84
FACULTATEA DE DREPT BUCURESTI PROGRAMUL DE STUDII: DREPT ZI LUCRARE DE LICENŢĂ Conf. Univ.Dr. Ciobanu Viorel Student Popa Mihaela Cristina Bucuresti 2011 1

Competenta generala a instantelor judecatoresti

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Competenta generala a instantelor judecatoresti

Citation preview

Page 1: Competenta generala a instantelor judecatoresti

FACULTATEA DE DREPT BUCURESTI

PROGRAMUL DE STUDII: DREPT ZI

LUCRARE DE LICENŢĂ

Conf. Univ.Dr. Ciobanu Viorel

Student Popa Mihaela Cristina

Bucuresti

2011

1

Page 2: Competenta generala a instantelor judecatoresti

2

Page 3: Competenta generala a instantelor judecatoresti

CUPRINS

Introducere...........................................................................................................................7

Capitolul 1. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti şi a altor organe cu activitate jurisdicţională.

SECŢIUNEA 1.1.1.Noţiunea de competenţă...........................................................................................91.2.Normele de competenţă în materie civilă..............................................................101.3. Competenţa generala a instanţelor judecătoreşti...................................................13

.SECŢIUNEA 2.

2.1.Competenţa altor organe cu activitate jurisdicţională şi atribuţiile instanţelor judecătoreşti privind atribuţiile acestor organeI.Organele financiare cu atribuţii jurisdicţionale.........................................................14

A. Delimitarea între instanţele judecătoreşti şi competenţa organelor administrative.....................................................................................................................14B. Instanţele Curţii de Conturi...........................................................................................16C. Delimitarea între competenţa generală a instanţelor judecătoreşti şi competenţa în materie de invenţii şi mărci................................................................................................17D. În materie contravenţională...........................................................................................20E.Competenţa organelor arbitrale......................................................................................22F.Competenţa în procesesle funciare.................................................................................25G.Competenţa în materia taxelor şi impozitelor................................................................27H.Competenţa în materia controlului de constituţionalitate..............................................27I.Competenţa în materia electorală....................................................................................29J.Serviciile de stare civilă ale consiliilor localeInregistrarea şi modificarea actelor de stare civilă............................................................31K.Competenţa.. în materia contenciosului administrativ...................................................32L.Ocrotirea minorilor.........................................................................................................35M.Competenţa în materia succesorală...............................................................................37N. Competenţa în materia litigiilor de muncă....................................................................39O. În materia pensiilor de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială..............................40P.În materie notarială.........................................................................................................41

Capitolul 2. Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti

1. Competenţa materială a judecătoriei .......................................................................432.Competenţa materială a tribunalelor.........................................................................453.Competenţa materială a curţii de apel.......................................................................494.Competenţa materială a ICCJ...................................................................................51

3

Page 4: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Capitolul 3..Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti..................................43a.Competenţa de drept comun....................................................................................55b.Competenţa teritorială alternativă sau facultativă...................................................57c.Competenţa exclusivă sau excepţională..................................................................58

Capitolul 4.Întinderea competenţei instanţei sesizate.1.Prorogarea de competenţă.......................................................................................60a.Prorogarea legală.....................................................................................................60b.Prorogarea judecătorească.......................................................................................62c.Prorogarea convenţională........................................................................................622. Incidente procedurale cu privire la instanţa sesizată..............................................642.1. Excepţia de necompetenţă...................................................................................642.2. Conflictele de competenţă...................................................................................66

Capitolul 5.Aspecte de practică judiciară...................................................................69

Bibliografie..................................................................................................................86

4

Page 5: Competenta generala a instantelor judecatoresti

LISTA DE ABREVIERI

Titluri de periodice

Dr. Revista Dreptul

M. Of. Monitorul Oficial al României

R.R.D. Revista Română de Drept

Referiri la denumiri de acte normative, instanţe, hotărâri judecătoreşti

alin. Alineat

c. Complet

C.E.D.O. Curtea Europeană a Drepturilor Omului

C.proc.pen. Codul de procedură penală

C.proc.civ. Codul de procedură civilă

C.Civ Codul civil

C.Fam Codul familiei

C. S. J., s. p. Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală

C. Apel Curtea de Apel

dec. civ. decizie civilă

I.C.C.J., s.p. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală

I.C.C.J., s.u. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite

J. Judecătorie

T. Tribunal

T. mun. Bucureşti Tribunalul municipiului Bucureşti

5

Page 6: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Introducere

Apărut ca o necesitate, pe o anumită treaptă a evoluţiei istorice, statul, care „nu-şi poate

realiza funcţia sa socială decât prin intermendiul dreptului”1are, pe lângă funcţia legislativă şi

executivă, o funcţie jurisdicţională „ încredinţată unor organe proprii a căror misiune este de a

soluţiona, prin hotărâri susceptibile de execuţiune silită, toate conflictele de drept şi toate

problemele care-i sunt supuse de cei interesaţi”2

Conflictele de natură civilă pot fi depăşite pe cale amiabilă, în cadrul aşa-ziselor

modalităţi nejurisdicţionale,3 de soluţionare a diferendelor ce apar, şi „în care compromisul este

conştientizat , formulat sau în care intervine o terţă persoană pentru a realiza concilierea”4.

Pentru a-şi îndeplini un rol, procesul civil nu se poate desfăşura oricum, haotic. De

aceea, în timp, au fost create şi perfecţionate instrumentele cu ajutorul cărora să se poată asigura,

în sensul cel mai larg, apărarea.Ele au fost stocate în Coduri, sau în legi speciale şi, devenite

procedură, constituie „ totalitatea formelor pe care cetăţenii trebuie să le urmeze, pentru a obţine

dreptatea, iar tribunalele spre a o da”5.

Termenul de procedură provine din latinescul procedure care înseamnă a avansa, a

merge înainte.Putem vorbi de procedură civilă atunci când problema dedusă judecăţii este una

civilă.

Noţiunea de „ judecată civilă „ este privită în sensul larg, aspect care rezultă din art.721

C.Proc.Civ., potrivit căruia dispoziţiile de procedură civilă alcătuiesc procedura de drept comun

în materie civilă şi comercială; ele se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în

care acestea nu cuprind dispoziţiile potrivnice.

1 M.Luburici, Teoria generală a dreptului, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti 1994,p.1342 E.Heroveanu, Principiile procedurei judiciare, Institutul de Arte Grafice „Lupa” N.Stroilă, 1932 Vol.I, p. 263 I.Deleanu, Medierea în procesul civil, Dreptul nr. 10 / 2006, p. 68-86; I.Deleanu, Tratat de procedură civilă,

vol.I,Ed.2,Ed.C.H.Back, 2007,p.613-6374 V.M.Ciobanu, Tratat tzeoretic şi practic de procedură civilă., Teoria generală, vol.I, Ed.Naţional, Bucureşti

1996, p.95 Garsonnet, Traite theorique et pratique de procedure civile,II,Ed.II, p. 158 apud E.Dan., Codul de procedură

civilă adnotat, Ed.Librăriei SOCEC & Comp., Societate anonimă, p. XVII.

6

Page 7: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Normele de competenţă6 oferă un răspuns la întrebarea „ cine judecă?”.

Aceste norme au ca obiect o delimitare a atribuţiilor instanţelor judecătoreşti de atribuţiile

recunoscute altor organe de jurisdicţie ori cu activitate jurisdicţională( competnţa generală),

precum şi o repartizare a pricinilor între instnţe de grad diferit ( competenţa materială), ori o

repartizare între instanţele de acelaşi grad ( competenţa teritorială).

Sediul principal al normelor de competnţă este Cartea I a Codului de procedură civilă.

Normele de competenţă pot fi întâlnite şi în legi speciale, cum ar fi de exemplu:

• “Competenţa pentru a investi cambia cu formulă executorie, este judecătoria”- art. 61

alin.3 din Legea nr.58/ 1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, astfel cum a fost

modificată prin Ordonanţa Guvernului, nr. 11 / 1993, aprobată prin Legea nr. 83 / 1994;

• “ actul constitutive şi statutul casei de ajutor reciproc a salariaţilor se depun, împreună cu

cererea pentru dobândirea personalităţii juridice, la judecătoria în a cărei rază teritorială

acesta îşi are sediul” – art.2 alin.2 din Legea nr. 122 / 1996, privind regimul juridic al

caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora;

• Două sau mai mulote asociaţii sau fundaţii se pot constitui în federaţie.

Cererea de înscriere se soluţionează de tribunal în circumscripţia căruia, federaţia urmează

să-şi aibă sediul-art.35 alin. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului 26 / 2000, cu privire la asociaţii

şi fundaţii, aprobată prin Legea 246 / 2005.

Capitolul 1. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti

şi a altor organe cu activitate jurisdicţională.

6 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.12

7

Page 8: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Secţiunea 1.

1.1.Noţiunea de competenţă.

În limbajul comun termenul de competenţă7 este definit ca fiind capacitatea unei persoane de

a se pronunţa asupra unui lucru, pe temeiul cunoaşterii adânci a problemei în discuţie8dar şi ca

fiind capacitatea unei autorităţi de a exercita anumite atribuţii9 care îi definesc competenţa.

În limbajul juridic prezintă interes cea de-a doua accepţiune a termenului, cu precizarea că

trebuie să distingem după obiectul de studiu al ramurii de drept în discuţie, dar şi după cum ne

raportăm la o autoritate sau la o persoană având atribuţii specifice într-o anume materie10.

În dreptul procesual civil competenţa este definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege a

unei instanţe judecătoreşti (ori a unui alt organ de jurisdicţie ori cu activitate jurisdicţională) de a

judeca un anumit litigiu (pricină)11.Raportând această definiţie (deja clasică) la cea

conferită termenului de competenţă în limbajul uzual, se poate afirma că în loc de „capacitate”,

vorbim despre aptitudine iar în loc de „autoritate”, în general, ne raportăm la instanţa de judecată

ale cărei atribuţii constau tocmai în judecarea (capacitatea, puterea de a judeca) litigiilor deduse

înfaţa sa prin introducerea cererii de chemare în judecată.Dată fiind existenţa unor autorităţi cu

activitate jurisdicţională şi a altor organe de jurisdicţie, trebuie să extindem definiţia

competenţei şi la aceste structuri alături de instanţele de judecată, structuri care au de asemenea

7 Minodora Condoiu, Drept procesual civil, Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mânie, Bucureşti 2007,p.

112

8 DEX, Editura Academiei RSR , Bucureşti 1975, p.177

9 Ibidem

10 V.S.Ghimpu, Gh.Breboi,Gh.Mohanu, A.Popescu, I.Urs, Dicţionar juridic, Ed. Albatros , Bucureţti 1985,p.

96

11 I.Stoenescu, S.Zilberstein, Dpret procesual civil.Teoria generală. Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

1977,p.134 Această definiţie s-a impus în doctrină în detrimentul celei care definea noţiunea sub aspectul

pricinilor supuse judecăţii

V.G.Porumb, Drept procesual civil român, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureţti 1966, p.68

8

Page 9: Competenta generala a instantelor judecatoresti

aptitudinea (capacitatea, puterea) de a se pronunţa asupra chestiunilor prevăzute în legile

speciale, altele decât cele date prin lege instanţelor de judecată.

Pe de altă parte instanţele de judecată sunt structurate într-o ierarhie având grade diferite –

aşa-numita competenţă „pe verticală”, iar cele de acelaşi grad dispuse pe o anumită rază

teritorială, – aşa-numita competenţă „pe orizontală”.

Pe baza acestor considerente12 rezultă că trebuie să distingem între competenţa autorităţii

judecătoreşti faţă de competenţa celorlalte organe jurisdicţionale ori cu activitate jurisdicţională,

pentru ca apoi să stabilim atribuţiile ce delimitează competenţa fiecărei instanţe, atât „pe

verticală”,cât şi „pe orizontală”.

Numai în urma unei astfel de analize se poate afirma că o cerere de chemare în judecată

având ca obiect un raport juridic de drept material, de natură litigioasă, trebuie înaintată instanţei

pe care legea, prin normele de competenţă, o împuterniceşte13 a o judeca.

1.2. Normele de competenţă în materie civilă.Clasificarea competenţei.

După cum este deja cunoscut, normele de procedură sunt clasificate după obiect în:

• norme de organizare judecătorească,

• norme de competenţă şi

• norme de procedură propriu-zisă14 .

Normele de competenţă la rândul lor15 au ca obiect reglementarea atribuţiilor instanţelor

judecătoreşti16. De vreme ce trebuie să distingem între instanţele judecătoreşti şi alte organe

jurisdicţionale sau cu activitate jurisdicţională, un prim criteriu de clasificare a normelor de

12 Minodora Condoiu, Drept procesual civil, Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mânie, Bucureşti 2007,p.

11313 Pentru că puterea şi competenţa sunt unul şi acelaşi lucru, V.E.Herovanu, Principiile procedurii judiciare,

Vol.I Bucureşti, 1932, p.315-31914 V.M.Ciobanu,Tratat teoretic şi practic de procedură civilă,Teoria generală,Vol.I. Ed.Naţional 1996, p.16815 Minodora Condoiu, Drept procesual civil, Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mânie, Bucureşti 2007,p.

11316 Ion Deleanu, Tratat de procedură civilă, Vol.I.,Ed.Servo-Sat, Arad, 2001, p.211

9

Page 10: Competenta generala a instantelor judecatoresti

competenţă priveşte tocmai autoritatea la care facem referire. Astfel, distingem între norme de

competenţă generală şi norme de competenţă jurisdicţională17.

Aşadar,aceasta din urmă vor reglementa atribuţiile sistemului judiciar în ceea ce priveşte

aptitudinea sa legală de a soluţiona raporturile litigioase deduse judecăţii.La rândul lor, normele

de competenţă jurisdicţională se subclasifică în norme de competenţă materială şi norme de

competenţă teritorială,după cum obiectul de reglementare se raportează la instanţe de grad

diferit (de la judecătorie până la instanţa supremă), respectiv, la instanţede acelaşi grad, dispuse

în teritoriu.

În legătură cu normele de competenţă materială trebuie să distingem şi după cum se

referă la instanţa de drept comun ori la instanţe specializate18. Normele de competenţă materială

stabilesc atribuţiile jurisdicţionale pentru fiecare categorie de instanţe, aşa încât vor determina

competenţa materială funcţională a acestora.

Dar există şi altă categorie de norme de competenţă materială care stabilesc atribuţiile

instanţelor de a judeca în funcţie de obiectul, valoarea sau natura litigiului, situaţie în care se

determină competenţa materială procesuală19.1

Normele de competenţă teritorială se subclasifică în norme cere rglementează

competenţa teritorialăde drept comun, competenţa teritorială alternativă(facultativă) şi

competenţa teritorială exclusivă (excepţională).

Criteriul de departajare îl face instanţa la care se introduce cererea, după cum este cea de

drept comun din punct de vedere teritorial şi reclamantul are facultatea de a alege între mai

multe instanţe deopotrivă competente şi respectiv după cum cererea trebuie obligatoriu introdusă

la o anumită instanţă.

După cum se aplică sau nu, în toate cazurile şi în orice materie şi normele de competenţă

se diferenţiază în norme generale – ce constituie dreptul comunşi îşi are sediul materiei în Cartea

I a Codului de procedur ă civilă, art. 1 – 40¹ – şi norme speciale, care reglementeazăîn mod

expres o anumită materie şi îşi au sediul în legi speciale.

17 V.M.Ciobanu, Vol.I.,op.cit., p.37118 Art.2 alin.2 din Legea 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial

nr.827/13.09.2005, care stabileşte următoarele instanţe judecătoreşti: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

b) Curţi de apel; c) Tribunale; d) Tribunale specializate; e)Instnţe militare; f) Judecătorii.19 V.M.Ciobanu, Vol.I.,op.cit., p.371

10

Page 11: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Această clasificare a normelor de competenţă determină clasificarea competenţei civile

în cea de drept comun şi cea specială.

Şi în ce priveşte competenţa se aplică principiile de bază în materia normelor speciale şi

generale20,şi anume: specialia generalibus ogant, generalia specialibus non derogant iar în

tăcerea normei speciale vine în completare norma generală, dar şi aici norma specială este de

strictă interpretare şi aplicare.

După caracterul conduitei procesurale, pe care o impun, normelede competenţă

se împart în norme imperative şi norme dispozitive.Şi în această materie, conduita impusă de

norma imperativă este obligatorie, sub sancţiune, iar norma dispozitivă instituie facultatea părţii

de a putea să deroge de la conduita prescrisă.

Din acest punct de vedere trebuie reţinut că toate normele de competenţă sunt imperative

cu excepţia celor care reglementează competenţa teritorială care sunt dispozitive, mai puţin cele

de competenţă teritorială exclusivă, care sunt de asemenea imperative.Din caracterul normelor

rezultă un alt criteriu de a clasifica competenţa în absolută şi relativă.

Competenţa absolută este instituită prin norme imperative şi priveşte competenţa

generală şi jurisdicţională cu excepţia celei teritoriale care, fiind reglementată de norme legale

dispozitive, este competenţă relativă; desigur competenţa teritorială21 exclusivă fiind exceptată

ca absolută.

1. 3. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti.

20 Minodora Condoiu, Drept procesual civil, Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mânie, Bucureşti 2007,p.

11421 Teodor Bodoaşcă, Competenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă, Ed.All Back, Bucureşti 2002, p.

5-21

11

Page 12: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Prin competenţă generală22 se desemnează acea instituţie procesuală prin intermediul căreia

se delimitează activitatea instanţelor judecătoreşti de atribuţiile altor autorităţi, statale şi

nestatale, cu atribuţii jurisdicţionale23.

Într-o altă exprimare şi ţinând cont de noutăţile legislative în materie, se poate spune că prin

intermediul instituţiei competenţei generale se diferenţiază atribuţiile de competenţă între

sistemul judiciar şi celelalte autorităţi extrajudiciare dar cu atribuţii jurisdicţionale.

În Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, se statuează încă din art. 1,

a cărei normă are valoare de principiu în organizarea judiciară, că puterea judecătorească se

exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de

lege; instanţe care, reiterăm, sunt stabilite în art. 2 alin (2) din acelaşi act normativ. De altfel,

dispoziţia Legea nr. 304/2004 este în consonanţă cu art. 1 din Legea nr. 56/1993 24,care prevedea

că„justiţia în România se realizează prin Curtea Supremăde Justiţie25 şi prin celelalte

instanţe judecătoreşti, în conformitate cu principiile şi dispoziţiile prevăzute în Constituţie şi în

legile ţării”.

Dispoziţiile art. 2 alin 2 din Legea nr. 304/2004 reiterează de fapt principiul constituţional

care stabileşte structura organizatorică a puterii judecătoreşti şi care este statuat în art. 126 din

Constituţia României26, dispunând că: „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţieşi prin

celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”.

22 Minodora Condoiu, Drept procesual civil, Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mânie, Bucureşti 2007,p.

112-12023 Ioan Leş, Tratat de drept procesual civil, Ed. All Back, Bucureşti 2001,p.166

24 Art.1 din Legea nr.56 / 1993, a fost abrogat prin Legea 304 /2004; prezintă relevanţă identitatea de conţinut

între norma în vigoare şi cea abrogată în ceea ce priveşte structura sistemului judiciar.

25 Potrivit art.126 din Constituţia României, revizuită prin Legea 429 / 2003, denumirea Curţii Supreme de

Justiţie, este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

26 Constituţia României revizuită, prin Legea 429 / 2003, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 767 /

31.10.2003

12

Page 13: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Pe de altă parte competenţa organelor judiciare27 şi procedura judiciară sunt stabilite de lege

(art. 3 din Legea nr. 304/2004 republicată).Aceste dispoziţii trebuie coroborate cu principiul

constituţional al liberului acces la justiie, consacrat în art. 21 din Constituţie28.

Fără a se considera că principiul constituţional prevăzut în art. 21 este încălcat, trebuie să

menţionăm că atunci când o instanţă judecătorească a fost sesizată cu o pricină care este de

competenţa unei jurisdicţii din afara sistemului instanţelor judecătoreşti ea nu poate soluţiona

acea pricină, întrucât s-ar încălca competenţa generală, iar hotărârea pe care o va pronunţa va fi

lovită de nulitate absolută29.

