88
ASFALTATOR I aşi, martie 2012 Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni!” Suport de curs

cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

  • Upload
    ngothuy

  • View
    241

  • Download
    2

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară 5. Promovarea măsurilor active de ocupare Domeniul major de intervenţie 5.1 „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare” Titlul proiectului: Măsuri active pentru ocuparea persoanelor fără loc de muncă din municipiul Iaşi în sectorul contrucţiilor – CONFORM Număr de identificare al contractului: POSDRU/99/5.1/G/77079

Titlul proiectului: Calificarea şi recalificarea angajaţilor din sectorul construcţiilor - parteneriat şi acţiuni pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi a mobilităţii ocupaţionale – CONtrainEditorul materialului: CONEST IaşiData publicării: 05.03.2012„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

ASFALTATOR

Iaşi, martie 2012

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prinProgramul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni!”

Suport de curs

Page 2: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară
Page 3: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

1

ASFALTATORSuport de curs

IAȘI, februarie 2012

Page 4: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

2

Page 5: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

3

Cuprins

1. Modulul I - Planificarea activității proprii

2. Modulul II – Comunicarea la locul de munca

3. Modulul III – Lucrul in echipa

4. Modulul IV – Efectuarea de calcule matematice simple

5. Modulul V - Aplicarea normelor de securitate şi sănătate în muncă (NSSM) şi a normelor de protecție a mediului şi pentru prevenirea şi stingerea incendiilor

6. Modulul VI – Aplicarea procedurilor de calitate

7. Modulul VII – Compactarea stratului de mixturi asfalctice

8. Modulul VIII – Prepararea mixturilor asfaltice in instalatii automatizate

9. Modulul IX – Aplicarea tratamentelor de protectie speciala

10. Modulul X - Asternerea mixturilor asfaltice

11. ModululXI - Pregatirea stratului suport

Bibliografie

pag.5

pag.7

pag.15

pag.17

pag.24

pag.35

pag.39

pag.44

pag.47

pag.57

pag.72

pag.81

Page 6: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

4

Page 7: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

5

MODULUL I

PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII PROPRII

Planificarea unei activități curente astfel încât :• Se identifică corect și realist timpul necesar pentru realizarea lucrării.• Se stabilește etapele de lucru și modul de abordare, în funcție de sarcinile de îndeplinit și de timpul alocat.• Se planifică succesiunea fazelor, în conformitatecu cerințele procedurii de lucru și de eventualele situații care pot interveni. Etapele planificării strategice:1. Definirea problemei de soluționat - Analiza situației (internă sauexternă).2. Planificarea și programarea3. Derularea acțiunii și comunicarea4. Evaluarea

Elementele procesului de planificare Planificarea se află în strânsă legătură cu procesul decizional, calitatea planurilor fiind determinată în mare parte de abilitățile personale Planificarea este necesară mai ales pentru că crește intervalul de timp dintre momentul adoptării deciziei și cel al observării rezultatelor. Deciziile sunt mijloace de atingere a scopurilor, fiecare decizie fiind generată de un process dinamic influențat de mai mulți factori. Alegerea corectă depinde de natura problemei, de timpul disponibil, de costul strategiei individuale, de abilitățile celui care ia decizia, de situațiile conjuncturale din mediul internațional. Planificarea presupune că managerii iau decizii în legătură cu cele patru elemente fundamentale ale planului: obiectivele, acțiunile, resursele, implementarea. Stabilirea obiectivelor- obiectivele sunt condițiile pe care planificatorul le consideră satisfăcătoare și necesare pentru funcționarea ulterioară a organizației. Stabilirea obiectivelor trebuie să țină cont de: • Prioritatea obiectivelor. Resursele se alocă în funcție de importanța acordată anumitor obiective, care trebuie întâi evaluate și clasificate. • Dimensionarea temporară a obiectivelor. Obiectivele pot fi pe termen scurt sau lung. • Interesele celor care sunt influențați de stabilirea obiectivelor (angajați, clienți, furnizori, agenții guvernamentale). • Măsurarea obiectivelor. Planificarea acțiunilor- acțiunile sunt mijloacele preferate pentru a atinge obiectivele. Ea poate determina succesul sau eșecul îndeplinirii obiectivelor. Resursele- sunt constrângerile exercitate asupra acțiunilor. Un plan trebuie să specific resursele necesare precum și resursele potențiale și modul de alocare. Cea mai importantă tehnică pentru alocarea resurselor este bugetul. Implementarea – se realizează prin intermediul activităților realizate de angajați, motivându-I pe aceștia să le ducă la îndeplinire. Principii folosite în planificare 1. principiul perioadei de angajare se referă la stabilirea perioadei în care se pot recupera resursele investite într-o acțiune; 2. principiul flexibilității presupune ca planurile și programele să se adopte în raport cu evenimentele și situațiile noi; 3. principiul coordonării planurilor pe termen scurt cu cele pe termen lung 2. Planificarea activitatii I) Se identifică corect și realist timpul necesar pentru realizarea lucrării: II) Se stabilește etapele de lucru și modul deabordare, în funcție de sarcinile de îndeplinit și de timpul alocat. a) organizarea frontului de lucru b) stabilirea necesarului de material c) aprovizionarea

Page 8: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

6

d) stabilirea (si incadrarea) necesarului de muncitori ( conform calificarii ) e) realizarea lucrarii f) receptia lucrarii III) Se planifică succesiunea fazelor, în conformitatecu cerințele procedurii de lucru

ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ 1. Identificarea particularităților frontului de lucru1.1. Particularitățile frontului de lucru sunt identificate, cu atenție, avându-se în vedere toate aspectele relevante pentru desfășurarea activităților.1.2. Lungimea frontului de lucru este identificată corect, funcție de tipul lucrării de executat și de metoda de lucru folosită.1.3. Mărimea și numărul sectoarelor de lucru sunt stabilite în corelație cu lungimea frontului de lucru și metoda de lucru adoptată. 2. Identificarea mijloacelor de muncă necesare2.1. Mijloacele de muncă sunt identificate pe baza fișelor tehnologice ale lucrărilor planificate.2.2. Materialele necesare sunt identificate în funcție de tipul lucrării de executat.2.3. Echipamentele de muncă sunt identificate avându-se în vedere toate activitățile planificate pentru ziua de lucru. 3. Aprovizionează locul de muncă cu mijloacele de muncă necesare3.1. Aprovizionarea se face conform necesarului, pe schimb sau pe zi, avându-se în vedere spațiul de lucru disponibil.3.2. Aprovizionarea locului de muncă cu mijloacele de muncă necesare este realizată în conformitate cu prevederile fișei tehnologice.3.3. Starea echipamentelor de lucru este verificată cu atenție, în momentul preluării acestora. 4. Organizeazarea spațiului propriu de lucru4.1. Uneltele, utilaje și materialele de lucru sunt așezate ordonat având în vedere spațiul disponibil.4.2. Degajarea locului de muncă la finalul activităților se realizează asigurându-se recuperarea materialelor refolosibile, prin metode specifice.4.3. Spațiul propriu de lucru este organizat avându-se în vedere necesitățile de desfășurare ale celorlalți membrii ai echipei. Gama de variabile: Particularitățile frontului de lucru: amplasare, configurație, extindere, vecinătăți, etc. Aspecte relevante: spațiu de lucru, spațiu pentru depozitarea materialelor, spațiu de circulație, căi de acces, puncte de aprovizionare cu materiale, locuri de depozitare a deșeurilor, surse de energie electrică, apă, grupuri sanitare, etc. Mijloace şi echipamente de muncă: scule, unelte, dispozitive, utilaje, etc. Metode de lucru: specifice tehnologiei. Starea echipamentelor de muncă: integritate, stare de funcționare, stare de curațenie, grad de uzură, etc.

Page 9: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

7

MODULUL II

COMUNICAREA INTERACTIVĂ LA LOCUL DE MUNCĂ

Indiferent de forma pe care o imbraca, orice proces de comunicare are câtevaelemente caracteristice:

• Existența a cel puțin doi parteneri – emițător (cel care trimite mesajul) și receptor (cel care primeşte mesajul) - intre care se stabilește o anumita relație;

• capacitatea partenerilor de a emite și recepta semnale într-un anumit cod cunoscut de ambii parteneri (de menționat este faptul ca, in general, în orice proces de comunicare partenerii „joacă” pe rând rolul de enunțiator și receptor);

• existența unui mesaj ce poate fi un sentiment, o idee, un gând. Mesajul are ca scop informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea, obținerea unui acțiuni, etc.

• existența unui canal/mijloc de transmitere a mesajului.• Existența unui răspuns – feedback – un mesaj specific prin care emitentul primește de la destinatar un

anumit răspuns cu privire la mesajul comunicat, fapt care permite continuarea comunicării• se realizează într-un anumit context spațio-temporar. Contextul este foarte important pentru că aceleași

cuvinte vor suna• altfel într-un birou decât într-un mediu neoficial.• este influentat de o serie de bariere de comunicare, perturbații care intervin in comunicare și care

reduc fidelitatea transferului de mesaj. În acest context, se impune distincția dintre informare şi comunicare, termeni adesea confundați. Altfel spus, termenul de informare se referă la situațiile în care rolul activ îi revine exclusiv receptorului, în timp ce comunicarea vizează un sistem de relații interactive. Informarea constă deci, în relaționarea oamenilor cu faptele, iar comunicarea în relaționarea interpersonală.

Informarea - ține exclusiv de transferul de conținut (emisie și receptare); - se refera la situațiile in care rolul activ ii revine exclusive receptorului; Informarea funcționeaza într-un singur sens, de la emitent către receptor. Comunicarea - se refera la schimburile de idei ce vizeaza schimbarea comportamentului celuilalt; - vizeaza un sistem de relații interactive; - constă in relaționarea interpersonala. Comunicarea se realizeaza in mai multe direcții, fiecare emitent devenind la rândul lui receptor şi invers, în cadrul aceleiaşi secvențe de comunicare. Comunicarea implica existența feedback-ului. 3. Ascultarea activa Deși poate părea paradoxal, cel mai dificil lucru in procesul de comunicare, fie ca se desfășoara față în față cu cel care poseda sau dorește informația, fie ca il purtam cu mai mulți parteneri deodata in cadrul unor întâlniri este ASCULTAREA. De cele mai multe ori, înțelegem ascultarea ca un proces în care rolul nostru este de a găsi punctele slabe ale celui din fața noastră, de a anticipa ceea ce vrea sa spună, de a pregăti un raspuns imediat. O altă abordare uzuală a procesului este de a considera apriorii nesemnificativ mesajul și implicit informația furnizata de interlocutor. Nu uitați!: a nu acorda respect partenerului de dialog nu inseamna un punct caștigat ci unul pierdut.

Page 10: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

8

1. Ascultați toate cuvintele inainte de a decodifica mesajul 2. Percepeți sentimentele și starea partenerului de dialog înainte de a trage concluzii. Uneori poate spune mai multe decât mesajul in sine. 3. Recunoașteți barierele ce se opun comunicarii in acel moment. 4. Incurajați dialogul prin comunicare verbala sau nonverbala (expresii și gesturi). 5. Concentrați-vă asupra esențialului dar nu pierdeți total din vedere detaliile. De cele mai multe ori mesajul este complet doar atunci când toate detaliile sunt spuse. 6. Parafrazați des in timpul conversației, pentru a fi siguri ca ați înțeles corect 7. Păstrați contactul vizual cu partenerul de dialog 8. Folosiți cu măsura și precauție intonația și expresia feței. După terminarea dialogului, memoria vizuala lasă o amprentă deosebită și de multe ori induce confuzie și deruta. 9. Puneți întrebări directe și deschise. 10. Nu întrerupeți vorbirea directa a interlocutorului. 11. Nu vă prefaceți că ascultați 12. Nu considerați că dețineți monopolul adevărului și că părerea dvs este cea mai bună. 13. Nu faceți presupuneri și nu vă impuneți punctul de vedere. 14. Nu trageți concluzii pripite.

Obstacole pentru o bună ascultare:• mesajul supraincarcat și concentrarea asupra tuturor datelor duce la pierderea ideii esențiale (din cauza

copacilor nu se observă padurea);• lipsa atenției – de multe ori ascultatorul pare interesat doar pentru a-i oferi confort vorbitorului. Atenția

poate fi de fapt orientată spre afaceri, preocupări sau probleme personale etc;• stimulii fizici – frig, zgomot, o altă conversație auzită in paralel;• critica exprimării și a înfățișării – din cauza prejudecăților și percepțiilor personale mulți oameni au

tendința să-i judece spontan pe ceilalți in legătură cu modul in care se înfățișează și in care vorbesc. Această atitudine de snobism comunicațional creează artificial categorii de persoane pe care merită sau nu merită să le asculți;

• evaluarea subiectului ca fiind neinteresant – aceasta este o justificare raționala pentru a nu asculta, însă aprecierea in acest caz este făcută inaintea discursului;

• evitarea ascultării dificile – multe persoane nu sunt obișnuite să asculte ântâmplări detaliate care nu ii privesc direct;

• gândirea poate prelucra 800 de cuvinte pe minut, iar vorbitorii pot debita maximum 200 de cuvinte pe minut – din această diferență rezultă un timp de rezervă pe care unele persoane o pot utiliza in vederea explorarii viziunii interlocutorului;

• presupunerea falsă că ascultarea este o activitate fundamental pasivă de fapt ascultatorii buni sunt foarte activi: pun intrebări, parafrazeaza ideile vorbitorului, se asigură că au înțeles sensul. Nici tăcerea nu înseamnă pasivitate: ascultarea este obositoare, consumă energie mentala și solicită sistemul nervos in mare masură.

CAPITOLUL I 1.Mijloacele de comunicare (prin ce comunicam?) Mesajul pe care o persoana vrea și poate să il transmita poate fi de natură: scrisă, verbala sau nonverbală. Comunicarea scrisă Trebuie să ințelegem comunicarea scrisă prin cele trei aspecte ale sale obligatoriu de urmărit:

1. Evidențierea clara a obiectivelor a. Care este scopul unui document b. Care sunt urmările pe care le avem in vedere c. Redactarea unui document este o formă de comunicare și nu o acoperire birocratică.

2. Receptorul mesajului a. Cui se adresează mesajul. Este receptorul ales personajul îndreptățit să primească acest mesaj? b. Care este nivelul de cunoștințe al receptorului despre informațiile prezentate în mesaj? Este foarte posibil ca receptorul să fie format din mai multe persoane fiecare cu nivelul său de pregătire profesionala,

Page 11: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

9

fiecare cu un set diferit de abilități in comunicare. c. Care sunt abilitățile de comunicare ale receptorului? d. Care este gradul de simpatie și sensibilitate existent între noi și receptor? e. Care este starea profesională și mentală a receptorului? (care sunt sarcinile lui, ocuparea profesională in general și la acel moment de timp, relația acestuia cu subiectul mesajului, starea de oboseală și de surmenaj, puterea lui de decizie și influență in cadrul procesului ce face obiectul mesajului).

3. Mesajul in sine a. Necesitatea acestuia: este necesară transmiterea mesajului în formă scrisă? Nu trebuie să omitem faptul că un mesaj transmis verbal poate realiza o apropiere suplimentară față de interlocutor, poate induce o creștere calitativă a relației manager-angajat, poate fi o forma de motivare. b. Respecta procedurile? Avem calitatea ca manager sau angajat sa transmitem acest mesaj? c. Avem abilitățile necesare pentru a scrie acest mesaj? Uneori trebuie să admitem că un document prost intocmit poate produce mai multe daune decât un mesaj transmis verbal chiar cu inadvertențele și punctele slabe pe care le poate avea. d. Trebuie sa analizăm foarte exact necesitatea lui profesionala și nu in ultimul rând trăirile noastre emoționale; trebuie mesajul transmis la acel moment de timp?

Considerații generale asupra redactarii unui document 1. Stabiliți in scris obiectivele documentului 2. Stabiliti ideile de baza care vor reprezenta esența documentului 3. Ordonați ideile în funcție de obiective 4. Structurati planul in funcție de tipul de document pe care il aveți in vedere 5. Fiecare fraza sau propoziție trebuie sa fie eficienta. De aceea trebuie să scrieți scurt și concis, in termeni înțeleși și apreciați de către receptorul mesajului. Incercați să găsiți o forma de comunicare care să fie înțeleasă de cât mai mulți dintre receptori. Nu uitați că cei cu care comunicați nu sunt o “masă” compactă și reprezintă personalități distincte. 6. Incercați să nu alterați mesajul prin imixtiunea naturii umane. Pe cât de reală este aceasta, pe atât subiectivismul pe care il introduce va produce pagube. Cel care recepționeaza mesajul va privi aspectul sentimental al acestuia ca pe ceva inadecvat care nu poate, în cel mai bun caz, decât să scadă calitatea procesului de comunicare. Dacă simțim imperios nevoia de a “umaniza” mesajul atunci este recomandat să păstram forma impersonala a acestuia și implicit calitatea profesională și să transmitem apoi verbal sentimentele sau gândurile noastre. Oricum hârtia nu va reflecta ceea ce traim. 7. Respectați procedurile de adresare si redactare acceptate in cadrul organizației. In acest fel, mesajul va fi analizat prin prisma conținutului și calității sale și nu va suporta critici legate de formă. Gradul de formalism al unui document trebuie să fie in strânsă corelație cu relatia pe care o aveți cu cel căruia ii transmiteți mesajul precum și cu obiectivele mesajului. În cadrul instituțiilor este inevitabilă această formă de comunicare. Ea se concretizează în documente precum:

• Procesul verbal – reprezintă un document oficial în care se înregistrează o anumită constatare sau se consemnează pe scurt discutiile si hotărările unei anumite adunări

• Minuta – este un document care consemnează anumite lucruri, asemănându-se cu procesul verbal de constatare. Se deosebeste de acesta prin faptul că ea înregistrează si propuneri sau actiuni întreprinse la un moment dat care urmează a fi completate ulterior.

• Referatul – este documentul scris în care sunt prezentate aspect concrete, date si aprecieri în legatură cu o anumită problemă, precum si propuneri de modificare a situatiei existente.

Structura sa este compusă din: – prezentarea succintă a problemei abordate; – concluzii si propuneri; – semnătura.

• Raportul – cuprinde o relatare a unei activităti (personale sau de grup). Se face din oficiu sau la cererea unui organ ierarhic. Se bazează pe cercetări amănuntite, schimburi de experientă, diverse documentări.

Structura raportului: 1. Introducere: • este obligatorie chiar dacă poate fi structurată într-o singură frază

Page 12: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

10

• poate pune in evidență contextual în care este redactat raportul managerial; la cerere sau ca urmare a unei inițiative proprii precum și contextul in care este realizat 2. Scopul raportului: • motivul realizării raportului • obiectivele raportului • subiectele atinse sau cele pe care nu iși propune sa le atingă • modalitatea de redactare a documentului: se prezintă pe scurt argumentele 3. Conținutul raportului: • poate avea exclusiv una dintre formele menționate anterior (de activitate, situație, strategic) sau poate fi un mixt între acestea • pentru a evita neclarități și lipsa de fond este bine sa concluzionăm de la bun inceput care este obiectivul raportului. Este foarte posibil ca un raport inițial conceput ca unul de activitate sau situație să se transforme pe parcurs in unul de tip strategic. In general aceste transformări ar trebui să aibă loc atunci cand raportul este adresat unui factor de decizie. Din pacate însă, se intamplă exact invers. Cu cât destinatarul ocupa o funcție mai înaltă, cu atât primește mai puține sugestii și căi posibile de acțiune și cu atât mai puțin recomandari • in cadrul cuprinsului este mult mai importanta coerența și abordarea logica decât forma pe care o ia redactarea • nu încercați să eludați sau să alterați informația in mod conștient sau involuntar 4. Concluziile raportului: • liste de afirmații clare și concise care exprima rezumatul cuprinsului • nu se vor introduce date sau argumente noi 5. Recomandări: • este etapa in care este permisă exprimarea opiniei personale • se recomandă de către expeditor alegerea unei anumite căi de acțiune • recomandarea va fi insoțită de argumentele proprii • se va intocmi o listă cu toate persoanele care, în viziunea autorului, sunt sau vor fi implicate in procesul aferent subiectului raportului

• Memoriul – este o prezentare amănunțită și documentată a unei probleme, a unei situații. Structura unui memoriu este următoarea:

– formula de adresare; – numele, prenumele, funcția și adresa celui care l-a întocmit; – prezentarea și analiza problemei; – soluții preconizate; – semnătura; – funcția adresantului și organizația.

• Darea de seamă – este documentul care cuprinde prezentarea și analiza. Activității unei organizații, într-o anumită etapă sau justificarea unei gestiuni. Se prezintă lunar, trimestrial, semestrial sau anual de către conducerea în fața salariaților sau a acționarilor. Materialul prezentat este critic, evidențiind dificultățile și cauzele lor, propunând totodată și soluții de remediere.

De asemenea, forme ale comunicarii scrise mai pot fi:• note,• circulare,• propuneri,• decizii,• scrisori, etc.

Documentele scrise este bine sa fie întocmite cu multa grijă, respectându-se câteva recomandari: – redactare îngrijită și estetică; – limbaj simplu, fără a exagera în acest sens; – stilul energic pentru a sugera siguranta și încrederea în sine; – evitarea amănuntelor neimportante; – evitarea promisiunilor ce nu pot fi respectate; – evitarea unor critici nefondate. Comunicarea verbala Folosește limbajul oral și este utilizată pe scară foarte largă, reprezentând aproximativ 70-75% din timpul destinat comunicării. O importanță deosebită o are maniera de adresare, de a transmite mesajul astfel

Page 13: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

11

încât acesta să fie convingător, clar, scurt și precis pentru a-și atinge ținta. Această modalitate de comunicare prezintă o serie de avantaje:

• schimb rapid de informații directe, adeseori sub forma dialogului,• personalizarea relației șef-subaltern,• flexibilitatea exprimării, folosirea chiar a jargonului (limbaj specializat alunei colectivități),• costuri mai reduse etc.

Adresarea verbală are și dezavantaje, legate de faptul că dialogul poate conduce la pierdere de timp și nu se încheie întotdeauna cu acordul părților, iar în cazul transmiterii succesive, prin trepte ierarhice, se poate pierde și o parte a informațiilor, deoarece sunt filtrate de fiecare șef ierarhic. De obicei oamenii când vin în contact cu altii iau o figură serioasă, oficială care provoacă o impresie rece. Sunt rezervati în discutie, de aceea este greu să comunici cu ei. Sunt si oameni care zâmbesc de la prima întâlnire si se poartă atât de prietenosîncât discutia se desfăsoară de la sine. Nu există o retetă perfectă pentru o buna comunicare, însă folosind zîmbetul, tonul prietenesc, ascultarea atentă, privitul în ochii celuilalt putem rezolva multe problem încă de la început. Printre regulile unei comunicări eficiente se numără: • orientarea pozitivă a comunicării (pe fapte plăcute, stimulative) • comunicarea trebuie să fie bilaterală (permite schimbul de mesaje, punerea de întrebări) • comunicarea sa fie securizată (nu un prilej de abuz afectiv, emotional al unui asupra celorlalti) • concordanta comunicării verbale cu cea mimico-gesturală • evitarea ambiguitătilor (subîntelegerilor, incertitudinilor) • evitarea suprapunerilor mesajelor (interventia peste cuvântul celuilalt) • constituirea de mesaje clare, concise (exprimate cu cuvinte si expresii uzuale) Nu există un stil de comunicare valabil pentru toti oamenii sau pentru toate situatiile, dar iată câteva reguli care pot să crească sansa de succes în domeniul comunicării: - fiecare să-si rezerve timp pentru dialog - să se asigure o atmosfera favorabila - să fie obiectivi - să se evite contrazicerile directe, atacul la persoana si conflictele - să se dea răspunsuri clare si la obiect pentru a evita neîntelegerea mesajului - să se evite ca unul din cei implicati in comunicare sa acapareze toata discutia - sa existe disponibilitatea de a lua în considerare punctele de vedere ale tuturor celor implicati in discutie si de a le accepta dacă sunt bune - crearea unor ocazii de feedback, oferind ocazia celor in discutie sa să explice si să argumenteze opiniile sale Comunicarea nonverbală constă în transmiterea mesajelor prin alt mijloc decât scrisul sau vorbitul, cum ar fi: gesturi, mimică, mișcări ale corpului etc. și care sunt de fapt ,,mesaje parțiale sau adiționale ce completează conținutul mesajelor verbale“. Poate fi un mijloc eficient de descifrare a mesajelor pe care le transmite emitentul. Limbajele neverbale, completate de limbajul paraverbal (forma vocală de limbaj neverbal precum: inflexiunea și tonalitatea vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare a cuvintelor, pauzele între cuvinte etc.) apelează la toate simțurile noastre și se bazează pe seturi de simboluri care pot avea un înțeles clar sau ambiguu. Principalele tipuri de comunicare neverbală sunt: – comunicarea senzorială – se bazează pe ceea ce recepționăm prin intermediul simțurilor; – comunicarea estetică – prin care se transmit diferite emoții artistice; – comunicarea însemnelor (insigne, fanioane, uniforme) și a simbolurilor (titulatură, decorații). Cele mai utilizate mijloace de transmitere a mesajelor nonverbale sunt: limbajul corpului (expresia feței, a ochilor, poziția fizică, în special a capului și a mâinilor), decorul biroului, modul de folosire a spațiului și îmbrăcămintea. Formele de manifestare ale comunicării neverbale cele mai eficiente sunt ilustrările (când se face apel la prezentarea unor obiecte) și manifestările affective (stări emoționale, inflexiunea vocii). Limbajele neverbale însoțesc și comunicarea scrisă; ele sunt legate de aspectul grafic al foii, structura și formatul scrierii. Specialiștii consideră comunicarea neverbală ca fiind subtilă și complexă, iar gradul ei de conștientizare este destul de redus și de aceea comunicăm adesea neintenționat. În proporție de 55% omul se exprimă prin limbaj neverbal, 38% prin limbaj paraverbal și doar 7% prin limbaj verbal. Prin urmare, managerii trebuie să acorde atenție deosebită comunicării neverbale, pentru a putea comunica eficient cu subalternii. De fapt, eficiența comunicării depinde de abilitatea managerului de a combina cuvântul scris și verbal cu limbajul

Page 14: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

12

neverbal și paraverbal, pentru a exprima cu claritate sensul mesajului transmis.

