CLASELE SOCIALE ȘI STRATIFICAREA SOCIETĂȚII

UMANE

TEMATICA

DEFINIȚII CONCEPTUALE FORME ȘI CRITERII ALE STRATIFICĂRII SOCIALE MOBILITATEA SOCIALA: DEFINIȚIE, TIPURI ȘI

CONDIȚII DE REALIZARE MIGRAȚIA INTERNAȚIONALĂ CA FORMĂ A

MOBILITĂȚII TERITORIALE FACTORI SOCIALI ȘI INDIVIDUALI AI REUȘITEI

SOCIALE

CONCEPTUL DE CLASĂ SOCIALĂ

Există două orientări principale în definirea claselor sociale:

I. REALISTĂ - Clasa socială este o realitate concretă, vie

- Reprezentată de K. Marx și G. Gurvitch

II. NOMINALISTĂ - Clasa socială este o abstracție

- Reprezentată de Max Weber

ORIENTAREA REALISTA

• KARL MARX – definește clasa socială prin – definește clasa socială prin poziția față de mijloacele de producție. Prin poziția față de mijloacele de producție. Prin urmare, există două clase sociale:urmare, există două clase sociale:

- exploatatoare- exploatatoare

- exploatate.- exploatate.

• GUSTAVE GURVITCH – clasele sociale – clasele sociale sunt suprafuncționale, incompatibile între sunt suprafuncționale, incompatibile între ele, structurabileele, structurabile

ORIENTAREA NOMINALISTĂConcepția lui Max Weber

ClasaClasa = un grup de persoane care au același status de clasă Clasele sociale sunt fondate pe distincții economice și nu

corespund decât unui anumit tip de stratificareExistă trei tipuri de stratificare:

1) 1) clasaclasa – bazată pe distincțiile economice2) 2) status-ulstatus-ul – bazat pe prestigiu3) 3) partidulpartidul – bazat pe puterea politică

Clasele sociale pot fi: 1) 1) posedanteposedante – dețin bogățiile2) 2) de achizițiede achiziție – au monopolul asupra unor servicii și șansele cele mai ridicate de acces la putere

METODE DE IDENTIFICARE A CLASELOR METODE DE IDENTIFICARE A CLASELOR SOCIALESOCIALE

• METODA AUTOAPRECIERII – – fiecare individ își stabilește încadrarea, apartenența la o anumită clasă socială din societatea din care face parte

• METODA OBIECTIVĂ– – membrii societății sunt împărțiți în clase sociale în funcție de următorii indicatori: mărimea venitului, tipul de ocupație, nivelul de instrucție ș.a.

STRUCTURA DE CLASĂ ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

• CLASA DE SUS

• CLASA MIJLOCIE

• CLASA DE JOS

STRUCTURA DE CLASĂ ÎN SOCIETATEA STRUCTURA DE CLASĂ ÎN SOCIETATEA AMERICANAMERICANĂ Ă

CLASA DE SUS

CLASA MIJLOCIE DE SUS

CLASA MIJLOCIE DE JOS

CLASA DE JOS

CLASA MUNCITOARE

MOBILITATE

MOBILITATE

Sursa: Norman Goodman, Sursa: Norman Goodman, Introducere în sociologieIntroducere în sociologie, Editura Lider, , Editura Lider, Bucureşti, p. 186-188Bucureşti, p. 186-188

CLASA DE SUS

• Cei mai bogați și puternici oameni ai Cei mai bogați și puternici oameni ai comunitățiicomunității

• Reprezintă 3-4% din totalul populației; Reprezintă 3-4% din totalul populației; • Au o mare influență asupra politicii interne Au o mare influență asupra politicii interne

și externeși externe• Frecventează colegii și universități de elităFrecventează colegii și universități de elită• Formată, cel mai adesea, din albi, de Formată, cel mai adesea, din albi, de

religie protestantă anglo-saxonăreligie protestantă anglo-saxonă

CLASA MIJLOCIE DE SUSCLASA MIJLOCIE DE SUS

• AlcătuităAlcătuită, în special, din oameni de afaceri și , în special, din oameni de afaceri și profesioniști cu venituri mari (între 50.000 și profesioniști cu venituri mari (între 50.000 și 100.000 dolari/an)100.000 dolari/an)

• Membrii ei au un nivel de instrucție superior, Membrii ei au un nivel de instrucție superior, succes profesional și socialsucces profesional și social

• Membri- activi în comunitățile din care fac Membri- activi în comunitățile din care fac parte și în viața politicăparte și în viața politică

• Alcătuită, în principal, din potestanți anglo-Alcătuită, în principal, din potestanți anglo-saxoni albi.saxoni albi.

