UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLIJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA SECTIA ARTA SACRA

ASPECTE PRIVIND RESTAURAREACONSERVAREA UNOROBIECTE DE CULT, COMPOZITIA SI DESTINATIA LOR

LITURGICA SI SIMBOLICA

«PERSPECTIVES ON THE RESTORATIONCONSERVATION OF SOME

CULT OBJECTS, THEIR COMPOSITION AND LITURGICALAND SYMBOLIC DESTINATION»

Translate by Besleaga Adelina, Arta Sacra an III

Source:

Apulum (Apulum), issue: Vol. 46 / 2009, pages: 703712, on www.ceeol.com.

The following ad supports maintaining our C.E.E.O.L. service

Access via CEEOL NL GermanyPERSPECTIVES ON THE RESTORATION-CONSERVATION OF SOME

CULT OBJECTS, THEIR COMPOSITION AND LITURGICAL AND SYMBOLIC DESTINATION

ABSTRACT

The study presents a few altar objects that recently entered the

collection of the museum, which were recuperated with similar artefacts of the wooden church from Hăpria, deallocated in 2006 due to its severe deterioration.

There are reviewed procedures of restoration-conservation to which the vigil lamps, censer and incense box were subjected to, as well as the way of reconstructing the constitutive elements that disappeared over time.

In addition, the composition of the metal or alloy from which the pieces were made is referred to, taking as guiding marks interesting and useful information mentioned by some parish „chronicles” from the second half of the XIXth century, as well as from the history of metallurgy.

Finally, there are revealed a few aspects concerning the symbolistim of analysed cult pieces and the substances used together with them along the officiation of the priestly ritual.

EXPLANATION OF FIGURES

Fig. 1. - General image of the cult pieces before restoration Fig. 2a-b. - Alpaca vigil lamp: before restoration (a); after restoration (b). Fig. 3a-b. - Alpaca vigil lamp: before restoration (a); after restoration (b). Fig. 4a-b. - Alpaca vigil lamp: before restoration (a); after restoration (b). Fig. 5 a-b. - Silver vigil lamp: before restoration (a); after restoration (b). Fig. 6 a-b. - Golden copper censer: before restoration (a); after restoration (b). Fig. 7 a-b. - Silver incense box: before restoration (a); after restoration (b).

ASPECTE PRIVIND RESTAURAREA-CONSERVAREA UNOR

OBIECTE DE CULT, COMPOZIŢIA ŞI DESTINAŢIA LOR LITURGICĂ ŞI SIMBOLICĂ

În colecţiile Muzeului albaiulian a intrat recent o serie de obiecte de cult recuperate din biserica de lemn de la Hăpria (jud. Alba)1, lăcaş de cult dezafectat din cauza deteriorării sale avansate.

Printre piesele care au fost livrate laboratorului de restaurare în vederea recuperării lor, se află şi un număr de patru candele, o cădelniţă şi o cutie de tămâie databile în secolul al XIX-lea, încadrate în categoria largă a obiectelor de cult, care include două subspecii. Obiectele de cult care trebuiau consacrate sau sfinţite, denumite generic vasa sacra, sunt potirul, patena, pixida şi monstranţa. Din categoria vasa non sacra, aflate în relaţie indirectă, mijlocită, cu sacramentul şi care nu necesitau să fie consacrate, fac parte cana şi lingura de împărtăşanie, agheasmatarele, relicvariul, hrismatoriul, sfeşnicele, candelele, crucea şi clopotul de altar, cristelniţa şi cădelniţa.

După cum bine se cunoaşte, candela este lampa cu ulei care se pune la icoane sau la morminte. Cădelniţa este unul din cele mai vechi instrumente de cult, prin a cărui întrebuinţare se produce fumul de tămâie care urcă în cer, simbolizând înălţarea spre cer a rugăciunilor. Cădelniţele mai vechi erau executate din argint – uneori aurit, dar şi din bronz sau alamă, turnate sau ciocănite în tehnica au repoussé şi apoi cizelate, fiind cel mai adesea decorate cu ornamente inspirate din arhitectura epocii şi asociate cu inscripţii de danie. Cădelniţele romanice şi gotice prezintă frecvent un decor arhitectural cu domuri şi turnuri. Renaşterea foloseşte mai mult forma de vas propriu-zis, în timp ce epoca modernă împrumută modelele vechi, fără să aducă nimic original.

Cutia de tămâie are de obicei forma unei cupe elipsoidale, din care tămâia se punea în cădelniţă cu ajutorul unei linguriţe.