2. Comunicarea Organizationala Spre deosebire de comunicarea interpersonala, comunicarea organizationala nu este un proces spontan și natural. Ea trebuie proiectată în așa fel incât să permită: coordonarea: proces ce are in vedere atingerea unui obiectiv prestabilit, necesar pentru realizarea scopului final al organizației armonizarea: activitate ce are drept scop definirea unui obiectiv comun. Pentru cursul de față am considerat a fi necesara detalierea ultimului punct al acestei categorii deoarece reda tipurile de comunicare adaptate la tipurile de organizare a instituțiilor, iar această adaptare ajută la construirea mesajelor de comunicare internă. Astfel: • comunicarea descendentă urmează, de obicei, relațiile de tip ierarhic,derulanduse de la nivelul managementului de vârf către nivelurile de execuție. Conținutul este dat de decizii, reglementari, instrucțiuni, transmiterea de sarcini, solicitarea de informații. Principala problema a acestui tip de comunicare o constituie marea probabilitate ca mesajul sa fie filtrat in timp ce este vehiculat de la un nivel la altul, deoarece fiecare nivel poate interpreta mesajele in funcție de propriile necesități sau obiective; • comunicarea ascendenta constă în transmiterea de mesaje de către subordonați șefilor direcți și, succesiv, nivelurilor superioare ale managementului. Prin ele se vehiculeaza cereri, rapoarte, opinii, nemulțumiri. Rolul comunicarii ascendente este esențial pentru eficienta procesului de comunicare, deoarece atestă receptarea mesajelor transmise de manageri. De asemenea, prin intermediul ei se informează managementul de nivel superior asupra stării morale a personalului, asupra obstacolelor din calea comunicarii, nivelului și formei abaterilor inregistrate cel mai frecvent. Faptul că mesajul circulă de la executanți la manageri nu-l scutește de filtrele cognitive sau psihologice. Astfel, in cazul transmiterii unor informații, rapoarte, sugestii privind conținutul muncii și modalitățile de îmbunătățire ale acesteia, șefii intermediari pot fi incercați de teama ca subordonații lor ar putea fi apreciați de superiori ca fiind mai competenți decât ei; ori, in cazul in care informația constituie un feedback la un mesaj anterior, șeful poate interpreta comunicarea subordonatului drept o incercare de a-i testa competența profesionala ori autoritatea. In asemenea situații, se pot instala blocaje cu efecte asupra capacității de control și menținere a procesului de comunicare; • comunicarea pe orizontala (sau laterala) se stabilește între persoane sau compartimente situate la același nivel ierarhic. Rolul acestui tip de comunicare este de a facilita coordonarea activităților ce vizează obiective comune, excluzând intervenția managerilor de nivel superior; • comunicarea diagonala este practicată in situațiile in care membrii organizației nu pot comunica prin celelalte canale. Spre exemplu, in cazul utilizării managementului prin proiecte, apar frecvent comunicările diagonal între echipa de proiect și restul compartimentelor structurii. Spre deosebire de comunicșrile clasice, acest tip prezintă avantajele economiei de timp și costuri, ale folosirii unor relații informale, ale potențării unui climat bazat pe apreciere reciprocă. Comunicarea internă are scopul de a trimite către categoriile de public intern mesajele potrivite pe care organizația dorește să le difuzeze în societate. Printre beneficiile programelor de comunicare internă trebuie meționată în primul rand asigurarea eficienței. Stabilirea unui climat de lucru normal, deschis, bazat pe colaborare și înțelegere are efect direct asupra eficientizării activității. Prin comunicarea internă este sprijinită mai buna performanță a fiecărui angajatcare are atât informația necesară în realizarea activității cât și înțelegerea asupra organizației, asupra direcției în care aceasta se îndreaptă, asupra standardelor la care trebuie să se raporteze. Angajații organizației sunt, de asemenea, membri ai societății și ai comunităților locale, citesc zilnic presa, și sunt – în unele cazuri – și “clienți” ai organizației. În ambele cazuri, aceștia primesc și transmit la rândul lor mesaje publicului larg. Opinia lor despre organizație reprezintă, în majoritatea cazurilor, o oglindire a imaginii pe care o are organizația în fața societății. Comunicarea se realizează în cadrul organizației, indiferent dacă sefii încearcă sau nu să o controleze. Așa cum spune Harrison, într-o organizație ierarhică tipică, cu managementul situat la vârful piramidei: (1) Comunicarea curge de sus în jos sub formă de instrucțiuni și informații și (2) Poate exista și o comunicare de jos în sus, sub forma propunerilor de proiecte sau a altor feluri de feedback adresat conducerii. Fiecare colectiv de muncă are propriul său sistem de comunicare: (3) oamenii care lucrează în același birou sau în același departament din organizație comunică între ei. (4) Comunicarea are loc între grupuri de la același nivel (5) și între niveluri ierarhice diferite (6) În afară de aceste trasee ale informației din cadrul organizației, există o mulțime alte căi informale

Page 15: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

13

de comunicare între acei indivizi care, întâmplător, sunt în relație de prietenie sau de rudenie cu alți membri ai personalului. (7) Discuțiile informale (“mica bârfă”) care înflorește în toate organizațiile este o cale sigură prin care informația, exactă sau nu, ajunge în toate avanposturile. Un program de comunicare bun poate crea o echipă bine închegată. Oamenii se cunosc între ei, știu care este obiectivul organizației, cum să lucreze eficient și cum pot participa activ în cadrul organizației fără a se limita doar la a-și face datoria, ceea ce îi face mai valoroși pentru organizație.

CAPITOLUL II 1. Blocajele noastre din comunicare Cu siguranță fiecare dintre noi am avut, măcar o data, o problemă de comunicare cu șeful nostru sau cu cel pe care il coordonam. Orice problema de comunicare naște frustrări și frământări, dorința de a ințelege unde am greșit și ce se poate face pentru a remedia situația. Ei bine, situația nu este deloc disperată, pentru că există câteva remedii simple. In primul rând, trebuie să înțelegem că blocajele în comunicarea organizațional sunt, pe de o parte, de natură personală (un anumit tip de personalitate, mod diferit de percepție, lipsa deprinderii de a asculta) și, pe de alta parte, specifice funcției ierarhice (de subordonat sau de manager). Comunicarea se realizează în cadrul organizației, indiferent dacă sefii încearcă sau nu să o controleze. Așa cum spune Harrison, într-o organizație ierarhică tipică, cu managementul situat la vârful piramidei: (1) Comunicarea curge de sus în jos sub formă de instrucțiuni și informații și 2) Poate exista și o comunicare de jos în sus, sub forma propunerilor de proiecte sau a altor feluri de feedback adresat conducerii. Fiecare colectiv de muncă are propriul său sistem de comunicare: (3) oamenii care lucrează în același birou sau în același departament din organizație comunică între ei. (4) Comunicarea are loc între grupuri de la același nivel (5) și între niveluri ierarhice diferite (6) În afară de aceste trasee ale informației din cadrul organizației, există o mulțime alte căi informale de comunicare între acei indivizi care, întâmplător, sunt în relație de prietenie sau de rudenie cu alți membri ai personalului. (7) Discuțiile informale (“mica bârfă”) care înflorește în toate organizațiile este o cale sigură prin care informația, exactă sau nu, ajunge în toate avanposturile. Un program de comunicare bun poate crea o echipă bine închegată. Oamenii se cunosc între ei, știu care este obiectivul organizației, cum să lucreze eficient și cum pot participa activ în cadrul organizației fără a se limita doar la a-și face datoria, ceea ce îi face mai valoroși pentru organizație. In privința primului tip de blocaje, de natură personală, capacitatea de a-l asculta pe cel de langa noi se poate învăța. Cu toții avem tendința de a fi pseudo-ascultatori din când în când. Acest lucru este cu siguranță util, pentru că energia noastră este limitată. In probleme importante însă, este bine să ne ascultăm interlocutorul, incercând să eliminăm blocajele. Un astfel de blocaj este comparația. Avem tendința ca, in loc să-l ascultăm pe partenerul nostru de discuție, sa ne comparam cu el, să incercăm să stabilim cine e mai competent, cine are mai multa dreptate, cine a greșit sau cat de jigniți ne simțim. Recapitularea o practicăm atunci când, in loc sa fim atenți la interlocutor, ne pregătim în minte un răspuns usturător sau bine construit, cu argumente solide, care să ne transforme în învingători în discuția respectivă. Tendința exagerată de a vedea dincolo de vorbele partenerului pentru a afla ceea ce gândește sau urmăreste cu adevarat, de a interpreta și de a analiza in detaliu vorbele, tonul, gesturile sau privirea celuilalt ne împiedica să înțelegem cu adevarat ceea ce interlocutorul tocmai ne comunică. Filtrele se refera la tendința de a selecta doar informațiile care ne convin, care ne confirmă așteptările sau care sunt legate strict de domeniile noastre de interes. A pune etichete de la bun inceput, a emite judecăți de valoare, înainte de a înțelege cu adevarat mesajul celuilalt, a-l introduce deja pe interlocutor într-o categorie până să spună tot ce are de spus este, de asemenea, nociv pentru ascultare. Identificarea are loc atunci când povestea pe care ne-o spune celălalt reactivează o insatisfacție personală, o suferință. Din acel moment, nu mai suntem disponibili pentru ascultare și pentru povestea partenerului. Visarea cu ochii deschiși in timpul unui dialog, mai ales atunci când suntem obosiți sau plictisiți, este un alt blocaj in ascultare. Nevoia de a avea intotdeauna dreptate ne închide la critici și la sugestii poate utile. Nu mai ascultăm ceea ce ne comunică interlocutorul. Contestarea, nerăbdarea de a-l contrazice, de a ne manifesta opoziția, ne determină să nu mai ascultăm restul ideilor expuse. Cei care au convingeri foarte puternice sau care au tendința de a contesta autoritatea celuilalt sunt cei mai predispuși pentru acest tip de blocaj.

Page 16: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

14

In ceea ce privește problemele de comunicare specifice ierarhiei organizaționale, în comunicarea managerului poate apărea ca blocaj efectul statutului funcției. Acesta constă în tendința șefilor de a nu pune mare preț pe comunicarea cu subordonații lor, de a o investi cu valoare negativă, având tendința de a comunica cu cei care au același statut sau un statut superior. Solicitările conflictuale ale rolului de lider, adică cerința de a indeplini sarcini specifice de serviciu și de a oferi în același timp suport socioemoțional- lucru greu de echilibrat - poate afecta comunicarea cu subordonații. Cel mai important aspect al unui proces este informația, iar comunicarea este modalitatea prin care o obținem.

Page 17: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

15

MODULUL III

LUCRUL ÎN ECHIPĂ

În cadrul acestui modul se va prezenta: 1) Identificarea sarcinilor de efectuat și cerințele legate de acesteaastfel incat : • Sarcinile, procedurile și instrucțiunilereferitoare la lucrarea de executat sunt identificate corect și complet • Se clarifică eventualele neînțelegeri privindsarcinile, procedurile, instrucțiunile identificate / primite, apelând la persoanele competente. • Se identifică cu responsabilitate frontul de lucru și obiectivele de realizat. Comunicare și informație Pe baza procesului de comunicare-înțelegere, mai multe entități ce comunica intre ele pot ajunge la concluzii, țeluri, norme, valori și principii comune fiind capabile, astfel, să creeze structuri sociale intragrup. Prin procesul de comunicare comunitățile nu numai că se creează dar ele se și dezvolta și din pacate se și distrug. Comunicarea văzută ca participare sau coparticipare. Comunicarea este un proces în care se cedeaza și se primesc informații. Este un proces implicativ în care participarea membrilor unui anumit grup este necesară. Această participare nu trebuie înteleasă ca fiind existentă doar la nivelul procesului de comunicare deoarece existența grupurilor și a acțiunilor comune ale acestora implica participarea. Coparticiparea reprezintă o implicare parțiala. În orice grup există un nucleu constant care participă efectiv la realizarea țelului propus și duce tot greul acțiunilor și există și anumite elemente care nu sunt nici ostile dar nici pasive dar care participă, uneori, doar la anumite acțiuni în vederea atingerii acelui țel comun. Comunicarea poate fi înțeleasa și ca organizare. Existența grupurilor și mai ales a structurilor sociale formale din cadrul acestora implică, alături de norme, legi, reguli, ierarhizare, automat și organizarea. Putem afirma ca unul dintre marile avantaje ale organizarii acțiunilor este reprezentat de scurtarea perioadei de timp în care se atinge țelul propus. Un alt mare avantaj al organizarii este creșterea nivelului de siguranța al membrilor grupului precum și increderii în ceea ce privește atingerea țelului propus. Ultimul mare avantaj pe care o sa-l evidențiem legat de organizare este reprezentat de posibilitatea controlului acțiunilor. La nivel macro, comunicarea-organizare se imparte in doua, rezultând comunicarea-organizare intrasistemica, caz în care focalizarea se manifestă în interiorul sistemului și comunicarea-organizare intersistemica, situație în care acțiunile sunt axate pe legătura sistem-sistem. Deoarece informația constituie obiectul principal al comunicării, trebuie să atingă urmatoarele calități: - Consistența - suficient de cuprinzatoare încât să poată furniza cât mai multe cunoștințe; - Relevanța - să poată furniza acele cunoștințe care lipsesc, în vederea luării unei decizii; - Exactitate – conținutul ei să reflecte situația reală a fenomenului; - Oportunitate - să fie furnizata in timp util; - Accesibilitate - să fie clară, ușor de înțeles. Dezvoltarea activitatilor sociale, care au ca obiect transmiterea, memorarea sau tratarea informației, a generat o diversificare fără precedent a naturii informațiilor, concomitent cu creșterea exponențiala a volumului acesteia. Se impune astfel clasificarea informației atât dupa forma sa cât și după natura și suportul utilizat.

Clasificarea informației A. Clasificarea informației dupa forma sa: Forma analogica a informației constă în reprezentarea fenomenelor fizice, imagini fixe, sunete și imagini în mișcare așa cum sunt ele percepute de dispozitivele tehnice de înregistrare, fără a fi necesara o conversie sau codificare a acestora înainte de transmiterea sau memorarea pe suporturile tehnice de informații. Exemple de reprezentare analogica a informației: 1. înregistrarea mesajelor și a altor informații sonore pe banda magnetică sau caseta magnetică cu ajutorul echipamentelor audio de tip analogic (magnetofon, casetofon) precum și a dispozitivelor de captare

Page 18: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

16

a sunetului (microfon); 2. înregistrarea imaginilor unor documente sau filmarea unor activități, operații, procese prin folosirea echipamentelor analogice pentru imagine și sunet de tip videorecorder și a camerei de luat vederi adecvate. Forma digitala a informației se realizează, fie pornind de la fenomenul real, fie de la forma analogică a acestuia, în ambele cazuri avand loc o codificare numerică, o evaluare cantitativă, o cuantificare a fenomenului care face obiectul reprezentării. B. Clasificarea informației dupa natura sa: 1. date: numerice, alfabetice, alfanumerice. 2. texte organizate sub forma de documente, pagini de texte, paragrafe, fraze, cuvinte și caractere, destinate a fi prelucrate cu programe adecvate de editare și tehnoredactare a textelor, control gramatical și semantic al cuvintelor, punerii în formă și apoi in pagina a textului redactat. 3. documente grafice ce pot conține reprezentări grafice, desene schițe tehnice etc. și care pot fi vizualizate prin afișare pe monitorul calculatorului, tipărirea lor la imprimanta sau la dispozitivul de realizare desene (plotter) etc. 4. secvențe audio generate de vocea umană, fenomene din realitate, instrumente muzicale sau sintetizoare electronice de voce și acustice. 5. secvențe video de natură animată sau film, însoțite de cele mai multe ori de informație sonora: voce sau sunet. C. Clasificarea informației din punct de vedere al suportului tehnic utilizat: 1.informație aflată pe suporturi tehnice : a) suporturi magnetice : banda magnetică, caseta magnetică, discul magnetic, discul flexibil, cartelă magnetică etc. b) suporturi cu lectură optica : discurile optice a căror informație este citita optic cu dispozitive lasser. 2. informație aflata pe suporturi grafice: a) suporturi opace realizate din hârtie, cum sunt : documentele clasice, documentele informatice obținute la imprimanta, documentele realizate cu ajutorul mesei de desen (plotter). b) suporturi transparente realizate din pelicula fotografică, pelicula film, microfilm etc.

Page 19: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

17

MODULUL IV

EFECTUAREA DE CALCULE MATEMATICE SIMPLE

Cap. I ALGEBRA

1. MULTIMIMulțimea numerelor naturaleN = {0, 1, 2, 3, ...}Mulțimea numerelor intregiZ = {..., -2, -1, 0, 1, 2, ...}.Mulțimea numerelor raționale

Multimea numerelor realeR = (-∞; +∞)

2. PROPORTII Definiție: O egalitate de două rapoarte se numește proporție.Exemplu :

Pentru proporția , numerele a,b,c,d se numesc termenii proporției.-a și d se numesc termeni extremi-b și c se numesc termeni mezi Proprietatea fundamentala a proporțiilor: produsul extremilor = produsul mezilor a*b = c*d Modalități de calcul:

3. MEDIA ARITMETICA Media aritmetică a mai multor numere este raportul dintre suma acestor numere și numărul lor.

Media aritmetica = 4. MARIMI DIRECT PROPORTIONALE Definiție: Numerele a,b,c sunt direct proporționale cu numerele x,y,z

Regula de trei simpla:2,5 lei..............1 kg cuie 6 lei............... x kg cuie

2,5 lei..............1 kg cuie

1,5 lei............... x kg cuie

Page 20: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

18

5. MARIMI INVERS PROPORTIONALE Definiție: a,b,c sunt invers proporționale cu x,y,z ↔ a·x = b·y = c·z Regula de trei simpla:8 zile..............10 muncitori X zile...............14 muncitori 8·10 = x·1415 zidari..............30 zile20 zidari............... x zile 15·30 = 20·x

6. PROCENTE

Definiție : P% =

Exemple: 5% =

3,78% =X% din Y se scrie X%·Y

Exemplu : 5% din 30 se scrie 5%·30 = = 1,5

Cat la suta reprezinta X din Y??% ·Y=XExemplu : Cat la suta reprezinta 5 din 20??% ·20 = 5?% = 5:20 = 0,25 = 25 %

7. UNITĂȚI DE MĂSURĂ 7.1.Unități de Lungime

kmhm

dam10n· m : 10n

dmcmmm

unde n = numărul de pași urcați sau coborâți.Exemple :3 m = 3000 mm 2 km = 200 dam 250 cm = 0,25 dam

7.2.Unități de Masăkghg

dag10n g : 10n

dgcgmg

Exemple :4 g = 4000 mg 7,2 kg = 720000 cg 50 dg = 0,05 hg1 tona = 1000 kg

7.3.Unități de suprafațakm2

Page 21: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

19

hm2dam2

102n· m2 : 102ndm2cm2mm2

Exemple:1 m2 = 1m ·1m 1m2 = 100cm · 100cm = 10000cm2

7.4.Unități de volumkm3hm3

dam3103n· m3 : 103n

dm3cm3mm3

Exemple:1 m3 = 1m ·1m · 1m 1m3 = 100cm · 100cm ·100cm = 1000000cm31m3 = 1000 litrim = ρ · v , unde m = masa, ρ = densitatea, v = volumul

Cap. II GEOMETRIE 1.Geometrie plană

1.Triunghiul

Perimetrul= suma tuturor laturilor, adică: P=AB+BC+CA Aria triunghiului=(înalțimea x baza)/2, adică: A triunghi=(b x h)/2. În cazul nostru, b=BC, iar h=AD. Deci, AABC=(BCxAD)/2

2.Paralelogramul

Perimetrul= suma tuturor laturilor, adică: P=AB + BC + CD + DA. Deoarece laturile opuse ale paralelogramului sunt congruente (egale), perimetrul poate fi calculat astfel P=2(AB + BC). Aria paralelogramului = baza x înalțimea, adică A paralelogram=b x h, iar în cazul nostru, AABCD=DC x AM, pentru că DC=b (baza) si AM=h (înalțime). 3.Dreptunghi

Page 22: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

20

Dreptunghiul are lungime( not L=AB) și lățime (not l=BC). Perimetrul= suma tuturor laturilor, adică: P=AB+BC+CD+DA sau P=2(L+l) Aria dreptunghiului = lungimea x lățimea A dreptunghi=L x l. În cazul nostru, AABCD=AB x BC.

4.Pătratul

Pătratul este un dreptunghi care are toate laturile egale (congruente), sau lungimea egala cu lățimea. Perimetrul= suma tuturor laturilor, adică: P=AB+BC+CD+DA sau P=4 L, unde L este laturapătratului (AB=BC=CD=DA=L). Aria pătratului=latura x latura = latura2, adica, A pătrat=L2. In cazul nostru, AABCD=AB2.

5.Trapezul

Perimetrul= suma tuturor laturilor, adică: P=AB + BC + CD + DA. Aria trapezului = (baza mare + baza mică ) x înălțimea/2, adică A trapez=(B + b) x h/2, iar în cazul nostruAABCD=(DC + AB) x AM/2, pentru că DC=B (baza mare) ,AB=b (baza mică), iar AM=h (înălțimea).

6.Cercul

Avem OA - raza (not. r)

Page 23: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

21

Lungimea cercului (circumferinta cercului):

Aria cercului (corect ar fi aria discului):

2.Geometrie 2.1. Corpuri - Poliedre 1.Piramida

Vom discuta decât de corpuri regulate, deci și piramida este regulatã. Avem: AB - muchia bazei(not. m) VA - muchia laterală(not. l) VO – înălțimea piramidei (not. h) VM - apotema laterală sau apotema piramidei (not. ap) OM - apotema bazei (not. ab). Aria laterala = suma ariilor fețelor laterale A lat=(Pb x ap)/2. Aria bazei Ab=(Pb x ab)/2, unde Pb este perimetrul bazei. Aria totala = aria bazei + aria laterala Volumul Vpir=(Ab x h)/3. Tetraedrul poate fi considerat o piramidă care are ca bază un triunghi, aria și volumul calculându-se analog.

2.Paralelipipedul dreptunghic, cubul, prisma

Avem: AB - lungime(not. L) ,BC – lățime(not. l) , AE – înălțimea sau muchia laterală (not. h) Aria laterală = suma ariilor fețelor laterale A lat=Pb x h, unde Pb este perimetrul bazei, sau A lat=2(L + l) x h Aria bazei Ab=L x l. Aria totală = aria bazei + aria laterală Volumul V paralelipiped=Ab x h sau V paralelipiped=L x l x h. Paralelipipedul dreptunghic este un caz particular de prismă, iar cubul este un caz particular de paralelipiped dreptunghic, în sensul că este un paralelipiped cu toate laturile congruente.

Page 24: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

22

3.Trunchiul de piramidă

Avem: AB - Muchia bazei mari A’B’ - Muchia bazei mici OO’ - Inaltime (not. h) AA’ - Muchia laterala OM - Apotema bazei mari (not. aB) O’M’ - Apotema bazei mici (not. ab) MM’ - Apotema trunchiului de piramida (not. at) Aria laterală = suma ariilor fețelor laterale A lat=(PB+Pb) at/2, unde Pb este perimetrul bazei mici, iar PB este perimetrul bazei mari. Ariile bazelor se calculează în funcție de natura bazelor (triunghi, patrulater etc.), iar la piramida regulată se mai pot calcula și cu ajutorul formulelor: Ab=Pb x ab. AB=PB x aB. Aria totala = aria bazei mari + aria bazei mici + aria laterala

Volumul V trunchi de piramida= (

2.2.Corpuri - Corpuri rotunde 1.Cilindrul

Avem: AA’ - generatoare (not. g) OO’ –înălțimea cilindrului (not. h; în cazul nostru, la cilidrul circular drept, avem g=h)AO - raza bazei (not. r)

Aria bazei = aria cercului de la bază, adică:

Aria laterală:

Aria totalã: ):

Volumul cilindrului:

2.Conul

Page 25: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

23

Avem:VA - generatoare (not. g)VO - inaltimea conului (not. h)AO - raza bazei (not. r)

Aria bazei = aria cercului de la bază, adică:

Aria laterala:

Aria totala:

Volumul conului:V =

4.Sfera

Avem:OA - razã (not. r)

Aria sferei:

Volumul sferei: V =

Page 26: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

24

MODULUL VAPLICAREA NORMELOR DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ (NSSM) ŞI A

NORMELOR PENTRU PROTECTIA MEDIULUI SI DE PSI

NOȚIUNI DE IGIENA MUNCII

1. OBIECTUL ŞI IMPORTANȚA IGIENEI Igiena este ştiința păstrării şi întăririi sănătății omului. Ea se ocupă cu studiul factorilor de mediu care influențează creșterea și dezvoltarea organismului, cauzele care produc bolile și metodele folosite pentru combaterea lor. Dacă nu se cunosc și nu se respectă regulile igienice, funcționarea normală a organismului poate fi deranjată și apare starea de indispoziție, de boală. Igiena ne învață cum să prevenim îmbolnăvirile, cum să ne păstrăm sănătatea. Este deci o ştiință a sănătății. Igiena ne învață nu numai cum să prevenim starea de boală a organismului, ci si cum sa întărim starea de sănătate. Ea ne arată care sunt factorii dăunători și folositori de care depinde sănătatea noastră. Acești factori sunt multipli și acționează diferit asupra organismului. De asemenea, igiena ne ajută să ne formăm și dezvoltăm o personalitate echilibrată emotiv, stăpână pe sine în fața situațiilor dificile, cu o inteligență capabilă să rezolve diferite probleme pe care viața le ridică. O consecință firească a cunoașterii și aplicării în practică a principiilor și regulilor igienei este prelungirea duratei de viață a omului. Aplicarea și respectarea regulilor de igienă de care depinde sănătatea noastră, cer un efort mult mai mic decât cel pe care îl depunem încercând să ne vindecăm de o boală după ce a apărut. Boala aduce suferințe fizice și psihice, întreruperea activităților zilnice, separarea de cunoscuți și prieteni, cheltuieli pe medicamente etc. Chiar după ce s-au vindecat unele boli, lasă urme care slăbesc capacitatea de muncă și rezistența organismului. Omul sănătos muncește cu plăcere și spor, se poate bucura de viață, privește cu încredere viitorul. Omul bolnav suferă mult, devine neîncrezător în puterile proprii și în alți oameni, e nefericit.

2. IGIENA MUNCII ÎN SECTORUL INDUSTRIAL. COMBATEREA NOXELOR INDUSTRIALE Igiena muncii este ştiința care se ocupă de păstrarea şi întărirea sănătății lucrătorilor la locul de muncă, de măsurile de securitate a muncii şi de prevenirea şi combaterea bolilor profesionale. Mediul industrial trebuie să îndeplinească anumite condiții igienice care să asigure păstrarea sănătății și a puterii de muncă a lucrătorilor. Măsurile de protecție și organizare a muncii, au ca scop să asigure, în primul rând lucrătorilor, microclimatul corespunzător. a.Condițiile igienice ale microclimatului în sectorul industrial. Microclimatul se referă la:

• Încăperile unde se desfășoară activitatea care trebuie să fie mari, spațioase, bine întreținute și curate, care să favorizeze mișcarea liberă a lucrătorilor și evitarea accidentărilor și a noxelor profesionale (noxă – orice agent vătămător organismului).

• Temperatura aerului trebuie să fie de 18-20 0C. În unele sectoare industriale, cum ar fi cele din industria prelucrării metalelor (turnătorie, forje) temperatura aerului este mai ridicată decât cea normală. În aceste condiții pentru a se apăra împotriva căldurii, organismul elimină o mare cantitate de apă și săruri, menținând astfel temperature constantă a corpului. În aceste situații lucrătorii vor bea sifon sau apă la care adaugă 0,2% - 0,5% sare. Acțiunea vătămătoare a temperaturii înalte se poate atenua prin folosirea ventilatoarelor, aerisirea prin oberlichturi etc. Deosebit de importante sunt costumele de protecție. Muncitorii vor purta o îmbrăcăminte ușoară din bumbac sau din lână, de culoare deschisă care reflectă radiațiile calorice. Cei care lucrează în imediata apropiere a sursei de căldură, trebuie să poarte îmbrăcăminte de azbest. Există și situații în care muncitorii trebuie să lucreze la temperaturi mai joase, ceea ce poate determina scăderea rezistenței naturale a organismului la diferite boli: reumatismul, amigdalitele, bronșitele etc. În aceste situații îmbrăcămintea de protecție se compune din haine, încălțăminte și mănuși confecționate din materiale rele conducătoare de căldură și umiditate, dar permeabile pentru aer.

• Starea de umiditate a aerului. Umiditatea normală variază între 50 și 70%. În afara acestor limite aerul se consideră uscat, respectiv umed. Aerul uscat tulbură respirația, usucă mucoasele și dă o senzație neplăcută. Aerul umed îngreunează respirația și evaporarea transpirației și duce la scăderea rezistenței organismului față de boli.

• Curenții de aer în industrie se produc în mod special în atelierele cu surse puternice de căldură (forje,

Page 27: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

25

turnătorii, cuptoare). Cercetările efectuate arată că organismul omului poate suporta fără pericol curenții de aer, cu viteze chiar de 3-4 m/s, dacă temperatura lor nu este prea scăzută. În orice caz, pericol mai mare îmbolnăvire îl prezintă oprirea instalațiilor de ventilare, deoarece aceasta determină noxe care pot produce intoxicații acute sau îmbolnăviri profesionale.

• Presiunea atmosferică care normal este de 760 mmHg, iar variațiile mici nu sunt resimțite de organismul uman. Sunt însă și situații în care muncitorii trebuie să lucreze la presiuni mult mai mici sau mult mai mari. La presiune scăzută sunt expuși cei care lucrează la altitudini mari, cazuri în care, uneori, se impune ca măsură de precauție, folosirea măștii de oxigen. La presiune crescută sunt expuși cei care lucrează la fundații și poduri, la lucrările submarine etc. Trebuie evitată trecerea bruscă de la presiune scăzută la presiune normală, care poate provoca dureri de articulații, dureri ale mușchilor, îmbolnăvirea pielii, greutate în respirație (boala de cheson).

