Embed Size (px)
DESCRIPTION
Cheltuieli publice bugetare
Citation preview
Colegiul Tehnic Radauti
LUCRARE DE SPECIALITATE
Prof. indrumator: Elev: Puzdre Vasile Stefan
Popescu Angela
Specialitatea: Tehnician in activitati economico-financiare
Anul 2008
1
TEMA LUCRARII
CHELTUIELI PUBLICE BUGETARE
Anul 2008
2
CUPRINS
PAG
ARGUMENT……………………………………………………………………………………… 4
CAPITOLUL I: CHELTUIELI PUBLICE1.1. Continut, clasificare…………………………………………………………………………...6
1.2. Metode si tehnici de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor…………………………..11
CAPITOLUL II. CATEGORII DE CHELTUIELI PUBLICE BUGETARE
2.1. Cheltuieli pentru acţiunile social-culturale……………………………………………….....12
2..2. Cheltuielile publice pentru învăţământ……………………………………………………..12
2..3. Cheltuielile publice pentru sănătate…………………………………………………….…..14
2..4. Cheltuielile publice pentru cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de
tineret………………………………………………………………………………………………15
2..5. Cheltuielile publice pentru asistenţa socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi
indemnizaţii…………………………………………………………………………………….….15
2.6. Cheltuieli pubilce privind asigurarile sociale de stat……………………………………….16
2.7. Cheltuieli publice pentru şomaj……………………………………………………………...17
2..8.Cheltuielile publice pentru obiective şi acţiuni economice…………………………………17
2.9. Cheltuielile pentru serviciile publice şi locuinţe…………………………………………….20
2.10. Cheltuielile publice pentru administraţia de stat, ordinea publică şi siguranţa
naţională…………………………………………………………………………………………....21
2.11. Cheltuielile publice pentru apărare………………………………………………………...21
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………..……22
3
ARGUMENT
Motivul pentru care am ales ca temă de referat “Cheltuieli publice bugetare” este ca pentru
locuitorii unui stat ar trebui sa fie interesaţi de modalitatea de distribuţie a resurselor financiare
publice pe diferite destinaţii.
Un alt motiv ar fi faptul ca investiţiile publice reprezintă principalul instrument al dezvoltării
economice iar eforturile actuale ale tuturor organelor guvernamentale de specialitate sunt
concentrate asupra dezvoltarii economiei.
În cele ce urmează vă voi face o scurtă prezentare a cheltuielilor publice şi a rolului acestora.
Este necesar să prezentăm pe scurt provenienţa şi modul de alocare a resurselor financiare publice.
Resursele financiare, la nivel naţional, cuprind ansamblul resurselor financiare ale autorităţilor şi
instituţiilor publice, resursele întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop
lucrativ, precum şi resursele populaţiei.
Trebuie să facem deosebirea dintre finanţele publice şi finanţele private, deci dintre
resursele financiare ale societăţii şi resursele financiare publice. Resursele administraţiei de stat,
centrale şi locale, resursele asigurărilor sociale de stat şi resursele instituţiilor publice cu caracter
autonom sunt componente ale resurselor financiare publice.
Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă
între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia utilizării şi
repartizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia”. (I. Văcărel,
Finanţe publice).
Aceste cheltuieli vizează diverse plăţi pentru atingerea obiectivelor conforme politicii
statului (servicii publice generale, acţiuni socio-culturale etc.). În funcţie de destinaţia lor, se poate
vorbi despre cheltuieli publice (cheltuielile publice) care consuma definitiv o fracţiune a PIB
(plătire curente de instituţiile publice) şi despre cheltuieli publice care reprezintă o avansare de PIB
(exprimă contribuţia statului la producerea brută de capitol de natură materială sau nematerială).
Trebuie făcută o distincţie clară între cheltuielile publice şi cele bugetare, acestea din urmă fiind o
subcategorie. Cheltuielile publice cuprind în sfera lor: cheltuieli bugetare, cheltuieli din fonduri cu
destinaţie specială, cheltuieli extrabugetare şi cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei publice.
4
Obiectivele autorităţii publice într-un astfel de stat sunt: asigurarea unui venit minim,
susţinerea cetăţenilor în situaţii defavorizante (cum ar fi boala, bătrâneţea, şomajul, handicapul),
garantarea unui nivel de trai bun pentru întreaga populaţie, în raport cu o anumită listă de servicii şi
minimalizarea efectelor unor evenimente ce implică riscuri sociale.
