CODURILE DE PROCEDURA DE MEDIU - economie.gov.ro Minerale/Management… · prin metoda britanică a umbrei de fum, ... concentraţiei poate afecta populaţia, deşi efectul asupra

MANAGEMENTUL MEDIULUI IN SECTORUL MINIER

CODURI DE PROCEDURA

CODURILE DE PROCEDURĂ DE MEDIU

CP 01 CP 02 CP 03 CP 04 CP 05 CP 06 CP 07 CP 08 CP 09 CP 10 CP 11 CP 12 CP 13

MANAGEMENTUL CALITĂŢII AERULUI CALITATEA AERULUI: CONTROLUL PULBERILOR MANAGEMENTUL CALITĂŢII APEI DRENAREA APELOR ACIDE DE MINĂ DRENAJUL ACID AL ROCILOR MANAGEMENTUL REZIDUURILOR SOLIDE MANAGEMENTUL ROCILOR STERILE MANAGEMENTUL MATERIALELOR PERICULOASE SISTEMUL DE TRATARE A REZIDUURILOR DE VALORIFICARE REDUCEREA LA MINIMUM A REZIDUURILOR CONTROLUL ZGOMOTULUI ŞI AL VIBRAŢIILOR PLANIFICARE ŞI REACŢIE ÎN CAZ DE URGENŢĂ DEZAFECTARE ŞI REABILITARE

1

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU : INTRODUCERE

1. OBIECTIVE Obiectivul acestor proceduri de mediu este acela de a furniza un cadru de bază al managementului de mediu pentru a fi folosit de managerii de mediu din sectorul minier. Datorită diversităţii activităţilor miniere în România, aceste coduri de procedură pot furniza numai indicaţii generice pentru o serie de probleme-cheie care pot să nu corespundă tuturor situaţiilor din sectorul minier. Prin urmare, aceste coduri de procedură nu trebuie considerate ca fiind un ghid definitiv, fiind necesar să se solicite şi avizul specialiştilor. În conformitate cu Legea Protecţiei Mediului (Nr. 137/1995 art. 12), şi cu Ordinul Ministrului nr. 184 privind aprobarea procedurilor de realizare a auditului de mediu toate evaluările de mediu trebuie întocmite de organizaţii atestate. Pe această bază, codurile de procedură:

• furnizează un punct de referinţă pentru fiecare problemă în parte;

• caută să concentreze atenţia administraţiei asupra conformării la legislaţie ca primă prioritate;

• oferă un cadru de bază şi o abordare a problemelor legate de administrarea riscului de mediu prin intermediul sistemelor de management;

• identifică surse noi de informaţii. Limitări Autorii au redactat acest raport ce urmează a fi utilizat de ANMR în conformitate cu practicile general acceptate, şi cu scopul precizat în contractul în termenii căruia a fost redactat prezentul raport. Nu este inclusă nici un fel de altă garanţie, fie explicită sau implicită, în legătură cu consilierea profesională inclusă în prezentul raport. Prezentul raport are scopul de a fi utilizat în integralitatea sa şi nu se vor face extrase cu titlul de reprezentativitate pentru constatările prezentului raport. La furnizarea oricăror păreri sau comentarii în ceea ce priveşte legislaţia de mediu sau cea privind protecţia muncii şi reglementările asociate, autorii nu se consideră că furnizează consultaţii juridice – pentru acestea trebuie consultat un specialist calificat pe problemele respective.

2. GHID DE UTILIZARE A CODURILOR DE PROCEDURĂ 2.1 Fiecare cod de procedură are acelaşi format după cum urmează:

2.1 Domeniul de aplicare Defineşte o problemă de mediu la care se referă fiecare cod de procedură. Fiecare problemă este relevantă pentru marea majoritate sau chiar pentru tot sectorul minier în ansamblu, dar nu şi pentru fiecare amplasament.

Harworth Mining Consultancy Limited în asociere cu URS Corporation şi Agraro Consult SRL

2 Octombrie 2002


3 Octombrie 2002

2.2 Identificarea problemelor Aici sunt prezentate sumar cele mai comune probleme de mediu şi cauzele acestora. Acolo unde este practic, prezentarea se bazează pe conceptul conexiunii dintre Sursă, Cale de propagare şi Receptor.

2.3 Planul de management Această secţiune oferă indicaţii în vederea întocmirii unui plan de soluţionare a fiecărei probleme de mediu. Acesta include indicaţii tehnice şi tehnici de management specifice. Partea I a manualului descrie principalele mijloace folosite în evaluarea riscului şi în sistemele de management al mediului care constituie baza codurilor de proceduri. Prin urmare, paşii de bază care trebuie luaţi în considerare în momentul întocmirii planului de management de mediu, sunt:

♦ Cine este responsabil cu aplicarea planului?

♦ Care sunt riscurile semnificative pe care planul trebuie să le aibă în vedere?

♦ Care sunt obiectivele şi ţintele care trebuie atinse?

♦ Care sunt indicatorii ce pot măsura progresul?

♦ Care sunt cerinţele monitorizărilor şi a raportărilor?

♦ Este nevoie de instructaj?

2.4 Informaţii suplimentare Acesta se consideră a fi un punct e plecare pentru obţinerea de informaţii mai detaliate şi aduse la zi. Se fac trimiteri la organizaţii din alte ţări care au publicat o gamă largă de indicaţii tehnice pe probleme de mediu în sectorul minier.

1PeegppC

•

•

•

•

•

•

•

AmaaîivdPa

HLîUA

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU: CP 01 MANAGEMENTUL CALITĂŢII AERULUI

DOMENIU DE APLICARE reocuparea pentru calitatea aerului în industria minieră şi extractivă are în vedere gazele manate ca produs secundar al activităţilor miniere (de exemplu, gazul metan rezultat din xtragerea cărbunelui), gazele rezultate din prelucrarea şi prepararea minereului (de exemplu, SOx enerat din calcinarea sulfurilor), gazele de eşapament sau particulele purtate de aer care includ: raf, murdărie, funingine, fum şi particule mici de lichid. Ca regulă generală, în sectorul minier, raful are cel mai puternic impact asupra calităţii aerului, problema fiind examinată separat de un od de Procedură specific. Alte emisii în aer au numai importanţă locală şi pot include:

particule minerale fine, în general cu diametrul de 10µm sau mai puţin;

gaze rezultate din minele în exploatare sau din minele închise;

gaze emise în timpul arderii cărbunelui din halde vechi de steril;

fum şi gaze rezultate din arderea în cazane şi instalaţii generatoare de energie electrică;

fum şi gaze din arderea necontrolată a reziduurilor de pe amplasamente miniere (de exemplu, anvelope, uleiuri etc.);

particule provenite de la motoare diesel;

gaze rezultate din prelucrarea minereurilor. cest Cod de Procedură oferă indicaţii operatorilor minieri şi personalului operaţional privind anagementul de mediu al emisiilor în aer din timpul activităţilor de pe amplasament. Această bordare solicită ca administratorii minei să îşi identifice responsabilităţile şi obligaţiile şi să facă uto-evaluarea performanţelor lor curente şi să identifice paşii în direcţia atenuării impactului şi

mbunătăţirii performanţei. Se recomandă abordarea structurată a atenuării şi a controlului mpactului asupra mediului, respectându-se proceduri bine stabilite de management al mediului, în ederea identificării surselor de poluare, a căilor de propagare a poluării şi a receptorilor care au e suferit din cauza acesteia. rezentul ghid are ca obiectiv punerea la dispoziţie a unui cadru pentru managementul emisiilor în er pe amplasamente miniere. O bună practică în această privinţă va asigura:

i) reducerea la minimum a emisiilor în aer, prin proiectarea şi întreţinerea adecvată a instalaţiilor miniere, prin proceduri operaţionale adecvate şi proceduri specifice de control al emisiilor

şi ii) nedepăşirea nivelului de emisii în aer admis de legislaţia română.

arworth Mining Consultancy imited

n asociere cu RS Corporation şi graro Consult SRL

4 Octombrie 2002


5 Octombrie 2002

2. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR Cele mai frecvente probleme de mediu şi cauzele apariţiei acestora sunt prezentate în cele ce urmează:

2.1 Particulele fine Pentru descrierea particulelor sunt utilizaţi termeni ce reflectă metodele de prelevare a probelor. Pentru a analiza practicile şi standardele internaţionale, este bine să fie cunoscute următoarele:

Totalul Particulelor în Suspensie (TPS): mărime ce caracterizează particulele, pentru determinarea căreia se utilizează un dispozitiv de eşantionare gravimetric de mare volum, care colectează particule în suspensie pe un filtru din fibră de sticlă; limita superioară a diametrului particulelor variază între 45 µm, valoare valabilă pentru SUA, şi 160 µm, valoare valabilă pentru Europa. Recunoaşterea faptului că particulele fine reprezintă de departe cea mai mare ameninţare pentru sănătate din punct de vedere al poluării cu particule în suspensie, ne face să înţelegem de ce această metodă a fost abandonată. Particule Fine (PM10 şi PM2,5): particule cu diametrul mai mic de 10 µm şi, respectiv, 2,5 µm; se prelevează fie cu un dispozitiv de eşantionare de mare volum cu filtru de cuarţ, fie cu un dispozitiv de eşantionare dihotomic, ce funcţionează la un debit mai redus, utilizează un filtru de Teflon pentru separarea particulelor mai mici de 2,5 µm de cele având dimensiuni între 10 µm şi 2,5µm. Negrul de fum (NF): mărime ce caracterizează particulele cu un conţinut tipic de cel puţin 50% particule respirabile cu diametrul aerodinamic mai mic de 4,5 µm; măsurarea se face prin metoda britanică a umbrei de fum, care măsoară reflectanţa luminii provenite de la particule pe o coală albă de hârtie de filtru. Metoda se recomandă acolo unde fumul de cărbune este componenta dominantă a agenţilor de contaminare a mediului înconjurător (OMS, UNEP 1992). Deoarece nu există o echivalenţă deplină cu alte mărimi, s-a ajuns la concluzia că rezultatele măsurate sunt aproximativ egale cu PM10.

Emisiile PM10 – cu particulele având diametrul sub 10 µm – reprezintă o potenţială problemă majoră pentru sectorul minier întrucât afectează sănătatea umană. Particulele de această dimensiune pot fi inhalate, iar cele mai reduse pot pătrunde adânc în interiorul plămânilor. Până nu de mult, atenţia s-a concentrat mai ales asupra sănătăţii lucrătorilor din subteran, unele studii realizate în Marea Britanie arătând că riscul pentru sănătate era foarte mic sau aproape inexistent pentru lucrătorii de la suprafaţă. Urmare a dispersării pulberilor în exteriorul minei, concentraţia particulelor era considerată ca fiind prea redusă pentru a constitui o problemă pentru sănătatea persoanelor aflate în afara amplasamentului minier. Cu toate acestea, o serie de studii asupra populaţiei urbane efectuate în mai multe ţări, inclusiv SUA, au scos evidenţiat legături clare între concentraţia particulelor şi sănătatea oamenilor. În prezent, se pare că nu există un prag de „siguranţă“ pentru valoarea PM10. Orice creştere a concentraţiei poate afecta populaţia, deşi efectul asupra fiecărui individ poate să varieze în limite considerabile. Totuşi, legislaţia UE recunoaşte că, în ceea ce priveşte PM10, este practic imposibil să se atingă un nivel zero; însă prin aplicarea unor proceduri practice corecte trebuie să stabilească un nivel posibil de atins, care să nu aibă un efect semnificativ asupra majorităţii oamenilor. Standardele de Referinţă şi Ghidul Concentraţiilor Medii de Particule în Atmosferă sunt examinate în Manualul Băncii Mondiale de Prevenire şi Combatere a Poluării (Partea III, p.205). Este posibil ca emisiile rezultate din procesele miniere, adăugate nivelului existent al PM10 să aibă drept


6 Octombrie 2002

rezultat depăşirea normelor impuse de UE. Faptul ar putea avea efect asupra aprobării noilor amplasamente şi ar putea spori presiunea [ecologică] exercitată asupra minelor existente. Deşi particulele din gazele de ardere a motorinei în instalaţiile care funcţionează pe amplasamentele miniere contribuie în mod evident la apariţia emisiilor de genul PM10, există dovezi că majoritatea particulelor fine dintr-o locaţie minieră sunt de natură minerală. Sursele pot fi reprezentate de toate operaţiunile prin care minereul este sfărâmat - explozii, încărcare sau descărcare şi transport. În cazul minelor subterane, haldele de minereu şi procesele de prelucrare a minereului sunt posibile surse de PM10; ne putem aştepta însă ca o mină de suprafaţă să reprezinte o sursă mai importantă de emisii, din cauza suprafeţei mai mari de roci expuse, a multiplelor operaţiuni de manipulare a minereului şi a rutelor de transport lungi. Calea de propagare corespunde direcţiei vântului pe amplasament; pe măsură ce creşte distanţa de transport eolian, ca urmare a dispersării şi a depunerii particulelor, ne putem aştepta la o reducere a concentraţiei în particule. Studii recente, realizate în Marea Britanie au arătat o rată rapidă, exponenţială a acestei descreşteri, faptul indicând că receptorii afectaţi în mod semnificativ de activităţile din mină, s-ar putea afla într-o zonă redusă, dincolo de marginile amplasamentului.

2.2 Gazele de mină Minele de cărbuni operaţionale Emisiile de metan sunt pe cale să devină o problemă ecologică, fiind vorba despre un gaz puternic generator de efect de seră. O dată cu generalizarea preocupării privind emisia de gaze generatoare de efect de seră, rezultate din arderea combustibililor fosili, a crescut şi presiunea exercitată asupra industriei carbonifere de a se reduce emisiile de gaz metan pe tonă de cărbune extras. Sursele gazului metan sunt straturile subterane iar calea de propagare este curentul de aeraj produs de ventilatoare, împreună cu orice alt sistem de drenaj al metanului care conduce gazul la suprafaţă, toate îndreptându-se spre receptorul reprezentat de atmosferă.

Minele de cărbuni închise Problemele apar ca urmare a metanului şi a amestecurilor gazoase deficitare în oxigen din galeriile vechi. După închiderea sistemelor de ventilaţie şi de pompare din mină, se pierde orice control asupra emisiilor de gaze în atmosferă. În cazul unei mine subterane izolate, inundarea galeriilor şi sigilarea puţurilor miniere poate opri emisiile. Totuşi, dacă mina este conectată la lucrări de mică adâncime, gazele vor continua să fie generate şi să ajungă la suprafaţă. Sursa este reprezentată de galeriile miniere care nu au fost inundate iar calea de propagare poate fi reprezentată de fisuri şi vechi intrări în mină; cei mai importanţi receptori sunt spaţiile închise, de tipul clădirilor, în care gazele se pot acumula.

2.2 Alte procese Prelucrarea minereului, inclusiv topirea minereurilor feroase şi cocsificarea cărbunelui reprezintă o sursă potenţială de emisii atmosferice care, local, pot fi foarte semnificative. Emisiile pot include particule de praf, oxizi de sulf, oxizi de azot, hidrogen sulfurat şi o serie de compuşi organici. Emisii similare pot fi provocate de arderea necontrolată a reziduurilor pe amplasamente miniere. Sursele sunt reprezentate chiar de procesul sau locul de ardere, iar calea de propagare – un coş sau


7 Octombrie 2002

scurgeri ocazionale. Deşi receptorul imediat este atmosfera, aceasta, la rândul ei, poate fi un intermediar pentru localnicii din zonă care, astfel, vor fi expuşi unui nivel sporit de poluare. Prevenirea poluării şi controlul oxizilor de sulf (SOx) şi a oxizilor de azot (NOx), sunt comentate pe larg în Manualul Băncii Mondiale pentru Prevenirea şi Combaterea Poluării; manualul prezintă standardele de referinţă şi indicaţiile privind concentraţiile SOx din mediul înconjurător, împreună cu tabele cu tehnologii aplicabile combaterii NOx. Măsurile practice de control al hidrogenului sulfurat şi a compuşilor organici volatili sunt analoage celor pentru industria petrolului şi gazelor, iar indicaţiile referitoare la această problemă se pot găsi în Codul de Proceduri pentru Industria Petrolului, elaborat de UE prin Proiectul Tacis ERUS 9605. Majoritatea poluanţilor atmosferici, alţii decât particulele de praf, având legătură cu industria minieră, sunt asociaţi proceselor de valorificare sau topirii, rafinării sau utilizării propriu-zise. Manualul Băncii Mondiale pentru Prevenirea şi Combaterea Poluării prezintă un proiect de indicaţii pentru o serie de activităţi legate de sectorul minier cum ar fi: activităţi post-extractive, inclusiv prelucrarea cocsului, topirea cuprului, a plumbului şi a zincului.

3. PLANUL DE MANAGEMENT Multe dintre emisiile în atmosferă din locaţiile miniere se află sub control legislativ, în special sub incidenţa Directivei UE privind prevenirea şi controlul poluării (96/61/EC). Tehnicile care pot fi luate în considerare spre a fi incluse în planul de management referitor la emisii sunt prezentate pe scurt în cele ce urmează.

3.1 Particule fine Multe dintre tehnicile de combatere sunt similare celor folosite pentru controlul emisiilor de particule mai mari. Aceste tehnici pot fi încorporate în proiectul minei şi în practica operaţională pentru a reduce la minimum sursa, pentru a introduce măsuri de întrerupere a căii de propagare a particulelor şi de reducere a propagării acestora în exteriorul locaţiei miniere. Tehnicile de proiectare includ amplasarea haldelor de material steril, a căilor de transport, a haldelor şi proceselor de prelucrare a minereului cât mai departe posibil de receptori. De asemenea, profilarea stivelor de material mineral ar putea reduce potenţialul de generare a particulelor purtate de vânt. Tehnicile de operare se referă la menţinerea înălţimii de cădere minime în momentul încărcării vagonetelor sau al descărcării draglinelor, la reducerea vitezei de deplasare a vehiculelor şi la acoperirea vagonetelor încărcate. Există o gamă largă de tehnici de reducere la minimum a sursei:

♦ stropitori de apă, fixe sau mobile;

♦ autocisterne cu apă pentru menţinerea în stare umedă a suprafeţei drumurilor;

♦ stropirea cu material adeziv a stivelor de minereu pentru a preveni ridicarea particulelor în aer;

♦ acoperirea cu vegetaţie a haldelor de material de decopertare şi a haldelor permanente;

♦ împrejmuirea locului în care se manipulează produsele miniere;

♦ construirea unor carcase pentru a preveni căderea minereului de pe banda transportoare;

♦ folosirea, în instalaţiile diesel, a unor motoare moderne, cu emisii reduse;

♦ folosirea electricităţii pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor.


8 Octombrie 2002

Metode de reducere a căilor de propagare:

♦ stropitoare de apă, suspendate de stâlpi;

♦ garduri pentru reducerea vitezei vântului şi pentru accelerarea depunerii particulelor;

♦ valuri de pământ pentru ecranare;

♦ plantarea de pomi pentru a se forma un ecran de protecţie. Pentru predicţia depunerilor de particule în suspensie generat în exploatările miniere, au fost utilizate simulări ale proceselor de dispersie cu ajutorul unor modele matematice pentru reprezentarea proceselor fizice. Modelarea dispersiilor poate ajuta în predicţia concentraţiilor de PM10 din apropierea unei mine; o mină de suprafaţă, de mare întindere, poate avea însă mai multe surse mobile şi poate modifica permanent topografia totală. Deşi particulele fine pot fi vizibile ca o ceaţă, monitorizarea acestora trebuie să se bazeze pe utilizarea aparatelor. Sunt disponibile câteva tipuri de instrumente care pot furniza date continue, dar rezultatele sunt variabile de la un tip de aparat la altul, iar preţul acestor dispozitive este relativ ridicat. Ţinând seama de preţul de cost este necesar ca utilizarea aparatelor să fie justificată prin beneficiile ambientale obţinute. În cazul în care pe amplasament, emisiile de PM10 creează într-adevăr o problemă, aceste aparate pot furniza date continue, în timp real, date care pot fi utilizate la modificarea condiţiilor de operare în momentul atingerii unui prag ridicat de emisii. Cele mai obişnuite tipuri de aparate folosite pentru monitorizarea continuă sunt:

♦ TEOM (Tapered Element Oscillating Microbalance – Microbalanţă cu Element Oscilant Conic): frecvenţa de oscilaţie a unui tub conic dotat cu un colector de particule, depinde de masa de particule colectate;

♦ BAM (Beta Attenuation Monitor – Monitor cu Atenuare Beta): particulele colectate pe o curea mobilă trec printr-o sursă radioactivă; atenuarea radiaţiilor depinde de cantitatea de particule colectate;

♦ Instrumente optice: se suflă aer în dreptul unei surse de lumină, lumina împrăştiindu-se în funcţie de conţinutul în particule.

În prezent, instrumentele optice sunt mai puţin costisitoare şi par a fi suficient de sigure şi de exacte pentru a fi folosite în managementul unei locaţii. Este posibil să fie necesar un control al surselor individuale, precum sistemele de ventilaţie, dacă acestea au efect semnificativ asupra nivelului de particule din mediu. Când se folosesc zdrobitoare sau uscătoare pentru cărbuni, instalaţii de valorificare şi topitorii pentru metale, o bună administrare va reduce emisiile întâmplătoare prin îngrădirea clădirilor şi a instalaţiilor de procesare şi prin folosirea echipamentelor de colectare a pulberilor, inclusiv a filtrelor de pânză. Manualul Băncii Mondiale pentru Prevenirea şi Combaterea Poluării stabileşte ca limită a emisiilor de praf din minerit şi prelucrarea cărbunelui, precum şi din industria prelucrătoarea a metalelor (exclusiv topitoriile), la 50 mg/Nm3; pentru topitorii, aceste limite coboară la 20 mg/Nm3.

3.2 Gazele de mină Gazul metan eliberat în minele de cărbuni active apare fie în concentraţii foarte reduse, la nivelul sistemelor de ventilaţie, fie în concentraţii mult mai mari, în conductele conectate la forajele de drenare a metanului subteran. În anumite condiţii, o pre-drenare a metanului spre suprafaţă prin găuri de foraj poate deveni şi ea practică.


9 Octombrie 2002

În Europa, există o îndelungată tradiţie privind colectarea gazului metan în sisteme de drenaj subteran, utilizarea acestuia pe loc pentru a se produce curent electric şi căldură sau canalizarea lui prin conducte în vederea vânzării. În Canada, se continuă cercetările pentru găsirea unor metode practice de oxidare a gazelor sărace din sistemele de aeraj cu scopul de a recupera energia, dar încă nu există o instalaţie funcţională. Deoarece scopul principal al aducerii gazului metan la suprafaţă este acela de a preveni un eventual pericol, prioritatea nu este neapărat aceea de a-l folosi. Instalarea unei aparaturi de utilizare a gazului aduce în primul rând un beneficiu privind mediul înconjurător şi costurile. Condiţii locale, precum siguranţa producţiei de gaz, pot determina dacă cheltuielile de capital sunt într-adevăr justificate. În cazul unei mine de cărbuni închise, controlul emisiilor de gaze se realizează în mod normal prin administrarea căilor de propagare, cu excepţia cazului când emisiile de la sursă pot fi prevenite prin inundarea galeriilor. Însă în momentul închiderii minelor trebuie evaluat riscul emanării spre suprafaţă a gazelor acumulate în galeriile vechi. Tehnicile de control includ folosirea găurilor de foraj de la suprafaţă, ca sistem pasiv de ventilaţie în atmosferă şi folosirea unui ventilator activ pentru a se reduce presiunea în lucrările miniere abandonate. În anumite condiţii, întreruperea căii de propagare către clădirile de la suprafaţă poate fi practică, deşi etanşarea căilor potenţiale, inclusiv a conductelor şi tranşeelor de drenaj, este mai uşor de aplicat în cazul clădirilor noi.

3.3 Alte procese Alte activităţi legate de amplasamentele miniere, precum topirea şi cocsificarea, impun tehnologii specializate de control al emisiilor. Deşi acestea depăşesc scopul unui cod de proceduri pentru sectorul minier, se aplică şi aici, aceleaşi principii de evaluare a riscului şi de management sistematic. Manualul Băncii Mondiale de Prevenire şi Combatere a Poluării identifică o serie de tehnici de control în cadrul proceselor tradiţionale şi stabileşte nivelul limită pentru emisiile în aer. Trebuie anticipat faptul că pentru instalaţiile şi proiectele noi, va fi nevoie de investiţii importante în tehnologii noi, conform principiului BAT (Best Available Techniques - Cele mai bune tehnici disponibile). De exemplu, emisiile accidentale de gaze de la cuptoarele de cocs tradiţionale pot fi reduse la minimum prin aplicarea unor programe de monitorizare şi întreţinere pentru a se detecta şi elimina sursele majore şi pentru a se îmbunătăţi activitatea. O instalaţie nouă care să corespundă standardelor europene în vigoare poate solicita o investiţie însemnată. Totodată, planul de management trebuie să cuprindă controlul incinerărilor şi al arderilor în aer liber de pe amplasamentele miniere. Primele consideraţii se referă la:

• stricta interzicere a arderilor necontrolate a hidrocarburilor sau a solurilor contaminate, inclusiv a scurgerilor de motorină, de uleiuri, a reactivilor tehnologici şi a resturilor de echipament, precum anvelope, filtre, curele inflamabile, furtunuri etc.; dezafectarea unor astfel de materiale trebuie controlată în conformitate cu Codul de Proceduri privind Managementul Materialelor Periculoase;

• incinerarea trebuie efectuată în condiţii controlate pentru evitarea emisiei de produse secundare toxice;

• în cazul arderilor în aer liber, acestea vor fi permise numai în zone special destinate acestor activităţi; în zonele unde există un pericol sezonier crescut privind incendiile de pădure, arderile în aer liber vor fi interzise în perioada în cauză;


10 Octombrie 2002

• lucrătorii trebuie bine instruiţi cu privire la materialele care nu trebuie arse şi în legătură cu menţinerea unor condiţii stabile de combustie pentru reducerea la minimum a fumului.

4. INFORMAŢII SUPLIMENTARE (i) Pollution Prevention and Abatement Handbook, World Bank Group, July 1998: Part II -

Implementing Policies; Part III – Project Guidelines (ii) Best Practice Environmental Management in Mining: Environment Australia (ISBN 0 642

54570 7; 1998) (iii) EPA Office of Compliance Sector Notebook Project: Profile of the Metal Mining Industry –

US Environmental Protection Agency (Project EPA/310-R-95-008; SIC Code 10 September 1995)

(iv) Oil Industry Environmental Code of Practice: Management of Air Emissions and Produced Gases (COP M3) – EU Tacis Project ERUS 9605

1PpdpîgvM(sPmafîimrTpAm

2Czpivpmp

HLîUA

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU: CP 02 CALITATEA AERULUI: CONTROLUL PULBERILOR

. DOMENIU DE APLICARE roblemele calităţii aerului în industria minieră şi extractivă sunt legate de gazele eliberate ca rodus secundar (de exemplu, gazul metan rezultat din extragerea cărbunelui), de gazele generate e procesarea şi prepararea metalelor (de exemplu, SOx generat de calcinarea sulfurilor) sau de articulele purtate de aer: pulberi, murdărie, funingine, fum şi picături de lichid. Ca regulă generală, n industria minieră, pulberile au cel mai profund impact asupra calităţii aerului, acestea putând fi enerate şi agitate în timpul proceselor miniere şi de manipulare a minereurilor sau antrenate de ânt de pe suprafaţa materialului excavat. ăsurile privind praful sau pulberile se pot referi la pulberile vizibile, totalul de particule de praf

TPS) sau, în mod specific, la particule mai fine care sunt mai periculoase pentru sănătate (PM10 au PM2,5; particule mai mici de 10 µm şi respectiv, 2,5 µm diametru aerodinamic). rezentul cod de procedură oferă operatorilor minieri şi personalului operaţional, un ghid pentru anagementul ambiental al impactului particulelor de praf, în timpul activităţilor de şantier. Această bordare cere administratorilor minei să-şi identifice responsabilităţile, să-şi asume sarcina de a

ace o auto-evaluare a performanţei actuale şi să identifice paşii pentru atenuarea impactului şi mbunătăţirea performanţei. Se recomandă o abordare structurată a atenuării şi controlului mpactului asupra mediului ambiant, urmându-se o serie de proceduri bine stabilite de

anagement al mediului, în vederea identificării surselor de poluare, a căilor de propagare şi a eceptorilor care vor suferi de pe urma impactului. rebuie remarcat faptul că există o legislaţie specială care se adresează impactului emisiilor de ulberi asupra sănătăţii şi siguranţei persoanelor la locul de muncă. cest ghid are drept obiectiv să ofere un cadru pentru managementul emisiilor de pulberi în locaţia inieră. O bună soluţie practică va:

iii) asigura reducerea la minimum a emisiilor de pulberi printr-o proiectare şi întreţinere adecvată a instalaţiilor miniere, practici operaţionale adecvate şi proceduri specifice de control particulelor de praf

iv) asigura că volumul pulberi generat nu depăşeşte limitele de emisie stabilite de legea română.

. IDENTIFICAREA PROLEMELOR el mai grav efect al poluării cu pulberi este legat de problemele de sănătate umană, mai ales în onele rezidenţiale din apropierea minelor. Alte efecte importante sunt legate de depunerea rafului pe plante sau recolte agricole, provocând inhibarea creşterii lor, de abrazarea agregatelor

ndustriale acolo unde pulberile ating zonele industriale învecinate sau de apariţia disconfortului izual. Preocupările privind pulberile respirabile trebuie să ia în considerare expunerea ersonalului operaţional din apropierea unor surse punctuale şi din incinta minei şi, în egală ăsură, să ţină cont de calitatea aerului dincolo de limitele minei, acordând o atenţie specială otenţialilor receptori precum habitatele umane.



11 Octombrie 2002


12 Octombrie 2002

Emisiile de praf pot fi astfel monitorizate încât să ofere un feedback al sistemelor de prevenire şi control al poluării. Un bun sistem de management al calităţii aerului va trece în revistă sursele probabile de emisie şi receptorii ambientali din arealul avut în vedere, selectând apoi parametrii care urmează a fi monitorizaţi, staţiile de monitorizare şi metodologiile de interpretare. Practica monitorizării pentru controlul emisiilor de particule de praf va fi tratată separat în notele de îndrumare tehnică asupra indicatorilor de performanţă şi monitorizării. Acest ghid recomandă ca managementul controlului pulberilor să se efectueze conform unui plan sistematic care să corespundă principiului “Planificare - Punere în Aplicare – Verificare - Acţiune” al sistemelor de management al mediului. Managementul emisiilor particulelor de praf poate fi un sistem “de sine stătător” sau o parte integrantă a sistemului managerial pentru întreaga locaţie. În mod corespunzător, aplicarea şi luarea măsurilor privind controlul pulberilor trebuie să reflecte o politică bine precizată, cu obiective ambientale şi cu un stadiu de planificare ce stabileşte responsabilităţi organizatorice şi manageriale clare. În mod similar, măsurile de control al pulberilor trebuie puse în aplicare în cadrul unui program de verificare şi remediere, de revizuire managerială în vederea unei perfecţionări continue. Obiectivele acestei politici şi planificarea măsurilor de control al pulberilor în cadrul unui sistem managerial al mediului vor stabili priorităţile de acţiune din Planul de Management. Aceste obiective şi planificarea vor identifica aspectele de mediu semnificative, precum şi o metodologie logică care să identifice sursele, căile de propagare şi receptorii emisiilor de pulberi. 3. Planul de management Următoarea abordare identifică strategiile de reducere şi control care ar trebui luate în considerare la includerea în Planul de Management al controlului pulberilor. Acestea sunt grupate în funcţie de tipul sursei, căile potenţiale de propagare şi de susceptibilitatea receptorilor; Planul de Management ar trebui să evalueze măsura în care aceste influenţe pot fi modificate pentru a putea exercita controlul asupra particulelor de praf şi reducerea acestuia în cel mai bun mod cu putinţă şi într-o manieră eficientă din punct de vedere al costurilor. Un Plan de Management eficient se va dezvolta pornind de la identificarea problemelor ambientale şi de la prioritatea fiecăreia, distingând în acelaşi timp, măsurile organizatorice de atenuare şi control al impactului pulberilor provenite din activităţi miniere. Aplicarea planului de management cere o abordare integrată care să asigure punerea la punct a următoarelor aspecte:

• structura organizatorică necesară identificării responsabilităţilor specifice, în cadrul întreprinderii de acţiuni prevăzute în planul de management;

• şcolarizarea personalului în vederea atingerii obiectivelor definite de planul de management;

• documentarea activităţilor efectuate în conformitate cu planul;

• evaluarea sistematică a eficienţei activităţilor efectuate conform planului;

• un set de indicatori care să poată fi evaluaţi şi monitorizaţi, care să furnizeze mijloace obiective de stabilire a eficienţei măsurilor ce se întreprind şi care să sublinieze necesitatea şi scopul îmbunătăţirii activităţii, gradul de conformare la condiţiile reglementare de efectuare a exploatării.

Aceste consideraţii sunt esenţiale pentru asigurarea unei aplicări eficiente, având posibilitatea de a forma o parte a SMM.


13 Octombrie 2002

Acest manual de management identifică indicatorii de performanţă relevanţi pentru Planul de Management a Controlul Particulelor de praf şi îndrumă în direcţia unei practici adecvate de monitorizare.

3.1 Surse Sunt identificate măsurile de reducere la minimum a emisiilor de pulberi la sursă, pentru cele mai comune activităţi care generează o astfel de poluare.

Depozite de decopertare neconsolidate Acestea constituie o problemă serioasă, mai ales acolo unde mişcarea depozitelor de decopertare reprezintă o componentă pe termen scurt a ciclului minier (de exemplu, mineritul de suprafaţă pentru cărbuni etc.). Particulele de praf sunt generate de încărcarea, transportul şi descărcarea materialului de decopertare sau a celui din haldele de steril neconsolidate. Planificarea acţiunilor de atenuare va estima costurile şi beneficiile anumitor modificări aduse:

•

•

•

•

•

locaţiei haldelor din afara carierei;

rutelor de transport pentru evacuarea depozitelor de decopertare;

tehnologiilor pentru transportul şi haldarea copertei (ex. utilizarea concasoarelor şi a benzilor rulante, transportului auto, distribuitoarelor cu fleşă lungă etc.);

compactării materialului neconsolidat din halde;

planificării mişcărilor depozitelor de decopertare, a însămânţării şi plantării haldelor care rămân pe loc pentru un interval de timp depăşind un ciclu de creştere a vegetaţiei.