SECŢIUNEA 2.

2.1.Competenţa altor organe cu activitate jurisdicţională şi atribuţiile

instanţelor judecătoreşti privind atribuţiile acestor organe

I.Organele financiare cu atribuţii jurisdicţionale30

A. Delimitarea între instanţele judecătoreşti şi competenţa organelor administrative31.

27 Minodora Condoiu, Drept procesual civil, Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mânie, Bucureşti 2007,p.

112-120

28 Cap. 2 din Legea 304 / 2004, republicată, cuprinde în art. 6-9, dispoziţii privind accesul la justiţie.

29 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.175-17630 Ioan Apostu, Competenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă. Ed.Naţional, Bucureşti 1997, p.3831 V.M.Ciobanu, Tratat de procedură civilă, Editura Naţional, Bucureşti, 1999,p.381-397

I.Santai, Competenţa instanţelor judecătoreşti referitoare la încălcarea legii cu activitatea autorităţilor

administraţiei publice , în Revista Dreptul, nr. 8/1995, p.23-31

C.S.J., secţia Contencios –administrativ, Decizia nr. 277/1992,în Revista Dreptul, nr.7/1993, p.78

13

Page 14: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul

administrativ32 ” Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un

interese legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, sau prin

nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios

administrativ, competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a

interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.Interesul legitim poate fi atât privat

cât şi public”.

În înţelesul legii, potrivit prevederilor art. 2.alin.1, lit.a), prin persoană vătămată se

înţelge orice persoană fizică sau juridică ori grup de persoane fizice, titulaâre ale unor drepturi

subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative, în sensul prezentei

legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi organismele sociale care invocă vătămarea unui interes

public pin actul administrativ atacat. În înţelesul legii, prin contenciosul administrativ, înseamnă

activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit

legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz a unui act adminsitartiv, în sensul prezentei legi,

fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat dea rezolva o cerere

referitoare la un drept sau la un intres legitim.

Se consideră litigiu de contencios administrativ, inclusiv nesoluţionarea în termenul

legal a unei cereri, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la

înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevde alt termen.

Instanţa de contencios adminsitartiv poate fi secţia de contencios administrativ şi fiscal a

I.C.C.J., secţiile de contencios adminsitartiv şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele

administartiv-fiscale.Rezultă că judecătoriile nu au competenţă în materia contenciosului

adminsitartiv.

În art. 5 alin.1 şi 2 din Legae nr.554/2004, se tabileşte că instanţele judecătoreşti nu sunt

competente să controleze următoarele categorii de acte:

a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu

Parlamentul;

32 Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost publicată în M.Of.patrea I.nr

557/23.06.2004.

14

Page 15: Competenta generala a instantelor judecatoresti

b) actele d comandament cu caracter militar;

c) actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege

organică, o altă procedură judiciară.

Actele administrative emise prin aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al

celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pntru

restabilirea ordinii publice, precum şi păentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale,

epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces deputere.

Toate aceste cereri, exced competenţă generală a instanţelor( nu pot fi soluţionate de

instanţe) acestea vor fi soluţionate prin depunerea unei plângeri, la organele care le-au emis

eventual cu cale de atac, dacă prevede legea.

Potrivit art. 20 din lege, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată curecurs, în

termen de 15 zile de la pronunţare, ori de la comunicare.

Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă.

Art.28 din lege, prevede că dispoziţţile acesteia se completează cu prevederile C.Proc.civ., în

măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoriatate dintre autorităţile

publice pe de o parte şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă

parte, precum şi cu procedura reglementată de lege.

Compatibilitatea aplicării unor norme ale C.Proc.Civ se stabileşte de instanţă, cu prilejul

soluţionării excepţiilor33.

B. Instanţele Curţii de Conturi

Potrivit art. 139 alin. 1 din Constituţie, Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului

de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului

public, exercitând în condiţiile legii şi atribuţiuni jurisdicţionale.

Dacă în trecut Curtea de Conturi soluţiona o serie de litigii comerciale34, potrivit O.U.G.33 Florea Măgurenu-Drept procedură civilă,Ediţia a X-a, Ed.Universul juridic,Bucureşti 2008,p.210

34 O.U.G. nr. 43 din 14 iunie 2006 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi (declarată

neconstituţională prin Decizia C.C. nr.544/2006) a modificat Legea nr. 94 din 8 septembrie 1992 privind

organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi

15

Page 16: Competenta generala a instantelor judecatoresti

nr. 43 din14 iunie 2006 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, rolul Curţii

deConturi este să contribuie la buna gestiune financiară a fondurilor publice şi a patrimoniului

public, să furnizeze Parlamentului şi, respectiv, autorităţilor publice deliberative ale unităţilor

administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu

principiile legalităţii, regularităţii,economicităţii, eficienţei şi eficacităţii.

Curtea de Conturi întocmeşte rapoarte prin care sesizează instanţa (tribunalul) cu

soluţionarea unor cauze financiare.

Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de

întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi asupra

modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-

teritoriale.

C. Delimitarea între competenţa generală a instanţelor judecătoreşti şi competenţa în

materie de invenţii şi mărci.

Legea nr.647199135 cu privire la invenţii, stabileşte reguli diferite pentru soluţionarea

litigiilor.

Astfel, potrivit art.48 la cererea oricărei persoane interesate36, Tribunalul Bucureşti poate

acorda o licenţă obligatorie la expirarea unui termen de patru ani de la înregistrarea cererii de

brevet sau trei ani de la eliberarea brevetului, socotindu-se teremenul care expiră cel maitârziu.

Licenţele obligatorii sunt neexclusive şi se acordă de Tribunalul Bucureşti în condiţii

determinate în ceea ce priveşte întinderea şi durata acestora, precum şi nivelul remuneraţiei

cuvenite, deţinătorului dreptului, stabilit în raport cu valoarea comercială a licenţelor acordate.

35 Legea nr.64/1991 privind brevetele de invenţie a fost republicată în baza Legii nr.20372002 în M.Of.Partea I.,

nr.752 /15.10.2002 şi modificată prin Codul Fiscal al României publicat în M.Of.Partea I., nr.927 din 23.12.2002.

H.G. nr.1585/2002, pentru aprobarea Normelor privind determinarea cotei de profit sau a venitului obţinut de

titularul unui brevet prev.la art. 73 /legea nr.64/1991, publicată în M.Of.Partea I., nr.32 din

22.01.2003.,H.G.nr.499/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.64/1991, publicată în

M.Of.Partea I., nr.348/22.05.2003., şi prin O.G., nr.190/2005, pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul

de integrare europeană, publicată în M.Of.Partea I., nr.1179/28.12.2005.36 Florea Măgurenu-Drept procedură civilă,Ediţia a X-a, Ed.Universul juridic,Bucureşti 2008,p.211

16

Page 17: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Aceste licenţe pot fi autorizate în principal pentru aprovizionarea pieţei.

Art.51 din lege dă în competenţa Tribunalului Municipiului Bucureşti posibilitatea retragerii

licenţei obligatorii, la solicitarea motivată a persoanei interesate, atunci când circumstanţele care

au condus la acordarea acesteia a încetat să mai existe, cu condiţia ca, interesele legitime ale

persoanei care a dobândit-o să fie protejate într-o manieră corespunzătoare.

Hotărârile Tribunalului bucureşti privind autorizarea utilizării unei licenţe obligatorii,

precum şi cele privind remuneraţia prevăzută înj raport cu utilizarea acesteia, pot fi atacate prin

căile de atac prevăzute de lege, în 15 zile de la comunicare.

Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile privind acordarea sau retragerea licenţei

obligatorii se comunicaă de persoana interesată la O.S.I.M.

Art.53 din aceeaşi lege, stabileşte că hotărârile O.S.I.M., pot fi contesatate la acest

oficiu, în termen de 3 luni de la comunicare.

Contestaţia se soluţionează în termen de 3 luni de la înregistrarea acesteia la O.S.I.M., de

către o comisie de reexaminare din Departamentul de apeluri din cadrul acestei instituţii în

primă instanţă, urmând ca dispoziţiile referitoare la atribuţiile Departamentului de apeluri să fie

completate cu dispoziţiile C.Proc.Civ., ori cu alte dispoziţii din norme speciale dacă prin Legea

nr.64/1991, nu se prevede altfel. Dacă contestaţia are ca obiect numai îndreptarea unor erori

materiale sau omisiuni, nu este supusă taxelor de timbru.

Persoanele interesate pot formula la O.S.I.M., cereri de revocare împotriva hotărârii de

acordare a brevetului de invenţie în termen de 6 luni de la publicarea acestuia, dacă hotărârea a

fost luată fără respectarea dispoziţiilor art.7-11 şi ale art.12,13 şi 18 din lege.

Contestaţia sau cererea de revocare va fi soluţionată în termen de 3 luni de la

înregisrtrarea acesteia la O.S.I.M. de către o comisie de reexaminare din Departamentul de la

instituţia respectivă.

Potrivit prevederilor art.56 din lege, hotărârea comisiei de reexaminare, motivată, se

comunică părţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu apel în 30 de zile d

la comunicare, iar hotărârile date în apel pot fi atacate cu recurs în condiţiile dreptului comun.

Tribunalul Bucureşti, este, de asemenea, competent cui privire la:

17

Page 18: Competenta generala a instantelor judecatoresti

a) ordonarea unor măsuri asiguratorii, cu plata de către reclamant a unei cauţiuni stabilite

de instanţă, cu aplicarea dipspoziţiilor dreptului comun, atunci când există un risc de

încălcare a drepturilor decurgând dintr-un brevet şi dacă aceastăţ încălcare riscă să

cauzeze un prejudiciu ireparabil ori dacă există un risc de distrugere a elementelor de

probă;

b) ordonarea după acordarea liberului de vamă a unor măsuri privind încetarea fptelor de

încălcare a drepturilor decurgând din brevet, săvârşită de o terţă persoană cu ocazia

introducerii în circuitul comercial a unor mărfuri imporatnte care implică o atingere a

acestor drepturi.

Instanţa37 va putea dispune ca autorul încălcării drepturilor decurgând din brevet să

informeze titularul de brevet asupra identităţii terţilor care au participat la producerea şi

distribuirea mărfurilor în cauză, precum şi asupra circuitelor de distribuţie.

De asemenea, instanţa va putea pretinde reclamantului să furnizeze orice elemente de probă

de care acesta dipune, pentru a dovedi că este titularul brevetului încălcat ori al unui breveta

cărui încălcare este inevitabilă.

Legea nr.129 / 199238, privind protecţia desenelor şi modelelor industriale stabileşte că

cererea de înregistrare a acestora este de competenţa O.S.I.M.

Hotărârile privind cererile de înregistrare a desesnulu sau a modelului industrial pot fi

contestate pe cale administrativă în scris şi motivat, la O.S.I.M., în termen de 3 luni de la

comunicare ( art.27 din Lege ).

Contestaţia urmează a fi examinată în termen de 3 luni de la înregistrarea cesteia, de către

comisia de reexaminare, din departamentul de apelurial O.S.I.M.

Hotărârea motivată39 a comisiei de reexaminare se comunică părţilor în termen de 15 zile de

la pronunţare şi poate fi atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti, Secţia contencios administrativ

în termen de 3 luni de la comunicare.

37 Florea Măgurenu-Drept procedură civilă,Ediţia a X-a, Ed.Universul juridic,Bucureşti 2008,p.21238 Legea nr.129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, a fost republicată în M.Of.Partea I.,

Nr.193/26.03.2003, şi modificată prin O.G., nr.190/2005, din 21.11.2005., pentru realizarea unor măsuri

necesare în procesul de integrare europeană publicată în M.Of.,partea I, nr.1179/28.12.200539 Florea Măgurenu-Drept procedură civilă,Ediţia a X-a, Ed.Universul juridic,Bucureşti 2008,p.212

18

Page 19: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Hotărârea Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recusr la curtea de apel Bucureşti, seţia

Contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare.

Judecarea la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea de Apel Bucureşti se face cu participarea

procurorului.

Potrivit prevederilor art. 28 alin.4 hottărârile Comisiei de reexaminare rămase definitive şi

irevocabile se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al O.S.I.M, în termen de 60

de zile de la pronunţarea hotărârii.

Hotărârile judecătoreşti se publică în Buletinul oficial, de proprietate industrială în termen de

60 de zile de la data comunicării acestora către O.S.I.M.

D. În materie contravenţională.

Ordonaţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor40, reprezintă

legea cadru în materie contravenţională.

Potrivit acestei ordonaţe41, în toate cazurile, plângerile împotriva actelor de constatare a

contravenţiei şi de aplicare a amenzii, sunt de competenţa judecătoriei.

La soluţionarea plângerii se citează şi organul care aplica sancţiunea. Pot fi citate şiu alte

organe, dacă acestea pot contribui la soluţionarea justă a cauzei.

Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea este definitivă şi executorie.

Potrivit prevederilor art.31 alin.1 din Ordonanţă, împotriva procesului verbal de

constatatre a constravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere întermen de 15 zile

de la data înmânării sau comunicării acestuia.

40 O.G.nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor a fost publicată în M.Of.Partea i nr.410 din

25.07.2001., a fost aprobată completată şi modificată prin Legea nr.18072002, publicată în M.Of.Partea I., nr.268

din 22.04.20002 şi modificată de mai multe ori, mai recent prin Legea nr.52672004, din.25.11.2004, pentru

modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată

în M.Of., Partea I., nr.1149/06.12.2004. şi prin Ordonanţă nr.8/2006 din 19.01.2006, pentru completarea O.G.

nr.2/2001, privind regimuzl juridic al contravenţiilor, publicată în M.Of.Partea i.,m Nr.78 din 27.01.2006.41 Florea Măgurenu-Drept procedură civilă,Ediţia a X-a, Ed.Universul juridic,Bucureşti 2008,p.213

19

Page 20: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Prin modificări aduse mai recent, partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce

priveşte despăgubirea, iar cel căriua ăi aparţin bunurile confiscate, altul decât contraveninetul ,

numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.

Plângerea însoţită de copia de pe procesul verbal deconstatare a contravenţiei se depune

la organul din care face parte agentul constatator,. Acesta fiind obligat să o primească şi să

înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens.

Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei

circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Plângerea suspendă executarea.

Plângerea părţii vătămate şi a celui căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât

contravenientul, uspendă executarea numai în ceea ce priveşte despăgubirea sau după cazmăsura

confiscării.

Termenule judecată stabilit de judecătorie nu poate depăşi 30 de zile, judecata urmând să

se facă cu citarea contravenientului sau după caz a persoanei care a făcut plângerea, a organului

care a aplicat sancţiunea, a martorilor implicaţi în procesul verbal sau în plângere precum şi a

oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.

Plângerile42 împotriva proceselor verbale deconstatare şi sancţionare a contravenţiilor se

soluţionează cu precădere, fiind scutite de taxa judiciară de timbru, bca şi oricare alte cereri

incidente.

Dacă fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, judecătoria va cita şi

societatea de asigurări menţionată în procesul verbal de constatare a contravenţiei.

Hotărârea judecătzorească prin care –a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în

teremen de 15 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului.

Motivarea recursului nu este obligatorie.

Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei.Recursul suspendă executarea

hotărârii.

E.Competenţa organelor arbitrale.

42 Florea Măgurenu-Drept procedură civilă,Ediţia a X-a, Ed.Universul juridic,Bucureşti 2008,p.213

20

Page 21: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Arbitrajul privat este o instituşie cu o îndelungată tradiţie în majoritatea sistemelor de

drept.Codul de proc.civ., conţine un titlu special intitulat „Despre arbitraj”, ( Titlul IV).În

economia socialistă, super centralitzată, instituţia şi-a pierdut orice interes practic.

Statutul socialist avea tot intertresul exercitării unui contro asupra modului de

soluţionare a litigiilor dintre înterprinderile şi unităţile economice. De aceea prin Legea

nr.5/1954, au fost create oragnele Arbitrajului de Stat cu competenţa de a soluţiona litigiile

dintre unităţile socialiste. Ulterior litigiile dintre unităţile socialiste au fost date în competenţa

instanţelor judecătoreşti ( prin Legea 81/1985 ) .Legae nr. 15/1990 privitoare la reorganizarea

unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale a stabilit că toate litigiile

dintre regiile autonome sau socităţile comerciale cu capital de stat sunt de competenţa instanţelor

judecătoreşti de drept comun(art.51).

Acelaşi act normativ, în art.51 alin.2,a stabilit că pentru soluţionarea litigiilor”regiile

autonome şi societăţile comerciale pot apela şi la arbitraj”.Prin urmare, Legea nr.15 din 1990 nu

exclude calea arbitrajului în soluţionarea litigiilor dintre regiile autonome şi societăţile

comerciale.

La calea arbitrajului privat pot recurge şi societăţile comerciale organizate în baza Legii

nr.31/1990.

De aceea, se afisrmă pe bună dreptate, că în prezent orice litigiu de natură comercială

este susceptibil de a fi soluţionat pe cale arbitrală43.

Modificările aduse C.proc.civ prin Legea nr.59/1993, instituie principiul potrivit căruia

orice persoană poate conveni la soluţionarea unui litigiu patrimonial pe calea arbitrajului.

Într-adevăr, potriviut art 340 c.Proc.Civ” persoanele care au capacitatea deplină de

exerciţiu, a drepturilor, pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale

dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face

tranzacţie”.

Calea arbitrajului reprezintă o soluţie pe care legiuitorul o consacră şi în litigiile cu un

element de extraneitate. Astfel, legea nr.105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de

drept internaţional privat cuprinsde o importantă dispoziţie în acest sens. Potrivit art. 180 alin.1

43 V.Babiuc,O.Căpăţînă, Situaţia actuală a arbitrajului comercial internaţional în România, R.D.C., nr.6/1993 p.7.

21

Page 22: Competenta generala a instantelor judecatoresti

din Legea nr. 10571992:” În cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie arbitrală, pe

care una dintre ele o invocă, în instanţa judecătorească, aceasta îşi verifică competenţa”.

Textul citat are, în opinia noastră, o dublă semnificaţie: a posibilităţii de alegere a

arbitrajului ca o cale procedurală de soluţionare a litigiilor cu un element de extraneiatte şi a

unei obligaţii a instanţei de a-şi verifica din oficiu competenţa. Prin urmare, existenţa unei

convenţii arbiutrale reprezintă un important criteriu de delimitare a competenţei instanţelor

judecătoreşti faţă decompetenţa organelor arbitrale. Există însă şi alte criterii ce trebuie aute în

vedere pentru realizarea unei delimitări corespunzătoare între cele două categorii de oragane.

Deosebit de semnificative sunt în această privinţă şi dispoziţiile are.34344alin.2

C.Proc.Civ.Potrivit acestui text : „Istanţa va reţine spre soluţionare procesul dacă:

a) pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nici o rezervă întemeiată pe convenţia

arbitrală;

b) convenţia arbitrală este lovită de nulitate sau inoperantă;

c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj”.

Textul citat impune câteva precizări suplimentare, de mare interes, în problema delimitării

competenţei instanţelor judecătoreşti de competenţa organelor arbitrale. În primul rând,

subliniem faptul că, în concepţia legiuitorului, calea arbitrajului nu este obligatorie, ci reprezintă

o simplă facultate a părţilor de a se supune unui arbitraj. Chiar şi în cazul în care există o

convenţie de arbitraj, părţile au posibilitatea de a renunţa la această modalitate de soluţionare a

litigiului. O atare renunţare poate fi expresă, când rezultă dintr-o nouă convenţie a părţilor, în

sens contrar, sau tacită.

Aceast adin urmă poate rezulta din neinvocarea excepţiei de necompetenţă în faţa instanţei

sesizate cui soluţionarea litigiului în fond.

Ea poate avea loc în condiţiile precizate, de art. 343’ alin.2 C.Proc.Civ.

O a doua subliniere ce se cuvine să fie făcută în acest context vizează obligativitatea

instanţei dea-şi verifica propria competenţă. Aceasta reprezintă o obligaţie generală a organelor

judiciare, indiferent de natura litigiului cu care sunt sesizate.