CLASA MIJLOCIE DE JOSCLASA MIJLOCIE DE JOS • ReprezintăReprezintă 30-35% din totalul populației 30-35% din totalul populației• Lucrează în domenii cunoscute drept ale Lucrează în domenii cunoscute drept ale

”gulerelor albe””gulerelor albe”• Este formată din proprietari de mici Este formată din proprietari de mici

afaceri, profesori, directori de nivel mediu afaceri, profesori, directori de nivel mediu și repreyentanți comercialiși repreyentanți comerciali

• Membrii ei sunt preocupați de cultivarea Membrii ei sunt preocupați de cultivarea publică a comportamentului respectabil și publică a comportamentului respectabil și de participarea la activitățile social-de participarea la activitățile social-voluntare și caritabile voluntare și caritabile

CLASA MUNCITOARE • ReprezintăReprezintă 40% din totalul populației 40% din totalul populației• Lucrează în domenii cunoscute drept ale Lucrează în domenii cunoscute drept ale

”gulerelor albastre””gulerelor albastre”• Membrii ei au venituri anuale relativ mici Membrii ei au venituri anuale relativ mici

ceea ce îi face vulnerabili în situații de ceea ce îi face vulnerabili în situații de recesiune economică, de șomaj și de recesiune economică, de șomaj și de îmbolnăvireîmbolnăvire

• De regulă, frecventează doar școala medie De regulă, frecventează doar școala medie și trăiesc în cartiere mai puțin ”râvnite”și trăiesc în cartiere mai puțin ”râvnite”

CLASA DE JOS

• Are o pondere de 20% din totalul populației• Alcătuită din: muncitori necalificați, șomeri,

persoane fără locuință, etc.;• Locuiesc în cartiere periferice și în comunități

rurale• Formată nu doar din albi, ci și din grupuri

minoritare de imigranți (africani, hispanici).

STRATIFICAREA SOCIALĂSTRATIFICAREA SOCIALĂ- definiții - - definiții -

== împărțirea în straturi a membrilor unei societăți, după anumite nivele de prestigiu, putere, proprietate etc.

= ”distribuirea inegală a dreptuirlor și privilegiilor, a trebuințelor și responsaiblităților, a gratificațiilor și provațiunilor, a puterii sociale și a influențelor printre membrii unei societăți” (P. Sorokin)(P. Sorokin)

== ”un clasament diferențial al indivizilor care compun un sistem social și calificarea lor de inferiori sau superiori în raport unii cu alții după valorile importante pentru societate” (T. Parsons)(T. Parsons)

FORMELE STRATIFICĂRII FORMELE STRATIFICĂRII SOCIALESOCIALE

• ECONOMICĂECONOMICĂ – oamenii sunt structurați după nivelul veniturilor, după nivelul de trai, după starea de bogăție/sărăcie;;

• SOCIALĂSOCIALĂ – – straturile sociale se stabilesc după putere, prestigiu și autoritate;

• OCUPAȚIONALĂ OCUPAȚIONALĂ – – ținând cont de activități sociale precum: de conducere, de execuție, de organizare, de control etc.

