pentru un produs să satisfacă integral o anumită nevoie, iar

calitatea

oferită să nu scadă sub calitatea limită cerută de condiţia de utilizare

normală a

produsului / aducerea pe piaţă a unui produs la un preţ acceptabil de către

piaţă, la o

calitate acceptabilă, în condiţiile unui raport preţ calitate acceptabil.

Totodată, acest

raport presupune existenţa altor elemente: costul de producţie (totalitatea

cheltuielilor2 Dan Voiculescu, Competiţie şi competitivitate, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 62

6

efectuate în vederea aducerii pe piaţă a produsului). Pentru a oferi o

imagine

reprezentativă acesta trebuie raportat la preţul de vânzare, care la rândul

său determină un

al doilea raport. Acest raport cost/profit reprezintă al doilea factor principal

de

competitivitate.

Având în vedere dinamismul pieţei este necesară analiza raportului

cost/profit. o

întreprindere nu este competitivă dacă realizează profituri mari cu costuri

mari sau

profituri mici cu costuri mici, profitul trebuie să fie suficient de mare pentru

a susţine

eforturile de dezvoltare.

Un alt factor principal de competitivitate îl reprezintă volumul

desfacerilor

/încasărilor, care caracterizează într-o anumită măsură dimensiunea

agentului economic.

Totodată trebuie evidenţiat faptul că există o serie de factori care

controlează

factorii enumeraţi. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt: volumul

producţiei (economia

de scală, tehnologia, managementul curent şi strategia). Aceşti factori sunt

spre deosebire

de primii cantitativi, predominant calitativi.

Factorii esenţiali de competitivitate

Factorii esenţiali valabili de la nivel nano la nivel macro includ:

reutilizarea

7

muncii trecute, stabilitatea axiologică, inovaţia aplicată, gradul de

armonie,

capacitatea de a identifica şi promova valoarea.

Unul dintre factorii esenţiali ai competitivităţii unui agent economic este

proporţia

în care acesta ştie să înglobeze şi să reutilizeze munca trecută în

activitatea sa curentă:

capitalul fix, tehnologia, capitalul uman educat, instruit şi format în sensul

creării de

valoare ş.a. Cu cât o activitate înglobează o proporţia mai mare de muncă

trecută cu atât

ea este într-o măsură mai mare capabilă să producă valoare nouă..

Totodată trebuie

evidenţiat faptul că nu orice muncă trecută conţine capacitatea de a

produce valoare fără

eforturi noi ori de a potenţa efectul acestor eforturi noi. De ex. între două

firme care

diferă între ele doar prin tehnologiile aplicate, cea mai competitivă este cea

care aplică

tehnologiile cele mai evoluate, valorificând astfel mai multă muncă trecută

înglobată în

aceste tehnologii.

Un alt factor esenţial de competitivitate la nivel macroeconomic este

stabilitatea

sistemului de valori al unui agent economic. Intre acestea cele mai

importante sunt:

stabilitatea proprietăţii, stabilitatea legislativă, disciplina contractuală,

simetria

raporturilor între parteneri asimetrici ş.a.

In acelaşi timp, experienţa mondială a arătat faptul ca inovaţia

aplicată: este cel

8

mai mare avantaj competitiv, este factorul esenţial de competitivitate.

Termenul de

inovaţie are în vedere inovaţia sub toate aspectele nu numai cea

tehnologică ci şi cea în

management, în comunicare, în organizare, în structura relaţiilor

interpersonale etc.

principalul atu al firmelor mici dar extrem de dinamice

Competitivitatea, creşterea acesteia trebuie să aibă la bază armonizarea,

realizarea

unui echilibru, între parametrii care contribuie la realizarea acesteia, pentru

că ori de câte

ori se încearcă maximizarea sau minimizarea (adică extremizarea) unui

parametru pentru

a obţine un anumit rezultat ca de exemplu maximizarea profitului,

minimizarea

costurilor se constată că intervine o reacţie inversă împingând parametru

controlat

dincolo de anumite limite, ceea ce fac ca rezultatul să înceapă să devină

contrar celui

urmărit. Soluţia este deci nu de a extremiza parametrii ci de a obţine

rezultatele

armonizând aceşti parametrii , adică, găsind un raport armonic între ei care

să conducă la

extremizarea efectelor dorite. Ca urmare rezultă un nou concept de

competiţie armonică

acea competiţie care cuprinde un raport optim între competiţia economică

şi cea

extraeconomică iar în cadrul competiţiei economice un raport optim între

competiţia

liberă şi cea neliberă de aşa manieră încât să asigure maximizarea

bunăstării publice;

9

armonie între producţie şi consum, între muncă şi capital, între diferitele

forme de

competiţie (liberă, economică, extraeconomică etc.) în expresiile lor

matematice 3.

