OBIECTUL- reprezintă prestaţia la care este îndreptăţit creditorul şi la care este ţinut debitorul.- prestaţia poate fi: Pozitivă - a da (a constitui sau a transmite un drept real)/ a face (orice prestaţie cu excepţia celei de a da)

Negativă – a nu face* a preda un bun reprezintă o obligaţie de a face, nu de a da.* Este de remarcat faptul că precizarea făcută la sfârşitul definiţiei obligaţiei civile (ceva din ceea ce ar fi putut face în lipsa angajamentului său) distinge prestaţia de a nu face specială de prestaţia de a nu face generală (corespunzătoare dr reale)

Clasificarea Obligaţiei Civile

1. În funcţie de izvorul obligaţiei :Obligaţii – născute din acte juridice – unilaterale – de drept privat

- de drept public (administrativ)- bilaterale/multilaterale : contracte

- născute din fapte juridice în sens restrâns – fapte juridice licite: Gestiunea de afaceri Plata lucrului nedatorat Îmbogăţirea fără justă

cauză

- fapte juridice ilicite/delicte cvile2. În funcţie de obiectul obligaţiei: Obligaţii – care au ca obiect o prestaţie pozitivă – de regulă nu există obligaţii de a da

persistente în timp; ele se execută imediat prin chiar încheierea contractului; există însă şi obligaţii de a da persistente în timp, cum va fi în materie imobiliară atunci când va intra în vigoare efectul constitutiv al cărţii funciare

- care au ca obiect o prestaţie negativă

Obligaţii – de rezultat/ determinate : obiectul acestora include nu doar prestaţia de care este ţinut debitorul ei, ci şi rezultatul care trebuie să rezulte în urma prestaţiei, astfel încât obligaţia nu va fi considerată a fi executată cât timp nu este atins rezultatul (chiar dacă prestaţia a fost executată ) exp: a executa o lucrare (a construi o casă )

- de mijloace/ de prudenţă şi diligenţă: obiectul acestora include numai prestaţia, nu şi rezultatul, debitorul fiind liberat prin săvârşirea prestaţie, chiar dacă rezultatul nu a fost atins. Exp: operaţiunea exercitată de către medic

Mecanismul răspunderii juridice în cazul celor două obligaţii ( de rezultat, de mijloace )

În cazul obligaţiilor de rezultat, neatingerea rezultatului dă naştere unei prezumţii simple de neexecutare ,care are ca obiect fapta ilicită a debitorului şi care determină o nouă prezumţie : prezumţia de culpă

În cazul obligaţiilor de mijloace, neatingerea rezultatului nu determină naşterea unei prezumţii de neexecutare / de fapt ilicit. Creditorul are sarcina să dovedească neexecutarea, să dovedească acele elemente care demonstrează faptul că debitorul nu a depus toată diligenţa specifică domeniului său. Dacă se face această dovadă, atunci se naşte o prezumţie de culpă în sarcina debitorului.

*Diferenţa practică dintre cele două tipuri de obligaţii se situează nu pe tărâmul dovedirii culpei, ci pe terenul dovedirii neexecutării faptei ilicite. *Există situaţii în care diferenţa dintre cele două dispare: la obligaţiile de rezultat atunci când debitorul atinge rezultatul, dar creditorul dovedeşte caracterul necorespunzător al rezultatului. În această situaţie nu se naşte o prezumţie de neexecutare, însă se naşte prezumţia de culpă, astfel încât obligaţia se comportă ca o obligaţie de diligenţă şi prudenţă.*Nu se poate admite teza potrivit căreia în cazul obligaţiei de rezultat răspunderea are caracter obiectiv. În fapt caracterul răspunderii este subiectiv, întrucât răspunderea obiectivă este independentă de culpa debitorului, ea fiind prezentă numai în cazurile expres prevăzute de lege (de regulă răspunderea se bazează pe culpă) .

3.În funcţie de forţa sancţiunii lor juridice

Obligaţii civile – perfecte : se bucură de sancţiunea specifică obligaţiei, apelarea la forţa coercitivă a statului

- imperfecte /naturale : sancţiunea specifică a obligaţiei e şubrezită, cum ar fi obligaţia executată după termenul de prescripţie (vezi art 2506 alin 3 NCC)

4. În funcţie de opozabilitate

Obligaţii – civile propriu-zise- propter rem- scriptae in rem

Mai există şi : Obligaţii – unilaterale (un creditor şi un debitor)

- bilaterale/multilaterale: fiecare parte are o dublă calitate*Această clasificare este amendabilă întrucât nu orice raport juridic bilateral permite aplicarea regimului juridic specific contractelor sinalagmatice

În NCC s-a adoptat concepţia monistă cu privire la obligaţia civilă (s-a înlăturat distincţia dintre obligaţia civilă şi cea comercială, precum şi distincţia contract civil- contract comercial, păstrându-se însă deosebirea dintre obligaţia civilă şi cea fiscală)

În ceea ce priveşte noţiunea de „congtract” ca izvor al obligaţiei sunt posibile două abordări:

primă abordare are în vedere noţiunea de contract în general cea de-a doua abordare are în vedere specii de contracte (contracte speciale)

Alte izvoare de obligaţii vor fi tratate exhaustiv (actul juridic unilateral ca izvor de obligaţii, faptul juridic licit, delictul civil)

CONTRACTUL. Noţiune

Este prezentă în ar 1166 NCC, în care ar fi preferabilă noţiunea de „parte ” în locul noţiunii „persoane”.Manifestarea principiului libertăţii de voinţă, autonomia de voinţă juridică reprezintă un element esenţial al contractului. (această voinţă trebuie să se manifeste fără vreo constrângere)În realitate se vorbeşte despre o inegalitate economică sau socială la încheierea contractelor, însă această observaţie nu înlătură principiul libertăţii de voinţă.