Mineritul de suprafaţă şi transportul minereului Planificarea atenuării va estima costurile şi beneficiile următoarelor:

•

•

•

•

•

•

•

•

•

impunerea de restricţii asupra defrişărilor în zona de exploatare minieră şi folosirea unei arii practicabile minime în cadrul ciclului miner;

orarul, frecvenţa şi energia puşcărilor, ţinând seama de viteza şi de direcţia vântului, evitând puşcarea în perioadele cu vânt puternic;

tehnologia de puşcare folosită pentru fragmentarea rocilor şi reducerea la minim a împrăştierii materialului;

utilizarea captatoarelor cu apă şi colectoarelor de praf la instalaţiile de forare a găurilor de puşcare;

utilizarea concasoarelor de carieră şi a unui transport bazat pe benzi rulante;

mărimea camioanelor şi ciclurile lor de transport;

stropirea regulată cu apă a căilor de transport deschise, pentru fixarea prafului; frecvenţa stropirii va fi stabilită în funcţie de condiţiile climatice şi de tendinţa locaţiei respective de a genera particule de praf;

selectarea materialului de pavaj al drumurilor deschise, în vederea reducerii prafului;

stropirea cu apă a materialului din bena camioanelor;


14 Octombrie 2002

•

•

învelirea camioanelor care transportă material;

management eficient şi disciplină pentru a se evita haldarea la întâmplare şi pentru a menţine rutele de transport şi de descărcare aprobate;

Sfărâmarea, procesarea şi manipularea minereului Planificarea atenuării va estima costurile şi beneficiile următoarelor:

•

•

•

•

îngrădirea cu plăci metalice a tuturor instalaţiilor fixe şi semi-permanente de concasare şi procesare a minereului;

îngrădirea cu plăci metalice a zonei benzii transportoare de descărcare, a buncărului de minereu şi a tuturor siturilor preliminare (grizzly);

construirea pe teren ferm a zonelor de descărcare şi de întoarcere, din vecinătatea concasorului şi a altor instalaţii de procesare, dotarea acestora cu stropitori de apă pentru fixarea prafului şi cu stropitori automate declanşabile în momentul descărcării;

îngrădirea şi acoperirea benzilor transportoare dintre uzine. Stivele de minereu şi de produse Planificarea atenuării va estima costurile şi beneficiile următoarelor:

•

•

•

•

•

•

compactarea şi profilarea stivelor;

menţinerea unei suprafeţe umede fie cu ajutorul autocisternelor, fie cu ajutorul sistemelor de stropire;

utilizarea unor stropitori care să se declanşeze automat când vântul depăşeşte o anumită viteză;

orientarea stivelor în direcţia vânturilor dominante, cu intenţia de a reduce praful împrăştiat de vânt;

utilizarea barierelor vegetale naturale sau înălţarea unor valuri de pământ;

utilizarea de substanţe adezive pulverizate. Sisteme de depozitare a reziduurilor Sursa cu potenţialul de toxicitate maximă în industria minieră şi mineralurgie o reprezintă materialul fin pulverizat, produs ca reziduu în procesul de valorificare a minereurilor. Acest reziduu fin este, în mod normal, produsul unei separări umede şi este transportat către locul de depozitare ca şlam sau pastă pompată. Sursa de particule de praf o poate constitui chiar structura lacului de decantare, prin suprafaţa expusă a reziduurilor supuse uscării în cadrul unor instalaţii operaţionale de tratare sau prin suprafaţa uscată şi expusă a unor instalaţii abandonate. Planificarea atenuării şi controlului vor stabili priorităţi diferite acolo unde preocupările vizează specificarea şi proiectarea unei noi instalaţii, managementul operaţiunilor aflate în curs sau managementul închiderii sau reabilitării zonelor abandonate. Alegerea celor mai adecvate proceduri pe baza costului şi a beneficiilor ar trebui să ia în considerare:

• menţinerea suprafeţei reziduurilor ca interfaţă submersă, prin controlul suprafeţei libere a apei, în faza de exploatare sau, în faza finală, prin amenajarea unei mlaştini artificiale;


15 Octombrie 2002

•

•

•

plantarea unor centuri protectoare de vegetaţie pentru a reduce la minim expunerea la vânturile predominante;

existenţa unor planuri de închidere şi abandonare care să includă reconturarea suprafeţei de drenaj, pentru a asigura controlul scurgerilor şi reducerea canalelor de eroziune, acestea putând duce la expunerea reziduurilor;

existenţa unor planuri de închidere şi de abandonare care să includă acoperirea şi etanşarea instalaţiei, prin membrane, copertă de argilă sau sol, precum şi o planificare corespunzătoare a replantării finale.

3.2 Căi de propagare

Din punct de vedere al controlului particulelor de praf, transportul eolian reprezintă principala cale de propagare; cu cât dimensiunea particulelor este mai mică, cu atât acestea sunt purtate pe distanţe mai lungi. Generarea particulelor de praf şi transportul acestora de către vehicule şi instalaţii de transport are importanţă locală, numai în măsura în care acesta nu este antrenat de vânt. Planificarea atenuării şi controlului va ţine seama de vânturile predominante şi de variaţiile sezoniere importante. Măsurile de atenuare a efectelor vântului vor include localizarea centurilor protective de arbori şi arbuşti, precum şi construirea de berme de protecţie sau de alte bariere precum paravanele de vânt localizate în funcţie de receptorii susceptibili. Pentru toate activităţile generatoare de praf în cantităţi importante, trebuie acordată atenţie eventualităţii de a suspenda operaţiunile la apariţia vânturilor puternice, cu direcţii care ar putea afecta receptori sensibili.

3.3 Receptori Cei mai sensibili receptori pentru poluarea cu particule de praf sunt habitatele umane şi zonele de lucru. Acolo unde măsurile de control şi ameliorare sunt evaluate ca fiind ineficiente pentru a asigura expunerea în limitele permise pe plan naţional şi consimţite pe plan local, ar putea fi necesară evaluarea opţiunilor de strămutare a locuitorilor. Planificarea instalaţiilor din locaţie, a birourilor şi atelierelor trebuie să ţină seama de o posibilă expunere la niveluri inacceptabile de particule de praf.

4. BIBLIOGRAFIE În cadrul reglementărilor curente din România, criteriile care trebuie luate în considerare pentru controlul particulelor de praf se pot găsi în: Un ghid internaţional relevant pentru problemele controlului particulelor de praf poate fi găsit în: I. Pollution Prevention and Abatement Handbook, World Bank Group, July 1998:

Implementing Policies: Air Quality Management, p.82-90 II. Best Practice Environmental Management in Mining: Dust Control –Environment Australia

(ISBN 0 642 54570 7; 1998)

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU CP 03 MANAGEMENTUL CALITĂŢII APEI

1. DOMENIU DE APLICARE Acest cod de procedură introduce practicile generale de prevenire sau minimizare a poluării apelor de suprafaţă sau subterane în locaţiile operaţionale din sectorul minier. Principiile de bază subliniate de acest Cod al Procedurilor sunt:

• aplicarea unui management de mediu sistematic;

• reducerea la minimum a costurilor;

• prevenirea poluării;

• reducerea riscului. Problemele administrării apei asociate închiderii minelor sunt tratate într-un cod de procedură separat. Alte probleme specifice ale managementului apei sunt descrise în coduri de procedură separate, ce se referă la Drenajul Minier Acid (DMA), Drenajul Apelor Acide de Mină (DAA) şi Managementul Reziduurilor. Se recomandă o abordare structurată, bazată pe sistemele managementului de mediu, cu trimitere la sursele de poluare, la căile de propagare şi la receptori. Accentul este pus pe adoptarea unei abordări practice, fără a implica costuri excesive, utilizându-se evaluarea factorilor de risc, acolo unde acest lucru este adecvat. Prezentul ghid are următoarele obiective:

• de a acorda asistenţă managerilor pentru ca aceştia să înţeleagă şi să identifice problemele-cheie în managementul de mediu al apei;

• de a furniza cadrul managementului de mediu al apei;

• de a furniza trimiteri la surse suplimentare de informaţie. 2. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR Poluarea apei este unul dintre cele mai vizibile şi extinse efecte asociate mineritului, generând o largă îngrijorare publică în Europa, mai ales ca urmare a relatării unor evenimente majore legate de poluarea produsă în unele mine operaţionale sau abandonate. Cu toate acestea, este pe deplin posibil ca anumite locaţii din sectorul minier să provoace poluări importante, dar de efect local, atât în apele subterane cât şi în cele de suprafaţă. Administrarea problemelor legate de apă, în context minier, se împarte în trei categorii distincte, între care pot să apară diverse conexiuni:

• administrarea apelor subterane: deschiderea unei galerii întrerupe în mod normal acviferele şi dereglează regimul local al apei subterane; poate impune pomparea şi evacuarea apei din mină, fapt ce poate determina întreruperea alimentării cu apă în anumite puncte de colectare, apariţia unor căi de propagare pentru poluarea acviferelor şi poate avea urmări neprevăzute o dată cu refacerea pânzei freatice subterane după închiderea minelor;


16 Octombrie 2002


17 Octombrie 2002

• administrarea apelor de suprafaţă: calitatea apelor curgătoare de suprafaţă trebuie menţinută permanent, solicitând un control al urmărilor precipitării şi deversării de suprafaţă; controlul se exercită prin încercarea de a reduce la minimum eroziunea în zonele afectate de lucrări miniere şi prin a preveni infiltrarea apei în diverse părţi ale infrastructurii miniere cum ar fi haldele de steril, stivele de material şi iazurile de decantare, astfel încât acestea să nu devină căi de propagare a contaminării;

• administrarea apelor reziduale în locaţia minieră: impune un control al apelor şi al deversărilor generate în locaţiile miniere, aici fiind incluse apele tehnologice, cele de canalizare, deversările de reactivi chimici şi combustibili, liniile de transport al fluidelor şi şlamului, toate putând deveni surse de poluare în cazul în care se diseminează prin amestec cu apele subterane şi scurgerile de suprafaţă.

Identificarea problemelor fiecărei locaţii şi strategiile administrării lor, pot fi avute în vedere printr-o abordare sistematică, folosind un model care să distingă:

• sursele • căile de propagare • receptorii

Procedurile recomandate, inclusiv planificarea pentru cazuri de forţă majoră, pot fi încorporate ca parte a SMM, acoperind toate activităţile legate de exploatare.

2.1 Surse de poluare O gamă largă de surse potenţiale de poluare impun identificare şi administrare. Câteva dintre cele mai importante surse sunt asociate activităţilor specifice mineritului, în timp ce altele au legătură cu procese de natură mai generală care pot să apară şi în alte tipuri de locaţii industriale. Trebuie avut în vedere că numeroase exemple bune de soluţii practice pot fi identificate în afara sectorului minier. Problemele contaminării apei rareori se pot atribui unei singure surse de contaminare. Se constată în mod frecvent că într-un singur curs de apă se pot identifica mai mulţi agenţi poluanţi. Din acest punct de vedere, este convenabil să se separe 12 grupe de contaminări legate de industria minieră:

- reactivi organici - uleiuri - cianuri - acizi şi alcalii - metale comune - fluoruri - solide dizolvate - anioni şi cationi - suspensii solide - turbiditate - poluare termică - radioactivitate


18 Octombrie 2002

La rândul lor, posibilele combinaţii ale agenţilor poluanţi enumeraţi mai sus generează o serie de probleme specifice industriei miniere, precum :

- Drenajul Minier Acid (DMA) şi Drenajul Acid al Rocilor (DAR) - poluare cu metale grele - eutroficarea şi deoxigenarea lacurilor şi sistemelor de reţinere a apei - administrarea cianurilor

Tot acest complex de factori trebuie avut în vedere la planificarea următoarelor circumstanţe ale managementului apei.

Apa de mină O măsură uzuală de operare şi de protecţie este pomparea pânzelor de apă interceptate în mine. În minele de suprafaţă şi în cariere, deşi apa subterană ar putea fi de bună calitate şi ar putea constitui o resursă utilă, ea poate fi contaminată (de exemplu, cu suspensii solide), în timpul pompării către suprafaţă. În unele mine, substanţele chimice din pânzele freatice pot face din aceste acvasfere o serioasă sursă de poluare o dată ce acestea ating suprafaţa. Costurile de tratare şi de evacuare pot reprezenta un factor semnificativ în proiectarea unei noi zone miniere. Sursele de contaminare imediată pot fi reprezentate de conducte, rezervoare şi iazuri care constituie părţi ale sistemului de transport, depozitare şi tratate a apei miniere. De asemenea, operatorii minieri din locaţiile deja existente trebuie să epureze şi să evacueze apele din lucrări miniere vechi, acestea fiind adesea purtătoarele unor concentraţii mari de metale; de acest lucru se ocupă un cod separat de procedură şi anume cel referitor la Drenajul Minier Acid.

Reziduuri minerale şi miniere la suprafaţă Scurgerile de la baza haldelor de steril şi a stivelor de minerale prelucrate pot fi acide, cu mari concentraţii de substanţe poluante, mai ales metale grele; această problemă constituie domeniul unui alt cod de procedură. Deoarece administrarea riscului mediului ambiant asociat cu depozitarea reziduurilor minerale constituie o problemă deosebit de delicată şi importantă, ea este tratată într-un cod separat.

Alte reziduuri tehnologice şi operaţionale Alte procese asociate mineritului, inclusiv cele efectuate în trecut şi abandonate în prezent, ar fi putut genera acumulări de reziduuri care au fost depozitate in situ. Exemplele includ gazificarea şi prelucrarea chimică la minele de cărbuni, precum şi topirea la minele de metale. Reziduurile operaţionale pot să includă baterii, lubrifianţi uzaţi, echipamente dezafectate, inclusiv transformatoare (posibil purtătoare de policlorurat de bifenil, foarte toxic) şi substanţe refrigerante. Scurgerile din aceste depozite de reziduuri pot ajunge în subteran şi pot polua cu apă toxică. Pierderi prin deversare şi scurgere Depozitarea şi manipularea substanţelor poluante precum chimicalele utilizate în prepararea minereurilor şi produsele petroliere, mai ales cele utilizate în cantităţi mari drept carburant, pot constitui o serioasă sursă de poluare.


19 Octombrie 2002

Conductele şi instalaţiile de depozitare, împreună cu procesele aferente de transfer şi de manipulare, reprezintă şi ele surse potenţiale de contaminare. Păcura utilizată drept carburant poate avea o multitudine de puncte sursă acolo unde este mutată în cantităţi mari în cadrul şantierului.

Procesele de deversare Unele procese asociate mineritului, inclusiv procesarea mineralelor şi epurarea apelor reziduale, produc deversări în apele de suprafaţă sau subterane. Prin urmare, problemele legate de aceste procese pot să provoace poluarea apei.

Drenajul de suprafaţă Datorită suprafeţei mari, locaţiile miniere prezintă un risc foarte ridicat de poluare a apei de suprafaţă, mai ales ca urmare a curgerilor de suprafaţă care sunt contaminate pe măsură ce spală diverse părţi ale amplasamentului. Suspensiile solide şi uleiurile sunt cei mai frecvenţi poluanţi posibili.

2.2 Receptori şi conexiuni cu substanţele poluante Acest subcapitol se referă la conexiunile sau “căile de propagare” dintre potenţiale surse de poluare descrise mai sus, pe de-o parte, şi “receptori” reprezentaţi de apa de suprafaţă sau subterană, pe de alta.

Deversări directe Deversările directe şi autorizate la suprafaţă sau în apele subterane sunt purtătoarele cele mai probabile ale majorităţii efluxurilor miniere. Cu toate acestea, ele sunt vizibile şi pot reprezenta obiectul unor monitorizări de rutină. Cel mai mare risc de poluare îl reprezintă însă căile de propagare ascunse sau indirecte.

Deversări indirecte Infiltrările nedetectate, care provin din rezervoarele sau lacurile de stocare, uscătoare şi conducte, îşi pot găsi în cele din urmă calea către apele subterane sau de suprafaţă. Timpul scurs până ca problema să devină vizibilă depinde de natura căii de propagare, de condiţiile atmosferice şi de programul de monitorizare. Fără o monitorizare de rutină, unele probleme legate de poluare pot continua să acţioneze mulţi ani, fără a fi detectate.

Accidente şi situaţii de urgenţă Deversările rezultate în urma accidentelor sau a cazurilor de urgenţă pot fi de natură directă sau indirectă; de acest lucru se ocupă un cod de procedură separat şi anume cel de Planificare şi Reacţie în Caz de Urgenţă.

2.3 Reducerea la minimum a reziduurilor Se face referire la reducerea la minimum a reziduurilor pentru că marile cantităţi de apă administrată în locaţiile miniere, pot reprezenta obiectivul cel mai potrivit al unor măsuri de


20 Octombrie 2002

reducere a costurilor şi de mărire a eficienţei; un cod de procedură separat se adresează tocmai acestei reduceri a cantităţii de reziduuri în sectorul minier.

3. PLANUL DE MANAGEMENT Un plan de management eficient va putea fi dezvoltat pe baza identificării problemelor de mediu şi a ierarhizării lor din punct de vedere al priorităţilor; planul va identifica, de asemenea, măsurile tehnice şi organizatorice de atenuare şi control al impactului apei generate de activităţile miniere. Aplicarea planului de management presupune o abordare integrată care să ofere garanţia că au fost clarificate următoarele:

• structura organizatorică necesară identificării responsabilităţilor specifice în întreprinderea de acţiuni prevăzute în planul de management;

• şcolarizarea personalului în vederea atingerii obiectivelor definite de planul de management;

• documentarea activităţilor efectuate în conformitate cu planul;

• evaluarea sistematică a eficienţei activităţilor efectuate conform planului;

• un set de indicatori care să poată fi măsuraţi şi monitorizaţi şi care să furnizeze mijloace obiective de stabilire a eficienţei măsurilor ce se întreprind şi care să sublinieze necesitatea şi scopul îmbunătăţirii activităţii, gradul de conformare la condiţiile reglementare de desfăşurare a operaţiilor.

Aceste consideraţii sunt esenţiale pentru asigurarea unei aplicări eficiente, ele putând forma o parte a SMM. În acest context, se poate defini o abordare sistematică a administrării problemelor legate de poluarea apei, prin urmărirea metodologiei Planificare- Aplicare-Verificare-Acţiune ce reprezintă o parte substanţială a filozofiei sistemelor de management de mediu.

Planificare Fie că proiectăm o mină nouă sau coordonăm o locaţie deja existentă, primul pas îl constituie stabilirea unor obiective practice; în acest context, conformarea la legislaţia în vigoare şi prevenirea emisiilor poluante şi neprevăzute vor reprezenta cerinţe-cheie. Utilizare datelor de monitorizare arhivate, împreună cu actualizarea verificării sistemelor de administrare a apei, vor fi de natură să ajute la identificarea oricăror necesităţi de a perfecţiona organizările existente. Datele de monitorizare nu vor indica doar gradul de conformare legislativă, ci şi tendinţele ce rezultă din manifestarea factorilor sezonieri, deteriorările proceselor de tratare a apei, precum şi alte variaţii operaţionale. Identificarea unor circumstanţe neobişnuite şi a unor situaţii de urgenţă care pot genera poluare, precum şi planificarea reacţiei la acestea sunt, adesea, greu de realizat. În timp ce o scurgere majoră de păcură, produsă în timpul transportului, reprezintă un risc previzibil, nu acelaşi lucru se poate spune despre o posibilă scurgere dintr-o conductă subterană. În scopul identificării riscurilor, se recomandă elaborarea unui sistem riguros de evaluare a factorilor de risc, precum şi a unui sistem bazat pe identificarea importanţei surselor, a căilor de propagare şi receptorilor. De notat că două surse potenţiale perfect similare, având un receptor comun, dar utilizând căi diferite de propagare, pot fi apreciate complet diferit din punct de vedere al riscului de poluare, implicând o decizie de a efectua inspecţii cu grad diferit de exigenţă asupra monitorizării calităţii apei din cele două surse. Ca parte a dezvoltării unui plan privind perioada post-închidere, este esenţial să fie încorporate operaţiuni de refacere, acceptabile pe termen lung, ale hărţilor cursurilor de apă subterane şi de


21 Octombrie 2002

suprafaţă. Ca în mai toate aspectele privind administrarea locaţiilor miniere în perioada imediat următoare închiderii, este unanim recunoscut că planurile post-închidere cele mai eficiente şi modul de aplicare a acestora sunt cele integrate în planul iniţial de dezvoltare a minei. Este esenţial ca planificarea administrării apei în perioada post-închidere să fie inclusă în stadiile premergătoare dezvoltării şi planificării pe termen lung a minei. Problemele de administrare a apei în stadiul post-închidere al unei mine, fac obiectul unui cod de procedură separat şi anume cel referitor la Dezafectare şi Reabilitare.

Aplicarea Procedurile conturate mai sus de evaluare a proceselor de management al apei şi a factorilor de risc au scopul de a găsi cele mai adecvate strategii, precum şi de a identifica orice necesitate de a opera modificări şi de a aduce îmbunătăţiri. Urmând conceptele din Caietul Mineritului de Metale al Agenţiei de Protecţie a Mediului din SUA, referitoare la deversările de apă din locaţiile miniere, cele mai bune soluţii practice de administrare se pot împărţi în trei categorii:

• Tehnici de construcţie şi ameliorare incluzând - şanţuri de deviere şi de drenaj - consolidări de arocament (cimentat) în potenţialele puncte de eroziune - diguri şi berme - nivelare şi terasare a pantelor minei sau a haldei de steril - bazine de colectare a scurgerilor - închideri şi etanşări cu rocă sau steril acolo unde apa percolantă tinde să formeze o cale

prin care să propage scurgeri DAR - plantare şi acoperire cu frunze uscate sau paie a porţiunilor expuse de sol, rocă sau steril - valuri de argilă

• Tehnici de management şi gestiune internă incluzând - un plan cuprinzător de prevenire a poluării - curăţarea imediată a deversărilor - inspecţia - şcolarizarea şi educaţia - întreţinerea de rutină - procedee adecvate de manipulare - revizii periodice ale sistemului

• Tehnici de tratare incluzând - bazine de decantare - separatoare petrol-apă - sisteme de neutralizare - mlaştini artificiale


22 Octombrie 2002

Aplicarea perfecţionărilor poate fi considerată ca reprezentând un ansamblu de modificări privind: - proiectarea sistemelor de tratare a apei şi întreţinerea lor - îmbunătăţirea sistemelor de reţinere şi depozitare pentru substanţe poluante cum ar

fi produsele petroliere şi substanţele chimice tehnologice - modificări ale planului - o mai bună definire a responsabilităţilor de administrare - planuri de întreţinere şi acţiune în caz de urgenţă - evaluarea necesităţilor de instruire şi elaborarea unor planuri de instructaj adecvate

Unele proceduri bine puse la punct în Europa şi utilizate pe scară largă în domeniul tratării apei includ:

- iazuri de decantare cu sau fără agenţi de floculare pentru îndepărtarea particulelor solide

- aerare cu cascade şi fântâni pentru oxidarea şi precipitarea fierului - dozări chimice pentru modificarea pH-ului - utilizarea mlaştinilor (straturi roşii) sau a altor procese microbiologice pentru

îndepărtarea metalelor din mină şi din efluxul minier rezidual Trebuie să se ţină seama că anumite circumstanţe specifice sau unice pot să impună tehnici originale de tratare a apei sau chiar o combinaţie a practicilor utilizate curent. Câteva exemple: - un sistem multi-stadial de tratare acoperind nu numai variaţiile pH-ului, dar şi schimbările

de stadiu aerob şi anaerob din mediul biologic (de tipul celui folosit la tratarea erupţiei de ape miniere acide de la mina Wheal Jane, Marea Britanie)

- utilizarea membranelor semipermeabile şi a principiilor de osmoză pentru separarea fazelor fluide; acesta este un tratament activ costisitor, destinat numai unor situaţii speciale, de luat în considerare pe baza testelor-pilot şi a unei proiectări specializate.

Verificare Selecţia parametrilor de măsurat în cadrul unui program de monitorizare trebuie să fie cuprinzătoare şi adaptată locaţiei respective. Procedurile de eşantionare pot fi complexe, cerând adesea un echipament specializat şi personal calificat, mai ales în ceea ce priveşte eşantionarea în vederea obţinerii parametrilor biologici. Orice eşantionare trebuie proiectată pentru a reflecta variaţiile sezoniere, nivelul minim şi maxim al debitului precum şi orice altă reglementare. Un proces tehnologic care deversează un curent cu caracteristici constante ar putea solicita eşantionări mai puţin frecvente decât în cazul unui flux cu o variabilitate mare; în cazuri extreme ar putea fi necesară o eşantionare din oră în oră sau chiar continuă. Trebuie alese metode analitice standard care să fie respectate riguros pe toată durata proiectului. În unele cazuri, analizele trebuie făcute chiar în locaţiile de eşantionare, fie cu ajutorul unui echipament automat imobil, fie cu ajutorul unor aparate manuale, portabile. Componentele tipice ale unui program de monitorizare a apei sunt prezentate în tabelul de mai jos:


23 Octombrie 2002

Componente tipice ale unui program de monitorizare a apei

Parametri fizici: - Temperatură - Turbiditate - Debit - Culoare Parametri chimici: - Conductivitate (conductivitatea specifică) - Alcalinitate/Aciditate (pH) - Duritate - Oxigen dizolvat - Cerere de oxigen chimic - Cerere de oxigen biologic - Azot - Fosfor - Metale - Total solide dizolvate - Total solide în suspensie - Alţi anioni şi cationi Parametri biologici: - Organisme nectonice - Organisme planctonice - Organisme bentonice

În raport cu revizuirea regulată a datelor de monitorizare, verificările de rutină pot ajuta la identificarea necesităţii unor noi modificări ale programului de management. Verificările pot să se refere la instalaţiile de tratare a apei, la instalaţiile de reţinere a substanţelor poluante, la nivelul de conştientizare al angajaţilor în legătură cu conformarea la normele privind poluarea apei şi la eficacitatea procedurilor manageriale pentru situaţii neprevăzute.


24 Octombrie 2002

Este important să se acorde o atenţie sporită verificării şi corectării acţiunilor exercitate asupra zonelor de risc maxim. Acţiune Un principiu important al managementului de mediu este de a căuta îmbunătăţirea performanţei şi de a reduce nivelul de risc ambiental. Cu toate acestea, un alt principiu fundamental este că orice îmbunătăţire propusă trebuie să fie comensurabilă şi eficientă din punct de vedere al costurilor. Procesul de planificare, aplicare şi verificare a performanţei activităţilor legate de mediu este relevant numai în măsura în care există un mecanism eficient de acţiune pe baza acestor proceduri, în vederea îmbunătăţirii activităţii. Eficacitatea aplicării perfecţionărilor depinde de claritatea obiectivelor, de identificarea responsabilităţilor manageriale şi de recunoaşterea costurilor şi beneficiilor corespunzătoare perfecţionărilor care trebuie să fie măsurabile şi cuantificabile. Au fost dezvoltate mai multe sisteme formale de management al mediului care oferă cadrul unei abordări sistematice a aplicării perfecţionărilor, o dată cu recunoaşterea factorilor de risc ambiental şi a priorităţilor în atenuarea acestora.

4. INFORMAŢII SUPLIMENTARE i) Best Practice Environmental Management in Mining – Environment Australia (ISBN 0 642

54570 7; 1998) www.ea.gov.au/industry/sustainable/mining/booklets ii) Solid Minerals Reclamation Handbook – US Department of the Interior Bureau of Land

Management (BLM Manual Handbook H-3042-1; 1992) iii) Pollution Prevention and Abatement Handbook, World Bank Group, July 1998: Part II -

Implementing Policies; Part III – Project Guidelines iv) EPA Office of Compliance Sector Notebook Project: Profile of the Metal Mining Industry –


v) Preventative and Remedial Environmental Engineering Measures to Control Acid Mine Drainage in Australia - Marzalek, A. S. (The Institute of Engineers Australia, 1996) in Preprints of Papers, Engineering Tomorrow Today. The Darwin Summit, National Engineering Conference, Darwin, Northern Territory, 21-24 April 1996.

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU CP 04 DRENAREA APELOR ACIDE DE MINĂ 1. DOMENIU DE APLICARE Drenajul Apelor Acide (DAA) de pe suprafeţele abandonate şi din minelor subterane reprezintă o problemă serioasă întrucât creează condiţii de aciditate în cursurile de apă colectoare şi transportă cantităţi mari de metale dizolvate, toxice pentru viaţa animală şi vegetală. Drenarea minieră acidă din minele subterane poate să continue timp de sute de ani de la abandonare. Recent, această problemă a devenit importantă în numeroase zone miniere vechi, unde pompele de mină au fost dezafectate. Se continuă cercetarea în domeniul celor mai adecvate metode de administrare, atenuare şi tratament. Apa produsă în minele aflate în exploatare trebuie, în mod normal, controlată pentru a se preveni inundarea galeriilor şi pentru ca parametrii acesteia să se conformeze legislaţiei referitoare la calitatea deversărilor în sursele de apă de suprafaţă şi subterane. Dimpotrivă, controlul apei într-o zonă minieră abandonată ridică o serie de probleme cu posibile consecinţe serioase asupra mediului, probleme legate de:

• durata lungă de stagnare a apei în mină, favorizând reacţia cu mineralele sulfurice din masa rocii şi din zăcământului mineral;

• dificultăţi în dirijarea şi controlul mişcării apei, având drept consecinţă imposibilitatea de a prevedea nivelul apei, calitatea, rata debitului de curgere şi punctele de deversare ale acesteia;

• inaccesibilitatea la sursa de apă. Prezentul cod de procedură se concentrează asupra controlului deversărilor de apă acidă din lucrările miniere abandonate şi îşi propune să ofere un ghid al celor mai bune metode practice utilizate pentru reducerea poluării DAA din lucrările abandonate din mină, cu referire la:

• cauzele DAA din lucrările abandonate din mină;

• riscul degradării mediului ambiant ca urmare a DAA şi metodele menite să o atenueze Procedura recomandată este de a adopta o abordare structurată, bazată pe sistemele standard de protejare a mediului, cu referire la sursele de poluare, căi de propagare şi receptori. Accentul se pune pe adoptarea unei atitudini practice care să nu implice costuri excesive, mai ales prin evaluarea factorilor de risc, unde acest lucru este posibil. În timp ce abordarea standard poate fi exprimată ca un ciclu de activitate de tipul Planificare-Punere în Aplicare-Verificare-Acţiune, în cazul de faţă este deosebit de important să se ţină seama de fructificarea cercetării prin acţiuni practice de cea mai bună calitate. Informaţia poate fi deosebit de relevantă dacă provine din ţări ca Marea Britanie unde mineritul intensiv a început foarte devreme, iar problemele legate de DAA, pentru o întreagă gamă de lucrări miniere, sunt foarte frecvente, aflându-se sub o constantă supraveghere şi cercetare.


25 Octombrie 2002


26 Octombrie 2002

2. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR Surse şi căi de propagare DAA ia naştere atunci când mineralele sulfurice sunt expuse unor condiţii oxidante, în prezenţa apei formând concentraţii puternic acide de sulfaţi, transportate pe diverse căi, în imediata vecinătate a zonei miniere. Scurgerea DAA este caracterizată prin concentraţii mari de sulfaţi, nivel ridicat de metale dizolvate (Fe, Al, Mn, etc.) şi pH scăzut. Fenomenul se manifestă frecvent prin colorarea în ocru a cursurilor de apă receptoare. În multe părţi din Europa şi America de Nord, închiderea minelor de cărbuni şi metale în ultimii ani, a generat, datorită inundării acestor lucrări, o sursă de poluare. În Marea Britanie, problema DAA este deosebit de acută. Cel mai difuzat comunicat de presă este cel emis de mina Wheal Jane în 1992, când după încetarea pompării, o mare cantitate de apă minieră acidă, bogată în metale a inundat râul Carnon şi golful Falmouth. Deşi în Marea Britanie există o lungă istorie a poluării datorate minelor carbonifere şi metalifere abandonate, incidentul produs la Wheal Jane a fost cel mai marcant, accentuând preocuparea pentru problemele legate de DAA. O trăsătură comună a Europei şi Americii de Nord o constituie ocurenţa frecventă a DAA în locaţii izolate, precum şi gama largă de variabilitate chimică şi fizică a acestuia, ca urmare a distribuţiei geografice a lucrărilor miniere abandonate, a complexităţii sistemelor de drenare şi interconexiunilor dintre ele. În astfel de condiţii, abordarea tradiţională a problemei purificării apei devine, adesea, nepractică deoarece solicită o supraveghere continuă a unor structuri inginereşti complexe, atrăgând după sine mari cheltuieli de capital. Ca răspuns la aceste probleme s-a manifestat un interes crescând pentru dezvoltarea metodelor pasive de tratare a apelor de mină – metode care pot fi aplicate fără necesitatea unei infrastructuri importante – sau a unui management operaţional de înalt nivel. După datele Agenţiei de Protecţie a Mediului (1995), DAA a afectat peste 10.000 km de cursuri de apă în nord-estul S.U.A (Pennsylvania, Maryland, Ohio şi West Virginia). Minele abandonate înainte de 1977 generează mai mult de 90% din totalul DAA din cursurile apă ale acestei regiuni, majoritatea acestor contaminări provenind din minele subterane. Drenarea apelor acide din minele subterane adânci este greu de corectat deoarece adeseori, minele sunt parţial prăbuşite şi inundate, îngreunând, prin urmare, accesul. La aceasta se adaugă faptul că planurile miniere demne de încredere nu sunt întotdeauna disponibile pentru studiu. Previziunea duratei de deversare a drenajului apelor acide din minele subterane poate fi influenţată de dificultatea de a găsi date sigure şi a unor informaţii de natură istorică asupra zonelor miniere vechi. Deversările apelor acide din minele subterane din Marea Britanie au fost iniţial estimate ca urmând o scară exponenţială de atenuare a puterii agentului poluant, aceasta având la bază volumul galeriilor miniere. Cercetări ulterioare sugerează însă că deversările apelor acide din minele subterane pot fi împărţite în două tipuri:

• levigare reziduală a depozitelor de săruri acide

• aciditate juvenilă creată de fluctuaţii ale pânzei de apă Cercetările din Marea Britanie sugerează că longevitatea DAA într-o locaţie dată depinde de gradul de spălare a sărurilor reziduale (interconexiunea galeriilor miniere, conductivitatea hidraulică şi ratele de reîmprospătare) şi de generarea acidităţii juvenile. S-a ajuns la concluzia că deversările din minele subterane se pot ameliora pe parcursul a 10 ani dacă sărurile depozitate sunt levigate, dar s-ar putea menţine pe durata a 100 de ani şi mai bine dacă aciditatea este generată şi levigată continuu.


27 Octombrie 2002

Debitul apei provenite din minele abandonate şi schimbările calitative pe care aceasta le suferă în timp, reprezintă factori importanţi în determinarea unor strategii de remediere. Receptori Impactul DAA asupra mediului ambiant receptor poate fi definit astfel:

• DAA poate face ca apele receptoare să devină inutilizabile pentru consum casnic sau industrial, în funcţie de concentraţie, încărcătură acidă totală, natura apelor receptoare şi abilitatea lor de a dizolva şi de a tampona DAA. Apele acide cu pH 5,0 sunt corozive pentru metale şi pentru structurile de beton armat. Apele cu pH scăzut mobilizează metale grele, accentuând problemele legate de toxicitate. Poluarea apei de suprafaţă poate fi mai uşor corectată decât cea a apei subterane;

• DAA modifică, elimină sau inhibă o diversitate de organisme acvatice fie prin efect chimic direct, fie prin acoperirea fundului apei cu depuneri de precipitaţi. Aciditatea totală ridicată, nivelul concentraţiei sulfaţilor, fierului şi sulfului creează un mare consum de oxigen care devine repede insuficient pentru organismele vii. Schimbările bruşte ale pH-ului pot să agraveze problema toxicităţii generate de metalele comune. Peştele de apă dulce poate supravieţui în ape cu pH de până la 5,0, insă cele cu pH sub 4,0 sunt toxice.

3. Planul de management Planificarea administrării DAA se poate face încă din perioada operaţională a unei mine, dar obiectivul major al unui astfel de plan este de a oferi garanţia că DAA nu va avea impact de lungă durată de la închiderea activităţilor miniere. Ca în cazul tuturor aspectelor legate de planificarea perioadei următoare închiderii, abandonării minei şi stadiului de reabilitare a ciclului minier, totdeauna este preferabil ca planificarea acestei etape finale din viaţa unei mine să constituie o parte integrantă a planului iniţial de dezvoltare şi o componentă a tuturor activităţilor de planificare din fazele operaţionale. Acolo unde planificarea administrării DAA se face în cadrul activităţilor de planificare a unei mine operaţionale, acest obiectiv este intim asociat cu multe din sarcinile operaţionale ale minei, devenind parte integrantă a planificării generale a mediului ambiant. Chiar dacă face sau nu parte formal dintr-un SMM, abordarea recomandată este de a urmări sistemul standard de management Planificare- Aplicare-Verificare-Acţiune. Dezvoltarea şi punerea în aplicare a Planului de Management cere o abordare sistematică de natură să asigure că s-a stabilit:

• o evaluare a factorilor de risc prin care să se identifice cele mai serioase probleme care pot apărea

• proiectarea proceselor şi procedurilor de control al poluării

• structura organizatorică care să identifice responsabilităţile executorii în cadrul Planului de Management

• perfecţionarea personalului în vederea îndeplinirii activităţilor definite în Planul de Management

• un sistem de ţinere a evidenţei, cât mai simplu cu putinţă

• un set de indicatori care pot fi măsuraţi şi monitorizaţi şi care pot furniza mijloace obiective de stabilire a eficienţei măsurilor luate, a necesităţii şi scopului perfecţionării activităţii, a gradului de conformare cu condiţiile reglementare de execuţie a unor operaţiuni.