In concluzie competiţia armonică maximizează efectele benefice cumulate

între

cumpărător şi vânzător, între firmă şi piaţă, între economie şi societate

(mediu), între

economia naţională şi cea mondială.

Capacitatea de a identifica şi promova valoarea: este principalul

factor de

competitivitate a societăţii pe termen lung. Acesta presupune a identifica

corect şi realist

domeniile în care există premise de performanţă şi a stimula dezvoltarea

calităţii legate

de aceste domenii, de a identifica indivizi valoroşi şi a domeniilor lor de

excelenţă urmate

de canalizarea spre o educaţie şi instrucţie în consens cu înclinaţiile lor

naturale astfel

încât să se armonizare interesele lor cu cele ale societăţii.

In concluzie, competitivitatea unei societăţi este dată de proporţia în care

aceasta

reuşeşte să-şi exploateze zestrea de valoare umană cu care este dotată în

mod natural.

Aceasta are două componente majore: educaţia şi instrucţia în masă şi

canalizarea

predispoziţiilor, crearea condiţiilor ca individul să se manifeste în domeniul

respectiv.

3 Dan Voiculescu, op. cit, p. 59

10

Competitivitatea în turism

Este definită ca fiind „capacitatea de a face faţă unei concurenţe într-

o manieră eficace şi rentabilă pe piaţa turistică.” In urmatorul studiu de caz

este prezentata situatia Romaniei raportata la nivelul competitivitatii

internationale in acest domeniu.

Romania se claseaza intre Azerbaidjan si El Salvador la capitolul turism

Romania ocupa pozitia 76 din 124, in primul clasament mondial al turismului si calatoriilor, cu

o nota de 3,91 din sapte, intre Azerbaidjan si El Salvador, potrivit primului top, realizat de

World Economic Forum, care masoara potentialul de dezvoltare a turismului in diferite tari.

Indicele calculat de World Economic Forum (WEF) ia in calcul 13 categorii. Romania are

avantaje competitive in doar sase categorii, insa toate cele 13 componente ale indicelui cuprind

dezavantaje competitive ale turismului romanesc.

Cei 13 piloni ai indicelui de tara au fost calculati folosind date din rapoartele anterioare ale

unor institutii internationale si printr-un sondaj realizat de Forum. Respondentii sondajului sunt

jucatori din piata de profil a tuturor tarilor incluse in top.

Romania sta cel mai bine la capitolul resurse naturale si culturale, unde ocupa pozitia 46

din 124 de tari evaluate, cu un scor de 4,64. Acest indice a tinut cont de influenta dioxidului de

carbon si de numarul rezervatiilor nationale si a locurilor protejate de UNESCO.

Reglementarile si normele din turism au adus Romaniei locul 67 in lume si nota 4,61. Acest

pilon al indicelui ia in calcul cerintele de viza pentru scopuri turistice si deschiderea respectivei

tari pentru acorduri bilaterale de servicii de transport aerian. Infrastructura din sectoarele

turism si IT&C au primit note de 3,55 - locul 50 in lume, respectiv 2,85 - pozitia 56 in topul

Forumului. WEF a tinut cont, in privinta infrastructurii turismului, de numarul camerelor

hoteliere la 100 de locuitori, prezenta companiilor de inchiriat automobile si numarul ATM-

urilor pentru cardurile de credit Visa. In IT&C, Forumul a evaluat numarul utilizatorilor de

11

internet si a liniilor telefonice.

Resursele umane ale Romaniei in domeniul turismului sunt pe locul 76 in lume si au o

nota de 4,96. Evaluarea resurselor umane a luat in calcul procentul populatiei cu educatie

primara, secundara, prezenta si intampinarea unor boli precum HIV sau tuberculoza si speranta

de viata.

La capitolul siguranta si securitate, Romania se claseaza pe locul 72 in lume, cu scorul de 4,26.

Regulamentul de mediu este domeniul in care Romania se situeaza cel mai prost, locul 101 in

lume, cu nota 3,31.

Sanatatea si igiena din turismul romanesc sunt pe locul 99 in lume si au un scor de 4,26.

Aceasta componenta a indicelui tine cont de accesul la conditii sanitare bune, la apa potabila si

de numarul de medici la 1.000 de locuitori.