Aceste servicii sunt puse la dispoziţia membrilor societăţii în mod gratuit sau la un preţ mic,
ori sunt acordate alocaţii, pensii, ajutoare ş.a. indemnizaţii prin intermediul cărora populaţia să-şi
poată permite un standard de viaţă decent. În ţările dezvoltate, pentru asigurarea acestor facilităţi se
cheltuieşte până la 50% din venitul naţional.
Cheltuielile publice destinate acţiunilor de natură socio-culturală cuprind de obicei: sănătate,
învăţământ, cultură şi sport, acţiuni dedicate tineretului, securitate sau protecţie socială.
5
CAPITOLUL I
CHELTUIELI PUBLICE
1.1. Continut, clasificare
Pentru înfăptuirea obiectivelor cuprinse în programele guvernamentale privind activitatea
economico-socială şi de altă natură, este nevoie de resurse. Utilizarea resurselor pentru acţiunile
enumerate se reflectă în cheltuielile publice, prin care se acoperă necesităţile publice de bunuri şi
servicii considerate prioritare în programul de guvernare.
Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă
între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi
utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.
Cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat din resurse mobilizate pe
seama prelevărilor legale şi din alte surse de venituri bugetare, pentru îndeplinirea obiectivelor şi
priorităţilor stabilite: servicii publice generale, acţiuni social-culturale, apărare şi ordine publică,
asistenţă socială şi securitate socială, acţiuni economice etc.
Dacă agenţii economici îşi stabilesc cheltuielile în funcţie de veniturile proprii, statul
determină, în primul rând, necesităţile financiare pe fiecare domeniu de activitate şi apoi resursele
şi modalităţile de acoperire. Acest lucru nu înseamnă că volumul cheltuielilor publice poate fi oricât
de mare, există limite determinate de posibilităţile de mobilizare a resurselor financiare din
economie, iar depăşirea acestui nivel poate crea dezechilibre economico-financiare.
Cheltuielile publice sunt influenţate de condiţiile politice, economice, sociale, de gradul de
intervenţie a statului în economie.
În prezent, se constată o tendinţă de creştere a cheltuielilor publice de la un an la altul,
determinată de anumiţi factori, dintre care menţionăm:
- condiţiile politice;
- factorul demografic;
- forma de proprietate predominantă în economie;
- creşterea rolului intervenţionist al statului în mai multe sectoare ale vieţii economice şi
sociale;
6
- îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice, care atrage costuri mai mari;
- creşterea cheltuielilor legate de datoria publică internă şi externă;
Cheltuielile publice cuprind următoarele capitole:
- cheltuielile publice efectuate de administraţiile centrale de stat;
- cheltuielile publice efectuate de unităţile administrativ-teritoriale (bugetele locale);
- cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat;
- cheltuielile organismelor internaţionale;
Se impune să se facă distincţie dintre cheltuielile publice şi cheltuielile bugetare, astfel:
- cheltuielile publice – reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate în sectorul public de
administraţiile şi instituţiile publice, din fonduri bugetare, venituri proprii şi fonduri extrabugetare;
- cheltuielile bugetare – sunt reprezentate numai de acele cheltuieli finanţate din bugetul
de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat.
În concluzie, cheltuielile publice sunt formate din:
cheltuielile bugetare
- bugetul de stat
- bugetele locale
- bugetul asigurărilor sociale de stat
cheltuielile acoperite din fonduri cu destinaţie specială
cheltuieli extrabugetare
Cheltuielile publice se clasifică astfel:
a) clasificarea administrativă, în funcţie de instituţiile prin care se efectuează cheltuielile
publice, respectiv:
- ministere
- departamente
- alte organe centrale
- unităţi administrativ-teritoriale
- alte instituţii publice de subordonare centrală sau locală
b) clasificarea după criteriul repetabilităţii:
- cheltuieli ordinare
- cheltuieli extraordinare, al căror volum este imprevizibil, şi sunt cuprinse în fondul
de rezervă al Guvernului, al Consiliilor Judeţene şi locale sau al instituţiilor publice
7
c) clasificarea financiară,
- cheltuieli cu caracter definitiv
- cheltuieli cu caracter temporar
- cheltuieli cu caracter posibil, care se efectuează în anumite condiţii (ex.
împrumuturile private externe garantate de stat).
d) clasificarea economică, după natura lor:
- cheltuieli curente (salarii, materiale şi servicii)
- cheltuieli de capital (investiţii, dotări, proiectare)
- transferuri
e) clasificarea folosită de organismele ONU, care are la bază două criterii principale:
- clasificarea funcţională a cheltuielilor, reprezentând domeniile spre care se dirijează
cheltuielile: educaţie, sănătate, asistenţă socială, cultură, religie, administraţia de stat,
activităţi economice etc.