• Prevenirea accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale datorate factorilor de microclimat se realizează prin măsurile tehnico-organizatorice adecvate situației respective, și anume: modificare procesului tehnologic sau a utilajului; ventilarea generală, parțială, locală sau combinată; izolarea spațiului de lucru și amenajarea de spații speciale pentru repaus în condiții climatice normale; dușuri de apă, de aer, perdele de apă, răcirea pardoselilor cu aer sau cu apă; prevederea unei instalații de alimentare cu apă carbogazoasă, cu apă ușor sărată alternată cu apă dulce; regim rațional de lucru cu întrerupere periodică a lucrărilor; echipamente de protecție și de lucru adecvate etc.

b.Noxele chimice. Un important factor de risc care apare în mediul fizic ambiant îl constituie noxele chimice, reprezentate de substanțele nocive care se degajă în atmosfera locurilor de muncă: gaze, vapori, aerosoli, pulberi. Principalele pericole generate de noxele chimice sunt: intoxicațiile, arsurile chimice și exploziile. Se deosebesc următoarele categorii de agenți chimici nocivi: - substanțe toxice – sunt acelea care pătrund în organism (prin inhalare, prin piele sau prin ingerare), îi afectează funcțiunile și provoacă intoxicațiile; - substanțe caustice – sunt cele care în contact cu organismul provoacă arsuri (clorul, oxidul de azot, arsenul, potasiul, acidul percloric). Cele mai frecvente sunt arsurile cutanate, iar cele mai periculoase ale căilor respiratorii și ale tubului digestiv; - substanțe inflamabile – sunt cele cu pericol de incendiu, dacă întâlnesc condiții prielnice; - substanțe explozive – sunt cele la care în urma unor reacții chimice foarte rapide, într-un timp scurt rezultă produși noi cu degajare de căldură. Numeroase substanțe în contact cu aerul pot provoca amestecuri explosive (benzina, toluenul, acetona, acidul etilic, acidul acetic, pulberea de cărbune, pulberile metalice de zinc, aluminiu, magneziu). Prevenirea se caracterizează în cazul noxelor prin:

• măsuri tehnice:- mecanizarea și ermetizarea proceselor tehnologice;- înlocuirea substanțelor toxice cu altele mai puțin toxice sau chiar netoxice;- înlocuirea unor metode cu altele nepericuloase (de exemplu sablajul cu nisip se înlocuiește prin curățare cu alice sau curățare hidraulică);- înlocuirea unor procedee uscate cu procedee umede;- ventilarea generală, parțială, locală sau combinată;- echipamente de protecție și de lucru adecvate etc.

• măsuri organizatorice:- examen medical la angajare și periodic;- depozitarea și manipularea corespunzătoare a substanțelor;- curățarea atelierelor;- alimentația de protecție;- instructajul muncitorilor etc.

c. Pulberile industrale. Praful industrial apare în cursul desfășurării unor procese de lucru, datorită diferitelor utilaje sau instalații (polizoare, aparate de sablare, ciururi etc.). Pulberile acționează asupra organismului pe cale mecanică sau chimică. Cele care constituie noxe chimice au fost prezentate anterior. Acțiunea mecanică a prafului industrial asupra organismului se manifestă sub formă de iritări ale pielii, ale ochilor și ale căilor respiratorii. Iritațiile căilor respiratorii se pot datora următoarele pulberi:

Page 28: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

26

- azbest (azbestoza);- cărbune (antracoza);- siderit (sideroza);- ciment (silicatoza);- siliciu (silicoza – cea mai răspândită). Prin normele de igienă sunt stabilite limite privind concentrația pulberilor în atmosfera zonei de lucru. Una dintre măsurile de reducere a prafului industrial este ermetizarea locului unde se produc pulberi. Acesta este un sistem de protecție care acoperă perfect locurile periculoase, nepermițând ieșirea în afară a agenților vătămători. O altă măsură este ventilația corespunzătoare cu aspiratoare speciale.

d.Zgomotul şi trepidațiile. Zgomotul este un factor nociv, frecvent întâlnit într-o serie de activități industriale, cum sunt pilirea și tăierea metalelor, nituirea, perforarea cu ajutorul compresoarelor, încercarea motoarelor etc. Este o acțiune dăunătoare asupra întregului organism, dar în special asupra sistemului nervos. Lucrătorii supuși la zgomot continuu devin somnolenți, neatenți, nervoși, au dureri de cap și poftă de mâncare redusă. Din cauza unor stimulenți continui și neregulați cauzați de zgomot, urechea pierde treptat funcțiunea normală și în câțiva ani se instalează așa numita surditate profesională. Trepidațiile sunt mișcări vibratorii produse de la mașinile aflate în funcțiune. Acțiunea lor îndelungată și de o anumită intensitate, provoacă așa numita boală a vibrațiilor. Boala începe cu oboseală, dureri la nivelul umerilor, slăbire, somn agitat. Se instalează apoi dureri la degete și articulații, dureri care se accentuează mai ales noaptea. Măsurile de combatere a zgomotelor şi vibrațiilor pot fi:

• măsuri tehnice: - înlocuirea procedeelor tehnologice sau a utilajelor zgomotoase cu altele silențioase (de exemplu nituirea pneumatică cu sudarea); - înlocuirea mecanismelor cu mișcare rectilinie cu mecanisme cu mișcare de rotație; - echilibrarea corectă a organelor de mașini; - evitarea presiunilor ridicate în instalații; - atenuarea propagării zgomotului de la sursă prin ecrane de protecție; - întreținerea în bună stare a utilajelor; - izolarea acustică a utilajelor (capsulare antifonică, ecranare etc.); - amplasarea rațională a surselor de zgomot în clădiri sau încăperi separate; - insonorizarea platformelor, a podelelor, a pereților; - izolarea operatorilor utilajelor în cabine fonoizolante; - izolarea fundațiilor mașinilor generatoare de vibrații (izolații elastice, arcuri); - utilizarea echipamentelor individuale de protecție (antifoane interne sau externe, mănuși vibroizolante, îmbrăcăminte vibroizolantă).

• măsuri organizatorice: - examenul medical al muncitorilor la angajare și periodic și neadmiterea la lucru a celor cu afecțiuni auditive, ale căilor respiratorii, ale sistemului nervos, ale articulațiilor; - schimbarea după anumite intervale de timp ale lucrătorilor de la utilaje care produc vibrații; - instruirea personalului.

e. Radiațiile. În cursul activităților industriale sunt prezente adesea anumite radiații. Radiațiile, în funcție de natura, intensitatea, frecvența și durata acțiunii lor, pot avea diverse influențe nocive asupra organismului, și anume: arsuri, oboseală, somnolență, leșin, șocuri calorice, pigmentarea pielii, căderea părului, tulburări ale sângelui, boli de iradiere, leucemie etc. Prevenirea se poate face prin izolarea surselor de radiații prin ecranare, etanșare, ermetizare și automatizare, telecomandă, echipament de protecție, examinare medical periodică a muncitorilor etc.

f. Iluminatul la locul de muncă. Un iluminat necorespunzător produce oboseala oculară și nervoasă a muncitorilor. Iluminatul poate fi natural și artificial. Cel natural are avantajul că nu obosește vederea, însă prezintă inconveniente în ceea ce privește repartizarea neuniformă, variația în timpul zilei, fenomene de orbire provocate de razele solare etc.

Page 29: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

27

Iluminatul artificial igienic trebuie să îndeplinească următoarele condiții: - să asigure un nivel suficient de iluminare; - să creeze o repartizare uniformă a luminii, pentru a evita fenomenul de orbire; - să nu impurifice și să nu încălzească aerul din încăpere. O parte interesantă a tehnicii iluminatului o constituie cromatica la locul de muncă. Asupra culorilor s-au făcut următoarele constatări generale: - culoarea este cu atât mai caldă, cu cât se apropie de roșu și cu atât mai rece, cu cât este mai dominant albastră; - culorile închise au efect depresiv, descurajant, negativ și dau senzația de apăsare; - culorile prea vii generează: stari de agitatie, de nervozitate, surescitare, distragerea cu usurinta a atentiei, obosirea aparatului vizual, etc.; - culorile deschise au efect stimulant, vesel, pozitiv.

NOȚIUNI DE PROTECȚIA MUNCII

1. OBIECTUL ŞI IMPORTANȚA PROTECȚIEI MUNCII Ca disciplină științifică, protecția muncii, face parte din ansamblul științelor muncii, având ca obiect studierea legităților fenomenelor de accidentare și îmbolnăvire profesională, precum și a mijloacelor și măsurilor de prevenire a acestora. Ca instituție de drept, protecția muncii, reprezintă “un ansamblu de norme legale și imperative”, având ca obiect reglementarea relațiilor sociale ce se formează în legătură cu organizarea, conducerea și realizarea procesului de muncă, în scopul prevenirii accidentelor și bolilor profesionale. Ca activitate metodologico-aplicativă, protecția muncii este parte integrantă a conceperii, organizării și desfășurării proceselor de producție și cuprinde ansamblul de acțiuni și măsuri prin care se realizează efectiv securitatea muncii. Deci, scopul final al activității de protecția muncii este asigurarea vieții şi integrității anatomo-funcționale a omului în procesul muncii.

2. ELEMENTELE PROCESULUI DE MUNCĂ ŞI INTERACȚIUNEA LOR Procesul de muncă reprezintă succesiunea în timp și în spațiu a activităților executantului și mijloacelor de producție în sistemul de muncă. Sistemul de muncă reprezintă totalitatea acțiunilor pe care trebuie să le efectueze executantul prin intermediul mijloacelor de producție, pentru realizarea scopului sistemului de muncă și a condițiilor impuse de realizare a acestora. Executantul este omul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de muncă. Mijloacele de producție reprezintă totalitatea mijloacelor de muncă (unelte, mijloace de transport și comunicație, recipiente și depozite pentru păstrarea produselor etc.) și a obiectelor muncii (materiile prime) pe care oamenii le folosesc în procesul de producție. Mediul de muncă reprezintă totalitatea condițiilor fizice, chimice, biologice și psihologice în care executantul își desfășoară activitatea.

3. FACTORII DE RISC DE ACCIDENTĂRI ŞI ÎMBOLNĂVIRI PROFESIONALE Sunt factori (însușiri, stări, pocese, fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului de muncă, ce pot provoca în anumite condiții, accidente de muncă sau boli profesionale. La modul cel mai general se clasifică astfel: Factori de risc proprii executantului se regăsesc implicați în geneza tuturor celorlalți factori de risc, deoarece omul este elaboratorul și, totodată, cel care verifică și poate intervenii asupra celorlalte elemente ale sistemului de muncă. Factorii de risc proprii sarcinii de muncă care se manifestă prin două forme: - conținut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul sistemului de muncă ce are la bază o insuficientă cunoaștere a tehnologiilor și metodelor de muncă; - sub/supradimensionarea cerințelor impuse executantului care provine din neluarea în considerare a posibilităților fizice și psihice ale omului. Factorii de risc proprii mijloacelor de producție care pot fi: fizici (risc mecanic, risc termic, risc electric), chimici (acizi, substanțe toxice, substanțe inflamabile, substanțe explozive) și biologici (microorganisme). Factorii de risc poprii mediului de muncă sub formă de depășiri ale nivelului sau intensității funcționale

Page 30: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

28

a parametrilor de mediu specifici, precum și de apariții ale unor condiții de muncă inadecvate.

4. CLASIFICAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ Conform legislației în vigoare, în țara noastră se înțelege prin accident de muncă vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicația acută profesională, care se produc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de cel puțin ozi, invadilitate sau deces. După numărul persoanelor afectate, accidentele pot fi:-individuale, când este afectată o singură prsoană;-colective, când sunt afectate cel puțin trei persoane. După urmările (efectele) asupra victimei, accidentele pot fi:-care produc incapacitatea temporară de muncă;-care produc invadilitate;-care produc deces. După natura cauzelor directe care provoacă vătămarea există accidente mecanice, electrice, chimice, termice, prin radiații sau complexe (datorate unor cauze directe combinate). După natura leziunilor provocate asupra organismului, accidentele de muncă se împart în contuzii, plăgi, înțepături, tăieturi, striviri, arsuri, entorse, fracturi, amputări, leziuni ale organelor interne, intoxicații acute, asfixii, electrocutări, insolații, leziuni multiple. După locul leziunii, pot fi accidente la cap, la trunchi, la membrele superioare, la membrele inferioare, cu localizări multiple. După momentul în care se resimpt efectele, există accidente cu efect imediat și accidente cu efect ulterior.

5. CLASIFICAREA BOLILOR PROFESIONALE Conform definiției date de Organizația Mondială a Sănătății, bolile profesionale constituie afecțiuni ai căror agenți specifici sunt prezenți la locul de muncă, asociați cu anumite operații industriale sau cu exercitarea unor profesii. La noi în țară, prin boală profesională se înțelege afecțiunea ce se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristicile locului de Bolile profesionale declarabile prevăzute de legislația din România sunt date în tabelul următor:

NR. CRT.

Denumirea bolii Noxele profesionale care provoacăboala

1 Intoxicații (acute, subacute sau cronice)și consecințele lor.

Substanțe cu acțiune toxică cunoscută.

2 Pneumoconioze (fibroze pulmonarecauzate de pulberi minerale) cum sunt:silicoza, azbestoza, aluminoza, precumși forme mixte simple sau asociate cutuberculoza.

Pulberi de bioxid de siliciu, silicați,azbest, cărbune și altele în atmosferalocurilor de muncă.

3 Îmbolnăviri respiratorii cauzate de pulberiorganice (bisinoză, bronșită cronică).

Pulberi vegetale textile (bumbac, incânepă și altele).

4 Îmbolnăviri respiratorii cronice cauzatede substanțe cronice iritante.

Substanțe toxice iritante (bioxid de sulf,oxizi de azot etc.) în atmosfera locurilorde muncă.

5 Cancer pulmonar al mucoasei sinusurilorparanazale.

Inhalarea gazelor și pulberilorradioactive, inhalarea vaporilor șipulberilor de compuși cancerigeni aicromului și nichelului.

6 Nevroze de coordonare. Mișcări numeroase și frecvent repetate.Încordarea sistematică a mușchilor șiligamentelor sau presiune pe tendoane.

7 Boală de vibrații (angionevroze șimodificări osteoarticulare).

Vibrații și trepidații legate de munca cuinstrumente care vibrează puternic.

8 Dermite acute și cronice, ulcerații,melanodermii și leucodermii.

Contact prelungit cu substanțe chimiceiritante (lacuri, solvenți, uleiuri minerale,hidrocarburi clorate etc.)

Page 31: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

29

9 Hipoacuzie și surditate de percepție. Acțiunea prelungită a zgomotului intens.

10 Cataractă. Acțiunea îndelungată și intensivă aenergiei radiante (radiații infraroșii, undeelectromagnetice de înaltă frecvență etc.).

11 Electrooftalmie. Acțiunea radiațiilor ultraviolete.

12 Conjunctivite. Substanțe toxice iritante și pulberiiritante în zonele de muncă.

13 Boală de iradiație. Acțiunea radiațiilor ionozante.

14 Nistagmus. Încordarea îndelungată a aparatuluivizual în condiții defavorabile deiluminat.

15 Șoc caloric, colaps caloric, crampecalorice.

Expunerea la condiții meteorologicedefavorabile care provoacăsupraîncălzirea organismului.

16 Psihonevroze. Îngrijirea îndelungată a bolnavilor psihiciîn unități de psihiatrie.

17 Sindrom cerebroastenic și tulburări determoreglare.

Acțiunea prelungită a undelorelectromagnetice de înaltă frecvență.

MĂSURI DE PROTECȚIA MUNCII IN ACTIVITĂȚI CU UNELTE MANUALE 1. Uneltele de mână trebuie să fie confecționate din materiale corespunzătoare operațiilor ce se execută. 2. În cazul activității în atmosferă cu pericol de explozie, se vor folosi unelte confecționate din materiale care nu produc scântei prin lovire sau frecare. 3. Uneltele manuale acționate electric sau pneumatic trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de fixare a sculei și cu dispozitive care să împiedice funcționarea lor necomandată. 4. La uneltele dotate cu scule ce prezintă pericol de accidentare (pietre de polizor, pânze de fierăstrău, burghie etc.), acestea vor fi protejate împotriva atingerii accidentale cu mâna sau altă parte a corpului. 5. Uneltele de mână rotative cu acționare pneumatică vor fi dotate cu limitatoare de turație. 6. Uneltele de percuție din oțel (ciocanele, dălțile, dornurile, căpuitoarele) trebuie să fie executate din oțeluri corespunzătoare tratate termic, încât în timpul utilizării să nu se deformeze sau fisureze. 7. Este strict interzisă folosirea uneltelor cu suprafețe fisurate, deformate, știrbite sau a uneltelor improvizate. 8. Cozile și mânerele uneltelor trebuie să fie bine fixate, netede și de dimensiuni care să permită prinderea lor sigură și comodă. Pentru fixarea cozilor și mânerelor în scule se vor folosi pene metalice. 9. Uneltele de mână prevăzute cu articulații (foarfeci, clești, chei etc.) nu trebuie să aibă joc în articulație. Ele vor fi așezate astfel încât să aibă orientată spre exterior partea de prindere. 10. Când se efectuează lucrări la înălțime uneltele manuale se păstrează în genți rezistente și bine fixate de corp, pentru a fi asigurate împotriva căderii. 11. În timpul transportului părțile tăioase ale uneltelor de mână trebuie protejate cu teci sau apărători adecvate.

MĂSURI DE PROTECȚIA MUNCII ÎN ACTIVITĂȚI CU MAŞINI – UNELTE I.Măsuri generale. 1. Oprirea mașinilor unelte la schimbarea dispozitivelor, la fixarea și scoaterea pieselor, la repararea, curățirea, ungerea și înlătorarea așchiilor sau la plecarea de lângă mașină. 2. Folosirea ecranelor dispozitivelor de protecție, ochelarilor și a altor mijloace individuale de protecție. 3. Întreținerea mașinii, locului de muncă și a sculelor în perefctă stare tehnică și de curățenie. 4. Verificarea stării tehnice a mașinii, sculelor și dispozitivelor, atât înainte, cât și după încetarea lucrului și anunțarea la predarea schimbului a tuturor defecțiunilor constatate.

II.Măsuri specifice pentru maşini de găurit 1. Se interzice ținerea pieselor cu mâna sau cu chei, clești etc. Fixarea se face obligatoriu în menghină sau în dispozitive speciale.

Page 32: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

30

2. Burghiele vor fi bine fixate și centrate în mandrine sau port-scule. 3. Sculele se scot din suporturi numai după oprirea mașinii și după frânarea mecanică a acestora. 4.Este interzis lucrul la mașinile de găurit fără acoperirea capului sau prinderea părului sub basc.

III.Măsuri specifice pentru uneltele abrazive 1. Transportul, depozitarea, încărcarea, montarea și exploatarea corpurilor abrazive se vor face cu respectarea strictă a standardelor de profil. 2. Montarea discurilor abrazive la mașini se va face numai de către muncitori instruiți, după montare fiind obligatorie verificarea centrării perfecte. 3. Montarea discurilor abrazive se face astfel încât să se excludă posibilitatea deplasării pe ax, în timpil și din cauza rotirii. 4. Corpurile abrazive trebuie protejate în timpil exploatării cu carcase de protecție care trebuie să acopere întraga porțiune nelucrătoare. 5. Toate corpurile abrazive vor fi supuse la verificarea la sunet pentru descoperireaÎ fisurilor, încercarea rezistenței la rotire și determinarea dezechilibrului.

MASURI DE PROTECTIA MUNCII LA UTILIZAREA INSTALATIILOR SI ECHIPAMENTELOR ELECTRICE 1. Asigurarea inaccesibilității elementelor care fac parte din cicuitele electrice prin izolarea electrică a conductoarelor, folosirea carcaselor de protecție legate la pământ, îngrădirea cu plase metalice sau cu tăblii perforate respectându-se distanța impusă până la elementele sub tensiune, amplasarea conductoarelor electrice la o înălțime inaccesibilă pentru om. 2. Folosirea tensiunilor reduse (de 12, 24 și 36 V) pentru lămpile și sculele electrice portative, evitarea răsucirii sau încolăciriii cablului de alimentare în timpul lucrului, evitarea trecerii cablului peste drumul de acces și în locurole de depozitare a materialelor, interzicerea reparării sau remedierii defectelor în timpul funcționării. 3. Folosirea mijloacelor individuale de protecție (principale – tije electroizolante, clești izolanți, scule cu mânere izolante și secundare – echipament de protecție, covorașe de cauciuc, platformr și grătare izolante) și a mijloacelor de avertizre (plăci avertizoare, indicatoare de securitate, îngrădiri provizorii). 4. Deconectarea automată în cazul apariției unei tensiuni de atungere periculoase sau unor scurgeri de curent periculoase. 5. Separarea de protecție cu ajutorul unor transformatoare de separație. 6. Izolarea suplimentară de protecție. 7. Protecția prin legare la pământ. 8. Protecția prin legare la nul. 9. Protecția prin egalizarea potențialelor.

MĂSURI DE PROTECȚIA MUNCII LA MANIPULAREA ŞI TRANSPORTUL MANUAL AL MATERIALELOR 1. Operațiile de încărcare, descărcare, transport manual şi depozitare a materialelor trebuie să se realizeze sub supravegherea şefului formației de lucru, de către personal bine instruit în acest scop şi care are vârsta de peste 16 ani. 2. Pentru materialele foarte periculoase (toxice, explozive, cancerigene etc.) vârsta minimă pentru manipulatori este de 18 ani. 3. Locurile în care se efectuează operațiile de încărcare-descărcare şi depozitare, precum şi căile de acces, trebuie să fie nivelate şi amenajate pentru scurgerea apelor, de regulă pavate sau podite. 4. În cazul operațiilor de încărcare descărcare a vehiculelor la rampă, între aceasta şi vehicul se aşează un podeț de trecere pentru preluarea denivelărilor existente. 5. Distanțele de transport manual nu pot depăşi 60 m, iar diferențele de nivel trebuie să fie de maxim 4 m (scări, schele). Înălțimea maximă la care se pot ridica pe vertical sarcinile maxim admise este de 1,5 m. 6. Sarcinile maxime în cazul transportului manual al greutăților sunt:

Grupa devârstă femei[ani]

Masa[kg]

Grupa devârstă bărbați[ani]

Masa[kg]

16 –18 5 16 – 18 12

18 – 21 8 18 – 21 25

21 – 40 12 21 – 45 30

Page 33: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

31

40 – 50 10 45 – 55 30peste 50 8 peste 55 20

7. La ridicarea, descărcarea și transportul sarcinilor ce depășesc valorile din tabelul de mai sus, precum și cazurile în care diferența de nivel este mai mare de 4 m, este obligatoriu să se lucreze în echipe sau mecanizat. 8. Transportarea manual a greutăților pe planuri înclinate trebuie limitată la 25 kg fără întreruperi și 30 kg cu întreruperi pentru bărbați și 12 kg cu întreruperi pentru femei.

STINGĂTOARE DE INCENDIU În funcție de natura materialelor sau subsțantelor combustibile, care pot fi implicate în procesul de ardere, incendiile au fost clasificate astfel: - clasa A incendii de materiale solide, în general de natură organică, a căror combustie are loc în mod normal cu formare de jar. Exemple: lemn, hârtie, materiale textile, rumeguş, piele, produse din cauciuc, materiale plastice care nu se topesc la căldura etc; - clasa B incendii de lichide sau de solide lichefiabile. Exemple: benzină, petrol, alcooli, lacuri, vopsele, uleiuri, gudroane, ceară, parafină, materiale plastice care se topesc uşor, etc; - clasa C incendii de gaze. Exemple: hidrogen, metan, acetilenă, butan, gaz de sondă etc.; - clasa D incendii de metale. Exemple: sodiu, potasiu, aluminiu, litiu, magneziu, zinc, titan etc.; - clasa E incendii ale echipamentelor electrice aflate sub tensiune. Principalele mijloace de intervenție în caz de incendiu sunt stingătoarele. Corecta lor alegere și amplasare, deprinderea utilizării lor de către personalul ce lucrează în apropierea lor, devin de mare importanță pentru limitarea și stingerea încă din faza incipienta a unor incendii care, altfel, pot aduce daune imense. Stingătoarele sunt utilizate, în modul cel mai eficace, atunci când sunt amplasate la îndemână, în număr suficient, având capacitatea de stingere corespunzătoare cantității și naturii materialelor combustibile existente în spațiul protejat și sunt folosite de persoane familiarizate cu punerea lor în funcțiune. Stingătoarele sunt dispozitive de stingere, acționate manual, care contin o substanță care poate fi refulată și dirijată asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii create în interiorul lor. Stingătoarele presurizate permanent cu pulbere, spumă aeromecanică și CO2 pot fi portative și transportabile.

Tip stingătorTemperatura de păstrare (

)

Lungime jet (m) Timp descărcare (s)

Spuma chimică +4 ÷ +60 (-15)* 6 – 8 40 – 60

Spuma mecanică +4 ÷ +60 6 – 8 40 – 60Dioxid de carbon (CO2)

-20 ÷ +55 1 – 4 10 – 30

Pulbere -20 ÷ +55 3 – 6 06 – 30

Nota: * - valori caracteristice solutiilor aditivate pentru sezonul rece. Stingatoare presurizate cu pulbere tip P1, P2, P3, P5, P6, P9, P10, P20, P50, P100. Sunt cele mai utilizate datorită faptului că acoperă toată gama de clase de incendii A, B, C, D, E. Stingătoarele cu pulbere sunt presurizate permanent, având ca agent propulsor azotul. Acesta este foarte stabil la variațiile de temperatură și este ecologic. Stingătoarele cu pulbere sunt folosite ca mijloc de prevenire și stingere în stații PECO, aeroporturi, magazine Cash&Carry, vagoane CFR, depozite materiale, sedii de firme, autovehicule. Se utilizează pentru echipamente electrice aflate sub tensiune mai mică de 1000 volți. La cerere se pot livra stingătoare presurizate cu pulbere specială care pot fi folosite asupra instalațiilor electrice aflate sub tensiune pana la 100.000 volți. Pulberea este ecologică și nu conține substanțe periculoase pentru sănătatea oamenilor. Recipientul este executat din tablă de oțel prin procedee de sudură omologate, pe mașini automate. Protecție anticorozivă exterioară EPOXI.

Tip stingator Tipul focarului Agent de stingere

P1 5A/21B/C Pulbere

Page 34: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

32

P2 8A/34B/C Pulbere

P3 8A/55B/C Pulbere

P5 13A/89B/C Pulbere

P6 21 A/113B/C Pulbere

P10 21A/144B/C Pulbere

P20 B/C Pulbere

P50 B/C Pulbere

P100 B/C Pulbere

Stingatoare presurizate cu spuma aeromecanică tip SM3, SM6, SM9, SM 50, SM 100. Stingătoarele cu spumă aeromecanică sunt utilizate cu mare eficiență pentru stingerea incendiilor cu focare tip A și B. Acestea sunt folosite ca mijloc de prevenire în stații PECO, depozite de carburanți, rafinării, centrale termice, nave, autovehicule, aeroporturi. ATENȚIE! NU SE UTILIZEAZĂ PENTRU ECHIPAMENTUL ELECTRIC AFLAT SUB TENSIUNE. Recipientul este executat din tablă de oțel cu protecție interioară anticorozivă prin procedee de sudură omologate, pe mașini automate. Protecție anticorozivă exterioară EPOXI.

Tip stingator Tipul focarului Agent de stingere

SM3 5A/34B Spuma aeromecanică

SM6 8 A/113B Spuma aeromecanică

SM9 13A/144B Spuma aeromecanică

SM50 A/B Spuma aeromecanică

SM100 A/B Spuma aeromecanică

Stingătoare presurizate cu CO2 tip G1, G2, G3, G5, G6, G10, G15,G21,G30,G60. Stingătoarele cu dioxid de carbon sunt utilizate la stingerea incendiilor din clasele B, C, și E. Stingătoarele cu CO2 au o dublă acțiune asupra focarului: înlocuirea oxigenului atmosferic și răcirea focarului prin evacuarea agentului de stingere sub formă de zăpadă carbonică. Se utilizează pentru echipamente electrice aflate sub tensiune mai mică de1000 volți. Acestea sunt folosite ca mijloc de prevenire în stații PECO, transformatoare, încăperi cu aparatura electrică și electronică, computere, centrale telefonice. Recipientul este executat din oțel aliat specific recipienților de înaltă presiune. Protecție anticorozivă exterioară EPOXI.

Tip stingator Tipul focarului Agent de stin-gere

G1 13B/C CO2

G2 13B/C CO2

G3 34B/C CO2

G5 34B/C CO2

G6 34B/C CO2

G10 55B/C CO2

Page 35: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

33

GHID DE ALEGERE A STINGĂTOARELOR

PREVENIREA INCENDIILOR ŞI A EXPLOZIILOR (I) Măsuri și mijloace de prevenire a incendiilor și exploziilor 1. Înlăturarea eventualelor cauze de provocare a incendiilor și exploziilor, prin proiectarea procesului tehnologic. 2. Evitarea formării în hale de producție a amestecurilor explozive prin curățarea în mod periodic a prafului de pe toate suprafețele încărcate cu electricitate statică. 3. Mărirea umidității relative a aerului, acolo unde produsele permit. 4. Prevederea unor aparate de deconectare automată în caz de avarie. 5. Prevederea în depozitele de materiale combustibile a instalațiilor speciale de declanșare automată a stropirii cu apă la ridicarea temperaturii. 6. Amenajarea unor spații pentru fumat. 7. Asigurarea unei bune evacuări a oamenilor și a bunurilor din clădire în caz de incendiu. 8. Instalarea de scări de incendiu, guri de apă, cu utilajul necesar (furtun cu lance, pompe etc.). 9. Ignifugarea materialelor combustibile folosite în construcții. 10. Marcarea zonelor periculoase, a mediilor explozive, a căilor de evacuare din clădiri și asigurarea unor bune condiții pentru intervenția rapidă la stingerea incendiilor. 11. Organizarea de formații de pompieri voluntari și special angajați. 12. Interzicerea folosirii flăcării deschise, a fumatului în medii periculoase. 13. Stabilirea unor sarcini precise privind prevenirea și combaterea incendiilor și asigurarea prelucrării și afișării lor. 14. Instruirea muncitorilor și răspândirea cunoștințelor tehnice referitoare la cauzele și prevenirea incendiilor. 15. Dotarea cu utilaje și materiale tehnice de combatere a incendiilor (lopeți, pompe de mână, stingătoare manuale, motopompe, autopompe, instalații cu rețele de apă etc.).