28 Octombrie 2002

Planificare Obiectivul primar este acela de a reduce la minimum riscul DAA şi de a adopta măsuri de control şi de atenuare a efectelor generate de scurgerile din ariile miniere sau de a pregăti astfel măsuri de control şi atenuare acolo unde astfel de scurgeri s-ar putea produce în viitor. Măsuri preventive de luat în considerare înaintea închiderii minei: - în cazul minelor de suprafaţă este binevenită tratarea şi izolarea materialului mineral

potenţial producător de aciditate, astfel încât acesta să poată fi controlat ca posibilă sursă de poluare; strategia include reducerea accesului oxigenului şi a apei la sursă precum şi reducerea căilor de transport; strategiile de acoperire, îngropare şi izolare a materialului în locaţiile de suprafaţă, de control al accesului apei şi scurgerilor de drenare sunt similare celor descrise pentru Drenarea Apelor Acide de Mină, fiind necesar să se facă separat referire la acest cod de procedură;

- pentru minele subterane, strategiile adoptate se bazează pe simularea inundării progresive a minei în faza imediat următoare închiderii, pe proiectarea şi construcţia barajelor subterane care să prevină sau să inhibe curgerea apei, pe rambleierea şi închiderea puţurilor de mină, pe rambleierea, unde este cazul, a galeriilor subterane, pe evaluarea tuturor punctelor de suprafaţă în care ridicarea pânzei de apă poate produce inundaţii, arteziene şi izvoare, ca şi pe planificarea condiţiilor de stabilitate la inundarea lucrărilor.

Strategiile post-închidere includ fie: - închiderea, umplerea sau îndepărtarea sursei şi căilor de propagare a DAA, fie - tratarea, ca măsură de ameliorare, a scurgerilor de DAA Până în prezent, strategiile de tratare a surselor şi căilor de DAA au inclus: - umplerea galeriilor de mină prin injectarea de materiale alcaline impermeabile. Au fost

utilizate cu succes la umplerea golurilor amestecuri de cenuşă şi ciment Portland (Burnett et al. 1995). Această tehnică îndepărtează atât apa cât şi oxigenul necesar formării DAA

- inundarea lucrărilor subterane, unde un aport suplimentar de apă subterană nu va fi de natură să destabilizeze condiţiile fizice; astfel, lucrările inundate vor deveni un mediu chimic reducător, inhibând oxidarea piritei

- excavarea zonelor miniere vechi, prin amenajarea unor mine de suprafaţă, în vederea recuperării cărbunelui şi a piritei rămase în zăcământ, cel puţin din zonele puţin adânci, urmată de reumplerea zonei astfel încât să se închidă accesul la lucrările şi galeriile miniere mai adânci şi să întrerupă căile de migrare ale apei şi gazelor subterane.

Strategiile pentru tratarea scurgerilor de DAA trebuie să ia în considerare costul şi beneficiile diverselor opţiuni de tratare; obligaţia de a menţine tratarea apei s-ar putea extinde pe mai multe secole. Planificarea va trebui să aibă în vedere: - posibilităţile de zăgăzuire şi de reţinere a scurgerilor de DMA, în vederea reutilizării sau

eliberării apei după tratare; - utilizarea evaporării în zonele de reţinere, pentru a reduce volumul de DAA destinat tratării,

ţinând însă seama de faptul că DMA-ul netratat poate conţine compuşi volatili care vor forma din nou DAA în contact cu apa;

- posibilităţile de tratare directă a DMA, implicând în general, adiţia de reactivi cum ar fi varul, brichetele de sodă calcinată sau NaOH, adesea urmate de aerare; schemele şi echipamentul pot să difere mult din punct de vedere al costurilor şi întreţinerii, dar în mod


29 Octombrie 2002

invariabil, produsul final al acestor metode de tratare îl constituie un şlam de sulfat sau hidroxid care trebuie îndepărtat şi eliminat; eliminarea şlamurilor impune o atentă planificare şi coordonare, deoarece acestea se pot redizolva la o scădere a pH-ului

- posibilităţile de a utiliza mlaştini artificiale; s-a demonstrat că acestea pot să elimine o parte din fierul conţinut în DMA şi, de asemenea, să crească alcalinitatea deversărilor ca urmare a absorbţiei metalelor şi acidităţii în plante; utilizarea şi eficacitatea mlaştinilor în tratarea DAA reprezintă subiectul unor ample cercetări;

- posibilităţile de a efectua o tratare multi-stadială care să includă o strategie combinată, cu tratări active directe şi sisteme pasive de mlaştini; este util să amintim cercetările susţinute şi extensive efectuate la instalaţiile de tratare multi-stadială construite în Marea Britanie, în apropierea minei metalifere Wheal Jane, lângă Truro, în Cornwall.

Este important ca procesul de planificare să ia în considerare necesitatea unei multitudini de opţiuni de tratare, permiţând în acelaşi timp revizuirea acestor opţiuni, pentru a investiga cele mai bune soluţii practice încă din timpul construcţiei instalaţiilor de tratare. Aplicare Aplicarea acţiunilor trebuie să reflecte clar faptul că s-a ţinut seama de: - împărţirea responsabilităţilor de a întreprinde acţiuni de prevenire şi remediere, în vederea

atenuării efectelor drenării miniere - cadrul legal care defineşte responsabilităţile pentru impactul DMA, inclusiv

responsabilităţile ce le revin proprietarilor de mine, operatorilor minieri, autorităţilor guvernamentale locale şi centrale, agenţiilor de monitorizare

- nivelurile de conformare impuse de Permisele de Mediu specifice unei anumite locaţii, de legislaţia locală sau naţională şi de standardele privind emisiile poluante

- obligaţiile proprietarilor de mine şi a operatorilor de a adopta măsuri adecvate în timpul fazelor operaţionale şi de închidere a minei, pentru a asigura cele mai eficiente soluţii finale privind DAA în stadiul post-închidere al ciclului minier

- responsabilităţile pentru întreţinerea sistematică a schemelor de prevenire şi tratare a DMA, cu alocarea de fonduri şi cu şcolarizarea necesară pentru a asigura planuri de întreţinere de lungă durată

- crearea unor puncte de monitorizare şi de acces, acolo unde evaluarea factorilor de risc pentru o anumită soluţie de închidere a minei, de monitorizare şi de administrare a DMA, indică acest lucru ca fiind necesar

- necesitatea planificării în situaţii de forţă majoră şi asigurarea unei rezerve de reacţie acolo unde DAA poate ameninţa mediul ambiant într-o manieră neprevăzută şi necontrolabilă

Verificare Monitorizarea are toate şansele să reprezinte o parte integrantă a strategiilor de administrare a DMA. Monitorizarea trebuie să se concentreze pe cei mai adecvaţi indicatori de performanţă şi, de asemenea, trebuie să fie parte a planului integrat care va sta la baza oricăror acţiuni, modificări şi îmbunătăţiri.


30 Octombrie 2002

Identificarea indicatorilor de performanţă trebuie să ia în consideraţie nu numai parametrii chimici şi biologici ai deversărilor de natură minieră, ci şi pe cei care referitori la indicatorii fizici şi manageriali. Indicatorii fizici vor include monitorizarea nivelului apei în lucrările miniere subterane (de exemplu, prin puncte de monitorizare menţinute dincolo de etanşările puţurilor miniere sau în găuri de foraj, prin puncte de monitorizare a punctelor de recul al apelor subterane şi prin utilizarea unor piezometre de monitorizare care să înregistreze schimbările de presiune hidrostatică în zonele critice din apropierea locaţiilor potenţiale de deversare sau erupţie). Indicatorii de performanţă vor putea include de asemenea, performanţa, consistenţa, uniformitatea şi relevanţa sistemelor de coordonare a monitorizării DMA.

Acţiune Fără existenţa unui mecanism care să acţioneze asupra acestor înregistrări şi să introducă îmbunătăţiri ale sistemelor de administrare şi control al DMA, activităţile de verificare a monitorizării sunt lipsite de efect. Mecanismul de revizuire a programului de monitorizare şi analiza opţiunilor pentru acţiunile de remediere vor ţine seama că nivelul cheltuielilor va trebui să fie comparabil cu beneficiul, pe baza evaluării factorilor de risc. 4. INFORMAŢII SUPLIMENTARE (i) Best Practice Environmental Management in Mining – Environment Australia (ISBN 0 642

54570 7; 1998) www.ea.gov.au/industry/sustainable/mining/booklets (ii) Solid Minerals Reclamation Handbook – US Department of the Interior Bureau of Land

Management (BLM Manual Handbook H-3042-1; 1992) (iii) Pollution Prevention and Abatement Handbook, World Bank Group, July 1998: Part II -

Implementing Policies; Part III – Project Guidelines (iv) EPA Office of Compliance Sector Notebook Project: Profile of the Metal Mining Industry –


(v) Preventative and Remedial Environmental Engineering Measures to Control Acid Mine Drainage in Australia - Marzalek, A. S. (The Institute of Engineers Australia, 1996) in Preprints of Papers, Engineering Tomorrow Today. The Darwin Summit, National Engineering Conference, Darwin, Northern Territory, 21-24 April 1996.

(vi) Demchak et al, 2000; Comparison of water quality from fifteen underground coal mines in 1968 and 1999; presented at the International Conference of Acid Rock Drainage, in Denver, Colorado, April 2000

(vii) Burnett et al. (1995):

Tratarea apei de la Wheal Jane Referinţe: University of Reading, a se vizita www.rdg.ac.uk/whealjane/homepage.html

Uzina pilot de Tratare Wheal Jane este cea mai mare instalaţie controlabilă şi instrumentată, de acest tip din Europa. Ea are în vedere administrarea reziduurilor şi reabilitarea biologică în scopul prevenirii poluării apelor dulci şi de coastă.


31 Octombrie 2002

Uzina pilot constă din trei scheme de tratare, fiecare incluzând:

(a) straturi aerobe de stuf destinate înlăturării hidroxizilor şi oxi-hidroxizilor ferici precum şi a arsenului

(b) o celulă anaerobă, proiectată să accelereze procesul de reducere bacteriană a sulfatului, eliminând astfel zincul, cuprul, cadmiul şi fierul. Condiţiile anaerobe sunt menţinute printr-un amestec de bălegar şi paie sau talaş

(c) un filtru aerob de rocă, menit să înlăture manganul prin stimularea creşterii algelor.

Cele trei sisteme diferă numai în funcţie de tipul de pre-tratare utilizată pentru modificarea pH-ului apei miniere afluente; cele trei sisteme folosesc după cum urmează:

1. dozarea varului

2. un sistem de uscare anoxic cu calcar (UAC)

3. sistem fără var (când nu este necesară pre-tratarea)

Următoarele particularităţi de proiectare ale uzinei pilot Wheal Jane prezintă interes deosebit pentru cercetare:

• instalaţiile de monitorizare automată a curgerii, pH-ului şi oxigenului dizolvat (OD) în punctele-cheie ale sistemului

• controlul independent al ratelor de aflux către cele trei sisteme pasive distincte şi către cele mai multe dintre celulele componente ale sistemului

• capacitatea de a modifica din punct de vedere calitativ afluxul de apă, prin intermediul unui sistem de mici doze cu var.

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU CP 05 DRENAJUL ACID AL ROCILOR

1. DOMENIU DE APLICARE Prezentul cod de procedură se ocupă de controlul drenării din lucrările miniere şi din depozitele de steril mineral, unde apa de scurgere este contaminată ca rezultat al reacţiilor chimice cu rocile expuse în urma operaţiunilor miniere. Această contaminare – cunoscută ca Drenajul Acid al Rocilor (DAR) – implică de obicei, oxidarea sulfurilor metalice în condiţii acide. Acest ghid este semnificativ pentru un număr mare de mine în care roca proaspătă, cu conţinut de sulfuri, ajunge să fie expusă. DAR este în mod obişnuit asociat cu minele care produc cărbune, metale comune şi preţioase. DAR poate să apară în timpul funcţionării minelor, dar şi la foarte mulţi ani sau secole de la închiderea acestora. Prezentul ghid se referă aşadar, la toate stadiile mineritului, de la proiectarea noilor mine, trecând prin fazele operaţionale şi până la planificarea închiderii şi remedierea vechilor locaţii. Prezentul ghid are următoarele obiective:

• conturarea cauzelor DAR

• introducerea în principalele procese tehnologice menite să prevină şi să reducă la minimum poluarea DAR

• redarea pe scurt a abordării problemelor legate de DAR prin intermediul managementului sistematic.

2. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR Următoarele proceduri de mediu standard sunt utile în prevenirea sau reducerea la minimum a problemelor legate de DAR:

• evaluarea relaţiilor Sursă – Cale de propagare – Receptor

• evaluarea factorilor de risc

• sisteme de administrare La evaluarea factorilor de risc şi la sistemele de administrare se fac referiri în subcapitolul 3, mai jos, în timp ce prezentul subcapitol identifică problemele tehnice prin folosirea modelului Sursă – Cale de propagare – Receptor. Câteva aspecte ale DAR nu sunt încă pe deplin înţelese şi cercetarea continuă în scopul ameliorării procedurilor de tratare, în special pe termen lung.

2.1 Surse DAR impune oxidarea sulfurilor metalice care sunt componenţi comuni ai rocilor exploatate pentru conţinutul lor mineral şi nu se limitează la minele metalifere. De exemplu, pirita poate genera în minele de cărbuni, multe probleme legate de DAR. Cu toate acestea, minele metalifere sunt o sursă principală de DAR, deoarece zăcămintele cu valoare economică apar cel mai adesea ca acumulări de sulfuri metalice. Harworth Mining Consultancy Limited în asociere cu URS Corporation şi Agraro Consult SRL

32 Octombrie 2002


33 Octombrie 2002

Prezenţa sulfurilor constituie o problemă numai dacă se întrunesc condiţii favorabile oxidării. Aceasta nu presupune numai prezenţa oxigenului, ci şi a apei şi a bacteriilor care sunt deseori implicate în procesul de oxidare. Multe din metodele preventive aplicate reziduurilor minerale sunt aşadar bazate pe îndepărtarea apei şi a aerului sau pe inhibarea activităţii bacteriene. Oxidarea produce componenţi metalici solubili şi generează condiţii acide, favorizând reacţia acestor compuşi cu alte minerale din rocă şi eliberând, de exemplu, aluminiul din argile. Principalele metode folosite pentru a împiedica oxidarea sunt:

• împiedicarea accesului aerului la sulfuri prin menţinerea acestora în stare submersă. Această metodă este în mod obişnuit utilizată pentru reziduurile de preparare.

• Reducerea la minimum a influenţei aerului sau apei asupra sulfurilor prin compactarea reziduurilor, acoperirea acestora cu pământ şi covor vegetal, folosind un strat acoperitor cu permeabilitate redusă precum argila şi amenajarea unor şanţuri pentru oprirea drenării, reducând astfel cantitatea de apă din halda de steril. Procedeul s-a dovedit a fi eficace pentru depozitele de reziduuri grosiere de la minele de cărbuni.

În unele situaţii, este de asemenea practică reducerea dimensiunilor efective ale sursei prin identificarea şi izolarea reziduului purtător de sulfuri. La unele mine de metale comune poate fi practică îndepărtarea piritei în celule de flotaţie incluse în circuitul de măcinare. Problemele DAR apărute în lucrările miniere vechi pot fi prevenite prin inundarea minei după construirea prealabilă a unor etanşări sau baraje subterane pentru a opri pătrunderea oxigenului. Cu toate acestea, în multe situaţii, acest lucru nu se poate realiza din cauza topografiei locale, a zonelor de lucru prea apropiate de suprafaţă sau din cauza conexiunilor cu lucrările miniere încă operaţionale. În ierarhia standard pentru controlul reziduurilor, prevenirea sau reducerea producerii acestora este opţiunea preferată (acolo unde se dovedeşte a fi practică), putând fi privită ca o variantă mai bună decât tratarea unor depozite finale de reziduuri. Costul reducerii sursei de poluare trebuie comparată cu costul tratării, incluzând aici şi costul întreţinerii şi eliminării unor reziduuri precum şlamul de precipitat. Reducerea problemei legată de sursă este, de altfel, şi în spiritul principiilor Dezvoltării de Durată.

2.2 Căi de propagare Chiar dacă există o sursă, DAR nu poate deveni o problemă a mediului dacă nu există căi de propagare a acesteia. Pe această bază, se pot utiliza tehnici diverse pentru a împiedica apa contaminată să ajungă în mediul ambiant. Instalaţiile de depozitare noi pot fi amplasate pe un teren impermeabil, astfel tăindu-se orice cale de acces către apele subterane. Dacă acest lucru nu este posibil, se pot utiliza straturi sau căptuşeli împreună cu un colector de scurgeri, sisteme de tratare şi eliminare, astfel încât să se întrerupă orice scurgere poluantă. Tratarea DAR pentru eliminarea contaminărilor periculoase, după ce acestea au părăsit sursa, reprezintă o importantă cale de a preveni ca poluarea să ajungă la receptorii mai sensibili. Date fiind dificultăţile pe care le ridică cele mai multe surse, tratarea apei a devenit o metodă comună de prevenire a poluării prin DAR, atât din lucrările miniere cât şi din haldele de steril. Aditivi precum carbonatul de calciu sau calcarul, oxizii de calciu şi magneziu sunt folosiţi pe scară largă pentru creşterea pH-ului şi pentru precipitarea compuşilor metalici care sunt apoi îndepărtaţi prin decantare. Este posibil ca anumite tratamente ale apei să fie făcute chiar în depozitul de reziduuri purtătoare de sulfuri. Spre exemplu, amestecând reziduurile cu anumite materiale precum


34 Octombrie 2002

varul sau carbonatul de calciu, dacă acest lucru se poate face la costuri reduse, este posibil ca precipitarea să aibă loc înainte ca apa să părăsească depozitul de steril. Calcarul are o existenţă scurtă în condiţii normale pentru că se acoperă de precipitat. Această problemă poate fi redusă oarecum prin utilizarea unor uscătoare anoxice de calcar, conţinând pietriş calcaros, dar şi acestea au o viaţă limitată, deoarece calcarul se consumă şi se epuizează. Prin această tehnică, precipitarea poate avea loc după ce deversările părăsesc uscătorul anoxic. Pentru contaminările cu fier, deversarea în cascade sau fântâni favorizează oxidarea fierului feros solubil, în fier feric insolubil, care apoi, poate fi decantat din suspensie. De asemenea, mlaştinile care conţin, spre exemplu, straturi de stuf sunt larg utilizate pentru a reduce concentraţiile cu conţinut scăzut în metale; procedeul se bazează pe procese biologice care încă nu sunt pe deplin înţelese. Mlaştinile reclamă suprafeţe considerabile de teren, în funcţie de debit şi de concentraţia în metale, trebuie să fie întreţinute, deoarece se pot satura în metale sau şlam de precipitat. Mlaştinile plutitoare, amenajate la suprafaţa iazurilor de decantare pot fi utile în menţinerea sulfurilor sub apă şi în reducerea oxidării acestora. În unele locaţii, se impune folosirea unor instalaţii de tratare multi-stadială care să încorporeze o combinaţie de etape aerobe şi anaerobe, tratări chimice, decantări şi mlaştini. Instalaţiile de tratare trebuie proiectate pentru a reduce pe termen lung costul întreţinerii şi al îndepărtării precipitatului. Pentru surse ale DAR de suprafaţă, căile de propagare pot fi uşor identificabile, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil şi pentru cele din subteran. În zonele cu o lungă istorie a mineritului, perimetrul lucrărilor miniere poate fi foarte extins, câteva dintre lucrări pot să nu mai fie catalogate, iar unele lucrări miniere timpurii să fi fost executate deasupra pânzei freatică, unde oxigenul necesar pentru oxidarea sulfurilor metalice a rămas disponibil. După închiderea minei, când drenajul apei de mină şi pomparea acesteia sunt întrerupte, nivelul apei subterane creşte din nou la cota avută înainte de începerea lucrărilor miniere. Apa poluată poate fi evacuată în exteriorul vechilor lucrări, contaminată fiind cu produsul oxidării sulfurilor. Pot avea loc erupţii neprevăzute de DAR la intrarea în lucrări miniere neînregistrate sau la nivelul unor fisuri naturale sau artificiale, formate în urma lucrărilor miniere. Identificarea acestor căi de propagare către suprafaţă înainte ca ele să devină efective şi blocarea lor ar putea să nu fie cea mai bună soluţie practică. O abordare posibilă ar fi continuarea pompării pe durată nedefinită sau ieşirea controlată apei, printr-un punct singular; deşi costisitoare, această opţiune are avantajul de a permite un control asupra apei şi permite proiectarea şi construirea unei uzine de tratare adecvate.

2.3 Receptori Se poate considera că aceştia includ toate apele de suprafaţă şi din subteran. În general şi în măsura în care legislaţia nu stipulează altfel, instalaţiile de tratare ar trebui proiectate pentru a se conforma standardelor impuse pentru bazinul receptor. Cu alte cuvinte, gradul de protecţie depinde de calitatea receptorului. Standardele de epurare pentru deversarea într-un râu având o apă de calitate superioară, utilizat pentru pescuit şi recreere, pot fi diferite de cele impuse pentru o un râu cu apă de slabă calitate sau pentru mare. Caracteristicile chimice ale apelor receptoare, inclusiv pH-ul, pot de asemenea, să influenţeze performanţele impuse sistemului de tratare.


35 Octombrie 2002

3. PLAN DE MANAGEMENT Un plan de management eficient se va dezvolta pornind de la identificarea şi ierarhizarea în funcţie de priorităţi a problemelor de mediu ambiant. Planul va identifica măsurile tehnice şi organizatorice pentru atenuarea şi controlul impactului DAR generat de activităţile miniere. Desfăşurarea şi aplicarea planului de management cere o abordare sistematică de natură să asigure stabilirea următoarelor:

• evaluarea riscului în vederea identificării celor mai serioase probleme care pot apărea

• proiectarea proceselor şi a procedurilor pentru controlul poluării

• structura organizatorică menită să identifice responsabilităţi specifice pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor din planul de management

• şcolarizarea personalului în vederea atingerii scopurilor definite de planul de management

• un sistem de evidenţă, ţinut cât de simplu posibil

• un set de indicatori care să fie măsuraţi şi monitorizaţi şi care pot să ofere mijloace obiective de apreciere a măsurilor luate, conturând necesitatea şi scopul de a optimiza activitatea, precum şi gradul de conformare la condiţiile reglementare de efectuare a operaţiilor. Aceşti indicatori trebuie să permită şi stabilirea unor obiective privind optimizarea activităţii.

Aceste consideraţii esenţiale în asigurarea unei aplicări eficiente împreună pot forma o parte a SMM. Fie inclusă numai formal în SMM sau nu, abordarea acceptată constă în a urmări managementul sistematic standard după schema Planificare- Aplicare-Verificare-Acţiune. Acest manual de management identifică Indicatorii de Performanţă semnificativi pentru Planul de Management al DAR şi îndrumă către cele mai adecvate practici de monitorizare. Tehnicile de prevenire şi reducere a poluării mediului cu DAR pot varia considerabil în cadrul următoarelor limite:

• proiectarea de noi locaţii

• exploatarea locaţiilor existente

• remedierea locaţiilor cu mine închise Comparativ cu o locaţie existentă, la proiectarea unei noi mine pot fi disponibile mai multe opţiuni, în timp ce soluţiile practice pentru DAR, într-o locaţie minieră abandonată, pot fi foarte limitate. Planificare Pentru o mină nouă, scopul trebuie să îl constituie prevenirea sau reducerea surselor de DAR (de exemplu, prin stabilirea unui plan de identificare şi izolare a reziduurilor cu concentraţii ridicate în sulfuri). Planurile sunt de asemenea necesare pentru a obţine standardele de calitate cerute deversărilor de apă, aici incluzându-se şi orice instalaţie de tratare a apei necesară atingeri acestor obiective. De asemenea, trebuie efectuată şi evaluarea factorilor de risc. Planificările trebuie realizate pentru a reduce toate riscurile inacceptabile. Principii similare de planificare şi de evaluare a factorilor de risc se aplică şi minelor deja existente, dar aici trebuie să ţină seama şi de anumite caracteristici istorice precum existenţa unei mari cantităţi de rocă sterilă excavată, bogată în sulfuri.


36 Octombrie 2002

Evaluarea riscului DAR din lucrările vechi este o parte importantă a proiectării planurilor de închidere pentru cele mai multe mine de cărbune, metale comune şi preţioase, uraniu. În cazul unei mine noi, proprietarului i se poate cere să îşi asume şi costurile de închidere. De asemenea, se pot cere şi alte aranjamente pentru finanţarea controlului poluării generate de minele vechi. În unele ţări o agenţie guvernamentală (de exemplu, Autoritatea Cărbunelui din Marea Britanie) primeşte un buget din partea guvernului central, destinat controlului ambiental şi rezolvării unor probleme legate de siguranţă în lucrările miniere vechi sau abandonate, mai ales unde acestea au fost exploatate de companii de stat. Aplicare Planurile de implementare pentru remedierea şi prevenirea poluării impun stabilirea unui set de proceduri care să includă întreţinerea, raportarea şi acţiunile care trebuie întreprinse în caz de urgenţă. Instructajul poate fi de asemenea necesar pentru a avea certitudinea că persoanele competente urmează corect procedura.

Verificare Monitorizarea se impune în cazul tuturor poluărilor prin DAR potenţiale sau în curs de producere. Într-o mină închisă, fără probleme hidrologice serioase, aceasta poate fi limitată la rare supravegheri ale nivelului apei subterane. Prin contrast, o mină de mari dimensiuni poate solicita un program complex de monitorizare atât a apelor de suprafaţă cât şi a celor de subteran. De asemenea, se solicită o procedură oficială de raportare pentru a avea certitudinea că în cazul apariţiei oricăror rezultate negative, pot fi întreprinse toate măsurile necesare.

Acţiune Revizuirea efectuată la anumite intervale de timp dă ocazia de a decide asupra necesităţii unor modificări în sistemul de administrare al DAR. Frecvenţa acestor revizuiri depinde de gradul de risc şi de ritmul de schimbare a condiţiilor. 4. BIBLIOGRAFIE (i) Solid Minerals Reclamation Handbook – US Department of the Interior Bureau of Land

Management (BLM Manual Handbook H-3042-1; 1992)

1P

•

•

TpPlafîibcR

•

•

2P

•

•

La

•

•

•

•

HLîUA

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU CP 06 MANAGEMENTUL REZIDUURILOR SOLIDE

. DOMENIU DE APLICARE entru scopul acestui manual, eliminarea reziduurilor este definită după cum urmează:

Reziduu : Orice substanţă sau obiect de care deţinătorul se dispensează sau a cărui eliminare se efectuează conform legislaţiei naţionale.

Eliminare : Colectarea, sortarea transportul şi tratarea reziduurilor şi, de asemenea, depozitarea şi descărcarea la suprafaţă sau în subteran, împreună cu operaţiunile de transformare necesare pentru reutilizarea, recuperea sau reciclarea sa.

ermenul include atât reziduurile periculoase cât şi cele nepericuloase, dar exclude sterilul şi rodusele de decantare care, în acest manual, sunt tratate separat. rezentul cod de procedură le oferă operatorilor minieri şi personalului operaţional un ghid referitor

a managementul de mediu al impactului prafului pe perioada activităţilor de şantier. Această bordare le cere administratorilor minei să-şi identifice responsabilităţile, să-şi asume sarcina de a ace o auto-evaluare a performanţei actuale şi să identifice paşii către atenuarea impactului şi mbunătăţirea performanţei. Se sugerează o abordare structurată a atenuării şi controlului mpactului asupra mediul ambiant, urmându-se o serie de proceduri de management al mediului ine stabilite, în vederea identificării surselor de poluare, a căilor de propagare şi a receptorilor are vor suferi de pe urma impactului. aţiunea care stă la baza acestui ghid este a de asigura:

că sunt respectate cerinţele legale

că reziduurile sunt depozitate eficient

. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR entru reziduurile solide se vor solicita câteva proceduri scrise, după cum urmează:

Reziduuri menajere: produse de coloniile miniere, din instalaţiile de alimentaţie, birouri, ateliere, laboratoare

Reziduuri industriale: incluzând ambalaje industriale, deşeuri de atelier, reziduuri medicale, reziduuri de laborator, cauciucuri şi baterii. Aici pot fi incluse şi reziduurilepericuloase.

egislaţia UE privind managementul reziduurilor stabileşte o ierarhie a opţiunilor legate de dministrarea acestora:

Evitarea producerii de reziduuri – opţiunea preferată –

Reducerea reziduurilor

Reutilizarea şi reciclarea reziduurilor

Eliminarea reziduurilor – ca ultimă opţiune



37 Octombrie 2002


38 Octombrie 2002

Această ierarhizare a managementului reziduurilor a fost aplicată şi în legislaţia Română. Ca o bună măsură practică, operatorii minieri ar trebui să caute aplicarea acestei abordări oriunde este posibil. 3. PLANUL DE MANAGEMENT

3.1 Generalităţi Şantierul ar trebui să menţină un inventar complet al reziduurilor produse şi al metodelor de eliminare adoptate în locaţia respectivă (a se vedea inventarul de reziduuri de mai jos). Depozitarea reziduurilor şi metodele de eliminare a acestora trebuie să se supună legislaţiei locale. Costurile-cheie asociate aplicării unui plan de administrare a reziduurilor includ:

• pregătirea unor zone de depozitare pavate şi acoperite

• fabricarea sau achiziţionarea unor containere de depozitare

• utilizarea unor antreprenori autorizaţi în eliminarea reziduurilor Personalul implică costuri suplimentare şi baza operaţională trebuie să fie minimă.

3.2 Depozitarea şi eliminarea reziduurilor menajere • Orice reziduu casnic va fi separat încă de la sursă şi eliminat de un antreprenor calificat.

Reziduurile periculoase includ: - baterii; - cartuşe de toner pentru imprimantă; - containere chimice uzate; - aerosoli.

• Toate celelalte reziduuri menajere (nepericuloase) produse vor fi depozitate temporar în tomberoane (protejate de intemperii) care să fie clar etichetate şi evacuate către haldele desemnate (fie pe amplasament, fie pe terenurile municipalităţii).

• Vor fi efectuate inspecţii de rutină care să vizeze procedurile de eliminare a reziduurilor menajere, pentru a se asigura că acestea sunt depozitate împreună cu alte categorii de gunoi casnic.

• Vor fi efectuate inspecţii săptămânale în zonelor de depozitare pentru a se asigura că nu sunt prezente reziduuri periculoase şi că deşeurile sunt containerizate corect.

• Reziduurile vor fi colectate regulat din zonele desemnate de depozitare şi încărcate în camioane pentru a fi transportate către haldele de gunoi.

• Volumul aproximativ de reziduuri produse va fi înregistrat pentru a furniza o bază oricăror programe viitoare de reducere a reziduurilor.

3.3 Alternative de eliminare pentru reziduurile bio-degradabile

Se vor investiga opţiunile alternative de eliminare a reziduurilor în vederea eliminării deşeurilor bio-degradabile (ex. hrană animală, compost), deoarece includerea acestor deşeuri în gunoiul casnic poate duce la producerea gazului metan şi a levigatului de metan.


39 Octombrie 2002

3.4 Depozitarea şi eliminarea deşeurilor industriale

• Deşeurile industriale vor fi depozitate în zone pavate şi acoperite, fiind colectate de către antreprenori calificaţi, în vederea eliminării lor în afara locaţiei operaţionale.

• Reziduurile industriale vor fi depozitate în containere separate (către unul pentru fiecare tip de reziduu), clar etichetate.

• Copii ale licenţelor antreprenorilor vor fi păstrate la şantier, într-un dosar separat.

• Reziduurile vor fi înregistrate şi monitorizate conform Inventarului de Reziduuri al minei;

• Nu vor fi arse nici un fel de reziduuri în incinta locaţiei miniere.

3.5 Baterii şi alte reziduuri industriale periculoase • Bateriile şi alte reziduuri industriale periculoase vor fi depozitate într-un loc special, pavat,

acoperit şi sigur, în vederea eliminării lor în afara locaţiei, de către antreprenori calificaţi.

• Bateriile şi alte reziduuri industriale periculoase vor fi depozitate în containere separate (câte unul pentru fiecare tip de reziduu), clar etichetate.

• Copii ale licenţelor antreprenorilor vor fi păstrate la şantier

• Reziduurile vor fi înregistrate şi monitorizate conform Inventarului de Reziduuri al minei;

• Nu vor fi arse nici un fel de reziduuri periculoase în incinta locaţiei miniere.

3.6 Responsabilităţi manageriale Răspunderea administrării reziduurile solide în conformitate cu aceste linii directoare revine directorului de producţie şi/sau a directorului de mediu. Directorul de laborator va fi responsabil cu eliminarea în condiţii de siguranţă a reziduurilor provenite din laborator. Directorii de întreţinere şi ateliere vor răspunde de alte deşeuri industriale produse în incinta locaţiei.

4. BIBLIOGRAFIE I. Legea nr. 137 din 1995 referitoare la protecţiei mediului II. Directiva Consiliului CEE nr. 91/689 referitoare la reziduurile periculoase, cu

amendamentele din Directiva Consiliului CEE nr. 94/31.

Zona:………………

TIPUL REZIDUULUI

Note:

1. A se scrie num

2. A se scrie delocaţiei sau asau în zona e

3. Iniţialele perso

Harworth Mining ConsuLimited în asociere cu URS Corporation şi Agraro Consult SRL

EXEMPLU DE INVENTAR AL REZIDUURILOR

………………………………….. (A se indica atelierul/laboratorul etc.)

SURSA REZIDUULUI

VOLUM PRODUS

METODA DE ELIMINARE SEMNAT (INIŢIALE)

ele companiei antreprenoare sau a angajatului minier care a colectat reziduul.

stinaţia reziduului. De exemplu, a se scrie numele instalaţiilor de depozitare din afara se indica, de exemplu, că reziduul a fost mutat în zona de depozitare a uleiului uzat xplozibililor.

anei care a completat formularul.

ltancy 40 Octombrie 2002

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU CP 07 MANAGEMENTUL ROCILOR STERILE

1. DOMENIU DE APLICARE Acest cod de procedură are în vedere problemele de mediu legate de managementul rocilor sterile. Codul se concentrează asupra zonelor de steril din minele active; reabilitarea locaţiilor închise este tratată separat în cadrul acestui manual. Codul include managementul materialului mineral abandonat, din minele subterane şi din haldele supraetajate din minele de suprafaţă. Unul dintre cele mai importante obiective ambientale privind administrarea sterilului este acela de a preveni Drenarea Acidă a Rocilor (DAR). Pentru multe tipuri de mine, sulfurile metalice sunt constituenţi comuni ai sterilului, inclusiv pentru cele de cărbune, metale comune şi preţioase. O bună practică în acest domeniu impune administrarea începând de la sursă a sterilului purtător de sulfuri, pentru a reduce potenţialul de oxidare. Cu toate acestea, în cazul haldelor vechi de material excavat, unde sursa de drenare acid deja există, tratarea drenului rezultat ar putea fi o necesitate continuă. Procedura recomandată este de adopta o abordare bazată pe sistemele standard ale managementului de mediu care tratează sursele de poluare, căile de propagare şi receptorii. Accentul este pus pe adoptarea unei abordări practice fără implicarea unor costuri excesive. Raţiunea fundamentală a acestui ghid este de a da asigurări că:

• se respectă prevederile legale

• că se aplică cele mai bune soluţii practice fără inducerea unor costuri excesive. 2. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR

2.1 Reducerea la minimum a reziduurilor Depozitarea şi eliminarea reziduului include întotdeauna costuri suplimentare şi riscul poluării. Una dintre posibilităţile de atenuare a efectelor acestor probleme este de a produce cât mai puţin reziduu. Deoarece cantitatea de reziduu mineral este în mare măsură determinată de caracteristici naturale, precum structura geologică locală (ex. conţinutul şi configuraţia corpului de minereu, prezenţa benzilor în secţiunea straturilor de cărbune), este în general dificil să se găsească o soluţie practică pentru producerea a mai puţin reziduu în contextul metodei de exploatare alese. Cu toate acestea, problema trebuie oficial abordată pentru a ne asigura dacă modificarea proiectului minei nu atrage cumva unele beneficii, în sensul micşorării cantităţii de reziduuri. Câteva tipuri de reziduu mineral sunt bune pentru a fi refolosite, de exemplu ca material de umplutură pentru construcţii. Probabil, aceasta însemnează numai o utilizare locală, deoarece avem de-a face cu un material ieftin, dar care impune costuri de transport ridicate. Potenţialele beneficii ale reducerii cantităţii de reziduuri pot fi greu de cuantificat: ele includ costuri mai mici, legate de un consum mai redus de energie alocat transportului subteran şi costuri mai mici ale întreţinerii acestuia, costuri mai mici ale preparării cărbunelui şi spaţii mai restrânse necesare depozitării.