Promovarea turismului romanesc a primit o nota de 3,45 si se claseaza pe locul 82 in

lume. World Economic Forum a luat in calcul, pentru acest pilon al indicelui, ponderea in

produsul intern brut cheltuielilor guvernamentale pentru turism si calatorii. Pentru promovarea

turismului, institutia a mai tinut cont de prezenta respectivei tari la cele mai importante targuri

internationale de turism.

Infrastructurile de transport aerian si terestru au note de 2,38 - locul 93 in lume, respectiv 3,01

- pozitia 77 in clasament. In domeniul aerian, WEF a luat in calcul numarul plecarilor de

avioane la 1.000 de locuitori, densitatea aeroporturilor si numarul operatorilor aeriene cu

prezenta in respectiva tara.

In privinta competitivitatii tarifelor din turismul romanesc, Romania se claseaza pe 87, cu

scorul de 4,19. Competitivitatea tarifelor in lume a fost calculata de Forum in functie de taxele

aeriene, paritatea puterii de cumparare si pretul combustibililor.

Romania ocupa locul 95 in lume in functie de volumul cheltuit de vizitatorii straini pe servicii

turistice din tara, cu o nota de 4,43.

"Indicele nu este un concurs de frumusete sau o apreciere a atractivitatii unei tari", a

declarat economistul World Economic Forum, Jennifer Blanke. "Din contra, indicele masoara

factorii care fac atractiva dezvoltarea industriei turismului si calatoriilor in tari

individuale".Primele trei pozitii sunt ocupate de Elvetia, Austria si Germania, in timp ce

Angola, Burundi si Chad se claseaza pe locurile 122, 123, respectiv 124.

In urma acestui studiu putem dezvolta ideea de competitivitate astfel:

12

In primul rând trebuie evidenţiat faptul că, multitudinea componentelor

care

participă la conceperea şi comercializarea unui produs turistic au făcut ca

realizarea

competitivităţii acestuia să fie un proces complex la asigurarea căruia să

contribuie: atât

competitivitatea destinaţiei/staţiunii turistice cât şi cea realizată la nivelul

fiecărui tip de

întreprindere turistică: prestator direct de servicii turistice: de transport,

cazare,

alimentaţie, agrement, tratament sau intermediar: tour-operator, agenţie

de turism ş.a. La aceasta se adaugă faptul că, din punctul de vedere al

turistului, produsul acoperă experienţa completă de la plecarea de acasă şi

până la întoarcere.131 fiind suficient să se manifeste deficienţe la nivelul

unei singure componente pentru ca nivelul global al competitivităţii să fie

afectat. Totodată trebuie evidenţiat faptul că de cele mai multe ori o

destinaţie turistică se suprapune sau se află în apropierea unei comunităţi

locale: oraş sau aşezare rurală a cărei viaţă economică, socială, culturală

influenţează într-o măsură mai mare sau mai mică activitatea turistică, fiind

la rândul său influenţată de acesta. Toate aceste aspecte evidenţiază

numărul mare de determinanţi care influenţează competitivitatea

produsului turistic De aceea se poate aprecia că este mai dificil de asigurat/

dificultăţi în realizarea/asigurarea acesteia decât în cadrul altor categorii de

produse sau servicii. Ca urmare, din considerente teoretice, abordarea

problematicii competitivităţii destinaţiei turistice şi a întreprinderii turistice

se va face distinct deşi între cele două există o interdependenţă şi

intercondiţionare reciprocă. o destinaţie turistică nu poate fi competitivă în

absenţa unor întreprinderi turistice competitive, în timp ce o întreprindere

turistică nu poate fi competitivă într-o destinaţie turistică neatractivă 4.