În litigiile de drept internaţional privat, o atare examinare presupune în primul rând,

cunoaşterea de către instanţă a faptului dacă părţile au încheiat sau nu o convenţie de arbitraj, iar

44 Ioan Leş-Tratat procedură civilă. Ed.C.H.Back, Bucureşti 2008,p.217

22

Page 23: Competenta generala a instantelor judecatoresti

în caz afirmativ, dacă aceasta este conformă cu legea. În cazul în care convenţia de arbitraj este

lovită de nulitate, sau este inoperantă, instanţa sesizată va putea proceda la soluţionarea cauzei.

( ar.343 alin. 2 lit.b C.proc.Civ)45.Imposibilitatea de constituire a arbitrajului „ din cauze vădit

imputabile pârâtului în arbitraj” atrage de asemenea competenţa instanţei judecătoreşti. Legea

are în vedere, după parea autorului46, imposibilitatea constituirii unui arbitraj privat, în care

părţilor le revine rolul de a desemna arbitrii.

Din consideraţiile prezentate deja, rezultă că principalul criteriu de delimitare a competenţei

dintre instanţele judecătoreşti şi organele arbitrale îl reprezintă tocmai existenţa sau inexistenţa

uneiu convenţii de arbitraj.

În pofida avantajelor pe care le prezintă, calea arbitrajului privat este aleeasă foarte rar de

către poersoanele fizice., acestea preferă sa recurgă la procedura judiciară care are un caracter

deosebit de complex, implică uneori chelktuieli apreciabile şi necesită în general, un timp mai

îndelngat pentru soluţionarea definitivă a litigiului dintre părţi. Procedura arbitrală este mai

suplă, ea poate fi determinată de arbitri, iar cheltuielile necesare prntru soluţionarea litigiului

sunt mai reduse.

De asemenea, hotărârea rbitrală poate fi valorificată pe calea executării silite, întocmai ca o

hotărâre judecătorească.

În scopul soluţionării unor asemenea litigii47 a fost creată şi Crtea de Arbitraj Comercial

Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industriue a României.

Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii, statuează că acesta constituie” un

organism permanent de arbitraj, neguvernamental, fără persoanlitate juridică, independentă în

exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale ce îi revin potrivit competenţei sale”.

Si în acest caz, existenţa unei convenţii de arbitraj reprezintă un element de delimitare a

competenţei Curţii de Artbitraj Comercial Internaţional faţă de competenţa instanţelor

judecătoreşti.

45 Ioan Leş-Tratat procedură civilă. Ed.C.H.Back, Bucureşti 2008,p.21746 Ioan Leş-Tratat procedură civilă. Ed.C.H.Back, Bucureşti 2008,p.21847 Ioan Leş-Tratat procedură civilă. Ed.C.H.Back, Bucureşti 2008,p.218

23

Page 24: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României nu

reprezintă singura instituţie arbitrală din ţara noastră.Prin Decretul-lege nr. 139/11.05.1990 au

fost oragnizate şi camerele judeţene de comerţ şi industrie.

Pe lângă aceste oragnisme pot funcţiona şi arbitraje constituite ad-hoc.Actul normativ

menţionat anterior recunoaşte camerelor de comerţ şi industrie căderea de a organiza în

condiţiile legii, arbitraje ad-hoc.În baza acestor dispoziţii de principiu, unele camere de comerţ

şi industrie judeţene au organizat comisii de arbitraj comercial.Există de asem,enea, şi unele

reglementări speciale privitoare la organizarea de „tribunale arbitrale”.

Aşa este cazul Camerei Arbitrale a Bursei de Valori. Ea a afost organizată în baza Legii

nr.52/1994.Tot astfel, prin hot. Nr.1/1991 şi nr.9/1992 a fost organizată Curtea de Arbitraj de pe

lângă UCECOM .

Aceasta din urmă este o instituţie arbitrală permanentă şi care are ca obiect arbitrajul

administrat şi arbitrajul jurisdicţiuonal48.

F.Competenţa în procesesle funciare.

Procesele funciare sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti49 .Legea nr.247/2005,

privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei determină sfera proceselor care fac parte din

această categorie. Potrivit art. 1 din Titlul XIII, al Legiinr.247/2005:”În scopul accelerării

judecării plângerilor contestaţiilor şi a altor litiogi apărute în urma aplicării Legii Fondului

Funciar nr.18/1991 republicată cu modificările şi completările ulterioare precum şi ale Legii

nr.1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor

forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii nr.18/19991 şi ale Legii nr. 16/1997, cu

modificările şi completările ulterioare numite în continuare procese funciare, procedura în faţa

instanţelor judecătoreşti se va efectua confosm prevederilor acestui titlu care se vor completa

cucele ale C.Proc.Civ”.

Textul cuprinde o formulă largă în cadrul căreia se includ practic toate litigiile privitoare

la fondul funciar şi care decurg din aplicarea legilor menţionate. Totuşi,Legea nr.18/1991

48 Ioan Apostu, Competenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă, Editura Naţional, Bucureşti, 1997,p.5049 Ioan Leş-Tratat procedură civilă. Ed.C.H.Back, Bucureşti 2008,p.219

24

Page 25: Competenta generala a instantelor judecatoresti

privind fondul funciar a atribuit unele competenţe şi altor organe decât instanţele judecătoreşti.

Asfel potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.18 din 1991 în scopul stabilirii dreptului de proprietate

prin reconstituirea sau constituirea acestuia ar atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi şi

eliberării titlurilor de proprietate s-au constituit, la nivelul fiecărei comune, oraş sau municiupiu,

comisii conduse de primari.

Comisiile menţionate, înfiinţate prin ordinul prefectului funcţionează sub îndrumarea

unei comisii judeţene conduse de prefect.comisiile judeţene sunt competente să soluţioneze

contestaţiile şi să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile subordonate.

Hotărârile pronunţate de comisiile judeţene pot fi controlate sub aspectul legalităţii şi temeiniciei

lor, pe calea procedurală a plângerii.

Potrivit art. 53 alin.2 din Lege, „ împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face

plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul în teremen de 30 de zile de la

data la care a luart cunoştinţă de soluţia dată de comisia judeţeană”.

În reglementarea anterioară Legii nr.247/2005, se prevede ca sentinţa civilă pronunţată

în materie funciară este supusă căilor de atac prevăzute în C.Proc.Civ(art.59 din Legea nr.18

71991).

O precizare aparte era făcută în această privinţă şi în art.III alin.1 din Legea 195/2004 de

aprobare a O.G nr.58/2003. Potrivit acestui text:”Hotărârile pronunţate de judecătorii în primă

instanţă în materia fondului funciar unt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de

apel”.

Legea nr.247/2005 a renunţat însă la dispoziţiile procedurale anterior menţionate. În

prezent litigiile funciare beneficiază şi de unele reglementări derogatorii de la dreptul comun, în

ceea ce priveşte proceduar de judecată şi care sunt prevăzute în Titlul XIII, al acestei Legi.

De asemenea, este de menţionat faptul că, în concepţia noii reglementări, hotărârile

pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în priomă instanţă sunt supuse numai

recursului( Art.5 alin. din Titlul III al Legii nr.247/2005).

G.Competenţa în materia taxelor şi impozitelor50.

50 Ioan Apostu, Competenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă. Ed.Naţional, Bucureşti 1997, p.41

25

Page 26: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Potrivit art. 19 din Legea nr.12 din 31 ianuarie 1991 cu privire la impozitul pe profit,

contestaţiile privind stabilirea, încasarea şi urmărirea impozitului peprofit, a majorărilor de

întârziere, precum şi a altor sume datorate bugetului de stat se depun în termen de 30 de zile de

la data înştiinţării unităţii plătitoare, şi se rezolvă de către direcţiile generale ale finanţelor

publice judeţene şi a municipiului Bucureşti , după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrare.

Împotriva deciziei date, precizează alin. 2 al aceluiaşi text, se poate face contestaţie la

Ministerul Finaţelor, care în cel mult 40 de zile de la înregistrare este obligat să o soluţioneze.

Hotărârea pronunţată este definitivă.

H.Competenţa în materia controlului de constituţionalitate

Potrivit Constituţiei, controlul de constituţionalitate vizează legile înainte de promulgare,

tratatele sau alte acorduri internaţionale, iniţiativele de revizuire a Constituţiei, regulamentele

Parlamentului, legile şi ordonanţele în vigoare şi partidele politice51.

Acest control52 este efectuat de Curtea Constituţională, care:

• se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la

sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a

Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi

sau 25 de senatori precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

• se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale la

sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de

deputaţi sau 25 de senatori;

• se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia

dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel

puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori;

51 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.22352 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.223

26

Page 27: Competenta generala a instantelor judecatoresti

• hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate

în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. Excepţia de

neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;

• soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la

cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a

primului-ministru sau a Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Se observă că53 după revizuirea Constituţiei prin Legea nr. 429 / 2003, excepţia de

neconstituţionalitate poate fi ridicată54 nu numai în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum sunt

definite în art. 126 din Constituţie şi în legea de organizare judiciară ci şi în faţa organelor de

arbitraj comercial.

Pe de altă parte, ordonanţele pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai până în

momentul în care se adoptă legea de aprobare sau de respingere a acesteia. Dacă Ordonanţa nu

a fost atacată până în momentul adoptării legii sau dacă excepţia a fost respinsă,

neconstituţionalitatea se poate invoca înainte de promulgarea legii de aprobare sau de

respingere a ordonanţei.

După promulgarea legii de aprobare a ordonanţei, excepţia de neconstituţionalitate va viza

legea.

Având în vedere dispoziţiile art. 154 alin.1 din Constituţie, conform cărora „ legile şi toate

celelate acte normative rămân în vigoare în măsura în cxare ele nui contravin preyentei

constituţii”, înseamnă că în privinţa actelor normative adoptate înainte de intrarea în vigoare a

Constituţiei din 1991 nu poate fi invocată o excepţie de neconstituţionalitate ci, dacă se solicită

aplicarea unei norme cuprinse în aceste acte se va verifica în ce măsură norma respectivă mai

este în vigoare sau a fost abrogată o dată cu intrarea în vigoare a Constituţiei.

Obligaţia instanţei de judecată.

53 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.22354 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.223

27

Page 28: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Dacă în cursul judecăţii se invocă excepţia de neconstituţionalitate, a unei legi sau ordonaţe,

de care depinde soluţionarea cauzei, instanţa sau organul arbitral vor sesiza Curtea

Constituţională printr-o încheiere, care va cuprinde punctul de vedere al părţilor şi opinia

organului judiciar asupra excepţiei, fiind însoţită de dovezile propuse de părţi.

Dacă excepţia a fost invocată din oficiu de organul judiciar, încheierea trebuie motivată şi va

cuprinde susţinerile părţilor precum şi dovezile necesare.

Până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, judecata cauzei se suspendă

obligatoriu.

• Hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.

I.Competenţa în materia electorală

Legea nr. 68 din 16 iulie 1992, pentru alegerea Camerei deputaţilor55 şi a Senatului, precum

şi nr. 69 din 16 iulie 1992 pentru alegerea Preşedintelui României conţin şi dispoziţiuni

referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti.

În vreme ce art. 28alin. 1 din Legea 69 / 1992, face trimitere doar la procedura de judecată a

întâmpinărilor, contestaţiilor şi a oricăror alor cereri de către Curtea Constituţionaşă fără a găsi

aceste competenţe stabilite „în terminis ” Legea nr. 68 / 1992 o face în mod explicit .

În materie electorală56 competenţa se împarte între instanţele judecătoreşti şi alte organe de

jurisdicţie ori cu activitate jurisdicţională.

Instanţelor judecătoreşti le revin următoarele atribuţii:

a) în alegerile locale, potrivit Legii nr. 67 / 2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei

publice locale şi Legii nr. 215 / 2001 a administraţiei publice locale;

• împotriva soluţiei date de primar asupra întâmpinării împotriva omisiunilor , înscrierilor

greşite sau opricăror erori din liste, se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la

comunicare. Contesatţia se soluţionează în termen de cel mult 3 zile de la înregistrare, de

către Judecătorie, în a cărei rază teritorială se află localitatea ( art.16 alin. 5 din Legea nr.

67 / 2004 );

55 Ioan Apostu, Competenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă. Ed.Naţional, Bucureşti 1997, p.43

56 Viorel Daghie, Dragoş Daghie, Benone Fuică, Nora Ivan, Elemente de procedură civilă şi administrativă, Vol.

I. Universitatea „Dunarea de Jos”, Galaţi 2005, p.60

28

Page 29: Competenta generala a instantelor judecatoresti

• în judeţele în care se organizează alegeri parţiale într-o singură circumscripţie electorală,

soluţionarea sesizărilor prevăzute de art. 33 alin. 1 lit. h este de competenţa judecătoriei

în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală, aceasta urmând a se pronunţa

în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea sesizărilor şi contestaţiilor.

Hotărârea este definitivă şi irevocabilă. Prevedeerile alin. 1 şi 3 se aplică în mod

corespunzător şi în cazul municipiului Bucureşti ( art.31 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 67 /

2004);

• judecătoria sau după caz tribunalul în a cărei rază teritorială se află circumscripţia

electorală, rezolvă contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor ( art. 48

din Legea nr. 67 / 2004 );

• judecătoria în a cărei rază teritorială se află comuna sau oraşul, validează alegerea

primarului, cu excepţia primarului general al municipiului Bucureşti, a cărui validare o

face Preşedintele Tribunalului Bucureşti ( art. 63 şi 93 din Legea 215c / 2001 );

• hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor consilierilor locali şi judeţeni poate fi

atacată la instanţa de contencios administrativ ( art. 32, 33 şi 103 alin.1 din Legea nr.

215 / 2001 );

b) în alegerile parlamentare57, potrivit Legii nr. 373 / 2004 pentru alegerea Camerei

Deputaţilor şi a Senatului:

• tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală, soluţionează , în cel

mult două zile de la data primirii, contestaţiile privind înregistrarea sau depunerea

candidaturilor ( art. 47 alin. 3);

• curtea de apel, trebuie să soluţioneze recursul împotriva hotărârii date de tribunal asupra

contestaţiei ( art. 47 alin. 4 );

• Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează contestaţiile împotriva hotărârii Biroului

Electoral Central de admitere sau de respingere a protocolului de constituire a alianţei

electorale ( art.6 alin.4 şi 5 ); contestaţiile privitoare la modul de formare şi componenţa

57 Viorel Daghie, Dragoş Daghie, Benone Fuică, Nora Ivan, Elemente de procedură civilă şi administrativă, Vol.

I. Universitatea „Dunarea de Jos”, Galaţi 2005, p.61

29

Page 30: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Biroului Electoral Central ( art. 41 ali. 2 ); contestaţiile privind înregistrarea semnelor

electorale ( art. 50 alin. 6 ).

J.Serviciile de stare civilă ale consiliilor locale

Inregistrarea şi modificarea actelor de stare civilă

Înregistrarea şi rectificarea actelor58 de stare civilă sunt diferenţiat stabilite prin decretul

278 / 1960 cu privire la actele de stare civilă. Efectuarea înregistrărilor de stare civilă este în

principal de competenţa consiliilor locale. Împotriva refuzului efectuării unei înregistrpără

cel interesat se poate adresa judecătoriei care este competentă să soluţioneze contestaţia în

caz de admitere a unei asemenea cereri. Instanţa este de asemenea competentă să se pronunţe

şi cu privire la anularea, rectificarea sau completarea unei înregistrări de stare civilă, precum

şi să dispună înregistrarea tardivă a naşterii.

Potrivit Legii nr. 119 / 1996 cu privire la actele de stare civilă, instanţele judecătoreşti

au competenă în următoarele situaţii:

• în cazurile în care organele cu atribuţii de stare civilă refuză efectuarea unei înregistrări

de stare civilă, persoana nemulţumită se poate adresa judecătoriei în raza căreia

domiciliază ( art. 10 );

• dacă declaraţia de naştere a fost făcută după mai mult de un an de la data naşterii, actul

de naştere poate fi întocmit numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile

pronunţată de judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază persoana interesată ori se

află sediul instituţiei de ocrotire a copilului ( art. 21 alin 1 şi 2 );

• în cazul anulării, completării şi modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanţelor

judecătoreşti se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul

serviciilor publice comunitare locale sau judeţene de evidenţă a persoanelor, ori de către

Parchet.

Cererea se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul

acestora, pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidenţă a

persoanelor şi a concluziilor procurorului ( art. 57 alin 2 );

58 Ioan Apostu, Competenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă. Ed.Naţional, Bucureşti 1997, p.53

30

Page 31: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Soluţionarea cererilor de anulare, completare şi modificare a actelor de stare civilă

formulate de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate şi de străini, este de competenţa

judecătoriei Sectorului 1 al municipiului Bucureşti ( art. 57 alin. 3 ).

K.Competenţa59 în materia contenciosului administrativ

Potrivit art.2 alin.1 lit.g din Legea nr.554/2004, sunt considerate „ instanţe de contencios

administrativ ”, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal a curţilor de apel şi tribunalşele

administrativ fiscale.

Legitimarea activă.

Legitimare procesuală activă în această materie, are:

• orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. Această persoană se poate adresa

instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a

fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public60.

Se consideră refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, exprimarea explicită, cu exces de

puter, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului

nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a

soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile61;

• Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act

administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept( art. 1 alin.2 );

59 Datorită particularităţilor procedurii de soluţionare a cererilor în contencios administrativ, în acest subpunct

sunt analizate nu numai aspecte legate de competenţă ci şi legitimarea procesuală activă şi unele cerinţe pentru

sesizarea instanţei.60 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.22661 Art.2 Alin.1 Lit i) din Legea nr. 544 / 2004

31

Page 32: Competenta generala a instantelor judecatoresti

• Avocatul Poporului, atunci când în urma controlului realizat potrivit legii sale

organice, în baza unei sesizări a uneio persoane fizice, apreciază că ilegalitatea

actului sau excesul de putere al autorităţii administrative nu poate fi înlăturat decât

prin justiţie, poate sesiza instanţa competentă de contencios administrativ de la

domiciliul petentului. Petiţionarul , dobândeşte de drept, calitatea de reclamant,

urmând a fi citat, în această calitate ( art. 1 alin. 3);

• Ministerul Public, atunci când, în urma exercitări atribuţiilor prevăzute de legea sa

organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale

persoanelor se datorează existenţei unor acte administrative, unilaterale individuale

ale autorităţilor publice emise cu exces de putere, seizează instanţa de contencios

administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice

vătămate. Petiţionarul dobândeşte, de drept, calitatea de reclamant, urmând a fi citat

în această calitate.

Când Ministerul Public apreciază că prin excesul de putere concretizat, în emiterea

unui act administrativ normativ, se vatămă un interes public, va sesiza instanţa de

contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente ( art .1

alin.4 şi 5 din Legea 554 / 2004 );

• Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite

instanţei constituirea nulităţii acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi

revocat, întrucât a intrta în circuitul civil şi a produs efecte juridice62;

• Persoana vătămată în drepturile sale sau în interesele sale legitime, prin

ordonanţe sau dispoziţii de ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale, se poate

adresa instanţei de contencios administrativ;

• Acţiunile în contencios administrativ, pot fi introduse de prefct şi de Agenţia

Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi de orice persoană de drept public

vătămată într-un drept al său, după caz, când s-a vătămat un interes legitim63.

62 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.22763 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.227

32

Page 33: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Acte care nu pot fi atacate

Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative ale

autorităţilor publice, care privesc raporturile acestora cu Parlamentul şi actele de comandament

cu caracter militar.

De asemenea, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele

administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă

procedură.

Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu

sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru

restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale,

epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.

Reclamantul va anexa la acţiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz,

răspunsul autorităţii publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. În situaţia în

care reclamantul nu a primit nicun răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii,

certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publică, precum şi orice înscris care

face dovada îndeplinirii procedurii prealabile64.

