2
Ce-ți cer oamenii e nespus mai puțin decât ce-ți ceri tu. Ei vor să joci un rol, tu vrei să scrii o piesă. Oamenii fără text de om. Sunt întocmai cărților cu context uneori admirabil – coperți frumoase, literă si hârtie bune, miniaturi, pagini pline, dar care nu spun nimic. Așa căutam toți: să cream contexte (case, rânduieli potrivite) fără sa mai avem text pentru ele… Dar textul își face singur contextul, inversul aproape niciodată. Libertatea e capacitatea de a valorifica înfrângerile și de a-ți depăși reușitele. „Totul e trecator”, ce regretabilă vorbă! Firește că e trecător, dar întrebarea e cumtrece: cu o împlinire sau fără? E suficient un surâs al Vieții ca totul să recapete sens. Omul ca ființă elpidică. Dinainte de uimirea în fața a ceva e deschiderea către ceva. Tot ce e viu speră, iese din închidere, din enfermement. În mitul Pandorei rămâne speranța, ca ultimul demers uman, cel mai adânc. Litere Librarie. Caut cu privirea titluri interesante, iar de pe un raft sclipeste „Carte de intelepciune” de Constantin Noica. Deschid cu un entuziasm curios si citesc o idee pe care v’o redau partial: „Daca moartea inseamna separarea trupului de suflet, atunci murim foarte des, iar moartea nu este unica, ci plurala. Tresar si ma gandesc: Chiar si frumusetea unei idei filozofice sta in simplitate! LATER EDIT: Am cumparat cartea. Citatul original este: Moartea e un pluralia tantum. Daca ea inseamna separatia trupului de suflet(Phaidon), atunci ea nu e unica, ci plurala; in fiecare clipa

Citate de Constantin Noica

Embed Size (px)

DESCRIPTION

q

Citation preview

Ce-i cer oamenii e nespus mai puin dect ce-i ceri tu. Ei vor s joci unrol, tu vrei s scrii opies.Oamenii fr text de om. Sunt ntocmai crilor cu context uneori admirabil coperi frumoase, liter si hrtie bune, miniaturi, pagini pline, dar care nu spun nimic. Aa cutam toi: s cream contexte (case, rnduieli potrivite) fr sa mai avem text pentru ele Dartextuli face singurcontextul, inversul aproape niciodat.Libertateae capacitatea de a valorifica nfrngerile i de a-i depi reuitele.Totul e trecator, ce regretabil vorb! Firete c e trector, dar ntrebarea ecumtrece: cu o mplinire sau fr?E suficient unsurs al Vieiica totul s recapetesens.Omul cafiinelpidic. Dinainte de uimirea n faa a ceva e deschiderea ctre ceva. Tot ce e viu sper, iese din nchidere, din enfermement. n mitul Pandorei rmne sperana, ca ultimul demers uman, cel mai adnc.LitereLibrarie. Caut cu privirea titluri interesante, iar de pe un raft sclipeste Carte de intelepciunedeConstantin Noica. Deschid cu un entuziasm curios si citesc o idee pe care vo redau partial:Dacamoarteainseamna separarea trupului de suflet, atunci murim foarte des, iar moartea nu este unica, ci plurala.Tresar si ma gandesc: Chiar si frumusetea unei idei filozofice sta in simplitate!LATER EDIT: Am cumparat cartea. Citatul original este:Moartea e unpluralia tantum. Daca ea inseamna separatia trupului de suflet(Phaidon), atunci ea nu e unica, ci plurala; in fiecare clipa separam trupul de suflet, murim. Viata e o splendida succesiune de morti. Totul e sa fie unainlantuita.