La examinarea preliminară a obiectelor de la Hăpria, aflate prizoniere în straturi consistente, depuse succesiv şi puternic aderente, de uleiuri alterate şi solidificate, amestecate cu praf, cenuşă şi bucăţi de cărbune, resturi de materie lemnoasă, hârtie, fire de pânză de bumbac etc. (fig. 1), s-a încercat şi determinarea tipului de metal din care au fost confecţionate. Trei dintre candele au fost lucrate dintr-un metal comun, cel mai probabil alpaca, una singură este din argint, cădelniţa a fost turnată din alamă aurită, iar cutia de tămâie a fost realizată, de asemenea, din argint.

1 Cristache-Panait 1987, p. 60; Dumitran 2009, p. 245.

Fig. 1. - Imagine de ansamblu a pieselor de cult înainte de restaurare.

Din punctul de vedere al stării de conservare şi al integrităţii pieselor, s-au putut constata următoarele aspecte:

1. Prima candelă, din alpaca, cu corp piriform, este prevăzută cu toate cele trei anse, dar s-au pierdut iremediabil lan ţurile de suspendare, care au fost înlocuite cu două panglici din mătase de culoare cafenie şi sfoară răsucită. Lipseşte, de asemenea, şi placa de la partea superioară terminată cu inelul de atârnare, iar în interiorul cupei se mai conservă un pahar de factură comună, din sticlă transparentă (fig. 2a-b).

Fig. 2a-b. - Candelă din alpaca:

a b

înainte de restaurare (a); după restaurare (b).

2. A doua candelă din alpaca cu corp piriform mai prezervă doar două dintre anse şi un număr de 10 zale corodate dintr-un lanţ de suspendare, celelalte două fiind dispărute. In interiorul cupei era încastrat un pahar din sticlă de culoare albastră, spart parţial în zona buzei (fig. 3a-b).

Fig. 4a-b. - Candelă din alpaca: înainte de restaurare (a);

).b restaurare (ădup a b b. )fig. 4a-b(moment dat cu un lac nitrocelulozic de culoare argintie la un ă. Piesa a fost vopsită de culoare albastrăsticl strat paharul din ăfragmentar. În interiorul candelei s-a pei sferici, dintre care unul este ţde suspendare cu clopo uri ţi trei rânduri de lanş cu trei anse ăzutăform este prev din alpaca cu corp piri-ă Cea de a treia candel3. ).b restaurare (ă; dup)aînainte de restaurare ( din alpaca: ă - CandelFig. 3a-b.a

a Fig. 5 a-b. - Candelă din argint: înainte de restaurare (a); după restaurare (b).

b

4. Ultima candelă analizată este confecţionată din argint ciocănit în tehnica au repoussé, ulterior ajurat şi cizelat. De cele trei anse sunt prinse lanţurile cu zale din sârmă de cupru probabil argintat. În interiorul cupei s-a conservat un pahar din sticlă de culoare roşie (fig. 5a-b). Din punct de vedere ornamental, pe corpul piriform al candelei pot fi remarcate trei registre decorative: pe partea inferioară în formă de bulb sunt dispuse şase benzi verticale cu alveole lucrate cu poansonul; registrul median constă dintr-un brâu de cerculeţe cu punct central – aşa-numitul „ochi de zar” – realizate, de asemenea, cu poansonul; zona superioară, plasată sub buza şi gâtul candelei, este cel mai bogat şi artistic ornamentată: decorul consistă din frunze de acant2 intercalate în volute, care alternează în partea lor inferioară cu câte o cruce de Malta. După ciocănirea pe modulul de lemn a decorului propriu-zis au fost decupate orificiile care conferă registrului

2 Nicolescu 1973, p. 40-41.

bi şiunea dintre focar ţbrâuri de incizii circulare simple. Jonc cu ăi care este ornamentatşine focarul ţcircular, care con

cu picior ă semisferică dintr-o cupă constăpartea inferioar, cu urme de aurire: ă turnatăa din alamţdelniă C5.