Page 36: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

34

PREVENIREA INCENDIILOR ŞI A EXPLOZIILOR (II) Obligații și răspunderi 1. Conducătorii unităților sunt obligați să ia măsuri pentru: constituirea și funcționarea comisiilor tehnice de prevenire și stingere a incendiilor și a formațiilor civile de pompieri, dotarea cu mijloace tehnice adecvate producției și activității întreprinderilor respective, stabilirea sarcinilor care revin personalului de la locurile de muncă și asigurarea instruirii și controlului întregului personal. 2. Obligațiile comisiilor tehnice sunt: întocmirea planului de apărare contra incendiilor, efectuarea de propuneri pentru înlăturarea cauzelor care pot înlesni producerea unor incendii, verificarea modului de înreținere și de de funcționarea a instalațiilor de semnalizare și stingere a incendiilor. 3. Formațiile civile se organizează cu sprijinul unităților militare de pompieri și desfășoară activitatea de prevenire, intervine la stingerea incendiilor, salvează oamenii și bunurile materiale. 4. Provocarea de incendiu sau neluarea măsurilor prevăzute de lege pentru înlăturarea pericolului de incendiu se sancționează disciplinar, contravențional sau infracțional, după gravitatea cazului.

Page 37: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

35

Modulul VIAplicarea procedurilor de calitate

În cadrul acestui modul se va prezenta:- Identificarea normelor tehnice specific activității

• Normele tehnice de execuție și de control acalității sunt identificate în funcție de specificul activității.• Procedurile specifice de asigurare a calității sunt identificate pentru fiecare tip de activitate

- Verificarearezultatelor activităților• Confruntarea cu atenție a rezultatelor activității cucerințele documentației / proiectului și, dacă este

cazul, se propune măsuri de remediere.• Deficiențele de calitate și cauzele lor se raporteaza în conformitate cu procedura de lucru /control de la

punctul de lucru / locul de muncă, în totalitate și cu operativitate- Remedierea defectelor

• 3.1. Remedierea defectelor se face cupromptitudine și simț de răspundere.• 3.2. Calitatea remedierilor este verificată atent și cu professionalism

1. Noțiuni de calitate Controlul calității, asigurarea calității și managementul calității sunt noțiuni care se conturează într-o măsură tot mai mare ca sarcini centrale pentru toate intreprinderile orientate spre viitor, indiferent de produs, ramură, locație sau mărime. Controlul calității se concentrează asupra controlului produselor sau operațiilor, adică accentul se pune pe verificarea sau măsurarea produselor sau operațiilor și cele necorespunzătoare sunt sortate și îndepărtate. Asigurarea calității se referă la calitatea produselor dar sunt incluse și elemente de dirijare pentru conducerea acestei calități. Calitatea produselor și serviciilor, are o importamță centrală în orice organizație. Aceasta a devenit o chestiune de supraviețuire pe piața internă și internațională, cu o competiție din ce în ce mai puternică. Pentru realizarea unei înțelegeri corespunzătoare a conceptului de calitate este necesar să se ia în considerare toate părțile interesate. Cele mai importante grupe de părți interesate sunt: • clienții; • angajații; • furnizorii/partenerii; • proprietari/acționarii; • societatea;

1.1. Conceptul de asigurare al calității ASIGURAREA CALITĂŢII reprezinta ansamblul activităților preventive prin care se urmăreșteîn mod sistematic să se asigure corectitudinea și eficacitatea. Aceste activitati preventive sunt:

• Planificare• Organizare• Coordonare• Antrenare• Tinere sub control

Scopul acestor activitati este de a garanta obținerea rezultatelor la nivelul calitativ dorit.

1.2. Conceptul de control al calității Supravegherea calității reprezintă monitorizarea și verificarea continuă a stării unei entități, în scopul asigurării că cerințele specificate sunt satisfăcute. Evaluarea calității reprezintă examinarea sistematică, efectuată pentru a determina în ce măsură o entitate este capabilă să satisfacă cerințele specificate. Inspecția calității reprezintă activitățile prin care se măsoară, examinează, încearcă una sau mai multe caracteristici ale unei entități și se compară rezultatul cu cerințele specificate, în scopul determinării conformității acestor caracteristici.

Page 38: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

36

Verificarea calității reprezintă confirmarea conformității cu cerințele specificate, prin examinarea și aducerea de probe tangibile. Frecvențele verificărilor sunt menționate în prescripțiile tehnice și în caietele de sarcini din proiect. În toate cazurile în care vreun rezultat provenit dintr-o verificare vizuală sau încercare efectuată pe parcurs, referitoare la rezistența, stabilitatea, durabilitatea sau funcționalitatea lucrărilor depășește în sens defavorabil abaterile admisibile, decizia asupra continuării lucrărilor nu va putea fi luată decât pe baza acordului scris dat de beneficiar și proiectant.

1.3. Documentele calitatii specifice locului de muncă DOCUMENTELE CALITĂŢII - reprezintă documente de lucru detaliate. Pentru lucrările de finisaje care constau în zugrăveli, vopsitorii, tapete și ipsoserii, documentele specifice locului de muncă, care trebuie prelucrate de conducătorul lucrării și însușite de personalul executant constau în: • tabelele de finisaje din proiect; • planșele cu detalii de arhitectură pentru ornamente deosebite; • extrasele din caietele de sarcini referitoare la lucrările de finisaje; • normativele tehnice de execuție referitoare la genul de lucrări de executat; • procedurile de execuție proprii din cadrul sistemului de management integrat al organizației; • instrucțiunile de depozitare, manipulare, transport și aplicare a materialelor cuprinse în Fișele tehnice ale produselor, emise de furnizor; Instrucțiuni de lucru Instrucțiunile de lucru se referă la activitatea restrânsă, limitată uneori la un singur post de lucru/ utilaj etc. Acestea prezintă modul cum se realizează cu consecvență activități și procese.

• Instrucțiunile de lucru ar trebui elaborate pentru descrierea realizării acelor activități, care ar fi afectate de lipsa unor astfel de instrucțiuni.

• Detaliile, care nu conduc la un control sporit al activității, trebuie evitate. Instruirea poate reduce nevoia de instrucțiuni detaliate, sub rezerva că personalul afectat deține informațiile necesare pentru a-și executa corect sarcinile.

• Indiferent de format sau combinația aleasă, instrucțiunea de lucru trebuie să fie în ordinea operațiilor, si să reflecte cerințele și activitățile relevante.

Formulare Formularele sunt proiectate și menținute pentru înregistrarea datelor, care demonstrează conformitatea cu cerințele SMC. Formularele trebuie să conțină : 1. titlul 2. numărul de identificare 3. revizia și data reviziei. Formularele trebuie să fie menționate sau atașate la manualul calității, la procedurile documentate și / sau la instrucțiunile de lucru. Specificații tehnice/ desene Specificațiile sunt documente, care stipulează cerințele. Specificațiile sunt unice pentru produs/ organizatie, de aceea standardul de referință nu le detaliază. Caiet de sarcini poate fi considerat o specificație. Desenele tehnice sunt documente ale produsului. Desenele clienților fac parte din documentația externă. Cerințele legale și ale autorităților fac parte din documentația externă. Există diferite cerințe ale standardului prin care organizația poate îmbunătăți SMC și poate demonstra conformitatea prin pregatirea altor documente chiar daca standardul nu le cere în mod explicit, de exemplu:

• harta proceselor, diagrame ale proceselor și/ sau descrieri ale proceselor;• specificații;• instrucțiuni de lucru și/ sau de testare;• documente conținând comunicări interne;• programe de producție;• lista furnizorilor aprobați;• planuri de testare și inspecție;

Page 39: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

37

• planuri ale calității.

Proceduri documentate Definiția termenului procedura este „mod specificat de desfășurare a unei activități sau a unui proces”. În cazul de față este vorba de proceduri documentate sau scrise. Ele pot face referire la instrucțiuni de lucru, care definesc cum se realizează o anume activitate. Structura unei proceduri poate fi exprimată: - în text, - diagrame flux, - tabele, - combinație a acestora. Conținutul procedurii va descrie activitățile Nivelul de detaliu poate varia în functie de: - complexitatea activitatii, - metodele utilizate, - nivelul de instruire si capacitatea de întelegere a personalului, care va executa activitatea respective

1.4. Standarde de calitate Standardul ISO 9001 este acela dintre standardele ISO internationale ce contine criteria pentru documentarea, implementarea si certificare unui sistem de managementul calitatii, practic. Norme tehnice: -norme de calitate, -instrucțiuni de lucru, -caiete de sarcini, Desenele clienților fac parte din documentația externă.

Tipuri de activitate• executarea cofrajelor pentru: fundații, stâlpi din beton armat monolit, pereți din beton armat monolit,

grinzi din beton armat monolit, planșee din beton armat monolit, scări din beton armat monolit;• executarea schelelor;• montarea de panouri prefabricate;• executarea pardoselilor de lemn și montarea parchetelor;• executarea acoperișului tip șarpantă;• încadrarea și ajustarea tâmplăriei.

Tipuri de defecte / deficiențe posibile:1. defecte ale planeității cofrajelor,2. abateri de la verticalitate,3. abateri de la orizontalitate.4. defecte ale materialului lemnos:

• de formă: curbura, însăbierea trunchiului, conicitatea anormală, lăbărțarea trunchiului,ovalitatea, înfurcirea trunchiului, canelurile.

• de structură: fibra creață, fibra răsucită, fibra încâlcită, excentricitatea, coaja înfundată, nodurile. Echipamente pentru controlul /verificarea calității lucrărilor efectuate:-furtun de nivel, fir cu plumb, nivelă cu bulă de aer, etc.

ASIGURAREA CALITĂȚII LUCRĂRILOR EXECUTATE 1. Identificarea cerințelor de calitate specifice1.1. Cerințele de calitate sunt identificate în urma participării la instructajele periodice cu privire la calitatea lucrărilor.1.2.Cerințele de calitate sunt identificate cu atenție, pe baza indicațiilor din fișele tehnologice specifice lucrărilor.1.3. Cerințele de calitate sunt identificate, cu responsabilitate, conform normelor privind abaterile și toleranțele admisibile la lucrările de executat. 2. Aplicarea procedurilor tehnice de asigurare a calității2.1. Procedurile tehnice de asigurare a calității sunt aplicate cu responsabilitate, în funcție de tipul lucrării de

Page 40: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

38

executat.2.2. Procedurile tehnice de asigurare a calității sunt aplicate permanent, pe întreaga perioadă de derulare a lucrărilor, în vederea asigurării cerințelor de calitate specifice acestora.2.3. Procedurile de asigurare a calității sunt aplicate respectând precizările din documentația tehnică specifică 3.Verificarea lucrărilor executate din punct de vedere calitativ3.1. Verificarea calității lucrărilor executate se realizează cu responsabilitate, pe faze de lucru.3.2. Caracteristicile tehnice ale lucrărilor realizate sunt verificate prin compararea atentă a calității execuției cu cerințele de calitate impuse de tehnologia de execuție și normele de calitate specifice.3.3. Verificarea se realizează cu exigență, prin aplicarea metodelor adecvate tipului de lucrare executată și caracteristicilor tehnice urmărite. 3.4. Verificarea calității lucrărilor executate se realizează cu atenție, utilizând correct dispozitivele de verificare specifice necesare. 4. Remedierea deficiențelor constatate4.1. Eventualele deficiențe constatate sunt remediate cu promptitudine și seriozitate.4.2. Deficiențele sunt remediate permanent, pe parcursul derulării lucrărilor.4.3. Deficiențele sunt eliminate prin depistarea și înlăturarea cauzelor care le generează.4.4. Lucrările executate trebuie să îndeplinească condițiile de calitate impuse de tehnologia de execuție și normele de calitate specifice.

Gama de variabile: Cerințe de calitate: conform instrucțiunilor de lucru, fișelor tehnologice, caietelor de sarcini, normelor interne, criteriilor și reglementărilor naționale, standardelor tehnice. Metode de verificare a calității execuției: vizual, măsurare, verificare cu AMC-uri și SDV-uri adecvate fiecărui tip de lucrare. Caracteristici tehnice ale lucrărilor: poziția/înclinarea/distanță dintre găurile ce urmează a fi perforate/forate, stabilitatea și rezistența elementelor de susținere, dimensiunile, orizontalitatea, planeitatea, verticalitatea pentru lucrările de zidărie, etc. Deficiențe posibile: neetanșeități ale instalațiilor, montare incorectă a elementelor de susținere, front instabil, dimensiuni incorecte, neplaneitate, dezaliniere, defecte apărute în urma montajul, etc. Scule şi echipamente pentru controlul/verificarea calității lucrărilor efectuate: dreptar, ruletă, metru liniar, aparat de trasat cu laser, nivelă cu bulă de aer, fir cu plumb, furtun de nivel, compresor, manometru, etc. Cauze care generează deficiențe: materiale necorespunzătoare, nerespectarea tehnologiei de lucru, nerespectarea tețetelor de preparare pentru betoane, diverse erori umane etc.

Page 41: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

39

MODULUL VII

Compactarea stratului de mixturi asfaltice

Compactarea este operația de îndesare a mixturii asfaltice din stratul rutier și se realizează cu ajutorul utilajelor adecvate, cu scopul de a obține valori optime pentru caracteristicile fizico-mecanice ale stratului bituminos. Printr-o compactare corespunzătoare se realizează:- densitatea aparentă maximă, ceea ce echivalează cu obținerea unui volum de goluri minim;- rezistență la compresiune mare;- deformabilitate minimă;- stabilitate corespunzătoare la temperaturi ridicate;- rezistență mai mare la oboseală, deci o durată de exploatare mai îndelungată;- uniformitatea și planeitatea suprafeței compactate;- impermeabilitatea stratului la acțiunea apei;- textură uniformă și o bună suprafață de rulare. Gradul de compactare se exprimă în procente și reprezintă raportul dintre densitatea aparentă a mixturii asfaltice, determinată pe probe intacte, prelevate din stratul compactat și densitatea aparentă, determinată în laborator, în condiții standard, pe epruvete cubice sau cilindrice din aceeași mixtură asfaltică, fiind dat de relația:

D= în care :

D este gradul de compactare, în %;

- densitatea aparentă efectivă, determinată pe probe de mixtură asfaltică prelevate din stratul compactat, în g/cm 3 ;

- densitatea aparentă, determinată în laborator pe probe preparate din mixtură asfaltică utilizată în același strat, în g/cm 3 . După efectuarea compactării, stratul din mixtură asfaltică trebuie să aibă un grad de compactare de minimum 96 %. Factorii principali care influențează compactarea mixturilor asfaltice sunt:- dozajul și consistența liantului;- granulozitatea agregatelor naturale;- temperatura mixturii asfaltice la punerea în operă și în timpul compactării;- lucrul mecanic de compactare;- grosimea stratului compactat. Dozajul de bitum ridicat conduce la obținerea unor valori mai scăzute pentru volumul de goluri (absorbții de apă mai mici), realizându-se un grad de compactare mai mare. Datorită procentului ridicat de liant, stabilitatea stratului rutier la temperaturi ridicate scade cu atât mai mult cu cât conținutul de bitum este mai ridicat și consistența sa mai scăzută. Granulozitatea și forma agregatelor influențează compactarea mai ales în cazurile când aceasta se efectuează la temperaturi mai scăzute, constatându-se că mixturile asfaltice cu un procent ridicat de cribluri prezintă o rezistență sporită la compactare, față de mixturile asfaltice cu un conținut redus de cribluri. Temperatura mixturii asfaltice în timpul compactării este unul dintre factorii cei mai importanți, care influențează în mod hotărâtor obținerea unui grad de compactare corespunzător. Scăderea temperaturii de compactare față de temperatura optimă, cu numai 25%, conduce la mărirea volumului de goluri remanent, pentru același lucru mecanic de compactare, cu 100 %. La temperaturi de compactare mai scăzute decât cele prescrise pentru diverse tipuri de mixturi asfaltice, nu se pot obține grade de compactare corespunzătoare, oricât s-ar mări energia de compactare. Una din conditiile de compactare este verificarea eficacitatii utilajelor de compactare si intensitate de compactare a utilajului. Lucrul mecanic de compactari trebuie aplicat cu utilaje adecvate, respectându-se tehnologia de lucru și modul de alcătuire a atelierului de compactare Se menționează faptul că efectuarea compactării la temperaturile prescrise conduce la folosirea unui lucru mecanic de compactare minim (deci cost redus), iar mărirea energiei de compactare la temperaturi scăzute are un efect minim asupra creșterii gradului de compactare. Experiența a demonstrat că folosind compactoarele cu pneuri se obțin suprafețe cu o textură uniformă, realizându-se în același timp un grad mare de compactare. Acțiunea unui compactor cu rulouri netede asupra unui strat din mixtură asfaltică poate fi caracterizată

Page 42: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

40

prin coeficientul de compactare dat de relația:

(2) în care :P/l este masa ruloului pe unitatea de lungime a generatoarei;D - diametrul ruloului;η - vâscozitatea mixturii asfaltice măsurată prin încercarea triaxială;N - numărul de treceri pe același loc;V - viteza utilajului de compactare;h — grosimea stratului de compactat.

S-a constatat că, pentru = (4 ... 6)10-5 , acțiunea de compactare poate ficonsiderată încheiată. Grosimea stratului de compactat se alege în funcție de tipul mixturii asfaltice, de dimensiunea constructivă minimă sau maximă admisă, sau cea rezultată din calculul de dimensionare, de utilajul existent pentru compactare etc. Se menționează faptul că există actualmente tendința de a compacta mixturile asfaltice în grosimi mai mari, datorită unor avantaje pe care le prezintă această tehnologie (mixtura asfaltică se răcește mai greu, economie la energia de compactare etc.). Unele studii atestă însă că, la grosimi mai mari, gradul de compactare ce se obține la suprafața stratului diferă de gradul de compactare de la baza sa . Se poate constata că, până la grosimi de 14 cm ale straturilor din mixturi asfaltice, diferențele între gradele de compactare ce se obțin la suprafață și gradele de compactare ce se obțin la baza straturilor pot fi considerate ca,fiind neglijabile, în timp ce la o grosime de 18 cm diferența gradului de compactare realizat în zona de la suprafața stratului și gradul de compactare al mixturii asfaltice de la baza stratului este foarte mare (circa 10 %), ceea ce conduce la o neuniformitate în comportarea stratului rutier sub influența traficului. Compactarea mixturilor asfaltice se va face separat, pentru fiecare strat în parte, în grosimi uzuale de până la 8 ... 9 cm. Compactarea se va face în lungul drumului, de la margini spre axă: pe sectoarele în rampă sau cu pantă transversală unică, se efectuează compactarea de la marginea mai joasă spre cea mai ridicată. Fiecare urmă a compactorului se va suprapune cu 20 ... 30 cm peste cea precedentă. Se recomandă executarea compactării după așternere la temperaturi de peste 110 °C, iar pentru mixturile asfaltice rugoase la peste 130 °C, primele treceri ale compactorului făcându-se cu viteza minimă. Compactoarele trebuie să lucreze fără șocuri, pentru a evita vălurirea stratului bituminos. Compactarea necesită respectarea câtorva reguli elementare, dintre care se menționează:- interzicerea staționarii compactoarelor pe stratul bituminos cald;- udarea rulourilor sau a pneurilor în vederea evitării lipirii mixturii asfaltice de acestea; această operație este utilă, dar trebuie să fie efectuată cu cantități minime de apă, pentru a nu se produce răcirea bruscă la partea superioară a mixturii asfaltice așternute;- temperatura mixturii asfaltice trebuie să fie suficientă pentru a se putea efectua compactarea, dar nu prea ridicată, pentru a evita producerea văluririlor sau a deplasărilor laterale. Compactarea mixturilor asfaltice a constituit obiectul unui număr mare de studii, în legătură cu rolul temperaturii, al vitezei compactoarelor, al presiunii rulourilor etc. S-a arătat anterior că, prin transportul mixturilor asfaltice la câteva zeci de kilometri în autobasculante, pierderea de temperatură este de câteva grade, în timp ce după așternere scăderea temperaturii este substanțială. La o temperature ce scade la 75 °C în jumatate de ora de la așternere în condițiile date,este o temperatură la care nu se mai poate compacta corespunzător. În vederea executării unei bune compactări, este necesar să se țină seama de următoarele considerente:- pentru prima compactare se recomandă ca, în general, compactorul să se deplaseze cu roata motrice înainte;- numărul compactoarelor depinde în primul rând de viteza răspânditorului și de timpul disponibil pentru compactare, înainte ca mixtura asfaltică să se răcească;- numărul de treceri variază în funcție de tipul de compactor folosit, în mod ideal, acest număr ar. trebui să corespundă numărului necesar pentru a realize gradul de compactare prescris. Se obțin, în general, densități mari în cazul realizării unei compactări cu compactoare cu pneuri sau compactoare vibratoare, după compactarea inițială care se realizează cu compactoare cu rulouri netede. Finisarea se face, de asemenea, cu compactoare cu rulouri netede special compactorul cu rulouri netede și compactorul cu pneuri. La noi în țară, pentru compactarea straturilor bituminoase realizate din mixturi asfaltice se recomandă utilizarea următoarelor ateliere de compactare:

Page 43: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

41

- tip A, alcătuit din compactor cu pneuri de 160 kN și compactor cu rulouri netede de 120 kN;- tip B, alcătuit dintr-un compactor cu rulouri netede de 120 kN. În funcție de condițiile specifice (tipul mixturii asfaltice, grosimea stratului de compactat, temperatura în momentul compactării, disponibilitățile de utilaje de compactare, gradul de compactare care trebuie realizat), compactarea se poate efectua și cu alte alcătuiri ale atelierului de compactare, dar numai după experimentarea acestuia pe un sector de încercare. De altfel, realizarea sectorului de încercare este obligatorie în toate cazurile, în vederea determinării parametrilor de compactare.

Compactoare cu rulouri netede

Compactor cu pneuri

Page 44: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

42

Mai compactor

Pentru a se obține rezultatele cele mai bune, literatura de specialitate recomandă următorul atelier de compactare :- un compactor cu rulouri netede tandem de 60 kN;- un compactor cu pneuri de 120 ... 160 kN;- un compactor cu rulouri netede de 100 ... 120 kN;- un compactor cu rulouri netede cu trei axe, de 100 kN. Compactorul tandem realizează precompactarea. Compactarea propriu- zisă se efectuează cu compactorul cu pneuri, compactorul cu rulouri netede continuă compactarea și nivelarea, iar compactorul cu trei axe paralele (tridem) execută corecturile eventualelor denivelări și realizează finisarea compactării.

Page 45: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

43

Compactoare tandem

Compactoarele vor executa treceri lungi, astfel încât numărul de opriri să fie redus. Primele treceri se vor efectua cu viteze mai mici, de 2 ... 4 km/h, iar la trecerile următoare, cu viteză mai mare, de 4 ... 6 km/h. Nu trebuie depășită viteza de 6 km/h, deoarece se pot produce smulgeri din stratul de mixtură asfaltică. Compactarea se execută în lungul benzii, primele treceri efectuându-se în zona rostului dintre benzi (fig. 1, d și 1, e), apoi de la marginea mai joasă spre cea ridicată. Pe sectoarele în rampă, prima trecere se face cu utilajul de compactare în urcare. Zonele inaccesibile compactorului, în special în lungul bordurilor, în jurul gurilor de scurgere sau al căminelor de vizitare se compactează cu plăci vibratoare sau cu maiuri mecanice sau manuale. La executarea îmbrăcăminților bituminoase trebuie să se acorde o atenție deosebită realizării rosturilor de lucru longitudinale. După compactarea stratului de legătură sau de uzură din prima bandă, pe marginea adiacentă benzii următoare rămâne o zonă îngustă de câțiva centimetri (fig. 1, a), mai puțin compactată și în general deformată. Aceeași situație se întâlnește și la întreruperea lucrului, în secțiunea transversală din capătul benzii respective, dar pe o zonă mai mare, de regulă de cea 10 cm lățime. Pe suprafața îmbrăcăminților bituminoase executate la cald se observă uneori apariția unor fisuri sau crăpături longitudinale în axa drumului, ce corespund rostului de lucru, în timp ce îmbrăcămintea se prezintă în general foarte bine. Examinând cauzelecare provoacă asemenea defecțiuni, s-a constatat că ele se datorează executării necorespunzătoare a rostului longitudinal ce se creează la realizarea separată a celor două benzi de circulație Metode de întreținere a utilajelor de compactare:- verificarea funcționalității înainte de utilizare- echiparea compactoarelor cu pneuri cu șorțuri de protecție- curățarea și ungerea tamburilor la cilindrii compactori netezi, împotriva aglomerării cu mixtură asfaltică În zona rostului, compactarea și sudura dintre cele două părți nu se realizează uneori în condiții bune, iar pe 5 ... 10 cm în axa drumului gradul de compactare ce se obține este inferior cu 6 ... 10 % față de cel realizat pe restul îmbrăcămintei și, în consecință, datorită solicitărilor traficului, această fâșie cedează, fisurându-se. Pentru remedierea acestei defecțiuni s-a încercat colmatarea rostului cu emulsie bituminoasă, dar rezultatul a fost sub așteptări, deoarece după scurt timp fisurarea a reapărut. De asemenea, în scopul îmbunătățirii sudurii dintre cele două benzi de circulație s-a încercat încălzirea rostului de lucru de pe banda terminată, cu ajutorul razelor infraroșii, înainte de așternerea mixturii asfaltice pentru realizarea celeilalte benzi. Nici acest procedeu nu a dat rezultatele așteptate, deoarece s-a obținut ridicarea temperaturii numai pe lățimea rampei de încălzire și pe o adâncime de 2 ... 3 cm. În ambele cazuri, pentru o corectă realizare a rostului de lucru, care să evite apariția ulterioară a fisurilor specifice, la reluarea lucrului pe aceeași bandă sau pe banda adiacentă, zonele aferente rosturilor de lucru se taie pe toată grosimea stratului, astfel încât să rezulte o muchie vie verticală. Această operație nu este necesară în cazul rostului longitudinal al stratului de legătură, dacă stratul întrerupt s-a executat în aceeași zi cu stratul de pe banda adiacentă. Se amorsează marginea tăiată (fig. 6.8, b), după care se așterne mixtura asfaltică pe banda adiacentă, depășindu-se rostul cu 5 ... 10 cm. Acest surplus de material se împinge apoi cu o racletă peste mixtura asfaltică proaspăt așternută, astfel încât să apară rostul (fig. 1, c), în continuare, se efectuează compactarea după regulile prezentate mai sus. Pe mixtura compactată nu se va admite nici un fel de trafic înainte de răcirea stratului (circa 6 h).