L.Ocrotirea minorilor

a. Competenţa în materia exercitării drepturilor şi îndatoririlor părinteşti

Legea nr. 3/ 1970 65 stabileşte condiţiile în care comisiile pentru ocrotirea minorilor sunt

competente să dispună încredinţarea acestora spre creştere şi educare, altor persoane decât

părinţii fireşti, atunci când în familie nu le sunt asigurate condiţiile normale pentru dezvoltarea

fizică, morală şi intelectuală, însă numai decă este vorba de minori care se găsesc în situaţiile

prevăzute de art. 1 din Lege.

64 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.22865 Ioan Apostu, Competenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă. Ed.Naţional, Bucureşti 1997, p.61

33

Page 34: Competenta generala a instantelor judecatoresti

În acaestă materie66, unele cereri sunt soluţionate, de autoritatea tutelară, altele de instanţele

judecătorşti.

Astfel:

• neînţelegerile dintre părinţi cu privire la locuinţa copilului lor minor vor fi

soluţionate de instanţa de judecată ( art. 100 alin. 2 şi 4 C.Fam. );

• în cazul existenţei unor neînţelegeri dintre părinţi cu privire la exercitarea drepturilor

şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti , instanţa judecătorească , după ascultarea

ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului ( art. 31 alin. 3 din

Legea nr. 272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului );

• copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate să ceară autorităţii tutelare să decidă

asupra schimbării locuinţei, dacă aceasta este necesar pentru desăvârşiorea

învăţăturii ori pregătirii profesionale ( art. 102 C. Fam. ). Pe de altă parte, copilul

care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a-

şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale ( art. 47 alin. 3 di9n Legea nr.

272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului );

• cererea unui părinte de a avea legături personale cu copilul minor, formulată în

timpul căsătoriei, când soţii sunt despărţiţi în fapt dar nu există o hotărâre de stabilire

a locuinţei copilului la unul dintre părinţi, este de competenţa autorităţii tutelare

( art. 99 C. Fam.). Dacă aceeaşi cerere este introdusă fie în timpul căsătoriei, dar

după pronunţarea hotărârii de încredinţare a copilului unuia dintre părinţi, fie pe

parcursul procesului de divorţ ori după desfacerea căsătoriei, competenţa aparţine

instanţei de judecată67.Soluţia se impune întrucât măsura privitoare la dreptul

părintelui de a avea legături personale cu copilul minor are o natură accesorie,

subsidiară măsurii încredinţării copilului prin hotărâre judecătorească;

• cererile privitoare la pensia68 de întreţinere sunt de competenţa instanţei judecătoreşti

( art. 42 alin. 1 şi 3 ; art. 107 alin. 3 C.Fam. );

66 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.23067 Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr. 20 / 1964, apud S. Zilberstein, Îndreptar..., p. 4868 Mihaela Tăbârcă, op. cit., p.231

34

Page 35: Competenta generala a instantelor judecatoresti

• încredinţarea minorului unuia dintre părinţi, ca şi reîncredinţarea acestuia se dispun

de către inatsnţele judecătoreşti.

În doctrină69, s-a arătat că în toate cazurile în care competenţa ar aparţine autorităţii

tutelare, ar trebui să se admită că decizia pronunţată de aceasta este supusă controlului

judecătoresc, exercitat prin intermediul procedurii contenciosului administrativ.

b. Competenţa în materia protecţiei copilului.

În materia exercitării drepturilor şi îndatoririlor părinteşti70, eventualele neînţelegeri sunt

soluţionate de către instanţele judecătoreşti, sau de către autoritatea tutelară.Deoarece în

legătură cu acelaşi drept, competenţa poate aparţine atât instanţei cât şi autorităţii tutelare ,

delimitarea jurisdicţiilor se impune.

Potrivit Legii nr. 272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului71,

măsurile de protecţie specială a copilului- plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă şi

supravegherea specializată, se iau după caz, de către comisia pentru protecţia copilului, de

directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecşia copilului din unitatea

administrativ-teritorială în care se găseşte copilul găsit sau cel abandonat de către mamă în

unităţi sanitare, ori copilul abuzat sau neglijat de instanţa judecătorească.

Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani, au dreptul să atace în instanţă

măsurile de protecţie specială instituite în temeiul legii ( art. 57 ).

De asemenea72, instanţa poate să dispună modificarea sau încetarea măsurii de protecţie

specială, în cazul în care împrejurările avute în vedere la stabilirea măsurii s-au schimbat

( art. 68 ).

69 V.M.Ciobanu, G.Boroi, op. cit., p. 12370 Ioan Apostu, Competenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă. Ed.Naţional, Bucureşti 1997, p.63

71 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.23372 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.234

35

Page 36: Competenta generala a instantelor judecatoresti

M.Competenţa în materia succesorală

În această materie73, competenţa aprţine instanţei de judecată sau notarului public, în

funcţie de caracterul contencios sau necontencios al cererii.

Competenţa notarului public.

Astfel, dacă între moştenitori nu există neînţelegeri, procedura succesorală se desfăşoară

în faţa notarului public.De îndată ce neînţelegerile apar, notarul public va suspenda

procedura necontencioasă din faţa sa, şi va îndruma părţile să se adreseze instanţei

judecătoreşti ( art. 78 din Legea nr. 36 / 1995 ).

Dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bună învoială, în încheierea finală a

procedurii succesorale notariale se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale

atibuite fiecăruia. În cazul în care moştenitorii nu s-au înţeles sau calea partajului judiciar

este obligatorie74, trebuie să se adreseze instanţei.

Cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate relua procedura notarială în

vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un

certifict de moştenitor suplimentar.

Competenţa instanţei judecătoreşti.

Dacă de la început există neînţelegeri între moştenitori75, poate fi sesizată direct instnţa,

fără ca părţile să fie obligate să parcurgă în prealabil, procedura succesorală notarială.

După cum, nimic nu-i împiedică pe moştenitorii între care nu există neînţelegeri, să se

adreseze instanţei, iar nu notarului public, tocmai pentru că procedura notarială nu este

obligatorie înainte de sesizarea instanţei.

73 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.23274 Faţă de dispoziţiile art. 747 C.Civ., şi art. 673-4 alin 2 C.proc.civ., partajul judiciar este obligatoriu dacă nu

sunt prezenţi toţi coproprietarii sau printre cei interesaţi se află şi minori sau intrzişi şi nu există încuviinţarea

prealbilă a autorităţii tutelare precum şi a ocrotitorului legal75 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.233

36

Page 37: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Competenţa exclusivă a instanţei.

Sunt însă o serie de cereri76, care pot fi soluţionate numai de către instanţe77: cererea de

repunere în termenul de acceptare a succesiunii; cererea de anulare a declaraţiei de acceptare

sau de renunţare la succesiune pentru vicii de consimţământ; cererea de rectificare a actelor

de stare civilă folosite ca dovezi în stabilirea legăturii de rudenie.

Anularea certificatului de moştenitor se poate dispune numai de către instanţa

judecătorească.În cazul în care certificatul de moştenitor a fost anulat, notarul public va

elibera un nou certificat, conform hotărârii judecătoreşti.

N. Competenţa în materia litigiilor de muncă

Regula

Ca regulă78, competenţa în materia litigiilor de muncă, aparţine instanţelor judecătoreşti.

Alte competenţe

Sunt înscise şi alte competenţe:

• Consiliul Superior al Magistraturii este instanţă disciplinară pentru judecători şi

procurori ( art. 134 alin. 2 din Constituţie şi art. 44-50 din Legea nr. 317 / 2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii ).

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa disciplinară79, judecătorul, procurorul sau

magistratul-asistent poate exercita recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, competenţa

soluţionării recursului aprţinând Completului de 9 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie.Hotărârea prin care se soluţionează recursul este irevocabilă ( art.49 alin. 2 şi 4 din

Legea nr. 317 / 2004 ).;

76 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.23377 V.M. Ciobanu, G.Boroi, Drept procesual civil.Curs selectiv.Teste grilă Ediţia a III-a Ed. All Back, 2005, p.12778 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.22979 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.229

37

Page 38: Competenta generala a instantelor judecatoresti

• Plenul Curţii Constituţionale judecă abaterile disciplinare săvârşite de judecătorii

Curţii Constituţionale ( art. 65 din Legea nr. 47 / 1992 );

• Consiliul de disciplină judecă abaterile săvârşite de notarii publici, printr-o hotărâre

care poate fi atacată cu contestaţie la Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor

Publici.Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici poate fi atacată la

instanţa judecătorească competentă ( art. 40 din Legea nr. 36 / 1995 );

• Comisia centrală de disciplină a baroului, pentru abaterile săvârşite de avocaţii din

baroul respectiv, decizia pronunţată fiind supusă recursului la Consiliul U.N.B.R.,

constituit ca instanţă disciplinară în plenul său, în afară de persoana implicată în

cauză. Împotriva hotărârilor pronunţate în aceste condiţii, partea interersată poate

declara recurs la secţia de contencios a Curţii de Apel Bucureşti, a cărei hotărâre este

definitivă şi irevocabilă ( art. 72 din Legea nr. 51 / 1995 ).

• consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti, pentru abaterile

săvârşite de către excutorii judecătoreşti, hotărârea putând fi atacată pe calea

contestaţiei la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor

Judecătoreşti. Hotărârea acestei Comisii poate fi atacată cu recurs la curtea de apel în

a cărei rază teritorială se află sediul profesional al executorului ( art. 45 din Legea nr.

188 / 2000 ).

O. În materia pensiilor de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială80.

Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, la care se

organizează secţii de asigurări sociale sau, după caz, complete specializate pentru asigurări

sociale.

Potrivit prevederilor art.155, din Legea 19/200081, tribunalele sunt competente cu privire

la :

a) modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale;

b) modul de stabilire a majorărilor de întârziere;

80 G.Boroi,D.Rădescu,p.15-16.81 Florea Măgurenu-Drept procedură civilă,Ediţia a X-a, Ed.Universul juridic,Bucureşti 2008,p.210

38

Page 39: Competenta generala a instantelor judecatoresti

c) înregistrarea, evidenţa şi certificarea contribuţiei de asigurări sociale;

d) deciziile de pensionare;

e) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;

f) modul de stabilire şi de plată al pensiilor, a îndemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări

sociale;

g) plângerile împotriva proceselor verbale de contravenţii încheiate potrivit Legii .

h) contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei Legi.

i) Alte drepturi şi obligaţii de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi.

Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează

instanţei în a acărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul82.

Cererea de recalculare a pensiei urmează aceleşi reguli procedurale privind soluţionarea şi

contestarea prevăzute pentru cererea de pensionare.

P.În materie notarială83.

Competenţa generală în ce procedura succesorală, este stabilită după cum cererea are sau

nu caracter contencios.Dacă procedura succesorală are caracter necontencios, este de

competenţa biroului notarului public de la ultimul domiciliu al defunctului. Dacă însă, între

moştenitori există neînţelegeri cu privire la numărul şi calitatea lor, la bunurile care intră în masa

succesorală sau la cotele ce se cuvin moştenitorilor, notarul public va suspenda procedura

notarială şi va îndruma părţile să rezolve neînţelegerile printr-o acţiune în faţa instanţei. Dacă

neînţelegerile există încă de la început, părţile vor sesiza direct instanţa, fără a apela la

procedura notarială84.

82 Florea Măgurenu-Drept procedură civilă,Ediţia a X-a, Ed.Universul juridic,Bucureşti 2008,p.21083 Legae nr.36/1995, publicată în M.Of partea I, nr.92 / 16.05.1995, a reintrodus instituţia notarilor publici şi a

adus unle reglementări noi în domeniul procedurii succesorale. Pentru mai multe detalii: Florea Măgureanu,

Activitatea Notarială potrivit reglementărilor din Legea nr.36/1995, A.A.P., Anul III, 19995,p.58-6 şi

Organizarea instituţiilor judiciare, ediţia a III-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2002, p.251 şi urm.84 Florea Măgureanu, op.cit., p. 180.

39

Page 40: Competenta generala a instantelor judecatoresti

În ceea ce priveşte activitatea notarială, judecătoriile sunt mai competente să rezolve

plângerile împotriva încheierii de respingere a cererii de întocmire a unui act notarial şi cererile

în anularea actelor notariale85.

În literatura juridică de specialitate şi uneori în practică, s-a susţinut că şi în cazul în care apar de la început

neînţelegeri între moştenitori, se impuine mai întâi deschiderea procedurii succesorale în faţa notarului public,

urmând ca procedura în faţa acestuia să se suspende şi să fie sesizată instanţa competentă, pentru soluţionarea

neînţelegerilor dintre moştenitori.

Considerăm că o astfel de procedură nu ar face decât să ducă la prelungirea perioadei în care comoştenitorii să-şi

satisfacă interesul din moment ce tot vor ajunge în faţa instanţei.

Procedura s-ar justifica dacă prin diligenţa şi abilitatea sa, notarul public ar reuşi să convingă părţile să evite

caşlea justiţiei. 85 D.Rizeanu, Derlimitarea competenţei n otariatului de stat, de aceea a instanţelor judecătoreşti în materie

succesorală, în R.R.D.,nr.89/1971,p.65-67

40

Page 41: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Capitolul 2.Competenţa materială instanţelor judecătoreşti

Competenţa materială86 presupune repartizarea pricinilor între instanţe de grad diferit.

După ce persoana interesată a stabilit că litigiul său este de competenţa instanţelor

judecătoreşti, iar nu a organelor din afara acestui sistem, trebuie să determine dacă pricina

este de competenţa judecătoriei, a tribunalului, a tribunalului specializat, a curţii de apel sau

atunci când este vorba de o cale de atac sau de anumite cereri, în cazurile prevăzute de lege,

dacă este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

1.Competenţa materială a judecătoriei

Faţă de dispoziţiile art. 1 C.Proc.Civ., judecătoriile judecă în primă instanţă, în ultimă

instanţă precum şi în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

A. Competenţa privind judecata în primă instanţă

În primă instanţă87, judecătoria judecă toate procesele şi cererile în afară de cele date prin

lege în competenţa altor instanţe.

Prin urmare, judecătoria are plenitudinea de competenţă pentru judecata în primă

instanţă, de vreme ce judecă toate procesele şi cererile în afara acelora care prin excepţie

sunt date în competenţa altor instanţe.

86 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.23787 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.Universul Juridic,

Bucureşti 2008, p.237

41

Page 42: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Aceasta înseamnă că ori de câte ori prin lege nu se prevede competenţa unei alte instanţe

sau organ de jurisdicţie de a judeca o pricină în primă instanţă, cererea trebuie adresată

judecătoriei.

Drept urmare pentru ca judecătoria să fie competentă nu este necesară o lege specială în

acest sens.

S-a spus ca art.1 pct.1 C.Proc.Civ., stabileşte nu numai competnţa materială a

judecătoriei, ci chiar competenţa sa generală, deoarece exclude din atribuţiile sale

soluţionarea proceselor şi cererilor date prin lege „ alte instanţe „ trebuie să se înteleagă, nu

numai instanţele judecătoreşti prevăzute de legea de organizare judiciară ci şi alte organe cu

activitate jurisdicţională cum ar fi Curtea de Arbitraj Coemrcial Internaţional de pe lângă

Camera de Comerţ şi Industrie a României, Comisia de reexaminare din cadrul Oficiului de

Stat pentru Intervenţii şi Mărci, Consiliul Superior al Magistraturii, etc.

B.Plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate

jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege.

Textul se referă88 la controlul judecătoresc pe care îl exercită judecătoriile asupra

legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate de alte organe cu activitate jurisdicţională.

Acest control intervine numai dacă este expres prevăzut de lege.

Se observă că noţiunile de „ plângere „ şi „ hotărâre „ folosite de art.1 pct.2 C.Proc.Civ.,

privesc o accepţiune mai largă, în sensul că noţiunea de „plângere „ se referă la orice cale de

atac împotriva hotărârilor organelor cu activitate jurisdicţională din afara sistemului

instanţelor judecătoreşti, iar noţiunea de „hotărâre” include toate actele ce provin de la

organele din afara sistemului judecătoresc şi asupra cărora judecătoria exercită un control

judecătoresc, pronunţând o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de apel.

C. În orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

Se încadrează în această categorie:

• cererea de asigurare a dovezilor pe cale principală ( art.236 c.proc.civ., care fiind

o normă specială în ceea ce priveşte competenţa , se aplică şi atunci când

judecata pe fond, în primă instanţă, ar fi de competenţa tribunalului, sau a curţii

88 V.M.Ciobanu, Gabrile Boroi, op.cit., p. 130

42

Page 43: Competenta generala a instantelor judecatoresti

de apel ori când pricina de fond ar urma să fie soluţionată de un organ cu

activitate jurisdicţională din afara sistemului instanţelor judecătoreşti );

• cererea prin care se solicită îndreptarea greselilor materiale strecurate în propriile

hotărâri sau încheieri, lămurirea ori completarea propriilor hotărâri;

• contestaţia în anulare exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie

, în condiţiile prevăzute de art. 317 c.proc.civ;

• revizuirea introdusă împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie, în

condiţiile 322 şi urm., c.proc.civ;

• contestaţia la executare privind înţelesul , aplicarea şi întinderea dispozitivului

( contestaţia la titlu )dacă titlul executoriu îl reprezintă propria hotărâre sau dacă

titlul executoriu nu emenă de la un organ de jurisdicţie 8 art.400 alin.2

c.proc.civ.);

• investirea cu formulă executorie a cambiilor, cecurilor şi biletelor la ordin,

soluţionarea opoziţiilor la somaţia de executare în această materie, tinerea

registrului de proteste şi soluţionarea cererilor de anulare a titlului;

• cererile în anularea actelor notariale, precum şi plângerile împotriva încheierii

prin care s-a respins cererea de îndeplinire a unui act notarial;

• cererea prin care se solicită înregistrarea tardivă a naşterii;

• cererile referitoare la anularea ( desfiinţarea ), modificarea, rectificarea sau

completarea actelor de stare civilă sau menţiunile înscrise pe acestea;

2. Competenţa materială a tribunalelor

În conformitate cu art. 2 Codul de procedură civilă89,aşa cum a fost modificat ori

completat în mod succesiv prin O.U.G. nr. 8/2000,O.U.G. nr. 58/2003 şi Legea nr. 195/2004 de

aprobare a acestei O.U.G. nr. 65/2004, iar în ultima etapă, prin Legea nr. 219/2005, de aprobare

a O.U.G. nr. 138/2000, rezultă că tribunalele judecă în primă instanţă:

89 Ion Deleanu, op. cit.p. 412-413

43

Page 44: Competenta generala a instantelor judecatoresti

a) proceseleşi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1

miliard lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevalabil în

bani;

b) procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are ovaloare de peste 5 miliarde

lei, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor

neevalabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun,

petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea

legilor în materia fondului funciar;

c) conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe;

d) procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, înafară de cele date în

competenţa curţilor de apel;

e) procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industrială;

f) procesele şi cererile în materie de expropriere;

g) cererile pentru încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei;

h) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în

procesele penale;

i) cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a

hotărârilor date în ţări străine.

Din prevederile cuprinse în art. 2 pct. 2 Codul de procedură civilă rezultă că în calitate

de instanţe de apel, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de

judecătorii în primă instanţă.

Art. 2 pct. 3 Codul de procedură civilă prevede competenţat ribunalelor de a judeca ca

instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care,

potrivit legii, nu sunt supuse apelului.În fine, pct. 4 al art. 2 Codul de procedură civilă dispune

că tribunalele judecă în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.Din prevederile acestui

articol, cât şi din modul în care este structurat rezultă o dublă competenţă pentru tribunale,şi

anume: o competenţă ca instanţă de fond şi o competenţă ca instanţă de control judiciar,90 la

rândul ei dublă, căci vizează atât apelul cât şi recursul. Mai mult, pct. 4 instituie o competenţă

diversă.

