COLECŢIILE SPECIALE ALE BIBLIOTECII NAŢION ALE ROMÂNIEI

Cartea “Un calator milenar”

COLECŢIILE SPECIALE ALE BIBLIOTECII NAŢIONALE ROMÂNIEI: STRUCTURĂ ŞI CONŢINUT

Actul de naştere al Bibliotecii Naţionale a României a fost un decret din anul 1955 prin care s-a hotărât înfiinţarea Bibliotecii Centrale de Stat, cu rang şi atribuţii de bibliotecă naţională. Încă din primii ani de activitate, Biblioteca Naţională s-a preocupat de organizarea fondurilor de bibliofilie, prin constituirea Serviciului Colecţii Speciale, care avea să cuprindă, conform normelor stabilite de Pierre Breillat în cunoscuta sa lucrare "La réserve precieuse dans les bibliothèques", manuscrise, cărţi vechi şi rare, lucrări de artă, precum stampele, gravurile şi desenele, documente de arhivă, corespondenţă, fotografii, materiale cartografice, periodice româneşti vechi, tipărituri şi înregistrări muzicale.

Nucleul acestei valoroase colecţii pe care o deţine Biblioteca Naţională a României a fost constituit dintr-o serie de fonduri strînse cu pasiune, de-a lungul vremii, de colecţionari celebri, preocupaţi de a găsi pretudindeni în lume şi de a aduce în ţară, lucrări despre marile civilizaţii ale lumii: biblioteca lui Ion I. C. Brătianu, colecţia de documente a lui Alexandre Saint-Georges, fondurile Scarlat Rosetti, fondurile Exarcu şi Gheorghe Adamescu, completate şi îmbogăţite, în timp, prin donaţii şi achiziţii.

Politica de achiziţii a avut şi are permanent la bază criteriul calităţii informaţiei documentelor de achiziţionat. Astfel, în colecţiile Bibliotecii Naţionale a României au intrat fonduri de mare valoare istorică şi documentară, precum biblioteca ilustrului colecţionar bibliolog şi bibliofil Constantin Karadja, cumpărată

în anul 1962. Această bibliotecă avea în fondurile sale 34 de incunabule, cărţi vechi şi rare tipărite între secolele XVI-XX, stampe şi hărţi. În acelaşi mod au fost achiziţionate arhivele personale, manu-scrise şi corespondenţă, aparţinând lui Valeriu Branişte, Sextil Puşcariu, Cezar Petrescu etc.

Serviciul Colecţii Speciale este structurat conform conţinutului specific al fiecărei colecţii pe şapte compartimente distincte, astfel: Bibliofilie, Manuscrise, Arhiva istorică, Periodice româneşti vechi, Stampe, Fotografii, Cartografie. Acestora li se adaugă Compartimentul audio-video, care are o colecţie de tipărituri muzicale, de înregistrări pe suporturi diverse, de la discuri de patefon, până la CD-uri şi DVD-uri.

Cartile vechi, sensibile la atingere, care nu pot fi consultate in maniera

Laboratorul isi va incepe activitatea prin digitalizarea unui fond de peste 100 volume de carti rare tiparite incepand cu secolul al XVII-lea, continand titluri enciclopedice, istorice, teologice, de arta si de stiinta, a anuntat vineri compania Euroweb Romania.

Manuscrise romanesti-Soltez Mihaela


Prin digitalizarea lor cu ajutorulunor echipamente specializate care elimina riscul deteriorarii, nu numai continutul lor va fi readus la viata si pus gratuit la dispozitia celor interesati, dar chiar si atmosfera degajata de textura paginii si starea tipariturii va fi fidel reprodusa, facand experienta parcurgerii lor una chiar reala.

Consultarea propriu-zisa a operelor se va face prin Internet, accesandu-se o pagina web care va fi organizata functional sub forma unei biblioteci virtuale.

Fondul de manuscrise româneşti conţine în primul rând texte ale literaturii române vechi care au constituit adevăratul liant al poporului

Remarcabil, de asemenea, este Slujebnicul Arhieresc al Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei, cu text în slavonă, română şi greacă, precum şi Floarea Darurilor, într-o În aceeasi categorie se înscriu legendele religioase apocrife, cum sunt acelea cuprinse în Codex Sturzanus, romane populare ca Alexandria sau Erotocritul de Vincenzo Cornaro, Ceasornicul Domnilor de Antonio Guevara, tradus de Nicolae Costin, sau manuscrisele de Cronici privind trecutul ţării.