Clasificarea Contractului

1. În funcţie de modul de formare al acestuia (art 1174)Contract –consensual (regula) care se naşte prin simplul acord de voinţă

- solemn care cuprinde formalităţi prevăzute de lege pentru naşterea sa validă (ad validitatem). De regulă sunt acele contracte care presupun încheierea în formă autentică în faţa notarului

- real în cazul căruia pentru încheierea valabilă este necesară remiterea materială a bunului. Remiterea nu este ulterioară încheierii, ci este o cerinţă pentru încheierea valabilă a contractului. În lipsa remiterii, acordul de voinţe poate însemna un antecontract.

2. În funcţie de reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilorContract –unilateral

- bilateral / sinalagmatic (vezi 1171 NCC )* Interdependenţa este în strânsă legătură cu cauza actului juridic (care este o condiţie de validitate a contractului). La un contract sinalagmatic ideea de cauză se prelungeşte şi pe tărâmul executării contractului. Atunci când se încheie contractul fiecare parte are reprezentarea subiectivă că se va obliga şi cealaltă parte, dar pe terenul executării fiecare parte are reprezentarea că şi cealaltă parte îşi va executa obligaţia.Interdependenţa obligaţiilor reciproce este determinată tocmai de această cauză, fapt ce determină o dublă diferenţă:

a. Între contractul unilateral şi contractul sinalagmatic : contractului unilateral, creditorului îi aparţine dreptul de creanţă, iar debitorului o datorie corespunzătoare dreptului (nu există reciprocitate de obligaţii ca în cazul contractului sinalagmatic)

b. Între contractul sinalagmatic propriu-zis şi contractul sinalagmatic imperfect (= acestea se nasc iniţial cu o structură unilaterală, dar pe parcursul executării lor dobândesc o natură bilaterală). Exp: contractul de depozit iniţial dă naştere numai unei obligaţii de depozitare şi a unui drept de a cere înapoi bunul depozitat, însă dacă în timpul depozitării depozitarul este obligat să facă cheltuielii cu bunul depozitat, atunci acesta poate pretinde deponentului restituirea acelor cheltuieli. Atenţie însă, izvorul acestei datorii pe care o are deponentul nu este contractul de depozit, ci gestiunea de afaceri realizată în favoarea deponentului.

3.În funcţie de scopul contractului (vezi art 1172 NCC)Contract – cu titlu oneros – comutativ sau aleatoriu ( în funcţie de certitudinea existenţei

sau/şi a întinderii prestaţiilor, vezi 1173 NCC)- cu titlu gratuit –acte dezinteresate

-liberalităţi*Donaţia cu sarcină este un contract sinalagmatic , iar pentru a vedea dacă este cu titlu oneros sau cu titlu gratuit se apreciază echivalenţa valorii economice a prestaţiilor (a donaţiei respectiv a sarcinii). (poate exista o echivalenţă obiectivă ori o echivalenţă subiectivă)

*În cazul contractelor cu titlu oneros obligaţiile sunt privite mai sever (obligaţia de garanţie pentru evicţiune)*În cazul contractelor cu titlu gratuit se aplică anumite cenzuri ale legiuitorului pentru a evita excesul (reducţiunea liberalităţilor în materie succesorală)*Actele dezinteresate nu determină micşorarea patrimoniului celui care le face, în timp ce liberalităţile determină o astfel de micşorare. Exp: comodatul este un act dezinteresat, însă atunci când bunul se utilizează prin folosire (dispare) el devine liberalitate.

1. În funcţie de nominalizarea contractului în legislaţieContracte –numite: cărora li se aplică pe lângă regimul juridic general şi regimul juridic

special prevăzut în legislaţie-nenumite: cărora li se aplică reguli generale (vezi art 1168 NCC)

5. În funcţie de unele corelaţii existente între eleContracte –principale, de sine stătătoare a căror cerinţe de validitate sunt autonom analizate

-accesorii, care depind de un contract principal, astfel încât trebuie să îndeplinească atât cerinţele lui speciale, cât şi pe cele ale contractului principal

6. În funcţie de caracterul periodic sau continuu al prestaţiilorContracte –cu executare uno ictu/ dintr-o dată

- cu executare succesivă/ continuăExecutarea uno ictu nu presupune în mod obligatoriu o executare instantanee (doar uneori). Executarea uno ictu reprezintă o prestaţie unică, chiar dacă se execută pe etape(cum ar fi construirea unei case)Prestaţia care se repetă în timp, succesivă este acea prestaţie care este săvârşită de mai multe ori.Există deosebire şi între executarea succesivă, cum ar fi plata chiriei şi executarea continuă cum ar fi asigurarea locuinţei.

Noul Cod Civil evocă alte trei clasificări:În art 1175 se remarcă în funcţie de rolul voinţei părţilor la încheierea contractului Contractele – de adeziune

-negociate-obligatorii (chiar şi încheierea contractului e impusă de legiuitor)

În art 1176 sunt menţionate contractele cadru , a căror efecte nu sunt imediate ci sunt stabilite în mod generic pentru viitor, când se încheie un contract de executare a contractului cadru.În art 1177 sunt reglementate contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

De asemenea, se mai face distincţie între contractele declarative de drepturi (care nu nasc drepturi ci constată drepturi preexistente) şi contracte constitutive de drepturi reale sau de creanţă.