- clasificarea economică: cheltuieli care reprezintă consum final, dobânzi aferente
datoriei publice, subvenţii de exploatare şi alte transferuri curente, formarea brută de
capital, achiziţii de terenuri şi active necorporale, transferuri de capital.
România a adoptat, începând cu anul 1991, clasificaţia cheltuielilor publice după criteriile
ONU, conform clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice.
În România, potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2003, nr. 631/29.XI.2002, din punctul de
vedere al conţinutului economic, cheltuielile publice finanţate prin bugetul de stat se clasifică astfel:
1) Cheltuieli curente:
a) cheltuieli de personal
b) cheltuieli materiale şi servicii
c) subvenţii (pentru instituţiile publice, pentru produse şi activităţi, dar şi pentru acoperirea
diferenţelor de preţ)
d) prime
e) transferuri (consolidate şi neconsolidate)
f) dobânzi
g) rezerve
2) Cheltuieli de capital
3) Împrumuturi acordate
8
4) Rambursări de credite, plăţi de dobânzi şi comisioane la credite
Din punct de vedere funcţional, al domeniilor spre care sunt îndreptate, cheltuielile publice
ale bugetului de stat, se clasifică în:
Partea I – Servicii publice generale
Autorităţi publice
Partea a II-a – Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
a) Apărare naţională
b) Ordine publică şi siguranţa naţională
Partea a III-a – Cheltuieli social-culturale
a) Învăţământ
b) Sănătate
c) Cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret
d) Asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii
Partea a IV-a – Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape
a) Servicii şi dezvoltarea publică
b) locuinţe
c) Mediu şi ape
Partea a V-a – Acţiuni economice
a) Industrie
b) Agricultură şi silvicultură
c) Transporturi şi comunicaţii
d) Alte acţiuni economice
Partea a VI-a – Alte acţiuni
a) Cercetare ştiinţifică
b) Alte acţiuni
Partea a IX-a – Transferuri
a) Transferuri din bugetul de stat
b) Împrumuturi
c) Dobânzi aferente datoriei publice şi alte cheltuieli
d) Fonduri de rezervă
9
Din punct de vedere al conţinutului lor economic, cheltuielile publice finanţate din bugetele
locale se clasifică la fel ca cele din bugetul de stat.
Din punct de vedere funcţional există diferenţe între bugetele consiliilor judeţene şi bugetele
consiliilor locale, în funcţie de domeniile de activitate, conform anexelor 1 şi 2.
Între clasificaţia cheltuielilor publice la nivelul bugetului de stat şi cea de la nivelul
bugetelor locale există diferenţe în funcţie de domeniile spre care se îndreaptă fondurile, astfel:
- la bugetul de stat există în plus următoarele capitole:
- Apărare naţională
- Ordine publică şi siguranţă naţională
- Mediu şi ape
- Industrie
- Cercetare ştiinţifică
- Fonduri externe nerambursabile
Între clasificaţia cheltuielilor publice la nivelul bugetelor proprii ale consiliilor judeţene şi
cea a bugetelor proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiilor Bucureşti
există diferenţe în cadrul capitolelor, iar activităţile spre care se îndreaptă cheltuielile publice sunt
mai diversificate în cadrul bugetelor locale la următoarele capitole:
- învăţământ
- sănătate
- asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii
- servicii şi dezvoltare publică şi locuinţe
- transporturi şi comunicaţii.
10
1.2. Metode si tehnici de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor
Pentru elaborarea bugetului se folosesc tehnici de previziune şi analize macroeconomice, ce
permit evidenţierea impactului economic, social şi politic al opţiunilor privind procurarea resurselor
şi efectuarea cheltuielilor.
Printre metodele clasice de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor publice amintim:
Metoda automată, potrivit căreia se iau drept baze pentru întocmirea bugetului pe anul
următor (t+1) veniturile şi cheltuielile penultimului an (t–1). Este cea mai simplă metodă, deoarece
nu necesită un volum mare de lucrări, dar este departe de realitate, ţinând cont de faptul că
problemele economice, sociale şi politice existente cu doi ani în urmă nu se pot menţine decât
întâmplător şi în anul pentru care se elaborează proiectul de buget.
Metoda majorării (diminuării) presupune luarea în considerare a rezultatelor
exerciţiilor bugetare pe un interval de cinci ani din perioada premergătoare anului pentru care se
elaborează proiectul de buget, calculându-se ritmul mediu anual de creştere/descreştere a veniturilor
şi cheltuielilor bugetare.