.)b( restaurare ă; dup)a(înainte de restaurare :ă aurită din alamţădelniă - CFig. 6 a-b.

a

aspectul ajurat, iar ulterior s-a procedat la ornamentarea punctiformă a frunzelor de acant şi a părţii superioare a volutelor cu un poanson cu vârful foarte fin. Cele trei anse, care poartă un decor în formă de vrejuri de frunze, au fost lucrate separat şi apoi sudate pe corpul candelei.

capacul perforat al acestuia se face prin intermediul unui număr de trei lanţuri legate în partea superioară la o plăcuţă triunghiulară terminată cu un inel şi prevăzută suplimentar cu un orificiu. Capacul decorat cu incizii circulare simple şi rozete ajurate se termină în partea superioară cu o cruce dublă ale cărei braţe au extremităţi trilobate. Un al patrulea lanţ prins de vârful crucii şi care se termină printr-un alt inel ce trece prin orificiul plăcuţei triunghiulare face legătura cu capacul cădelniţei, permiţând glisarea acestuia, respectiv ridicarea şi coborârea capacului (

fig. 6a-b).

Fig. 7a-b. - Cutie de tămâie din argint: înainte de restaurare (a); după restaurare (b). 6. Cutia de tămâie din argint are forma unei cupe elipsoidale

prevăzută în zona centrală interioară cu o tijă terminată la partea superioară cu un inel care facilita manipularea piesei (fig. 7a-b).

După cum menţionam anterior, piesele supuse restaurării se aflau, la intrarea în laborator, blocate şi încleiate unele peste altele din cauza

straturilor consistente şi aderente de uleiuri alterate, fapt care a făcut necesară desolidarizarea şi cosmetizarea lor superficială, pentru a putea fi realizată documentaţia fotografică.

Prima operaţiune efectuată a constat în degresarea fiecărei piese prin imersarea în băi de diluant universal, alternate de perieri cu perii cu fire de plastic şi băi de acetonă, urmate de curăţiri mecanice cu o spatulă de lemn matisată cu pânză de bumbac şi instrumentar specific de laborator3. Ulterior, obiectele au fost imersate în băi calde de apă curentă cu detergent neionic Romopal OF 10 în concentraţie de 1%, pentru emolierea şi îndepărtarea integrală, prin periere, a depozitelor persistente de grăsime şi murdărie încastrate inclusiv între zalele lanţurilor de suspendare sau în traseele ornamentale incizate.

Aceste intervenţii anevoioase şi de durată au condus, în ultimă instanţă, la dezvelirea epidermei metalice a obiectelor. În ciuda aspectului total inestetic, depunerile uleioase au constituit în timp un strat protector, astfel încât suprafaţa metalică nu a suferit procese de coroziune decât punctiform sau pe zone reduse din punct de vedere dimensional4. De altfel, este cunoscut şi faptul că anumite aliaje prezintă o rezistenţă la coroziune mai ridicată decât cea a metalelor tehnice, datorită alierii lor cu elemente (aluminiu, crom, nichel etc.) care permit formarea pe suprafa ţa lor a unor straturi protectoare de oxizi5.

În consecinţă, piesele au suportat un tratament chimic în soluţie de E.D.T.A 3% şi periere cu batoane din fibră de sticlă, neutralizări în apă distilată şi conservare finală prin pensulare cu lac nitrocelulozic diluat cu acetonă6.

Ultima etapă a procesului de recuperare a obiectelor de cult a constat în restituirea lor atât din punct de vedere morfologic, cât şi funcţional, având în acelaşi timp ca finalitate şi posibilitatea etalării lor muzeistice. În acest scop s-a procedat la refacerea – cu elemente aproximativ similare din oţel inoxidabil – a lanţurilor de suspendare şi a inelelor de atârnare care lipseau parţial sau integral, precum şi la reconstituirea uneia dintre ansele pierdute definitiv în cazul a două dintre candelele din alpaca.

De un real folos s-au dovedit a fi discuţiile preliminare purtate cu specialiştii muzeografi privitor la metalele sau aliajele din care au fost confecţionate piesele analizate, obiecte pe care le-au întâlnit uneori menţionate în arhivele vechi, de-a lungul cercetărilor proprii6.

Nu avem cunoştinţă despre redactarea unei monografii privind istoria localităţii Hăpria sau despre întocmirea unor „condici” parohiale în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care ne-ar fi fost extrem de utile, deşi aceste aspecte nu fac obiectul excursului nostru. Întrucât, pentru

3 Mihalcu 1970, p. 146.

4 Ibidem, p.96. 5 Constantinescu

1979, p. 54. 6 Mourey 1998, p. 64.

6 Mulţumim pe această cale d-nelor Ana Dumitran, Ioana Rustoiu şi d-lui Gheorghe Fleşer pentru recomandările lor binevoitoare. 8 Rustoiu, Vaida 2008.

epoca respectivă, a fost publicată recent o cronică a parohiei Păclişa8, localitate situată la doar câţiva km distanţă de cea aflată în discuţie, credem, prin extrapolare, că este posibil ca parohii aflate într-o ambianţă culturală similară să îşi fi procurat obiectele liturgice pe aceleaşi filiere şi probabil din aceleaşi surse.