41 Octombrie 2002


42 Octombrie 2002

2.2 Potenţiale emisii şi efectul acestora

Sursele de praf includ transportul sterilului pe căile de acces, descărcarea sterilului în halde, vânturile care bat dinspre zonele expuse ale haldei. Contaminarea apei poate fi provocată de solide aflate în suspensie în scurgerile de suprafaţă de pe haldele nerefăcute. Levigarea haldei poate avea ca rezultat poluarea apei care, la rândul ei, poate afecta cursurile de apă şi acviferele. Uneori, mai ales în cazul unor halde vechi, contaminarea poate proveni de la foste depozite de reziduuri neminerale. Un exemplu tipic este acela al cocseriilor amplasate în halda unei mine de cărbuni. Zgomotul de la o instalaţie operaţională poate reprezenta un inconvenient şi poate determina apariţia unor reclamaţii, mai ales când instalaţia este exploatată în zone situate deasupra cotei iniţiale a terenului. Stabilitatea poate reprezenta o problemă majoră pentru haldele de steril; alunecările de material steril în cursurile de apă adiacente pot avea impact major asupra mediului; dacă apa percolează sterilul, pe lângă premisele unei instabilităţi, apar şi riscurile generării DAR.

2.3 Drenajul acid al rocilor Pentru proiectele miniere noi, se pot dezvolta strategii de reducere a problemei DAR încă de la sursă. Pentru materialul deja abandonat, tratamentul sursei poate fi limitat de anumite constrângeri, cum ar fi costurile şi impactul asupra mediului. O bună soluţie practică adoptată în cazul unei mine noi este de a dezvolta o strategie managerială pentru toate stadiile de exploatare minieră, de la planificare până la închidere, astfel încât să se reducă la minimum apariţia drenajului acid. Scopul acestei strategii este de a elimina una sau mai multe intrări care ar putea duce la formarea drenajului acid: sulfuri minerale, oxigen sau apă. Reducerea disponibilului de oxigen reprezintă calea cea mai eficientă de control a ratei oxidării. Acoperirea rocilor sterile poate limita pătrunderea apei şi oxigenului în material, reducând astfel, atât rata de oxidare cât şi pe aceea de transport. De asemenea, compactarea unei stive de steril pe măsură ce aceasta este construită, duce la restrângerea mişcării apei şi oxigenului, mai ales acolo unde roca este fin granulată sau are un conţinut oarecare de argilă. Alte tehnici de reducere a drenării acide se bazează pe controlul:

• activităţii bacteriene

• echilibrul alcalinităţii şi acidităţii în cadrul rocii sterile. Există mai multe metode bine puse la punct de tratare a drenajului acid, metode care trebuie deseori folosite deoarece nu există nici o cale practică de tratare a sursei. Cu toate acestea, tratarea implică costuri suplimentare şi solicită întreţinere, producând alte reziduuri care se cer depozitate. Tratarea rocilor sterile şi atenuarea DAR după închiderea minei nu constituie o opţiune atractivă datorită costurilor de întreţinere pe termen lung, măsurabil, de obicei, în zeci de ani sau chiar secole. Acolo unde acest lucru este posibil, tratarea trebuie înlocuită cu măsuri de ameliorare mai ieftine, îndreptate către sursa generatoare de acid.


43 Octombrie 2002

3. PLAN DE MANAGEMENT

3.1 Generalităţi Tehnicile de control al emisiilor de praf, apă şi zgomot din zona de depozitare a materialului excavat sunt în mare măsură identice celor utilizate pentru emisii similare din alte surse de natură minieră; detaliile se găsesc în codurile de procedură corespunzătoare. Cu toate acestea, pentru prevenirea sau reducerea surselor acestor emisii se aplică aceleaşi proceduri ca în cazul rocilor sterile.

3.2 Drenajul acid al rocilor Un plan de management menit să reducă la minimum riscul drenajului acid din rocile sterile ar trebui să includă următorii paşi: angajamentul conducerii în aplicarea strategiei

• caracterizarea geochimică a reziduurilor din punct de vedere al potenţialului de a genera acid

• dezvoltarea unei planificări adecvate, a unor practici de manipulare şi depozitare selective, pentru materiale cu diverse grade de risc

• instruirea forţei de muncă în vederea identificării şi administrării acestor materiale

• monitorizare în vederea evaluării eficacităţii strategiei

• revizuirea şi, după necesităţi, corectarea strategiei pentru atenuarea oxidării sulfurilor

Managementul sursei La unele mine ar putea fi posibilă utilizarea testării geochimice pentru identificarea reziduurilor de risc crescut, în vederea depozitării lor selective. Această tehnică solicită integrarea managementului rocilor sterile în planificarea minei, împreună cu instruirea forţei de muncă pentru a se garanta corecta depozitare a rocilor cu conţinut mare de sulfuri. Opţiunile pentru depozitarea rocilor sterile cu potenţial înalt de producere a acidului, includ:

• construcţia unei halde de suprafaţă separate, cu modalităţi adecvate de control ambiental

• construcţia unei celule în masa rocilor inerte (de risc scăzut)

• depozitare în subteran ca rambleu Combinarea Acolo unde sunt disponibile materiale consumatoare de acid, o opţiune viabilă poate fi amestecarea acestora cu reziduuri producătoare de acid. Scopul este de a echilibra alcalinitatea şi potenţialul de producere a acidului, în vederea reducerii riscului de generare netă de acid. Materialele alcaline care pot fi disponibile pentru combinare include: soda calcinată, utilizabilă în industria cărbunelui, unde poate fi introdusă în sterilul de rocă piritoasă pentru a reduce potenţialul drenajului acid. La minele metalifere, rebuturile de var grosier de la uzina de preparare pot conţine o alcalinitate reziduală şi pe timpul depozitării, se pot amesteca cu materialele producătoare de


44 Octombrie 2002

acid. Astfel de practici pot ajuta la reducerea riscului general de drenaj acid, oferind o bună opţiune ambientală şi pentru depozitarea altor reziduuri. Inhibiţia bacteriană Se cunosc anumite bacterii care cresc cu mult rata de producere a acidului din materialele piritoase. Au fost dezvoltate diverse bactericide care inhibă creşterea acestor microorganisme. Principalul lor efect este de a reduce rolul catalitic pe care îl joacă bacteriile în transformarea fierului feros în fier feric, în condiţii acide (unde fierul feric este principalul oxidant). Deoarece aceasta este numai o soluţie pe termen scurt şi parţial eficientă, bactericidele trebuie să fie parte a unor sisteme integrate de abordare a managementului reziduurilor purtătoare de sulfuri. Cel mai adesea, acestea sunt aplicate pe stive temporare de minereu sau roci sterile, pentru a întârzia instaurarea condiţiilor acide, sau pentru a reduce costurile unei tratări secundare precum dozarea cu var a apelor de drenare/scurgere, până la aplicarea unor soluţii permanente. Până acum, această tehnologie a fost larg aplicată pentru reabilitare în industria cărbunelui din SUA, pentru a ajuta la stabilizarea unei pături vegetale active înainte de instaurarea unei perioade de producere semnificativă de acid.

Acoperire cu strat de pământ Proiectul unui sistem de acoperire cu strat de pământ va avea, în mod normal, trei zone cu următoarele proprietăţi:

• o zonă de retenţie a apei, de obicei bazală, care oferă cea mai eficientă barieră în calea difuziei oxigenului (zona “retenţiei de apă”)

• o zonă menită să funcţioneze ca un colector de apă, pentru a asigura că zona retenţiei de apă rămâne aproape de saturaţie; şi

• o zonă de suprafaţă care protejează cuvertura de eroziune (zona de “barieră”). În multe cazuri, zonele de barieră oferă un mediu de creştere pentru covorul vegetal care contribuie la rândul lui la minimizarea eroziunii şi la controlul percolaţiei. Uneori, sub zona de retenţie, se dispune un “opritor capilar” pentru a limita migrarea ascensională a constituenţilor solubili către suprafaţă unde ar putea afecta covorul vegetal. În practică, sterilul este grosier şi cu un conţinut scăzut de apă, acţionând ca un opritor capilar în sine. La înălţarea unei halde noi, trebuie stocat tot covorul vegetal şi solul de pe amplasamentul respectiv, pentru a fi folosit ulterior la acoperirea stivei de material excavat. De asemenea, cuverturile de pământ pot cuprinde şi roci sterile sau alte materiale cu un conţinut scăzut de sulfuri, aduse special pentru a acoperi reziduurile datorită unor caracteristici particulare precum rata de compactare şi permeabilitatea scăzută. Astfel de materiale de cuvertură sunt de obicei soluri argiloase sau reziduuri oxidice. Membranele sintetice de tip geotextil pot fi foarte eficiente în îndepărtarea apei; ele au fost utilizate pentru acoperirea unor stive de minereu sărac pentru a preveni oxidarea acestuia înainte de procesare. Uneori, numai reducerea fluxului de apă care circulă prin steril nu are ca rezultat scăderea semnificativă a ratei de oxidare. În schimb, amenajarea unui sistem de cuvertură de pământ are avantajul decisiv de a reduce cantitatea de scurgeri de la baza haldei. Produsele de oxidare depozitate pot fi şi ele utile în reducerea ratei globale de oxidare a sulfurilor minerale reziduale.


45 Octombrie 2002

Tratarea apei Cu toate că demersurile manageriale de reducere a producţiei de scurgeri acide reprezintă opţiunea preferată, este în general imposibil ca ea să fie complet stopată. În mod normal, pentru a controla impactul ambiental din afara locaţiei, va fi necesară o tratare a efluxurilor acide. Strategiile disponibile includ sisteme de tratare activă şi pasivă. Tratarea activă Cea mai comună strategie pentru tratamentul activ al drenajului acid o constituie colectarea şi neutralizarea acestuia cu ajutorul unor reactivi chimici precum:

- calcar (carbonat de calciu) - var (hidroxid de calciu) - var nestins (oxid de calciu) - sodă caustică (hidroxid de sodiu);sau - magnezie caustică (oxid de magneziu)

Tratarea cu reactivi alcalini este urmată de un stadiu de decantare prin care se recuperează precipitatul metalic fin (hidroxizii). Alegerea unui reactiv alcalin adecvat va depinde de cost şi disponibilitate, de pH-ul urmărit a se obţine în efluxul final. Când sunt corect administrate şi menţinute, aceste sisteme sunt eficace şi sigure. Cu toate acestea, există şi unele dezavantaje:

- costul întreţinerii, al calcarului sau al altor reactivi alcalini - se tratează efluxul rezultat în loc să se evite producerea sa - procesul produce un şlam de precipitat care impune depozitarea separată.

Tratare pasivă Sistemele pasive sunt proiectate pentru a alcaliniza apele de drenaj fără a implica costuri mari de întreţinere. Aceste sisteme sunt adecvate unor curgeri cu debit relativ mic şi cu aciditate scăzută, dar pot fi de asemenea utilizate la ridicarea alcalinităţii apelor infiltrate în haldele de sulfuri.

Canalele anoxice pasive de calcar (DAPC) sunt proiectate să direcţioneze drenajul acid printr-un canal artificial de pietriş calcaros grosier care exclude oxigenul (creând, prin urmare, condiţii anaerobe). Excluderea oxigenului reduce la minimum precipitarea hidroxizilor metalici în cadrul drenului, pe particulele de calcar – precipitare care ar reduce eficienţa acestuia.

Aerajul şi îndiguirea ulterioară a produselor de scurgere duce la precipitarea hidroxizilor metalici în iazul de decantare lăsând o apă de descărcare limpede. În general, sistemele DAPC sunt considerate a avea durata de funcţionare efectivă scurtă, pe măsura consumului materialului alcalin din dren, astfel încât este necesară o continuă întreţinere a lor. Ele nu încetează să funcţioneze brusc însă în timp, eficienţa lor se reduce.

Sisteme de producere a alcalinităţii succesive (SPAS) sunt proiectate să evite unele din problemele sistemelor DAPC, prin creşterea nivelului de alcalinitate în curenţii “curaţi” de scurgere sau drenaj şi prin introducerea acestor curenţi în drenajele acide. Alcalinitatea


46 Octombrie 2002

este obţinută prin utilizarea unor canale de scurgere din calcar, anoxice sau deschise. Problemele legate de şlam şi de fenomenele de acoperire cu precipitat, ce scad eficienţa materialelor alcaline, sunt evitate prin utilizarea condiţiilor anoxice. Iazurile de decantare aerobe, convenţionale se construiesc după această schemă, asigurând colectarea şlamurilor precipitate. Pentru o mai mare eficienţă, SPAS poate fi urmat de sisteme de mlaştini artificiale, care produc în general, efluxuri de bună calitate (cu concentraţii scăzute de metalelor).

Rezumat Următorul Sumar al Opţiunilor Inginereşti pentru Controlul Drenării Miniere Acide în Haldele Miniere de Steril şi Depozite de Reziduuri de Valorificare, este bazat pe lucrarea lui Marszalek, 1996:

ABORDARE STRATEGIE CARACTERISTICI

Proactivă: Măsuri de prevenire

1. Manipulare selectivă şi/sau

încapsulare

Sterilul sau reziduurile de valorificare producătoare de DMA sunt manipulate selectiv şi îmbrăcate într-un material benign, neacid, de tipul reziduurilor miniere oxidice, pentru a limita circulaţia aerului şi a apei în masa sterilului şi a efluxurilor de DMA. Materialul benign este utilizat pentru fundaţie şi pentru digurile de reţinere ale unei celule având suprafaţa acoperită cu material benign, compactat (de obicei, argilă), fie treptat, fie la închiderea minei.

2. Abandonare în carieră

Similară conceptual cu încapsularea. Metoda este utilă acolo unde este disponibilă o carieră epuizată, de mărime suficientă. Cu o planificare eficientă,este posibil ca o închidere timpurie a uneia dintr-o serie de cariere să permită o abandonare a reziduurilor cu potenţial DMA. În funcţie de permeabilitate, pereţii şi fundul carierei pot impune încapsularea, incluzând o cuvertură de suprafaţă. În climate temperate, în locul unui strat de material compactat, cuvertura de suprafaţă poate fi amenajată ca o pânză de apă suficient de adâncă. Managementul suprafeţei de apă şi diverse alte opţiuni de deviere trebuie să facă parte din caracteristicile de proiectare.

3. Amestecare şi

co-depunere

Implică amestecarea şi depunerea în acelaşi loc, a reziduurilor de DMA şi a materialelor benigne, neproducătoare de acid sau chiar neutralizante de aciditate. Co-depunerea a fost utilizată în trecut la minele de cărbuni; procedeul constând din construcţia unor celule de mici dimensiuni în interiorul haldei de steril, celule care sunt repede umplute şi acoperite pentru a reduce producerea de DMA şi accesul apei. Celulele sunt construite din material rezidual benign, de permeabilitate scăzută. Opţiunea pentru amestecare se referă mai ales la rocile sterile şi mai puţin la reziduurile de valorificare şi se bazează într-o măsură mai mare pe capacitatea de neutralizare a materialului benign decât pe încapsulare.

Proactivă: Măsuri de remediere

4. Micro-încapsulare

Reprezintă un proces de acoperire a anumitor reziduuri pentru a preveni oxidarea piritei. Mecanismul implică levigarea reziduului cu o soluţie fosfatică cu peroxid de hidrogen. Suprafaţa piritei este oxidată de peroxid, lăsând oxizii de fier să reacţioneze cu soluţia fosfatică pentru a forma un precipitat de fosfat de fier. Acesta formează o peliculă inertă pe fragmentele de rocă sterilă.

5. Plasare necontrolatăcu colectare şi tratare a apei în aval

Opţiune valabilă în cazul reziduurilor marginale, producătoare de acid, cu recuperarea şi tratarea scurgerii acide în aval. Sistemele de colectare/recuperare pot include iazuri de captare, drenuri, tranşee şi foraje pentru ape subterane. Sistemele de tratare/depozitare includ tratare chimică (ex. dozări de var), eliberarea controlată şi diluarea de către curenţii de apă învecinaţi, eliminarea prin evaporare, recirculaţie tehnologică şi filtrare în mlaştini artificiale. Fiecare sistem trebuie considerat în contextul unor caracteristici specifice locaţiei. Această opţiune poate fi aplicată ca o posibilă măsură de remediere.


47 Octombrie 2002

ABORDARE STRATEGIE CARACTERISTICI

Reactivă: Măsuri de remediere

1. Acoperire

Opţiune care implică construcţia unei cuverturi cu permeabilitate redusă peste o haldă de steril, utilizând mai ales material local sau reziduuri benigne, pentru a reduce infiltrare apei de suprafaţă şi accesul aerului în interiorul haldei. Proiectarea cuverturii ar trebui să includă o simulare detaliată a hidrogeologiei şi a infiltraţiilor, pentru a optimiza grosimea cuverturii.

2. Colectarea şitratarea apei

în aval

Opţiunea reprezintă o soluţie de remediere pentru reziduuri marginale producătoare de acid, cu colectarea şi tratarea drenajului acid în aval. Pentru detalii, a se vedea Opţiunea 5.

3. Înlăturare

Înlăturarea rocilor sterile şi a reziduurilor de valorificare reprezintă o opţiune nu foarte des avută în vedere datorită costurilor pe care le implică. Pot exista anumite avantaje în îndepărtarea selectivă dintr-o haldă, a unor reziduuri cu severe probleme DMA. Aceste reziduuri vor fi izolate fie într-o excavaţie/gol de suprafaţă, fie într-o locaţie corespunzător amenajată pentru haldare.

3.3 Refacerea progresivă

Praful poate constitui o problemă majoră avându-şi sursa atât în stivele de material de supracopertă din cariere, cât şi în haldele permanente de la minele subterane. În astfel de circumstanţe, procedura constă din a amenaja un covor verde pe halde sau pe stive, cât mai curând posibil. Pentru stivele de supracopertare, poate fi eficientă împrăştierea unui amestec de seminţe de iarbă şi nutrienţi pe suprafaţa reziduului. Acesta poate fi programat să se aplice progresiv, pe măsură ce fiecare stivă sau parte a unei stive atinge forma finală. Pentru stivele permanente de material excavat, refacerea progresivă solicită un program continuu de aplicare a solului, a solului vegetal, a însămânţării şi întreţinerii.

3.4 Construcţia haldelor Problemele de mediu asociate cu transportul rocii sterile pot fi reduse prin instalarea unor benzi rulante acoperite care să reducă circulaţia camioanelor. Drenajul acid şi alte probleme de mediu, legate de haldele minelor vechi pot fi reduse considerabil în locaţiile moderne, prin dispunerea sterilului în straturi subţiri şi prin compactarea lui înaintea adăugării unui nou strat. Deşi această tehnică atrage după sine o creştere a costurilor de construcţie a haldei, scopul este de a reduce pe termen lung costurile şi de a preveni pagubele de natură ambientală. În anumite tipuri de exploatări miniere, amenajarea unor mici lacuri de decantare pe haldele de steril constituie o practică normală. Proiectarea şi amenajarea acestora trebuie să ţină seama de riscurile ambientale, iar decizia de a plasa un astfel de iaz trebuie să ia în calcul orice trăsătură locală susceptibilă de a se afla în pericol o dată cu eliberarea accidentală a reziduurilor.

3.5 Selectarea amplasamentului Se poate folosi o procedură formală pentru selectarea amplasamentelor unor noi halde de steril, procedură care să aibă în vedere bilanţul ambiental şi al costurilor. Aceasta va permite formularea unor alternative precum amenajarea unor halde îndepărtate şi posibilitatea de umplere a vechilor cariere, în comparaţie cu depozitarea in situ.


48 Octombrie 2002

Măsura în care se cere o protecţie a mediului poate afecta semnificativ cheltuielile şantierului. De exemplu, acolo unde este necesară protejarea unei resurse subiacente de apă freatică, s-ar putea impune amenajarea unui strat protector impermeabil, colectarea levigatului, montarea unor instalaţii de tratare şi o permanentă monitorizare a apei subterane.

3.6 Responsabilităţi manageriale Toate măsurile de protecţie a mediului cer o definire clară a responsabilităţilor manageriale prin care să se garanteze că acestea pot fi aplicate. Paşii esenţiali includ:

- stabilirea persoanei responsabil de aplicarea fiecărei sarcini - stabilirea unui termen de îndeplinire a fiecărei sarcini - confirmarea faptului că personalul care va executa munca este instruit

corespunzător - un cost rezonabil al operaţiunii şi disponibilitatea unui buget adecvat - întâlniri manageriale regulate pentru analiza progresului înregistrat

4. BIBLIOGRAFIE (i) Procedural Manual, Evaluative Framework, Assessment of Alternative Colliery Spoil

Disposal Options - UK Department of the Environment Report (1990). Access to UK Government environmental publications via www.defra.gov.uk

(ii) Best Practice Environmental Management in Mining – Environment Australia (1998) www.ea.gov.au/industry/sustainable/mining/booklets

(iii) Preventative and Remedial Environmental Engineering Measures to Control Acid Mine Drainage in Australia - Marzalek, A. S. (The Institute of Engineers Australia, 1996) in Preprints of Papers, Engineering Tomorrow Today. The Darwin Summit, National Engineering Conference, Darwin, Northern Territory, 21-24 April 1996.

1Pcr

•

•

•

PgarismpR

•

•

2Am

•

•

•

•

TeC

•

•

•

HLîUA

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU CP 08 MANAGEMENTUL MATERIALELOR PERICULOASE

. DOMENIU DE APLICARE entru scopurile acestui manual, materialele periculoase sunt definite ca materii prime şi produse are pot să provoace contaminarea solului, a apelor de suprafaţă şi subterane şi pot constitui un isc pentru sănătatea oamenilor. Materialele periculoase pot include:

substanţe chimice

carburanţi

alte materiale rezentul cod de procedură se adresează operatorilor minieri şi personalului operaţional şi este un hid referitor la managementul de mediu al impactului materialelor periculoase pe perioada ctivităţilor de şantier. Această abordare le impune administratorilor minei să-şi identifice esponsabilităţile, să-şi asume sarcina de a face o autoevaluare a performanţei actuale şi să dentifice paşii către atenuarea impactului şi îmbunătăţirea performanţei. Se sugerează o abordare tructurată a atenuării şi controlului impactului ambiental, urmând o serie de proceduri de anagement al mediului bine stabilite, în vederea identificării surselor de poluare, a căilor de ropagare şi a receptorilor care vor suferi de pe urma impactului. aţiunea care stă la baza acestui ghid este de a garanta că:

sunt respectate cerinţele legale

reziduurile sunt controlate şi eliminate eficient

. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR numite proceduri manageriale privind materialele periculoase vor fi cerute pentru o gamă de ateriale incluzând:

Substanţe chimice şi materiale tehnologice precum: substanţe chimice de levigare, carburanţi şi lubrifianţi

Reziduuri tehnologice precum: roca sterilă şi produsele de decantare (tratate în ghiduri separate)

Materiale şi reziduuri radioactive precum: cele utilizate pentru procesarea calibrărilor de monitorizare

Alte fluide reziduale precum: solvenţi, detergenţi şi fluide hidraulice. abelul 8.1 oferă indicaţii asupra posibilelor materiale periculoase care pot fi folosite în xploatările miniere. onform legislaţiei manageriale a UE, a fost definită o ierarhie a opţiunilor administrării reziduurilor:

evitarea producerii de reziduuri – opţiunea preferată şi apoi

reducerea reziduurilor

reutilizarea şi reciclarea reziduurilor



49 Octombrie 2002


50 Octombrie 2002

• eliminarea reziduurilor ca ultimă opţiune Această ierarhie este în curs de aplicare în legislaţia românească. O bună măsură practică este ca operatorii minieri să caute să aplice această ierarhie oriunde este posibil.

Tabelul 8.1: Materiale potenţial periculoase pentru mediu folosite în minerit

Materiale Utilizarea Impactul asupra mediului Etil-xantat de sodiu Colector în flotaţia sulfurilor Necunoscut Metil-isobutil cetonă Flotaţie chimică Toxicitate limitată Acid sulfuric Levigare acidă Distrugeri directe ale florei şi faunei

în cazul în care se împrăştie acid concentrat. Schimbările de pH ale apei pot duce la mobilizarea metalelor grele.

Hidroxid de sodiu (Sodă caustică)

Controlul pH-ului în levigate

Distrugeri directe ale florei şi faunei în cazul în care se împrăştie acid concentrat.

Cianură de sodiu Levigare în timpul preparării aurului

Toxic pentru floră şi faună chiar la concentraţii joase.

Sulfat de cupru Chimical folosit în măcinare

Toxic pentru viaţa acvatică

Azotat de amoniu Component al explozibililor (ANFO)

Fertilizant. Stimulează creşterea plantelor, conducând la eutroficarea corpurilor de apă

Hidroxi-oximă Extragerea solvenţilor Nici o informaţie disponibilă Acid policarboxilic Tratarea apei Schimbări ale pH-ului apei Carburanţi şi lubrifianţi

Combustie şi lubrifiere Distrugeri directe ale florei şi faunei, bioacumulare şi contaminarea apei subterane

Fluid de foraj Lubrifierea şi menţinerea stabilităţii găurii de foraj

Produsele mai vechi pe bază de petrol au un impact puternic, similar celui al combustibililor; fluidele mai recente sunt bazate pe apă şi au un impact mai redus.

3. PLAN DE MANAGEMENT O abordare de bază pentru managementul materialelor periculoase poate fi rezumată după cum urmează:

• identificarea materialelor periculoase şi pregătirea unui inventar al acestora;

• caracterizarea potenţialului de pericol pe care aceste materiale îl au asupra mediului;


51 Octombrie 2002

• asigurarea că materialele periculoase sunt depozitate şi etichetate adecvat;

• descrierea metodelor de depozitare, manipulare şi utilizare;

• identificarea opţiunilor pentru depozitare şi eliminare pe termen lung;

• pregătirea unor planuri pentru situaţii neprevăzute şi unor planuri de reacţie în caz de urgenţă;

• obţinerea angajamentului managerilor de grad înalt de a participa la instructajul muncitorilor şi antreprenorilor.

Următoarele capitole furnizează un ghid al problemelor specifice legate de administrarea materialelor periculoase.

3.1 Generalităţi

• Va fi desfăşurată şi menţinută o inventariere a materialelor periculoase depozitate în şantier, incluzând locaţia depozitului şi cantitatea depozitată. Inventarul va fi disponibil pentru inspecţia autorităţilor în drept

• Vor fi ţinute într-un dosar centralizat Foile de Date privind Siguranţa Materialelor (FDSM-uri) pentru toate materialele periculoase. Când se propune utilizarea unor noi materiale periculoase în cadrul şantierului, FDSM-urile vor fi obţinute de la furnizor înainte de utilizarea materialului.

• Toate perimetrele de depozitare a materialelor periculoase şi containerele vor fi marcate pentru a indica natura materialelor periculoase depozitate. Vor fi utilizate semne şi etichete ISO de siguranţă şi avertizare.

• Copii ale FDSM-urilor relevante vor fi disponibile la fiecare locaţie de depozitare

• Toate recipientele pentru materiale periculoase sau alte containere vor fi depozitate (de preferinţă) pe paleţi de lemn, într-un loc pavat şi acoperit, echipat cu capcane de scurgere şi colectoare. Toate recipientele cu materiale periculoase sau alte containere vor fi depozitate în afara acţiunii directe a razelor solare şi vor fi protejate de ploaie prin acoperire.

• Oriunde sunt depozitate materiale inflamabile, vor fi plasate stingătoare de foc.

• Personalul care manipulează materiale periculoase va fi instruit asupra posibilelor pericole, va fi dotat cu echipamentul de protecţie personală necesar şi va fi antrenat în procedurile de epurare a scurgerilor.

• Acizii şi substanţele alcaline vor fi depozitate separat.

• Toate containerele permanente pentru materiale periculoase vor fi dotate cu capcane de scurgere adecvate.

• Toţi solvenţii şi toate uleiurile vor fi depozitate în zone sigure, echipate cu capcane de scurgere adecvate.

• Echipamentul de curăţare a scurgerilor va fi disponibil în zonele de depozitare a materialelor.

3.2 Policloruratul de bifenil (PCB)

• Transformatoarele electrice din locaţie vor fi inspectate regulat, urmărindu-se atât starea lor generală cât şi orice semn de scurgere.

• Nu se va efectua nici o schimbare a uleiului de transformator în incinta locaţiei.


52 Octombrie 2002

• Transformatoarele uzate vor fi înlăturate de către un antreprenor calificat.

• Toate uleiurile hidraulice vor fi examinate pentru a se detecta prezenţa PCB. Acolo unde acesta va fi detectat, uleiurile vor fi schimbate şi eliminate de către un antreprenor calificat.

3.3 Depozitarea şi manipularea carburanţilor

Generalităţi

• Tot echipamentul personal de protecţie (EPP) necesar va fi disponibil personalului implicat în operaţiunile de manipulare a carburanţilor. Tot personalul disponibil va fi pregătit în utilizarea şi întreţinerea EPP.

• Tot personalul va fi instruit în utilizarea extinctoarelor pentru carburanţi.

• Zonele de depozitare şi manipulare a carburanţilor vor fi localizate departe de birouri şi facilităţi casnice.

• Accesoriile electrice care conţin ulei vor fi menţinute în bune condiţii şi vor fi rezistente la foc. Descărcarea carburanţilor

• Toate zonele în care se descarcă carburanţi vor fi acoperite cu un pavaj corespunzător (ex. beton) şi vor fi dotate cu sisteme de drenaj şi colectare a carburanţilor diseminaţi în scurgeri.

• Drenurile de colectare vor fi dotate cu separatoare petrol-apă, iar produsele petroliere vor fi recuperate şi eliminate de către un antreprenor calificat.

• Fumatul nu va fi permis în vecinătatea zonelor în care se găsesc depozite de combustibil, lucrul va fi vizibil marcat prin semne clare de interdicţie.

• Furnizorii de carburant vor rămâne lângă cisternă pe toată durata descărcării carburantului.

• Personalul se va asigura că furnizorii de carburant au mecanisme automate pentru a preveni demarajul cisternei în timpul pompării carburantului.

• Pe rezervoarele de combustibil se vor instala alarme de nivel sau mecanisme de întrerupere pentru a preveni supra-umplerea.

• Testarea tuturor echipamentelor de prevenire a scurgerilor va fi efectuată trimestrial; vor fi păstrate înregistrări ale rezultatelor testelor.

Depozitarea carburanţilor

• Unde este posibil, carburantul va fi stocat în rezervoare de suprafaţă (Rsup). Dacă se folosesc rezervoare subterane (Rsub), integritatea acestora trebuie testată regulat.

• Rezervoarele de suprafaţă vor fi dotate cu capcane de scurgere adecvate şi vor fi etichetate corespunzător. Capcanele secundare vor avea o capacitate de reţinere de cel puţin 110% din capacitatea totală, pentru a permite acumularea apei de ploaie.

• Recipientele de carburanţi de rezervă şi de lubrifianţi vor fi depozitate într-o zonă echipată cu capcane secundare având o capacitate de aproximativ 25% din capacitatea totală de stocare.

• Recipientele goale de carburanţi vor fi evacuate de către un antreprenor calificat


53 Octombrie 2002

• Foile de Date privind Siguranţa Materialelor (FDSM) vor fi disponibile la fiecare locaţie de depozitare

• Stingătoarele de foc (nu apă) vor fi disponibile pentru fiecare depozit de carburanţi.

Zone de distribuţie a carburanţilor

• Toate zonele în care se descarcă carburanţi vor fi acoperite cu un pavaj corespunzător (ex. beton) şi vor fi dotate cu sisteme de drenaj şi de colectare a carburanţilor diseminaţi în scurgeri.

• Drenurile de colectare vor fi dotate cu separatoare petrol-apă, iar produsele petroliere vor fi recuperate şi eliminate de către un antreprenor calificat.

• Fumatul nu va fi permis în vecinătatea zonelor în care se găsesc depozite de combustibil, interdicţia va fi clar marcată prin semne.

• Cisternele vor fi prevăzute cu întrerupătoare automate pentru a preveni supra-umplerea şi cu mecanisme care să prevină demarajul vehiculului atât timp cât conductele de alimentare sunt ataşate.

• Stingătoarele de foc (nu apă) vor fi disponibile pentru fiecare depozit de carburanţi. Inspecţia depozitării carburanţilor şi a zonelor de distribuţie

• Zonele de depozitare şi de distribuţie a carburanţilor vor fi inspectate zilnic pentru:

• Scurgeri şi revărsări;

• Verificarea închiderii şi blocării valvelor de pe captatorul secundar.

Testarea integrităţii rezervoarelor a tancurilor şi a conductelor

• Integritatea tuturor rezervoarelor de stocare şi a conductelor va fi testată anual. Rezultatele testării vor fi înregistrate şi vor fi disponibile pentru inspecţie.

3.4 Responsabilităţi manageriale Directorului de producţie şi/sau a directorului de mediu îi revine responsabilitatea de a garanta că managementul materialelor periculoase este efectuat în concordanţă cu aceste repere de ghidare. Instructajul stingătorilor de incendiu, rezerva de personal destinat acestui scop şi Foile de Date privind Siguranţa Materialelor (FDSM) vor constitui responsabilitatea directorului desemnat pentru probleme de sănătate şi siguranţă. Directorii de întreţinere şi ateliere vor fi responsabili pentru alte reziduuri industriale produse.

3.5 Raportarea incidentelor de mediu Pentru toate accidentele şi incidentele, trebuie alcătuit un raport detaliat asupra evenimentului în sine, asupra reacţiei conducerii la acest eveniment şi asupra urmărilor pe care acesta le-a avut. În funcţie de gravitatea incidentului, acesta trebuie raportat managerilor cu grad înalt şi/sau autorităţilor în drept. O scală tipică a gravităţii unor incidente este redată mai jos.


54 Octombrie 2002

Grad Definiţie Exemple Raportarea acţiunilor

propuse

Înalt Incident care duce la depăşirea unor limite permise sau a unor prevederi regulamentare

• Scurgeri accidentale în afara locaţiei

• Nori de praf către exteriorul locaţiei

• Anunţarea imediată a şefului de şantier

• Anunţarea superiorilor şi a IPM local de către şeful de şantier

Moderat Incident care provoacă/poate provoca afectarea neintenţionată a mediului, dar care se limitează la locaţia minei

• Împrăştieri locale de ulei

• Spărturi în conductele din locaţie

• Anunţarea şefului de şantier

Mic Incident minor, scurgeri sau rateuri de puşcare

• Scurgeri din conducte

• Împrăştierea de carburant


Plângeri Reclamaţii din partea terţilor în legătură cu poluarea sau anumite inconveniente

• Plângeri din partea vecinilor, angajaţilor, IPM


Un exemplu de raport asupra incidentelor este ataşat la sfârşitul acestui cod şi poate fi utilizat pentru înregistrarea informaţiilor referitoare la incidente.

3.6 Costurile aplicării Costurile-cheie asociate aplicării planului de management al materialelor periculoase includ: pregătirea zonelor pavate şi acoperite

• confecţionarea sau achiziţia a unor rezervoare masive de stocare, conducte de carburanţi, puncte de alimentare cu combustibil;

• construcţia capcanelor de scurgere şi

• apel la furnizori de carburanţi şi la antreprenori pentru salubrizare autorizaţi. Personalul implică costuri suplimentare şi baza operaţională trebuie să fie minimă. 4. BIBLIOGRAFIE I. Referinţe la legislaţia românească referitoare la materialele periculoase II. Directiva Consiliului CEE nr. 91/689 privind reziduurile periculoase Seveso II


55 Octombrie 2002

EXEMPLU DE RAPORT PPRIVIND UN INCIDENT DE MEDIU 1: NOTIFICARE ASUPRA INCIDENTULUI 1.1: Detalii asupra raportorului Nume:………………………………………………………………………………………………………………………

Adresă:……………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

Telefon:…………………………………………………………………………………………………………………….

E-mail:………………………………………………………………………………………………………………………

❑ Personal ❑ Prin fax ❑ Prin telefon ❑ Prin scrisoare

❑ Angajat ❑ IPM ❑ Public ❑ Mass-media

1.2: Natura incidentului ❑ Plângere ❑ Eveniment de poluare ❑ Rateu de puşcare

❑ Zgomot ❑ Praf ❑ Apă

❑ Vibraţie ❑ Explozie ❑ Fulger

❑ Trafic ❑ Reziduuri ❑ Miros

Altele………………………………………………………………………………………………………………………..

1.3: Data incidentului………………………………………………………………………………………………

1.4: Ora incidentului (estimat/observat)…………………………………………………………am / pm

1.5: Durata incidentului ❑ Mai puţin de 5 min ❑ Mai puţin de 15 min ❑ Mai puţin de o oră ❑ Altele……………………

1.6: Descrierea incidentului:….....………………………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………


56 Octombrie 2002

1.7: Persoana care a primit notificarea Nume:……………………………………………… Funcţie:…………………………………………………………..