Determinarea veniturilor şi cheltuielilor prin extrapolarea tendinţelor rezultate din calcul
este aproximativă, deoarece în fiecare an intervin factori noi, care pot avea o influenţă mai mare sau
mică asupra bugetului de stat. La bugetele locale este inaplicabilă, ţinând cont că în fiecare an apar
noi activităţi şi implicit alte cheltuieli publice (cheltuieli de personal – învăţământ, venitul minim
garantat, sănătatea etc.).
Metoda evaluării directe constă în efectuarea unor calcule pentru fiecare sursă de venit şi
fiecare categorie de cheltuieli în parte.
Se au în vedere execuţia preliminară a bugetului pe anul în curs, precum şi previziunile în
domeniul economic şi social pentru anul bugetar următor.
La estimarea veniturilor se ţine seama de modificările ce vor interveni în legislaţia cu privire
la impozite şi alte venituri, de inflaţia prognozată, precum şi de influenţa unor facturi de natură
economică, socială, politică care ţin de conjunctura internaţională, de nivelul unor indicatori
macroeconomici (produsul intern brut previzionat), de nivelul previzibil al cursului de schimb al
monedei naţionale.
După stabilirea veniturilor, o problemă deosebită o prezintă evaluarea cheltuielilor publice.
Aceasta presupune o armonizare a solicitărilor cu posibilităţile reale ale economiei de a susţine, cu
11
venituri corespunzătoare, creşterea cheltuielilor publice, astfel încât deficitul bugetar să fie
suportabil (în limita a 2%-3% din PIB).
Această metodă este folosită cu predilecţie de autorităţile româneşti în construcţia
bugetelor.
Cap II. CATEGORII DE CHELTUIELI PUBLICE BUGETARE
2.1. Cheltuieli pentru acţiunile social-culturale
Potrivit clasificaţiei bugetare din România aceste cheltuieli se clasifică, din punct de vedere
funcţional, astfel:
1. Cheltuieli pentru învăţământ
2. Cheltuieli pentru cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret
3. Cheltuieli pentru sănătate
4. Cheltuieli pentru asistenţa socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi îndemnizaţii
În România, cheltuielile pentru acţiuni social-culturale deţin o pondere însemnată în totalul
cheltuielilor publice.
Ele reprezentinta aproximativ 40% din totalul cheltuielilor, reflectând preocuparea statului
pentru satisfacerea unor necesităţi naţionale referitoare la educaţie, ocrotirea sănătăţii, la cultura şi
securitatea vieţii sociale în general.
Dar, trebuie să precizăm, că nu numai statul acordă fonduri pentru finanţarea acestor
categorii de cheltuieli ci şi instituţiile publice prin veniturile proprii, sponsorizări, donaţii şi chiar
populaţia (pentru pregătire profesională, ocrotirea sănătăţii, protecţia muncii etc.).
2..2. Cheltuielile publice pentru învăţământ
Cheltuielile publice pentru învăţământ reprezintă investiţia statului pe termen mediu şi lung
într-un esenţial factor de producţie, care este forţa de muncă.
Dacă se înţelege această necesitate, guvernul poate să-şi asigure forţa de muncă de înaltă
calificare şi eficienţă care să conducă în viitor la dezvoltarea societăţii.
Aceste cheltuieli se asigură din mai multe surse:
12
- bugetul de stat şi bugetele locale pentru finanţarea învăţământului de stat;
- mijloace extrabugetare, constituite din taxe de şcolarizare, verificarea unor bunuri
realizate în atelierele şcolilor, etc.
- cheltuielile agenţilor economici determinate de organizarea de cursuri privind
pregătirea profesională, de sponsorizări şi donaţii către instituţiile publice de învăţământ etc.
- programe de finanţare externă (Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Uniunea
Europeană).
Principalele acţiuni şi obiecte care se finanţează în domeniul învăţământului de stat sunt:
- cheltuielile pentru funcţionarea aparatului central din cadrul Ministerului Educaţiei şi
Cercetării;
- cheltuielile pentru finanţarea învăţământului preşcolar;
- cheltuielile pentru finanţarea învăţământului primar şi gimnazial;
- cheltuielile pentru finanţarea învăţământului liceal;
- cheltuielile pentru finanţarea învăţământului superior;
- cheltuieli pentru întreţinerea şi funcţionarea bibliotecilor centrale, universitare şi
pedagogice;
- cheltuieli pentru întreţinerea internatelor, a cantinelor şi căminelor pentru elevi şi
studenţi;
- cheltuieli pentru întreţinerea şi funcţionarea serviciilor publice descentralizate ale
Ministerului Educaţiei şi Cercetării;
- cheltuieli pentru alte instituţii şi alte acţiuni de învăţământ.