În „condicile” parohiale întocmite de parohul Nicolae Cado din Pâclişa apar, printre alte însemnări, şi „dăruirile” făcute de enoriaşi pentru biserică sub păstorirea sa:

„În anul 1881 Nicolae Petrişor, fiind epitrop, a dăruit o cădelniţă de argint de China, în preţ de 10 floreni”7. „În anul 1889 … (6 femei din sat, n. n.) au dăruit o cădelniţă mică de aramă, care se folosesce la feştănii şi îngropăciuni, în preţ de 4 floreni 50 cruceri”8. „În 1899 … (4 enoriaşe, n. n.) au dăruit 2 candile de argint de China (cu păhare roşii), deasupra icoanelor Mântuitorului şi a Maicei Domnului de la uşile altariului, în preţ de 14 floreni”9. „Candila cea mare de argint de China de pe frontul altarului am procurat-o în anul 1913 de la firma Vranici şi Tăuş din Neoplanta (lat. Neoplantae) sau (Novi Sad, capitala fostei provincii sârbe Voivodina, numită Ujvidék după 1867, când devine parte a Ungariei în cadrul Imperiului Austro-Ungar) şi a costat cu transport cu tot 98 cor. 26 fil. Preţul candilei s-a plătit din contribuirile benevole ale … (unui nr. de 96 de credincioşi, n. n.)”10.

De asemenea, în colecţia de documente a Muzeului Naţional al Unirii sin Alba Iulia, dos. 4284, doc.15, „Inventariulu averei immobile şi mobili a Sântei Biserici greco-orientali din comuna bisericească Pâclişa” pe anul 1872, figurează, printre “lucrurile sânţîte”, un număr de „3 candele de aramă şi 1 potiru şi 1 cădelniţie de bacfonu de aramă (cădelniţa fiind dăruită de Eftimie din Lazu)”11.

Se pare că un aliaj inovator, aşa-zis nichel-argint, a fost cunoscut prima dată în China sub denumirea packtong sau packfong, care în traducere liberă înseamnă „cupru alb”, iar apoi în Vest, prin mărfurile importate din Orientul îndepărtat. Începând din anul 1770, metalurgiştii germani de la manufactura Suhl erau capabili să producă un aliaj similar, iar din anul 1823 s-a iniţiat o competiţie pentru perfecţionarea procesului de producţie prin crearea unui aliaj care să posede cel puţin din punct de vedere vizual aspectul argintului. Fraţii Henniger din Berlin şi A. Geitner din Schneeberg au atins independent acest deziderat12.

Ceea ce s-a încetăţenit sub denumirea de argint german este un aliaj albargintiu dur şi rezistent, dar maleabil şi ductil, şi cu totul stabil în atmosferă. Conţine nichel, cupru şi zinc în proporţii variate şi a fost

7 Ibidem, p. 61, pct. 4.

8 Ibidem, p. 64, pct. 12. 9 Ibidem, p. 65, pct. 20. 10 Ibidem, p. 133.

11 Ibidem, p. 219-220. 12

http://pages.zoom.co.uk/leveridge/index.html 15 Holmyard 1957, p. 80.

realizat iniţial din haldele vechi de zgură de cupru de la Henneberg. O cantitate mică de fier era uneori adăugată pentru a-l face mai alb şi mai tare. Argintul german era în esenţă identic cu aliajul chinezesc packfong. În trecut era mult utilizat la producerea de tacâmuri, mânere de cuţit, rame, cutii, rulmenţi de maşini etc.

Nichel-argintul a cunoscut o largă utilizare după anul 1840, odată cu dezvoltarea placării cu argint, întrucât conferea un substrat puternic şi strălucitor, ideal pentru diversele categorii de obiecte. O altă denumire comercială pentru nichel-argint şi aliajul placat este cea de alpaca. Acest brand original al lui Bendorf AG din Austria este astăzi utilizat ca denumire generică pentru nichelargint în special în Germania şi ţările scandinave15.

Nichel-argint este aşadar numele generic pentru oricare dintre aliajele metalice nepreţioase de culoare gri-argintie strălucitoare, compuse din cupru, nichel şi zinc, dar care, în ciuda numelui lor, nu conţin deloc argint. Aliajul respectiv a primit acest nume deoarece culoarea sa o egalează pe cea a argintului şi pentru că a fost utilizat ca substitut ieftin pentru argint în sec. al XIX-lea.