90 V.M. Ciobanu op. cit., p. 336

44

Page 45: Competenta generala a instantelor judecatoresti

De asemenea, din economia acestor prevederi se pot face aprecieri cu privire la natura

competenţei materiale a tribunalelor,şi anume dacă este una de excepţie, aşa cum rezultă din

principiul că instanţa de drept comun în fond este judecătoria, ori este totuşi tribunalul la rându-i

instanţăde drept comun, în considerarea unor anumite categorii de litigii91, care revin în primă

instanţă în competenţa tribunalului.Trebuie să avem în vedere de conexiunile ce se impun a fi

făcutecu normele în materie, prevăzute de Legea nr. 304/2004, republicată.

Astfel reamintim că art. 35. alin. 1 şi 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 instituie

tribunalele specializate, respectiv secţiile, sau după caz,completele specializate pentru:

– cauze civile;

– cauze penale;

– cauze comerciale;

– cauze cu minorişi de familie;

– cauze de contencios administrativşi fiscal;

– cauze privind conflicte de muncă şi asigur ări sociale.

În conformitate cu art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 republicată tribunalele specializate

preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care se înfiinţează. Norma stabilităîn

art. 2 pct. 1 lit. d Codul de procedură civilă,vizând competenţa tribunalelor în materie de

contencios administrativ,face ca şi în condiţiile actualei reglementări să fie de actualitate

aprecierea 92 că tribunalele au plenitudinea de jurisdicţie în materie de contencios administrativ,

ceea ce rezultă din însăşi formularea art. 2 pct. 1 Codul de procedură civilă, care exceptează de

la competenţa materială a tribunalelor doar cauzele date în competenţa curţilor de apel.

De altfel, prin chiar înfiinţarea tribunalului specializat de contencios administrativ şi fiscal,

conceptul plenitudinii de jurisdicţie în materie este reiterat şi consolidat.

Aceeaşi este soluţia, pe de o parte, raportându-ne la art. 2 Codul de procedură civilă pentru

prevederile cuprinse la pct. 1 lit. cşi e-j, iar pe de altă parte, raportându-ne la normele cuprinse în

Legea nr. 304/2004 republicată, care instituţionalizează celelalte tribunale specializate.

91 V.M. Ciobanu op. cit., p. 336

92 În acest sens facem trimitere la regulile ce guvernează contractul de mandat şi la cele privitoare la capacitatea

persoanelor fizice şi juridice, având în vedere disincţia între reprezentarea convenţională şi cea legală

45

Page 46: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Plenitudinea de jurisdicţie a tribunalului se manifestă în materia minorilor şi familiei, a

muncii şi asigurărilor sociale, a creaţiei intelectuale şi a proprietăţii industriale, cât şi pentru

dreptul comercial. Totuşi, în legătură cu acest din urmă aspect considerăm că trebuie să avem în

vedere şi prevederile din art. 2 pct. 1 lit. a Codul de procedură civilă, care coroborate cu

dispoziţiile normei speciale din Legea nr. 304/2004,republicată, privind judecarea cauzelor

comerciale, duc la concluzia că tribunalul este instanţa de drept comun în materie, cu excepţia

litigiilor al căror obiect are o valoare ce nu depăşeşte 1 miliard lei, litigii care rămânîn

competenţa judecătoriei.93

Legea nr. 304/2004 republicată conţine prevederi şi cu privire la înfiinţarea secţiilor

maritime şi fluviale ori pentru alte materii, în raport cu natura şi numărul cauzelor (art. 36 alin.

3).

Ca instanţa de apel tribunalul are competenţa materială de a judeca apelurile declarate

împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, după cum enunţă în mod

expres Codul de procedură civilă în art. 2 pct. 2; aşadar tribunalul este instanţă comună în

materie de apel.

Ca instanţă de recurs, tribunalele au o sferă de competenţă şi mai redusă, după cum dispune

art. 2 pct. 3 Codul de procedură civilă, numai în cazul recursurilor declarate împotriva

hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.Competenţa

materială a tribunalului de a judeca în orice alte materii date prin lege în competenţa sa, după

cum dispune art. 2 pct. 4 Codul de procedură civilă, poate fi redată exemplificativ cu privire la:

– conflictele de competenţă dintre două judecătorii din raza teritorială a

tribunalului respectiv, ori dintre una dintre judecătoriile din raza

teritorială şi un organ cu activitate jurisdicţională ( rezultă din art. 22alin

(1)şi (4) Codul de procedură civilă );

– cererea de recuzare, în cazul în care la o judecătorie din raza teritorială a

tribunalului respectiv nu se poate constitui completul din cauza recuzării

(rezultă din art. 30 alin (2) Codul de procedură civilă);

93 Art 218 sau 614 C.Proc.Civ.

46

Page 47: Competenta generala a instantelor judecatoresti

– str ămutarea de la o judecătorie la alta din raza teritorială a tribunalului

respectiv, pe motiv de rudenie sau afinitate (rezultă din art. 39alin (1)

Codul de procedură civilă);

– îndreptarea erorilor materiale, lămurirea sau completarea propriilor

hotărârii (rezultă din art. 281 şi urm. Codul de procedură civilă);

– contestaţia în anulare şi revizuirea îndreptate împotriva propriilor hotărâri

(rezultă din art. 319 alin (1)şi art. 323 alin. (1) Codul de procedură civilă;

– contestaţia la titlu privind hotărârea pronunţată de tribunal ( rezultă din

art. 400 alin (2) Codul de procedură civilă ).

3.Competenţa materială a curţii de apel

Art. 3 Codul de procedură civilă94 stabileşte competenţa materială a curţilor de apel în a

judeca, dupăcum urmează:

1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind

actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;

2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunate de tribunale în

primă instanţă;

3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în

apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu

sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cauzuri expres prevăzute de lege;

4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

Prevederile art. 3 pct. 1 Codul de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 35 alin (2)

din Legea nr. 304/2004 republicată reiterează calitatea de instanţă de drept comun a tribunalelor

în materia contenciosului administrativ-fiscal, în primă instanţă dar din aceste dispoziţii legale

rezultă totodată şi calitatea de instanţă de excepţie în considerarea competenţei materiale a

94 Minodora Condoiu, Drept procesual civil Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2007,

p.108

47

Page 48: Competenta generala a instantelor judecatoresti

curţilor de apel în această materie.Aceasta pentru că trebuie să ne raportăm exclusiv la litigiile

privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, căci numai acestea se judecă în primă instanţă

de curţile de apel.

Aşadar, competenţa materială a acestora este una de excepţie.

Dispoziţiile din Codul de procedură civilă vor fi de asemenea coroborate cu cele din Legea

nr. 304/2004 republicată şi la nivel instituţional ori ca norme de principiu.

În acest sens trebuie să avem în vedere conţinutul art. 35 alin (2) din acest act normativ, care

dispune că în cadrul curţilor de apel funcţionează secţii pentru cauze civile, penale, comerciale,

cauze cu minori şi de familie, de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflictele de

muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu materia şi numărul cauzelor, secţii maritime şi

fluviale, ori pentru alte materii.

În ceea ce priveşte art. 3 pct. 2 Codul de procedură civilă, acesta instituie competenţa

materială a curţilor de apel pentru judecarea apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate

de tribunale în prima instanţă95.

Ca instanţe de recurs, curţile de apel, aşa cum rezultă din formularea art. 3 pct. 3 Codul de

procedură civilă, sunt competente material să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate

de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale,

care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de

lege. Aşadar, competenţa curţilor de apel ca instanţe de recurs nu mai este una pur excepţională,

aşa cum prevedea O.U.G.nr. 58/2003, ci, rezultă mai degrabă că, în judecarea

recursurilor,competenţa materială se împarte între tribunale, curţi de apel şi, după cum vom

veda, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.96

În ceea ce priveşte competenţa curţilor de apel de a judeca în orice alte materii, în

conformitate cu prevederile legale, după cum dispune art.3 pct. 4 Codul de procedură civilă,

enunţăm cu titlu de exemplu:

95 Minodora Condoiu, Drept procesual civil Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2007,

p.10896 V.M.Ciobanu, op.cit., p.338

48

Page 49: Competenta generala a instantelor judecatoresti

• conflictele de competenţă între două tribunale sau între un tribunal şi o judecătorie

din raza sa teritorială, ori între două judecătorii de circumscripţii deosebite dar care

se află, ambele, în raza aceleiaşi curţi de apel.

Aceeaşi este soluţia şi în cazul conflictului de competenţă între un tribunal din raza curţii de

apel şi un organ de jurisdicţie (rezultă din art. 22 Codul de procedură civilă);

• cererea de recuzarea înaintată unui tribunal din circumscripţia curţii de apel, dacă,

din cauza recuzării, nu se poate constitui completul la tribunal (rezultă din art. 30

alin (2) Codul de procedură civilă);

• strămutarea pricinilor, pe motiv de materie sau afinitate, de la un tribunal la altul

din circumspecţia teritorială a aceleiaşi curţi de apel(rezultă din art. 39 alin. 1 Codul

de procedură civilă);

• îndreptarea erorilor materiale, lămurirea şi completarea propriilor hotărâri (rezultă

din art. 281şi urm. Codul de procedură civilă);

• contestaţia în anulareşi revizuirea împotriva propriei hotărâri(rezultă din art. 319

alin. (1)şi art. 323 alin. (1) Codul de procedură civilă;

• contestaţia la titlu împotriva propriilor hotărâri (rezultă din art.400 alin. (2) Codul

de procedură civilă).

4.Competenţa materială a ICCJ

În temeiul art. 4 Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă97:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile

prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. în orice alte materii date prin lege în competenţa sa.

Acest text va trebui coroborat cu art. 299 alin. (2) Codul de procedură civilă şi 329 alin.(2)

Codul de procedură civilă.Din economia acestui text de lege rezultă competenţa Înaltei Curţi în

materie de recurs, pentru recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, dar şi a altor

hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

97 Ioan Leş , Comentariile codului de procedură civilă, Ed.All Back, Bucureşti 2001,p.149

49

Page 50: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Al doilea punct al acestui articol instituie copetenţa Înaltei Curţi de a judeca recursurile în

interesul legii.

În acest ultim caz competenţa sa este şi una exclusivă.Prevederile din Codul de procedură

civilă trebuie coroborate cu cele din Legea nr. 304/2004 republicată98. Aceasta pentru că în acest

act normativ se conferă Secţiunea a 2-a din Titlul II, „Instanţele judecătoreşti”, competenţei

Înaltei Curţi, prin dispoziţiile art. 21-27,grupate sub titulatura „Comptenţa Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie.”99 Art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată prevede competenţa Secţiei

civile şi de proprietate intelectuală, a Secţiei comerciale şi a celei de contencios administrativ şi

fiscal ale Înaltei Curţi de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel

şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. În acest din urmă caz, se instituie o competenţă

diversă , cu sublinierea că, aceasta se aplică numai în situaţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 23 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicată, secţiile Înaltei Cur ţi au

competenţa exclusivă de a soluţiona şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive,

sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nici o cale, iar cursul

judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.Art. 24 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicată

prevede competenţa specială pentru completul de 9 judecători de a funcţiona ca instanţă

disciplinară şi o competenţă diversă în alte cauze, prevăzute expres în competenţa sa prin lege.

Pentru a analiza competenţa materială a Înaltei Curţi trebuie să ne raportăm şi alte norme din

Legea nr. 304/2004 republicată.

În acest sens,dispoziţiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. 2 lit. (a), care plasează Înalta

Curte în vârful piramidei sistemului judiciar, vin în completarea celor cuprinse în art. 18-34, care

instituie dispoziţii privitoare numai la Înalta Curte. Încă din art. 18 alin. (1) se statuează că

aceasta este singura instanţă supremă din România, având misiunea de a asigura interpretarea şi

aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale (art. 18

alin. (2) din Legea nr. 304 republicată).

Aceste prevederi raportate la cele cuprinse în art. 4 Codul de procedură civilă duc la

următoarele concluzii:

98 M.Condoiu, Drept...p.,159-16099 Minodora Condoiu, op.cit., p.142

50

Page 51: Competenta generala a instantelor judecatoresti

– competenţa materială a Înaltei Curţi este una de drept comun ca instanţă

de recurs, în materiile stabilite de lege;100

– Înalta Curte este competentă material, exclusiv, să judece recursurile în

interesul legii;soluţiile pronunţate având rolul de a contribui la

interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării.În legătură

cu prima concluzie va trebui să ne raportăm la art. 21din Legea nr.

304/2004 republicată, care dispune că Înalta Curte judecă recursurile

împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi alte hotărâri, în

cazurile prevăzute de lege, în secţia civilă şi de proprietate intelectuală,

secţia comercială şi secţia de contencios administrativ şi fiscal. În

legătură cu a doua concluzie ne vom raporta la art. 25 lit. a), care prevede

competenţa materială în a judeca recursurile în interesul legii, de către

Înalta Curte, constituindu-se în Secţii Unite. În completarea pct. 4 Codul

de procedură civilă vine art. 23 dinLegea nr. 304/2004 republicată, care

stabileşte care sunt acele „altematerii” la care se face referire în art. 4 pct.

4 Codul de procedură civilă.

Astfel art. 23 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 republicată dispune că secţiile Înaltei Curţi, în

raport cu competenţa fiecăreia, soluţionează:

a) cererile de str ămutare, pentru motivele prevăzute în Codul de procedur ăcivilă;

b) conflictele de competenţă, în cazurile prevăzute de lege;

c) orice alte cereri prevăzute de lege.Referitor la dispoziţia din lit. c vom exemplifica prin:

• delegarea instanţei (art. 23 Codul de procedur ăcivilă);

• cererea de recuzare formulată în faţa unei curţi de apel când,datorită recuzării, nu se

poate constitui completul de judecată la curtea de apel (art. 30 alin. 2 Codul de procedură

civilă);

• îndreptarea erorilor materiale, lămurirea şi completarea propriilor hotărâri (art. 281 şi

urm. Codul de procedură civilă);

100 Minodora Condoiu, Drept procesual civil Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2007,

p.143

51

Page 52: Competenta generala a instantelor judecatoresti

• contestaţia în anulare, revizuirea şi contestaţ ia la titlu împotriva propriilor hotărâri (art.

319 alin. 1, art. 323 alin.1şi art. 400 alin. 2 Codul de procedură civilă).

Reiterăm faptul că al doilea alineat din art. 23 din Legea nr. 304/2004 republicată instituie o

exclusivitate de competenţă pentru Înalta Curte în a soluţiona recursurile declarate împotriva

hotărârilor nedefinite sau a actelor judecătoreşti, de orice natur ă, care nu pot fi atacate pe nici o

altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.101

Competenţa exclusivăa Înaltei Curţi de a asigura o jurisprudenţă unitarţional este prevăzută

în dispoziţiile art. 25 lit. b dinLegea nr. 304/2004 republicată.

Art. 26-27 din aceeaşi lege sunt deasemenea incidente, dispunând asupra procedurii de

schimbare a jurisprudenţei unei secţii, cât şi asupra celei de a propune îmbunătăţirea legislaţiei.

101 Minodora Condoiu, Drept procesual civil Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2007,

p.145

52

Page 53: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Capitolul 3.Competenţa teritorială a instanţelor

judecătoreşti

În demersul firesc de a stabili instanţa competentă pentru a judeca un litigiu, după ce s-a

stabilit că respectivul litigiu este de competenţa materială a unui anumit nivel de jurisdicţie

(delimitarea „pe verticală”),urmează a realiza delimitarea „pe orizontală”, între instanţele de

acelaşi grad.

Sediul materiei competenţei teritoriale de drept comun îl constituie cu precădere art. 5-16

Codul de procedură civilă. Normele care reglementează competenţa teritorială au

caracter dispozitiv (deci părţile pot deroga de la ele) cu excepţia normelor care stabilesc

competenţa materială în materie de stare şi capacitate a persoanelor, a celor incidente

prevederilor art. 13-16 Codul de procedură civilă şi în unele situaţii prevăzute de norme

speciale, când au caracter imperativ (părţile nu pot deroga).102

Clasificarea normei de competenţă ca fiind dispozitivă ori imperativă îşi are temeiul în

prevederile art. 19 Codul de procedură civilă,cu valoare de principiu în materie.103

a.Competenţa teritorială de drept comun

Avem în vedere acea formă a competenţei teritoriale ce instituie regula potrivit căreia

cererea de chemare în judecată se adresează instanţei din circumscripţia căreia îşi are domiciliul

pârâtul.104

Regula derivă din prevederile art. 5 Codul de procedură civilă şi corespunde adagiului clasic

actor sequitur forum rei, în baza căruia reclamantul este cel care se deplasează la domiciliul

pârâtului. În acest sens, în favoarea pârâtului operează o prezumţie de nevinovăţie, în virtutea

căreia se consideră că acţiunile personale, pârâtul nu datorează nimic reclamantului, atât timp

cât procesul nu s-a judecat.102 V.M.Ciobanu, op.cit.p.422103 T.Bodoaşcă., Comptenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă. Ed.All Back Bucuresti 2002.p.253104 Minodora Condoiu, Drept procesual civil Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2007,

p.146

53

Page 54: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Textul de lege prevede şi ipotezele în care pârâtul are domiciliul în străinătate sau

domiciliul nu este cunoscut, situaţii în care cererea se depune la instanţa reşedinţei sale din ţară.

Dacă ambele ( domiciliul şi reşedinţa ) sunt necunoscute reclamantului, instanţa competentă

este cea în a cărei circumscripţie se află domiciliul ori reşedinţa reclamantului.

Prevederile art. 7 Codul de procedură civilă se aplică situaţiei în care pârâtul este persoană

juridică, situaţie în care instanţa competentă este cea în a cărei crcumscripţiei îşi are sediul

principal.

Dacă pârâtul este o asociaţie ori o societate fără personalitate juridică, art. 7 alin. (3) Codul

de procedură civilă prevede că instanţa competentă este cea în raza căreia îşi are domiciliul

persoana căreia, potrivit înţelegerii dintre asociaţi, i s-a încredinţat preşedenţia sau direcţia

respectivei formaţiuni.

Dacă nu se cunoaşte domiciliul ori persoana cu rol de conducere, cererea se poate depune la

instanţa de domiciliu a oricăruia dintre asociaţi.

Dacă cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva mai multor pârâţi, aceasta se

poate depune la instanţa în raza căreia îşi are domiciliul oricare dintre pârâţi, indiferent că sunt

persoane fizice ori juridice, singura condiţie este de a avea calitatea de debitor principal,după

cum dispune art. 9 Codul de procedură civilă.105

Prevederile art. 8 Codul de procedură civilă acoperă situaţia în care calitatea de pârât

aparţine statului, direcţiilor generale ori altor organe de stat, când are incidenţă competenţa

alternativă între instanţele fie din capitala ţării, fie din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul

reclamantul.

În cazul capitalei, competenţa aparţine Judecătoriei sector 4Bucureşti.

Regulile competenţei de drept comun se aplică tuturor categoriilor de acţiuni civile, cu

excepţia celor pentru care legea a prevăzut o altă competenţă.106

b.Competenţa teritorială alternativă sau facultativă

105 Minodora Condoiu, Drept procesual civil Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2007,

p.147106 Ioan Leş, Tratat...p. 198

54

Page 55: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Instituţia vizată are o formă de competenţă care consacră dreptul reclamantului de a alege

între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente. Norme de competenţă teritorială

alternativă există în art. 6-8 Codul de procedură civilă dar cu precădere în art. 9-11 Codul de

procedură civilă.

Art. 9 Codul de procedură civilăs tabileşte că, atunci când cererea este îndreptată împotriva

mai multor pârâţi, reclamantul poate alege instanţa de la domiciliul oricăruia dintre ei. Dacă

există şi obligaţi accesorii, aceştia nu pot constitui criteriu de alegere a instanţe icompetente;

condiţia fiind ca pârâtul, în funcţie de al cărui domiciliu se alege instanţa, să fie debitor

principal.

Art. 10 Codul de procedură civilă107 prevede pentru cazuri în care, pe lângă instanţa de drept

comun (de la domiciliul pârâtului), mai sunt competente şi alte instanţe:

1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract,

instanţa locală prevăzută în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii;

2. în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil,în acţiunile în justificare

sau în prestaţiune tabulară, instanţa locului unde se află imobilul;

3. în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin,instanţa locului de plată;

4. în cererile privitoare la obligaţiile comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere

sau aceea a locului plăţii;

5. în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire;

6. în cererile împotriva unei femei căsătorite care are reşedinţa obişnuită, deosebităde ceea a

soţului, instanţa reşedinţei femeii;

7. în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie de întreţinere, instanţa

domiciliului reclamantului;

8. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel

fapt.