MOBILITATEA SOCIALĂMOBILITATEA SOCIALĂ- definiții -- definiții -

• Unul dintre cele mai complexe și ample procese Unul dintre cele mai complexe și ample procese sociale, care s-a intensificat în condițiile societăților sociale, care s-a intensificat în condițiile societăților moderne, în special sub impactul industrializării, moderne, în special sub impactul industrializării, urbanizării, al creșterii nivelului general de instrucție urbanizării, al creșterii nivelului general de instrucție și culturalizare al populației;și culturalizare al populației;

• Desemnează modificările pozițiilor oamenilor în Desemnează modificările pozițiilor oamenilor în societate;societate;

• ””Deplasarea indivizilor în spațiul social” Deplasarea indivizilor în spațiul social” (P.Sorokin)(P.Sorokin)

MOBILITATEA SOCIALĂMOBILITATEA SOCIALĂ- tipuri –- tipuri –

• GEOGRAFICĂ SAU TERITORIALA – vizează mișcarea populației între mediul rural și urban, între localități rurale, între orașe, între țări. Poate fi definitivă, temporară/pendulatorie;

• PROFESIONALĂ – vizează schimbarea profesiei, avansarea sau retrogradarea în ierarhia aceleiași profesii, practicarea alternativă a două sau mai multe profesii;

• INSTRUCȚIONALĂ – presupune ridicarea nivelului de instrucție și pregătire școlară;

• POZIȚIEI SOCIALE – trecerea de la o categorie socială la alta

• FLUCTUAȚIA FORȚEI DE MUNCĂ – mișcare de schimbre voluntară sau involuntară a unui loc de muncă cu altul

Mobilitatea poate avea un caracter: intrageneraţional (când schimbările din

viaţa şi situaţia socială a unui individ sunt comparate cu situaţia sa anterioară)

intergeneraţional (când comparaţia are ca termen de referinţă o altă generaţie – ex: status-ul profesional al fiului, de pildă, se raportează la cel al tatălui, pentru a vedea dacă este mai ridicat sau nu decât al părintelui).

MIGRAŢIA INTERNAŢIONALĂ CA FORMĂ A MIGRAŢIA INTERNAŢIONALĂ CA FORMĂ A MOBILITĂȚII GEOGRAFICEMOBILITĂȚII GEOGRAFICE

• Migraţia – reprezintă procesul sau fenomenul de deplasare teritorială a populaţiei sau a unor grupări de oameni de la o localitate la alta ori de la o regiune geografică la alta (fiind însoţită de asumarea unor roluri noi în aşezările umane în care s-au stabilit).

• Migraţia este şi un proces, în sensul că fenomenul de migraţie comportă o serie de schimbări în timp, de ordin cantitativ şi calitativ, cum ar fi: modificarea volumului, intensităţii, sensului, cauzelor şi mecanismelor de producere etc.

• Migraţia internă – se referă la deplasarea oamenilor în spaţiul geografic şi social al unei ţări, care este delimitat de propriile frontiere;

• Migraţia externă – vizează deplasările în afara graniţelor naţionale şi acestea se realizează, de regulă, dinspre statele sărace spre statele dezvoltate. Mişcarea cetăţenilor de la o ţară la alta poartă denumirea de migraţie internaţională;

Migraţia este o formă de mobilitate teritorială sau geografică, care implică:

deplasări în afara comunităţii locale de rezidenţă; deplasări pentru a schimba rezidenţa sau locul de

muncă obişnuit ori atât a domiciliului cât şi a locului de muncă.

RELAȚIA DINTRE MIGRAȚIE ȘI MOBILITATEA SOCIALĂ

Migraţia se află într-o strânsă legătură cu mobilitatea socială, în sensul că un individ sau un grup poate să-şi schimbe poziţia socială sau status-ul social în urma actului de părăsire a comunităţii (urcând sau coborând pe scara ierarhiei profesionale şi sociale în noua comunitate de domiciliu şi de muncă)

Fluxuri (curente) migratorii cu caracter internaţionalîn lumea contemporană

• 1) 1) CĂTRE S.U.A. ŞI CANADA – spre care s-au îndreptat în special cei cu înaltă calificare profesională. Imigranţii din aceste state provin de pe întreaga suprafaţă a globului, însă cei mai mulţi îşi au originea natală în Europa de Est, America de Sud şi în zona Pacificului. Statisticile atestă că, între 1945 şi 1975, au imigrat în S.U.A. peste 20 milioane de persoane, iar măsurile de selecţie impuse ulterior de către autorităţile americane au redus numărul mediu anual al celor intraţi, dar, în schimb, a sporit calitatea forţei de muncă atrase;