Din punct de vedere economic, cheltuielile pentru învăţământ sunt structurate apoi în
cheltuieli de personal, cheltuieli pentru materiale şi servicii, subvenţii, transferuri bugetare,
cheltuieli de capital, rambursări de credite, plăţi de dobânzi şi comisioane bancare etc.
În învăţământul preuniversitar de stat, cheltuielile necesare funcţionării sunt asigurate prin
bugetele locale, prin transferarea de sume defalcate din TVA de la bugetul de stat (pentru plata
cheltuielilor de personal), din sume defalcate din impozit pe venit, cât şi din veniturile proprii ale
unităţilor administrativ-teritoriale şi din venituri extrabugetare constituite la nivelul unităţilor
şcolare.
13
2..3. Cheltuielile publice pentru sănătate
La nivel mondial, cheltuielile pentru sănătate înregistrează o tendinţă de creştere datorită
mai multor factori, cum ar fi: creşterea preţurilor prestaţiilor medicale, ale medicamentelor, al
tehnologiilor medicale, creşterea ponderii populaţiei în vârstă de 65 ani şi peste, multiplicarea
factorilor de risc, etc.
În ţările dezvoltate, aceste cheltuieli deţin o pondere însemnată în produsul intern brut (între
5–13%), spre deosebite la ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare unde ponderea este de circa
1%.
Modul de asigurare şi finanţare a fondurilor pentru sănătate publică diferă de la ţară la alta,
ca de exemplu: în Franţa angajatorii suportă 12,8 din baza de calcul salarial iar angajaţii 0,75%, în
Germania contribuţiile angajatorilor şi angajaţilor sunt în proporţii egale (6,75% din salariul brut).
În Statele Unite ale Americii marea majoritate a fondurilor se asigură prin intermediul asigurărilor
private de sănătate şi numai pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani şi cu venituri sub pragul
sărăciei se acordă gratuităţi.
În general, pe plan mondial, sursele de finanţare pentru sănătatea publică, sunt asigurate
prin:
- fonduri bugetare (publice);
- cotizaţii obligatorii ale angajatorilor şi angajaţilor;
- cotizaţii facultative prin asigurări private de sănătate;
- resursele populaţiei;
- ajutoare interne/externe din donaţii, sponsorizări sau acţiuni de mecenat.
În ţara noastră, finanţarea cheltuielilor pentru sănătate este asigurată atât din fonduri
bugetare cât şi din contribuţiile angajatorilor (7%) şi ale angajaţilor (6,5%).
Din fondurile bugetului de stat sunt finanţate serviciile publice descentralizate ale
Ministerului Sănătăţii şi Familiei, sanatoriile de recuperare şi balneare, creşele, centrele de
transfuzii sanguine, programe destinate prevenţiei etc.
14
2..4. Cheltuielile publice pentru cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret
Aceste cheltuieli finanţează instituţii cu obiective cultural – artistice (edituri, muzee,
patrimoniu cultural, biblioteci cinematografe, teatre etc.) care produc fie bunuri materiale dar de
valoare spirituală, fie servicii de valoare spirituală. Preţul acestor produse poate fi suportat în
totalitate de către stat sau doar parţial prin subvenţionare. Finanţarea se face din resurse bugetare
integral, din venituri extrabugetare şi alocaţii de la buget, din venituri extrabugetare în totalitate,
(pentru instituţiile care se pot autoîntreţine prin activitatea economică desfăşurată), din fonduri
extrabugetare (de exemplu: Fondul Cinematografic Naţional, Fondul Cultural Naţional).
Nu trebuie uitate nici sponsorizările, deosebit de avantajoase pentru cel care le primeşte – el
neavând altă obligaţie decât aceea de a declara deschis numele sponsorilor săi.
Cheltuielile publice din această categorie finanţează de asemenea activitatea religioasă a
cultelor recunoscute de stat (salarii pentru slujitorii bisericii) şi pe cea sportivă şi de tineret (în
proporţie de 75% în România).
2..5. Cheltuielile publice pentru asistenţa socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii
Această categorie de cheltuieli vizează asistenţa socială, ajutoarele, indemnizaţiile pentru
persoanele cu handicap, protecţie şi drepturile copilului aflat în dificultate, protecţia familiilor cu
mai mulţi copii, a familiilor defavorizate.
Fondurile pentru asigurarea resurselor financiare sunt asigurate din bugetul de stat şi
bugetele locale şi într-o mai mică măsură din venituri proprii, ajutoare sau sponsorizări.