Art. 11 Codul de procedură civilă stabileşte instanţe deopotrivă competente în materie de

asigurare terestră, după: domiciliul asiguratului, bunurile asigurate, locul unde s-a produs

accidentul.

107 Minodora Condoiu, op.cit., p.147

55

Page 56: Competenta generala a instantelor judecatoresti

În toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă

competente revine reclamantului, potrivit art. 12 Codul de procedură civilă. Odată aleasă

instanţa, reclamantul nu mai poate reveni, după ce aceasta a fost investită prin introducerea

cererii de chemare în judecată şi este una dintre instanţele deopotrivă competenteîn a judeca

respectivul litigiu.

c.Competenţa teritorială exclusivă sau excepţională

Această formă a competenţei teritoriale este cea care determină capacitatea unei instanţe

judecătoreşti de a soluţiona în exclusivitate anumite cauze civile.108

Sediul materiei îl constituie dispoziţiile art. 13-16 dar acestea sunt în strânsă legătură cu

dispoziţiile art. 19 Codul de procedură civilă, care consacră legea competenţei teritoriale

alternative în pricini privitoare la bunuri, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 13-16 Codul de

procedură civilă.

Într-o manieră sintetică, se apreciază că normele de competenţă teritorială exclusivă se

aplică în materie reală imobiliară, în materie de moştenire, în materie de societate, în materie de

faliment, în pricinile privitoare la persoane, în situaţii reglementate prin legi speciale vizând alte

materii precum şi în materii necontecncioase.

Aşadar, în toate asemenea cazuri prevăzute în mod expres de lege,este competentă 109numai

acea instanţă pe care o indică norma imperativă,fără posibilitate de derogare.

Art. 13 Codul de procedură civilă stabileşte competenţa teritorială exclusivă în materia

acţiunilor imobiliare, desemnând ca instanţă competentă pe cea în a cărei circumscripţie se află

bunul imobil în litigiu.

În ipoteza în care imobilul este situat în circumscripţia mai multor instanţe, se aplică norma

de competenţa teritorială de drept comun.Deşi textul de lege nu precizează in terminis natura

acţiunilor imobiliare cărora se aplică, docrina a apreciat că aceste prevederi se aplică numai

acţiunilor reale imobiliare, nu şi celor personale.

108 Ioan Leş, Tratat...p. 201109 Minodora Condoiu, op.cit., p.147

56

Page 57: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Rezultă, pe de o parte, că art. 13 Codul de procedură civilă vizează acţiunea în revendicare,

acţiunea negatorie, acţiunea confesorie şi acţiunea posesorie,iar pe de altă parte, că acţiunile

personale imobiliare cad sub incidenţa art. 5 sau art. 10 pct. 1şi 2 Codul de procedură civilă.

Art. 14 Codul de procedură civilă stabileşte competenţa instanţei în a cărei circumscripţie a

avut ultimul domiciliu defunctul, în materie de moştenire pentru cererile prevăzute expres la pct.

1-3 ale aceluiaşi articol.

Competenţa e excepţională prevăzută în materie de moştenire încetează odată cu finalizarea

procedurii succesorale, adică după soluţionarea definitivă a procesului de partaj.110

Art. 15 Codul de procedură civilă stabileşte competenţa instanţei unde se află sediul

principal al societăţii – fie comercială, fie civilă căci legea nu distinge.

Art. 16 Codul de procedură civilă se referă numai la societăţile comerciale stabilind

competenţa teritorială tot după criteriul sediului principal şi în materie de faliment şi

reorganizare judiciară.

La aceste norme se adaugă şi cea înscrisă în art. 607 Codul de procedură civilă şi care

stabileşte, în materie de divorţ , competenţa în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie se

află cel din urmă domiciliu comun al soţilor.

Capitolul 4.Întinderea competenţei instanţei sesizate.

Secţiunea 1.Prorogarea de competenţă110 V.M.Ciobanu, op.cit., p.428

57

Page 58: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Sunt cazuri în care competenţa unei instnţe primeşte o adevărată extindere în sesnsul că

instanţa competentă să soluţioneze cererea cu care a fost sesizată de către reclamant devine

competentă să rezolve şi cereri care, în mod obişnuit, nu intră în competenţa sa.

Prorogarea competenţei poate interveni în temeiul legii ( prorogarea legală ) al unei

hotărâri judecătoreşti ( prorogare judecătorească ) sau înn temeiul convenţei părţior

( prorogare convenţională sau voluntară ).

a.Prorogarea legală

Prorogarea legală a competenţei intervine în cazurile expres prevăzute de lege: art. 9, art.17 şi

art. 164 C.Proc.Civ. Astfel:

1. Potrivit art. 9 C.proc.civ., instanţa sesizată de reclamant devine competentă să soluţioneze

litigiul şi în raport cu pârţii care domiciliază în circumscripţiile altor instanţe;

1. Conform art. 17 C.Proc.civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei

competente să judece cererea principală.

Textul are în vedere următoarele situaţii:

• cazul în care reclamantul, prin aceeaşi acţiune, valorifică mai multe drepturi,

formulând mai multe capete de cerere, care- dacă ar fi formulate separat- ar putea

atrage diverse competenţe;

• cazul în care, în cursul unui proces se formuleză cereri cu caracter incidental

privind luarea de măsuri asiguratorii111, asigurarea dovezilor sau luarea unor

măsuri provizorii112, va fi competentă să le soluţioneze tot instanţa sesizată cu

acţiunea principală.

Dacă cererile incidentale sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, prorogarea poate

să opereze, chiar dacă s-ar nesocoti norme de competenţă materială sau teritorială exclusivă,

întrucât art. 17 C.proc.civ., este înscris în titlul „ dispoziţii speciale „ ceea ce înseamnă că

legiuitorul a avut intenţia de a deroga de la normele anterioare de competenţă materială şi

teritorială113.

111 Sunt măsuri asiguratorii: sechestrul asigurator, sechestrul judiciar şi poprirea asiguratorie.112De exemplu, cererea de încredinţare a minorului pe timpul procesului de divorţ 113 Ion Deleanu, Procedură civilă Vol.I., Ed.Fundaţiei Chemarea , Iaşi 1993,p.504

58

Page 59: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Însă, dacă cererile incidentale ar fi de competenţa unor organe de jurisdicţie din afara

sistemului instanţelor judecătoreşti, prorogarea nu poate avea loc, cu încălcarea normelor de

competenţă generală, pentru că nu există un temei legal pentru aceasta.Pentru a evita riscul

pronunţării unor hotărâri contradictorii, până la soluţionarea cererii incidentale de către organul

de jurisdicţie competent, instanţa va putea suspenda judecata în condiţiile art. 244.1 C.proc.civ.

• instanţa sesizată cu acţiunea principală este competentă să soluţioneze şi cererea

reconvenţională, precum şi cererile de intervenţei voluntară sau forţată;

• dacă judecarea cererii incidentale ar întârzia judecarea cererii principale, legea

prevde în anumite cazuri posibilitatea disjungerii, caz în acre, instanţa care a devenit

competentă prin efectul prorogării în baza art. 17 c.proc.civ., îşi va păstra competenţa

de a soluţiona cererea incidentală şi ulterior disjungerii114.

2. Potrivit art. 164 c.proc.civ, conexitatea constituie, de asemenea, un caz de prorogare

legală de competenţă. Aşadar, părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se

află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt

aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi ale căror obiect şi cauză au între ele o

strânsă legătură. Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.

Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi investite, afară numai dacă amândouă părţile cer

trimiterea lui la una din celelalte instanţe. Când una din pricini este de competenţa unei

instanţe şi părţile nu op pot înlătura, întrunirea se face la acea instanţă.

Nu se confundă conexitatea ( art. 164 C.proc.civ.) cu litispendenţa ( art 163 c.proc.civ ). La

litispendenţă există triplă identitate de elemente ( aceleaşi părţi, obiect şi cauză) iar la

conexitate, numai o legătură între elemente, cel mult părţile putând să fie comune.În

concluzie, în cazul litispendenţei, ambele instanţe fiind competente să judece, nu are loc o

prelungire de competenţă şi nu suntem în cazul prorogării de competenţă115.

114 Viorel Daghie, Dragoş Daghie, Benone Fuică, Nora Ivan, Elemente de procedură civilă şi administrativă,

Vol. I. Universitatea „Dunarea de Jos”, Galaţi 2005, p.86115 A.Hilsenrad, I,Stoenescu, Teoria generala p. 192-193

Viorel Mihai Ciobanu, Tratat de procedură civilă, p.181

59

Page 60: Competenta generala a instantelor judecatoresti

b.Prorogarea judecătorească

Prorogarea judecătorească de competenţă intervine în temeiul unei hotărâri judecătoreşti.

• În cazul delegării instanţei ( art. 23 c.proc.civ );

• În cazul recuzării tuturor judecătorilor unei instanţe ori atunci când din cauza

recuzării nu se poate alcătui completul de judecată ( art. 33 C.proc.civ );

• În caz de strămutare a pricinilor ) art. 40 alin. 3 c.proc. civ );

• În caz de admitere a recursului şi casare cu trimitere spre rejudecare la o anumită

instanţă decât cea care a judecat fondul, dar egelă la gard ( art.312 alin. 5

C.proc.civ);

• Administrarea unei dovezi prin comisie rogatorie ( art.169 alin. Ultim C.proc.civ )

însă prorogarea competenţei este parţială, în sensul că vizează numai administrarea

probei respective, iar nu şi soluţionarea fondului116.

În toate aceste situaţii, cauza va fi soluţionată nu de instanţa competentă în mod obişnuit,

ci de către o instanţă egală în grad, stabilită prin hotărâre judecătorească, iar calea de atac

împotriva hotărârii pronunţate de această instanţă va fi soluţionată de instanţa superioară

acesteia şi nu de instanţa superioară celei care în mod obişnuit ar fi trebuit să rezolve cererea.

c.Prorogarea convenţională

Prorogarea convenţională a competenţei intervine în temeiul unei înţelegeri a părţilor în

acele cazuri în care legea permite părţilor să deroge de la regulile de competenţă pe care le

stabileşte, deci în cazul competenţei teritoriale reglementate de norme de ordine privată.

Prorogarea convenţională a competenţei poate rezulta din înserarea în contractul încheiat

de părţi a unei clauze atributive de competenţă sau dintr-o convenţei separată prin care părţile

convin ca, în caz de litigiu, pricina să fie judecată de o altă instanţă decât cea care este în mod

normal competentă.

Convenţia se poate face şi verbal, însă numai în faţa instanţei alese care va lua act de

înţelegerea părţilor şi încheierea de şedinţă.

Convenţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

116 V.M.Ciobanu, Gabriel Boroi, op.cit., p. 158

60

Page 61: Competenta generala a instantelor judecatoresti

• Părţile să aibă capacitate procesuală de exerciţiu iar consimţământul lor să fie liber şi

neviciat;

• Convenţia părţilor să fie expresă;

• În convenţie să se determine exect instanţa aleasă;

• Instanţa aleasă de părţi să nu fie necompetentă absolut

Uneori, legea se opune convenţiei părţilor asupra competenţei anterior naşterii drteptului la

acţiune ( de exemplu, în materie de asigurare, potrivit art. 11 alin. 2 C.proc.civ ).

O formă de manifestare a convenţiei părţilor privind prorogarea competenţei o constituie aşa

numita alegere de domiciliu, când părţile stabilesc competenţa în favoarea instanţei de la

domiciliul ales.

Dacă această alegere s-a făcut în favoarea părţii care va fi chemată în judecată ( pârâtului )

sau a ambelor părţi,reclamantul urmează să sesizeze instanţa de la domiciliul ales. Dacă alegerea

s-a făcut în favoarea celui care va introduce cererea de chemare în judecată

( reclamantului ),acesta are, opţiunea de a sesiza fie instanţa de la domiciliul ales , fie instanţa

competentă potrivit legii.

În situaţia în acre părţile au stabilit competenţa în favoarea altei instanţe decât cea care, în

mod normal, este competentă, potrivit legii,. Să soluuţioneze pricina şi totuşi reclamantul

sesizează această din urmă instanţă, pârâtul va putea cere declinarea competenţei, însă numai

până la prima zi de înfăţişare, deoarece competenţa are un caracter relativ117.

Secţiunea 2.Incidente procedurale cu privire la instanţa sesizată.

Este posibil, ca deşi instanţa sesizată să fie competentă, să nu existe la această instanţă

cerinţele necesare pentru judecată ori pentru pronunţarea hotărârii în condiţii de deplină

117 V.M.Ciobanu, op.cit., P.438

61

Page 62: Competenta generala a instantelor judecatoresti

obiectivitate. De aceea, legiuitorul a prevăzut posibiliatea stabilirii unei alte instanţ e care să

judece prin instituţiile delegării instanţei şi strămutării pricinilor.Pe de altă parte, este

posibil, ca instanţa sesizată să nu fie competentă, sau, în orice caz, să fie contestată.

2.1. Excepţia de necompetenţă.

Necompetenţa este situaţia în care o instanţă judecătorească este sesizată cu o pricină

civilă pe care nu o poate soluţiona întrucât nu are competenţa să o judece.

Mijlocul procedurii de invocare a necompetenţei instanţei la care litigiul se află pe rol, în

curs de judecată, este excepţia de necompetenţă.

Excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, după cum norma de competenţă ce

se consideră că ar fi încălcată este absolută ( competenşă generală, materială sau teritorială

exclusivă ) sau relativă ( competenţă teritorială, în celelalte cazuri decât cea exclusivă)118.

Excepţia de necompetenţă absolută poate fi invocată de oricare dijntre părţi, procuror sau

instanţă din oficiu, în orice fază a judecăţii.

Părţile nu pot conveni să deroge de la regulile competenţei absolute, aşadar, viciile

necompetenţei absolute nu pot fi acoperite prin voinţa expresă sau tacită a părţilor119.

Dacă necompetenţa absolută nu a fost ridicată în faţa primei instanţei, poate fi invocată

direct în apel ori în recurs, prin cererea de apel sau recurs, ori , cel mai târziu la prima zi de

înfăţişare sub sancţiunea decăderii120.

Excepţia de necompetenţă relativă poate fi invocată numai de către pârât în faţa primei

instanţe, până în prima zi de înfăţişare. Mai mult, excepţia de necompetenţă relativă trebuie

invocată înaintea altor excepţii, inainte de a se intra în dezbaterea fondului sub sancţiunea

decăderii din dreptul de a mai putea invoca această excepţie. Se înţelege că pârâtul nu va

putea ridica excepţia, pentru prima dată în faţa instanţei de apel sau de recurs.

Având în vedere caracterul dispozitiv al normelor ce reglementează această competenţă,

părţile pot conveni expres sau tacit să deroge de la dispoziţiile legii, prorogând competenţa

instanţei.118 V.M.Ciobanu, Unele probleme referitoare la hotărârea de strămutare a pricinilor civile, A.U.B. 1983, p. 67-68.119 Florea Măgureanu, Drept procesual civil, ediţia a VI-a, Ed.All back, Bucureşti 2002,.p.177120 Viorel Daghie, Dragoş Daghie, Benone Fuică, Nora Ivan, Elemente de procedură civilă şi administrativă,

Vol. I. Universitatea „Dunarea de Jos”, Galaţi 2005, p.89

62

Page 63: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Procedura de judecată a excepţiei este aceeşi, indiferent dacă se invocă necompetenţa

absolută sau relativă.

Soluţii:

• Dacă se respinge excepţia de necompetenţă, instanţa pronunţă o încheiere

interlocutorie , care poate fi atacată cu apel sau recurs, numai o dată cu fondul.

• Dacă se admite excepţia, instanţa pronunţă o hătărâre de declinare a competenţei,

stabilind astfel, instanţa / organul cu activitate jurisdicţională competent ( ă ).

• Când competenţa ar aparţine unui organ al statului fără activitate jurisdicţională,

instanţa pronunţă o hotărâre prin care respinge acţiunea ca inadmisibilă

Când se constată că litigiul este de competenţa unui organ de jurisdicţie dintr-un alşt stat,

instanţa va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române, potrivit art. 157 din

Legea nr. 105 / 1992.

Hotărârea de declinare a competenţei produce două efecte:

• Dezvinovăţeşte instanţa sesizată prin introducerea cererii de chemare în judecată;

• Investeşte instanţa în favoarea căreia s-a pronunţat declinarea de competenţă.

Investirea instanţei se face la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi nu de la data

pronunţării ei121.Potrivit art. 158 c.proc.civ., hot[r\rea poate fi atacat[ cu recurs ]n termen de cinci

yile de la pronunţare.Dosarul se trimite la instanţa competentă imediat ce hotărârea a rămas

definitivă sau irevocabilă.

Excepţie face situaţia în care calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenţei

este exercitată chiar de partea care a cerut declinarea competenţei, caz în care, fiind vorba de un

abuz de drept, urmărindu-se tergiversarea judecăţii, dosarul se trimite de îndată instanţei care a

fost stabilită ca fiind competentă.

Hotărârea de declinare a competenţei are putere de lucru judecat numai în ceea ce priveşt

instanţa care se dezvinovăţeşte. Instanţa cărei i se trimite dosarul are dreptul să-şi verifice

121 V.M.Ciobanu, Tratat, p. 442-443

63

Page 64: Competenta generala a instantelor judecatoresti

competenţa şi dacă se consideră necompetentă, poate la rândul ei, să-şi decline competenţa,

ivindu-se astfel un conflict de competenţă.

Potrivit art. 105 alin.1 C.proc.civ., actele de procedură întocmite de un judecător

necompetent sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia probelor care rămân câştigate cauzei şi

care nu vor fi refăcute de instanţa competentă decât pentru motive temeinice ( art. 160

C.proc.civ.).

2.2. Conflicte de competenţă

Există conflict de competenţă în situaţia în care două sau mai multe ionstanţe

judecătoreşti ori alte organe de activitate jurisdicţională se consideră deopotrivă competente să

soluţioneze un litigiu sau se consideră toate necompetente şi îşi declină recipăroc competenţa122.

În primul caz, conflictul se numeşte pozitiv, iar în cel de-al doilea negativ, însă în ambele

situaţii se impune soluţionarea conflictului fie pentru a se evita pronunţarea unor hotărâri

contradictorii ( în cazul conflictului pozitiv ), fie pentru că interesul reclamantului de a obţine o

hotărâre trebuie satisfăcut ( în cazul conflictului negativ).

Pentru a exista conflict pozitiv, trebuie ca cel puţin două instanţe ă se fi declarat competente,

iar în cazul conflictului negativ trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

• Să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeeaşi pricină ( aceleaşi părţi,

acelaşi obiect şi aceeaşi cauză );

• Instanţele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile;

• Cel puţin una dintre instanţe să fie competentă să soluţioneze cererea care a generat

conflictul;

• Declinările între instanţele sesizate să fie reciproce.

Conflictele de competenţă dintre instanţele judecătoreşti, pozitive sau negative se rezolvă

pe calea regulatorului de competenţă de către instanţa superioară comună instanţelor aflate în

conflict ( art. 22 C.proc.civ )123.

122 Viorel Daghie, Dragoş Daghie, Benone Fuică, Nora Ivan, Elemente de procedură civilă şi administrativă,

Vol. I. Universitatea „Dunarea de Jos”, Galaţi 2005, p.90123 Viorel Daghie, Dragoş Daghie, Benone Fuică, Nora Ivan, Elemente de procedură civilă şi administrativă,

Vol. I. Universitatea „Dunarea de Jos”, Galaţi 2005, p.92

64

Page 65: Competenta generala a instantelor judecatoresti

• Conflictul ivit între două judecătorii de circumscripţia aceluiaşi tribunal se judecă de

acel tribunal ( alin.1);

• Dacă cele două judecătorii nu ţin de acelaşi tribunal sau dacă conflictul s-a născut

între o judecătorie şi un tribunal sau între două tribunale, competentă este curtea de

apel respectivă ( alin. 2 );

• Dacă cele două instanţe în conflict nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curti de

apel, precum şi conflictul între două curţi de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie ( alin.3 ).