• 2) CĂTRE EUROPA DE VEST – au constituit o atracţie majoră pentru populaţia din Europa de Est, din nordul Africii şi din Asia, din fostele colonii, precum şi din zonele afectate de conflictele armate (Balcani, Orientul Apropiat etc.);

• 3) CĂTRE STATELE PETROLIERE DIN ORIENTUL MIJLOCIU – acestea au primit imigranţi din zona Asiei şi chiar din Europa occidentală, înregistrând circa 7 milioane de persoane. Această zonă este considerată a treia din lume din punctul de vedere al forţei de muncă pe care o atrage, după S.U.A. şi Europa de Vest;

• 4) CĂTRE JAPONIA ŞI NOILE STATE INDUSTRIALIZATE DIN ORIENTUL ÎNDEPĂRTAT – căutate îndeosebi de către imigranţii din spaţiul asiatic, dar şi din alte zone geografice ale globului, inclusiv din spaţiul nord-american.

Dinamica imigranţilor în Europa (1996-2006))Primele 10 ţări 1996 2006 Creștere Pozitie ierarhică

1. Germania 7.173.866 7.289.149

I

2. Spania 499.733 4.002.509

de 8 ori II

3. Franţa 3.263.186 (1999)

3.510.000

III

4. Marea Britanie 1.992.000 3.425.000

IV

5. Italia 737.793 2.670.514

de 3,5 ori V

6. Elveţia 1.484.775 (2003)

1.541.912

7. Belgia 909.769 900.500

8. Grecia 761.438 (2001) 884.000

9. Austria 758.498 814.065

10. Olanda 725.421 691.357

Sursa: Populaţion by citizenship – Foreigners, Eurostat, 2007

Se observă că țările din Europa cu cel mai mare număr de imigranți sunt: Germania, Spania și Franța. În perioada 1996-2006, numărul imigranţilor a crescut considerabil în majoritatea ţărilor, în special în Spania şi Italia, singura excepţie fiind Belgia şi Olanda, unde numarul imigrantilor a scazut în intervalul de timp menţionat.

POLITICILE POLITICILE UNOR STATE EUROPENE UNOR STATE EUROPENE FAFAŢĂŢĂ DE IMIGRAN DE IMIGRANŢŢII

POLITICA PRIVIND IMIGRAŢIA

EVALUARE CONTROL REGLEMENTARE

• Până în anii ‘90 – o politică permisivă şi de încurajare pentru venirea imigranţilor

• După 1990 s-au conturat trei tipuri de politici:1. care se opuneau imigraţiei haotice (solicitând o acceptare selectivă a străinilor în funcţie de nevoile economiei interne);2. integral opuse imigraţiei (promovate de forţele politice de dreapta). Opoziţia unor cercuri oficiale şi politice faţă de imigraţie s-a manifestat în special în Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Austria etc.;3. de acceptare a străinilor fără nici un fel de bariere legislative

• emigrarea definitivă (în special pentru unirea familiilor în străinătate) ;

• emigraţia etnică (în special a saşilor şi a maghiarilor);• emigraţia pentru studiu (a elevilor şi, îndeosebi a studenţilor,

având un caracter temporar);• emigraţia cu scopul de a munci ( pe o anumită durată de

timp, fiind însoţită, adesea, de revenirea în ţară);• migraţia pentru afaceri (incluzând traficul peste graniţe, pe

distanţe scurte);• migraţia intelectualilor - reprezentativă, din punct de vedere

al numărului de persoane pe care le angajează, este emigraţia pentru muncă în societăţile capitaliste dezvoltate

FORME ALE EMIGRAŢIEI ROMÂNEŞTI

Perioadele de emigraţie pentru muncă din Perioadele de emigraţie pentru muncă din RomâniaRomânia

• Perioada: Principalele ţări de destinaţie: Rata migraţiei • 1990-1995 Israel, Tunisia, Italia, Ungaria, Germania 3%• 1996-2000 Canada, Italia, Spania 7%• 2002-2008 Italia, Spania 28%

Sursa: European Citizen Action Service (ECAS), Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (A.N.O.F.M.), Buc., 2008