Prin bugetul de stat sunt asigurate o serie de acţiuni şi ajutoare destinate vârstnicilor,
copiilor orfani şi familiilor cu mulţi copii, persoanelor cu handicap, veteranilor de război, ajutoare
sociale, alocaţii de stat pentru copii şi pentru familiile cu mai mulţi copii, ajutoare pentru soţiile
militarilor în termen, centre de primire-triere, de cazare a persoanelor refugiate, pensii, ajutoare,
indemnizaţii I.O.V.R. şi pentru veteranii de război, concedii plătite pentru creşterea copilului până
la 2 ani, ajutoare speciale, indemnizaţii pentru nevăzători, susţinerea sistemului de protecţie a
15
drepturilor copilului şi a persoanelor cu handicap, cheltuieli pentru întreţinerea şi funcţionarea
organelor centrale şi a serviciilor descentralizate.
Prin bugetele locale se asigură finanţarea unor acţiuni şi obiective care au în vedere
căminele de bătrâni, centrele de plasament pentru copii aflaţi în dificultate, copii cu handicap,
cantine de ajutor social. Din aceste sume se acordă ajutorul social şi ajutorul pentru încălzirea
locuinţei persoanelor cu venituri mici.
2.6. Cheltuieli pubilce privind asigurarile sociale de stat
Cheltuielile publice privind asigurările sociale de stat sunt finanţate prin bugetul asigurărilor
sociale de stat, care se întocmeşte, aprobă, execută şi raportează în mod independent faţă de bugetul
de stat.
Cheltuielile publice finanţate din contribuţiile la asigurările sociale de stat sunt destinate în
special persoanelor în vârstă, pentru pensii, alte ajutoare, alocaţii şi indemnizaţii.
Ele vizează în special pensiile de asigurări sociale de stat pentru limita de vârstă, pensiile de
asigurări sociale pentru agricultori, indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă în caz de
boală sau accident, pentru concedii de maternitate şi îngrijire a copiilor, ajutoare acordate
pensionarilor şi asiguraţilor în caz de deces, pentru proteze, sprijin financiar pentru tratament
balnear şi de odihnă.
Resursele financiare care se constituie pentru finanţarea acestor categorii de cheltuieli sunt
asigurate din:
- contribuţii obligatorii pentru asigurările sociale de stat datorate de angajatori şi angajaţi în
funcţie de condiţiile de muncă, normale, deosebite sau speciale.
- contribuţia pentru asigurările sociale datorată de alte persoane asigurate;
- contribuţia pentru asigurările sociale datorată de persoane aflate în şomaj;
- contribuţii pentru bilete de tratament şi odihnă;
- încasări din alte surse (lichidări de debitori etc.);
- subvenţii de la bugetul de stat în completarea fondurilor proprii.
În fiecare an bugetul de stat completează prin subvenţii veniturile proprii ale bugetului
asigurărilor sociale de stat, datorită cheltuielilor tot mai însemnate pe care le reclamă acţiunile
16
finanţate prin acest buget şi creşterilor de la an la an. Cu toate acestea, bugetul asigurărilor sociale
se încheia cu deficit; ceea ce antrenează cheltuieli însemnate legate de dobânzi, de comisioanele
pentru împrumuturile contractate.
2.7. Cheltuieli publice pentru şomaj
Cheltuielile publice pentru şomaj au fost instituite în ţara noastră după decembrie 1989, prin
contribuţii obligatorii percepute asupra fondului brut de salarii pe care le datorează angajatorii (2%)
şi angajaţii (1%), precum şi sub forma încasărilor din alte surse, inclusiv donaţii şi sponsorizări.
Resursele constituite sunt utilizate pentru finanţarea: ajutorului de şomaj, a unor cheltuieli
de sprijin, privind integrarea profesională, a unor indemnizaţii pentru personalul agenţilor
economici a căror activitate este întreruptă temporar, sumelor plătite pentru absolvenţii instituţiilor
de învăţământ superior angajaţi, plăţilor compensatorii, plăţilor pentru stimularea şomerilor care se
angajează înainte de expirarea perioadei de şomaj, contribuţiilor pentru şomeri, serviciilor de
preconcedieri colective, plăţilor pentru stimularea mobilităţii forţei de muncă, împrumuturilor
pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici, plăţilor pentru stimularea angajatorilor care
încadrează şomeri aparţinând altor categorii defavorizate etc.
În concluzie, cheltuielile publice analizate mai sus fac parte din categoria cheltuielilor
social-culturale menite să asigure populaţiei o protecţie socială cât mai corespunzătoare.