Localitate:………………………………………… Data:……………………………. Ora:………………am / pm

2.0: REACŢIE LA INCIDENT (în limita a 60 minute) 2.1: Managerul locaţiei: ………………………….…Informat de:…………………………………………….

Data:………………………………………………… Ora:……………………………………………………am / pm

2.2: Raportor intervievat de:…………………………………………… ……... La:…………………...(data)

Ora:……………………………………………………..am / pm

2.3: Investigaţii iniţiale (scurt rezumat):……………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

2.4: Evaluarea riscului/pagube aduse mediului (actuale şi/sau potenţiale):……………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

2.5: Evaluare făcută de către:……………………………………………………. Ora:….………..am / pm

2.6: Gradul de risc al efectelor asupra mediului ❑ A (Înalt) ❑ B (Moderat) ❑ C (Mic) ❑ D (Plângere)

2.7: ACŢIUNI NECESARE A se investiga: ❑ Urgent ❑ De rutină

Nu sunt necesare: ❑ Raport şi dosar

2.8: Date Meteorologice (În măsura în care sunt disponibile) Ploaie:………….mm în ultimele 24 ore

Date privind vântul: Viteză:………...m/s Direcţie:………..grade


57 Octombrie 2002

2.9: Investigaţie iniţială făcută de:……………………………………………. La:…………………...(data)

Ora:………………………………………………….….am / pm

2.10: Raportată către:………………………………………………………………. La:………………...…(data)

Ora:……………………………………………………..am / pm

3.0: EVIDENŢA CONTACTELOR NB A se păstra notele de jurnal şi a se utiliza file separate pentru înregistrarea tuturor contactelor care au avut loc. A se include detalii asupra convorbirilor, durata lor precum şi orice instrucţiune transmisă sau primită. A se ataşa notele şi/sau paginile de jurnal la acest formular în vederea completării.

❑ Director de mediu ❑ Consiliul juridic ❑ Director de mină ❑ Director executiv

❑ Director general ❑ IPM ❑ Municipalitate

❑ Locuitori ❑ Servicii de urgenţă ❑ Altele:………………………………………………

RAPORT ASUPRA MĂSURILOR 4.0: FAZA ÎNTÂI – IZOLAREA INCIDENTULUI 4.1: Acţiune întreprinsă: Şantier oprit? ❑ Da ❑ Nu de către:…………………………….

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

4.2: Evaluarea acţiunilor din faza întâi (în limita a 3 ore) ………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

4.3: Fotografii? ❑ Da ❑ Nu

4.4: Inspecţie IPM? ❑ Da ❑ Nu Inspector……………………………….

La………………………(data) Ora:……………am / pm

4.5: Inspecţie făcută de altă organizaţie? ❑ Da ❑ Nu

Organizaţia:……………………………………….. Inspector (nume):………………………………….

La:………………………(data) Ora:……….……am / pm


58 Octombrie 2002

4.6: Raport privind Faza 1 elaborat de:…………………………….

La:………………………(data) Ora:……………..am / pm

5.0: FAZA A DOUA – CURĂŢIREA 5.1: Acţiuni întreprinse Activitate reluată la: …………am / pm de către:………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

5.3: Fotografii? ❑ Da ❑ Nu

5.4: Inspecţie APM? ❑ Da ❑ Nu Inspector………………………………………………...

La:………………………(data) Ora:……………..am / pm


Organizaţie:……………………………………….. Inspector (nume):……………………………………....

La:………………………(data) Ora:……….……am / pm


La:………………………(data) Ora:……………..am / pm

6.0: FAZA A TREIA – REMEDIEREA 6.1: Acţiune întreprinsă:…………………………………………………………………………………………...

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

6.2: Evaluarea fazei trei – Remediere:……………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………… 6.3: Fotografii? ❑ Da ❑ Nu

6.4: Inspecţie IPM? ❑ Da ❑ Nu Inspector………………………………………………...

La:………………………(data) Ora:……………..am / pm


59 Octombrie 2002


Organizaţie:……………………………………….. Inspector (nume):………………………………….

La:………………………(data) Ora:……….……am / pm


La:………………………(data) Ora:……………..am / pm

7.0: ANALIZA INCIDENTULUI 7.1: Cauza incidentului:…………………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

7.2: Eficienţa acţiunilor întreprinse:

7.3: Faza 1 ………………………………………………………………………………………………………………………………

7.4: Faza 2

………………………………………………………………………………………………………………………………

7.5: Faza 3 ………………………………………………………………………………………………………………………………

7.6: Recomandări pentru prevenirea incidente similare:…………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

8.0: REVENIRE ASUPRA RAPORTORULUI 8.1 Raportor înştiinţat asupra consecinţelor de către: (nume)………………………………….………….

La……………………(data)

Ora:………….……am / pm

8.2: Comentarii:………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………


60 Octombrie 2002

9.0: DISTRIBUIREA RAPORTULUI ❑ Director de mediu ❑ Director de mină ❑ Director de şantier

❑ Director executiv ❑ Consiliul juridic

❑ Comitetul de mediu corporativ ❑ Copie de dosar

❑ Alte destinaţii………………………………………………………………………………………………………

10.0: SCHIŢA NOTELOR ADIŢIONALE 11.0: RAPORT DE ÎNCHIDERE 11.1: Închidere aprobată de către:…………………………………….La:……………(data) Ora:…..am / pm

1PoccîcmpmcmîCpivaAaeîAaaibucO

HLîUA

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU COP 09 SISTEMUL DE TRATARE A REZIDUURILOR DE VALORIFICARE

. DOMENIU DE APLICARE rezentul cod de procedură tratează reziduurile procesului de valorificare a minereurilor. În mod bişnuit şi specific pentru mineralele metalice, minereul excavat trece întâi printr-un circuit de oncasare şi măcinare, urmat de o separare fizică sau chimică, implicând o combinare de reactivi himici. Materialul rezidual este compus, în principal, din rocă şi mineral steril mărunt granulat mpreună cu material rezidual mai fin, de tipul argilelor sau a mâlurilor, plus un amestec de reactivi himici tehnologici. Pentru cărbune şi minerale industriale, concasarea ar putea să nu facă parte în od necesar din procesul de valorificare însă şi în acest caz procesele de extracţie şi manipulare ot produce reziduuri fin granulate care creează aceleaşi probleme pentru un management sigur al ediului. În general, procesele de valorificare sunt bazate pe soluţii şi utilizează cantităţi

onsiderabile de apă, acesta fiind un mediu esenţial de separare, manipulare şi transport al aterialului. Reziduurile sunt generate ca produs umed, putând fi folosite tehnici de decantare,

ngroşare şi uscare pentru a controla consistenţa materialului în punctul final de depozitare. ea mai comună metodă de eliminare a reziduurilor de valorificare este de a transfera materialul, rin pompare, sub forma unui şlam mai mult sau mai puţin umed către o structură îndiguită, numită

az de decantare. Iazurile de decantare provoacă o îngrijorare ambientală majoră din punct de edere al administrării, al stabilităţii lor structurale, al drenajului şi infiltraţiilor şi, în final, al bandonării şi refacerii acestora. cest cod de procedură oferă indicaţii operatorilor minieri şi personalului operaţional asupra dministrării ambientale a reziduurilor de decantare, a manipulării şi depozitării lor pe durata xploatării, precum şi asupra managementului sistemului iazului de decantare (SID) în fazele de nchidere, abandonare şi refacere. ceastă abordare cere managerilor minei să-şi identifice responsabilităţile, să-şi asume sarcina de face o auto-evaluare a performanţei curente şi să identifice paşii în direcţia atenuării impactului şi îmbunătăţirii performanţei. Se sugerează o abordare structurată a atenuării şi controlului

mpactului asupra mediului ambiant, urmărindu-se o serie de proceduri de management al mediului ine stabilite, în vederea identificării riscurilor şi a priorităţilor, a definirii unei politici şi a aplicării nor măsuri practice care să poată fi monitorizate şi revizuite, în condiţiile existenţei unui feedback ontinuu care să asigure o performanţă eficientă şi mereu îmbunătăţită. biectivele pentru administrarea minei vor include:

v) managementul ambiental sigur al reziduurilor de decantare în fazele de proiectare, de construcţie, exploatare, închidere şi abandonare pe termen lung a activităţii miniere

vi) identificarea celor mai bune soluţii ambientale specifice locaţiei, pe baza evaluării compoziţiei chimice şi fizice şi a conţinutului de apă al reziduurilor de valorificare, în relaţie cu metoda de îndiguire şi cu managementul SID

vii) stabilirea unei metodologii manageriale care să asigure un management consistent al structurilor de îndiguire şi al zonelor de depozitare, într-un mod sigur şi eficient din punct de vedere al costurilor şi care să identifice riscurile asupra integrităţii structurale şi ambientale a SID

viii) identificarea şi implementarea paşilor practici în administrarea reziduurilor de decantare, pentru a asigura conformarea la normele naţionale şi ale UE privind cele mai bune soluţii



61 Octombrie 2002

practice şi, de asemenea, la normele privind nivelul de emisie ale agenţilor poluanţi generaţi de SID

2. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR Eliminarea reziduurilor de valorificare într-o structură îndiguită trebuie realizată într-o manieră eficientă din punct de vedere al costurilor, care să asigure o stabilitate pe termen lung a malurilor şi a reziduurilor de decantare şi, de asemenea, o protecţie pe termen lung a mediului. Proiectarea şi exploatarea iazului de decantare implică echilibrarea costurilor, stabilităţii şi performanţei din punct de vedere al protecţiei mediului. Reziduurile de valorificare şi locurile lor de depozitare prezintă un potenţial de impact pe termen lung; materialul constituent fiind, de cele mai multe ori, toxic, putând provoca scurgeri de acid ale rocilor (DAR) contaminate cu metale grele; el poate include o gamă de reactivi chimici care prin uscare să formeze praf toxic. Structurile de reţinere a reziduurilor de valorificare pot fi sau pot deveni instabile, existând posibilitatea unor prăbuşiri catastrofale însoţite de eliberarea unor mari mase de material toxic. De aceea, planurile de management trebuie să se concentreze asupra cerinţelor pe termen lung privind monitorizarea şi administrarea abandonării şi remedierii acestor reziduuri, lucruri care ar putea interveni la mult timp de la închiderea exploatării miniere. Această consideraţie trebuie să constituie parte implicită a evaluării producţiei şi a tehnologiilor de procesare încă din stadiul de proiectare al ciclului minier, fiind în mod necesar ţinută sub observaţie pe toată durata de funcţionare a minei. Practica recomandată pentru managementul reziduurilor de valorificare impune o filozofie aparte a managementului ambiental, de natură să identifice riscurile şi priorităţile şi să traseze o politică pe baza căreia să se poată elabora un program structurat de activităţi în cadrul planului managerial. Un plan de management pentru evacuarea reziduurilor de valorificare trebuie să fie un component al fiecărei faze de dezvoltare şi exploatare a minei până la închiderea şi abandonarea acesteia. Practica exploatării şi programele de acţiune trebuie aplicate în cadrul unui proces de verificare, corectare şi revizie managerială, tinzând continuu la îmbunătăţirea performanţei şi la reducerea riscurilor ambientale.

Development

Remediere şi Recuparare - transfer

către un nou proprietar

Construcţie

Închidere - dezafectare

Exploatare Dezvoltare - fezabilitate - inginerie - proiectare

2.1 Casetă de text: Ciclul de funcţionare a unui sistem de depozitare a reziduurilor de valorificare


62 Octombrie 2002


63 Octombrie 2002

•

•

•

•

•

•

3. PLAN DE MANAGEMENT Abordarea prezentată în cele ce urmează identifică strategiile de reducere a riscurilor de mediu asociate manipulării, evacuării şi depozitării reziduurilor de decantare, abandonului şi remedierii sistemelor iazului de decantare (SID). Aceste strategii pot fi incluse în planul de management al reziduurilor de valorificare, atât în stadiul de dezvoltare a minei, cât şi în cel de exploatare sau de închidere.

3.1 Faza de dezvoltare (stadiile studiului de fezabilitate, de inginerie şi de proiectare)

Iazurile de decantare sunt unanim recunoscute ca factori potenţiali de risc din punct de vedere al mediului, acest lucru fiind reflectat de modul în care planificarea şi autorităţile în drept tratează cererile depuse pentru construcţia unor noi instalaţii miniere. Exerciţiul grijii faţă de riscurile ambientale implicate de tehnologia minerală propusă şi de managementul reziduurilor de valorificare corespunzătoare, trebuie considerat ca un element standard al oricărei cereri nou depuse. Fazele de planificare şi dezvoltare ale unui proiect minier trebuie să evalueze costurile şi beneficiile unor soluţii alternative de depozitare a reziduurilor de valorificare mai ales în ceea ce priveşte:

echilibrul şi managementul apei – incluzând sursele potenţiale de apă de pe cuprinsul suprafeţei de captare, care alimentează iazul de decantare – protecţia la viituri, capacitatea de stocare şi alte criterii precum înălţimea de gardă a malurilor, proiectarea căilor de deversare, echilibrul agenţilor de contaminare şi eliberarea acestora;

selecţia tehnologiei de procesare a mineralelor, evaluarea recuperajului de conţinut util, utilizarea reactivilor chimici, compoziţia reziduurilor de valorificare, tratarea şi consistenţa materialului rezidual final; o atenţie specială trebuie acordată utilizării reactivilor chimici care rămân activi şi toxici o durată mare de timp, în reziduurile de valorificare, sub formă de pastă sau de material uscat;

localizarea SID, evaluarea rutelor de transport al reziduurilor către SID şi integritatea sistemelor de transfer al materialelor, metoda de îndiguire, metoda de construcţie, volumul propus şi durata de funcţionare, profilul final al SID şi localizarea sa în raport cu receptori sensibili cum ar fi cursuri de apă, aşezări etc.;

metoda de îndiguire şi tipul de construcţie, evaluarea susceptibilităţii locaţiei printr-un program de investigare şi caracterizare a zonei în cauză care să acopere problemele de seismicitate, riscul avariilor de resort ingineresc şi impactul apelor subterane; evaluarea va include aspecte legate de integritatea geotehnică, stabilitatea şi rezistenţa terenului de fundaţie şi a celui adiacent, caracteristicile apelor freatice, precum şi caracteristicile drenajului de suprafaţă;

caracteristici ale proiectării pentru controlul infiltraţiilor, cu evaluarea metodelor adecvate de menţinere a stabilităţii malurilor, de micşorare a pierderilor de apă, de control al calităţii apei din interiorul SID şi care scapă din acesta; opţiunile pentru controlul infiltraţiilor vor include confecţionarea unor căptuşeli (din argilă sau membrane) sub SID, construcţia de canale de drenare pentru colectarea infiltraţiilor, dotate cu sisteme de tratare şi repompare, construcţia de bariere cu permeabilitate scăzută, deshidratarea reziduurilor înainte de depozitare;

caracteristici ale proiectării structurii de îndiguire, incluzând evaluarea materialelor de construcţie (reziduuri grosiere sau material adus din altă parte), selecţia unor metodologii


64 Octombrie 2002

•

adecvate de construcţie progresivă (sisteme în amonte, la nivel sau în aval), încorporarea sistemelor de drenaj pentru disiparea presiunii din pori şi utilizarea analizei de stabilitate pentru optimizarea structurii în funcţie de factorii de siguranţă predefiniţi;

Proiectarea sistemului de monitorizare şi specificarea instrumentarului montat în maluri şi în fundaţiile acestora, pentru supravegherea modificărilor critice ale parametrilor de stabilitate; trebuie avut în vedere şi un instrumentar pentru măsurarea presiunii apei din pori, a infiltraţiilor, a mişcării malurilor şi a presiunii totale.

În faza de dezvoltare, procesul de evaluare a factorilor de risc trebuie să ia în considerare posibile cauze de declanşare a avariilor şi diverse moduri în care se pot produce avariile care afectează structura şi integritatea SID şi să alcătuiască o listă a tipurilor de avarii şi pericolelor aferente. Problemele specifice care trebuie incluse în evaluare, sunt:

• supraînălţarea volumului de apă prin alunecări de teren şi acţiunea valurilor

• supraînălţarea volumului datorită avarierii sau blocării sistemelor periferice de evacuare

• supraînălţarea volumului datorită excesului de precipitaţii

3.2 Faza de construcţie şi de exploatare În practică, pentru majoritatea SID, construcţia este o activitate continuă în faza de exploatare. Pentru acest motiv, cele două faze sunt tratate aici împreună, ca un continuum unic. În construirea iazurilor de decantare, se folosesc diverse metode şi materiale de construcţie; pentru fiecare alegere făcută, trebuie să conteze obţinerea gradului cerut de stabilitate la cele mai scăzute costuri. Materialele folosite pot include roci sterile extrase din mină, material preluat de la alte construcţii sau reziduuri de valorificare. În toate cazurile, materialul trebuie să corespundă parametrilor de permeabilitate, compresibilitate, rezistenţă la forfecare şi trebuie să fie stabil chimic. Reziduurile de valorificare reprezintă, în general, cel mai economic material de construcţie. Dezavantajele folosirii reziduurilor de valorificare la construcţia iazului sunt reprezentate de susceptibilitatea la eroziune internă şi la apariţia de goluri, uşurinţa cu care se produce eroziunea externă şi marea sensibilitate a reziduurilor fin granulate la acţiunea îngheţului. Reziduurile slab consolidate şi saturate se pot lichefia sub acţiunea cutremurelor de pământ. Aceste dezavantaje sunt atenuate prin folosirea unor fracţii grosiere de reziduuri şi prin tasarea acestora cu ajutorul unor vibratoare de compactare. Construcţia malurilor urmăreşte un număr limitat de modele (în amonte, la nivel şi în aval) care au fost evaluate şi documentate amănunţit din punct de vedere al criteriilor care trebuie îndeplinite (proprietăţile reziduurilor şi ale descărcării), precum şi al dezavantajelor şi avantajelor. Pe parcursul fazelor de construcţie şi de explorare, trebuie urmărite două aspecte majore: (i) că parametrii materialului rezidual sunt conform celor prezişi şi asumaţi în faza de

proiectare, din punct de vedere al: - granulometriei - compoziţiei mineralogice şi chimice - conţinutului de apă - prezenţei şi concentraţiei agenţilor poluanţi, fie în materialele tehnologice, fie în

reactivii de procesare (ii) că nu s-au modificat condiţiile amplasamentului în raport cu cele prezise şi asumate în faza

de proiectare, din punct de vedere al:


65 Octombrie 2002

- stabilităţii terenului - stabilităţii structurale a iazului de decantare - performanţei iazului de decantare din punct de vedere al controlului infiltraţiilor şi al

managementului apei - contribuţiei precipitaţiilor şi a apei de suprafaţă la acumularea de apă îndiguită - covorului vegetal din jurul perimetrului de captare - sferei de influenţă a riscului generat de noile construcţii (locuinţe şi dezvoltări

industriale) sau din schema de folosire a apei şi a terenului, schemă care s-ar fi putut modifica faţă de cea din faza de proiectare

- calităţii apei, cu referire la stabilitatea suprafeţei corpurilor acvatice, la apa tehnologică reciclată sau la deversările produse din locaţie

Procesele de evaluare şi management al riscurilor trebuie aplicate în cadrul unui sistem de management care va monitoriza performanţa, va identifica modificarea anumitor condiţii şi riscurile aferente, va identifica şi aplica acţiunile de atenuare a acestor riscuri. Parametrii-cheie care trebuie luaţi în considerare în faza de construcţie sunt:

• sistemul de control al calităţii, pentru a verifica şi aproba orice abatere de la proiect, precum şi a schiţelor rapoartelor de construcţie

• stabilirea unui control permanent şi instalarea instrumentarului (piezometre, manometre, inclinometre)

• monitorizarea cimentării şi pregătirii fundaţiei

• monitorizarea compactării şi granulometriei materialelor folosite la îndiguire

• dacă în iazul de pornire se prevăd căptuşeli şi sisteme de drenaj, acestea trebuie dezvoltate în concordanţă cu construcţia iazului iniţial şi cu necesitatea de a fi întreţinute o dată cu fiecare ridicare succesivă a malurilor

În timpul exploatării, şlamul de reziduuri este transportat prin conducte către SID, unde depozitarea trebuie neapărat să se conformeze parametrilor de proiectare ai SID. Există trei metode generale tipic recunoscute, de depunere a reziduurilor: descărcare punctuală, descărcare în suprafaţă (spigotting1) şi ciclonare. Aceste metode pot fi utilizate în combinaţie pentru a satisface criteriile de proiectare. Parametrii-cheie care trebuie luaţi în considerare în faza de exploatare sunt: instruirea personalului în vederea controlului şi monitorizării materialului rezidual, al managementului apei, al construcţiei continue a malurilor, a măsurilor de monitorizare şi remediere privind stabilitatea şi integritatea structurii.

• monitorizarea de rutină constând din observaţii vizuale ale malurilor de reziduuri (semnale de pericol cum ar fi fisurarea, apariţia unor pete umede pe faţa din aval, tasări critice etc.), monitorizarea piezometrelor şi altor instrumente

1 Tehnica relativ nouă a descărcării în suprafaţă (spigotting) constă din aducerea reziduurilor de valorificare printr-o conductă care deversează şlamul şi apa cianurată într-o conductă perforată, mobilă, care poate fi poziţionată în diverse zone ale iazului, distribuind uniform materialul rezidual (n.tr).


66 Octombrie 2002

• întreţinere preventivă a structurii malurilor, inclusiv a sistemelor de drenaj şi a deversoarelor, asumarea unor acţiuni de remediere (consolidarea sau armarea structurilor, instalarea de drenaje adiţionale etc.)

• specificarea unui plan de depunere a reziduurilor şi măsuri de respectare a acestuia, incluzând caracteristicile şi cantităţile de material, echilibrul apei, dispunerea şi dimensiunile plajelor de reziduuri şi a bazinelor de decantare, etapizarea şi construcţia supraînălţărilor barajului

• controlul apei de suprafaţă cu identificarea bilanţului global al efluxurilor (inclusiv evaporări şi infiltraţii) şi afluxurilor (inclusiv precipitaţii şi drenaj din ariile de captare a apei), construcţia şi utilizarea bazinelor de captare, a barajelor de siguranţă şi a şanţurilor de deversare, precum şi scheme de tratare a apei pentru deversoarele care dirijează scăpările de apă venită în contact cu reziduurile sau provenind din iazul de decantare

• monitorizarea şi controlul infiltraţiilor, unde este necesar, şi în conformitate cu proiectul, prin amenajarea unor bariere, tranşee şi perdele de ciment, împreună cu sisteme de tratare a infiltraţiilor captate la exteriorul iazului

• continua construcţie şi înălţare a barajului într-un ritm care să permită amenajarea de platforme libere în avans faţă de creşterile de nivel din iaz

• identificarea riscurilor şi dezvoltarea unor strategii de atenuare acolo unde exploatarea la temperaturi joase poate face unele sisteme (ex. cicloanele) inoperabile sau poate da naştere unor situaţii în care nu se mai pot respecta parametrii proiectaţi privind reziduurile depozitate

• elaborarea unui Plan de Reacţie în Caz de Urgenţă, colaborarea cu autorităţile publice în vederea luării unor măsuri de atenuare, instruirea personalului operaţional în probleme care privesc strategiile de reacţie în caz de forţă majoră

3.3 Faza închidere şi dezafectare

Ca parte a planului de închidere a unei mine este important să se stabilească dacă iazul de decantare poate rămâne ca o structură:

• nepoluantă (din cauza prafului, a scurgerilor de suprafaţă, infiltraţiilor, drenajului acid al rocilor)

• stabilă

• rezistentă la eroziune

• compatibilă vizual cu formele de relief înconjurătoare

• compatibilă funcţional cu utilizarea aprobată a terenului în faza post-exploatare Strategiile pentru închiderea şi reabilitarea locaţiilor miniere pot să solicite într-o măsură mai mică sau mai mare, operaţiuni de monitorizare şi de întreţinere în faza care urmează închiderii. Se pot identifica trei categorii de soluţii de reabilitare (Ontario Guidelines, 1991):

- soluţia părăsirii, prin care nu se cere nici o activitate de monitorizare sau reabilitare după închidere

- îngrijirea pasivă, când există o oarecare nevoie de monitorizare ocazională şi de anumite activităţi de întreţinere a unor structuri fără importanţă critică

- îngrijirea activă, în cazul în care se cere ca monitorizarea şi întreţinerea să fie efectuate cel puţin o dată pe an, spre exemplu în cazul colectării şi tratării drenajului acid; în astfel de situaţii va fi necesară elaborarea unui plan operaţional şi a unui sistem de management.


67 Octombrie 2002

În ceea ce priveşte elementele poluante din iazurile de decantare, după închidere, există două strategii fundamentale utilizate în mod curent: (i) Închidere, astupare şi acoperire: apa de la suprafaţa iazului este îndepărtată, suprafaţa

lăsată să se usuce, iar deasupra se amenajează un covor slab permeabil care se nivelează pentru a redirecţiona scurgerile şi infiltraţiile. Covorul împiedică accesul oxigenului, reducând rata de reacţie şi generarea DAR, prevenind totodată infiltrarea apei de suprafaţă şi transportul produşilor de reacţie. În acelaşi timp, covorul previne poluarea cu praf. Deseori, se efectuează monitorizarea presiunii hidrostatice şi a infiltraţiilor laterale; în cazurile în care monitorizarea şi întreţinerea sunt necesare şi pe mai departe, acestea definesc o soluţie de tipul îngrijirii pasive. Exemplele de părăsire includ acele cazuri în care reconturarea reduce instabilitatea inerentă a SID, înainte de astupare, revegetare şi de tratare pasivă pentru scurgerile de suprafaţă.

(ii) Submersie permanentă: întreaga suprafaţă a SID este inundată şi menţinută astfel pe timp nedefinit. Golurile din masa precipitatului sunt permanent umplute cu apă şi astfel devin indisponibile pentru oxigen. O adâncime de 2—3 m reduce substanţial oxigenul dizolvat la suprafaţa submersă a precipitatului de decantare. O astfel de soluţie poate avea un succes complet în prevenirea reacţiilor DAR şi în prevenirea poluării cu praf la suprafaţa SID. Pentru ca aceasta să devină o soluţie permanentă este necesar ca structura iazului să poată fi considerată ca o caracteristică permanent stabilă. Pentru structuri de reţinere mari este necesar să se monitorizeze stabilitatea şi să se investigheze infiltraţiile şi calitatea apei din acestea. Acolo unde, pe baza unor criterii de evaluare a factorilor de risc, se cere o monitorizare regulată, această soluţie devine de tipul îngrijirii pasive. Crearea unor mlaştini joase permanente, cu o reducere prealabilă, prin reprofilare, a instabilităţii şi a riscurilor de prăbuşire structurală, poate fi acceptată ca o soluţie de părăsire.

În practică, condiţiile specifice şantierului permit diversificări considerabile ale acestor strategii de bază. În funcţie de mărimea locaţiilor individuale şi a evaluărilor riscurilor aferente, multe SID au fost tratate prin variante ale acestor strategii. Această fază cuprinde activităţile cerute de oprirea exploatării, de pregătirea pentru abandonarea SID, în conformitate cu planul aprobat de închidere, precum şi operaţiile de îndepărtare a instalaţiilor, echipamentului şi infrastructurii. Prima fază de dezafectare va consta în mod normal din deshidratarea sau uscarea materialului îndiguit, astfel încât echipamentul să aibă acces liber către suprafaţa reziduurilor. Acolo unde strategia prevede reconturarea SID, fie în sensul creării unui acoperiş uscat, fie în sensul submersiei totale, accesul vehiculelor va impune existenţa unei suprafeţe stabile. Activitatea de deshidratare va putea fi efectuată prin simplă uscare, cu riscul corespunzător de poluare prin praf, sau prin sisteme mai complicate constând în construcţia de tranşee. În mod obişnuit, această fază de recuperare poate dura câţiva ani. Conturarea finală, construcţia formei finale a SID-ului dezafectat şi pregătirea pentru utilizarea finală sunt discutate în cele ce urmează ca activităţi de post-închidere, recuperare şi remediere. Problemele-cheie în stadiul imediat următor închiderii şi dezafectării minei, includ:

• verificarea planurilor propuse pentru închidere pentru a se stabilit dacă sunt încă fezabile, eficiente din punct de vedere al costurilor şi sigure; riscurile inerente unei strategii de închidere pe termen lung, trebuie revizuite

• îndepărtarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentului, cu evaluarea planurilor de îngropare sau de evacuare în afara locaţiei, ţinând seama de agenţii de contaminare, de produsele petroliere şi de substanţele chimice tehnologice asociate cu acest echipament (Caietul US BLM recomandă ca toate rezervoarele, instalaţiile şi conductele care au conţinut soluţii de cianuri să fie clătite de trei ori cu soluţii neutralizante)


68 Octombrie 2002

• efectuarea de evaluări ale factorilor de risc pentru sănătate şi siguranţă, precum şi teste de stabilitate geotehnică înaintea planificării accesului oamenilor şi autovehiculelor către suprafaţa saturată a iazurilor de decantare; în funcţie de posibilităţi, ar putea fi luată în considerare şi utilizarea vehiculelor cu pneuri-balon

• pregătirea şi aplicarea planurilor de management al apei, cu sisteme temporare de tratare sau de îndiguire (în cazul în care dovedesc necesare) având rolul de a înlătura apa de decantare de suprafaţă şi de a capta drenajul şi scurgerea de suprafaţă în timpul activităţilor imediat următoare închiderii

• opţiuni de revizuire pentru relocarea reziduurilor de decantare, planuri pentru mutarea şi reconturarea acestora precum şi potenţialele efecte adverse ale perturbării şi mutării lor (a se lua în considerare praful, toxicitatea, drenajul şi scurgerea de soluţii toxice)

• planificarea şi pregătirea versanţilor finali şi a rutelor de scurgere pentru a reduce şi controla eroziunea, cu utilizarea în funcţie de necesităţi a capcanelor de sediment şi a şicanelor

• consecinţele asupra stabilităţii structurale, dacă structurile de îndiguire a iazului sunt sparte sau modificate

• măsuri intermediare pentru reţinerea prafului, a scurgerii de suprafaţă şi a infiltraţiilor în timpul închiderii şi dezafectării, prin aplicarea stadiului final de remediere.

3.4 Activităţi de recuperare şi remediere

În mod ideal, activităţile de recuperare a zonelor cu reziduuri de valorificare şi remedierea acestor zone în vederea utilizării lor ulterioare, trebuie planificate şi programate în detaliu, încă din timpul funcţionării minei. Cu toate acestea, se întâmplă uneori ca tratarea fizică a instalaţiilor SID să fie necesară la o lungă perioadă după închiderea exploatării miniere, după cum se întâmplă chiar mai des, ca anumite zone de reziduuri să impună tratamentul, mult după ce au fost abandonate. Următoarele consideraţii-cheie se aplică procedurilor de reabilitare a reziduurilor de valorificare în faza de post-închidere a exploatării miniere:

• opţiuni de revizuire în vederea adoptării soluţiei de părăsire, fără întreţinere sau a celor de îngrijire pasivă sau activă

• disponibilul de materiale de construcţie pentru astupări şi etanşări, precum şi conformarea acestor materiale cu parametrii de proiectare destinaţi acestui scop

• disponibilitatea programelor de test pentru evaluarea reziduurilor de decantare sau a altor soluri în vederea revegetării şi selecţia plantelor corespunzătoare

• programarea şi pregătirea suprafeţei, însămânţarea şi replantarea în vederea revegetării

• necesitatea unei monitorizări regulate pentru a verifica predicţiile asupra stabilităţii structurilor iazului precum şi natura pe termen lung a infiltraţiilor şi levigărilor şi definirea oricăror monitorizări necesare, a regimului de întreţinere, extensia şi durata lui (manualul US BLM recomandă ca monitorizarea levigatelor post-reabilitare din instalaţiile cu cianură să continue pentru cel puţin cinci ani înainte de a fi dat acordul pentru dezafectare şi pentru eliberarea creanţelor financiare).


69 Octombrie 2002

4. Informaţii suplimentare (ii) Technical Report: Design and Evaluation of Tailings Dams – U.S. Environmental Protection

Agency, Office of Solid Waste, Special Waste Branch (Report Refs. EPA530-R-94-03 8; NTIS PB94-20184 5; August 1994)

(iii) Long-term Management of the environmental effects of Tailings Dams – Office of the Parliamentary Commissioner for the Environment, Wellington, New Zealand (ISBN 0-9088044-77-6; August 1997)

(iv) A Guide to the Management of Tailings Facilities – The Mining Association of Canada (September 1998)

(v) Rehabilitation of Mines – Guidelines for Proponents Version 1.1 – Ontario Ministry for Northern Development and Mines, Sudbury, Ontario, Canada (1991)

(vi) Solid Minerals Reclamation Handbook – US Department of the Interior Bureau of Land Management (BLM Manual Handbook H-3042-1; 1992)

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU CP 10 REDUCEREA LA MINIMUM A REZIDUURILOR

1 Domeniu de aplicare Prezentul cod de procedură introduce conceptele utilizate într-o serie de proceduri cunoscute sub denumirea de Reducerea Cantităţii de Reziduuri, Eco-eficienţă şi Producţie mai Curată. Reziduurile reprezintă materialul lipsit de valoare pentru producător, rezultat în urma unui proces de industrial şi care trebuie eliminat într-un mod oarecare; este bine a se aminti că termenul englez folosit pentru “reziduuri” este “waste”, termen destul de apropiat, dar care diferă ca sens de noţiunea “waste of energy” – ce desemnează o pierdere de energie fără un scop anume. Evitarea se referă la acţiunile întreprinse de producător în încercarea de a evita producerea de reziduuri. Utilizarea include o serie de acţiuni care pot face ca reziduurile să devină utile în alte procese de producţie, eliminând astfel necesitatea eliminării acestora. Reducerea la minimum a reziduurilor cuprinde atât evitarea producerii cât şi utilizarea reziduurilor. În contrast cu multe alte proceduri de management de mediu gândite în special pentru a se evita probleme de tipul încălcării legislaţiei, reducerea la minimum a reziduurilor urmăreşte obţinerea de beneficii atât pentru mediul înconjurător cât şi pentru organizaţia în cauză. Reducerea la minimum a reziduurilor depăşeşte simpla conformare la legislaţie. Reducerea la minimum a reziduurilor nu se referă numai la reziduuri, ci şi la utilizarea materiilor prime. Potenţiala reducere a costurilor stimulează puternic companiile în aplicarea acestor proceduri. 2 IDENTIFICAREA PROBLEMELOR Principiul de bază în reducerea la minimum a reziduurilor constă în aplicarea unor modificări tehnice sau procedurale în scopul reducerii atât a costurilor cît şi a impactului asupra mediului. În ierarhia modalităţilor de management al reziduurilor, prezentată mai jos, trecerea de la pasul 1 la 4 produce efecte benefice asupra mediului şi, deseori, are drept rezultat şi reducerea costurilor:

1 Înlăturarea reziduurilor; 2 Tratarea reziduurilor; 3 Reciclarea reziduurilor; 4 Reducerea la minimum a reziduurilor.


70 Octombrie 2002

Reducerea la minimum a reziduurilor poate include reproiectarea proceselor, în vederea creşterii eficienţei, a reducerii cantităţii de materiale folosite şi reducerea la minimum a cantităţii de reziduuri obţinute. Există şi un pas 5, în cadrul căruia toate aspectele procesului minier sunt analizate sistematic pentru a se obţine o creştere a eficienţei, a performanţei economice şi o reducere a impactului asupra mediului (Efficiency, Economic performance, reduced Environmental impact). În Marea Britanie a fost publicat programul cunoscut sub denumirea de “Programul 3E”, iar în Australia există o asemenea abordare denumită “Producţie Mai Curată”.