Eventualul conflictde competenţă ivit între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o altă

instanţă se rezolvă de către instanţa supremă, însă hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie, constituie simultan atât declinator de competenţă cât şi regulator de competenţă.

Conform art. 21 C.proc.civ., instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenă va

suspenda din oficiu orice altă procedură şi va înainta dosarul instanţei în drept să hotărască

asupra conflictului; suspendarea judecării pricinii se dispune printr-o încheiere.

Instanţa competentă să judece conflictul va hotărâ în camera de consiliu, făară citarea

părţilor şi dacă va constata că există conflict de competenţă, va stabili instanţa competentă şi

va trimite dosarul acestei instanţe.

Hotărârea poartă denumirea de regulator de competenţă.Regulatorul poate fi atacat cu

recurs în termen de cinci zile de la comunicare cu excepţa celei pronunţate de Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie, care este irevocabilă.

Judecata recursului se face fără citarea părţilor ( art.22 alin. 5 C.proc.civ.).

Hotărârea rămasă irevocabilă se bucură de putere de lucru judecat.După această dată,

dosarul se trimite instanţei care a fost stabilită ca fiind competentă, instanţa respectivă fiind

obligată, dacă nu au apărut temeiuri noi, neverificate de instanţa acre a pronunţat hotărârea

să judece cauza, nemaiputând să-şi verifice competenţa124.

Potrivit art. 22 alin. 2 C. Proc.civ., există conflict de competenţă şi în cazul în care el se

iveşte între instanţele judecătoreşti şi alte organe cu activitate jurisdicţională.

124 I.Stoenescu, S.Zilbersteine, Teoria generală.p.214

65

Page 66: Competenta generala a instantelor judecatoresti

În acest caz conflictul se rezolvă de instanţa judecătorească ierarhic superoară instanţei în

conflict, după aceeaşi procedură125.

Capitolul 5.Aspecte de practică judiciară

1.Conflict de competenţă.126

Dosar Nr. 334 (21.09.2005)

Prin sentinta nr.3/2005 Tribunalul Suceava – sectia comerciala,contencios administrativ

si fiscala declinat competenta de solutionare a cererii formulata de SC „M” SRL Falticeni

impotriva paratei SC „ BE” SRL Falticeni, motivat de faptul ca potrivit art.7 al.1 Cod pr.civila

cererea impotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanta sediului ei principal.

125 Viorel Daghie, Dragoş Daghie, Benone Fuică, Nora Ivan, Elemente de procedură civilă şi administrativă,

Vol. I. Universitatea „Dunarea de Jos”, Galaţi 2005, p.93126 http://portal.just.ro/InstantaJurisprudenta.aspx?idInstitutie=44

66

Page 67: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Investita cu solutionarea acestei cereri, Judecatoria Falticeni prin sentinta civila nr. 586

din 27 aprilie 2005, constatand ca nu este competenta din punct de vedere material sa rezolve

aceasta pricina intrucat potrivit art.2 pct.1 lit. d teza a II-a Cod pr.civila procesele si cererile in

materie comerciala al caror obiect este neevaluabil in bani sunt de competenta tribunalului, a

declinat competenta de solutionare în favoarea Tribunalului Suceava.

Constatand totodata existenta unui conflict negativ de competenta, conform art.22 pct. 2

Cod pr.civila, a dispus inaintarea cauzei catre Curtea de Apel Suceava pentru a se pronunta

asupra conflictului de competenta.

Curtea prin sentinta nr. 334 din 21 septembrie 2005, pronuntata in camera de consiliu, a

stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a hotari astfel a retinut ca prin cererea introductiva reclamanta a solicitat

rezilierea unui contract, cerere care este neevaluabila in bani.

Potrivit disp.art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civila tribunalele judeca in prima instanta procesele si

cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum si

procesele si cererile in aceasta materie, al caror obiect este neevaluabil in bani.

In consecinta cererea reclamantei de reziliere a contractului de inchiriere cade in

competenta de solutionare a Tribunalului Suceava.

Referitor la disp.art.7 al.1 Cod pr.civila, avute in vedere de Tribunalul Suceava in

sentinta de declinare a competentei catre judecatorie, s-a precizat ca acestea reglementeaza

competenta teritoriala a instantelor, competenta ce se analizeaza in urma determinarii

competentei materiale a instantelor judecatoresti.

2. Sesizare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru conflict negativ de competenţă. Partaj

judiciar

Dosar Nr. 447 (06.04.2010)

Prin cererea înregistrata initial pe rolul Judecatoriei Brasov la data de 22 iulie 2008 sub

nr. dosar ... reclamantul CD a chemat în judecata pe pârâtii CA si CA, solicitând sa se constate

ca dupa defuncta CF este singurul mostenitor, sa i se atribuie întreaga masa succesorala compusa

din cota de 1/3 din imobilul situat în mun. Brasov, str. .. nr. .., cu înscrierea acestui drept în

cartea funciara pe numele reclamantului.

67

Page 68: Competenta generala a instantelor judecatoresti

În motivarea cererii reclamantul arata ca defuncta CFAF este mama sa, care a decedat în

anul 1952, data la care reclamantul era minor în vârsta de 7 ani, masa succesorala ramasa de pe

urma acestei defuncte se compune din cota de 1/3 din imobilul situat în Brasov. Str. ... nr. ..,

astfel cum rezulta si din procesul-verbal din 29 decembrie 1952, mostenitorii ramasi de pe urma

acestei defuncte fiind sotul supravietuitor CC si reclamantul, în calitate de fiu.

Reclamantul arata ca dupa decesul mamei sale a locuit în Brasov, în imobilul de pe

str. ..., împreuna cu bunica materna, iar tatal sau s-a recasatorit si a mai avut un copil, pe CA.

Sustine reclamantul ca atât tatal sau, cât si fratele dupa tata, CA sunt decedati, acesta din

urma fiind mostenit de cei doi copii ai sa, pârâtii CA si CA.

Reclamantul apreciaza ca tatal sau este strain de succesiunea defunctei, deoarece nu a

achitat niciodata taxele succesiunii stabilite de organul fiscal si nu a locuit niciodata în acel

imobil, ceea ce determina lipsa calitatii de mostenitori si pentru pârâti, astfel ca este singurul

mostenitor al defunctei CF.

Reclamantii mentioneaza ca pârâta IM este sora defunctului PI, careia îi revine cota de

1/2 din bunurile ramase de pe urma defunctilor parinti, PI si PM.

Cererea a fost întemeiata în drept pe disp. art. 654, art. 669-675 Cod civil.

Pârâtii CA si CA, legal citati, nu au formulat întâmpinare sau alte cereri în dosar si nici

nu s-au înfatisat în instanta.

Prin sentinta civila nr. 1539/09.02.2010 Judecatoria Brasov a invocat din oficiu exceptia

necompetentei teritoriale a acestei instante pe care a admis-o si a declinat competenta de

solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Sinaia, apreciind ca defuncta a carei succesiune se

solicita a fi deschisa au avut ultimul domiciliu la locul decesului, în orasul Sinaia, str. ..., dupa

cum rezulta din certificatul de deces al acesteia, astfel încât sunt incidente dispozitiile art. 14

alin. 2 C.pr.civ. care stabilesc ca cererile privitoare la mostenire sunt de competenta instantei

celui din urma domiciliu al defunctului, în cauza fiind Judecatoria Sinaia .

Pe rolul Judecatoriei Sinaia cauza a fost înregistrata sub nr. 417/310/2010 la data de 8

martie 2010, care analizând actele si lucrarile dosarului, fata de dispozitiile legale incidente în

cauza, a invocat din oficiu , la rândul sau, exceptia necompetentei sale teritoriale, apreciind ca

instanta competenta sa solutioneze prezenta cauza este Judecatoria Brasov, pentru urmatoarele

considerente:

68

Page 69: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Reclamantul CD a dedus judecatii o cerere de dezbatere a succesiunii defunctei CFAF,

decedata la data de 13 octombrie 1952, cu ultimul domiciliu în orasul Stalin (actualmente mun.

Brasov), solicitând stabilirea de catre instanta a mostenitorilor chemati la succesiunea acestei

defuncte, a masei succesorale a bunurilor care o alcatuiesc, în a carei componenta se regaseste

bunul imobil situat în Brasov, str. ..., jud. Brasov.

Potrivit certificatului de deces seria MA nr. 862527/14 octombrie 1952, ultimul

domiciliu al defunctei CFAF a fost în orasul Stalin, str. .., locul decesului fiind în or. Sinaia,

str. ....

Este de netagaduit ca în materie succesorala competenta teritoriala a instantelor de

judecata este absoluta, ea fiind reglementata de prevederile art. 14 Cod proc. civ., ea revenind

instantei celui din urma domiciliu al defunctului.

Potrivit art. 13 din Decretul nr. 31/1954, "domiciliul unei persoane este acolo unde îsi

are locuinta statornica sau principala".

Fata de împrejurarea ca locul ultimului domiciliu al defunctului este o chestiune de fapt,

dovada lui se poate face, în principiu, cu orice mijloc de proba admis de lege. Practic, dovada

ultimului domiciliu se face cu mentiunile din actul de identitate sau certificatul de deces al

persoanei care lasa mostenirea.

În speta de fata, instanta sesizata initial, respectiv Judecatoria Brasov, ajunge la

concluzia ca locuinta statornica si principala a defunctei CFAF ar fi la locul decesului, fara a

exista la dosar si alte probe care sa conduca instanta la retinerea unei astfel de stari de fapt,

referindu-se în fapt la locul decesului defunctei.

Dimpotriva, procesul-verbal de inventariere a bunurilor succesorale întocmit la trei luni

de la data deschiderii succesiunii defunctei - 29 decembrie 1952 - a fost încheiat de

circumscriptia financiara a or. Stalin, în care se consemneaza ca bunurile imobile ramase de pe

urma acestei defuncte sunt cota de 1/3 din imobilul situat în acelasi oras, pe str. ..., iar

mostenitorii ramasi, respectiv reclamantul CD, minor în vârsta de 7 ani si sotul supravietuitor,

CC, locuiesc în acelasi imobil. Domiciliul copilului minor CD era identic cu domiciliul

parintilor sai, potrivit art. 100 alin.1 Cod familiei, domiciliul pe care acesta îl are si în prezent,

dupa cum sustine prin cererea de chemare în judecata.

69

Page 70: Competenta generala a instantelor judecatoresti

În cauza nu exista nici un fel de dovezi cu privire la parasirea domiciliului comun de

catre defuncta CFAF si stabilirea acesteia la Sinaia, unde s-a produs decesul, motive pentru care

instanta apreciaza ca în mod legal Judecatoria Brasov a fost sesizata initial cu dezbaterea

mostenirii acestei defuncte, astfel ca va declina competenta teritoriala de solutionare a cauzei

respectivei instante.

Constatându-se conflictul negativ de competenta între Judecatoria Sinaia si Judecatoria

Brasov, fata de disp. art. 20 pct. 2 Cod proc. civila, va fi sesizata Înalta Curte de Casatie si

Justitie - Sectia civila cu pronuntarea regulatorului de competenta, potrivit art. 22 alin.3 Cod

proc. civ.

3. Conflict negativ de competenţă. Organe de cercetare ale poliţiei judiciare.

Dosar Nr. 1188 (27.09.2004)

Normele speciale de competenta prevazute de art. 27 din Legea nr., 218/2002,

modificata, sunt aplicabile la o categorie limitata de lucratori de politie, respectiv la politistii

care au calitatea de organe de cercetare ale Politiei Judiciare.

Prin sentinta penala nr. 83/2004, Curtea de Apel Craiova a stabilit competenta de

solutionare a cauzei privind pe intimatii C.V. si V.P. precum si pe petentul M.C. în favoarea

Judecatoriei Drobeta Turnu Severin, careia i s-a trimis cauza spre solutionare.

În acest sens, s-a constatat ca, prin plângerea adresata Judecatoriei Drobeta Turnu

Severin, petentul M.C. a formulat plângere împotriva rezolutiei Parchetului de pe lânga

Tribunalul Mehedinti nr. 565/2003, privind pe intimatii V.P. si C.V. – agent sef adjunct de

politie.

Întrucât s-a apreciat ca solutionarea acestei plângeri este de competenta Tribunalului

Mehedinti, în raport de calitatea faptuitorului, prin sentinta penala nr. 2226/2004, Judecatoria

Drobeta Turnu Severin a dispus în baza art. 42 cod pr.penala, declinarea competentei de

solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinti.

Prin sentinta penala nr. 395/2004, Tribunalul Mehedinti, admitând exceptia de

necompetenta materiala, a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoare Judecatoriei

Drobeta Turnu Severin, a constatat conflictul negativ de competenta si a înaintat dosarul Curtii

de Apel Craiova pentru solutionarea acestui conflict.

70

Page 71: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Din actele existente la dosar, Curtea de Apel a retinut ca la data savârsirii faptelor

reclamate, C.V. era politist desfasurând activitatea în cadrul I.P.J. Mehedinti, fara a fi desemnat

prin Ordinul Inspectoratului General al Politiei Române, ca având calitatea de organ de cercetare

penala, asa cum prevad dispozitiile art. 24 din Legea 26/1994 privind organizarea si functionarea

Politiei Române.

Dispozitiile art. 64 din legea nr. 369/2002 privind statutul politistului care confereau

competenta parchetelor si respectiv tribunalelor în raport de calitatea persoanelor, au fost

abrogate prin Legea nr. 281/2003, iar ulterior, au fost preluate de art. 27 din Legea nr. 218/2002,

modificata prin Legea nr. 281/2003, în conformitate cu care normele speciale de competenta

sunt aplicabile la o categorie limitata de lucratori de politie, respectiv la politistii care au

calitatea de organe de cercetare ale Politiei judiciare( intimatul C.V. nu avea astfel de atributii,

fiindu-i astfel aplicabile dispozitiile de drept comun).

4. Dosar 901/D (16.05.2007)

Competenţa materială privind soluţionarea acţiunilor având ca obiect raportul de serviciu

al funcţionarului public

Tribunalul Bacău

Domenii: Competenţă Materială;

Tip: Sentinţă civilă

1.Competenta materiala privind solutionarea actiunilor având ca obiect raportul de

serviciu al functionarului public.

71

Page 72: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Pentru judecarea oricaror actiuni ce au ca obiect raportul de serviciu al functionarului

public, art.91/1 din Legea nr.188/1999, stabileste plenitudinea de competenta a sectiei de

contencios administrativ:

Sentinta civila nr.901/D/16.05.2007

Prin cererea înregistrata sub nr.643/110/2007 la Tribunalul Bacau, reclamantul B.V. a

chemat în judecata Ministerul Administratiei si Internelor si Inspectoratul de Politie al Judetului

Bacau solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie obligati pârâtii la plata sumelor

banesti retinute pe nedrept din salarii, reprezentând cote de impozit în cuantum de 40% lunar

pentru perioada 2002-2005.

În drept, a fost invocat art.10 din Legea nr.80/1995, art.86 din OG nr.73/1999, OG

nr.7/2001 – Legea nr.571/2003, Legea nr.2006/2002.

Verificându-si din oficiu competenta materiala de a solutiona prezenta cauza înregistrata

la completul de litigii de munca – instanta constata ca în speta - competenta de solutionare a

cauzei apartine sectiei de contencios administrativ a Tribunalului Bacau – având în vedere

prevederile Legii nr.188/1999 republicata.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.91/1 al Legii nr.188/1999 introdus prin Legea

nr.251/23.06.2006 „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de

competenta instantelor de contencios administrativ cu exceptia situatiilor pentru care este

stabilita expres competenta altor instante”.

Analizând întregul text al Legii nr.188/1999 republicat (asa cum a fost modificat

succesiv prin Legea nr.344/2004, OUG nr.92/2004 aprobata cu modificarile prin Legea

nr.76/2005 cu modificarile ulterioare, Legea nr.511/2004 – cu modificarile ulterioare, Legea

nr.512/2004 cu modificarile ulterioare, OUG nr.39/2005 aprobata prin Legea nr.228/2005, OUG

nr.2/2006 aprobata prin Legea nr.417/2006, Legea nr.251/2006 si în sfârsit Legea nr.442/2006) a

constatat ca notiunea de raport de serviciu a functionarului public corespunde cu cea de raport de

munca din dreptul muncii – raportul de serviciu acoperind o arie larga de la încheierea,

modificarea, executarea si pâna la încetarea raporturilor dintre angajat si angajator.

Un aspect al raportului de serviciu este cel al remunerarii muncii functionarului public,

acordarea primelor si a eventualelor sporuri si adaosuri.

72

Page 73: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Pentru judecarea oricaror actiuni ce au ca obiect raportul de serviciu în ansamblul sau

(deci si pentru aspecte ce tin de acordarea drepturilor salariale) art.91/1 al Legii nr.188/1999

republicata stabileste fara echivoc competenta de solutionare în favoarea sectiei de contencios

administrativ al tribunalului în prima instanta – având plenitudine de competenta.

Daca ar fi fost altfel – s-ar fi prevazut expres (conform textului legii) o alta instanta - dar

acest lucru nu s-a întâmplat.

Daca pâna la aparitia Legii nr.251/23.06.2006 era oare cum interpretabil – în sensul ca

doar litigiile legate de sanctionarea sau încetarea raporturilor de serviciu ale functionarului

public era de competenta instantei de contencios administrativ – în prezent – textul nr.91/1 nu

mai lasa loc la interpretari stabilind în favoarea instantei de contencios administrativ o

competenta generala de solutionare a cauzelor ce tin de raportul de serviciu al functionarului

public.

Având în vedere principiul conform caruia normele legale privind dispozitiile

procedurale de competenta sunt de imediata aplicare – nu are relevanta ca raportul juridic în

speta s-ar fi nascut înainte de aparitia Legii nr.251/2006.

5. Dosar 1310 (03.12.2008)

Competenţa teritorială a instanţei în materie de divorţ

Autor: Judecatoria Husi

Domenii: Familie (infracţiuni Şi Alte Probleme În Legătură Cu Familia);

Tip: Sentinţă civilă

Competenta teritoriala a instantei în materie de divort

Reclamanta R.I. l-a chemat în judecata pe pârâtul R.N., solicitând instantei sa dispuna

desfacerea casatoriei partilor.

73

Page 74: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Prin sentinta pronuntata, instanta a dispus declinarea competentei în favoarea

Judecatoriei Dragasani, jud.Vîlcea, deoarece din declaratiile martorilor audiati a reiesit ca de la

data încheierii casatoriei, respectiv în anul 1997 si pâna în anul 2007, cei doi soti au locuit în

localitatea Dragasani, jud.Vîlcea. în anul 2007, reclamanta s-a mutat la Stanilesti, jud.Vaslui,

însa mergea periodic în localitatea Dragasani pentru a achita întretinerea si alte taxe. În cursul

anului 2007, pârâtul a locuit doar sporadic la Stanilesti. La începutul anului 2008, reclamanta a

aplecat în strainatate.

(sentinta civila 1310/3.12.2008)

6. Dosar 1312 (21.10.2008)

Competenţă teritorială stabilită în mod convenţional.

Autor: Curtea De Apel Craiova - Secţia Comerciala

Domenii: Competenţă Teritorială;

Tip: Decizie

Competenta teritoriala este alternativa în ipotezele reglementate de art. 10 C.pr. civ. si în

cazul alegerii instantei prin conventia partilor.

În acest din urma caz însa, competenta teritoriala este alternativa numai în situatia în care

alegerea s-a facut în favoarea partii care va declansa, ulterior procesul, deci în favoarea viitorului

reclamant. În aceasta situatie, reclamantul poate sesiza fie instanta aleasa prin conventie, fie

instanta competenta teritorial potrivit regulilor de drept comun.

Daca însa alegerea instantei a fost facuta în interesul ambelor parti sau în interesul

exclusiv al celui ce va fi chemat în judecata, adica în interesul pârâtului, competenta teritoriala

nu mai este alternativa, reclamantul fiind tinut, conform principiului fortei obligatorii a

contactelor reglementat de art.969 C. civ., sa actioneze la instanta aleasa prin conventie.