Pe plan internaţional există o tendinţă de creştere a acestora în strânsă concordanţă cu
vigoarea economică a fiecărui stat, care poate genera sau nu o abundenţă de resurse financiare
publice şi pentru aceste scopuri cu influenţe asupra nivelului de viaţă al membrilor societăţii.
2..8.Cheltuielile publice pentru obiective şi acţiuni economice
Aceste categorii de cheltuieli urmăresc asigurarea funcţionării şi dezvoltării unor ramuri
economice sau întreprinderi de interes naţional, finanţarea unor investiţii cu caracter economic, în
special în domeniul retehnologizării, finanţarea unor acţiuni de cercetare ştiinţifică, stimularea
exportului etc.
Cheltuielile publice pentru această activitate pot fi:
a) alocaţii bugetare;
b) subvenţii;
17
c) transferuri bugetare, mai ales pentru investiţii;
d) alocaţii din fonduri speciale în afara bugetului de stat.
a) Alocaţiile bugetare sunt destinate unor agenţi economici sau instituţii publice care
realizează acţiuni sau obiective de importanţă naţională, cum ar fi:
- ameliorări financiare, irigaţii, desecări, împăduriri;
- ameliorarea soiurilor;
- combaterea dăunătorilor în agricultură;
- reproducţie şi selecţia animalelor
- combaterea epizootiilor;
- acţiuni de protejare a mediului înconjurător;
- activităţi de gospodărire a apelor, etc.
b) Subvenţiile sunt destinate pentru:
- acoperirea diferenţelor de preţ sau de tarife;
- primelor de producţie sau de export, care acoperă diferenţa între preţul intern de cost şi
preţul obţinut în exterior; primele de producţie reprezintă un sprijin financiar pentru fiecare unitate
fizică produsă (kilogram, tonă, litru etc.).
- direct, pentru diferenţele de preţ pe unitatea de produs;
- indirect, prin restituiri de impozite şi taxe pentru mărfurile sau serviciile exportate sau
produse;
- reduceri de tarif la transportul pe calea ferată pentru mărfurile destinate exportului;
- alte avantaje valutare.
c) Transferurile bugetare se asigură pentru:
- activităţi de construcţii;
- cumpărări de terenuri, de maşini şi utilaje;
- construcţii de întreprinderi proprietate publică şi de locuinţe;
- lucrări de prospecţiuni geologice sau decopertări;
- alte lucrări de investiţii sau asimilate acestora.
d) Alocaţiile din fonduri speciale sunt destinate:
- transporturilor şi comunicaţiilor, din fonduri externe nerambursabile sau din credite externe;
- mediului şi apelor, din surse extrabugetare şi din credite externe;
18
- industriei, din mijloace extrabugetare şi din credite externe;
- agricultura şi silvicultura, din mijloace extrabugetare şi din credite externe nerambur- sabile
sau rambursabile;
- cercetarea ştiinţifică, din mijloace extrabugetare şi din credite externe rambursabile sau
nerambursabile.
Pentru susţinerea activităţilor economice din domeniul industriei, prin bugetul de stat s-au
alocat fonduri pentru efectuarea de prospecţiuni şi lucrări geologice, pentru descoperirea de resurse
minerale, altele decât combustibili, susţinerea industriei prelucrătoare, stimularea exporturilor şi a
întreprinderilor mici şi mijlocii, susţinerea investiţiilor regiilor autonome, a societăţilor şi
companiilor naţionale, rambursarea de credite externe, susţinerea programelor tehnice de conservare
sau de închiderea minelor, acoperirea cheltuielilor pentru protecţia socială ce se acordă pentru unele
activităţi din sectorul minier etc.
O categorie importantă de cheltuieli publice o reprezintă cea pentru finanţarea agriculturii
şi silviculturii. Prin bugetul de stat se alocă fonduri pentru: arendarea solurilor acide şi alcaline,
combaterea dăunătorilor şi a bolilor în sectorul vegetal, reproducţia şi selecţia animalelor, susţinerea
preţurilor la produsele agricole sau sprijin financiar pentru procurarea de seminţe, subvenţionarea
dobânzilor aferente creditelor bancare acordate producătorilor agricoli, îmbunătăţiri funciare,
irigaţii, desecări, combaterea eroziunii solului, prevenirea şi combaterea bolilor la animale, etc.
Pentru integrarea în Uniunea Europeană, se impune o politică de sprijinire accentuată a
acestui sector, având în vedere că reprezintă un capitol important aflat încă în dezbatere.
