CLASIFICAREA LEZIUNILOR CARIOASE

Kik stephanieAnul:3

Grupa:lll

Afecţiunile coroanelor dentare cuprind leziuni sau modificãri ale integritãţii, formei, poziţiei sau culorii porţiunilor extra-alveolare ale dinţilor.

Cariile dentare

I. leziuni (distrucţii) ale ţesuturilor dure dentare, care în funcţie de factorii etiologici, pot fi: • De etiologie carioasã - cariile dentare• De etiologie necarioasã:

-fisurile şi fracturile dentare-uzurile dentare

II. anomalii coronare dentare apãrute în urma unor anumiţi factori (genetici, congenitali, inflamatori sau bio-mecano-funcţionali) în timpul dezvoltãrii şi erupţiei dinţilor pe arcade. Ele cuprind modificãrile de formã, volum, culoare, numãr şi poziţie ale dinţilor.

Din punct de vedere clinic, ele se împart în:

Criteriile de clasificare ale leziunilor carioase

1. Aspectul clinic Leziuni necavitare: este prezentă o leziune de

subsuprafaţă, acoperită de un strat de smalţ aproximativ integru, aspru la suprafaţă. Este considerat stadiu reversibil al leziunii carioase prin procese de remineralizare (terapeutice sau naturale);

Leziuni cavitare: caracterizate de o soluţie de continuitate la suprafaţa smalţului, cu prăbuşirea prismelor şi formarea unei cavităţi. Este considerat stadiu ireversibil, el beneficiind numai de tratament restauraţiv.

Tipuri de leziuni carioase

2. Tipul lezionalLeziuni carioase iniţiale, primare sau

incipiente: descriu primul atac asupra unei suprafeţe a dintelui;

Leziuni carioase secundare sau recurente: sunt cele observate sub sau în jurul marginilor sau pereţilor inconjurători ai unei obturaţii existente apãrând cel mai adesea la marginile aproximale şi linguale ale unei obturaţii aproximale, fără a ajunge în zona punctului de contact, în şanţuri şi fosete care nu au fost inglobate în cavitate, la nivelul suprafeţelelor de lângă zonele fracturate.

3. Evoluţia clinicãCarii cu evoluţie acut-progresivă (acute) -carii

explozive sau rampant caries: procese cu evoluţie rapidă care afectează de obicei mai mulţi dinţi. Dentina lezională este moale şi de culoare gălbuie. Sunt frecvent insoţite de reacţii pulpare severe.

Carii cu evoluţie lent progresivã (cronice) - evoluţia lor se intinde pe o perioadă mai lungă de timp, sunt de diferite profunzimi, şi au tendinţa de a evolua în număr redus. Dentina lezională este de consistenţă dură şi de culoare inchisă.

De obicei diferenţa intre caria acută şi cea cronică se face pe baza coloraţiei, consistenţei, mirosului, vârstei, duratei evoluţiei şi posibilei reacţii pulpare.

Carii cu evoluţie intreruptă (staţionare sau oprite în evoluţie): apar în situaţiile clinice când, fie prin prăbuşirea prismelor de smalţ fie prin absenţa dintelui vecin sunt create condiţiile propice curăţirii, autocurăţiriii şi contactului direct cu saliva. În aceste cazuri, apare un strat de dentină scleros (hipermineralizat), bine reprezentat, care se opune unui atac cariogen ulterior (Lãcătuşu) .

Carii vindecate: reprezintă leziuni carioase iniţiale, remineralizate datorită accesului direct al factorilor favorizanţi remineralizanţi. De obicei sunt localizate la nivelul coletului, urmărind orientarea festonului gingival şi apar când leziunile incipiente beneficiază prin erupţia pasivă a dintelui de expunerea directă la fluxul salivar şi la mijloacele de curăţire şi autocurăţire.