71 Octombrie 2002

Exemplele de proiecte de reducere la minimum a reziduurilor încheiate cu succes în sectorul minier includ:

♦ Creşterea eficienţei de utilizare a apelor;

♦ Folosirea redusă a curentului electric;

♦ Utilizarea metanului din minele de cărbuni;

♦ Reciclarea materialelor. Dificultatea în introducerea metodei constă în reticenţa managerilor şi inginerilor de a accept ideea existenţei unui mijloc prin care “reziduurile” să fie reduse la minimum. Deşi nimeni nu îşi propune să se declare ineficient, în multe cazuri publicate, această tehnică s-a dovedit a fi avut succes. Experienţa arată că pentru majoritatea amplasamentelor, unde metodele de reducere la minimum a reziduurilor se aplică pentru prima oară, se vor găsi şi unele modalităţi de îmbunătăţire a acestora. Ca şi în alte sfere ale managementului de mediu, cheia în a găsi modalităţi de a face economii este utilizarea sistematică a procedurilor sistematice de management. Raţiunea fundamentală a acestui ghid este reprezentată de:

• posibilitatea ca reducerea la minimum a reziduurilor să fie utilă celor mai mari amplasamente din sectorul minier;

• cele mai bune proceduri practice în domeniul managementului de mediu pot aduce economii însemnate;

• pentru obţinerea celor mai bune rezultate, este necesară o abordare prin intermediul managementului sistematic.

3 PLAN DE MANAGEMENT Abordarea sistematică standard: Planificare – Punere în aplicare – Verificare Acţiunea se aplică în cazul reducerii la minimum a reziduurilor, dar este deosebit de important să se ajungă la un angajament la cel mai înalt nivel pentru a se depăşi îndoielile legate de valoarea acesteia. Prezentarea unor exemple publicate, referitoare la succesul obţinut prin reducerea la minimum a reziduurilor de către companii bine cunoscute care exploatează instalaţii moderne şi au reputaţia că livrează produse de calitate superioară poate fi utilă. Planificare: În mod normal, se pot identifica mai multe surse de economii, în condiţiile unor costuri şi perioade de amortizare prestabilite. Când se introduce procedeul de reducere la minimum a reziduurilor, se recomandă în primul rând să se ia în considerare măsurile de economisire ce ar putea fi repede aplicate, cu costuri minime sau fără nici un fel de costuri, pentru a demonstra eficienţa acestei tehnici. Este posibilă obţinerea unui oarecare progres ca urmare a rezultatelor bune ale proiectelor sus-enumerate. La un anumit moment, va fi necesară colectarea de date cantitative privind intrările şi ieşirile de pe un amplasament sau dintr-un proces. Măsurătorile, ca întotdeauna, reprezintă un pas important în direcţia unui management ambiental de succes. Compararea datelor corespunzătoare unor amplasamente şi procese, precum şi a modificărilor apărute în decursul timpului, poate fi o metodă rapidă de identificare a ţintelor în vederea unor investigaţii viitoare. Punere în aplicare: Un lider de echipă sau un “campion” având dorinţa de a aduce îmbunătăţiri permanente, joacă un rol important în reducerea la minimum a reziduurilor. În contrast cu procedurile de realizare a unei conformări la legislaţie, acest aspect al managementului de mediu, deşi dorit, nu este obligatoriu.


72 Octombrie 2002

Pentru identificarea posibilităţilor de ameliorare şi a mijloacelor tehnice de punere în aplicare a acestor posibilităţi, va fi necesară o echipă care să includă o serie de discipline din domeniul ingineriei, având cunoştinţe detaliate asupra principalelor procese. Contribuţia oamenilor care lucrează în cadrul acestor procese nu trebuie nici ea trecută cu vederea, deoarece pe baza cunoştinţelor lor detaliate, aceştia pot, adeseori, identifica îmbunătăţiri. Pentru menţinerea progresului sunt deosebit de importante planurile formale care identifică cine anume din echipă este responsabil de asumarea unor sarcini individuale şi când anume trebuie îndeplinite. Aceste sarcini includ: colectarea şi analiza datelor;

♦ cercetări pentru identificarea unor tehnici alternative;

♦ punerea în practică a unor proiecte de reducere la minimum a reziduurilor. Creşterea gradului de conştientizare şi raportarea succeselor obţinute pot fi şi ele realizate în echipă. Verificare: După cum s-a menţionat anterior, colectarea, înregistrarea şi analiza datelor sunt cheia acţiunii de reducere la minimum a reziduurilor. Gestionarea datelor măsoară eficienţa proiectelor deja încheiate şi ajută la identificare unora noi. Acţiune: Echipa trebuie să tindă spre o continuă perfecţionare, deşi faptul va deveni din ce în ce mai dificil de realizat, pe măsura punerii în practică aunor proiecte cu costuri reduse. 4. Bibliografie (i) Pollution Prevention and Abatement Handbook – World Bank Group (1998)

(Note: Principles of Waste Avoidance and Utilization, pp. 29-31)

5. CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU CP 11 CONTROLUL ZGOMOTULUI ŞI AL VIBRAŢIILOR

1. DOMENIU DE APLICARE Prezentul cod de procedură are în vedere efectele ecologice asupra comunităţilor umane locale, generate de zgomotului şi vibraţiilor exploziilor din activităţile miniere. Codul admite faptul că apariţia unor astfel de emisii este inevitabilă, recomandând o procedură de gestiune sistematică ce poate fi utilizată în locaţii miniere noi sau deja existente. Scopul său este de a face o introducere în problemele de ordin tehnic ale acestor emisii şi de a aborda problematica acestora printr-un control sistematic de natură să prevină costurile excesive. Aspectele tehnice ale măsurării zgomotului şi vibraţiilor, modelarea predictivă a nivelelor de zgomot în afara zonei miniere, precum şi proiectarea mijloacelor de atenuare, necesită în general, concursul unor specialişti cu experienţă, capabili să formuleze soluţii adecvate condiţiilor locale. Zgomotul se măsoară pe scară logaritmică şi este exprimat în decibeli. În ceea ce priveşte efectul zgomotului asupra oamenilor se admite că există o diferenţă între nivelul de zgomot perceput şi cel măsurat, fapt care impune ajustarea scalei decibelilor după o scală ponderată cu unităţi exprimate în dB(A). 2. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR

2.1 Sursele zgomotului

De cele mai multe ori, zgomotul reprezintă o problemă delicată deoarece sursele de vibraţie operează 24 de ore pe zi şi pot avea fluctuaţii foarte mari. Exploatările de suprafaţă generează zgomot mai ales din operaţiile de decopertare şi transport. În minele subterane, sursele principale de zgomot din sunt ventilatoarele de aeraj. Atât pentru exploatările de suprafaţă cât şi pentru cele de subteran, principalele surse de zgomot sunt:

• uzina fixă – în special uzina de prelucrare a minereurilor, aici fiind incluse şi ventilatoarele de aeraj

• instalaţiile mobile – manipularea şi prelucrarea minereului, manipularea şi transportul materiei decopertate şi a sterilului, instalaţiile auxiliare, inclusiv autocisternele şi instalaţiile de foraj

• semnalele acustice de avertizare – alarmele de mers în marşarier şi de începere a lucrului

• lucrările de întreţinere a instalaţiilor – mai ales în timpul perioadelor “silenţioase”, neoperaţionale

• construcţii şi demolări Zgomotul din mediul ambiant variază frecvent, de la minut la minut şi de la o zi la alta. Pentru stabilirea nivelului general, reprezentativ de zgomot, testările se efectuează pe o perioadă extinsă de timp. Rezultatele sunt analizate statistic; descriptorii comuni ai zgomotului sunt L1 – acolo unde zgomotul persistă 1% din timp, L10 – acolo unde zgomotul se menţine 10% din timp, L90 – acolo


73 Octombrie 2002


74 Octombrie 2002

unde zgomotul persistă 90% din timp (acesta fiind în mod obişnuit folosit ca descriptor al zgomotului de fond) şi Leq – utilizat pentru a descrie expunerea medie la zgomot. Exemple de niveluri de zgomot măsurate pentru o gamă de activităţi miniere pot fi găsite în broşurile şi site-ul de Internet al Environment Australia Sustainability in Mining. În ceea ce priveşte nivelul de zgomot admis, planificatorii fac în mod obişnuit distincţie între valorile care pot afecta sănătatea şi cele pe care oamenii le percep ca fiind pătrunzătoare şi sâcâitoare. O limită pentru nivelul de zgomot dăunător sănătăţii poate fi de 130 dBL (pe o scală lineară şi nu pe una ponderată de tip A), în timp ce o limită corespunzătoare neplăcerii poate fi stabilită între 115 şi 118 dBL. În Australia, în funcţie de amplasamentul minei, nivelul de zgomot maxim admisibil poate depăşi fondul cu 20 dB(A), pentru perioade scurte de timp.

2.2 Receptori şi căi de propagare a zgomotului Cu toate că, în anumite cazuri, efectele zgomotului asupra animalelor domestice şi a celor sălbatice pot constitui o problemă, principalii receptori ai zgomotului îi reprezintă oamenii care locuiesc în vecinătatea amplasamentului minier. În general, nivelul de zgomot trebuie să fie astfel controlat încât să fie corespunzător nevoilor stringente, din orele de seară, când locuitorii zonelor învecinate doresc să se relaxeze sau să doarmă. Căile de propagare şi sensibilitatea oamenilor la zgomot pot să varieze în funcţie de condiţiile meteorologice, de ora din zi sau din noapte, de ziua săptămânii şi de anotimp. Reclamaţiile referitoare la zgomot pot să crească substanţial în timpul verii, când oamenii petrec mai mult timp în exteriorul locuinţei şi când sunt deschise ferestrele. Mai cu seamă alarmele de marşarier ale instalaţiilor mobile, funcţionând pe timpul nopţii şi pe distanţe lungi, pot genera disconfort considerabil. Lucrările efectuate în locuri deschise precum ar fi înălţarea valurilor de pământ sau a grămezilor de material rezultate din decopertare, pot da naştere unor reclamaţii datorită propagării sunetului în direcţia caselor învecinate. În planificarea măsurilor de atenuare a zgomotului, este important să se distingă amplificările de zgomot datorate vântului sau inversiunilor termice din atmosferă. În general, o briză constantă, suflând cu mai puţin de 1,5 m/s poate creşte nivelul de zgomot fără a afecta nivelul de fond. Pe de altă parte, vânturile de mare viteză au tendinţa de a mări nivelul zgomotului de fond datorită turbulenţelor, obliterând alte surse posibile de zgomot. În direcţia vântului, o viteză a curenţilor de aer de aproximativ 1,5 m/s poate determina la creşterea nivelului de zgomot în ordinul a 5dB(A) în raport cu condiţiile atmosferice calme, cu o scădere corespunzătoare a emisiilor în direcţia opusă suflului. În studiile de teren ale zgomotului din mediul ambiant se folosesc de regulă, aparate de înregistrare cronologice automate. Astfel de echipamente se pot instala şi se pot lăsa fără supraveghere pentru a monitoriza diverse locaţii de interes. Perioada de monitorizare trebuie să fie suficient de lungă pentru a pentru a furniza un tablou reprezentativ al nivelului ambiental de zgomot. În general, perioada minimă necesară obţinerii unui eşantion de date reprezentativ pentru singură locaţie este de o săptămână; cu cât această perioadă este mai mare, cu atât creşte gradul de încredere în corectitudinea rezultatelor. Cele mai bune date se obţin în urma unor investigaţii continue timp de 12 luni, acestea permiţând şi înregistrarea variaţiilor sezoniere.

2.3 Vibraţii În general, exploziile reprezintă cele mai importante surse de vibraţie. Şi alte surse precum diverse evenimente micro-seismice, asociate mineritului subteran pot prezenta importanţă locală. Modul de pregătire al exploziilor poate fi modificat astfel încât terenurile private adiacente să nu sufere, practic, nici o daună, iar nivelul de vibraţie al solului să nu depăşească maximul admis. Prin


75 Octombrie 2002

limitarea încărcăturii maxime de detonare simultană şi printr-o burare corespunzătoare a găurilor de puşcare, se poate obţine o reducere semnificativă a nivelului zgomotului produs de explozie. Cu toate acestea, pregătirea detonării trebuie să ţină seama şi de limitarea vibraţiilor terenului pentru a evita avarierea clădirilor şi deranjarea oamenilor care locuiesc în zonă; oamenii au capacitatea de a sesiza mişcări ale terenului situate mult sub limitele admisibile, alarmându-se şi reclamând în consecinţă. Nivelul de vibraţie şi de suflu al exploziei sunt detectate cu ajutorul unor traductoare (microfoane, geofoane şi accelerometre) şi înregistrate cu ajutorul unor echipamente digitale (seismografe şi înregistratoare cu bandă digitală audio - DAT). Seismografele şi monitoarele de explozie pot fi lăsate fără supraveghere şi pot fi reglate să se autodeclanşeze când semnalul emis depăşeşte un anumit nivel, prestabilit. Limitele de vibraţie stabilite pentru confortul ambiental sunt semnificativ mai joase decât cele menite să prevină avarierea structurilor construcţiilor. Structurile industriale pot suporta adesea, fără riscul apariţiei unor avarii, vibraţii ale terenului de până la 50 mm/s. Însă, pentru a se situa în limita de confort, viteza maximă a mişcării trebuie limitată la aproximativ 10 mm/s. Trebuie remarcat faptul că anumite structuri sensibile pot fi afectate de vibraţii doar de aproximativ 2 – 5 mm/s. 3. PLAN DE MANAGEMENT O planificare bună este esenţială pentru atenuarea efectelor zgomotului, vibraţiilor şi ale suflului de explozie care, altfel, ar avea consecinţe inacceptabile pentru comunitatea umană şi pentru mediul natural înconjurător. Optimizarea proiectării unei mine precum şi modul în care este condus programul de explorare vor fi de natură să evite sau să reducă la minim efectele nedorite, venind în acelaşi timp, în întâmpinarea doleanţelor locuitorilor. În plus, o bună administrare practică a zgomotului, a vibraţiilor şi a suflului de explozie va aduce sectorului minier beneficii pe termen lung prin: creşterea eficienţei, creşterea gradului de acceptare de către comunitate a activităţilor miniere locale, precum şi prin crearea unei atitudini general pozitive a locuitorilor faţă de minerit. Aceasta va duce, de asemenea, la îmbunătăţirea igienei profesionale şi a securităţii în zona de lucru. Procedura recomandată este de a urma un sistem de management standard după schema Planificare-Punere în Aplicare-Verificare-Acţiune: Planificare Primul stadiu al procesului de management a mediului constă în efectuarea unor studii estimative de impact referitor la zgomot, vibraţii şi suflu de explozie, care vor analiza în detaliu toate posibilele surse de impact şi vor include o prospecţiune a nivelurilor de fond, vor stabili existenţa şi eficienţa unor ecranări acustice din jurul instalaţiilor industriale fixe şi al amplasamentului minier, precum şi lucrări de modelare menite să preestimeze nivelurile de zgomot şi locaţiile sensibile. Planificarea trebuie, de asemenea, să ţină seama de nivelurile reglementare de zgomot impuse pentru amplasamentul respectiv – niveluri care ar putea să difere, în funcţie de loc şi de timp – şi să formuleze criterii de proiectare pentru emisia de zgomot din diverse surse, inclusiv zgomotul operaţional, zgomotul din construcţii şi exploziile. Pe durata planificării minei trebuie elaborat un Plan de Control al Zgomotului, al Vibraţiilor şi al Suflului de Explozie, care să includă măsuri adecvate de atenuare a efectelor zgomotului şi exploziilor. Măsurile care se adoptă în mod obişnuit includ:


76 Octombrie 2002

Măsuri de control al zgomotului

• alegerea unor instalaţii industriale silenţioase care să încorporeze echipamentele disponibile de control al zgomotului precum amortizoarele acustice pentru eşapamente şi radiatoare

• instalarea unor regulatoare de volum sonor pentru ventilatoarele de aeraj

• asigurarea unor incinte izolate acustic şi tratarea acustică a clădirilor operaţionale

• regularizarea emisiilor rezultate din alarmele de marşarier; instalarea unor alarme “inteligente” care să limiteze semnalele de marşarier la 10 db(A) peste nivelul de fond

• plasarea optimă a haldelor de steril, a drumurilor de şantier şi a instalaţiilor fixe precum concasoarele şi buncărele de încărcare

• eliminarea caracteristicilor tonale, de impuls şi de intermitenţă ale emisiilor sonore

• asigurarea unor pereţi acustici şi ecranaje precum rambleurile de pământ

• încorporarea unor zone-tampon optime şi crearea unor distanţe de securitate

• ca ultim mijloc, luarea în considerare a unor izolatoare acustice pentru clădirile de locuit învecinate

Măsuri de control al vibraţiilor şi suflului de explozie

• reducerea curenţilor minimi de aprindere (MIC) prin utilizarea unor temporizatoare, a unor găuri de puşcare cu diametru redus şi/sau a metodei “deck loading” (de încărcare a găurii de puşcare cu patroane separate de intervale de buraj sau de perne de aer)

• schimbarea încărcăturii şi spaţierii găurilor de puşcare prin modificarea schemei de foraj şi/sau a schemei de temporizare sau prin modificarea înclinării găurilor

• investigarea unor tehnici alternative de rupere a rocilor (spărgătoare hidraulice, excavarea şi havezarea minereurilor şi a copertei, care pot reduce nivelurile excesive de vibraţie)

• stabilirea orarului de puşcare în funcţie de condiţiile locale şi limitarea exploziilor la perioadele cu condiţii atmosferice favorabile

• orientarea versanţilor carierei în direcţia opusă eventualilor receptori sensibili.

Aplicare Planul de control al zgomotului, vibraţiilor şi suflului de explozie trebuie implementat corect. Măsurile operaţionale de reducere a zgomotului trebuie îndeplinite şi menţinute într-o manieră eficace care să impună vigilenţa şi implicarea operatorilor şi a echipei manageriale a sitului minier. În cazul angajaţilor fără practică temeinică în domeniul atenuării zgomotului şi nefamiliarizaţi cu noile tehnologii sau cu necesitatea de a monitoriza, verifica şi îmbunătăţi performanţele în acest domeniu, ar putea fi necesară introducerea unor cursuri de instruire. Vor fi necesare, de asemenea, măsuri de aplicare a unei proceduri de omologare a instalaţiilor aduse în situl minier, pentru a se asigura că acestea corespund specificaţilor de emisie a zgomotului, incluzând aici chiar şi orice avertizare sonoră de mers în marşarier.


77 Octombrie 2002

Verificare În vederea exercitării unui control eficient asupra impactul zgomotului şi vibraţiilor pe toată durata de funcţionare a minei, este necesară aplicarea unui program de monitorizare. Fără această monitorizare, succesul companiei minere în realizarea anumitor deziderate de ordin ambiental, va fi ca şi inexistentă. Monitorizarea zgomotului şi vibraţiilor poate fi realizată cu ajutorul unor echipamente de supraveghere continuă sau prin efectuarea unor verificări punctuale. Costul monitorizării trebuie să reflecte beneficiile; de exemplu, în locaţii unde riscul de a nu corespunde normelor impuse este redus, vor fi preferate verificările punctuale mai rare, în locul unor monitorizări continue şi scumpe. Procesul de verificare include şi revizuirea datelor acumulate pe parcursul monitorizării şi a dosarelor de reclamaţii. Un program de monitorizare a zgomotului şi vibraţiilor trebuie să se refere la următoarele probleme-cheie:

• localizarea staţiilor de monitorizare; este esenţial ca staţiile alese să corespundă scopurilor planului de management, să ţină seama de sursele punctuale, de vânturile predominante în zona respectivă, precum şi de zonele potenţiale de impact

• intervalul de monitorizare şi frecvenţa de eşantionare; monitorizarea poate fi continuă sau planificată pentru a acoperi diversele activităţi

• alegerea unui echipament de monitorizare corespunzător care, pentru a face posibilă realizarea obiectivelor din plan, va trebui să furnizeze date la intervalele solicitate, să asigure o acurateţe corespunzătoare şi să fie compatibil cu reglementările în vigoare

• stabilirea unor proceduri corespunzătoare de control al calităţii pentru a asigura siguranţa rezultatelor (i.e., calibrarea cu surse de referinţă standard)

• stabilirea unui program corespunzător de întreţinere a echipamentului; toate echipamentele de monitorizare atmosferică şi a vibraţiilor trebuie întreţinute în conformitate cu standardele definite de industrie şi de forurile în drept, fiind necesară existenţa unui fond adecvat de echipamente de rezervă

• garanţia că informaţia furnizată conducerii minei, forurilor în drept şi altor entităţi implicate în producţie, este relevantă din punct de vedere al planului de administrare, că datele sunt prezentate la timp şi că parvin într-un format uşor de utilizat

• evaluarea şi revizuirea rezultatelor, precum şi o ajustare activă a programului de monitorizare şi a operaţiilor practice, pentru a le face să se conformeze planului şi pentru a le perfecţiona continuu.

Acţiune Rezultatele programelor de monitorizare, reviziile regulate ale datelor şi analiza reclamaţiilor, vor identifica dacă este necesară modificarea locaţiilor operaţionale, fie pentru a le face conforme prevederilor legale, fie pentru a le îmbunătăţi. Ar putea fi de asemenea necesară adaptarea la orice modificare apărută în proiect, în specificaţiile instalaţiilor, precum şi la oricare din condiţiile operaţionale care pot să apară în situaţii neprevăzute, cum ar fi condiţii geologice neaşteptate.


78 Octombrie 2002

4. BIBLIOGRAFIE (i) Best Practice Environmental Management in Mining: Noise, Vibration and Airblast Control –

Environment Australia (ISBN 0 642 54510 3; 1998)

De asemenea: http://www.ea.gov.au/industry/sustainable/mining/booklets/noise/index.html (ii) British Standards Institution BS 7385: Part 2 – 1993 – Evaluation and Measurement for

Vibration in Buildings Guide to Damage Levels from Groundborne Vibration (the definitive standard in terms of relevant blast vibration damage criteria)

http://www.ea.gov.au/industry/sustainable/mining/booklets/noise/index.html

1PcAgrP-- 2Tl

HLîUA

CODUL PROCEDURILOR DE MEDIU CP 12 PLANIFICARE ŞI REACŢIE ÎN CAZ DE URGENŢĂ

. DOMENIUL DE APLICAŢIE entru domeniul de aplicare a acestui manual, planificarea şi reacţia în caz de urgenţă sunt privite a un cadru de bază pentru pregătirea planurilor de reacţie în caz de urgenţă în sectorul minier. stfel, ele se prezintă ca un mijloc menit să-i sprijine pe manageri în prevenirea accidentelor şi să aranteze că planul de reacţie în situaţii neprevăzute, gradul de conştientizare şi comunicarea vor educe efectul acestora. rezentul cod îşi propune:

să introducă o gamă de probleme care pot fi incluse în planul de reacţie în situaţii de urgenţă să furnizeze o serie de liste de verificare pentru pregătirea planurilor de reacţie în caz de urgenţă.

. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR abelul următor prezintă o serie de posibile accidente asociate zonelor miniere şi descrie posibilele

or efecte.



79 Octombrie 2002


80 Octombrie 2002

Accidente posibile, cauze şi efecte în zonele miniere Tipul de incident Cauze tipice Efecte posibile Avaria barajului iazului de decantare

• Administrarea defectuoasă a apei • Avarierea fundaţiei • Drenajul defectuos • Reţeaua de conducte • Eroziune • Cutremur

• Pierdere de vieţii omeneşti • Contaminarea resurselor de apă • Distrugerea habitatului • Contaminarea pământului agricol • Pierderea mijloacelor de existenţă

Prăbuşirea haldei de steril

• Instabilitate datorată, deseori, prezenţei apei (izvoare, drenaj slab etc.)

• Pierderi de vieţi omeneşti şi răniri • Distrugerea proprietăţii private • Pagube aduse habitatului uman • Pagube aduse terenului agricol

Avarii ale conductelor (de ex. Ale celor pentru reziduuri de decantare, soluţii levigate)

• Întreţinere neadecvată • Avarii ale echipamentului • Avarierea conductelor

• •

•

Contaminarea apei şi solului Efecte asupra consumatorilor de apă Nedetectare

Transportul produselor chimice către şi de la locaţie

•

• •

• •

•

•

Transport, proceduri sau echipamente neadecvate Ambalare nesigură Rute de transport cu risc crescut

Contaminarea solului şi a apei Efecte asupra consumatorilor de apă Prejudicii aduse ecosistemului acvatic Ameninţări la adresa sănătăţii umane

Subsidenţa solului • •

• •

Alunecări de teren Străpungeri la suprafaţă

Pierderea vieţii Distrugerea proprietăţii private

Deversări de chimicale în locaţie (de ex. spargerea rezervoarelor)

• •

• •

Întreţinere slabă Stocare neadecvată

Contaminarea apei şi a solului Poluarea aerului, efecte asupra sănătăţii

Foc • •

•

•

Proiectare neadecvată Manevre nesigure cu materiale inflamabile

Poluarea aerului, efecte asupra sănătăţii Distrugerea proprietăţii private

Emisii în atmosferă • • •

• •

Proiectare neadecvată Nerespectarea procedurilor Întreţinere neadecvată

Îngrijorarea comunităţii umane Efecte posibile asupra sănătăţii

Explozii la uzină • • •

• • •

Proiectare neadecvată Nerespectarea procedurilor Întreţinere neadecvată

Îngrijorarea comunităţii umane Pierdere de vieţi Distrugerea proprietăţii private

Accidente de puşcare sau legate de explozibili

• • •

Experienţă slabă; depozitare şi manipulare nesigure

Daune aduse proprietăţii private Riscarea vieţii


81 Octombrie 2002

Tabelul următor dă exemple de incidente majore care apar în mine:

Accidente Impact Prăbuşiri ale barajului iazului de decantare

Stava, Italia 1985 • Avarierea barajului iazului de decantare • 269 de morţi în provinciile Stava şi Tesero, 7-8 km în aval

Merrespruit, Africa de Sud 1994 • Avarierea barajului iazului de decantare • 17 morţi într-o comunitate din apropierea iazului de decantare

Omai, Guyana 1995 • Scurgeri din iaz având ca urmări contaminarea sistemului hidrografic cu ape cu conţinut de cianuri

• Distrugeri minore ale fondului piscicol. Decolorarea râului extinsă pe mai mulţi km

Marcopper, Filipine 1996 • Pierderi de produse de decantare prin galerii de drenaj vechi • Evacuarea a 1200 de persoane, mutarea a 700 de familii, pagube

aduse reţelei hidrografice şi recoltelor Aznalcóllar, Spania 1998 • Avarierea iazului de decantare având ca urmări scurgeri de

reziduuri şi apă cu conţinut de metale grele în reţeaua hidrografică • Teren agricol, recolte şi proprietăţi afectate. Parcul Naţional Doñana

şi World Heritage ameninţate, dar neafectate Baia Mare, România 2000 • Scurgeri de ape bogate în cianuri din iazul de decantare în sistemul

hidrografic • Distrugeri majore ale fondului piscicol şi impact economic asupra

comunităţilor din aval • Contaminarea a afectat mai multe ţări

Baia Borşa, România, 2000 • Baraj depăşit ca urmare a unui slab management al apei • Scurgeri de reziduuri de valorificare contaminate cu metale în

sistemul hidrografic Hau Xi Zinc Mine, China 2000 • Avarierea îndiguirii iazului de decantare

• 15 morţi, 50 de răniţi şi peste 100 de dispăruţi ca urmare a inundării caselor şi dormitoarelor pentru muncitori

Accidente de transport Kumtor, Kîrgîzstan 1998 • Camion încărcat cu cianuri, răsturnat în drum spre şantier

• Poluarea râului Tolukuma, Papua Noua Guinee 2000

• Cianură căzută din elicopter lângă un râu într-o zonă îndepărtată

Yanacocha, Peru 2000 • Camion transportând mercur, pierde o parte din încărcătură • 200-300 de oameni au probleme de sănătate după colectarea

mercurului în ideea că acesta conţine aur Halde de steril Aberfan, sudul Ţării Galilor 1966 • Haldă de cărbune prăbuşită, îngroapă o parte din oraş

• 144 de morţi Grasberg, Indonezia 2000 • Haldă înaltă de 400 m, având baza într-un lac, se prăbuşeşte

• 4 antreprenori ucişi de valul de apă. Impact minor asupra comunităţilor din aval

Subsidenţă Lassing, Austria 1999 • Viitură de apă şi noroi într-o mină subterană, blochează un muncitor

• 10 morţi în timpul operaţiunilor de salvare. Subsidenţa a dat naştere unui crater la suprafaţă necesitând evacuarea familiilor din casele ameninţate


82 Octombrie 2002

3. Programul APELL pentru minerit Programul APELL1 elaborat de United National Environment Programme reprezintă un instrument esenţial în sprijinul pregătirii planurilor de reacţie în caz de urgenţă. APELL s-a lansat ca răspuns la mai multe accidente industriale majore, iar în prezent acest program este aplicat în peste 30 de ţări din lumea întreagă. Manualul APELL, lansat în 1988, prezintă un proces în zece paşi pentru dezvoltarea unui plan integrat şi funcţional de reacţie în caz de urgenţă, implicând comunităţile şi autorităţile locale, agenţiile guvernamentale şi serviciile de urgenţă. Procesul este proiectat pentru a face cunoscute pericolele care ameninţă comunităţile umane din apropierea instalaţiilor industriale, pentru a încuraja reducerea şi ameliorarea riscurilor şi pentru a crea o stare de vigilenţă pentru reacţia în caz de urgenţă. Manualul APELL pentru minerit a fost realizat în 2001. În cazul mineritului, comunicarea se face între cele trei grupuri principale implicate în producţie – compania, comunitatea şi autorităţile locale. Discuţiile asupra pericolelor conduc deseori la identificarea măsurilor de reducere a riscului, îmbunătăţind astfel siguranţa în zonă. Comunicarea structurată între corpurile de reacţie în caz de urgenţă (public şi companie) are drept rezultat un efort de reacţie mai bine organizat în faţa pericolelor. Cei zece paşi ai procesului APELL sunt redaţi în cele de mai jos.

6. Procesul APELL

Pasul 10Comunicare şi instructaj

Pasul 9 Comunicare şi instructaj

Pasul 8 Comunicare şi instructaj

Integrează planul individual în planul general; obţine acordul

Pasul 6

Pasul 7Schiţează planul final şi obţine aprobarea

Pasul 5Adaptare la sarcini şi resurse

Pasul 4Identifică sarcinile

Revizuieşte planurile existente şi identifică punctele slabe

Pasul 3

Pasul 2

Evaluează şi reduce riscul în afara locaţiei

Pasul 1

Identifică participanţii şi rolurile acestora


83 Octombrie 2002


84 Octombrie 2002

4. PLANUL DE MANAGEMENT Acest capitol prezintă cadrul de bază pregătit de APELL pentru planul de reacţie în caz de urgenţă.

4.1 Planul de reacţie în caz de urgenţă În cele ce urmează sunt sugerate câteva elemente care pot fi utile la elaborarea unui plan de urgenţă. Nu tot ce este trecut pe această listă ar fi trebuit neapărat inclus, dar, în anumite situaţii, se poate este posibil să fie necesare elemente total noi. Ordinea prezentării problemelor nu este, în sine, de importanţă critică. Lista a fost compilată de APELL, având la bază mai multe surse şi are rolul de a fi un îndreptar a cărui aplicare să se facă cu flexibilitate.

• Scop/Obiective/Sferă de acţiune

• Obiectivele planului

• Când urmează să fie folosit planul şi de ce

• Definirea situaţiei de urgenţă

• Acoperirea scenariilor de urgenţă

• Alte elemente incluse în document

• Data alcătuirii planului/frecvenţa actualizărilor Scenarii de urgenţă şi riscuri • Scenarii de urgenţă identificate/conturate separat

• Populaţia şi centrele rezidenţiale supuse riscului

• Natura împrejurimilor/populaţii de animale supuse riscului (datele de bază pentru monitorizare, înregistrate în altă parte)

• Hărţile zonelor de risc/modelări ale regiunilor cu circulaţie similară a vântului, impactul asupra bazinelor hidrografice

• Cantitatea şi localizarea substanţelor periculoase (FDSM-uri şi indicaţia ONU)

Centrul de coordonare a situaţiilor de urgenţă minieră • Persoană responsabilă desemnată/persoane alternative

• Localizarea coordonării minei în caz de urgenţă

• Centru/locaţie alternativă

• Rolul centrului

• Sistemele de comunicare/echipament pentru contactarea altor organizaţii de reacţie în caz de urgenţă

• Lista de funcţiuni a oamenilor-cheie (în locaţie, în afara locaţiei)

• Listă cu numere de telefon (birou, acasă, telefon mobil) pentru persoanele-cheie/alternative


85 Octombrie 2002

• Centrul care deţine documente cheie, de ex.: - proceduri de încetare a lucrului - localizarea zonelor de depozitare a materialelor periculoase/echipament de urgenţă

şi siguranţă - hărţi ale comunităţilor umane şi hărţi de mediu - informaţii asupra localizării altor echipamente de comunicaţie inclusiv a celor

portabile - informaţii asupra surselor de energie în caz de urgenţă - contacte pentru alte utilităţi - manuale de utilizare - FDSM-uri - lista personalului cu abilităţi alternative spre a fi utilizat în caz de urgenţă - tipul şi localizarea sistemelor de alarmă - formulare pentru raportarea accidentelor - comisia pentru situaţii de urgenţă şi jurnalul acesteia - copii ale planului de urgenţă, ale planului de comunicaţii şi presă, ale planurilor

specifice de acţiune - liste de notificare, liste de personal, liste de contact cu numere de telefon-pager

normale şi de urgenţă etc.

Centrul de presă şi de gestiune a crizei • Persoana responsabilă

• Localizare (în acelaşi loc cu centrul de comunicaţii de urgenţă, separabil sau la distanţă)

• Rolul centrului

• Relaţii/legături cu centrul de coordonare în caz de urgenţă

• Rolul fiecărei persoane în echipa de comunicaţii

• Lista contactelor cu presa, organismele guvernamentale, politicienii şi persoanele oficiale, investitorii, alte persoane cu audienţă-cheie

• Facilităţi de informare a presei

• Echipamente de comunicaţii

• Proceduri pentru comunicaţii interne

• Proceduri pentru comunicaţii externe

• Proceduri de anunţare a familiilor celor răniţi

• Proceduri pentru contactele de presă

• Pagină web prestabilită

• Purtător de cuvânt desemnat şi pregătit


86 Octombrie 2002

• Custodele: - planurilor de comunicaţii în caz de criză (presă, etc.) - principiilor de comunicaţie - mesajelor-cheie - informaţiilor privind circumstanţele operaţiunilor şi planului de reacţie în caz de

urgenţă - jurnalului contactelor şi declaraţiilor făcute

Proceduri de notificare în caz de urgenţă şi sisteme de comunicare • Informaţia care trebuie furnizată în momentul evaluării incidentului

- proforma

• Criterii pentru determinarea gradelor de alertă

• Detalii de contact pentru alertele primare (cei care reacţionează imediat în caz de urgenţă)

• Detalii de contact pentru alertele secundare (cei care trebuie să cunoască, să stea în aşteptare etc.)

• Notificarea de urgenţă după organigramă - organizaţia care trebuie contactată - de către cine - metode de comunicaţie - succesiunea evenimentelor

• Sisteme de alarmă

• Numele persoanelor şi numere de telefon cu persoane alternative, pentru, de exemplu: - directorul uzinei - oficialităţi locale şi agenţii de reacţie - instalaţii industriale vecine - lideri ai comunităţii locale - locuitori din împrejurimi - presă

• Echipamente de comunicaţie (staţii radio, telefoane mobile etc.)