În anul 2003, România a avut la dispoziţie fonduri de aproximativ 574 milioane Euro pentru
finanţarea agriculturii prin diferite programe ale Comunităţii Europene.
Din fondurile publice ale statului se finanţează şi cheltuielile pentru transporturi şi
comunicaţii, îndreptate către:
- susţinerea transportului feroviar public de călători;
- aviaţie, navigaţie şi metrou;
- investiţiile regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat;
- construirea de drumuri şi poduri;
- ameliorarea transportului în comun şi a comunicaţiilor;
- sprijinirea autorităţilor locale în privinţa finanţării aeroporturilor de interes local, a
drumurilor judeţene şi pietruirii de drumuri în mediul rural.
19
Strâns legate de toate domeniile de activitate sunt cheltuielile pentru finanţarea cercetării
ştiinţifice; prin intermediul lor se finanţează obiective care ţin de cercetarea fundamentală,
aplicativă sau experimentală de cercetare – dezvoltare, de stimularea inovării şi de alte acţiuni.
Aceste cheltuieli pot influenţa puternic creşterea economică, răspunzând în mod direct
necesităţilor activităţii productive, creşterii eficienţei tehnice, a celei tehnologice şi implicit a
profitului.
Din surse externe nerambursabile şi din venituri extrabugetare, prin bugetul de stat se alocă
fonduri şi pentru protecţia mediului înconjurător.
Dacă s-ar aloca fonduri mai mari în acest domeniu, starea de sănătate a populaţiei s-ar
ameliora cu impact asupra reducerii fondurilor destinate sănătăţii.
În concluzie putem afirma că pentru reducerea fondurilor alocate din bugetul de stat pentru
aceste acţiuni, România trebuie să-şi întocmească proiecte şi programe economice fezabile pentru a
putea accede la finanţarea nerambursabilă asigurată de Uniunea Europeană.
2.9. Cheltuielile pentru serviciile publice şi locuinţe
Din buget se asigură resurse pentru construirea de locuinţe (O.G. nr. 19/1994, Legea
locuinţei 114/1998), alimentarea cu apă a satelor, finanţarea planurilor urbanistice generale, acţiuni
de ecologizare, etc.
Marea majoritate a cheltuielilor este finanţată prin bugetele locale, prin care se asigură
fonduri pentru întreţinerea şi repararea străzilor (în mediul urban), iluminatul public, salubritatea,
întreţinerea parcurilor, a zonelor verzi şi de agrement, alimentarea cu apă, canalizare, staţii de
epurare, colectare de ape pluviale, reţele şi puncte termice, introducere de gaze naturale,
electrificării rurale şi alte lucrări publice şi de locuinţe.
2.10. Cheltuielile publice pentru administraţia de stat, ordinea publică şi siguranţa naţională
20
Această categorie de cheltuieli vizează finanţarea serviciilor publice generale, care se
realizează prin instituţii şi organe ale puterii legislative, executive, judecătoreşti şi de ordine
publică.
Ele se efectuează prin organe şi instituţii specifice statului (Parlament, Preşedinte, organe
judecătoreşti, procuratură), organe ale puterii executive (Guvern), organe de asigurare a ordinii
publice şi siguranţei naţionale (poliţie, jandarmerie, siguranţa statului).
Organizarea şi funcţionarea acestor organisme şi instituţii vizează asigurarea desfăşurării
unei vieţi normale, respectarea drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti în conformitate cu prevederile
legale, cu politica economică, socială, financiară, culturală şi relaţiile cu celelalte state.
2.11. Cheltuielile publice pentru apărare
Aceste cheltuieli sunt destinate întreţinerii forţelor armate, participării ţării noastre la o serie de
alianţe militare sau conflicte armate.
Pot fi clasificate în:
- cheltuieli curente: apărare naţională şi operaţiuni de menţinere a păcii, integrare euro–
atlantică, constituirea forţei de reacţie rapidă, parteneriate pentru pace, plăţi compensatorii,
rambursarea creditelor externe, plăţi de dobânzi şi comisioane aferente împrumuturilor contractate.
- cheltuieli de capital: construirea de unităţi militare, echipare cu tehnică de luptă, armament,
dotări etc.
BIBLIOGRAFIE
1. Călin O., Ristea M., „Bazele contabilitatii”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004
2. I. Negescu -“Bazele contabilitatii ”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2005
21
3. Boijan Octavian - ,, Finante, credit si contabilitate” Editura Economica, Bucuresti 2006
4. Monitorul Oficial al României – Partea I: Legi, Decrete, Hotarâri si alte acte, 2007
22