4. Topografia leziuniiCarii de fisură şi fosetă (fisurale):

acele carii care evoluează la nivelul fosetelor şi fisurilor de pe faţa orală a dinţilor maxilari anteriori şi a dinţilor laterali pe feţele ocluzale, vestibulare şi orale.

Carii de suprafaţă netedă: sunt cariile care evoluează la nivelul tuturor suprafeţelor dinţilor, exceptând şanţurile, fisurile şi fosetele.

5. Direcţia vectorului de atacCaria cu front de atac anterior. Forward decay (leziunea de fisură) reprezintã acel tip de leziuni la care conul carios la nivelul smalţului este mai mare sau cel puţin egal cu cel din dentină. Procesul carios la nivelul dentinei progresează mult mai rapid decât la nivelul smalţului, astfel incât conul carios la acest nivel tinde să se extindă lateral, subminând smalţul. Caria cu front de atac retrograd Backward decay (leziunea de suprafaţă netedă) denumeşte acel tip de leziuni rezultate în urma iniţierii atacului carios de la nivelul extremităţii dentinare a smalţului.

Modelul de atac sau criteriul “forward-backward “ de clasificare a cariei poate fi considerat ca o reprezentare grafică a modului de evoluţie a leziunii în dinte.

6. Ţesutul afectat• Carii de smalţ - corespund leziunilor carioase

incipiente sau iniţiale;• Carii de dentină - corespund cariilor cavitare ce

afectează smalţul şi dentina;• Carii de cement (de suprafaţă radiculară): sunt

localizate pe suprafeţele radiculare afectând cementul şi dentina. Sunt asociate procesului fiziologic de îmbătrânire şi fenomenului de recesiune gingivală. Au o evoluţie mai mult în suprafaţă, putând inconjura dintele, caz în care poartă numele de carie senilă sau serpiginoasă.

7. Profunzimea cavitãţii

Caria superficialã- afecteazã smalţul, fiind o carie incipientã şi prezintã modificãri structurale minime, faţã de care penetrabilitatea microbianã este redusã.

Caria de adâncime minimã. Leziunea carioasã se intinde pânã la joncţiunea smalţ-dentinã, unde apar modificãri ale dentinei, creindu-se posibilitatea de penetrare microbianã în profunzim.

Caria profundã. Leziunea intereseazã smalţul şi dentina aproape în totalitate, rãmânând doar un strat subţire se dentinã care separã camera pulparã de exterior.

Caria penetrantã. Forma care realizeazã comunicarea cu camera pulparã şi se complicã cu inflamaţia pulparã.

8. IatrogenicCariile reziduale (recidivele de

carie): sunt reprezentate de ţesutul patologic care nu a fost indepărtat în timpul unei proceduri restauraţive, fie accidental, din neglijenţă sau intenţionat. Uneori, o mică cantitate de dentină cariată situată foarte aproape de pulpă se poate lăsa, acoperită de un material de coafaj specific care stimulează depunerea de dentină de reparaţie, izolând caria de pulpă. Dentina cariată se poate indepărta ulterior.

9. Numărul de feţe afectate

Leziuni carioase simple: afectează o singură suprafaţă a dintelui,

Leziuni carioase compuse: afectează două suprafeţe ale dintelui,

Leziuni carioase complexe: afectează trei sau mai multe suprafeţe ale dintelui.

10. După tipul de cavitate ce necesită a fi preparată

G. V. BLACK clasifică cavităţile rezultate în urma tratamentului chirurgical al cariei simple, după cum urmează: o Clasa I: cu debut la nivelul defectelor structurale ale

dinţilor cum sunt fosetele şi fisurile. De obicei au trei localizări: suprafeţele ocluzale ale molarilor şi premolarilor, două treimi ocluzale ale feţelor vestibulare şi orale ale molarilor, şi feţele palatinale ale dinţilor anteriori.

o Clasa II: leziuni care evoluează la nivelul feţelor aproximale ale premolarilor şi molarilor.