În ceea ce priveşte literatura română clasică, Biblioteca Academiei Române este

depozitara celor mai preţioase manuscrise aparţinând lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, B. P. Hasdeu, Ion Luca Caragiale, Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, Alexandru Odobescu, etc.

Din creaţia literară contemporană, colecţia conţine şi cea mai mare parte a manuscriselor autografe ale lui Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade.

Provine din Fondul de Stat al Cărţii.

Manuscris incomplet (lipsesc file din interior şi sfârşitul) - a fost restaurat



Manuscris incomplet (lipsesc file din interior şi sfârşitul) - a fost restaurat integral.

Manuscrisul are o veche numerotare chirilică, lacunară, pe caiete de 8 file. Scoarţe de lemn, îmbrăcate în piele cafenie, decorate prin incizare fără încuietoare. Scriere semi-uncială, numărul de rânduri pe pagină variază între 18 şi 24, cerneală neagră, titlurile şi iniţialele sunt scrise cu chinovar, uneori iniţialele şi cu cerneală albastră. Un desen nereuşit în tuş la fila 69. Locul scrierii necunoscut , probabil Ţara Românească.

Limba: slavonă de redacţie medio-bulgară.

Filele restaurate sau copiate după un text de redacţie sârbă.

Provine dintr-o colecţie particulară. Achiziţionat prin anticariat, în decembrie 1956.

Manuscris incomplet (îi lipseşte începutul, o filă în interior şi sfârşitul), foarte deteriorate, cu file rupte, pătate,

unele restaurate nesatisfăcător, multe file desprinse parţial de cotor, altele total (f. 19, 26, 37). Hârtie îngălbenită. Manuscrisul de 74 file, 28 x20 cm., numărătoarea este greşită, începe cu 13 şi merge până la 87. Sporadic apar şi cifrele unei numărători chirilice, pe caiete de 8 file (de la f. 49 până la 73). Legătura în scoarţe de lemn, dintre care numai cea de la sfârşit din lemn îmbrăcat în piele groasă, cafenie foarte cojită, ruptă şi pătată, este originală.

Scriere semi-uncială. Prima parte (f. 13-80 scriere îngrijită) are 25 de rânduri pe pagină. Începând cu fila 80, scris de mai multe mâini şi scriere stângace, neîngrijită, variază între 20 şi 25 de rânduri/ pagină. Cerneală neagră.

Locul scrierii: după grafie se poate presupune că a fost scris în Moldova.

Limba: slavonă de redacţie medio-bulgară. Rareori găsim trăsături ale redacţiei ruso-ucrainiene.

CUVIOSUL PROCOPIE (PICU) PĂTRUŢ - Sălişte-Sibiu

(1818-1872)



Acest monah vrednic de pomenire a fost un deosebit misionar şi cărturar transilvănean autodidact din secolul XIX.

Născut în Săliştea Sibiului, în 1818, din părinţi oieri binecredincioşi, el a deprins frica lui Dumnezeu încă de mic, în casa părintească. Scrisul şi cititul le-a învăţat în şcoala din sat, iar cântarea bisericească, de la preotul bisericii mari din Sălişte, unde a intrat încă de la vârsta de 11 ani ca ajutor de "crasnic" (paracliser). Puternic atras de viaţa religioasă şi de exemplele cuvioşilor si ale mucenicilor, el s-a adăpat cu o rară evlavie din cărţile sfinte, aflate în bisericile şi prin casele din satul său.

Din tinereţe a început să scrie, primul său manuscris fiind datat în 1837. Căutând continuu să-şi desăvârşească cunoştinţele, îşi procură, prin oierii transhumanţi din Sălişte, toate scrierile bisericeşti şi morale mai importante din timpul său, devenind un remarcabil autodidact. Adânc pătruns de credinţa cea dreaptă şi având o rară vocaţie de misionar, el descrie, în versuri care se cântau şi pe care şi le-a caligrafiat şi ilustrat el însuşi în volume manuscrise, vieţile celor mai de seamă sfinţi.

