A educa înseamnă a adapta copilul la mediul social al adulţilor, tinând seama de natura sa proprie, de posibilităţile sale individuale de asimilare, înseamnă a face apel la mijloacele, metodele şi procedeele care corespund trebuinţelor interesului personal al copiilor. Explicând copilului importanţa regulilor morale în acţiunile proprii, la această vârstă, el trebuie privit ca o fiinţă activă, polivalent înzestrat, nu ca un "recipient vid", care trebuie umplut. Primind acest ajutor, copilul este în stare să adauge ceva nou la tipul uman obişnuit; interacţiunea sferelor de dezvoltare a copilului şi câteva procese care îi permit să cunoască realitatea se axează pe trei direcţii:

Familia oferă copilului un mediu afectiv, social şi cultural. Mediul familial, mai ales sub aspect afectiv, este o şcoală a sentimentelor în care se modelează sub acest aspect personalitatea. Copilul traieşte în familia sa o gamă variată de relaţii interindividuale copiindu-le prin joc în propria conduită. Cu tripla functie ( reglatoare, socializatoare si individualizatoare) , familia contribuie în mare masură la definirea personalităţii şi conturarea individualităţii fiecărui copil.

Tocmai pentru că educaţia se face cu inima, avem cu toţii, ca parinti, momente in care simtim că situaţia ne scapă de sub control, că nu ştim cum să o mai scoatem la capat cu o situaţie sau alta pe care ne-o ridică copilul. Dacă nu am educa cu inima nu am fi atât de puternic implicaţi emoţional în tot ceea ce facem. Rezultatul ? Sunt multe situaţii încare nu suntem capabili să gândim “la rece”. Şi atunci nevoia de cunoştinţe în domeniul educaţiei sau de sfatul unor persoane avizate mai puţin implicate emoţional decât noi este de mare folos. Prea multă educaţie “cu inima” poate fi dăunătoare; grădiniţele, psihopedagogii, bunicii, bunii prieteni, confesorul, ne pot fi uneori de mare ajutor.

“Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu. Şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora, cel puţin al său”.

Exista undeva o poveste spusa de Julie Hay despre o prinţesă care se îmbolnăvise. Se putea vindeca doar dacă i se ăndeplinea o singură dorinţă. Dar fata voia luna de pe cer. Aşa că împăratul dădu sfoară în ţară să caute pe oricine poate să facă acest lucru şi să-i vindece fiica. Şi veniră mulţi ... unii încercau să-i ofere ce vrea, alţii încercau să prindă luna, unii sperau să o convingă ca nu se poate, alîii o implorau să renunţe, unii chiar plecau borborosind “Ce fată proastă!, Ce încăpăţânată! ... dar nimeni n-a putut face nimic. Împăratul mai că îşi pierduse orice speranţă. La un moment dat însă a venit şi un bătrân care ştia programare neuro-lingvistica. S-a dus la fată şi a întrebat-o:

- Si cum vrei să arate luna asta? - Să fie rotundă. - Cât de mare? - Uite aşa. - Ce culoare? - Culoarea gri. - Să strălucească sau nu? - Să strălucească. - Unde vrei să fie? - Acolo.

Dupa ce află bătrânul tot ce era în mintea fetei, plecă. Şi se întoarse după câteva ore cu ... o lună - un balon rotund de marimea dorită, înfăşurat în staniol gri care strălucea şi o puse în locul stabilit. Fata nu mai putea de fericire. Şi împăratul la fel: fiica lui era vindecată.

Profesorul trebuie să empatizeze cu elevul şi să îi înţeleagă problemele cu care se confruntă.Educatorul adevărat nu este numai  cel care  te învaţă să scrii, să citeşti sau îţi oferă nişte informaţii. Educatorul adevărat este cel care te învaţă ce este viaţa, cu toate greutăţile ei, este un exemplu pentru tine prin tot ceea ce face

Copilul este un aluat pe care trebuie să îl modelăm cu multă dragoste şi responsabilitate pentru a creea persoane capabile să se integreze într-o societate tot maicomplexă şi sperăm, mai bună.