Page 46: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

44

MODULUL VIIIPrepararea mixturilor asfaltice în instalaţii automatizate

Instalațiile prepară mixtura asfaltică după diverse rețete din agregate minerale presortate, bitum, filer, necesară construcției, modernizării sau reparației de drumuri asfaltice. Instalație automatizată de preparare a mixturii asfaltice, dotată cu echipamente de alimentare și dozare a componenților, se recomandă să fie prevăzută cu uscator de filer și să fie dotată cu buncăr de stocare a mixturii termoizolat sau cu sistem de încălzire a acesteia. Daca se foloseste buncar de stocare, acesta va trebui sa fie incalzit. Alegerea tipurile de mixturi asfaltice cuprinse în prezentul normativ sunt prezentate mai jos 1.1 Beton asfaltic cilindrat, cu bitum purB.A.P.16 Îmbrăcăminte pe partea carosabilă2 Beton asfaltic cilindrat, cu bitumB.A.m.P.16 modificata podului3 Asfalt turnat durA.T.D.8Îmbrăcăminți la poduri cu placa de beton.4 Asfalt turnatA.T.7 Îmbrăcăminte pe trotuare5 Mortar asfaltic turnatM.A.T.5Strat de protecție a hidroizolației de pe calea pe pod Tipul de mixtura asfaltică pentru îmbrăcămintea bituminoasă pe partea carosabilă a podului se stabilește prin proiectul de execuție, ținând seama de următoarele recomandări:• Îmbrăcămintea bituminoasă pe calea podurilor rutiere se execută de regulă din mixture asfaltice de tipul betonului asfaltic cilindrat sau asfalt turnat dur preparate cu bitum neparafinos pentru drumuri;• Îmbrăcămintea bituminoasă din beton asfaltic cilindrat preparat cu bitum modificat cu polimeri se execută în cazul podurilor situate pe drumuri publice cu trafic foarte intens și greu, în scopul creșterii rezistenței la deformații permanente la temperaturi ridicate și a rezistenței la fisurare la temperaturi scăzute. Mortarul asfaltic turnat se poate utiliza ca strat de protecție a hidroizolației sau de egalizare a căii podului, funcție de prevederile proiectului de execuție. Asfaltul turnat se utilizează în general la execuția îmbrăcăminții trotuarelor căii podului. Instalația de preparare a mixturilor trebuie să fie echipată cu un malaxor capabil de a produce mixturi asfaltice omogene. Dacă, cuva malaxorului nu este inchisă, ea trebuie să fie prevăzuta cu o capotă pentru a împiedica pierderea prafului prin dispersie. Instalația trebuie să fie prevăzută cu un sistem de blocare pentru împiedicarea golirii malaxorului inainte de terminarea duratei de malaxare. Durata de malaxare va fi funcție de tipul de instalații de preparare și tipul de mixturi și se va stabili în cadrul operațiunii de reglare a stației de asfalt înaintea începerii fabricației. Studiul preliminar privind compoziția mixturii asfaltice, trebuie făcut într-un laborator autorizat. Reteța pentru fiecare tip de mixtură asfaltică susținută de studiile și rezultatele încercărilor obținute în laborator inclusiv toate documentele corespunzătoare trebuie prezentate Consultantului in vederea aprobării acestora. Toate dozajele pentru agregatele naturale și filer trebuie să fie stabilite funcție de greutatea totală a materialului granular uscat, inclusiv parțile fine, iar dozajul de liant va fi stabilit funcție de greutatea mixturii asfaltice. Mixturile asfaltice se vor prepara în stații autorizate, operate de personal atestat. Stația va trebui să fie automată si dotata cu dispozitive de pre-dozare, uscare, re-sortare și dozare gravimetrică sau volumetrică a agregatelor cu liantul bituminos și să prezinte caracteristici tehnice care să permită obținerea performanțelor cerute de diferitele categorii de mixturi asfaltice prevăzute în Caietul de sarcini. Re-sortarea este obligatorie pentru instalațiile în flux discontinuu. În cazul instalațiilor in flux continuu, corecția de umiditate, respectiv corelarea de agregat natural total cu cantitatea de bitum introdusă în uscator-malaxor se face automat. Indiferent de tipul instalației, aceasta trebuie dotată cu sisteme de inregistrare și afișare a temperaturii bitumului, a agregatelor naturale și a mixturii asfaltice și să asigure precizia dozării. Centralele de preparare să fie automatizate și dotate cu site care să asigure respectarea dozajelor prescrise, precum și cu dispozitive de control a dozării componentelor și de blocare a preparării în caz de abateri de la programul impus. Stația de preparare a mixturilor asfaltice trebuie să dispună de rezervoare de stocare a căror capacitate să fie cel puțin egală cu consumul mediu zilnic și să dispună fiecare de o jojă în prealabil etalonată și un dispozitiv capabil de a încălzi liantul până la temperatura necesară, evitând orice supraîncălzire . Stația de preparare a mixturilor asfaltice trebuie să dispună de mijloace mecanice corespunzatoare pentru încălzirea, uscarea și introducerea uniformă a agregatelor în scopul obținerii unei producții constante. Se vor lua măsuri care să evite încălzirea agregatelor la temperaturi superioare celor indicate prin Caietul de Sarcini, care ar putea conduce la arderea liantului.

Page 47: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

45

În cazul dozării volumetrice a bitumului se va ține seama de faptul ca densitatea acestuia variază cu temperatura astfel încât la 1500C-1800C, 1 kg de bitum rutier are un volum de (1,09-1,11) litri. Fluxul tehnologic de preparare a mixturilor asfaltice- reglarea pre-dozatoarelor instalației prin incercări astfel încât granulozitatea amestecului de agregate naturale să corespundă celei prescrise, în limitele de tolerant - introducerea agregatelor naturale în uscator sau (uscator-malaxor) unde are loc uscarea și încălzirea acestora- re-sortarea agregatelor naturale și dozarea gravimetrică pe sorturi (în cazul instalațiilor în flux discontinuu)- introducerea agregatelor naturale calde în malaxor unde se amestecă cu filerul rece, dozat separat- dozarea bitumului cald și introducerea acestuia în malaxor sau în uscator-malaxor- amestecarea componentelor mixturii asfaltice și evacuarea acesteia în buncărul de stocare- durata de malaxare, în funcție de tipul instalației, trebuie să fie suficientă pentru realizarea unei anrobări complete și uniforme a agregatelor naturale și a filerului cu liantul bituminos- pentru mixturile asfaltice stabilizate cu fibre, durata de malaxare a agregatelor naturale cu fibră trebuie să fie de 25-30 secunde (pentru a asigura dispersia fibrei în mixtura minerală și implicit omogenitatea acesteia în mixtura asfaltică), iar după introducerea liantului bituminos malaxarea să mai continue 40-50 secunde. Timpultotal de malaxare trebuie să fie cuprins între 65-80 secunde. Regimul termic aplicat la prepararea mixturilor asfaltice, funcție de tipul de bitum, trebuie să se incadreze în limite. Temperaturile situate la partea superioară a intervalului se aplică în cazul execuției lucrărilor în zone climatice reci sau la temperaturi atmosferice situate la limita minimă admisă de + 100C și de + 150C pentru mixturile asfaltice stabilizate cu fibre. Depozitarea se va face pe sorturi, în silozuri de tip descoperit, etichetate, pe platform amenajate cu pereți despărțitori pentru evitarea impurificarii lor. La ieșire din malaxor trebuie amenajate dispozitive speciale pentru evitarea segregării mixturii asfaltice în timpul stocării și/sau la încărcarea în mijloacele de transport. Transportul pe șantier a mixturii asfaltice preparate se efectuează cu autocamioane cu bene metalice care trebuie să fie curațate de orice corp străin înainte de încărcare. Este interzisa utilizarea de produse susceptibile de a dizolva liantul sau de a se amesteca cu acesta (motorină, pacură, etc.) Volumul mijloacelor de transport pentru punerea in operă este determinat de debitul de funcționare a stației de preparare a mixturii asfaltice și de punerea în opera astfel încât să nu existe intreruperi. Autobasculantele sunt in mod obligatoriu echipate cu o prelată care va fi întinsă la terminarea încărcarii, oricare ar fi destinația de transport și condițiile atmosferice.

Statii de mixture asfaltice

Page 48: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

46

Încarcarea camioanelor cu mixtură asfaltică

Pregătirea pentru punerea în operă

Page 49: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

47

Modulul IX

Aplicarea tratamentelor de protectie speciala

9.1. Generalități. Definiții. Clasificare

Structurile rutiere trebuie proiectate și realizate astfel încât să reziste în bune condiții, pe întreaga durată de exploatare, solicitărilor din trafic și acțiunilor factorilor hidrologici și climaterici. Stratul rutier cel mai important care preia direct solicitările traficului și asupra căruia acționează factorii exteriori (hidrologici și climaterici) este îmbrăcămintea structurii rutiere, în consecință, aceasta trebuie realizată din materialele cele mai rezistente, aplicând tehnologii care să permit obținerea unor caracteristici fizico-mecanice superioare, în vederea asigurării unei mari durabilități. Dintre îmbrăcămințile rutiere moderne, cele bituminoase sunt cele mai răspândite, datorită avantajelor pe care le prezintă din punct de vedere al posibilităților de execuție, confortului oferit utilizatorilor, condițiilor de întreținere și exploatare, costului etc. Îmbrăcămințile rutiere bituminoase sunt îmbrăcămințile în compoziția cărora intră bitumul. Unul dintre avantajele importante ale acestora este posibilitatea execuției etapizate a structurilor rutiere cu astfel de îmbrăcăminți, pe măsura necesității de mărire a capacității portante, ca urmare a creșterii solicitărilor din trafic. Principiul ameliorărilor progresive prin consolidări succesive se poate aplica în acest caz fără nici o dificultate. Astfel, într-o primă etapă, când traficul este mai redus, se proiectează și se execută o îmbrăcăminte bituminoasă provizorie, iar apoi, pe măsura creșterii traficului, structura rutieră se ramforsează prin execuția de noi straturi bituminoase. În funcție de caracteristicile materialelor din care sunt realizate și de durata de exploatare a acestora, îmbrăcămințile rutiere bituminoase pot fi grupate astfel: - îmbrăcăminți bituminoase provizorii; - îmbrăcăminți bituminoase ușoare; - îmbrăcăminți bituminoase grele; - îmbrăcăminți bituminoase speciale.

1. Îmbrăcămințile bituminoase provizorii se realizează din macadam protejat cu tratamente bituminoase, în scopul evitării formării prafului și noroiului, etanșării structurii rutiere și conservării pietruirii existente. Ele se proiectează și se execută pe drumuri cu trafic redus, luându-se în considerare o durată de exploatare de câțiva ani (sub 7 ani). Trebuie menționat că acestea necesită o întreținere permanentă, ce se realizează, de regulă, prin plombări și tratamente bituminoase de etanșare.

2. Îmbrăcămințile bituminoase uşoare , denumite impropriu „semipermanente”, se proiectează, de regulă, pentru o durată de exploatare de 8 ... 12 ani, pentru drumuri cu trafic redus și mijlociu, valorificând, în funcție de tehnologiile de execuție, materialele locale existente, în această categorie pot fi incluse macadamurile bituminoase și îmbracamințile rutiere realizate din anrobate bituminoase etanșate, mortare asfaltice și betoane asfaltice cu nisip bituminos.

Îmbrăcămințile bituminoase ușoare reprezintă un ansamblu de tehnologii aplicate pentru repararea drumurilor pietruite.

Aceste îmbrăcăminți se aplică pe toate drumurile pietruite din clasele tehnice III-V, când numărul vehiculelor ce depășesc 5 tf nu este mai mare de 20 % din totalul traficului mediu zilnic .

Trebuie să se facă proiectarea pentru un trafic de 1500 vehicule în 24 ore, iar pentru dimensionare se va avea în vedere traficul de perspectivă apropiată (5-7 ani) și condițiile locale .

La proiectarea se va avea în vedere :- menținerea în plan, profil longitudinal și profil transversal a elementelor geometrice

existente, admițându-se într-o măsură redusă amenajări locale în scopul măririi siguranței circulației ;

- partea carosabilă are lățimea de 6 m ,iar platforma de 8 m ;- folosirea integrală a zestrei existente a drumului vechi ;- utilizarea la maxim a agregatelor minerale locale atât pentru executarea straturilor de

fundație cât și pentru realizarea îmbrăcăminții drumului ;- asigurarea evacuării apelor subterane și scurgerea apelor meteorice;- combaterea fenomenelor de îngheț-dezgheț ;- repararea podețelor necorespunzătoare ;- executarea consolidărilor de taluzuri și apărări de maluri .

Cele mai utilizate tipuri de îmbrăcăminți bituminoase ușoare :- anrobate bituminoase executate la cald cu bitum D 80/120 ;- betoane și mortare asfaltice executate cu nisip bituminos ;- covoare asfaltice executate la cald sau la rece peste pietruirea existentă stabilizată cu

Page 50: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

48

lianți ;- pietruirea existentă din piatră spartă penetrată cu lianți bituminoși și etanșată cu

tratamente bituminoase ;- anrobate bituminoase executate la rece, cu subif sau cu emulsii bituminoase ;- macadamuri bituminoase (penetrate sau semipenetrate) executate la cald sau la rece .

3.Îmbrăcămințile bituminoase grele , denumite impropriu „permanente”, se proiectează pentru drumuri cu trafic intens și greu, pentru o durată de exploatare de peste 12 ani. Din această grupă fac parte toate îmbrăcămințile rutiere bituminoase ce se realizează din betoane asfaltice sau asfalt turnat dur, în grosime minimă de 6 cm, așternute de regulă pe un strat de bază din anrobate bituminoase. Față de îmbrăcămințile bituminoase provizorii și ușoare, acestea trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile de rezistență, și exigențe superioare din punct de vedere al calității suprafeței de rulare (planeitate, rugozitate), care să asigure participanților la circulație condiții de confort și siguranță sporite.

4.Îmbrăcămințile bituminoase special sunt îmbrăcăminți realizate prin tehnologii specifice, cu utilizarea unor materiale cu calități deosebite și se aplică în condiții particulare, în scopuri bine determinate, în consecință, costul acestora este mai ridicat, comparativ cu celelalte tipuri de îmbrăcăminți rutiere bituminoase.

Din categoria îmbrăcăminților bituminoase speciale fac parte:- îmbrăcămințile bituminoase colorate;- îmbrăcămințile bituminoase cu performanțe mecanice superioare, executate din betoane asfaltice

în compoziția cărora se utilizează ca liant bitum modificat, bitum cu adaos de cauciuc, rășini termoplastice, bitum aditivat etc.;

- îmbrăcămințile bituminoase etanșe, pentru calea pe poduri (asfalt turnat, asfalt turnat dur, mortar asfaltic turnat, beton asfaltic cilindrat pentru calea pe poduri);

- îmbrăcămințile bituminoase din mixturi asfaltice prefabricate.Se vor defini, în continuare, câteva noțiuni mai frecvent întâlnite în proiectarea, execuția, întreținerea și exploatarea îmbrăcăminți lor bituminoase.

Durata de exploatare a îmbrăcămintei este apreciată prin numărul de treceri ale sarcinii de calcul pe care îmbrăcămintea structurii rutiere îl poate suporta în condițiile de exploatare reale (climaterice, hidrologice), fără a se impune refacerea acesteia.

Stratul de uzură este stratul superior al structurii rutiere (al îmbrăcămintei), pe care se circulă și care preia și transmite straturilor inferioare acțiunile generate de vehicule și, parțial, acțiunea unor agenți atmosferici.

Stratul de legătură este situat la partea inferioară a unei îmbrăcăminți bituminoase, realizând legătura cu stratul de bază sau de fundație al structurii rutiere. Pentru realizarea acestuia se utilizează, de regulă, betoane asfaltice deschise, el proiectându-se în cazuri justificate din punct de vedere tehnic și economic. Prevederea acestuia nu este obligatorie în alcătuirea îmbrăcămintei bituminoase.

Stratul de bază este situat între îmbrăcăminte și fundație, având rolul de a prelua o parte din solicitările generate de circulația vehiculelor, în special eforturile tangențiale și de întindere. Prin intermediul acestuia se repartizează fundației structurii rutiere eforturile verticale în limita capacității de rezistență a acesteia. Se execută, de regulă, din anrobate bituminoase, dar se poate realize și din alte materiale (macadam simplu sau bituminos, piatră spartă, pietruiri existente, îmbrăcăminți bituminoase uzate reciclate etc.).

Amorsarea este operația de realizare a unei pelicule continue de liant bituminos pe suprafața unui strat, în vederea obținerii unei bune aderențe a stratului bituminos superior. Amorsarea se execută de obicei cu bitum tăiat, emulsie bituminoasă cu rupere rapidă sau suspensie de bitum filerizat, pe suprafețe bine curățate în prealabil, folosindu-se 0,2 ... 0,5 kg/m2 bitum rezidual, în funcție de natura și calitatea stratului suport (o cantitate mai mare poatefavoriza fenomenul de exsudare).

Asfaltarea , în înțelesul larg al cuvântului, reprezintă operația de aplicare, de regulă pe o pietruire existentă, a unei îmbrăcăminți bituminoase.

Asfaltizarea este procesul de anrobare și închidere a unei îmbrăcăminți bituminoase, sub efectul căldurii și circulației autovehiculelor.

Bitumarea agregatelor este operația prin care granulele unui agregat natural (nisip, criblură, pietriș, split) se acoperă cu o peliculă foarte subțire debitum.

Badijonarea este operația de stropire cu lianți hidrocarbonați a unei suprafețe (poroase, deschise), urmată de acoperire cu agregate natural mărunte, în vederea închiderii porilor și, în consecință, a etanșării acesteia. Ca liant se utilizează bitum tăiat sau emulsie bituminoasă cationică, care se stropește pe suprafața perfect curățată în prealabil, asigurându-se o cantitate de 0,5 ... 0,6 kg/m 2 bitum rezidual. Acoperirea se face cu nisip natural sau de concasaj, în cantitate de 4 ... 6 kg/m 2 , recomandându-se o ușoară cilindrare pentru fixarea agregatului natural. Tehnologia de execuție cuprinde următoarele operații : - se curăță suprafața îndepărtându-se impuritățile ; - emulsia bituminoasă cationică se diluează cu apă curată, nealcalină, în recipiente curate, în proporție

Page 51: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

49

de 1 :1 ; - se unge suprafața cu 0,8 ... 1,0 Kg/m2 emulsie diluată în cazul răspândirii manual sau cu 0,5 ... 0,6 Kg/m2 în cazul pulverizării acesteia cu ajutorul aerului comprimat; - se răspândește un strat uniform de nisip curat, de granulație 0 ... 4 mm, în cantitate de cira 4 Kg/m2 ;- se execută o cilindrare ușoară pentru fixarea nisipului și stabilitatea badijonării.

Circulația se deschide la circa 1 ... 2 ore după așternerea nisipului. În cazul stropirii manuale a emulsiei bituminoase cationice, se va evita frecarea energică a acesteia pentru a nu se produce ruperea prematură a emulsiei.

Etanşarea este operația de protejare a îmbrăcăminților rutiere împotriva pătrunderii apei în interiorul lor, efectuată prin: badijonare, tratamente bituminoase, aplicarea de învelișuri subțiri (șlam bituminos) sau covoare asfaltice, colmatarea fisurilor și crăpăturilor etc.

Înnobilarea agregatelor constă în tratarea agregatelor naturale (de regulă de natură acidă) cu lapte de var sau alți aditivi, pentru a mări adezivitatea bitumului la suprafața acestora. Penetrarea este operația prin care se realizează pătrunderea unui liant bituminos (bitum lichid sau emulsie bituminoasă) într-un strat din material pietros. Aditivarea bitumului este operația prin care unui bitum i se adaugă un produs (de regulă chimic), în scopul îmbunătățirii caracteristicilor acestuia. Factorii care iau parte în procesul de adezivitate a liantului la agregat, s-ar putea grupa în trei categorii:

- factori legați de compoziția și structura rocii din care se prepară agregatul;- factorii legați de compoziția și structura liantului hidrocarbonat folosit;- condițiile de pregătire a materialelor care urmează a intra în amestec, de prepararea amestecului

și regimul posterior preparării. Modificarea bitumului este operația prin care unui bitum i se adaugă un produs care îi modifică fundamental caracteristicile, rezultând, practic, un nou liant.

Ca adaosuri utilizate la modificarea bitumurilor se folosesc :- EVA – Etilenă-vinil-acetat;- SBS – Stiren-butadien-stiren;- Cauciuc;- Poliolefine;- Gudroane-polimer;- Smoale epoxidice;- Sulf.

Reabilitarea drumurilor este complexul de lucrări prin care unui drum I se asigură parametrii funcționali corespunzători traficului actual și de perspectivă.

9.2. Caracteristicile tratamentelor bituminoaseTratamentul bituminous executat trebuie să prezinte caracteristici conform tabelului 3

Page 52: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

50

9.3. Tipuri de tratamente bituminoase de suprafață

3.1.Generalități Tratamentele bituminoase sunt învelișuri asfaltice subțiri, obținute prin stropirea părții carosabile cu un liant hidrocarbonat urmată de răspândirea unor agregate naturale și cilindrare. Picăturile de liant stropite cu autostropitorul se unesc, datorită fenomenului de coalescență și formează o peliculă continuă pe suprafața stratului suport. Sub acțiunea căldurii solare și a circulației bitumul (sau gudronul) se ridică progresiv pe suprafața granulelor agregatului natural și reușește să le învelească complet după un interval de timp, procesul acesta fiind numit asfaltizare. Tratamentele nu constituie un strat rutier propriuzis și se aplică pe îmbrăcămințile rutiere existente în scopul:

- etanșeizării suprafețelor poroase;- măririi rugozității suprafețelor;- întreținerii îmbrăcăminților (bituminoase sau din beton de ciment);- protejarea macadamului;

Tratamentele nu măresc capacitatea portantă a complexului rutier servind doar la îmbunătățirea viabilității drumului. Tratamentele bituminoase de suprafață se clasifică după: 1) modul de punere în operă a liantului în:

- tratamente bituminoase executate la cald care se realizează numai pe timp uscat și călduros, la o temperatură a mediului ambiant de peste + 8 o C, utilizînd bitum încălzit la temperatura de 140 - 160 o C;- tratamente bituminoase executate la rece, ce utilizează ca liant bitumuri tăiate, emulsii bituminoase cationice sau gudron, la o temperatură a mediului ambiant de peste + 5 C. Acest tip de tratamente se pot aplica și pe suprafețe umede însă nu pe ploaie.

2) Tehnologia de execuție în:- tratamente simple, obținute printr-o singură stropire cu liant urmată de răspândire de criblură și cilindrare;- tratamente duble obținute prin două sau mai multe stropiri cu liant urmate fiecare de răspândire de criblură și cilindrare;- tratamente duble inverse obținute prin inversarea ordinii de utilizare a sorturilor de agregate și anume primul strat se realizează cu sorturi mici iar stratul al doilea cu sorturi imediat superioare;- tratamente întărite care folosesc agregate preanrobate cu liant;- tratamente prefabricate sub forma unei mochete rugoase, care se poate derula pe suprafața de rulare și fixa prin lipire.

3) natura stratului suport în:- tratamente aplicate pe suprafețe bituminoase;- tratamente pe macadamuri și pe straturi stabilizate;- tratamente aplicate pe beton de ciment.

4) tipul liantului în:- tratamente la cald cu bitum;- tratamente la rece cu emulsii bituminoase cationice sau gudron.

3.2. Condiții de calitate necesare realizării tratamentelor bituminoase Pentru realizarea unor tratamente bituminoase de calitate sunt necesare asigurarea unor anumite condiții.

Lianții utilizați sunt hidrocarbonați, cel mai frecvent folosit fiind bitumul D 80/120 (în zona climatică caldă) și D 180/200 (în zona climatică rece) sau gudronul sau emulsia bituminoasă cationică cu rupere rapidă tip EBCR cu un conținut de 60% bitum tip 80/120 (în zona climatică caldă) sau tip D 180/200 (în zona climatică rece).

Liantul utilizat trebuie să îndeplinească următoarele condiții:- să aibă o fluiditate suficientă, pentru a putea fi pulverizat în scopul acoperirii suprafeței stratului suport și a agregatului;- să-și mențină o consistență corespunzătoare după aplicare;- să manifeste o bună adezivitate față de agregate;- să mențină granulele de agregat lipite între ele și pe suprafața tratată după terminarea cilindrării;- să nu exudeze și să nu se desprindă de pe agregate în cazul schimbării condițiilor atmosferice.

Agregatele naturale pot fi de carieră - cribluri din sorturile: 3-8; 8-16 și 16-25 sau 4-6; 6-10 și 10-16 sau

Page 53: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

51

de balastieră - pietrișuri concasate din aceleași sorturi. Agregatele naturale trebuie să provină din roci dure, să nu se șlefuiască și să nu conțină impurități iar granulele să aibă o formă poliedrică. Coeficientul Los Angeles se recomandă a avea valoarea de maximum 25% și respectiv 15% pentru drmurile cu trafic intens. 3.3. Stabilirea dozajelor Dozajele de liant și agregate naturale se stabilesc în funcție de:

- tehnologia de execuție;- natura și starea stratului suport;- tipul liantului;- sorturile de agregate naturale.

Dozajul de liant trebuie să asigure atât legarea peliculei de stratul suport, anrobarea granulelor agregatului și a părților fine ce rezultă din agregat în urma fenomenelor de atriție.

Studiile efectuate în ultimul timp au arătat că volumul de goluri între granule este de aproximativ 42-52%, iar după cilindrare scade la 30% și respectiv 20% sub acțiunea circulației. Bitumul umple 60-70% din aceste goluri, proporțiile fiind de :

- 80% agregate; - 12 - 14% bitum;

- 6 - 8% goluri. Granulele de agregat trebuie să fie înglobate în bitum pe circa 2/3 din înălțimea lor (fig. 1.b.), nerespectarea acestei condiții duce la desprinderea granulelor (fig. 1.a) sau la extrudarea suprafeței (fig 1.c).

Cantitatea de liant necesară pe 1 m2 Lreprezintă, în general, 10% din volumul de agregate pe metrul pătrat. Se poate folosi și relația:

L = a + b V [l/m2] (12.1.)

în care: L - este cantitatea de liant pe metru pătrat în litri; V - cantitatea de agregate (l/m2);

a - un factor care depinde de starea suprafeței îmbrăcămintei bituminoase, având următoarele valori:

- a = 0 pentru suprafețe închise;- a = 0,2 pentru suprafețe normale;- a = 0,59 pentru suprafețe poroase și fisurate;

b - factor care depinde de forma granulelor și poate avea următoarele valori:- b = 0,07 pentru cribluri;- b = 0,09 pentru granule rotunde.

Cantitatea de agregate naturale necesare pentru realizarea unui metru pătrat de tratamente se determină în funcție de dimensiunea medie a agregatelor A care se calculează cu relația:

A = (d + D)/2 [mm] (12.2.)în care:

A - dimensiunea medie a agregatului [mm];d - dimensiunea granulei minime [mm];D - dimensiunea granulei maxime [mm];

Valorile d și D se iau pentru ordonatele corespunzând resturilor de 90% și 10% ale curbei granulometrice a agregatului considerat. Ca valoare pentru (d) se recomandă (0,6 - 0,7)D. Pentru tratamentele bituminoase simple, executate atât la cald și la rece, dozajele sunt cele indicate în tabelul 1.

Fig. 1. Reprezentarea schematică a raportului liant criblurăla tratamentele bituminoase:

a) liant insuficient; b) liant dozat corect; c) liant în exces

Page 54: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

52

Tabelul 1.

Dozaje pentru tratamente bituminoase simple

Tipul de agregat

Cantitatea de liant [Kg/m2]

Cantitatea de agregat [Kg/m2]

Bitum EBCR Sortul Kg/m2

Criblură 1,0 - 1,2 1,4 - 1,6 8-16 13-16,5

Criblură

Pietriș concasat

1,0 - 1,5 1,2 - 1,8 3 - 8;

16 - 25

(1-6; 6-10; 10-16)

12 - 20

3.4. Executarea tratamentelor bituminoase Tratamentele bituminoase se pot executa atât prin metoda la cald cât și la rece. Executarea lor cuprinde următoarele operații prezentate în fig. 2.

a) pregătirea suprafeței;b) stropirea liantuluic) răspândirea agregatelor;d) compactarea.

a) Stratul suport se pregătește cu minimum o lună înainte de aplicarea tratamentului, prin repararea degradărilor prin plombare sau colmatare.

Cu puțin timp înainte de răspândirea liantului, întreaga suprafață a stratului suport se curăță temeinic, mecanic sau manual și dacă este cazul se spală.

Fig. 2. Fazele din procesul tehnologicla executarea tratamentelor bituminoase

b) Stropirea lianților se face mecanic cu autostropitorul. Temperaturile de depozitare și de punere în operă a lianților sunt prezentate în tabelul 2.

Page 55: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

53

Tabelul 2. Temperaturile de utilizare a lianților

Tipul de liant

Temperatura:

de depozitare: (oC) de așternere: (oC)

Bitum neparafinos D 180/200 max 110 140 - 160

Bitum neparafinos D 80/120 max 125 150 - 160

Emulsii bituminoase cationice EBCR 60 - Temperatura mediului ambiant

Răspândirea lianților trebuie efectuată cu o deosebită atenție astfel ca la executarea fâșiilor adiacente să nu rămână suprafețe nestropite în dreptul înnădirilor iar suprapunerile de liant să fie de asemenea evitate. În vederea repartizării cât mai uniforme a liantului rampa de stropire se va menține la o înălțime astfel aleasă încât suprafața să fie stropită simultan cu jetul a două duze adiacente - fig. 3.

Eventualele erori de stropire se vor corecta prin stropire cu lancea. Când se folosește ca liant emulsie bituminoasă stropirea se face în prealabil pe benzile laterale și, ulterior, pe banda centrală, evitând scurgerea laterală a emulsiei.