Râvnind tot mai mult pentru dragostea lui Hristos, tânărul Oprea s-a călugărit în anul 1849 la Schitul Cheia (Vâlcea), luând numele de Procopie. Apoi, întorcându-se în satul natal, a dus o exemplară viaţă duhovnicească de paracliser şi bun misionar printre semenii săi, în rândul cărora a propovăduit neobosit dreapta credinţă şi viaţă morală, până când şi-a dat obştescul sfârşit. Grija lui cea mai mare a fost aceea de a vorbi tuturor despre Hristos, prin viu grai, prin cântări, prin miniaturile cu care îşi împodobise scrierile sale şi de a călăuzi căt mai multe suflete pe calea mântuirii. (documentare din Biblioteca Academiei romane)

"El nu trăia prin biserică, ci pentru biserică şi pentru idealurile morale ale ei, închinându-şi fiecare clipa a vieţii sale slujirii Domnului prin cântare, prin alcătuire de versuri, prin zugrăvire de lucruri sfinte, prin citire de cărţi bisericeşti, religioase şi teologice şi prin opere de dragoste faţă de aproapele său. Literatura bisericească românească cred că n-a avut niciodată un mai setos cititor, tălmacitor şi următor ca pe monahul Procopie (Picu)-Pătruţ". Un adevărat ascet în mijlocul lumii, stăruitor ziua şi noaptea în rugăciune şi pilde, curat la suflet, senin la faţă şi foarte iubitor de osteneală. Serile, de obicei, le petrecea printre creştinii din sat, care veneau la el pentru .

Pe langă activitatea sa duhovnicească şi misionară, Cuviosul Procopie a desfăşurat o vastă activitate cultural-religioasă, lăsând după el peste 40 de lucrări manuscrise, care cuprind opera sa poetică, dramatică, de imnograf şi



imnolog, de caligraf şi copist bisericesc, opera în parte originală, în parte preluată de la alţi creatori. În sute de cântări, imnuri şi poeme, ilustrate cu aproape 3.000 de miniaturi în culori, el ne-a lăsat o operă care îşi aşteaptă încă publicarea.

Versurile sale "sunt izbucnirile spontane, în formă de imne şi psalmi, ale unui suflet mare şi bun, de om sfânt. Alcătuite într-o uşoară limbă populară şi bisericească, cu miresme arhaice şi însoţite de melodii religioase, potrivite de poetul însuşi.

În afara operei sale originale, monahul Procopie a transcris, pentru sine sau pentru apropiaţii săi, lucrări ale altor autori sau lucrări ale sale, în noi ediţii sau în copii selective, cele mai multe fiind împodobite la rândul lor cu ilustraţii în culori.

După o atât de intensă viaţă duhovnicească, după 43 de ani de slujire a Bisericii lui Hristos şi de luminare a poporului din care făcea parte, Cuviosul monah Procopie (Picu) Pătruţ, poet, miniaturist, imnograf, imnolog, caligraf şi copist, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos în septembrie, 1872. Mormântul său se află în cimitirul bisericii .Săliştea Sibiului, alături de al fratelui său mai mic, Nicolae Pătruţ.

În anul 1948, Cuviosul monah Procopie Pătruţ a fost propus pentru canonizare, ca

sfânt naţion

Fondul de manuscrise româneşti conţine în primul rând texte ale literaturii române vechi care au constituit adevăratul liant al poporului român. Codicele Voroneţean, Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană, traduceri după originale slavone ale textelor Noului şi Vechiului Testament, datând de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, sunt cele mai vechi texte în limba română.

Remarcabil, de asemenea, este Slujebnicul Arhieresc al Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei, cu text în slavonă, română şi greacă, precum şi Floarea Darurilor, într-o traducere de la mijlocul veacului al XVI-lea.

În aceeasi categorie se înscriu legendele religioase apocrife, cum sunt acelea cuprinse în Codex Sturzanus, romane populare ca Alexandria sau Erotocritul de Vincenzo Cornaro, Ceasornicul Domnilor de Antonio Guevara, tradus de Nicolae Costin, sau manuscrisele de Cronici privind trecutul ţării.

În ceea ce priveşte literatura română clasică, Biblioteca Academiei Române este depozitara celor mai preţioase manuscrise aparţinând lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri.



IoCaragiale,Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, Alexandru Odobescu, etc.


Documents

COLECŢIILE SPECIALE ALE BIBLIOTECII NAŢION ALE ROMÂNIEI