Se observă că Italia a rămas constant un pol de atracţie pentru imigranţii români, începând cu anul 1990 şi până în prezent (când numărul celor ajunşi în această ţară, direct din România ori din alte state mijlocitoare, a depăşit 1,1 milioane persoane)

MIGRAŢIA PENTRU MUNCĂ ŞI COMUNITATEA MIGRAŢIA PENTRU MUNCĂ ŞI COMUNITATEA ROMÂNILOR DIN ITALIAROMÂNILOR DIN ITALIA

• Înainte de anul 1990, România ocupa locul 25 din totalul celor 30 de state care aveau cetăţeni cu permis de şedere în Italia. În anul 1989, se înregistra un total de 490.388 posesori de permise de şedere în Peninsulă. •În decurs de 18 ani, populaţia străină rezidentă în Italia a crescut de la aproape o jumătate milion de persoane cu permise de şedere (490.388 persoane în anul 1989) la aproape 3 milioane de rezidenţi (2.938.922 persoane la 1 ianuarie 2007).• La 1 ianuarie 2007, numărul românilor a ajuns la 342.200 persoane (faţă de 3.365, cât erau în 1989) şi reprezentau 11,64% din ansamblul rezidenţilor străini (2.938.922 persoane)

Răspândirea teritorială a comunităţilor de româniRăspândirea teritorială a comunităţilor de români (la 1 ianuarie 2007)(la 1 ianuarie 2007)

Românii sunt stabiliţi în proporţie de 33,3% în oraşe importante ale Italiei, iar restul de 66,7% în alte localităţi din diferite regiuni din Peninsulă.

PIEMONTE

26.3%

LAZIO

23.0%

VENETO

13.0%Primele 5 oraşe in care se aflau imigranţii români cu permis de ședere:

Oraș Regiune Număr persoaneRoma Lazio 31.362;Torino Piemonte 25.600;Milano Lombardia 5.948;Padova Veneto 4.221;Verona Veneto 3.542

Sursa: Institutul Național de Statistică al Italiei

La 1 ianuarie 2007, peste trei sferturi dintre românii din Italia erau stabiliți în trei regiuni: Piemonte (26,3%), Lazio (23,0%) și Veneto (13,0%).

Principalele motive ale venirii românilor în Peninsulă

Potrivit cercetării efectuate de Metro Media Transilvania ( anchetă de opinie efectuată noiembrie 2007, pe un eşantion de 1066 de subiecţi din Italia), 8 motive s-au aflat la originea deciziei de a alege Italia :

• ,,Banii’’ – au invocat 26 % din totalul celor investigaţi (1066 subiecţi);• ,,Munca, lucrul’’ – au precizat 25 % dintre subiecţi;• ,,Pentru un trai mai bun, o viaţă mai bună’’ – 10 %;• ,,Sărăcia, veniturile mici din România’’ – 9 %;• ,,Pentru a câştiga mai bine’’ – 6 %;• ,,Motive familiale , reîntregire, divorţ, deces’’ – 6 %;• ,,Pentru a-mi ajuta familia’’ – 4 %;• ,,Lipsa locurilor de muncă, situaţia economică din România’’ – 4%.

Aceste categorii de motive sunt strâns legate unele de altele, aşa încât unele dintre ele pot fi privite şi într-o manieră asociativă. Banii, munca şi traiul mai bun sunt, de fapt, motivele predominante, a căror împlinire reprezintă pentru orice om garanţia existenţei materiale şi a fiinţării morale.

Se observă că primele două motive sunt legate de bani şi muncă, fiind valori interdependente: munca e generatoare de câştig, iar acesta se obţine prin prestarea unei activităţi sociale utile. Ambele categorii de motive caracterizează peste jumătate (51%) dintre subiecţii cuprinsi în eşantion şi ilustrează o motivaţie precumpănitor economică a prezenţei românilor în Italia.

PLECAREA DIN ROMÂNIA Potrivit rezultatelor unei anchete efectuate în rândul imigranților români în Italia (iulie 2007) cei mai mulţi dintre respondenţi – 62,4% - au declarat că au plecat din România cu autocarul sau microbuzul, procentul acestora fiind dublu faţă de cel al acelora care au plecat cu autoturismul propriu (6,4%) sau al altcuiva (24,3%). Cei mai puţini dintre respondenţi au preferat să călătorească cu avionul – 3,5%, explicaţia acestui fapt putând fi găsită în preţul biletului de avion.