Fig. 3. Repartiția liantului în timpul stropirii

Tot din același motiv, pe sectoarele cu declivități longitudinale de peste 3% tratamentele bituminoase se vor executa în sensul de urcare iar în curbele supraînnălțate este de preferat ca execuția să înceapă de la interior spre exteriorul curbei Viteza de deplasare a autostropitorului, care răspândește lianții hidrocarbonați, trebuie să fie cuprinsă între 2 - 10 Km/h. c) Răspândirea agregatelor naturale trebuie făcut1ă imediat după stropirea lianților pentru a se evita răcirea bitumului și,

respectiv, scurgerea gudronului sau emulsiei. În vederea asigurării unei repartizări uniforme a agregatelor naturale se vor folosi răspânditoarele mecanice de criblură, atașate la partea din spate a autobasculantelor, care vor fi în prealabil reglate. Suprafața stropită cu liant și respectiv lungimea fâșiilor stropite se va stabili în funcție de numărul și capacitatea răspînditoarelor de agregate naturale, astfel ca să poată fi acoperită fără întreruperi pentru realimentarea cu agregate. Toate porțiunile acoperite insuficient cu agregate naturale se vor complecta manual. d) Compactarea agregatelor naturale de pe o bandă se va începe sub un minut de la răspândirea lor. Se recomandă utilizarea a cel puțin două compactoare, de preferință pe pneuri, iar numărul de treceri în fiecare punct al suprafeței este de minimum 3. Distanța dintre utilajele consecutive ale atelierului de lucru alcătuit din autostropitor, răspânditoare de criblură, compactoare pe pneuri, sau cu rulouri netede, trebuie să fie de maximum 30 m. Darea în circulație a suprafeței tratamentului se poate face după minimum două ore cu restricții de viteză la maximum 30 Km/h până la fixarea completă a agregatelor naturale.

3.5. Tratamente bituminoase duble Realizarea tratamentului bituminos în două reprize succesive constituie tratamentele bituminoase duble. Ele se utilizează frecvent pentru protejarea și etanșarea macadamurilor. Realizarea celei de-a doua reprize a tratamentului se poate face imediat sau la un scurt interval după terminarea primului tratament. Pentru a se realiza etanșarea suprafeței este necesar să existe un interval de cel puțin o lună de zile de timp călduros, până la închiderea sezonului de lucru. Dozajele pentru tratamentele bituminoase duble sunt prezentate în tabelul 3. Compactarea tratamentelor bituminoase duble se va realiza astfel:

- la primul tratament după repartizarea agregatelor naturale, se vor efectua 2-3 treceri pe aceiași

Page 56: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

54

urmă cu un compactor cu rulouri netede de 6 - 10 t cu viteza de 5 Km/h sau, de preferință, cu un compactor cu pneuri de 12 -16 t cu viteza de 10 Km/h, presiunea aerului din pneuri fiind de 7 - 8 atmosfere.- La al doilea tratament se vor efectua două treceri cu un compactor cu pneuri de 12 - 16 t cu viteza de 10 Km/h sau cu un compactor cu rulouri netede de 6 - 10 t cu viteza de 5 Km/h, pentru a se fixa prin blocare, de primul tratament, agregatele naturale.

3.6. Tratamente bituminoase întărite Pentru a realiza protecția granulelor împotriva umezirii ca și pentru o mai bună fixare a lor se recomandă preanrobarea agregatelor naturale. Această operație se poate realiza la cald cu (1,1 - 1,5)% bitum, raportat la greutatea uscată a agregatelor, sau la rece cu (1,8 - 2,5)% emulsie bituminoasă cationică cu rupere semilentă (EBCM). Tratamentele bituminoase întărite, utilizate prin utilizarea agregatelor preanrobate, se execută numai cu bitum. Cantitățile de liant și agregate folosite sunt prezentate în tabelul 4.

Tabelul 3. Dozaje pentru tratamente bituminoase duble

Natura stratului suport

Stratul

Cantitatea de liant [Kg/m2]

Cantitatea de agregat

Bitum EBCR Sortul Kg/m2

Îmbrăcăminte bitu-minoasă

Primul strat (in-ferior)

1,0 - 1,2

0,8 - 1,4

1,2 - 1,4

1,2 - 1,7

8-16

10-16

16-25

13-15

12-18

Al doilea strat (superior)

0,8 - 1,0

0,8 - 1,2

1,4 - 1,6

1,4 - 1,9

3-8

4-6

6-10

9-10

9-12

Macadam sau stra-turi stabilizate

Primul strat (in-ferior)*

1,7 - 1,9 2,9 - 3,1 8-16 20-24

Al doilea strat (superior)

1,1 - 1,2 1,9 - 2,0 3-8 16-18

Beton de ciment (tratament bitumi-

nos invers)

Primul strat (in-ferior)

0,8 - 0,9 1,3 - 1,5 3-8 10-12

Al doilea strat (superior)

1,1 - 1,2 1,8 - 2,0 8-16 15-16

(*) Este inclusă și cantitatea de 0,7 Kg/m2 necesară amorsării stratului suport

Preanrobarea agregatelor naturale la cald se realizează în malaxorul instalației fixe de preparare a mixturilor asfaltice la cald cu respectarea tehnologiei respective. La ieșirea agregatelor din malaxor, pentru evitarea aglomerării lor se vor răci cu jet de apă sau se vor vântura prin încărcări 1și descărcări repetate efectuate cu încărcătorul frontal.

Preanrobarea agregatelor prin metoda la rece se realizează în instalații specifice de preparare a mixturilor asfaltice la rece, cu emulsii bituminoase cationice cu rupere semilentă - EBCM. Dacă agregatele preanrobate nu se utilizează imediat, acestea se depozitează separat, pe platforme amenajate sau pe locurile de parcare, pentru evitarea impurificărilor, până la o perioadă maximă de 6 zile.

Page 57: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

55

Tipul de trata-ment

Cantita-tea de

liant [Kg/m2]

Cantitatea de agregat [Kg/m2]

Bitum EBCR sortul Kg/m2

Simplu 0,6-0,8

0,6-0,9

-

-

-

8-16; 3-8;

4-6; 6-10

10-16; 16-25

14 - 17

14 - 20

Dublu executat pe macadam sau straturi stabilizate

Primul strat

(inferior)

0,8-0,9 2,0 - 2,2 8 - 16 20 - 24

Al doilea strat (superior)

0,55-0,65 1,8 - 2,0 3 - 8 15 - 18

Tabelul 4. Dozaje pentru tratamente bituminoase întărite

Pentru evitarea aglomerării materialelor se va proceda zilnic la o vânturare cu încărcătorul frontal. Realizarea tratamentelor întărite se va face utilizând tehnologiile tratamentelor bituminoase simple, respectiv duble.

3.7. Tratamente bituminoase prefabricateTratamentele bituminoase prefabricate, experimentate până în momentul de față, se prezintă sub

forma unei mochete rugoase care se poate derula pe suprafața de rulare fixându-se de aceasta prin lipire cu rășini sintetice (fig. 4.) Acest tratament este alcătuit din:

- un strat de etanșare de circa 1,5 mm grosime, care asigură impermeabilizarea suprafeței tratate, realizat dintr-un material sintetic;- un strat alcătuit dintr-o peliculă de liant în care sunt înglobate granulele de criblură răspândite în mod uniform.

După granulozitatea adoptată, greutatea totală a tratamentului prefabricat variază între 7 -18 Kg/m2 pentru o grosime ce variază de la 6 la 15 mm. Pentru a se putea rula mocheta, sub formă de suluri, dozajul de criblură este mai mic decât la un tratament obișnuit. În mod curent dimensiunile unui sul sunt de 1,65 m lățime și 50 m lungime. Punerea în operă a tratamentului prefabricat se face manual după ce s-a aplicat materialul de lipire pe suprafața ce urmează a fi acoperită. Urmează apoi derularea tratamentului prefabricat concomitent cu încălzirea cu flacără directă a materialului de lipire.

Fig. 4. Prefabricarea tratamentului bituminos

Deși acest tip de tratament asigură o bună aderență la stratul suport, înlătură dezlipirea granulelor de criblură, are o bună comportare în timp, etc. el prezintă un preț de cost ridicat care îi limitează utilizarea.

Page 58: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

56

9.4.Controlul calitatii lucrarllor Controlul calitații lucrarilor de executarea tratamentului bituminous se execută pe faze astfel:

1. Controlul calitații materialelor inainte de execuție;2. Controlul execuției tratamentului bituminos;3. Controlul calitații tratamentului bituminous executat Materialele destinate execuților tratamentelor bituminoase realizate la cald sau la rece,trebuie să verifice:

1. La elaborarea dozajelor,în cadrul studiului preliminar de laborator;2. Înainte de executarea tratamentului bituminos,la fiecare lot de material aprovizionate

Pentru executarea tratamentului bituminos.Mărimea unui lot este de maximum 1000 tone pentru agregate natural și de minimum 16 tone pentru lianti.

Controlul execuției tratamentulul bitumuinos 1.Controlul pregătirii stratului suport:

• Verificarea reparatiilor executate;• Verificarea starii decurățenie.

2.Controlul prealabil al utilajelor Răspânditorul de bitum să asigure respectarea dozajelor impuse și uniformitatea stropirii liantului în sectiune longitudinal și transversală;. Răspânditorul de agregate natural să asigure respectarea dozajelor impuse și uniformitatea răspîndirii materialului; Corelarea capacităților și vitezelor de avansare ale răspânditorului de liant și ale răspânditorul de agregate naturale; 3.Verificarea dozajelor

Verificarea dozajelor sa executa zilnic și conetatând următoarele determinări: Gradul de răspândirea liantului,respective al agregatului natural; Precizia de răspândire în secțiune transversală, a liantului. Respective a agregatului natural. Controlul calității tratamentului bituminous executat Verificarile care se efectuează pe tratamentul bituminous executat sunt cele prevăzute in tabelul 3 șianume:

• verificarea rugozității, conform STAS 8849;• uniformitatea la așternere, conform tabelului 3.

Rugozitatea se verifica in termen de 30 de zile de la execuția tratamentului bituminous.

Page 59: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

57

MODULUL X

Asternerea mixturilor asfaltice

Mixturi asfaltice

10.1. Generalități. Tipuri de mixturi asfaltice

Mixturile asfaltice sunt materiale de construcții realizate din amestecuriobținute pe baza unor dozaje judicios stabilite, din agregate naturale sau artificiale și filer, aglomerate cu bitum printr-o tehnologie adecvată. Acestea au multiple întrebuințări, fiind folosite mai ales pentru realizarea îmbrăcăminților rutiere bituminoase și a straturilor de bază. Agregatele cele mai utilizate pentru prepararea mixturilor asfaltice sunt:- criblurile de toate sorturile;- nisipurile naturale și de concasaj;- balasturile și pietrișurile concasate și neconcasate;- agregatele artificiale ca zgura de furnal înalt sortată, granulitul, zgura de haldă concasată etc. În anumite condiții pot fi utilizate, pentru prepararea mixturilor asfaltice, deșeuri de carieră, sub produse industriale etc. Alegerea agregatelor naturale trebuie făcută cu discernământ, știut fiind că, în anumite condiții, la prepararea mixturilor asfaltice poate fi folosită o gamă largă de materiale locale, prelucrate și tratate corespunzător, ceea ce conduce la obținerea unor mixturi asfaltice cu caracteristici tehnice satisfăcătoare, eficiente din punct de vedere al costului. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească agregatele naturale pentru a putea fi folosite la prepararea mixturilor asfaltice sunt bine definite și se referă la mărimea și forma granulelor, natura rocii de bază, granulozitate etc. Ele trebuie să fie mai ales curate, să prezinte o bună adezivitate față de bitumul utilizat, să aibă rezistențe mecanice corespunzătoare, să reziste la uzură. Filerul utilizat cel mai frecvent și cu cele mai bune rezultate este obținut prin măcinarea pietrei de calcar. Mai pot fi utilizate ca filere unele prafuri de la electrofiltre, pulberea de var stins, cimentul etc. Bitumul utilizat pentru prepararea mixturilor asfaltice are o importanță hotărâtoare în comportarea acestora, tipul acestuia alegându-se în funcție de mixtura asfaltică pe care dorim să o preparăm, mai precis de caracteristicile fizico-mecanice avute în vedere pentru mixtura asfaltică. Se poate utiliza bitum pur, bitum modificat, bitum aditivat, derivați ai bitumului (emulsie bituminoasă, bitum tăiat). În ceea ce privește consistența bitumului folosit, aceasta variază într-o gamă largă, în funcție de tipul mixturii asfaltice. Dacă bitumul utilizat în mod curent este de tipul D 80/120, se remarcă practic tendința de generalizare a folosirii unor bitumuri mai dure (D 50/80), care conferă mixturilor asfaltice o stabilitate mai ridicată în condițiile de solicitare specifice traficului greu și temperaturilor ridicate. Clasificarea mixturilor asfaltice se face după tehnologia de preparare și punere în operă, respectiv după compoziția acestora. După tehnologia de preparare şi punere în operă , mixturile asfaltice se clasifică în:- mixturi asfaltice „la cald”, preparate și puse în operă la temperature ridicate (peste 150 °C), utilizând ca liant bitumul adus la consistența necesară prin încălzire;- mixturi asfaltice „la rece”, preparate și puse în operă la temperature mediului ambiant (peste 5 °C), utilizând ca liant emulsia bituminoasă sau bitumul tăiat. Din punct de vedere al compoziției, mixturile asfaltice pot fi grupate astfel:- betoane asfaltice (B.A.);- asfalt turnat (A.T.);- mortare asfaltice (M.A.);- anrobate bituminoase (A. B.). Betoanele asfaltice (B.A.) sunt amestecuri alcătuite, după dozaje riguros stabilite, din cribluri, nisip și filer, aglomerate cu bitum după o tehnologie adecvată. Ele se utilizează în principal pentru realizarea îmbrăcăminților bituminoase grele (permanente), pe drumuri cu trafic intens. Betoanele asfaltice trebuie să aibă caracteristici fizico-mecanice ridicate, întrucât sunt proiectate pentru îmbrăcăminți bituminoase cu durată de exploatare mare, pe drumurile cele mai solicitate de trafic și de factorii climaterici. Betoanele asfaltice se pot proiecta și realiza într-o mare diversitate, în funcție de necesități, dintre acestea menționându-se:betoane asfaltice cu execuția „la cald”:

• beton asfaltic bogat în criblură (B.A.8 sau B.A. 16);• beton asfaltic cu agregat mare (B.A.25);• beton asfaltic realizat cu nisip bituminos (B.A.N.B.16);

Page 60: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

58

• beton asfaltic rugos (B.A.R.16);• beton asfaltic rugos prin clutaj (B.A.R.C.16)• beton asfaltic cilindrat pentru calea pe pod (B.A.C.P.16)• beton asfaltic deschis (cu criblură: B.A.D.25, cu pietriș concasat: B.A.D.P.C.31, cu pietriș sortat:

B.A.D.P.S.31);• betoane asfaltice speciale:

- colorate (roșu, alb, galben etc.);- cu caracteristici superioare (cu bitum modificat, bitum aditivat, bitum +cauciuc etc.);betoane asfaltice cu execuția „la rece”:

• beton asfaltic stocabil cu bitum tăiat (B.A.B.T.8);• beton asfaltic stocabil cu emulsie bituminoasă (B.A.E.B.16);• beton asfaltic cu suspensie de bitum filerizat (B.A.S.16).

Asfaltul turnat (A.T.) este o mixtură asfaltică la care golurile din agregatul natural sunt umplute complet cu mastic bituminos, punerea în operă realizându- se, în consecință, fără cilindrare. Acesta se realizează în două variante, și anume:- asfaltul turnat dur (A.T.D.16);- asfaltul turnat (A.T.N.7). Asfaltul turnat dur se execută numai la cald, din criblură 3 ... 8 mm și 8 ... 16 mm, nisip și filer aglomerate cu bitum dur D 40/50; se pune în operă prin aștemere și nivelare, fără a necesita compactare. Masticul bituminos umple complet golurile dintre agregatele naturale, mixtura fiind etanșă. A.T.N.7, spre deosebire de A.T.D.16, conține, în loc de cribluri, nisip grăunțos 3 ... 7 mm. Mortarul asfaltic (M.A.) este un amestec obținut, în anumite condiții, din nisip, filer și bitum.

Mortarele asfaltice se pot realiza:

la cald:• mortarul asfaltic cu bitum cald (M.A.B.C.7);• mortarul asfaltic cu nisip bituminos (M.A.N.B.7);• mortarul asfaltic turnat (M.A.T.7);

la rece:• mortar asfaltic cu suspensie de bitum filerizat sau mortar-• subif (M.A.S.7);• mortar asfaltic cu emulsie bituminoasă (M.A.E.B.7).

Mortarele asfaltice au o arie de aplicabilitate foarte restrânsă, deoarece conțin un procent ridicat de bitum și realizează o îmbrăcăminte bituminoasă cu o suprafață insuficient de rugoasă. Anrobatele bituminoase (A.B.) sunt amestecuri alcătuite, respectând anumite dozaje, în principal din agregate naturale locale, ca: balast, nisip, pietriș, deșeuri de carieră etc., neconcasate sau concasate parțial sau total, și filer, aglomerate cu bitum printr-o tehnologie specifică, utilizate de regulă pentru executarea îmbrăcăminților bituminoase ușoare sau a straturilor de bază. Din punct de vedere calitativ, anrobatele bituminoase sunt inferioare betoanelor asfaltice, întrucât se realizează de regulă din agregate natural locale, fără o prelucrare specială, zonele de granulozitate în care acestea trebuie să se înscrie sunt mai largi, conțin mai puțin bitum, au grade de toleranță mai mari. În general, anrobatele bituminoase utilizate ca îmbrăcăminți rutiere pe drumuri cu trafic redus sau mijlociu trebuie proiectate respectând principiile generale, astfel încât să se folosească pentru producerea lor aproape în exclusivitate materiale locale; de aceea, cunoștințele și imaginația creatoare a specialistului trebuie valorificate din plin prin alcătuirea unor dozaje adecvate, care să conducă la obținerea unor costuri reduse, prin realizarea unor lucrări de mare eficiență tehnico-economică. Anrobatele bituminoase se pot realiza la cald sau la rece, într-o mare varietate de tipuri, dintre care se menționează:cu execuție „Ia cald”:

• anrobate bituminoase cu bitum cald (A.B.B.C.31);• anrobate bituminoase cu nisip bituminos sau bitum fluid și• bitum dur de petrol (A.B.N.B.31);

cu execuție „la rece”:• anrobate bituminoase cu suspensie de bitum filerizat (A.B.S.31);• anrobate cu emulsie bituminoasă (A.B.E.B.31).

Alegerea tipului de mixtură asfaltică din care să se realizeze îmbrăcămințile bituminoase prezintă o importanță tehnică și economic deosebită. De aceea este absolut necesar ca proiectantul, pe baza studiilor privind existența materialelor locale și posibil de procurat, a condițiilor climaterice, a evoluției traficului

Page 61: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

59

etc, ținând seama de caracteristicile mixturilor asfaltice, să indice în proiecte, necondiționat, modul de alcătuire a tuturor straturilor bituminoase ale structurii rutiere și mai ales tipul de mixtură asfaltică pentru îmbrăcăminte. Producerea mixturilor asfaltice Mixturile asfaltice se prepară în instalații mecanice speciale, numite fabric de asfalt sau fabrici de mixturi asfaltice, foarte diversificate ca tipuri și capacitate de producție, având dispozitive de predozare, uscare (pentru tehnologie la cald), dozare a materialelor componente și dispozitiv de malaxare forțată. De asemenea, instalația poate fi completată cu buncăre de depozitare termoizolate, pentru stocarea pe termen limitat a mixturilor asfaltice produse, înainte de a fi livrate șantierelor. Productivitatea acestora se înscrie într-o gamă foarte largă de valori, de la 7 t/h până la 500 t/h sau chiar mai mult (1 000 t/h).Producerea mixturilor asfaltice se poate face prin tehnologii „la cald” sau „la rece”, în funcție de liantul utilizat în compoziția acestora. Procesul tehnologic de fabricare a mixturilor asfaltice la cald cuprinde următoarele faze: predozarea agregatelor, încălzirea lor, dozarea și amestecarea la temperaturi ridicate a agregatelor cu bitumul în malaxor. În figura 10.1 este prezentată o fabrică de mixturi asfaltice. In predozatoare se realizează predozarea agregatelor care se ridică în pâlnia de alimentare a uscătorului cu o bandă transportoare, în uscător are lor încălzirea agregatelor în contracurent, cu ajutorul gazelor calde de ardere produse de flacăra unui injector, și desprăfuirea lor cu un ciclon de desprăfuire; de aici, cu elevatorul pentru materiale calde, agregatele trec pe sitele vibratoare, care resortează agregatele calde, apoi se depozitează pe sorturi și se cântăresc. Agregatele cântărite trec într-un cântar malaxor unde se adaugă filerul, adus cu banda transportoare din buncărul de filer, și bitumul cald, din dozatorul de bitum, ambele dozate în funcție de tipul mixturii asfaltice. Din malaxor, mixtura gata preparată este ridicată cu ajutorul unui schip și depozitată în buncărul de mixtura, de unde este descărcată direct în autobasculante. Predozarea agregatelor asigură alimentarea continuă și regulată a instalației de producere a mixturii asfaltice. În cazul utilizării mai multor sorturi de agregate diferite, care trebuie să fie amestecate în anumite proporții, predozatoarele asigură alimentarea instalației cu agregatele respective, în proporțiile necesare și constant În general, predozatoarele sunt constituite din buncăre alimentatoare, prevăzute la partea inferioară cu un dispozitiv de reglare, care permite scurgerea unei cantități constante a sortului respectiv din buncăr. Transportul amestecului de agregate se efectuează cu ajutorul benzii transportoare, în mod continuu și în cantitate constantă. Predozatoarele (fig. 10.2) sunt prevăzute cu vibratoare, care asigură debitul constant si ușurează evacuarea agregatelor fine (nisipuri), care au tendința, când sunt umede, să formeze o boltă în predozator. Predozatoarele se reglează în funcție de dozajele stabilite pentru tipul de mixtură care urmează să fie fabricat. Predozatoarele trebuie supravegheate și controlate atent, întrucât se pot deregla foarte ușor. Cauzele cele mai frecvente ale dereglării sunt :- umiditatea nisipurilor, care conduce la variația dozajului de nisip, datorită fenomenului de umflare, în acest caz se va verifica umiditatea și se va regla din nou predozatorul;- obturarea deschizăturii predozatorului, datorită colmatării cu aggregate sau prin blocarea cu agregate de dimensiuni mari, ceea ce conduce Ia reducerea debilului de alimentare

Fig. 10.1 Fabrica mixturi asfaltice

Page 62: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

60

Model SIM AMMANN -statii de asfalt -fixe CB 80P

UTILAJE STATII DE ASFALT

1-TRANSPORTOR JGHEAB (THROUGH SCREW FEEDER CA) 2-VALVA ROTATIVA (ROTARY VALVE RV) 3-TRANSPORTOR UNIVERSAL (SCREW CONVEYOR TU/TC/TS) 4- VALVA ROTATIVA PT TRANSPORT PNEUMATIC (ROTARY VALVE RVS) 5-DESCARCATOR BIG-BAG (BIG-BAG DISCHARGER RBB) 6-COT (EXTRACURVE) 7- VALVA FLUTURE (BUTTERFLY VALVE VFS) 9-VALVA DEVIATOARE (DIVERTER VALVE DVA) 10- VALVA SIGURANTA ELIBERARE PRESIUNE (SAFETY PRESSURE RELIEF VALVE VCP) 11-FILTRU PENTRU SILOZ FILLER (WAMECO/WAMFLO DUST COLLECTOR) 12-FILTRU PENTRU SILOZ CIMENT (SILOTOP DUST COLLECTOR) 13-INDICATOARE DE NIVEL (LEVEL INDICATORS ILT) 14-COT ANTIABRAZIUNE (ANTIWEAR ELBOW EBC ) 15-VALVA CU MANSON (PINCH VALVE VM) 16-VIBRATOARE ELECTRICE/FLUIDIFICATOARE (ELECTRICAL VIBRATORS MVE/FLOW AIDS U025) 19-ELEVATOR CU CUPE (BUCKET ELEVATOR)

Page 63: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

61

Uscarea, încălzirea și desprăfuirea agregatelor sunt operații deosebit de importante, întrucât pentru a realiza o bună anrobare cu bitum a acestora este necesar ca ele să aibă o temperatură corespunzătoare, astfel încât liantul cald să nu se răcească la contactul cu agregatul, ci să rămână fluid, pentru a anroba cât mai uniform toate granulele. Din buncărul de depozitare, agregatele sunt ridicate cu elevatorul cu cupe reci și trecute în uscător (fig.10.3) Fig.10.3 Uscator pentru uscarea si incalzirea agregatelor Uscătorul are o formă cilindrică, fiind ușor înclinat (cca. 6°), executat din oțel și prevăzut cu dispozitiv pentru încălzire. Tamburul uscător se rotește continuu în jurul axului său, permițând înaintarea agregatelor și uniformizarea temperaturii. Uscătorul este prevăzut cu un injector în contracurent, asigurând astfel un schimb eficient de căldură. Agregatele se încălzesc străbătând uscătorul, în contracurent cu gazelle calde de ardere. Tirajul este asigurat cu ajutorul ventilatoarelor, în interior, uscătorul are palete, care permit ridicarea agregatelor pe care le lasă apoi să cadă străbătând curentul de gaze calde. Dimensiunile uscătorului depind evident de capacitatea instalației. Tendințele actuale moderne tind spre mărirea diametrului uscătorului și nu a lungimii lui. Rotirea uscătorului este asigurată prin dispozitive adecvate. Temperatura agregatelor la ieșirea din uscător trebuie să fie cuprinsă între 165 și 190 °C, întrucât în malaxor se adaugă filerul rece, iar temperatura după amestecarea cu filer trebuie să aibă valori între 150 și 170°C. Uscarea agregatelor este o operație de importanță majoră, care are o influență preponderentă asupra randamentului instalației și a consumului de combustibil. Factorii principali care trebuie luați în considerare în procesul de uscare și încălzire sunt :- umiditatea agregatelor;- granulozitatea lor;- temperatura necesară pentru anrobare. Parametrii asupra cărora se acționează sunt durata menținerii agregatelor în uscător, reglarea injectorului și debitul de aer. Măsurători efectuate arată că, dacă umiditatea agregatelor crește de la 6 % la 12 %, productivitatea uscătorului scade la 50 %.

Page 64: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

62

În aceste condiții, consumul de combustibil variază de asemenea în limite largi, în funcție de tipul instalației, putând crește de la 8 kg/t în cazul agregatelor uscate, la 16 kg/t pentru agregatele ude. În consecință, este necesar să se lucreze cu agregate cu umiditate cât mai mică, pentru a avea un consum cât mai scăzut de combustibil. Gazele calde antrenează cu ele o parte a elementelor fine din agregate. Pentru a evita poluarea, gazele trec printr-o instalație de desprăfuire. La ieșirea din uscător, agregatele sunt preluate de elevatorul cald și conduse la un siloz, care poate fi prevăzut cu instalații de sortare și dozare. Elevatorul cald este acoperit pentru a evita pierderile de căldură și pierderea particulelor fine. Dozarea și malaxarea se fac astfel încât să se poată realiza mixture asfaltice cât mai omogene, respectându-se dozajele date de laborator. Sortatorul-dozator are ca scop ciuruirea agregatelor calde, separându-le pe fracțiuni și reconstituind astfel un amestec perfect dozat. Acesta este format din mai multe ciururi, care permit sortarea fracțiunilor. Agregatele calde, cântărite de către sortatorul-dozator, sunt introduse în malaxor. Se adaugă filerul rece, căutând să se realizeze o cât mai bună omogenizare a agregatelor (cribluri, nisip) cu filerul. Apoi se adaugă liantul (bitumul) fierbinte, la temperatura de 150 ... 170 °C, și se continuă amestecarea. Bitumul este livrat cald de la rafinării și depozitat în bataluri sau în cistern mobile (tancuri de bitum). Pentru malaxare, bitumul trebuie încălzit la temperatura de 150 ... 170 °C pentru a i se asigura o vâscozitate scăzută. Temperaturile recomandate pentru anrobarea agregatelor sunt 150 ... 170 °C pentru bitumul D80/120 și 165 ... 170 °C pentru bitumul mai dur (D40/50). Filerul este dozat cu ajutorul dozatorului de filer prin cântărire, iar bitumul poate fi dozat gravimetric sau volumetric. Malaxoarele cele mai răspândite sunt cele cu ax orizontal prevăzut cu palete (fig. 10.4). S-au studiat formele cele mai adecvate ale cuvei malaxorului, forma și înclinarea paletelor, astfel ca să se efectueze o cât mai bună amestecare a agregatelor cu bitum. Paletele trebuie să poată fi înlocuite ușor, pe măsura uzării lor. Malaxoarele cu ax vertical sunt folosite mai ales pentru amestecarea agregatelor cu dimensiuni mai mari, până la 40 mm. Durata de malaxare depinde de tipul instalației și trebuie să asigure o anrobare completă și uniformă a agregatelor cu bitum. O malaxare insuficientă conduce la o repartiție eterogenă a liantului. O malaxare prea intensă nu îmbunătățește anrobarea, dar micșorează randamentul instalației.Fig.10.4 Malaxor pentru mixtura asfaltica

Încălzirea agregatelor și a bitumului la temperaturi foarte ridicate (peste 200 °C) trebuie evitată, la fel ca și încălzirea prelungită a bitumului sau reîncălzirea aceleiași cantități de bitum de mai multe ori, deoarece în asemenea situații bitumul suferă transformări care îi schimbă caracteristicile, putându-se ajunge la „arderea” acestuia, ceea ce echivalează cu pierderea adezivității și îmbătrânirea lui prematură. La ieșirea din malaxor, mixtura asfaltică se depozitează provizoriu într-un buncăr de unde este încărcată în autobasculante și transportată la punctul de punere în operă. Temperata mixturii asfaltice livrate de fabrica de asfalt trebuie să fie de 140 ... 170 °C, în funcție de temperatura atmosferică, distanța de transport, tipul acesteia etc. La fabricile de asfalt în flux continuu, malaxorul funcționează în permanență, atât agregatele, cât și bitumul fiind introduse în malaxor în permanență, pe măsura necesarului. La fabricile în flux discontinuu, încărcarea malaxorului se face succesiv, mixtura asfaltice fiind preparată în șarje.Productivitatea instalațiilor de producere a mixturilor asfaltice se calculează relația :P = n*q*kt [t/h](6.39)în care :P este productivitatea fabricii, în t/h;n - numărul de șarje pe oră, n = 60/t ;t - timpul necesar unei șarje, în min;q - masa unei șarje, în t;kt - indicele de utilizare a instalației, în general egal cu 0,85. Fabricile de asfalt în flux discontinuu sunt recomandate pentru șantiere unde se lucrează cu mixturi asfaltice diferite, acolo unde uneori dozajele se schimbă de două sau mai multe ori pe zi.