În prima zi de şcoală, aflată în faţa elevilor clasei a cincea, d–na profesoară le spuse copiilor  o minciună.  Aşa cum fac  majoritatea profesorilor, şi–a privit elevii şi le–a spus că îi iubeşte pe toţi la fel. Dar acest lucru era imposibil, pentru că în prima bancă stătea un băieţel introvertit cu numele de Mustafa Alkan,care nu era agreeat nici de colegi şi nici de profesori. D-na Meryem îl observase pe Mustafa cu un an înainte şi a văzut că nu se juca cu ceilalţi copii, avea hainele murdare şi era tot timpul neîngrijit. Pe deasupra, de multe ori era şi nesuferit, motiv pentru care d-na Meryem  simţea o plăcere nemaipomenită de a–i însemna lucrările cu un x mare şi roşu, sau să–i dea nota cea mai mică. Regulamentul şcolii prevedea ca fiecare diriginte să verifice dosarele tuturor elevilor şi referinţele profesorilor din anii anteriori. Aşa a făcut şi d-na Meryem a verificat dosarele tuturor elevilor din clasa sa, pe a lui Mustafa lăsând–o la urmă. Când a răsfoit dosarul a avut o mare surpriză. Învăţătoarea din clasa I scria despre acesta: "Mustafa este un copil vesel gata să râdă oricând. Îşi face temele foarte curat şi este conştiincios. Este o plăcere să–l ai prin preajmă.“ În clasa a II-a: "Mustafa este un elev foarte bun, este iubit de colegi, dar este mereu supărat din cauza bolii incurabile a mamei sale. Situaţia de acasă este pentru el o înfruntare continuă cu greutăţile vieţii." În clasa a III–a: "Moartea mamei sale a fost o lovitură foarte puternică. El încearcă să depăşească momentul, dar tot ceea ce face nu este îndeajuns pentru a avea parte de atenţia tatălui. Dacă în cel mai scurt timp nu vor fi luate măsuri, viaţa de acasă îl va afecta foarte mult în mod negativ." În clasa a IV–a: "Mustafa  este foarte tăcut şi introvertit. Nu îşi face lecţiile, nu are prieteni şi cateodată adoarme în timpul orelor."Citind aceste

note, d-na Meryem a  înţeles zbuciumul lăuntric al acestui băieţel şi s–a ruşinat de comportamentul ei.

Se simţea stânjenită chiar şi când elevii îi aduceau cadouri ambalate în hârtii lucioase legate cu funde frumos colorate. Aceasta s–a întâmplat până când a primit cadoul lui Mustafa. Era ambalat stângaci în hârtie groasă maro luată de la băcănie.

A durut–o sufletul când l–a deschis odată cu celelalte cadouri. Când d-na Mediha a scos din pachet o brăţara cu cristale false, dintre care câteva căzute şi o sticluţă de parfum trei sferturi goală. Unii copii au început să râdă. Dar, când ea a  admirat brăţara aceştia au tăcut. Şi–a pus brăţara şi s–a dat cu parfum. În ziua aceea Mustafa a rămas  după ore şi  i–a spus profesoarei foarte emoţionat că mirosul ei era ca al mamei sale. După plecarea elevilor, dna profesoară a plâns mult. Din ziua aceea a încetat să–i mai înveţe pe copii să scrie, să citeasca sau aritmetica şi a început să–i  educe. I–a acordat o atenţie specială lui Mustafa şi până la sfârşitul anului copilul a devenit unul dintre cei mai buni elevi din clasă. Deşi în faţa clasei afirma că îi iubeşte pe toţi în  mod egal, Mustafa ocupa un loc aparte în inima d-nei Meryem. După un an de zile, dna Meryem a găsit la uşa biroului său un bileţel în care Mustafa îi spunea că ea este  cea mai bună profesoară de care a avut parte în viaţa lui. După 6 ani a mai primit un bileţel în care o anunţa că a terminat liceul pe locul trei şi că ea continuă să fie cea mai buna profesoară din viaţa lui. După alţi 4 ani a mai urmat un bileţel prin care îi aducea la cunoştinţă că, deşi a întâmpinat multe greutăţi în viaţă, şi–a continuat totuşi studiile şi a învăţat din greu, iar în curând va absolvi colegiul. Dna Meryem era încă cea mai bună profesoară şi favorita lui. Apoi, au mai trecut 4 ani şi a mai

urmat o scrisoare în care îi spunea că după absolvirea facultăţii are de gând să urmeze şi studiile superioare, ea continuând să fie cea mai bună profesoară pe care a întâlnit–o în viaţa lui. După alţi doi ani a mai primit o scrisoare, dar de data aceasta semnătura de la finalul scrisorii era mai lungă.  Scrisoarea era semnată astfel : prof. dr. Mustafa Alkan (doctor în medicină). Povestea nu se termină aici. Mustafa i–a mai trimis o scrisoare d–nei Meryem în care îi povestea că a cunoscut o fată şi doreşte să se căsătorească cu ea.

Tatăl lui decedase cu câteva săptămâni înainte  şi pentru că nu mai avea pe nimeni în familie o ruga pe doamna Meryem să–i ţină locul mamei lui la ceremonia de căsătorie. Bineînţeles că doamna Meryem a acceptat şi ghiciţi ce s–a întâmplat ! Şi–a pus brăţara aceea cu cristale lipsă şi mai mult decât atât, s–a parfumat cu parfumul mamei lui. S–au îmbrăţişat şi Mustafa i–a şoptit la ureche: ``Vă mulţumesc mult că aţi avut încredere în mine. Vă mulţumesc că m–aţi făcut să mă simt important şi să cred că sunt special.“Doamna Meryem i–a şoptit printre lacrimi: ``Mustafa, aveam multe valori de care nu–mi dădeam seama că sunt greşite. Tu mi–ai arătat cum să fac diferenţa între valorile pe care eu le credeam corecte şi adevăratele valori. Până să te cunosc pe tine nu ştiam ce înseamnă să educi.`` 22 April 2008

Dragostea nu poate fi măsurată, cumpărată sau vândută.Dragostea are valoare doar atunci când este dăruită.