• Procedură pentru înregistrarea acţiunilor întreprinse şi a comunicaţiilor făcute

Echipament şi resurse în caz de urgenţă • Sunt incluse aici resursele locale sau externe conform planificării sau specificate în acorduri de

ajutor mutual

• Localizarea robinetelor de izolare

• Proceduri speciale, de exemplu: stingere de incendii specializată, neutralizare chimică


87 Octombrie 2002

• Echipament pentru combaterea poluării, de exemplu: spumanţi, pompe, absorbanţi, dispersanţi

• Sprijin medical intern şi extern de urgenţă - spitale - clinici - ambulanţe - rezerve medicale - personal cu instructaj medical de prim-ajutor

• Echipament de excavare, echipament specializat, bărci şi nave de debarcare dacă sunt necesare

• Elicoptere – disponibilitate, locuri de aterizare şi capacităţi de realimentare

• Echipament de stingere a incendiilor

• Instalaţii de testare a toxicităţii – gaz şi apă

• Indicatoare de direcţia şi viteza vântului

• Serviciul meteorologic local sau regional

• Aparat de respiraţie autonom

• Echipament personal de protecţie

• Alte capacităţi în acord cu riscurile identificate - în cadrul comunităţii, la agenţiile guvernamentale, în locaţie, la alte instalaţii

• Capacităţi de reţinere şi amenajări de evacuare a reziduurilor

Scenarii şi reacţii în caz de urgenţă Pentru fiecare scenariu de urgenţă (emisii de gaze toxice, avarii la iazului de decantare provocate de seisme, scurgeri de chimicale în timpul transportului, etc.), trebuie să se ofere informaţii specifice, precum şi indicaţii, de exemplu:

• Iniţierea planului

• Structuri de comandă

• Roluri şi responsabilităţi, de ex. director de şut, director de mediu, ofiţer de pază, director relaţii externe

• Transferul de la un nivel de planificare la altul

• Acţiuni de răspuns

• Echipament

• Proceduri de notificare

• Proceduri de comunicare

• Sisteme de alarmă

• Proceduri de evacuare/puncte de adunare


88 Octombrie 2002

• Proceduri de presă

• Proceduri medicale

• Evaluare, monitorizare şi înregistrare a evoluţiei accidentului, de ex. ora, durata, cantitatea, localizarea materialului eliberat în mediu

• Procedură de întrerupere a activităţii, dacă este necesar

• Înregistrarea acţiunilor întreprinse ca răspuns

• Dezactivarea planului

Curăţire, remediere, proceduri de revenire la normal • Opţiuni pentru planul de curăţire (inclusiv evaluarea factorilor de risc privind alternativele)

• Autoritatea desemnată să ordone reînceperea lucrului (directorul de şantier, alţii)

• Proceduri, oameni-cheie care vor informa asupra reînceperii lucrului

• Investigaţii preliminare, inclusiv fotografii, asigurarea dovezilor, evaluarea pagubelor

• Evaluare post-eveniment a eficacităţii planului şi a reacţiei

• Planul curent de comunicaţii în relaţie cu progresul operaţiunilor de curăţire/remediere

Instructaj şi exerciţii • Scenarii posibile pentru diverse situaţii de urgenţă

• Evacuarea personalului care nu este necesar pe şantier

• Evacuarea personalului din zonele învecinate (proceduri, adăposturi, puncte de adunare)

• Cunoştinţe despre substanţele chimice (proprietăţi, toxicitate etc.)

• Proceduri pentru raportarea situaţiilor de urgenţă

• Operarea şi cunoaşterea sistemelor de alarmă

• Operarea şi cunoaşterea sistemelor de comunicaţii

• Localizarea şi folosirea echipamentului de stingere a incendiilor

• Localizarea şi folosirea echipamentului de protecţie (aparate de respirat, butelii de aer, îmbrăcăminte de protecţie etc.)

• Proceduri de decontaminare pentru hainele şi echipamentul de protecţie

• Punerea în temă despre acţiunile de curăţire şi remediere care vor fi întreprinse

• Alertarea presei şi a comunităţii umane în legătură cu testele

• Documentarea exerciţiului

• Evaluarea şi revizia planurilor de urgenţă, planuri de comunicaţii

• Specificarea frecvenţei de exerciţiu, declanşarea unor noi exerciţii


89 Octombrie 2002

4.2 Indicaţii privind comunicarea pe timp de criză din „Grija Responsabilă“ – Ghidul Consiliului European pentru Industria Chimică (CEFIC)

Pentru a sprijini companiile în planificarea şi managementul comunicaţiilor în timp de criză, Consiliul European pentru Industria Chimică (CEFIC) a elaborat următoare linii directoare:

Principii directoare privind comunicarea pe timp de criză • Reuşita comunicării pe timp de criză începe cu înştiinţarea deschisă a tuturor tipurilor de

audienţă

• Acceptarea de către public depinde de comportamentul companiei înainte, în timpul şi după criză, nu pur şi simplu de natura crizei

• Singurul element substanţial în orice criză este atenţia presei

• Pregătirea unui scenariu pentru “cea mai rea eventualitate”

• Ignorarea unei probleme este o invitaţie la criză. Pregătirea este singura cale de a face faţă neprevăzutului

• Preluaţi controlul situaţiei şi fiţi prima sursă de informaţii

• Maniera în care sunt tratate primele 24 de ore de criză este crucială

• Nu vă implicaţi în speculaţii asupra motivelor şi responsabilităţilor

• Arătaţi îngrijorare pentru toate grupurile implicate Înainte de criză – planificarea pregătirii CEFIC identifică trei paşi în planificarea pregătirii: 1. O evaluare a riscului reprezentat de punctele vulnerabile ale unei companii din punct de

vedere al oamenilor, produselor, proceselor, practicilor şi politicilor 2. Un plan de criză şi un manual de criză care să vină în sprijinul managerilor reprezintă, în

primele ore ale crizei, elemente-cheie în luarea primelor măsuri importante. Un plan de criză identifică pe “cine”, “ce”, “unde” şi “când” în materie de comunicaţii pe timp de criză:

• cine va face parte din echipa de criză?

• care sunt tipurile probabile de audienţă?

• care sunt mesajele esenţiale pe care le va transmite compania?

• care sunt sistemele de bază necesare pentru comunicaţii rapide şi precise?

• când veţi comunica?

• unde va fi localizată echipa de criză? Companie, la nivel naţional sau local?

• (Un exemplu de plan de criză este redat în cele de mai jos). 3. Antrenament pentru situaţii de criză, în cadrul căruia managerii vor forma o echipă de criză,

şi vor experimenta o serie de simulări de criză pentru a-şi ajusta abilităţile, pentru a testa planul de criză şi pentru a-şi evalua capacităţile de a face planuri şi de a transmite mesaje “în iureşul bătăliei”.


90 Octombrie 2002

În timpul crizei – planificarea acţiunii CEFIC arată că elementele unei crize sunt mereu aceleaşi: surpriza, pierderea controlului, lipsa informaţiei şi sentimentul de a se afla în starea de asediu. Când timpul o permite, trebuie luaţi în considerare următorii paşi: 1. Definirea problemei şi fixarea obiectivelor, în funcţie de natura crizei. 2. Formularea strategiei de comunicaţie: Cele mai eficiente mesaje vor fi cele în ton cu atitudinea

şi percepţia curentă a audienţei. Un motto fundamental al elaborării mesajului îl reprezintă “preocuparea”

3. Controlul procesului de comunicare. După ce o criză a devenit publică, audienţa cea mai importantă a unei companii – comunitatea locală, angajaţi, clienţi, furnizori, acţionari, presă şi mulţi alţii – vor avea multe întrebări de pus. Comunicarea este procesul prin care o companie îşi poate menţine audienţa informată şi prin urmare, ca o speranţă, audienţa va fi de partea sa până la rezolvarea problemei.

Inevitabil, presa reprezintă cea mai puţin controlabilă dintre toate audienţele şi canalele de comunicare în timp de criză. O companie trebuie să fie pregătită să dea răspunsuri sincere la întrebările de bază ale reporterilor:

• Ce s-a întâmplat?

• De ce?

• Ce acţiuni întreprinde compania în legătură cu criza? Un principiu de bază în toate comunicările pe timp de criză este de a centraliza toate comunicatele şi de a avea un singur purtător de cuvânt pentru a asigura:

• consistenţa mesajelor

• faptul că audienţa se concentrează asupra unei singure persoane în care capătă încredere

• că alţii sunt liberi să se concentreze asupra crizei Alte principii importante sunt:

• Oriunde este posibil, informaţi-vă întâi angajaţii. Fiecare angajat reprezintă un important mijloc de circulaţie a informaţiei către comunitatea locală. De aceea, ei trebuie informaţi asupra faptelor.

• Conducerea superioară trebuie să fie văzută, din primele momente, de public, pentru a se concentra asupra aspectelor principale ale evenimentului, pentru a exprima simpatia şi îngrijorarea faţă de cei afectaţi, pentru a-şi asuma responsabilitatea.

• Informarea conducerii, trimiterea materialelor de presă şi trimiterea instrucţiunilor la toate celelalte locaţii relevante ale companiei.

• A nu se face speculaţii! Descrieţi doar faptele cunoscute! Furnizaţi informaţii suplimentare de îndată ce acestea devin disponibile!

• A se face imediat public tot ce s-a realizat! Ceilalţi factori implicaţi – pompieri, poliţie – o vor face oricum.


91 Octombrie 2002

După criză – planificarea evaluării • Comunicarea post-criză este necesară pentru a optimiza procesul de reintrare în normal.

• Trageţi învăţămintele de rigoare din criză, evaluaţi şi actualizaţi planul de comunicare al crizei

• Comunicaţi tuturor audienţelor relevante – interne şi externe – acţiunile de finalizare care au fost întreprinse şi detaliile experienţei acumulate

• Continuaţi dezvoltarea planurilor de comunicare a crizei

Conţinutul unui plan propus de comunicaţii pe timp de criză CEFIC dă următoarele sugestii pentru planul de comunicaţii pe timp de criză 1. Mesaj din partea consiliului de conducere asupra importanţei planului de comunicaţii pe timp

de criză 2. Vedere de ansamblu asupra unor posibilelor crize şi calamităţi. 3. Contacte-cheie/persoane care răspund şi responsabilităţile acestora:

• coordonatorul central de criză

• coordonatorul de criză din dispozitiv

• angajaţii responsabili de protecţie

• coordonatorul central de criză pentru relaţii publice

• coordonatorul de criză pentru relaţii publice, din dispozitiv

• alte contacte 4. Procedura de raportare:

• lista contactelor interne sau externe care vor fi informate

• lista numerelor cheie de telefon, telex sau fax

• vedere generală asupra comunicaţiilor (şi în cazul în care anumiţi angajaţi nu pot fi contactaţi)

5. Centrul de criză:

• informaţii asupra locaţiei centrului de criză

• informaţii asupra facilităţilor centrului de criză

• lista echipei de criză din dispozitiv

• strategii de comunicare cu instituţiile externe

• facilităţi de comunicaţie

• centrul principal de presă

• centrul de presă din dispozitiv şi facilităţi pentru presă 6. Proceduri pentru comunicaţii interne:

• familiile victimelor


92 Octombrie 2002

• consiliul de lucru

• personalul

• exemple de mesaje interne 7. Proceduri pentru comunicaţii externe:

• locuitorii din jur

• instituţii oficiale

• furnizori

• distribuitori

• clienţi

• filiale 8. Proceduri pentru contacte de presă:

• reguli de intrare a presei în incintă

• reguli pentru purtătorul de cuvânt local şi al companiei

• lista organelor de presă

• lista de lucruri care se fac şi care nu se fac

• indicaţii pentru asigurarea unei informaţii exacte şi oficiale

• indicaţii pentru furnizarea de informaţii prin telefon

• indicaţii pentru interviuri

• exemple de mesaje-cheie – declaraţii publice, declaraţii făcute în faţa angajaţilor, declaraţii făcute vânzătorilor, clienţilor sau altora

• lista de verificare cu întrebările sau sugestiile posibile şi cu modul în care se va răspunde la ele

9. Finalizare

• rudele victimei (victimelor)

• notă de mulţumire adresată personalului

• scrisori de mulţumire către organizaţii de ajutorare externe

• scrisori de mulţumire către vânzători, distribuitori, clienţi

• evaluarea modului de tratare a crizei 5. RAŢIUNI FUNDAMENTALE ALE ACŢIUNII Cele mai multe companii miniere posedă planuri de reacţie locală în caz de criză, dar cu toate acestea, starea de pregătire pentru a face faţă urgenţelor cu impact în afara locaţiei nu este atât de avansată, în ciuda faptului că astfel de accidente pot fi mult mai semnificative şi mai complexe din punct de vedere al posibilităţilor de a le face faţă. Se consideră că procesul APELL este benefic în trei moduri principale:


93 Octombrie 2002

• În reducerea probabilităţii de producere a accidentelor şi a impactului acestora. Chiar dacă se consideră că riscurile sunt mici, consecinţele suportate de o companie în cazul unui accident major pot să fie foarte severe din punct de vedere fizic, financiar şi al reputaţiei. Planificarea reacţiei în caz de urgenţă poate contribui la protejarea companiei şi de asemenea, a comunităţii şi a mediului.

• În stabilirea relaţiilor dintre mină şi comunitate, care va asigura beneficii mutuale pe termen lung. Exploatările miniere devin mai responsabile şi mai sensibile în relaţiile lor cu cei implicaţi. Starea de pregătire în caz de urgenţă impune comunicarea efectivă între toate părţile implicate, aceasta contribuind la construirea unor relaţii bazate pe interesul comun.

• În a sprijini comunitatea să conştientizeze şi să înţeleagă problemele legate de exploatarea minieră şi de managementul acesteia, contribuind astfel la întărirea siguranţei, încrederii şi sprijinului de care companiile au nevoie din ce în ce mai mult, fie că au trecut sau nu prin experienţa unui accident.

6. BIBLIOGRAFIE APELL For Mining: Guidance for the Mining Industry in Raising Awareness and Preparedness for Emergencies at Local Level. Technical Report No. 41. United Nations Environment Programme, Division of Technology, Industry and Economics. 2001. European Commission, DG Environment: Chemical Accidents Prevention, Preparedness and Response: Seveso Directive. http://europa.eu.int/comm/environment/seveso/index.htm United States Environmental Protection Agency. Chemical Emergency Preparedness and Prevention Office: http://www.epa.gov/swercepp

http://europa.eu.int/comm/environment/seveso/index.htm

http://www.epa.gov/swercepp

1DapÎ

D

R

Peulrpm-

-

-

-

Îr6eHLîUA

CODUL DE PROCEDURI DE MEDIU CP 13 DEZAFECTARE ŞI REABILITARE

. DOMENIU DE APLICARE ezafectarea şi reabilitarea reprezintă ultima fază din ciclul de viaţă al unei mine şi al activităţilor ferente acesteia. După suspendarea operaţiunilor, obiectul esenţial al acestei faze de activitate se oate rezuma după cum urmează: nchidere - abandonarea zonelor operaţionale ale minei şi a instalaţiilor aferente de

suprafaţă, evacuarea instalaţiilor şi echipamentelor, efectuarea de lucrări de asigurare, de închidere a accesului şi de redare sigură în circuit a zonelor de lucrări miniere; în mod ideal, toate aceste activităţi sunt executate ca un ultim set de operaţii, utilizând experienţa personalului operativ al minei

ezafectare - activităţile post-închidere de evacuare şi demolare sau eliminare a echipamentelor, instalaţiilor, clădirilor şi oricăror alte structuri şi infrastructuri care au făcut parte din complexul minier general

eabilitare - pregătirea unui amplasament curat în vederea stabilirii condiţiilor pentru utilizarea ulterioară în acord cu un plan acceptat, prin transferul amplasamentului către un nou proprietar.

ractica recomandată constă în a dezvolta orice activitate minieră pe baza unui plan de închidere laborat în stadiile operaţionale cele mai timpurii. Astăzi, a căpătat o recunoaştere internaţională nanimă faptul că studiul de fezabilitate, planificarea iniţială şi stadiile de proiectare ale unei noi

ocaţii miniere, trebuie să identifice şi să evalueze soluţiile pentru închiderea finală şi pentru eabilitarea zonei afectate de locaţia minieră; Planul de Închidere a Minei corespunzător va forma o arte a autorizaţiei de lucru, acesta trebuind să fie revizuit regulat pe tot parcursul funcţionării inei. Acest plan va putea fi eventual schimbat în funcţie de:

orice modificare a factorilor de risc generaţi de mina închisă în raport cu aspectele sensibile ale mediului (construcţii sau dezvoltări industriale noi, consum sporit de apă din acviferele afectate de minerit, schimbarea destinaţiei sau utilizării terenului etc.)

orice schimbări aprobate ale scopurilor, extinderii sau sistemului minier sau ale schemelor de preparare a minereului în raport cu planurile originale, precum şi impactul acestora asupra estimărilor conţinute în Planul de Închidere

schimbări ale reglementărilor naţionale în ceea ce priveşte nivelul admis al emisiilor sau altor agenţi de contaminare, sau schimbări ale standardelor care privesc aspectele de mediu ale perioadei post-închidere (ex. nivelul admis de metale grele în soluri; calitatea deversărilor de apă în cursurile de suprafaţă etc.)

perfecţionări ale tehnologiilor disponibile şi ale tehnicilor manageriale în domeniul atenuării şi remedierii impacturilor datorate activităţii miniere, semnificative pentru locaţia minieră în cauză

n România, principiul conform căruia orice nouă deschidere a unei mine trebuie să includă esponsabilităţi privind închiderea şi reabilitarea mediului, este recunoscut de Legea Minelor 1/1998; în acelaşi timp, procedura de obţinere a licenţei pentru o nouă concesiune minieră, fectuată prin intermediul ANRM, solicită ca strategia de închidere a minei să fie tratată încă din arworth Mining Consultancy imited


94 Octombrie 2002


95 Octombrie 2002

stadiul de formulare a cererii de licenţă. Cu toate acestea, pentru un număr mare de mine care au început să producă înainte de a stabili care le sunt obligaţiile privind închiderea, se recomandă ca problemele legate de închidere şi reabilitare să fie, cu prima ocazie, incluse în procesul de planificare. Pentru toate minele, procesele de aprobare pentru închidere impun prezentarea unui Plan de Închidere însoţit de un Plan de Reabilitare a Mediului; sub actuala legislaţie, depunerea se face într-un singur stadiu, o dată ce a fost luată decizia şi s-a depus cererea de închidere. Abordarea recomandată de prezentul Cod de Procedură solicită ca pe toată perioada funcţionării minei, administratorii acesteia să-şi identifice responsabilităţile în legătură cu închiderea minei şi reabilitarea locaţiei. Se recomandă o abordare structurată, încorporată într-un proces continuu de revizuire a Planului de Închidere a Minei, ceea ce impune evaluarea impactului pe care acţiunile curente şi trecute îl exercită asupra dezafectării şi activităţilor din stadiul post-închidere, obligând în acelaşi timp ca acţiunile curente să lase loc unor opţiuni pentru reabilitarea locaţiei miniere. Pentru minele aflate în proprietatea statului şi pentru care responsabilitatea aplicării planului de închidere revine Direcţiei pentru Capacitatea de Reconversie şi Programe de Mediu din Sectorul Minier (DCRPMSM) a Ministerului Industriei şi Resurselor (MIR), a fost elaborat un manual al procedurilor de închidere a minelor. Acest manual, aprobat de MIR, oferă un ghid al sarcinilor tehnice care privesc închiderea efectivă a minelor subterane, cu referiri speciale la problema managementului apelor şi gazelor la închiderea minelor de cărbune. Acest Cod de Procedură îndrumă în domeniul problemelor specifice închiderii, dezafectării şi reabilitării principalelor categorii de operaţiuni miniere şi instalaţii tehnologice. Codul de Procedură ar trebui consultat împreună cu alte materiale similare care se referă în mod specific la alte aspecte ale mediului înconjurător (aer, apă, zgomot etc.) şi la practici generale relevante pentru anumite condiţii locale specifice (managementul reziduurilor, al produselor de decantare etc.).

2. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR Strategiile pentru închiderea şi reabilitarea locaţiilor miniere pot să solicite, într-o măsură mai mică sau mai mare, monitorizarea şi întreţinerea în faza post-închidere. Se pot identifica trei categorii de soluţii de reabilitare (Ontario Guidelines, 1991):

- soluţia părăsirii prin care nu se cere nici o activitate de monitorizare sau reabilitare după închidere

- supraveghere pasivă când există o oarecare necesitate de monitorizare ocazională şi unele activităţi de întreţinere a unor structuri fără importanţă critică

- supraveghere activă în cazul în care se cere ca monitorizarea şi întreţinerea să fie efectuate cel puţin o dată pe an, spre exemplu, în cazul colectării şi tratării drenajului acid; în astfel de situaţii va fi necesară elaborarea unui plan operaţional şi a unui sistem de management.

Obiectivul pe termen lung al reabilitării este adoptarea soluţiei de părăsire, dar pentru a ajunge aici, ar putea fi necesar ca anumite probleme specifice locaţiei să fie tratate în cadrul unor sisteme de îngrijire activă şi/sau pasivă. În lume se cunosc mai multe situaţii de mine pentru care unicele soluţii pe termen lung sunt cele de supraveghere activă sau pasivă permanentă şi perpetuă. Astfel de cazuri pot fi considerate ca fiind rare şi deloc de dorit. Planificarea sistematică şi managementul de mediu pe durata unui ciclu de viaţă al unei mine trebuie să pună accentul mereu pe adoptarea, în cele din urmă, a unei soluţii de părăsire definitivă, în acord cu un plan de utilizare alternativă a zonei afectate de minerit, după reabilitarea acesteia. Categoriile de probleme care sunt avute în vedere la închidere, dezafectare şi în managementul unei mine pot să fie enumerate astfel (după Manualul US BLM):


96 Octombrie 2002

Managementul reziduurilor: toate materialele indezirabile (ex. subsol toxic, sol contaminat, fluide de foraj, reziduuri tehnologice, gunoi etc.) trebuie izolate, eliminate, îngropate sau tratate într-un alt mod pentru a obţine o stabilitate pe termen lung şi în acord cu reglementările naţionale în vigoare sau cu limitele specifice impuse locaţiei în cauză. - zona trebuie protejată în faţa unor contaminări viitoare rezultate din minerit şi din

acţiunile de recuperare - nici un material contaminant nu trebuie să rămână la suprafaţă sau în apropierea

acesteia - substanţele toxice care pot să contamineze aerul, solul sau să inhibe creşterea

plantelor trebuie izolate, eliminate şi înlăturate - eliminarea reziduurilor şi recuperarea deşeurilor abandonate trebuie să fie efectuate

în acord cu reglementările naţionale sau cu limitele specifice impuse locaţiei respective

Închiderea subterană: trebuie stabilizate toate golurile subterane şi căile de acces şi trebuie asigurată integritatea zonei din imediata vecinătate a suprafeţei. lucrările subterane, găurile şi prăbuşirile care rezultă trebuie etanşate în puncte adecvate, pentru a avea garanţia că nu există interconexiuni între anumite secţiuni ale minei; în funcţie de cerinţe, mai ales când lucrările sunt puţin adânci, acestea vor fi rambleiate. - căile de acces în subteran trebuie să fie temeinic etanşate, blocate sau rambleiate

pentru a asigura o stabilitate permanentă - trebuie prevăzute măsuri pentru managementul şi tratarea apelor şi gazelor de mină

care se pot acumula şi migra pe parcursul unor perioade post-închidere de durată mai mare

- trebuie prevăzute măsuri pentru monitorizarea stabilităţii, a nivelului şi calităţii apei şi gazelor, acolo unde există riscul unui impact pe termen lung după închidere şi dezafectare

Stabilitatea locaţiei: Zona reabilitată trebuie să fie stabilă şi nu trebuie să prezinte nici un dezechilibru al versanţilor (nici în cadrul ei şi nici în zonele adiacente), nici o tendinţă perceptibilă de rupere sau de alunecare a solului şi nici o incizie activă de eroziune (viroage mari sau retrageri ale capetelor rutelor de drenaj) - versanţii trebuie stabilizaţi prin utilizarea unor lucrări de amenajare a solului şi

remodelare, prin plasarea de sol sau alte materiale în acord cu o evaluare geotehnică adecvată

- caracteristicile cursurilor de apă şi drenajelor trebuie identificate şi stabilizate la gradienţi adecvaţi

- proiectarea pantelor şi a stabilităţii trebuie să ţină cont de presiunile hidrostatice care se nasc în materialul de umplere şi în stratul de rocă subiacent; canalele de deviere care secţionează perimetrul trebuie astfel proiectate încât să reducă la minimum cedarea pantelor ca urmare a presiunii din pori

Managementul apei: calitatea şi integritatea apei subterane şi de suprafaţă care ar fi putut fi afectată de minerit, trebuie protejată în cadrul activităţilor de recuperare şi refăcută dacă este necesar, în acord cu planul aprobat de închidere a minei şi cu reglementările în vigoare la nivel naţional.


97 Octombrie 2002

- trebuie utilizate tehnici hidrogeologice şi hidrologice adecvate pentru a proteja şi, în măsura posibilului, pentru a mări calitatea şi cantitatea resurselor de apă afectate de minerit

- acolo unde acest lucru este adecvat, trebuie întreprinse acţiuni de eliminare a interacţiunii, amestecării şi contaminării apelor afectate de minerit cu cele din acvifere separate

- găurile de foraj trebuie reumplute şi astupate, iar golurile subterane (puţuri, suitori, abataje, galerii etc.) trebuie astfel închise încât acviferele să fie protejate şi izolate şi să se prevină infiltrarea apelor de suprafaţă

- tehnicile de eliminare a reziduurilor, inclusiv managementul rocilor sterile şi instalaţiile aferente reziduurilor de valorificare, trebuie proiectate şi aplicate luând în calcul un timp îndelungat de funcţionare, precum şi protejarea apelor de suprafaţă

- emisiile de apă de mină sau infiltraţiile de acest tip (ex. din halde de steril sau iazuri de decantare) trebuie identificate şi monitorizate, fiind de asemenea necesară proiectarea şi aplicarea unor scheme adecvate de tratare

Prevenirea eroziunii: suprafaţa afectată în orice moment, de minerit sau de activităţi de recuperare trebuie menţinută la un minimum necesar; zonele afectate trebuie reabilitate de îndată ce acest lucru este posibil şi practic, pentru a preveni degradările inutile şi exagerate date de eroziune - suprafaţa solului trebuie să fie stabilă şi cu o suficientă rugozitate pentru a reduce

scurgerile, pentru a capta căderile de ploaie şi pentru a reţine seminţele de plante purtate de vânt

- măsurile pe termen scurt, precum aplicarea unui strat de frunze uscate sau de paie, ori a unor plase anti-eroziune, ar putea fi şi ele necesare pentru a reduce mişcarea solului şi pentru a favoriza revegetarea

- trebuie luate măsuri de conservare a solului, inclusiv de remodelare a suprafeţei, de reducere a gradienţilor pantelor, replantări şi tehnici de management al apei

- structurile sau accesoriile de retenţie a sedimentelor trebuie localizate cât mai aproape de sursa sau de activităţile generatoare de sedimente

Replantări şi managementul solurilor: după obţinerea unei forme finale a terenului şi de îndată ce acest lucru este posibil, suprafaţa trebuie stabilizată prin plantare sau prin alte mijloace pentru a reduce eroziunea ulterioară a solului ca urmare a vântului sau a apei şi pentru a reduce impactul vizual. Vor trebui incluse, ca parte a Planului de Reabilitare a Mediului, anumite criterii specifice de evaluare a succesului acţiunii de replantare. - covorul vegetal, solurile şi alte materiale potrivite creşterii plantelor, trebuie

recuperate din zonele afectate de minerit sau care vor fi afectate prin acţiuni de reabilitare, şi administrate în vederea reutilizării lor

- producţia vegetală, diversitatea speciilor şi stratul acoperitor trebuie să fie aproximativ aceleaşi ca în zonele de vegetaţie naturală, adiacente

- vegetaţia trebuie să stabilizeze locaţia, să permită utilizarea planificată a terenului în perioada post-închidere şi să fie capabilă să se regenereze de la sine

- fertilizanţii ori alte amendamente ale solurilor, precum şi irigaţiile, se vor utiliza numai dacă este necesar pentru a contribui la împământenirea şi menţinerea unui sistem vegetal de sine stătător


98 Octombrie 2002

- lăstarii şi alte plante tinere ar putea necesita protecţie până în momentul deplinei lor stabilizări; păşunatul şi alte utilizări ale terenului ar putea fi interzise până la atingerea unei depline maturităţi de către sistemul vegetal

Resurse vizuale şi utilizări alternative ale locaţiei: în măsura posibilului, terenul supus reabilitării va avea caracteristici aproximative sau compatibile cu calităţile vizuale ale zonei adiacente, din punct de vedere al locaţiei, mărimii, formei, culorii şi orientării principalelor forme de relief. Acolo unde replantarea nu este posibilă sau există anumite trăsături, o anumită localizare sau infrastructură care pot sprijini cu efecte benefice noi alternative de ocupare şi utilizare a terenului (ex. crearea unei locaţii de industrie uşoară), acest lucru trebuie aprobat în cadrul Planului de Închidere al Minei şi făcut cunoscut în Planul de Reabilitare a Mediului.

3. PLAN DE MANAGEMENT Programul de Dezafectare şi Reabilitare pentru o exploatare minieră are în mod necesar, un specific local şi poate acoperi o combinaţie a multora dintre problemele descrise în cele de mai sus. Exploatarea minelor în România, încă de la data promulgării de către ANRM (MIR) şi MAPM, a Ordinului Nr. 151/22.740, face necesară includerea unui program de lucru, a unui buget corespunzător, destinat în mod expres reabilitării mediului şi atenuării impactului asupra mediului. Când se solicită închiderea unei exploatări miniere, Planul de Închidere al Minei trebuie însoţit şi de un Plan de Reabilitare a Mediului în care se vor specifica activităţile de remediere şi standardele de reabilitare. O abordare printr-un management sistematic a problemelor legate de dezafectare, solicită ca Planul de Reabilitare a Mediului: să fie elaborat în stadiile cele mai timpurii cu putinţă ale ciclului de funcţionare al minei şi să se reflecte în strategiile de exploatare ale minei - să prezinte o secvenţă logică de paşi pentru a completa procesul de dezafectare şi

reabilitare - să identifice o structură managerială clară precum şi responsabilităţile pentru aducerea la

îndeplinire a programelor generale şi a componentelor lor specifice - să conţină detalii specifice asupra modului în care vor fi atinse standardele de reabilitare - să conţină criterii pentru evaluarea succesului relativ şi a gradului de completare a

procesului de reabilitare, ca un mijloc de dezvoltare a unor măsuri îmbunătăţite, după cum va fi necesar

- să evalueze factorii de risc ai impactului din perioada post-închidere şi să sublinieze necesitatea monitorizării şi a sistemelor de monitorizare

Mai jos, sunt prezentate anumite consideraţii specifice ale planului de management pentru fiecare categorie de probleme de mediu, acestea trebuind a fi citite împreună cu codurile de proceduri specifice categoriei de activităţi de mediu corespunzătoare.

3.1 Managementul reziduurilor Reprezintă o categorie largă care cuprinde următoarele sub-seturi de activităţi:

- înlăturarea clădirilor, echipamentului şi infrastructurii - tratarea haldelor de steril minier - tratarea produselor de decantare


99 Octombrie 2002

- tratarea materialelor periculoase Înlăturarea clădirilor, a echipamentului şi a infrastructurii Consideraţiile-cheie vor include:

• identificarea instalaţiilor care vor fi îndepărtate sau reţinute în timpul dezafectării şi reabilitării

• abordarea printr-o revizie formală care să identifice instalaţiile cu potenţial de a crea pericole ambientale, să inventarieze al clădirile, instalaţiile şi echipamentele care trebuie demolate şi îndepărtate, să identifice riscul de contaminare de la fiecare din ele şi să dezvolte strategii adecvate de tratare; în mod special, vor fi luate în considerare:

- rezervoarele de combustibil - rezervoarele de stocare la suprafaţă - reactivii chimici, aditivii de foraj şi zonele de stocare a explozibililor - zonele de ateliere şi service, inclusiv zonele unde s-ar fi putut arunca lubrifianţi,

refrigerenţi, anvelope etc. - mecanismele şi echipamentele neutilizate - sistemele de canalizare şi rezervoarele septice - plăcile de beton şi fundaţii de clădiri - transformatoarele (se identifică dacă acestea conţin PCB-uri) - rezervoarele de stocare subterane - liniile de curent şi comunicaţie - conductele - căile rutiere, drumurile, podurile basculante etc.

• demolarea clădirilor şi a fundaţiilor, luându-se măsuri asiguratorii ca materialul contaminant să fie separat de cel inert; utilizarea materialului inert la rambleierea golurilor miniere, la fabricarea pietrişului de construcţie pentru sistemele de drenaj, sau abandonarea/îngroparea acestuia

• excavarea rezervoarelor îngropate şi îndepărtarea oricăror materiale contaminate

• îndepărtarea din locaţie a echipamentelor pentru care este nevoie de sisteme de eliminare specializate, conform reglementărilor în vigoare la nivel naţional (ex. transformatoare, lubrifianţi)

• dezvoltarea unor strategii pentru neutralizarea materialului şi a solului contaminat, fie prin încapsulare, fie, dacă acest lucru este adecvat, prin bio-reabilitare, în acord cu autorităţile în drept

• stabilirea de comun acord cu autorităţile în drept a inventarului de echipament abandonat care poate fi eliminat prin îngropare, dacă se identifică locuri adecvate şi dacă se cade de acord asupra acestora

• îndepărtarea liniilor de curent electric şi a drumurilor de acces, inclusiv a turnurilor, bornelor, cablurilor şi ancorelor, sfărâmarea pavajelor şi a construcţiilor din material inert, pentru utilizare lor secundară


100 Octombrie 2002

• evaluarea activităţii de înlăturare a conductelor, incluzând opţiuni pentru menţinerea conductelor îngropate şi etanşarea lor corespunzătoare; conductele utilizate pentru transportul materialelor periculoase ar trebui supuse unui tratament de detoxificare prin clătiri repetate, iar materialul rezultat din spălare să fie îndepărtat ca material periculos

Tratarea reziduurilor miniere Rocile sterile rezultate din minerit prezintă potenţialul de a genera impact ambiental pe termen lung, în ceea ce priveşte: generarea prafului

- instabilitate - generarea drenajului acid al rocilor - discordanţe vizuale - sterilizarea terenului în lipsa unor măsuri de reabilitare

Consideraţiile cheie vor include:

• haldele de steril dispuse în limita cursurilor de drenaj sau în zonele de deversare ale apelor subterane, prezintă riscuri pe termen lung în ceea ce priveşte instabilitatea şi DAR, în cazul în care nu vor fi amenajate în aşa fel încât să facă faţă perioadelor de curgere maximă

• haldele de steril trebuie nivelate şi conturate într-o formă care să asigure stabilitatea, pe baza studiilor geotehnice şi analizei stabilităţii fundaţiei

• haldele de interfluviu trebuie să permită amenajarea unei scurgeri prin baza haldei de steril capabilă să preia o viitură în cazul unei furtuni; toate haldele de steril care nu au un drenaj corespunzător la bază, trebuie luate în considerare pentru o reabilitare pe termen lung.

• drenajele trebuie construite pentru a devia apa în jurul haldelor de vale sau de versant utilizând materiale de construcţie durabile, roci competente sau pietrişuri

• planurile de reabilitare pentru haldele de steril se vor strădui să identifice covorul vegetal, solul adecvat sau materiale reziduale fin texturate, care în mod ideal ar fi trebuit deja cunoscute şi depozitate în timpul exploatării; acestea vor fi utilizate pentru a crea un mediu de creştere a plantelor pe suprafaţa reconturată a haldelor

• profilele haldelor de steril trebuie proiectate pentru a asigura o curgere controlată a apei în vederea minimizării eroziunii şi măririi stabilităţii structurale; în timpul dezafectării, stabilitatea haldei de steril trebuie să fie revăzută şi evaluată în termenii Factorului de Siguranţă (Manualul US BLM recomandă un factor general de siguranţă de 1.5 sau mai mare, acolo unde haldele depăşesc 20 m şi prezintă risc pentru structurile învecinate)

• reprofilarea haldelor de steril trebuie să ţină cont că exploatarea unor echipamente pe pante ale haldei cu o înclinare mai mare de 3:1 poate constitui un pericol pentru operatorul echipamentului, şi că replantarea unor pante mai înclinate de 2.5:1 ridică probleme considerabile care necesită o monitorizare pe termen lung

• reprofilarea planificată a haldelor de steril trebuie să permită controlul eroziunii pe pantele foarte extinse şi să prevadă măsuri de atenuare cum ar fi trepte – prin care să se intercepteze curgerea de apă – sau terase de rocă şi desiş pentru a reduce viteza acestor curgeri


101 Octombrie 2002

• după ce halda a fost conturată şi perforată, sau tratată într-un mod oarecare pentru a mări recuperarea, covorul vegetal disponibil sau alt mediu potrivit pentru creşterea plantelor, trebuie împrăştiat pe suprafaţă, ca bază a replantării

• materialul steril din halde trebuie testat pentru capacitatea de a genera DAR; în principiu, haldele de steril cu potenţial DAR nu ar trebui plasate în drenaje naturale

• strategiile de atenuare pentru halde de steril cu potenţial DAR cer ca drenajul de suprafaţă să fie deviat de la materialul rezidual; sterilul trebuie compactat şi etanşat cu un înveliş puţin permeabil şi acoperit cu sol pentru replantare

• drenajele şi infiltraţiile prin haldele de steril cu potenţial DAR vor necesita un tratament, pentru care tehnologiile actuale recomandă ca pe una dintre cele mai bune opţiuni, construcţia de mlaştini artificiale; curgerile puternice de DAR vor necesita sisteme active de tratare

Tratarea reziduurilor de valorificare În cadrul Planului de Închidere a Minei, prima grijă în ceea ce priveşte managementul reziduurilor de valorificare este dacă Sistemul Iazului de Decantare (SID) poate fi menţinut pe termen lung ca:

• nepoluant (de la praf, scurgeri de suprafaţă, infiltraţii, drenajul acid al rocilor)

• stabil din punct de vedere structural

• rezistent la eroziune

• compatibil din punct de vedere vizual cu formele de relief înconjurătoare

• compatibil ca funcţionalitate cu utilizarea consimţită şi permisă a terenului în perioada post-închidere

În ceea ce priveşte elementele barajelor de decantare după închidere, două strategii sunt utilizate pe scară largă: (iii) Închidere, astupare şi acoperire: apa de la suprafaţa iazului este îndepărtată, suprafaţa

lăsată să se usuce, iar deasupra se amenajează o cuvertură slab permeabilă care se nivelează pentru a redirecţiona scurgerile şi infiltraţiile. Cuvertura împiedică accesul oxigenului, reducând rata de reacţie şi generarea DAR, prevenind totodată infiltrarea apei de suprafaţă şi transportul produşilor de reacţie. Cuvertura previne în acelaşi timp poluarea cu praf. Deseori, este efectuată monitorizarea presiunii hidrostatice şi a infiltraţiilor laterale; în cazurile în care monitorizarea şi întreţinerea sunt necesare şi pe mai departe, acestea definesc o soluţie de tipul îngrijirii pasive. Exemplele de părăsire includ acele cazuri în care reconturarea SID reduce instabilitatea inerentă înainte de astupare, revegetare şi de tratarea pasivă pentru scurgerile de suprafaţă.