Fabricile de asfalt în flux continuu sunt mai robuste și se recomandă mai ales pentru șantiere unde se prepară același tip de mixtură asfaltică în cantități mari. Fabricile de asfalt performante, aflate actualmente în dotarea societăților de drumuri, sunt automatizate și informatizate, astfel că întreg procesul tehnologic este supravegheat cu ușurință, orice dereglaj al instalației putând fi semnalat în vederea efectuării intervențiilor necesare. În vederea realizării unor mixturi asfaltice de bună calitate, în conformitateâ cu prevederile

Page 65: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

63

proiectului și cu dozajele elaborate de un laborator de specialitate, un rol deosebit de important revine controlului procesului tehnologic, care trebuie să urmărească în permanență : calitatea materialelor, funcționarea instalațiilor și a utilajelor, călit; mixturilor asfaltice. Controlul materialelor trebuie să se facă la primirea lor pe șantier, în conformitate cu standardele în vigoare, de către laboratorul de șantier. Pentru criblurile aprovizionate (sorturile 3-8, 8-16, 16-25) se efectuează următoarele încercări:- determinarea granulozității;- determinarea formei granulelor;- verificarea conținutului de impurități. Pentru nisip, pietriș și balast, pe lângă determinarea granulozității, se mai verifică în plus conținutul de substanțe humice. În cazul unor materiale livrate, care nu corespund condițiilor tehnice, se va proceda conform legislației în vigoare, urmărindu-se perseverent ca în nici un caz să nu fie introduse în procesul tehnologic, întrucât cu materiale de proastă calitate nu se pot executa mixturi asfaltice corespunzătoare. Filerul va fi controlat pe fiecare lot livrat, determinându-se finețea și umiditatea, luându-se măsuri pentru a fi depozitat în condiții adecvate, în magazii acoperite, ferit de ploi și alte intemperii. Bitumul este de regulă controlat la rafinării, dar totuși este necesar să fie verificat pe șantier fiecare lot de bitum livrat, determinându-se penetrația și punctul de înmuiere. De asemenea, se efectuează verificarea adezivității lui față de agregatele cu care a fost aprovizionat șantierul. Controlul materialelor aprovizionate trebuie efectuat cu deosebită exigență de către un personal calificat și conștiincios, sub directa supraveghere a șefului de șantier, care răspunde moral și material de calitatea lucrărilor executate. Controlul funcționării instalațiilor și a utilajelor trebuie să fie organizat și efectuat în cele mai bune condiții, întrucât chiar cu cele mai bune materiale nu se poate realiza o mixtură asfaltică de bună calitate, decât cu condiția funcționării ireproșabile a instalațiilor și a utilajelor.

10.2. Echipamente de asfaltare În figura 10.1 este prezentat un repartizator-finisor pentru mixturi asfaltice. În principiu, un repartizator-finisor este format din: sașiu automotor pe șenile, un buncăr în care se descarcă autobasculantele, un alimentator construit dintr-o bandă transportoare metalică, două șnecuri pentru repartizarea mixturii pe lățimea benzii de executat, o grindă metalică vibratoare pentru realizarea precompactării și o placă nivelatoare care este în general încălzită. Există mai multe tipuri de repartizatoare-finisoare. Unele sunt montate pe pneuri, altele pe șenile. Lățimea de așternere poate să fie de până la 4 m. Repartizatorul-finisor este prevăzut cu dispozitiv de reglare a grosimii mixturii asfaltice așternute cu ajutorul a două palpatoare ce se deplasează pe două fire de oțel montate lateral și care asigură realizarea profilului dorit. Viteza normală de deplasare a repartizatorului-finisor este de 8 ... 10 m/min, putându-se așterne astfel 80 ... 200 t de mixtură asfaltică pe oră

Fig.10.1 Repartizor-finisor

Finisor asfalt Marca Vogele. 1603 6-73

Page 66: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

64

La noi în țară, pentru compactarea straturilor bituminoase realizate din mixturi asfaltice se recomandă utilizarea următoarelor ateliere de compactare:- tip A, alcătuit din compactor cu pneuri de 160 kN și compactor cu rulouri netede de 120 kN;- tip B, alcătuit dintr-un compactor cu rulouri netede de 120 kN.

Fig 10.7. Compactor cu pneuri Compactarea mixturilor asfaltice a constituit obiectul unui număr mare de studii, în legătură cu rolul temperaturii, al vitezei compactoarelor, al presiunii rulourilor etc. S-a arătat anterior că, prin transportul mixturilor asfaltice la câteva zeci dkilometri în autobasculante, pierderea de temperatură este de câteva grade, în timp ce după așternere scăderea temperaturii este substanțială. Mixturile asfaltice trebuie să aibă la așternere și compactare, în funcție de tipul liantului, temperaturile prevăzute în tabelul 10.1.

Tabel 10.1. Domenii de temperatura pentru asternerea si compactarea mixturilor asfaltice

Tipul liantului(bitumului)

Temperaturaminima a mixturiiasfaltice laasternere,0 C

Temperatura mixturii asfaltice lacompactare,0 C

Inceput sfarsit

D 60/80D 80/100D 100/120

145140135

140135130

110100100

In vederea executării unei bune compactări, este necesar să se țină seama de următoarele considerente:- pentru prima compactare se recomandă ca, în general, compactorul să se deplaseze cu roata motrice înainte;- numărul compactoarelor depinde în primul rând de viteza răspânditorului și de timpul disponibil pentru compactare, înainte ca mixtura asfaltică să se răcească;

- numărul de treceri variază în funcție de tipul de compactor folosit, în mod ideal, acest număr ar. trebui să corespundă numărului necesar pentru a realize gradul de compactare prescris. Se obțin, în general, densități mari în cazul realizării unei compactări cu compactoare cu pneuri sau compactoare vibratoare, după compactarea inițială care se realizează cu compactoare cu rulouri netede. Finisarea se face, de asemenea, cu compactoare cu rulouri netede speciale, în figura 10.6 se prezintă

Page 67: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

65

compactorul cu rulouri netede și în figura 10.7 compactorul cu pneuri. Pentru obținerea gradului de compactare prevăzut, se consideră că numărul minim de treceri ale compactoarelor trebuie să fie cel din tabelul 10.2.

Tabel 10.2 Numarul minim de treceri ale compactoarelor

Tipul stratului Atelier de compactareA BCompactor cupneuri de 160kN

Compactor curulouri netede de120 kN

Compactor curulouri netededede 120 kN

Numarul minim de treceri recomandatStrat de uzura 10 4 12

Strat de legatura 12 4 14

Pentru a se obține rezultatele cele mai bune, literatura de specialitate recomandă următorul atelier de compactare :- un compactor cu rulouri netede tandem de 60 kN;- un compactor cu pneuri de 120 ... 160 kN;- un compactor cu rulouri netede de 100 ... 120 kN;- un compactor cu rulouri netede cu trei axe, de 100 kN. Compactorul tandem realizează precompactarea. Compactarea propriu- zisă se efectuează cu compactorul cu pneuri, compactorul cu rulouri netede continuă compactarea și nivelarea, iar compactorul cu trei axe paralele (tridem) execută corecturile eventualelor denivelări și realizează finisarea compactării.

Cilindru Compactor asfalt HAMM HD13 -3.2t din 2000

Page 68: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

66

Cilindru compactor belle.Cilindru compactor pentru sol si asfalt motor diesel

10.3. Transportul si aşternerea mixturilor asfaltice Transportul mixturilor asfaltice se realizează cu ajutorul autobasculantelor. Pe timp nefavorabil se recomandă acoperirea benei autobasculantelor cu prelate, iar în cazurile când se lucrează la temperaturi mai scăzute sau distanța de transport este mare se recomandă să se folosească bene termoizolate sau prevăzute cu dispozitive de încălzire. Este necesar să existe un număr suficient de mașini pentru transportul continuu al mixturilor la așternere. Așternerea mixturilor asfaltice pe stratul suport se face cu ajutorul unor utilaje speciale, numite repartizatoare-finisoare, a căror productivitate trebuie să fie corelată cu capacitatea de producție a instalației de preparare. În cazuri excepționale și pentru suprafețe mici se admite ca mixture asfaltică să fie așternută manual, folosindu-se unelte simple ca: șabloane, greble, lopeți, dreptare pentru verificare etc.

Înainte de așternere se pregătește cu atenție stratul suport, executându- se următoarele operații mai importante:- repararea corespunzătoare a tuturor defecțiunilor existente, folosindu-se tehnologiile adecvate;- curățarea cu deosebită grijă a stratului suport, în vederea realizării unei bune acroșări, folosind în acest scop emulsie bituminoasă, bitum tăiat sau suspensie de bitum filerizat, astfel încât să se răspândească uniform 0,3 ... 0,5 kg/m 2 bitum pur (rezidual). Lucrările se întrerup pe ploaie sau când temperatura mediului ambient este sub + 5 °C.Temperatura mixturilor la așternere va fi de minimum 130 °C, iar pentru cele rugoase de minimum 145 °C. Compactarea se realizează cu un dispozitiv de vibrare. Compactarea este operația de îndesare a mixturii asfaltice din stratul rutier și se realizează cu ajutorul utilajelor adecvate, cu scopul de a obține valori optime pentru caracteristicile fizico-mecanice ale stratului bituminos. Printr-o compactare corespunzătoare se realizează:- densitatea aparentă maximă, ceea ce echivalează cu obținerea unui volum de goluri minim;- rezistență la compresiune mare;- deformabilitate minimă;- stabilitate corespunzătoare la temperaturi ridicate;- rezistență mai mare la oboseală, deci o durată de exploatare mai îndelungată;- uniformitatea și planeitatea suprafeței compactate;- impermeabilitatea stratului la acțiunea apei;- textură uniformă și o bună suprafață de rulare. Gradul de compactare se exprimă în procente și reprezintă raportul dintre densitatea aparentă a mixturii asfaltice, determinată pe probe intacte, prelevate din stratul compactat și densitatea aparentă, determinată în laborator, în condiții standard, pe epruvete cubice sau cilindrice din aceeași mixtură asfaltică.- densitatea aparentă, determinată în laborator pe probe preparate din mixtură asfaltică utilizată în același strat, în g/cm3. După efectuarea compactării, stratul din mixtură asfaltică trebuie să aibă un grad de compactare de minimum 96 %. Factorii principali care influențează compactarea mixturilor asfaltice sunt:- dozajul și consistența liantului;

Page 69: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

67

- granulozitatea agregatelor naturale;- temperatura mixturii asfaltice la punerea în operă și în timpul compactării;- lucrul mecanic de compactare;- grosimea stratului compactat. Dozajul de bitum ridicat conduce la obținerea unor valori mai scăzute pentru volumul de goluri (absorbții de apă mai mici), realizându-se un grad de compactare mai mare. Datorită procentului ridicat de liant, stabilitatea stratului rutier la temperaturi ridicate scade cu atât mai mult cu cât conținutul de bitum este mai ridicat și consistența sa mai scăzută. Granulozitatea și forma agregatelor influențează compactarea mai ales în cazurile când aceasta se efectuează la temperaturi mai scăzute, constatându-se că mixturile asfaltice cu un procent ridicat de cribluri prezintă o rezistență sporită la compactare, față de mixturile asfaltice cu un conținut redus de cribluri (fig.10.2)

Fig.10.2 Variatia gradului de compactare in functie de felul agregatelor naturale

Fig.10.3 Variatia gradului de compactare cu temperatura de compactare

Temperatura mixturii asfaltice în timpul compactării este unul dintre factorii cei mai importanți, care influențează în mod hotărâtor obținerea unui grad de compactare corespunzător. Scăderea temperaturii de compactare față de temperatura optimă, cu numai 25%, conduce la mărirea volumului de goluri remanent, pentru același lucru mecanic de compactare, cu 100 %. La temperaturi de compactare mai scăzute decât cele prescrise pentru diverse tipuri de mixturi asfaltice, nu se pot obține grade de compactare corespunzătoare, oricât s-ar mări energia de compactare, în figura 10.3 se prezintă variația gradului de compactare în funcție de temperatura de compactare pentru aceeași energie de compactare. Grosimea stratului de compactat se alege în funcție de tipul mixturii asfaltice, de dimensiunea constructivă minimă sau maximă admisă, sau cea rezultată din calculul de dimensionare, de utilajul existent pentru compactare etc. Compactarea mixturilor asfaltice se va face separat, pentru fiecare strat în parte, în grosimi uzuale de până la 8 ... 9 cm. Compactarea se va face în lungul drumului, de la margini spre axă: pe sectoarele în rampă sau cu pantă transversală unică, se efectuează compactarea de la marginea mai joasă spre cea mai ridicată. Fiecare urmă a compactorului se va suprapune cu 20 ... 30 cm peste cea precedent . Se recomandă executarea compactării după așternere la temperaturi de mpeste 110 °C, iar pentru mixturile asfaltice rugoase la peste

Page 70: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

68

130 °C, primele treceri ale compactorului făcându-se cu viteza minimă. Compactoarele trebuie să lucreze fără șocuri, pentru a evita vălurirea stratului bituminos. Compactarea necesită respectarea câtorva reguli elementare, dintre care se menționează:- interzicerea staționarii compactoarelor pe stratul bituminos cald;- udarea rulourilor sau a pneurilor în vederea evitării lipirii mixturii asfaltice de acestea; această operație este utilă, dar trebuie să fie efectuată cu cantități minime de apă, pentru a nu se produce răcirea bruscă la partea superioară a mixturii asfaltice așternute;- temperatura mixturii asfaltice trebuie să fie suficientă pentru a se putea efectua compactarea, dar nu prea ridicată, pentru a evita producerea văluririlor sau a deplasărilor laterale. Compactoarele vor executa treceri lungi, astfel încât numărul de opriri să fie redus. Primele treceri se vor efectua cu viteze mai mici, de 2 ... 4 km/h, iar la trecerile următoare, cu viteză mai mare, de 4 ... 6 km/h. Nu trebuie depășită viteza de 6 km/h, deoarece se pot produce smulgeri din stratul de mixtură asfaltică. Compactarea se execută în lungul benzii, primele treceri efectuându-se în zona rostului dintre benzi (fig. 10.8, d și 10.8, e), apoi de la marginea mai joasă spre cea ridicată. Pe sectoarele în rampă, prima trecere se face cu utilajul de compactare în urcare. Zonele inaccesibile compactorului, în special în lungul bordurilor, în jurul gurilor de scurgere sau al căminelor de vizitare se compactează cu plăci vibratoare sau cu maiuri mecanice sau manuale. La executarea îmbrăcăminților bituminoase trebuie să se acorde o atenție deosebită realizării rosturilor de lucru longitudinale. După compactarea stratului de legătură sau de uzură din prima bandă, pe marginea adiacentă benzii următoare rămâne o zonă îngustă de câțiva centimetri (fig. 10.8, a), mai puțin compactată și în general deformată. Aceeași situație se întâlnește și la întreruperea lucrului, în secțiunea transversală din capătul benzii respective, dar pe o zonă mai mare, de regulă de cea 10 cm lățime. Pe suprafața îmbrăcăminților bituminoase executate la cald se observă uneori apariția unor fisuri sau crăpături longitudinale în axa drumului, ce corespund rostului de lucru, în timp ce îmbrăcămintea se prezintă în general foarte bine. Examinând cauzele care provoacă asemenea defecțiuni, s-a constatat că ele se datorează executării necorespunzătoare a rostului longitudinal ce se creează la realizarea separată a celor două benzi de circulație.

Page 71: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

69

Fig.10.8 Schema de compactare in zona rosturilor de lucru

În zona rostului, compactarea și sudura dintre cele două părți nu se realizează uneori în condiții bune, iar pe 5 ... 10 cm în axa drumului gradul de compactare ce se obține este inferior cu 6 ... 10 % față de cel realizat pe restul îmbrăcămintei și, în consecință, datorită solicitărilor traficului, această fâșie cedează, fisurându-se.Pentru remedierea acestei defecțiuni s-a încercat colmatarea rostului cu emulsie bituminoasă, dar rezultatul a fost sub așteptări, deoarece după scurt timp fisurarea a reapărut. De asemenea, în scopul îmbunătățirii sudurii dintre cele două benzi de circulație s-a încercat încălzirea rostului de lucru de pe banda terminată, cu ajutorul razelor infraroșii, înainte de așternerea mixturii asfaltice pentru realizarea celeilalte benzi. Nici acest procedeu nu a dat rezultatele așteptate, deoarece s-a obținut ridicarea temperaturii numai pe lățimea rampei de încălzire și pe o adâncime de 2 ... 3 cm. În ambele cazuri, pentru o corectă realizare a rostului de lucru, care să evite apariția ulterioară a fisurilor specifice, la reluarea lucrului pe aceeași bandă sau pe banda adiacentă, zonele aferente rosturilor de lucru se taie pe toată grosimea stratului, astfel încât să rezulte o muchie vie verticală. Această operație nu este necesară în cazul rostului longitudinal al stratului de legătură, dacă stratul întrerupt s-a executat în aceeași zi cu stratul de pe banda adiacentă. Se amorsează marginea tăiată (fig. 10.8, b), după care se așterne mixtura asfaltică pe banda adiacentă, depășindu-se rostul cu 5 ... 10 cm. Acest surplus de material se împinge apoi cu o racletă peste mixtura asfaltică proaspăt așternută, astfel încât să apară rostul (fig. 10.8, c), în continuare, se efectuează compactarea după regulile prezentate mai sus. Din punct de vedere practic, compactarea trebuie să înceapă imediat ce mixtura asfaltică poate suporta compactorul fără să se producă deformații laterale și să se termine înainte de răcirea stratului sub temperatura

Page 72: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

70

menționată în tabelul 10.1. Pe mixtura compactată nu se va admite nici un fel de trafic înainte de răcirea stratului (circa 6 h).

Fig.10.9 Succesiunea trecerilor compactorului

10.4. Verificarea calității stratului aşternut Încercările mixturii asfaltice Pentru stabilirea calității mixturilor asfaltice și a îmbrăcăminților bituminoase este necesară efectuarea unor încercări de laborator și de teren, pe epruvete din mixtură asfaltică, preparate în laborator sau preluate din straturile bituminoase executate. Caracteristicile cele mai importante care se determină sunt :- conținutul de apă;- compoziția mixturii asfaltice;- rezistența la compresiune la 22 °C și 50 °C;- coeficientul de termostabilitate;- reducerea rezistenței la compresiune la. 22 °C, după 28 de zile de păstrare în apă;- stabilitatea Marshall;- indicele de curgere (fluaj);- densitatea aparentă;- absorbția de apă;- umflarea la 28 de zile de păstrare în apă;- volumul de goluri;- stabilitatea prin încercare la compresiune triaxială;- rezistența la întindere, coeziunea și unghiul de frecare internă, determinate prin încercarea braziliană;- rezistența la rupere prin încovoiere;- rezistența la pătrundere;- stabilitatea Hubbard - Field;- rezistența la oboseală;- comportarea la deformații plastice cu ajutorul simulatorului de făgașe. În practica rutieră, pe plan mondial se efectuează și alte încercări pentru determinarea caracteristicilor fizico-mecanice ale mixturilor asfaltice și îmbrăcăminților bituminoase. Controlul calității la aşternerea şi compactarea mixturilor asfaltice Controlul execuției îmbrăcăminților bituminoase se va organiza astfel încât fazele mai importante să fie urmărite și verificate permanent cu cea mai mare atenție Controlul calității mixturii asfaltice produse este efectuat de către laboratorul de șantier, care execută analiza acesteia, determinând conținutul de bitum și granulozitatea agregatului. Controlul conținutului de liant permite să se constate dacă s-au respectat întocmai dozajele prescrise pentru mixturile asfaltice și, concomitent, în cazul unor abateri de la dozaj, să se ia imediat măsuri de corectare, verificând atent modul de funcționare a instalației și în special a dispozitivelor de cântărire. Rolul laboratorului de șantier este foarte important, întrucât permite verificarea producției realizate, din punct de vedere al compoziției exacte a mixturii asfaltice, și concomitent poate și trebuie să intervină pentru corectarea oricăror anomalii, în scopul asigurării producerii unei mixturi asfaltice la parametrii proiectați. Transportul mixturilor asfaltice trebuie făcut cu autobasculante corespunzătoare și suficiente, astfel încât ritmicitatea producției să fie asigurată. Se recomandă menținerea în rezervă a 1 ... 2 autobasculante care să înlocuiască, dacă este cazul, pe

Page 73: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

71

cele defecte. Existența buncărelor de depozitare a mixturilor asfaltice mărește eficiența transporturilor prin reducerea timpului de încărcare. Se recomandă construirea de buncăre cu o mare capacitate și posibilitate de încălzire, astfel încât mixture asfaltică produsă în timpu nopții, de exemplu, să poată fi depozitată în întregime în buncăre și pusă în operă a doua zi. La așternere, se va urmări ca mixturile asfaltice să aibă temperaturile indicate în procesul tehnologic. Controlul temperaturii se face cu ajutorul termometrelor, care se introduce și se mențin 5 minute în masa mixturii asfaltice descărcate la locul de așternere. Se reglează și se controlează cu atenție repartizatorul-finisor sau repartizatorul mecanic, pentru a se asigura grosimea și panta prescrisă a straturilor din mixturi asfaltice. După așternere, se măsoară din nou temperatura stratului de mixtură asfaltica pentru a se putea trece apoi la compactare. Măsurarea se efectuează cu ajutorul termometrelor și se notează temperaturile măsurate în evidențele ținute la așternere. Compactarea trebuie să se realizeze în cel mai scurt interval după așternere, știut fiind că, după aproximativ 30 de minute de la așternere, temperatura mixturilor asfaltice coboară foarte mult, iar compactarea devine ineficientă. În consecință, este necesar să se verifice temperatura la începutul și sfârsitul compactării, în vederea luării unor măsuri corespunzătoare. În continuare se controlează numărul de treceri ale utilajelor din atelierul de compactare în vederea realizării compactității prescrise. Se recomandă ca utilajele de compactare să aibă dispozitive de înregistrare automată a numărului de treceri sau a lucrului mecanic de compactare. Verificarea compactării se efectuează pe probe prelevate din stratul bituminos compactat, comparând densitatea aparentă a probei prelevate din stratul compactat cu densitatea aparentă obținută în laborator din aceeași mixtură asfaltică. Controlul efectuat, urmat de măsuri corespunzătoare în timpul compactării, are o mare importanță în realizarea unei îmbrăcăminți bituminoase cu caracteristici superioare, în cazul efectuării unei compactări insuficiente se obține un strat din mixtură asfaltică, cu un volum de goluri mare, permeabil la acțiunea apei. Straturile rutiere insuficient compactau inițial vor fi îndesate prin circulație, însă în mod neuniform, întrucât, pe suprafețele unde se circulă de obicei, grosimea stratului prin compactare se va reduce, formându-se făgașe pe care stagnează apa cu toate consecințele ce derivă din aceasta. Măsurarea uniformității suprafeței de rulare se realizează cu ajutorul dreptarului de 3 m, a viagrafului sau a altor aparate de control (profilometru, APL etc.). Denivelările locale maxime admisibile în profil longitudinal, măsurate sub dreptarul de 3 m, sunt următoarele: - 3 mm pentru drumuri de clasa tehnică I și străzi în categoriile I .. III; - 4 mm pentru drumuri de clasa tehnică II și străzi de categoria IV (alte zone decât rigolele); - 5 mm pentru drumuri de clasa tehnică III; - 7 mm pentru drumuri de clase tehnice IV și V. În cazul în care se dispune de aparatul Viagraf pentru determinarea uniformității părții carosabile în profil longitudinal, valorile maxime admise pentru indicatorii IHV (indicatorul hectometric Viagraf) și E (indicatorul de amplitudine a denivelărilor Viagraf) sunt prevăzute în tabelul 10.3.

Tabel 10.3 Valorile maxime admise pentru IHV si E

Inregistrari, indicator Autostrazi sidrumuri cu patrubenzi decirculatie

Drumuri cu doua benzi de circulatie,cu trafic

> 3.000vehicule/24 h

< 3.000vehicule/24 h

Grafice, IHV, inmm/100 m

20 30 60

Electronice, E, inmm/100 m

10 12,5 15

Page 74: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

72

MODULUL XI

Pregatirea stratului suport

11.1. Verifică elementele geometrice ale stratului suport

Clasificarea structurilor rutiere:

Structura rutieră este elementul de rezistență al drumului, prevăzută și realizată pe partea carosabilă și pe benzile de încadrare, alcătuită dintr-un ansamblu de straturi executate din materiale pietroase, stabilizate sau nu cu lianți, după tehnologii adecvate, și dimensionate conform anumitor norme, având în ansamblu o capacitate portantă stabilită în principal în funcție de intensitatea traficului greu. Structura rutieră se construiește pe o fundație formată din:-terasamente, în care se include, după caz, stratul de formă;-terenul natural. Ţinând seama de modul de alcătuire și de comportare în exploatare, s-a ajuns la următoarea clasificare a structurilor rutiere:- structura rutieră suplă este alcătuită dintr-un ansamblu de straturi realizate din materiale necoezive, stabilizate mecanic sau/și cu lianți hidrocarbonați, îmbrăcămintea stratului de bază fiind realizată din mixturi asfaltice sau, în mod excepțional, din macadam bituminos sau din macadam (pietruire);- structura rutieră rigidă este alcătuită dintr-un ansamblu de straturi stabilizate cu lianți, peste care se realizează o îmbrăcăminte din beton de ciment;- structura rutieră mixtă este constituită din straturi din agregate natural stabilizate mecanic și cu lianți hidraulici sau puzzolanici, în care apar în timp fisuri din contracție, iar îmbrăcămintea și eventual stratul de bază sunt straturi bituminoase. Stratul rutier din agregate naturale stabilizate cu ciment sau cu lianți puzzolanici poate fi strat de fundație sau/și strat de bază. S-a propus ca straturile rutiere care alcătuiesc structurile rutiere să aibă următoarele denumiri:- îmbrăcămintea rutieră (strat de uzură și strat de legătură, pentru structurile rutiere suple și mixte, respectiv strat de uzură și strat de rezistență, pentru structurile rutiere rigide);- stratul de bază (pentru structurile rutiere suple și mixte);- stratul (sau straturile) de fundație, care s-ar putea denumi strat de rezistență pentru structurile rutiere suple și mixte;

Page 75: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

73

- stratul (sau straturile) de fundație, care s-ar putea denumi strat portant (pentru structurile rutiere rigide;- stratul (sau straturile) de protecție. Din alcătuirea structurilor rutiere poate să lipsească unul sau mai multe straturi Complexul rutier poate fi definit ca o construcție alcătuită din fundație (terasamente și teren natural) și structura rutieră, cu scopul de a servi, în bune condiții și în siguranta, circulația rutieră.Structuri rutiere suple

Structurile rutiere suple clasice au, în general, o îmbrăcăminte bituminoasă cu grosime redusă. Câteva din concluziile materializate în urma observațiilor efectuate asupra unor astfel de structuri rutiere sunt următoarele (experiența franceză): - în peste 40 % din cazuri grosimea totală a straturilor rutiere este de 40 ... 60 cm;- suprafața îmbrăcămintii rutiere prezintă deformații permanente (65 % din cazuri) și este fisurată (60 % din cazuri), cu toate că în peste 50 % din cazuri, ultimul strat bituminous nu este mai vechi de 3 ... 5 ani.