Cu ce aţi plecat în străinătate?

1 Autocar/Microbuz 62.4%

2 Alt autoturism 24.3%

3 Masina proprie 6.4%

4 Avionul 3.5%

5 Altceva 3.4%

TOTAL 100%

Planurile de viitor și estimarea şanselor de revenire

1. mărirea veniturilor prin lucru suplimentar: 50%:2. întoarcerea definitivă în România : 35%;3. construirea unei case în România : 31%;4. schimbarea locuinţei din Italia cu alta mai bună : 27%;5. cumpărarea unui teren în România : 25% ;6. inaugurarea unei afaceri în România: 23%7. stabilirea definitivă în Italia: 21%;8. continuarea studiilor, urmarea unui curs de calificare: 20%

Planurile românilor din Italia sunt primordial legate de câştig pecuniar, care să îi ajute a-şi construi ori achiziţiona o casă în România sau a-şi procura o locuinţă mai bună în Italia. Planurile de investiţii imobiliare privesc România într-o măsură mai mare decât Italia, acest lucru și datorită faptului că procentul celor care vor să revină în România (35%) este mult mai mare decât al celor care doresc să rămână definitiv în Italia (21%).

Sursa: Comunitatea românească în Italia: condiţii sociale, valori, aşteptări. Studiu sociologic, Metro Media Transilvania, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, dec. 2007,p. 39

FACTORI SOCIALI SI INVIDIVUALI AI FACTORI SOCIALI SI INVIDIVUALI AI REUȘITEI SOCIALEREUȘITEI SOCIALE

Reușita socială:este un caz special al mobilității sociale

ascendente;

reprezintă o mișcare orientată spre vârful ierarhiei politice, economice, profesionale etc.

Se întâlnește în societățile moderne, democratice în care structurile sociale sunt mai flexibile decât în societățile tradiționale și în care aspirațiile individuale sunt legitimate.

FACTORI AI REUȘITEI SOCIALEFACTORI AI REUȘITEI SOCIALE

• VÂRSTA – cea mijlocie este indicată pentru posturile de conducere în economie, cea înaintată pentru vârfurile ierarhiei politice

• SEXUL – bărbații se bucură de reușită socială într-o măsură mai mare decât femeile;

• FRUMUSEȚEA FIZICĂ – decisivă pentru consacrarea în arta cinematografică, showbiz etc.

FACTORII REUȘITEI SOCIALEFACTORII REUȘITEI SOCIALE

• STAREA CIVILĂ – persoanele căsătorite și cei care au familie cu mulți copii reușesc într-o măsură mai mică decât alții;

• MEDIUL SOCIAL – cei din orașe reușesc într-o proporție mai mare decât cei de la sate;

• NIVELUL DE STUDII – cei cu un nivel de instrucție înalt reușesc într-o măsură mai însemnată decât ceilalți.

ALTI FACTORI INDIVIDUALI AI REUȘITEI

• Existența dorinței de a reuși;• Voința de a persevera până la împlinirea țelului propus;• Asumarea conștientă a unui scop major și selectarea

mijloacelor eficace pentru atingerea acestuia;• Motivarea fermă în vederea acțiunii;• Asocierea cu oamenii de succes;• Detașarea de cei care gândesc negativ și adoptă o

atitudine sceptică;• Gândirea corectă a problemelor;• Selectarea permanentă a priorităților și adoptarea unei

conduite flexibile;• Cultivarea și comunicarea socială a visului urmărit.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

• Giddens, Anthony – Sociologie, Editura Bic All, București, 2000

• Mihăilescu, Ioan – Sociologie generală, Editura Polirom, Iași, 2000

• Mihu, Achim – Sociologie, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008

• Otovescu, Dumitru – Sociologie generală,Ediția a V-a, Editura Beladi, Craiova, 2008

• Vlăsceanu, Lazăr; Zamfir, Cătălin (coord.), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1997