o Clasa III: leziuni care evoluează la nivelul feţelor aproximale ale dinţilor anteriori fără a afecta sau a necesita indepărtarea unghiului incizal.

o Clasa IV: leziuni ce evoluează pe feţele aproximale ale dinţilor frontali care afectează sau necesită indepărtarea şi restaurarea unghiului (unghiurilor) incizal.

o Clasa V: leziuni ce evoluează în treimea cervicală pe feţele vestibulare şi orale ale tuturor dinţilor.

o Clasa VI: leziuni care iniţial nu au fost incluse în clasificarea lui Black. Se intâlnesc la nivelul marginilor incizale şi vârfurile cuspizilor sau orice suprafaţă expusă la maxim curăţirii şi autocurăţirii. De obicei debutează la nivelul unui defect de formare sau de origine traumatică (Baum, Marzouk) .

11. Feţele dintelui afectateClasificarea care se bucură de cea mai

largă utilizare clinică foloseşte iniţialele suprafeţelor ce umează a fi tratate pentru a descrie suprafeţele de restaurat (V-vestibular, P-palatinal, L-lingual, M-mezial, D-distal, O-ocluzal). Sunt posibile diferite combinaţii, de exemplu MOD-pentru feţele mezio-ocluzo-distală.

o Cariile fisurale sunt reprezentate de leziunile dezvoltate la nivelul şanţurlor şi fosetelor feţelor ocluzale ale dinţilor laterali şi sunt cel mai frecvent intâlnite leziuni în cazul pacienţilor cu risc cariogen redus sau mediu.

o Iniţial, apar două leziuni pe laturile şanţului, denumite leziuni "în oglindă", care evoluează independent una de alta, extinzându-se în suprafaţă şi în profunzime de-a lungul pereţilor şanţului.

II. LEZIUNI CARIOASE FISURALE

Când evoluţia este lent-progresivă se pun în evidenţă următoarele zone: o- zona de necroză o- zona de dentină infectatăo- zona de dentină demineralizatăo- zona de dentină scleroticăo- zona de dentină sănătoasă (este denumită şi "dentină opacă”)o- stratul de dentină terţiară ("dentină de reacţie“)

Diagnosticarea corectă a unei leziuni fisurale în stadiile incipiente este dificilă dacă se utilizează exclusiv metodele clasice de inspecţie şi palpare. În cazul în care leziunea este necavitară, la examenul clinic se observă următoarele situaţii:

- şanţ ocluzal colorat şi decalcifiat - examenul prin radiografie bite-wing ne indică dacă este sau nu prezentă demineralizare dentinară; în cazul în care nu este prezentă, diagnosticul este carie de smalţ; demineralizarea dentinară indică existenţa unei carii necavitare de dentină.

- şanţ ocluzal colorat şi orificiu mic de deschidere - carie cavitară;În afară de examinarea clinică, este necesară aplicarea mijloacelor complementare de diagnostic, de tipul radiografiei bite-wing, deoarece retenţionare sondei poate fi determinată de morfologia retentivă a şanţului.

Mijloace complementare de diagnostic al cariilor fisurale:

- radiografia bite-wing - radiotransparenţa evidenţiază demineralizarea ţesutului dentinar;

- radiografia bite-wing digitizată - evaluează radiodensitatea ţesuturilor dentare;

- sistemul FOTI (Fiber Optical Transilumination) şi Di-FOTI (Digital-FOTI)

- detectorul electronic- dispozitive laser cu fluorescenţă

Apar frecvent la nivelul suprafeţelor netede aflate imediat sub punctul de contact, datorită lipsei condiţiilor de îndepărtare a plăcii bacteriene prin me canismele de autocurăţire şi curăţire artificială.

Aspectul morfopatologic pentru caria de smalţ este de triunghi cu baza la exterior şi vârful către dentină, iar din momentul atingerii joncţiunii amelo-dentinare evoluţia este sub forma unui triunghi cu baza spre exterior şi vârful indreptat spre peretele parapulpar.