4 Felicia Stăncioiu, Marketing turistic., Editura SITECH, 2003, p 104.

13

Competitivitatea întreprinderilor turistice

Evoluţiile manifestate pe plan mondial atât în ceea ce priveşte

creşterea nivelului de trai, a standardului de viaţă precum şi „maturizarea

turiştilor” au determinat mutaţii în structura cererii turiştilor care au

început să solicite produselor turistice din ce în ce mai sofisticate, au

devenit mai exigenţi în privinţa termenilor de calitate şi autenticitate a

ofertei. Calitatea serviciilor turistice oferite de fiecare prestator în parte,

este rezultatul îmbinării a două componente: una cantitativă, cu caracter

preponderent material, reprezentată de echipamentele şi dotările

existente, alimentele, decorul, metodele de lucru şi una calitativă,

comportamentală134. In ceea ce priveşte componenta materială aceasta

îşi pune amprenta asupra calităţiiserviciilor turistice prin cerinţele de

confort, funcţionalitate, estetice, şi ergonomice pe care

echipamentele diferitelor unităţi prestatoare le întrunesc. In acelaşi timp un

alt element important îl reprezintă dimensionarea şi organizarea

diferitelor categorii de spaţii care pe lângă cerinţele evidenţiate mai

sus trebuie să vizeze şi o serie de aspecte legate de asigurarea flexibilităţii

ofertei, adică să care să asigure, în perioadele de extrasezon, conceperea

unei oferte complementare ca de ex. organizarea de congrese şi conferinţe

ş.a. Ca urmare, asigurarea competitivităţii produselor şi serviciilor turistice

trebuie să aibă la bază managementul calităţii, acesta fiind o modalitate

de a asigura competitivitatea şi implicit credibilitatea firmei pe piaţă.

Obiectivul esenţial al managementului calităţii este realizarea în condiţii de

eficienţă şi eficacitate la nivel maxim numai a acelor produse care: satisfac

integral cerinţele clientului, sunt conforme cu cerinţele societăţii, sunt

conforme cu standardele şi specificaţiile aplicate, iau în considerare toate

aspectele privind protecţia consumatorului şi a mediului, sunt oferite

clientului la preţul şi termenul convenit cu aceştia.

14

Competitivitatea produselor turistice

Asigurarea competitivităţii produselor turistice reprezintă

chintesenţa procesului de realizare a competitivităţii în turism.

Aceasta este atât rezultanta competitivităţii prestatorilor direcţi implicaţi în

producerea serviciilor turistice incluse în pachet, cât şi a celorlalţi

determinanţi care-şi pun amprenta asupra competitivităţii destinaţiei

turistice. In acest sens, specialiştii în marketing au definit conceptul de

„univers al produsului” care sintetizează foarte bine aceste influenţe.

Astfel, universul produsului turistic este reprezentat de ansamblul

percepţiilor pe care turistul le are în legătură cu produsul: imagini vizuale:

culori, ambianţă, mediul geografic şi fizic, atmosfera, mirosurile senzaţiile

muzicale, relaţiile interumane (cu personalul, ceilalţi turişti,populaţia),

nivelul de confort etc.5. Un produs/serviciu este competitiv atunci când

are capacitatea de a se impune pe o anumită piaţă, de a se vinde în

cantităţi mari, comparabile, eventual cu cele ale produselor sau serviciilor

similare realizate şi vândute de concurenţi1 . Ca urmare, conceperea

produsului turistic nu se rezumă numai la combinarea în variante multiple a

celor două categorii de elemente: resurse şi servicii turistice ci presupune

un anumit concept despre produs. Punctul de plecare în definirea

conceptului de produs trebuie să fie o foarte bună cunoaştere a

segmentului de clientelă vizat sub aspectul: motivaţiilor, aşteptărilor,

nevoilor ce trebuie satisfăcute, preferinţelor, posibilităţilor materiale ş.a.).

In acelaşi timp, este necesară selecţia şi includerea în produs a acelor

elemente care răspund cel mai bine cererii, asigură unitatea/omogenitatea

produsului şi reuşesc să-l diferenţieze în raport cu produsele concurenţei.

5 C. Ambiehl, C. Aujaleu, G. Galienne, op. cit.p.18

15

Bibliografie:

1. Dan Voiculescu, Competiţie şi competitivitate, Editura Economică, Bucureşti, 2001

2. *** - Dictionarul Enciclopedic, vol.I (A-C) , Editura Enciclopedica, 1993

3. Ph Kotler, Marketingul locurilor, Editura Teora Bucureşti, 2001

4. Felicia Stăncioiu, Marketing turistic., Editura Sitech, 2003

5. Popescu -Bogdanesti, C. – Resursele de competitivitate ale intreprinderii, Editura Expert, Bucuresti, 2000

6. Vasile Isaic, Maniu Ruxandra; Mitran Daniela, Stan Emil -Strategii si structuri industriale competitive", Editura All Educational

7. D. A. Stănciulescu, A. Cristea, M. Acatrinei, M. Râjniţă, Tehnologie hotelieră - FrontOffice, Gema Print Bucureşti, 2002

8. www.baniinostri.ro

9. www.bussinesmagazin.ro

10. www.bloombiz.ro

11. www.saptamanafinanciara.ro

12. www.ziarulfinanciar.ro

16

17