Prin sentinta nr. 731/3.09.2008 pronuntata de Tribunalul Olt s-a admis exceptia

necompetentei teritoriale si s-a declinat competenta de solutionarea actiunii la Tribunalul

Bucuresti - Sectia Comerciala.

74

Page 75: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut ca, potrivit art.8 alin. 2 din contractul de

antrepriza depus la dosar, partile au convenit ca litigiile sa fie solutionate de instantele de

judecata din localitatea unde îsi are sediul beneficiarul, în cauza de fata pârâta SC S.E.

COMPANY SA.

Întrucât conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante, conform

dispozitiilor art.969 C.civ., reclamanta avea obligatia sa respecte aceasta clauza, în speta fiind

înlaturata posibilitatea sa, prevazuta de art.12 C.p.civ, de a alege între instantele alternativ

competente.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta.

Recursul este nefodat.

Conform dispozitiilor art.5 alin. 1 din OUG nr.119/2007, cererea privind creanta de plata

a pretului se depune la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei în prima instanta

iar, potrivit prevederilor alin. 4 al aceluiasi articol, judecatorul verifica din oficiu competenta

instantei, procedând conform legii.

Ca urmare, competenta teritoriala de solutionare a ordonantei de plata se determina

potrivit regulilor prevazute de lege pentru solutionarea fondului si se retine ca, potrivit

principiului prevazut de art.12 C.p.civ., reclamantul are alegerea între mai multe instante

deopotriva competente.

Competenta teritoriala este alternativa în ipotezele reglementate de art.10 C.p.civ si în

cazul alegerii instantei prin conventia partilor.

În acest din urma caz însa, competenta teritoriala este alternativa numai în situatia în care

alegerea s-a facut în favoarea partii care va declansa, ulterior, procesul, deci în favoarea

viitorului reclamant. În aceasta situatie, reclamantul poate sesiza fie instanta aleasa prin

conventie, fie instanta competenta teritorial potrivit regulilor de drept comun.

Daca însa, alegerea instantei a fost facuta în interesul ambelor parti, sau în interesul

exclusiv al celui ce va fi chemat în judecata, adica în interesul pârâtului, competenta teritoriala

nu mai este alternativa, reclamantul fiind tinut, conform principiului fortei obligatorii a

contractelor, reglementat de art.969 C.civ., sa actioneze la instanta aleasa prin conventie.

Ca urmare, Curtea a retinut ca Tribunalul Olt a facut în cauza o corecta aplicare a

dispozitiilor art.969 C.civ., dând eficienta clauzei prevazute de parti în art.8 alin. 2 din contractul

75

Page 76: Competenta generala a instantelor judecatoresti

de antrepriza, conform careia litigiile se solutioneaza la instantele de judecata din localitatea

unde îsi are sediul beneficiarul SC S.E. COMPANY SA, debitoarea chemata în judecata în

cererea privind emiterea unei ordonante de plata.

Fata de considerentele expuse, Curtea a respins recursul ca nefondat, potrivit

dispozitiilor art.312 alin. 1 C.p.civ.

7. Dosar 362 (08.03.2010)

Antecontract de vanzare cumparare - competenta teritoriala

Autor:

Domenii: Antecontracte;

Tip: Sentinţă civilă

JUDECATORIA INEU, JUDETUL ARAD

S-a luat în examinare cauza civila privind actiunea formulata de reclamanta SC,,B.P.”

SRL Arad împotriva pârâtilor A.C. si A.E., având ca obiect prestatie tabulara.

La apelul nominal nu se prezinta nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei, se constata ca nu s-a depus întimpinare.

Fata de locul situarii imobilului, obiect al conventiei, înscris în Titlul de proprietate

nr…., eliberat de Comisia Judeteana Arad pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor la data de 09.01.2004, terenul fiind situat în raza teritoriala M., comuna S., instanta in

baza disp. art.13 raportat la art.158 c.pr.civ din oficiu invoca exceptia de necompetenta

teritoriala.

Instanta pune în discutie exceptia invocata, si nemaifiind alte cereri ramâne în pronuntare

asupra exceptiei de necompetenta teritoriala.

Cererea este timbrata cu 219 lei taxa judiciara de timbru conform art.2, din Legea

nr.146/1997 republicata si modificata si timbru judiciar în valoare de 1 leu conform art. 3 din

O.G. 32/1995.

J U D E C A T A,

76

Page 77: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Asupra cauzei civile de fata,

Constata ca prin cererea înregistrata la aceasta instanta la data de 16 februarie 2010, legal

timbrata, reclamanta SC,,B.P.” SRL cu sediul social în A., str.G.C., nr.4,jud.Arad, si sediul

procesual ales în A., b-dul Revolutiei, nr.66,corp A,er.1,ap.8,jud.Arad la cabinet individual

avocat M.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtii A.C., domiciliata în A., Spl.G-ral Gheorghe

Magheru, bl.364,ap.1, jud.Arad si A.E., domiciliat în A. str. P.A., bl.302, sc. B,ap.3, jud.Arad, sa

se pronunte o sentinta care sa tina loc de ,,contract autentic de vânzare-cumparare”, în sensul de

a se constata ca prin înscrisul intitulat ,,contract de vânzare-cumparare” încheiat între parti,

reclamanta în calitate de cumparatoare si pârâti în calitate de vânzatori, reclamanta a dobândit

dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata totala de 1,25 ha, situat pe raza comunei S.,

compus din trei parcele: cu nr.top. 1078 din tarla 317, parcela cu nr.top. 1073, din tarla 315 si

parcela cu nr.top.1062/1 din tarla 310, din Titlul de proprietate nr…, eliberat la data 09.01.2004

de catre Comisia Judeteana Arad pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu

pretul de 2.600 lei, care s-a achitat integral.

Totodata, a solicitat a se dispune autorizarea întabularii dreptului de proprietate în cf, în

baza hotarârii ramase definitive pe titlu de cumparare.

Nu a solicitat cheltuieli de judecata.

A motivat în fapt prin aceea ca în baza înscrisului intitulat antecontract de vânzare

cumparare pârâtii i-au vândut terenul extravilan, categoria de folosinta vii, compus din trei

parcele, achitându-se integral pretul la data de 04.10.2004, când a intrat în posesia si folosinta

terenului pe care-l detine si în prezent.

Reclamanta mai precizat ca terenul care face obiectul vânzarii a fost dobândit de pârâti,

prin mostenire dupa defunctul A.I., decedat la data de 15.04.1997,respectiv prin reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor.

De asemenea a aratat ca prin acelasi înscris, pârâtii s-au obligat sa perfecteze contractul

de vânzare-cumparare în forma autentica însa întrucât acestia nu s-au conformat, a fost nevoita

sa promoveze prezenta actiune.

In drept a invocat prevederile art.947c.civil,art.969 cod civil, art.1294, art.1295 cod civil,

art.1073 cod civil, dispozitiile Legii 7/1996 si a Legii nr.169/1997.

77

Page 78: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Pârâtii A.C. si A.E., legal citati, nu s-au prezentat în instanta si nu au depus întâmpinare

conform art.118 c.pr.civila, fiind citati cu aceasta mentiune.

Pentru solutionarea cauzei, au fost depuse la dosar: chitanta de plata taxa judiciara de

timbru fila 3, împuternicire avocatiala pentru reprezentare reclamanta fila 4, înscris sub

semnatura privata fila 5, carte identitate pârâti filele 6-7, certificat de nastere A. E. fila

8,declaratie autentificata nr.800/29.03.2fila 9, certificat de nastere A. C. fila 10, adeverinta

nr.189/13.12.2004 emisa de Consiliul local S. fila 11, certificat de deces A.E. fila 12, certificat

de deces A.F. fila 13, certificat de deces A.I. fila 14 si titlu de proprietate fila 15 dosar.

Din actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt urmatoarele :

Prin înscrisul sub semnatura privata intitulat ,,contract de vânzare cumparare”, încheiat

la data de 04.10.2004, depus la fila 5 dosar, pârâtii A.C. si A. E. s-au obligat în nume propriu, sa

încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumparare în forma autentica privind suprafata de

1,25 ha teren situat în raza teritoriala a comunei S., compus din trei parcele cu: nr.top. 1078 din

tarla 317, parcela cu nr.top. 1073, din tarla 315 si parcela cu nr.top.1062/1 din tarla 310, din

Titlul de proprietate nr…, eliberat la data 09.01.2004 de catre Comisia Judeteana Arad pentru

stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu pretul de 2.600 lei, care s-a achitat

integral.

Terenul descris mai sus, fiind situat în raza teritoriala a comunei S., instanta din oficiu a

invocat exceptia de necompetenta teritoriala, raportat la locul situarii imobilului .

Conform dispozitiilor art.13 c.pr.civ.,,cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai

la instanta în circumscriptia careia se afla imobilele ,, fara ca legea sa distinga intre actiunile

civile personale, izvorâte dintr-un contract sau antecontract, si actiunile civile reale, fondate pe

calitatea de proprietar al reclamantului”.

Cum în speta, imobilul este situat pe raza teritoriala a comunei S., aflata în

circumscriptia teritoriala a Judecatoriei Arad, vazând în drept disp. art.13 raportat la art. 158,

159 pct.3 din c. pr. civ, instanta va admite exceptia invocata din oficiu, urmând a declina

competenta teritoriala de solutionare a actiunii formulata de reclamanta SC,,B.P.” SRL Arad

împotriva pârâtilor A.C. si A.E, având ca obiect prestatie tabulara în favoarea Judecatoriei Arad.

Vazând ca nu se pune problema cheltuielilor de judecata,

Pentru aceste motive, instanta, în numele legii,

78

Page 79: Competenta generala a instantelor judecatoresti

H O T A R A S T E

In baza art.13 raportat la art.158, 159 pct.3 din c.pr.civ. declina competenta teritoriala de

solutionare a actiunii formulata de reclamanta SC,,B.P.” SRL cu sediul social în A., str.G.C.,

nr.4, jud.Arad, si sediul procesual ales în A., b-dul Revolutiei, nr.66,corp A,er.1,ap.8, jud.Arad

la cabinet individual avocat M.A. împotriva pârâtilor A.C., domiciliata în A., Spl.G-ral

Gheorghe Magheru, bl.364,ap.1, jud.Arad si A. E., domiciliat în Arad, str. Pavel Alaszu, bl.302,

sc. B,ap.3, jud.Arad, având ca obiect prestatie tabulara în favoarea Judecatoriei Arad.

Cu recurs în 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica din 08 martie 2009.

8. Dosar Nr. 11675 (18.09.2007).Anularea dispoziţiei de impunere.

Domenii: Conflict Negativ De Competenţă;

Tip: Sentinţă civilă

Anularea dispozitiei de impunere.Competenta.Conflict negativ de competenta

Reclamantul G. R. a solicitat,prin cererea formulata,anularea în parte a dispozitiei de

impunere si constatarea faptului ca datoreaza impozit doar pentru diferenta valorica dintre suma

rezultata în urma vânzarii si cea investita la data cumpararii bunurilor si suspendarea executarii

silite a dispozitiei de impunere nr. 39.455/2007,pâna la solutionarea irevocabila a cererii.

79

Page 80: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Este evident ca,în raport de obiectul si motivele expuse în plângerea formulata,

reclamantul a înteles sa atace decizia emisa în solutionarea contestatiei,ci nu a formulat o

contestatie la executare.Faptul ca prin cererea formulata,reclamantul a solicitat si suspendarea

executarii silite a dispozitiei de impunere nr.39.455/07,pâna la solutionarea irevocabila a

cererii,nu conduce la calificarea cererii ca fiind o contestatie la executare,întrucât acesta putea

solicita si suspendarea executarii actului administrativ fiscal în baza art.14 din

Lg.nr.554/2004,conform dispozitiilor art.185 alin.2 C.pr.fiscala.

În speta,competenta de solutionare a cauzei apartine Tribunalului,astfel ca admite

exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Craiova,invocata din oficiu,si va declina

competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj-Sectia Contencios

Administrativ si Fiscal,având în vedere textul de lege mentionat si art. 158 C.pr.civ.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Dolj-Sectia Contencios Administrativ si

Fiscal sub nr.12786/63/2007,reclamantul G. R. a solicitat instantei ca,în contradictoriu cu pârâta

DGFP Dolj-Administratia Finantelor Publice a Mun.Craiova,sa se dispuna anularea în parte a

dispozitiei de impunere si constatarea faptului ca datoreaza impozit doar pentru diferenta

valorica dintre suma rezultata în urma vânzarii si cea investita la data cumpararii bunurilor,si

suspendarea executarii silite a dispozitiei de impunere nr.39.455/2007,pâna la solutionarea

irevocabila a cererii.

Prin sentinta civila nr.3104/25.07.2007,Tribunalul Dolj-Sectia Comerciala si Contencios

Administrativ a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta de solutionare

a cauzei în favoarea Judecatoriei Craiova.

S-a retinut ca,în raport de dispozitiile art.2 alin.1 lit.s din Lg.554/2004 si art.400 alin.1

C.pr.civ.,Sectia Comerciala si Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Dolj este

competenta sa solutioneze contestatia la executare în ipoteza în care executarea silita a fost

pornita în baza unui titlu emis de aceasta instanta,iarcum,în speta,titlul executoriu este emis

potrivit codului de procedura fiscala, competenta de solutionare a contestatiei la executare

80

Page 81: Competenta generala a instantelor judecatoresti

apartine judecatoriei în circumscriptia careia se face executarea,respectiv Judecatoria Craiova,în

cf. cu dispozitiile art.169 Cod procedura fiscala si art.373 C.pr.civ.

Cererea a fost înregistrata la Judecatoria Craiova sub nr.18193/215/2007.

Analizând actele si lucrarile dosarului,instanta a retinut ca prin dispozitia de impunere

nr.39.455/2007,reclamantul a fost obligat,de catre pârâta DGFP Dolj-Administratia Finantelor

Publice a Mun.Craiova,la plata sumelor

de 344 000 lei-impozit pe venit,77.747 lei-majorari de întârziere si 4.062 lei-penalitati de

întârziere.

Împotriva dispozitiei de impunere,reclamantul a formulat contestatie la organul fiscal

emitent,potrivit dispoz. art.175 alin.1 si art.176 alin.3 C.pr. fiscala, conform carora împotriva

titlului de creanta,precum si împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula

contestatie potrivit legii,contestatie ce se depune la organul fiscal,respectiv vamal,al carui act

administrativ este atacat si nu este supusa taxelor de timbru.

Ulterior,a formulat la Tribunalul Dolj prezenta plângere împotriva deciziei

nr.79/02.07.07 pronuntata de D.G.F.P. Dolj,prin care s-a solutionat contestatia împotriva

deciziei de impunere,desi aceasta nu-i fusese înca comunicata.

Reclamantul G. R. a solicitat,prin cererea formulata,anularea în parte a dispozitiei de

impunere si constatarea faptului ca datoreaza impozit doar pentru diferenta valorica dintre suma

rezultata în urma vânzarii si cea investita la data cumpararii bunurilor si suspendarea executarii

silite a dispozitiei de impunere nr. 39.455/2007,pâna la solutionarea irevocabila a cererii.

Este evident ca,în raport de obiectul si motivele expuse în plângerea formulata,

reclamantul a înteles sa atace decizia emisa în solutionarea contestatiei,ci nu a formulat o

contestatie la executare.Faptul ca prin cererea formulata,reclamantul a solicitat si suspendarea

executarii silite a dispozitiei de impunere nr.39.455/07,pâna la solutionarea irevocabila a

cererii,nu conduce la calificarea cererii ca fiind o contestatie la executare,întrucât acesta putea

81

Page 82: Competenta generala a instantelor judecatoresti

solicita si suspendarea executarii actului administrativ fiscal în baza art.14 din

Lg.nr.554/2004,conform dispozitiilor art.185 alin.2 C.pr.fiscala.

Potrivit dispozitiilor art.188 alin.2 C.pr.fiscala,deciziile emise în solutionarea

contestatiilor pot fi atacate la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta,iar

conform art.2 pct.1 lit.d C.pr.civ.,tribunalele judeca procesele si cererile în materie de contencios

administrativ,în afara de cele date în competenta curtilor de apel.

De altfel,si în dispozitivul deciziei nr.79/02.07.07 pronuntata de D.G.F.P. Dolj s-a

prevazut ca aceasta poate fi atacata la Tribunalul Dolj,conform dispoz. art.181 alin.4

C.pr.fiscala,care prevad ca dispozitivul deciziei de solutionare a contestatiei trebuie sa cuprinda

solutia pronuntata,calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitata si instanta

competenta.

În speta,competenta de solutionare a cauzei apartine Tribunalului,astfel ca admite

exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Craiova,invocata din oficiu,si va declina

competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj-Sectia Contencios

Administrativ si Fiscal,având în vedere textul de lege mentionat si art. 158 C.pr.civ.

În baza art.21 si art.22 alin.2 C.proc.civ.,va constata conflictul negativ de competenta

între Judecatoria Craiova si Tribunalul Dolj si va înainta cauza la Curtea de Apel Craiova,pentru

solutionarea acestui conflict.

82

Page 83: Competenta generala a instantelor judecatoresti

BIBLIOGRAFIE

Constituţia României revizuită, prin Legea 429 / 2003, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 767 / 31.10.2003DEX, Editura Academiei RSR , Bucureşti 1975

E.Heroveanu, Principiile procedurei judiciare, Institutul de Arte Grafice „Lupa” N.Stroilă, 1932

Vol.I

E.Dan., Codul de procedură civilă adnotat, Ed.Librăriei SOCEC & Comp., Societate anonimă, Florea Măgureanu, Drept procesual civil, ediţia a VI-a, Ed.All back, Bucureşti 2002

Garsonnet, Traite theorique et pratique de procedure civile,II,Ed.IIIoan Apostu, Competenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă. Ed.Naţional, Bucureşti 1997

Ioan Leş , Comentariile codului de procedură civilă, Ed.All Back, Bucureşti 2001,

Ioan Leş, Tratat de drept procesual civil, Ed. All Back, Bucureşti 2001

Ion Deleanu, Medierea în procesul civil, Dreptul nr. 10 / 2006, p. 68-86; I.Deleanu, Tratat de

procedură civilă, vol.I,Ed.2,Ed.C.H.Back, 2007

83

Page 84: Competenta generala a instantelor judecatoresti

Ion Deleanu, Tratat de procedură civilă, Vol.I.,Ed.Servo-Sat, Arad, 2001

I.Stoenescu, S.Zilberstein, Dpret procesual civil.Teoria generală. Ed.Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti 1977

Legea nr. 544 / 2004http://portal.just.ro/InstantaJurisprudenta.aspx?idInstitutie=44Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil.Volumul I, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită,

Ed.Universul Juridic, Bucureşti 2008

Minodora Condoiu, Drept procesual civil, Ediţia a III-a, Ed.Fundaţiei România de Mânie,

Bucureşti 2007

M.Luburici, Teoria generală a dreptului, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti

1994

Teodor Bodoaşcă, Competenţa instanţelor judecătoreşti în materie civilă, Ed.All Back, Bucureşti

2002

Viorel Daghie, Dragoş Daghie, Benone Fuică, Nora Ivan, Elemente de procedură civilă şi

administrativă, Vol. I. Universitatea „Dunarea de Jos”, Galaţi 2005

V.M.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă., Teoria generală, vol.I, Ed.Naţional,

Bucureşti 1996 V.M. Ciobanu, G.Boroi, Drept procesual civil.Curs selectiv.Teste grilă Ediţia a

III-a Ed. All Back, 2005

V.M.Ciobanu, Unele probleme referitoare la hotărârea de strămutare a pricinilor civile, A.U.B.

1983

V.E.Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Vol.I Bucureşti, 1932

V.S.Ghimpu, Gh.Breboi,Gh.Mohanu, A.Popescu, I.Urs, Dicţionar juridic, Ed. Albatros ,

Bucureţti 1985

V.G.Porumb, Drept procesual civil român, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureţti 1966

84