III. LEZIUNI CARIOASE PROXIMALE

◦Leziunile carioase din treimea cervicală apar pe dinţii cu convexitate accentuată a feţelor vestibulare şi orale şi la pacienţi cu risc cariogen crescut la care nu mai există protecţie a suprafeţelor netede ca urmare a tulburărilor salivare şi igienei buco-dentare deficitare.

◦Caria cervicală limitată la joncţiunea smalţ-cement apare iniţial sub forma unor pete cretoase (carii de smalţ), care se intind în suprafaţă paralel cu marginea gingivală. După o perioadă de timp se extind în profunzime şi duc la apariţia complicaţiilor pulpare. Le sunt caracteristice fenomene de hipersensibilitate şi hiperestezie

IV. LEZIUNI CARIOASE CERVICALE

Caria radiculară este caracteristică de obicei la persoanele cu vârste peste 40-50 ani la care se expun suprefeţele radiculare în mediul oral, ca urmare a recesiunii parodontale. Suprafeţele radiculare, deşi expuse secreţiei salivare şi periajului buco-dentar dezvoltă carii de cement datorită structurii lor particulare.

Evoluţia este iniţial în suprafaţă cu extindere rapidă în dentină. În cazul unei evoluţii acute caria radiculară poate determina secţionarea coroanei dentare.

Abraziunea este cauzată de acţiunea prin frecare a materialelor exogene asupra suprafeţelor dentare (alimente, paste abrazive, pulberi dentrifice abrazive, perii de dinţi foarte aspre, şlefuirea voluntară a dinţilor în cursul unor evenimente religioase);

Atriţia descrie leziunile apărute în urma contactelor dento-dentare funcţionale sau parafuncţionale; fenomen de uzură al suprafeţelor dentare între ele, de obicei nu apar în zona cervicală ci incizal sau ocluzal şi, uzual, sunt suprafeţe plane sau depresiuni în dentină cu margini bine delimitate; se produce la nivelul marginilor incizale, suprafeţelor ocluzale şi aproximale prin exercitarea ambelor funcţii ale aparatului dento-maxilar: masticaţia, deglutiţia; poate fi extinsă până la cote patologice, prin tulburări structurale de mineralizare a dinţilor sau prin disfuncţii

V. UZURA DENTARÃ

Eroziunea reprezintã pierderea de ţesut dur dentar în urma acţiunii unor substanţe chimice exogene (sucuri acidulate, la marii consumatori de citrice, băuturi carbonatate sau regurgitarea sucului gastric în boala ulceroasă, contact profesional cu acizi – laboranţi, lucrători în fabricile de acumulatori); eroziunile pot apare pe feţele vestibulare sau orale, atacă şi dezintegrează atât smalţul cât şi dentina, implică de obicei distrugeri mari dentare fără linii sau unghiuri ascuţite Atunci când leziunile apar lingual sau platinal, principalul factor cauzator poate fi considerat refluxul gastro – esofagian. Eroziunea este o lipsă de substanţă dură dentară ce nu afectează suprafeţele ocluzale.

Leziunile abfractive sunt leziuni cervicale ce nu pot fi asociate cu nici un factor cauzator; fiind frecvent clasificate în trecut ca “leziuni cervicale idiopatice”

ALDESCU CORNEL-RADIOLOGIE PENTRU STEUDENTI SI MEDICI STOMATOLOG-ED.POLIROM-1998

ANDREESCU C ILIESCU A-CIMENTURILE CU IONOMERI DE STICLA, STOMATOLOGIA(BUCURESTI,NR:1)-1996

SORIN ANDRIAN,STEFAN LACATUSU-CARIA DENTARA PROTOCOALE SI TEHNICI-ED.APOLLONIA IASI 1999

Bibliografie