(iv) Submersie permanentă: întreaga suprafaţă a SID este inundată şi menţinută astfel pe timp nedefinit. Golurile din masa precipitatului sunt permanent umplute cu apă, şi astfel indisponibile pentru oxigen. O adâncime de 2-3 m reduce substanţial oxigenul dizolvat la suprafaţa submersă a precipitatului de decantare. O astfel de soluţie poate avea un succes complet în prevenirea reacţiilor DAR şi în prevenirea poluării cu praf la suprafaţa SID. Pentru ca aceasta să devină o soluţie permanentă este necesar ca structura iazului să poată fi considerată ca o caracteristică permanent stabilă. Pentru structuri de reţinere mari este necesar să se monitorizeze stabilitatea şi să se investigheze infiltraţiile şi calitatea apei din acestea. Acolo unde pe baza unor criterii de evaluare a factorilor de risc, se cere o monitorizare regulată, această soluţie devine de tipul îngrijirii pasive. Crearea unor mlaştini


102 Octombrie 2002

joase permanente, cu o reducere prealabilă, prin reprofilare, a instabilităţii şi a riscurilor de prăbuşire structurală, poate fi acceptată ca o soluţie de părăsire.

Consideraţiile cheie pentru dezafectare şi reabilitare includ:

• îndepărtarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentului, cu evaluarea planurilor de îngropare sau de evacuare în afara locaţiei, ţinând seama de agenţii de contaminare, de uleiuri şi de substanţele chimice tehnologice asociate cu acest echipament (Caietul US BLM recomandă ca toate rezervoarele, instalaţiile şi conductele care au conţinut soluţii de cianuri să fie clătite de trei ori cu soluţii neutralizante)

• efectuarea de evaluări ale factorilor de risc ai sănătăţii şi siguranţei precum şi teste de stabilitate geotehnică înaintea planificării accesului oamenilor şi autovehiculelor către suprafaţa saturată a iazurilor de decantare; în funcţie de posibilităţi, ar putea fi luată în considerare utilizarea vehiculelor cu pneuri-balon

• pregătirea şi implementarea planurilor de management al apei, cu sisteme temporare de tratare sau de îndiguire (în cazul că se dovedesc necesare) având rolul de a înlătura apa de decantare de suprafaţă şi de a capta drenajul şi scurgerea de suprafaţă în timpul activităţilor care urmează imediat închiderii

• opţiuni de revizuire pentru relocarea reziduurilor de valorificare , planuri pentru mutarea şi reconturarea acestora precum şi potenţialele efecte adverse ale perturbării şi mutării lor (a se lua în considerare praful, toxicitatea, drenajul şi scurgerea de soluţii toxice)

• planificarea şi pregătirea versanţilor finali şi a rutelor de scurgere pentru a minimiza şi controla eroziunea, cu utilizarea după necesităţi a capcanelor de sediment şi a şicanelor

• consecinţele asupra stabilităţii structurale dacă structurile de îndiguire a iazului sunt sparte sau modificate

• măsuri intermediare pentru reţinerea prafului, a scurgerii de suprafaţă şi a infiltraţiilor în timpul închiderii şi dezafectării, prin implementarea stadiului final de remediere

• opţiuni de revizuire în vederea adoptării soluţiei de părăsire, fără întreţinere, sau a celor de îngrijire pasivă sau activă

• disponibilul de materiale de construcţie pentru astupări şi etanşări, precum şi conformarea acestor materiale cu parametrii de proiectare destinaţi acestui scop

• disponibilitatea programelor de test pentru evaluarea reziduurilor de valorificare sau a altor soluri în vederea revegetării şi selecţia plantelor corespunzătoare

• programarea şi implementarea pregătirii suprafeţei, însămânţarea şi replantarea în vederea revegetării

• necesitatea unei monitorizări regulate pentru a verifica previziunile asupra stabilităţii structurilor iazului precum şi natura pe termen lung a infiltraţiilor şi levigărilor şi definirea oricăror monitorizări necesare, a regimului de întreţinere, extensia şi durata lui (manualul US BLM recomandă ca monitorizarea levigatelor post-reabilitare din instalaţiile cu cianură să continue pentru cel puţin cinci ani înainte de darea acceptului pentru dezafectare şi eliberare a creanţelor financiare).

Tratarea reziduurilor periculoase Procedurile de management al materialelor periculoase vor fi necesare unei game de materiale incluzând:


103 Octombrie 2002

• Substanţe chimice şi materiale tehnologice, cum ar fi chimicale de levigare, carburanţi şi lubrifianţi

• Reziduuri tehnologice cum ar fi roci sterile şi produse de decantare (la care se referă Coduri de Proceduri separate)

• Materiale şi reziduuri radioactive cum ar fi cele utilizate pentru procesarea calibrărilor de monitorizare

• Alte fluide reziduale cum ar fi solvenţi, detergenţi şi fluide hidraulice. Domeniul managementului materialelor periculoase, ca parte a procesului de dezafectare şi reabilitare, este în mare măsură dependent de procedurile menţinute în locaţie pe durata perioadei operaţionale din ciclul de viaţă al unei mine. Principiile unui management operaţional bun au fost tratate într-un Cod separat al Procedurilor (CP 08). O practică managerială adecvată va duce la alcătuirea unui inventar de materiale periculoase depozitate şi utilizate în cadrul locaţiei, cu Foi de Date privind Siguranţa Materialelor, disponibile pentru toate materialele periculoase. Evaluarea factorilor de risc, ca parte a activităţii de dezafectare va revizui posibilitatea existenţei unor materiale periculoase neînregistrate în cadrul locaţiei. Dacă există dubii privind acurateţea informaţiei disponibile, va fi necesar un control pentru a pregăti un inventar al materialelor potenţial periculoase. Sarcina dezafectării va trebui asumată în relaţie cu următoarele consideraţii cheie:

• personalul care lucrează cu materiale periculoase va fi instruit în legătură cu toate pericolele potenţiale, va fi dotat cu echipament personal de siguranţă şi antrenat în domeniul procedurilor legate de scurgeri şi curăţire

• dacă nu există un inventar al materialelor periculoase, acesta va trebui pregătit împreună cu FDSM-urile pentru toate materialele relevante

• materialele periculoase identificate, depozitate în containere sigure şi corect etichetate, vor fi pregătite pentru a fi mutate din locaţie şi eliminate cu ajutorul unor antreprenori de salubrizare autorizaţi

• acolo unde materialele periculoase nu pot fi identificate cu siguranţă, vor fi prelevate probe pentru a fi analizate în laboratoare agreate de IPM local

• pentru materialele care sunt incorect ambalate sau reprezintă un risc în momentul mutării în afara locaţiei, trebuie să se ţină seama de eliminarea lor în cadrul locaţiei, luând în considerare tratarea sau neutralizarea chimică, bio-remedierea sau încapsularea

• Transformatoarele uzate vor fi îndepărtate de un antreprenor autorizat

• Toate uleiurile vor fi examinate pentru prezenţa PCB-urilor şi, acolo unde acestea vor fi detectate, uleiurile vor fi eliminate de un antreprenor autorizat

3.2 Închiderea subterană

Închiderea exploatărilor de suprafaţă trebuie să încorporeze principii sănătoase de inginerie şi construcţii pentru a asigura sănătatea oamenilor şi siguranţa vieţii acestora precum şi protejarea resurselor naturale. Înainte de închiderea permanentă, toate deschiderile şi excavările, inclusiv puţurile, gurile de galerie şi punctele de descărcare a drenajului minier acid (DMA), trebuie închise şi etanşate în acord cu o practică inginerească bine pusă la punct şi după un plan aprobat. Închiderea trebuie să ia în calcul orice descărcare a apei din excavaţii, trebuie să fie proiectată pentru a preveni eliberarea de DMA şi/sau pentru a oferi un tratament de remediere. Aspectele cheie pentru planificarea închiderii subterane trebuie revizuite în raport cu următoarele categorii:


104 Octombrie 2002

Stabilitatea terenului

• natura depozitelor superficiale

• nivelul apelor subterane

• adâncimea rocii solide sub cuvertura de alteraţie

• existenţa unor lucrări puţin adânci

• alte goluri posibile (ex. găuri de aeraj)

• rezistenţa şi starea armăturii puţurilor Gaze de mină

• gazele pot să migreze şi să se acumuleze în puţuri, galerii şi alte goluri; metodele de tratare trebuie să ţină cont de posibila acumulare a unor mari cantităţi de gaz şi de migrarea acestuia ca răspuns la procesul de umplere şi la modificarea presiunii

• trebuie evaluată necesitatea unor conducte de aeraj încorporate în porţile de etanşare ale puţurilor şi galeriilor; conductele de aeraj vor fi dotate cu stingătoare şi protejate de paratrăsnete, în aşa fel încât să permită gazului să scape liber în atmosferă fără pericol de explozie

• trebuie făcută o estimare a riscului legat de migraţia gazelor de mină, acolo unde acestea sunt reţinute de opritoare şi etanşări, dar pot scăpa prin fracturi şi fisuri pentru a exala într-o manieră necontrolată prin puncte neasigurate sau necunoscute, către suprafaţă

• la puţurile unde ventilaţia mecanică a fost oprită, ca principală măsură de precauţie, trebuie să se stabilească o zonă de securitate în care sursele de aprindere să fie interzise (ex. fumat, focuri deschise, lămpi cu flacără deschisă, motoare cu combustie, aparatură electrică)

• în timpul operaţiilor de închidere trebuie efectuate regulat teste asupra prezenţei metanului şi bioxidului de carbon

Metode de tratare a puţurilor şi galeriilor

• primele măsuri de tratare care trebuie evaluate şi utilizate uneori în combinaţie, includ rambleierea controlată, îngrădirea, acoperirea, astuparea, etanşări de puţuri, obstacole rutiere şi baraje

• rambleierea controlată utilizează un miez de o tărie suficientă pentru a putea sprijini acele părţi ale puţului care trebuie să reziste de la sine, mai ales unde puţul este inundat; etanşările cu argilă pot fi luate în considerare pentru a menţine separarea a diverse straturi cu regim hidrogeologic diferit şi pentru a preveni migraţia apelor subterane şi a gazelor; în alte părţi ale puţului pot fi utilizate umpleri obişnuite; rambleierea va favoriza tasarea, fiind de aceea necesară o monitorizare atât a materialului de umplere cât şi a tasării

• îngrădirea puţurilor şi galeriilor în combinaţie cu amenajarea unor cuverturi sigure, reprezintă o modalitate comună de tratare temporară de siguranţă


105 Octombrie 2002

• capacele de beton sunt utilizate pentru închiderea permanentă a puţurilor acolo unde riscul subsidenţei la suprafaţă este scăzut, chiar în cazul prăbuşirii rambleului sau cedării armăturii

• capacele de beton pentru puţuri pot fi instalate în anumite puncte ale acestora, pentru a preveni mişcarea şi pierderea rambleului; capacele sunt de regulă impermeabile şi sunt ancorate prin cimentare în pereţii de rocă din jur; în mod normal, capacele vor avea o lungime minimă egală cu cea a diametrului puţului

• obstacolele rutiere şi barajele sunt utilizate pentru etanşarea pasajelor şi galeriilor; în principiu, obstacolele au numai scopul de a reţine materialul de umplere solid, în timp ce barajele vor reţine atât materialul solid cât şi apa

Informaţii detaliate cu privire la specificaţiile materialelor de umplere, la metode şi la avantajele corespunzătoare ale diverselor metode de umplere a puţurilor şi galeriilor, sunt disponibile în manualul de tratare a puţurilor miniere, editat în Marea Britanie de National Coal Board, în manualul Procedurilor de Închidere a Minelor al DCRPMSM România, şi în manualul US BLM.

3.3 Stabilitatea locaţiei Planificarea pentru o stabilitate îndelungată a locaţiei se leagă în primul rând de problemele rambleierii şi reconturării zonelor de exploatare minieră de suprafaţă (carieră, depozite în aer liber), a haldelor de steril şi a sistemelor de decantare. Problemele de stabilitate ale mineritului subteran sunt rezolvate prin rambleiere şi stabilizare, ca o parte a dezafectării minelor subterane. Rambleierea minelor de suprafaţă O practică pozitivă, recunoscută în exploatările de suprafaţă, cere ca rambleierea şi recuperarea zonelor afectate de minerit să înceapă, atât cât este practic, în paralel cu exploatarea minei. Totuşi, acest lucru nu este mereu posibil în cariere (săpate în mod normal, pentru minereuri cantonate în “roci tari”), unde optimizarea deschiderii are în vedere formarea unui con care rămâne deschis pe toată durata de funcţionare a minei. Dimpotrivă, în mineritul de suprafaţă care se realizează prin excavarea unor fâşii, se cere ca supracoperta dintr-o zonă de lucru să fie depusă în zonele deja exploatate, ca parte a ciclului minier. Problemele de stabilitate a locaţiei şi de rambleiere pentru minele de suprafaţă, se pot referi aşadar la goluri de suprafaţă, diverse din punct de vedere al adâncimii şi configuraţiei, pentru care rambleierea a fost efectuată într-o măsură mai mare sau mai mică pe parcursul funcţionării minei; cantitatea de material rămasă în haldele din afara carierei poate fi mai mică sau mai mare în raport cu necesitatea de a reface suprafaţa la contururile iniţiale, dinaintea exploatării. Aprobarea contururilor finale, reabilitate, ca parte a procedurii permise de închidere a minei, este factorul determinant pentru definirea sferei de acţiune a procesului de rambleiere în faza de dezafectare şi reabilitare a minei. Trebuie asumat faptul că rambleierea în faza de dezafectare urmează prevederile unui plan specific şi aprobat de închidere în cadrul căruia terenul reabilitat trebuie să satisfacă cerinţe legate de stabilitate, de caracteristicile tehnice ale materialului disponibil, de managementul apei, de revegetare, de impactul vizual şi de reutilizarea finală a locaţiei. Consideraţiile cheie privind aspectele legate de stabilitate ale procesului de rambleiere, includ:

• Pentru mineritul în carieră al rocilor necărbunoase, nu este în general posibil să se readucă toată cantitatea de steril şi de produse de decantare înapoi în golul excavat şi să se refacă suprafaţa, mai ales datorită “factorului de afânare” (în medie de 30-40%), ceea ce arată că roca sfărâmată ocupă un volum semnificativ mai mare decât materialul neexcavat; se


106 Octombrie 2002

acceptă unanim de aceea, ca un anumit volum de steril şi produse de decantare să rămână la suprafaţă chiar şi după rambleierea completă a golurilor miniere

• rambleierea în faza de dezafectare implică proceduri similare celor din faza de exploatare (încărcarea, transportul şi descărcarea materialului)

• rambleierea oferă şi un mijloc efectiv de recuperare a zonelor exploatate, deşi anumite materiale pot să nu fie potrivite acestui scop (ex. produse de decantare fin granulare); rambleierea cu astfel de materiale, şi revenirea la contururile originale ar putea fi imposibil de realizat şi chiar de nedorit

• metoda aleasă pentru reabilitarea minei de suprafaţă se va baza pe obiectivele planificării în vederea folosirii pe termen lung a terenului, pe atenuarea durabilă a impacturilor ambientale şi pe necesitatea de a reduce impactul extern asociat cu depozitarea sterilului şi a reziduurilor de valorificare

• tratarea taluzurilor trebuie să fie determinată de condiţiile locale specifice, incluzând aici, tipul de rocă, înclinarea generală a taluzurilor, lăţimea şi înălţimea treptelor etc.; în practica uzuală, taluzurile sunt fie lăsate expuse, fie sunt îngropate parţial sau total

• puşcarea taluzurilor nu este în general recomandată, cu excepţia unor circumstanţe speciale şi în condiţiile unei evaluări atente, deoarece aceasta poate naşte perturbări suplimentare ale suprafeţei. În taluzurile abrupte (cu gradienţi orizontal:vertical mai mari de 3:1) trebuie săpate trepte, iar muchiile superioare ale taluzurilor expuse trebuie reduse şi rotunjite

• procesul de rambleiere trebuie planificat, aşa că, oriunde acest lucru este posibil, trebuie identificate din timp rezerve de sol care să fie păstrate pentru acoperirea finală, înaintea aplicării covorului vegetal

Modelarea, nivelarea şi controlul eroziunii Terenul final al minelor rambleiate, taluzurile şi haldele de steril trebuie:

- să fie mecanic stabile - să permită revegetarea - să prevină eroziunea dată de vânt şi de apă - să fie compatibile din punct de vedere hidrogeologic cu terenul înconjurător - să fie compatibile din punct de vedere vizual cu terenul din jur

Consideraţiile cheie pentru modelare, nivelare şi managementul controlului eroziunii sunt:

• identificarea şi conservarea resurselor de sol vegetal sau a altor medii adecvate creşterii plantelor, care să fie reîmprăştiate peste zonele nivelate şi reconturate

• în cadrul procesului de modelare, versanţii nu trebuie să devină mai abrupţi, iar planificarea ar trebui să determine în ce măsură versanţii finali se pot abate de la unghiul de echilibru, fără a depăşi însă un gradient de 3:1 (orizontal:vertical), dincolo de care revegetarea şi stabilizarea s-ar face cu mare dificultate.

• lungimea versanţilor influenţează viteza apei, eroziunea şi infiltraţia, trebuind să fie avute în vedere acţiuni de terasare şi săpare de trepte, în limitele lungimii şi înclinării pantelor

• suprafeţele nivelate trebuie afânate pentru a capta seminţele, pentru a încetini scurgerea şi pentru a oferi un micro-climat propice revegetării


107 Octombrie 2002

• trebuie asigurat drenajul perimetrului intern şi extern în jurul zonelor tratate, pentru a reduce infiltrarea şi rata de creştere a presiunii hidrostatice în materialul relativ neconsolidat

• iazurile şi depresiunile care acumulează apă nu trebuie amenajate fără să fi fost planificate şi analizate din punct de vedere ingineresc, în cadrul planurilor de stabilizare a locaţiei şi de utilizare finală a terenurilor

3.4 Managementul apei

Planurile pentru managementul apei trebuie să fie făcute pe baza unei prospecţiuni preliminare (ca parte a procesului de audit de mediu) care să stabilească cantitatea şi calitatea apelor de suprafaţă şi subterane în ariile învecinate, ape care ar fi putut, sau vor putea fi afectate de activităţile miniere. În mod ideal, în stadiul de planificare a unui ciclu de funcţionare al minei, trebuie să se ia măsuri de precauţie privind minimizarea contaminării potenţiale şi devierea apelor în jurul zonelor miniere reactive din punct de vedere chimic sau a haldelor de steril. Este de preferat să se evite poluarea decât să fie necesare măsuri ulterioare de tratare a apei. Problemele de contaminare a apei pot rareori, sau niciodată să fie puse pe seama unui singur agent de contaminare specific. Mai degrabă, este un lucru obişnuit ca mai mulţi poluanţi să fie găsiţi într-un singur curs de apă reziduală. Pentru simplificare, se pot identifica 12 grupuri de contaminări legate de minerit:

- reactivi organici - uleiuri - cianuri - acizi şi alcalii - metale comune - fluoruri - solide dizolvate (săruri solubile) - anioni şi cationi - solide în suspensie - turbiditate - poluare termică - radioactivitate.

Combinările posibile ale agenţilor poluanţi enumeraţi mai sus, generează la rândul lor o serie de probleme specifice industriei miniere, cum ar fi:

- drenajul minier acid (DMA) şi drenajul acid al rocilor (DAR) - poluare cu metale grele - eutroficarea şi deoxigenarea lacurilor şi sistemelor de reţinere a apei - managementul cianurilor.

Consideraţiile esenţiale privind dezafectarea şi reabilitarea zonelor afectate de minerit, includ:


108 Octombrie 2002

Apa subterană

• găurile de foraj abandonate trebuie localizate, astupate şi etanşate într-un mod care să asigure şi etanşarea acviferelor; pentru găurile de foraj ocupate de apă statică, se pot utiliza ciment şi bentonit granulat sau pietriş; dacă se identifică arteziene, gaura trebuie etanşată la suprafaţă, cu lapte de ciment capabil să oprească curgerea.

• planificarea umplerii şi etanşării puţurilor şi galeriilor trebuie să ţină seama de acviferele cunoscute, străduindu-se să izoleze acviferele individuale pentru a preveni amestecul unor resurse de apă subterană prin interconectarea golurilor miniere

• trebuie evaluată posibilitatea creşterii nivelului apei freatice (oglinzii apei) după încetarea mineritului, ţinând seama de etanşarea punctelor curente de ieşire a apei, prin rambleiere, şi de posibilitatea ca apa să se acumuleze şi să dezvolte o presiune hidrostatică în cadrul golurilor miniere sau a rambleului neconsolidat

• trebuie evaluată acumularea potenţială a apei în golurile de mină şi rambleu, precum şi posibilitatea de evadare a acesteia spre suprafaţă sub formă de izvoare sau infiltraţii cu conţinut de DMA care ar putea solicita o tratare pe termen lung

• lucrările subterane ar putea fi lăsate să se inunde în cazul în care mişcările ulterioare ale apei pot fi restrânse şi nu sunt create pericole noi; dacă nu există nici un influx nou de apă subterană, lucrările subterane vor deveni medii reducătoare care vor inhiba oxidarea piritei şi generarea DMA.

Apa de suprafaţă

• curgerile de suprafaţă în ariile reabilitate trebuie planificate şi proiectate pentru minimizarea eroziunii şi pentru a preveni pericolul de contaminare a apei din aval printr-o cantitate mare de suspensii solide; trebuie de asemenea planificat şi implementat controlul sedimentelor, prin utilizarea iazurilor de sedimentare şi a barierelor, incluzând atât structuri temporare cât şi permanente cum ar fi, baraje, bariere vegetale, garduri anti-praf, stropitori de apă etc.

• devierea cursurilor poate reprezenta şi ea o parte necesară a planificării de reabilitare, ea având rolul de a ocoli haldele de steril reactive, etc.; devierile trebuie proiectate pentru a face faţă la furtuni şi vor fi construite la gradienţi care să minimizeze eroziunea şi încărcarea cu aluviuni.

Drenajul minier acid • orice zăcământ de sulfuri minerale, mai ales cele de sulfuri de fier, reprezintă o sursă

potenţială de DMA/DAR, aici fiind în mod obişnuit incluse haldele de steril ale minelor de metal şi cărbune precum şi iazurile de decantare ale minelor metalifere

• în principiu, haldele şi stivele de minereu cu potenţial DAR nu trebuie plasate pe traseul drenajelor naturale, acestea trebuind să fie deviate de la halde sau depozitele de produse de decantare

• DAR din halde şi sisteme de decantare poate fi controlat, dar în rare cazuri poate fi complet eliminat; de regulă, sunt folosite două abordări de bază: (1) Astupare şi acoperire uscată şi (2) Submersie permanentă


109 Octombrie 2002

• mlaştinile artificiale sunt benefice în tratarea DMA/DAR deoarece înlătură o parte a fierului conţinut şi pot creşte alcalinitatea efluxurilor ca rezultat al extragerii metalelor şi consumului de acid al plantelor

• tratamentul activ al DMA/DAR implică de obicei reţinerea, îndiguirea şi adiţia unor reactivi chimici cum ar fi varul, soda calcinată, hidroxidul de sodiu, deseori urmată de aeraj. Produsul final al acestor operaţii de tratare este şlamul de hidroxid sau sulfat care trebuie eliminat.

Poluarea cu metale grele

• contaminarea cu metale grele a solurilor, sterilului, apei de suprafaţă şi subterane, se asociază deseori cu DMA

• dacă apele de mină sunt acide, este un lucru obişnuit ca unul sau mai multe metale să fie prezente în concentraţii suficient de mari pentru a provoca îngrijorarea.

Eutroficarea şi deoxigenarea

• soluţiile de reabilitare care întrevăd crearea unor lacuri sau inundarea unor goluri de carieră de mari dimensiuni, trebuie să ia în considerare că apa din lac va evolua către o calitate proastă, greu de remediat ulterior; trebuie de asemenea notat că în anumite părţi ale lumii, efluxul din activităţi miniere, cel puţin acolo unde alimentează corpuri de apă din aval, este considerat ca fiind un factor de accelerare a eutroficării şi deoxigenării

• tratamentele şi strategiile de atenuare includ amenajarea unor pături de sol vegetal şi plante, în zona de captare, pentru a reduce generarea de silturi, construcţia unor mlaştini noi care să filtreze nutrienţii nedoriţi, agenţii de contaminare şi sedimentele, precum şi evitarea utilizării în exces a fertilizanţilor pentru revegetarea zonelor afectate de minerit.

Managementul cianurilor

• detoxificarea de cianuri ar putea fi necesară ca parte a procesului de dezafectare a iazurilor tehnologice, îndiguirilor iazului de decantare şi uzinelor de valorificare; se pot utiliza mai multe metode, dar selecţia celei adecvate solicită o înţelegere profundă a proceselor metalurgice generatoare de reziduuri, precum şi studii de laborator şi pilot care în mod ideal, ar trebui efectuate pentru a determina cea mai bună metodă de tratament. O vedere generală a referinţelor privind detoxificarea de cianuri, poate fi consultată în manualul US BLM.

3.5 Prevenirea eroziunii

Controlul şi prevenirea eroziunii reprezintă un element esenţial al programului de reabilitare a unei locaţii. Acestea sunt fundamentale pentru a pune în aplicare cu succes soluţiile propuse pentru reabilitarea vegetaţiei şi terenului. În plus, produsele eroziunii (praf şi sedimente) pot avea efecte foarte nocive asupra altor aspecte ale procesului de reabilitare. Eroziunea poate fi provocată atât de vânt cât şi de apă. Elementele cheie care trebuie luate în considerare în prevenirea eroziunii, includ:

• zonele deranjate sunt susceptibile să fie erodate de vânt când dimensiunile particulelor sunt de 0.1 mm sau mai mici, când viteza vântului depăşeşte 20 km/h şi când suprafaţa excavată


110 Octombrie 2002

este periodic uscată; viteze mai mari ale vântului pot duce la erodarea unor particule mai mari (reziduurile de valorificare sunt extrem de susceptibile la eroziunea eoliană)

• pentru a reduce eroziunea eoliană, materialele trebuie acoperite cu un strat de frunze uscate sau paie şi/sau cu steril grosier, apoi cu sol vegetal – dacă obiectivul final constă din amenajarea unei cuverturi vegetale

• până la edificarea unei cuverturi vegetale corespunzătoare, pentru reducerea eroziunii, se pot folosi bariere de tipul parazăpezilor, orientate perpendicular pe direcţia vânturilor dominante

• versanţii artificiali trebuie proiectaţi pentru a preveni scurgerile de apă de tipul pânzelor; cu cât pantele sunt mai abrupte cu atât cresc viteza de deplasare a scurgerilor şi capacitatea acestora de a transporta material siltic; cu cât pantele sunt mai lungi cu atât creşte potenţialul de eroziune, prin formarea de rigole

• pentru versanţi mai lungi de 30 m, trebuie să se ia în considerare utilizarea teraselor, treptelor şi altor ruptoare de pantă

• barierele de sedimente sunt de obicei eficace pentru volume mici ale scurgerilor şi pot avea o construcţie simplă (ex. baloturi de paie plasaţi corespunzător) sau complexă, utilizând filtre geotextile instalate cu grijă

• barierele vegetale plasate în drenuri, deasupra iazurilor de sedimente sunt eficace în încetinirea curgerilor, dar sunt mai puţin folositoare când sunt instalate la baza malurilor de reziduuri sau a altor structuri înalte; acestea pot necesita o întreţinere periodică

• filtrele de rocă sunt eficace în captarea sedimentelor; rocile mai mici sunt utilizate ca filtre în miezul structurii, iar rocile cu granulaţie mai mare, pentru protecţie; ele trebuie proiectate să facă faţă unor viituri

• capcanele de sediment şi iazurile de decantare pot fi plasate în aşa fel încât să capteze scurgerile după ce acestea au străbătut zonele refăcute, captând sedimentele prin încetinirea curgerii; în mod obişnuit, este necesar un program de întreţinere, sedimentul trebuind să fie îndepărtat când trapa de reţinere este plină pe jumătate sau la trei sferturi

• peste zonele care conţin materiale susceptibile de a fi levigate, trebuie construite sisteme de acoperire; sistemul de acoperire trebuie să aibă o permeabilitate redusă pentru a minimiza infiltrarea apei, trebuie să aibă o înclinare mică cu o suprafaţă bine drenată, fără adâncituri, şi trebuie să fie rezistent la eroziune astfel încât să menţină integritatea materialului acoperit

• se cere stabilizarea feţelor externe ale haldelor pentru a reduce potenţialul de eroziune şi pentru a favoriza revegetarea; o bună soluţie practică adoptată în Australia, implică renivelarea pantelor haldei la cca. 24º, împrăştierea solului vegetal într-un strat de 50-100 mm şi amenajarea unor lucrări de teren sub formă de “festoane”, construite de un buldozer care împinge o lamă de material formând un mic morman, repetând acest lucru pe toată lungimea pantei; se creează apoi noi seturi de festoane, paralele şi decalate în lungime faţă de primul, pentru a forma un set de platforme interconectate. Acest aranjamentul de festoane interconectate previne eroziunea dată de apariţia pârâiaşelor sau rigolelor, oferind o suprafaţă neregulată pe suprafaţa versantului; se consideră că festonarea este benefică pentru reducerea eroziunii datorate apei şi vântului, permiţând o mai bună captare a infiltraţiilor apei de suprafaţă şi oferind o suprafaţă mai bună pentru revegetare.


111 Octombrie 2002

3.6 Revegetarea şi managementul solurilor

Principalele scopuri ale programului de revegetare sunt:

• să stabilizeze suprafaţa refăcută a zonelor afectate de minerit în faţa efectelor pe termen lung ale eroziunii

• să restituie locaţia unei utilizări productive în perioada post-exploatare Procesul de revegetare începe după ce zona afectată de minerit a fost reconturată, nivelată şi tratată în forma de teren finală, şi după ce solul vegetal sau alt mediu de creştere a fost împrăştiat pe toată suprafaţa Consideraţiile cheie pentru managementul solurilor şi pentru revegetare, sunt:

• managementul corespunzător al solurilor pentru revegetare trebuie planificat în primele stadii de dezvoltare a minei, când trebuie stocat sol sau alt material potrivit pentru creştere, special destinat pentru reabilitare

• solul vegetal stivuit trebuie utilizat oriunde este posibil, într-un proces de refacere concurentă şi progresivă; studiile indică faptul că stocarea pe termen lung a solului vegetal poate duce la pierderea organismelor esenţiale din sol şi în relativa pierdere a fertilităţii

• grosimea solului sau mediului de creştere folosit într-un anumit site este de obicei determinat de cantităţile avute la dispoziţie; un strat subţire de sol vegetal depus pe un subsol relativ sărac este mai productiv decât un strat subţire de sol vegetal singur; în SUA, în acele cazuri în care reziduul este fin texturat şi nu prezintă caractere fitotoxice, se consideră că o grosime a solului vegetal de 15 – 30 cm este adecvată pentru a ajuta creşterea plantelor

• revegetarea reziduurilor miniere acide poate ridica probleme deosebit de dificile deoarece un astfel de material este toxic pentru cea mai mare parte a vegetaţiei; reziduurile acide necesită fie tratament chimic, fie acoperirea printr-un sistem care să le izoleze de factorii atmosferici; includerea de var ca aditiv în sistemul cuverturii ajută la prevenirea acidificării şi măreşte şansele de succes ale procesului de revegetare

• se recomandă în general ca planurile privind managementul solurilor şi revegetarea să aibă la bază încercări pe parcele de test, pentru a identifica cele mai bune amestecuri de seminţe şi pentru a stabili tipul de fertilizant şi dozarea acestuia

• primul pas al revegetării este de a pregăti sol vegetal proaspăt împrăştiat pentru însămânţare şi plantare, prin afânare şi grapare superficială pentru eliminarea compactării

• materialele pedologice trebuie testate pentru nutrienţi, ca bază pentru stabilirea tipurilor de fertilizanţi; amendamentele solurilor pot fi de un real ajutor în asigurarea unei dezvoltări robuste a vegetaţiei, şi pot include aşchii de lemn sau diverse cuverturi de frunze uscate sau paie

• selecţia seminţelor şi plantelor trebuie să reflecte zona climatică şi tipul de sol, trebuie să fie diversă, astfel încât plantele erbacee cu sisteme de înrădăcinare fibroase să fie stabilizate de specii cu rădăcini mai adânci şi de arbuşti

3.7 Impactul vizual şi utilizarea alternativă a locaţiei

Un principiu bun al reabilitării este ca peisajul refăcut să nu prezinte o diferenţă puternică faţă de caracteristicile vizuale ale ariilor adiacente. Examinarea şi luarea în considerare a impactului vizual


112 Octombrie 2002

trebuie să reprezinte o componentă a propunerilor pentru reabilitarea locaţiei, în cadrul Planului de Reabilitare a Mediului. Planificarea reabilitării trebuie să ia în calcul soluţii diverse pentru utilizarea fructuoasă a locaţiei, mai ales acolo unde anumite caractere ale zonei şi existenţa unei infrastructuri locale pot sprijini noi alternative de ocupare şi utilizare a terenului (ex. crearea unei unităţi de industrie uşoară). Cu toate acestea, dacă planificarea nu exprimă în mod specific permisiunea ca terenul să primească o astfel de utilizare, trebuie presupus că obiectivul reabilitării este de a readuce locaţia cât mai mult cu putinţă la tipul de teren dinaintea exploatării miniere, şi la utilizarea avută atunci.

4. INFORMAŢII SUPLIMENTARE (i) Manualul Procedurilor de Închidere a Minelor – Direcţia pentru Capacitatea de Reconversie

şi Programe de Mediu în Sectorul Minier (Ministerul Industriei şi Resurselor, România) (2001)

(ii) Rehabilitation of Mines – Guidelines for Proponents Version 1.1 – Ontario Ministry for Northern Development and Mines, Sudbury, Ontario, Canada (1991)

(iii) Solid Minerals Reclamation Handbook – US Department of the Interior Bureau of Land Management (BLM Manual Handbook H-3042-1; 1992)

(iv) The Treatment of Disused Mine Shafts and Adits – National Coal Board, UK (1982) (v) Case Studies illustrating Environmental Practices in Mining and Metallurgical processes –

United Nations Environment Programme Industry and Environment and International Council on Metals and the Environment (UN Publication ISBN: 92-807-1558-5; 1996) (Note: Scalloping as a Rehabilitation Technique, pp.52-53, presented by BHP Iron Ore, Australia)

Documents

CODURILE DE PROCEDURA DE MEDIU - economie.gov.ro Minerale/Management… · prin metoda britanică a umbrei de fum, ... concentraţiei poate afecta populaţia, deşi efectul asupra