În realitate, există diverse formule ale aliajelor care cad sub incidenţa termenului general de nichel-argint, dar cea mai reprezentativă este aliajul nr. 752, care conţine 65% cupru, 18% nichel şi 17% zinc. Acesta imită argintul Sterling 925 (Ag 92,5% + Cu 7,5%), de cea mai bună calitate, este mai rezistent, relativ uşor de prelucrat, dar mai puţin valoros.

Din punctul de vedere al semnificaţiei obiectelor de cult, dar şi al substanţelor utilizate în timpul ritualurilor sacerdotale, se poate spune, de pildă, că simbolismul tămâiei ţine în acelaşi timp de acela al fumului, al parfumului şi al răşinilor curate folosite pentru prepararea ei. Arborii din care se obţine tămâia au fost socotiţi uneori simboluri ale lui Hristos. Este vorba de speciile exotice de Boswellia Carteri şi Boswellia Serata din familia Burseraceae, care ar proveni din Peninsula Arabică şi care cresc în India, China, Somalia, Egipt şi Etiopia. Tămâia are rolul de a înălţa rugăciunea spre ceruri, fiind în acest sens o emblemă pentru cel care îndeplineşte o funcţie sacerdotală: aşa se explică faptul că unul din Regii Magi îi dăruieşte pruncului Iisus tămâie. Fumul plăcut mirositor al tămâiei care se ridică din cădelniţă are diverse semnificaţii: aromele aduse de femeile mironosiţe la mormântul Domnului, mireasma învăţăturii dumnezeieşti răspândită în lume de Apostoli, norul în care Domnul S-a înălţat la ceruri. De altfel, canonul 3 al Sfinţilor Apostoli spune: „[…] Dar să nu fie iertat a se aduce altceva în altar decât untdelemn pentru candele şi tămâie la vremea aducerii înainte”. Obiceiul universal al tămâierii are pretutindeni aceeaşi valoare simbolică: el leagă pe om de divinitate, uneşte finitul şi infinitul, muritorul cu cel nemuritor13.

13 Chevallier, Gheerbrant 1995, vol. 3, p. 343. 17 Nicolescu 1968, p. 216-223, fig. 160-164.

Cădelniţa (thuribulum) în care era aprinsă tămâia la începutul liturghiei însemna trupul Domnului, biserica – adesea în formă de turn gotic, tămâia (incensum) – divinitatea sa, iar focul – Sfântul Duh.

În ceea ce priveşte clopoţeii17 sferici intercalaţi pe lanţurile de suspendare – care apar şi în cazul uneia dintre candelele restaurate –, numărul lor poate varia până la 12 şi reprezintă mesajul celor 12 Apostoli. Din punct de vedere simbolistic, clinchetul clopoţeilor are pretutindeni putere de exorcizare şi de purificare, alungă duhurile rele, cheamă la supunere faţă de cuvântul lui Dumnezeu, realizând comunicarea între cer şi pământ.

Abrevieri bibliografice

Chevallier, Gheerbrant 1995 - J. Chevallier, A. Gheerbrant,

Dicţionar de simboluri, vol. 3, Bucureşti, 1995.

Constantinescu 1979 - M. Constantinescu, Protecţia anticorosivă a

metalelor, Bucureşti, 1979. Cristache-Panait 1987 - Ioana Cristache-

Panait, Biserici de lemn, monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei,

mărturii de continuitate şi creaţie românească, Alba Iulia, 1987.

Dumitran 2009 - Ana Dumitran, „Biserica de lemn din Hăpria”, în Nemus,

an IV, 2009, nr. 7-8, p. 244-257.

Holmyard 1957 - E. J. H. Holmyard, Alchemy, New York, 1957.Mihalcu

1970 - M. Mihalcu, Conservarea monumentelor de artă şi a obiectelor

istorice, Bucureşti, 1970.

Mourey 1998 - W. Mourey, Conservarea antichităţilor metalice de la

săpătură la muzeu, Bucureşti, 1998.

Nicolescu 1968 - Corina Nicolescu, Argintăria laică şi religioasă în

Ţările Române (sec. XIVXIX), Bucureşti, 1968.

Nicolescu 1973 - Corina Nicolescu, Arta metalelor preţioase în România,

Bucureşti, 1973. Rustoiu, Vaida 2008 - Ioana Rustoiu, Pr. D. Vaida,

Cronica parohiei Pâclişa (1901-1944), Alba Iulia, 2008.

.