Page 76: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

74

Structuri rutiere mixte În cazul structurilor rutiere mixte, se pot distinge două cazuri:- structuri rutiere mixte cu îmbrăcăminte subțire;- structuri rutiere mixte cu straturi bituminoase a căror grosime este mare HMA/H SR>1/3, unde HMA este grosimea straturilor bituminoase și HSR este grosimea totală structurii rutiere).

Rolurile straturilor rutiere Principalele tipuri de straturi rutiere care pot alcătui o structură rutieră se pot caracteriza prin anumite particularități care trebuie să le permită îndeplinirea rolurilor specifice. Îmbrăcămintea rutieră este situată la partea superioară a structurii rutiere și poate fi alcătuită din unul sau două straturi care suportă direct acțiunea traficului rutier și a factorilor climaterici. Tipurile de îmbrăcăminți rutiere moderne sunt: îmbrăcăminți rutiere bituminoase, îmbrăcăminți rutiere din beton de ciment și îmbrăcăminți rutiere din piatră fasonată. Îmbrăcămintea rutieră bituminoasă în două straturi este alcătuită din stratul de uzură și din stratul de legătură; îmbrăcămintea rutieră din beton de ciment în două straturi are în alcătuire stratul de uzură și stratul de rezistență; în ambele cazuri, dacă îmbrăcămintea este executată într-un singur strat, acesta va avea caracteristicile stratului superior și se va numi strat de uzură, în general, îmbrăcămintea din beton de ciment se execută într-un singur strat. Stratul de uzură este stratul superior al structurii rutiere, menit să reziste acțiunilor tangențiale date de trafic și la acțiunea factorilor climaterici. Stratul de uzură trebuie să aibă în plus o rugozitate corespunzătoare, să asigure o bună drenare a apelor din precipitații și să împiedice pătrunderea acestora în corpul drumului. Stratul de legătură este stratul inferior al îmbrăcămintei bituminoase în două straturi, care face legătura dintre stratul de uzură și stratul de bază sau stratul superior de fundație al structurii rutiere. Principalele roluri ale stratului de legătură sunt de a prelua o parte din eforturile unitare tangențiale și de a repartiza pe suprafețe mai mari eforturile unitare verticale datorate traficului. Stratul de bază este situat între îmbrăcămintea bituminoasă și stratul (straturile) de fundație. Acesta are rolul de a prelua încărcările date de trafic, în special eforturile unitare tangențiale și de întindere, și de a repartiza eforturile unitare verticale pe suprafețe mai mari, predându-le apoi stratului inferior în limita capacității portante a acestuia. Tipul classic de strat de bază, preferat, care îndeplinește aceste condiții, este cel realizat din anrobate bituminoase. Stratul (straturile) de fundație este situat între stratul de bază sau îmbrăcămintea rutieră și terenul de fundare, având următoarele roluri: - rol de rezistență: preia eforturile unitare verticale de la stratul rutier superior, le repartizează pe suprafețe mai mari și le transmite stratului imediat inferior sau terenului de fundare, în limita capacității portante a acestora, în acest scop, straturile de fundație trebuie să fie alcătuite astfel încât sarcinile statice sau dinamice din trafic să fie preluate în așa măsură încât terenul de fundare să nu fie solicitat peste limitele admisibile. Straturile de fundație trebuie să aibă o rezistență stabilă și o grosime suficientă pentru a repartiza cât mai uniform eforturile unitare verticale, pe terenul de fundare. Deformabilitatea acestor straturi trebuie să fie cât mai mică, cu atât mai mult cu cât straturile superioare sunt mai subțiri și cu capacitate portantă mai redusă, în general, din acest punct de vedere, o compactare ridicată a stratului de fundație este garanția unei bune comportări în exploatare a structurii rutiere. În cazul în care stratul superior de fundație îndeplinește și rolul stratului de bază, proiectarea și execuția acestuia trebuie să se facă din materiale mai rezistente, deoarece primește și solicitările transmise prin îmbrăcămintea rutieră (șocuri, vibrații, o parte din eforturile unitare tangențiale etc.). De aceea, se evită să se folosească în stratul superior de fundație materiale pietroase din rocă slabă (calcare moi, șisturi și roci alterabile etc:); - rol drenant: asigură drenarea și evacuarea apelor infiltrate în structura rutieră, împiedicând stagnarea acestora la nivelul patului drumului. Acest rol este esențial pentru menținerea constantă a capacității portante a structurii rutiere. Prezența apei este deosebit de dăunătoare, ea provocând o reacție în lanț, ce conduce în final la distrugerea structurii rutiere; - rol anticapilar: rupe ascensiunea capilară a apelor subterane. Acest rol este îndeplinit de straturi rutiere alcătuite din materiale granulare, având o grosime mai mare decât înălțimea ascensiunii capilare a apelor subterane, amplasate pe terenul de fundare; - rol antigel: împiedică pătrunderea înghețului până la nivelul pământului din patul drumului, recomandându-se, în acest caz, folosirea în straturile de fundație a unor materiale negelive, cu o conductibilitate termică redusa; - rol anticontaminant (izolator): oprește pătrunderea argilei din terenul de fundare spre straturile

Page 77: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

75

rutiere superioare, de rezistență, ale structurii rutiere. Cele mai frecvente cazuri de nereușită în exploatarea straturilor de fundație se datoresc sensibilității la acțiunea apei a materialelor din care acestea sunt realizate și contaminării straturilor rutiere din materiale necoezive cu argila din patul drumului. Dacă se exclude contactul cu apa al materialelor din patul drumului și din straturile rutiere de fundație, condițiile de rezistență sunt satisfăcătoare și se mențin corespunzătoare în majoritatea cazurilor, întrucât eforturile unitare ce apar în straturile inferioare sunt relativ mici. Dacă straturile de fundație nu pot realiza unul sau mai multe din rolurile: drenant, anticapilar, antigel și anticontaminant, se impune realizarea, între patul drumului și primul strat de fundație, a unui strat de protecție. Straturile de protecție sunt așezate pe pământul din patul drumului, cu scopul de a feri structura rutieră de unele efecte dăunătoare. Straturile de protecție pot avea rol drenant, anticapilar, antigel și anticontaminant, în funcție de condițiile locale și de necesități. Stratul drenant se execută din balast, în scopul colectării și evacuării apelor din precipitații, care pătrund în straturile de fundație, în timpul execuției sau ulterior, prin acostamente, fisuri, crăpături, rosturi etc. În acest scop, se vor lua măsuri în vederea evacuării apelor din acest strat rutier în afara corpului drumului. Grosimea stratului drenant este de min 10 cm după compactare. Acest strat rutier se ia în considerare la calculul de dimensionare a structurilor rutiere și grosimea lui se include în grosimea totală a structuriirutiere, pentru verificarea acesteia la îngheț-dezgheț. Stratul anticapilar se execută din balast cu o grosime de min 15 cm după compactare, fiind mai mare decât înălțimea capilară maximă. Și acest strat de protecție se ia în considerare în calculele de dimensionare și de verificare la îngheț-dezgheț a structurii rutiere. Stratul anticontaminant (izolator) se execută din nisip sau din geotextile, atunci când nu se realizează strat de formă sau atunci când straturile de fundație, respective celelate straturi de protecție nu îndeplinesc și acest rol. Grosimea stratului anticontaminant din nisip este de 7 cm după compactare și nu se ia în considerare la dimensionarea structurii rutiere și la verificarea acesteia la îngheț-dezgheț. Stratul izolator din geotextile poate îndeplini și rol drenant, cu condiția executării sale până la talazurile șanțurilor, caz în care cota sa va fi cu min 15 cm mai mare decât cota fundului dispozitivului de scurgere a apelor de suprafață. Stratul antigel se execută din zgură expandată, clasa 900 ... 1200, sort 0-7, sau din zgură granulată de furnal, clasa A, cu grosimea de min 12 cm după compactare. Acest strat de protecție nu se ia în considerare la dimensionarea structurii rutiere, dar se include în grosimea totală a structurii rutiere pentru efectuarea verificării acesteia la îngheț-dezgheț.

11.1. Elemente geometrice ale stratului suport Verificarea elementelor geometrice include si îndeplinirea conditiilor de calitate pentru stratul suport si fundatie, înainte de asternerea mixturilor asfaltice, în conformitate cu prevederile STAS 6400. Grosimea straturilor va fi prevãzutã în profilul transversal tip din proiect. Verificarea grosimii îmbrãcãmintii se face în functie de datele înscrise în buletinele de analizã întocmite pe baza încercãrii probelor din îmbrãcãmintea gata executatã, iar la aprecierea comisiei dereceptie prin maximum douã sondaje pe km, efectuate la 1 m de marginea îmbrãcãmintii. În cazul unei reabilitări, adâncimea până la care se frezează sau se scarifică îmbrăcămintea rutieră bituminoasă este limitată de alcătuirea structurii rutiere și de capacitatea mașinii de reciclare. Lățimea îmbrăcăminții rutiere bituminoase după reciclare se menține de regulă egală cu cea a îmbrăcămințiiexistente înainte de reciclare și trebuie să corespundă prevederilor STAS 2900. Profilul transversal în aliniament se execută sub formă de acoperiș cu două pante egale, conform SR 174-2. În curbe și în zonele aferente de amenajare profilul transversal se execută în conformitate cu STAS 863/1. Declivitățile maxime admise pentru profilul longitudinal sunt în funcție de tipul stratului de acoperire, conform SR 174- 1 sau Normativ AND, indicativ 523. La cotele profilului longitudinal se admite o abatere locală de ±20 mm, cu condiția respectării pasului de proiectare adoptat.

Materiale utilizateAgregatele naturale care se utilizează sunt:a) agregate naturale de aport;b) agregate naturale rezultate din mixtura asfaltică existentă. Agregatele naturale de aport sunt de regulă cribluri sort 4-8, 8-16, 16-25, conform SR 667, sau pietriș concasat sort 4-8, 8-16, 16-25, conform SR 662, în funcție de tipul mixturii asfaltice reciclate și de clasa tehnică a drumului sau de categoria tehnică a străzii. Liantul bituminos din mixtură asfaltică reciclată este alcătuit din:a) bitumul existent în îmbrăcămintea rutieră;

Page 78: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

76

b) bitumul de aport. Tipul de bitum de aport se alege în funcție de gradul de îmbătrânire a bitumului existent în îmbrăcămintea rutieră bituminoasă și de zona climatică, conform art. 25, și poate fi:a) tip D 60/80, D 50/70, D 80/100, D 70/100 sau D 100/120, conform SR 754 și Normativ AND, indicativ 537;b) bitum modificat cu polimeri, pentru lucrări speciale și la solicitarea beneficiarului. Pentru îmbunătățirea proprietăților fizico-chimice ale bitumului existent în mixtura frezată se poate utiliza un produs de regenerare. Produsul respectiv trebuie să fie agrementat tehnic și să îndeplinească următoarele condiții principale: să fie compatibil cu bitumul, să amelioreze compoziția amestecului dintre bitumul de aport și cel existent din mixtură prin compensarea fracțiunilor deficitare (aromatice și rășini) și să nu afecteze celelalte caracteristici ale acestuia (adezivitate, susceptibilitate la îmbătrânire, coeziune, stabilitate și susceptibilitate termică etc.). Tipul de regenerator și procentul de adaos se aleg în funcție de gradul de îmbătrânire a bitumului existent în mixtura frezată, de către un laborator de specialitate profilele MD și D autorizat. Bitumul de aport, utilizat ca atare sau cu adaos de regenerator, trebuie să prezinte o adezivitate corespunzătoare față de agregatele de aport utilizate (minimum 80% în cazul criblurilor și minimum 75% în cazul pietrișului). În caz contrar se vor utilize aditivi pentru ameliorarea adezivității. Adezivitatea se determină conform STAS 19969/3 în cazul criblurilor și conform STAS 10969/1 - metoda dinamică, în cazul pietrișului. Mixtura asfaltică frezată sau scarificată trebuie să conțină granule cu dimensiunea de maximum 31 mm, iar punctul de înmuiere IB a bitumului conținut nu trebuie să depășească 80o C. În cazul în care punctul de înmuiere IB depășește 80oC, mixtura asfaltică existentă se poate reutiliza ca agregat natural. Amorsarea stratului suport în cazul frezării la rece se efectuează cu emulsie bituminoasă cationică cu rupere rapidă, conform STAS 8877 sau Normativ AND, indicativ 552.

11.2. Pregătirea stratului suport. Înainte de asternerea mixturii, stratul suport trebuie bine curățat. Materialele neaderente, praful și orice poate afecta legătura între stratul suport si îmbrăcămintea bituminoasă trebuie îndepărtat.În cazul stratului suport din macadam, acesta se curătă și se mătură, urmărindu-se degajarea pietrelor de surplusul agregatelor de colmatare.În cazurile în care straturile suport au un profil transversal necorespunzator sau denivelari, se vor lua masuri de rectificare a acestora. După curătare se vor verifica, cotele stratului suport, care trebuie să fie conform proiectului de execuție. În cazul în care stratul suport este constituit din îmbrăcăminți existente, aducerea acestuia la cotele prevăzute în proiectul de execuție se realizează, după caz, fie prin aplicarea unui strat de egalizare din mixtură asfaltică, fie prin frezare, conform prevederilor din proiectul de execuție. Compactarea si umiditatea trebuie să fie uniformă pe toată suprafața stratului suport. Suprafata stratului suport, pe care se asterne stratul de baza trebuie sa fie uscata. Pe stratul suport, înaintea executãrii mixturilor, se va asterne stratul antifisurã din material geosintetic.

11.3. Aplicarea stratului de amorsare Amorsarea stratului suport se va face cu un dispozitiv special, care poate regla cantitatea de liant pe metru pătrat în funcție de natura stratului suport. La executarea îmbracaminților bituminoase se vor amorsa rosturile de lucru si stratul suport cu o emulsie de bitum cationica cu rupere rapida. Stratul suport se va amorsa obligatoriu în urmatoarele cazuri:

• strat de bazã din mixturã bituminoasã pe strat suport din beton de ciment sau fundatie pe piatrã spartã

• strat de legatura pe stratul de baza din mixtura bituminoasa• strat de uzura pe strat de legatura cand stratul de uzura se executa la interval mai mare de trei zile de

la executia stratului de legatura. Dupa amorsare se asteapta timpul necesar pentru ruperea emulsiei cationice si pentru evaporarea solventului. In functie de compactitatea stratului suport se va folosi un amorsaj cu 0,3-0,5 kg./mp bitum pur. Caracteristicile emulsiei trebuie sa fie de asa natura încat ruperea sa fie efectiva înaintea asternerii mixturii bituminoase. Liantul trebuie sa fie compatibil cu cel utilizat la folosirea mixturii bituminoase. Amorsarea se face în fata finisorului la o distanta maximala de 100 m de finisor. La îmbrăcămințile bituminoase executate pe strat suport de beton de ciment sau macadam cimentat, când grosimea totală a straturilor rutiere din mixturi asfaltice este mai mică de 15 cm, rosturile se acoperă pe o lățime de minimum 50 cm cu geosintetice sau alte materiale agrementate tehnic. În cazul în care stratul suport de beton de ciment prezintă fisuri sau crăpături se recomandă acoperirea totală a zonei respective cu straturi bituminoase, armate cu geosintetice. Materialele geosintetice se aplică pe un strat nou de mixtură asfaltică în grosime de minimum 2 cm. Punerea în lucru a geogrilelor și/sau a materialelor geotextile combinate se va face conform prevederilor.

Page 79: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

77

Aşternerea mixturii.

Punerea în opera a mixturilor asfaltice va trebui sa fie efectuata cu ajutorul unui finisor capabil de a le repartiza fara sa produca segregarea lor, respectînd profilele si grosimile fixate pin caietul de sarcini. Mixtura asfaltică trebuie asternuta continuu, în mod uniform atat din punct de vedere al grosimii, cat si cel al afanarii. Asternerea se va face pe întreaga latime a caii de rulare iar atunci cand acest lucru nu este posibil, antreprenorul propune dirigintelui latimea benzilor de asternere si pozitia rosturilor longitudinale. Asternerea mixturilor bituminoase se face în anotimpul calduros la temperaturi peste +10°C, în perioada martie-octombrie, în conditii de vreme uscata, în conformitate cu prevederile SR 174-1:2002. Executia trebuie întrerupta pe timp de ploaie.

Page 80: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

78

Temperaturile mixturilor asfaltice trebuie sã aibã la asternere si la compactare, urmãtoarele valori, la liantul D56/80 :

Stratul Asternere CompactareÎ n c e p u t Sfârsit

Strat bazã 140oC 130 oC 100 oC

Îmbrãcãminte 150 oC 140 oC 110 oC

Măsurarea temperaturii va fi efectuată din masa mixturii în buncărul finisorului. Temperatura se va fixa definitiv în timpul stabilirii modului de compactare pentru a se obtine compactitatea optimă. Mixturile bituminoase ale căror temperatură este sub cea prevăzută în table, vor fi refuzate. Aceste mixturi se vor executa numai în santier.

Punerea în operă a mixturilor asfaltice se face pentru:• stratul de uzură într-o singură asternere• stratul de legătură dintr-o singură asternere• stratul de bază într-una sau mai multe asterneri succesive, functie de grosimea stratului si de utilajele

folosite. Mixtura asfaltică trebuie așternută continuu în mod uniform, atât din punct de vedere al grosimii, cât si cel al afânării, dar numai după așternerea materialului geosintetic. Așternerea se va face pe întreaga lățime a căii de rulare. Atunci când acest lucru nu este posibil, antreprenorul va propune dirigintelui de santier lățimea benzilor de așternere și poziția rosturilor longitudinale. Grosimea maximală a materialelor răspândite printr-o singură trecere este fixată de consultant la propunerea antreprenorului. Viteza de așternere cu finisorul trebuie să fie adaptată la cadenta de sosire a mixturilor de la stație, si cât se poate de constantă ca să se evite total opririle. Antreprenorul trebuie să dispună de un lucrător calificat pentru a corecta imediat după așternere si înainte de orice compactare denivelările flagrante cu ajutorul unui suport de material proaspăt, depus cu grijă în fața lopeții. În buncărul utilajului de așternere trebuie să existe în permanență suficientă mixtură pentru a se evita o răspândire neuniformă a materialului.

Page 81: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

79

Rosturi longitudinale si transversale Rosturile longitudinale și transversale trebuie să fie foarte regulate si etanșe.Rostul longitudinal al unui strat nu va trebui niciodată să se găsească suprapus rostului longitudinal al stratului imediat inferior, indiferent dacă acesta din urmă este în stratul de legătură sau în stratul de bază, realizat din mixtura asfaltică sau dintr-un material tratat cu liant hidraulic. Un decalaj minim de ordinul a 20 cm este necesar totodată să nu se găsească în urma roților. Rosturile separând mixturile bituminoase răspândite de la o zi la alta, trebuia să fie realizate în asa fel încât să asigure o tranzitie perfectă si continuă între suprafețele vechi si cele noi. Rosturile transversale ale diferitelor straturi vor fi decalate cu cel puțin un metru. Marginea benzii vechi va fi decupată pe întreaga sa lățime, eliminând o lungime de bandă de circa 50 cm. Suprafața proaspăt creată prin decupare, va fi badijonată cu emulsie de bitum exact înainte de realizarea benzii noi.

11.4. Verificarea calității pregătirii stratului suport

Controlul nivelmentului Verificarea cotelor este făcută pe suprafețe corespunzătoare fiecărei zile de lucru, în ax și la margine (între 0,2 si 0,3 m de la marginea stratului) ca și în fiecare dintre profilele transversale ale proiectului, eventual și în toate celelalte puncte fixate de consultant. Planeitatea în profil longitudinal se determină fie prin măsurarea indicelui de planeitate IRI, fie prin măsurarea denivelărilor sub dreptarul de 3 m. Uniformitatea suprafeței de rulare în profil longitudinal se verifică în axă la drumuri și în axă și la rigole la străzi. Toleranțele în raport cu cotele prescrise sunt :±2,5 cm pentru stratul de bază și ±1,5 cm pentru stratul de uzură. Dacă toleranțele sunt respectate în 95% din punctele controlate, cotele realizate sunt considerate convenabile.

Controlul denivelărilor Controlul denivelărilor este efectuat aplicând pe suprafața fiecărui strat:

• în sens longitudinal o riglă de 3 m lungime• în sens transversal o riglă de 3 m lungime când drumul este cu o pantă plană

Controlul longitudinal va fi efectuat prin trecerea riglei în axul fiecărei benzi de așternere, în dreptul fiecărei secțiuni transversale proiectate sau în oricare din locurile indicate de consultant. Controlul transversal va putea fi efectuat în orice profil transversal proiectat sau în pozițiile indicate de consultant. Denivelarea maximă măsurată nu va trebui în nici un caz să depășească valorile indicate. Consultantul va solicita evaluarea denivelărilor după caz, cu echipamente specifice (APL, BUMPINTEGRATOR,

Page 82: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

80

etc.) Rugozitatea stratului de uzură va fi determinată prin măsurători cu pendulul SRT si vor fi respectate valorile minime prevăzute în STAS 8849/83, sau prin metoda înălțimii de nisip. Determinarea caracteristicilor suprafeței îmbrăcămintei se efectuează în termen de o lună de la execuția acestora, înainte de data recepției la terminarea lucrărilor.

11.5. Corecțiile abaterilelor de formă ale stratului suport Abaterile limită locale admise în minus față de grosimea prevăzută în proiect pot fi de maximum 10%. Abaterile în plus nu constituie motiv de respingere a lucrării, cu condiția respectării prescripțiilor privind gradul de compactare și uniformitatea stratului. Abaterile limită locale admise la lățimea îmbrăcăminților drumurilor pot fi cuprinse în intervalul ±50 mm. Abaterile limită admise la panta profilului transversal pot fi cuprinse în intervalul ±5 mm/m pentru drumuri și în intervalul ±2,5 mm/m pentru străzi cu două benzi pe sens. Abaterile limită locale la cotele profilului longitudinal sunt de +5 mm, față de cotele profilului proiectat și cu condiția respectării pasului de proiectare prevăzut. Materialul de corecție este de tipul și calitatea adecvate caracteristicilor stratului suport.Se va verifica funcționarea corectă a dispozitivelor de cântărire sau dozare la începutul fiecărei zile de lucru. Corecțiile elementelor geometrice ale stratului suport sunt executate corect, în plan orizontal și vertical. Suprafața stratului se controlează în permanentă, iar micile denivelări care apar pe suprafața îmbrăcăminții vor fi corectate după prima trecere a rulourilor compactoare pe toată lățimea benzii. În cazul instalațiilor în flux continuu, corecția de umiditate, respectiv corelarea cantității de agregat natural total cu cantitatea de bitum introdusă în uscător-malaxor se face automat, pe computer. Antreprenorul trebuie să dispună de un personal calificat pentru a corecta eventualele denivelări, imediat după așternere, cu ajutorul unui aport de material proaspăt depus înainte de compactare. Zonele care se stabilesc pentru prelevarea probelor sunt alese astfel încât ele să prezinte cât mai corect aspectul calitativ al îmbrăcăminții executate. Corecțiile stratului suport se realizează cu respectarea procedurilor de lucru specifice.

Page 83: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

81

Bibliografie:

• CAIET DE SARCINI FURNIZARE MIXTURĂ ASFALTICĂ PENTRU REPARAŢII ÎMBRĂCĂMINŢI RUTIERE

• Ordinul directorului general al A.N.D. Nr.47 Din 03. 05. 1999• Caiet de sarcini pentru imbracaminti bituminoase cilindrate executate la cald• Universitatea din Piteşti-Facultatea de Mecanica si Tehnologie-Proiect-Indrumator: conf.

dr. ing. Neagu Elena

• Universitatea Tehnica “Gh. Asachi” Iasi – Cursuri

• Sr 599-2004 Lucrari Drumuri. Tratamente Bituminoase

• Prescripții AND, indicativ: - 527-1997 “Instrucțiuni tehnice privind prepararea bitumului modificat și a emulsiilor bituminoase cu adaos de polimeri”

• 547-1999”Normativ pentru prevenirea și remedierea defecțiunilor la îmbrăcămințile rutiere moderne”.

• 549-1999”Normativ privind execuția îmbrăcăminților bituminoase cilindrate lacald realizate cu bitum modificat cu polimeri”

• 550-1999”Normativ pentru dimensionarea straturilor bituminoase de ranforsarea sistemelor rutiere suple și semirigide”.

• 553-1999”Normativ privind execuția îmbrăcăminților bituminoase cilindrate lacaldrealizate din mixturi asfaltice cu bitum aditivat”

• Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, 1994;

• Ruban, M. Controlul calității drumurilor. Editura școlii naționale “Ponts et chaussees”, Paris, 1997;

• Specificație tehnică privind aptitudini de utilizare a stațiilor de mixture asfaltice, ICECONSA, 1997;

• STAS 42-68 -”Bitumuri. Determinarea penetrației”.

• STAS 539-79 “Filer de calcar, filer de cretă și filer de var stins în pulbere”.

• STAS 662-87 “Lucrări de drumuri. Agregate naturale de balastieră”.

• SR 667:1997 “Agregate naturale și piatra prelucrată pentru drumuri. Condiții tehnice generale de calitate”.

• STAS 730-89 “Agregate naturale pentru lucrări de căi ferate și drumuri. Metode de încercare”.

• SR 754:1999 “Bitum neparafinos pentru drumuri”.

• STAS 4606-80 “Agregate naturale grele pentru betoane și mortare cu lianți naturali. Metode de încercare”.

• STAS 1338/2-87 “Lucrări de drumuri. Mixturi asfaltice și îmbrăcăminți bituminoase executate la cald. Metode de determinare și încercare”.

• STAS 1338/3-84 “Lucrări de drumuri. Mixturi asfaltice și îmbrăcăminți bituminoase executate

la cald. Tipare și accesorii metalice pentru confecționarea și decofrarea epruvetelor”.

• STAS 7970-76 “Lucrări de drumuri. Stratul de bază din mixturi asfaltice cilindrate executate la cald”.

Page 84: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

82

• 539-1998 “Instrucțiuni tehnice pentru realizarea mixturilor bituminoasestabilizate cu fibre de celuloză destinate execuției îmbrăcăminților asfalticerutiere.

• Normativ din 16/03/2004 privind reciclarea la cald a îmbracamintilor rutiere• bituminoase, indicativ NE-026-2004• CAIET DE SARCINI GENERAL COMUN-LUCRÃRILOR DE DRUMURI - ÎMBRÃCÃMINTI RUTIERE

BITUMINOASE CILINDRATE, EXECUTATE LA CALD• EXECUTAREA LUCRARILOR DE COVOARE ASFALTICE• Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, 1994;• SR 174-1:1997 “Îmbrăcăminți bituminoase cilindrate executate la cald. Condiții tehnice de calitate”.• SR 174-2:1997 “Îmbrăcăminți bituminoase cilindrate executate la cald. mCondiții tehnice pentru

prepararea și punerea în operă a mixturilor asfaltice și recepția îmbrăcăminților executate”.• STAS 6400-80 “Lucrări de drumuri. Stratul de bază și de fundație. Condiții tehnice generale de

calitate”.• STAS 8849-83 “Lucrări de drumuri. Rugozitatea suprafeței stratului de rulare. Metode de măsurare”.• 547-1999”Normativ pentru prevenirea și remedierea defecțiunilor la îmbrăcămințile rutiere

moderne”

Page 85: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

83

Page 86: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

84

„S.C. CONEST S.A. respecta prevederile legislatiei in vigoare cu privire la egalitatea de sanse si tratament intre barbati si femei in domeniul ocuparii si al muncii, precum si egalitatea de sanse si nediscriminarea, si nu realizeaza nici o deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu ce are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alt domeniu al vietii publice.”

Page 87: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară
Page 88: cofinanţat din Fondul Social European · PDF fileProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară

Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European Axa prioritară 5. Promovarea măsurilor active de ocupare Domeniul major de intervenţie 5.1 „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare” Titlul proiectului: Măsuri active pentru ocuparea persoanelor fără loc de muncă din municipiul Iaşi în sectorul contrucţiilor – CONFORM Număr de identificare al contractului: POSDRU/99/5.1/G/77079

Titlul proiectului: Măsuri active pentru ocuparea persoanelor fără loc de muncă din municipiul Iaşi în sectorul construcţiilor - CONFORMEditorul materialului: CONEST IaşiData publicării: 05.03.2012„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”